Sunteți pe pagina 1din 3

Radiaţia termică – legile radiației termice

Corpurile din natură care au temperatura peste 0 K emit energie sub formă
de radiaţii cu diferite lungimi de undă, radiaţii termice. Radiaţia solară este o
radiaţie termică, legile radiaţiei termice fiind stabilite cu ajutorul modelului:
corpul absolut negru.
Corpul absolut negru este acel obiect, ideal, care absoarbe toată radiaţia
electromagnetică venită în contact cu suprafaţa sa, indiferent de lungimea de undă
a acesteia. Puterea de absorbţie a undelor electromagnetice este maximă în cazul
acestui corp pentru toate frecvenţele undelor electromagnetice incidente. Este un
absorbant perfect de radiaţie electromagnetică. Corpul absolut negru este de fapt
un corp ideal. În natură nu poate exista nici un corp la care să nu apară influenţa
specifică a substanţei din care este construit. Straturile de negru de fum sau de
negru de platină au o putere de absorbţie apropiată de 1 (valoare asociată unei
absorbţii de 100% a radiaţiei incidente), însă această proprietate o posedă numai în
zona spectrului vizibil.
Deşi corpul absolut negru nu reflectă lumina, dacă îl încălzim el poate
radia unde electromagnetice. Spectrul radiaţiei termice se referă la modul în care
este distribuită, în funcţie de frecvenţa undelor electromagnetice emise, energia
radiată de corpul negru la diferite temperaturi.
Corpul absolut negru are proprietatea de emisie şi de absorbţie identică
pentru toate lungimile de undă, adică este un absorbant ideal caracterizat prin
coeficientul de absorbţie  ( , T )  1,0 . Modelul corpului absolut negru a fost
aproximat printr-o cavitate prevăzută cu un orificiu mic, cavitate acoperită în
interior cu negru de fum pentru absorbţia cât mai completă a radiaţiilor.
Kirchhoff (1859) a definit relaţia de legătură între puterea de emisie
 ( , T ) şi puterea de absorbţie a( , T ) a corpului absolut negru:

 ( , T ) E ( , T )
   ( , T )
a( , T ) A( , T )

S-a constatat că raportul dintre puterea de emisie E ( , T ) şi puterea de absorbţie


A( , T ) a unui corp nu depinde de natura corpului, acesta este o funcţie universală
de temperatura corpului şi de lungimea de undă a radiaţiei. Întrucât puterea de
absorbţie pentru corpul absolut negru este unitară, raportul de mai sus este egal cu
 ( , T ) , adică reprezintă puterea de emisie a corpului absolut negru.
Pentru descrierea dependenţei puterii de emisie a corpului absolut negru
aflat la diferite temperaturi în funcţie de lungimea de undă, Planck (1900)
consideră atomii ca nişte oscilatori armonici de frecvenţă  , care în stare
energetică excitată emit cuante de energie E  h  .
Planck a propus o relaţie empirică prin care a reuşit să descrie corect
curba experimentală observată pentru radiaţia corpului absolut negru:

2  h  3 1
 ( , T )   h
c 2
 kT 
 e  1
 
 
m J
unde c  3  108 este viteza luminii, k  1,3805  10 23 este constanta lui
s K
Boltzmann, h  6,6262  1034 J  s este constanta lui Planck.
Curbele experimentale obţinute pentru radiaţia corpului absolut negru aflat
la temperaturi diferite sunt conforme cu legea teoretică formulată de Wien (1893).
Această constatare a lui Wien cunoscută sub legea de deplasare a lui Wien,
exprimă faptul că lungimea de undă corespunzătoare maximului curbei de radiaţie
termică variază invers proporţional cu temperatura absolută a corpului absolut
negru:
max  T  const.  2,897  103 m  K

Figura 1 Distribuţia radiaţiei termice a corpului negru în funcţie de


lungimea de undă, la diferite temperaturi
Din distribuţia radiaţiei termice a corpului negru în funcţie de lungimea de
undă, la diferite temperaturi (figura 1) se observă că zona de intensitate maximă se
deplasează spre lungimi de undă mai mici pe măsură ce temperatura creşte.
Maximul curbei ajunge în domeniul vizibil dacă temperatura sursei atinge
valoarea de T=3800 K, iar maximul cade în domeniul ultraviolet dacă temperatura
atinge valoarea de peste 7600 K.
Legea de deplasare Wien explică deplasarea puternică către lungimi de
undă mai mici a intensităţii maxime a radiaţiei termice pentru trei stele: steaua
fierbinte Spica, Soare şi steaua rece Antares, stele cu temperaturi la suprafaţa
diferite (figura 2).
Referitor la puterea totală radiată a corpului absolut negru următoarea lege
a fost formulată de Stefan-Boltzmann (1879):

P    S T 4

Conform legii Stefan - Boltzmann energia totală radiată a corpului absolut


negru creşte cu puterea patra a temperaturii absolute.
J
Constanta   5,673  108 are semnificaţia puterii specifice
m s K4
2

de emisie sau “emisivitatea” corpului absolut negru.

Figura 2Deplasarea intensităţii maxime a radiaţiei termice pentru steaua Spica,


Soare si steaua Antares