ARUNCAREA MINGII DE OINĂ

Această aruncare este probă de concurs pentru micii atleţii de categoria “copii I” şi “copii II” în
cadrul poliatloanelor, ea fiind cuprinsă şi în cadrul activităţii de educaţie fizică şcolară. Azvârlirea, act
motric natural şi accesibilităţii, este cel mai frecvent procedeu de aruncare. Aruncarea mingii de oină
presupune o acţiune de tip azvârlire, unde forţele declanşează o tracţiune, pe direcţie liniară, cu sens
dinapoi spre înainte.
Tehnica aruncării mingii de oină
Descriem aruncare a mingii de oină, procedeul cu patru paşi specifici, procedeu accesibil
începătorilor şi elevilor. Aruncarea mingii de oină se desfăşoară în următoarele faze tehnice:
- pregătirea (priza şi poziţia iniţială);
- elanul (elanul preliminar şi paşii specifici de aruncare);
- efortul final – de aruncare.
- Pregătirea
Priza sau ţinerea mingii poate aplica două prize în funcţie de mărimea (volumul) mingii: ţinută pe
rădăcina degetelor, cu ajutorul degetului mare, al arătătorului şi al mijlociului cât şi cu degetului mare,
arătătorului, al mijlociului şi al inelarului, care se aşază pe minge.
Poziţia iniţială După fixarea prizei, atletul se aşază cu piciorul stâng înainte pe toată talpa, celălalt
sprijinit înapoi, controlând cu vârful solul şi duce braţul drept sus, cu cotul înainte şi mingea deasupra
umărului.
Poziţia corpului este verticală, iar braţul opus relaxat înainte.
- Elanul
Lungimea totală a elanului este în jur de 20 m şi se desfăşoară sub formă unei alergării accelerate
(elanul preliminar) şi a unei suite de paşi specifici de aruncare (paşii de aruncare), pe fondul cărora se
execută anumite mişcări ritmice şi precise.
Elanul preliminar Se execută între două semne de control şi constă dintr-o alergare liberă,
urmărindu-se o accelerare gradată, până la un semn de control; în acest timp, mingea rămâne deasupra
umărului executând mişcări oscilatorii, reduse ca amplitudine, în scopul relaxării.
Paşii specifici de aruncare (Figura 6.4.) se desfăşoară sub forma unei alergării aciclice, compusă
din 4 paşi specifici tehnicii de aruncare; pe pasul 1 şi 2 se duce înapoi braţul aruncător, pasul 3 este
„încrucişat”, iar pasul 4 este de „blocaj” sau de „aruncare”. Paşii specifici încep la semnul de control,
la care aruncătorul (dreptaci) ajunge cu piciorul stâng:
- primul pas, care este mai lung (2-2,20m) se execută cu piciorul drept, braţul cu mingea începe să
se ducă înapoi; concomitent cu începerea ducerii mingii înapoi, are loc şi răsucirea uşoară a axei
umerilor spre dreapta, iar braţul liber (stângul) este adus îndoit în faţa pieptului, fapt ce relaxează
centura scapulo-humerală.
- al doilea pas, de 1,50-2,00m, se execută cu piciorul stâng, atletul ajungând cu axa umerilor
paralelă cu direcţia de aruncare, fapt ce permite întinderea completă a braţului cu mingea; trunchiul se
înclină spre înapoi, formând un unghi de 30-35º cu verticala.
- al treilea pas, pasul încrucişat, se execută cu piciorul drept, printr-o pendulare activă a
coapsei, peste piciorul stâng, cu care se încrucişează; pasul se execută “razant” şi suficient de lung
(1,80-2,10m), fiind determinat şi de forţa de impulsie a piciorului stâng; C.G.G. al corpului coboară cu
5-6 cm, iar braţul cu mingea se menţine întins, cu palma în supinaţie. Prin acest pas se urmăreşte
devansarea (depăşirea) trenului superior, pasul fiind “veriga” de legătură a elanului cu “efortul” de
aruncare.
- al patrulea pas, pasul de aruncare, sau pasul de blocaj este executat cu piciorul stâng, el fiind
suportul pe care se desfăşoară efortul final.
 Paşii specifici de aruncare a mingii de oină

- Efortul final
Este cea mai importantă fază, când are loc “marea accelerare” a braţului cu mingea. Prin mişcările
executate în efortul de aruncare, mişcări bazate pe contracţii musculare “în val”, începând cu grupele
musculare mari, se crează o viteză suplimentară, astfel că, la eliberare mingea atinge o viteză foarte
mare.
Deşi efortul de aruncare cuprinde mai multe acţiuni ale segmentelor corpului, datorită vitezei de
execuţie imprimată de aruncător, el apare ca o unică şi continuă mişcare.
Sprijinul unilateral După executarea pasului încrucişat, atletul ajunge în sprijin pe piciorul drept,
care preia şi continuă activ mişcarea: rotarea genunchiului (fără tendinţa de ridicare), la care este
angrenată şi rotarea şoldului drept, propulsând bazinul înainte. Astfel, se asigură şi intrarea
aruncătorului în “arc întins”, moment care precede tracţiunea finală (azvârlirea).
Sprijinul bilateral (pasul de blocaj) Reprezintă pasul final, unde se produce un sistem foarte
complex de acţiuni în scopul obţinerii eficienţei maxime a braţului drept.
Aşezarea piciorului stâng se face foarte rapid, contactul cu solul se ia pe călcâi, ajungându-se
foarte repede pe toată talpa; acest picior se aşază lateral-stânga faţă de direcţia de aruncare (la 20-
30cm), fapt ce favorizează rotarea şoldului drept, contribuind la extensia corpului şi realizarea “arcului
întins”, soluţia optimă efectuării unei mişcări de azvârlire cu eficienţă mare. Urmează extensia
explozivă a antebraţului pe braţ şi biciuirea mâinii şi a degetelor.
Oprirea inerţiei se realizează printr-o schimbare rapidă a picioarelor, trecând dreptul înainte,
semiflexat şi coborând C.G.G. al corpului, prin grupare pe piciorul drept.

Precizări regulamentare în aruncarea mingii de oină

Proba face parte din componenţa poliatloanelor specifice categoriei de vârstă, rezervată copiilor.
Greutatea mingii de oină folosită în concurs este de 120-150 grame; regulamentul impune aruncarea la
distanţă a acestei mingi pe deasupra capului, tehnica fiind cea de azvârlire. Sectorul din care se
practică proba este cel specific aruncării suliţei, fapt ce impune unele precizări de respectat.

Sectorul de aruncare a mingii de oină

Fiecare participant are dreptul la trei aruncări neconsecutive. Toate cele trei aruncări sunt
măsurate şi înregistrate până la finalul competiţiei. Lungimea aruncării este măsurată de la zona de
aterizare a mingii, respectiv cota “0” a ruletei, la marginea pistei de elan cota de citire pe ruletă. Cea
mai lungă aruncare, dintre cele trei încercari, este reţinută pentru întocmirea clasamentului şi
acordarea punctajului.

Aruncarea mingii de oină, ca mijloc al educaţiei fizice şcolare şi inclusă ca probă în atletism la
concursurile pentru copii, reprezintă etapa care precede însuşirea aruncării suliţei, consolidând
deprinderea de aruncare tip azvârlire.
 Ca formă de execuţie pare simplă, fiind un exerciţiu accesibil, la faza aruncării de pe loc, dar
azvârlirea devine mai dificilă în condiţiile execuţiei cu elan.
Abordarea metodică a predării se realizează după însuşirea exerciţiilor de aruncări tip azvârlire cu
mingea medicinală (cu ambele braţe şi cu un braţ) şi urmăreşte însuşirea:
- prizei;
- aruncării de pe loc;
- aruncării cu paşi specifici;
- elanului preliminar.
Aruncarea de pe loc – sistemul de acţionare:
- stând depărtat, cu faţa spre direcţia aruncării, azvârlirea mingii;
- stând depărtat, cu piciorul stâng înainte, azvârlirea mingii;
- stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare braţul drept înapoi întins, azvârlirea
mingii;
- acelaşi exerciţiu cu îndoirea piciorului drept.
Aruncarea cu paşi specifici - sistemul de acţionare:
- stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare, azvârlire cu 2 paşi de mers: dreptul
peste stângul (pas încrucişat) şi aşezarea stângului;
- acelaşi exerciţiu, executând pasul încrucişat cu desprindere de pe sol;
- din mers, aruncări cu 4 paşi specifici;
- acelaşi exerciţiu executat din alergare uşoară.
Aruncarea cu elan preliminar - sistemul de acţionare:
- aruncare cu 4 paşi specifici, precedaţi de 3-5 paşi de mers;
- acelaşi exerciţiu, executat din alergare uşoară;
- aruncări cu elan complet, respectând cele 2 semne de control;
- aruncări sub formă de concurs.