O SCRISOARE PIERDUTA

de I.L.Caragiale

I. CONTEXTUL APARITIEI
Scriitor reprezentativ pentru epoca marilor clasici, portivit lui G. Ibraileanu, alaturi de
Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creanga si Titu Maiorescu, I.L.Caragiale infatiseza
moravurile secolului al XIX-lea, fiind interesat atat de mediul in care evolueaza personajele, cat
mai ales de felul in care acestea interfereaza cu tabuuri, cu vicii si idealuri sociale. I.L.Caragiale,
dramaturg si prozator, a fost un fin observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea
lui, un scriitor realist si moralizator,un exceptional creator de oameni.

A treia din seria celor patru comedii scrise de Caragiale, O scrisoare pierduta a avut
premiera pe scena Teatrului National din Bucuresti la 13 noiembrie 1884, opera fiind publicata
ulterior in revista junimista Convorbiri literare in anul 1885.

II. EVIDENTIEREA
A DOUA TRASATURI CARE FAC
POSIBILA INCADRAREA TEXTULUI DRAMATIC INTR-UN
CURENT CULTURAL/LITERAR
Stralucit precursor al teatrului modern, I.L.Caragiale realizeaza, prin opera sa dramatica, o
sinteza deosebita intre realismul critic, evident in intentia de a infatisa tipuri sociale si concretul
realitatilor contemporane si clasicism, prin interesul fata de ceea ce este permanent in fiinta
umana. Comedia se incadreaza in clasicism si prin pasiunea echilibrului, si importanta acordata
formei.

Dramaturgul prezinta realitatea sociala a secolului al XIX-lea, atat in plan politic, cat si
cel al vietii de familie. Autorul nu isi propune o reflectare veridica, obiectiva a relitatii sociale,
aceasta fiind filtrata si redata in opera cu un fin simt critic, astfel incat comedia reflecta
realismul critic. Scriitor realist, foloseste cu talent satira si sarcasmul pentru a ilustra
moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de un defect.

Tipologia personajelor reprezinta o alta trasatura realista. Caragiale creeaza o adevarata

galerie tipologica de personaje: Catavencu este tipul demagogului, Farfuridi este prostul fudul,
Dandanache este prostul ticalos, Cetateanul turmentat este tipul naiv, Ghita Pristanda e omul
slugarnic, in timp ce Stefan Tipatescu este junele prim, iar Zoe reprezinta tipul femeii adulterine.

Perspectiva spatiala este reala, actiunea petrecandu-se in capitala unui judet de munte, iar
timpul intamplarilor este real, plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea, in zilele noastre. In plus,
exista si o componenta moderna care rezulta din prezenta comicului absolut. Impletirea
comicului cu parodia, cu grotescul si cu absurdul, amestecul registrelor stilistice sunt elemente
ale discursului dramatic modern.

III. PREZENTAREA MODULUI IN CARE TEMA SE REFLECTA

IN TEXTUL DRAMATIC STUDIAT, PRIN COMENTAREA A DOUA
SECVENTE DRAMATICE
Tema comediei este lupta pentru putere si degradarea vietii politice, sociale si private prin
prezentarea unui episod din campania electorala pentru desemnarea unui candidat la viitoarele
alegeri parlamentare. Actiunea este plasata intr-un orasel de provincie, capitala unui judet de
munte, in anul de gratie 1883. Sursa de inspiratie este viata politica din acel an, cand problema
revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua grupari: cea moderna, condusa de
I.C.Bratianu si cea radicala reprezentata de C.A.Rosetti.
O scrisoare compromitatoare de dragoste trimisa de Tipatescu sotiei prietenului sau, Zoe,
ajunge in mainile adversarului politic Nae Catavencu. Acesta pune la cale un santaj, amenintand
ca va publica scrisoarea in ziarul Racnetul Carpatilor, al carui proprietar este. Va face acest
lucru daca nu primeste sprijin politic din partea partidului condus de Zaharia Trahanache.
O prima scena reprezentativa este a XI-a, din actul al II-lea. Este ilustrat conflictul comic
care are la baza discrepanta dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce sunt in realitate si ceea ce
vor sa para personajele. Zoe joaca o adevarata comedie a slabiciunii feminine, pentru a-l
determina pe Tipatescu sa-l sustina in alegeri pe Nae Catavencu: Daca ambitia ta, daca
minciunile tale politice le pui mai presus de rusinea mea, de viata mea, atunci, lasa-ma sa
mor….In cele din urma, Tipatescu cedeaza in fata rugamintilor si se retrage in umbra femeii pe
care o iubeste, recunoscandu-i, astfel, autoritatea. Esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea
Zaharia, prin urmare si al meu ii va spune lui Catavencu.
In scena finala, reprezentativa pentru rezolvarea conflictelor, Catavencu i se adreseaza lui
Tipatescu incet: Sa ma ierti si sa ma iubesti pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani…
mai mult sau mai putin onesti, fapt ce demonstreaza nu doar amicitia de convenienta si
demagogia, ci si complicitatea ironica. Tot in scena finala, Catavencu, foarte ametit,
impleticindu-i-se limba devine exponentul comicului de limbaj: Fratilor…Dupa lupte seculare
care au durat treizeci de ani, iata visul nostru realizat.
IV. ANALIZA, LA ALEGERE, A DOUA ELEMENTE DE COMPOZITIE
SI DE LIMBAJ SEMNIFICATIVE PENTRU TEXTUL DRAMATIC
STUDIAT
Titlul piesei dezvaluie intriga. Este alcatuit din substantivul scrisoare si articolul nehotarat o
care arata ca este doar una din multele mijloace de santaj in lupta politica. Aceasta devine un
simbol al coruptiei. Prin repetarea situatiei scenice (aparitia unei scrisori similare care determina
numirea de la centru a lui Dandanache), scrisoarea de dragoste trecuta prin mai multe maini,
devine simbolul coruptiei si al compromisului ca si al depersonalizarii individului intr-o lume in
care pana si sentimente precum iubirea, onoarea, prietenia ajung obiect de negociere.
 Din punct de vedere compozitional, capodopera dramaturgiei romanesti este alcatuita cu o
desavarsita arta a constructiei clasice. Cele patru acte cu 9, 14, 7 si 14 scene, aduc in scena mereu
mai multe personaje, sugerand sporirea tensiunii si a agitatiei provocate de evenimentul politic si
de intamplarea aparent neinsemnata a pierderii unei scrisori de dragoste.
In construirea incipitului, dramaturgul foloseste tehnica acumularilor succesive, oferind
informatii incomplete publicului, cu scopul de a capta atentia. Inca din prima scena, Ghita
Pristanda il informeaza pe Stefan Tipatescu, prefectul judetului in legatura cu un document
despre adversarul politic, Catavencu. Finalul este specific comediei, conflictul rezolvandu-se,
Zoe recuperandu-si scrisoarea.
Conflictul principal al piesei de teatru este unul exterior si consta in confruntarea pentru
puterea politica, pentru obtinerea functiei de deputat intre cele doua tabere adverse: cea aflata la
putere care il sustine in alegeri pe Tache Farfuridi si opozitia, reprezentata de intelectualii din
redactia ziarului Racnetul Carpatilor care sustine candidatura lui Nae Catavencu. Acest conflict
principal este particularizat prin altele secundare: intre Stefan Tipatescu si Nae Catavencu, intre
Farfuridi-Branzovenescu si reprezentantii puterii locale, intre Tipatescu si Zoe.
Limbajul personajelor reprezinta o sursa a comicului. Predomina limba vorbita cu erori de
exprimare ce subliniaza incultura personajelor.Comicul de limbaj, reprezentativ pentru stilul lui
Caragiale, se remarca prin: greselile de pronuntie si de vocabular famelie, renumeratie, adrisant,
etimologia populara(atribuirea de sensuri inexistente unor cuvinte necunoscute ): capitalist-
locuitor din capitala, lipsa de proprietate a termenilor, folosirea lor incorecta- manopera- lucru
falsificat, contradictia in termeni 12 trecute fix, industria romaneasca e sublima, dar lipseste cu
desavarsire. Incalcarea regulilor gramaticale conduce la nonsens din doua una, dati-mi voie, ori
sa se schimbe nimica…, la truisme, adevaruri evidente: un popor care nu merge inainte sta pe
loc. Greselile de exprimare arata incultura personajelor: bampir, sotietate, famelie. De asemenea,
apar ticurile verbale: aveti putintica rabdare spune Trahanache, iar Ghita curat murdar,misel.
V. CONCLUZII
Opera literara O scrisoare pierduta se incadreaza realismului critic prin prezentarea
personajelor ce intruchipeaza tipuri umane, prin observarea realitatilor sociale si politice din
epoca. Este o comedie prin prezenta comicului, a ironiei si a finalului fericit.