Sunteți pe pagina 1din 102

SURÂSUL BUCOVINEI

Nr. 2 (30) Iunie 2022

ISSN 2344-620X • ISSN-L 2344-620X

Revista˘ de istorie, literatura˘ ¸si umor


editata˘ de CENACLUL „NECTARIE”
din Vama – Suceava
SURÂSUL BUCOVINEI
REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ŞI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL „NECTARIE”, VAMA - SUCEAVA
Foto coperta 1: Letiția și Cătălina, creatoare și păstrătoare de frumusețe artistică bucovineană
Foto coperta 2: imagini din Muzeul Oului, Vama

AU COLABORAT LA REALIZAREA REVISTEI:


IOAN MUGUREL SASU 1 ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ 64
GEORGE PETROVAI 2 NICOLAE SILADE 65
BEN TODICĂ 9 LELIA MOSSORA 66
IOAN ABUTNĂRIŢEI 15 VALENTINA BECART 67
MAGDA URSACHE 17 TRAIAN VASILCĂU 68
LIVIU PENDEFUNDA 19 VALERIAN BEDRULE 69
MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ 21 VASILE CRISTEA 70
VASILE DIACON 23 VIOLANDA BRATU 71
VICTOR IOSIF 26 ION DIVIZA 72
MIRCEA ŢÂMPĂU 30 FLORIN ROTARU 73
LUMINIŢA IGNEA 32 DIANA TRANDAFIR 74
VASILE LARCO 34 DOREL VASILE ROTARIU 75
GHEORGHE ȘERBAN 35 ADRIAN MOCANU 76
CORINA MATEI GHERMAN 36 ALENSIS DE NOBILIS 77
ILIIE SEREDIUC 39
IONEL PINTILII 78
VASILE AIOANEI 40
IULIAN BARBU 78
ANICA FACINA 41
GELU DRAGOŞ 79
ANGELA BURTEA 42
MARIA APETROAIEI 80
NADIA URIAN 44
MARIANA CODREAN 81
DUMITRU BURGHELEA 46
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI 48 MELANIA RUSU CARAGIOIU 82
GHEORGHE SOLCAN 49 MIHAI MERTICARU 83
LIVIA CIUPERCĂ 51 NICOLAE MĂTCAȘ 84
LILIANA POPA 52 TRAIAN NISTIRIUC-IVANCIU 85
LUMINIȚA REVEICA ȚARAN 53 VASILE DAN MARCHIȘ 86
MARIAN ILIE 54 IULIANA CORINA MIHALACHE 87
MIHAIL ECOVOIU DOREANU 56 GRAȚIELA CRISTINA HERGHELEGIU 88
DINU DANIEL CIURARU 57 FLORENTIN STRECHE 89
IOAN MICLĂU–GEPIANU 58 GABRIEL DRAGNEA 91
CĂTĂLINA ORŞIVSCHI 59 CIPRIAN VESTEMEAN 92
IONEL ORŞIVSCHI 60 ALDONA PATRAȘ 93
ADRIAN BOTEZ 61 ILIANA CĂTĂNESCU 94
CALISTRAT ROBU 62 LUCIAN ANDREI ROŞCA 95
ŞERBAN CODRIN 63 MĂLINA RIANA IANCU 96

Director:
dr. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC

Redactor șef:
IOAN MUGUREL SASU
(mugurel_sasu@yahoo.com)

Tehnoredactare:
DORIN STEHNIOV

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conţinutul


materialelor revine, în exclusivitate, semnatarilor.
Rugăm să ne trimiteţi textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.

editura pim
SURÂSUL BUCOVINEI

DESPRE JURII ȘI CONCURSURI

C
u câteva zile în urmă s-a terminat concursul au avut posibilitatea de a-și vedea punctele primite.
literar organizat de revista noastră. Numărul Și Vama și Vișeul au făcut parte cândva din
destul de mare de concurenți care au același imperiu, dar sunt localități diferite, așa că
participat, chiar în condițiile în care jurizarea este aceia care au încercat la concursul nostru cu creațiile
diferită de ceea ce se practică în prezent la alte (mai erau inedite?) care nu au încăput pe podium
concursuri. De unde am preluat modelul de jurizare acolo, nu au nimerit. Nu chiar de pe vremea acelui
am spus la timpul potrivit, tot atunci am mulțumit imperiu, ceva mai aproape de acum, dar mă leagă o
celor care nu s-au opus solicitării mele. oarecare prietenie de domnul Lucian Perța, așa că nu
Nu cred că este nevoie să revin la ce am spus în a fost greu de verificat. Nu a fost nevoie de exclus din
regulament, dar mici nu m-am bucurat atunci când concurs, a făcut-o exigența jurizării colegilor. Există
am fost admonestat pentru o vină pe care nu mi-o diferențe de gusturi și criterii diferite de apreciere,
recunosc, aceea de a constata la totalizarea punctelor altfel s-ar ajunge la ceva ca o partidă de șah în care
că unii concurenți nu au atât cât și-ar fi dorit. Poate ambii jucători folosesc piese de aceeași culoare. O fi
or fi și meritat, dar ce vină am eu? Sperăm ca în ziua așa de rău dacă pe podium apar și alte nume decât
în care toți cititorii vor avea studii de filologie, puși cele cunoscute?
în situația de a juriza, vor reuși să găsească valoare Poeziile și epigramele premiate vor fi publicate
literară și acolo unde acum nu au aflat. Până atunci în revistă.
mai este și toți cei care scriem, o facem pentru Făcând o analiză comparativă, observăm că
cititorii pe care îi merităm. Chiar crede cineva că un nemulțumiții nu reprezintă majoritatea, așa că, dacă
cititor, prin fața ochilor căruia a trecut material de o vor mai fi și la anul poeți care să accepte jurizarea
bibliotecă, nu are un cuvânt de spus despre o creație din partea unor persoane care nu sunt laureate ale
literară? Că la asta se reduce jurizarea în blamata (de Premiului Nobel, avem motive să recidivăm.
către unii) formă de acum și nu numai de acum. Adică
fiecare poet devine cititor și tot el devine și jurat.
Avem dreptul, fiecare dintre noi, să ne formăm despre
sine acea părere care ne convine, dar avem nevoie de
argumente serioase dacă o dorim împărtășită și de Ioan Mugurel Sasu
alții.
Nu toți concurenții au respectat condițiile din
regulament, cei care nu au votat nu au fost excluși, ei
nu au votat pe alții, dar alții pe ei da. Așa că și aceștia

1
SURÂSUL BUCOVINEI

FANTASTICUL, MAGICUL ȘI FABULOSUL


ÎN CULTURA ROMÂNĂ

I
ncontestabil că fabulosul românesc cunosc în transpunerea lor cultă
fundamentele gândirii două faze (perioade) importante:
și culturii românești 1) Faza (perioada) clasică, reprezentată cu
sunt alimentate de izvoarele maximă strălucire de triada de aur a culturii noastre
curate și bogate ale culturii naționale: Eminescu, Creangă, Caragiale;
sale populare. De aici 2) Faza (perioada) interbelică, reprezentată
decurge specificul culturii de triada aparținătoare secolului douăzeci: Gala
noastre, sau ceea ce definea Lucian Blaga prin Galaction, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade.
„matricea spirituală a poporului român”.
Acuma sigur că sunt voci care se arată 1. Perioada clasică a fantasticului românesc
nemulțumite ba de specificul culturii românești, ba de Ca în atâtea alte domenii unde Mihai Eminescu
neîmplinirile ei, ba de amândouă deodată. „Căci”, spun și-a pus la bătaie pana sa iscusită, și la acest capitol
aceste voci, „o cultură atât de impregnată de folclor el a dovedit o măiestrie pe cât de greu de egalat, pe
ca cea românească, are toate șansele să fie receptată atât de pilduitoare pentru contemporani și urmași.
de culturologii străini, în speță cei occidentali, ca o Fantasticul eminescian se înscrie pe două planuri
cultură interesantă în exotismul ei, dar are puține distincte:
șanse să părăsească periferia culturii universale. Poți a) Planul literar-filosofic (Sărmanul Dionis,
foarte bine, susțin nemulțumiții, să menții specificul Avatarii faraonului Tlá);
național, dar în același timp să te apropii de marea b) Planul producțiilor populare în versuri și
cultură universală, singura modalitate prin care proză (Fata-n grădina de aur, Miron sau frumoasa
pot fi atinse cele două mari aspirații ale oamenilor fără corp, respectiv Călin Nebunul, Borta vântului,
de cultură: înfrățirea culturală și recunoașterea Finul lui Dumnezeu).
internațională. Dar pentru asta, noi, românii, Uneori cele două planuri se intersectează și
trebuie să renunțăm la autarhismul cultural datorat atunci rezultă fie prelucrări mai sumare (basmul
folclorului, suficienței și influențelor pernicioase Făt-Frumos din lacrimă), fie prelucrări de mare
alimentate de vitregiile istoriei naționale. Nu în acest rafinament artistic (poemul Călin –file din poveste),
mod au procedat Eminescu, Blaga sau Mircea Eliade, fie că în poemul Luceafărul aceste prelucrări ating
cu toții trecuți prin universitățile Apusului?” sublimul.
Este clar că cei care judecă astfel au perfectă Evident, nuvelele fantastice ne dezvăluie cel mai
dreptate. Dar iarăși mă întorc și zic: „Ce cultură, bine nu numai concepția filosofică a lui Eminescu
mă rog, se poate face într-o țară a aranjamentelor privind estetica fantasticului, ci și mijloacele utilizate
și cumetriilor, o țară unde grosul veniturilor celor pentru redarea lui.
mai mulți dintre cetățeni se duce pe hrană și Astfel, încă de la începutul nuvelei Sărmanul
întreținere, unde ziarele și canalele de televiziune se Dionis, Eminescu face precizarea că „Lumea-i visul
iau la întrecere în a promova submediocritatea sub sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu – ele
multiplele ei chipuri și unde bunele intenții (ca de pildă sunt numai în sufletul nostru”. Ni se înfățișează în
editarea unei cărți) sunt tratate cu condescendență acest mod visul în dubla lui întrebuințare: ca element
disprețuitoare de cei atât de bogați în bani și atât de predilect al romantismului și ca principal mijloc
săraci în duh?!...” pentru redarea fantasticului!
Cu toate astea, cercul vicios în care ne învârtim Iar fantasticul nu întârzie să-și facă apariția, atât
cam de multișor trebuie odată și odată spart, pentru prin întoarcerea în istorie la epoca lui Alexandru cel
ca spiritualitatea românească să-și poată afirma Bun, ocazie cu care are loc întâlnirea cu Maria, fiica
vigoarea. Căci, nu este sigur că toate popoarele spătarului Tudor Mesteacăn, cât și prin călătoria
lumii simt pulsul istoriei, bunăoară așa ca romanii imaginară pe Lună, adică transpunerea în alt timp
sau englezii, însă este absolut sigur că vor rămâne în și spațiu. „Căci”, precizează George Călinescu,
istorie doar acele popoare care știu să-și interpreteze „spațiul și timpul împrumutate de la Kant nu sunt
propria partitură în concertul culturii universale. numai cadre intuitive ale unei umanitățiconcrete,
Revenind la tema anunțată în titlu, este cât deoarece individul ascuns sub numele Zoroastru,
se poate de nimerit să precizăm că fantasticul și Dan, Dionis este un prototip. Ele sunt modalități ale

2
SURÂSUL BUCOVINEI

unei substanțe în actul de-a se realiza veșnic”. două principii.


Visul este procedeul prin care Eminescu își pune De subliniat că Eminescu face distincție între
în valoare fantezia creatoare, conferind totodată îngeri și demoni într-o manieră categorică, deși
credibilitate faptelor istorisite. De altminteri, până nițel șugubeață, așa cum aflăm din nuvela Cezara:
și luiToma Nour – personajul principal din romanul „Demonii sunt îngeri de geniu, pe când cei care au
Geniu pustiu, viața i se prezintă ca „un fantastic rămas în ceruri sunt cam prostuți...”
vis de nebun”! Într-o lume a minciunii, nedreptății Fără excepție, „zburătorii cu plete negre” sunt
și deziluziilor, doar visul rămâne zona de refugiu a asemuiți cu demonii, căci ei luptă pe viață și pe
artistului și instrumentul inepuizabil cu care acesta moarte împotriva forțelor potrivnice intențiilor
își poate plăsmui lumea sa. nobile, pe când femeile – blonde, suferind de tristețe
Firește că Eminescu, mare admirator al până la întâlnirea cu ursitul, fremătând de iubire și
străvechii culturi indiene, așa cum o dovedește dorință de aici înainte, sunt identificate cu îngerii,
înrâurirea profundă exercitată asupra lui de celebrul acele ființe suprafirești, care tot în manieră taoistă,
Imn al creațiunii (Scrisoarea I, Rugăciunea unui practică de regulă detașarea și non-acțiunea.
dac), avea temeinice cunoștințe despre concepția Desigur, non-acțiunea nu trebuie înțeleasă ca o
filosofilor indieni asupra acestei lumi – nimic altceva neimplicare totală, întrucât îngerii – individual sau
decât maya sau aparență! - și despre posibilitatea în grup – participă la făurirea istoriei și la împlinirea
ieșirii din scurgerea timpului prin meditație și asceză. destinului uman prin veghe neîntreruptă asupra
Iar această „lume a tinereții fără bătrânețe și sufletelor ce le-au fost încredințate de Creator
a vieții fără moarte”, plămădită prin abstragerea de (fiecare, se spune, avem îngerul nostru) și prin
sub influența timpului rău care ne macină pe noi anumite acțiuni punitive, cum au fost cele îndreptate
muritorii, este populată de marele nostru artist cu împotriva locuitorilor Sodomei și Gomorei.
elemente nepieritoare: dragostea și frumusețea în Prin urmare, demonii lui Eminescu nu sunt
forma lor sublimă, încorporate în eternitate prin creaturi satanice ce-și descoperă rostul și mulțumirea
sistemul de coordonate absolut-aștri-apă. în acțiuni malefice, ci, dimpotrivă, asemenea
Apa este un element indispensabil al tuturor daimonului socratian și supraomului nitzscheean
cosmogoniilor antice, și după cum se va vedea animat de țeluri benefice, demonii eminescieni sunt
în continuare, cu rol de prim rang în reflectarea de fapt niște eroi din galeria lui Prometeu, care luptă
aparenței și a jocurilor acestei lumi. Fie sub forma până la sacrificiul suprem pentru triumful ideilor
izvoarelor, fie – mai ales – sub cea a lacurilor și a generoase.
mării, apa este nelipsită din tablourile eminescene Însă prin acel Făt-Frumos născut din lacrimă
de referință. Căci ea nu lipsește sub formă de lac nici și misteriosul Ioan din Geniu pustiu, Eminescu a
măcar din cadrul creat pe Lună, după aselenizarea creat categoria de îngeri blonzi, înzestrați cu fire de
„prototipului uman” din Sărmanul Dionis! Iar demoni. Căci prin țelurile fixate și prin primejdiile
tablourile eminesciene dobândesc viață și vrajă la care se expun (Ioan moare în timpul Revoluției de
mistică prin prezența celorlalte două elemente la 1848 din Transilvania), ambii se comportă aidoma
indispensabile: femeia și Luna. demonilor din categoria celor amintiți mai sus.
De reținut că femeia, așa cum este ea văzută de O categorie aparte, anume cea ambivalentă, o
Eminescu, parcă ar fi încarnarea lui Yin, principiul reprezintă Luceafărul. În încercarea disperată de
feminin sau Cerul în filosofia taoistă: întotdeauna a câștiga dragostea fetei de împărat, el se aruncă
blondă și diafană, ca și cum ar fi zămislită din lumina prima dată în mare, de unde crește „un tânăr voievod
lunii, și aproape totdeauna stranie și nepământeană, cu păr de aur moale”, pentru ca la cea de-a doua ivire,
asemenea astrului ce-i pune frumusețea în evidență. „din a chaosului văi” să se-nchege un mândru chip
De altminteri, cele mai inspirate versuri eminesciene cu „negre vițele-i de păr”. De altminteri și fata i se
sunt străbătute de lumina astrului nopții, care în adresează prima dată cu exclamația: „O, ești frumos
Geniu pustiu este numit „dulce soare de argint”. cum numa-n vis/ Un înger se arată!”, pentru ca la
Cât privește bărbatul mistuit de dragoste cea de-a doua apariție să-i adreseze exact aceleași
din creația eminesciană, acesta, de regulă cuvinte, doar că nu-l mai vede înger, ci demon.
(Dionis, Ieronim, Toma Nour, Călin), este văzut Pentru a întări cele afirmate mai sus, este cât
ca întruchiparea lui Yang, principiul masculin al se poate de potrivit să amintim despre asemănările
Pământului din filosofia taoistă: „zburător cu negre existente între Demonul lui Lermontov și Luceafărul
plete”, frumos și biruitor în toate încercările, până lui Eminescu…
la atingerea scopului suprem – dobândirea ursitei, Fantasticul cultivat de Eminescu nu-i străin de
adică surprinderea absolutului prin unirea celor cel al lui Edgar Allan Poe. Astfel, în Avatarii faraonului

3
SURÂSUL BUCOVINEI

Tlá, Eminescu descrie în timpul primei metamorfoze precădere în povestirile La Hanul lui Mânjoală,
scena cu dedublarea marchizului Bilbao, urmată de La conac și Calul dracului, iar fabulosul reiese cu
duelul acestuia cu imaginea lui ieșită din oglindă, prisosință din basmul Făt-Frumos cu moț în frunte,
scenă care în mod necesar ne duce cu gândul la adorabilă prelucrare după cunoscuta poveste Riquet-
povestirea William Wilson a americanului. De cel-moțat a lui Charles Perrault.
asemenea, principiul identității personalității umane, Caracteristica fantasticului caragialesc este
dezvoltat în narațiunea Archaeus, i-a fost inspirată aceea a explicației raționale care se poate da
compatriotului nostru de povestirea Morella a lui uluitoarelor întâmplări din aceste nuvele, căci tocmai
Poe, tradusă din limba franceză (ediția lui Charles pe această dialectică a semnificațiilor (normal/
Baudelaire) de către Veronica Micle. anormal, explicabil/inexplicabil, real/supranatural)
* se bazează literatura fantastică.
Relația de prietenie dintre Eminescu și Creangă La Hanul lui Mânjoală și La conac sunt foarte
seamănă foarte mult cu cea dintre Pușkin și Gogol. asemănătoare în ceea ce privește firul acțiunii și
După cum Pușkin a fost geniul tutelar al literelor elementele de supranatural incluse de autor. Ambele
rusești, reprezentând pentru Gogol un permanent povestiri au ca eroi doi tineri neexperimentați,
exemplu și îndemn, tot astfel trebuie văzută prietenia pradă ușoară pentru uneltele diavolești, care fie
dintre cei doi clasici români: Este greu de întrevăzut că acționează prin intermediul frumoasei hangițe,
(dar nu-i imposibil) cam cât ar fi realizat Creangă din ajutată în îndeletnicirile ei de vrăji și de vietăți
opera lui fără îndemnurile și încurajările marelui său malefice (un cotoi, o ciudată căpriță), fie că se
prieten! exercită prin ispitele individului roșcodan cu privire
Făcând parte din aceeași familie literară cu sașie (echivalentul omului roșu al lui Creangă).
Gogol, Ion Creangă impune în literatura română atât Ambii eroi sunt reținuți în pofida voinței lor
limba hazoasă și miezoasă învățată la Humulești încă într-un spațiu închis – han, respectiv conac, unde se
de când era „o bucată de humă însuflețită”, cât și petrec lucruri dintre cele mai neverosimile. Autorul,
fabulosul de inspirație populară, cu personaje care- vădit influențat de lecturile sale consistente din
și păstrează graiul, portul și năravurile de țărani E.A. Poe, construiește acest cadru, întrucât el se
moldoveni, chiar și atunci când ele sunt înzestrate dovedește mult mai aproape de gustul și înțelegerea
cu însușiri suprafirești, precum Gerilă, Setilă sau cititorului român decât un eventual castel bântuit
Flămânzilă. de fantome, spațiul predilect pentru desfășurarea
Dar nici măcar fețele mai spălate, cum ar fi craii acțiunii din romanele gotice englezești, iar mai apoi
ori boierii, nu se abat cu o iotă de la ceea ce reprezintă din scrierile romantice.
specificul românesc – limba împănată cu proverbe și După cum opinează Florin Manolescu, în ambele
zicători, de parcă în opera lui Creangă ar fi un singur texte poate fi vorba fie de o metaforă a drumului cu
personaj sau, mai exact, de parcă am avea de-a face sens inițiatic (bunăoară, așa ca în Povestea lui Harap
cu un Sancho Panza românesc multiplicat și așezat Alb), fie de un sens fantastic, deoarece încercările la
taman la locul potrivit, portul moldovenesc urcat care sunt supuși eroii s-ar putea să fie controlate de
din vremuri imemoriale și înțelepciunea cuminte și forțele infernului, forțe situate dincolo de puterea
răbdătoare a românului din totdeauna. noastră de înțelegere.
Este ceea ce, de altfel, rezultă cu prisosință Tot pe principiul mutațiilor duble, comentează
din întreaga literatură populară eminesciană și din în continuare Florin Manolescu, este scrisă și
încântătoarele basme ale lui Petre Ispirescu, este ceea povestirea Calul dracului, mai puțin fantastică și
ce Creangă exprimă mai bine decât oricine în cultura mai mult fabuloasă, datorită faptului că eroii sunt
română, căci marele nostru povestitor întruchipează personaje supranaturale, care realizeză un spectacol
cea mai neaoșă expresie artistică a hazului popular. extraordinar, rezultat din ingenioasa suprapunere
Iar dacă descoperim surprinzătoare asemănări a mai multor planuri: aparența normală (bătrâna
de nume, situații și întâmplări între basmele lui cerșetoare și apariția lui Prichindel), fabulosul
Eminescu și poveștile lui Creangă (de pildă, în Finul (Princhindel se vădește a fi drac în regulă, cu coadă și
lui Dumnezeu descoperim rudele „fără acte de coarne), călătoria fantastică (alergătoarea nocturnă
identitate” ale chipoaselor personaje din Povestea lui cu Prichindel în spinare se dovedește a fi o frumoasă
Harap Alb), respectiva asemănare nu face decât să fiică de împărat, atrasă de vrăjitorie), în fine, revenirea
întărească ideea enunțată mai sus – aceea a unității la decorul inițial odată cu ivirea zorilor.
folclorului românesc. În ceea ce privește sursele de inspirație (Calul
* dracului purcede în mod evident din povestirea
Ion Luca Caragiale cultivă fantasticul cu gogoliană Vii), Caragiale s-a arătat un constant

4
SURÂSUL BUCOVINEI

admirator și traducător al unor prestigioși scriitori paralelelor cu personaje și opere celebre din
din literatura universală: Cervantes, Charles Perrault, literatura universală: Leiba Zibal a fost comparat
Edgar Allan Poe. Extrem de benefică pentru opera până și cu faimosul evreu Shyllock din piesa
lui Caragiale, implicit pentru literatura română, s-a shakesperiană Neguțătorul din Veneția, timp în care
dovedit influența exercitată de marele romantic Constantin Dobrogeanu-Gherea s-a arătat preocupat
american. Însăși faimoasa piesă O scrisoare pierdută să pună în evidență mai degrabă deosebirile decât
i-a fost sugerată scriitorului român de Scrisoarea asemănările dintre Caragiale și Dostoievski. Căci,
furată a lui Poe... ne spune criticul, dacă scriitorul rus reușește să ne
Dar dintre toți marii scriitori străini, Anton înfățișeze în romanul său Crimă și pedeapsă „groaza
Cehov a exercitat influența cea mai fecundă asupra și remușcările omului care a ucis”, Caragiale ne
lui Caragiale, dacă se are în vedere faptul că celebrele prezintă „groaza și frica omului de-a nu fi ucis”.
sale Momente și schițe nu sunt decât fața autohtonă a Deci, după părerea lui Gherea, „simțământul de
nu mai puțin celebrelor schițe umoristice cehoviene: groază este tot ce au în comun Crimă și pedeapsă
cu fapte banale și personaje neînsemnate, cu și O făclie de Paște”. În schimb George Călinescu
oameni necăjiți și burghezi mulțumiți de ei, cu scene avansează opinia că nuvela O făclie de Paște este mai
memorabile de suficiență și prostie crasă, cu multă degrabă o nuvelă fiziologică decât una psihologică,
compasiune dar și mai multă amărăciune, în sfârșit, și asta deoarece Caragiale este, din punctul său de
cu întreaga paletă a umorului dat de nume, limbaj, vedere, „naturalistul nostru prin excelență”.
caractere și situații, în pendularea sa neobosită
de la ironia blândă, până la șfichiul usturător 2. Perioada interbelică a fantasticului din
al sarcasmului. Atâta doar că dacă personajele cultura română
cehoviene, modeste precum părintele lor artistic, își Gala Galaction este, cronologic vorbind, primul
manifestă cu fiecare prilej agorafobia, adică teama scriitor al triadei interbelice care a cultivat magia,
și reținerea de stradă, personajele lui Caragiale își miraculosul și fantasticul. În nuvelistica lui Galaction
dovedesc din plin agorafilia. facem cunoștință cu o lume suspendată între mit
N.B. Analiza psihologică și teama obsedantă a și existența dramatică cuprinsă între sfârșitul de
cîrciumarului Leiba Zibal de amenințarea tâlharului ev mediu turcit și perioada imediat următoare (La
Gheorghe, teamă care avansează până la demența Vulturi! și Zile și necazuri din zaveră ne prezintă, de
evreului, sunt înfățișate de Caragiale în nuvela O făclie exemplu, evenimente din timpul revoltei lui Tudor
de Paște. Se pare că subiectul, prin intermediul unei Vladimirescu, respectiv de după înfrângerea ei).
traduceri franțuzești, i-a fost inspirat scriitorului Gala Galaction ni se înfățișează drept un poet al
român de scena relatată în romanul Măgarul de aur nostalgiei, majoritatea nuvelelor și povestirilor sale
de către Apuleius cu tâlharul a cărui mână a fost bazându-se pe un conflict erotic, care fie că este
țintuită cu un cui taman de zaraful ce urma să fie depășit cu mari sacrificii în numele unor principii
jefuit. morale inflexibile (De la noi la Cladova), fie că
Chiar de la apariție, O făclie de Paște a generat provoacă adevărate drame atunci când eroii se lasă
nenumărate comentarii în legătură cu evoluția intrigii, purtați de valul dragostei mistuitoare (Gheorghe
cu cea a psihologiei evreului și apoi cu răzbunarea Cătălina, Gloria Constantini, Copca Rădvanului).
acestuia prin imobilizarea brațului răufăcătorului, În majoritatea nuvelelor, hotarul dintre vis și
imobilizare urmată de lenta carbonizare a brațului la realitate este extrem de ambiguu. De asemenea,
flacăra unei lumânări. tentația scufundării în vis se confundă cu dorința
Dacă cei mai mulți critici, printre care Titu de-a plasa existența în zonele incerte ale începutului.
Maiorescu și Nicolae Iorga, au văzut în nuvelă o Iată de ce vraja și supranaturalul apar de regulă în
mare realizare artistică, Duiliu Zamfirescu o găsește apropierea pădurilor seculare – aici se generează
„slabă, cu o invențiune slabă și o totală lipsă de misterul și tot aici se adăpostesc hoții, vrăjitorii,
estetică”. Însuși C. Dobrogeanu-Gherea, de acord cu schimnicii (Moara lui Călifar, În pădurea Cotoșmanei).
Caragiale inclusiv în ceea ce privește alegerea unui O mențiune specială merită povestirea Moara
evreu fricos drept unealtă a dreptății, își exprimă lui Călifar, nu doar pentru farmecul și simplitatea
rezerva față de finalul nuvelei, pe care-l vede „prea acțiunii, ori pentru aromele de parfum și legendă cu
brusc, prea neașteptat, pare a fi înadins căutat pentru care o înzestrează autorul, cât mai ales pentru visul
a produce efect”. Tot Dobrogeanu-Gherea emite încărcat de fericire și prosperitate pe care-l trăiește
opinia că arderea mâinii lui Gheorghe ne stârnește Stoicea după ce se spală cu apă din iazul morii
mai degrabă sila decât groaza. bătrânului Călifar.
Alți critici s-au arătat preocupați de stabilirea Visul de îmbogățire al lui Stoicea – e drept,

5
SURÂSUL BUCOVINEI

realizat cu mijloace necurate, ne duce de îndată Voinicul Stoicea din Moara lui Călifar are
cu gândul la povestea indiană cu eremitul Narada parte de un sfârșit complet diferit. Pesemne că
iluzionat de zeul Vișnu, poveste relatată de Mircea la asta a contribuit atât cadrul geografic, cât și
Eliade în Noaptea de Sânziene și de André Malraux timpul istoric cu alte conotații decât cel indian,
în Antimemorii. Întrucât Narada îi pune lui Vișnu timp în care Galaction își plasează acțiunea... Căci
o întrebare cam îndrăzneață în legătură cu maya văzându-și visul de mărire și îmbogățire complet
(aparența), zeul îl trimite pe eremit până în satul din sfărâmat îndată după trezire, ba pe deasupra fiind și
apropiere pentru a-i aduce un pahar cu apă. Narada batjocorit de bătrânul vrăjitor, Stoicea nu întrevede
se duce, dar intră în vorbă cu o fată atât de frumoasă, altă soluție decât sfâșierea vălului mayei printr-
încât uită de ce s-a dus, se îndrăgostește nebunește un gest funest: zboară cu bâta de cioban creierii
de fată, apoi se căsătorește cu ea, i se nasc doi fii și- moșneagului, iar el se aruncă cu capul înainte în iazul
și durează o frumoasă gospodărie. Dar iată că vin satanic...
inundațiile și Narada își pierde familia și întreaga În pofida acestor deosebiri în legătură cu modul
agoniseală. În timp ce el își jelește nenorocirea pe de înțelegere și acceptare a iluziilor, în ambele scrieri
marginea drumului, deodată aude glasul lui Vișnu din se descoperă nucleul povestirii indiene cu Narada și
tufișul unde-l lăsase: „Nu-mi aduci apă? Te aștept de Vișnu. Fără îndoială că două sunt elementele cheie ce
o jumătate de oră...” permit identificarea acestui nucleu:
Deci timpul este o iluzie, iar maya ne proiectează 1) Conflictul dintre esență și aparență – Omul
această iluzie pe ecranul înșelător al vieții, așa cum prozaic și profan are de-a face doar cu aparențele, pe
filmul se proiectează pe ecranul cinematografului! când sfântul și inițiatul au capacitatea de-a ieși din
Tema în discuție l-a preocupat și pe marele timp, astfel putând să trăiască eternitatea clipei și să
scriitor german Herman Hesse, laureat al Premiului înțeleagă graiul esențelor;
Nobel în anul 1946, și ea este tratată cu multă simțire 2) Apa ca element vital și ca mediu primordial,
artistică în Biografie indiană, scrierea postumă a care permite la început doar reflectarea, iar apoi
personajului Josef Knecht, cu care de altminteri se translația între lumea aparențelor și cea a esențelor.
încheie celebrul roman Jocul cu mărgele de sticlă. *
La drept vorbind, cu eleganța și meticulozitatea Nuvelele lui Vasile Voiculescu se remarcă
ce-l caracterizează, autorul ne prezintă două prin insistența cu care autorul cultivă fabulosul și
biografii ale prințului indian Dasa. construiește magicul. Utilizând tehnica povestirii în
Prima, desfășurată în timp real, ne relatează povestire, Voiculescu abordează cu succes motivele
peripețiile prințului după alungarea sa din casa fundamentale ale folclorului: vraja, descântecul,
părintească de către mama sa vitregă, respectiva întoarcerea în timp, relația strânsă cu natura etc.,
perioadă fiind marcată de două evenimente majore: pentru ca în felul acesta să poată dezvolta temele
salvarea de la pieire prin intrarea lui în rândul sale favorite care l-au individualizat și, mai ales,
păstorilor de vite, după care vine dragostea și l-au impus în perimetrul nuvelisticii românești
căsătoria sa cu frumoasa Pravati. moderne: matricea acvatică a genezei reflectată în
Cea de-a doua biografie, desfășurată în timp Pescarul Amin, mai exact cea cu neamul Aminilor
ideal, este de fapt lecția oferită lui Dasa de bătrânul ce se trage din pești, plăsmuirea unui trecut
yoghin în legătură cu iluziile și suferințele vieții fabulos (Ispitele părintelui Evtichie), demonismul
sale ulterioare: găsit în pădure chiar de infidela erotic (Iubire magică, Lostrița), mitul vânătorii și al
Pravati, Dasa este repus în drepturile sale legitime, protovânătorului (Revolta dobitoacelor), magia satului
are un băiat, dar el nu se poate bucura de liniște însuflețit de iubire întru Hristos și de solidaritate
și fericire, căci încep războaiele cu prințul vecin, umană (Ciorbă de bolovan), la fel ca și magia prin
ațâțat împotrivă-i de mama lui vitregă, războaie din care omul înzestrat cu o „bunătate de oțel” (Bujor din
care iese înfrânt și prizonier, cu țara ocupată, casa Misiune de încredere) izbutește să se (re)integreze în
distrusă și fiul ucis. natură și să-i controleze fenomenele.
Trezindu-se din acest vis halucinant pe malul Diversitatea subiectelor condimentate cu
izvorului din care trebuia să ia apă pentru yoghin, supranatural, limba meșteșugită și îmbogățită cu
Dasa apreciază lecția primită, își dă seama de arhaisme și regionalisme, iar acolo unde-i cazul
deșertăciunea zbaterii umane, așa că cere îngăduința (Ispitele părintelui Evtichie), prezența umorului
înțeleptului să trăiască în preajma lui, pentru a învăța admirabil strunit, toate astea asigură nuvelelor
prin meditație, asceză și respirație să-și îndrepte și povestirilor lui Vasile Voiculescu prospețime și
privirea dinspre exterior spre interior. Ceea ce atractivitate.
bătrânul yoghin încuviințează... *

6
SURÂSUL BUCOVINEI

Neîndoios că Mircea Eliade este scriitorul român De reținut că o altă Ileana, dar proiecția aceleiași
care a acordat cel mai mare interes și cel mai mult Ileana Cosânzeana, apare în romanul Noaptea de
spațiu literar redării fantasticului sub diverse chipuri Sânziene, carte considerată de însuși Mircea Eliade
artistice. Dovadă în acest sens stau cele cinci volume drept capodopera sa incontestabilă. Este acea Ileană
de Proză fantastică apărute în anul 1991 la editura tânără și frumoasă, descendentă dintr-o străveche
Fundația Culturală Română, în ele fiind cuprinse familie boierească și cu studii în străinătate, pe
nuvelele și povestirile cu conținut fantastic, adică o care Ștefan Viziru, personajul principal al cărții, o
însemnată componentă a operei sale. întâlnește în pădurea Băneasa în 23 iunie 1936, ziua
Dar cu mici excepții, fantasticul mai mult solstițiului de vară (Sânzienele).
sau mai puțin voalat este prezent pretutindeni în Deși o iubește nespus de mult pe nevastă-
romanele lui Mircea Eliade. Pînă și în Maitreyi el sa Ioana, totuși Viziru se simte atras de-a dreptul
este deslușit sub înfățișări magice, atât în dragostea irezistibil de ființa care i-a apărut într-un mod mistic
eroinei principale pentru un arbore tânăr (animism în acea zi a anului când, spune tradiția, la miezul
erotic), cât și în legământul ei de logodnă îndreptat nopții se deschid cerurile.
spre „mama pământ”, atunci când dragostea pentru Ori Ștefan Viziru, spirit obsesiv și torturat de
Allan devine mistuitoare. sentimentul că omenirea rătăcește într-un labirint,
Dacă putem vorbi de misterul Maitreyi, căci simte nevoia imperioasă să se retragă din timp și din
romanul rămâne deschis și autorul nu precizează spațiul profan pentru a trăi în ceea ce el numește
nicăieri dacă eroina sa este o fată inocentă ori o Sâmbo (camera de hotel unde se preface că pictează),
femeie rafinată, ci, dimpotrivă, el caută să întrețină și care ca tărâm al Shambalei sau spațiu privilegiat este
să amplifice enigma prin lansarea unor noi semne de un alt fel de Nirvana. Iar astfel de lucruri esențiale
întrebare, tot așa Ileana – eroina romanului Nuntă în precum Sâmbo, ieșirea din timp sau întâlnirile și
cer, una din cărțile preferate ale autorului, ne apare convorbirile cu solitarul Anisie, un sihastru „ce
din discuțiile lui Hasnaș și Mavrodin, cei doi prieteni trăiește ca ființă totală”, Ștefan nu le poate discuta
îndrăgostiți de ea la momente diferite, drept o ființă decât cu Ileana.
nepământeană prin misterul în care reușea să se Iată de ce, după ani de mari încercări prin care
drapeze. trece Europa (al doilea război mondial), România
Indiscutabil că și Ileana i-a iubit pe cei doi. Însă (dictatura, rebeliunea legionarilor, bombardamentele,
dragostea ei ispitită de absolut are o certă înclinație bolșevismul) și el însuși (anii de campanie, moartea
spre fantasticul aflat în starea sa incipientă, și anume soției și a copilului în timpul bombardamentelor),
stranietatea, prin aceea că alimentează suspiciunile Ștefan Viziru continuă să alerge după cea care
și întreține suferința cuplului: „Se întâmplă ceva”, i-a fost ursită, și nu poate s-o ajungă. „E ca Ileana
comentează Hasnaș, „dincolo de noi și de dragostea Cosânzeana”, mărturisește el unui alt personaj...
noastră, care ne face să suferim și să căutăm Ajuns la Paris cu mult noroc, fapte și întâmplări
suferința”. ce conferă romanului o notă autobiografică smulsă
Însă frumusețea cărții consistă tocmai în enigma din realismul terifiant al acelor vremi, Ștefan Viziru
și straniul închise în gogoașa dragostei, iar Ileana continuă s-o caute pe Ileana cu aceeași înfrigurare.
– din punctul de vedere al lui Mavrodin – rămâne În sfârșit, când după 12 ani are loc întâlnirea lor de-a
mireasa ideală, ființa menită unei nunți eterne. dreptul magică, tot în noaptea de Sânziene, numai că
Asemenea lui Maitreyi, și tot ca aceasta – pură ori de data asta în pădurea Royoumont de lângă Paris, și
perversă, celestă ori infernală, Ileana rămâne eterna când Viziru speră că acuma o va păstra lângă el, mor
femeie eminesciană, realitate și iluzie în același timp. amândoi într-un accident de mașină.
Întrucât toate scrierile lui Eliade sunt încărcate Concluzia romanului este cât se poate de
de mituri și simboluri (el chiar a fost numit „savantul limpede: Nici cuplul ideal, nici fericirea supremă
simbolurilor”) – așa cum, de altminteri i se și cuvine nu pot fi realizate aici pe pământ decât în vis, în
unui eminent istoric al religiilor -, numele eroinei imaginație! Este ceea ce și face, de altminteri, Mircea
sale n-a fost ales la întâmplare, ci reprezintă simbolul Eliade în acest roman stufos, unde se discută enorm
continuității dragostei Ilenei Cosânzeana din basmele și cu folos, dar unde nu se realizează tipuri, întrucât
noastre, altfel spus veșnica aspirație a omului în personajele nu se coagulează în adevărate caractere,
general, a românului în special spre frumusețe și căci ele nu sunt sondate și disecate fără milă, ci sunt
fericire. Căci – nu-i așa? – orice carte închide între lăsate să viseze, să zîmbească și să șoptească aproape
coperțile sale fantezia stârnită de basmele mai vechi la fiecare pas!
și mai noi, sau cum afirma însuși Eliade: „Romanul Prin urmare, Noaptea de Sânziene conține
este cartea despre oameni”... elemente fantastice, stranii sau fabuloase, inserate

7
SURÂSUL BUCOVINEI

firesc în urzeala realistă a acțiunii. Dar, după cum cu hoffmaniană căruia îi dă viață. Doctorul Zerlendi,
justețe afirmă Dumitru Micu, „fantasticul lui Eliade elev al indianistului brașovean Johan Honigberger,
este de mitologie, un fantastic relativ, consecința practică cu asiduitate tehnicile yoga, astfel că – prin
incapacității omului modern de a gândi mitic”. asceză și meditație – ajunge să se facă invizibil, să
Este ceea ce, cu autoritatea-i cunoscută, susține și efectueze ieșirea din timp și apoi să dispară pentru
Eugen Simion: „În prozele mai vechi ale lui Eliade, totdeauna în miraculosul tărâm al Shambalei.
magicul domină suprafața textului, în cele de după Atmosfera de straniu se îndesește în finalul
război, magicul se retrage în adâncul textului. Locul nuvelei, deoarece autorul creează o situație de
magicului este luat, de fapt, de o forță spirituală mai derută totală prin tehnica translației în timp: cadrul,
complexă (miticul), care continuă să se manifeste în deși pare același, este schimbat, și personajele nu se
existența omului modern”. mai recunosc, deci n-au cum să se înțeleagă!
Riguros vorbind, spațiul și timpul de translație „Omul poate trăi aievea în trecut”, se afirmă în
din opera lui Mircea Eliade, acel tărâm fantastic nuvela Nopți la Serampore, ba mai mult – susține un
la care aspiră eroii săi, apare astfel doar pentru inițiat din această nuvelă -, el poate chiar modifica
neinițiați. „Căci în sens elevat”, susține Dumitru trecutul, pentru că legile acestui „univers de iluzii și
Micu, „acel tărâm e realul însuși, realul absolut”. aparențe” au putere numai asupra celui ce crede în
Iată de ce, după opinia aceluiași critic, nuvelistica de ele.
maturitate a lui Eliade – fantastică doar în aparență, Tot o superbă ieșire din timp realizează Eliade
în pofida inserțiilor de supranatural -, este, de fapt, cu profesorul Gavrilescu, după ce acesta pătrunde
„o proză de cunoaștere sui-generis, o proză de idei, pe domeniul și în bordeiul „țigăncilor”. Nuvela La
revelatorie”. țigănci, o capodoperă a prozei eliadești, ne asigură
Dacă fantasticul s-ar reduce doar la cu vârf și îndesat că timpul este o iluzie. Numai că
înspăimântător, atunci dintre toate scrierile sale, iluzia profesorului de pian Gavrilescu, este inversă
doar Domnișoara Christina, o altfel de Prăbușire a aceleia încercată de pustnicul Narada. El crede că
casei Usher, s-ar încadra în această definiție. Firește, a stat în bordeiul „țigăncilor” doar câteva ore, însă
la fel ca în scrierile lui Caragiale, altul este cadrul după revenirea în timpul real (în tramvai, acasă, în
desfășurării acțiunii din micul roman eliadesc: este vizită la eleva sa), constată cu stupoare că a dispărut
un conac din Câmpia Dunării, fosta proprietate a fără urmă vreme de doisprezece ani!...
domnișoarei Christina, cea care s-a preschimbat în Nuvelele editate de Eliade după anul 1960 au
strigoi după uciderea ei în anul 1907 de către propriul ca subiect anumite relații ascunse între viața „de
vechil și, totodată, amant. aici” și puterile miraculoase „de dincolo”. În nuvela
Autorul creează în roman o atmosferă de O fotografie veche de 14 ani se învederează puterea
mister și spaimă, ceea ce, de altfel, conferă valoare concretă a credinței, facultatea deslușirii viitorului
artistică scrierii: în curtea conacului se răresc răzbate din Ghicitor în pietre, iar în povestirea Un
vietățile, păsările pier, câinele se târăște la picioarele om mare este redat miraculosul în dezvoltarea sa de
oamenilor, iar țăranii evită conacul ca pe un loc neoprit, și anume cazul unui individ cu nume hazliu
blestemat. Deși toate personajele se comportă ciudat – Eugen Cocoaneș, care începe din senin să crească,
în această atmosferă îmbibată cu vrajă demonică, și crește mereu până ajunge la o înălțime de zeci de
totuși, micul roman dobândește tonalități terifiante metri, douăzeci după unii, treizeci după alții.
doar în episoadele unde își face apariția domnișoara N.B.: Între povestirea Un om mare și nuvela
Christina – frumoasă, diabolică, îmbrăcată exact Pigmeul a scriitorului rus Fiodor Sologub există
ca în portretul ei, așezat pe un perete al conacului. similitudini care ne îndreaptă atenția spre o
Parfumul de violete pe care-l răspândește de fiecare interesantă paralelă. Ambele scrieri studiază cu
dată, este dovada concretă a aparițiilor domnișarei mijloace artistice proprii apariția miraculosului de
Christina. natură monstruoasă, precum și groaza tragicomică
Și întocmai ca în celebra povestire a lui Poe, în a indivizilor asupra cărora s-a abătut respectiva
final conacul bântuit de strigoi se va prăbuși, numai năpastă. Dar dacă Mircea Eliade optează pentru
că în acest caz el va fi mistuit de flăcări! miraculosul creșterii înspăimântătoare, Sologub ne
Dar Mircea Eliade a studiat și alte fețe ale prezintă procesul invers – cel al micșorării continue
fantasticului. Iată, bunăoară, Secretul doctorului a lui Saranin, până ce aceste ajunge cât un fir de praf,
Honigberger, nuvelă care, în pofida abundenței de luat mai la urmă de vânt.
elemente tehnice din practica yoga, se dovedește
deosebit de antrenantă prin situațiile insolite
plăsmuite de autor și prin straniul de natură
George Petrovai

8
SURÂSUL BUCOVINEI

COȘMAR EROTIC TEHNODIGITAL

E
ram în curbă la Puțul mijlocul peretelui e un zid de jumate de metru care
2 din Ciudanovița. desparte culoarul în două. Parcă am intrat într-o
Pietrele de Granit pișătoare publică. Ocup locul din stânga, în dreapta
abia că se mai deslușeau e deja un cetățean cu pălărie cowboy. Ne salutăm și
prin covorul de broască luăm poziția de pipi. Câți muncitori lucrează aici?
lăsat în urma apelor celor Îl întreb: „Trei mii, toți mercenari ecologișți. Cine-i
30 de ani de inactivitate. director?” „Suedeza aia mică.” Mă uit împrejur
Voiam să văd podul de peste gârlă de unde pompele însă nu există pisoar și niciun orificiu în cimentul
bătrânului Turlea trăgeau apă pentru mină, însă în de jos, iar pereții sunt perfecți fără nici un fel de
față mea era un zid de calcar alb construit manual conducte sau alte accesorii. Simt că mă înăbuș de
și învechit parcă identic cu cel al piramidelor din fobie și mă întorc și dau plapuma la o parte. Sunt în
Egipt. Avea vreo trei metri înălțime și fiind făcut de camera mică de la Blocul A, Ap. 22. Rozi, fiica cea
neprofesioniști lăsa ieșituri din el ca să te cațări. mică a lui Nea Vasile bulgarul întră în cameră. Are
Era construit parcă din rămășițe de materiale. Pe chei de la apartament. E îmbrăcată într-o rochie
ici, pe colo și câte un bloc de motor de basculă neagră, bijuterii de aur și perle, cu poșetă în mâna
abandonat. Cum urcăm, pe la jumătate dintr-o dată pe care o lovește de genunchi, însă e veselă și se
sub talpa încălțămintei poziționată pe carburatorul reazemă satisfăcută de soba de teracotă. „Mai e
ieșit din perete se deschide un căpăcel din care caldă?” Trebuie să fie 3 dimineața și sigur seara
iese un ciopstik chinezesc. Curios cobor la nivelul a fost încheiată cu succes. Nu are prieten și e
străzii și ridic și eu căpăcelul din care se retrăsese divorțată. Este mama a două fetițe măritate și are
bețișorul și privind înăuntru văd panorama unei cancer. Nu mai are mult. La 60 de ani, ce pretenții
curți mari betonate a unei întreprinderi și din să mai ai de la viață. Ce puștoaică era în tinerețe,
profil, în prim plan capul minerului. În cadru, întră acum ce băbuța! O invit să se așeze pe marginea
în trecere electricianul Stoica. E clară, îmi zic; e dormezei să se odihnească. O înțeleg că acasă nu
viață înăuntru și mă avânt cu entuziasm peste zid, o așteaptă nimeni. Cu cine să vorbească decât
în curte sau mai bine-zis, eram ca pe un imens cu mine, nașul fratelui ei cel mic, adică un vechi
Portavion american. Într-o piață înconjurată de prieten de familie, un moș de 70 de ani. O cunosc
clădiri și de munții Ciudanoviței din valea răului de când era domnișoară și și-a păstrat trăsăturile
Jitinului către captarea de unde se alimentează fizice și de caracter până azi. S-a despărțit de soț
întregul șantier cu apă. Mă îndrept grăbit să-l ajung de când a aflat că e bolnavă și i-a dorit „lui” ca să-
din urmă pe Stoica electricianul, însă realizez că și refacă viața cu o alta. Acum trăiește singură.
nu e el. E un om tânăr cu părul alb/cenușiu. Mă O văd că moțăie, e obosită. O apuc de umăr și o
uit curios și în același timp dezamăgit că niciunul înclin șoptindu-i să se odihnească de-a lungul meu.
dintre cei care forfotesc pe afară nu mi-e cunoscut. Eu la perete sub plapumă, ea deasupra plăpumii,
Ei par, însă nu. Undeva în stânga, pe la etajul trei la margine. Cum de am ajuns din Melbourne la
în balcon o pereche se ceartă. El îmi face din mână Ciudanovița, în apartamentul părinților mei? Cum
de parcă m-ar cunoaște. Nu-l cunosc și e prea de eu sunt aici. Adoarme, apoi tresare tremurând.
tânăr pentru generația mea. Întru în clădirea din Trag plapuma de sub ea și o acopăr rostogolind-o
dreapta care arată ca un fel de comandament. Un ușor, acum cu fața în sus. S-a lăsat răcoarea mai
coridor foarte lung de vreo doi metri lățime și 5 spre dimineață, însă sub plapumă e cald. Are vise.
înălțime vopsit complet verde deschis. Ciment Îi pun palma pe burtică să o calmez. Probabil că
oglindă pe jos. Să înaintez, îmi zic și în trafic apare visam, îmi zice, răsucindu-se spre mine.
o pereche de sudaneze chele, îmbrăcate în costum Sunt complet transpirat între pulpele
de scufundători negru cu dungi roșii. Astea parcă picioarelor de atâta călărit. Nu e ușor să ochești
ar fi ningeas sau gărzile de pază ale clădirii. De țintă în mișcare cu armă la foc automat, pistol
dat înapoi nu îmi stă în caracter și am învățat să mitralieră Kalașnicov 7,62mm. Și asta facem de
menajez problemele în ordinea apariției. Ajung și o luna noi aici în Arad, pregătire la grăniceri,
trec printre ele ca și cum nu aș exista. Ha, ha, sunt cercetași de frontiere, țintim infractorul pe cai
străine în vizită de lucru. Pe măsură ce înaintez, în mișcare. Mai sunt câteva săptămâni și trebuie
coridorul se îngustează la un metru lărgime și ajung să ne despărțim. Fiecare din acest pluton vom fi
la capăt, unde coridorul se oprește brusc iar în repartizați pe granița cu Iugoslavia. Doi pe pichet.

9
SURÂSUL BUCOVINEI

E aprilie și până în august când voi pleca la defilare ora prazului, epuizat fiind, m-au lăsat să întru în
la Bucureșți va trebui să servesc frontiera României pichet. M-au dezbrăcat la pielea goală și am fost
și așa am ajuns la Toager. Sunt șef de grupă, caporal trimis să fac baie, în timp ce ei m-au buzunărit prin
în termen și secretar de UTC. La noapte plec în efecte (haine) afară. Maiorului îi plăceau băieții
patrulă. Nu am cal repartizat încă. În iunie se va frumoși. „De ce ești aici caporal?” Să devin EROU
lasă la vatra vechiul călăreț și-i voi lua locul. Se mai NAȚIONAL, tovarășe Maior și mi-a oferit o lamă
întâmplă că azi a sosit în inspecție un tovarăș Maior nouă de bărbierit Wilkinson, apoi am semnat câteva
din Timișoara deci, atenție mare că poate veni declarații și salut. M-au lăsat în pace. Maiorul era pe
peste tine când nu te aștepți. cale de a se pensiona și după o săptămâna a plecat.
E ora 20:00, îmi iau in primire o armă și A sosit lăsarea la vatră a vechiului leat și mi-am luat
două încărcătoare pline și un pistol cu rachete de calul în primire. De acum eram trimis doar ziua
semnalizare, albe, roșii și verzi. Locul de pază unde în cercetare 5 km înspre interiorul țării călare. În
am fost repartizat e la 5 km de pichet, deci o oră de August mi-a venit chemarea să mă duc la Timișoara
mers. pentru antrenamente la blocul de defilare. Pe lângă
Pe la trei dimineața se lasă ceață și începusem luna de antrenament din primăvară pe stadionul
să moțăi un pic când se aud pași ca de om în 1 Mai din Timișoara, trebuia să mai facem o
cizme de cauciuc venind dinspre interiorul țării. săptămână de pregătire aici și una pe Ghencea,
Noi păzim granițele țării împotriva imperialiștilor lângă Bucureșți. Eram îmbujorat la față când am
dinafară cu pușcă îndreptată spre interior. De fapt primit vestea de la sergentul în termen din pichet.
se pedepsește trasul împotriva țării vecine. Acest Nu am știut că ești atât de emoționat de această
gest înseamnă declarație de război dacă îl faci. misiune: Să defilezi în față tovarășului Ceaușescu.
Dacă cineva vine și încearcă să fugă din țară și Ne mândrim cu tine! Sper că veți fi și mai mândri
nu se predă putem trage cu arma înspre țară sau după, mi-am zis-o în gând, strângându-i mâna. „Da,
în paralel cu granița. Sunt mai treaz ca niciodată să trăiți, tovarășe sergent!”
când e vorba de viață și moarte și strig STAI! Nu se Am avut grijă să fur o mănușă de cauciuc de
oprește. Somez și trag în sus câteva focuri. Pașii la medicul unității. Ăsta avea obiceiul să aducă
continuă și dispar în depărtare spre interior, cred. reviste germane STERN în pichet cu a cărei pagini
E liniște. Nu se vede nimic. Trag racheta, cerând viu colorate și femei care vindeau cosmetice
ajutor de la pichet. Câmpul se luminează ca ziua. semidezbrăcate îi ținea pe tineri treji. Nu știam
Nu se vede nimic. În 40 de minute sosesc primele niciunul germană, însă calitatea hârtiei și a culorilor
ajutoare. Se controlează fâșia și se anunță că nu punea întrebarea: „Oare cât de avansat e vestul de
a trecut nimeni. La ora 5 mi se termină serviciul își permite luxul asta”. „Doar, uitându-te la ele îți
și începe să se lumineze. Ajung la pichet și când vine să treci granița”, zise unul. Dar eram cuminți.
predau armamentul și muniția desigur că sunt cinci Pe noi ne interesau doar fetițele, că așa-i armata.
cartușe lipsă. Le-am tras ca avertisment, îi explic La orele 14:00 am plecat în cercetare în partea
sergentului de serviciu. Da, dar nu ai prins nimic iar unde avusesem cu luni în urmă întâlnirea cu
regulamentul spune că trebuie să reîntorci tuburile infractorul în cizme de cauciuc. Azi, erau cu toții din
goale a cartușelor trase. Păi unde să le găsesc pichet mândrii de mine că-i reprezint la Bucureșți.
pe câmpul cu iarbă grasă unde am alergat după Ajuns la locul cu pricina unde s-au tras cartușele
infractor trăgând. Tuburi de alamă verzui în iarbă după măgarul din stâna vecină – s-a lămurit până la
verde. Sunteți normali, îi reproșez sergentului. urmă în anchetă. Descalec, nu înainte de a cerceta
Vine și tovul Maior care îmi explică că dacă nu zarea orizontului din jur. Verific potcoava calului
găsesc tuburile voi fi arestat pe bănuiala că ascund din față, îl mângâi și întorcându-mă, număr 5 pași
cartușe cu intenția de a-mi execută superiorii și de la borna de piatră îngropată spre răsărit. Mă
voi fi trimis în batalionul disciplinar. Mi s-au tăiat las pe vine și cercetez urmele lăsate prin iarbă.
picioarele. În 8 luni de armată și școală de gradați, Scot baioneta, sap în pământ și extrag cartușul.
nu am aflat nimic despre situația în care mă aflăm. Acopăr urmele, scot mănușa și crestez degetul mic
Dacă știam, nu mai trăgeam, îl luăm la baionetă de cauciuc. Insert cartușul și cu ața din dotare a
că e mai mare și rămânea în el. Am plecat înapoi bonetei, cos strâns glonțul înăuntru. Bag mănușa în
să caut cele 5 tuburi trase. Am umblat ca nebunul buzunar. Îmi dau pantalonii jos și grijuliu, pe vine îl
până pe la ora 10 când a venit maiorul cu un grup de ascund în mine. Am senzația de ieșit afară.
10 soldați și în sfârșit am recuperat doar 4 tuburi. Cum o masam pe stomac, Roza se rostogolește
Locul de pază avea un km de căutat, iar locul de peste mine mâna-mi lunecând ușor agățându-se de
acum se bătătorise de atâta căutare, încât după chiloți, rostogolindu-i în jos pe pulpele care păreau

10
SURÂSUL BUCOVINEI

de acum pe întuneric tinere și..., ușor sub cerul sex cu această frumoasă făptură care semăna cu
albastru, mă arunc în șa... „Îți plac?”, mă întreabă actrița Noomi Rapace cu al ei trup atletic făurit
Rosa..., Numai de asta nu îmi ardea acum. Clipesc. între semnale și schimbat acele furcilor de macaz.
Mă întreabă de chiloți sau de ea, îmi zic în gând. O meserie pe care o moștenise de la răposatul, ea
Nu m-a văzut nimeni. E liniște în teren. Va trebui stătea acum în față mea fără capsulă craniană.
să ascund restul mănușii. O îngrop pe marginea În mișcările erotice violente un ochi din cusătură
gârlei satului. Și cum călăream, mă întrebam dacă cauciucului s-a rupt făcând urechea de oțel, rămasă
nu va exploda cumva să mă împrăștii peste tot în fir să lovească violent capsa glonțului și aceasta la
satul, că prin el treceam acum și atunci să vezi cur rându-i să declanșeze explozia încărcăturii. Glonțul
peste case. Oare, ce mă așteaptă cu acest exercițiu de oțel trecuse prin ea și în drumul său înspre afară
de scos și băgat de câte ori ies afară și mai sunt încă din clădire scrâșni prin zidul de granit negru din
două săptămâni până la defilare. Mă îndrept către care toate cantoanele căilor ferate ale fostului
gara Giera, așa că o iau pe lângă calea ferată și mă imperiu austro-ungar erau construite aici în vechiul
îndepărtez de sat, cercetând culturile de lubeniță, Banat și luase în drumul său și interiorul craniului
tutun și floarea soarelui. Deseori o vedeam pe cu păr cu tot al fericitei făcându-l bucăți. Un astfel
domnișoara doctor scăldându-se în pârâu. Desigur, de cartuș de război penetrează cu ușurință un zid
în combinezon că locul e periculos. Au fost prinși de cărămidă gros de un metru sau trece prin zece
mulți din cei ascunși în tutunul crescut mare. Dar, ce trupuri de om oprindu-se în al unsprezecelea. Are o
îmi pasă. Mâine dimineață plec la Timișoara. O iau precizie de 7 km după care își pierde din traiectorie.
în galop spre cantonul Mariei. O văduva rămasă cu o Explozia s-a produs în abdomenul meu. Reculul a
fetiță în urma accidentului de marfar intrat în gară împins cu viteză în pelvis, rupându-l apoi s-a oprit
fără semnal cu 5 ani în urmă. Fata e măritată azi, iar în zidul din spate comprimându-se acordeon în
Maria la peste 40 de ani ai ei mai adăpostește din granit. Vedeam această imagine tridimensional a
când în când câte un grănicer care îi cade cu tronc. momentului parcă generată de calculator. Evident
Azi am sosit să-mi iau la revedere. Leg calul sub cireș e doar sufletul meu acum, altfel cum aș simți
în floarea soarelui și întru în casă. Un fel de canton durerea. E liniște deplină. Uruitul ruperii zidului la
al CFR-ului cu două cămăruțe. Una e dormitorul, ieșirea glonțului a atras atenția impiegatului gării
iar cealaltă un fel de bucătărie cu o masă și pat. Mă care a chemat de urgență miliția și Batalionul 9 de
așează la masă cu o tocăniță de ceapă. Mă vede că grăniceri din Timișoara. O anchetă era în progres,
sunt îngândurat și nu în apele mele. Dezbracă-te și erau cu toții nedumeriți de scenă, iar copilașul
întinde-te un pic, îmi zice. Un scâncet de copil mic dormea încă. Arma rămăsese în bucătărie rezemată
vine de dincolo. Tresar. E fiica fiicei mele. A lăsat-o de pat și îmi era verificată. Muniția era intactă
cu mine câteva zile că e plecată după cumpărături Nimeni nu putea înțelege. Ușa de la intrare era
la oraș. Și mă lasă singur. Închid ochii îngrijorat de încuiată pe dinăuntru, zăvorâtă. Copilașul începu
senzația primită din interiorul meu, a degetului să scâncească, cheia în ușa se răsuci și Maria întră
de cauciuc. Deschid ochii din cauză că se făcuse înăuntru apucându-mă de umăr. „Trebuie să pleci,
liniște. Mă ridic și deschid ușa dormitorului. Afară că a sosit trenul în gară cu un grup de soldați și
nu e nimeni, văd prin fereastră. Îmi face semn să nu vreau să pățeșți ceva”. Am sărit pe cal și prima
viu lângă ea. E în cămașă de noapte. Mă dezbrac în mea îngrijorare a fost să-mi verific acul de cusut
izmene și întru lângă ea. Copila înfășată doarme și din bonetă. Era întreg. Mulțumescu-Ți Doamne și
eu cu ea pe șoptite începem să facem dragoste. Se am luat-o direct prin floarea soarelui, prin câmp
aude doar respirația nărilor noastre ca ale cailor către pichet. Era timpul să mă întorc din cercetare
în Iesle. Să fie asta ultima mea încercare de iubire și să-mi predau efectele și muniția. Soldații sosiți
a unui copil de douăzeci de ani și o mamă care ar erau schimbul meu și al colegului, care plecăm a
putea fi mama mea. Ea sesizează și îmi șoptește: E două zi la defilare. Sosise și un nou comandant de
ca și cum asta ar fi ultima ta relație cu o femeie pe pichet care îl înlocuia pe vechiul, un sublocotenent
pământ. Liniștește-te! Că nu-i sfârșitul lumii. Ești tânăr care avuse nenorocul să sperie în sat un grup
ca un armăsar! Mă rupi. Sunt doar o femeie. Și o de babe aruncând o petardă într-un morman de
explozie puternică îi împrăștie creierii pe pereți lemne aprins și asta explodând a băgat tot grupul
și în spate și pe jos doar bucăți de carne, pene din în spital. Seara mă rugăm la Dumnezeu să mă ajute
dună și resturi de om. A explodat cartușul în mine. să-mi eliberez poporul din blestematul comunism.
Când l-am cusut în degetarul mănușii de cauciuc De dimineață, că în fiecare zi suntem treziți
chirurgical, ochiul acului de oțel s-a rupt sub graba împreună cu sătenii Toagerului de clopotul satului
mea tensionată și nu am realizat, iar acum având care cu un sunet jalnic, jâgâit ne dădea deșteptarea.

11
Nr. 2 (30) SURÂSUL

E un clopot bătrân din ceramică și fisurat în câteva granitul din șosele, avioanele despică cerul,
locuri. Cel original din aliaj regal fusese furat elicoptere, trasoare colorate pictează omagiu țării
în urma războiului de ruși și dus a fost ca pradă. și noi pășim în ritm. Sunt emoționat. Este întâia
Clopotul ăsta, timp de 5 minute ne trezea din oară în viață când pășesc pe viu prin față țării prin
somn de trei ori pe zi și culmea nu se alinia cu camerele de luat vederi și conducătorii ei. Toți au
orele noastre de serviciu și nici nu suna a clopot. întors la semnal capetele spre dreapta să-l onoreze
Ajunși în Timișoara, soldați din toate grupurile de pe președinte. El ne face din mână și îmi zâmbește.
grăniceri ai țării am reformat blocul de defilare Și eu îi zâmbesc înapoi. Ce fericiți suntem amândoi.
pregătit în aprilie pe stadionul 1 Mai și în câteva zile Cu o seară înainte ne-au fost confiscate cuiul
înainte de a pleca la Bucureșți s-au făcut ultimele pontou al mitralierei - EXTRACTORUL. Nu am fost
retușări ale exercițiului nostru în bloc. Acum eram în cunoștință de cauza că îmi păstrăm unul și era și
un grup mai diferit, un alt fel de amestec de orgolii. normal să nu fiu pentru că în astfel de operațiuni
Trebuia să fiu mai atent și precaut, mai suspicios trebuie să fii SAMURAI, altcum eșuezi. Am eșuat
la privirile celor din jur. Ofițerii care ne instruiau din cauză că nu am avut cunoștințe de strategie /
erau mai umani și mai fraterni cu noi, însă exigenți logistică din teren și nici nu aveam cum să le fac.
în instruire. În primul rând nu am știut că făcând armata la
Ajunși pe Ghencea am fost cazați în corturi grăniceri o să fiu recrutat pentru blocul de defilare.
militare unde am avut o experiență de trupe în Mă întorceam acuma la bază „dezumflat” unde
mișcare cu misiune războinică. Eram câteva mii din urma să primim fiecare participant câte o permisie
toate colțurile țării și din diferite arme. In săptămâna acasă de 14 zile, după care ne întoarcem înapoi la
de antrenament am avut și câteva spectacole aduse pichet să ne completăm acel un an și jumate de
în câmp de Ministerul Forțelor Armate. Teatrul serviciu. Toată tensiunea construită în mine de
de revistă Constantin Tănase și Notara unde, în luni de zile, acum căzuse ca într-o gaură neagră
sfârșit i-am văzut pe viu pe Stela Popescu, Tamara și mă simțeam ca o imagine obținută prin raze X
Buciuceanu, Arșinel, Eugen Cristea, Frații Menzel într-o rază medicală.
și multe fete dansatoare aduse intenționat să Eram în trenul plin de militari care cântau
înfierbânte soldații. Un miting de încurajare ținut cheflii și plini de veselie. Eu eram trist pe coridor la
de tânărul Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu capătul vagonului că visul nu sa împlinit. Traversăm
care ne asigurau CĂ EI VOR AVEA GRIJĂ ca totul să Bărăganul, când din veceu iese șmecherașul care
iasă bine. A doua zi era 23 August, ziua eliberării de îmi furase casca de grănicer pe Ghencea, care îmi
sub jugul fascist, pe care o așteptam ca pe o țintă dădea o alură de ofițer și el văzuse asta și ca să
finală a serviciului meu de oștean al țării. se dea mare în gășcuța lui de golănași de stradă,
Toate Blocurile au fost transportate la mi-a schimbat-o la baie și l-am auzit cum le zicea:
intrarea pe șoseaua unde urmau să se formeze cu „Ce față de sugaci are asta!” L-am ignorat atunci.
tramvaiele Bucureștiului. De ce? M-am întrebat Aveam o misiune mai importantă, dar acum că a
când noi mărșăluiam câte o sută de km cu ușurință. eșuat nu-l mai pot ierta și cum își încheia pantalonii
Răspunsul era simplu. Trebuia să fim odihniți cu portiera deschisă ca un mare miștocar ce e,
ca să defilăm perfect în față tovarășului Nicolae pipăindu-și prohabul și pufăind din țigară, tocmai
Ceaușescu. Eu eram în penultimul rând, de 1,82 treceam un pârâiaș când acea cădere de gaură
metri și al doilea dinspre tribună. Nu am nevoie neagră din mine in recul s-a revărsat și ca un
decât de trei secunde ca să-l împușc pe președinte, arc puternic i-a făcut vânt cu un bocanc în fund
să fac istorie. Arma îmi este încărcată și când golanului, plonjându-l cu țigara în gură și mâinile
ajung în direcția de a întra în perpendiculară, mă aripi direct în apă mâloasă a răului. Era seară deja și
răsucesc, ochesc și trag, apoi revin în linie. Nu îmi nimeni nu avea grija scenariului de afară. Am închis
pasă ce va urmă pentru că desigur vor fi toți pe ușa și m-am întors cumva cu o misiune împlinită
mine și voi fi făcut praf, însă voi fi cel care a eliberat în compartiment, cântând a fericire cu ceilalți:
națiunea de dictator. Libertatea neamului meu e Când am plecat din sat la grăniceri m-am înrolat/
mult mai importantă! Așa gândeam atunci. Și acum mândruță mi-am lăsat de dor amorezat./ Hai, hai,
era momentul să-mi răzbun strămoșii și părinții hai, mult e dulce și frumoasă,/ strâng al armei fier
cărora li s-a luat totul la colectivizare. Au rămas 7 la piept de grănicer./ bis
orfani pe drumuri și cu tata opt. Numai și pentru La telejurnal am aflat că un tractorist a
lacrimile vărsate de Bourean, boul tatei când a fost găsit un soldat care a dezertat din trenul care îl
confiscat din Iezer și tot se merită. întorcea de la București să-și continue misiunea.
Tobele bat, șenilele tancurilor scrâșnesc Era deshidratat și leșinat de foame. Urmează să fie

12
BUCOVINEI Iunie 2022

judecat la tribunalul militar al capitalei. experiment de doi ani în jungla anonimatului, după
Glonțul nu l-am putut lăsa acasă pentru că care să-și reintre în drepturi. Un fel de serviciu
nu voiam să creez probleme părinților, așa că l-am militar special de administrare a țării. Altcum,
întors la pichet și într-o zi ploioasă și cu tunete. nu vom învață nimic, iar istoria va continua să se
fiind în cercetare și trecând pe lângă biserică, am repete. Interzicerea impusă creează dorința de
împușcat clopotul de la distanță prin clopotniță, rebeliune. Deci, voi intenționați să obțineți revoltă
făcându-l cioburi. Creștinii meritau adevărul și am ca să aplicați în final și cu scop violență. Cu cât
îngropat tubul lângă mănușa chirurgicală pe malul mai intensă cu atât mai mare dorința de revoltă.
răului. I-am mulțumit Domnului că mi-a deschis Cu cât mai mult cereți prin media să interziceți,
ochii să văd mai departe. voi intenționat provocați populația. Cum în erotică
După cinci ani de civilie am trecut fraudulos interzicerea provoacă dorința de încălcare (Nu ai
frontieră și în occident am realizat ce mare voie asta faci. Nu gusta din măr! etc.) Generează
dreptate avea președintele și încă o dată i-am Păcatul. Promovarea păcatului intenționat
mulțumit Domnului că m-a salvat de la păcat. 10 pentru introducere de noi reguli. Pedepsirea. Sau
ani mai târziu mă aflăm în concediu cu soția în Complexul Freud: „Madona nevirgină”. Sfântul
Adelaide, pe malul Lacului Alexandrina când la Augustin ne spune întruna în cărțile sale că noi
televizor la știri s-a anunțat execuția Ceaușeștilor. suntem născuți între fecale și urină. Organele
Am căzut în genunchi și am plâns pentru soarta lor. sexuale sunt canalele de scurgere a gunoaielor din
Toată copilăria am crescut cu el pe prima pagină a noi. Deci, tratăm „instinctual” fără să ne dăm seama
cărților de Limba Română. A trebuit ca Dumnezeu societatea cu gunoi. Psihicul inconștient îi dirijează
să mă aducă în vest ca să înțeleg ce mare patriot pe guvernanți în această direcție.
a fost președintele și ce mare greșeală aș fi făcut Din dorința lor de a fi mari în viață nu
dacă l-aș fi împușcat. Vestul mi-a demonstrat prin realizează distrugerea inconștiență a reputației lor.
comportamentul lor asupra estului că am dreptate. Specia, în mare, e adânc irațională în deciziile ei.
Aș fi irosit două vieți, a mea și a lui și cine știe ce De aici, mulți dintre ei sunt amestecați în corupție,
soartă ar fi avut țara și familia mea. Aș fi dorit ca violență, pedofilie etc.
același lucru să-l facă și Gorbaciov înainte de a fi Ce se va întâmplă dacă începe al treilea război
președinte, să fugă din țară și sigur ar fi avut un mondial? E foarte simplu. Tehnofeudalismul va
sfârșit mai fericit decât trădarea și viața prefăcută cădea parțial. Lumea se va împărți în bucăți care
din vest. Nici Reagan nu a avut o soartă mai bună că nu se vor mai înțelege între ele. Un fel de Babilon al
s-a îmbolnăvit și a avut și un atentat la viață. Lumea conștiințelor. Unii vor continuă să fie spălați la creier
e supărată peste tot în lume. Vede nedreptățile ce de inteligența artificială, unii înapoi în peșteri, unii
i se fac. Îi întreb pe Prim-Ministrul Justin Trudeau, vor continua să evolueze în sfera spirituală iar alții
pe președintele Emmanuel Macron și președintele vor crede în natură și în logică. Aceste lumi se
Klaus Johannis voi pe cine serviți? Ce forțe dinafară vor război între ele groaznic pentru următoarele
hotărăsc soarta popoarelor pe care le conduceți și două mii de ani pentru că viziunea lor de viață va
care v-au ales. Cine vă dictează? Dacă vă dictează fi radical diferită și rațional specific gândită. Aici
altcineva decât mandatul pentru care ați fost aleși, nu va mai fi vorba de limba engleză sau chineză,
atunci nu vă meritați onoarea acordată. va fi vorba de a simți fenomenul și emoțiile lumii
Suntem îndoctrinați cu minciună și trădare de prin violență. Tradiții diferite. Dorințe diferite.
mici și așa funcționăm ca specie. Când voi îi forțați Pământul va fi locuit ca de extratereștri veniți din
pe oameni să facă „ce vreți voi” asta înseamnă că mai multe direcții/părți ale universului. Speciile se
vă doriți să fiți ca forțele din umbră care vă împing vor schimonosi și încrucișa între ele. Chiar se va
s-o faceți. Când voi vedeți „zvastica”, vă doriți de putea spune că viața pe pământ va fi „o ciorbă a
fapt s-o aveți mai mare ca a maselor care v-au ales. speciilor”.
Dovadă de imaturitate psihologică. De fiecare dată Sexualitatea a fost lăsată prin natură să
acuzați, de fapt, vă manifestați dubla personalitate. îndeplinească funcția de perpetuare, însă noi
Lucrurile nebăgate în seamă sau ignorate în acțiunile ne-am lăsat momiți de avantajele exploatării și
voastre vă definesc și construiesc personalitatea. pervertirii ei. A te juca amestecând subiectul și
Ca în cazul meu. Refugiat azi într-o altă lume. obiectul. Media stă între noi și realitate. Una din
Ar fi de dorit ca toți academicii care aspiră la semnificativele probleme ale societății în care trăim
funcții de conducere sau doresc să aducă serviciu (și crește continu) este relația foarte conflictuală cu
civilizației să fie obligatoriu „aruncați” în stradă media. Acum 30 de ani, fără digital media și telefon
fără credite și identitate și s-o ia de la zero, într-un mobil am trăit vremuri fermecătoare unii cu alții.

13
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Toată harta vieții era în memoria noastră nu într-un populații, deodată. Ai numai senzația că ești unic și
„GPS” sau calculator. Știam ce vrem de la viață. Azi, că e personală. Nu mă plâng, ci punctez, însă media
ne consultăm cu inteligența artificială sau media trebuie să fie un serviciu sau sursă cum e și apa în
pentru a ne hrăni și îmbracă. Nu mai avem simțul găleată din care beau doar când mi-e sete. Nu mă
deciziei. Media stă între noi și experiențele noastre apuc acum să termin toată găleată că sigur voi muri.
naturale. E plină de securiști invizibili și analfabeți Același lucru face și această eră tehnofascistă, ne
numiți „algoritme” care izolează și cenzurează aleargă afară din existența.
continu fără cauză doar cu scop. Comercializarea produselor/automobilelor
Evoluția a avut un pas natural de mii de ani prin folosirea femeii dezbrăcate, un act bine
până la apariția erei tehnologice, și din acest implementat prin educație în cetățean, special
moment am început să alergam într-o creștere a celui din vest nu ne ducea prin anii‚’80 pe noi,
continuă ca niște bezmetici. Biciuiți de o falsă iluzie. refugiații din est la cumpărat mașini, ci direct la
În comunism eram biciuit fizic să muncesc, să-mi casele de prostituție. În noi lucra logică naturală a
fac datoria și când am ajuns în capitalism, biciul instinctului, fenomenul real.
invizibil m-a făcut să alerg în creștere și până la Condiționarea să accepți roșul mai roșu de pe
epuizare să transpir cu sânge pe linia de asamblare ecran sau verdele mai verde ca mai real decât cel
a fabricii. Capitalismul folosește metode moderne real duce la falsificarea ființei umane. Să dai lecții de
de exploatare și înțeleg intenția de a câștiga, însă: născare femeii, ea, care o face natural de milioane de
când destul e destul? Unde este așezată lăcomia ani e un act de împingere înspre îndobitocire. La fel
în civilizație? Nu vrea să știe nimeni. Se lucrează actul de promovare a perversității. Dacă continuăm
la instinctul animalic. Conștiința și sufletul sunt fără a lua măsuri, fără a ne trezi la realitate ni se
ignorate și ucise în om. va lua dreptul de a mai avea experiența realității
Realitatea este distorsionată de media și prin și a conștiinței umane, spirituale. Vom fi închiși în
ea suntem biciuiți spre epuizare. Omul nu apreciază minciună, într-un spațiu artificial.
adevărul, nu este receptiv cum este la minciună și O să ne placă atât de mult ACOLO, încât vom fi
in special dacă este și gogonată. Încet, va trece să capabili să-i închidem sau să-i crucificăm pe cei ce
accepte minciuna că realitate. Ajungem să fim ca vor să ne SALVEZE.
omulețul lui Charlie Chaplin pe care îl hrăneau ca Ce ți-e și cu viață asta? E plină de surprize.....
să-l țină lipit de linia de asamblare și pe care o tot că orice vis plin de mesaj pe care nu îl poți citi la
accelerau cu lăcomie. Suntem momiți cu șiretlicuri prima vedere. Și după ce am apostrofat-o pe Rosa
și alergam până cădem în genunchi. Moralitatea ÎN VIS că o are prea mică - VIAȚă, mi-a răspuns
este eliminată. Și toți specialiștii sunt plătiți să ne că e din cauza cancerului. „Ți-o face mică”. M-am
spună că nu mai e posibilă revenirea la normalitate. speriat DECUM M-AM TREZIT și cum eu cred în
Adică nu mai e posibil să fim OAMENI? vise, o și sun să văd dacă e totul în regulă. Visele au
Ideea mea este ca fiecare guvern să propună, întotdeauna un mesaj.
ca internetul să devină domeniu public. Omul să Îmi răspunde că fetița ei care s-a căsătorit
rămână cu liberă expresie, iar cel care calcă pe bec cu un croat din fosta Jugoslavie e însărcinată și că
să fie identificat și amendat pe cale fizică tot așa așteaptă un BĂIEȚEL. Suntem cu toții în al nouălea
cum amendezi un tichet de viteză în spațiul public. cer! „Felicitări! Mă bucur!” Și închid URGENT că
Proprietarii de azi ai internetului să revină la forma trebuie să merg afară.
inițială de subcontractori și să fie remunerați după O iau într-un galop către pichet. Mâine mă
contribuție. Media distorsionează continuu și fără eliberez! Și voi lucra ca sudor la complexul de
scrupule morale, realitatea. sortare a minereului de uraniu din Ciudanovița. De
Am spus în mai multe rânduri că în vechea mult tovarășul Ceaușescu visează o bombă atomică.
Românie a anilor ’60 -’70 mă simțeam mult mai Și la ce i-a ajutat acest vis?
liber decât mă simt în vest. În comunism, după orele CONCLUZIA
de muncă prestate eram liber să fiu eu și să am un Încearcă să te bucuri de experiență vieții.
dialog cu natura / creația pe când în vest sunt Nu condamna.
alergat cu griji 24 din 24 (de ore). Acolo știam că nu Fă bine și încearcă să înțelegi CREAȚIA și
am bani aici mi se spune că voi avea dacă alerg, însă COȘMARUL EI EROTIC.
s-a dovedit că nu am chiar căzând în brânci. În vest,
prin media toate îți sunt oferite și aruncate în cap
și crezi că le ai, sunt ale tale, în realitate e aceeași
minciună și imagine aruncată asupra întregii
Ben Todiă
14
BUCOVINEI Iunie 2022

BUCOVINA DE LÂNGĂ NOI

V
iața științifică, Teritoriul anexat de Imperiul Habsburgic are o
literară și artistică suprafață de 10441 km pătrați (15% din teritoriul
la început de Moldovei) și o populație majoritar românească de
mileniu, de Vasile Schipor, 67000-73000 de locuitori (tot 15% din populația
Editura Tipo Moldova, Iași Moldovei). După anexare, teritoriul care se va
2019 numi Bucovina funcționează ca district, sub
Cercetător al istoriei trecute și prezente a administrație militară, având în componență
Bucovinei, de o deosebită probitate și profunzime, vechile ținuturi, până la 6 august 1786, când
Vasile Schipor a reaizat o adevărată OPERA este încorporat în Galiția, printr-un înalt
OMNIA- CARTEA DE ISTORIE, după cum se decret imperial, ca al 19-lea cerc administrativ
precizează și pe coperta monumentalei lucrări al acesteia. Cercul bucovinean, cu reședința la
care este structurată în două volume (vol. I-900 Cernăuți, este condus de un căpitan districtual,
de pagini, vol. II-632 de pagini). Din „Nota asupra având în subordine directorii districtelor
ediției” reținem că volumul I reunește articole Cernăuți și Suceava, iar districtele erau împărțite
publicate în perioada 1993-2008. La sfârșitul în ocoale, conduse de câte un ocolaș.
textelor aferente acestei etape se precizează Prin Constituția austriacă din 4 martie 1849
periodicul în care au apărut și, unde a fost cazul, se constituie „Ducatul Bucovinei”. Bucovina este
și alte informații utile. Alte texte din volum declarată „țară de coroană ereditară”, primind,
au un statut special (cuvinte de întâmpinare, prin PATENTA IMPERIALĂ din 29 septembrie
prefețe, postfețe la diverse lucrări). Cel de al II- 1850, un statut de autonomie provincială. Ducatul
lea volum adună texte din perioada 2008-2018, este condus de un guvernator și este supus,
are un format apropiat ca tematică și structură, din punct de vedere administrativ, guvernului
o bibliografie amplă, un rezumat în limba central de la Viena, iar în chestiuni judecătorești
engleză și un album (oameni, locuri și înfăptuiri). rămânea sub jurisdicția Curții de Apel de la
Organizarea cărții și a capitolelor din cele două Lemberg (Lwov). Organizarea autonomiei
volume se face, în principal, pe criteriul tematic, întârzie însă până la proclamarea Constituției
alfabetic și cronologic. În concluzie, opera este din 26 februarie 1861. Legea privind organizarea
rezultatul cercetării programatice a Bucovinei politică a Bucovinei, promulgată la 8 octombrie
istorice, în întregul său, așa cum s-a desfășurat 1850, stabilește șase districte în Ducatul
aceasta timp de douăzeci și cinci de ani, cadrul Bucovinei: Cernăuți, Câmpulung Moldovenesc,
grupării științifice de la „Analele Bucovinei”, Coțmani, Rădăuți, Suceava și Vijnița. La 29 mai
periodic patronat de Academia Română, căruia 1854 are loc separarea administrativă definitivă
autorul, ca secretar de redacție, i-a dedicat un de Galiția. Astfel Bucovina este împărțită în 15
sfert de secol din viața și activitatea sa creatoare. districte: Cernăuți (rural), Câmpulung, Coțmani,
Un prim capitol, foarte interesant pentru cei Gura Humorului, Putila, Rădăuți, Sadagura,
care vor să cunoască Bucovina, este ilustrativ Siret, Solca, Storojineț, Suceava, Vatra Dornei,
și se intitulează „Destinul Bucovinei istorice”. Vășcăuți, Vijnița și Zastavna. Până la unirea
Sintagma „Bucovina istorică” denumește partea cu România, în anul 1918, în Bucovina erau 11
de nord-est a Moldovei anexată de Imperiul districte, la care se adăuga orașul Cernăuți cu
Habsburgic în 1775. Conform recesămintelor administrație autonomă. Începând cu anul 1919,
din anii 1772, 1773 și 1774 existau următoarele în Bucovina funcționează 11 județe: Cernăuți,
structuri administrative: ținutul CERNĂUȚI cu Câmpulung, Coțmani, Gura Humorului, Rădăuți,
patru ocoale (ocolul Târgului, ocolul Prutului Siret, Storojineț, Suceava, Vășcăuți, Vijnița și
de Jos, ocolul Nistrului, ocolul Ceremușului); Zastavna, acestea încadrându-se în cele 76
ținutul Câmpulung-Cernăuți, cu două unități de județe ale Regatului României. Prin Legea
administrative (ocolul Câmpulungului și districtul administrativă din anul 1925, în Bucovina se
Putilei); ținutul Câmpulung-Suceava (fostul ocol organizează cinci județe, având în componența
domnesc al Câmpulungului) și ținutul Suceava cu lor un număr variat de plăși. Astfel, Cernăuți
cinci ocoale (Berhometelor, Vicovelor, Mijlocului, avea cinci plăși (Colacin, Nistru, Șipeniț, Prut
Siretului de Sus și de Jos) acesta din urmă și Cosmin), Câmpulung avea patru plăși (Dorna,
rămânând în întregime în componența Moldovei. Humor, Moldova și Moldovița), Storojineț, cu

15
Nr. 2 (30) SURÂSUL

patru plăși (Răstoace, Siret, Dumbrava Roșie (sate din plasele Bucecea și Corni). În lucrările
și Ceremuș), Suceava, cu patru plăși (Arbore, bibliografice de după anul 1980 de la Suceava și
Ilișești, Dragomirești și Bosancea), Rădăuți, cu de la Cernăuți, toate localitățile din aceste părți
patru plăși (Putila, Vicove, Dornești și Siret). Din alipite vechilor districte/ județe bucovinene
1926 este alipită la Bucovina localitatea Coșna, sunt incluse în Bucovina, prin deformarea unei
anexată de Transilvania în anul 1879, făcând realități istorice dintr-o perioadă distinctă, 1775-
parte din districtul militar al Rodnei până în 1918 1918, și continuată, câteva decenii, doar în cadrul
și apoi din județul Năsăud. Prin Constituția din Regatului României întregite: 1918-1940 și 1941-
1938 se înființează Ținutul Sucevei în care intrau 1944. Ca realitate istorică și nume de provincie,
județele Bucovinei, Dorohoi și Hotin, având Bucovina a existat numai în perioada 1775-1918,
la conducere un rezident regal cu reședința când a făcut parte din Imperiul Habsburgic,
la Cernăuți. Pactul Ribentrop- Molotov, din respectiv Austro-Ungar, după 1867. După 1918,
23 august 1939, influențează dramatic destinul Bucovina a fost cunoscută drept provincie
acestei străvechi provincii românești, marcând istorică, alături de celelalte provincii.
sfârșitul glorioasei Bucovine istorice. Bibliografie: Schipor I. Vasile, Bucovina de
În perioada 1940-1941 și după 1944 rămân lângă noi, Editura Tipo Moldova, Iași, 2019 (col.r.
înafara granițelor României județele Cernăuți Ioan Abutnăriței)
(toate comunele urbane și rurale: un municipiu,
trei orașe nereședință, o comună suburbană și 61
de comune rurale cu 93 de sate), Storojineț (toate
comunele urbane și rurale: un oraș reședință, două
orașe nereședință, 52 de comune rurale cu 72 de
sate) și părți importante din județul Rădăuți (18
comune rurale cu 67 de sate) împreună cu nordul
Basarabiei (ținutul Hotinului) și o parte din ținutul
Herței (un oraș nereședință, 7 comune rurale cu
24 de sate) toate acestea intră în componența
regiunii administrative Cernăuți, având 11
raioane. În compunerea URSS (în perioada 1944-
1991 și a Ucrainei, din 1991) regiunea Cernăuți
are o suprafață de 8097 km pătrați, și o populație
de 904423 de locuitori (în zilele noastre), 70,
8% ucraineni, 19,7% români și moldoveni, 6,7%
ruși, 1,7% evreiși 0.5% polonezi. Românii sunt
majoritari în raioanele Herța (93,8%), Noua Suliță
(64,3%), Adâncata (Hliboca-51,5%), ucrainienii
fiind majoritari în celelalte raioane, inclusiv în
Cernăuți, unde reprezintă 80% din populația
capitalei Bucovinei. În aceeași perioadă, în
România rămân județele Câmpulung, Suceava și
o parte din județul Rădăuți. După desființarea
județelor în anul 1948, acestea rămân în
compunerea regiunii administrative Suceava
care cuprinde, din anul 1950, și fostele județe
Dorohoi și Botoșani, regiune formată din raioane
până în anul 1968, apoi în județul Suceava și în
prezent. Alături de vechile localități bucovinene,
în județul Suceava întră „din necesități locale”
părți din fostul județ Neamț (satele din plasa
Broșteni), părți din fostul județ Fălticeni (plasele
Mălini, Boroaia și Șomuzului), părți din fostul
județ Dorohoi (satele din dreapta râului Siret,
din plasa Siret: Bălinești, Zamostea, Zvoriștea,
Col. (r.) Ioan Abutnăriţei
Adâncata) precum și părți din fostul județ Botoșani

16
SURÂSUL BUCOVINEI

NE „DISTANȚĂM” DE ISTORIE?
„Dar dorul tot ne e’ n Ardeal”
Traian Chelariu, leit-motiv din
O, doina noastră așa începe…

U
ltima măsură, Cartier General al Armatei s-a reîntors la locul
restricție sau său de drept. E statuie acum, lângă Ferdinand,
cum vreți a-i pe bulevardul Copou din Iași. Trec mereu pe
zice, comandată în 20 lângă el și-I vorbesc în șoaptă. Mareșale, mata
noiembrie 2021, în fapt, n- ai fi acceptat „rotativa”.
discriminare aberantă în opinia mea, a fost: „Politica nu-i pentru naivii care cred în
„Ziua Națională doar pentru vaccinați. Nu se patriotism. Patriotismul e chestie depășită”,
admit teste.” aud din ce în ce mai des. Unde nu este? Și
Am perceput totdeauna Ziua Națională ca parafrazez titlul lui Roger Scruton, Vestul și
pe o pâine caldă, rotundă, dodoloață ca România Restul, ortografiind (R)estul. Noi, (R)estul,
Mare. Dar ne mai doare harta României Mari? Aș n-avem același statut cu Vestul. Trebuie să ne
vedea-o acum ca pe o roată a istoriei, învârtită „distanțăm” de Istoria noastră. Unirea a ajuns
nu în sens bun, ci invers, de o maladie distopică temă litigioasă. Și Unirea Mare, și Unirea Mică,
(gr.dys-rău; topic-loc). mereu contestate de cei cocoțați pe umerii
Kelemen Hunor, într-un interviu, a scăpat lui Marx, din tată-n fiu. Ca și cum n-ar fi fost
porumbelul: dacă autonomia îi enervează pe destul că generația Marii Uniri a fost distrusă în
români, atunci să-i spunem descentralizare. temnițe (Gh. I. Brătianu la Sighet, Ion Mihalache
Eficientă mască pentru autonomie e la Rîmnicu Sărat, Iuliu Maniu la Sighet, Sever
descentralizarea asta, Generale Ciucă! Bocu la Sighet, Ion Flueraș la Gherla; Iuliu Hossu
Istoricul Dinu C. Giurescu a ripostat împotriva trecut prin pușcărie 20 de ani; Pantelimon
proiectului UDMR, din 2010. Și mie mi se pare Halippa trecut prin 11 lagăre sovietice și prin
că separatismul este cel mai periculos virus Aiud), am vrut să uităm de Marea Adunare
pentru țară. Și câți nu s-au săturat de România Națională de la Alba Iulia, pe care Ștefan Cicio
și vor Transilvania lor! Mă întreb ce părere are Pop a numit-o „Meccă a românismului”. Câte
ministrul Apărării în această problemă. Servim ediții din Origines et formation de l’unité
patria, cum strigă militarii la defilare și numai la Roumaine au apărut după ‘89? E cumva lectură
defilare? Ministrul Sănătății, Cseke Atilla, care a obligatorie în școli? Evident, supără credința lui
închis 61 de spitale în altă guvernare, spune că Gheorghe I. Brătianu: „o enigmă și un miracol
descentralizarea sistemului sanitar ar fi benefică istoric: poporul român”, preluată de la Hasdeu:
pentru sănătatea românilor. Mda. Românii sunt „miracolul essistenței naționalității române”.
gata să-și procure haine ignifuge ca să intre Pe 28 noiembrie a.c., ziua revenirii Bucovinei
la UPU, apoi la ATI. Sper ca generalul Nicolae la Patria Mamă după 144 de ani de suferință
Ciucă să știe ce are de făcut, dacă a trecut cu (la 1774, Bucovina a fost smulsă Moldovei), nu
ușurință peste lecția mareșalului Prezan și a s-a dat semn. Nimeni n-a pomenit de Divizia
intrat în politică. Constantin Prezan putea intra a 8-a a generalului Iacob Zadic, care a intrat
într-un partid, așa cum a intrat mareșalul Al. în Cernăuți la 11 nov., pentru a pune capăt
Averescu (nevoit de blestemata politică să pună terorismului ucrainean. A urmat Declarația de
tunurile pe țărani, la 1907), dar n-a făcut-o. Unire (15/28 noiembrie1918): s-a întors acasă
Iorga scrie că Prezan „ieșise complet curat, scaunul domnesc de la Suceava și oasele celor
numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea ) care au apărat de cotropire Bucovina. Numai că,
Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut în 2 iunie 1997, s-a semnat (la Neptun) tratatul
avere”. Nu i-a fost ușor între anii 1918-1920, când România-Ucraina, ratificat în 14 iulie. S-a cedat
a comandat operațiile militare pentru apărarea pământ pe timp de pace. Un analist politic
Marii Uniri. Istoricii comuniști nu i-au iertat (TRU) a ținut să susțină că România a primit
lovitura dată, în 1919, bolșevismului. Pentru că de la puterile europene teritorii nemeritate:
a înlăturat guvernul Bela Kun Kohn, l-au scos la 1859, 1878, 1018-1919…Nemeritată a fost
din cărțile de istorie, dar demnul șef al Marelui trimiterea sa în Parlamentul UE. Și nu ne mai

17
SURÂSUL BUCOVINEI

învățăm minte pe cine trebuie să votăm. Să fie Să recapitulăm datele anului astral, că-s
îndemnul „deșteaptă-te, române!” un mod de a uitate: 23 martie –Chișinău, 28 noiembrie-
ura un necontenit somn ușor? Somnul ușor al Cernăuți,1 decembrie 1918 –Alba Iulia. În anul
memoriei? Centenarului, Unirea era batjocorită de un
Pentru că se apropie Unirea Mică, Ion actor din Las Fierbinți, glumărind: nu Centenar,
Andreiță a făcut, în Memorii însângerate II, Celentan. Și-mi aduc aminte de un ministru
un scurt istoric al primei statui a lui Cuza, din al Învățământului, „mittel european”, care se
Putna Vrancei. Pe tăbliță stă scris: „Primul Domn lăuda cu isprava juneții sale, când urina pe
al românilor, părintele poporului. Semnează: hartă. Năbădăiosul catalan Carles Puigdemont e
Țărănimea din județul Putna- recunoștință”. nimica toată față cu un teleast transilvan, care
Povestașul nu uită să spună că Ion Roată a fost pledează răzbit pentru soluția federalizării.
trimis de acolo deputat în Divanul ad-hoc; la fel, Am văzut cu ochii mei, la Satu Mare,
Mihail Kogălniceanu. statuia lui Vasile Lucaciu, mânjită cu inscripții
În 5 februarie 1859, Cuza, mergând de la defăimătoare. Am pus o floare la picioarele
Iași la București, stătuse cinci zile la Mărășești. unionistului, pe soclul lui Cornel Medrea. Oare
Localnicii nu l-au uitat. Treizeci de cetățeni, generalul Nicolae Ciucă îl va asculta pe generalul
în frunte cu primarul Vasile Niță, și-au propus Radu Theodoru, care dă mereu răspunsuri
să-i ridice statuie (primă). Sculptorul din Berlin, documentate provocărilor antiromânești?
Boermal, a renunțat la comandă. Presiuni Ar mai fi de subliniat faptul că mai întâi
dinspre Palat? Statuia deranja Casa Regală? O România a fost unită din punct de vedere cultural,
notă trimisă la Mărășești vorbea de „pericol prin cei 14 membri fondatori din provincii:
pentru dinastie și pentru liniștea țării”. Totuși, trei din Transilvania (George Barițiu, Timotei
statuia a fost dezvelită la 29 septembrie1908. A Cipariu, Gavril Munteanu), doi din Banat, doi din
sculptat-o Th. Vidali din Ploiești. Prea prudentă, Maramureș, doi din Bucovina, trei din Basarabia,
Doamna Elena Cuza n-a venit la inaugurare. doi din Valahia sud-dunăreană, asta la 1866; apoi,
N-au venit autoritățile centrale și județene. în 1867, s-au alăturat reprezentanții Moldovei
Unitățile militare din Focșani, Tecuci, Bacău unite la 1859 (Alecsandri, Negruzzi, V.A. Urechia,
au refuzat să dea onorul. N-a venit nici fanfara Nicolae Ionescu) și ai Țării Românești (Ion
militară. S-a găsit, însă, la stația CFR Mărășești, Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian,
un Regiment de Cavalerie al cărui comandant a C.A. Rosetti, Ion C. Massim, Titu Maiorescu).
dispus „încadrarea la marea sărbătoare”. Domnul Din acest motiv mă strânge-n spate spusa unui
Cuza îi pusese pe umăr tresa de sublocotenent. prieten din București: că stă pe strada N. Iorga
Spuneam că roata Istoriei se mai întoarce? (istoric). Cum? Au nevoie trecătorii de precizarea
Să vedem ce face „rotativa” zilelor noastre. istoric, privindu-l pe Iorga?
Iohannis a dispărut, cu Câțu după el, de la Pe crucea preotului cărturar Ioan Lupaș,
Ședința solemnă a Parlamentului, în onoarea din cimitirul mănăstirii Cernica, stă scris:
Zilei Naționale a României. Arhitectul discordiei, „Istoria ne învață să cunoaștem trecutul, să
al dezbinării nu se dezminte. L-o fi citit pe Sun înțelegem prezentul și să credem în viitorul
Tzu, Arta Războiului? Sau, poate, s-o fi dus la României.” A stat șapte ani în zeghe. N-a fost
Muzeul Țăranului Român, unde se vorbește destulă închisoarea maghiară. A fost exclus din
despre Brukenthal. Mă lipsesc de discursul Academie în 1948, a rămas fără pensie în ‘50
său pentru „coperare”, după trei luni de criză și întemnițat la 70 de ani, adus de la Sibiu la
politică, nimica toată pentru președintele as în Jilava cu duba și sac în cap. Judecat abia în ’54, a
arta amânării. Poate mai mult, sunt convinsă. făcut pușcărie la Sighet în celulă cu Ion Nistor.
Urmează marea dezbinare între vaccinați și În guvernarea Goga (‘37-38), a fost ministrul
nevaccinați, la întâi decembrie. Făcând un Cultelor și Artelor
exercițiu de imaginație: dacă ar fi suspendat Zilnic, preotul Ioan Lupaș a ținut o slujbă
cumva președintele, i-ar lua locul omul doi în concisă (utrenie), până la 87 de ani, când a murit.
stat, Flo- o- rin Cîțu, ca președinte interimar al Ruga lui ar trebui rostită de toți, împreună:
României. Și ce discurs ar ține micuțul! „Varsă rana milei, Stăpâne ceresc/ Scapă de
În ce-l privește pe Iohannis și hybrisul său primejdii neamul românesc.”
care dă pe dinafară, l-aș lăsa singur sub Arcul de
Triumf ca să spună nu numai „guvernul meu, ci
și „Romănia mea” (cu â inpronunțabil). Magda Ursache
18
BUCOVINEI Iunie 2022

NODUL

G
heorghe Andrei a mânăstirii (p.62), a albiei râului (p.65) și pădurii
Neagu rămâne din apropiere (p.89), a iarmarocului și circului (p.
pentru mine 155), a locuințelor familiilor Sandei și Martin, a
modelul scriitorului Silviei și Andrei, a unui locotenent etc. Efectele
complex, poet, sonore, luminoase și olfactive nu lipsesc: Flăcările
prozator, jurnalist, de la bazinele cuprinse de pojar, luminau curtea
eseist și nu mai puțin ca ziua (p.20). Zgomotul exploziei se auzi până
esoterist. El reprezintă departe. Flăcările sfâșiau cerul nopții fără cruțare
gingășia sufletului (p.21). Mirosul de tămâie... o copleșea (p.63), fumul
în tandem simbiotic de țigară mai atenua mirosurile din camera unde se
cu tenacitatea, cu rezistența în fața încercărilor făceau autopsiile (p. 79)
societății și vicistitudinilor întregului univers ce Am dorit să mă opresc din lectură, să savurez
tinde să›l supună încercărilor. Dacă în lirica sa cât și dialogul, minunat mânuit de Neagu, dar ceva mă
în descrierile de natură din proză se dovedește a fi împingea să citesc mai departe, să aflu!,,, Este exact
într›o permanentă frământare a nunților negre din ceea ce promite marea literatură. Crezusem că
care întotdeauna binele renaște, proza tributară evenimentele: explozia din combinat, descoperirea
formării sale spirituale din anii „epocii de aur e o primului cadavru în cabană, mașina răsturnată
permanentă introspecție în tristețea lui Dumnezeu. în adâncurile prăpastiei vor fi elementele de
După ce m’am aplecat asupra majorității acțiune găsite într’un roman de factură polițistă.
textelor publicate de autorul Oglinzii literare, Și recunosc, am citit Poe, Conan Doyle, Olimpian
recunosc o schimbare de paradigmă și estetică Ungherea, scriitori a căror formație complexă este
literară în gândirea scriitorului. Chiar dacă sunt asemănătoare cu a fratelui lor întru spirit, Gheorghe
obiectivate unele aspecte sociologice, identitare Andrei Neagu. Deși pentru elucidarea concretă
societății socialiste multilateral dezvoltate, ele nu a fenomenelor penale care apar în parcursul
predomină, alteritatea devenind primordială prin paginilor, miliția, procuratura, securitatea și
răbufnirea psihologică a diferitelor personaje a organele partidului unic conlucrează în mod
căror amănunțită caracterizare rămâne specifică armonios cu evoluția unor rezultate normale unei
unui strălucit autor. Îndepărtarea identităţii reale anchete, fiecare după protocolul și priceperea lor,
a unui celuilalt înseamnă, concret, dezinteresul fără însă a li se evidenția pregnant, precum în alte
pentru specificitatea sa, adică acceptarea, prin proze ale autorului, specificitatea doctrinară.
convenţie, a identităţii de compromis nu numai Ochii aleargă peste rânduri pentru a mai
cu rigorile societății ci și cu familia ori colegii de savura noutățile ascunse de autor cu dibăcie.
muncă. Amalgamul sociologic și psihologic extrage Revin însă la faptul, dificil de observat, că acțiunea
identitatea materială (caracteristicile fizice, situată sub semnul romantismului diferenţiază
morfologice etc., identitatea proprie (originile şi foarte clar alteritatea ce opune eul exteriorităţii
trecutul, situaţia actuală – nume, îndatoriri, sistemul celui interior. Dacă nu am fi copleșiți de lumea
de valori şi conduitele specifice, competenţele în care se desfășoară narațiunea, am realiza de
şi rezultatele deja obţinute), identitatea socială la început problema dualităţii fiinţei care îşi vrea
(imaginile identităţii date de alţii, apartenenţa la identitatea şi şi-o anulează, o caută şi se neagă în
grupuri socio-profesionale, religioase etc.). aceeaşi măsură, deci am observa lupta continuă
Acțiunea care se desfășoară uneori alert, a omului nu cu ceilalţi, ci cu sine. Nu discuțiile
alteori într’un boem poetic ține cititorul în priză. familiale dintre soți care răbufnesc înmiit față
Poetul se regăsește adeseori exacerbând stările de dezastrul evenimentului ce s’ar vrea nașul
sufletești: Îmbrățișarea este dureroasă sau temerile titlului cărții, nu aruncarea vinii între colegi cu
înnegurau bucuria (p.24) în clipele furate din tendința de a se acoperi ca într’o adevărată familie,
canoanele sociale; Ochii lui străluceau în razele reprezintă conflictul primordial ci unul filosofic
dimineții, triști, acoperiți de lacrimi (p.26), Ceva îl al alterității sinelui fiecărui personaj în parte.
făcea să nu poată rosti tot ce ar fi vrut spune. Era ca Caracterizarea lor cuprinde uneori pagini întregi,
o gheară sufocantă (p.101). Emoția, durerea, starea aspecte asupra cărora autorul revine aducând
de singurătate, zădărnicia luptei, o podidi (p.139). completări identitare, fizice ori anamnestice. Este
Pagini întregi ocupă descrierea conacului (p.27), exact ceea ce mă face să cred că Neagu flirtează

19
Nr. 2 (30) SURÂSUL

antropologic pe principiul oglinzilor paralele nu că aspectele relatate sunt asumate de societate ca


numai în interpretarea realității printr’o oglindă fiind nu accidente ci realități existențiale specifice
plană - pe de o parte - cât și vizavi de aceasta, o alterității, dar care nu sunt cunoscute sub acest
oglindă concavă, a ficțiunii, unde un cuvânt sau aspect filosofic. Aici spaţiul său este locul de
o apreciere din motto-ul jurnalistic sunt mărite manifestare a spiritului, o dimensiune superioară
pâna la țesătura fiecărei silabe și litere din care se a fiinţei. Iar relaţia prin excelenţă este cea pe care
compune viața. Suntem astfel introduși într’o lume limbajul o exprimă perfect prin perechea eu-tu,
labirintică a oglinzilor, prin care ne conduce firul definită romantic de oamenii tuturor concepțiilor
ariadnic al scriitorului oscilând între vinovații din și nivelelor educaționale.
banalitatea socială și alteritatea văzută ca valoare Filosofia ascunsă a afectului sensibilității
absolută. umane devine o emblemă care îşi regândeşte
Nu vreau să insist asupra numelor personajelor, atributele fundamentale, convins de falia internă
ceea ce la Gheorghe Neagu nimic nu este între nenumăratele euri percepute. În literatură
întâmplător. Nu lipsesc incursiunile documentate în mai toţi romanticii acordă atenţie, într’o formă sau
intimitatea structurilor vremii, dar nici acestea nu alta, problematicii dublului. Frecvenţa acestuia este
realizează un evantai spectral obișnuit în scrierile explicată sociologic drept o proiectare a sfâşierii
autorului. Se remarcă „limba de lemn a prim interioare, caracteristice sufletului romantic.
secretarei județului și a subalternilor săi interesați D ragostea este și mit și basm. Orgoliile și disociațiile
doar de producție (p31) cu îndeplinirea primordială psihologice pot interfera sondajul în abisul interior,
a planului în fața pierderilor umane (p.35, 77). De predilecţie pentru expresia simbolică, întâlnind aici
fapt personajele se caracterizează singure prin concretul conjugat cu frica şi obligaţiile procedurale
limbaj, gândire și atitudine în fața superiorilor specifice moralei, onoarei, prejudecăților.
și subalternilor. Fresca unei lumi sordide, În Explozia naratorul uşurează necesara
radiografiate și totuși acceptate de toți membrii identificare a cititorului cu personajele, fapt
comunității nu reprezintă aici nici măcar un fundal esențial în succesul romanului. Un aspect esenţial
bine conturat de aceea insist asupra filonului epic în procesul de configurare a atmosferei priveşte
al cărui deznodământ surprinde pe cititorul avid opţiunea ca aspectele tuturor întâmplărilor ce
de suspans și care contrar așteptărilor nu rezolvă se succed furibund să se petreacă în mediul
conflictul aliterației evidențiate de noi. întunericului. Neîndoielnic, şi pentru receptorii
Conceptele cheie sunt acum: eul și neiniţiaţi ai literaturii de gen, nocturnul apare
reprezentantul lumii din afară, mandatarul ei, drept cadrul ideal pentru naşterea şi proliferarea
corespondentul a ceea ce noi numim raţiune şi fenomenologică de care face uz, noaptea fiind
echilibru. Este rezervorul asociată unei palete extinse
tuturor amintirilor şi de cuvinte ce definesc
reglează toate procesele realităţile primordiale
psihicului, ţinând în precum bezna şi haosul,
frâu supra-eul şi sinele moartea şi infernul,
amenințat de lumea externă pămăntul şi silvestrul,
și achiziţiile filogenetice, al confuzia şi ne(re)
pasiunilor şi obişnuinţelor cunoaşterea, în sfărşit,
devenite aproape inconştientul. Textul
instinctive, reprimate şi corespunde, metaforic,
refulate. Conştiinţa, critica lungii nopţi psihologice
pe care o exercită faţă de care urmează timpului
eu, devine duşmanul său încheiat cu moartea unor
de moarte, hipermoral personaje. Există lupta,
şi tiranic. Dar, faptul că desprinderea nu de sine ci
scriitorul surprinde tocmai de răul care se interpune
acest subtil fenomen al renașterii relației armonice
personajelor romanului pierdute. Nu doresc să
său (Sanda, Andrei, Piticu trec prea ușor peste
etc.) și nu deranjează sublimarea vieții și relației
semantic înțelegerea cu divinitatea tangentă la
cititorului demonstrează începutul romanului, acest

20
BUCOVINEI Iunie 2022

episod reprezentând sublimarea sinelui feminin al rupere sau tăiere, folosit și în logistica ritualică
Sandei, evoluția și deznodământul fiind corolare a templelor. Autorul, însă, îl pune în corelație cu
respondente. ideea de esență, dezvoltat ca simbol sacru alături
Dialogul, rareori întrerupt de minunate de soare, Graal, altar, ou, cerc etc. Golul din nod e
descrieri obișnuite autorului, par a aparține considerat fecund. În intimitatea lui se adăpostesc
dramaturgiei – de fapt romanul e o dramă semințele, rațiunea de a fi, iubirea absolută. Aici,
existențială. Cea mai densă parte se sprijină pe jocul contrariile, strânse de elementele din afara lui, se
năucitor, pe glisarea permanentă a personajelor încâlcesc, se posedă unele pe altele. Tensiunea și
între aparenţă şi esenţă, între ceea ce pare a se emoția ce le cuprind, forța pe care le-o împrumută
întâmpla şi ceea ce se întâmplă cu adevărat, între brațele învelișului încălzesc miezul, îi dau energie
diurn şi nocturn şi, plecând de aici, între banalul și’l îmbie să se manifeste, să prindă viață din el
actului consumat şi reversul intens al acestuia, văzut însuși, aspect întâlnit la Nichita Stănescu (Nod
într’o oglindă a memoriei ce răstoarnă irevocabil 33), echivalentul oului dogmatic (Ion Barbu); el mai
înţelesurile. Ultimile pagini par a soluționa în poate însemna sufletul îmbrățișat de trup al ființei
întregime conflictul, aparent profan, pe cel concret în labirint, creierul, procesul de inițiere și realizarea
al misterului unui nod ce reprezintă firul roșu al unui adevărat catharsis.
anchetei. Dar ce e nodul ca element esoteric? Poet, prozator, filosof, esoterist, Gheorghe
Iarăși mă opresc să comentez simbolismul Andrei Neagu nu mai poate surprinde cititorul
tainic al nodului ale cărui capete se contopesc sau avizat, romanul Explozia relevând în consecință
se înghit reciproc, funcționând sub semnul unirii erupția sinelui prin taina unui prea cunoscut nod
și conviețuirii contrariilor, fiind uzitat esoteric ca divin care’i aparține.
simbol al legării cuplurilor, al iubirii, al atracției și Iași, 7 ianuarie 2022
contopirii universale, al resorbției în marea unitate
a unui ouroboros universal care se închide în el
însuși, neputând fi desfăcut decât prin distrugere, Liviu Pendefunda

RĂZBOIUL
(science-fiction aproximativ)

G
rişenka deschise în marş urmând să se întâlnească, spre seară, la
ochii, se ridică cu Focşani, unde să campeze şi să pună de una mică,
greu din patul de deoarece, din hărţile lor, reieşea clar că acolo e
fier aflat în birou şi ieşi treabă de făcut, nu glumă. Nu mai vorbim de bucuria
afară. O sete cumplită îi soldaţilor care de multă vreme îşi doreau o excursie
ardea gâtlejul, iar capul şi-l simţea de mărimea mai de Doamne ajută deoarece ultima fusese cu
unui tanc mijlociu. Nu putea face alte comparaţii mulţi ani în urmă pe traseul Germania-Rusia.
deoarece el, toată viaţa, fusese tanchist, iar în Destul de plicticoasă, de altfel! Actualul traseu de
dimineaţa asta, în faţa ochilor, avea tot tancuri. marş era deosebit de pitoresc şi a fost presărat cu
Unele grele, din acelea cu care era dotată divizia tot felul de întâmplări nostime care menţineau la
pe care o comanda, altele mijlocii, sau mici, fiindcă cote înalte buna dispoziţie a participanţilor. Mici
acelea mari nu-i încăpeau sub bonetă. Îşi trată prădăciuni, câteva incendieri, violuri, bătăi, cu sau
setea arzătoare cu încă un gât de vodcă şi hotărî fără folosirea muniţiei din dotare, ceva obuze prin
că e timpul să facă o mică alergare pentru a mai turlele bisericilor, în fine, tot ce este prevăzut în
alunga mahmureala. Era însă un tip sociabil şi regulament pentru o acţiune plină de succes. Cei
parcă nu-i convenea să alerge de unul singur. Îi doi organizatori, Grişenka şi Ivan dădeau astfel
dădu telefon bunului său prieten Ivan, tot tanchist, dovada unor mari talente de tour-operatori. Seara,
să alerge împreună. Ivan primi propunerea cu mult aşa cum calculaseră, au oprit lângă Focşani şi au
entuziasm deoarece avea şi el nevoie de mişcare. organizat, la fel de pricepuţi, cazarea, hrănirea şi
Peste numai un ceas, cele două divizii porneau entertainment-ul băieţilor. Un mic raid desfăşurat

21
Nr. 2 (30) SURÂSUL

de trupele de comando urban a asigurat materialul - Băi, netrebnicilor, pe unde v-aţi apucat, mă,
pentru cel puţin o lună de bună convieţuire cu s-o haiduciţi!? În România, băi, cretinilor!? Păi,
băştinaşii. Ce-i drept unii dintre aceştia, buni băiii, dovlecilor, voi nu ştiţi că acolo noi avem tot
cunoscători ai istoriei naţionale, au intrat în petrolul, gazele, băncile, fabricile de aluminiu,
horă şi la propriu, dar şi la figurat, cu oaspeţii, combinatele de oţel, toată reţeaua de distribuţie
furnizându-le mai ales informaţii şi răzbunându-şi a carburanţilor, proprietăţi imobiliare şi podgorii
astfel mai vechile neînţelegeri cu unii vecini. Nici sau că românii sunt singurii care ne cumpără
doamnele sau domnişoarele autohtone nu au stat electrocasnicele pe care noi oricum le aruncăm!?
în afara evenimentelor, cunoscută lumii întregi Bă, ce dracu’ e-n capu’ ală plin dă samahoancă al
fiind ospeţia noastră tradiţională. Ele au fost cele vostru?! Voi jefuiţi propriile noastre bunuri? În
ce au asigurat perfecta desfăşurare a schimburilor halul ăsta v-a tâmpit băutura?!
interculturale şi au transformat, ca de obicei în - Iertare tătucă, habar n-am avut dă toate
istorie, cu har şi destulă trudă, ardoarea războinică astea pe care ni le spui înălţimea ta. Recunoaştem,
în dorinţă de continuitate. am greşit, da’ nu suntem noi de vină! Liderul îi mai
Pe scurt, toate evenimentele se desfăşurau în privi odată pe sub sprâncene, însă se vedea cât colo
bună înţelegere, numai guvernul de la Bucureşti că-i mai trecuse supărarea. Eiii, erau şi ei tineri, şi
dădea dovadă de nervozitate, intra cu trupele în cine nu greşeşte la tinereţe...
cod roşu şi consulta cancelariile altor state ca să le - Bine, duceţi-vă să luaţi câte zece vergi la
spună aceştia cum să procedeze. cur, apoi înapoi la treabă, s-a ’nţeles! Cei doi se
Armata raportă, pentru început, că misiunea retraseră cu spatele, fericiţi că scăpaseră uşor, mai
de intervenţie este relativ simplu de îndeplinit, ales că aduseseră mai multe butoaie de cognac din
apoi că nu are motorină, hrană, echipament, arme, expediţie şi, cu o sticlă-două, scăpau şi de vergile
muniţie şi nici chef de trai în condiţii de bivuac. promise.
Mmmdaaa... Guvernul îşi dădu seama că asta, într- În urma lor liderul, convocă marele consiliu
adevăr, cam aşa era! şi dădu straşnică poruncă pentru a se actualiza
Rămânea diplomaţia alianţelor! Ministerul situaţia informărilor politice în armată. Se vedea
de resort intră urgent în priză! Astfel, au aflat de că şeful secţiei propagandă lucrase încă după
la nemţi că poate este o neînţelegere şi că, dacă planurile de acum douăzeci de ani. Fu trimis la
trece suficient timp, lucrurile se rezolvă de la sine, reciclare pe o perioadă nedefinită în pitorescul
de la francezi că ei au acum probleme cu fermierii, oraş Oimiakon. Ruşine!
dar că, după un an-doi ni se vor alătura pentru a Guvernul de la Bucureşti reveni în ţară,
susţine cauza noastră în Consiliul Europei, de la bronzat şi plin de energie. Ministrul de externe
englezii că ei au luat legătura cu Moscova şi nu este fu felicitat şi decorat pentru admirabilele
nimic alarmant, aşa că, nu trebuie să ne facem griji rezultate obţinute în dificilele negocieri cu aliaţii
fără rost, iar de la americani că ei ştiu totul despre tradiţionali, câţiva generali fură avansaţi mareşali
situaţie şi că, acum prelucrează datele obţinute fiindcă participaseră la război, iar ziarele făcură
de la sateliţi, iar după ce acestea vor fi difuzate la publice actele de eroism şi de rezistenţă ale
C.N.N. vor trimite un emisar la faţa locului. oamenilor simpli care nu se lăsaseră doborâţi la
Booonnn! Se poate spune că eram asiguraţi băutură de cotropitori. Apărură şi cântecele de
şi pe partea asta, aşa că, guvernul plecă liniştit vitejie care proslăveau setea noastră de libertate,
în exil, ca să coordoneze de acolo, mai eficient, independenţa şi suveranitatea unei ţări mici, dar
întreaga situaţie, destul de complexă de altfel. de neînvins, aşa cum era scris şi în cărţile de
Locul exilului, un secret de nepătruns, fu dezvăluit istorie. „Evropa căta cu admiraţie şi multă mirare
din greşeală de un tâmpit de ziarist de la un tabloid la noi”, scriau unii în limba vechilor cronici. Erau
amărât. Insulele Seychelles. Da, era o locaţie trişti doar cei din micul trafic de frontieră care
perfectă, departe de orice pericol care ar fi putut speraseră la o liberalizare masivă a comerţului cu
tulbura luarea hotărârilor. Situaţia cunoscu însă o şuruburi, bormaşini, mixere, dopuri şi baloane.
întorsătură bruscă abia atunci când liderul de la D ar cine să-i bage în seamă, tocmai acum, când
Kremlin află de isprava celor doi neastâmpăraţi. pe sub arcul de triumf defilau victorioase trupele
Dădu imediat ordin ca toate forţele să se întoarcă noastre, îmbrăcate şi echipate cu ţinuta stoc.
din excursie, iar organizatorii să se prezinte la el.
D upă două zile Grişenka şi Ivan, cam verzulii la
ten, îşi bâţâiau genunchii în faţa tătucului. Acesta
era negru de furie şi le răcni în faţă: Mihai Batog-Bujeniţă
22
BUCOVINEI Iunie 2022

SLATINĂ PE PÂRÂUL SĂLĂTRUC?

C
ele dintâi știri vollbrachte Bereisung des Bukowiner Landesdistricts
despre izvoarele und Untersuchung der darin befindlichen Salzquellen,
de apă sărată, Salzspuren und anderer in das Montanisticum
numite slatini, din zona einschlagenden Gegenstände5. (Jurnal asupra
de sud a Bucovinei le călătoriei întreprinse între 30 octombrie și 29
aflăm în Evul Mediu. noiembrie 1783 în Districtul Țării Bucovinei, cu
Prima atestare a acestor scopul de a cerceta izvoarele de slatină, urmele de
slatine asupra cărora ne- sare și alte obiective cu impact în montanistică).
am aplecat, aparține celei În zonele asupra cărora ne-am oprit atenția,
de la Ostra, datând din 25 aprilie 1475, când Ștefan avem menționate izvoarele de slatină de la Vicovul
cel Mare întărea Mănăstirii Humor muntele Ostra, și de Jos, Remezeu și Voitinel, precum și cele de la
slatina de la Ostra, care „au fost de mult ale lor”1., apoi Stulpicani și Plutonița.
în secolul al XVI-lea, a fost redactat un document Peithner nu a avut cunoștință despre slatina de
datat 14 aprilie 1411, în care este menționată Fântâna la Ostra. Este posibil ca localnicii din Stulpicani să
Sărată ca parte de hotar între proprietatea Mănăstirii nu fi comunicat nimic despre această slatină comisiei
Moldovița și cea a Mănăstirii Voroneț: „…la Măgura sosită la fața locului.
Plopului, și de acolo la Fântâna Sărată, și de acolo, După aproape un veac, medicul Karl Denarowski,
pe Dealul Frăsinetul, drept la Strâmptura pârâului, la referent sanitar al Bucovinei face și el o inventariere
vale pe Suha…”2.. sistematică a tuturor izvoarelor, fie de apă sărată, fie
Cronologic, urmează slatina Voitinelului, ape minerale6. și înregistrează la Frasin, în codrul
care, la 1647, la delimitarea braniștii Mănăstirii secular Valea Seacă, pe D ealul Prihodişte, la o înălţime
Putna, era cuprinsă împreună cu Poiana Slatinei în de aproximativ 108 m deasupra capătului ulucului
braniștea mănăstirii3.; iar slatina de la Stulpicani împădurit Brodinoi, izvoare saline nesemnalate de
este menționată în 1756, când se arăta că Mănăstirea Peithner și Balthasar Hacquet7..
Voroneț avea „Fântâna Sărată unde se cheamă Pentru prima dată sunt înregistrate și izvoarele
Măgura Sărată”4.. sărate din Gemenea, șase la număr: unul pe Dealul
După anexarea Bucovinei, în vederea explorării Diacului; altul, situat pe malul drept al Pârâului
zăcămintelor de sare din această provincie, în Diacul; unul, pe malul drept al Pârâului Muncel; unul,
luna noiembrie, inginerul Johann Thaddäus Anton lângă Pădurea Muncelul Mare, la poalele Dealului
Peithner, nobil de Lichtenfels, în baza unui ordin Muncelul Mare; unul, lângă Pârâul Malanca; iar al
imperial din data de 21 octombrie 1783, vizitează în șaselea se afla în Pădurea Muncelul Mare.
mod special și cercetează izvoarele de apă sărată din La Slătioara, Denarowski inventariază trei
Bucovina, iar constatările și rezultatele călătoriei sale izvoare sărate: unul se află sub Dealul Diacul, pe
le consemnează într-un memoriu intitulat Journal versantul de sud-est al acestuia; altul, pe versantul
über die vom 30. Oktober bis 29. November 1783 sudic, și al treilea, pe versantul nord-estic al Dealului

1 Documenta Romaniae Historica (DRH), A. Moldova (1449-1486), București, Editura Aca-


demiei RSR, vol. II, 1976, p. 304.
2 Idem, vol. I, 1976, p. 422. Documentul este considerat un fals din secolul al XVI-lea realizat
pe baza unui act autentic din 18 noiembrie 1409, cu scopul de a acapara o parte din teritoriul Mănăstirii
Voroneț.
3 T. Balan, Documente bucovinene, vol. II, Cernăuți, 1934, p. 127.
4 T. Balan, op. cit., p. 98.
5 Arhivele Naționale ale României, fond Consiliul Aulic de Război, pachet XIV, documen-
tul nr. 32.
6 Vezi Karl Denarowski, Commentar zur Sanitätskarte der Bukowina, Wien, Verlag der k.k.
Bukowinaer Landesregierung Mechitharisten-Buchdruckerei (W. Heinricu), 1880.
7 Recentele călătorii fizico-politice ale lui Hacquet în anii 1788 și 1789 prin munții dacici și
sarmatici sau Carpații nordici, în Bucovina în prima descriere fizico-politică. Călătorie în Carpații dacici
(1788-1789), Rădăuți, Editura „Septentrion”, Rădăuți, 2002

23
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Grosului, iar la Stulpicani sunt înregistrate cinci Mai susține că, din auzite, știe că aici a existat
izvoare de slatină, toate situate pe versantul estic al o fântână de slatină, de unde luau oamenii slatină.
Dealului Măgura. Locul fostului izvor de apă sărată se cheamă La
La Frasin, Denarowski descrie două izvoare Jghebuț. Probabil, aici, a fost cândva un jgheab pe
(nesemnalate de Peithner și Hacquet), la limita dintre care curgea pe o scurtă distanță slatina.
„Codrul Secular Valea Seacă (Urwald Walesaka) La această sărătură se ajunge din fundul
cu proprietatea Fondului Religionar de la Ilişeşti Pârâului Ciocan, mergând circa trei kilometri pe un
(Illischestie), la o depărtare de 5,70 km de satul drum care a fost distrus în ultimii ani de TAF-uri,
Frasin, pe Dealul Prihodişte (Berge Pryhodyszcze), la această pacoste a drumurilor forestiere. Sărătura se
o înălţime de aproximativ 108 m deasupra capătului află într-o zonă împădurită cu fagi și molizi, și are
ulucului împădurit Brodinoi (Waldgrabens Brodinoj), formă dreptunghiulară și o suprafață de circa 30 m2.
au fost descoperite izvoare saline. Aceste izvoare Despre posibilitatea să fi fost undeva pe
au fost desfiinţate de Administraţia Minieră din Sălătruc un izvor de slatină, ne-au vorbit mai mulți
Cacica pentru a împiedica procurarea apei sărate de localnici din Vama: Mugurel Sasu, Constantin
către locuitori. În anul 1873, cu aprobarea Înaltului Tâmpescu, Ion Mihalache. O astfel de slatină pe
Minister, folosirea izvoarelor sărate menţionate a fost Sălătruc este menționată și într-un manuscris
redată locuitorilor din Frasin de către Administraţia intitulat Carte de însemnări al lui Nicolae Lucan din
Salinelor din Cacica. Din acest moment, comuna Vama, redactat înainte de anul 1990, unde, la pagina
Frasin a construit şi amenajat aceste două izvoare sub 11, se menționează: „Eu am umblat de mai multe ori la
forma unor fântâni, dar acestea au fost părăsite în Cernăuți, la Finance Direction [Direcția de finanțe],
vara aceluiași an 1873, din cauza secetei îndelungate, de am scos slatina de la Cacica”8..
care a dus la secarea izvoarelor”. Această scoatere a slatinei „de la Cacica” ar
În cercetările noastre, ne-a fost semnalată și putea să însemne faptul că se obținuse, la acea dată,
posibilitatea unor iviri de apă sărată ori de sare gemă adică înainte de 1900, dreptul de a folosi slatina
pe Pârâul Sălătruc, despre care ne-au vorbit mai (probabil de la Sălătruc) fără a mai fi sub controlul
mulți cetățeni din Vama, fapt care ne-a fost confirmat Administrației Sării de la Cacica.
de Ionel Dumbravă și Ion Dumbravă, zis Nițucă al Trebuie să mai spunem că în anul 2018 un cetățean
Lupului, ambii din Stulpicani, relatându-ne că nu o care și-a înălțat casă pe Pârâul Sălătruc a dorit să-
dată au văzut cerbi, căprioare, ciute răzând cu copita și facă un puț pentru apă potabilă necontaminată și
pământul și lingând roca, ori bând apa care se aduna a forat în curtea sa până la adâncimea de peste 20
în gropițele urmelor făcute de aceste ierbivore, fără a metri, când a dat de slatină și s-a oprit. Între timp
ne indica locul exact unde s-ar afla acestea. puțul s-a umplut cu apă sărată. Această întâmplare
Pârâul Sălătruc este situat, în raport cu a creat convingerea că pe Pârâul Sălătruc ar putea
Stulpicanii, peste Dealul Slatinei, în proximitatea exista mai multe sărături, urme ale unor exploatări
relativă a izvoarelor de slatină de pe Valea Seacă, din ale izvoarelor de slatină, care ar putea fi înregistrate
Frasin, de pe Pârâul Slatinei din Stulpicani și cel din de o viitoare cercetare.
Poiana cu Scai, de pe Dealul Gros, din Slătioara. Halohidronimul9. Pârâul Sălătruc (afluent pe
Pe Pârâul Sălătruc, mai exact în fundul Pârâului dreapta al râului Moldova) și halooronimul Dealul
Ciocan, se află o sărătură unde informatorul nostru Sălătruc, din zona apuseană a culmii Măgura, care
Ion Dumbravă, zis Nițucă al Lupului, a văzut de multe este situată între localitățile Stulpicani și Vama, trimit
ori, atât vara cât și iarna, cerbi, ciute, căprioare și la un etimon slav derivat, probabil, dintr-un termen
țapi scormonind cu copita și lingând pietrele sau cu sensul de „sare”, având la origine apelativul slav
pământul care conținea sare ori chiar beau apa solĭ „sare”.
sărată din bălțile care se fac în urmele lăsate de ele Toponimul Sălătruc, cu varianta etimologică
însele. Solotruc (la Sălătruc s-a ajuns în română prin
Iarna, susține informatorul nostru, „aceste delabializarea vocalei -o-), înregistrează o frecvență
animale găsesc ușor sărăturile, deoarece pe acestea relativ mare în spațiul românesc. Ca oiconim, îl
nu se așază omătul. Pe de alături de sărătură, omătul întâlnim în județul Argeș, unde desemnează o
poate fi și de un metru de gros, dar pe sărătură nu se comună alcătuită din două sate contopite, Sălătrucul
pune deloc”. de Jos și Sălătrucul de Sus, apoi în județele Cluj,

8 Manuscrisul original se află în posesia moștenitorilor autorului, iar o copie ne-a fost pusă la
dispoziție de către profesorul și istoricul Ion Cernat, care o păstrează în propria arhivă.
9 Cuvântul este construit din gr. hals, halos „sare” + hidronim „nume de apă curgătoare”.

24
BUCOVINEI Iunie 2022

Bacău, Mehedinți, Vâlcea, Hunedoara și Argeș, iar toponim „ar avea la bază un termen păstoresc din
sub forma diminutivată Sălătrucel10., în județul zona pășunilor muntoase”16..
Dâmbovița. Ca hidronim, Sălătruc denumește un Toponimul Sălătruc17. la care ne referim
pârâu din Petroșani, care a dat numele unui cătun a polarizat în: Fânațele în Gura Sălătrucului,
devenit cartier, apoi un afluent al Someșului (județul Pârâul Sălătrucul cel Mare18., Pârâul Sălătrucul
Cluj) și unul al Râului Șes (județul Caraș-Severin) cel Mic19., Sălătrucul (pârâu), Apa Sărătrucului
și este prezent în sintagma Valea Sălătrucului din (sic!, tot cu sensul de pârâu), Dealul Sălătrucului și
Mehedinți11.. Sălătrucul (deal), țarina Dealul Sălătrucului sau,
Sub forma Solotruc, toponimul apare în simplu, Sălătruc, Vârful Sălătrucului, Lunca din
localitatea Ineu din Maramureș și este atestat în Gura Sălătrucului, Sălătruc (pădure). Amintim și
documente muntenești din secolul al XVII-lea12.. forma Salatruc (pădure și pârâu), care este datorată
Din punct de vedere etimologic, numele pronunției dialectale locale a unei părți a locuitorilor
Sălătruc este considerat de origine ucraineană13., din zonă.
ipoteză emisă pentru prima dată de către G. Pascu, Pe harta Bucovinei, ridicată între 1773-1775,
pe care acesta o explică printr-un termen ucrainean halotoponimul Sălătruc este scris în sintagmele Vale
compus, neatestat, solo-truk, cu sensul de „piatră cu Szalatruka și Szalatruka B[erg]20., având semnificația
care se pisează sarea”. G. Pascu susține că termenul de Valea Sălătruc și, respectiv, de Muntele Sălătruc.
solotruc este identic cu lexemul bălătruc, regionalism De remarcat este faptul că topografii austrieci
în Transilvania, cu sensul de „piatră rotundă cu care surprind opozițiile polare în cazul unor perechi
se zdrobește sarea pe masă sau în piuă”, trecerea lui toponimice aparținând aceluiași câmp toponimic21.,
sălătruc în bălătruc făcându-se sub influența unei situații în care avem diferențieri antinomice. Astfel,
etimologii populare14.. pe harta din 1778, în Vicovul de Jos, sunt înregistrate
Regionalismul bălătruc este înregistrat în halohidronimele Valea Sărata cea Mică și Valea
părțile Bihorului cu sensul de „bucată de fier ori de Sărata cea Mare, iar N. Grămadă consemnează pentru
piatră rotundă și mică cu care se pisează sare”, iar cu Sălătruc perechea toponimică Pârâul Sălătrucul cel
o circulație mai largă în Transilvania, cu sensul de Mare, Pârâul Sălătrucul cel Mic.
„piatră rotundă cu care se «face» sarea pe lespede”15..
Punctul de vedere al lui G. Pascu a fost considerat
ca neverosimil de către I. Conea, care crede că acest
Prof. Dr. Vasile Diacon
10 Sălătrucel este un diminutiv al lui Sălătruc (Vezi Iorgu Iordan, Toponimia românească,
București, Editura Academiei RPR, 1963, p. 459).
11 George Ioan Lahovari, Marele Dicționar Geografic al României, București, Stab. Grafic
Socecu, vol. V, 1902, p. 332/2.
12 Vezi Documente privind istoria României. B. Țara Românească. Veacul XVII (1601-1625).
Indicele numelor de locuri, București, Editura Academiei Române, 1990, p. 6694, sotto voce sfârlac.
13 Vezi Mircea Buza, On the origins and historical evolution of toponymy on the territory of Romania în „Revue
Roumaine de Géographie”, București, Volume 55 (1), 2011, p. 32.
14 G. Pascu, Toponimie românească, în „Revista critică”, București, XIII, 1939, p. 147.
15 Academia Română, Dicționarul limbii române, Tomul I, Partea I, A-B, București, Librăriile
Socec & Comp. și C. Sfetea, 1913, p. 450, sotto voce.
16 Apud Vlad Bănățeanu, Armenii în toponimia românească și toponimice românești de origi-
ne armeană, în „Studii și cercetări lingvistice”, București, an XI, nr. 2/ 1960, p. 212.
17 Toate structurile toponimice pe baza termenului Sălătruc au fost preluate apud Nicolai Gră-
madă, Toponimia minoră a României, vol. I-II, fără loc, Editura Anima, 1996, pp. 205, 210, 501-502.
18 Pârâul Sălătrucul cel Mare este identificabil, astăzi, cu Pârâul Gavriloi.
19 Pârâul Sălătrucul cel Mic este identificabil, astăzi, cu Pârâul Ciocan.
20 Plans des Bukowiner Districtes…, secțiunile 56 și 57. Vezi și Tezaurul toponimic al Bucovinei…, p. 231, col
2;
21 Referitor la această problematică, a se vedea lucrarea lui Dragoș Moldovanu, Teoria câm-
purilor toponimice (cu aplicație la câmpul hidronimului Moldova), Iași, Editura Universității „Al.I. Cuza”,
2010.

25
Nr. 2 (30) SURÂSUL

VASILE DIACON ÎN LUMINA…


„AUTOGRAFELOR”

C
ând cineva „Cel mai simpatic bucovinean din Iași”
primește cărți cu (Gheorghe C. Patza) „obsedat de istorie, religie
dedicație te aștepți şi … divinitate, merită un sincer omagiu pentru
să citești pe pagina de munca depusă la descoperirea tainelor familiei
gardă clasicele formulări Mitropolitului Bucovinei Nectarie Cotlarciuc”
cordiale motivând (Sorin Cotlarciuc). „Vajnicul bucovinean” (Mihai
o invitație la lectură. În general, se recurge Lițu Munteanu) și „mare sufletist” (Mihai
la șabloane lingvistice atunci când lansarea Bocancea) și-a câștigat respectul ca „OM de înaltă
volumului îl pune pe autor în situația să dea cultură, de dăruire semenilor săi și dragoste de
autografe în public. Bucovina” (Elena Alina Andruhovici). Interesul
Se cuvine însă făcută o distincție pentru acea statornic „al juristului îndrăgostit de istorie, cu
relație specială cu cititorii care sunt, la rândul lor, rezultate remarcabile” (Ion Solcanu) „în a scoate
autori (uneori, critici avizați), iar acest tandem la lumină obiceiurile și trăirile oamenilor de pe
funcționează frecvent în viața literară. În acest meleagurile natale” (Ionel Pintilii) și palmaresul
caz dedicațiile înseamnă mai mult decât niște impresionant al lucrărilor sale l-au consacrat
amabilități convenționale și presupun conotații pe „îndrăgitul consătean de pe minunata vale a
mai profunde atât prin substanța lor, cât și prin Suhei” (Viorica Ana Cozan) „în slujba asumată de
construcția stilistică. punere în valoare a vieții culturale și spirituale a
Când citești câteva sute de mesaje primite Bucovinei” (Alis Niculică) - „vestit cronicar al văii
de Vasile Diacon de la personalități marcante cu nume sonor: Suha Bucovineană” (Ion Netea)
ale lumii intelectuale, se conturează pregnant și biograf competent al mitropolitului Nectarie
un portret de o intensă plasticitate din aceste Cotlarciuc (Marian Palade).
potriviri de cuvinte cu valențe culturale și substrat Omagiat „pentru iubirea pe care o dăruiește
emoțional. istoriei” (Emilia Luchian), „pentru strădania
D omniei Sale în slujba istoriei neamului românesc”
Când m-am uitat în calendar (Aurica Ichim), și „în principiul adevărului” (Mihai
Printre cei sfinți și mucenici- Coțovanu), „Distinsul Cărturar, Doctor Vasile
Unii mai mari, alții mai mici - Diacon” (Dionisie Duma), „cercetător al lumii din
Grigore, Mihail sau Ion, Bucovina” (Vasile Schipor) este întruchiparea
Am dat peste un Diacon, unui „Om, în care recunoști un fiu de seamă
Născut în zori la Stulpicani al Bucovinei, un bun patriot şi un apărător al
Și botezat peste cinci zile adevărului” (Mihai Iacobescu).
Cu numele de Sfânt Vasile… Cei care l-au cunoscut pe Vasile Diacon în
Noi azi îi spunem „La mulți ani!” ipostaza de om politic - participant la evenimentele
(Victor Iosif, 25 septembrie 2021). revoluționare, parlamentar și susținător ardent
al românității, l-au remarcat și apreciat în mod
O bună parte dintre cei apropiați prin spirit deosebit, cum se poate lesne deduce dacă citim
nu ezită să-l numească „bucovinean falnic și dedicațiile primite de la acești oameni de înaltă
devotat” (Marcel Cahniță, Mircea Irimescu), „cu ținută intelectuală.
o prestigioasă activitate culturală” (Paraschiva Vasile Diacon are prestanța unui „strălucit
Abutnăriței), „rătăcit prin lume, dar cu sufletul cărturar şi om politic (Ion Popescu-Sireteanu),
mereu în Stulpicani” (Mugur Andronic), „luptător (decembrist) întru Revoluție” (Cassian
„care trăiește intens parfumul spiritualității Maria Spiridon), „aflat în aceste timpuri, pe redute
bucovinene și reîmpământenește strămoșești revoluționare” (Gh. Buzatu), „un comilitant de la
virtuți etnice” (Mihai Camilar). Este, totodată, de revoluția trăită” (Liviu Antonesei) și un vrednic
admirat „pentru determinarea cu care îi ține pe camarad, „cel care a stat pe aceleaşi baricade în
bucovineni împreună și pentru preocupările sale «Revoluţia la Iaşi»” (Adi Cristi). „Jurist de prestigiu,
intelectuale” (Doina Cernica). membru al Consiliului Salvării Naţionale al

26
BUCOVINEI Iunie 2022

Judeţului Iaşi” este privit „cu admirație pentru națională: „Dragă Vasile, să te țină Cel de Sus mulți
spiritul său de sacrificiu în ceasurile de cumpănă ani sănătos pentru că viața culturală ieșeană și cea
și pentru «ingineria» ideilor sale înălţătoare - bucovineană au nevoie de oameni ca tine” (Vasile
revoluţionare” (Georgeta Crăciun). Pop); „Atâta timp cât istoria și cultura Bucovinei
Văzut ca „om de cuget și simțire românească, vor avea la dispoziție oameni care să le dedice ani
constructor de armonii umane” (Mihai Camilar), de studiu, muncă și viață, înseamnă că nu suntem
Vasile Diacon „solidar în suferinţa pentru orfani” (Ioan Mugurel Sasu).
destinul nefericit al neamului nostru” (Alexandru Ceea ce merită subliniat, așadar, este că toate
Amititeloaie) se manifestă drept „un unionist aceste construcții politice, demnități și onoruri
incorigibil” (Ion Berghia), „susținător înflăcărat au fost doar avataruri ale cărturarului în raport
al cauzei Basarabiei” (Boris Crăciun), „prietenul cu istoria, cu limba, cu esențele etnologice ale
și apărătorul cauzei basarabenilor” (Vasile ființei naționale.
Nedelciuc), „un luptător din Împărăția Adevărului Universitari de seamă l-au onorat „pentru
pentru România Mare” (Gheorghe Funar), „prezent mintea, râvna, omenia, priceperea şi «bucovinia»
pe baricada Reîntregirii ani la rând” (Mihai Patraș). lui” (Ilie Dan), „cu mulţumiri pentru ajutorul
Reputați contemporani i se adresează acordat la editarea ediţiei a doua a Limbii române
„cu prietenie, pentru colegul în Parlamentul literare” (Gavril Istrate).
României Vasile Diacon” (Ion Rațiu, Petre Roman), Cu amărăciunea celui ce suferise o nedreptate,
„«general» activ în Drept și peste toate PRIETEN magistrul Cuciureanu se confesa discipolului
al jos semnatului” (Dumitru Rădăuceanu), îndrăgit: „Profesorului Diacon Vasile îi donez
„îngenunchiați în suferinţă pentru Unire” (Ion Itu). această carte, de bază, scrisă de un bucovinean
Cariera politică se dovedește a fi doar o care a fost «dat afară» (1953) pe nedrept de la
altă oportunitate în promovarea proiectelor Universitatea din Iași, - ca și prof. Ivănescu, -
naționale pentru „fostul nostru student, deputat urmându-le subscriitorul” (Ștefan Cuciureanu).
Vasile Diacon” (Mihai Drăgan), „distins coleg Împrejurări, oameni și momente simbolice
de fotoliu parlamentar, om de spirit cuceritor sunt menționate „spre aducere aminte a baciului
(normal, mi-a fost student!)”, care e luat drept de pe… Rarău” (Niculai Șorea) precum și în
martor „spre aduceri-aminte de atmosfera anilor semn de recunoaștere „din partea Voievodului
«amfiteatrelor» tinereții” (Titus Raveica). Iar de la Suceava, baci peste întreaga creştinătate”
imaginea „deputatului Vasile Diacon” este cea (Emilian Marcu). Este, din punctul de vedere al
a unui „bucovinean de aleasă ținută, prezență specialiștilor, un gest demn de toată lauda să te
bătăioasă dar agreabilă în Camera Deputaților, apleci în cercetare asupra valorilor identitare,
autor al unei excelente monografii despre Suha iar „Vasile Diacon, filolog și jurist notoriu, fostul
Bucovineană”, care și-a împlinit cu prisosință meu student și colaborator, merită aleasa mea
„chemarea de a da Țării cea mai democratică admirație pentru pasiunea cu care a abordat
și modernă Constituție din istoria ei” (Dragoș problematica etno-folclorică din zona sa de
Luchian). Aceleași „alese sentimente pentru baștină și pentru importanta sa lucrare dedicată
distinsul om de cultură, bucovinean de renume” acestei teme, de care sunt mândru, cu îndemnul
împărtășesc și alți foști deputați, „în amintirea de a continua în același registru, aceste pagini, cu
anilor petrecuți în Parlamentul României” (Valeriu dragoste” (Vasile Adăscăliței).
Butulescu, Ioan Iețcu). Ecouri ale vieții studențești vin „cu urări
Referințe generoase pentru Vasile Diacon de frumoasă carieră” (Constantin Ciopraga),
„scriitor, istoric, jurist, mare patriot român, ori „pentru a avea motiv, într-o bună zi, să-
apărător al gliei străbune, președinte al filialei Iași şi amintească de mine… adecă încă un motiv”
PRM” (Petre Butuc) structurează, „întru același (Ștefan Cuciureanu), sau „întru amintirea orelor
Crez Național” (Costică Asăvoaie), portretul de italiană din perioada studenției și a magistrului
unui „mare iubitor de neam și țară” (Vasile Văsâi, Ștefan Cuciureanu, pentru care D ante și Eminescu
Vasile Schipor), „militant de frunte pentru cauza erau poeții preferați” (Eleonora Cărcăleanu), cu
națională” (Vlad Hogea), „om de aleasă simţire şi nostalgia „unor seminarii pe care le-am «petrecut»
trăire românească” (Constantin Lupu), „cu respect împreună” (Viorica Constantinescu), precum și „în
pentru eforturile unioniste depuse și mulțumiri amintirea seminariilor Cantemir – din tinerețea
pentru sfaturi” (George Simion). mea” (Cu simpatie intelectuală, Elvira Sorohan).
Urările binevoitoare sunt expresia unor Cu ironie bonomă este omagiat „prietenul şi
convingeri care pun pe prim plan conștiința fostul coleg de facultate în amintirea «iepocii» de

27
Nr. 2 (30) SURÂSUL

aur, care ne-a «luminat» anii studenţiei ieşene” pentru Conu’ Vasile, cu drag”.
(Ion Cozmei), Vasile Diacon fiind considerat „un „Vajnicul și laboriosul domn Vasile Diacon”
tânăr de viitor,/ care scrie la calculator” (Noemi (Constantin Blănaru) este „multiplu campion
Bomher). în ale scrisului” (Olimpia Blăgoi), „un scriitor
Vasile Diacon e identificat drept un cercetător polivalent” (Nicolae Busuioc), „memorialist
împătimit, „om de subtilă subţirime intelectuală, și om de excepție” (Mihai Batog-Bujeniță), „o
mare «scormonitor» în tainiţele arhivelor” prezență tonică și constantă în cultura și scrisul
(Emilian Marcu), „căutătorul de adâncuri istorice românesc” (Ion Cernat), „un împătimit incorijabil
și duhovnicești din Iași, care a fost pelerin în Sf. de fenomenul cultural ieșean și nu numai!” (Vasile
Munte și la schitul Prodromu” (Clement Haralam, Fluturel), „care crede că oboseala este expresia
arhimandrit), cu reflexe nostalgice „spre purtării unei poveri”. (Mircea Țâmpău).
neuitarea anilor când împreună, la Biblioteca În același registru al prieteniei intelectuale se
«M. Eminescu» căutam începuturile berii la Iaşi” înscriu și alți literați „întru lumină spirituală, cu
(Ion Mitican), „partener constant de cercetare sentimentul unei românești rezonanțe” (Traian-
în sălile de lectură ale Bibliotecii Universitare Dinorel Stănciulescu), „în semn de solidaritate
«M. Eminescu»” (Iulian-Viorel Peștean), stârnind convorbiristă, cu gândurile cele mai bune” (Mircea
entuziasm „pentru frumoasele preocupări ale Platon). Farmecul înnăscut al lui Vasile Diacon -
Domniei Sale. La pasiune, cu pasiune!”(Calinic „minunat intelectual”, este evocat „în amintirea
Botoșăneanul, Episcop-Vicar). unei lungi întrevederi care se transformă într-o
Sentimentele de prietenie se alătură posibilă amiciţie frumoasă” (Acad. Constantin
„considerației pentru întreaga activitate de Romanescu). Colegii îi remarcă „spiritul lucid,
cercetător al trecutului cultural și istoric inspirat, colocvial, într-un ceas junimist, la casa
românesc” (Mihai Haivas), iar imaginea de «Gane»” (Lucian Vasiliu), „cu aprecieri sincere
cercetător „pasionat, sârguincios și asiduu” (I. pentru tot ce face și cu un gând prietenesc”
Barbu, R. Cenușă, Nistor Ciocan, Gavril Irimescu, (Daniel Corbu), adresându-se „cu afecțiune
Nicolae Scurtu, Liliana Maria Popa) este a și speranță scriitorului venit dintre «jurați»,
„Semănătorului care a aruncat sămânţa iubirii memorialistului” (Ioan Holban), „cu sporul de
pentru cercetare şi scris” (Marius Vasile Țibulcă), felicitări cuvenit omului titrat care mai găsește
Vasile Diacon bucurându-se de admirație și respect timp să fie și altceva: scriitor!” (Val Panaitescu /
în ipostaza de „temerar scafandru în adâncurile Valeriu Stoleriu), văzând în el „un bun prieten al
noianului de documente greu accesibile” (Leonida scriitorilor (Mihai Liţu Munteanu), „un scriitor și
Maniu). un om deosebit, preocupat intens și de istorie,
Aura generoasă a „omului de carte, de sociabil, bun confrate și prieten” (Vasile Larco).
suflet şi de meritate elogii” trezește „trăiri Proximitatea cărturarului se manifestă
poetice şi admiraţia autorului pentru Vasile benefic, fiindcă „în prezenţa sa, viaţa îşi urmează
Diacon” (Ion Paranici), „om dăruit Visului de a şi sensul şi promisiunile!” (Liviu Călcâi). „Distinsă
lăsa urme în viața de dincolo de noi, cu bucurie” personalitate” (Gh. Giurcă) ce merită din plin
(Constantin Parascan), „reprezentant de frunte al „prețuirea aleselor sale strădanii” (Grigore Ilisei),
renascentismului românesc, om care arde la cea „cel ce poartă cu demnitate și noblețe numele de
mai înaltă tensiune pentru bucuriile şi suferinţele VASILE DIACON” (Gh. Rusu), „profesor format la
semenilor” (Constantin Mănuță), „cu sufletul filologia ieșeană” (Despina Ursu), „om de suflet
creator (și mereu neliniștit)” încă de pe vremea și om de carte” (Gheorghe Macarie) este „un
„când Cantina cu cearcăne ne hrănea viețuirea cărturar autentic și iubitor de slovă românească”,
spiritualității cu absurdul unei epoci cafkiene” „intelectual din viță veche românească”, „creator
(Valeriu Stancu). și iubitor al valorilor românești” (Pavel Florea).
Confrații scriitori îl salută cu afecțiune pe Despre preferințele bibliofilului aflăm că
„Don Basilio del Diacon, vechi și aprig truditor este „un mare colecţionar şi cititor de carte
pe câmpiile stilistice” (Valentin Talpalaru), suceveană” (Ion N. Oprea), iar prezența în
amintindu-și „momente de împreună desfătare mass-media a „Distinsului truditor în «Lumina
cărturărească, cu preţuire pentru faptele sale Adevărului» (Constanţa Apetroaie), „merită toată
eroice transpuse în cărți remarcabile și cu urări prețuirea” (Florin Dumitrache), dat fiind „demersul
de izbânzi pe aceleași fronturi” (Nicolae Cârlan), dumnealui publicistic şi educaţional-patriotic, pe
în spiritul unei totale dăruiri – „inima lui Gr. meleagurile Moldovei” (C. Gh. Marinescu).
Vieru” și în aceeași notă caldă „Horia Zilieru, „Om de cultură și de suflet din Iași-România”

28
BUCOVINEI Iunie 2022

(Emil Ianuș) și „eminent cercetător, «docent» Sf. Andrei. Prin această slujire de susținere,
în lupta pentru idealul etern al Kalokagathiei!” înscriindu-se între sprijinitorii Ortodoxiei din
(Horia Stelian Juncu), Vasile Diacon inspiră toată Moldova și Bucovina în zilele noastre” (Preot
încrederea că „va lupta din toate puterile și Vasile Nechita).
împotriva Marelui Nimic” (Gabriel Klimowicz). Despre firea pasională a lui Vasile Diacon –
Ecouri ale legăturilor cu scriitori din „om neliniştit ca veacul care se încheie”, amintește
străinătate datează începând din anii universitari, „cu dragoste, cu prietenie cel ce i-a fost profesor
când Vasile Diacon traducea poezii ale italianului de limba română” (Lucian Teodosiu). O motivație
Giancarlo Barbieri, care își exprima, în 1971, specială se împlinește „cu toată dragostea, pentru
omagiile „al carissimo studente, Vasile Diacon”, finul de suflet, bucovinean de aleasă ținută
revenind în 1989 cu un nou album „con affetto e spirituală și deosebită verticalitate” (colonel dr.
simpatia”. În 1995 îi scrie „spre durabilă amintire V. Ioan Mihăilă).
N. Iakovlev, iar în 2008 îi dedică „Lui Vasile Diacon, Mai presus de orice aspirații este invocată
cu stimă, câteva poezii din inima mea”, Falek, „Frunza necăzătoare a bunei și statornicei
Menachem M. În vremuri mai noi i se adresează „cu prietenii… asemenea nemuritoarelor păduri… în
prietenie” Claudio Pozzani, primește mulțumiri stare de toamnă rodnică și frumoasă, prietenia
amicale de la Sylvestre Clancier, și, cu prilejul care nu încape într-un singur rondel... în numele
unor întâlniri culturale, „cuvintele purtătoare de căreia, măcar gândurile să ne fie slobode (Vasile
emoții” ale lui Muriel Augry. Filip). Iar cuvintele mărturisitoare se înlănțuie
Cele mai multe mesaje sunt generate de într-un arpegiu cu acorduri tot mai vibrante
sentimentul pe care îl induce apropierea de „pentru Vasile Diacon – om de foc şi prieten de
„spiritualul prieten Vasile Diacon, cea mai bucurie” (Aurel Ştefanachi), „Sacerdot al Omeniei
vibrantă personalitate din viața mea!” (Valentina – om bogat la minte și curat la suflet” (Constantin
Lateș) -„Preafericitul Vasile, întru fericire” Mănuță), „atemporalului meu prieten dr. Vasile
(Tiberiu Brăilean). În virtutea acestei comuniuni Diacon” (Gheorghe C. Patza), „căruia îi place, așa
sufletești, „în amintirea celor mai multe bune cum îi șade bine unui spirit doct, să mai alunece
care ne-au unit decât cele puţine rele care ne- în ludic” (Nicolae Peiu), „dragului, generosului
au despărţit” (Cătălin Bordeianu) sunt poleite în domn Vasile Diacon în speranța că va reveni în
scânteierea metaforei urări de „aleasă milostenie «anii tinereții» cu sănătatea și bucuriile” (Mircea
pentru truda sa cărturărească... iar pietrele de Țâmpău).
pe Valea Suhei să-i rostogolească un bulgăre de Un inspirat acrostih încununează artistic
aur chiar în vadul Bahluiului, spor în cărți din acest exercițiu de recuperare aleatorie a unor
multe părți” (Ion Filipciuc), fiindu-i menit „lui mărturii de suflet: „D-lui Vasile Diacon, cu
Vasile cel Tânăr, numai «jugul» și numai «hamul» prietenia unui
bucuriilor, din partea lui Vasile cel Bătrân” (Vasile Vânător
Filip). Aceste gânduri cu înălțări „cât ramura Antrenat,
bradului” (Aurel Brumă) sunt însoțite de „aleasă Subtil,
afecţiune şi ceva în plus” (Valeriu D. Cotea), de „un Inspirat,
sincer şi colegial omagiu” (Gheorghe Buzatu), de Lucid și
sincere mulțumiri pentru rodnicia unei „frumoase Elegant,
colaborări” (George Popa), „cu tot respectul și precum cel ce a primit acest volum”.
încrederea pentru marele român, știindu-l că (Eugen Deutsch)
visează la o lume a dreptății” (Gloria Lăcătușu).
Observând din perspectivă stilistică astfel de Aceste mesaje de o fermecătoare spontaneitate
enunțuri cu impresii și considerații apreciative, surprind detalii portretistice din care se înfiripă
descoperim adieri metaforice în consistența chipul scăldat în culorile prieteniei, ale trudei
plastică a mesajelor. Formulări aparent prozaice cărturărești și ale simțirii românești, constituind,
ascund emoții și urări sincere pentru „un asiduu implicit, o pledoarie originală pentru asocierea
cercetător al vieții bisericești din Bucovina, lui Vasile Diacon cu un model intelectual
scoțând din negura trecutului chipuri luminoase contemporan.
bisericești dintr-un ținut românesc mult încercat”,
punând în evidență și dimensiunea creștină a lui
Vasile Diacon „în semn de recunoștință pentru
ajutorul acordat la reparația bisericii parohiale
Victor Iosif

29
Nr. 2 (30) SURÂSUL

PĂRERI ŞI CONCLUZII

Încântare la Muzeul Oului din pictate, mărgelate, din toate colțurile lumii, străjuiau
în vitrinele frumos expuse pentru ca noi, oamenii
Vama acestei planete, să ne amintim că viața începe de la

C âmpulungean fiind, sunt foarte receptiv la tot


ce ține de viața culturală nu numai din târgul
meu natal ci și din întregul district al Câmpulungului
Ou.
Letiția Orșivschi, cu un trup fermecător de
felină, gazda și prezentatoarea care stăpânea bine
bucovinean. Îndrăgitul meu prieten, scriitorul Vasile arta oratoriei, te făcea să crezi că ești în rai, iar când
Diacon, unul dintre cei mai cunoscuți bucovineni va veni noaptea vei auzi lacrima scăpată despărțirii.
rătăciți prin urbea ieșeană, mi-a vorbit nu de puține ori Nu e prea simplu să aduni atâta putere de a
despre Festivalul Umorului de la Vama, organizat sub te întoarce spre casa părintească ca, împreună cu
egida Cenaclului „Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc” și părinții și Cătălina, sora înzestrată cu multe talente,
al minunatei reviste „Surâsul Bucovinei”. În sufletul să facă un asemenea muzeu cu inima sa, unde să
meu se zbătea o ascunsă dorință de a participa la încapă atât amar de lume. Acești oameni, care au făcut
această manifestare vamană. Nu mică mi-a fost o asemenea lucrare, nu au păcate, alungă întunericul
bucuria atunci când generosul meu prieten Vasile din tine, așază valoarea la răscruce, ca să nu se usuce
Diacon m-a întrebat dacă nu doresc să-l însoțesc inima noastră. Întotdeauna în acest muzeu găsești
la ediția din vara care a rămas deja în amintire, a floare în orice anotimp, te îmbrățișează cu dor și
festivalului de la Vama, al cărui organizator direct a oricine poate să povestească frumosul din el. Mi-era
fost întotdeauna sufletistul umorist, scriitor și medic foame, mi-era sete să văd asemenea minuni, dar tare
stomatolog Sorin Cotlarciuc, ce-și spune cu mândrie mă tem că muzeul încă nu a primit pe deplin iubirea
„strănepotul mitropolitului” al cărui nume de familie meritată a oamenilor.
îl poartă. Cei care au hotărât apariția acestui muzeu
Dacă, inițial, am fost reticent, ajunși amândoi dovedesc calități excepționale de analiză a vieții,
la Vama, m-am integrat cu ușurință în grupul de caracterizându-se cu o remarcabilă cultură, iar
participanți, apropiindu-mă în mod special de prezentatoarea, cu gustul ei fin, relevă nuanțe de
cunoscutul epigramist și om de spirit Mihai Haivas, frumusețe prin logica faptului că orice artă are drept
cu care și împreună cu Vasile Diacon am „descâlcit”, scop de a pune în evidență frumosul intrinsec. Rareori
ale vieții încurcate ițe. mi-a fost dat să particip la un asemenea eveniment.
Multe au fost momentele memorabile petrecute De la Oul așezat imperial în acest muzeu pornesc
în zilele respective. Îmi amintesc că, într-o dimineață, drumurile până la depărtarea cosmică, adevărul
alături de ei pășeam pe sub umbra deasă a unor tăcut al pământului, unde trăiesc oameni înzestrați
falnici copaci, ce-mi trimiteau gândul la niște stejari cu frumusețile date de Demiurg.
centenari de pe timpul voievodului Ștefan cel Mare și
Sfânt, până în dreptul unui indicator care te îndruma
spre Muzeul Oului de la Vama. Scriitorul, omul de caracter
Liniștea și răcoarea pe care o poți găsi doar în
Bucovina te face să meditezi și îți așază în suflet un
fel de bucurie. Cu o astfel de stare fost surprins de un
bătrânel simpatic, bucuros de oaspeți, îmbrăcat într-
D oamne, mereu mă lovește în suflet durerea,
îmi fură puterea pentru că sunt o sumedenie
de motive, printre care lipsa dorinței „penițarilor”
un costum național impecabil, ce ne-a deschis poarta de a scrie despre creatori mai puțin cunoscuți și
muzeului, invitându-ne cu căldură: „Poftiți, poftiți să recunoscuți. O fac din nepricepere, egoism sau
admirați minuni”. ignoranță? Mă îndoiesc că la pana lor cu vârf de aur
Curățenia și ordinea din ograda muzeului îmi n-ar avea vânt. Fug repede pe prispa mea hotărât să
alungă melancoliile cuminți, și mă făcură să mă simt aștern câteva cuvinte despre un om pe care îl consider
puternic doritor să pășesc în amintirile fierbinți ale vrednic. Întind pe masa bătrână de stejar câteva foi pe
locurilor din Bucovina. care mă desfășor, prind în mână condeiul dezbrăcat,
Liniștea ne dădea ghes să vedem minunea din îl privesc ca pe un trup de zână și îl las să alerge.
interior și încet, încet ne trezim duși în frumusețe „Zgomotul” liniștei care îmi copleșește auzul
într-un loc unde începe întreaga lume. Cupe cu e un semn bun că mă pot lăsa în voia gândurilor ce
suporturi a mii și mii de ouă vopsite, închistrite, așteaptă să prindă contur pe hârtie. Omul despre

30
BUCOVINEI Iunie 2022

care vreau să scriu e lăsat de Dumnezeu să poată palmă și mă gândesc câte aș mai putea scrie fără a
atinge stelele. Răbdător și calm, duce în el dorința supăra pe bucovineanul din Vicovul de Jos al ținutului
Binelui, cu o modestie acoperită de bun simț, sfidând Rădăuților, profesorul, scriitorul Victor Iosif, omul
necazurile vieții. de caracter care aduce bucurie celor ce îl cunosc și
Generații întregi de tineri pe care i-a învățat celor ce îl vor cunoaște.
limba română în dulcea Bucovină, unde își are
rădăcinile, nu-l lasă să îmbătrânească. Este o fire
spirituală, optimist și încrezător, lipsit de patimi O revelație
și orgolii deșarte, îmbrățișând cu ardoare idealuri
umaniste și proiecte literare.
Lucrările sale au stârnit interes, cele mai multe
fiind dedicate ținuturilor natale, cu valențe etnologice,
T are supărat mai sunt când văd că multe publicații
trăiesc prin promovarea cu mândrie și prioritate
a tot ce există rău în societate ca rezultat al acțiunii
sau evocând personalități culturale și artistice: umane. Aproape toți publiciștii uită că Omul există
Vicovul de Jos din povestirile sătenilor; Cronica școlii ca ființă, ca făptură, după chipul și asemănarea lui
din Vicovul de Jos; Catalogul licențiaților din Vicovul Dumnezeu.
de Jos; Eugen Drăguțescu, în scrisori; Un dascăl Despre un om cu o asemenea făptură doresc a
providențial și un discipol celebru: Ioan Vicoveanu vă scrie, începând cu a vă spune că răul este negația
și Eugen Drăguțescu. Stabilit de numai câțiva ani la binelui însă, astăzi, binele apare în lume mai slab
Iași, a simțit că se cuvine să mulțumească pentru decât răul. Acest om minunat a prins rădăcinile
încântarea și farmecul pe care le prilejuiește binelui din dulcea și frumoasă Bucovină, a aplecat
patriarhala cetate a culturii, și astfel s-a născut o urechea spre cuvintele părinților săi, care i-au dat
carte în care sunt evocate figuri clasice ale veacului o educație aleasă, alături de rudele sale cu înalte
al XIX-lea: Amintirile lui Dimitrie Emilian. În 2021 a ranguri bisericești. Omul minunat străbate cu
publicat romanul cu tentă memorialistică Vocația răbdare greutățile vieții, fiind dispus să ofere donații
unei vieți banale, în care își propune să reia mărturii valoroase pentru a promova cultura în măreția
mai vechi și mai noi, „spre a nu se pierde șirul anilor” punerii în valoare a frumosului.
pentru generația tânără. Recent am văzut printre Greu, foarte greu găsești oameni care să-ți facă
noutățile editoriale din vitrina librăriei „Junimea” un plăcere a discuta cu ei, care să-ți atragă atenția că
volum consistent în format academic, în care același morala omului trebuie îndreptată, iar stricăciunea
autor surprinde într-o manieră originală și captivantă înlăturată, căci este o boală grea a omului.
viața, activitatea culturală și exegeza operei lui Vasile Fiecare pas al acestui om caută binele care este
Diacon, un model intelectual contemporan. Am aflat mereu frumos, pentru că trebuie să intre în legătură
că lansarea va avea loc în 30 aprilie, în Aula Bibliotecii cu aproapele și viața lui.
Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, în cadrul El nu aduce pe oameni în căutări egoiste,
„Amiezilor culturale bucovinene” a Filialei ieșene a individuale, provocând conflicte între aceștia, nu
SCLRB, de la care nu lipsesc niciodată. se află în afara lumii ci înăuntrul ei, nu-și pierde
Acest Victor Iosif, care activează și la Asociația adevărata frumusețe interioară și nu încetează de-a
Literară „Păstorel”, s-a dovedit a fi iscusit în ne bucura cum se cuvine cu creațiile sale. Ține la
prezentarea lucrărilor confraților la manifestările mediul înconjurător, nu lasă să fie distrus, luând poziții
culturale, are și calități reportericești, cu articole dure față de cei care au un comportament nepotrivit,
în mai multe publicații prestigioase: „Septentrion”, degradându-l; în el nu lipsește comunicarea cu
„Bucovina literară”, „Surâsul Bucovinei”, „Crai oamenii, ceea ce îi creează o anumită suficiență
Nou”, „Booklook”, „Semnal”, „Nord-Est Cultural”, de sine justificată, spune că valoarea prin cinste,
„Convergențe spirituale Iași-Chișinău”, „Eroii educație și creație duce numai spre bine.
Neamului”. Într-una din scrierile sale, menționează că
Pot spune că intelectualul-scriitor nu s-a frumusețea lucrurilor pământești nu trebuie să-l
format doar din înregistrarea unei bogate și variate robească pe om, ci să devină o pricină de a se ridica
lecturi, ci, mai ales, prin capacitatea de a extrage și la căutarea frumuseții supreme.
transpune în imagini plastice esențele adevărurilor Admirabile sunt scrierile sale și, într-o zi
trăite și înțelese în profunzimea lor pilduitoare. frumoasă de vară, alături de alți cunoscuți mânuitori
În scrierile sale despre oamenii Bucovinei ai condeiului, ne apropiam ascultându-l:
descoperim ființe cu virtuți alese, „păstrători de legi „- Când scriu, am impresia că mă eliberez de un
și datini”, neatinși de duhul necurat cu multe chipuri. sentiment de apăsare, sub povara căruia n-aș fi putut
Arunc condeiul din mână, îmi sprijin bărbia în s-o mai duc multă vreme. Simt nevoia unei explicații

31
Nr. 2 (30) SURÂSUL

decisive nu atât cu oamenii, cât cu existența în sine. nimic, nici măcar aplauze, iar trecerea lui pe pământ
Spectacolul unui imobilism al viziunii este rar în o dorește să fie neobservată.
istoria gândirii”. Da, pot spune că n-am cunoscut niciodată un
Firea lui temperată, calmă, educația frumoasă om atât de interesant, calm, care dă naștere unei
din Bucovina arată faptul că s-a născut în parfumul liniști interioare, cuprinzând mintea, inima, simțurile
pur al codrilor de brad. și întreaga ta ființă. Tot ce face el conține mișcare
Insomniile îi creează o tensiune nervoasă în armonie și ordine. Înțelegerea creației lui duce
datorită faptului că lumea nu este cum trebuie, iar la cunoașterea raporturilor sale cu divinitatea, în
luciditatea îi redă liniștea. Negația lui niciodată nu i-a special a dragostei și iubirii față de oameni. Conștiința
declanșat orgoliul. Drama mare pentru el este lipsa lui îi exprimă ființa și legătura cu lumea.
conștiinței, iar cine n-o are este naiv. Are în el o bază Acesta este minunatul OM și scriitor SORIN
excesivă de sinceritate și puțini oameni își permit să COTLARCIUC.
atingă nivelul acesteia, care îi șochează pe ceilalți.
Peste tot unde se duce îl apucă un entuziasm
fără pereche. El este cel care dă, fără să aștepte Mircea Ţâmpău

MĂCIUCA

S
ă fi iubit cu patima „Al Florilor”, cum i s-a spus lui Mitu până a mers la
cu care ura, Mitu lù școală.
Săracan ar fi făcut Ura creștea în suflețelul lui ca iarba cea rea,
multe femei fericite. Sau dar el încă nu știa că se cheamă așa, doar mârâia la
măcar una. Dar în inima ele încă înainte de învăța să vorbească și le lovea cu
lui nu era loc de iubire, pumnișorii și cu piciorușele imediat cum se simțea
bărbatul le purta tuturor sătul și schimbat. Cum a putut merge, fugea cât mai
o vrăjmășie de moarte, departe, simțea că se sufocă în umbra lor, și nu ieșea
începând cu cea care din cotlon decât când îl răzbea foamea. Iar ciuda lui
i-a dat viață. Că datorită și mai mare era că toate-și vedeau de treabă, nu-l
ei purta a doua poreclă, Mitu Al Florilor, care îi era căutau, nu pomeneau de el, de parcă nu exista, numai
chiar mai nesuferită ca prima. De fapt, dacă e să le seara îl zvârleau în copaie și-l zoleau bine, să nu aducă
luăm în ordine, „Săracan” a venit mai târziu, odată cu cine știe ce în așternutul lor cel curat.
tată-su de-al doilea, un holtei tomnatic, însurat cam Când l-a luat în primire, Sandu Săracan a încercat
cu forța cu Firuța lui Dijmănitu. „Ce dacă-a călcat să înjghebe cu el o relație, nu neapărat tată-fiu, așa de
strâmb o dată?”, îi spuneau pețitoarele, „Tot cea mai la bărbat la bărbat, convingându-l prin desele și lungile
vrednică fată din sat rămâne, nimeni n-o întrece nici absențe de acasă, că femeia este un rău necesar,
la polog, dà nici la joc”. „Dà , săracan de mine!”, făcea așa ca să găsești o bucată de mămăligă rece și ceva
Sandu, că ăsta era năravul lui și de aici i se trăgea și udătură când te întorci, dar, în general, e de preferat
supranumele, la fiecare frază băga câte-un „săracan să nu stai prea mult în preajma ei. „Rele, sărăcan de
de mine!”, „Oi putea eu struni o hazaică așa arzoaie?” mine!”, spunea el tovarășilor de pahar. „Rele toate,
„N-ai grijă, că s-o struni și singură, când s-o vedea la așa a fost și mămuța, așa-i și fomeia, toată ziua dă din
casa ei”, l-au asigurat și bătrânii lui, bucuroși să-l vadă gură, numà noaptea-i bună, că mai dă și din altceva”.
așezat înainte de a se așeza și ei la loc cu verdeață. Mitu, care de acum se făcea băietan, a început să
În primii ani de viață, Mitu a crescut în matriarhat. ia aminte la vorbele vitregului și să fie interesat de
Bunica și o droaie de mătuși mai mari sau mai mici părțile anatomice ale femeii, mai ales de cele care,
străteau cu ochii și cu gura pe el cât era ziua de lungă, eliberate din strânsoarea hainelor groase de iarnă, se
iar noaptea îl înghesuiau între trupurile lor voinice iveau și se mișcau ademenitor, unele mai bombate,
și transpirate, mai-mai să-l sufoce. Cu mămica nu a altele mai lăsate, unele oțărâte, altele moleșite, prin
dormit niciodată, că ea era singura din familie care pânza subțire a fustelor înflorate. Începuse a i se duce
avea serviciu și, dacă aducea bani în casă, era scutită vorba că-i dubios după ce, urmărind insistent mai
și de la treaba la câmp sau în grădină și de pierdut multe fetișcane, dar și femei în toată firea pe ulițele
timpul cu schimbatul pelincilor sau cu legănatul lui satului, acestea se stropșeau la el: „Ce vrei, mă? Ce te

32
BUCOVINEI Iunie 2022

ții după mine?”, iar el, le răspundea răstit, printre dinți: lumii. Mai târziu el a murit beat într-un șanț, lăsând
„Ai cur mișto, fă!”. Și, suflându-le fumul de Naționale cinci orfani. Ea a rămas să-și ocrotească pustia.
în ochi, trecea mai departe, alergând ca un apucat. Când i s-a dat drumul lui Mitu brumele erau
Printre puținii prieteni ai lui Mitu era unul care groase. A pornit-o pe jos către satul natal, că de banii
„fusese” și amintindu-și în unele nopți ce povestea primiți la „externare”, l-au ușurat unii chiar de la poarta
acesta pe când poșteau o jumică de „Săniuța” în închisorii. Le-a dat de bună voie, sătul de bătăi, nu s-a
cimitir, își apuca furios muștiucul și-l freca frenetic, pus cu ei și chiar simțea nevoia să-și dezmorțească
mai să-l scoată din rădăcini. Învățase să se alimenteze oasele, încă tinere, cu mersul pe jos. Și nici nu se
astfel, o privire furișă la trupul femeii, o căutătură grăbea nicăieri, știa că nu-l așteaptă și nu-l dorește
înnegurată spre chipul ei, însă vreo apropiere mai nimeni acasă, dar mai știa și că omul are nevoie de
mare de aceasta nu-și dorea, nu avea răbdare să le patru pereți să-l adăpostească cât se gândește ce
audă vorbind, hotărâse de mult că sunt niște încuiate, face cu sine, iar cei mai potriviți erau aceia între care
niște gâște, cu aspect acceptabil, cel puțin dacă le crescuse.
privești din spate, dar gălăgioase, care n-au nimic Pe câmpurile lungi dintre sate și stelele
interesant de spus. Până-ntr-o zi când, pășind în clasa scrâșneau în cer, iar foamea îi răsucea în stomac
a douăsprezecea la liceul lui rural, pe ușa clasei intră custuri de gheață. „O pâine să fi apucat să-mi cumpăr
o făptură ciudată, pe care nu avea cu ce s-o compare, din patru ani de răbdăt. O pâine mare și cladă, ca un
noua dirigă și profesoră de rusă. Glasul ei, ușor cur de femeie”, haucina deja, când a zărit, la zece pași,
răgușit, părea că izvora din claia blondă și cârlionțată bordeiul dărăpănat.
și din ochii de smarald patinat și nu din buzele pline, Măciuca i-a deschis de la prima bătaie, era așa
voluptos arcuite, poleite generos cu sclipiri sidefii, de uluită de vizita neașteptată, că imediat s-a apucat
ca niște picuri de rouă. Părea femeie, dar și înger, o să întețească focul de vreascuri și să pună ceaunul de
trenă de parfum se-mprăștia din fusta ei foșnitoare mămăligă. Ani mulți nu-i mai trecuse nimeni pragul,
făcută din cea mai mătăsoasă țesătură, sub care de la îngroparea măicuții, ultima care a părăsit-o.
dansau două sfere de piatră, pe o muzică neauzită. Niște jumeri și două ouă au completat cina din zori
Atunci a știut că trebuie să atingă Femeia și, dacă n-o a musafirului nepoftit. Restul, pentru amândoi, a fost
face, nu mai poate trăi. Și când tovarășa cea nouă, ceață.
care era și secretară UTC pe școală, mânată de noua În sala de tribunal era un pic mai cald ca afară,
viziune pedagogică, a trecut printre bănci, dormică Măciuca, în uniforma vărgată peste care i se permisese
să-și cunoască ciracii, Mitu și-a întins mâna rapace să-și pună ilicul de lână luat de acasă când au ridicat-o,
făcută năvod, cuprinzând, într-o singură palmă cheile privea de sub bertă o lume străină, ca-n filmele acelea
fericirii și înfigând adânc degetul mijlociu în canion. ce veneau cu caravana, odată.
La o margine de cătun trăia, de când era pe lume „Elena Apetrei!”, strigă aprodul, dar pe chipul
și de când se știa, Măciuca. O chema Lenuța, dar de femeii nicio reacție. „Zisă și Măciuca!”. Atunci ea se
mică s-a învățat să ducă o jordie în mână, nevoită să ridică ușor, pune mâna pe Carte și spune ca pe o poezie,
se apere de câinii alungați de acasă de săteni și de tot ce-și repetase zile și nopți în șir, că ce-i spusese
nălucile pustiei în care trăia. Cu timpul jordia s-a făcut avocatul din oficiu uitase deja: „Da, onorată ogradă,
băț, bățul s-a făcut par și parul s-a făcut măciuncă, că l-am primit în casa mea, l-am omenit, se crăpa de ziuă
lumea crește și se-nrăiește, așa se face că numele ei și i-am zis că e vremea să plece în drumul lui, dà el a
în sat era, de acum, Măciuca. A avut și frați și surori sărit pe mine ca un câine turbat și eu m-am apărat,
și părinți și atunci pustiul nu era pustiu, bătătura lor ce era să fac?” „Te-a violat, femeie?”, întreabă, sactisit,
răsuna de râsete zglobii, de chemarea dulce a mamei judecătorul. „Nu, dom` judecător, numà mi-o
și de înjurătura aspră a tatei, dar pierind toți, de prea pus poalele-n cap și m-o mușcat din dos. Și atunci
cruzi sau prea copți, a rămas singură la granița satului, i-am dat în moalele capului, cu ceaunul, că măciuca
de care-o desparte o lume, un univers. Fusese a treia era lângă ușă. Sper că l-au luat neamurile de acolo,
din cei șapte, pe unii-i petresuse ea însăși la groapă, că bordeiul meu nu-i morgă.” „Legitimă apărare. Se
despre alții a primit vești mai târziu, petrecându-i achită!” „Mă-mpușcați, dom` judecător?” „Nu femeie,
din telegramă-n pomelnic. I-a plâns pe toți, atâta i-a ești liberă, mergi la casa ta!” „Am crezut că scap de
plâns, până n-a mai avut lacrimi să se plângă pe sine grija lemnelor pe la iarnă!”, oftă din rărunchi Măciuca.
și, asprită de viață, dar întărită de moarte, s-a înarmat
cu măciuca, hotărâtă să trăiască cât i s-a scris.
Singurătatea nu a fost alegerea ei. A fost și ea tânără
și dorită, dar părinții aceluia nu au îngăduit feciorului Luminiţa Ignea
lor să aducă în gospodărie o sărăntoacă de la capătul

33
Nr. 2 (30) SURÂSUL

NAVETISTUL ȘI CREDINCIOASA

Î
ntr-un sat care se află „credincioasa”, s-a bucurat enorm, felicitându-se că făcuse
nu departe de calea o alegere bună, având o soţie credincioasă lui, fidelă, trup
ferată, locuiau soții Aurel şi suflet pentru căsnicia lor. Pentru asta îi mulțumea lui
şi Miruna, fiind căsătoriţi de Dumnezeu, când se închina la icoană, seara și dimineața
vreo patru ani. Soțului Aurel, sau când era în biserică.
oamenii din sat îi mai ziceau Nevasta lui nu lipsea de la slujbele religioase şi
„navetistul”, iar nevestei întotdeauna avea loc în faţă, cât mai aproape de preot,
sale, Mirunei, îi spuneau care o vizita şi acasă de multe ori, şi numai când navetistul
„credincioasa”. Ei se înţelegeau era la serviciu în oraş. Lumea vedea, comenta, probabil
foarte bine, şi-au înjghebat o gospodărie frumoasă, ce-i din aceste motive sătenii îi ziceau „credincioasa”. Zilele,
drept şi cu sprijinul părinţilor. Casa lor cu verandă era cea lunile, anii au trecut. Este o vorbă din bătrâni: „ce ştie tot
mai frumoasă din acea zonă a satului, fiind acoperită cu satul, nu află bărbatul”. Dar mai este una: „nu aduce anul,
tablă zincată, un gard din scânduri vopsite în culoarea ce aduce, uneori, ceasul” sau încă una: „urciorul nu merge
verde le înconjura casa şi acareturile, iar orătăniile de toate de multe ori la apă”.
felurile din ogradă, permanent gălăgioase, dădeau nota de Într-o dimineaţă de toamnă, bărbatul, după ce
animaţie în toată gospodăria lor. Chiar de la început au terminase treburile obişnuite, îşi sărută drăgălaşa nevastă
avut o văcuţă cu lapte. Deocamdată nu aveau copii. şi plecă spre staţia de cale ferată, urmând să ajungă la
Aurel îşi iubea mult nevasta care era o femeiuşcă de serviciul din oraş. La un moment dat s-a gândit să-şi
toată lauda, harnică, bună gospodină, dar el o şi menaja de aprindă o ţigară, fiind foarte abătut, îl preocupa o problemă
la anumite treburi ca: mulsul vacii, activităţile agricole din dificilă ivită la slujba lui. Cum vântul îi bătea în faţă, s-a
grădină sau din câmp ori de la alte asemenea îndeletniciri întors cu spatele spre direcţia de mers, aprinzându-şi
care i-ar fi putut ştirbi feminitatea. Probabil că acestea au lejer ţigara. Dar, un caz mai rar: a uitat să revină cu faţa
fost şi condiţiile impuse de ea înainte de căsătorie, înainte spre haltă, spre staţia de cale ferată. Trăgând fumuri după
de a spune:„Da!” la Primărie în faţa primarului cu eşarfă fumuri din ţigară, din cauza gândurilor care-l măcinau,
tricoloră. În sinea lui, este posibil, că şi viitorul mire să-şi fi s-a văzut foarte aproape de locuinţa sa şi nu la destinaţia
amintit atunci de proverbul: „sita nouă stă în cui”. Adevărul cuvenită, la haltă. Şi-a revenit din crunta „transă”, îi venea
este că tânăra gospodină era permanent elegantă, să-şi de palme, nemaiavând vreme să prindă trenul care
îmbrăcată cu gust, fiind mereu coafată, ceea ce făcea să fie se şi auzea fluierând, parcă făcându-i în ciudă. Ce mai
apreciată de bărbaţii satului şi invidiată de neveste. Soţul, putea face? Intră în casă şi marea surpriză: părintele
bărbăţelul ei, era un om chipeş, bun gospodar, de statură de la biserica din sat stătea în picioare, sutana îi era pe
mijlocie, harnic, reuşind să acopere toate treburile din jurul speteaza scaunului, pe masă erau două pahare, o sticlă cu
gospodăriei, pe lângă serviciul pe care-l avea în oraşul din vin, câţiva colăcei, iar nevasta era în cămaşa de noapte aşa
apropiere, unde zilnic făcea naveta, având program de la cum o lăsase la plecare. Lui Aurel nu-i venea să creadă.
ora opt până la ora şaisprezece. Dimineaţa se trezea foarte Dorea să se ciupească, pentru a vedea dacă visează ori
devreme, mulgea vaca, desigur când aceasta era cu lapte, este realitate. Pe loc înţelesese de ce nevestei lui i se zicea
dădea mâncare şi apă orătăniilor, după care mai rezolva „credincioasa”. Îşi făcu sfânta cruce şi cu o înţelepciune
anumite treburi prin curte, apoi se îndrepta spre staţia de rar întâlnită spuse cu glas tare: „Iartă-i, Doamne, că nu
cale ferată, de aceea, probabil, sătenii îi ziceau „navetistul”. ştiu ce fac! „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” În acest
Auzise şi el că aşa îi mai spune lumea, dar nu-l deranja, în moment, preotul, îmbrăcându-şi sutana, ieşind în curte,
fond era o realitate. repetă cu voce preoţească, de câteva ori până ajunsese la
Miruna era o femeie credincioasă, mergea la toate poartă, aceleaşi vorbe: „Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac”!
slujbele religioase, inclusiv la vecernii, avea grijă de „Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac”!
gospodărie, în limita neştirbirii feminităţii, îşi vizita Miruna, obişnuită cu astfel de întâlniri cu duhovnicul,
anumite rude, vecinele, ca să-şi ocupe timpul; pe atunci nu era defel mişcată sufleteşte, dându-i soțului ei chiar și
nu erau televizoare, tablete, laptopuri. Dacă se întâmpla sfaturi pentru viitor, repetând o vorbă din popor:
să meargă pe la vecine, cum nu erau telefoane mobile, dar Sunt două sfaturi foarte bune, / Privind un preot,
nici fixe la ei în sat și nimerea când ele, soţiile, nu erau Aurel: / Să fii atent mereu ce spune, /Şi nu la tot ce face
acasă; fiind numai soţii lor, nu era bai, se descurca ea. el!
Fiind femeie credincioasă, îşi iubea aproapele, aşa după
cum îi îndemna preotul pe credincioşii din biserică. Aurel Vasile Larco
când aflase că nevestei lui oamenii din sat îi spuneau

34
BUCOVINEI Iunie 2022

RÂUL

D
rumul care Mămăliga s.a, până la Cernăuţi
duce la Sătenii care-şi lucrează pământul în
înt âmplarea apropierea graniţei au găsit un mod ingenios
nefericită, se de a comunica cu cei de dincolo. Dând cu sapa
desprinde din altul, sau coasa şi, fără să ridice capul, pun întrebări
să-i zicem principal, cu voce tare, să-i audă fraţii rămaşi sub altă
pornind din oraşul stăpânire. Tot aşa fac şi cei de peste sârma
D. înspre un alt D, la ghimpată, aflând câte ceva despre rude sau
aproximativ 45 km, către nord. prieteni aflaţi în România.
După ce trece fără mari probleme prin
câteva sate (Dragalina, Dumbrăviţa, Smârdan) ***
se sperie parcă de abruptul deal spre Lişna şi Satul Oroftiana e cap de linie pentru
face unghi drept către stânga. S-a înşelat însă. autobuze. Călătorii coboară în aşa numitul
Acum începeau problemele. Curbele erau mai centru. De o parte a drumului este dispensarul,
multe, uneori prea strânse, prundişul sărea de ealaltă biserica, un corp de şcoală, căminul
în urma maşinilor, praful îneca pe cei aflaţi în cultural şi un magazin mixt. Chiar pe vârful
calea lui, de gropi nici nu mai vorbim. Trece prin dealului e o moară mică. De aici poţi vedea
sătucul Plevna, răsuflă mai mult la Suharău, până departe satele din ţara vecină, atât de
centrul de comună, care se zice că-şi trage departe încât privirea aproape că nu are
numele de la „suhat ’’şi „rău’’, se strecoară tot putere să distingă prea bine contururile. E
spre nord, printre casele comăneştenilor, după fertila luncă a Prutului, teren ca în palmă, cu
care se repede în coasta unei păduri. Se pare lanuri de cereale şi sate compacte. Aici intră
că n-a avut curajul să-şi facă loc printre copaci Prutul în ţară. Cum vine, cum se şi izbeşte în
şi o luă în unghi drept la dreapta, ocolind un coasta dealului din jos de moară. Dealul a opus
măr-pădureţ bătrân pe care nimeni nu şi-a pus rezistenţă şi, dintr-odată îşi schimbă direcţia
în gând să-l taie. Iarna, când totul este troienit, închizând o bucată de pământ, ca o uriaşă
el îţi arată că pe acolo trebuie să mergi, dacă ventuză aplicată pe locul dureros. Oamenii nu
nu vrei să ajungi în şanţ. Chiar este trecut pe prea şi-au făcut case în partea prăvălatică spre
hărţile militare ca punct de orientare. După Prut de teama apelor dezlănţuite. Cum cobori
acea cotitură păşeşte liniştit, dar imprevizibil, spre curgerea şerpuitoare şi copacii sunt tot
se pierde într-o vale adâncă. Un călător străin mai rari. Nu preaau timp să crească. Atunci
nu putea bănui ce cale va urma. Partea asta când prind rădăcini şi se cred stăpâni, mânia
era piatra de încercare la intrarea şi ieşirea apelor le apleacă frunţile. Prutul nu vrea să-i
din sat. Curbele sunt deosebit de periculoase, primească pe domeniul pe care-l crede numai
terenul fuge. Când plouă sau se topesc zăpezile al lui. An de an a depus în luncă nisip şi prundiş.
de pe coaste, şoferii şi căruţaşii răsuflă uşuraţi Oamenii au deschis aici o balastieră
dacă scapă de aici. Apoi, triumfător, drumul exploatând materialul dăruit gratis de apă. Se
înaintează printre case, la început mai rare, dar încărcau maşinile cu lopata, era muncă destul
tot mai înfrăţite cu cât se apropie de centrul de grea, dar cei care lucrau acolo erau bucuroşi
satului. că au un venit. Basculantele cu nisip sau
Aleargă voios, alunecând fără probleme, balastru ieşeau cu greu din balastieră, gâfâiau
desenând curbe aproape ca la munte până când la deal şi răsuflau uşurate când ajungeau în
se ridică pe coama unui deal alungit întocmai drumul principal, acea cale mai îngrijită care
ca o spinare aparţinând unui animal preistoric. duce în centrul satului sau, în sens invers, spre
Alergarea îi este răsplătită prin imaginea care Dorohoi.
se deschide în partea dreaptă. Din păcate
cineva i-a blocat înaintarea, separând în mod Va urma...
tragic pământul aceleiaşi mame. Este sârma
ghimpată a graniţei cu Ucraina. Dincolo sunt Gheorghe Şerban
tot „ai noştri’’. Drumul ducea la Herţa, Movila,

35
Nr. 2 (30) SURÂSUL

CALISTRAT ROBU ȘI CUGETĂRILE


DOMNIEI SALE PE SENSUL TRĂIRII

N
ăscut la 4 iunie Canada-2020, Bratislava-2020.
1952, în localitatea Expoziţii personale (selectiv): Galeria „Cronica”
Pufeşti-Vrancea. Iaşi, 1978, 1988, 1989; Galeria „Trianon”, Iaşi, 1992;
În prezent, fiind stabilit Teatrul de Comedie, Bucureşti, 1997; Muzeul de
în județul Iași, este Artă „George Apostu”, Bacău, 1998; Muzeul de artă
cuprins în acolada lumii Piteşti, 2010, Muzeul de Istorie, Vaslui, 2018,2019,
culturale și artistice a Palatul Culturii, Iași, 2021, Casa Armatei, Iaşi, 2017,
cetății moldave, cunoscut fiind și ca un important 2018, 2019, 2020.
reper al conducerii unor entități din lumea artei: Premii şi distincţii (selectiv): Premiul I la
UNIUNEA CREATORILOR PROFESIONIȘTI DE Festivalul Naţional al Educaţiei; Premiul I pentru
ARTĂ (președinte), LIGA SCRIITORILOR, FILIALA pictură pe sticlă, Botoşani,1988; Premiul I la
IAȘI-NORD EST (vicepreședinte), CENACLUL DE Salonul de artă naivă, Bucureşti, 1991; Premiul
PICTURĂ ȘI LITERATURĂ „OCTAV BĂNCILĂ” AL pentru pictură „Dr. Ioan Grigorescu”, Piteşti,
CERCULUI MILITAR IAȘI (vicepreședinte). 2007; Premiul SIF Moldova, Bacău, 2008; Premiul
A debutat artistic în anul 1976, devenind și Centrului Internaţional de Cultură şi Arte „George
membru al Cenaclului „România Pitorească”, fiind Apostu”, Bacău, 2011 ș.a. Premiul Special Botoşani,
ulterior înscris în lista personalităților FUNDAȚIEI 2018, 2019. Premil mare, Palatul Culturii, Iași,
CULTURALE „ETHNOS” (București, 1995), apoi în 2020. Premiul special secțiunea străini - Concorso
Clubul de elită al ASOCIAȚIEI „iART” din Iaşi. S-a -Uniti Per La Legalità, poezie, Italia,2020., Premiul
distins ca prezență semnificativă în numeroase cartea anului, poezie, Cluj, 2020. Premiul II, poezie,
expoziții colective, afirmându-și realul și originalul Fundația Culturală Apollon, București, 2020,
talent și pe simezele unor apreciate expoziții Premiul Personalitatea anului 2019, Iași. Diplome
personale. de execență la diferite manifestări culturale.
Expoziţii colective (selectiv): Apare în antologii literare.
Expoziţia Naţională de Artă Naivă, Piteşti, Cărți publicate: „Omul Finţă trecătoare”,
1986-2011; Festivalul Educaţiei şi Culturii Naționale 2012 ;„Frumosul şi Urâtul în Arta Naivă Românească”,
- 1986-1989; Salonul Internaţional de artă plastică 2015 ;„Ecouri plastice”, 2016 ;„Frumosul şi Urâtul în
naivă, Botoşani - 1988; Expoziţia Naţională de Artă Arta Naivă Românească” (ed. a II-a), 2018 ;„Între două
Naivă, Iaşi, 1991, 2009, 2011; Salonul Internaţional lumi”, 2019 (în colaborare cu poeta Corina Matei
de artă plastică naivă, Bucureşti, 1991, 1993, 1995, Gherman) ;„Diluviul durerii”, poezii, 2019 ;„Misterul
1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011; Lupului Alb”, poeme, 2019  ;„Drumul spre lumină”,
Expoziţia Naţională de Artă poeme, 2019;„Caut drumul stelei”, poezii,2020;„La
Naivă, „Saloanele Moldovei”, Iaşi - 1992, 2003, marginea timpului mortal”, poeme,2020 ;„Prins în
2007, 2011, 2019, 2020. Salonul de primăvară al sensuri neştiute, poezii”,2020  ;„Însetat de lumina
Artei Naive, Bacău - 1992-2012; Expoziţia Naţională iubirii”, 2021; „Prins între lumi”,2021; „Curg prin
de Icoane, Bucureşti, 1995, 2010; Salonul de artă timp”,2021, Călător în timp, roman, 2021.
plastică naivă, Reşiţa -1997; Expoziţia Internaţională Lucrările artistului Calistrat Robu sunt
de pictură, Botoşani - 2009; Expoziţia de Artă reproduse în numeroase albume de artă, în exegeze
naivă, Bucureşti - 2010; Expoziţie de pictură naivă despre pictura naivă, în reviste din țară și din
şi măşti, Iaşi - 2010, 2011; Salonul internațional de străinătate. Televiziunea Română, în colaborare
artă naivă „Gh. Sturza”, Botoșani, 2020. Expoziţie cu Centrul Naţional de Conservare şi Valorificare a
permanentă, Casa Armatei, Iaşi - 2017, 2018, 2019, Tradiţiei şi Creaţiei Populare Bucureşti, a realizat
2020, 2021 în 1997 un film documentar despre pictura naivă,
Expoziţii internaţionale (selectiv): Franţa, film ce poartă semnătura lui Calistrat Robu. Este
Israel, Bucureşti, Oradea, Arad (până în anul prezent cu lucrări în colecțiile unor instituții
1989); Chişinău, 1993; Madrid, 1993; New-York, artistice și de artă. A participat la numeroase tabere
1994; Veneţia, 1995; Viena, 1996; Thailanda, și reuniuni de teoria artei și de creație plastică.
1997; Varenna, 2019. Brazilia,2020, Mangog- Au scris şi au vorbit despre activitatea artistică

36
BUCOVINEI Iunie 2022

a maestrului Calistrat Robu: prin cuvinte” (Nichita Stănescu),


Daniela Gaftea, Cosmin Bloju, Aurel lasă să se înțeleagă că, pornind
Leon, Viorel Rău, Sivia Cibotaru, din arealul artei plastice spre
Aurel Istrati, Victor Parhon, Cornel poezie, Calistrat Robu a ajuns la
Galben, Nicolae Dabija, Vasile „contemplarea omului din afara
Savonea, Augustin Lucici, Radu lui” și implicit la „comunicarea
Negru, Steliana Băluţă, Ioan Traian sinelui cu sine”,(Nicolae Suciu).
Mârza, Valentin Ciucă, Geo Popa, Versurile din acest volum sunt
Ernest Maşek, Victor Munteanu, făcute să te vindece de necazurile
Oana Petrică, Ion Caramitru, Dan atât de insistent strecurate în viaţa
Teodorescu, Andrei Hrib, Anastasia noastră de relele lumii, fiindcă doar
Gârneaţă, Corina Matei Gherman, tu, cititorule, poţi să-l foloseşti ca
Benone Tiron, Romeo Romila, Mihai pe un balsam al sufletului atunci
Păstrăguş, Mihalache Margareta, când durerile lui te încearcă! (Mihai
Antoniu Marian, Laurenţiu Chiriac, Batog Bujeniță). Dar versurile
Felicia Acsinte, Cornelia Ciobanu, din acest volum ne surprind
Doina Guriţă, Teodor Pracsiu, Ana prin originalitatea cugetărilor.
Ardelean, Mariana Bendou, Vasile Ruşeţii, Ana Aici, poetul este un filozof ce-și dezbate sieși
Opran, George Stoian, Horia Zilieru, Aurica Ichim, probleme existențiale. Pentru autor culoarea este
Mihai Batog Bujeniţă, Vasile Larco, Marius Chelaru, sunet. Își pune zeci de întrebări privind percepția
Nicolae Suciu, Constantin Mănuță, Vasile Diacon, universului și sensibilitatea acestuia la existența
Dan Teodorescu, Ionel Pintilii, George Călin, Silvia culorii.(Alexandru Florin Țene). În clipele de grație
Hodaș, Preot Profesor Ioan Mera, Ioan Hodaș, etc. lirică, poetul izbutește să construiască versuri
CALISTRAT ROBU are nume predestinat, fiind care se fixează în memorie prin expresivitate
o persoană subjugată de o pasiune, de o anumită (Teodor Pracsiu). Dar poetul – pictor, prin mijloace
preocupare, munceşte mult şi este devotat unei meșteșugite, pictează versurile cu măiestrie în
(unor) îndeletniciri, în prezent, eu am ştiinţă doar culori și forme creând imagini unice. Versurile te
de două: pictura şi poezia. Născut în zona Vrancei, umplu de emoții și vin ca un fel de document pentru
a vinurilor de calitate, dumnealui ne îmbată cu a explica puterea nebănuită a versului învăluită în
expoziţiile sale de picturi atâtea neînțelesuri.(Silvia Hodaș). Pictorul Calistrat
naive, dar ne şi încântă cu versuri, în mod Robu nu putea să-și gliseze poezia dincolo de
aparte, aşa cum sunt înserate în cartea de faţă. Mi rama închipuirilor și determinărilor sale plastice.
s-au părut interesante meditațiile, amintind numai Rămânerea lui și în acrilic s-a produs în mod automat
câteva: Visam chipul tău... și zburam printre stele;  Aș și benefic și a fost un avantaj. Poetul și pictorul s-au
vrea să trăiesc veșnic... prin iubirea ta; Frumos nu e împrumutat unul pe altul cu trăiri și s-au întâlnit nu
ceea ce vedem... de fapt e ceea ce simțim; Aș fi vrut la marginea operei, ci chiar în esența exprimării ei
să fii noapte... să te caut în beznă... ca pe o stea; (George Stoian). Dar cu experiența și cunoștințele
Pentru tine iubire... tu ești poezia acumulate poetul Calistrat Robu
mea... și chinul meu. Exemplele ar poate merge pe calea cea dreaptă, și
putea continua. Versurile nu conţin poate deschide acest drum și altor
cuvinte licenţioase, nici lungimi persoane însetate de cunoaștere.
supărătoare, sunt uşor de citit Experiența, cunoștințele, lumina,
şi eventual, de memorat. (Vasile timpul, formează un întreg.
Larco). Unele piese din acest volum Calistrat Robu afirmă: am trecut
au tonalități postmoderniste, în prin acest întreg: „Am trecut prin
ceea ce privește ironia și înclinația ea... iubirea... dintr-o bucată...
spre demitizare (…) Mărturii ca un flămând... am înghițit pe
posmoderniste se regăsesc în nemestecate.” dar vine vremea
acest sens, meditațiile. Aserțiunea când: „Vom săruta pământul din
poetului necuvintelor în ceea ce interior... cu gura plină de el...
privește caracterul profund al și iarbă în rădăcină vom fi... un
operei literare, care „realizează verde crud și floare... și fluture...
contemplarea omului din afara albină... sub cerul albastru... în raza
lui, comunicarea sinelui cu sine Soarelui lumină... plutind ca lumile

37
Nr. 2 (30) SURÂSUL

în Eden... vom fi lumină.” Dar însuşi Calistrat Robu (Benone Tiron). Poetul Calistrat Robu face legătura
ar vrea să-şi cunoască acea parte care-l domină. între lutul care vine din cele mai vechi timpuri
Acum nu va reuşi. Pentru-că tot autorul nostru ne şi lutul din care a fost construit omul şi s-a
întreabă: Crezi că e ușor ca milioane de generații modelat viața:„Venim din paradisul veșniciei... în
umane să se nască?... În final Omenirea va obosi... chinul osului trecut prin lut... plecăm prin chinul
ori degenera... De ce nu ar începe oboseala acum...!? morții... în veșnicia Domnului Isus” şi cugetă la
Dacă ne luăm după grecii antici ei susțineau că misterul universal care leagă cerul şi pământul:
omenirea e cea mai evoluată era, cea făcută de „Privesc în depărtări misterul... în rotunjimea lui
zei... și a fost denumită „cea de aur”. Unde-i acum tot cerul... cu stele sclipitoare lumi divine... acum
aceea generaţie? (Corina Matei Gherman). Calistrat probabil sunt plecate... noi vedem reflexii moarte...
Robu nu poate despărți pictura de poezie, două ce-au fost cândva. Este un joc al autorului, în care
surori care devin și amante în procesul de creație lutul, misterul şi timpul sunt parte integrantă a
a pictorului-poet.(Constantin Mănuță), Calistrat spiritului său. Şi scrie poetul despre timp: „Agățat
Robu, impune disjuncția între planul mundan și în trunchiul putred lemnos... timpul atârnă în jos...
cel trans-mundan. Gândul magului și cântecul cad clipele ca frunza în vânt... minutele zboară
poetului plutesc peste lumea finită sub forma luate de vânt... orele rostogolite greoi... cad fără rost
zborului uranic, depășesc contingentul în căutarea peste noi... agățat timpul putred... cade”.”.(Corina
prea-plinului, a absolutului (Doina Guriță). Cred Matei Gherman). Starea actuală de transformări
că pictorul şi poetul Calistrat Robu are în el şi profunde din societate își pune amprenta asupra
sămânţa adevărului sădită mereu de părintele unor poeme din acest volum pe care autorul le
Calistrat, în cadrul predicilor domniei sale de sintetizează ca fiind scâncete cu lacrimi ce nu
la binecunoscuta mănăstire Vlădiceni. Poetul au o adresă cunoscută, însă optimismul nu-l
Calistrat Robu, un mare patriot al timpurilor trădează nici de această dată pentru că la final
noastre,(Dan Teodorescu). Este o continuă căutare vor veni îngerii (Ionel Pintilii). Eliberat de teluric
a poetului Calistrat Robu. Ca un Ianus bifrons, şi de constrângerea timpului, poetul se mişcã în
poetul privește cu o față spre trecut și cu alta spre cele mai diverse planuri care se intersecteazã,
prezent. În momentele de meditație calmă, eul liric se intrepãrund ori se îndepãrteazã într-un vârtej
simte că a găsit calea credinței, a Demiurgului și permanent şi perfect. Existã o anumitã spiralã
se socotește împlinit. Într-o lume desacralizată, cosmicã în poezia lui Calistrat Robu la fel ca şi în
fără busolă, este conștient de „durerea pietrei”, picturile lui. Erijându-se într-un exponent viteaz
semn al viziunii panteiste.(Teodor Pracsiu). Poezia al neamului românesc din toate epocile, Calistrat
lui Calistrat Robu este, în egală măsură, o poezie Robu se revoltã şi are curajul sã spunã ceea ce
de maturizare cu o linie sigură, spontană, aerată.., simte şi trãieşte (Mariana Bendou).
o căutare identitară, o încercare de a se plasa pe Întregul volum reflectă o deosebită maturitate
sine în raport cu suferinţa şi moartea, pe care a gândirii sale artistice, o abordare intensă a
le simbolizează emoţia poetică.., temperată.., sentimentelor, trăirilor, pe care le-a cultivat,
interiorizată spre o totală singurătate aflată pe de-a lungul timpului, în toată gama şi gravitatea
Calea spre Mântuire. Poetul creează o anumită lor, evidenţiază o anumită atitudine a artistului
paralelă între sumbrul laitmotiv al morţii şi cel al în faţa lumii prezente şi a celei trecute, în faţa
luminii.., al spaţiului.., al razelor de soare, asigură unor evenimente diverse şi complexe, care, pe
un echilibru de tonalitate textelor, un joc poetic artist, nu-l pot lasă indiferent (Ana Ardeleanu).
al contrastelor pe care îl regăsim pe parcursul Și cum afirmam: Din vizuina sa pictorul / poetul
întregului volum. (George Călin). Calistrat Robu, scoate la lumină lucrări de valoare,
Impresia generală lăsată de lectura acestei nonconformiste aşa cum este şi personalitatea sa,
cărţi este aceea că ea este produsul finit al unui o personalitate puternică care a trecut prin valurile
poet experimentat care nu se află la prima sa vieţii şi cu bucurie şi cu durere.
publicaţie şi care trebuie obligatoriu pătruns şi
apreciat (Vasile Rușeții). Poetul Calistrat Robu Mult succes pictorului / poetul Calistrat
foloseşte simboluri, ştie să cocheteze cu ele Robu.
după bunul său plac fãcând dovada unei anumite
erudiţii dacã nu chiar şi iniţieri.(Mariana Bendou).
Versurile sunt pline de mister, un mister ce vine
din adâncul sufletului său, născut din acest pământ Corina Matei Gherman
românesc unde autorul s-a născut şi a crescut. membră USR

38
BUCOVINEI Iunie 2022

„CĂLĂTOR PRIN EUROPA ȘI ASIA”


ROMAN

Î
n anul 1988 mă aflam să-l deranjeze!), nu mi-a cerut plata consumației, fapt
în Orientul Mijlociu, ce demonstra respect și o mare încredere în oameni.
Peninsula Arabică și, Și-a scos cu multă grijă din sertarul de jos o pungă
mai precis, în extremitatea de plastic unde avea împachetat sub formă de rolă un
nordică a golfului Persic, în covoraș, iar de la robinet a turnat apă într-un vas de
orașul Al-Kuweit, capitala plastic în forma unei mici stropitori de grădină. S-a uitat
Emiratului Kuweit. spre gazonul verde închis și a căutat din priviri un loc
Orientul Mijlociu a fost neumbrit, unde a desfășurat covorașul, apoi s-a așezat
locul de naștere pentru multe civilizații importante și jos pe covor și a început să-și facă abluțiunea. După ce
al unor religii fundamentale cum sunt: creștinismul, a spus o scurtă rugăciune, și-a spălat de trei ori palmele
iudaismul și islamismul. Era într-o zi de vineri când până la încheieturi, a luat de trei ori apă în gură, a tras
toată lumea arabă este în sărbătoare, iar dimineața de trei ori apă în nas și a suflat nasul, și-a spălat fața cu
orașul era aproape pustiu, cu excepția taxiurilor marca ambele mâini, și-a spălat apoi și mâinile până la cot, de
Mercedes care goneau spre aeroport. Mă așezasem trei ori fiecare, a trecut cu palmele ude peste cap apoi
comod într-un fotoliu de răchită umbrit de o pergolă și-a scos șlapii spălându-și picioarele până la glezne,
pozată sub un curmal stufos și încărcat cu ciorchini fiecare picior de trei ori, turnând apa din vasul de
de curmale. Așteptam liniștit prepararea unui suc din plastic. După terminarea acestor detalii obligatorii, s-a
portocale proaspete, amestecat cu gheață. Era o liniște așezat pe genunchi, cu tălpile picioarelor orientate în
totală, cu cerul albastru și fără pic de nor, briza adia sus și cu privirea imaginar spre mormântul sfânt de la
ușor dinspre golf iar soarele își făcuse apariția din mare, Mecca. Începutul rugăciunii a fost în poziție verticală,
încet, încet, anunțând încă o zi toridă cu temperaturi stând pe genunchi și cu palmele lipite în formă de căuș.
de peste +50 grade, fiind în plină lună de vară. Pentru introducerea în rugăciune se spune următoarea
Am observat că egipteanul care prepara sucurile mărturisire: „Mărturisesc că nu există nicio divinitate
se mișca din ce în ce mai repede la aparatele lui, semn în afară de Allah, Unicul fără asociați și mărturisesc
că voia să-și țină rugăciunea de dimineață anunțată deja că Muhammed este Robul și Trimisul Său. O, Allah, fă-
de imami prin difuzoarele turnurilor de la moschee. mă dintre cei care se căiesc și fă-mă dintre cei care
Era un tânăr de statură medie, cu mustață neagră, se curățesc!”. În timpul rugăciunii și-a trecut de câteva
îmbrăcat cu un „dishdasha” (pânză de bumbac) alb ori palmele peste față, de la frunte spre gură, ca și
imaculat lung, până la glezne, așa încât să-i fie văzuți cum ar fi dorit să-și curățe fața de ceva imaginar. Și-a
șlapii (încălțăminte foarte obișnuită în lumea arabă, continuat ruga spre Allah, aplecat în față și lovind cu
indiferent de rangul social al bărbatului care-i încalță!). fruntea de mai multe ori iarba gazonului.
Pe cap purta o pânză de in în culori specifice de alb și Mi-am dat seama că în timpul rugăciunii egipteanul
roșu (bint al bakkar), cu broderie pe contur și ornată cu era foarte concentrat și nu lua în seamă absolut nimic
ciucuri mici, colorați. Privind-ul cu atenție, am observat din ce era în exteriorul lui. Impresia mea de început a
că era foarte tânăr, motiv probabil că nu purta colanul fost că pe timpul cât ține rugăciunea, musulmanii sunt
din matase neagră, semn că încă nu fusese în pelerinaj atât de concentrați încât intră în transă ori își induc
la Mormântul Sfânt de la Mecca, situat pe malul Mării o autohipnoză. După ce a terminat, a rulat covorașul,
Roșii în Arabia Saudită. a încălțat șlapii și a revenit la magazinul volant de
Mi-a adus paharul cu suc de portocale cu câteva sucuri naturale. Fiindcă programul nostru la Ambasada
cuburi de gheață și un pahar suplimentar plin doar cu Română din Emiratul Kuweit începea la ora 9:00, m-am
cuburi de gheață, pentru cazul când aș fi dorit ca sucul gândit că este bine să ne hidratăm suplimentar și cu
să fie mult mai rece! Foarte politicos, am fost întrebat în un suc natural de pepene galben. Așa am și făcut, dar
engleză dacă mai doresc și altceva și s-a scuzat pentru nu am fost foarte inspirați deoarece soarele începea
a-și face rugăciunea de dimineață. să ardă și transpirația ne uda deja cămășile subțiri din
Era pentru prima dată când vedeam acest ritual țesătură de in.
chiar de la începutul lui și mi-am propus să-l observ
foarte discret, doar cu coada ochiului. Am mai observat Va continua...
un detaliu foarte mic, dar important totuși: deși
egipteanul lipsea de la chioșcul lui cu sucuri proaspete
cam o jumătate de oră (timp în care nu îndrăznea nimeni
Iliie Serediuc

39
Nr. 2 (30) SURÂSUL

TEZAURUL DE SUB PODEA

P
e timpul României - Sunt atâtea câte sunt!.. îi răspunde prompt
Mari, Ioachim Giosan, Ioachim. „Că doar nu le-am baut! Mă ştii că umblu prin
era, unul din cei crâşme?.. Impozitele Rahiră!.. birurile-s mari. Şi-apoi, mă
mai straşnici gospodari din costă mult oamenii la lucru, cî nu-i plateşti tu!...”
suburbia Sâhla şi poate din tot Rahira, instinctiv, rămâne neîncrezătoare, însă nu-l
Câmpulungul Moldovenesc. contrazice. Vedea cum, zi de zi, bărbată-su, îi numai
Avea pământuri multe. pentru muncă. N-auziseră însă şi pe alţii să se plângă că
Mândre livezi în obşte, au crescut birurile. Se gândea, că poate, Ioachim al ei, îi
fâneţe şi păşuni pe coline, păduri întunecate. Şi pentru prea cheltuitor, prea darnic cu clăcaşii. „Sau poate că ia
a le strânge folosul, muncea, el însuşi, foare mult. Doar cineva bani din cufăr?..” Cine să-i ia însă?.. Că de locul
în campanii, angaja clăcaşi. Pentru ca fânul, să-i ajungă unde erau, ştiau doar ei. Ruxandra, singurul lor copil,
pentru toată iarna şi pentru toată cireada. Că vitele ştia era prea mică şi prea nevinovată, să poată umbla la bani.
el când şi cum să le vândă mai bine, ca să facă bani. Că Urme de hoţi, n-a găsit.. „Numai Dumnezeu poate şti ce
mult i-a mai plăcut după un timp, să facă bani şi să-i face omul meu cu atâţia bani pe care-i câştigă, că văd că
tot strângă. Şi-aceasta nu pentru a-şi lărgi averea, prin tare greu se mai strâng..” îşi tot spunea Rahira, în puţinul
cumpărare de noi proprietăţi, după obiceiul bogaţilor, ci timp ce-i mai rămânea după ce îşi termina şi ea treburile
doar pentru a-i tezauriza. Să ştie că-i are acolo undeva, ei în gospodărie, cu o conştiinciozitate şi dăruire, de-l
de unde venea şi puterea lui. Voinţa lui de a munci asiduu. surprindea de multe ori, pe Ioachim însuşi.
Ca să strângă creiţari!.. Iar Ioachim, încerca regrete, mustrându-l conştiinţa
Un timp îi depunea într-un cufăr din cămară, despre că nu-i bine ce face! Că şi Rahira munceşte la fel de mult
care ştia şi Rahira, nevasta lui. După o vreme însă, Ioachim ca şi dânsul, şi nu-i cinstit să ascundă bani. Şi se mai temea
începu să-şi facă griji. Că banii, strânşi cu atâta trudă, nu că-l va bate Dumnezeu pentru asta. Drogul era însă mai
sunt în siguranţă acolo! N-o ştia cheltuitoare pe Rahira, era puternic, mai mare, sau cel puţin egal cu credinţa lui. Nu
chivernisită şi ea, ca orice bucovineancă a acelor vremuri. mai putea decât să se roage. Acasă, seara la culcare şi
Însă, pentru că erau de-acum tot mai mulţi, începea să dimineaţa-n zori de zi. La Biserică, în zilele de duminică
se teamă că-l vor prăda hoţii. Iar ca să fie în siguranţă, şi sărbători creştine. Ca Dumnezeu să-l ierte. Căci nu ştia
banilor le trebuia o ascunzătoare. De care să ştie doar el. nici el, pentru ce şi pentru cine munceşte peste puteri. Şi
Că banu-i ochiul dracului, şi chiar nu poţi avea încredere ascunde bani.
în nimeni, pentru deplinul secret al posesiei lor. Şi îşi face - Mă Ioachim, da nu ti mai speti atâta cu lucru..
un plan, prin care să modifice cămara şi beciul. „Că-s prea cî nu-ţ plâng copchii di foami!.. îi spune într-o bună zi,
strâmte, şi recolta-i an de an, mai multă şi mai bună”. vecinul Costan Maricari.
Lucrează singur, pentru a-şi amenaja în secret - Nu pot, mă Costan, îi răspune calm Ioachim. „M-
şi ascunzătoarea. Robotind în jumătatea timpului la am învaţat sî hiu nacajit. Eu.. şî dacî-aş şti dicusarî, cî
extinderea beciului şi în cealaltă jumătate la încropirea mâini dimineaţî mor.. tătî noaptea lucru!”
ascunzătorii. Având grijă, ca atunci când Rahira îl chema Şi Ioachim, atâta lucra peste zi, că seara, de oboseală,
la mâncare, să nu prindă de veste. Şi, dibaci, cum era el nu se mai putea dezbrăca. Dacă nu-i era prin preajmă
în toate cele, reuşeşte. Mai întâi, să facă sub podeaua Rahira să-l ajute, adormea îmbrăcat. Foarte fericit însă,
cămării, o portiţă secretă, care dădea într-o adâncitură. după zilele în care, completa bărbânţa cu creiţari. Când
Unde-şi pune o bărbânţă veche, cu capac. Ia o parte din avea depuneri, umbla foarte atent la ascunzătoare,
banii aflaţi în cufărul ştiut şi de Rahira, şi îi transferă în asigurându-se că Rahira şi Ruxndra nu-s pe aproape.
cont personal. Ca mai apoi, să se îngrijească şi să-şi aducă După ce vedea, însă, că bărbânţa se cam umple şi o asigura
şi piatra lespede pentru extinderea beciului, lucrând mult repede la loc, se ducea să-şi pună şi câte-un şnaps, pe
mai degajat de-acum. De-i plăcea chiar, să o tot o cheme care, de multe ori, nici nu-l mai bea. Lăsa umblat la stică,
pe Rahira şi să o întrebe dacă-i bine ce face. aşa, ca să poată disimula.. beţia banilor. Beţie după care,
Ca trezorier al familiei, Ioachim Giosan, are grijă de- vorbea singur, mormănd, „ ...de-aş trai s-o împlu!”, fără
acum încolo, să depună mare parte din profit, în bărbânţa să-i mai pese, că-l aude Rahira.
lui. Iar ca să nu se prindă Rahira, mai pune şi în cufărul
banilor. După o perioadă, Rahira sesizează că în cufăr, Va continua...
sunt tot mai puţini, şi-l întreabă,
- Măi Ioachime, dar ai vândut o pereche de boi, n-ar
trebui să fie mai multe parale în ştiubei?
Vasile Aioanei

40
BUCOVINEI Iunie 2022

CĂMAȘA LUI ANDREI

M
i-a venit așa un șirul horelor, el dirija sârba ca nimeni altul, bătând
gând, să scriu despre strașnic cu ciubotele pământul, născocind strigături de
o cămașă… Nu-i o mai mare hazul…
cămașă oarecare, produsul Mama și surorile lui s-au pus pe treabă toate, ca
vreunei fabrici de confecții să-i isprăvească o cămașă de sărbătoare, cusută cu
scoase pe bandă rulantă… arnici, pe-o pânză albă, cum îi neua, pânză pe care
Cămașa asta a poposit în trudiseră s-o țeasă-n stative, o iarnă întreagă. Au
casa noastră la vreme de seară, târguit ațe colorate de la negustorul evreu care ținea
într-o sâmbătă, căci sâmbăta se fac daruri pentru cei o mercerie în centrul orașului, alegându-le pe cele
plecați…, iar Andrei e plecat de vreo trei ani și niciodată semănând cu cetina brazilor și cu ierburile de prin
nu se va mai întoarce. Știam că vom primi cămașa, poieni, cu coaja de alună coaptă și cu scoarța de copac.
„buzduganul” veștii fusese azvârlit mai dinainte, exact Au mai adăugat puțin albastru ca cerul de toamnă și-un
ca-ntr-o poveste… galben auriu, ca raza soarelui.
La vremea lui, a fost Andrei un holtei ca nimeni Curând, au început să răsară pe câmpul alb, ramuri
altul. Fecior de oameni gospodari care aveau grădini, verzi împodobite, cu ghinde mărunțele. Poala cămășii
fânețe și pădure în frumoasa Țară a Dornelor, de cum era o ghirlandă adevărată, de jur împrejur… La mâneci
i s-a mijit mustața, multe fete de măritat au pus ochii și la umeri au apărut alte șiruri asemenea celor de pe
pe el. Știa Andrei rostul a toate trebile, învățase de poalele cămășii. La gât și pe piept, modelul a devenit
la tătâne-su, un neîntrecut în satul lor cu nume de mai bogat, mai îndesit, mai complicat…
culoare sângerie, Roșu, de pe malul Dornei. La cosit nu Când parte cu parte a fost terminată, trebuia
era flăcău care să-l întreacă pe Andrei. Mânuia coasa întocmit întregul. Pricepută la cheițe- cusătura care
stânga-dreapta și-napoi, mlădiindu-și trupul zvelt și unește părțile, într-un zig-zag perfect, era mama.
robust, de om crescut cu brânză, lapte și smântână Cosând, își vedea feciorul în joc, purtând minunea de
de la mama lor, cu carne fragedă de tăuraș din cireada cămașă, îl vedea în fața altarului, la cununie, îl vedea
lor…, cu barabule din ogorul lor și ciuperci din cele în lume, mândrindu-se cu straiul lui fără seamăn de
mai de soi care umpleau pădurile locului, de cum se frumos…
desprimăvăra și până cădea zăpada altei ierni. Pe la chindie, într-o sâmbătă, a fost totul gata
Priceput era și la doborât copacii pentru nevoile și mama a cusut năsturașii albi de sticlă pe ciupagul
gospodăriei. Un-doi, buștenul era debarasat de crengi, cămășii, apoi și-a chemat feciorul în casă, l-a îmbrăcat
legat zdravăn în lanțuri și adus în vale, tras de-un cal cu mâinile ei, potrivind creții sub brâul de lână,
voinic, cu picioare scurte, groase și puternice, un cal încheindu-l la piept… S-a tras câțiva pași înapoi, l-a
de munte, obișnuit cu muncile și cu poverile. Andrei îl privit cu mâinile așezate pe șolduri și nu și-a putut opri
iubea pe Ducipalul său și-l trata ca pe un prieten. Tot uimirea:
satul s-a minunat când a auzit ce nume îi dăduse calului, -Ptiu! Ptiu! Să nu te deochi, că tare mândru mai
pe care îl crescuse de mânz…Cum adică, Ducipal? Nu ești, feciorașul mamii!
tu, Roibu, Fulger?... Din ziua aceea n-a fost sărbătoare în care Andrei
Andrei terminase cele șapte clase, îi plăcuse să nu poarte cămașa lui frumoasă la biserică, la hora
școala și ar fi vrut să meargă mai departe, dar abia se satului, la nunți și la botezuri…
terminase războiul și viața era grea, nu erau bani pentru Când s-a însurat, în cămașa aceea a primit cununia,
școli înalte, plus că, fiind singurul băiat între…fete, era în timp ce mireasa lui purta un costum înflorat, făcut
un sprijin pentru tată-su. Îi plăcuse istoria cel mai mult cu mâinile ei vrednice și pricepute…
dintre toate materiile școlare și Alexandru Macedon Vremurile au prins să se schimbe, pământurile
devenise pentru el un model și o obsesie. După numele s-au împuținat, confiscate fiind de stat, pentru a se
calului marelui împărat și războinic, dăduse el numele înființa fabrici, întreprinderi… Apăruseră meserii noi și
de Ducipal căluțului pe care i-l dăduse tata în grijă… era nevoie de oameni. Așa a ajuns Andrei șofer, șofer
Cot la cot, umăr la umăr, tată și fiu munceau pe de camion, ducând și aducând mărfuri prin toată țara…
ruptelea, ca să agonisească cele de trebuința de zi cu zi Talentul lui de dansator nu putea trece
a familiei, dar și ca să înjghebeze zestre bunicică pentru neobservat… Toți angajații trebuiau să se implice și
fete, să se poată mărita când le-o veni sorocul. în viața culturală, să activeze în diverse formații…
Nu lipsea Andrei de la „giocul” satului niciodată… Era o competiție permanentă între formații, între
Ajunsese cel mai priceput dintre toți flăcăii. El conducea întreprinderi, între localități, între județe…, de la un

41
Nr. 2 (30) SURÂSUL

capăt la altul de țară. De el era nevoie la echipa de Înainte de asta i-a spus fetei mai mari să aibă grijă cui
dansuri populare… A jucat Andrei de toate, și când a va da cămașa lui „di la mămuca”, să nu ajungă pe mâinile
vrut, și când n-a vrut…Cămașa lui a fluturat la „Cântarea cui nu știe s-o prețuiască…
României” de multe ori, dar și la fastuoasele aniversări Iaca așa a ajuns cămașa lui Andrei la noi în casă, am
ale „iubitului conducător”… spus cum se spune la români, „Bogdaproste!” pentru
Când anii s-au adunat în cifre mari, Andrei n-a dar și-l vom pomeni mereu pe adormitul robul lui
mai jucat în hore decât cu gândul…Antița îi spăla din Dumnezeu Andrei, cu tot neamul lui, plecat la ceruri…
când în când prețioasa lui cămașă, o călca amănunțit,
temeinic, de ieșea ca foaia de hârtie, o așeza pe-un
umeraș și o punea la vedere, pe ușa șifonierului…
Antița a plecat prima…Andrei a mai zăbovit vreo
câțiva ani, nu mulți, și a urmat-o acolo, sus, pe deal… Anica Facina

CUFĂRUL DIN PODUL CASEI

M
i-era drag răbdare!
să urc în Și numai ce-o vedeam pe mama că ducea scara la
podul casei, gura podului și-n câteva mișcări se și auzea de sus:
deși nu era prea ușor! -Ia-le! Astea-s lingurițele? De gât o să ți le leg!
Îmi trebuia o scară, M-ai înnebunit! Zi-mi ce să-ți mai cobor, că nu mai urc
iar când ajungeam în și mâine!
gura podului evitam să -Scăunașul cu trei picioare! striga bunica de jos,
privesc în jos pentru a de la baza scării, sprijinită în baston.
nu-mi pierde curajul. Și nu priveam! Nu moștenisem În câteva secunde s-auzea: buf, buf! După care,
agerimea mamei, sprinteneala ei. Era fenomenală mama sărea sprintenă ca o căpriță, așeza clapa podului
mama! Eu, departe de farmecul ei! Cu mișcări la locul ei, apoi ducea scara în magazie. Musai trebuia
șovăielnice, așezam piciorul pe marginea gurii și… așezată la locul său!
tiptil-tiptil pășeam în lumea de poveste a neamului -Ești mulțumită, mamă? Ai și lingurițele, ai și
meu, numită adesea „cufărul din podul casei”. scăunelul! Ce-ți mai trebuie?
Doamne câte amintiri nu s-ascundeau acolo! -Liniște, Mărie, liniște! Și de-ar fi fost să fie și
Parc-o auzeam pe bunica dojenind-o pe mama: moșul meu…, dar nu-i!
-Aș, unde-i sita aia, Mărie? Dar lingurițele de -Nu-i, vezi bine că nu-i! Dacă era și el în cufărul
alpaca, dar scaunul lucrat de mâinile moșului meu? din pod…
-Nu-s! Gata, am cumpărat altele, celelalte s-au -Cobora singur! zicea bunica ironic. Ooo, dar
învechit! răspundea mama hotărât. Cât timp o să mai cufărul! Și p-acela mi l-ai dus în pod! Nu știu cum de
păstrăm toate vechiturile alea? Casa-i nouă! l-ai urcat, că doar nu era o cutie de chibrituri!
-Doamne, lingurițele mele de alpaca sunt -Mamă, ce vrei de la mine? Toată ziua mă toci, ca
vechituri? N-au decât vreo șaizeci de ani, le-am primit pe mărar mă toci!
în dar de nuntă de la mama-mare! -Nu, nu mai vreau nimic, dar cufărul cela a fost lada
-Da, mamă, și ea le-avea de la… nașă-sa, continua mea de zestre cumpărat de tata tocmai de la Făgăraș!
mama tot mai îndârjită. Lemn bun, cu picturi alese, cioplit pe margine… Meșter
-Eee, dacă i-așa… au sărit de mult suta de ani! mare omul care l-a făcut, iar când am venit în curtea
Bogăție, fată, nu știți a prețui lucrurile! Auzi la ea, asta era burdușit cu zestre… De, oameni gospodari și
vechituri! adăuga bunica zâmbind amar, căci nu se lăsa noi, oameni gospodari și ei! Și-acum… nimic nu mai e
mai prejos nici s-o fi picat-o cu ceară. bun, totul pe apa sâmbetei, fata mamei!
-Mamă, nu vezi că toată lumea caută să schimbe -Dumnezeule, unde să m-ascund! s-auzea
câte ceva? Noi tot batem pasul pe loc. Lucrul acela e de strigătul mamei.
la bâta, celălalt de la vecina vecinei și tot așa o ținem! -Unde? În pod, Mărie, lângă cufăr! Oare n-ai urcat
Până când? și-un pat acolo? Era de la mama, bucată cu bucată l-ai
-Până voi pleca, Mărie! Atunci poți să le arunci suit…
pe toate, doar așa vei șterge urma mea! Că nu mai ai *

42
BUCOVINEI Iunie 2022

Cam așa se luptau cele două femei, în fustele Și totuși, un lucru bun a făcut copila asta a mea!
cărora m-am împleticit ani buni, dar niciodată fără -Care, bunică?
rost. Ușor începeau, greu se opreau! Aprige amândouă, -Le-a urcat în pod! Ceva, ceva are ea în cap, nu
iar bunica depășea uneori limita bășcăliei. Atunci se degeaba e fata mea!
mânia mama! Și numai să fi scăpărat bățul de chibrit, -Nu înțeleg!
că și lua foc. -E simplu! Acolo nu se pierd, rămân tot în bătătura
Mai târziu am înțeles șicanele lor: noul încerca casei. Putea să le ducă la capătul satului în groapa de
să elimine ceea ce părea vechi, dar nu întotdeauna de gunoi, dar n-a făcut-o. Acolo sigur s-alegea praful de
neluat în seamă. Mama voia o casă în care să domine ele: ori putrezeau sufocate de alte gunoaie, ori erau
lucrul mâinilor ei, iar bunica încerca din răsputeri să luate de unul-altul; dar nu, totul a rămas aici, iar printre
mențină vechea rânduială, inclusiv obiectele tinereții, ele și noi cu amintirile noastre!
amintirile care o păstrau vie printre atâtea noutăți -Te doare, bunică!
neînțelese. Insuccesul o făcea să se simtă adesea inutilă, -Cum să nu mă doară, măi copilă, acolo e o parte
înlăturată fără milă de cei tineri care instaurau o nouă din agoniseala noastră, muncă și chin, nopți nedormite,
ordine. Tradiționalul rămânea, dar ciobit pe alocuri și supunere! Ce știi tu, doară te-ai născut în puf și-n puf
asta o supăra cel mai tare. Bunica simțea lucrul ieftin ai crescut!
cumpărat pe bani mulți doar de dragul modernului, *
dar orgoliul mamei era de nestăvilit. De, lupta între Picam adesea pe gânduri, căci vorba bunicii nu era
generații care locuiesc în aceeași curte și-n aceeași frunză-n vânt, iar dacă încercam vreodată să protestez,
casă, chiar dacă a fost refăcută! la iuțeală o auzeam: Fată dragă, eu ca tine am fost, tu ca
Doar poarta trântită, în semn că cineva intra în mine, nu!
curte, oprea sfada celor două. La iuțeală puneau capăt Just! Alte comentarii erau de prisos! Învățasem
vorbelor, iar dacă le priveai în următoarele secunde că țăranul avea inteligența lui, frumusețea izbitoare a
nici nu ziceai că până atunci totul fusese inflamat. De privirii, avea flerul de-a vedea în perspectivă, deținea
ce? Venea tata și-amândouă aveau secretul lor: nimeni bunul-simț, puterea gestului umanitar, dar și a
să nu le știe! Niciodată nu se contrau în fața bărbatului răzbunării. Numai să-l fi călcat cineva pe bombeu
rămas ca stâlp al familiei după dispariția bunicului, cel intenționat sau fără prea multă judecată, căci nu mai
care fusese capul în tot și-n toate până atunci. Vârsta avea timp să-l cheme pe Dumnezeu în ajutor! Scurt,
fusese la mare preț, respectul de-acolo pornea. Și dacă fără bâlbe, se aplica un articol din constituția neamului
se mai adăuga și faptul că bătrânul fusese socotit la său; cel mai des era folosită puterea pumnului sau a
vremea lui drept om vrednic în cuvânt și faptă, nimeni capului. Inclusiv bunicul avea un neam care băga rapid
nu depășea măsura în ceea ce-l privea. Încă trăiam spaima în cei care încercau să trădeze, cu capul bătea!
vremurile în care se discuta enorm de puțin despre Dar lovea, nu se juca!
emanciparea femeii, bărbatul deținea puterea, el punea *
punct oricărei discuții, el hotăra. Femeile din casa Cu obiectele existente în cufărul din podul casei
noastră știau când să intervină, dar, mai ales, când așezate la picioare și în inimă cu imaginile celor care
să se oprească. Nu era nevoie decât de-o privire, iar le-au făurit, retrăiam de fiecare dată un alt fapt al
ele înțelegeau. Tăcerea e ca mierea, maică! așa glăsuia vieții mele. Dădeam foaie după foaie încet, fără grabă,
bunica în vremuri de nevoie. ca atunci când mâncam o bucata veritabilă de alviță
* cumpărată de bunicul matern, când mergea la oraș,
Mai târziu, după ce străbunii au trecut vămile și voiam să nu se termine prea repede, așa retrăiam
văzduhului, nu era dată să nu urc în pod când ajungeam povestea fiecărui obiect ajuns între palmele mele, iar în
în casa de acasă. Era o chemare a trecutului, un imbold jurul lui, într-un fum dens, apăreau personajele vremii
pe care-l simțeam atât de intens încât nu rezistam respective negociindu-și întâietatea asupra a ceea ce
tentației. Și nu era bucurie mai mare când descopeream era deja amintire.
obiecte pe care nu le bănuiam a mai fi! Cel mai des mă *
așezam pe scăunașul bunicii, cel cu trei picioare, și mă Nostalgiile fac parte din noi; străbat ani, se așază
lăsam învăluită de mângâierile tainice ale trecutului. un minut sau o secundă în ființa noastră, apoi dispar! Ne
De după perdeaua străvezie și ciupită a anilor duși, îi ostoim dorul zâmbind! A fost! Și-i bine că a fost! Și cât de
vedeam pe toți în diferite ipostaze, dar cel mai des îmi bogați suntem la gândul că avem un cufăr în podul casei!
apărea bunica cu veșnica ei nemulțumire:
-Să nu crezi, dragă Ina, că lucrul vechi n-are
valoare! Măria le-a aruncat în podul casei, dar odată și-
odată tu le vei trece din nou prin mâinile tale, știu asta.
Angela Burtea
43
Nr. 2 (30) SURÂSUL

POVEȘTI DIN SAT:


AMINTIRI DIN VREMEA RĂZBOIULUI
- Văd că mereu ne dat gata... De aceea, oamenii își ascundeau în gropi,
povestești despre război, în pământ, grâul, porumbul, cartofii și… hainele.
tătucule! Înseamnă că Îngropate, toate.
nu-l poți uita ușor! - Frații mai mari erau fugiți și se ascundeau în
- Nici n-am cum! Era pădure. Acolo, pe cojoace sau țoale vâltorite, puteai
război și sărăcie. Bărbații să dormi, fără să simți răceala pământului, spaima de
erau plecați pe front, de bombardamente sau frica de soldați.
patru ani. Acasă erau rămase numai femeile cu copiii Iarna purtau cioareci groși, iar femeile fuste de
și bătrânii. Se-ngrijeau unii pe alții cum puteau și cum lână, numite sugne. Vara aveau fuste de cânepă, cu
știau. Necazul i-a apropiat pe oameni. Trebuiau să se pliuri sau pături, pe care le coseau și le călcau cu
descurce, să le ducă pe toate. Ce să mănânce? Din ce ticlazăul cu jar, ca să pară presate.
să trăiască? – Adică, imprimate cutele?
Mi-o amintesc pe mama. Cât de greu îngrijea – Da! Numai că femeile trebuiau să se ascundă cel
animalele din grajd! Fără ele n-aveam din ce trăi! mai mult din calea soldaților. Nu erau doar flămânzi...
Oricum, și ele puteau să devină oricând, hrană pentru Îmi amintesc că în vecini de noi stătea un om bătrân,
cei flămânzi. De aceea, le ducea, de cu noapte, într-un înalt, puțin îndoit de spate. Badea Vartolomei. El a
loc numit „În Creangă”. Acolo, lângă apă, nu departe, rămas acasă, să îngrijescă de nepoatele lui care stăteau
dar nici aproape de casă, în locul ferit, înconjurat în podul șurii, în fân, și nu coborau nici noaptea, ca să
de răchitiș, mama le păzea, ascunsă, să n-o găsescă nu fie văzute. Nimeni, în afară de bunic, nu știa de
soldații nemți sau ruși aflați în retragere. Am fi rămas ele. Sau...? Acolo le ducea bătrânul mâncare, apă sau
fără vite că și ei erau flămânzi și chinuiți, vai de capul caierul de lână, ca să toarcă și să depene.
lor! Și ei deveniseră animale… Ș-apoi, dacă animalele În vecini de casa lui, o văduvă tânără, căreia
erau hrănite, noi aveam lapte, brânză, unt… mâncare. îi murise bărbatul pe front, aproape de vârsta
Porc să ții și să-l tai, era mare curaj atunci! Mama nepoatelor, ieșise fără veste din casă să aducă, ziua,
a acoperit cotețul cu găteje, să pară că-i o grămadă apă de la fântână. Tocmai atunci trece pe uliță un grup
de lemne. Trebuia numai să ai noroc ca vaca să nu de soldați, care, în limba lor, o salută pe femeie și-i fac
mugească, iar porcul să nu guițe! cu mâna, semn de salut. Ea, prostuță, le raspunde la
- Animalele trebuiau păzite. Dar copiii? Cu cine fel, veselă că au băgat-o în seamă. Nimeni nu putea
stăteau? Singuri? atunci să bănuiască ceea ce avea să urmeze. A doua zi,
- Nouă ne-o făcut un vecin, badea Ionuc, o femeia îi vede intrând în curte pe patru dintre soldați.
groapă, în fundul grădinii, cu trepte săpate în pământ, Erau soldați ruși. Fuge în casă, sare prin geamul mic,
cam la doi metri. Deasupra, o acoperit-o cu lotbe și din dos, de la cămară, în spatele casei și de acolo intră
crengi, ca acoperișul de la casă. Acolo stăteam ziua în casa bătrânului, tot pe fereastră. Iese fuga pe târnaț
și nu ieșeam de frica soldaților. Avea grijă de noi un și se suie în podul șurii, la nepoatele moșului. Ea știa
vecin, care mai venea ziua să vadă ce facem, să ne de nepoate și de podul cu fân. Până să o ajungă din
aducă apă sau mâncare. Mi-l aduc aminte pe badea urmă soldații… nu-i... Ilona!
Ion, așezat în genunchi, cu mâinile împreunate a - Unde-i Ilona? – îl întrebau soldațiii pe bătrân,
rugăciune de mulțumire. O grindă de fier, smulsă din în limba lor...
Podul Ștrecului de bombardament, a fost aruncată la De unde să știe, bătrânul? De nume și de femeie,
doi metri de groapa în care stăteam ascunși. Și s-o înțelese. Iar dacă știa, cum să spună? Ce s-ar fi
înfipt cu un capăt în pământ. Semn de la Dumnezeu! întâmplat cu nepoatele lui?
Mare semn! Nu putea să ajungă la noi?! Dar Dumnezeu Dar cine l-a crezut? Apoi, bătaie pe el… până
ne-a purtat de grijă… l-au lăsat lat. Au crezut că a murit într-o vreme, l-au
Altă grindă o căzut pe carul din curtea lui Tânu… lăsat în pace și au plecat. Lovit cu mâinile și picioarele,
Noaptea dormeam acasă. Mama cocea pâine, în tâlhărește, învinețit… cu bocancii. Ei o doreau pe
cuptor, ca să avem ce mânca. Ilona! Erau așa de flămânzi... iar bunicul nu le dădea…
- De ce noaptea? Multe din cele ce le-au căzut pradă au rămas cu copii,
- Păi ziua s-ar fi văzut fumul și ar fi venit soldații. pe care i-au crescut singure. Rușinea nimeni și nimic
Și ei erau flămânzi și storși de vlagă, că războiul i-o nu le-a luat-o! Au purtat amintirea ca o durere și o

44
BUCOVINEI Iunie 2022

împăcare. Uneori, o împăcare… blondă, prea blondă… subțiri, din care tricotam ciorapi cu care umblam
Oamenii știau cu care rus semăna copilul… Sau, cu vara. Iarna purtam pieptare și pe cap și peste umeri
care neamț! Cum poți să uiți războiul? năframa mare, cu ciucuri. Se moșteneau de la mamă
Ce a urmat pentru bietul bătrân? L-au hrănit cu la fată. La rochii, purtam șorțuri drepte, cu danteluță
lingura și i-au vindecat greu rănile. Coborau pe rând sau volanaș. Năframa era din barșon, iarna sau de păr,
nepoatele, cu frică, mai mult noaptea, să nu le prindă vara, mai subțiri. De Delin, ziceam.
soldații. Nimeni n-a crezut că mai scapă! Noroc că - Și de unde le cumpărați?
bietul om se ținea bine la vârsta lui… - Pe vremea aceea, greu puteai să cumperi ceva!
- Dar soldații? Ajungeai să porți, în zi de lucru, haine bune, că nu aveai
- Soldații erau slabi și plini de păduchi și pureci. de unde cumpăra nimic. Noi, aici, tot mai aveam noroc
Ca să se spele, puneau apă într-o căldare, opăreau că mai veneau jidanii și aduceau la piață. Le întindeau
hainele, ca să moară păduchii. Numai așa puteau să pe jos, pe pături și noi le alegeam. Numai că și ei le
scape de ei. Când se dezbrăcau erau numai rană de la vindeau pe de ale gurii: lapte, ouă, carne, brânză. Ei
atâta scărpinat. nu lucrau, se ocupau mai mult cu comerțul. Buna avea
Și păduchii, tot din sărăcie, mizerie și foame, se o bivoliță cu lapte și ținea copani, adică pui, din aceia
făceau… Și râie… care creșteau foarte mari. Îi castra, nu știu cum, adică
Noi, copiii, știu că eram tot mereu, plini de râie. îi copănea, ca să crescă așa de mari. Făcea unt, ducea
Eram atât de învățați cu asta, că era ceva obișnuit, brânză, lapte, ouă și cumpăra de la jidani tot felul.
atunci. Nu știu cum erau vremurile! Ne-am învățat cu Așa am ajuns noi, și fete și băieți, să purtăm cele
situația și ne vindecam singuri. Cum? Ne spălam în mai frumoase lucruri, la vremea aceea! Iar bunica era
ciubărul din lemn pus în mijlocul casei, ne frecam cu o femeie curată… Mai știa buna și niște leacuri, vai!
săpunul negru, acela, cu miros de cătran. Vai de capul Dacă ne opăream, adică ne înroșeam la… ca
nostru, ce usturime! Dar toți îl aveam în casă, că știam toți copiii, ne presăra praf alb, de la ușă. Un praf care
că ne trebuiește! Acum îmi vine să râd, dar atunci așa se prindea deasupra lutului ce înlocuia podelele, pe
era… lângă ușă. Auzi, ne trecea, ne vindecam! Așa știam, așa
- Doamne, ce vremuri! Vremuri de război! trăiam. Cum să nu-ți treacă? Dacă ne tăiam, buna ne
Asta ne povestea tătucu, însoțindu-și povestea răzuia peste rană var alb, de pe perete. Ce doctor? Ce
cu câte un oftat adânc, privind undeva, peste noi, tetanos? Eu am căzut cu fața pe o farfurie, un blid cu
încruntându-se mereu, când făcea câte o pauză în Cocoșul, și m-am tăiat la buză, tare.
poveste. Tata avea în casă țuică, horincă, curată, de prune,
- Cu ce vă încălțați, atunci? numai bună de leac. Nici măcar nu m-o cusut, că
- Cu opinci. Ele erau încălțările noastre în toate tăietura era adâncă! M-am vindecat!
zilele de lucru. După război am început să ne facem La reumă, bunica punea pe mâini și picioare o
papuci la comandă. Ziceam papuci de comandă. De fiertură caldă, făcută din pământ de mușuroi, negru,
aceea îi cumpăram mai mari, ca să ne țină. Și femeile, adus din pădure, mușuroi făcut de niște furnici mari,
și bărbații, așa purtam: papuci mai mari, cu un număr negre. Punea apa să fiarbă în căldarea de pe pietre,
sau două. Și în poze se vede asta… Hai să-ți arăt! afară, fierbând pământul acela, cu apa. Când se răcea,
Mămuca intervine și ea în poveste. cât să poți ține mâinile sau picioarele, te lecuiai cu ea,
- Femeile, pe sub rochie, purtau poale, adică că durerea te lăsa. Așa știam, așa făceam! Tot pentru
furou cu bretele, cu o cută pe poale, ca un cerc, să reumă, buna aducea lipitori. Le băga în sticlă și le
o poți slobozi dacă îți rămâne scurtă. Sus au început punea pe piele să tragă sângele rău și cu el durerea.
să-și facă niște cămăși de bumbac, țesute în casă, cu Ținea sticla sus, pe cuptor.
cipcuță pe lângă cusătură. La noi se cosea cu fir negru Dacă te durea gâtul, buna avea niște cuburi
sau albastru. Purtau femeile fuste de barșon, cu laibăr, de zahăr, numite coste, pe care le ținea de leac,
adică vestă, cu colțișori. Cămășile erau largi, încrețite punea peste ele câte o picătură de petrol sau naft,
la mânecă și la umăr, cu pumnușor lat, cât palma cum îi ziceam și le țineam în gură, ca pe bomboane.
și năsturei. Mai târziu a apărut de și-au cumpărat Dimineața, nu mai aveam nimic! Când tăia rața sau
porchetul, un fel de diftin, mai gros. gâsca, topea untura de la spate și o punea în borcan.
- Mămucă, ce-i acela pumnușor? Dar barșon? Îl lega la gură cu bășica umflată, de la porc, pe care
- Barșonul e un fel de catifea, fină, iar pumnușorul o uda, o întindea deasupra, ca un capac. Fierbea o
era manșeta lată. Ciorapii erau făcuți din fuior de lână, lingură de untură în lapte, și o beam, fierbinte. Până
tors subțire. Ca să fie lucru nealcoș, îl tricotam cu dimineața, durerea trecea. Daca tușeam mult, ne
modele. punea pe piept mămăligă caldă și ne linișteam!
Încet-încet au început să apară și alte fire, mai Ceea ce nu pot să uit era plânsul și durerea

45
Nr. 2 (30) SURÂSUL

mamelor și a surorilor, era plânsul celor care își mai mult, rugându- se, unii pentru alții…
așteptau părinții, copiii, frații sau nepoții să se întoarcă - Hai, lele Ană, hai că o sosât și Toderică al
de pe front, la sfârșitul războiului. Unii au venit. Unii dumitale! O fost deportat prin Siberia, dar o scăpat!
au trimis doar vești, de acolo sau alții, nimic. Doar… Hai, hai, să-l vezi! Îi în capătul uliței! Doamne, cât ne-
numele. am mai rugat, cu toții!
Și, dacă se întorceau, abia le mai cunoșteai chipul. - Ce?... Și lacrimi mari, de bucurie, curgeau
- Hai, mamă, că un om străin o intrat în ocolul șiroaie pe fața femeii, în vreme ce biserica întreagă
nostru! hohotea în plâns.
- Ce? Era plâns de bucurie, era plâns de speranță, era
Era tatăl copiilor și bărbatul femeii. De slab ce plâns de deznădejde. Dar, îi unea pe oameni, mai mult
era, abia-l cunoșteai. Ochii… doar ochii… decât huzurul și bunăstarea, care i-o dezbinat, încet,
- De aceea, jalea și doliul nu se terminau o dată cu încet! Era plâns… Cum să uiți războiul?
sfârșitul războiului. Rugăciunea și speranța oamenilor,
uniți atunci la greu, i-a mai adus pe unii… acasă.
Alții, primeau vestea bună sau… tristă, în biserică,
îngenunchiați în fața sfintelor icoane. Acolo stăteau Nadia Urian

VASILE DIACON, EMBLEMA DE MARCĂ A


CONSILIERILOR JURIDICI IEȘENI

C
a avocat, în anul 1987, când m-am transferat de să vină judecător. Refuzul de a primi postul și motivarea
la Galați în Baroul de la Iași, sediul instanțelor acestuia, anume că el nu suportă mincinoșii și că, de
ieșene se afla în clădirea unei foste instituții regulă, într-un dosar, una din părți nu spune adevărul,
de învățământ, situată în dreapta Palatului Culturii, ne-a uluit pe toți! Știa el ce știa. Fusese ginerele șefului
pe culoarele căreia aveam să cunosc multă lume. Una Procuraturii Militare col. Traian Alecse și a avut relații
dintre figurile interesante care mi-a reținut atenția amicale cu toți procurorii militari – coloneii Ion Alexa,
era jurisconsultul Întreprinderii de Bere și Spirt Iași, Constantin Crâșmaru, Pavel Morariu, căpitanul Bebe
un om jovial, cu un accentuat simț al umorului, cu o Răzuși – dar și cu o parte dintre procurorii civili, o
deosebită aplecare nativă de a-și apropia oamenii. Era simpatie deosebită având pentru procurorul Gh.
îndrăgit, admirat și respectat în egală măsură atât de Botez.
colegii săi juriști, cât și de grefiere, avocați și chiar Un alt episod îmi amintește de o situație
și de judecători, căci acestora nu le „mânca” timpul, cunoscută de mulți dintre colegii juriști și avocați, în
depunând de fiecare dată concluzii scrise, cerând care el a fost privit ca un om de un curaj aparte. Se
admiterea sau respingerea acțiunii, după caz, conform întâmplase ca paznicul Zaharia al fabricii de bere din
cererii introductive ori a întâmpinării și a notelor de Strada Păcurari să cheme într-o noapte când era de
concluzii. Era foarte respectuos și gata să întindă o serviciu pe unul dintre fiii săi, un minor de 17 ani, să
mână de ajutor oricui i-o solicita. Era prieten cu toată vină la el cu bicicleta, de la domiciliul lor din Holboca,
lumea. noaptea pe la vreo trei. I-a dat acestuia să ducă acasă
După cum era de așteptat, am intrat repede niște orz pentru hrana porumbeilor. La întoarcere,
cu el în dialoguri profesionale, discutând, adeseori, puțin mai târziu, copilul a fost surprins de o patrulă
spețe în care era interesat și, mai apoi, am dezbătut de milițieni având pe portbagajul bicicletei un săculeț
împreună probleme de cultură juridică. El publicase cu 18 kg de orz, evident sustras din avutul statului,
deja în revista „Cronica” un articol despre Constituția faptă pentru care s-a întocmit dosar penal și au fost
României și, apoi, un interesant studiu despre istoria trimiși amândoi, tată și copil, în judecată pentru furt
berii la Iași, despre care am discutat îndelung. În scurt de cereale, infracțiune ce era pedepsită de un decret
timp am stabilit cu el o frumoasă relație de prietenie. comunist cu detenția până la doi ani.
Dovada respectului și admirației pentru Auzind de întâmplare, juristul Vasile Diacon,
probitatea sa profesională a făcut-o Ion Dincă, care în adolescență a crescut porumbei, a făcut tot
președintele Judecătoriei Iași, atunci când i-a propus posibilul ca dosarul să fie soluționat de Comisia

46
BUCOVINEI Iunie 2022

de judecată din cadrul întreprinderii. A trimis în specialitate.


instanță un material în care a adus probe irefutabile, Cu echipele de colegi cu care a lucrat a reușit
demonstrând că rezultatul analizelor efectuate la să cumpere sediul în care își desfășoară activitatea
ICAPPA1. Iași este eronat și că în sac nu s-ar fi aflat Asociația Colegiul Consilierilor Juridici Iași, situat în
cereale, ci un subprodus – malț –, ceea ce nu intra zona centrală a orașului.
sub incidența respectivului decret și nu putea fi de În momentul alegerilor la care mă refer, când
competența judecătoriei. Acest fapt a provocat o s-a dat citire procesului verbal cu privire la rezultatul
„uluire” printre judecători în instanță, așa ceva nu pentru funcția de decan: din atâtea voturi exprimate
se putea imagina în acele vremuri, ceea ce a avut ca tot atâtea au fost valabile și tot atâtea „pentru”, nefiind
efect întoarcerea dosarului de la judecătorie către niciun vot contra sau anulat, s-a produs un momentul
procuratură și procuratura l-a trimis la miliție pentru de o încărcătură emoțională aparte, în care toți colegii
refacerea cercetării penale, fapt ce a provocat mari consilieri juridici aflați la Adunarea Generală s-au
neplăceri maiorului Benoni Florin Eftimescu, cel care ridicat în picioare și au aplaudat îndelung timp de
făcuse respectiva anchetă. câteva minute. Luat prin surprindere, Vasile Diacon
Acesta s-a prezentat la conducerea fabricii de s-a ridicat, la rândul său, rămânând parcă înmărmurit,
bere, l-a reclamat pe jurist și, în termeni nu tocmai fiind profund emoționat, iar eu, aflându-mă lângă el,
protocolari, în prezența directorului Al. Mihăilescu, am observat că avea ochii scăldați în lacrimi. Uriașa
l-a amenințat cu un dosar penal, afirmând pe șleau manifestare de simpatie și respect îl copleșise cu totul.
«Te trimit în pușcărie în locul paznicului». De aceeași admirație și respect s-a bucurat
Din toată această poveste, Vasile Diacon s-a tot timpul, nu numai din partea ieșenilor ci și din
ales cu un prieten în persoana maiorului, căci avea o partea conducerilor colegiilor juridice din țară și al
deosebită capacitate de a întoarce lucrurile în favoarea Ordinului Consilierilor Juridici din România, el fiind
sa, de a atrage simpatia și respectul oamenilor. vicepreședinte al acestui organism. Intervențiile
După 1990, ne întâlneam deseori în redacția sale în cadrul ședințelor Ordinului erau așteptate și
revistei „Moldova”, unde publicase documente inedite primite cu multă simpatie și entuziasm. Întotdeauna
despre Serbarea de la Putna din 15 august 1871. Aici, găsea o formulă care să nu permită tensionarea
împreună cu poeții Nicolae Panaite și Aurel Ștefanache dezbaterilor, ci descrețirea frunților, ceea ce l-a făcut
dezbăteam problemele politice de la ordinea zilei, cunoscut în toate colegiile din țară ca unul dintre cei
Vasile Diacon fiind primul jurist ieșean care a făcut mai reprezentativi vicepreședinți.
parte din Parlamentul României. Deși a fost rugat insistent de către mulți colegi
Din admirație și din spirit de amiciție pentru el, decani din țară să candideze la funcția de președinte
l-am urmat pe baricade de partid, candidând amândoi al Ordinului, a refuzat constant această onoare,
pe aceeași listă electorală. motivând preocupările sale extraprofesionale: scrisul,
De neuitat pentru mine a rămas și Adunarea cercetarea istorică și publicarea, el fiind printre altele
Generală de alegeri a Colegiului Consilierilor Juridici și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Iași din anul 2019, când decanul Vasile Diacon, care Ținând cont de preocupările sale, de lucrările
deținea această funcție de 12 ani, nu a mai dorit să publicate putea oricând ocupa o catedră universitară.
candideze, dar colegii au insistat cu argumente Nu cu mult timp în urmă, citind volumul de
pertinente și l-au convins să accepte candidatura. versuri Prietenul meu Vasile Diacon, semnat de poetul
Nimeni nu a dorit să-i fie contracandidat. Constantin Mănuță, am găsit o etichetare admirabilă,
În mandatele sale a reușit să mențină nivelul care i se potrivește de minune prietenului nostru:
ridicat al pregătirii profesionale, invitând mari Sacerdotul Omeniei.
personalități ale dreptului să țină pro bono prelegeri Este clar, Specialistul și Omul Vasile Diacon,
pentru stagiari și nu numai, precum celebrul penalist acum devenit septuagenar, este una dintre veritabilele
profesorul dr. docent Grigore Teodoru, fostul senator embleme care face cinste și onoare «breslei»
și judecător la Curtea Constituțională a României consilierilor juridici din Iași, care îl îndrăgesc, îl admiră
Romul Vonica, profesorul universitar Teodor Plăieșu, și îl respectă sincer
cu toții retrași în lumea umbrelor, dar și pe unii
specialiști ai dreptului din generații mai tinere,
facilitând astfel definitivarea în profesie a unui număr Prof. Dr avocat Dumitru Burghelea
apreciabil de consilieri juridici cu înaltă pregătire de

1 ICAPPA = Întreprinderea de Contractare, Achiziționare și Păstrare a Produselor Agricole

47
Nr. 2 (30) SURÂSUL

TREI DECENII DE LA REÎNFIINȚAREA


„CAPELEI SIXTINE A NORDULUI” -
MĂNĂSTIREA VORONEȚ

I
storia Mănăstirii obștea de la Voroneț: decizia de a o numi întâia stareță
Voroneț, ctitorie a pe Irina Pântescu, îndemnurile la bună chivernisire,
voievodului Ștefan cel la păstrarea și întregirea avutului mănăstirii, la
Mare și Sfânt, capodoperă ajutorarea celor nevoiași, prezența sa în mijlocul
arhitecturală și artistică, monoment UNESCO, este obștii în momente deosebite, atitudinea cu adevărat
bine cunoscută. Fără a face apel la modul în care Sfânta părintească:„…ne-a binecuvântat, ne-a încurajat, ne-a
Mănăstire a traversat veacurile, ne bucurăm, ca orice povățuit, ne-a certat părintește când meritam, ne-a
creștin, că de trei decenii lăcașul de cult și-a reluat îndemnat spre fapte bune…”. „Măicuța” Irina are locul
menirea de așezământ monahal exemplar, devenit binemeritat în galeria portretelor pentru toate darurile
astfel și prin vrednicia obștei de călugărițe, vegheate cu care a fost înzestrată: „…rugăciune adâncă, iubire
cu pricepere de maica stareță Irina (trecută de curând jertfelnică, iertare deplină, dăruire sufletească fără
la cele veșnice) și a cărei dăruire este continuată de margini, înțelepciune, chivernisire și sporire a bunurilor
monahia dr. Gabriela Platon. Mănăstirii, vizionarism pragmatic, simț al umorului și
Dintre viețuitoarele de la Voroneț se distinge înțelegere clară a faptelor ce se petrec, rugăciunea-
monahia Elena Simionovici, o personalitate marcantă a ca o comuniune cu sfinții pe care-i cheamă în ajutor”.
lumii literare, membră a Uniunii Scriitorilor, președintă Actuala stareță, monahia dr. Gabriela Platon este
de onoare a Societății Scriitorilor Bucovineni, laureată urmărită în devenirea sa, din tinerețe, când a ales să-
a numeroase premii ale societății, autoare a mai și dedice viața slujirii lui Dumnezeu, la Moldovița mai
multor volume care întregesc imaginea așezământului întâi, apoi prin descrierea impresionantului moment
monahal, a unor pertinente pagini de călătorie, o al tunderii în monahism, la Mănăstirea Voroneț (de
prezență așteptată la manifestările culturale din față fiind și părinții săi), în procesul de pregătire prin
întreaga Bucovină. Prin acest volum „Sfânta Mănăstire Facultatea de Teologie din Iași și Facultatea de Istorie
Voroneț. Trei decenii de la reînființare”, monahia Elena și Filozofie din Suceava, în obținerea doctoratulu i cu
Simionovici (acum înnobilată cu rangul de stavroforă, o temă foarte valoroasă. Este remarcată pentru „firea
o binemeritată recunoaștere a dăruirii sale de o viață sa vioaie atât în faptă cât și în cuvânt”, pentru vocea
pentru monahism, pentru slujirea credinței și a altor sa îngerească. Celelalte maici din obște sunt „Buchet
valori spirituale și morale), dovedește cunoscuta sa de suflete și minți jertfelnice”, îndeplinindu-și fiecare
experiență în domeniul scrisului, o profundă înțelegere îndatoririle, preocupându-se de pregătirea teologică
a semnificației cuvântului (ne amintim pledoaria pentru și spirituală, păstrând un climat de dragoste, de
valoarea și frumusețea cuvântului, susținută în cadrul sprijin și înțelegere reciprocă. Câteva „gânduri” sunt
unei întâlniri a SSB). Impresionează cunoașterea și închinate părinților (preoți liturghisitori), părintele
înțelegerea firii umane, căldura și sinceritatea rostirii, Paramon, protosinghelul Grichentie. Cuvinte de
prețuirea valorii omului despre care scrie, indiferent recunoștință sunt exprimate față de cei care au
de ststutul social al acestuia. Remarcăm demnitatea înțeles că Mănăstirea Voroneț are nevoie de sprijin, de
scriiturii, fără nicio urmă de adulație găunoasă, ci doar reparații serioase pentru a-i fi păstrată splendoarea:
cuvinte de recunoștință sinceră și admirație pentru cei refacerea acoperișului, a frescelor degradate de timp,
ce le merită. În cuprinsul acestui volum, cuprinzând a picturii interioare, ș.a. Printre aceștia, „ministrul rar”
treizeci de „eseuri empirice centrate în jurul acestei Nicolae Noica, cel care a alocat fonduri pentru aceste
teme inedite”, cum precizează conf. univ. dr. Carmen lucrări, prof. Ovidiu Boldura, care a condus lucrările,
Cornelia Balan în Prefață, nimeni dintre cei care, într- ing. Mircea Lețiu, care a adus meșteri din Maramureș
un fel sau altul, au contribuit la renașterea Voronețului și din Satu Mare pentru a realiza lucrări specifice.
și la promovarea imaginii sale în lume, nu este uitat. Academicianul Andrei Eșanu, care a descoperit într-o
Talentul portretistic și narativ i-a permis arhivă din Chișinău un pomelnic al Sfintei Mănăstiri
monahiei Elena Simionovici să consemneze momente Voroneț are un loc special în cuvintele autoarei. De
semnificative din cei treizeci de ani de viață monahală portrete impresionante se bucură două Doamne ale
la Voroneț. Textul de debut este închinat IPS Pimen, scrisului bucovinean. Doina Cernica „O jurnalistă
a cărui personalitate este subliniată prin relația sa cu tăcută, care vede tot” a scris cu generozitate și bucurie,

48
BUCOVINEI Iunie 2022

cu spirit de observație, acuitate și căldură despre toate Vizitatorii împortanți care au poposit aici:
evenimentele la care a fost martoră. Pe Maria Toacă prințul Șerban Cantacuzino, trăitor în Anglia, reputata
din Cernăuți „Scriitoarea cu inina în palmă”, autoarea soprană Angela Gheorghiu și corul „Madrigal”, scriitorii
a întâlnit-o la manifestările de la „Zorile Bucovinei” sau bucovineni, un grup de nemți (cu care s-au stabilit
de la Societatea pentru Cultura și Litratura Română relații reciproce), se bucură de pagini la fel de calde
„Mihai Emiescu”, la cele ale SSB, dar a fost prezentă și sincere. Volumul câștigă în valoare și prin imagini
în nenumărate rânduri la Voroneț și prin condeiul grăitoare, care întregesc atmosfera creată de autoare
său dăruit și înțelept, a scris cartea sugestiv intitulată prin cuvinte. Parcurgând acest volum, ne întărim
„Din toată inima, pentru Voroneț”. Universitara convingerea că monahia Elena Simionovici este un om
suceveană Carmen Cornelia Balan este considerată care vede, înțelege și prețuiește trăirile tuturor celor
„Un dar neprețuit pe care Dumnezeu ni l-a făcut”, un care pătrund sau viețuiesc în această incintă sacră și
intelectual apropiat de obștea moahală, un adevărat reconstituie o lume monahală în normele sale firești,
„reper profesional și moral”. Nu sunt uitați oamenii subliniind specificitatea dată locului de istorie și
simpli, care trec prgul mănăstirii pentru a se închina valoare.
sau care jertfesc din timpul lor spre a ajuta obștea la
diverse munci. :.badea Nicanor din Pârteștii deSus cu
soția sa, țărăncile care participă la clacă, etc. Paraschiva Abutnăriţei

MUTUL
-Măi, omule, măi! Nu te pe poartă.
gândeşti la tine, la noi, Are dreptate Parasca. L-au ridicat pe Ţâlică! Cum
la copii? Tu vrei ca zbirii să-l ia pe cel mai bun prieten al meu şi eu să nu ştiu
aceştia să te bage la nimic? Acum, când am fost ultima dată la cârciumă,
răcoare? Ai grijă cum ai ne-am distrat şi am râs pe săturate de Toma lui Niculai.
grăit şi cum grăieşti mai Ţâlică, îl imita pe Toma cum, în fiecare dimineaţă, merge
departe că, uite, în satul la „restaurant” cum zice el, parcă furişându-se, în timp
vecin, a luat vreo trei, la noi pe Vasile a Mariei, Zaharie ce oamenii ceilalţi merg la muncă, trage o duşcă, două
a lui Lazăr şi azi dimineaţă l-au ridicat şi pe Ţâlică a lui şi după ce iese, la câţiva paşi, începe să meargă ţanţoş
Ion a lui Gheorghe. mai departe spunea Ţâlică, îngânându-l pe Toma, se
-Pe Ţâlică?! duce la primărie, la serviciu…Aici dacă-l întreabă cineva
- Da, au venit pe la vreo trei dimineaţa, i-au spus ceva, nu-i ajungi cu prăjina la nas. Râdeam toţi cu poftă
să se îmbrace şi duşi au fost. Plânge Ileana de se scutură de cum făcea Ţâlică. Ba, eu chiar l-am întrebat dacă-i
cămaşa de pe dânsa. mulţumit cum îl îngână şi el supărat mi-a răspuns:
-Stai, oleacă, doar am fost amândoi la crâşmă, -Râdeţi voi, de mine, râdeţi, azi, că mâine am să
miercuri, că a fost sărbătoare. Eram acolo mai mulţi râd eu de voi!
Ţâlică, Filaret, Simion, Costan, Ilie, la urmă a venit şi Să ştii, că ticălosul i-a făcut-o! Să mă duc să-mi fac
Toma lui Niculai… treabă până la primărie, să vedem în ce ape se scaldă.
-Brava-i, Toma îi cu dânşii, cu aiştia, nişte Dar uite că vine el, fără să mă duc la primărie.
sărăntoci care i-au pus să ne conducă, ei, care-n viaţa -Ce faci, Tomo?
lor, n-au condus decât paharul la gură! Pe dânsul l-a -Ce să fac, acum mai bine, chiar dacă unii râd de
pus perceptor şi nu-şi mai încape în piele de bucurie, mine…
de fudul ce îi, nu-i ajungi cu prăjina la nas! Acum hai, că -Doar nu te-ai supărat că am râs atunci de tine?
Vasile a Mariei e bogat, au zis că-i chiabur, da, Ţilică, -Nu, nu, m-am supărat, dar cine a râs ieri, mâine
ce-a mai făcut? o să plângă! Spuse el cu patimă şi cu înverşunare,
-Lasă-mă tu femeie, dă-mi pace! Eu ştiu ce-a aruncându-mi damful de rachiu în faţă.
făcut? De unde să ştiu? Eu mă duc până în sat. Ochii lui mari ca de bufniţă sticleau uitându-se la
-Ai grijă, până şi pereţii au urechi! Numai să zici mine cu ură.
ceva şi să te pârască un ticălos şi te şi leagă. Nu mai vezi Dacă pe Ţâlică l-au luat, atunci, după privirea lui,
soarele ani buni, dacă mai ai noroc să te întorci acasă. înseamnă că nici eu nu scap. Doamne Sfinte, aşa un
- Bine, bine! îi răspunse Niţucă şi ieşi îngrijorat nemernic, dacă spune o minciună, şi numaidecât o s-o

49
Nr. 2 (30) SURÂSUL

spună, te priponesc ani de zile şi nu mai vezi soarele. -Da, de ce ai făcut asta nu pricep, nici să mă tai!
Trebuie să fac ceva, trebuie să mă gândesc la ceva rapid. -Ştii, a doua zi după ce l-au luat pe Ţâlică, m-am
Să fug, tot mă prind, aşa că n-are rost. Să mă rog de el, întâlnit cu Toma Vârvarei şi mi-a dat de înţeles că el l-a
nici vorbă, aş îndura şi umilinţă şi aş face şi puşcărie. Cu turnat cu ceva şi cu îndrăzneală de necrezut, tot aşa,
cine să mă sfătuiesc? N-am cu cine, aşa au făcut ăştia mi-a dat de înţeles, că îmi va face acelaşi lucru şi mie.
că n-ai încredere în nimeni, vorba Parascăi, şi pereţii Trebuia să scap cumva şi atunci m-am gândit că numai
au urechi. Trebuie să fac ceva ca să scap! Ce să fac? cu un accident pot scăpa. Aşa că l-am făcut!
Cum să fac? Nici nu vreau să mă gândesc să ajung la -M-am temut şi eu tare, aveam inima cât un
puşcărie. Doamne, învaţă-mă, Doamne, ce să fac! Dacă purice când vedeam un miliţian ori pe cineva străin
scap cu bine din asta, am să vin la biserică în fiecare mă gândeam că iar rămân fără bărbat, ca în timpul
duminică şi zile de sărbătoare! războiului. Da, de ce n-ai avut încredere în mine? Aşa
A doua zi, pe la amiază, vuia satul că Niţucă a lui de slabă mă crezi? M-ai lăsat să mă frământ ca proasta
Iacob a avut o mare cumpănă în pădure, avea să moară câteva luni de zile?
acolo. Noroc de cal, care a stat lângă el şi l-au găsit -Crede-mă, te-ai fi dat de gol. Uite, acum am
oamenii fără cunoştinţă plin de sânge şi cu capul spart. încredere în tine şi nu mă tem că ai să mă dai de gol!
L-au suit într-o căruţă pe nişte cetină şi l-au dus -Bată-te crucea să te bată, om nebun, numai ţie a
la dispensar unde şi-a revenit la viaţă, dar nu putea putut să-ţi vie în cap una ca asta!
vorbi. Făcea semne cu greu din ochi, că înţelege ce i se Nici nu ştiu ce să mai fac. Să mă supăr că m-ai
spune, dar atât. păcălit, să mă bucur că eşti aici cu mine sănătos şi
L-a dus Parasca la spital, a stat câteva zile cu el, întreg, întreguţ?
dar doctorii au spus că nu au ce să îi mai facă, l-au -Bucură-te, că dacă nu făceam asta zăceam în
controlat peste tot şi pare sănătos, ei nu mai pot să puşcărie ca Niţucă.
mai facă nimic, nu pot să-i desfacă tigva, să vadă ce-i -Prostule, răule, nemernicule, ce mi-ai făcut tu
acolo şi i-au dat drumul acasă. mie? În loc să mă grijeşti tu pe mine, m-ai pus să te
L-a adus acasă, l-a aşezat pe pat cu ajutorul unor îngrijesc eu pe tine.
vecini, se stăpânea faţă de el ca să nu izbucnească în -Zi, mulţumesc lui Dumnezeu, că pot să am grijă
lacrimi, dar când ieşea afară plângea hohotind, spre de tine de acum înainte, numai aşa am putut scăpa!
mila tuturor vecinilor. Vecinii şi alţi prieteni din sat Sunt un om liber, dar să ştii că nu mă vindec de tot
veneau la el, aşa cum se vine la un om bolnav şi Parasca pentru că aş fi în pericol. De azi înainte am să fiu mut.
relua de fiecare dată povestea cu accidentul şi de faptul Mut ca toţi muţii. De mâine o să încerc încet, încet, să
că înţelege pentru că dă semne din ochi, dar atât. mă mişc mai mult în pat, am să dau picioarele jos, pe
Într-o seară, după vreo două săptămâni de zăcut marginea patului, apoi în câteva săptămâni, o să mă
în pat, Parasca suflă în lampă şi se sui în pat, lângă el. ridic din pat, să încerc să fac şi eu treabă. Dar voi fi mut.
Deodată, simţi cum el o caută cu mâinile, o prinse cu N-am să-ţi vorbesc niciodată ziua, ca să nu ne simtă
amândouă mâinile de obraji mângâind-o, dându-i a copiii sau altcineva. Voi vorbi cu tine numai în pat, după
înţelege să nu ţipe şi-l auzi şoptind: ce stingem lampa.
-Părăscuţă, draga mea, nu te speria, vreau să mă -Doamne, măi Niţucă, aşa-s de bucuroasă, că
asculţi! parcă nu-mi vine nici să vorbesc nici să dorm!
-Slavă Domnului, că poţi vorbi! Au trecut trei ani, Toma Vârvarei a fost dat afară
-Da, pot grăi, dar acum taci şi mă ascultă! de la Sfatul Popular pentru beţie. Niţucă a lui Iacob,
Draga mea, iartă-mă, dar eu nu-s bolnav, m-am aşa mut cum era, mergea cu Parasca, în fiecare zi de
prefăcut bolnav. sărbătoare la biserică.
-Cum nu eşti bolnav? Atunci cu accidentul ce a Într-o zi s-a răspândit vestea în sat că Niţucă a lui
fost? Iacob, vorbeşte iar.
-Am frecat nişte cetină ca să-mi zgârii pielea şi să- S-a suit să cureţe un măr pe o creangă mai
mi dea sângele, m-am tăvălit pe jos şi la urmă mi-am subţire, creanga s-a rupt şi l-a găsit nevasta leşinat.
dat cu o botă în cap atât cât să-mi sparg capul, m-am A strigat, a ţipat, au venit vecinii şi când şi-a revenit a
aşezat jos şi am făcut pe mortul când am auzit că vine început să vorbească. Lumea din sat s-a mirat şi spunea
cineva. că Dumnezeu l-a vindecat, că a început să meargă la
-Doamne Sfinte, apoi ţi-ai bătut joc de mine atâta biserică.
vreme?
-Nu, nu, mi-am bătut joc de tine, dacă ai fi ştiut,
mă dădeai de gol, nu puteai să te prefaci atât de tare,
cum ai făcut de adevărate-lea.
Gheorghe Solcan
50
BUCOVINEI Iunie 2022

„REUNIUNE ARTISTICĂ” ÎN COMPANIA


POETULUI VASILE LARCO

P
oezia e artă. de genul epigramă”. După cum ați remarcat, un
Poezia e „facere”. veritabil sonet romantic!
Poezia e „nașterea Iată cum un stilat epigramist – cel mai valoros
de nouă făptură” (Ioan epigramist contemporan – ne oferă o lecție de
Alexandru). Poezia este stilistică, ce-l onorează – și ne onorează.
plămadă a cugetării care Și nu exagerez deloc. Dl. Vasile Larco a obținut –
impune din partea creatorului respect pentru ca epigramist – toate premiile naționale instituite
limba care i-a dăruit lumina cunoașterii. până în prezent. A dobândit toate trofeele posibile
Tocmai de aceea, și-mi permit o comparațiune. Așa, ale acestui prezent.
pentru a înțelege care este diferența între pulsația În proaspătul volum, intitulat metaforic „Un
metaforică („Mă odihnesc pe ciotul de copac, / În porumbel pe ciutura fântânii” (Editura „Cronedit”,
loc să stau la umbra frunzei sale, / C-am străbătut Iași, 2022) și prefațat de cunoscutul și apreciatul
o-ndelungată cale, / Văzând în lume câte îmi poet, traducător și editor Valeriu Stancu, oferă
displac…”) și „liliputismul” unui alt tip de așa-zisă iubitorilor de artă literară substanța aplicată a ceea
poezie („De exemplu/Tu/Ești găina/Cotețul/E ce stilistica numește poezie cu formă fixă.
lumea ta”), dar onorată cu un pliant (însoțitor de Astfel, prin exemplul oferit anterior (Destăinuire
revistă). Cu foarte mult regret această nepermisă târzie), ni se demonstrează structura și mesajul
„comparațiune”, pentru că poetul despre care artistic al sonetului clasic românesc (de la Gh. Asachi
doresc să vă vorbesc, doar în câteva fraze, este un la Mihai Codreanu… și, mai departe, până-n zilele
Poet – cu majusculă. noastre), care a conservat întru totul atributele
Un poet „angajat ființial”, care poartă-n universul sonetului școlii siciliene de secol al treisprezecelea,
său liric un mesaj spiritual: „Pe ciutura fântânii după modelul Petrarca (două catrene, două terțete,
porumbelul / Îi ține-n plisc poetului rondelul / vers endecasilabic, ritm iambic).
Așteaptă, răbdător, de-acum: gazeluri, / Sonete, Și nu doar atât. Avem încântarea ca în prezentul
noi pantumuri ori pasteluri”! volum să descoperim și experimentarea altor
Datoria poetului este de a-și însuși tehnicile – plămădiri care amplifică emoția artistică.
atât ale poeziei clasice, cât și ale celorlalte văluiri Poemele din acest volum reprezintă adevărate
pasagere, numite-n fel și chip, ultramodernisme exerciții de creativitate stilistică, fațetele artistice
poeticești de mileniu trei. ale unui autentic creator de artă literară, precum:
Și-un astfel de poet, între poeții orașului „marilor acrostihul, rondelul, trioletul sau pantum-ul
iubiri” este Domnul Vasile Larco. (cu origini în Franța cea
În acest context, „destăinuirea” medievală), gazelul (care
domniei sale este extrem de ne amintește de Eminescu
grăitoare: „Ședința literară e-un sau Coșbuc), apoi, parodia,
balsam / Ce îmi alină o cumplită și firește, șfichiuitoarea
boală, / Cândva fiind o simplă epigramă.
bănuială, / Dar sunt convins și, Și câtă dreptate are
din păcate, -o am. // Știam de prefațatorul Valeriu Stancu.
mult, din primii ani de școală, / Acest buchet de poeme, de
Că vindecarea are un program / o încărcătiră emoțională
Sofisticat, un fel de amalgam / Cu specială, transmite un vibrant
sfaturi grele care dau năvală. // mesaj… de la suflet – pentru
Trecut-au anii-n șir, pe neștiute, suflet!
/ Iar ironia-n suflet cuibărită
/ Rămas-a și mă duce în ispită,
// Ținându-se de mine ca o
scamă. / Deci, recunosc, acum, Livia Ciupercă
la senectute: / Sunt dependent

51
Nr. 2 (30) SURÂSUL

NE-LINIȘITIILE CELUI CE MERGE PE UN DRUM


HOTĂRÎT DE ALȚII - FLORENTIN STRECHE

F
lorentin Streche, un poet ce se lasă descoperit, Streche are o acută observație a vieții și în mod sigur
caută analogii, alterități, antonimii. Eul său liric o intransigență ce nu îl va părăsi vreodată.
congener cu prezențele universului, se revoltă, Din aceste... observații și dintr-o formidabilă
se roagă sau devine meditativ, reflexiv, autoreflexiv, disponibilitate la frumusețile și contradicțiile lumii la
se apleacă cu grația interpretării și profunzime interferența cu cele ale universului apar poemele sale,
interogativă. Este o poezie a deschiderii spre lume și justificate de acum, transparente prin reprezentări,
lumi, cu puritatea ființei și cu o frenezie de începuturi. sugestii, tonuri și semitonuri și uneori în nuanțe
Din retrăiri ale paradisului pierdut apar diafane.
paradoxuri și unele poem ale vagabondării prin spații Bun venit întru poezie Florentin, așetptăm cărțile
imediate sau imaginare dar și altele ale inițierii în tale. Drum de întoarcere nu se mai poate!
tainele vieții, ale naturii întretăindu-se la răscruci cu Am scris cronica de întîmpinare pentru
perpectiva evoluții concrete cu tot mai puține clipe Hai!
de respiro. Poate de aceea poetul devine de-a dreptul Hai sa ne tinem de mana,
personal, interirorizat în urma propriilor întrebări, ca in copilarie, cand era ziua atat de lunga,
a conștientizării unor întrezăriri ivite în urma atîtor incat o uitam si transpiram in carne si in respiratie
întrebări. cand nu miroseam decat a acele zile cu soare,
Scrie sub impulsul răspunsurilor cristalizate de cand ploua argintiu si moale peste noi,
personalitatea sa lirică în fața fenomenelor induse nu ca sa ne imprietenim cu puritatea din ochi.
imprevizibile. Relativitatea lumii desvelește temerile, Hai sa ne tinem de sufletele noastre,
șovăilile și tremur gîndurilor sale. Prezentul pare sa mai treaca viata, ca apa peste pietre,
apocaliptic, o genune din care mai răzbat mirifice ca norii tristi pe cerul mantuitor,
retrăiri ale începuturilor lumii, puritatea înlocuită de si sa ne lasam toate bagajele astea grele,
șovăielile reacțiilor umane, la marginea căreia îngerii cu tot ce ne-a indurerat si bucurat,
sînt doar... marori. si sa devenim fericiti nu din disperare,
Poemele sale, impulsuri, uluiri, secvențe ale ne- ci, pe rand, incetisor, in urcare.
linișitii ale celui ce merge pe un drum hotărît de alții. De înțeles...
Un poet șocant uneori, aflat într-o criză de
înțelegere și de regăsire duce disoluția eului cînd ușile
realului se deschid. Odată intrat în vortexul perpetuu
deschide alte porți spre un univers în care personajele
devin imponderabile și lumea pare plăsmuită din vise
ce ar fi trebuit să se întîmple. Trecerea dintr-o lume
într-alta, căutarea spulberată de atîtea întrebări își
găsește o relativă împăcare dată de fiorul metafizic,
subtil religios în fața supremației iubiriii.
Semnele trecerii poetului, reevaluarea destinului Liliana Popa
sînt totuși un exerițiu al lucidității sale, Florentin

52
BUCOVINEI Iunie 2022

POEME ÎNTR-UN VERS

În vremuri de război
S-a ofilit secunda pe drumul condamnat.
Ofrandele iubirii s-au revărsat în tun.
Grilajul de pământ s-a cuibărit în suflet.
În traista amăgirii s-a oploșit comândul.
Cu pas greoi, de gloanțe, ni se târăște visul.
Orgolii de… mai A coborât infernul în palmele născânde.
Cutremurarea clipei a destrămat destine.
Mai strigă fericirea pe inima pustie.
Din pumnul stors de lacrimi au răsărit pumnale.
Mai las din suflet hrană târzie pentru aripi.
Pelerinajul morții și-așteaptă drum de crini.
Mai strălucește lutul pe țarina de vise.
Mirajul învrăjbirii pătrunde-n carne vie.
Mai înconjor tărâmul uitării cu rugina.
Privirea despletită a pus deochi pe rană.
Mai înfășor condeiul în giulgiul căutării.
O mână sângerândă se-ascunde printre vise.
Mai duc pe umeri gârbovi încrâncenarea oarbă.
S-a scrijelit hotarul cu focurile spâne.
Mai rup în două viața și-o-mpart cu trecătorii.
Și ruga încă-i mută, iar plânsul cere vamă.
Mai scrijelesc cu ochiul în ceru-ncătușat.
O groapă sângerie și-adulmecă răniții.
Mai calc peste cadavre de vis și-ntorc ceasornic.
S-a pus un bir pe umbră și-i ferecat în strigăt.
Mai încropim răbojul ce-nfierează mersul.
Pădurea geme, tace, și-adulmecă pieirea.
Mai scuturăm de vremuri mantaua părăsirii.
Din lutul vremii oarbe, Pygmalion renaște.
Mai zăbovim în soare, ca să furăm scânteia.
Iar Timpu-și fură singur căciula, din uitare.
Mai cântărim secunda pe talgerul iubirii.
Mai nemurim la umbra sărutului furat.
Mai tragem brazdă lină pe inima-ngropată. Capricii de primăvară
Mai rătăcim atingeri la colțurile firii. De sub pământul plâns se scutură lumina.
Mai împietrim secunda în candela bolnavă. Din nourul cel negru, ni se prelinge iarna.
Mai dăruim din zboruri, descătușând oprirea. Pe umbrele de mugur, s-a lăfăit ninsoarea.
Mai aruncăm cu zloții trădării în ceasornic. Pădurea geme-n taină, chemările-i sunt
sterpe.
Regăsire Pe talgerul zăpezii se cântărește viața.
S-a sfărâmat cenușa din orele cernute. Un joc de-a alba-neagra ni se strecoară-n
Vicleanul trup se-nfruptă din truda nemuririi. suflet.
S-aprinde ora-n sfeșnic și-și sfâșie lumina. Culorile-mbuibate se-ascund în dosul iernii.
Din când în când, din pașii întorși se fură calea. S-așază drum de sănii pe pulberea rănită.
Un lut însângerat mi-e firea scrisă-n umbră. Zambile-ndoliate se-ascund pe luciul iernii.
Am fugărit destinul ca pe un hoț de vise. A înflorit zăpada pe ramurile plânse.
Zburdalnica strigare își toarce uneltirea. S-au limpezit orgolii pe așternut de nea.
Cu inima în piatră sculptată stau la pândă. Și soarele și-ascunde suspinu-n hibernare.
Culeg din suflet drumul și îl presar cu sare. Pe pat de flori pribege și-aștern dulama fulgii.
O clipă oțelită își sfâșie menirea. Ce zbor de păsări albe ne spintecă privirea!
Dincolo de obârșii, se scutură lumina. Privirile-nfoiate se pierd în așternuturi.
Genunchi păgâni se pleacă pe visul cel căzut. Rușini împovărate se-ascund după odăjdii.
Din dijmă păgubită am înălțat resteul. Pe pulbere-argintie ne scriem așteptarea.
Am strâns în pumni ispita ce cuibărea în doruri. Îngenunchem pe vremuri și ne topim în rugă.
Cu șoapta din uitare mi-am vitregit strigarea. Desțelenim, în suflet, semănături hoinare.
De sub hlamida vremii, pândim dureri de floare.
Cu glas târziu de rugă ne drămuim popasul.
Ne-am limpezit privirea de-atâta nepăsare.
Condeiu-i rugăciunea furată de la plânset.
Prof. Dr. Luminiţa Reveica Ţaran

53
Nr. 2 (30) SURÂSUL

PENTASTIH IN STIHUL CLASIC


- 8 Martie -

Nestemată
Azi te evoc scriind poeme
În care mi-eşti o nălucire
Minunea Ce mă îmbie la dileme
Din care greu îmi vin în fire;
Slăvită fie Doamne ziua-aceea
Când l-ai vazut pe-Adam umblând stingher Sunt suflet, trup sau simplu gând
Şi-ai rostuit din pieptul lui femeia Din infinita Energie
Să-l legene între Pământ şi Cer Ce Dumnezeu întru Cuvânt
A slobozit-o-n Veşnicie?
Mijea prin Univers de primăvară
Şi din răstimpul nins pe coasta sa Sunt toate astea la un loc
Ai rânduit femeia să răsară Şi nu-s cu-adevărat, ştii bine
Cum ghiocelul iese de sub nea Decât cu tine-n sacrul joc
În sfânta ardere cu tine…
Şi mult s-a minunat Adam stingherul
Simţind în piept cum un pulsar palpită În cinstea ta, care mi-eşti, iată
Şi irizează totu-n jur iar cerul Cel mai râvnit din idealuri
Îi cerne-n suflet stele prin orbită Aprind cu amândoi de-odată
Livezi întinse peste dealuri
Da era viu plăpândul ghiocel
Şi ca vrăjit de albul din petale Simt primăvara cum irumpe
Adam şi-a umplut sufletul cu el Când strâng în braţe trupul tău
Dând noi nuanţe frumusetii sale… Şi-l blazonez cu stele scumpe
Din necuprinsul Lumii Hău
Eu pelerin din descendenţa sa
Ce-i duc pe mai departe epopeea Tu însăţi eşti o nestemată
Ţi-aduc în versuri Doamne osana Culeasă dintr-o galaxie
Că-mi împlineşti fiinţa cu femeia Ce-mi dai de fiecare dată
Să ard cu tine energie
Şi-n orice sunt devin sau mă visez
Nu sunt nimic făra acea minune Acum, că primavara vine
În trup şi suflet - fără acel crez Şi mugurii irump tăcut
Arealul meu devine o genune. Colind eternităţi cu tine
Întrurădăcinat de lut.

54
BUCOVINEI Iunie 2022

Mândra mea ușor buchet


Mândra mea ușor buchet de vin
La degustul căruia mă-nchin
Vaporoasă-n trup și prea departe
Să te pot cuprinde într-o carte
Dac-ai ști ce mult te-am căutat
Din Levant până la Scăpătat Femeie, ești minunea
Matlasând cu fin instinct carnal
Baldachinul boreo-austral În primăvara care stă să vie
Să mă pot apropia tiptil Iubito – mamă, soră, ori soţie
Să mă plec în fața ta docil Ori pur şi simplu gingaşa pereche
Să mă las pe creștet mângâiat Pentru bărbat, din vremea cea mai veche
Hămesit de cât te-am căutat… Şi pâna-n timpul ce va fi să fie
Ah livezi de pruni și de cireși De-mi eşti aici sau mi-eşti la mii de leghe
Numai ele știu cât mă apeși Azi te răsfăţ cu-această poezie
Cum mă chemi și mă alungi tăcând
Cufundată-n propriul meu gând În care-aduc lui Dumnezeu slăvire
Și iar verzi livezi de meri domnești Că-ntr-un moment când fost-a să respire
Îmi șoptesc în nopți pe unde ești În mijlocul splendorilor create
Iarba-mi spune drumul de bătut A intuit ce grea singurătate
Pentru trupul meu cel greu de lut Tăcere îndelungă şi uimire
Ca să vin acolo și subit Se-nvălureau din lucrurile toate
În fiirea ta să mă închid Peste Adam, în proaspăta-i fiire
Să îngenunchez și să degust
Veșnicie cu buchet de must I-a pus pe coaste Mâna şi-a simţit
Cum inima-i tânjea spre infinit
Cu zbateri sacadate şi egale
Mărţișor Ce se pierdeau în hăuri siderale
I-a luat o coastă, dar, şi-a plăsmuit
Prăznui-voi, Doamne, ziua asta Însufleţind cu câteva vocale
Ziua când în zelu-Ţi creator Perechea lui - femeia de iubit
I-ai crestat Întâiului Om coasta
Şi-ai făcut din ea un Mărţişor Alături ei să intre-n nemurire
Să toarcă împreună timpu-n fire
Ca să-Ţi fie Facerea deplină Pentru ţesut din cer pân’ la pământ
I-ai creat pereche pe măsură De la coroana-ntâiului Cuvânt
Să-i inunde ochii cu lumină La firul ierbii o perdea subţire
Să-i alinte trupul cu căldură Sub care gintile să se răsfire…
Femeie, eşti minunea care sunt!
Eu urmaş al lui Adam – Bărbatul
Cel din Începuturi – mă închin
Am cu cine-Ţi întregi creatul
Şi-a mă bucura că sunt – Amin!

Iată primăvara se arată


Iarba-şi reîncepe epopeea
Marian Ilie
Mulţumescu-Ţi, Doamne, înc-
odată
Că ai dat Pământului Femeia!

55
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Vino!
Vino diseară, iubito, să ne-adormim împreună visele,
Iar când stelele, cu culoarea ochilor tăi se vor primeni,
În palma ta mică eu pe toate le voi domestici,

Vino diseară cu pașii tăi, cu mângâierile și cu șoaptele,


Vino pură cum ești: iubirea fie-ți doar haină;
Vino să biciui jivina din mine, ce te devorează în taină!
Vino, din patimi să-mplitim un covor, pe care,
Pluti-vom săraci printre tristele astre,
De nu erai tu... Vino, să ne dăruim împreună lumii albastre!

O, nu, Nu!
De nu erai tu,
Stai, călăule, stai!
n-aș fi știut niciodată în viață,
în mine ce dor se răsfață. Stai, călăule, stai, mai întârzie numai o clipă,
Nu-mi pune lacăt pe gură,
O, nu, fără tine, Nu-mi frânge plăpânda aripă!
n-aș fi știut niciodată deosebi O clipă doar îți mai cer,
răul de bine; Până să-ți trag un blestem
N-aș fi știut ce-i suspinul, durerea Și o sfântă înjurătură!
Și n-aș fi cunoscut înălțarea, puterea...
N-aș fi știut ce-i beția și dorul, Gura mi-o poți închide tu, călăule timp,
n-aș fi cunoscut vraja pădurii, izvorul... Să mi-o aduci la tăcere,
O, nu, fără tine, iubire, Dar de-ale mele gânduri și vise,
Nimic n-ar fi rodit în mine... Cu sluțirea ta, tot n-ai să te-atingi;
Poftele tale sunt mârșave taine învinse,
Tu rămâi tot ruginitul, fără putere,
Păianjen negru pentru strigătele mele,
Geneza (floare târzie) Călău blestemat de stinsele stele.

Am zăbovit prea mult, ca mugur,


În carapacea crengii de cais, O, nu!
Florile întârziau în sevă
Prelungind așteptata naștere, Acum, când m-ai adus la-nflorire,
Învierea timpului mei... tu, iubire,
te duci învăluită în zdrențele serii,
Soarele copt pocnea în stropul de viață, lăsându-mi doar bicele durerii
Prelins în neființă. și pustiul din vină.
Taine de jar se ascundeau
În sărutul sâmburelui cu lumina... O, iubire, pașii plecării mă dor,
zdrobindu-mi mădularele de-abia închegate,
Primăvara a turnat în muguri căldură dar tu îți pui ochelarii nepăsării;
Și fiorii pământului, și te duci cu nestematele toate,
Smalțuri cromatice, izvor blestemat de păcate!
Rupte din vremea-fecioară,
Mir și parfum reavăn de glie, O, nu. Iubire, nu,
De vină ești numai tu...
A ființei mele solie,
Explozie de nemaiauzită ciocârlie,
Tainică suferință târzie...
Mihail Ecovoiu Doreanu

56
BUCOVINEI Iunie 2022

Aleasa noapte
-V-
Toate se aud
Mai tare-n noapte.
Adiere de primăvară Șoapte din zi
-IV- Stârnesc vântul,
Mi-ncât auzul În noapte.
c-un vesel vârtej de vrăbiuțe, Frunze ce-s veștede
Gălăgioase-n treaba lor, în zi,
fără frică de bipezi devin veștede-n
se ceartă pe-o firimitură noapte.
de pâine. Totu-i mai liniștit
O cioară croncănește-n zbor când toți își dorm
Hora Și, graurii abia veniți, Somnul de noapte
-I- Se cheamă unul pe altul. Și-n plină zi ales-am
Fete... odat Cred că-n ajutor Să veghez cu ochii deschiși
` să dovedească o gânganie În noapte... la ce?
Dansau...
Era un timp, ce fuge sprintenă. Că doar e... noapte...
Ce-n negură se pierdea...
ER primăvar̀ acum,
A Paște umblă mieii
Adam și una... Eva Am întors caii
Ș-afară miroase-a toamnă -III- -VI-
Ș-a dulce must. Femeie si bărbat Pe drum anevoios,
Fecioare Au zămislit C-o roată scârțâind,
Prin vii... Și-n viață-au aruncat Cu caii obosiți,
Calcă bobițe aurii O firavă ființă. Ce-n panta satului abruptă
Ce le-nfioară pulpele O voce-am auzit: Căruța târâie la deal...
Și le stârnesc... „Înființează!” Mâneca-mi șterge fruntea.
Roșeața în obraji, Ți-n viață-am ființat. Năduf de Soare, offf,
O cobză freamătă... M-am instalat semeț Sudoarea pe obraz;
Din firave strune Și-am învățat Țărâna galbenă-n vârtej,
Cosițe galbene dansează Că înălțându-mă În rotocoale
Sub tălpile vioaie Capul să-mi plec, îmi intrp-n nări.
Și vântul... Dar nu la cei Olar e-al meu grumaz.
Ahhh... doar vântrul... Ce ființă au Învârt un bici,
Ca și mine. Iar vârful ascuțit și grav
Eu sunt femeie Copitele oprește,
Acasă doar Și bărbat! Doar nările de cal
-II- Din ei, am ființat în mine! Ș-o roată scârțâind
Te-am agățat Mă-nfiițez în Toate, S-aud în norul ocru praf.
Pe ram Ființă sunt... Plutind, țărâna
De brad împodobit Din Tine. S-așează liniștit pe creștet,
Și-am auzit Pe dogoritul atelaj,
Șoptind colind Pe-a Soarelui străluce raze
Ce serafimii Puțin să-mi dea răgaz
S-au gândit să pună Ca să-ntorc caii,
La tulpina goală Ș-apoi, doar înapoi,
Ți mân cu gând de vale.
C-o roată ce scârțâie-ndărăt
Dinu Daniel Ciuraru Căruța mea, cu praf în osii și...
Cu doru-n vale.

57
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Ce mi-e mie drag pe lume!


(Dedicată prietenului Ben Todica)

Ce mi-e mie drag pe lume,


Prieteni dragi cu vorbe bune,
O vâlcea cu lăcrimioare,
Răsăritul cel de Soare!

Să văd roua peste câmpuri,


Mieii alergând pe dâmburi,
S-aud mierla dumbrăveană,
Mărgăritarele spiritului Cântând doina ei aleană,
omenesc Și mi-e drag s-aud cum bate,
(O dedicație aleasă)
Pe la cioturi scorburate
De goruni, o gheonoaie,
Strâmtorat dar tot răsare
Repezită și vioaie,
Astei lumi câte un geniu,
Ce prin gena părintească
Și mi-e drag să caut urme,
I se dă hristicul premiu,
Ce-s lăsate-n zori de turme,
Turme albe de mioare,
De îl poartă-n a sa fire
Ca-n cer stele călătoare,
Sumă de mărgăritare,
Talisman de fericire
Când cu coama ca de zimbru,
Și de hristică chemare.
Se ridică de prin cimbru
Vântul, ce ieșind în drum,
Strâmtorat dar tot răsare
Poartă valuri de parfum,
Câte-o frunte luminată,
Care prin lumini celeste
La fântâna cea de piatră,
Știe lumea s-o străbată.
Coțofana și azi latră,
Stând pe cumpăna cea veche,
E ca mărul ce desface
Ca-n povești zmeul de veghe,
Florilor petale albe,
Și în care crește fructul:
Când văd fumul de la stână,
„Astfel a iubirii salbe
Văd câmpia cea română,
Când aveam inima pruncă,
Natural și-n simplitate,
Și purtam căciulă țurcă!
Germinează ochiul minții
Spiritului omenesc,
Grămădind în dosul frunții

Buchet de mărgăritare,
Ce cresc cu ziua, cu anu”.
Eu le regăsesc în Omul –
Alexandru Cetățeanu. Ioan Miclău–Gepianu

58
BUCOVINEI Iunie 2022

POEZIE

Iar, după-aceea, nu te pui Iar de Justiție, e clar


Cu noi, covizii, te supui! Că toate soacrele-au habar
O gașcă-om fi de virusați Și-s bune, știu să dea din gură,
Și-o să dăm buzna-n deputați, Să facă multă tevatură.

În Parlament, în ministere Cum la Finanțe toate-s as,


Și vom ajunge la putere. Nu prea poți să le duci de nas.
Vor rezista vreo doi simpatici, La Apărare-i bună-oricare
Doar dac-or fi asimptomatici, Cu... o tigaie în dotare.
Avem o șansă!
Dar vor juca ei ca pe sârmă, Apoi, pe la Economie
Rău m-am simțit, tot m-a durut: Că noi, cei mulți, vom fi la cârmă. Chiar toate se pricep, se știe;
Mușchi, oase și eu aș fi vrut N-ar fi o nouă-escrocherie La Educație, la fel –
Ca boala să n-o fi luat, Cu măști textile-ori de hârtie, Educă soț, nepot, cățel...
Să nu fi fost contaminat.
Mănuși și clor, ventilatoare, La Sănătate-oricare-i bună
Tu, virus, ai lovit în noi Cu bani dosiți prin buzunare, Și treaba o să meargă strună,
Ca o tornadă, un puhoi, Ci totul fi-va transparent, Doar că degrabă s-o căta
Făcând cu Iadul legământ; Cu dări de seamă-n mod curent. Și ortul popii nu-l va da…
Blestem letal adus de vânt!
Vom pune-n funcții tehnocrați, La Muncă, la Agricultură,
Venit-ai de niciunde ieri Doar oameni culți și luminați. Transporturi și apoi Cultură,
Și astăzi vieți curmi și tot ceri, De n-om găsi, căta-vom noi Găsim noi babe pricepute
Tu, virus și-unde o apuci Mai multe soacre mai de soi. Ce țara vor să o ajute.
Pe medici în război ni-i duci!
Cum ele știm că se pricep La Fondurile-Europene,
Umplut-ai cimitiru-n sat La orice treabă, de încep Cum sunt agile și viclene,
Cu cei ce nu ți-au rezistat Ca să disece-n patru firul, Vor fi capabile s-atragă
Ce rude-alături n-au avut Pe toți i-o apuca sictirul Mai multe fonduri, fără șpagă.
În țepii tăi de-au încăput!
Și șmecherii nu mai visează Doar pe la Tineret și Sport
Nimic pe lume nu ai sfânt, Niciunul, că îl depistează, Va fi mai greu, dar, cu efort,
De bagi și tineri în pământ, Când nasurile-n orice oală Găsi-vom baba potrivită
Iar cei bătrâni în chinuri mor Vârâ-vor ele, cu-ndrăzneală. Și lista-i astfel isprăvită!
Şi ne sfârşim de mila lor!
Ministru de Interne-o soacră Concluzia: cu șaișpe soacre,
În vremea asta, „sus”, pe-un os Vom pune, c-o figură acră, Chiar de or fi nițel cam acre,
Se ceartă toți și ochi și-au scos, Ce, cu-ordonanțe de urgență Cu tot ce ele-au în dotare,
Furtună semănând și vânt, Va ține frâu-n permanență, Vom pune țara pe picioare.
Când alții, bieții, -s în mormânt.
Ministru de Externe – una Nu vom mai sta de vorbă-acum,
Ce fac ei, colo „sus”, toți știm, Ce ocupată fi-va-ntruna Că soacrele-s deja pe drum;
Că proști nu suntem, n-o să fim, Cu cei plecați și, mai ales, Ne ducem, ne-apucăm de treabă,
Să nu vedem cum, dintr-un foc, Pleca-va și ea la cules Luând în calcul orice babă!
Mulți bani dispar, așa, pe loc.
Și-așa avea-vom pătrunjel,
Azi șanse să-i dăm jos avem, Căpșuni, tomate, fel de fel
Noi, de uniți cu toți suntem Și-o s-o ajute, ca atare,
Și-am hotărât: cei cu Covid Pe baba de la Dezvoltare.
Pe dat' vom face un partid,

59
Nr. 2 (30) SURÂSUL

EPIGRAME
Azi, cu covidul ce face ravagii Vine alt val de scumpire
Mă ține acuma captiv Vine alt val de scumpire
Un virus perfid și motiv Și o să rămână cam
Nu am să gândesc pozitiv, Toți cei mulți, într-o clipire,
Da-i bine să fii negativ! În costumul lui Adam.

La noi în țară, după pandemie Se-anunță alt val de scumpire


Suntem săraci, flămânzi și goi, Se-anunță alt val de scumpire,
Dar vin și timpuri mai firești Așa cum ne dau toți de știre,
Când ne vom relaxa și noi... Da-mi pare – și nu sunt nebun –
Pe la calendele grecești. Că nu e un val, ci taifun.

Cătălina Orşivschi

Vai și-amar de soarta mea!


Vai și-amar de soarta mea, Mă-sa – numai lângă vatră, Am tot stat, am cugetat:
Că am dat eu de belea: Tac'su – bulibașă-n șatră, Tata s-ar fi întristat,
O frumoasă – cea mai cea, Chipeș, smead, 'nalt de statură, Mama m-ar fi renegat,
Mintea mi-a luat cu ea! De-aur dinți având în gură… Lumea-ar fi vorbit în sat.

Inimă de-aveam, de piatră, Dragostea m-a prins – văpaie Cum m-am perpelit în șir
Fata faină de la șatră Și prin foc și vâlvătaie, Zile, nopți! Când, în delir,
Nu m-ar fi vrăjit pe dată, Îmi trecu un gând deodată: Am spus că o iau pe fată,
Cu văpăi în ochi, șireată. Ea de șatră-o fi furată. Șatra mea era plecată…

Militar eu, făr' de stele, Pe loc spus-am cu tărie Și-am rămas, bătu-m-ar vina,
Tot făcându-i temenele, C-o s-o scap de-acea robie, Într-un sat din Bucovina,
Mi-a răspuns ea înfocată Că visam să mi-o fac soață, Fără fata drăgălașă,
Când am vrut-o sărutată. Să pășesc cu ea în viață. Când puteam fi bulibașă!

Vai, ce trupușor divin, Am cerut-o de soție;


Ce albuță, ca un crin… Tac’su însă mi-a spus mie
Ochii verzi, păr blond, inele, Că mi-o dă, făr’ s-am un leu, Ionel Orşivschi
Șolduri goale, joc de iele… Dacă-n șatră vin și eu.

60
BUCOVINEI Iunie 2022

E-AICI UN RAI CE NU-L CÂNTECUL CAVALERILOR


PUTEŢI PRICEPE ROUREI
e-aici un rai ce nu-l puteţi pricepe Sudori de înger bem în veac
lumini de mai în veşnicia firii Însărăcindu-l pe sărac
cu herghelii a’ iepelor sirepe Şi din potir şi din aripă
din Empireu pogoară zei uimirii Ne-agonisim în cer risipă
Scoici când se răstignesc – nu mint:
e-aici şi cântec – sfântă încântare Tainic învie-n mărgărint –
dar şi descântec zânelor iubirii Spăşirea sevei înspinate:
săgeată pajuri dincolo de zare Naramzele încoronate
albine-şi viersuiesc în miere Mirii O – lină vină de lumină
Neistovit vis de GRĂDINĂ:
din piscuri aspre – din pădurea tainei În sânge slovenim amurg –
se-nalţă către ceruri mir de suflet Din noi în Tine toate curg
Frumos şi Bine vin într-un răsuflet Fiece deget e-o Golgotă
Şi – fremătând din notă-n notă –
iar Crist ‘i-mbracă-n mântuirea hainei Stârnim furtună-n mâna dreaptă:
…peste valahi trec ape de văpaie În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ
să ardă-istorii – dorul să-l răsaie *
Albesc de har copacii-n munţi
FRUMUSEŢEA DURERII Arhangheli fac – din spade – punţi
Din vizuini – spre Empireu
nimic nu e frumos dacă nu doare E alfabet de Dumnezeu
numai din plâns de Crist se iscă Roua: Păstori de raze – Miel de Foc
petalele de vezi deschise-n Floare Plauri de lumi fără soroc
corola-aprinsă-ascunde-o Rană – -A DOUA! Zenituri şi entelehii
nu te vesti pe tine în Războaie: Asfixieri de elegii
spada primeşte-o-n piept ca pe un Soare! Logos Divin – Perfectă Rimă
…mai bine cântă: Fierul se îndoaie Spre Epopee se înclină
iar Lebăda – ca să învie – moare… Şi Stele toate – Fir cu Fir
…Stele pe cer: atâtea Mii Piroane! Se-ntorc în Inima-Potir!
Hristos se răstigneşte fără tihnă *
şi arde-ntr-una – pentru-atâtea toane frânţi în genunchi pe-un Strop de Rouă
ce-au devenit Păcatele de-Odihnă… şoptim Feţele Lunii – DOUĂ:
…nu te sfii – şi urcă-te pe Cruce căci între Fulgere şi Beznă
să vezi arìpile de Înger un’ te-or duce… zării din Iuda doar o Gleznă
spre răsărit Ierusalim
din Cavalerii câţi venim
IOSIF DE-ARIMATEEA nu se zăreşte-n Cavalcadă
Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii decât o înfocată SPADĂ
Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs
Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns
Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii
L-am tras de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină
Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:
Nimeni nu ştie însă – Iosif de-Arimateea Adrian Botez
Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea
***

61
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Eram
Eram în coasta lupului
priveam cum munții de zăpadă
alergau în raza argintiului din Lună
eram în ochiul roșu
ochi scânteietor
al lupului alergător
eram în umbra peste câmp
a haitei lumii pe pământ
eram peste dealuri
peste munți
cu bunicii cei cărunții
Rostire și-n oasele albite de nămeți
cu toți străbunii Daco-Geți: Eram!
Tu ai un fel aparte de a aprinde o
lumânare N-au rămas
Faci o cruce mare în piept
Acolo unde stă inima și sânii tăi De sub picioare s-au retras
Murmuri ceva de ne-înțeles Stele nopții n-au rămas
Apoi pui lumânarea în lutul negru Să-ți urmeze pașii
Aprinsă cu luciri de stea Prin iarba verde cruda rouă
Cu ochii udați de lacrimi suspini A dimineți rază lină
Cuprinzi cerul cu ei Nici macii roșii din grădină
După ce îl mânjești cu albastru N-au așteptat să te întorci
Apoi cu ei uzi… presari iarbă verde din ei Cu ochi tăi mânjiți duioși
Iar cu gândul frânt în inimă De albastrul stelei căzătoare
Rostești: Dumnezeu să-l ierte!... Mult În plinul răsărit de Soare!
l-am iubit!
Era seară
Cine mi-a luat iubirea
Era o seară fără Lună
Sunt catapultat prin stele Era doar cerul fără stele
Doar pașii au rămas martori Cădeau din el cernind în alb
În zăpada din grădină Doar fluturi zburători… troiene
Cu tot cu ghetele fără șireturi În liniștea prinsă în poartă
Acum hoinăresc fără ei în Calea Lactee Pătrunde un urlat stingher
M-am amestecat cu stele până la sânge De câine hăituit de soartă
Una pulsează ritmic… amețesc și curg Murise satul în eter
În alt univers printr-o gaură neagră Iar lanțul tare ține strâns
Mi-am lăsat tristețile în întunericul din jur Stăpânul lui e mort în casă
Aici e altceva… lumina curge ca un fluviu În grajdul dărâmat se zbate
Iar zborul e în inima mea ca o suflare Un cal sălbatic fără hamuri
Copacii dansează în ritm sălbatic A rupt o poartă și zaplazul
Iar lupii simt fructul lor și zboară A înlemnit în lanț potaia
Ochii privesc până în inimă Când a văzut încălecând bătrânul
Apoi aduc în interior iubirea Plecând în cer cu murgul dalbul!
Dacă nu găsesc caută peste tot
Ferice de cel care iubește!
Sunt desculț…. fără ghete
Alooo! Cine mi-ai luat iubirea!?
Calistrat Robu

62
BUCOVINEI Iunie 2022

(*)
S-a sinucis, o veste umple-oraşul
Şi ziarele, s-a sinucis o gară;
Beţi, gunoierii-i ţin priveghi din seară
În zori cu măturoiul şi făraşul;
A fost, râd şi fumează florărese,
O dezmăţată din copilărie,
Până să-ajungă-o pacoste pustie
Din câtă-înfumurare avusese;
Cu ea dormeau vagoane dărâmate
Şi câinii vagabonzi şi cerşetorii
Şi-o mai udau cu indecenţă norii
Balade mici Cu poalele în creştet suflecate;
Fanfara, jeluind la-înmormântare,
Trânteşte uşa sălii de-aşteptare.

(*) (*)
Sub somtuoasă umbra unui fag, Pe-oriunde vrei, cum intri în oraş,
Cu-atât mai vie şi monumentală, Chiar lângă vânzătorul de borcane,
Devin cuminte ca-într-o catedrală, Cel mai celebru printre copărtaşi,
Pe sfinte cărţi dormind cu mare drag; Dai de-o dugheană cu fereşti profane;
Nesăţios păianjen vegetal, Se vând aici, dar numai pe felii,
Pădurea de stejar mă-acaparează Iluzii, deziluzii şi confuzii
Şi excitându-mi trândăvii de-amiază Sub formă clasică de-anomalii
Cu-otravă mă devoră într-un hal; Împachetate-în străvezii aluzii;
Necaz pe capul meu, la marginea Se mai găsesc, dar fără conţinut,
Livezii, scorburosul şi bătrânul Filtrate, prescurtate, corectate,
Rodeşte bulgări de-i adun cu sânul Vechi şi străvechi ediţii liliput
Spre fasta lăcomie de-a muşca, De comentarii despre-umanitate;
Dar cârpăceala unui cort cu mere Cu mult mai sigur vă vor fi pe plac
Prea leacuri nu-mi oferă, somnifere. Sublimele borcane cu capac.

(*) (*)
Îmi place cum, nestors, prosopul freacă Un singur băț în beznă-aprind, subţire,
Obrazul zilei încă somnoros Misterios şi-agonic, de chibrit,
Şi-oricât nu-ar vrea, cireşul se dezbracă Cel mai, eliberând, neliniştit
De-o treanţă, două, trei, din cer în jos; Lămpaş cu miezul într-o strălucire;
Solemn prohod, cad frunzele ca nişte Încă se-înnobilează şi-încă-o dată
Meteoriţi în flăcări, nemiloşi, Adânci şi explozive picături,
Un gol adăugând, şi o restrişte Când pinii-imaginează-arhitecturi
De paradis cu îngerii fricoşi Fantaste în pădurea luminată;
Şi seama-mi dau, mai dizarmonic, seama, Se umplu candelabre de beteală,
Ce porţi împărăteşti s-au sfărâmat Rubine sparte, perle rând pe rând,
Abandonându-şi aurul şi-arama Foc de bujori isterici fulgerând
Sub paşii, agitaţii, de-apostat, În cea mai abisalǎ catedrală;
Când friguroasă, dis-de-dimineaţă, Se stinge scăpăriciul mic, mai mic,
Planeta-şi udă pletele în ceaţă. O burniţă sporind, apoi nimic.

Ş erban Codrin
63
Nr. 2 (30) SURÂSUL

***
stau pe lama cuvântului spus la nervi
torenţii m-au dus până la picioarele voastre
m-au trimis într-o seară enormă de somn
răul făcut de mine şi de alţii
zace tăiat de corzile unei viori pe care noaptea nu o
înţelege
nu-ţi spune nimeni nimic aici unde te-ai rupt
cu un sunet cosmic în două
unde ai lăsat şi stânci şi valuri
unde numai păcatele te duc la vale
unde pentru tine numai sfârşitul lumii se roagă
Doamne îndreptarea mea a fost doar o cale bătută

*** cu ciocanele pe nicovală


în ea am crezut când mi-am crescut copiii
nu se mai opresc la mine prin praful ei am târât cadavrele celor ce lăcrimau
la masa unde stau cu barbă de poet român. inspirând narcoticul ei scump am făcut prăpăd
trec toţi plânge poetule acum nu-ţi mai cere nimeni nimic
îi văd – se fac că nu mă văd. locuinţa ta se duce la vale
sunt viitorii – se întâlnesc în spatele blocurilor un ştergar însângerat îţi va păstra chipul
gri până la judecata finală
fac sex pe lângă tomberoane nu mai ai arginţi nu mai poţi cumpăra nici vinde
scriu poezii fenomenale nu mai eşti tu cel care desluşea semnele Cerului
aş putea scrie despre amărăciune ai rămas doar sunet de strună ruptă lângă drum
despre clipele de sticlă cruce plăpândă
dar şi paharul e o clepsidră
şi amarul
Doamne dacă se sparg sticlele ***
doar fântâna ramâne a noastră iar ochii sub nu mai sta în genunchi Doamne
bocancii un lung şir de soldaţi acum eu sunt pe scaunul electric
migrează spre ţara vino în braţele mele
ce-mi ia viaţa pentru a-şi întreţine iluzia rotulele Tale mari s-au ciobit
că-mi aparţine umblând după alţii
te voi iubi ocroti şi hrăni
până la capăt

*** ştii Doamne orbule tovarăş


nu ştiu unde vom ajunge amândoi
numai tu eşti atât de timidă în zori
şi asişti cu atâta tristeţe la moartea de seară ce bine-ţi şade cu drumul
aş putea să iubesc la nesfârşit credeai că Te voi salva
înflorirea ta – fatala ta dispariţie dar în ziua de azi păsările nu cântă
însă grijile de zi cu zi mă doboară copacii nu foşnesc
voi fi în curând perna ta de frunze avioanele cad
oricâtă groază de moarte port zilnic oamenii mor prea curând
în spate şi-n gânduri
mireasma ta de fecioară înnebuneşte veacul prin iartă-mă
care păşesc credinţa n-a mutat munţii din loc
mereu căutându-te ridică-ţi genunchii
sclavul unor trasee exacte sunt moneda plătită
pentru drumul Tău înapoi
vino în munţi pe-nserate când
călugării dorm
şi numai clopotul unei stele singuratice bate
pe pământ Ştefan Doru Dăncuş

64
BUCOVINEI Iunie 2022

s o n e t e
LXIII
Am fost prea ocupat cu universul,
LXI Ca să-ţi mai scriu şi ţie câte-un rând,
Prea multe gânduri mi-a cerut şi versul,
Indiferentă ca luna, cu ochi reci Ca să-ţi mai fac şi ţie loc în gând.
Mă priveşti. Sau te-nvolburi ca spuma
De mare. Şi-n vuiet de valuri tot pleci. Am vrut să înţeleg nemărginirea,
Că sunt eu sau nu sunt, ţi-e totuna. Dar, mărginit, vezi, nu am înţeles
Că singura nemargine-i iubirea,
Toată zimţi, nu mai simţi. Nu te-ntristează Prin care intră toate, toate ies,
Nimic. Că spui adevărul sau minţi
Nu contează. În a vieţii amiază, Şi că întregul univers e-n tine,
Eşti rece ca o chilie de sfinţi. Şi că doar tu eşti universul meu,
Că doar privirea ta mai naşte rime,
Ce fel de fiinţă, fără dorinţă, Că zâmbetul e cel mai tare zeu.
Ai devenit? O silfidă? Un mit?
Prea mult adâncită-n obişnuinţă, Şi-acum, când, iată, înţeleg acestea,
Tu nici nu trăieşti, tu nici n-ai murit. Îmi pare că se termină povestea.

Căci a trăi şi a muri se-nvaţă,


Mereu cu a iubirii carte-n faţă.

LXIV
LXII De-atâtea ori o luăm pe arătură,
Cărarea strâmbă credem că e dreaptă,
Ce faci când tună, când se înfurtună, Trădăm iubirea şi sporim în ură,
Când fulgeră iubirea ta dintâi? Prostia se pretinde înţeleaptă.
Aştepţi să vină iarăşi vreme bună,
Sau pleci, deşi, cu inima, rămâi? E arta îngropată în zorzoane,
Şi nedreptatea nu mai are capăt,
Ce faci când ei nimic nu îi mai place, Siliţi, cei buni duc celor răi plocoane,
Dar se complace în lumeşti plăceri? Şi adevărul e ţinut sub lacăt.
O-mpaci cu vorbe sau o laşi în pace,
Sau în singurătate taci şi speri? Să mai vorbeşti atunci despre onoare,
Despre virtuţi, talent, desăvârşire,
Ce faci când pleacă, sau cu altul vine Când toate sunt călcate în picioare
Şi pângăresc lăcaşul vostru sfânt? De şarlatanii unşi cu nesimţire?
Le ieşi în faţă sau te-ascunzi în tine,
Sau te îngropi cu totul în cuvânt? Aşa fiind, să mai iubeşti? Pe cine?
Când altfel eşti şi nimeni nu-i ca tine...
Dar ce te faci când nu şti ce să faci
Să nu sporeşti tu şirul de burlaci?

Nicolae S ilade

65
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Ultimul drum
Sunt doar un fluture
ce se zbate între ieri şi azi.
Sunt omul fără umbră,
sunt ploaia fără nori,
sunt întuneric fără tine,
sunt noapte fără adevăr,
sunt adevăr fără minciună,
sunt răspuns fără întrebare.
Sunt tu.
Eşti eu.
Suntem unul sau nimic.
Mă doare tot ce însemni.
Mă doare
când respiri,
Un rai negăsit mă doare când dormi,
când mergi,
Am nevoie de tine când cânţi dimineaţa în zori
Am nevoie de noi pe clapele pianului din mine.
Am nevoie mereu Mă dori tu tot.
De tristele și ploi Eşti cel mai frumos primit.
Adulmecând trupuri Eşti sângele care curge prin mine.
Așa de reci Eşti flacăra care arde.
Pe când lumea se duce Eşti visul care ucide.
Pe alte poteci. Curgi din mine
Am nevoie de-un scut ca un fluviu.
Să vină la mine Ca o nălucă mă bântui.
Un rai negăsit Unde eşti?
Dar aflat în tulpine Cine eşti?
De nedezlegatele Eşti aici şi niciunde.
Cuvinte ascunse Eşti cu mine şi… nu eşti.
De rădăcinile Eşti o frunză
Noastre neunse care tremură pe ramul meu
De mirul iubirii de dor.
Și de fosta iarnă Sunt numai visul
Ce a pornit care ţi se lipeşte de tâmplă
Din nou să cearnă ca un tâlhar
Cu amăgiri noaptea.
Și nerăspunsuri. Îţi simt respiraţia.
În palma noastră Mă amestec cu degetele tale.
Tot curg azi apusuri Luceafărul sângerează
Din… Felinar. în trupul meu.
Eşti tu,
cel care trece prin mine ca o lavă,
ca un sărut în zori,
ca un ocean spumegând,
ca o furtună,
ca un zâmbet căzut pe apus,
ca un fluture bătând din aripi
pe gândul meu.
Lelia Mossora Unde eşti?
Cine eşti?

66
BUCOVINEI Iunie 2022

Pe talgerul nopții Totdeauna martor am fost


al acestor arbori
Stăteam cu privirea ațintită care se frâng în lumină.
de mal; Marea iși revendică țărmul,
se risipea un cer sidefiu... mătăsoasă, albastru violet,
cineva anunța întunericul pîndind
și fiecare ochi de apă balansul unei linii.
își căuta liniștea în nisipuri. Euforică, repetitivă e priveliștea
Cu mâna pe inimă, mi-am interzis ce se înalță
să respir, să înțeleg... în spulberul unei clipe.
Era toamnă, târziu, și mă gândeam *
c-o să vii; Totdeauna am lăsat – un vis al arșiței –
ah, în povestea noastră a rămas s-alunece de-a lungul fluviului,
înfipt ca o margine de taină.
un pumnal și-o veche urzeală Nerăbdătoare rostirii
mâncată de molii. biruiesc…
Cu dezinvoltura unui hamal în așteptarea
ai mutat diminețile într-o altă unei zile risipite în ungherele
privire. unui suflet.
În asfințit, marii arbori ai lumii
Stăteam pe un țărm al vechilor răscolesc
regrete. pietrele vechi, în căutarea
Timpul își trecea – dintr-o mână unei legende…
în alta -
o flacără uriașă;
în vigoarea pădurii o ardere lentă
și țipătul unei păsări colibri.

Era seară, destul de târziu...


acolo, între ape, așteptarea creștea
ca o lună neagră,
ca o toamnă cu sufletul plin de alge.
Am tăcut...
corăbierii se întorceau cu daruri
prevestitoare;
Valentina Becart
pe talgerul nopții doar inima mea
mai aștepta
un adevăr dinspre farul asaltat de meduze...

67
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Sărut lăsat pe lacrimi


Eu v-am iubit nespus, cum n-am iubit
Nici o virtute ce-a trecut prin mine.
Mie-mi dădeam buchete de suspine
Și Vouă---trandafirul înflorit!

Eu v-am iubit mai mult decît spunea


Porunca Tatălui din veșnicie.
Mie-mi dădeam tăcere de pustie
Și Vouă---cîntecul de turturea!
Rîsul plîngînd
Poate-am iubit cît nici nu trebuia.
Într-un castel, ca-ntr-o pustie, Funingini culegînd și defăimare,
Plînge-un Actor de comedie. Mie-mi dădeam palme fără cruțare
E pentru prima oară cînd Și Vouă---un sărut de catifea,
Cu el la masă stă plîngînd,
Căindu-se de viața lui, Pe care azi, cînd lumea e-n uitare,
În care-a rîs, precum un șui, Mi-l dă pe lacrimi Domnul, Zarea mea!
De orice om, de trecătorul
Care era ca el, Actorul!
De orice om, ce-i era Frate
Și-avea, bine-nțeles, păcate,
Bocetul anului 2020
Cum are, fără să le știe,
Lume, îmbrăcată-n sac,
Orice Actor de comedie,
Fără haine, fără leac,
Rîzînd, neîncetat, de toți!
Unde mergi, fără cuvînt?
Toți ce-au fost vii și azi sunt morți!
Goală pleci la Domnul Sfînt?
Rîzînd și ei, în viața lor,
Cu gura marelui Actor,
Lume, lepădată-n grabă,
Ce doar de-al său păcat n-a rîs
Fără neamuri, lume-iarbă,
Și-acum e-un monument de... Plîns!
Cum doar cîinii-s lepădați
De-ale lor surori și frați.
De ce a rîs, fiind la fel?
De ce-a purtat haz nou în el?
Lume, ce n-ai un răspuns,
De ce nu s-a schimbat deloc?
Doar un număr ai ajuns.
De ce-a crezut că-i cu noroc?
4000, 800, 9.
Și-acum în casa răsuitată
Lacrimi n-am, plînge-oi cu rouă,
Plînge-un Actor întîia dată
Și nevăzutul lui destin
Pînă o vrea Dumnezeu,
Îi soarbe oful ca pe-un vin
Pînă duce-m-oi și eu,
Și-i spune: Trebuie să plîngi!
Într-un sac, cu fermoar,
Să-ngenunchezi! Să te înfrîngi!
Pe ascuns, ca un tîlhar!
Și lumea hohotind s-o duci
Pînă la cruci, pînă la cruci.
Vai, Lume, Vai!
Să-și vadă chipu-n ierburi reci.
De nimeni să nu rîdă-n veci!

Traian Vasilcău

68
BUCOVINEI Iunie 2022

Pășea ninsoarea molcom



Năravuri date iernii fântâna mi-au secat-o,
în busuioace, noaptea se lă, a-ndătinare,
mă arde-n tălpi omătul, mai spală osuare,
îmi nasc incertitudini, pe clipe, în fugato;

se subţiază ţipăt, sub clonţ de şurligaie,


şi dor, acestui mugur, în sevă i s-o face,
tot ceru’,-n rădăcină, orgoliile-şi tace,
îmbracă iar pădurea cu suflete - ce straie…

cât un fierar căleşte părerile în rimă,


pierdutele iluzii nu-i vreme a le plânge,
lupoaica e lungită şi botu,-n lună,-şi frânge,
a năpârlire-i pasul, iar urletul… o mimă;
Trudesc la sfârcul ielei
ți s-a părut că,-n treacăt, răbdarea mi-i de mire,
Iactantă,-nşelătoare, teşită peste chipuri, cu fluturi în călcâie, ai aţâţat şi jocul,
cu zbor pe dinăuntru, în miezul zilei toacă, păcatul, în derivă, uliţărise locul…
îmi trece iar călcâiul prin ape, ca-ntr-o joacă, păşea ninsoarea molcom, doar peste-a mea iubire.
secunda,-n dilatare, mă pierde-ntre nisipuri.

Obnubilat, îmi caut refugiul către rigă, Ți-s arcă secundei


în ochi de egipteancă îmi haşurez căderea
descătuşată-n trepte; îmi reaşez tăcerea Tot cerul acoperă azi oseminte,
pe umăru-i muralic… cât molcom Nilul strigă. veghează întruna, se-agață-n cârligu-i,
ne-arată că morţii, în fapt, sunt ambigui,
Sub anotimpuri încă, trudesc la sfârcul ielei, în lunga plecare - cu asta ne minte;
m-arunc în chipul ploii, cum şoimul în rotire,
zeiţei mai păgâne, marmoreeană-n fire, ți-s arcă secundei, mai poartă acéle
îi şănţuiesc misive, în temelia stelei. cuvinte,-ntre două milenii, de probă,
doar ácera,-n zboru-i de toamnă, aprobă
Nu mă slobód de prafu-i, nici că mă dau în lături, să urce amanţii privirile-n vele;
osânda-n leşul razei îmi ostoiesc degrabă;
cum osia secundei îmi este mult mai slabă, mi-s nervul, alunec adesea-n spiccato,
sfidând savoarea humei, m-aş decupa-n omături. părerea luminii-s, cât zborul va ţine,
femur în rostire sunt, asta ştii bine,
Mai caut printre ziduri silabe în adopţii, dorinţa de tine arar am uitat-o;
le-nşir pe orizonturi; să treacă prin lumină,
le voi clăti-n vecernii, le-oi stoarce-apoi de vină, un freamăt al altor fiorduri în valuri
cu zborul înlăuntru… când pradă fi-vom nopţii. îmi sfârtecă frica, nisip va aduce
în plaurii deltei, să prindă o cruce -
s-aşază în trunchiuri inele - ce şaluri…

Valerian Bedrule

69
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Iubita mea
Iubita mea, plecată pe-al meu umăr,
Șuvițele din plete ți le număr,
Inspir parfumul lor de liliac,
Pe piept îți mângâi florile de mac
Și buzele cu sete le strivesc
Cu gura mea flămândă – foc ceresc,
Cu mâna lunec tandru spre genunchi
Ofrandă pentru zei și pentru trunchi
Și mă cufund în tine, în neant...

Cometa Deasupra, cerul sfânt, de diamant,


Trimite ploi de binecuvântări
Taci!
Fără răspunsuri, fără întrebări...
Ascultă cometa
cum bate la ușă!
Ia-i deschis?
Sărutări
Îi vezi pletele răsfirate
Prin negurile serii, prin păduri
precum ramurile sălciilor
Fug ciutele spre dragostea de seară.
din sufletul tău?
Atâtea ale codrului făpturi
Cuprinde-i sânul
Așteaptă luna albă să apară.
cu palmele
și admiră-i tăria
Atâtea sărutări se strâng în zori
chiar dacă-i rece
Că zările pălesc invidioase,
ca ghiața.
Iar Bistrița se zbate în vâltori
Brrr...
Țesând în aier gene de mătase.
Arunc-o degrabă
și urmărește-i traiectoria...
Atâtea sărutări în codri sunt
Se duce... se duce... dispare...
Pe-a mușchilor covoare și cărări,
Dar închide odată
Atâtea sărutări sunt pe Pământ
ușa aceia!...
Și-n mine port atâtea sărutări...

Iubită Doamnă
De unde să te iau
Iubită Doamnă, dragoste târzie,
Pe-o insulă pierdută în ocean De unde să te iau, din care stea,
O să ajungem ambii la liman Din ce cometă umedă și rece,
Lăsând în urmă lunga pribegie. Din ce izvor licoarea dulce-rece
S-o beau când ziua-noaptea stă să plece?
Pe sânii goi steluțe de mărgean
Vor țese pânză fină, străvezie. Să mă cufund cu trupul meu păgân,
Iubită Doamnă, dragoste târzie, În solul viitoarei Atlantide
Pe-o insulă pierdută în ocean Și să te pun pe-un soclu ca stăpân
În veacuri ce vor fi efemeride.
Nici valul, nici nisipul nu ne știe,
Doar cerul necuprins și diafan Deasupra, pe ocean, atol de jad
Va strânge sărutările noian Înconjurat de valuri smaraldine,
Ducându-le cu noi în veșnicie, În ancoră destinul meu nomad
Să îl păstreze prăbușit în tine.
Iubită Doamnă, dragoste târzie!

Vasile Cristea

70
BUCOVINEI Iunie 2022

Mai este
Mai este, încă mai,
Nevoie de iubire
Mai este doar un pas
Spre încă o zidire.

Mai e în cer lumină


Mai este asfințit,
Mai este primăvară
Mai e pământ sfințit.

Mai este bucurie,


Tristețe, la un loc.
Mai este o trăire...
Sunt prinsă la mijloc.

Mai este o dorință


Mai e, dar nu o spun.
Mai este timp de asta
Puțin. Să mă adun.

Rondel de Paște Rondelul primăverii


" Săvârșitu-s-a ", a zis Un bob de soare picurat din cer
Răstignitul de pe cruce. Ce a atins pământul, în cădere,
Fără vre-un păcat comis A devenit pe dată, grănicer,
A murit spre a aduce, Al iernii hat, luându-i din putere.

Marea taină ce-a prezis Având tăria unui brav crucer


Omenirii, la răscruce. Cu lance și cu scutul, la vedere,
" Săvâșitu-s-a ", a zis Un bob de soare picurat din cer
Răstignitul de pe cruce. Ce a atins pământul, în cădere,

Și așa cum a promis A înviat natura și, zbicer,


A-nviat, spre a induce În jocul ce s-a vrut, cu precădere,
Altă viață, ca trimis, Asemeni unui antic mesager
Când, mulțimilor uituce Dând primăverii dreptul la ședere

"Săvârșitu-s-a ", a zis. Un bob de soare-a picurat din ce

Violanda Bratu

71
Nr. 2 (30) SURÂSUL

DEFINIŢII EPIGRAMATICE

Altruistul
E omul ce ne preţuieşte,
E-o speță de bigoți,
Ce-atât de tare ne iubeşte,
Că ne-ar mânca pe toţi.
Profesoara nonconformistă
Debitorul
Cu ardoarea tinereţii,
Fără mofturi şi obsesii, Nicicând nevasta nu-şi înşeală,
Ea predă la şcoala vieţii O duce peste tot de mână,
Cea mai veche din profesii. Iar datoria conjugală
Din an în an şi-o tot amână.
Vinul de Fetească
Bărbatul
Nu-i Fetească, e-o fecioară
Cu parfum din cupa florii; E-un soţ galant, care arată bine
Hai s-o bem, că apă chioară Şi e deştept şi încă în putere,
Beau la masă numai chiorii! Încât de la nevastă va obţine
Tot ce doreşte dânsa să-i ofere.
Nevasta pescarului
Agronomul
Nicicând nu-l lasă pe bărbat
La pescuit, în zi geroasă, Ţăranul ăsta – cum se ştie –
Ținând să-i demonstreze-n pat E harnic, dar conservator,
Că are copca lui acasă! Ia sapa-n mâini cu-aşa mândrie
De parc-ar fi calculator!
Bărbatul fidel
Arheologul
E fanul zeiţei Venera,
El vede-n în amor armonia, E unul care sapă ne’ncetat
Nu-şi schimbă nicicând partenera, Ca să obţină doar un doctorat,
Ci doar îşi înşeală soţia. Iar cutezând să-și sape vreun
confrate
Impotentul Devine negreşit o somitate.

E bărbatul care, Astronautul


Chiar dacă-i zbanghiu,
O virtute are: E-un rătăcit prin galaxie,
Nu e fustangiu. Pe unde n-au pătruns nici magii;
Cel de se-ntoarce la soţie,
Femeia Doar când îşi termină... posmagii.

Precum Pascal, cuprins de încântare


Am exclamat în preajma ei orbeşte:
Femeia e o trestie gânditoare Ion Diviza
… Dar ce păcat că ea mai şi vorbeşte!

72
BUCOVINEI Iunie 2022

Dragostea, mereu surprinzătoare


Am o soţie dulce, iubitoare,
Pe zi ce trece mai surprinzătoare;
Chiar ieri, în dormitor, pe lună plină,
Ea m-a surprins din nou... cu o vecină.

Jocuri politice
Vecina mea de bloc s-a măritat
Luând un om politic, democrat,
Dar ea republicană, eu la fel,
Din când în când ne răzbunăm pe el.

Final fericit
Fugit ireparabile tempo
Vecinul meu trăia așa, hai-hui,
Îndrăgostiți, făr' de popas, Dar și-a găsit perechea astă vară
Băteam aleile la pas, Și-i foarte mândru de aleasa lui,
Acum, din perioada aia, Și el și toți bărbații de pe scară.
Atât ne-a mai rămas - bătaia.

Mai bine mai târziu


Viaţă de poveste
M-a prins nevasta, în secret
Cu Romeo, cel din carte, La o vecină, la „consult”;
Mă întrec în căsnicie: M-a părăsit, și-acum regret...
Cu iubirea - sunt departe, Că n-am făcut-o mai demult.
Dar îl iau la tragedie.

Vorbe
O, tempora I-am spus nevestei mele c-o iubesc,
Că-mi este dragă fără de măsură,
Pe vremuri, tânăr când eram, Că o respect şi că o preţuiesc,
Ca dinamita explodam; Dar câte nu se spun la băutură!
Azi fac atât: doar plici şi pac,
Iar de fitil... mai bine tac.
Relaţii de vecinătate
O soţie înţelegătoare De la o vreme-ncoa’, vecina
Îmi cere-ntruna bormaşina,
Când beau la birt de-mi uit şi casa, Dar ieri, nevasta, iritată,
Ea nu o ia ca handicap, I-a zis în faţă că-i stricată.
M-aşteaptă surâzând cu masa...
Pe care mi-o trânteşte-n cap.
Trece timpul
În preajmă bătrânețea simt cum geme,
Jurăminte reînnoite Iar anii parcă zboară-n calendar,
Amicii mei mă ocolesc de-o vreme,
Eu te iubesc, comoara mea, Nevasta mă înșală tot mai rar.
La sentimente nu abdic
Și-ți jur, pe brațe te-aș purta,
De-aș mai putea să te ridic. Florin Rotaru

73
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Felia de timp
ce avem noi cu adevărat
toamna și frunzele
iarna cu ghețurile
moartea
iubirea
sau un suflet frumos
atât cât vrea el să fie
Dacă străbați un drum lung
nu vei rămâne fără picioare
Plus și minus Dacă vei despica apele
nu va fugi din calea ta
nu eram marea
decât când ne priveam Ce avem cu adevărat este
dar știam - nu știam acel moment
în răstimpuri glumeam în care toate cuvintele își vor găsi
și scrâșneam sinonimul perfect
și cerșeam
și otravă râvneam
lângă coastă închis
prinși așa
Fructe de pădure
ca în vis
Apa clocotește pe aragaz
cercului circumscris
cuțitul pentru carne
dinlăuntru muream
semănând cu o navă de război
ne luam
înconjurată de stânci, apă, valuri,
ne dădeam
stă la locul lui în sertar
apoi iarăși cerșeam
Știi să conduci vorba într-un mod
și apoi
atât de bizar
iar creșteam
încât pierderile grave îmi par
între lumi
mici regrete
reînviam
Primul gând ar fi că tu însuți
ești o emoție tăiată în două
altfel nu s-ar explica
De o parte, de alta de ce crezi tot ce-ți spun
Ușor, retorica inimilor se limpezește
în dreapta și încep să bată-n tandem
douăzeci de metri pătrați de pajiște
din care șiroiesc lacrimi fără să vrei Eu respir ca o trestie
în stânga pietrele chiar și așa, cu stomacul ca piatra
ce s-au spart și s-au făcut labirint Mâncăm împreună
precum o poveste cu reni micile mele minciuni
ca pe niște fructe de pădure
în dreapta mai dulci
liniștea cu adâncimile ei disipate
și fumul câmpiilor văzute din tren
în stânga
oasele mișcând pe sub piele
precum vagabonzii veseli
când se întorc de la birt Diana Trandafir

74
BUCOVINEI Iunie 2022

Primăvară rănită
Înmugureau timizi fiori de primăvară,
Și ca un trandafir mă pregăteam de soare,
Când sute de rachete, tiranic îmi curmară
Speranța de dragi flori, de-a verdelui candoare.

Se zgribulesc copiii de frig în adăposturi,


Explozia de bombe le macină auzul,
Zăresc în ochi de mame, margaritare-n colțuri,
Zadarnic ele-ncearcă să le-nchidă taluzul.
Asceză
Se-nșiră ghiocei și cu brândușe mame
Tot aurul din lume, când plec, va fi nisip, Spre margini de cetăți, către străine plaiuri,
La fel, sceptrul puterii va trece către altul Eroi curmă avântul la hoardele infame,
De nu calc pe cărare sub al dreptății chip, Mâhniți că-n în loc să are, sunt vânători de tancuri!
La slujbele iubirii de nu-mi sunt singur, psaltul.
Sub fum se stinge cerul și-i sufletul o rană,
Venim în astă lume din mâinile de-olar, 'și întoarce primăvara însângeratul chip,
Ca amfore ce tainic își curg uleiul vieții, Nori negri-ai răzbunării vor cere lumii, vamă,
O ceață-i frumusețea, topindu-se ca dar, Pân' vor afla căminul, copii goniți prin frig!
Comoară-nțelepciunea ce-nvăluie asceții.
Cresc putrede averi din munți de suferință,
În colțul meu de rai, gătit în vârf de stâncă, Mimează că vor pace, stăpânii cruzi ai lumii,
Ca păsării flămânde, spre mine Doamne, lasă „Să nu ucizi!” e-o vorbă și nu a lor credință,
Din cer să-mi cearnă ploaie din azima ta sfântă, Rănită-i primăvara de-apostolii minciunii!
Să-mi fie Adevărul, oglinda-mi luminoasă!
Primind cu drag în case și-n suflet, triste mame,
Ales-am ca mireasă să-mi fie-nțelpciunea, Ce țin duios de mână, copii nevinovați,
Lumina ei întrece a soarelui splendoare, Sporim vibrația lumii ce poate să destrame,
Și chiar sclipiri de stele șoptind înșelăciunea; Nenorociri și haite de lupi înfometați!
Puterea-i ca o torță când noapte-i peste zare! Când rugăciuni de pace, ca albii porumbei
Vor alunga otrava din cerul cu nori gri,
Oglindă fără pată peste lucrarea sfântă Sub tril de ciocârlie, zâmbi-vor ghiocei,
E cugetul, ce are la poarta sa doi îngeri: Și fără pic de teamă, brândușe-or răsări!
Iubirea pentru oameni, păcatu-l înspăimântă
Și flacăra gândirii mă va feri de-nfrângeri!

E aurul din fapte, mireasma ce rămâne


Pe mare, când corabia la capăt a sosit,
Cu doi îngeri alături pășesc Doamne spre tine,
Primește-mă la sânu-Ți, ca fiu binevenit!

D orel Vasile Rotariu

75
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Bătrânului eon:
1.
Ca peșteră sclerozasem și suflam apă...
și am devenit placă de surf
în Africa de sud...
Apoi eram copil în odaia de lemn,
a lui Ion Creangă.
Citeam la lumânare.
- Cum e să fii mirantropic?
- Să îți aștepți destinul sub soare.
Este un bătrân ce însoară în moarte și viață!
Pescărușul ciripește în larg și din larg,
Poezie senzitivă pescărușul guiță pe dealuri cu zăre albastră.
Ca arici mă strecor tiptil în pădure.
Moaștele orașului în sfânta noapte stau, 2.
ca pentru o cântare la flaut, Sunt castel de fariseu,
a lui Crishna, pe un deal searbăd.
pentru o cireadă de tauri identici, Pescărușul a devenit pui de barză în un cuib
ce venind numai în noapte, străin de păsări,
galopând prin văzduh, dar și porumbel în aer.
aprinde flacăra dorinței Să apar în o șatră de țigani,
dintre mine și draga mea, noaptea, în jurul focului.
ce pornind din mine înapoi, Să mă simt mistreț,
cu picioare de prunccopilă să alerg în pădure.
calcă desculță 3.
pe pământul iubirii înroșit, Turnul tău cu piele de om,
pornind, pornind spre unde a început răsăritul. l-aș îmbrăca aproape jumate cu piele de tigru.
Și un râu să vină, să facă în spate un defileu,
să treacă pe lângă tine,
Luminii învierii Tale să dormi noaptea cu basme citite pentru tine.
4.
Lumină a dimineții, ca a zorilor de povești,
Să ridic brazi pe dealuri,
o preaidee în gându-mi tu îmbraci!
ca mustăți de pisică.
ca ramură de brad s-o mângâie în veci.
De vânt suflă, de calul șovăie,
Iisus se arată lumii iară ca om adevărat!
de ce să îmi fie frică?
Lumină a învierii, ce măsori cât trei pași de om!
Privesc ce privea și brontozaurul.
Din tine se înalță glas dumnezeesc.
Pe cer soarele se pupa cu luna.
Focul etern al cerului ne priveghează.
Coroana Domnului de spini,
mai stă la noi puțin,
în sufletul sufletului și-n păreri,
Epigramă
ca inimă să avem ținută în mâna stângă de Tatăl divin.
În lipsă de imponderabilitate nu poți să tragi cu
Picior al Domnului ne fie cu un rodador
praștia,
și al Tatălui VĂ VREAU, ce se aude în corul îngerilor.
Nu poți să scufunzi nici barca,
Mănușă a durerii,
Nici a păși tliptil, tliptil, ca pelticul,
La orice zbucium Lumină a Învierii,
Ci numai a cânta dârlidârlida, ca în Bucovina.
Tu te faci pridvor,
Ca flacăra lui Moise,
Ca vis luminător,
Tu arzi din veșnicie,
În veșnicia clipelor.
Și ne rămâi în gândul crengușor, Adrian Mocanu
un precursor al tinereții.

76
BUCOVINEI Iunie 2022

Mai vino
Târziu se mai face în stele, heralde,
Spinarea de timp te-aruncă din șa
Cum mările albe, lactee și calde
Adie în tine ca un vis de-a pleca.

Din falduri aproape de punere-a mesii,


Fiori se destramă spre fruct lunecând,
Tresar faraonii bătrâni pe sub gresii,
În ochiul lui Horus crepusculu-i blând.

Perdelele-nalță prinosuri din glorii,


Răsar de pe-o pală scântei în fântâni,
Mai calcă, pâș-pâș, peste zări, visătorii,
Oglindire S-ajungă la fluviul măritului gând.

Pictate pe valuri, vitralii de strop Dar cine te-aude, te vede, heralde,


Solare perdele de arderi înclină, În inima cui locuiești dumneata?
Din spatele razei răsare-acest hop Legendele spun că în miez de smaralde
Pe care pășește legănarea marină. Și-n vârf de peniță muiată în stea.

Fărâme de aur cuminecă orbii, Mai vino prin fluturi ce curg din oglinzi,
Oglinzi revărsate în fulgi de-ntuneric, Deschide ferestre în ochi de fățarnic,
Dar formele pașilor pe valuri sunt vii, Iar dacă-ntre pleoape depărtarea aprinzi,
Ne poartă pe drumul acesta eteric. Voi ști că nu-i totul în clipă zadarnic.

O umbră sau poate-amintire, târziu, Următorii


Ființarea-n maree coboară din frici
Și hulele-albastre pendulează diliu Când galaxii, sub tiv, dorințe-ar strânge,
De parcă ar fi tulburări în duminici. Se-mbățoșează-n forme începuturi,
Să fi strigat spre frunți de-abis: ajunge,
De pași se lipește-amintirea spre unde, Să nu mai cadă nenăscuți în fluturi,
Devremele vine spre cel ce îl poartă
Și-o liniște mare, pe zări, să inunde, Că vor sfârși din falduri dulci în zdrele.
Se varsă în tine să-ți fie consoartă. Vezi? Sfâșieri ne bate, cosmic, gândul,
Dar nu al nostru, ci acel ce-n stele
Iar verde din ierburi pornește agale Ne dă să ceară, visul alungându-l.
Să plece din fire în valuri de tot
Cum muzici abstracte pe frunțile pale Cum amforele s-au desprins din toarte,
Încuie dorințe prea oarbe-n chivot. Din paradisuri fluturi cad în lerne
Și călărind sub umbre, dupa soarte,
Culoarea din lucruri va curge afară, Din fulgi de stele-s palide lanterne
Din tâmple dispare și urma de rost
Și-n lumea aceasta mai pură și clară Și se întorc cu rândul, orbi, în ceață,
Vom fi heruvimi, așa cum am fost... Iar pleata ceții-i face mai străini,
Însă pe țămuri orbi fachiri i-nvață
Să se arunce-n albul pur din crini.

Alensis de Nobilis

77
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Împovărare Mănăstirea Nera


(Slatina Nera)
Sufletu-ţi în aburi iubito
Ploaie cu foc în amurg Doamne,
Rupi în cale zăgazuri Am întrebat
Te zbuciumi între maluri. Crinul şi trandafirul
Despre un paradis de vis
Pe partea linei suferinţe Unde puritatea se naşte din credinţa
Aşezi palma în lumină Maicilor de la Nera
Nu pot desena obişnuitul
Culorii ochilor de duh. Doamne,
Poartă-mi paşii
În inimă un dor de tine La poarta mănăstirii
Pasărea de argint se-arată În care Dumnezeu mă aşteaptă
Cu paşi tot mai greoi Cu copilăria în palmele sale
Nu vine să mintă.
Doamne,
Sensul clipei Credinţa ascunsă în rugăciune
S-arată discret pe buze Atinge absolutul
Împovărat cu fructe Din ochii măicuţei.
Dă tinerețe suspinului.

Ionel Pintilii Iulian Barbu

78
BUCOVINEI Iunie 2022

Lumea începe cu tine


cum mergi, cum păşeşti,
cum râzi şi respiri,
cum îţi aranjezi părul
totu-i perfect la tine
deci, lumea eşti tu;
lumea începe cu tine
şi se termină la tine:
ea începe în zorii zilei
se termină în buza nopţii,
ea începe în luna ianuarie
Privim în aceeași direcţie se termină în 31 decembrie
Motto: „Dacă tu eşti o pasăre, sunt şi eu o pasăre”
deci, lumea eşti din nou tu;
lumea poată să înceapă
Noaptea trecută am visat un poem
de pe terra sau jupiter,
lung cât o pagină de revistă
de pe marte ori cosmos
scris cu litere caligrafice
lumea poate să înceapă
motiv pentru care nu-l pot reproduce
de oriunde din univers
îl povestesc pe scurt
când suntem amândoi
Descrie-mi, Doamne ţinuturile
deci, lumea suntem noi;
în care nu am călcat
respiraţia şi lumea noastră
şi înfăţişarea Ta
începe cu o stea călăuzitoare
deşi exprimarea -Ţi nu o voi pricepe
continuă cu câteva stele mici,
poate
apoi cu un întreg cer înstelat
iar tu, Doamnă desenează-mi
ce mereu ne învaţă să-i dăruim
un tablou care să-mi ţină de cruce
inimile noastre de îndrăgostiţi!
seara la culcare
Fiindcă eu am fost îndrăgostit
doar de cuvintele mai lungi ca
Ecuatorul
Femeia – Poarta Raiului
motiv pentru care alaltăieri
la lumina zăpezii apar ghioceii lui martie
le-am trădat
îi dăruim mamelor şi iubitelor
Pe tine, nu
ca un zid împotriva nepăsării
deşi prin venele mele
zăpada e supusă
nu curge sânge
albeşte sufletul
ci trec doar vânturi
gesturile simple sunt poarta raiului
amirosind a toamnă târzie
răsăriţi din zăpadă şi frig
Iar într-o noapte chiar a venit
ghioceii încălzesc inimile
toamna
în preajmă veţi găsi oricum multă singurătate
şi miros de cenuşă
Poveste poate şi un crin
ca oglindă a tristeţii depline
Craii nu-s doar în legende voi pleca în pădurea bavna
Au avut şi au neveste să adun ghiocei
Necurate se tot spune îmi iubesc zăpada
Oricum nu le putem da nume cum ziua-şi iubeşte noaptea
Vin din vremi trecute
Şi merg nu se ştie unde
Până la marginea gândului
Ori a Pământului...
Gelu D ragoş

79
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Graiul meu
Graiul meu din vremi străbune,
Grai de dac și de latin,
Ne-ai zidit un drum în lume
Spre un însemnat destin.

Și, de-ai fost cândva prin schisme


Urgisit și-amestecat
Cu slavisme sau turcisme,
Ai rămas nestrămutat

Cum și neamul meu rămas-a


La Țiganca * Neînvins de timp și chin,
Glia umezind cu sânge
Ne privesc semeț eroii Din Carei până-n Vidin.
De pe-un deal de la Țiganca,
Zvâcnind sub pământul Țării Iar de-a fost ruptă Moldova
Sfârtecat de ruși cu hapca... Prin blestem sau alte gânduri
Și-a păstrat nestinsă slova,
Într-o zi de sărbătoare, Mai grea decât orice tunuri.
Când Iisus urca spre ceruri,
Au purces aici s-asculte Până și din scris chirilic
Rugă din adânc de piepturi. Ai făcut o călimară,
O făclie ce amarnic
Veșnicind a lor iertare Luminat-a colț de Țară!
Pentru mici greșeli ca oameni,
Căci o plată mult prea mare Prutul, despărțind nevolnic
Le-au cerut cândva doar demoni Seminția românească,
N-a putut șterge din suflet
Vatra noastră strămoșească.
Clănțănind cu foc și pară
Din țevi reci dosite-n ramuri Și-n Ardeal, de-au vrut odată
Să ciuntească-a noastră țară, Trupul Țării să-l despartă,
S -o despartă între maluri Ai lovit în piept dușmanii
Prin Unirea mult visată...
Și-au lăsat zălog în groapă
Trupuri schilodite-n lupte, Din Carpați și pân’ la mare
Dor de mamă și de casă, Veșnic spusă-i Miorița
Lacrimi și dureri cernite Și Luceafărul, și Doina
Și-I cântată Perinița.
Pentru-a noastră libertate,
Pentr-o viață mai ferice,
Pentru dreptul de-a fi oameni,
Pentru Sfânta noastră Cruce.

În genunchi aprindem torță Maria Apetroaiei


Pentru cei ce-și dorm odihna
Și-au avut destulă forță
Să -și primească demni osânda...

80
BUCOVINEI Iunie 2022

Eu m-am născut din lacrimile tale


Ți-ai legat cu o sfoară sentimentele,
ai ucis umbra, de teamă că mă va urmări.
Inima n-a încetat să bată pentru mine,
desprindeai bucăți și mi le aruncai
crezând că o să mă satur.
Mă ridicai deasupra norilor de ceară
pe care i-am cusut în locul nasturilor
de la cămașa pe care am purtat-o amândoi.
Ții minte când m-am născut din plânsul tău?

Palma nopții
Unde ești?
Afară ninge, iar pleoapele închise desfigurează timpul
Din pieptul cerului am smuls un trandafir, care, agățat deasupra cerului, împinge noaptea,
regăsisem icoana plină de sânge. dezbrăcată și cu părul răvășit într-o picătură de rouă.
Ineditul mi-a mângâiat umbra. Pe treptele inocenței plânge un înger,
Unde ești? cu buzele albastre și crăpate de vânt
Era toamnă în sufletele noastre. își împlântă privirea
Cât de ciudată este clipa revederii! în suflete de ceară.
Pământul se topește în palma cerului.
Răstignită în rochia de mireasă,
Lacrimile îngerului cu lanțuri de plumb și brațe de porțelan,

În rochia de gânduri,
cu lacrimile îngerului pictate pe umbră,
Moartea este o femeie
aleargă noaptea prin cimitir.
Am desprins scânduri din cer,
Am sădit trandafiri pe altarul tăcerii.
mi-am făcut din ele o cruce.
Unesc pământul cu cerul
Moartea este o femeie,
printr-un suspin.
ea îmi sărută coapsele în fiecare seară,
mă îmbracă cu pământ...
eu tresar, încă mi-e frică.
Trandafirul Moartea este puternică!
Însă am început să simt,
Am făcut cu moartea un schimb, degetele îi tremură când mă atinge sub pământ
să simtă ce simt eu.
I-am dat inima să-i bată.
În locul inimii a crescut un trandafir, Ploaia
spinii lui să-mi aducă aminte că trăiesc.
Ploaia își ascundea sânii în pumnii pământului
Ne înfloriseră crini pe pleoape,
se scuturau mugurii de pe buze.
Umbra inimii (1) Erau multe zgomote, iar ploaia tremura.
Se furișase în sânul tău,
Ți-am pus inima în palme
mă privea cu ochii închiși și-i tremurau degetele,
și te-am întrebat: Ce simți?
iar eu i-am zâmbit.
Tu ai spus că vezi un înger,
Am înțeles atunci că trebuie să iubesc ploaia
vezi un înger tremurând.
pentru a ajunge la tine.
Cum se joacă cu a lui umbră,
ascunzând-o sub pământ

Mariana Codrean
81
Nr. 2 (30) SURÂSUL

ROȘU, GALBEN ȘI ALBASTRU


De Ziua Luceafărului, MIhai Eminescu, sărbătorit în fiecare an La aceeași
dată cu Ziua Culturii Naționale,

I. ROȘU

La paroxism
Scrâşnete sparte se izbesc în zidul de dinţi
iîncleştaţi;
Gâlgâiri de sânge ţipă în urechi:
Poeme Timpane se-aruncă-n uitare de sine.

Trec amintirile ca lungi poeme, Un geamăt cumplit învie şi-n gheare el rupe
Lăsând doar spuma după trireme. al liniştei sân şi carnea plăpândă...

Cântă cocorii în voci dogite Se revarsă din ins o sferă de foc


Vulpile fumegă-n umbre-alungite. prăvalind din nou o culme a durerii,
Zdrobind sub greu arc păianjenul vieţii din vine.
Scriu remușcările cântece dure,
Număr cărările cu urme sure. Se rupe--un zăbranic,
Tristeţea se-nhumă în tine,
Anii își scutură din ghemul vieții Şi firav, draperia vieţii
Ploaia cea caldă a tinereții. Cu greu mai zăreşte un cearcăn
Sub care aşteaptă pitaci şi ulcele...
Mor în picioare copacii mari,
Sub corzi de trăznet, ca lăutari. Şi omul, erou, acum n-ar voi să se-aplece...

Augusta iarbă se stinge des,


N-o plânge nimeni, da-i fir ales! Sfâșiere
Ascultă-mi tu sufletul plin de iasma durerii;
Meteor Când capul întorc spre acute asprimi ale vieții,
În ceafă simt viforul și biciuirile crude
Mai sus, Și-n fața mea ochii cei sumbri a ce mă așteaptă…
Spre mijlocul lumii,
Din norii de cald asfințit Atunci mă destram peste stânci umezite de vreme
S-a desprins un astru de-foc. Îmi pun tălmăciri peste pânza uscată de cimbru
I-am luat o felie din miezul divin, Și iarăși mă-ndrept spre genunele pline de casne,
Mi-am făcut nasturi pe lunga mantie, Să sorb din puterea acelui foc falnic, ce arde.
Iar seva lui de candel mi s-a prelins pe -obraji…
Un huiet cutremură zarea cu mine;
Pășind peste tufe uscate Strălucii de raze orbesc ale cerului stele
O picăturtă s-a scurs către vârful de ac Și hăul mă-nghite în flacăra stinsă din ele…
Și-așa s-a făcut dimineața…
Ascultă-mi deci sufletul plin de iasma durerii,
Iar ultimul nasture l-am ținut Rănit și sdrobit sub povara adâncelor patimi
Ca pe o jertfă a fugii mele, Și cerne asupră-mi o ploaie curată de lacrimi.
A înfloririi, iar, sub întâiele raze…

Melania Rusu Caragioiu

82
BUCOVINEI Iunie 2022

Nostalgii
… aceleaşi explozii de miresme şi culori te întâmpină
la intrarea în satul natal
aceeaşi orgă gravă de melancolii şi înfiorări

acelaşi glas de clopot se tânguie în clopotniţa bisericii


de pe dealul de unde copil fiind atingeai cerul cu fruntea
aceeaşi tăcere pansează cu smerenie rănile
mult prea adânci cu care se făloşesc sătenii
strecurându-se bâjbâind prin amintirile din celălalt veac
liniştea izvorăşte din fiecare piatră
din pustiul zilelor îndoliate
din atâtea răni nevindecate
Silfidă
din clipocitul gândurilor nerostite
… erai aşa de tristă că în jurul tău
din pădurea rămasă doar în amintire
toate se transformaseră în piatră
şi din tristeţea zăvorâtă în lăzile de zestre
cărbune zgură smoală și înmmlăștinată nevolnicie
bistriţa curge printre fiordurile de aur ale memoriei
într-un târziu când ai zâmbit entazic
ducând la vale umbrele peştilor zglobii de odinioară
pustiul din jur s-a făcut grădină luxuriantă
paşii tăi măsoară adâncimea dintre mâhnirea de ieri
când ai râs în hohote
şi cea de azi a beţeştenilor mult mai bogaţi în pagube
zările au început să te strige pe nume
balta plină cu nămol a devenit izvor cristalin
îl vezi pe copilul ce-ai fost umblând desculţ prin
apoi fluviu rostogolindu-se-n cascade și
bruma dimineţilor de fum
ocean de miracole
în tâmple încep să-ţi viscolească nostalgii
femeie
şi auzi ecoul carelor de lemn
catedrală a încântării cu portal întrandafirat
erai o tăcere elizeică eram un extaz
neamurile te urmăresc de după gardurile într-o
rână şi nu ştiu pe cine caută în astă amărăciune
erai o fee pantée
străinul ce-şi poartă lacrima pe obraz
eram o alboradă dinamitardă
ca pe un scump trofeu sau ofrandă adusă unui zeu

feciorească uimire
prin oase îţi curge o înserare
femeie silfidă
care mult te doare
tu nu ştii că numele tău
prin gânduri îţi bat vânturile toamnelor
e feerie și cânt celest
cu rod jefuit de nerod

tu nu ştii că eşti lacrima


cocorii pleacă rânduri- rânduri
care sprijină muntele
de-atâta pustietate mult te mai
să nu se prăvălească în neant
îngânduri…

tu încă nu ştii că fără tine


toate planetele ar lua-o razna
prin Univers…
Mihai Merticaru

83
Nr. 2 (30) SURÂSUL

BAGATÉLE LINGVISTICE

Pe urmele Milescului
Panorama pe Irtâș te
Fascinează prin grandoare.
Fin motiv de-mpăunare:
„Nu stricăm orzul pe gâște!”

Greierul și furnica
Fúrni, când s-a măritat,
Greierușu-a-invitat,
Doar că,-n loc să fi cântat,
El se puse pe mâncat.
Limba te duce pân‘ la Kiu
Au o jalbă pentru dáva.
Cum s-ajungă pân’ la ea? Greierușu-a neglijat
Nimeresc orbii Suceava,
Ei de ce n-o ar afla? Primul – al furnicii – sfat
Cum furnica-l refuzase,
A strâns de la alte case.
Cine le-o veni de hac?
Când s-o deie de-nvârteală,
Căzu frânt de oboseală.
Sunt rivali de moarte-n sat
Două clanuri: Șoimii, Corbii.
Nu se-mpac’ la colindat Inculpat dezasperat
Și se bat mereu ca orbii.
Stors prin tribunal, agnéțul,
Când credea că-i pun conéțul,
Nu trage alga la mal
Júdele-amână județul,
Căci umbla cu ostropețul.
Îl întreb pe moș Mihalce
Dacă-a strâns vreun coș de alge.
- Ași!... Am strâns un pumn de várec, Răzbunarea inculpatului
Nici cât să orbești un șoarec.
Acuzări de coadă trase
Într-atât îl dezgustase,
Târguială la talcioc
Încât și-afișă dezgustul:
Își dădu pe loc otpustul.
- Lele, cât face-o potcoavă?
- Doi lei, nene, și-o carboavă.
- Și-o potcoavă de cal mort? Agerime
- Tot doi, lélei, dar și-un ort.
Nu i-o iau mulți înainte,
Fie cros ori socotéle,
Oracol fals
Cât de ager e la minte
Și de iute la oțéle.
Te minte și nici clipește,
Léhăie și nici tușește,
Nu-i nevoie de gaiácol:

Nicolae Mătcaș
Vorbește ca un oracol.

84
BUCOVINEI Iunie 2022

Cocori de primăvară
Se scutură de vise norii,
coboară pe pământ verdeața;
din țările calde cocorii
se-ntorc, să-mi risipească ceața.
Din iarna rece, nemiloasă,
ei scot afară, la lumină,
gândirea calpă-ntunecoasă,
pe aripi de-ncântare lină.
Rotind azuru-n zvon de vânt,
ei leagănă mireasma peste flori,
urcând speranță în cuvânt
și vals de-avânt peste culori.

Ultima iarnă în doi Din nou, căldura blândă și ușoară


Aurorei pe câmpuri somnoroase o aștern
și soarta-mi tristă, solitară,
Ultima iarnă în doi… mi-o toarnă-n timpul cel etern.
O iarnă Se scutură de moarte viața,
cum sunt aproape toate iernile, coboară-n cercuri largi cocorii,
aici, pe la noi… se pierde-n plâns de rouă ceața
Cu ger încrâncenat, și risipiți de soare-s norii.
vânt dușmănos și ninsori,
cu cer îndoliat
de nori…
Soare pe sponci Chipul din fotografie
și “dalbe flori” de Crăciun, Aurorei
sfârșit și început de an,
cu gândul că va fi mai bun… Îți mângâi chipul din fotografie,
Așteptam și eu și tu Sărut îți pun pe ochii visători;
să revină de unde s-au dus, În mine ai rămas atât de vie,
toamna trecută, cocorii, Că încă mă îmbraci în calzi fiori!
să ne rotească pe sus,
pe deasupra îmbrățișărilor noastre, Îți sorb dorința de pe buze,
speranțele, De-al tău surâs încă am parte;
să scuture de noapte zorii… Încearcă parcă să se-amuze
Așteptam să apară De amăgirile-mi deșarte!
de sub hibernala nemișcare,
dalb de candoare, O amintire, doar atât a mai rămas
primul ghiocel, Din fericirea noastră-mpreunată,
să ne zâmbească: Iar tu – în lacrima-mi popas
“ E primăvară!”… Din ce ai fost și-am fost odată!
Să ne uităm cu drag la el…
Și a venit
anotimpul de toți preferat,
însă doar pentru mine,
căci tu ai plecat!...

Traian Nistiriuc -Ivanciu

85
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Ninsoarea de azi
Cu o hilară strategie
ninsoarea de azi
s-a așezat peste cea de ieri
ca o căciulă brumărie
pusă peste alta pe capul unui clovn.
Și încă mai ninge de parcă
anotimpul naiv dorește
să ne facă să râdem precum
ne provoacă făcând haz de necaz
acel clovn care simulând plânsul
își dorește încă o căciulă peste cele două…

Întrebarea întrebărilor
Eu cred că întrebarea întrebărilor este:
Cum și-a măsurat Dumnezeu puterea,
Dimensiunea crizei (dacă și-a măsurat-o înfăptuind Cerul și
Pământul
Pentru a se putea descrie sau că a produs astfel Potopul lui Noe?”)
în cuvinte viabile Sau cum și-o mai poate măsura?
dimensiunea crizei mondiale, Dar Dumnezeu este convins ca nimeni altul
dicționarul tuturor locuitorilor acestui pământ că puterea
trebuie introdus fie ea cea mai mare din Univers
în rândul materialelor reciclabile… nu poate aduce laude
în adevăratul sens al cuvântului,
prin distrugere
Respect extrem ci prin creație.

Cînd ești grădinar știi că


trandafirul are ghimpi, Primăvara
urzica are pori urticari,
iar femeia mai mult decât atât… Prin anotimpul redat
De aceea iubește cu precauție drept recompensă eroilor
tot ce vrei să dăruiești și cadou sărbătoriților
sau ce-ți este dăruit… iar pe de o parte copiilor ca joc,
Dumnezeu poartă o teamă
de a nu-l lua minunile înainte…
Retragere …înainte de soroc
Am fost o simplă virgulă
a destinului Doar primăvara concret mirările se motivează
aruncată în sec că inocența în fructe se întruchipează.
între două gânduri
și paranteză între viziune și vis Se perfecționează graiul
pentru deosebire dacă se confundă plaiul tinereții noastre
De aceea nu mă pot concretiza în trup cu raiul…
Trecutul m-a izgonit în viziuni.

Vasile Dan Marchiș

86
BUCOVINEI Iunie 2022

Întoarcere
când nu mai avem unde merge
ne întoarcem acasă
ne smulgem din piept vioara
cu arcuşul pierdut
în crepusculul frânt în spaţiile de umbră
ale grădinii pustiite
drumuri în derivă
se despletesc tardiv
prezbite ocheane mai mult
înceţoşează calea
În mâinile mamei rămâne o ceaţă stranie între firele de nisip
printre melcii sucombaţi
Câte taine ascund poate mâinile şi risipiţi pe ţărâna devenită
În mângâierea palmelor cu puteri miraculoase o plajă
Şi nimeni nu-şi mai caută conştiinţa, e vremea să iei spuma de mare tăcută
Aşa cum unii aştri îşi caută galaxia. să-ţi limpezeşti cu ea sufletul
Prăpastia uitării şi-a trimis iscoadele şi după ce ţi-ai pus mănuşa
În subpământ, în mâna potrivită
Unde zac cele vii în increat. să-ţi prinzi lacrimile în lichidul
Scrâşnind nervos în noapte, din paharul de cristal
Negura şi lumina îşi amestecă viclean culorile în care se răsfaţă fără ruşine
Pe şevaletul cerului, un ultim bob
Subjugat de spuma norilor. al strugurelui de corint
În mâinile mamei tremură firave ramuri de măslin.

Vindecătorul de vise
Avangardism
Un vindecător obosit de sunetele deformate
Umbra copacului curgea cu fluiditate Ale consoanelor ce-nchipuie logica
Peste pisicile aristocrate Risipi în zadar înţelepciunea nefăcutului
În dulap castravetele plânge cu entuziasm Şi făcutului cu gustul ţărânii.
Bolnav de propriul lui sarcasm Un leac pentru vindecarea de vise,
Din bucătărie muzica unui nou CD De sunete grele în dezastre la barajele
Răsună ca motorul înecat în relanti Sufletului silabisind în dorinţe.
Farul pâlpâie spre coaja lunii trecătoare Suind frenetic pe clopote de încredere,
În reţeaua minţii un pescăruş doare Glasul celui ce predică în pustiu
Gândurile acoperă cu bulgări albaştri circulari Adaugă hăţuri simţurilor exaltate
Drumeţi prin ochii ce se sting crepusculari Şi tristeţilor şi clipelor de orbire,
În timpul iubirii strânse în album Noduri speranţelor şi frânghii bătrâne la gât.
Ghid rătăcirii cu un alt costum Şi-n despletite credinţe uneori mai găsim
Uite că oceanul tace-ntr-un picior Rana privirii-n bucăţi de timp
Timpul bronzat un şarpe farsor Săpate în cuvinte şi necuvinte.
Cerşeşte prin piaţă stigmatul dreptăţii
Luând pulsul carbonizat al simplităţii
Un sărut răstignit prin secoli mai urlă
Poate-am minţit sau am sunat din surlă
Soarele-şi pune monoclul la ochiul beteag
Din dansul frenetic al zilei complet mă extrag
Iuliana Corina Mihalache
O stea să aprind îmbolnăvită de vară
Când nervii ceasului gării mai crapă-n secară

87
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Motănelul vânător
Motănelul meu din sat
Nu-i pisoi de companie!
Este foarte ocupat,
Să vâneze, asta știe!

Patrulează prin hambare


Cu urechile ciulite.
Șoarecii nu au scăpare
Prinși în ghiare ascuțite!
Pisicuța cea frumoasă E-un motan mai tinerel
Și e suplu, în mișcare,
Pisicuța cea frumoasă,
Îngrijit și curățel,
Micuță și drăgăstoasă,
E pedant, nevoie mare!
Are coada un arcuș
Și pe nas un punct de tuș!
Blana-i albă, mătăsoasă,
Stropită puțin cu tuș,
Sub o mască de cenușă
Cu mustața cam stufoasă
Doi ochi negri, de păpușă,
Și codița-i un arcuș!
Vii și ageri strălucesc,
Peste tot te urmăresc!
Dacă-l vezi așa mieros
Cum se alintă la picioare,
Este veselă, mieroasă,
N-ai zice că-i curajos,
Și merge tiptil prin casă.
Spaima multor rozătoare!
Cu lăbuțe moi, pufoase,
Albe, fine, mătăsoase.
Elixirul tinereții
Mama ei, cea bălăioară,
O spală din zori în seară. Un suflet de copil acum,
Dar cu cât o netezește, Aș vrea să simt în mine!
Negrul mai mult strălucește! Șotron să joc pe-al vieții drum,
Zburdând spre zări senine!
Iar motanul, cel pătat, Și cerul să-l privesc mereu
Este mândru, încântat, Cu ochi de-ndrăgostită!
Că la nas și la codiță, Sclipiri de stele-n jurul meu,
E ca el, draga fetiță! Să fiu mereu iubită!
Cununi aș vrea să împletesc
Din flori de înțelepciune!
Cu ele să împodobesc
Meniu ratat Tot sufletul din mine!
Chiar dacă un rid pe al meu chip,
Grațiela Cristina Solovăstru Timid încet apare
Prezent în Rai dac-ar fi fost ariciul, Și-n părul meu sclipiri de-argint
Noi astăzi n-am avea păcate! Lucesc acum în zare!
Un șarpe rumenit, ce mai deliciu, În pieptul meu mereu trăiesc
Ar fi mâncat la prânz pe săturate! Toți anii strânși de mână!
La cină doar un măr ar fi servit, Și înțelept mă joc, iubesc,
Să nu se îngrașe, mare grijă are! Cu-n suflet veșnic tânăr!
Ar fi rămas Adam neispitit,

Grațiela Cristina Herghelegiu


Căci Eva mere nu mai are!

88
BUCOVINEI Iunie 2022

Vino!
Vino tu, ultima Thule,
să-mi izbesc trupul de-al tău!
Îmi e frig de nişte oameni,
îmi e dor de buze şi carne,
mie, celui spălat în Gange!

Vino tu, eternă visare,


să mă umpli de iubire,
Q.E.D. (Cu Andrei Șerban) înainte de prima ploaie,
acum ori niciodată,
te aduni în cercuri de oameni când miros a viaţă!
şi taci cum nu ai făcut-o niciodată,
corpul tău devine expresie, Ea (ne-iubirea)
o extensie a gândurilor uitate.
Ea stă acolo, nemişcată,
când începi să descoperi liniştea, te priveşte din depărtare,
îţi priveşti trupul cum se pierde, are ochii tuturor oamenilor,
te dezbraci de această haină, e toamnă agitată şi e iarnă,
deşi te doare, până când ţipi: vânt uscat şi rece în oase,
timpul care te aşteaptă
Jo-ha-kyu! în secunde grele, nimicitoare.
Jo-ha-kyu!
Jo-ha-kyu! Te naşti din ceilalţi oameni,
te cuprinde mirarea trupului,
şi înveţi lecţia vieţii: adulmeci senzaţia de viaţă,
ceea ce rămâne din noi vin animalele şi te muşcă
sunt paşii şi praful lăsat în urmă, de inimă să-ţi dea iubirea,
căci pe marele zid de culoare albă apoi frământarea şi revolta -
Cineva a scris, cândva: te uiţi în oglinda ta retrovizoare,
„Sic transit gloria mundi” în aşteptarea altei naşteri -

Şi ea stă acolo, nemişcată,


Credeam în timp ce tu alergi spre viaţă!
Credeam că noi suntem oameni,
credeam că visăm la ascensiuni, Eu
credeam că-nvăţăm să murim,
dar n-a fost decât un gând mărunt. Eu am ochii tăi ascunşi pe undeva,
eu am buzele tale atât de aproape
Acum nu mai cred că-s oameni, încât umbra-mi dispare din cale.
acum ei sunt fantome triste,
cu vieţile deja schimonosite, Eu am oprit fecioarele să mă-nconjoare,
sprijinându-se de trupurile moi. de când mi-ai apărut în ceas de noapte,
din prima zi până-n tainică eternitate.
Cei care nu preţuiesc decât aurul din jur,
cei care nu mai sunt oameni pe pământ Eu mi-am uitat moartea şi lacrima
vor face închisoare pe celălalt tărâm când te-am întrebat: „eşti iubirea?”,
pentru fiecare înger care a plâns! Eu, cel care zbura cu aripi de ceară.

89
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Eli, Eli, lama sabactani! (Anti) geneze


Un om se ridică în picioare, 1
grăbit pentru ultima încercare. La-nceput au fost ochii,
El merge singur pe dalele din care s-au născut privirile,
din oraşul care tace, apoi au apărut cuvintele
şi dispare, departe, în prelungirea trupurilor,
de orice suflare. şi după atingere s-au născut oamenii.

Un om se plimbă agale 2
cu o cruce în spinare, La-nceput au fost visele,
şi-a pus-o pentru oameni, împărţite de stăpânii zilelor
dar ei nu-i mai vin în cale, în patru anotimpuri, reci şi calde -
căci au plecat din cetate, aşa au apărut oamenii visători,
pe rând, sute de mii, care aleargă după fericire
milioane, miliarde! cu sufletele lor însingurate....

Un om îşi trage crucea 3


ca pe o haină grea, La-nceput au fost lacrimile
de culoare neagră, care se aşezau pe pământ
se opreşte înc-o secundă precum dorinţele oamenilor -
pentru ultima întrebare: din disperare de singurătate.

Eli, Eli, lama sabactani? La-nceput Cineva a plâns


Eli, Eli, lama sabactani? de prea mult tot şi nimic,
Eli, Eli, lama sabactani? şi-n locul acela Om s-a născut
cu Timpul despărţit de infinit.
Când ne vom întoarce cu toţii,
cu inimile curate în oraşe, Și marea este început şi sfârşit
să ne trezim până la unul în care se-adună lacrimi din zenit.
şi să mergem pe munte
cu vieţile noastre, 4
să le batem în cuie La-nceput nimeni n-a greşit -
până va curge sânge, erau netulburaţi de amăgiri
să ne cerem iertare? şi se gândeau la minuni în doi,
stăteau la masă privind Ora
cum se ascunde după nori.
Albastru infinit
Şi când s-au ridicat,
Viaţa este vis, cu lacrimi pe chip,
viaţa este drumul s-au născut pe pământ
dintre oameni şi amintiri, în oameni cu miros de mare.
viaţa, ca şi mine,
are dungi albe şi negre. 5
La-nceput n-a fost Cuvântul -
Aş vrea să rămân gravid, primele au fost tăcerile
purtând în mine infinitul, şi foşnetele uşoare
dar m-am născut prea târziu din respiraţia frunzelor.
printre oameni uitând de sacru.
Mai întâi au fost
De-ar mai fi un alt pământ, (şi încă vor mai fi)
de-ar mai fi aer şi văpaie, neîmblânzitele emoţii
poate numai atunci voi visa care se prind de oameni
în culori de albastru deschis! precum cuiele de cruci.

90
BUCOVINEI Iunie 2022

6
La-nceput a fost Iubirea,
şi când a murit de durere,
chiar şi pentru un Timp,
Ea a re-apărut ca din vis...

Uitaţi-vă la părinţi,
la voi şi la mine,
căci nu vă mint!

7
La-nceput n-a fost nimic,
şi nimeni nu trăia
pentru a muri pe rând,
până când s-a dat cu ciocanul
în palmele noastre de vii
şi s-au pus cununi de spini
într-o lume defectivă
de substantiv.

Post scriptum:
când toţi oamenii vor obosi,
numai atunci vor fi iar începuturi!

Florentin S treche

Te așteptăm acasă
Aceasta este lumea ascunsă în măduva iernii
Cu regretele înghețate
Și dorurile plânse pe geamuri înmugurite
Sub privirile îngerilor fotografiate de ultimii copii
Care știu jocul și secretul renașterii lumii.

După atâtea secole de așteptare,


În care fluturii au învățat să-și deseneze plânsul în zbor
Și pe fiecare Duminică a Poeților,
Pe porțile cetății stau scrise și acum
Versurile dintr-o scrisoare trimisă Primăverii:
"Încă te așteptăm acasă!"

Gabriel Dragnea

91
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Vis de nea
Întunericul mi se-mpletește
în ochii triști fără icoana ta
și-aud c-afară ninge, cu fulgi moi,
amintiri inutile
într-o prăpastie flămândă.
Ies în câmpul infinit, alerg și
mă opresc ca la răscruce
și-acolo ard precum o lumânare subțirică
uitată-n zăpadă ca far pentru străini.
Emoții Sărut fulgii și risc să mor înecat de alb!
Apune iar zăpada peste lume
Sângele mi s-a învinețit și mă-nvelesc cu proaspătă
Venele mi-s strâmbe pânză de păianjen,
Inima bate a cazan gol căci mi-am pierdut mersul.
Și ochii mei se pierd Te văd aievea, fulgii aleargă, dau concurs
în valuri de nori! ajungă pe chipul tău iubit!
Mă ciupește clipa Te rog ca în noaptea aceasta
Îmi tremură gândurile să-mi împrumuți visele tale,
Simt cum sunt inundat poate-mi este ultima visare!
de sentimente colorate!
Sunt încordat ca un arc
Pumnii mi se strâng în suflet
Picioarele mi-s incomode Cum scriu eu?
Și vreau să dispar
și s-apar pe Marte Noaptea curge pe dealuri ca un râu
Departe… Scriu ascultând o muzică celestă,
Teama mă bate pe spate dar mă simt ca în infern…
Avalanșa de idei mă-mbată! cu Dante.
Slăbesc, mă albesc și mă topesc… O soprană mă prinde strâns
peste noapte… de gâtul inflamat,
mă ridică până-n stele, la muze.
În vid mă sărută…
Tricotând idei simt cum notele cântului ei
îmi dansează pe buze.
Trăiesc pe viu o eclipsă de inimă Apoi îmi asaltează limba
și cerul respiră greu. Am o gură melodioasă, de privighetoare
În curând mi se vestejește ziua Dar nu mai pot respira din cauza unui DO
și simt că a trecut fără să o fi mirosit. agățat de mărul lui Adam.
Unele gânduri ne pun pe gânduri Înghit un întreg portativ și mă salvez!
E târziu deja și pe cerul sufletului meu Din nou pot asculta îngerii…
apar stele, semințe de lumină Ce! Am murit?
Meditez! Iar?
Viața e o trambulină
mai lungă sau mai scurtă
care într-o zi
ne va catapulta… Ciprian Vestemean

92
BUCOVINEI Iunie 2022

Rafale de vânt
copaci căzuți la pământ-
perdele de ploi

*
Arc de curcubeu
legătură cer pământ-
pacea furtunii

Mare în spume
valurile peste dig-
tineri în apă!

*
Zmeu în înălțimi
purtat pe aripi de vânt-
Gânduri și vise copii bucuroși
Om și natură
în strânsă legătură-
*
Buburuze mici
iubim natura
invadatoare plaje-
căutând perechea
*
Mărul nins cu flori
toamna plin de bogății-
*
Pisici de maidan
mere aurii
la pândă după vrăbii-
sunt păcălite
*
Ramura de măr
îmi bate la fereastră-
*
Păduri tăiate
s-a născut un fruct
urși în atac la case-
om în pericol!
*
Zarzăr îmbrăcat
în rochie de mireasă-
*
După frig și ploi
vara plin de rod
soarele biruitor-
natura caldă
*
Dealuri în culori
*
Lumina din cer
cu pajiști pline de flori-
coboară-n suflet și-n gând-
darul naturii
lumina lină
* *
Vise de măriri
Arșiță mare
pe drumul scurt al vieții-
nori cenușii în zare-
doar cu mult efort
furtuni dezlănțuite
*
Speranța vine
*
gândind numai la bine-
Fenomenele
vise-mplinite
extreme repetate-
grijă naturii!

Aldona Patraș

93
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Păsări spin
Bat clopote-n biserici nezidite, aștept utrenii să îngenunchez
până-n vecerniile rostuite, să urc în seară și să te veghez.

Te simt în mine ca o rugăciune prelinsă-n lacrimă și tremurată,


în fiecare gând ce mă apune în tine, să mă mai răsar o dată.

Te simt tăcerea lumii, de-nceput, un nehotar iubirii, însetat,


un urlet ce visează că e mut, un zbor de păsări spin ce n-au zburat...

Poate că acel ultim zbor ne este dat să îl trăim cu aripi îngerești—


şi aripile ce ne-au scânteiat vor fi lumini pribegilor cerești.

Ori poate, între două rugăciuni, cad stele, perseide lăcrimând,


nuntind cu noi tăcutele minuni ce ni s-au întrupat în primul gând.

Așteaptă-mă, la capăt de destin, la poarta cerurilor ferecată,


pereche,
Pasărea mea Spin, zbor să ne fim, lumină rourată!

Vindecă-mă de Flăcări iubind


candoare
Scânteie adormită-n palma mea,
Vindecă-mă de candoare, din vrejul clipei molcom te desfac
mi-e mirarea uluire, când toamnele în frunza lor mă tac
țin săruturile-n floare, și vâlvătaie, 'n mine te prefac,
un chivot pentru iubire. tot cerul să-nfășor, în cuib de stea.

Vindecă-mă de tandrețe, Ne prinde iarna-n zurgălăi pe brume,


e atâta nepăsare un clinchet mi te faci în con de brad,
în preaplin de frumusețe, sub genele de cetini, vise-ți cad
că mă fulgeră, mă doare. în dragostea-mi ce își croiește vad
spre un miracol de-nceput de lume.
Vindecă-mă de cenușa
rugurilor celor care Și trec cu tine, astfel, cer cu cer,
mi-au deschis spre tine ușa, zăpezile ne tot aprind, mai tare,
ferecată-n pălimare. în ningerile fără de hotare,
în care, din iubire, se și moare,
Vindecă-mi în miezul vrerii flăcări iubind, să ardem alb, în ger.
izvodire de mistere,
leagănul curat al mierii
din foșnire și tăcere.

Și, de toate vindecată,


neștiute ori străine,
rogu-te, ultima dată, Iliana Cătănescu
nu mă vindeca de tine!

94
BUCOVINEI Iunie 2022

Când vor învia eroii…


Decebal și Burebista,
Cu lup au învins barbarii!
Și-au dat viața-ntreagă țării
“Iaha, upa Teutata!” 1.

Tremură gorunii toți,


Iancu să vină din morți!
Sună goarna-n țări moldave,
‘Nvie Ștefan din ceasloave!

De la Mănăstirea Dealu,
De ce, frate? Sar’ pe cal Mihai Viteazu’
Și-i unește pe români
Motto: „Într-o țară așa de frumoasă, cu un Din Giurgiu pân’ la Cozmîni.
trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât
de deștept, cum să nu fie o adevărată religie Cuza vine din Bârlad
iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, Și înalță tricolor
ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți Din Chișinău la Arad!
spune: Sunt român!”—Alexandru Vlahuţă (scriitor, Imnu-l cântă toți în cor!
autor al cărții România Pitorească.)
Ferdinand și cu Maria
De ce florile țării noastre De la Argeș ies grăbiți!
Miros ca-n Raiul lui Hristos? În Balcic o inim’ bate
E pentru că își absorb viața Pentru fiii ei iubiți!
Din sânge de erou pios!
Și Blaga-i la sărbătoare:
De ce cascade duruie mereu “Dodoloață să trăiască,
Cu unduiri învolburate, urlătoare? Țara-mi, România Mare,
Sunt lacrimile-șmirghel ale văduvei Tot mai mult să înflorească!”
Cu sufletul cănit, stocit de așteptare…
Ai neamului nostru sfinți
Iar aerul zvâcnește-arome Au dus în cerul de sus
De sânge încă proaspăt de eroi Limba noastră din părinți!
Ce de mânie fierbe, geme Cunună pe țar-au pus!
În glia ce-am batjocorit-o noi.
Să iubim eroii țării:
De ce-s codrii noștri bătrâni? Ei sunt Făt-Frumoșii gliei!
Cu vinele scorțoase-au apărat Pe moșia României,
Ai patriei dârzi, buni români, Scris-au foi istoriei!
Cu crengile spre cer în rugăciuni!
Cand eroii noști străbuni
De ce ne rabdă Dumnezeul milei? Învia-vor din morminte,
La ale Lui picioare-mpunse, Vor fugi mâncând pământul
‘Plecați de-amar, sfinții români, Cei ce-au umilit românul!
Tremură-n veșnici plângăciuni!
1. Strigătul de luptă al dacilor, în limba dacă.
De-aceea țara noastră, frate
E-a Maicii Domnului Grădină!
De-aceea ea-i o Catedrală Lucian Andrei Roşca
În Europa cea bătrână!

95
Nr. 2 (30) SURÂSUL

Speranța
Privesc în neant, acolo unde se definesc culorile
Iar bulbul vieti se sparge pe dinăuntru,
Primesc mirosul de balsam cu care sunt clătiti norii,
Dupa o noapte însângerată,
Mă arunc în iarba verde, ce începe brusc să crească
Și aduce peste omenire speranța.

Poate
Poate e mai bine pentru mine să cred ca totul e nou.
Poate e mai bine să sper ca nimic nu e vechi,
Amintiri Poate încet încet încep să mă transform
Dintr-un copil răzgâiat intr-un om matur.
Intr-o buna zi vom fi
Doar in suflet mici copii, Mie-e dor
Provocarea nu-i departe
Doar o strada ne desparte. Mi-e dor de clipa din trecut
Mi-e dor de un alt început,
Șuiera trenul prin cotloane, Sa pot sa râd, să zbier, să strig, să urlu și
Ne trec anii prin vagoane să mă bucur
Doar un timp sa ațipim Să ating curcubeul de pe cer.
Si copii nu o sa mai fim.
Mi-e dor de ziua cea de ieri,
Cuvinte De toamna plină de noroi
De primăvara de apoi,
Ce cuvinte spui Visul meu în câmp de flori.
când lumea este plină de durere
Mi-e dor să plâng de fericire
Moartea și distrugerea, Și să zâmbesc sfios,
jocuri de război jucate de Să stau la malurile mării
ego-ul de oameni care Când soarele răsare.
caută cu lăcomie mai multă putere
Mama
Inima omenirii sângerează,
dorul doar de pace Mama mea, frumoasa mea
Libertatea, fără suferință Te iubesc la nebunie,
Frați și surori care îndură Cerul mi te-a dat doar mie
o noapte întunecată de teroare. Sa te am in veșnicie.

Tu ești azi puterea mea


Eu sunt prea mic Dând culoare vieții mele,
Tu ești bogăția mea
Sunt prea copil să pot privi durerea lumii Nestemată printre stele.
Sunt prea fragil să pot îngâna bocitoarele,
Sunt prea umil să pot sări peste generații, Un ocean de mulțumire
Un pumn de pământ pe plaja veșniciei. Un spectacol de talent,
Tu îmi ești vocea interioară
Sunt prea încet să pot grăbi iubirea Melodia mea pe cest pământ.
Sunt prea puțin ca să îmbogatesc eu lumea,
Sunt prea sărac, să pot aduce pacea,
Eu sunt prea mic în acest univers infinit.
Mălina Riana Iancu
96
BUCOVINEI Iunie 2022

REZULTATUL JURIZĂRII CONCURSULUI LITERAR 2022


Secțiunea
EPI G R AMĂ

Nr. de
Voturi Puncte
Nume concurent ordine Loc
acordate acumulate
creație
RĂDULESCU LELIANA 1,2,3 14,19,74,75,88 2
VASILE RĂVESCU 4,5,6 NU A VOTAT 1
SEBASTIAN ZIDARU 7,8,9 13,16,20,25,35 0
MIHAI TEOGNOSTE 10,11,12 NU A VOTAT 4
ION MORARU 13,14,15 20,25,45,72,78 17 -I-
CONSTANTIN BULBOACĂ 16,17,18 19,38,51,61,70 1
GHEORGHE CIREAP 19,20,21 12,15,29,68,78 16 -II-
NICOLAE TOPOR 22,23,24 46,82,15,38,44 1
TEODORA PASCALE 25,26,27 24,29,57,69,77 8
MITICĂ ION 28,29,30 70,88,64,1,39 9
IOANA BALMUȘ 31,32,33 47,68,72,74,84 0
GHEORGHE I. GHEORGHE 34,35,36 78,85,74,47,76 3
CONSTANTIN BIDULESCU 37,38,39 14,25,30,57,88 6
MAGDALENA MOCANU 40,41,42 12,21,29,45,88 0
OCTAV DOSPINESCU 43,44,45 67,47,39,15,34 6
CONSTANTIN COLĂCEL 46,47,48 1,20,29,49,70 6
DANIEL COSTEL TORJE 49,50,51 14,19,20,27,35 2
DOINA TOMA 52,53,54 6,19,37,63,74 0
PETRU IOAN GÂRDA 55,56,57 12,25,67,70,88 4
TUDOR GEORGETA 58,59,60 15,44,47,70,88 0
GRIG M. DOBREANU 61,62,63 15,68,69,70,88 2
LAURENȚIU GHIȚĂ 64,65,66 57,15,29,69,78 2
GEORGE EFTIMIE 67,68,69 19,29,72,85,88 8
PETRE I. F. VASILESCU 70,71,72 57,78,85,88,93 12 -III-
GHEORGHE BÂLICI 73,74,75 15,48,71,87,91 6
MANOLE VASILE 76,77,78 12,20.25,43,77 9
DOBRE GABRIELA 79,80,81 15,21,74,75,90 0
ȘTEFAN BASNO 82,83,84 15,20,25,29,88 3
ION DIVIZA 85,86,87 20,92,15,88,70 4
CORNELIA LIVIA BEJAN 88,89,90 15,29,72,84,65 12 -III-
MAXIMILIAN OPAIȚ 91,92,93 14,15,25,77,88 3
SÂNZIANA IANCU 94,95,96 20,21,39,43,77 0

97
Nr. 2 (30) SURÂSUL

P O EZ I E
Nr. de
Voturi Puncte
Nume concurent ordine Loc
acordate acumulate
creație
SIBIANA MIRELA ANTOCHE 1,2 23,35,56,70,83 20 -I-
RĂDULESCU LELIANA MIHAELA 3,4 20,21,56,57,71 2
VASILE RĂVESCU 5,87 NU A VOTAT 2
MĂLINA RIANA IANCU 6,88 NU A VOTAT 0
SEBASTIAN ZIDARU 7,62 3,5,9,12,22 0
ȘTEFANA CRISTINA MARCU 8,9 1,10,11,18,73 2
ION MORARU 10,11 1,13,29,56,70 17 -III-
LICĂ PAVEL 12,13 1,19,56,69,86 8
IOAN HODAȘ 14,15 11,34,58,70,83 3
CONSTANTIN BULBOACĂ 16,17 30,1,23,10,13 1
AURELIUS BELEI 18,19 29,34,35,55,68 5
TEODORA PASCALE 20,21 11,48,49,58,70 4
MITICĂ ION 22,23 84,70,11,10,1 3
IOANA BALMUȘ 24,25 36,37,53,84,85 0
GHEORGHE I. GHEORGHE 26,27 29,56,39,72,48 0
CONSTANTIN BIDULESCU 28,29 2,36,56,57,85 10
ADRIAN BOTEZ 30,31 1,2,13,34,83 2
CORNELIU ZEANA 32,33 58,35,38,83,12 3
IONICA BANDRABUR 34,35 19,29,38,79,83 8
MIRELA HUBALI 36,37 68,75,76,79,85 10
MAGDALENA MOCANU 38,39 2,52,58,70,83 6
CORINA LIGIA PĂTRAȘCU 40,41 10,22,28,36,37 0
MĂDĂLINA ANDREEA MIRON 42,43 1,12,28,56,87 2
ANA LUCIA BLENDEA 44,45 8,50,55,56,57 0
DAN EUGEN MUNTEANU 46,47 13,29,41,64,72 1
PETRU IOAN GÂRDA 48,49 10,20,56,58,63 4
IONUȚ CALOTĂ 50,51 38,43,47,56,70 3
GEORGETA TUDOR 52,53 11,16,35,56,84 4
DINICĂ OVIDIU 54,55 1,10,39,43,68 3
GEORGE EFTIMIE 56,57 2,32,39,83,84 18 -II-
PETRE IOAN FLORIN VASILESCU 58,59 1,49,56,70,83 10
SAVINIA LILIANA HREBENCIUC 60,61 18,31,53,64,72 1
GABRIELA DOBRE 63,64 11,14,33,70,74 4
ALEXANDRA RISTEA IONESCU 65,66 74,64,53,20,4 0
DANIELA ALBU 67,68 10,11,13,18,32 3
MARIAN ILIE 69,70 51,55,57,75,78 12
ȘTEFAN BASNO 71,72 2,10,11,56,70 5
LENUȚA RUSU 73,74 1,10,23,37,50 3
ANDREEA NECHITI 75,76 36,37,58,59,61 3
GEORGIA MICULESCU 77,78 28,29,35,36,37 1
NADIA COSMINA PRIGOANĂ 79,80 1,72,83,58,10 3
DOINA GURIȚĂ 81.82 1,58,79,83,85 0
DIMITRIE SORIN PANĂ 83,84 2,14,56,59,70 13
SÂNZIANA IANCU 85,86 1,2,15,22,28 5

98
P A G I N A D E C A R T E N O U Ă

Cărţi ale colegilor noștri


Lumini și umbre Eșafod pentru doi îngeri
Florentin Cauc Sorin Cotlarciuc
editată la Gura Humorului, 2022 Editura 24 ore, Iași, 2021
Volum de versuri izvorâte dintr-o relație firească 135 de pagini de proză prin care se strecoară la
și matură cu viața, dar trăită cu deosebită lumina lecturii concluziile asupra realității trăite,
seriozitate. intuite sau imaginate de autor.

Amalgame Monografia satului Stroiești de la obârșia


Dumitru G. Muntean Șomuzului
Editura ROF IMP SRL Suceava, 2011 Dumitru G. Muntean
83 de pagini, proză și versuri care pun pe Editura ROF IMP SRL Suceava, 2011
gânduri cititorul în aceeași măsură în care au Carte apărută în trei ediții, pe cheltuiala autorului, la
istovit mintea autorului. Stroiești în 2021. Volumul este o lucrare cu caracter
științific și reprezintă un dar de suflet și onorabil,
un gest nobil făcut de autor fața de meleagul natal.

LA RAI... pe-un picior de plai Vorbește-mi despre fericire


Jenica Romanică Jenica Romanică
Editura StudIS – Iași, 2021 Editura StudIS – Iași, 2020
„Nu mă codesc să accept virusul de care cu Aflăm cu ocazia lecturii că, uneori, râsul nu pornește
toții avem nevoie, virusul iubirii, al îmbrățișării, din inimă, din străfundul unei fericiri, fiind doar un
al mărturisirii, al strângerii mâinii celuilalt cu fel de bandaj al rănilor timpurii.
dragoste și sinceritate” (autoarea).

Dialogurile Ramonei
Traian Nistiriuc – Ivanciu
Editura Instant Câmpulung Moldovenesc, 2021
Autorul a lăsat în custodia muzelor pana
poeziei și a ivit acest volum de proză, o proză
printre rândurile căreia poartă un tainic dialog
cu cititorul.

Cărţi ale prietenilor şi colaboratorilor


Muzeul Oului, Vama

S-ar putea să vă placă și