PREVENTIE ORO-DENTARA

GENERALITĂŢI

Preventia oro-dentara se referă la mijloacele de prevenire a afecţiunilor cel mai

frecvent întâlnite la nivelul cavităţii orale, respectiv caria dentară, afecţiunile parodonţiului
marginal şi profund şi chiar al cancerului oral, de la vârstele cele mai tinere până la vârsta a
treia.
Preventia oro-dentara se poate integra cu uşurinţă la nivelul tuturor specialităţilor,
precum pedodonţia, ortodonţia, odontologia, protetica dentară, implantologia, chirurgia dento-
alveolara respectiv oro-maxilo-facială.
Dată fiind incidenţa crescută, profilaxia cariei dentare devine o prioritate în cadrul
promovării stării de sănătate oro-dentară şi trebuie să se înscrie în obiectivele activităţilor
practice ale oricărui medic stomatolog.
În contextul actual, profilaxia dobândeşte un teren tot mai larg, fiind tot mai mult
adoptată atât de pacienţi, cât şi de medici, cunoscut fiind faptul că este mai uşor să previi decât
să tratezi.
Până nu demult, caria dentară era considerată un proces distructiv ireversibil al
ţesuturilor dentare dure prin acţiunea microorganismelor din placa bacteriană dentară. Stadiul
actual al ştiinţei referitor la etiopatogenia cariei a putut conduce, prin aplicarea unor măsuri
preventive ţintite, la scăderea semnificativă a incidenţei cariei dentare. Este vorba de programe
preventive aplicate pe plan naţional dar şi în cadrul fiecărui cabinet stomatologic, în şcoli,
grădiniţe, scopul principal fiind informarea marelui public cu ajutorul materialelor educative.
Această strategie are la bază atât raţiuni medicale, cât şi raţiuni financiare, terapia
conservativă înregistrând costuri mult mai mari faţă de terapia profilactică.
 ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE

În etiopatogenia cariei dentare sunt implicaţi mai mulţi factori :

- factorul microbian (placa dentară / biofilmul dentar)
- factorul alimentar
- factorii protectivi naturali din salivă
- fluorul (care modifică susceptibilitatea la carie)
În 1890, MILLER a descris teoria acidogenă care stă la baza formării cariei dentare
prin metabolizarea de către bacteriile orale a glucidelor fermentabile cu formarea de acizi.
Acizii, la rândul lor, demineralizează ţesuturile dentare dure, cu apariţia cariei dentare.
În etiopatogenia cariei dentare sunt implicate, pe de o parte, placa bacteriană şi
substratul alimentar, iar pe de altă parte, calitatea structurilor dentare şi măsura în care
acţionează factorii protectivi naturali şi artificiali: saliva, igiena orală şi fluorizarea.
Imediat după erupţie, dinţii sunt colonizaţi de către microorganismele din cavitatea
orală şi se formează placa dentară. Consecutiv activităţii metabolice a acestor microorganisme,
în condiţiile unui aport nutritiv cariogen, are loc scăderea pH-ului, conducând la perioade de
demineralizare. Aceste perioade pot alterna cu unele de remineralizare, atunci când acţionează
factorii protectivi salivari şi nu mai survine aportul nutritiv cariogen.
Prin temperatură, umiditate, pH, marea varietate de substraturi nutritive şi condiţiile de
aero sau anaerobioză, cavitatea orală asigură condiţii ideale de viaţă şi multiplicare pentru
microorganisme.
Microflora bucală are un caracter mixt, saprofit. În încercările de a se izola
microorganismul cauzal al cariei dentare la om, a fost incriminat iniţial LACTOBACILLUS
ACIDOPHILUS iar ulterior STREPTOCOCCUS MUTANS. (Fig. 1)

Fig. 1 – Streptococul mutans, microorganismul cauzal al cariei dentare

 Placa bacteriană constituie un sistem ecologic microbian viguros, bine adaptat mediului
său, având o activitate metabolică intensă. Se prezintă sub forma unui strat mucoglicoproteic
puternic aderent la suprafaţa dinţilor, care nu poate fi îndepărtat prin jet de apă sau simpla
clătire.
Placa bacteriană poate fi prezentă şi pe alte zone din cavitatea orală cum ar fi:
suprafeţele obturaţiilor, protezelor fixe sau mobile, aparate ortodontice, implanturi. Acest
sistem prezintă un important potenţial patogenic atât pentru smalţ cât şi pentru parodonţiul
marginal. De fapt, placa dentară bacteriană constituie factorul primar în etiologia bolii
parodontale. După raportul cu ţesutul gingival şi localizare, putem diferenţia o placă dentară
supragingivală şi una subgingivală. (Fig. 2)

Fig. 2 – Placa bacteriana / biofilmul dentar – factor etiologic primar in boala carioasa si boala
parodontala

Formarea plăcii bacteriene începe la o oră după periaj şi realizează o acumulare maximă
după aproximativ 30 de zile, în funcţie de influenţa unor factori ca: alimentaţia, igiena orală,
malpoziţii dentare, incongruenţe dentoalveolare cu înghesuire.
Conţinutul în microorganisme al plăcii bacteriene dentare se ridică la aproximativ 108.
Placa bacteriană ia naştere iniţial sub forma unor centre de condensare, predominant la nivelul
spaţiilor aproximale şi în apropierea rebordului gingival, care se unesc şi se extind, cuprinzând
o suprafaţă tot mai mare. (Fig. 3)
 Fig. 3 – Placa bacteriana dentara / biofilmul dentar – localizare

Formarea plăcii este favorizată de:

- coborârea pH-ului bucal spre zonele acide
- lipsa igienei orale
- predominanţa hidrocarbonatelor în alimentaţie
- creşterea concentraţiei ionice, în special cu ioni bivalenţi, în salivă
- creşterea cantităţii de mucină secretată de glandele salivare
- creşterea concentraţiei celulelor epiteliale în lichidul bucal, printr-o
descuamare exagerată a mucoasei
Placa bacteriană are o structură complexă în care se pot observa câteva straturi. Primul
strat, format în principal din glicoproteine salivare, se prezintă sub un aspect amorf acelular,
trimiţând nişte prelungiri sub forma unei reţele dendritice la adâncimi variabile între lamelele
smalţului. La începutul formării sale, adică în primele 24 de ore, acest strat este lipsit de
bacterii. Mai târziu apar şi coloniile bacteriene. Al doilea strat, numit placa bacteriană matură,
se dispune peste primul şi este format dintr-o substanţă amorfă dar care conţine de la început
microorganisme sub formă de colonii.
Microorganismele predominante în placa bacteriană sunt: STREPTOCOCII facultativ
anaerobi şi strict anaerobi (40%), BACILI GRAM-POZITIVI facultativ anaerobi şi strict
anaerobi (BACILI DIFTEROIZI – 41%), BACILI GRAM-NEGATIVI (BACTEROIDES,
FUSIFORMIS), COCI GRAM-NEGATIVI anaerobi (VEILONELLA, NEISSERIA),
VIBRIONI anaerobi, LACTOBACILI. (Fig. 4)
 Fig. 4 – Microorganismele placii bacteriene dentare

La nivelul plăcii bacteriene, cele mai frecvente procese metabolice sunt cele prin care
microorganismele ce o populează produc polizaharide (glucani) din zaharuri simple aflate în
mediul bucal.
Unele din aceste polizaharide sunt depozitate extracelular şi constituie componenţii
glucidici importanţi ai matricii pe care se dezvoltă microorganismele, altele sunt înmagazinate
intracelular ca glucide de rezervă.
Polizaharidele extracelulare: DEXTRAN, LEVAN, MUTAN, sunt formate numai din
componentele zaharozei (glucoză sau fructoză).
Polizaharidele intracelulare, asemănătoare GLICOGENULUI, pot fi formate dintr-o
varietate de zaharuri cu o moleculă mică, printre care: GLUCOZA, MALTOZA, ZAHAROZA.
Atunci când mediul nu le procură zaharuri suficiente de hrană, microorganismele recurg
la glucidele de rezervă intracelulare şi extracelulare şi le metabolizează până la stadiul final de
acid. Principalii acizi organici care se formează sunt: ACIDUL LACTIC (predominant. până
la 50%), ACIDUL ACETIC şi ACIDUL PROPIONIC. Rolul esenţial în scăderea pH-ului îl
are acidul lactic datorită puternicei ionizări. În placa bacteriană, procesele de demineralizare
apar la un pH mai mic de 5,2.
Patogenitatea plăcii bacteriene constă în:
1) concentrarea unui număr imens de microorganisme pe o
suprafaţă mică, iar dintre acestea, cele mai multe sunt acidogene
2) capacitatea unora dintre microorganismele acidogene, cum este
STR. MUTANS, de a fermenta o mare varietate de hidrocarbonate, inclusiv
manitolul şi sorbitolul (indulcitori), dând rapid şi masiv o producţie de acid
 3) posibilitatea de sinteză a polizaharizilor bacterieni intra şi
extracelulari astfel asigurându-se o producţie neîntreruptă de acizi organici
chiar şi în lipsa hidrocarbonatelor din alimentaţie
4) scăderea constantă şi îndelungată a pH-ului plăcii bacteriene sub
nivelul pH-ului critic.

Factorul alimentar

Apariţia cariei dentare este direct legată de consumul de glucide fermentabile

(zaharoza, glucoza, fructoza, lactoza, amidonul) care sunt metabolizate de microorganismele
plăcii bacteriene şi transformate în acizi (acidul lactic, propionic etc.). Acizii duc la scăderea
pH-ului plăcii bacteriene, cu demineralizarea consecutivă a suprafeţei dentare
- pH-ul critic pentru smalţ este de 5,2-5,7
- pH-ul critic pentru cement şi dentină este de 6,2-6,7.
Zaharozele alimentare modifică atât grosimea, cât şi natura chimică a plăcii. Frecvenţa,
cantitatea şi calitatea aportului de hidraţi de carbon pot influenţa echilibrul dintre procesele de
mineralizare şi demineralizare la nivel dentar. (Fig. 5, 6)

Fig. 5 – Factorul alimentar, factor etiopatogenic al cariei dentare

 Fig. 6 – pH-ul critic pentru smalt

Factorii protectivi naturali din salivă

Aceştia sunt reprezentaţi de:

- saliva, cu sistemele tampon salivare
- pH-ul salivar
- fluxul salivar
- ionii de fluor
- ionii de calciu şi fosfor.
Secreţia salivară crescută stimulează procesele de remineralizare în timp ce un flux
salivar scăzut, cauzat de diverse circumstanţe patologice, poate favoriza apariţia cariei prin
dezechilibrarea balanţei de demineralizare remineralizare în favoarea proceselor de
demineralizare. Aceasta se datorează pH-ului mai scăzut pe o perioadă mai lungă de timp.

Fluorul

Fluorul modifică susceptibilitatea la carie prin mai multe mecanisme.

Mineralizarea smalţului continuă şi posteruptiv. La erupţie, hidroxiapatita smalţului
conţine o cantitate crescută de ioni de carbonaţi şi magneziu, care sunt foarte solubili chiar şi
în mediu mai puţin acid.
Pe măsură ce ionii de carbonaţi şi magneziu se solubilizează, are loc un schimb ionic
rapid cu ioni de hidroxil sau fluor, ducând la formarea unui smalţ „matur” cu o rezistenţă
crescută la atacul acid.
Această rezistenţă la atacul acid e mai mare în prezenţa ionilor de fluor. Fluorapatita
este mai puţin solubilă decât hidroxiapatită (de 10 ori mai puţin solubilă).
 Încorporarea fluorului în smalţul dentar în perioada formării dentare precum şi
aplicaţiile topice de fluor duc la inhibarea demineralizării, favorizarea remineralizării şi
inhibarea metabolismului bacterian. (Fig. 7)

Fig. 7 – Rolul salivei si al fluorului in pastrarea echilibrului dintre demineralizare si

remineralizare la nivel dentar

Link-uri utile :
https://www.youtube.com/watch?v=EWmFuj1YrYk – Dental biofilm, dysbiosis and disease –
a VR experience
https://www.youtube.com/watch?v=Z7g4W9fCv2s – The mouth walk – The importance of
oral hygiene / Healthy Essentials
https://www.youtube.com/watch?v=BE_h4bTdcdQ – What causes tooth decay?
 MICROORGANISMELE PLACII DENTARE

In ultimele decenii s-au facut pasi importanti in identificarea microorganismelor orale

implicate specific in producerea si in evolutia cariei dentare sau a bolilor parodontale.
Ambele afectiuni au in comun, ca factor etiologic principal, placa dentara, motiv pentru care
sunt denumite BOLI DE PLACA.
In mod normal, in momentul nasterii, cavitatea orala a nou-nascutului este sterila. Imediat
si din primele 24 de ore mucoasa orala incepe sa fie colonizata cu diverse microorganisme
(„specii pioniere”), care provin in primul rand de la mama si intr-un numar redus din
atmosfera inconjuratoare, alimente, de la celelalte persoane cu care nou-nascutul vine in
contact, inclusiv de la animalele de casa. Prin intermediul salivei, microorganismele
colonizeaza suprafata mucoasei linguale, restul mucoaselor orale, iar mai tarziu suprafetele
dentare in eruptie.
Primii colonisti microbieni identificati la nivelul cavitatii orale a nou-nascutului sunt :
streptococul S. Salivarius, Veillonella, lactobacilii si Candida albicans. Pe masura trecerii
timpului, apar si alti colonisti, precum Actinomyces, apoi o serie de microorganisme
anaerobe si odata cu eruptia primelor suprafete dentare isi fac aparitia streptococii S. Sanguis
si S. Mutans (microrganismele identificate ca responsabile de initierea proceselor carioase).
La nivelul cavitatii orale a nou-nascutului, microorganismele prezente se constituie intr-o
nisa ecologica, care este specifica fiecarui individ in parte. Microorganismele colonizatoare
vor supravietui intr-un echilibru stabil intre ele si in relatie saprofita cu organismul gazda.
Componenta microbiana a florei fiecarui individ in parte este specifica lui, compozitia fiind
influentata de factori variati, reprezentati de alimentatie, igiena, aliniere dentara, de
compozitia florei microbiene orale a persoanelor cu care se vine in contact, de rezistenta
imuna a gazdei, etc.

DEPOZITELE DENTARE

Din momentul in care dintele incepe sa erupa in cavitatea orala, el se poate acoperi cu o
serie de depozite, reprezentate de :
A. Depozitele dentare moi :
a. Pelicula dobandita
b. Placa bacteriana (placa dentara microbiana)
c. Materia alba
d. Resturile alimentare
B. Depozitele dentare dure : tartrul dentar

DEPOZITELE DENTARE MOI

a. PELICULA DOBANDITA

Cand dintele erupe in cavitatea orala, coroana lui este acoperita de cuticula smaltului, un
reziduu organic al mugurelui de formare a dintelui. Cuticula smaltului se pierde rapid, ca
urmare a uzurii mecanice si a digerarii ei, prin actiunea enzimelor salivare si microbiene.
Instantaneu smaltul astfel descoperit se acopera cu un film lichid protector numit pelicula
dobandita sau pelicula salivara.
Pelicula dobandita reprezinta un depozit moale, subtire, constituit din glicoproteine de
origine salivara, ce se adsoarbe selectiv si din cristalele de hidroxiapatita de la suprafata
dintilor. Acest depozit moale, acelular, este amorf, insolubil, translucid, omogen, este aderent
la suprafetele dentare dar si la tartru, la restaurarile stomatologice sau la celelalte suprafete
prezente in cavitatea orala. Pelicula dobandita adera la toate aceste suprafete care sunt
identice ca structura si permit o colonizare microbiana rapida.
Studiile arata ca pelicula dobandita dentara se constituie intr-o bariera protectoare care
limiteaza efectele demineralizante ale acizilor produsi prin metabolismul microbian. In plus,
ea actioneaza ca lubrifiant, prin care se mentine umiditatea suprafetelor si se minimizeaza
uzura. Reprezinta precursorul biofilmului microbian dentar si se constituie intr-o modalitate
particulara de atasare a tartrului dentar.
In mod natural, coroana dentara se acopera instantaneu cu acest strat glicoproteic salivar,
imediat ce dintii au fost periati si curatati. Pelicula dobandita nu se indeparteaza prin simpla
clatire a gurii ci numai dupa efectuarea procedurilor profilaxiei primare si se reface
instantaneu dupa realizarea lor. Adsorbtia glicoproteinelor salivare se datoreaza
interactiunilor ionice stabilite intre ionii de calciu si fosfat ai hidroxiapatitei, cu gruparile de
energie opusa ale acestor macromolecule salivare. Glicoproteinele salivare sunt adsorbite
selectiv de cristalele de hidroxiapatita, fiind de retinut faptul ca adsorbtia lor este mult mai
puternica la nivelul cristalelor de fluorapatita si de fluorhidroxiapatita.
Pelicula dobandita care acopera dintele prezinta o grosime de 0,1-0,8 microni, stratul cel
mai gros gasindu-se in apropierea marginii gingivale.
Rapid dupa formare, la nivelul peliculei dobandite apar primele microorganisme care o
colonizeaza, transformand-o in placa bacteriana. Colonizarea peliculei dobandite este
benefica pentru bacterii, care gasesc la acest nivel elementele nutritive necesare
supravietuirii. (Fig. 1)

Fig. 1 – Pelicula dobandita

b. PLACA DENTARA MICROBIANA P.D. (PLACA BACTERIANA sau

BIOFILMUL MICROBIAN)

Biofilmul microbian este intalnit la nivelul tuturor suprafetelor dentare, la nivelul

restaurarilor stomatologice, inclusiv la nivelul aparatelor ortodontice si la nivelul
implanturilor. Placa bacteriana exista si pe restul suprafetelor cavitatii orale, respectiv pe
mucoasele orale. La nivelul P.D. exista in mod obisnuit aproximativ 200-400 de specii
microbiene, care se afla intr-o continua competitie si in antagonism, compozitia microbiana
determinand caracterul si tipul de placa dentara care este specifica fiecarui individ.
 Bacteriile prezente la nivelul placii dentare pot fi :
- Coci : sunt sferici si cresc fie in forma de manunchi (stafilococii), fie in forma de lant
(streptococii)
- Bacili : sunt in forma de bastonase
- Vibrioni : sunt in forma de virgula
- Spirochete : sunt in forma de spirala
- Bacterii filamentoase : ca si bacilii fusiformi, sunt microorganisme in forma de
panglica lunga (Fig. 2)

Fig. 2 – Tipuri de bacterii prezente la nivelul placii dentare

PLACA DENTARA – ASPECTE CLINICE

P.D. se defineste ca depozitul dentar moale, neuniform si aderent la structurile cavitatii

orale. Ea prezinta o aglomerare microbiana cu caracter de ecosistem. Placa este rezultatul
prezentei microorganismelor si al produsilor lor de metabolism.
Concentratia microbiana de la nivelul P.D. este de aproximativ 1000 de ori mai mare
comparativ cu cea din fluidul oral.
Ca si pelicula dobandita, P.D. nu se poate indeparta prin simpla clatire a gurii ci numai
prin perierea dintilor.
Clinic, placa bacteriana descoperita la nivelul coroanelor dentare se acumuleaza de regula
in zonele unde autocuratarea se realizeaza mai greu (zone de risc) si anume : subecuatorial,
interdentar sau la nivelul santurilor si fosetelor coronare. La nivelul coroanelor dentare exista
forte care actioneaza contrar, unele favorizand adeziunea microorganismelor, altele
favorizand indepartarea lor. Formarea si acumularea P.D. este influentata de tipul alimentelor
consumate, de tipul masticatiei, de corectitudinea si frecventa periajelor dentare, de prezenta
retentivitatilor naturale sau a celor artificiale, de mobilitatea partilor moi peridentare, de
actiunea complexa a componentelor sistemului imun ce actioneaza la acest nivel, etc.
Sunt situatii clinice cand, din cauza lipsei de igiena, straturile de P.D. sunt acoperite si de
alte tipuri de depozite moi, de regula albicioase, care pot fi indepartate prin clatire sau prin
proiectarea jetului spray-ului de apa. Asemenea depozite moi suprapuse peste straturile de
P.D. sunt reprezentate de resturi alimentare si de materia alba (white material), constituita din
resturi alimentare, celule epiteliale descuamate si leucocite.
Exista situatii clinice in care P.D. formata si neindepartata mult timp poate capata culori
variate, aspect cauzat de prezenta pigmentilor alimentari, a unor microorganisme cromogene,
a fumatului sau a administrarii anumitor medicamente (de regula saruri de fier). In aceste
situatii placa dentara, care in mod obisnuit este de culoare alb-galbuie, poate prezenta, prin
maturizare, culori variate, de la galben la portocaliu, rosu, brun, negru, etc.
Primele bacterii care colonizeaza pelicula dobandita, transformand-o in placa dentara
microbiana, sunt cocii si ocazional, forme microbiene filamentoase, gram-pozitive. Imediat
dupa fixarea primilor colonisti la nivelul peliculei dobandite, microorganismele isi incep
multiplicarea si activitatea metabolica prin care placa supravietuieste si se ingroasa,
maturizandu-se. In acest fel, in aproximativ 2 zile de la initierea formarii ei, placa isi
dubleaza grosimea. Ingrosarea placii dentare este rezultatul interactiunii si al multiplicarii
continue a microorganismelor, la care se adauga noile bacterii fixate secundar. (Fig. 3)

Fig. 3 – Placa dentara – aspecte clinice

SUCCESIUNEA FIXARII MICROBIENE

Pe masura maturizarii si ingrosarii placii, componenta microbiana se modifica. Astfel, la o

placa tanara in varsta de 4 ore, constatam o proportie importanta de coci, in principal
streptococi (S.Mutans si S.sanguis), care reprezinta aproximativ 47-85% dintre
microorganismele colonizatoare. Alaturi de streptococi intalnim si speciile Neisseria,
Corynebacterium si Rothia.
Cocii aerobi sunt primii care colonizeaza pelicula dobandita deoarece ei prezinta o forma
rotunda care necesita o energie de fixare mica, au o marime redusa si, in plus, prezinta o
enzima de suprafata care le faciliteaza fixarea.
Studiile arata ca, la nivelul fisurilor si fosetelor coronare si la nivelul spatiilor interdentare,
placa dentara tanara contine, pe langa streptococi si bacili gram-pozitivi, de regula,
actinomicete.
In timp ce microorganismele imobile, streptococii si actinomicetele, ajung intamplator in
contact cu dintele, cele mobile, precum spirochetele, ajung atrase chemotactic de prezenta
factorilor nutritivi.
Pe masura ce placa se maturizeaza, cantitatea de oxigen scade. Este dovedit faptul ca
oxigenul nu penetreaza placa dentara mai mult de 0,1 mm. Din aceasta cauza, compozitia
florei microbiene se modifica. Astfel, in profunzimea placii, constatam prezenta speciilor
microbiene gram-negative anaerobe, precum Treponema denticola, Porphyromonas
gingivalis, Prevotella intermedia, Bacteroides forsythus si Fusobacterium nucleatum. Se
constata si cresterea proportiei de bacili gram-negativi, precum fusobacteriile si a cocilor
gram-negativi, precum Veillonella.
 Prin cresterea numarului de microorganisme anaerobe creste si patogenitatea placii
mature.
In cazul in care, pentru o perioada de timp, nu se realizeaza in mod voluntar igiena
dentara, studiile arata ca, prin ingrosarea si maturarea placii, densitatea microbiana creste, iar
componenta microbiana se modifica in mod constant. Astfel, studiile arata ca :
- P.D. din ziua 1 spre 2 – intalnim in principal coci gram-pozitivi, mai ales
Streptococcus Mutans si Streptococcus Sanguis
- P.D. din ziua 2 spre 4 – cocii sunt inca predominanti, dar se constata cresterea
numarului formelor filamentoase si a bacililor gram-pozitivi, pe a caror suprafata
constatam fixarea coloniilor de coci (aspectul de stiulete de porumb)
- P.D. din ziua 4 spre 7 – creste proportia bacteriilor filamentoase, dar componenta
microbiana este dominata de bacili, de forme filamentoase si de fusobacterii. In plus,
la nivelul placii groase dezvoltate in apropierea marginii gingivale, apar spirochetele
gram-negative si vibrionii, in timp ce in straturile superficiale ale placii dentare nou
formate, domina cocii. Intre zilele 4 si 5 au loc, la interfata dinte-placa, modificarile
cele mai dramatice, loc unde supravietuiesc doar microorganismele facultativ sau
strict anaerobe.
- P.D. din ziua 7 spre 14 – pe langa spirochete si vibrioni, apare si un numar de celule
sanguine albe. Datorita maturarii si ingrosarii placii, in profunzime vom inregistra un
numar mare de microorganisme gram-negative, anaerobe.
- P.D. din ziua 14 spre 21 – la nivelul placilor dentare mature, predomina spirochetele
si vibrionii, alaturi de care, in straturile superficiale, observam coci si forme
filamentoase.

PLACA DENTARA – COMPOZITIE CHIMICA

Din punct de vedere chimic, P.D. se compune din 80% apa si 20% substanta uscata.
70-80% din substanta uscata a placii este reprezentata de microorganisme, cu un plus
pentru cea subgingivala.
Pentru a se ingrosa si maturiza, placa supragingivala necesita coeziune intermicrobiana,
care este asigurata de prezenta matricei intermicrobiene.
Matricea intermicrobiana a placii se compune, in cea mai mare parte, din produse ale
metabolismului microbian, in principal, polizaharide extracelulare (glucanii si fructanii) la
care se adauga substante de origine salivara si exudat gingival. O parte dintre polizaharidele
extracelulare sunt lipicioase, caracteristica prin care se favorizeaza stabilizarea si fixarea
ferma a biofilmului microbian la suprafata dintelui.
La nivelul matricei intermicrobiene gasim si alte substante precum :
- Proteine si glicoproteine salivare, care favorizeaza fixarea specifica a anumitor
microorganisme
- Lipide, in cantitati reduse si sub forma de lipopolizaharide (endotoxine, componente
ale membranei celulare a bacteriilor gram-negative)
- Substante anorganice si anume ioni de calciu si fosfat, magneziu si fluor. Fluorul se
gaseste in cantitati superioare comparativ cu fluidul oral. Aceasta este dovada
capacitatii biofilmului microbian de a concentra elemente anorganice, mecanism prin
care se produce neutralizarea pH-ului, remineralizarea tesuturilor dure dentare, etc.
Cea mai importanta concentrare a ionilor de calciu si fosfati o constatam la nivelul
suprafetelor linguale ale frontalilor inferiori, mecanism prin care se favorizeaza
mineralizarea placii.
La nivelul placilor dentare tinere, componenta anorganica este redusa cantitativ, insa ea
creste in cazul placilor mature, mecanism prin care P.D. se transforma in tartru. In acest
context este de retinut faptul ca pana in momentul in care matricea intercelulara a P.D. nu se
mineralizeaza, ea se poate indeparta mecanic prin periaj dentar s.a. Dar si asa, pe masura ce
placa se maturizeaza, indepartarea ei prin periaj devine tot mai dificila, constatandu-se ca
pentru placile vechi de 24 de ore este necesara pentru indepartare o forta de 5,5 g/cm patrat,
pentru cele vechi de 48 de ore, o forta de 7,8 g/cm patrat iar pentru cele vechi de 72 de ore, o
forta de 14g/cm patrat.
Studiind microscopic procesul dinamic de formare si maturizare a P.D. se constata cum
initial coloniile microbiene de la nivelul peliculei dobandite creeaza aglomerari microbiene
(microcolonii) care prezinta un aspect de dom sau de iglu. Aceste ridicaturi sunt rapid
acoperite de noi straturi de glicoproteine salivare care vor fi si ele colonizate microbian si
astfel, incet, incet, punctele de crestere conflueaza asigurand ingrosarea P.D.
Principala caracteristica a placii bacteriene mature este potentialul de invadare a spatiului
subgingival si de formare a unui nou tip de placa, mecanism prin care, in timp si in anumite
circumstante, se produce imbolnavirea localizata a gingiei. S-a demostrat experimental ca la
2-3 saptamani de la abandonarea voluntara a masurilor de control al placii, se observa
constant aparitia semnelor de gingivita, care insa dispar in totalitate, la cateva zile dupa
reluarea procedurilor de igienizare dentara. In acest fel se poate demonstra rolul benefic al
masurilor preventive primare in profilaxia imbolnavirilor parodontale si rolul principal jucat
de P.D. in etiologia bolii parodontale.

PLACA DENTARA – FORME CLINICE

Initial, pe suprafata structurilor dentare se depune P.D. supragingivala, care,

neindepartata zilnic si prin maturizare, determina inflamatia gingivala, cu tumefactie si
desprinderea marginii gingivale de dinte. Inflamatia favorizeaza insinuarea placii subgingival
si astfel apare P.D. subgingivala, total diferita de cea supragingivala.

P.D. supragingivala

Formarea sa incepe in treimea cervicala a coroanelor dentare, in vecinatatea marginii

gingivale libere si mai ales in zonele retentive aproximale. La polul opus, cantitatea cea mai
redusa de placa se constata la nivelul suprafetelor palatinale ale dintilor maxilari, datorita
inclinarii acestor dinti spre vestibular si datorita mobilitatii limbii.
Depunerile de placa sunt favorizate de anumiti factori locali si anume : incongruenta
dento-alveolara cu inghesuire, retentivitatile artificiale generate de restaurarile stomatologice,
corecte sau supraextinse, de suprafetele dentare rugoase sau nefinisate, etc.
Identificarea clinica a P.D. se face prin inspectie, prin palpare cu sonda sau prin colorarea
dintilor cu revelatori de placa.
La nivelul P.D. se intalnesc in mod obisnuit intre 250 si 400 de specii microbiene, insa
numarul lor variaza de la un moment la altul, de la un spatiu la altul, de la un individ la altul
si de la o rasa la alta. Din punct de vedere al componentei microbiene, constatam, in plus, la
acelasi individ, ca exista mari deosebiri intre compozitia placilor supra si subgingivale.
De asemenea, studiile arata ca exista un numar de microorganisme care se regasesc
constant la toti indivizii si anume streptococii S. Mutans, S. Sobrinus, S. Sanguis si
actinomicetele.
Dupa Marsh si Martin, la toti copiii, fara exceptie, se intalnesc speciile Streptococcus,
Staphylococcus, Neisseria si Veillonella. (Fig. 4)
 Fig. 4 – Placa dentara supragingivala evidentiata clinic prin colorare cu revelatori de placa

P.D. subgingivala

Formarea placii subgingivale este initiata de prezenta in vecinatatea festonului gingival a

placii supragingivale mature. In fazele initiale, componenta microbiana a placii subgingivale
este influentata partial de componenta microbiana a celei supragingivale. Pe masura ce placa
subgingivala se maturizeaza, flora microbiana se modifica si va fi reprezentata in principal de
bacterii anaerobe, gram-negative, mobile.
Placa supragingivala matura din vecinatatea gingiei produce inflamarea acesteia, motiv
pentru care gingia devine mai putin atasata la dinte iar P.D. se poate extinde spre apex.
Edemul inflamator generat de inflamatie cauzeaza tumefactia gingivala si, implicit,
modificarea relatiilor anatomice dintre suprafata dintelui si lizereul gingival. Spatiul gingival
nou creat, mai adanc, favorizeaza dezvoltarea unei flore microbiene specifice si protejata fata
de curatarea mecanica efectuata de individ.
In mod natural, spatiul numit sant gingival, este curatat prin intermediul lichidului
crevicular (sulcular) secretat, in timp ce influenta salivei la acest nivel este extrem de redusa.
In mod natural, cantitatea de lichid crevicular (sulcular / gingival) secretat creste cu cat
procesul inflamator parodontal este mai avansat. La acest nivel, flora microbiana selectionata
este una care se hraneste cu componentele fluidului crevicular secretat.
Lichidul crevicular reprezinta un extravazat in care apar, in anumite circumstante clinice si
celule sanguine ca urmare a sangerarilor gingivale produse. Elementele nutritive din fluidul
crevicular asigura conditii excelente pentru supravietuirea si inmultirea anumitor
microrganisme care s-au adaptat conditiilor de viata subgingivala.
Compozitia microbiana a placii subgingivale este diferita de cea a placii supragingivale
datorita urmatoarelor aspecte :
- Accesul limitat oferit de santul gingival spre cavitatea orala, ce permite stabilirea la
acest nivel numai a anumitor bacterii anaerobe ceva mai speciale, in timp ce
microorganismele prezente obisnuit in fluidul oral pot patrunde dar supravietuiesc cu
greutate
- Zona este ferita de efectele perierii mecanice efectuate zilnic. Este motivul pentru care
nevoia de fixare si de producere a matricei intermicrobiene nu mai este atat de
importanta pentru mentinerea si supravietuirea microorganismelor prezente, aici fiind
prezente bacterii mobile si neatasate
- Este favorizata prezenta microorganismelor care se hranesc cu proteine in principal,
comparativ cu cele supragingivale care necesita pentru supravietuire carbohidrati (Fig.
5)
 Fig. 5 – Placa dentara subgingivala

Din punct de vedere al compozitiei microbiene a placilor subgingivale, acestea se pot

imparti in : - Placa subgingivala asociata dintelui
- Placa subgingivala asociata tesutului moale al santului gingival

Placa subgingivala asociata dintelui

Felul in care este structurata aceasta placa face ca ea sa semene mult cu cea
supragingivala. Si in cazul ei, se constata ca flora microbiana este mentinuta pe loc prin
prezenta matricei intermicrobiene. In contact cu dintele, flora microbiana este densa si
constituita din bacterii filamentoase gram-pozitive, alaturi de care se observa coci si bacili
gram-pozitivi si gram-negativi. In straturile localizate mai apical, compozitia microbiana se
modifica, locul formelor filamentoase fiind luat de bacilii gram-negativi prezenti pe suprafata
cementului radicular, care nu arata o orientare anume.
Bacteriile patogene parodontale invadeaza canaliculele dentinare expuse, mecanism prin
care se realizeaza recolonizarea pungilor parodontale la anumite intervale de timp de la
interventia terapeutica (aproximativ 40 de zile) si prin care infectia parodontala recidiveaza.

Placa subgingivala asociata tesutului moale al santului gingival

Contine bacterii mobile si spirochete care nu prezinta o orientare anume. La acest nivel nu
se observa prezenta matricei intermicrobiene propriu-zise, retentia microorganismelor
datorandu-se probabil calitatilor tesutului gingival moale. Pe langa microorganisme, la acest
nivel, se observa si un numar mare de celule ale sistemului imun reprezentate in principal de
limfocite.

Microorganismele subgingivale asociate gingiei sanatoase

Microflora descoperita la nivelul santului gingival, care normal prezinta o adancime de
maximum 2-3 mm, este similara cu cea constatata in stadiile initiale de formare a placilor
supragingivale. Se intalnesc astfel specii microbiene gram-pozitive, facultativ anaerobe, 2/3
fiind reprezentate de coci. Se intalnesc frecvent streptococi, care prin capacitatea lor de a
realiza rapid polizaharide extracelulare prin metabolizarea sucrozei, favorizeaza acumulari
microbiene ce permit fixarea in timp si a bacililor facultativi anaerobi cat si a formelor
filamentoase precum Actinomyces. (Fig. 6)
 Fig. 6 - Gingivita

Microorganismele subgingivale asociate gingivitei

Gingivita are ca factor etiologic principal acumularile de placa dentara, la care se pot
adauga si cauze sistemice, precum sarcina sau alte modificari hormonale, ce o pot favoriza.
Printre factorii etiologici se mai pot enumera bolile ereditare, precum fibromatoza, sau
administrarea unor medicamente, precum fenitoinul, indicat in controlul crizelor comitiale.
Gingivita reprezinta o inflamatie nespecifica, localizata la nivelul marginii gingivale. Ea
este diferita de inflamatiile parodontale specifice, unde sunt afectate toate componentele
structurale parodontale si unde intalnim un numar limitat de specii microbiene (inflamatie
specifica), care insa dezvolta forme variate si specifice de parodontopatii marginale
progresive.
Acumularea de placa si maturizarea acesteia de-a lungul marginii gingivale provoaca
reactii inflamatorii, de regula, congestie si tumefactie, in 10-21 de zile de la inceperea
acumularilor. Initial, flora microbiana este reprezentata de coci si bacili gram-pozitivi, alaturi
de care gasim si coci gram-negativi. Prin maturizarea placii, compozitia microbiana se
modifica, constatandu-se aparitia specifica a altor forme microbiene, inclusiv a celor
filamentoase, precum Actinomyces. In stadiile avansate de gingivita, numarul speciilor
anaerobe gram-negative creste, in special pe seama bacililor precum Fusobacterium si
Prevotella intermedia. De asemenea, creste si numarul bacililor mobili, iar in final isi fac
aparitia spirochetele.
Primul semn detectabil de gingivita este cresterea fluxului fluidului crevicular secretat. In
caz de inflamatie, cresterea fluxului de fluid crevicular este detectabila clinic la 9 zile de la
initierea procesului inflamator.
In mod normal, fluidul crevicular are rol de protectie. El realizeaza spalarea santului
gingival si indepartarea microorganismelor patrunse la acest nivel, iar prin continutul in
leucocite, anticorpi si enzime, protejeaza smaltul si parodontiul marginal fata de atacurile
bacteriene.
Din punct de vedere clinic, primul semn al gingivitei este reprezentat de sangerarea
gingivala observata in principal la periaj si care apare incepand cu stadiile initiale ale
procesului inflamator gingival.
Datorita igienei defectuoase si numarului mare de microorganisme prezente, apar semne
clare de inflamatie, in asemenea situatii dezvoltandu-se de regula o gingivita cronica.
Gingivita poate evolua si acut, semnele si simptomele putand persista de la cateva zile la
cateva saptamani. Din punct de vedere imun, pe durata gingivitei acute, organismul se apara
prin interventia de PMN (leucocite polimorfonucleare neutrofile). Daca vindecarea nu se
produce si inflamatia se cronicizeaza, locul limfocitelor (care apar in faza subacuta a
inflamatiei cand numarul PMN scade si locul acestora este luat de limfocite) este luat, in
focarul inflamator, de plasmocite, mastocite si macrofage.
Prezenta continua a placilor patogene la nivelul santului gingival poate cauza extinderea
leziunilor si la nivelul ligamentelor parodontale, a cementului radicular si a osului alveolar,
consecinta fiind pierderea insertiei epiteliale si a osului alveolar de suport, moment in care
vorbim de boala parodontala.
 In stadiile incipiente ale bolii parodontale, flora microbiana este asemanatoare cu cea din
gingivita, insa, pe masura agravarii si a evolutiei bolii, compozitia microbiana se modifica, ea
devenind tot mai complexa.
In functie de compozitia microbiana, manifestarile bolii pot fi variate, ele fiind diferite de
la un individ la altul si chiar de la o punga parodontala la alta.
Pacientii cu afectiuni parodontale sunt de 2 ori mai predispusi sa sufere atacuri de cord si
de 3 ori mai predispusi sa sufere atacuri cerebrale, comparativ cu persoanele neafectate
parodontal. (Fig. 7)

Fig. 7 – Forme clinice de boala parodontala

Microorganismele subgingivale asociate parodontopatiei adultului

In etiologia parodontopatiei adultului sunt implicate cateva specii microbiene predominant
gram-negative.
Cel mai important patogen parodontal este Porphyromonas gingivalis.
Pe langa acesta, flora microbiana specifica acestui tip de parodontopatie mai cuprinde :
- Bacili gram-negativi imobili (Prevotella intermedia, Bacteroides forsythus,
Fusobacterium nucleatum, Actinobacillus actinomycetemcomitans, Capnocytophaga
ochraceus, Eikenella corondens)
- Bacili gram-negativi mobili (Campylobacter recta, Selenomonas)
- Spirochete (Treponema denticola)
Studiile arata ca progresia leziunilor parodontale este cauzata de prezenta in principal a
3 microorganisme si anume : PORPHYROMONAS GINGIVALIS, PREVOTELLA
INTERMEDIA, ACTINOBACILLUS ACTINOMYCETEMCOMITANS. (Fig. 8)

Fig. 8 – Parodontopatia adultului

METABOLISMUL PLACII DENTARE SUPRAGINGIVALE

Pe durata vietii, microorganismele placii metabolizeaza elementele nutritive prezente,

generand metabolismul placii. Produsii finali ai acestui metabolism contribuie la formarea,
ingrosarea si maturizarea P.D. Metabolismul placii este influentat de o serie de factori externi
precum : regimul alimentar, pH-ul fluidului oral, concentratia ionilor anorganici din saliva,
competitia microbiana, raspunsul inflamator imun, etc.
Frecventa aportului de glucide, in special a zaharului, ca elememt nutritiv preferential
pentru microorganismele placii supragingivale, favorizeaza ingrosarea ei, grosimea fiind una
dintre proprietatile care-i confera agresivitate. Microorganismele placii si in special
streptococii mutans, sanguis, mitis sau salivarius prezinta capacitatea de a produce rapid
polizaharide extracelulare prin metabolizarea sucrozei (zaharozei) ingerate. In plus, prin
metabolizarea microbiana rapida a carbohidratilor se produc masiv acizi, ce favorizeaza
virarea pH-ului de la interfata placa-structura dentara spre cel critic, de demineralizare,
cuantificat pentru smalt la 5-5,5 si pentru cementul radicular la 6-6,7.
Sub actiunea enzimei glucoziltransferaza, sucroza este descompusa intr-o molecula de
glucoza si in una de fructoza. In urma metabolizarii microbiene a elementelor nutritive si in
special a zaharului, se produc :
- Acizi - degradarea enzimatica a carbohidratilor da nestere, in afara acizilor piruvic si
lactic (produsi ai glicolizei microbiene anaerobe) si altor acizi, precum acidul acetic,
formic, propionic, dar si alcoolului etilic, dioxid de carbon, etc. ceea ce dovedeste ca
microorganismele cariogene pot utiliza multiple cai de metabolizare a
monozaharidelor. Proportia acizilor organici produsi variaza de la o specie microbiana
la alta si chiar in cadrul aceleiasi specii.
- Polizaharide extracelulare – sunt reprezentate de glucani (provin din glucoza) si
fructani (provin din fructoza). Glucanii, prin dextrani in special, asigura stabilitatea si
aderenta placii, cat si fixarea anumitor microorganisme. Fructanii, prin levan, se
constituie in sursa energetica pentru oricare dintre microorganismele care dispun de
echipament enzimatic specific metabolizarii fructozei. Cantitativ, glucanii reprezinta
aproximativ 20% din greutatea uscata a placii, levanii 10%, iar bacteriile componente
reprezinta 70-80%.
- Polizaharide intracelulare – sunt reprezentate de glicogen si amilopectina. Acestea iau
nastere din descompunerea anumitor zaharuri cu molecula mica, precum glucoza si
maltoza. Cele doua se stocheaza in interiorul microorganismelor prezente la nivelul
placii, urmand sa fie metabolizate de-a lungul perioadelor de absenta din consum a
elementelor nutritive necesare supravietuirii lor.
La nivelul placii, microorganismele reusesc sa supravietuiasca mai usor in mediul ostil
inconjurator, ele realizand adevarate nise ecologice, specifice fiecarui individ in parte.
In mod natural, microorganismele aflate la nivelul placii stabilesc raporturi saprofite intre
ele si de simbioza cu gazda si cu microcosmosul inconjurator.
Odata constituita nisa ecologica individuala, cu greu i se mai poate schimba componenta
si proportia microbiana, ea ramanand o lunga perioada neschimbata. Un avantaj al relatiilor
de simbioza stabilite este acela ca microorganismele rezidente se opun colonizarii altor
microorganisme si implicit protejeaza gazda de infectarea cu patogeni majori, precum
Corynebacterium diphteria sau Streptococcus pyogenes.
Faptul ca la nivelul placii dentare, prin metabolismul microbian, se produc acizi care
genereaza demineralizare urmata de remineralizare, trebuie privit si ca un fenomen pozitiv,
deoarece structurile dentare nou formate din acest joc al de si remineralizarii, sunt mult mai
rezistente la atacurile acide ulterioare.
 SEMNIFICATIA CLINICA A PLACII BACTERIENE

Studiile efectuate pentru a demonstra rolul jucat de P.D. in producerea cariei dentare si a
bolilor parodontale au concluzionat ca pot exista mai multe tipuri de placa, care, in functie de
componenta microbiana, pot genera diverse efecte locale.
Pornind de la aceste teorii, se accepta ca pot exista 3 tipuri de placa.

1. P.D. cariogena

Aceasta prezinta o anumita flora bacteriana, la nivelul careia intalnim, in principal,

streptococi S. Mutans si S. Sanguis, actinomicete si Veilonella, in timp ce lactobacilii devin
dominanti in stadiile cavitare ale leziunii carioase.
Prezenta la nivelul placii si al fluidului oral a acestor microorganisme si consumul de
carbohidrati conduc la aparitia pH-ului acid. Normal, pH-ul placii are valori cuprinse intre
6,2-7. Cu cat consumul de carbohidrati este mai frecvent, cu atat se constata ca la nivelul
placii si mai ales la interfata dinte/P.D. se inregistreaza pH-uri acide prelungite, de 4,5-5,5 si
chiar sub aceste valori. Ph-ul acid neneutralizat in timp util, si datorita grosimii P.D. mature,
determina demineralizari ce nu pot fi compensate prin remineralizarile succesive normale.
Prelungirea perioadelor de demineralizare este facilitata si de cantitatea redusa de saliva
secretata (xerostomie), care, supraadaugata unui consum frecvent de zahar, favorizeaza
formarea unei flore microbiene bogate in streptococi si lactobacili, toate conducand la
producerea masiva de acid, la demineralizari necompensate si la leziuni carioase.
De retinut este faptul ca structurile dure dentare rezista mult mai bine la atacurile acide
cand ele contin fluor, sub forma de fluorapatita sau fluorhidroxiapatita, acestea fiind structuri
mult mai greu de solubilizat de catre acid.

2. P.D. generatoare de boala parodontala

Factorul etiologic local cel mai important in declansarea si evolutia bolii parodontale este
reprezentat de P.D. subgingivala. Varietatea manifestarilor afectiunilor parodontale se
datoreaza in principal compozitiei microbiene constatate la nivelul ei, placile dentare fiind
variate chiar la acelasi individ, in cazul diverselor localizari. Varietatea manifestarilor bolii
parodontale se datoreaza si reactivitatii imune individuale alterate, ele manifestandu-se diferit
in cazul diverselor momente ale vietii. Microorganismele placii actioneaza distructiv atat
direct, prin intermediul toxinelor si al enzimelor produse, cat si indirect, prin intermediul
endotoxinelor si al raspunsului imun modificat.

3. P.D. generatoare de tartru dentar

Studiile efectuate tind sa confirme presupunerea ca exista anumite placi dentare care, prin
compozitia microbiana prezenta, pot genera cantitati mai mari de tartru intr-o perioada redusa
de timp. La viteza de formare a tartrului intervin si alti factori favorizanti precum :
posibilitatea de tamponare a salivei, fluxul salivar, felul in care individul isi efectueaza
controlul mecanic al placii, corectitudinea efectuarii detartrajelor, obisnuintele alimentare,
etc.
 c. MATERIA ALBA (white material)

Materia alba reprezinta depozitul dentar moale care acopera in mod obisnuit placa dentara
neindepartata o lunga perioada de timp. Spre deosebire de pelicula dobandita si de placa
dentara, materia alba se poate indeparta si prin clatire viguroasa, prin proiectarea jetului de
apa al spray-ului de aer/apa al unitului dentar sau al irigatoarelor orale.
Clinic, materia alba se observa ca un depozit dentar moale, gros, de culoare alba sau alb-
gri. Se identifica usor prin inspectie, fara a necesita colorare. In mod obisnuit, depozitul se
descopera pe fata vestibulara a frontalilor maxilari, mai ales la pacientul respirator oral.
Din punct de vedere structural, materia alba reprezinta o acumulare de bacterii moarte si
vii, de celule epiteliale descuamate, de leucocite dezintegrate, de proteine salivare si de
resturi alimentare.
Cand materia alba este prezenta, constatam intotdeauna inflamatie gingivala si
demineralizari accentuate, la contactul acestor depozite moi cu lizereul gingival si cu
suprafetele dure dentare. (Fig. 9)

Fig. 9 – Materia alba

d. RESTURILE ALIMENTARE

Resturile alimentare sunt observate cel mai frecvent in treimea cervicala a dintilor si mai
ales la nivelul spatiilor interdentare.
Acumularea alimentelor se poate realiza prin presare verticala, favorizata de :
- Prezenta spatierilor interdentare, atunci cand nu exista un contact interdentar strans
- Mobilitatea dentara
- Dezechilibre ocluzale
Alimentele mai pot patrunde interdentar si orizontal, dinspre vestibular sau dinspre oral,
cand papilele interdentare apar decapitate.
Stagnarea resturilor alimentare interdentar, pe langa mirosurile generate, favorizeaza
producerea cariilor dentare si a complicatiilor parodontale.
Resturile alimenatare se pot indeparta prin autocuratire naturala si artificial, prin curatare
mecanica si clatirea energica a gurii.
 DEPOZITELE DENTARE DURE – TARTRUL DENTAR

Tartrul dentar reprezinta ultima faza de maturizare a P.D., cea de mineralizare.

T.D. se defineste ca depozitul dentar dur, calcificat, aderent la structurile dure dentare dar
si la constructiile artificiale, prezente in gura pacientului. Tartrul reprezinta un factor
etiologic important in generarea si evolutia inflamatiei gingivale.
Retinem ca inflamatia gingivala se poate trata sau chiar elimina prin controlul corect al
placii efectuat de pacient, dar si prin indepartarea profesionala a tartrului dentar.
Clinic, T.D. se observa in mod obisnuit in treimea cervicala a dintilor, inclusiv la nivelul
santului gingivo-dentar si in principal, pe fetele linguale ale frontalilor mandibulari si pe cele
vestibulare ale molarilor superiori, adica pe suprafetele dintilor aflati in vecinatatea orificiilor
de deschidere a ductelor glandelor salivare majore. El se depune, de asemenea, pe toate
suprafetele artificiale dure existente la un moment dat in cavitatea orala, inclusiv pe suprafata
protezelor totale. (Fig. 1)

Fig. 1 – Tartrul dentar – localizare

Clinic, se constata ca sunt persoane care „nu fac tartru” si altele care acumuleaza cantitati
apreciabile intr-un interval de timp relativ scurt. Exista ipoteza ca un anumit tip de P.D.
favorizeaza formarea rapida a tartrului dentar.

FORMAREA TARTRULUI DENTAR

Tartrul dentar se formeaza prin mineralizarea placii dentare mature. Procesul de

mineralizare incepe la 24-72 ore de la formarea placii microbiene. Primele centre de
mineralizare apar de regula la interfata dinte/placa dentara. Acest prim stadiu este greu de
sesizat clinic. (Fig. 2)

Fig. 2 – Formarea tartrului dentar supragingival si subgingival

 Pentru formarea tartrului dentar sunt esentiale :
- Momentele de suprasaturare a placii dentare cu ioni de calciu si fosfat de origine
salivara
- Prezenta anumitor bacterii filamentoase care participa in mod direct sau indirect la
formarea lui. Acestea intervin si prin intermediul enzimelor secretate, care transforma
fosfatul organic, de origine salivara, in fosfat anorganic.

La nivelul centrelor de mineralizare se constata aparitia cristalelor de hidroxiapatita si de

fosfat octocalcic. Sursa ionilor minerali este saliva, pentru tartrul supragingival si lichidul
crevicular, alaturi de exudatul inflamator, pentru cel subgingival. GLICKMAN a aratat,
referitor la procesul de formare al tartrului, ca mineralizarea este influentata in principal de
prezenta fosfatului si mai putin de cea a calciului. (Fig. 3)

Fig. 3 – Formarea tartrului dentar

Viteza de formare a tartrului reprezinta o caracteristica individuala. Mineralizarea unui

strat de tartru se realizeaza in medie in aproximativ 12 zile, cu un minim de 10 zile si un
maxim de 20 de zile. Viteza de formare a tartrului este favorizata de prezenta asperitatilor de
la nivelul suprafetelor dentare si mai ales de corectitudinea cu care individul isi efectueaza
controlul placii dentare.

Grosimea maxima a straturilor de tartru se obtine intr-o perioada cuprinsa intre 10

saptamani – 6 luni. Dupa aceasta perioada, ritmul depunerilor se reduce, posibil datorita
uzurii mecanice produse natural pe durata masticatiei, mai ales la nivelul suprafetelor dentare
care depasesc ecuatorul coronar.

La viteza de formare a tartrului contribuie o serie de factori favorizanti :

- Retentivitatile anatomice, cum ar fi santul de la nivelul jonctiunii smalt-cement
radicular, apoi asperitatile cementului radicular dezgolit, cariile aproximale, cervicale
sau radiculare, dizarmonia dento-maxilara cu inghesuire
- Cantitatea si calitatea salivei secretate, respiratia orala, iritatiile mecanice, chimice sau
termice repetate, traumele ocluzale, parafunctiile musculare si ocupationale,
obiceiurile vicioase
- Anumite boli, precum astmul bronsic sau fibroza chistica, influenteaza viteza
depunerilor de tartru. De exemplu, copiii afectati de aceste boli depun de 2 ori mai
mult tartru comparativ cu cei sanatosi. La fel se intampla si la cei cu probleme psihice
speciale sau la cei hraniti perioade indelungate prin intermediul sondelor gastrice, ei
depunand in 30 de zile cantitati importante de tartru.
- Fumatul accelereaza viteza de formare a tartrului
- Compozitia salivei unor indivizi, bogata in ioni anorganici, in principal calciu si
fosfat, favorizeaza mineralizarea rapida a placilor dentare mature.
 Exista substante care pot reduce formarea cantitatii de tartru si anume :
- Substante de origine salivara, precum piruvatul de sodiu, mai ales cel parotidian,
inhiba mineralizarea
- Unele medicamente, precum beta-blocantele, diureticele si anticolinergicele. Aceste
substante se elimina prin saliva, afectand cristalizarea, sau modifica compozitia
salivei, prin care se influenteaza indirect formarea tartrului.
- Pastele de dinti ce contin pirofosfat sau ioni ai metalelor, precum zincul

Prezenta permanenta a placii dentare la suprafata tartrului se constituie drept factorul

etiologic principal in producerea bolilor parodontale.

In lipsa placii, nu este posibila formarea si depunerea tartrului. Odata format, tartrul dentar
nu mai poate fi indepartat decat profesional, prin detartraj, acesta efectuandu-se cu ajutorul
unui instrumentar special fabricat. (Fig. 4)

Fig. 4 – Posibilitati de indepartare a tartrului dentar - detartraj manual / detartraj cu

ultrasunete

Concluzia este ca, daca pacientul reuseste sa-si efectueze corect controlul placii dentare,
nevoia de detartraj va fi extrem de redusa.

COMPOZITIA TARTRULUI DENTAR

T.D. reprezinta un amestec de saruri minerale, bacterii, leucocite, celule epiteliale

descuamate, complexe polizaharidice si proteine.
El prezinta o suprafata rugoasa ce favorizeaza depunerea continua de placa, care,
indepartandu-se cu greutate, se mineralizeaza, transformandu-se in tartru.
Clinic, T.D. se compune din :
- Substante anorganice – 75-85%
- Substante organice – 15%
- Apa – 8%

FORME CLINICE

T.D., ca si placa dentara, poate fi :

a. Tartru supragingival

- Poate fi descoperit, in mod obisnuit, in treimea gingivala coronara, predominant in

dreptul orificiilor de deschidere a ductelor glandelor salivare majore. Descoperim
 T.D., in mod obisnuit, pe fetele linguale ale frontalilor inferiori sau pe cele vestibulare
ale molarilor superiori. El prezinta o culoare initiala alb-galbuie, care, pe masura
maturarii, tinde spre brun-negru. (Fig. 5)

Fig. 5 – Tartru supragingival

- Exista situatii clinice cand T.D. acopera intreaga suprafata coronara, uneori chiar si
suprafata ocluzala. Acest aspect se constata atunci cand in zona respectiva nu se mai
efectueaza de mult timp masticatia, ca urmare a durerilor provocate de carii profunde
netratate, de lipsa antagonistilor, etc.
- Cand tartrul este depus in zone vizibile, el se constituie intr-o adevarata problema
estetica. (Fig. 6)

Fig. 6 – Tartru supragingival

b. Tartru subgingival

- Poate fi descoperit pe suprafetele dentare care participa la constituirea santurilor

gingivale si a pungilor parodontale. El este mai dur decat cel supragingival, prezinta o
culoare gri spre negru, este subtire si foarte aderent. Culoarea inchisa se datoreaza
sangerarilor generate de prezenta lui si degradarii ulterioare a hemoglobinei, dar si
prezentei anumitor bacterii.
- Daca tartrul supragingival prezinta o mineralizare de aproximativ 30%, mineralizarea
celui subgingival este de aproximativ 60%.
 - Mineralizarea superioara a tartrului subgingival se datoreaza cantitatilor superioare de
substante anorganice de la nivelul lichidului crevicular.
- Tartrul subgingival se indeparteaza mai greu si este nociv pentru sanatatea
componentelor parodontiului moale. (Fig. 7)

Fig. 7 – Tartrul subgingival

CARACTERISTICI CLINICE

Clinic, tartrul supragingival se identifica prin inspectie, palpare cu sonda si cel mai
simplu, prin colorare cu substante revelatoare, ca in cazul P.D.
Identificarea se face prin vizualizare directa sau indirecta, cu ajutorul oglinzii dentare, de
multe ori numai dupa uscarea suprafetelor dentare.
Tartrul subgingival se poate evidentia prin palpare cu sonda exploratoare sau el poate
transpare prin grosimea marginii gingivale, aspect facilitat de culoarea lui inchisa.
Tartrul poate fi descoperit la nivelul tuturor suprafetelor solide existente la un moment dat
in cavitatea orala, inclusiv la nivelul constructiilor stomatologice mobile.
T.D. se intalneste in cantitati variate la orice varsta. Se poate observa atat la dentatia
temporara cat si la cea permanenta. Odata cu inaintarea in varsta insa, cantitatea de tartru
creste. (Fig. 8)

Fig. 8 – Modalitati de identificare clinica a tartrului dentar

 SEMNIFICATIA CLINICA A TARTRULUI DENTAR

Mult timp T.D. a fost considerat factorul etiologic principal in declansarea si evolutia
gingivitelor sau a bolilor parodontale.

Astazi, in cazul imbolnavirilor parodontale. P.D. este considerata factorul etiologic

principal, in timp ce T.D. se constituie intr-unul secundar, ce obliga insa la indepartare
periodica profesionala.

In favoarea detartrarii, a netezirii si lustruirii suprafetelor dentare detartrate, stau

urmatoarele argumente :

a. Legatura stransa existenta intre tartru si placa dentara

- Odata format, tartrul nu mai poate fi indepartat decat prin mijloace profesionale –
detartraj. Suprafata rugoasa a tartrului faciliteaza depunerea continua a placii dentare,
care, indepartandu-se cu greutate, favorizeaza maturizarea ei si depunerea de noi
straturi de tartru. Prezenta cronica a placii si a microorganismelor componente
reprezinta o agresiune continua asupra structurilor parodontale, determinand reactii
inflamatorii cronice.
- Tartrul subgingival este mai nociv, datorita componentei florei microbiene specifice.
Flora microbiana a placii atasata dintelui este reprezentata de coci gram-negativi dar
si mai important, de forme filamentoase ce favorizeaza producerea de gingivite, in
timp ce flora microbiana a placii neatasate dintelui contribuie la declansarea bolilor
parodontale. Aceasta, pentru ca la nivelul ei constatam prezenta aproape in
exclusivitate, a anaerobilor gram-negativi patogeni, precum Bacteroides
melaninogenicus si gingivalis, Actinobacillus actinomycetemcomitans,
Capnocytophaga gingivalis si sputagena, Eikenella corrodens sau a unor tipuri de
treponeme. Aceste microorganisme produc leziuni inflamatorii parodontale, ce
genereaza distructii tisulare si care se agraveaza cu pierderea atasarii insertiei
epiteliale si retragerea ei spre apical. Este mecanismul prin care adancimea santului
gingival creste si se permite transformarea santului in punga parodontala.

b. Legatura stransa existenta intre tartru si formarea de pungi parodontale

- Prin prezenta cronica a tartrului si a placii subgingivale, se favorizeaza distructiile

elementelor structurale parodontale. Microorganismele specifice actioneaza distructiv
fie direct, prin intermediul enzimelor si al toxinelor secretate, fie indirect, prin
intermediul endotoxinelor existente la nivelul membranelor celulare, ce induc alterari
in raspunsul imun local.
- Iritatiile produse prin prezenta cronica a placii si a tartrului genereaza inflamatie si o
secretie crescuta de lichid crevicular care, aducand surplus de saruri minerale,
favorizeaza mineralizarea placii si, implicit, a tartrului.

Link-uri utile :

https://www.youtube.com/watch?v=duS2boOOjnc – Dental plaque – Lapointe dental centres

https://www.youtube.com/watch?v=OkZLYwA_qdE – Scaling and root planing

https://www.youtube.com/watch?v=SNxxfVl3jWM – Common dental problems : Tartar
(Calculus)

https://www.youtube.com/watch?v=oVSss3AgCt4&t=60s – Treatment of periodontal disease

– scaling and root planing – Tartar

https://www.youtube.com/watch?v=HwQQ0mLUWtU – Pocket formation with calculus

 HALITOZA

Halitoza defineste mirosul neplacut, perceput de anturaj, emanat odata cu eliminarea

aerului expirat.
In mod normal, respiratia orala a unei persoane sanatoase, cu tesuturi orale normale, nu
prezinta miros, sau prezinta un miros usor dulce. De regula, se poate constata un miros mai
special la trezirea din somn.
Statisticile arata ca mai mult de 50% dintre indivizi sufera la un moment dat de miros
neplacut al gurii. Prezenta mirosului poate cauza un handicap social pentru individul
respectiv, cu repercusiuni asupra relatiilor interpersonale. Halitoza reprezinta, din aceasta
cauza, o problema ce trebuie tratata cu multa seriozitate.
Halitoza a fost un subiect neglijat mult timp, majoritatea specialistilor punand mirosurile
neplacute pe seama problemelor digestive. Studiile au stabilit ca aproximativ 90% dintre
„respiratiile rau-mirositoare” au origine orala, in timp ce restul de 10% au cauze sistemice
sau non-orale.
Din punct de vedere al repartizarii pe sexe, s-a constatat ca ambele sexe sunt afectate in
masura egala, insa femeile cer mult mai frecvent ajutor in rezolvarea acestei probleme,
comparativ cu barbatii.

CAUZELE HALITOZEI

Cauzele halitozei sunt :

a. Cauzele orale sau factorii orali favorizanti :

- Infectiile parodontale – ele pot genera mirosuri ce provin de la nivelul P.D.

subgingivale necuratate
- Limba incarcata (saburala) – fata dorsala a limbii poate adaposti, in retentiile
suprafetei, anumite microorganisme, care, in circumstante speciale, pot genera
substante rau mirositoare
- Xerostomia
- Restaurarile dentare deteriorate sau supraextinse, care pot acumula resturi alimentare
fermentabile si bacterii
- Protezele dentare incorect igienizate
- Leziunile orale patologice, de exemplu, carcinoamele (cancerele orale)
- Infectiile faringo-amigdaliene
- Despicaturile de palat

b. Cauzele sistemice, sau non-orale, sunt :

- Afectiuni ale tractului respirator – in principal infectii prezente la nivelul pasajului

nazal, dar si sinuzite, amigdalite, faringite, pneumonii, tuberculoza, emfizem
pulmonar, tumori
- Afectiuni ale tractului digestiv – reflux esofagian, hernie hiatala, cancer gastric,
sindrom de malabsorbtie
- Ciroza hepatica
- Insuficiente hepatice si renale
- Cancere (carcinoame) din zona fata-nas si gastrice
- Diabetul
 - Administrarea anumitor medicamente – antihipertensive, antidepresive
- Fumatul

Cand halena fetida este perceputa pe durata respiratiei, pacientul expirand cu gura
deschisa, cauza este orala. Cand se respira cu gura inchisa si percepem miros neplacut, cauza
poate fi nazala.
La copilul mic, halitoza este cauzata cel mai frecvent de infectiile faringo-amigdaliene, de
vegetatiile adenoide si de prezenta corpilor straini in fosele nazale.
La pacientul in varsta, cauza cea mai frecventa este o proteza mobila incorect igienizata.

Pentru a descoperi cauzele orale ale halitozei, este indicat sa efectuam un examen intraoral
atent, incepand cu suprafata dorsala a limbii. Continuam cu evidentierea retentiilor dentare, a
afectiunilor parodontale, pentru a sfarsi evaluarea cu masurarea cantitatii de saliva secretata si
cu prezenta xerostomiei.
Studiile demonstreaza ca halitoza orala se datoreaza in principal numarului, adancimii si
tendintei de sangerare a pungilor parodontale, sau se poate datora formei retentive a
dorsumului limbii. Mirosurile neplacute ale gurii apar ca urmare a producerii, prin
metabolismul microbian proteolitic (microorganisme gram-negative ce actioneaza la pH-uri
alcaline), in principal, a compusilor sulfurici volatili (VSC).
Dintre bacteriile anaerobe gram-negative rezidente pe suprafata dintilor, a limbii sau in
pungile parodontale, incriminate pentru producerea compusilor rau mirositori sunt speciile
Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia, Actinobacillus actinomycetemcomitans,
Campylobacter rectus, Fusobacterium nucleatum, Peptostreptococcus micros, Tannerella
forsythensis, speciile Eubacterium si spirochetele.

METODE DE EVIDENTIERE A HALITOZEI

Metodele de evidentiere a halitozei sunt :

1. Metoda organoleptica
2. Gaz-cromatografia (GC)
3. Monitorizarea sulfatilor

1. Metoda organoleptica

Este un test subiectiv care se bazeaza pe perceptia examinatorului referitoare la mirosul

degajat de cavitatea orala a subiectului.
Mirosul gurii variaza pe durata zilei si este modificat de masurile de igiena orala si de
consumul de lichide si alimente.
Pentru cuantificare se foloseste un tub translucid, de 2,5 cm diametru si 12,5 cm lungime,
care trece printr-un paravan, in timp ce pacientul si examinatorul stau fata in fata.

Se utilizeaza urmatoarele scoruri (Rosenberg, 1999) :

0 = fara miros
1 = miros usor
2 = miros moderat
3 = miros puternic
4 = miros extrem de puternic
 Inaintea evaluarii, atat subiectul cat si examinatorul, trebuie sa respecte anumite
instructiuni care sa garanteze obtinerea de rezultate corecte.

Instructiunile pentru pacient sunt :

- Sa nu consume alimente dure cu cel putin 48 de ore inainte de examinare
- Sa nu foloseasca produse cosmetice parfumate cu 24 de ore inainte de examinare
- Sa nu manance, sa nu bea, sa nu fumeze si nici sa nu-si clateasca gura cu ape de gura
cu cel putin 12 ore inainte de examinare

Instructiunile pentru examinator sunt :

- Sa nu fumeze, sa nu bea cafea, ceai sau sucuri inainte de examinare
- Sa nu foloseasca produse cosmetice parfumate inaintea examinarii

2. Gaz-cromatografia (GC)

Gaz-cromatografia este considerata cea mai recomandata metoda pentru evaluarea

halitozei, deoarece masoara specific nivelul complexului VSC (compusi sulfurici volatili), ei
reprezentand principala cauza a halitozei.
Echipamentul necesar acestei evaluari este insa destul de costisitor si este nevoie si de un
operator experimentat. Din aceste motive, metoda se foloseste doar in cercetari stiintifice.
(Fig. 1)

Fig. 1 – Gaz – cromatograf (GC)

3. Monitorizarea sulfatilor – halimetrele

Aceasta metoda utilizeaza aparate – halimetre – care analizeaza continutul total de sulfati
expirati cu gura deschisa.
Este o metoda ieftina si usor de folosit, insa prin ea nu se pot decela toate componentele
complexului VSC. Spre exemplu, halimetrul Interscan Co. Chatsworth, California, prezinta o
buna senzitivitate pentru sulfatul de hidrogen, dar are o senzitivitate redusa pentru metil
mercaptan, care contribuie semnificativ la aparitia halitozei datorita afectiunilor parodontale.
(Fig. 2)
 Fig. 2 - Halimetre

Pentru a realiza necesarul de tratament, inclusiv pe durata reevaluarilor periodice, ar mai

trebui studiate si alte variabile clinice. Printre acestea, amintim evaluarea statusului
parodontal, inclusiv nivelul de igiena orala, precum si gradul de incarcare al limbii.
Pentru evaluarea incarcarii limbii este recomandat sa se utilizeze unul din indicii de
cuantificare a nivelului de incarcare al limbii.

Un asemenea indice este si cel propus de Yaegaki, cuantificarea facandu-se in felul

urmator :

0 = limba normala
1 = limba incarcata usor si in 1/3 ei posterioara
2 = limba incarcata pe 2/3 din dorsumul limbii
3 = limba incarcata pe mai mult de 2/3 din dorsumul limbii

TRATAMENTUL HALITOZEI

Tratamentul halitozei isi propune obtinerea unei sanatati orale optime, in principal dentar
si parodontal.
Halitoza devine un alt motiv pentru care este obligatoriu controlul corect si zilnic al placii
dentare, mai ales in cazul pacientilor cu protezari dentare complexe, cu implanturi dentare,
etc. – in general, cu retentii artificiale multiple.
In acest context, dar nu numai, perierea zilnica a fetei dorsale a limbii, devine obligatorie.
Pacientii vor fi instruiti sa insiste mai ales in jumatatea posterioara a limbii, fara folosirea
pastelor de dinti, care sunt iritante si pot declansa reflexul de voma. Periajul limbii va fi
efectuat inaintea perierii dintilor.
Studiile arata ca, printr-un plan de tratament profesional de dezinfectie parodontala,
incluzand aici detartrajul si planarea radiculara, nivelul halitozei se reduce cu aproximativ
90%.
Se indica utilizarea :
- Pastelor de dinti cu triclosan si bicarbonat de sodiu, care reduc productia de VSC
- Gumelor de mestecat, care mascheaza halitoza pe termen scurt, prin modificarile de
pH realizate
- Se incearca stimularea secretiei salivare, prin miscari masticatorii ample
- Clatiri cu ape de gura, obisnuit cu clorhexidina 0,2%, listerina, evitandu-se pe cat
posibil cele cu alcool, glicerina sau oxidanti puternici, datorita efectelor secundare
prezentate, in principal acela de uscare a tegumentelor si a mucoaselor (Fig. 3)
 Fig. 3 – Tratamentul halitozei

Cand cauzele halitozei sunt sistemice, indrumam pacientul spre un consult de specialitate,
inclusiv la psiholog, in caz de halitofobie.

Link-uri utile :

https://www.youtube.com/watch?v=LdXGlXEGd3o&t=143s – Bad breath – Halitosis causes

and treatment

https://www.youtube.com/watch?v=L1-K-bwZaGQ – Sources of bad breath or halitosis :

evaluate, diagnose and treat

https://www.youtube.com/watch?v=VXzQR-5NH_o – Fix my bad breath! Tips and

treatments
 PREVENTIE ORO-DENTARA

CONTROLUL MECANIC AL PLĂCII BACTERIENE

Controlul mecanic al plăcii bacteriene se realizează prin:

1) periajul dentar
2) mijloacele auxiliare de igienă orală
3) igienizările profesionale cu ocazia dispensarizării.

Controlul plăcii bacteriene vizează îndepărtarea mecanică a plăcii bacteriene în timpul

igienei orale individuale (prin periajul dentar în asociere cu mijloacele auxiliare de igienă
orală), precum şi controlul chimic cu pastele de dinţi şi alte produse de igienă orală. În cadrul
şedinţelor de dispensarizare se completează îndepărtarea plăcii bacteriene şi se creează premise
pentru o bună efectuare a igienei orale de către fiecare individ în parte.

1) Periajul dentar

Posibilitatea de a controla flora microbiană de la nivelul cavităţii orale şi implicit pe

cea a plăcii bacteriene este legată în mod special de practica igienei orale.
Igiena orală este obligatorie şi argumentată de aspecte ca:
- interfaţa dintre flora microbiană şi hidraţii de carbon nu are loc, în general, în
mediul salivar, ci numai pe suprafeţele dentare şi în mod special, în zonele retentive acoperite
de placa bacteriană
- producerea acidului începe în placa bacteriană la câteva minute după ingestia de
zahăr
- iniţierea decalcificării este rezultatul producerii de acid, dar mai ales a persistenţei
acestuia pe suprafaţa dentară la adăpostul plăcii bacteriene
Periajul dentar este principalul mijloc de realizare şi menţinere a igienei orale, prin
spălarea, curăţarea dinţilor şi aplicarea elementelor medicamentoase din pastele de dinţi. De
asemenea, este cel mai frecvent şi eficient mijloc actual de prevenire şi eliminare a plăcii
bacteriene de pe suprafeţele vestibulare, linguale şi ocluzale ale dinţilor, având o eficienţă
redusă la nivelul suprafeţelor interdentare (aproximale). Periajul dentar are şi rolul de a stimula
circulaţia, vascularizaţia şi keratinizarea normală a gingiei, cu creşterea tonusului funcţional.
 Periajul obligatoriu este cel de seară, după masă, înainte de culcare. Acest periaj
gingivo-dentar este esenţial deoarece menţinerea în cavitatea orală a plăcii bacteriene, a
resturilor alimentare, în condiţii constante de temperatură şi umiditate, oxigenare redusă,
repausul părţilor moi, favorizează dezvoltarea florei microbiene şi potenţarea acţiunii patogene
a unor tulpini microbiene asupra dinţilor şi parodonţiului marginal.
Periajul gingivo-dentar de dimineaţă, înainte de masă, acţionează ca un masaj asupra
gingiei, stimulează tonusul, keratinizarea normală, circulaţia şi vascularizaţia gingivală.
Completarea periajului de dimineaţă şi seară prin clătirea gurii cu soluţii antiseptice
favorizează o bună igienă orală.
Timpul de periaj este de 3-5 minute, obligatoriu 2 minute. El trebuie efectuat zilnic.
Periajul gingivo-dentar se realizează cu perii de dinţi obişnuite, acţionate manual sau
cu perii de dinţi electrice.

Periajul manual

Tehnica periajului presupune selecţionarea unor mişcări care să imprime părţii active a
periuţei dentare un efect de curăţare a tuturor suprafeţelor dentare. Din acest punct de vedere,
în literatură se descrie o mare varietate de metode şi tehnici.
În funcţie de mişcările periuţei dentare, acestea se pot clasifica în:
- rotaţie (periajul rotativ şi periajul STILLMAN modificat)
- vibraţie (tehnica BASS, tehnica STILLMAN, tehnica CHARTERS)
- verticală (tehnica LEONARD)
- orizontală (tehnica SCRUB-BRUSH)
- circulară (tehnica FONES)
Instruirea pacientului pentru efectuarea unui periaj gingivo-dentar eficient se face de
către asistenta medicală de profilaxie sau de catre medic, pe un model, pe care sunt reproduse
direcţiile de deplasare ale periuţei de dinţi, în funcţie de tehnica de periaj recomandată fiecărui
pacient. Acesta va continua în faţa oglinzii periajul cu o perie umezită, fiind corectat la nevoie.
Evidenţierea în prealabil a plăcii bacteriene prin colorare, uşurează şi orientează aceste
încercări ale pacientului de a efectua un periaj corect.
Periajul gingivo-dentar trebuie completat cu periajul lingual. Bacteriile sunt dispuse şi
pe mucoaselor obrajilor şi a limbii. Metoda de periaj vizează poziţionarea periuţei de dinţi pe
faţa dorsală a limbii, în zona ei posterioară, făcându-se câteva mişcări dinspre posterior spre
anterior. Curatarea fetei dorsale a limbii se poate face si cu dispozitive special concepute in
acest sens, sau cu suprafata opusa perilor periutei de dinti la periutele dentare care au prevazute
pe acea parte a capului periutei o zona mai rugoasa destinata igienizarii mucoaselor orale. (Fig.
1)

Fig. 1 – Mijloace de curatare a fetei dorsale a limbii, utile si in combaterea halitozei

Periajul electric

Periuţa electrică a fost iniţial concepută pentru pacienţii cu handicap fizic, psihic sau
spitalizaţi şi imobilizaţi temporar. În momentul de faţă ea poate fi recomandată tuturor
pacienţilor, începând cu purtătorii de aparate ortodontice fixe, pacienţi cu probleme
parodontale, pacienţi care nu au răbdare sau dexteritate în a folosi periuţa manuală.
Există periuţe electrice concepute special pentru copii. (Fig. 2)

Fig. 2 – Perii de dinti electrice si sonice

https://www.youtube.com/watch?v=SBETJnUwwwc – How to use an electric toothbrush

https://www.youtube.com/watch?v=DlDxmmfpd30 – Oral-B electric toothbrush heads
explained 2021
https://www.youtube.com/watch?v=-rUrnnRJamA – Sonicare electric toothbrush heads
explained 2021

Făcând o comparaţie între periajul electric şi cel manual, se poate observa că:
- Timpul de periaj este similar (adică periajul electric nu curăţă mai repede dinţii faţă
de cel manual)
- Pentru o igienizare corectă pacientul trebuie să respecte aceleaşi reguli referitoare
la tehnica de periaj şi să igienizeze sistematic toţi dinţii. Periuţa electrică trebuie dirijată şi
ghidată de către utilizator deoarece ea nu igienizează „de la sine” dinţii
- Pacientul trebuie să efectueze periajul cu mişcări vibratorii la nivelul şanţului
gingival deplasând apoi periuţa vertical de la „roşu la alb” adică de la gingie spre faţa ocluzală
/ marginea incizală a dinţilor
- În anumite condiţii periajul electric poate fi mai eficient în ceea ce priveşte
reducerea plăcii bacteriene şi implicit a gingivitelor

https://www.youtube.com/watch?v=NUdYqjcscuM – Does an electric toothbrush remove

more plaque?

Greşeli ale periajului dentar

- capul activ al periuţei nu este poziţionat orizontal, paralel cu planul de ocluzie,

producând traumatizarea parodonţiului marginal, direct prin iritaţie mecanică şi indirect prin
placa bacteriană incomplet îndepărtată
- plasarea periilor numai pe gingie sau numai pe suprafaţa dinţilor realizează o
igienizare necorespunzătoare a zonei cervicale
- folosirea periilor cu duritate mare şi efectuarea unui periaj intempestiv produce
leziuni gingivale (mai frecvent la nivelul feţei vestibulare a caninului şi al premolarilor, în 1/3
cervicală)
- folosirea pastelor de dinţi cu caracter foarte abraziv produce leziuni ale ţesuturilor
dure dentare

https://www.youtube.com/watch?v=36VU7SrzjJw – Common mistakes when taking care of

your teeth
 Periuţa dentară

Conform recomandărilor ADA, caracteristicile periuţei de dinţi sunt:

- mărime, formă şi textură conform cerinţelor individuale
- uşor de curăţat şi întreţinut
- uşor şi eficient de manipulat
- rezistente la uzură şi ieftine
Părţile componente ale unei periuţe de dinţi sunt: mânerul, capul periuţei şi perii.
Mânerul periuţei:
- poate fi elastic (pentru atenuarea forţelor în cursul periajului)
- prezintă o formă adecvată pentru o priză stabilă
- poate fi drept sau cudat (pentru un acces mai uşor la feţele distale ale molarilor şi
linguale ale incisivilor)
- are o lungime variabilă
Capul periuţei
- este partea activă şi conţine perii periuţei de dinţi
- dimensiunea variază în funcţie de mărimea arcadelor dentare şi de numărul perilor
dispuşi
- marginile sunt rotunjite pentru a nu leza ţesuturile moi
Perii periuţei
- dispoziţia lor poate fi în 2 până la 4 rânduri, cu 5 până la 12 smocuri pe fiecare rând
- periuţa interdentară conţine un singur smoc de peri
- vârful perilor poate fi tăiat drept sau rotunjit
- diametrul şi înălţimea perilor determină dacă periuţa dentară este suplă (soft), medie
sau dură (rigiditatea periuţei de dinţi)
- fibrele pot fi naturale sau sintetice.
Fibrele naturale (din peri de porc) sunt neuniforme în diametru, textură, durabilitate,
reţin bacteriile şi se degradează în timpul sterilizării. Sunt de domeniul trecutului.
Fibrele sintetice au o textură uniformă sau variabilă în funcţie de necesităţi, sunt uşor
de sterilizat şi sunt rezistente în mediu umed. Cele mai eficiente sunt periuţele ce conţin fibre
microtexturate. (Fig. 3)
 Fig. 3 – Dispozitiv creat pentru a mari suprafata de priza a periei dentare; diferite tipuri de
perii de dinti

Selecţia periuţelor dentare pentru periajul individual se face în funcţie de următorii

factori:
- statusul igienei orale
- metoda de periaj recomandată şi practicată
- configuraţia şi tipul gingiei
- gradul inflamaţiei gingivale
- prezenţa şi forma clinică a bolii parodontale
- configuraţia ţesuturilor dentare dure
- prezenţa şi gradul recesiunilor gingivale
- malpoziţiile dentare
- sensibilitatea dentinară
- manualitatea pacientului

Medicii şi asistenţii de profilaxie recomandă:

- Periuţele moi şi medii, cu smocuri multiple, pentru periajul dentar supra- şi
subgingival, deoarece produc o traumă minimă ţesuturilor moi şi ţesuturilor dentare. Ele curăţă
eficient şanţul gingival şi spaţiile interdentare, fiind bine tolerate de pacienţii cu inflamaţii
gingivale
- Periuţele dure au efect bun de curăţare a suprafeţelor dentare dar produc leziuni
parodonţiului marginal şi chiar ţesuturilor dentare

După fiecare periaj dentar, periuţa de dinţi se spală cu apă pentru a îndepărta pasta de
dinţi restantă şi resturile alimentare depuse pe ea. Se îndepărtează excesul de apă prin scuturare
şi apoi se aşază într-o poziţie care-i permite uscarea. Nu se păstrează în cutii închise deoarece
se menţin condiţii de umiditate care favorizează dezvoltarea microorganismelor.
Periuţele dentare se schimbă o dată la 2-3 luni, când se observă semne de uzură ca:
abrazia, despicarea perilor şi modificarea culorii albastre a filamentelor de tip „indicator” la
periuţele care conţin aşa ceva. Pentru periuţele electrice există capete de rezervă care pot fi
înlocuite. (Fig. 4)

Fig. 4 – Perie dentara cu filamente de tip indicator al uzurii, semn ca trebuie inlocuita cu una
noua

2) Mijloace auxiliare de igienă orală

Spaţiile interdentare sunt zone de retenţie a plăcii bacteriene care nu pot fi igienizate
eficient prin periajul dentar. Lor le sunt destinate mijloacele auxiliare de igienă orală, care sunt:
- dental floss (ata dentara)
- scobitorile
- stimulatoarele sau conurile interdentare
- periuţele interdentare (interproximale)
- dusul bucal
- periutele de dinti ortodontice sau periutele special concepute pentru curatarea fetei
distale a ultimului molar, a molarilor de minte, pentru igienizarea implanturilor dentare, pentru
igienizarea protezelor dentare mobile si mobilizabile (Fig. 5, 6)
 Fig. 5 – End tuft toothbrush (GUM) – periuta dentara unitufa special conceputa pentru
igienizarea molarilor de minte (chiar si in timpul eruptiei lor), a fetei distale a ultimului molar
prezent pe arcada sau pentru alte zone mai greu accesibile, in timpul tratamentului ortodontic
cu aparate dentare fixe (atat in jurul bracket-urilor cat si in zonele de prindere ale unei bare
linguale de exemplu), igienizarea implanturilor dentare endoosoase sau a altor dispozitive
protetice necesare mentinerii si stabilizarii
 Fig, 6 – Periuta dentara special conceputa pentru igienizarea protezelor dentare

https://www.youtube.com/watch?v=xKfLognNdhQ – Curatarea corecta a protezei dentare

Ata dentara (Dental Floss)

Indicaţii:
- ata dentara este cel mai eficient mijloc de îndepărtare a plăcii bacteriene de pe
suprafeţele aproximale ale dinţilor
- utilizarea sa este indicată înaintea periajului dentar
Cele mai frecvent folosite ate dentare sunt cele cerate, necerate, cu sau fără fluor. Floss-
ul impregnat cu ceară este mai rezistent decât cel necerat şi trece mai uşor prin punctele de
contact interdentare foarte strânse.
Pentru igienizarea lucrărilor protetice conjuncte se foloseşte port-firul de mătase, un
dispozitiv asemănător cu cel de introducere a aţei în acul de cusut.
La pacienţii care nu au dexteritate pentru această manoperă se poate produce
secţionarea papilelor interdentare prin exercitarea unor presiuni excesive în timpul introducerii
atei dentare. Folosirea îndelungată cu presiune excesivă poate produce recesiune gingivală şi
abrazia structurilor dentare dure proximale. (Fig. 7)
 Fig. 7 – Tipuri de ata dentara

Scobitorile

- sunt indicate pentru îndepărtarea plăcii bacteriene interdentare şi pentru stimularea

vascularizatiei locale gingivale
Sunt confecţionate din lemn moale şi au formă rotundă sau triunghiulară pe secţiune
transversală. Cele rotunde se folosesc
- pentru îndepărtarea plăcii bacteriene aproximale
- în zona furcaţiilor radiculare
- în jurul dispozitivelor ortodontice
- în şanţul gingival
Cele triunghiulare se folosesc numai pentru îndepărtarea plăcii bacteriene la nivel
aproximal. (Fig. 8)
 Fig. 8 – Tipuri de scobitori : din lemn moale, din silicon, din material plastic, din titan

Stimulatoarele sau conurile interdentare

- aceste dispozitive se indică pentru igienizarea suprafeţelor aproximale, a furcaţiilor

dezgolite şi pentru stimularea circulaţiei sanguine gingivale
Sunt confecţionate din material plastic sau cauciuc şi se pot adapta la mânere speciale.
(Fig. 9)

Fig. 9 – Stimulatoare gingivale / conuri interdentare

Periuţele interdentare (aproximale)

- sunt dispozitive destinate îndepărtării plăcii bacteriene de la nivelul furcaţiilor

radiculare descoperite, a tremelor şi pentru igienizarea corpurilor de punte
Există două variante: cilindrice şi conice.
Partea activă a periuţei se ataşează la un mâner lung şi angulat pentru un acces uşor în
zona dinţilor posteriori. Partea activă este alcătuită din filamente sintetice montate pe un fir de
sârmă (asemănător cu spălătorul de sticle). (Fig. 10)
Fig. 10 – Periute interdentare : tipuri si indicatii de utilizare
 PREVENTIE ORO-DENTARA

CONTROLUL MECANIC AL PLACII BACTERIENE

3) Igienizarile profesionale cu ocazia dispensarizarii

Igienizarea profesionala presupune indepartarea tartrului si a placii bacteriene, iar la

pacientii lipsiti de tartru poate insemna doar eliminarea placii bacteriene si a coloratiilor
dentare. In acest ultim caz, se recurge la periaj profesional sau la metoda abraziva cu pulbere.

a. Periajul profesional

Este un procedeu efectuat in cabinet de catre medicul dentist sau igienistul dentar, cu
pacientul asezat pe fotoliul unitului dentar.
Se recomanda efectuarea unui periaj profesional cu ocazia fiecarei sedinte de control,
adica la intervale de 6 luni.
Implica folosirea unei paste abrazive si a unor perii sau cupe de cauciuc rotative,
montate la piesa de mana (piesa cot, piesa contraunghi).
Pe durata manoperei practicianul va purta obligatoriu masca de protectie oro-nazala,
ochelari de protectie si bineinteles manusi de protectie, pentru a evita contaminarea cu saliva
pacientului.
Periajul se efectueaza sistematic, incepand cu fetele vestibulare ale dintilor din grupul
lateral drept al arcadei superioare, urmat de grupul frontal superior si cel lateral stang
superior, dupa care se continua pe fetele palatinale ale acelorasi dinti, in ordine inversa celei
mentionate. Urmeaza dintii arcadei inferioare, unde se abordeaza mai intai fetele linguale ale
dintilor dinspre dreapta spre stanga, iar apoi se igienizeaza fetele vestibulare ale dintilor
inferiori de la stanga la dreapta. In cele din urma se periaza suprafetele ocluzale ale molarilor
si premolarilor, in ordinea crescatoare a cadranelor dentare (cadranul 1, apoi 2, 3 si 4). Se
acordă atenţie şi spaţiilor aproximale. (Fig. 1)

Fig. 1 – Ordinea de abordare a dintilor in cadrul periajului profesional

 Dupa finalizarea periajului profesional, pacientul clateste cavitatea orala in mod
repetat, indepartand resturile de pasta si placa bacteriana. Se elimina astfel placa bacteriana,
pelicula dobandita si o parte din coloratiile dentare superficiale.
Evaluarea calităţii igienei orale se face cu ajutorul revelatorilor de placă.
În compoziţia pastelor de lustruit intră o serie de substanţe abrazive, aromatizante,
desensibilizante etc.
Periajul profesional repetat cu ocazia fiecărei şedinţe de dispensarizare poate duce la
pierderi semnificative de smalţ. Dacă nu se foloseşte o pastă adecvată, pot fi afectate
obturaţiile din materiale compozite.
Fluorul se cantonează în straturile superficiale ale smalţului. Prin periaj şi lustruire se
îndepărtează acele straturi superficiale, mai bogate în fluor, care conferă rezistenţă crescută
smalţului faţă de atacul acid. Se impune astfel fluorizarea topica consecutiv periajului
profesional, respectiv lustruirii dinţilor după detartraj.
Cementul şi dentina, având o duritate mai mică decât smalţul, pot fi îndepărtate cu
uşurinţă în urma periajului profesional la nivel radicular. Cementul radicular se abrazează de
35 de ori mai repede decât smalţul iar dentina descoperită se abrazează de 25 de ori mai
repede decât smalţul.
Periajul profesional şi lustruirea dinţilor se face cu paste de lustruit în asociere cu cupe
de cauciuc simple sau separate în interior de lamele fine. Se mai poate face cu perii în formă
de pâlnie sau perii roată. Se recomandă umezirea periuţelor în apă fierbinte pentru a dobândi
un grad oarecare de flexibilitate şi astfel să fie mai puţin abrazive. Cupele sau periile se
adaptează la piesa contraunghi şi se acţionează cu presiune redusă la viteză mică pentru a nu
încălzi excesiv dinţii. Se aleg paste cu indice de abrazivitate redus.
Suprafeţele aproximale se curăţă fin şi se lustruiesc cu discuri fine, pene interdentare
din lemn de balsa sau portocal, menţinute într-un dispozitiv de prindere (perio-aid) sau cu
benzi late de mătase cerată (DENTAL TAPE). (Fig. 2)

Fig. 2 – Dental tape (imagine stanga), pene interdentare din lemn mentinute in perio-aid
(imagine mijloc si dreapta)

PASTELE ABRAZIVE (PROPHY PASTE)

Exista numeroase produse profesionale, disponibile in tuburi, cutii sau monodoze.

In cazul tuburilor si a cutiilor este contraindicata utilizarea pastei direct din aceste
recipiente deoarece peria rotativa poate contamina intreaga cantitate de pasta. Pentru a evita
acest inconvenient, se va doza o cantitate de pasta intr-un godeu, care se va consuma pe
parcursul periajului profesional.
Pastele pot avea abrazivitate variata, fapt codat adesea prin culori diferite, de la galben
la albastru. Culorile deschise si calde indica, de regula, granulatii fine, iar culorile reci
marcheaza pastele cu abrazivitate crescuta.
Majoritatea produselor prezinta un gust placut, de fructe, menta sau alte arome.
Unele produse contin si fluoruri.
 Gradul de abrazivitate al pastei este stabilit în funcţie de abrazivitatea dentinară
măsurată radioactiv (RDA = RADIOACTIVE DENTINE ABRASION).
În trecut pastele de lustruit, pastele pentru periaj profesional şi pastele folosite după
detartraj erau clasificate după următoarele valori ale gradului de abrazivitate.
RDA 40 = abrazie mică (cod galben)
RDA 120 = abrazie normală (cod roşu)
RDA 170 = abrazie medie (cod verde)
RDA 250 = abrazie puternică (cod albastru).
În prezent există paste de lustruit care au un indice de abrazivitate mult mai redus.
Dintre produsele comerciale cu indice RDA redus şi care se recomandă pentru periajul
profesional, lustruirea dinţilor şi a obturaţiilor amintim: PROXYT (IVOCLAR VIVADENT)
sau DETARTRINE Z (SEPTODONT).
PROXYT albastru – are gradul RDA 83, considerat abrazie puternică. Este indicat pentru
îndepărtarea plăcii bacteriene şi a pigmentaţiilor exogene discrete.
PROXYT verde – are gradul RDA 36, este indicat pentru îndepărtarea plăcii bacteriene.
PROXYT roşu – are gradul RDA 7, este indicat pentru lustruit.
DETARTRINE Z – conţine silicat de zirconiu, care nu abrazează smalţul dentar. Este
indicat şi în lustruirea obturaţiilor din materiale compozite sau metalice.
Lustruirea înaintea aplicării dispozitivelor ortodontice prin adeziune (colarea directă a
bracket-urilor) se va face obligatoriu cu o pastă fără fluor. Pentru lustruirea suprafeţelor
dentare detartrate sau după îndepărtarea pigmentaţiilor exogene se foloseşte o pastă de
lustruit cu grad redus de abrazivitate şi cu adaos de fluor. (Fig. 3, 4, 5)

Fig. 3 – Paste Proxyt (Ivoclar Vivadent) pentru periaj profesional, ambalate in tuburi

Fig. 4 – Pasta pentru periaj profesional in monodoze (observati in imagine si dispozitive tip
godeu pentru mentinerea unei cantitati suficiente de pasta luata dintr-un tub sau dintr-o cutie
pentru un pacient)
Fig. 5 – Pasta pentru periaj profesional ambalata in cutie (imagine stanga), godeu cu prindere
pe deget pentru mentinerea pastei de periaj profesional (imagine dreapta)

PERIILE ROTATIVE (PROPHY BRUSH)

Periile rotative sunt perii mici, cu forma rotunda, avand filamente dispuse pe margine
si lasand in centru un spatiu gol pentru pasta abraziva folosita la periajul profesional.
Tipuri de perii rotative :
- pentru suprafete netede (vestibulare, orale) – au filamente cu lungimi egale
- pentru spatiile interdentare si suprafetele ocluzale – au varf ascutit (Fig. 6)

Fig. 6 – Perii rotative pentru periaj profsional

CUPELE DE CAUCIUC (PROPHY CUP)

Sunt mici cupe de cauciuc moale, care pot depozita in interior pasta abraziva, urmand
sa o elibereze treptat in cursul periajului profesional.
Unele modele prezinta bride sau lamele in interiorul cupei, pentru amplificarea
efectului de curatare. Deoarece marginea cupei este foarte flexibila si subtire, ea poate
patrunde cu usurinta in spatiile interdentare si in neregularitatile suprafetelor ocluzale. (Fig.
7)
 Fig. 7 – Cupe din cauciuc pentru periajul profesional

Indicaţiile periajului profesional :

- se limitează în ceea ce priveşte frecvenţa acestuia

- se face când se impune din considerente estetice pe suprafeţe dentare vizibile
- se face în prepararea dinţilor înainte de obturaţii fizionomice şi înaintea colarii de
aparate ortodontice fixe

Contraindicaţiile periajului profesional :

- absenţa pigmentaţiilor exogene

- pigmentaţii exogene încorporate în placa dentară sau în tartrul dentar, care se pot
îndepărta cu instrumente de detartraj cu ultrasunete, sonice sau manuale
- suprafeţele radiculare descoperite: cement sau dentină radiculară, zone de
hiperestezie
- dinţii recent erupţi, deoarece mineralizarea suprafeţei este incompletă
- pacienţi cu afecţiuni contagioase, care pot fi răspândite prin aerosoli
- pacienţi susceptibili la bacteriemii (pacienţi cu valvule cardiace artificiale,
valvulopatii cardiace, afecţiuni cardiace reumatismale, by-pass coronarian efectuat
în ultimele 6 luni, pacienţi supuşi dializei, pacienţi imunodeprimaţi)
- pacienţi cu susceptibilitate ridicată la infecţie care poate fi transmisă prin aerosoli
contaminaţi (pacienţi cu afecţiuni respiratorii prin afectare pulmonară, cu
dificultăţi de deglutiţie şi care sunt imunodeprimaţi)
- lustruirea imediat după instrumentarea subgingivală
- la dinţii temporari, cu camera pulpară mare. Aceştia sunt mai sensibili la căldura
produsă de lustruirea dinţilor
- dinţii susceptibili la carie:
zonele cu pete albe cretoase
zonele de demineralizare
smalţ subţire sau deficitar
- carii radiculare, carii galopante, carii post-iradiere, carii recidivă, zone de abrazie,
xerostomie
 - suprafeţe dentare restaurate (restauraţiile din aur pot fi uşor zgâriate de către
agenţii abrazivi; obturaţiile de amalgam îşi pot pierde luciul; se evită folosirea
sistemelor abrazive la nivelul obturaţiilor fizionomice)

https://www.youtube.com/watch?v=Hg9VyOXUt1E – CleanJoy – fluoride-containing tooth

cleaning and polishing paste / VOCO

https://www.youtube.com/watch?v=3pQqFQMI0Sc – Hygienist visit, full mouth dental

cleaning

b. Metoda abraziva cu pulbere (airflow)

Este o metoda relativ noua de igienizare profesionala, care indeparteaza placa

bacteriana, coloratiile extrinseci si lustruieste suprafata smaltului.
Presupune utilizarea unui dispozitiv special care proiecteaza pe suprafetele dentare
supragingival si in spatiile interdentare un amestec format din mici particule de carbonati, apa
si aer. Mixtura este propulsata cu presiune mare, rezultatul constand in eliminarea depozitelor
moi, inclusiv a peliculei dobandite si a pigmentatiilor, alaturi de lustruirea suprafetei dentare.
La pacientii fumatori sau la cei care consuma in mod regulat cafea, ceai, sucuri cu
coloranti, efectul de albire poate fi de pana la 2-3 nuante, imbunatatind astfel aspectul estetic,
fizionomic.

Descrierea aparatului :
- aparatul se conecteaza la unitul dentar in locul turbinei, deoarece necesita aer
comprimat
- se actioneaza cu pedala unitului
- prezinta un rezervor de pulbere, maner si o canula prin care jetul cu mixtura
folosita se propulseaza pe dinti
- rezervorul este prevazut cu capac si se reumple cu pulbere la nevoie
- canula contine doua conducte separate, care se unesc la varf. Pe una vine apa iar
pe cealalta vine amestecul de pulbere si aer
- sistemul poate fi spalat (trebuie spalat), dezinfectat si sterilizat la autoclav
- exista si dispozitive care folosesc doar mixtura aerului cu pulbere, dar acestea au o
eficienta foarte redusa in eliminarea depozitelor moi si a coloratiilor

Tehnica de utilizare :
- canula se orienteaza intotdeauna in unghi de 60-80 grade fata de axul longitudinal
al dintelui, spre incizal sau ocluzal, pentru a preveni leziunile gingivale
- niciodata nu se indreapta catre tesuturile moi (Fig. 8)
 Fig. 8 – Airflow / metoda abraziva cu pulbere pentru igienizare profesionala

Indicatiile metodei abrazive cu pulbere :

- igienizarea periodica a dintilor cu ocazia controlului stomatologic recomandat
- netezirea suprafetelor dentare dupa detartraj
- indepartarea substantelor revelatoare dupa evidentierea placii bacteriene
- igienizarea dintilor inainte de sigilare
- igienizarea dintilor inainte de albire
- igienizarea dintilor inainte de aplicarea bijuteriilor dentare
- igienizarea dintilor inainte de colarea aparatelor ortoodntice fixe
- curatarea resturilor de compozit si agent adeziv de pe suprafetele dentare, dupa
descimentarea aparatelor ortodontice fixe

Avantajele metodei abrazive cu pulbere :

- manopera nedureroasa
- nu distruge tesuturile dure dentare
- este mai eficienta in spatiile interdentare comparativ cu periajul profesional cu
perie si pasta
- in cazul dintilor inghesuiti permite igienizarea spatiilor interdentare greu
accesibile

Dezavantaje :
- utilizata incorect, metoda produce leziuni gingivale si risc de emfizem
- necesita curatarea minutioasa a dispozitivului dupa fiecare utilizare, in caz contrar,
traiectul particulelor se poate obstrua
- pulberea emisa de aparat poate fi dispersata in cantitati considerabile pe toate
suprafetele inconjuratoare, motiv pentru care se recomanda izolarea atenta a
hainelor, fetei, parului pacientului si a obiectelor din jurul unitului dentar

Exemple de sisteme cu pulberi abrazive :

- Airflow Prophylaxis Master (EMS)
- Air-Flow (EMS)
- Prophyflex (Kavo)
 - Air-Max (Acteon Satelec)
- Cavitron Prophy Jet (Dentsply Detrey)
- Poli-Jet (Henry Schein)
- Turbodent (Mectron)
- Siro Flow (Siemens)
- ProSmile (Sirona)
- Clean-jet (Hager & Werken)
- Amdent 230 (Amdent)
- Prophy Mate (NSK)

GUIDED BIOFILM THERAPY (GBT) – EMS DENTAL

https://www.ems-dental.com/ro/guided-biofilm-therapy - Protocol GBT

https://www.ems-dental.com/ro/products-overview/powders-overview - Airflow Pulberi GBT

https://www.ems-dental.com/ro/products/airflow-prophylaxis-master - Airflow Prophylaxis

Master

https://www.youtube.com/watch?v=5-Tb4BkMd54 – Modernste professionelle

zahnreinigung (prophylaxe) dank Air Flow von EMS (test airflow cu pulbere plus pe un ou
de prepelita)

https://www.youtube.com/watch?v=R_V102ia5YI – Children and GBT – guided biofilm

therapy

https://www.youtube.com/watch?v=OWc1bkWhDZk – Pacient undergoing chemotherapy

gets a dental cleaning (guided biofilm therapy)

https://www.youtube.com/watch?v=W5upN2VrS_w&list=PLE66gTqsRVQbMgWJ6LZswzP
RF5S3qOSeN&index=3 – Implant maintenance with airflow and PI instrument (GBT on
implants)

https://www.youtube.com/watch?v=msitMDc0NF4&list=PLE66gTqsRVQbMgWJ6LZswzP
RF5S3qOSeN&index=6 – Airflow vs rubber cups

https://www.youtube.com/watch?v=eheF93IN-Wk – Cleaning orthodontic appliances with

GBT (guided biofilm theraphy)

https://www.youtube.com/watch?v=302t4kQTHAc – Teeth bleaching : get better results with

GBT (guided biofilm therapy)

https://www.youtube.com/watch?v=n6knCNQrips – Peri-implantitis and its prevention in 3D

https://www.youtube.com/watch?v=eAQCvNiBYgE – Introducing the new PSL & PSR

Instruments
https://www.youtube.com/watch?v=3MQMWGlcLTM – PIEZON vs egg (test GBT pe un ou
de prepelita)

https://www.youtube.com/watch?v=Dv1IjLmE4GY&t=77s – Guided biofilm therapy step

06: Calculus removal with PIEZON and the PS
 PREVENTIE ORO-DENTARA

CONTROLUL CHIMIC AL PLACII DENTARE

Depozitele microbiene acumulate pe suprafetele dentare pot fi indepartate eficient

numai prin mijloace mecanice, cu ajutorul periei si pastei de dinti, precum si prin utilizarea
diferitelor mijloace auxiliare de igiena orala.
Din pacate, numai o parte a populatiei este capabila sa-si mentina starea de sanatate
dento-parodontala doar prin periaj dentar si curatarea spatiilor interdentare. Corectitudinea si
eficienta periajului nu este intotdeauna optima, astfel incat s-a ridicat problema gasirii unor
metode chimice care sa combata eficient placa bacteriana si sa aiba o utilizare cat mai simpla.
S-au supus cercetarii numeroase substante chimice prin care s-a urmarit reducerea
florei microbiene orale patogene (cariogene si parodontopatogene), cu mentinerea germenilor
saprofiti din cavitatea bucala.

Agentii antiplaca sunt compusi naturali sau de sinteza, cu proprietati antibacteriene si

nu numai, care intervin in procesele de formare si maturare a placii dentare.

Caracteristicile unui agent antiplaca ideal :

- Lipsa toxicitatii locale si sistemice

- Capacitatea de adsorbtie la o suprafata – deoarece acumularea placii bacteriene este
un proces permanent, ea poate fi impiedicata numai daca substanta chimica ramane
activa timp indelungat; adsorbtia reprezinta fixarea moleculelor unei substante pe
suprafata unui corp solid si permite redistribuirea produsului in doze terapeutice
eficiente si prelungirea efectului local timp de cateva ore
- Eficacitatea – capacitatea substantei antiplaca de a combate eficient dezvoltarea si
aderenta microorganismelor la suprafetele dentare si gingivale
- Specificitatea – sa actioneze numai asupra agentilor cauzali ai gingivitelor si
parodontitelor, astfel incat sa se pastreze echilibrul ecologic al florei orale
- Sa necesite aplicatii cu frecventa redusa
- Gust placut

Forme de prezentare a agentilor antiplaca :

- Paste de dinti
- Solutii de clatire orala
- Geluri
- Spray-uri
- Gume de mestecat

Orarul de aplicare depinde de agentul antiplaca, de efectul obtinut, fiind de regula

indicata folosirea intre si dupa periajele dentare.
 Clasificarea agentilor antiplaca

Dupa structura chimica si efectul asupra bacteriilor placii dentare deosebim :

1. Antiseptice – anuleaza sau previn proliferarea bacteriilor

a. Biguanidele – clorhexidina (CHX)
b. Compusii cuaternari de amoniu – clorhidratul de cetilpiridiniu, hexetidina
c. Alcaloizii vegetali – sanguinarina, extracte din plante
d. Saruri metalice – citratul de zinc, NaCl
e. Compusii fenolici – triclosan, listerina

2. Antibiotice – pot avea efect bactericid sau bacteriostatic; se pot aplica local sau
sistemic

3. Enzime – singure sau in combinatii, dizolva sau modifica activitatea placii bacteriene;
sunt reprezentate de amilaza, proteaze, aminoglucozidaza

Clorhexidina

Este un agent cationic, care leaga gruparile anionice ale glicoproteinelor salivare,
impiedicand astfel aderenta bacteriana. Clorhexidina in sine este insolubila in apa, dar sub
forma digluconatului de clorhexidina ea devine foarte solubila, atat in apa, cat si in alcool.

Caracteristicile clorhexidinei :

- Antiseptic cu spectru larg de actiune, eficient asupra bacteriilor gram-pozitive si

negative si asupra levurilor, este eficienta asupra germenilor cariogeni (streptococul
S.mutans) si parodontopatogeni (Prevotella intermedia, Porphyromonas gingivalis,
Fusobacterium nucleatum, etc)
- Prezinta omogenitate de actiune asupra intregului ecosistem microbian al cavitatii
bucale, ceea ce limiteaza riscul dismicrobismelor (dezechilibrelor microbiene)
- Datorita adsorbtiei la suprafetele dentare, pelicula dobandita, restaurarile dentare si
mucoasa orala, are actiune terapeutica prelungita de pana la 10-12 ore
- In concentratii reduse, are efect bacteriostatic, iar la concentratii crescute are actiune
bactericida imediata

Mecanisme de actiune :

- Impiedica aderenta bacteriilor la suprafetele dentare si mucoase

- Distruge peretele celulelor bacteriene, reducand astfel formarea placii dentare

Chimic, clorhexidina este compatibila cu toate substantele cationice (compusi

cuaternari de amoniu) si cu alcoolul, care-i potenteaza si solubilitatea.

Clorhexidina este incompatibila cu :

- Substantele anionice minerale (formeaza precipitate insolubile de Ca, Mg, Zn)
- Substantele anionice organice (sapunuri si detergenti), dintre care cel mai important
este lauril-sulfatul de sodiu, un agent surfactant folosit pe scara larga atat in pastele de
dinti cat si in numeroase produse de ingrijire corporala. Sub actiunea lauril-sulfatului
 de sodiu, clorhexidina isi pierde eficienta, aceasta neutralizare durand pana la 2 ore.
Din aceste considerente, Academia Americana de Parodontologie recomanda o
perioada de asteptare de cel putin 30 de minute intre utilizarea unei paste de dinti pe
baza de lauril-sulfat de sodiu sau fluorura de staniu si clatirea cu solutii pe baza de
clorhexidina.
- Ionii de calciu pot inhiba competitiv CHX
- Glucoza
- Apa dura
- La concentratii de 0,05% devine incompatibila cu cloruri, borati, carbonati, citrati,
nitrati, fosfati, sulfati
- Monofluorfosfatul de sodiu
- Colorantii utilizati in pastele de dinti
- Agentii de legare folositi in pastele de dinti

Reactii adverse :

- Coloratii brune reversibile, la nivelul dintilor, restaurarilor si pe mucoasa orala.

Moleculele de CHX, extrem de reactive, se combina cu elementele cromogene
alimentare, precipitandu-se ulterior pe suprafetele mentionate. (Fig. 1)

Fig. 1 – Coloratii brune reversibile la nivelul dintilor, reactii adverse ale clorhexidinei

- Modificari ale gustului, datorita denaturarii proteinelor de suprafata din mugurii

gustativi. Pacientii acuza senzatia de gust amar, diminuarea sau pierderea temporara a
senzatiei gustative
- Senzatie de arsura, ca manifestare a descuamarii epiteliului oral
- Eroziuni la nivelul mucoasei orale, mai ales la concentratii mari
- Glosita dureroasa (Fig. 2)

Fig. 2 – Limba neagra paroasa, reactie adversa a clorhexidinei

- Tumefierea glandei parotide si inflamarea glandelor salivare (reactie adversa

ocazionala). Acestea sunt reversibile la intreruperea tratamentului.
- Favorizeaza formarea tartrului
- Hipersensibilitate dentinara
- Amplifica rata de keratinizare
- Xerostomie, senzatie de uscaciune a gurii

Indicatiile clorhexidinei :

- Clatirea antiseptica a cavitatii bucale inainte de punctia anestezica sau inainte de

efectuarea tratamentelor stomatologice, pentru reducerea germenilor orali (scade
potentialul infectios al aerosolilor degajati in timpul manoperelor cu ultrasunete,
turbina, etc.)
- Clatiri orale timp de 2 saptamani dupa interventii chirurgicale orale
- Persoane cu boli sistemice asociate, cu imunitate scazuta (leucemii, infectii HIV,
diabet)
- La pacientii care nu pot efectua periajul dentar : traumatisme fizice grave (de
exemplu, fractura maxilara sau mandibulara care necesita imobilizarea arcadelor
dentare timp de 4-6 saptamani, cu imposibilitatea realizarii periajului dentar)
- Pentru reducerea halitozei
- La persoanele cu afte sau alte leziuni ulcerative la nivelul mucoasei orale, pentru a
preveni recidiva si suprainfectarea
- La persoanele cu handicap fizic sau psihic, care sunt incapabile sa mentina o igiena
orala optima
- La persoanele care au fost supuse radioterapiei in regiunea capului si gatului
- In ultimele doua trimestre de sarcina, pentru prevenirea gingivitei de sarcina
- Dupa detartraj, la persoanele cu gingivita grava, ca metoda adjuvanta pentru
favorizarea vindecarii
- Pentru decontaminarea protezelor dentare la pacientii cu stomatite protetice. Proteza
se periaza, apoi se scufunda timp de 15 minute in solutia de clorhexidina, de 2 ori pe
zi

Clorhexidina se utilizeaza si in cadrul tratamentelor stomatologice, cum ar fi :

- Odontologie – pentru toaleta cavitatii dentare preparate, inainte de obturarea acesteia

- Endodontie – pentru lavajul spatiului endodontic, in combinatie cu tratamentul
mecanic al canalelor radiculare
- Parodontologie – irigatia pungilor parodontale cu solutii si geluri pe baza de CHX in
vedera suprimarii florei microbiene subgingivale

Mod de utilizare :

- Se foloseste de 2 ori pe zi, avand in vedere durata sa de actiune

- Dintii trebuie igienizati in prealabil, pentru a permite adsorbtia cat mai buna a
clorhexidinei pe suprafetele dentare
- Aproximativ la o ora dupa periaj se ia in gura o cantitate de 10 ml de solutie de
clohexidina si se clateste viguros cavitatea orala, timp de cel putin 1 minut
- Solutia se scuipa si se evita consumul de lichide si alimente cel putin 2 ore

Concentratii utilizate :

- Cea mai uzuala concentratie este 0,2% digluconat de clorhexidina

 - Se mai folosesc solutii de 0,05% - 0,12%
- Cresterea concentratiei peste 0,2% nu ofera actiune antiplaca semnificativ superioara,
insa se amplifica mult reactiile adverse

Forme de prezentare :

- Solutii pentru clatiri orale (ape de gura pentru clatirea gurii, cu concentratii de 0,12%,
0,2%, 0,1% si pentru irigari orale, cu concentratie de 0,06%)
- Geluri (concentratie 0,2%, eficiente in tratamentul stomatitelor, candidozelor, aftelor
sau se aplica direct in punga parodontala)
- Spray-uri (concentratie 2%, se pot folosi ca antiseptic cutanat dupa efectuarea
interventiilor chirurgicale)
- Dispozitive cu eliberare lenta (30% CHX) ce se introduc in pungile parodontale dupa
detartraj, ca metoda adjuvanta in reducerea populatiei microbiene subgingivale
(conuri Periochip)
- Gume de mestecat cu clorhexidina, utilizate de 2 ori pe zi
- Tablete pentru dezinfectarea cavitatii bucale si a faringelui (de exemplu Hexoraletten)
- Paste de dinti (clorhexidina se combina greu cu ingredientele pastelor de dinti datorita
incompatibilitatii chimice), cu 1% clorhexidina
- Lacuri cu clorhexidina 40% - de aplicat pe dinti timp de 15 minute (recomandate
pacientilor cu cario-activitate intensa, in aplicatii o data pe luna). Exemplu de produs :
EC40.
- Lacuri cu clorhexidina 1% si timol – se recomanda o aplicatie pe saptamana, pentru
perioade de la 8 saptamani la 3 luni (de exemplu, produsul Cervitec)

Pentru a evita aparitia efectelor secundare, clorhexidina se administreaza pentru

perioade scurte de timp, de maxim 21 de zile.
Clorhexidina inhiba formarea cheagului sanguin, motiv pentru care, in cazul plagilor
osoase, se contraindica utilizarea ei timp de 2-3 zile.

Produse comerciale pentru apele de gura cu clorhexidina : (Fig. 3, 4)

- Corsodyl (GSK) 0,2%

- Chlorhexamed (P&G) 0,1 – 0,12%
- Curasept (Curaprox) 0,05 – 0,12% - 0,2%
- Hexoral (Pfizer) 0,2%
- Peridex (3M) 0,12%
- Periogard (Colgate-Palmolive) 0,12 – 0,2%
- Eludril (Pierre Fabre) 0,10%
 Fig. 3 – Corsodyl – forme de prezentare

Fig. 4 – Eludril – forme de prezentare

Alexidina

Prezinta o structura asemanatoare cu cea a clohexidinei, dar este mai putin iritativa la
nivel local, deoarece-i lipseste gruparea fenilica.

Hexetidina

Se caracterizeaza prin efect antibacterian si antimicotic, dar efectul ei se diminueaza in

prezenta salivei. Combinatiile cu ioni metalici bivalenti (Mg, Ca, Cu) amplifica eficienta sa.
Nu este raspandita in practica.

Compusii cuaternari de amoniu – clorura de cetilpiridiniu

Au anumite similitudini cu clorhexidina atat din punct de vedere al proprietatilor

chimice, cat si din perspectiva efectelor antimicrobiene. Agentii antiplaca din aceasta
categorie sunt cationi puternic atrasi de suprafetele anionice ale dintilor si ale placii
bacteriene, care alterneaza tensiunea superficiala.
 Au o capacitate de adsorbtie redusa. Astfel se explica capacitatea antiplaca redusa si
necesitatea de a fi utilizati de 4 ori pe zi.
Activitatea lor este modificata de catre substantele anionice : parfumuri, elemente
abrazive si alte componente cu sarcina electrica din pastele de dinti. Este deci de preferat ca
inaintea folosirii acestor produse, cavitatea orala sa fie bine clatita de resturile de pasta de
dinti.
Efecte secundare :
- Coloratii brune
- Senzatie de usturime, arsura si descuamarea mucoaselor
- Reactioneaza cu metalele din aparatele gnatoprotetice

Forme de prezentare :
- Solutii pentru clatiri orale
- Geluri

Produse comerciale : Cepadont, Cepacol, Alodont (Fig. 5)

Fig. 5 – Paroex (GUM SUNSTAR) cu CPC (clorura de cetilpiridinium) – forme de

prezentare

Alcaloizii vegetali

Principalul reprezentant al grupei este extractul de Sanguinarina care contine ca

element activ benzofenantidina. Extractul vegetal se obtine din radacina de Sanguinarina
candensis, planta ce creste in USA si Canada. Are efect antimicrobian si antiinflamator.
Forma de prezentare poate fi pasta de dinti sau solutie pentru clatire orala, unde
concentratia principiului activ este de 0,03% + 0,2% clorura de zinc (aceasta mareste
eficienta, deoarece sarurile metalice au proprietati antibacteriene).

Mecanismul de actiune :
- Alterarea suprafetei bacteriene, care conduce la scaderea agregarii si aderentei
bacteriilor
 - Reducerea cantitatii de placa bacteriana si a inflamatiei gingivale, cand solutiile de
clatire si pastele de dinti sunt utilizate impreuna, cu o frecventa de 4 ori pe zi
- Eficient si in tratamentul halitozei, deoarece anihileaza sulfurile volatile
- Inhiba degradarea metabolica a glucozei, mentinand pH-ul salivar in limite fiziologice

Efecte secundare : - senzatii de arsura, fara aparitia de coloratii

Produse comerciale : Periogard (Fig. 6)

Fig. 6 – PerioGard – forme de prezentare

Alte extracte vegetale : lemnul dulce, salvia, menta, musetelul, cimbrul de gradina,
eucaliptul, anasonul. Acestea prezinta actiune antiinflamatoare, antiseptica, astringenta si
cicatrizanta.

Sarurile metalice

Citratul de zinc – are actiune inhibitorie moderata asupra placii bacteriene in formare,
dar actioneaza si pe placa bacteriana deja existenta. Retentia la nivelul cavitatii orale se
realizeaza sub forma unor microrezervoare la suprafetele dentare si tesutul gingival. Ionii
metalici inhiba cresterea si metabolismul bacterilor din saliva si din placa bacteriana aderenta
deoarece se leaga electrostatic de grupele carboxilat, fosfat, sulfat ale moleculelor de proteine
si glicoproteine. Deoarece eficienta lor este mai redusa ca a clorhexidinei, sarurile metalice se
vor asocia cu agenti antiplaca neionici.
Sistemul triclosan + citrat de zinc are o foarte buna actiune antiplaca.

Triclosanul

Este agentul antibacterian cel mai important dupa clorhexidina, avand un spectru larg
de actiune.
Caracteristicile triclosanului :
- Actiune bacteriostatica, mai redusa decat a CHX
- Poseda spectru antimicrobian larg impotriva bacteriilor gram-pozitive si gram-
negative
- Este adsorbit de peretele bacteriilor salivare si din placa dentara aderenta si
interfereaza cu metabolismul bacterian
- Agent neionic, deci este compatibil cu compusii anionici (un avantaj foarte mare)
- Insolubil in apa si din acest motiv necesita asocierea cu o baza sau un alcool sau
diversi surfactanti
- La concentratii mai mari de 0,5% apar tulburari ale perceptiei gustative (Fig. 7)
 Fig. 7 – Triclosanul in compozitia apelor de gura si a pastelor de dinti, exemple de produse
comerciale

Listerina

Reprezinta combinatia mai multor substante : mentol, timol, eucaliptol, diluate in

alcool si apa.
Reactii adverse : colorarea dintilor, senzatie de arsura, gust amar
Datorita continutului ridicat de alcool (21-27%), tendinta este de a nu se recomanda
produsul, avand in vedere datele din literatura cu privire la riscul cancerigen. (Fig. 8)

Fig. 8 – Ape de gura cu continut de listerina

Peroxizii

Microorganismele anaerobe gram negative implicate in etiopatogenia gingivitei si

parodontitei sunt sensibile la oxigenul activ. De aceea s-a introdus utilizarea peroxizilor in
practica (apa oxigenata, peroxidul de uree).
Acesti agenti care elibereaza oxigen au urmatoarele proprietati :
- Efect antimicrobian impotriva anaerobilor
- Faciliteaza vindecarea
- Stimuleaza activitatea antimicrobiana in saliva
- Intensifica functiile leucocitelor la nivelul interfetei dinte-gingie (Fig. 9)
 Fig. 9 – Exemple de ape de gura cu peroxizi

Antibioticele

Dezavantajele utilizarii locale a antibioticelor sunt:

- Pot induce sensibilizarea pacientului si ulterior, in cazul unei readministrari sistemice,

vor aparea manifestari alergice
- Perturbarea echilibrului florei microbiene
- Dezvoltarea unor specii bacteriene rezistente, capabile sa disemineze regional sau
sistemic

Enzimele

Teoretic degradeaza matricea intercelulara a placii bacteriene si impiedica acumularea

placii. Au efect de scurta durata.
 PREVENTIE ORO-DENTARA

MODALITATI DE APLICARE A SUBSTANTELOR CHIMICE ANTIPLACA

In reducerea cantitatii de placa acumulata, pe langa corecta utilizare a mijloacelor

mecanice de control al placii, de mare importanta este si utilizarea, in anumite momente, a
diferitelor substante chimice antiplaca, prezente in diverse produse comerciale.
In stomatologie, substantele antimicrobiene indicate in scop preventiv sau terapeutic se
pot administra sistemic sau local.
Sistemic se pot administra antibiotice, pe baza antibiogramei efectuate in prealabil.
Pentru tratarea diferitelor forme si manifestari ale bolii parodontale, se indica de regula
combinatii de tetraciclina – metronidazol (tetraciclina 250 mg la 6 ore, timp de 10-14 zile)
sau metrinidazol (250 mg de 3 ori pe zi) – augmentin (250-500 mg pe zi) timp de 7 zile. Cu
rezultate bune se folosesc si antiinflamatoarele nesteroidiene, de exemplu Ketonal.
Aceste combinatii se indica, de regula, in tratarea formelor de parodontopatie
marginala generalizata, parodontopatie juvenila localizata, parodontopatie marginala a
adultului cu prezenta de pungi parodontale de peste 5 mm, sau cand exista simptomatologie
generala, de exemplu febra, ca si in cazul abcesului parodontal sau al gingivo-stomatitei
ulcero-necrotice.
Local, substantele chimice antiplaca se pot aplica prin :
- Paste de dinti (dentifrice) si periaj
- Clatiri cu ape de gura
- Irigari orale
- Terapie parodontala nechirurgicala – administrarea locala, direct in punga
parodontala, a unor substante active cu eliberare lenta si irigarea subgingivala

1. PASTELE DE DINTI

Pastele de dinti sunt utilizate impreuna cu periutele de dinti la indepartarea mecanica a

depozitelor moi acumulate la nivelul coroanelor dentare si al marginii gingivale libere, in
scop preventiv dar si terapeutic.
Pastele de dinti s-au impus in fata pudrelor abrazive in momentul in care s-a ajuns la o
anumita compozitie eficienta si au putut fi ambalate si pastrate in starea lor initiala o anumita
perioda de timp. In timp, compozitia pastelor de dinti a fost perfectionata, obtinandu-se
produse speciale care, prin substantele continute, sa rezolve diverse cerinte, precum : intarirea
structurilor dure dentare, prevenirea formarii tartrului, tratarea hipersensibilitatii dentinare,
albirea dintilor si, in primul rand, combaterea placii dentare.
Alaturi de geluri si pudre, pastele de dinti sunt cuprinse sub denumirea de dentifrice.
Pastele de dinti sunt utilizate la periajul dentar impreuna cu periutele de dinti manuale
sau electrice in scop cosmetic (pentru indepartarea resturilor alimentare, a materiei albe sau a
placii dentare de la nivelul suprafetelor dentare, a gingiei fixe, a fetei dorsale a limbii) si in
scop terapeutic (de prevenire a cariei dentare si a bolilor parodontale, de reducere a
sensibilitatii dentinare si chiar de albire a structurilor dentare).
Avalansa de produse avand diferite aspecte (paste sau geluri), culori (una sau mai
multe culori), ambalaje (tuburi sau pompe cu lift), paste de dinti pentru adulti si pentru copii,
pun consumatorul contemporan in fata unei probleme dificil de rezolvat, aceea a alegerii
pastei de dinti potrivite nevoilor personale, fapt care-i face ca deseori sa ceara sfatul
medicului stomatolog, acesta din urma avand obligatia sa cunoasca substantele active si rolul
lor astfel incat sa indrume pacientul spre alegerea unei paste de dinti cat mai eficiente.
Indiferent de compozitia pastei de dinti sau a metodei de periaj folosita, nu se reuseste
decat indepartarea depozitelor moi exogene si niciodata coloratiile intrinseci.

Componentele de baza ale pastelor de dinti sunt :

- Detergenti – 1-2%
- Agenti de curatare si lustruire – 20-40%
- Agenti de legare (lianti) – 1-2 %
- Umectanti – 20-40%
- Aromatizanti – 1-1,5%
- Apa – 20-40%
- Agenti terapeutici – 1-2%
- Consevanti, indulcitori, agenti de colorare – 2-3%

Pastele de dinti sub forma de gel contin aceleasi ingrediente active ca orice pasta
obisnuita, in plus aparand doar agentii de ingrosare, care se afla intr-o proportie mai mare.

Detergentii (agentii de spumare sau surfactantii)

Actioneaza prin reducerea tensiunii superficiale, permitand penetrarea si indepartarea

depozitelor moi si a coloratiilor exogene. In plus, prin prezenta lor se obtine emulsifierea
depozitelor dentare moi, in scopul usurarii indepartarii lor prin periaj si are loc actiunea de
spumare, pe placul celor mai multi dintre pacienti.
De regula, se folosesc detergenti sintetici, cel mai folosit fiind lauril sulfatul de sodiu.
Alternativa este n-lauril sarcozinatul de sodiu.

Agentii de curatare si lustruire (substantele abrazive)

Prin actiunea lor se obtin suprafete dentare netede si lucioase, improprii acumularilor
ulterioare de placa si coloratii. Un abraziv ideal este acela care realizeaza suprafete perfect
netede fara a genera pierderi de substanta, el trebuind sa fie compatibil cu restul
ingredientelor utilizate la fabricarea pastei de dinti.
Gradul de abrazie a unei paste de dinti se exprima prin RDA (radioactive dentin
abrasivity) si depinde de :
- Duritatea si forma particulelor abrazive
- Tehnica de periaj folosita, inclusiv presiunea aplicata, duritatea filamentelor periutei
de dinti, directia si numarul miscarilor efectuate
- Caracteristicile salivei
Principalii abrazivi utilizati sunt carbonatul de calciu si bicarbonatul de sodiu. Se mai
folosesc si pirofosfatul de calciu, fosfatul de calciu dihidratat, fosfatul de calciu anhidru,
matafosfatul de sodiu insolubil, oxidul de aluminiu hidratat, silicele, silicatul, silica gel sau
silicatul de zirconiu.
Agentii de curatare si lustruire sunt introdusi sub forma de particule sferice moi, de 20
microni, alaturi de altele de 1 micron (particule de calciu, staniu, magneziu sau zirconiu),
primele realizand curatarea iar ultimele, lustruirea.
Aceste substante abrazive pot produce uzura smaltului si mai ales a cementului
radicular expus, unde pierderile sunt de 35 de ori mai mari comparativ cu cele inregistrate la
nivelul smaltului sau la nivelul dentinei descoperite, unde pierderile sunt de 25 de ori mai
accentuate comparativ cu cele de la nivelul smaltului. Pe aceasta cale se produc pierderi de
substanta dura dentara, care se observa clinic la nivelul coletului dentar, la limita smalt-
cement si care pot genera si hipersensibilitate dentinara. Clinic, pierderea de substanta se
prezinta sub forma de pana, cu suprafata lucioasa si fara dentina ramolita si este mai frecvent
intalnita la persoanele in varsta care-si mentin un nivel ridicat al igienei orale.
Un alt dezavantaj al abrazivilor din pastele de dinti este faptul ca ei se pot acumula la
nivelul santului gingival si interdentar, generand iritatii sau chiar inflamatii gingivale.

Umectantii

Au rolul de a pastra umiditatea pastei, prevenind intarirea ei prin expunere la aer si de a

stabiliza proportiile. In acest scop se utilizeaza glicerina, sorbitolul si propilen glicolul.
Ei trebuie sa fie substante stabile si lipsite de toxicitate.
De regula, ele obliga la adaugarea de conservanti (benzoatul de sodiu), deoarece
umectantii utilizati reprezinta medii bune de cultura pentru dezvoltarea microorganismelor.

Agentii de legare (de ingrosare)

Au rolul de a preveni, pe durata depozitarii, separarea componentelor solide de cele

lichide. Substantele folosite in acest scop trebuie sa fie stabile, compatibile cu celelalte
ingrediente si sa nu fie toxice.
Se folosesc coloizii organici, alginatele sau derivatii sintetici ai celulozei, de obicei,
carboximetilceluloza.

Conservantii

Previn multiplicarea microorganismelor si prelungesc astfel termenul de valabilitate al

pastelor de dinti. In acest scop se folosesc alcoolii, formaldehida, benzoatul de sodiu sau
fenolul. Si conservantii trebuie sa fie compatibili cu celelalte componente.

Aromatizantii

Adaugati in pastele de dinti, mascheaza gustul neplacut al unor componente. Gustul

pastei trebuie sa fie placut iar senzatia gustativa produsa trebuie sa se mentina o perioada de
timp. In acest scop se utilizeaza uleiuri esentiale (menta, scortisoara) sau indulcitori
artificiali necariogeni.
Manitolul si sorbitolul se pot folosi in dublu scop, de indulcitori si de umectanti.
Xilitolul prezinta si o capacitate de remineralizare a structurilor dure dentare. Acesta nu
este metabolizat de microorganismele specifice cavitatii orale.

Agentii de indulcire

Confera pastelor de dinti un gust placut, care le faciliteaza utilizarea. Se folosesc in

acest scop sorbitolul, manitolul, xilitolul, zaharina, ciclamatul de sodiu si glicerina (glicerina
poate fi folosita, in functie de concentratie, ca umectant sau ca indulcitor).
 Agentii de colorare

Se introduc pentru a face pasta mai atractiva. Colorantii utilizati nu trebuie sa duca la
producerea de colorari ale dintilor sau ale tesuturilor orale. De obicei, se folosesc coloranti
vegetali.

Pastele de dinti profilactice sau terapeutice

In functie de valoarea lor terapeutica, pastele de dinti se pot imparti astfel :

- Paste de dinti preventive anticarie

- Paste de dinti preventive antiplaca
- Paste de dinti preventive antitartru
- Paste de dinti desensibilizante
- Paste de dinti cosmetice cu efect de albire

Se mai intalnesc si paste speciale, cum ar fi pastele de dinti ingerabile si cele pe baza
de bicarbonat de sodiu.
Pastele de dinti ingerabile au fost propuse initial spre utilizare in cosmos de catre
astronauti. Aceste paste prezinta o concentratie scazuta de calciu si, de regula, contin
glicerina, carboximetilceluloza, zaharina si apa, fara a contine uleiuri esentiale sau detergenti.
Ele pot fi folosite si apoi inghitite, fara a fi necesara clatirea.
Pastele de dinti pe baza de bicarbonat de sodiu au fost fabricate pornindu-se de la ideea
ca doi din trei stomatologi recomanda pentru curatarea dintilor bicarbonatul de sodiu. Aceste
paste mai contin si fluor si un abraziv compatibil, de regula, hidroxidul de siliciu. Produse
comerciale : Colgate Baking Soda, Crest Baking Soda, Mentadent. (Fig. 1)
Recomandarea unei anumite paste de dinti se face tinand cont de problemele de
moment ale pacientului, de agentul terapeutic continut si de obiectivele tratamentului propus.

Fig. 1 – Exemple de paste de dinti cu bicarbonat de sodiu

 Pastele de dinti remineralizante / de control al cariei dentare

Singurele paste de dinti remineralizante sunt cele pe baza de fluor.

Pastele de dinti cu potential profilactic sunt considerate cele cu un continut de 1000-
1100 ppm F.
ADA recomanda pastele de dinti profilactice cu fluor :
- Tuturor adultilor, ca parte a programului preventiv complet
- Tuturor pacientilor, indiferent de riscul cariogen (exceptie fac copiii sub 2 ani), de 2
ori pe zi
- In cazul pacientului cu carioactivitate medie sau crescuta, cand se recomanda mai
mult de 2 periaje pe zi
- Pentru desensibilizare dentara
- Indivizilor cu multiple suprafete radiculare expuse (pentru prevenirea cariilor
radiculare)
- Celor cu xerostomie

Pastele de dinti profilactice cu fluor se constituie intr-un element de baza al oricarui

program preventiv instituit. Studiile arata ca folosite cu o frecventa de 2 ori pe zi se obtine o
reducere a incidentei cariei dentare cu aproximativ 30%, specialistii recomandandu-le pentru
o folosire indelungata, chiar toata viata.

Sunt eficiente si sigure urmatoarele fluoruri anorganice de utilizat in compozitia

pastelor de dinti :

- Fluorura de sodiu (NaF) 0,24% (1100 ppm F)

- Monofluorofosfatul de sodiu (MFP) 0,76% (1000 ppm F)
- Monofluorofosfatul de sodiu concentrat 1,14% (1500 ppm F)
- Fluorura de staniu 0,4% (1000 ppm F)
- Aminofluoruri (fluoruri organice)

In prezent, pastele de dinti profilactice cu fluor contin, in principal, NaF 0,24% (sunt
superioare celor ce contin MFP), monofluorofosfat de sodiu 0,76% si amine fluorurate.
Pastele de dinti cu aminofluoruri (fluoruri organice) actioneaza benefic datorita
afinitatii aminofluorurilor pentru smaltul dentar si pentru ca grupele amino au si efect de
detergent, ceea ce favorizeaza penetrarea ionilor de fluor in smaltul de suprafata.
Firma Pierre Fabre ofera produse cu aminofluoruri organice, adica cu fluorinol
(fluorhidrat de nicometanol), care realizeaza legaturi la nivelul cristalului de hidroxiapatita de
12 ori mai puternice comparativ cu fluorurile anorganice (fluorura de sodiu). Exemple de
produse comerciale : Elgyfluor (cu fluorinol 1250 ppm F si siliglicol), recomandata
pacientilor dupa varsta de 12 ani si Elgyfluor junior (cu fluorinol 250 ppm), recomandata
copiilor intre 2 si 7 ani.
Alta propunere ar fi Blend-a-med Complete 7 Expert Enamel Protection cu fluorisil,
pirofosfat si triclosan. (Fig. 2)

Fig. 2 – Exemple de paste de dinti remineralizante

 Cele mai multe paste de dinti profilactice cu fluor utilizate azi contin fluoruri
anorganice, in principal fluorura de sodiu si monofluorofosfat de sodiu, in care concentratiile
folosite au depasit valoarea optima discutata, de 1000-1100 ppm F. Astfel, pasta Colgate
Dental Cream prezinta un continut de 1450 ppm F, iar Colgate Dental Fluoruri chiar 2050
ppm F. Cercetarile constata insa ca prin cresterea cantitatii ionilor de fluor la peste 1500 ppm
F nu creste si beneficiul anticarie a acestor paste de dinti. Mai mult, pentru a preveni
intoxicatiile acute, mortale, cantitatea de fluor a fost restrictionata la 1100 ppm F sau la un
total de maximum 120 mg F la un tub de pasta de dinti. Pentru pacientii care prezinta la un
moment dat explozii de carii (carii rampante), s-au elaborat paste de dinti terapeutice cu fluor,
speciale, precum Colgate Prevident, cu un continut de 260 mg fluor sau 5000 ppm F. Pasta
respectiva se comercializeaza si se elibereaza doar pe baza de prescriptie medicala. (Fig. 3)

Fig. 3 – Pasta de dinti Colgate Prevident 5000 ppm, eliberata doar prin prescriptie medicala

Indicatiile sunt ca pastele de dinti profilactice cu fluor sa fie recomandate in utilizari

zilnice de-a lungul intregii vieti, modalitate prin care este posibil sa se refaca
fluorhidroxiapatita de suprafata pierduta la fiecare periaj datorita abraziunii produse prin
frecare. Ionii de fluor prezinta afinitate si se pot acumula la nivelul petelor albe cretoase
produse prin demineralizare, controland demineralizarea si favorizand remineralizarea la
nivelul suprafetelor dentare.
Pentru efect maxim, se indica, in cazul pacientului adult, ca suprafata activa a periei de
dinti sa se incarce cu doar aproximativ 1 cm lungime cu pasta de dinti.
La copii, pastele de dinti cu fluor, special fabricate, se pot indica dupa varsta de 2 ani si
se pot utiliza pana la varsta de 6-7-8 ani. Pastele de dinti pentru copii contin in principal NaF
0,11% (sub 550 ppm F). Exemple : pastele de dinti ale firmei Oral-B sau cele cu fluorinol
(aminofluoruri) Elgyfluor Junior. In USA pastele de dinti pentru copii au aceeasi cantitate de
fluor ca si cele pentru adulti. Studiile au demonstrat ca pastele de dinti cu sub 550 ppm F au
efecte similare cu cele de 1000 ppm F, dar la o incidenta mult mai redusa a fluorozei dentare.
In cazul copilului, se recomanda ca la o spalare sa se foloseasca o cantitate redusa de pasta,
de marimea unui bob de mazare (dupa 4-5 ani), 0,25 g de pasta, sau ½ de bob de mazare intre
2-4 ani. Perierea se efectueaza cu atentie si se evita inghitirea pastei de dinti. Astfel, se evita
aparitia petelor albe de fluoroza dentara in dentatia permanenta. De regula, sunt afectati de
fluoroza dentara blanda, incisivii centrali superiori, cauza obisnuita fiind ingerarea in exces a
fluorului in primii 3 ani de viata (copilul mic inghite aproximativ 50% din pasta folosita la
periaj).
De retinut este faptul ca pastele de dinti, ca de altfel toate produsele cu fluor, trebuie sa
fie tinute departe de raza de actiune a copilului mic, deoarece, prin ingerarea lor accidentala,
se pot produce intoxicatii acute cu fluor, uneori chiar mortale. (Fig. 4)
 Fig. 4 – Exemple de paste de dinti cu fluor pentru copii

Pastele de dinti preventive antiplaca

Sanatatea tesutului gingival si prevenirea infectiilor parodontale este primul obiectiv de

atins pe durata periajului dentar.
Substantele chimice antiplaca folosite au ca scop inhibarea multiplicarii sau distrugerea
microorganismelor. Se utilizeaza in acest scop :
- Saruri de staniu – in special fluorura de staniu, din care ionul de staniu este cel care
realizeaza efectele antiplaca, anticarie si antigingivita. Inconvenientul folosirii
fluorurii de staniu este aparitia coloratiilor intrinseci, generate la nivelul structurilor
dentare demineralizate de ionul de staniu
- Pirofosfatul de staniu si citratul de zinc – sunt substante care produc reduceri evidente
ale sangerarilor gingivale si care prezinta in plus si efecte antitartru
- Triclosanul – este un agent antimicrobian cu spectru larg, care realizeaza reducerea
cantitatii de placa dentara subgingivala, reduce incidenta gingivitelor si acumularea de
tartru dentar.
Colgate Total (contine triclosan + co-polimer si fluor) a fost aprobata de FDA (The
food and drug administration) in USA, ca prima pasta de dinti cu actiune antiplaca, anticarie
si antigingivita. Colgate Total ofera protectie antibacteriana timp de 12 ore si este
recomandata in programele de igiena orala si de ingrijire profesionala regulata.
Unilever propune o pasta de dinti cu triclosan si citrat de zinc, cu eficienta in reducerea
formarii placii si in prevenirea gingivitelor. Intr-un studiu efectuat timp de 6 luni, s-a
demonstrat ca aceasta pasta realizeaza o reducere de 75% in formarea placii si o reducere a
sangerarilor gingivale cu 70%, comparativ cu lotul martor, la care s-a utilizat o pasta de dinti
obisnuita, cu fluor.
- Digluconatul de clorhexidina – datorita actiunii sale bactericide si bacteriostatice, mai
ales asupra streptococului S.mutans si a actinomicetelor, pare a fi componentul de
baza in fabricarea pastelor de dinti preventive antiplaca.
Cum clorhexidina este inactivata de o parte dintre componentele traditionale ale
pastelor de dinti, ea a fost initial folosita ca gel cu clorhexidina, precum Plack-out, Corsodyl,
ce pot fi administrate si prin periaj.
La ora actuala exista si paste de dinti cu clorhexidina precum :
- Elgydium antiplaca (Pierre Fabre) – pasta antiplaca si pentru gingii sensibile. Acest
produs poate fi recomandat pacientilor cu parodontopatie marginala cronica, cu
acutizari ale bolii parodontale, pacientilor cu implanturi dentare, lucrari protetice
complexe sau aparate ortodontice fixe. Contine clorhexidina 0,004% si carbonat de
calciu 25%. Prezinta actiune bactericida, antiplaca si hemostatica.
 - Parodium (Pierre Fabre) – cu clorhexidina 0,02% si rubarba, cu efecte bactericide,
calmante si cicatrizante
- Elugel (Pierre Fabre) – cu clorhexidina 0,2%, recomandata postoperator sau
pacientilor care nu-si pot efectua singuri periajul dentar
- Elgydium albire (Pierre Fabre) – cu clorhexidina 0,004% si bicarbonat
micropulverizat 10% (de 5 ori mai fin decat bicarbonatul obisnuit)
- Elgydium dinti sensibili (Pierre Fabre) – cu fluorinol si clorhexidina 0,004%,
realizeaza legaturi de 5 ori mai stabile
- Lacalut Aktiv – prezinta in compozitie lactat de aluminiu, cu efect astringent si
desensibilizant, clorhexidina, cu efect antimicrobian si fluorura de sodiu sau fluorura
de aluminiu, cu efect remineralizant. Studiile arata o reducere cu 70% a semnelor de
gingivita dupa o saptamana de utilizare. In plus, pasta actioneaza favorabil si asupra
halitozei orale.
- Lacalut Sensitive – este o pasta creata pentru dinti sensibili, cu lactat de aluminiu,
fluorura de sodiu, aminofluorura si digluconat de clorhexidina.

S-au mai incercat in acelasi scop, antiplaca si antigingivita si alte substante precum
sanguinaria si citratul de cupru.

De retinut faptul ca aceste substante active, eliberate de pastele de dinti pe durata

periajului, nu realizeaza un efect special si la nivelul pungilor parodontale, deoarece ele
penetreaza cu greu in adancime, in mod obisnuit, nu mai mult de 1 mm si cu totul exceptional
2-3 mm. (Fig. 5)

Fig. 5 – Exemple de paste de dinti si geluri cu clorhexidina

Pastele de dinti terapeutice antitartru

Cele mai eficiente sisteme antitartru sunt cele pe baza de :

- Pirofosfati
- Clorura de zinc
- Citrat de zinc
- Triclosan cu co-polimer

Asemena substante inhiba formarea cristalelor de tartru. Pirofosfatii solubili s-au

dovedit buni inhibitori ai cristalizarii si deci al mineralizarii placii dentare, pirofosfatul de
sodiu fiind un component de baza al salivei parotidiene.
 Produse comerciale : Aim, Close-up (contin ca substante active fluorura de sodiu si
citratul de zinc trihidratat).
Efecte antitartru au aratat si alte substante, precum monofluorfosfatul de sodiu si
sulfatul de sodiu sau cel de potasiu, acestea actionand prin capacitatea lor de stimulare a
secretiei salivare, prin care se favorizeaza o mai buna autocuratire, se scade cantitatea de
placa formata si se reduc sangerarile gingivale.
Nici citratul de zinc, nici pirofosfatul, nu inhiba efectul anticarie al fluorului, astfel
aparand paste de dinti cu dublu efect. (Fig. 6)

Fig. 6 – Exemple de paste de dinti antitartru

Pastele de dinti desensibilizante

Studiile arata ca aproximativ 30-35% dintre indivizi prezinta la un moment dat

sensibilitate dentinara, mai ales in zona coletului dentar. Durerile apar la actiunea agentilor
fizici si mai ales mecanici, la atingerea zonei sau a suprafetelor radiculare expuse.
Prin folosirea anumitor substante active, se incearca inchiderea canaliculelor dentinare
expuse si limitarea fenomenelor de hipersensibilitate si hiperestezie dentinara. S-a stabilit ca
prezenta indelungata a biofilmului dentar produce o crestere a deschiderii canaliculelor
dentinare, de aproximativ 3 ori, mecanism prin care durerea se accentueaza. Este motivul
pentru care specialistul recomanda, in primul rand, un control optim al placii, prin care
deschiderile canaliculelor dentinare se reduce cu aproximativ 20% (in mod obisnuit, pacientul
evita sa-si perieze zonele dento-mucozale dureroase determinand inrautatirea situatiei
clinice). Perierea zonelor dureroase se va efectua cu perii de dinti moi sau ultra-soft sau cu
perii de dinti electrice si paste de dinti desensibilizante.

Pastele de dinti desensibilizante contin, ca substante active :

- Nitrat de potasiu (exemplu : Blend-a-med Expert Sensitive)

- Clorura de strontiu hexahidratata (exemplu : Sensodyne Sc)
- Monofluorfosfat de sodiu si nitrat de potasiu (exemplu : Sensodyne F)
- Fluorinol 1500 ppm F si nitrat de potasiu 5% (exemplu : Sensigel, aplicata de 1-3 ori
pe zi, dupa periaj)
- Fluorinol 1250 ppm F si clorhexidina 0,004% (exemplu : Elgydium dinti sensibili,
recomandata dupa varsta de 12 ani, periaj de 2-3 ori pe zi)
- Citrat de sodiu (exemplu : Protect)
- Hidroxiapatita 17% (exemplu : Sensitive Oral-B)
- Citrat de potasiu 5,53% si monofluorfosfat de sodiu (exemplu : Colgate Sensitive)
- Formaldehida (exemplu : Emoform)

Folosirea pastelor de dinti desensibilizante nu reprezinta intotdeauna solutia finala. In

tratamentul hipersensibilitatii se adauga gradat si alte proceduri, de la fluorizari locale,
realizate personal sau profesional, pana la devitalizarea dintilor in cauza. (Fig. 7)
 Fig. 7 – Exemple de paste de dinti desensibilizante

Pastele de dinti pentru albirea dintilor

Din punct de vedere estetic, dintii albi par a fi astazi cerinta maxima legata de ideea de
frumusete si tinerete. Este motivul pentru care tot mai multi oameni doresc imperios sa-si
albeasca dintii. Pastele de dinti imaginate actualmente, in scop de albire, datorita efectelor
secundare, sunt controversate, ceea ce obliga cercetatorii sa le studieze in continuare, pentru
lamurirea divergentelor.
Culoarea dintilor poate fi afectata prin consum exagerat de ceai, cafea, vin rosu, fumat
sau datorita administrarii de substante cationice precum clorhexidina.
Pastele de albit se pot imparti in 2 categorii : cu si fara peroxizi.

Pastele de dinti fara peroxizi sunt paste abrazive cu un nivel mediu. Exemple : Caffree
(Block & Drug), Plus White Topol Smokers, Ultrabrite (Colgate Palmolive). Toate pastele de
dinti contin particule abrazive, pentru curatarea si lustruirea suprafetelor dentare, prin care se
incearca indepartarea coloratiilor exogene, produse de prezenta placii dentare si crearea de
conditii nefavorabile adeziunii ei.
Firma Pierre Fabre propune pasta de dinti Elgydium albire (contine bicarbonat de sodiu
micropulverizat 10% si clorhexidina 0,004%), cu bicarbonat de sodiu micropulverizat la
dimensiuni ale particulelor sub 125 de microni, adica de 5 ori mai fine decat particula
obisnuita de bicarbonat. (Fig. 8)

Fig. 8 – Exemplu de pasta de dinti pentru albire, fara peroxizi

Pastele de dinti cu peroxizi contin peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamida

(produce uree si peroxid de hidrogen). Ambele substante actioneaza in final prin eliberarea
unei molecule de oxigen, care se constituie in element de decolorare activa. Exemple : Stay
White (Dental Concepts), Plus White (CCA Industries), Mentadent, Colgate Herbal White,
Colgate Total 12 Whitening Gel, Colgate Advanced Whitening, etc. Aceste paste contin, pe
langa peroxizi, glicerina sau propilenglicol, care, prin actiunea lor de ingrosare, prelungesc
contactul substantei active cu suprafata dentara. (Fig. 9)

Fig. 9 – Exemple de paste de dinti pentru albire cu peroxizi

 Alte exemple :
- Blend-a-Med 3D White Luxe Anti-Tabacco – cu eugenol, ideala pentru persoanele
care fumeaza si beau cafea sau ceai negru in cantitati mari
- Blend-a-Med 3D White Luxe Sensitive – albeste dar reduce sensibilitatea dentara,
prin continutul de nitrat de potasiu 5%
- Blend-a-Med 3D White Luxe Glamour – curata chimic prin laurilsulfatul de sodiu si
mecanic, prin silice si protejeaza dintii de aparitia de noi pete, prin pirofosfat.

Asemena paste sunt recomandate de specialisti a fi folosite de 2-3 ori pe saptamana,

alternativ cu alte paste de dinti, modalitate prin care se reduc efectele secundare (peroxizii pot
determina alterari structurale la nivelul componentelor pulpare sau la nivelul tesuturilor moi
orale, descuamari). Produc, de asemenea, intarzieri in vindecarea plagilor.
Pastele de albit si cele antitartru pot genera fenomenul de hipersensibilitate dentinara.

2. APELE DE GURA destinate clatirii cavitatii orale

Apele de gura pentru uz stomatologic au fost create in scopul combaterii placii dentare,
pentru a obtine cresterea rezistentei structurilor dentare si pentru tratamentul profilactic sau
curativ al unor afectiuni parodontale sau ale mucoasei orale.
In functie de concentratia substantei active, apele de gura se pot folosi prin clatire
viguroasa sau prin intermediul dusurilor orale. Daca, prin clatire, solutia actioneaza la nivelul
tuturor structurilor cavitatii orale, obisnuit asupra celor supragingivale, prin intermediul
irigatoarelor, solutia actioneaza sub o anumita presiune, tintit, la nivelul anumitor zone de
curatat, inclusiv subgingival. Apele de gura utilizate prin clatire viguroasa nu actioneaza si la
nivelul structurilor subgingivale, deoarece, la nivelul pungilor parodontale, nu patrund mai
mult de 1-2 mm.
Apele de gura comercializate pot fi : cosmetice si terapeutice (utilizate de pacient in
cabinetul stomatologic sau la domiciliu).

Apele de gura cosmetice

Sunt reprezentate de solutii care produc improspatarea respiratiei orale si dau senzatia
de curatenie. Prin clatirea cu asemenea solutii, se realizeaza indepartarea resturilor
alimentare, a microorganismelor cavitatii orale sau se poate combate halitoza orala. (Fig. 10)

Fig. 10 – Exemplu de apa de gura contra halitozei orale (Halicontrol / Gum Sunstar)
 Apele de gura terapeutice

Sunt indicate in profilaxia cariei dentare, pentru controlul placii si al gingivitei.

IN CABINETUL STOMATOLOGIC

Inaintea efectuarii unor proceduri stomatologice, sunt utilizate ape de gura antiseptice.
Ele pot fi indicate inclusiv in cazul efectuarii radiografiilor dentare si obligatoriu in cazul
tuturor procedurilor care genereaza cantitati mari de aerosoli, bacteriemii sau pe durata si la
sfarsitul detratrajului (se obtine o reducere cu 97% a incarcarii microbiene a aerosolilor
produsi).
Clatirea cavitatii orale reprezinta o actiune indispensabila igienizarii corecte. Clatirile
orale :
- Ajuta la indepartarea placii si a celorlalte depozite dentare moi, desprinse pe durata
periajului, de la nivelul dintilor si al gingiei periate
- Realizeaza indepartarea celulelor epiteliale descuamate, elimina particulele abrazive
ale pudrelor si pastelor de dinti folosite pentru periere si realizeaza un masaj minim
gingiei
O greseala frecvent intalnita este clatirea superficiala a gurii.

LA DOMICILIUL PACIENTULUI

Individul isi poate clati gura cu o mare varietate de produse, ce pot fi administrate intr-
o diversitate de scopuri :

a) Cand se incearca doar indepartarea resturilor alimentare, nu si a placii dentare,

clatirea gurii se poate face cu apa simpla sau cu orice apa de gura. O asemenea clatire
se poate indica dupa consumul unei gustari ce contine o cantitate mare de glucide,
atunci cand nu poate sa-si realizeze periajul sau curatarea gurii prin alte mijloace
mecanice
b) Postchirurgical, cand, timp de cateva zile, nu este indicat periajul zonei operate. In
acest scop se indica utilizarea apelor de gura cu clorhexidina, cu care pacientul isi
clateste gura de 2-3 ori pe zi. Tot pentru curatarea zonelor afectate chirurgical se pot
folosi irigatoarele orale, asigurandu-se astfel o vindecare rapida a tesuturilor afectate.
c) Inainte, pe durata, dar mai ales dupa detartraj si planare radiculara. In ziua
respectiva se recomanda, pe durata efectuarii detartrajului, clatiri cu solutii saline
izotone, iar dupa efectuarea lui, multiple clatiri (din 2 in 2 ore) cu solutii saline
hipertone, ce vor favoriza reducerea tumefactiei inflamatorii si traumatice, a
sangerarii si, in plus, ajuta la curatarea tesuturilor, la stimularea circulatiei sanguine si
implicit la vindecarea lor.
Postdetartraj se recomanda pacientului si clatirea cu ape de gura cu fluor, obligatorie in cazul
persoanelor care prezinta sensibilitate dentinara sau suprafete radiculare expuse. O
recomandare poate fi apa de gura Lacalut Sensitive, cu amine fluorurate, digluconat de
clorhexidina si fara alcool, cu efecte desensibilizante, anticarie si antimicrobian.
d) Ca parte a terapiei aplicate in caz de gingivo-stomatita ulcero-necrotica. Se
recomanda pe durata mentinerii simptomatologiei acute clatiri efectuate din ora in ora,
cu apa sau solutii saline hipertone sau cu clorhexidina 0,2% (se recomanda clatiri
efectuate de 2 ori pe zi, cu 10 ml solutie, timp de 1 minut).
e) Apele de gura fluorurate sunt recomandate in principal in prevenirea cariei dentare.
Asemenea produse sunt administrate in special persoanelor tinere, pe durata
 perioadelor de risc cariogen maxim. Ele mai sunt recomandate pacientilor care
prezinta multiple zone de demineralizare, celor cu suprafete radiculare expuse, celor
care prezinta reconstituiri protetice retentive sau aparate ortodontice fixe, celor cu
xerostomie, gravidelor sau celor ce prezinta hipersensibilitate dentinara.
In toate aceste cazuri se pot recomanda :
- Solutia de fluorura de sodiu 0,05% - se recomanda o data pe zi, seara la culcare, dupa
periaj, cand individul isi clateste gura cu aproximativ 10 ml solutie, timp de 60
secunde. Dupa clatirea si evacuarea gurii de continutul rezultat, i se cere individului
ca timp de 30 de minute sa nu se clateasca, sa nu bea si sa nu manance. Exemplu : apa
de gura Advantage (Oral-B), cu fluorura de sodiu si clorura de cetilpiridina.
- Solutie de fluorura de sodiu acidulata 0,044% - este recomandata pacientilor care
prezinta carii agresive. Doza recomandata este de 10 ml, de clatit o data pe zi.
- Solutie de fluorura de sodiu 0,2% - se recomanda in clatiri o data pe saptamana, cu 5
ml solutie, pentru copii de scoala primara, sau 10 ml, pentru adolescenti, cu care
individul isi clateste gura timp de un minut.
Apele de gura cu fluor nu sunt recomandate copiilor sub 6 ani.

DUPA MODUL DE PREPARARE

Apele de gura pot fi : ape de gura preparate extemporaneu si ape de gura prefabricate.

Apele de gura preparate extemporaneu

Cuprind solutiile saline. Acestea pot fi preparate usor de catre pacient, la un pret de
cost minim. Prin folosirea lor, pe langa efectele terapeutice, se obtine si o curatare a gurii
inclusiv de resturile alimentare. Solutiile izotone si cele hipertone cu clorura de sodiu
stimuleaza circulatia sanguina si secretia salivara, realizand si curatarea tesuturilor.
Asemenea solutii sunt insa contraindicate pacientilor carora, medical, li se recomanda
un regim alimentar hiposodat.
Folosite timp indelungat, aceste solutii pot provoca ulceratii sau retractii gingivale,
candidoze sau hipertrofierea papilelor linguale.
In functie de concentratie, solutiile saline pot fi :
- Solutii cu clorura de sodiu izotonica 0,9% (ser fiziologic) – reprezinta o solutie
apoasa care se poate prepara prin dizolvarea unei jumatati de lingurita de sare de
bucatarie (capacitate totala de 5 g) in 200 ml apa calduta. Solutia se recomanda pentru
clatirea gurii pe durata efectuarii detartrajului.
- Solutie cu clorura de sodiu hipertona – se prepara prin dizolvarea unei jumatati de
lingurita de sare de bucatarie in 100 ml de apa calduta. Solutia se recomanda la
sfarsitul detartrajului, dar si inaintea efectuarii lui, cu scopul de a conditiona tesuturile
gingivale, adica de a le reduce tumefactia inflamatorie si sangerarea, inclusiv
sangerarea de pe durata detartrajului.
- Solutie de bicarbonat de sodiu – se prepara dintr-o jumatate de lingurita de bicarbonat
de sodiu dizolvata in 200 ml apa calduta. Solutia este recomandata ori de cate ori se
doreste reducerea aciditatii orale, cum ar fi cazul tratarii candidozelor.
 Apele de gura prefabricate

O apa de gura ideala trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici :

- Sa nu fie toxica – adica sa nu genereze leziuni la nivelul mucoasei orale si nici

afectari sistemice
- Absorbtia gastro-intestinala sa fie limitata sau sa nu se produca
- Sa prezinte substantivitate (adsorbtie)
- Sa prezinte specificitate bacteriana, chiar daca are un spectru antimicrobian larg.
Substanta activa poate actiona asupra microorganismelor tinta fie direct, fie le
influenteaza adeziunea, fie provoaca alterarea matricei placii sau genereaza modificari
la nivelul suprafetelor dentare.
- Sa nu induca rezistenta microbiana

Apele de gura prefabricate contin ingrediente comune si substante active.

Ingredientele comune sunt reprezentate de :

- Apa – o mare parte din volum

- Alcool – de regula alcool etilic. Prin utilizarea alcoolului (in concentratii mari, de 15-
30%) se obtine cresterea solubilitatii uleiurilor esentiale, mecanism prin care se
confera apelor de gura o actiune usor astringenta si reduceri ale tensiunii superficiale.
La ora actuala aceste ape de gura nu se mai recomanda, in principal datorita efectului
cancerigen dovedit.
- Aromatizanti – uleiuri esentiale (eucalyptol) sau ape aromate (menta)
- Coloranti – se folosesc cei naturali si cei care nu coloreaza tesuturile orale
- Agenti de indulcire – se prefera cei artificiali, necariogeni

Ingredientele active

Confera produsului si indicatia terapeutica. Ele pot fi :

- Substante oxidante – peroxidul de hidrogen, perboratul de sodiu si peroxidul de uree

(carbamida). Asemenea ape de gura sunt recomandate in tratamentul gingivo-
stomatitelor ulcero-necrotice pe intervale de timp limitate. Substantele oxidante
actioneaza prin efervescenta produsa de eliberarea atomilor de oxigen, in urma careia
resturile alimentare sau tesuturile necrozate sunt indepartate. Efectul antimicrobian
este limitat. Apa de gura pe baza de apa oxigenata poate fi folosita de pacient la
domiciliu, prin combinarea ei in parti egale cu apa distilata (de folosit in concentratie
de 0,5%).
- Substante astringente – clorura de zinc, acetat de zinc, acid tanic, acid acetic, acid
citric. Sunt recomandate inaintea amprentarilor deoarece produc constrictia
tesuturilor. Fiind solutii apoase la pH-uri acide, produc, prin utilizarea lor frecventa,
demineralizari dentare sau iritatii la nivelul tesuturilor moi.
- Substante calmante – au la baza fenolul sau uleiurile esentiale. Cu ele se realizeaza
ape de gura cu care pacientul isi clateste gura inainte de masa, fiind recomandate
acelora care prezinta ulceratii sau alte leziuni dureroase (usureaza hranirea
individului).
- Agentii de tamponare – perboratul de sodiu, bicarbonatul de sodiu. Apele de gura
obtinute sunt recomandate in tratarea inflamatiilor mucoasei orale, ele determinand
 reducerea aciditatii orale si dizolvarea filmului mucos acoperitor. De regula se
recomanda in tratarea candidozelor.
- Agentii desensibilizanti – de exemplu apa de gura Oral-B Sensitive, cu nitrat de
potasiu, fluorura de sodiu, cu gust mentolat, fara alcool
- Agenti remineralizanti – de exemplu apa de gura Elgydium, fluorurata, cu fluorinol
250 ppm + clorhexidina 0,004% si siliglicol, care produce o pelicula protectoare
- Agenti deodorizanti – clorofila. Se indica in caz de halitoza orala.
- Substante antimicrobiene – determina o reducere a numarului si a activitatii
microorganismelor orale. Agentii antimicrobieni utilizati sunt:
Biguanide – clorhexidina si alexidina
Bispiridine – octenidina
Halogeni – iodul, iodoforii, fluorul
Compusi fenolici – listerina, triclosanul, fenolul, timolul, hexilrezorcina
Compusi cuaternari de amoniu – clorura de cetilpiridinium, clorura de benzalcolium,
hexetidina
Extracte vegetale - sanguinaria

DE RETINUT

1. Dintre substantele cu efect antiplaca dovedit, cea mai eficienta ramane digluconatul
de clorhexidina. Clorhexidina prezinta actiune bactericida asupra unui numar mare de
microorganisme gram-pozitive si gram-negative, fungi si mai putin asupra germenilor
microbieni anaerobi. Clorhexidina este un compus cationic ce se leaga la nivelul
cristalului de hidroxoapatita, la pelicula dobandita, la placa dentara si la
polizaharidele extracelulare de la nivelul placii si, nu in ultimul rand, la mucoasele
orale, de unde se elibereaza lent, in forma activa, timp de 12-24 ore. Aceasta calitate
de a se adsorbi selectiv la nivelul tesuturilor de unde se elibereaza lent sub forma
activa, o anumita perioada de timp, se numeste substantivitate. Ea se recomanda a fi
folosita in terapia parodontala dar nu singura, de obicei dupa detartraj si planare
radiculara sau dupa anumite interventii chirurgicale.
Clorhexidina nu reprezinta un inlocuitor al masurilor de control mecanic al placii, dar se
poate utiliza pe termen scurt (2-3 zile) ca „periuta chimica”, dupa interventii chirurgicale
parodontale, cand perierea zonei operate este interzisa.
In apele de gura, clorhexidina se poate folosi la concentratia standard de 0,2% (in Europa)
sau de 0,12% (in USA). Utilizarea apei de gura cu clorhexidina este recomandata dupa 30-60
de minute dupa periajul dentar, deoarece efectele ei pot fi neutralizate de componentele
pastelor de dinti.
Produse comerciale de ape de gura cu clorhexidina : Corsodyl, Plack-out, Lacalut Aktiv,
Lacalut Sensitive, Ondrohexidin, Eludril.
Efectele secundare produse sunt : pierderea temporara a gustului, gustul amar, senzatia de
arsura si uscaciune a gurii, durerea mucozala, colorari tranzitorii ale mucoaselor, dintilor sau
ale restaurarilor protetice, accelerarea descuamarilor epiteliale, cresterea vitezei de formare a
tartrului.

2. O problema generata de folosirea apelor de gura este reprezentata de continutul mare

de alcool (0-27%).
Continutul mare de alcool este periculos mai ales pentru copiii de 2-3 ani. ADA recomanda
continutul maxim de alcool etilic de pana la 5% iar apa de gura sa fie ambalata in sticle
prevazute cu dopuri speciale, greu de desurubat de copilul mic si pe eticheta produsului sa fie
scrise avertismente.
S-a dovedit stiintific legatura certa intre utilizarea regulata a apelor de gura cu alcool etilic cu
concentratie mare, de 25% sau mai mult si incidenta crescuta a cancerului din zona buco-
faringiana. Nu s-a putut stabili daca alcoolul singur e vinovat, dar s-a stabilit ca prezenta lui
favorizeaza dizolvarea si dispersia anumitor substante incriminate in aparitia cancerului.
Apele de gura cu alcool nu se recomanda alcoolicilor si nici acelora carora li se administreaza
anumite medicamente ce reactioneaza advers cu alcoolul, precum metronidazolul.

3. Nu se recomnada ape de gura acide, cu pH sub 5, pacientilor care prezinta multiple

zone de demineralizare, cement radicular expus sau celor care au suportat interventii
chirurgicale parodontale recente.

3. INLOCUITORI AI SALIVEI (SALIVA ARTIFICIALA)

Multi indivizi se plang de gura uscata (xerostomie). Cauzele hiposialiei sunt :

sindromul Sjogren, iradierile in zona cap-gat, administrarea tranchilizantelor (antidepresivele
triciclice) si antihipertensivelor, afectiunile glandelor salivare majore, etc.
Lipsa salivei genereaza mucoase orale uscate, lipsite de confort, care determina
probleme in fonatie, masticatie, deglutitie si favorizeaza aparitia cariilor sau a altor afectiuni
orale.
In asemenea situatii clinice, se incearca stimularea secretiei salivare prin administrare
generala de pilocarpina sau, local, prin folosirea gumelor de mestecat „sugar free” si a
salivelor artificiale. Mucoasele pot fi umectate si prin folosirea frecventa de apa.
Salivele artificiale se comercializeaza sub forma de spray si de gel, pacientul folosindu-
le la nevoie. Cand saliva artificiala este sub forma de spray, ea se pulverizeaza direct pe
mucoase, iar cand este sub forma de gel, produsul se picura in gura (1-2 picaturi) si se
imprastie apoi prin miscarile limbii.
Salivele artificiale contin, de regula, ca substante de baza, fie carboximetilceluloza, fie
mucina. Se prefera cele pe baza de mucina, deoarece proprietatile reologice si de protectie se
apropie cel mai mult de cele ale salivei naturale.
Produse comerciale : Oralbalance, Omni Plaque Fighter Spray, Xero-Lube,
Glandosane, Moi-Stir, Saliva Substitute, Salivart, etc. (Fig. 11)

Fig. 11 – Exemple de salive artificiale sub forma de spray sau gel

Substituentii salivari mai contin : clorura de potasiu, de sodiu, de magneziu si de

calciu, fluorura de sodiu, sorbitol, esenta de lamaie, etc. Salivele artificiale sunt lipsite de
componentele imunitare si de enzimele care se regasesc in mod normal in saliva umana.
 Indicatii :
- Obtinerea confortului in caz de gura uscata
- Realizarea unui film protector pentru dinti si tesuturile orale
- Reducerea halitozei orale, mai ales pe timpul noptii
- Purtatorilor de proteze totale
In cazul pacientilor cu xerostomie se contraindica consumul de sucuri de fructe sau a
bauturilor acidulate. Acestia trebuie sa mai evite consumul produselor cu alcool sau cu
glicerina, care provoaca uscarea mucoasei orale. Cand recomandam saliva artificiala trebuie
sa tinem cont de pH-ul produsului, cele acide putand accentua tendinta cariogena specifica
pacientului cu xerostomie.
Firma GC propune produsul Dry Mouth Gel, fara alcool si zahar, cu un pH neutru, care
mentine confortul oral timp de aproximativ 4 ore. Se foloseste prin aplicare cu degetul curat,
pasta fiind depusa pe suprafetele vestibulare si orale ale dintilor, dar si pe mucoasele orale.
Produsul se indica a fi folosit pe timpul zilei, iar pentru prevenirea cariei dentare recomanda
alte produse ale firmei, MI Paste Plus sau GC Tooth Mousse, de folosit seara la culcare. (Fig.
12)

Fig. 12 – GC Dry Mouth gel, GC MI Paste Plus, GC Tooth Mousse

Salivele artificiale sunt contraindicate pacientilor carora, medical, li se recomanda un

regim alimentar hiposodat.

4. IRIGARILE ORALE sau DUSURILE BUCALE

Irigarea orala reprezinta o metoda terapeutica, care, prin proiectarea unui lichid in jet
continuu sau pulsatil, directionat pe anumite suprafete dentare, la presiuni reglabile,
realizeaza o curatare superioara si, in functie de substanta activa folosita, chiar efecte
terapeutice.
Cu ajutorul irigatoarelor aplicam tintit jeturi de apa simpla sau substante
chimioterapeutice, prin care se favorizeaza controlul placii si se pot genera anumite efecte
terapeutico-profilactice.
Irigatorul oral se mai numeste dus oral / pulverizator / atomizor.

Efecte benefice :

- Reducerea semnelor de gingivita

- Reducerea cantitativa si calitativa a florei microbiene
- Penetrarea la nivelul pungilor parodontale (cand utilizam varful standard si irigarea
supragingivala, solutiile folosite penetreaza punga parodontala doar 2-3 mm; cand
utilizam varfurile speciale si irigarea subgingivala, penetrarea este de 70-90% din
adancimea pungii irigate)
 - Administrarea de agenti antimicrobieni
- Pastrarea unui anumit status parodontal

Contraindicatiile irigarilor orale :

Sunt legate de bacteriemiile produse si de nevoia administrarii antibioterapiei

profilactice.
- Pacienti cu risc la bacteriemie (endocardite, boli reumatismale in antecedente, boli
congenitale de inima, transplant de organe, inclusiv de maduva osoasa, proteze
valvulare, articulare, etc.). In aceste situatii se admit irigarile supragingivale iar cele
subgingivale se vor efectua sub protectie cu antibiotice.
- Pacienti cu gingivite ulcero-necrotice sau cu abcese parodontale
- Pacienti neindemanatici

Pacientii care necesita ingrijiri speciale efectuate cu ajutorul irigatoarelor

supragingivale sunt cei care prezinta :

- Punti dentare si lucrari protetice complexe

- Aparate ortodontice
- Boala parodontala
- Imobilizari intermaxilare si interdentare
- Implanturi dentare
- Diabet zaharat
- Imunosupresie

Jetul irigatorului este tintit direct pe dinte si in spatiul interdentare, in unghi de 90 de

grade cu axul lung al dintelui. Cu cat gingia este mai inflamata, cu atat presiunea utilizata este
mai mica, modalitate prin care se reduce amploarea bacteriemiei. Jetul este proiectat pana la 2
mm de marginea gingivala libera si nu este mentinut pe loc mai mult de 5-6 secunde. (Fig.
13)

Fig. 13 – Irigarea supragingivala

Irigarea subgingivala poate fi recomandata ca supliment la terapia parodontala

nechirurgicala, in principal, dupa efectuarea detartrajului si a planarii radiculare. Ea
realizeaza, prin agentii terapeutici continuti, intreruperea multiplicarii anumitor
microorganisme, constatandu-se ulterior ca revenirea la numarul initial se face dupa cateva
saptamani.
Ariile selectionate pot fi pungi parodontale, furcatii sau implanturi dentare.
Irigarea subgingivala se realizeaza obligatoriu cu varfuri sterile sau de unica folosinta.
Varfurile active folosite pot fi confectionate din : cauciuc moale (permite introducerea
lor 2 mm sub marginea gingivala), plastic (se plaseaza la nivelul marginii gingivale), metal
(chiar ac de seringa cu varf bont, care poate fi introdus chiar pana in fundul pungilor
parodontale).
Solutia antimicrobiana se elibereaza fara presiune, pana cand excesul de lichid incepe
sa reflueze din punga irigata. Irigarea pungilor parodontale se face in 3 puncte dinspre
vestibular si in 3 puncte dinspre oral. (Fig. 14)

Fig. 14 – Irigarea subgingivala

5. GUMELE DE MESTECAT

Folosirea gumelor de mestecat realizeaza :

- Stimularea fluxului salivar – sunt recomandate pacientilor cu xerostomie, se amplifica

actiunea de spalare si deci procesul de autocuratare
- Reducerea retentiilor alimentare cu aproximativ 80% - se favorizeaza curatarea
suprafetelor dentare supraecuatoriale, in principal prin mestecarea gumei, dar si prin
mobilizarea partilor moi periarcadice
- Pe toata perioada de mestecare, secretia salivara si pH-ul salivar se mentin la valori
crescute. Cresterea pH-ului oral se manifesta inclusiv la nivelul suprafetelor dentare
aproximale, aspect realizat prin stimularea fluxului salivar si cresterea cantitatii de
carbonati salivari secretati. Cantitatea de carbonat poate creste chiar de 60 de ori
comparativ cu valorile normale.

Prin asemenea mecanisme, gumele de mestecat realizeaza reduceri ale incidentei cariei
dentare, ale cantitatii de tartru dentar depus cat si ale coloratiilor exogene.
In cazul folosirii gumelor de mestecat cu zahar, se constata o cariogenitate comparabila
cu cea obtinuta prin consumul dropsurilor, o lama continand aproximativ ½ de lingurita de
zahar. Este motivul pentru care s-au realizat gumele „medicinale”, ce contin indulcitori
necariogeni (sugar free) si care aduc pH-ul oral in zone neutre, intr-un interval scurt de timp.
 Gumele de mestecat contin :

- Guma
- Agenti de legare si de umectare (glicerina sau uleiuri vegetale)
- Indulcitori – traditionali (sucroza) sau alternativi (xilitol, sorbitol, manitol, aspartam)
- Aromatizanti – extracte vegetale : menta (stimuleaza in mod deosebit secretia salivara
si demonstreaza rolul jucat de receptorii olfactivi in functionarea reflexului secretor al
salivei), musetel (are calitati antiseptice si digestive), salvie (limiteaza inflamatia
gingivala), mirt (realizeaza un efect calmant asupra leziunilor mucozale acute si
dureroase), scortisoara (prezinta efect bactericid)
- Substante active :
fluoruri (diminueaza capacitatea de metabolizare microbiana a hidratilor de carbon cu
molecula mica)
clorhexidina (intr-o lama exista 20 mg de clorhexidina, guma de mestecat utilizandu-se de 2
ori pe zi. Are aceleasi efecte ca si clatirile cu ape de gura cu clorhexidina 0,2%)
peroxid de carbamida / ureea (ar trebui sa creasca pH-ul oral prin producerea de amoniac,
rezultat prin metabolizarea microbiana a ureei)
fosfat de calciu amorf (produce remineralizarea leziunilor carioase incipiente)
fosfat tricalcic (determina cresteri apreciabile ale pH-ului oral si implicit cresteri ale
concentratiei ionilor de calciu si de fosfat din fluidul bucal)
bicarbonatul de sodiu 5% (nu stimuleaza intr-un mod semnificativ fluxul salivar dar
provoaca o tamponare rapida a pH-ului acid oral. Se indica pacientilor a caror saliva ofera o
capacitate de tamponare redusa)
hexametafosfatul de sodiu (adaugat gumelor de mestecat, in concentratie de 2-3%, realizeaza
o intarziere a depunerilor colorarilor exogene extrinseci)
pirofosfatul de sodiu 1% si tripolifosfatul de sodiu 1% (introduse in gumele de mestecat
reduc depunerile de tartru)
clorura de potasiu (reduce hipersensibilitatea dentinara)

Studiile arata ca gumele de mestecat cu xilitol, prin folosirea lor indelungata, realizeaza

- Reduceri semnificative ale numarului de streptococi S.mutans de la nivelul placii si

din saliva, dar si reduceri ale grosimii si ale aderentei placilor
- Reducerea cantitatii de acid produs, stimuland in acelasi timp procesele de
remineralizare si de vindecare a suprafetelor dentare demineralizate si aceasta datorita
faptului ca xilitolul nu este metabolizat de microorganismele specifice placii dentare
- Cresteri in continutul mineral al salivei stimulate cat si al placii dentare, prin care se
obtin efecte remineralizante

Gumele de mestecat cu xilitol se constituie in parte a planului de tratament profilactic

in cazul pacientilor incadrati in grupul cu risc crescut la carie sau in al acelora cu xerostomie,
cat si in cazul femeilor gravide.
Prin utilizarea lor de 3 ori pe zi se poate obtine o reducere a incidentei cariei dentare
intre 30 si 60%.
In scopul neutralizarii pH-ului produs la incheierea unei mese si prin consum de
alimente bogate in carbohidrati, specialistii recomanda ca, in cazul in care nu este posibila
efectuarea unui periaj dentar, sa se apeleze la folosirea unei gume de mestecat „sugar free”
sau, cand nici acest lucru nu este posibil, sa se clateasca gura simplu, cu apa. Specialistii
indica mestecarea unei lame sau a doua pastile de guma de mestecat fara zahar, timp de
aproximativ 5-20 de minute, la sfarsitul meselor si limitarea folosirii lor la maxim 3 prize pe
zi. (Fig. 15)

Fig. 15 – Exemple de gume de mestecat cu xilitol

Contraindicatiile gumelor de mestecat :

Nu se recomanda pacientilor care prezinta afectiuni gastrice. Utilizarea lor indelungata

poate genera probleme articulare, dar si musculare (sunt astfel contraindicate pacientilor cu
variate afectari la nivelul ATM).
In cazul pacientilor cu reflux gastro-esofagian, sunt studii care sustin ca utilizarea
gumelor de mestecat poate fi favorabila, deoarece, prin stimularea secretiei salivare, se obtine
neutralizarea secretiilor acide si protejarea tesuturilor afectate de aciditate.

6. TERAPIE PARODONTALA NECHIRURGICALA – APLICAREA

LOCALA A PREPARATELOR CARE CONTIN SUBSTANTE
ANTIMICROBIENE CU ELIBERARE LENTA

Succesul terapiei parodontale nechirurgicale poate fi obtinut numai dupa detartraj

subgingival si planare radiculara completa. Astfel, se obtine eliminarea sau reducerea
numarului patogenilor parodontali, favorizandu-se vindecarea si eficienta controlului
infectiei.
Suplimentar, in contextul ingrijirilor parodontale nechirurgicale pot intra si irigarile
profesionale si aplicarea subgingivala a preparatelor antimicrobiene cu eliberare lenta.
Procedurile de ingrijire suplimentara sunt indicate individualizat, pacientul fiind convins de
nevoia aplicarii lor, cat si de obligatia personala de autoingrijire.

Pacientii parodontopati necesita o serie de abordari suplimentare :

- Consiliere pentru renuntarea la fumat

- Terapii de desensibilizare dentara
- Folosirea la domiciliu a substantelor antimicrobiene administrate prin intermediul
apelor de gura, al pastelor de dinti sau al irigarilor orale
- Ingrijirea implanturilor dentare
- In cazul parodontopatilor cu retractie gingivala, se indica administrarea de produse cu
fluor, pentru prevenirea cariei radiculare
- Adaptarea constructiilor stomatologice supraextinse
- Analiza regimului alimentar
- Consilierea persoanelor la care infectia parodontala se constituie in factor de risc,
precum : gravidele, pacientii cu boli cardio-vasculare, cu diabet zaharat, etc.

Aplicarea locala a preparatelor care contin substante medicamentoase cu eliberare lenta

presupune ca medicamentul utilizat sa fie aplicat concentrat la nivelul parodontiului infectat.
In mod obisnuit, microorganismele patogene se localizeaza la nivelul pungilor parodontale
adanci si in tesuturile vecine, unde nu vom obtine rezultate de lunga durata numai prin irigare
subgingivala, efectuata inainte sau dupa detartraj. Cu atat mai putin se influenteaza prin
periere dentara, fie ea si sulculara, cantitativ si calitativ, flora microbiana subgingivala. De
aceea, a fost propusa, suplimentar, o noua forma de tratament local, prin care un medicament
concentrat actioneaza local perioade indelungate de timp, el eliberandu-se lent la nivelul
pungilor parodontale de tratat.

Indicatiile aplicarii locale a medicamentelor cu eliberare lenta sunt :

- Aplicare impreuna cu terapia parodontala initiala

- Tratament suplimentar efectuat cu ocazia reevaluarilor
- In cazul recidivelor
- Peri-implantar
- In caz de abces parodontal
- Pregatitor, inaintea interventiilor chirurgicale

In acest scop se pot utiliza :

- Fibrele cu tetraciclina (Tetracycline Fiber)

- Conurile cu clorhexidina (Chlorhexidine Chip)
- Gelurile cu metronidazol si doxiciclina (Metronidazole Gel, Doxycycline Polymer)
- Pudra cu clorhidrat de minocyclina (Minocycline Gel) (Fig. 16)

Fig. 16 – Terapie parodontala nechirurgicala – aplicarea locala a preparatelor care contin

substante antimicrobiene cu eliberare lenta : fibre cu tetraciclina, conuri cu clorhexidina, gel
cu metronidazol, gel cu doxiciclina, gel cu minocyclina
Link-uri utile :

https://www.youtube.com/watch?v=vhRNgZfzf98 – EXPERIMENT : Toothpaste vs. Acid

https://www.youtube.com/watch?v=8B0tI7cJDLc – Why you should chew gum after eating

https://www.youtube.com/watch?v=YAROr0AQCgk – Bad breath (halitosis), causes, signs

and symptoms, diagnosis and treatment

https://www.youtube.com/watch?v=bNN44eEqLWY – Medency primo diode laser

desensitization

https://www.youtube.com/watch?v=VO2QLPeVqAQ – Desensitizing tooth surfaces using

Brush&Bond or Pain-Free F

https://www.youtube.com/watch?v=yerhzqxWmcw – Causes of sensitive teeth

https://www.youtube.com/watch?v=lBD1kF0LOf8 – Explaining GLUMA desensitizer –

Dentalkart

https://www.youtube.com/watch?v=nb2gpRZ0QYc – Common dental problems : Erosion

https://www.youtube.com/watch?v=HoJfrSOVLGY – Dry mouth – world’s first 8K 3D

medical video

https://www.youtube.com/watch?v=w6CrJLqVBkU – Dry mouth treatment : wet mouth

saliva substitute

https://www.youtube.com/watch?v=2M5JYZmEHI4 – The effectiveness of chlorhexidine in

eludril mouthwash

https://www.youtube.com/watch?v=GZJA9nlTaQA – What is PerioChip?

https://www.youtube.com/watch?v=ZO7Y6l1GQBQ – Subgingival irrigation D4921

https://www.youtube.com/watch?v=U2EAtnD_NfA – Corsodyl mouthwash review

https://www.youtube.com/watch?v=JWTNQslez7o – PerioShield oral health rinse

mechanism of action
 ALIMENTAŢIA CARIOPROFILACTICĂ

Introducerea conceptului de „igienă a alimentaţiei” este motivată de implicarea factorului

alimentar în etiopatogenia cariei dentare.
Deşi nu există o dietă specială care previne în totalitate caria dentară, o alimentaţie greşită,
nesănătoasă, favorizează formarea acesteia. Este foarte greu de intervenit şi de modificat
obiceiurile alimentare ale unei persoane sau ale unei familii, dar prin reducerea consumului
de zahăr în hrana zilnică se poate obţine reducerea semnificativă a morbidităţii prin carie
dentară.
Recomandările OMS privind stilul de viaţă sanogen implică următoarele condiţii:
- mese regulate, cu alimentaţie completă şi complexă din punct de vedere al principiilor
nutritive
- alimente ce conţin celuloză, fibre
- evitarea alimentelor tip „fast food”
- aport scăzut de glucide cu masă moleculară redusă
- ceea ce se consumă între mese să nu conţină în nici un caz zahăr
- limitarea fumatului şi a consumului de alcool
În ceea ce priveşte formarea cariei dentare, hidraţii de carbon fermentabili, cum ar fi
zaharoza, fructoza, maltoza, lactoza, amidonul etc. vor fi descompuse de microorganismele
cariogene.

Argumente în favoarea corelaţiei între creşterea consumului de zahăr şi creşterea

morbidităţii prin carii a populaţiei :

- Pacienţii cu intoleranţă la fructoză prezintă o morbiditate scăzută la caria dentară

- In perioadele de restrişte, în timpul războiului, aportul de produse cu conţinut de zahăr
şi glucide rafinate este redus şi se constată scăderea prevalenţei cariei dentare

Aprecierea cariogenităţii unui aliment este dificilă şi depinde de mai mulţi factori:

a. Tipul hidraţilor de carbon

Zaharoza alimentară modifică grosimea şi compoziţia chimică a plăcii dentare.

Streptococul mutans şi alte tipuri de bacterii folosesc componenţii monozaharidici
(glucoza şi fructoza) şi energia legăturii dizaharidice a zaharozei pentru a sintetiza
polizaharide extracelulare. Acestea cresc grosimea plăcii şi modifică natura chimică a
spaţiului extracelular al plăcii din starea de sol în starea de gel. Starea de gel limitează
difuziunea anumitor ioni. Placa dentară matură, de grosime crescută în stare de gel, permite
dezvoltarea unui mediu acid spre suprafaţa dintelui, la adăpost de sistemele tampon salivare.
Placa dentară care nu intră în contact cu zaharoza este mai subţire şi mai bine tamponată
de sistemele tampon salivare.

b. Cantitatea hidraţilor de carbon

Alimentaţia bogată în zaharoză creşte riscul la carii.

Placa mai groasă apare pe suprafaţa ocluzală a dinţilor, în şanţuri şi fosete, în dreptul
zonelor de contact aproximale interdentare, iar la pacienţii cu igienă orală deficitară în
treimea cervicală a dinţilor, în vecinătatea marginii gingivale libere.
 Când zahărul este substratul metabolizat se formează predominant acidul lactic + acidul
acetic
Când aportul este mai sărac în zaharoză, se formează alţi acizi: acidul propionic, formic,
succinic etc.
Un aport frecvent de zahăr creşte metabolismul bacteriilor cariogene.
La un consum crescut de zahăr se produce acidul lactic (cariogen), în timp ce la un
consum redus de zahăr se produce acid acetic (mai puţin cariogen).

c. Compoziţia chimică (proporţia de grăsimi, proteine)

In prezenţa grăsimilor, placa bacteriană aderă mai greu la suprafeţele dentare  grăsimile
sunt considerate, într-o oarecare măsură, factori de protecţie
Tot în această categorie se numără nucile şi brânza.

d. Proprietăţile fizice (adezivitate, duritate)

Alimentele care necesită o masticaţie intensă contribuie la autocurăţire, stimulează fluxul

salivar şi sunt considerate protective.
Alimentele lipicioase, care aderă la suprafaţa dinţilor, împiedică acţiunea sistemelor
tampon salivare şi prelungesc intervalul de timp pentru neutralizarea pH-ului.
Produsele alimentare ce conţin o combinaţie de zahăr cu amidon rafinat sunt deosebit de
cariogene.

Factorii cu potenţial cariogen, care ţin de fiecare individ în parte, se referă la:

a. Frecvenţa ingestiei

Ori de câte ori bacteriile plăcii bacteriene vin în contact cu alimente ce conţin
monozaharide (glucoză sau fructoză) şi dizaharide (zaharoza, lactoză, maltoză), acestea le
descompun pentru necesităţile metabolice, cu formarea de acizi ca produşi secundari. Dacă
acizii la nivelul plăcii dentare nu sunt neutralizaţi de salivă, se solubilizează cristalele de
apatită ale ţesuturilor dentare adiacente. Astfel are loc demineralizarea.
In plăcile bacteriene cu grosime crescută, pH-ul scade în câteva secunde de la contactul cu
zaharurile alimentare şi se poate menţine la valori scăzute până la 2 ore.
Când pH-ul devine neutru, aceleaşi cristale se pot remineraliza prin utilizarea ionilor de
calciu, fosfaţi şi fluor din salivă. Acest proces se numeşte remineralizare.
Când predomină demineralizarea începe procesul de formare a cariei dentare
 caria dentară este dependentă de balanţa între procesul de remineralizare – demineralizare
şi frecvenţa ingestiei, riscul la carie fiind crescut în condiţiile unui aport frecvent.

b. Ordinea ingestiei

Este important ca la o masă ultimul aliment consumat să nu conţină zahăr  consumarea

unei felii de brânză la sfârşitul unei mese poate fi considerată benefică.
In situaţiile în care după masă nu sunt condiţii de periaj dentar, se recomandă mestecarea
pentru aproximativ 5 minute a unei lame (sau 2 pastile) de gumă de mestecat fără zahăr.

c. Rata clearance-ului oral

= eliminarea pe unitatea de timp din cavitatea orală

 Hidraţii de carbon complecşi (ex. fructele şi legumele) sunt mai puţin cariogeni deoarece
părăsesc cavitatea orală înainte de a fi transformaţi în zaharuri simple

d. Fluxul salivar

Fluxul salivar crescut contribuie la revenirea pH-ului la valori neutre relativ repede.
Xerostomia favorizează creşterea incidenţei cariei dentare (în anumite situaţii se
recomandă saliva artificială).
Dacă un aliment stimulează fluxul salivar, acel aliment este considerat mai puţin cariogen.
Fluxul salivar are 2 funcţii:
- accelerează eliminarea alimentului din cavitatea orală (clearance)
- este o sursă de fluor, care creşte rezistenţa dintelui şi favorizează remineralizarea

e. Poziţia dinţilor

→ înghesuiţi sau cu treme (igiena orala este ingreunata de prezenta anomaliilor dento-
maxilare de tipul dizarmoniei dento-maxilare cu inghesuire)

Recomandările medicului stomatolog sau ale asistentei de profilaxie cu privire la igiena

alimentaţiei

- reducerea cantităţii de hidraţi de carbon cu masă moleculară mică, în special zaharoza,

în cadrul alimentaţiei
- reducerea frecvenţei glucidelor (cu masă moleculară mică) între mese
- DA pentru alimentele care conţin fibre celulozice
- NU pentru alimentele cariogene: dulciurile, ciocolata, îngheţata, mierea, marmelada,
conservele cu fructe, fructe uscate, alte dulciuri lipicioase, pentru că rata de clearance
este îndelungată
- cunoaşterea şi evitarea alimentelor care conţin zahăr sub formă mascată
- între mese se recomandă: lapte şi produse lactate (iaurt, brânză de vaci), fructe,
legume, sucuri, nuci, atâta timp cât aceste produse nu sunt suplimentate cu zahăr. Se
recomandă brânzeturile naturale deoarece ele conţin minerale şi vitamine
- la sfârşitul unei mese să se consume un fruct sau legume proaspete: ţelină, morcov,
măr sau portocală, care curăţă îndepărtând o parte din depozitele moi rezultate după
masă
- gumele de mestecat fără zahăr, după masă, pot fi de folos. Se evită guma de mestecat
cu zahăr (fiecare lamă de gumă conţine o jumătate de linguriţă de zahăr).

Stabilirea periclitării structurilor dentare prin alimentaţie

Cariogenitatea alimentelor depinde în primul rând de conţinutul în glucide cu masă

moleculară redusă, uşor fermentabile. În aceste cazuri se produc acizi organici de către
bacteriile din placa dentară.
Există, de asemenea, alimente cu conţinut în acizi care pot duce la leziuni dentare
(eroziuni) prin demineralizarea directă a suprafeţei dentare.
Frecvenţa şi intervalul de timp cat este prezent alimentul în cavitatea orală este importantă
pentru a permite salivei să-şi exercite efectul tampon şi să contribuie la remineralizarea
leziunilor din smalţ.
 Sucurile de fructe, preparatele de vitamine şi altele, considerate a fi alimente sănătoase,
pot favoriza în consum excesiv eroziuni.

Exemple de băuturi cu valori scăzute ale pH-ului, care pot cauza eroziuni dentare:
- suc de lămâie → pH = 2
- suc de portocale → pH = 3,5
- cola → pH = 3,5
- apă minerală cu mult acid carbonic → pH = 5,2
- apă minerală cu puţin acid carbonic → pH = 6,3

Recomandările medicului stomatolog privind igiena alimentaţiei:

- scăderea aportului de zahăr între mese şi înlocuirea lui cu produse necariogene (fără
zahăr sau cu îndulcitori necariogeni)
- recomandări specifice pentru gravide
- la copiii mici, sugari – ingestia frecventă de băuturi şi alimente, mai ales în biberon,
duce la apariţia cariei de biberon (distrucţia rapidă a dinţilor temporari); chiar şi
aportul frecvent de lapte sau sucuri de fructe în biberon, mai ales în timpul nopţii,
conduce la asemenea carii
- în cazul eroziunii, se atrage atenţia asupra rolului băuturilor acidulate, răcoritoare,
citrice, alimente acide, preparate cu vitamine, medicamente. Se va recomanda un
periaj mai puţin abraziv.

Determinarea valorii pH-ului la nivelul plăcii bacteriene

Se determină potenţialul cariogen al alimentelor prin măsurarea pH-ului plăcii după

ingestie, inclusiv băuturi.
Dacă pH-ul plăcii scade după ingestia unui aliment, atunci el este catalogat potenţial
cariogen.
Dacă pH-ul plăcii interdentare nu scade sub 5,7 în 30 de minute după ingestie, alimentul
respectiv este considerat a fi carioprotector.
Termenul de cariogenitate relativă descrie cât de puternic sau slab cariogen este un
aliment.
Revenirea pH-ului la normal durează pentru pacientul obişnuit 20 de minute, iar pentru
pacientul cu risc crescut la carie poate dura câteva ore.
Un flux salivar crescut poate contribui la revenirea pH-ului la valori neutre relativ repede,
dar retenţionarea unui aliment lipicios poate întârzia creşterea pH-ului până când alimentul se
solubilizează sau se îndepărtează de pe suprafaţa dentară.

Îndulcitorii necariogeni

- îndulcitori calorici (polizaharizi cu grupare alcool)  xilitol, sorbitol, manitol

- îndulcitori acalorici  zaharină, cyclamat, aspartam

Există controverse privind periclitarea stării generale a sănătăţii. Astfel, în USA,

cyclamatul nu se mai foloseşte.
 Îndulcitorii calorici (necariogeni)

a. Xylitolul

- se găseşte în fructele de pădure, banane, legume (andive)

- industrial se extrage din lemn, cum ar fi mesteacănul
- este parţial absorbit în tubul digestiv, de aceea, la un consum mai mare de 50 g/zi la
adulţi şi de 30 g/zi la copii provoacă diaree
- este un îndulcitor necariogen având chiar efecte anticariogene
- poate fi utilizat şi la prepararea mâncării, coacere, înlocuind zahărul din alimentaţie
- guma de mestecat care conţine xylitol are proprietăţi carioprofilactice datorită creşterii
fluxului salivar şi faptului că streptococcus mutans şi alte bacterii nu descompun
xylitolul şi nu îl pot metaboliza

b. Sorbitolul

- se găseşte în componenţa multor plante

- se obţine industrial prin hidrogenarea catalitică a glucozei
- puterea de îndulcire este jumătate din cea a glucozei
- se absoarbe încet şi incomplet în tractul digestiv provocând la un aport frecvent diaree
- este puţin metabolizat de tulpinile de streptococ mutans rezultând o scădere redusă a
pH-ului, motiv pentru care dulciurile îndulcite cu sorbitol sunt considerate
carioprotective

c. Manitolul

- rezultă prin înlocuirea funcţiei aldehidă de la maltoză cu o funcţie alcool

Guma de mestecat fără zahăr

La două ore după masă, în absenţa periajului dentar, la nivelul plăcii aproximale se
constată un pH scăzut.
Consecutiv stimulării fluxului salivar prin mestecarea gumei de mestecat, concentraţia
sistemelor tampon carbonate salivare poate creşte până la de 60 de ori.
Mestecarea a două pastile de gumă de mestecat fără zahăr după masă timp de 20 de
minute este suficient pentru a aduce pH-ul la valori normale.
Se recomandă limitarea numărului tabletelor de gumă la 3 x 2/zi, respectiv 3 lame/zi.

Guma de mestecat cu zahăr

Nu este benefică deoarece o lamă de gumă cu zahăr conţine o jumătate de linguriţă de

zahăr.

Mestecarea gumei micşorează depozitele alimentare cu 80% şi aderenţa plăcii.

Gumele de mestecat fără zahăr pot conţine îndulcitori (xilitol, manitol, sorbitol), fluor,
clorhexidină sau chiar uree.

Xilitolul
- este considerat carioprofilactic deoarece nu poate fi metabolizat de majoritatea
microorganismelor cariogene
 - gumele de mestecat care conţin xilitol contribuie la creşterea pH-ului plăcii dentare
precum şi a salivei şi la scăderea numărului de streptococi
- are efect în procesul de remineralizare a dinţilor, deci are calităţi de inhibare a cariei
dentare
- folosirea îndelungată a gumei cu xilitol reduce numărul de streptococi mutans în placă
şi salivă, stimulează remineralizarea leziunilor carioase incipiente, reduce potenţialul
acidogenic al plăcii dentare, reduce aderenţa plăcii dentare, creşte conţinutul mineral
al plăcii dentare
Folosirea gumei de mestecat cu xilitol reprezintă o parte a tratamentului carioprofilactic al
pacienţilor cu risc de carie sau pacienţilor cu xerostomie. De asemenea se recomandă la
viitoarele mame în cadrul profilaxiei la gravide.
Nu s-au semnalat modificări adaptative ale germenilor la xilitol.
În scop carioprofilactic se recomandă mestecarea gumei cu xilitol între 3-20 minute după
masă. Se îndepărtează guma după dispariţia gustului dulce. Se recomandă maxim 6 x 1 tb/zi.

Sorbitolul
- singur sau în combinaţie cu manitolul este lent metabolizat de microorganismele
plăcii dentare. Se obţine o scădere redusă a pH-ului plăcii, fără a ajunge la pH critic
de demineralizare
- gumele de mestecat cu sorbitol sunt considerate carioprotective dacă sunt folosite în
cantităţi normale. La o utilizare excesivă se poate ajunge chiar la creşterea nivelelor
de streptococ mutans. Folosirea timp de 12 săptămâni a gumelor de mestecat cu
sorbitol duce la formarea unei plăci mai adaptate formării de acizi din sorbitol. Efectul
de adaptare persistă până la 12 săptămâni de la sistarea utilizării gumei cu sorbitol.

Utilizarea excesivă a gumei de mestecat cu xilitol cauzează o scădere semnificativă a

streptococului mutans  superioritatea gumelor cu xilitol.

Fluorul
Adaptarea bacteriilor şi dezvoltarea unei rezistenţe la fluor permite supravieţuirea şi
creşterea microorganismelor plăcii dentare în condiţiile cavităţii orale expuse la aplicaţii
frecvente de preparate cu fluor. Partea pozitivă a acestei adaptări este că are loc diminuarea
capacităţii de a metaboliza hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă.
Astfel, scăderea pH-ului după aportul de hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă este
mai puţin importantă şi de mai scurtă durată.

Clorhexidina
Eficienţa gumelor de mestecat ce conţin clorhexidină în scăderea creşterii plăcii dentare
este similară cu apele de gură ce conţin clorhexidină.

Ureea
Eficienţa gumelor de mestecat care conţin uree contribuie la neutralizarea acizilor din
placa dentară prin eliberarea de amoniac.

Bicarbonatul de sodiu
Aceste gume de mestecat ridică valorile pH-ului mai repede decât gumele fără bicarbonat
de sodiu  se pot recomanda în situaţiile unei capacităţi reduse de tamponare a salivei.
 SALIVA, FACTOR DE PROTECŢIE LOCALĂ

Mijloacele locale care asigură actul natural al igienei orale sunt:

- secreţia salivară
- actul masticaţiei
- elementele locale de apărare: hormonul paratiroidian, imunoglobulinele salivare,
descuamaţia mucoasei orale

Saliva este un factor de protecţia locală prin:

- funcţia de remineralizare
- capacitatea de tamponare
- pH
- flux

Saliva este un factor de protecţie locală deoarece este mediul în care se scaldă dinţii în
permanenţă. Este o soluţie suprasaturată de ioni de calciu şi fosfaţi, precum şi concentraţii
scăzute de ioni de fluor.

La nivelul cavităţii orale, saliva îndeplineşte următoarele funcţii:

- funcţia de spălare
- funcţia tampon
- funcţia de remineralizare
- funcţia antibacteriană
- funcţia emunctorială cu rol în digestia primară.

Funcţia de remineralizare

Saliva prezintă calităţi protective prin prezenţa ionilor de calciu şi fosfaţi în soluţie
suprasaturată. Aceşti ioni contribuie la inhibarea demineralizării şi facilitarea remineralizării.
În timpul stimulării secreţiei salivare are loc o creştere a pH-ului salivar care poate atinge
valori de pH = 8,3.
Se formează un complex glicoproteinic  FOSFAT CALCIC care se încorporează în
placa dentară.
FOSFATUL DE CALCIU este foarte solubil, fiind de 8-10 ori mai solubil decât
FOSFATUL CALCIC de la nivelul dintelui. Reprezintă prin urmare o sursă de ioni pentru
remineralizarea ţesuturilor dentare decalcifiate şi pentru creşterea concentraţiei acestor ioni în
fluidul plăcii, de unde se poate preveni demineralizarea dentară.
FOSFATUL CALCIC creşte capacitatea de tamponare a plăcii dentare permiţând
neutralizarea acizilor în acelaşi timp în care ionii de calciu şi fosfor sunt eliberaţi pentru a fi
redirecţionaţi în zonele în care dintele a suferit pierderi minerale.
Conţinutul salivar în fluor este redus: 1,6 mol/litru (0,03 micrograme/ml), dar contribuie
la remineralizarea dintelui şi favorizează formarea de fluorapatită. Concentraţia lui va trebui
suplimentată prin aport exogen (ape de gură, paste de dinţi, geluri fluorurate).

Funcţia de tamponare

Conferă calităţi protective deosebite salivei, printre care cea mai importantă este
neutralizarea acidităţii locale rezultate din metabolismul bacterian.
 Se datorează sistemelor tampon salivare (bicarbonaţi şi fosfaţi) şi diluării şi eliminării
acizilor din cavitatea orală (clearance).
O capacitate tampon scăzută prezintă pericol crescut pentru acţiunea directă a acizilor din
alimentaţie care poate duce rapid la eroziuni dentare. De asemenea, favorizează o
carioreceptivitate crescută, deoarece acidul produs de streptococul mutans nu este suficient
tamponat, neutralizat. Fiecare atac acid, chiar în timpul meselor principale, duce la persistenţa
unui pH critic pe o perioadă mai lungă de timp, pH sub 5,4 care favorizează demineralizarea.
Capacitatea tampon scăzută şi pH-ul scăzut sunt consecinţa unui consum frecvent de
produse cu conţinut în zahăr uşor fermentabil. La un consum crescut de hidraţi de carbon,
streptococul mutans produce acid lactic care contribuie la acidifierea mediului înconjurător.
Acesta duce la selectarea lactobacililor, bacterii acido-rezistente.

pH-ul salivar

- valorile normale = 5,6 - 7,6

Saliva conţine molecule care contribuie la creşterea pH-ului salivar: UREEA şi SIALINA
(care conţine lizina şi arginina). Consecutiv hidrolizei acestor componenţi survine creşterea
pH-ului salivar.
Determinarea pH-ului salivar poate fi un indicator al anumitor afecţiuni, de exemplu
diabetul zaharat, sau obiceiuri negative, fumatul abuziv.
Uneori se constată o reducere a pH-ului salivar de repaus, fără a fi însoţită de flux salivar
redus. Cauza nu poate fi întotdeauna depistată, iar aceşti pacienţi se găsesc şi în categoria
celor cu risc la carie dentară.

- pH-ul critic pentru fluorapatită este de 4,5  fluorapatita nu se poate solubiliza la un

pH peste 4,5.
- pH-ul critic pentru hidroxiapatită este de 5,5.

Scăderea pH-ului local la nivelul interfeţei placă – dinte are loc consecutiv metabolismului
plăcii. La pacienţii carioactivi, pH-ul rămâne sub pH-ul critic (sub 5,5) timp de 20-50 minute,
consecutiv unei singure expuneri la zaharoză.

Sub pH-ul critic de 5,5 dintele pierde ionii de calciu şi fosfaţi din placa dentară.
La un pH de 3,0 sau 4,0 suprafaţa dintelui este gravată şi devine rugoasă.
La pH de 5,0 suprafaţa rămâne intactă, în timp ce la subsuprafaţă se pierd săruri minerale.

Această demineralizare de la nivelul smalţului favorizează apariţia cariei incipiente şi se

caracterizează printr-o suprafaţă intactă şi subsuprafaţa poroasă, demineralizată. O
caracteristică a cariilor incipiente sunt suprafeţele intacte care devin cretoase la uscare.

Fluxul salivar

Determinarea fluxului salivar de repaus şi a fluxului salivar stimulat (provocat) este

relevantă în condiţiile în care este mult redus, aşa cum se întâmplă în xerostomie sau în
oligosialie.
 Modalităţi de cuantificare a fluxului salivar

→ cu guma de mestecat neutră

Pentru determinare se folosesc : un cilindru gradat (de 10 ml), o pâlnie de sticlă, un

cronometru.
Imediat după ce pacientul începe să mestece guma de mestecat, prima secreţie salivară o
va scuipa în scuipătoare. Apoi se începe cronometrarea şi pacientul elimină salivă din 30 în
30 de secunde în cilindrul gradat prin intermediul pâlniei de sticlă. După 5 minute (în caz de
flux salivar crescut mai repede, în caz de flux salivar scăzut mai târziu) pacientul elimină
ultima parte de salivă secretată. Condiţiile de cuantificare trebuie să excludă condiţii de
stress, emoţie sau tensiune. Se începe de obicei la aproximativ 2 ore de la ultima masă, cel
mai bine înainte de periajul dentar şi de micul dejun.
→ mestecarea timp de 5 minute a unei bucăţi de parafină (după acelaşi protocol).

Valorile fluxului salivar sunt:

NORMAL:
- repaus = 0,3 ml/min
- provocat (stimulat) = 1,5-2,5 ml/min.

OLIGOSIALIE: provocat (stimulat) = 0,7 ml/min.

XEROSTOMIE = provocat (stimulat) = 0,1 ml/min.

Fluxul salivar crescut are efect carioprofilactic. Consecutiv stimulării, concentraţia

sistemelor tampon carbonate salivare poate creşte până la de 60 de ori.
Fluxul salivar redus (oligosialie sau xerostomie) reprezintă un factor de risc crescut la
carie. Astfel, se constată:
→ diminuarea funcţiei de autocurăţire, formarea de placă bacteriană, perturbarea clearance-
ului zahărului şi acizilor
→ sistemele tampon salivare nu sunt eficiente în măsură suficientă
→ aportul de minerale necesare remineralizării este diminuat.

Factori ce diminuă cantitatea de salivă secretată :

- medicamente – antihipertensive, antiparkinsoniene, diuretice, marijuana, citostatice

- anxietate – tulburări emoţionale severe, stress prelungit
- afecţiuni medicale – diabet, malnutriţie, infecţia glandelor salivare, obstrucţia
glandelor salivare, iradierea zonei cervicale şi latero-cervicale, sindromul Sjögren,
intervenţii chirurgicale la nivelul glandelor salivare, afecţiuni reumatice, deshidratare,
AIDS, hipertensiune, afecţiuni neurologice
- stări fiziologice – în timpul somnului.

Se cunosc peste 430 de substanţe medicamentoase care diminuă cantitatea de salivă

secretată. Este bine să se recunoască oligosialia (rata secreţiei salivare este 0,7 ml/min),
respectiv xerostomia (rata secreţiei salivare este 0,1 ml/min) deoarece prezenţa lor
favorizează carioreceptivitatea.
 Pacienţii cu oligosialie caută un confort în consumarea de dulciuri, băuturi îndulcite,
acidulate, care depăşesc adesea capacitatea de tamponare a salivei. Este bine să se ţină cont
de acest aspect şi să se conceapă un plan de profilaxie individualizat.

În situaţia unui flux salivar sub 0,7 ml/min se pot face următoarele recomandări:

→ saliva artificială ca stimulent salivar.

Are compoziţia (electroliţi) şi vâscozitatea similară salivei normale. Trebuie avută grijă la
compoziţia stimulenţilor salivari care conţin acid citric, cu efecte de reducere a pH-ului
intraoral.
→ guma de mestecat fără zahăr
Are efect carioprofilactic şi stimulează reflex secreţia salivară.
→ recomandarea unor alimente care favorizează o masticaţie viguroasă
→ oferirea unei medicaţii alternative, dacă este posibil şi doar în colaborare cu medicul de
medicină generală

Link-uri utile :

https://www.youtube.com/watch?v=nWrd0g6D1Ys - Saliva Check Buffer Test

Demonstration

https://www.youtube.com/watch?v=gG717H8n6HM - Risk Diagnosis with Plaque Indicator

Kit

https://www.youtube.com/watch?v=IVyQADF13T4 - Nutrition| Diet| Stephens Curve

https://www.youtube.com/watch?v=wSrRwKsr1Zg - SNACK DIP MODEL - STEPHAN

CURVE
 CREŞTEREA REZISTENŢEI ŢESUTURILOR DENTARE
FAŢĂ DE ATACUL CARIOS

Administrarea de fluor ocupă un loc central în profilaxia cariei dentare.

Fluorul se poate administra pe cale generală şi prin aplicaţii topice pe dinţi.
Nu se poate face o separaţie distinctă intre efectul fluorului administrat pe cale generală şi
cel administrat pe cale locală.
Prin fluorizarea sistemică se influenţează formarea preeruptivă şi maturarea smalţului
dentar. Tot aceasta acţionează prin salivă asupra dinţilor recent erupţi, având astfel un efect
topic. În acelaşi timp, aplicaţiile topice pot avea efect sistemic dacă produsele de fluor sunt
înghiţite.
Acţiunea principală a produselor cu fluor este de a influenţa procesul de mineralizare la
nivelul suprafeţelor dentare.

FLUORIZAREA SISTEMICĂ

Fluorizarea pe cale sistemică prezintă eficienţa cea mai mare pe suprafeţele netede ale
dinţilor, apoi pe zonele aproximale.
Concentraţia cea mai scăzută se află la nivelul suprafeţelor ocluzale, în fosete şi şanţuri
(sub 40%).
Efectul preeruptiv al fluorizării sistemice are eficienţă mai redusă decât protecţia
posteruptivă impotriva cariei prin măsuri de fluorizare locală.
Se pare că administrarea fluorului pe cale sistemică prezintă şi un efect topic deoarece
fluorul este prezent în salivă, mediul în care se scaldă dinţii.
Mai demult se considera că aportul preeruptiv de fluor şi înglobarea acestuia în smalţul
dentar este decisiv pentru efectul carioprotector al fluorului. Astăzi se cunoaşte faptul că
efectul posteruptiv, efectul topic, local, al fluorului, joacă un rol mult mai important. Doar
10% dintre ionii hidroxil ai apatitei sunt substituiţi cu ioni de fluor preeruptiv. Prin urmare,
formarea fluorapatitei în timpul formării dentare contribuie doar într-o mică măsură la
inhibiţia cariei prin aport de fluor.

Acţiunea fluorului pe cale generală :

→ rezultatele cele mai spectaculoase în reducerea cariei dentare s-au semnalat odată cu
fluorizarea apei potabile
→ fluorul se găseşte şi în anumite alimente, în pastele de dinţi, soluţii de clătiri orale şi în
produsele de aplicaţii topice

Sursele de fluor :

→ fluorul este un halogen electronegativ care nu se găseşte liber în natură datorită unei
reactivităţi chimice foarte mari. El se găseşte sub formă de FLUORURI.

Sursele naturale de fluor :

→ solul, apele naturale, particulele atmosferice, majoritatea alimentelor

 Alimente cu conţinut ridicat în fluor :

→ peşte, lapte de cocos, ficat de oaie, ficat de vită, carne de miel, unt, brânză

Continutul in fluor al alimentelor de origine vegetala (in mg/kg de materie uscata)

Ceai 0,2-1,7 Mar 2,0

Faina 0,3-1,3 Ananas 0,9
Paine 0,5-1,0 Banane 0,6
Orez 0,5-0,7 Cirese 0,6
Paste fainoase 0,8-1,1 Castane 1,4
Morcovi, spanac 1,0-8,0 Capsuni 0,2
Varza 1,2-3,4 Alune 0,3
Fasole 1,0-2,0 Nuci 7,8
Cartofi (suprafata) 2,7-7,0 Struguri 0,6
Cartofi (pulpa) 0,8-1,3 Zahar 0,3
Rosii 1,0-2,4 Miere 1,3
Salata verde 5,6-6,7 Cacao 0,5-2,0
Ciuperci 0,2-1,0 Cafea 0,2-1,6
Ceai 120-190

Continutul in fluor al alimentelor de origine animala (in mg/kg de materie uscata)

Miel 1,2 Ton 0,6-1,0

Vitel 0,8-0,9 Sardele 1,8
Muschi vita 1,2-2,0 Scoici 0,6-1,5
Ficat vita 0,8-5,8 Lapte 0,1-0,7
Muschi porc 0,8 Unt 1,5
Ficat batal 3,5 branza 1,6

Concentraţia fluorului în alimentele de origine vegetală şi animală este legată de

concentraţia acestuia în solul din care provine, precum şi de apa folosită în prepararea
alimentelor (industrială sau casnică).

Mecanismul cariostatic al fluorului aplicat local :

- asupra substanţei dentare

- scăderea solubilităţii smalţului la atacul acid → prin formarea de

FLUORAPATITĂ
- are loc înglobarea ionilor de fluor în structura smalţului, îmbunătăţirea cristalinităţii
şi substituirea cu ioni de OH (hidroxil)
- s-a constatat că doar 10% din ionii hidroxil sunt substituiţi în perioada preeruptivă
 formarea de fluorapatită în timpul dezvoltării preeruptive a dinţilor contribuie într-o
măsură mai mică la efectul cariostatic
- o mare parte a fluorului existent în şi pe smalţul dentar se datorează mineralizării
posteruptive a smalţului şi prin aplicaţii locale de fluor
 - creşterea proporţiei de fluorapatită la nivelul suprafeţei smalţului creşte rezistenţa
faţă de atacurile acide
- fluorapatita este de 10 ori mai puţin solubilă decât hidroxiapatita
- pH-ul critic pentru dizolvarea cristalelor de fluorapatită este de 4,5
- inhibarea demineralizării, respectiv stimularea remineralizării reprezintă un efect
important al fluorului

→ contribuie la scurtarea perioadelor de demineralizare, deoarece mineralele reprecipită mai

repede
→ ionii de fluor intervin şi în procesul de remineralizare.
În cadrul remineralizării se formează cristaliţi noi, care, în prezenţa ionilor de fluor, sunt
mai mari şi mai stabili decât cristaliţii iniţiali. Astfel se formează din nou fluorapatită.
Leziunile cu suprafaţă remineralizată prezintă o rezistenţă crescută la atacul carios.
Factorii care favorizează remineralizarea sunt concentraţiile crescute de Ca2+, PO4-; pH
crescut şi prezenţa ionilor de fluor.

- asupra leziunii carioase stabilizate

→ contribuie la remineralizarea cariei de smalţ incipiente

→ remineralizează parţial dentina cariată astfel încât se încetineşte procesul carios sau are loc
oprirea în evoluţie a procesului carios
→ remineralizează leziunile la nivelul suprafeţelor radiculare astfel încât nu se mai impune
restaurarea leziunii prin obturaţie

- asupra plăcii bacteriene

→ modifică aderenţa bacteriilor, creşterea şi metabolismul bacteriilor din placa dentară

→ inhibă creşterea diferitelor microorganisme ale plăcii dentare
Adaptarea bacteriilor şi dezvoltarea unui rezistenţe la fluor le permite supravieţuirea şi
creşterea în condiţiile cavităţii orale la aplicaţii frecvente de preparate cu fluor. Partea
pozitivă este că se modifică metabolismul în sensul diminuării capacităţii de a metaboliza
hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă.
Astfel, scăderea pH-ul după un aport de hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă este
mai puţin importantă şi de mai scurtă durată.
Prin aplicaţii de preparate de fluor, streptococii şi lactobacilii nu se mai înmulţesc în
măsură aşa de mare. De asemenea, acestea influenţează metabolismul bacteriilor plăcii
dentare.

Efectul carioprofilactic al concentraţiilor de fluor

→ CONCENTRAŢII CRESCUTE DE PREPARATE DE FLUOR (ex.: lacuri, geluri)

favorizează remineralizarea periferiei leziunii, deoarece fluorul se depozitează ca
FLUORURĂ DE CALCIU pe suprafaţa smalţului şi astupă porii pentru difuziunea
mineralelor salivare.
Se obţine o remineralizare accentuată a suprafeţei leziunii smalţului, fără a permite
penetrarea ionului de fluor în zona de subsuprafaţă a leziunii, într-o primă etapă.
Are loc o difuziune de fluoruri în profunzimea leziunii eşalonată pe o perioadă mai lungă
de timp, cu depozitarea consecutivă de săruri minerale şi în aceste zone.
 La pacienţii carioactivi, fluorura de calciu este pierdută rapid în mediu puternic acid,
caracteristic acestor pacienţi şi impune reaplicarea de preparate mai frecvent pentru a fi
eficiente.

→ CONCENTRAŢII SCĂZUTE DE PREPARATE CU FLUOR favorizează in vitro

remineralizarea la nivelul corpului leziunii.
Studiile in vivo (fluorizarea apei potabile) nu au evidenţiat remineralizarea completă a
leziunilor iniţiale.
Cea mai eficientă inhibare a cariei dentare are loc prin contactul frecvent, zilnic, al
suprafeţei smalţului cu concentraţii scăzute de ioni de fluor, care inhibă demineralizarea şi
stimulează remineralizarea.
Nivelul optim pentru a atinge acest deziderat variază pentru fiecare persoană, în funcţie de
nivelul ionilor acizi prezenţi şi în relaţie cu agenţii protectori de echilibru.

Eficienţa cariostatică a preparatelor cu fluor

→ nu este identică pentru toate suprafeţele dentare

Suprafeţele netede, accesibile, sunt mai bine protejate decât suprafeţele aproximale.
Suprafeţele ocluzale sunt cel mai puţin protejate de aplicaţii locale.
Spre deosebire de fluorul din apă, care este absorbit rapid şi în totalitate, florul din
alimente trece mai greu de bariera gastro-intestinală.

Sursele terapeutice de fluor

→ apa potabilă, sarea de bucătărie, laptele, produsele de igienă orală, tabletele de fluor

Fluorul pătrunde în organism pe cale sistemică (generală) atunci când este inclus în apa
potabilă, în băuturi îndulcite sau ca şi supliment în alimente sau tablete.
Circuitul fluorului în organism: este absorbit prin tubul gastro-intestinal, trece în sânge, de
unde se distribuie în tot organismul. Majoritatea fluorurii neeliminate se depune în oase şi
ţesuturile dure, ca de exemplu dinţii.

Fluorizarea apei potabile poate fi naturală sau artificială.

Fluorizarea artificială a apei se face la o concentraţie optimă de 1 mg F/l apă (0,7-1,2
ppm/l).
Fluorizarea apei potabile reprezintă cea mai eficientă şi mai ieftină măsură de sănătate
publică în ceea ce priveşte prevenirea cariei dentare şi profilaxia sănătăţii orale pe toată
durata vieţii unui individ. Oferă protecţie faţă de caria dentară cu localizare coronara şi caria
radiculară.

Fluorizarea sării de bucătărie

→ 200 mg fluorură de sodiu la 1 kg sare de bucătărie  4 g sare/zi corespunde la 1 mg F
Este o măsură de prevenţie economică şi eficientă.

Fluorizarea laptelui = altă variantă de fluorizare sistemică.

Nu este foarte răspândită, eficienţa ei fiind dependentă de obiceiurile alimentare ale
individului, respectiv de cantitatea de lapte consumată zilnic.
 Suplimentarea de fluor prin tablete
 este condiţionată de o bună colaborare, deci nu poate fi considerată o măsură de tratament
în masă
→ favorizează o reducere de 28-61% a incidentei cariei dentare
→ administrarea la copii, se recomandă, începând de la vârsta de 6 luni până la 16 ani, în
special pentru copiii care trăiesc în zone cu apă potabila nefluorizată (artificial sau natural).

NU SE VOR UTILIZA DOUĂ SURSE DE FLUORIZARE SISTEMICĂ !!!

Recomandările ADA privind suplimentarea cu fluor:

Vârsta Nivelul ionului de fluor în apa potabilă (PPM)

 0,3 ppm 0,3-0,7 ppm  0,7 ppm
De la naştere Nu se administrează Nu se administrează Nu se administrează
până la 6 luni
6 luni – 3 ani 0,25 mg/zi Nu se administrează Nu se administrează
3 – 6 ani 0,50 mg/zi 0,25 mg/zi Nu se administrează
6 – 16 ani 1,0 mg/zi 0,50 mg/zi Nu se administrează

Pentru regiunile cu clima temperata si cand concentratia fluorului din apa potabila nu
depaseste 0,4 ppm F, tabletele se mai pot indica astfel :

- de la nastere pana la 10 kg greutate – 0,25 mg F

- pentru o greutate de 10-15 kg – 0,50 mg F
- pentru o greutate de 15-20 kg – 0,75 mg F
- peste 20 kg – 1 mg F

Produse comerciale : Concadent, Zymafluor, Fluoretten

Recomandari privind administrarea tabletelor de fluor (ex. Zymafluor) - Doza zilnica :

- 0,25 mg pana la 2 ani

- 0,50 mg pana la 4 ani
- 0,75 mg pana la 6 ani
- 1,00 mg pana la 14 ani
 CRESTEREA REZISTENTEI TESUTURILOR DENTARE FATA DE ATACUL
CARIOS

METODE DE FLUORIZARE LOCALA

Ionii de fluor prezenti in mediul salivar exercita o serie de mecanisme cariostatice :

- Se concentreaza in placa bacteriana sub forma de fluorura de calciu si ioni liberi
- Reduc solubilitatea smaltului sub actiunea agentilor acizi
- Reduc tensiunea superficiala la nivelul smaltului si astfel inhiba aderenta microbiana
- Remineralizeaza structurile dure dentare prin precipitarea ionilor minerali din smalt,
cu formarea de straturi acidorezistente de fluorura de calciu sau fluoroapatita, foarte
rezistente la atacul acid
- Altereaza actiunea placii, inhiba enzimele bacteriene si astfel reduc metabolizarea
bacteriana a carbohidratilor, precum si productia polizaharidelor intra si extracelulare

Fluorul acumulat in placa bacteriana sub forma ionilor liberi inhiba in mod direct
demineralizarea. Fluorul legat, in schimb, se elibereaza treptat sub forma de ioni din
complexele de fluorura de calciu, atunci cand placa devine usor acida. Saliva serveste drept
sursa de calciu si fosfat.
Fluorul poate proveni din alimentatie, apa, saliva, constituind un rezervor permanent la
nivelul cavitatii bucale.
Ionii de fluor pot fi aplicati si cu ajutorul produselor fluorurate, care contribuie ulterior
la crearea si mentinerea „rezervorului de fluor” sub forma de fluorura de calciu, pe
suprafetele dentare si in grosimea placii bacteriene.
Datorita dizolvarii lente, precipitatele globulare de fluorura de calciu se stocheaza pe
dinti timp de mai multe zile, de unde se elibereaza treptat, mai ales odata cu scaderea pH-ului
placii.

Fluorizarea topica se poate realiza cu ajutorul :

- Produselor de igiena orala individuale : paste de dinti, geluri cu fluor, ape de gura cu
fluoruri, gume de mestecat cu fluor
- Produselor profesionale : geluri cu fluor, lacuri cu fluor – aplicate profesional prin
badijonare, prin intermediul conformatoarelor sau prin ionoforeza

Studiile realizate sustin eficienta cariopreventiva a fluorului aplicat local, in

concentratii reduse si cu frecventa mare, intrucat fluorurile patrund doar superficial in smalt
si se elimina rapid datorita schimburilor ionice intre smalt si fluidele orale.
In cazul leziunilor carioase incipiente se recomanda aplicarea unor produse cu
concentratie mai mare de fluoruri (5000 ppm), acestea fiind cu peste 30% mai eficiente in
remineralizarea tesutului amelar.
Difuziunea fluorului in placa bacteriana depinde in mare masura de grosimea placii si
durata expunerii la produsele fluorurate. Din acest motiv, se recomanda in prealabil
indepartarea completa a placii bacteriene de pe suprafetele dentare printr-un periaj corect si
mijloacele auxiliare adecvate, pentru a asigura penetrarea optima a fluorului in straturile
superficiale ale smaltului.
 Obiectivele fluorizarii locale sunt :

- Stimularea remineralizarii suprafetelor dentare demineralizate

- Prevenirea cariei dentare
- Desensibilizarea dentinara

Indicatiile fluorizarii locale sunt :

- La dintii permanenti, in primii 2 ani posteruptiv

- La dentatia temporara, cand tratam caria de biberon, fluorizarea locala este permisa
numai dupa varsta de 2 ani
- Cand, clinic, constatam explozii de carii sau multiple zone de demineralizare
- La purtatorii de aparate ortodontice
- La pacientul cu xerostomie (cauzata prin iradieri de cap si gat, sindrom Sjogren,
afectiuni la nivelul glamdelor salivare majore sau aparuta ca efect secundar al
administrarii anumitor medicamente)
- La cei cu supraprotezari
- La pacientii cu suprafete radiculare expuse, atunci cand realizam prevenirea sau
tratarea cariei radiculare
- La pacientul care obtine rezultate modeste in controlul P.D., inclusiv la persoane cu
dizabilitati
- La pacientul cu hipersensibilitate dentinara
- Postdetartraj, de rutina
- Cand in apa potabila nu exista sau exista cantitati reduse de fluor si individul nu
beneficiaza de alte metode de fluorizare generala

Pentru fluorizarea locala profesionala se folosesc in principiu 3 sisteme pe baza de

fluor :

- Fluorura de sodiu
- Fluorura de staniu
- APF – acidulated phosphate fluoride – fluoroortofosfatul acidulat

Fluorura de sodiu APF Fluorura de staniu

Concentratii Solutie 2% Gel sau solutie Solutie 8%
1,23%
Ioni de fluor % 0,91% 1,23% Propusa 1,95%
Ppm F 9,040 ppm 12300 ppm 19360 ppm
Mg F / ml 9,04 12,0 19,36
Eficacitate 29% 28% 32%
Frecventa aplicarilor La 3, 7, 10, 13 ani – Una sau doua pe an Una sau doua pe an
4/an
Gustul Acceptabil Amar, fara arome Astringent
Discoloratii dentare Nu Nu Brun
Reactii gingivale Nu Nu Ocazional
 Fluorura de sodiu :

- este numita si fluorura de sodiu neutra, pH=7

- ea s-a utilizat initial in solutie apoasa 2% si la un continut de 0,91% ioni de fluor sau
9040 ppm F sau 9,04 mgF/ml. Solutia de fluorura de sodiu este stabila timp
indelungat, cand este pastrata in recipiente inchise ermetic. Ea se poate prepara si
extemporaneu, prin dizolvarea a 0,2 g de pudra de NaF in 10 ml apa distilata. Solutia
de NaF prezinta un gust acceptabil, insa produsele comerciale contin de regula
indulcitori si aromatizanti.
- Ea se indica in aplicatii la 3-6 luni, in 4 sau 5 sedinte succesive, programate la interval
de 2-7 zile.
- Substanta aplicata se mentine in contact cu dintele intre 30 secunde si maxim 4
minute.
- Eficienta dovedita este scaderea incidentei cariei cu cca 29%
- La ora actuala, fluorura de sodiu se comercializeaza sub forma de solutie, gel,spuma
si lac

Fluorura de staniu :

- Se utilizeaza in solutii apoase la concentratii de 8%, la pH de 2,4-2,8 si la un continut

de 1,95% ioni de fluor sau 19,36 ppm F sau 19,36 mgF/ml
- Solutia de fluorura de staniu nu este stabila in timp, apar precipitate albe, vizibile, ce
reprezinta particule de hidroxid si apoi oxid de staniu
- Solutia de fluorura de staniu mai prezinta si alte inconveniente : solutia se utilizeaza
doar proaspat preparata, prezinta un gust amar, metalic, astringent si determina
colorari brune, persistente, la nivelul structurilor dentare cariate, demineralizate si nu
numai
- Se indica in aplicatii de 1-2 ori pe an, prin care incidenta cariei dentare se reduce cu
32%
- Este greu acceptata de pacienti datorita dezavantajelor mentionate, chiar daca gustul a
fost imbunatatit prin adaugarea de aromatizanti care-i imbunatatesc si stabilitatea
- Demonstreaza un spectru larg antimicrobian impotriva microorganismelor gram-
pozitive si gram-negative si in particular o buna activitate impotriva streptococului
S.mutans

Fluoroortofosfatul acidulat – APF (acidulated phosphate fluoride) :

- Reprezinta un amestec de fluorura de sodiu 2%, acid fluorhidric 0,34% si acid

ortofosforic 0,98%
- Se comercializeaza sub forma de solutie, gel si spuma, la un continut de 1,23% ioni de
fluor sau 12,3 ppm F sau 12,0 mgF/ml si la un pH de 3-3,5
- Gelul (faza semisolida a unei solutii coloidale) prezinta proprietati tixotropice (adica
devine lichid atunci cand asupra lui se exercita o presiune – stres). El este utilizat de
regula in conformatoare, in aplicatii de 4 minute, de 1-2 ori pe an. Astfel administrat
APF determina o reducere a incidentei cariei de cca 28%.
- Fara aromatizanti prezinta un gust amar
- Nu provoaca discolorari dentare sau iritatii gingivale
- Sunt contraindicate in cazul pacientilor care prezinta : restaurari dentare din portelan,
compozit (deoarece se produc suprafete poroase), obturatii din glass-ionomeri (apar
suprafete poroase), implanturi din titan (creste coroziunea)
 Spuma fluorurata (fluoride foams) :

- A fost introdusa prima data in anul 1993 de catre firma ORAL B

- Ea reprezinta un amestec de aerosoli cu APF 1,23%
- Se aplica prin intermediul conformatoarelor, oferind astfel avantajul reducerii
cantitatii ionilor de fluor cu pastrarea concentratiei substantei
- Rezultatele obtinute in reducerea incidentei cariei sunt identice cu cele din cazul
aplicarii solutiei sau a gelului cu APF (cca 28%)

Regula de baza, dupa care se indica fluorizarile locale profesionale, este ca fiecare
dinte sa beneficieze de fluorizare in maximum 12 luni de la eruptie !
Folosind unul dintre sistemele de fluorizare locala, se obtine o reducere a incidentei
cariei cu 25-35%.

Reguli :

- Aplicarea profesionala a preparatelor cu fluor se face in 4 sedinte succesive, la

interval de 4-7 zile. Urmeaza ca, dupa aplicarile initiale, pacientul sa fie rechemat la
fluorizare locala in functie de cario-receptivitatea de moment, la intervale de 3, 6 sau
12 luni, in mod obisnuit pentru o singura aplicare.
- In cazul pacientului cu cario-activitate redusa, recomandarea este de o singura
aplicare pe an
- Recomandarile sunt de fluorizare a fiecarui dinte nou erupt, cat mai aproape de
momentul eruptiei si obligatoriu in primul an posteruptiv
- In cazul dintilor de lapte recent erupti, se recomanda fluorizari locale cu preparate sub
forma de lac (varnish). Se recomanda ca fluorizarile locale profesionale sa inceapa
dupa varsta de 2 ani, in aplicatii de cel putin 2 ori pe an, pana la varsta de 15 ani.
Dupa 6 ani, preparatul preferat este APF-ul.
- In cazul adultului, se indica utilizarea seriilor de 4 aplicatii, urmate de reveniri la 3, 6
si 12 luni, pentru aplicatii de mentinere a rezultatelor, cand se pot efectua una sau mai
multe aplicatii, in functie de nevoile de moment.

1. Paste de dinti cu fluor

La ora actuala, majoritatea pastelor de dinti cosmetice contin ca elemente cariostatice

substante fluorurate precum : fluorura de sodiu, fluorura stanioasa, aminofluoruri,
monofluorfosfat de sodiu, etc.
Deoarece ingestia repetata a unei cantitati exagerate de fluor poate duce la complicatii
la nivelul tesuturilor dure din organism (fluoroza dentara si osoasa), cantitatea fluorului
continut de pastele de dinti a fost reglementata pe plan mondial. Astfel, concentratia fluorului
din pastele de dinti pentru adulti si copii cu varsta de peste 6 ani nu poate depasi 1500 ppm
(0,15% fluoruri). Aceasta este limita maxima admisa prin consens in tarile U.E. la produsele
cu utilizare individuala, la domiciliu.
Ambalajul pastei de dinti precizeaza concentratia si tipul fluorurii continute.
 Concentratia fluorului din pastele de dinti pentru copii sunt:

Varsta Concentratia Frecventa Cantitatea pastei

fluorului periajului de dinti
6 luni – 2 ani 500 ppm De 2 ori / zi Cat un bob de
mazare
2 – 6 ani 1000 ppm De 2 ori / zi Cat un bob de
mazare
Peste 6 ani 1450 ppm De 2 ori / zi 1 – 2 cm de pasta

Studiile recente au demonstrat ca in concentratii de 250 ppm, sau chiar mai reduse,
eficienta fluorului scade semnificativ.
Studiile arata ca, prin utilizarea pastelor de dinti cu fluor de 2 ori pe zi, timp nelimitat,
se obtine o scadere a incidentei cariei dentare cu cca 15-30% si in plus, se realizeaza
refacerea structurilor dentare cu continut crescut de fluor de la suprafata coroanelor dentare,
care se pierd firesc, prin uzura si abraziunea produse prin periere si nu numai.

2. Geluri cu fluor cu utilizare la domiciliu

Sunt produse pentru utilizare zilnica sau saptamanala si contin fluoruri in

concentratii de 1250-1500 ppm.
Se aplica pe dinti cu ajutorul periei de dinti, preferabil seara, dupa periajul dentar
obisnuit. Deoarece aceste geluri contin cantitati reduse de agenti surfactanti, produc
putina spuma si permit mentinerea lor in cavitatea bucala timp de cateva minute.
Pentru a permite formarea rezevorului de fluor pe suprafetele dentare, se
recomanda mentinerea gelului badijonat pe dinti timp de 4 minute, dupa care se scuipa
fluidul oral acumulat.
Este interzisa inghitirea gelului !
Se evita clatirea si consumul de bauturi si alimente timp de o ora, preferabil pe
toata durata noptii.

Indicatii :

- Post-detartraj
- Pacientilor cu aparate ortodontice fixe, inclusiv o perioada dupa indepartarea lor
- Hipersensibilitate dentinara
- Prezenta unor zone de smalt demineralizate
- Pacienti cu xerostomie, inclusiv celor care au fost supusi iradierilor in zona cap / gat
- Persoane cu retractii gingivale multiple si tendinta de a dezvolta carii radiculare

Contraindicatii :

- Este interzisa utilizarea gelurilor cu fluor la copiii cu varsta de pana la 6 ani

Produse comerciale : Fluor Protector Gel (Ivoclar Vivadent) – 1450 ppm F

ProFluorid Gelee (Voco) – 1400 ppm F (Fig. 1)
 Fig. 1 – Exemple de produse comerciale de geluri cu fluor pentru utilizare la domiciliu

Elmex protector – reprezinta un amestec de aminofluoruri si fluorura de sodiu

incorporate intr-un lac de poliuretan autopolimerizabil. Gelul se aplica cu periuta de dinti, o
data pe saptamana. El ramane in contact cu dintii timp de 2-3 minute, urmand ca la sfarsitul
intervalului sa se realizeze si perierea lor. In mod natural, aminele fluorurate reduc
solubilitatea smaltului si usureaza, prin proprietatile lor tensioactive, fixarea fluorului la
suprafata smaltului dentar. In plus, aminele fluorurate sunt cele mai eficiente la nivelul
dentinei dezgolite, comparativ cu lacurile fluorurate. (Fig. 2)

Fig. 2 – Elmex protector gel, cu aplicare o data pe saptamana

3. Ape de gura si solutii cu fluor

Contin fluorura de sodiu, fluorura de staniu, fluorura de amoniu sau APF

(fluoroortofosfat acidulat). Se folosesc zilnic sau saptamanal.

Solutiile neutrale cu fluorura de sodiu sunt cele mai utilizate, avand concentratii
diferite in functie de frecventa utilizarii si anume :
- Solutie NaF 500 ppm F – cu utilizare zilnica
- Solutie NaF 2500 ppm F – cu utilizare saptamanala

Solutiile acidulate de fluorura de sodiu contin si acizi pentru favorizarea penetrarii

fluorului in smalt.

Solutiile de fluorura de staniu 100-250 ppm, cu utilizare zilnica, exercita si un efect

antimicrobian semnificativ mai ales asupra Streptococului mutans.

Solutiile cu fluorura de amoniu in concentratii de 250-1000 ppm pot fi utilizate zilnic.

 Indicatii :

- In dentatia mixta si pe durata adolescentei, aceasta perioada fiind una de risc maxim
la carie
- Pe arii multiple de demineralizare
- In caz de retractii gingivale sau dupa tratamente parodontale, pentru profilaxia cariei
radiculare
- Programe scolare preventive
- In caz de explozii de carii, indiferent daca indivizii locuiesc in zone cu sau fara apa
fluorizata
- Pacientilor care nu reusesc sa-si mentina o igiena orala acceptabila
- Pacientilor care, datorita prezentei aparatelor ortodontice, protetice, a reabilitarilor
orale complexe, prezinta multiple retentii artificiale
- Pacientilor cu xerostomie din cauze variate, de la iradierea de cap si gat pana la
administrare de medicamente care produc o reducere a secretiei salivare
- Pacientilor cu hipersensibilitate dentinara
- Pacientilor cu coroane de invelis, cu limita de preparare supragingivala

Prin utilizarea lor corecta, beneficiile sunt :

- Scaderea incidentei cariei dentare cu 30-40% pentru suprafetele dentare netede si mai
modesta pentru suprafetele dentare anfractuoase (santuri si fosete)
- Cele mai bune rezultate se obtin in cazul dintilor recent erupti, insa programele
preventive de fluorizare trebuie sa continue de-a lungul adolescentei, pentru a aduce
beneficii si molarilor 2 si 3
- Cresterea duratei de mentinere a tuturor celorlalte tratamente stomatologice realizate
- Scaderea incidentei cariei dentare la dentatia temporara si la scolarii din ciclul primar
cu cca 42,5%

S-au efectuat studii longitudinale care au constatat ca, dupa o utilizare zilnica a unei
ape de gura fluorurate, timp de 10 ani, incidenta cariei s-a redus la 50%, iar nevoia de
restaurare dentara cu 75%.
In mod normal, clatirea orala cu apa de gura fluorurata reprezinta o parte integranta a
programelor de profilaxie primara individuala, ea alaturandu-se eforturilor zilnice facute de
pacient pentru indepartarea placii dentare.
Ca regula generala, sunt preferate apele de gura destinate clatirilor o data pe zi, mai
ales cele sub forma apoasa (se evita cele cu continut alcoolic mare).

Mod de utilizare :

- Dupa periajul dentar

- Se ia in gura o cantitate de 10 ml din solutie si se clateste cu ea cavitatea bucala timp
de minim 2 minute, dupa care se scuipa continutul cavitatii bucale
- Se evita clatirea si consumul de alimente si lichide timp de cateva ore
- La copii cu varsta de 6-8 ani, cantitatea solutiei folosite la clatire este de 5 ml
- Este interzisa utilizarea lor la copii cu varsta de pana la 6 ani
 4. Gume de mestecat cu fluor

Stimuleaza secretia salivara, marind fluxul mai ales interproximal.

Mestecarea gumei micsoreaza semnificativ depozitele alimentare si aderenta placii
bacteriene.
Contin fluorura de potasiu sau sodiu.
Se mesteca dupa mese, timp de 10-30 minute, dupa care se arunca.
Produse comerciale : Happydent, Guide Gum. (Fig. 3)

Fig. 3 – Exemplu de guma de mestecat cu fluor si xilitol

5. Lacuri cu fluor

Contin fluoruri in concentratii foarte ridicate, 20.000-50.000 ppm F, adica 2-5% F.

Dupa aplicarea sub forma unui film subtire, formeaza o pelicula protectoare
impermeabila, mentinandu-se pe suprafata dentara timp de cateva ore, crescand continutul de
fluoruri din smalt. Penetreaza placa bacteriana si saliva, formand „rezervoare de fluor” sub
forma fluorurii de claciu.
Se aplica de 2-4 ori pe an de catre medicul dentist.
Avantajul metodei consta in riscul redus al reactiilor toxice, datorita prizei rapide si
eliberarii lente a fluorurilor din lacul aplicat.

Etapele aplicarii lacurilor cu fluor :

- Periaj profesional
- Izolarea campului cu rulouri absorbante de bumbac / hartie
- Uscarea suprafetelor dentare cu spray-ul de aer
- Deschiderea ambalajului si pregatirea lacului
- Aplicarea lacului sub forma unui film subtire cu ajutorul unor bureti sau pensule mici,
respectiv cu ata interdentara pe suprafetele aproximale. In general, lacurile au
culoarea galben intens
- Lasarea lacului timp de 20 de minute, pentru a face priza
- Uscarea cu spray-ul aer
- Mentinerea izolarii campului inca un minut, pentru a permite priza completa a lacului
- Indepartarea rulourilor absorbante
- Evitarea consumului de alimente si bauturi timp de 30 de minute dupa fluorizare iar
pentru 4-6 ore se indica evitarea periajului, urmand ca in ziua respectiva sa se evite
consumul de alimente dure
- Se atrage atentia pacientului asupra faptului ca lacul poate conferi o coloratie galbena
dintilor, dar numai temporara
- Lacul se indeparteaza fara probleme a doua zi prin periere personala si prin utilizarea
atei dentare
- Tehnica se indica mai ales copilului mic, sub 4 ani, pentru profilaxia si tratarea cariei
de biberon, mai ales in zona frontalilor, dar se poate fluoriza si arcada in intregime

Indicatiile lacurilor cu fluor :

- Preventiv – pentru prevenirea cariei si eroziunii dentare

- Reparatia leziunilor carioase initiale – prin remineralizarea suprafetelor
demineralizate (sunt eficiente doar in stadiul leziunilor „white spot”)
- Dupa albirea dentara – pentru diminuarea sensibilitatii dintilor
- Dupa sigilare – pentru remineralizarea smaltului gravat acid
- Dupa obturatii realizate cu gravaj acid, pentru remineralizarea suprafetelor
conditionate
- Dupa leziuni amelare – fracturi dentare
- Tratamentul hipersensibilitatii dentinare cervicale
- Ca strat protector (liner) sub obturatiile de amalgam
- Prevenirea cariilor galopante la pacientii care au fost iradiati pentru tumori maligne in
zona cap / gat
- Profilaxia cariei dentare la purtatorii de aparate ortodontice fixe
- Prevenirea cariilor galopante la pacientii cu handicap fizic si psihic sau cu imunitate
redusa

Prezentare :

- Flacoane de 5-10 ml cu solutii pentru mai multe utilizari

- Sub forma de monodoze pentru o singura aplicatie

Produse :

- Bifluorid 12 (Voco) – fluorura de sodiu 2,7%, fluorura de calciu 2,9% – 55900 ppm,
este o formula mult mai eficienta in cazul smaltului demineralizat
- Bifluorid 10 (Voco) – fluorura de sodiu, fluorura de calciu – 22600 ppm
- Duraphat (Colgate-Palmolive) – fluorura de sodiu – 22600 ppm
- Fluor-Protector (Ivoclar Vivadent) – difluorosilan 1% – 1000 ppm, in ampule de 1 ml
sau in unidoze de 0,4 ml
- ProFluorid Varnish (Voco) – fluorura de sodiu – 5000 ppm
- CavityShield (Omnii Oral Pharmaceuticals) – fluorura de sodiu 5% – 5000 ppm, in
unidoze de 0,25 ml sau in flacoane de 0,4 ml, prevazute cu periute aplicatoare
- Durafluor (Pharmascience, Montreal) – fluorura de sodiu 5%, aromatizanti si xilitol,
in flacoane de 10 ml
- Epoxidyte 9070 – este un produs cu actiune indelungata, rezultatul amestecului
monofluorofosfatului disodic cu un poliuretan autopolimerizabil. Se aplica o data la 6
luni. (Fig. 4)
 Fig. 4 – Exemple de lacuri cu fluor

Eficienta carioprofilactica a lacurilor cu fluor – scaderea incidentei cariei cu

aproximativ 30-38%, dupa unele studii.
Ritmul de aplicare poate fi urmatorul : 3 aplicari in decurs de o saptamana, efectuate o
data pe an sau, conform experientei scandinave, 2 aplicari pe an legate de schema standard de
revenire a pacientului la controalele periodice.
Dupa fluorizare, pacientul nu are voie sa bea timp de 2 ore, sa manance 4 ore, deloc
alimente dure 24 de ore iar periajul se realizeaza numai a doua zi.

6. Geluri cu fluor profesionale

Contin fluorura de sodiu neutrala sau acidulata, ori aminofluoruri, in concentratie de

10.000-20.000 ppm F.
Se aplica pe arcadele dentare cu ajutorul gutierelor.

Etape de lucru :

- Periaj profesional
- Uscarea arcedei dentare ce urmeaza a fi fluorizata
- Pregatirea gutierei si a gelului cu fluor
- Aplicarea gelului in gutiera, fara a depasi cantitatea de 2,5 ml
- Aplicarea gutierei cu gel pe arcada dentara
- Se asigura aspiratia salivei timp de 4 minute
 - Se indeparteaza gutiera, excesul de gel se indeparteaza cu bulete de vata iar pacientul
este rugat sa scuipe fluidul oral acumulat
- Se mentine aspiratorul salivar inca 10 minute
- Pacientul este rugat sa evite periajul, clatirea, consumul de alimente si bauturi, timp
de minim o ora

Indicatii :

- Profilaxia cariei dentare si a eroziunii dentare

- Reparatia leziunilor carioase initiale
- Desensibilizare
- Prevenirea cariilor galopante la pacientii care au fost iradiati pentru tumori maligne in
zona cap / gat
- Profilaxia cariei dentare la purtatorii de aparate ortodontice fixe

Produse : - Elmex gelee – contine fluorura de sodiu in concentratie de 12.500 ppm F

Aplicarea prin intermediul conformatoarelor a produselor fluorurate este superioara

metodei de aplicare prin badijonare, ea fiind intotdeauna de preferat.

Conformatoarele utilizate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

- Sa fie de unica folosinta sau sterilizabile

- Sa protejeze gelul, fara a permite inghitirea lui
- Sa existe intr-o gama diversificata de marimi, pentru individualizare
- Sa acopere in totalitate coroana clinica a dintilor, inclusiv suprafetele radiculare
dezgolite
- Sa fie rezistente, dar flexibile, permitand patrunderea gelului in spatiile interdentare
(pentru a favoriza efectul tixotropic)
- Sa aiba un pret de cost acceptabil

Tipuri de conformatoare :

- Conformatoare individuale – sunt realizate din placi de polivinil sau materiale

termoplastice. Conformatorul individual se adapteaza optim la forma arcadelor
dentare. In acest sens se utilizeaza aparate special fabricate, pe baza de vacuum.
Conformatorul este fabricat direct pe modelul pacientului, se adapteaza perfect la
arcadele dentare, iar marginile trebuie sa cuprinda in totaliatate coroanele clinice
dentare si aproximativ 2 mm din gingie. Aceste conformatoare sunt rezistente si se
recomanda pacientilor cu cario-activitate intensa si sunt indicate fluorizarilor locale
efectuate de pacient la domiciliu. Conformatorul individual se spala dupa fiecare
utilizare, fiind reutilizabil. (Fig. 5)
 Fig. 5 – Conformatoare individuale (gutiere)

- Conformatoare prefabricate din styrofoam – sunt livrate in doua modele, pentru

maxilar si mandibula si in marimi variate, pentru o buna adaptare. Aceste
conformatoare prefabricate pot fi unimaxilare, dar exista si variante bimaxilare, cu
care realizam fluorizarea simultana a ambelor arcade. Sunt de unica folosinta, sunt
confortabile si se adapteaza usor diferitelor forme ale arcadelor dentare. (Fig. 6)

Fig. 6 – Conformatoare prefabricate (linguri pentru fluorizare)

- Conformatoare prefabricate pe sistem perna de aer – realizeaza, prin umflare, o

adaptare perfecta la arcadele dentare. Prezinta dezavantajul volumului mare si al
faptului ca nu pot fi sterilizate.

Tehnica de aplicare :

Dupa ce pacientul si-a periat dintii si a scuipat cat mai mult din fluidul oral, dintii de
fluorizat sunt uscati.
Pentru adult, in conformator se aplica 2 ml gel, pentru o arcada sau 5 ml gel pentru
ambele arcade (gelul umple conformatorul pe 40% din capacitatea totala, sau complet, in
cazul produselor sub forma de spuma / foam).
In cazul copilului mic, se indica pentru ambele arcade 4 ml gel (conformatorul este
umplut 30% cu gel sau in totalitate cu spuma).
Cand fluorizam profesional, conformatorul este aplicat in gura pacientului, dupa care
introducem aspiratorul de saliva si realizam izolarea absorbanta cu rulouri. Conformatorul
este tinut in contact cu arcadele dentare maxim 4 minute. Dupa indepartarea conformatorului,
surplusul de gel se sterge de pe dinti cu bulete de vata, iar pacientul scuipa fluidul oral
rezultat. Pentru o eficienta maxima, la sfarsitul procedurii se recomanda pacientului ca timp
de 30 de minute sa nu bea, sa nu clateasca si sa nu manance.
Ca si in cazul badijonarii si in cazul aplicarii fluorului in conformator, NU este
obligatoriu ca inainte, sa se realizeze detartraj sau periaj profesional (se efectueaza numai
daca exista tartru sau colorari exogene dure) !!!
 Aplicarea prin badijonare a produselor fluorurate :

Pacientul este asezat in fotoliul dentar astfel incat capul sa fie intr-o pozitie cat mai
verticala, pentru a preveni prelingerea spre gat si inghitirea produsului fluorurat.
Arcadele dentare sunt izolate prin metoda absorbanta, folosind rulouri, automatom si
aspirator de saliva, iar dintii urmeaza sa fie uscati cu ajutorul spray-ului de aer. Hemiarcadele
de aceeasi parte, mandibular si apoi maxilar, sunt fluorizate pe rand, iar in cazul copiilor,
unde nu avem posibilitatea realizarii unei izolari eficiente, fluorizarea se realizeaza in 3 timpi,
arcada mandibulara fiind fluorizata pe hemiarcade. Astfel pregatiti, dintii sunt badijonati cu
solutiile fluorurate timp de maxim 4 minute, interval in care incercam sa mentinem
suprafetele dentare in permanenta umede. Vom forta produsele si interdentar.
In functie de cario-activitate sau de problemele pentru care indicam fluorizarea locala
profesionala, se recomanda ca intervalul contactului fluorului cu dintele sa varieze de la 30 de
secunde la 4 minute. La sfarsitul procedurii, pacientul este rugat sa scuipe fluidul oral
rezultat, urmand ca timp de 30 de minute sa nu clateasca, sa nu bea si sa nu manance.

7. Intoxicatia cu fluor

In cazul ingestiei unor cantitati exagerate de fluor poate surveni intoxicatia cu fluor,
aceasta avand doua forme :

a. Intoxicatia acuta – apare la doze de peste 5 mg/kg corp

Simptome :

- Greturi, varsaturi (deoarece in stomac formeaza acid fluorhidric)

- Hipersalivatie, dureri abdominale
- Semnele gastrointestinale se instaleaza in primele 30 de minute, iar in cazul unei
intoxicatii masive, se asociaza cu tulburari de ritm cardiac, convulsii induse de
acidoza metabolica si hipocalcemie.
- Decesul survine prin stop cardio-respirator.

Tratament :

- Fluorul in sine este un emetic puternic, dar nu se recomanda asteptarea varsaturilor

spontane ci se prefera declansarea artificiala a varsaturii, pentru reducerea absorbtiei
fluorului ingerat.
- Se pot administra de asemenea lapte, solutii de hidroxid de aluminiu sau hidroxid de
magneziu
- In cazuri grave se fac spalaturi gastrice cu hidroxid de calciu

Doza letala :

- 32-64 mg F / kg greutate corporala la adulti

- 15 mg / kg greutate corporala la copii

b. Intoxicatia cronica – este caracterizata prin : fluoroza dentara, fluoroza osoasa (cu
leziuni scleroase la nivelul oaselor), tulburari nervoase prin compresiunea radacinilor
nervoase, tulburari ale functiei renale
 Fluoroza dentara

Se manifesta clinic prin aparitia leziunilor fluorotice ireversibile, cu aspect de pete

albe-brune, mai mult sau mai putin intinse in suprafata. Smaltul este cretos, lipsit de luciu.
Microscopic, spatiile intercristaline se largesc, iar talia cristalelor creste. Orientarea prismelor
este insa normala si regulata, chiar si in cazul formelor grave de fluororza dentara. Densitatea
scazuta a cristalelor explica structura cretoasa astfel formata. In consecinta, dintii cu aceste
tulburari de mineralizare vor fi mai fragili.
Microscopic se pot descrie tulburari in dezvoltarea ameloblastilor si alterarea apozitiei
matricei amelare si a mineralizarii.
Gradul fluorozei dentare se poate aprecia obiectiv, prin intermediul indicilor elaborati
in acest scop (indicele de fluoroza dentara propus de Dean). (Fig. 7)

Indicele de fluoroza dentara propus de Dean :

Grad Denumire Descriere

0 Smalt normal Structura normala, smalt
translucid, semisticlos.
Suprafata este neteda iar
culoarea este alb-galbuie.
1 Fluoroza incerta Smaltul prezinta mici linii
sau pete albicioase.
Caracteristic situatiilor in
care diagnosticul de fluoroza
nu poate fi stabilit cu
certitudine, dar dintele nici
nu poate fi considerat
normal.
2 Fluoroza incipienta Smaltul prezinta mici pete
albicioase, dispersate
neregulat, care insa nu
depasesc 25% din suprafata
totala a dintelui. Aici se
inscriu dintii cu opacitati
liniare cu latimea de 1-2
mm, situate spre
extremitatea cuspizilor sau a
muchiei incizale.
3 Fluoroza benigna Benzile albe mate de pe
smalt cuprind intre 25-50%
din suprafata totala a
dintelui.
4 Fluoroza moderata Toate suprafetele dintelui
sunt interesate, remarcandu-
se si o abraziune avansata.
In plus, pot aparea si petele
brune, inestetice.
5 Fluoroza severa Principalul element de
diagnostic in acest caz il
reprezinta prezenta unor
 mici cavitati hipoplazice,
izolate sau confluate. Petele
brune sunt foarte numeroase,
iar dintele are un aspect
erodat, cu forma modificata.

Fig. 7 – Fluoroza dentara

Tratamentul fluorozei dentare

Tratamentul fluorozei dentare depinde de amploarea modificarilor constatate si de

dintii implicati.
Cand este vorba de fluoroza dentara usoara, problemele de fizionomie sunt minime.
Specialistii nu le considera o problema, deci nu este nevoie de un tratament anume.
Problemele apar cand avem de a face cu fluoroze dentare medii sau severe, cazuri in
care recomandarile pot fi :
- Fluorizare locala – smaltul cu fluoroza, hipomineralizat, adsoarbe mai mult fluor
comparativ cu cel sanatos
- Albire dentara – metodele de albire se bazeaza pe capacitatea de curatare manifestata
de peroxidul de hidrogen sau de cel de carbamida. Albirea se poate realiza
profesional, dar si personal, de catre pacient, la domiciliu.
- Acoperire protetica – consta in fatetarea vestibulara sau chiar acoperirea totala a
dintilor afectati, cu coroane fizionomice, in mod obisnuit, din portelan. Aceste
variante, destul de costisitoare, sunt cerute in special de pacientii cu fluoroza severa,
unde modificarile de culoare pot fi insotite si de modificari de forma. (Fig. 8)
 Fig. 8 – Posibilitate de tratament a fluorozei dentare severe

Aplicatii locale de fluor prin ionoforeza

Aceasta posibilitate de fluorizare topica profesionala reprezinta cea mai eficienta

metoda locala de prevenire a cariei dentare.
Sub actiunea curentului electric continuu de intensitate mica, ionii de fluor sunt fortati
sa penetreze in profunzime tesuturile dentare.
Principiul metodei se bazeaza pe legea respingerii ionilor cu aceeasi sarcina electrica si
atragerea celor cu sarcina electrica contrara. Ionul de fluor, fiind incarcat negativ, este respins
de electrodul incarcat negativ si este fortat sa patrunda in profunzimea structurilor dentare.
Prin ionoforeza, un numar mare de ioni de fluor penetreaza structurile dentare pe intreaga
suprafata a coroanei clinice, penetrand inclusiv la nivelul suprafetelor aproximale.
Pentru ionoforeza se utilizeaza solutii de fluorura de sodiu 1% si APF 1,4%, sau
conform indicatiilor fabricantului. Aceste solutii sunt aplicate in conformatoare speciale, care
contin bureti de unica utilizare si care urmeaza sa fie conectate, prin intermediul unor linguri
metalice, la sursa de curent electric. Sursa de curent continuu poate fi reprezentata si de o
simpla baterie electrica.
Ionoforeza este o metoda de fluorizare locala profesionala eficienta, insa este scumpa si
greu de aplicat in colectivitati.
Wilson si colab. (1981) au demonstrat ca prin ionoforeza dintii vor contine de 2-4 ori
mai multi ioni de fluor comparativ cu dintii fluorizati local prin celelalte metode si de 20-30
de ori mai multi ioni de fluor comparativ cu dintii lotului martor, care nu au suportat
fluorizari. (Fig. 9)

Fig. 9 – Aplicatii locale de fluor prin ionoforeza

 Combinarea metodelor de fluorizare

Majoritatea planurilor de tratament preventiv propuse pacientilor cuprind si fluorizari

ale structurilor dure dentare.
Indivizii care beneficiaza de una dintre posibilitatile de fluorizare generala (apa
potabila fluorizata artificial sau natural, tabletele si solutiile cu fluor, sarea de bucatarie
fluorurata, laptele si sucurile naturale fluorurate), pot beneficia, in anumite momente, de una
sau mai multe metode de fluorizare locala.
S-a stabilit ca cea mai sigura, eficienta si mai ieftina metoda de fluorizare sistemica
ramane cea prin apa potabila fluorizata, iar alternativa recomandata ramane sarea de bucatarie
fluorizata. In ceea ce priveste metodele de fluorizare locala, indicate la un moment dat si
indivizilor care beneficiaza de fluorizare sistemica, specialistii sunt de acord cu utilizarea
pastelor de dinti cu fluor de-a lungul intregii vieti.
In nici o situatie insa NU se recomanda aplicarea simultana a doua metode de
fluorizare sistemica pentru aceeasi populatie !!!

Recomandari de terapii de fluorizare, pe baza riscului de carie al individului :

Mod de aplicare Recomandari

Apa potabila fluorizata 1 ppm F
Paste de dinti cu 1000-1500 ppm F
Aplicatii profesionale locale cu 9040-22600
ppm F
Ape de gura fluorurate cu 250 ppm F, in
aplicatii zilnice
Ape de gura fluorurate cu 900 ppm F, in
aplicatii saptamanale
Geluri (prin periere sau in conformatoare)
1000-5000 ppm F
Toti pacientii, indiferent de riscul cariogen
Toti pacientii, indiferent de riscul cariogen
La pacientul cu risc cariogen moderat sau
crescut
La pacientul cu risc cariogen moderat
La pacientul cu risc cariogen moderat sau
crescut
La pacientul cu risc cariogen crescut

Link-uri utile :

https://www.youtube.com/watch?v=At4OluUfE3M – How to apply Enamelast fluoride

varnish / step-by-step

https://www.youtube.com/watch?v=BPn28SwzINM – Fluor Protector S – Application

instructions

https://www.youtube.com/watch?v=3kQWfaQPj1o&t=2s – Fluor Protector S – Tutorial

https://www.youtube.com/watch?v=N1uu8Ot2zPE – Topical fluoride application

https://www.youtube.com/watch?v=yTS4dcjdbak – Preventive dental treatment – Fluoride

https://www.youtube.com/watch?v=jKlwpe50PV8 – Fluorosis treatment using Icon
infiltration, step by step

https://www.youtube.com/watch?v=7bDFBwA-VyY – Effective tooth desensitisation with

VOCO Profluorid Varnish

https://www.youtube.com/watch?v=lWeUCeIElKk – Enamel microabrasion

https://www.youtube.com/watch?v=8ssbtR1AQAM – The solution for dental stains by

fluorosis, dinking or smoking, Antivet

https://www.youtube.com/watch?v=IAJ-LnlOesE – Icon treatment tutorial

https://www.youtube.com/watch?v=FT5l3j2o1LU – Fluoride

https://www.youtube.com/watch?v=wNzdGIhTaHY – How to use Opalustre? Chemichal and

mechanical abrasion slurry from Opalescence Tooth Whitening

https://www.youtube.com/watch?v=cQgpHufB-5k – Veneers – How are they made?

Preparation and placement of dental veneers

https://www.youtube.com/watch?v=kHZMqGSiPww – Uveneer Procedure Animation /

Direct veneer template system

https://www.youtube.com/watch?v=QxyEEg-CKbo – Ultradent UVeneer Step by Step

Technique - Dentalkart
 SIGILAREA SANTURILOR SI FOSETELOR

Sigilarea este o metoda de prevenire a cariei dentare din santurile si fosetele ocluzale
ale molarilor si premolarilor dar si din fosetele de la nivelul suprafetelor vestibulare si orale
ale molarilor si orale ale incisivilor superiori, prin care se aplica un material corespunzator,
cu rolul de a izola mecanic aceste suprafete de actiunea acida a placii bacteriene.
Procedeul face parte din cele 4 masuri de prevenire a cariei dentare recomandate de
OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) :
- Igiena orala
- Igiena alimentatiei
- Fluorizarea
- Sigilarea
90% din leziunile carioase sunt reprezentate de cariile din santuri si fosete, in timp ce
ponderea leziunilor de pe suprafetele netede a scazut considerabil multumita profilaxiei
locale cu fluor. Potrivit statisticilor recente, categoria de varsta cu riscul cel mai mare de carii
ocluzale este reprezentata de tinerii cu varsta cuprinsa intre 5-23 de ani. Asadar, aparitia
cariei nu este caracteristica numai perioadei de dupa eruptia dintilor, ci poate surveni si la
adultul tanar.

Obiectivele sigilarii

- Realizarea unei bariere mecanice in fata microorganismelor placii prin aplicarea unui
material care va inchide reliefurile retentive, facand posibila autocuratarea si
igienizarea.

Tipuri de sigilari

- Sigilarea preventiva
- Sigilarea terapeutica / extinsa

Sigilarea preventiva se realizeaza de obicei prin tehnica non-invaziva, fara indepartare

de tesut dentar. Foarte rar, cand deschiderea santurilor si fosetelor este ingusta, iar baza este
mai larga, se recurge la asa numita enameloplastie sau fisuroplastie, constand in crearea cu
ajutorul unei freze globulare foarte mici a unui acces mai bun catre profunzimea gropitelor.
Studiile clinice arata insa ca, indiferent daca se foloseste tehnica de plastie sau nu, retentia
sigilantului este adecvata.
Sigilarea terapeutica tinteste oprirea in evolutie a procesului carios preexistent si
asigurarea unei protectii adecvate impotriva atacurilor cariogene ulterioare. Se efectueaza in
general doar in cazul leziunilor carioase limitate in smalt si presupune doua etape : prepararea
cavitatii odata cu exereza tesutului dentar afectat de carie si obturarea ei, urmata de sigilarea
intregului sistem de santuri si fosete. (Fig. 1)
 Fig. 1 – Tipuri de sigilari

Indicatiile sigilarii

- Dinti indemni de carie, cu risc carios – suprafete ocluzale retentive, foramen caecum
la frontalii superiori
- Persoane expuse riscului carios – situatie sociala defavorabila, stare de sanatate
generala afectata, debilitati fizice
- Dinti sigilati anterior, care au pierdut timpuriu sigilantul
- Dinti cu leziuni carioase incipiente, limitate la stratul de smalt, in regiunea gropitelor
si fisurilor ocluzale
- Dintii pacientilor care prezinta vulnerabilitate crescuta la carie, indiferent de varsta.
Se vor lua in calcul, in acest context si pacientii carora urmeaza sa li se aplice aparate
ortodontice, in special fixe.
- Dintii adultilor care sufera de xerostomie severa indusa medicamentos sau, mai ales,
post iradiere in zona cap/gat. La acesti pacienti se poate observa o forma speciala de
carie, caria de iradiere, localizata la varful cuspizilor sau la nivelul marginilor incizale
a dintilor frontali.

Se recomanda efectuarea sigilarii in primii 2 ani de la eruptia dintelui vizat, cand

susceptibilitatea la carie este maxima, intrucat procesul de mineralizare dentara nu s-a
incheiat in totalitate. Perioada optima pentru efectuarea sigilarii este reprezentata de primele
6 luni dupa eruptia dintelui.
Se recomanda pentru dentatia temporara sigilarea la varsta de 3-4 ani, apoi perioada 6-
7 ani pentru sigilarea molarului 1 permanent si perioada 11-13 ani pentru sigilarea molarului
2 permanent si a premolarilor.
Sigilarea molarului 1 permanent este obligatorie si se poate argumenta prin
vulnerabilitatea lui crescuta la carie, de aproximativ 50% in primul an si de 80% in al doilea
an posteruptiv.

Contraindicatiile sigilarii

- Dinti si pacienti fara risc carios – dinti cu suprafete ocluzale igienizabile

- Dinti cu leziuni carioase aproximale
- Carii ocluzale profunde, cu interesarea stratului de dentina
- Dinti cu obturatii ocluzale
- Molari temporari in perioada dinaintea inlocuirii lor cu succesorii permanenti
- Lipsa controalelor regulate
- Pacienti necooperanti
- Ocluzia traumatica
- Contraindicatie temporara – igiena orala defectuoasa
 Avantajele sigilarii

- Nu actioneaza invaziv asupra dintelui

- Nefiind o interventie dureroasa, este larg acceptata de pacienti
- Conditionarea acida actioneaza in smalt pe o profunzime de maximum 30 microni,
absolut nepericulos pentru sanatatea componentelor pulpare
- In caz de desprindere sau in zonele demineralizate acid si neacoperite cu material de
sigilare, remineralizarea se produce rapid, prin mecanisme naturale, salivare
- In caz de desprindere a materialului de sigilare, dintele se poate resigila fara probleme

Clasificarea sigilantilor

In functie de material :
- Rasini compozite
- Cimenturi ionomer de sticla
- Compomeri

In functie de tipul polimerizarii :

- Autopolimerizabile – fac priza chimica automata, la mixarea a doua componente
- Fotopolimerizabile – priza este activata sub actiunea lampii de fotopolimerizare

In functie de aspectul estetic :

- Materiale estetice – de culoarea dintelui, transparente
- Materiale intens colorate si opace – pentru o mai buna distinctie de tesuturile dentare
adiacente (roz, galben, albastru, alb mat) (Fig. 2)

Fig. 2 – Tipuri de sigilanti

Etapele sigilarii preventive

1. Curatarea dintelui vizat

- Se realizeaza prin periaj profesional, insistand mai ales pe suprafata ce urmeaza a fi
sigilata
- Se foloseste o pasta abraziva fara fluor, deoarece fluorurile reduc eficienta gravajului
acid si implicit aderenta sigilantului

2. Spalarea cu apa si uscarea suprafetei cu jet de aer

3. Izolare, pentru a evita contactul salivei cu dintele ce urmeaza a fi sigilat

- In mod ideal se face cu diga de cauciuc si aspiratorul de saliva
- In lipsa acesteia se folosesc rulouri absorbante prefabricate (din hartie sau vata) si
aspiratorul de saliva

4. Spalarea precipitatului salivar cu solutie 1-2% hipoclorit de sodiu (NaOCl) pentru a

dizolva mucina si microorganismele cantonate in profunzimea santurilor si fosetelor
(aceasta este o etapa optionala).

5. Spalare si uscare cu spray-ul de apa si aer al unitului dentar.

6. Gravajul acid al smaltului

- Se efectueaza cu acid orto-fosforic 37%
- Durata : 30 de secunde pentru dintii permanenti si 60 de secunde pentru dintii
temporari
- Necesar in cazul compozitelor, deoarece rasinile nu adera chimic de smalt
- Se obtin astfel microretentii in structura prismelor de smalt, care permit ancorarea mai
buna a sigilantului
- Se aplica acidul prin canula seringii, apoi se intinde cu un mini-burete sau o mini-
pensula
- Suprafata conditionata acid trebuie sa depaseasca aproximativ cu 2 mm zona care
ulterior va fi acoperita de sigilant

7. Spalarea acidului si uscarea dintelui

- dureaza 20 de secunde
- se recomanda folosirea unei aspiratii foarte bune in aceasta etapa de lucru, pentru a
preveni proiectarea acidului pe partile moi orale sub actiunea spray-ului de apa-aer

8. Controlul gravajului acid – in cazul pregatirii corecte a suprafetei dentare, smaltul va

avea dupa uscare un aspect cretos, opac. Aceasta suprafata nu va fi expusa
influentelor mecanice sau umezelii, pentru a nu compromite sigilarea. Daca saliva ia
contact cu smaltul gravat, se repeta etapa conditionarii acide, in caz contrar proteinele
salivare precipitate vor compromite aderenta materialului de sigilare.

9. Pregatirea si aplicarea sigilantului

- Deoarece sigilantul este fluid, se aplica pe suprafata dentara cu aplicatorul seringii
prefabricate, lasand sa se scurga treptat pe un versant al fisurii, prevenind astfel
inglobarea bulelor de aer (nu se aplica deodata intreaga cantitate)
- Cantitatea trebuie sa fie adecvata, doar cat sa umple santurile si fisurile retentive, dar
fara a inalta ocluzia

10. Polimerizarea sigilantului

- In cazul materialelor fotopolimerizabile : 10-20-30 de secunde, cu lampa de
fotopolimerizare, in functie de indicatiile producatorului
- In cazul materialelor autopolimerizabile : se asteapta 1-2 minute pana la priza
materialului, asigurand in acest timp izolarea perfecta a dintelui pe care s-a aplicat
sigilantul
- Pentru o retentie optima, inainte de polimerizare, materialul se lasa 10-20 de secunde
pentru a-i permite penetrarea cat mai buna in profunzimea smaltului

11. Controlul sigilarii si al ocluziei

- Daca dupa polimerizare au ramas portiuni nesigilate, se completeaza cu sigilant
- Se verifica inchiderea marginala a sigilarii cu ajutorul unei sonde dentare, iar daca
materialul aplicat se detaseaza la sondare, se repeta sigilarea
- Se verifica ocluzia cu hartie de articulatie, pentru a preveni contactele premature.
Pacientul este rugat sa muste pe hartia de articulatie, apoi sa efectueze miscari de
propulsie si lateralitate, iar daca pe suprafata sigilantului se imprima culoarea hartiei
de articulatie, respectiva portiune trebuie indepartata cu ajutorul unei freze globulare
mici, diamantate, cu granulatie fina (cu turbina)
- Daca sigilantul este lasat in exces, ulterior se fisureaza sau se detaseaza datorita
fortelor exagerate la care este supus (Fig. 3)

Fig. 3 – Etapele sigilarii preventive

12. Fluorizare locala

- Se recomanda pentru remineralizarea smaltului care a fost supus gravajului acid, dar
nu este acoperit de sigilant

13. Control regulat

- Se recomanda la intervale de cate 6 luni
- De fiecare data se verifica integritatea sigilantului si inchiderea marginala, prin
inspectie si palpare

Cu ocazia controlului periodic putem observa 4 situatii posibile :

a. Sigilant intact – nu se intervine

b. Sigilant complet detasat – daca dintele este indemn de carie, se repeta sigilarea
c. Sigilant partial detasat – se verifica inchiderea marginala si eventualele procese
carioase subiacente, iar dupa excluderea lor se inaspreste suprafata cu o freza si se
completeaza sigilantul
d. Inchiderea marginala a sigilarii este defectuoasa – se verifica pe radiografie prezenta
eventualelor procese carioase subiacente. In lipsa acestora, se completeaza sigilarea,
iar daca exista deja leziuni carioase sub sigilant, ele se trateaza.

Beneficiile sigilarii

- Reduce cu 65-80% riscul carios la dintele sigilat

- Diminueaza cu aproximativ 60% costurile de tratament aferente dintelui sigilat
- Durata de viata a sigilarilor este in medie de 3-4 ani
- Sigilarea de succes rezista cel putin 6-7 ani
 Cauzele detasarii premature a sigilantului

- Conditii de umezeala in timpul sigilarii

- Contaminare cu ulei
- Contact prematur prin aplicarea unei cantitati excesive de sigilant
- Polimerizare insuficienta
- Gravaj acid cu durata insuficienta
- Contact cu saliva dupa gravajul acid
- Utilizarea unei paste abrazive cu fluor la periajul profesional premergator sigilarii

Laserul in prevenirea cariei dentare

Laserul reprezinta o emisie fotonica (luminoasa) la diverse lungimi de unda (in functie
de tipul constructiv), obtinuta in urma stimularii (prin radiatie electromagnetica) unui grup de
electroni, care trec de pe un nivel de energie scazut pe un altul mai ridicat. Fasciculul prezinta
o sectiune mica si permite o buna concentrare (focalizare), la o putere deosebita.
In stomatologie s-au folosit mai multe tipuri de laser, cele cu He-Ne, cu Ar si cu CO2.

Laserul in stomatologie poate fi folosit la :

- Vitrificarea smaltului – smaltul sufera o topire superficiala, favorabila prevenirii

cariei dentare si este indicat la nivelul santurilor si fosetelor coronare
- Sterilizarea dentinei – se adreseaza peretilor pulpari si parapulpari ai cavitatilor
realizate in timpul chirurgical
- Sterilizarea deltei apicale, in tratamentul parodontopatiei apicale
- Sterilizarea suprafetelor radiculare, in chirurgia parodontala
- Incizii sau excizii de tesuturi moi, in cadrul chirurgiei pro-protetice
- Conditionarea tesuturilor periimplant
- Tratamentul tumorilor benigne
- Tratamentul accidentelor de eruptie
- Cario-detectie (aparatul KaVo DIAGNOdent)

Noile lasere cu dioxid de carbon au transmitere prin fibra optica, o putere de pana la
20W, o lungime de unda de 10,6 microni si nu necesita racire suplimentara. Fasciculul laser
poate fi calibrat precis, ca intensitate si suprafata de actiune, astfel incat sa actioneze doar la
suprafata smaltului, pe care-l topeste. Se produce astfel omogenizarea portiunii terminale a
cristalelor de hidroxiapatita care devin mai rezistente la atacurile acide. Pe aceasta cale se
realizeaza si sterilizarea adiacenta, asigurandu-se, in acelasi timp, o mai buna protectie si la
nivelul zonelor profunde ale santurilor si fosetelor coronare.
Timpul de lucru redus, absenta oricaror senzatii dezagreabile, conduc la acceptarea
deplina a metodei, chiar si de pacientul copil.

In cazul sterilizarii peretilor dentinari, protocolul de lucru este urmatorul :

- Izolarea campului operator cu diga (saliva absoarbe radiatiile laser)

- Deschiderea procesului carios cu ajutorul turbinei
- Aplicarea fasciculului focalizat, de mare putere, la nivelul dent