Sunteți pe pagina 1din 32

ÎN FAȚA SORȚII SUNTEM TOȚI VULNERABILI

TRIMITE PRIN SMS LA 8844 CUVÂNTUL SOARTA (2 € pe lună)


Și ajută un bolnav lăsat în afara sistemului să meargă la doctor www.fundatiareginamaria.ro

Nr. 25 (1689), anul XXXIV


24 iunie 2022
16 pagini + 16 pagini anunţuri
4lei
www.viata-medicala.ro

Pământul este
o singurăţară,
iar oamenii
sunt cetăţenii ei.
Baha’u’llah

Atenţie la căpușe!
Sezonul cald înseamnă și apariţia
căpușelor. Unele sunt chiar purtătoare
de Borrelia. Ce putem face pentru a nu
ajunge victime ale acestora? Dr. Valentin
Pantea are câteva recomandări esenţiale
în acest sens, oferind și informaţii despre
boala Lyme, care poate fi prevenită și
tratată. PAGINA 5

Medic în România
Alexandru Blidaru,
medic primar
Oncologie medicală,
Chirurgie generală și
profesor universitar:

Mai mult de
jumătate dintre
cancerele mamare
sunt diagnosticate
târziu.
PAGINA 15

PAGINILE

8-9

Esenţialul despre

MEDICINA
DE CĂLĂTORIE
Studiile complementare de Medicină de călătorie le deschid medicilor
un orizont multidisciplinar, de la Medicina tropicală și sănătatea la mare
altitudine până la morbidităţile refugiaţilor și imigranţilor.
2 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Actualitate

Resursele umane,
VIAŢA MEDICALĂ
publicaţie săptămânală Resursele umane reprezintă
Fondator o componentă strategică a
dr. MIHAIL MIHAILIDE
sistemului sanitar. Pentru
Director editorial
dr. LAURA DAVIDESCU
a obţine performanţe în

o prioritate în Sănătate
Redactor șef Sănătate, un rol esenţial
DAN DUMITRU MIHALACHE îl joacă atât calitatea
Redactori
managementului lor, cât și
dr. DIANA ANDRONACHE,
dr. ROXANA DUMITRIU,
exercitarea anumitor funcţii.

M
FLORENTINA IONESCU,
CRISTINA GHIOCA, inisterul Sănătăţii a
DORINA NOVAC, dr. ALINA SIMACHE publicat, la jumăta-
Colaboratori permanenţi tea acestei luni, în
dr. MĂDĂLINA EUGENIA BADEA, transparenţă deci-
dr. RALUCA BULEA,
zională, un proiect de Hotărâre a
prof. dr. RADU-SEPTIMIU CÂMPIAN,
Guvernului pentru aprobarea Pla-
dr. MONICA-EMILIA CHIRILĂ,
prof. dr. ALEXANDRU VLAD CIUREA,
nului Strategic Multianual pentru
dr. RICHARD CONSTANTINESCU,
Dezvoltarea Resurselor Umane
MIRCEA CREŢU, în Sănătate 2022-2030 și Planul
dr. CAMELIA CRISTINA DIACONU, de acţiuni pentru implementarea
dr. GABRIEL DIACONU, acesteia. Aflat în dezbatere publi-
prof. dr. DAN L. DUMITRAȘCU, că până la 17 iulie a.c., documentul
dr. RADU GOLOGAN, a fost creat cu scopul de a permite
dr. ALEXANDRA GUŢĂ, formularea de politici de resurse
dr. NICOLAE-IORDACHE IORDACHE, umane care să asigure angajarea,
dr. ALEXANDRA MIHAI, dr. GABRIELA
retenţia și dezvoltarea carierei
MIHĂILESCU, prof. dr. FLORIN
profesionale a personalului în
MIHĂLŢAN, PAULA ROMANESCU,
interiorul instituţiilor
CANDID STOICA,
publice din sănătate,
dr. VLAD STROESCU, În 2020, în
DEMOSTENE ȘOFRON, se arată în nota de
sistemul de sănătate
RAREȘ VORONEANU fundamentare a
Grafică pagina 1 proiectului. din România activau
ANDREI POPESCU Tot de aici 359.673 de profesioniști,
Tehnoredactare aflăm că, în la care se adaugă circa
GINA MANCIU perioada 2010- 27.000 de salariaţi TESA
Corectură 2016, 47.500 de
CRISTINA ANGHEL
din unităţile publice din
profesioniști din ce reprezintă o me- planificarea resurselor umane în îmbunătăţirea mecanismelor de
EDITOR
domeniul sanitar.
domeniul medical die de 346 de medici sănătate ce ţine cont de nevoile recrutare și menţinere a perso-
au solicitat certifica- la 100.000 de locuitori. și cererile din sistem; distribuţia nalului medical și a cadrelor di-
te de conformitate, acele echitabilă a resurselor umane în dactice; reforma procesului de
documente necesare pentru a lu- Instrument-cadru cu concordanţă cu nevoile teritoria- formare a asistenţilor medicali
cra într-unul din statele Uniunii multiple roluri le; motivarea personalului medi- și a altor categorii de personal
Europene (UE). Astfel, în 2016, în Dezvoltat în armonie cu Stra- cal din punct de vedere financiar, sanitar superior; diversificarea
România mai activau doar 54.304 tegia Naţională de Sănătate 2022- profesional, social și educaţional. și utilizarea mai largă a meto-
medici, o medie de circa 270 de 2030 și corelat cu Strategia Glo- Una dintre direcţiile de ac- delor moderne, cum ar fi tehnici
Director general
dr. SIMONA MELNIC
medici la 100.000 de locuitori, bală privind Resursele Umane în ţiune se referă la actualizarea de simulare, eLearning, teleme-
Director vânzări
mult sub cea a UE. Începând cu Sănătate: Forţa de muncă 2030, învăţământului universitar me- dicină; actualizarea reglemen-
MIRCEA TOMESCU anul 2018, România a reușit să documentul se bazează pe mai dical și farmaceutic la cerin- tărilor privind stagiile de prac-
Marketing și Publicitate  recupereze acest decalaj faţă de ţă- multe principii. Dintre acestea ţele europene. La acest punct tică ale studenţilor în unităţile
NADINE DUMITRESCU, rile europene, numărul de medici menţionăm: accesul populaţiei există mai multe obiective spe- sanitare etc.
dr. MARIANA MINEA ajungând în 2020 la 65.740, ceea la personal medical competent; cifice, dintre care menţionăm: Florentina Ionescu
Financiar-contabilitate
CODRUŢA BODOC, MARIA STEMATE

HIV/SIDA în filme la TIFF 21


Secretariat
DANIELA RADU
Difuzare
BERTA ALEXE
Adresa: Green Gate, De-a lungul timpului,
Anul acesta, la cea de-a 21-a Fundaţiei Ashe pentru combate-
bd. Tudor Vladimirescu nr. 22, infecţia HIV/SIDA a fost ediţie, TIFF propune și el două rea HIV/SIDA și Institutului Ar-
etaj 11, sector 5, București subiect central în mai multe filme pe această temă. Primul thur Ashe pentru sănătate urbană.
Telefon: 021.315.61.09; producţii de lungmetraj, este documentarul Citizen Ashe Se crede că Ashe însuși ar fi fost in-
Fax: 021.315.69.80;
Publicitate: 0729.729.737
artistice sau documentare. (Cetăţeanul Ashe), o producţie fectat cu HIV în urma unei trans-
TIFF 21 propune și el, Marea Britanie, Statele Unite, fuzii de sânge într-o operaţie de by-
E-mail: redactia@viata-medicala.ro
anul acesta, două filme pe în regia lui Sam Pollard și Rex pass. Documentarul este o privire
Website: www.viata-medicala.ro
Miller, realizată anul trecut. de ansamblu asupra vieţii sale, un
ISSN 1220-5354 această temă: documentarul
Arthur Ashe (1943-1993) este o le- nou semnal de alarmă asupra unei
Tiparul executat de Deasign Print britanico-american „Citizen gendă a sportului și a activismului infecţii ce continuă să facă ravagii.
ABONAMENTE
Ashe” („Cetăţeanul Ashe”) social. Îi sunt cunoscute meritele Al doilea film tematic este
În perioada 1–20 a fiecărei luni, la toate
oficiile poștale din ţară, se pot încheia
și scurtmetrajul românesc sportive, fiind și primul jucător scurtmetrajul Emilia Hosu are
abo­na­mente la „Viaţa Medicală” până la „Emilia Hosu are HIV”. de culoare selecţionat în echipa HIV, în regia Ioanei Păun. Filmul
sfârșitul anului 2022. În Catalogul de presă
al Poștei Române, „Viaţa Medicală”
figurează la Nr. 23078.
Abonamentele se pot încheia și direct
D espre HIV/SIDA se scrie tot mai
puţin. Păcat, pentru că aceasta
își arată colţii pe mai departe. Stau
în redacţie, pe toată durata lunii, pentru o mărturie cazurile existente – peste „Philadelphia” (1993, cu Denzel
perioadă de 1, 3, 6 sau 12 luni. 37 de milioane în întreaga lume, la Washington și Tom Hanks în roluri-
Titularii abonamentelor pe 12 luni finalul anului 2020 –, stau mărtu- le principale), apoi „Trainspotting”
sunt creditaţi astfel:
rie decesele înregistrate. Infecţia (1996, regia Danny Boyle) și „How to
– membrii Colegiului Medicilor
a fost subiect central în numeroa- Survive a Plague” (2012, regia David
Stomatologi din România – 5 ore de EMC;
– membrii Colegiului Farmaciștilor din
se pelicule, dintre care amintim France).
România – 10 ore de EFC;
– membrii OBBCSSR – 7 credite FPC;
– membrii OAMGMAMR – 5 ore de EMC.
Detalii la tel.: 021.315.60.60, de luni
până joi, orele 10-15, sau prin e-mail:
l În România, în 2020 au fost înregistrate 432 de cazuri noi
de infecţie HIV (76% bărbaţi; 24% femei). Potrivit ultimelor
raportări ale Compartimentului pentru Monitorizarea și Evaluarea
abonamente@viata-medicala.ro.
Infecţiei HIV/SIDA, în România sunt aproape 17.000 de persoane Statelor Unite pentru Cupa Davis. este prezentat în secţiunea Com-
Conducerea săptămânalului Activistul rămâne în istorie pen- petiţia Locală și a fost recompen-
„Viaţa Medicală” respectă opiniile titularilor purtătoare ale infecţiei.
tru lupta dedicată drepturilor co- sat cu Premiul cel mare, dar și cu
de rubrică (persoane fizice sau juridice),
ale colaboratorilor ocazionali și ale
redactorilor săi, chiar dacă nu întotdeauna
l Anul acesta, la 31 mai, s-au împlinit 22 de ani de când asociaţiile
persoanelor afectate de HIV din România au decis să se unească
într-o federaţie – Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor
munităţilor de culoare din Statele
Unite și nu numai, dar și pentru
Premiul cotidianului Făclia. Peli-
cula spune povestea unei avocate
activitatea de conștientizare asu- pentru mediu și a unuia dintre cli-
și le însușește, câtă vreme acestea sunt
argumentate și exprimate
Afectate de HIV/SIDA (UNOPA). pra pericolului pe care-l reprezintă enţii pe care aceasta îi reprezintă.
într-un limbaj decent. infecţia HIV/SIDA. A pus bazele Demostene Șofron
Actualitate VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
3

Editorial Mi-aduc aminte de unele ex-


presii folosite de bunica mea, le-
dincolo de o înţelegere aproximati-
vă. Nici nu știau oamenii, nici nu-i
tifonul. Tifonul era un material
fascinant cu care făceai ban-
sfârșit de vară, într-o lume cu
destul de multă apă, destul de
VARA COACERILOR gate de soluţia pentru bube, zgâ- interesa foarte tare despre ce în- daj. Leucoplastul era o raritate. puţin săpun.
NOASTRE rieturi sau alte leziuni. „S-a tras”,
spunea ea, de exemplu. Făcea refe-
seamnă de fapt fluidele respective,
mecanismul lor de apariţie, stare
Mama avea un fel dibaci de-a
monta tifonul, ca mai apoi să-i
Dar parcă, ce ironic, lumea era
mai curată. Astăzi mai că plesnesc
rire, aici, la diverse umflături sau și dispariţie, dar mai ales cum să le facă un fel de fundă mică pe la nituri farmaciile de antiseptice,
gâlme care apăreau, spre exemplu, previi. cale de dispariţie. După care stă- dezinfectante, alifii, oferta de anti-
când dădeam cu capul de grindă. In extremis, exista antibioticul. team cu cârpa aia până lua cu- biotice e diversă și (din păcate) nu
„A copt” era o altă expresie. Bube- Antibioticul era o treabă deja seri- loarea prafului. De penurie, nu tot timpul folosită cu cap.
le coceau, noi puneam o foaie de oasă. Aproape că oamenii pronun- de altceva. Aveam tifon pentru Doar că ne-am pricopsit cu alt
ceapă, sau o frunză de pătlagină, ţau șoptit sentinţa: „A fost grav, a maximum două bandaje. fel de bube. Care coc. E un fel de
sau o creastă de slănină ca să coacă trebuit să-l pună pe antibiotic”. Iar În nenumărate dăţi am trecut, răpciugă morală care bântuie prin-
mai repede sau să coacă mai puţin. numele antibioticelor erau puţine copil fiind, prin acest ritual. Se tre noi, măcar că ar trebui să avem
La un moment dat, dacă nu se mai și melodioase. Penicilina. Ampi- întâmpla îndeosebi vara, când ge- mai multă știinţă, mai multă des-
putea, încingeam un ac în foc și cilina. Tetraciclina (pe care unii o nunchii erau inevitabil zdreliţi, ca chidere, mai multă înţelepciune.
spărgeam buba, drenam puroiul și pronunţau simpatic tetracilină). și gleznele, când tot felul de spini, Astăzi nu-i mai pasă nimănui
cam aia era. Oamenii se descurcau cu ce ciulini, cioburi sau alte chestii ascu- de miracolul tifonului. Pentru că,
Dr. Gabriel Diaconu Tratamentul empiric din viaţa aveau. Venirea medicului sau ţite tăiau tălpile, mâinile, coatele, din păcate, majoritatea se îmbată
satului includea manevre și ob- asistentei medicale prin sat adu- ne mușcau tăunii și ne scărpinam cu minciuna că știu tot ce le tre-
servaţii primitive despre ce face cea doar câteva daruri rare, spre până făceam rană, sau ne zgâriam buie, frecvent în eroare, niciodată
rău, cum face rău, dar nu mergea exemplu soluţia de rivanol sau în murișuri și zmeurișuri spre îndoiţi.

CANCERUL,
o povară economică
pentru pacienţii
români
Nouă din zece români ar fi
vulnerabili din punct de vedere
economic în cazul unui eventual
persoanelor active în societate (are vârsta
diagnostic de cancer.
sub 65 de ani), de aceea un eventual diag­

Cristian Curcă: R omânii cu neoplazii sunt obligaţi să


scoată din buzunar, în primul an de la
diagnosticare, aproximativ 10.087 de lei
nostic oncologic se traduce în pierderi fi-
nanciare atât pentru persoanele afectate de
boală, cât și pentru economia românească.

„Certificarea virginităţii pentru investigaţii și tratament, arată re-


zultatele unei analize prezentate de conf. dr.
Clara Volintiru (ASE București), în cadrul
Astfel, potrivit datelor prezentate de speci-
alista din Capitală, unul din trei muncitori
s-ar confrunta cu efecte grave ale sărăciei în

în afara oricărui unei conferinţe pe tema cancerului, orga-


nizată săptămâna aceasta. Cea mai mare
parte din această sumă (49%) este cheltuită
cazul unui potenţial diagnostic de cancer.
Chiar dacă legislaţia din România per-
mite plata integrală a salariului în timpul

abuz este o practică


pentru investigaţii și tratamente comple- concediului medical cauzat de cancer, anu-
mentare, care nu sunt acoperite de asigura- mite categorii de lucrători rămân deosebit
re. O proporţie considerabilă (31%) merge de vulnerabile financiar în faţa unui astfel

dăunătoare”
spre accesul fizic la tratament – cheltuieli de diagnostic. Este vorba despre lucrători
suplimentare pentru transport și cazare, în- independenţi, profesioniști liberali, zilieri,
trucât mulţi pacienţi cu cancer sunt nevoiţi muncitori agricoli, munca informală sau
să călătorească la distanţe semnificative de casnică neremunerată etc. De altfel, la nivel
INML nu mai eliberează certificate abuz sau a oricărei suspiciuni în acest sens casă pentru a putea beneficia de tratament. general, nouă din zece români ar fi vulne-
de virginitate la cerere, ca urmare este o practică dăunătoare social și familial, Alte 20 de procente din cheltuielile tota- rabili financiar în eventualitatea unui diag­
a unei note semnate de directorul (...) de natură discriminatorie, degradantă, le cu boala în primul an de la diagnosticare nostic oncologic, se mai arată în analiză.
intruzivă în viaţa privată a tinerelor fete”, a au ca scop procurarea de medicamente sau Mai mult decât atât, dacă fiecare apar-
Institutului. punctat profesorul Curcă. dispozitive medicale adiţionale corelate ţinător ar petrece o zi pe săptămână cu un

P
cu cancerul. Studii citate de conf. dr. Clara membru al familiei care este bolnav timp de
roblema certificării virginităţii Campanie și petiţie online Volintiru arată că unul din doi pacienţi on- șase luni, absenţa sa de la serviciu în ziua
la cererea familiei în cazul fete- La 6 iunie, Reţeaua pentru Prevenirea și cologici e predispus la probleme psihologice respectivă ar însemna o pierdere totală din
lor sub 16 ani, dar și între 16 și 18 Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor suplimentare, precum depresia sau anxie- contribuţia sa economică la stat de 530 de
ani – care au dreptul la liber arbi- a tras un semnal de alarmă asupra acestor tatea, pentru care nu există o abordare sis- milioane de euro. În ceea ce privește chel-
tru asupra vieţii lor sexuale – se află de mult testări medico-legale, demarând campania tematică în sistemul public de sănătate din tuielile publice, în 2019, costul cancerului
în atenţia profesioniștilor din medicina naţională #DeNetestat. Iniţiativa a fost lan- România. a fost de 160 de euro pe cap de locuitor, dar
legală, a declarat, pentru Viaţa Medicală, sată în contextul desfășurării examenelor impactul socio-economic asupra economiei
prof. dr. George Cristian Curcă, directorul de bacalaureat, printr-o paralelă efectuată Pierderi financiare pentru individ românești a fost de 496 de euro pe cap de
Institutului de Medicină Legală „Mina Mi- între examenul maturităţii (examenul de și economie locuitor, se mai arată în analiză.
novici” (INML). Acesta este, de altfel, unul BAC) și examenul de verificare a virginităţii. Rapoarte ale Organizaţiei Mondiale a Cristina Ghioca
dintre motivele pentru care, din 10 iunie, Subiectul a fost ulterior lansat în dezbatere Sănătăţii arată că, în ţara noastră, unul din *Studiu IRES „Românii și băncile în timpul
Institutul nu mai eliberează astfel de cer- pe agenda publică și a fost urmat de o peti- doi pacienţi cu cancer provine din rândul pandemiei de COVID-19”, publicat în mai 2020
tificate la cererea persoanelor fizice. S-au ţie online de eliminare a acestor examinări
adăugat și îngrijorări ale societăţii civile, din legislaţie, care a adunat peste 40.000 de
poziţionări ale Naţiunilor Unite și ale Orga- semnături. Petiţia a fost adresată Ministe-
nizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pen- rului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii, dar și
tru eliminarea tuturor formelor de discri- Institutului Naţional de Medicină Legală.
minare împotriva femeii, dar și multe alte Considerate de OMS drept o încălcare a
poziţionări internaţionale și europene în drepturilor omului, astfel de teste sunt încă
domeniu. efectuate în unităţile de medicină legală din
„Ca profesionist, trebuie să fac diferen- România, la cererea persoanelor fizice. OMS Anual,
ţa între solicitarea examinării genitale a fe- și Organizaţia Naţiunilor Unite au cerut in- aproape un
meii cu scopul unic al testării virginităţii la terzicerea lor încă din anul 2018. În 2019, în sfert de milion de
cererea unei persoane, adesea a familiei, și România, testele de virginitate au reprezen- persoane din Româ-
examinarea la cererea organelor de justiţie tat 2% din totalul examinărilor din cadrul nia sunt afectate,
pentru a proba un abuz reclamat sau sus- unităţilor aflate în subordinea INML – adică, direct sau indirect,
pectat. Ca cetăţean, consider că certificarea aproximativ 1.000 de teste pe an. de cancer.
stării de virginitate a fetelor în afara oricărui Cristina Ghioca
4 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Internaţionale Grupaj realizat de
dr. Roxana Dumitriu

Condamnat pentru transplanturi


inovatoare soldate cu deces
Justiţia din Suedia a a dezvoltat primul transplant de fusese transplantată se lărgise.
condamnat un chirurg organ sintetic în 2011, la Univer- Alt pacient, american, a murit la
italian, cu suspendare, sitatea Karolinska, a dezminţit câteva luni distanţă, iar a treia pa-
orice acuzaţie, spunând că trans- cientă, de aproximativ 20 de ani,
pentru trei transplanturi
planturile urmăreau salvarea vie- a murit la șase ani de la operaţie.
experimentale de trahee, cu ţii pacienţilor. Acesta utiliza trahei Alte cazuri au fost operate în afara
celule stem, care au dus la de plastic și celule stem pentru Suediei și s-au soldat cu deces.
decesul pacienţilor. transplant, astfel că pacienţii nu Dr. Macchiarini a fost suspen-
mai erau nevoiţi să aștepte pentru dat de la Institutul Karolinska și acuzat de uciderea pacienţilor. trei pacienţi au suferit o vătămare

P rocurorii au recomandat pe-


deapsa cu închisoarea pentru
cinci ani, însă Curtea a decis în
donatori.
Primul pacient care a primit
un astfel de transplant, în 2011,
a fost cercetat de procuratură.
Cazul a ajuns în final la Curtea
din Solna, de lângă Stockholm,
Judecătorii au fost de acord că
metoda chirurgicală nu a fost con-
formă știinţei și experienţei dove-
corporală semnificativă, dar nu a
fost dovedită intenţia de vătăma-
re. Sentinţa cu suspendare rămâne
final că medicul nu a intenţionat un student din Eritrea, a murit la care l-a găsit vinovat de acţiuni dite și că două cazuri pot justifica sub probaţiune pentru următorii
să-și rănească pacienţii. Doctorul doi ani și jumătate, după o serie criminale și de practici chirurgi- intervenţia, dar nu și al treilea. doi ani.
chirurg Paolo Macchiarini, care de infecţii. Traheea sintetică ce îi cale neconforme. Totuși, nu a fost Curtea a concluzionat că toţi cei https://www.bbc.com/news/world-europe-61836856

„Malnutriţia socială”
a dăunat sănătăţii
Lipsa de socializare din cursul pan-
demiei a dăunat semnificativ sănătăţii
mintale a adolescenţilor, arată un studiu
canadian. Fenomenul este descris de dr.
Saba Merchant, pediatru din Toronto, ca
„malnutriţie socială” și se referă la efectul
izolării sociale asupra copiilor și tinerilor
în cursul pandemiei. Fenomenul este îngri-
jorător pentru că poate afecta dezvoltarea
psiho-emoţională a copiilor. Mai afectaţi
par a fi adolescenţii și studenţii, spre de-
osebire de copiii cu vârsta între 3 și 7 ani,
care sunt mai rezilienţi și au mai multe
ocazii să recupereze. Părinţii ar trebui
să fie atenţi la anumite semnale precum
schimbarea bruscă a dispoziţiei, probleme
cu somnul, creșterea rapidă în greutate sau
scăderea în greutate, care pot apărea în ca-
zul copiilor și tinerilor. Ei ar trebui să dis-
cute cu copiii lor și să apeleze la specialiști
în cazul în care sunt depășiţi de situaţie. În
prezent nu există unelte care să determine
impactul real produs de pandemie asupra
sănătaţii mintale a tinerilor.
https://www.cbc.ca/news/health/youth-mental-health-pandemic-1.6485054

Libanul anunţă
SUA: vaccinarea vaccinurile împotriva COVID-19. Specia-
liștii CDC subliniază că infecţia cu SARS-
CoV-2 este prima cauză infecţioasă de
primul caz de variola
maimuţei

anti-COVID, de la
deces pentru vârste mai mici de 19 ani. În
lipsa vaccinării, în luna martie 2022, copi- Ministrul Sănătăţii din Liban a anunţat
ii aveau un risc de zece ori mai mare de a în cursul zilei de luni că a fost identificat
face boala decât cei vaccinaţi chiar și cu o primul caz de variola maimuţei în ţară, la o
singură doză. persoană care a călătorit în afara Libanului

vârsta de 6 luni
și care acum se află izolată la domiciliu. Alte
29% dintre copiii eligibili sunt ţări din Orientul Mijlociu, precum Israel și
vaccinaţi Emiratele Arabe Unite, au identificat pri-
Deși au acum opţiunea de a-și vaccina mele cazuri în luna mai. Anunţul a venit în
copiii, puţini părinţi aleg să facă acest lu- contextul în care autorităţile se așteaptă la o
CDC a aprobat recent vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta cru. De exemplu, copiii din grupa de vârstă vară plină, cu sute de turiști și cetăţeni care
între 6 luni și 5 ani. FDA și-a extins autorizarea pentru utilizare în regim de 5-11 ani erau deja eligibili pentru vaccinare se întorc din alte părţi ale lumii.
urgenţă oferită celor două vaccinuri, Moderna și Pfizer-BioNTech. încă din noiembrie 2021, însă doar 29% din- Variola maimuţei se manifestă printr-o

E
tre aceștia au parcurs schema completă de simptomatologie flu-like care apoi evolu-
xperţii Centrului pentru Con- poate fi administrat și celor cu vârsta între vaccinare, conform datelor CDC. Un sondaj ează cu o erupţie cutanată la nivelul feţei
trolul și Prevenirea Bolilor din 6 luni și 4 ani (anterior era aprobat doar de opinie realizat în rândul părinţilor din și corpului. Până acum, au fost identifica-
Statele Unite (CDC) au aprobat pentru vârste mai mari de 5 ani). SUA și publicat în luna mai a.c. arată că doar te peste 1.880 de cazuri în peste 30 de ţări
sâmbătă, 18 iunie, administrarea 18% dintre părinţii copiilor sub 5 ani și-ar unde această boală
vaccinurilor Moderna și Pfizer-BioNTech Un mare pas înainte vaccina copiii odată ce vaccinul va deveni nu este prezentă
începând cu vârsta de 6 luni. În cazul vac- Specialiștii consideră această deci- disponibil. în mod obișnu-
cinului Moderna, copiilor între 6 luni și 5 zie un pas înainte și încurajează părinţii Beneficiile vaccinării în cadrul popu- it. Aproxi-
ani li se vor administra două doze a câte 25 să-și vaccineze copiii și să discute cu me- laţiei pediatrice sunt certe și depășesc ris- mativ 85%
micrograme, iar în cazul vaccinului produs dicii despre eventualele nelămuriri. Pre­ curile, în special în cazul copiilor din colec- dintre ca-
de Pfizer-BioNTech, copiilor între 6 luni și ședintele Joe Biden a catalogat acest pas ca tivităţi. Reprezentanţii FDA atrag atenţia zuri au fost
4 ani li se vor administra trei doze a câte 3 fiind „monumental”, aproape toţi america- asupra faptului că numărul de spitalizări la identificate
micrograme. nii devenind acum eligibili pentru vaccina- copiii confirmaţi cu COVID-19 și decesele în Europa.
Anunţul CDC a venit după ce, cu o zi re – ceea ce ar fi o zi de ușurare și de sărbătoa- din această cauză sunt îngrijorătoare com- Până în acest
în urmă, la 17 iunie, Administraţia pentru re pentru părinţii americani. Autorităţile parativ cu decesele și spitalizările legate de moment nu
Alimente și Medicamente din Statele Uni- vor monitoriza livrarea vaccinurilor și vor virusurile influenza. Chiar și în timpul va- au fost raportate
te (FDA) aducea o completare autorizaţiei implementa un plan pentru imunizarea lului cauzat de Omicron a existat un număr decese. Organizaţia
pentru utilizare în regim de urgenţă a celor populaţiei pediatrice. Părinţii pot solici- relativ crescut de spitalizări în rândul copi- Mondială a Sănătăţii avertizează că bolnavii
două vaccinuri. Potrivit acesteia, de acum ta informaţii medicilor și farmaciștilor ilor, mai mare decât numărul spitalizărilor pot fi infecţioși pentru până la patru săptă-
înainte, vaccinul Moderna poate fi admi- privind disponibilitatea vaccinurilor. pediatrice înregistrate în sezonul gripal. mâni și le recomandă să se izoleze până la
nistrat și persoanelor cu vârsta între 6 luni Datele oficiale arată că în aceste con- https://edition.cnn.com/2022/06/18/health/cdc-covid-vaccine-children- recuperarea completă.
under-5/index.html
și 17 ani (anterior era aprobat doar pentru diţii 17 milioane de copii din SUA, cu vâr- https://www.fda.gov/news-events/press-announcements/coronavirus-covid-
https://www.washingtonpost.com/world/lebanon-latest-in-mideast-to-detect-
1st-case-of-monkeypox/2022/06/20/7bc85872-f085-11ec-ac16-8fbf7194cd78_
19-update-fda-authorizes-moderna-and-pfizer-biontech-covid-19-vaccines-
cei de peste 18 ani), iar Pfizer-BioNTech sta sub 5 ani, vor fi eligibili pentru a primi children
story.html
Esenţial VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
5
Mușcătura de căpușă poate duce la gazdelor căpușelor și modificările induse de
transmiterea unui virus responsabil
de encefalita de căpușe sau a unei
om în mediul înconjurător.
Cum prevenim transmiterea
bacteriei
Tablou clinic
bacterii ce provoacă boala Lyme.
Din cauză că poate afecta mai multe ţe-
Despre aceasta din urmă, în cele ce suturi, LB este o afecţiune pluriorganică. Infecţia cu LB este cel mai bine prevenită prin evitarea zonelor cunoscute cu căpușe,
urmează.

Boala
Simptomele pot fi împărţite în funcţie de purtarea îmbrăcămintei de protecţie cu mâneci lungi și pantaloni lungi fixaţi în șosete
sau în încălţăminte, utilizarea de repelente pentru căpușe, verificând zilnic întregul corp
pentru căpușe și îndepărtând căpușele atașate înainte de transmiterea infecţiei.
La verificarea pielii pentru căpușe trebuie acordată o atenţie deosebită pliurilor pie-
lii (zonele inghinale, axilele, centura scapulară, sub sâni și în spaţiul popliteu), întru-
cât căpușele caută părţile mai umede ale corpului. La tineri și copii trebuie verificate
cu atenţie capul (inclusiv scalpul) și zona gâtului, deoarece la această grupă de vârstă
mușcăturile de căpușe sunt relativ mai frecvente în aceste locuri. Înainte de intrarea
în case, ar trebui examinate amănunţit îmbrăcămintea, genţile și alte bunuri, pentru
îndepărtarea eventualelor căpușe.
Căpușele Ixodes trăiesc pe pământ și urcă 20-70 cm pe ierburi și tufișuri, unde aș-

Lyme,
teaptă gazdele. Mușcătura este nedureroasă și adesea este imposibil să simţi că o căpușă
se mișcă pe piele. O căpușă atașată trebuie îndepărtată folosind pensete sau pense cu
vârful fin, strângând căpușa de zona capului atașat de piele și trăgând-o ușor în sus, în-
cercând pe cât posibil să nu rupem părţile bucale. Riscul de infecţie cu LB nu crește dacă
părţile bucale nu sunt extrase în totalitate. Un dezinfectant pentru piele trebuie aplicat
după îndepărtarea căpușei, pentru a preveni suprainfecţia locală. Este total interzisă
prinderea și strângerea corpului căpușei, evitând astfel pomparea conţinutului căpușei
în organismul gazdei.
De asemenea, se pare că aplicarea unei creme grase peste căpușa recent fixată
pe tegument asfixiază insecta, care astfel va fi obligată să se desprindă singură de pe

la zi
tegument.

Purtaţi
haine
deschise tru
p e
la
n
Experienţa personală
culoare serva Din experienţa personală pot menţiona că am tratat un caz de import – un ofiţer
te a ob
a pu
e ș i a le NATO din Slovenia ajuns în Centrul de Permanenţă (CP) în care întâmplător efectuam
insectel e
ta înaint
și eu gărzi. Pacientul a fost diagnosticat de medicul infecţionist cu LB stadiul 2, pe baza
îndepăr aţi în analizelor de laborator, și i s-a indicat un tratament intensiv cu Zinnat intravenos timp
să intr de 14 zile, pe care l-a urmat la CP-ul respectiv. Astfel am avut ocazia să discut despre
casă! această patologie cu un pacient informat. De la el am aflat că în Slovenia există nume-

B
roase astfel de cazuri din cauza prezenţei unui număr mare de căpușe (zona este mai
oala Lyme sau borelioza Lyme cele două stadii ale bolii (precoce și tardiv),
(LB) este o boală bacteriană cau- dar evoluţia de la stadiul precoce la cel tar-
zată de bacteria Borrelia burgdor- div nu este obligatorie. Primul simptom al
feri în Statele Unite ale Americii stadiului precoce al LB este eritemul mi-
și de B. burgdorferi, B. afzelii și B. garinii grans, semn patognomonic. Acesta constă
în Europa (Borrelia aparţine familiei spiro- într-o maculă eritematoasă care se răspân-
chetelor). Este transmisă la om prin muș- dește sub formă de inel de circa 5-15 cm
cătura de căpușe infectate, în principal din centrat pe locul mușcăturii. Acest simptom
specia Ixodes ricinus. Căpușele se infectea- apare în aproximativ 60-90% dintre cazuri,
ză atunci când se hrănesc cu sângele mami- în decurs de 2-30 de zile de la mușcătura de
ferelor mici (cum ar fi rozătoarele și câinii) căpușă. Alături de eritemul migrans spe-
şi anumitor păsări care poartă bacteria în cific, în acest stadiu al infecţiei mai pot fi
sângele lor. În zonele de risc, se consideră întâlnite simptomele unui sindrom pseudo-
că circa 5-40% dintre căpușe pot fi infecta- gripal (stare generală alterată, fatigabilitate,
te. Bacteria migrează din tractul digestiv al febră, dureri musculare, artralgii, frisoane,
căpușei în glandele salivare ale acesteia, de cefalee) de intensitate variabilă.
unde este inoculată la om în timpul muș- Dacă este lăsată netratată, în câteva zile
căturii. Riscul de a dezvolta boala Lyme în sau săptămâni infecţia diseminează în or-
urma unei mușcături de căpușă contami- ganism și afectează sistemul nervos (10% Foto 1. Eritem migrans
nată cu Borrelia este direct proporţional dintre cazuri), articulaţiile, pielea și, mai
cu intervalul de timp în care insecta rămâ- rar, inima. Stadiul tardiv corespunde bolii caldă). Se estimează că circa 80% dintre căpușe sunt
ne atașată de gazdă. Studiile indică faptul Lyme diseminate și apare la un interval ce purtătoare de Borrelia.
că pentru a transmite spirocheta, căpușa variază de la câteva săptămâni până la peste Ulterior, am avut la cabinet un caz cu eritem
trebuie să rămână în piele cel puţin 17 ore. un an de la infecţia iniţială. Pot fi prezente migrans (Foto 1) pe care l-am tratat cu antibiotice
erupţii cutanate multiple similare eritemu- în doză mare. Din fericire, evoluţia bolii s-a oprit la
Epidemiologie lui migrator iniţial, însă de dimensiuni mai stadiul 1.
Se consideră că LB este o boală comună mici, manifestări neurologice (meningita, Mai menţionez că mi-a fost imposibil să găsesc
în Europa, întrucât numărul cazurilor pe meningoencefalita, paralizia Bell), mani- pense speciale pentru extras căpușele din tegument.
continent a crescut constant, peste 360.000 festări cardiace (miopericardita, bloc atrio- Am încercat la mai multe farmacii, ulterior am tre-
de cazuri fiind raportate în ultimele două ventricular), manifestări musculoscheletale cut la farmaciile online și, într-un final, am găsit
decenii. Conform rapoartelor Biroului Regi- (artrita). niște extractoare speciale, foarte utile, la o farmacie
onal OMS pentru Europa, Europa Centrală online pentru animale de companie (Foto 2).
Forma cronică a bolii Foto 2. Extractoare speciale
este regiunea cu cea mai mare incidenţă a
LB. Se estimează că numărul real de ca- Borelioza cronică se manifestă la un
zuri anuale din SUA este de aproximativ interval de câţiva ani de la infecţia iniţia-
450.000. Din păcate, studiile indică o creș-
tere a numărului cazurilor de LB cu apro-
lă, când pot apărea: artrita Lyme la nivelul
articulaţiilor mari, acrodermatita cronică O boală cu vechime
ximativ 50% din 2000 până în 2010. În ul- atrofică (pielea membrelor inferioare devi- LB a fost descrisă pentru prima dată în 1975, după ce în Lyme, Connecticut (SUA), au
timele decenii au fost observate schimbări ne subţire, strălucitoare, cu o pigmentare apărut mai multe cazuri care arătau ca o artrită reumatoidă juvenilă, asociate cu mușcă-
în distribuţia geografică și temporală a că- albăstruie) și afectarea sistemului nervos turile de căpușă de căprioară. Evident că boala a existat cu mult înainte de a fi descrisă.
pușelor și a bolii. Căpușele se răspândesc la (neuropatii periferice, tulburări de somn, de Conform datelor știinţifice, cel mai „vechi” suferind înregistrat este probabil Ötzi, omul
altitudini mai înalte și spre latitudinile nor- memorie și de dispoziţie). gheţarilor, care a murit în urmă cu mai bine de 5.000 de ani în Alpii dintre Italia și Aus-
dice, iar incidenţa bolilor se schimbă spre tria. Analiza genetică a acestuia a relevat secvenţe de Borrelia.
primavară și toamnă (iniţial, boala apărea Diagnostic
doar vara). Sunt implicaţi Nu sunt necesare teste de laborator pen- la pacienţii cu alte infecţii sau cu alte afecţi- macrolide pentru infecţii diseminate).
mulţi factori, inclusiv tru a diagnostica eritemul migrans. Testele uni, cum ar fi bolile autoimune, pot exista și Tratamentul precoce poate preveni ris-
Pentru schimbările clima- de laborator sunt necesare pentru a con- teste fals pozitive, prin reacţii imune încru- cul evoluţiei bolii. În stadiile avansate, cu
a transmite tice (încălzirea firma diagnosticul de infecţie recentă. An- cișate care pot duce la diagnosticare greșită. leziuni tisulare severe, există riscul ca re-
spirocheta, globală), modifi- ticorpii anti-Borrelia burgdorferi sunt de cuperarea completă să nu fie posibilă. În
căpușa trebuie să cări ale acoperi- obicei detectabili în 4-8 săptămâni de la in- Tratament prezent, nu este disponibil niciun vaccin
rămână în piele rii și ale utilizării fecţie. Pacienţii cu infecţie recentă prezintă Toţi pacienţii cu LB trebuie trataţi autorizat pentru LB.
cel puţin terenului, modifi- de obicei o reacţie foarte puternic pozitivă timp de câteva săptămâni cu antibiotice Dr. Valentin Pantea,
17 ore. cări ale distribuţiei pentru acești anticorpi. Trebuie reţinut că adecvate (amoxicilină, cefalosporină și medic primar MF
6 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Opinii

Buddha cel voinic Este legală demisia


în alb a medicului?
și hambarele de aur Demisia reprezintă un act
ce depinde de existenţa
unui contract de muncă,
întrucât un subiect nu poate
se va pune pe masă demisia în alb
semnată la angajare. Din punct de
vedere juridic, acest aspect nu va
fi privit per se ca o concediere, ci
ca o demisie, întrucât cererea a
Buddha cel adevărat, ascetul, nu era dolofan. Celălalt, rotofeiul, devenit popular în lumea să renunţe la un post fără
fost „depusă” chiar de medic.
întreagă datorită statuilor kitschoase care îl înfăţișează, mi se pare reflecţia unei stări de să fi fost încadrat legal pe Mai mult decât atât, solicita-
fapt atât de actuală astăzi: mâncăm, bem și apoi un cântec vesel cântăm. acesta. rea depunerii acestei cereri poate
să apară chiar și pe parcursul des-
Corpul tău este bagajul pe care chinezesc este cunoscut și ca Potrivit art. 81 din Codul fășurării contractului de muncă,
ești nevoit să îl cari după tine prin Buddha al fericirii și bogăţiei. Muncii, demisia este „actul unila- dar rezultatul este același: demi-
viaţă. Cu cât bagajul este mai greu, teral de voinţă a salariatului care, sia în alb este o practică ilegală.
cu atât mai scurtă e călătoria. De la Feng Shui la kitsch printr-o notificare scrisă, comu-

P
(Arnold H. Glasgow) În China tradiţională (și în alte nică angajatorului încetarea con- Dacă totuși a fost
ersoanele cu „burtică” zone ale lumii) o persoană dolofa- tractului individual de muncă, semnată...
au un volum mai mic de nă însemna noroc și bogăţie. Mulţi prin împlinirea unui termen de Medicul se poate adresa in-
materie cenușie în com- cred că frecarea burţii statuii sale preaviz”. Subliniez, un act unilate- stanţei de judecată, acesta trebu-
paraţie cu cele mai su- le va aduce noroc (deși asta nu e ral – adică demisia poate fi hotă- ind să facă dovada faptului că de-
ple, arată un studiu publicat într-o deloc o învăţătură budistă, dar cui râtă de angajat, fără a fi necesar să misia nu a reprezentat voinţa sa
revistă prestigioasă. „Excesul de îi pasă!?), bogăţie și prosperitate. fie motivată. reală, ci că a fost supus unei con-
greutate și obezitatea au o multitu- Grăsuţul vesel a pătruns și a fost Dacă lecturăm dispoziţiile Co- strângeri. De subliniat că ame-
dine de consecinţe asupra sănătă- Dr. Richard asumat de multe temple budiste dului Muncii, nu vom regăsi nică- ninţările trebuie să creeze o stare
ţii. (...) obezitatea va avea un efect Constantinescu din lume. Cel japonez semnifică ieri informaţii legate de demisia de frică pentru profesionistul din
asupra sănătăţii creierului nostru”, abundenţa iubirii, compasiune, în- în alb. Nu este o scăpare a legiui- sfera medicală. Bineînţeles că, la
spune Mark Hamer, profesor la provocat cu următoarea afirmaţie: ţelepciune, virtute... Buddha zâm- torului, ci este vorba de faptul că analizarea acestor lucruri, se va
Universitatea Loughborough din „Buda este ultragiat! Transmite băreţ și rotunjor a devenit o statuie el consideră demisia în alb ca fiind ţine cont de starea socială a me-
Marea Britanie și autor principal multe salutări nutriţioniștilor, populară în Feng Shui, de aceea îl ilegală, aspect cât se poate de just. dicului, de pregătirea acestuia
al studiului. Hamer a arătat, într-o grupului de cercetători britanici... vedem și prin magazinele de la noi. ș.a.m.d.
altă lucrare, modul în care activi- și prestigioasei publicaţii!”. Sunt Se știe că budismul, de-a lungul Este o practică ilegală Din punct de vedere juridic,
tatea fizică poate crește materia multe aspecte pe care le observăm timpului, s-a transformat într-o re- Ne putem imagina următoa- situaţia nu este una complicată,
cenușie și a sugerat că exerciţiile în jurul nostru și pe care le luăm ca ligie atât de complexă și a adăugat rea situaţie: medicul X semnează probleme ceva mai deosebite fi-
fizice reprezintă o modalitate de atare, fără a le analiza. mereu straturi de zeităţi, dintre un contract de muncă cu o clinică ind atunci când se încearcă să se
a contracara unele dintre influ- Buddha istoric nu era dolofan. care multe au numeroase avatare. privată, iar la angajare, i se cere dovedească momentul depunerii
enţele negative pe care obezitatea El e înfăţișat contemplativ, senin, Comerţul global, însă, l-a dus pe și depunerea unei demisii în alb. demisiei în alb. Mai mult decât
Aceasta va fi păstrată într-un atât, nimic nu ne împiedică, dacă
sertar, iar în situaţia în care, spre suntem victima unei asemenea
exemplu, medicul nu răspunde practici, să filmăm toată situaţia,
pe deplin cerinţelor impuse de iar dacă va fi necesar, să utilizăm
spital, cerinţe ce pot fi injuste, filmarea drept mijloc de probă.
„concedierea” va fi una simplă: Drd. Rareș Voroneanu

OAMGMAMR
Leadership și investiţia
strategică în profesie
Mai mulţi președinţi ai medicali și moașele reprezintă pes-
filialelor judeţene ale te jumătate din forţa de muncă din
domeniul sănătăţii de la nivel glo-
OAMGMAMR au participat
bal. Asistenţii medicali și moașele
la o serie de prezentări reprezintă o resursă vitală pentru
susţinute de reprezentanţii sănătate, motiv pentru care este ne-
unor importante instituţii voie de investiţii și în această resur-
din domeniul medical din să umană și trebuie să li se permită
le-ar putea avea asupra corpului și pașnic și slab. Au apărut statui și Buddha care râde pretutindeni și Irlanda. să practice la întreaga dimensiune
creierului. reprezentări ale lui Buddha gras – l-a transformat în adevărat kitsch, a educaţiei și formării lor.
Studiul „Patterns of Regional cu ochii deschiși și râzând. Buddha de zărim în multe curţi, dindărătul Dublin a găzduit, în a doua ju-
Cerebral Blood Flow as a Functi- care se hlizește, Buddha rotofei, a buruienilor, capul zâmbăreţ gușat. mătate a lunii trecute (19-20 mai), Activitate în cinci domenii
on of Obesity in Adults”, coordo- fost un călugăr zen numit „Budai” Așa că, dacă este să vorbim despre vizita celei de-a doua grupe de În septembrie 2019, Consiliul
nat de profesorul Daniel Amen și care a trăit în China în jurul sec. Buddha cel adevărat, Siddhārtha participanţi din cadrul proiectului facultăţii a acceptat propunerea
publicat în Journal of Alzheimer’s al X-lea (circa 1.600 de ani după Gautama, ascetul, nu avem vreun „Program de leadership în îngrijiri din partea profesorului Thomas
Disease în toamna lui 2020, a Buddha istoric și slăbuţ). Acest că- motiv să credem că a fost vreodată medicale pentru directori de îngri- Kearns, director executiv al Facul-
evidenţiat că un indice de masă lugăr grăsunel, peregrin, ce purta dolofan. Celălalt, rotofeiul, e mai jiri și asistenţi șefi”, organizată sub tăţii de Asistenţi Medicali și Moașe,
corporală crescut este asociat cu cu el doar un sac de pânză („Bu- adecvat pentru Chinatown. Poves- umbrela parteneriatului cu Facul- de a analiza dezvoltarea centrului.
anomalii ale perfuziei cerebrale. dai” înseamnă „sac de pânză” în tea lui Budai este interesantă și ne tatea de Asistenţi Medicali și Moașe În acest sens, a fost instituit un
Este știut că obezitatea, la mijlo- limba chineză), avea suflet bun și lasă cu un zâmbet pe buze, aseme- din Irlanda (RCSI). Președinţii a 13 grup de lucru care va fi condus de
cul vieţii, în special, a fost identi- era plin de umor, mereu fericit și nea reprezentărilor sale. Însă ima- filiale judeţene ale OAMGMAMR prof. Marie Carney, fost decan al fa-
ficată ca un factor de risc pentru mulţumit și ducea un stil de via- ginea sa, astăzi, îmi pare că reflec- au participat, astfel, la mai multe cultăţii, pentru a conduce o cerce-
Alzheimer. Într-un interviu pen- ţă cam excentric. În plus, Budai tă o stare de fapt: mâncăm, bem prezentări susţinute de reprezen- tare detaliată, care să investigheze
tru The New York Times, urmare a devenit un personaj celebru în și apoi un cântec vesel cântăm. tanţii unor importante instituţii nevoile și percepţiile profesioniș-
a datelor publicate, Daniel Amen basmele populare chinezești, fi- „Ne doare la pălărie”, cum spune medicale din Irlanda. tilor. Aceasta a activat din noiem-
a declarat: „Greutatea rănește indcă a fost îndrăgit de cei mici, românul. brie 2019 până în ianuarie 2020 și
creierul. Vreau ca oamenilor să le de aici, poate, și răspândirea atât E complexă problematica Cum pot fi sprijiniţi a implicat opt focus grupuri și zece
pese suficient de creierul lor încât de mare a imaginii unui Buddha obezităţii, o boală neurocompor- asistenţii medicali și interviuri individuale, cu un total
să lucreze pentru ca trupul lor să gras. Budai le oferea copiilor dul- tamentală cronică, și nu e doar moașele de 90 de angajaţi în diferite grade
fie sănătos. În scăderea riscului de ciuri – din cerșit – și îi învăţa să dă- legată de nepăsare și mâncare. Pri- Prezentarea din partea orga- și unităţi. În noiembrie 2019, mem-
apariţie a bolii Alzheimer, avem ruiască cu bucurie, pentru că astfel vind statueta de pe podelele maga- nizatorilor a fost susţinută de Paul brii grupului de lucru au convenit
mult mai mult control decât aţi li se vor întoarce darurile, tot cu zinelor, de la o vreme, gândul mă Mahon, coordonator Programe că centrul, coordonat de RCSI, va
putea crede”. bucurie. Budai predica detașarea duce înspre hambarele pline ale Educaţie, iar tema abordată a fost avea activitatea împărţită în cinci
de problemele cotidiene și reco- bogatului care s-a hotărât să lene- înfiinţarea Centrului de practică domenii: practică clinică, dezvolta-
Aspecte „înghiţite pe manda râsul. Credea și spunea că vească: „Suflete, ai multe bunătăţi avansată pentru asistenţi medicali rea practicii, cercetare, educaţie și
nemestecate” se va ivi ulterior o soluţie la toate strânse pentru mulţi ani; odihneș- și moașe. Acesta a încercat să con- management.
Discutând aceste chestiuni necazurile. Budai a fost „un ma- te-te, mănâncă, bea, veselește-te!” tureze premisele înfiinţării cen- Adriana Cârnu
pe o reţea socială, o doamnă m-a estru zen al râsului”. Buddha gras (Luca 12, 19). trului, argumentând că asistenţii specialist Relaţii Publice,
OAMGMAMR
Opinii VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
7

CMMB generos decât alte popoare. Dovadă sunt cel


puţin faptele recente de ajutorare a refugia-

Românii,
ţilor ucraineni, care au fost salutate de toate
statele europene.
Poate că poporul român este mai obișnu-
it să reacţioneze emoţional. Ne amintim de
cozile care s-au format după diferite tragedii

fraţi de
colective când lumea se înghesuia să ajute la
recuperarea răniţilor prin donarea de sânge.
Dar, peste numai o zi sau două, după ce su-
biectul dispare din jurnalele de știri, centre-
le de donare se golesc din nou.

sânge?
În realitate, publicul este mai puţin in-
format, un paradox într-o ţară cu una dintre
cele mai mari viteze de internet și cu un ac-
ces cvasigeneralizat la tehnologia comuni-

Doar 2%!
cării. Însă, contează calitatea informaţiei și
modalitatea în care comunici cu publicul.

Educaţia, din primii ani de școală


Este nevoie de o strategie de educaţie care
Despre nevoia de sânge se discută alt rol: de a educa donatorul că trebuie să se să înceapă din primii ani de școală, prin care
permanent. Se știe că atunci când se hrănească bine și de a-l ajuta să se hrănească populaţia să fie educată în spirit civic, astfel
cere un component sanguin pentru bine, chiar înainte de a dona sânge. Creșterea încât gestul de a dona sânge să devină ceva
numărului de zile libere oferite după donare firesc, să nu fie nevoie de organizarea unor
transfuzie, această cerere devine o
nu are sens, fiindcă nu e necesar mult timp campanii heirupiste care să aducă în atenţia
problemă. Rezolvarea ei necesită Conf. dr. pentru recuperare și nici nu servește la mo- populaţiei nevoia neacoperită de produse de
eforturi deosebite. Horia tivarea donatorului, care oricum pentru ziua sânge. Iar această „lecţie” trebuie repetată zi

Z
Bumbea, liberă corespunzătoare actului de donare are de zi, prin campanii de comunicare coerente,
ilele trecute am aflat, într-o discu- vicepreședinte de multe ori probleme cu angajatorul. realizate de profesioniști, cărora li se alocă
ţie a Coaliţiei Unitatea de Sânge, CMMB resurse adecvate și li se măsoară rezultatele.
că în România doar 2% din popula- Care sunt soluţiile pentru creșterea nu- Paradoxul românesc Și, nu în ultimul rând, este nevoie de re-
ţie donează sânge, spre deosebire mărului de donatori, într-una dintre puţinele Fondul problemei stă în educarea popu- organizarea sistemului naţional de transfu-
de alte ţări, unde situaţia este mult mai bună. ţări în care donarea este oarecum recompen- laţiei, care să aibă dorinţa de a dona bene- zie, refacerea școlii de transfuzie, dar și de
Deci, principala problemă este, se pare, sată? Creșterea compensaţiei nu ar fi o solu- vol, din conștiinţă civică. Spunea cineva că reglementarea mai judicioasă a utilizării
numărul redus de donatori. ţie, pentru că acele tichete de masă oferite au nu crede că poporul român este mai puţin produselor de sânge.

D’ale Rezidenţiatului Victimele asfaltau șoseaua când șoferiţa a


pierdut controlul volanului și i-a secerat, pur

Un montagne russe
și simplu. Autoturismul s-a izbit într-o casă și a
ricoșat în oameni.”
Din februarie până acum nu doar că
nu s-a întâmplat nimic bun, dar se discută

cu satisfacţii
îmblânzirea Codului rutier la teribila iniţiativă
a unor persoane care au puterea de a pune
în discuţie iniţiative legislative. Se aștepta
ciopârţirea Codului rutier înainte de vară;
Drumul meu ca rezident în Cardiologie pediatrică se pare că a fost amânată pentru sesiunea de
a fost, până acum, când lin, când haotic. Cu toate toamnă. Doamne păzește!
acestea, nu aș schimba nimic din ceea ce am trăit și Din februarie și până acum au trecut șase
am învăţat. Ca și cum nimic luni, dar numai în ultima perioadă și numai
între știrile auzite de mine se remarcă cinci

nu s-a întâmplat
Acum aproximativ un secol, neurologice sau crime pe șosea! Încă cinci oameni au murit cu
Eglantyne Jebb, fondatoarea primei or- r e u m atol o g i ce. Dr. Gabriela zile, în afară de alte cazuri dramatice pe care eu
ganizaţii Salvaţi Copiii, spunea că „este Nu este deloc de Ganea, nu le cunosc, în afară de persoanele care au fost
foarte clar că salvarea copiilor din întrea- neglijat că patolo- medic rezident Nu întotdeauna se poate scăpa schilodite, persoane cărora li s-a schimbat viaţa;
ga lume nu reprezintă o imposibilitate gii ce aparţineau Cardiologie pediatrică miraculos în urma unui accident de și în afară de prieteni, rude, care suferă la rândul
inerentă”. Eu nu mi-am propus să salvez până nu demult lor pentru tot ce s-a întâmplat și se întâmplă!
mașină. Crimele pe șosea continuă
toţi copiii, mi-ar fi imposibil, dar pot să cardiologiei de adulţi, precum hiperten- Repet spusele din februarie: „Situaţia trebuie
contribui pentru a readuce zâmbetul pe siunea arterială sau dislipidemia, se în-
într-un ritm inacceptabil. pusă în discuţie, repetat, cu obstinaţie (în sens
buzele copiilor al căror drum în viaţă a
început cu provocări prea mari pentru a
le putea duce singuri.
tâlnesc din ce în ce mai des și în rândul
populaţiei pediatrice, din cauza schimbă-
rii stilului de viaţă și a alimentaţiei neco-
D in februarie și până astăzi au trecut șase
luni. Cu toate acestea, parcă nimic nu
s-ar fi petrecut și nu ar fi dus la nimic (bun).
de îndârjire)”! Însă… ceea ce este (și mai) teribil
este lipsa de reacţie și lipsa de conlucrare a celor
care (în principiu) nu ar dori să mai asiste sau să
Nu îmi aduc aminte să îmi fi dorit vre- respunzătoare. În documentul pe care l-am citat în urmă cu afle despre crimele pe șosea!
odată să fac altceva în afară de medicină patru luni apare următorul text: „Suspendarea Spun cam așa și studenţilor mei: „Dacă
și nu mă vedeam lucrând altfel decât cu Provocări și satisfacţii permisului de conducere pentru 120 de zile lăsaţi ca lucrurile să treacă pentru că nu vă
copiii. Începând cu anul 2017, Cardiolo- În viaţa de rezident, fiecare zi vine cu și amenzi mai mari pentru unii șoferi sunt afectează direct sau credeţi că nu vă afectează
gia pediatrică a devenit specialitate de noi provocări, dar și cu noi satisfacţii. De- principalele modificări ale noului Cod rutier direct, dacă nu învăţaţi foarte bine și nu aveţi
sine stătătoare. Eram în anul IV de fa- sigur, cea mai mare satisfacţie este repre- 2022”*. Care sunt efectele pentru sănătatea unica ţintă corectă să deveniţi medici buni
cultate și am știut că asta este ceea ce îmi zentată de zâmbetul sau pofta de joacă a românilor așteptăm să aflăm de la autorităţi. și foarte buni și oameni pe măsură, deși vă
doresc. A urmat examenul de rezidenţiat unui copil vindecat și liniștea din ochii Până atunci, copiez trei titluri apărute în mass doresc să fiţi mereu sănătoși și nu vă doresc
și am fost norocoasă că am putut să îmi unor părinţi care nu mai privesc viitorul media, foarte recent: ca voi sau cineva dintre prietenii sau rudele
aleg specialitatea pe care mi-o doream, ca pe o ameninţare. • Accident teribil în Olt: un biciclist care voastre să sufere vreodată, atunci când va
singura, de altfel. Drumul pe care l-am parcurs până circula regulamentar a fost omorât de un apărea suferinţa vă veţi aduce aminte că
acum în Rezidenţiat a fost uneori lin, al- şofer băut. Victima, blocată în parbrizul studentul la Medicină, viitor medic, trebuie
Lucruri de neglijat teori haotic, uneori obositor, alteori rela- autoturismului**. Cel care a comis crima pe să se implice, trebuie să facă mai mult decât a
O proporţie semnificativă din ca- xant. Am fost norocoasă să cunosc per- șosea a fost testat cu alcooltestul. Rezultatul a merge la cursuri, lucrări practice, a participa la
zuistica de care se ocupă Cardiologia soane minunate, adevăraţi profesioniști fost de „1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat”. examene, a promova și a deveni medic; datoria
pediatrică o reprezintă malformaţiile dedicaţi meseriei lor care îmi sunt atât • Şoferi drogaţi, printre care şi o este mai mare decât atât”.
cardiace congenitale. Managementul te- mentori, cât și prieteni. Nu aș schimba braşoveancă de 33 de ani, prinşi la volan Nu pentru că mi-aș dori eu, nu pentru că
rapeutic al unui copil născut cu un astfel nimic din ce am trăit până acum ca re- în Azuga, în timpul unui festival organizat este unica variantă potrivită: (și) problema
de diagnostic este complex și realizat în zident, nici chiar zilele grele, obositoare. la baza pârtiei Sorica***. „Nu a fost nici pe „crimelor pe șosea” trebuie abordată de
strânsă colaborare cu Chirurgia cardio- Sunt recunoscătoare pentru fiecare lec- departe singurul caz de acest fel descoperit pe întreaga societate, de toţi oamenii onești,
vasculară sau Cardiologia intervenţiona- ţie primită, pentru fiecare oportunitate drumurile din Prahova într-o singură noapte. pentru că nu putem cunoaște nici ziua și nici
lă. Rolul cardiologului pediatru în cazul de a evolua și de a fi în fiecare zi mai pre- Potrivit sursei citate, a fost necesară testarea ceasul când problemele pot să apară asupra
patologiilor chirurgicale este de a stabili gătită pentru viitor. cu DrugTest de 28 de ori în seara de sâmbătă oricăruia dintre noi.
diagnosticul preoperator și de a urmări Inocenţa și bucuria de pe chipul co- spre duminică, mai mulţi șoferi din diferite Prof. dr. Mircea Ioan Popa
evoluţia postoperatorie. Există, desigur, piilor sunt lucrurile care mă motivează orașe având rezultat pozitiv.” *. https://viata-medicala.ro/opinii/26-februarie-2022-26726
**. https://adevarul.ro/locale/slatina/accident-teribil-olt-biciclist-circula-
și alte patologii cardiologice care pot apă- și sper ca drumul pe care mi l-am ales să • O șoferiţă beată a lovit mortal patru regulamentar-fost-omorat-sofer-baut-victima-blocata-parbrizul-autoturismului-
1_62af6e165163ec4271c527ca/index.html
rea în copilărie: aritmii, cardiomiopatii mă ducă acolo unde pot fi cât mai de folos muncitori care lucrau la reabilitarea unui ***. https://adevarul.ro/locale/ploiesti/Soferi-drogati-printre-brasoveanca-33-
aniprinsi-drogati-volan-azuga-timpul-unui-festival-organizat-bazapartiei-sorica-
sau implicaţii cardiologice ale unor boli copiilor cu inimioare speciale și dornice drum public, în Iași****. „Alţi trei muncitori au 1_62af038e5163ec4271c29254/index.html
****. https://stirileprotv.ro/stiri/socant/o-soferita-beata-a-lovit-mortal-4-muncitori-
sistemice, precum cele endocrinologice, de joacă. ajuns la spital, unul direct la Terapie Intensivă. care-lucrau-la-reabilitarea-unui-drum-public-in-iasi.html
8 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Special
Studiile complementare
Esenţialul despre
Medicina de
de Medicină de călătorie
deschid medicilor un
orizont multidisciplinar,
de la Medicina tropicală dr.Grupaj realizat de

c
Laura Davidescu

și sănătatea la mare
altitudine până la morbidităţile
refugiaţilor și imigranţilor.

M
edicina de călătorie pe termen scurt și lung, dar și emi-
are ca scop menţine- granţii și refugiaţii.
rea stării de sănătate Din 2018, Medicina de că-
a călătorilor interna- lătorie este și program de studii

’’
ţionali prin măsuri de prevenţie, dar complementare aprobat de Minis-
și recunoașterea și managementul terul Sănătăţii, cursurile fiind or-
problemelor apărute după întoarce- ganizate în cadrul Universităţii de
rea dintr-o astfel de călătorie.
În mod istoric, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii sugera că Cumpărarea unor
Medicina de călătorie este o me-
medicamente în ţări
dicină preventivă, care se ocupă
cu imunizările înainte de călătorii africane sau asiatice expune
internaţionale, cu consilierea și la riscul ca produsele
prescrierea pentru chimioprofi- să fie contrafăcute sau
laxia malariei și cu informaţiile
suboptimale.
despre autotratamentul bolii dia-
reice acute ori managementul pro- Medicină și Farmacie „Carol Davila”
blemelor legate de altitudine. Dar, București. Aceste cursuri sunt pre-
într-o abordare mai largă, domeniul date de dr. Adriana Hristea, medic
include și aspecte de sănătate publi- primar Boli infecţioase, specializa-
că, ţinta fiind nu numai călătoriile tă  în străinătate în domeniul Me-
dicinei de călătorie. Se pot înscrie
specialiștii de boli infecţioase, epide-

’’
miologii, dar și medicii de familie și
de alte specialităţi.

Ce cunoștinţe sunt transmise


medicilor interesaţi
„Absolvenţii programului de Din 2018, Medicina
pregătire complementară trebuie Exemple concrete în care altitudine, un călător cu boli croni-
de călătorie este Medicina de călătorie este
să își însușească noţiuni privind ce este expus anumitor riscuri, care
afecţiunile care pot fi dobândite program de studii necesară îi pot agrava boala. De exemplu, di-
în călătoriile internaţionale. De complementare, aprobat de Specialista în Medicină de călă- abeticul în tratament cu insulină
Dr. Adriana Hristea este profe- multe ori, acestea sunt de natură către Ministerul Sănătăţii. torie detaliază în continuare câteva trebuie sfătuit cum să-și decaleze
sor de Boli Infecţioase la UMF infecţioasă, dar există și patologii situaţii în care este nevoie de sfatul tratamentul în funcţie de fusul orar
„Carol Davila” București, medic neinfecţioase, cum ar fi răul de bolilor transmise digestiv, sexual, unui medic cu competenţe în „travel și cum să gestioneze jet lagul.
primar de Boli infecţioase și mișcare, patologia legată de scu- prin vectori sau pe cale respirato- health”. Militarii, cei care pleacă în
șef de secţie la Institutul Naţio-
fundări, jet lag, altitudine, expu- rie. În plus, medicii care practică Riscuri care nu sunt prezente misiuni umanitare în zone de con-
nal de Boli Infecţioase Prof. Dr.
Matei Balș. Din 2018 are o abi- nere la căldură sau frig, riscurile Medicina de călătorie trebuie să fie în ţara de origine, cum ar fi mala- flict armat și/sau dezastre naturale,
litare recunoscută internaţio- în cazul contactului cu animale și/ capabili să recunoască problemele ria, febra galbenă, febră tifoidă etc., studenţii care merg în străinătate
nal de a practica Medicina de sau insecte”, explică dr. Adriana de sănătate apărute pe parcursul jet lag, răul de altitudine și așa mai în cadrul unor schimburi de ex-
călătorie, și anume Certificate Hristea. Ea adaugă: „Ei trebuie să sau după călătoriile internaţionale departe. În absenţa informaţiilor perienţă – toţi trebuie informaţi
in Travel Health, eliberată în cunoască epidemiologia afecţiuni- și să facă triajul corect al acestora, despre aceste riscuri, călătorii nu despre conduita care protejează de
urma unui examen, de către In- lor asociate călătoriilor, vaccinu- prin îndrumarea către unitatea vor aplica măsuri preventive specifi- anumite boli sau situaţii care le pot
ternational Society of Travel rile, prescrierea corectă a profila- adecvată, în cazul în care trata- ce (chimioprofilaxie, vaccinare) sau pune sănătatea sau viaţa în pericol.
Medicine. xiei malariei, dar este importantă mentul depășește competenţa sau nespecifice și se pot îmbolnăvi în Călătoriile în zone rurale în anu-
și consilierea cu privire la riscul accesul lor la medicamente”. cursul călătoriei sau după întoarcere mite ţări, contactul prelungit cu
ori nu vor avea cu ei tratamente pen- populaţia locală, mai ales când
tru patologii minore autotratabile există epidemii în zona respectivă,
(diaree, plăgi cutanate). Asemenea înotul în anumite ape, expunerea
situaţii pot ruina o călătorie, ba chiar în natură la insecte/artropode sau
pot duce la boli letale. Ajungerea în- animale se asociază cu riscul de îm-
tr-o ţară în care vaccinarea pentru bolnăviri ce ar putea fi evitate dacă
febră galbenă este obligatorie, fără există informare adecvată despre
dovada vaccinării, duce la caranti- măsurile de protecţie.
narea persoanei sau la vaccinarea cu
vaccinuri locale, care ar putea să nu Ce este specific României ca
fie optime. destinaţie de călătorie
Cumpărarea unor medica- „În general, în Europa riscurile
mente la destinaţie expune la riscul sunt mai puţin numeroase în com-
ca produsele să fie contrafăcute sau paraţie cu alte destinaţii”, spune dr.
suboptimale, lucru frecvent în ţări Hristea. „În România sunt menţio-
din Asia sau Africa. Sexul ocazional nate riscurile legate de boli pentru
poate expune la boli care ar putea fi care nu există o acoperire vaccinală
prevenite dacă ar exista informaţii corespunzătoare, mai ales în condi-
adecvate. ţiile unor epidemii, cum a fost epide-
Când un cuplu de tineri căsă- mia recentă de rujeolă, riscul asoci-
toriţi face o călătorie într-o desti- at mușcăturilor de câini fără stăpân,
naţie exotică și eventual dorește riscul de dobândire a hepatitei A și
să conceapă un copil este bine să B în cazul șederilor prelungite. Cel
verifice că nu există riscul de infec- puţin pentru partea de nord-vest, în
ţie cu virusul Zika, patogen care ţara noastră este documentat riscul
ar putea duce la malformaţii ale de dobândire a encefalitei de căpu-
nou-născutului. șe, risc asociat cu activităţile în aer
În timpul unor zboruri pre- liber, risc care există și pentru popu-
lungite sau la destinaţii aflate la laţia autohtonă”, adaugă specialista.

Anunţuri POSTURI SCOASE LA CONCURS PUBLICITATE
Nr. 25/24 iunie 2022

UNITATEA MILITARĂ 01969 vederea verificării conformității Condițiile generale și specifice – afișarea rezultatelor veri- La concurs se pot prezenta far-
CÂMPIA TURZII din cadrul cu acestea. Adeverința care atestă necesare pentru ocuparea postului ficării îndeplinirii condițiilor de maciști cu minimum 2 ani experi-
Ministerului Apărării Naționale starea de sănătate conține, în clar, vor fi afișate la sediul unității. participare la preselecție se face la ență profesională.
scoate la CONCURS numărul, data, numele emitentu- Candidații vor depune la sediul sediul unității organizatoare în cel Pentru proba scrisă un subiect
în conformitate cu prevederile lui și calitatea acestuia, în forma- U.M. 02655 Vlădeni dosarul de în- mult 24 de ore de la expirarea ter- va fi din Legea nr. 95/2006 privind
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- tul standard stabilit de Ministerul scriere la concurs care va cuprinde menului pentru selecția dosarelor reforma în domeniul sănătăţii, re-
tările și modificările ulterioare, un Sănătății. Actele prevăzute a fi de- următoarele documente: de concurs; publicată, cu modificările şi com-
post cu normă întreagă de medic puse în copie se prezintă însoțite a) cerere de înscriere la con- – contestațiile privind dosare- pletările ulterioare.
specialist confirmat în specialita- de documentele originale pentru curs adresată comandantului U.M. le respinse se adresează, în termen Tematica și bibliografia pentru
tea Medicină de familie în cadrul a fi certificate pentru conformita- 02655 Vlădeni, document tipizat; de două zile lucrătoare din mo- concurs sunt afișate la sediul și pe
Cabinetului medical al unității. te cu originalul de către Compar- b) copia certificatului de mentul afișării rezultatului selec- site-ul spitalului.
Condițiile generale și specifice timentul Resurse Umane al U.M. naștere; ției, comandantului unității mili- Înscrierile la concurs se fac
necesare pentru ocuparea postului 01969 Câmpia Turzii. c) copia actului de identitate în tare organizatoare; la sediul unității din Sovata, str.
vor fi afișate la sediul unității. Procedura de concurs presupu- termen de valabilitate; – soluționarea contestațiilor – Principală nr. 156, în termen de 15
Candidații vor depune la sediul ne parcurgerea următoarelor etape: d) certificat de cazier judiciar în termen de două zile lucrătoare zile calendaristice de la apariția
U.M. 01969 Câmpia Turzii dosarul – înscrierea la concurs – se face sau o declarație pe proprie răspun- de la depunerea contestației; acestui anunț, iar concursul se or-
de înscriere la concurs care va cu- la sediul U.M. 01969 Câmpia Tur- dere că nu are antecedente penale – concursul se organizează în ganizează în perioada cuprinsă în-
prinde următoarele documente: zii, localitatea Câmpia Turzii str. care să-l facă incompatitil cu pos- perioada cuprinsă între 31 și 90 de tre 31 și 90 de zile de la publicarea
a) cerere de înscriere la con- Aerodromului nr. 1, jud. Cluj, în tul pentru care candidează; zile de la publicare. în „Viața medicală”.
curs adresată comandantului U.M. termen de 15 zile calendaristice de e) copia diplomei de licență; Candidații declarați „admis” în
01969 Câmpia Turzii, document la apariția acestui anunț în „Viața f) copia certificatului/ade- urma analizării dosarului partcipă INSTITUTUL DE
tipizat; medicală”; verinței de confirmare în gradul la concursul pentru ocuparea pos- URGENȚĂ PENTRU BOLI
b) curriculum vitae – model – preselecția se realizează în profesional, conform cerințelor tului vacant. CARDIOVASCULARE ȘI
european; termen de 5 zile lucrătoare de la postului; Informații suplimentare pri- TRANSPLANT TÂRGU MUREȘ
c) certificat de cazier judiciar; data expirării termenului de în- g) copie a certificatului de vind condițiile generale și spe- (JUDEȚUL MUREȘ)
d) copia actului de identitate scriere la selecție; cifice pentru ocuparea postului, scoate la CONCURS
membru al organizației profesio-
sau orice alt document care atestă – afișarea rezultatelor verifică- locul, data și ora desfășurării con- în conformitate cu prevederile
nale cu viza pe anul în curs;
identitatea în termen de valabili- cursului, tematica se pot obține Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com-
rii îndeplinirii condițiilor de par- h) copie a poliței de asigurare
la sediul U.M. 02655, localitatea
tate, potrivit legii, după caz; ticipare la preselecție se afișează malpraxis, după caz; pletările și modificările ulterioare,
Vlădeni, județul Brașov, pe site-ul:
e) copie xerox de pe diploma de la sediul unității organizatoare în i) dovada/înscrisul din care să următoarele posturi:
safos.mapn.ro și pe site-ul Statului
licență și certificatul de specialist cel mult 24 de ore de la expira- rezulte că nu i-a fost aplicată una • un post cu normă întreagă
Major al Apărării.
sau primar pentru medici, medici rea termenului pentru preselecția din sancțiunile prevăzute la art. de medic specialist confirmat în
Persoană de contact Cipri-
dentiști, farmaciști, respectiv ade- dosarelor de concurs; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 specialitatea Cardiologie, cu com-
an Radu – tel.: 0368.734.224;
verință de confirmare în gradul – contestațiile privind do- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la petență în Stimulatoare și defibri-
0368.734.223.
profesional pentru biologi, biochi- sarele respinse se adresează, în art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din latoare cardiace implantabile, în
miști sau chimiști; termen de două zile lucrătoare Legea nr. 95/2006 privind reforma SPITALUL SOVATA NIRAJ cadrul Laboratorului de Explorări
f) copie a certificatului de din momentul afișării rezulta- în domeniul sănătății, republicată, (JUDEȚUL MUREȘ) funcționale I – invazive, cardio-
membru al organizației profesio- tului selecției, comandantului cu modificările ulterioare; scoate la CONCURS logie intervențională, cateterism
nale cu viza pe anul în curs; unității militare organizatoare j) acte doveditoare pentru cal- în conformitate cu prevederile cardiac și electrofiziologie (adulți
g) copie a poliței de asigurare (termen de soluționare a contes- cularea punctajului prevăzut în Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- și copii);
malpraxis; tațiilor două zile lucrătoare de la Anexa nr. 3 la ordin; pletările și modificările ulterioare, • un post cu normă întreagă
h) dovada/înscrisul din care să depunere); k) certificat medical din care funcția de farmacist-șef la Farma- de medic rezident ultimul an con-
rezulte că nu i-a fost aplicată una – concursul se organizează în să rezulte că este apt din punct de cia cu circuit închis a spitalului. firmat în specialitatea Radiolo-
din sancțiunile prevăzute la art. perioada cuprinsă între 31 și 90 de vedere fizic și neuropsihic pentru Dosarul de înscriere la concurs gie-imagistică medicală în cadrul
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 zile de la publicare. exercitarea activității pentru pos- va cuprinde următoarele acte: Laboratorului de Radiologie și
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la Candidații declarați „admis” în tul pentru care candidează; a) cerere în care se menționea- imagistică medicală.
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din urma selecției dosarelor de con- l) chitanță de plată a taxei de ză funcția pentru care dorește să Dosarul de înscriere la concurs
Legea nr. 95/2006 privind reforma curs vor parcurge 3 (trei) probe concurs în sumă de 150 de lei. candideze; va cuprinde următoarele acte:
în domeniul sănătății, republicată, în următoarea ordine: analiza și Actele prevăzute a fi depuse b) copie xerox de pe diploma a) cerere în care se menționea-
cu modificările ulterioare; evaluarea activității profesiona- în copie se prezintă însoțite de de licență și certificatul de speci- ză postul pentru care dorește să
i) acte doveditoare pentru cal- le și științifice (proba 1); proba documentele originale pentru a fi alist sau primar; concureze;
cularea punctajului prevăzut în scrisă (proba 2); proba clinică sau certificate pentru conformitate cu c) copie a certificatului de b) copie xerox de pe diploma
Anexa nr. 3 la ordin; practică (proba 3). La fiecare pro- originalul de către Compartimen- membru al organizației profesio- de licență și certificatul de specia-
j) copia carnetului de mun- bă participă numai candidații care tul Resurse Umane al U.M. 02655 nale cu viza pe anul în curs; list sau primar pentru medici, me-
că, conformă cu originalul și/ au fost declarați „admis” la proba Vlădeni, iar documentele tipizate d) dovada/înscrisul din care să dici dentiști, farmaciști, respectiv
sau, după caz, o adeverință care anterioară. se asigură candidaților prin grija rezulte că nu i-a fost aplicată una adeverință de confirmare în gradul
să ateste vechimea în muncă, în Tematica de concurs este cea structurii care organizează selec- dintre sancțiunile prevăzute la art. profesional pentru biologi, biochi-
meserie și/sau în specialitatea pentru examenul de medic spe- ția. Candidatul declarat admis la 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 miști sau chimiști;
studiilor; cialist în specialitatea postului și selecția dosarelor, care a depus la alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la c) copie a certificatului de
k) adeverință eliberată de me- se poate accesa pe site-ul: www. înscriere o declarație pe propria art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din membru al organizației profesio-
dicul de familie din care să rezulte ms.ro/tematici-examen-specialist. răspundere că nu are antecedente Legea nr. 95/2006 privind reforma nale cu viza pe anul în curs;
antecedentele medicale patologi- Informații suplimentare pri- penale, are obligația de a comple- în domeniul sănătății, republicată, d) dovada/înscrisul din care să
ce și faptul că este apt din punct de vind condițiile generale și specifice ta dosarul de concurs cu originalul cu modificările ulterioare; rezulte că nu i-a fost aplicată una
vedere fizic și neuropsihic pentru pentru ocuparea postului, conți- cazierului judiciar, cel mai târziu e) acte doveditoare pentru cal- dintre sancțiunile prevăzute la art.
exercitarea activității pentru pos- nutul dosarului de înscriere, locul, până la data desfășurării primei cularea punctajului prevăzut în 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
tul pentru care candidează; data și ora desfășurării probelor de probe a concursului. Documentele Anexa nr. 3 la ordin; alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
l) chitanță de plată a taxei de concurs precum și tematica și bi- prevăzute la lit. d), i) și k) sunt va- f) cazierul judiciar; art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
concurs; bliografia de concurs se pot obține labile trei luni și se depun la dosar g) certificat medical din care Legea nr. 95/2006 privind reforma
m) acordul scris al persoanei la sediul U.M. 01969 Câmpia Turzii în termen de valabilitate. să rezulte că este apt din punct de în domeniul sănătății, republicată,
care dorește să candideze privind care organizează concursul și de pe Procedura de concurs presu- vedere fizic și neuropsihic pentru cu modificările ulterioare;
verificarea în vederea obținerii site-ul: www.roaf.ro. pune parcurgerea următoarelor exercitarea activității pentru pos- e) acte doveditoare pentru cal-
autorizației de acces la informa- Persoane de contact: lt.(medic) etape: tul pentru care candidează; cularea punctajului prevăzut în
ții clasificate sau a certificatului Balog Carmen, tel.: 0264.368.229, – înscrierea la concurs – se h) chitanță de plată a taxei de Anexa nr. 3 la ordin;
de securitate, corespunzător fișei int. 915 sau cpt. Rusu Adrian, tel.: face la sediul U.M. 02655, str. Gă- concurs; f) cazierul judiciar;
postului, în condițiile în care este 0264.368.229, int. 387. rii, Vlădeni, județul Brașov, în ter- i) copia actului de identitate în g) certificat medical din care
declarată „admisă” la concurs – men de 15 zile calendaristice de termen de valabilitate. să rezulte că este apt din punct de
document tipizat. UNITATEA MILITARĂ la apariția acestui anunț în „Viața Taxa de concurs este de 150 de vedere fizic și neuropsihic pentru
Taxa de concurs este de 150 de 02655 VLĂDENI din cadrul medicală” și postarea lui la sediul lei. exercitarea activității pentru pos-
lei. Ministerului Apărării Naționale unității, la punctul de relații cu Documentele prevăzute la lit. tul pentru care candidează;
Documentele prevăzute la lit. scoate la CONCURS publicul; d), f) și g) sunt valabile trei luni și h) chitanță de plată a taxei de
h) și k) sunt valabile trei luni, iar în conformitate cu prevederile – selecția dosarelor de con- se depun la dosar în termen de va- concurs;
cazierul judiciar are valabilitate Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- curs se realizează în termen de 5 labilitate. i) copia actului de identitate în
șase luni și depun la dosar în ori- tările și modificările ulterioare, un zile lucrătoare de la data expirării La concurs se pot înscrie nu- termen de valabilitate.
ginal, în termen de valabilitate. post cu normă întreagă de medic termenului de înscriere la selecție, mai candidații care au obținut mi- Taxa de concurs este de 150 de
Documentele privind identitatea, primar confirmat în specialita- perioadă în care candidații ale că- nimum două puncte din cele pre- lei.
studiile, cursurile sau speciali- tea Recuperare, medicină fizică și ror dosare sunt incomplete le pot văzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la Documentele prevăzute la lit.
zările se prezintă și în original în balneologie – funcție civilă. completa; ordin. d), f) și g) sunt valabile trei luni
2 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
și se depun la dosar în termen de Înscrierile la concurs se fac la • șef Compartiment Suprave- b) copie xerox de pe diploma în specialitatea Medicină internă
valabilitate. sediul unității, în termen de 15 zile ghere epidemiologică și control de studii; în cadrul Secției Medicină internă;
Tematica de concurs va fi afișa- calendaristice de la apariția aces- boli transmisibile (medic în speci- c) adeverință din care să reiasă • un post cu normă întreagă de
tă la sediul instituției. tui anunț, iar concursul se organi- alitatea Epidemiologie); confirmarea în gradul profesional; medic primar confirmat în specia-
Înscrierile la concurs se fac la zează în perioada cuprinsă între • șef Compartiment Evaluare d) acte doveditoare pentru litatea Medicină internă în cadrul
sediul unității, în termen de 15 zile 31 și 90 de zile de la publicarea în factori de risc din mediul de viață calcularea punctajului prevă- Compartimentului Medicină in-
calendaristice de la apariția aces- „Viața medicală”. În cazul în care și muncă (medic în specialitatea zut în Anexa nr. 2 la normele ternă – Cronici;
tui anunț, iar concursul se organi- ultima zi de înscriere coincide cu Igienă). menționate; • un post cu normă întreagă de
zează în perioada cuprinsă între o zi nelucrătoare, candidații vor Dosarul de înscriere la concurs e) declarație pe propria răs- medic primar confirmat în speci-
31 și 90 de zile de la publicarea în putea depune dosarele de înscrie- va cuprinde următoarele acte: pundere a candidatului, din care alitatea Chirurgie generală în ca-
„Viața medicală”. re inclusiv în prima zi lucrătoare a) cerere în care se menționea- să rezulte că nu a fost condamnat drul Secției Chirurgie generală;
după expirarea celor 15 zile. ză funcția pentru care dorește să penal pentru fapte ce-l fac in- • un post cu normă întreagă de
REPUBLICARE Relații suplimentare se pot ob- concureze; compatibil cu funcția pentru care
medic specialist confirmat în spe-
SPITALUL JUDEȚEAN DE ține la tel.: 0237.625.000, int. 278. b) copie xerox de pe diploma de dorește să concureze;
cialitatea Oftalmologie în cadrul
URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” licență și certificatul de specialist f) declarație pe propria răs-
FOCȘANI (JUDEȚUL VRANCEA) sau primar pentru medici, medici Compartimentului Oftalmologie;
SPITALUL JUDEȚEAN DE pundere a candidatului, din care
scoate la CONCURS dentiști, farmaciști, și respectiv • un post cu normă întreagă
URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” să rezulte că nu se află în stare de
în conformitate cu prevederile FOCȘANI (JUDEȚUL VRANCEA) adeverință de confirmare în gradul de medic specialist confirmat în
incompatibilitate;
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- scoate la CONCURS profesional pentru biologi, biochi- g) certificat privind starea de specialitatea Pediatrie în cadrul
tările și modificările ulterioare, ur- în conformitate cu prevederile miști sau chimiști; sănătate; Compartimentului Pediatrie;
mătoarele posturi: Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- c) copie a certificatului de h) dovadă/adeverință din care • un post cu normă întreagă de
• un post cu normă întreagă de tările și modificările ulterioare, ur- membru al organizației profesio- să rezulte că în ultimii 2 ani nu a medic primar confirmat în specia-
medic în specialitatea Medicină de mătoarele posturi: nale cu viza pe anul în curs; fost sancționat de conducerea uni- litatea Radiologie-imagistică me-
urgență la UPU-SMURD; • un post cu normă întreagă d) dovada/înscrisul din care să tăților în care și-a desfășurat acti- dicală în cadrul Laboratorului de
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în rezulte că nu i-a fost aplicată una vitatea sau de Colegiul Medicilor Radiologie.
de medic în specialitatea Medi- specialitatea Cardiologie la Secția dintre sancțiunile prevăzute la art. din România; Dosarul de înscriere la concurs
cină de familie, cu competen- Cardiologie; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 i) copie xerox a autorizației de va cuprinde următoarele acte:
ță în urgențe prespitalicești, la • un post cu normă întreagă alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la liberă practică sau a certificatului a) cerere în care se menționea-
UPU-SMURD; de medic specialist confirmat în art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din de membru al Colegiului Medicilor ză postul pentru care dorește să
• un post cu normă întreagă specialitatea Anestezie și terapie Legea nr. 95/2006 privind reforma din România; concureze;
de medic în specialitatea Chirur- intensivă la Secția ATI. în domeniul sănătății, republicată, j) copia carnetului de muncă b) copie xerox de pe diploma
gie vasculară la Cabinetul de Chi- Dosarul de înscriere la concurs cu modificările ulterioare; sau, după caz, o adeverință care să de licență și certificatul de specia-
rurgie vasculară – Ambulatoriul va cuprinde următoarele acte: e) acte doveditoare pentru cal- ateste confirmarea în specialitate list sau primar pentru medici, me-
integrat; a) cerere în care se menționea- cularea punctajului prevăzut în și vechimea în specialitate; dici dentiști, farmaciști, respectiv
• un post cu normă întreagă de ză postul pentru care dorește să Anexa nr. 3 la ordin; k) un proiect de management adeverință de confirmare în gra-
medic în specialitatea Boli infecți- concureze; f) cazierul judiciar; privind evoluția viitoare a secției;
b) copie xerox de pe diploma dul profesional pentru biologi,
oase la Secția Boli infecțioase; g) certificat medical din care l) chitanță de plată a taxei de
de licență și adeverința/certifica- biochimiști sau chimiști;
• un post cu normă întreagă de să rezulte că este apt din punct de concurs.
tul de specialist sau primar pentru c) copie a certificatului de
medic în specialitatea Neurologie vedere fizic și neuropsihic pentru Taxa de concurs este de 150 de
la Secția Neurologie; medici, medici dentiști, farmaciști, membru al organizației profesio-
exercitarea activității pentru func- lei.
• un post cu normă întreagă respectiv adeverință de confirmare ția pentru care candidează; nale cu viza pe anul în curs;
La concurs se pot prezenta me- d) dovada/înscrisul din care să
de medic în specialitatea Radiolo- în gradul profesional pentru bio- h) chitanță de plată a taxei de dici cu o vechime de cel puțin 5 ani rezulte că nu i-a fost aplicată una
gie-imagistică medicală în cadrul logi, biochimiști sau chimiști; concurs; în specialitatea postului, speciali-
Laboratorului de Radiologie și c) copie a certificatului de i) copia actului de identitate în dintre sancțiunile prevăzute la art.
tate pe care o practică în mod cu-
imagistică medicală. membru al organizației profesio- termen de valabilitate. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
nale cu viza pe anul în curs și copie rent și în care sunt confirmați prin
La concurs se pot prezenta Taxa de concurs este de 150 de alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
asigurare malpraxis; ordin al m.s.p. (vechimea în speci-
medici cu drept de liberă practică, lei. art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
d) dovada/înscrisul din care să alitate decurge de la data confir-
specialiști sau primari confirmați Documentele prevăzute la lit. Legea nr. 95/2006 privind reforma
rezulte că nu i-a fost aplicată una mării și încadrării ca specialist).
în specialitatea respectivă, rezi- d) și h) sunt valabile 3 luni, iar cele Persoanele sancționate în ulti- în domeniul sănătății, republicată,
denți aflați în ultimul an de pre- dintre sancțiunile prevăzute la art. cu modificările ulterioare;
prevăzute la lit. f) și g) au valabili- mii 2 ani de unitățile la care au fost
gătire în specialitatea în care se 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 e) acte doveditoare pentru cal-
tate 6 luni și se depun la dosar în angajate sau de Colegiul Medicilor
publică postul. alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
termen de valabilitate. din România, precum și cele cărora cularea punctajului prevăzut în
Dosarul de înscriere la concurs art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
La concurs se pot înscrie nu- le-a încetat contractul de adminis- Anexa nr. 3 la ordin;
va cuprinde următoarele acte: Legea nr. 95/2006 privind reforma
mai candidații care au obținut mi- trare în condițiile stabilite la art. 5, f) cazierul judiciar;
a) cerere în care se menționea- în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările ulterioare; nimum două puncte din cele pre- lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. g) certificat medical din care
ză postul pentru care dorește să văzute la pct. 9 din anexa nr. 3 la 1.406/2006, sau cele care au împli- să rezulte că este apt din punct de
e) acte doveditoare pentru cal-
concureze; ordin. nit vârsta de pensionare conform vedere fizic și neuropsihic pentru
cularea punctajului prevăzut în
b) copie xerox de pe diploma La concurs se pot prezenta exercitarea activității pentru pos-
Anexa nr. 3 la ordin; legii, nu pot participa la concurs.
de licență și adeverința/certifica- medici cu o vechime de cel puțin tul pentru care candidează;
f) cazierul judiciar; Concursul sau examenul va
tul de specialist sau primar pentru 5 ani în specialitatea postului. Ve-
g) certificat medical din care consta în următoarele probe: in- h) chitanță de plată a taxei de
medici, medici dentiști, farmaciști, chimea în specialitate decurge de
să rezulte că este apt din punct de terviu – susținerea proiectului de concurs;
respectiv adeverință de confirmare la data confirmării și încadrării ca
vedere fizic și neuropsihic pentru management, probă scrisă, probă i) copia actului de identitate în
în gradul profesional pentru bio- medic specialist.
exercitarea activității pentru pos- clinică sau practică. termen de valabilitate.
logi, biochimiști sau chimiști; Tematica de concurs se gă-
tul pentru care candidează; Proba scrisă a concursului se Taxa de concurs este de 150 de
c) copie a certificatului de sește la sediul instituției. Pentru
h) chitanță de plată a taxei de susține după subiecte din Legea lei.
membru al organizației profesio- proba scrisă un subiect va fi din
concurs; nr. 95/2006 privind reforma în do- Documentele prevăzute la lit.
nale cu viza pe anul în curs și copie
i) copia actului de identitate în Legea nr. 95/2006 privind reforma meniul sănătății, cu modificările și d), f) și g) sunt valabile trei luni și
asigurare malpraxis; termen de valabilitate. în domeniul sănătăţii, republica- completările ulterioare și legisla- se depun la dosar în termen de va-
d) dovada/înscrisul din care să Taxa de concurs este de 150 de tă, cu modificările şi completările ția secundară aferentă. labilitate.
rezulte că nu i-a fost aplicată una lei. ulterioare. Proba clinică sau proba practi- Pentru funcția de far-
dintre sancțiunile prevăzute la art. Documentele prevăzute la lit. Înscrierile la concurs se fac la că se susține pe baza metodologiei macist-șef, la concurs se pot în-
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 d), f) și g) sunt valabile trei luni și sediul unității în termen de 15 zile stabilite pentru obținerea titlului
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la se depun la dosar în termen de va- scrie numai candidații care au
calendaristice de la apariția aces- de medic specialist.
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din labilitate. obținut minimum două puncte din
tui anunț, iar concursul se organi- Înscrierile la concurs se fac la
Legea nr. 95/2006 privind reforma Tematica de concurs este cea cele prevăzute la pct. 9 din Anexa
zează în perioada cuprinsă între sediul unității, în termen de 15
în domeniul sănătății, republicată, pentru examenul de medic speci- nr. 3 la ordin. La concurs se pot
31 și 90 de zile de la publicarea în zile de la apariția acestui anunț,
cu modificările ulterioare; alist în specialitatea postului. prezenta farmaciști cu minimum 2
„Viața medicală”. iar concursul se organizează în
e) acte doveditoare pentru cal- Înscrierile la concurs se fac la ani experiență profesională. Pen-
Relații suplimentare se pot ob- termen de minimum 30 de zile și
cularea punctajului prevăzut în sediul unității, în termen de 15 zile tru proba scrisă un subiect va fi din
ține la tel.: 0235.312.455 – Com- maximum 90 de zile de la publica-
Anexa nr. 3 la ordin; calendaristice de la apariția aces- Legea nr. 95/2006 privind reforma
partiment RUNOS. rea în „Viața medicală”.
f) cazierul judiciar; tui anunț, iar concursul se organi- în domeniul sănătăţii, republica-
g) certificat medical din care Relații suplimentare se pot
zează în perioada cuprinsă între obține la Biroul Resurse Uma- tă, cu modificările şi completările
să rezulte că este apt din punct de SPITALUL ORĂȘENESC
31 și 90 de zile de la publicarea în ne sau la tel.: 0247.366.995 sau ulterioare.
vedere fizic și neuropsihic pentru ZIMNICEA (JUDEȚUL
„Viața medicală”. În cazul în care Tematica de concurs este
exercitarea activității pentru pos- TELEORMAN) 0752.443.808.
ultima zi de înscriere coincide cu cea pentru examenul de obține-
tul pentru care candidează; o zi nelucrătoare, candidații vor scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile SPITALUL ORĂȘENESC re a gradului de medic specialist/
h) chitanță de plată a taxei de putea depune dosarele de înscrie-
Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- ZIMNICEA (JUDEȚUL primar în specialitatea postului.
concurs; re inclusiv în prima zi lucrătoare
borat cu prevederile art. 185 din TELEORMAN) Înscrierile la concurs se fac la
i) copia actului de identitate în după expirarea celor 15 zile.
termen de valabilitate. Legea nr. 95/2006, republicată, cu scoate la CONCURS sediul unității, în termen de 15 zile
Relații suplimentare se pot ob-
Taxa de concurs este de 150 de modificările și completările ulteri- în conformitate cu prevederile calendaristice de la apariția aces-
ține la tel.: 0237.625.000, int. 278.
lei. oare, următoarele funcții: Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- tui anunț, iar concursul se organi-
Documentele prevăzute la lit. DIRECȚIA DE SĂNĂTATE • șef Secția Medicină internă; tările și modificările ulterioare, ur- zează în perioada cuprinsă între
d), f) și g) sunt valabile trei luni și PUBLICĂ VASLUI • șef Secția Chirurgie generală. mătoarele posturi: 31 și 90 de zile de la publicarea în
se depun la dosar în termen de va- scoate la CONCURS Dosarul de înscriere la concurs • funcția de farmacist-șef la „Viața medicală”.
labilitate. în conformitate cu prevederile va cuprinde următoarele acte: Farmacia cu circuit închis a spita- Relații suplimentare se pot
Tematica de concurs este cea Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- a) cerere în care se menționea- lului; obține la Biroul Resurse Uma-
pentru examenul de medic speci- pletările și modificările ulterioare, ză funcția pentru care dorește să • două posturi cu normă în- ne sau la tel.: 0247.366.995 sau
alist în specialitatea postului. următoarele funcții: candideze; treagă de medic primar confirmat 0752.443.808.
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 3
SPITALUL ORĂȘENESC • un post cu jumătate de nor- post cu normă întreagă de medic Relații suplimentare se pot j) copie a documentelor privind
ȚĂNDĂREI (JUDEȚUL mă de medic specialist confirmat specialist confirmat în speciali- obține la tel.: 0257.511.222 sau schimbarea numelui (certificat de
IALOMIȚA) în specialitatea Epidemiologie la tatea Ortopedie și traumatolo- 0257.511.228. căsătorie, certificat de divorț, ho-
scoate la CONCURS Compartimentul CPIAAM. gie în cadrul Ambulatoriului de tărâre judecătorească etc.);
în conformitate cu prevederile Dosarul de înscriere la concurs Ortopedie și traumatologie. SPITALUL CLINIC DE BOLI k) curriculum vitae.
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- va cuprinde următoarele acte: Dosarul de înscriere la concurs INFECȚIOASE ȘI TROPICALE Taxa de concurs este de 150 de
tările și modificările ulterioare, ur- a) cerere în care se menționea- va cuprinde următoarele acte: „DR. VICTOR BABEȘ” lei.
mătoarele posturi: ză postul pentru care dorește să a) cerere în care se menționea- BUCUREȘTI Documentele prevăzute la lit.
• un post cu normă întrea- concureze; ză postul pentru care dorește să scoate la CONCURS d), f) și g) sunt valabile trei luni și
gă de medic specialist confir- b) copie xerox de pe diploma concureze; în conformitate cu prevederile se depun la dosar în termen de va-
mat în specialitatea Pediatrie la de licență și certificatul de specia- b) copie xerox de pe diploma Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- labilitate.
Compartimentul Pediatrie; list sau primar pentru medici, me- de licență și adeverință/certifica- tările și modificările ulterioare, un Tematica și bibliografia de
• un post cu normă întreagă de dici dentiști, farmaciști, respectiv tul de specialist sau primar pentru post cu normă întreagă de medic concurs sunt cele pentru exame-
medic specialist confirmat în spe- adeverință de confirmare în gradul medici, medici dentiști, farmaciști, specialist confirmat în speciali- nul de medic specialist în specia-
cialitatea ATI la Compartimentul profesional pentru biologi, biochi- respectiv adeverință de confirmare tatea Cardiologie, cu competență litatea postului, afișate pe site-ul
ATI; miști sau chimiști; în gradul profesional pentru bio- în Ecografie cardiacă transesofa- Ministerului Sănătății și pe site-ul
• un post cu normă întreagă de c) copie a certificatului de logi, biochimiști sau chimiști; giană, în cadrul Camerei de Gardă spitalului: www.spitalulbabes.ro -
medic specialist confirmat în spe- membru al organizației profesio- c) copie a certificatului de – temporar vacant pe o perioadă secțiunea „Anunțuri”, sau se pot
cialitatea Medicină de urgență la nale cu viza pe anul în curs; membru al organizației profesio- determinată de doi ani. ridica de la sediul instituției.
Compartimentul CPU; d) dovada/înscrisul din care să nale cu viza pe anul în curs; Dosarul de înscriere la concurs Înscrierile la concurs se fac la
• un post cu normă întreagă de rezulte că nu i-a fost aplicată una d) dovada/înscrisul din care să va cuprinde următoarele acte: sediul spitalului, Serviciul RUNOS,
medic specialist confirmat în spe- din sancțiunile prevăzute la art. rezulte că nu i-a fost aplicată una în termen de 10 zile calendaristi-
a) cerere în care se menționea-
cialitatea Radiologie-imagistică 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 dintre sancțiunile prevăzute la art. ce de la apariția acestui anunț, iar
ză postul pentru care dorește să
medicală pentru Laboratorul de alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 concursul se organizează în ma-
concureze;
Radiologie și imagistică medicală; art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la ximum 30 de zile lucrătoare de la
b) copie xerox de pe diploma
• un post cu normă întrea- Legea nr. 95/2006 privind reforma art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din publicarea în „Viața medicală”, dar
gă de medic specialist confirmat de licență și certificatul de specia-
în domeniul sănătății, republicată, Legea nr. 95/2006 privind reforma list sau primar pentru medici, me- nu mai devreme de 6 zile lucrătoa-
în specialitatea Medicină inter- cu modificările ulterioare; în domeniul sănătății, republicată, re de la încheierea înscrierilor.
nă la Cabinetul de Medicină in- dici dentiști, farmaciști, respectiv
e) acte doveditoare pentru cal- cu modificările ulterioare; adeverință de confirmare în gra-
ternă din Ambulatoriul clinic de cularea punctajului prevăzut în e) acte doveditoare pentru cal- SPITALUL JUDEȚEAN DE
specialitate; dul profesional pentru biologi,
Anexa nr. 3 la ordin; cularea punctajului prevăzut în URGENȚĂ ALBA IULIA
• un post cu normă întreagă de biochimiști sau chimiști;
f) cazierul judiciar; Anexa nr. 3 la ordin; (JUDEȚUL ALBA)
medic specialist confirmat în spe- c) copie a certificatului de
g) certificat medical din care f) cazierul judiciar; scoate la CONCURS
cialitatea Oftalmologie la Cabine- membru al organizației profesio-
să rezulte că este apt din punct de g) certificat medical din care în conformitate cu prevederile
tul de Oftalmologie din Ambulato- nale cu viza pe anul în curs;
vedere fizic și neuropsihic pentru să rezulte că este apt din punct de Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
riul clinic de specialitate; d) dovada/înscrisul din care să
exercitarea activității pentru pos- vedere fizic și neuropsihic pentru tările și modificările ulterioare, un
• un post cu normă întreagă de rezulte că nu i-a fost aplicată una
tul pentru care candidează; exercitarea activității pentru pos- post cu normă întreagă de biolog
medic specialist confirmat în spe- dintre sancțiunile prevăzute la art.
h) chitanță de plată a taxei de tul pentru care candidează; specialist în specialitatea Bacte-
cialitatea Obstetrică-ginecologie 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
concurs; h) chitanță de plată a taxei de riologie în cadrul Dispensarului
la Cabinetul de Obstetrică-gine- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
i) copia actului de identitate în concurs; TBC al spitalului.
cologie din Ambulatoriul clinic de art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
termen de valabilitate. i) copia actului de identitate în Dosarul de înscriere la concurs
specialitate; Legea nr. 95/2006 privind reforma
Taxa de concurs este de 150 de termen de valabilitate. va cuprinde următoarele acte:
• un post cu normă întreagă în domeniul sănătății, republicată,
lei. Taxa de concurs este de 150 de a) cerere în care se menționea-
de medic specialist confirmat în cu modificările ulterioare;
Documentele prevăzute la lit. lei și se achită la sediul unității. ză postul pentru care dorește să
specialitatea Gastroenterologie e) acte doveditoare pentru cal-
d), f) și g) sunt valabile trei luni și Documentele prevăzute la lit. concureze;
la Cabinetul de Gastroentero- cularea punctajului prevăzut în
logie din Ambulatoriul clinic de se depun la dosar în termen de va- d), f) și g) sunt valabile trei luni și b) copie xerox de pe diploma
labilitate. se depun la dosar în termen de va- Anexa nr. 3 la ordin; de licență și certificatul de specia-
specialitate; f) cazierul judiciar;
• un post cu normă întreagă de Tematica de concurs și bibli- labilitate. list sau primar pentru medici, me-
ografia se pot obține de la Biroul Tematica de concurs va fi afișa- g) certificat medical din care dici dentiști, farmaciști, respectiv
medic specialist confirmat în spe-
RUNOS al spitalului. tă la sediul spitalului. să rezulte că este apt din punct de adeverință de confirmare în gradul
cialitatea Endocrinologie la Cabi-
Înscrierile la concurs se fac la Înscrierile la concurs se fac la vedere fizic și neuropsihic pentru profesional pentru biologi, biochi-
netul de Endocrinologie din Am-
sediul unității, Biroul RUNOS, în sediul unității, în termen de 15 zile exercitarea activității pentru pos- miști sau chimiști;
bulatoriul clinic de specialitate;
• un post cu normă întreagă de termen de 15 zile calendaristice de calendaristice de la apariția aces- tul pentru care candidează; c) copie a certificatului de
medic specialist confirmat în spe- la apariția acestui anunț, iar con- tui anunț, iar concursul se organi- h) chitanță de plată a taxei de membru al organizației profesio-
cialitatea Pneumologie la Cabine- cursul se organizează în perioada zează în perioada cuprinsă între concurs; nale cu viza pe anul în curs;
tul de Pneumologie din Ambulato- cuprinsă între 31 și 90 de zile de la 31 și 90 de zile de la publicarea în i) copia actului de identitate în d) dovada/înscrisul din care să
riul clinic de specialitate; publicarea în „Viața medicală”. „Viața medicală”. termen de valabilitate; rezulte că nu i-a fost aplicată una
• un post cu normă întreagă de Relații suplimentare se pot
medic specialist confirmat în spe- obține la Biroul RUNOS, tel.:
cialitatea Cardiologie la Cabinetul 0243.270.700.
de Cardiologie din Ambulatoriul
clinic de specialitate; SPITALUL ORĂȘENESC INEU
• un post cu normă întreagă de (JUDEȚUL ARAD)
medic specialist confirmat în spe- scoate la CONCURS
cialitatea Neurologie la Cabinetul în conformitate cu prevederile
de Neurologie din Ambulatoriul Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
clinic de specialitate; tările și modificările ulterioare, un

Caut medic specialist în Medicina de familie pentru


cedare praxis în nordul Franței. Certificatul de
conformitate și cunoașterea limbii franceze sunt
obligatorii. Telefon 00336.84.78.92.44.

Centrul de Evaluare
și Tratament a
Toxicodependențelor pentru Tineri,
București,
caută colaboratori externi – medici
în specialitatea Psihiatrie,
pentru gărzi, în condițiile legii.
Contact: Director medical, dr. Ingrid Firuleasa,
tel. 0721.833.715.

Doppler Clinic,
cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 223,
dorește colaborarea cu doi tineri medici cardiologi,
part-time sau full-time.
Venitul, în funcție de program și de investigațiile efectuate, între
10.000 și 20.000 de lei.
Telefon: 0733.139.179.
4 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
dintre sancțiunile prevăzute la art. dintre sancțiunile prevăzute la art. i) copie xerox a autorizației de e) acte doveditoare pentru cal- Documentele prevăzute la lit. e),
39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 liberă practică sau a certificatului cularea punctajului prevăzut în h) și i) sunt valabile trei luni, iar
nr. 460/2003 privind exercitarea alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la de membru al Colegiului Medicilor Anexa nr. 3 la ordin; cazierul judiciar are valabilitate
profesiunilor de biochimist, biolog art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din din România; f) cazierul judiciar; șase luni. Documentele se depun
și chimist, înființarea, organizarea Legea nr. 95/2006 privind reforma j) copia carnetului de muncă g) certificat medical din care la dosar în original, în termen de
și funcționarea OBBCSSR; în domeniul sănătății, republica- sau, după caz, o adeverință care să să rezulte că este apt din punct de valabilitate.
e) acte doveditoare pentru cal- tă, cu modificările ulterioare, ori ateste confirmarea în specialitate vedere fizic și neuropsihic pentru Tematica de concurs este cea
cularea punctajului prevăzut în cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau și vechimea în specialitate; exercitarea activității pentru pos- pentru examenul de medic speci-
Anexa nr. 3 la ordin; d) din Legea nr. 460/2003 privind k) un proiect de management tul pentru care candidează; alist în specialitatea postului.
f) cazierul judiciar; exercitarea profesiunilor de bi- privind evoluția viitoare a secției/ h) chitanță de plată a taxei de Înscrierile la concurs se fac la
g) certificat medical din care ochimist, biolog și chimist, înfiin- laboratorului; concurs; sediul unității, Biroul RUNOS, în
să rezulte că este apt din punct de țarea, organizarea și funcționarea l) chitanță de plată a taxei de i) copia actului de identitate în termen de 15 zile calendaristice de
vedere fizic și neuropsihic pentru OBBCSSR; concurs. termen de valabilitate. la apariția acestui anunț, iar con-
exercitarea activității pentru pos- e) acte doveditoare pentru cal- Taxa de concurs este de 150 Taxa de concurs este de 150 de cursul se organizează în perioada
tul pentru care candidează; cularea punctajului prevăzut în de lei și se achită la casieria spita­ lei. cuprinsă între 31 și 90 de zile de la
h) chitanță de plată a taxei de Anexa nr. 3 la ordin; lului. Documentele prevăzute la lit. publicarea în „Viața medicală”.
concurs; f) cazierul judiciar; La concurs se pot prezenta me- d), f) și g) sunt valabile trei luni și Relații suplimentare se pot
i) copia actului de identitate în g) certificat medical din care dici cu o vechime de cel puțin 5 ani se depun la dosar în termen de va- obține la sediul Spitalului „Dr.
termen de valabilitate. să rezulte că este apt din punct de în specialitatea postului, speciali- labilitate. Karl Diel” Jimbolia, str. Contele
Taxa de concurs este de 150 de vedere fizic și neuropsihic pentru tate pe care o practică în mod cu- Tematica de concurs va fi afișa- Csekonics nr. 4, jud. Timiș, sau la
lei. exercitarea activității pentru pos- rent și în care sunt confirmați prin tă la sediul spitalului. tel.: 0256.360.655, int. 133.
Copiile actelor prevăzute mai tul pentru care candidează; ordin al m.s.p. (vechimea în speci- Înscrierile la concurs se fac la
sus se prezintă însoțite de docu- h) chitanță de plată a taxei de alitate decurge de la data confir- sediul unității, în termen de 15 zile SPITALUL ORĂȘENESC
mentele originale, care se certifică concurs; mării și încadrării ca specialist). calendaristice de la apariția aces- HÂRLĂU (JUDEȚUL IAȘI)
pentru conformitate cu originalul i) copia actului de identitate în Persoanele sancționate în ul- tui anunț, iar concursul se organi- scoate la CONCURS
de către secretariatul comisiei de termen de valabilitate. timii 2 ani de unitățile la care au zează în perioada cuprinsă între în conformitate cu prevederile
concurs, sau se prezintă copii le- Taxa de concurs este de 150 de fost angajate sau de Colegiul Me- 31 și 90 de zile de la publicarea în Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
galizate. Documentele prevăzute lei și se va achita la sediul spitalu- dicilor din România, precum și „Viața medicală”. tările și modificările ulterioare, un
la lit. d), f) și g) sunt valabile trei lui. cele cărora le-a încetat contrac- Relații suplimentare se pot ob- post cu normă întreagă de chimist
luni și se depun la dosar în termen Documentele prevăzute la lit. tul de administrare în condițiile ține la sediul spitalului și la tel.: specialist în cadrul Laboratorului
de valabilitate. d), f) și g) sunt valabile trei luni și stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) 0766.182.884. de Analize medicale.
Tematica de concurs va fi afișa- se depun la dosar în termen de va- din Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau Dosarul de înscriere la concurs
tă la sediul spitalului. labilitate. cele care au împlinit vârsta de SPITALUL „DR. KARL DIEL” va cuprinde următoarele acte:
Înscrierile la concurs se fac la Tematica de concurs va fi cea pensionare conform legii, nu pot JIMBOLIA (JUDEȚUL TIMIȘ) a) cerere în care se menționea-
sediul unității, în termen de 15 zile folosită la examenul pentru obți- participa la concurs. scoate la CONCURS ză postul pentru care dorește să
calendaristice de la apariția aces- nerea titlului de medic specialist/ Concursul sau examenul va în conformitate cu prevederile concureze;
tui anunț, iar concursul se organi- primar. Pentru postul de biolog consta în următoarele probe: in- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- b) copie xerox de pe diploma
zează în perioada cuprinsă între tematica va fi afișată la sediul terviu – susținerea proiectului de tările și modificările ulterioare, un de licență și certificatul de specia-
31 și 90 de zile de la publicarea în unității. management, probă scrisă, probă post cu normă întreagă de medic list sau primar pentru medici, me-
„Viața medicală”. Înscrierile la concurs se fac la clinică sau practică. specialist confirmat în specialita- dici dentiști, farmaciști, respectiv
sediul spitalului din Videle, șos. Proba scrisă a concursului se tea Boli infecțioase la Cabinetul de adeverință/certificatul de confir-
S.C. SPITALUL ORĂȘENESC Pitești nr. 54, jud. Teleorman, în susține după subiecte din Legea Boli infecțioase. mare în gradul profesional pentru
S.R.L. VIDELE (JUDEȚUL termen de 15 zile calendaristice de nr. 95/2006 privind reforma în do- Dosarul de înscriere la concurs biologi, biochimiști sau chimiști;
TELEORMAN) la apariția acestui anunț, iar con- va cuprinde următoarele acte: c) copie a certificatului de
meniul sănătății, cu modificările și
scoate la CONCURS membru al organizației profesio-
cursul se organizează în perioada completările ulterioare și legisla- a) cerere în care se menționea-
în conformitate cu prevederile nale cu viza pe anul în curs;
cuprinsă între 31 și 90 de zile de la ția secundară aferentă. ză postul pentru care dorește să
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- d) dovada/înscrisul din care să
publicarea în „Viața medicală”. Proba clinică sau proba practi- concureze;
tările și modificările ulterioare, ur- rezulte că nu i-a fost aplicată una
Relații suplimentare se pot că se susține pe baza metodologiei b) copie xerox de pe diploma
mătoarele posturi: dintre sancțiunile prevăzute la 39
obține la Compartimentul RUS, stabilite pentru obținerea titlului de licență și certificatul de specia-
• un post cu normă întreagă de alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr.
tel.: 0247.453.299, int. 106, sau pe de medic specialist. list sau primar pentru medici, me-
medic specialist confirmat în spe- 460/2003 privind exercitarea pro-
site-ul: www.spitalvidele.ro. Tematica de concurs va fi afișa- dici dentiști, farmaciști, respectiv
cialitatea Boli infecțioase în cadrul fesiunilor de biochimist, biolog și
tă la sediul spitalului. adeverință de confirmare în gradul
Compartimentului SPLIAAM; chimist, înființarea, organizarea și
• un post cu normă întrea- SPITALUL DE Înscrierile la concurs se fac la profesional pentru biologi, biochi-
PNEUMOFTIZIOLOGIE miști sau chimiști; funcționarea OBBCSSR;
gă de medic specialist confirmat sediul unității, în termen de 15
e) acte doveditoare pentru cal-
în specialitatea ORL în cadrul ROȘIORI DE VEDE (JUDEȚUL zile de la apariția acestui anunț, c) copie a documentelor pri-
cularea punctajului prevăzut în
Secției Chirurgie generală – TELEORMAN) iar concursul se organizează în vind schimbarea numelui (cer-
Anexa nr. 3 la ordin;
Compartiment ORL; scoate la CONCURS termen de minimum 30 de zile și tificat de căsătorie, certificat de
f) cazierul judiciar;
• un post cu normă întreagă în conformitate cu prevederile maximum 90 de zile de la publica- divorț, hotărâre judecătorească
g) certificat medical din care
de medic specialist confirmat în Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- rea în „Viața medicală”. etc.);
să rezulte că este apt din punct de
specialitatea Medicină internă în borat cu prevederile art. 185 din Relații suplimentare se d) copie a certificatului de
vedere fizic și neuropsihic pentru
cadrul Secției Medicină internă; Legea nr. 95/2006, republicată, cu pot obține la Compartimentul membru emis de Colegiul Medici-
exercitarea activității pentru pos-
• un post cu normă întreagă de modificările și completările ulteri- RUNOS sau la tel.: 0247.406.085 și lor sau avizul de practică tempora-
tul pentru care candidează;
medic specialist confirmat în spe- oare, următoarele funcții: 0785.222.139. ră sau ocazională a profesiei vala-
h) chitanță de plată a taxei de
cialitatea Diabet zaharat, nutriție • șef Secția Pneumologie I; bil, din care să rezulte că profesio-
concurs;
și boli metabolice în cadrul Secției • șef Secția Pneumologie II; SPITALUL CLINIC DE nistul este avizat pe specialitățile
i) copia actului de identitate în
Medicină internă – Compartiment • șef Laborator de Analize BOLI INFECȚIOASE ȘI și competențele în care urmează termen de valabilitate.
Diabet zaharat, nutriție și boli medicale (medic în specialitatea PNEUMOFTIZIOLOGIE „DR. să își desfășoare activitatea; Taxa de concurs este de 150 de
metabolice; Medicină de laborator). VICTOR BABEȘ” TIMIȘOARA e) dovada/înscrisul din care să lei.
• un post cu normă întreagă de Dosarul de înscriere la concurs (JUDEȚUL TIMIȘ) rezulte că nu i-a fost aplicată una Documentele prevăzute la lit.
medic primar confirmat în specia- va cuprinde următoarele acte: scoate la CONCURS din sancțiunile prevăzute la art. d), f) și g) sunt valabile trei luni și
litatea Anestezie și terapie inten- a) cerere în care se menționea- în conformitate cu prevederile 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 se depun la dosar în termen de va-
sivă la Compartimentul Anestezie ză funcția pentru care dorește să Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la labilitate.
și terapie intensivă; candideze; pletările și modificările ulterioare, art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Tematica de concurs este cea
• un post cu normă întreagă b) copie xerox de pe diploma un post cu normă întreagă de me- Legea nr. 95/2006 privind reforma pentru examenul de chimist speci-
de medic specialist confirmat în de studii; dic rezident ultimul an confirmat în domeniul sănătății, republicată, alist.
specialitatea Anestezie și terapie c) adeverință din care să reiasă în specialitatea Pneumologie în cu modificările ulterioare; Înscrierile la concurs se fac la
intensivă la Compartimentul Ane- confirmarea în gradul profesional; cadrul Dispensarului TBC. f) acte doveditoare pentru cal- sediul unității, în termen de 15
stezie și terapie intensivă; d) acte doveditoare pentru Dosarul de înscriere la concurs cularea punctajului prevăzut în zile calendaristice de la apariția
• un post cu normă întreagă de calcularea punctajului prevă- va cuprinde următoarele acte: Anexa nr. 3 la ordin; acestui anunț, iar concursul se
biolog în specialitatea Biologie în zut în Anexa nr. 2 la normele a) cerere în care se menționea- g) cazierul judiciar; organizează în perioada cu-
cadrul Laboratorului de Analize menționate; ză postul pentru care dorește să h) certificat medical format A5 prinsă între 31 și 90 de zile de la
medicale. e) declarație pe propria răs- concureze; din care să rezulte că este apt din publicarea în „Viața medicală”.
Dosarul de înscriere la concurs pundere a candidatului, din care b) copie xerox de pe diploma punct de vedere fizic pentru exer-
va cuprinde următoarele acte: să rezulte că nu a fost condamnat de licență și adeverința de confir- citarea activității pentru postul SPITALUL MUNICIPAL CODLEA
a) cerere în care se menționea- penal pentru fapte ce-l fac incom- mare ca medic rezident aflat în ul- pentru care candidează; (JUDEȚUL BRAȘOV)
ză postul pentru care dorește să patibil cu funcția pentru care do- timul an de pregătire, confirmat în i) aviz neuropsihiatric elibe- scoate la CONCURS
concureze; rește să concureze; specialitatea pneumologie; rat de medic psihiatru din care să în conformitate cu prevederile
b) copie xerox de pe diploma f) declarație pe propria răs- c) copie a certificatului de rezulte că este apt din punct de Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com-
de licență și certificatul de specia- pundere a candidatului, din care membru al organizației profesio- vedere neuropsihic pentru exerci- pletările și modificările ulterioare,
list sau primar pentru medici, me- să rezulte că nu se află în stare de nale cu viza pe anul în curs; tarea activității pentru postul pen- un post cu jumătate de normă de
dici dentiști, farmaciști, respectiv incompatibilitate; d) dovada/înscrisul din care să tru care candidează; medic specialist confirmat în spe-
adeverință de confirmare în gradul g) certificat privind starea de rezulte că nu i-a fost aplicată una j) chitanță de plată a taxei de cialitatea Gastroenterologie în ca-
profesional pentru biologi, biochi- sănătate; dintre sancțiunile prevăzute la art. concurs în sumă de 150 de lei; drul Laboratorului de Endoscopie
miști sau chimiști; h) dovadă/adeverință din care 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 k) copia actului de identitate în medicală.
c) copie a certificatului de să rezulte că în ultimii 2 ani nu a alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la termen de valabilitate. Dosarul de înscriere la concurs
membru al organizației profesio- fost sancționat de conducerea uni- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Copiile actelor prevăzute mai va cuprinde următoarele acte:
nale cu viza pe anul în curs; tăților în care și-a desfășurat acti- Legea nr. 95/2006 privind reforma sus vor fi însoțite de documen- a) cerere în care se menționea-
d) dovada/înscrisul din care să vitatea sau de Colegiul Medicilor în domeniul sănătății, republicată, tele originale, pentru a fi certifi- ză postul pentru care dorește să
rezulte că nu i-a fost aplicată una din România; cu modificările ulterioare; cate de un reprezentant RUNOS. concureze;
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 5
b) copie xerox de pe diploma Legea nr. 95/2006 privind reforma pregătire în specialitatea în care se d) dovada/înscrisul din care să se depun la dosar în termen de va-
de licență și adeverință/certifica- în domeniul sănătății, republicată, publică postul. rezulte că nu i-a fost aplicată una labilitate.
tul de specialist sau primar pentru cu modificările ulterioare; Dosarul de înscriere la concurs dintre sancțiunile prevăzute la art. Tematica de concurs este cea
medici, medici dentiști, farmaciști, e) acte doveditoare pentru cal- va cuprinde următoarele acte: 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 pentru examenul de medic spe-
respectiv adeverință de confirmare cularea punctajului prevăzut în a) cerere în care se menționea- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la cialist în specialitatea postului,
în gradul profesional pentru bio- Anexa nr. 3 la ordin; ză postul pentru care dorește să art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din afișată pe site-ul Ministerului
logi, biochimiști sau chimiști; f) cazierul judiciar; concureze; Legea nr. 95/2006 privind reforma Sănătății.
c) copie a certificatului de g) certificat medical din care b) copie xerox de pe diploma în domeniul sănătății, republicată, Înscrierile la concurs se fac la
membru al organizației profesio- să rezulte că este apt din punct de de licență și certificatul de specia- cu modificările ulterioare; sediul unității, str. Gh. Doja nr. 36,
nale cu viza pe anul în curs; vedere fizic și neuropsihic pentru list sau primar pentru medici, me- e) acte doveditoare pentru cal- Lugoj, jud. Timiș, în termen de 15
d) dovada/înscrisul din care să exercitarea activității pentru pos- dici dentiști, farmaciști, respectiv cularea punctajului prevăzut în zile calendaristice de la apariția
rezulte că nu i-a fost aplicată una tul pentru care candidează; adeverință de confirmare în gradul Anexa nr. 3 la ordin; acestui anunț. În cazul în care ul-
dintre sancțiunile prevăzute la art. h) chitanță de plată a taxei de profesional pentru biologi, biochi- f) cazierul judiciar; tima zi de înscriere coincide cu o zi
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 concurs; miști sau chimiști; g) certificat medical din care nelucrătoare, candidații vor putea
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la i) copia actului de identitate în c) copie a certificatului de să rezulte că este apt din punct de depune dosarele de înscriere in-
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din termen de valabilitate. membru al organizației profesio- vedere fizic și neuropsihic pentru clusiv în prima zi lucrătoare după
Legea nr. 95/2006 privind reforma Taxa de concurs este de 150 de nale cu viza pe anul în curs; exercitarea activității pentru pos- expirarea celor 15 zile. Concursul
în domeniul sănătății, republicată, lei. d) dovada/înscrisul din care să tul pentru care candidează – A5; se organizează în perioada cuprin-
cu modificările ulterioare; Documentele prevăzute la lit. rezulte că nu i-a fost aplicată una h) chitanță de plată a taxei de să între 31 și 90 de zile de la publi-
e) acte doveditoare pentru cal- d), f) și g) sunt valabile trei luni și dintre sancțiunile prevăzute la art. concurs; carea în „Viața medicală”.
cularea punctajului prevăzut în se depun la dosar în termen de va- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 i) copia actului de identitate în Relații suplimentare se pot ob-
Anexa nr. 3 la ordin; labilitate. alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la termen de valabilitate. ține la sediul spitalului sau la tel.:
f) cazierul judiciar; Pentru funcția de farmacist-șef, art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Taxa de concurs este de 150 de 0256.355.340, int. 215.
g) certificat medical din care la concurs se pot înscrie numai Legea nr. 95/2006 privind reforma lei și se achită la sediul spitalului
să rezulte că este apt din punct de candidații care au obținut mini- în domeniul sănătății, republicată, la data depunerii dosarului. SPITALUL ORĂȘENESC ȘTEI
vedere fizic și neuropsihic pentru mum două puncte din cele pre- cu modificările ulterioare; Documentele prevăzute la lit. (JUDEȚUL BIHOR)
exercitarea activității pentru pos- văzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la e) acte doveditoare pentru cal- d), f) și g) sunt valabile trei luni și scoate la CONCURS
tul pentru care candidează; ordin. La concurs se pot prezenta cularea punctajului prevăzut în se depun la dosar în termen de va- în conformitate cu prevederile
h) chitanță de plată a taxei de farmaciști cu minimum 2 ani expe- Anexa nr. 3 la ordin; labilitate. Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro-
concurs; riență profesională. Pentru proba f) cazierul judiciar; Tematica de concurs este cea borat cu prevederile art. 185 din
i) copia actului de identitate în scrisă un subiect va fi din Legea nr. g) certificat medical din care pentru examenul de medic speci- Legea nr. 95/2006, republicată,
termen de valabilitate. 95/2006 privind reforma în dome- să rezulte că este apt din punct de alist în specialitatea postului. cu modificările și completările
Taxa de concurs este de 150 de niul sănătăţii, republicată, cu mo- vedere fizic și neuropsihic pentru Înscrierile la concurs se fac la ulterioare funcția de șef Secția
lei și se achită la fișierul spitalului. dificările şi completările ulterioare. exercitarea activității pentru pos- sediul unității, în termen de 15 zile Psihiatrie II.
La depunerea dosarelor de în- Tematica de concurs va fi afișată tul pentru care candidează – A5; calendaristice de la apariția aces- Dosarul de înscriere la concurs
scriere candidații au obligația de a la sediul spitalului și pe site-ul: h) chitanță de plată a taxei de tui anunț, iar concursul se organi- va cuprinde următoarele acte:
prezenta documentele în original www.sanatoriulgeoagiu.ro. concurs; zează în perioada cuprinsă între a) cerere în care se menționea-
pentru conformitate. Documente- Pentru postul de medic, tema- i) copia actului de identitate în 31 și 90 de zile de la publicarea în ză funcția pentru care dorește să
le prevăzute la lit. d), f) și g) sunt tica de concurs este cea pentru termen de valabilitate. „Viața medicală”. candideze;
valabile trei luni și se depun la do- examenul de medic specialist în Taxa de concurs este de 150 de Relații suplimentare se pot b) copie xerox de pe diploma
sar în termen de valabilitate. specialitatea postului, postată pe lei și se achită la sediul spitalului obține la Serviciul RUNOS, tel.: de studii;
Tematica de concurs este afișa- site-ul Ministerului Sănătății. la data depunerii dosarului. 0263.360.684, int. 233. c) adeverință din care să reiasă
tă pe site-ul Ministerului Sănătății Înscrierile la concurs se fac la Documentele prevăzute la lit. confirmarea în gradul profesional;
pentru examenul de medic specia- sediul unității, str. Sanatoriului nr. d), f) și g) sunt valabile trei luni SPITALUL MUNICIPAL „DR. d) acte doveditoare pentru cal-
list în specialitatea postului. 8, în termen de 15 zile calendaris- și se depun la dosar în termen de TEODOR ANDREI” LUGOJ cularea punctajului prevăzut în
Înscrierile la concurs se fac la tice de la apariția acestui anunț, valabilitate. (JUDEȚUL TIMIȘ) Anexa nr. 2 la normele menționate;
sediul unității, în termen de 15 zile iar concursul se organizează în Tematica de concurs este cea scoate la CONCURS e) declarație pe propria răs-
calendaristice de la apariția aces- perioada cuprinsă între 31 și 90 pentru examenul de medic speci- în conformitate cu prevederile pundere a candidatului, din care
tui anunț, iar concursul se organi- de zile de la publicarea în „Viața alist în specialitatea postului. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- să rezulte că nu a fost condamnat
zează în perioada cuprinsă între medicală”. Înscrierile la concurs se fac la tările și modificările ulterioare, ur- penal pentru fapte ce-l fac incom-
31 și 90 de zile de la publicarea în Relații suplimentare se pot ob- sediul unității, în termen de 15 zile mătoarele posturi: patibil cu funcția pentru care do-
„Viața medicală”. În cazul în care ține la tel.: 0254.248.884, int. 143. calendaristice de la apariția aces- • un post cu normă întreagă de rește să concureze;
ultima zi de înscriere coincide cu o tui anunț, iar concursul se organi- medic specialist confirmat în spe- f) declarație pe propria răs-
zi nelucrătoare, candidații vor pu- REPUBLICARE zează în perioada cuprinsă între cialitatea Neurologie la Comparti- pundere a candidatului, din care
tea depune dosarele de înscriere SPITALUL ORĂȘENESC „DR. 31 și 90 de zile de la publicarea în mentul Neurologie; să rezulte că nu se află în stare de
inclusiv în prima zi lucrătoare după GEORGE TRIFON” NĂSĂUD „Viața medicală”. • un post cu normă întreagă de incompatibilitate;
expirarea celor 15 zile. (JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD) Relații suplimentare se pot medic specialist confirmat în spe- g) certificat privind starea de
Relații suplimentare se pot scoate la CONCURS obține la Serviciul RUNOS, tel.: cialitatea Pneumologie la Secția sănătate;
obține la sediul spitalului, Biroul în conformitate cu prevederile 0263.360.684, int. 233. Pneumologie. h) dovadă/adeverință din care
RUNOS sau la tel.: 0268.252.153, Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- Dosarul de înscriere la concurs să rezulte că în ultimii 2 ani nu a
int. 12. tările și modificările ulterioare, ur- SPITALUL ORĂȘENESC „DR. va cuprinde următoarele acte: fost sancționat de conducerea uni-
mătoarele posturi: GEORGE TRIFON” NĂSĂUD a) cerere în care se menționea- tăților în care și-a desfășurat acti-
ză postul pentru care dorește să vitatea sau de Colegiul Medicilor
SANATORIUL DE • două posturi cu normă în- (JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD)
concureze;
PNEUMOFTIZIOLOGIE treagă de medic în specialitatea scoate la CONCURS din România;
b) copie xerox de pe diploma
GEOAGIU (JUDEȚUL Medicină internă la Secția Medici- în conformitate cu prevederile i) copie xerox a autorizației de
de licență și certificatul de specia-
HUNEDOARA) nă internă; Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- liberă practică sau a certificatului
list sau primar pentru medici, me-
scoate la CONCURS • un post cu normă întreagă de tările și modificările ulterioare, ur- de membru al Colegiului Medicilor
dici dentiști, farmaciști, respectiv
în conformitate cu prevederile medic în specialitatea Pediatrie la mătoarele posturi: din România;
adeverință de confirmare în gradul
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- Secția Pediatrie; • un post cu normă întreagă j) copia carnetului de muncă
profesional pentru biologi, biochi-
tările și modificările ulterioare, ur- • un post cu normă întreagă de de medic specialist confirmat în sau, după caz, o adeverință care să
miști sau chimiști;
mătoarele posturi: medic în specialitatea Neonato- specialitatea Medicină fizică și de ateste confirmarea în specialitate
c) copie a certificatului de
• un post cu normă întreagă logie la Compartimentul Neona­ reabilitare la Cabinetul de Recu- membru al organizației profesio- și vechimea în specialitate;
de medic primar confirmat în spe- tologie; perare, medicină fizică și balne- nale cu viza pe anul în curs; k) un proiect de management
cialitatea Pneumologie la Secția • un post cu normă întreagă de ologie din cadrul Ambulatoriului d) dovada/înscrisul din care să privind evoluția viitoare a secției;
Pneumologie I – TBC; medic în specialitatea Medicină de integrat; rezulte că nu i-a fost aplicată una l) chitanță de plată a taxei de
• funcția de farmacist-șef la urgență la Camera de Gardă; • un post cu normă întreagă de dintre sancțiunile prevăzute la art. concurs;
Farmacia cu circuit închis a spita- • un post cu normă întreagă medic specialist confirmat în spe- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 m) acte de identitate;
lului. de medic în specialitatea Radiolo- cialitatea Psihiatrie la Cabinetul alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la n) curriculum vitae.
Dosarul de înscriere la concurs gie-imagistică medicală în cadrul de Psihiatrie din cadrul Ambulato- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Taxa de concurs este de 200 de
va cuprinde următoarele acte: Laboratorului de Radiologie și riului integrat; Legea nr. 95/2006 privind reforma lei.
a) cerere în care se menționea- imagistică medicală; • un post cu normă întreagă de în domeniul sănătății, republicată, Documentele în copie vor fi în-
ză postul pentru care dorește să • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe- cu modificările ulterioare; soțite de originale pentru confor-
concureze; medic în specialitatea Pediatrie la cialitatea Obstetrică-ginecologie la e) acte doveditoare pentru cal- mitate.
b) copie xerox de pe diploma de Cabinetul de Pediatrie din cadrul Cabinetul de Planificare familială. cularea punctajului prevăzut în La concurs se pot prezenta me-
licență și de specialist sau primar Ambulatoriului integrat; Dosarul de înscriere la concurs Anexa nr. 3 la ordin; dici cu o vechime de cel puțin 5 ani
pentru medici, medici dentiști, • un post cu normă întreagă de va cuprinde următoarele acte: f) cazierul judiciar; în specialitatea postului, speciali-
farmaciști, respectiv adeverință medic în specialitatea Dermatove- a) cerere în care se menționea- g) certificat medical din care tate pe care o practică în mod cu-
de confirmare în gradul profesio- nerologie la Cabinetul de Derma- ză postul pentru care dorește să să rezulte că este apt din punct de rent și în care sunt confirmați prin
nal pentru biologi, biochimiști sau tovenerologie din cadrul Ambula- concureze; vedere fizic și neuropsihic pentru ordin al m.s.p. (vechimea în speci-
chimiști; toriului integrat; b) copie xerox de pe diploma exercitarea activității pentru pos- alitate decurge de la data confir-
c) copie a certificatului de • un post cu normă întreagă de de licență și certificatul de specia- tul pentru care candidează; mării și încadrării ca specialist).
membru al organizației profesio- medic în specialitatea Cardiologie list sau primar pentru medici, me- h) chitanță de plată a taxei de Persoanele sancționate în ul-
nale cu viza pe anul în curs; la Cabinetul de Cardiologie din ca- dici dentiști, farmaciști, respectiv concurs; timii 2 ani de unitățile la care au
d) dovada/înscrisul din care să drul Ambulatoriului integrat. adeverință de confirmare în gradul i) copia actului de identitate în fost angajate sau de Colegiul Me-
rezulte că nu i-a fost aplicată una La concurs se pot prezenta profesional pentru biologi, biochi- termen de valabilitate. dicilor din România, precum și
dintre sancțiunile prevăzute la art. medici cu drept de liberă practi- miști sau chimiști; Taxa de concurs este de 150 de cele cărora le-a încetat contractul
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 că, specialiști sau primari confir- c) copie a certificatului de lei. de administrare în condițiile sta-
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la mați în specialitatea respectivă, membru al organizației profesio- Documentele prevăzute la lit. bilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din rezidenți aflați în ultimul an de nale cu viza pe anul în curs; d), f) și g) sunt valabile trei luni și Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau cele
6 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
care au împlinit vârsta de pensio- în specialitatea postului, speciali- i) copia actului de identitate în SERVICIUL DE AMBULANȚĂ de medic specialist confirmat în
nare conform legii, nu pot partici- tate pe care o practică în mod cu- termen de valabilitate; JUDEȚEAN SIBIU specialitatea Psihiatrie în cadrul
pa la concurs. rent și în care sunt confirmați prin j) copia a atestatului în medici- scoate la CONCURS Secției Psihiatrie VI – C.P. Ojasca.
Concursul sau examenul va ordin al m.s.p. (vechimea în speci- nă de urgență prespitalicească; în conformitate cu prevederile Dosarul de înscriere la concurs
consta în următoarele probe: in- alitate decurge de la data confir- k) curriculum vitae. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- va cuprinde următoarele acte:
terviu – susținerea proiectului de mării și încadrării ca specialist). Taxa de concurs este de 150 de tările și modificările ulterioare, un a) cerere în care se menționea-
management, probă scrisă, probă Persoanele sancționate în ulti- lei și se achită la casieria instituției. post cu normă întreagă de medic ză postul pentru care dorește să
clinică sau practică. mii 2 ani de unitățile la care au fost Documentele prevăzute la lit. specialist confirmat în specialita- concureze;
Proba scrisă a concursului se angajate sau de Colegiul Medicilor d), f) și g) sunt valabile trei luni și tea Medicină de familie în cadrul b) copie xerox de pe diploma
susține după subiecte din Legea din România, precum și cele cărora se depun la dosar în termen de va- Compartimentului de Asistență de licență și certificatul de specia-
nr. 95/2006 privind reforma în do- le-a încetat contractul de adminis- labilitate. medicală de urgență și transport list sau primar pentru medici, me-
meniul sănătății, cu modificările și trare în condițiile stabilite la art. 5, Detalii privind tematica și bi- medical asistat –Substația Mediaș. dici dentiști, farmaciști, respectiv
completările ulterioare și legisla- lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. bliografia de concurs vor fi afișate Dosarul de înscriere la concurs adeverință de confirmare în gradul
ția secundară aferentă. 1.406/2006, sau cele care au împli- la sediul unității va cuprinde următoarele acte: profesional pentru biologi, biochi-
Proba clinică sau proba practi- nit vârsta de pensionare conform Înscrierile la concurs se fac la a) cerere în care se menționea- miști sau chimiști;
că se susține pe baza metodologiei legii, nu pot participa la concurs. sediul instituției, Calea Moților nr. ză postul pentru care dorește să c) copie a certificatului de
stabilite pentru obținerea titlului Concursul sau examenul va 83, Biroul RUNOS, în termen de concureze; membru al organizației profesio-
de medic specialist. consta în următoarele probe: in- 10 zile calendaristice de la apari- b) copie xerox de pe diploma nale cu viza pe anul în curs;
Înscrierile la concurs se fac la terviu - susţinerea proiectului de ția acestui anunț, iar concursul se de licență și adeverința/certifica- d) dovada/înscrisul din care să
sediul unității din localitatea Ștei, management, probă scrisă, probă organizează în maximum 30 de tul de specialist sau primar pentru rezulte că nu i-a fost aplicată una
jud. Bihor – Biroul RUNOS, în ter- clinică sau practică. medici, medici dentiști, farmaciști, dintre sancțiunile prevăzute la art.
zile lucrătoare de la publicarea în
men de 15 zile de la apariția aces- Proba scrisă a concursului se respectiv adeverință de confirmare 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
„Viața medicală”, dar nu mai de-
tui anunț, iar concursul se organi- susţine după subiecte din Legea în gradul profesional pentru bio- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
vreme de 6 zile lucrătoare de la
zează în termen de minimum 30 nr.95/2006 privind reforma în do- logi, biochimiști sau chimiști; art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
încheierea înscrierilor.
de zile și maximum 90 de zile de la meniul sănătăţii, cu modificările şi c) copie a certificatului de Legea nr. 95/2006 privind reforma
Relații suplimentare se pot în domeniul sănătății, republicată,
publicarea în „Viața medicală”. completările ulterioare şi legisla- obține la tel.: 0258.834.211. membru al organizației profesio-
Relații suplimentare privind or- ţia secundară aferentă. nale cu viza pe anul în curs; cu modificările ulterioare;
ganizarea concursului și bibliogra- Proba clinică sau proba practi- d) dovada/înscrisul din care să e) acte doveditoare pentru cal-
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE cularea punctajului prevăzut în
fia de concurs se pot obține de pe că se susţine pe baza metodologiei rezulte că nu i-a fost aplicată una
PUBLICĂ A JUDEȚULUI Anexa nr. 3 la ordin;
site-ul: www.hpsihiatriestei.ro sau stabilite pentru obţinerea titlului dintre sancțiunile prevăzute la art.
BISTRIȚA-NĂSĂUD f) cazierul judiciar;
la Biroul RUNOS, zilnic între ore- de medic specialist. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
scoate la CONCURS g) certificat medical din care
le 8:00–16:00, tel.: 0259.332.354, Bibliografia de concurs și alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
în conformitate cu prevederile să rezulte că este apt din punct de
int. 104. temele-cadru pentru proiec- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- vedere fizic și neuropsihic pentru
tul de specialitate vor fi postate Legea nr. 95/2006 privind reforma
SPITALUL MILITAR DE tările și modificările ulterioare, un exercitarea activității pentru pos-
pe site-ul spitalului și afișate la în domeniul sănătății, republicată,
URGENȚĂ „DR. ION JIANU” post cu normă întreagă de medic tul pentru care candidează;
avizierul unității. cu modificările ulterioare;
PITEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) specialist confirmat în specialita- e) acte doveditoare pentru cal- h) chitanță de plată a taxei de
Înscrierile la concurs se fac la
scoate la CONCURS tea Epidemiologie la Departamen- cularea punctajului prevăzut în concurs;
sediul unităţii din mun. Piteşti, str.
în conformitate cu prevederile tul de Supraveghere în sănătate Anexa nr. 3 la ordin; i) copia actului de identitate în
Negru Vodă nr. 47, jud. Argeş, în
Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- publică, Compartiment de Supra- f) declarație pe propria răs- termen de valabilitate.
termen de 15 zile de la data apa-
borat cu prevederile art. 185 din veghere epidemiologică și control pundere a candidatului, din care să Taxa de concurs este de 150 de
riţiei acestui anunţ, iar concursul
Legea nr. 95/2006, republicată, cu boli transmisibile. rezulte că nu a fost condamnat pe- lei.
se organizează în termen de mi-
modificările și completările ulteri- Dosarul de înscriere la concurs Documentele prevăzute la lit.
nimum 30 de zile și maximum 90 nal pentru fapte care îl fac incom-
oare funcția de șef Secția Medicină va cuprinde următoarele acte: d), f) și g) sunt valabile trei luni și
de zile de la publicarea în „Viaţa patibil cu funcția pentru ocuparea
internă. a) cerere în care se menționea- se depun la dosar în termen de va-
medicală”. căreia dorește să candideze;
Dosarul de înscriere la concurs ză postul pentru care dorește să labilitate.
Relaţii suplimentare se pot g) certificat medical format A5
va cuprinde următoarele acte: concureze; Tematica și bibliografia de
obţine la Biroul Resurse Umane din care să rezulte că este apt din
a) cerere în care se menționea- b) copie xerox de pe diploma concurs vor fi postate pe site-ul
al spitalului, tel.: 0248.218.090, punct de vedere fizic și neuropsi-
ză funcția pentru care dorește să de licență și adeverință/certifica- spitalului: www.hsapoca.ro.
int.412, 413. hic pentru exercitarea activității
candideze; tul de specialist sau primar pentru Înscrierile la concurs se fac la
pentru postul pentru care candi-
sediul unității, în termen de 15 zile
b) copie xerox de pe diploma SERVICIUL DE AMBULANȚĂ medici, medici dentiști, farmaciști, dează;
calendaristice de la apariția aces-
de studii; JUDEȚEAN ALBA respectiv adeverință de confirmare h) cazierul judiciar;
tui anunț, iar concursul se organi-
c) adeverință din care să reiasă scoate la CONCURS în gradul profesional pentru bio- i) copia actului de identitate în
confirmarea în gradul profesional; zează în perioada cuprinsă între
în conformitate cu prevederile logi, biochimiști sau chimiști; termen de valabilitate;
d) acte doveditoare pentru 31 și 90 de zile de la publicarea în
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- c) copie a certificatului de j) copie a documentelor privind
calcularea punctajului prevăzut „Viața medicală”.
tările și modificările ulterioare, un membru al organizației profesio- schimbarea numelui (certificat de
în Anexa nr. 2 la normele mențio­ Relații suplimentare se pot
post cu normă întreagă de medic nale cu viza pe anul în curs; căsătorie, certificat de divorț, ho-
nate; obține la tel.: 0238.528.145/6/7,
primar confirmat în specialitatea d) dovada/înscrisul din care să tărâre judecătorească etc.); int. 136.
e) declarație pe propria răs- Medicină de familie, cu competen- rezulte că nu i-a fost aplicată una k) chitanță de plată a taxei de
pundere a candidatului, din care dintre sancțiunile prevăzute la art. concurs.
țe în Medicină de urgență prespi- DIRECȚIA DE SĂNĂTATE
să rezulte că nu a fost condamnat 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Taxa de concurs este de 150 de
talicească, la Stația centrală Alba PUBLICĂ A JUDEȚULUI
penal pentru fapte ce-l fac incom- lei.
Iulia – temporar vacant pe o peri- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la MARAMUREȘ
patibil cu funcția pentru care do- Copiile actelor prevăzute mai
oadă determinată de un an. art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din scoate la CONCURS
rește să concureze; sus vor fi însoțite de documentele
Dosarul de înscriere la concurs Legea nr. 95/2006 privind reforma în conformitate cu prevederile
f) declarație pe propria răs- originale, care se vor certifica de
pundere a candidatului, din care va cuprinde următoarele acte: în domeniul sănătății, republicată, Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
a) cerere în care se menționea- cu modificările ulterioare; un reprezentant al angajatorului. tările și modificările ulterioare, ur-
să rezulte că nu se află în stare de Documentele prevăzute la lit. d) și
incompatibilitate; ză postul pentru care dorește să e) acte doveditoare pentru cal- mătoarele posturi:
concureze; cularea punctajului prevăzut în g) sunt valabile trei luni, iar cazi- • funcția de șef Compartiment
g) certificat privind starea de
b) copie xerox de pe diploma Anexa nr. 3 la ordin; erul judiciar are valabilitate șase Supraveghere și control boli trans-
sănătate tip A5;
de licență și adeverința/certifica- f) cazierul judiciar; luni. Documentele se depun la do- misibile (medic confirmat în spe-
h) dovadă/adeverință din care
g) certificat medical din care sar în termen de valabilitate. cialitatea Epidemiologie);
să rezulte că în ultimii 2 ani nu a tul de specialist sau primar pentru
să rezulte că este apt din punct de Tematica și bibliografia de • un post cu normă întreagă de
fost sancționat de conducerea uni- medici, medici dentiști, farmaciști,
vedere fizic și neuropsihic pentru concurs, condițiile generale și spe- medic specialist confirmat în spe-
tăților în care și-a desfășurat acti- respectiv adeverință de confirmare
cifice pentru ocuparea postului vor cialitatea Igienă în cadrul Com-
vitatea sau de Colegiul Medicilor în gradul profesional pentru bio- exercitarea activității pentru pos-
fi afișate la sediul și pe site-ul in- partimentului de Evaluare a facto-
din România; logi, biochimiști sau chimiști; tul pentru care candidează;
stituției: www.ambulantasibiu.ro, rilor de risc din mediul de viață și
h1) în situația prevăzută la art. c) copie a certificatului de h) chitanță de plată a taxei de
1, alin (6), un document, certificat la rubrica angajări. muncă.
membru al organizației profesio- concurs;
de grefă, emis de instanța judecă- Înscrierile la concurs se fac la Dosarul de înscriere la concurs
nale cu viza pe anul în curs; i) copia actului de identitate în
torească competentă, din care să sediul unității, str. Constituției va cuprinde următoarele acte:
d) dovada/înscrisul din care să termen de valabilitate.
reiasă existența pe rolul instanței nr. 19-21, în termen de 15 zile ca- a) cerere în care se menționea-
rezulte că nu i-a fost aplicată una Taxa de concurs este de 150 de
a unui litigiu cu privire la sancțiu- lendaristice de la apariția acestui ză postul pentru care dorește să
dintre sancțiunile prevăzute la art. lei. anunț, iar concursul se organizea-
nea aplicată; Documentele prevăzute la lit. concureze;
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 ză în perioada cuprinsă între 31 și
i) copie xerox a autorizației de b) copie xerox de pe diploma
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la d), f) și g) sunt valabile trei luni și 90 de zile de la publicarea în „Viața
liberă practică sau a certificatului de licență și certificatul de specia-
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din se depun la dosar în termen de va- medicală”.
de membru al Colegiului Medicilor list sau primar pentru medici, me-
Legea nr. 95/2006 privind reforma labilitate. Relații suplimentare se pot ob-
din România; dici dentiști, farmaciști, respectiv
în domeniul sănătății, republicată, Tematica de concurs este cea ține la Compartimentul RUNOS,
j) copia carnetului de muncă adeverință de confirmare în gradul
cu modificările ulterioare; pentru examenul de medic speci- tel.: 0269.230.194 sau la sediul profesional pentru biologi, biochi-
sau, după caz, o adeverință care să
e) acte doveditoare pentru cal- alist în specialitatea postului. unității. miști sau chimiști;
ateste confirmarea în specialitate
și vechimea în specialitate; cularea punctajului prevăzut în Înscrierile la concurs se fac la c) copie a certificatului de
k) un proiect de management Anexa nr. 3 la ordin; sediul unității, în termen de 15 zile SPITALUL DE PSIHIATRIE membru al organizației profesio-
privind evoluția viitoare a secției; f) cazierul judiciar; calendaristice de la apariția aces- ȘI PENTRU MĂSURI DE nale cu viza pe anul în curs;
l) chitanță de plată a taxei de g) certificat medical din care tui anunț, iar concursul se organi- SIGURANȚĂ SĂPOCA d) dovada/înscrisul din care să
concurs. să rezulte că este apt din punct de zează în perioada cuprinsă între (JUDEȚUL BUZĂU) rezulte că nu i-a fost aplicată una
Taxa de concurs este de 300 vedere fizic și neuropsihic pentru 31 și 90 de zile de la publicarea în scoate la CONCURS din sancțiunile prevăzute la art.
de lei și se achită la casieria spita­ exercitarea activității pentru pos- „Viața medicală”. în conformitate cu prevederile 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
lului. tul pentru care candidează; Relații suplimentare se pot ob- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
La concurs se pot prezenta me- h) chitanță de plată a taxei de ține la Compartimentul RUNOS, pletările și modificările ulteri- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
dici cu o vechime de cel puțin 5 ani concurs; tel.: 0263.231.592, int. 111. oare, un post cu normă întreagă Legea nr. 95/2006 privind reforma
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 7
în domeniul sănătății, republicată, dere că persoana care doreşte să • un post cu normă întreagă de Legea nr. 95/2006 privind reforma organizează în perioada cuprinsă
cu modificările ulterioare; candideze nu are antecedente pe- medic specialist confirmat în spe- în domeniul sănătății, republicată, între 31 și 90 de zile de la publica-
e) acte doveditoare pentru cal- nale care să o facă incompatibilă cialitatea Medicină internă; cu modificările ulterioare; rea în „Viața medicală”.
cularea punctajului prevăzut în cu postul pentru care candidează, • un post cu normă întreagă de e) acte doveditoare pentru cal- Relații suplimentare privind
Anexa nr. 3 la ordin; valabilă până la obţinerea certifi- medic specialist confirmat în spe- cularea punctajului prevăzut în organizarea și desfășurarea con-
f) cazierul judiciar; catului în cauză, care se prezintă cialitatea Pediatrie. Anexa nr. 3 la ordin; cursului se pot obține la Biroul
g) certificat medical din care cel mai târziu până la data desfă- Dosarul de înscriere la concurs f) cazierul judiciar; RUNOSCAI, tel.: 0269.210.979.
să rezulte că este apt din punct de şurării primei probe a concursului; va cuprinde următoarele acte: g) certificat medical din care
vedere fizic și neuropsihic pentru e) curriculum vitae – model a) cerere în care se menționea- să rezulte că este apt din punct de SPITALUL JUDEȚEAN DE
exercitarea activității pentru pos- EUROPASS; ză postul pentru care dorește să vedere fizic și neuropsihic pentru URGENȚĂ ALEXANDRIA
tul pentru care candidează; f) copie de pe diploma de li- concureze; exercitarea activității pentru pos- (JUDEȚUL TELEORMAN)
h) chitanță de plată a taxei de cență și certificatul de specialist b) copie xerox de pe diploma tul pentru care candidează; scoate la CONCURS
concurs; sau primar pentru medici, medici de licență și certificatul de specia- h) chitanță de plată a taxei de în conformitate cu prevederile
i) copia actului de identitate în dentiști, farmaciști, respectiv ade- list sau primar pentru medici, me- concurs; Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com-
termen de valabilitate. verință de confirmare în gradul dici dentiști, farmaciști, respectiv i) copia actului de identitate în pletările și modificările ulterioare,
Taxa de concurs este de 150 de profesional pentru biologi, biochi- adeverință de confirmare în gradul termen de valabilitate. trei posturi cu normă întreagă de
lei. miști sau chimiști; profesional pentru biologi, biochi- Taxa de concurs este de 150 de medic specialist confirmat în spe-
Documentele prevăzute la lit. g) copie a documentelor de ab- miști sau chimiști; lei. cialitatea Medicină de urgență în
d), f) și g) sunt valabile trei luni solvire a unor cursuri sau atestate c) copie a certificatului de Documentele prevăzute la lit. cadrul UPU Alexandria.
și se depun la dosar în termen de profesionale, după caz; membru al organizației profesio- d), f) și g) sunt valabile trei luni și Dosarul de înscriere la concurs
valabilitate. Copiile actelor pre- h) copie a certificatului de nale cu viza pe anul în curs; se depun la dosar în termen de va- va cuprinde următoarele acte:
văzute mai sus vor fi însoțite de membru al organizației profesio- d) dovada/înscrisul din care să labilitate. a) cerere în care se menționea-
documentele originale care se vor nale cu viza pe anul în curs; rezulte că nu i-a fost aplicată una Tematica de concurs va fi afișa- ză postul pentru care dorește să
certifica în conformitate cu origi- i) copie a poliței de asigurare din sancțiunile prevăzute la art. tă la sediul instituției. concureze;
nalul. de malpraxis; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Înscrierile la concurs se fac la b) copie xerox de pe diploma
Pentru funcția de șef compar- j) dovada/înscrisul din care să alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la sediul unității, Compartimentul de licență și adeverință/certifica-
timent, la concurs se pot prezen- rezulte că nu i-a fost aplicată una art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din RUNOS, în termen de 15 zile ca- tul de specialist sau primar pentru
ta medici specialiști cu o vechime dintre sancțiunile prevăzute la art. Legea nr. 95/2006 privind reforma lendaristice de la apariția acestui medici, medici dentiști, farmaciști,
de cel puțin 5 ani în specialitatea 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 în domeniul sănătății, republicată, anunț, iar concursul se organizea- respectiv adeverință de confirmare
postului. Vechimea în specialitate alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la cu modificările ulterioare; ză în perioada cuprinsă între 31 și în gradul profesional pentru bio-
decurge de la data confirmării și art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din e) acte doveditoare pentru cal- 90 de zile de la publicarea în „Viața logi, biochimiști sau chimiști;
încadrării ca medic specialist. La Legea nr. 95/2006 privind reforma cularea punctajului prevăzut în medicală”. c) copie a certificatului de
concurs se pot înscrie numai can- în domeniul sănătății, republicată, Anexa nr. 3 la ordin; Relații suplimentare se pot membru al organizației profesio-
didații care au obținut minimum cu modificările ulterioare; f) cazierul judiciar; obține la sediul instituției – nale cu viza pe anul în curs;
două puncte din cele prevăzute la k) acte doveditoare pentru cal- g) certificat medical din care Compartimentul RUNOS și la d) dovada/înscrisul din care să
pct. 9 din anexa nr. 3 la ordin. Pen- cularea punctajului prevăzut în să rezulte că este apt din punct de tel.: 0242.311.462, int. 112 sau rezulte că nu i-a fost aplicată una
tru proba scrisă un subiect va fi din Anexa nr. 3 la ordin; vedere fizic și neuropsihic pentru 0724.046.172. dintre sancțiunile prevăzute la art.
Legea nr. 95/2006 privind reforma l) copie a carnetului de mun- exercitarea activității pentru pos- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
în domeniul sănătăţii, republica- că, conformă cu originalul și/sau, tul pentru care candidează; SPITALUL DE alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
tă, cu modificările şi completările după caz, o adeverință care să h) chitanță de plată a taxei de PNEUMOFTIZIOLOGIE SIBIU art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
ulterioare. ateste vechimea în muncă, în me- concurs; (JUDEȚUL SIBIU) Legea nr. 95/2006 privind reforma
Tematica de concurs se poate serie și/sau specialitatea studiilor; i) copie a actelor de identita- scoate la CONCURS în domeniul sănătății, republicată,
consulta la sediul instituției pre- m) certificat medical/adeverin- te în termen de valabilitate (C.N., în conformitate cu prevederile Ord. cu modificările ulterioare;
cum și pe site-ul: www.dspmm.ro. ță din care să rezulte că este apt C.I., certificat de căsătorie, dacă m.s. nr. 869/2015, cu completările e) acte doveditoare pentru cal-
Înscrierile la concurs se fac la din punct de vedere fizic și neu- este cazul); și modificările ulterioare, un post cularea punctajului prevăzut în
sediul unității din Baia Mare, str. ropsihic pentru exercitarea acti- j) asigurare malpraxis valabilă cu normă întreagă de medic primar Anexa nr. 3 la ordin;
Victoriei nr. 132, în termen de 15 vității pentru postul pentru care la zi. confirmat în specialitatea Medicină f) cazierul judiciar;
zile calendaristice de la apariția candidează, eliberată cu cel mult Taxa de concurs este de 150 de de laborator în cadrul Laboratoru- g) certificat medical din care
acestui anunț, iar concursul se or- 6 luni anterior derulării concursu- lei. lui de Analize medicale. să rezulte că este apt din punct de
ganizează în perioada cuprinsă în- lui de către medicul de familie al Documentele prevăzute la lit. Dosarul de înscriere la concurs vedere fizic și neuropsihic pentru
tre 31 și 90 de zile de la publicarea candidatului sau de către unitățile d), f) și g) sunt valabile trei luni și va cuprinde următoarele acte: exercitarea activității pentru pos-
în „Viața medicală”. sanitare abilitate; se depun la dosar în termen de va- a) cerere în care se menționea- tul pentru care candidează;
Relații suplimentare se pot ob- n) acordul scris al persoanei labilitate. ză postul pentru care dorește să h) chitanță de plată a taxei de
ține la Compartimentul RUNOS, care dorește să candideze privind Tematica de concurs va fi afișa- concureze; concurs;
tel.: 0262.219.487. verificarea în vederea obținerii tă la sediul spitalului. b) copie xerox de pe diploma i) copia actului de identitate în
autorizației de acces la informa- Înscrierile la concurs se fac la de licență și adeverință de con- termen de valabilitate;
REPUBLICARE
ții clasificate, corespunzător fișei sediul unității, în termen de 15 zile firmare a anului de rezidențiat în j) adeverință de vechime în
COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR
postului, în condițiile în care este calendaristice de la apariția aces- specialitatea pneumologie; muncă.
„DIMITRIE CANTEMIR”
declarată „admisă” la concurs – se tui anunț, iar concursul se organi- c) copie a certificatului de Taxa de concurs este de 150 de
BREAZA (U.M. 02525)
obține de la Biroul Personal; zează în perioada cuprinsă între membru al organizației profesio- lei și se achită la casieria unității.
(JUDEȚUL PRAHOVA)
o) chitanță de plată a taxei de 31 și 90 de zile de la publicarea în nale cu viza pe anul în curs; Documentele prevăzute la lit.
scoate la CONCURS
concurs în valoare de 150 de lei. „Viața medicală”. d) dovada/înscrisul din care să d), f) și g) sunt valabile trei luni și
în conformitate cu prevederile
Documentele privind identita- Relații suplimentare se pot ob- rezulte că nu i-a fost aplicată una se depun la dosar în termen de va-
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
tea, studiile, cursurile sau specia- ține la sediul spitalului sau la tel.: din sancțiunile prevăzute la art. labilitate.
tările și modificările ulterioare, un
lizările se prezintă și în original în 0237.673.000. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Tematica de concurs și biblio-
post cu normă întreagă de medic
vederea verificării conformității cu alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la grafia sunt cele pentru examenul
confirmat în specialitatea Medi-
acestea. Adeverința medicală care DIRECȚIA DE SĂNĂTATE art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din de medic specialist în specialitatea
cină generală/Medicină de fami-
atestă starea de sănătate conți- PUBLICĂ A JUDEȚULUI Legea nr. 95/2006 privind reforma postului.
lie – personal civil contractual de
ne, în clar, numărul, data, numele CĂLĂRAȘI în domeniul sănătății, republicată, Înscrierile la concurs se fac la
execuție.
La concurs se pot prezenta emitentului și calitatea acestuia, scoate la CONCURS cu modificările ulterioare; sediul unității, în termen de 15 zile
medici cu drept de liberă practică, în formatul standard stabilit de în conformitate cu prevederile e) acte doveditoare pentru cal- calendaristice de la apariția aces-
specialiști sau primari confirmați Ministerul Sănătății. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- cularea punctajului prevăzut în tui anunț, iar concursul se organi-
în specialitatea respectivă, rezi- Înscrierile la concurs se fac la tările și modificările ulterioare, un Anexa nr. 3 la ordin; zează în perioada cuprinsă între
denți aflați în ultimul an de pre- sediul unității, în termen de 15 zile post cu normă întreagă de medic f) cazierul judiciar; 31 și 90 de zile de la publicarea în
gătire în specialitatea în care se calendaristice de la apariția aces- specialist confirmat în specialita- g) certificat medical din care „Viața medicală”.
publică postul. tui anunț, iar concursul se organi- tea Medicină de laborator în ca- să rezulte că este apt din punct de Relații suplimentare se pot
Condițiile generale și specifice zează în perioada cuprinsă între drul Laboratorului de Diagnostic vedere fizic și neuropsihic pentru obține la Serviciul RUNOS, tel.:
necesare pentru ocuparea postului 31 și 90 de zile de la publicarea în și investigare în sănătate publică. exercitarea activității pentru pos- 0247.306.723.
vor fi afișate la sediul unității. „Viața medicală”. Dosarul de înscriere la concurs tul pentru care candidează;
Dosarul de înscriere la concurs Detalii privind condiţiile gene- va cuprinde următoarele acte: h) chitanță de plată a taxei de SPITALUL MUNICIPAL DEJ
se depune la sediul Colegiului Na- rale și specifice pentru ocuparea a) cerere în care se menționea- concurs; (JUDEȚUL CLUJ)
țional Militar „Dimitrie Cantemir” postului, tipul probelor de con- ză postul pentru care dorește să i) copia actului de identitate în scoate la CONCURS
(U.M. 02525 Breaza), str. Republi- curs, locul, data și ora desfășurării concureze; termen de valabilitate; în conformitate cu prevederile
cii nr. 75, localitatea Breaza și va acestora, rezultatul selecției dosa- b) copie xerox de pe diploma j) certificat de integritate com- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
cuprinde următoarele acte: relor de concurs, tematica și bibli- de licență și certificatul de specia- portamentală. tările și modificările ulterioare, un
a) cerere de înscriere la concurs ografia vor fi afișate pe site-ul uni- list sau primar pentru medici, me- Taxa de concurs este de 150 post cu normă întreagă de medic
adresată comandantului unității – tății: cantemircml.ro, precum și la dici dentiști, farmaciști, respectiv de lei și se achită la casieria spita­ specialist confirmat în speciali-
se obține de la Biroul Personal; avizierul acesteia, aflat la Punctul adeverință de confirmare în gradul lului. tatea Radiologie-imagistică me-
b) copie a actului de identitate de control. profesional pentru biologi, biochi- Documentele prevăzute la lit. dicală în cadrul Laboratorului de
sau orice alt document care atestă Relații suplimentare se pot ob- miști sau chimiști; d), f) și g) sunt valabile trei luni și Radiologie și imagistică medicală.
identitatea, potrivit legii, după caz ține la tel.: 0244.340.550, int. 120. c) copie a certificatului de se depun la dosar în termen de va- Dosarul de înscriere la concurs
în termen de valabilitate; membru al organizației profesio- labilitate. va cuprinde următoarele acte:
c) copie a certificatului de naș- SPITALUL „N. N. SĂVEANU” nale cu viza pe anul în curs; Tematica de concurs va fi afișa- a) cerere în care se menționea-
tere, a certificatului de căsătorie VIDRA (JUDEȚUL VRANCEA) d) dovada/înscrisul din care să tă la sediul spitalului. ză postul pentru care dorește să
și/sau alte documente care atestă scoate la CONCURS rezulte că nu i-a fost aplicată una Înscrierile la concurs se fac concureze;
schimbarea numelui potrivit legii, în conformitate cu prevederile dintre sancțiunile prevăzute la art. la sediul unității, Sibiu, str. Aleea b) copie xerox de pe diploma
după caz; Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Filozofilor nr. 3-5, în termen de de licență și certificatul de specia-
d) certificat de cazier judiciar pletările și modificările ulterioare, alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la 15 zile calendaristice de la apari- list sau primar pentru medici, me-
sau o declaraţie pe propria răspun- următoarele posturi: art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din ția acestui anunț, iar concursul se dici dentiști, farmaciști, respectiv
8 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
adeverință de confirmare în gradul Tematica de concurs este cea ordin al m.s.p. (vechimea în speci- exercitarea activității pentru pos- Relații suplimentare se pot ob-
profesional pentru biologi, biochi- de farmacist specialist și este afi- alitate decurge de la data confir- tul pentru care candidează; ține la sediul C.T.S. Gorj, str. 22 De-
miști sau chimiști; șată pe site-ul spitalului. Pentru mării și încadrării ca specialist). h) chitanță de plată a taxei de cembrie 1989 nr. 28, Târgu Jiu, jud.
c) copie a certificatului de proba scrisă un subiect va fi din Persoanele sancționate în ul- concurs; Gorj, Biroul Contabilitate-admi-
membru al organizației profesio- Legea nr. 95/2006 privind reforma timii 2 ani de unitățile la care au i) copia carnetului de muncă nistrativ, sau la tel.: 0732.669.011,
nale cu viza pe anul în curs; în domeniul sănătăţii, republica- fost angajate sau de Colegiul Me- și/sau, după caz, o adeverință care e-mail: cts.gorj@donare-sange.ro.
d) dovada/înscrisul din care să tă, cu modificările şi completările dicilor din România, precum și să ateste vechimea în specialitate;
rezulte că nu i-a fost aplicată una ulterioare. cele cărora le-a încetat contrac- j) copia actului de identitate în PRIMĂRIA COMUNEI BĂLEȘTI
dintre sancțiunile prevăzute la art. Înscrierile la concurs se fac la tul de administrare în condițiile termen de valabilitate. (JUDEȚUL GORJ)
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 sediul unității, în termen de 15 zile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) Taxa de concurs este de 150 de scoate la CONCURS
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la calendaristice de la apariția aces- din Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau lei. în conformitate cu prevederile
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din tui anunț, iar concursul se organi- cele care au împlinit vârsta de Copiile vor fi însoțite de docu- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
Legea nr. 95/2006 privind reforma zează în perioada cuprinsă între pensionare conform legii, nu pot mentele în original pentru certi- tările și modificările ulterioare, un
în domeniul sănătății, republicată, 31 și 90 de zile de la publicarea în participa la concurs. ficare. Documentele prevăzute la post cu jumătate de normă de me-
cu modificările ulterioare; „Viața medicală”. Medicii care nu au exercitat lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni dic primar confirmat în specialita-
e) acte doveditoare pentru cal- Relații suplimentare se pot profesiunea o perioadă mai mare și se depun la dosar în original, în tea Medicină de familie în cadrul
cularea punctajului prevăzut în obține la tel.: 0250.748.001, int. de 5 ani consecutivi pierd dreptul termen de valabilitate. Compartimentului de Asistență
Anexa nr. 3 la ordin; 3269. de practică medicală și pot partici- Tematica de concurs este cea medicală pentru unitățile de învă-
f) cazierul judiciar; pa la concursul sau la examenul de pentru examenul de medic speci- țământ.
g) certificat medical din care SPITALUL DE BOLI ocupare a funcției de șef de secție alist în specialitatea postului, pos- Dosarul de înscriere la concurs
să rezulte că este apt din punct de PULMONARE BREAZA numai după redobândirea dreptu- tată pe site-ul Ministerului Sănă- va cuprinde următoarele acte:
vedere fizic și neuropsihic pentru (JUDEȚUL PRAHOVA) lui de exercitare a profesiei, obți- tății. a) cerere în care se menționea-
exercitarea activității pentru pos- scoate la CONCURS nut în condițiile legii. Înscrierile la concurs se fac la ză postul pentru care dorește să
tul pentru care candidează; în conformitate cu prevederile Concursul sau examenul va sediul unității, în termen de 15 zile concureze;
h) chitanță de plată a taxei de Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- consta în următoarele probe: in- calendaristice de la apariția aces- b) copie xerox de pe diploma
concurs; borat cu prevederile art. 185 din terviu – susținerea proiectului de tui anunț, iar concursul se organi- de licență și adeverință/certifica-
i) copia actului de identitate în Legea nr. 95/2006, republicată, cu management, probă scrisă, probă zează în perioada cuprinsă între tul de specialist sau primar pentru
termen de valabilitate. modificările și completările ulte- clinică sau practică. 31 și 90 de zile de la publicarea în medici, medici dentiști, farmaciști,
Taxa de concurs este de 150 de rioare, funcția de șef Secția Pneu- Proba scrisă a concursului se „Viața medicală”. respectiv adeverință de confirmare
lei. mologie. susține după subiecte din Legea Relații suplimentare se pot ob- în gradul profesional pentru bio-
Documentele prevăzute la lit. Dosarul de înscriere la concurs nr. 95/2006 privind reforma în do- ține la tel.: 0248.651.115. logi, biochimiști sau chimiști;
d), f) și g) sunt valabile trei luni și va cuprinde următoarele acte: meniul sănătății, cu modificările și c) copie a certificatului de
se depun la dosar în termen de va- a) cerere în care se menționea- completările ulterioare și legisla- CENTRUL DE TRANSFUZIE membru al organizației profesio-
labilitate. ză funcția pentru care dorește să ția secundară aferentă. SANGUINĂ GORJ nale cu viza pe anul în curs;
Tematica de concurs va fi afișa- candideze; Proba clinică sau proba practi- scoate la CONCURS d) dovada/înscrisul din care să
tă la sediul spitalului. b) copie xerox de pe diploma că se susține pe baza metodologiei în conformitate cu prevederile rezulte că nu i-a fost aplicată una
Înscrierile la concurs se fac la de studii; stabilite pentru obținerea titlului Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- dintre sancțiunile prevăzute la art.
sediul unității, în termen de 15 zile c) adeverință din care să reiasă de medic specialist. pletările și modificările ulteri- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
calendaristice de la apariția aces- confirmarea în gradul profesional; Bibliografia de concurs și te- oare, un post cu normă întreagă alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
tui anunț, iar concursul se organi- d) acte doveditoare pentru mele-cadru pentru proiectul de medic specialist confirmat în art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
zează în perioada cuprinsă între calcularea punctajului prevăzut de specialitate vor fi postate pe specialitatea Medicină de familie. Legea nr. 95/2006 privind reforma
31 și 90 de zile de la publicarea în în Anexa nr. 2 la normele mențio­ site-ul spitalului și afișate la sediul Dosarul de înscriere la concurs în domeniul sănătății, republicată,
„Viața medicală”. nate; acestuia din str. Miron Caproiu va cuprinde următoarele acte: cu modificările ulterioare;
e) declarație pe propria răs- nr. 42-46. a) cerere în care se menționea- e) acte doveditoare pentru cal-
SPITALUL JUDEȚEAN DE pundere a candidatului, din care Înscrierile la concurs se fac la ză postul pentru care dorește să cularea punctajului prevăzut în
URGENȚĂ VÂLCEA să rezulte că nu a fost condamnat sediul unității, în termen de 15 concureze; Anexa nr. 3 la ordin;
scoate la CONCURS penal pentru fapte ce-l fac incom- zile de la apariția acestui anunț, b) copie xerox de pe diploma f) cazierul judiciar;
în conformitate cu prevederile patibil cu funcția pentru care do- iar concursul se organizează în de licență și certificatul de specia- g) certificat medical din care
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- rește să concureze; termen de minimum 30 de zile și list sau primar pentru medici, me- să rezulte că este apt din punct de
pletările și modificările ulteri- f) declarație pe propria răs- maximum 90 de zile de la publica- dici dentiști, farmaciști, respectiv vedere fizic și neuropsihic pentru
oare, funcția de farmacist-șef la pundere a candidatului, din care rea în „Viața medicală”. adeverință de confirmare în gradul exercitarea activității pentru pos-
Farmacia II. să rezulte că nu se află în stare de Relații suplimentare se pot profesional pentru biologi, biochi- tul pentru care candidează;
a) cerere de înscriere tip; incompatibilitate; obține la sediul spitalului – miști sau chimiști; h) chitanță de plată a taxei de
b) copie xerox de pe diploma g) certificat privind starea de Compartimentul RUNOS, tel.: c) copie a certificatului de concurs;
de licență și certificatul de specia- sănătate; 0244.340.419, int. 19. membru al organizației profesio- i) copia actului de identitate în
list sau primar pentru medici, me- h) dovadă/adeverință din care nale cu viza pe anul în curs; termen de valabilitate.
dici dentiști, farmaciști, respectiv să rezulte că în ultimii 2 ani nu a PRIMĂRIA COMUNEI d) dovada/înscrisul din care să Taxa de concurs este de 150 de
adeverință de confirmare în gradul fost sancționat de conducerea uni- CĂLINEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) rezulte că nu i-a fost aplicată una lei și se achită la casieria instituției.
profesional pentru biologi, biochi- tăților în care și-a desfășurat acti- scoate la CONCURS dintre sancțiunile prevăzute la art. Copiile documentelor de mai
miști sau chimiști; vitatea sau de Colegiul Medicilor în conformitate cu prevederile 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 sus se prezintă însoțite de docu-
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la mentele în original. Documentele
c) copie a certificatului de din România;
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din prevăzute la lit. d), f) și g) sunt va-
membru al organizației profesio- h1) în situația în care persoana tările și modificările ulterioare, un
Legea nr. 95/2006 privind reforma
nale cu viza pe anul în curs; a fost sancționată și a contestat post cu normă întreagă de medic labile trei luni și se depun la dosar
în domeniul sănătății, republicată,
d) dovada/înscrisul din care să conform legii sancțiunea aplicată specialist confirmat în specialita- în original, în termen de valabili-
cu modificările ulterioare;
rezulte că nu i-a fost aplicată una fie de unitatea angajatoare, fie de tea Medicină generală/Medicină tate.
e) acte doveditoare pentru cal-
dintre sancțiunile prevăzute la art. Colegiul Medicilor din România, de familie pentru Cabinetul Me- Tematica de concurs va fi afișa-
cularea punctajului prevăzut în
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 un document, certificat de grefă, dical Școlar de pe lângă Școala tă la sediul unității.
Anexa nr. 3 la ordin;
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la emis de instanța judecătoreas- Generală Vrănești. Înscrierile la concurs se fac la
f) cazierul judiciar;
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din că competentă, din care să reiasă Dosarul de înscriere la concurs sediul instituției, în termen de 15
g) certificat medical din care
Legea nr. 95/2006 privind reforma existența pe rolul instanței a unui va cuprinde următoarele acte: să rezulte că este apt din punct de zile calendaristice de la apariția
în domeniul sănătății, republicată, litigiu cu privire la sancțiunea a) cerere în care se menționea- vedere fizic și neuropsihic pentru acestui anunț, iar concursul se or-
cu modificările ulterioare; aplicată; ză postul pentru care dorește să exercitarea activității pentru pos- ganizează în perioada cuprinsă în-
e) acte doveditoare pentru cal- i) copie xerox a autorizației de concureze; tul pentru care candidează; tre 31 și 90 de zile de la publicarea
cularea punctajului prevăzut în liberă practică sau a certificatului b) copie xerox de pe diploma h) chitanță de plată a taxei de în „Viața medicală”.
Anexa nr. 3 la ordin; de membru al Colegiului Medicilor de licență și certificatul de specia- concurs; Relații suplimentare se pot
f) cazierul judiciar; din România; list sau primar pentru medici, me- i) copia actului de identitate în obține la sediul Primăriei comu-
g) certificat medical din care j) copia carnetului de muncă dici dentiști, farmaciști, respectiv termen de valabilitate. nei Bălești, jud. Gorj, sau la tel.:
să rezulte că este apt din punct de sau, după caz, o adeverință care să adeverință de confirmare în gradul Taxa de concurs este de 150 de 0353.100.108.
vedere fizic și neuropsihic pentru ateste confirmarea în specialitate profesional pentru biologi, biochi- lei și se achită la casieria unității.
exercitarea activității pentru pos- și vechimea în specialitate; miști sau chimiști; Documentele prevăzute la lit. SPITALUL MUNICIPAL „DR.
tul pentru care candidează; k) un proiect de management c) copie a certificatului de d), f) și g) sunt valabile trei luni ALEXANDRU SIMIONESCU”
h) chitanță de plată a taxei de privind evoluția viitoare a secției; membru al organizației profesio- și se depun la dosar în termen de HUNEDOARA (JUDEȚUL
concurs; l) chitanță de plată a taxei de nale cu viza pe anul în curs; valabilitate. Pentru confirmarea HUNEDOARA)
i) copia actului de identitate în concurs; d) dovada/înscrisul din care să copiilor documentelor, acestea scoate la CONCURS
termen de valabilitate. m) certificat de integritate rezulte că nu i-a fost aplicată una trebuie prezentate și în original. în conformitate cu prevederile
Taxa de concurs este de 150 de comportamentală conform art. 18 dintre sancțiunile prevăzute la art. Tematica de concurs și bi- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com-
lei. din Legea nr. 118/2019, în original. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 bliografia vor fi afișate la sediul pletările și modificările ulterioa-
Documentele prevăzute la lit. La depunerea dosarelor de în- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la instituției. re, un post cu normă întreagă de
d), f) și g) sunt valabile trei luni și scriere candidații vor prezenta do- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Înscrierile la concurs se fac la medic rezident ultimul an confir-
se depun la dosar în termen de va- cumentele în original pentru a fi Legea nr. 95/2006 privind reforma sediul C.T.S. Gorj, în termen de mat în specialitatea ATI în cadrul
labilitate. certificate pentru conformitate. în domeniul sănătății, republicată, 15 zile calendaristice de la apari- Secției ATI.
La concurs se pot înscrie nu- Taxa de concurs este de 300 cu modificările ulterioare; ția acestui anunț, iar concursul se Dosarul de înscriere la concurs
mai candidații care au obținut mi- de lei și se achită la casieria spita­ e) acte doveditoare pentru cal- organizează în perioada cuprinsă va cuprinde următoarele acte:
nimum două puncte din cele pre- lului. cularea punctajului prevăzut în între 31 și 90 de zile de la publi- a) cerere în care se menționea-
văzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la La concurs se pot prezenta me- Anexa nr. 3 la ordin; carea în „Viața medicală”, res- ză postul pentru care dorește să
ordin. dici cu o vechime de cel puțin 5 ani f) cazierul judiciar; pectându-se metodologia privind concureze;
La concurs se pot prezenta far- în specialitatea postului, speciali- g) certificat medical din care desfășurarea concursului, con- b) copie xerox de pe diploma
maciști cu minimum 2 ani experi- tate pe care o practică în mod cu- să rezulte că este apt din punct de form calendarului afișat la sediul de licență și certificatul de spe-
ență profesională. rent și în care sunt confirmați prin vedere fizic și neuropsihic pentru unității. cialist sau primar pentru medici,
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 9
medici dentiști, farmaciști, respec- Taxa de concurs este de 150 de organizează în perioada cuprinsă • două posturi cu normă în- Dosarul de înscriere la concurs
tiv adeverință de confirmare în lei. între 31 și 90 de zile de la publica- treagă de medic Medicină generală va cuprinde următoarele acte:
gradul profesional pentru biologi, Documentele prevăzute la lit. rea în „Viața medicală”. cu drept de liberă practică; a) cerere în care se menționea-
biochimiști sau chimiști; d), f) și g) sunt valabile trei luni și Relații suplimentare se pot • patru posturi cu normă în- ză postul pentru care dorește să
c) copie a certificatului de se depun la dosar în termen de va- obține la tel.: 0236.340.577. treagă de medic specialist confir- concureze;
membru al organizației profesio- labilitate. mat în specialitatea Medicină ge- b) copie xerox de pe diploma
nale cu viza pe anul în curs; Tematica de concurs este cea SPITALUL CLINIC DE nerală/Medicină de familie. de licență și adeverință/certifica-
d) dovada/înscrisul din care să pentru obținerea gradului de me- RECUPERARE CLUJ-NAPOCA Dosarul de înscriere la concurs tul de specialist sau primar pentru
rezulte că nu i-a fost aplicată una dic specialist în specialitatea pos- (JUDEȚUL CLUJ) va cuprinde următoarele acte: medici, medici dentiști, farmaciști,
dintre sancțiunile prevăzute la art. tului, aflată pe site-ul: www.ms.ro. scoate la CONCURS a) cerere în care se menționea- respectiv adeverință de confirmare
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Înscrierile la concurs se fac la în conformitate cu prevederile ză postul pentru care dorește să în gradul profesional pentru bio-
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la sediul spitalului, Biroul Resurse Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- concureze; logi, biochimiști sau chimiști;
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Umane, în termen de 15 zile ca- tările și modificările ulterioare, ur- b) copie xerox de pe diploma c) copie a certificatului de
Legea nr. 95/2006 privind reforma lendaristice de la apariția acestui mătoarele posturi: de licență și certificatul de specia- membru al organizației profesio-
în domeniul sănătății, republicată, anunț, iar concursul se organizea- • un post cu normă întreagă list sau primar pentru medici, me- nale cu viza pe anul în curs;
cu modificările ulterioare; ză în perioada cuprinsă între 31 și de medic primar confirmat în spe- dici dentiști, farmaciști, respectiv d) dovada/înscrisul din care să
e) acte doveditoare pentru cal- 90 de zile de la publicarea în „Viața cialitatea Pneumologie, cu studii adeverință de confirmare în gradul rezulte că nu i-a fost aplicată una
cularea punctajului prevăzut în medicală”. complementare în Ultrasonogra- profesional pentru biologi, biochi- dintre sancțiunile prevăzute la art.
Anexa nr. 3 la ordin; Relații suplimentare se pot ob- fie, Endoscopie bronșică, Somno- miști sau chimiști; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
f) cazierul judiciar; ține la Biroul Resurse Umane, tel.: logie, în cadrul Ambulatoriului c) copie a certificatului de alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
g) certificat medical din care 0251.230.606, int. 144. integrat – Cabinet Pneumologie; membru al organizației profesio- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
să rezulte că este apt din punct de • un post cu normă întreagă nale cu viza pe anul în curs; Legea nr. 95/2006 privind reforma
vedere fizic și neuropsihic pentru REPUBLICARE de medic specialist confirmat în d) dovada/înscrisul din care să în domeniul sănătății, republicată,
exercitarea activității pentru pos- SPITALUL ORĂȘENESC TG. specialitatea Medicina muncii în rezulte că nu i-a fost aplicată una cu modificările ulterioare;
tul pentru care candidează; BUJOR (JUDEȚUL GALAȚI) cadrul Ambulatoriului integrat – dintre sancțiunile prevăzute la art. e) acte doveditoare pentru cal-
h) chitanță de plată a taxei de scoate la CONCURS Cabinet Medicina muncii. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 cularea punctajului prevăzut în
concurs; în conformitate cu prevederile Dosarul de înscriere la concurs alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la Anexa nr. 3 la ordin;
i) copia actului de identitate în Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- va cuprinde următoarele acte: art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din f) cazierul judiciar;
termen de valabilitate. tările și modificările ulterioare, ur- a) cerere în care se menționea- Legea nr. 95/2006 privind reforma g) certificat medical din care
Taxa de concurs este de 150 de mătoarele posturi: ză postul pentru care dorește să în domeniul sănătății, republicată, să rezulte că este apt din punct de
lei și se achită la casieria spitalu- • un post cu normă întreagă de concureze; cu modificările ulterioare; vedere fizic și neuropsihic pentru
lui. medic în specialitatea Chirurgie b) copie xerox de pe diploma e) acte doveditoare pentru cal- exercitarea activității pentru pos-
Documentele prevăzute la lit. generală în cadrul Compartimen- de licență și adeverință/certifica- cularea punctajului prevăzut în tul pentru care candidează;
d), f) și g) sunt valabile trei luni și tului Chirurgie generală; tul de specialist sau primar pentru Anexa nr. 3 la ordin; h) chitanță de plată a taxei de
se depun la dosar în termen de va- • un post cu normă întreagă de medici, medici dentiști, farmaciști, f) cazierul judiciar; concurs;
labilitate. medic în specialitatea Anestezie și respectiv adeverință de confirmare g) certificat medical din care i) copia actului de identitate în
Tematica de concurs și biblio- terapie intensivă în cadrul Com- în gradul profesional pentru bio- să rezulte că este apt din punct de termen de valabilitate.
grafia sunt cele pentru examenul partimentului Chirurgie generală; logi, biochimiști sau chimiști; vedere fizic și neuropsihic pentru Taxa de concurs este de 150 de
de medic specialist în specialitatea • un post cu normă întreagă de c) copie xerox de pe actele dove- exercitarea activității pentru pos- lei.
postului și vor fi afișate la sediul și medic în specialitatea Epidemio- ditoare a studiilor complementare; tul pentru care candidează; Documentele prevăzute la lit.
pe site-ul unității: www.sphd.ro. logie în cadrul Compartimentului d) copie a certificatului de h) chitanță de plată a taxei de d), f) și g) sunt valabile trei luni și
Înscrierile la concurs se fac la IAAM. membru al organizației profesio- concurs; se depun la dosar în termen de va-
sediul spitalului, Serviciul RUNOS, La concurs se pot prezenta nale cu viza pe anul în curs; i) copia actului de identitate în labilitate.
în termen de 15 zile calendaris- medici cu drept de liberă practică, termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea
e) dovada/înscrisul din care să
tice de la apariția acestui anunț,
specialiști sau primari confirmați rezulte că nu i-a fost aplicată una Taxa de concurs este de 150 de pentru examenul de medic speci-
iar concursul se organizează în
în specialitatea respectivă, rezi- dintre sancțiunile prevăzute la art. lei. alist în specialitatea postului și se
perioada cuprinsă între 31 și 90
denți aflați în ultimul an de pre- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Copiile actelor prevăzute mai află pe site-ul Ministerului Sănă-
de zile de la publicarea în „Viața
gătire în specialitatea în care se alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la sus vor fi însoțite de documente- tății (ms.ro – Concursuri).
medicală”.
publică postul. art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din le originale, care se vor certifica în Înscrierile la concurs se fac la
Relații suplimentare se pot
Dosarul de înscriere la concurs Legea nr. 95/2006 privind reforma conformitate cu originalul. Docu- sediul unității, în termen de 15 zile
obține la Serviciul RUNOS, tel.:
va cuprinde următoarele acte: în domeniul sănătății, republicată, mentele prevăzute la lit. d), f) și g) calendaristice de la apariția aces-
0254.713.820, int. 210.
a) cerere în care se menționea- cu modificările ulterioare; sunt valabile trei luni și se depun tui anunț, iar concursul se organi-
ză postul pentru care dorește să f) acte doveditoare pentru cal- la dosar în termen de valabilitate. zează în perioada cuprinsă între
SPITALUL MUNICIPAL
concureze; cularea punctajului prevăzut în Tematica de concurs este cea 31 și 90 de zile de la publicarea în
CALAFAT (JUDEȚUL DOLJ)
b) copie xerox de pe diploma Anexa nr. 3 la ordin; publicată pe site-ul Ministerului „Viața medicală”.
scoate la CONCURS
de licență și certificatul de specia- g) cazierul judiciar; Sănătății pentru ocuparea postu- Relații suplimentare se pot ob-
în conformitate cu prevederile
list sau primar pentru medici, me- h) certificat medical din care rilor de medici Medicină generală ține la Serviciul Resurse Umane,
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
dici dentiști, farmaciști, respectiv să rezulte că este apt din punct de cu drept de liberă practică. tel.: 0234.534.000, int. 1374.
tările și modificările ulterioare, un
adeverință de confirmare în gradul vedere fizic și neuropsihic pentru Înscrierile la concurs se fac la
post cu normă întreagă de medic
profesional pentru biologi, biochi- exercitarea activității pentru pos- sediul instituției, în termen de 15 REPUBLICARE
specialist confirmat în specialita-
miști sau chimiști; tul pentru care candidează; zile calendaristice de la apariția SPITALUL ORĂȘENESC
tea Endocrinologie în cadrul Cabi-
netului de Endocrinologie. c) copie a certificatului de i) chitanță de plată a taxei de acestui anunț, iar concursul se or- VICTORIA (JUDEȚUL BRAȘOV)
Dosarul de înscriere la concurs membru al organizației profesio- concurs; ganizează în perioada cuprinsă în- scoate la CONCURS
va cuprinde următoarele acte: nale cu viza pe anul în curs; j) copia actului de identitate în tre 31 și 90 de zile de la publicarea în conformitate cu prevederile
a) cerere în care se menționea- d) dovada/înscrisul din care să termen de valabilitate. în „Viața medicală”. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
ză postul pentru care dorește să rezulte că nu i-a fost aplicată una Taxa de concurs este de 150 de Pentru dosarele incomplete se tările și modificările ulterioare, ur-
concureze; dintre sancțiunile prevăzute la art. lei și se achită la casieria unității. stabilește un termen de 5 zile lu- mătoarele posturi:
b) copie xerox de pe diploma 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Documentele prevăzute la lit. crătoare pentru completarea lor. • un post cu normă întreagă
de licență și certificatul de specia- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la e), g) și h) sunt valabile trei luni Ulterior expirării acestui termen de medic în specialitatea Medici-
list sau primar pentru medici, me- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din și se depun la dosar în termen de nu se admit completări ale dosa- nă internă la Compartimentul Boli
dici dentiști, farmaciști, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma valabilitate. rului, iar dosarele necompletate se cronice;
adeverință de confirmare în gradul în domeniul sănătății, republicată, Bibliografia și tematica de con- resping. • un post cu normă întreagă de
profesional pentru biologi, biochi- cu modificările ulterioare; curs pot fi consultate pe site-ul Probele de concurs se susțin în medic în specialitatea Cardiologie
miști sau chimiști; e) acte doveditoare pentru cal- spitalului: www.recuperarecluj.ro, următoarea ordine: 1) analizarea la Compartimentul Boli cronice;
c) copie a certificatului de cularea punctajului prevăzut în la Biroul RUNOS și la avizierul și evaluarea activității profesiona- • două posturi cu normă în-
membru al organizației profesio- Anexa nr. 3 la ordin; unității. le și științifice; 2) proba scrisă; 3) treagă de medic în specialita-
nale cu viza pe anul în curs; f) cazierul judiciar; Înscrierile la concurs se fac la proba clinică sau practică. tea Pediatrie la Compartimentul
d) dovada/înscrisul din care să g) certificat medical din care sediul unității, în termen de 15 zile Relații suplimentare se pot ob- Pediatrie;
rezulte că nu i-a fost aplicată una să rezulte că este apt din punct de calendaristice de la apariția aces- ține la sediul D.A.S. Pitești, Servi- • un post cu normă întreagă de
dintre sancțiunile prevăzute la art. vedere fizic și neuropsihic pentru tui anunț, iar concursul se organi- ciul Personal, Juridic, Securitatea medic în specialitatea Neurologie
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 exercitarea activității pentru pos- zează în perioada cuprinsă între Muncii, sau la tel.: 0372.030.420, la Compartimentul Medicină fizică
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la tul pentru care candidează; 31 și 90 de zile de la publicarea în int. 106. și de reabilitare;
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din h) chitanță de plată a taxei de „Viața medicală”. • un post cu normă întreagă de
Legea nr. 95/2006 privind reforma concurs; Relații suplimentare se pot ob- SPITALUL JUDEȚEAN DE medic în specialitatea Recuperare,
în domeniul sănătății, republicată, i) copia actului de identitate în ține la sediul spitalului, str. Viilor URGENȚĂ BACĂU (JUDEȚUL medicină fizică și balneologie la
cu modificările ulterioare; termen de valabilitate. nr. 46-50, sau la tel.: 0264.207.021, BACĂU) Compartimentul Medicină fizică și
e) acte doveditoare pentru cal- Taxa de concurs este de 150 de int. 206. scoate la CONCURS de reabilitare;
cularea punctajului prevăzut în lei. în conformitate cu prevederile • un post cu normă întreagă de
Anexa nr. 3 la ordin; Documentele prevăzute la lit. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- medic în specialitatea Epidemio-
f) cazierul judiciar; d), f) și g) sunt valabile trei luni și SOCIALĂ A MUNICIPIULUI tările și modificările ulterioare, ur- logie la Compartimentul de Preve-
g) certificat medical din care se depun la dosar în termen de va- PITEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) mătoarele posturi: nire și limitare a infecțiilor asocia-
să rezulte că este apt din punct de labilitate. scoate la CONCURS • un post cu normă întreagă de te asistenței medicale (CPLIAAM);
vedere fizic și neuropsihic pentru Tematica de concurs va fi afișa- în conformitate cu prevederile medic specialist confirmat în spe- • un post cu normă întreagă
exercitarea activității pentru pos- tă la sediul spitalului și pe site-ul Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- cialitatea Dermatovenerologie la de medic în specialitatea Diabet
tul pentru care candidează; acestuia. pletările și modificările ulterioa- Secția Dermatovenerologie; zaharat, nutriție și boli metaboli-
h) chitanță de plată a taxei de Înscrierile la concurs se fac la re, următoarele posturi din cadrul • două posturi cu normă în- ce la Cabinetul de Diabet zaharat,
concurs; sediul unității, în termen de 15 Serviciului de Asistență medica- treagă de medic rezident ulti- nutriție și boli metabolice;
i) copia actului de identitate în zile calendaristice de la apariția lă – Compartimentul Asistență mul an confirmat în specialitatea • un post cu normă întreagă de
termen de valabilitate. acestui anunț, iar concursul se medicală școlară: Cardiologie la Secția Cardiologie. medic în specialitatea Medicină
10 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
generală la Cabinetul de Planifica- specialitatea Neurologie la Com- sau la secretariat, str. Băii nr. 2, medicală în cadrul Laboratorului g) certificat medical din care
re familială; partimentul Boli cronice; tel.: 0368.404.404. de Explorări funcționale (invazive) să rezulte că este apt din punct de
• un post cu normă întreagă • un post cu normă întreagă – Angiografie; vedere fizic și neuropsihic pentru
de medic în specialitatea Obste- de medic specialist confirmat în DIRECȚIA DE SĂNĂTATE • un post cu normă întreagă exercitarea activității pentru pos-
trică-ginecologie la Ambulatoriul specialitatea Recuperare, medi- PUBLICĂ A JUDEȚULUI CLUJ de medic specialist confirmat în tul pentru care candidează;
integrat al spitalului; cină fizică și balneologie pentru scoate la CONCURS specialitatea Cardiologie în ca- h) chitanță de plată a taxei de
• un post cu normă întreagă de Laboratorul de Recuperare medi- în conformitate cu prevederile drul Laboratorului de Explorări concurs;
medic în specialitatea Oncologie cală, medicină fizică și balneologie Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- funcționale. i) copia actului de identitate în
medicală la Compartimentul On- (Bază de tratament); tările și modificările ulterioare, ur- Dosarul de înscriere la concurs termen de valabilitate.
cologie medicală; • un post cu normă întreagă de mătoarele posturi: va cuprinde următoarele acte: Taxa de concurs este de 150 de
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe- • un post cu normă întreagă a) cerere în care se menționea- lei.
medic în specialitatea ORL la Am- cialitatea Boli infecțioase la Com- de medic specialist confirmat în ză postul pentru care dorește să Documentele prevăzute la lit.
bulatoriul integrat; partimentul de Prevenire și limita- specialitatea Igienă la Colectiv concureze; d), f) și g) sunt valabile trei luni și
• un post cu normă întreagă de re a infecțiilor asociate asistenței Programe de sănătate în relație cu b) copie xerox de pe diploma se depun la dosar în termen de va-
medic în specialitatea Oftalmolo- medicale (CPLIAAM); mediu și statistică; de licență și certificatul de specia- labilitate.
gie la Ambulatoriul integrat; • un post cu normă întreagă de • un post cu normă întreagă list sau primar pentru medici, me- Tematica de concurs este cea
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe- de medic specialist confirmat în dici dentiști, farmaciști, respectiv de medic specialist în specialitatea
medic în specialitatea Gastroente- cialitatea Obstetrică-ginecologie la specialitatea Sănătate publică și adeverință de confirmare în gra- postului.
rologie la Ambulatoriul integrat; Cabinetul de Planificare familială; management la Colectiv Suprave- dul profesional pentru biologi, Înscrierile la concurs se fac la
• două posturi cu normă în- • un post cu normă întreagă de ghere boli netransmisibile, evalu- biochimiști sau chimiști; sediul unității, în termen de 15 zile
treagă de medic în specialitatea farmacist cu drept de liberă practi- are programe boli netransmisibile, c) copie a certificatului de calendaristice de la apariția aces-
Medicină generală la Camera de că la Farmacia cu circuit închis; demografie și statistică. membru al organizației profesio- tui anunț, iar concursul se organi-
Gardă. • un post cu normă întreagă de Dosarul de înscriere la concurs nale cu viza pe anul în curs; zează în perioada cuprinsă între
La concurs se pot prezenta farmacist specialist confirmat în va cuprinde următoarele acte: d) dovada/înscrisul din care să 31 și 90 de zile de la publicarea în
medici cu drept de liberă practică, specialitatea Farmacie clinică la a) cerere în care se menționea- rezulte că nu i-a fost aplicată una „Viața medicală”.
specialiști sau primari confirmați Farmacia cu circuit închis; ză postul pentru care dorește să dintre sancțiunile prevăzute la art. Relații suplimentare se pot
în specialitatea respectivă, rezi- • un post cu normă întreagă concureze; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 obține la sediul institutului, str.
denți aflați în ultimul an de pre- de medic specialist confirmat în b) copie xerox de pe diploma alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la Republicii nr. 34-36, Cluj-Napoca,
gătire în specialitatea în care se specialitatea Medicină de labora- de licență și certificatul de specia- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din sau la tel.: 0264.450.237.
publică postul. tor pentru Laboratorul de Analize list sau primar pentru medici, me- Legea nr. 95/2006 privind reforma
Dosarul de înscriere la concurs medicale; dici dentiști, farmaciști, respectiv în domeniul sănătății, republicată, DIRECȚIA DE SĂNĂTATE
va cuprinde următoarele acte: • un post cu normă întreagă de adeverință de confirmare în gradul cu modificările ulterioare; PUBLICĂ A JUDEȚULUI
a) cerere în care se menționea- chimist specialist în specialitatea profesional pentru biologi, biochi- e) acte doveditoare pentru cal- CONSTANȚA
ză postul pentru care dorește să Biochimie medicală pentru Labo- miști sau chimiști; cularea punctajului prevăzut în scoate la CONCURS
concureze; ratorul de Analize medicale; c) copie a certificatului de Anexa nr. 3 la ordin; în conformitate cu prevederile
b) copie xerox de pe diploma • un post cu normă întreagă de membru al organizației profesio- f) cazierul judiciar; Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
de licență și certificatul de specia- biolog specialist în specialitatea nale cu viza pe anul în curs; g) certificat medical din care tările și modificările ulterioare, ur-
list sau primar pentru medici, me- Biochimie medicală pentru Labo- d) dovada/înscrisul din care să să rezulte că este apt din punct de mătoarele posturi:
dici dentiști, farmaciști, respectiv ratorul de Analize medicale. rezulte că nu i-a fost aplicată una vedere fizic și neuropsihic pentru • un post cu normă întreagă de
adeverință de confirmare în gradul Dosarul de înscriere la concurs din sancțiunile prevăzute la art. exercitarea activității pentru pos- medic rezident ultimul an confir-
profesional pentru biologi, biochi- va cuprinde următoarele acte: 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 tul pentru care candidează; mat în specialitatea Epidemiologie
miști sau chimiști; a) cerere în care se menționea- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la h) chitanță de plată a taxei de la Departamentul Supraveghere în
c) copie a certificatului de ză postul pentru care dorește să art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din concurs; sănătate publică/ Compartiment
membru al organizației profesio- concureze; Legea nr. 95/2006 privind reforma i) copia actului de identitate în Supraveghere epidemiologică și
nale cu viza pe anul în curs; b) copie xerox de pe diploma termen de valabilitate. control boli transmisibile;
în domeniul sănătății, republicată,
d) dovada/înscrisul din care să • un post cu normă întreagă de
de licență și certificatul de specia- cu modificările ulterioare; Taxa de concurs este de 150 de
rezulte că nu i-a fost aplicată una medic specialist confirmat în spe-
list sau primar pentru medici, me- e) acte doveditoare pentru cal- lei.
dintre sancțiunile prevăzute la art. cialitatea Igienă la Departamentul
dici dentiști, farmaciști, respectiv cularea punctajului prevăzut în Documentele prevăzute la lit.
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Supraveghere în sănătate publică/
adeverință de confirmare în gra- Anexa nr. 3 la ordin; d), f) și g) sunt valabile trei luni și
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la Compartiment Evaluare factori de
dul profesional pentru biologi, f) cazierul judiciar; se depun la dosar în termen de va-
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din risc din mediul de viață și muncă/
biochimiști sau chimiști; g) certificat medical din care labilitate.
Legea nr. 95/2006 privind reforma Colectiv Igiena mediului, igiena ali-
c) copie a certificatului de să rezulte că este apt din punct de Tematica de concurs va fi afișa-
în domeniul sănătății, republicată, mentului, igiena colectivităților de
membru al organizației profesio- vedere fizic și neuropsihic pentru tă la sediul institutului.
cu modificările ulterioare; copii și tineret, programe de sănăta-
nale cu viza pe anul în curs; exercitarea activității pentru pos- Înscrierile la concurs se fac la
e) acte doveditoare pentru cal- te în relație cu mediul, statistică.
d) dovada/înscrisul din care să tul pentru care candidează; sediul unității, în termen de 15 zile
cularea punctajului prevăzut în Dosarul de înscriere la concurs
rezulte că nu i-a fost aplicată una h) chitanță de plată a taxei de calendaristice de la apariția aces-
Anexa nr. 3 la ordin; va cuprinde următoarele acte:
dintre sancțiunile prevăzute la art. concurs; tui anunț, iar concursul se organi-
f) cazierul judiciar; a) cerere în care se menționea-
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 i) copia actului de identitate în zează în perioada cuprinsă între
g) certificat medical din care ză postul pentru care dorește să
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la termen de valabilitate. 31 și 90 de zile de la publicarea în
să rezulte că este apt din punct de concureze;
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Taxa de concurs este de 150 de „Viața medicală”. b) copie xerox de pe diploma
vedere fizic și neuropsihic pentru
Legea nr. 95/2006 privind reforma lei. de licență și certificatul de specia-
exercitarea activității pentru pos-
în domeniul sănătății, republica- Documentele prevăzute la lit. INSTITUTUL ONCOLOGIC list sau primar pentru medici, me-
tul pentru care candidează;
tă, cu modificările ulterioare, ori d), f) și g) sunt valabile trei luni și „PROF. DR. ION CHIRICUȚĂ” dici dentiști, farmaciști, respectiv
h) chitanță de plată a taxei de
cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau se depun la dosar în termen de va- CLUJ-NAPOCA (JUDEȚUL CLUJ) adeverință de confirmare în gra-
concurs;
i) copia actului de identitate în d) din Legea nr. 460/2003 privind labilitate. scoate la CONCURS dul profesional pentru biologi,
termen de valabilitate. exercitarea profesiunilor de bi- Tematica de concurs este cea în conformitate cu prevederile Ord. biochimiști sau chimiști;
Taxa de concurs este de 150 de ochimist, biolog și chimist, înfiin- pentru examenul de medic speci- m.s. nr. 869/2015, cu completările c) copie a certificatului de
lei. țarea, organizarea și funcționarea alist în specialitatea postului. și modificările ulterioare, un post membru al organizației profesio-
Documentele prevăzute la lit. OBBCSSR; Înscrierile la concurs se fac la cu normă întreagă de medic speci- nale cu viza pe anul în curs;
d), f) și g) sunt valabile trei luni și e) acte doveditoare pentru cal- Biroul RUNOS al instituției din alist confirmat în specialitatea Ra- d) dovada/înscrisul din care să
se depun la dosar în termen de va- cularea punctajului prevăzut în Cluj-Napoca, str. Constanța nr 5, diologie-imagistică medicală. rezulte că nu i-a fost aplicată una
labilitate. Anexa nr. 3 la ordin; etaj I, camera 108, în termen de Dosarul de înscriere la concurs dintre sancțiunile prevăzute la art.
Înscrierile la concurs se fac la f) cazierul judiciar; 15 zile calendaristice de la apari- va cuprinde următoarele acte: 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
sediul unității, în intervalul orar g) certificat medical din care ția acestui anunț. În cazul în care a) cerere în care se menționea- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
8:00-15:00, în termen de 15 zile să rezulte că este apt din punct de ultima zi de înscriere coincide cu ză postul pentru care dorește să art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
calendaristice de la apariția aces- vedere fizic și neuropsihic pentru o zi nelucrătoare, candidații vor concureze; Legea nr. 95/2006 privind reforma
tui anunț, iar concursul se organi- exercitarea activității pentru pos- putea depune dosarele de înscrie- b) copie xerox de pe diploma în domeniul sănătății, republicată,
zează în perioada cuprinsă între tul pentru care candidează; re inclusiv în prima zi lucrătoare de licență și adeverință/certifica- cu modificările ulterioare;
31 și 90 de zile de la publicarea în h) chitanță de plată a taxei de după expirarea celor 15 zile. Con- tul de specialist sau primar pentru e) acte doveditoare pentru cal-
„Viața medicală”. concurs; cursul se organizează în perioada medici, medici dentiști, farmaciști, cularea punctajului prevăzut în
Publicaţia de concurs, tematica i) copia actului de identitate în cuprinsă între 31 și 90 de zile de la respectiv adeverință de confirmare Anexa nr. 3 la ordin;
și bibliografia se găsesc pe site-ul: termen de valabilitate. publicarea în „Viața medicală”. în gradul profesional pentru bio- f) cazierul judiciar;
www.spitalulorasenescvictoria.ro Taxa de concurs este de 150 de Relații suplimentare se pot logi, biochimiști sau chimiști; g) certificat medical din care
sau la secretariat, str. Băii nr. 2, lei. obține la Biroul RUNOS, tel.: c) copie a certificatului de să rezulte că este apt din punct de
tel.: 0368.404.404. Documentele prevăzute la lit. 0264.532.325. membru al organizației profesio- vedere fizic și neuropsihic pentru
d), f) și g) sunt valabile trei luni și nale cu viza pe anul în curs; exercitarea activității pentru pos-
SPITALUL ORĂȘENESC se depun la dosar în termen de va- INSTITUTUL REGIONAL d) dovada/înscrisul din care să tul pentru care candidează;
VICTORIA (JUDEȚUL BRAȘOV) labilitate. DE GASTROENTEROLOGIE- rezulte că nu i-a fost aplicată una h) chitanță de plată a taxei de
scoate la CONCURS Înscrierile la concurs se fac la HEPATOLOGIE „PROF. DR. dintre sancțiunile prevăzute la art. concurs;
în conformitate cu prevederile sediul unității, în intervalul orar OCTAVIAN FODOR” 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 i) copia actului de identitate în
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- 8:00-15:00, în termen de 15 zile CLUJ-NAPOCA (JUDEȚUL CLUJ) alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la termen de valabilitate.
tările și modificările ulterioare, ur- calendaristice de la apariția aces- scoate la CONCURS art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Taxa de concurs este de 150 de
mătoarele posturi: tui anunț, iar concursul se organi- în conformitate cu prevederile Legea nr. 95/2006 privind reforma lei.
• un post cu normă întreagă de zează în perioada cuprinsă între Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- în domeniul sănătății, republicată, Documentele prevăzute la lit.
medic specialist confirmat în spe- 31 și 90 de zile de la publicarea în tările și modificările ulterioare, ur- cu modificările ulterioare; d), f) și g) sunt valabile trei luni
cialitatea Cardiologie la Spitaliza- „Viața medicală”. mătoarele posturi: e) acte doveditoare pentru cal- și se depun la dosar în termen de
re de zi specialități medicale; Publicaţia de concurs, tematica • un post cu normă întreagă de cularea punctajului prevăzut în valabilitate.
• un post cu normă întreagă și bibliografia se găsesc pe site-ul: medic specialist confirmat în spe- Anexa nr. 3 la ordin; Tematica de concurs va fi afișa-
de medic specialist confirmat în www.spitalulorasenescvictoria.ro cialitatea Radiologie-imagistică f) cazierul judiciar; tă la sediul instituției.
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 11
Înscrierile la concurs se fac la confirmat în specialitatea Medi- Relații suplimentare se pot a) cerere în care se menționea- medici dentiști, farmaciști, respec-
sediul D.S.P. Constanța, în termen cină de urgență la UPU-SMURD – obține la sediul spitalului, Biroul ză postul pentru care dorește să tiv adeverință de confirmare în
de 15 zile calendaristice de la apa- punct de lucru Tg. Frumos; Personal, sau la tel.: 0232.240.822, concureze; gradul profesional pentru biologi,
riția acestui anunț, iar concursul • două posturi cu normă în- int. 248. b) copie xerox de pe diploma biochimiști sau chimiști;
se organizează în perioada cuprin- treagă de medic rezident ultimul de licență și adeverință/certifica- c) copie a certificatului de
să între 31 și 90 de zile de la publi- an confirmat în specialitatea Car- INSTITUTUL NAȚIONAL DE tul de specialist sau primar pentru membru al organizației profesio-
carea în „Viața medicală”. diologie la Compartimentul Cardi- TRANSFUZIE SANGUINĂ medici, medici dentiști, farmaciști, nale cu viza pe anul în curs;
Relații suplimentare se pot ologie intervențională; „PROF. DR. C.T. NICOLAU” respectiv adeverință de confirmare d) dovada/înscrisul din care să
obține la Biroul RUNOS, tel.: • un post cu normă întrea- BUCUREȘTI în gradul profesional pentru bio- rezulte că nu i-a fost aplicată una
0241.836.647. gă de medic rezident ultimul an scoate la CONCURS logi, biochimiști sau chimiști; dintre sancțiunile prevăzute la art.
confirmat în specialitatea Cardi- în conformitate cu prevederile c) copie a certificatului de 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN ologie în cadrul Laboratorului de Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- membru al organizației profesio- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ Cardiologie intervențională; tările și modificările ulterioare, un nale cu viza pe anul în curs; art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
(JUDEȚUL MUREȘ) • un post cu normă întreagă de post cu normă întreagă de medic d) dovada/înscrisul din care să Legea nr. 95/2006 privind reforma
scoate la CONCURS medic specialist confirmat în speci- primar confirmat în specialitatea rezulte că nu i-a fost aplicată una în domeniul sănătății, republicată,
în conformitate cu prevederile alitatea Chirurgie generală la Sec- Medicină de laborator în cadrul dintre sancțiunile prevăzute la art. cu modificările ulterioare;
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- ția clinică Chirurgie generală III; Laboratorului Național H.L.A. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 e) acte doveditoare pentru cal-
pletările și modificările ulterioare • două posturi cu normă în- Dosarul de înscriere la concurs alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la cularea punctajului prevăzut în
următoarele posturi: treagă de medic specialist confir- va cuprinde următoarele acte: art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Anexa nr. 3 la ordin;
• un post cu normă întreagă de mat în specialitatea Medicină de a) cerere în care se menționea- Legea nr. 95/2006 privind reforma f) cazierul judiciar;
medic primar confirmat în specia- laborator în cadrul Laboratorului ză postul pentru care dorește să în domeniul sănătății, republica- g) certificat medical din care
litatea Oncologie medicală la Ca- de Analize medicale; concureze; tă, cu modificările ulterioare, ori să rezulte că este apt din punct de
binetul de Oncologie medicală; • un post cu normă întreagă de b) copie xerox de pe diploma cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau vedere fizic și neuropsihic pentru
• un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe- de licență și certificatul de specia- d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea activității pentru pos-
medic primar confirmat în specia- cialitatea Medicină de laborator în list sau primar pentru medici, me- exercitarea profesiunilor de bi- tul pentru care candidează;
litatea Otorinolaringologie la Sec- cadrul Laboratorului de Imunolo- dici dentiști, farmaciști, respectiv ochimist, biolog și chimist, înfiin- h) chitanță de plată a taxei de
ția clinică ORL. gie alergologie; adeverință de confirmare în gradul țarea, organizarea și funcționarea concurs;
Dosarul de înscriere la concurs • două posturi cu normă întrea- profesional pentru biologi, biochi- OBBCSSR; i) copia actului de identitate în
va cuprinde următoarele acte: gă de medic specialist confirmat în miști sau chimiști; e) acte doveditoare pentru cal- termen de valabilitate.
a) cerere în care se menționea- specialitatea Medicină internă la c) copie a certificatului de cularea punctajului prevăzut în Taxa de concurs este de 150 de
ză postul pentru care dorește să Secția clinică Medicină internă I; membru al organizației profesio- Anexa nr. 3 la ordin; lei și se achită la casieria unității.
concureze; • un post cu normă întreagă de nale cu viza pe anul în curs; f) cazierul judiciar; Actele solicitate vor fi prezen-
b) copie xerox de pe diploma medic specialist confirmat în speci- d) dovada/înscrisul din care să g) certificat medical din care tate și în original în vederea ve-
de licență și adeverință/certifica- alitatea Neurologie la Secția clinică rezulte că nu i-a fost aplicată una să rezulte că este apt din punct de rificării conformității copiilor cu
tul de specialist sau primar pentru Medicină internă II – Comparti- dintre sancțiunile prevăzute la art. vedere fizic și neuropsihic pentru acestea. Documentele prevăzute
medici, medici dentiști, farmaciști, ment Neurologie. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 exercitarea activității pentru pos- la lit. d), f) și g) sunt valabile trei
respectiv adeverință de confirma- Dosarul de înscriere la concurs alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la tul pentru care candidează; luni și se depun la dosar în termen
re în gradul profesional pentru va cuprinde următoarele acte: art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din h) chitanță de plată a taxei de de valabilitate.
biologi, biochimiști sau chimiști; a) cerere în care se menționea- Legea nr. 95/2006 privind reforma concurs; Tematica de concurs este cea
c) copie a certificatului de ză postul pentru care dorește să în domeniul sănătății, republicată, i) copia actului de identitate în pentru examenul de medic speci-
membru al organizației profesio- concureze; cu modificările ulterioare; termen de valabilitate. alist în specialitatea postului.
nale cu viza pe anul în curs; b) copie xerox de pe diploma de e) acte doveditoare pentru cal- Taxa de concurs este de 150 Înscrierile la concurs se fac la
d) dovada/înscrisul din care să licență și certificatul de specialist, cularea punctajului prevăzut în de lei și se achită la casieria spita­ sediul unității din str. Horea nr.
rezulte că nu i-a fost aplicată una respectiv ordinul de conformare în Anexa nr. 3 la ordin; lului. 55, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, în
dintre sancțiunile prevăzute la art. rezidențiat pentru rezidenți; f) cazierul judiciar; Documentele prevăzute la lit. termen de 15 zile calendaristice de
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 c) copie a certificatului de g) certificat medical din care d), f) și g) sunt valabile trei luni la apariția acestui anunț, iar con-
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la membru al organizației profesio- să rezulte că este apt din punct de și se depun la dosar în termen de cursul se organizează în perioada
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din nale cu viza pe anul în curs; vedere fizic și neuropsihic pen- valabilitate. Pentru documentele cuprinsă între 31 și 90 de zile de la
Legea nr. 95/2006 privind reforma d) dovada/înscrisul din care să tru exercitarea activității pentru solicitate în copie, candidații tre- publicarea în „Viața medicală”.
în domeniul sănătății, republicată, rezulte că nu i-a fost aplicată una postul pentru care candidează; buie să prezinte și actele originale, Relații suplimentare se pot
cu modificările ulterioare; dintre sancțiunile prevăzute la art. h) chitanță de plată a taxei de care vor fi verificate pentru con- obține la Biroul RUNOS, tel.:
e) acte doveditoare pentru cal- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 concurs; formitate de către personalul Ser- 0264.407.009.
cularea punctajului prevăzut în alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. i) copia actului de identitate în viciului RUNOS, desemnat pentru
Anexa nr. 3 la ordin; termen de valabilitate. înscrierea candidaților la concurs.
628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea REPUBLICARE
f) cazierul judiciar; Taxa de concurs este de 150 de Tematica de concurs și biblio-
nr. 95/2006 privind reforma în do- SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI
g) certificat medical din care lei și se plătește în numerar la ca- grafia sunt cele pentru examenul
meniul sănătății, republicată, cu PAZĂ
să rezulte că este apt din punct de sieria institutului. de medic/biochimist specialist
modificările ulterioare; scoate la CONCURS
vedere fizic și neuropsihic pentru Copiile de pe actele menționa- (după caz) în specialitatea postu-
exercitarea activității pentru pos- e) acte doveditoare pentru cal- în conformitate cu prevederile
cularea punctajului prevăzut în te vor fi prezentate și în original lui, postate pe site-ul Ministerului Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
tul pentru care candidează; în vederea verificării conformității Sănătății.
h) chitanță de plată a taxei de Anexa nr. 3 la ordin; tările și modificările ulterioare, un
f) cazierul judiciar; copiilor cu acestea. Documentele Înscrierile la concurs se fac la post cu normă întreagă de medic
concurs;
g) certificat medical format A5 prevăzute la lit. d), f) și g) sunt va- sediul spitalului, în termen de 15
i) copia actului de identitate în în specialitatea Diabet zaharat,
din care să rezulte că este apt din labile trei luni și se depun la dosar zile calendaristice de la apariția
termen de valabilitate; nutriție și boli metabolice în ca-
punct de vedere fizic și neuropsihic în termen de valabilitate. acestui anunț, iar concursul se or-
j) certificat de integritate com- drul structurii de profil a institu-
pentru exercitarea activității pen- Bibliografia și tematica de ganizează în perioada cuprinsă în-
portamentală. ției, cu sediul în București.
tru postul pentru care candidează; concurs sunt cele pentru exame- tre 31 și 90 de zile de la publicarea
Taxa de concurs este de 150 de La concurs se pot prezenta
h) chitanță de plată a taxei de nul de medic specialist în specia- în „Viața medicală”.
lei. medici cu drept de liberă practică,
litatea postului, afișate pe site-ul Relații suplimentare se pot ob-
Documentele prevăzute la lit. concurs; specialiști sau primari confirmați
Ministerului Sănătății. ține la sediul spitalului, șos. Ber-
d), f) și g) sunt valabile trei luni și i) copia actului de identitate în în specialitatea respectivă, rezi-
Înscrierile la concurs se fac la ceni nr. 12, sector 4, sau la tel.:
se depun la dosar în termen de va- termen de valabilitate; denți aflați în ultimul an de pre-
labilitate. sediul unității, str. Constantin Ca- 021.334.30.25, int. 1122 sau 1123
j) copie a documentelor privind gătire în specialitatea în care se
Tematica de concurs și bibli- racaș nr. 2-8, sector 1, între orele – Serviciul RUNOS.
schimbarea numelui (certificat de publică postul.
ografia sunt afișate pe site-ul Mi- 9:00-14:00, în termen de 15 zile
căsătorie, certificat de divorț, hotă- Dosarul de înscriere la concurs
nisterului Sănătății. calendaristice de la apariția aces- REPUBLICARE
râre judecătorească etc.); va cuprinde următoarele acte:
Înscrierile la concurs se fac la tui anunț, iar concursul se organi- SERVICIUL DE AMBULANȚĂ AL
k) curriculum vitae. a) cerere în care se menționea-
sediul spitalului, str. Gheorghe zează în perioada cuprinsă între JUDEȚULUI CLUJ
Taxa de concurs este de 150 de 31 și 90 de zile de la publicarea în scoate la CONCURS ză postul pentru care dorește să
Marinescu nr. 50, în termen de 15 lei. concureze;
zile calendaristice de la apariția „Viața medicală”. în conformitate cu prevederile
Copiile actelor prevăzute mai Relații suplimentare se pot Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- b) curriculum vitae - model eu-
acestui anunț, iar concursul se or- sus vor fi însoțite de documentele obține la Serviciul RUNOS, tel.: tările și modificările ulterioare, ropean;
ganizează în perioada cuprinsă în-
originale, pentru a fi certificate în 0314.053.670, int. 239. două posturi cu normă întreagă c) copia actului de identitate în
tre 31 și 90 de zile de la publicarea
conformitate cu originalul de un de medic în specialitatea Medi- termen de valabilitate;
în „Viața medicală”.
reprezentant al angajatorului, sau SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ cină de familie la Stația centrală d) copie certificat de naștere și
Relații suplimentare se pot ob-
în copii legalizate. Documentele „BAGDASAR-ARSENI” Cluj-Napoca. de căsătorie, unde este cazul;
ține la tel.: 0265.212.111, int. 462.
prevăzute la lit. d), f) și g) sunt va- BUCUREȘTI La concurs se pot prezenta e) copie de pe livretul militar,
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN labile trei luni și se depun la dosar scoate la CONCURS medici cu drept de liberă practică, unde este cazul;
DE URGENȚĂ „SF. SPIRIDON” în termen de valabilitate. în conformitate cu prevederile specialiști sau primari confirmați f) copie xerox de pe diploma
IAȘI (JUDEȚUL IAȘI) Tematica și bibliografia de con- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- în specialitatea respectivă, rezi- de licență și adeverința/certifica-
scoate la CONCURS curs sunt cele în specialitatea pos- tările și modificările ulterioare, ur- denți aflați în ultimul an de pre- tul de specialist sau primar pentru
în conformitate cu prevederile tului., postate pe site-ul Ministeru- mătoarele posturi: gătire în specialitatea în care se medici, medici dentiști, farmaciști,
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- lui Sănătății. • un post cu normă întreagă de publică postul. respectiv adeverință de confirmare
tările și modificările ulterioare, ur- Înscrierile la concurs se fac la biochimist specialist în cadrul La- Dosarul de înscriere la concurs în gradul profesional pentru bio-
mătoarele posturi: sediul unității, bd. Independenței boratorului de Analize medicale; va cuprinde următoarele acte: logi, biochimiști sau chimiști;
• un post cu normă întreagă de nr. 1, Iași, în termen de 15 zile ca- • un post cu normă întreagă de a) cerere în care se menționea- g) copie a certificatului de
medic rezident ultimul an confir- lendaristice de la apariția acestui medic specialist confirmat în spe- ză postul pentru care dorește să membru al organizației profesio-
mat în specialitatea Medicină de anunț, iar concursul se organizea- cialitatea Neurochirurgie la Secția concureze; nale cu viza pe anul în curs;
urgență la UPU-SMURD; ză în perioada cuprinsă între 31 și clinică Neurochirurgie I. b) copie xerox de pe diploma h) copie a poliței de asigu-
• un post cu normă întrea- 90 de zile de la publicarea în „Viața Dosarul de înscriere la concurs de licență și certificatul de spe- rare pentru răspundere civilă
gă de medic rezident ultimul an medicală”. va cuprinde următoarele acte: cialist sau primar pentru medici, profesională;
12 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
i) acte doveditoare pentru cal- e) acte doveditoare pentru cal- Înscrierile la concurs se fac la management, probă scrisă, probă specialist în specialitatea postului,
cularea punctajului prevăzut în cularea punctajului prevăzut în sediul unității, în termen de 15 zile clinică sau practică. fiind afișată pe site-ul Ministerului
Anexa nr. 3 la ordin; Anexa nr. 3 la ordin; calendaristice de la apariția aces- Proba scrisă a concursului se Sănătății.
j) cazierul judiciar; f) cazierul judiciar și certificat tui anunț, iar concursul se organi- susține după subiecte din Legea Înscrierile la selecție se fac la
k) dovada/înscrisul din care să de integritate comportamentală; zează în perioada cuprinsă între nr. 95/2006 privind reforma în do- sediul spitalului, str. Cezar Bolliac
rezulte că nu i-a fost aplicată una g) certificat medical din care 31 și 90 de zile de la publicarea în meniul sănătății, cu modificările și nr. 3-5, în termen de 15 zile ca-
dintre sancțiunile prevăzute la art. să rezulte că este apt din punct de „Viața medicală”. completările ulterioare și legisla- lendaristice de la apariția acestui
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 vedere fizic și neuropsihic pentru Relații suplimentare se pot ția secundară aferentă. anunț, iar concursul se organizea-
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la exercitarea activității pentru pos- obține la Biroul RUNOS, tel.: Proba clinică sau proba practi- ză în perioada cuprinsă între 31 și
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din tul pentru care candidează; 0264.591.941, int. 105. că se susține pe baza metodologiei 90 de zile de la publicarea în „Viața
Legea nr. 95/2006 privind reforma h) chitanță de plată a taxei de stabilite pentru obținerea titlului medicală”.
în domeniul sănătății, republicată, concurs; INSTITUTUL INIMII DE de medic specialist. Relații suplimentare se pot ob-
cu modificările ulterioare; i) copia actului de identitate în URGENȚĂ PENTRU BOLI Tematica și bibliografia se vor ține la microstructura „șef al per-
l) certificat medical din care termen de valabilitate. CARDIOVASCULARE „NICULAE afișa pe site-ul institutului, după sonalului”, tel.: 0237.216.400, int.
să rezulte că este apt din punct de Taxa de concurs este de 150 de STĂNCIOIU” CLUJ-NAPOCA publicarea în „Viața medicală”. 1600 sau 1635.
vedere fizic și neuropsihic pentru lei. (JUDEȚUL CLUJ) Înscrierile la concurs se fac la
exercitarea activității pentru pos- Documentele prevăzute la lit. scoate la CONCURS sediul unității, în termen de 15 SPITALUL GENERAL
tul pentru care candidează; d), f) și g) sunt valabile trei luni și în conformitate cu prevederile zile de la apariția acestui anunț, C.F. SIMERIA (JUDEȚUL
m) chitanță de plată a taxei de se depun la dosar în termen de va- Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- iar concursul se organizează în HUNEDOARA)
concurs. labilitate. borat cu prevederile art. 185 din termen de minimum 30 de zile și scoate la CONCURS
Taxa de concurs este de 150 de Tematica și bibliografia de Legea nr. 95/2006, republicată, cu maximum 90 de zile de la publica- în conformitate cu prevederile
lei. concurs însoțite de fișa postului modificările și completările ulteri- rea în „Viața medicală”. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
Documentele prevăzute la lit. vor fi afișate la avizierul institutu- oare următoarele funcții: Relații suplimentare se pot tările și modificările ulterioare, ur-
j), k) și l) sunt valabile trei luni și lui și pe site-ul acestuia. • șef Laborator Analize medi- obține la Biroul RUNOS, tel.: mătoarele posturi:
se depun la dosar în termen de va- Înscrierile la concurs se fac la cale (medic în specialitatea Medi- 0264.591.941, int. 105, persoană • un post cu normă întreagă de
labilitate. sediul unității, în termen de 15 zile cină de laborator); de contact jr. Maria-Livia Vasile. medic specialist confirmat în spe-
Candidații vor parcurge ur- calendaristice de la apariția aces- • șef Laborator Radiologie și cialitatea Diabet zaharat, nutriție și
mătoarele etape eliminatorii: tui anunț, iar concursul se organi- imagistică medicală (medic în SPITALUL MILITAR DE boli metabolice la Secția Medicină
examinare psihologică și vizită zează în perioada cuprinsă între specialitatea Radiologie-imagisti- URGENȚĂ „DR. ALEXANDRU internă – Compartiment Diabet za-
medicală. 31 și 90 de zile de la publicarea în că medicală); POPESCU” FOCȘANI (JUDEȚUL harat, nutriție și boli metabolice;
Tematica și bibliografia de „Viața medicală”. • șef Laborator Explorări și te- VRANCEA) • un post cu normă întreagă
concurs sunt cele pentru susține- Relații suplimentare se pot rapie intensivă (medic în speciali- scoate la CONCURS de medic specialist confirmat în
rea examenului de medic specia- obține la Serviciul RUNOS, tel.: tatea Cardiologie). în conformitate cu prevederile specialitatea Neurologie la Secția
list în specialitatea postului. 021.335.69.10, int. 2553. Dosarul de înscriere la concurs Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- Neurologie;
Înscrierile la concurs se fac la va cuprinde următoarele acte: tările și modificările ulterioare, ur- • un post cu normă întreagă de
sediul unității din bd. Geniului nr. INSTITUTUL INIMII DE a) cerere în care se menționea- mătoarele posturi: medic specialist confirmat în spe-
42B, sector 6, București, în termen URGENȚĂ PENTRU BOLI ză funcția pentru care dorește să • un post cu normă întreagă de cialitatea ATI la Compartimentul
de 15 zile calendaristice de la apa- CARDIOVASCULARE „NICULAE candideze; medic specialist confirmat în spe- ATI;
riția acestui anunț, iar concursul STĂNCIOIU” CLUJ-NAPOCA b) copie xerox de pe diploma cialitatea Neurologie în Compar- • un post cu normă întreagă de
se organizează în perioada cuprin- (JUDEȚUL CLUJ) de studii; timentul Neurologie la Directorul medic specialist confirmat în spe-
să între 31 și 90 de zile de la publi- scoate la CONCURS c) adeverință din care să reiasă medical; cialitatea Obstetrică-ginecologie
carea în „Viața medicală”. în conformitate cu prevederile confirmarea în gradul profesional; • un post cu normă întreagă la Ambulatoriul integrat – Cabinet
Relații suplimentare se pot Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- d) acte doveditoare pentru cal- de medic specialist confirmat în Obstetrică-ginecologie;
obține la tel.: 021.408.12.31 sau tările și modificările ulterioare, un cularea punctajului prevăzut în specialitatea Medicină de fami- • un post cu normă întreagă de
0751.130.189. post cu normă întreagă de medic Anexa nr. 2 la normele menționate; lie în Cabinetul de Asistență me- medic specialist confirmat în spe-
primar confirmat în specialitatea e) declarație pe propria răs- dicală primară din Ambulatoriul cialitatea Radiologie-imagistică
INSTITUTUL DE Cardiologie, cu competență în pundere a candidatului, din care integrat; medicală la Compartimentul Radi-
PNEUMOFTIZIOLOGIE Cardiologie intervențională, în ca- să rezulte că nu a fost condamnat • un post cu normă întreagă de ologie și imagistică medicală.
„MARIUS NASTA” BUCUREȘTI drul Laboratorului de Explorări și penal pentru fapte ce-l fac incom- medic specialist confirmat în spe- Dosarul de înscriere la concurs
scoate la CONCURS terapie intensivă. patibil cu funcția pentru care do- cialitatea Nefrologie în Cabinetul va cuprinde următoarele acte:
în conformitate cu prevederile Dosarul de înscriere la concurs rește să concureze; de Nefrologie din Ambulatoriul a) cerere în care se menționea-
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- va cuprinde următoarele acte: f) declarație pe propria răs- integrat. ză postul pentru care dorește să
tările și modificările ulterioare, ur- a) cerere în care se menționea- pundere a candidatului, din care Dosarul de înscriere la concurs concureze;
mătoarele posturi: ză postul pentru care dorește să să rezulte că nu se află în stare de va cuprinde următoarele acte: b) copie xerox de pe diploma
• un post cu normă întreagă de concureze; incompatibilitate; a) cerere în care se menționea- de licență și certificatul de specia-
medic rezident ultimul an confir- b) copie xerox de pe diploma g) certificat privind starea de ză postul pentru care dorește să list sau primar pentru medici, me-
mat în specialitatea Anestezie și de licență și copie a atestatului/ sănătate; concureze; dici dentiști, farmaciști, respectiv
terapie intensivă la Secția Aneste- certificatului în domeniul mana- h) dovadă/adeverință din care b) copie xerox de pe diploma adeverință de confirmare în gra-
zie-terapie intensivă; gementului calității serviciilor de să rezulte că în ultimii 2 ani nu a de licență și certificatul de specia- dul profesional pentru biologi,
• un post cu normă întreagă de sănătate; fost sancționat de conducerea uni- list sau primar pentru medici, me- biochimiști sau chimiști;
medic specialist confirmat în spe- c) copie a certificatului de tăților în care și-a desfășurat acti- dici dentiști, farmaciști, respectiv c) copie a certificatului de
cialitatea Pneumologie la Secția membru al organizației profesio- vitatea sau de Colegiul Medicilor adeverință de confirmare în gra- membru al organizației profesio-
clinică Pneumologie I; nale cu viza pe anul în curs; dul profesional pentru biologi, nale cu viza pe anul în curs;
din România;
• un post cu normă întreagă de d) dovada/înscrisul din care să biochimiști sau chimiști;
i) copie xerox a autorizației de d) dovada/înscrisul din care să
rezulte că nu i-a fost aplicată una
medic rezident ultimul an confir- liberă practică sau a certificatului c) copie a certificatului de rezulte că nu i-a fost aplicată una
dintre sancțiunile prevăzute la art.
mat în specialitatea Pneumologie de membru al Colegiului Medicilor membru al organizației profesio- dintre sancțiunile prevăzute la art.
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
la Secția clinică Pneumologie V; din România; nale cu viza pe anul în curs; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
• un post cu normă întreagă de j) copia carnetului de muncă d) dovada/înscrisul din care să alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
medic rezident ultimul an confir- sau, după caz, o adeverință care să rezulte că nu i-a fost aplicată una art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma
mat în specialitatea Pneumologie ateste confirmarea în specialitate dintre sancțiunile prevăzute la art. Legea nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătății, republicată,
la Dispensarul TBC sector 4; și vechimea în specialitate; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 în domeniul sănătății, republicată,
cu modificările ulterioare;
• un post cu normă întreagă de k) un proiect de management alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru cal-
medic specialist confirmat în spe- privind evoluția viitoare a labora- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din e) acte doveditoare pentru cal-
cularea punctajului prevăzut în
cialitatea Pneumologie la Dispen- Anexa nr. 3 la ordin; torului; Legea nr. 95/2006 privind reforma cularea punctajului prevăzut în
sarul TBC sector 5; f) cazierul judiciar; l) chitanță de plată a taxei de în domeniul sănătății, republicată, Anexa nr. 3 la ordin;
• un post cu normă întreagă de g) certificat medical din care concurs. cu modificările ulterioare; f) cazierul judiciar;
medic specialist confirmat în spe- să rezulte că este apt din punct de Taxa de concurs este de 150 de e) acte doveditoare pentru cal- g) certificat medical din care
cialitatea Pneumologie la Dispen- vedere fizic și neuropsihic pentru lei. cularea punctajului prevăzut în să rezulte că este apt din punct de
sarul TBC sector 6. exercitarea activității pentru pos- La concurs se pot prezenta me- Anexa nr. 3 la ordin; vedere fizic și neuropsihic pentru
Dosarul de înscriere la concurs tul pentru care candidează; dici cu o vechime de cel puțin 5 ani f) cazierul judiciar; exercitarea activității pentru pos-
va cuprinde următoarele acte: h) chitanță de plată a taxei de în specialitatea postului, speciali- g) certificat medical tip A5 tul pentru care candidează;
a) cerere în care se menționea- concurs; tate pe care o practică în mod cu- din care să rezulte că este apt din h) chitanță de plată a taxei de
ză postul pentru care dorește să i) copia actului de identitate în rent și în care sunt confirmați prin punct de vedere fizic și neuropsi- concurs;
concureze; termen de valabilitate; ordin al m.s.p. (vechimea în speci- hic pentru exercitarea activității i) copia actului de identitate în
b) copie xerox de pe diploma j) curriculum vitae. alitate decurge de la data confir- pentru postul pentru care candi- termen de valabilitate.
de licență și certificatul de speci- Taxa de concurs este de 150 de mării și încadrării ca specialist). dează; Taxa de concurs este de 150 de
alist / carnetul de rezident; lei. Persoanele sancționate în ulti- h) chitanță de plată a taxei de lei.
c) copie a certificatului de Documentele prevăzute la lit. mii 2 ani de unitățile la care au fost concurs; Documentele prevăzute la lit.
membru al organizației profesio- d), f) și g) sunt valabile trei luni și angajate sau de Colegiul Medicilor i) copia actului de identitate în d), f) și g) sunt valabile trei luni și
nale cu viza pe anul în curs; se depun la dosar în termen de va- din România, precum și cele cărora termen de valabilitate. se depun la dosar în termen de va-
d) dovada/înscrisul din care să labilitate. le-a încetat contractul de adminis- Taxa de concurs este de 150 de labilitate.
rezulte că nu i-a fost aplicată una Tematica de concurs este cea trare în condițiile stabilite la art. 5, lei și se achită la casieria spitalu- Tematica de concurs este cea
dintre sancțiunile prevăzute la art. pentru examenul de medic spe- lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. lui. pentru examenul de medic speci-
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 cialist în specialitatea postului și 1.406/2006, sau cele care au împli- Documentele prevăzute la lit. alist în specialitatea postului.
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la poate fi găsită pe site-ul: www. nit vârsta de pensionare conform d), f) și g) sunt valabile trei luni și Înscrierile la concurs se fac la
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din ms.ro la rubrica: Specialiști/ Con- legii, nu pot participa la concurs. se depun la dosar în termen de va- sediul unității, în termen de 15 zile
Legea nr. 95/2006 privind reforma cursuri/ Exemene și concursuri Concursul sau examenul va labilitate. calendaristice de la apariția aces-
în domeniul sănătății, republicată, naționale/ Tematica examenului consta în următoarele probe: in- Tematica de concurs este tui anunț, iar concursul se organi-
cu modificările ulterioare; de specialitate. terviu – susținerea proiectului de cea pentru examenul de medic zează în perioada cuprinsă între
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 13
31 și 90 de zile de la publicarea în factorilor de risc din mediul de via- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la legalizate. Documentele prevăzu- concursul se organizează în perioa-
„Viața medicală”. ță și muncă, din aparatul propriu. art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din te la lit. d), f) și g) sunt valabile trei da cuprinsă între 31 și 90 de zile de
Relații suplimentare se Dosarul de înscriere la concurs Legea nr. 95/2006 privind reforma luni și se depun la dosar în termen la publicarea în „Viața medicală”.
pot obține la Biroul RUS, tel.: va cuprinde următoarele acte: în domeniul sănătății, republicată, de valabilitate. Relații suplimentare se pot
0254.260.100. a) cerere în care se menționea- cu modificările ulterioare; Tematica de concurs este cea obține la Serviciul RUNOS, tel.:
ză postul pentru care dorește să e) acte doveditoare pentru cal- pentru examenul de medic specia- 021.255.40.99, int. 201.
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE concureze; cularea punctajului prevăzut în list în specialitatea Medicină de fa-
PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD b) copie xerox de pe diploma Anexa nr. 3 la ordin; milie, postată pe site-ul: www.ms.ro DIRECȚIA DE SĂNĂTATE
scoate la CONCURS de licență și adeverință/certifica- f) cazierul judiciar; la rubrica: Specialiști/ Concursuri/ PUBLICĂ A MUNICIPIULUI
în conformitate cu prevederile tul de specialist sau primar pentru g) certificat medical din care Examene și concursuri naționale. BUCUREȘTI
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- medici, medici dentiști, farmaciști, să rezulte că este apt din punct de Înscrierile la concurs se fac scoate la CONCURS
tările și modificările ulterioare, ur- respectiv adeverință de confirmare vedere fizic și neuropsihic pentru la sediul D.S.P. Bacău – Biroul în conformitate cu prevederile
mătoarele posturi: în gradul profesional pentru bio- exercitarea activității pentru pos- RUNOS, în termen de 15 zile ca- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
• un post cu normă întreagă de logi, biochimiști sau chimiști; tul pentru care candidează; lendaristice de la apariția acestui tările și modificările ulterioare, ur-
chimist principal pentru Labora- c) copie a certificatului de h) chitanță de plată a taxei de anunț. În cazul în care ultima zi de mătoarele posturi:
torul de diagnostic și investigare membru al organizației profesio- concurs; înscriere coincide cu o zi nelucră- • un post cu jumătate de nor-
în sănătate publică – Chimie sani- nale cu viza pe anul în curs; i) copia actului de identitate în toare, candidații vor putea depune mă de medic primar confirmat în
tară și toxicologie; d) dovada/înscrisul din care să termen de valabilitate; dosarele de înscriere inclusiv în specialitatea Epidemiologie în
• un post cu normă întreagă de rezulte că nu i-a fost aplicată una j) copia atestatului de studii prima zi lucrătoare după expirarea cadrul Compartimentul de Supra-
chimist pentru Laboratorul de di- dintre sancțiunile prevăzute la art. complementare; celor 15 zile. Concursul se organi- veghere epidemiologică și control
agnostic și investigare în sănătate 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 k) curriculum vitae. zează în perioada cuprinsă între boli transmisibile;
publică – Chimie sanitară și toxi- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la Taxa de concurs este de 150 de 31 și 90 de zile de la publicarea în • două posturi cu normă în-
cologie. art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din lei. „Viața medicală”. treagă de medic primar confirmat
Dosarul de înscriere la concurs Legea nr. 95/2006 privind reforma Documentele prevăzute la lit. Relații suplimentare se pot în specialitatea Epidemiologie în
va cuprinde următoarele acte: în domeniul sănătății, republicată, d), f) și g) sunt valabile trei luni și obține la Biroul RUNOS, tel.: cadrul Compartimentul de Supra-
a) cerere în care se menționea- cu modificările ulterioare; se depun la dosar în termen de va- 0234.512.850, int. 115. veghere epidemiologică și control
ză postul pentru care dorește să e) acte doveditoare pentru cal- labilitate. boli transmisibile;
concureze; cularea punctajului prevăzut în Tematica de concurs și bibli- SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ • patru posturi cu normă în-
b) copie xerox de pe diploma Anexa nr. 3 la ordin; ografia sunt cele precizate pe si- „SF. PANTELIMON” BUCUREȘTI treagă de medic specialist confir-
de licență și certificatul de specia- f) cazierul judiciar; te-ul Ministerului Sănătății pen- scoate la CONCURS mat în specialitatea Epidemiolo-
list sau primar pentru medici, me- g) certificat medical din care tru examenul de medic specialist, în conformitate cu prevederile gie în cadrul Compartimentul de
dici dentiști, farmaciști, respectiv să rezulte că este apt din punct de în specialitatea postului. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- Supraveghere epidemiologică și
adeverință de confirmare în gradul vedere fizic și neuropsihic pentru Înscrierile la concurs se fac la tările și modificările ulterioare, ur- control boli transmisibile;
profesional pentru biologi, biochi- exercitarea activității pentru pos- sediul spitalului din Sibiu, bd. Vic- mătoarele posturi: • un post cu normă întreagă de
miști sau chimiști; tul pentru care candidează; toriei nr. 46, în termen de 15 zile • două posturi cu normă în- medic primar confirmat în speci-
c) copie a certificatului de h) chitanță de plată a taxei de calendaristice de la apariția aces- treagă de medic specialist confir- alitatea Obsterică-ginecologie în
membru al organizației profesio- concurs; tui anunț, iar concursul se organi- mat în specialitatea Cardiologie la cadrul Compartimentul de Supra-
nale cu viza pe anul în curs; i) copia actului de identitate în zează în perioada cuprinsă între Secția clinică Cardiologie; veghere epidemiologică și control
d) dovada/înscrisul din care să termen de valabilitate. 31 și 90 de zile de la publicarea în • un post cu normă întreagă boli transmisibile;
rezulte că nu i-a fost aplicată una Taxa de concurs este de 150 de „Viața medicală”. de medic specialist confirmat în • un post cu normă întreagă de
dintre sancțiunile prevăzute la art. lei și se achită la casieria unității. Relații suplimentare se pot ob- specialitatea Medicină internă la medic specialist confirmat în spe-
39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea Copiile documentelor de mai ține la tel.: 0269.211.209, int. 112 Secția clinică Medicină internă; cialitatea Medicină de familie în
nr. 460/2003 privind exercitarea sus vor fi însoțite de actele origi- sau la sediul spitalului – Biroul • un post cu normă întreagă cadrul Compartimentul de Supra-
profesiunilor de biochimist, biolog nale pentru avizare conform cu Resurse Umane. de medic rezident ultimul an con- veghere epidemiologică și control
și chimist, înființarea, organizarea originalul. Documentele prevăzu- firmat în specialitatea Medicină boli transmisibile;
și funcționarea OBBCSSR; te la lit. d), f) și g) sunt valabile trei DIRECȚIA DE SĂNĂTATE internă la Secția clinică Medicină • două posturi cu normă în-
e) acte doveditoare pentru cal- luni și se depun la dosar în termen PUBLICĂ A JUDEȚULUI BACĂU internă. treagă de medic Medicină gene-
cularea punctajului prevăzut în de valabilitate. scoate la CONCURS Dosarul de înscriere la concurs rală cu drept de liberă practică în
Anexa nr. 3 la ordin; Tematica de concurs este cea în conformitate cu prevederile va cuprinde următoarele acte: cadrul Compartimentul de Supra-
f) cazierul judiciar; pentru examenul de medic speci- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- a) cerere în care se menționea- veghere epidemiologică și control
g) certificat medical din care alist în specialitatea postului. pletările și modificările ulterioare, ză postul pentru care dorește să boli transmisibile;
să rezulte că este apt din punct de Înscrierile la concurs se fac la un post cu jumătate de normă de concureze; • un post cu normă întreagă de
vedere fizic și neuropsihic pen- sediul unității, str. București, bloc medic primar confirmat în speci- b) copie xerox de pe diploma medic stomatolog cu drept de libe-
tru exercitarea activității pentru 114, scara A, municipiul Giurgiu, în alitatea Medicină generală în ca- de licență și certificatul de specia- ră practică în cadrul Compartimen-
postul pentru care candidează termen de 15 zile calendaristice de drul Compartimentului Evaluarea list sau primar pentru medici, me- tul de Supraveghere epidemiologi-
(tip A5); la apariția acestui anunț, iar con- și promovarea sănătății. dici dentiști, farmaciști, respectiv că și control boli transmisibile;
h) chitanță de plată a taxei de cursul se organizează în perioada Dosarul de înscriere la concurs adeverință de confirmare în gra- • un post cu normă întreagă de
concurs; cuprinsă între 31 și 90 de zile de la va cuprinde următoarele acte: dul profesional pentru biologi, farmacist cu drept de liberă prac-
i) copia actului de identitate în publicarea în „Viața medicală”. a) cerere în care se menționea- biochimiști sau chimiști; tică în cadrul Compartimentul de
termen de valabilitate. Relații suplimentare se pot ob- ză postul pentru care dorește să c) copie a certificatului de Supraveghere epidemiologică și
Taxa de concurs este de 150 de ține la sediul D.S.P. Giurgiu, Com- concureze; membru al organizației profesio- control boli transmisibile;
lei și se achită la sediul instituției. partimentul RUNOS, sau la tel.: b) copie xerox de pe diploma nale cu viza pe anul în curs; • un post cu normă întreagă de
Documentele prevăzute la lit. 0246.214.176, int. 106. de licență și certificatul de specia- d) dovada/înscrisul din care să biochimist principal în cadrul La-
d), f) și g) sunt valabile trei luni list sau primar pentru medici, me- rezulte că nu i-a fost aplicată una boratorului de Diagnostic și inves-
și se depun la dosar în termen de SPITALUL MILITAR DE dici dentiști, farmaciști, respectiv dintre sancțiunile prevăzute la art. tigare în sănătate publică;
valabilitate. URGENȚĂ „DR. ALEXANDRU adeverință de confirmare în gradul 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 • un post cu normă întreagă de
Înscrierile la concurs se fac la AUGUSTIN” SIBIU (U.M. 02460) profesional pentru biologi, biochi- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la chimist debutat în cadrul Labora-
sediul instituției, în termen de 15 scoate la CONCURS miști sau chimiști; art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din torului de Diagnostic și investiga-
zile calendaristice de la apariția în conformitate cu prevederile c) copie a certificatului de Legea nr. 95/2006 privind reforma re în sănătate publică.
acestui anunț, iar concursul se or- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- membru al organizației profesio- în domeniul sănătății, republicată, Dosarul de înscriere la concurs
ganizează în perioada cuprinsă în- tările și modificările ulterioare, un nale cu viza pe anul în curs; cu modificările ulterioare; va cuprinde următoarele acte:
tre 31 și 90 de zile de la publicarea post cu normă întreagă de medic d) dovada/înscrisul din care să e) acte doveditoare pentru cal- a) cerere în care se menționea-
în „Viața medicală”. primar confirmat în specialitatea rezulte că nu i-a fost aplicată una cularea punctajului prevăzut în ză postul pentru care dorește să
Tematica de concurs și re- Radiologie-imagistică medicală, dintre sancțiunile prevăzute la art. Anexa nr. 3 la ordin; concureze;
lații suplimentare se pot obține cu atestat de studii complemen- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 f) cazierul judiciar; b) copie xerox de pe diploma
la sediul unității din str. Andrei tare în Imagistică prin rezonanță alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la g) certificat medical din care de licență și certificatul de specia-
Șaguna nr. 1-3, Biroul RUNOS, magnetică, în cadrul Comparti- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din să rezulte că este apt din punct de list sau primar pentru medici, me-
tel.: 0257.233.035 sau pe site-ul: mentului Rezonanță magnetică, Legea nr. 95/2006 privind reforma vedere fizic și neuropsihic pentru dici dentiști, farmaciști, respectiv
www.dsparad.ro. Laborator de Radiologie și imagis- în domeniul sănătății, republicată, exercitarea activității pentru pos- adeverință de confirmare în gradul
tică medicală – funcție civilă. cu modificările ulterioare; tul pentru care candidează; profesional pentru biologi, biochi-
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE Dosarul de înscriere la concurs e) acte doveditoare pentru cal- h) chitanță de plată a taxei de miști sau chimiști;
PUBLICĂ A JUDEȚULUI va cuprinde următoarele acte: cularea punctajului prevăzut în concurs; c) copie a certificatului de
GIURGIU a) cerere în care se menționea- Anexa nr. 3 la ordin; i) copia actului de identitate în membru al organizației profesio-
scoate la CONCURS ză postul pentru care dorește să f) cazierul judiciar; termen de valabilitate. nale cu viza pe anul în curs;
în conformitate cu prevederile concureze; g) certificat medical din care Taxa de concurs este de 150 d) dovada/înscrisul din care să
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple- b) copie xerox de pe diploma să rezulte că este apt din punct de de lei și se achită la casieria spita­ rezulte că nu i-a fost aplicată una
tările și modificările ulterioare, ur- de licență și certificatul de specia- vedere fizic și neuropsihic pentru lului. dintre sancțiunile prevăzute la art.
mătoarele posturi: list sau primar pentru medici, me- exercitarea activității pentru pos- Documentele prevăzute la lit. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
• două posturi cu normă în- dici dentiști, farmaciști, respectiv tul pentru care candidează; d), f) și g) sunt valabile trei luni și alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
treagă de medic specialist confir- adeverință de confirmare în gradul h) chitanță de plată a taxei de se depun la dosar în termen de va- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
mat în specialitatea Epidemiolo- profesional pentru biologi, biochi- concurs; labilitate. Legea nr. 95/2006 privind reforma
gie la Compartimentul Suprave- miști sau chimiști; i) copia actului de identitate în Tematica de concurs este cea în domeniul sănătății, republica-
ghere epidemiologică și control c) copie a certificatului de termen de valabilitate. pentru examenul de medic speci- tă, cu modificările ulterioare, ori
boli transmisibile, din aparatul membru al organizației profesio- Taxa de concurs este de 150 de alist în specialitatea postului. cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau
propriu; nale cu viza pe anul în curs; lei și se achită la casieria instituției. Înscrierile la concurs se fac la d) din Legea nr. 460/2003 privind
• un post cu normă întreagă d) dovada/înscrisul din care să Copiile actelor prevăzute mai sediul spitalului din București, șos. exercitarea profesiunilor de bi-
de medic specialist confirmat în rezulte că nu i-a fost aplicată una sus vor fi însoțite de documentele Pantelimon nr. 340-342, sector 2, ochimist, biolog și chimist, înfiin-
specialitatea Medicina muncii, dintre sancțiunile prevăzute la art. originale, care se vor certifica cu în termen de 15 zile calendaristi- țarea, organizarea și funcționarea
la Compartimentul Evaluare a 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 originalul, sau se prezintă copii ce de la apariția acestui anunț, iar OBBCSSR;
14 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
e) acte doveditoare pentru cal- medicală”, dar nu mai devreme de • șef Serviciul Anatomie pato- • un post cu normă întreagă de diploma de licență ori echivalentă,
cularea punctajului prevăzut în 6 zile lucrătoare de la încheierea logică. farmacist specialist confirmat în însoțite de foaia matricolă;
Anexa nr. 3 la ordin; înscrierilor. Dosarul de înscriere la concurs specialitatea Farmacie clinică la c) copie legalizată de pe cartea
f) cazierul judiciar; va cuprinde următoarele acte: Farmacia institutului; de muncă sau copie-extras din Re-
g) certificat medical din care SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ a) cerere în care se menționea- • funcția de farmacist-șef la gistrul general de evidență a sala-
să rezulte că este apt din punct de „SF. IOAN” BUCUREȘTI ză funcția pentru care dorește să Farmacia institutului; riaților, pentru a dovedi vechimea;
vedere fizic și neuropsihic pentru scoate la CONCURS candideze; • un post cu normă întreagă de d) copie legalizată de pe diplo-
exercitarea activității pentru pos- în conformitate cu prevederile b) copie xerox de pe diploma medic rezident ultimul an confir- ma de doctor în ramura de știință
tul pentru care candidează; Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- de studii; mat în specialitatea Oncologie me- corespunzătoare postului, precum
h) chitanță de plată a taxei de pletările și modificările ulterioare, c) adeverință din care să reiasă dicală la Secția Spitalizare de zi; și de pe alte diplome sau titluri
concurs; următoarele posturi: confirmarea în gradul profesional; • un post cu normă întreagă științifice ori academice;
i) copia actului de identitate în • un post cu normă întreagă de d) acte doveditoare pentru de medic specialist confirmat în e) curriculum vitae;
termen de valabilitate. medic specialist confirmat în spe- calcularea punctajului prevăzut specialitatea Nefrologie la Secția f) lista lucrărilor publicate, în-
Taxa de concurs este de 150 de cialitatea ATI în cadrul ATI-1; în Anexa nr. 2 la normele mențio­ Urologie transplant renal. soțită de câte un exemplar din cel
lei. • două posturi cu normă în- nate; Dosarul de înscriere la concurs puțin 5 lucrări reprezentative;
Documentele prevăzute la lit. treagă de medic specialist con- e) declarație pe propria răs- va cuprinde următoarele acte: g) declarație scrisă că nu a fost
d), f) și g) sunt valabile trei luni și firmat în specialitatea Radiolo- pundere a candidatului, din care a) cerere în care se menționea- condamnat penal pentru fapte ce-l
se depun la dosar în termen de va- gie-imagistică medicală în cadrul să rezulte că nu a fost condamnat ză postul pentru care dorește să fac incompatibil cu postul pentru
labilitate. Laboratorului de Radiologie și penal pentru fapte ce-l fac incom- concureze; care dorește să concureze;
În cazul posturilor de biolog imagistică medicală din cadrul patibil cu funcția pentru care do- b) copie xerox de pe diploma h) certificat medical din care
debutant, biochimist debutant sau Unității de Primiri Urgențe; rește să concureze; de licență și certificatul de specia- să rezulte că este apt din punct de
chimist debutant, documentele • două posturi cu normă în- f) declarație pe propria răs- list sau primar pentru medici, me- vedere fizic și neuropsihic pentru
prevăzute la lit. c) și d) se înlocu- treagă de medic specialist con- pundere a candidatului, din care dici dentiști, farmaciști, respectiv exercitarea activității pentru pos-
iesc cu declarația pe propria răs- firmat în specialitatea Medicină să rezulte că nu se află în stare de adeverință de confirmare în gra- tul pentru care candidează;
pundere a candidatului. de urgență în cadrul Unității de incompatibilitate; dul profesional pentru biologi, i) certificat profesional curent
Tematica de concurs va fi afișa- Primiri Urgențe; g) certificat privind starea de biochimiști sau chimiști; eliberat de Colegiul Medicilor;
tă la sediul instituției. • două posturi cu normă în- sănătate; c) copie a certificatului de j) alte înscrisuri solicitate de le-
Înscrierile la concurs se fac la treagă de medic primar confirmat h) dovadă/adeverință din care membru al organizației profesio- gislația sau reglementările în vigoa-
sediul unității, în termen de 15 zile în specialitatea Cardiologie în ca- să rezulte că în ultimii 2 ani nu a nale cu viza pe anul în curs; re (certificat de cazier judiciar, copie
calendaristice de la apariția aces- drul Secției Cardiologie. fost sancționat de conducerea uni- d) dovada/înscrisul din care să a certificatului de membru al Cole-
tui anunț, iar concursul se organi- Dosarul de înscriere la concurs tăților în care și-a desfășurat acti- rezulte că nu i-a fost aplicată una giului medicilor cu viză pe anul în
zează în perioada cuprinsă între va cuprinde următoarele acte: vitatea sau de Colegiul Medicilor dintre sancțiunile prevăzute la art. curs și copie asigurare malpraxis);
31 și 90 de zile de la publicarea în a) cerere în care se menționea- din România; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 k) copie legalizată de certifi-
„Viața medicală”. ză postul pentru care dorește să i) copie xerox a autorizației de alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la catul de naștere și certificatul de
concureze; liberă practică sau a certificatului art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din căsătorie (dacă este cazul);
SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ b) copie xerox de pe diploma de membru al Colegiului Medicilor Legea nr. 95/2006 privind reforma l) copia actului de identitate în
„SF. IOAN” BUCUREȘTI de licență și certificatul de specia- din România; în domeniul sănătății, republicată, termen de valabilitate;
scoate la CONCURS list sau primar pentru medici, me- j) copia carnetului de muncă cu modificările ulterioare; m) chitanța de plată a taxei de
în conformitate cu prevederile Ord. dici dentiști, farmaciști, respectiv sau, după caz, o adeverință care să e) acte doveditoare pentru cal- concurs.
m.s. nr. 869/2015, cu completările adeverință de confirmare în gradul ateste confirmarea în specialitate cularea punctajului prevăzut în Taxa de concurs este de 150 de
și modificările ulterioare, un post profesional pentru biologi, biochi- și vechimea în specialitate; Anexa nr. 3 la ordin; lei și se plătește la casieria spita­
cu normă întreagă de medic spe- miști sau chimiști; k) un proiect de management f) cazierul judiciar; lului.
cialist confirmat în specialitatea c) copie a certificatului de privind evoluția viitoare a secției/ g) certificat medical din care Înscrierile la concurs se fac în
Radiologie-imagistică medicală în membru al organizației profesio- laboratorului/ serviciului; să rezulte că este apt din punct de termen de 30 de zile de la data pu-
cadrul Laboratorului de Radiolo- nale cu viza pe anul în curs; l) chitanță de plată a taxei de vedere fizic și neuropsihic pentru blicării anunțului.
gie și imagistică medicală – Unita- d) dovada/înscrisul din care să concurs. exercitarea activității pentru pos- Durata și finalizarea concur-
tea de Primiri Urgențe – temporar rezulte că nu i-a fost aplicată una La concurs se pot prezenta me- tul pentru care candidează; sului este de 30 de zile de la data
vacant până la 01.11.2023. dintre sancțiunile prevăzute la art. dici cu o vechime de cel puțin 5 ani h) chitanță de plată a taxei de încheierii înscrierii, la nivelul co-
Dosarul de înscriere la concurs 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 în specialitatea postului, speciali- concurs; misiei de concurs, și de 45 de zile,
va cuprinde următoarele acte: alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la tate pe care o practică în mod cu- i) copia actului de identitate în la nivelul instituției sau al unității
a) cerere în care se menționea- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din rent și în care sunt confirmați prin termen de valabilitate. organizatoare a concursului, de la
ză postul pentru care dorește să Legea nr. 95/2006 privind reforma ordin al m.s.p. (vechimea în speci- Taxa de concurs este de 150 de depunerea raportului comisiei de
concureze; în domeniul sănătății, republicată, alitate decurge de la data confir- lei. concurs.
b) copie xerox de pe diploma cu modificările ulterioare; mării și încadrării ca specialist). Documentele prevăzute la lit. Relații suplimentare se pot
de licență și certificatul de specia- e) acte doveditoare pentru cal- Persoanele sancționate în ul- d), f) și g) sunt valabile trei luni și obține la Serviciul RUNOS, tel.:
list sau primar pentru medici, me- cularea punctajului prevăzut în timii 2 ani de unitățile la care au se depun la dosar în termen de va- 021.599.23.00, int. 178.
dici dentiști, farmaciști, respectiv Anexa nr. 3 la ordin; fost angajate sau de Colegiul Me- labilitate.
adeverință de confirmare în gradul f) cazierul judiciar; dicilor din România, precum și Pentru funcția de farmacist-șef, SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ
profesional pentru biologi, biochi- g) certificat medical din care cele cărora le-a încetat contractul la concurs se pot înscrie numai can- BUCUREȘTI
miști sau chimiști; să rezulte că este apt din punct de de administrare în condițiile sta- didații care au obținut minimum scoate la CONCURS
c) copie a certificatului de vedere fizic și neuropsihic pentru bilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din două puncte din cele prevăzute la în conformitate cu prevederile
membru al organizației profesio- exercitarea activității pentru pos- Ord. m.s. nr. 1.406/2006, sau cele pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin. La Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-
nale cu viza pe anul în curs; tul pentru care candidează; care au împlinit vârsta de pensio- concurs se pot prezenta farmaciști tările și modificările ulterioare, ur-
d) dovada/înscrisul din care să h) chitanță de plată a taxei de nare conform legii, nu pot partici- cu minimum 2 ani experiență pro- mătoarele posturi:
rezulte că nu i-a fost aplicată una concurs; pa la concurs. fesională. Pentru proba scrisă un • trei posturi cu normă întrea-
dintre sancțiunile prevăzute la art. i) copia actului de identitate în Concursul sau examenul va subiect va fi din Legea nr. 95/2006 gă de medic specialist confirmat în
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 termen de valabilitate. consta în următoarele probe: in- privind reforma în domeniul sănă- specialitatea Radiologie-imagis-
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la Taxa de concurs este de 150 de terviu – susținerea proiectului de tăţii, republicată, cu modificările şi tică medicală în cadrul Laborato-
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din lei. management, probă scrisă, probă completările ulterioare. rului de Radiologie și imagistică
Legea nr. 95/2006 privind reforma Documentele prevăzute la lit. clinică sau practică. Tematica de concurs va fi afișa- medicală – Radiologie, Echografie,
în domeniul sănătății, republicată, d), f) și g) sunt valabile trei luni și Proba scrisă a concursului se tă la sediul institutului. CT, RMN, Angiografie periferică;
cu modificările ulterioare; se depun la dosar în termen de va- susține după subiecte din Legea Înscrierile la concurs se fac la • un post cu normă întreagă de
e) acte doveditoare pentru cal- labilitate. nr. 95/2006 privind reforma în do- sediul unității, Serviciul RUNOS, medic primar confirmat în specia-
cularea punctajului prevăzut în Tematica de concurs va fi afișa- meniul sănătății, cu modificările și camera 10, în termen de 15 zile ca- litatea Radiologie-imagistică me-
Anexa nr. 3 la ordin; tă la sediul spitalului. completările ulterioare și legisla- lendaristice de la apariția acestui dicală în cadrul Laboratorului de
f) cazierul judiciar; Înscrierile la concurs se fac la ția secundară aferentă. anunț, iar concursul se organizea- Radiologie și imagistică medicală
g) certificat medical din care sediul unității, în termen de 15 zile Proba clinică sau proba practi- ză în perioada cuprinsă între 31 și – Radiologie, Echografie, CT, RMN,
să rezulte că este apt din punct de calendaristice de la apariția aces- că se susține pe baza metodologiei 90 de zile de la publicarea în „Viața Angiografie periferică;
vedere fizic și neuropsihic pentru tui anunț, iar concursul se organi- stabilite pentru obținerea titlului medicală”. • un post cu normă întreagă
exercitarea activității pentru pos- zează în perioada cuprinsă între de medic specialist. Relații suplimentare se pot ob- de medic rezident ultimul an con-
tul pentru care candidează; 31 și 90 de zile de la publicarea în Înscrierile la concurs se fac la ține la Serviciul Resurse Umane, firmat în specialitatea Radiolo-
h) chitanță de plată a taxei de „Viața medicală”. sediul unității, Serviciul RUNOS, tel.: 021.319.50.87. gie-imagistică medicală în cadrul
concurs; camera 10, în termen de 15 zile de Laboratorului de Radiologie și
i) copia actului de identitate în INSTITUTUL CLINIC FUNDENI la apariția acestui anunț, iar con- SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ imagistică medicală – Radiologie,
termen de valabilitate. BUCUREȘTI cursul se organizează în termen de BUCUREȘTI Echografie, CT, RMN, Angiografie
Taxa de concurs este de 150 de scoate la CONCURS minimum 30 de zile și maximum scoate la CONCURS periferică;
lei. în conformitate cu prevederile 90 de zile de la publicarea în „Viața în conformitate cu prevederile Le- • un post cu normă întreagă de
Documentele prevăzute la lit. Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- medicală”. gii nr. 319/2003, un post de asis- medic specialist confirmat în spe-
d), f) și g) sunt valabile trei luni și borat cu prevederile art. 185 din Relații suplimentare se pot ob- tent de cercetare științifică (medic cialitatea Anestezie și terapie in-
se depun la dosar în termen de va- Legea nr. 95/2006, republicată, cu ține la Serviciul Resurse Umane, rezident confirmat în specialitatea tensivă la Secția clinică Chirurgie
labilitate. modificările și completările ulteri- tel.: 021.319.50.87. Gastroenterologie) în cadrul Co- cardiovasculară – Compartiment
Tematica de concurs va fi afișa- oare, următoarele funcții: lectivului de cercetare în Gastro- ATI;
tă la sediul spitalului. • șef Secția Hematologie III; INSTITUTUL CLINIC FUNDENI enterologie. • un post cu normă întreagă de
Înscrierile la concurs se fac la • șef Secția Hematologie IV; BUCUREȘTI Dosarul de înscriere la concurs medic specialist confirmat în spe-
sediul unității, în termen de 10 zile • șef Secția Chirurgie generală scoate la CONCURS va cuprinde obligatoriu următoa- cialitatea Urologie la Secția clinică
calendaristice de la apariția aces- II (transplant hepatic); în conformitate cu prevederile rele acte: Chirurgie generală II;
tui anunț, iar concursul se organi- • șef Laborator Analize medi- Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- a) cerere-tip de înscriere; • patru posturi cu normă în-
zează în maximum 30 de zile lu- cale I; pletările și modificările ulterioare, b) copii legalizate de pe diplo- treagă de medic rezident ulti-
crătoare de la publicarea în „Viața • șef Secția ATI II; următoarele posturi: ma de bacalaureat sau echivalentă, mul an confirmat în specialitatea
Posturi scoase la concurs
VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 15
Medicină de urgență la Unitatea b) copie xerox de pe diploma g) certificat medical din care la apariția acestui anunț, iar con- La concurs se pot prezenta me-
Primire Urgențe (UPU)-SMURD; de licență și certificatul de specia- să rezulte că este apt din punct de cursul se organizează în perioada dici cu o vechime de cel puțin 5 ani
• un post cu normă întreagă de list sau primar pentru medici, me- vedere fizic și neuropsihic pen- cuprinsă între 31 și 90 de zile de la în specialitatea ORL, specialitate
medic specialist confirmat în spe- dici dentiști, farmaciști, respectiv tru exercitarea activității pentru publicarea în „Viața medicală”. pe care o practică în mod curent și
cialitatea Medicină de urgență la adeverință de confirmare în gra- postul pentru care candidează; Relații suplimentare se pot în care sunt confirmați prin ordin
Unitatea Primire Urgențe (UPU)- dul profesional pentru biologi, h) chitanță de plată a taxei de obține la tel.: 0744.346.544 sau al m.s.p. (vechimea în specialitate
SMURD; biochimiști sau chimiști; concurs; 021.410.21.70, int. 172 – Biroul decurge de la data confirmării și
• un post cu normă întreagă de c) copie a certificatului de i) copia actului de identitate în RUNOS, precum și pe site-ul insti- încadrării ca specialist ORL).
medic specialist confirmat în spe- membru al organizației profesio- termen de valabilitate. tuției: www.ifacforl.ro. Persoanele sancționate în ulti-
cialitatea Chirurgie plastică-mi- nale cu viza pe anul în curs; Taxa de concurs este de 150 mii 2 ani de unitățile la care au fost
crochirurgie reconstructivă la Uni- d) dovada/înscrisul din care să de lei și se achită la casieria INSTITUTUL DE angajate sau de Colegiul Medicilor
tatea de Îngrijire a Arșilor Gravi; rezulte că nu i-a fost aplicată una institutului. FONOAUDIOLOGIE ȘI din România, precum și cele cărora
• două posturi cu normă în- dintre sancțiunile prevăzute la art. Documentele prevăzute la lit. CHIRURGIE FUNCȚIONALĂ le-a încetat contractul de adminis-
treagă de medic specialist confir- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 d), f) și g) sunt valabile trei luni și O.R.L. „PROF. DR. DORIN trare în condițiile stabilite la art.
mat în specialitatea Anestezie și alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la se depun la dosar în termen de va- HOCIOTĂ” BUCUREȘTI 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr.
terapie intensivă la Secția clinică art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din labilitate. scoate la CONCURS 1.406/2006, sau cele care au împli-
ATI I politraumatisme. Legea nr. 95/2006 privind reforma Tematica de concurs este cea în conformitate cu prevederile nit vârsta de pensionare conform
Dosarul de înscriere la concurs în domeniul sănătății, republicată, de medic specialist și se află pe Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro- legii, nu pot participa la concurs.
va cuprinde următoarele acte: cu modificările ulterioare; site-ul Ministerului Sănătății. borat cu prevederile art. 185 din Concursul sau examenul va
a) cerere în care se menționea- e) acte doveditoare pentru cal- Înscrierile la concurs se fac la Legea nr. 95/2006, republicată, cu consta în următoarele probe: in-
ză postul pentru care dorește să cularea punctajului prevăzut în sediul sediul institutului, str. Mihail modificările și completările ulteri- terviu – susținerea proiectului de
concureze; Anexa nr. 3 la ordin; Cioranu nr. 21, sector 5, București, oare, următoarele funcții: management, probă scrisă, probă
b) copie xerox de pe diploma f) cazierul judiciar; în termen de 10 zile calendaristi- • șef Secția clinică nr. II Chi- clinică sau practică.
de licență și certificatul de specia- g) certificat medical din care ce de la apariția acestui anunț, iar rurgie oncologică ORL (Chirur- Proba scrisă a concursului se
list sau primar pentru medici, me- să rezulte că este apt din punct de concursul se organizează în maxi- gie Cervico-facială și oncologie susține după subiecte din Legea
dici dentiști, farmaciști, respectiv vedere fizic și neuropsihic pentru mum 30 de zile lucrătoare de la pu- laringiană); nr. 95/2006 privind reforma în do-
adeverință de confirmare în gra- exercitarea activității pentru pos- blicarea în „Viața medicală”, dar nu • șef Secția clinică nr. III Chi- meniul sănătății, cu modificările și
dul profesional pentru biologi, tul pentru care candidează; mai devreme de 6 zile lucrătoare de rurgie Audiologică și rinologică; completările ulterioare și legisla-
biochimiști sau chimiști; h) chitanță de plată a taxei de la încheierea înscrierilor. • șef Secția nr. VI Recuperare ția secundară aferentă.
c) copie a certificatului de concurs; Relații suplimentare se pot – copii cu dizabilități de vorbire Proba clinică sau proba practi-
membru al organizației profesio- i) copia actului de identitate în obține la tel.: 0744.346.544 sau și dizabilități de auz – vorbire – că se susține pe baza metodologiei
nale cu viza pe anul în curs; termen de valabilitate. 021.410.21.70, int. 172 – Biro- Ciuboțica Cucului. stabilite pentru obținerea titlului
d) dovada/înscrisul din care să Taxa de concurs este de 150 de ul RUNOS, precum și pe site-ul Dosarul de înscriere la concurs de medic specialist.
rezulte că nu i-a fost aplicată una instituției: www.ifacforl.ro. va cuprinde următoarele acte: Tema proiectului de mana-
lei și se achită la casieria institu­
dintre sancțiunile prevăzute la art. a) cerere în care se menționea- gement este la alegerea can-
tului.
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 INSTITUTUL DE ză funcția pentru care dorește să didatului din următoarea listă,
Documentele prevăzute la lit.
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la FONOAUDIOLOGIE ȘI candideze; care va fi adaptată la problemele
d), f) și g) sunt valabile trei luni și
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din CHIRURGIE FUNCȚIONALĂ b) copie xerox de pe diploma institutului:
se depun la dosar în termen de va-
Legea nr. 95/2006 privind reforma O.R.L. „PROF. DR. DORIN de studii; a) Managementul calității
labilitate.
în domeniul sănătății, republicată, HOCIOTĂ” BUCUREȘTI c) adeverință din care să reiasă și performanței profesionale în
Tematica de concurs este cea
cu modificările ulterioare; scoate la CONCURS confirmarea în gradul profesional; clinică/laborator;
de medic specialist și se află pe
e) acte doveditoare pentru cal- d) acte doveditoare pentru b) Creșterea performanței ser-
site-ul Ministerului Sănătății. în conformitate cu prevederile
cularea punctajului prevăzut în calcularea punctajului prevăzut viciilor medicale oferite în clinică/
Înscrierile la concurs se fac la Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com-
Anexa nr. 3 la ordin; în Anexa nr. 2 la normele mențio­ laborator;
sediul institutului, str. Mihail Cio- pletările și modificările ulteri-
f) cazierul judiciar; nate; c) Gradul de satisfacție al per-
ranu nr. 21, sector 5, București, în oare, un post cu normă întreagă
g) certificat medical din care e) declarație pe propria răs-
termen de 15 zile calendaristice de de farmacist primar confirmat în sonalului medical și performanței
să rezulte că este apt din punct de pundere a candidatului, din care
la apariția acestui anunț, iar con- specialitatea Farmacie generală la profesionale în clinică/laborator.
vedere fizic și neuropsihic pentru să rezulte că nu a fost condamnat
cursul se organizează în perioada Farmacia institutului. Proiectul se realizează indivi-
exercitarea activității pentru pos- penal pentru fapte ce-l fac incom-
cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Dosarul de înscriere la concurs dual de către candidat și se dez-
tul pentru care candidează; patibil cu funcția pentru care do-
publicarea în „Viața medicală”. va cuprinde următoarele acte: voltă într-un volum de maximum
h) chitanță de plată a taxei de rește să concureze;
Relații suplimentare se pot a) cerere în care se menționea- 8-10 pagini, tehnoredactate pe
concurs; f) declarație pe propria răs-
obține la tel.: 0744.346.544 sau ză postul pentru care dorește să calculator, cu fonturi mărimea 14,
i) copia actului de identitate în pundere a candidatului, din care
021.410.21.70, int. 172 – Biroul concureze; spațiere la un rând.
termen de valabilitate. să rezulte că nu se află în stare de
RUNOS, precum și pe site-ul insti- b) copie xerox de pe diploma Înscrierile la concurs se fac la
Taxa de concurs este de 150 de incompatibilitate;
tuției: www.ifacforl.ro. de licență și certificatul de specia- sediul institutului, str. Mihail Cio-
lei și se achită la casieria spitalului. g) certificat privind starea de
list sau primar pentru medici, me- ranu nr. 21, sector 5, București, în
Documentele prevăzute la lit. sănătate;
INSTITUTUL DE dici dentiști, farmaciști, respectiv termen de 15 zile de la apariția
d), f) și g) sunt valabile trei luni și h) dovadă/adeverință din care
FONOAUDIOLOGIE ȘI adeverință de confirmare în gra- acestui anunț, iar concursul se or-
se depun la dosar în termen de va- să rezulte că în ultimii 2 ani nu a
CHIRURGIE FUNCȚIONALĂ dul profesional pentru biologi, ganizează în termen de minimum
labilitate. fost sancționat de conducerea uni-
Tematica de concurs este cea O.R.L. „PROF. DR. DORIN biochimiști sau chimiști; 30 de zile și maximum 90 de zile de
tăților în care și-a desfășurat acti-
pentru examenul de medic specia- HOCIOTĂ” BUCUREȘTI c) copie a certificatului de la publicarea în „Viața medicală”.
vitatea sau de Colegiul Medicilor
list în specialitatea postului, afișată scoate la CONCURS membru al organizației profesio- Relații suplimentare se pot
din România;
pe site-ul Ministerului Sănătății. în conformitate cu prevederile nale cu viza pe anul în curs; obține la tel.: 0744.346.544 sau
h1) în situația în care persoana
Înscrierile la concurs se fac la Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com- d) dovada/înscrisul din care să a fost sancționată și a contestat 021.410.21.70, int. 172 – Biroul
sediul unității, în termen de 15 zile pletările și modificările ulterioare, rezulte că nu i-a fost aplicată una conform legii sancțiunea aplicată RUNOS, precum și pe site-ul insti-
calendaristice de la apariția aces- un post cu normă întreagă de far- dintre sancțiunile prevăzute la art. fie de unitatea angajatoare, fie de tuției: www.ifacforl.ro.
tui anunț, iar concursul se organi- macist primar confirmat în specia- 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Colegiul Medicilor din România,
zează în perioada cuprinsă între litatea Farmacie clinică la Farma- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la un document, certificat de grefă, SPITALUL CLINIC DE COPII
31 și 90 de zile de la publicarea în cia institutului – temporar vacant art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din emis de instanța judecătoreas- „DR. VICTOR GOMOIU”
„Viața medicală”. Legea nr. 95/2006 privind reforma că competentă, din care să reiasă BUCUREȘTI
până la 18.10.2023.
Relații suplimentare se pot ob- în domeniul sănătății, republicată, existența pe rolul instanței a unui scoate la CONCURS
Dosarul de înscriere la concurs
ține de la Serviciul RUNOS, tel.: cu modificările ulterioare; litigiu cu privire la sancțiunea în conformitate cu prevederile
va cuprinde următoarele acte:
021.599.23.00, int. 178. e) acte doveditoare pentru cal- aplicată; Ord. m.s. nr. 869/2015, cu com-
a) cerere în care se menționea-
cularea punctajului prevăzut în i) copie xerox a autorizației de pletările și modificările ulterioare,
ză postul pentru care dorește să
REPUBLICARE Anexa nr. 3 la ordin; liberă practică sau a certificatului două posturi cu normă întreagă
concureze;
INSTITUTUL DE f) cazierul judiciar; de membru al Colegiului Medicilor de medic specialist confirmat în
b) copie xerox de pe diploma
FONOAUDIOLOGIE ȘI g) certificat medical din care din România; specialitatea Anestezie și terapie
de licență și certificatul de specia-
CHIRURGIE FUNCȚIONALĂ să rezulte că este apt din punct de j) copia carnetului de muncă intensivă la Secția ATI.
list sau primar pentru medici, me- Dosarul de înscriere la concurs
O.R.L. „PROF. DR. DORIN vedere fizic și neuropsihic pentru sau, după caz, o adeverință care să
dici dentiști, farmaciști, respectiv va cuprinde următoarele acte:
HOCIOTĂ” BUCUREȘTI exercitarea activității pentru pos- ateste confirmarea în specialitate
adeverință de confirmare în gradul tul pentru care candidează; a) cerere în care se menționea-
scoate la CONCURS și vechimea în specialitate;
profesional pentru biologi, biochi- h) chitanță de plată a taxei de ză postul pentru care dorește să
în conformitate cu prevederile Ord. k) un proiect de management
miști sau chimiști; concurs; concureze;
m.s. nr. 869/2015, cu completări- privind evoluția viitoare a secției;
c) copie a certificatului de i) copia actului de identitate în b) copie xerox de pe diploma
le și modificările ulterioare, două l) chitanță de plată a taxei de
posturi cu normă întreagă de medic membru al organizației profesio- termen de valabilitate. de licență și certificatul de specia-
concurs.
în specialitatea Anestezie și terapie nale cu viza pe anul în curs; Taxa de concurs este de 150 de Taxa de concurs este de 150 de list sau primar pentru medici, me-
intensivă la Secția ATI. d) dovada/înscrisul din care să lei și se achită la casieria institu­ lei și se achită la casieria institu­ dici dentiști, farmaciști, respectiv
La concurs se pot prezenta rezulte că nu i-a fost aplicată una tului. tului. adeverință de confirmare în gradul
medici cu drept de liberă practică, dintre sancțiunile prevăzute la art. Documentele prevăzute la lit. Candidații vor prezenta origi- profesional pentru biologi, biochi-
specialiști sau primari confirmați 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 d), f) și g) sunt valabile trei luni nalele actelor xerocopiate depuse miști sau chimiști;
în specialitatea respectivă, rezi- alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la și se depun la dosar în termen de la dosar, pentru conformitate. c) copie a certificatului de
denți aflați în ultimul an de pre- art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din valabilitate. În secțiile universitare clinice, membru al organizației profesio-
gătire în specialitatea în care se Legea nr. 95/2006 privind reforma Tematica de concurs este cea laboratoarele clinice și servicii- nale cu viza pe anul în curs și co-
publică postul. în domeniul sănătății, republicată, de farmacist specialist și se află pe le medicale clinice, funcția de șef pie de pe asigurarea de răspundere
Dosarul de înscriere la concurs cu modificările ulterioare; site-ul Ministerului Sănătății. de secție, șef de laborator și șef civilă profesională în termen de
va cuprinde următoarele acte: e) acte doveditoare pentru cal- Înscrierile la concurs se fac la de serviciu medical se ocupă de valabilitate;
a) cerere în care se menționea- cularea punctajului prevăzut în sediul institutului, str. Mihail Cio- către un cadru didactic universi- d) dovada/înscrisul din care să
ză postul pentru care dorește să Anexa nr. 3 la ordin; ranu nr. 21, sector 5, București, în tar medical desemnat pe bază de rezulte că nu i-a fost aplicată una
concureze; f) cazierul judiciar; termen de 15 zile calendaristice de concurs. dintre sancțiunile prevăzute la
16 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Posturi scoase la concurs
art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. i) copia actului de identitate în specialitatea postului, postată pe g) certificat medical din care c) copie a certificatului de
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv termen de valabilitate. site-ul Ministerului Sănătății. să rezulte că este apt din punct de membru al organizației profesio­
la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Taxa de concurs este de 150 de Înscrierile la concurs se fac la vedere fizic și neuropsihic pentru nale cu viza pe anul în curs;
Legea nr. 95/2006 privind reforma lei. sediul unității, în termen de 15 zile exercitarea activității pentru pos­ d) dovada/înscrisul din care să
în domeniul sănătății, republicată, Documentele prevăzute la lit. calendaristice de la apariția aces­ tul pentru care candidează; rezulte că nu i-a fost aplicată una
cu modificările ulterioare; d), f) și g) sunt valabile trei luni și tui anunț, iar concursul se organi­ h) chitanță de plată a taxei de dintre sancțiunile prevăzute la art.
e) acte doveditoare pentru cal­ se depun la dosar în termen de va­ zează în perioada cuprinsă între concurs; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
cularea punctajului prevăzut în labilitate. 31 și 90 de zile de la publicarea în i) copia actului de identitate în alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la
Anexa nr. 3 la ordin; Tematica de concurs este cea „Viața medicală”. termen de valabilitate. art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
f) cazierul judiciar și certificat/ pentru examenul de medic speci­ Relații suplimentare se pot Taxa de concurs este de 150 de Legea nr. 95/2006 privind reforma
adeverință de integritate com­ alist în specialitatea postului. obține la tel.: 0369.801.811. lei. în domeniul sănătății, republicată,
portamentală conform Legii nr. Înscrierile la concurs se fac la Documentele prevăzute la lit. cu modificările ulterioare;
118/2019; sediul unității, în termen de 15 zile INSTITUTUL NAȚIONAL d), f) și g) sunt valabile trei luni e) acte doveditoare pentru cal­
g) certificat medical din care calendaristice de la apariția aces­ DE MEDICINĂ SPORTIVĂ și se depun la dosar în termen de cularea punctajului prevăzut în
să rezulte că este apt din punct de tui anunț, iar concursul se organi­ BUCUREȘTI valabilitate. Anexa nr. 3 la ordin;
vedere fizic și neuropsihic pentru zează în perioada cuprinsă între scoate la CONCURS Tematica de concurs este cea f) cazierul judiciar;
exercitarea activității pentru pos­ 31 și 90 de zile de la publicarea în în conformitate cu prevederile pentru examenul de medic speci­ g) certificat medical din care
tul pentru care candidează; „Viața medicală”. Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple­ alist/primar în specialitatea pos­ să rezulte că este apt din punct de
h) chitanță de plată a taxei de Informații suplimentare se tările și modificările ulterioare, ur­ tului. vedere fizic și neuropsihic pentru
concurs; găsesc pe site-ul: www.rndvcsh. mătoarele posturi: Înscrierile la concurs se fac la exercitarea activității pentru pos­
i) copia actului de identitate în ro sau la sediul instituției din str. • un post cu normă întreagă de sediul institutului din București, tul pentru care candidează;
termen de valabilitate; Constantin Caracaș nr. 2-8, clă­ medic specialist confirmat în spe­ bd. Basarabia nr. 37-39, sector 2, în h) chitanță de plată a taxei de
j) copia certificatului de naș­ direa B, etaj V, sector 1 – persoa­ cialitatea Cardiologie; termen de 15 zile calendaristice de concurs;
tere și a certificatului de căsătorie nă de contact Vasile Croitor, tel.: • un post cu normă întrea­ la apariția acestui anunț, iar con­ i) copia actului de identitate în
(dacă este cazul). 021.201.88.19; fax: 021.201.88.28; gă de medic primar confirmat în cursul se organizează în perioada termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de e-mail: office@rndvcsh.ro. specialitatea Cardiologie. cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Taxa de concurs este de 150 de
lei și se achită la casieria spitalului. Dosarul de înscriere la concurs publicarea în „Viața medicală”. lei.
Documentele prevăzute la lit. REPUBLICARE va cuprinde următoarele acte: Documentele prevăzute la lit.
d), f) și g) sunt valabile trei luni DIRECȚIA DE SĂNĂTATE a) cerere în care se menționea­ SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ d), f) și g) sunt valabile trei luni
și se depun la dosar în original, în PUBLICĂ A JUDEȚULUI SIBIU ză postul pentru care dorește să PENTRU COPII „GRIGORE și se depun la dosar în termen de
termen de valabilitate. scoate la CONCURS concureze; ALEXANDRESCU” BUCUREȘTI valabilitate.
Tematica de concurs se poate în conformitate cu prevederile b) copie xerox de pe diploma scoate la CONCURS Concursul va consta în urmă­
ridica de la sediul spitalului și va fi Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple­ de licență și adeverință/certifica­ în conformitate cu prevederile toarele probe și se susțin în ur­
afișată pe site-ul acestuia. tările și modificările ulterioare, un tul de specialist sau primar pentru Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple­ mătoarea ordine: 1) analizarea și
Înscrierile la concurs se fac la post cu normă întreagă de medic medici, medici dentiști, farmaciști, tările și modificările ulterioare, un evaluarea activității profesiona­
sediul unității din bd. Basarabia în specialitatea Igienă în cadrul respectiv adeverință de confirma­ post cu normă întreagă de medic le științifice; 2) proba scrisă; 3)
nr. 21, sector 2, București, în ter­ Compartimentului de Evaluare re în gradul profesional pentru specialist confirmat în specialita­ proba clinică sau practică.
men de 15 zile calendaristice de a factorilor de risc din mediul de biologi, biochimiști sau chimiști; tea Diabet zaharat, nutriție și boli Tematica de concurs va fi afișa­
la apariția acestui anunț, iar con­ viață și muncă. c) copie a certificatului de metabolice pentru Cabinetul de tă la sediul spitalului.
cursul se organizează în perioada La concurs se pot prezenta membru al organizației profesio­ Diabet zaharat, nutriție și boli me­ Înscrierile la concurs se fac la
cuprinsă între 31 și 90 de zile de la medici cu drept de liberă practică, nale cu viza pe anul în curs; tabolice din cadrul Ambulatoriului sediul unității, în termen de 15 zile
publicarea în „Viața medicală”. specialiști sau primari confirmați d) dovada/înscrisul din care să integrat. calendaristice de la apariția aces­
în specialitatea respectivă, rezi­ rezulte că nu i-a fost aplicată una Dosarul de înscriere la concurs tui anunț, iar concursul se organi­
REGISTRUL NAȚIONAL AL denți aflați în ultimul an de pre­ dintre sancțiunile prevăzute la art. va cuprinde următoarele acte: zează în perioada cuprinsă între
DONATORILOR VOLUNTARI gătire în specialitatea în care se 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 a) cerere în care se menționea­ 31 și 90 de zile de la publicarea în
DE CELULE STEM publică postul. alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la ză postul pentru care dorește să „Viața medicală”. În cazul în care
HEMATOPOIETICE BUCUREȘTI Dosarul de înscriere la concurs art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din concureze; ultima zi de înscriere coincide cu
scoate la CONCURS va cuprinde următoarele acte: Legea nr. 95/2006 privind reforma b) copie xerox de pe diploma o zi nelucrătoare, candidații vor
în conformitate cu prevederile a) cerere în care se menționea­ în domeniul sănătății, republicată, de licență și adeverință/certifica­ putea depune dosarele de înscrie­
Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple­ ză postul pentru care dorește să cu modificările ulterioare; tul de specialist sau primar pentru re inclusiv în prima zi lucrătoare
tările și modificările ulterioare, ur­ concureze; e) acte doveditoare pentru cal­ medici, medici dentiști, farmaciști, după expirarea celor 15 zile.
mătoarele posturi: b) copie xerox de pe diploma
cularea punctajului prevăzut în respectiv adeverință de confirma­ Relații suplimentare se pot ob­
• un post cu normă întreagă de de licență și certificatul de specia­
Anexa nr. 3 la ordin; re în gradul profesional pentru ține la Serviciul RUNOS al spitalu­
medic specialist confirmat în spe­ list sau primar pentru medici, me­
f) cazierul judiciar; biologi, biochimiști sau chimiști; lui, tel.: 021.316.93.66, int. 137.
cialitatea Hematologie la Compar­ dici dentiști, farmaciști, respectiv
timentul Pacienți; adeverință de confirmare în gra­
• un post cu jumătate de nor­ dul profesional pentru biologi,
mă de medic primar confirmat în biochimiști sau chimiști;
specialitatea Medicină de familie c) copie a certificatului de
la Compartimentul Donatori. membru al organizației profesio­
Dosarul de înscriere la concurs nale cu viza pe anul în curs;
va cuprinde următoarele acte: d) dovada/înscrisul din care să
ANGAJĂM MEDICI ÎN FRANȚA
a) cerere în care se menționea­ rezulte că nu i-a fost aplicată una
ză postul pentru care dorește să dintre sancțiunile prevăzute la art.
concureze; 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 Fondat în anul 2014, grupul CILAÉ este unul din pionierii centrelor pluridisciplinare
b) copie xerox de pe diploma alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la din Franța. Compus astăzi din 15 centre și 400 de colaboratori, CILAÉ SANTÉ își propune
de licență și certificatul de specia­ art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din să își extindă prezența geografică.
list sau primar pentru medici, me­ Legea nr. 95/2006 privind reforma
Grupul reunește cei mai buni practicieni și profesioniști din domeniul medical, oferindu-le
dici dentiști, farmaciști, respectiv în domeniul sănătății, republicată,
adeverință de confirmare în gradul cu modificările ulterioare; acestora un mediu de lucru atractiv, cu oportunități excelente de dezvoltare și de
profesional pentru biologi, biochi­ e) acte doveditoare pentru cal­ formare în cadrul unor echipe multidisciplinare.
miști sau chimiști; cularea punctajului prevăzut în CILAÉ SANTÉ caută medici specialisti in Oftalmologie, Radiologie, Dermatologie,
c) copie a certificatului de Anexa nr. 3 la ordin;
Medicina Generala, Ginecologie.
membru al organizației profesio­ f) cazierul judiciar;
nale cu viza pe anul în curs; g) certificat medical din care CILAÉ SANTÉ caută de asemenea si medici stomatologi practicieni și specialiști în
d) dovada/înscrisul din care să să rezulte că este apt din punct de chirurgie dento-alveolară,ortodonție și ortopedie dento-facială, endodonție,
rezulte că nu i-a fost aplicată una vedere fizic și neuropsihic pentru parodontologie, chirurgie și maxilo-facială.
dintre sancțiunile prevăzute la art. exercitarea activității pentru pos­
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 tul pentru care candidează; Printre avantajele oferite angajaților, pot fi enumerate:
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la h) chitanță de plată a taxei de - Statut de salariat pe perioadă nedeterminată;
art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din concurs; - Remunerație foarte atractivă;
Legea nr. 95/2006 privind reforma i) copia actului de identitate în
- Coaching, formare și asistență de înaltă calificare;
în domeniul sănătății, republicată, termen de valabilitate.
cu modificările ulterioare; j) certificat de integritate com­ - Echipamente și tehnică de ultimă generație;
e) acte doveditoare pentru cal­ portamentală, în conformitate cu - Primă de instalare/relocare și ajutor de cazare.
cularea punctajului prevăzut în prevederile Legii nr. 18/2019, în Se oferă suport pentru învățarea limbii franceze, precum și asistență în vederea
Anexa nr. 3 la ordin; termen de valabilitate.
obținerii dreptului de practică medicală în Franța.
f) cazierul judiciar; Taxa de concurs este de 150 de
g) certificat medical din care lei. Date de contact :
să rezulte că este apt din punct de Documentele prevăzute la lit.
vedere fizic și neuropsihic pentru d), f) și g) sunt valabile trei luni și r.repciuc@cilae.fr @cilaesante cilae.fr
exercitarea activității pentru pos­ se depun la dosar în termen de va­
+40765625672 CilaeSante
tul pentru care candidează; labilitate.
h) chitanță de plată a taxei de Tematica de concurs este +33768561903
concurs; cea pentru medic specialist în
Special VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
9

e Răzvan Pascu:

e „Cele mai multe


întrebări le primesc

călătorie
de la turiștii care
merg în Tanzania”
Cunoscutul antreprenor în contrariul. Am avut și o turistă muș- mai riscantă decât alta atât timp
turism consideră Medicina cată de maimuţă în Bali, și a trebuit cât ai grijă ce mănânci, te speli des
de călătorie un domeniu să o ducem la spital pentru injecţie pe mâini, te dezinfectezi, nu duci
bine-venit, mai ales că tot antirabică, un picior rupt prin SUA mâna la ochi/nas/gură dacă știi că
sau un disconfort mai acut la stomac ești murdar și așa mai departe, de
mai mulţi oameni aleg să
în Dominicană. Nimic sever, însă că- altfel reguli de bun-simţ, nu ceva
exploreze locuri mai puţin utăm să fim întotdeauna preventivi ieșit din comun. Când merg în des-
bătătorite. și oricum avem asigurare bună de tinaţii unde știu că apa nu este toc-
călătorie. Foarte multe informaţii mai cea mai curată, de exemplu ţări
Aţi apelat vreodată la un specialist am aflat și de la medicii care călă- africane, cum ar fi Tanzania, evit să
în Medicina de călătorie? toresc cu mine prin lume în toate mă spăl pe dinţi cu apa de la robinet
Nu am apelat mai mult decât să excursiile pe care le organizez. și utilizez apă îmbuteliată și nici nu
merg să mă vaccinez împotriva he- Ce aţi sfătui un turist care pleacă beau băuturi cu gheaţă. Totodată, le
patitei, febrei galbene sau a febrei într-o destinaţie exotică cu care nu recomand turiștilor care sunt mai
tifoide și să mi se prescrie pastile de este familiarizat? sensibili la stomac să evite sosuri-
malarie pentru anumite ţări. În primul rând, să-și pregătească or- le și să mănânce carnea și peștele
Ce informaţii vă cer turiștii pe ganismul pentru drumul lung ce va cât mai bine făcute. Nu în ultimul
care îi însoţiţi în călătorii? urma și, bineînţeles, pentru simp- rând, în destinaţiile de plajă unde
Cele mai multe întrebări despre tomele unui posibil jet lag. Apoi, știu că soarele este foarte puternic,
vaccinuri le primesc de la grupurile deși cele mai multe resorturi oferă cum ar fi Zanzibar, Maldive sau
pentru circuitul nostru în Tanzania. restaurante cu meniu divers, este Seychelles, recomand întotdeau-
De-a lungul timpului, eu mi-am fă- bine să ţinem cont de nevoile corpu- na protecţia solară cât mai mare
cut mai multe vaccinuri; am multe lui nostru, mai ales dacă ne dorim să și evitarea expunerii la soare între
pagini completate în carnetul ace- gustăm din gastronomia locală – de orele 12:00 și 16:00. Știu că uneori
la galben de vaccinare ce ţi se mai exemplu, să ţinem cont că diverse este greu de respectat și mai ușor
cere în unele ţări (de exemplu, când mâncăruri pe care le găsim prin lo- este de recomandat; îmi amintesc
tranzitezi două ţări africane), însă curi exotice ne pot produce indiges- că am avut într-un grup inclusiv un
nu consider că eu sunt un exemplu. tii acute și diaree. Bineînţeles, să nu medic care s-a ars pe spate în Zanzi-
Golden Bridge, în Vietnam Mereu recomand o discuţie cu me- uite de protecţia solară, medicamen- bar de la trei ore de plimbat pe plajă
dicul înainte de a lua o decizie într-o tele uzuale, săruri de rehidratare, te- (cu soarele în nori) fără cremă de
direcţie sau alta. niși de apă (mai ales dacă se merge protecţie.
Organismele profesionale în domeniul Medicinei de V-aţi confruntat cu probleme de la ocean) și orice alte lucruri de care Care sunt destinaţiile turistice la
călătorie sănătate acute ale turiștilor? Cum știu că au nevoie în mod curent. modă în acest an?
În Europa, problemele de sănătate ale călătorilor au un istoric în- aţi procedat? Aveţi cu dv. o trusă de prim ajutor Ca în fiecare an, există două tipuri

’’
delungat, datorită trecutului colonial al bătrânului continent. Pe de Deși nu se vede pe social media, sunt în călătorii? Ce conţine? de destinaţii „la modă”: cele noi,
altă parte, există o mare diversitate în privinţa practicilor legate de obișnuit să întâmpinăm tot felul Am o trusă cu de toate, de la antibi- care până nu demult nu erau pe lista
medicina călătorului, unele ţări având implementate sisteme naţiona- de situaţii mai mult sau mai puţin otice la pastile de rău de mișcare, de de vacanţă a românilor, și cele deja
le, iar altele urmând recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
sau ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. ECDC
a fondat EuroTravNet (www.istm.org/eurotravnet) o reţea de profesi- În ţări
oniști ce lucrează în domeniul Medicinei de călătorie și al Medicinei
precum
tropicale și care oferă consiliere privind identificarea, confirmarea și
comunicarea bolilor infecţioase asociate călătoriilor internaţionale. Tanzania evit să mă
Singura facultate cu acest profil, Faculty of Travel Medicine, se spăl pe dinţi cu apă de
află în cadrul Royal College of Physicians and Surgeons din Glasgow, la robinet și nu beau
Marea Britanie, mai aflăm de la dr. Hristea. Aici s-a și publicat, de
băuturi cu gheaţă.
altfel, un ghid de bune practici, care include informaţiile necesare des-
pre ce trebuie să acopere formarea în Medicina de călătorie.
Posibilităţi de formare în domeniul Medicinei de călătorie oferă
și International Society of Travel Medicine (ISTM, www.istm.org),
care propune cursuri de două-trei zile, pe diferite continente, cu ac-
tualizări, pentru cei care au deja cunoștinţe în domeniul Medicinei
de călătorie sau care se pregătesc pentru examenul de Certificate of
Knowledge in Travel Health (CTH), atestat care este valabil 10 ani.
Site-ul ISTM oferă, din 2011, posibilitatea învăţării la distanţă, iar so-
cietatea organizează anual Conferinţa ISTM (CISTM).

plăcute în timpul călătoriilor. Am dureri antiinflamatoare, spray sau consacrate, care nu-și pierd nicio-
avut un caz când mai mulţi turiști au creme cicatrizante, spray anti-ţân- dată popularitatea. Anul acesta, în
răcit puternic de la aerul condiţio- ţari, creme împotriva arsurilor etc. prima categorie intră Seychelles,
nat, iar vasul de croazieră pe care ne Îmi iau mereu o mică farmacie cu Islanda, Mauritius, Iordania și
aflam rămăsese fără medicamente, mine nu atât pentru uzul propriu, Laponia, iar în cea de-a doua cate-
la fel ca noi, cei din grup. Altădată, o cât preventiv, poate cineva din gru- gorie vorbim de ţări ca Mexic, Mal-
doamnă a căzut și și-a luxat umărul, pul de turiști ar putea avea nevoie. dive, Tanzania, America de Sud
dar noroc că era ultima zi de excur- De asemenea, sunt mulţi medici (Brazilia, Argentina, Chile), SUA
sie – a mers acolo la medic, iar apoi a care călătoresc cu mine în mod - Coasta de Vest, Grecia, Italia,
fost operată acasă. Am avut și cazuri frecvent. Portugalia, Spania și Croaţia.
când turiștii au ieșit fals-pozitivi la Faceţi-ne un top al destinaţiilor cu
COVID la destinaţie și a trebuit riscuri pentru sănătate. Aflaţi mai multe informaţii despre
să ne „luptăm” cu autorităţile din Eu sunt foarte prudent și nu con- circuitele organizate de Răzvan
ţara respectivă, să demonstrăm sider că o destinaţie e neapărat Pascu pe www.RazvanPascu.ro
10 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Reuniuni medicale

Mai multe proceduri,


Premieră în România: de diagnosticare și explicarea teh- nerezecabilă, evitându-se și în

Drenaj biliar
unele chiar în premieră, nicilor de ecoendoscopie terape- acest caz intervenţia chirurgicală
au fost prezentate recent, utică. Au fost prezentate metode paliativă, care sigur nu ar fi îmbu-
la cea de-a noua ediţie a de drenaj minim invaziv ecoen- nătăţit calitatea vieţii pacientu-

prin peretele
Congresului European de doscopic al colecţiilor lichidiene lui. Pacient care, la 72 de ore de la
Ecoendoscopie. Un subiect apărute după pancreatite acute, efectuarea procedurii, și-a reluat
aparte l-au constituit plusul constituindu-l manage- alimentaţia orală, fără a fi nevoie
tehnicile de ecoendoscopie mentul acestor leziuni. S-a evi- de sondă nazogastrică.

gastric
denţiat faptul că metoda ecoen- Opt au fost sesiunile dedicate
terapeutică exemplificate
doscopică înlocuiește cu succes comunicărilor. Ca titluri sunt de
prin intermediul mai multor intervenţia chirurgicală la acest amintit: viitorul ecografiei en-

C
cazuri. tip de pacienţi oncologici, rezul- doscopice (EUS), EUS-FNA (punc-
luj-Napoca a găzduit, la în direct din sălile de operaţii ale intratumorale. Au fost diagnostica- tând o durată de spitalizare redu- ţie-aspiraţie pe ac fin) vs. EUS-FNB
nici o săptămână după Institutului Regional de Gastroen- te limfoame sau tumori pulmonare să, dar și complicaţii mai puţine. (biopsie prin aspiraţie cu ac fin),
încheierea lucrărilor terologie și Hepatologie clujean. pe baza biopsiilor ganglionare. Au De asemenea, s-a realizat în colangiocarcinomul între EUS,
Congresului Mondial de Prima noutate a ediţiei din acest fost abordate probleme de diagnos- premieră în România o tehnică ERCP (colangiopancreatografie
Ecografie de la Timișoara, o nouă an, coordonată de prof. dr. Andrada tic și tratament la tumorile pan- avansată de drenaj biliar prin pe- retrogradă endoscopică) sau am-
reuniune medicală în care ecogra- Seicean, a fost organizarea în for- creatice primare pseudotumorale, retele gastric, cunoscută drept he- bele, anastomoze gastrointestinale
fia a fost tema principală. Atenţia mat hibrid, cu participare româ- la tumorile chistice pancreatice patico-gastro-anastomoză (prof. ghidate. Congresul, ca să o citez pe
s-a îndreptat de data aceasta spre nească și de peste hotare. Au fost sau pancreatite cronice pseudotu- dr. Pierre Deprez, Bruxelles), la prof. dr. Andrada Seicean, „a cres-
domeniul ecoendoscopiei digestive. două zile pline, excelente pentru cei morale, pe baza aspectului ecoen- pacienţii oncologici cu icter ob- cut vizibilitatea internaţională a
Cel de-al nouălea Congres Eu- peste 300 de participanţi. doscopic și al biopsiei pancreatice structiv. E vorba despre pacienţi României în ceea ce privește inves-
ropean de Ecoendoscopie a fost Mă voi axa în rândurile care ur- prelevate în timpul procedurilor. la care nu s-a reușit tratamentul tigaţiile gastroenterologice de top
demonstraţia colaborării dintre mează asupra cazurilor prezentate prin alte metode endoscopice. și procedurile imagistice interven-
teorie și practică, având în vedere în cele șase sesiuni live. Subiectele Ecoendoscopia ca metodă A fost efectuată și o anastomoză ţionale performante”. Totul pen-
temele abordate în cadrul sesiu- prezentărilor au vizat evaluări de terapeutică gastrojejunală la un pacient cu tru o cât mai bună calitate a vieţii
nilor știinţifice, demonstraţiile de tumori pancreatice, gastrice și bi- Varietatea mare a cazurilor a insuficienţă evacuatorie gastrică pacienţilor.
ecoendoscopie, dar și transmisiile liare, la care s-au practicat biopsii permis demonstrarea procesului prin tumoră de cap de pancreas Demostene Șofron

Cercetarea și inovaţia,
mai aproape de asociaţiile de pacienţi
Cu un program foarte al Universităţii din Bari, care a două au fost ale dr. Ștefan Popa și
dens, Conferinţa ESCI vorbit despre sectorul inovator drd. Abdulrahman Ismaiel.
2022 a reunit experţi de al nanomaterialelor în dome- Un alt simpozion a abordat
niul diagnostic și terapeutic. Alte cauzele și consecinţele modifică-
talie mondială care au adus
trei lecturi plenare au avut loc rilor mitocondriale – un domeniu
în discuţie cele mai noi vineri, 10 iunie: „Inflamazomii de cercetare în curs de dezvoltare
informaţii din biomedicină ca o poartă spre autoinflamaţie” care poate explica mecanisme-
și nu numai. (prof. Mohamed Lamkanfi), „Ge- le de la baza multor boli cronice,
netica sindromului de intestin inclusiv cancerul. La fel de intere-

D upă doi ani de pandemie, anul


acesta, Conferinţa anuală a
Societăţii Europene de Cercetări
iritabil: căutarea genelor acolo
unde Soarele nu strălucește”(prof.
Mauro D,Amato), „Toxicitatea mi-
sante au fost și discuţiile pe mar-
ginea relaţiei dintre modificările
metabolice și leziunile cardiovas-
Clinice (ESCI) a fost reluată în tocondrială indusă de droguri în culare, cu implicaţii fiziopatolo- regiunea Puglia, febra meditera-
format fizic (parţial online), de populaţiile tinere și geriatrice: pro- gice, diagnostice și terapeutice neeană familială (FMF) s-a bucu-
profesorul Piero Portincasa (foto), vocări și direcţii viitoare” (prof. importante. rat și ea de atenţia lectorilor ESCI.
fost președinte ESCI și visiting abordate subiecte ample despre Kendall B. Wallace). Demn de menţionat este și sim- Într-un simpozion dedicat, aceș-
professor la UMF „Iuliu Haţiega- boli frecvente sau rare, precum: pozionul despre bioinformatică și tia au acoperit aspectele genetice
nu” din Cluj-Napoca. Reuniunea microbiota intestinală, tulburări Simpozioane cu teme biologia computaţională, în care au și clinice ale FMF. Simpozionul cu
medicală a fost organizată în pe- metabolice și alimentare, aspec- inovatoare fost discutate noi obiective de cer- numărul 11 a abordat un aspect po-
rioada 8-10 iunie, în orașul italian te psihologice și tehnici de calcul. Nu mai puţin de 11 simpozioane cetare în domeniile fiziopatologic litic foarte actual al medicinei de
Bari. Oameni de știinţă de talie Congresul a debutat cu o serie de au dezvoltat teme inovatoare, ac- și terapeutic. Al șaselea simpozion gen și implicaţiile sale în ceea ce
mondială, tineri cercetători, dar pre-cursuri despre metodologia tuale și multidisciplinare. Primul a analizat cele mai recente achi- privește sănătatea publică.
și studenţi dornici să-și extindă știinţifică, analiza costurilor de să- simpozion a fost dedicat dezvoltării ziţii pe transportatoarele și cana- Iată, deci, un program extrem
cunoștinţele s-au reunit în cadrul nătate, telemedicină, dar și despre și consecinţelor bolilor metabolice, lele membranelor celulare. A fost de dens al Conferinţei ESCI de
unei manifestări care proiectează aspectele biopsihologice și sociale a bolilor de înaltă frecvenţă în ori- discutat modul în care cercetările anul acesta, excelent organizată,
cercetarea și către asociaţiile de ale pandemiei de COVID-19. ce grupă de vârstă, responsabile de experimentale din acest domeniu în ciuda dificultăţilor cauzate de
pacienţi. Acestea din urmă au fost Lectura inaugurală, „Materi- costuri considerabile de sănătate și pot fi transferate în sinteza de noi reluarea defectuoasă a zborurilor
și ele reprezentate la conferinţă. ale vii pentru biomedicină”, a fost economice. Aici au avut intervenţii medicamente. și de vremea capricioasă. Ediţia de
Pe lângă problemele știin- susţinută de profesorul Gianluca orale trei medici clujeni. Una din- O boală rară, dar cu clustere anul viitor va avea loc la Praga.
ţifice ale biomedicinei, au fost M. Farinola, delegat de cercetare tre ele mi-a aparţinut, iar celelalte bine cunoscute și în unele zone din Prof. dr. Dan Dumitrașcu
Reuniuni medicale VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
11

Prevenirea și tratarea
O serie de pacienţi
care trec printr-o

leziunii renale
intervenţie
chirurgicală sunt la

acute postoperatorii
risc de a dezvolta
leziune renală acută
postoperatorie.
Profilaxia acesteia
trebuie cunoscută, – AINS, antibiotice, substanţă de pacienţii deshidrataţi sunt la risc volemică, sunt recomandaţi crista- tratarea complicaţiilor și preve-
contrast. Despre profilaxia acestei crescut de a dezvolta leziune renală loizii, coloizii putând dăuna pacien- nirea deteriorării suplimentare a
și nu doar de către afecţiuni a vorbit dr. Daniel Rusu acută, la fel și cei cu hipotensiune ţilor critici. Albumina nu este no- funcţiei renale. Nu există un trata-
(Iași), în cadrul celei mai recente intraoperatorie pre- sau postinci- civă la pacienţii cu boli renale, dar ment-ţintă al leziunii renale acu-
medicul ATI-ist. ediţii a Congresului Naţional de zie. El a recomandat evitarea deshi- dovada eficacităţii sale nu există. te, a explicat dr. Otilia Boișteanu
Anestezie și Terapie Intensivă. dratării preoperatorii prin post Terapia ţintită (goal directed thera- (Iași). În AKI, singura indicaţie
Grupaj realizat de Abordarea disfuncţiei renale sau pregătirea colonului, atunci py) bazată pe administrarea de flui- pentru administrarea de fluide
dr. Otilia Reguș-Seserman, postoperatorii trebuie să ţină cont când este posibil. Anemia preope- de și vasoactive este cea mai bună este reprezentată de hipovolemia
medic rezident ATI, Brașov de cei „5 R”: risk assessment, reco- ratorie este de asemenea un factor metodă de a îmbunătăţi perfuzia intravasculară. Oliguria în sine nu
gnition, response, renal support, care crește riscul de a dezvolta AKI renală la pacienţii cu risc crescut ce trebuie văzută ca un motiv pentru

E
rehabilitation (evaluarea riscului, postoperator. sunt supuși unei intervenţii majore administrarea de fluide. Hidroxie-
valuarea riscului de dis- recunoaștere, răspuns, suport re- În ceea ce privește hemodina- abdominale. Suportul nutriţional til-amidonul (HES) este contrain-
funcţie renală postope- nal, reabilitare). Recunoașterea mica, dr. Rusu recomandă men- este de asemenea important în peri- dicat la pacienţii cu insuficientă re-
ratorie (acute kidney factorilor de risc care pot fi modi- ţinerea unei tensiuni arteriale oada perioperatorie, unul inadecvat nală, a reamintit dr. Boișteanu, iar
injury – AKI) trebuie să ficaţi perioperator înseamnă înţe- medii peste 65 mmHg în perioada asociindu-se cu dezvoltarea leziunii albumina poate crește presiunea
ia în considerare istoricul pacientu- legerea faptului că ischemia renală intraoperatorie, pentru menţine- renale acute de grad 2 și 3. Glicemia oncotică interstiţială și poate agra-
lui. Un risc mare se întâlnește în ca- poate fi cauzată de hipovolemia ab- rea unei perfuzii tisulare adecva- trebuie menţinută sub 180 mg/dl. va edemul interstiţial. Vasopresoa-
zul persoanelor de vârstă înaintată, solută (în pierderea de lichide), de te la nivel renal. Dacă aceasta nu rele trebuie luate în considerare
de rasă africană sau cu obezitate, hipovolemia relativă (vasodilata- poate fi menţinută, atunci trebuie Nu există tratament ţintit pentru a evita o balanţă hidrică
precum și la pacienţii cu diverse ţie) sau de un debit cardiac scăzut. redus la minimum timpul în care pentru AKI pozitivă și în același timp pentru a
comorbidităţi – BPOC, HTA, insu- Inflamaţia și nefrotoxinele sunt tensiunea este mai mică, chiar cu Strategiile de management al menţine o perfuzie renală adecva-
ficienţă cardiacă, hepatite croni- alţi doi factori care agravează o dis- preţul iniţierii medicaţiei vasoac- leziunii renale acute postoperatorii tă. Noradrenalina asigură cea mai
ce, diabet, diverse neoplazii –, sau funcţie renală în perioada periope- tive. În ceea ce privește alegerea includ tratarea cauzelor subiacen- bună perfuzie renală în șocul septic
în cazul expunerii la nefrotoxine ratorie. Doctorul Rusu a arătat că tipului de fluide pentru repleţia te, optimizarea perfuziei renale, dintre toate celelalte catecolamine.
Indicaţiile începerii terapiei de
substituţie renală continuă (CRRT)
sunt hiperpotasemia refractară
(peste 6,5 mmoli/L), acidoza me-
tabolică severă (pH<7,2), edemul
pulmonar acut refractar la diureti-
ce și simptomele cauzate de uremie
– pericardită hemoragică sau en-
cefalopatie. Contraindicaţiile sunt
cazurile terminale sau de paliaţie.
Weaningul terapiei de substituţie
renală se face la o diureză de 400-
1.000 ml/24 h fără diuretice sau de
peste 2.000 ml/24 h cu terapie diu-
retizantă, însoţite de scăderea cre-
atininei serice.

Postintervenţii pe cord
Leziunea renală acută este
o complicaţie comună după
chirurgia cardiacă, dar impac-
tul său asupra prognosticului

Pneumonia
COVID –
tipul L și tipul H
Efectele presiunii pozitive continue în căile aeriene asupra oxigenării și asupra complicaţiilor
pulmonare diferă în funcţie de interfaţa folosită – mască sau cort. Un studiu în acest sens a fost
prezentat de prof. dr. Sharon Einav (Ierusalim) în cadrul SRATI 2022. Pacienţii incluși se aflau în perioada postoperatorie pacienţilor este un subiect con-
pentru chirurgie abdominală majoră (repararea unui anevrism de aortă abdominală sau duodenopancreatectomie). Rezultatele troversat, a amintit prof. dr. Dan
celor două variante au fost comparabile în ceea ce privește oxigenarea, aspectul radiologic pulmonar postoperator și necesarul pos- Longrois (Paris). Chiar dacă forma
toperator de oxigen. În plus, nu a existat o diferenţă în ceea ce privește prognosticul în cazul terapiei CPAP versus BiPAP sau HFNO severă a AKI este asociată cu o creș-
(high flow nasal oxygen) versus COT (oxigenoterapia convenţională). tere de 20 de ori a mortalităţii sau
a necesarului de dializă cronică la
Este utilă ventilaţia non-invazivă la pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2? 180 de zile, forma moderată este un
După cum știm, după mai mult de doi ani de pandemie, pneumonia COVID are două forme clinice, care necesită o abordare diferită în ceea ce indicator de risc pentru o boală re-
privește terapia ventilatorie. Tipul L al pneumoniei este caracterizat de o elastanţă scăzută, adică o complianţă crescută, un raport mic venti- nală cronică ulterioară. Deci chiar
laţie/perfuzie și o greutate mică a plămânilor. Tipul H este caracterizat de o elastanţă crescută, adică o complianţă scăzută, un șunt crescut și o și o formă moderată de leziune re-
greutate mare a plămânilor și recrutabilitate crescută. Tipul L poate progresa spre tipul H, dar nu și invers. nală acută postoperatorie este foar-
Există trei fenotipuri de pneumonie COVID: fenotipul 1 prezintă opacităţi focale multiple, supraperfuzate și zone aerate normale și este asociat cu te periculoasă, mai ales dacă luăm
o complianţă normală sau ușor crescută. Acesta necesită doar o creștere ușoară a PEEP pentru redistribuirea fluxului sanguin la toate alveolele. în considerare și scăderea număru-
Fenotipul 2 este asociat cu atelectazie și opacităţi peribronșice, distribuite neomogen și hipoperfuzate, predominând atelectazia. Acesta are nevoie lui nefronilor odată cu vârsta, a ex-
de un PEEP moderat-crescut și poate beneficia de pe urma poziţiei prone. Fenotipul 3 are un pattern de ARDS, se asociază cu edemul pulmonar și plicat profesorul Longrois. Testul la
cu o complianţă scăzută și necesită ventilaţie conform protocolului pentru ARDS. furosemid este un marker predictiv
Folosirea CPAP și HFNO a dus la evitarea intubaţiei oro-traheale în 83% dintre cazuri, a arătat în prezentarea sa prof. dr. Edoardo de Robertis al progresiei leziunii renale acute
(Perugia). Poziţionarea în pronaţie a fost asociată cu o creștere a îngroșării diafragmului. Extubarea directă urmată de ventilaţie non-invazivă sau al necesităţii instituirii terapiei
are rezultate mai bune decât extubarea în urma trialurilor de weaning, arată de Robertis. de substituţie renală.
de speriate să vină în spita
diabet care fac COVID se s
într-adevăr, în țara mea, un
12 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
diabet,Advertorial
în principal de tip 2.
trebuie să ne asigurăm pac
strictă, distanțare socială și
Screeningul, diagnosticarea și managementul neuropatiei diabetice pacienților, am mutat unele
senzitivo-motorii în practica clinică: în cadrul asistenței medica
prezența pacienților la cons

Recomandările consensului experților persoanele cu diabet zahar


îngrijească picioarele prin i

internaționali sunt prescrise pentru neuro


pentru diagnosticarea core
examinare clinică a piciorul
pentru evaluarea
ca persoanelesensibilită

Interviu cu profesorul
pandemiei, este important cu
diabet zaharat să continue să se prezinte la
consultații, săghiduri. Aplicarea
își îngrijească acestor te
picioarele prin
maiși puțin
inspecții regulate speriați
să ia toate medicamen-să mearg
Andrew Boulton tele care le sunt prescrise pentru neuropatie.
Și chiar dacă situația
am făcut multăse îmbunătățește
telemedicină,
pentru diagnosticarea corectă a neuropatiei
vaccineze.
tr
Universitatea din Manchester și Manchester University Foundation diabetice este nevoie de o bună examinare
Trust, Manchester, Marea Britanie clinică a piciorului și, de asemenea, de efec-
tuarea unor teste simple pentru evaluarea
sensibilității și funcțiilor motorii, acestea
fiind descrise în ghiduri. Aplicarea acestor
teste este crucială și sperăm că în viitor
oamenii vor fi mai puțin speriați să meargă
în clinici, mai ales acum că în majoritatea
țărilor situația se îmbunătățește treptat și,
 Problemele picioarelor sunt foarte cu diabet, la fel ca și neuropatia diabetică. Ce implicații are pandemia de COVID-19 pen- desigur, încurajăm toți pacienții noștriSUPLIMENTARE
să se
Într-un studiu, am evidențiat faptul că până PENTRU INFORMAȚII
frecvente la persoanele cu diabet, la tru pacienții cu neuropatie diabetică sau cu vaccineze.
fel ca și neuropatia diabetică. la jumătate dintre persoanele în vârstă cu complicații ale piciorului diabetic?
diabet de tip 2 au neuropatie semnificativă. Ziegler D, Tesfaye S, Spallone V, Gurieva I, Al
 Screeningul pentru neuropatie este Ei bine, în timpul pandemiei de COVID-19, PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE, VĂ RUGĂM SĂ CON-
Jumătate dintre acești pacienți s-ar putea SULTAȚI ARTICOLULVarkonyi
COMPLET:T, Freeman R, Kempler P, Boulton A
absolut crucial pentru identificarea persoanele cu diabet au fost destul de spe- Ziegler D, Tesfaye S,
să nu-și dea seama de acest lucru, deoa- inSpallone
clinicalV, practice:
Gurieva I, AlInternational
Kaabi J, expert cons
acelor persoane care prezintă riscul riate să vină în spitale sau clinici. Și-au dat Mankovsky B, Martinka E, Radulian G, Nguyen TK, Stirban
rece nu au niciun simptom. Prin urmare, seama că persoanele cu diabet care fac
10.1016/j.dia- bres.2021.109063.
AO, Tankova T, Varkonyi T, Freeman R, Kempler P, Boulton
Epub ahead
de a dezvolta complicații la nivelul depistarea neuropatiei este absolut crucia- AJM. Screening, diagnosis and management of diabetic
COVID se simt mult mai rău față de cele care
picioarelor. lă pentru a identifica acele persoane care sensorimotor polyneuropathy
Accesibilinonline
clinical practice: Inter-
la adresa:https://www.diab
nu fac COVID și, într-adevăr, în țara mea, una national expert consensus recommendations. Diabetes
 Pentru diagnosticarea corectă a sunt expuse riscului de a dezvolta compli- din trei persoane care mor în spital de COVID Res Clin Pract. 2021 Sep 18:109063. doi: 10.1016/j.dia-
neuropatiei diabetice, este nevoie de cații ale picioarelor, iar neuropatia în sine are diabet, în principal de tip 2. Această tea- bres.2021.109063. Epub ahead of print.
o bună examinare clinică a piciorului este unul dintre cei mai importanți factori Accesibil online la adresa:
mă este destul de ușor de înțeles și trebuie De asemenea, puteți scana codul QR de mai jos
https://www.diabetesresearchclinicalpractice.com/article/
și, de asemenea, de evaluarea unor care contribuie la provocarea ulcerațiilor să ne asigurăm pacienții că în clinicile noas- S0168-8227(21)00422-8/fulltext
teste simple de sensibilitate. de la nivelul picioarelor. Astfel, screeningul tre se aplică o igienă foarte strictă, distan-
și tratamentul precoce al neuropatiei pot țare socială și purtarea de măști. Pentru a
Cât de important este managementul ajuta la reducerea incidenței ulcerațiilor facilita prezența pacienților, am mutat unele
neuropatiei diabetice pentru prevenirea de la nivelul picioarelor, care, din păcate, dintre clinicile mele într-o unitate din afara
piciorului diabetic? pot necesita în cele din urmă amputații, sediului, în cadrul asistenței medicale prima-
Nu trebuie să uităm că picioarele cu com- ceea ce, desigur, determină morbiditate și re. Această acțiune cu siguranță a crescut
plicații sunt foarte frecvente la persoanele mortalitate semnificative. prezența pacienților la consultații. În timpul
Ars medici VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
13

Ce boli Toleranţa
oculare
pot fi
la radiaţii
a structurilor
tratate
oculare
(și) Aplicarea radioterapiei în
cazul tumorilor oculare și
radioterapie, pentru a minimiza iradi-

prin
erea corneei, atât timp cât doza tumo-
orbitale urmărește expunerea rală nu este compromisă.
minimă a structurilor sănătoase Irisul este relativ radiorezistent
și astfel irita acută este rară. Un efect
adiacente. Unele gesturi pot

radioterapie?
tardiv al iradierii irisului poate fi gla-
reduce efectele secundare la ucomul neovascular. Factorii de risc
acest nivel. includ: dozele mari de iradiere, diabe-
tul zaharat, hemoragia vitroasă și dez-
Radiosenzitivitatea acută a pleoa- lipirea de retină. Tratamentul primar
pelor este comparabilă cu cea a pielii pentru irită și glaucom neovascular
în general, pierderea genelor putând constă în administrarea de steroizi
apărea de la doze de 20 Gy folosind topici și picăturile cicloplegice. Tera-
Radioterapia poate fi folosită cu succes atât în tratamentul tumorilor maligne
fracţionarea standard. Efectele întâr- pii precum bevacizumab intravitreal
oculare și orbitale – subiect prezentat în numerele precedente –, cât și în ziate ale iradierii includ teleangiecta- ca tratament adjuvant la procedura
cazul bolilor benigne oculo-orbitale: pterigionul, hemangioamele choroidale, zia, atrofia și xeroftalmia. Fracţiile de ablativă retiniană par a fi promiţă-
hemangioamele capilare, pseudotumorile orbitale, oftalmopatia asociată bolii intensitate mai mică, programele de toare pentru gestionarea neovascula-
Graves. tratament mai lungi și volumele mai rizării irisului asociată cu glaucomul
Grupaj realizat de dr. Georgeta Liga, mici de iradiere vor reduce efectele neovascular.
șef secţie Radioterapie, Spitalul OncoFort tardive. Cristalinul este deosebit de radio-

R
Tratamentul conjunctivitei acute sensibil. Vârsta la momentul iradierii,
adioterapia este de mulţi ani una – progresia simptomelor oftalmice după inter- presupune administrarea de lacrimi doza totală de iradiere și fracţionarea
dintre metodele utilizate în trata- venţia chirurgicală; artificiale pentru ameliorarea simpto- contribuie la apariţia cataractei. Ris-
mentul oftalmopatiei din boala – decompresie; melor și tratarea infecţiilor subiacen- cul de cataractă poate fi redus prin fo-
Basedow-Graves și este o metodă – simptome dureroase și persistente la nivelul te, dacă este cazul. Sistemul lacrimal losirea de scuturi personalizate pentru
bine tolerată. Scopul acestei proceduri terape- zonelor peri- și retrobulbare. include glandele lacrimale principale, cristalin, de anumite tehnici sau prin
utice este în primul rând de a inhiba progresia glandele lacrimale accesorii și duc- efectuarea tratamentului radiotera-
bolii și de a reduce sau elimina afectarea funcţi- Indicaţii controversate tul lacrimal. Pot apărea simptome de peutic mai fracţionat. IMRT poate fi
onală a organului vederii, precum și de a îmbu- Nu se recomandă utilizarea radioterapiei uscăciune dacă aceste structuri sunt de ajutor prin reducerea dozei totale
nătăţi aspectul pacientului. Este semnificativ pentru motive cosmetice, la pacienţii iradiaţi iradiate. Cel mai îngrijorător efect primite de cristalin. Tratamentul co-
faptul că iradierea oftalmopatiei este însoţită anterior, în cazul exoftalmiei izolate sau a dis- tardiv este sindromul ochiului uscat, rector pentru cataractă este cel chirur-
de puţine efecte secundare sau chiar de absenţa funcţiei izolate a mușchilor oculomotori, fără constând în roșeaţă, deversare, sen- gical, cu rezultate excelente.
acestora. semne de inflamaţie ori în caz de retinopatie zaţie de corp străin, vedere înceţoșată Retinopatia este un efect tardiv
Oftalmopatia sau orbitopatia Graves este diabetică sau de alte forme de boli care implică și fotofobie. IMRT poate ajuta la mini- al iradierii, ce poate surveni la câteva
o tulburare autoimună a orbitei, însoţită de un microcirculaţia. În astfel de situaţii, chirurgia mizarea tuturor acestor riscuri. Tra- luni, mai rar la câţiva ani după trata-
complex de simptome oculare. Este cea mai constituie o opţiune mai potrivită de tratament. tamentele disponibile pentru xerof- ment. Pacienţii pot fi asimptomatici
frecventă manifestare extratiroidiană a bolii Diabetul zaharat este un subiect controver- talmia indusă de radioterapie includ sau pot acuza reducerea acuităţii vi-
Basedow-Graves și este asociată cu hipertiroi- sat, având contraindicaţie la radioterapie a zo- administrarea topică de lubrifianţi, zuale. Riscul apariţiei retinopatiei
dism în 90% din cazuri. Boala este rezultatul nelor retrobulbare, deoarece poate crește riscul purtarea de ochelari de protecţie, umi- crește la doze mari de iradiere și, de
unui proces autoimun. Limfocitele T supresoa- de retinopatie indusă de radioterapie. Alţi au- dificarea atmosferei din cameră, oclu- asemenea, în caz de comorbidităţi
re activate infiltrează mușchii orbitali, ducând tori cred însă că diabetul zaharat este o indicaţie zia punctuală cu dopuri sau tarsorafia. precum retinopatie diabetică, hiper-
la îngroșarea lor. Anumite citokine stimulează pentru iradiere, deoarece un pacient cu diabet Deși radioterapia poate leza di- tensiune, boală vasculară de colagen,
fibroblastele orbitale pentru a sintetiza glico- zaharat nu este un candidat bun pentru terapia rect corneea, cea mai mare toxicitate chimioterapie concomitentă și sarci-
zaminoglicani, care absorb apa în zona retrobul- cu steroizi sau pentru intervenţii chirurgicale. acută a acesteia rezultă din pierderea nă. Nu există nicio terapie dovedită
bară. Ca urmare a acestui proces, pacientul înce- Radioterapia zonelor retrobulbare este, în filmului lacrimal, cu cheratită sicca pentru retinopatia indusă de radiaţii.
pe să dezvolte simptome oftalmice care implică general, considerată a fi un tratament sigur și secundară. Aceste probleme dispar Fotocoagularea local și bevacizumabul
ţesuturile moi periorbitale, pleoapele, mușchii bine tolerat. Complicaţiile tardive ale iradierii
oculomotori și chiar nervii optici. zonelor retrobulbare prezente în literatura de
Corticosteroizii și iradierea zonelor retro- specialitate sunt: retinopatia, neoplasmele in-
bulbare sunt încă elemente importante de trata- duse de iradiere și cataracta, dar au fost legate
ment, blocând reacţia inflamatorie locală. Sco- mai degrabă de procesul fiziologic de îmbătrâni-
pul radioterapiei în cursul bolii Basedow-Graves re decât de radioterapie.
este de a elimina infiltratele limfocitare radi-
osensibile ale mușchilor globului ocular și ale
REZENTARE DE CAZ
fibroblaștilor, păstrând în același timp norma-
lă funcţia vizuală. Cel puţin două studii clinice
P
de control care combină corticoterapia cu doze
mari cu radioterapia orbitală dovedesc eficienţa
acestui protocol de tratament în cazul exoftal-
miei Basedow-Graves. Corticosteroizii pot redu-
ce efectele adverse ale radioterapiei, în timp ce
radioterapia reduce frecvenţa recăderilor după
terapia cu corticosteroizi.
Indicaţiile actuale pentru radioterapia în de obicei în câteva săptă- administrat intravitreal pot ameliora
cazul oftalmopatiei induse de boala Basedow- mâni, dar pot persista și mai simptomele.
Graves sunt: mulţi ani. Toxicitatea cor- La fel ca în cazul retinei, nervul
– rezistenţa la steroizi; neei poate fi redusă prin uti- optic poate manifesta toxicitate radică
– contraindicaţii pentru tratamentul cu cortico­ lizarea echipamentelor de luni sau ani postradioterapie. Radiaţia
steroizi; megavoltaj și reducerea do- poate induce neuropatie optică, însă la
– efecte secundare necontrolate sau progresia zei de suprafaţă sau prin re- dozele și fracţionările convenţionale
lor în timpul utilizării unor doze mici de steroizi; alizarea atentă a planului de aceasta este rară.
14 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Medic-Medicină-Cultură

Povești despre
creier
Spectacolul „Incognito” se dorește a fi unul de idei, în care
personajul principal este... creierul uman.

Piesa Incognito nu este una în înţelesul normal al cuvântului sau


al genului. E mai mult un eseu pe tema creierului, exemplificat în trei
povești destul de greu de urmărit, în ciuda eforturilor actorilor de a
face inteligibil acest text pretenţios. Și o fac cu dăruire și talent: Monica
Davidescu, într-o postură excelentă, își dovedește încă o dată valoarea
artistică, amintind frapant de marile artiste de altădată, Elvira Godeanu
sau Marioara Voiculescu. De apreciat sunt și prestaţiile scenice ale
celorlalţi actori ai piesei: tânăra actriţă și cântăreaţă de origine turcă
Purtând tradiţia mai departe
Aylin Cadîr; Lari Giorgescu – un actor extrem de original – și Ovidiu MNŢR propune două Camelia Ionescu-Popa, cunoscută În ceea ce vedem pe simeze, chiar
Cuncea, un actor care cumulează studii teologice. expoziţii, una de pictură și ca artist iconar și pictoriţă de bi- fiind pictură de șevalet, simţim o
„Incognito” este – sau se dorește a fi – un spectacol de idei care are alta de motive cusute, care serici, ne dezvăluie și alte direcţii atmosferă de profundă spirituali-
în plan central faptul că un profesor fură creierul lui Albert Einstein ale abordărilor sale creative, prin tate care ne duce mereu cu gândul
intră în dialog și se întregesc.
pentru a-l studia. Astfel, ne reamintim despre conceptul care stă la baza care activitatea principală este mai la biserici și icoane.
teoriei relativităţii descoperite de fizician. Acela că, de fiecare dată când Acestea pot fi vizionate până bine reliefată și îmbogăţită cu noi
încercăm să măsurăm viteza unui obiect sau modul în care se comportă în 3, respectiv 10 iulie a.c. modalităţi expresive. Traseul vi- Sensibilizarea publicului

C
el în timp, acesta se află întotdeauna în legătură cu un alt fenomen. În zitatorului – așa cum a fost gândit Chemarea către rădăcinile
concluzie, timpul și distanţele unui eveniment oarecare măsurate de doi ând spunem Muzeul de istoricul și criticul de artă Luiza adânci ale poporului nostru este
observatori diferiţi au, în general, valori diferite. Dar, cu toate acestea, se Naţional al Ţăranului Barcan, curatoarea expoziţiei – este prezentă în sufletul multor co-
supun întotdeauna acelorași legi fizice. Român (MNŢR), ne iniţiat din zona sacră, a icoanelor naţionali, ceea ce se poate vedea
gândim, în primul rând, de sfinţi, heruvimi și serafimi. Sun- și în expoziţia aniversară a unui
Episoade întreţesute la păstrătorul elementelor ce defi- tem apoi introduși în seria „Mân- deceniu de activitate a Asociaţiei
Nick Payne, unul dintre cei mai cunoscuţi tineri dramaturgi și neau viaţa poporului nostru în co- drelor” – portrete feminine și mas- „Semne Cusute”, deschisă la Sala
scenariști englezi, este pasionat în egală măsură de știinţă, presa munităţile rurale, de la cadrul mai culine, purtând veșminte populare, „Irina Nicolau”, până la 10 iulie
supranumindu-l „Mr. Science”. Alcătuit din mai multe episoade amplu – locuinţa, biserica, școala reprezentate în stilul hieratic, plan, 2022. Având un titlul incitant, „Cos
întreţesute, asemenea unor universuri multiple într-o evoluţie non- –, până la cele mai mici amănunte al artei bizantine, asemenea ve- pentru o cauză”, expoziţia prezintă,
liniară, „Incognito” prezintă trei povești, dintre care două sunt personale – îmbrăcămintea, obiec- chilor tablouri votive din biserici. pe de o parte, cămășile cusute pe
tele folosite zi de zi în gospodărie –
și până la icoanele din gospodării.
Însă dincolo de aceste mărturii
ale trecutului, MNŢR și-a asumat
misiunea de a menţine viu acest
filon tradiţional și de a-l aduce în
prezent prin încurajarea creato-
rilor contemporani, fie ei artiști
profesioniști sau amatori pasio-
naţi, să înglobeze elemente de artă
populară în ceea ce fac. Ecourile
acestui demers pot fi văzute, în
această perioadă, în două expoziţii Urmează, apoi, zona laică, partea mătase, in sau cânepă, cu multă mi-
care intră în dialog și se întregesc cea mai importantă a expoziţiei. gală și pasiune, de membrele asoci-
Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea, una pe cealaltă. Deloc întâmplă- Trecând de la un tablou la altul aţiei, folosind modele tradiţionale.
Lari Giorgescu în „Incognito”
tor, acestea stau sub semnul marii descoperim cu uimire că ceea ce de Pe de altă parte, aceasta încear-
sărbători creștine a zilei de 24 iu- la distanţă poate să pară o pictură că să sensibilizeze publicul în legă-
inspirate din fapte reale. Prima vorbește despre furtul creierului lui nie, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, abstractă cu reprezentări geome- tură cu semnificaţia motivelor cu-
Albert Einstein, a doua prezintă cazul unui pianist care, în urma unei aleasă să fie și ziua de celebrare, trice este, de fapt, o inedită incur- sute (nu doar figuri geometrice sau
operaţii experimentale pe creier, își pierde memoria de scurtă durată. în ţară și oriunde în lume, a iei siune în universul artei populare, flori, dar și albine sau alte gâze), cu
Cea de-a treia, ficţională, o are în centru pe Martha, neuropsiholog, românești. prin recrearea unora dintre moti- rolul pe care insectele îl au în echi-
care încearcă să se cunoască pe sine însăși în timp ce sondează mintea vele pe care le întâlnim pe cămăși librul mediului și cu importanţa
pacienţilor săi. Icoane, portrete și veșminte ori marame, dar și dăltuite în lem- implicării fiecăruia dintre noi pen-
Sub conducerea regizoarei Zsuzsánna Kovács, spectacolul populare nul obiectelor din casă. Observând tru a păstra și a salva ceea ce ne
se derulează lent, fără sincope, aducând în prim-plan discuţiile Sala Noua Galerie găzduieș- în aceste modele prezenţa aproape este absolut indispensabil pentru o
controversate, uneori destul de aprinse, dintre membrii unui laborator. te, până la 3 iulie a.c., expozi- nelipsită a crucii, înţelegem mai viaţă armonioasă.
Candid Stoica ţia de pictură „Mir și borangic”. bine metafora din titlul expoziţiei. Dr. Raluca Bulea

Ţ
FIC IU Așteptăm privind portarul care se joacă pe

PUNGA telefon. După zece minute ajunge la cabinetul


OZA DE

NE

amenajat la poartă o stagiară, care este pre-

CU SÂNGE
ocupată în primul rând de ce nu am mers la
în parteneriat cu
Revista celălalt spital. Îi explicăm că venim de acolo
D

de Povestiri și nu suntem mulţumiţi de consultaţie, au-


tomat suntem catalogaţi ca părinţi dificili.
Ciorile din parc încep să zboare deasu- care exagerează cu simptomele. Tot siste- În România nu ai dreptul să contrazici un
pra copacilor înalţi, cumva deasupra Soa- mul medical e învăţat să nu creadă părinţii, doctor. Îi arătăm punga cu sânge, o privește
relui care se joacă în portocaliu, aproape să pună diagnostic numai după simptomele în treacăt. Ascultă cu stetoscopul respiraţii-
de linia orizontului. Văd pentru prima dată pe care le văd doctorii și după analizele de le, inima, se uită în gâtul copilei. „Puţin roșu
cum luminează în culori vii clădirile, deși ce- laborator. Începe ploaia în jurul nostru, dar în gât. La hemoragie, copiii arată altfel.” Îmi
rul e negru. Așteptăm în mașină și nu știm nicio picătură pe mașină. Când mă uit mai vine să îi trântesc câţiva dumnezei. Aș vrea
ce. Mă uit la busturile scriitorilor din parc bine, picăturile sunt, de fapt, căcat de ciori să asculte părinţii, nu să povestească, nu să să îi bag copilei mâna în gât să o forţez să vo-
și mă gândesc că, și lor, unii doctori le-au care se depune de-a lungul zidului spitalului. caute soluţii pe termen lung. Trebuie doar mite, dar prefer să o rog pe stagiară să se mai
tăiat restul corpului și spun că altfel nu se Nu reușim să găsim un doctor care să stea de să vindece cât mai repede simptomele, cu uite o dată dacă nu este cumva și puroi. Se mai
poate. Spitalul Luther stă mereu cu spatele vorbă cu noi, căruia să îi spunem toate grijile cât mai puţini bani de la Casa de Asigurări. uită, introducând adânc lamela de lemn. Co-
la toate apusurile și cu faţa la busturile am- noastre, faptul că fata are varice esofagiene, „Pe termen lung, trebuie să căutaţi pe cine- pila deranjată în gât vomită. Stropi imenși de
putate. Copila nu mai vrea să intre în spital. conform ieșirii din Spitalul Budimex, care va. Noi nu știm. Mergeţi la Cluj, București, sânge crud coagulat sar pe halatul stagiarei.
Noi suntem cei care insistăm cu punga de și ea a fost completată astfel încât să aducă Timișoara.” Acum are hemoragie, nu ne Constantin Buduleci
un leu plină de sânge proaspăt. Nimeni nu câștig în cazul unui proces de malpraxis. Ni- permitem să mergem așa departe cu mași- Fragment din proza scurtă cu același titlu.
ne crede când spunem că are hemoragie di- ciun doctor nu ascultă fata care este sătulă na noastră, iar salvările nu sunt taxiuri, am Continuarea pe www.viata-medicala.ro
gestivă. „Puţin roșu în gât. Mergeţi mâine la de spitale, medicamente, înţepături. Ani primit răspuns.
medicul de familie.” Mereu aceeași proble- întregi în care ne trezim noaptea, la fiecare În Sibiu mai este un spital de pediatrie. Pentru a participa la selecţie,
mă cu toţi medicii și asistentele din spitale, mișcare a ei în somn. Doctorii nu sunt pre- Ne decidem să mergem acolo. Noi optimiști, puteţi trimite proză scurtă la adresa
suntem consideraţi niște indivizi speriaţi, oţi, ei sunt eroi, ei trebuie să salveze vieţi, nu copila dezamăgită de insistenţa noastră. florentina@revistadepovestiri.ro.
Medic în România VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25
15
CARTE DE
VIZITĂ:
l Medic primar
Oncologie

Rezultatele
medicală și
Chirurgie
generală
l Doctor în
știinţe medicale

cele mai bune


și profesor
universitar,
șef disciplina
Chirurgie

se obţin asociind
Oncologică,
Departament
Chirurgie, în
cadrul UMF
„Carol Davila”,

diferite metode
București
l Șef secţie
Chirurgie
Oncologică
II, Institutul

terapeutice
Oncologic „Prof.
Dr. Alexandru
Trestioreanu”,
București

În România, 70% dintre în anumite situaţii, poate să fie tra- lumii medicale. Medici de diferite relativ vechi, are câteva decenii. Care sunt avantajele unui test de
operaţiile pentru cancer tat eficient, cu același rezultat din specialităţi – inclusiv oncologi, ra- Metoda asociază tehnicile de screening?
mamar sunt reprezentate de punct de vedere oncologic, și cu dioterapeuţi, chirurgi care se ocu- chirurgie oncologică tradiţiona- Poate să descopere modificări care,
conservarea sânului. În ţările occi- pă de această boală – consideră că le, mutilante, radicale cu cele de netratate, evoluează spre cancer
mastectomie, spune prof.
dentale, de exemplu, cele mai mul- încă este mai sigură o operaţie care chirurgie estetică. Rezultatul fi- sau poate să descopere modificări
dr. Alexandru Blidaru. te cancere sunt operate cu conser- extirpă tot decât una mai dificilă, nal este la fel de bun din punct de neoplazice într-un stadiu puţin
Chirurgul amintește că un varea sânului. Din start, rezultatul mai delicată, dar care păstrează vedere oncologic, dar și din per- avansat. Sigur că există și neplă-
cancer mamar, în anumite estetic este mult mai bun. sânul și care tratează la fel de bine spectivă estetică. (...) Prin aceste ceri legate de controalele periodice.
situaţii, poate fi tratat cu De ce se întâmplă încă acest lu- boala. tehnici reușim nu numai să păs- Unele nu sunt acoperite de sistemul
conservarea sânului și cu cru în ţara noastră? Și ce se poate face în acest sens? trăm un aspect fizic frumos după public de sănătate. Poate uneori ele

’’
același rezultat bun din Din câteva motive! În primul rând, Acum, de exemplu, cu ocazia Con- o operaţie de cancer, dar de multe nu sunt de calitate și rezultatele
depistarea târzie a bolii. Mai mult gresului Naţional al Societăţii ori să îmbunătăţim aspectul iniţi- sunt derutante. Alteori, diagnosti-
perspectivă oncologică.
de jumătate dintre cancerele ma- Române de Chirurgie, organizăm al al femeii respective. (...) În con- cul de certitudine necesită inves-
mare sunt diagnosticate târziu, un curs legat de chirurgia onco- tinuare, rezultatele cele mai bune tigaţii suplimentare – biopsie sau
Cum s-a dezvoltat tratamentul deoarece pacientele se prezintă plastică a sânului. Este un subiect se obţin asociind diferite metode chiar intervenţii chirurgicale. Toa-
cancerului de sân în ultimii ani la medic cu întârziere. Asta este, te acestea sunt stresante. Dar avan-
în România? cumva, o vină individuală, dar Se spune că sănătatea noastră intră în tajul major este descoperirea pre-
România stă bine în ceea ce priveș- și colectivă. Pentru că, în Româ- coce a unei boli cu potenţial grav,
responsabilitatea noastră. Sigur, e bine
te tratamentul chirurgical al can- nia, încă nu există un program de care poate fi bine și ușor tratată.
cerului mamar. E drept, încă sunt screening al cancerului mamar, să se ocupe și Statul de asta. Dar dacă Pentru că screeningul este util când
multe de făcut în acest domeniu, care să fie eficient și care să aco- nu există programe de screening pentru sunt îndeplinite câteva condiţii.
pentru că, din păcate, majoritatea pere o mare parte din populaţia anumite tipuri de cancer, nu rămâne decât
operaţiilor pentru cancerul ma- feminină. Apoi mai e o cauză, Depistarea precoce a
acel screening oportunistic. Adică femeia cancerului mamar
mar sunt reprezentate de extirpa- mentalitatea, pe care este foarte
rea completă a sânului, așa-zisa greu să o schimbi – mentalitatea trebuie să se ducă periodic la controale, din
mastectomie. Și n-ar trebui să fie populaţiei, mentalitatea pacien- propria iniţiativă. Când poate fi considerat util
așa. Pentru că un cancer mamar, tei și mentalitatea, din păcate, a screeningul pentru o anumită
terapeutice. Sigur că și în Româ- afecţiune?
PUBLICITATE
nia tratăm din ce în ce mai multe În primul rând, atunci când este
cazuri puţin avansate, faţă de cum realizat pentru o boală frecventă,
EDITURA MEDICHUB MEDIA era acum 30-40 de ani. Pentru că iar cancerul mamar este frecvent.
SUB EGIDA SOCIETĂȚII ROMÂNE DE PEDIATRIE
există o anumită cultură care în- Apoi, când afecţiunea poate fi des-

TR ATAT
cepe să se dezvolte, există din ce în coperită ușor. Și, imagistic, neopla-
ce mai multe locuri unde femeile zia mamară poate fi descoperită
pot face investigaţii periodice. Și ușor când nu dă niciun semn. În
atunci sigur că tratăm și nume- al treilea rând, atunci când există

de
roase cazuri în stadii mai puţin tratament, pentru că degeaba di-
avansate. agnostichezi o boală dacă nu poţi

PEDIATRIE
să o tratezi. Și, nu în ultimul rând,
Tratament ţintit și în când tratarea timpurie a afecţiunii
chirurgie are succes din punctul de vedere al
supravieţuirii și al calităţii vieţii.
Ce opţiuni terapeutice sunt folo- Ce îmbunătăţiri s-au făcut în tra-
site în cazurile mai puţin avansa- tamentul cancerului de sân?
te de boală? S-au îmbunătăţit tehnicile de ra-
EDIȚIA I În aceste situaţii este vorba de o dioterapie, care sunt mult mai
intervenţie chirurgicală ţintită, eficiente și care au o morbiditate
în care se scoate tumora și în care mai mică. A evoluat și tratamentul
ne asigurăm că în jur nu mai este sistemic, atât cel hormonal, cât și
Coordonator științific: nimic. Printr-o altă mică incizie chimioterapia. Mai ales că acesta a
PROF. DR. DOINA ANCA PLEȘCA [se extirpă] câţiva ganglioni – devenit mai specific. Încercăm să
ganglionii santinelă – ca să știm caracterizăm cât mai profund boa-
că boala nu e diseminată. [Astfel] la, pentru că atunci când vorbim
sânul nu este modificat foarte de cancer mamar, este vorba, de
74 DE AUTORI 15 SECȚIUNI 896 DE PAGINI
mult. Uneori, îmbunătăţim și fapt, despre o diversitate de boli.
forma sânului, dacă este necesar. Ne străduim, de asemenea, să o
Lucrarea se bazează pe experiența dobândită de-a lungul anilor
După această intervenţie chirur- diagnosticăm cât mai precis, ca să
de către autori – în marea lor majoritate, cadre didactice de renume
gicală, urmează radioterapia, o tratăm cât mai precis. Astfel ob-
din centre universitare de prestigiu din țară.
care face ca riscul de reapariţie ţinem rezultatele cele mai bune și

400 lei
a bolii să fie cât mai mic. Dacă morbiditatea cea mai mică, pentru
este necesar, utilizăm și trata- că supravieţuirea și calitatea vieţii
+ taxă de transport Pentru comenzi online accesați www.medichub.ro ment sistemic, fie hormonal, fie sunt la fel de importante.
chimioterapie. Dorina Novac
16 VIA�A MEDICALĂ
24 iunie 2022 l Nr. 25 Medicina altfel
Grupaj realizat de
dr. Diana Andronache

Radiologie
intervenţională Diagnosticarea
de la distanţă pneumoniei
A fost dezvoltat un nou dispozitiv, capabil cu ajutorul
să controleze de la distanţă, prin intermediul
magneţilor, firele de ghidare la nivelul vaselor senzorilor
mici de sânge. O echipă multidisciplinară de Cercetătorii de la In-
ingineri și cercetători a creat un aparat robotic stitutul de Tehnologie din
medical care utilizează un câmp magnetic ex- Massachusets au proiectat un
tern pentru a controla precis și de la distanţă Cercetătorii au testat mai întâi sistemul fo- să treacă prin numeroase teste suplimentare și senzor care poate face distinc-
firele de ghidare prin arterele de dimensiuni losind modele de vase de sânge imprimate 2D are nevoie de îmbunătăţiri, cercetătorii inten- ţia între infecţiile bacteriene și
mici. Acest aparat ar punea minimiza expu- și 3D. Apoi l-au testat pe porci anesteziaţi, reu- ţionează să își modifice aparatul astfel încât să virale responsabile de apariţia
nerea medicilor la radiaţii cu raze X, în timp șind să controleze de la distanţă firele de ghi- poată fi utilizat și pentru vasele din creier și pneumoniei. Într-un studiu*
ce caută vasele de sânge îngustate sau blocate dare prin artere mici și întortocheate din pel- plămâni. efectuat pe șoareci, oamenii de
pentru a le trata. vis, rinichi și inimă. Deși dispozitivul trebuie https://www.sciencedaily.com/releases/2022/06/220609155758.htm știinţă au arătat că acești sen-
zori ar putea distinge cu preci-

Administrarea i.v. a vitaminei C


zie agentul patogen în decurs
de două ore, utilizând un sim-
plu test de urină pentru a citi
rezultatele. În proiectarea sen-

la pacienţii cu sepsis
În rândul adulţilor cu sepsis zorului lor, echipa de cercetă-
tori a avut în vedere răspunsul
care au primit terapie
organismului în faţa infecţiei,
vasopresoare în unitatea

S
mai degrabă decât să identifice
de terapie intensivă, epsisul este un sindrom clinic determinat de într-un alt studiu randomizat, controlat, pacienţii cu agentul patogen în sine. Ast-
administrarea intravenoasă apariţia unui răspuns inflamator exagerat al sepsis și leziuni pulmonare acute care au primit o doză fel au descoperit că tiparul de
a vitaminei C a dus la organismului în faţa unei infecţii, ca urmare a mai mare de vitamina C au avut un risc mai mic de de- activitate a enzimelor activa-
creșterea riscului de deces unei activări necontrolate a sistemului imun. ces la 28 de zile, comparativ cu cei care au primit pla- te de răspunsul imun repre-
sau de disfuncţie persistentă Tabloul clinic însoţit de rezultatele testelor biologice cebo. Cu toate acestea, metaanalize recente sugerează zintă o semnătură a infecţiei
de organ, comparativ cu și imagistice ajută la stabilirea unui diagnostic corect. că dovezile generale publicate în literatură, care susţin bacteriene sau virale.
Deși orice tip de infecţie (bacteriană, virală sau fungi- utilizarea terapiei cu vitamina C la pacienţii cu sepsis, Senzorii a fost testaţi pe
placebo. că) poate evolua către sepsis, mai frecvent implicate cinci modele diferite de pneu-
au un profil de siguranţă scăzut.
sunt infecţiile bacteriene cu punct de pleca- monie, la șoareci. Aceștia au
re respirator, digestiv, cutanat sau Riscuri mai mari utilizat apoi algoritmi de învă-
genito-urinar. Un studiu* de fază 3, multicentric, randomizat, ţare automată pentru a evalua
În sepsis se consideră că placebo controlat, și-a propus să evalueze dacă o doză datele obţinute din analiza tes-
efectele antioxidante ale mare de vitamina C administrată intravenos ar re- telor de urină. Astfel, pe baza a
terapiei cu vitamina C duce riscul de deces sau de disfuncţie persistentă de 20 de senzori, cercetătorii au
pot atenua leziunile organ, la 28 de zile, la adulţii cu sepsis sub tratament reușit să antreneze algoritmi
tisulare induse de imunosupresor, trataţi în unitatea de terapie inten- care ar putea face diferenţa
stresul oxidativ. sivă. Datele obţinute arată însă că rezultatul primar între pneumonie și un grup de
Deși un studiu cu compozit (deces sau disfuncţie persistentă de organ control sănătos, dar și să dis-
un singur cen- în ziua 28 a studiului) a fost mai frecvent la pacien- tingă dacă o infecţie este virală
tru a stimulat ţii cărora li s-a administrat vitamina C intravenos, sau bacteriană.
interesul pen- comparativ cu placebo. Constatarea a fost neaștepta- De asemenea, au descoperit
tru utilizarea tă pentru investigatori. Practic, în grupul pacienţilor că senzorii ar putea face dis-
vitaminei C cărora li s-a administrat vitamina C, 44,5% au murit tincţia între cei cinci agenţi pa-
a dminis t rate sau au avut disfuncţie persistentă de organ, compara- togeni testaţi, însă cu o preci-
intravenos, în tiv cu 38,5% din grupul placebo. La 28 de zile, decesul zie mai mică. Pe viitor, ei și-au
asociere cu hi- a survenit la 35,4% dintre pacienţii din grupul cu vi- propus să dezvolte algoritmi cu
drocortizon și tamina C și la 31,6% dintre pacienţii din grupul place- ajutorul cărora să poată identi-
tiamină, studii bo. Numărul mediu de zile fără disfuncţie de organ în fica clasa microbiană din care
ulterioare randomi- ziua 28 a fost de 17 în grupul cu vitamina C și de 19,5 face parte agentul patogen,
zate, controlate, care în grupul placebo. Nu au fost observate diferenţe sem- pentru a fi de ajutor medici-
au evaluat acest trata- nificative între grupuri în ceea ce privește rezultatele lor în alegerea antibioticului
ment combinat, nu au de- de siguranţă. potrivit.
monstrat beneficii. Totuși, *https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2200644 *https://www.sciencedaily.com/
releases/2022/06/220613150645.htm

S-ar putea să vă placă și