Sunteți pe pagina 1din 8

m mp pr ru um mu ut tu ul l o ob bl li ig ga at ta ar r

mprumutul obligatar este un Iel de Iinanare pe termen lung prin


ndatorare, sub Iorm direct.
Apelul la economiile publice sau mprumutul obligatar este un contract de
credit ncheiat ntre o mas de creditori si un singur debitor, o modalitate de
procurare de resurse Iinanciare pe termen lung si ntr-un cuantum ridicat,
necesare asigurrii cresterii economice si respectrii unor obligatii de plti
asumate, mprumutatul obligatar este accesibil marilor societti comerciale pe
actiuni sau statului.

mprumutul obligatar privat
Pentru a emite un mprumut obligatar, societtile pe actiuni trebuie s
aib cel putin doi ani de existent si dou bilanturi legal aprobate de
organeleIiscale, s oIere garantii obligatarilor, Iie direct, prin patrimoniul
propriu, Iie indirect, prin miilocirea unor terti precum bnci, consortii bancare
etc. Decizia de emisiune de obligatiuni revine consiliului de administratie al
societtii pe actiuni sau adunrii generale a actionarilor cu o maioritate de cel
putin dou treimi.
Este cunoscut Iaptul c pentru ntreprinderi, de multe ori, capitalul propriu
este nesatisIctor, iar cresterea acestuia prezint greutti, att sub aspectul
conditiilor iuridice, ct mai ales ca urmare a reticentei subscriitorilor
determinat de existenta riscului de pierdere si chiar a riscului de pierdere a
controlului pentru conductorii ntreprinderii sau pentru actionarii maioritari.
Pe de alt parte, Iinantarea ntreprinderilor prin apelul la credite bancare
se dovedeste adesea diIicil de realizat ca urmare a costului ridicat si a conditiilor
restrictive ale contractului de credit, cerute de bnci.
Acesti Iactori Iac ca ntreprinderile s recurg la mprumuturi obligatare
care prezint avantaiul esential c remuneratia (cupoanele) se deduce din
proIitul impozabil, Icndu-1 mai accesibil.
Exist cauze multiple care inIluenteaz pozitiv dezvoltarea
mprumuturilor obligatare n trile cu economie de piat. Concurenta dintre
emitentii de obligatiuni conduce la conditii de emisiune atrgtoare pentru
subscriitori. Aparitia unor organisme de plasament colectiv a valorilor mobiliare
(obligatiuni), institutii mari, importante dar care reprezint si opereaz n contul
unei multitudini de mici subscriitori, Iace posibil apelarea la mprumuturi
obligatare si a ntreprinderilor mai mici. Reducerea, n anumite perioade, a
dobnzii la plasamentele pe termen scurt Iavorizeaz, de asemenea, orientarea
subscriitorilor ctre plasamente pe termen lung.
mprumuturile obligatare se pot emite fie individual. de ctre societti
comerciale puternice, fie grupat. Aceast a doua variant poate avea loc prin
asocierea mai multor agenti economici care s garanteze solidar mprumutul sau
prin intermediul unor institutii sau organisme de plasament colectiv, constituite
ca societti anonime, care repartizeaz Iondurile receptionate sub Iorm de
credite ntreprinderilor aderente cu nevoi de Iinantare.
mprumutul obligatar grupat prezint avantaiul pentru emitent c suport
costuri administrative mai reduse, ntruct o parte a cheltuielilor este repartizat
ntreprinderilor mprumutate. Chiar si ntreprinderile mari pot Iolosi
mprumuturi obligatare grupate cnd au nevoi relativ reduse de Iinantare si nu
doresc s-si consume capitalul de ncredere Iat de public prin mprumuturi
obligatare individuale Irecvente, pstrndu-si aceast alternativ doar pentru
mprumuturi mai consistente.

mprumutul obligatar public
Alturi de ndatorare pe termen scurt prin bonuri de tezaur, statul recurge
la piata Iinanciar si n scopul mprumuturilor pe termen lung. n ultim instant,
n trile cu economie de piat statul, sau diverse institutii ale sale, este
principalul emitent de obligatiuni, urmrind obtinerea de resurse necesare
Iinantrii unor lucrri publice, pentru acoperirea deIicitului bugetar, dar si pentru
restrngerea cantittii de numerar existente n circulatie prin colectarea
lichidittilor existente pe piat.
Apelul la economiile publice poate Ii lansat pe piata intern sau pe pietele
Iinanciare externe. Durata de viat a unui mprumut obligatar a cptat, n
ultimul timp, tendinta de reducere, determinat de marea Iluctuatie a ratei
dobnzii, dar si de aversiunea subscriitorilor Iat de lichiditate.
Obligatiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de ctre o
societate pe actiuni, o institutie guvernamental sau municipal, a crei
rambursare este, n mod obisnuit, garantat prin bunuri patrimoniale sau ipoteci.
n timp ce pentru emitent obligatiunile reprezint datorii care genereaz plti
periodice sub Iorm de dobnzi, pentru subscriitori ele reprezint drepturi de
creant.
Obligatiunile semniIic un mprumut acordat de o mas de creditori unui
anumit debitor. Fiecare creditor primeste un nscris care se numeste certiIicat de
obligatiune sau mai simplu obligatiune, care are nscris valoarea nominal.
Obligatiunile reprezint valori mobiliare, emise n diIerite sume si pot Ii
transmise liber de la un detintor la altul, prin negociere pe piata bursier sau
extrabursier.
Spre deosebire de actiuni, care conIer dreptul de coproprietate si de parti-
cipare la repartizarea beneIiciilor n conditiile riscului asumat, cumprarea
obligatiunilor reprezint un credit acordat emitentului, care trebuie rambursat n
cursul unei perioade de timp conIorm contractului si care genereaz remuneratii
sigure la nivelul pietei, Ir asumarea de riscuri din partea creditorilor, n caz de
Ialiment al societtii emitente de obligatiuni, obligatarii au dreptul de actiune n
iustitie pentru recuperarea drepturilor lor (mprumutul plus dobnda).
Rolul creditului obligatar pentru societtile private este relativ minor n
comparatie cu creditul bancar. In schimb, bncile care crediteaz ntreprinztorii
privati pot apela n mare msur la astIel de mprumuturi obligatare, ceea ce
nseamn, n ultim instanta c si ntreprinderile beneIiciaz de sumele
constituite. De regul numai societtile cotate la burs pot lansa mprumuturi
obligatare.
Remuneratia investitorului se materializeaz n dobnzi care se pltesc
periodic sub Iorm de cupoane.



de unde rezult:




Restituirea capitalului ctre creditori coincide cu expirarea contractului de
credit obligatar. Restituirea poate avea loc, Iie prin amortizarea obligatiunilor de
ctre emitent, Iie prin rscumprarea obligatiunilor de piat de ctre emitent la
cursul bursei.

!grtile care intervin n mprumutul obligatar
n eIectuarea unei emisiuni de obligatiuni pot interveni urmtoarele prti:
Iudiciarul, curtierul, banca si comisia valorilor mobiliare.
udiciarul. Cnd o societate comercial intentioneaz s procedeze la
emisiunea unui mprumut obligatar, mai nti ea semneaz n Iavoarea unui
Iudiciar un act prin care-l autorizeaz s actioneze n numele viitorilor
subscriitori de obligatiuni (creditori) n vederea aprrii si respectrii drepturilor
lor. Fudiciarul nlocuieste, deci, masa creditorilor n relatiile cu societatea
emitent, veriIic ndeplinirea obligatiilor societtii de a pstra corespunztor
Valoarea Valoarea nominal a obligatiunii X dobnd

cuponului 100
Rata dobnzii la Valoarea cuponului anual X 100

mprumutul obligatar Valoarea nominal a obligatiunii
bunurile n ipotec, drept garantie a mprumutului, plata cu regularitate a
cupoanelor, precum si amortizarea la timp a obligatiunilor.
Prezenta Iudiciarului asigur supravegherea societtii comerciale
emitente, n numele creditorilor care, dispersati Iiind n teritoriu, n-ar putea-o
Iace ei nsisi. Pe de alt parte ns, prezenta Iudiciarului usureaz Ioarte mult
sarcinile societtii emitente a obligatiunilor, scutind-o s trateze cu Iiecare
creditor n parte, ceea ce ar Ii prea costisitor.
urtierul. Vnzarea obligatiunilor emise se realizeaz prin intermediul
unui curtier sau al mai multor curtieri n valori mobiliare, care cunosc bine piata
Iinanciar, Iiind cei mai pregtiti pentru a gsi Ionduri de mprumut, respectiv s
plaseze obligatiunile.
n mod obisnuit curtierii subscriu prin IorIait ntregul mprumut, adic
achizitioneaz pe contul lor, nc de la nceput, toate obligatiunile emise pe care,
ulterior, le vnd diversilor cumprtori, n Ielul acesta ei permit societtii
emitente s dobndeasc repede si dintr-o dat ntreaga sum a mprumutului.
Rolul curtierului se Iace simtit si pe parcursul duratei mprumutului
obligatar. El este acela care poate cumpra obligatiunile oIerite spre vnzare de
diversi detintori, urmnd s le revnd altor cumprtori, actionnd astIel spre
mentinerea stabilittii cursului lor. Circulatia obligatiunilor (vnzarea-
cumprarea), dup emisiune, nu modiIic angaiamentele societtii comerciale
luate cu prileiul emiterii, reIeritor la plata cupoanelor si rambursarea datoriei.
Banca. Toate operatiunile de trezorerie aIerente mprumutului obligatar se
eIectueaz prin intermediul ghiseelor bancare: vrsarea sumelor de cumprtorii
obligatiunilor, plata periodic a cupoanelor, amortizarea la scadent a
obligatiunilor.
Pe lng operatiunile de trezorerie, proprii oricrui mprumut obligatar,
banca mai poate iuca un rol important si pe linia operatiilor de consulting si de
garantare a mprumutului.
Prin intermediul personalului de specialitate de care dispune, banca oIer,
la cerere, consultatii caliIicate privitor la suma total a mprumutului (n Iunctie
de posibilittile de absorbtie ale pietei), pretul de emisiune al obligatiunilor,
astIel nct s se poat vinde ntr-un termen rezonabil, durata total a
mprumutului, nivelul dobnzii mprumutului etc.
Dar si mai importante se pot dovedi serviciile bancare de garantare a
succesului operatiunii de plasare pe piat a obligatiunilor, ntr-un termen
conIorm prospectului de emisiune, n acest sens, la cererea ntreprinderii, banca
se poate angaia c n cazul neplasrii integrale, n termenul legal, a
obligatiunilor, s cumpere ea cantitatea rmas nevndut, pentru ca mprumutul
s devin valabil din punct de vedere iuridic. Evident c banca nu-si propune s
pstreze obligatiunile, ntruct n acest mod va deveni ea nssi creditoare, ci va
pune n vnzare n continuare obligatiunile, n aIara termenului legal de plasare
a mprumutului. Banca si asum, desigur, niste riscuri acceptnd s garanteze
mprumutul obligatar, pentru care n mod ndrepttit pretinde un comision de
garantare din partea emitentului mprumutului.
42isia val4ril4r 24biliare. Toti creditorii potentiali trebuie s dispun
de inIormatii suIiciente cu privire la situatia economico-Iinanciar a emitentului
pentru a se decide s-si plaseze disponibilittile n obligatiuni. Comisia valorilor
imobiliare este un organism iurisdictional care supravegheaz operatiunile cu
valori mobiliare. Toate emisiunile de obligatiuni trebuie nregistrate la aceast
comisie; prin intermediul ei emitentul diIuzeaz un prospect ctre toti cei
interesati s achizitioneze obligatiuni, n care se detaliaz scopurile
mprumutului, suma total a acestuia, numrul si valoarea nominal a
obligatiunilor, caracteristicile mprumutului, precum si situatia Iinanciar a
emitentului n momentul care precede mprumutul.








REERA1
MAAACEMEA1UL
AAAAR AL UA1A1LOR
DE A.P.A
~I
M
M
P
P
R
R
U
U
M
M
U
U
T
T
U
U
L
L
O
O
B
B
L
L
I
I
G
G
A
A
T
T
A
A
R
R~


Masterand: Bratucu Oana Mihaela
Master Agr4turis2 an