La această vârstă se pot observa modificări majore în planul comportamentului social şi

emoţional. Preşcolarii încep să devină mai încrezători în forţele proprii şi sunt interesaţi de
lărgirea sferei de relaţii sociale. Relaţiile pozitive cu prietenii reprezintă o importantă sursă de
învăţare socială.
Conceptul de sine suferă modificări. Copiii încep să se perceapă nu doar ca simpli actori ai
propriilor acţiuni, ci şi ca şi creatori ai acestora. Îşi dezvoltă o constanţă a sinelui şi se
construieşte stima de sine. Se dezvoltă, de asemenea, şi identitatea de gen care reprezintă
asumarea mentală a sexului, apartenenţa la o categorie de gen. Conceptul de gen apare mai întâi
cu referire la sine şi doar apoi se extinde la cei din jur.
Diferenţele temperamentale încep să se manifeste tot mai pregnant. Se consideră că
diferenţele interindividuale pot fi regăsite pe un continuum timiditate şi inhibiţie  sociabilitate
şi extroversiune. Aceste diferenţe sunt şi mai clare atunci când copiii întâlnesc situaţii mai puţin
cunoscute sau mai puţin obişnuite.
Se intensifică relaţiile cu prietenii. Începând de la 3 ani există o tendinţă pronunţată pentru
alegerea prietenilor pe considerente de sex, vârstă şi modul în care se comportă. În cadrul
grupului de prieteni se creează interacţiuni sociale mult mai accentuate şi jocuri mult mai
complexe. Există, însă, şi interacţiunile negative, lucru evidenţiat în numărul crescut de conflicte.
Etapele achiziţiei comportamentelor sociale la vârsta preşcolară:
De la 3 la 4 ani:
- preşcolarii devin mai independenţi fiind capabili să realizeze singuri sarcini simple
sau să urmeze instrucţiuni simple;
- devin mai interesaţi de alţi copii, iniţiază jocuri cu aceştia, îşi împart jucăriile, îşi
aşteaptă rândul în timpul jocului;
- apare jocul ”dramatic”.
De la 4 la 7 ani:
- încep să înţeleagă judecăţile morale;
- explorează diferenţele dintre sexe;
- devin mult mai conştienţi de ei ca persoane fiind interesaţi în a stabili relaţii de
prietenie cu alţi copii;
- stabilesc legături de prietenie;
- se compară cu ceilalţi copii;
- jocul ”dramatic” este mult mai apropiat de realitate.
- Un raport al Centrului Naţional de Programe pentru Copii Mici SUA evidenţiază
faptul că reuşita şcolară este determinată de înclinaţiile emoţionale şi sociale:
 siguranţa de sine, interesul, să ştie ce comportament se aşteaptă din partea lui, să îşi
stăpânească impulsurile, să fie capabil să aştepte, să poată urma indicaţiile date sau să
poată cere sprijinul cadrului didactic, să îşi exprime nevoile în compania celorlalţi. În
acelaşi raport este evidenţiat faptul că aproape toţi elevii cu rezultate slabe la şcoală
nu au dezvoltate unul sau mai multe elemente ale inteligenţei emoţionale, indiferent
dacă au sau nu probleme cognitive. În acest raport este prezentată o listă cu
elementele cheie ale capacităţii de ”a ştii cum să înveţi” toate relaţionate direct cu
inteligenţa emoţională: Încrederea, Curiozitatea, Intenţia, Controlul de sine,
Raportarea, Capacitatea de a comunica, Cooperarea (Daniel Goleman, 2005).
Daniel Goleman (2005, 2007) descrie ”ingredientele active” pe care trebuie să le conţină
un program de prevenţie, descriind un astfel de program derulat SUA pe parcursul a cinci ani,
sponsorizat de W.T. Grant Consortium (W.T. Grant Consortium, studiul despre promovarea
competenţei sociale din J. David Hawkins, ”Comunităţi cărora le pasă” Jossey-Bass, San
Francisco, 1992). Cercetătorii acestui consorţiu, au ajuns la concluzia că trebuie acoperită
întreaga listă a capacităţilor cheie interpretate ca elemente de inteligenţă emoţională, indiferent
de problema ce necesită a fi prevenită. Aceste capacităţi sunt:
Capacităţi emoţionale:
- identificarea şi etichetarea sentimentelor
- exprimarea sentimentelor
- evaluarea intensităţii sentimentelor
- controlul sentimentelor
- amânarea răsplăţii
- controlarea impulsurilor;
- cunoaşterea diferenţei dintre sentimente şi acţiuni;
Capacităţi cognitive:
- discuţiile cu sine – purtarea unui ”dialog interior” ca modalitate de adaptare la un subiect
sau la o provocare sau de reîntărire a comportamentului cuiva;
- citirea şi interpretarea comportamentelor sociale – de exemplu, recunoaşterea influenţelor
sociale asupra comportamentului
- folosirea paşilor pentru rezolvarea problemelor problemelor şi luarea de decizii – de
exemplu, controlarea impulsurilor, stabilirea scopurilor, identificarea acţiunilor
alternative, anticiparea consecinţelor
- înţelegerea perspectivei altora;
- înţelegerea normelor de comportament (ce este acceptat şi ce nu din punct de vedere
comportamental);
- o atitudine pozitivă faţă de viaţă;
- autoconştientizarea – de exemplu, dezvoltarea unor explicaţii realiste despre sine;
Capacităţi comportamentale:
- nonverbale – comunicarea prin contact vizual, prin expresiile feţei, tonul vocii, gesturi,
etc.
- verbale – formularea unor cereri clare, răspunsul eficient la criticile aduse, rezistenţa în
faţa influenţelor negative, ascultarea cu atenţie a celorlalţi, etc.