1

1. Finalităţile educaţiei: ideal, scopuri, obiective

a. Definirea şi analiza operaţională a conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiectiv
Educația reprezintă un sistem de acțiuni exercitate în mod conștient, organizat și sistematic
asupra unor persoane sau grupuri de persoane. Transformarea personalității celor educați nu se
produce la voia intâmplării, ci potrivit unor finalități educaționale, stabilite la nivel de politică
educațională. Aceasta inseamna ca educatia are un sens finalist(teleologic).
Sensul finalist al acţiunii educaţionale se referă la faptul că, în fiecare moment al
desfăşurării sale, educaţia este orientată şi dirijată în funcţie de finalităţile (rezultatele) pe care
aceasta le urmăreşte. Aceste finalităţi sunt determinate preponderent de contextul social-istoric în
care se desfăşoară acţiunea educaţională şi mai puţin de dorinţele proprii ale elevului sau ale
celui care organizează, declanşează şi conduce acţiunea educativă.
Finalitățile educației se ordonează după criteriul complexității și generalității, de la ideal, prin
scopuri, la obiectivele educaționale concrete. Așadar, în funcție de acest criteriu se delimitează
următoarele finalități educaționale:
- Idealul educațional;
- Scopurile educaționale;
- Obiectivele educaționale:
Idealul educaţional : reprezintă un model abstract spre care se tinde, are un nivel ridicat de
generalitate și se atige pe termen lung. Idealul educației este tipul de personalitate pe care
societatea dorește să-l formeze la cetățenii săi, fiind un compromis între educație și sistemul
social.
Cerinţele fundamentale ale societăţii faţă de acţiunea educativă se reflectă, în mod abstract, la
nivelul conţinutului idealului educaţional. Din formularea idealului educaţional trebuie să se
desprindă caracteristicile esenţiale ale tipului de personalitate, pe care şcoala este chemată să o
formeze.
Potrivit Legii educaţiei naţionale„Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea
liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi
în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală,
pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în
societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii”. (Art. 2 (3) din Legea
educaţiei naţionale)
 2

Pentru dezvoltarea tipului de personalitate dezirabil, şcoala trebuie să-şi asume obiective
formative prin urmărirea cărora elevul este condus spre o integrare rapidă şi eficienta în câmpul
social. În funcţie de calitatea acestei integrări vom putea aprecia relevanţa şi calitatea procesului
educaţional.
Idealul educaţional reglează întregul efort educativ. El are urmatoarele dimensiuni:
 dimensiunea socială vizează: tendinţa generală de dezvoltare a societăţii pe termen mediu şi
lung; fundamentele filosofice şi politice ale evoluţiei sociale; valorile culturale şi economice
angajate în diferite prospecte sociale; deschiderile instituţiilor sociale spre (auto)perfecţionare;
 dimensiunea psihologică se referă la: tipul de personalitate care corespunde tendinţei generale
de evoluţie a societăţii; tipul de învăţare socială, bazat pe cunoştinţe fundamentale, cu grad de
aplicabilitate şi adaptabilitate maximă; substratul motivaţional al (auto)realizării umane;
 dimensiunea pedagogică se referă la posibilităţile de care dispune sau cu care va trebui investită
acţiunea educaţională pentru a putea pune în practică acest ideal.
Scopurile educaţionale reprezintă finalităţi educaţionale cu nivel mediu de generalitate care se
realizează în intervale medii de timp. Principala funcție a scopurilor educaționale este de a
traduce, de a detalia idealul educativ, astfel încât acesta să fie înțeles și accesibil educatorilor.
Scopurile educaţionale sunt anticipări mentale ale diverselor acţiuni de formare a personalităţii
umane şi se referă la rezultatele ce urmează să se obţină în cadrul unui şir de acţiuni
educaţionale.
Scopul: este un obiectiv fundamental, cu grade diferite de generalizare, care desemnează
schimbări observabile şi măsurabile la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ;
realizează, ca finalitate, acordul între ideal şi obiectivele sale, este adecvat acţiunilor didactice,
precizează secvenţe-dimensiuni ale personalităţii, devine relativ în raport cu diversitatea
situaţiilor educative.
Trecerea de la idealul educaţional la scopuri educaţionale şi de la acestea la obiective poartă
numele generic de derivare pedagogică.
Obiectivele educaționale: Sunt enunțuri cu caracter finalist care exprima intentia de a produce
schimbări în personalitatea elevului, ca urmare a implicării acestuia într-o activitate de predare-
învățare. Ele desemnează tipuri de schimbări pe care procesul de învățământ le așteaptă și le
realizează.
 3

Obiectivele sunt finalităţi educaţionale care au un nivel redus de generalitate şi se realizează în

intervale scurte de timp, referindu-se la lecţii sau secvenţe de lecţii.
Obiectivul:
 continuă drumul de concretizare, detaliere, specificare a scopurilor în plan acţional bine
delimitat, pe termene variate (şcolaritate, ciclu curricular, an şcolar, predarea-învăţarea unei
discipline, a unei teme, capitol, lecţii, secvenţe);
 obiectivul educaţional este ipostaza cea mai concretă a finalităţilor şi indică tipul de schimbări pe
care procesul de învăţământ îl aşteaptă şi îl realizează. El se referă la achiziţii de încorporat,
redate în termeni de comportamente concrete, vizibile, măsurabile şi exprimabile.
Funcţii pe care le îndeplinesc obiectivele în procesul instructive-educativ:
· funcţia de orientare valorică a procesului didactic, demonstrează că formularea unui obiectiv
constituie “o opţiune şi o aspiraţie” care se subordonează unor valori referitoare la formarea
personalităţii elevului. Dimensiunea valorică rezultă din concepţia despre cunoaştere, societate şi
om.
· funcţia de reglare a procesului de învăţământ face ca orice activitate instructiv-educativă în
fiecare din fazele ei, de prospectare, proiectare şi desfăşurare, să înceapă cu formularea
obiectivelor. Modificarea unui obiectiv determină schimbări în toate componentele, verigile,
câmpului său de acţiune.
· funcţia de anticipare a rezultatelor şcolare se referă la faptul că în conţinutul obiectivelor
indiferent de gradul lor de generalitate, se prefigurează rezultatul aşteptat la finele secvenţelor de
instruire. Obiectivele se formulează în aşa fel încât ele să indice în termeni concreţi cunoştinţele,
nivelul de dezvoltare afectivă pe care dorim să le constatăm la elevi.
· funcţia evaluativă se referă la faptul că verificarea, evaluarea şi notarea randamentului muncii
elevului presupun utilizarea unor criterii între care obiectivele sunt cele mai importante.
b. Taxonomia finalităţilor. Criterii şi sisteme de referinţă:
Finalităţile educaţiei pot fi clasificate pe baza următoarelor criterii:
1 după modul de raportare la sistemul de educaţie:
- finalităţi macrostructurale (raportate la nivelul macrostructural al sistemului de educaţie: idealul
pedagogic, scopurile pedagogice, obiectivele generale);
- finalităţi microstructurale (raportate la nivelul microstructural al sistemului de educaţie: obiectivele
specifice procesului de învăţământ, obiectivele operaţionale).
 4

2. după gradul de generalitate reflectat:

- finalităţi de maximă generalitate: idealul pedagogic, scopurile pedagogice;
- obiective pedagogice specifice: obiective cognitive, afective, psihomotorii;
- obiective pedagogice operaţionale, definite în cadrul activităţii didactice.
3. după gradul de generalitate asumat:
- finalitate pedagogică (de exemplu: “o personalitate dezvoltată”);
- scop pedagogic (de exemplu: “protejarea mediului”);
- obiectiv pedagogic operaţional (de exemplu: “să depisteze, în mediul apropiat, semnele concrete ale
poluării”).
Obiectivele educaționale sunt diferențiate, în funcție de gradul lor de generalitate, în :
obiective generale, obiective specifice, obiective operaționale.
Obiectivele generale indică domeniile și tipurile de schimbări educative care sunt concordante
cu scopurile și finalitățile învățământului, în general și ale uni ciclu școlar , în special.
Formularea și ordonarea obiectivelor generale respectă modelul morfologic și modelul
clasificării ierarhice.
Modelul morfologic: formularea obiectivelor se raportează la inteligență, considerată ca o
structură de operații mentale implicate în rezolvarea de probleme și obținerea de performanțe.
Operațiile mentale sunt luate ca referință în formularea obiectivelor generale.
Modelul clasificării ierarhice(taxonomice) a obiectivelor pedagogice are două dimensiuni: una
de conținut și una de diferențiere și ordonare. Dimensiunea de conținut se referă la distincția
dintre componentele cognitive, afective și psihomotorii ale activității psihice implicate în
învățare. Dimensiunea de diferențiere și ordonare introduce o diferențiere și ordonare a
proceselor psihice implicate în învățare.
Taxonomia obiectivelor este un sistem de clasificare și ordonare ierarhică a obiectivelor
generale, în funcție de domeniul lor de conținut și de gradul specific de complexitate a
operațiilor mentale implicate în învățare. Taxonomiile sunt specializate pe domenii de
conținut(cognitiv, afectiv, psihomotor), în cadrul fiecărui domeniu indicandu-se gradul de
complexitate a operațiilor, capacităților psihice implicate în realizarea lor:
- Domeniul cognitiv: asimilarea cunoștințelor, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare.
- Domeniul afectiv: receptare, reacție, valorizare, organizare, caracterizare.
- Domeniul psihomotor: percepere, dispozitie, reactive dirijată, automatism, reactive complexă.
 5

Obiectivele specifice sunt caracteristice diferitelor obiecte de învățămant, fiind asociate cu

conținuturile incluse în cadrul acestora. De regulă, aceste obiective sunt prezentate în programele
școlare ale fiecărui obiect de învățămant, unde sunt regăsite sub forma obiectivelor cadru și a
obiectivelor de referință/competențelor generale și specifice.
Obiectivele-cadru/competențe generale
· sunt concepute pentru arii curriculare şi discipline de studiu;
· aceste obiective au un grad ridicat de generalizare şi de complexitate;
· se referă la formarea de capacităţi intelectuale, de deprinderi, abilităţi şi aptitudini specifice
disciplinei respective şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu.
Obiectivele de referinţă/competențe specifice:
· specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi urmăresc progresia în
achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe, de la un an de studiu la altul;
· se fixează la fiecare an de studiu în parte, urmărindu-se atingerea obiectivelor –
cadrucompetențelor generale
· obiectivele-cadru şi cele de referinţă/competențele generale si specifice sunt însoţite în
programele şcolare de activităţi de învăţare (sarcini), de conţinuturile prin care se realizează şi de
standardele curriculare de performanţă.
În prezent termenii de obiective cadru si de referință sunt înlocuiți aproape total cu termenii de
competențe generale și specifice, în acord cu strategia de priectare și implementare a
curriculumului centrat pe competente.
Obiectivele operaționale au un caracter concret și sunt realizabile în situații specifice de
învățare, în cadrul lecțiilor și în afara lor, cu ajutorul diverselor resurse și mijloace pedagogice.
Ele sunt elaborate pe baza obiectivelor specifice unei discipline și a obiectivelor generale, prin
tehnici adecvate de operaționalizare sau concretizare aplicate de învățător.
Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca obiectivele operationale:
- Conditii de continut:
a) Orice obiectiv operational trebuie sa specifice atat continutul, cat si modul de abordare sau
sarcina de invatare a elevilor;
b) Precizarea sarcinii de invatare trebuie sa fie cat mai variata, evitandu-se tendinta de solicitare
excesiva a memoriei elevilor;
 6

c) Optiunea pentru o sarcina de invatare determina invatatorul sa aleaga acele surse si procedee de
instruire care conduc la realizarea ei de catre elevi;
d) Sarcinile de invatare trebuie sa fie accesibile elevilor.
- Conditii de forma:
a) Obiectivele operationale nu descriu activitățile profesorului, ci schimbarile asteptate in structura
mental sau comportamentală a elevului in urma trecerii acestuia printr-o situatie de predare-
invatare;
b) Schimbarile asteptate trebuie sa fie indicate in termini cat mai concreti, pentru a putea fi intelesi
de elevi ca sarcini de invatare;
c) Formularea obiectivelor trebuie sa se faca in mod ecoomicos, cu putine cuvinte, eliminanduse
expresiile de prisos;
d) Obiectivele trebuie grupate logic in jurul unei unitati tematice si a unei lectii;
e) Pentru a facilita evaluarea si selectia mijloacelor pedagogice de realizare, in obiectiv se indica si
criteriile pe baza carora se admite ca elevul a atins performanta asteptată.

Tabelul de mai jos ilustrează implicațiile practice ale relației ideal-scop-obiectiv educational:
Finalitatea Conținutul activității educative Domeniul finalității educative la
educativă care se referă
IDEAL Modelul de personalitate ce cuprinde Sistemul educative in ansamblul
aspirațiile unei societăți; orientările sau sau un subsistem destinat
strategice ale unui system educative, formarii unor categorii socio-
stabilite prin politica educatiei profesionale.
SCOP Vizeaza finalitatea unei actiuni educative Tipuri de scoli
determinate: prefigurează rezultatele Profiluri de pregatire
asteptate de la fiecare institutie si treaptă de Cicluri de invătămant
scolarizare sau de la diferite domenii ale Dimensiuni ale educatiei
educatiei(intelectuală, morala etc.)
OBIECTIV Un enunt care are un caracter anticipativ și Subsisteme educative
care descrie rezultatele asteptate de la o Scoli de diferite tipuri si grade
activitate instructiv-educativă concreta. Discipline de invătămant
Lectii si secvente de instruire
 7

Cognitive, afectiv, psihomotor.

c. Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale

Operationalizarea = activitatea de transpunere a scopurilor procesului de invatamant in
obiective specifice si a acestora in obiective concrete, prin precizarea unor comportamente
observabile si masurabile; presupune transformarea unui obiectiv in operatii , manifestari direct
observabile, ceea ce pretinde delimitare si secventiere analitica a obiectivelor si concretizarea lor.
Esential pentru operaţionalizare este faptul ca se precizeaza ceea ce va face elevul, performanta,
de care va fi capabil dupa anumite secvente ale procesului de predare-invatare.
Tipuri de operaționalizare:
1. Operationalizarea prin derivare: trecerea progresivă de la nivelul finalităților,
scopurilor și obiectivelor generale sau specifice la formularea obiectivelor operationale:
scopurile sunt derivate din finalități, obiectivele generale sunt derivate din scopuri, obiectivele
specifice din cele generale , obiectivele operaționale din cele specifice.
2. Operationalizarea prin specificarea criteriilor sau indicatorilor pe baza cărora un
obiectiv dobandeste caracteristica de a fi operational. De regulă sunt menționate două criterii
de elaborare și apreciere ale operaționalității unui obiectiv:
a)Crieteriul performanței se referă la ceea ce va fi apt să realizeze elevul imediat după
terminarea unei secvențe de instruire și în raport cu un conținut informațional précis determinat.
Performanța delimitează un nivel determinat de realizare a sarcinii de către elev.
Proceduri de operationalizare după criteriul performanței(criteriul comportamental):
Cea mai simplă și cunoscută procedură de operaționalizare a obiectivelor didactice este
procedura lui Mager, care presupune trei pasi:
1. Specificarea comportamentului asteptat de la elevi/denumirea comportamentului observabil, prin
verbe de actiune(ex.: să precizeze termenii scaderii)
2. Enunțarea /precizarea condițiilor în care elevii vor exersa și vor demonstra că au atins
comportamentul(schimbarea) preconizat de obiectiv;
3. Nivelul de reusită/performanță acceptabilă.
O altă procedură de operaționalizare este reprezentată de tehnica lui Landsheere, care
presupune cinci indicatii precise:
1.Precizarea celui care va produce comportamentul(elevul);
 8

2.Comportamentul observabil care va dovedi ca obiectivul este atins(să identifice)

3.Produsul acestui comportament(termenii scaderii)
4. Conditiile in care are loc acst comportament(dintr-o serie de exerciții, pe baza cunostintelor
insusite).
5. Criteriile unui produs satisfăcător(enuntand 2 din cei trei factori ai scaderii).
Demersurile de operaționalizare a obiectivelor reprezintă aplicarea explicit a teoriilor
behavioriste în pedagogie.
Operationalizarea obiectivelor prin definirea performantei asteptate are avantajul preciziei,
concreteței și măsurabilității. La sfarsitul unei perioade de instruire se poate stabili cu exactitate
nivelul performantelor invatarii și implicit ale predarii, iar profesorul poate sti ce masuri sa ia
pentru a creste eficienta activității pedagogice.
Dezavantaje:
- Nu toate efectele educației pot fi exprimate in termenii unei performante imediat observabile si
masurabile;
- Efectele cele mai profunde ale invatarii iau forma unor capacitati mentale care nu pot fi reduse la
comportamente izolate.
Trebuie admis ca nu oricand si oricand obiectivele generale si specifice sunt operationalizabile.
De aceea, intr-o lectie pot fi realizate anumite obiecdtive operationale definite in termini de
performantă, urmarindu-se totodata si realizarea unor obiective cu referinte mai largi care sunt
specifice mai multor lectii, respectiv unei unitati de invatare.

b)Criteriul competenței. Competența este considerată acea capacitate intelectuală care dispune
de posibilități multiple de transfer sau de aplicabilitate în operarea cu conținuturi diverse.
Specificarea competențelor constă, de fapt, în delimitarea capacităților sau operațiilor
intelectuale de genul: capacitatea de a detecta, selecta, analiza și sintetiza date, informatii sau
relații, capacitatea de a judeca, de a evalua etc. Spre deosebire de obiectivul centrat pe
performanță, cel în care competența este proritară pune accentual pe formarea operațiilor
propriu-zise care conduc la o anumită performanță. Deci orice performanță implică punerea în
practică a unor competențe. Competența nu se exprimă în termeni mai mult – mai puțin, ci în
termeni totul sau nimic. Altfel spus, dacă performanța îngăduie măsurare, competența există sau
nu există, fără grade intermediare.
 9

Avantajul obiectivelor axate pe competență ese că accentueaza caracterul formativ al

invatamantului, pe cand dezavantajul consta in reducerea operationalitatii. Acest model a castigat
teren in ultimul timp: proiectarea didactica centrata pe competente.
Limitele operaționalizării după criteriul performanței sunt depășite în prezent prin
operaționalăzarea după criteriul competenței. Problema majoră a operaționalizării
obiectivelor constă în definirea condițiilor interne ale învățării. Nu este suficient să observăm
comportamentele, trebuie să cunoaștem și procesele sau mecanismele implicate în învățare. Cum
învață copilul? Cum gândește? Cum citește? Metoda de analiză a acestor mecanisme pornește de
la comportamentele observabile(performanța) și încearcă să identifice mecanismele interne care
le produc(competența).
Cele două proceduri se completează, nu se exclude reciproc!