Sunteți pe pagina 1din 18

Respiratia

Ce este respirația?
Respirația este un proces fiziologic fundamental prin care organismele realizează un schimb de oxigen și dioxid de carbon cu mediul
înconjurător. O respirație completă include două faze distincte: inspirație, adică preluarea aerului (gazelor) din mediul
înconjurător în organism, și expirație, prin care se elimină în afara organismului aerul folosit (uzat). Prin respirație,
oxigenul (O2) din aerul inspirat ajunge la nivelul celulelor, iar dioxidul de carbon (CO2) rezultat este eliminat prin
intermediul expirației.
Toate organismele aerobe au nevoie de oxigen pentru a-și crea energia prin respirație, prin metabolismul moleculelor bogate în
energie, precum glucoza. Pe Pământ există însă și organisme anaerobe, ca de exemplu unele microorganisme din lacurile subterane.
Tipurile de respiratie
Din punct de vedere fiziologic și biochimic, se pot deosebi: respirația externă și respirația internă (sau celulară).
Respirația externa
Respirație cutanată: schimbul de gaze are loc la nivelul suprafe ței corpului ( piele (anatomie)). Dacă prin arsuri sau
acoperirea pielii cu substanțe nepermițătoare trecerii aerului se anihileaz ă 30% din suprafa ța pielii, se creeaz ă o
situație gravă pentru viață, iar la 50% moartea este aproape inevitabil ă
Respirație branhială: schimbul de gaze se efectuează prin intermediul branhiilor. Apare la pești.
Respirație traheeală, în cazul insectelor.
Respirație pulmonară: apare în cazul mamiferelor și păsărilor. Organul în cauză este plămânul, situat în cutia/cușca toracică, prin
care oxigenul din aerul inspirat este transmis sângelui din aparatul circulator, iar dioxidul de carbon și acizii
carbonici din sânge sunt preluați de aerul de expirat, fiind elimina ți.
Respirație internă (celulară)
Au loc o serie de procese biochimice la nivelul celulei (mai exact, membrana internă a mitocondriei), în scopul eliberării
energiei, care se finalizează cu formarea moleculelor de adenozintrifosfat.
Oxigenul inspirat și ajuns în plămâni este transportat, prin intermediul sângelui, către celule și țesuturi. Dioxidul de
carbon eliberat de acestea este condus, tot prin intermediul sângelui, la pl ămâni și eliminat prin procesul de
expirație
Anatomia sistemului respirator
Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând

prin:
Cavitate nazală - sunt căptușite cu mucoasa nazala.

Aceasta are o foarte bogata rețea de vase cu


rol în încălzirea aerului. Ea produce mucus
care umezește aerul și retine particule
străine.
Faringe - este organul comun sistemului

digestiv și sistemului respirator.


Laringe - are în peretele său numeroși

mușchi și piese cartilaginoase


Plamanul
Plămânul este principalul organ respirator la
numeroase animale de uscat, dar și la amfibieni. La un om
adult, în 24 de ore, plămânii sunt traversați de
10.000 litri de aer și 800 litri de sânge.
Alcatuire
Plămânul este alcătuit dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea bronhiilor principale care poartă
denumirea de arborele bronșic si un sistem de saci în care se află arborele bronșic și care sunt denumiți
lobuli pulmonari. Arborele bronșic este totalitatea ramificațiilor intrapulmonare ale bronhiei principale și
anume: Bronhie principală => bronhii lobare => bronhii segmentare => bronhiole preterminale =>
bronhiole terminale => bronhiole respiratorii => ducte alveolare => saci alveolari => alveole pulmonare.
Bronhiile intrapulmonare au formă cilindrică regulată, peretele lor fiind format dintr-o tunică fibro-
cartilaginoasă musculară și mucoasă. Pe măsură ce bronhiile se ramifică, fibrele musculare netede devin
din ce în ce mai numeroase astfel încât bronhiolele respiratorii și terminale sunt lipite de tunica fibro-
cartilaginoasă. Arborele bronșic poate prezenta dilatații patologice în care se poate strânge puroi sau
secreții. Lobul pulmonar Continuă ultimele ramificații ale arborelui bronșic și reprezintă unitatea
morfologică și funcțională a plămânului la nivelul căruia se realizează schimbul de gaze. Are forma unei
piramide cu baza spre exteriorul plămânului și vârful spre bronhiola respiratorie. Lobul pulmonar este
constituit din bronhiole respiratorii,canale alveolare și alveole pulmonare, acestora li se adaugă vase de
sânge, limfatice și fibre nervoase.
VENTILATIA PULMONARA
Ventilația pulmonara reprezintă circulaţia alternativă a aerului se realizeaz ă ca urmare a varia ţiilor ciclice ale
volumului cutiei toracice, urmate de mişcările în acela şi sens ale pl ămânilor, solidariza ţi cu aceasta prin
intermediul pleurei.
Variaţiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizeaz ă în cursul a dou ă mi şc ări de sens opus:
inspiratia şi expiratia.
Dimensiunile plămânilor pot varia prin distensie şi retracţie în două moduri:
1. prin mişcările de ridicare şi coborâre ale diafragmului care alungesc şi scurtează cavitatea toracică
–  respiraţia normală, de repaus, se realizează aproape în întregime prin mişcările de ridicare şi coborâre ale diafragmului care alungesc şi scurtează
cavitatea toracică
– in timpul inspiraţiei, contracţia diafragmei trage în jos faţa bazală a plămânilor
– in timpul expiraţiei liniştite, diafragma se relaxează, iar retracţia elastică a plămânilor, a peretelui toracic şi a structurilor abdominale comprimă
plămânii
2. prin ridicarea şi coborârea coastelor, care determină creşterea şi descreşterea diametrului antero-posterior al cavităţii toracice.
– aceasta cale de expansionare a plămânilor o reprezintă ridicarea grilajului costal
– in repaus, grilajul costal este coborât, permiţând sternului să se apropie de coloana vertebrală
– când grilajul costal se ridică, acesta proiectează înainte sternul, care se îndepărtează de coloana vertebrală, ceea ce măreşte diametrul antero-posterior
cu aproximativ 20% în inspiraţia maximă faţă de expiraţie
muşchii care determină ridicarea grilajului costal se numesc muşchi inspiratori şi sunt, în special, muşchii gâtului
muşchii care determină coborârea grilajului costal sunt muşchi expiratori; de exemplu, muşchii drepţi abdominali
Presiunea pleurala
–  este presiunea din spaţiul cuprins între pleura viscerală şi cea parietală
–   în mod normal, există o sucţiune permanentă a lichidului din acest spaţiu, ceea ce duce la o
presiune negativă la acest nivel: mai mică decât valoarea celei atmosferice
–   presiunea pleurală variază cu fazele respiraţiei
Presiunea alveolara
– este presiunea din interiorul alveolelor pulmonare
– în repaus, când glota este deschisă, aerul nu circulă între pl ămâni şi atmosfer ă – în acest moment, presiunea în orice
parte a arborelui respirator este egală cu presiunea atmosferic ă, considerat ă 0 cm H2O
– pentru a permite pătrunderea aerului în plămâni în timpul inspira ţiei – 2 secunde, presiunea în alveole trebuie s ă
scadă sub presiunea atmosferică
– în timpul unei inspiraţii normale presiunea în alveole  devine – 1 cm H2O
– această presiune negativă uşoară este suficientă pentru ca, în cele dou ă secunde necesare inspira ţiei, în pl ămâni s ă
pătrundă aproximativ 500 ml de aer = VC
Variaţii opuse apar în timpul expiraţiei: 2-3 secunde
–presiunea alveolară creşte la aproximativ + l cm H2O, ceea ce for ţeaz ă 500 ml de aer s ă ias ă din pl ămâni în cele 2-3
secunde, cât durează expiraţia
Volumul curent VC=500ml =volumul de aer ventilat care intra si iese
din plamani intr-o respiratie normala -1/3 ajunge la
alveole, cca 350ml
Volumul inspirator de rezerva VIR=1500 ml =volumul de aer ce poate fi inspirat
dupa o inspiratie de repaul, printr-o inspiratie fortata
Volumul expirator de rezerva VER=1500 ml =volumul maxim de aer ce poate fi
expirat dupa o expiratie de repaus, prin expiratie
forțata
Volumul rezidual VR=1500 ml =volumul de aer ce ramane mereu in
plamani
Capacitatea inspiratorie CI=VC+VIR (volum curent + volumul inspirator de
rezerva) = volumul maxim de aer ce poate fi introdus
in plamani
Capacitatea reziduala funcțională CRF=VER+VR (volumul expirator de rezerva +
volumul rezidual)
Capacitatea vitala CV=VC+VIR+VER (volum curent + volum inspirator
de rezerva + volum expirator de rezerva )
Capacitatea pulmonara totala Variaza in functie de: -inaltime, varsta, sex, grad de
antrenament, prezenta sau absenta unor procese
patogene
Debitul respirator de repaus cantitatea de aer ventilata intr-un minut DR=VC*FR

Ventilatia alveolara volumul de aer ce ajunge la alveole/minut 4,5-5 l/min


Schimbul de gaze respiratorii
Aerul este un amestec de gaze în următoarea
proporție: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon și alte
gaze în cantități foarte mici. Caracteristicele aerului
inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.
Astfel în plămâni, aerul pierde oxigen, se îmbogățește în
dioxid de carbon și vapori de apă. Schimbările de gaze se

produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sângele


și aerul se găsesc în contact pe o mare suprafață.
Dioxidul de carbon din sânge traversează pereții
capilarelor și pereții alveolelor, de unde va fi
eliminat prin expirație. Oxigenul din aerul ajuns în
alveole în urma inspirației traversează pereții acestora,
pereții capilarelor și ajunge în sânge, care îl transportă
la organe. Schimbul de gaze la nivelul pulmonar are
loc întotdeauna în acest fel, datorită diferențelor de
presiune a acestor gaze în plămâni și sânge.
Atmosfera este masa gazoasă care înconjoară planeta noastr ă și este împ ăr ţit ă în straturi cu diferite densit ăţi ale
gazelor. Stratul cu cea mai mică grosime și aflat cel mai jos (la nivelul solului) este numit troposfer ă. Acesta este
stratul în care trăiesc plantele și animalele și unde se produc tiparele meteorologice pe care le cunoa ștem. Altitudinea
până la care ajunge acest strat este de aproximativ 7 kilometri la poli și 17 kilometri la ecuator.
La fel ca restul atmosferei, troposfera este dinamică. În func ţie de altitudine, aerul are o densitate diferit ă și o
compoziţie chimică diferită. Aerul circulă în permanenţă în jurul globului, traversând oceane și vaste zone de uscat.
Vântul poate transporta organisme de dimensiuni mici, inclusiv bacterii, virusuri, semin ţe și specii invazive de la o
zonă la alta.
RESPIRAŢIA ESTE MAI MULT DECAT O SIMPLĂ FUNCŢIE A ORGANISMULUI,
EA ECHIVALEAZĂ CU ÎNSĂȘI FORȚA VITALĂ. ÎN VECHILE CREDINŢE,
SUFLUL ESTE CEL CARE ANIMĂ FĂPTURA, O TREZEȘTE DIN SOMNUL
MATERIEI INERTE. DE ACEEA, RESPIRAȚIA A FOST CONSIDERATĂ
ÎNTOTDEAUNA UN DAR DIVIN, ÎNTREAGA LUME FIIND ÎNSUFLEȚITĂ DE
SPIRIT, CUVÂNT PROVENIT DIN LATINĂ, CARE ÎNSEAMNĂ CHIAR
RESPIRAȚIE.

S-ar putea să vă placă și