Sunteți pe pagina 1din 43

Nr………./…………………………….

UNITATEA SCOLARA

LICEUL TEHNOLOGIC BĂILE GOVORA

EXAMENUL

DE CERTIFICARE A CALIFICARII PROFESIONALE A ABSOLVENTILOR INVATAMANTULUI LICEAL

Nivelul 4 de calificare

Candidat: RADU SIMINA


Clasa: XII
Forma de invatamant: Zi
Profil : Servicii
Domeniul de pregatire: Turism și alimentatie
Calificarea profesionala: TEHNICIAN IN TURISM
Anul absolvirii: 2022
Indrumator de proiect: Prof. CHIRITA COSTACHE RAMPNA VICTORIA

2022

1
UNITATEA SCOLARA

LICEUL TEHNOLOGIC BĂILE GOVORA

TEMA proiectului:

TURISMUL MONAHAL

Candidat: RADU SIMINA


Clasa: XII
Forma de invatamant: Zi
Profil : Servicii
Domeniul de pregatire: Turism și alimentatie
Calificarea profesionala: TEHNICIAN IN TURISM
Anul absolvirii: 2022
Indrumator de proiect: Prof. CHIRITA COSTACHE RAMPNA VICTORIA

2
CUPRINS

Argument ...... ......................................................................................................................4


Cap. 1 Turismul în România.............................................................................................7
1.1Evoluţia turismului în România ........................................................................7

1.2 Potenţialul turistic al României ............................................,............................8

Cap.2.Zona Bucovinei .......................................................................................................14


2.1. Cadrul natural și istoric al zonei.....................................................................14
2.2 Potenţialul turistic al zonei Bucovina ............................................................17

2.3Dezvoltarea durabilă a turismului în zonă...................................................23

Cap.3 Studiul de caz Mănăstirile din Bucovina .............................................................27

3.1Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare .......................................................27

3.2.Perspective de dezvoltare a turismului religios în Bucovina....................32

3.2.1 Baza de cazare specifică edificiilor religioase .....................................................34

3.2.2 Trasee turistice....................................................................................................36

Concluzii..........................................................................................................................39

3
Argument

România deţine atât elemente care au însemnătate pentru turism cât şi o multitu -dine de
mijloace care pot facilita activităţile specifice acestui domeniu. Răspândirea acestora în

4
teritoriu este diferită existând pe de-o parte aglomerări de obiective ce au condiţionat şi
concentrări de modalităţi şi resurse de punere în valoare a acestora, iar pe de alta spaţii largi în
care toate acestea sunt dispiate. Mai mult în prima categorie evoluţia locală, regională este
variată în contextul impunerii unora spre anumite tipuri de activităţi turistice, unele re -
cunoscute pe plan naţional şi internaţional în raport de altele care dispun de obiective la fel de
însemnate dar puţin cunoscute şi unde mijloacele de valorificare sunt reduse.

Pentru a avea o bază într-un program complex de organizare şi dezvoltare turistică a ţării şi a
oricărui teritoriu trebuie să se plece de la inventarierea corectă a tot ceea ce există şi la
diferenţierea de unităţi care să se poată înscrie într-un sistem ierarhic. Componentele de
ordine diferite vor abvea o anumită alcătuire şi funcţionalitate dar şi legături care să asi- gure
intercondiţionarea şi prin aceasta unitatea sistemului.Pentru turism importanţă are sta- bilirea
de unităţi taxonomice precise care pe de-o parte fiecare reflectă un anumit nivel de resurse
potenţiale iar pe de altă parte un minim de dotare (mijloacele) posibile la un mo- ment dat,
pentru valorificarea acestora. Dacă prima componentă poate fi privită ca relativ fixă (mai ales
în cazul elementelor specifice cadrului natural), cea de a doua are un caracter dinamic în
sensul unei evoluţii sau involuţii în funcţie de politicile economice aplicate.

Scara ierarhică normală, cel puţin pentru evaluarea potenţialului turistic o constituie: punctul
turistic, localitate (cu valenţe turistice), centru turistic, axă turistică, zonă turistică, regiune
turistică la care în cazul României se poate adăuga provincia turistică.

Studierea turismului în România serveşte întregirii imaginii fenomenului turistic cu


particularizarea pentru România. Se urmareşte cunoaşterea etapelor de dezvoltare, pentru ca
în comparaţie cu fenomenul turistic european şi global să poată fi apreciat obiectiv facându-
se abstracţie de perioadele de regres legate de factori de natură social-economică sau politică.

Obiectivele esenţiale ale studiului de faţă constă tocmai în cunoaşterea patrimoniului turistic,
a materiei prime neprocesate, sau parţial amenajate care se constitue ca factor fundamental,
fără de care turismul ca fenomen şi mai ales activitate economică majoră nici nu poate fi
conceput.

Un alt obiectiv este cel de a surprinde tendinţele aparent aleatoare stimulate de noile
orientări, de impactul cu procesul de privatizare şi legislaţie, dar mai ales cele legate de
iniţiativele particular-familiare, mai ales în mediul rural care dă consistenţa şi spaţialitate şi
aferă noi posibilităţi şi direcţii de expansiune.

5
Analiza dezvoltării in timp a bazei materiale şi legatura cu infrastructura general aparţinând
altor domenii de activitate evidenţiază o altă caracteristică a turismului, aceea de ramură de
sinteză şi cu sprijinire logistică reciprocă.

Cunoaşterea amenajărilor turistice, ca şi volum şi dimensiune, tipologie şi repartiţie spaţială


reflectă gradul de utilizare turistică şi raportarea la intensitatea, caracteristicile, regimul şi
provenienţa fluxurilor turistice.

Toate acestea se vor constitui ca argumente în evidenţierea corelaţiei între diversitatea


potenţialului şi amenajărilor turistice, calitatea serviciilor şi gradul de eficienţa a acestora
reflectată atăt în volumul cererii, stimulate de ofertă a pieţei turistice şi mai ales în
categoriile de turism ( a tipurilor şi formelor de turism practicate şi practicabile).

La nivel regional spaţial sunt surprinse caracteristici care individualizează entităţi ce permit
emiterea de prognoze şi tendinţe de dezvoltare.

În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe plan naţional cât şi internaţional,
reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizaţiei contemporane nu numai
prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care-l practică, dar mai ales prin
implicaţiile sale.
Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare complexitate
de situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi, până la
cerinţele reconfortării fizice sau intelectuale.
Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi însuşirile de a călători, pedestru,
ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau pentru îngrijirea sănătăţii.
Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult sau mai puţin
“artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însuşirile aerul, pământul, vegetaţia sau apa.
Dar oricât de spectaculoase vor fi asemenea însuşiri, ele pot da deplinătate numai în măsura
asocierii lor “civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale, istorice, economice privite ca
atare, dar mai ales pe firul metamorfozelor lor în timp şi spaţiu.
Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să ne bucurăm de
“natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu munca şi inteligenţa
omenească.
Din punct de vedere etimologic, conform dicţionarului Larousse, termenul “turism” ar
proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în circuit”, care a fost preluat de limba franceză “tour”
–călătorie, plimbare. Pe de altă parte, unele dicţionare susţin originea engleză a cuvântului,

6
provenit din “tour” şi “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki, 1977).
Există o serie de definiţii ale turismului care sau remarcat de-a lungul timpului.
Definiţie elaborată de Swizewschi şi Oancea (1977) consideră turismul un fenomen social-
economic de masă, caracteristic civilizaţiei industrial-urbane ce se deplasează in cadrul
relaţiilor interdependente dintre mediul geografic şi societate. El constă în consumarea
produsului turistic pe diferite arii geografice şi unităţi de timp, ca urmare a deplasărilor banale
ale indivizilor în afara activităţilor productive sau a obligaţiilor de serviciu, având ca rezultat
regenerarea forţei de muncă, refacerea sănătăţii îmbogăţirea orizontului cultural (inclusiv
satisfacţii spirituale).

1.Turismul în România

1.1Evoluţia turismului în România


Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T. – ce îşi are sediul la Madrid) defineşte
turismul ca fiind “ activităţile realizate de persoane sau grupuri de persoane pe durata călătorii
7
-lor şi şederii acestora în locaţii diferite de spaţiul obişnuit traiului cotidian. Conform determi-
nărilor turismul este „activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe
jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti dintr-un anumit punct de
vedere". Activitatea turistică poate fi considerată una din cele mai vechi ocupaţii ale omului
încă pe timpurile când nomadismul era modul de viaţă al unei colectivităţi umane.
Pe parcursul evoluţiei societăţii umane, omul în permanenţă a avut şi activităţi turistice,
care au fost impuse de anumite situaţii, nevoi, necesităţi şi poate nu în ultimul rînd pentru
ceea ce numim noi astăzi agrement. Turiştii care se deplasau dintr-un loc în altul au fost în de-
cursul timpului printre primii şi cei mai dinamici purtători de informaţii. În condiţiile lipsei
telecomunicaţiilor succesele de dezvoltare în toate activităţile umane erau difuzate şi prin
turişti. Cu certitudine se poate afirma că turismul a existat în toate epocile istorice, ceea ce s-a
nodificat în timp a fost doar formele de deplasare a turiştilor, scopurile acestora. Pentru unii
turismul este o distracţie sau o formă de menţinere sau de refacere a sănătăţii, iar pentru alţii o
activitate profesională, o necesitate vitală.
România, cu o experienţă de peste 2000 de ani în activităţile turistice, în prezent îşi per-
fecţionează formele de practicare a turismului, infrastructura turismului şi se află în faţa adop-
tării unei strategii al activităţilor turistice, prin luarea în considerare a experienţei ţărilor avan-
sate, a elaborărilor ştiinţifice din marile centre universitare şi academice. România are posibi-
lităţi universale, specifice, unice în dezvoltarea turismului. România nu poate (şi nici nu
trebuie) să preia un model elaborat şi folosit în alte ţăr ale lumii. România are propriul său po-
tenţial ştiinţific şi practic care să fundamenteze strategia sa proprie, cu totul originală, pe care
să o aplice prin metode, de asemenea, întrutotul specifice. O asemenea orientare nu poate fi
explicată doar prin experienţa istorică sau prin originalitatea condiţiilor geografice, climatrice,
tradiţiilor, obiceiurilor, artei, culturii etc.

În ultimii ani, România a devenit o destinaţie preferată pentru mulţi europeni (mai mult de
60% dintre turiştii străini provin din ţările membre UE), rivalizând şi fiind la concurenţă cu
ţări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania.

Staţiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp şi Mamaia (numite uneori şi


Riviera Română) sunt printre principale atracţii turistice pe timp de vară. În timpul iernii,
staţiunile de schi de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov sunt destinaţiile preferate ale
turiştilor străini. Pentru atmosfera lor medievală şi pentru castelele aflate acolo, numeroase
oraşe transilvănene precum Sibiu, Braşov, Sighişoara, Cluj-Napoca sau ş au devenit nişte
importante puncte de atracţie pentru turişti. De curând s-a dezvoltat şi turismul rural ce se

8
concentrează asupra promovării folclorului şi tradiţiilor.  Principalele puncte de atracţie le
reprezintă Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din
Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânţa.  Alte atracţii turistice importante din România
sunt cele naturale precum Delta Dunării,Porţile de Fier, Peştera Scărişoara şi încă alte câteva
peşteri din Munţii Apuseni.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale şi a istoriei sale bogate,


având de asemenea o contribuţie importantă la economia ţării. În 2006, turismul intern şi
internaţional a asigurat 4,8% din PIBşi aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă
(5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerţ, turismul este cea de-a doua ramură
importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este
unul dinamic şi în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare
potenţial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council România ocupă
locul 4 în topul ţărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creştere anuală a
potenţialului turistic de 8% din 2007 până în 2016. Numărul turiştilor a crescut de la 4,8
milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras
investiţii de 400 milioane de euro.

1.2 Potenţialul turistic al României


Potenţialul turistic constituie o componentă esenţială a ofertei turistice şi o condiţie
indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile şi diversitatea elementelor sale, prin
valoarea şi originalitatea acestora, el reprezintă motivaţia principală a circulaţiei turistice.

Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităţilor de valorificare eficientă


a acestora presupune elaborarea unui sistem naţional şi categorial adecvat care să permită
conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activităţii turistice. Atracţia turistică este
motivul fundamental şi imboldul iniţial al deplasării către o anumită destinaţie turistică. O
zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracţie a căror
amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potenţialul turistic
al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie
ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări pentru vizitarea şi primirea călătorilor.
Scopul lucrării este de a prezenta potenţialul turistic al României respectând următoarele
criterii: - identificarea componentelor patrimoniului natural; - identificarea componentelor

9
patrimoniului antropic; - descrierea formelor de turism; - prezentarea itinerarilor specifice
Maramureşului istoric.

a) Relieful – este cel mai variat şi important element de potenţial turistic atât prin valoarea
peisagistică cât şi prin posibilităţile largi de practicare a turismului pe care le oferă.
Principalele atracţii ale reliefului sunt generate de:

- treptele şi formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);

- stâncile cu formă bizară;

- fenomenele geologice.

Relieful se constituie atât ca atracţie turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea


drumeţiei, alpinismului, odihnei şi recreerii, speoturismului cât şi în suport pentru alte
elemente de potenţial (hidrografic, floră, faună).

b) Clima – contribuie la crearea ambianţei favorabile călătoriei prin:

- regimul pricipitaţilor;

- temperatura şi umiditatea aerului;

- nebulozitatea atmosferei;

- brizele montane şi marine;

Clima constituie o condiţie de bază pentru practicarea unor forme de turism: • sporturile de
iarnă prin prezenţa, consistenţa şi menţinerea stratului de zăpadă; • cura heliomarină; •
climatoterapia.

c) Hidrografia – contribuie la sporirea atractivităţii unei zone turistice prin prezenţa


următoarelor elemente de potenţial turistic:

- râuri, fluvii, lacuri naturale şi antropice; mări, delte şi estuare; ape minerale şi termominerale
şi favorizează practicarea turismului de sfârşit de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină,
de practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear.

d) Vegetaţia – reprezentată prin păduri, pajişte, arborete prezintă:

10
- o atracţie turistică în sine: parcuri naturale ca destinaţii de vacantă, parcuri dendrologice,
rezervaţii ştiinţifice;

- un element care sporeşte atractivitatea celorlalte componente ale potenţialului turistic.

Ea prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.

e) Fauna - prezintă din punct de vedere turistic o importanţă: - cinegetică şi piscicolă -


datorită bogăţiei şi variaţii speciilor;

- estetică – contribuind astfel la creşterea atractivităţii zonelor vizitate;

- ştiinţifică – datorită existenţei unor specii rare sau pe cale de dispariţie protejate în
rezervaţii şi parcuri zoologice şi constituie o motivaţie pentru practicarea turismului de
vânătoare şi pescuit sportiv, ştiinţific, de cunoaştere.

f) Rezervaţiile naturale – prezintă importanţă: - sub aspect estetic – ca element de


atractivitate; - cognitiv – ştiinţific ca bază a turismului profesional şi de cunoaştere.

România dispune de un bogat şi valoros potenţial antropic, rezultat al existenţei şi


istoriei de peste două milenii a poporului român în acest spaţiu geografic. Componentele
potenţialului turistic antropic, care se evidenţiază prin atractivitatea şi valoarea lor, se
grupează în:

 Potenţialul cultural – istoric:

• Vestigii arheologice şi monumente istorice şi de artă;

• Elemente de etnografie şi folclor;

• Instituţii şi evenimente cultural – artistice;

 Potenţialul tehnico – economic

 Potenţialul socio – demografic

Patrimoniul cultural – istoric

Vestigii arheologice si monumente istorice si de arta. Vestigiile arheologice existente pe


teritoriul României sunt numeroase, de mare valoare atât pentru istoria, cultura si civilizaţia
poporului nostru, cat si pentru cele universale. Dintre acestea pot fi enumerate:

11
- cetăţile dacice: Sarmizegetusa, de la Costeşti si Blidaru din munţii Orăştiei;

- cetăţile daco – romane: Monumentul triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta,


unde se afla si ruinele podului Traian, Dierna Orsova; Napoca (Cluj Napoca), Potaissa
(Turda);

- cetăţile medievale: Sighişoara, Neamţ, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din
Bucureşti, Alba Iulia, Targovişte;

- cetăţi ţărăneşti fortificate: Depresiunea Braşovului, „Tara Bârsei” Râşnov, Bod, Feldioara,
Prejmer, Teliu Maierus.

Monumentele istorice si de artă de o mare varietate reflectă evaluarea culturii şi


civilizaţiei autohtone, dar şi influentele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contract
intre cele mai reprezentative se număra:

- mănăstirile Bucovina- Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Humor, Putna, Arbore, Dragomirna,


Neamţ – Agapia, Varatec, Neamţ, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia;

- bisericile: Biserica Neagra din Braşov; „Biserica Trei Ierarhi” din Iaşi;

- bisericile din lemn din Maramureş; Dragomiresti; Rozavlea;

- castele şi palate ca: Bran, Peles, Corvineştilor – Hunedoara, Mogoşoaia, Cotroceni;

- monumentele de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuşi de la Mărăşeşti, Turnul Chindiei


de la Târgovişte si altele.

Elementele etnografice si folclorice: caracterizate prin originalitate, bogăţie si varietate,


reprezintă o atracţie inedita a ţării noastre. Acestea includ:

- arhitectura si tehnica populara specifica, cele din zonele Bucovinei, Tarii Moţilor,
Maramureş, Dornelor;

- creaţie artistică, producţia mestesugarească şi artizanul se remarcă prin centrele de ceramica


de la Horezu, Corund, Oboga, Marginea si altele;

-centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, ţesutul covoarelor, cojocaritul;

- obiceiuri, tradiţii populare exemplu: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul


datinilor si obiceiurilor de iarna de la Sighetu Marmatiei;

12
- costumele populare din zonele Argeş, Muscel, Moldova, Oltenia, Transilvania.

 Instituţiile si evenimentele cultural – artistice reflecta intensitatea vieţii spirituale,


tradiţia si modernismul in cultura.

- edificiile unor instituţii culturale ca: Ateneul roman, Operele din Bucureşti, Timişoara, Cluj,
Palatul Culturii din Iaşi, Bibliotecile din Oradea, Alba Iulia, Casa Sfatului din Braşov;

- muzeele si casele memoriale cu profile diverse: ştiinţele naturii, istorice, ştiinţa şi tehnica
etnografica si arta;

- evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale
filmului, ale teatrului, expoziţii si târguri, serbări (Serbările Marii, Serbările Zăpezii);

- Case memoriale Ipoteşti, Mirceşti, Stupca;

- Muzee: Muzeul Brukinthal – Sibiu, Muzeul „Antipa” Suceava;

- Palate: Palatul Culturii – Iaşi; - Biblioteci: biblioteca Bathyaneum – Alba Iulia; - Sate
turistice: Rucar, Bran, Fundata, Bogdan – Vodă;

- Sate cu tradiţii folclorice: Huda, Certeze, Prislop.

Potenţialul tehnico – economic include:

- baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Porţile de Fier;

- poduri: Podul de la Cernavoda;

- Transfagarasanul si alte elemente tehnico – economice care pot constitui atracţii.

Potenţialul socio – demografic cuprinde:

- oraşele care sunt atractive prin arhitectura specifica, prin valorile de arta pe care le
adăpostesc sau evenimentele pe care le găzduiesc: Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Alba
Iulia, Oradea, Sighişoara, Iaşi, Bistriţa.

- localităţile rurale care pe lângă aceste valori oferă si condiţii naturale deosebit de atractive
pentru petrecerea timpului liber.

România dispune de un bogat şi complex potenţial turistic. El este alcătuit mai întâi
dintr-o varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală şi termală, lacuri folosite pentru

13
agrement, nataţie şi pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase
şi conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de
câmpie, litoral şi Delta Dunării. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este
rezultatul conexiunilor stabilite între om şi natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la
conturarea de provincii turistice şi zone turistice (în cadrul acestora sunt centre, localităţi şi
obiective turistice fiecare reflectând un anumit grad de complexitate atât ca potenţial turistic şi
infrastructură cât şi ca mod de desfăşurare a activităţilor turistice).

Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date
de asocierea elementelor naturale şi a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică
corespunzător sau nu elementele existente.

2.Zona Bucovinei

2.1. Cadrul natural și istoric al zonei

14
Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord-vestul Moldovei.
Regiune montană pitorească, cu tradiţii etnografice ce dăinuie nealterate, Bucovina se
remarcă printr-o activitate turistică dinamică, datorată în primul rând mânăstirilor.
Cele cinci mânăstiri cu pictură exterioară, intrate în patrimoniul turistic mondial, îşi
păstreaza frumusetea după mai bine de 450 de ani.

Bucovina este printre cele mai atractive si frecventate zone turistice de pe harta


României. Nu intamplator de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost
distinsă în anul 1975 cu premiul internaţional “Pomme d’Or” de către Federaţia
Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism, iar multisecularele monumente de
arhitectură cu fresce interioare şi exterioare din acest colţ de ţară au fost trecute de
UNESCO in lista monumentelor de artă universal.

15
Spaţiu încărcat de istorie şi trăiri însemnate de-a lungul timpului pentru toţi
românii, Bucovina este o regiune de un pitoresc unic, fiind de la un capăt la altul o
succesiune de peisaje patriarhale, conservate cu grijă, care vorbesc de la sine şi bucura
nespus ochiul şi sufletul trecatorului.Cele mai reprezentative monumente din perioada
medievală sunt concentrate în Bucovina. Aceste monumente în ansamblul lor
constituie un limbaj specific, un limbaj de imagini. Caracterul acestui limbaj este, ca si
cel al întregii culturi medievale, religios, iar temeiul lui il constituie tradiţia creştină.
Bucovina este cunoscută pentru folclor, costume, mobilier, olărit, tapiţerii şi covoare.
Meşterşugarii continuă tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie. Măşti, costume
tradiţionale, ouă vopsite, obiecte din lemn sculptate, broderii şi covoare care sunt încă
elemente al vieţii cotidiene.

Bucovina este un loc care te răsplăteşte la fiecare pas, în orice perioadă a anului.


Pădurile adînci şi apele cristaline sub cerul de un albastru pur fac din această zona o
poartă spre Rai. Poţi experimenta esenţa României, dacă încetineşti, respiri o gură de aer
curat, şi mergi, pe jos, pe drumurile spre mănăstirile pictate, din inima Moldovei. Puţine
sunt locurile din România unde cultura, istoria şi religia se împletesc mai bine şi mai
frumos decît aici. Cultura istorică şi tradiţiile, frumuseţea naturii, satele autentice şi
oamenii prietenoşi, toate fac parte din mozaicul Bucovinei.
Bucovina, Bukowina, Buchenwald este ţinutul în care basmele sunt înca aievea.
Când spui Bucovina, te gândeşti fără să vrei la manastirile pictate, care au dus faima
locurilor până departe. Puţini sunt cei care nu au auzit măcar de albastrul de Voroneţ, de
Putna, unde se află mormântul lui Ştefan cel Mare, sau de Suceviţa, o adevarată cetate, nu
doar o manastire! Dar există încă atâtea locuri minunate, atâtea alte atracţii care merită
luate în seamă, satele pitoreşti, pajiştile pline de verdeaţă, mireasma pădurilor de brad,
stânele izolate şi turmele de oi, agricultura tradiţională, costumele populare, obiceiurile şi
meşteşugurile, artizanatul. Bisericile şi mănăstirile sunt fascinante, dar ochiul şi sufletul
obosesc repede şi caută altceva.
Gospodăriile ţărăneşti au case mari, cu faţade sculptate în lemn sau piatră, cu
acoperişuri colorate, cu porţi lucrate manual. Aici, există posibilitatea găzduirii turiştilor,
acestora oferindu-li-se camere aranjate şi mobilate în stil bucovineantradiţional, cu
elemente folclorice de o valoare deosebită. Demn de reţinut este faptul că turiştii au ocazia
să fie serviţi cu produse alimentare naturale. O altă caracteristică a turismului rural
din Bucovina este valorificarea în întregime a produselor realizate în gospodarie. Turistul

16
are posibilitatea să guste din preparatele culinare şi băuturile specifice zonei, unele dintre
ele fiind unice. Mulţi turişti se reântorc pe aceste meleaguri tocmai pentru a se reântâlni cu
aceste mâncăruri delicioase.
Zona Bucovina, ca unitate turistică, este proiectată ca un model dinamic de dezvoltare şi
se înscrie în procesul de înnoire calitativă prin preocuparea de punere în valoare, la un
nivel din ce în ce mai înalt, a bogatelor resurse de care dispune. 

Bucovina este un spaţiu cultural tânăr şi nealterat, un spaţiu cu vocaţie culturală


europeană, o promisiune de excelenţă a culturii române. Sunt, în România, spaţii culturale
care au obosit. Care nu mai pot aduce nimic nou în cultură, care respiră numai prin nările
trecutului. Bucovina poate aduce, la masa culturii române, anvergura şi excelenţa unui
spaţiu care, din destin periferic, şi-a păstrat aerul tonic al tinereţii cultu-rale. Bucovina nu
a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă eroi şi tradiţii. Aici, cultura
română respiră tânăr şi liber, fără inhibiţii, fără „eroi civilizatori”, fără „modele” culturale
autoritariste.
În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrantă din oferta
turistică, una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.

Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat monument al naturii, ce


îndeamnă la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, şi
prietenesc, el dispune de o serie de obiective de mare interes turistic şi ştiinţific,
unele ocrotite de lege, altele prin bunul simţ al oricărui turist adevărat.

Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor,


armonia peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a
geografiei pământului românesc. Cu excepţia caracterului concentric, toate acestea
reeditează principalele particularităţi ale cadrului natural al ţării.

2.2 Potenţialul turistic al zonei Bucovina


Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea întâlnire elemente
biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului continentului european.
Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul se suprapune parţial
Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest la est, relieful înregistrează o scădere

17
treptată în altitudine, tipurile de forme orientându-se în fâşii cu direcţia nord-sud şi în
general, paralele între ele.
În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unităţi de relief: regiunea
muntoasă, ce reprezintă 2/3 din suprafaţa totală şi regiunea de podiş, în proporţie de 1/3.
Regiunea muntoasă se include Carpaţilor Orientali. Este alcătuită din masive,
grupe de masive şi complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci şi arii
depresionare: masivele Suhard şi Căliman, Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău,
Munţii Stânişoarei, Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung
Moldovenesc- Gura Humorului.
Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma unui triunghi prelung,
situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai multe vârfuri care depăşesc altitudinea
de 1600 m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele mai înalte
cunosc condiţiile mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor elementelor
fizico-geografice.
Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte vulcanic (Vf. Pietrosu-
2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri ascuţite,
forme reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu dispunere
radiară faţă de conul vulcanic principal.
Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între ele, orientate
NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a Carpaţilor Oriental
Obcina Mestecănişului se desfăşoară ca o culme prelungă cu altitudini din ce în ce mai
scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf. Mestecăniş- 1291 m, Popasul Mestecăniş- 1086
m) şi cu profil transversal asimetric
Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităţilor muntoase alcătuite din fliş poartă
pe spinarea sa câteva „ cocoaşe “ , dintre care cea mai înaltă este vârful Paşcanu (1479
m).
Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din numeroase culmi prelungi,
care rar depăşesc 1200 m.
Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de discontinuitate
morfologică faţă de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-un relief neted
(Depresiunea Dornelor) şi câmpuri de lunci şi terase desfăşurate în lungul văilor (culoarul
depresionar Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul depresionar al
Moldoviţei).

18
Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă de cele mai estice
culmi muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanţi cu microrelief de
alunecare, martori de eroziune şi denudaţie, văi asimetrice, depresiuni erozivo-
denudaţionale, culoare morfologice de vale. Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul
Sucevei (460 m- denumit astfel după apa Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost
studiat cu interes de mai mulţi geografi, printre care şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa
Podişul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai importante subunităţi
de relief din această regiune sunt:

Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele Obcinelor spre est,


până în albia majoră a Sucevei. Este partea de podiş cea mai fragmentată şi cea mai
erodată, ca urmare a apropierii de munte şi a adâncirii reţelei hidrografice. Cota maximă
este în dealul Ciungi (692 m).

Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în faţa


Obcinelor. Ea corespunde treptei celei mai coborâte a Podişului Sucevei, cu o altitudine
medie de 360 m.

Podişul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podişului Ssucevei, este de formă


asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar de dimensiuni mai mari. Se întinde
între culoarele văilor Moldova şi Suceava-Siret, are altitudine de 528 m.

Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului Sucevei prin toate
caracteristicile geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: monoclin cu forme
structurale (cueste şi platforme), înălţimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf.
Teişoara). Este cuprins între culoarele văilor Suceava şi Siret.

Depresiunea Liteni este situată în NE Podişului Fălticeni, în bazinul superior al


Şomuzului Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu fund mlăştinos, cu alunecări de
teren şi forme structurale.

Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii extramontane a Moldovei

19
Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime, iar în zona de
confluenţă cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime
de peste 12 km. Cea mai înaltă dar şi cea mai fragmentată subunitate de relief o
constituie dealurile piemontane Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului,
Câmpia piemontană Baia, Depresiunea Rădăuţi reprezintă forme de relief neted, uneori
terasat şi cu altitudinile cele mai coborâte.
Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se
caracterizează printr-un inedit indiscutabil: aici se desfăşoară unul dintre cele mai
spectaculoase sisteme de culmi muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se
întâlnesc interesante sisteme ecosisteme depresionare, cu turbării şi ape subterane
mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se află cele mai pitoreşti depesiuni de contact
dintre unităţile muntoase şi cele deluroase (Depresiunea Rădăuţi, Cacica, Solca) (N. Pop,
1973)

2.3Dezvoltarea durabilă a turismului în zonă


Bucovina, are o faimă turistică pe care doar litoralul românesc o întrece. Ea a fost creată
în primul rând de numeroasele monumente ctitorite cu mai bine de 500 ani în urmă, în epoca
lui Ştefan Voievod (căruia chiar contemporanii i-au spus „ cel Mare”) şi a urmaşilor săi
care s-au străduit să-i continue opera. Ei au reuşit ca alături de „stilul moldovenesc” din
arhitectură, închegat în ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare, să creeze „ un stil
moldovenesc” şi in pictura murală, strălucit reprezentat de frescele exterioare ale unor
biserici.
În Bucovina, aproape fiecare loc are o amintire istorică. Doar aici, la adăpostul munţilor
şi codrilor s-au aflat primele capitale ale statului feudal Moldova) Suceava); aici sunt
ruinele celor mai vestite şi puternice cetăţi (Cetatea de Scaun a Sucevei); aici s-au înălţat
cele mai multe din ctitoriile Moldovei. În acest sens, merită amintită remarca istoricului D.
Onciul, care afirmă că „nicăieri pe tot pământul romanesc nu se afla pe un spaţiu atât
de mic, atâta bogăţie de istorie romaneasca, atâta bogăţie de amintiri scumpe ale
trecutului”.

Potenţialul turistic antropic, ca de altfel şi cel natural se constituie ca un factor fundamental


de dezvoltare a turismului. Potenţialul turistic, conform teoriei lui N. Ceangă, cuprinde
totalitatea factorilor de atracţie aparţinând cadrului natural şi antropic, valorificaţi prin
intermediul angajărilor turistice. Ei generează fluxuri turistice cu arii de provenienţa interne sau

20
internaţionale, ce se deplasează către arii de destinaţie, unde „consuma” într-o maniera aparte,
turistică, produsul turistic, rezultat din potenţial şi amenajarea acestuia.

Componentele patrimoniului turistic antropic au intrat în aria de interes turistic pe


măsura manifestării tendinţei omului modern de a se cunoaşte pe sine prin cunoaşterea
celor mai reprezentative realizări ale umanităţii, din cele mai vechi timpuri si până
astăzi.

Este un reflex firesc care marchează grupuri tot mai mari de persoane si care
determină astfel intrarea în circuitul cunoaşterii, prin turism, a unor noi destinaţii şi
obiective. Acestora li se adaugă şi calitatea de atractivitate turistică, care deşi
complementară sau derivată (faţă de funcţia sau destinaţia iniţială) poate deveni dominantă
şi cu efecte benefice multiple.

Intrarea în aria de interes şi apoi în circuitele turistice consacrate este marcată în


România încă din a doua parte a secolului al XIX-lea, când aşezăminte şi unele localităţi
devin puncte de interes pentru turismul elitist. Fenomenul se accentuează în perioada
interbelica şi mai ales in ultima jumătate a secolului trecut, cu un dublu impact: intrarea
în aria de interes a tot mai multor categorii de obiective antropice (cetăţi feudale, mănăstiri
fortificate, biserici cu valoare artistică, monumente comemorative , muzee, case memoriale,
instituţii de cultură şi artă) şi implicarea unui număr tot mai mare de persoane, aparţinând la
categorii umane variate. Aceasta componentă importantă a potenţialului turistic si-a adus
astfel o contribuţie esenţială la individualizarea turismului de masă, o altă caracteristică a
timpurilor actuale.

Atractivitatea turistică a obiectivelor de natură antropică are o conotaţie complexă. În


primul rând, se impune mai ales prin componentele aparţinând timpurilor istorice, prin
simbolistică determinând impactul emoţional pentru realizări ale trecutului , care nu
reprezintă decât jaloane în formarea civilizaţiei româneşti actuale. În al doilea rând ,
obiectivele în sine reprezintă realizări efective cărora, caracteristicile lor structurale precum
dimensiunea şi materialul de construcţie utilizat, stilul, forma, culoarea, ornamentele le
atribuie calităţi cum ar fi unicitatea sau originalitatea, ineditul. Ele rezulta fie din soluţiile de
edificare sau prezentare fie din modul de amplasare intr-un context natural sau antropic
care le evidenţiază valenţele. Un atribut deloc neglijabil este şi acela al vechimii, al
apartenenţei la o anumită epocă social istorică, deoarece este ştiuta o alta trăsătura a

21
omului modern. Ea constă în faptul de a găsi adeseori suport moral în evadarea într-
un trecut considerat ca ideal sau sursa de inspiraţie de creaţie sau cunoaştere.

Întregul ansamblu al obiectivelor de natură antropică alcătuieşte un potenţial


valorificabil din punct de vedere turistic, în mod diferenţiat; ca intensitate sau modalitate.
El ţine de civilizaţia materială, de cultură, de esenţă spirituală, realizate în mod treptat
în condiţii social istorice diferite, toate dând adevărata măsură a valorilor autentice ale
societăţii.

A. cultural (religios);

- balnear;

- rural;

- de tranzit;

- pentru vânătoare şi pescuit;

- pentru echitaţie;

- pentru sporturi de iarnă;

- pentru sporturi extreme;

- de congrese şi reuniuni;

- de recreere, odihnă şi agrement;

- ecoturism

A. Turismul şi pelerinajul religios

Ţinuturile Bucovinei înglobează pagini de istorie, tradiţii şi obiceiuri străvechi,


monumente unice şi mesteşuguri specifice, ctitorii medievale care atestă o permanenţă
spirituală şi istorică a locuitorilor acestor meleaguri. 
 Zona este presărată pe toată întinderea ei cu biserici şi mănăstiri renumite pentru picturile
exteriore şi interioare edificii unice în lume (au primit în 1975 premiul „Mărul de Aur”

22
acordate de Uniunea Internaţională a Jurnalistilor şi Scriitorilor din Turism).  Mănăstirile au
fost ridicate aproape toate în secolele XV – XVI în timpul domniei voievozilor Ştefan cel
Mare şi Petru Rareş. Fiecare dintre acestea are o culoare dominantă („albastrul de Voroneţ”,
„verde de Suceviţa” etc.) şi prezintă scene unice prin compoziţia lor grafică, scene care
descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei
(Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza la Voroneţ.

B. Vânătoarea şi pescuitul

Vânătoarea şi pescuitul şi-au găsit din totdeauna condiţii, datorită varietatii formelor de
relief, desimii reţelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeţei judeţului. 
Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din ţară:
- Munţii Bistritei;
- Rarăul;
- Giumalăul;
- Călimanul;
- Suhardul.
 În podis, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele şi în ultima vreme fazanul
(Patrauţi). Judeţul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe ţară.

C. Agroturismul

Turismul rural(agroturismul) detine o pondere considerabilă. Acesta este concentrat în


jurul zonelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Gura Humorului şi în general în
localitaţile învecinate mănăstirilor. 
  Turismul rural din judeţul Suceava se caracterizează prin mai multi factori
determinanţi: dintre cei mai importanti factori am putea aminti: 
 Calitatea peisajului natural şi numeroasele obiective turistice de factură religioase. La acestea
se adaugă calitatea aerului şi a apelor, mai ales a vestitelor izvoare cu apă minerală. Un
element cheie este ospitalitatea oamenilor, aceasta trasatură fiind definitorie pentru
bucovineni.
 Datorită unui exces de spatiu în gospodăriile ţărănesti (mai ales în zona de munte a
judeţului) există posibilitatea gazduirii turiştilor în gospodărie, acestora oferindu-se camere
aranjate şi mobilate în stil bucovinean tradiţional, cu elemente folclorice de o valoare
deosebită. 

23
 Demn de reţinut este faptul că în cadrul gospodăriilor agroturistice sucevene, turiştii au
ocazia să servească produse alimentare 100% naturale, fără aditivi, conservanţi sau compusi
chimici sintetici.

D. Turismul cultural

Turismul cultural in România este in general de natura religioasă, practicat în cea mai
mare masură de turiştii străini, atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural-istorică a
obiectivelor turistice (manastiri, biserici, muzee, etc.). Aceasta forma de turism comportă o
latură informaţională, turişti fiind motivaţi de ideea de învaţa şi de a cunoaşte lucruri noi
despre aceste locuri.Turismul de pelerinaj, practicat în majoritatea cazurilor de turisti români.
Acestia sunt motivati de considerente spirituale si se manifesta mai ales cu ocazia sarbatorilor
religioase traditionale (Pasti, Craciun, hramuri bisericesti).

E. Turismul sportiv

Vânătoarea şi pescuitul şi-au gasit din totdeauna condiţii, datorită varietăţii formelor de relief,
desimii reţelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeţei judetului. 
Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din tara:
- Munţii Bistritei;
- Rarăul;
- Giumalăul;
- Călimanul;
- Suhardul.
 În podiş, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele şi în ultima vreme fazanul
(Pătrăuţi). Judeţul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe ţară.

Râurile judeţului oferă condiţii deosebit de favorabile pentru pescuit. În apele de


munte, locul principal îl ocupă păstrăvul şi lipanul, iar în cele de podiş cleanul, mreana,
crapul, avatul şi ştiuca.

Călăria se practică la herghelia din localitatea Rădăuţi, situată pe strada Bogdan Vodă.
Vizitatorii pot încerca valoarea cailor de rasa în manejul amenajat în incintă. Pe hipodromul
de lângă crescătorie se organizează concursuri hipice.

24
 Sporturile de iarnă se practica pe tot cuprinsul zonei, dar in special in statiunea balneo-
climaterica Vatra Dornei, care fiind avantajata de pozitia sa (la o altitudine de 802 m ),
dispune si de pârtii de schi si săniuţe amenajate (pe pantele muntilor Dealu Negru, Runc si
Bârnarel). Aici se găsesc pârtii atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi.

F. Turismul terapeutic

Turismul în scop terapeutic este practicat în special în depresiunea Dornelor şi


Câmpulungului. Prezenţa izvoarelor minerale, impun o notă specifică acestei zone. Astfel,
zăcămintele de ape carbogazoase constau într-un numar de 37 izvoare, care apar pe teritoriul
localităţilor: Poiana Cosnei, Dorna Candrenilor, Poiana Negrii, Vatra Dornei, Ortoaia, Saru
Dornei, Panaci, Glodu, Dârmova, Broşteni. Se mai cunosc surse de ape minerale la Poiana
Stampei, Dornişoara, Neagra Sarului si Drăgoiasa.

Un factor natural care a contribuit si contribuie din plin la dezvoltarea oraşului Vatra
Dornei şi a tinutului înconjurător îl constituie patrimoniul forestier, care numai în zona
oraşului acoperă peste 10.000 ha.
 După al doilea razboi mondial, oraşul Vatra Dornei s-a dezvoltat pe multiple planuri.
Farmecului natural al locurilor i s-a adaugat si o plăcuta ambianţă urbanistică: pe lânga vilele
şi construcţiile balneare din trecut s-au ridicat noi edificii balneare şi cartiere de blocuri.
Staţiunea Vatra Dornei funcţionează în regim permanent şi este renumită pentru
climatul ozonat, nămolul de turbă şi izvoarele minerale carbogazoase, sodice şi bicarbonate
utilizate în tratarea unor afecţiuni ale aparatului locomotor, cardiovascular si ale sistemului
nervos periferic.
 Izvoarele minerale din zonă erau cunoscute încă din anul 1790, dar primele
amenajări în scop terapeutic au avut loc abia în 1845. Spre sfârşitul secolului al XIX lea au
început sa fie folosite băile de namol care utilizau nămolul extras din tinovul de la Poiana
Stampei.
 “Parcul oraşului” situat la poalele Dealului Negru este principala zonă de concentrare
a izvoarelor minerale precum şi a instituţiilor balneare si turistice. Chiar la intrarea în parc,
vizitatorul întâlneşte două clădiri, impunătoare prin dimensiuni si prin stilul baroc în care au
fost concepute; construite în 1895, ele adăpostesc sanatoriul balnear şi clubul statiunii,
principalele instituţii utilizate de cei veniti la tratament.
 Staţiunea dispune de doua baze de tratament, cu căzi pentru băi carbogazoase, pentru nămol
şi cu secţii de hidroterapie. În staţiune se poate face şi cură de teren, pe aleile parcului. Pe

25
lângă cura externă, se poate face şi cură internă, datorită izvoarelor minerale. Staţiunea
dispunea de o capacitate de 1.100 de locuri în vile si complex, urmând ca pe parcursul
timpului acest număr să se dubleze. O nouă bază de tratament şi odihnă a oraşului o constituie
cea a Hotelului Intus.
  Oraşul Vatra Dornei, având teritoriul foarte bogat în ape bicarbonate-ferginoase, este
considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute staţiuni balneare din Carpaţii
Orientali.

Sarea de la Cacica
 Existenţa comunei Cacica este strâns legată de munca ce se desfasoară de la 27 şi până
la chiar 48 de metri adâncime în interiorul salinei. Ascunse de lumina zilei se află lacul sărat,
peştera piticilor şi imensa sală de dans, ca şi altarul Sf. Barbara, sfânta ocrotitoare a
lucrătorilor în adâncuri. Aici jos domneşte constant o temperatura de 4 grade C. 
 Cacica, localitatea cu cea mai semnificativa comunitate poloneză din Bucovina oferă
gazduire şi „Muzeului Minorităţilor”. 15 august este o dată care trebuie reţinută, pentru că
atunci este sărbătorită cu mare fast.

26
3. Studiul de caz Mănăstirile din Bucovina

3.1.Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare


Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de
veşnica odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp
autentice opere de artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine
bizantină cu influenţa Renaşterii occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi
considerate şi deţinătoarele multor relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite,
giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preţ aduse de la
Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievo zilor moldoveni.

Regiunea istorică BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din
apropierea oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Rădăuţi din Romania şi zona Cernăuţi
din Republica Ucraina, împreună cu nordul Moldovei a fost denumită şi ”Tara de Sus”. Această
zonă oferă privelişti de o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri ctitorite de foşti
mari domnitori şi boieri moldoveni de-a lungul timpului (Muşatinii , Alexandru cel Bun ,Ştefan
cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ) fiecare cu
culoarea sa specifică , Voroneţ (albastru) , Humor (roşu) , Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi
Arbore (combinaţie de culori).

Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale lumii şi
de asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-a
decernat Premiul internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea
Voroneţ (1488), Ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore,
Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa (1532),
Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti. Acestea sunt singurele
biserici pictate, conservate ca atare, monumente de importanţă universală. Ele au fost
pictate în epoca lui Petru Rareş, la iniţiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala
de pictori moldoveni ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanţă

27
cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la San Marco din
Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin picturile sale monumentale, prin amploarea
şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă înaintea bisericilor din Athos şi Pisa.
Suceviţa, care prin fresce continua tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria marilor
monumente din epoca formării şi apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia culorilor
(albastru de Voroneţ , roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa – culorile
de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este nealterat. Aceste
mănăstiri prezintă scene unice prin compoziţia lor grafică scene care descriu scene
importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei (Cucerirea
Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ, Scara virtuţilor la
Humor).

Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto,


Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să afirme
că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică,
socotită azi ca una dintre cele mai alese realizări artistice populare ale Europei.”

Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a


lui Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561)
Solca lui Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca.

La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcţiilor, dar


mai ales a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferenţiere în mai multe
categorii de aşezăminte religioase. După rangul ecleziastic şi după, modul de funcţionare,
acestea pot fi catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri.

Dintre acestea o atenţie deosebită a fost acordată mănăstirilor. Mănăstirile şi


schiturile adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de vest şi de nord a
Moldovei, apărând la apus trecătoarea Bistritei, iar la nord trecătoarea Prutului cu
drumurile lor de comerţ şi propaganda între Apus şi Răsărit. Acest lucru se explică prin
faptul că biserica ortodoxă, sprijinită de voievozi, boieri şi de întreg poporul, a aşezat mai
cu seamă spre hotarul de Apus şi Miaza-noapte a ţării fortăreţe naturale de apărare a
credinţei (mănăstiri pentru stăvilirea primejdiei romano-catolice şi pentru întărirea
ortodoxismului).

28
O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici
dimensiuni, ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziţii greu accesibile în
special în zona de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii
populare care circula pe baza lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor
realizate şi a unei vieţi monahale ascetice, caracterizată de post priveghere şi rugăciune.

Bisericile în Bucovina că de altfel şi în Ţara Româneasca, se remarcă nu atât prin


dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin armonia intre dimensiuni,
influentele bizantine, precum şi prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au avut
un rol important după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe dintre
ele sunt ctitorii voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot atâtea
marcări ale războaielor şi victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria
Muşatinilor, şi Necropola Domnească, considerată cea mai veche construcţie medievală de
zid din Moldova.

La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuţi, Sfântu
Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.

Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci
toate au fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români. Primul care a cercetat
numărul mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului
Religionar din Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce existenţa 23
de mănăstiri şi schituri.

Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă extraordinară şi în


acelaşi timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în timp. Acest circuit
nu poate începe decât din oraşul Suceava.

Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de trecutul său.
„Această bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg
de interes mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele cetăţii.” Astfel
caracteriza Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi un important
centru turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate turistică, dar şi
datorită binecunoscutei ospitalităţi bucovinene.

Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi străini este
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la

29
Suceava aduse de la Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23
aprilie), dar sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor
moaşte pe 24 iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat opt
ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb
şi terminată de Ştefăniţă, (1522).

Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul bisericii


lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin
cărămizi şi discuri smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a
exteriorului (realizată în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în
interior se păstrează pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare.
Sunt remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute. Deosebit
de valoros este tabloul votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă Vodă. Picturile din pronaos
şi din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind de pe urma spălării şi fiind pe alocuri
repictate.

În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, împodobită
cu 12 plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-lea.
Gravurile înfăţişează, ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa Sfântului Ioan cel
Nou.

În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se află Biserica
Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor orăşeneşti cu plan
mixt din epoca lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o formă
mai greoaie şi este realizată cu materiale inferioare.

Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti din Suceava,
se află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost
zidită în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia are proporţii
mici, dar armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu,
dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos, naos şi altar,
fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică, dăunează aspectului general
al monumentului.

Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui Petru Rareş,
Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul). Construcţia

30
a durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are
un plan triconic şi seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş, Moldoviţa, doar că la
Suceava pridvorul este închis. Biserica are o construcţie monumentală: 36 metri lungime şi
16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât
parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de restaurare în ceea ce priveşte pictura
interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur. În partea de răsărit a bisericii se
află un masiv turn de clopotniţa. El a fost construit în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi
înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost folosit ca foişor de foc. Acum se află
şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află Biserica
Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima construcţie
a fost ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica existând în 1401,
când s-au adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în
totalitate în secolul al XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de
K.A. Romstorfer.

Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a oraşului dincolo de piaţa


comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează de la începutul secolului al XVII-lea , o
inscripţie pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan dreptunghiular se
află în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat . Zidurile sunt întărite cu
contraforturi spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la colţuri. Pe latura răsăriteană se
află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcţie combinată ingenios cu rol dublu:
turn de apărare şi paraclis.

Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist îşi poate
desfăşura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei peste
calea ferată, la dreapta se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea
Dragomirna.

Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o
aşa de înaltă calitate a frescelor exterioare.vocabular al limbii romane. În majoritatea
cazurilor, bisericile au fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deşi
urmând programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri uşor
diferite. Folosind culori precum Albastrul de Voroneţ, Roşul de Humor sau Verdele de
Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuţi) au descris poveştile biblice ale pământului şi ale
31
raiului, scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a lui Iisus Hristos, povestiri despre începuturile
omenirii şi viaţa după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe pereţii interiori, apoi
extinse către pereţii exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât religioase, cât şi
didactice: pentru a promova ortodoxismul şi pentru a educa oamenii de rand.

3.2.Perspective de dezvoltare a turismului religios în Bucovina

Potenţialul turistic al Bucovinei nu aste suficient valorificat şi nici serviciile turistice


nu sunt diversificate, în acest caz se asistă la o devansare a amenajărilor turistice de
către fluxul de turişti.
Pentru Bucovina există o serie de proiecte ce privesc dezvoltarea turismului, toate incluse
în programul “ Bucovina de aur “ iniţiat de Ministerul Turismului din anul 2000.
În anul 2003 a fost propus proiectul “ Ştefan cel Mare- 500 “ dedicate integral
obiectivelor istorice şi religioase din judeţul Suceava, deşfăşurat cu ocazia împlinirii în
2004 a 500 ani ce la moartea marelui voievod Ştefan. Sunt pregătite mari manifestări în
toate ctitoriile lui Ştefan cel Mare şi mai ales la Mănăstirea Putna, manifestări ce vor
antrena” valuri ” de sute de mii de turişti. Statul român a acordat suma de 1.800.000.000
pentru realizarea acestui program. Un alt proiect “Modernizarea şi dezvoltarea
infrastructurii de turism în Bucovina” vine în întâmpinarea nevoii unei infrastructuri mai
perfecţionate, atât pentru sezonul cald cât şi pentru cel rece. Proiectul beneficiază de
finanţare nerambursabilă de aproximativ două milioane de Euro din partea Uniunii
Europene, acordate prin programul PHARE 2000.
Toate acestea programe au în comun o serie de obiective. Bogatul şi variatul potenţial al
Bucovinei impune măsuri de dotare şi organizare din ce în ce mai ample la nivelul
cerinţelor turismului modern. Unul dintre elementele cele mai importante în exploatarea
turistică îl constituie reţeaua de drumuri care leagă între ele diferite obiective. De aceea
se propune acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării şi modernizării infrastructurii de
transport. La fel de importante sunt şi lucrările de întreţinere şi restaurare a
monumentelor culturale şi de artă.
Eforturi considerabile se depun şi pentru încurajarea agroturismului prin amenajarea de
case în reţeaua agroturistică din Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Putna, Vatra Moldoviţei,
care să asigure servicii de cazare şi masă în conformitate cu bine cunoscuta ospitalitate

32
bucovineană.
Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ scăzută, această situaţie fiind
deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în cazul turiştilor români si de insuficienta
promovare în rândul turiştilor străini.

De altfel, toate aceste obiective incluse în programele referitoare la dezvoltarea turismului


cu precădere cel religios trebuie să fie susţinute de o eficientă campanie publicitară, atât
la nivel de judeţ, cat şi în întreaga ţară şi străinătate.
Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă turistică a României după
litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al ţării ea se impune ca o zonă cu un
potenţial turistic de o deosebită importanţă în care se remarcă în primul rând fondul
turistic cultural cu momente istorice şi artă feudală.
Bucovina cu aşezările în care au existat reşedinţe sau domenii voievodale a devenit
demult destinaţie de pelerinaj. Extraordinarele lăcaşe aflate în patrimoniul UNESCO,
mănăstirile Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Humor sau Probota nu încetează să
uimească cu frescele exterioare ce datează de aproape 500 de ani. Ele înseamnă povestea
unor voievozi care au vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu. Între ei întotdeauna pomenit
primul este Ştefan cel Mare ziditor aproape a 50 de biserici
Turismul cultural din România este în general de natură religioasă, practicat de turişti
români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural istorică a obiectivelor
turistice (mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această formă de turism comportă şi
o latură spirituală pentru turiştii români , în general oameni simplii şi una informaţională
mai ales în cazul turiştilor străini şi al turiştilor români (intelectuali, studenţi, elevi)
motivaţi de ideea de a învăţa şi de cunoaşte lucruri noi despre locurile vizitate.
Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ. Mănăstirea Putna se remarcă
prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de extindere. E a se
pregăteşte pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la
moartea ctitorului Mănăstirii Putna, Ştefan cel Mare.
În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul religios s-a dezvoltat mai
mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei circulaţii, dar şi a programelor de
promovare ele turismului. Aşadar, numărul turiştilor români şi străini a crescut de la un
an la altul, ponderea turiştilor români fiind mereu mai mare.

Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică un număr din ce în ce


mai mare de persoane, a luat fiinţă agroturismul (turismul rural), aflat încă în studiu

33
incipient. Pentru pensiunile turistice şi fermele agroturistice se înregistrează o cerere mult
mai mică raportat la oferta turistică (potenţialul turistic şi capacitatea de cazare existentă).
Pe de o parte este vorba de lipsa mijloacelor financiare, mai ales în cazul turiştilor
români, iar pe de altă parte un aspect negativ esenţial îl reprezintă promovarea
insuficientă în străinătate a obiectivelor turistice religioas.

Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar serviciile turistice
nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru care asistăm la o
devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turişti. În codiţiile unei valorificări
juste agroturismul ar constitui o adevărată investiţie profitabilă.

În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidenţă strictă a turiştilor pentru
că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost culese de la
maicile stareţe sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de bilete vândute
sau după însemnările din cartea de impresii.

În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este de
100.000 de turişti. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce
priveşte dezvoltarea şi diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor,
modernizarea căilor de acces la obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport,
precum şi organizarea mai bună a reţelei ce oferă ghiduri, albume, pliante în vederea
promovării obiectivelor turistice de natură religioasă

3.2.1 Baza de cazare specifică edificiilor religioase

În cazul turismului religios baza de cazare existentă este în continuă dezvoltare şi


modernizare, dar încă intr-un ritm şi un volum nesatisfăcător.

Între introducerea în circuitul turistic a unor obiective şi construirea bazelor de cazare există
un paralelism evident. Aceste baze apar ca o rezultantă strictă a cererii turistice,
manifestând o mare sensibilitate la variaţiile acesteia. Aşa se explică de ce în ultimii ani ,
datorită programului de promovare a Bucovinei, au apărut (fie în curţile mănăstirilor fie
în satele din jurul acestora) construcţii destinate cazării turiştilor.

Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse, în definirea


tipurilor ţinându-se seama de mărime, confort, funcţionalitate, perioadă de utilizare, tipul
de turism pe care-l deservesc. Astfel, în cazul turismului religios se detaşează
casele de oaspeţi din incinta mănăstirilor, precum şi cabanele şi vilele turistice ce

34
au în program vizite sau excursii la mănăstiri. Mai recent, au început să se remarce şi
bazele de cazare secundare, integrate domeniului turistic temporar şi la un nivel modest
de funcţionalitate, cum ar fi pensiunile urbane şi rurale fermele agroturistice. Astfel, în
Bucovina la nivelul anului 2001 existau 71 de structuri de cazare folosite de către turiştii
veniţi să viziteze mănăstirile din acest ţinut dintr-un total de 96. În acelaşi an, capacitatea
de cazare turistică existentă era de 5534 locuri, ceea ce reprezintă doar 3% din capacitatea
naţională. Cu această medie Bucovina rămâne în urma unor regiuni turistice de prim ordin
ca litoralul Mării Negre sau Valea Prahovei.

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare turistică a mănăstirilor, aceasta este


redusă. Există mănăstiri, ca de exemplu Mănăstirea Suceviţa care nu deţin spaţii de cazare.

Orice turist primeşte din partea mănăstirii adăpost şi mâncare pentru maxim trei zile. Pentru
o perioadă îndelungată, turistul trebuie să plătească o suma de 200 000 lei. Actul turistic se
materializează, în acest caz; din punct de vedere economic numai o dată cu funcţionarea
acestor baze de cazare pe anumite tarife, pentru că astfel, limitarea turismului doar la
simpla vizitare a mănăstirilor este sinonimă cu realizarea componentei culturale, fără nici o
eficienţă pe planul încasărilor.

Mănăstirile şi bisericile din oraşul Suceava nu deţin baza de cazare proprie,


turiştii putând fi cazaţi în hotelurile din oraş: Bucovina, Arcaşul, Balada, Gloria, Zamca,
Suceava, toate de două stele. După afirmaţiile preotului-călugăr Nicodim, ghidul
Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, că în urmă cu câţiva ani a existat aici o bază de cazare de
câteva zeci de locuri. Momentan, nu mai există decât chiliile celor 20 de călugări şi casa P.
S. Pimen. La hramul mănăstirii (24 iunie) cei mai mulţi turişti, veniţi îndeosebi din
Maramureş, înnoptează sub cerul liber, în curtea mănăstirii.

În urma cercetărilor de teren, capacitatea de cazare turistică din incinta


mănăstirilor este de circa 400-450 locuri.

Mănăstirea Putna este ansamblul mănăstiresc cu cea mai complexă bază de cazare,
actualmente aflată în curs de dezvoltare. După afirmaţiile părintelui Nicolae, ghidul
muzeului mănăstirii, baza de cazare se constituie din Arhondaric ce dispune de 80 de locuri
şi din hotelul mănăstirii, construit după revoluţie în afara incintei mănăstireşti, pe partea
dreaptă. Este o clădire modestă cu două niveluri, cu baie proprie, care poate adăposti 210
turişti. Camerele sunt cu mai multe paturi, unele fiind rezervate femeilor, iar altele bărbaţilor.

35
În timpul sezonului sunt date în folosinţă câteva căsuţe din lemn. Casa de oaspeţi este
destinată personalităţilor. Comparativi cu celelalte mănăstiri, această bază de cazare este
destul de extinsă. Deşi dotarea este foarte simplă, aspectul camerelor este plăcut şi primitor.
Ele nu au decât o masă, câteva paturi, iar pereţii sunt împodobiţi de icoane, şi scoarţe
specifice Bucovinei.

Mănăstirea Suceviţa spre deosebire de Mănăstirea Putna, în afara chiliilor celor


60 de călugăriţe nu deţine alte structuri de cazare. După afirmaţiile Maicii Ştefania
majoritatea turiştilor care vor să înnopteze aici au la dispoziţie hanul turistic Suceviţa din
vecinătatea mănăstirii cu o capacitate de 124 locuri.

Pentru Mănăstirea Moldoviţa după 1990 s-a permis construirea unei gospodării a
mănăstirii în care vieţuiesc maicile mai tinere, se cresc animale, se pregăteşte mâncarea. În
aceeaşi gospodărie există „Casa pentru închinători” ce se reduce la doua camere cu câte 12
paturi. Lângă această gospodărie există o vilă cu doua etaje destinată vizitatorilor de
seamă, cum a fost cazul vizitei recente din luna mai 2003 a Prinţului Charles al Marii
Britanii. Maica Tatiana afirmă că aceste construcţii au obţinut cu greu permisiunea de a fi
construite deoarece lângă un monument istoric precum Moldoviţa nu se poate construi
decât la o distanţă minima de 200 metri.

Bazele de cazare din Mănăstirile Voroneţ şi Umor sunt minime, acestea fiind
compensate de gospodăriile ţărăneşti dornice de a caza turişti dar şi de apropierea
oraşului Gura Humorului. În Mănăstirea Dragomirna baza de cazare este aproape inexistentă
existând totuşi câteva amenajări pentru turişti. Momentan mănăstirea a rămas fără sursă de
apă, datorită secării lacului Dragomirna.

Mănăstirea Râşca oferă turiştilor cazare într-o clădire situată în faţa bisericii
mănăstirii. Ea are 14 camere cu câte două sau 3 paturi. Această capacitate de cazare se
dovedeşte a fi foarte mică în comparaţie cu cererea turistică, motiv pentru care este
necesară rezervarea prin telefon.

Mănăstirea Probota are o capacitate de cazare de 30 de locuri rezervarea făcându-se


tot prin telefon. Celelalte mănăstiri au bază de cazare cu o capacitate foarte redusă. Unele
sunt situate în oraşe (Siret, Rădăuţi) unde există hoteluri pentru cazare, altele aflându-se
în zone unde este dezvoltat agroturismul. Datele obţinute de la mănăstiri sunt pur orientative,
neexistând o statistică propriu-zisă a capacităţii de cazare. Peste 60% din turiştii străini

36
doresc să fie cazaţi, în timpul vizitei lor în incinta mănăstirii ei fiind interesaţi în mod
deosebit de tradiţiile şi obiceiurile religioase româneşti.

3.2.2 Trasee turistice

Pentru vizitarea mănăstirilor din Bucovina se recomandă câteva trasee

1. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra-Moldoviţei-Câmpulung
Moldovenesc-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (262 km).

2. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung
Moldovenesc-Vatra Dornei-Zugreni-Broşteni-Pasul Tarniţa-Voroneţ-Mănăstirea
Humorului-Stupca-Suceava (380 km).

3. Suceava-Stupca-MănăstireaHumorului-Voroneţ-Gura Humorului-Mălini-Baia-Fălticeni-
Probota-Suceava (280 km).

4. Suceva-Fălticeni-Baia-Mălin-GuraHumorului-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-
Suceava (161 km)

5. Suceava-Stupca-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Câmpulung Moldovenesc-Rarău-


Zugreni-Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-
Putna-Rădăuţi-Arbore-Cacica-Dragomirna-Suceava (400 km).

6. Fălticeni-Râşca-Baia-Mălini-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Suceava-Fălticeni (200


km).

7. Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Vama-Voroneţ-Mănstirea
Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi (234 km).

8. Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-


Solca-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc (230
km).

9. Câmpulung Moldovenesc-Lucina-Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc


(175 km).

10. Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Gura Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-


Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc (235 km).

37
11. Gura Humorului-Mănăstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-Putna-
Marginea-Suceviţa-Vatra Moldovitei-Vama-Voroneţ-Gura Humorului (200 km).

12. Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc-Vama-VatraMoldoviţei-Suceviţa-


Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-
Câmpulung Moldovenesc-Pasul Mestecăniş-Vatra Dornei (335 km).

13. Vatra Dornei-Pasul Mestecăniş-Câmpulung Moldovenesc-Slătioara-Mănăstirea


Humorului-Cornul Luncii ( Mălini-Slatina-Baia )-Fălticeni-Suceava-Dragomirna Gura
Humorului-Voroneţ-Ostra-Broşteni-Zugreni-Vatra Dornei (330 km).

38
Concluzii
În noianul de transformări produse în viaţa social-economică după al II-lea război mondial
introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare de
activitate, industrializarea agriculturii, conturarea ştiinţei ca ramura de producţie,
modernizarea mijloacelor de transport, societatea omenească, indiferent de forma relaţiilor
de producţie, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scara planetară.

Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătura definitorie o
importanta concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe
restrânse, se înregistrează aglomerări ale locuitorilor de şcolarizare şi de munca, ale căilor
şi mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuinţe.

Societatea industrializată oferă, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin


tehnologia modernă şi concentrarea întreprinderilor producătoare, posibilităţi nelimitate de
creştere a productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii,
între care: creșterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber,
prin reducerea zilei şi a săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei
de viaţă, dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare.

Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei,
acestea manifestându-se sub forma agresivităţilor biologice (poluare, lipsa de mişcare),
precum şi a celor de ordin  nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi
profesională).

De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece


timpul liber călătorind, căutând sau visând la colţuri liniştite din natura, vizitând oraşe şi
sate pentru a cunoaşte oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngrijii sănătatea. Şi cum numărul
populaţiei a crescut considerabil în majoritatea ţărilor, iar influenţa factorilor distanţa-timp
a fost diminuata simţitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul ca

39
modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber a cunoscut o "explozie" fără
precedent, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane.

Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic


ancorat în viaţa societăţii, şi ca atare, influenţat de evoluţia ei. Prin caracterul sau de masa
şi conţinutul complet, turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cu implicaţii
importante asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilor internaţionale.

Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, aşa cum
apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naţionale, ramură. care, prin specificul
sau, se integrează în sectorul terţiar.

Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naţionale, literatura de specialitate


evidenţiază faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi
culturilor diferitelor ţări de referinţă".

Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială, acţionează ca un element


dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii
economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ
de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al oamenilor. Turismul
prezintă o complexitate în continuă creştere, în plan economic sintetizează rezultatele unui
mare număr de activităţi, în plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de
organizare a timpului

40
BIBLIOGRAFIE

1. George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.


2. Pompei Cocean – Geografia turismului, Editura Focul Viu, 2004
3. Stănculescu G. – „Tehnologia turismului”, Editura Oscar Print, București 2003
4. Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi
turism, Edit.Univ. Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie
5. Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca,
Biblioteca Facultăţii de Geografie.

6. Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca


Facultăţii de Geografie.

7. Glăvan V. (2005), Geografia turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine,


Bucureşti
8. Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti

9. Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică,


Bucureşti.

10. xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei

11. Barbu, N., Ionesei L. 1987 Obcinele Bucovinei, Ed. Sport Turism, Bucureşti.

12. Bojoi I. Şi colaboratorii, 1979 Ghid turistic al judeţului Suceava, Ed. Sport
Turism, Bucureşti

13. Monoranu, O. , Iacobescu, M., Paulencu, D.,1979, Suceava, mic îndreptar touristic,
Ed. Sport Turism, Bucureşti

41
14. Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,Judeţul Suceava,Ed. Academiei RSR,
Bucureşti.

15. Opriş, I.,2002, “Monumente istorice din România”, Bucureşti.

16. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti

Anexe

42
43