CUPRINS

Cuprins 1
Introducere 2
Capitolul 1 Noțiuni generale privind impozitele și taxele 3
1.1 Definirea, trăsăturile și rolul impozitelor și taxelor 5
1.2 Elementele tehnice ale impozitelor și taxelor 10
1.3 Impozitul pe veniturile persoanelor fizice 15

Capitolul 2 Impozitele indirecte plătite de persoanele fizice 19

2.1 Taxa pe valoarea adăugată 22

2.2 Accizele 27

Capitolul 3 Impozitele directe plătite de persoane fizice 29

3.1 Evoluția impozitelor directe plătite de persoanele fizice

la nivelul Bugetului de Stat în perioada 2008-2012 29
3.2 Evoluția impozitelor directe plătite de persoanele fizice
la nivelul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat în perioada
2008-2012 32
3.3 Cotele de contribuții datorate de persoanele fizice în 2013
la nivelul Bugetului de Stat și la bugetul Asigurărilor Sociale de
Stat 34

Concluzii 36

Bibliografie 38

38
 INTRODUCERE

Existenţa statului şi funcţionarea autorităţilor publice este dependentă în

mod direct de fiscalitate, aceasta exercitând o puternică influenţă asupra
economiei în ansamblul său, dar şi asupra membrilor societăţii. În acest context,
este evident faptul că fiscalitatea este o noţiune inseparabilă de stat, fiind o
componentă esenţială a politicii generale a statului ce influenţează în mod
hotărâtor viaţa economico-socială. Ea este o temă incitantă, generatoare de
polemici frecvente, în special între autorităţi şi contribuabili.
Astfel, necesităţile de resurse financiare tot mai mari determină tendinţa
statului de a obţine venituri cât mai mari din impozite şi taxe. Pe de altă parte,
cei care suportă obligaţiile fiscale, doresc în permanenţă o diminuare a presiunii
fiscale, în caz contrar practicând evaziunea fiscală sau trecerea la economia
subterană. Este nevoie deci, de stabilirea unui grad de fiscalitate suportabil, care
să stimuleze dezvoltarea economiei şi acceptarea de către contribuabili a
sarcinilor fiscale. Din păcate, nu se poate cuantifica exact acest nivel iar tendinţa
contribuabililor de a respinge obligaţiile fiscale, de a se sustrage de la impunere,
de a specula imperfecţiunile legislaţiei precum şi cea a autorităţilor publice de a
obţine o masă de venituri bugetare cât mai mare fără să ia în considerare
întotdeauna realităţile economice ori de a obţine efecte de natură politică prin
manevrarea pârghiilor oferite de sistemul fiscal generează multe dificultăţi în
asigurarea funcţionalităţii unui sistem fiscal. Sistemul fiscal poate fi utilizat ca
instrument de reglare a vieţii economice, de intervenţie a statului în economie
pentru eliminarea dezechilibrelor din diferite perioade ale vieţii economice.
De altfel, relaţia dintre fiscalitate şi nivelul de dezvoltare al economiei
este de condiţionare: o economie stabilă, dezvoltată reflectă întotdeauna un
mediu propice pentru o relaxare fiscală (acest fapt nu este valabil întodeauna la
nivelul unei economii în tranziţie, diminuarea presiunii fiscale neavând efectul
scontat asupra dezvoltării economice ca urmare a tendinţei operatorilor
economici de a deturna veniturile suplimentare din circuitul economicFiecare

38
stat promovează propria politică în domeniul fiscal, stabilind numărul, tipul şi
mărimea impozitelor şi taxelor suportate de contribuabili. Acestea sunt
structurate în raport de diferite criterii în scopul evaluării şi analizei efectelor
impozitării asupra dinamicii economiei.
Cel mai uzitat criteriu este cel referitor la caracteristicile juridice şi
administrative, în raport de care impozitele sunt divizate în impozite directe şi
impozite indirecte. Impozitele directe se stabilesc asupra materiei impozabile, în
sarcina unui contribuabil şi se consideră că generează atât avantaje cât şi
dezavantaje. Astfel, în categoria avantajelor se înscriu randamentul fiscal stabil,
elasticitatea lor (sunt dependente în principal de obiectivele urmărite de
legiuitor), asigurarea unei impuneri în raport de mărimea veniturilor obţinute sau
a averii deţinute. Inconvenientele principale sunt concretizate de înregistrarea
unui decalaj între momentul generator al obligaţiei fiscale şi cel al încasării,
manifestarea tendinţei de sustragere de la impunere, în special în situaţiile
majorării presiunii fiscale, existenţa unor ramuri sau profesii în care evaluarea
veniturilor obţinute se realizează cu dificultate.
Cu toate acestea, impozitele directe reprezintă principalele instrumente ale
politicii fiscale, fiind necesară însă asigurarea unei compatibilităţi cu sfera
impozitelor indirecte, astfel încât să poată fi obţinute resursele financiare
necesare statului pentru satisfacerea nevoilor publice.
Impozitele îndeplinesc un rol important pe plan financiar, economic şi
social, diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar în
sensul că impozitele constituie mijiocul principal de procurare a resurselor
băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Pe plan economic, impozitele au un rol deosebit prin intermediul
măsurilor pe care le ia statul de a interveni in activitatea economică cu ajutorul
lor. În acest sens impozitele pot fi folosite ca instrument de stimulare sau de
frânare a unei anumite activităţi, de creştere sau de reducere a producţiei ori a
consumului unui anumit produs.

38
 Pe plan social, impozitele au rolul de instrument de redistribuire a unei
părti din produsul intern brut între clase si pături sociale, între persoanele fizice
si juridice.
În evoluţia lor, impozitele directe au tinut pasul cu dezvoltarea economiei,
deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de
activităţi, fie pe venit sau avere.
Impozitele directe fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de
impunere.
Caracteristic acestor impozite este faptul că, în intenţia legiuitorului,
subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeaşi persoană, cu toate că
uneori acestea nu coincid.
Sistemul fiscal în perioada postdecembristă a fost marcat de schimbări
majore, induse de mecanismele trecerii la economia de piată şi de necesitatea de
armonizare a sistemului fiscal românesc cu abordarea si experienţa fiscală a
ţărilor dezvoltate, cu tradiţie de economie de piaţă.
Astfel în ceea ce priveşte impozitele directe, in domeniul impozitului ce
profit s-au aplicat cote diferite, iar impozitul pe venitul populaţiei a cunoscut
evoluţii semnificative mai ales în impozitarea activiţilor independente precum
profesiile liberale, dreptul de autor, cedarea folosinţei bunurilor, etc.
Prin urmare, impozitele directe și indirecte reprezintă veritabile
instrumente cu ajutorul cărora organele de decizie influenţează dezvoltarea
economico - socială a ţării.

38
 CAPITOLUL 1
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITELE ȘI TAXELE

1.1. DEFINIREA, TRĂSĂTURILE ȘI ROLUL IMPOZITELOR ȘI

TAXELOR

IMPOZITELE reprezintă o formă de prelevare a unei părți din averea

persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii
cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu
definitiv (nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea statului1.
Definiția clasică a impozitului spune că aceasta este o contribuție
obligatorie, necondiționată și fără contraprestație la suportarea sarcinii publice.
TAXA reprezintă suma de bani plătită de o persoană fizică sau juridică de
regulă pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție
publică sau un serviciu public.
În legătură cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri:
 Impozitul nu este un scop în sine, ci urmărește satisfacerea sarcinii
publice, adică participarea tuturor cetățenilor la cheltuielile publice;
 Prin impozit se realizează și o redistribuire a veniturilor cetățenilor între
diferitele pături ale populației;
 Scopul inițial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru
autoritatea publică, dar de regulă, lui i se asociază și unul aflat dincolo de
sfera financiară, anume faptul că este folosit de stat pentru a-și asigura
intervenția în viața social-economică;
 Ca regulă generală, impozitul este o contribuție obligatorie,
necondiționată, adică contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui
serviciu de către autoritatea publică;
 Impozitul nu are o destinație specială.

1
Iulian Vacarel-coordonator, “ Finante publice”, Editia a V- a, Ed. Didactica si Pedagogica, R.A.., Bucuresti,
2007, pag .358

38
 Impozitul poate reprezenta o pârghie financiară deosebit de importantă
prin intermediul căreia statul poate interveni în economie. De altfel, reprezintă
cea mai eficientă cale prin care statul poate încuraja anumite tipuri de activități
sau de a determina restrângerea altora.
Mai jos sunt enumerate câteva din modalitățile tehnice de transformare a
impozitului într-un instrument al politicii economice și sociale:
 Adaptarea bazei de așezare (de calcul) a impozitelor;
 Instruirea de monopoluri;
 Instruirea unui sistem de scutiri și înlesniri;
 Supradimensionarea impozitelor;
 Sisteme de restituire fiscală.
Pentru a-și îndeplini rolul și funcțiile sale, statul trebuie să mobilizeze
resurse și să facă cheltuieli bănești, procedând la repartiția sarcinilor publice
între membrii societății, persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar și
juridic prin care se înfăptuiește această repartiție îl constituie obligația fiscală
sub forma impozitelor, taxelor și altor sarcini fiscale specifice fiecărei țări și
fiecărei etape istorice în parte.
Fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere și încasare a
impozitelor și taxelor, precum și ca un ansamblu coerent de surse de drept care
reglementează impunerea contribuabililor și fundamentează juridic impozitele și
taxele. În acest sens prezintă interes definiția privind fiscalitatea, așa cum este
formulată în dicționarul LAROUSSE: ”Fiscalitatea reprezintă totalitatea
impozitelor și taxelor, a reglementărilor de natură fiscală, precum și a aparatului
fiscal ce vin să influențeze direct sau indirect activitatea unui agent economic
devenit contribuabil”.
Aria de cuprindere a întregii activități fiscale este dată de sistemul fiscal,
definit ca ”totalitatea impozitelor și a altor venituri pe care statul, prin organele
sale specializate, le percepe în baza surselor legislative în urma cărora ia naștere
creanța fiscală a statului asupra contribuabililor”2.

2
Mihai Ristea – Contabiliatea si fiscalitatea intreprinderii, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1995, pag.25

38
 Din punct de vedere structural, gruparea impozitelor și a taxelor s-a făcut
potrivit clasificației bugetare a veniturilor, ceea ce corespunde și ordinii în care
acestea au fost așezate în bugetul de stat și în bugetele locale. Astfel, impozitele
împărțite în impozite directe și indirecte sunt componente ale veniturilor fiscale
și implicit ale veniturilor curente.
În categoria impozitelor directe sunt cuprinse următoarele venituri
bugetare mai importante: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe
clădiri, impozitul pe terenurile agricole ale populației, taxa asupra mijloacelor de
transport, taxa de timbru, taxa pentru folosirea terenurilor în alte scopuri decât
pentru producția vegetală, agricolă sau silvică, etc.
Dintre impozitele indirecte se pot enumera, ca fiind mai importante,
următoarele: taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele vamale, impozitul pe
spectacole, etc.
Impozitele și taxele sunt caracterizate prin câteva elemente specifice:
 potrivit legislației țării noastre impozitul nu îmbracă decât formă
bănească, element ce-l diferențiază de orice obligații neexprimate și
necalculate în bani;
 natura de plată generală a impozitului rezultă din obligația care se referă
la grupe sau categorii de contribuabili și nu la subiecți individuali
determinați;
 caracterul definitiv al impozitului evidențiază lipsa unei obligații de
restituire, direct către contribuabili, a sumei percepute;
 caracterul unilateral al obligației, în sensul că beneficiarul necondiționat
al plății este statul, iar contribuabilul nu poate pretinde un echivalent
corelativ direct individual; este vorba despre un caracter ireversibil al
impozitului;
 noțiunea de impozit cuprinde și elementele de stabilire a obligației fiscale
în sarcina contribuabililor; aceasta constă în procedura fiscală pentru
identificarea concretă a subiectului și obiectului impunerii, calcularea

38
 impozitului de plată cu ajutorul cotelor de impunere și plata acestuia la
termenele și condițiile prevăzute de lege și nu în mod arbitrar.
Cu privire la această ultimă caracteristică a impozitelor și taxelor, se poate
afirma că potrivit experienței din ultimii ani impozitele directe și cele indirecte
dețin ponderea cea mai mare (peste 90%) în totalul veniturilor bugetare. În viitor
însă, pe măsura lărgirii economiei de piață, se așteaptă o modificare a acesteia în
favoarea impozitelor indirecte percepute de la agenții economici a căror
activitate se va dezvolta continuu.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic, politic
și social, dar în mod diferit de la o etapa de dezvoltare economică la alta. Rolul
cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece aceasta
constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice.
La introducerea unui impozit, se cere ca acesta să aibă un randament
fiscal ridicat, să fie stabil și elastic. Un impozit este considerat stabil atunci când
randamentul rămâne constant de-a lungul ciclului economic. Randamentul unui
impozit nu trebuie să sporească odată cu creșterea volumului producției și a
veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic. În ceea ce privește
elasticitatea impozitului, aceasta presupune ca impozitul să poată fi adaptat în
permanență necesităților de venituri ale statului.
Dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca
impozitul să poată fi majorat corespunzător și invers. În practica fiscală rezultă
că elasticitatea, de regulă, acţionează în sensul majorării impozitului.
Această tendinţă de creştere absolută şi relativă a impozitului este
caracteristică perioadei actuale şi se realizează prin creşterea numărului
plătitorilor, extinderea bazei deimpunere, precum şi prin majorarea cotelor de
impunere.
În ultimii ani, s-a remarcat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe
plan economic, concretizată în încercările statului de a folosi impozitele ca un
mijloc de intervenţie în activitatea economică. În funcţie de intenţia

38
legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de
frânare a unei activităţi, de creştere sau de reducere a producţiei sau a
consumului unui anumit produs, de impulsionare sau de îngrădire a comerţului
exterior.
Astfel, în vederea creşterii consumului unei anumite mărfi, statul
procedează la micşorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la
vânzarea acesteia.
Dacă se urmăreşte reducerea consumului, atunci se procedează la
majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective. De
asemenea extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată prin
măsuri fiscale, constând în restituirea parţială sau integrală a impozitelor
indirecte aferente mărfurilor exportate sau prin reducerea nivelului taxelor
vamale percepute de către stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru
fabricarea de produse destinate exportului. Deci, cu ocazia introducerii unui
impozit, statul urmăreşte nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii
cheltuielilor publice ci şi folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a
dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin
intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB
între clase şi pături sociale, între persoanele fizice şi cele juridice. Astfel, prin
intermediul impozitelor şi taxelor, statul preia la buget între trei şi patru zecimi
şi chiar mai mult din PIB în ţările dezvoltate, în timp ce în ţările în curs de
dezvoltare preia între două şi trei zecimi.
Aceste limite sunt influenţate de factori externi sistemului de impozite,
cum ar fi: nivelul PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitului şi progresivitatea
impunerii, priorităţi stabilite de stat în ceea ce priveşte destinaţia resurselor
financiare concentrate la dispoziţia sa, etc., dar şi de factorii interni sau proprii
sistemului de impozite, locul cel mai important între aceştia ocupându-l
progresivitatea cotelor de impunere.

38
 În ceea ce priveşte rolul politic al impozitelor, se poate spune că prin
politica fiscală promovată de unele state se urmăreşte realizarea unor obiective
de ordin social-politic.
Analizând rolul multiplu al impozitelor, putem desprinde concluzia că
aceste impozite pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea
situației economiei. Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja sau descuraja o
anumită activitate economică, fără să înceteze a fi un mijloc de acoperire a
cheltuielilor publice.
În plan economic, rolul impozitelor rezultă din faptul că se folosesc ca
pârghii de politică economică, prin intermediul căruia se pot stimula sau frâna
anumite activități, zone (regiuni), consumul anumitor mărfuri și/sau servicii,
relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite țări.

1.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

Realizarea obiectivelor financiare, economice și sociale urmărite de către

stat, când introduce diferite impozite și taxe, este posibilă numai atunci când
reglementările fiscale respective sunt cunoscute și respectate atât de
contribuabili, cât și de organele fiscale. De aceea, în legile prin care se instituie
impozite și taxe se folosesc următoarele elemente tehnice3: 
 subiectul (plătitorul) impozitului; 
 suportatorul (destinatarul) impozitului; 
 obiectul impunerii;
 sursa impozitului; 
 unitatea de impunere; 
 cota impozitului; 
 asieta fiscală;
 termenul de plată.

3
Dan Tudor Lazar, Adrian Mihai Inceu – Finante si bugete publice, Ed. Accent ,Cluj-Napoca, 2008, pag 91-122

38
 a) Subiectul (plătitorul) impozitului sau contribuabilul este persoană
fizică sau juridică obligată prin lege să platească impozitul. Calitatea de plătitor
de impozite presupune indeplinirea anumitor condiții. Astfel, pentru ca o
persoană fizică să fie plătitoare de impozite trebuie să îndeplinească următoarele
condiții: 
 să fie cetățean liber;
 să realizeze un anumit venit sau să posede anumite bunuri;
 să aiba capacitate de exercițiu, adică să fie în deplinătatea
facultăților mintale.
  În cazul anumitor impozite și taxe este necesar ca persoanele fizice să
dispună de calificarea corespunzătoare, să posede o autorizație de exercitare a
profesiunii și un domiciliu stabil.
b) Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă
efectiv impozitul. Astfel, în cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu
subiectul impozitului, iar în cel al impozitelor indirecte subiectului impozitului îi
revine o obligație formală de a plăti impozitul (T.V.A.-ul, de exemplu), căci
suportarea efectivă se realizează de către persoana care cumpără mărfurile sau
serviciile a căror vânzare este supusă impozitelor.
c) Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. În cazul
impozitelor directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, profitul, venitul
realizat de o persoană, bunurile mobile si imobile, anumite acte și fapte juridice
etc. În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii îl constituie încasările din
vânzarea mărfurilor produse în țara sau provenite din import, din prestarea
anumitor servicii etc. Asupra obiectului impunerii se aplică, de regulă, principiul
unicitații, potrivit căruia un obiect impozabil se impune o singuăa dată. Actele
normative prevăd obiectul impozabil ca fiind impersonal, adică trebuie să fie
concretizat atât cantitativ cât si calitativ.
d) Sursa impozitului indică din ce anume se plătește impozitul, respectiv
din venit sau din avere. Ca sursă a impozitului veniturile apar sub forma
salariului, profitului, dividendelor, rentei, in timp ce averea se prezintă sub

38
forma de bunuri mobile, imobile sau de capital (ca expresie a acțiunilor emise de
societățile de capital sau a altor hârtii de valoare tranzacționate prin bursele de
valori).
e) Unitatea de impunere reprezintă unitatea de masură prin care se
exprimă mărimea obiectului impozabil și are fie o expresie monetară (în cazul
impozitelor pe venit), fie o expresie fizico-naturală (m, ha, kg, bucați, s.a.) în
cazul impozitelor pe avere.
  f) Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea
impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de
impunere este suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile pentru
determinarea impozitului. În funcție de natura venitului impozabil și categoriile
de plătitori cotele de impunere se grupează în:
 cote fixe (în sumă fixă, forfetară);
 cote procentuale.
Acestea pot fi:
 proportionale;
 progresive:
o orizontale;
o verticale:
 simple
 compuse
 regresive.
g) Asieta fiscală exprimă modul de așezare a impozitelor și include
totalitatea măsurilor luate de organele fiscale pentru identificarea subiecților
impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile și a cuantumului impozitelor
datorate statului.
  Asieta constă în existența unei creanțe fiscale a statului și creează
obligația de plată a impozitelor în sarcina contribuabililor. Stingerea acestei
obligații fiscale poartă denumirea de lichidare și se face, de regulă, prin
încasarea impozitului.

38
 h) Termenele de plată indică data până la care impozitul trebuie plătit. El
este precizat în fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea
termenelor de plată se au în vedere:
 perioadele de realizare a veniturilor din care se plătesc impozitele;
 necesitatea alimentării permanente a bugetului statului cu resurse
financiare;
 dimensionarea optimă a sumelor datorate statului de către contribuabili.
  De asemenea, precizarea termenelor de plată constituie o condiție
importantă în informarea plătitorilor privind cât datorează statului și când
trebuie să plătească impozitul.
 Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor
pâna la termenele stabilite prin lege, atrage dupa sine obligatia contribuabililor
de a plăti și majorări de întârziere sau sunt sancționați sub formă de opriri pe
salarii, sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului datorat
statului, vânzarea acestora prin licitație.
 În afara celor opt elemente tehnice prezentate anterior, actul legal de
instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:
 autoritatea și beneficiarul impozitului;
 posibilitatea impozitului;
 facilitațile fiscale acordate;
 sancțiunile aplicabile și căile de contestație (sau de atac).
   Autoritatea impozitului reprezintă puterea publică ce instituie impozitul,
la care se adaugă ”organele” care așează și percep în mod efectiv impozitul. În
virtutea dreptului de suveranitate fiscală al fiecărui stat, această autoritate se
stabilește prin Constituție.
În România, dreptul de a institui impozite îl are Parlamentul și în anumite
condiții consiliile locale sau judetene. În statele federative, suveranitatea fiscală
se exercită atât la organele fiecărui stat component al federației, cât și de
organele federale. De regulă, încasarea impozitelor se realizează printr-un singur
aparat administrativ, pentru a se reduce cheltuielile cu administrarea acestora.

38
 Beneficiarul impozitului  poate fi bugetul constituit la nivelul centralizat
al statului (federatiei), bugetele comunitătilor locale sau bugetele unor instituții
publice, după caz.
   Posibilitatea impozitului evidentiază capacitatea economică a
contribuabililor de a plăti impozitele, precum și baza de calcul luată în
considerare pentru stabilirea mărimii impozitului.
 Facilitățile fiscale aferente impozitului se pot concretiza, după caz, in: 
 exonerări pentru anumite categorii de subiecți;
 perioade de scutire;
 reduceri de impozite;
 restituiri de impozite.
Sancțiunile aplicabile au drept scop întărirea responsabilității
contribuabililor în ce privește stingerea obligațiilor fiscale, în favoarea
beneficiarului, la termenele stabilite. În funcție de natura abaterii constatate de
organele de control, acestea pot fi, în cazul constatării unor contravenții, sub
formă de:
 amenzi;
 majorări de întârziere;
 opriri asupra unor venituri;
 confiscarea unor bunuri;
 punerea sechestrului asupra unor bunuri și vânzarea acestora prin licitație.
Aceste aspecte sunt reglementate în special prin Ordonanța nr. 92/2003,
republicată, ordonanță privind Codul de Procedură Fiscală. Procentul
majorărilor, dobânzilor și penalizărilor de întârziere aplicat la creanțele bugetare
sunt reglementate prin prevederi legislative, este de 0,1% pentru fiecare zi de
întârziere.
  În cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave se retrage
autorizația de funcționare și/sau se declanșează procedura de urmărire penală.
Căile de contestație se referă la modalitățile prin care contribuabilii pot
ataca actele de impunere sau de sancționare ale organelor de control.

38
1.3. IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE

Impozitul pe venit a fost introdus pentru prima dată în lume în Anglia, în

1799, de către William Pitt, ca o măsură temporară pe timp de război (dintre
Marea Britanie și Franța). În preajma primului război mondial și alte țări (SUA,
Japonia, Germania, Franța, Olanda, Belgia,etc.) au adoptat impozitul pe venit,
căzut în sarcina persoanelor fizice.
În România,veniturile persoanelor fizice se impozitează global pe baza
Ordonanței Guvernului nr. 73/1999.
Impunerea venitului net al persoanelor fizice răspunde principiilor de
justiție fiscală, prin personalizarea impunerii, și celor de natură financiară, prin
randamentul său ridicat, constituind totodată o aplicare a principiului impunerii
universale, deoarece acționează asupra tuturor veniturilor realizate de către
persoanele fizice,lovind, fie asupra capacității contributive individuale ale
acestora în cazul impunerii separate a fiecărui titular de venit, fie asupra
capacității contributive familiale, în cazul în care impunerea se face pe cămine
fiscale4.
  Impozitul pe venit, se aplică următoarelor venituri:
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România,
veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât si din afara României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a),
numai veniturile obținute din România;
c) în cazul persoanele fizice nerezidente, care desfășoară activitate dependentă
în România, venitului salarial net din această activitate dependentă;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate
independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitul net
atribuibil sediului permanent;

4
Cucosel C., 2004, Finantele Publice, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca, pag 35

38
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obțin veniturile prevăzute la lit.
d), venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce
corespund categoriei respective de venit.
Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de rezidență prevăzute la lit.
b) sau d) timp de 3 ani consecutiv vor fi supuse impozitului pe venit pentru
veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României,
începând cu al patrulea an fiscal.5
Venitul impozabil reprezintă suma care ramâne după ce se efectuează
anumite scăzăminte din venitul brut, cum sunt: 
 cheltuielile de producție;
 sumele prelevate la fondul de amortizare și la cel de rezervă;
 primele de asigurare plătite;
 dobânzile plătite pentru creditele primite;
 cotizațiile la asigurările de boală, de accidente și somaj, precum și la
casele de pensii; 
  pierderile provocate de calamități naturale etc.
  Se supun impozitului pe venit următoarele categorii de venituri:
a) Veniturile din salarii sunt toate veniturile în bani şi/sau în natură
obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract
individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut
de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de
forma sub care ele se acordă.

b) Veniturile din activități independente; 

Veniturile realizate de persoanele care desfăşoară activităţi independente
asupra cărora se calculează contribuţia sunt: veniturile comerciale şi veniturile
din profesii libere realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere
fără personalitate juridică.

5
www.dsclex.ro

38
 c) veniturile din cedarea folosinței bunurilor; 
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în
natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de
proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi
independente.
Contribuţia se aplică la venitul net din cedarea folosinţei bunurilor stabilit
prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de
25% asupra venitului brut determinat potrivit Codului fiscal.

d) veniturile din dividende si dobânzi; 

Veniturile din dividende şi dobânzi reprezintă veniturile din investiţii,
respectiv : dividende; venituri impozabile din dobânzi; câştiguri din transferul
titlurilor de valoare; venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la
termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare; venituri din
lichidare sau dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice.
e) venituri din investiții;
f) venituri din pensii;
Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la
veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit
prevăzută de Codul fiscal (in prezent 900 lei), se calculează pentru diferenţa
dintre cuantumul pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor
băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor
drepturi.
Contribuţia pentru veniturile din pensii aflate sub limita sumei
neimpozabile din pensii prevăzute de Codul fiscal se datorează şi se calculează
începând cu 1 ianuarie 2008.
Contributia se calculeaza si se vireaza de catre platitorul de venituri din
pensii.
g) venituri din activități agricole;

38
 Persoanele care realizează venituri din agricultură, respectiv din
silvicultura, cu excepţia persoanelor fizice care au calitatea de angajator sau care
realizează venituri din activităţi independente, au obligaţia de a plăti contribuţia
asupra acestor venituri.
Contribuţia se plateste anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului
următor celui pentru care se face plata.
h) venituri din premii și jocuri de noroc;
i) venituri din transferul proprităților imobiliare;
j) venituri din alte surse.6

CAPITOLUL 2
IMPOZITELE INDIRECTE PLĂTITE DE PERSOANELE FIZICE

6
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Titlul III, cu modificari si completari ulterioare.

38
 Impozitele indirecte îmbracă, de regulă, forma impozitelor pe consum,
deoarece se percep la vânzarea anumitor mărfuri sau la prestarea unor servicii.
Cotele de impozit nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația
personală a celui care cumpără mărfurile sau serviciile. După modul de așezare,
impozitele indirecte afectează atât veniturile mari cât și pe cele mici, deci ale
tuturor categoriile sociale. Pentru faptul că impozitele indirecte se includ în
prețurile sau tarifele mărfurilor și serviciilor, în calitate de plătitori ai acestora
apar de regulă agenții economici (întreprinzătorii), iar în calitate de suportatori
apar consumatorii bunurilor sau serviciilor ce cad sub incidența acestor
impozite.
Sistemul impozitelor indirecte cuprinde: taxele de consumație,
monopolurile fiscale, taxele vamale și diferite taxe7.
Schema impozitelor indirecte are următoarea configurație:
Taxe de
consumație

IMPOZITE Taxe
INDIRECTE vamale

Monopolur
i fiscale

Taxe de
timbru și
înregistrare
Figură 1 Schema impozitelor indirecte8

7
Mihai Aristotel Ungureanu – Finanțe Publice, Editura Independența Economică, Pitești, 2002, pag 115-116
8
Iulian Văcărel, Gh. D. Bistriceanu, Gabriela Anghelache, Maria Bodnar, Florian Bercea, Tatiana Moșteanu,
Florin Georgescu – Finanțe Publice, Ediția a II- a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004, pag. 378

38
 Taxele de consumație sunt impozite cuprinse în prețul de vânzare al
mărfurilor produse și realizate în interiorul țării. La plata acestora sunt supuse
atât bunurile de consum cât și mijloacele de producție.9
Taxele de consumație au un câmp de aplicare diferit de la o țară la alta. În
orice caz, randamentul lor fiscal este mare. Se mai numesc și impozite pe
consum, deoarece se aplică asupra prețurilor bunurilor care intră în consum și
pot fi de două feluri: pe produs și generale pe vânzări.
Taxele generale de consumație (impozitele pe consum generale). Se aplică
asupra vânzării tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum
sau elemente pentru producție și sunt cunoscute sub denumirea generică de
impozite pe cifra de afaceri.10
În practica financiară a țărilor capitaliste sunt întâlnite trei forme de
așezare a impozitului pe cifra de afaceri și anume:
a) Forma cumulativă;
b) Forma impozitului unic;
c) Forma impozitului unic, cu plata fracționată (taxa pe valoarea
adăugată).11
Taxele de consumație pe produs sunt accizele (impozitele speciale pe
consum). Sunt cele mai vechi taxe de consum, tradiționale. Obișnuit, se așează
asupra bunurilor care intră în consumul celor mai largi categorii ale populației.
Astfel de produse sunt: zahărul, sarea, uleiul, tutunul, dulciurile, cafeaua, ceaiul,
combustibilii lichizi, cerealele în unele țări, aparatele electrice, textilele,
încălțămintea, anumite obiecte de lux, care se consumă în cantități mari și nu pot
fi substituite ușor cu altele, având o cerere neelastică.12
Taxele vamale sunt impozite percepute de stat asupra mărfurilor la
trecerea granițelor vamale ale statului respectiv. Ele sunt o categorie de impozite

9
Ion Mihăilescu, Dan Chilarez, Sisteme comparate de impozite și taxe, Ed. Independența Economică, Pitești,
2002, pag. 67
10
Iulian Văcărel-coordonator, Finanțe Publice, Ediția a V-a, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A.,București, 2007,
pag.416
11
Idem 8
12
Ion Mihăilescu, Dan Chilarez, Sisteme comparate de impozite și taxe, Ed. Independența Economică, Pitești,
2002, pag. 70

38
deoesebite, având rolul de a procura venituri fiscale bugetului, dar și de a proteja
economia națională de concurența străină.13
În funcție de obiectul lor, taxele vamale pot fi:
a) Taxele vamale de export;
b) Taxele vamale de tranzit;
c) Taxele vamale de import.14
Dreptul exclusiv al statului de a produce și comercializa la un anumit preț
produse și de a-și însuși pe această cale venituri poartă denumirea de monopol
fiscal. Prețurile la care respectivele mărfuri se vând depășesc valoarea, respectiv
includ pe lângă cost plus profit și impozitul indirect. În cele mai multe țări ,
constituie monopolurile fiscale, de regulă, produsele a căror consum trebuie, în
anumite limite, ținut sub control și carea aduc venituri mari. Astfel de mărfuri
sunt: sarea, tutunul, chibriturile, alcoolul, zahărul uneori, petrolul, cărțile de joc,
alte produse specifice, precum și unele servicii publice cum ar fi poșta,
telecomunicațiile, altele.15
Taxele de înregistrare și timbru sunt obligatorii numai în cazul în care
cetățeanul solicită un serviciu din partea statului. În prezent există o multitudine
de atfel de taxe și câteva dintre ele le voi prezenta mai jos.
După natura lor taxele pot fi:
 Judecătorești, plătite instanțelor judecătorești pentru acțiunile de judecată
introduse de orice persoană fizică sau juridică;
 De notariat, plătite notariatelor pentru serviciile solicitate lor (legalizări,
autentificări, etc.);
 Consulare, plătite consulatelor pentru serviciile specifice lor (vize,
certificate de origine, etc.);
 De administrație , plătite primăriilor, prefecturilor, altor instituții pentru
autorizații, permise, legitimații, etc;

13
Ion Mihăilescu, Dan Chilarez, Sisteme comparate de impozite și taxe, Ed. Independența Economică, Pitești,
2002, pag. 72
14
Idem 12
15
Idem 11

38
  De timbru, plătite prin aplicarea de timbre fiscale pe acte/documente
autorizate, înregistrate, certificate, transpuse, eliberate de unele instituții
publice;
 De înregistrare, plătite autorităților publice pentru servicii de vânzări de
imobile, furnizoare sau dizolvarea unor firme, înregistrarea unor firme,
cumpărări de titluri prin bursă.16

2.1. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect ce se datorează

bugetului de stat. Ea se plătește de către persoanele fizice sau juridice care
efectuează de o manieră independentă, în mod obișnuit sau ocazional, una sau
mai multe operațiunui impozabile (livrări de bunuri, prestări de servicii sau
importuri de bunuri și servicii).17
Sfera de aplicare și reglementare a taxei pe valoarea adăugată18
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) constituie o livrare de bunuri, sau o prestare de servicii, efectuată cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este în România;
c) livrarea bunurilor / serviciilor sunt efectuate de persoane impozabile;
d) livrarea bunurilor/prestarea serviciilor rezultă dintr-o activitate economică.
În sfera de aplicare se încadrează și importurile de bunuri.
Operațiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată
denumite operațiuni impozabile pot fi și:
 operațiunile taxabile;
 operațiunile scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa
pe valoarea adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea
adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate;
16
Iulian Văcărel-coordonator, Finanțe Publice, Ediția a V-a, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A.,București, 2007,
pag.428
17
Legea nr. 354/2002 din Monitorul Oficial 371 din 1 iunie 2002.
18
Capitolul II din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal publicat în Monitorul Oficial nr. 972/23.2003

38
  operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxă
pe valoarea adăugată și nu este permisă deducerea taxei pe valoarea
adăugată datorat esau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate;
 operațiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Pentru ca aceste operațiuni să intre în sfera de aplicare a taxei pe valoare
adăugată, trebuie să rezulte din activitatea desfașurată într-o manieră
independentă de către persoanele impozabile.

Persoane impozabile
Persoana impozabilă este reprezentată de orice persoană care, indiferent
de statutul juridic efectuează de o manieră independentă diverse activități
economice indiferent de scopul și rezultatul acestor activități. Se consideră
activitate economică, activitatea producătorului, comerciantului, prestatorului de
serviciu, agricultorului sau liber profesionistului. Deasemenea, se cuprinde în
cadrul activității economice și exploatarea bunurilor corporale sau necorporale
în scopul obținerii de venit.
Nu sunt considerate persoane impozabile, deoarece nu acționează de o
manieră independentă, persoanele care sunt angajate de un angajator printr-un
contract individual de muncă sau orice alt instrument juridic care stabilește
relația angajator - angajat în ceea ce privește:
 condițiile de muncă;
 remunerarea;
 responsabilitățile angajatorului. 
Nu intră în categoria persoanelor impozabile instituțiile publice pentru
activitățile ce le desfășoară în calitate de autorități publice, acestea fiind de
natură administrativă, socială, educativă, culturală, sportivă, de ordine publică,
de apărare și siguranța statului.
Sunt considerate persoane impozabile instituțiile care desfășoară
următoarele activități:
 telecomunicații;

38
  furnizor de apă, gaze, energie electrică, energie termică și agent frigorific;
 transporturi bunuri
 prestare de servicii în porturi și aeroporturi;
 transport pasageri;
 livrare de bunuri noi produse pentru vânzare;
 activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale;
 depozitare;
 publicitate comercială;
 agenții de călătorie;
 magazine pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri
asemănătoare;
 închirieri și/sau concesionare de bunuri mobile și/sau imobile.

Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator al taxei reprezintă momentul în care sunt realizare

condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.
Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă de la data
livrării de bunuri sau la data prestării de servicii.
Livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectuează continuu,
dând loc la decontări sau plăți succesive, cum sunt gazele naturale, apa,
serviciile telefonice, energia electrică se consideră că sunt efectuate în momentul
expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăți.
Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine:
 la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a
prestării de servicii;
 la data încasării avansului înaintea livrării de bunuri sau a prestării de
servicii. De la acest principiu se exceptează avansurile încasate pentru
plata importurilor și adrepturilor vamale stabilite și orice avansuri pentru

38
 operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care sunt în sfera de
aplicare a taxei.
În cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta
pentru ca exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată să intervină la data livrării
bunului imobil.
La serviciile efectuate de persoanele impozabile stabilite în străinătate
pentru care beneficiarii au obligația plății taxei pe valoarea adăugată,
exigibilitatea taxei intervine la data primirii facturii prestatorului sau la data
achitării parțiale sau totale a serviciului, în cazul în care nu s-a primit factura
prestatorului până la acea dată. În cazul operțiunilor de închiriere bunuri mobile
și al operațiunilor de leasing extern, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă
la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor, respectiv a
chiriei, redevenței sau arendei.
În cazul livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii care se efectuează
continuu, dând loc la decontări și plăți succesive - energie electrică și termică,
gaze naturale, apă, servicii telefonice și altele similare - exigibilitatea taxei pe
valoarea adăugată intervine la dataîntocmirii documentelor prin care furnizorii /
prestatorii au stabilit cantitățile livrate și serviciile prestate, dar nu mai târziu de
finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.

Cotele de taxă pe valoarea adăugată

 
Cota standard a taxei pe valoarea adăugată în România este de 24% și se
aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu
este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supus cotei reduse a
taxei pe valoarea adăugată.
Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru rmătoarele
prestări de servicii și/sai livrări de bunuri:
 serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case
memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice,

38
 grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale,
cinematografe, etc;
 livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor
destinate exclusiv sau în principal publicității;
 livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția protezelor
dentare;
 livrarea de produse ortopedice;
 livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;
 cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară,
inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.
Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea
locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt
construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a
locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii
sociale se înțelege:
 livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a
fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;
 livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a
fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru
minori cu handicap;
 livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către
primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor
persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o
locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

2.2 ACCIZELE

38
 Sunt taxe speciale de consumație care se aplică, se calculează și se varsă o
singură dată la bugetul de stat pentru anumite produse din țară și din import.
Există 4 grupe pentru care se datorează accize :
 alcool brut, alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse
destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic;
 produse din tutun;
 produse petroliere;
 alte produse și grupe de produse;
 alcool brut, alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse
destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic -
În această grupă se includ subgrupele :
a) Alcool brut , alcool etilic rafinat, băuturi alcoolice pe baza de alcool etilic
rafinat și pe baza de distilate de cereale. Exemplu : whisky, gin, rom, votca,
lichior și alte băuturi alcoolice spirtoase care conțin alcool etilic cu o
concentrație în alcool mai mare de 0,5 % în volum.
Se includ prin excepție și vinuri și produse pe bază de vin cu o
concentrație alcoolică mai mare de 22%, precum și coniacul, vinul ars, etc.
b) Băuturi alcoolice naturale : țuica, rachiuri naturale, care se obțin prin
distilarea lichidelor zaharoase, fermentate din fructe și din struguri.
c) Vinurile și produsele pe baza de vin cu o tărie alcoolică mai mică de 22% în
volum. Exemplu: vinurile spumoase, vinurile spumante, vinurile nespumoase și
alte produse pe baza de vin, ca de exemplu vermuturile.
d) Berea și toate sortimentele de bere realizate în amestec cu băuturile alcoolice
sau nealcoolice cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 0,5 si 10%.
Sortimentele de bere cu tarie alcoolică de peste 10% se accizează ca și produsele
din "a".

Plătitorii
1) Agenții economici persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice
autorizate care produc sau importă astfel de produse.

38
2) Agenții economici care cumpară de la producătorii individuali produse supuse
accizelor pentru prelucrare și/sau comercializare.
3) Agenții economici producători sau importatori, pentru cantitătile de produse
acordate ca dividende sau ca plată în natura acționarilor, asociaților sau
persoanelor fizice, cât și pentru produsele consumate pentru reclamă și
publicitate.

CAPITOLUL 3

38
 STUDIU PRIVIND EVOLUȚIA IMPOZITELOR DIRECTE PLĂTITE
DE PERSOANELE FIZICE LA NIVELUL BUGETULUI DE STAT ÎN
PERIOADA 2008 – 2012

3.1 Evoluția impozitelor directe plătite de persoanele fizice la nivelul

Bugetului de Stat în perioada 2008 – 2012

Pentru a analiza evoluția impozitelor directe colectate la bugetul de stat de

la persoanele fizice în perioada 2008-2012 vom lua în calcul variațiile existente
în acești ani.
Evoluția impozitelor directe prelevate la bugetul de stat în perioada 2008
– 2012 este prezentată în tabelul 1 și reprezentată grafic în graficul 1.
- milioane lei -
Anii
Categorii de venituri
2008 2009 2010 2011 2012
Venituri fiscale 55133,60 44239,90 56304,70 69527,70 75615,90
I.Impozit pe venit, profit și câștigul din capital
de la persoane fizice, din care: 18399,90 18543,30 17852,30 18847,50 20731,50
Impozit pe venit 18398,30 18546,30 17852,30 18846,60 20731,40
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din
capital 1,60 -3,00 0,00 0,90 0,10
Impozit pe salarii 15,60 5,00 5,90 2,90 1,00
Impozite și taxe pe proprietate 91,40 54,00 4,40 -0,50 0,40
II.Contribuții de asigurări 162,30 170,80 174,10 27,00 -10,30
Contribuțiile angajaților 162,30 170,80 174,10 27,00 -10,30

Tabel 1 Evoluția impozitelor directe prelevate de la persoanele fizice la Bugetul de Stat

în perioada 2008 – 2012

38
 Grafic 1 Evoluția impozitelor directe prelevate de la persoanele fizice la Bugetul de Stat în
perioada 2008 – 2012, realizat de autoare conform datelor furnizate de Institutul Național de
Statistică

În anul 2009, impozitul pe venituri, profit și câștigul din capital de la

persoane fizice a totalizat 18543,3 milioane lei, în creștere cu 0,78 % față de
2008.
Aceleași încasări au scăzut în anul 2010 cu 691 milioane lei, în valoare
absolută și cu 3,73 % față de anul 2009. Această scădere s-a înregistrat ca
urmare a diminuării numărului de salariați și a câștigului mediu brut, datorat
aplicării prevederilor legale de reducere cu 25 % a drepturilor salariale cuvenite
personalului din sectorul bugetar în partea a doua a anului 2010.
Impozitul pe venituri, profit și câștigul din capital de la persoane fizice a
crescut cu 5, 57 % procent determinat, în principal, de creşterea câştigului
salarial mediu brut şi a numărului mediu de salariaţi în anul 2011 faţă de anul
2010.
În anul 2012, impozitul pe venituri, profit și câștigul din capital de la
persoane fizice a totalizat 20731,5 milioane lei, în creștere cu 4,43 % față de
2011și cu 12,67 % față de anul 2008.

38
 - milioane lei -
Anii
Categorii de venituri
2008 2009 2010 2011 2012
Venituri fiscale 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00%
I.Impozit pe venit, profit și câștigul din capital
de la persoane fizice 33,37% 41,92% 31,71% 27,11% 27,42%
II.Contribuții de asigurări 0,30% 0,38% 0,31% 0,04% -0,01%
III. Alte venituri fiscale 66,33% 57,70% 67,98% 72,85% 72,60%

Tabel 2 Ponderea impozitelor directe încasate de la persoane fizice în total venituri

fiscale, realizat de autoare conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Grafic 2Ponderea impozitelor directe încasate de la persoane fizice în total venituri

fiscale, realizat de autoare conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Din tabelul 2 reiese că ponderea impozitelor directe încasate de la

persoanele fizice în totalul veniturilor fiscale a înregistrat o creștere în anul
2009 față de anul 2008 cu 8,55 %, după care a urmat o scădere destul de

38
 considerabilă si-anume de 10,21 % a anului 2010 față de anul 2009 și cu 14,81
% în anul 2011 față de anul 2009.
În anul 2012 această pondere a înregistrat o ușoară creștere față de anul
2011, si-anume 0,31 % și o scădere destul de importantă de 14,5 % față de anul
2009.
2009 reprezintă anul în care ponderea impozitelor directe încasate de la
persoanele fizice în totalul veniturilor fiscale a atins punctul maxim al perioadei
analizate.

3.2 Evoluția impozitelor directe plătite de persoanele fizice la nivelul Bugetului

Asigurărilor Sociale de Stat în perioada 2008 – 2012
- milioane lei -
Anii
Categorii de venituri
2008 2009 2010 2011 2012
Contribuțiile asiguraților 10619,1 10998,7 18212,6 20643,9 18524,3
1. Contribuțiile pentru asigurările sociale datorate de
asigurați 10139,9 10195,9 10657,6 11329,6 10248,1
2. Contribuțiile altor persoane asigurate 322,4 349,8 404,4 464,5 0
3. Contribuțiile facultative ale asiguraților 9,5 10,2 11,4 12,7 0
4. Execuția bugetului asigurărilor pentru șomaj 147,3 442,8 508,2 540,1 565,7
5. Execuția bugetului Fondului Național Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate 0 0 6631 8297 7710,5
Tabel 3 Evoluția impozitelor directe plătite de persoanele fizice la nivelul Bugetului
Asigurărilor Sociale de Stat în perioada 2008 – 2012, realizat de autoare conform
datelor furnizate Institutul Național de Statistică

În perioada 2008-2011 s-a înregistrat o creștere continuă a impozitelor

directe încasate de la persoane fizice la nivelul Bugetului Asigurărilor Sociale de
Stat.
Cea mai mare valoare a impozitelor directe încasate la Bugetul
Asigurărilor Sociale de Stat provenind de la persoane fizice s-a înregistrat în
anul 2011. Această creștere este de 10024,8 milioane lei, în valoare absolută,
față de anul 2008. În valoare relativă putem vorbi de o creștere în procente de
94, 4 comparativ cu același an, 2008.

38
 În anul 2011 este înregistrată o valoare maximă a impozitelor directe
încasate la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate provenind de la
persoane fizice, și-anume o creștere în valoare absolută de 1666 milioane lei față
de anul 2010.
- milioane lei -
Anii
Categorii de venituri
2008 2009 2010 2011 2012
Contribuțiile asiguraților 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00%
1. Contribuțiile pentru asigurările sociale
datorate de asigurați 95,49% 92,70% 58,52% 54,88% 55,32%
2. Contribuțiile altor persoane asigurate 3,04% 3,18% 2,22% 2,25% 0,00%
3. Contribuțiile facultative ale asiguraților 0,09% 0,09% 0,06% 0,06% 0,00%
4. Execuția bugetului asigurărilor pentru
șomaj 1,39% 4,03% 2,79% 2,62% 3,05%
5. Execuția bugetului Fondului Național Unic
de Asigurări Sociale de Sănătate 0,00% 0,00% 36,41% 40,19% 41,62%

Tabel 4 Ponderea impozitelor directe încasate de la persoane fizice în total venituri

fiscale, realizat de autoare conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Contribuțiile pentru asigurările sociale datorate de angajați continuă să

dețină ponderea cea mai mare în categoria ” contribuțiile asiguraților”.
Analizând perioada 2008- 2012 observăm că în fiecare an ponderea
contribuțiilor pentru asigurările sociale datorate de angajați în total ”
contribuțiile asiguraților” a scăzut simțitor ajungând în anul 2011 la 54,88 %
față de 95,49 % în anul 2008.
Conform tabelului 4 și a graficului 3 ponderea impozitelor directe
încasate de la persoanele fizice la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate a crescut în fiecare an analizat, si-anume: în anul 2011 creșterea a fost
de 3,78 % față de anul 2010 și în anul 2012 procentul de majorare a fost de doar
1,43 față de anul 2011.

38
 Grafic 3 Ponderea impozitelor directe încasate de la persoane fizice în total venituri
fiscale, realizat de autoare conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

3.3 Cotele de contribuții datorate de persoanele fizice în anul 2013 la

Bugetul de Stat și la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat

Având în vedere Legea nr. 5/2013, Legea bugetului de stat pe anul 2013,

publicată în Monitorul Oficial nr. 106 din 22 ianuarie 2013 și Legea nr. 6/2013 –
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013, publicată în
Monitorul Oficial nr. 107 din 22 ianuarie 2013, iata în continuare cotele de
contribuții ce trebuie plătite de către angajat, considerat a fi persoană fizică,  în
2013.

38
 Cotele sunt valabile din 01.01.2013 și aplicabile la fondul de salarii din
luna calendaristică.
Contribuţia lunară a persoanelor asigurate se stabileşte sub forma unei
cote stabilite de lege, aplicată asupra veniturilor din salarii sau a celor asimilate
acestora, care sunt supuse impozitului pe venit. Angajatorul are obligaţia
calculării, reţinerii şi virării lunare integrale a contribuţiei datorate de către
persoana asigurată în contul deschis pe seama CNAS la unităţile teritoriale ale
Trezoreriei Statului în a căror rază angajatorii sunt luaţi în evidenţă ca plătitori
de impozite şi taxe.

Valoare
Denumirea contribuției
contribuție
Pensii - CAS 10, 5 %
Sănătate - CASS 5,50%
Șomaj - ANOFM 0,50%
Impozit pe venit din salarii 16%

Veniturile din salarii sunt toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute
de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de
muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege,
indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma
sub care ele se acordă.
Calculul pentru impozitul pe veniturile din salarii se efectuează în modul
următor:
Salariu brut – ( CAS angajat )+ ( CASS angajat ) + (Cotă șomaj angajat )=
Rezultat 1;
Rezultat 1 – deducerea legală ( de la 250 lei în jos, în funcție de salariu ) =
Rezultat 2;
Impozitul ce trebuie reținut angajatului și plătit la Bugetul de Stat +
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat = Rezultat 2 x 16% .

38
 CAPITOLUL 4
CONCLUZII

Sistemul fiscal joacă un rol important în atingerea obiectivelor

economico- sociale ale statului. În acest sens, principalele obiective ce trebuie
vizate sunt:
 obţinerea unui randament fiscal ridicat pentru impozitele percepute;
 realizarea unui proces de distribuire a resurselor colectate astfel încât să
se obţină un efect maxim în utilizare;
 înregistrarea unui nivel ridicat al veniturilor colectate (un aspect negativ
ce a însoţit economia românească în ultimele decenii este capacitatea
redusă de colectare a veniturilor datorate);
 respectarea principiilor fundamentale ale oricărui sistem fiscal coerent şi
eficient;
 stabilizarea economiei afectată de acţiunea unor factori perturbatori;
 reglarea producţiei în raport de conjunctura economică existentă, inclusiv
modernizarea şi restructurarea ei şi dezvoltarea durabilă a societăţii;
combaterea fenomenului de evaziune fiscală;
 fundamentarea temeinică a măsurilor fiscale pentru evitarea unor efecte
negative generate de modificări legislative neancorate în realităţile
economiei româneşti;
 formulareaunor politici financiare pe termen lung, care să asigure o
stabilitate mediului de afaceri;
 asigurarea neutralităţii măsurilor fiscale;
 majorarea veniturilor din impozite directe şi nu din impozite indirecte,
care, corelată cu nivelul ridicat al impozitării forţei de muncă determină o
percepţie mult mai sensibilă a nivelului de impozitare de către persoanele
fizice, fapt ce poate duce la accentuarea tendinţei de neconformare fiscală
a acestora.

38
 Impozitarea directă rămâne un instrument important la dispoziţia statului
ce poate stimula mediul economic prin intermediul cotelor de impozitare, al
facilităţilor acordate în scopul realizării de investiţii în domenii importante ori al
stimulării producţiei.
În concluzie, în orice țară, indiferent de condițiile economice, de regimul
politic sau de orice alți factori, impozitele formează un sistem foarte complex,
cu un prim rol financiar, de-a furniza statului resursele necesare finanțării
cheltuielilor publice.
De cele mai multe ori, rolul de pârghie financiară revine impozitelor doar
pe plan secundar. Ținând cont însă, că o mare parte din venitul național, ca
măsură a bogăției unei națiuni, se ”vehiculează” prin intermediul bugetului
statului, iar impozitele dețin o pondere destul de importantă în totalul veniturilor
statului, activizarea impozitelor ca pârghii financiare trebuie să fie o preocupare
majorăși permanentă în interfața politicii economice.
Pârghiile fiscale preferate ar trebui să fie cele ale impozitelor directe, iar
în cadrul acestora impozitele pe veniturile persoanelor fizice și juridice.
Impozitul pe salariu joacă un rol esențial în influențarea directă a consumurilor
și a capacității de economisire.
Considerăm, în finalul acestei lucrări, că trebuie acordată o atenție mărită
impozitelor pe venit ca pârghii financiare. Impozitele pe veniturile peesoanelor
fizice influențează două elemente importante: capacitatea de economisire și mai
ales dorința de a muncii, iar impozitele pe veniturile agenților economici ciclul
economic.

38
 BIBLIOGRAFIE

1. Cucoşel C., 2004, Finanţele Publice, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca

2. Dan Tudor Lazar, Adrian Mihai Inceu – Finanţe şi bugete publice,
Ed.Accent, Cluj-Napoca, 2008
3. Dobrotă Gabriela, Fiscalitatea directă în România și Uniunea Europeană,
Analele Universității ” Constantin Brâncuși ” din Tg Jiu, Seria Economie,
nr 2/ 2010
4. Iulian Văcărel, Bistriceanu, Gh.D.Bistriceanu, Anghelache Gabriela,
Bodnar Maria, Bercea Florian, Moșteanu Tatiana, Georgescu Florin - “
Finanţe publice”, Ediţia a V- a, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., 2007,
5. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Titlul III, cu modificări şi
completări ulterioare
6. Mihai Ristea – Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii, Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 1995
7. www.dsclex.ro
8. www.scritube.com/administratie/impozitul-si-taxa-pe teren
2351062123.php
9. www.spit-ct.ro/impozitul-taxa-pe-teren-persoane-fizice

38