Sunteți pe pagina 1din 1

La fel ca în cazurile cutremurelor, când replici mai mici urmează cutremurului mare, vom experimenta și noi replici ale

Solstițiului de vară de ieri. La nivel personal fiecare, dar acest lucru nu este, desigur, obligatoriu pentru toată lumea.
Depinde de cât de bine am ales fiecare să traversăm acest eveniment energetic.
Dacă vă întrebați ”Oare când se termină odată?” ... păi, nu se termină niciodată. Da, nu se termină niciodată pentru că în
fiecare clipă ceva se schimbă, iar acea schimbare atrage după ea nenumărate altele pentru că asta înseamnă evoluția.
Când acceptăm că nu se termină niciodată, mintea noastră capitulează și ne lasă în pace. Nu dintr-o dată, desigur, dar va
înceta să judece tot și să fie frustrată de faptul că lucrurile nu ies așa cum vrea ea.
”Asta de ce așa și nu altfel?”, ”Oare de ce x a făcut asta și nu aia?”, ”De ce plouă și nu-i soare?” .... toate nemulțumirile
minții noi ni le însușim ca fiind ale noastre și ne complăcem astfel în ceața mentală a unui ego veșnic nemulțumit și
nestăpânit. Ba îl mai și înfierăm și arătăm cu degetul că el e de vină: ego-ul!
Da, o fi, dar cine-i de vină că nu-și strunește și stăpânește propriul ego? Dacă fiecare ne-am recunoaște, struni și stăpâni
propriul ego, chiar am trăi ”Raiul pe Pământ”. Așa cum la mașină avem și accelerație și frână și noi decidem care, cum și
când să o folosim, tot așa avem și ego și sine ca să ne folosim de ele și să învățăm cum să ne facem călătoria pe Pământ
cât mai confortabilă cu putință.
Să revin la ”nu se termină niciodată” pentru că această conștientizare odată acceptată, deși pare o resemnare, dar nu
este, reduce enorm de mult presiunea pe care noi o punem pe noi înșine să ajungem ... undeva. Unde? Habar n-avem,
dar undeva unde ”umblă câinii cu covrigi în coadă”, iar noi ”trăim fericiți până la adânci bătrâneți”.
Sufletul nu știe ce e aia bătrânețe, ”trai pe plai”, ”raiul pe Pământ” și altele asemenea. Sufletul vrea experimentare,
creștere, evoluție, că de-aia a venit la întrupare: să experimenteze, să-și crească ”tolba” cu experiențe, cu cunoaștere, nu
să ”tragă mâța de coadă” până ”îi sună ceasul” să se întoarcă de unde a venit.
Și aici ne confruntăm tot cu o reconciliere a noastră cu noi înșine: nu știu, ca om, de ce mă aflu acum aici, pot să-mi
imaginez, să cred că știu și să mă duc pe calea pe care eu, mintea mea, de fapt, o crede potrivită pentru mine, dar nu
trebuie să mă atașez de acel ”potrivită pentru mine”, trebuie să fiu pregătită în orice moment să-i dau drumul și să aleg
altceva, dacă noul ceva mi se pare mai potrivit.
Problema este că noi, mintea noastră, de fapt, crează nenumărate atașamente față de ceea ce cunoaște deja, de ceea cu
ce s-a obișnuit deja și opune rezistență la schimbare. Noi nu facem schimbări în viața noastră decât atunci ”când ne
ajunge cuțitul la os”. Suntem în stare să stăm în situații dificile și neplăcute doar pentru că mintea noastră ”nu vede o altă
ieșire/rezolvare”. Cum să vadă când nu vrea să vadă? Lenea este a minții, a ego-ului, nu a corpului fizic, nu a sufletului,
pur și simplu îi este lene să gândească.
Mintea face planuri și nu-i place să-i fie date planurile peste cap, de-aceea va opune întotdeauna rezistență, dacă nu este
stăpânită, la orice schimbare, oricât de mică. Când este, totuși, forțată să o facă, o va face, dar depinde din ce energie și
dacă se recunoaște pe sine ca stăpână, sau recunoaște sufletul ca stăpân.
Așadar, stăpânirea propriei minți este nu un avantaj în procesul prin care trecem, ci este obligatoriu de obținut. ”Somnul
rațiunii naște monștri”, iar Omenirea se confruntă acum cu atât de mulți monștri încât infernul care există în mintea
noastră este supra-saturat. Noroc că sufletul nostru știe ce vrea și la mulți a preluat deja conducerea pentru că la un
anumit nivel, mintea și Sufletul s-au reconciliat.
O zi minunată nouă tuturor!
Munay!