MINISTERUL EDUCATIEI

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „FUNDENI”

PROIECT DE ABSOLVIRE

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA

PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

COORDONATOR: ABSOLVENT:

Andriescu Mariana Zlatea Stefan-Valentin

Bucuresti

ANUL 2022
 ARGUMENT

Lucrarea de față am întocmit-o pe baza cunoștințelor acumulate în timpul anilor de școală și

practică și din literatura de specialitate.

Astfel sper ca această lucrare să-mi fie de mare ajutor în profesia de asistent medical pentru a
fi apt în orice situație de a preveni o recidivă a bolii și dacă este posibil, chiar să îi dezvolt
capacitățile fiziologice și psihologice pentru ca riscul de regidivă a bolii să fie cât mai scăzut.

Am ales acest subiect deoarece boala este tot mai frecventă datorită condițiilor sociale,
factorilor de stres, factorilor favorizanți și pune probleme grave asupra sănătății individului care
la rândul lui ar trebui să aibă noțiuni despre corpul său și despre bolile ce pot apărea din anumite
greșeli sau proaste obiceiuri alimentare.

Motto:

Unde există iubire exista viata . - Mahatma Gandhi

 CUPRINS

1. Argument
2. Motto

Capitolul 1...............................................................................pag. 1

1. Anatomia și fiziologia inimii...........................................pag. 1

1.1 Așezarea inimii...................................................................pag. 2

1.2 Raporturile inimii................................................................pag. 2

1.3 Constituția anatomică a inimii.............................................pag. 2

1.4 Vascularizația inimii............................................................pag. 5

1.5 Conformaţia externă a inimii...............................................pag. 6

1.6 Funcțiile inimii.....................................................................pag. 10

Capitolul 2 – Infarctul miocardic acut...................................pag. 15

2.1 Definiție................................................................................pag. 15

2.2 Etiologie................................................................................pag. 16

2.3 Fiziopatologie........................................................................pag. 17

2.4 Anatomie patologică..............................................................pag. 19

2.5 Simptomatologie...................................................................pag. 20

2.6 Explorări paraclinice.............................................................pag. 21

2.7 Diagnosticul pozitiv și diferențial.........................................pag. 22

2.8 Valoarea prognostică.............................................................pag. 24

2.9 Clasificarea clinică a infarctului miocardic...........................pag. 25

2.10 Complicațiile IMA..............................................................pag. 26

2.11 Tratament............................................................................pag. 29

2.12 Tratament profilactic...........................................................pag. 32

Capitolul 3 – Rolul asistentei medicale în ingrijirea pacientului cu

IMA.............................................................................................pag. 37

3.1 Rolul asistentei medicale în ingrijirea pacientului cu afectiuni cardio vasculare

.........................................................................................pag.

3.2 Ingrijiri specifice pacientului cu Infarctul miocardic acut

..........................................................................................pag.

3.3 Tehnici specifice intalnite in Infarctul miocardic

acut..................................................................................pag.

Capitolul 4 –Procesul de nursing / Prezentare caz clinic ......................................................pag.

55

4.2.1Cazul I.........................................................................................pag. 55

4.2.2Cazul II.......................................................................................pag. 60

4.2.3Cazul III......................................................................................pag. 64

Capitolul 5 – Cercetare

Concluzii.....................................................................................pag. 69

Bibliografie.................................................................................pag. 70
Capitolul I

1. Anatomia și fiziologia inimii

Noțiuni de anatomie ale inimii
Inima sau cordul este un organ musculo-cavitar cu rol de pompă aspiratoare-respingătoare în
cadrul SC.
În general dimensiunile inimii variază în funcție de sex, vârstă, talie și tipul constituțional.

Greutatea la adult variază între 250-300 g. Consistența este fermă, iar culoarea este roșiatică cu o
tentă albăstruie în partea dreapta.

Este formată din 3 straturi :

1.stratul exterior : epicardul

2..stratul mijlociu : miocardul

3.stratul interior : endocardul (căptușește cavitățile inimii)

1
1.1 Așezarea inimii
Inima impreună cu pericardul este situată între cele 2 regiuni pleuro-pulmonare, imediat
deasupra diafragmei. Ocupă compartimentul mijlociu al etajului inferior al mediastinului, 2/3 la
stânga liniei mediane și 1/3 la dreapta liniei mediane.

1.2 Raporturile inimii

1.3 Constituția anatomică a inimii
Peretele inimii este format în cea mai mare parte din miocard (foița viscerale ale pericardului
seros) și căptușit de endocard, care la nivelul vaselor mari care vin sau pleacă de la inimă .

Scheletul fibros al inimii corespunde septului atrio-vascular. Acesta dă inserție atât aparatului
valvular al inimii, cât și miocardului, atât cât și celui atrial cât și celui ventricular. Asigură
stabilitatea mecanică a inimii și realizează o discontinuitate funcțională între atrii spre ventriculi,
excitația trecând din spre atrii spre ventriculi doar prin fasciculul atrio-ventricular HIS, de la
nivelul trigonul fibros drept.

Miocardul sau mușchiul inimii cuprinde:

- Miocardul embrional
- Miocardul propriu-zis, cel contractil

Miocardul embrionar formează sistemul excito-conductor al inimii, constituit din țesut

embrionar sau nodul organizat în nodul, fascicule, ramuri și rețele

Miocardul propriu-zis prezintă 2 porțiuni: atriale și ventriculare

Miocardul atrial este format din fibre proprii fiecarui atriu și fibre comune ale celor 2 atrii:

Fibrele proprii ale AD sunt reprezentate de:

 fibrele inelare din jurul orificiilor venelor cave și orificiul sinusului coronar
 fasciculul terminal

2
  fasciculele mușchilor
 fasciculele limbice care înconjoară fosa ovală
 fasciculul lui Lower
 fasciculul lui Wenckebach situat între orificiile venelor cave

 Fibrele proprii ale atriului stâng sunt reprezentate de:

 Fibrele inelare din jurul orificiilor venelor pulmonare
 Fibrele inelare din jurul orificiilor venoase de la nivelul ambelor atrii au rolul de a
împiedica refluxul sangvin prin contracția miocardului atrial.

Fibrele comune celor două atrii se împart în:

 Fibrele ansiforme
 Fibrele transversale

Miocardul ventricular este mai bine dezvoltat și este format din două tipuri de fibre:

 Fibre spirale
 Fibre circulare

Fibrele spirale se grupează în:

-fibre spirale externe proprii fiecărui ventricul

-fibre spirale externe comune celor doi ventriculi

-fibre spirale interne

Fibrele circulare sunt proprii fiecărui ventricul

Epicardul
Este de fapt foița viscerală a pericardului seros și are drept scop împiedicarea apariției fiecărei în
timpul contracțiilor ritmice ale cordului

Scheletul fibros al inimii este reprezentat de 4 inele fibroase și 2 trigoane fibroase

3
Inelele fibroase mai poartă denumirea și de inele lui Lower și sunt localizate la nivelul orificiilor
atrioventricular și la nivelul orificiilor arteriale reprezentate de aortă și artera pulmonară.

Pericardul

Cordul împreună cu vasele mari este îmbrăcat de pericard, ce este un șoc fibroseros. Acesta este
alcătuit din pericardul fibros și pericardul seros.

Pericardul fibros are forma unui trunchi de con și prezintă:

 O față anterioară în raportul direct cu aorta descendentă toracică, esofagul-

porțiunea toracică
 2 margini laterale
 O bază la nivelul vaselor mari, pe care, se resfrânge parțial
 O bază în raportul cu diafragma

Pericardul este fixat cușca toracică prin interne mai multor ligamente: sterrnopericardice,
cervicopercardice, verteropericardice, frenopericardice.

Pericardul seros este alcătuit din 2 foițe; una parietală și una viscerală. Între cele 2 foițe se găsește
o lamă fină de lichid pericardic.

Intre cele 2 lame se afla cavitatea pericardica care contine 2-3 ml de lichid pericardic,
care permit miscarile de alunecare a inimii

Rolurile pericardului
1) solidarizarea functionala a inimii la peretele toracelui
2) determina repartitia presiunii negative la nivelul atriilor pentru o mai accteuntata
distensie a lor in inspiratie
3) protectie mecanica la agresiuni externe sau interne

Vascularizatie:
 arterele toracice interne, arterele frenice superioare si inferioare
 venele toracice interne, vena frenica superioara, vena azygos, VCS
 limfa in ganglionii frenici si traheobronsici inferiori.

4
 Inervatia
 pericardul fibros+lama parietala a celui seros-nervii frenici, nervii vagi si simpaticul
thoracic
 lama viscerala a pericardului seros – ramuri ale plexului cardiac
Lama viscerala are o bogata inervatie senzitiva ceea ce explica aparitia aritmiilor dupa
excitare sa mecanica sau electrica.

1.4 Vascularizația inimii

Este asigurată de artele coronare, cu originea în sinusurile aortice stâng și drept.

Artera coronară stângă:

 are originea în sinusurile aortic stâng, merge în segmentul stâng al șanțului coronar și dă
2 ramuri: arteră IV anterioară și artera circumflexă
 artera interventriculară anterioară coboară în șanțul IV anterior, împreună cu vena mare a
inimii, dă artera diagonală a VS și alte ramuri pentru VS și mai puțin pentru VD + ramuri
septale.
 artera circumflexă continuă artera coronară stângă; merge cu vena mare a inimii în
segmentul stâng al șanțului coronar.

Artera coronară dreaptă

 are originea în sinusul drept, merge în segmentul drept al șanțului coronar împreună cu
vena mică a inimii și se îndreaptă posterior.
 Dă artera nodului sinusal, artera marginală dreaptă, ramuri ventriculare și se termină ca
artera IV posterioară

Schema vascularizației cordului:

 Artera coronară dreaptă
 Artera circumflexă
 Artera IV anterioară

5
 Venele inimii
 Venele coronare sunt formate din capilarele care irită pereții inimii, duc sângele în atriul
drept. Acestea sunt:
 marea venă coronară
 vena inter ventriculară posterioară
 mica venă coronară

 Venele cardiace accesorii

Peretele unei vene este formată din 3 tunici:

 Tunica interioară sau endovenă este formată în interiorul unei vene niște pliuri semi lunare
numite valvule venoase.
 Tunica mijlocie sau mezovená este mai subțire decât tunica interioară a arterei, și are o
structură variată.
 tunica exterioară sau perivena, este mai groasă decât tunica mijlocie.

Structura peretelui și în special structura tunicii mijlocie, variază cu diferite tipuri de vene:
vene fibroase, vene fibro elastice și vene musculoase.
Totalitatea venelor formează sistemul nervos alcătuit din:

 sistemul venelor pulmonare (mica circulație prin cele 4 vene pulmonare care se deschid în
atriile stângi după un scurt traiect, este condus sângele oxigenat în alveolele pulmonare:
 sistemul venelor cave (mare circulație) formată din:
- vena cavă superioară
- vena cavă inferioară

1.5 Conformaţia externă a inimii

Inima prezintă: un vârf, o bază şi patru feţe:
sternocostală (anterioară), diafragmatică (inferioară) şi două feţe pulmonare, dreaptă şi stângă.
Suprafaţa externă a inimii este străbătută de o serie de şanţuri:

6
  Șanţul atrio – ventricular sau coronar este dispus circular, fiind întrerupt anterior de
emergenţa aortei şi a trunchiului pulmonar. Împarte feţele inimii într-o porţiune atrială către
bază şi alta ventriculară spre vârful inimii. Acestuia i se descriu o porţiune anterioară (şanţul
atrio – ventricular sau coronar anterior) şi o porţiune posterioară (şanţul atrio – ventricular sau
coronar posterior).

Atriile sunt separate de şanţul interatrial anterior şi respectiv, posterior, iar ventriculii de şanţul
interventricular anterior şi respectiv, posterior. Şanţurile interatriale şi interventriculare formează şanţul
longitudinal care separă inima în două segmente: unul drept, venos și altul stâng, arterial. Cu excepţia
şanţului interatrial, celelalte conţin vase, acoperite de țesut adipos.

Atriile sunt cavităţi de formă neregulat cuboidală, situate spre baza inimii şi separate între ele prin septul
interatrial. Fiecare atriu comunică cu ventriculul de partea respectivă prin orificiul atrio – ventricular.
Totodată, fiecare atriu prezintă câte o prelungire în formă de fund de sac, numită auricul (urechiușă).
Pereţii atriilor sunt foarte subţiri deorece şi miocardul atrial este slab dezvoltat.

Raporturile inimii se realizează cu elementele anatomice învecinate prin intermediului pericardului.

Fața anterioară a inimii

I) Vârful inimii este orientat antero – inferior şi spre stânga şi corespunde vârfului
ventriculului stâng. El se găseşte în spaţiului V intercostal stâng, pe linia medio – claviculară. La
acest nivel se simte şocul apexian.

II) Baza inimii aparţine celor două atrii. Este orientată postero – superior şi spre dreapta.
Şanţul inter-atrial posterior o împarte în două porţiuni:

 cea stângă aparţine atriului stâng şi prezintă orificiile celor patru vene pulmonare (două drepte
şi două stângi). Această porțiune prezintă raporturi cu: esofagul şi nervii vagi, aorta toracică, vena
azigos şi venele hemiazigos, ductul toracic, lanţurile simpatice toracice, nodurile limfatice
periesofagiene, recesurile pleurale preesofagiene şi retroesofagiene, ligamentele esofago-
pericardice şi vertebro-pericardice, vertebrale toracale T5 – T8.
 cea dreaptă aparţine atriului drept şi prezintă orificiile celor două vene cave, superioară şi
inferioară. Extremităţile drepte ale orificiilor venelor cave sunt unite printr-un şanţ terminal care
corespunde în interior crestei terminale. Această porțiune prezintă raporturi cu: pleura şi faţa
mediastinală a plămânului drept, nervul frenic drept, vasele frenice superioare drepte.

7
III) Faţa sternocostală
prezintă la rândul ei două segmente:
segmentul superior cuprinde din spre anterior spre posterior următoarele planuri formate de: planul
I – cele două auricule, drept şi stâng ; planul al II-lea – aorta şi artera pulmonară; planul al III-lea –
sinusul transvers Henle; planul al IV-lea – pereţii atriilor.

segmentul inferior este separat de segmentul superior prin şanţul atrio – ventricular. Şanţul inter-
ventricular anterior străbate acest segment şi îl împarte în două zone: zona dreaptă, mai mare,
corespunde ventriculului drept; zona stângă mai mică, corespunde ventriculului stâng.

Faţa sternocostală vine în raport cu: pielea și țesutul celular subcutanat, glanda mamară
stângă și mușchiul pectoral mare stâng, plastronul sternocostal (stern, cartilaje costale, spaţii
intercostale, muşchii intercostali, pachetele vasculo – nervoase intercostale), muşchii
triunghiulari ai sternului, vasele toracice interne şi nodurile limfatice ale căii toracice interne,
timusul, la copil, sau insule de țesut timic, la adult, recesurile pleurale costo-mediastinale
anterioare şi marginile anterioare ale plămânilor.

8
IV) Faţa diafragmatică este străbătută de şanţul atrio – ventricular care o împarte două
segmente:

 segmentul anterior, ventricular, străbătut de şanţul interventricular posterior ce

delimitează două zone: una drepată, mai mică, ce aparţine ventriculului drept; alta stângă,
mai mare, ce corespunde ventriculului stâng.
 segmentul posterior, atrial format din cele 2 atrii separate de şanţul interatrial.
Segmentul atrial se continuă fără o limită precisă cu baza inimii.

Faţa diafragmatică vine în raport cu muşchiul diafragma şi prin intermediul acestuia, cu

lobul stâng al ficatului şi cu fornixul stomacului.

V) Faţa pulmonară stângă prezintă două segmente separate de şanţul atrio – ventricular:
segmentul antero – inferior ventricular ce corespunde ventriculului stâng; segmentul postero –
superior atrial ce corespunde atriului stâng şi auriculului stâng. Are raporturi prin intermediului

9
pericardului cu: faţa mediastinală a plămânului stâng, pleura mediastinală stângă, nervul frenic
stâng şi vasele frenice superioare stângi.

VI) Faţa pulmonară dreaptă corespunde peretelui atriului drept. Prin intermediului
pericardului, prezintă raporturi cu: faţa mediastinală a plămânului drept, pleura mediastinală
dreaptă.

Baza cordului și fața diafragmatică

VII) Marginea dreaptă este ascuţită şi se întinde de la vârful inimii până la orificiul venei cave
inferioare. Ea repauzează pe muşchiul diafragma. Marginile stângi (anterioară şi posterioară)
separă faţa pulmonară stângă de feţele vecine.

Atriile
Atriile sunt cavităţi de formă neregulat cuboidală, situate spre baza inimii şi separate între ele
prin septul interatrial. Fiecare atriu comunică cu ventriculul de partea respectivă prin orificiul
atrio – ventricular. Totodată, fiecare atriu prezintă câte o prelungire în formă de fund de sac,
numită auricul (urechiușă). Pereţii atriilor sunt foarte subţiri deorece şi miocardul atrial este slab
dezvoltat.

10
1.6 Funcțiile inimii
Funcția principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul și substanțele nutritive necesare
țesutului și totodată de a îndepărta dioxidul de carbon și metaboliți. Acest lucru se realizează
prin interiorul a două circulații: cea dreaptă pulmonare, și cea stângă și sistemică.

Fiziologie
Funcţia principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul şi substanţele nutritive necesare
ţesuturilor şi totodată de a ȋndepărta dioxidul de carbon şi metaboliţii. Acest lucru se realizează
prin intermediul a două circulaţii: cea dreaptă, pulmonară şi cea stângă, sistemică.

Pentru ȋnceput, de reţinut este faptul că inima stângă reprezentată de atriul şi ventriculul stâng
conţin numai sânge oxigenat, iar atriul drept şi ventriculul drept conţin numai sânge amestecat cu
dioxid de carbon.

Astfel, sângele oxigenat de la nivelul atriului stâng trece la nivelul ventriculului stâng prin
intermediul orificiului atrioventricular, prin deschiderea valvei mitrale. De la nivelul
ventriculului stâng este ejectat prin valva aortică la nivelul aortei, aceasta furnizând sânge
oxigenat şi nutrienţi tuturor ţesuturilor. La nivel tisular, mai exact la nivelul circulaţiei capilare,
se realizează schimbul de gaze, oxigenul arterial fiind eliberat şi preluat de ţesuturi, ȋn timp ce
dioxidul de carbon, rezultat ȋn urma metabolismului tisular, ȋi ia locul. Sângele ȋncărcat cu dioxid
de carbon ajunge la nivelul sistemului venos ce se varsă prin intermediul celor două vene cave
superioară, respectiv, inferioară, la nivelul atriului drept. De aici, sângele neoxigenat ajunge ȋn
ventricului drept prin intermediul orificiului atrioventricular drept prin deschiderea valvei
tricuspide. De la nivelul ventricului drept, acesta este ejectat ȋn trunchiul pulmonarei. Cele două
artere pulmonare transportă sângele ȋncărcat cu dioxid de carbon la nivel pulmonar unde are loc
hematoza ce se defineşte prin procesul de eliberare a dioxidului de carbon ȋn alveole şi
reȋncărcarea cu oxigen a acestuia. Sângele oxigenat se reȋntoarce la nivelul atriului stâng prin
intermediul celor patru vene pulmonare: două drepte si două stângi.

Ciclul cardiac

Ciclul cardiac mai poartă denumirea şi de revoluţia cardiacă, şi este asemănător atât pentru
cordul drept (reprezentat de atriu şi ventriculul drept), cât şi pentru cordul stâng (reprezentat de
atriu şi ventriculul stâng).

Pentru o frecvenţă cardiacă de 70 de bătăi/ minut, ciclul cardiac are o durată de 0,82 de secunde.

11
Ciclul cardiac pentru inima stângă

Ciclul cardiac ȋncepe cu sistola atrială ce durează 0,08 - 0,12 secunde, ȋn timpul acesteia având
loc faza de umplerea atrială a ventriculului. După terminarea sistolei atriale, se egalizează
presiunile atrioventriculare, lucru ce duce la ȋnchiderea valvei mitrale. Prin ȋnchiderea atât a
valvei mitrale, cât şi a valvei aortice, presiunea de la nivelul ventriculului stâng creşte
considerabil. După această creştere presională, are loc deschiderea valvelor aortice şi ejecţia
sângelui de la nivelul cavităţii ventriculului stâng prin contracţia acestuia. Contracţia este urmată
de relaxare, şi ulterior de umplere ventriculară.

Contracţia ventriculului stâng are două etape:

- ȋntr-o primă etapă se realizează contracţia izovolumetrică (ventriculul ȋşi menţine acelaşi volum
de sânge, nici nu primeşte de la nivelul atriilor, nici nu pompează sânge ȋn aortă) cu durată de
0,04 - 0,06 secunde;ȋn această etapă ventriculul stâng este ȋn continuare o cavitate ȋnchisă,
valvele aortice menţinându-se ȋnchise;

- etapa de ejecţie ventriculară maximă, ce ȋncepe odată cu depăsirea presiunii diastolice din aortă
de către presiunea din ventriculul stâng, moment ȋn care valva aortică se deschide.

Relaxarea ventriculului stâng se realizează tot ȋn două etape:

- ȋntr-o primă etapă are loc faza de ejecţie lentă ce durează 0,10 - 0,20 secunde;

- ulterior apare relaxarea izovolumetrică-scăderea presiunii intraventriculare sub presiunea

diastolică din aortă determină ȋnchiderea valvei aortice. Ventriculul stâng revine o cavitate
ȋnchisă cu o presiune scăzută la un volum ventricular constant.

Umplerea ventriculară se realizează de această dată ȋn trei etape:

- iniţial are loc umplerea rapidă, ce se realizează datorită deschiderii valvei mitrale şi scăderii
presiunii intraventriculare stângi sub cea intraatriale stângi;

- este urmată de umplerea lentă sau diastazis şi este reprezentată de perioada ȋn care presiunea
din cele două cavităţi se egalizează;

- umplerea atrială ce se realizează prin sistola atrială.

12
Capitolul II

Infarctul miocardic acut

2.1 Definiție
Infarctul miocardic (IMA) este un sindrom coronarian acut rezultat prin ocluzia completă a uneia
sau a mai multor artere coronare, ca urmare a trombozei coronariene produse la nivelul unei plăci
complicate de aterom.

Reprezintă necroza ischemică a unui segment de miocard apărută ca urmare a scăderii bruște a
fluxului sanguin coronarian sau a unei creșteri bruște a cererii miocardice de oxigen.

IMA= necroza zonală a mușchiului cardiac datorată ischemiei acute a teritoriului respectiv.

2.2 Etiologie
A. Factori determinanți
 în 90-95% din cazuri etiologia IMA este reprezentată de arteroscleroza coronariană
 5-6% din cauze noatersclerotice multiple, cele mai frecvente sunt:

- boli coronariene obstetrice arterita, lues, PAN colagenoze

- îngroșarea parietală: amiloidoza, mucopolozaharidoze, consum de
iradiere.
- compresie extrinseca: tumori
a) embolii coronariene; endocardita bacteriană subacută, prolaps de valvă
nitrală, embolii intracarpetorii sau intracoronagrafice.
b) traumatisme: diserții de aortă, plăgi penetrante, disecție în timpul
angioplastiei și coronagrafiei
c) anomalii congenitale coronariene
d) tromboza coronariene: trombocitoza, coagulare intravasculară
e) spasme coronariene

13
 B. Factori Favorizanți

Factori care cresc alura ventriculară:

stres, efort fizic, efort digestiv, consumul de droguri.
Factori care cresc contractilitatea miocardică-simptomimetice.

1. In timpul unor afecțiuni acute severe: accident vascular cerebral,

pneumonii severe la vârstnici, tromboembolii pulmonare.
2. In aproximativ 50% din cazuri nu se pot identifica factorii precipitanți.
3. Incidenta maximă a IMA s-a înregistrat dimineața între orele 5 și 10 în
perioada de hipercatecolaminemie motivată.

2.3 Fiziopatologie
Necroza cardiacă reprezintă studiul final și cel mai grav al evoluției unei ischemii miocardice.
Fiziopatologia infarctului miocardic acut cuprinde majoritatea elementelr cascadei
ischemice.

a) Disfuncția diastolică o precede pe cea sistolică, dar are consecințele cele mai importante
în IMA. Există relații între întinderea angiografică a akineziei postinfarct și principalii
parametrii hemodinamici.
b) Disfuncția sistolică depinde de mărimea zonei de contact, de prezența complicațiilor
presiunii. În primele ore de la debut apar akinezia zonei infarctate, hipokinezia zonei
adiacente și hiperkinezia compensatoare a miocardului sănătos; în următoarele zile apare
diskinezia zonei infarctate.Apoi zona infarctată devine rigidă, inițial prin edem și infiltrat
c)
celular, apoi în fibroză> hiperkinezi2a compesatorie diminuă treptat.

14
Remodelarea ventriculară – sengmentul infarctat se poate dilata acut, dilata lent –
progresiv sau cicatriza fără dilatare. Miocardul sănătos se dilată compensator, iar dacă
mecanismele compensatorii sunt suficiente se poate hipertrofia. Remodelarea depinde de
mărimea infarctului recanalizarea și păstrarea patenței arterei respiratorii, condiții optime
de pre și post sarcină, influențând forma cologică a cicatrizării.

Factorii ce influențează remodelarea infarctului:

1.mărimea infarctului
2.recanalizarea și păstrarea patenței arterei respiratorii a infractului.
3.conducerea optime de pre și post sarcină
4.influențarea forma cologica a cicatrizării

15
Funcția sistolică a VS

Zona miocardică perfuzată de coronară obstituată își pierde abilitatea de scurtare a

fibrelorm și se reduce performanța contractilă.
În segmentele învecinate IMA apare hiperkinezia compensatorie, dar ineficientă. Dacă
suprafața IMA este suficient de mare apare insufuciență de pompă.
Funcția diastolică inițial crește complianța VS, ulterior scade. Remodelarea
V(modificarea formei suprafeței, grăsimii VS)- influențează funcția VS și prognosticul
jumătate din pacienți au factori precipitanți sau sindromul prodromale.

Fiziopatologia altor organe și sisteme în IMA

 afectarea pulmonară – datorită stazei de rig.hemodinamică

- scăderea complianței pulmonare : hypoxemia, alcaloza respiratorie
- obstructive alveolară prin edem

 afectarea neuro-endocrină – dominate de eliberarea de catelolamine

- activarea oxului de hipotalamo – hipofizosupranenolion

 afectarea hematologică – hipercoagulabilitate

2.4 Anatomia patologică

În 20-30 de minute apar modificări vizibile la microscopia electronic care constau

în edem intracellular și reducerea granulațiilor de glycogen, acestea sunt
modificări neversibile.
Modificări ireversibile apar între 30 minute si 2 ore – fracționarea mioflamentelor,
distorsionarea reticulului sancoplasmic și a , depozite massive de ca în taconalorii.

 primele 2 ore: zona de infarct – palidă, tumefiată

 primele 36 de ore: zona de infarct – striuri roșii purpurii
 peste 48 de ore de infarct – gri cu striuri galbene (exudat interstitial, infiltrate
leucocite)

16
 Infarctul de miocard este o arie de necroză ischemică circumscrisă, determinate de
întreruperea bruscă a circulației coronariene întru-un teritoriu.
Aria de necroză este structurată deoarece necroza este de tip leteroliză.

Arie de necroză ischemică-necroza de coagulare,

În primele 12-48 de h, fibrele miocardice necrozate au conturul păstrat, deoarece
membrana celulară nu este încă distrusă. În schimb, citoplasma este intens
eozinofilă și nu mai prezintă striații transversale și nucleu. În interstiții poate
exista infiltrate leucocitar sau/și hemoragic.
Fibrele miocardice de vecinătatea zonei de infarct au morfologie normală sau
prezintă hipertrofie .

Zona de infarct miocardic acut în primele 12-48 de ore.

Fibrele miocardice necrozate au conturul păstrat și citoplasma intens eozinofilă,
dar nu mai prezintă striații transversale și nucleu. În interstițiu poate exista
infiltrate hemoragic. Nucleu extracelulari ce pot fi obstruați în zona de infarct sunt
ai leucocitelor sau fibroblastelor.
În zona fisurată apar diverși agoenști care acționează trombocitele. Trombocitele
acționează eliberând TxA2 care determină vasoconsticții locală și conformația
receptorilor glicoproteinei.

2.5 Simptomatologie
În evoluția infarctului miocardic acut se deosebesc o perioadă predomală, de una
de debut, de stare și de convalescență.

 Perioada predomală precede cu câteva zile instalarea infarctului și se

caracterizează prin accentuarea interioară, duratei și frecvenței acceselor
dureroase la un vechi anginos sau prin apariția- la un bolnac fără antecedente
anginoase-a unor accese de angină pectorală de efort de mare intensitate. De cele
mai multe ori, o perioadă predomală lipsește, debutul fiind brusc, brutal, adeseori
în repaus sau somn.

17
  Perioada de debut durează 3-5 zile și este cea mai critică, datorită mortalității mari
și complicațiilor numeroase și grave.
-Durerea, hipotensiunea și febra sunt semnele clinice esențiale.

1.Durerea este simptomul cel mai characteristic.

Caracterul, sediul și iradierea sunt similare durerii anginoase, dar intensitatea este
deosebit de mare, durează mai multe ore și uneori chiar zile, se însoțește de o
stare mare de anxietate, agitație zbucium și senzația de moarte eminentă. Nu se
calmează prin repaus și nutriți, dar cedează la opiacee.
Uneori apar și semen de insuficiență ventriculului stâng (dispnee, edem pulmonar
acut, galop, plus alternant, mărire a cordului, suflu systolic la vârful inimii), mai
rar de insuficiență cardiac globală. Frecvent se constată hipertensiune arterală, și
uneori șoc cardiogen.

2. Febra, de obicei moderată, apare la 24-48 ore după debut și durează 8-10 zile.
Examenul fizic al cordului evidențiază uneori zgomote cordului surde, reflux
systolic, galop, fractură pericardică, iar examenul general durerii epigastrice,
grețuri, vărsături, eructații, conspitație.

3.Examenul de laborator arată hiperleucitoza accelerarea vitezei de sedimentare a

hematiilor și creșterea fibriogenului după primele 2-3 zile.

Cel mai important semn de laborator este creșterea enzimelor din primele ore de
la debut. In practică se dozează transaminaza glutanicoxalacetică care începe să crească după 4-6
ore de la debut și se normalizează în 4-7 zile.

4.Examenul electrocardiografic este obligat pentru conf. diagosticului, precizarea

fazei evolutive și a localizării.

5. Perioada de stare durează 4-5 săptămâni, și se caracterizează prin ameliorarea

stării generale dispunerea febrei, asteniei și normalizarea TA.

6. Convalescența începe după 5-6 săptămâni și se caracterizează, anatomic, prin

formarea unei cicatrice fibroase, iar clinic, prin restituirea a capacității de muncă.

18
2.6 Explorări paraclinice
2.6.1 Testele de laborator
În majoritatea cazurilor de IMA, modificările de laborator se instalează în
perioada de debut a acesteia, respectiv în prima săptămână de evoluție și au valoare de
diagnostic. Testele de laborator nespecificate folosite în diagnosticul IMA sunt:

 Leucograma evidențiază hiperleucocitoza care variază între 12000-15000 mm, atingând

uneori cifra de 20000, aceasta se instalează de la primele ore de la debut, crește
progresiv în următoarele 24-48 h, și revine la normal la sfârșitul primei săptămâni de
evoluție a infarctului
 VSH creșterea vitezei de sedimentare, a hematiilor apare mai târziu decât febra și
leucocitoza respiratory la 2-3 zile, de la debutul infarctului, atinge valoarea maxima
după 10-12 zile, după care revine trepat la normal, iar la bolnavii vârstnici creșterea
VSH-ului poate persista și după cicatrizarea infarctului.
 Fibrinemia – creșterea concentrației fibrinogenului seric apare în pimele 2-3 zile de la
debutul infarctului, atinge valoarea maxima în a 3 a zi și a 5 a zi, după care revine la
normal în decurs de 2-4 săptămâni.
 Enzimele serice – necroza miocardică se însoțește de eliberarea enzimelor din fibrele
miocardice modificate și, ca urmare, de creșterea concetrațiilor acestora în sânge.
Dintre numeroasele enzyme care se regăsesc în mușchii inimii și care trecând în sânge,
cresc în modul sensibil activitatea enzimatică a serului, sunt > transaminaza glutamic-
oxalacetică (creșterea în primele 6-8 ore de la debutul infarctului miocardic, atinge
valoarea maxima în 24-48 h și revine la normal în 4-7 zile)

 Lactathidrogeneza (se întâlnește în 85% din cazurile de infarct miocardic. Se

instalează în primele 24-48 h, atinge valorea maximă între a 3 a zi și a 6 a zi și
revine la normal în 8-12 zile de la debut.
 Creatinfosfotinaza (creșterea activității CPK din sera pare la 2-4 ore de la debut,
atinge maxima la 24-36 h și revine la normal în apromaximativ 3 zile.
 Aplhadidroxibutirildehidrogenaza (creșterea în primele 12 ore de la debut, atinge
valoarea maxima în 48-72 de h, și rămâne crescută timp de 14-21 zile.

2.6.2 Explorări imagistice

19
În IMA pot fi folosite diferite tehnici imagistice ecografice, radiologice, convenționale ,
radioizotopice și prin rezonanță nucleară.

 Electrocardiograma: în cazul suspiciunii de IMA este esețială efectuarea unei

electrocardiograme cât mai rapid. Desigur se pune când există supradenivelare de cel
puțin 1 mm.
 Ecocardiografie este utilizată pentru diagnosticul poziției, diagnosticul complicațiilor
mecanice și pentru informații se obțin prin tehnicile Eco-2D și Eco-Doppler.
 Fonocardiografia este o metodă care înregistrează graphic zgomotele și suflurile produse
de inimă cu ajutorul unui microfon așezat în diferite focare de ascultație. Se înregistrează
de obicei simultan cu electrocardiograma. Fonocardiograma normală prezintă grupuri de
vibrații care reprezintă zgomotele 1 și 2, uneori chiar și zgomotele 3 și 4.
 Sfinografia constă în înscriera grafică a pulsului arterial, în special a celui radial. Se poate
înregistra și pulsul corotidian.
 Flebografia înregistrează pulsatile venei jugulare.
 Cateterismul inimii este o metodă de explorarea a cordului care constă în introducerea
unei sonde radiopace special prin sistemul vascular perifer, permițând recoltării de sânge
și de înregistrări de presiuni în cavitățile inimii.

2.7 Diagnosticul pozitiv și diferențial

- se bazează pe o durere (violență) prelungită și neinfluențată de nitroglicerină, modificarea
EKG-ului (necroză, ischemie, leziuni) și creșterea enzimelor serice.
- Este sigur când 2 din cele 3 elemente sunt prezentate și probabil când durerea este tipică.
chiar dacă celelalte 2 elemente sunt absente.
- Diagnosticul IMA se stabilește în prezența a cel puțin 2 din următoarele 4 categorii de
criterii diagnosticul:

 Criterii clinice – mare criză anginoasă ai desc. clinică classic

-prezență atipică, în conducerea clinice suggestive

2. Criterii electro-cardiografice – modificarea EKG, caracteristicile pentru IMA cu

supradenivelare a segmentului ST

20
 - modificarea EKG sugerate pentru IMA supradenivelarea a
segmentului ST

3.Criterii enzimatice/biochimice

- valori crescute ale marcărilor enzimatice de necroză miocardică (CK-

CK-MB, la titruri depășind de cel puțin 2 ori valorile normale)

- prezența unor valori prognostice ale tromponimelor T și/sau I

 Diagnosticul diferențial
- Diagnosticul de infarct miocardic acut, este dificil în prezența BRS, chiar când
sunt prezente anomalii marcate de segmentul ST și undă T, sau supradenivelare de
sengmentul ST, peste criteriul standard 0 EKG, acut, poate fi de ajutor în detectarea
IMA în această împrejurare.
- la pacientul cu bloc de ramură dreaptă (BRD), anomaliile ST, T, sunt comune în
derivațiile V1,V3, făcând dificil de evaluat prezența ischemiei în aceste derivații. Totuși,
când sunt prezente supradenivelări ST sau unde Q, ischemia miocardică sau infarctul ar
trebui luate în seamă.
- unii pacienți prezintă supradenivelări de segment ST sau BRS nou apărut, și mor subit
înainte ca biomart. Cardiacă să devină anomalie sau semne patologice de necroză
miocardică să devină evidentă la autopsie. Acești pacienți ar trebui clasificați ca având
IMA fatal.

Diagnosticul diferențial se face ca următoarele afecțiuni:

 Angină pectorală
 Angor de tip Prinzmetal
 Pericardită acută
 Sindrom Dressler
 Embolia pulmonară
 Anevrismul disecant al aortei
 Ruptura spontană a esofagului
 Tahiaritmiile

21
2.8 Valorea prognostică
Este severă, uneori foarte grav, datorită numeroaselor complicații care pot apărea în decursul
evoluției bolii.

Mortalitatea este de 20% în faza acută, aproximativ 50% dintre bolnavii supraviețuiesc 5 ani și
peste 30% , 10 ani.

Se poate vorbi despre un prognostic imediat și un prognostic îndepărtat.

 Prognosticul imediat se rezumă la primele 4-6 săptămâni de evoluție. El este agravat de

prezența următorilor factori:

- șoc cardiogen
- insuficiență cardiacă
- aritmii grave
- embolii pulmonare
- febră importantă
- leucocitoză mare
- durere foarte intensă care cedează doar la opiacee sau durează peste 24h, IMA acut,
HTA, diabet zaharat, sedintarism.

 Prognosticul îndepărtat se adresează bolnavilor care au supraviețuit, depășind 6

săptămâni de la debutul bolii.El depinde de importanța sechelelor și de riscul recidivelor.
Factorii care agravează prognosticul îndepărtat al IMA sunt : HTA, diabetul zaharat, ca și
prezența semnelor de insuficiență a ventriculului stâng, a crizelor de angină pectorală, a
tulburărilor de ritm și de conducere.

2.8.1 Prognostic

 Nivelul de prevenție: este clasificat în 3 etape:

22
  prevenție primară: urmând riscul de apariție a bolii cardiovasculare la un individ
presupus a aparține unei populații sănătoase.
 prevenție secundară: referioare la riscul apariției unui eveniment (deces, IMA,
urgență de revasculizare), într-o populație cu boală cardiovasculară
 prevenție terțiară: (uneori stratificată suuplimentar): care curprinde toate
evenimentele posibile în evoluția post-infarct

2.9 Clasificarea clinică a infarctului miocardic acut

Infarctul miocardic acut poate fi împărțit în mai multe categorii :

 Tipul 1: infarctul miocardic spontan asociat cu ischemia datorată unui
eveniment coronarian pulmonar cum ar fi erodarea și/sau ruptura, fisura ori
disecția plăcii.
 Tipul 2: IM secundar ischemiei fie datorită unui necesar de oxigen crescut, fie
aportul inadecvat cum ar fi spasmul coronarian, embolism coronarian, animei,
aritmii, Hta sau HTA.
 Tipul 3: moartea subită cardiacă, incluzând stop cardiac, deseori însoțită de
simptome sugestive pentru ischemie, BRS nou apărut, sau dovada existenței unui
tromb proaspăt angiografic sau la autopsie, sau decesul producându-se înainte de
a se preleva probe sanguine, sau recoltarea acestora a fost făcută înainte de
apariția biomakerilor cardiaci în sânge.
 Tipul 4a: infarcul miocardic asociat ICI
 Tipul 4b: infarctul miocardic asociat cu tromboze de stent, documantată
angiografic sau la autopsie.
 Tipul 5: IM asociat bypassului autocoronarian. Ocazional pacienții pot prezenta
mai mult decât un singur tip de IM, simultaner sau succesiv. Ttrebuie menționat
că termenul de IM nu include moartea celulelor cardiace datorită injuriei
mecanice din timpul realizării bypassului aortocoronarian, prin manipularea
cordului, de asemenea nu include necroza miocardică, datorită altor cauze precum
IR, IC, cardiovasie abeatie electrofiziologic, sepsis, miocardică, toxine cardiace
sau boli infiltrative.

23
2.10 Complicațiile IMA
2.10.1 Complicații importante
1) Tulburările de ritm cardiac: ventriculare, atriale

2) Tulbuările de conducere ale inimii: atrio-ventriculare, intraventriculare

3) Disfuncția de pompă: insuficiența VS, EPA, sindrom de debit mic; șoc cardiogen.

4) Complicațiile mecanice: ruptura de perete liber; ruptura de sept; ruptura disfuncțională de

aparat nitral; anevrism ventricular.

5) Complicațiile tromboembolitice: - sistemice

- pulmonare

6) Ischemia post infarct: angina precoce și tardivă; ischemia silențioasă spontană și provocată:
extensie și recidivă de infarct.

Alte complicații: pericardita postinfarct (precoce, tardivă), tromboembolismul pulmonar,

recurenta ischemiei, miocardice postinfarct, angina pectorală precoce postinfarct, extinderea
IMA, neinfarctarea, ischemia miocardică silențioasă, umor dureros postinfarct, pneumopatii
acute, retenție de urină, infecții urinare, astenia fizică, vertij la mobilizare, depresie, psihoză.

 Aritmiile: sunt cele mai frecvente complicații și din cauza majoră a morții la bolnavii cu
IMA. Aritmiile din IMA pot fi: atriale, joncționale și ventriculare, bredicardice și
tahicardice. Majoritatea aritmiilor apar în primele ore de la debutul IMA, când miocardul
are o excitație crescută.
Această excitație miocardică crescută se menține în toată perioada de debut a IMA.Cele
mai multe aritmii supraventriculare au o evoluție favorabilă cu sau fără tratament. În
schimb aproape toate aritmiile ventriculare au un mare potențial de letalitate, deoarece
pot evolua către fibrilația ventriculară și moarte subită.

 Blocurile inimii: în IMA se pot produce toate tulburările de conducere ale stimulilor prin
sistemul excitoconducător, adică toate blocurile inimii: blocul sinoatrial, atrioventricular

24
 și intraventricular. În funcție de tipul tulburării de conducere apărute, prognosticul e mai
mult sau mai puțin rezervat.

 Insuficiența cardiacă: în IMA, insuficiența cardiacă, se poate instala, fie în perioada de

debut, fie în perioada de stare, fie în perioada de covalescență. Ea poate fi predominant
stânga, predominant dreapta sau globală, acută, subacută și cronică.

Cel mai frecvent apare insuficiența vetriculară stângă caracterizată prin dispnee, edem
pulmonar acut, galop, puls alternant, mărire a cordului, suflu sistolic la vârful inimii.
În majoritatea cazurilor insufuciența ventriculară stângă evoluează timp de săptămâni,
luni sau chiar ani, ducând la insuficiență congestivă cronică.

 Șocul cardiogen: este complicația cea mai gravă a IMA, și cea mai importantă cauză de
deces a bolnavilor internați cu infarct. El se instalează în primele ore sau după 1-4 zile de
la debutul IMA și constă într-o insuficiență cirulară acută care survine ca rezultat al
problemei funcției de pompăa inimii datorită necrozei miocardice.

La început șocul este compensat, caracterizat clinic prin tahicardie, cianoză unghială,
oligurie, mai târziu este decompesat cu problema țesuturilor arteriale, puls mic, apatie,
anurie.

 Ruptura zonei necrozate a miocardului: poate avea loc între a doua și a douazecea zi de la
debutul IMA. Ruptura zonei necrozate poate interesa: pereții liberi, ventriculari, septul
intraventricular sau mușchii papilari. Prognosticul este grav, cei mai mulți bolnavi
decedând. Totuși încercările de protecție valvulară în cazul rupturii unui mușchi papilar
au dat rezultate promițătoare.

 Emboliile pulmonare și sistemice: sunt complicații care apar în apromixativ 15% din
cazurile de IMA. Prin embolii se înțelege astuparea unei artere de către un cheag de sânge
provenit din sistemul venelor cave sau din cavitățile inimii drepte sau stângi.
Când cheagul sau embolusul pleacă din sistemul cavității sau din cavitățiile inimii drepte,
se produce embolii pulmonare cu sau fără infarct pulmonar. Când cheagul pleacă din
cavitățile inimii stângi se produce embolia propriu-zisă sistemică. Embolii ce pot obtrua
arterele cerebrale, arterele renale sau arterele extremităților.

 Pericardita: este o complicație care apare în 30-80% din cazurile IMA și constă în
inflamația foiței pericordului viscerale care acoperă zona infarctată.
Sunt descrise 2 tipuri de pericardită: precoce, numită post infarct sau sindromul Dressler.

25
 Sindromul post infarct este în esență o pericardită sau pleuro pericardită care apare tardiv
în evoluția IMA.
Simptomele și semnele clinice esențiale ale sindromului Dressler sunt : febra, durerile
toracice, frecătura pericardită, uneori semne de revărsat lichidian percardic, însoțit sau nu
de revărsat pleural, semne de sufocare pulmonară, semne articulare.

 Anevrismul ventricular: constă într-o dilatație a pericardului liber ventricular sau a

septului intraventricular.
Se externează clinic prin existența de atacuri de angină pectorală, instalarea insuficienței
cordului congestive,producând complicații tromboembolitice, diferențând tulburările de
ritm.

 Diagonisticul pozitiv: se bazează pe durere (violentă prelungind și neinfluențat de

nitroglicerină), mod EC6 și creșterea enzimelor serice.
Diagnosticul de IMA este sigur când cele 3 elemente sunt prezente și probabil când
durerea este tipică chiar dacă cele 3 elemente sunt absente. Localizarea epigastrică a
durerii pretează la confuzii.
Anevrismul disecant al aortei, pericardita acută, emboliile pulmonare pot crea diagnostic
diferențial.
Celelalte cardiopatii ischemice dureroase se elimină EKG.

 Prognosticul:este sever, uneori foarte grav, datorită numeroaselor complicații care pot
apărea în decursul evoluției bolii.
Mortalitatea este de 20%, în faza acută, aproximativ 50% dintre bolnavii supraviețuiesc 5
ani si 30%, 10 ani.

26
 2.11 Tratament

Obiective

- restabilirea fluxului coronarian

- limitarea întinderii necrozei

- tratamentul complicațiilor, în special MS

Tratamentul IMA are 2 etape:

 etapa prespitalicească – este intervalul de la debutul infarctului miocardic și până în

momentul sosirii bolnavului la spital.
-în această etapa are loc cea mai mare rată de mortalitate (2/3 cazuri) de aceea asistenta
medicală trebuie să cunoască principalele probleme de rezolvat, transport rapid la spital,
implementarea terapiei de reperfuzie.
-măsuri generale de tratament în IMA: repaus absolut la pat, în poziție semisenzanală,
analgezice pentru calmarea durerii (morfină ½ f.iv., dialgin ½ f. de 100mg iv diluat în 3
ml. SF., nitroglicerină, beta blocant (metroprolol), administrarea unui tb de aspirină,
oxigenoterapie 2-4 l/min

 etapa spitalicească – constă în totalitatea metodelor de tratament și îngrijire care se fac în

spital, de obicei în UTIC și se face stabilirea certăa diagnosticului.
 Tratament inițial
- Selecția pentru terapia de reperfuzie
- Aspirina – 160-325 mg/zi
- Oxigen la cei cu hipoxemie 2-4l/min primele 6-12 h

27
 - Controlul durerii

a) Înregistrarea EKG 12-16 derivații și monitorizarea EKG.

b) Stabilirea unei linii venoase sigure și recoltarea de sânge venos pentru examenele de
laborator (hemoleucograma, fibrinogen, taste de coagulare, grup sangvin,
uree,creatinină, RA, electroliți, glicemie, CK, CK-MB, ASAT, LDH, triponima T sau I)
c) Evoluție rapidă: anamneză și examen fizic
d) Aspirină 250-300 mg p.o
e) Antalgic : morfină 5-10 mg i.v antiemetic (metroclopamid 10 mg i.v)
f) Nitroglicerină 2 pufuri s.l sau p i.v ( dacă TA>100 mm HG)
g) B- blocant: Atenolol 5 mg i.v (dacă nu există insuficiență cardiacă sau astm bronșic
asociat)
h) Tromboliză sistemică (SK 1.5mif. UI/ 30-60 min. p.i.v sau rt-PA)
i) Radiologie toracică
j) La diabetici: a se consuma adm. i.v a soluției GIK
k) Profilaxia trombozelor cu heparine
l) Monitorizarea și tratarea promptă al oricărei complicații

1. Controlul durerii – abordare pe 2 căi:

a) Direct – analgetice
b) Indirect – tratamentul antischemice active

Tratamentul anagetice
Analgetice simple:ALGOLCAMIN, PIAFEN, FORTRAL, DIAZEPAM, eficacitatea doar în
50% din cazuri

Tratamentul antischemice coronarian: tromboliză, NTGIV, betablocant i.v,

oxigenoterapia

Tratamentul durerii
28
 Morfina – analgezic eficacitate 2-4 mg i.v, se repetă la 5 minute; RA – diaforeză,
greață, efect vagotonic.
 NTG – tb. de 0.5 mg, administrat la fiecare 15 minute
 Nitroglicerină – s.i 1cp la 5 minute, dacă durerea trece inițial și revine se administrează
i.v. De evitat dacă TA<100 mm HG, IMA de VD. Se face timp de 24-72 h i.v , apoi pe
cale orală.
 Oxigenoterapia – administrat e sondă sau mască (6L/min) cu rol dovedit în redarea masei
necrozante și uneori rol direct analgetic.
 Tratamentul altor complicații (HTA, FA, IVS, puseu HTA)
 Tratamentul cu trombolitice – produce liza trombosului coronarian și repermeabilizarea
arterei coronare afectate. Cele mai folosite substanțe sunt streptokinaza, urokinaza.
Pentru prevenirea retrombozării se practică angioplastia sau ByPass-ul aortocoronarian
după ce s-a efectuat coronografia.
 Tratament cu anti coagulante – Heparinoterapia trebuie începută imediat în cazul IMA
fără supradenivelarea segmentului ST (la care nu este indicată fibrinoliza) și contarea
fibrinolizei sistemică în cazul IMA cu supradenivelări segementului ST
Rațiunea heparinoterapiei în IMA este reprezentată de : prevenirea reocluziei
coronariene postotrombolizei, prevenirea trombozei intrav, a accidentelor
tromboembolitice sistemice și a trombozelor venoase profunde ale anevrismului inferior
favorabil de imobilitate prelungită la pat în cadrul IMA.
În cadrul IMA care beneficiază de tratamentul trombolitic, se recomandă administrarea
heparinei la minim 6h de la terminarea perfuziei fibrinolitice cu SK (nu înainte acesteia și
nici concomitent cu aceasta, deoarece beneficiile suplimantare sunt minime, dar riscul
hemoragiilor majore crește semnificativ).

 Tratamentul antiagregant plachetar și anticoagularea asociată trombolizei – se

administrează în prealabil aspir. 150-350 mg mestecate și heparină: Bolus i.v 60u/kg c,
maxim 4000 de u, perfuzabil i.v contrar cu ritm de 12u/kg c/1h (maxim 1000u/h) 24-48 h.
 Tratamentul intravențional
1. Angioplastia coronariană transluminală perceptană (ACTP) este o metodă de card.
intravențională integrată în 1982. Poate fi aplicată ca măsură primară de reperfuzie
sau consistența trombolizei. Nu este o metodă de rutină, fiind rezervată pacienților cu
risc crescut (infarct întinse, șoc cardiogen,etc)
Definiție: este o metodă paleativă de dilatare a arterei coronare afectată de
ateromatoză, prin his. Plăcii arteronotoase, cu ajutorul unei dispozitiv cateter int.
Percutant prin artera brahială sau artera fermurală.
Este o metodă mai eficientă decât tromboliza, dar nu poate fi aplicată la toți bolnavii
datorită complexității. Este însă mai simplă, mai ieftină și mai puțin traumatizantă

29
 pentru bolnav decât intervenția chirurgicală (op. de ByPass). In IMA în 90-95% din
cazuri se obține succes.

Indicații:
a) Angioplastie coronariană primară: de prima intenție în cazul pacienților cu
IMA cu supradenivelări de segment ST, în locul trombolizei
b) Angioplastie coronariană post trombolizei reușită efectuarea trombolizei
însoțită de semne de reperfuzie coronariană, cu scopul de a rezista stenoza
coronariană reziduală și a reducerii riscului de reocluzie.
Poate fi imediat după reperfuzia coronariană, după tratamentul trombolitic
asociat cu inhibitor de recepetori glicoproteici IIB/IIA sau tardiv (zile-săpt)
după reperfuzia coronariană.

2. By-pass-ul aorto-coronarian (BPAC)

Reperfuzia chirugicală prin By-Pass aorto-coronarian se poate realiza cu caracter de
urgență sau după o temperatură de 4-5 zile de la debutul IMA, cu bolnavul stabilit
hemodinamic și fără durere precordială.
Această metoda este că asigură o revasculare miocardică aproape completă, iar
dezvoltarea ține de faptul că se poate aplica unui număr relativ limitat de bolnavi
necreând condiții tehnice deosebite și prezentarea riscului oricărei intevenții
chirurgicale.

Indicații:

 Ocluzie acută în timpul PTCA sau coronarografiei

 IMA ce apare în spital la un bolnav în asteptarea operației și post coronarografiei
 când după tromboliza rămâne o stenoză reziduală severă ce detemină ischemie activă și
severă, stenoza nu poate fi dilatată prin PTCS cu implant de stent.
 Mortalitate operatorie (2% deces în spital, 75% supraviețuire la 10 ani)

2.12 Tratamentul profilactic

30
  Totalitatea activităților și măsurilor ce trebuiesc luate la pacienții cu boală cardio-
vasculară definită cu scopul scăderii riscului cu evenimente ulterioare:

- modificarea stilului de viață

- controlul factorilor de risc
- medicația de prevenire a evenimentelor cardio-vasculare ulterioare
- evaluarea prognosticului post IMA

 Măsura terapeutică principală este repausul la pat asociat de mobilitatea precoce.

Repausul la pat reduce la minimul a muncii inimii evitând apariția unor complicații. Însă
repausul, absența la pat, timp de câteva săptămâni, crește riscul tromboemboliilor, al
constipației, al insuficienței cardiace, congestive și influența defavorabilă psihică
pacientului, de aceea pacientul va sta în decubit dorsal semișezând și poate începe să facă
mișcări active încă din primele 24-48 h, mai întâi cu membrele superioare, șia apoi cu
cele inferioare, și dacă nu există complicații importante.
 Un alt element important este dieta, de aceea în primele 2-3 zile sunt permise numai
lichide dietă (hidro-zaharată) cum ar fi: ceai îndulcit, compoturi, suc de fructe, împreună
cu 6 mese mici.
Aportul hidric și caloric este constituit în alimente semi-lichide (supe, pireuri, griș sau
orez cu lapte) ce se adaugă treptat, mese mici și frecvente fără a depăși rația calorică de
1200cal/zi ținând seama de eforturile minimale.
-de asemenea renunțarea la fumat scade mortalitatea cu 50%.

 Nivelul de prevenție este clasic acceptat ca având trei trepte:

 Prevenția primară – urmând riscul de apariție a bolii cadio-vasculare, la un individ

presupus a aparține unui populații sănătoase (experiența pref. este fără a fi cunoscut să
aibă boală cardiovasculară se admite aici stratificarea prin specificul bolii coronariene)
 Prevenția secundară – referirea la riscul apariției unui eveniment (deces, IMA, urgența de
revascularizare într-o populație cu boală cardio-vasculară.
 Prevenția terțiară (uneori stratificarea suplimantară) – care cuprinde toate evenimentele
posibile la evenimentul post – infarct.

31
Capitolul III – Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu IMA

3.1 Rolul asistentei medicale în ingrijirea pacientului cu afectiuni cardio vasculare

 Internare în spital constituie un eveniment important în viața pacientului, acesta se

desparte de mediul său obișnuit și în stare de efirmitate este nevoit să decurgă la
ajutorul cadrelor sanitare.
 Bolnavii cu IMA sunt internați de urgență, fără bilet de trimitere. Vor fi luați în
evidență îm serviciile de primire, vor fi trecuți în serviciul de internări, li se
întocmește foaia de observație clinică, cu datorii de identificare la serviciul de primire
se pregătește bolnavul pentru examenul medical, ulterior fiind internați pe sursă de
medici int, terapia int sau cardiologi.
 Procesul de nursing este o metodă sistemică, logică, de identificare și soluționare de
probleme, permite asistentului medical să pună un diagnostic de îngrijiren și să trateze
răspunsurile umane în fața îmbolnăvirii și la boală. Modelul principal de îngrijire
caută informații despre simptome și rezultatele ale investigațiile referitoare la o boală,
încercând să afle un diagnotic și apoi instituie un tratament coresponzător stării
respective.

3.2 Ingrijiri specifice pacientului cu Infarctul miocardic acut

Asistentei medicală are un rol important în asigurarea condițiilor de mediu

favorabile în salonul pacientului. Astfel:

 Va aerisi camera, temperatura medie fiind între 18-22 C

 Va urmări ca lenjeria de corp și de pat să fie curate
 Va avea grijă ca pacientul să aibe o igienă generală și corp bună

32
 Va urmări curățenia în salon, aceasta să fie și bine luminat

In vederea efectuării vizitei, asistenta medicală va aerisi camera înaintea vizitei, va

avea grijă ca toate foile de observație, să fie la patul bolnavului, bolnavul să se afle la
pat, să aibe lenjeria de pat și de corp curate. Toate urinarele și toate bazinele aflate în
salon vor fi curate înainte de sosirea medicului.
In timpul vizitei asistentei medicale va urmări și va nota, toate recomandările
medicului.

După efecuatarea recoltării de produși și biologici și patologici, asistenta medicală va

strânge materialele folosite, va aerisi camera și va asigura bolnavul o poziție comodă.
Va nota în foaia de observație, medicația prescrisă și examanele de laborator și
radiologice cerute de medic.

33
Evaluarea celor 14 nevoi fundamentale ale ființei-umane în cadrul procesului
de îngrijire a pacientului cu infarct miocardic acut.
În satisfacerea nevoii de a respira, datorită durerii toracice, a anxietății și a senzației de moarte
iminentă, pacientul poate prezenta dificultate de a respira. Asistenta medicală are rolul de a
asigura o cantitate corespunzătoare de oxigen la nivel tisular, în special la nivel miocardic,
administrând prin sondă nazală, cateter, mască de oxigen sau cort, în funcție de metodă aleasă.
De asemenea, asistenta medicală umezește aerul din încăpere și asigură pacientului o poziție
antalgică, semișezândă, ivitându-l să utilizeze tehnici de relaxare.

La un bolnav cu IMA nevoia de a avea o circulație adecvată este profund alterară. Valorile
scăzute ale TA pănă la 80-90 mmHG, valorile crescute ale frecvenței cardiace pănă la 100-
110/min și durerea tocacică vor fi combătute prin administrarea medicației prescrise de medic:
coronadilatatoare, anticoagulante, urmărește permanent efectul medicamentelor, măsurând și
notând în FO pulsul și TA și informează pacientul asupra gradului de efort pe care poate să-l
depună.

1. Nevoia de a bea și a mânca

Deși, în majoritatea cazurilor, un bolnav cu IMA își poate satisface singur această nevoie,
asistenta medicală terebuie să intevină dacă bolnavul urmează regimul
hipocolesterolemiantm hipolipemiant și hiposodat în fiecare zi, dacă respectă interdicția
de a nu fuma.
Eventualele probleme de dependență care pot apare sunt greață și vărsături datorate
opiacelor administrate în scopul analgezic, care vor fi combătute prin administrarea de
antiemetice.

2. Nevoia de a elimina

În general, un bolnav cu IMA, își poate manifesta independență în satisfacerea nevoii.

Uneori însă, datorită imobilizării prelungite la pat, bolnavul prezintă constipația
manifestată prin absența scaunului timp de mai multe zile. Pentru ca pacientul să aibă un

34
 tranzit intestinal în limitele fiziologice, asistenta medicală determină pacientul să ingere o
cantitate suficientă de lichide, la nevoie, o clismă evacuatoare simplă sau uleioasă,
administrează la indicație laxative, urmărește și notează în foaia de observație
consistența și frecvența scaunelor.
Alteori, durerea intensă a bolnavului este însoțită transpirații reci. Pentru ca pacientul să
aibă o stare de confort fizic, asistenta medicală menține tegumentele acestuia curate și
uscate și schimbă lenjeria de pat și corp ori de câte ori este necesar.

3. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

În IMA o importantă problemă de dependență o constituie imobilitatea care constă într-o

diminuare sau restricție a mișcării, fiind recomandată ca metopdă terapeutică. În perioada
de imobilizare, pacientul trebuie să-și păstreze tonusul muscular și a activității articulare.
Pentru aceasta, asistenta medicală planifică un program de exerciții, schimbă poziția
pacientului la fiecare 2 ore și masează regiunile predispuse, le pudrează cu talc.

Ulterior, se planifică un program de exerciții moderate, adaptat capacității fizice a

pacientului, astfel încât până la externare acesta să-și recapate complet independența
mișcării.

4. Nevoia de a dormi și a se odihni

Bolnavul cu IMA, datorită durerii și anxietății, prezintă dificultate de a se odhini,

manifestată prin neliniște, slăbiciune, oboseală, ochi încercănați. Pentru ca pacientul să
beneficieze de un somn corespunzător cantitativ și calitativ, se administrează medicația
indicată de medic, se observă și se notează calitate și orarul somnului, precum și efectul
medicației asupra organismului.

5. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

Datorită imobilzării obligatorii, a durerii, anxietății, pacientul cu IMA, prezintă

dificultate de a se îmbrăca și dezbrăca singur, asistenta medicală identifică capacitatea și
limitele fizice ale persoanei îngrijite și face zilnic exerciții de motrocitate fină cu
pacientul, descriindu-i gestica necesară îmbrăcării, pentru ca aceasta să evite mișcăriile
inutile

35
6. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale.

De cele mai multe ori, bolnavul cu IMA, își manifestă independența în satisfacerea
nevoii. Pentru menținerea acestei independențe, asistenta medicală va învăța pacientul să
consume lichide și alimente rece și să aibe îmbrăcăminte lejeră când temperatura
mediului ambiant este crescută, să ingere alimente și lichide calde, și să poarte
imbrăcăminte călduroasă când temperatura mediului ambiant este scăzută. De asemenea,
asistenta medicală va asigura o bună ventilație în încăpere și o temperatură de 18-25
grade C va măsura și va nota zilnic în foaia de observație temperatura corporală a
pacientului, alături de celelalte funcții vitale: puls, TA, scaun, diureză.

7. Nevoia de a fi curat, îngrijit de a proteja tegumentele și mucoasele

Deoarece bonlavul cu IMA, este imobilizat la pat, el este incapabil de a-și efectua singur
îngrijiri de igienă. Pentru ca pacientul să aibă prezinte tegumentele și mucoasele curate,
asistenta medicală efectuează toaleta pe regiuni a bolnavului imobilizat și
conștientizează pacientul în legătură cu importanța menținerii curate a tegumentelor
pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

8. Nevoia de a evita pericolele

Durerea, simptomul esențial în IMA, reprezintă principala problemă de dependență a

pacientului atât în satisfacerea nevoii de a evita pericolele, cât și în satisfacerea celorlalte
nevoi fundamentale ale ființei umane; nevoia de a respira și a avea o bună postură, nevoia
de a dormi și a se odihni, nevoia de a comunica și de a fi preocupat în vederea realizării,
de a se recreea, etc. Pentru ca pacientul să simtă o reducere a intensității durerii, asistenta
medicală administrează medicația analgezică prescrisă de medic ori de câte ori este
nevoie, ajută pacientul să descrie corect durerea și să sesiseze momentele de remisie sau
exarcerbare, promovează un concept de sine pozitiv, încurajând pacientul.

36
 Datorită amenințării intregrității sale fizice și psihice, bolnavul cu IMA, poate prezenta și
alte probleme de dependență cum ar fi: anxietate, frică, perturbarea imaginii și a stimei de
sine. Pentru ca pacientul să beneficieze de siguranță psihologică, pentru înlăturarea stării
de anxietate, asistenta medicală îl va asigura acestuia un mediu de protecție psihică, prin
înlăturarea agenților stresanți. De asemenea va ajuta pacientul să identifice agenții
stresanți, să-i evalueze și să se adapteze la situațiile de stres ivite, prin crearea de
obișnuințe noi, care vor folosi la conservarea energiei.

9. Nevoia de a comunica

Un pacient cu IMA, poate prezenta o comunicare insuficientă la nivelul afectiv datorită

anxietății, manifestată prin dificultatea de a se afirma, de a-și exprima sentimentele,
ideile, dificultatea de a stabili legături semnificative cu semenii. Pentru ca pacientul să se
poată afirma și să aibă o percepție pozitivă de sine, asistenta medicală îi dă posibiltatea
acestuia de a-și exprima nevoile, sentimentele, ideile și dorințele sale, îl încurajează să se
dezvolte contacte sociale, să schimbe idei cu alți bolnavi, facilitează vizitele familiei, a
prietenilor.
Pentru ca pacientul să fie ferit de pericole interne sau externe, asistenta medicală va
supraveghea în permanență bolnavul și va administra medicația prescrisă de către medic:
antidepresive anxiolitice, tranzchilizante.
10. Nevoia de a acționa conform propriilor credințe și valori

Datorită bolii, a pierderii stimei și a respectului, a anxietății sau a conflictelor sociale, un

pacient cu IMA, poate avea un sentiment de culpabilitate, manifestat prin tahicardie,
tegumente reci, umede, hiperventilație. Pentru ca pacientul să-și păstreze imaginea
pozitivă de sine, asistenta medicală va facilita satisfacerea convingerilor sale fie
permițând vizita preotului, fie permițând pacientului citirea cărților religioase, fie
informându-l asupra posibilității de participare la serviciul religios din cadrul unității
spitalicești. La nevoie, asistenta medicală va administra medicația anidepresivă dsau
tranchilizantă indicată de către medic.

11. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Datorită durerii, anxietății sau a stresului, un pacient cu IMA, poate avea un sentiment de
devalorizare, de inferiotate și de pierdere a imaginii de sine. Pentru ca pacientul să-și

37
 recapete interesul de sine și față de alții, asistenta medicală va ajuta pacientul ca acesta să
se adapteze în rolul de bolnav și să realizeze o percepere justă a realității.

Pentru ca pacientul să fie readus la capacitatea de muncă anterioară îmbolnăvirii și chiar

să-și optimizeze funcțiile fizice și psihice, asistenta medicală va planifica și va efectua cu
acesta un program de eforturi fizice dozate și progresive, astfel ca, într-un interval care
variază de la 6-8 săptămâni până la 2-4 luni să se realizeze integrarea socio-profesională.

12. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

Pacientul cu IMA, poate prezenta probleme de dependență generale de ignoranță (lipsa de

cunoștințe, priceperi, deprinderi pentru menținerea sau recupararea sănătății)
Pentru ca pacientul să acumuleze noi cunoștințe, asistenta medicală va explora nivelul de
cunoștințem al acestuia privind infractul miocardic acut, modul de manifestare, măsurile
preventive și curative, modul de participare la intervenții și la procesul de recuperare.

Pentru ca pacientul să dobândească atitutidini, obiceiuri și deprinderi noi, asistenta

medicală va corecta deprinderile dăunătoare sănătății și îl va expune, acestuia modul de
viață echilibrat pe care trebuie să-l urmeze, utilizarea eficientă a timpului liber,
practicarea exercițiilor fizice, folosirea unui regim alimentar rațional
(hipocolesterolemiant, hipolipemiant, desodat) evitarea situațiilor stresante sau
ameliorarea reacțiilor emoționale și comportamentale la stres. Asistenta medicală va
încuraja și va ajuta pacientul la dobândirea noilor deprinderi și ulterior, va verifica dacă
acesta și-a însușit corect noile cunoștințe.

3.3 Tehnici specifice ingrijire pacientului cu Infarct Miocardic Acut

Holterul TA este un aparat electronic miniaturizat care funcţionează cu baterii, pe care

pacientul îl poartă pe parcursul a 24 de ore şi care poate măsura automat tensiunea arterială.
Măsurarea tensiunii se face prin umflarea şi dezumflarea automată a unei manşete legate la
braţul pacientului.
Scop
Monitorizarea ambulatorie (24 h sau mai mult) a tensiunii arteriale atunci când pacientul se afla
în viata de zi cu zi si nu în conditii de spital.

38
Aceasta monitorizare relevă informatii despre valorile tensionale de pe tot parcursul unei zile
normale de activitate, fiind astfel surprinse toate posibilele fluctuații.

Indicatii
 Diagnosticarea diferitelor variaţii ale valorilor tensiunii arteriale
 Monitorizarea tratamentului cronic indicat în hipertensiunea arterială
 Pregătirea materialelor necesare: Holter TA

 4 baterii

Pregătirea pacientului
 Pacientul trebuie să se prezinte în clinica pentru montarea holterului şi să
revină a doua zi pentru demontarea şi interpretarea informaţiilor de către
medicul cardiolog

Rolul asistentului medical

o Pregăteşte pacientul psihic şi fizic;

o Pregăteşte materiale necesare;

o Trebuie să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele

prescrise;

o Să cunoască tehnica montării holterului şi să o efectueze atunci când e

solicitată de către medic.

Tehnica - etapele de execuţie

 Pacientul va fi aşezat în poziţie comodă (şezând);
 Se setează aparatul şi se introduc datele personale ale pacientului;

 Se poziţionează manşeta aparatului în mod similar cu a tensiometrului;

 Aparatul va fi fixat pe corpul pacientului cu ajutorul unei curele reglabile

sau la gât;

 Se testează funcţionalitatea aparatului;

 Pacientul va fi condus la salon sau va pleca acasă cu recomandarea de a
reveni a doua zi pentru interpretarea rezultatelor;

39
  Aparatul este setat să realizeze o măsurare la fiecare 15 minute pe timpul
zilei, iar în timpul nopţii la un interval de 30 minute.

Îngrijirea pacientului după tehnica

 Nu necesită o îngrijire speciale în urma procedurii

Asistenta recomanda pacientului următoarele:

 Aparatul nu trebuie udat în timpul efectuării măsurătorilor;

 Aparatul nu trebuie şters cu substanţe chimice;

 Îi recomanda purtarea îmbrăcămintei din materiale naturale și un comportament normal în

activitatea de zi cu zi;

 Înregistrarea Holter, nu necesită nici imobilizare la pat, nici spitalizare, lasa bolnavului
posibilitatea să se deplaseze şi să-şi exercite ocupaţiile în mod natural.

Notarea tehnicii în foaia de observaţii

 Asistenta notează tehnica, data şi ora înregistrării, numele celui care a efectuat procedura;

 După îndepărtarea aparatului, datele sunt descărcate în calculator şi se realizează prelucrarea

statistică urmând imprimarea rezultatelor spre a fi interpretate de medic.

Accidente / Incidente
Nu au fost înregistrate accidente în urma folosiri Holterului TA.

Reorganizarea locului de munca:

 Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente special

 Se îndepărtează mănuşile

 Se spală mâinile

Observaţii
 Momentele administrării medicaţiei antihipertensive se înregistrează prin apăsarea unui
buton.

40
Recoltarea sângelui pentru fibrinogen și probe de coagulare
Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care, în
cursul procesului de coagulare este transformată în fibrina. Este o analiză biochimică
efectuată din sânge venos.
Timpul de protrombina (timp Quick sau PT) evaluează activitatea pe cale
extrinsecă a coagulării.
Sinonim = timp Quick, include INR.
Scop
 explorator

Pregatirea pacientului
– fizică – recoltare à jeun (pe nemâncate)
– psihică – se explică tehnica se obține consimtamântul
Materiale necesare
– Materiale pentru puncția venoasă
– Vacuetă cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrate de sodiu)
Pentru timp de protrombină – vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu –
sânge=1/9). Ex. vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2
ml citrat
Pentru fibrinogen – vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de
sodiu – sânge=1/9)
Tehnica
 se identifică pacientul și se verifică recomandarea;

 se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP.

 Presiunea realizata de garou nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca
punctia venoasa a esuat, o noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate
face decat dupa 10 minute.
 se aplica tamponul;

 se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5

minute.

Valori de referință ale fibrinogenului

– variaza in functie de varstă:

41
 Vârstă Valori de referință mg/dl

0-1 an 160-390

2-10 ani 140-360

11-18 ani 160-390

>18 ani 200-400

 ! La valori <50mg/dL pot apărea evenimente hemoragice după intervenții

chirurgicale traumatice.

 Valorile >700mg/dL (determinari repetate dupa remiterea procesului

inflamator acut) indica un risc crescut pentru apariția bolilor coronariene si
cerebrovasculare.

Examene hematologice din sânge

Interpretarea rezultatelor
➔ Scăderi:
• Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen.

• Scaderea sintezei de fibrinogen: in afectiuni hepatice severe: ciroza hepatica, intoxicatie cu ciuperci;
insuficienta cardiaca dreapta.

• Terapia trombolitica: streptokinaza si urokinaza determina scaderea pronuntata a

fibrinogenului(valori < 10mg/dL);

• Terapia cu L-asparaginaza.

• Afibrinogenemia congenitala, caracterizata prin lipsa completa a fibrinogenului,

este una din cele mai rare deficiente de factori ai coagularii.

• La pacientii cu disfibrinogenemie congenitala fibrinogenul coagulabil este scazut,

iar concentratia plasmatica a acestuia este normala sau scazuta.

➔ Creșteri:

42
• în cadrul raspunsului de faza acuta din infectii, inflamatii, tumori, traumatisme,
arsuri.
• în cazul distructiei celulare intinse (de ex. interventii chirurgicale, infarct miocardic,
radioterapie)
• ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special a albuminei) la pacientii
cu sindrom nefrotic, mielom multiplu;

• boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare intravasculara compensata;

• hipertensiune, diabet, obezitate

• nivelurile crescute de fibrinogen se asociaza cu risc crescut de boala
cardiovasculara aterosclerotica (de ex. IMA si AVC) .

Limite și interferențe
• La nou nascuti concentratia fibrinogenului poate fi scazuta datorita imaturitatii
sistemului hemostatic si atinge nivelul de la adulti pana la 21 zile postnatal.
• La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic.
• Niveluri crescute pot fi intalnite la fumatori.
Probe de coagulare
Exprimarea rezultatelor
o ca timp de coagulare – în secunde;

o ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP);

domeniul măsurabil = 10-100%;

o ca raport protrombinic (PR=PT pacient in sec/PT plasma normala in sec);

o ca INR (International Normalized Ratio).

Valori de referința
– normal, activitatea de protrombina > 70%;

43
 CAPITOLUL IV
PROCESUL DE NURSING / PREZENTARE DE
CAZURI CLINICE
4.1 PROCESUL DE NURSING

Procesul de nursing este rezolvarea problemei pe baza unui plan – cadru de acordare a ingrijirilor
atatâ pacientului, cat si familiilor, grupurilor sau comunitatii. Este un proces organizat si planificat, o
metoda rationalaá de planificare si promovare a interventiilor individualizate in scopul obtinerii unei
mai bune stari de sánatate.

Procesul de nursing este:

 Modalitate dea corela activitátile ce conduc la ingrijiri competente de nursing

 Un ciclu dinamic
 Orientare stiintificá de abordare a problemei de ingrijire

Colectarea datelor incepe odata cu primul contact al pacientului cu un serviciu de sanátate si se continua pe
toata perioada furnizárii ingrijirilor de sanátate; asistentul cu studii superioare nu inceteaza de a observa, de
a intreba si de a nota date privind pacientul

Scopul : stabilirea unui profil de sanátate al pacientului , profil care va sta la baza planului de nursing
individualizat

DATE INEXACTE SI INCOMPLETE – cauze ;

44
 nu se culeg date relevante intr-o situatie bine definitá

asistent cu studii superioare dezorganizat

asistent cu studii superioare incapabil sa utilizeze tehnici si mijloace de culegere a datelor

asistentul cu studii superioare neglijeaza obtinerea unor date aditionale pentru clarificare

emite ipoteze fara a verifica informatiile

culege informatii care nu sunt relevante pentru situatia prezentá

A. TIPURI DE DATE CULESE

DATE OBIECTIVE- observate de asistent

DATE SUBIECTIVE- expuse de pacient

DATE: informatii trecute si actuale

DATE; viata pacientului, obiceiuri, mediul de viatá

B. CATEGORII DE DATE

1. Date relativ stabile :

Informatii generale: nume, varsta, sex, stare civila

Caracteristici individuale ; rasa, religie, cultura, ocupatie

Obiceiuri: alimentatie, ritm de viata

Evenimente legate de sanátate: sarcini, boli anterioare, interventii chirurgicale , accidente

Elemente fixe: grup sanguin, deficite senzoriale, proteze , alergii

Sustinerea pacientului : familie, prieteni

2. Date variabile

starea fizica: temperatura, tensiunea arteriala, functia respiratorie, apetitu, eliminarea, somnul,
miscarea, reactiile alergice, infectii, oboseala, durere, reactii la tratament etc

conditii psihosociale: anxietate, stres, confort/inconfort, stare depresiva, stare de constienta, capacitate
de comunicare, grad de autonomie, acceptarea sau neacceptarea bolii/ rolului

Datele sunt puse la dispozitia intregii echipe de ingrijire si constituie un instrument de lucru in
procesul de ingrijire

45
C. SURSE DE INFORMATIE

Sursa directa / primara : pacientul

2. Surse indirecte/ secundare : familia, anturajul, membrii echipei de sanatate( medici, asistente,
asistente sociale , kinetoterapeuti etc.) , dosarul medical ( foaie de observatie, carnet de sanatate) ,
consultarea unor date in cazuri specifice ( ex. Hemodializa) , literatura de specialitate

C. METODE DE CULEGERE A DATELOR

a)INTERVIUL

o Reprezinta dialogul, discutia, intre asistentul cu studii superioare si pacient /

familie ;

o permite depistarea nevoilor nesatisfacute ale pacientului si diverse manifestari de

dependenta pe care le determina ;

o este un instrument de cunoastere a pacientului si personalizare a ingrijirilor

OBIECTIVELE INTERVIULUI :

OBTINEREA DE INFORMATII referitoare la starea bio-fiziologica, psihologica, socio-

culturala si spirituala a pacientului , reactiile pacientului , resursele acestuia

Inceperea RELATIEI TERAPEUTICE intre asistent si pacient

Observarea INTERACTIUNII PACIENT/ FAMILIE- PACIENT/ ECHIPA DE SANATATE

Observarea EVOLUTIEI pacientului in spital

Oferirea de INFORMATII pacientului referitoare la interventii, tratament, examinari, pentru al

determina sa participe la stabilirea obiectivelor , planificarea si efectuarea interventiilor

TIPURI DE INTERVIU

Structurat : pentru obtinerea datelor de baza ale fiecarui pacient Ex: cum va numiti ?; Ce
ocupatie aveti? Cati ani are copilul ?

Semistructurat : condus cu obiective si tinte precise Ex.: explicati-mi despre suferinta D-

voastra/ copilului D-voastra legata de oboseala

ETAPELE INTERVIULUI :

Inceperea interviului

asistentul cu studii superioare se prezinta ( nume, functia , explica scopul interviului )

46
pacientul/ parintii pacientului va fi asigurat de confidentialitatea interviului

2. Desfasurarea interviului

- asistentul cu studii superioare pune intrebari deschise sau inchise ale caror raspunsuri vor profila
pacientul

- pe parcursul interviului asistentul cu studii superioare si pacientul devin pe rand emitator si

receptor

- este bine sa se semnaleze sfarsitul interviului ( „ vom termina in 3 minute , va voi adresa inca 3
intrebari ”)

3. Concluzia interviului

- la sfarsitul interviului asistentul cu studii superioare va trage concluziile : „ va multumesc pentru

raspunsurile D-voastra, Am inteles care sunt problemele D-voastra, Raspunsurile D-voastra ma
vor ajuta sa planific ingrijirile , etc „ )

CONDITII PENTRU DESFASURAREA INTERVIULUI

Momentul : alegerea momentului propice pentru pacient :

respectarea orei de masa, momentelor de repaus, perioadelor in care pacientul se simte foarte
suferind, are vizitatori

Durata : asistentul cu studii superioare trebuie sa-si planifice un timp suficient pentru a permite
pacientului sa se exprime in ritmul sau; planificarea numarului de intrebari sau numar de
minute

Locul : asistenta trebuie sa creeze conditiile optime tinand cont de : intimitatea si confortul la
care pacientul are dreptul ( salon, cabinet de consultatii, sala de tratament )

Strategii de comunicarea eficace

LINISTEA

AUSCULTAREA ATENTA

Adoptarea unei atitudini de ACCEPTARE , fara manifestari de aprobare sau dezaprobare ,

respectand credintele si valorile pacientului /familiei

UTILIZAREA PARAFRAZARII – in scopul validarii informatiilor date de pacient

CLARIFICAREA informatiilor prin utilizarea de intrebari secundare

REZUMAREA informatiilor pentru a primi din partea pacientului confirmarea exactitatii lor

47
 Mentinerea CONTACTULUI VIZUAL – expresie senina a fetei, surazatoare

Pozitia corpului comoda deschisa , limbaj adecvat dovedesc pacientului dorinta de al asculta si
a-i usura suferinta

ABILITATILE ASISTENTULUI DE A FACILITA INTERVIUL

abilitatea de a pune intrebari adecvate (inchise sau deschise: narativ, descriptiv, de tip clarificare
)

abilitatea de a confirma/ valida perceptiile sale in legatura cu pacientul , in asa fel incat sa elimine
subiectivismul observatiei sale

abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare cand face divagatii ( Vad ca va preocupa
mult greutatea copilului D-v dar ati putea sa- mi relatati mai amanuntit despre aspectul
scaunului copilului D-voastra”)

abilitatea de a face o sinteza

abilitatea de a asculta activ :

repetarea ultimei parti din fraza pacientului

extragerea si reformularea continutului emotiv din enuntul pacientului si raspunzandu-i astfel

incat sa demonstreze ca intelege/ traieste ce simte pacientul ( empatie)

b. OBSERVATIA

Observatia este o metoda de culegere a datelor utilizata pe parcursul intregii activitati ; presupune
abilitati intelectuale , integritate senzoriala , spirit de observatie, continuitate

Este un proces selectiv care determina A VEDEA ceea ce AM INVATAT sa VEDEM si ceea
ce ESTE DE VAZUT .

Este directionata spre pacient dar si spre mediu sau de viata ;

Trebuie sa fie continua si obiectiva

Observatia cuprinde

o starea fizica, mentala, emotionala ,

o microclimatul,

o decelarea pericolelor actuale si potentiala din mediu

48
 o factori care influenteaza starea de sanatate a pacientului

IMPLICAREA SIMTURILOR

VEDEREA: fizionomia persoanei, privire, comportament ; semne si simptome care traduc

o nevoie sau o problema de sanatate

AUZUL : intonatia vocii, gemete, plangeri, zgomote emise de pacient , gaze

ATINGEREA : rol important in examenul fizic , palpare, permitand determinarea unor

detalii: induratie, caldura etc.

MIROSUL gradul de curatenie al pacientului, procese patologice ( infectiide palga), halena

( acidoza la un diabetic)

2 forme de observatie :

1. OBSERVATIE INTENTIONATA : planificata si controlata

- presupune stabilirea unor parametrii de observat : evaluarea efectelor terapeutice ale

medicamentelor sau regimului alimentar , problemele pacientului, determina numarul
parametrilor alesi pentru a fi observati si frecventa cu care se face aceasta

2. OBSERVATIA NEINTENTIONATA : utilizata in orice situatie

ELEMENTE DE EVITAT:

subiectivism

judecati preconcepute

superficialitate si rutina

lipsa de concentrare si continuitate

c. EXAMENUL FIZIC

Examinarea sistematica a pacientului in vederea aprecierii starii sale fizice si mentale ; este un proces de
investigatie in vederea formularii interventiilor in nursing

Tehnici:

INSPECTIA : examinarea vizuala utilizata pentru a aprecia culoarea tegumentelor, expresiile

faciale,scaunul, modificari fizice sau comportamentale

AUSCULTATIA : ascultarea sunetelor produse in organism .Poate fi efectuata direct ( cu urechea) sau
indirect ( cu stetoscopul) . Auscultatia include aprecierea frecventei, intensitatii si duratei sunetelor

49
 PALPAREA : examinarea prin sensibilitatea tactila ; se pot aprecia : temperatura , distensia vezicii urinare,
pulsul periferic

VALIDAREA DATELOR : procesul de confirmare si verificare a veridicitatii informatiilor obtinute . Datele

pot fi validate cu ajutorul pacientului in timpul sau dupa culegerea datelor. Daca pacientul este incapabil sa
coopereze pentru validare se poate apela la familie, membrii echipei de sanatate

ORGANIZAREA DATELOR : reprezinta gruparea lor in asa fel incat sa faciliteze identificarea problemelor
actuale si potentiale .

DIAGNOSTICUL DE NURSING
1. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR
2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR
3. ENUNTUL DIAGNOSTICULUI DE NURSING

ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

( CONCEPTUL VIRGINIEI HENDERSON)

ANALIZA examinarea datelor

clasificarea datelor : date de independenta ( permit satisfacerea autonoma a nevoilor)

date de dependenta

stabilirea problemelor de ingrijire

recunoasterea problemelor si a prioritatilor

regruparea datelor la fiecare din cele 14 nevoi

regruparea permite identificarea resurselor individuale

INTERPRETAREA a explica originea sau cauza problemei de dependenta

a defini sursele de dificultate

Organizarea datelor se poate face si dupa alte metode ( Maslow, Gordon – pe sisteme si aparate :
respirator, cardiovascular etc. )

IDENTIFICAREA PROBLEMELOR

Asistentul impreuna cu pacientul pot identifica punctele slabe, punctele tari, oportunitatile si
amenintarile ; toate acestea il pot ajuta pe pacient in procesul de refacere.

Problemele de sanatate ale pacientului sunt identificate pe baza manifestarilor clinice – semne,
simptome- reactiile si comportamentul acestuia

50
 ENUNTUL DIAGNOSTICULUI DE NURSING

DEFINITII : o forma simpla precisa care descrie raspunsul persoanei la o problema de

sanatate; o judecata practica bazata pe colectarea si analiza datelor si serveste la planificarea
ingrijirilor

Sevesc ca baza pentru a alege interventiile de ingrijire vizand atingerea rezultatelor pentru care
asistentul este responsabil

COMPONENTELE DIAGNOSTICULUI DE NURSING

3 PARTI

a. Problema de dependenta a persoanei

b. Cauza / etiologia problemei de dependenta

c. Semne si simptome

Problema un comportament , o reactie, o atitudine , o dificultate a pacientului fata de

satisfacerea nevoilor de sanatate din punct de vedere fiziologic, psihologic, socio-cultural si
spiritual

Termeni utilizati pentru enuntul problemei: alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz,
incapacitate

Etiologia / cauza : cuprinde factorii cauzali

Factorii pot fi:

fizici: intrinseci( infectii, obstruarea cailor respiratorii ) si extrinseci ( imobilizare in aparat gipsat,
pansament compresiv, sonde )

psihologici: sentimente, emotii , anxietate, stres,

sociali: interactiunea cu familia , colegii de munca, prietenii, somaj, pensionare

cultural-spirituali: insatisfacii in respectarea credintelor si valorilor

necunoasterea modului de promovare a starii de sanatate

S –semne de dependenta – semne si simptome – semne

observabile ale incapacitatii de mentinere a sanatatii

( nu respecta regimul igieno-dietetic, nu comunica cu membrii

51
echipei de sanatate etc. )

TIPURI DE DIAGNOSTIC DE NURSING

diagnosticul actual : cuprinde problema actuala sau reactiile pacientului la o probleme

si factorii etiologici ; legatura se realizeaza prin expresia „ legat de „ sau „datorita „
Ex. : anxietate legata de iminenta unei investigatii sau disconfort legat de durere

diagnosticul potential: poate fi enuntat pe baza istoricului starii de sanatate a pacientului,

cunoasterea complicatiilor bolii Ex. Potential de alterare a respiratiei legat de
fumatul excesiv

diagnosticul posibil : pentru a evidentia un raspuns incert al pacientului sau legati de

factori necunoscuti Ex: perturbarea posibila a stimei de sine din cauza unei dificultati
in asumarea rolului de tata sau disfunctii sexuale

52
 Cazul I

4.2.1 CAZUL I

Plan de îngrijire

Culegera de date

Nume și prenume (inițiale) : M. R.

Vârstă : 67 de ani
Sex : masculin
Domiciliu : București
Profesia : pensionar

Anamneza medicală
Antecedente – heredocolaterale : tata – HTA
mama- sănătoasă
personale : HTA, gastrită cronică

Istoricul bolii

Bolnav cunoscut hipertensiv de aproximativ de 6 ani, cu tratament neglijat, cu antecedente de

gastrită cronică. Prezintă în timpul serii, în timpul unui stres emoțional, durere violentă
retrosternală cu iradiere în membrul superior stâng prelungită peste 30 de minute, care nu
cedează la nitroglicerină sublingual, asociată cu anxietate, transpirații reci, greață, vomă, motiv
pentru care solicită serviciul de urgență.

53
 Motivele internări-durere toracica care iradieaza spre abdomen , dispnee , transpiratii abundente .

Problemele pacientului

- dificultate în a respira
- circulație deficitară
- deficit de volum lichidian
- dificultate în a se odihni
- alterarea integrității fizice și psihice

Investigatii :
- EXAMENE HEMATOLOGICE ALE SÂNGELUI (VSH, FIBRINOGEN
HEMOLEUCOGRAMÀ.TESTE DE COAGULARE, UREE,

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de Na, 3.8% VSH=4/12 mm VSH=1-10 mm/h
se aspiră sângele până la 2 7-15 mm/h
ml
Leucocitate Înțeparea pulpei degetului. L=10000 mmc L=4200-8000
Hemoglobină Se recoltează 2 ml de Hgb=13% Hgb= 14-16g%
Trombocite sânge pe cristale de T=21500 T=150-40000 mmc
Hematocrit EDTA. Htc=42% Htc=40-45%

Fibrinogen 0.5 ml de citrat de Na, F=180 mg% F=200-400 mg%

3,8% și 4,5 ml sânge.

Glicemie 2 ml de sânge pe florură G=130 mg% G=80-120 mg%

de Na 4 mg

Uree 5-10 ml sânge, puncție U= 80 mg% U=20-40 mg%

Creatinină venoasă C=2,4 mg% C=0,6-1,2 mg%
Acid uric A.U=1-2 mg % A.U=2-6 mg%

Colesterol 5-10 ml sânge, puncție 260 mg 180-280 mg%

venoasă
Examen sumar de urină Recipente sterile, din jetul Normal
mijlociu

Enzime 5-10 ml, puncție venoasă TGO=25U/L TGO=2-20U/L

TGP=13,5U/L TGP=2-16U/L

54
Tratament : -ASEZAREA BOLNAVULUI IN POZITIE SEMISEZANDÀ CU REPAUS
TOTAL LA PAT
-GLUCOZÀ 6% (20-30 MINUTE) + TRINITROSAN 1 FIOLÀ IN PICÂTURÀ LENTÃ);
• MIALGIN (0,10 g I. V. DILUAT IN 10 ML, DE NACI):
- HEPARINÀ (SUB CONTROLUL 'TIMPULUI DE COAGULARE);
- OXIGENOTERAPIE:
- MONITORIZAREA IN PERMANENTÀ A FUNCTIILOR VITALE (PULS, TENSIUNE

55
Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenții Evaluare
1.Dificultate în a Pacientul să prezinte o Pentru ca pacientul să În urma
respira datorită durerii respirație cu frecvență respire liber pe nas voi intervențiilor
și anxietății manifestat normală umezi aerul din salon pacientul respiră
prin dispnee, bradipnee administrez oxigen pe mai ușor, dispneea
și hipoventilație mască, bronhidilatatoare se reduce.
și antalgice la indicația
medicului, asigură poziția
semișezândă
2.Circulație deficitară Pacientul să prezinte un Măsor și notez zilnic în În urma
datorită alterării ritm cardiac în limite foaia de temperatură, TA, intervențiilor
mușchiului cardiac și normale pulsul, respirația, pacientul prezintă
pereților arteriali temperatura, diureza, un ritm cardiac
manifestat prin scaunul. Efectuez masaj normal și
bradicardie și și mișcări pasive și active tegumente normal
tegumente ușor ale membrelor. colorate.
cianotice. Administrez medicația
indicată de medic și
urmăresc efectul acesteia.
3.Deficit de volum Pacientul să fie Supraveghez pulsul T.A, Pacientul este
lichidian datorită echilibrat voiemic în apetitul, semnele de echilibrat voiemic,
transpirațiilor reci decurs de 2-3 zile deshidratare, scaunul, nu prezintă semne
manifestat prin greutatea corporală. Fac de deshidratare.
adinamie, nelinișțe bilanțul zilnic între
lichidele ingerate și cele
eliminate. Administrez pe
cale parenterală soluții
perfuzabile prescrise de
medic.
4.Dificultate în a se Pacientul să aibă un Respect orele de somn ale Pacientul prezintă
odihni datorită somn odihnitor din bolnavului, aerisesc un somn
anxietății, durerii și punct de vedere calitativ salonul, asigur o odihnitor.
dispneei manifestată și cantitativ. temperatură adecvată,
prin insomnie administrez la indicația
medicului somnifere.

56
5.Alterarea integrității Pacientul să-și recapete Voi schimba poziția Pacientul prezintă
fizice și psihice datorită independența de bolnavului în patl a o stare bună și
efectului bolii prin mișcare, încrederea în fiecare 2 ore. Efectuez colaborează
durere, limitarea personalul medical. Să masaj regiunile activ.Nu prezintă
mișcărilor, frica nu prezinte escare de predispuse la escare. escare de decubit,
decubit Liniștesc bolnavul cu se deplasează fără
privire la starea sa. ajutor.
≈

57
58
 Cazul II

4.2.2 Cazul II

Plan de îngrijire

Nume și prenume (inițiale) : F.C

Sex:M

Vârstă:59 ani

Domiciliu: Bucuresti

Profesia: pensionar

Anamneza-antecedente heredo-colaterale -tata(decedat) ulcer

-mama astm bronșic

-personale- neagă

Diagnostic clinic – IMA anterior

Motivele internării- durere violenta retrosternală cu caracter de apăsare zdrobire

- transpirații reci

59
- dispnee

- iradierea durerii în umărul stâng și de a lungul marginii cubitale a membrului superior stâng

Istoricul bolii: bolnav fumător,obez, prezintă în cursul dimineții dureri retrosternale cu caracter de apăsare, zdrobire. În timpul
consultului efectuat de echipa salvării bolnavul prezintă stop cardiorespirator, resuscitat de aceștia (IOT, masaj cardiac extern).De
menționat prezența durerilor toracice cu caracter anginos în antecedente cărora bolnavul nu le-a acordat importanță.

Problemele pacientului- riscul alterării circulației si respirației

- anxietate

- alterarea mobilității fizice

- disconfort-durere

- dificultate în a se odihni

Investigatii - EXAMENE HEMATOLOGICE ALE SÂNGELUI (VSH, FIBRINOGEN

HEMOLEUCOGRAMÀ.TESTE DE COAGULARE, UREE,
CREATININA, PROFIL, LIPIDIC)

60
Examene de loborator

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de Na3,8%,1,6 ml VSH=10/23 VSH=1-10/h
sânge VSH=7-15/2h
Leucocite Înțeparea pulpei degetului,2ml L=8800 L=4200-8000mmc
Hemoglobină sânge pe cristale de EDTA Hgb=14g% Hgb=14-16g/ml
Trombocite T=220000 T=150-400000mmc
Hematocrit Htc=45% Htc=40-45%
Fibrinogen 0,5ml citrat de Na 3,8%,4,5 ml F=180MG% F=200-400mg%
sânge
Glicemie 2ml sânge pe 4 mg florură de G=110mg% G=80-120 mg%
Na
Uree 5-10 ml sânge prin puncție U=27mg% U=20-40MG%
Acid uric venoasă A.U=2,67mg% A.U.=2-6mg%
Creatinină C=0,92mg% C=0,6-1.2mg%
Enzime 5-10 ml sânge prin puncție GOT=52 GOT=2-20 UI
venoasă GPT=31,3 GPT=2-16

61
Tratament:

- REPAUS TOTAL LA PAT IN POZITIE SEMISEZÂNDÃ;

- OXIGENOTERAPIE (6-& LITRI/MINUT)
. PORTRAL (30 MG. I. V.);
- DIAZEPAM
- HEPARINÀ (SUB CONTROLUL TIMPULUI DE COAGULARE);
- GLUCOZÀ 6% (20-30 MINUTE) + TRINITROSAN
- REGIM ALIMENTAR
--MESE ALIMENTARE FRACTIONATE;
-ALIMENTATIE PASIVÀ LA PAT CARE TREPTAT DEVINE ACTIVÀ;
-REGIM ALIMENTAR HIPOSODAT SI HIPOCALORIC;

62
Diagnostic de ingrijire
1.Riscul alterării circulației
și respirației din cauza
complicațiilor bolii
manifestate
prin dispnee, hipotensiune
arteriala, transpirații reci.
2.Anxietate din cauza
necunoașterii prognosticului
bolii manifestată prin
îngrijorare ,teamă.
3.Disconfort din cauza
alterării
mușchiului cardiac
manifestat prin dureri
retrosternale fără cedare la
NTG.
4.Alterarea mobilității fizice
legate de deficitul motor și
senzorial manifestată
prin impotența funcțională
5.Dificultate în a dormi si a
se odihni datorită durerii,
anxietatii, stresului
manifestat prin insomnie,
oboseală.
Obiective
Pacientul să fie echilibrat
circulator si respirator.
Pacientul să fie echilibrat
psihic, să fie informat
asupra regimului de viață și
de alimentație care trebuie
respectat.
Să se amelioreze durerile
in 2-3 ore de la admintrarea
medicației de urgență.
Pacientul să-și recapete
independenta de miscare
afectată relativ.
Pacientul să beneficieze de
confort fizic și psihic pentru
a se odihni.
63
Interventii Evaluare
Supraveghez T.A.,repirația, Pacientul este echilibrat
pulsul temperatura din 2 in 2 circulator și respirator.Nu au
ore.Asigur poziția apărut complicații.
semișezândă pentru
favorizarea respirației,
efectuez EKG.
Educ pacientul să aibă o Pacientul este echilibrat
viață psihic.
ordonată, echilibrată, port
discuții liniștitoare.
Asigur repaus fizic al Durerile se ameliorează la
bolnavului în perioada administrarea medicației,
dureroasă. Administrez dar nu dispare în totalitate.
medicația indicată de medic.
Asigur poziția semișezândă Pacientul reușește să
în realizeze
repaus absolut la pat a obiectivele impuse devenind
bolnavului. Mobilizez mai optimist.
pacientul la 2 ore. Efectuez
masaj al membrelor timp de
10 minute. Supraveghez
mișcările active ale
bolnavului.
Se va favoriza odihna din Pacientul prezintă un somn
timpul zilei prin creearea odihnitor.
unui climat de liniște. Se vor
administra sedative la
indicația medicului.
64
 Cazul III

4.2.3 Cazul III

Plan de îngrijire

Nume și prenume (inițiale) : T.P

Sex:M

Vârstă: 53 ani

Domiciliu: București

Profesia: funcționar public

Anamneza: Antecedente heredo-colaterale - mamă decedată, cardiopatie ischemică

- tată decedat ulcer gastric

Antecedente personale- apendicectomie 1992

Diagnostic: IMA anterior, HTA

Istoricul bolii: Pacientul in varsta de 42 ani , fără antecedente cardiace se prezintă de urgență la
clinică acuzând durere precordială cu caracter constrictiv cu iradiere în membrul superior stâng
însoțită de dispnee paroxistică, transpirații reci, adinamie, amețeli.

Motivele internării- durere precordială cu caracter constrictiv cu iradiere în membrul superior

stâng

- dispnee paroxistică

- transpirații reci

- adinamie

65
 Problemele pacientului

- riscul alterării circulației si respirației

- proces inflamator

- anxietate

- disconfort

- dificultate în a se odihni

Investigatii:
- EXAMENE HEMATOLOGICE ALE SÂNGELUI (VSH, FIBRINOGEN
HEMOLEUCOGRAMÀ.TESTE DE COAGULARE, UREE,
CREATININA, PROFIL, LIPIDIC)

Examenul de laborator

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de Na3,8%,pe 6/14 1/10mm/h
1,6 ml sange 7-15mm/2h
Leucocite Înțeparea pulpei degetului se L=9700mmc L=4200-8000mmc
Hemoglobină recoltează 2 ml sânge pe Hgb=13g% Hgb=14-16g%
Trombocite cristale de EDTA T=200000 T=150-400000mmc
Hematocrit Htc=39,4% Htc=40-45%
Fibrinogen 0,5 ml citrat de Na3,8%,pe F=170mg% F=200-400mg%
4,5 ml sânge
Glicemie 2ml sânge pe 4 mg florură de G=115mg% G=80-120mg%
Na
Uree 5-10 ml sânge prin puncție U=26mg% U=20-40mg%
Creatinină venoasă C=2,4mg% C=0,6-1,2mg%
Acid uric A.U=7,94mg% A.U.=2-6mg%
Colesterol 5-10 ml sânge puncție 260mg% C=180-280mg%
venoasă
Sumar de urină Recipient curat Densitate 1017 Densitate 1015-1025
Enzime 5-10 ml sânge puncție TGO=25U/L TGO=2-20 UI
venoasă TGO23,5U/L TGP=2-16 UI

66
Tratament:
- REPAUS TOTAL LA PAT ÎN POZITIE SEMISEZÂNDÃ;
- OXIGENOTERAPIE (6-& LITRI/MINUT)
-PORTRAL (30 MG. I. V.);
- DIAZEPAM
- HEPARINÀ (SUB CONTROLUL TIMPULUI DE COAGULARE);
- PERFUZIE VOLEMICÀ (SOLUTIE RINGER. GLUCOZÀ.NACL);
- GLUCOZÀ 6% (20-30 MINUTE) + TRINITROSAN (1 FIOLÀ ¡N PICÂTURÀ LENTÃ);
- MONITORIZAREA IN PERMANENTÀ A FUNCTIILOR VITALE (PULS, TENSIUNE
ARTERIALÄ.RESPIRATII, SATURATIE DE OXIGEN);
- MESE ALIMENTARE FRACTIONATE;
-ALIMENTATIE PASIVÀ LA PAT CARE TREPTAT DEVINE ACTIVÀ;
- REGIM ALIMENTAR HIPOSODAT SI HIPOCALORIC;
- REGIM DE VIATÀ
- RENUNTAREA LA OBICEIURILE DÃUNÂTOARE (ALCOOL FUMAT)

67
Diagnostic de ingrijire
1.Riscul alterării circulației și
respirației din cauza
complicaților bolii manifestată
prin dispnee paroxistică,
hipotensiune arterială.
2.Anxietate, senzație de
"moarte iminentă" din cauza
lipsei de cunoaștere a bolii
manifestată prin agitație și
teamă.
3.Proces inflamator datorită
focarului de necroză manifestat
prin sufebrilitate.
4.Disconfort din cauza alterarii
mușchiului cardiac manifestat
prin dureri precordiale cu
caracter constrictiv.
5.Dificultatea în a se odihni din
cauza durerii, anxietății,
manifestat prin ore de odihnă
insuficiente.
Obiective
Pacientul să fie echilibrat
circulator și respirator.
Pacientul să prezinte o stare
generala bună.
Pacientul să prezinte o
temperatură în parametri
normali.
Să se amelioreze durerile
în 2-3 ore de la administrarea
tratamentului de urgență
Bolnavul sa declare că are un
somn odihnitor după 2-3 zile.
68
Interventii Evaluare
Supraveghez temperatura,T.A. Pacientul este
respirația, pulsul la intervale echilibrat
egale de timp.Efectuez EKG, circulator si
asigur poziția semișezândă respirator.
pentru favorizarea respirației.
Port discuții liniștitoare și Starea generală a
încurajatoare cu bolnavul, il bolnavului
educ cu privire la menținerea s-a imbunătățit.
unui mod de viată sănătos
Administrez antipiretice: Pacientul nu
paracetamol prezintă
modificări ale
curbei termice.
Asigur repausul fizic si psihic Durerile se
al pacientului în perioada ameliorează la
dureroasă.Administrez administrarea
medicatia indicata de medicației.
medic.Efectuez EKG.
La indicația medicului se vor Pacientul
administra sedative și prezintă un somn
somnifere, se va diminua odihnitor,liniștit
anxietatea prin discuții după 2 zile.
incurajatoare.se va asigura
confortul de noapte.
69
 Capitolul 5 Cercetarea

Concluzii

Lucrarea ‘’Infarcul Miocardic Acut” dorește să evidențieze importanța socială a subiectului

abordat, simptomatologia majoră și posibilitățile medicale actuale de diagnostic și tratament.
Printr-un tratament de prevenire primară și secundară atât igienico-dietetic cât și medicamentos,
bolnavului i se pot ameliora simptomele și se pot evita complicațiile.

Asistenta medicală are un rol deosebit în recuperara bolnavului sau în cazurile mai grave, de
alinare a suferințelor atunci când nu există nici o rază de speranță pentru a duce mai multă
fericire semenilor noștri.

Pentru a evita pe cât posibil bolile cardiovasculare, eu ca viitor asistent medical trebuie să ajut
și să informez persoanele sănătoase să respecte un regim alimentar cât mai sănătos și echilibrat,
fără excese alimentare bogate în condimente, cât și evitarea abuzului de tutun și consumului
excesiv de alcool.

Aritmiile sunt complicații foarte întâlnite ale Infarctului Miocardic Acut, și pot surveni de-a
lungul întregii sale evoluții, uneori constituind modalitate de debut și explicând moartea care
poate surveni în aceste condiții.

În infarctele miocardice posterioare: antero-septale întinse și anterioare, frecvența tulburărilor

de ritm este aproape egală, cu diferențe relativ mici. Fibrilația atrială este mai frecvență în
infarctele posterioare, apoi în cele anterioare și anterioare întinse.

Blocul atrio-ventricular de toate gradele a fost cel mai des întâlnit în infarctele miocardice
posterio-inferioare.

Bradicardia sinusală a fost frecventă în infarctele miocardice postero-inferioare.

Toate acestea prezintă o importanță extrem de mare datorită faptului că în țara noastră
afecțiunile cardio vasculare sunt responsabile de o rată semnificativă a mortalității.

70
 Bibliografie

- Anatomia omului volumul IV – cavitatea toracică semestrul I

- Profesor Universitar Dan V. Poenaru, Andrei Moțoc – Editura “Victor Babeș” Timișoara 2018

- Scribd – Raporturile Inimii

- Scribd – Inima

-Cyd.ro – Inima – Noțiuni de anatomie

-Newsmed – Inima noțiuni de anatomie

- Https://es.scribd.com/document/200183013/infarctul_miocardic_acut

- Protocoale și ghiduri în medicina de urgență. Editura Pim, Iași 2007

- Tratat Harrison - Principiile medicinei interne, ediția XIV, editura Teora

- https://anatomie.romedic.ro/sistemul-circulator

- https://www.academia.edu/31240172/INFARCTUL_MIOCARDIC_ACUT

- Corneliu Borundel, Manual pentru cadre medicale, editura All

- Lucreția Titincă, Urgente Medico Chirurgicale, Sinteze, Editura Medicală, 2009

- https://www.scribd.com/document/130858471/Infarct-Miocardic

- Violeta Vacariu - Ghid de nursing, Editura Victor Babeș - Timișoara

71