Sunteți pe pagina 1din 193

CAP.

1
DREPTURILE COPILULUI SI PROTECTIA SPECIALA

Cine poartă răspunderea pentru un copil?


În conformitate cu Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, Legea nr.272/2004
stabileşte în mod clar cui aparţin responsabilităţile legate de protecţia drepturilor copilului.
Răspunderea pentru creşterea si asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând
părinţilor, care au obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de
copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al copilului (art.5.2).
Potrivit principiului subsidiarităţii (care priveşte stabilirea nivelului de intervenţie cât mai
aproape de beneficiar), responsabilitatea imediată revine, după părinţi, colectivităţii locale
din care fac parte copilul şi familia (art.5.3). Autorităţile administraţiei publice locale au
obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului, în
îndeplinirea obligaţiilor legale pe care le au cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând
servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Este
vorba aici despre consiliile locale şi consiliile judeţene care, cunoscând situaţia copiilor şi
familiilor aflate în raza lor administrativ teritorială, pot dezvolta servicii primare, respectiv
servicii specializate, potrivit nevoilor identificate şi resurselor existente.
Intervenţia Statului este complementară. Statul asigură protecţia copilului şi garantează
respectarea tuturor drepturilor sale, prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului
şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu (art.5.4). Prin politicile urmărite, prin
planurile de dezvoltare, prin strategiile şi legile adoptate în vederea realizării acestor
politici, statul acţionează la nivelul societăţii în ansamblu, creând cadrul general necesar
unei implementări depline a drepturilor copilului.

Care sunt drepturile copilului?


Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toţi
îndreptăţiţi încă din momentul naşterii. Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalţi
aşa cum ţi-ar plăcea ţie să fii tratat, şi anume cu demnitate, respect, egalitate şi dreptate, şi
se aplică fără deosebire de cetăţenie, naţionalitate, rasă, etnie, limbă, sex, orientare sexuală,
abilităţi sau orice alt statut. Însă, copiii diferă de adulţi. Ei sunt vulnerabili, trebuie să se
joace, sunt în proces de dezvoltare şi au nevoie de oarecare autonomie. De aceea ei au
nevoie de drepturi proprii, cu caracter special.
Drepturile copiilor pot fi grupate în trei categorii:
 Drepturi de protecţie, care se referă la protecţia împotriva oricăror forme de abuz fizic
sau emoţional, precum şi împotriva oricăror forme de exploatare.
 Drepturi de dezvoltare, care se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de
servicii de bază, precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală.
 Drepturi de participare, care se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile
care îl privesc.

Drepturi de protecţie

1
Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protector. Copiii trebuie protejaţi împotriva
unor situaţii de risc, precum transferul ilegal în străinătate, violenţă, abuz sau neglijare din
partea părinţilor sau a îngrijitorilor lor, abuz sexual ori de altă natură, implicarea în traficul
de substanţe ilicite şi traficul de copii.
Protecţia este necesară şi în cazul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile: copii refugiaţi, copii
cu dizabilităţi, copii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi copii aflaţi în zone de
conflict armat.
În plus, trebuie protejate relaţiile copilului cu familia. Copiii au dreptul să îşi cunoască
părinţii, să fie îngrijiţi de părinţi şi nu pot fi separaţi de aceştia decât în condiţii strict
definite. Dacă totuşi are loc o astfel de separare, copiii au dreptul să menţină relaţii
personale şi să fie în contact direct cu părinţii chiar şi atunci când locuiesc în ţări diferite.

Drepturi de dezvoltare
Tuturor copiilor trebuie să li se asigure satisfacerea nevoilor de bază, nu numai pentru
supravieţuire şi protecţie, ci şi pentru a-şi dezvolta personalitatea, talentele, abilităţile
mentale şi fizice.
Ei au nevoie de tot ceea ce îi poate ajuta să crească şi să se dezvolte. De exemplu, au nevoie
de prieteni şi de familie, de dragoste şi de distracţie, au nevoie de un mediu curat şi de
locuri de joacă, de poveşti şi muzică, de şcoli şi biblioteci, precum şi de toate lucrurile care
le stimulează mintea şi îi ajută să crească şi să se dezvolte de la an la an.
Toate lucrurile de care au nevoie copiii pentru dezvoltare trebuie să corespundă fiecărui
stadiu în parte. Dacă se sare o etapă, copilul va avea nevoie de ajutor special pentru a o
compensa. De exemplu, un copil surd trebuie să înveţe o limbă înainte să împlinească 5 ani,
fie că este o limbă vorbită sau un limbaj pentru surdo-muţi, deoarece aceasta e perioada
propice, în care creierul construieşte conexiunile necesare pentru limbaj. Dacă se ratează
această „fereastră de oportunitate”, copilul va avea nevoie de îngrijire specială sau de
recuperare ca să ajungă din urmă stadiul de dezvoltare.
Prin urmare, copiii au drepturi de dezvoltare, precum dreptul la educaţie, dreptul la îngrijiri
medicale, dreptul la asistenţă socială şi dreptul la joacă. Părinţii, atât mama cât şi tatăl, sunt
principalii responsabili pentru asigurarea dezvoltării copilului, care trebuie să ţină seama de
capacităţile în dezvoltare ale copilului şi de drepturile de participare ale copilului. Statul
trebuie să ajute părinţii în această sarcină prin furnizarea unor facilităţi precum şcoli, spitale
ş.a.m.d..

Drepturi de participare
Drepturile de participare le permit copiilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte
viaţa lor. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a-şi exprima părerile, de a discuta
problemele pe care ei le consideră importante, precum şi de a căuta şi a primi informaţii
relevante pentru ei. În unele cazuri, legislaţia românească permite în mod explicit copiilor
să aibă un cuvânt de spus după o anumită vârstă. De exemplu, copiii pot să-şi aleagă
propria religie la vârsta de 16 ani, însă religia lor nu poate fi schimbată fără consimţământul
lor nici înainte de vârsta de 14 ani.
2
Drepturile de participare ale copilului sunt, totuşi, limitate, în sensul că, pentru a şi le
exercita, copiii trebuie să fie capabili să-şi formeze propriile lor păreri. Însă, a nu se
înţelege că drepturile de participare nu se aplică în cazul copiilor mici. Din contră, şi aceştia
din urmă au nevoi şi capacităţi participative. În conformitate cu legislaţia românească,
copilul în vârstă de peste 10 ani trebuie să fie ascultat în toate procedurile juridice şi
administrative care îl privesc (de exemplu, copilul în vârstă de peste 10 ani pentru care s-a
deschis procedura de adopţie trebuie să consimtă la adopţie). Şi copiii cu vârstă mai mică
pot fi ascultaţi, dacă autoritatea competentă apreciază că este necesar, iar părerile copilului
vor fi luate în considerare în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate ale copilului. Pe scurt,
cu cât copilul avansează în vârstă cu atât va avea mai multe nevoi participative şi va fi mai
capabil să-şi formeze propriile sale păreri. Prin urmare, drepturile de participare devin
extrem de importante pentru copii.

Care sunt principalele motive de discriminare a copiilor?


Listă a unor motive de discriminare şi grupuri afectate de discriminare, identificate de
Comitetul ONU pentru drepturile copilului:
sexul;
dizabilitatea;
rasa, xenofobia şi rasismul;
originea etnică;
orientarea sexuală;
anumite caste, triburi;
limba;
copiii neînregistraţi la naştere;
copiii gemeni;
copiii născuţi într-o zi cu ghinion;
copiii născuţi prin încălcarea poziţiei sociale;
copiii născuţi în condiţii anormale;
politica „copilului unic” sau a „celor trei copii”;
orfanii;
domiciliul;
diferenţele dintre diferite provincii/teritorii/state etc.;
mediul rural (inclusiv exodul rural)
mediul urban;
copiii care trăiesc în mahalale;
copiii din zone izolate şi de pe insule izolate;
copiii care aparţin unor grupuri sau populaţii dislocate;
copiii fără casă;
copiii abandonaţi;
copiii plasaţi în forme alternative de îngrijire;
copiii aparţinând minorităţilor etnice plasaţi în forme alternative de îngrijire;
copiii instituţionalizaţi;
copiii care trăiesc şi/sau muncesc pe stradă;

3
copiii din sistemul de justiţie juvenilă, în particular, copiii a căror libertate a fost
restricţionată;
copiii afectaţi de conflictele armate;
copiii care muncesc;
copiii care au fost supuşi violenţei;
copiii cerşetori;
copiii afectaţi de HIV/SIDA;
copiii ai căror părinţi sunt afectaţi de HIV/SIDA;
tinerele mame singure;
minorităţile, incluzând copiii romi/ ţigani/călători/nomazi;
copiii comunităţilor indigene;
copiii fără naţionalitate, incluzând: copiii imigranţilor, copiii imigranţilor ilegali, copiii
muncitorilor migranţi;
refugiaţii/solicitanţii de azil, inclusiv copiii refugiaţi care călătoresc neînsoţiţi;
copiii afectaţi de dezastre naturale;
copiii care trăiesc în sărăcie şi în sărăcie extremă;
distribuţia inegală a bogăţiilor naţionale;
statutul social/ dezavantajul social /disparităţile sociale;
copiii afectaţi de probleme sau de schimbări economice;
statutul economic al părinţilor, care cauzează segregare rasială în şcoli;
proprietăţile părinţilor;
religia părinţilor;
legile ce reglementează statutul personal în funcţie de religie;
copiii născuţi în afara căsătoriei;
copiii aparţinând unor familii monoparentale;
copiii născuţi din relaţii incestuoase;
copiii rezultaţi din mariaje între persoane aparţinând unor grupuri etnice sau religioase sau
de naţionalităţi diferite.

Care sunt principalele instituţii cu responsabilităţi în domeniul protecţiei copilului?


Legea nr. 272/2004, în special prin articolul 106, accentuează rolul major al Consiliilor
locale, prin Serviciile publice de asistenţă socială (SPAS). Serviciile publice de asistenţă
socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor (sau persoanele cu atribuţii
de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale) au obligaţia de a
monitoriza situaţia copiilor şi modul de respectare a drepturilor acestora, precum şi de a
realiza activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa.
SPAS identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii
pentru prevenirea separării copilului de familia sa şi elaborează în acest scop planul de
servicii, care se aprobă de către primar.
Pentru prevenirea separării, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi
sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin
asociere, servicii de zi. Serviciile de zi au rolul de a asigura menţinerea, refacerea şi
dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea
determina separarea copilului de familia sa.
4
Planul de servicii prevede şi prestaţiile care vor fi acordate familiilor care se confruntă cu
dificultăţi financiare (venit minim garantat, alocaţii pentru familiile cu mai mulţi copii sau
pentru familiile monoparentale ş.a.), ori prestaţiile care se acordă în situaţii excepţionale
(financiare sau în natură).
Dacă, după acordarea sistematică a tuturor serviciilor şi prestaţiilor prevăzute în planul de
servicii, se constată că nu este posibilă menţinerea copilului alături de părinţii săi, Serviciul
public de asistenţă socială va sesiza Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului, în vederea evaluării cazului, acordării de servicii specializate şi, eventual,
instituirii unei măsuri de protecţie specială a copilului.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) este instituţia
publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a
consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu rolul de a asigura pe teritoriul
judeţului/sectorului aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul
protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu
handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. De asemenea, DGASPC
coordonează activităţile de asistenţă socială şi protecţie a copilului la nivelul judeţului,
respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.
Activitatea DGASPC în domeniul protecţiei drepturilor copilului este complementară
activităţii desfăşurate de SPAS, specialiştii săi intervenind în cazul copiilor care au nevoie
de protecţie în afara familiei, în situaţiile de abuz, neglijare sau exploatare şi/sau atunci
când se impune acordarea de servicii specializate.
DGASPC evaluează situaţia copilului şi a familiei, propune Comisiei pentru protecţia
copilului sau, după caz, instanţei, stabilirea unei măsuri de protecţie, întocmeşte planul
individualizat de protecţie, identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în
plasament copilul, monitorizează îngrijirea acordată copilului pe durata măsurii de
protecţie, acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea
reintegrării copilului în mediul său familial, reevaluează împrejurările care au stat la baza
stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz, menţinerea, modificarea sau
încetarea acestora.
În cazul în care finalitatea planului individualizat este adopţia, DGASPC realizează
demersurile necesare pentru deschiderea procedurii adopţiei interne, identifică familiile sau
persoanele potenţial adoptatoare în vederea atestării acestora, monitorizează evoluţia
copiilor adoptaţi, precum şi evoluţia relaţiilor dintre aceştia şi părinţii lor adoptivi; sprijină
părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l informa pe acesta că este
adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o permit. Principiul care stă
la baza acestor demersuri este acela de a găsi cea mai potrivită familie pentru copil, şi
niciodată acela de a găsi un copil pentru familie.
Nicio familie care doreşte să adopte nu are dreptul să-şi aleagă copilul, mergând, spre
exemplu, într-o maternitate unde ar putea exista copii părăsiţi de părinţi la naştere.
În structura Direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se organizează
servicii de tip rezidenţial şi servicii de tip familial, ca servicii de protecţie specială a
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi.
Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) îi revine rolul principal în ceea ce priveşte
promovarea adopţiei naţionale, în dezvoltarea serviciilor de adopţie şi post-adopţie,
5
conform standardelor minime obligatorii aprobate, precum şi în realizarea de metodologii
specifice şi proceduri de lucru care să vină în sprijinul profesioniştilor.

Ce măsuri trebuie luate pentru un copil care nu mai poate rămâne în grija părinţilor?
Pe cât posibil, copilul are dreptul de a fi îngrijit de către părinţii săi şi de a nu fi separat de
aceştia. Dreptul de a fi îngrijit de părinţii săi nu este echivalent cu dreptul la o familie.
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului nu menţionează un astfel de drept. În
consecinţă, nu există dreptul copilului la adopţie. Dreptul de a fi îngrijit de părinţi implică
faptul că Legea nr. 272/2004, ca şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului,
consideră situaţia unui copil crescut de către părinţii săi fireşti ca fiind cea mai bună şi de
dorit soluţie posibilă. Statul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru a le asigura
părinţilor sprijin psiho-emoţional şi financiar, pentru a-i ajuta în îndeplinirea
responsabilităţilor privind creşterea, îngrijirea şi educarea copilului. În acest mod, statul
evită separarea copilului de părinţii săi. Dacă un copil nu poate fi îngrijit de părinţii săi
fireşti, atunci este de preferat ca el să crească într-un mediu familial.
Orice familie poate traversa, la un moment dat, o perioadă dificilă din cauza pierderii
slujbei, a veniturilor mici, a îmbătrânirii sau bolii, de exemplu. În aceste situaţii, familia
trebuie să fie sprijinită, punându-i la dispoziţie toate facilităţile şi serviciile disponibile şi
utilizând toate resursele comunităţii, cu scopul de a păstra copiii în familie. În principiu, cel
mai bun loc pentru un copil este alături de părinţii săi, cu toate că uneori părinţii pot
întâmpina dificultăţi. În astfel de cazuri, este foarte important să sprijinim familia în
creşterea copiilor, ca să evităm separarea şi impactul acesteia asupra dezvoltării copilului.
În cazul în care familia se confruntă cu probleme mai serioase, cum ar fi consumul de
droguri şi de alcool, violenţă domestică sau tulburări de comportament, asistenţii sociali din
cadrul SPAS trebuie să depisteze asemenea situaţii şi să intervină cât mai repede posibil,
pentru a preveni agravarea problemelor. Prin planul de servicii, ei vor urmări menţinerea
copilului alături de părinţi, prin acordarea tuturor serviciilor necesare, inclusiv servicii de
consiliere şi terapie.
Numai când devine clar că sprijinul oferit nu dă rezultatele scontate şi că dezvoltarea
copilului este periclitată în familie trebuie luate în considerare măsuri suplimentare. În
astfel de cazuri, SPAS va sesiza imediat DGASPC.
Nici măcar în această ipoteză, separarea copilului de părinţi nu va fi automat recomandată.
DGASPC va face propriile evaluări şi va putea recomanda furnizarea unor servicii
specializate. Dacă se impune, totuşi, plasamentul copilului în afara familiei, asistenţii
sociali vor continua să coopereze cu DGASPC pe durata plasamentului, pentru a facilita
menţinerea relaţiilor dintre copil şi părinţi sau alte persoane alături de care copilul s-a
bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său
superior. Totodată, asistenţii sociali vor acorda sprijin părinţilor, pentru a-i ajuta în vederea
reintegrării copilului în familie.
Mulţi copii au sentimentul că ei sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat şi sunt îngrijoraţi
de felul în care se descurcă părinţii lor. Menţinerea relaţiei cu părinţii poate reduce
sentimentul de vină şi răspundere al copilului şi îi ajută să-şi formeze o percepţie mai
realistă cu privire la motivele pentru care au fost „daţi în plasament”. Această legătură
poate contribui şi la construirea unei punţi între trecut şi viitor, importantă pentru a asigura
6
continuitatea şi dezvoltarea copilului, precum şi între copil şi părinţii lui. Chiar dacă nu pot
să-i asigure îngrijirea permanent, ei îşi pot dezvolta capacităţile. La rândul său, copilul
poate înţelege mai bine situaţia şi nu va avea sentimentul că a fost „părăsit”.
În toate cazurile, contactul trebuie să fie posibil. De exemplu, copilul nu trebuie plasat prea
departe de casă şi, în principiu, nu trebuie impusă o întrerupere totală a contactului dintre
părinte şi copil.
În situaţia în care mai mulţi copii dintr-o familie trebuie daţi în plasament, ei trebuie daţi în
plasament în acelaşi loc sau cât mai aproape unul de altul, astfel încât contactul dintre ei să
rămână posibil.
Stabilirea şi menţinerea contactului dintre copii şi părinţi este extrem de importantă, pentru
că sunt inextricabil legate de o posibilă reunificare. Dacă viaţa părinţilor se schimbă, poate
deveni posibil ca ei să-şi asume responsabilitatea creşterii copiilor. Succesul reintegrării
copilului depinde foarte mult, printre altele, şi de calitatea relaţiei dintre copil şi părinţii lui.
Dacă nu se menţine contactul, şansele de reunificare scad foarte mult.
În multe cazuri, stabilirea sau menţinerea contactului este o adevărată provocare pentru
specialiştii implicaţi, în special dacă îi consideră pe părinţi nepotriviţi sau “răi”. În acest
caz, trebuie să fie foarte empatici şi să încerce să se pună în locul copiilor, pentru a înţelege
felul în care percep ei situaţia în care se află. Chiar dacă, din punctul de vedere al
specialistului, părinţii nu sunt nişte părinţi buni, dacă că nu i se permite să-şi vadă părinţii,
copilul poate percepe această separare ca pe o pedeapsă. Se poate gândi că e vina lui, îşi
poate închipui că părinţii nu-l iubesc pentru că e un copil rău, sau poate inventa tot felul de
motive pentru faptul că nu este vizitat de părinţi. Toate acestea dăunează imaginii de sine a
copilului.
Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere
interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în
special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea
creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea
patrimoniului său.
În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi,
hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.
Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora,
cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi
numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în
vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecţie
alternativă. Protecţia include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială sau adopţia.

Tutela
Tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din
exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti,
puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la
încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea
unei tutele.
7
Instanţa judecătorească numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive întemeiate nu se opun,
o rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare să îndeplinească această
sarcină. Drepturile si obligaţiile tutorelui cu privire la persoana copilului au acelaşi conţinut
ca şi drepturile şi obligaţiile părinteşti.

Plasamentul
Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii
plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită
tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate şi, respectiv,
îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului
municipiului Bucureşti. Modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a
obligaţiilor părinteşti cu privire la persoană şi la bunurile copilului se stabileşte de către
instanţa judecătorească.
Prin excepţie, părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora li s-a aplicat
pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia
copilului lor.
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.

Plasamentul în regim de urgenţă


Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter
temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia
copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare.
Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul
drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea
sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada
suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt
exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau
de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de
urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite
de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului
municipiului Bucureşti.
Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în
considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care
copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;
redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare
pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat
exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea

8
capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor
părinteşti.

Adopţia
Adopţia produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin
care a fost încuviinţată. Prin adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă,
precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii
săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu
excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc, caz în care încetarea raporturilor
de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu
este căsătorit cu adoptatorul.
Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de
copilul său.

Care sunt autorităţile care decid cu privire la separarea copilului de familia sa?
Măsurile de protecţie a copilului se stabilesc de Comisia pentru Protecţia Copilului sau de
instanţa judecătorească.

Comisia pentru Protecţia Copilului


Comisia pentru Protecţia Copilului funcţionează în subordinea consiliului judeţean şi,
respectiv, a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, ca organ de specialitate al
acestora, fără personalitate juridică. Aceasta desfăşoară o activitate decizională în materia
protecţiei şi promovării drepturilor copilului, privind încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-
un grad de handicap şi, după caz, orientarea şcolară a acestora, stabilirea unor măsuri de
protecţie specială (plasamentul sau supravegherea specializată) a copiilor, atestarea
asistenţilor maternali profesionişti.
Măsurile de protecţie specială se stabilesc de către comisia pentru protecţia copilului, în
situaţia în care există acordul părinţilor, pentru :
copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din
motive neimputabile acestora;
copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai
cu consimţământul acestuia.
Comisia este condusă de un preşedinte (secretarul general al Consiliului Judeţean) şi un
vicepreşedinte (directorul general al DGASPC) şi cuprinde 5 membri, reprezentând diferite
instituţii publice, ceea ce îi asigură o componenţă multidisciplinară.

Instanţa judecătorească
Instanţa judecătorească este responsabilă pentru instituirea tutelei, precum şi pentru
stabilirea măsurilor de protecţie specială, pentru:
copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
9
copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din
motive neimputabile acestora, precum şi copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală şi care nu răspunde penal, atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al
unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri;
copilul abuzat sau neglijat şi copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi
sanitare, pentru care direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus
plasamentul în regim de urgenţă.
Totodată, instanţa stabileşte măsurile de protecţie specială pentru copilul care a împlinit
vârsta de 14 ani, în situaţiile în care acesta refuză să-şi dea consimţământul pentru o măsură
stabilită de comisia pentru protecţia copilului. În situaţii temeinic motivate, instanţa poate
trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani, au dreptul să atace în instanţă
măsurile de protecţie specială instituite potrivit legii nr.272/2004, beneficiind de asistenţă
juridică gratuită.
Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în
considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
 persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în
care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
 modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
 decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;
 redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.
În procesul de stabilire a unei măsuri de protecţie trebuie să se ţină seama de următoarele
principii:
implicarea familiei în toate deciziile care privesc copilul;
ascultarea opiniei copilului;
facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura
cu acesta.

Implicarea familiei în luarea deciziilor


Articolul 2(4) din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
instituie principiul conform căruia toate autorităţile publice, organismele private autorizate
şi instanţele judecătoreşti „sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi
măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi
educarea acestuia în cadrul familiei”.
Acest articol susţine principiul autonomiei sau independenţei familiei, extrem de preţuit în
democraţiile liberale moderne. El reflectă ceea ce impun convenţiile cu privire la
intervenţia justificată a statului în familie şi participarea membrilor familiei la luarea
deciziilor care îi privesc pe copii.

Ascultarea opiniei copilului


Ţările dezvoltate împărtăşesc principiul conform căruia părerile copiilor trebuie ascultate şi
luate în considerare conform vârstei şi capacităţii lor de a înţelege. Acest principiu se
reflectă şi în convenţiile europene şi internaţionale, în special în articolul 12 din Convenţia
ONU. Un aspect extrem de important atunci când vorbim despre drepturile copilului, este
10
protecţia – de altfel cea mai mare parte a Convenţiei ONU vorbeşte despre protecţie – dar la
fel de importantă este autonomia.
Ideea de drepturi ale copilului a început să fie din ce în ce mai des asociată cu câştigarea
independenţei pe măsură ce copilul creşte. Aici ne confruntăm din nou cu problema
echilibrului.
Toate legile trebuie să încerce să recunoască atât responsabilităţile permanente ale
părinţilor, cât şi capacitatea crescândă a copiilor de a avea un cuvânt de spus în situaţii care
îi privesc. Acest lucru funcţionează la două niveluri. În primul rând, există principiul
conform căruia copiii ar trebui să aibă independenţă totală, în anumite situaţii, la o anumită
vârstă. În aceste cazuri, legea acordă copilului dreptul de a decide, iar dorinţele copilului
sunt acelea care primează şi hotărăsc deznodământul cazului respectiv. Pe de altă parte, de
cele mai multe ori legea nu merge atât de departe, dar susţine într-un anumit grad dreptul
copilului de a-şi exprima punctul de vedere, care este luat în considerare de către adulţi
atunci când aceştia iau decizii, fie ei judecători, părinţi sau alte persoane.
Putem găsi în legile române exemple ale ambelor abordări. În primul rând, în ceea ce
priveşte dreptul absolut de a hotărî, se stipulează că adopţia unui copil care a împlinit vârsta
de 10 ani nu se poate face decât cu acordul acestuia (vezi art. 11(1)(b) şi art.17(2) din
Legea Adopţiei). Acestea sunt prevederi extrem de clare, care le conferă copiilor cu vârste
de la 10 ani în sus dreptul de veto. Ele reflectă importanţa independenţei copilului
adoptabil, care se acordă şi în cele mai multe din celelalte ţări europene. A doua abordare
este exemplificată de art.6 (h) a Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
care stabileşte ca principiu general de aplicare a legii “ascultarea opiniei copilului şi luarea
în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate”.
Aşa cum arată Articolul 12 din Convenţia ONU copiii au dreptul sa-şi exprime părerile iar
acest lucru se aplică la fel de mult – dacă nu cumva mai mult – la deciziile care afectează
viitorul copilului sau tânărului. Acest lucru se aplică indiferent cine îngrijeşte copilul sau
tânărul, dar, desigur, având în vedere natura deciziilor în cauză trebuie acordată o atenţie şi
mai mare acestui lucru atunci când avem de-a face cu o îngrijire exterioară casei. Tipul de
decizii importante – Pot să merg acasă? Unde voi locui? Cine va avea grijă de mine?
Ocaziile copiilor şi tinerilor de a contribui la procesul de raţionament şi de luare a deciziilor
despre viitorul lor trebuie să înceapă imediat ce au părăsit casa şi intră într-un sistem de
îngrijire si trebuie privit ca o parte importantă a lucrului cu copilul. Evident sunt unii copii
prea mici pentru a juca un rol activ, dar, chiar şi în această situaţie trebuie făcute eforturi
pentru a ajuta copilul să înţeleagă ce se întâmplă, chiar de la început. Una dintre lecţiile
cheie învăţate în situaţii de adopţie este că aceşti copii fac mai bine faţă schimbării şi
incertitudinii dacă cei din jurul lor sunt deschişi şi oneşti cu ei – şi viceversa.
Pe măsură ce copiii cresc – iar vârsta de zece ani este privită ca un punct de cotitură în
legislaţia din România – eforturile de a-i implica trebuie să se accelereze. Implicarea ia
multe forme – informală şi formală – dar de bază este să oferi copilului sau adultului tânăr
volumul maxim de informaţii despre opinii, opţiuni etc. iar în paralel şansa să
împărtăşească propria perspectivă şi să comenteze şi influenţeze deciziile. Cele mai multe
sisteme de planificare pentru copiii din sistemul de îngrijire prevăd examinarea periodică şi
actualizarea planului de îngrijire, şi, adesea o întâlnire, pentru a face schimb de informaţii şi
a face raţionamente. Pe măsură ce cresc, copiii mai mari trebuie sa aibă ocazia sa participe
11
la acest proces – în funcţie de dorinţa lor – să-şi spună ideile şi să aibă ocazia să comenteze
ceea ce spun alţii. Unii copii vor dori să facă acest lucru participând la o întâlnire: alţii pot
prefera să facă comentariul altei persoane, aceasta din urmă transmiţând acest comentariu
grupului mai mare care face planificarea. Rolul specialiştilor este de a sprijini copilul să-şi
aducă cea mai mare contribuţie.
Implicarea în procesul decizional – de exemplu să participe la o întâlnire – poate fi
esenţială pentru un copil. De aceea este important să-i pregătim în avans. A cunoaşte care
sunt persoanele implicate este important, de asemenea, este important să se simtă
confortabil în locul respectiv. Pentru unii copii totuşi este bine să le daţi ocazia să vadă
practic ce înseamnă să fie într-o şedinţă de planificare şi să vorbească despre ei înşişi. Acest
lucru se aplică în mod special atunci când este vorba de a fi prezenţi în faţa instanţei sau a
Comisiei de protecţia copilului. Este bine pentru copiii mai mari să aibă ocazia să participe
la astfel de ocazii importante, dar pentru ca tinerii să poată beneficia la maximum de
această implicare fără să fie copleşiţi sau afectaţi trebuie pregătit terenul bine înainte.
Copiii cu dizabilităţi vor avea nevoie de ajutor suplimentar pentru a-şi dezvolta şi exprima
părerile iar acest lucru trebuie privit ca o mare prioritate.

Facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura


cu acesta
Acest drept este absolut fundamental şi apărat extrem de ferm de Convenţia ONU cu privire
la drepturile copilului, de deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) conform
Convenţiei europene a drepturilor omului şi de legile româneşti. Punctul de plecare este
articolul 9 al Convenţiei ONU. Acesta stipulează că statele au obligaţia de a se asigura că
copiii nu sunt separaţi de părinţi împotriva voinţei acestora, cu excepţia situaţiilor în care,
conform legii, autorităţile competente decid contrariul. Articolul spune că statele părţi “vor
respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a
întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi, în mod regulat, exceptând
cazul în care acest lucru contravine interesului superior al copilului” (prezumţia clară fiind
că de obicei este în interesul superior al copilului să păstreze aceste contacte)
În conformitate cu prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, CEDO a luat
chestiunea menţinerii contactului dintre copil şi părinţi foarte în serios, ca fiind un aspect al
dreptului acestora de a li se respecta viaţa de familie, garantat de articolul 8. Potrivit
Convenţiei europene a drepturilor omului, decizia statului de a reduce sau interzice
contactul dintre părinţi şi copii va fi întotdeauna supusă unei analize minuţioase. Când
astfel de restricţii se dovedesc a fi excesive sau disproporţionate, acest lucru înseamnă
încălcarea atât a drepturilor copilului, cât şi ale părinţilor. CEDO a subliniat strânsa
legătură dintre contactul adecvat şi scopul principal care este reunificarea familiei.
Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului conţine un număr de articole
care se referă la problema contactului. Articolul 14 recunoaşte dreptul copilului de a
menţine contact nu numai cu părinţii, dar şi cu rudele şi, chiar mai important, cu “alte
persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament” . Aşadar copilul poate avea
“viaţă de familie” alături de persoane cu care are relaţii legale şi biologice, dar şi sociale.
Mai mult, părinţii nu le pot interzice copiilor să menţină legătura cu bunicii, fraţii sau alte
persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţă de familie, cu excepţia cazurilor “ în
12
care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a
primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului” .
Această ultimă prevedere este extrem de interesantă şi merge mult mai departe decât ceea
ce li se impune în mod legal părinţilor în multe alte ţări. Articolul neagă dreptul părinţilor
de a restricţiona contactul cu o gama largă de persoane, un drept care ar intra în mod
normal în aria de drepturi sau responsabilităţi părinteşti. Aceasta este o recunoaştere a
capacităţii copilului de a forma o reţea de relaţii şi de a le putea menţine. Articolul 15
precizează toate tipurile de contact care respectă definiţia conceptului general de contact
aşa cum apare el în Lege. Acestea include vizitele şi întâlnirile, păstrarea legăturii,
corespondenţa, furnizarea de informaţii despre copil şi alte forme de contact indirect
Restricţii asupra dreptului copilului de a fi în contact cu oricare dintre părinţi pot fi impuse
doar de instanţă, atunci când există “motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului” . Din nou este o prevedere clară
conform căreia este nevoie de un motiv foarte serios pentru a putea restricţiona contactul,
iar simpla stabilire a intereselor superioare ale copilului nu este în sine un motiv suficient.
Articolul 17 şi următoarele reglementează situaţia copiilor români care se află în străinătate,
precum şi obligaţiile autorităţilor de a facilita reuniunea dintre părinţi şi copii şi de a susţine
dreptul copilului de a menţine contactul cu părinţii în aceste condiţii.
Cunoaşterea trecutului lor şi al familiilor lor îi ajută pe copii să-şi definească identitatea. De
aceea ei au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot primi pentru a-şi identifica părinţii şi / sau
familia lărgită. Au dreptul să ştie cine le sunt părinţii şi să aibă acces la dosarele lor de
îndată ce îşi exprimă dorinţa de a fi informaţi despre originile şi mediul din care fac parte.
Când copiii sunt mici – ca, de exemplu, atunci când sunt părăsiţi în spital – dar şi mai
târziu, asistenţii sociali trebuie să facă toate eforturile pentru a le găsi părinţii (la momentul
respectiv, dar şi mai târziu), astfel încât - măcar - să le poată spune copiilor cine sunt şi de
unde vin.
În plus, este de asemenea important ca asistenţii sociali să încerce să stabilească legătura
dintre copil şi părinţi. Dacă un copil se află în grija unui asistent maternal sau în orice alt
aşezământ din afara familiei, datoria asistentului social este de a face aceste lucruri
respectând principiul apărării interesului superior al copilului.
Stabilirea şi menţinerea contactului dintre copii şi părinţi sunt extrem de importante, pentru
că sunt inextricabil legate de o posibilă reunificare. Dacă viaţa părinţilor se schimbă, poate
deveni posibil ca ei să-şi asume responsabilitatea creşterii copiilor. Succesul reintegrării
copilului depinde foarte mult, printre altele, şi de calitatea relaţiei dintre copil şi părinţii lui.
Dacă nu se menţine contactul, şansele de reunificare scad foarte mult.
În multe cazuri, stabilirea sau menţinerea contactului este o adevărată provocare pentru
specialiştii implicaţi, în special dacă îi consideră pe părinţi nepotriviţi sau „răi”. În acest
caz, trebuie să fie foarte empatici şi să încerce să se pună în locul copiilor, pentru a înţelege
felul în care percep ei situaţia în care se află. Chiar dacă, din punctul de vedere al
specialistului, părinţii nu sunt nişte părinţi buni, dacă că nu i se permite să-şi vadă părinţii,
copilul poate percepe această separare ca pe o pedeapsă. Se poate gândi că e vina lui, îşi
poate închipui că părinţii nu-l iubesc pentru că e un copil rău, sau poate inventa tot felul de
motive pentru faptul că nu este vizitat de părinţi. Toate acestea dăunează imaginii de sine a
copilului.
13
CAP. 2
ROLUL SI LOCUL ASISTENTULUI MATERNAL PROFESIONIST

Principalul act normativ care reglementeaza in mod expres statutul asistentului maternal
profesionist este Hotararea Guvernului Romaniei nr. 679/2003 privind conditiile de
obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist.
Prevederile acestui act normativ se completeaza cu detaliile mentionate de Ordinul nr.
35/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protectiei
copilului la asistentul maternal profesionist si a ghidului metodologic de aplicare al acestor
standarde.
Potrivit hotararii de guvern, AMP este persoana fizica, atestata in conditiile prevazute de
HGR mai sus mentionata, care asigura prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul
sau cresterea, ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii
primeste in plasament sau incredintare.
Prin urmare, potrivit acestei definitii, se indeplinesc cumulativ urmatoarele elemente:
 AMP pot deveni numai persoanele fizice si nu organizatii neguvernamentale, firme
sau alte asociatii sau fundatii,
 aceste persoane fizice trebuie sa aiba un atestat eliberat de CPC si respectiv,
sa asigure la domiciliul lor (fie ca acesta este proprietate personala sau este inchiriata –
trebuie sa existe un drept de folosinta asupra locuintei respective) ingrijirea copilului.
Acelasi act normativ mentioneaza si conditiile minime pe care trebuie sa le indeplineasca
cel care doreste sa devina AMP si anume:
 sa aiba capacitate deplina de exercitiu (adica sa fie major);
 prin comportamentul lui in societate, starea sanatatii si profilul psihologic sa prezinte
garantiipentru indeplinirea corecta a obligatiilor care revin unui parinte, referitoare la
cresterea, ingrijirea si educarea copiilor sai;
 sa aiba in folosinta o locuinta care acopera necesitatile de preparare a hranei, igiena,
educatie si odihna ale tuturor celor care o folosesc, inclusiv cele ale copiilor care
urmeaza a fi primiti in plasament sau incredintare;
 sa fi urmat cursurile de formare profesionala organizate de serviciul public
specializat pentru protectia copilului sau organismul privat autorizat care
efectueaza si evaluarea pentruacordarea atestatului de asistent maternal
profesionist;
 sa nu mai desfasoare o alta activitate salarizata, pentru ca o data cu atestarea lui ca si
AMP devine salariat al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

Acelasi act normativ mentioneaza in mod expres si persoanele care sunt excluse de la bun
inceput, in sensul ca nici macar nu pot intra in procesul de formare si evaluare pentru a
deveni asistent maternal profesionist; este vorba despre:
a. persoana care a suferit o condamnare prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva,
pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni;

14
b. parintele decazut din drepturile parintesti sau cel al carui copil a fost declarat
abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;
c. persoana care sufera de boli cronice transmisibile.

PROCEDURA DE ACORDARE, RESPECTIV DE REINNOIRE, SUSPENDARE SAU


RETRAGERE A ATESTATULUI DE AMP

Indeplinirea conditiilor minime mai sus enumerate se verifica in cursul asa-numitului


proces de evaluare. Acesta incepe cu cererea de evaluare a capacitatii de a deveni AMP, pe
care orice solicitant care doreste sa practice aceasta ocupatie o depune la directia pentru
protectia copilului sau la un organism privat autorizat sa desfasoare activitati in domeniul
protectiei copilului.

La cerere se anexeaza o serie de documente:


curriculum vitae
cazier judiciar pentru toate persoanele care locuiesc cu solicitantul
certificate medicale pentru toate persoanele care locuiesc cu solicitantul
copii de pe actele de stare civila (certificat de nastere, certificat de casatorie, buletin/carte
de identitate)
copii de pe actele de studii

Evaluarea consta pe de o parte din vizite ale asistentului social la domiciliul solicitantului,
iar pe de alta parte din sesiunile de pregatire la care acesta trebuie sa ia parte.
In ceea ce priveste intalnirile si vizitele asistentului social, acestea urmaresc mai multe
lucruri, de la spatiul fizic de care dispunesolicitantul la domiciliu, pana la capacitatea
afectiva de ingrijire a unui copil. In cazul in care se constata existenta anumitor probleme
care pot afecta aceasta capacitate de ingrijire a unui copil, se poate lua decizia intreruperii
procesului de evaluare.
Directia desemneaza pentru fiecare solicitant un asistent social care se va ocupa de
evaluarea acestuia, in vederea stabilirii capacitatii sale de a oferi ingrijire potrivita copilului
care necesita o masura de protectie.
Solicitantul primeste informatii despre procesul de evaluare, criteriile pe baza carora se va
face evaluarea si procedurile de revizuire a rezultatului evaluarii. Informatiile date
potentialilor asistenti maternali includ o lista a competentelor pe care asistentul maternal va
trebui sa le aiba, sprijinul acordat, alocatiile si beneficiile disponibile.
Procedura de evaluare implica toti membrii familiei sau alte persoane care locuiesc cu
solicitantul, inclusiv copiii proprii sau cei deja plasati.
Evaluarea tine cont de recomandarile de la locul de munca, ale medicului sau de referintele
ce sunt obtinute pentru fiecare solicitant de catre asistentul social, precum si de verificarile
acestuia intreprinse la politie si la autoritatea locala.
Solicitantul este incurajat sa participe activ la evaluarea sa si la pregatirea raportului sau de
evaluare; acesta primeste informatii de la asistentul social despre evolutia procesului de
evaluare si indicatii clare asupra demersurilor pe care trebuie sa le faca solicitantul pentru
inaintarea procedurii.
15
In ceea ce priveste partea de formare aceasta consta dintr-un pachet obligatoriu cuprinzind
un numar total de 7 module de formare, cu un numar total de 84 ore de teorie, la care se
adauga un numar total de 66 ore de pregatire practica. Pentru aceia dintre solicitanti care isi
exprima interesul iar evaluarea asistentului social a dovedit ca au si
capacitatea/posibilitatea, exista modulele specializate adresate ingrijirii copilului cu
dizabilitati si celui cu HIV/SIDA.
Daca se constata ca nivelul de cunostinte sau atitudinea solicitantului nu sunt
corespunzatoare dupa absolvirea unui modul, se va propune solicitantului sa repete modulul
sau se va recomanda incetarea procesului de evaluare si pregatire.
Aspectele ce se discuta in timpul vizitelor de evaluare sunt sintetizate de asistentul social in
rapoarte de vizita, realizate pentru fiecare intalnire in parte.
Toate informatiile din intreg procesul de evaluare - vizite si formare sunt cuprinse in
raportul de evaluare a capacitatii solicitantului de a deveni asistent maternal profesionist.
Raportul de evaluare este intocmit de catre asistentul social al AMP si mentioneaza
cunostintele dobandite de solicitant in urma cursurilor de formare profesionala, precum si
propunerea motivata a celui care a efectuat evaluarea, referitoare la eliberarea sau, dupa
caz, neacordarea atestatului de asistent maternal profesionist. De asemenea se fac referiri la
tipul de plasament, numarul de copii si mentiuni referitoare la sexul, varsta si nevoile
copiilor, abilitatile si experienta solicitantului, precum si nevoile de sprijin si pregatire pe
care solicitantul le are.
Este bine de stiut ca solicitantul are dreptul sa solicite o copie din sectiunile neconfidentiale
ale raportului de evaluare inaintea luarii unei decizii; de asemenea, are dreptul sa
consemneze informatii in raport si sa participe la procesul de luare a deciziei privind
atestarea.
Decizia privind acordarea sau nu a atestatului de AMP revine CPC, potrivit recomandarii
asistentului social din cadrul Directiei; potrivit legii, aceasta decizie se motiveaza (adica
trebuie consemnate motivele care au dus la acordarea sau neacordarea atestatului), cuprinde
indicarea modalitatilor de contestare (adica se precizeaza cui si in ce conditii va puteti
adresa daca nu sunteti multumit de decizie) si se transmite in scris fiecarui solicitant.

Mentiunile obligatorii din cuprinsul atestatului sunt urmatoarele:


 datele de identitate ale titularului
 numarul si varsta copiilor ce pot fi plasati
 particularitatile copiilor ce pot fi plasati (deficiente, etnie, limba, religie)
 nivelul de specializare al AMP (in urma modulelor de pregatire absolvite)
 durata de valabilitate a atestatului
 perioada in care se va realiza prima evaluare anuala

Atestatul de AMP are o valabilitate de 3 ani; totusi, activitatea profesionala a AMP este
evaluata de catre asistentul social in fiecare an. In urma acestei evaluari, se intocmeste un
raport care ramane la dosarul profesional si reflecta evolutia profesionala a AMP. Raportul
de evaluare anuala va contine informatii despre nivelul de pregatire si nevoile identificate
de instruire ale asistentului maternal. Pentru a culege aceste informatii, asistentul social va

16
avea intalniri si va consemna opiniile asistentilor sociali ai copiilor ce au fost plasati,
opiniile familiilor copiilor, opiniile copiilor precum si orice alte persoane sau specialisti.
Daca situatia o impune, in urma acestei analize anuale, asistentul social poate propune
retragerea sau suspendarea atestatului de AMP.
Atestatul de AMP poate fi retras, reinnoit sau suspendat de CPC, la propunerea foarte bine
motivata a directiei.
Reinnoirea atestatului se produce atunci cand se schimba domiciliul si se face de catre
directia de la noul domiciliu, care este obligata sa vina sa faca o evaluare la noul domiciliu;
in acest caz nu trebuie facute inca o data cursurile de formare. De asemenea, reinnoirea
atestatului se realizeaza si la finalul celor 3 ani de valabilitate prevazuta de cadrul legal in
vigoare.
Retragerea sau suspendarea atestatului se poate face daca:
 nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza eliberarii acestuia, sau daca
 asistentul maternal profesionist nu respecta vreuna dintre obligatiile prevazute in
HGR 679/2003.
Retragerea sau suspendarea atestatului se poate face numai in urma unei evaluari din partea
directiei, care atesta faptul ca exista un pericol pentru copilul ingrijit sau ca AMP nu mai
face fata cerintelor pe care acesta le are.

Exista mai multe categorii de obligatii, cu referire la copil, la familia naturala/adoptiva si


respectiv la angajator:
in privinta copiilor plasati, AMP trebuie:
a. sa asigure cresterea, ingrijirea si educarea copiilor, in vederea asigurarii unei dezvoltari
armonioase fizice, psihice, intelectuale si afective a acestora;
b. sa asigure integrarea copiilor in familia sa, aplicandu-le un tratament egal cu al
celorlalti membri ai familiei;
c. sa asigure integrarea copiilor in viata sociala;
d. sa contribuie la pregatirea reintegrarii copiilor in familia lor naturala sau la integrarea
acestora in familia adoptiva, dupa caz;
e. sa permita specialistilor serviciului public specializat pentru protectia copilului
sau organismului privat autorizat supravegherea activitatii sale profesionale si evaluarea
evolutiei copiilor;
f. sa asigure continuitatea activitatii desfasurate si in perioada efectuarii concediului
legal de odihna, cu exceptia cazului in care separarea de copiii plasati pentru aceasta
perioada este autorizata de catre angajator;
g. sa pastreze confidentialitatea informatiilor pe care le primeste cu privire la copii;
h. sa recunoasca importanta mentinerii identitatii culturale si religioase a copilului,
atunci cand cultura si religia familiei AMP difera de cea a copilului;
i. sa respecte dreptul la identitate si istoria proprie a copilului;
j. sa intocmeasca jurnalul copilului; sa noteze evenimentele deosebite privind viata
copilului,sanatatea si ingrijirea medicala a acestuia, activitatea scolara, progresul inregistrat
in aceste activitati precum si performantele;
k. sa realizeze obligatiile si responsabilitatile prevazute in conventia de plasament
pentru fiecare copil;
17
l. sa sprijine copilul in mentinerea si dezvoltarea relatiilor cu familia sa naturala, cu
prietenii si cu orice alte persoane relevante din viata copilului, daca aceasta nu
contravine interesului superior al copilului.
in relatia cu familia naturala/adoptiva, exista urmatoarele obligatii pentru AMP:
a. sa trateze parintii naturali/adoptivi ai copilului cu demnitate, respect si consideratie;
b. sa informeze familia naturala/adoptiva cu privire la evolutia copilului, situatia lui
scolara, starea de sanatate etc.

in relatia cu angajatorul AMP au obligatia:


a. sa informeze de indata directia cu privire la orice schimbare survenita in situatia lor
personala, familiala sau sociala care ar putea sa influenteze activitatea lor profesionala;
b. sa informeze de indata directia cu privire la orice schimbare survenita in situatia
copilului aflat in plasament;
c. sa participe la cursurile de perfectionare organizate de angajatori;
d. sa prezinte anual comisiei pentru protectia copilului un certificat medical din care sa
rezulte ca starea sanatatii lor permite continuarea desfasurarii activitatii.
e. sa respecte procedurile, metodologiile si regulamentele interne elaborate de
angajator.

MODALITATI DE MONITORIZARE SI SUSTINERE A ACTIVITATII AMP

Responsabilitatea principala pentru monitorizarea dar si pentru sustinerea activitatii AMP


revine asistentului social desemnat special de directie in acest scop. Vom vedea in sesiunea
urmatoare ce trebuie acesta sa faca in mod concret pentru a sprijini solicitantul sa
ingrijeasca cat mai bine copilul care este plasat, dar si sa il ajute sa depaseasca perioade mai
dificile in exercitarea acestei profesii
Este bine de stiut ca asistentul social care monitorizeaza activitatea AMP poate sa faca in
egala masura vizite anuntate si neanuntate la domiciliul AMP sau poate sta de vorba cu
persoane din comunitatea in care traieste AMP pentru a afla cat mai multe detalii despre
felul in care acesta se simte in "pielea" acestei ocupatii, frumoasa dar si grea in egala
masura.
In acest proces de monitorizare a activitatii de AMP este/va fi foarte important sa existe o
atitudine cat mai deschisa fata de asistentul social al AMP, pentru ca acest lucru se va
rasfrange atat asupra AMP (ex. va recunoaste si gasi mai usor solutii la comportamentele
dificile ale copilului si "uzura" nervoasa/profesionala va fi mai redusa), asupra copilului
(care va depasi mai usor diferitele probleme si se va dezvolta armonios) dar si asupra
membrilor familiei AMP (care nu se vor simti neglijati; se va putea discuta cu asistentul
social modalitati de a-i face sa simta valorizati si implicati cu adevarat in ingrijirea
copilului plasat).
Vizitele sau intalnirile cu asistentul social sunt prilejuri pentru monitorizare si pentru
sustinerea activitatii AMP, in egala masura. In afara acestora, odata intrati in comunitatea
AMP, exista posibilitatea de participare la diferite activitati impreuna cu alti AMP sau
viitori AMP. Este vorba despre asa-numitele grupuri de suport sau de sprijin, care sunt
intalniri ale AMP, in cursul carora acestia au ocazia sa discute una sau mai multe teme de
18
interes comun, sa-si impartaseasca unii altora experientele traite, solutiile pe care le-au gasit
in diverse situatii, sentimentele pe care le-au avut etc. Subiectele acestor intalniri pot fi
propuse de asistentul social care observa ca mai multi dintre AMP sunt interesati sau
intampina probleme similare, sau pot fi propuse de AMP care se confrunta cu situatii
deosebite sau mai dificile.

MODALITATI DE INVESTIGARE A EVENTUALELOR ACUZATIILOR ADUSE


AMP

Ultimul aspect din aceasta sesiune este legat de posibilitatea aparitiei de acuzatii la adresa
modului in care AMP ingrijeste copilul care a fost plasat si felul in care aceste acuzatii sunt
investigate.
In decursul activitatii de ocrotire a unui copil se poate ca, uneori, AMP sa li se aduca
diverse invinuiri. Astfel de momente sunt deosebit de neplacute pentru toti cei implicati,
dar este bine ca toata lumea sa stie ca astfel de situatii pot avea loc si mai ales sa se
cunoasca procedura in situatiile respective.
Invinuirile ce pot fi aduse sunt din cele mai diverse dar cele mai grave sunt cele legate de
abuz (sexual, fizic, emotional), exploatare si neglijare. Acuzatiile pot fi aduse de diverse
persoane (copil, familia naturala, vecini, alte persoane din comunitate, rude ale AMP, alti
profesionisti - medici, educatori, asistenti sociali, politisti ). Acuzatiile pot fi aduse la
cunostinta asistentului social in cursul vizitelor de monitorizare sau pot fi primite la
directie.
Orice invinuire este in mod obligatoriu investigata. Investigatia este condusa de
coordonatorul comisiei numita de directie sa investigheze acea situatie/acuzatie, si implica,
in functie de caz, si alti profesionisti din directie (asistenti sociali, psihologi, juristi etc).
Concluziile investigatiei se prezinta in cadrul unei intilniri la care participa si AMP in cauza
si, in functie de sitatie, se ia o decizie care poate merge de la absolvirea de orice
vina/responsabilitate a AMP, pana la recomandarea de mutare a copilului si de retragere a
atestatului de AMP. Recomandarile, bine argumentate, sunt inaintate CPC, care ia decizia
finala. AMP pot face apel impotriva deciziei CPC, in conditiile legii.
Daca acuzatia este foarte grava sau abuzul, exploatarea sau neglijarea sunt evidente, se
procedeaza la mutarea imediata a copilului si la suspendarea atestatului de AMP pe durata
investigatiilor. Daca se considera necesar (abuzuri grave), vor fi sesizate si autoritatile in
drept sa investigheze astfel de situatii (politie, procuratura, medicina legala).

PLASAMENTUL COPILULUI LA AMP; CARACTERISTICI SI RELATIONARE


CU ALTI ACTORI IMPLICATI PENTRU PUNEREA LUI IN APLICARE;
FAZELE PLASAMENTULUI, INSTITUTII IMPLICATE, DOCUMENTE
INTOCMITE;

Asa cum am vazut deja, AMP isi desfasoarara activitatea intr-un cadru legal specific; ca
urmare, chiar daca nu trebuie sa deveniti un jurist sau avocat, expert in legislatie, trebuie sa
aveti o serie de cunostinte de baza referitoare la felul in care prevederile legale ii afecteaza
atat pe AMP cat si pe copiii pe care acesta ii ingrijeste.
19
In primul modul de pregatire s-a discutat despre categoriile de copii care au nevoie de
protectie, despre rolul diferitelor institutii in asigurarea acestei protectii; sa vedem in
continuare care sunt pasii sau procedurile care trebuie respectate atunci cand pentru un
copil se ia masura plasamentului.
Cel mai bun loc pentru cresterea si ingrijirea unui copil este familia lui naturala, ori de cate
ori acest lucru este posibil. Ca urmare, atunci cand o familie ajunge intr-o situatie dificila
din cauza careia se gandeste, spre exemplu, sa-si abandoneze copilul, rolul autoritatilor
statului este in primul rand acela de a sustine familia respectiva, de a o ajuta cu mijloacele
pe care le are in asa fel incat parintii sa depaseasca momentul greu aparut si sa-si poata
pastra copilul langa ei.
In situatia in care aceasta mentinere a copilului in familia lui nu este posibila, autoritatile
vor incerca sa gaseasca o ruda care sa ingrijeasca copilul respectiv, pentru ca el sa nu se
indeparteze prea mult de familia lui de origine. Daca nici acest lucru nu este posibil, se
cauta o alta familie (poate fi spre exemplu si familia unui AMP) in care copilul sa fie plasat
si numai in ultima instanta se procedeaza la plasarea copilului intr-o institutie.
Decizia prin care copilul va fi separat de familia sa este luata, la propunerea motivata a
Directiei, de catre una din cele doua autoritati competente:
Comisia pentru Potectia Copilului - atunci cand exista acordul parintilor pentru plasament,
Instanţa judecatoreasca - atunci cand parintii se opun plasamentului propus.
Ca urmare, copilul va ajunge in ingrijirea AMP doar pe baza unei hotarari de plasament a
uneia dintre cele aceste doua structuri; exceptie de la aceasta regula face plasamentul
copilului in regim de urgenta, care este dispus de directorul Directiei pentru protectia
copilului in cazul in care, din motive imputabile sau nu parintilor, copilul trebuie scos de
urgenta din familia lui (copilul se afla in pericol). Chiar si in aceasta situatie, in termen de
48 de ore, cazul trebuie prezentat instantei judecatoresti care va decide ce masura trebuie
luata in continuare pentru copilul respectiv. Ceea ce urmeaza mai jos se refera la situatia
"obisnuita" in care apare masura plasamentului, nu la plasamentul in regim de urgenta
despre care se discuta intr-o sesiune separata.
Potrivit normelor legale in vigoare, stabilirea plasamentului si apoi punerea in practica a
acestei masuri trebuie sa se faca pe etape, cel mai important lucru fiind compatibilitatea
copilului cu noua familie si respectiv urmarirea ritmului de acomodare a copilului cu noua
familie.
Altfel spus, atunci cand este clar ca un copil are nevoie de o masura de protectie si nu se
gaseste nici o ruda care sa-l ingrijeasca, prima optiune ar trebui sa fie AMP. Cazul va
ajunge in atentia serviciului de asistenta maternala din cadrul DGASPC care va trebui sa
faca o potrivire intre nevoile copilului si cele ale AMP, cu alte cuvinte sa gaseasca pe acel
AMP care poate sa raspunda cel mai bine nevoilor copilului. Asistentii sociali fac aceasta
potrivire pe baza evaluarii AMP si a evaluarii copilului, dupa care vin sa discute cu AMP si
sa prezinte situatia copilului respectiv.
Vorbim deci despre 2 componente ale procesului de potrivire: o prima componenta
teoretica - cea in care din evidentele existente la nivelul Directiei se incearca identificarea
celui mai potrivit AMP pentru un anumit copil si respectiv o a doua componenta, de
potrivire practica ce consta in informarea si pregatirea tuturor celor implicati (copil, AMP,
familie naturala, daca este cazul).
20
In faza de potrivire teoretica se iau in considerare criterii precum:
pentru copil: varsta, temperament, nationalitate, limba, rasa, religie, frati si surori aflati in
sistemul de protectie, relatiile cu alti copii, nevoi speciale;
pentru familia naturala: varsta, temperament, ocupatie, inclinatii/aptitudini, interese pentru
diverse domenii, nivel de educatie, nationalitate, limba, rasa, religie;
pentru AMP: varsta, temperament, inclinatii, aptitudini, nivel de educatie, nationalitate,
rasa, religie, atitudine fata de alte etnii, situatia legala, competente profesionale, preferinte
privind copilul, disponibilitati, resedinta (distanta fata de domiciliul familiei naturale), alti
copii prezenti in familie.
Urmeaza apoi informarea si pregatirea tuturor partilor implicate.
Aceasta etapa presupune:
 informarea copilului realizata potrivit capacitatii sale de intelegere si gradului sau
de maturitate
 informarea familiei naturale, ce se realizeaza sub rezerva respecatrii interesului
superior al copilului
 informarea AMP de catre asistentul social al copilului cu privire la situatia copilului
respectiv.
De foarte multe ori, in aceasta etapa de potrivire, din partea AMP vine intrebarea "Putem
refuza sa ingrijim un anumit copil?", iar pentru a da raspunsul trebuie sa ne aducem din nou
aminte de prima sesiune de pregatire cand am vazut cat de important este sa tratam fiecare
copil fara nici un fel de discriminare. Ca regula, copilul propus pentru plasament intr-o
familie de AMP trebuie sa corespunda datelor cuprinse in atestatul respectivei familii (in
atestat sunt mentionate numarul maxim de copii pe care AMP ii poate primi simultan in
plasament sau in incredintare, grupa de varsta si sexul copiilor, precum si capacitatea
solicitantului de a ingriji copii cu handicap/dizabilitati, infectati HIV sau bolnavi SIDA).
Sigur ca AMP poate si trebuie sa aiba o discutie serioasa cu asistentul social daca, de
exemplu, a fost atestat pentru ingrijirea unor copii dintr-o grupa de varsta mare, iar acum i
se propune sa ingrijeasca un sugar; considerand insa ca AMP este un profesionist, parte
dintr-o echipa profesionala, nu este acceptabil sa refuze ingrijirea unui copil fara un motiv
extrem de serios. Un refuz nejustificat este expresia clara a faptului ca AMP nu respecta
acele principii esentiale in domeniul protectiei copilului despre care am vorbit in primul
modul de formare.
Odata ce AMP a acceptat in principiu plasamentul copilului propus, pasul urmator este
acela de acomodare a copilului cu AMP, cu familia si cu locuinta acestuia. Etapa de
acomodare incepe de obicei pe teritoriul copilului - locul in care acesta se afla si care ii este
familiar (institutie, familie naturala etc) - prin vizite ale AMP, in cursul carora se vor primi
cat mai multe informatii despre copil, despre obiceiurile acestuia, ce ii place, ce nu ii place
etc. Treptat, ar trebui sa inceapa apoi deplasari cu copilul pe un teren neutru (in parc, la
cofetarie etc) pentru ca acesta sa se obisnuiasca cat mai mult cu AMP. In continuare se
ajunge la vizita la domiciliul AMP si, in final, la mutarea copilului.
Intregul proces de potrivire este urmarit si sprijinit in primul rind de catre asistentul social
al copilului, dar si de catre asistentul social al AMP precum si de catre alti profesionisti
daca e cazul.
21
Lucrul cel mai important in tot acest proces este sa intelegem ca fiecare copil are ritmul lui
de acomodare la schimbare si ca acest ritm trebuie respectat. Chiar daca AMP este
nerabdator sa aduca acasa copilul, daca facem acest lucru pana copilul nu este pregatit sa
accepte acest loc nou pentru el, putem sa-i producem copilului traume serioase, sa-l
speriem sau chiar sa-i cream un sentiment de respingere fata de AMP.
Un al doilea aspect important este implicarea obligatorie a tuturor membrilor familiei AMP
si a persoanelor care locuiesc cu acesta, inca de la inceputul procesului de acomodare si pe
toata perioada lui de desfasurare. Spunem ca este important pentru ca, pe de o parte copilul
va avea ocazia sa intalneasca si sa se obisnuiasca cu toate persoanele cu care va locui in
aceeasi casa, iar pe de alta parte AMP si toti ceilalti membri ai familiei sale vor fi la randul
lor familiarizati cu copilul care urmeaza sa ajunga in familia lor.
Odata ce asistentul social al copilului este convins ca acomodarea a decurs in mod
corespunzator si ca atat copilul cat si AMP sunt pregatiti pentru mutare, acesta recomanda
CPC sau instantei judecatoresti stabilirea masurii plasamentului. Intotdeauna este
obligatorie luarea in considerare a opiniei copilului (potrivit capacitatii sale de exprimare si
gradului sau de maturitate).
Ultimul pas este mutarea propriu-zisa a copilului in noul lui mediu de viata, atunci cand
asistentul social al copilului va considera ca acest lucru este posibil. Mutarea copilului in
familia AMP dar si plecarea lui din familia acestuia sunt momente deosebite despre care
vom incepe sa discutam acum si vom detalia intr-o sesiune viitoare.
Pregatirea copilului pentru separare/mutare
Este bine ca asistentul maternal sa cunosca faptul ca masura de plasament a copilului se
doreste a fi o masura temporara, fie pana la depasirea problematicii care a dus la separarea
de parinti a copiilor sau, in anumite cazuri, pana la definitivarea procesului de adoptie a
copilului (in cazul in care finalitatea PIP este adoptia). De aceea, unul dintre cele mai
importante momente ale activitatii asistentului maternal este pregatirea copilului in vederea
separarii, indiferent de sensul acesteia: de parinti, de asistentul maternal si familia
asistentului maternal (in situatia reintegrarii in familia de origine, largita; in situatia
integrarii socio-profesionale sau in situatia integrarii in familia de adoptie).
Rolul pregatirii copilului ar fi să asigure copilului un sentiment de continuitate, să încerce
să atenueze sentimentul de anxietate datorat schimbarii care urmeaza sa intervina in viata
sa, fie ca este situatia:
Adaptarii in familia asistentul maternal profesionist
Cunoasterii spatiului si a regulilor casei
Mentinerii sau reluarii relatiei permanente cu parintii sau membrii familiei largite
Cunoasterii parintilor adoptivi si a obiceiurilor, valorilor acestora, precum si a mediul in
care urmeaza copilul sa traiasca.
Nu trebuie sa se uite niciun moment faptul ca in perioada de adaptare la noua situatie,
copilul traverseaza o perioada greu de gestionat, astfel incat putem regasi:
diverse tulburări somatice (febra, diaree acuta, hipersomnie, lipsa poftei de mâncare,
enurezis, pavor nocturn); lipsa încrederii; comportament retras, apatie, nu iniţiază sau nu
răspunde relaţionării cu alte persoane, mutism; agresivitate, hiperactivitate, comportament
dificil; întârzieri de dezvoltare sau regresie; dificultăţi în exercitarea controlului asupra
sentimentelor şi trăirilor emoţionale.
22
Pentru ca aceasta perioada sa poata fi depasita cu usurinta de catre copil, asistentul maternal
profesionist trebuie sa colaboreze strans cu asistentul social al copilului, in vederea stabilirii
unui plan in ceea ce priveste separarea treptata, indiferent care este sensul acestei separari.
Acest plan va fi stabilit în funcţie de câteva aspecte importante
legate de copil:
Vârsta cronologică a copilului şi gradul său de dezvoltare;
Determinarea rutinelor cu care copilul este obişnuit (ore de somn, tip de alimentaţie,
obiceiuri
legate de igiena, ritualuri legate de aceste momente, dacă îl linişteşte să i se cânte, să fie
mângâiat pe spate etc.);
Mod de adresare (prenumele, porecle de alint...);
Obiecte preferate de îmbrăcăminte, pentru alimentatie
Tipuri de jocuri, jucarii, pasiuni
Rezultate scolare
Legate de părinti/rude (daca copilul urmeaza sa se intoarca in familia biologica sau exinsa):
Aşteptări în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copilului lor;
Timp disponibil pentru a petrece împreună cu copilul: program de intalniri, activitati de
timp liber, etc;
Disponibilitate de relaţionare cu asistentul maternal, asistentul social al copilului in vederea
returnarii/preluarii informatiei despre evolutia copilului
Legate de familia de adoptie (daca copilul urmeaza sa fie adoptat):
-Timp disponibil pentru a petrece împreună cu copilul in vederea adaptarii treptate;
-Timp disponibil pentru a discuta cu asistentul maternal si asistentul social al copilului in
vederea datelor importante despre copil (program de viata, obiceiuri alimentare, activitati in
care este implicat, pasiuni, prieteni...).
Legate de asistentul maternal profesionist si profesionistii Serviciului de Asistenta
Maternala:
Procesul de separare si adaptare este un proces de durata, care este determinat de varsta
copilului si gradul sau de maturitate, de atitudinea celor care il ingrijesc si a celor care il vor
ingriji. In mare masura, transferul afectiv al copilului pentru cel care il ingrijesc se face
doar in contextul in care intre acesti adulti exista o buna colaborare si coordonare. Nu este
suficient sa stabilim un plan, trebuie sa avem grija ca fiecare gest sa vina sa il sustina pe
copil.
In tot acest proces de separare, copilul trebuie sa fie implicat nemijlocit: el trebuie sa stie ce
anume urmeaza sa i se intample, de ce anume si cum urmeaza sa se procedeze. Cel mai
important aspect este acela al respectului pentru copil si pentru sentimentele sale. Separarea
se produce deoarece „parintii tai au o situatie de dificultate acum, insa ei te iubesc foarte
mult", „ desi o sa-mi lipsesti foarte mult, ma bucur ca te intorci in familia ta", „Sunt
mandra/mandru de faptul ca ai reusit sa termini scoala si ti-ai gasit un loc de munca" sau
„Noii tai parinti te iubesc si te-au dorit foarte mult. Asta nu inseamna ca eu nu te iubesc, dar
ei iti pot oferi toata dragostea de care ai nevoie".
Uneori, copilul are nevoie sa stie ca poate mentine sau relua relatia cu asistentul maternal,
atat timp cat are aceasta nevoie afectiva. Daca acest lucru nu contravine intereselor

23
copilului, a familiei sale sau a intereselor asistentului maternal, este posibila mentinerea
relatiei cu acesta.
In acelasi timp cu munca de pregatire desfasurata cu copilul, se fac si demersurile legate de
documentele care trebuiesc intocmite pentru fiecare copil aflat in plasament la un AMP.
Astfel, imediat după ce autoritatea competenta a luat hotărârea de plasament a unui copil la
un AMP se va încheia convenţia de plasament între asistentul maternal profesionist şi
angajatorul său, în condiţiile şi cu elementele prevăzute de legislaţia în vigoare după cum
urmează:
Convenţia se încheie pentru fiecare copil primit în plasament, cu acordul scris al
soţului/soţiei asistentului maternal profesionist (unde este cazul) şi se notifică autoritatii
competente care a hotărât plasamentul copilului.
Această convenţie cuprinde următoarele elemente:
a. informaţii referitoare la copil: identitatea, originea etnică şi religioasă, situaţia sa
personală familială, socială şi medicală, nevoile sale speciale;
b. motivele hotărârii de plasament;
planul de aplicare şi obiectivele plasamentului;
c. modalităţile de menţinere a contactului între copil şi familia sa biologică (dacă nu
există contraindicaţii) şi modul de pregătire a reintegrării copilului în familia proprie, în
cazul plasamentului;
d. modalităţile de supraveghere a activităţii asistentului maternal profesionist şi de
evaluare periodică a evoluţiei copilului;
e. drepturile si obligaţiile specifice ale părţilor.
Incheierea convenţiei de plasament între asistentul maternal profesionist şi angajator se
realizează înainte de mutarea propriu-zisă a copilului dar dupa pronuntarea hotărârii de
plasament.
Un al doilea document foarte important si aflat in stransa legatura cu conventia de
plasament este planul individualizat de protectie (PIP) al copilului.
Acest plan, care trebuie intocmit obligatoriu pentru fiecare copil separat de parintii sai, are
un format minim (puncte care trebuie atinse) dat de lege si cuprinde in esenta o descriere a
solutiei de permanenta identificata pentru copilul respectiv.
Acest lucru inseamna ca pentru un copil separat de familie, inca de la intrarea lui in
sistemul de protectie speciala, trebuie sa existe o planificare pentru viitor - sa se stie daca
urmeaza sa fie reintegrat in familia sa, daca va ramane pe termen lung departe de parinti
sau poate va fi adoptat.
In functie de aceasta finalitate a planului individualizat de protectie si raportat la nevoile
copilului si ale familiei, planul include masuri din mai multe domenii - sanatate, educatie
etc, fiecare astfel de domeniu fiind detaliat intr-un plan de interventie specifica (PIS),
pentru fiecare dintre masurile identificate fiind stabilita o persoana responsabila si un
termen pentru realizare.
Daca, spre exemplu, copilul nu a fost vaccinat sau are nevoie de un tratament, planul va
cuprinde inscrierea copilului la un medic de familie si realizarea vaccinarii sau a
tratamentului de catre medicul de familie, intr-un termen limita dat de la data la care copilul
a ajuns la AMP.

24
Am mentionat in mod expres aceste doua documente care se leaga strans de plasamentul
unui copil la AMP pentru ca sunt cele mai importante din punct de vedere al prevederilor
legale si pentru ca, de regula, AMP are o contributie semnificativa in stabilirea
interventiilor si apoi in punerea lor in aplicare pentru ca, de la un anumit punct, este
persoana care cunoaste cel mai bine copilul.

ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL AL AMP SI CEL AL ASISTENTULUI SOCIAL


AL COPILULUI
Exista doi responsabili pe care normele legale in vigoare ii identifica atunci cand se descrie
modul de organizare a ingrijirii unui copil la AMP; este vorba despre asistentul social al
copilului si respectiv asistentul social al AMP.
Fiecare copil plasat la asistentul maternal va avea un asistent social care va urmari aspectele
legate de ingrijirea si dezvoltarea copilului, mentinerea relatiilor cu parintii si familia.

Responsabilitatile care revin asistentilor sociali ai copilului plasat la AMP:


a. evaluarea, in urma sesizarii, a nevoilor copilului aflat in dificultate;
b. revizuirea evaluarii nevoilor copilului;
c. intocmirea si revizuirea planului individualizat de protectie pentru copil si a PIS-
urilor aferente;
d. monitorizarea si inregistrarea evolutiei planului individualizat de protectie si a PIS-
urilor aferente;
e. realizarea instruirii specifice a AMP cu privire la nevoile copilului, inaintea plasarii
acestuia;
f. informarea in scris a AMP cu privire la drepturile si obligatiile legale ce-i revin
acestuia cu privire la persoana copilului pe durata plasarii, inainte de mutarea copilului;
g. coordonarea procesului de potrivire a copilului cu AMP;
h. intocmirea conventiei de plasament;
i. coordonarea activitatilor privind mutarea copilului la AMP;
j. intocmirea, pastrarea si actualizarea dosarului copilului;
k. organizarea, coordonarea si monitorizarea activitatilor in care sunt implicati alti
specialisti, atunci cand nevoile copilului impun aceste interventii;
l. asigurarea mentinerii relatiilor copilului cu familia sau cu orice alte persoane relevante
pentru viata acestuia;
m. participarea la programe de pregatire specifica, functie de nevoile de formare
identificate de supervizor.
Fiecare asistent maternal profesionist va avea desemnat de catre angajator un asistent social
ce va avea rol de supervizor si va realiza evaluarea anuala a activitatii AMP.

Responsabilitatile asistentilor sociali ai AMP includ:


a. evaluarea capacitatii solicitantilor, in vederea atestarii ca AMP, de a oferi ingrijire
potrivita copilului aflat in dificultate;
b. participarea la pregatirea solicitantului, in calitate de formator sau in vederea
sprijinirii solicitantului pe parcusul pregatirii;
c. intocmirea, pastrarea si actualizarea dosarului AMP;
25
d. sprijina si monitorizeaza AMP si se asigura ca acesta este informat in scris, accepta,
intelege si actioneaza in conformitate cu standardele, procedurile si metodologia promovate
de catre autoritatea competenta;
e. prezinta AMP, inainte de plasarea copilului, standardele, procedurile si orice alte
instructiuni referitoare la ingrijirea copilului si se asigura ca acestea au fost intelese;
f. participa la procesul de potrivire a copilului cu AMP, prezentand abilitatile si
competentele AMP si oferind sprijin AMP;
g. furnizeaza in scris AMP informatii privind sprijinul disponibil din partea grupului
local de AMP sau a formelor asociative ale AMP;
h. furnizeaza in scris AMP informatii privind procedurile ce vor fi urmate in cazul
suspiciunilor de abuz, neglijare sau orice alta plangere facuta impotriva lui, precum si
asupra sprijinului disponibil in astfel de situatii;
i. identifica nevoile de pregatire si potentialul fiecarui AMP, precum si ale membrilor
familiei acestuia;
j. evalueaza anual activitatea fiecarui AMP;
k. participa la programe de pregatire specifica, functie de nevoile de formare identificate
de supervizor.

ASPECTE CONCRETE ALE OCUPATIEI DE AMP


DEFINIREA SI ARGUMENTAREA IMPORTANTEI CONFIDENTIALITATII

Am abordat AMP ca parte a unei echipe care se ocupa de bunastarea copilului aflat in
plasament. O data ce AMP face parte din aceasta echipa se asteapta de la el ca si
profesionist o anumita atitudine in relatia cu familia naturala, cu familia adoptiva, cu alti
membrii ai echipei de specialisti; cu alte cuvinte, atunci cand ceilalti considera AMP ca
fiind un profesionist, asteapta de la el sa vorbeasca, sa se comporte ca un profesionist in tot
ceea ce are de facut pentru ocrotirea copilului plasat.
Pentru ca acest lucru sa se intample, este necesar ca AMP sa inteleaga foarte bine care sunt
drepturile si indatoririle pe care le au in aceasta calitate; ceilalti profesionisti vor lua in
considerare aceste lucruri atunci cand judeca activitatea AMP. Spre exemplu, toata lumea
va considera de la sine inteles ca AMP accepta copiii plasati asa cum sunt ei, cu trecutul,
prezentul si viitorul lor, cu calitatile dar si cu problemele lor si AMP, ca ocrotitor al lor, va
fi primul "avocat" care va lupta pentru drepturile lor.
Se va astepta de la AMP sa inteleaga de ce este important sa incurajeze si sa sprijine
contactul copilului cu familia lui naturala (evident, atunci cand acest lucru nu este in mod
explicit interzis de instanta judecatoreasca), sa-l ajute sa treaca peste sentimentele de
abandon fara sa-l invinovateasca sau si mai rau sa-i acuze ori jigneasca pe parintii firesti ai
copilului; in cursul sesiunilor viitoare despre atasament vom vedea ca astfel de atitudini
intotdeauna fac rau copilului si ceea ce se intampla in multe situatii este ca AMP nu va mai
putea comunica cu copilul sau vor aparea comportamente dificile ale acestuia.
Pentru asigurarea dezvoltarii optime a copilului, AMP va crea o atmosfera echilibrata, de
familie, sa caute si sa gasesca modalitati de a stimula copilul, de a-l ajuta sa se integreze in
familie dar si in comunitate. Pedeapsa corporala si neglijarea copilului nu sunt permise si
sunt motive pentru retragerea atestatului de AMP.
26
Nu in ultimul rand, in calitate de profesionist, AMP trebuie sa stie ca, la fel cum medicul nu
are voie sa discute despre boala unui pacient cu un alt pacient, nici in cazul AMP nu este
permisa incalcarea principiului confidentialitatii. Acest lucru inseamna ca tot ceea ce AMP
afla de la asistentul social sau de la copil ori de la familia naturala sunt lucruri care nu se
discuta nici cu vecinii si nici cu prietenii. Poate sa para un lucru usor insa mai ales in
comunitatile mici curiozitatea cu privire la copilul nou venit in familie, cu privire la situatia
acestuia, a familiei sale poate sa fie foarte mare si AMP trebuie sa aiba intotdeauna un
raspuns pregatit, raspuns care sa nu incalce principiul confidentialitatii.

RELAŢIA ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST - COPIL


Legea 272/2004 prevede:
Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura
dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu
ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului
superior al copilului.
Instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului,
poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita
dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Promovarea şi respectarea interesului superior al copilului: este principiul primordial şi de
aceea, el trebuie să stea la baza tuturor acţiunilor care îl privesc pe copil, înţeles ca persoană
cu drepturi şi responsabilităţi, căruia i se acordă prioritatea cuvenită în toate aspectele vieţii
sale de către părinţi, reprezentanţi legali, precum şi alte persoane fizice sau juridice cu care
interacţionează.
Atunci cand se semnaleaza o situatie in care un copil a fost supus unei forme de abuz,
neglijare, exploatare sau trafic, asistentii sociali fac o evaluare la nivel individual (copil) si
la nivelul intregii familii.
Evaluarea familiei are drept scop identificarea cauzelor care au dus la situaţia de abuz
asupra copilului, a factorilor de risc existenţi şi a măsurilor ce pot fi adoptate în cadrul
planului de intervenţie. Această evaluare şi dorinţele copilului sunt cei doi factori care stau
la baza deciziei de a reintegra copilul familie sau nu.
Modelul relatiei cu parintii si modelul relatiei dintre parinti vor ramâne un model important
pentru copil (ce-i drept inconstient) pe baza caruia se vor construi viitoarele relatii.
În general, cu cât un individ este mai important, mai semnificativ pentru noi din punct de
vedere emoţional, cu atât relaţia noastră cu această personă este mai asemănătoare cu relaţia
cu părinţii noştri.
Este foarte important sa se urmareasca reabilitarea copilului in cadrul familiei. Familia, in
special mama (in situatia in care este parintele protector), trebuie sa rezolve problemele
dintre victima si agresor. Trebuie ca parintele protector sa fie indrumat pentru a fi in stare
sa-si ajute copilul, sa accepte reabilitarea copilului in cadrul familiei.
Parintii care au pierdut custodia copiilor lor o pot recastiga. Acest lucru depinde de
severitatea abuzului sau a neglijarii si de evaluarea de catre profesionisti a progresului lor in
reabilitare. In cazurile severe, contactele viitoare dintre parinte si copil vor fi supervizate.
Uneori se pierd toate drepturile parentale.

27
AMP trebuie sa le ofere copiilor sprijin şi sa-i încurajeze să menţină legăturile cu părinţii,
familia lărgită şi alte persoane importante pentru ei, dacă acest lucru nu contravine
interesului lor superior.
Părinţii, familia lărgită şi alte persoane importante pentru copil trebuie sa fie implicate pe
cât posibil în viaţa acestuia pe perioada şederii sale la AMP, astfel încât reintegrarea sa
familială să se pregătească şi să se realizeze în cele mai bune condiţii şi în cel mai scurt
timp.
Managerul de caz si asistentul social al copilului abuzat, neglijat, exploatat sau traficat,
aflat in ingrijirea AMP, stabilesc proceduri clare de menţinere a legăturilor cu diversele
persoane importante din viaţa copilului, inclusiv referitoare la restricţiile în acest sens.
În elaborarea acestor proceduri se vor lua în considerare cel puţin următoarele aspecte: în
situaţii de abuz, neglijare, exploatare, trafic comise de unul dintre părinţii copilului, precum
şi în situaţii de violenţă în familie, legăturile cu părintele potenţial agresor sunt
restricţionate prin hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului sau, în cazul părintelui
agresor aflat în urmărire penală sau condamnat pentru infracţiuni corespunzătoare faptelor
de abuz, neglijare, exploatare, trafic, respectiv violenţă în familie, prin hotărâre
judecătorească.
Vizitele la domiciliul AMP şi cele în afara acestuia, precum şi ieşirile copiilor în
comunitate pe perioada plasamentului la AMP se realizează numai conform recomandarilor
si programului stabilit in echipa multidisciplinara (manager de caz, asistent social al
copilului, psiholog, AMP) si numai in prezenta AMP si/sau a altor specialisti
(psiholog,asistent social al copilului, etc.).
Restricţiile în ceea ce priveşte menţinerea legăturilor, în scopul protejării copilului, cu
excepţia celor prevăzute de lege şi cuprinse în hotărârea de plasament a copilului la AMP a
instantei, se stabilesc cu consultarea managerului de caz.
In situatia in care copilul nu poate fi vizitat la domiciliul AMP, furnizorul de servicii (unde
AMP este angajat) îşi organizează un spaţiu privat, cu o destinaţie bine stabilită şi cu o
ambianţă intimă pentru desfăşurarea vizitelor efectuate de persoanele importante pentru
copii. Toate vizitele sunt consemnate într-un registru special.
Serviciile oferite copilului care a suferit o forma de abuz urmaresc securizarea copilului,
diminuarea consecinţelor şi evitarea expunerii lui la un nou abuz cu consultarea şi
implicarea activă a copilului în procesul de luare a deciziilor, adecvat gradului său de
maturitate, precum şi cu consultarea si implicarea părintelui protector sau, după caz, a
persoanelor importante pentru copil.
Pentru securizarea si dezvoltarea armonioasa a copilului este extrem de importanta
mentinerea relatiei cu parintii (cu parintele protector), precum si relaţia dintre profesionişti
(inclusiv AMP) şi părintele protector (parinti, in functie de caz), familie în general.
În situaţia în care dreptul de a vizita copilul şi de a menţine relaţii personale cu acesta nu a
fost restricţionat în condiţiile legii, alegerea asistentului maternal profesionist unde urmează
a se plasa copilul se face şi cu luarea în considerare a capacităţii acestuia de a asigura
realizarea efectivă a dreptului de vizită şi relaţii personale ale copilului (apropierea
domiciliilor, relaţiile existente între părinţi şi persoana/familia unde urmează a fi plasat
copilul etc.).

28
Astfel, în practică, ne aflăm în situaţia în care exercitarea drepturilor şi obligaţiilor
părinteşti cu privire la persoana copilului este împărţită între părinte/părinţi (ex: legături
permanente şi nemijlocite cu copilul pe toată durata plasamentului, vizitarea copilului,
corespondenţa cu acesta, dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea
sa profesională) şi Asistentul Maternal Profesionist care asigură îngrijirea copilului
(supravegherea copilului, obligaţia de a asigura îngrijirea şi condiţiile necesare dezvoltării
sale, efectuarea actelor obişnuite necesare îndeplinirii acestei obligaţii sau înlăturării
oricărei situaţii urgente care ar pune în pericol copilul, securitatea, dezvoltarea sau
integritatea morală a acestuia).
Alta este situaţia în care în discuţie sunt aduse drepturile şi obligaţiilor părinteşti care
privesc bunurile copilului (dreptul de administrare a bunurilor, de reprezentare sau de
încuviinţare a actelor copilului), acestea revenind în exclusivitate părintelui/părinţilor pe
toată perioada în care copilul are instituită măsura plasamentului prin hotărârea comisiei
pentru protecţia copilului.
Faţă de considerentele expuse mai sus, este de subliniat faptul că instituirea măsurii
plasamentului de către Comisia pentru Protecţia Copilului nu afectează în nici un fel
calitatea părintelui de reprezentant legal al copilului său.
În situaţia copilului pentru care s-a stabilit măsura plasamentului de către instanţa
judecătorească, drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către preşedintele
consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.
Legea 272/2004 instituie o excepţie de la prevederile care vizează exercitarea drepturilor
părinteşti de către preşedintele consiliului judeţean/primarul sectorului municipiului
Bucureşti, aceştia neputând să exprime în locul părinţilor consimţământul la adopţia
copilului, drept care se menţine pentru părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti şi pentru
cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteştiul, nnnnoiia accepte ceea
ce s-a intamplat, sa-l protejeze.

COPILUL, FAMILIA BIOLOGICA SI FAMILIA ADOPTIVA

Deşi copilul poate forma şi alte ataşamente, se consideră că există totdeauna


un comportament de ataşament care diferă calitativ de celelalte. Orice
persoană care oferă mai multă stimulare şi interacţiune poate deveni obiect
de ataşament în relaţia sa cu copilul. Calitatea interacţiunii decide calitatea
ataşamentului. Un ataşament securizant îi va permite copilului să devină
autonom şi să se detaşeze.

Pierderea şi durerea, efectele separării şi pierderii


Asistenţii maternali au nevoie de aptitudini pentru a putea ajuta la formarea ataşamentului
la copii. Separarea şi pierderea ataşamentului pot avea un impact de lungă durată asupra
copiilor, care afectează toate aspectele dezvoltării şi comportamentului lor.
Cunoaşterea procesului durerii poate ajuta asistentul maternal să înţeleagă şi să rezolve
situaţiile generate de comportamentul copiilor care au fost separaţi de familiile lor.
Noţiunile de durere şi doliu sunt folosite mereu atunci când se discută despre o pierdere.

29
Durerea este reacţia normală la o pierdere, o experienţă universală întâlnită mereu şi mereu.
Pierderea este o parte naturală a existenţei: copiii îşi pierd dinţii de lapte; moare pisicuţa
preferată; copilul absolvă liceul; este abandonat de un iubit sau o iubită, un prieten nu
reuşeşte să-şi realizeze un scop; un frate se mută în alt oraş.
Pierderile pot fi de două feluri: fizice (tangibile) sau simbolice (psihosociale). Exemple de
pierderi fizice (tangibile): pierderea unui obiect preferat sau moartea unui prieten; exemple
de pierderi simbolice (psihosociale): divorţul sau boala unei persoane dragi. De obicei, o
pierdere simbolică nu este identificată ca o pierdere în sine, cu toate acestea ea va iniţia un
proces de doliu exact ca în cazul unei pierderi fizice.
Atunci când copiii sunt plasaţi la asistentul maternal, ei experimentează o stare de separare
faţă de persoanele cu care au trăit anterior – indiferent dacă acestea fac parte dintr-o
instituţie sau din familia lor biologică. În astfel de situaţii copiii percep separarea ca pe un
fel de pierdere, iar dacă pierd complet contactul cu familia biologică acest sentiment va
deveni mai intens şi mai confuz.
Există 5 faze generale ale pierderii, pe care atât copiii cât şi adulţii le “trăiesc” ori de câte
ori suferă o pierdere.
Procesul nu se desfăşoară lin, fazele se pot suprapune pe alocuri; pot avea loc regrese sau
progrese în evoluţia lor.
Faza 1: şoc şi negare
Pentru situaţia copiilor plasaţi la asistentul maternal, aceştia pot să refuze să accepte
realitatea, fugind întotdeauna spre uşă pentru a vedea dacă nu cumva vine mama lor în
vizită. Deşi i se spune că aceasta nu-l poate vizita, el pune mereu şi mereu, aceeaşi
întrebare.
Faza 2: mânie şi vinovăţie
Copiii aflaţi în plasament la asistentul maternal îşi pot exprima mânia atât faţă de aceştia
cât şi faţă de părinţii biologici. Astfel, ei pot distruge lucrurile pe care prinţii biologici le-au
dăruit şi pe care ei le-au luat în familia asistentului maternal, fie îşi manifestă mânia faţă de
ocrotitori sau faţă de alţi copii din familie printr-un comportament agresiv-distructiv.
Faza 3: tristeţe şi disperare
De cele mai multe ori, copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, dezvoltă sentimente
de vinovăţie de genul : „Părinţii mei nu mă mai vor, pentru că nu mă mai iubesc ; este
numai vina mea că am ajuns aici şi este posibil ca nimeni să nu mă mai iubească vreodată”.
Faza 4 şi 5: înţelegere şi acceptare
După o perioadă de timp, cu ajutorul explicaţiilor oferite de asistentul maternal (şi nu
numai), copilul va reuşi să înţeleagă ce s-a întâmplat şi să accepte situaţia, fiind astfel
pregătit şi pentru cazul în care va fi confruntat în viitor cu situaţii similare
Separarea copilului de familia lui conduce în primul rând la probleme de ataşament ceea ce
va conduce la întârzieri de dezvoltare sau schimbări de comportament.
Efectele separării copilului de părinţi sunt strâns legate de următorii factori:
 modul în care adulţii au reacţionat faţă de copil
 personalitatea copilului
 mediul înconjurător

30
Principalele aspecte care pot fi observate la copil ca urmare a separării acestuia de părinţi
sunt:
lipsa încrederii
comportament retras, nu dezvoltă relaţii cu alte persoane
agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil
întârzieri de dezvoltare
dificultăţi în exercitarea controlului asupra sentimentelor şi trăirilor emoţionale

Copiii care se vor afla în îngrijirea asistenţilor maternali sunt copii care au fost
părăsiţi în maternităţi, spitale, copii instituţionalizaţi, copii proveniţi din familii în
care exista violenţă, copii supuşi unei forme de abuz sau neglijare. Aceste evenimente
marchează dezvoltarea unui copil în aşa măsură încât, în cele mai multe cazuri, din
cauza lipsei de atenţie personalizată, din cauza îngrijirii necorespunzătoare, aceşti
copii prezintă întârzieri de dezvoltare majore. Copilul care este neglijat va avea
probleme atât în dezvoltarea afectiv-emoţională, psihică, cât şi în cea fizică. Relaţia
copilului cu asistentul maternal este foarte importantă pentru dezvoltarea sa ulterioară,
astfel că asistentul maternal trebuie să urmărească foarte atent comportamentul
copilului şi să sprijine dezvoltarea ataşamentului.

CÂND COPILUL TREBUIE SĂ PLECE


Funcţia ataşamentului este să protejeze. Plecarea către un loc necunoscut, fără persoana
care face obiectul ataşamentului, duce la anxietate profundă. Asistentul trebuie să
verbalizeze această stare pentru copil.
Dacă asistentul social este o persoană de tranziţie, de exemplu o legătură cu persoana faţă
de care copilul s-a ataşat anterior, atunci aceasta trebuie să fie dispusă să facă vizite cât mai
curând şi cât mai des.
O plecare bruscă, fără pregătire şi explicaţii, este percepută de copil ca o răpire sau
abandonare. În acest caz, copilul
poate suferi de anxietate cronică, frică şi lipsă de încredere
poate deveni un mini adult, pentru a nu trebui să aibă încredere
se străduieşte să placă, fără a avea curajul să fie el însuşi
Modalităţi de a diminua traumele provocate de separare:
Copilului trebuie să i se dea explicaţii. Acest lucru trebuie făcut în mod repetat şi de către
persoane de încredere.
Copilului trebuie să i se permită şi să fie încurajat să îşi exprime sentimentele – nu
minimizaţi aceste sentimente pentru a-l face pe copil sau pe dumneavoastră să se simtă/să
vă simţiţi mai bine
Observaţie: Sentimentele se exprimă adesea prin comportament, nu verbal
Faceţi pregătirea pentru mutare – folosiţi albume/jurnale ale noii familii pe care să i le
arătaţi copilului înainte de plasament
Asiguraţi-vă că copilul ia cu el obiecte care să îi amintească de „acasă”.
Încurajaţi-i pe părinţii biologici /alte persoane care au avut grijă de copil să păstreze
contactul cu acesta şi să îl viziteze pentru a-l asigura că totul este în ordine.
Observaţie:
31
Dacă trebuie să disciplinaţi un copil care a trecut printr-o experienţă ce a presupus
separarea/pierderea, nu folosiţi izolarea ca şi tehnică.
Mutarea copiilor poate reactiva experienţe de separare pentru asistenţii sociali sau
maternali. Aceste lucruri trebuie conştientizate pentru ca sentimentele acestora să nu îi
afecteze pe copii.
SITUAŢIILE ÎN CARE MUTAREA UNUI COPIL SE POATE FACE FĂRĂ
PREGĂTIRE SUNT EXTREM DE RARE .

RELATIONAREA CU FAMILIA NATURALA/ADOPTIVA A COPILULUI ORI


ALTE PERSOANE CU CARE COPILUL ARE RELATII PERSONALE
Parintii trebuie implicati in toate deciziile cu privire la copil, cu exceptia situatiilor in care
acest lucru este contraindicat sau nu este in interesul superior al copilului (ex. situatiile in
care parintii au abuzat grav copilul, au fost decazuti din drepturile parintesti din diverse
motive).
Parintii isi exercita drepturile si responsabilitatile fata de copilul lor, cu exceptia situatiilor
in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, declarati judecatoreste disparuti sau
morti, decazuti din drepturile parintesti; in aceste situatii drepturile si responsabilitatile
parintesti sunt exercitate, dupa caz, de consiliul judetean, de tutore sau de alt reprezentant
legal.
AMP sprijină asistentul social in mentinerea relatiei copil-parinti sau alte rude, prieteni,
persoane importante pentru viata copilului. Astfel, el trebuie sa clarifice cu asistentul social
al copilului cel putin urmatoarele aspecte extrem de importante:
care sunt persoanele cu care se va mentine contactul, cum se vor realiza aceste intalniri,
locul si durata de desfasurare.

AMP discută cu asistentul social al copilului despre situatia copilului si despre familia
acestuia pentru a intelege contextul care a stat la baza separarii copilului de familie.
Pastrarea legaturii intre copil si parintii lui are o serie de beneficii foarte importante pentru
copil:
 ajuta la construirea unui sentiment pozitiv al identitatii;
 creste respectul de sine al copilului;
 imbunatateste integrarea sociala;
 reduce riscul de esec al plasamentului;
 măreşte sansele de reintegrare in familia naturala.
Este foarte adevarat si faptul ca, in ciuda acestor avantaje pentru copil, unii parinti nu-si
viziteaza copiii.
Pentru a putea mentine o relatie buna cu parintii copilului AMP trebuie sa retina
urmatoarele:
-nu exista tipare pentru cei mai buni parinti asa cum nu exista nici pentru asistentii
maternali;
-fiecare copil are o situatie specifica/aparte
-responsabilitatea asistentului maternal este de a lucra impreuna cu parintii pentru a ajuta
copilul si părinţii sunt de cele mai multe ori lipsiti de ajutor; acest lucru poate duce la
excluderea lor din viata copilului daca nu sunt sprijiniti
32
-părinţii respecta asistentii maternali atata timp cat si ei sunt recunoscuti ca parinti, chiar
daca nu pot avea grija de copil
-daca se face diferenta clara intre parinte si asistent maternal acest lucru poate sa evite
aparitia "rivalitatii"
-asistenţii maternali pot sa implice parintii copilului in identificarea mancarii
preferate, organizarea programului zilnic, etc.
-asistenţii maternali pot avea sentimente negative fata de parintii care au abuzat copilul;
acest lucru este normal sa se intample dar trebuie sa inteleaga ca in cele din urma copiii se
vor intoarce in familia lor
- relationarea cu familia este o responsabilitate a profesiei de asistent maternal; asistentii
maternali vor fi sprijiniti in dezvoltarea unei atitudini profesionale fata de sentimentele
negative care pot apare fata de parintii copilului.

IMPACTUL OCROTIRII TEMPORARE ASUPRA FAMILIEI AMP


Unul dintre scopurile sesiunilor de pregatire la care AMP participa este si acela de a se
gandi in mod serios la ce inseamna prezenta unui (alt) copil in familia lor si la faptul ca
ocrotirea unui copil are impact asupra intregii familii; nu este ceva ce afecteaza doar
persoana care primeste atestatul de AMP ci si pe sot/sotie, copiii proprii si uneori si familia
extinsa.
Sentimentele pe care le incearca sotul/sotia AMP ori copilul propriu al AMP pot sa fie
extrem de variate si contradictorii. Ocrotirea temporara a unui copil este stresanta si poate
sa fie o piatra de incercare pentru relatiile din familia AMP. De exemplu, un sot sau o sotie
se pot simti frustrati ca celalalt isi petrece foarte mult timp si consuma multa energie pentru
a avea grija de copilul plasat si nu mai au timp unul pentru celalalt.
Este deci important ca atunci cand vorbim despre un cuplu, chiar daca numai unul dintre
soti solicita acordarea atestatului, sa fie amandoi decisi sa ocroteasca un copil si sa fie
amandoi constienti de impactul pe care decizia lor il poate avea asupra familiei lor, ca
intreg.
De asemenea, dat fiind acest impact, este esential ca viitorii AMP sa se gandeasca de unde
vor primi sprijin. Cu siguranta asistentul social va oferi o parte din acest sprijin, dar va
trebui sa va ganditi si la alte resurse: rude, prieteni, biserica etc.
Pentru aceia dintre AMP care au propriii copii, este vital ca acestia sa nu fie uitati. Ei
trebuie implicati de la bun inceput, cu ajutorul parintilor si a asistentului social, care trebuie
sa gaseasca impreuna modalitati de a explica cat mai clar ce va insemna ocrotirea unui
copil in familia care pana atunci a fost doar a lui/ei.

Întreţinerea relaţiilor între membrii familiei AMP:


Este important să stabilim un mediu prielnic comunicării în familia AMP, astfel încât dvs.
trebuie să menţineţi între membrii familiei dvs, relaţii de bună convieţuire şi implicit de
comunicare.
Recomandări:
Povestiţi partenerului dvs. care este situatia copilului, care sunt lucrurile pe care copilul
poate şi nu poate să le facă, care sunt lucrurile care pot avea o conotatie negative pentru el
(ex. Ca urmare a unui abuz);
33
In cazul în care în familia dvs. există şi alţi copii, spuneţi-le acestora, pe înţelesul lor, ce
înseamnă prezenta copilului plasat;
Incurajaţi dialogul între membrii familiei
Prezentaţi familiei fiecare progres pe care copilul îl face şi creaţi un mic moment de bucurie
la care să participe întreaga familie,
Incurajaţi copilul să participe la activităţile curente al familiei ( spre exemplu, activităţi
legate de gospodărie, dar şi cele legate de aniversări etc)
Nu-i privaţi pe ceilalţi membri ai familiei de anumite activităţi pe motiv că aveţi în îngrijire
un copil;
Stabiliţi împreună cu familia anumite reguli, încercând să-1 implicaţi pe fiecare în relaţia cu
copilul;
Dacă unul dintre membrii familiei nu doreşte să se implice, respectaţi-i decizia şi nu-l
obligaţi să facă lucruri pe care nu doreşte;
Nu comparaţi copilul plasat cu ceilalţi copii ai familiei sau cu alti copii;
Păstraţi contactul cu anturajul care exista înainte de a lua în îngrijire un copil;
Acordaţi atenţie copilului în mod egal cu toţi membrii familiei, nu vă omiteţi nici pe
dumneavoastra.

34
CAP 3
CRESTEREA SI DEZVOLTAREA COPILULUI
ETAPELE DEZVOLTĂRII COPILULUI, TEORII ALE DEZVOLTARII

Dezvoltarea copilului cuprinde totalitatea aspectelor legate de transformarea sa din


momentul concepţiei, din care dezvoltarea fizică, ca rezultat al creşterii şi maturaţiei
organismului, face parte esenţială din procesele care trebuie urmărite de-a lungul copilăriei.
Cresterea fizica se refera si este urmarita prin marirea lungimii - a taliei, a greutatii,
suprefetei si volumului corpului si a diferitelor parti ale acestuia.
Dezvoltarea psihica se refera la formarea de noi atitudini si conduite ca instrumente de
adaptare si formarea unor modalitati de satisfacere a trebuintelor, dorintelor.
Dezvoltarea psihomotorie cuprinde atat pe cea fizica, cat si pe cea psihica care se manifesta
prin felul in care apar si se perfectioneaza miscarile, simturile, cunoasterea, capacitatile
afective si sociale ale copilului.
Teoriile dezvoltarii se refera la cat conteaza ereditatea si cat conteaza mediul in care se
dezvolta o persoana. Teoriile extreme sustin fie mediul ca factor exclusiv fie componenta
genetica. Acestea sunt insa depasite, astazi existand un relativ consens in ideea ca exista o
interactiune a celor doua componente, astfel incat nu poate fi exclusa nici una.
Sunt multi adulti care cred ca daca parintii unui copil au fost alcoolici atunci copiii vor
deveni la randul lor, la varsta adulta alcoolici, indiferent de mediul in care creste. Insa
teoriile anterioare demonstreaza ca mediul in care creste copilul este foarte important si
influenteaza dezvoltarea coilului. Astfel un mediu securizant in familia de AMP va
contribui la buna dezvoltare a copilului fara ca factorii ereditari sa aiba o influenta
predominanta.
In literatura de specialitate, etapele dezvoltării copilului în funcţie de vârsta sunt structurate
după cum urmează:
Perioada prenatală (concepţie - naştere)
Acesta se întinde de la concepţie până la naştere. Se formează structura fundamentală a
corpului. În acestă perioadă vulnerabilitatea organismului la factorii de mediu este foarte
mare.
Perioada de nou născut şi sugar (naştere - 1 an)
Are loc o dezvoltare rapidă fizică şi totodată a abilităţilor motorii si senzoriale. Sfârşitul
perioadei este marcată de dezvoltarea ataşamentului faţă de părinţi. Există capacitatea de
învăţare şi memorare.
Copilăria timpurie (1 -3 ani)
Se conturează conştiinţa propriei persoane. Apare limbajul.
Vârsta preşcolară (3-6 ani)
Între 3 şi 6 ani sporeşte forţa fizică a copilului şi apar independenţa şi autocontrolul, iar
comportamentul este egocentric (îndreptat către sine). Creativitatea şi imaginaţia sunt mai
dezvoltate.
Vârsta şcolară mică (6 -10)
În perioada de 6/7 până la 10/11 ani prietenii devin foarte importanţi pentru copil. Apare
gândirea logică concretă. Abilităţile lingvistice şi memoria se îmbunătăţesc. Creşterea fizică
este mai încetinită decat in perioadele anterioare.
35
Preadolescenţa-puberatatea (10 -15)
Începe la 10/11 ani şi durează până la 14/15 ani. Pregnante sunt modificările fizice rapide şi
profunde, mai ales cele datorate schimbărilor la nivelul hormonal. Organismul atinge
maturitatea sexuală. Corespunde apariţiei primei menstruaţii la fete si dezvoltării funcţiei
sexuale la băieţi:
se încetineşte ritmul creşterii staturale;
se accelerează creşterea în greutate;
se modifică dimensiunile unor segmente - înfăţişarea este armonioasă apropiată de cea a
adultului.
Adolescenţa (15 - 20)
Se derulează între 14/15 şi 20 de ani. Punctul central este căutarea propriei identităţi, dar se
dezvolta si capacitatea de a gândi abstract.
Psihologul Jean Piaget, a elaborat o serie de teorii referitoare la dezvoltarea umană. Una
dintre cele mai cunoscute teorii este aceea a dezvoltării stadiale a inteligenţei.
În cadrul acestei teorii stadiile dezoltării sunt:
Stadiul senzoriomotor - 0-2 ani
Pana la 2 ani copilul înţelege lumea direct prin percepţie şi acţiune. El învaţă direct prin
ceea ce poate vedea, auzi, pipăi şi gusta, şi la fel de bine de la rezultatele propriei sale
activităţi cu efecte asupra lumii exterioare.
Stadiul preoperator - 2-6/7 ani
Copilul este acum capabil să realizeze reprezentarea mentală a obiectelor şi să isi imagineze
acţiuni care-i sunt povestite , dar este încă complet egocentric, neputând să-şi imagineze
lumea din perspectiva celorlalţi oameni.
Stadiul operaţiilor concrete - 6/7-11/12 ani
Copilul poate să gândească logic, dar doar in termeni concreţi. Existenţa celorlaţi este acum
pe deplin recunoscută.
Stadiul operaţiilor formale - de la 12/14 ani
Copilul este capabil să gândească în termeni abstracţi şi descoperă concepte (de exemplu,
ale realitatii regulilor facute de om).

NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE COPILULUI MIC SI ALE MEDIULUI


SAU DE DEZVOLTARE
Igiena locuinţei
Folosirea locuinţei şi a modului de viaţă trebuie regândite în mometul plasării unui copil,
astfel încât să se sigure copilului condiţii corespunzătoare desfăşurării normale a vieţii
(dezvoltare fizcă şi psiho-motorie, evitarea accidentelor etc.). Asistentul maternal
profesionist trebuie sa asigure un mediu sanatos, sigur si stimulativ pentru copilul plasat.
Indiferent de dimensiunile locuinţei, primul obiectiv este fixarea spaţiului unde va fi
instalat copilul. Se va alege camera cea mai luminoasă, însorită, uşor de aerisit. Incaperea in

36
care locuieste copilul trebuie sa fie diferita de cea in care locuiesc adultii, insa in imediata
apropiere a acesteia.
Copilul trebuie sa fie aparat de microbi. Este adevarat ca organismul uman dispune de
anumite mecanisme de aparare impotriva microbilor, insa este la fel de adevarat ca punerea
acestor mecanisme de aparare in miscare dureaza. Copilul este cu atit mai vulnerabil in fata
microbilor cu cit este mai mic.
O locuinta salubra este, inainte de toate, o locuinta curata în care se face zilnic curăţenie cu
o cârpă umedă sau aspiratorul. Se şterge bine praful in mod regulat. Este bine să nu se spele
şi să nu se usuce lenjeria în camera în care locuieşte copilul.
Microbii si bolile nu provin numai din murdarie. Ele pot fi aduse (transportate) de animale,
de oameni si de obiecte. Atenţie prin urmare la persoanele şi obiectele din casă cu care vine
copilul în contact.
Se va evita intotdeauna contactul cu persoanele bolnave. Cand unul din membrii familiei e
bolnav, masurile ce se impun vor fi discutate cu medicul de familie, consemnate in planul
de interventie specifica al copilului si in jurnalul copilului si respectate ca atare.
Atita timp cit copilul este mic este bine sa nu existe animale in camera lui.
Este bine ca, in special in cazul copilului mic (caruia ii place sa duca la gura tot ce apuca),
obiectele cu care vine in contact sa fie bine curatate/dezinfectate.

Igiena personala - Reguli de baza:


copil curat (spalat maini inainte de fiecare masa, baie zilnica, igiena bucala etc);
imbracaminte adecvata si curata;
ambient curat lenjerie de corp si pat adecvate si curate.

37
ATAŞAMENTUL
Ce este ataşamentul şi de ce este important?

Toţi cei care au avut experienţa îngrijirii unui copil mic au observat protestele şi
sentimentele de nefericire pe care le generează faptul că sunt despărţiţi de adulţii pe care îi
cunosc şi cu care au o relaţie emoţională importantă. Protestul unui copil mic faţă de faptul
că este despărţit de o persoană indică foarte clar faptul că între copil şi acea persoană există
o relaţie de ataşament. Pentru ca o mamă biologică (sau tată biologic sau alt membru al
familiei), să devină o persoană de care copilul este ataşat („figura de ataşament”), trebuie ca
aceasta să aibă grijă de copil în mod direct şi constant, atât din punct de vedere fizic, cât şi
emoţional.
În cazul unei dezvoltări corespunzătoare, asta se întâmplă în primele 6 sau 7 luni de viaţă
ale copilului. Deşi felul exact în care se realizează poate diferi, procesul de bază este
acelaşi pentru toate culturile, în orice parte a lumii: anumiţi adulţi devin disponibili fizic şi
emoţional pentru copil, iar această intimitate crescândă generează un set extrem de
organizat de comportamente şi sentimente, care reprezintă relaţia de ataşament. Fiecare
cultură şi-a dezvoltat propria abordare a acestei probleme, dar tema de bază rămâne aceeaşi.
Un copil mic protestează cu scopul de a se asigura că persoana care reprezintă obiectul
ataşamentului său rămâne în contact fizic şi emoţional cu el, atunci când se simte speriat
sau în pericol. Copiii mici nu au resursele fizice sau emoţionale necesare pentru a se proteja
sau pentru a-şi satisface nevoile. De aceea, relaţiile de ataşament au rolul principal de a
asigura supravieţuirea copilului. Din punctul de vedere al copilului, a te asigura că adultul
care ştie de ce ai nevoie, atunci când ai nevoie, e prin preajmă ca să-ţi asigure ce ai nevoie,
este o necesitate absolută.
Dacă dovada fizică observabilă a ataşamentului este apropierea de persoana respectivă,
ceea ce simte copilul este siguranţă, confort şi căldură emoţională. Grija fizică şi
interacţiunea cu copilul sunt aspectele cele mai uşor observabile ale procesului de
ataşament, dar la fel este şi interacţiunea emoţională, iar asta are un efect direct asupra
dezvoltării creierului copilului. Experienţele legate de ataşament reprezintă punctul de

38
pornire în înţelegerea naturii unei relaţii, unele dintre aspectele acesteia fiind foarte
rezistente la schimbare.
Este de asemenea foarte important ca, pe măsură ce cresc, copiii să îşi dezvolte capacitatea
de a tolera separarea de persoanele de care sunt ataşaţi, în ciuda protestelor. Asta depinde
de încrederea pe care o are copilul că respectiva persoană devine imediat disponibilă fizic şi
emoţional în cazul în care se confruntă cu un eveniment nou sau neobişnuit, pe care nu ştie
cum să-l gestioneze. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, această încredere devine din ce în ce
mai pronunţată, iar copilul nu numai că va putea tolera perioade mai lungi de despărţire, dar
şi capacitatea sa de a face faţă unor evenimente noi va deveni o sursă de învăţare şi
satisfacţie. Supărarea unui copil mic atunci când este lăsat la creşă pentru prima dată devine
din ce în ce mai mică în timp, astfel că, pentru cei mai mulţi copii, anticiparea plecării acolo
devine o sursă de plăcere. Totuşi, dacă copilul nu se simte bine sau este stresat de alte
evenimente, protestul poate reapărea.
Procesul care stă la baza dezvoltării relaţiilor de ataşament şi rezultatele cercetărilor privind
impactul pe termen lung al acestor relaţii au devenit o sursă extrem de valoroasă în
înţelegerea dezvoltării copilului. Ne-a ajutat să înţelegem că experienţele din primii ani de
copilărie în ceea ce priveşte relaţiile sunt importante pentru felul în care copiii se percep pe
ei înşişi şi pe ceilalţi. Asta creează baza capacităţii pe care o va avea copilul (şi mai târziu
adultul) de a percepe lumea ca fiind interesantă şi captivantă. Capacitatea unui individ de a
se implica în relaţii de cooperare, reciproce, valoroase şi intime ca adult, se va baza pe
aceste experienţe timpurii, deşi, în mod inevitabil, va fi influenţată şi de evenimentele şi
experienţele ulterioare din viaţa sa.
Relaţiile cu prietenii, partenerii, colegii de serviciu, proprii copii depind de un număr de
factori. Dar măsura în care în care ne vom permite nouă înşine să ne implicăm alături de
alte persoane într-o gamă largă de activităţi va fi influenţată de evoluţia acestor prime
experienţe din copilărie şi adolescenţă.
Ataşamentul îşi are rădăcinile în experienţa de a căuta o persoană de sprijin în momentele
de stres, iar această dimensiune a relaţiilor ulterioare este extrem de important. În momente
dificile, cei mai mulţi dintre noi le caută pe acele persoane pe care le cunosc şi cu care au o
relaţie emoţională importantă. Nevoia de apropiere fizică şi emoţională faţă de o altă fiinţă
umană în momente de stres, teamă, nervozitate sau deprivare, este o nevoie imperioasă la
orice vârstă. Relaxarea şi liniştea pe care le generează contactul uman, atunci când acesta
este cel potrivit, sunt evidente. În unele situaţii, este chiar o chestiune de supravieţuire.
Pentru alţii, poate declanşa mecanismul de refacere în urma unei experienţe dificile sau
traumatizante. Aceste lucruri sunt valabile la orice vârstă. Nevoia de ajutor şi sprijin din
partea celorlalţi este prezentă pe parcursul întregii vieţi, iar cadrul de ataşament ne ajută să
înţelegem procesul care îl face posibil.

Tipuri de ataşament
Cele mai multe lucruri din cele discutate anterior sunt uşor de observat în orice familie cu
copii mici, iar elaborarea unei metode de măsurare, într-un mediu controlat, a relaţiilor de
ataşament în etapele de început ale vieţii a ajutat la clasificarea tiparelor de ataşament.
Metoda presupune expunerea unui copil mic la câteva episoade de 3 minute de separare de

39
o persoană de care este ataşat. Sunt înregistrate observaţiile cu privire la reacţiile acestuia la
despărţire şi revedere, precum şi la interacţiunea cu un străin care intră în cameră.
Dacă experienţa descrisă mai sus ar fi observată într-un mediu de laborator, aceasta ar fi
baza a ceea ce numim un tipar “sigur” de ataşament:
 Protest şi nelinişte în urma despărţirii de persoana de care e ataşat
 Căutarea persoanei de care e ataşat, la reîntâlnire

Există totuşi observaţii legate de copii şi persoanele de care sunt ataşaţi aceştia, care indică
un tipar care nu se conformează celui descris anterior. Deosebiri pot apărea în oricare dintre
episoadele descrise:
 copilul poate să nu protesteze sau să nu fie neliniştit deloc, sau, dimpotrivă, să fie
extrem de supărat şi neliniştit mult timp
 la reîntâlnire, este posibil copilul poate să nu se îndrepte spre persoana respectivă, ci
chiar să se îndepărteze de ea
 se poate ca persoana respectivă să nu îl liniştească pe copil
 copilul nu poate fi liniştit
 copilul poate să nu îşi reia jocul

O analiză atentă a acestor ipostaze în cazul unui număr mare de copii le-au permis
cercetătorilor să facă o clasificare a acestor tipare de ataşament, după cum urmează:

Securizant – comportamentul şi emoţiile copilului comunică nevoia de alinare şi siguranţă,


copilul aşteaptându-se ca persoana de care este ataşat să răspundă cu sensibilitate şi
promptitudine, aşa cum a făcut şi în alte situaţii anterioare.

Evitant – comportamentul copilului nu comunică nevoia de alinare şi siguranţă, pentru că


acesta a învăţat că persoana de care este ataşat nu va răspunde aşa cum doreşte el.

Ambivalent – comportamentul copilului este de natură să aibă un impact maxim asupra


persoanei de care este ataşat, ştiind din experienţe anterioare că această persoană răspunde
într-un mod inconsecvent stării sale emoţionale, şi de aceea o percepe în general ca fiind
insensibilă şi nedisponibilă.

Dezorganizat – copilul a avut experienţe care au prezentat-o pe persoana care face obiectul
ataşamentului ca fiind înfricoşătoare si chiar o sursă potenţială de pericol. Copilul va căuta
în continuare alinare la această persoană, iar acest lucru este plin de riscuri emoţionale şi
fizice, de aceea copilul are nevoie, în acelaşi timp, să se protejeze.

Cercetările făcute în timp au demonstrat existenţa acestor tipare, distribuţia lor în cadrul
oricărei populaţii fiind după cum urmează:
securizant -55%
evitant – 23%
ambivalent – 8%
dezorganizat – 15%
40
Folosirea acestor tipare pentru a stabili dacă un comportament este normal sau, dimpotrivă,
anormal, nu este de folos. Acestea trebuie privite ca modalităţi prin care copilul se
adaptează relaţiei pe care o are cu persoana de care este ataşat şi situaţiei în care se află.
Comportamentul fizic şi emoţional al acestuia este organizat în aşa fel încât să obţină cât
mai mult de la persoana care face obiectul ataşamentului său, având în vedere situaţia în
care se află.
De asemenea, este important să nu uităm că adulţii, în calitatea lor de persoane de care se
ataşează copiii, răspund şi în funcţie de trecutul pe care îl au şi de situaţia socială în care se
află. Sărăcia şi oprimarea îi împiedică să răspundă cu sensibilitate şi atenţie, deşi aceste
reacţii nu se exclud în cazul adulţilor rezistenţi din punct de vedere emoţional.
Aşadar, în loc să facem aprecieri cu privire la ceea ce demonstrează un comportament
normal sau anormal, trebuie să ne concentrăm asupra maximizării oportunităţilor pentru
adulţi ca şi persoane de ataşament, pentru ca aceştia să poată înţelege să răspundă aşa cum
trebuie nevoilor copiilor. În vreme ce unii oameni reacţionează imediat în faţa acestor
oportunităţi, alţii au nevoie de programe speciale, inclusiv de ajutorul unor specialişti.
În anumite situaţii, însă, oamenii sunt incapabili să răspundă în vreun fel unui astfel de
ajutor. Când se întâmplă asta, este important să nu subestimăm consecinţele negative pe
care le poate avea asupra copilului şi asupra dezvoltării sale pe termen lung. Acestea sunt
situaţiile în care poate fi nevoie de planuri alternative de protecţie a copilului.

Ataşamentul şi copiii
Din punct de vedere al dezvoltării, bebeluşii şi copiii mici sunt dependenţi de
disponibilitatea fizică şi emoţională a adulţilor în grija cărora se află.
Relaţia intensă şi evoluantă care se stabileşte între copil şi aceşti adulţi este esenţială pentru
încrederea pe care copilul o are în alte persoane, felul în care înţelege natura unei relaţii şi
sentimentele faţă de sine însuşi ca fiinţă umană importantă, competentă şi apreciată.
În general vorbind, acest proces este „natural”, deşi este nevoie de multă energie fizică şi
emoţională, sprijin din partea celorlalţi şi uneori intervenţie, atunci când adulţilor le este
prea greu.
Atunci când adulţii nu sunt disponibili în mod constant şi cu sensibilitate ca şi figuri de
ataşament, copiii mici elaborează strategii psihologice pentru a se proteja. Aceste strategii
sunt necesare, chiar dacă ajută sau nu. Este foarte probabil că acestea vor avea consecinţe
pe termen lung asupra felului în care copiii vor stabili şi menţine relaţii mai târziu.
Când indisponibilitatea figurii de ataşament este gravă, din cauza unor factori precum
dependenţa de anumite substanţe sau problemele mentale, nevoia copilului de a se proteja
va deveni o componentă puternică, dominantă, a identităţii sale.
Când se întâmplă aşa, comportamentul copilului demonstrează nevoia şi lupta pe care o
duce acesta pentru a avea o relaţie valoroasă şi durabilă, dar şi faptul că ştie, din experienţe
anterioare, că acest lucru nu se va întâmpla.
Unii copii par să renunţe la speranţa că vor găsi vreodată în ceilalţi ceva care să îi ajute.
Strategiile comportamentale şi emoţionale pe care le folosesc pentru a se proteja pot genera
situaţii în care riscul de a fi respinşi, abuzaţi sau de se îmbolnăvi grav este foarte mare. Este
foarte greu să ajuţi astfel de copiii, care pot fi la fel de greu de ajutat ca tineri si adulţi.
41
Rolul asistenţilor maternali
Din cele afirmate anterior, este foarte clar că rolul pe care îl au asistenţii maternali este
foarte important:
Aceştia sunt adesea primii care văd, aud sau simt protestul şi nefericirea copilului care intră
în sistemul de protecţie
Sunt cei care trebuie să-i liniştească pe copii, să înţeleagă ce simt şi ce au nevoie şi să
găsească modalităţi să răspundă acestor nevoi în fiecare zi şi la orice oră
Ei vor trebui să gestioneze despărţirile zilnice cauzate de trecerea de la o activitate la alta,
cum sunt mersul la şcoală, întoarcerea de la şcoală, baia, ora de culcare şi mesele. Toate
aceste activităţi pot atrage protestele copilului.
Ei trebuie să stabilească şi să introducă o rutină zilnică şi săptămânală care să devină pentru
copil o sursă de siguranţă şi încredere
Ei trebuie să gestioneze procesul de reîntâlnire cu părinţii biologici sau alte persoane în
timpul vizitelor şi cu cel de separare de la sfârşitul acestora.
Ei trebuie să urmărească felul în care copiii reacţionează la reîntâlnire şi separare. Asta
necesită un consum emoţional foarte mare, poate fi epuizant şi chiar supărător
Ei trebuie să ştie să facă aranjamentele practice şi emoţionale necesare pentru ca respectivul
copil să se simtă în siguranţă, să poată comunica şi să fie ascultat
Asistentul maternal poate deveni o nouă figură de ataşament pentru copil, iar asta se poate
întâmpla indiferent dacă acest lucru a fost planificat sau nu. Pe de altă parte, chiar dacă asta
se intenţionează, este posibil ca ataşamentul să nu apară.
Asistenţii maternali sunt aceia care vor avea contact direct cu copiii. Este foarte important
să le comunice profesioniştilor, care au doar contact sporadic cu copiii, ce cred şi simt
aceştia.

Asistenţii maternali trebuie să înţeleagă:


 Importanţa legăturii dintre comportamentul, emoţiile şi dezvoltarea copilului şi
relaţiile sale de ataşament.
 Impactul ataşamentului asupra dezvoltării copilului de la naştere la adolescenţă
 Intensitatea şi puterea unui copil mic în situaţii obişnuite în care “iubeşte” persoanele
de care este ataşat
 Că dacă un copil nu are un comportament şi sentimente speciale la despărţire, asta nu
înseamnă că nu o trăieşte acut
 Că unii copii, din cauza experienţelor pe care le-au avut de timpuriu, folosesc adesea
strategii imprevizibile, de auto-protecţie pentru a primi ajutor şi sprijin
 Că lucrurile pe care un copil le învaţă din experienţele de la începutul vieţii pot fi
extreme de rezistente la schimbare, indiferent de eforturile pe care le fac şi de
abilităţile şi devotamentul lor.
 Cum pot avea o perspectivă asupra propriilor reacţii la despărţire şi cum pot
comunica felul în care înţeleg reacţiile copilului
 Cum să folosească informaţiile furnizate de profesioniştii care au făcut evaluarea
copilului şi au identificat modalităţile prin care acesta poate fi ajutat cel mai bine,
inclusiv rolul pe care îl poate juca asistentul maternal
42
 Cum să folosească fotografii, obiecte, jucării, jocuri, discuţii, pentru a-l ajuta pe copil
să îi ţină minte pe aceia care sunt sau au fost importanţi pentru el
 Cum să-i asigure copilului o rutină zilnică
 Că şi acei copii care au fost abuzaţi au sentimente puternice faţă de figurile lor de
ataşament şi pot avea tendinţa de a dori să caute în ele alinare
 Că deşi cei mai mulţi copii dezvoltă relaţii de ataşament cu părinţii biologici, există
şi alte persoane care pot deveni personaje principale ale ataşamentului lor, în special
bunici sau alţi membri ai familiei
 Că este posibil ca un copil să aibă multe nevoi, care trebuie evaluate cu grijă, iar
rezultatele trebuie aduse la cunoştinţa celor care au grija copilului

Asistenţii sociali trebuie să:


 Înţeleagă importanţa ataşamentului în dezvoltare şi rolul pe care îl au ei în sprijinirea
sau recrearea relaţiilor de ataşament
 Înţeleagă impactul pe care îl are separarea asupra copiilor şi să minimizeze aceste
impact de câte ori este posibil
 Planifice plasamentele copilului cu grijă, să facă aranjamentele necesare pentru ca
atât copilul, cât şi adulţii implicaţi, să fie pregătiţi
 Îi ajute pe asistenţii maternali să înţeleagă şi să reacţioneze la protestele şi tristeţea
copilului la separare cu sensibilitate şi înţelegere
 Să folosească observaţiile asistenţilor maternali în legătură cu reacţia copilului la
separare în realizarea evaluării şi întocmirea de planuri de asistenţă.

CUM SĂ-I AJUTĂM PE COPIII CARE AU DIFICULTĂŢI DE ATAŞAMENT -


ROLUL ASISTENTULUI MATERNAL”

Asistentul maternal trebuie să-l liniştească pe copil şi să-l facă să se simtă în siguranţă.
Trebuie stabilită o rutină zilnică şi săptămânală, care să constituie o sursă de siguranţă şi
predictibilitate, pe care copilul se poate baza.
Asistentul maternal trebuie să înţeleagă că despărţirile zilnice normale (cauzate de mersul la
şcoală, culcarea, baia) pot induce copilului anxietatea de separare.
Trebuie să-l ajute pe copil să facă faţă întâlnirilor cu părinţii (sau cu alte persoane de care a
fost apropiat) şi despărţirii de aceştia, atunci când întâlnirea a luat sfârşit, având în vedere
că, deşi copilul poate să nu le manifeste la momentul separării, el poate avea totuşi
sentimente foarte puternice.
Asistentul maternal trebuie să înţeleagă relaţia dintre comportamentul/sentimentele
copilului şi relaţiile sale de ataşament, şi că acest comportament poate fi foarte dificil la
schimbare, indiferent de abilităţile şi dăruirea asistentului maternal.
Trebuie să înţeleagă intensitatea sentimentelor copiilor mici faţă de figurile lor de
ataşament – chiar dacă au fost abuzate de acestea.
Trebuie să încerce să se perfecţioneze în a utiliza o gama largă de instrumente – fotografii,
jucării, jocuri, discuţii – pentru a-l ajuta pe copil să-şi amintească de oamenii importanţi
pentru el.
43
Trebuie să înţeleagă că ceilalţi membri ai familiei, ca şi părinţii biologici, pot fi foarte
importanţi pentru copil.

MODELE DE ATAŞAMENT

Model Sugarul Copilul mic şi Şcolarul Adolescentul Părintele


preşcolarul şi adultul
Autonomie Mama răspunde Copilul Cooperează şi Are o părere Asigură o
sigură nevoilor începe să îşi ascultă bună despre îngrijire
(securizant) copilului, este recunoască şi părintele în posibilităţile sensibilă,
demnă de să înţeleagă limite sale şi ale căldură şi
încredere şi sentimentele rezonabile, celorlalţi. responsivă, şi
interesată. proprii şi comunică Formează o bază sigură.
Copilul îşi sentimentele bine. Posedă o relaţii intime, A dobândit
dezvoltă celorlalţi, să- gamă de se simte un echilibru
“încrederea şi adapteze strategii pentru confortabil la potrivit
primară”, se reacţiile, să îşi a-şi gestiona ideea vârstei între
simte tot mai dezvolte stima relaţiile şi apropierii protecţie şi
autonom, are de sine, să se sentimentele. fizice, independenţă.
stimă se sine şi simtă eficace Învaţă din depinde de Disciplină de
are încredere şi competent experienţă. ceilalţi în mod tipul „fiecare
sine din punct de Are o purtare adecvat, lasă de la el”,
vedere social. bună la şcoală, comunică motivată şi
Începe să cere ajutorul bine şi are o prin
experimenteze profesorului. stimă de sine negociere.
sentimente de Concentrat pe dezvoltată.
vină şi ruşine. joc, competent Are capacităţi
social şi de rezolvare a
rezilient, are problemelor.
relaţii bune cu Manifestă
cei de-o seamă rezilienţă în
cu el, are o situaţii de
stimă de sine stres .
dezvoltată.
Evitant, Părintele Mai puţin Copilul crede Îşi menţine Ca părinte, se
defensiv, respinge, poate probabil să că ceilalţi nu independenţa poate simţi
alungat fi ostil, caute sprijin sunt socială şi inconfortabil
autoritar, emoţional din disponibili dar auto- şi neliniştit
sâcâitor şi partea este puternic, încrederea când este
supra- adultului care- deţine emoţională. solicitat
stimulator. l îngrijeşte. Îşi controlul şi nu Consideră că emoţional.
Copilul îşi reprimă este uşor ceilalţi sunt Poate
reprimă sentimentele. tulburat. indisponibili respinge,
sentimentele, se Lăudat pentru Rezistenţa de şi probabil poate fi
44
„închide”. competenţă şi a-şi exprima nu-l acceptă. autoritar,
Învaţă să nu realizări. emoţiile poate Neangajaţi, nedoritor să
ceară şi să-şi fie Cooperant şi duce la nesuportivi în răspundă
auto-suficient. supus, dar nu neputinţă şi la relaţii. nevoilor de
există pierderea Incidenţă ataşament ale
intimitate cu controlului crescută a copilului,
părintele. dacă scutul de consumului negând
apărare este de droguri, sentimentele
străpuns. În mese copilului.
şcoală, este neregulate şi Insensibilitate
nepretenţios, boli fizice în a poate avea
poate dori să rândul acestor ca rezultat
se afirme peste persoane. lipsa de
posibilităţile protecţie a
sale, copilului.
perfecţionist.
Poate duce
lipsă de
sensibilitate
socială.
Model Sugarul Copilul mic şi Şcolarul Adolescentul Părintele
preşcolarul şi adultul
Ambivalent, Părintele Devine tot Lipsa de Comportamen Viată este
dependent, răspunde mai gălăgios, concentrare, t anti-social în trăită la un
preocupat inconstant pretenţios şi incapabil de a adolescenţă. nivel
nevoilor dependent, lucra Sentimente de emoţional
copilului. nedorind a se independent la nedreptate şi foarte ridicat,
Copilul îşi linişti pentru şcoală. incorectitudin gospodăria
intensifică multă vreme. Căutarea e. Vederi este haotică,
comportamentu Neglijenţa atenţiei negative sentimentul
l de ataşament gravă poate implică asupra eu-lui, de dramă este
(plânge, se determina sentimente de înalt cotidian,
agaţă) pentru a dependenţă mare dependent de conducând la
maximiza pasivă sau intensitate. nevoi. Teama sentimente de
probabilitatea întârzieri în Lipsit de de abandon, neajutorare şi
de a primi dezvoltare. popularitate gelozie în neadecvare la
răspuns, dar nu Unii pot printre cei de- relaţii, nevoie mame.
poate învăţa să- deveni hiper- o seamă cu el. de control. Incapabil să
şi organizeze activi. Nu înţelege Împărţire integreze
comportamentu Incapabil să efectele defensivă aspectele
l, din cauza discernă între propriului cauzată de pozitive şi pe
impredictibilităţ sentimente. comportament inabilitatea de cele negative
ii răspunsului Răspunde la asupra a gestiona ale
parental. nivel celorlalţi, se simultan parentalităţii,
45
Sentimentele de emoţional. vede pe sine ca sentimentele descrie
nevoie şi mânie Învaţă victimă.. de dorinţă şi adeseori
se amestecă. comportament Caută relaţia de furie. copilul ca
Este imposibil e de control cu ceilalţi Incidenţă fiind de
să-şi adapteze parental, prin copii dar se crescută a necontrolat.
emoţiile, se a fi retrage şi se problemelor Aşteptările ca
simte neeficace neputincios comportă de sănătate părinte sunt
şi fără valoare. sau imatur. Poate mintală. adeseori
Energia rămasă ameninţător. încerca să-i dezamăgitoar
pentru oblige pe e.
explorare este ceilalţi să-i Indisponibil
foarte mică. îndeplinească pentru copil;
nevoile, fiind incidenţă
agresiv sau ridicată a
lipsit de abuzului fizic
apărare. şi emoţional.

Model Sugarul Copilul mic şi Şcolarul Adolescentul Părintele


preşcolarul şi adultul
Dezorganiza Comportamentu Copilul Copilul poate Păreri Face faţă cu
t, autoritar, l părintelui este experimenteaz dezvolta un negative greu
nehotărât impredictibil, ă sentimentul tipar asupra evenimentelo
(se înfricoşător, de a fi lipsit dezorganizat- propriei r stresante.
suprapune violent sau de de valoare, autoritar, persoane şi Consum
pe unul din neînţeles. părintele fiind purtându-se asupra inadecvat de
celelalte trei Răspunsul indisponibil. punitiv faţă de celorlalţi. alcool şi
modele, copilului faţă de Copilul părinte/preluân Nevoia de droguri,
activându-se sentimentul de încearcă să d rolul control este parteneri
în timpuri de frică este să îndepărteze acestuia/fiind legată de nesuportivi.
teamă sau caute sentimentele supus în mod agresivitate/. Renunţă la
supărare, apropierea de de frică şi compulsiv/ Este atras în rolul de
sau pe părinte, dar neputinţă, dar dezvoltând relaţii cu alţii părinte în
fondul unor acesta este acestea se vor tulburări de care au nevoi situaţii de
experienţe însăşi cauza precipita într- comportament. majore de stres,
anterioare fricii, de aceea un Nu manifestă ataşament/est simţindu-se
de pierdere copilul este comportament încredere sau e ascultător neajutorat şi
sau traumă) confuz, speriat, confuz, empatie. faţă de lipsit de
dezorientat. mânios, Agresiv faţă partenerii speranţă.
Copilul este violent. de cei de-o autoritari. Poate abuza
istovit, Pentru a da un seamă cu el. Este mai sau neglija
încremenit sau sens vieţii Poate dezvolta vulnerabil la copilul.
începe să se sale, copilul modele de probleme Neajutorarea
lovească cu poate deveni non-ataşament, psihiatrice se poate
capul etc. autoritar. retras (depresie), transforma în
46
emoţional, comportament mânie şi
fără a ţine criminal. abuz.
seama de
regulile
sociale.

ABORDAREA GLOBALĂ A COPILULUI DE CATRE AMP


Nevoile copilului
In functie de fiecare faza de dezvoltare, copiii au nevoi pe care tind sa si le satisfaca, in
acest sens adultul fiind o "resursa" pentru tot ceea ce copilul nu poate rezolva singur.
Nevoile umane pot fi impartite dupa cum urmeaza:
A. Nevoi fiziologice(de baza): aer, apa, hrana, odihna, locuinţă, sex
B. Nevoi personale- dragostea, siguranta
C. Nevoi sociale - respectul de sine, apartenenta
D. Nevoi intelectuale - intelegerea si constiinta, autocunoasterea si constiinta de sine
Toate acestea pot fi regasite sub diverse forme pe parcursul dezvoltarii copilului. Dacă
bebeluşii şi copiii mici ar putea să vă descrie nevoile lor iată ce anume v-ar spune:
Vreau să ştiţi în permanenţă unde mă aflu şi cine stă cu mine.
Vreau să-mi spuneţi spre cine să mă îndrept când am nevoie de ajutor.
Imi place să mă mângâiaţi, să mă respectaţi. Arătaţi-mi că dragostea voastră este de
neclintit. Acest lucru mă va ajuta să am încredere în mine şi să-mi dezvolt stima de sine.
Am nevoie de o varietate de alimente sănătoase, de controale medicale regulate, de
vaccinuri,de aer proaspăt.
Am nevoie de timp pentru a alerga, pentru a mă juca şi pentru a dormi.
Vorbiţi-mi, cântaţi-mi şi jucaţi-vă cu mine. Spuneţi-mi poveşti.
Stimulaţi-mi simţurile făcându-mă să văd, să miros, să gust, să ascult.
Am nevoie de un program regulat.
Am nevoie de un mediu liniştitor când sunt agitat.
Ajutaţi-mă să-mi fac prieteni şi învăţaţi-mă să mă înţeleg bine cu alţii.

Sentimentul de siguranţă
Copilul are nevoie de dumneavoastră. Nu va fi prea răsfăţat dacă-l luaţi în braţe când
plânge. Găsiţi diferite modalităţi pentru a-l linişti: hrănindu-l, alintându-l, legănându-l şi
mergând împreună cu el. Strângeţi copilul în braţe cât de des posibil, mai ales atunci când îl
hrăniţi. Jucaţi-vă cu el cât mai des, copilul învaţă cel mai bine din jocuri.
Un copil de orice vârstă are nevoie să-i spuneţi ca îl iubiţi.
Cum îi puteţi spune aceasta? : Vorbindu-i frumos Imbrăţişându-l, mângâindu-l Jucându-vă
cu el încurajându-l când face progrese Ascultându-l Făcându-i mici surprize Arătându-i că
îl înţelegeţi şi că îl respectaţi.

Starea de sănătate

47
Mergeţi cu copilul la control medicul pediatru, ori de câte ori este nevoie şi asiguraţi-vă că
primeşte vaccinurile necesare, că primeşte îngrijirea de care are nevoie. Ţineţi în
permanenţă legătura cu medicul şi cu echipa de profesionişti (asistent social, psiholog etc).
învăţarea
Vorbiţi cu copilul. Arătaţi-i obiecte familiare şi denumiţi-le. Priviţi cărţi cu imagini
împreună cu el, citiţi-i versuri, uitaţi-vă împreună la televizor la desene animate. Nu este
niciodată prea devreme pentru a învăţa.

Adaptare
Respectaţi personalitatea şi sentimentele copilului. Fiecare dintre noi reacţionează diferit în
funcţie de persoane şi situaţii diferite, nu-i pretindeţi să facă ceea ce credeţi dumneavoastră
că trebuie să facă sau ceea ce aţi face dumneavoastră. Daţi-i ocazia copilui să îşi întâlnească
familia sau alte persoane din jur (rude, alţi copii), numai aşa va învăţa să interacţioneze cu
oamenii.

Siguranta
Eliminaţi din casă tot ceea ce reprezintă un pericol pentru copil. Acoperiţi prizele de curent,
luaţi obiectele periculoase şi păstraţi medicamentele într-un loc sigur. Daţi copilului ocazia
să se caţere, să se legene, să alerge şi să alunece. Spuneţi copilului că vă place felul lui de a
fi şi ceea ce face el. Mângâiaţi-l când este supărat.
Supravegheaţi copilul în permanenţă, mai ales când se află în apropierea apei sau focului.
Asiguraţi condiţii de siguranţă pentru când mergeţi pe jos sau cu maşina.
Temerile şi coşmarurile copilului sunt reale în mintea lui. Liniştiţi-l şi găsiţi metode pentru
a se simţi mai bine.

Pretuire
Atunci când copilul este agitat, ajutaţi-l să se calmeze. Arătaţi-i că îl iubiţi şi nu-l criticaţi
pe el atunci când face vreo prostioară, ci comportamentul lui. Lăudaţi-vă cu el. Spuneţi-i că
dansează şi cântă frumos, că se joacă frumos.

Dragoste
Oferiţi copilului ocazia de a fi afectuos. Faptul că nu vă spune "mama" sau "tata" nu
însemnă că nu trebuie sau nu poate să spună "te iubesc".

Socializare
Oferiţi-i ocazia să se joace cu alţi copii, sa isi faca prieteni, sa comunice, sa exploreze si sa
exerimenteze.
Dacă la adulţi există o piramidă a nevoilor, astfel încât nevoile fiziologice (hrană, îngrijire
etc) sunt la bază, urmate apoi de cele de securitate şi cele de apartenenţă la un grup, fie el
familie, şcolă, serviciu, grup de prieteni, apoi urmate spre vârful piramidei de respectul de
sine şi realizarea de sine, la copil această piramidă se transformă într-un tot unitar şi asta
pentru că acesta are nevoie să i se satisfacă toate nevoile concomitent şi nu ierarhic

VIATA INTRA-UTERINA
48
ETAPELE DE DEZVOLTARE FIZICĂ INTRA-UTERINA
Dezvoltarea intrauterina cuprinde trei perioade:
perioada germinala
perioada embrionara
perioada fetala
1. Perioada germinala - primele doua saptamâni dupa conceptie.
Primele 36 de ore dupa fertilizare, oul format se divide în doua celule, acestea la rândul lor
se divid în patru, astfel ca la 6 zile de la conceptie putem vorbi de mai mult de 100 de
celule, fiecare dintre ele fiind identice cu oul din punct de vedere genetic si cromozomial.
2. Perioada embrionara - de la 3 saptamani la 7 saptamani.
In aceasta perioada dezvoltarea este rapida. In aceasta prima luna de sarcina, embrionul
masoara intre 0,2 si 4 milimetri. Se creeaza un mediu protector si confortabil: din ziua a 8-
a, embrionul incepe sa fie inconjurat de lichid amniotic si se formeaza placenta care va
asigura schimburile nutritive si respiratorii dintre mama si copil. La 21 de zile dupa
fertilizare se formeaza tubul neuronal (inceputul sistemului nervos central - spinal si
cervical). Tot acum incepe si formarea sistemului cardio-vascular.
3. Perioda fetala - de la 8 saptamâni pâna la nastere.
La 8 saptamani fatul are 2,5 cm si toate organele exceptand pe cele sexuale. Tot in aceasta
perioada dezvoltarea creierului este apreciabila (lucru important in reglarea functiilor
de baza ale
organismului). Incepând cu luna a patra pot fi percepute bataile inimii si miscarile fatului.
Din luna a saptea fatul poate supravietui extrauterin (nasterile premature), existand situatii
in care fatul poate supravietui si daca nasterea s-a produs in luna a VI-a de sarcina.
Fatul are capacitatea de a interactiona sau de a reactiona la stimulii externi. Fatul vede,
simte, aude, isi regleaza temperatura corpului. Au fost certetari care au demonstrat ca
imediat dupa nastere, copilul reactioneaza la vocea mamei (uneori si a tatalui), daca este
strigat pe nume de mai multe persoane, printre care si mama sa. Nu inseamna ca isi
recunoaste numele, ci recunoaste vocea si toate efectele care sunt legate de ea. Atunci cand
gravida se simte obosita sau fericita de sarcina sa, exista un gest aproape reflex de protectie
sau mangaiere a abdomenului. Fatul reactioneaza, in egala masura, si in situatii neplacute
(impinge cu picioarele in burtica, isi accelereaza bataile inimii). Se linistete daca i se
vorbeste sau daca aude o melodie cunoscuta, miscarile copilului dintr-o parte in alta a
abdomenului sunt usor de observat.
PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA
PRENATALA

Factorii care pot perturba dezvoltarea prenatala pot fi:


Factori endogeni - cauze provenite din interiorul organismului fatului sau copilului: factori
genetici(mutatii genetice, afectarea unui cromozom sau doar unei parti a cromozomului)
Factorii exogeni - care se formeaza se dezvolta in exteriorul organismului fatului (factori de
mediu ) pot fi grupati in mai multe categorii:
1. Diverse tipuri de substante :

49
alcoolul: sindrom alcoolic fetal (la nivel fizic: facies specific, inaltime mai mica decat cea
obisnuita; din perspectiva psihologica cel mai accentuat simptom este intarzierea mentala
chiar daca nu una severa.
tutunul: greutate mica la nastere, risc crescut de nastere prematura, dificultati de invatare,
efectele crescand proportional cu cantitatea de nicotina consumata.
droguri, medicamente: moartea copilului la nastere (sau inainte de nastere), nastere
prematura, greutate mica la nastere, moarte neasteptata in timpul somnului, probleme de
atentie si dificultati de invatare.
2. Boli ale mamei
Rubeola: foarte periculoasa daca este transmisa in primele saptamani ale sarcinii ea poate
duce la orbire, surditate, deficit mental, disfunctionalitati cardiace
Gripa: produce uneori neinchiderea tubului neural
HIV pozitiv/SIDA: risc pt. transmiterea virusului HIV la copil (intre 12-30%) ,
prematuritate, greutate mica la nastere, risc crescut de a contacta boli infectioase in primul
an de viata
Sifilisul congenital
3. Lipsa nutritiei adecvate
subnutriţia mamei poate duce la nasterea copiilor cu probleme la nivelul sistemului nervos
central (spina bifida si hidrocefalie), copii morti la nastere, dismaturi, prematuri.
obezitatea mamei poate genera diabetul copilului, tulburari cardiace ale copilului, greutate
mare la nastere.
4. Alti factori exogeni
radiatiile: pot produce malformatii grave, complexe
expunerea la medii toxice (silicati, plumb): malformatii grave
stresul matern: poate determina dezvoltarea copilului. De exemplu, stresul poate determina
aparitia contractiilor premature, care pot determina adesea nasterea inainte de termen
(prematuritatea copilului). De asemenea, datorita starilor negative pe care gravida
le traverseaza pe perioada sarcinii aceasta omite sa se alimenteze sau sa se odihneasca
sanogen, fapt care duce la nasterea copiilor cu greutate mica, chiar daca sunt nascuti la
termen.
incompatibilitatea factorului Rh (substanta existenta la nivelul globulelor rosii) se refera la
cazul in care mama este Rh negativ iar copilul mosteneste un Rh pozitiv de la tata. In acest
caz se ajunge la un conflict serologic intre sangele mamei si al copilului si organismul va
reactiona ca si cum ar lua contact cu un corp strain ( la fel cum reactioneaza la bacterii,
virusuri). În consecinta, va incerca sa distruga acest Rh, prin aparitia de anticorpi, ce produc
la copil un icter grav (deosebit de cel fiziologic de la nastere).
varsta parintilor:
varsta mamei peste 35-40 de ani se pare ca ar creste riscul aparitiei Sindromului Down -
varsta inaintata a tatalui e responsabila uneori de aparitia nanismului

PERIOADA DE NOU-NASCUT (SUB O LUNĂ)


CARACTERISTICI ALE NOU-NĂSCUTULUI (LA TERMEN, PREMATUR,
DISMATUR)

50
Nou nascutul la termen este nou nascutul cu virsta gestationala cuprinsa intre 38 si 42
saptamini. Greutatea la nastere este cuprinsa intre 2 500-4 500 g cu o medie de 3 000 g.
Lungimea la nastere este intre 48-55 cm, cu o medie de 50 cm, iar perimetrul cranian
masoara intre 34,5-35 cm.
Prematurul este nou nascutul cu varsta gestationala mai mica de 37 saptamani, cu greutatea
mai mica de 2500g si talia mai mica de 47cm. Prematurul are greutatea corespunzatoare
varstei gestationale.
Gradele de prematuritate
In functie de greutatea de la nastere, prematurii se clasifica in:
Gradul I: 2499-2000 g
Gradul II: 1999-1500 g
Gradul III: 1499-1000 g
Gradul IV: sub 1000 g
Evolutia prematurului depinde de varsta gestationala si de greutatea la nastere, dar si de
ingrijirile ulterioare. Ritmul cresterii ponderale este mai accelerat decat la noul nascut la
termen, astfel prematurul isi dubleaza greutatea la 2-3 luni.

Dismaturul
Dismaturul mai poarta denumirea si de intarziat in cresterea intrauterina. Dismaturul este
copilul care la nastere are o greutate mai mica de 2.500g, neconcordanta cu varsta
gestationala care poate fi normala sau aproape de normal. Greutatea dismaturului trebuie sa
fie cu cel putin 500g mai mica decat greutatea corespunzatoare varstei gestationale
respective. Dismaturul reprezinta intre 25-30% din nou nascutii cu greutate mica Ia nastere
si este consecinta ritmului incetinit de crestere intrauterina. In general dismaturitatea este
rezultatul scaderii aportului nutritiv catre fat prin vasele uterine, placenta si cordonul
ombilical.

CARACTERISTICILE ALIMENTAŢIEI NOU-NASCUTULUI


Cunoscut este faptul ca pentru dezvoltarea copilului cel mai important aliment este laptele
matern. In situatia copiilor plasati la asistentul maternal, alimentatia nou-nascutului este
realizata exclusiv cu lapte formula adaptata. Este important ca modul de preparare a laptelui
sa fie facut in concordanta cu recomandarile medicului de familie (dilutii recomandate
specific pentru nou-nascutul pe care asistentul maternal il are in plasament). Toate
formulele de lapte pentru sugari au o compozitie adecvata fiind create pentru a sustine
cresterea si dezvoltarea nou-nascutului. Majoritatea formulelor se prepara prin dizolvarea in
apa fiarta si racita la temperatura de administrare. Acest mod de preparare presupune
existenta unui set de vesela speciala pentru alimentatie: biberoane, tetine, vase de fiert apa,
vase pentru sterilizarea biberonului si tetinelor. Indiferent ce tip de formula este
recomandata de catre medicul de familie, prepararea si pastrarea in conditii adecvate este o
conditie esentiala.
Regulile de baza in prepararea formulelor:
Igiena impecabila a veselei - prepararea formulei se realizeaza intotdeauna intr-un loc curat,
spalat in prealabil

51
Vesela speciala pentru nou nascut trebuie sterilizata prin fierbere sau cu abur cald inainte de
prima utilizare si spalata si sterilizata cu grija dupa fiecare utilizare produsul trebuie
preparat pentru o singura masa si intr-o concentratie corespunzatoare, orice cantitate de
lapte neconsumata intr-un interval de o ora trebuie aruncata.
Etapele prepararii formulelor de lapte:
Mainile trebuie spalate cu apa si sapun inainte de a incepe prepararea laptelui.Biberonul si
tetina trebuie sterilizate prin fierbere.
Inainte de a deschide o noua cutie/punga de lapte este util ca aceasta sa fie stearsa.
Apa utilizata pentru prepararea laptelui trebuie fiarta si racita. Poate fi fiarta mai multa apa
si depozitata in sticle sterilizate si care se pot inchide ermetic.
Trebuie respectata cantitatea de lapte formula recomandata de medicul pediatru. De obicei,
pentru fiecare masura de lapte praf, se adauga 30 ml de apa fiarta si racita. Dupa ce laptele
praf este pus in biberon, se toarna apa si apoi se agita pentru omogenizare. Nu se prepara
lapte decat pentru o masa!
Inainte de a i se administra laptele copilului, se verifica temperatura laptelui varsand cateva
picaturi de lapte pe fata interioara a incheieturii mainii.
Dupa alimentare, surplusul se arunca si se sterilizeaza biberonul.
Biberoanele sterilizate pot fi pastrate in recipiente special destinate, acoperite.
Alimentatia cu biberonul se realizeaza la ore fixe, numarul meselor variind in functie de
varsta, greutatea si comportamentul alimentar al sugarului. In general, se ofera 6-7 mese /zi
nou-nascuţilor.
Instalati-va confortabil, tinand copilul pe bratul stang. Pentru a-l determina sa deschida
gura, atingeti usor comisura buzelor cu biberonul, apoi introduceti tetina deasupra limbii.
Inclinati biberonul suficient pentru a nu exista aer in tetina. Prezenta bulelor de aer care
urca la suprafata arata ca orificiul tetinei este suficient de mare si ca laptele curge normal.
Retrageti din cand in cand tetina pentru ca suctiunea sa nu creeze un vid ce poate impiedica
aspirarea laptelui. Verificati permeabilitatea tetinei, al carei orificiu se poate infunda cu
usurinta. Masa trebuie sa dureze intre 10 si 20 minute. Dupa supt, tineti copilul in pozitie
verticala sau culcat pe burtica, pe genunchii dvs., pana la eructatie (eliminarea unei cantitati
mici de aer) care urmeaza rapid sau in 10-20 minute. Uneori eructatia se produce in timpul
alimentaţiei. Dupa producerea eructatiei, culcati sugarul pe partea dreapta.
Orarul meselor este flexibil, recomandabil fiind un ritm de aproximativ 3 ore. Intervalul
dintre mese, în timpul nopţii, nu va depăşi 6-7 ore.

În general, nou născutul trebuie hrănit atunci când:


 au trecut 2 si jumatate -3 ore de la ultima masă; copilul plânge de foame;
 au trecut, în timpul zilei, 4-5 ore de la ultima masă iar copilul doarme în continuare;
este momentul să fie trezit cu blândeţe, pentru a fi hrănit.
Copilul nu trebuie să fie forţat să termine tot laptele din biberon. Surplusul rămas în
biberon va fi aruncat!

CARACTERISTICILE PSIHO-MOTORII ALE ACESTEI PERIOADE


Perioada de nou-nascut se intinde de la nastere pina la o luna. Mjoritatea elementelor
enumerate mai jos apar evolutiv pe parcursul acestei etape, pe masura ce nou nascutul se
52
dezvolta. Astfel, nou-nascutul- îşi tine capul ridicat pentru 1-2 secunde cand este asezat pe
burta, îşi tine capul cand este ridicat in brate, rezemat de corpul adultului, tresare, plange,
ramane nemiscat sau raspunde in alt mod la sunetele puternice. Copilul se linisteste sau tace
in majoritatea cazurilor cand este luat in brate sau i se vorbeste. Urmareste o fata familiara
cu ochii (de la 0.25 la 1m departare), urmareste o jucarie sau alt obiect aflat intr-o miscare
tip arc de cerc, la 15 cm de fata, scoate cateva sunete de genul "ah-ah" sau "ooo". Doarme
cate 3-4 ore o data si sta treaz mai mult de 1 ora. Comunica prin sunete ca raspuns la vocea
parintilor. Raspunde la vocea parintilor intorcand capul si cautand cu ochii. Tresare la
sunete sau miscari bruste, îşi misca mainile si picioarele, strange pumnul puternic cand
ceva ii este asezat in palma. Isi schimba mimica fetei, scoate sunete la supt, isi misca gura,
se misca si zambeste in timpul somnului.
COMUNICAREA CONTINUA, ACTIVA CU NOU-NASCUTUL

Comunicarea începe încă de la naştere; se dicută tot mai des despre importanţa comunicării
"in utero" între mama şi copil. Cu siguranţă relaţia mamă-făt debutează din perioada
intrauterină iar studiile arată că fătul aude sunetele produse de către mama sa.
Nou-născutul este deci capabil încă din primele ore de la naştere să distingă vocea mamei şi
să reacţioneze la ea. În cazul copiilor care sunt respinşi de mama, copilul va distinge vocea
persoanei care îl îngrijeşte şi va reacţiona la auzul iei.
Pentru ca nou-născutul nu poate folosi cuvinte pentru a-si comunica nevoile, sentimentele,
preferintele, ei comunica cu ingrijitorii lor prin semnale diferite, cum ar fi: sunete, expresii
faciale sau miscari ale trupului.
Comunicarea cu nou-născutul se realizeaza mai ales prin gesturi, prin actiuni ce vor pune in
contact corporal direct asistentul maternal si copilul, ceea ce va duce la cunoasterea
propriului corp.
Pentru copilul aflat in primul an de viata, momentele de maxima comunicare sunt
momentele in care este alimentat si spalat. Ţineţi copilul în braţe atunci când îl hrăniţi şi nu
numai, vorbiţi cu el, utilizând un ton calm, o mimică prietenoasă; priviţi-l atunci când îi
vorbiţi şi copilul se va simţi în siguranţă, iubit şi acceptat.
Concordanta intre mimica si tonalitatea vocii este necesara intrucat imaginea de sine a
copilului in primul an de viata este data de imaginea pe care o afiseaza asistentul maternal.
Nu uitaţi de joc; jocul este un instrument de comunicare, îl va ajuta pe copil să se cunoască
pe sine şi lumea înconjurătoare. La această varsta este bine să folosiţi jucarii viu colorate,
care produc zgomote ce sunt in masura sa stimuleze dezvoltarea senzori-motorie.
Când plânge, copilul nu plange pentru a va supara (el nu stie ca este zi sau noapte) ci pur si
simplu va spune ceva: are gaze pe care trebuie sa le elimine , ii este foame sau doreste sa
fiti alaturi de el pentru a-l linisti, incearca sa comunice nevoile pe care le are.

NEVOILE NOU-NASCUTULUI ŞI MODUL DE SATISFACERE ACESTORA


Dacă ar putea vorbi copilul v-ar spune:
Eu plâng pentru că mi-e foame sau frig, sunt ud sau vreau să vă atrag atenţia. La început
trebuie să veniţi de fiecare dată când plâng. De asemenea, vă amintesc că fac zgomote
asemănătoare suptului când sunt hrănit sau alintat. Mă odihnesc când sunt obosit sau când
nu îmi mai este foame. Am nevoie în permanenţă de o persoană care să se ocupe de mine.
53
Îmi place să fiu în compania persoanelor care mă iubesc şi care se ocupă de mine. Mă ajută
să descopăr cum să mă înţeleg mai târziu cu ceilalţi. Să îmi schimbaţi scutecele foarte des şi
să profităm de lucrul acesta amuzându-ne. Îmi place când îmi cântaţi sau când mă gâdilaţi
pe burtică.
Sentimentul de siguranţă
Strângeţi copilul în braţe cât mai des posibil, mai ales când îl hrăniţi.
Vorbiţi-i încet când bea. Mişcaţi o jucărie în faţa ochilor copilului, astfel încât să mişte
ochii şi mai târziu să întoarcă şi capul. Ajutaţi-l să-şi dezvolte limbajul vorbindu-i mult
şi cântându-i. Când nou-născutul plânge luaţi-l în braţe şi consolaţi-l.
încercaţi să liniştiţi copilul legănându-l, mângâindu-l, hrănindu-l şi plimbându-vă cu el.
Sănătate
Alimentaţia copilului este foarte importantă, este momentul de maximă comunicare cu
copilul. Laptele este alimentul de bază in aceasta perioada. Pentru a cere sfaturi vorbiţi cu o
asistentă sau cu un medic pediatru. Mergeţi cu copilul la medic des şi asiguraţi-vă că
primeşte toate vaccinurile de care are nevoie în primele luni.
A acorda o atentie deosebita nevoilor copilului, atat pentru a-1 stimula cat si pentru a-l
linisti, il ajuta pe copil sa se simta in siguranta cu ingrijitorul sau.
Inca de la aceasta varsta este foarte important sa se vorbeasca corect si permanent copilului
in legatura cu orice actiune care-l priveste ("Acum mananci lăptic, acum te îmbrac: îţi pun
bluziţa roz, îţi mângâi mâna dreaptă, picioruşul stâng etc), aceasta avand ca efect stimularea
limbajului si dezvoltarea psihica normala.

NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE NOU-NASCUTULUI SI ALE MEDIULUI SAU


DE DEZVOLTARE
Pentru a vorbi despre igiena, este necesar sa analizam urmatoarele aspecte:
a. Masurile generale de igiena
b. Igiena vietii (somn, alimentatie, imbracaminte, plimbari in aer liber, aerisirea si
intretinerea spatiilor, intretinerea si curatarea instrumentelor de bucatarie sau pentru igiena
personala)
c. Igiena ingrijirilor (schimbarea copiilor, spalarea copiilor)

a. Masuri generale de igiena


In general, locuinta asistentului maternal profesionist trebuie sa fie o locuinta salubra, in
care se aspira, se spala si se sterge praful in mod regulat. Acestea sunt cerinte normale
pentru intreaga locuinta a asistentului maternal profesionist, nu doar pentru camera care
este ocupata de copilul aflat in plasament.
Camera nou-nascutului trebuie sa respecte urmatoarele conditii:
sa fie o camera ferita de zgomote
in camera sa fie o temperatura constanta de 20-22 grade C, aerisita
sa fie luminoasa, pe cat se poate sa existe accesul la lumina naturala pe toata durata zilei
fara mobila in exces si fara elemente de suprastimulare (culorile peretilor sa fie calde si
jucariile sa nu supraaglomereze copilul in patul sau)
Rulajul persoanelor din afara familiei asistentului maternal profesionist in camera nou-nas
cutului trebuie sa fie pe cat se poate de restrans, pentru a evita contactarea unor boli.
54
Atat asistentul maternal profesionist, cat si membrii familiei acestuia, vor respecta reguli
stricte de igiena. Spalarea mainilor cu sapun, constituie o masura igienica de baza. Hainele
trebuie sa fie curate si se recomanda folosirea hainelor „de casa" in momentul contactului
cu nou-nascutul. In cazul in care unul dintre membrii familiei este bolnav, se restrictioneaza
intrarea in contact cu nou-nascutul.

b. Igiena vietii
Copilul nu trebuie sa fie schimbat din patul sau, lenjeria sa fie personala, sa fie schimbata
ori de cate ori se murdareste. Patutul trebuie dezinfectat periodic.
Nevoile de somn variaza de la copil la copil, chiar daca se stie ca nou-nascutul doarme
aproximativ 18 ore pe zi, in ciclu somn-alimentatie. In timpul somnului, nu este necesara
suzeta.
Asistentul maternal profesionist trebuie sa urmareasca si sa observe starea generala a
copilului, daca somnul este linistit sau agitat, unele particularitati.
Somnul copilului va fi respectat, nefiind recomandata trezirea fortata a copilului. In situatia
in care aceasta este necesara, trezirea se va realiza treptat, incet, in timp ce asistentul
maternal profesionist ii vorbeste copilului si il mangaie incet.
Atentie: Adesea, copilul doarme cand ajunge in cabinetul medical, cu ocazia controalelor
de rutina si/sau cu ocazia imunizarilor. Copilul trebuie trezit inainte de intrarea in cabinetul
medicului de catre asistentul maternal profesionist si, in nici un caz, nu este permisa
administrarea tratamentelor injectabile cat timp doarme copilul!
Igiena alimentatiei
Alimentatia trebuie sa respecte necesarul de dezvoltare al nou-nascutului si trebuie sa
respecte indicatiile medicului de familie sau a medicului pediatru.
Pe de alta parte, mai ales in situatia nou-nascutului si sugarului, momentele de alimentatie
sunt momente de interactiune dintre asistentul maternal profesionist si copil, timp in care i
se poate vorbi copilului, canta. Sunt momente foarte importante pentru dezvoltarea
copilului si atmosfera trebuie sa fie una calda si calma, care sa permita interactiunea
pozitiva dintre copil si adult. Sub nici o forma si in nici o situatie, biberonul nu va fi
sprijinit pe patura rulata alaturi de copil pentru a se „autoalimenta". Pe langa privarea
interactiunii cu adultul, copilul este supus riscului major de a se ineca cu laptele regurgitat.
Igiena hainelor
Hainele copilului trebuie schimbate de fiecare data cand este nevoie: cand s-au udat, patat,
murdarit, sunt transpirate. Asistentul maternal profesionist trebuie sa aleaga hainele nou-
nascutului in functie de vreme (anotimp), astfel incat copilul sa aiba o stare de confort si nu
de restrictionare (infasat) sau de disconfort termic (prea multe haine sau caciuli, sau prea
subtire imbracat). De asemenea, trebuie sa utilizeze haine adecvate gradului sau de
dezvoltare (lungime, greutate, miscari). Hainele nu trebuie sa aiba elemente care se pot
desprinde usor, snururi, etc pentru a evita eventualele accidente.
Scutecele de unica folosinta se depoziteaza intr-o punga inchisa si se arunca imediat la
gunoi. Hainele murdare, de care este schimbat copilul, se depoziteaza intr-o galeata cu
capac. Pentru spalarea hainelor trebuie utilizat un detergent cat mai putin toxic. Hainele
trebuie spalate si clatite foarte bine.
Plimbarile in aer curat
55
Nou-nascutul trebuie sa petreaca cel putin 2 ore in aer curat, chiar si in timpul iernii. Chiar
daca afara este prea frig sau asistentul maternal nu are timp sa faca o iesire la aer cu el,
copilul poate fi tinut in fata geamului deschis, insa este important sa fie bine imbracat.
Alegerea hainelor pentru plimbarile in aer liber trebuie sa tina cont de anotimp si de vreme.
Plimbarile in aer liber se pot stopa doar in situatii de vreme neprielnica: vant puternic,
temperaturi mult sub zero grade, ploaie sau ninsoare, canicula.

c. Ingrijirile acordate nou-nascutului Baia copilului


Prima baie se face in general in a 15-a zi, dupa caderea bontului ombilical si cicatrizarea
plagii. Baia poate fi facuta la orice ora din zi, dar este recomandata seara inainte de ultima
alaptare, deoarece apa calda destinde bebelusul si il ajuta sa doarma linistit noaptea. Baia
nu trebuie sa dureze mai mult de 5 -10 minute.
In prima saptamana, sau pana cand bontul ombilical cade iar zona se vindeca, se recomanda
toaleta partiala a nou-nascutului, cu un burete moale inmuiat in apa calduta. Fata si mainile
trebuie spalate frecvent, iar zona genitala trebuie curatata cu grija inainte de schimbarea
scutecelor.
Unii bebelusi sunt foarte relaxati in apa calda, in timp ce altii plang pe toata durata spalarii.
Este bine (si intr-un caz si in celalalt) sa i se vorbeasca copilului permanent, cu un ton calm
si cald, pentru a se simti in siguaranta.
Siguranta copilului in timpul baii: temperatura apei trebuie verificata cu un termometru, sau
in lipsa acestuia cu cotul.Temperatura apei trebuie sa fie de 37°C (temperatura corpului),
iar cea a camerei intre 20 si 22°C.In cadita se pune intai apa rece si apoi cea calda nu
trebuie adaugata apa calda in timp ce bebelusul este in cadita. Un nou-nascut poate suferi
arsuri de gradul trei in mai putin de un minut daca apa este fierbinte iarna, sala de baie
trebuie incalzita in prealabil
copilul nu trebuie lasat niciodata nesupravegheat, chiar daca suna la usa cineva sau suna
telefonul!
Etapele baii
Toate obiectele necesare pentru baie, un prosop, un scutec curat si hainutele copilului
trebuiesc pregatite inainte de baie.
Se pun 5 - 7 cm apa calduta (aproximativ 37° C) in cadita (amestec apa fiarta si apa rece
(fiarta si racita in prealabil)). Se pastreaza o parte din apa intr-un recipient alaturat, cu apa
pentru clatirea copilului.
Copilul este introdus incet in apa, sustinandu-i-se capul si gatul cu o mana. Copilul trebuie
sa fie permanent udat cu apa din cadita.
Se utilizeaza un sapun special pentru copii, pentru a evita uscarea pielii nou-nascutului.
Scalpul se spala cu un burete ud si sapun, iar fata si ochii se sterg cu discuri de bumbac
inmuiate in apa, fara sapun.
Se acorda o atentie speciala pliurilor formate de piele (la gat, dupa urechi, la genunchi,
inghinale etc).
Nou-nascutul trebuie sa fie bine clatit, pentru a indeparta orice urma de sapun. Clatiti bine
bebelusul pentru a indeparta orice urma de sapun (acesta poate irita pielea bebelusului).
Copilul va fi ridicat cu grija din cadita: cu o mana se sustine capul si gatul bebelusului, iar
cu cealalta sezutul, punand degetele in jurul unui piciorus.
56
Copilul se inveleste intr-un prosop si se sterge cu blandete, fara a freca si irita pielea. Se
acorda o atentie deosebita uscarii zonei genitale, pentru a evita aparitia unui eritem.
Igiena orala
Igiena orala poate incepe inca inaintea aparitiei dintilor de lapte prin curatarea gingiilor.
Gingiile (superioare si inferioare) pot fi curatate cu ajutorul unei bucati de tifon curate si
inmuiate in apa de cel putin doua ori pe zi - dupa prima si ultima masa a zilei.
La fel ca in cazul adultilor, zaharul este cel mai mare inamic al dintilor de lapte, astfel
incat: nu puneti zahar sau miere pe tetina biberonului, in laptele copiilor sau in ceai.
Ingrijirea ochilor
Ochii nou-nascutului se sterg in fiecare dimineata cu o compresa sterila inmuiata in ser
fiziologic sau in apa calduta. Curatarea se incepe de la coltul mai curat, pentru a nu intinde
secretiile pe tot ochiul. Primele ingrijiri sunt acordate in spital, cand se pune cate o picatura
de produs antiseptic in fiecare ochi.
Ingrijirea urechilor
Niciodata nu se introduce un betisor de bumbac sau orice alt obiect in conductul auditiv al
copilului. Se utilizeaza mai degraba o compresa, fara a incerca sa o introduceti in conductul
auditiv, deoarece exista riscul de perforare a timpanului Partea externa a urechilor copilului
(pavilionul) trebuie spalate cu o compresa inmuiata putin in apa calduta.
Ingrijirea organelor genitale ale bebelusului
In primele zile dupa nastere, organele genitale ale nou-nascutilor de ambele sexe sunt
tumefiate. Acest lucru se datoreaza mai multor factori, printre care expunerea la hormonii
materni sau traumatismele din timpul nasterii.
La fete, se constata uneori o secretie vaginala albicioasa, sau chiar o sangerare usoara, la 2 -
3 zile dupa nastere. Aceste manifestari sunt normale si se datoreaza hormonilor la care a
fost expus fetusul in uter.
Organele genitale trebuie curatate la fel ca orice alta zona a corpului. Se sterg cu un servetel
umed, indepartand usor labiile pentru a curata pliurile, intotdeauna din partea anterioara
spre anus.
La baieti, scrotul poate parea tumefiat, datorita unei colectii de lichid in jurul testiculelor
nou-nascutilor, numita hidrocel, care dispare de obicei in primele 3-6 luni de viata.

Pentru toaleta baieteilor nu este nevoie de astringenti, betisoare de bumbac sau alte produse
speciale de toaleta - apa calda si sapunul sunt suficiente pentru ingrijirea corespunzatoare a
zonei. Nu trebuie fortata niciodata decalotarea preputului pentru curatarea zonei - acest
lucru este dureros si poate duce la formarea de cicatrici permanente si de aderente.
Nu uitati!
Scutecele trebuie schimbate cat mai des si pielea lasata sa se usuce inainte de punerea unui
nou scutec de unica folosinta.
Este recomandat sa fie utilizate unguentele pe baza de oxid de zinc care protejeaza pielea
sugarului impotriva umezelii. Se va evita folosirea pudrei de talc.
Pielea trebuie spalata cu un sapun foarte delicat si uscata prin tamponare, in niciun caz prin
frecare.
Daca temperatura o permite, dupa spalare pielea trebuie expusa la aer pentru cateva ore,
farascutec.
57
Este importanta igiena mainilor adultului care il ingrijeste pe copil. Inainte si dupa
schimbarea copilului, mainile trebuiesc bine spalate cu apa si sapun.
Imunizari
Imunizarile se incep in maternitate prin administrarea primei doze de vaccin anti hepatita B
in primele 24 ore de Ia nastere, vaccinarea BCG dupa varsta de 4 zile (se vor vaccina toti
nou nascutii cu greutate de peste 2500g in absenta unor infectii acute febrile sau afectiuni
dermatologice).
Profilaxia rahitismului se face în conformitate cu recomandările medicului de familie sau
ale medicului pediatru.

PERIOADA DE SUGAR (SUB UN AN) - PRIMUL AN DE VIATA (0-1 AN)


ETAPE DE DEZVOLTARE A SUGARULUI
In primul an de viata, copilul incepe sa-si organizeze conduita pe baza experientelor
senzoriale (simturi).
Reperele creşterii somatice (fizice):
Lungimea corpului - creste cu pana la 25,4 cm fata de lungimea de la nastere (5 cm in
prima luna, 3 cm in a 2-a, cate 2 cm pe luna de la 3 la 7 luni si cite 1 cm pe luna de la 8 la
12 luni)
Greutatea - greutatea de la nastere se dubleaza la 4 luni (printr-o crestere ponderala cu 750g
pe luna in primele 3 luni) si se tripleaza pina la virsta de 1 an (printr-o crestere cu 500g pe
luna in trimestrul II si cu 250g pe luna in trimestrul 3).
Pentru aproximarea greutatii medii normale a sugarului se poate folosi formula: numarul de
kg = (varsta actuala a copilului in luni + 9) : 2
Este important sa urmarim greutatea copilului si dinamica acesteia pentru a determina
modul in care acesta asimileaza alimentele (sa nu uitam ca in cursul primului an de viata
trece de la alimentatia exclusiv bazata pe lapte la diversificatia alimentatiei si, de asemenea,
capacitatile sale fizice se dezvolta, deci si consumul energetic).
Circumferinţa capului: creste de obicei cu 0,6 -1,3 cm pe luna (media perimetrului cranian
la nastere este de 36,62 cm la fete si de 37,32 cm la baieti, valorile ajungand la 12 luni la
45cm la fete, respectiv la 46 cm la baieti). Perimetrul cranian are o importanta deosebita.
Creierul copilului continua sa se dezvolte in primul an de viata (masa, numar de
circumvolutiuni) avand nevoie de spatiu pentru a se dezvolta corespunzator. Urmarirea
perimetrului cranian si a fontanelelor ne poate furniza informatii despre posibilitatea
dezvoltarii creierului copilului, putand avea interventii precoce in diagnosticarea
microcefaliilor (cutie craniana mai mica decat media normala) sau craniostenozei
(osificarea fontanelelor).
Evaluarea medicală periodică va permite un diagnostic corect al stării de
sănătate/dezvoltare a copilului.
Comportamente asteptate: dezvoltare fizica rapida,inceputul dezvoltarii
limbajului,dezvoltarea controlului muscular,atasament crescut fata de persoanele
cunoscute,indeplinirea nevoilor de baza: mancare, caldura, afectiune
Aspecte care pot semnala intarzieri in dezvoltare:

58
probleme medicale,dezvoltarea insuficienta a limbajului,nesiguranta in prezenta
adultilor,neincredere in persoanele cunoscute,lipsa raspunsului la stimuli,control muscular
scazut.

CARACTERISTICILOR PSIHO-MOTORII ALE ACESTEI PERIOADE


În primul an de viaţă copilul trece prin diverse etape de dezvoltare. Achiziţiile în plan
psiho-motor sunt vizibile de la o lună la alta. Cunoaşterea acestor etape este utilă pentru
asistentul maternal pentru a asigura copilului îngirjirea necesară şi mai ales pentru a avea
aşteptări realiste de la copil.
La 2 luni • Zambeste cu adevarat (nu este doar un reflex) Gangureste (suna ca un "ooo-aah"
sau alta combinatie de vocale) • Comunica prin sunete ca raspuns la vocea parintilor • Arata
interes asupra sunetelor si mediului inconj urator • Isi arata placerea si bucuria • Isi ridica
capul la 45° cand este asezat pe burta • Urmareste o jucarie sau alt obiect aflat in miscare
tip arc de cerc, la 15 cm de fata • Isi priveste miinile • Tipa cu placere • Rade • Isi pastreaza
capul ridicat cand se afla in brate, in pozitia "sezut"
La 3 luni • Gangureste cu placere • Rade • Isi pastreaza capul ridicat cand se afla in brate, in
pozitia "sezut" • Isi prinde mainile amindoua • Se uita la propriile maini si picioare • Isi
ridica capul la 90° cand este asezat pe burta • Apuca o „sunatoare" (jucarie) • Se uita la un
obiect mic • Isi intoarce capul dupa zgomotul „sunatoarei" • Isi tine capul foarte bine cand
este tinut in pozitia "sezut" • Se rostogoleste • Se spijina in maini si-si ridica corpul cand
este asezat pe burta • Urmareste un obiect care se misca 180° dintr-o parte a fetei in cealalta
• Isi lasa greutatea pe picioare cand este ridicat pe ele.
La 4 luni • Isi ridica capul si-l tine drept cand se afla pe burta • Se spijina in maini si-si
ridica corpul cand este asezat pe burta • Se rostogoleste de pe fata pe spate • Isi tine mainile
impreunate • Apuca o sunatoare (jucarie) • Isi lasa greutatea pe picioare cand este ridicat pe
ele • Cauta si intinde mana dupa jucarii • Priveste si poate reactiona la un obiect in miscare
• Recunoaste vocea parintilor si atingerea lor • Le zimbeste parintilor cand se apropie sau le
imita expresiile • Se linistesc singuri (isi sug degetul sau adorm fara san sau sticla de lapte)
• Dorm pentru cel putin 6 ore o data • Imita sunetele unor cuvinte • Se intorc dupa o voce •
Stau singuri • Isi prind picioarele cu mainile • Se uita dupa un obiect cazut.
La 5 luni- Cauta o anumita jucarie • Se uita la obiecte mici (ex. urmareste nasturii bluzei) •
Intorc capul in directia de unde se aude sunatoarea • Isi tine capul bine cand este asezat in
sezut • Isi duce mincarea la gura cu mana • Imita unele sunete
La 6 luni • Isi duce mancarea la gura cu mana • Imita unele sunete • Se intorc dupa o voce •
Muta un cub dintr-o mana in alta • Bazaie si scoate sunete vesele- Ii apar primii dinti, in
mod obisnuit incisivii inferiori • Loveste doua cuburi • Ridica un obiect mic cu toate
degetele, prin apucare • Sta in sezut fara sa fie sustinut.
La 7 luni • Se ridica in picioare daca este sustinut • Apuca doua cuburi sau obiecte mici •
Ridica un obiect mic cu toate degetele, prin apucare • Se uita dupa o jucarie care a cazut in
afara ariei lui vizuale • Se ridica in picioare sustindu-se singur de un obiect • Apuca un

59
obiect mic doar cu degetul mare si aratator • Se joaca "de-a v-ati-ascunselea" • Face din
mana "PA" • Incepe sa se teama de straini.
La 8 luni • Se ridica in picioare sustindu-se singur de un obiect sau o persoana • Loveste
doua cuburi, tinute fiecare intr-o mana • Apuca un obiect mic doar cu degetul mare si
aratator • Se ridica sa stea in pozitie verticala.
La 9 luni • Merge de-a-busilea, se catara sau merge cu spatele tarandu-se pe fund sau pe
burta • Impunge cu degetul aratator • Se joaca "de-a v-ati-ascunselea" • Se hraneste singur
folosindu-si degetele • Bea dintr-o canita • Se aseaza in sezut singur.
La 10 luni- Se aseaza in sezut singur • Arata ce isi doreste prin semne sau sunete •
Introduce un cub intr-o cana • Sta in picioare nesustinut • Impinge o minge inapoi spre cel
care i-a trimis-o • Imita miscarile parintilor.
La 11 luni • Sta in picioare nesustinut • Se joaca si loveste cu putere doua cuburi tinute in
maini • Merge singur.
La 12 luni • Merge singur • Ciupeste cu degetul aratator si cel mare • Incearca sa imite
unele cuvinte • Bea dintr-o canita • Cauta obiectele ascunse • Face din mana "PA" • Se
hraneste aproape singur la masa • Arunca o minge in joaca • Mazgaleste • Indica imaginea
respectiva cand i se pun intrebari usoare de genul "Unde este cainele?" • Indica propriul
pantof sau obiect de imbracaminte cand este intrebat • Indica unde se afla ochii, nasul, parul
papusii, cand este intrebat.
La aceasta varsta se formeaza diferitele tipuri de comportament, asistentul maternal
profesionist trebuind sa-l incurajeze si sa-l sustina pe copil, pentru dobandirea acestora.
Intotdeauna trebuie laudat si incurajat un comportament bun. Spre exemplu, daca raspunde
imediat unei solicitari trebuie sa fie apreciat. Comportamentele negative nu trebuie sa fie
recompensate.

METODE DE STIMULARE PSIHO-MOTORIE

Principalele metode de stimulare psiho-motorie

Caracteristica principala a acestei perioade de dezvoltare umana este jocul, aceasta si ca


urmare a faptului ca incepe sa deprinda treptat mersul, acest lucru permitandu-i copilului sa
exploreze lumea mai amanuntit, sa se indrepte spre ceea ce-l intereseaza.
La această vârstă copilul se joacă numai cu adulţii.

Primele trei luni de viaţă


Jocurile recomandate la această vârstă sunt jocuri care-i dezvoltă acuitatea auditivă. Oferiţi-
i diferite sunete din natură sau sunetele produse de diferite obiecte: ceasul, o linguriţă de
metal pe sticlă, instrumente muzicale. Aceste sunete ar trebui să aibă un ton plăcut,
liniştitor. Vorbe sau poezii spuse pe un ton calm, sunt foarte utile.
O altă modalitate de joc este aceea de a stimula pielea copilului (masaj, mângâieri).
Jucăriile colorate şi care produc un sunet plăcut ar trebui să înfrumuseţeze patul copilului.

Trei-şase luni
Este bine să-i oferim jucării sunătoare, animale din diverse materiale.
60
Atenţie! Jucăriile nu trebuie să fie prea dure, ascuţite, tăioase, prea mici, din materiale prea
pufoase sau păroase, pentru a nu fi înghiţite sau aspirate. Atenţie de asemenea la jucăriile
care au componente ce pot fi uşor demontatate şi înghiţite (ochii păpuşilor, mîinile etc).

Şase - nouă luni


Este monentul în care copilul se poate juca singur. Animale din diferite materiale, mingi,
cutii, orice jucărie este acum intersantă pentru el. Obiceiul de a duce la gură jucăriile nu a
dispărutaşa că atenţie la jucăriile ce prezintă acest pericol; obişnuiţi-vă să spălaţi frecvent
jucăriile.
Baia este un prilej de joc. Jucăriile plutitoare sunt cele care-l vor însoţi în baie.

Nouă-douăsprezece luni
Jocurile sunt foarte diverese la această vârstă. Orice acţiune poate fi tranformată în joc:
îmbrăcatul bluziţei- ne prefacem că jucăm "cu-cu, bau", când îi punem pantalonul sau
pantofiorul ne jucăm "unde este picioruşul?".
Începem tot prin joc să-l învăţăm care sunt părţile componente ale corpului. Putem folosi
poezii care se referă la părţi ale corpului; oglinda ne va fi de mare ajutor. Onomatopeele
sunt foarte bine utilizate la această vârstă "cum face albina, cum face maşina". Tot ca joc se
poate folosi introducerea sau scoaterea unor obiecte din diverse cutii, însoţite de întrebări
"Unde este pisica?" şi la aparţie "Iată pisica" însoţit de "Cum face pisica?" apoi răspunsul
"Miau". La această vârstă sunt de asemenea recomandate cuburile, incastrele.
Prin joc copiii aflati la aceste varste comunica sentimente ce nu pot fi exprimate cu usurinta
in cuvinte (papusa devine mama, s.a.). Acest lucru cere din partea asistentul maternal
profesionist sa fie foarte atent si la mesajele pe care copilul le transmite atunci cand se
joaca cu el pentru ca la aceasta varsta copilul incorporeaza treptat in joc, evenimentele
vietii, care il intereseaza.

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ

Aşa cum precizam în capitolele anterioare copilul începe să comunice încă din perioada
intrauterină ca apoi după naştere comunicarea lui să evolueze în funcţie de vârsta
cronologică şi de alţi factori care-i stimulează limbajul. Familia asistentului maternal va fi
principala sursă de comunicare a copilului, modelul pe care acesta îl va urma. De aceea
comunicarea, va fi clara, cuvintele trebuiesc pronuntate corect ca forma gramaticala, acest
lucru pentru ca este perioada de dezvoltare in care copilul se exprima imitand ceea ce aude.
De asemenea, copilul va fi incurajat sa intre in contact si cu alte persoane pentru ca, acum,
acesta se orienteaza si spre alte persoane.

La două luni, copilul îşi mişcă buzele de parcă ar vorbi.

La 3-4 luni începe să comunice cu persoana care îi acordă îngrijire (mamă, AMP, îngrijitor)
prin sunete: gângureşte când adultul îi vorbeşte, se înviorează când îi aude glasul, se opreşte
atent când aude glasul adultului, aşteptând parcă, continuarea.

61
La 5 luni se joacă cu sunetele (consoane şi vocale).
În toata această perioadă este foarte important să comunicaţi cu copilul, să-i vorbiţi, să
utilizaţi cuvinte cât mai simple, onomatopee pentru a-i stimula atenţia şi pentru a-i oferi
modele de comunicare. Psihologii spun că la acestă vârstă este foarte importantă "baia de
cuvinte". Unii adulţi spun "degeaba vorbim noi cu copilul că nu înţelege nimic". Acest
lucru este total eronat, copilul va înţelege ce-ţi spuneţi dar şi ceea ce exprimaţi non-verbal,
mimica, gesturile pe care le faceţi. Este foarte important să-i vorbiţi cu un ton cald, calm,
să-l priviţi atunci când îi vorbiţi şi să-i zâmbiţi cât mai des.

La 6 luni apare "lalalizarea", una dintre cele mai frumoase etape ale dezvoltării limbajului,
când micul copil reuşeşte să asocieze două sunete sau silabe: "a-la-la", "a-ta-ta". Mulţi
adulţi sunt foarte fericiţi crezând că puiul îi strigă pe nume: "tata şi mama", încurajând
copilul să spună aceste cuvinte. Este foarte important să fie încurajat să pronunţe silabe şi
cuvinte şi să fie lăudat.

La 7 luni asociează frecvent silabe reuşind chiar performanţa unui ta-ta sau ma-ma. La până
în 12 luni foloseşte "cuvântul-propoziţie" sau "holofrazic". Copilul va utiliza un singur
cuvânt pentru a exprima o întreagă propoziţie. De exemplu "papa" este echivalentul pentru
"mama, vreau să mănânc".

NEVOILE SUGARULUI ŞI MODUL DE SATISFACERE A ACESTORA

Dacă ar putea vorbi copilul v-ar spune că:


Ritmul creşterii mele este rapid şi am nevoie de lapte cât mai des.
Voi putea începe să mănânc mâncare solidă.
Introduceţi alimente noi pe rând. Nu mă obligaţi să mănânc ceea ce nu îmi place.
Acum că pot vedea mai departe îmi place să privesc tot felul de lucruri. Schimbaţi-mi
poziţia din când în când şi duceţi-mă la aer. Jucăriile pe care le agăţaţi de patul meu îmi
atrag atenţia. Dacă gânguresc, ascultaţi-mă, vorbiţi cu mine şi vă voi răspunde. O să
vedeţi, chiar dacă am doar 5 luni, pot să conversez.
Sentimentul de siguranţă
Zâmbiţi mult bebeluşului. Bineînţeles că vă răspunde zâmbind.
Bateţi din palme, jucaţi-vă de-a „cucu-bau" şi alte jocuri.
Oferiţi explicaţii bebeluşului, de exemplu: „Acum mergem la plimbare".
Oferiţi-i ocazia să prindă obiecte nepericuloase şi să le ţină în mână. Aplaudaţi când
reuşeşte.

Invăţare
Nu vă înfuriaţi şi nu vorbiţi tare în prezenţa copilului.
Chemaţi-l pe nume şi puneţi-l să se privească în oglindă.

Sănătate
Dacă trebuie să îi daţi de băut înainte de culcare, daţi-i numai apă. Zahărul conţinut de
sucuri, sau pus în ceai poate afecta gingiile şi dinţii.
62
Dacă vă nelinişteşte sănătatea bebeluşului, chemaţi medicul. Asiguraţi-vă că bebeluşului i
se fac toate vaccinurile necesare.

PRINCIPIILE ALIMENTAŢIEI SANOGENE A SUGARULUI


Toate aspectele legate de alimentatia copilului trebuie sa fie discutate, agreeate si
inregistrate inca inainte de mutarea copilului la asistentul maternal in planul individual de
protectie al copilului (in cadrul planului de interventie specifica pentru sanatate). Stabilirea
alimentatiei se face in echipa multidisciplinara, cu participarea obligatorie a medicului de
familie la care este inregistrat (sau urmeaza sa fie inregistrat copilul) si cu consultarea
persoanelor care cunosc copilul. Toate recomandarile (orarul meselor, tipul si cantitatea
alimentelor etc) trebuie sa fie notate cu grija in planul planul de interventie specifica -
sanatate al copilului si respectate ca atare. Toate modificarile recomandate de medic vor fi
consemnate in fisa medicala si in caietul copilului.

De retinut
Pentru a corespunde cerintelor copilului, alimentatia trebuie sa fie variata si echilibrata.
Consultarea regulata a medicului pentru verificarea si stabilirea alimentatiei este
obligatorie. Atunci cand copilul este bolnav sau convalescent, in mod obligatoriu
se vor urma recomadarile medicului in privinta regimului alimentar.
In primul an de viata, exista trei etape disticte in asigurarea unor principii nutritive necesare
dezvoltarii corecte a copilului:
 perioada de alimentatie lactata exclusiva, de la nastere pana la (4)6 luni, care
permite o digestie corespunzatoare a proteinelor, grasimilor, si glucidelor aflate in
preparatele lactate de tip adaptat;
 perioada de tranzitie corespunzand initierii alimentatiei diversificate, prin
introducerea progresiva a altor alimente decat cele lactate;
 cea de a treia perioada, intre 9 luni si un an, in care terminarea maturizarii functiilor
digestive, renale si neurologice, permite trecerea la o alimentatie de tip adult, fara ca
aceasta alimentatie sa fie dezechilibrata sau cu alimente agresive pentru copilul mic.

Necesitatile energetice globale in primul an de viata sunt:


 in primele 2 luni - 120kcal/kg corp/zi
 6 luni - 110 kcal/kg corp/zi
 6-12 luni - 100 kcal/kg corp/ zi
Pentru a putea determina cu exactitate numarul de calorii si valoarea energetica a
alimentelor, este util ca asistentul maternal profesionist sa ii socilite medicului pediatru o
lista cu alimente recomandate si care sa contina si date referitoare la valoarea energetica si
calorii/100g. Aceste liste se regasesc si in cartile de bucate, insa este de preferat ca
alimentele sa fie recomandate de medicul pediatru.
Energia este necesară pentru creştere, menţinerea integrităţii funcţionale, termoreglare,
activităţii fizice. Valoarea energetică se exprimă în Kilocalorii (Kcal).
1 Kcal este cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui litru de apă de la
14,5 grade C la 15,5 grade C (cu 1 grad).

63
Diversificarea alimentatiei
Incepand de la varsta de 4 luni, sugarul poate sa inghita alimente semisolide, mai ales ca
poate si digera acest tip de alimente prin începerea maturizării sale digestive.
Diversificarea este introducerea alimentelor solide, altele decat preparate lactate si se face
ideal la varsta de 5-6 luni.
Este obligatoriu ca in momentul inceperii diversificarii:
 sa aiba o stare buna de sanatate
 scaune normale
 se va utiliza o lingurita boanta si NU un biberon cu gaura tetinei mult largita
 sa se evite insistarea introducerii unor alimente pe care copilul refuza consecvent sa
le manance
 sa se evite introducerea a doua alimente in acelasi timp

Diversificarea alimentatiei sugarului este oportuna in a 6-a luna de viata, indiferent


daca sugarul este alaptat sau primeste formula de lapte. Numai in situatia de nedorit in care
copilul primeste lapte de vaca, diversificarea trebuie sa inceapa la 4 luni.
Introducerea noilor alimente se va face tinand seama de preferintele copilului, starea sa de
nutritie, disponibilitatea alimentelor.
Astfel, primul aliment poate fi supa de legume pasate cu adaos de ulei vegetal sau piureul
de fructe (mar ras/piure de piersica) la care se pot adauga cereale (1-2 lingurite) fara gluten
(daca sugarul nu are inca 7 luni) si 3-5 lingurite de suc de morcov, urmat (la 6-7 luni) de
sucul de portocale, de rosii.
Dupa ce copilul a implinit 6 luni, se va introduce carnea fiarta de gaina/curcan/vita,
evitandu-se carnea de animal tanar (pui, vitel) care este alergizanta si - in plus - contine o
cantitate mare de gelatina, proteina de calitate inferioara. Carnea de porc, precum si ficatul
de pasare/vita sunt contraindicate pana la 2-3 ani. Pestele alb, proaspat, se poate introduce
de la 8 luni. Se incepe cu o lingurita de carne pasata, amestecata in supa, se creste progresiv
la 1-2 linguri; este recomandabil sa fie data zilnic.
De la 6 luni si jumatate este recomandat galbenusul de ou de gaina fiert tare: in prima zio
patrime galbenus in supa de legume pasata, peste 2-3 zile – o jumatate galbenus, apoi cate
un galbenus de 2-3 ori pe saptamana.
Dupa 7 luni, legumele din supa vor fi diversificate (spanac, loboda, stevie, ardei, rosii,
brocoli, conopida), precum si cele din sucuri (morcov, rosie pentru masa de fructe), ca si
fructele (citrice, para, struguri etc.). Sunt de amanat dupa varsta de 11-12 luni fructele
cunoscute ca alergizante imediat (capsuni, fragi, smeura, kiwi) sau la distanta (banane).
Dupa 7 luni se pot oferi branza proaspata de vaca si iaurtul (fara a avea un rol nutritional
important pentru sugarul alaptat si pentru cel care primeste formula de lapte).
Dupa 8 luni, forma de prezentare se poate amplifica (supa cu galuste, ciorba de perisoare cu
bors, supa de carne degresata, papanasi, budinci; se va folosi numai galbenusul de ou!).
Reguli importante:
 in perioada diversificarii nu se va insista exagerat cu introducerea unui anume
aliment; totul va fi oferit atragator, in cantitati mici la inceput, fara a se folosi
"mijloace de convingere" ca jucariile sau televizorul;

64
 hidratarea intre mese a sugarului se va face cu lichide neindulcite (apa de robinet
fiarta si racita/apa plata oligominerala/ceai de plante neindulcit);
 alimentele pentru sugar nu trebuie sarate (imaturitatea functionala a rinichiului nu
permite eliminarea excesului de sodiu), nici sa contina conservanti.
 Dupa 11-12 luni, alimentatia va ajunge treptat la cea de tip adult, asigurandu-se un
aport suficient de principii nutritive pentru o crestere staturo-ponderala normala.
 Preparatele de lapte-formula de tip"junior" sunt oportune pana la varsta de 24-36 de
luni, acestea prezentand avantajul adaosurilor de acizi grasi esentiali, fier, vitamine.
 Este recomandabil ca alimentatia sa fie variata, cuprinzand zilnic minimum patru
feluri de legume si doua feluri de fructe, cereale variate, uleiuri vegetale variate,
grasime animala din lapte/iaurt/branza de vaci nedegresate, precum si proteine de
calitate superioara.

PRINCIPALELE TULBURĂRI ALE COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR

Greselile din alimentatie


Greselile din alimentatie pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si psihice a
copilului. Atat supravalorizarea cat si subvalorizarea rolului alimentatiei pot avea
consecinte nedorite.
1. Supravalorizarea alimentatiei distinge urmatoarele aspecte:
dorinta de a avea un copil "gras si frumos" determina uneori persoana care il ingrijeste sa
creasca numarul de mese oferite copilului, sa introduca fainoase in mancare,sa puna zahar
in ceai. Acest tip de actiune, desi bine intentionat, are rezultate grave asupra sanatatii
copilului: copilul se obisnuieste in timp sa manance un numar mare de calorii, va incepe sa
aiba nevoie de ele. Toate acestea duc in timp la obezitate. Daca copilul este obligat sa
manance peste nevoile sale, caci "noi stim mai bine" ce are el nevoie, este posibil sa se
instaleze refuzul alimentar, care se poate solda cu tulburari grave de alimentatie: bulimie,
anorexie.
ALIMENTATIA CA METODA DE CONSOLARE; cand copilului i se ofera copilului
dulciuri (sucuri, prajituri) pentru a-l linisti, consola, neavand rabdare sau tact suficient
pentru a inlatura cu alte mijloace motivul de insatisfactie al copilului.
ALIMENTATIA CA SUBSTITUT AL AFECTIUNII; cand atentia fata de copil se traduce
prin oferirea unor variate produse alimentare.
2. Devalorizarea alimentatiei - copilul incepe sa refuze mancare datorita lipsei de
regularitate a meselor, a lipsei de interes pentru prepararea alimentelor, lipsei alternarii
felurilor de mancare, datorita atmosferei din timpul mesei (prea tensionata, fara momente
placute de interactiune intre copil si adult).

Anorexia sugarului (absenta apetitului)


Anorexiile, desi rare in semestrul intai de viata, sunt in general, grave, fiind vorba adesea
de o patologie grava prin intensitatea si caracterul repetitiv al tulburarilor functionale.
In conditiile aparitiei unor infectii (digestive, respiratorii, otice) exista riscul declansarii
refuzului alimentar. Este necesar ca in cazul aparitiei primelor semne ale refuzului

65
alimentar asistentul maternal profesionist sa consulte medicul pediatru al copilului si sa
urmeze intocmai instructiunile acestuia

Malnutritia este o tulburare a starii de nutritie specifica perioadei de sugar si copil mic,
datorata inadecvarii aportului nutritiv. Se caracterizeaza printr-o greutate mica in raport cu
varsta, la care se asociaza carente vitaminice si minerale, anemia nutritionala si rahitismul
carential.
Malnutritia este in prezent cel mai important factor de risc de morbiditate si mortalitate la
copii la nivel mondial. In plus, o buna parte din starile de malnutritie se instaleaza in
primele 6 luni de viata, perioada de maxima dezvoltare a sistemului nervos central.
Malnutritia afecteaza toate organele corpului, opreste cresterea si dezvoltarea copilului si
deterioreaza functiile imunologice ale organismului. Aceste modificari ale reactiilor imune
determina o predispozitie a copiilor la infectiile cronice sau acute. Diareea, care survine in
mod obisnuit la copiii malnutriti, cauzeaza anorexie. De asemenea, copiii care sufera de
malnutritie cronica prezinta modificari de comportament: iritabilitate, apatie si diminuarea
relationarii sociale, anxietate si tulburari ale atentiei. Gradul de retard si de deficiente
depinde de severitatea si de durata insuficientei aportului alimentar, precum si de varsta la
care apare malnutritia. In general, aportul alimentar insuficient la varste mai mici are un
prognostic mai putin favorabil.

NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE SUGARULUI SI ALE MEDIULUI SAU DE


DEZVOLTARE
Camera copilului. Mobilierul va fi adaptat varstei copilului. In perioada de sugar sunt
suficiente: patul, dulapior pentru lenjerie, etajera pentru jucarii, un cantar,un tarc. In
privinta patului care are margini laterale cu gratii parerile sunt diferite, intrucat este nevoie
de o foarte mare grija la acestea. Gratiile trebuiesc sa fie la o distanta mica una de alta,
pentru a nu permite blocarea capului sau a membrelor copilului. Totodata, fiecare bara
trebuie sa fie suficient de groasa sa poata fi apucata de copil in momentul in care incepe sa
se sprijine pentru rasucire sau ridicare. Aceleasi precautii sunt necesare si in contextul in
care pentru marginile laterale este utilizat grilajul de sarma, care poate fi extrem de
periculos pentru copil.
Se va folosi o saltea care sa nu supraincalzeasca copilul. Peste saltea se va pune un material
impermeabil cu marginile introduse lateral sub saltea si un ceraceaf. Pana la varsta de doi
ani nu se folosesc perne, deoarece aceste pot afecta coloana vertebrala.
Imbracamintea in primul an de viata, atat cea de corp cit si cea exterioara, de preferat din
bumbac, moi, absorbante si usor de spalat. Imbracamintea se va adapta dupa anotimp, dupa
temperatura camerei, sau pentru timpul petrecut in aer liber. Scutecele pot fi de unica
folosinta sau din bumbac. Schimbarea scutecelor va fi facuta inaintea fiecarei alimentatii si
dupa fiecare scaun. Copilul poate purta maiou, chiloti, bluze, rochite sau pantaloni, ciorapi
de bumbac sau de lana, ghetute. Imbracamintea trebuie sa fie pe masura copilului, astfel
incat sa nu il deranjeze in miscarile sale.
Somnul este important pentru dezvoltarea sistemului nervos si pentru refacerea capacitatii
functiilor. Respectarea perioadelor si a duratei de somn sunt elemente de baza pentru
dezvoltarea si educarea copilului. Este absolut necesara asigurarea unui somn profound si
66
de durata suficienta. Somnul profund se poate recunoaste dupa pozitia sugarului: este culcat
pe spate, are mainile ridicate cu degetele desfacute, respiratia este regulata. Somnul agitat,
cu plans sau tipat se poate datora unei imbracaminti incomode, sau prea groase,
temperaturii prea ridicate din camera.
Durata somnului descreste cu varsta copilului:
sub varsta de 3 luni doarme circa 20 ore pe zi
peste varsta de 3 luni doarme circa 18 ore pe zi
Imbaierea sugarului se va face zilnic, la aceeasi ora. Vasul pentru imbaiere va fi folosit
numai pentru acest scop si va fi curatat si dezinfectat zilnic.

Temperatura apei va fi de 37 grade, iar in lipsa termometrului, apa se va incerca prin


intermediul fetei exterioare a antebratului persoanei care imbaiaza copilul (temperatura apei
trebuie sa fie la temperatura corpului).
Durata baii nu va depasi 3-5 minute in primele luni de viata, si 6-8 minute dupa varsta de 8
luni. Dupa varsta de 8-10 luni, cand sugarul poate sta in sezut si sprijinit, baia se poate
efectua in pozitie sezanda.

Igiena orala. Gingiile (superioare si inferioare) pot fi curatate blând cu ajutorul unei bucati
de tifon foarte moale, curate si inmuiate in apa de cel putin doua ori pe zi - dupa prima si
ultima masa a zilei. Dupa aparitia dentitiei, obligatoriu ca sugarul sa aiba propria periuta de
dinti, moale, astfel incat sa nu raneasca gingia.
Ingrijirea ochilor. Ochii sugarului se sterg in fiecare dimineata cu o compresa sterila
inmuiata in ser fiziologic sau in apa calduta. Pe masura ce creste, sugarul poate fi spalat cu
apa calduta pe ochi.
Ingrijirea urechilor. Niciodata nu se introduce un betisor de bumbac sau orice alt obiect in
conductul auditiv al copilului, deoarece exista riscul de perforare a timpanului. Se utilizeaza
mai degraba o compresa. Partea externa a urechilor copilului (pavilionul) trebuie spalate cu
o compresa inmuiata putin in apa calduta.

Activitatea fizica.
In timpul masajului copilului sugar, asistentul maternal va executa miscari pasive, de
indoire, de intindere si rotatie, de apropiere si indepartare a membrelor acestuia. Aceste
miscari au rol de mentinere a tonusului muscular, activeaza circulatia sangelui si prin
aceasta o buna irigare a tesuturilor si organelor.
La varsta de 5-6 luni, sugarul se pune culcat pe spate, apoi va fi ridicat in sus pana se
sprijina pe picioare.
In timp, miscarile efectuate de catre adult vor fi inlocuite de miscarile active ale copilului
(participa la imbracat, intinde mana sau piciorul daca este stimulat).
Durata gimnasticii va fi initial de 5-6 minute, apoi putandu-se depasi aceasta durata.
Treptat, gimnastica se va asocia cu jocul.
MIJLOACE DE CREŞTERE A IMUNITĂŢII
In apararea antiinfectioasa intervin diversi factori de care trebuie sa tinem seama in
cresterea si ingrijireaunui sugar, astfel:

67
buna nutritie creste rezistenta antiinfectioasa: o nutritie cantitativ corespunzatoare si
calitativ cuprinzatoare continand: proteine (lapte si derivate, carne, peste) lipide, glucide si
vitamine, in special vitamina C si vitamina A; întrucât alimentele nu conţin suficienă
vitamina D, aceasta se va da ca supliment, în dependenţă de recomandările mediculu.
mentinerea unei pieli sanatoase, curate, impiedica intrarea diversilor microbi
plimbarile zilnice in aer liber ajuta organismul in termoreglare, obisnuindu-1 sa reactioneze
constant in situatii de frig sau caldura, fara a provoca suferinte copilului
masajul, miscarile libere dezvolta musculatura si sustin aparatul cardiovascular si
respirator.
ATENTIE ! Oboseala, separarile bruste, zgomotul permanent, brutaliatatea induc un efect
negativ asupra rezistentei antiinfectioase.
Imunitatea se poate dobandi:
 prin transferul de anticorpi din sangele mamei la nou-nascut, care se naste cu
imunitatea antiinfectioasa pe care o avea mama, dar pe care o pierde treptat, in 3 - 6
luni dupa nastere (deci are caracter temporar);
 in mod natural dupa trecerea printr-o boala infectioasa (un copil care a facut rubeola
nu o va mai face a doua oara) in mod artificial, prin imunizari.
Uneori, vaccinul nu poate preveni aparitia bolii, dar ii va reduce din gravitate. Scopul
campaniilor de vaccinare este acela de a preveni bolile. Unele vaccinuri se administreaza
intr-o singura doza, in timp ce altele necesita o doza de rapel pentru a continua protectia
impotriva bolii.

Calendarul de vaccinari
Varsta Vaccin
4 luni DTP (vaccin difteric, tetanic,
pertussis) VPO
6 luni DTP(vaccin difteric, tetanic, pertussis) -
HepatitaB VPO
12 luni DTP (vaccin diftero-tetano-pertussis) VPO
vaccin antipoliomelitic oral)
Vaccinurile sunt in general bine tolerate. Totusi, ele pot provoca febra, eruptii cutanate sau
durere in punctul injectiei. Copilul poate manifesta o stare de oboseala timp de
mai multe zile.

Contraindicatii
la copilul febril sau bolnav, se prefera amanarea vaccinarii
unele vaccinuri, in special cele impotriva oreionului si rujeolei nu sunt recomandate la
copiii cu reactii alergice la oua la copiii care sufera de o boala cronica, vaccinarea se
discuta de la caz la caz
Injecţia de vaccinare o va face numai medicul.

Copilul trebuie pregatit pentru vaccinare. I se poate povesti ce anume i se intampla, chiar
daca avem senzatia ca nu intelege. In dimineata in care trebuie administrat vaccinul, se ia
temperatura copilului si se observa stare sa: apetitul, somnul, activitatile. In cazul in care
copilul are febra, este racit sau bolnav, se recomanda avertizarea medicului pediatru.
68
Orice renuntare la vaccinari se poate solda cu riscuri considerabile pentru individ (boala cu
urmarile ei) si pentru colectivitate (epidemii).

CELE MAI FRECVENTE BOLI ALE SUGARULUI


La primirea copilului, asigurati-va ca primiti si fisa lui medicala. Copilul trebuie sa fie
imediat inregistrat la un medic de familie, medic care va participa la stabilirea si revizuirea
planului de interventie specifica pentru sanatate al copilului (PIS) si care va urmari copilul
pe toata durata plasamentului. Fisa medicala a copilului trebuie sa fie actualizata de catre
medic pe toata durata plasamentului. Aceasta fisa va insoti copilul si dupa parasirea
plasamentului.
Inainte de a citi cele ce urmeaza, nu uitati ca medicul de familie este singurul profesionist
avizat sa puna diagnostice si sa recomande tratamente! Anuntarea imediata a medicului
pediatru (de familie) este obligatorie!

a. Infectiile respiratorii
Infectiile respiratorii sunt cauzate de diversi factori: umiditate, mucegaiuri, gaze de ardere,
fumatul pasiv, tusitori cronici în familie, perioade reci - toamna, iama.

Cauze
pana la 90% dintre infectiile respiratorii sunt datorate virusurilor respiratorii
germeni bacterieni (pneumococi, streptococi, stafiiococi,)
Forme clinice
infectiile acute ale cailor respiratorii superioare: guturaiul, faringita acuta, otita acuta,
sinuzita acuta.
infecţii acute ale sistemului respirator inferior: laringotraheita acuta, bronsita acuta, bronsita
obstructiva acuta, bronsiolita acuta, pneumonia acuta.
Semne si simptome
nas infundat;
iritatie a mucoasei nasale, a ochilor sau a urechilor;
stranut;
stare subfebrila sau febrila;
tuse

b.Colicile sugarului
Colicile nu reprezinta o boala, ci este un termen utilizat pentru a descrie plansul
inexplicabil la sugarii fara probleme de sanatate. Urmatoarele semne nu pot fi puse pe
seama colicilor si necesita un consult medical:
prezenta de sange sau mucus in scaun, varsaturi repetate, pierderea in greutate
diminuarea reflexului de supt,
Sugarii (pana in 5 luni) cu colici au un reflex de supt puternic si un apetit normal; sunt
considerati a fi sanatosi si au o crestere normala.
Pentru a se calma, copilul cu colici trebuie pus cu burtica in jos pe genunchii asistentului
maternal sau pe o sticla cu apa calduta invelita intr-un prosop si masat pe spate pentru a
reduce presiunea acumulata in stomac.
69
In aceasta perioada, este important sa i se vorbeasca copilului si sa fie mangaiat, plimbat in
brate.
Daca este alimentat artificial, este important ca biberonul si tetina sa fie adaptate varstei si
dezvoltarii copilului, sa gasiti un biberon potrivit. Biberoanele anticolici au o forma curba
si supape interioare, pentru a impiedica formarea bulelor de aer in interiorul lichidului si
inghitirea acestuiia de catre copil.

c.Eritemul fesier
Eritemul fesier este o iritatie cutanata ce afecteaza pielea acoperita de scutece la copii. Cea
mai mare parte a copiilor sufera cel putin o data de eritem fesier in primii 3 ani de viata,
indeosebi in preajma varstei de 9 -12 luni, dupa diversificarea alimentatiei. Introducerea
alimentelor solide in alimentatia copilului determina modificarea aciditatii scaunelor, ceea
ce favorizeaza aparitia eritemului. Eritemul fesier se manifesta prin inrosirea si iritarea
portiunii de piele care intra in contact cu scutecele. In cazurile severe, pot sa apara vezicule
sau infectii, iar placile se pot extinde dincolo de zona acoperita de scutece/pampers.
La capitolul destinat nou-nascutului am descris care este maniera in care este recomandata
schimbarea scutecelor. Aceste recomandari se mentin de-a lungul perioadei in care copilul
nu are control sfincterian si utilizeaza scutecele.
In situatia in care eritemul fesier se extinde, prezinta mici basicute purulente, pielea se
descuameaza, medicul pediatru trebuie sa fie anuntat imediat in vederea prescrierii unui
tratament adecvat.

d. Febra
In primele luni de viata, febra este un semnal de alarma, deoarece sistemul imunitar al
sugarului este inca incomplet maturizat si nu este capabil sa lupte eficient impotriva
infectiilor.
Temperatura normala (masurata anal) la sugari este de 37 - 37,5°C. Peste 38°C, se vorbeste
despre febra. Febra este frecventa la sugari, deoarece ei reactioneaza la orice infectie printr-
o crestere brusca a temperaturii.
Febra la sugari poate avea numeroase cauze. Copilul poate fi deshidrat sau poate fi
imbracat prea gros intr-un mediu relativ cald.
Cel mai des, febra este cauzata de o infectie (cu alte cuvinte este un semn de imbolnavire).
Sistemul imunitar detecteaza un corp strain - o bacterie sau un virus - si reactioneaza,
determinand cresterea temperaturii. Unele bacterii si virusuri sunt sensibile la temperaturi
ridicate si pot fi mai usor distruse de sistemul imunitar. Astfel, febra este un mecanism de
aparare - indica prezenta unei infectii si contribuie la lupta impotriva ei. La aparitia febrei
trebuie anuntat imediat medicul de familie, pentru ca acesta sa identifice si sa trateze
cauzele care au dus la aparitia acestui simptom.
Pentru combaterea febrei nu sunt utilizate decat antipireticele recomandate de medicul
pediatru, produse care sunt adaptate varstei sugarului. Este importanta anuntarea imediata a
medicului, existand riscuri deosebit de grave (deshidratare rapida).
De retinut
Cum trebuie luata temperatura?

70
Asigurati-va ca termometrul este curat (trebuie sa-1 sterilizati dupa fiecare
luare a temperaturii), apoi coboriti-i temperatura pana sub 36°C, scuturandu-l. Puneti-i la
capat putina crema. Culcat copilul pe spate, ridicati-i picioarele cu o mana, iar cu
cealalta introduceti-i termometrul (partea argintata a termometrului) in intregime in anus.
Tot timpul in care termometrul este introdus, tineti-1, nelasind copilul nici o clipa singur.
Termometrul trebuie sa fie tinut vreme de doua minute.
Fiţi atenti la introducerea termometrului. Introduceti-1 cu grija, neuitand sa-i ungeti
capatulcu crema. Hemoragiile provocate de manipularea neatenta sau brutala a
termometrului nu sunt deloc rare.
Luarea temperaturii axilar (subrat) nu este concludenta la această vârstă.
Temperatura se poate lua si bucal, cu un termometru special, sau cu benzi speciale care se
pun pe frunte si care indica temperatura, fie printr-o modificare a culorii, fie in cifre. Avand
in vedere caracterul lor mai putin invaziv, ultimile doua metode sunt preferabile
luarii temperaturii rectale, chiar daca sunt mai putin precise.
Atentie! Nu se utilizeaza termometrul in alt scop decat masurarea temperaturii! Este absolut
interzisa utilizarea sa pentru stimularea defecarii!

e. Convulsiile
Convulsiile febrile sunt specifice sugarului si copilului mic si se pot produce in conditiile
unei cresteri rapide a temperaturii (peste 38°C). In general, convulsiile febrile sunt de scurta
durata, manifestandu-se mai putin de 15 minute.
In timpul unei astfel de convulsii, copilul isi pierde constienta; mainile si picioarele fac
miscari mici si repetate; pielea este palida, iar pentru scurt timp poate deveni albastra. In
cateva minute, criza ia sfarsit, iar tremuraturile inceteaza. Culoarea fetei revine la normal,
iar copilul isi recapata starea de constienta.
Cauza convulsiilor febrile este reprezentata de cresterea rapida a temperaturii corporale. In
plus, se pare ca exista o predispozitie genetica pentru aparitia convulsiilor febrile, caci
acestea se regasesc in unele cazuri in antecedentele familiale.
Un alt factor de risc pentru convulsiile febrile este reprezentat de infectiile repetate ale
copilului. Astfel, convulsiile febrile apar deseori in contextul unei infectii acute a cailor
respiratorii (otita medie, rinofaringita, etc.), fiind prima manifestare a bolii.

f. Diareea acuta
Simptomul principal al diareii consta in eliminarea de scaune frecvente, de consistenta
redusa si cu volum mare. In general, episodul diareic dureaza 3 zile, dar prin accentuarea
simptomelor, se instaleaza sindromul acut de deshidratare.
Diareia infectioasa poate fi insotita de febra, colici intestinale, varsaturi, greturi. Copiii mai
mici de trei ani sufera in general 1-3 episoade diareice pe an.
Majoritatea agentii patogeni ai diareilor se transmit pe cale fecal-orala, dar nu se exclud ca
surse posibile apa sau alimentele contaminate.
Cauzele diareei acute sunt:
virusuri, bacterii sau paraziti,intoxicatie alimentara,medicamentele, in special
antibiotice,alergiile la alimente,deficit de enzime (de exemplu, intoleranta la lactoza)

71
In astfel de situatii sugarul trebuie sa ingere o cantitate suficienta de lichide pentru a se
evita deshidratarea.
In majoritatea cazurilor de deshidratare usoara sau medie, se recomanda rehidratarea orala.
Perfuziile sunt utilizate (la spital, de catre personal specializat) atunci cand diareea este
insotita de varsaturi, emisie importanta de scaune sau in cazul unei deshidratari importante.
Tratamentul diareei acute se face in functie de examenul medical, care permite aprecierea
cauzei diareei si nivelul dezhidratarii.

NU UITATI:
Este important sa va prezentati la medicul de familie la cele mai mici semne de imbolnavire
ale copilului! Chiar daca sunteti bine intentionat cand amanati vizita la medicul de familie
(este frig afara si nu vreti sa raceasca copilul). Nu uitaţi că, starea de sanatate a sugarului se
poate degrada rapid (2 ore), ajungandu-se la situatii extrem de grave!

ACCIDENTE POSIBILE LA SUGARI ŞI PREVENIREA LOR


Accidentele, fie din casa, fie de pe strada, fac mai multe victime decit toate bolile
contagioase la un loc. Din trei decese la copii, unul este datorat accidentelor. Cu atentie, va
veti obisnui repede sa preveniti pericolele, sa intoarceti cratita cu minerul spre interiorul
plitei, astfel ca aceasta sa nu fie la indemina copiilor, sau sa mascati prizele - toate aceste
gesturi va vor deveni familiare o data ce veti avea un copil in casa.
Incepand de la acesta varsta, vom trata posibilele accidente si prevenirea lor, urmand ca la
fiecare grupa de varsta sa atragem atentia asupra acelor accidente care pot aparea tocmai
datorita specificitatii dezvoltarii copilului!

Pericole din casa!


Iata in cateva din principalele cauze ale accidentelor domestice:
Cratita de pe aragaz al carei maner este intors spre exterior. Copilul capata abilitatea de a se
deplasa, mai intai de-a busi-lea, apoi mergan sprijinit, in cursul primului an de viata. El are
nevoie de prezenta dumneavoastra si va va urma in bucatarie oricand. El se va sprijini de
orice pentru a merge. In afara de pericolul ca micutul sa apuce minerul cratitei, sa o
rastoarne si sa se opareasca, mai exista si posibilitatea ca, fiind prea plina si fierband,
continutul ei sa dea pe dinafara si sa stinga focul, aparind astfel pericolul intoxicarii cu gaz
metan sau al asfixierii.
Perna sau plapuma de puf din patutul copilului. Inaintea varstei de 3 luni, copilul poate face
un acces de supraincalzire si deshadratarea poate interveni rapid. Inainte de un an, sugarul
se misca in pat, insa nu are capacitatea de a-si controla miscarile foarte bine si nici de a
inlatura obiectele care ii provoaca rau, existand riscul de sufocare (isi trage plapuma peste
cap, insa nu are puterea de o da la o parte)
Fereastra sau scara fara aparatoare. Sugarul care merge de-a busi-lea poate cadea pe scari
daca acestea nu sunt protejate. De asemenea, este foarte important sa fiti prezent langa el
atunci cand va cobora scarile (scara va trebui sa aiba balustrada sau un perete fix) pentru a-l
sustine de mana atunci cand urca sau coboara. Geamul nu trebuie lasat deschis si copilul
nesupravegheat.

72
Radiatorul electric fara plasa de protectie. Lumina pe care o zareste copilul la radiator este
foarte interesanta pentru copil. Este bine sa asiguram radiatorul cu o plasa de protectie, care
sa il tina la distanta de sursa de caldura.
Dulapul de medicamente la indemina copilului. Copilul spre 1 an adora sa deschida si sa
inchida dulapurile, sa scotoceasca in dorinta sa de explorare. Incepe sa apuce cu degetele si
primul gest este acela de a cunoaste aceste obiecte cu gura. Medicamentele frumos colorate
pot oricand sa ajunga in gurita sugarului. Uneori, riscul de incec cu aceste medicamente
este mai mare decat intoxicatia medicamentoasa! De asemenea, medicamentele (dar si alte
obiecte mici: nasturi, bomboane, boabe de fasole) pot fi puse in nasuc sau ureche si pot
provoca suferinte mari copilului: otite, suprainfectari...De aceea, utilizati un dulapior de
perete, cu inchizatoare pentru a depozita medicamentele.
Produsele de menaj pastrate la un loc cu alimente sau puse in ambalajele produselor
comestibile (ex: detergent lichid in sticla de suc).
Prizele neprotejate. Copilul va fi tentat sa va imite atunci cand va vede ca bagati in priza un
aparat, dar nu numai! Se va juca la priza cu un bat gasit intamplator prin casa, o mina de
pix.. Este suficient sa puneti prize cu capac cu arc puternic.
Aparate electrice lasate in priza in preajma copilului cind acesta face baie (ex: aparat de ras,
uscator de par, radio etc).
Firul unui aparat casnic electric lasat in priza, dupa ce a fost scos din aparat. Acest fir, daca
atirna pe jos, poate fi bagat in gura de copil.
Sugarul care este infasat pe o comoda si este lasat nesupravegheat, risca sa cada de pe ea.
De aceea, niciodata copilul nu va fi lasat nesupravegheat pe masa de infasat, in patul fara
grilaj, pe scaunelul de la bucatarie. Fierul de calcat uitat in priza.
Obiectele de incalzit defecte. Intoxicatiile provocate de monoxid de carbon sunt frecvente.
Verificati ca obiectele de incalzit (sobe cu lemne, cu carbuni su cu gaz metan) sa
functioneze bine si controlati-le in fiecare an.
Copilul lasat singur in casa. Niciodata nu trebuie sa lasati un copil singur acasa, fie el de
patru luni sau de patru ani, fie zi, fie noapte. Orice se poate intampla.
Este imposibil sa faci o lista cu tot ce ti se poate intimpla intr-o casa; toate cele enumerate
mai sus reprezinta pericole atit pentru sugar, cat si pentru copilul de virsta mai mare.
Iata, in continuare (pe linga aspectele metnionate mai sus), citeva sfaturi inspirate din viata
cotidiana pentru sugar:
Nu-i puneti niciodata un lantisor in jurul gitului;
Nu-i lasati la indemina o caseta de lucru care contine ace de cusut, ace cu gamalie, nasturi
(copilul duce totul la gura).
Nu lasati ace de siguranta la indemina copilului.
Fiţi atenti la animalele din casa si nu le lasati nesupravegheate in preajma copilului.
Fiţi atenti la distantele dintre barele patutului sau ale tarcului (sa nu-si poata trece capul
printre ele).
Nu lasati copilul nesupravegheat in tarc.
Nu lasati la indemina lui obiecte mici pe care le poate inghiti sau aspira.
Nu lasati niciodata copilul singur in cada de baie (se poate ineca).

73
74
PERIOADA COPILĂRIEI TIMPURII (1-3 ANI)
Aceasta perioada de timp este cea in care copilul isi dezvolta sentimentul de incredere in
sine si constientizeaza ca este o persoana.
Un prim pas in constituirea imaginii de sine este formarea la copil a "schemei corpului". In
aceasta etapa apare desprinderea copilului de spatiul extern, aceasta fiind legata de
dezvoltarea capacitatii de diferentiere vizual spatiala. Copilul începe să cunoască lumea
înconjurătoare, spaţiul, îşi recunoaşte propriul corp şi elementele corpului său, dar în
acelaşi timp cunoaşte părţile corpului celuilalt „aceasta este urechea mea şi aceasta este
urechea Alinei" de exemplu.
Copilul începe să-şi definească acţiunile „aruncă mingea", începe să înţeleagă astfel lumea
exterioară şi să se înţeleagă pe sine. Se contureză individualizarea proprie şi separarea de
imaginea celuilalt. Un rol deosebit de important in dezvoltarea imaginii de sine il constituie
momentul in care copilul incepe sa se recunoasca in oglinda, moment situat dupa mai multi
autori intre cea de-a 17-a luna de viata si cea de-a 24-a. Dezvoltarea imaginii de sine şi a
încrederii în sine sunt elemente foarte importante în dezvoltarea sa ulterioară. Dacă îl veţi
stimula în acesată perioadă se se descopere pe sine şi lumea înconjurătoare, copilul se va
dezvolta armonios.
Intre 1 si 2, dar si la 3 ani ritmul cresterii este foarte intens, insa manifestat inegal la nivelul
segmentelor corpului, fapt care contribuie la modificarea generala a aspectului copilului.
Spre exemplu, capul are la un an cam 1/3 din statura copilului la 1 an, insa la 3 ani are cam
1/4 din statura sa.
Daca la 1 an, copilul are inaltimea de 74 de cm si o greutate medie de 9.300 kg, la 3 ani,
valorile sunt de 92 de cm in inaltime, cu o greutate medie de 13/14 kg. In perioada 1-3 ani,
copilul ia in greutate aproximativ 4,5 kg. Aceasta perioada este caracterizata de osificari
intense la nivelul coloanei vertebrale, a cutiei craniene, la nivelul dentitiei (daca la 1 an,
copilul are 8 incisivi, spre sfarsitul perioadei putem vorbi de completarea dentitiei "de
lapte"). Creierul se dezvolta atat sub raportul circumvolutiunilor (spre 3 ani, creierul
copilulului este asemanator cu cel al adultului), cat si sub raportul cresterii in greutate.
Comportamente asteptate:
In această perioadă copilul va vorbi foarte mult, înţelegând mai multe cuvinte decât poate
pronunţa;
rosteste corect si inteligibil cuvintele uzuale si se exprima in propoziţii scurte care se vor
transforma treptat spre 3 ani în fraze;
75
foloseste foate des intrebarea „ce este asta?"
isi verbalizeaza, dorintele, intentiile, sentimentele;
timiditatea fata de persoanele straine, simpatia sau antipatia fata de cele cunoscute;
ii place să se joace cu obiectele dar si cu adultul; initial singur, apoi apar elementele jocului
in paralel (alaturi de alti copii), sfarsind prin jocul impreuna cu alti copii;
manifesta gelozia in raport cu un alt copil
este posibil sa isi orienteze afectivitatea catre obiecte (un ursulet de plus, o hainuta);
învăţa să prindă, să arunce şi să lovească o minge, să pedaleze la tricicletă ;
poate să despacheteze, să îndoaie hârtia, să deseneze linii, să pună forme rotunde în cercuri
şi să facă un puzzle simplu ;
se poate manifesta agresiv atunci când este frustrat, mai ales când este obosit.
Poate muşca sau lovi alţi copii când este supărat;
dobandeste mai multa siguranta si independenta;
intre doi şi trei ani este pregătit să înveţe să meargă singur la toaletă. Dar probabil că va
avea nevoie de scutec pe timpul nopţii.

Intarzieri de dezvoltare:
slaba coordonare a miscarilor si a pozitiei corpului
lipsa increderii in persoana care il ingrijeste care poate sa se manifeste fie prin frica de a
explora mediul, fie prin excese
nu este capabil de a-si controla supararea si mania
regresie la stadiul de bebelus (limbajul bebelusului)
dependenta foarte mare fata de adult
opune rezistenta la orice incercare de control din parte adultului

PARTICULARITĂŢILE PSIHICE ŞI NEVOILE EDUCATIVE ALE COPIILOR DE 1-3


ANI

Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său.

Urca si coboara scarile treapta cu treapta • Loveste o minge cu piciorul • Aseaza cinci sau
sase blocuri unul peste altul • Isi spala si usuca mainile • Spune cel putin 20 de cuvinte •
Combina doua cuvinte ("Masina merge" sau "Mult suc") • Asculta doua comenzi
consecutive "Ia-ti sosetele si pune-le in geanta" • Imita adultii in ceea ce spun si fac •
Potriveste obiectele de aceeasi culoare • Sare in sus de pe loc • Aseaza opt cuburi unul
peste altul • Isi periaza dintii cu ajutor • Pune intrebari • Numara pana la 3 • Numeste si
comenteaza imaginile dintr-o carte • Se imbraca cu o parte dintre haine.
Nimic nu este mai important pentru copil decât să petreacă timp cu dumneavoastră.
Hrănindu-l şi mângâindu-l, vorbindu-i şi jucându-vă cu el, îl ajutaţi să devină încrezător,
curios şi comunicativ, îi permiteţi să constate că este iubit, că este valoros şi că este în
siguranţă în lumea care îl înconjură.

Nevoile copilului
Daca am intreba copilul care sunt nevoile sale, acesta ne-ar spune:
76
Îmi place să ascult poveşti şi voi încerca să le „citesc" chiar eu.
Îmi place când repetăm împreună cântecele.
Nu vă îngrijoraţi dacă sunt băiat şi mă joc cu păpuşi sau dacă sunt fetiţă şi mă joc cu
maşinuţe.
Acum îmi place să explorez totul în jurul meu.
Încep să înţeleg ce înseamnă „curând" şi „acum". învăţ să aştept pentru ceea ce am nevoie
(dar nu îmi place să aştept).
Dacă te rogi de mine sau te superi când mă port rău, s-ar putea să continui să mă port aşa ca
să atrag atenţia.
Dacă îmi spui clar ce vrei şi dacă nu te enervezi probabil voi face.
Am nevoie de un program pentru somn, masă, joacă.

Sentimentul de siguranţă
Ascultă atent întrebările copilului şi răspunde la ele.
Ţine-te de cuvânt dacă promiţi să-ţi petreci timpul cu el.
Asigură-te că are o pălărie sau ceva de protecţie contra soarelui când se joacă afară.
Urmăreşte dezvoltarea copilului după un program.
Ajută copilul să numească, să descrie şi să compare diferite animale, obiecte sau mişcări.
Distraţi-vă numărând sau spunând poezioare.
Discutaţi cu un psiholog sau logoped dacă vă îngrijorează dezvoltarea limbajului.
Invăţare
Incepeţi ziua cu programul obişnuit fără să vă grăbiţi. Ajutaţi copilul să îşi aleagă singur
hainele de cu seară.
Respectaţi dreptul la proprietate al copilului. Nu îl forţaţi să dea jucăria preferată.
Ajutaţi-l să găsească alte jucării pentru a le împărţi cu ceilalţi.

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

La 1 an îşi recunoaşte numele, face semnul de "la revedere" urmărind direcţia arătată,
pronunţă 1-2 cuvinte, amestecă cuvintele şi sunetele într-un limbaj propriu (jargon).
Utilizează foarte mult gesturile pentru a comunica: întinde mâna când doreşte ceva, arată cu
degetul obiecte şi persoane cunoscute, la cerere. Dacă îi veţi cere să aducă un obiect va
executa acest lucru.
Tot în acesată perioadă apare şi vestitul „NU"; începe perioada negativismului. Îl ia pe „nu"
în „braţe" şi-l experimentează în toate situaţiile.
Asociază cuvintele după simbolul lor (ex: „mama, papa" echivalând cu propoziţia, „mama,
vreau să mânc").
De multe ori am fost întrebaţi care este atitudinea pe care trebuie să o aibă Asistentul
Maternal Profesionist când copilul îi spune „mama". Explicaţiile pe care psihologii le dau
în aceste cazuri sunt diferite: unii psihologi sunt de părere că AMP-ul are obligaţia să-i
explice copilului încă din primele zile de la primirea copilului, indiferent de vârsta, că ea nu
este mama sa şi soţul său nu este tatăl copilului primit în plasament. Aşa cum am mai
precizat în acest manual, copilul, înţelege încă din primele clipe de viaţă ce i se comunică şi
mai ales cum se comuincă cu el. Unii specialişti recomandă utilizarea numelor mici, a
77
pronumelui, Ana, Maria etc. Alţii spun însă că se poate utiliza şi „mama Ana, mama Maria"
dar nicidecum simplu „mama". Cu siguranţă orice copil îşi doreşte să aibă o mamă şi
interesul superior al copilului ar fi ca acesta să aibă o familie. Nu trebuie însă să ignorăm
faptul că el este, de cele mai multe ori, plasat pentru o perioadă determinată, urmând ca
apoi să fie adoptat de către o familie sau integrat în familia biologică sau familia extinsă.
Atunci va putea să exerseze din plin terminologia specifică familiei dar şi să o
experimenteze. Între timp poate avea ca model familial, modelul familiei dumneavoastră şi
acest lucru îl va ajuta în viitor să se integreze într-o altă familie.
Copilul îşi dezvoltă mijloacele de comunicare înainte de a achiziona toate mijloacele
vorbirii, aşa cum spuneam şi înainte, înţelege multe cuvinte dar nu le paote rosti pe toate.
Iniţial copilul foloseşte numai substantive comune, urmând ca apoi să utilizeze şi verbele şi
pronumele personal.

La 2 ani copilul cunoaşte 200 - 300 de cuvinte, denumeşte obiecte uzuale, foloseşte două
cuvinte asociate, utilizează deja şi câteva prepoziţii (pe, în), pronumele (eu, tu dar destul de
rar), verbe la imperativ („vino!, „pleacă!"); execută comenzi verbale simple. Este perioada
în care apare „de ce?" şi este interesat de toate obiectele şi acţiunile din jurul său. În această
perioadă este nevoie de răbdare, fiecare „de ce?" este foarte important pentru copil,
răspunsul la aceste întrebări îl ajută să crească, să se dezvolte.
„Piticul", aşa cum îi spunem de multe ori, vorbeşte despre sine la persoana a 3-a „Radu
vrea papa", „Ana pleacă afară". Perioada lui „NU" se menţine, copilul având de multe ori
un comportament opoziţional.

TIPURI DE JOCURI SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE DEZVOLTARE A COPILULUI

Copilul aflat in aceasta etapa de dezvoltare are simtul proprietatii foarte dezvoltat, putand
lua jucariile altor copii sustinand ca sunt ale sale. Pentru copil mic a da o jucărie înseamnă a
o pierde, copilul nu dă jucăria nu pentru că este egoist ci pentru că simte că o pierde.
Daca in jurul varstei de 2 ani copilul paraseste relativ usor jocul pentru alte activitati (ex.
servirea mesei), spre sfarsitul etapei se simte frustrat daca jocul este intrerupt brutal. In
aceste momente asistentul maternal trebuie sa explice copilului motivul pentru care
suspenda jocul si faptul ca poate reveni dupa indeplinirea celeilalte sarcini.
Copilul incepe sa se implice in conversatii folosind din ce in ce mai mult vorbirea, in locul
gesturilor si semnalelor, pentru a realiza comunicarea. El trebuie incurajat sa exploreze
mediul in care traieste, iar acesta trebuie sa fie corect structurat si securizant (vezi capitolul
special).
Jucăriile adecvate acestei vârste sunt cele care-I dezvoltă copilului personalitatea şi
contribuie la dezvoltarea proceselor psihice (afective, de cunoaştere, de relaţionare).
Jocurile care solicită deplasarea, manipularea obiectelor, auzul sunt foarte eficiente.
Obiectele din gospodărie pot fi folosite ca jucării: cutii, lădiţe, materiale textile şi multe alte
obiecte. Jocurile în aer liber: lada cu nisip, ţarcul, gradina, toboganul, îi dezvoltă copilului
deprinderile manuale şi motricitatea. La această vârstă putem să-i cumpărăm cărţi viu
colorate, cu imagini bine conturate. Imaginile vor contribui la dezvoltarea percepţiei,
imaginaţiei. De fiecare dată vom asocia câte o povestioară acelor imagini, pentru a stimula
78
dezvoltarea limbajului. Jucăriile sonore sunt de asemenea foarte utile: animale care scot
sunete, instrumente muzicale, cutii muzicale, minicasetofon. Audiţiile acestor sunete vor fi
însoţite de mişacre, dansuri care stmiulează dezvoltarea motricităţii şi a cordonării motorii.
Aprope toate aceste jocuri se vor desfăşura în compania adultului, sub supraveghere. Este
bine să-I explicăm tot ceea ce facem, să-i povestim, să-l întrebăm, toate acestea îi vor da
siguranţă. Luatul mesei de multe ori se transformă în joc; este bine să-l lăsaţi să se joace cu
mâncarea, farfuria, lingurile, se va murdări probabil dar o va va face din dorinţa de
cunoaştere şi nu din răutate.
Jocurile preferate sunt: nisipul, apa, obiectele din bucătărie (va prefera tacâmurile şi
farfuriile din bucătărie şi nu pe cele de jucărie), obiecte din garderoba părinţilor (pantofii cu
toc vor fi foarte căutaţi de fetiţe dar şi de băieţi). Activităţile casnice ale părinţilor vor fi
interesante pentru ei şi se vor implica, de multe ori spre disperarea părinţilor. Cărţile,
instrumentele muzicale sunt şi la această vârstă accesibile. Este perioada în care putem
introduce creioanele colorate, acuarelele, pensulele, cărţile de colorat, plastilina. Puzzelu-
rile (acestea trebuie să fie formate din puţine elemente, să conţină imagini simple şi uşor de
conturat), incastrele, jocul lotto cu imaginii, jocuri leggo, cuburile care au diferite imagini
pe ele, sunt indicate pentru această vârstă; acestea vor cotribui la dezvoltarea percepţiei,
motricităţii, la dezvoltarea abilităţilor de cunoaştere şi orientare temporo-spaţială. Jocurile
în aer liber cu mingea, găletuşe pentru nisip, apa, bicicleta, tricicleta, teatrul de păpuşi,
animalele din pluş sau plastic, desenele animate, filmele cu animale, sunt toate indicate la
acesată vârstă. Păpuşile, maşinile, figurinele sunt de asemenea utilizate în diverse scenarii
de joc.
Atenţie însă la programele de desene animate şi filme deoarece multe dintre ele conţin
violenţă şi imagini necorespunzătoare dezvoltării copilului.

PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE ALE COPILULUI DE 1-3 ANI

Naşterea unui alt copil în familia asistentului maternal sau plasarea unui alt copil în familie
poate fi una dintre motivele declanşării unei crize de adaptare a copilului.
La apariţia unui alt copil, primul copil poate trăi o adevărată criză. Şi aceasta deoarce
„puiul" este obişnuit să fie în centrul atenţiei întregii familii, să fie primul şi cel mai bun.
Această stare de lucruri este ameninţată de venirea noului membru al familiei. Copilul este
confruntat acum cu sentimente de gelozie iar în plus este preocupat de întrebarea
tulburătoare: cum se nasc copii? El trebuie să înţeleagă toate acestea, să se adapteze, să
"digere" noua realitate. Este foarte mult pentru un copil. Îl puteţi ajuta să depăşească
această criză doar vorbind cu el, explicindu-i, înţelegându-l, ajutându-l să îşi depăşească
gelozia.
Pentru că îşi aduce aminte de momentele în care a fost "rău", copilul va crede că greşelile
sale sunt adevăratele motive pentru care părinţii vor un alt copil. El se întreabă cum va mai
putea fi iubit în aceste condiţii pentru că iubirea este pentru el ca o ciocolată, dacă îi dai
altcuiva o bucată înseamnă să îl privezi pe el de acea parte. Nimic nu îi permite să vadă că
iubirea nu este ca o ciocolată şi că poate primi în continuare foarte multe.

79
Pentru a evita aceste situaţii de criză este bine să pregatiti copilul in mod firesc, simplu si
pe intelesul lui, in legatura cu ce anume urmeaza sa se intample, fără a încerca să vă
dezvinovăţiţi şi fără a încerca să îi obţineţi acordul, asigurandu-l in permanenta ca il iubiti.
Cu cât timp înainte ar trebui să îl preveniţi ? Dacă are mai puţin de doi ani trebuie să îl
preveniţi când plecaţi la maternitate chiar dacă nu înţelege complet situaţia. Cel mai mult îl
va tulbura faptul că îl părăsiţi şi asta pentru că el a fost o dată părăsit. Preveniţi-l că plecaţi
la spital pentru ca să aibă loc naşterea bebeluşului. Ar trebui, de asemenea, să fie deja
obişnuit cu persoana cu care va rămâne acasă (soţul sau dacă va fi dat în îngrijirea unui alt
asistent maternal). Pentru un copil care are 2-3 ani este bine să îl anunţaţi cu o lună înainte
de naşterea copilului sau de venirea unui alt copil în familie.
Aşteptările prea lungi pot părea interminabile pentru copil. Există riscul să uite ce aţi spus
când lucrurile se vor întâmpla în realitate. Va trebui să îi spuneţi mult mai repede pentru a
nu trage concluzi false. Dacă din acest motiv va trebui să plece la un alt asistent maternal
atunci va trebui să-i explicaţi de ce va pleca, la cine va pleca şi daca-l veţi revedea.
Îmbolnăvirea copilului poate provoca o criză de adaptare. In situatia spitalizarii copilului,
criza de adaptare se datoreaza separarii bruste de mediul cunoscut si de persoana de
referinta afectiva, precum si suferintei cauzate de boala (dureri, tratamente...) Toate acestea
produc o perturbare a comportamentului copilului atat in timpul in care este bolnav, cat si
imediat dupa aceea, cand va reveni la stilul obisnuit de viata. Chiar daca va fi in mod
evident mult mai atent ingrijit in aceasta perioada, cu mult mai multa caldura, este
important pentru el sa mentineti o parte din regulile si ritualurile obisnuite (ii spuneti
povestea inainte de a se culca, ii dam sa manance din farfuria sa si nu recurgem la biberon,
utilizam olita).

COMPORTAMENTUL DIFICIL AL COPILULUI ŞI TULBURĂRILE DE


COMPORTAMENT ÎN COPILĂRIA TIMPURIE
Agresivitatea îndreptată către propria persoană sau îndreptată către alţii (jucării sau alte
persoane) poate fi una dintre problemele acestei vârste.
Copilul se dă cu capul de perete, se muşcă îşi dă palme sau se trânteşte pe jos? Are uneori
comportamente agresive asupra propriei persoane?
Manifestările opozante şi agresive sunt până la un punct, parte componentă a unei
dezvoltări normale.
Există faze în dezvoltarea copilului în care aceste manifestări sunt mai pregnante, de
exemplu, mulţi copii de 2-3 ani au crize de furie intense care se răresc tot mai mult la 4-5
ani.
În astfel de situaţii comportamentul asistentului maternal faţă de copil ar trebui să fie un
echilibru între permisivitate şi disciplină. Relaţia cu asistentul maternal îi oferă copilului
echilibrul afectiv şi siguranţa (securitatea) de care are atâta nevoie, îi răspunde în general
nevoilor de sens, de ordonare a lumii astfel încât micul copil să facă faţă evenimentelor
vieţii. Relaţiile pe care copilul le construieşte cu cei din jurul său sunt foarte importante şi
toate persoanle care intră în contact cu el îi afectează în mod direct sau indirect viaţa.
Mulţi asistenţi maternali au o relaţie foarte bună cu copilul aflat în plasament şi cu toate
acestea observă la el unele comportamente „ciudate" sau „nelalocul lor", spun ei. Unul
dintre aceste comportamente ar fi şi acesta: copil îşi dă o palmă. Asta n-ar fi nimic dar se
80
pare că unii copii repetă acest gest. Alţii se trântesc de pământ, alţii se lovesc cu capul de
perete. Cu siguranţă dacă se întâmplă o singură dată, asistentul maternal nu observă, poate
ignoră sau pur şi simplu nu consideră ca fiind ceva grav, dar în momentul în care copilul
repetă aceste gesturi, comportamnetul său devine îngrijorător şi adulţii se văd în faţa unei
adevărate probleme.
Sunt aceste comportamente normale sau nu?
Este una din întrebările pe care si le pun deseori cei care îngrijesc copilul. Răspunsul nu
poate fi prea simplu prin da sau nu pentru că aceste comportamente depind de o serie de
factori, de evenimente şi pot fi catalogaţi numai în funcţie de aceste aspecte.
Faptul că îşi dă o palmă, că se trânteşte pe jos sau că se loveşte cu capul de perete poate
însemna ceva numai dacă iei aceste comportamente în diferitele contexte. Poate fi vorba
despre o modalitate de a atrage atenţia celor din jur asupra propriei persoane, ceva de genul
„nu mă vede nimeni?", „mă lovesc deci exist, aşa că da-ţi-mi atenţie că altfel mai fac o
dată...".
Este o formă de autoagresivitate şi acest comportament poate fi pus în aplicaţie pentru a
atrage atenţia sau poate fi folosit ca o metodă de autopedepsire, asta în cazul în care este
obişnuit cu pedepsele de acest gen. Nu de puţine ori micul copil îşi încearcă astfel limitele
„ce am voie să fac şi ce nu", încearcă reacţiile celor din jur.
Agresivitatea are multe cauze dar de multe ori nu ajungem să le descoperim, de aceea este
indicat să apelăm la specialişti psihologi, psihiatri, educatori. Există mai multe forme de
agresivitate, cum ar fi agresivitatea verbală, gesturile agresive - forme active de agresivitate
şi forme pasive. Agresivitatea poate fi îndreptată către alte persoane (heteroagresivitatea)
sau asupra propriei persoane (autoagresivitatea).

Când fac copiii astfel de gesturi?


Atunci când se simt neglijaţi, când doresc să ne atragă atenţia supra lor. Un copil are în
permanenţă nevoie de atenţia unui adult. Copilul are ca reper în dezvoltarea sa atenţia şi
informaţiile pe care le primeşte de la adulţi. Atunci când se cred vinovaţi pentru ele, atunci
când sunt suficient de răsfăţaţi (ca să nu spunem lipsiţi de limite), atunci când doresc să ne
transmită o stare pe care nu o pot defini sau când protestează şi nu în ultimul rând când
doresc să-şi încerce limitele, doresc să ne cunoască, să ne pună la încercare.
Pentru ca fiecare copil să poate experimenta astfel de situaţii prin care îşi descarcă
agresivitatea, este bine ca jocul său să fie de multe ori liber şi mai puţin dirijat. Şi jocul
dirijat are importanţa lui dar cel nedirijat permite aceste inversări de roluri de care copilul
are nevoie. Copilul simte nevoia de a influenţa mediul din jurul săi şi de a nu fi el cel
influenţat. "Mă joc cum vreau eu." Psihologii spun: "Un copil care nu este niciodată agresiv
ar trebui să vă îngrijoreze mai mult decât un copil care are din când în când crize de furie şi
încalcă regulile."
Ignorarea comportamentelor agresive nu este o soluţie. Pe de altă parte atunci când îşi dă o
palmă sau se trânteşte de pământ este bine să încercăm într-o primă fază să ignorăm acest
comportament şi abia dacă acesta se repetă să încercăm să-i explicăm că ceea ce face nu
este bine. A-i spune un simplu „NU este voie" nu rezolvă problema ci o adânceşte. Pentru
micul copil acel „Nu" reprezintă de multe ori „De ce nu" sau „Şi ce dacă fac aşa?" „Ce mi
se va întâmpla?" şi nicidecum nu va recepţiona ce am fi dorit noi să transmitem. Limitarea
81
unui copil nu înseamnă pedepsirea lui, persecutarea sau anihilarea dorinţelor sau
curiozităţilor ci înseamnă o aranjarea a spaţiului şi timpului, o înţelegere a lumii şi realităţii
exterioare. Este foarte important ca explicaţiile pe care i le daţi să aibă sens pentru el, să fie
pe înţelesul său şi mai ales, este important să înţeleagă că este important pentru voi aşa cum
este şi că nu este nevoie să-şi dea palme sau să se trântească pe jos pentru a atrage atenţia.

PREZENTAREA REGULILOR ŞI A LIMITELOR UTILIZATE ÎN EDUCAREA


COPILULUI DE 1-2 ANI
Sustinerea permanenta din partea adultului ii confera siguranta copilului. Este acea perioada
cand copilul poate constientiza diferenta intre sine si ceilalti, de aceea are nevoie de
valorizare din partea adultului. Astfel, copilul dobandeste incredere in sine, dar si in adult.
Daca adultul are o atitudine nonpermisiva, copilul va adopta un comportament de revolta
sau de obedienta exagerata, de neincredere in propriile puteri (copil timid, copilul care va
refuza sa stea singur in camera; alte manifestari pot fi pavorul nocturn sau enurezisul). Va
adopta un model de relatie ambivalenta cu adultul, relatie de respingere a adultului, dar si
dependenta de acesta.
Una dintre erorile cel mai des intalnite in cresterea si ingrijirea copilului este „el este mic,
nu stie, nu intelege". Aceasta eroare atrage dupa sine comportamente deficitare ale
adultului in raport cu nevoile de dezvoltare ale copilului. Apare dublul risc al
supraprotejarii sau al comportamentelor restrictive, tocmai din dorinta de a-l proteja.
Desconsiderarea competentelor copilului este o piedica in dezvoltarea copilului in egala
masura in care nu-i este permis acestuia sa experimenteze situatii noi (nu il lasam sa
manance singur pentru ca „este mic si nu poate" sau „nu poate duce singur lingura la gura si
face mizerie in loc sa manance"). Ca o consecinta directa a acestor tipuri de comportamente
este prelungirea dependentei de adult, lipsa stimularii copilului si intarzieri de dezvoltare
ale copilului.
Un alt tip de comportament deficitar este acela al lipsei de reguli sau existenta regulilor
excesive, neadecvate varstei si puterii de intelegere a copilului. Mai ales la aceasta varsta,
copilul dobandeste cunostiinte imitand in buna masura comportamentele curente ale
adultilor reprezentativi din punct de vedere afectiv pentru ei. Modelul comportamental pe
care il oferim copilului este cel pe care acesta il integreaza si il va reproduce. O regula este
valabila doar in situatia in care a fost inteleasa de copil si in cazul in care este respectata de
toata lumea. De aceea, este foarte util pentru copil sa ii fie explicate si argumentate pe
intelesul lui toate regulile pe care le avem si in nici un caz sa nu fie utilizata forta
(indiferent daca de forma ei: fizica sau verbala) pentru a „convinge" un copil sa respecte
regulile. Ideal este ca la construirea unei reguli sa participe si copilul. Regulile sunt simple:
„dupa ce ne jucam, strangem jucariile", „inainte de masa, ne spalam pe maini". Iar adultul
trebuie sa faca in asa maniera sa insoteasca cuvintele de spalarea impreuna cu copilul pe
maini, strangerea j ucariilor.
Pentru a putea avea un parteneriat cu un copil, este foarte util sa valorizam comportamentul
sau pozitiv. Aprecierea adultului este extrem de importanta pentru copil si, in acest fel,
copilul poate intelege care este tipul de comportament care este apreciat.
In contextul incalcarii unei reguli, copilului poate sa i se explice ce anume a gresit, la ce
anume ne asteptam de la el. Nu trebuie niciodata sa avem in gand faptul ca „este prea mic"!
82
ALCATUIREA UNUI MENIU ADECVAT COPILULUI CU VARSTA CUPRINSA
INTRE 1 SI 2 ANI
La varsta de 1 an, copilul poate in general sa consume majoritatea alimentelor pe care le
mananca un adult, dar cu cateva precautii. Alimentele condimentate excesiv, sarate,
indulcite sau cu sosuri picante, trebuie evitate. Acestea pot acoperi gustul natural al
alimentelor si, pe termen lung, pot deveni daunatoare sanatatii. Copiii mici sunt mai
sensibili decat adultii la aceste arome si pot respinge alimentele condimentate in exces. Vor
fi evitate prăjelile, carnea de porc, conservele.
La copiii de aceasta varsta, exista riscul unei asfixieri cu alimente tari, care pot sa blocheze
căile respiratorii. Prin urmare, toate alimentele trebuie sa fie pasate sau taiate in bucatele
mici, usor de mestecat, iar copilul nu trebuie sa manance decat sub supravegherea unui
adult.
Fiecare grupa de alimente - carnea, pestele, ouale, lactatele, legumele si fructele, zaharurile,
grasimile - trebuie sa fie in permanenta prezente in meniurile copilului.
Nu exista un meniu ideal, complet. Ideal este ca meniurile sa corespunda nivelului de
dezvoltare al copilului si sa fie in permanenta diversificate, variate, iar pentru a asigura
varietatea, cel mai simplu este sa se pregateasca un program saptamanal al meselor
copilului, tinind seama de anotimp, de preferintele copilului si de posibilitatile financiare.
Un astfel de meniu poate fi discutat, stabilit si revizuit in cursul stabilirii planului de
interventie specifica pentru sanatate si in fisa madicala a copilului, in colaborare cu
asistentul social al copilului, asistentul medical/medicul de familie si asistentul maternal.
Pregatirea alimentelor si reguli elementare de igiena
Este deosebit de important ca pregatirea alimentelor sa se faca in conditii corespunzatoare
de igiena, pt. a se evita posibilitatea aparitiei unor infectii alimentare, care pot avea
consecinte foarte grave, in special in cazul sugarului si copilului mic. Pentru aceasta trebuie
sa se respecte citeva reguli de baza (reguli pe care, in mod obisnuit suntem invatati sa le
respectam la noi acasa):
Alimentele trebuie sa fie in permanenta proaspete. Mare atentie la alimentele care se
altereaza usor (carne, lapte, oua etc) si la modalitatea lor de pastrare;
Alimentele vor fi bine spalate, curatate si pregatite termic in mod corespunzator;
Nu uitati sa va spalati pe maini inainte de a umbla cu alimentele!
In timp ce gatiti purtati un sort de bucatarie/halat curat si acoperiti-va parul cu o basma;
Suprafetele pe care gatiti si ustensilele cu care gatiti trebuie sa fie curate (curatati bine si
dezinfectati dupa fiecare intrebuintare); ^ Daca aveti mici leziuni (taieturi, zgarieturi),
protejati-le in mod corespunzator cu plasturi sau
folositi manusi de cauciuc;
Daca aveti infectii ale pielii (panaritiu, alte leziuni purulente) evitati sa veniti in contact cu
alimentele. Consultati medicul si urmati sfaturile acestuia!
Asigurati-va ca masa, vasele si tacamurile sunt curate.
Asiguraţi-vă că depozitarea alimentelor este corespunzătoare.

SEMNE DE IMBOLNAVIRE SI INGRIJIREA MEDICALA

83
Inainte de toate, pregatiti-va sa invatati cit mai multe despre copil si despre particularitatile
acestuia, atit inainte, cit si dupa plasarea copilului.
In mod obligatoriu, inainte de plasarea copilului, trebuie sa primiti o evaluare completa a
nevoilor de sanatate ale copilului ce urmeaza sa fie plasat si sa fiti complet informati asupra
procedurilor privind obtinerea consimtamintului reprezentantului legal al copilului (sau,
dupa caz, al copilului), pentru a primi tratament medical sau orice interventie medicala.
Toate aspectele legate de ingrijirea sanatatii copilului trebuie sa fie discutate, agreeate si
inregistrate inca inainte de mutarea copilului la asistentul maternal, in planul individual de
protectie al copilului.
Fiecare copil trebuie sa aiba un plan de prevenire, interventie si recuperare, realizat cu
consultarea profesionistilor in domeniul medical. Pentru o cat mai buna informare, in
stabilirea planului initial este extrem de utila consultarea persoanelor/ profesionistilor care
cunosc bine copilul si care s-au ocupat de ingrijirea lui pana la momentul plasamentului.
Toate recomandarile (ritmicitatea vizitelor medicale, tratemente necesare, aspecte
particulare privind ingrijirea sanatatii etc) trebuie sa fie consemnate cu grija in planul de
interventie specifica pentru sanatate, precum si in jurnalul copilului, si respectate ca atare.
Toate modificarile recomandate de medic vor fi consemnate in planul de interventie
specifica pentru sanatate al copilului.
Asigurati-va ca planul individual de protectie al copilului contine prevederi clare pentru
modalitatea de actiune in situatii de urgenta (persoane de contact, responsabilitati clar
delimitate etc).
De retinut in situatii de urgenta!
Notati-va si pastrati la vedere numerele de telefon , adresele sau orice alt mijloc de
contactare pentru:
Asistentul social
Medicul de familie
Asistentul medical
Salvare
Spitalul de Copii
Reprezentantul legal al copilului
Orice alt contact care poate fi util intr-o situatie de urgenta
Este recomandabil ca, pentru a evita orice fel de complicatii, consimtamantul
reprezentantului legal al copilului pentru tratamente medicale (inclusiv anestezie,
interventii stomatologice, chirurgicale, transfuzii etc) sa fie obtinut din timp de catre
asistentul social si sa fie consemnat ca atare la dosarul copilului. Asigurati-va ca asistentul
social a facut toate demersurile necesare pentru obtinerea consimtamintului reprezentatului
legal si cereti/pastrati o copie a acestui consimtamant. Poate fi foarte util in situatii de
urgenta.
Atentie!
Fiecare copil plasat trebuie sa beneficieze de o evaluare medicala completa cel putin o data
pe an.

Semne de imbolnavire

84
Parintilor neexperimentati le-ar placea sa li se spuna: daca apare cutare simptom, consultati
medicul, daca apare cutare simptom, nu este cazul sa-l deranjati. Dar o astfel de "lista" este
imposibil de facut. La un copil semnele si simptomele sunt greu de interpretat, se schimba
repede si trebuie apreciate intr-un context general, de unde necesitatea examenului medical.
Din acest motiv, niciodata un medic nu se va supara daca-l "deranjati", aparent fara motiv.
Nu trebuie sa fiti medic ca sa realizati cand un copil este bolnav. Daca ati invatat sa
observati si sa cunoasteti bine copilul, o sa va fie evident cind acesta se imbolnaveste.
In primul rind observati cu atentie copilul in general si in mod particular, aspectul fizic si
comportamentul acestuia. Orice modificare in ceea ce priveste aspectul fizic sau/si
comportamentul lui obisnuit trebuie sa va puna pe ginduri. De retinut
Fara a avea pretentia de a acoperi toate semnele/simptomele posibile, iata o lista pe care
oricine trebuie sa o ia in considerare:
copilul poate fi mai apatic, somnolent si fara chef de joaca sau, dimpotriva agitat, nervos
capricios, indispus, "nu se simte bine în pielea lui",doarme prost nu are pofta de mincare,
nu vrea sa bea, staţionează sau pierde in greutate, este palid, incercanat, are dureri: cap, git,
abomen, musculare, tuşeşte, stranuta, ii curge nasul, varsă sau are diaree (sau ambele), are
febra
eruptii cutanate, etc.
Aprecierea gravitatii semnelor si simptomelor este dificila, mai ales in cazul copiilor mici.
Daca nu se poate apela imediat la un medic, este bine sa nu intirziati prea mult. Cu cit
copilul este mai mic, cu atit mai repede trebuie sa fie consultat de medic.
In functie de varsta, copilul va putea sau nu sa coopereze si sa va spuna ce-l supara. Este
foarte important sa observati si sa inregistrati in jurnalul copilului toate modificarile pe care
le observati. Acestea ii vor fi foarte utile medicului atunci cind va veni sa examineze
copilul.
Nu va apucati sa-i faceti tratamente copilului dupa cum credeti dvs. sau la recomandarea
unor prieteni sau vecini binevoitori.
Mergeti cu copilul la medicul de familie, sau chemati medicul sa vada copilul. El este
singurul in masura sa decida daca si ce fel de tratament e cazul sa fie administrat copilului.
Fiecare vizita trebuie sa fie consemnata nu numai in fisa lui medicala, dar si in jurnalul
copiulului. Trebuie sa informati, in mod obligatoriu, asistentul social si (in functie de caz)
reprezentantii legali ai copilului si sa urmati cu strictete recomandarile medicului.
Inainte de toate, asigurati-va ca ati inteles bine recomandarile medicului. E preferabil sa
intrebati de mai multe ori decit sa gresiti.
De retinut
Cum trebuie luata temperatura copilului 1-2 ani? (Nu uitati recomadarile facute mai sus)
Culcati copilul pe burta pentru a-i introduce capătul subţire al termometrul in intregime in
anus. Tot timpul in care termometrul este introdus, tineti-l, nelasind copilul nici o clipa
singur. Termometrul trebuie sa fie tinut vreme de doua minute.
Atentie! Amplasarea dulapiorului medical este foarte importanta. Acesta trebuie sa fie
amplasat cit mai sus si incuiat cu cheia, pentru a fi inaccesibil copiilor.
Nu lasati niciodata medicamente la indemina copiilor! Acestea constituie cea mai frecventa
cauza a intoxicatiilor grave la copiii mici.
De retinut
85
In principiu, din dulapiorul medical nu trebuie sa lipseasca termometrul medical, vata
hidrofila, compresele sterile, plasturi, foafeca, penseta (pentru aschii), antiseptice (rivanol,
spirt medicinal, apa oxigenata, Byoxiteracor), sapun lichid, antitermice (aspirina sau
paracetamol in tablete, pliculete cu pulbere sau supozitoare). Continutul dulapiorului
trebuie revizuit periodic, medicamentele expirate aruncate si inlocuite.
Cum putem să facem perioadele de boală ale copilului mai uşoare şi ce îi putem spune ca
să-l facem să coopereze cu noi ?
Trebuie să fim conştienţi că cei mici reacţionează la boală aproape ca şi noi. E bine să-i
ajutăm să înţeleagă că ea face parte din viaţă, că vine şi pleacă. Să ştie că dacă sunt bolnavi
atât medicii, cât şi dumneavoastră sunteţi acolo pentru a-i uşura durerile şi a-i reconforta. Ei
au nevoie însă să îşi dea seama şi de rolul lor în vindecare, de implicarea lor în tratament:
să urmărească prescripţiile medicului, să accepte medicamentele, să suporte injecţiile şi
restricţiile oricât de dezagreabile ar fi.
Pentru unii copii însă, a fi ţinut la pat, a nu mai avea voie să se joace, poate fi trăit ca o
pedeapsă. Este bine să îi explicăm copilului de ce îl izolăm de ceilalţi, de ce stă în pat, cât
timp, ce urmează se i se întâmple, să-l informăm în permanenţă despre acţiunile ce vor
urma.
În cazul unei boli contagioase îi putem spune copilului: "Ai gripă (spre exemplu); genul
ăsta de boală se transmite repede de la un copil la altul dar tu nu poţi vedea cum; microbul
intră în corpul tău şi tu
faci gripa; dacă te joci cu cineva poate şi el o să ia gripa; de aceea trebuie să stai în camera
ta până când medicul o să spună că totul este în regulă".
Mulţi oameni consideră că un copil nu trebuie să reacţioneze prea tare la o durere (la o
injecţie spre exemplu). Adulţii îl învaţă pe copil să nege durerea să facă totul ca să se
prefacă faţă de ceilalţi. Mai bine în astfel de situaţii îi spunem că: "Poate o să te doară
puţin; ai voie să plângi şi să ţipi cât vrei tu de mult". După un timp va accepta injecţiile
mult mai uşor. De altfel, dacă veţi fi foarte anxioşi la cea mai mică zgârietură, dacă intraţi
în panică la cel mai mic strănut al copilului, acesta riscă să fie extrem de preocupat de
sănătatea sa şi să reacţioneze exagerat la fiecare mică problemă.
Este bine, de asemenea, să îi învăţăm pe copii că medicii sunt cei mai buni prieteni ai lor,
că atunci când sunt bolnavi medicii îi vor face sănătoşi.
Surplusul de iubire şi de atenţie pe care îl primesc copii atunci când sunt bolnavi reprezintă
pentru ei o atracţie. O mică răceală este un bun pretext pentru a face numai ce vrea. Adulţii
lasă toate treburile şi se ocupă doar de el. Soluţia este să îi oferim dragoste şi atenţie şi
atunci când este sănătos nu doar când este bolnav.

PREVENIREA ACCIDENTELOR
Este important sa nu uitati cele pe care le-am amintit la sugar in ceea ce priveste prevenirea
accidentelor. Gama de potentiale accidente creste insa, datorita dezvoltarii copilului.
Abilitatile fizice in aceasta perioada se dezvolta, dorinta de explorare si curiozitatea este
mult mai mare ca in perioada precedenta. Este important de retinut faptul ca inca nu are
capacitatea de a-si mentine echilibrul foarte bine, ca nu poate urca si cobori (scarile sau
din/in pat...), campul vizual este mai redus decat la adult (campul vizual este redus la 90

86
grade), perceptia asupra timpului si raportul timp/viteza de reactie/posibilitate motrica, il
determina sa nu perceapa riscul.
Abilitatile motrice il sustin in explorare si va incerca sa va imite in tot ceea ce faceti: va
incerca sa toate carne, sa scuture patura. Are nevoie de supravegheare permanenta,
deoarece va fi tentat sa utilizeze cutitele sau sa deschida fereastra.
Un aspect important de amintit atunci cand vorbim de prevenirea accidentelor este
momentul mesei: copilul invata sa se autoserveasca, sa muste dintr-un mar sau o bucata de
carne. Riscul inecarii este mare, caci nu poate mestica foarte bine, deci este util sa ii lasam
la dispozitie doar acele alimente care au fost pasate sau taiate in cubulete mici. Bomboanele
(in afara faptului ca nu reprezinta un aliment necesar pentru copil) sunt un risc major,
copilul fiind tentat sa le inghita nemestecate sau sa le introduca in nas sau urechi. De
asemenea, are nevoie de tacamuri cu varf bont (linguri si furculite speciale pentru aceasta
varsta) pentru a fi incurajat in siguranta sa se autoserveasca.
Pe langa posibilele accidentele casnice amintite mai sus si in capitolul anterior (care se
mentin), intervine riscul accidentelor afara, in parc, pe strada.
Accidentele rutiere. Copilul trebuie tinut de mana cand mergem pe strada. O secunda de
neatentie si copilul poate iesi in strada, sa traverseze strada, sa se duca dupa un catel sau
pentru a lua mingea care s-a dus spre sosea.
Parcul de joaca. Desi este un spatiu despre care am putea afirma ca este un spatiu care ofera
siguranta copilului, trebuie sa avem grija si sa verificam stabilitatea jocurilor din parc
(leagan, tobogan...), nisipul aflat in nisipar (pot exista cioburi sau alte reziduri care pun in
pericol sanatatea sau viata copilului).

NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE COPILULUI 1-2 ANI SI ALE MEDIULUI SAU
DE DEZVOLTARE
Camera copilului.
In general, se mentin aceleasi norme de igiena ca si la sugar. Imbracamintea. Copilul cu
varsta cuprinsa de această vârstă devine din ce in ce mai activ, fapt care atrage dupa sine
murdarirea, transpirarea mai rapida decat in primul an de viata. De aceea, hainele trebuie
schimbate ori de cate ori este nevoie! Hainele trebuie sa fie pe masura copiulului, nu mai
mari pe motiv "ca mai creste!" Orice haina mai mare poate fi un adevarat pericol pentru
copil: se impiedica, isi prinde bratul in maneca, se rasuceste in jurul gatului.
Hainele copilului se vor spala separat de cele ale adultilor.
Atentie la incaltaminte: aceasta trebuie sa fie pe masura piciorului copilului. In situatia in
care medicul de familie constata existenta platfusului, este de preferat sa utilizati ghetute cu
talonete din fabricaţie.
Somnul. Este absolut necesara asigurarea unui somn profound si de durata suficienta.
Somnul copilului se imparte in somn de zi si de noapte, insa nu este obligatoriu sa doarma
in timpul zilei. Nu este indicata trezirea copilului pentru a merge la toaleta!
Controlul sfincterian. Copilul, in jurul varstei de 15 luni incepe sa aiba control sfincterian si
abia la aceasta varsta trebuie sa incepeti sa il puneti pe olita. Nu mai devreme, caci riscati
sa nu aveti nici un rezultat! Incercati sa il obisnuiti "curat" pe timpul zilei, insa nu trebuie sa
va asteptati ca la 2 ani nu va mai trebui sa utilizeze scutecul de unica folosinta.

87
Imbaierea copilului se va face zilnic, la aceeasi ora. Vasul pentru imbaiere va fi folosit
numai pentru acest scop si va fi curatat si dezinfectat zilnic. Spre 2 ani putem utiliza dusul,
folosind o stropitoare mai mica şi frumos colorată.
Temperatura apei va fi de 37 grade, iar in lipsa termometrului, apa se va incerca prin
intermediul fetei exterioare a antebratului persoanei care imbaiaza copilul.
Igiena orala. Trebuie sa ajutam copilul sa invete sa se spele singur pe dinti. Pentru aceasta,
trebuie sa aibe propria periuta si pasta de dinti, alaturi de periutele celorlati membrii ai
familiei asistentului maternal profesionist, sa vada ca acesta se spala pe dinti in fiecare
dimineata si seara.
Activitatea fizica. Copilul are nevoie de multa miscare pentru dezvoltarea sa, fie ca merge
la plimbare, fie ca se joaca cu diverse jucarii, urca sau coboara jocurile din parc. De multe
ori nu are nevoie decat de suportul si sutinerea asistentului maternal profesionist, pentru a
se simti in siguranta, in jocul sau.

VARSTA PRESCOLARA (3-6 ANI)

PRINCIPALELE CARACTERISTICI DE CRESTERE SI DEZVOLTARE ALE


COPILULUI
DE 3-6 ANI
Perioada de cunoastere de sine si a lumii inconjuratoare

Comportamente asteptate:
4 ani - Deseneaza un om din patru elemente; isi periaza singur dintii; se imbraca singur;isi
stie numele si prenumele; povesteste despre activitatile si experientele zilnice; sare intr-un
picior; merge pe bicicleta cu roti ajutatoare; se joaca jocuri care implica reguli si simboluri
sau jocuri de carti; enumera trei obiecte; copiaza un cerc si o cruce; identifica patru culori
correct; identifica\ doua lucruri opuse;
5 ani – se imbraca fara ajutor; isi cunoaste adresa si numarul de telefon; numara sau
enumera 5 obiecte; copiaza un triunghi sau un patrat; deseneaza un om din 6 elemente;
recunoaste literele alfabetului; scrie unele litere ale alfabetului; foloseste si recunoaste
limbajul complex; poate sari peste obsacole usoare.

Intarzieri in dezvoltare:
Intarzieri in dezvoltarea limbajului
Lipsa curiozitatii
Izolare sociala
Coordonare fizica scazuta
Lipsa controlului sfincterian
Agresivitate fata de alti copii sau fata de el

Particularitatile psihice si nevoile educative ale copiilor de 3-6 ani


Incepe jocurile simbolice
La 3 ani vocabularul copilului cuprinde intre 700- 1000 cuvinte, la 6 ani el ajunge sa
cunoasca 2500 de cuvinte.
88
Se bazeaza pe vocabular in comunicare
Sporeste autonomia
Ii plac jocurile de miscare, de constructie, desenul, modelarea plastilinei
Are stari afective confuse, dar incepe sa-si poata stapani emotiile
Apar sentimentele si emotiile estetice si morale( ii e rusine, dorestev sa fie frumos)
Au nevoie sa ne vorbeasca despre ceea ce simt si este important sa ii lasam sa se exprime
sis a le aratam ca este important pentru noi ceea ce ei simt sau cred.
Au nevoie sa se simta parteneri in dialog.
Isi reorienteaza interesul afectiv catre alte persoane decat cele care ii ofera ingrijirile
curente; incepe sa aiba prieteni printe egalii de varsta, este foarte important pentru el ceea
ce spune doamna educatoare. O atitudine critica a persoanei de referinta vis-à-vis de
prietenii copilului il fac pe acesta sa traiasca adevarate drame si sa inceapa sa opuna
rezistenta adultului si sa se ascunda.
Datorita achizitiilor importante in dezvoltarea sa, copilul simte nevoia sa impartaseasca
experientele si sentimentele atat cu adultul cat su cu egalii de varsta. Pentru el, este foarte
important sa intre in dialog, sa poata avea ocazia sa vorbeasca sis a se exprime. De
asemenea, are nevoie de reactia adultului in raport cu toate acestea.
La inceputul perioadei nu poate face diferenta dintre real si imaginar. Doar in cazul unui
dialog intre adult si copil, in care copilul va primi rasunsuri la toate intrebarile pe care le
are, acesta va dobandi abilitatea de a diferentia imaginarul de real. In caz contrar, riscurile
sunt nebanuite: stagnarea la nivelul dezvoltarii limbajului si la nivel psiho-social, teama
crescuta la lasarea noptii, enuresis,pavorn nocturne si diurn.
In egala masura , trebuie sa intelegem nevoia copilului de fabulatie, astfel incat sa nu
penalizam minciunile copilului, decat in masura in care acestea dau cont de in
comportament constient. Comportamentul adultului trebuie sa fie de cercetare a cauzalitatii
acestui tip de comportament. In majoritatea cazurilor, copiii ascund adevarul din teama de a
nu fi pedepsiti, de a nu fi iubiti, deoarece nu isi dau seama de consecinte.
Relatia pe care copilul o stabileste cu egalii de varsta are o importanta definitorie pentru
dezvoltarea sa ulterioara. In jurul varstei de 3-4 ani, copilul poate avea un prieten imaginar,
care va fi inlocuit odata cu frecventarea gradinitei.
Castigul major in relatia dintre egalii de varsta consta in traducerea fiecarei experiente in
limbajul inteles de ei, in schimbul de opinii si in exersarea rolurilor reprezentative pentru
acestia.
Adultul trebuie sa ii ofere copilului ocazia de a avea acest tip de experienta si, mai ales, sa
acorde valoare experientei dobandite de copil in aceasta maniera.
Intr-o relatie fireasca, copilul va povesti adultului despre constatarile sale si ale grupului
sau de prieteni. Daca insa adultul are o maniera extreme de critica si o atitudine
nejustificata de control, copilul se va simti judecat si vonovat, drept pentru care va avrea un
comportament de ascundere.
Dezvoltarea fizica, cognitiva si psiho-sociala ii permit sa se diferentieze sub raport sexual
de catre ceilalti. Este curios in legatura cu viata sexuala: rolurile mamei si tatalui, a femeii
si al barbatului, diferentele fizice. Este important ca atitudinea adultului sa fie constanta in
satisfacerea nevoii de cunoastere a copilului, mentinand o stare de echilibru intre acesta si
informatiile oferite.
89
Nu trebuie sa consideram acest subiect interzis copilului, dar nici nu trebuie sa ii furnizam
mai multe informatii decat solicita. Orice atitudine nepotrivita din partea adultului poate
determina reactii de rusine, teama, timiditate din partea copilului.

TIPURI DE JOCURI SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE DEZVOLTARE A COPILULUI


Acum ii plac jocurile cu reguli bine stabilite dar desi cunoaste regulile nu le va respecta pe
tot parcursul jocului, renuntand usor si incercand sa inventeze noi reguli.
La 4 ani jocurile ce implica miscare se complica si se dezvolta, copilul incepe sa se joace
mai mult cu mingea, ii plac jocurile de constructii.
La 5 ani copilul joaca roluri de vanzator\cumparator, doctor\pacient, realizeaza desene
La 6 ani jocul cu papusi si de-a ascunselea pot fi foarte importante in dezvoltarea copilului
ca si folosirea articolelor vestimentare ale adultilor.
Asistentul maternal poate participa in joc prin confectionarea diferitelor jucarii, prin
explicarea regulilor jocului si a modului in care pot fi folosite sau pur si simplu sa se joace
un rol in cadrul jocului.
Si la aceasta varsta dezvoltarea copilului este influentata direct de comportamentul
adultului, de felul in care acesta comunica cu el si raspunde cerintelor lui.
Jocul est inca principala forma de invatare. Este foarte important sa urmarim jocul copilului
si sa-l antrenam in jocuri educative.
Jocul este influentat de diferentele intre sexe: fetele se joaca cu papusile, iar baietii cu
masinile, pistoalele. De fapt este vorba despre o descarcare a agersivitatii in joc, prin lupta
la baieti si prin jocul cu papusile la fetite. Baietii intra mai usor in competitie decat fetele,
fiind mai pulsionali decat acestea. In jocurile fetelor, placerea de a stapani trece adesea in
prin plan, inaintea expresiei pulsionale.
De retinut:
Copiii dotati se joaca mai variatsi sunt mai inventive si mai schimbatori, mai interactive
Copiii al caror joc este invadat de agresivitate, de distrugere, anxietate, haotism prezinta un
risc mare de afectiuni psihice
Neacceptarea regulilor jocului poate sa apara atat la copilul retardat, cat si la cel imatur si
de asemenea la cei cu probleme de comortament si adaptare
Modul in care se joaca copilul poate reflecta starea in care el se afla: bucurie, tristete,
nemultumire
Imitatia este una dintre metodele cele mai utilizate in jocul copiilor mici
Unii copii doresc sa-si construiasca o familie imaginara si perfecta in timpul jocului,
acestea pot fi semnele unei relatii defectuoase intre el si adulti sau intre adulti
Copiii care sunt neglijati, abandonati isi vor creea de asemenea o familie imaginara in
timpul jocului
Se intampla adesea ca pe langa papusi si masinute sa apara in joc si un partener imaginar,
cu care copilul discuta, se amuza, rivalizeaza. Este cazul copiilor singuri, al copiilor timizi,
inhibati, al copiilor care nu au o relatie foarte buna cu cei ce-l ingrijesc.
Daca un copil demonteaza jucariile, le strica, nu face acest lucru pentru a ne enerva pe noi,
ci de cele mai multe ori din curiozitate. Este de foarte multe ori curios sa vada “ce este
inautru”. Atunci cand copilul sparge jucariile, este agresiv este bine sa fie oprit. A-l lasa sa
sparga, sa tranteasca inseamna a-i mentine starea de agresivitate, de violenta.
90
Jocul este modelat dupa viata si ofera flexibilitatea pentru dezvoltarea si invatarea
emotionala, permitand exersarea unor moduri de functionare eficiente in situatii de viata
reala.
Daca copilul nu se joaca, este bines a va puneti un semn de intrebare.
In cazul in care baietelul prefera jocul cu papusa, este posibil sa aiba o agresivitate latenta
care nu necesita o descarcare prin jocuri de tip lupta sau competitie, poate fi o identificare a
lui cu o persoana de gen feminine sau de o timiditate crescuta
Daca fetita prefera masini, pistoale, jocuri prin care isi descarca agresivitatea, este bine sa
observam aceasta componenta agresiva si sa identificam cauzele ei
Daca un copil este violent in jocurile sale, ne putem gandi ca imita pe cineva: fie un
personaj din desene animate, fie din filme, un personaj din anturajul sau, prieten sau ruda
Intre 3-6 ani jocul este metoda cea mai eficienta de invatare, este bine sa-i oferiti copilului
o paleta diversificata de jocuri si jucarii
Pentru un copil de trei ani, a-si da jucaria unui copil nu inseamna a darui ci a pierde, asa ca
nu-l obligate sa faca acest lucru.
Fiecare copil este o entitate unica si are un ritm propriu de dezvoltare a personalitatii asa ca
nu incercati sa-l modelati sau sa-l fortati dupa anumite idei preconcepute, ci sustineti-l in
manifestarea originalitatii si a creativitatii
Nu-i cumparati jucariile pe care nu le-ati avut dvs.in copilarie ci acele jucarii care-i plac si-i
starnesc interesul
Jocul dezvolta comunicarea, jucati-va cu copilul, nu-i cumparati jucarii ca sa scapatri de el.
Jucaria suficient de buna trebuie sa lase sa se exprime creativitatea copilului. Jucariile prea
tehnice, prea sophisticate, excesul de jucarii pot afecta si limita capacitatea copilului de a se
juca, de a inventa, de a crea si pot distruge jocul.
Excesul de jocuri si jucarii il izoleaza pe copil de lumea exterioara.
Copilul care are fata imobila, serioasa, impasibila la stimuli externi, care pare incapabil sa
se joace exprima o suferinta sau o neliniste.

ETAPELE DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI SI A TULBURARILOR DE LIMBAJ


Caracteristica principala a acestei perioade este dezvoltarea rapida a limbajului.
Socializarea copilului, intelegand prin aceasta, transmiterea mijloacelor de comunicare,
precum si a unor procedee de cunoastere si comportare copilului, de catre AMP, trebuie sa
se tina cont si de faptul ca acum se cristalizeaza sentimentele generate de relatii de durata
(securitate, afectiune). In comunicarea dintre AMP si copil trebuie sa transpara afectiunea,
fara disimulare ( diferente intre mesajul transmis si mimica, intre ceea ce se spune si ceea
ce se gandeste in fapt.
Comportamentul copilului la aceasta varsta este guvernat de setae de cunoastere. Copilul
pune foarte multe intrebari de genul “de ce?”, fapt pentru care AMP trebuie sa dea dovada
o data in plus, de rabdare si intelepciune, pentru a raspunde copilului potrivit varstei si
nevoilor lui.
Pentru ca acum copilul face parte si din alt grup, in timpul comunicarii cu acest copil, nu
insistati sa-l mangaiati in prezenta unor persoane straine daca acesta evita acest gest, fiind
un comportament firesc ce tine de dezvoltarea psihica.

91
Copiii aflati la aceste varste evita folosirea cuvintelor dificile si a frazelor complicate,
motiv pentru care AMP trebuie sa foloseasca corect toate cuvintele si sa construiasca
frazele correct.

PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE SI INTEGRARE IN COLECTIVITATE ALE


COPILULUI DE 3-6 ANI

Unul dintre problemele cu care va puteti confrunta in aceasta etapa de varsta este regresia.
Vorbim despre regresie cand, in momentul trecerii la o etapa urmatoare, copilul se opreste
si face un regres. Concret, el se arunca intr-o stare anterioara noilor achizitii.
De la nastere pana la varsta adulta, cu totii trecem prin faza regressive.
Regresia nu se traduce in termini de performanta sau reusita in timpul unei zile. Nici un
copil nu evolueaza in mod liniar, egal. Ceea ce invata azi, poate uita maine iar poimaine va
redescoperi acest lucru. Traseul sau este adesea haotic: un pas inainte, doi inapoi, trei
inainte.
Cea mai des intalnita situatie este in mod cert aparitia unui copil in familie. Pustiul va
reactiona inca din primele zile dupa ce a primit vestea. “Ce?, isi spune el, eu nu le mai sunt
indeajuns. Vor un bebelus? Nu vreau ca acest lucru sa se intample si el nu are ce cauta
aici.” Si astfel se reaseaza in patru labe, cere sa fie luat in brate tot timpul, iar biberonul la
care a renuntat demult sip e care il folosea pentru a hrani papusile, este revendicat pentru a-
l folosi chiar el.
Alte situatii, mai dureroase, vor antrena atitudini regressive fata de care ar trebui sa fim
atenti in mod particular: de exemplu, cand unul dintre adulti are probleme la serviciu, acest
lucru va atarna asupra ambiantei familiale. Certurile din familie sunt de asemenea, o cauza
a comoprtamentelor regressive, imbolnavirea unuia dintre membrii familiei, teama ca va fi
parasite din nous au mutat la o alta familie de AMP.
Exista intotdeauna o cauza la originea comportamentului regresiv. A te intoarce acolo unde
te simti bine si in securitate vine in contrapartida cu momentul in care trebuie sa treci de la
un stadiu la altul, cand viitorul e necunoscut.
Momentele de regresie, la diferite varste ale vietii sunt frecvente, dar nu ar trebui sa dureze.
Toate persoanele sunt facute pentru a avansa. Daca ati vorbit cu copilul, pentru a-i calma
angoasa, teama, daca l-ati asigurat asupra dragostei pe care i-o purtati, iar el continua atat
acasa cat si in exterior sa faca pe bebe, indreptati-va la inceput atentia asupra
dumneavoastra: de fapt, aveti intr-adevar chef ca el sa creasca? Nu cumva el incearca prin
aceste comportamente, de fapt, sa va faca pe plac?
Odata lamurita aceasta preoblema, urmariti in continuare reactiile pustiului, este in
contnuare trist,nu mai vorbeste sau vorbeste ca un bebe, nu este atras de jucarii, de copii
sau de activitati specifice varstei?
In acest caz este foarte important sa actionati cat mai repede, apeland la un specialist.se
intampla rar, dar pot fi semnele unei mari depresii infantile. Fiecare copil e unic, iar pe plan
psihic, unii sunt mai fragili decat altii. In functie de personalitatea fiecaruia, de povestile
personale si familiale, vor reactiona diferit in fata unei situatii noi.

92
Totul depinde de contextual care a generat aceasta regresie. In prima faza, ascultati copilul
si ajutati-l sa treaca de acest prag de care ii este frica, injcurajandu-l. incurajarile
dumneavoastra, increderea in el si dorinta de a-l vedea crescand il vor sustine.

COMPORTAMENTUL DIFICIL AL COPILULUI DE 3-6 ANI SI TULBURARILE


DE COMPORTAMENT SPECIFICE
Una dintre problemele cu care va puteti confrunta la aceasta varsta este comortamentul
opozant. In situatia in care este vorba despre o actiune sau doua, isolate, putem vorbi despre
manifestari normale, intalnite la orice copil. Agresiunile indreptate catre propria persoana,
atunci cand nu sunt foarte dese, oricat de paradoxal ar parea, sunt actiuni care ii dau
copilului sentimental ca exista.
Manifestarile opozante si agresive ale copilului se pot manifesta numai in families au la
gradinita, in alte medii ( spatii de joaca, magazine, pe strada). Cauzele acestor
comportamente sunt multiple, factorul educational ocupand un rol important.
Solutiile pe care unii parinti le gasesc sunt: pedepse, avertismente, mustrari, ignorare,
ironie, amenintari, santaj. Aceste solutii duc la degradarea relatiilor copil- parinte si la
cresterea agresivitatii. Astfel relatia dintre ei pierde caldura, apropierea necesara unei relatii
pozitive.
Cum recunoastem comportamentul opozant?
Are crize neobisnuite si puternice de furies au se enerveaza repede, comparative cu copiii
de aceeasi varsta
Se cearta des cu adultii
Frecvent se impotriveste in mod activ regulilor sau cerintelor adultului sau refuza sa le
urmeze
Ii agreseaza pe ceilalti in mod intentionat
Atribuie altora vina pentru propriile greseli
Este des iritat sau se lasa usor provocat de ceilalti
Se enerveaza usor si este in mod frecvent galagios
Este frecvent rautacios si dornic de razbunare
Ce putem face?
Este foarte important sa cunoasteti situatiile in care copilul reactioneaza prin accese de furie
Daca intr-o astfel de situatie a reactionat mai putin sau deloc agresiv este bines a il laudati
Cand este nervos, mofturos, este bines a va pastrati calmul
In astfel de situatii se recomanda ca pustiul sa fie dus intr-un loc in care se poate calma
Unii parinti incearca sa-l calmeze cand criza e la apogeu; e practic inutil in acele momente
sa-i faceti morala sau sa incercati s ail linistiti.
Daca crizele de furie se repeat este bines a apelati la ajutorul unui specialist
Cand copilul a reusit sa se calmeze, puteti discuta cu el, laudati-l pentru faptul ca acum
puteti discuta cu el
Este important ca pustiul sa nu aiba beneficii dupa aceste crize deoarece astfel ar putea
intelege ca este premiat pentru criza si o va face ori de cate ori va cauta un beneficiu sau
cand va dori sa faca numai ce si cum vrea el

93
Copilul nu are voie sa obtina prin agresivitate, furie ceea ce altfel nu ar fi obtinut. A-l lasa
sa se exprime astfel inseamna a-l lasa sa creada ca agresivitatea rezolva orice problema, ca
este un mod de viata
Ascultati ce are de spus copilul chiar daca sunteti obositi sau suparati
Este bines a ii oferiti toata atentia de care are nevoie, un punct de sprijin ferm si binevoitor
Nu ironizati si nu ignorati unele actiuni sau comportamente ale copilului
Este bine sa va implicati in jocul copilului dar aveti grija sa nu intrati nepoftiti in spatiul pe
care si-l creaza uneori pentru a evada in propria interioritate
Este gresit ca in momentul in care copilul si-a dat o palma sa-i spunem “Hi! Ce-ai facut?” ,
o simpla privire de uimire, disperare, ingrijorare l-ar putea face sa creada ca aceasta este
solutia pentru toate problemele lui.
Este de ajuns ca un membru al familiei sa faca asa ceva ca el sa continua sa se loveasca sau
sa se tranteasca. De aceea este foarte important ca intreaga families a aiba aceeasi atitudine
vis-à-vis de aceste comportamente, tocmai pentru ca puiul sa inteleaga correct ce implica
aceste gesturi. Daca unii se vor comporta intr-un fel si altii in alt fel, copilul va fi derutat,
dezorientat.
Pornind de la ipoteza ca orice copil incearca sa testeze limitele a ceea ce I se spune,
Mihaela Minulescu propune urmatoarea strategie:
Ii descri problema sau situatia asa cum o vezi tu
Ii dai posibilitatea de a lua singur decizia,
Uneori este nevoie sa clarifici situatia deoarece poate nu a inteles ce ai vrut sa-i spui legat
de evenimentul anterior
Copiii au nevoie sa li se reaminteasca, dar cu blandete unele explicatii
Daca nu face ceea ce ti-ai dori explica-i inca o data ce ai dori sa faca
Ai rabdare, asteapta,lasa copilul sa te asculte sis a faca ceea ce ii ceri
Daca a facut ceea ce ti-ai dorit, apreciaza-l, multumeste-i
Daca nu a facut ceea ce ti-ai fi dorit ar fi bines a spui clar ce se intampla daca nu te asculta
Apoi da-i posibilitatea sa faca ceea ce i-ai cerut
Daca in final te asculta arata-i ca apreciezi
Daca nu reuseste ce-i ceri sublineaza-i consecintele. Ele trebuie sa fie rezonabile si legate
de evenimentul respective.
Nu lasa copilul sa manipuleze situatia. Consecintele au fost stabilite si trebuie indeplinite.
Daca copilul argumenteaza, te roaga sau pledeaza nu asculta. Nu este momentul sa-ti para
rau si sa renunti la lectie.
Este o greseala sa fixezi asteptari prea inalte sau nerealiste, sa utilizezi cuvinte nepotrivite,
sa-l agresezi verbal sau emotional, sa il ameninti.

REGULI SI LIMITE UTILIZATE IN EDUCAREA COPILULUI DE 3-6 ANI


A stabili niste limite inseamna a-i ordona universal, a-i ordona lumea care este aproape ca
un haos pentru el, in ceva ordonat si cu sens.
Este important sa afle ca ceea ce face ii poate provoca rau, ca sunt lucruri care nu se fac din
anumite motive.

94
A-l pedepsi de la inceput pentru un gest, un comportament nu face decat sa-l puna in
situatia de a-si pune noi si noi intrebari, de a-si incerca noi si noi limite. Perseverenta,
rabdarea, intelegerea sunt atuuri de care aveti nevoie.
Copilul de 5 ani intelege ce inseamna “Nu” dar in majoritatea cazurilor, actiunile sale nu
respecta intersdictia. Dar inainte de a ignora restrictia, el are nevoie sa stie “De ce nu?”.
Chiar daca noi incercam sa il ferim de pericole sau sa ii controlam comortamentul in sensul
dorit de noi, este bines a o facem cu mai mare eficienta, neutilizand cuvantul “Nu”.
Cum facem? Reformulam interdictia si o explicam. Pentru a da o nuanta pozitiva cererii
noastre, in contextul in care ne asteptam ca prescolarul nostru sa raspunda adecvat, trebuie
sa formulam cererea cat mai clar, fara inversunare si fara a insista prea mult asupra a ceea
ce “nu are voie” sa faca. Important este si tonul vocii care trebuie sa fie cald dar ferm, fara
a lasa copilului senzatia unei negocieri. Daca copilul intreaba “De ce?”, ii oferim optiuni si
asta pentru ca micul copil care este dornic sa-si exerseze independenta si controlul are
nevoie sa aiba sansa sa faca alegeri.
Trebuie sa construim aceasta relatie intre noi si copil. La aceasta varsta incepe sa ii placa sa
fie rugat, iar atunci cand nu accepta o restrictie a invatat ca poate protesta. Pe de alta parte
insa, ii place foarte mult sa se simta important pentru noi, sa ne fie complice la ceea ce
facem impreuna.
Poate ca este bine sa incepem sa ne construim un cod de relationare sis a tinem cont de
fiecare data de el. De exemplu, atunci cand incearca sa eludeze o cerinta\interdictie, trebuie
sa gasim o solutie care sa ii controleze atitudinea, prin a-i spune la ce ne astepam de la el.
Uneori copilul chiar nu intelege ce dorim de la el. Si pentru ca interdictia sa nu fie
devalorizata pentru el, este bine sa ne facem partasi la asumarea interdictiei. De indata ce
copilul stie ca sunt cateva reguli pe care le-ati stabilit impreuna, nu trebuie sa permitem
nimanui sa le incalce. Copilul de 6 ani incearca sa isi dovedeasca independenta si sa simta
ca detine controlul.
Copilul va incerca sa incalce in mod constant regulile atunci cand contextual familial se
schimba. Regulile trebuiesc amintite permanent pentru a fi integrate si acceptate de copil.
Copilul trebuie sa stie ce se intampla daca incalca regulile stabilite impreuna.Aceasta ar fi
pedeapsa. Ea trebuie sa fie inteleasa si acceptata de copil si sub nici o forma nu trebuie sa
lezeze copilul.poate capata forme diverse, insa cele mai utile sub raportul relatiei noastre cu
copilul si in raport cu dezvoltarea sa normala. Important, atunci cand pedepsim un copil,
este sa ii explicam de ce o facem. Acest lucru nu inseamna ca il iubim mai putin.
Cel mai important lucru atunci cand vorbim despre disciplina este totusi sa ii laudam
comportamentul pozitiv.

VARSTA SCOLARA MICA (6-11 ANI)

ETAPE DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE ALE ŞCOLARULUI


Între 6 şi 11 ani copilul creşte în medie greutatea cu 3 – 3,5 kg/an şi cu 6 cm/an. Există
periode în acest interval în care copilul va creşte în înălţime şi alte periode când va creşte în
greutate. Este timpul dinţişorilor definitivi, cei de lapte încep să cadă treptat. Dezvoltarea
psiho – motorie înregistrează şi ea mari progrese.
Este perioada în care copilul încearcă să înţeleagă şi să controleze viaţa în afara familiei.
95
Cunoaşte consemnele simple şi se simte vinovat dacă nu le ascultă. Poate sări într-un
picior, să meargă pe vârfuri, să stea în echilibru pe un picior.
Poate să ţină creionul, să decupeze, să lipească, să deseneze oameni şi să reproducă cercuri
sau pătrate. Acum este mai calm şi mai încrezător. Îi place să fie ocupat şi să facă diferite
lucruri. E posibil să mai facă pipi în pat uneori. Puneţi un material impermeabil peste saltea,
iar dacă se întâmplă frecvent puneţi-i un scutec de noapte. Dacă se repetă destul de des este
bine să discutaţi cu medicul pediatru şi cu un psiholog.
Specific vârstei este apariţia unui nou mediu (scolar), fapt care duce la apariţia unor noi
seturi de reguli.
În această perioadă copilul trebuie să-şi asume noi responsabilităţi, să aibă un program bine
stabilit dar fără a se neglija repausul şi jocul. Copilul trebuie susţinut permanent de către
assitentul maternal profesionist în procesul educaţional. În acest sens asistentul maternal
trebuie să se asigure, prin întrebări simple, adresate copilului, dacă acesta a înţeles cum
trebuie să înveţe.
Copilul, în această periodă de dezvoltare, trebuie încurajat permanent în vederea obţinerii
reuşitei. Cele mai potrivite încurajări ar putea fi: „Am încredere că poţi ...”; „ Sunt convinsă
că poţi să ...”.
Aceste încurajări sunt benefice din două perspective, şi anume:
- se depăşeşte perioada de adaptare la noul mediu, şcolar, care produce o oarecare
insatisfacţie copiilor aflaţi la această vârstă, generată de teama de eşec;
- duce la dobândirea încrederii în forţele proprii (în final - autonomie).
La această vârstă se pun bazele concepţiei despre lume şi viaţă, se dezvoltă acum simţul
dreptăţii şi al adevărului, de aceea comunicarea cu un astfel de copil trebuie să fie deschisă,
să se abordeze toate subiectele aduse în discuţie de către acesta, ţinând cont de
posibilităţile de înţelegere specifice vârstei, urmărindu-se transmiterea valorilor fără să se
ascundă adevărul.
La fel de importante la această vârstă sunt aprecierile făcute de către membrii familiei
asistentului maternal cu privire la alte persoane. aceştia trebuie să evite aprecierile
discriminatorii, dat fiind faptul că cei mai mulţi copii aflaţi în această perioadă a dezvoltării
se orienteză în aprecierea celorlalţi după modelul persoanelor de referinţă (în acest caz
AMP), adăugând la afirmaţiile adulţiilor o mulţime de alte aspecte.
Copilul se interesează de părţile sale intime şi de diferenţele dintre băieţi şi fete. Apar
primele manifestări faţă de colegul de sex opus. Curiozitatea cu privire la sexualitate se
manifestă timpuriu iar asistentul maternal trebuie să facă educaţie sexuală acestor copii.
Prineducaţie sexuală, la această vârstă, se înţelege, în primul rând, discuţii despre
diferenţele anatomice dintre fetiţe şi băieţi.
La această vârstă se formează identitatea sexuală, asistentul maternal profesionist trebuind
să îmbrace şi să tundă copiii adecvat, în funcţie de sex şi de dorinţele copilului. Este foarte
important să implicăm activ copilul în alegerea hainelor şi a obiectelor personale.
Întârzieri în dezvoltare:
concentrare scăzută la şcoală;
îşi face greu prieteni;
tristeţe, furie, vinovăţie;
minte pentru a-şi acoperi greşelile;
96
relaţionează cu copii mult mai mari, este atras de „stradă”.

PARTICULARITĂŢI PSIHICE ŞI NEVOI EDUCATIVE ALE COPIILOR DE 6 – 11


Contextul general al evoluţiei copilului
Perioada şcolarităţiimică (6/7 – 10/11 ani), de la intrarea copilului în şcoală şi până la
terminarea ciclului elementar este apreciată, de unii autori, ca fiind un fel de sfârşit al
copilăriei. În această etapă se dezvoltă caracteristici importante şi se realizează progrese în
activitatea psihică, datorită conştientizării ca atare a procesului învăţării. Intens solicitat de
şcoală, învăţarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta înseamnă că activitatea
şcolară va solicita intens intelectul şi are loc un proces gradat de achiziţii de cunoştinţe. În
consecinţă, copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii de învăţare, i se va conştientiza
rolul atenţiei şi repetiţiei, îşi va forma deprinderi de scris – citit şi calcul.
Dezvoltarea psihică a şcolarilor mici
Comparativ cu alte perioade, în mica şcolaritate transformările psihice se fac lent şi
nespectacular, dar ele sunt fundamentale pentru evoluţia ulterioară a copilului.
În ceea ce priveşte preocupările copilului, se poate semnala faptul că, deşi jocul îşi pierde
din importanţă, acesta este încă activ, mai cu seamă pe linia respectării regulilor jocului în
colectiv. Regula devine fenomen central şi se organizează conduita în colectiv a copilului.
Prin aceasta se dezvoltă spiritul de echipă şi se conştientizeză ideea de cinste şi
obligativitate.
Copiii trec printr-o fază de excesivă sensibilitate faţă de noi reguli. De multe ori nu tolereză
încălcarea unor reguli şi adoptă atitudini faţă de colegii care „îşi uită caietul acasă” sau faţă
de cei care „nu stau cuminţi”. Când adultul insistă exagerat pe disciplină, copilul prezintă o
adaptare mai dificilă, ce se manifestă prin creşterea nervozităţii şi a oboselii.
În această perioadă, copilul îşi manifestă curiozitatea faţă de mediul extraşcolar şi stradal,
explorează mediul înconjurător, este foarte activ, având senzaţia că este tot timpul grăbit,
manifestă o relativă instabilitate motrică, fapt reflectat şi în aranjarea neglijentă a lucrurilor.
Mulţi adulţi cred că şcolarul este hiperactiv şi încep să-i facă tot felul de investigaţii.
După 8 ani însă, copilul este mai sensibil la educaţia socială, ceea ce înseamnă că adaptarea
a depăşit o altă etapă tensională în care domină echilibrul şi o mai pregnantă stăpânire de
sine. El devine mai preocupat de probleme ca aceea a provenienţei copiilor, a apartenenţei
sociale, a identiţii de neam.
Jocurile, micile plimbări, sunt primele în care copiii de sex opus încep să se separe în mod
spontan. Spre sfârşitul micii şcolarizări, dezvoltarea intelectuală este evidentă şi
autoevaluarea capacităţii sale este tot mai realistă, apare spiritul critic şi copilul devine mai
ordonat şi dornic de a realiza produse (lucrări scrise, desene) de performanţă.
La nivelul gândirii, construcţiile logice joacă un rol din ce în ce mai important, iar prin
intermediul judecăţiilor şi raţionamentelor copilul are posibilitatea să opereze cu elemente
desprinse de contextul dat intuitiv, să depăşească realitatea nemijlocită şi apoi să se apropie
de abstaract şi general. El caută explicaţii la ceea ce afirmă, evocă cunoştinţele dobândite şi
utilizează concepte prin care dezvoltăargumente pe bază de deducţie. În gândire intervine
tot mai multspiritul logic şi operarea cu seturi de reguli ca afirmaţii despre concepte.
Paralel cu dezvoltarea psihică se remarcă şi o evoluţie a învăţării pe parcursul perioadei
şcolare mici. Astfel, în prima clasă, copiii utilizează forme de învăţare simple bazate pe
97
solicitările memoriei. Sunt mai active formele legate de impresionabilitate şi atractivitate
(culoare, imagine). Prin antrenarea verbalizării sunt solicitatediferitele funcţii ale atenţiei,
ceea ce imprimă o activitate intelectuală susţinută în timpul lecţiei. Ca urmere a deselor
exerciţii, păstrarea devine mai de lungă durată şi facilitează clasificarea şi organizarea
informaţiilor stocate de memorie.
În acest context, nu trebuie neglijată nici motivaţia care dă consistenţă învăţării. În prima
clasă, copilul învaţă sub influenţa adulţilor pentru a răspunde statutului de şcolar (motivaţia
extrinsecă). Ulterior, învăţarea este impulsionată şi de elemente de rezonanţă din
relaţionarea copilului cu colegii, percepute ca ambiţie, cooperare şi competiţie (motivaţie
intrinsecă).
Acum copilul este capabil de un efort susţinut, dozat şi previzibil în care se impune tot mai
extins voinţa sa. Efortul voluntar îl face pe copil să fie mai atent la comportamentele sale şi
ale altora, să se autoevalueze corect în raport cu alţii, să devină mai independent în
conduitele sale.
Atenţia şi capacitatea de mobilizare se exersează prin desfăşurarea mai multor activităţi în
aclaşi timp (să asculte explicaţiile învăţătoarei şi să ia notiţe, să asculte ce spun colegii şi
să-şi ia notiţe, să asculte ce sun colegii şi să-şi urmărească ideile proprii) şi prin necesitatea
de a trece repede de la o activitate la alta.
În toate activităţile şcolare, cât şi în cele legate de igienă, de autoservire, în
comportamentele generale se formează o serie de deprinderi şi abilităţi ce facilitează
desfăşurarea acestora cu un efort redus. Multe din aceste deprinderi în care sunt implicate
componente motrice şi psihomotrice sunt destinate desfăşurării scris – cititului, a
calculuilui matematic, a utilizării corecte a regulilor gramaticale, a folosirii diferitelor
instrumente de măsurat, de rezolvare a problemelor.

NEVOILE COPILULUI
În această perioadă copilul ne spune:
Sunt rapid, zgomotos şi aventurier. Duceţi-mă în locuri unde pot alerga, sări, unde mă pot
căţăra, mă pot legăna, pot face piruete. Îmi plac glumele şi ghicitorile. Subiectele legate de
toaletă sunt încă de actualitate. Nu vă faceţi griji, asta va trece.
Sunt gata să îmi formez aptitudini care îmi vor folosi toată viaţa. Duceţi-mă la pescuit,
învăţaţi-mă să gătesc simplu, să trimit o scrisoare unui prieten.
Vă voi pune întrebări referitoare la diferenţe cum ar fi culoarea pielii, înălţimea oamenilor
şi la diferenţe fizice (inclusiv ale mele).
Să răspundeţi la întrebările mele cu toată sinceritatea. Învăţaţi-mă să mă gândesc la ceilalţi,
copii şi adulţi.
Îmi iubesc fratele sau sora, prietenul sau prietena, dar se întâmplă să ne certăm. Fiţi corecţi
şi învăţaţi-ne să ne înţelegem.
Sentimentul de securitate
Consideraţi temerile copilului ca fiind reale şi vorbiţi-i cu calm. Liniştiţi-l când are
coşmaruri, dar nu-l învăţaţi să doarmă cu voi. Lăudaţi talentele sale. Expuneţi pe un perete
ceea ce face. Înainte de a intra la şcoală, examinaţi vederea şi auzul copilului. Problemele
depistate la timp pot fi corectate rapid şi uneori pot fi eliminate.

98
Asiguraţi-vă de faptul că utilizează corect hârtia igienică. Învăţaţi-l să tragă apa şi să se
spee pe mâini.
Încurajaţi copilul să rezolve probleme arătându-i cum să construiască lucruri din bucăţi de
lemn, obiecte de asamblat sau alte obiecte nepericuloase.

ETAPE DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ DE VÂRSTĂ


ŞI TULBURĂRILE LIMBAJULUI SCRIS ŞI ORAL
În ceea ce priveşte limbajul, se poate preciza că acesta constituie unul dintre cele mai
accentuate fenomene ce îi diferenţiază pe copii la intrarea în şcoală.
În şcolaritatea mică se dezvoltă toate formele de limbaj, limbajul oral – verbal, scris, citit,
nonverbal etc.
Curiozitatea este mare la această vârstă şi ea stă la baza formării unor trebuinţe de
cunoaştere, odată cu producerea satisfacţiilor complexe rezultate din activităţiile creatoare
de alcătuire de poveşti, de desene, de perfecţionare a scrisului ce devin foarte active spre
finalul perioadei.
O problemă importantă a cestei periode de dezvoltare este aceea a pronunţiei cuvintelor.
Pentru ca un copil să pronunţe corect cuvintele, asistentul maternal trebuie să pronunţe clar
şi rar cuvintele grele, astfel încât copilul să le poată reţine corect. Cele mai frecvente greşeli
de pronunţie la această vârstă sunt: pronunţia literei R aflată lângă o consoană (tr, br, pr
etc), combinaţiile de consoane (pl,fl, tl etc) şi pronunţia incorectă a literei S şi Ş şi a celor
„înrudite” cu acestea „ţ, ce, ci, ge, gi, che, chi”. Bâlbâiala este una dintre tulburările de
limbaj care se poate accentua în această perioadă, copilul care se bâlbâie devine acum
conştient de defectul său de vorbire şi începe să fie complexat de acesta. Pentru a corecta
tulburările de limbaj este bine să apelaţi la un logoped, un psihopedagog. Tot în această
perioadă pot să apară tulburările de scris şi citit. Până la nuvelul clasei a II-a acestea sunt
incluse în categoria întârzierilor de vorbire, dar după această perioadă ele devin tulburări
ale limbajului scris şi citit. Profesionistul care vă poate ajuta şi în aceste situaţii este
psihopedagogul sau logopedul.
TIPURI DE JOCURI SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE DEZVOLTARE A COPILULUI
În ceea ce priveşte jocurile, acestea se întind pe perioade îndelungate (săptămâni) păstrând
acelaşi subiect. Copiilor le place să participe la serbări şcolare şi să contruiască case
(colibe), iar ghicitorile şi jocurile de isteţime au locul lor, foarte important în această
perioadă.
Deşi în această perioadă de dezvoltare copilul este mai preocupat de activităţile şcolare,
datorită nevoii de cunoaştere, el trebuie implicat în diferite jocuri de către adulţi (care au rol
de relaxare, evaluare a cunoştinţelor şi didactic). De asemenea el trebuie stimulat, să se
joace cu copii de aceeaşi vârstă pentru a reuşi să se adapteze mediului social şi să comunice
uşor cu ceilalţi, astfel pregătindu-se pentru o nouă etapă a dezvoltării, şi anume, pubertatea,
când acesta începe să petracă mai mult timp cu grupul de prieteni.
Deşi se constituie o serie de asemănări între jocul copilului preşcolar şi cel al şcolarului
mic, asemănări ce dau continuitate comportamentelor, totuşi se manifestă diferenşe,
jocurile fiind mult mai elaborate şi mai adaptate situaţiilor reale din viaţă. Astfel, jocurile
cu subiect şi roluri, cele cu reguli, de contrucţie, de creaţie, se constituie la şcolarul mic ca
activităţi de ocupare a timpului liber, de distracţie în care îşi valorifică activităţile psiho-
99
motorii şi în care investeşte energie psihică. În cadrul jocurilor sunt frecvent evocate scene
cu acţiuni umane în care copilul se implică prin îndeplinirea unui rol. Jocul este mai bine
organizat, regulile sunt respectate cu mai multă rigoare, cu o cooperare evidentă şi cu o
finalizare clară a acţiunii.
Este foarte important ca la această vârstă să încurajăm copiii să facă sport, să participe la
competiţii sportive şi să meargă în excursii. Copiii sunt atraşi de jocurile active (v-aţi
ascunselea, săritul corzii, jocul cu mingea, dansul, muzica).
Atenţie la programele TV, la timpul petrecut în faţa televizorului şi la tipul de programe pe
care le vizionează. Programele TV nu trebuie să reprezinte un premiu sau o pedeapsă.
Copilul este bine să ştie ce ore are acces la televizor şi mai ales la ce filme, la ce programe.
Alegerea programelor şi a timpului se face împreună cu copilul. Negocierea este metoda
cea mai eficientă şi metoda care responsabilizează copilul şi îi dă încredere în sine. La fel
veţi putea proceda şi cu calculatorul. Jocurile pe calculator pot deveni o atracţie atât de
mare încât copili nu va mai putea să se limiteze la câteve ore pe zi, ci va dori să stea tot
timpul la calculator. Dependenţa de calculator este destul de des întâlnită în zilele noastre,
de aceea este bine să preveniţi acest fenomen, diversificând programul copilului şi
organizându-l în funcţie de nevoile, dorinţele şi aşteptările sale.

PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE ŞI INTEGRARE ALE COPILULUI ÎN


ŞCOALĂ
Şcoala şi învăţarea determină modificări şi în planul personalităţii. Se remarcă o structurare
a trebuinţelor, intereselor, preferinţelor şi apoi a aptitudinilor ca urmare a descoperirii de
către copil a importanţei lor pentru obţinerea de rezultate cât mai bune în activitate.
Un rol deosebit de important pentru evoluţia copilului îl au relaţiile pe care le dezvoltă cu
adulţii, învăţătorii, profesorii şi cu colegii de clasă.
Relaţiile copilului cu familia asistentului maternal va influenţa dezvoltarea copilului în
toate planurile: psihice şi psiho-motorii. Dacă se va simţi acceptat, iubit, îngrijit, va fi un
copil echilibrat, autonom, adaptat, un copil creativ şi cu iniţiative.
Deşi este perioada în care copilul începe să fie din ce în ce mai atras de către prietenii, iar
familia trece încetul cu încetul pe planul doi, copii pot întâmpina dificultăţi de relaţionare,
de integrare.
În mica şcolaritate se modifică substanţial regimul de viaţă al copilului în care adaptarea
şcolară devine fundamentală cu prezenţa unor dificultăţi ce trebuie depăşite adeseori cu
renunţări la unele activităţi plăcute (cum este de pildă, joaca) şi implicarea în acţiuni mai
complexe care pot să nu îi aducă satisfacţii imediate. Pentru aceasta, el trebuie să se
organizeze, să se disciplineze şi să investească un efort continuu în finalizarea conduitelor
sale. Mulţi copii nu vor dori să renunţe la activităţile de dinainte şi vor protesta cu
vehemenţă la noile activităţi. Rolul asistentului maternal este acela de a face trecerea de la
joc la lecţii, utilizând jocul ca instrument de învăţare şi de acceptare a regulilor, limitelor.
Activităţile şcolare presupun respectarea rigorilor disciplinei, stăpânirea emoţiilor,
concentrarea atenţiei. Apar diferenţe vizibile între copii în ceea ce priveşte adaptarea
şcolară şi succesele sau eşecurile la învăţătură. Astfel, unii copii parcurg traseul adaptării
fără probleme majore, alţii cunosc eşecuri şi dificultăţi temporare, cu frământări şi

100
conflicte, cu stagnări şi reveniri, şi , în fine, sunt copii care rămân neadaptaţi, nu reuşesc să
intre în ritmul alert al programului şcolar.

COMPORTAMENTUL DIFCIL AL COPILULUI ŞI TULBURĂRILE DE


COMPORTAMENT SPECIFICE ACESTEI PERIOADE DE VÂRSTĂ
Ce este hiperactivitatea? Care este limita între normal şi patologic în hiperactivitate? Ce
legătură are neastâmpărarea copilului cu problemele de atenţie?
Sunt întrebări frecvente pe care ni le punem.
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie se înscrie în categoria tulburăeilor de
comportament şi emoţionale cu debut în copilărie şi adolescenţă. Este o problemă des
întâlnită şi care le crează asistenţilor maternali multe dificultăţi.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, copiii cu hiperactivitate, defict de atenţie şi impulsivitate
erau denumiţi „idioţi nebuni”, iar boala „nebunie impulsivă”, „inhibiţie imperfectă”.
Studiile ulterioare au descris însă aceste comportamente în diferite feluri şi le-au denumit în
diferite moduri. Denumirea de Tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie – THDA este
utilizată cel mai des.
Copilul hiperactiv are o capacitate de concentrare a atenţiei scăzută, dificultăţi de control al
atenţiei, manifestat prin impulsivitate comportamentală şi cognitivă, precum şi nelinişte şi
aerăbdare neadecvată. Această nerăbdare „ţopăie întruna spunea” provopacă dificultăţi de
adaptare şi de relaţionare. Aceste comportamente duc de multe ori la izolarea copilului, la
incapacitatea de integrare şcolară, învăţătoarea nu mai doreşte să-l primească la şcoală.
Aceste manifestări ale hiperactivităţii fac ca micul copil să fie mereu în dezacord cu cei din
jur şi să fie respins de copii de aceeaşi vârstă.
Nu toţi copiii care sunt foarte activi se zvârcolesc, se zbat, sar tot timpul, sunt hiperactivi.
Majoritatea copiilor sunt „în priză” de dimineaţa până seara.
Pentru a stabili un diagnostic este necesar să ne adresăm unui specialist. Medicul psihiatru
sau psihologul sunt în măsură să evalueze copilul împreună cu asistentul maternal şi să
decidă împreună ce formă de terapie este adecvată fiecărui copil în parte.
Criteriile de diagnosticare sunt diverse şi diverşi autori, specialişti clasifică simptomele
după criterii diferite. Am să prezint formularea diagnosticului conform Manualului de
Diagnostic şi Statistic al Academiei Americane de Psihiatrie – DSM IV. În acest manual
semnele clinice sunt grupate în două liste distincte: una caracteristică deficitului de atenţie
(inatenţia) şi alte specifică hiperactivităţii/impulsivităţii. În total fiind descrise 18 semne.
Pentru a putea diagnostica comportamentele copilului ca fiind THDA trebuie ca acesta să
prezinte cel puţin 6 simptome din prima listă (1. Inatenţia), fie cel puţin 6 simptome din cea
de a doua listă (2. Hiperactivitate/Impulsivitate).
Inatenţia
adesea face greşeli din neatenţie la şcoală sau în altă parte; nu dă atenţie detaliilor;
are dificultăţi de menţinere a atenţiei în cursul jocului sau în timpul orelor de şcoală;
adesea pare a nu fi atent la ceea ce i se spune sau la ce i se cere să facă;
nu are răbdare cuvenită să dea atenţie instrucţiunilor şi astfel nu reuşeşte să îşi termine
lecţiile (nu pentru că nu poate să înţeleagă sau pentru că se opune);
nu reuşeşte să dea atenţia cuvenită sarcinilor şi activităţilor;

101
îi displace, evită sau devine agresiv când este obligat să depună un efort de atenţie şi mental
susţinut;
adesea pierde din neatenţie lucruri sau obiecte care îi sunt necesare (creioane, cărţi, jucării);
este uşor de distras de către orice stimul exterior;
este foarte „uituc” în ceea ce priveşte orarul şi activităţile zilnice.
Hiperactivitatea/Impulsivitatea
Hiperactivitatea
se „foieşte” într-una pe scaun – dă din mâini şi din picioare când trebuie să stea pe scaun;
de multe ori se ridică din bancă în clasă sau de pe scaun când este nevoit să stea mai mult
timp;
când ar trebui să stea cuminte, el nu reuşeşte şi începe să alerge şi să cotrobăie sau să se
caţere;
îi este foarte greu să „se joace în linişte”;
este tot timpul în mişcare, parcă ar fi condus de un motor;
vorbeşte mult, neîntrebat.
Impulsivitate
răspunde neîntrebat sau înainte ca întrebarea să fi fost formulată;
este foarte nerăbdător, are mari dificultăţi în a-şi aştepta rândul la jocul cu reguli;
de multe ori îi întrerupe sau îi deranjeazî pe ceilalţi.
Simptomele de hiperactivitate, impulsivitate sau inatenţie sunt prezente înainte de 7 ani.
Prezenţa simptomelor determină disfuncţionalitatea fie acasă, fie la şcoală.
Conform acestei prezentări sunt 3 tipuri de THDA:
- Tipul combinat: deficit de atenţie cu hiperactivitate;
- Tipul predominant cu neatenţie;
- Tipul predominant impulsiv hiperactiv.
Cauzele acestei tulburări sunt multiple, de la factori genetici până la cel psihosociali.
Studiile arătând că de multe ori condiţiile în care trăiesc copiii au influenţă asupra
manifestărilor hiperactive cu deficit de atenţie. Studiile longitudinale arată că THDA este
mai frecvent la copiii care au trăit pierderi sau separări timpurii de familie, în special
deprivarea maternă are mari influenţe asupra acestei tulburări. Mediul în care trăieşte
copilul, familia, grădiniţa, şcoala au un rol important în dezvoltarea sa. Neglijarea,
schimbările frecvente ale locuinţei, ale grădiniţelor, şcolilor, schimbările dese ale
personalului din instituţiile care îngrijesc copii (grădiniţe, creşe, centre de plasament,
asistenţi maternali) toate influenţează apariţia tulburărilor mi sus descrise.
Soluţiile pe care le au assitenţii maternali şi specialiştii la îndemână în astfel de situaţii
sunt: terapia psihologică şi cea medicamentoasă. Psihoterapiile care au succes în astfel de
situaţii sunt cele de familie, psihoterapia individuală şi cea de grup. Este foarte important ca
soluţiile găsite să fie adaptate în permanenţă la cerinţele şi posibilităţile copilului şi să fie
luate împreună cu echipa de profesionişti din Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţie a Copilului.
Un copil hiperactiv are nevoie de un plan educaţional foarte bine pus la punct şi riguros.
Este important de reţinut faptul că un astfel de copil trebuie considerat responsabil pentru
faptele lui la fel ca şi ceilalţi membrii ai familiei. Este necesar ca regulile stabilite pentru

102
copil să fie în concordanţă cu posibilităţile acestuia, cu nevoile sale, cu stadiul de
dezvoltare în care se află şi personalitatea sa.
Fiţi foarte consecvenţi în stabilirea regulilor de disciplină.
Păstraţi-vă vocea liniştită şi nu ţipaţi.
Încercaţi să vă ţineţi în frâu emoţiile, prevăzând pe cât se poate dificultăţile care vă
aşteaptă, încercând să reacţionaţi pozitiv.
Evitaţi abordarea permanent negativă: „Opreşte-te!”, „Încetează!”, „Nu mai fă...!”.
Separaţi comportarea copilului pe care nu o agreaţi de persoana lui, pe care o iubiţi. De
exemplu: „Te iubesc, dar nu-mi place noroiul de pe hainele tale”.
Stabiliţi un program zilnic foarte clar. Fiţi însă foarte atenţi să cuprindeţi toate activităţile
de care are nevoie: joacă, somn, lecţii, plimbări sau vizite. Acest program îi va conferi o
oarecare siguranţă, până când va fi în stare să-şi facă singur un program.
Orice sarcină nouă, dificilă ar trebui demonstrată în faţa copilului şi însoţită de explicaţii
clare, scurte şi liniştite. Repetaţi demonstrarea practică a sarcinii, cu răbdare, până ce
copilul şi-a însuşit-o.
Încercaţi să îi oferiţi copilului o cameră sau măcar o parte dintr-o cameră care să fie
proprietatea lui, evitând să coloraţi camera copilului în culori vii şi modele complicate.
Simplitatea camerei îl va ajuta să se controleze, să se concentrze şi nu-i va distrage atenţia.
Obişnuiţi copilul să facă un singur lucru o dată, stimuliii multipli îl împiedică să se
concentreze asupra sarcinii principale.
Încredinţa-ţi copilului anumite responsabilităţi. Sarcina va trebui să fie în concordanţă cu
nivelul său de dezvoltare şi îndeplinirea ei va fi supravegheată cu mare atenţie.
Nu-i arătaţi copilului o compasiune exagerată, nu-l ridiculizaţi, nu vă lăsaţi înspăimântaţi de
el şi nu fiţi prea indulgent cu el.
Dacă medicul vă recomandă un tratament atunci este bine să ştiţi foarte bine modul de
administrare şi să urmăriţi foarte atenţi efectele pe care le observaţi în timp.
Discutaţi cu specialiştii orice mică observaţie sau problemă ivită în timpul terapiei.
Atenţie la locul de depozitare al medicamentelor, copilul poate lua din curiozitate o doză
prea mare din acestea.
Vorbiţi cu profesorii copilului despre programul de acasă şi despre ceea ce dă rezultate în
munca directă cu copilul, acestea îi vor fi de ajutor în munca sa la clasă.
Discutaţi cu medicul despre regimul alimentar pe care ar trebui să-l aibă copilul, este un
aspect deloc de ignorat.

NEVOILE NUTRIŢIONALE SPECIFICE ALE COPILULUI DE 6-11 ANI.


Principalele semne ale tulburărilor de comportamen alimentar.
Alimentaţia şcolarului mic se aseamănă cu a adultului, nevoile sale energetice şi nutritive
fiind destinate cu precădere pentru activitatea fizică, intelectuală şi maturarea sexuală.
Necesarul energetic este de 50-60 kcal/kgcorp/zi, din care 55% este acoperit de glucide,
30% de lipide şi 15% de proteine. Necesarul de lichide este de 60 ml/kgcorp/zi.
Alimentaţia trebuie să conţină şi fibre alimentare, existente în pâine integrală, legume,
unele fructe, care combat obezitatea şi constipaţia, generată de sedentarism.
Grăsimile sunt acoperite prin ulei, smântână, unt, margarină, carne, lapte, gălbenuş de ou.

103
Şcolarul va primi 3 mese principale şi 1-2 gustări pe zi. Micul dejun va avea caracter de
masă principală, înaintea programului şcolar. Gustarea va fi consumată la şcoală, va fi
pregătită de acasă, în felul acesta asistentul maternal putând avea un control asupra calităţii
alimentaţiei. Nu este recomandabil să se lase copilului libertate în acest sens, deoarece el
preferă alimente ca: napolitane, pufuleţi, grisine, sticksuri sau sucuri carbogazoase, care pot
dezechilibra alimentaţia.
Masa de prânz va fi alcătuită din trei feluri, din care nu trebuie să lipsească crudităţile
(salate, fructe). Cina constă în două feluri (o mâncare şi un desert), care se vor consuma cu
cel puţin o oră înainte de culcare.

MIJLOACE DE CREŞTERE A IMUNITĂŢII COPIILOR DE 6-11 ANI


Programul de imunizări continuă cu vaccinare DTP şi anti-poliomielitic – a şasea doză, plus
anti-rujeolic (doza 2), în jurul vârstei de 6-7 ani.

CELE MAI FRECVENTE ACCIDENTE POSIBILE ALE COPILULUI MAI MARE DE 6


ANI
Pe măsură ce creşte, copilul câştigă conştiinţa acţiunilor sale şi a responsabilităţilor legate
de propria siguranţă. Dar lucrurile nu trebuie lăsate la voia întâmplării, ci, pe lângă
instruirea şi avertizarea copilului pe măsură ce, crescând, el îşi lărgeşte aria de contact cu
mediul înconjurător, trebuie să i se dezvolte simţul responsabilităţii.
Pentru copilul mai mare. Trebuie să îl învăţaţi – şi apoi să îl lăsaţi – să se folosească de
obiectele uzuale. Numai astfel îl ajutaţi să capete şi să se deprindă a avea grijă de el însuşi.
Deci, nu vă mulţumiţi cu simplele interdicţii, atunci când sunteţi în preajma lui, ci explicaţi-
i totul pe înţelesul lui, dându-i exemple.
Pentru prevenirea accidentelor şi a intoxicaţiilor este util să reţineţi şi să respectaţi trei
cuvinte cheie: ordine, supraveghere, educaţie.
Pericole din afara casei
Printre cele mai mari pericole se numără petrecerile în aer liber, ieşirile la iarbă verde.
Focul deschis, utilizarea substanţelor combustibile, pot duca la o serie de accidente, de la
arsuri din cele mai grave, la intoxicaţii.(ex: ingestie de combustibil)
De asemenea, în astfel de condiţii copiii sunt expuşi, în mod frecvent, la căderi, lovituri,
tăieturi, înţepături de insecte, muşcături de animale, arsuri solare şi insolaţie (Atenţie! Aveţi
grijă să protejaţi întotdeauna în mod corespunzător copilul împotriva acţiunii nocive a
soarelui. Evitaţi expunerile prelungite şi neprotejate la soare, în special în orele amiezii: 11
am – 15 pm), înec (la ştrand, pe marginea unei ape curgătoare, bălţi, lac sau la mare), plante
otrăvitoare (de la ciuperci şi brânduşa de toamnă, la cucută şi mătrăgună sau chiar fructe –
nu tuberculul – banalul cartof, lista e lungă, şi indiferent dacă cunoalteţi sau nu care sunt
aceste plante, cel mai important lucru este ca astfel de plante să nu ajungă în gura
copilului), etc.
Cele mai bune măsuri de prevenire rămân supravegherea atentă şi educaţia permanentă a
copilului, care vă pot scuti de foarte multe neplăceri.
Aveţi grijă când ieşiţi cu copilul pe stradă. Cele mai frecvente accidente de circulaţie în
care sunt implicaţi copiii se produc din vina lor:
copilul atraversat strada fără să se uite în jur;
104
s-a smuls din mâna părintelui pentru a alerga după mingea care i-a scăpat;
se joacă împreună cu prietenii lui şi trece, alergând, strada.
Astfel de accidente survin mai ales vara, în vacanţă.
De îndată ce copilul ajunge la vârsta la care poate înţelege, va trebui să fie învăţat să treacă
corect strada. Dar, până la vârsta de 4-5 ani, singurele lucruri importante sunt mâna fermă
care i-o ţine pe a lui şi exemplul personal. Văzându-vă pe dumneavoastră că vă asiguraţi
privind la dreapta şi la stânga, înainte de a traversa, copilul va învăţa să facă la fel.

NORME DE IGIENĂ ŞI CRITERII DE APRECIERE A IGIENEI COPILULUI, A AMP


ŞI A FAMILIEI ACESTUIA, CADRUL DE DEZVOLTARE A COPILULUI
Camera copilului. Mobilierul va fi adaptat vârstei copilului şi cerinţelor specifice vârstei:
pat, dulap de haine, biblioteca cu loc de depozitare a jucăriilor, birou şi scaun pentru birou.
Biroul trebuie orientat astfel încât copilul să aibă lumina naturală cât mai mult timp pe
perioada zilei. Dincolo de lustra camerei, este bine să existe şi o veioză pe bioul copilului.
Aerisirea camerei se va face zilnic.
Curăţenia se va face cu materiale umezite pentru a împiedica ridicarea prafului.
Îmbrăcămintea. O atenţie deosebită se îndreaptă asupra încălţămintei, deoarece piciorul
creşte cu rapiditate. Copilul trebuie să nu fie contrâns în mers sau alergat. La această vârstă,
copilul îşi poate corecta stilul de mers, doar dacă este urmărit îndeaproape de un adult şi
dacă este corectat permanent.
Somnul. Este absolut necesară asigurarea unui somn profund şi de durată suficientă.
Somnul copilului se împarte în somn de zi şi de noapte, însă nu este obligatoriu să doarmă
în timpul zilei. Nu este indicată trezirea copilului pentru a merge la toaletă.
Igiena corporală. Copilul trebuie învăţat să se spele zilnic şi de câte ori este nevoie (după
ora de sport, de ex.). Igiena intimă are o importanţă deosebită în starea de sănătate a
copilului şi este bine să ştie când şi cum să folosească săpunul, şamponul.
Igiena orală. Copilul trebuie să se spele pe dinţi, cu periuţa personală, de două ori pe zi.
De asemenea, datorită perioadei de schimbare a dinţilor, este important ca asistentul
maternal să se sfătuiască cu medicul stomatolog asupra stării de sănătate a danturii
copilului. Copilul trebuie să meargă la stomatolog de minim două ori pe an, fie şi pentru
controale de natură preventivă. Fiecare carie va fi tratată. În situaţia în care medicul
stomatolog recomandă folosirea aparatului dentar pentru îndreptarea dentiţiei, asistentul
maternal profesionist trebuie să ştie care sunt normele de igienă specifice.
Activitatea fizică. Copilul are nevoie de multă mişcare pentru dezvoltarea sa: fie că merge
la plimbare, fie că se joacă cu diverse jucării, urcă sau coboară. De multe ori, nu are nevoie
decât de suportul şi susţinerea asistentului maternal profesionist, pentru a se simţi în
siguranţă, în jocul său. Mişcarea în aer liber devine o necesitate pentru dezvoltarea fizică a
copilului, dar şi socială, începând să aibă prieteni cu care să se joace în alte spaţii (în parc,
în curtea şcolii).

105
PREADOLESCENTA, PUBERTATEA (10- 15 ANI )
PARTICULARITATILE PSIHICE SI NEVOILE EDUCATIVE ALE COPIILOR DE 10-
15 ANI
Aceasta perioada se caracterizeaza prin profunde modificari ale structurii personalitatii,
apar trairi emotionale intense si nevoia apartenentei la grup. Aceasta este una dintre cele
mai tensionate si mai plina de confuzie perioada de dezvoltare umana. Acum copilul se
orienteaza, preponderent, catre grupul de prieteni in functie de preferinte si interese
comune, intrand adesea in conflict cu adultii din familiile cu care convietuiesc. Si in ceea ce
priveste orientarea catre grupul de prieteni, poate trece rapid de la simpatie la antipatie fata
de unul dintre membrii acestuia.
Limbajul acestor copii cuprinde cuvinte parazite (jargon), excese de exclamatii de
superlative dar si vulgarisme induse de manifestarile teribiliste.
Asistentul maternal trebuie sa-si foloseasca abilitatile de ascultare dar si de exprimare.
In ceea ce priveste comunicarea cu aceasta categorie de copii, AMP trebuie sa tina cont de
faptul ca in aceasta perioada de dezvoltare au loc transformari majore legate de sexualitate.
AMP trebuie sa discute, in cunostinta de cauza, despre problemele legate de procesele
biologice, normale pentru aceasta varsta. De asemenea problemele legate de siguranta unui
raport sexual, trebuiesc discutate spre finalul perioadei de dezvoltare, daca aceasta se
impune.
Cuvintele cheie care descriu relatia AMP cu copiii de aceasta varsta sunt toleranta si
intelegere.
Asistentul maternal profesionist trebuie sa dea dovada de toleranta fata de noul grup de
prieteni ai copilului, manifestandu-si dorinta de cunoastere a membrilor acetuia. Aprecierile
la adresa noilor prieteni au menirea de a reduce starile conflictuale caracteristice varstei. In
situatia in care adultului nu-i place unul dintre membrii grupului din motive obiective, nu
este suficient sa se interzica relatia cu acesta fara a motiva interdictia.
Daca in copilarie adultii erau cei ce initiau jocurile si ii atrageau pe copii cu masinute,
papusi, trenulete electrice, ursuleti, acum tanarul vrea sa preia initiativa si are impresia ca
este atotstiutor. Interdictiile de a iesi seara la discoteca, impunerea unei ore limita pentru a
veni acasa, pregatirea temelor sunt tot atatea motive de cearta si, in unele cazuri, de
amenintarea “fug de acasa”.
Comunicarea interdictiilor nu se va face sub amenintare sau sub forma de ordin, ele pot fi
facute sub forma “as prefera ca tu sa…”. Regulile trebuiesc negociate permanent, intre
AMP si copil, prin conditionare.
Acum copilul are nevoie de suportul adultilor, de recunoasterea din partea acestora a
“eliberarii de sub tutela”. Increderea acordata copilului este foarte importanta, asistentul
maternal trebuind sa-si ascunda teama fata de situatiile in care ar putea fi pus copilul lor de
catre anturaj.
In cazul puberului, nevoia de cunoastere a scolarului mic se transforma in nevoie de creatie,
fapt ce solicita din partea asistentului maternal aprecieri si incurajari. Daca in ceea ce face
copilul greseste, remarca ingrijitorului trebuie facuta sub forma “este bine, dar nu crzi ca ar

106
fi mai bine daca…”, astfel copilul putand fi corectat fara sa aiba impresia ca i se impune
ceva si ca ceea ce a facut singur este gresit.
In comunicarea cu copiii aflati la aceasta varsta este important sa nu se impuna un anumit
comportament ci pur si simplu sa fie recomandat.
Interesul pentru joc se diminueaza, timpul liber fiind ocupat acum de intalnirile cu prietenii
si lectura.

PROBLEME DE INTEGRARE SCOLARA SI SOCIALA A PUBERULUI


Trecerea de la ciclul primar la gimnazial, de la invatator la mai multi profesori, produce
adesea dificultati de adaptare a copilului la mediul social. Uneori, aceasta coincide si cu
ruperea de grupul de colegi din anii anteriori, fapt care presupune un effort deosebit de
readaptare sociala a copilului. In prima perioada a clasei a V a, copilul are nevoie de
sustinerea si intelegerea asistentului maternal: este posibil ca in aceasta perioada copil sa nu
aiba randamentul scolar obisnuit, sa aiba dificultati de invatare.
Pe de alta parte, datorita efortului pe care il face, copilul poate avea tulburari de somn sau
alimentatie.
Are nevoie de sustinere si indrumare in activitatea scolara, fiind intr-un process masiv de
achizitii in plan cognitiv si psiho-social. Cerintele din partea cadrelor didactice pot fi
multiple si extreme de diverse, copilului fiindu-i dificil sa si le organizeze in functie de
capacitatile sale. De aceea, relatia cu asistentul maternal este foarte importanta. Insa relatia
trebuie sa fie de incredere, copilul netrebuind sa se simta constrans in vreun fel. Programul
copilului trebuie sa fie individualizat si trebuie stabilit de comun accord cu acesta.
Daca asteptarile asistentului maternal depasesc posibilitatile si dorintele copilului, este
posibil sa obtinem din partea copilului reactii de respingere, esec in realizarea sarcinilor si
implicit devalorizarea copilului.
Trebuie sa admitem ca un copil este o individualitate, ca unii copii au dezvoltate anumite
competente si abilitati si ca, la nivel intelectual, exista diverse orientari catre stiinte tehnice
si exacte, stiinte umaniste sau catre manualitati, arte, sporturi. In asteptarile pe care le avem
de la copii trebuie sa tinem cont si de maximum de potential individual fiecarui copil. De
asemenea, trebuie sa incercam tot posibilul sa orientam copilul spre placerea de a invata, de
a cunoaste si nu catre nota. Daca exista o nepotrivire intre toate acestea, se poate produce
devalorizare a copilului, o scadere a increderii in sine si, implicit, amandonul scolar
symbolic (rezultate scolare mai scazute decat potentialul copilului)sau efectiv (refuzul de a
frecventa cursurile scolare).
Ac3elasi poate fi rezultatul in contextual in care copilul traieste o seama de evenimente cu
potential abuziv (relatie deficitara cu unul dintre profesori sau un coleg, alti adulti sau
copii). Daca adultul are o atitudine orientate exclusiv pe rezultatul scolar, este posibil sa nu
observe si nici sa nu-i ofere ocazia copilului sa vorbeasca despre situatiile acestea,
permatizand starea abuziva in care se afla copilul.

ETAPELE DEZVOLTARII SEXUALE ALE PUBERULUI SI FENOMENELE


PSIHOLOGICE ASOCIATE
Se spune ca aceasta perioada este cu o imensa “harababura hormonala”. Scanteia biologica
are loc mai intai la nivelul creierului. In cazul fetelor, modificarile fizice apar mai devreme,
107
in jurul varstei de 9-11 ani. Baietii intarzie cu un an sau doi. Astfel, in jurul varstei de 12-13
ani vocea baietilor incepe sa se ingroase, apare pilozitatea si se remarca o dezvoltare a
masei musculare.
Se spune ca inainte de pubertate vorbim de copil, ca apoi sa vorbim de tanar.pubertatea este
poarta de intrare in varsta adulta.
Chiar daca pubertatea se caracterizeaza, in principal, prin modificari de ordin fizic, acest
lucru nu inseamna ca la nivel emotional nu se petrec schimbari si inca unele semnificative.
Mandria de a creste, de a avea un corp nou, este evident insotita de indoieli. La aceasta
varsta copiii pot “sa se inchida” in ei, preferand sa discute numai cu un coleg despre ceea ce
ii framanta si nu cu adultii.
Nu de putine ori se simt jenati de schimbarile pe care le sufera si nu doresc sa vorbeasca cu
nimeni.
Exista cazuri cand copiii devin mai stangaci in aceasta perioada, desi inainte erau abili, cu
reflexe excelente. Explicatia consta in faptul ca nu-si mai cunosc corpul, nici limitele fizice,
noua dimensiune corporala nu a fost inca integrate in schema corporala.
Din fericire copiii se obisnuiesc destul de repede cu evolutia corpului lor si acest lucru
incepe sa le placa, pentru ca se simt adulti, chiar daca inca nu sunt din nici un punct de
vedere.
Este foarte important sa discutati despre aceste modificari cu copilul inainte ca ele sa apara
si sa il sperie. Daca nu stiu despre menstruatie, respectiv despre polutii nocturne, copiii se
pot speria. Nu e nevoie sa provocati o discutie serioasa pe aceasta tema, copilul s-ar putea
speria si inchide in sine, este de preferat sa ajungeti la acest subiect cu tact, profitand de o
initiative a copilului in acest sens, de o glum ape aceasta tema, o emisiune, un articol. Este
recomandabil ca baiatul sa discute cu un barbat, iar fetita, cu o femeie. Este bines a
discutati atat despre modificarile care apar la fete cat si despre cele care intervin la baieti,
asta pentru a sti ceea ce se intampla si cu sexul opus.
Probabil ca nu-i veti putea raspunde la toate intrebarile intr-o singura discutie. Si nici nu ar
fi prea indicat, pentru ca avalansa de informatii noi si inedited il pot bulversa. Cel mai bine
este sa parcurgeti subiectul treptat, oferindu-i de fiecare data tot mai multe detalii,
lamurindu-i necunoscutele si raspunzandu-i la intrebarile care apar pe parcurs.
Este bine fiti dumneavoastra cei care discutati cu copilul si sa nu lasati aceste subiecte in
seama altor persoane, astazi copiii au acces la multe materiale informative, insa nu toate
sunt corecte, utile si potrivite nivelului sau de intelegere. Daca evitati aceste subiecte
copilul ar putea crede ca este rusinos sa vorbeasca despre asa ceva si va ajunge sa-i fie
rusine de sine si de corpul sau, creandu-si complexe atat de ordin fizic cat si emotional.

COMPORTAMENTELE DIFICILE ALE PUBERULUI SI TULBURARILE LUI


AFECTIVE
Una dintre problemele cu care se confrunta copiii dar si cei care ii ingrijesc este dependenta
de calculator, de internet. Astazi tehnologia informatica a avansat atat de mult si este atat de
atractiva incat copiii ajung sa-si petreaca mai mult de jumatate din timpul liber in fata
calculatorului.
Comunicarea reala a fost tot mai mult inlocuita de cea virtuala.

108
Daca la inceput copilul utilizeaza netul din curiozitate, din plictiseala, nevoia de ceva nou,
in timp calculatorul ajunge sa-i ocupe din ce in ce mai mult timp, iar dorinta de a sta pe net
sau in fata unui joc, va fi insotita de nevoia de a face acest lucru. Astfel se ajunge la
dependenta. Comportamentul copilului dependent de net va fi ca a celui dependent de
droguri, tutun, alcool, se enerveaza daca nu are acces la calculator, se agita, nu-si gaseste
locul, nu poate face nimic altceva. In aceste situatii este nevoie de consultarea unui
specialist, psiholog sau psihiatru. Dar cel mai correct ar fi sa preveniti aceste dependente, sa
negociati cu copilul programul pentru net, pentru jocuri, tv, pentru activitatile scolare sis a-l
incurajati sa practice sportul. Sportul este una dintre cele mai sanatoase si utile forme de
ocupare a timpului liber.
Tulburarile de comportament cu debut in pubertate sunt: minciuna, furtul, fuga de acasa.
Atunci cand aceste conduite apar in mod izolat, ele nu pot fi considerate tulburari, in
schimb repetarea lor, reproducerea lor in timp, asocierea lor, pot constitui primele semne
ale unor tulburari care se manifesta mai vizibil in adolescenta.

Minciuna
De multe ori spunem “minte cum respire”. A minciuni este normal pentru copilul de 3-4
ani, cand nu face distinctia clara intre bine sir au, intre realitate si imaginar. Intre 6-7 ani
copilul va intelege ca minciuna nu este o gluma. Minciuna poate fi utilizata in scop utilitar
(minte ca sa obtina ce vrea sau pentru a evita o neplacere. De multe ori copilul nemultumit
de sine, de situatia sa, va incerca sa creeze o lume imginara, una in care totul sa fie perfect,
isi va inventa o familie, prieteni. Este vorba despre minciuna compensatoare, prin care isi
creaza o imagine la care nu mai poate spera in realitate. Si acest lucru este normal pana la
6-7 ani dar dupa aceasta varsta ar trebui sa ne punem semne de intrebare.
Daca veti ignora aceste comportamente excesiv, copilul va crede ca aceasta este solutia si
va continua sa minta pentru a obtine avantaje. Atitudinea copilului in fata minciunii
depinde de comportamentul adultului. Este bines a discutati cu copilul, nicidecum sa-l
acuzati sau sa-l amenintati. Verificati impreuna cauzele minciunii si incercati sa le
solutionati impreuna.

Furtul
Este cel mai frecvent comportament delincvential la copil. Daca la inceput poate fi un joc,
acest comportament daca nu este controlat poate devein unul patologic. De multe ori
copilul care fura face acest gest in culmea tensiunii ca apoi sa se linisteasca. Furtul poate fi
insotit de sentimental de vinovatie, teama de a fi prins. Furtul poate fi insotit de minciuna,
copilul intrand astfel intr-un cerc vicios. Alteori insa furtul nu este insotit nici de tensiune
nici de sentimentul de vinovatie ci este trait ca o razbunare, o revendicare sau ca pe o
recuperare. De multe ori copilul va incerca sa-si motiveze gestul, sa rezolve sentimentul de
culpabilitate. Daca copilul fura numai ca cei din gasca sa fac acest lucru atunci poate fi
vorba despre un comportament antisocial de grup.
Bataia, cearta copilului nu rezolva acest comportament. Fiti sinceri cu copilul, discutati
despre ceea ce se intampla, gasiti solutii impreuna si daca nu reusiti sa le gasiti apelati la un
psiholog. De multe ori furtul incepe de la dorinta copilului de a atrage atentia “ fur deci
exist”, in cazul copiilor neglijati sau si al celor rasfatati.
109
Fuga de acasa
Copilul fuge de acasa cand se simte neinteles, nedreptatit, nedorit. Deseori cand fuge de
acasa, copilul nu are niciun scop, hoinareste, rataceste, se ascunde prin imprejurimi sau
ceva mai departe. In realitate cauta locuri in care ar putea fi gasit de vecini, familie,
prieteni. Exista insa si situatii cand fuge cu un anumit scop. Pubertatea si in special
adolescenta sunt perioade in care copiii fug in semn de protest sau in semn de solidaritate
cu cei din gasca sa.

ADOLESCENTA (14-20 ani)


Dezvoltarea fizica
se incheie procesul de osificare a anumitor parti ale craniului, in timp ce osificarea
scheletului se realizeaza progresiv si se definitiveaza spre 20-25 ani.
La mijlocul acestei perioade se constata o stabilizare a cresterii in greutate si inaltime
Dezvoltarea cognitive
Disponibilitate crescuta pentru confruntarea de idei
Pe la 16-18 ani atinge un nivel maxim de operativitate
Prefera jocurile de perspicacitate
Dezvoltare psiho-sociala
Dezvoltarea constiintei si a constiintei de sine
Stabilizarea maturizarii biologice
Apar conflictele interioare exprimate prin stari de agitatie, impulsivitate, anxietate
Domina dorinta de afirmare personala si atitudinile de independenta
Isi poate asuma responsabilitati multiple – are loc dezvoltarea manifestarilor vocationale si
profesionale

NEVOI ALE TANARULUI SI CONSECINTE ALE NERESPECTARII ACESTEIA


Are nevoie de un spatiu care sa-i permita manifestarea atitudinilor si a preferintelor, pentru
a reusi sa isi identifice potentialul si vocatiile. In aceasta perioada, tanarul se raporteaza la
cei din jur si la atitudinile pe care o au acestia in raport cu el. Atitudinea suportiva a
adultului ii consolideaza increderea in sine. Daca imaginea returnata de catre adult este
deficitara si critica, aparitia conflictelor si a frustrarilor este frecventa, refuzand autoritatea
impusa.
Are nevoie sa i se recunoasca si respecte dreptul la intimitate si la viata personala mai mult
decat pana acum. Orice incercare neargumentata si nenegociata a adultului de a interveni in
viata sa, este perceputa ca fiind o incalcare a intimitatii, fapt ce va atrage dupa sine
perturbarea profunda a relatiei dintre el si acesta.
Evolutia spre maturitate sexuala este in plina desfasurare, fapt care accentueaza o serie de
problematici specifice adolescentei. Copilul are diverse stari pe care nici pentru sine nu si le
poate defini si nu sties a le faca fata (si de aici si o stare de dezechilibru profund intre
dorinta de independenta/ dependenta/ culpabilitate). Adultul nu trebuie sa uite ca aceasta
perioada este definita de stari de confuzie si de revolta impotriva oricaror limite impuse. Un
comportament restrictive din partea AMP nu face decat sa orienteze tanarul catre o situatie
de respingere/ conflictuala mai accentuata.
110
Adolescentul confera o importanta deosebita vietii sexuale, mai ales inceperii vietii sexuale,
in competitie cu egalii de varsta sau cu majoritatea perceputa la nivel social si cu care
incearca sa se identifice. De aceea, poate intra in relatii sentime ntale doar din curiozitate,
fara un fundament relationar si/sau afectiv. Increderea in adult poate preveni situatiile
abuzive asupra adolescentilor si poate temporiza inceperea vietii sexuale. Dimpotriva, in
cazul in care exista neintelegere si opozitie din partea adultului, adolescentul va dezvolta
comportamente de camuflare sau modificare a comportamentului, de mascare a emotiilor /
sentimentelor, negarea si/sau reprimarea acestora. In situatia esecului sentimental,
adolescentul se va simti vinovat si nu va apela la ajutorul adultului, existand riscul
sarcinilor nedorite, infestarii cu boli cu transmitere sexuala, depresii si chiar sinucideri.
Pentru adolescent este foerte important ceea ce simte, crede, gandeste. Este intr-o perioada
de testare permanenta a tot ceea ce inseamna arealul sau social si relationar: intra in diverse
grupuri de colegi sau prieteni, se inscrie in diverse grupuri care au diverse afilieri muzicale,
culturale, sportive. Acumularile pe care le are in planul dezvoltarii lor se bazeaza in mare
parte pe feedback-ul pe care il primeste de la grupul din care face parte si acesta este unul
dintre stimuli la care tanarul reactioneaza.este in cautarea unor persoane cu care se poate
identifica sau in care sa investeasca afectiv. Acest aspect se poate regasi in modul in care
doreste sa-si amenajeze spatiul individual ( afise cu diversi actori, sportivi, cantareti),
asupra comportamentului ( inclusiv al vestimentatiei), aspra pasiunilor pe care le dezvolta
(muzica ascultata, filmele urmarite, cartile citite, sportul practicat). Adultul trebuie sa
medieze toata aceasta forma de cautare si exprimare a adolescentului fara a-i da senzatia ca
nu il intelege sau ca nu este de accord cu el. O atitudine permisiv moderata din partea
adultului il fac pe adolescent sa aiba incredere in alegerile sale si sa vorbeasca despre ele cu
deschidere, sa invete sa-si asume responsabilitati si sa-si argumenteze pozitiile. In sens
contrar, atitudinea adolescentului poate lua forma respingerii relatiei cu adultul, abandonul
scolar sau aparitia tulburarilor comportamentale (consumul de alcool sau tutun, agresivitate,
agitatie, fuga de acasa).
Un loc important il ocupa gasirea unei identitati vocationale, cu tendinte majore de
autoperfectionare. Apare aici un conflict al adolescentului cu sine: acela intre interesele si
aptitudinile pe care le are. Chiar daca adultul este constient de abilitatile adolescentului,
este bine sa-i dea ocazia acestuia sa si le identifice, sa exerseze esecul si succesul intr-un
cadru de incredere, respect si de securitate afectiva. Alegerile pe care adolescentul le face,
chiar daca contravin asteptarilor adultului si abilitatilor adolescentului, sunt foarte
importante pentru acesta.
Adolescenta este prin excelenta o perioada a ambivalentei, a a ambiguitatii, a schimbarilor
si a alegerilor.
Dualitate intre conformitate si acceptare, respingerea ipocriziei si nevoia de originalitate.
Nevoia de autodescoperire si de a descoperi lumea inconjuratoare, nevoia de a cunoaste si
totodata teama de a descoperi sexul opus.
Nevoia de confidentialitate, sustinere, incredere in sine si in ceilalti, nevoia de afirmare, de
apartenenta si de opozitie succesiva si/ sau concomitenta.
Bravura, teribilismul, conduitele antisociale, de risc, actiunile antisociale dau senzatia
adolescentului ca se schimba, ca traieste, ca se misca.

111
Nevoia de dependenta si dorinta sa de independenta aduc adolescentul in pragul unui
conflict, care il face mult mai vulnerabil in fata unor factori de abuz.
In aceasta etapa de dezvoltare tanarul trebuie privit si inteles ca fiind un adult in devenire,
cu numeroase schimbari de comportament. In mod normal, la aceste varste, relatiile dintre
copii si adulti sunt mature, mai ales spre sfarsitul perioadei adolescentei.
Acum sexualitatea si orientarea profesionala detin un loc privilegiat intre preocuparile
adolescentului, fapt pentru care asistentul maternal trebuie sa-i prezinte metodele
contraceptive si de protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala dar si sa il sustina in
alegerea rutei profesionale. Discutiile legate de alegerea profesiei trebuie sa fie purtate
tinand cont de abilitatile si preferintele copilului dar si de contextul socio-economic.
Pe toata durata plasamentului, asistentul maternal trebuie sa faciliteze comunicarea
copilului cu familia naturala invatand copilul sa corespondeze cu membrii familiei naturale,
sa mentina contactul telefonic si direct.
Unul dintre principiile unei bune relatii intre asistentul maternal profesionist, si copilul
plasat, este acela de a nu se vorbi urat la adresa familiei naturale.

PARTICULARITIATI PSIHICE SI NEVOILE EDICATIVE ALE ADOLESCENTILOR


La adolescenti pot fi intalnite mai multe tipuri de comportamente dificile:
Cei pasivi - agresivi – care in loc sa spuna ca sunt suparati refuza sa vorbeasca. In aceasta
situatie o metoda pe care o poate folosi asistentul maternal este aceea de a incerca sa se
transpuna in situatia in care se afla copilul in loc sa-l forteze sa vorbeasca.
Exemplu: “Inteleg, si ai dreptate sa fii suparat cand esti criticat, dar poate vrei sa…”
Cei ostili – acestia devin agresivi (verbal), folosind un ton ridicat, uneori sarcastic. Unul
dintre modelele de raspuns recomandate in aceste cazuri este acela de tip “EU SIMT”.
Exemplu:” M-ai ranit cu ceea ce ai spus”
Cei incapatanati si certareti – sunt cei care au tot timpul de spus ceva (aceasta si pentru
faptul ca nu l-a ascultat nimeni)
In astfel de situatii, intr-o prima instanta, partenerului de discutie trebuie sa i se acorde
atentie. Se recomanda ca intre cele afirmate de copilul certaret sa se gaseasca un adevar,
astfel se va calma si va fi mult mai receptiv la punctul de vedere al asistentului maternal.
Cei cu cerinte nerezonabile – asistentul maternal, ca oricare alta persoana este epuizat de
faptul ca nu stie cum sa refuze cerinta copilului.
Raspunsul in astfel de situatii poate fi amanat, pentru a analiza mai bine situatia. In cazul in
care cerinta copilului nu poate fi indeplinita, asistentul maternal trebuie sa poata sa spuna
“NU”, insa nu sub forma simpla ci de maniera “sunt momente in care nu ne putem
permite…, acum este unul dintre acele momente.”

PRINCIPALELE TULBURARI ALE COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR


Anorxia si bulimia sunt doua boli ce-si fac simtita prezenta la varsta adolescentei.
Anorexia este o boala intalnita mai ales la adolescente, carcterizata prin iluzia de a se
considera prea grasa, atunci cand realitatea este total opusa. Anorexia nervoasa este o boala
grava legata de obiceiurile de hranire, de multe ori letala in cazuri extreme. In astfel de

112
momente critice, ele nu mai vad limita si atunci linia de baza este “ cu cat mai mult, cu atat
mai bine”, mult insemnand cu cat mai exagerat, mai slaba, cu atat ma simt mai frumoasa.
Bulimia este un deficit alimentar, caracterizat prin episoade repetate de supraalimentatie si
obsesia kilogramelor in plus.

CHEIA SUCCESULUI IN COMUNICAREA CU ADOLESCENTUL:


Acceptarea rezistentei
Fara presiuni/ sa nu fortam adolescentul
Fara prea multe intrebari
Incurajarea deciziilor personale
Incurajarea exprimarii prin intermediul metodelor creative
Toleranta fata de ambivalentele adolescentului
Fermitatea in stabilirea limitelor
Atentie deosebita la comportamentele pozitive si negative ale adolescentului.

CAP 4
OCROTIREA COPILULUI CARE A FOST SUPUS UNEI FORME DE ABUZ,
NEGLIJARE, EXPLOATARE ŞI TRAFIC
CONCEPTELE DE ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE ŞI TRAFIC

1 Abuzul copilului
Conform legii 272/2004 abuzul asupra copilului este definit ca orice actiune voluntara a
unei persoane care se afla într-o relatie de raspundere, încredere sau de autoritate fata de
acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau
sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii relatează următoarea clasificare:
"Abuzul fizic asupra copilului reprezinta actiunea sau lipsa de actiune (singulara sau
repetata) din partea unui parinte sau a unei persoane aflata in pozitie de raspundere, putere
sau incredere care are drept consecinta vatamarea fizica actuala sau potentiala".
Abuzul fizic presupune supunerea copilului la: lovire, ranire, legare, asejzare in genunchi,
otravire, intoxicare sau arderi produse intentionate.
"Abuzul emotional reprezinta esecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un
mediu de dezvoltare corespunzator sau acte comportamentale care pot dauna dezvoltarii
fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale".
In cadrul acestui tip de abuz pot fi mentionate: restrictii de deplasare, discriminare,
ridiculizare sau alte forme de tratament ostil si de respingere.
"Abuzul sexual este implicarea unui copil intr-o activitate sexuala pe care el nu o intelege,
pentru care nu are capacitatea de a-si da incuvintarea informata, pentru care nu este pregatit
din punct de vedere al dezvoltarii sau care incalca legile sau tabuurile (interdictiile)
sociale".
Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului intr-o activitate realizata cu
intentia de a produce placere sau de a satisface nevoile unui adult sau unui alt copil, care,
prin varsta si dezvoltare se afla fata de el intr-o relatie de raspundere, incredere sau putere"
113
(De exemplu, atragerea sau obligarea copilului la acţiuni indecente, exploatarea copilului
pentru prostituţie sau alte practici indecente, exploatarea copiilor în materiale sau expuneri
pornografice).
Copiii sunt dependenti de cei care ii ingrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice si
emotionale. De aceea abuzul sexual poate fi savarsit de bunici, parinti,alte rude apropiate,
alte persoane care ingrijesc copilul, persoane de incredere (vecini, profesori).
Caracterul secret care domneste in legatura abuziva precum si vulnerabilitatea copilului il
obliga pe acesta la tacere permitand repetarea abuzului timp de mai multi ani.
Intr-un studiu privind „Exploatarea sexuală comercială a copiilor", realizat în Statele Unite
ale Americii, Canada şi Mexic, şi publicat în septembrie 2001, sunt identificaţi şi definiţi
termeni asociaţi cu abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor. Astfel, conform acestui studiu,
sunt descrise o serie de subtipuri ale abuzului sexual asupra copilului:
Violul şi molestarea fiind „cunoaşterea intimă a unei persoane, cu forţa sau/şi împotriva
voinţei acesteia; sau fără a recurge la forţă şi nici împotriva voinţei persoanei - în cazul în
care victima este incapabilă să-şi dea consimţământul, din cauza unei incapacităţi fizice sau
psihice, permanentă sau temporară".
Pornografia _ „angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui copil în a
se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în
scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament".
Abuzul sexual este asociat adesea cu alte tipuri de abuz.
Alti autori (Pecora si colaboratorii, 1992) propun conceptualizarea abuzului comis
împotriva copilului la trei niveluri: societal, instituţional şi familial.
1.Abuzul societal reprezinta «suma acţiunilor, atitudinilor şi valorilor societăţii care
împiedică buna dezvoltare a copilului» (Giovannoni, 1985).
Abuzul societal se refera la:
existenta inegalitatii educationale sau de formare profesionala intre diferitele categorii de
familii si copii ale acestora marginalizarea unor familii gradul crescut de violenta in
societate neinterzicerea prin lege a unor forme de pedeapsa corporala inegalitatile de sanse
intre copiii din mediul urban si rural
2.Abuzul instituţional se refera la orice actiune comisa in cadrul ori de catre o institutie sau
orice lipsa de actiune care provoaca o suferinta fizica sau psihologica inutila si/sau care
afecteaza evolutia ulterioara a copilului.
De exemplu unele şcoli, spitale, autorităţi, institutii, unităţi medicale operează în modalităţi
discriminatorii, sau de nerespectare a drepturilor copiilor şi ale omului, în general.
3. Abuzul familial - este cel comis de membrii familiei copilului. De asemnarea, unui
anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de
factori sociali şi culturali. Desi familia ar trebui sa constituie un mediu securizant pentru
copil, aici se intalnesc frecvent diferite forme de abuz (de exemplu bataia, folosita inca
frecvent ca metoda de disciplinare, constituie un abuz)

Forme particulare de abuz familial:


Intoxicaţii ale copilului ca urmare a obligării acestuia de a bea băuturi alcoolice sau de a
înghiţi tranchilizante pentru a obţine calmul sau somnul copilului, precum şi situaţia nou-
născutului cu mamă toxicomană.
114
Sindromul copilului scuturat este o forma de abuz asupra copilului cu vârsta sub un an şi pe
plan mondial reprezintă principala cauză a decesului nou-născuţilor consecutiv relelor
tratamente. Greutatea relativ mare a capului sugarului în raport cu corpul, precum şi lipsa
de forţă a muşchilor cefei îl fac pe acesta deosebit de vulnerabil la scuturările bruşte şi
brutale, voluntare sau datorate unor comportamente inadecvate ale părinţilor/altor persoane,
unele dintre acestea fiind considerate o formă dejoacă cu copilul.

2 Neglijarea copilului
Prin neglijarea copilului se întelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane
care are responsabilitatea cresterii, îngrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura
subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune în pericol viata, dezvoltarea fizica,
mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a
copilului (Legea 272/2004).
Cu alte cuvinte, neglijarea consta in lipsa de actiuni din partea persoanei care are
responsabilitatea cresterii, ingrijirii si educarii copilului in scopul asigurarii conditiilor
necesare satisfacerii nevoilor de dezvoltare ale copilului. Neglijarea include
nesupravegherea copilului şi lipsa protecţiei în faţa pericolelor.
Neglijarea este considerata grava atunci cand viata copilului este pusa in pericol prin
ignorarea nevoilor sale vitale. Abandonul copilului de catre adult este o forma grava de
neglijare.

Neglijarea fizica se refera la privarea de alimentatie, de imbracaminte, de medicamente sau


de domiciliu. Uneori neglijarea fizica poate avea urmari mult mai grave decat abuzul fizic.
Exemple de neglijare fizica:
copilul este privat de alimentatie, sau alimentatia este neconforma cu varsta si nevoile
copilului, mesele sunt neregulate;
haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mari sau prea mici, haine murdare;
lipsa celor necesare igienei corporale si a conditiilor de igiena adecvate;
lipsa ingrijirilor medicale necesare si a tratamentelor prescrise, omiterea vaccinarilor si a
vizitelor de control;
lipsa locuinei, locuinta improprie, prost intretinuta, neincalzita, conditii insalubre, mobilier
absent, substante toxice la indemana copilului, pericole de incendiu, instalare proasta
datorata mutarilor frecvente

Neglijarea educationala implica tot ceea ce tine de impiedicarea frecventarii unei forme
de invatament, prin obligarea copilului la alte activitati decat cele scolare sau la
vagabondaj. Exemple de neglijare educationala:
neincadrarea in sistemul de invatamant,
lipsa sau neadecvarea stimularii pentru invatare,
lipsa de urmarire si dezinteresul fata de performantele scolare ale copilului.

Neglijarea emotionala presupune lipsa semnelor de afectiune si a aprecierilor ignorarea


evenimentelor importante din viata copilului, omiterea incuraj arilor asteptate de copil,
modalitati neadecvate de raspuns la nevoile sale emotionale. De cele mai multe ori parintii
115
incearca sa substituie relatia afectiva prin satisfacerea tuturor nevoilor materiale in mod
neobisnuit. Neglijarea emotionala este, in general, foarte greu de depistat de aceea ea
persistand un timp destul de mare, poate provoaca mari daune dezvoltarii emotionale si
fizice a copilului.
Abandonul ca forma extrema de neglijenta reprezinta incetarea imputabila a oricaror
legaturi intre parinti si copil, legaturi care sa dovedeasca existenta unor raporturi parintesti
normale. Cei mai multi copii abandonati sunt rezultati din legaturi nelegitime si nu sunt
integrati in familie din cauza prejudecatilor si cutumelor.
O alta categorie o reprezinta copiii proveniti din familii cu probleme economice sau copiii
cu probleme medicale grave.

3.Exploatarea copilului
Exploatarea copilului prin muncă înseamnă orice formă de muncă a copilului, de ale cărei
beneficii profită un adult şi care are drept consecinţă afectarea dezvoltării, educaţiei şi
motalităţii.
Exploatarea comercială sau de altă natură a copilului presupune folosirea copilului în
câmpul muncii, în prostituţie sau alte activităţi in beneficiul altor persoane. Aceste activităţi
afecteaza grav dezvoltarea fizica, mintala, educaţionala, spirituala, morala sau social-
emoţionala a copilului.
Există mai multe forme ale exploatării copilului. Ponderea cea mai mare a acestui tip de
abuz o deţine obligarea copilului să aibă grijă de fraţii mai mici în loc să meargă la şcoală
sau obligarea copilului să muncească în detrimentul şcolii.
Astfel, un copil este exploatat dacă:
copilul este trimis să muncească pe bani in loc să meargă la şcoală
copilul este obligat să stea cu fraţii mai mici în loc să meargă la şcoală
copilul este trimis să cerşească în loc să meargă la şcoală
Principalul motiv al exploatarii copilului este saracia. Anumite munci constituie
exploatarea copiilor, îi priveaza de educatie, le fura copilaria si perpetueaza saracia.
Cele mai grave forme de exploatare prin munca sunt: munca pe strada, cersetoria,
prostitutia, munca in constructii, munca in medii toxice (turnatorii), servitudinea, ingrijirea
fratilor mai mici, munca fortata.
Cele mai vulnerabile categorii de copii care pot fi exploatati prin munca sunt: copiii strazii,
copiii din comunitatile de rromi, copiii din mediul rural, copiii victime ale traficului de
persoane.
Conditiile care favorizeaza exploatarea prin munca sunt: munca la negru, prezenta unui
handicap/dizabilitati, familii in dificultate (consum de alcool, droguri, abuz asupra
copilului, violenta domestica, nivel de educatie scazut, somaj), saracia, lipsa de informare si
sensibilizarea a copiilor, familiiilor, comunitatii.
Nu orice munca efectuata de copil reprezinta exploatarea prin munca a acestuia (de ex:
curatatul camerei, spalatul vaselor).
Constituie exploatare prin munca:
muncile care, prin natura lor impiedica participarea copilului la procesul de educatie,
dauneza sanatatii, securitatii sau moralitatii copilului.
implicarea in activitati economice a copiilor sub 12 ani
116
implicarea in cele mai grave forme de munca a copiilor sub 18 ani
sclavia, servitutea, utilizarea copiilor in conflicte armate
prostitutia, productia de material pornografic, spectacole pornografice
implicarea copiilor in activitati ilicite (trafic de stupefiante etc.)

4.Traficul şi răpirea de copii


Traficarea reprezinta transportul, adăpostirea şi vinderea de persoane în interiorul unei ţări
sau în exteriorul ei, uzând de forţă, coerciţie, răpire, înşelăciune sau fraudă, în scopul de a
plasa persoanele respective în situaţia de a munci sau presta forţat diferite servicii - cum ar
fi prostituţia, sclavia domestică sau alte forme de sclavie.
Traficarea copilului este un proces în care un copil este retras din sfera protecţiei şi
autorităţii parentale şi considerat ca având valoare comercială. Aici sunt incluse acţiunile de
recrutare, transport, furnizare sau vânzare de persoane cu implicarea înşelăciunii,
ameninţării sau agresării inclusiv pentru recuperarea de datorii, desfăşurate în interiorul sau
înafara ţării de origine.
Traficul de fiinte umane si, in speta, traficul de copii, sunt clar definite prin reglementarile
internationale si legislatia interna ca infractiuni al caror scop este intotdeauna exploatarea.
Copiii pot fi traficaţi intern, la nivel naţional, sau internaţional, în majoritatea cazurilor
scopul traficării fiind exploatarea sexuală sau prin muncă.
Traficul de copii este indisolubil legat de problematica exploatarii si, implicit, a abuzului,
precum si de vanzarea de copii, prostitutia si pornografia infantila, adoptia ilegala.
Adesea formele de abuz, neglijare, exploatare, trafic pot fi gasite impreuna la acelasi copil:
abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.
formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual conţine abuzul fizic şi emoţional, abuzul
fizic conţine abuzul emoţional.
abuzul emoţional se împleteşte adeseori cu neglijarea.
anumite forme de abuz sau neglijare se dezvoltă pe fundalul unui abuz societal care
tolerează, nu dezvoltă servicii, nu educă, nu dezvoltă atitudini,
abuzul societal accentuează sau re-victimizează copilul maltratat în relaţia cu cel care are
responsabilitatea de a-l îngriji.

LEGISLATIA ROMÂNEASCA CU REFERIRE LA PROTECTIA COPILULUI


ABUZAT, NEGLIJAT, EXPLOATAT ŞI TRAFICAT
Inspirandu-se din Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, România a adoptat în
anul 2004 o legislatie în favoarea copilului si a respectarii drepturilor copilului (Legea
272/2004)
Conform legislatiei romane si documentelor internationale la care Romania este parte, toti
copiii au dreptul de a fi protejati împotriva oricăror forme de abuz, neglijare, exploatare,
trafic inclusiv impotriva abandonului, a abuzului fizic, emotional sau sexual, impotriva
exploatarii sexuale in scopuri comerciale si a exploatarii economice de orice fel, a rapirii si
a traficarii, a tratamentelor crude sau degradante, a migratiei ilegale sau in situatii de risc, a
încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior al
copilului, a dezvoltării forţate a talentelor în dauna dezvoltării armonioase, fizice şi

117
mentale, a exploatării de către mass-media, precum si impotriva oricaror alte forme de abuz
.
Pe langa aspectele generale mentionate, un aspect important introdus de cadrul legal intrat
in vigoare din anul 2005 este abordarea aprofundata si complexa a unor arii de interventie
care privesc in ansamblu prevenirea si protectia copiilor impotriva celor mai grave incalcari
ale drepturilor acestora: abandonul, neglijarea si toate formele de abuz; exploatarea sub
orice forma, inclusiv exploatarea copiilor prin munca si exploatarea sexuala in scopuri
comerciale; rapirea, vanzarea si traficul de copii; consumul si traficul de droguri; migratia
copiilor in strainatate ca minori neinsotiti sau acompaniati de reprezentanti legali care nu
dispun de capacitatea de a le acorda protectia si ingrijirea necesara; utilizarea si
victimizarea copiilor in relatie cu retelele de criminalitate organizata.

PRINCIPII DE LUCRU CU COPILUL CARE A SUFERIT O FORMA DE ABUZ,


NEGLIJARE, EXPLOATARE, TRAFIC
Pentru ca un copil sa se dezvolte armonios, pentru a deveni un adult adaptat si echilibrat
este nevoie de:
dragostea celor care il ingrijesc
condiţii de dezvoltare fizica si psihica
mediu de crestere di dezvoltare echilibrat, fara conflicte, bazat pe respect si dragoste
conditii optime de educatie
Copilul are nevoie:
-sa i se recunoasca valorile -sa fie crezut
-sa fie ajutat sa gaseasca solutii problemelor lui
-sa fie recompensat
Copilul poate fi educat cu tact si rabdare, evitand violenta si pedepsele nejustificate.
Asistentul Maternal Profesionist care isi propune sa protejeze un copil supus unei forme de
abuz trebuie sa respecte urmatoarele principii:
Valorizarea elementelor pozitive ale copilului si familiei acestuia
Respectarea demnitatii si individualitatii copilului/familiei
Respectarea parintilor copilului
Ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cond de gradul sau de
maturitate
Asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului
Respectarea identitatii culturale, etnice, religioase si lingvistice a copilului
Celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil
Promovarea parteneriatului cu copilul, familia, structuri si grupuri locale.
Respectarea confidentialitatii informatiilor despre copil si familia acestuia.
Ca AMP care aveti in ingrijire un copil care a fost supus unei forme de abuz, neglijare,
exploatare, trafic este recomanbabil să:
1. Oferiti un exemplu bun. Copiii invata cum sa se comporte urmarindu-i pe adulti.
Asistentul Maternal Profesionist trebuie sa faca un efort pentru a-si pastra un sens al
valorilor si moralei in paralel cu modul de a se exprima non-violent si de a oferi un
exemplu in acest sens. Daca copilul va vede certandu-va, asigurati-va ca va va vedea si
impacandu-va si niciodata nu continuati cu violenta fizica sau verbala in prezenta lui.
118
2.Folositi metode de disciplinare non-violente. Exista suficiente cai de pedepsire fara
violenta, astfel incat pentru rezolvarea uneori a problemelor, pedepse de genul: "5 minute
stai pe acest scaun" sau "2 minute la colt" sunt suficiente si non-violente. Amintiti-va insa
ca mereu sa lăudaţi un comportament frumos.
3.Limitati expunerea la violenta. Acordati mare atentie programelor de la televizor,
casetelor video si programelor de pe internet pe care copilul le urmareste si limiteaza
expunerea acestuia la temele violente. Pistoalele si sabiile de jucarie, dar si alte jucarii ce
promoveaza violenta si agresiunea trebuiesc limitate si monitorizate.
Im puneti reguli clare si limite potrivite varstei. Copiii trebuie sa cunoasca exact ce se
asteapta de la ei si consecintele daca nu coopereaza. Mai mult, fiti siguri ca copilul intelege
toate regulile din familie - puteti chiar sa-l implicati in stabilirea unora. De asemenea,
mentinerea acelorasi reguli in mod consistent reduce conflictele si va mentine credibilitatea
dvs ca persoana de ingrijire.
4.Oferiti copilului multa afectiune si atentie. Copiii care se simt iubiti, in siguranta si care
au format un sentiment de incredere cu adultul care-i ingrijeste sunt mai putin violenti si
agresivi decit ceilalti. Puteti construi acest sentiment de incredere si siguranta copilului
avand un rol activ in viata lui, petrecand in mod consistent suficient timp de calitate cu el si
oferindu-i multa dragoste, laude si incurajari. Chiar si o perioada de timp scurta petrecuta
astfel, poate aduce numai satisfactii si pentru persoana care ingrijeste copilul, dar mai ales
pentru copil.
Un AMP care ingrijeste un copil supus abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului va avea în
vedere:
 sa puna in prim planul actiunilor sale interesul superior al copilului
 sa considere ca semnalarea cazurilor de violenta asupra copilului intra in obligatiile
sale
 sa acorde copilului prezumtia de credibilitate
 sa puna actiunile sale in acord cu faptul ca perceptia copilului asupra abuzului si
neglijarii evolueaza pe masura ce se dezvolta
 sa evite acele interventii care ar adauga un abuz in plus in viata copilului
 sa incurajeze participarea copilului si a parintelui (adultului) protector la activitatile
care vizeaza rezolvarea situatiilor de abuz, neglijare, exploatare, trafic
 sa tina cont de faptul ca munca cu un copil supus unei forme de violenta se
desfasoara in echipa, alaturi de persoane cu calificare profesionala de specialitate in
domeniul violentei
 sa respecte confidentialitatea cu privire la informatiile legate de copil
 sa stie ca interventia specializata se adreseaza: copilului, reprezentantului legal,
apartinatorului protector si abuzator.
Aveti grija sa:
Colaborati cu specialistii din echipa multidisciplinara care au realizat evaluarea detaliata a
cazului, in cadrul etapei de planificare a activitatilor si intocmire a PIP, care contine
masurile si serviciile necesare copilului abuzat, neglijat, exploatat sau traficat precum si
familiei acestuia.

119
Planificati in timp activitatile specifice, in cadrul etapei de planificare a activitatilor si
intocmire a PIP (aceasta actiune este realizata de echipa multidisciplinara in parteneriat cu
familia si, dupa caz, cu copilul).
Ierarhizati activitatile ce urmeaza a fi derulate impreuna cu asistentul social al copilului si
asistentul social care va supervizeaza activitatea.
Asistati, acompaniati si oferiti suport emotional copilului si familiei in procesele de terapie,
Incurajati participarea la programele de terapie si consiliere.
Participati la sedinte de terapie/alte activitati cuprinse in plan, daca persoana responsabila
cu implementarea programului specific de interventie/terapie considera acest lucru oportun
sau necesar.
Informati asistentul social al copilului (responsabil de caz) despre situatiile nou aparute in
ceea ce priveste copilul.
Abuzul, neglijarea si exploatarea copilului sunt forme de rele tratamente produse de parinti
sau orice alta persoana aflata in pozitie de raspundere, putere sau relatie de incredere cu
copil, care produc vatamare actuala sau potentiala asupra sanatatii copilului si pun in
pericol viata, dezvoltarea si demnitatea acestuia incluzând semnificaţiile menţionate,
conceptul de abuz asupra copilului are o cuprindere foarte largă si se poate aplica tuturor
mediilor cu care copilul se află în relaţie: familie, şcoală, instituţii de protecţie, locuri de
muncă, locuri de detenţie, comunitatea în ansamblul său.
Copilul trebuie protejat impotriva oricaror forme de abuz.
În cazul abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut şi dezvăluit, este vitală prezenţa
unui adult, mai ales a unui părinte protector sau persoane de îngrijire, în care copilul are
încredere şi îl ajută să facă faţă acestei experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a
întâmplat, oferindu-i sprijin şi protecţie.
In legislatia romaneasca , abuzul impotriva copilului este sanctionat sub diferite denumiri,
in functie de natura dreptului incalcat si gravitatea faptei.
Copii care au trait experiente nefericite se pot comporta in moduri care sunt diferite de ceea
ce se asteapta de la ei, in concordanta cu varsta pe care o au
AMP au un rol important in a-i ajuta pe copiii a caror dezvoltare a fost afectata de
experintele din trecut.

SEMNELE, ELEMENTELE EVOCATOARE ALE ABUZULUI, NEGLIJARII,


EXPLOATARII SI TRAFICULUI ASUPRA COPILULUI

1 Semnele abuzului fizic


Stare generala: Intarzierea dezvoltarii staturo-ponderale si mentale, tulburari de limbaj,
carente alimentare, tulburari ale somnului.
Tulburari cu exprimare somatica: rahitism, insomnie, enurezis, dermatoze,, anorexie,
intirziere in dezvoltarea fizica.
Alte semne fizice:
diverse leziuni dermatologige consecutive traumei (echimoze, escoriatii,
hematoame, zgarieturi, taieturi, arsuri, par smuls, urme de legături la nivelul membrelor),
fracturi osoase, dislocari, deformari ale membrelor,

120
leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilitati motorii, deficite senzoriale, paralizii
oculare, convulsii, hemiplegii, coma), hemoragii cerebrale sau retiniene, leziuni ale
organelor interne.
Localizarea leziunilor, varsta copilului si explicatia felului in care acestea au aparut, pot
indica abuzul. Cele mai grave si delicate sunt traumele care nu au nici un semn exterior
(traume craniene, ale organelor interne, fracturile).
Manifestari comportamentale: ascultare neconditionata, instabilitate (nu vrea sa se aseze,
motiveaza ciudat urmele de pe corp, nu-si aminteste cauza lor, evita orice confruntare cu
parintele, pare excesiv de docil, impietrit sau bizar, hipervigilent, cu reactii de aparare
fizica nemotivate, tresariri sau, dimpotriva, manifestand teribilism si violenta in relatii
interpersonale), nevoia disperata de a atrage atentia, comportamente dezordonate. S-a
descris la unii copii o stare de «vigilenţă îngheţată», adică o atenţie anxioasă şi imobilă faţă
de anturaj, ca şi cum copilul ar scruta cu frica mediul pentru a observa din timp pericolul
potenţial sau pentru a anticipa dorinţa altciuva din anturaj. La polul opus se află copilul care
are o uimitoare lipsă de rezervă în ceea ce priveşte relaţia cu persoanele străine : se duc
repede la ei, stabilesc rapid relaţii cu persoane necunoscute. Această familiaritate, această
lipsă de teamă de străini relevă distorsiunea profundă a relaţiei cu părinţii, tulburări de
ataşament.
Trairi afectiv-emotionale: neincredere, teama, curiozitate scazuta sau absenta, vigilenta
anxioasa (mentionata anterior), dificultati de contact interpersonal, frica de separare,
vulnerabilitate la situatii stresante, dificultati de autocontrol, de intelegere si de invatare,
tulburari de somn (somnolenta sau insomnii, coşmaruri sau terori nocturne), lipsa de control
si motivatie saraca. Copiii vicime ale abuzului fizic dezvoltă frecvent sentimentul de
vinovăţie, adică părinţii îl bat pentru că este «copil rău».
În plan social: dificultăţi şcolare (dificultăţi de concentrare a atenţiei, agitaţie, nerespecatrea
regulilor) eşec şcolar la majoritate cazurilor, agresivitate, impulsivitate faţă de ceilalţi copii
ceea ce contribuie la respingerea si izolarea lor de catre ceilalti copii (cercul vicios
agresivitate-devalorizare-excludere).

2.Semnele abuzului emotional


Trairi emotionale: stima de sine redusa, timiditate, sentimente de vina, interiorizare,
neincredere, ostilitate, nefericire, frica (anxietate), dezvoltarea unui nucleu de manifestari
nevrotice depresive si obsesive, tendinte autoagresive. Intarzie dezvoltarea sentimentului de
sine, a maturizarii emotionale si a capacitatii empatice.
Comportament social: esec permanent, manifestari agresive, inhibitie sociala, dificultati de
adaptare si de comunicare, incapacitatea de exprimare prin joc. Fuga de acasa, acte
antisociale, dificultati de adaptare durabile repetate intr-un mediu nou, lipsa de initiativa, de
creativitate, lipsa de autonomie, anxietate (frica) de separare inclusiv la varsta adulta.

3.Semnele abuzului sexual


Aspect clinic: Pot fi observate mai ales în primele 24-48 de ore de la producerea abuzului
contuzii, echimoze, inflamaţii, sângerări, până la leziuni genitale grave, infecţii genito-
urinare, înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal. Copilul poate prezenta
vulnerabilitate la boli cu transmitere sexuală, tulburări digestive şi de somn, panica,
121
agravarea unor boli cu componentă psihică, tulburări de comportament alimentar, cefalee şi
dureri abdominale.
Trăiri emoţionale: culpabilitate, responsabilitate tensionantă de a pastra secretul, frica,
pedeapsa, degradarea imaginii de sine, sentiment de murdărie corporală, ostilitate, furie,
stări depresive şi eventual tendinţe suicidale.
Manifestări comportamentale: ostilitate sau agresiune faţă de alte persoane, atitudini de
protejare a abuzatorului, pierderea deprinderilor sociale, letargie, nepăsare fată de sine,
postura corpului exprimând copleşire, masturbare prelungită şi intempestivă la copilul mic,
curiozitate sexuală mare exprimată chiar şi violent având un limbaj împrumutat de la adulţi,
joc de alură sexuală cu păpuşile sau cu copii de aceeaşi vârstă.
În plan psihologic:
oboseală;
tulburări alimentare: anorexie, vărsături, refuz de alimentare;
tulburări de somn: coşmaruri, anxietate la culcare, ritualuri la culcare, treziri nocturne
repetate, terori nocturne;
tulburări afective: apatie, stare confuză, faţă tristă, dezinteres faţă de joc, criză de lacrimi
putându-se ajunge până la stări depresive;
tulburări de adaptare: dificultăţi şcolare bruşte, izolare, fugă, refuzul de a sta acasă singur
cu adulţii sau invers, investire şcolară mare, şcoala şi persoanele adulte fiind singurul loc de
refugiu.
Toate aceste semne si simptome nu dovedesc neapărat abuzul sexual dar apariţia lor bruscă
fără ca un eveniment să le justifice, o situaţie familială de risc poate să ne îndrepte către
această posibilitate.

4. Semnele neglijarii
Stare generala: copil infomentat sau alimentat nepotrivit, copil neigienizat, cu aspect
vestimentar neadecvat, pedepsit in repetate randuri, nu-si cunoaste ziua nasterii, are un
program de viata neadecvat varstei sale, este nesupravegheat.
Somatic si comportamental: hipo/hiperponderal, bolnavicios, labil psihic.
Trairi emotionale: neatasat, introvertit, incapabil de a stabili relatii interpesonale durabile.

5. Semnele exploatarii
Copiii exploatati pierd cele mai multe dintre ocaziile de a se bucura de perioada minunată a
copilariei. Exploatarea stă în calea activităţilor specifice copilăriei şi devine un obstacol în
calea dezvoltării fizice, emoţionale şi sociale a copilului.
Dezvoltare fizică: Copiii exploatati sunt mai vulnerabili decât adulţii care muncesc pentru
că trupurile lor sunt încă în creştere şi nu sunt complet formate. Ei suferă de probleme de
sănătate pentru că munca pe care o fac îi expune la răniri şi la îmbolnăviri. Efectele pot fi
atât imediate (arsuri, tăieturi, amputari, etc.) dar pot avea şi consecinţe pe viaţă (boli de
plămâni sau SIDA, afecţiuni dermatologice, TBC, hepatită etc.).
Dezvoltare emoţională: Copiii exploatati lucrează adesea în circumstanţe periculoase,
degradante şi/sau în condiţii de izolare. Adesea, sunt rău trataţi, abuzaţi şi lăsaţi la voia
angajatorilor. Ei pot avea dificultăţi de ataşament sau nu pot avea sentimente fata de alţii,

122
au probleme de comunicare şi cooperare cu ceilalţi. Adesea, acestor copii le lipseşte
încrederea in sine şi se subapreciaza.
Dezvoltare socială: Majoritatea copiilor implicati prematur in munca au performanţe şi
frecvenţă şcolară scăzute; rata abandonului şcolar creşte în jurul vârstei de 11-12 ani, în
special la fete;
Copiii exploatati prin munca sunt expusi excluderii sociale, in special abandonului scolar,
precum si la o serie de consecinte negative asupra dezvoltarii lor; in acest caz, excluderea
sociala se poate propaga si la varsta adulta.

6. Semnele traficului copilului


Traficul implica prin natura sa o combinatie variata a elementelor de abuz (fizic, emotional,
sexual), neglijare, exploatare. In consecinta, copiii traficati vor prezenta variate combinatii
ale semnelor descrise deja mai sus, corespunzator naturii formelor de abuz, neglijare,
exploatare la care au fost supusi.
Ca AMP va recomandam sa observati cu atentie copilul plasat in ingrijire, imediat dupa
mutarea copilului la dumneavoastra si ulterior, pe intreaga perioada a plasamentului.
Observarea atenta din punct de vedere fizic si comportamental este extrem de importanta
pentru decelarea unor semne evocatoare ale unui eventual abuz.
Nu incercati sa trageti singuri concluzii!!
Orice suspiciune va fi adusa imediat la cunostinta asistentului social al copilului, urmind ca
observatiile dumneavoastra sa fie discutate de o echipa de specialisti care va avea
responsabilitatea de a analiza situatia si de a stabili daca exista temeri justificate pentru un
abuz. Totodata, acestia vor stabili urmatorii pasi in abordarea cazului copilului pe care il
ingrijiti. Ca profesionist in cadrul echipei care se ocupa de situatia copilului veti participa la
discutii cu diversi specialisti (asistenti sociali, psihologi, medici etc) si veti fi in permanenta
informati in legatura cu concluziile si recomandarile acestora.

FACTORI DE RISC ASUPRA COPILULUI PENTRU ABUZ, NEGLIJARE,


EXPLOATARE SI TRAFIC
Unii cercetatori pun accentul pe patologia autorului abuzului ca etiologie principala: scoruri
ridicate la masuratorile psihopatologice, distorsiuni cognitive, perceptii negative si asteptari
nerealiste fata de copii. Este adevarat ca mamele din familiile in care gasim situatii de abuz
cronic adesea sunt depresive, in special in momentul nasterii copilului. In acest caz se
observa ca mama spera ca micul copil sa o ajute si eventual sa-i rezolve problemele.
Alte teorii se elaboreaza in jurul transmiterii transgenerationale a abuzului . Se observa ca
unele familii care maltrateaza sunt cunoscute de mai multe generatii de catre profesionistii
din domeniul social.
Alti cercetatori pun accentul pe factorii legati de contextul familial si de mediu, in special
pe somaj, saracie, lipsa sustinerii sociale. S-a constatat ca familiile in care fenomenele de
abuz, neglijare, exploatare sunt cronice au retele sociale reduse si nesatisfacatoare. Copiii
acestor familii sunt mai putin implicati social.
Marceline Gabel (1999) enumera urmatoarele cauze ale abuzului impotriva copilului:
factorii socio-economici;
123
factorii psihologici (psihoza, abuz de droguri, alcoolism);
factorii de mediu (izolare, lipsa sprijinului social);
factorii legati de istoria familiei (separare, doliu, somaj);
factori educativi (pedepse educative);
factori legati de dezvoltarea normala a unui copil mic (exersarea controlului sfincterian,
tulburari ale somnului, refuz alimentar);
factori legati de dorinta adultilor care ingrijesc copilul ca acesta sa fie intr-un anumit fel si
caracteristicile acestuia (nu corespunde copilului dorit: in ceea ce priveste sexul, o trasatura
fizica sau alte caracteristici).

CARACTERISTICILE ADULTILOR CARE COMIT ABUZ, NEGLIJARE,


EXPLOATARE ŞI TRAFIC:
imaturitatea si dependenta parintior de alte persoane
izolare sociala
stima de sine redusa
obtinere dificila a placerii
perceptia falsa a copilului, uneori cu schimbarea rolurilor
frica de a rasfata copilul
increderea in valoarea pedepsei
incapacitatea de a dovedi empatie privind nevoile copilului si de a raspunde adecvat
acestora
nivelul redus de scolarizare a parintilor
probleme de sanatate mintale a parintilor
probleme legate de consumul de alcool si droguri
varsta mica a mamei la nasterea primului copil
nivelul intelectual scazut al mamei
maltratarea in copilarie (adultul a fost el insusi supus abuzului in timpul copilariei sale)
handicap grav sau boala cronica a unuia dintre parinti

PRINCIPALII FACTORI DE RISC CARE DETERMINĂ VULNERABILITATEA


VICTIMEI:
(Factorii de risc pentru copii)
Riscul de a fi abuzat sau neglijat, exploatat sau traficat creste daca un copil are o
dizabilitate sau alte probleme de sanatate, cum ar fi:
naşterea prematura. Nou-nascutii care se nasc devreme adeseori aduc un plus de stres
emotional si financiar familiei din cauza nevoii lor de a sta mai mult in spital, ceea ce
implica un cost mai mare si din cauza vulnerabilitatii generale care impune o urmarire
atenta din momentul in care ajung acasa.
Ei pot avea probleme de dezvoltare persistente o dizabilitate fizica, ca de exemplu orbirea
sau paralizia inteligenta sub normal intarzieri in dezvoltare un temperament dificil,
probleme de comportament, inclusiv tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD)
O legatura nesigura intre parinte si copil este de asemenea un factor de risc pentru abuz sau
neglijare.

124
Incapacitatea de se stabili o legatura poate fi rezultatul urmatoarelor situatii:
 părinţii nu isi doresc copilul
 naşterea de gemeni sau a mai multor copii
 spitalizare indelungata a nou-nascutului si separarea de parinti din cauza nasterii
premature sau a unor probleme de sanatate
 luarea in adoptie sau in asistenta maternala a unui copil
 probleme mentale ale persoanei de ingrijire. De exemplu, un parinte care are o
depresie severa poate sa isi neglijeze fara intentie copilul
 copilul s-a nascut cu o afectiune severa sau o dizabilitate, cum ar fi orbire, surzenie
sau autism. Aceste tipuri de probleme pot face dificila comunicarea parintelui cu
copilul sau pot impiedica copilul sa ofere si sa primeasca afectiune.
 leziunea este neobisnuita sau este foarte putin probabil sa fie provocata de un
accident, mai ales pentru varsta acelui copil
CARACTERISTICILE CONTEXTULUI SOCIAL, FAMILIAL SI SITUATIONAL
instabilitatea structurii familiale
frecventa ridicata a mutarilor
numarul mare de copii in familie
mama nu are activitati sau relatii sociale
violenta conjugala
familie monoparentala
tata si mama se cunosc de putin timp
copilul maltratat este nelegitim
climatul familial
locuinta inadecvata
saracie
parintii au venituri foarte mici
mama este in general nemultumita de propria ei situatie

MODALITATI DE COMUNICARE CU COPILUL -VICTIMA A UNEI FORME DE


ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE SAU TRAFIC
Este important sa acordati atentie comunicarii cu copilul si sa folositi abilitatile
decomunicare interpersonala.
Situatia este dificila deoarece copilul nu mai are incredere in adulti. Copilul
pote trai sentimente de: rusine, neliniste, frica, vina.
Incercaţi sa comunicati cu copilul despre perceptiile si sentimentele sale. Aceasta
comunicare presupune o intensa empatie cu copilul; fara intrebari, comentarii critice sau
predici despre lucrurile intamplate.
In timpul comunicarii cu copilul este important sa se arate consideratie fata de parintii
acestuia,deoarece acesta este atasat de ei.
Este important sa se creeze un mediu deschis, bazat pe incredere si siguranta. Copilul se
teme de consecintele dezvaluirii abuzului la care a fost supus, fie ca a fost amenintat si ii
este frica sa nu fie pedepsit, fie se teme de masurile ce vor aplicate abuzatorului, mai ales
cand acesta este membru al familiei.

125
Mesajul transmis copilului trebuie sa fie acela ca el are dreptul la viata sigura si ca va fi
ajutat. Copilul trebuie sa stie ca exista cineva care-1 intelege, caruia ii pasa si care va face
ceva pentru schimbarea situatiei lui.
Un scop al comunicarii este reducerea sentimentului de vinovatie a copilului: vinovatia
pentru cele traite, dar si pentru dezvaluirea unor fapte care-i invinuiesc parintele, situatie
care naste in copil teama fata de consecinte si, in acelasi timp sentimentul tradarii. Oricat de
rea ar fi situatia pe care o traieste, copilul are tendinta de a fi loial parintelui.
Interlocutorul copilului trebuie sa se exprime coerent, sa-i creeze copilului posibilitatea de a
spune ce simte si cum isi vede propria situatie. Atitudinea este foarte importanta, copilul are
nevoie de sprijin. Comunicarea trebuie sa fie directa, sincera, calda, sa se creeze o
atmosfera de deschidere, incredere, intelegere si empatie.
Nu tebuie uitat ca:
AMP se afla intr-o pozitie de responsabilitate fata de copil.
trebuie pastrata confidentialitatea informatiilor (acestea sunt pentru uzul specialistilor din
echipa multidisciplinara)
Invatati sa-i ascultati pe copii, sa-i intelegeti si sa-i respectati
Ascultarea activă este o modalitate eficienta de comunicare cu copilul, fiind cea care
încurajează copilul să vorbească deschis şi liber. Prin ascultare activă se comunică respect
pentru ceea ce gândeşte sau simte copilul.
Factori care susţin procesul de ascultare activă:
comunicarea nonverbală (tonul şi intensitatea vocii, mimica, gestica) să fie adecvată
conţinutului şi stării afective a interlocutorului;
contact vizual cu interlocutorul, fără însă a-l fixa cu privirea;
asiguraţi-vă că aţi înţeles corect ceea ce v-a comunicat copilul prin formule de genul "Ceea
ce vrei tu să îmi spui este că ..."; puteţi apela la afirmaţii de genul "hmm", "da", "înţeleg";
nu vorbiţi continuu, daţi copilului ocazia să vorbească şi să pună întrebări;
ascultarea să fie autentică, cel care asculta să fie sincer interesat de problema/subiectul
abordat;
ascultarea să nu fie evaluativă - nu faceţi judecăţi de valoare în funcţie de propriile atitudini
şi convingeri, în termeni de "bine" sau "rău", "acceptabil" sau "neacceptabil", "potrivit" sau
"nepotrivit", "interesant" sau "neinteresant";
nu filtraţi informaţiile în funcţie de interesele şi convingerile dvs. personale;
nu utilizaţi etichete din dorinţa de a integra interlocutorul într-o categorie;
ascultarea să nu se centreze numai pe mesajul verbal - cele mai multe informaţii le obţinem
din mesajele non-verbale pe care le transmite copilul: reacţii vegetative (paloarea sau
roşeaţa feţei), tonul vocii, gestica etc;
trebuie respectate momentele de tăcere şi pauzele copilului în vorbire.

MĂSURI DE PREVENIRE A ABUZULUI, NEGLIJARII, EXPLOATARII,


TRAFICULUI
În vreme ce intervenţia în cazurile de abuz, neglijare ,exploatare si trafic a copilului se
axează în principal pe copilul victimă sau traumatizat, prevenirea se adresează în principal
adulţilor: părinţii, persoane care îngrijesc copilul, profesioniştii din serviciile pentru copii şi
familie, politicieni şi administratorii comunităţii.
126
Prin acţiunile care oferă un sprijin şi asistă familiile în sarcina lor de creştere a copiilor, mai
mult decât prin cele menite doar să întărească supravegherea şi depistarea cazurilor,
prevenirea rămâne cea mai viabilă strategie pentru diminuarea extinderii şi a severităţii
abuzului asupra copilului.
Abuzul, neglijarea, exploatarea, traficul pun în pericol sănătatea, dezvoltarea, demninatea şi
uneori chiar viaţa copilului. Este foarte important ca prevenirea abuzului, neglijarii,
exploatarii, traficului să fie un din obiectiv social extrem de important.
Noua legislaţie privind protectia drepturilor copiluli (Legea 272/2004, intrata in vigoare la
inceputul anului 2005) interzice aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi
privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a
copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea
copiilor.
Respectarea acestor prevederi ar duce la prevenirea abuzului, neglijarii, exploatarii,
traficului asupra copilului.
Promovarea drepturilor copilului şi a importanţei asigurării unui cadru securizant de
dezvoltare, precum şi pledoaria în favoarea copilului constituie principala activitate a
muncii de prevenire a abuzului, neglijării exploatării si traficului copilului.
Prevenirea abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului se realizeaza abordând cauzele acestor
fenomene., Programele de prevenire trebuie să tina cont de facorii de risc enuntati la
sesiunea precedenta.
Prevenirea presupune:
Promovarea valorilor non-violenţei şi creşterea nivelului de conştientizare
asupra fenomenelor de abuz, neglijare ,exploatare si trafic si a consecintelor acestora
Pregatirea corespunzatoare intelegerii abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului si in
spiritul respectarii si promovarii protectiei drepturilor copilului a tuturor celor care lucrează
cu şi pentru copii
Asigurarea de servicii de reabilitare şi reintegrare socială
Asigurarea participării copiilor
Crearea de sisteme de raportare şi de servicii adaptate nevoilor copiilor
Garantarea tragerii la răspundere a celor care au comis fapte de abuz, neglijare, exploatare
si trafic

CLASIFICAREA MĂSURILOR DE PREVENIRE A ABUZULUI ASUPRA


COPILULUI:
Prevenirea primară:
Este forma de prevenire care face posibilă evitarea unei situaţii de risc prin informare,
ridicarea nivelului de cunoştinţe şi prin sensibilizare asupra problemei.
Aceasta se adreseaza populaţiei în general şi vizează diminuarea incidenţei şi deci
prevenirea apariţiei A/N/T/E, asigurind premisele unei bune dezvoltări a copilului.
Prevenirea secundară
Crează servicii orientate spre grupurile care prezintă un risc ridicat de a deveni victime ale
abuzului sau agresori. Se încearcă astfel prin aceste servicii depistarea precoce, limitarea
factorilor de risc şi tratarea primelor semne evitându-se astfel producerea A/N/T/E.
127
Prevenirea terţiară
Oferă servicii victimelor abuzului sau agresorilor în vederea diminuării recurenţei A/N/T/E
şi/sau a consecinţelor acestora. Se lucrează şi asupra mediului pentru a încerca înlăturarea
condiţiilor care favorizează sau întreţin fenomenele de A/N/T/E.
Această clasificare pe trei niveluri, în funcţie de nevoi, este pusă în discuţie de unii autori
(Bouvier) care consideră că nivelul prevenirii terţiare se situează, din punct de vedere etic,
pe primul plan, datorită faptului că acest nivel se referă la reducerea consecinţelor
agresiunilor suferite şi uşurarea suferinţei.
Masuri specifice:
Pentru ca prevenirea să fie o activitate eficientă este necesar ca profesioniştii implicaţi
(inclusiv AMP) să lucreze în echipa multi disciplinară şi în parteneriat cu familia.
Un rol important în prevenire ar trebui să-l aibă înţelegerea şi sprijinul acordat părinţilor.
Toţi părinţii au nevoie de sprijin şi înţelegere, unii pentru că în copilăria lor nu au fost
sprijiniţi destul, alţii pentru că sunt într-o situaţie dificilă, alţii pentru că nu fac faţă singuri
unor situaţii. Nu puţini sunt acei părinţi care ajung la concluzia că funcţia de părinţi este
prea grea pentru ei şi că nu pot face singuri faţă nevoilor copilului
Sosirea unui copil in familia AMP marcheaza o stare de ingrijorare, de anxietate in intreaga
familie. Si copilul traieste aceleasi temeri atunci cand este mutat din mediul care ii era
familiar intr-unul nou. Daca familia AMP are copii proprii, acestia trebuie pregatiti
(impreuna cu specialistii de la DGASPC) pentru venirea in familie a unui "posibil
concurent". Trebuie discutat cu toti membrii familiei AMP despre toate aspectele pe care le
impune schimbarea. Asistentul maternal trebuie sa cladeasca in familie un sistem de relatii
suportive care au rolul de a asigura satisfactie membrilor ei si de a evita violenta asupra
copilului luat in ingrijire.
AMP poate ajuta copii pe care ii are in ingrijire, aratandu-se preocupat in legatura cu starea
lor de bine, oferindu-se voluntar atunci cand este capabil sa-i ajute si, in general, fiind un
bun aparator si sustinator pentru ei.
Este important ca Asistentul Maternal Profesionist:
 sa invete si sa foloseasca tehnicile practice de disciplina si de educatie si sa nu
foloseasca niciodata pedepse corporale;
 sa-si insuseasca tehnici de rezolvare a conflictelor si de management al stresului;
 sa ceara ajutor atunci cand are nevoie; sa ia legatura cu asistentul social al copilului
(responsabil de caz) ori de cite ori simte nevoia de a discuta despre copil sau despre
propriile nevoi de sprijin;
 sa apeleze la serviciile comunitare care il pot sprijini in ingrijirea copilului (in functie
de PIP si PIS);
 sa-si insuseasca cunostinte privind dezvoltarea normala a copilului (pentru a intelege
mai bine copilul);
 sa indeparteze toate obiectele periculoase din casa.

Este de subliniat faptul că în serviciile de prevenire competenţele profesioniştilor şi


cunoştinţele acestora sunt foarte importante. Dezvoltarea competenţelor reprezintă atât o
responsabilitate etică profesională, cât şi o provocare pentru fiecare specialist, în cadrul

128
fiecării profesii, dar şi în cadrul fiecărei instituţii. Putem vorbi astfel de o responsabilitate
socială.
Punerea accentului pe servicii de prevenire de tip integrat (colaborare multidisciplinară şi
colaborare între domenii şi instituţii) este necesară şi ea constituie una din premisele
dezvoltării armonioase a copilului şi a bunăstării copilului.
AMP trebuie sa stie ca păstrarea secretului profesional reprezintă premisa încrederii şi
siguranţei copilului şi a celorlaţi parteneri. Acest secret profesional nu va fi invocat în cazul
unor fapte care primejduiesc integritatea copilului, când obligativitatea semnalării
reprezintă o necesitate etică şi juridică, iar amânarea reprezintă un risc.

CONSECINTELE IMEDIATE SI PE TERMEN LUNG ALE FORMELOR DE ABUZ


Abuzul afecteaza viata tuturor celor care sunt martori la ea. Pentru copii, abuzul are urmari
psihologice, emotionale si de dezvoltare.
Abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul pot avea consecinţe imediate şi/sau pe termen
lung asupra sănătăţii, dezvoltării şi bunăstării copilului. Pe termen lung, consecinţele se
răsfrâng şi asupra vieţii de adult, fiind reflectate de dificultatea de a dezvolta sau menţine
relaţii intime cu sexul opus sau chiar relaţii sociale în general, de a-şi găsi un loc de muncă
stabil, de a avea atitudinile şi abilităţile necesare unui părinte suficient de bun etc.
Nu numai actul în sine al abuzului, neglijării, exploatării sau traficului are consecinţe, ci şi
contextul în care acesta se produce. De obicei, are loc o interacţiune între mai mulţi factori
de risc care conduc la apariţia consecinţelor şi creşterea impactului.
Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o
atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de o imagine de
sine negativă.
Toţi copii care au suferit un abuz sau au fost neglijaţi sau au fost martori la violenţa au un
risc crescut de a dezvolta afecţiuni psihice, probleme emoţionale sau abilităţi sociale
deficitare. Aceste probleme pot apărea singure sau în asociere. Efectele abuzului sau ale
neglijării sunt determinate de severitatea lor, de frecvenţa lor şi de durata perioadei în care
au avut loc şi de relaţia copilului cu abuzatorul. Comportamentele abuzive au o evolutie in
spirala , astfel incat in absenta unei interventii specifice pot face ca victima sa se transforme
in timp la rindul sau in agresor, perpetuand astfel ciclul abuziv si extinzandu-l in mediile
sociale in care functioneaza fosta victima.
Pentru a aprecia particularităţile efectelor traumatice ale abuzului, neglijarii, exploatarii,
traficului asupra copilului trebuie să pornim de la faptul că înţelegerea de sine şi faţă de
lumea copiilor, care este în plină construcţie şi dezvoltare, nu le permite copiilor decât o
reprezentare limitată asupra circumstanţelor în care s-a produs trauma, şi nici nu pot
reconstitui în memorie desfăşurările complexe şi acţiunile umane care au dus la dezastru.
Un factor important care trebuie luat în consideraţie când apreciem efectele abuzului asupra
copilului este mediul în care acesta s-a produs, respectiv mediul intrafamilial sau
extrafamilial. Abuzul produs în afara familiei zdruncină înţelegerea copilului faţă de
securitatea lumii externe, dar se compensează cu faptul că el poate trăi apărat de figuri
parentale afectuoase, de sentimentul de siguranţă intrafamilial. Dificultăţile de înţelegere a
evenimentului traumatizant sunt depăşite prin mecanisme de adaptare care, în acest caz, au

129
o schemă simplă - lumea externă poate fi periculoasă, dar în propria familie şi în propriul
sine există siguranţă şi încredere căpătată prin acest suport afectiv
Cu totul altfel se prezintă situaţia când experienţa traumatică se produce în cadrul familiei,
iar figurile familiale de afecţiune şi protecţie devin surse de agresiune. În această situaţie,
eforturile adaptative, compensatorii ale copilului ajung într-un impas periculos.
Conform concluziilor desprinse din studii şi cercetării realizate în cazurile de abuz asupra
copilului, sindromul de stres posttraumatic este diagnosticul cel mai constant întâlnit.
Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii victime ale abuzului cuprinde:
Tulburări de somn şi coşmaruri - imagini legate de evenimentul abuzului reapar în timpul
somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor.
Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi odihnă; anxietate
generalizată; hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află
într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;
Evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul
evenimentului traumatic.
În cazul în care trauma este repetată, de lungă durată şi presupune un grad crescut de
violenţă, agresiune, modalitatea de adaptare a copilului este disocierea, care reprezintă un
mecanism de apărare obişnuit, natural. Disocierea reprezintă perturbarea funcţiilor de
monitorizare şi control conştient. Efectele abuzului din copilărie se regăsesc şi într-un
comportament marcat de dificultăţi de adaptare şi integrare socială.

VICTIMELE ABUZULUI PREZINTĂ:


Dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus (iniţial,
în perioada şcolară, apoi în activitatea profesională);
Dificultăţi de relaţionare şi comunicare;
Comportament deviant: minte, fură, fuge de acasă etc.
Comportament agresiv faţă de sine: tentative suicidare, automutilare, consum exagerat de
alcool, tutun, droguri;
Comportament agresiv faţă de alţii: acte violente, limbaj agresiv;
Incapacitate de a dezvolta o relaţie afectivă cu un partener şi de a constitui un cuplu;
Disfuncţii în sfera sexuală: hipersexualitate, respingerea actului sexual, atracţie sexuală faţă
de copii.

CONSECINŢELE PRODUSE DE ABUZUL FIZIC


Abuzul fizic poate avea consecinţe fizice, neurologice şi poate conduce la apariţia unei
dizabilităţi şi chiar a decesului. De asemenea, duce frecvent la instalarea unor
comportamente agresive, probleme emoţionale şi de comportament şi dificultăţi de
învăţare. Contextul în care se produce poate fi familial, instituţional şi chiar societal, cum
este cazul conflictului armat.
Printre consecintele pproduse de abuzul fizic enumeram:
Contuzii,plagi, arsuri, fracturi, hemoragii

CONSECINŢELE PRODUSE DE ABUZUL EMOŢIONAL

130
Abuzul emoţional susţinut are mai ales consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării
copilului, sănătăţii sale mintale, comportamentului şi stimei de sine.
Printre consecintele pe plan emotional enumeram:
scăderea stimei de sine, care este convingerea centrala a persoanei in legatura cu propria
persoana. Copii nu pot procesa sau intelege ce li s-a intamplat. Adeseori, ei se blameaza
inconstient pe ei insisi si cresc cu o proasta imagine de sine, care le afecteaza relatiile cu
ceilalti; mânie, ostilitate, sfidare, tendinte antisociale sau comportament criminal;
negativitate - o persoana cu un istoric de abuz sau de neglijare poate avea dificultati in
adaptarea la norme abuz de substante, cum ar fi folosirea de droguri ilegale sau consumul
excesiv de alcool
detasare emotionala - persoana respectiva poate avea dificultati in crearea de legaturi, in
socializare si in formarea de prietenii. Acestea pot duce la izolare si la incapacitatea de a
invata sa aiba si de a dezvolta simpatie, empatie si alte concepte importante bazate pe
emotie
impulsivitate - persoana nu poate sa se gandeasca si sa prevada consecintele inainte de a
actiona. Adesea, aceasta duce la activitati nesabuite, riscante sau antisociale.

CONSECINŢELE PRODUSE DE ABUZUL SEXUAL


Abuzul sexual este deseori legat de comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei
de sine şi comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu
atât mai mare cu cât abuzul are o durata şi intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare
ca vârstă, dacă există o componentă de premeditate, ameninţare, coerciţie, sadism etc.
Copiii abuzati sau neglijati, in special cei care au fost abuzati sexual, adeseori au probleme
in dezvoltarea unei sexualitati normale la adolescenta si la maturitate. Unii pot avea o viata
sexuala promiscua; altii pot avea teama si nu sunt dispusi sa riste sa se implice in nici un fel
de relatii intime.

CONSECINŢELE PRODUSE DE NEGLIJARE


Copiii nu au suficientă experienţă de viaţă şi capacitate de raţionament ca să poată înţelege
că neglijarea nu este din vina lor. Ei pot suferi eşecuri devastatoare în dezvoltare, precum ar
fi încetinirea/oprirea creşterii sau întârzieri în dezvoltare (tulburări de învăţare), durere
fizică sau durere emoţională care poate dura toată viaţa.
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creşterea şi dezvoltarea
intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate duce la deces. Afecţiunile psihice care
ar putea apărea din cauza neglijării sunt: anxietatea, depresia sau diferite tulburări de
personalitate. O persoană cu această condiţie mentală are dificultăţi să îşi controleze mânia
şi impulsurile, are probleme datorate relaţiilor interpersonale instabile sau intense, are un
sentiment scăzut al propriei valori, şi are trăiri de anxietate legate de teama de abandon etc.
Copiii abandonati prezintă aptitudini motorii şi de socializare reduse şi întîrzieri în
funcţionarea intelectuală şi logică, dificultăţi de învăţare. Acesti copii citesc cu
greu, ,prezintă dificultăţi cînd sunt puşi în situaţia de a lua o decizie, etc. Pe de altă parte se
constată impulsivitate, delincvenţă, comportament agresiv sau anti-social. Sindromul
copilului abandonat mai preupune modificări serioase de dispoziţie, frică, depresie; copiii

131
sunt rezervaţi şi reci, au sentimene de culpabilitate considerînd că ei poarta vina şi sunt
cauza esenţială a abandonului lor.

CONSECINŢE ALE TRAFICULUI, EXPLOATĂRII PRIN MUNCĂ ŞI EXPLOATĂRII


SEXUALE
Copiii exploatati nu au ocazia de a participa la activităţi care reprezintă o componentă
crucială a dezvoltarii, cum ar fi joaca, mersul la şcoală, şi socializarea cu cei de o varsta cu
ei. Nu beneficiază de educaţie, nu au ocazia de a interacţiona cu ceilalţi, de a participa activ
la evenimentele vieţii şi de a se bucura de ea. Aceste activităţi sunt abandonate în favoarea
muncii şi, în consecinţă, copiii sunt împinşicătre maturitate înainte de a fi pregătiţi,
prestând munci care cer un înalt nivel de maturitate.
Copiii implicaţi în trafic, exploatare prin muncă şi/sau exploatare sexuala se confruntă cu
riscuri majore la nivel fizic şi psihologic. Consecinţele la nivel fizic pot fi rezultate ale unor
abuzuri fizice (bătăi repetate, tortură), lipsa unei alimentaţii adecvate (subnutriţie sau o
nutriţie nesănătoasă), lipsa unei locuinţe, comportamente sexuale de risc (risc crescut de
HIV/SIDA, BTS, hepatită), lipsa îngrijirilor medicale, îmbolnăviri repetate.
Copilul traficat este lipsit şi de securitatea unui mediu stabil. Mutarea frecventă dintr-un un
loc în altul, lipsa unei locuinţe stabile, a unui mediu social stabil nu îi permite copilului să
îşi dezvolte o reţea personală de suport social (ex. nu îşi poate face prieteni stabili) şi să
ofere copilului sentimentul de control şi siguranţă. De asemenea, adesea el este supus
reacţiilor negative ale celorlalţi de marginalizare, stigmatizare şi etichetare a lui
(„cerşetorul"). Atât lipsa unui mediu stabil cât şi reacţiile celorlalţi crează confuzie asupra
formării propriei identităţi.
Consecinţele psihologice includ consecinţe la nivelul dezvoltării cognitive, emoţionale şi
sociale. Copilul poate dezvolta în urma evenimentelor de trafic, exploatare probleme
emoţionale grave -stres posttraumatic, depresie, anxietate, suicid, dependenţă de alcool
şi/sau droguri, comportamente auto-distructive, tulburări de conduită (ex. furt), tulburări de
imagine corporală, comportamente sexualizate. Alte consecinţe negative ale traficului si
exploatarii asupra copilului pot fi disfuncţii în percepţia propriei identităţi, dificultăţi de
relaţionare, percepţii negative, eronate asupra propriei sexualităţii şi relaţiilor
interpersonale, neîncredere în adulţi, percepţii distorsionate ale muncii şi copilăriei.

Traficul şi exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale pot conduce la:


 Pierderea identităţii sociale; Marginalizare socială;
 Pierderea apartenenţei la grupul de origine prin:
-rejectare;
-autoexcludere;
-depărtare geografică în cazul traficului;
-cantonarea aspiraţiilor sub potenţialul real;
Alterarea sănătăţii, uneori dezvoltând incapacităţi temporare sau, pe termen lung, în urma
contactării unor boli cu transmisie sexuală;
Exploatarea sexuală are consecinţe pe termen lung prin percepţiile şi convingerile despre
viaţă pe care copiii şi le formează în timpul experienţelor traumatice. Studiile asupra
impactului exploatării sexuale la nivel intergeneraţional arată că adulţii victime ale
132
exploatării sexuale trasmit anumite norme negative de comportament copiilor (Dunlap,
2002). Convingerea că ne putem folosi de propria noastră sexualitate pentru a câştiga bani
sau droguri este cea mai frecventă atitudine negativă disfuncţională.
Efectele psiho-sociale ale abuzului şi exploatării sexuale a copiilor au un impact social de
lungă durată, presupunând eforturi la nivel organizatoric, administrativ şi economic.
Îngrijirea, recuperarea şi reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatării
sexuale sunt costisitoare din punct de vedere financiar prin asigurarea costurilor de
rezolvare a problemelor de sănătate, prin asigurarea serviciilor de recuperare şi reabilitare,
prin pregătirea personalului de intervenţie. Societatea, în general, suportă incapacitatea de
adaptare şi integrare a celor care au fost victime ale abuzului şi exploatării sexuale prin
comportamentele antisociale dezvoltate de aceştia, prin incapacitatea de integrare
profesională sau incapacitatea de muncă a lor, prin perpetuarea unui comportament abuziv.

FACTORI DE PROTECTIE CARE FAVORIZEAZA RECUPERAREA DUPA UN


EVENIMENT TRAUMATIC
Unii indivizi au capacitatea de a depasi cu o oarecare usurinta situatii care, in cazul altora
au consecinte grave. Aceasta tendinţa pe care o are un copil, un adult sau o familie să-şi
revină după circumstanţe sau evenimente stresante şi să-şi reia activităţile obişnuite, puterea
fiecaruia de recuperare se numeste rezilienta.
Fiecare copil reacţionează diferit după un eveniment traumatic. Intensitatea şi gravitatea
reacţiilor depind de natura evenimentului (dacă a fost un eveniment singular sau repetat),
resursele de adaptare de care dispune copilul (abilităţile protectoare ale copilului, sursele de
suport emoţional şi social), vârsta copilului. Astfel, un copil poate să dezvolte reacţii
minimale din punct de vedere psihologic în timp ce alţii pot dezvolta probleme sau
tulburări emoţionale severe cum ar fi stresul posttraumatic sau depresie.
Cu privire la consecintele abuzului, specialistii au aratat ca nu experientele copilariei decid
dezvoltarea si functionarea ca adult, ci capacitatea individului de a face fata acestor
experiente.
Gradul de rezistenţă la stres si puterea de recuperare post-stres sunt variabile în timp şi sunt
influenţate de circumstanţele de viaţă. Astfel, la un moment dat, putem specifica pentru un
copil capacitatea de recuperare, nivelul de rezilienta care îl caracterizează. Pentru a oferi o
rezistenţă la factorii de risc sunt identificaţi şi puşi în acţiune factorii de protecţie.
Factorii de protectie sunt reprezentaţi de elementele pozitive care sustin combaterea
efectelor abuzului asupra copilului.
Există trei factori posibili de protecţie pentru copil:
Caracteristici bilogice, psihologice şi socio-afective ale copilului:
Starea buna a sanatatii, varsta, sex, rang in familie
Capacitati protective dobandite de copil: grad de dezvoltare, abilitati sociale, atasament
securizant, stima de sine
Caracteristicile părinţilor, ale mediului familial şi ale interacţiunilor părinte-copil:
-Factori protectivi familiali: familie mare , familie armonioasa afectiv, suportul si
credibilitatea familiei fata de copil, structura educativa adecvata in cadrul familial ,
interactiuni diverse si pozitive.
Caracteristicile mediului social:
133
-Factori protectivi de natura comunitara: gradul de educatie in comunitate, profilul familiei
in comunitate, existenta unor prieteni, servicii comunitare
-Deschiderea institutionala: acces la servicii pentru copil si familie,, permisivitatea
participarii copiilor
Recuperarea copilului, refacerea dupa o trauma este susţinută de:
şansa copilului de a fi acompaniat de către o persoană de încredere
calitatea relaţiei cu persoana de ataşament în copilăria mică
inteligenţa şi nivelul de dezvoltare a copilului la momentul producerii abuzului,
crearea unui climat de securitate pentru copil, care să înlocuiască mediul cu risc de abuz,
calitatea acompanierii copilului pe perioada intervenţiei,
tipul şi eficienţa intervenţiilor (formarea largă a specialiştilor astfel încât aceştia să fie
capabili „să aleagă soluţia cea mai pertinentă în situaţia dată")
In procesul de recuperare copilul are nevoie de doua puncte de sprijin majore:
existenţa unei persoane de referinţă căreia copilul să îi poată împărtăşi suferinţa şi de către
care să se simtă valorizat capacitatea copilului de a înţelege ceea ce i s-a întâmplat şi de a
ierta fără să uite.
Actiunile pe care AMP-ul le va urmari in procesul de recuperare, de refacere sunt:
dezvoltarea competenţelor copilului,
dezvoltarea capacităţii de autonomie,
dezvoltarea unei relaţii securizante cu o altă persoană ( AMP), relaţie în care copilul să se
simtă acceptat, valoros, iubit.
In acest scop AMP-ul se va preocupa de:
Asigurarea securităţii fizice (mediu fizic securizat) a copilului;
Asigurarea confortului psihologic şi a dezvoltării psiho-sociale optime;
Creşterea rezilienţei copilului , adică a încrederii în sine, a înţelegerii relaţiilor sociale, a
autonomiei, a capacităţii de reflecţie asupra evenimentelor trecute şi de planificare a celor
viitoare

CAP. 5
OCROTIREA UNUI COPIL PLASAT IN REGIM DE URGENTA
ROLUL SI RESPONSABILITATILE ASISTENTULUI MATERNAL
PROFESIONIST CARE PRIMESTE IN INGRIJIRE UN COPIL PLASAT IN
REGIM DE URGENTA

In conformitate cu Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,


plasamentul in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter temporar,
care se stabileste în situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si în situatia copilului
gasit sau a celui abandonat în unitati sanitare. In acest caz se suspenda de drept exercitiul
drepturilor parintesti, pâna când instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea
sau la înlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.
Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta drepturile si obligatiile parintesti
privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de catre
persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a
primit copilul în plasament în regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt
134
exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv
de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti.
In situatia de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii, masura
plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre:
Directorul DGASPC prin dispozitie, in situatia in care nu exista opozitia persoanelor fizice
sau a reprezentantilor persoanelor juridice care au in ingrijire sau asigura protectia unui
copil, dupa care se sesizeaza instanta judecatoreasca in termen de maxim 48 de ore. Instanta
se va pronunta cu privire la mentinerea acestei masuri de protectie sau inlocuirea cu masura
plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa.
Instanta este obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti;
Instanta Judecatoreasca, prin emiterea unei ordonante presedintiale de plasare in regim de
urgenta la solicitarea DGASPC, daca persoanele fizice sau reprezentantii persoanelor
juridice care-l au in ingrijire sau ii asigura protectia sa, refuza sau impiedica verificarile
privitoare la situatia copilului. In termen de 48 de ore de la data executarii ordonantei
presedintiale, DGASPC sesizeaza instanta judecatoreasca pentru a decide cu privire la:
inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau
partiala din exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor
parintesti.
Caracteristici ale plasamentului in regim de urgenta:
 implica interventie rapida pentru a pune copilul in siguranta, adica pentru a-i oferi un
mediu optim de dezvoltare
 are un caracter temporar - se emite pentru o perioada limitata de timp
 este provizoriu, pana la hotararea instantei judecatoresti care poate hotari: pastrarea
masurii sau inlocuirea cu plasamentul, instituirea tutelei sau reintegrare in familie
 plasamentul poate fi hotarat in continuare la asistentul maternal profesionist care a
primit copilul in regim de urgenta sau la un alt asistent maternal profesionist
 pentru copilul mai mic de doi ani se poate dispune plasamentul de urgenta doar la
familia extinsa sau substitutiva (asistent maternal sau alta familie), cu exceptia
copiilor care prezinta handicapuri grave si au nevoie de servicii de tip rezidential
specializate
 mentinerea fratilor impreuna
Categorii de copii ce pot fi plasati in regim de urgenta si particularitati ale copilului plasat
in regim de urgenta
Copii parasiti in spital
Aici putem distinge doua tipuri de situatii: copii cu certificat de nastere si copii fara
certificat de nastere.
In situatia copiilor parasiti in spital fara certificat de nastere, procedura de inregistrare a
nasterii este stabilita prin Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor
copilului si alte legi referitoare la actele de stare civila. Aceste demersuri vor fi realizate de
maternitate, politie si directia generala de asistenta social si protectia copilului. Masura de
plasament in regim de urgenta se poate lua daca starea de sanatate a copilului o permite,
chiar daca nasterea nu a fost inca inregistrata, aceasta urmand sa se realizeze ulterior.
In situatia copilului parasit in spital, dar care are acte de identitate, spitalul sesizeaza
DGASPC si Politia, in vederea identificarii parintilor copilului sau a rudelor pana la gradul
135
IV. In situatia in care parintele sau rudele pana la gradul IV nu sunt identificate (nu mai
locuiesc la adresa de domiciliu, au parasit domiciliul fara a lasa date despre noua resedinta)
sau refuza mentinerea relatiei cu copilul, se incep demersurile privind plasamentul in regim
de urgenta al copilului.
Aceasta masura de protectie speciala se impune deoarece, doar mediul familial este cel care
ofera copilului conditii favorabile pentru dezvoltarea sa optima, ceea ce spitalul nu are
menirea si nici capacitatea de a oferi.
Copii gasiti
Pentru aceasta categorie de copiii, DGASPC impreuna cu politia vor face toate demersurile
necesare ca ei sa fie identificati sau sa li se elibereze acte de identitate. Acesti copii vor fi
plasati in regim de urgenta la un asistent maternal sau intr-un centru de plasament in functie
de varsta si daca au sau nu nevoie de ingrijiri specializate ( de exemplu daca sunt cu
dizabilitati) pentru a li se oferi protectie si un mediu favorabil dezvoltarii normale.

DEZVOLTAREA ABILITAŢILOR DE COMUNICARE ALE ASISTENTULUI


MATERNAL PROFESIONIST CU COPILUL PLASAT ÎN REGIM DE URGENTA
Comunicarea presupune un emitator si un receptor, un canal prin cere se transmite un mesaj
si mesajul care va ajunge la receptor. Receptorul va reactiona, ca urmare a faptului ca a
inteles mesajul primit. Doar in aceasta situatie, cand avem toate aceste elemente, putem
vorbi de comunicare intre 2 persoane.
In situatia copiilor plasati, in special a celor plasati in regim de urgenta, trebuie sa gasiti cat
mai repede canalele si modalitatile de comunicare adaptate varstei, achizitiilor, modelului
lingvistic si cultural de provenienta al copilului.
Este bine ca atunci cand comunicati cu copilul sa respectati cateva reguli, care va vor ajuta
la o buna functionare a relatiei cu copilul:
 sa ascultati atat cu urechile cat si cu "ochii" ce va spune copilul
 coborâţi la nivelul copilului atat la nivelul vocabularului utilizat, dar si fizic, pentru a
mentine contactul ochi-ochi, vorbiţi rar si utilizati cuvinte adaptate varstei, gradului
de maturitate al copilului formulaţi intrebari clare şi concise nu puneţi mai multe
intrebari deodată lăsaţi o pauză după intrebari ca timpul de raspuns al copilului sa fie
respectat
 formulaţi mai curând intrebari deschise, adica acele intrebari care-i dau copilului
posibilitatea sa povesteasca , nu doar sa va raspunda cu „Da sau Nu".
 ascultaţi răspunsul verbal şi fiţi atenţi la cel nonverbal (postura, mimica, gestica)
 folosiţi un ton al vocii cat mai calm
 nu tratati copilul in mod umilitor, agresiv
 respectaţi dreptul copilului / adolescentului la intimitate, pentru ca toti avem nevoie
de un spatiu personal, fizic si emotional
 sa fiti atenti la barierele interne si externe ale comunicarii atat ale dumneavoastra, cat
si ale copilului
Bariere de comunicare: Bariere interne
Implicare pozitivă - Copilul poate asocia persoana dumneavoastra cu cineva placut sau cu
care s-a inteles bine, astfel ca puteti stabili o comunicare mai rapida si mai placuta

136
Implicare negativă - Uneori, copilul nu poate asocia adultul decat cu ce i s-a intamplat rau,
asa ca stabilirea unei relatii cu el va fi dificila
Frica - Copilul poate fi infricosat de noul spatiu si noile persoane la care este adus, astfel ca
astabili un dialog cu el va fi mai dificil
Diferente culturale si de limbaj - copilul poate nu intelege toate cuvintele, fie pentru ca a
vorbit cu parintii alta limba, fie pentru ca nu cunoaste toate cuvintele, datorita varstei
saumediului din care provine
Bariere externe
Deficienţe verbale/acustice -Copilul nu aude bine sau nu pronunta corect cuvintele
Amplasament -poziţia copilului sau a asistentului maternal
Ora din zi -prea de dimineata sau prea tarziu, noaptea
Durata întâlnirii - in functie de starea copilului, asistentul maternal va adapta timpul pentru
comunicare, dand copilului timp sa-si formuleze raspunsul
Temperatura - potrivita, prea ridicata sau prea scazuta, poate contribui la confortul/
disconfortul spatiului in care are loc intalnirea
Lumina - prea puternica sau prea difuza, crepusculara
Este important sa stim si ce nu functioneaza in procesul comunicarii cu copilul:
 sa nu-l comparati cu alt copil
 sa fiti foarte atenti atunci cand il mangaiati, pentru ca sunt momente cand copilul se
simte deranjat de apropierea fizica, in special copilul supus abuzului, neglijarii,
exploatat sau traficat, e preferabil sa va apropiati de copil cerandu-i acceptul.
 sa nu-l compatimiti „sa-i plangeti de mila" , pentru ca el are nevoie de sprijin si
afectiune
 sa nu-i cereti mai mult decat poate sa faca, spunandu-i „esti copil mare si trebuie
sa...."
 sa nu va asteptati sa reactioneze la fel ca si copiii dumneavoastra, pentru ca el are o
alta experienta de viata, educare si disciplinare ,sa nu-l amenintati pentru a obtine
comportamentul dorit, ci sa-i prezentati alternative si sa
 negociati cu el in functie de varsta si gradul sau de maturitate
Cunoasteti ca prin joc copilul achizitioneaza comportamente, deprinderi, atitudini si
cunostinte; dar jocul este si un mijloc ideal de exprimare si comunicare a trailor si
descarcarii sentimentelor pe care copilul nu poate sau nu stie sa le exprime.
Astfel ca este de preferat sa:
 stimulaţi şi creati situaţii favorabile de joc.
 oferiţi modele şi ocazii pentru joc
 comunicaţi cu copilul, incercand sa respectati cat mai multe dintre sfaturile
prezentate mai sus
 oferiţi flexibilitate în alegerea metodelor de interacţiune
 va implicati activ în joc, pentru a putea fi langa el atunci cand are nevoia suportului
unui adult
 încurajati pozitiv eforturile copilului

137
DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE COMUNICARE ALE AMP PENTRU
PREGĂTIREA PROPRIEI FAMILII ÎN VEDEREA PLASĂRII COPILULUI ÎN REGIM
DE URGENŢĂ

Pe linga membrii echipei cu care lucrati, familia dumneavoastra joaca un rol foarte
important in relatia cu copilul. Atitudinea si comportamentul lor este definitoriu pentru
plasamentul copilului in regim de urgenta. Deschiderea catre noul membru din mediul
familial va va ajuta in demersurile de a oferi copilului nou venit un climat cat mai cald si
primitor. Efectele separarii copilului de parintii sau ingrijitorii sai si criza de adaptare la
noul mediu pot fi mai usor depasite de copil, daca sunt alaturi si membrii familiei
dumneavoastra.
Este foarte important de stiut de catre membrii familiei asistentului maternal profesionist ca
plasamentul in regim de urgenta a unui copil presupune venirea sa la orice ora din zi sau
noapte. Este foarte important momentul zilei cand este adus copilul de catre reprezentantii
directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului! Seara sau noaptea, fragilitatea
copilului este mult mai accentuata, sentimentele pe care i le provoaca separarea de parinti
sau ingrijitori fiind accentuate de lasarea intunericului, de intrarea brusca intr-un nou
mediu. De aceea, asistentul maternal trebuie sa aiba in vedere o potentiala dificultate de
relationare in acest caz.
Plasarea copilului in regim de urgenta in familia asistentului maternal conduce la noi
organizari si structurari ale relatiilor dintre membri acesteia, pentru ca se intervine brusc in
obiceiurile si rutina familiei.
Este importanta impartirea rolurilor in familie pentru sustinerea activitatii asistentului
maternal si sprijinirea copilului in depasirea situatiei care a condus la plasarea sa. In aceasta
noua situatie asistentul maternal va fi atent la:
respectarea individualitatii fiecarui copil cel/cei proprii si copilul aflat in plasament
comportamentul propriilor copii cu copilul nou venit (de exemplu: rivalitati, invadarea
propriului spatiu, luarea jucariilor etc).
discriminarea in raport cu ceilalti copii (de ex. sarbatorirea zilei de nastere sau a numelui
copilului aflat temporar in familie)
accesul la oportunitati egale de integrare si dezvoltare in mediul scolar
In aceste prime momente de intrare a copilului in familie, e bine ca familia dumneavoastra
sa fie atenta la urmatoarele:
sa manifeste intelegere si respect pentru copil
sa faca cunostinta cu el fara a-1 forta sa relationeze
sa nu-l asalteze cu intrebari despre ceea ce s-a intamplat sau sa-i ceara sa-si povesteasca
atunci situatia lui
sa fie alaturi de dumneavoastra si sa va sustina in primele activitati de acomodare a
copilului cu noul mediu (de exemplu cand ii prezentati camera lu)i
sa-i accepte jucariile sau alte obiecte cu care vine copilul si care pentru ele reprezinta un
factor de echilibru; acestea pot fi singurele lucruri care-1 ajuta sa accepte mai usor mutarea
si noile persoane cu care intra in relatie, fiind punctele lui de sprijin si echilibru.

MODALITĂŢI DE MENŢINERE A RELAŢIILOR CU PĂRINŢII, ALTE


138
RUDE PANĂ LA GRADUL IV ALE COPILULUI PLASAT ÎN REGIM DE URGENTA
Plasamentul in regim de urgenta implica incetarea exercitarii drepturilor parintesti, acest
lucru insemnand si stoparea oricaror relatii ale parintilor cu copilul. Chiar si in situatia
copilului plasat in regim de urgenta, acesta poate sa mentina legatura cu alte rude, bunici,
matusi, unchi, veri daca acest lucru este permis de DGASPC sau de instanta judecatoreasca.
Orice copil poate sa aiba relatii cu alte persoane apropiate daca acestea nu contravin cu
interesul sau superior si nu-l pun in situatii de pericol. Asistentul maternal profesionist
trebuie e binesa cunoasca daca copilul are voie sa mentina relatii cu alte persoane si care
sunt conditiile.
Uneori, aceste persoane il pot ajuta pe copil sa depaseasca mai usor evenimentele prin care
a trecut in procesul plasarii in regim de urgenta, deci a separarii. Pentru asistentul maternal
aceste persoane pot fi surse de informatii despre nevoile, abilitatile, lucrurile care ii fac
placere sau nu copilului, putand fi astfel o punte de legatura intre copil si noul mediu al
asistentului maternal profesionist.

SOLUTII LA DIFERITELE SITUAŢII CARE POT SĂ APARĂ, PE PERIOADA


PLASAMENTULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ, ÎN RELAŢIA CU: COPILUL,
FAMILIA ACESTUIA, ALŢI PROFESIONIŞTI ŞI MEMBRII FAMILIEI AMP

Este foarte important sa stiti ce probleme sau situatii dificile pot aparea in relatie cu copilul
sau cu familia lui, atat din punctul de vedere al asistentului maternal, cat si al celorlalti
membri ai familiei asistentului maternal.
Situatii problema in relatia cu copilul
Mai ales in situatia copiilor abuzati, neglijati, exploatati sau traficati, dar si in functie de
varsta si gradul lor de maturitate, apare uneori neintelegerea copilului asupra evenimentelor
pe care le traverseaza: ce i se intampla?, de ce este luat din mediul sau?, de ce nu mai poate
fi impreuna cu parintii sau ingrijitorii sai?
Copilul isi pune aceste intrebari la care va cauta raspuns mai mult sau mai putin explicit,
adica va va pune acele intrebari sau va crea situatii care sa-i aduca raspunsurile dorite.
Necunoasterea noului mediu fizic, dar si a persoanelor, creeaza probleme de acceptare, de
adaptare la ceea ce este nou. Unii copii pot sa manifeste teama, respingere, nu vor sa
comunice cu asistentul maternal sau cu membrii familiei acestuia sau dimpotriva pot fi
foarte prietenosi, vor dori sa va povesteasca cat mai multe despre ei si familia lor.
Uneori, copilul poate proveni din medii extrem de violente, in care adultii se injurau,
utilizau violenta fizica, erau consumatori de alcool. Copilul, crescand in astfel de mediu, nu
cunoaste alt tip de comportament decat cel violent. In prima perioada, copilul ar putea fi
extrem de linistit, insa este posibil ca gesturile sale sa fie bruste, sa tipe cand vorbeste (asa a
vazut in familia sa!), sa tranteasca. Asistentul maternal trebuie sa ajute copilul sa inteleaga
noile reguli, de ce anume nu se tipa cand se vorbeste, de ce anume trebuie sa avem grija
cand punem cana pe masa si nu sa o trantim, de ce anume nu acceptam sa lovim cand dorim
sa avem ceva. Dar asistentul maternal nu trebuie sa uite ca acest proces (de intelegere a
noului spatiu, a noilor reguli) este unul de durata si trebuie sa repete cu mult calm si caldura
aceste explicatii.

139
Situatii problema in relatia cu familia copilului
Asa dupa cum cunoasteti, in situatia plasamentului in regim de urgenta parintii sau
reprezentantii legali au suspendate drepturile parintesti pana la pronuntarea instantei
referitor la acest aspect.
Situatia este dificil de gestionat si de parintii copilului (doar unul dintre acestia poate fi
abuzator, de ex) sau de catre bunicii copilului, care nu cunosteau comportamentul inadecvat
al parintilor nepotului lor. Separarea brusca de copil creaza un sentiment de frustrare, de
nedreptate care le este facuta. Vor incerca sa gaseasca posibilitatea de a gasi sau vedea
copilul. Uneori, singura informatie pe care o cunosc este aceea ca „oamenii de la directie
mi-au luat copilul", fapt pentru care vor sta in fata DGASPC pentru a obtine diverse alte
informatii. Este posibil sa intalneasca asistentul maternal la DGASPC si sa-l acuze ca „mi-a
luat copilul".
Atitudinea asistentului maternal trebuie sa fie respectuoasa si calma. Orice astfel de
intalnire intamplatoare cu parintii copilului/familia copilului, trebuie adusa la cunostinta
asistentul social al asistentului maternal si la cunostinta asistentului social al copilului.
Acestia vor sustine asistentul maternal: vor stabili impreuna care sunt procedurile care
trebuie urmate, proceduri care sunt particularizate in functie de problematica fiecarui copil.

Situatii problema cu membrii propriei familii a asistentului maternal


In situatiile de primire in regim de urgenta, echilibrul familiei asistentului maternal poate fi
perturbat. De aceea, sotul/sotia si copiii asistentului maternal trebuie sa inteleaga ce
inseamna plasamentul in regim de urgenta: uneori nu trece mai mult de 1 ora de la
momentul la care au fost anuntati ca urmeaza sa fie adus copilul si momentul venirii sale
insotit de reprezentanti DGASPC. Alteori, copilul poate fi adus fara un anunt prealabil
(sunt situatii foarte rare).
Numai agitatia creata in jurul acestui eveniment (ora la care este adus copilul, multa lume,
un copil in suferinta - care poate plange sau este foarte speriat) poate provoca un
dezechilibru in familia asistentului maternal, daca membrii familiei nu stiu cum anume sa
reactioneze in aceste situatii.
Important este ca asistentul maternal sa stabileasca impreuna cu familia sa modalitatea in
care vor proceda in astfel decazuri: cine raspunde la usa, cine are grija de copii (sotul/sotia),
cum trebuie sa reactioneze acestia in raport cu noul sosit. Este un exercitiu dificil, deoarece
este greu sa prevezi ce anume se poate intampla in aceste situatii. Asistentul maternal poate
oricind solicita ajutorul asistentului social.
Un alt gen de problema care poate sa apara este rivalitatea dintre copiii asistentului
maternal si copilul plasat in regim de urgenta. Nu este vorba despre situatiile „normale",
existente in orice familie, in care copiii au diverse rivalitati, pe orice: haine, jucarii,
imbratisari. Cum aminteam anterior, asistentul maternal trebuie sa acorde mai multa atentie
copilului plasat in regim de urgenta (observarea atenta a acestuia, un efort de cunoastere
ceva mai rapida decat in situatia plasamentului simplu, cand exista o perioada de potrivire,
de adaptare), pe care copiii asistentului maternal o pot interpreta ca fiind „mai multa
dragoste pentru copilul asta si mai putina pentru noi". Si in aceasta situatie este bine ca
asistentul maternal sa solicite ajutorul asistentul social, pentru a gasi cea mai adecvata
formula pentru a reactiona in aceste situatii.
140
Situatii problema cu membrii echipei
Specificitatea plasamentului in urgenta o reprezinta rapiditatea de actiune pe care o
presupune interventia. In aceste situatii, exista o stare de incordare fireasca, chiar daca cei
care intervin sunt profesionisti cu experienta. Pe de alta parte, sunt foarte multe proceduri
de indeplinit intr-o perioada scurta, proceduri care au ca rezultat fie asigurarea sigurantei
copilului, fie obtinerea identitatii copilului, fie identificarea parintilor, etc. Uneori, timpul
se scurge in mod diferit pentru fiecare profesionist, in functie de responsabilitatile pe care
le are in raport cu acel copil.
De exemplu asistentul maternal doreste sa inscrie cit mai repede copilul la medicul de
familie pentru ca acesta sa poata beneficia de asistenta medicala necesara, dar nu poate
deoarece are nevoie de actele de identitate ale copilului. In acelasi timp, asistentul social al
copilului si politistul, au multe demersuri de facut in vederea obtinerii acestor acte. Actele
sunt necesare pentru intocmirea dosarului pentru a prezenta situatia in instanta, in vederea
emiterii unei hotarari in ceea ce priveste situatia viitoare a copilului. In cazul unei
comunicari deficitare in cadrul echipei, este posibil ca aceasta „presiune" sa creeze
probleme in cadrul echipei. De aceea, este foarte important ca fiecare membru al echipei sa
isi cunoasca rolul si limitele interventiei, dar sa le cunoasca si pe ale celorlati profesionisti.
Comunicarea prompta a tuturor informatiilor importante intre membri echipei poate facilita
procesul interventiei si, deci, poate reduce presiunea existenta.

CAP. 6

OCROTIREA COPILULUI CU HANDICAP

NEVOI INDIVIDUALE DE ASISTENŢA ŞI ÎNGRIJIRE ALE COPILULUI CU


HANDICAP

Pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a copilului, trebuie mai întâi să identificăm care
sunt nevoile copiilor şi apoi să stabilim care sunt tehnicile de asistenţă şi îngrijire adaptate
nevoiloridentificate.
Literatura de specialitate descrie un model de dezvoltare ce se bazează atât pe nevoile
individuale ale copilului cât şi pe abilităţile de tip parental pe care trebuie să le aibă
asistentul maternal profesionist. De asemenea, toate acestea se realizează într-un mediu
specific, cu anumite resurse comunitare.
Principalele nevoi de dezvoltare din perspectiva copilului cu handicap, considerând că
abilităţile de tip parental pe care trebuie să le aibă AMP sunt atinse pe parcursul întregului
manual. De altfel, procedura de atestare a AMP, presupune inclusiv urmărirea unor criterii
de tipul existenţei abilităţilor parentale.
Astfel, nevoile de dezvoltare din perspectiva copilului cu handicap presupun următoarele
nivele: sănătate, dezvoltare emoţională, educaţie,identitate,relaţiile cu familia,dezvoltarea
deprinderilor de viaţă independentă

141
1) sănătate - copilul cu handicap beneficiază de o evaluare medicală completă, cel puţin
odată pe an. De asemenea, AMP trebuie să se prezinte la medic, ori de câte ori semnalează
o modificare a stării de sănătate. Nevoile de sănătate pot fi grupate astfel:

NEVOILE DE SANATATE ALE COPILULUI CU HANDICAP

Tipuri de nevoi Tehnici de ingrijire


Nevoia de alimentaţie şi hidratare AMP trebuie să se asigure că
Alimentaţia copilului trebuie să alimentele răspund normelor de
respecte următoarele principii: calitate (prospeţime, culoare, miros,
asigurarea aportului de vitamine şi de gust) şi sunt în termenul de garanţie.
săruri minerale necesare De asemenea, alimentele trebuie să fie
metabolismului normal, creşterii şi prezentate într-o formă atractivă pentru
dezvoltării, copil şi să i se respecte ritmul de
asigurarea alimentaţiei raţionale hrănire. Trebuie să avem în vedere că
respectând necesităţile cantitative şi există copii cu handicap pentru care
calitative ale organismului; procesele de masticaţie, de înghiţire
asigurarea a trei mese principale sunt anevoioase astfel că AMP trebuie
pe zi şi două gustări între mese; să aibă răbdare şi să se adapteze
regim alimentar integral care să ritmului copilului. Dacă acesta refuză
conţină un raport echilibrat între să mănânce în momentul în care noi îi
lipide, glucide şi proteine; propunem, trebuie să ţinem cont de
se recomnadă o dietă bogată în cerinţele lui, să încercăm să înţelegem
legume, fructe şi produse cerealiere de ce refuză alimentele şi să ne
şi mai puţin bogată în carne şi comportăm adecvat.
grăsimi; Copilul va fi încurajat să participe la
se vor folosi cu moderaţie toate etapele de pregătire, de servire şi
produsele zaharoase, sarea şi de strângerea mesei, în măsura
condimentele; posibilităţilor sale. Masa se va
regimul alimentar trebuie adaptat desfăşura într-un loc special amenajat
vârstei copilului şi particularităţilor şi nu se va permite copilului să
disfuncţionale, iar în cazul în care mănânce în alte zone în afara celei
medicul recomandă un regim stabilite. Dacă copilul este imobilizat
dietetic, acesta trebuie respectat cu la pat, se recomandă servirea mesei pe
stricteţe. o tavă.
prevenirea unor boli de regim In ceea ce priveşte băuturile, se vor
alimentar, a unor carenţe alimentare; evita băuturile cu conţinut ridicat de
zaharuri, cele carbogazoase şi cele care
conţin cofeină
Nevoia de excreţie AMP va urmări modul în care se
> de eliminare a urinei şi a materiilor realizează eliminarea urinei şi a
fecale materiilor fecale, fiind atent la
^ trebuie să existe minim un scaun pe consistenţa, frecvenţa şi cantitatea
142
zi acestora, anunţând medicul ori de câte
ori apare o modificare semnificativă la
oricare dintre cei 3 indicatori amintiţi.
Se va păstra cu stricteţe igiena zonelor
intime, iar în cazul copiilor cu
probleme de tranzit, se pot utiliza
sonde de evacuare, pe care medicul
specialist le va prezenta ca
funcţionalitate.
Pentru copiii care nu au control
sfincterian, există scutece absorbante
de mărimi diferite.
In funcţie de tipul de handicap, există
copii care vor învăţa mai greu să-şi
controleze această nevoie, însă cu
răbdare şî înţelegere copilul va învăţa.

Nevoia de somn şi odihnă: Dacă iniţial copilul de vârstă mică


Aceasta presupune existenţa unui orar doarme 10-12 ore, adolescentul ajunge
de somn adaptat nivelului de vârstă al la 7-8 ore. Copilul va respecta orele de
copilului. Nevoia de odihnă presupune: somn şi se va căuta să nu se
> reducerea zgomotului; ^ asigurarea depăşească ora de culcare mai târziu de
confortului: temperatura adecvată, orele
aerisirea camerei, poziţie comodă, 22.00.
igienă corporală, atenuarea durerii, etc; AMP trebuie să favorizeze existenţa
> asigurarea numărului optim de ore de ritualurilor adormirii: citirea unei
somn; > spaţiul de dormit nu trebuie să poveşti, existenţa unei jucării drept
cuprindă elemente care să companie de somn, consumul unei
distorsioneze odihna copilului (spre băuturi calde (lapte, ceai), etc.
ex., computer, televizor etc.) Se recomandă evitarea unei activităţi
excitatoare şi a consumului de alimente
ce conţin cofeină ( coca cola, ciocolată,
etc).
Copii nu vor fi obligaţi să doarmă
după-amiaza, existând şi posibilitatea
odihnei active.

Nevoia de a se îmbrăca AMP va explica copilului fiecare


> protejarea corpului şi a temperaturii manevră efectuată cu răbdare şi calm,
acestuia; ^ asigurarea intimităţii; ^ acordând timp şi încurajând permanent
alegerea de îmbrăcămin te şi copilul pentru a învăţa şi realiza singur
încălţăminte adecvată, în funcţie de deprinderile. Acesta poate avea un rol
sexul, vârsta, temperatura mediului şi important în dezvoltarea deprinderilor
talia copilului; de viată independentă, dar şi în
143
educaţia estetică a copilului
Nevoia de mişcare Copiii cu handicap îşi doresc să se
> mişcarea asigură o dezvoltare mişte, să se joace la fel de mult ca şi
armonioasă copilului, astfel că, în ceilalţi copii, uneori compensând
limita dizabilităţii, copilul este faptul că nu se pot mişca prin
încurajat permanent să-şi diversifice stereotipii, adică mişcări repetitive,
mişcările; ^ se recomandă că acestea să (spre exemplu legănatul). Chiar şi în
se realizeze, pe cât posibil în aer liber; cazul copiilor imobilizaţi trebuie să
existe un program de exerciţii care să
se poate realiza la nivelul patului.
AMP nu va râde de poziţiile defectuase
ale copilului sau de mersul acestuia, ci
îl va încuraja să se mişte cât mai mult
şi cât mai diversificat.
Nevoia de recreere Copiii cu handicap simt nevoia să se
^ are ca scop diminuarea stărilor de bucure, să râdă sau să comunice ca
tensiune, crearea bunei dispoziţii, orice alt copil. Sunt copii veseli şi
favorizarea socializării şi exersarea sensibili şi AMP trebuie să creeze
abilităţilor de comunicare momente de bună dispoziţie şi
relaxare. Nu uitaţi că jocul este
principala activitate a oricărui copil,
indiferent dacă are handicap sau nu.
Copiii vor fi incantati dacă vă veţi
alătura jocului lor.
Nevoia de recuperare Poate este una dintre cele mai
> se referă în special al nevoia de importante nevoi pentru copilul cu
recuperare fizică, dar şi a abilităţilor handicap, alături de nevoia de sănătate,
sociale deoarece dacă se urmează consecvent
un program de recuperare coerent,
există posibilităţi foarte mari ca acesta
să-şi îmbunătăţească deficienţa -
această nevoie este cea care
diferenţiază aceşti copii de copiii fără
handicap. Satisfacerea cu
responsabilitate a acestei nevoi măreşte
semnificativ şansa de recuperare şi
integrare ale copilului

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Scop AMP are obligatia sa:
 prevenirea îmbolnăvirilor  respecte tratamentul prescris de
 ameliorarea durerii medic;
 vindecarea bolilor  verifice calitatea
 menţinerea sub supraveghere a medicamentelor, observând
144
simptomatologiei integritatea, culoarea şi
termenul de valabilitate al
acestora;
 respecte căile de administrare
prescrise de medic;
 respecte dozele, orarul
succesiunea şi ritmul
deadministrare;
 observe reacţiile copilului după
administrare şi să
informeze medicul cu privire la
acestea;
 explice copilului de ce
urmeaza tratamentul
respectiv, durata acestuia şi
posibilele consecinţe

dezvoltare emoţională şi comportamentală – avand in vedere importanţa construirii unui


ataşament sigur. In ceea ce priveşte dezvoltarea emoţională a copilului cu handicap, trebuia
să precizăm că are o evoluţie specială, deoarece nevoia de securitate a acestor copii este
mai mare decât a celorlalţi. Această nevoie este exacerbată pentru că realitatea pe care ei o
percep le este nefavorabilă, nu li se potriveşte, poate fi chiar ostilă. Ei nu înţeleg, la început,
de ce le este greu să facă anumite lucruri, iar celorlaţi copii nu. Nu înţeleg de ce oamenii se
uită poate ciudat la ei şi nici de ce copii râd uneori de defectul lor. In concluzie, ca AMP
trebuie să cunoaşteţi şi să înţelegeţi foarte bine aceste nevoi emoţionale.
Autorul Jacques Salomé descrie 7 nevoi emoţionale de bază, după cum urmează:

NEVOI EMOŢIONALE
Nevoia de a fi Crearea sentimentului că are o valoare şi un loc bine
valorizat definit, că este important pentru cei din jurul lui, că
prezenţa sau absenţa lui contează
Nevoia de a se De a spune prin cuvintele lui, prin posibilităţile lui,
exprima prin mijloacele lui, pe care noi putem să le înţelegem
sau nu, care sunt dorinţele lui, visele, aşteptările lui,
Nevoia de a fi înţeles dar şi temerile,
Ca cei din jur sătristeţile, fricile
nu-l judece lui. ceea ce spune sau
pentru
face, nevoia de a fi înţeles în registrul în care se
Nevoia de a influenţa De a demonstra că poate face ca lucrurile să se
mediu schimbe, că prezenţa lui are puterea de a modifica
Nevoia de a fi De a fi apreciat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce
recunoscut ar fi trebuit să fie, aşa cum este el, cu defectele şi
Nevoia de intimitate De a avea un spaţiu şi un timp pe care să-l petreacă cu
propria persoană, cu momente de singurătate, în care
Nevoia de a spera el
Desă-şi gestioneze
a crede mai va
că în viitor bine
fi trăirile
mai bine, că lucrurile au o
evoluţie pozitivă, pentru a avea forţa de a urma toate
procedurile medicale şi recuperatorii, precum şi
pentru a suporta mai uşor dificultăţile cu care se
145
3) educaţie - copiii sunt încurajaţi să urmeze o şcoală normală. Insă în cazul dizabilităţilor
auditive şi vizuale, există şcoli speciale care oferă metode şi tehnici de instrucţie adaptate
dizabilităţii. Desigur că în cazul deficienţelor mentale, dacă coeficientul de inteligenţă al
copilului nu permite frecventarea şcolii normale, acesta va fi îndrumat către şcolile
speciale. In cazul copiilor imobilizaţi, legislaţia în vigoare permite frecevenţa redusă sau
solicitarea învăţământului la domiciliu. De asemenea, normele legislative actuale oferă şi
alte tipuri de învăţământ precum:
 grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare sau şcolare de
masă;
 servicii educaţionale prin cadre didactice de sprijin;
 şcolarizarea la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de
împlinirea vârstei de 26 de ani;
 educaţia „la patul de spital", pe perioada spitalizării;
 alternative educaţionale - de tipul şcolilor private sau ONG-urilor.

TIPURI DE UNITĂŢI Clase speciale integrate în învăţământul de masă


ŞCOLARE Şcoală specială pentru copii cu deficit de intelect
Şcoală specială pentru deficienţe de auz
Şcoală specială pentru deficienţe de văz
Şcoală specială pentru deficienţe motorii şi
neuromotorii
Şcoală specială de reeducare
Şcoală specială pentru tulburări socio-afective
Şcoală specială sanatorială şi preventorială
Centru şcolar special
Centru de educaţie specială
Centru de pedagogie curativă şi terapii sociale
Centru logopedic şcolar şi interşcolar

In cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, copii cu handicap au


dreptul la:
a. servicii educaţionale de sprijin - spre exemplu, professor de sprijin;
b. dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap şi utilizarea
acestuia;
c. adaptarea mobilierului din sălile de curs;
d. manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevii cu deficiente de vedere;
e. utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive (spre exemplu, programele de voce pe
care le folosesc persoanele nevăzătoare) în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel.
Copilul cu handicap are o dorinţă naturală de a progresa, de a evolua. Işi doreşte să-şi
însuşească cât mai multe dintre comportamentele normale şi acesta este un punct foarte
important pentru dezvoltarea lui. Pentru ca un copil să înveţe un comportament nou
(indiferent dacă este un comportament legat de învăţarea şcoală sau recuperarea fizică),
146
respectivul comportament trebuie segmentat în paşi foarte mărunţi. Copilul cu handicap va
învăţa fiecare etapă în parte, prin repetiţii succesive. Este adevărat, că pentru un copil cu
handicap, numărul repetiţiilor poate fi mult mai mare decât în cazul copiilor fără handicap.
Pentru fiecare etapă învăţată , copilul va fi recompensat şi încurajat să treacă la etapa
următoare, dar numai după ce etapa anterioară a fost temeinic însuşită şi exersată. Dacă nu-
şi va putea însuşi etapa următoare, deşi s-a insistat foarte mult, atunci înseamnă că a fost
atins nivelul maxim de evoluţie al copilului în acel moment. Putem încerca reluarea
învăţării, după o perioadă de timp, când considerăm că ar putea să-l însuşească. Totuşi,
precizăm că în anumite deficienţe evoluţia este extrem de lentă, dar cu răbdare şi
perseverenţă, se pot obţine rezultate, chiar şi în cazurile considerate foarte grave.
Identitate - toţi copiii au dreptul la identitate, acest drept fiind garantat de art. 7 din
Convenţia ONU a drepturilor copilului şi în art. 8 al legii 272/2004. Copiii cu handicap pot
avea probleme legate de identitate. Identitatea se construieşte în bună măsură prin
compararea cu cei din jur. Inmomentul când copilul cu handicap remarcă diferenţe
semnificative între el şi ceilalţi, începe săpună diverse întrebări despre propria persoană:
cine sunt? De ce sunt aşa? Ce calităţi/defecte am?
Astfel de întrebări îl vor determina să se contureze, să se diferenţieze ca personalitate, de
cei din jurul lui. Este un moment dificil şi care necesită susţinere emoţională şi încurajare,
din partea dvs., arătându-i copilului părţile bune pe care el le are şi cum poate compensa
handicapul existent. Incazurile dificile sau în situaţia în care credeţi că nu reuşiţi să faceţi
faţă, puteţi apela la serviciileunui psiholog.
relaţiile familiale şi sociale - autorul mai sus amintit, respectiv Jacques Salome descrie şi
cele 8 relaţii structurante din viaţa fiecărei persoane, deci implicit şi a celor cu handicap,
după cum urmează:

RELATII STRUCTURANTE
Relaţia cu părinţii Este evident că aici este vorba de relaţia cu AMP, care
sau înlocuitorii trebuie să se bazeze pe încredere, ataşament, bună
acestora dispoziţie etc. De asemenea, AMP va încuraja şi
Relaţia cu divinitatea dezvoltarea relaţiilor
Indiferent de cultulcureligios
parintii naturali.
pe care-l practicăm,
copilul cu handicap trebuie să aibă acces la informaţia
de tip religios. Copiilor cu handicap li se va respecta
Relaţiile amoroase, Devin pregnante în special în perioada adolescenţei,
de cuplu când şi adolescenţii cu handicap îşi doresc să dezvolte
relaţii cu persoane de sex opus
Relaţia cu arta, cu Mulţi dintre copiii cu handicap sunt extrem de
frumosul sensibili şi demonstrează abilităţi reale în domeniul
artei. De altfel, arta poate deveni nu numai un mijloc
de relaxare, de crearea a bunei-dispoziţii, ci şi un
Relaţia cu mediu In mijloc terapuetic,
special prin lui
cu obiectele carepersonale,
copilul cudarhandicap să-şi
şi cu natura.
fizic Copilul cu handicap are nevoie de un spaţiu al lui, un
colţ cu obiectele lui personale, la care ţine şi care-l

147
Relaţia cu anturajul Grupul de prieteni sau colegii de şcoală, sau colegii de
suferinţă -de obicei se dezvoltă relaţii de prietenie cu
copii care au şi ei o deficienţă, cunoscându-i fie în
spital sau la centrele de recuperare, dar trebuie
Relaţia cu el însuşi încurajaţi
Este poate să
ceadezvolte relaţii dintre
mai importantă şi cu relaţiile
persoane
de fără
mai
sus. Dacă copilul cu handicap va reuşi să se simtă bine
în corpul lui suferind, atunci are toate şansele să
dezvolte relaţii armonioase şi pe celelalte paliere.
Când este însă afectată relaţia cu propria persoană, şi

PARTICULARITĂŢI DE DEZVOLTARE ALE COPILULUI CU HANDICAP


PARTICULARITATI PARTICULARITATI TRASATURI DE
MOTORII COGNITIVE PERSONALITATE
DEFICIENŢE DE
VEDERE
 se pot constata o deşi dezvoltarea  există un grad
serie de modificari intelectuală este normală redus de
in plan fizic, la la început, cu timpul maturizare social,
nevăzători, prin datorită lipsei de mai ales ca urmare
poziţii vicioase ale stimulare intelectuală se a atitudinii
corpului; remarcă un decalaj de 1 supraprotective a
 dificultăţi de an, la nivelul intelectului, familiei
coordonare ale însă spre sfârşitul claselor  există o
corpului şi a gimnaziale diferenţele se instabilitate
coordonării vizual- sting; se lucrează cu emoţională - trec
motorii; material în relief pe care uşor de la o stare
 la nevăzători se ei să-l recunoască cu la alta; sunt timizi,
remarcă balansări mâinile; memoria joacă comunică mai
ale corpului sau un rol foarte important şi greu; se simt
ale capului; se autoeducă - vor învăţa inferiori faţă de
 dificultăţi în să-şi găsească rapid alte persoane;
mişcare şi repere pentru a se
împrecizie; orienta; se dezvoltă în
special memoria tactilă;
dacă memoria nu este
educată, se poate
concentra pe detalii
nesemnificative;
DEFICIENŢE DE AUZ
întârzieri în mai ales înainte de -este asemănătoare celei
dezvoltarea mersului, demutizare (procedeu cu deficit de vaz;
apar dificultăţi de ritm prin care surdo-mutul -instabilitate emoţională
şi de coordonare, dar, învaţă anumite cuvinte), şi impulsivitate
în general, se observă un decalaj, în determinate de
148
dezvoltarea fizică nu special la nivelul relaţionarea dificilă între
este afectată;
gândirii; predomină ei şi cei cu auz normal;
dificultăţi de echilibrumemoria vizuală şi cea
şi ale ţinutei; afectivă;
DEFICIENŢE DE
LIMBAJ
dacă nu există şi alte dezvoltare intelectuală -instabilitate emoţională;
deficienţe, este afectată datorită -irascibilitate;
dezvoltarea fizică este legăturii dintre gândire şi - încredere scăzută în
relativ normal; limbaj; gândire greoaie, sine;
dar prin exerciţiu poate - se concentrează excesiv
compensa; pe formă de exprimare a
limbajului şi mai puţin
pe conţinut;
-au o anumită rigiditate
psihică şi
comportamentală;
-au o disponibilitate
redusă spre comunicare;
DEFICIENŢE
MENTALE
-abilităţile lui sunt ritmuri diferite de -imaturitate afectivă,
mai scăzute decât cele maturizare psihică; corespunzătoare gradului
ale unui copil normal; rigiditate mentala în de afectare mentala;
va sta mai greu în planul reprezentărilor, a -personalitate afectată pe
şezut va merge mai operaţiilor gândirii, a toate paliere, imagine de
târziu; -dificultăţi în conduitelor verbale; sine aproape inexistentă;
însuşirea limbajul se dezvoltă mai - instabilitate emoţională,
deprinderilor de viaţă târziu, este sărăcăcios, relaţionare dificilă;
independenta, în repetă mult cuvinte; -capacitate redusă de
acord cu gradul imaginaţie slabă înţelegere şi comunicare;
deficienţei; singurele producţii sunt
-echilibru instabil, confabulaţiile şi
dificultăţi de ritm, de minciunile; memorie
adaptare a mecanică, simplistă,
amplitudinii mişcării calitativ subfuncţională;
la sarcină, de
coordonare;
-pot să apara
stereotipii
DEFICIENŢE
NEUROMOTORII
-lipsa sau insuficienta dezvoltarea intelectuala e -procesualitatea psihica e
-coordonare psiho- corespunzatoare varstei normala; e afectata mai
149
motorie; uneori peste medie, ales imaginea de sine;
-control al miscarilor inteligenta apare ca un -din cauza tulburarilor
deficitar; mijloc de compensare în psiho-motorii, au loc
-mersul este în bună cele mai multe dintre dificultati in orientare,
măsură afectat; cazuri; foarte multi dintre organizarea si
-pot aparea structuri ei, in special cei care au structurarea spatiului
motori stereotipe, nivel intelectual peste temporal;
atitudinii posturale medie, sunt foarte -dezvolta complexe de
defectuoase miscari sensibili şi traiesc foarte inferioritate, iar in cazul
de dramatic consecintele unor esecuri se manifesta
perseverare(tremur); deficientei lor; agresiv, impulsiv, cu
-deprinderile legate de ostilitate;
şcoală sunt deficitare;
DEFICIENŢE
COMPORTAMENTALE
nu se înregistrează pot fi la nivelul vârstei -indice ridicat de
modificări la nivelul cronologice, in ceea ce nevrozis; grad redus al
dezvoltării motorii, ca priveste nivelul sociabilitatii;
urmare a existenţei intelectual; pot avea -iritabilitate;
unei tulburări de alterate anumite funcţii -lipsa increderii in sine;
comportament cognitive în raport cu autoreglaj si autocontrol
diagnosticul existent: slab;
spre exemplu, ADHD - - atitudini alterate faţă de
tulburarea funcţiei sine, oameni, viitor;
atenţiei -agresivitate, anxietate;
-tulburari hiperactive; se
particularizeaza in
functie de diagnostic.

Există numeroase prejudecăţi privind persoanele cu handicap, poate ar fi necesar să ne amintim câteva
dintre acestea:
MIT REALITATE
Persoanele cu dizabilitati reprezinta celPersoanele cu dizabilitati reprezinta cel
mai mic segment din populatia mai numeros grup minoritar din
Romaniei Romania (aproape 13% din populaţia
ţării).
Dizabilitatea este o conditie patologica Dizabilitatea este o parte normala a
neobisnuită. vietii, experimentata aproape de oricine,
in special la vârsta bătrâneţii.
Dizabilitatea afectează familiile altor Aproape o treime din familiile romanilor
persoane. are cel putin un membru persoană cu
dizabilitati. Dizabilitatea afectează orice
familie la un moment dat (un picior in
ghips, un accident vascular etc)

150
Dizabilitatea este în special o problemă a 72,25% dintre persoanele cu dizabilităţi
persoanelor vârstnice înregistrate în România aparţin grupei de
vârsta sub 65 de ani 58,25 % au vârsta
cuprinsă între 19 şi 65 de ani 14,15% au
vârsta sub 19 ani.
Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi Majoritatea deficientelor sunt foarte
sunt fie utilizatori de fotoliu rulant, fie putin vizibile. Bolile de inimă sau alte
nevăzători, fie surzi. boli interne sunt dintre cele mai des
întâlnite cauze care produc scăderea
mobilităţii.
Persoanele cu dizabilităţi nu sunt Multe persoane cu dizabilităţi lucrează şi
integrate pe piaţa muncii deoarece multe altele ar putea să muncească dacă
dizabilitatea îi impiedică să muncească li s-ar oferi locuri de muncă
accesibilizate.
Persoanele nevăzătoare sau surde, care Un programator nevăzător poate folosi
au paralizie cerebrala, tetraplegie sau un computer prevăzut cu un sintetizator
altă deficienţă severă nu pot fi angajate de voce. Un funcţionar surd poate
în locuri de munca obisnuite. comunica cu clientii folosind un
mecanism de telecomunicatii. De
asemenea, în centrele de recuperare pot
fi găsiţi ca maseuri. 0 persoană cu
paralizie cerebrală se poate deplasa la
locul de munca folosind un fotoliu rulant
electric şi poate comunica cu colegii
folosind o tastatura specială sau un
sintetizator de voce.
Majoritatea limitarilor funcţionale pot
fi depăşite cu ajutorul tehnologiei
asistive.
Persoanele cu dificultăţi de învăţare Persoanele cu dificultăţi de învăţare
sau alte deficienţe mintale nu pot muncesc şi, cu ajutorul serviciilor de
mentine un loc de munca stabil suport, aceste persoane reusesc să-şi
pastreze slujbele permanente si platite
Persoanele cu dizabilităţi primesc 79% din adulţii cu dizabilităţi care nu
ajutoare financiare de la stat şi, din lucrează ar prefera să fie încadraţi în
aceasta cauză, nu mai vor să munceasca câmpul muncii
Dizabilitatea este o problema pur Dizabilitatea este o problema ce ţine de
medicala drepturile omului. Este vorba de dreptul
persoanelor cu dizabilităţi la o viată
independenta
Integrarea copiilor cu dizabilităţi în In tările în care există aceasta
învăţământul de masă reduce standardele experienţă, profesorii şi părinţii au fost
educationale de acord că educaţia incluzivă aduce
beneficii atât elevilor cu dizabilităţi, cât
151
si colegilor lor.
Oamenii de afaceri pot da faliment Barierele arhitecturale existente trebuie
dacă sunt fortaţi să înlăture barierele înlăturate atunci când acomodarea este
arhitecturale. “realizabilă”. Construcţiile noi sau cele
renovate pot fi uşor accesibilizate încă
din faza de proiectare la o fracţiune din
costul necesar înlăturării
barierelor fizice deja existente.
Persoanele cu dizabilităţi, constituie, de
asemenea, o categorie însemnată de
potenţiali clienţi pentru multe afaceri sau
servicii
Persoanele cu dizabilităţi nu Dacă sistemul de transport în comun ar
utilizează sistemul de transport în fi accesibil, numărul persoanelor cu
comun, deci accesibilizarea acestuia dizabilităţi care-l folosesc ar creşte
este inutilă. considerabil

PROGRAMUL INDIVIDUAL DE RECUPERARE, REABILITARE, INTEGRARE A


COPILULUI CU HANDICAP

Obţinerea certificatului de handicap


Incadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de către Comisia pentru
Protectia Copilului, care reprezintă organul de specialitate al Consiliilor Judeţene, după caz,
ale Consiliilor Locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap
sunt aprobate, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii şi Secretariatului de Stat al
Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap nr.39/11/2000 privind înfiinţarea
comisiilor de expertiză medicală a copilului cu handicap şi aprobarea criteriilor medicale de
încadrare a copilului cu vârste cuprinse între 0-18 în categorie de handicap.
Etapele obţinerii certificatului de handicap:
1. Depunerea unei cereri prin care solicitati eliberarea unui certificat de handicap - se
completează o cerere tip la sediu Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului de pe raza teritorială a domiciliului. Actele care trebuie anexate, în copie xerox,
cererii adresate Comisiei pentru Protecţia Copilului în vederea eliberării certificatelor de
încadrare într-un grad de handicap şi de orientare şcolară:
fişa psihologică de la specialistul care evaluează copilul;
traseul educaţional de la psihopedagogul care evaluează copilul;
ancheta socială.
Toate acestea vor fi depuse la Serviciul de Evaluare Complexă (SEC), care are obligaţia să
verifice îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap şi
orientare şcolară/profesională a acestuia, să întocmească raportul de evaluare complex, să
întocmească planul de recuperare al copilului cu dizabilităţi, precum şi planul individualizat

152
de protecţie al acestuia. De asemenea, SEC propune Comisiei de Protectie a Copilului
următoarele variante:
 încadrarea copilului într-o categorie de persoane cu handicap;
 orientarea şcolară;
 după caz, stabilirea unei măsuri de protecţie;
2. Evaluarea - asistentul social care va prelua cazul, va stabili împreună cu dvs:
data evaluarii; locul în care se va desfaşura (există posibilitatea evaluării la domiciliu
pentru copiii nedeplasabili);actele ce sunt necesare pentru întocmirea dosarului.
La data şi locul stabilit, copilul va fi evaluat din punct de vedere al tulburarilor functionale
(stabilite prin evaluarea medicală făcută pe baza dignosticului medicului specialist curant)
şi al stadiului de evoluţie, de complicaţii în activitatea şi participarea socială (prin evaluarea
psiho - socială).
3. Intocmirea dosarului şi depunerea lui la comisia pentru protecţia copilului - în urma
evaluării complexe se stabileşte severitatea handicapului, iar dosarul care contine şi raportul
final deevaluare complex, întocmit de serviciul de evaluare complexă, va fi înaintat
comisiei pentru protecţia copilului.
Acte necesare dosar: dosar cu şină, certificat de naştere copil (copie)bi/ci asistent maternal
(copie);certificat medical tip a5 eliberat de către medical specialist din cadrul centrelor
medicale, acreditate (ambulatorii de specialitate sau spitale),hotărârea de plasament,bilete
de ieşire spital (copie),analize medicale (în copie, daca este cazul)
Dosarul este înaintat comisiei pentru protecţia copilului, acesta îl analizează şi eliberează o
hotărâre cu anexele:
certificat de încadrare in grad de handicap;
certificat de orientare profesionala;
plan individual de servicii pentru reabilitare şi integrare sociala.
4. Reevaluare - solicitantul revine pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de
handicap cu 30 de zile înainte de data expirări hotărârii anterioare sau în cazul modificării
stării de sănătate.
Odata cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap, Serviciul de
Evaluare Complexă are obligaţia de a elabora Programul individual de recuperare,
reabilitare şi integrare socială a copilului cu handicap, ca parte integranta a Planului
Individual de Protecţie.
Pentru elaborarea Programului individual de reabilitare şi integrare socială, se va colabora
cu persoana cu handicap sau cu reprezentantul legal al acesteia, în cazul nostru, dvs.

RETINETI:
Scopul recuperării constă, pe de o parte, în valorificarea la maxim a posibilităţilor de
revitalizare a structurilor funcţionale alterate şi, pe de altă parte, în antrenarea structurilor
neafectate pentru a crea şi consolida comportamente şi abilităţi noi, în compensarea celor
deficitare.
AMP sprijină copilul cu handicap în desfăşurarea programului individual de recuperare în
locuinţă sau în afara acesteia, în comunitate şi astfel este necesar să cunoască şi să acceseze
resursele şi facilităţile din comunitate privind serviciile de recuperare. In acest sens, AMP

153
poate solicita Comisiei o listă cu datele de contact şi localizarea centrelor în care se poate
realiza Planul de recuperare.
In ceea ce priveşte integrarea, este recomandat ca AMP să:
 Identifice modalităţi de integrare activă în comunitate: spre exemplu, centrele pe care
le poate frecventa, specialiştii pe care-i poate consulta, organizaţiile
nonguvernamentale din comunitatea în care locuieşte
 Participe la activităţile legate de integrarea copilului la viaţa socială
 Sprijine menţinerea relaţiilor copilului cu prietenii, anturajul şi stimulează
dezvoltarea de noi relaţii
 Solicite sprijin în rezolvarea situaţiilor de neadaptare a copilului la viaţa social
Planul de recuperare se pune în practică în centrele de recuperare, AMP având obligaţia
să îndeplinească sarcinile care sunt menţionate în acesta. Din păcate, unui copil cu handicap
nu-i sunt suficiente cele câteva ore de recuperare care se desfăşoară într-un centru de
recuperare, astfel încât, pentru ca rezultatele să fie semnificative, este recomandat ca AMP
să desfăşoare procedurile de recuperare, în măsura posibilităţilor, şi acasă, dar numai la
recomandarea strictă a specialişlor. Recuperarea copilului cu handicap este un proces
îndelungat, continuu şi este evident faptul că nu poate fi realizat integral în unităţile
medicale. Din aceasta cauză se pune problema organizării activităţilor de recuperare la
domiciliu.
RETINETI:
AMP nu va aplica nici o tehnică de recuperare fără acordul specialistului şi numai după ce
îşi însuşeşte temeinic tehnicile de lucru!
AMP va colabora cu specialiştii care se ocupă de copil şi astfel îşi va însuşi tehnicile de
lucru pe care acesta le solicită. Precizăm că, în cazul copiilor cu dizabilităţi, care au o
nevoie permanentă de recuperare, există riscul ca la un moment dat să dezvolte atitudini de
respingere sau chiar agresive legate de programul de recuperare, datorită uzurii, lipsei
progresului sau a progresului lent, a oboselii etc. Pentru a evita astfel de manifestări, se
recomandă ca momentele în care se fac exerciţiile de recuperare, să fie momente agreabile,
pe care copilul să le dorească, să le aştepte cu încântare. In acest sens, putem alterna
exerciţii de recuperare, cu momente de joc şi de bună dispoziţie, muzică etc. De asemenea,
recompensarea copilului poate fi un puternic vector motivaţional.
In funcţie de handicapul copilului, poate fi necesară intervenţia unuia sau, de cele mai
multe ori, a mai multor specialişti - kinetoterapeuţi, logopezi, psiho-pedagogi, maseuri,
psihologi, terapeuţi specializaţi în diverse forme de terapie (art-terapie, terapie
ocupaţională, ludo-terapie etc).

TEHNICI SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE INTEGRATĂ A COPILULUI CU HANDICAP,


UTILIZAREA MANEVRELOR DE TRANSPORT ŞI TRANSFER ALE COPILULUI CU
HANDICAP
Tehnici specifice de îngrijire integrata a copilului cu handicap
Deficienţă vizuală
RETINETI:

154
Copilul cu deficienţe vizuale „vede" cu mâinile, astfel întrega realitatea înconjurătoare
trebuie să treacă prin mâinile lui.
In funcţie de gradul de afectare a capacităţii vizuale, copiii cu o astfel de deficienţă se
adaptează cu mai multe sau mai puţină dificultate. Copiii nevăzători sunt dependenţi de
însoţitori, însă în spaţiile cunoscute se descurcă excelent. Explicaţi copilului zgomotele pe
care le aude, denumiţi-le clar şi precis, pentru ca în timp, să diferenţieze sursa şi natura
zgomotelor. De aceea, ori de câte ori mergeţi cu copilul într-un spaţiu, încăpere nouă,
oferiţi-i cât mai multe detalii verbale despre dimensiunile camerei, despre posibilele
obstacole, depre zonele de acces sau neaccesibile şi dacă este posibil, lăsaţi copilul să
pipăie principalele elemente ale camerei, sub supravegherea şi îndrumarea voastră, pentru
a-şi crea harta mentală a spaţiului în care se află. In felul acesta, diminuaţi considerabil
frustrarea copilului, nesiguranţa pe care o resimte şi gradul lui de dependenţă.
RETINETI:
Invăţaţi copilul ca în timp să-şi formuleze propriul lui set de întrebări, care să-i
permită cea mai rapidă formă de adaptare la un spaţiu nou.
De exemplu: „Suntem într-o cameră nouă, la un pas în faţa ta se află o masă cu scaune, în
drepta mesei un dulap, iar după dulap fereastra. In stânga mesei se află o canapea şi un
lampadar, iar în centrul camerei este un covor oval"
Pe măsură ce copilul creşte, va fi capabil să aprecieze distanţele, astfel că descrierile
iniţiale vor putea face referire şi la distanţe măsurabile (spre ex., „la 1m în dreapta se află
televizorul şi o jumătate de metru mai la stânga este un fotoliu"). El trebuie învăţat să-şi
concentreze memoria pe detalii semnificative şi să-şi dezvolte la maxim celelalte simţuri de
care dispune.
De asemenea există produse proiectate să ajute nevăzătorii şi persoanele cu vedere
slabă, spre exemplu instrumente auditive şi verbale, maşini de citit, sisteme de
scanare/citire a documentelor, cititoare electronice de cărti, instrumente Braille, instrumente
de transcriere şi traducere Braille, instrumente de vizualizare marită a ecranului, suporturi
pentru cărti, sisteme manuale şi electrice pentru întors pagina, taste mari pe aparatele
telefonice, telefoane speaker, cărti cu litere tipărite mari, cărti audio, programe pentru
computer etc. Din fericire, există foarte multe cărţi audio pentru copii, iar editurile au
început să editeze numeroase volume şi în varianta audio. O altă sursă abundentă este
internetul unde se pot găsi informaţii pe toate gusturile şi pentru toate vârstele.
Recomandări:
Camera copilului trebuie să conţină mobilierul strict necesar, pentru nu îngreuna accesul
acestuia;
Se vor evita piese de mobilier colţuroase, iar în cazul în care acestea există, colţurile vor fi
„îmbrăcate" într-un material moale;
Se vor evita piese de mobilier sau elemente decorative fragile (de ex. bibelouri, vaze etc),
care se dezechilibrează uşor;
Se va păstra o ordine cât mai clară a obiectelor de bază, pentru a fi uşor găsite de copil (de
ex. în raftul stânga sus sunt şoseţii, iar în stânga jos maieurile);
In cazul în care copilul doreşte o veselă personificată, oferiţi-i una cu elemente în relief, pe
care el s-o poată identifica uşor

155
Când vreţi să ajutati copilul cu deficienţe vizuale să se aşeze pe un scaun, oferiti-i indicatii
verbale (scaunul la stanga sau în dreapta sau în spatele tău etc.) şi puneti mâna copilului pe
spătarul sau pe bratul scaunului, astfel încât să-1 repereze uşor şi rapid.
In cazul în care copilul prezintă o dublă deficienţă (vizuală şi auditivă), făceţi-vă cunoscută
prezenţa atingâng uşor umărul sau braţul copilului

Deficienţă auditivă
RETINETI:
Copiii cu deficienţe auditive au, de obicei, intelect normal, astfel că scopul principal al
integrării acestor copii este demutizarea, labiolectura, pentru a facilita relaţionările acestuia
cu ceilalţi oameni
Puţină lumea ştie faptul că aceşti copii pot percepe anumite vibraţii cu celelalte părţi ale
corpului (mâinile, picioarele, faţa), astfel că nu puţine au fost cazurile de copii cu deficienţe
care au putut dansa, nu pentru că aud muzica şi pentru că simt ritmul.
Activitatea specifică privind integrarea este demutizarea (sunete - silabe - cuvinte); un gest
este polisemantic (gestul pentru mama înseamnă şi frumoasă şi fată); ei înteleg contextul
mimico-gestual, bazându-se în comunicare pe acesta, astfel, cu ajutorul specialiştilor îşi
însuşesc lobiolectura - perceperea mişcărilor faciale sau citirea de pe buze.
Pentru îmbunătăţirea acuităţii auditive există produse special proiectate. Includ instrumente
asistive pentru ascultare, sisteme de amplificare cu infrarosu, sisteme audio/FM,
amplificatoare FM, amplificatoare TV, decodoare TV, sisteme de alertare si semnalare
vizuala, sisteme de alertare tactila, telefoane adaptate, etc.
Deficienţa neuro-motorie
Vizează reeducare motorie, mobilizarea motorie a segmentelor valide, cercetarea defectelor
fizice şi a posturilor deficitare.
Optimizarea integrării persoanelor cu deficienţe neuro-motorii presupune şi amenajarea
spaţiului şi iată câteva recomandări:
Camera trebuie să aibă ce puţin 150 cm între pat şi un alt obstacol (perete, alt pat, mobila,
pentru a putea permite transferul din scaunul rulant);
Toaleta trebuie să fie, dacă este posibil, separată de baie, pentru că un copil cu handicap are
nevoie în acest caz de mai mult timp decât o persoana fără handicap;
Sunt recomandate barele de susţinere adaptate individual, dar standardul este de maxim 100
cm deasupra solului, în cazul în care copilul nu se deplasează singur;
Toate uşile, chiar şi cea de la balcon nu trebuie să aibă prag. Accesul în interiorul încăperii
ar trebui să fie la acelasi nivel cu podeaua. Pragurile putin ridicate şi rotunjite nu constituie
un obstacol;
Rampa de acces trebuie să aibă o înclinare de maxim 6%;
Accesul în locuinţă nu trebuie să fie blocat de alte obiecte (vase cu flori, decoratiuni) mai
ales în locul în care se schimbă direcţia de deplasare;
Uşa de intrare în imobil trebuie să se deschidă spre interior şi să aibă 90cm lăţime.
Când vă plimbaţi trebuie să vă adaptaţi ritmul mersului în funcţie de ritmul copiluluiAtunci
când vreţi să ieşiţi într-un loc nou, asiguraţi-vă mai înainte că există spaţii
corespunzătoare pentru a asigura accesul liber pentru toată lumea şi în felul acesta evitaţi
expunerea copilului la situaţii jenante
156
În anumite situaţii este necesară înlocuirea sau substituirea părţilor corpului care lipsesc sau
funcţionează incorect cu membre artificiale sau cu orteze (atele, proteze, orteze pentru
picioare, etc).
Deficienta mentala
Activităţile de tip integrativ presupun joc, stimulare cognitivă cât permite deficienţa
mentală, uzând de pârghiile afective şi întăririle pozitive, stimularea perceptivă, cognitivă,
învăţarea şi corectarea limbajului. Desigur că în funcţie de gradul deficienţei, integrarea se
va realiza diferit. Pentru copiii cu o deficienţă mentală uşoară se poate lucra la nivelul unui
copil normal, dar crescând numărul repetiţilor, pe când în cazul unui deficienţe severe, nu
va fi suficientă doar creşterea numărului de repetiţii, ci şi adoptarea unor tehnici specifice
de învăţat. Totuşi, în situaţiile extreme, copiii nu obţin rezultate notabile.
Tulburari comportamentale
Scop îngrijirii integrate a copiilor cu tulburări de comportament este stingerea
comportamentelor negative, dezvoltarea unor comportamente dezirabile social şi anihilarea
comportamentelor deviante. Se pare că cele mai eficiente tehnici sunt cele
comportamentale, prin care se întăresc comportamentele pozitive şi se ignoră sau se
sancţioneză (nu se pedepsesc) comportamentele negative. Copiii vor învăţa treptat să-şi
controleze comportamentul şi să se adapteze adecvat situaţiilor.
Utilizarea manevrelor de transport şi transfer ale copilului cu dizabilităţi neuro-motorii.
Instrumente pentru mobilitate si transport
Există produse care ajuta persoanele cu dizabilitati neuro-motorii să se miste in mediul lor
si le ofera independenta in transportul personal. Acestea includ cadre metalice si suporturi
pentru sedere in picioare, instrumente pentru transfer, lifturi speciale care urmeaza
balustrada scarii, scootere, carucioare si tri-cicluri, biciclete adaptate, rampe, scaune pentru
calatorie, centuri de siguranta adaptate, comenzi speciale pentru conducere auto, vehicule
tranformate, lifturi pentru carucioare si pacient, compartimente speciale pentru carucior,
etc. Sub-categoriile uzuale sunt:

Instrumente ambulatorii - Includ bastoane, accesorii pentru baston, carje, cadre


metalice,accesorii pentru cadre, etc.Scootere si carucioare actionate electric
Cărucioare. Vehicule adaptate - Includ sisteme pentru portarea in cabina, autoturisme
sicamionete conventionale, comenzi adaptate pentru conducere auto, comenzi manuale,
rampe,lifturi, corsete pentru copil, etc.
RETINETI:
Toate manevrele de transfer şi transport trebuie să asigure permanent confortul şi siguranţa
copilului cu handicap.
Legislaţia actuală şi în special leg 448/2006, prevede norme clare prin care se doreşte
accesibilizarea persoanelor cu handicap (respectiv Cap IV Accesibilitate - leg 448/2006), pe
toate paliere sociale; transportul în comun, feroviar, accesul în instituţiile publice, în bănci,
în instituţiile sanitare etc.

PRACTICI RECOMANDATE PENTRU IGENA PERSONALĂ A COPILULUI CU


HANDICAP, ALCĂTUIREA UNUI MENIU ÎN CONCORDANŢĂ CU
PARTICULARITĂŢILE COPILULUI CU HANDICAP
157
Igiena personală a copilului cu handicap
Domeniul igienei subsumează următoarele arii de aplicabilitate:
Igiena alimentaţiei - asigurarea unei alimentaţii raţionale din punct de vedere cantitativ,
calitativ şi evitarea alimentatiei nerationale sau infestate care ar conduce la îmbolnăvirea
organismului.
Igiena vestimentaţiei - vestimentaţia şi încălţămintea, pe lângă rolul estetic, îndeplineşte şi
funcţia de protecţie a organismului faţă de eventualele traumatisme, dezechilibre
termoreglatorii sau îmbolnăviri.

RETINETI:
Vestimentaţia şi încălţămintea
 trebuie să fie menţinută într-o stare perfectă de curăţenie
 trebuie să fie adecvată sexului, vârstei, sezonului, precum şi nevoilor de mişcare ale
copilului
 trebuie să fie lejeră şi confortabilă, fiind principalele criterii de selecţie a acestora
 încălţămintea trebuie astfel aleasa încât să nu dea naştere durerilor, oboselii,
rănilor sau tulburarilor de circulatie. Este posibil ca asistatul să poarte încălţăminte
ortopedică, care se realizează la recomandarea medicului, în centre specializate.
 ciorapii - au rol în absorţia transpiraţiei, evitarea degerăturilor; este obligatorie
schimbarea lor zilnică.
Igiena locuinţei - asigurarea condiţiilor optime de locuit, activitate, odihnă, presupunând:
aerisirea, iluminarea, menţinerea unei temperaturi ambientale optime şi ventilarea încăperii.
Igiena camerei, cât şi a obiectelor care-l înconjoară pe asistat, reprezintă un factor esenţial
în îngrijirea acestuia, deoarece reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire. Iarna, când se
aeriseşte camera, copilul trebuie învelit cu patură, iar capul se acoperă cu un prosop sau o
căciulă.
RETINETI:
Lumină naturală produce un efect benefic asupra sistemului nervos, influenţând
circulaţia sanguină şi respiraţia; în acelasi timp ea distruge microbii patogeni. Camera
trebuie să conţină cât mai puţin mobilier. Patul trebuie amplasat astfel încât copilul cu
handicap să nu fie deranjat de lumină şi să fie posibil accesul uşor.
Igiena individuală
Este o condiţie esenţială pentru păstrarea sănătăţii. Igiena individuală se referă atât la
persoanele asistate, cât şi la asistentul maternal profesionist. Ea cuprinde :
Igiena mentală - are ca scop păstrarea sănătăţii mentale şi diminuarea efectelor oboselii. Ea
se realizează prin odihnă (pasiva - somn şi activă - plimbari, sport, activitati fizice,
practicarea unui hobby).
igiena corporală - are ca scop păstrarea curăţeniei corpului şi, în special, a pielii expuse
permanent murdăriei prin contactul cu mediul înconjurător.
Aceasta include :
 spălarea mâinilor - cât mai des cu putinta
 igiena zilnică (dinţii, faţa, picioarele, organele genitale)
 igiena periodică (părul, unghiile etc)
 igiena generală (întregul corp)
158
Igiena mâinilor
Mâinile, aflate în contact permanent cu obiecte din mediul înconjurator, sunt partea cea mai
expusă a corpului nostru şi astfel pot deveni o sursă de îmbolnăvire. In consecinţă, igiena
lor este extrem de importantă, riguroasă şi obligatorie.
Reguli generale pentru AMP:
 se evită zgarieturile şi se folosesc loţiuni de dezinfectare;
 se taie unghiile scurt şi li se menţine curăţenia
 se evită contactul direct cu sângele, puroiul, urina, materiile fecale;
 se folosesc manusi de protectie şi prosoape de uz unic ;
 se evită folosirea periilor şi a truselor de manichiură în comun.

Mâinile se vor spăla obligatoriu cu apă şi săpun înainte de fiecare masă, după folosirea
toaletei sau ori de cate ori este nevoie. In cazul în care mâinile prezintă crăpături, zgârieturi,
este bine să se aplice local cu o cremă emolientă care să contină şi dezinfectant.
Toaleta copilului - face parte din îngrijirile de bază acordate cu scopul de a asigura
confortul şi igiena copilului. Constă, în special, în menţinerea pielii într-o stare perfectă de
curăţenie şi în prevenirea apariţiei leziunilor cutanate.
Toaleta copilului cu handicap poate fi:
zilnică - totală sau pe regiuni (a regiunii feţei, urechilor, gâtului, membrelor superioare sau
inferioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii bucale, îngrijirea părului, toaleta intimă)
săptămânală - totală sau pe regiuni
RETINETI:
Se recomandă ca toaletarea generală să se realizeze pe nemâncate, pentru a evita
eventualele probleme digestive şi nu trebuie să depăşească 15 - 20 de minute.
Duşul îmbogăţeşte acţiunea băii cu masajul fin al jetului de apă pe suprafaţa corporală. În
cazul copiilor imobilizaţi, toaleta zilnică permite controlul regiunilor expuse escarelor (vezi
ANEXA 5) şi actionează în vederea prevenirii acestora. De asemenea, baia permite
observarea corpului copilului şi identificarea oricăror probleme de sănătate.
Etapele toaletei Se respectă urmatoarea succesiune:
faţa, gâtul, urechile; braţele şi mâinile; partea anterioară a toracelui, abdomenul; faţa
anterioară a coapselor, spatele, fesele; partea posterioară a coapselor, gambele şi picioarele;
organele genitale; îngrijirea părului.
După spălarea întregului corp se frectionează cu alcool mentolat regiunile predispuse la
escare. Se va evita în timpul băii pe regiuni a copilului imobilizat la pat udarea aparatului
gipsat sau a pansamentului. In cazul în care se udă, pansamentul se reface.
Tehnici de îngrijire
In ceea ce priveşte îngrijirea copilului cu handicap, regulile de bază sunt general
valabile, ca pentru orice alt copil.
Efectuarea toaletei generale a copilului prin imbăiere: Pregătirea psihică şi fizică a
copilului:
 se anuntă copilul cu câteva minute înainte că urmează să i se facă baie şi i se explică
asistatului fiecare etapă în parte;
 se invită copilul să urineze;
 spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
159
 se închid ferestrele şi uşa şi se verifică temperatura camerei, astfel încât să nu existe
diferenţe mare de temperatură;
 se dă drumul la apa rece şi apoi la apa caldă pentru a preveni formarea aburilor;
 se verifică temperatura apei
 se pregătesc schimburile având grijă să aibă temperatură optimă
 se transportă asistatul în camera de baie;
 este ajutat să se dezbrace;
 se poate proteja părul cu casca de baie, dacă nu se doreşte îmbăierea capului;
In funcţie de starea generală, dacă este imobilizat sau prezintă, spre exemplu risc de crize
de epilepsie, se poate aşeza copilul în cadă, cu ajutorul unui cearsaf, care se menţine pe tot
parcursul băii pe fundul căzii, pentru ca, la nevoie, să poată fi scos imediat, cu ajutorul lui.

Efectuarea toaletei generale:


 se pune o manuşă de baie, se săpuneşte suprafaţa corpului, fiecare zonă în parte, şi
apoi se clăteşte săpunul de pe tegumente;
 se stropeşte/clăteşte suprafaţa corpului cu apă la o temperatură ceva mai scăzută
decât cea din cadă (are efect mecanic şi tonifică ţesuturile, activează circulaţia şi
respiraţia)
 se usucă suprafaţa corpului prin ştergere cu prosoape curate
 se poate frecţiona corpul cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei
şi, după uscare, se pudrează uşor cu talc regiunea pliurilor, în special în cazul copiilor
antepreşcolari.
De asemenea, se acordă o atenţie mai specială în cazul copiilor imobilizaţi,
urmărindu-se ca aceaştia să nu facă escare.
 se îmbracă hainele curate, explicându-i-se copilului ce se întâmplă şi cerând sprijinul
acestuia;
 se efectuează toaleta unghiilor
 după eliminarea apei din cadă, aceasta se dezinfectează;

Tehnici de îngrijire corporala:


TEHNICA DE INGRIJIRE SCOPUL INGRIJIRII
ÎNGRIJIREA OCHILOR
se îndepărtează secreţiile oculare de la comisura prevenirea infecţiilor
externă spre cea internă (dacă e posibil se oculare
foloseste un tampon
ÎNGRIJIREA FEŢEI steril) > se spală ochii, se
se spală cu săpun fruntea de la mijloc spre menţinerea supleţei pielii
regiunea din jurul gurii şi cea din jurul nasului evitarea escarelor şi
prin mişcări circulare infecţiilor cutanate
- după limpezire
ÎNGRIJIREA se sterge imediat
MUCOASEI NAZALE prin tamponare
se curăţă fosele nazale, fiecare cu câte un tampon -menţinerea
umezit în ser fiziologic permeabilităţii căilor
- se supraveghează respiraţia copilului respiratorii superioare
- se evită contactul
ÎNGRIJIREA mâinilor cu secreţiile nazale
URECHILOR -prevenirea escarelor,
160
-se curăţă conductul auditiv extern cu un tampon -menţinerea stării de
uscat, un tampon pentru fiecare ureche curăţenie a pavilionului
- se spală pavilionul urechii cu un tampon umed, urechii şi a conductului
insistând cu atenţie la şanţurile pavilionului şi la auditiv extern
regiunea din spatele urechii - îndepărtarea depozitelor
- dacă a intrat apă în urechi, ţineţi cu mâna lobul naturale de ceară
urechii şi întoarceţi capul de câteva ori spre
ÎNGRIJIREA GÂTULUI
-se spală cu apă şi săpun - menţinerea stării de
- se clăteşte bine şi se sterge imediat cu prosopul curăţenie a gătului
- se evită presiunea prea mare asupra gâtului
ÎNGRIJIREA MEMBRELOR SUPERIOARE
- se săpuneşte circular începând de la umăr spre -menţinerea stării de
capătul distal, insistand în zona axilară (zona curăţenie
subraţului) - prevenirea escarelor, în
- se limpezeste şi se şterge imediat cu prosopul cazul copiilor imobilizaţi
ÎNGRIJIREA TORACELUI
- se săpuneşte mai întâi partea anterioară a menţinerea stării de
toracelui şi apoi se limpezeşte curăţenie
- în cazul fetiţelor care prezintă deja o dezvoltare
semnificativă a sânilor, se insistă la pliurile
submamare
ÎNGRIJIREA a căror neglijare poate genera micoze,
ABDOMENULUI
-se săpuneşte abdomenul - menţinerea stării de
- se insistă asupra regiunii ombilicale cu un curăţenie
tampon
ÎNGRIJIREA SPATELUI
-se săpuneşte spatele şi regiunea lombo-sacrată menţinerea stării de
- se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare curăţenie
ÎNGRIJIREA MEMBRELOR INFERIOARE
- se săpunesc coapsele, insistând în regiunea menţinerea stării de
-se săpuneste gamba insistând în regiunea curăţenie
spaţiile interdigitale - prevenirea escarelor,
- se limpezesc şi se sterg cu un prosop - se cazul copiilor imobilizaţi
utilizarea unui alt prosop pentru picioare, faţă de
prosopul pentru corp
- se pot pudra cu talc spaţiile interdigitale
ÎNGRIJIREA ORGANELOR GENITALE
-se săpuneşte zona genitală şi se îndepărtează - menţinerea stării de
resturile de săpun, care pot produce prurit sau curăţenie
- se sterg organele genitale şi regiunea din jur cu
treilea prosop
- se sterg cu grija plicile şi se pot pudra cu talc
ÎNGRIJIREA PĂRULUI
> se umezeşte părul, se samponează > menţinerea stării de
> se masează uşor pielea capului cu pulpa curăţenie
> se limpezeşte părul din abundenţă şi se repetă > starea de bine a
şamponarea, dacă este cazul
> se acoperă cu prosopul uscat
> se usucă părul şi se piaptană cu blândeţe
161
ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
> se taie cu atenţie unghiile, după baia generală, > menţinerea stării de
degetului, pentru a degaja părţile laterale spre a curăţenie
aduna murdaria şi se taie cuticulele (pieliţele) > îndepărtarea
> se vor dezinfecta imediat instrumentele după subunghial
> evitarea eventualelor
zgărieturi, produse
involuntar de unghiile
prea mari
ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE
-se foloseşte o periuţă de dinţi cu perii moi, > menţinerea stării de
capete şi cu un cap care să fie destul de mic curăţenie
ajunge în toate părţile gurii ^ prevenirea problemelor
- periuţa trebuie înlocuită la fiecare 3-4 luni, gingivale sau dentare (de
dinţi trebuie plasată la un unghi de 45 de grade ex. cariile)
dinţi, în zona unde dinţii întâlnesc gingiile
- se apasă cu fermitate şi se imprimă mişcări de
folosind mişcări circulare, timp de 3-5 minute
- nu trebuie frecat prea tare, deoarece periajul
viguros poate face ca gingiile să se retragă sau
zgâria smalţul
- trebuie periate toate suprafeţele dinţilor, părţile
ale limbii si obrajii (mucoasa jugala)
-acordăm o atenţie specială dinţilor din faţă şi
suprafeţelor dinţilor din spate
- în plus se recomandă vizite regulate la medicul
stomatolog

Alcătuirea unui meniu


Nu există recomandări speciale privind alimentaţia unui copil cu dizabilităţi, decât în cazul
meniurilor specificate de medic. Recomandările din cadrul modului 3 cu privire la
alimentaţie copilului sunt perfect valabile şi pentru copiii cu dizabilităţi. Desigur că, dacă
medicul specialist recomandă urmarea unui anumit regim alimentar, în funcţie de
diagnosticul şi particularităţile copilului, AMP are obligaţia de a respecta cu stricteţe
recomandările medicale.
Spre exemplu, copiilor hiperkinetici nu le sunt recomandate băuturile şi alimentele cu
conţinut de cofeină (cola, ciocolată etc) sau copiilor cu sindrom Down nu le sunt
recomandate alimentele grase, deoarece aceştia au tendinţă spre obezitate. Insă, reamintim,
că toate recomandările privind tipul de dizabilitate vor fi oferite AMP de către medicul
specialist, nutriţionist sau orice alt specialist, în domeniul său de competenţă.

LIMBAJELE VERBALE, NONVERBALE ŞI A MODALITĂŢI ALTERNATIVE DE


COMUNICARE CU COPILUL CU HANDICAP
A. Deficienţe senzoriale:
1. Vizuale - dacă copilul cu deficienţă vizuală nu a văzut niciodată, se vor evita descrieri
care să conţină culori, axându-ne mai mult pe detalii privind dimensiunea obiectelor şi
utilitatea lor. Dacă au văzut anterior, se pot folosi detalii legate de culori, dar în forma lor
primară, nu în nuanţe. Aceşti copii au în general un vocabular redus, dar reuşesc să
162
comunice adecvat situaţiei. In ceea ce priveşte limbajul nonverbal, se remarcă faptul că
aceşti copii utilizează mai puţin expresiile faciale, dar utilizează excesiv mâinile
(gesticulează), prin care compensează deficienţa. Recomandări cu privire la comunicarea
AMP - copil cu deficienţe vizuale: > Folosiţi detalii semnificative şi care să fie uşor
sesizabile la nivel tactil, atunci când vorbiţi despre un obiect;
Descrieţi ceea ce faceţi, mai ales dacă activitatea respectivă presupune sunete noi pentru
copil sau dacă ştiţi că urmează să produceţi un zgomot de o mai mare intensitate, astfel
încât acesta să nu se sperie;
Spuneţi copilului atunci când părăsiţi camera;
Incurajaţi-l să pună întrebări atunci când are nelămuriri;
Atenţionaţi-l atunci când are tendinţa de a vorbi prea tare, deoarece copiii cu deficienţe de
auz au această tendinţă
Când doriţi să faceţi ceva care implică atingerea copilului, anunţaţi-vă întenţia: „Uite,
acuma am să-ţi dau jos bluziţa"
Luaţi în considerare şi alte forme de comunicare, dacă cele evidente nu vă sunt accesibile,
spre ex, există copii cu deficienţe vizuale dar şi auditive, cu care se poate comunica prin
simţul tactil (dacă cunoaşte literele, de ex., le putem desena în palmă)
Spuneţi clar ce doriţi de la copil, deoarece mimica şi gestica nu pot să vă ajute în
comunicare
Un limbaj alternativ pentru nevăzători este limbajul Braille care este un sistem de scriere în
care literele sunt compuse din puncte ieşite în relief şi care pot fi resimţite cu ajutorul
degetelor. Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825 .
2. Auditive: în cazul deficienţelor auditive, comunicarea capătă forme speciale. De-alungul
timpului s-au creat numeroase sisteme de comunicare alternative. Iată câteva recomandări
privind comunicarea cu un copil cu deficienţe auditive:
Folosiţi propoziţii simple şi clare, referindu-vă la obiectul care i-a captat atenţia; Incurajaţi-
l să ia parte la dialog, acceptând orice contribuţie din partea copilului. Nu-l întrerupeţi când
spune ceva pentru a-1 corecta, ci repetaţi corect cuvânul când acesta a terminat de vorbit;
Intreruperile frecvente nu-l încurajează, din contră;
Când remarcaţi o expresie facială a copilului, verbalizaţi-o pentru el; Când remarcaţi un
interes către un obiect sau o activitate, verbalizaţi-o pentru el.
Folosiţi-vă de mimică şi gestică, pentru a compensa lipsa cuvintelor. Nu acoperiţi zona
gurii cu mâna, alimente, ţigări.Arătaţi-vă intenţia de a comunica, atingând uşor copilul.
Ca modalitate alternativă de comunicare, specifică deficienţelor auditive este labiolectura.
Aceasta înseamnă descifrarea unui text pe care-l rosteşte cineva prin urmărirea cu atenţie a
buzelor vorbitorului. Ea joacă un rol important, compensând într-o oarecare măsură lipsa
auzului. Există cazuri numeroase în care persoane adulte cu deficienţe auditive citesc atât
de bine pe buze, încât nici nu este sesizabilă deficienţa, totuşi nu trebuie exclus riscul unor
erori, cu atât mai mult cu cât citirea pe buze necesită un grad mare de concentrare.
Trebuie să conştientizăm că anumite sunete sunt invizibile pe buze, iar altele seamănă mult
între ele putând fi confundate. Această abilitate de a citi pe buze se învaţă şi toţi copiii cu
deficienţe de auz trebuie să şi-o dezvolte. Ea se perfecţionează în timp, putând să ajugă la
rezultate fantastice.

163
Totuşi principala provocare a copiilor cu deficienţe auditive este demutizarea. Acest lucru
se va realiza cu sprijinul unui logoped.

RETINETI: Recomandări pentru AMP atunci când comunicăm cu un copil cu deficienţe de


auz:
 Staţi cu faţa la copil
 Nu răspundeţi în locul lui, ci îl întrebaţi în aşa fel încât să fie înţeles uşor
 Nu vă acoperiţi gura, nu vă întoarceţi cu spatele, nu plecaţi în timp ce vorbiţi
 Aşteptaţi până când copilul este atent înainte de a începe să vorbiţi
 Conştientizaţi faptul că este un efort pentru copil şi că poate obosi uşor
 Vorbiţi la obiect şi evitaţi schimbările bruşte de subiect
 Vorbiţi clar şi mai rar
 Când este cazul folosiţi repere vizuale, scrisul sau desenul
 Păstraţi o distanţă potrivită - respectiv un metru faţă de copil
O altă modalitate alternativă de comunicare este limbajul semnelor. Limbajul semnelor
este un limbaj cu reguli proprii, structură proprie şi modalităţi proprii de exprimare. Nu este
o traducere în semne a unui limbi şi nici nu înseamnă folosirea mâinilor pentru a ilustra un
cuvânt, deoarece unul şi acelaşi semn poate reprezenta mai multe cuvinte din limbajul
vorbit. Nu există un limbaj universal al semnelor, fiecare ţară având propriul său limbaj.
Limbajul semnelor se învaţă în cadrul instituţiilor speciale de învăţământ.

B. Deficienţele neuro-motorii:
Copiii cu deficienţe neuromotorii au de cele mai multe ori intelect normal, astfel că nu au
probleme în înţelegerea mesajului, pot avea însă probleme în emiterea lui. Particularităţi
privind comunicare cu un copil cu deficienţe neuro-motorii:
un copil cu deficienţă neuro-motorie, care nu are inteligenţa afectată, nu are dificultăţi
majore de înţelegere şi de răspuns, poate doar ca timp de reacţie;
un copil care are dificultăţi de vorbire, va oferi un răspuns adecvat, chiar dacă nu va fi clar;
copiii îşi vor găsi propriile modalităţi de comunicare: prin gesturi, imagini, sunete
diferenţiate; copiii vor fi încurajaţi să înveţe să scrie şi să citească, cu sau fără ajutorul
calculatorului, sau cu orice alte mijloace de comunicare;
există unii copii pentru care vorbirea şi gesticulaţia implică un efort fizic prea mare, dar
pentru care limbajul imaginilor este prea simplu din punct de vedere intelectual. Aceşti
copii sunt capabili să înveţe să scrie şi să citească şi să folosească un tabel de comunicare
alcătuit din cuvinte şi propoziţii;
Recomandări privind comunicarea AMP - copil cu deficienţe neuro-motorii:
 dacă este un copil imobilizat în fotoliu rulant, asezaţi-vă pe scaun, pentru ca el să nu
fie nevoit să stea cu privirea în sus, încurajând în felul acesta şi comunicarea de la
egal la egal aşteptaţi până când copilul finalizează ce are de spus, chiar dacă timpul
lui de reacţie este mai lent dacă nu înţelegeţi ce spune, întrebaţi-l din nou şi
încurajaţi-l să folosească şi alte mijloace de expresie
C. Deficienţele mentale:
Comunicarea copiilor cu deficienţe mentale depinde foarte mult de nivelul coeficientului de
inteligenţă: cu cât coeficientul de inteligentă este mai mare, cu atât capacităţile lui de
164
înţelegere şi exprimare sunt mai bune. Desigur că un coeficient de inteligenţă foarte mic,
preuspune implicit dificultăţi majore în înţelegerea şi exprimarea verbală. In general,
copilul cu deficienţe mentale:
Poate recunoaşte sensul cuvintelor şi propoziţiilor simple
Poate fi ajutat să înţeleagă, dacă persoana care vorbeşte foloseşte cuvinte simple, uzuale şi
gesturi; Va putea să decidă forma unui răspuns simplu şi să transmită un mesaj simplu, prin
cuvinte sau gesturi; Poate întâmpina dificultăţi de pronunţie
Pentru cei care comunică cu un astfel de copil este important să înţeleagă şi să răspundă
adecvat; în acest mod se vor putea evita întreruperi ale ciclului de comunicare.
In cazul unor deficienţe metale severe:
Trebuie să înţelegem mai întâi că un astfel de copil poate vedea şi auzi, dar poate fi inapt în
înregistrarea mesajelor; Nu înţelege cuvintele, dar poate înţelege tonalitatea vocii,
expresia feţei, gesturile simple; Poate răspunde la situaţii comunicând prin mişcări ale
corpului, sunete sau tipuri diferite de plâns.
Este important ca AMP să observe orice semn de comunicare şi să răspundă prompt astfel
încât să fie susţinută orice formă de comuniare. Răspunsul la reacţia de comunicare a
copilului este un factor de întărire al comportamentului copilului. Dacă va primi un răspuns
la intenţia lui de comunicare, copilul va repeta această experienţă.
Orice copil are nevoie să-şi dezvolte unele mijloace de comunicare fie cuvinte, fie gesturi,
fie mişcări ale corpului. AMP trebuie să fie atent la toate încercările de comunicare ale
copilului şi să răspundă adecvat acestora.
Cum să vorbeşti unui copil cu deficienţă mentală:
 Vorbeşte-i copilului despre ceea ce se întâmplă în jurul lui;
 Aşează-te la nivelul copilului şi vorbeşte-i faţă-n faţă;
 Inainte de a vorbi, atrage-i atenţia atingându-l uşor şi pronuntându-i numele;
 Asigură-te că el te priveşte atunci când îi vorbeşti;
 Când vorbeşti exemplifică prin gesturi mesajul pe care vrei să-l transmiţi;
 Incurajează copilul să folosească gesturi când vrea să transmită ceva;
Arată-i copilului de fiecare dată obiectul despre care vorbeşti;
încurajează copilul să cânte şi să producă diverse onomatopee atunci când se joacă;
Când vorbiţi folosiţi expresia feţei pentru a-1 ajuta să înţeleagă sensul mesajului;

D. Deficienţele de limbaj:
Copiii cu deficienţe de limbaj au o dorinţă naturală de a comunica şi de a se face înţeleşi.
Din păcate, atunci când eforturile lor nu sunt susţinute, sunt tentaţi să renunţe uşor.
Recomandări: Copilului nu trebuie să i se facă observaţii referitoare la modul în care
vorbeşte şi nu i se va atrage direct atenţia că a greşit;
Este important să stabilim un bun contact vizual, pentru a nu exista nici un fel de bariere în
comunicare;Copilul nu este grăbit să răspundă;Adresaţi întrebări care să necesite răspunsuri
scurte, de tip DA/NU.I se vorbeşte calm, rar şi expresiv, iar copilul va răspunde în acelaşi
fel;
Este bine să învăţăm odată cu copilul alternativele de comunicare
Dacă nu aţi înţeles cere-ţi copilului să repete mesajul şi încurajaţi-1 să folosească şi alte
mijloace de expresie (de ex, scrisul)
165
E. Tulburări comportamentale: în general copiii cu tulburări de comportament
prezintă numeroase probleme de comunicare. Se simt neînţeleşi, uneori refuză să comunice
sau devin agresivi. Işi exprimă greu emoţiile, preferând să reacţioneze, nu să răspundă. In
mod frecvent, reacţionează comportamental înainte de a răspunde verbal. Recomandări:
Vorbiţi copilului calm,Nu vă aşteptaţi să stea nemişcat în timp ce-i explicaţi ceva, este de
preferat să-i daţi ceva simplu de făcut. Chiar dacă el nu vi se va uita în ochii tăi, nu
înseamnă că nu vă ascultă – puteţi chiar să vă jucaţi împreună cu el, în felul acesta va simţi
că doriţi să pătrundeţi în lumea lui şi că-1 înţelegeţi cu adevărat
Sprijiniţi-l des, pentru a nu simţi nevoia să se justifice permanent şi nu va atrage atenţia
asupra lui
Dacă refuză să comunice, nu insistaţi, reveniţi după câteva minute. Folosiţi cuvintele pe
care el le foloseşte pentru a se simţi în siguranţă.Incurajaţi-l permanent să comunice, aveţi
răbdare şi înţelegere pentru momentele în care pare că nu-şi poate controla
comportamentul, înainte de a aborda subiectul de discuţie care vă interesează, deschideţi
un subiect care ştiţi c-o să-i facă plăcere, ascultaţi-l activ şi prezent
F. Deficienţe asociate:
Copiii cu deficienţe asociate întâmpină deseori dificultăţi grave de comunicare, fiecare
având nevoie de un ajutor personalizat;
Este foarte dificil să comunici cu un astfel de copil deoarece nu ştim cât înţelege copilul din
mesajul nostru, iar modalităţile lui de exprimare sunt de cele mai multe ori neclare pentru
noi;
Principalul nostru scop este de a stabili o comunicare de bază cu copilul, astfel că trebuie să
aflăm cât înţelege copilul şi care sunt posibilităţile lui de exprimare. Comunicarea de bază
se realizează atunci când reacţiile de bază ale copilului, cum ar fi plânsul, râsul, mişcarea
mâinilor sau a picioarelor sunt transformate în mijloace de comunicare. In timp, vom
decodifica codul mişcărilor copilului, ajungând să înţelegem că atunci când copilul face un
anumit gest, acesta are valoarea unui acord sau dezacord (spre exemplu, o anumită grimasă
poate să exprime acordul şi oaltă grimasă dezacordul)
Deseori el poate încerca să transmită un mesaj, dar într-o formă pe care noi nu o înţelegem,
ca urmare încercările lui de a comunica vor trece neobservate, renunţând în timp să mai
comunice;
Astfel trebuie să recunoaştem momentele în care copilul transmite un mesaj, să fim atenţi,
să-l facem să înţeleagă că ne străduim să înţelegem mesajul şi să alegem modalitatea de
răspuns adecvată.
RETINETI: Pentru a stimula învăţarea copilului cu dizabilităţi:
Folosim exemple concrete; Le oferim oportunităţi de a avea noi experienţe, în afara
mediului lor obişnuit de viaţă;Le oferim posibilitatea de a avea succes în ceea ce fac prin
executarea unor sarcini pe măsura capacităţii lor de lucru;Ii încurajăm să repete continuu
lucrurile învăţate;Ii învăţăm o anume abilitate la locul unde o vor folosi - spre exemplu,
tranversarea străzii o învăţăm pe stradă;Durata perioadelor de învăţare trebuie să fie
scurtată;Căutăm modalităţi de predare potrivite pentru fiecare copil în parte.

Recomandări generale privind comunicare cu un copil cu handicap:

166
Identificaţi o formă de comunicare adecvată vârstei copilului.Identificarea implică atât
abilităţtile de comunicare verbale cât şi cele non-verbale.Limbajul folosit este în
concordantă cu abilităţile de comunicare identificate ale copilului şi este adecvat
dezvoltării fizice şi socio-educaţionale a acestuia.
Folosiţi modalităţi variate de stimulare a copilului pentru identificarea eventualelor
deficiente de comunicare ale acestuia
Sesizaţi responsabilul de caz în situaţiile în care este necesar sprijinul unui specialist pentru
depăşirea deficienţelor de comunicare
Soluţiile de corectare a deficienţelor se reformulează, dacă este cazul, în funcţie de
elementele nou apărute în procesul de comunicare cu copilul
Nu-i oferiţi ajutorul, înainte să-l întrebaţi dacă are nevoie
Urmăriţi reacţiile copilului atunci când îi transmiteţi un mesaj verbal
Întreţinerea relaţiilor între membrii familiei AMP:
Este important să stabilim un mediu prielnic comunicării în familia noastră, astfel încât dvs.
trebuie să menţineţi între membrii familiei dvs, relaţii de bună convieţuire şi implicit de
comunicare.
Recomandări:
Povestiţi partenerului dvs. ce înseamnă diagnosticul copilului, care sunt lucrurile pe care
copilul poate şi nu poate să le facă;
în cazul în care în familia dvs. există şi alţi copii, spuneţi-le acestora, pe înţelesul lor, ce
înseamnă handicapul copilului;
încurajaţi dialogul între membrii familiei
Prezentaţi familiei fiecare progres pe care copilul cu handicap îl face şi creaţi un mic
moment de bucurie la care să participe întreaga familie
încurajaţi copilul cu handicap să participe la activităţile curente al familiei ( spre exemplu,
activităţi legate de gospodărie, dar şi cele legate de aniversări etc)
Nu-i privaţi pe ceilalţi membri ai familiei de anumite activităţi pe motiv că aveţi în îngrijire
un copil cu handicap;
Stabiliţi împreună cu familia anumite reguli, încercând să-l implicaţi pe fiecare în relaţia cu
copilul cu handicap - cineva îl poate învăţa să se îmbrace/dezbrace, altcineva îl poate scote
la plimbare sau îl poate învăţa să scrie/citească;
Dacă unul dintre membrii familiei nu doreşte să se implice, respectaţi-i decizia şi nu-1
obligaţi să facă lucruri pe care nu doreşte;
Discutaţi cu membrii familiei atunci când luaţi o decizie cu privire la copilul cu
handicap.Nu comparaţi copilul cu handicap cu ceilalţi copii ai familiei sau cu copii care nu
au handicap Păstraţi contactul cu anturajul care exista înainte de a lua în îngrijire un copil
cu handicap
Acordaţi atenţie copilului cu handicap în mod egal cu toţi membrii familiei, nu vă omiteţi
nici pe dvs.

SEXUALITATEA COPILULULUI CU NEVOI SPECIALE, FORME ŞI


DEPRINDERILOR DE VIAŢĂ INDEPENDENTĂ
Abordarea sexualităţii copilului cu nevoi speciale

167
In cazul copiilor cu deficienţe, etapele dezvoltării sexuale urmează, în general, etapele
normale ale dezvoltării sexuale ale copilului fără dizabilităţi. Astfel, în cazul dizabilităţilor
senzoriale (văz, auz), deficienţelor de limbaj nu se identifică diferenţieri majori în
maturizarea sexuală.
Primele diferenţieri apar însă în cazul copiilor cu deficienţe mentale, care dacă-şi opresc
evoluţia mentală, pot să rămână cu fixaţii şi la diferite stadii de dezvoltare sexuală. Astfel,
un copil cu vârstă mentală de 3-5 ani poate rămâne la nivelul fantasmelor sexuale de la
vârsta respectivă.
Pe de altă parte, copiii cu tulburări de comportament, prezintă adesea şi probleme ale
comportamentului sexual. Spre exemplu, un adolescent cu ADHD poate prezenta o
exacerbare a instinctului sexual. El poate să manifeste interes faţă de sexualitate ceva mai
devreme faţă de un copil obişnuit şi poate chiar să dezvolte comportamente de natură
sexuală (masturbare, comportamente seductive, curiozităţi sexuale). Acest lucru nu trebuie
să ne sperie, considerând că este o manifestare a tulburării acestuia. Se spune că dacă un
copil întreabă, atunci este pregătit să primească răspunsul, trebuie doar găsită cea mai bună
formă de a-i transmite informaţia.
In aceeaşi măsură există şi sindroame care au ca efect, diminuarea interesului sexual (spre
exemplu, sindromul autist). Tocmai de aceea, nu trebuie să vă fie teamă să întrebaţi medical
specialist care în evidenţă copilul cu handicap şi despre domeniul sexualităţii.
Formarea deprinderilor de viaţă independentă
Deprinderile pentru viaţa independentă nu epuizeză lista posibilelor deprinderi ce pot fi
însuşite de un copil până la vârsta maturităţii. Când vorbim depre deprinderi de viaţă
independentă ne referim la acel bagaj minim de abilităţi care îi permit celui care le are să
desfăşoare o viaţă socială normală, ne(mai)având nevoie de asistenţă sau acompaniere.
Putem distinge mai multe domenii de deprinderi care se formează pe parcursul socializării
copilului, instalându-se treptat şi contribuind la formarea unei personalităţi adaptate din
punct de vedere socio-cultural:
Domeniul deprinderilor de viaţă zilnică: nutriţie, planificarea meniului,
cumpărarea alimentelor, prepararea mâncării, comportamentul corect la masă,
curăţenia bucătăriei şi depozitarea mâncării, managementul şi siguranţa casei.
Deprinderi privitoare la îngrijirea personală: promovează dezvoltarea fizică şi emoţională
armonioasă a copilului cu handicap prin igienă personală, stil de viaţă sănătos.
Deprinderi vizând dezvoltarea socială: se concentrează asupra modului în care copilul cu
handicap se relaţionează cu ceilalţi prin dezvoltare personală, comunicare, relaţii socio-
culturală, participarea la viaţa comunităţii.
Deprinderi privind managementul banilor: se concentrează pe arii de deprinderi care îi ajută
pe copii să înţeleagă demersurile financiare şi cuprind: noţiuni despre bani, economii,
balanţa venituri/cheltuieli, administrara unui buget personal, abilităţi de consumator
raţional.
Deprinderi pentru integrare profesională: se referă la ariile de deprinderi care îi ajută pe
copii să-şi finalizeze programele educaţionale, pentru ca, în viitor, să urmeze o carieră
conform interesului lor.
Specialişti pornesc de la ideea că deprinderile pe care copiii nu le au, se pot dobândi prin
exerciţiu, voinţă (în baza unor motivaţii corespunzătoare) şi cu ajutorul unor persoane de
168
sprijin, respectiv AMP. După însuşirea lor corectă şi câteva repetări, deprinderile se
automatizează. La vârsta lor, aceşti copii pot încă să îşi mărească eficienţa acţiunilor, să
devină mai încrezători în propriile forţe, să îşi îmbunătăţească raporturile cu cei din jurul
lor, să dobândească un control mai bun asupra propriei lor vieţi, cu alte cuvinte să se
autoreponsabilizeze.

CAP 7

OCROTIREA COPILULUI CU HIV/SIDA


PARTICULARITATI DE INGRIJIRE ALE COPILULUI CU HIV/SIDA POZITIV

Principalele caracteristici ale igrijirii in asistenţă maternală pentru copilul seropozitiv HIV
sunt:
Este o intervenţie pe termen lung deoarece decizia părinţilor este în majoritatea cazurilor
ireversibilă deoarece şi boala copilului este incurabilă;
Este planificată deoarece ceea ce se întâmplă cu copilul în timpul îngrijirii nu este
întâmplător, ci se urmăreşte planul de viitor al copilului;
Resursa esenţială este familia de îngrijire/ asistentul maternal care acordă îngrijire într-un
mediu familial unui copil care nu îi este rudă, oferind acestuia posibilitatea de a beneficia
desupraveghere şi atenţie individualizată pe care numai o familie le poate acorda;
îngrijirea temporară implică muncă în echipă între familia de îngrijire (a asistentului
maternal profesionist) şi asistentul social.
Caracteristicile persoanei de îngrijire:
Structura educativă adecvată - aceştia aplică norme clare şi potrivite vârstei şi capacităţilor
copilului amp este o persoana care invata si poate invata pe altii;
Interacţiuni pozitive cu copilul - AMP trăiesc momente agreabile cu copilul realizând
diverse actvităţi împreună, împărtăşind pur şi simplu momente cotidiene plăcute (se uită la
televizor, mănâncă, se joacă etc.);
Climat familial călduros - ambianţă agreabilă în familia AMP
Unul din cele mai importante aspecte privind ingrirea copilului cu HIV, este tratamentul
specific (antiretroviral) pe care acesti copii trebuie sa-l urmeze in mod cronic.
Terapii anti HIV
Tratamentul intrizie trecerea HIV la SIDA .
■ Tratamentul nu poate fi stabilit decit de catre medic, rolul AMP in tratamentul
HIV/SIDA fiind acela de a obtine o aderenta crescuta (vezi mai jos aderenta la tratament).
Specifica pentru tratamentul infectiei HIV este terapia in combinatie. Ce este o terapie in
combinatie?
O terapie in combinatie inseamna mai multe medicamente luate impreuna pentru a
impiedica virusul HIV sa se inmulteasca. Terapia in combinatie are un efect mai mare decat
monoterapia (un singur medicament), insa ea nu vindeca ci urmareste stoparea inmultirii
virusului HIV si impiedicarea distrugerii sistemului imunitar.
Cu toate ca in prezent exista o gama relativ variata de medicamente, distrugerea totala
virusului nu este inca posibila.
Cum actioneaza terapia antiretrovirala in organism?
169
Medicamentele impotriva HIV impiedica virusul sa se inmulteasca in celula gazda, deci
numarul virusilor nou produsi si a celulelor nou infectate scade simtitor. Daca terapia va fi
respectata si urmata timp indelungat, sistemul imunitar va reusi sa se fortifice .
Cum stim daca o terapie functioneaza sau nu?
Pentru persoanele HIV pozitive care urmeaza o terapie in combinatie este foarte importanta
verificarea periodica a numarului de anticorpi (CD4) si a incarcaturii virale din sange
(cantitatea de virusi). Pe baza acestor rezultate se va putea constata cum lucreaza sistemul
imunitar, cat de grav este el afectat de virusul HIV si ce efect are terapia in combinatie.
Pentru ca terapia sa-si poate face efectul, ea trebuie sa fie riguros respectata.
Nerespectarea tratamentului, nerespectarea alimentatiei, eliminarea medicamentelor in
urma varsaturilor, nu fac altceva decat sa duca la scaderea eficientei tratamentului, la
inmultirea virusului.
Se poate ca o terapie sa esueze?
Terapia in combinatie isi poate pierde din eficienta si atunci cand virusul HIV devine
rezistent la unul sau mai multe medicamente. In aceasta situatie virusul se inmulteste mai
departe nestingherit slabind in contiunare sistemul imunitar.
Virusul poate sa dezvolte cel mai usor rezistenta la medicamente atunci cand el se
inmulteste repede. Aceasta inmultire rapida poate fi impiedicata daca:
se respecta doza medicatiei prescrisa de doctor, intervalul de timp si alimentatia prescrise ;
 incarcatura virala este mentinuta (prin tratament) la un nivel scazut;
 combinaţia de medicamente este schimbata de catre medicul specialist imediat
ce se observa ca incarcatura virala nu scade .
Cand trebuie inceputa terapia?
Terapia s-a dovedit a fi folositoare in toate stadiile infectiei cu HIV. Este adevarat ca
deocamdata nu exista destule date stiintifice care sa evidentieze daca efectul terapiei in
stadiu asimptomatic (stadiul fara simptome), este la fel de puternic ca si in cel simptomatic.
Nu e insa niciodata prea tarziu sa se inceapa o terapie antiretrovirala. Toate cercetarile au
aratat ca, cu cit mai tirziu se incepe o terapie, cu atat sistemul imunitar este mai slabit iar
sansele unei reusite sint mai mici.
Momentan nu exista date concrete care sa indice cind ar fi timpul potrivit pentru inceperea
unei terapii sau care ar fi terapia optima.
Medicul specialist va controla periodic nivelul CD4 la copil si atunci cind va fi cazul, va
avea o discutie cu acesta (si/sau cu reprezentatii legali ai acestuia), in care il va informa
despre posibilitatile de tratament existente, despre efectele secundare imediate si cele ce ar
putea apare in timp. In orice caz, terapia ar trebui inceputa inainte ca sistemul imunitar sa
fie foarte slabit.
Efecte secundare
Efecte secundare ale terapiei pot aparea in primele saptamani de la inceperea acesteia ca
apoi ele sa dispara treptat. Cele mai frecvente sunt oboseala, greata, varsaturile, diareea,
durerile musculare, durerile de cap si mancarimi ale pielii. Efectele secundare se deosebesc
insa de la o persoana la alta.
IMPORTANT!
Posibilitatile de terapie s-au imbunatatit considerabil in ultimul timp. In prezent sunt
disponibile 19 medicamente antiretrovirale care folosite in combinatie dau rezultate destul
170
de bune in stoparea inmultirii virusului. 18 dintre aceste medicamente sint disponibile si in
Romania.
Cind se decide in favoarea inceperii unei terapii antiretrovirale, trebuie sa se constientizeze
faptul ca acesta este un tratament pe termen nelimitat care trebuie urmat consecvent, zi de
zi, conform indicatiilor medicului specialist. Aceasta terapie este deosebit de costisitoare
(subventionata de stat) iar pacientul nu si-o va putea procura din farmacii, pe baza unei
retete, ci direct de la medicul specialist in a carui evidenta, si sub a carui supraveghere se
afla.
Doza medicatiei poate varia intre 2- 22 de tablete pe zi !! Deci va fi nevoie de o disciplina
si o vointa de fier pentru respectarea stricta a tratamentului
Pe langa efectele secundare imediate, de scurta durata, vor aparea in timp efectele
secundare majore: afectiuni ale rinichilor, stomacului, ficatului, etc. Trebuie stiut de
asemenea, ca se poate intimpla ca terapia sa nu aiba la toate persoanele efectul scontat.
Aspectele care trebuie luate în consideraţie în cazul copiilor care primesc terapie
antiretrovirală
Aderenţa la tratament poate fi o problemă datorită efectelor secundare, poverii pastilelor,
dificultăţi la înghiţire, medicamentelor neplăcute la gust, sau cerinţelor de alimentare.
In dependenţă de vîrsta copilului, supravegherea din partea adulţilor este de obicei necesară
pentru a asigura administrarea corectă şi consistentă a medicamentelor.
Alte medicamente ar putea interfera cu medicatia antiretrovirala. In cazul utilizării altor
medicamente, este absolut necesara contactarea medicului specialist.
în cazul copiilor mici, unele medicamente sunt sub formă de sirop, păstrarea căruia trebuie
asigurată în frigider.
Exista mai multe medicamente antiretrovirale disponibile pentru adulţi decît pentru copii,
datorită modului în care unele din acestea acţionează negativ asupra sistemului imun al
copiilor care se află în creştere.
Odată cu creşterea copilului, se măresc dozele medicamentelor primite, dar şi numărul
opţiunilor de tratament.
TRATAMENT SI ADERENTA Ce ste "aderenţa" ?
Aderenţa înseamnă respectarea planului de tratament prescris pentru toate medicamentele
recomandate. Aceasta include voinţa de a începe tratamentul, precum şi capacitatea de a lua
integral medicaţia prescrisă.
Aderenţa este un factor esenţial în tratamentul HIV:
În primul rând pentru eficienţa acestuia (cât de bine lucrează medicamentele pentru
diminuarea cantităţii de virus). Când este omisă una din dozele prescrise, virusul are
posibilitatea de a se multiplica mai rapid şi deci de a căpăta rezistenţă la medicamentul
respectiv.
În al doilea rând, pentru prevenirea rezistenţei virale la medicaţie. Studiile clinice au arătat
că atunci când se „sare" peste dozele prescrise sau când se face o pauză în administrarea
medicaţiei se pot dezvolta noi generaţii de virus rezistente la medicamentele luate până
atunci.
Aderenţa la tratamentul antiretroviral joacă un rol crucial în succesul terapeutic. Aderenţa
influenţează direct evoluţia clinică şi, chiar în condiţiile unei diagnosticări întârziate,
tratamentul poate fi eficient dacă este menţinută o aderenţă excelentă.
171
Cu alte cuvinte, respectarea cu strictete tratamentului indicat de medicul specialist este
esentiala in lupta impotriva infectiei cu HIV. Pentru ca terapia sa fie eficienta, trebuie sa fie
administrata in fiecare zi, fara a sari nici o doza, cu regularitate, respectind orarul si
administrarea in functie de mese, dupa indicatiile medicului.
Reguli de igena -ingrijirea ranilor
Pentru persoana care ingrijeste un copil seropozitiv este important sa respecte regulile
elementare de igiena si sa-l invete pe copil sa deprinda aceste reguli. Utilizarea individuala
a instrumentelor personale de toaleta (periuta de dinti, forfecuta de unghii etc.), protejarea
corespunzatoare a plagilor (julituri, taieturi, intepaturi), sunt aspecte esentiale pentru
educarea si ingrijirea copilului seropozitiv.
Igiena este o modalitate simplă si eficientă de a rămâne sănătoşi si de a fi
o prezentă plăcută pentru cei din jurul nostru. Igiena personală înseamnă un set de reguli
simple si usor de respectat.
Fiecare dintre noi trebuie sâ aibă propriile obiecte de îngrijire personală. Este foarte
important ca nici unul dintre aceste obiecte sâ nu fie împrumutat unei alte persoane, chiar
dacă persoana este o rudă sau un prieten apropiat. Acestea pot transmite diferiti virusi,
microbi, paraziti.
Fiecare membru al familiei trebuie sâ aibă:
 periuţă de dinti, pieptene, lenjerie intimă, sosete, ciorapi, batistă, trusă pentru
manichiură, aparat de ras, prosop
În fiecare casă trebuie să existe o serie de materiale igienico-sanitare, fără de care păstrarea
unei igiene corespunzătoare este practic imposibilă.
Aceste materiale sunt: săpunul, samponul, pasta de dinti, hârtia igienică, prosoapele vata,
spirtul, detergentul pentru rufe si vase dezinfectantii pentru casă, rufe si toaletă (cloramina,
clor, hipoclorit), pansamentele sterile, plasturii cu rivanol, mănuşile de unică folosinţă.
Ce trebuie să faceti în eventualitatea unui accident-ingrijirea ranilor ?
Acest subiect este dezvoltat corespunzator la capitolul de integrare scolara sub denumirea
de precautii universale, iar aici vor fi enuntate doar citeva principii de baza: folositi
mânuşile de protectie (de unică folosinpă).
În cazul unei răni usoare, superficiale, curăţaţi si spălaţi rana cu apă si sapun, apoi
tamponati folosind comprese sterile. După dezinfectare (apa oxigenata, alcool sanitar, etc),
bandajati cu o faşă curată.
Dacă în urma rănirii se produce o sângerare abundentă, apăsaţi cu putere pe rana respectivă
pina la oprirea singerarii si, dupa curatarea si dezinfectarea ranii puneti un pansament steril
(nu uitati sa va protejati putind manusi de protectie).
Ranile profunde/grave vor fi protejate apoi tratate numai de personal specializat, care va
trebui in mod obligatoriu informat in legatura cu existenta infectiei HIV.
PARTICULARITATI NUTRITIONALE ALE COPILULUI CU HIV/SIDA POZITIV
Alimentatia ocupa o pozitie centrala în îngrijirea copilului infectat cu HIV, data fiind
incidenta mare a tulburarilor nutritionale la acesti copii, cu tot cortegiul de consecinte
negative. Interventia nutritionala trebuie sa se faca cât mai timpuriu dupa depistarea
infectiei, stiut fiind ca aceasta nu vindeca boala, dar ofera mijloace suplimentare de
prelungire si ameliorare a calitatii vietii.

172
Obiectivul urmaririi nutritiei copiilor HIV-pozitivi este de a garanta recuperarea
nutritionala, mentinerea unei bune nutritii, cresterea si o dezvoltare cât mai normala.
Pentru o alimentaţie corespunzătoare care să asigure eficienţă în tratamentul cu
medicamente antiretrovirale atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi pentru
cei din ambulatoriu, se acordă indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum aprobat prin
hotărâre a Guvernului.
La un copil HIV-pozitiv se recomanda:
A. Evaluare nutritionala;
B. Corectarea deficitelor nutritionale;
C. Evitarea interactiunii medicamentelor cu alimentele;
A. Evaluarea nutritionala este facuta de catre medic si consta în urmarirea:
înălţimii si a greutatii;
Circumferinţei capului (peste vârsta de 6 ani), a bratului, a toracelui, a abdomenului si a
suprafatei corporale;
Raporturilor: înaltime - vârsta, greutate - vârsta si înaltime - greutate, care vor fi comparate
cu valorile standardizate corespunzatoare;
Examenului fizic amanuntit, cu evidentierea modificarilor dentitiei, a mucoaselor
si a unghiilor, necesare pentru evidentierea deficitelor nutritionale.
Programul de consultatii nutritionale al copiilor depinde de statusul lor clinic.
Poate fi saptamânal, în cazuri severe, dar poate fi si o data la 3 luni pentru cazurile cu
evolutie clinica favorabila.
B.Corectarea deficitelor nutritionale si de alimentatie:
Urmarind evaluarea nutritionala este posibila astfel corectarea dietei cu privire la lipsa
factorilor nutritionali. Prescrierea dietei este facuta fie de catre medicul dietetician fie de
catre medicul de familie al copilului.
Utilizarea suplimentelor nutritive este necesara în situatiile de recuperare nutritionala a
copiilor convalescenti dupa infectii (numai la recomandarea medicului).
Oferta unei alimentatii atractive cu diverse feluri de mâncare si prezentare apetisanta poate
contribui la o mai buna acceptare a acesteia. Strategia de a oferi cu regularitate mese si
gustari, este un important element pentru buna educatie si poate facilita corectarea
tulburarilor. De asemenea este bine sa lasam copilului posibilitatea sa aleaga meniul, si sa
participe la crearea acestuia.
Este important ca AMP care are in ingrijire un copil seropozitiv sa se consulte constant cu
medicii in privinta alimentatiei copilului.
Alimentatia sanatoasa reprezinta o prioritate pentru mentinerea sanatatii copilului.
C. Interactiunea medicamentelor cu alimentele
Majoritatea medicamentelor antiretrovirale administrate copilului HIV pozitiv induc greata
si varsaturi. Administrarea acestora la ore regulate pot întârzia micul dejun, devenind o
problema pentru copiii care merg la scoala dimineata. În aceasta situatie trebuie avuta în
vedere posibilitatea unei compensatii alimentare suplimentare.
Anumite medicamente pot avea un impact negativ în absorbtia alimentelor si de aceea este
necesara suplimentarea adecvata în functie de regimul medicamentos. De aceea este
necesar sa va consultati cu medicul pe toate problemele de regim alimentar.

173
Copiii au adesea nevoie de un aport mai mare de energie si proteine (ex: boli, în special boli
infectioase, febrile, eforturi fizice sustinute, etc).
BOLI CARE AFECTEAZA GRAV COPILUL CU SIDA/HIV
Infectia HIV slabeste sistemul imunitar, facandu-l susceptibil la un mare numar de infectii
bacteriene, virale, fungice si parazitare. Copilul poate fi vulnerabil de asemenea la anumite
tipuri de cancere.
Infecţii oportuniste
Persoanele cu infecţie HIV (in special în stadiu avansat) sunt vulnerabile la infecţii şi
tumori care sunt numite "infecţii oportuniste" întrucît acestea se folosesc de oportunitatea
oferită de un sistem imun slăbit.
Următoarele sunt doar cîteva din condiţiile care afectează în special persoanele cu HIV.
Pneumonia bacteriană poate fi cauză de diferite bacterii. Simptomele la persoanele HIV
pozitive sunt aproape identice cu cele HIV negative, şi includ febră, tuse, dureri în piept şi
puroi în spută. Vaccinul PPV poate proteja persoanele împotriva cîtorva din cele mai
răspîndite bacterii care cauzează pneumonia.
Pentru că alte forme de infecţie respiratorii sunt răspîndite în rîndul persoanelor cu HIV,
medicii trebuie să fie siguri de diagnostic înainte de prescrierea administrării antibioticelor.
În acest scop s-ar putea să fie nevoie examinari suplimentare (radiologie, laborator, etc)
pentru excluderea altor infecţii. Tratamentul este de obicei axat pe cea mai răspîndită
bacterie care cauzează afecţiunea identificată.
Candidoza există două tipuri principale de candidoză: infecţie localizată (în gură şi gît sau
vagin) şi sistemică (a esofagului şi afecţiune diseminată). În primul caz (cunoscută ca si
candidoză orofaringiană sau COF) boala pare să apară cel puţin o dată la toţi pacienţii HIV
pozitivi. Apariţia candidozei vaginale este răspîndită în rîndul femeilor HIV neinfectate şi
nu este legată de statutul HIV.
Cu toate că COF nu cauzează decesul, aceasta poate cauza dureri orale şi la deglutiţie.
Principalul simptom este prezenţa petelor albe cremoase în gură care pot fi răzuite.
Candidoza esofagiană este o afecţiune mai serioasă care poate cauza dureri în piept care
sporesc în timpul deglutiţiei (inghitirii). Candidoza diseminată cauzează febră şi simptome
în organele afectate de boală (spre exemplu, tulburarea capacitatii vizuale pina la orbire
atunci cînd afectează ochii) şi poate pune în pericol viaţa.
In functie de tipul candidozei, medicul specialist va recomanda tratamentul adecvat.
Criptococoza este cauzată de fungi care infectează primordial creierul. De cele mai multe
ori apare sub formă de meningită şi ocazional de boală pulmonară sau diseminată.
Meningita criptococică netratată este fatală. Criptococoza este relativ uşor de diagnosticat
insa presupune un tratament antifungic agresiv si costisitor.
Criptosporidioza şi izosporiaza sunt ambele infecţii cauzate de paraziţi protozoici. Aceste
boli sunt uşor răspîndite prin intermediul alimentelor şi a apei contaminate, sau prin contact
direct cu o persoană sau un animal infectat. Atît cripto cît şi izosporiaza cauzează diaree,
greturi, vomă şi dureri gastrice. La persoanele cu sistem imun neafectat, aceste simptome
nu durează mai mult de o săptămînă. Dacă sistemul imun este insa afectat, aceste simptome
pot continua o perioadă lungă de timp. Diareea poate interfera cu absorbţia nutrienţilor,
ceea ce poate duce la serioase pierderi în greutate si deshidratare (pierderea de lichide).

174
Pentru a confirma diagnosticul acestor boli, scaunele sunt în mod normal verificate de
paraziţi şi ouăle acestora. Nu există tratament pentru cripto, dar terapia antiretrovirală
pentru restaurarea imunităţii poate vindeca eficient infecţia.
Citomegalovirusul (CMV) este un virus care infectează tot organismul. De cele mai multe
ori apare sub formă de retinită, ceea ce cauzează tulburarea vederii şi poate duce la cecitate
(orbire). CMV poate de asemenea afecta şi alte organe şi poate cauza febră, diaree, greaţă,
simptome similare cu pneumonia şi demenţă.
Herpes simplex şi Herpes zoster. Simptomele obişnuite ale infecţiei provocate de virusul
herpes simplex (HSV, care cauzează răni în jurul gurii şi organele genitale) şi de virusul
herpes zoster (herpesul zonal) nu pun in pericol viaţa, dar pot fi extrem de dureroase.
Ambele virusuri pot cauza retinită şi encefalită (care ar putea la rîndul său pune în pericol
viaţa). Atît herpes simplex cît şi herpes zoster sunt diagnosticate prin examinarea ariei
afectate şi pot fi tratate.
Histoplasmoza este o infecţie fungică care afectează plămînii, dar poate de asemenea afecta
şi alte organe. Simptomele pot include febră, oboseală, pierdere de greutate şi dificultate în
respiraţie. Histoplazmoza diseminată poate fi fatală dacă rămîne netratată.
Sarcoma Kapoşi asociată HIV cauzează leziuni de culoare albastru închis, care apar în
diferite locuri, inclusiv pe tegumente, mucoase, tractul gastro-intestinal, plămîni sau nodulii
limfatici. Leziunile apar de obicei în primele stadii ale infecţiei HIV. Tratamentul depinde
de simptomele şi localizarea leziunilor.
Leişmaniaza este transmisă de un anumit tip de muşte şi posibil prin utilizarea comună a
acelor. Cea mai severă din cele patru forme ale ei este leişmaniaza viscerală (cunoscută sub
denumirea de kala azar), care se caracterizează prin febră intermitentă, pierdere substanţială
în greutate, inflamaţia splinei şi a ficatului şi anemie (ocazional severă). În formele sale mai
comune, leişmaniaza poate produce leziuni desfiguratoare în jurul nasului, gurii şi gîtului
sau ulcere ale pielii care duc la cicatrice permanente. Dacă nu este tratată, leişmaniaza
viscerală este de obicei fatală.
Mycobacterium avium. Afecţiunea pirn mycobacterium avium (MAC) ţine de agenţii care
cauzează tuberculoza. Boala provocată de MAC în general afectează organe multiple, iar
simptomele includ febră, transpiraţie nocturnă, pierdere în greutate, diaree şi dureri
abdominale.
PCP este cauzată de un parazit care infectează plămînii, care a fost numit in trecut
pneumocystis carinii, iar acum a căpătat denumirea de pneumocystis jiroveci. PCP este o
infecţie oportunistă asociată HIV frecventă în ţările industrializate, mai puţin răspîndită în
Africa. Simptomele sunt în pare parte pneumonia cu febră şi simptome respiratorii ca tuse
uscata, durere în piept şi dispnee (dificultate rspiratorie).
Prevenirea PCP este recomandată persoanelor HIV pozitive cu sisteme imune slabe, în
ariile în care PCP este o problemă semnificativă de sănătate la persoanele HIV pozitive,
precum şi după primul epizod PCP.
Toxoplasmoza (toxo) este cauzată de un organism protozoic găsit în carne crudă şi
excrementele de pisică. Acest microb infectează creierul şi poate cauza dureri de cap,
confuzie, slăbiciuni motorii şi febră. În absenţa tratamentului, progresul bolii rezultă în
abcese, stupoare şi comă. Toxo diseminată este mai puţin răspîndită, dar poate afecta ochii
şi cauza pneumonia.
175
Tuberculoza (TB) este o infecţie bacteriană care afectează primordial plămînii. TB este
principala infecţie opotunistă HIV în ţările în dezvoltare. Pentru persoanele care au HIV,
riscul de dezvoltare a TB active este de 30-50 ori mai mare.
TB este mai greu de diagnosticat la persoanele HIV pozitive decît la cele neinfectate.
Diagnosticul TB este important întrucît TB progresează mai rapid la persoanele HIV
infectate. De asemenea, TB la persoanele HIV infectate este mult mai probabil să fie fatală,
dacă nu este diagnosticată sau rămîne netratată. TB apare mai devreme în cursul infecţiei
HIV comparativ cu alte infectii oportuniste.
Prevenirea infecţiilor oportuniste HIV
Persoanele HIV pozitive pot reduce expunerea lor la unii microbi care le pun în pericol
sănătatea. Prin urmare, persoanele HIV pozitive trebuie să fie precaute cu carnea crudă,
animalele domestice, excrementele umane şi apa de lac sau rîu. Cu toate acestea, nu exită o
cale practică de reducere a expunerii la microbii care cauzează candidoza, mycobacterium
avium, pneumonie bacteriană şi alte boli, întrucît acestea sunt în general răspîndite în
mediu.
Unele infecţii legate de HIV (inclusiv TB, pneumonia bacteriană, malaria, septicemia şi
pneumonia Pneumocystis carinii PCP) pot fi prevenite prin administrarea unor
medicamente, cu alte cuvinte prin profilaxie medicamentoasă. Profilaxia, ca si orice alte
forma de tratament, se va face numai sub indrumarea medicului de specialitate.
Tratamentul infecţiilor oportuniste HIV
În orice caz de imbolnavire, medicul specialist este singurul in masura sa indice tratamentul
adecvat. Responsabilitatea AMP este sa se adreseze medicului la orice semn care poate sa
indice afectarea starii de sanatate a copilului si sa respecte cu rigurozitate tratamentul
indicat de medicul specialist.
Unele infecţii oportuniste sunt mai uşor de tratat ca altele. Eficienta tratamentului depinde
in buna masura de identificarea cit mai precoce a aparitiei unor astfel de afectiuni.
Observarea atenta, zilnica a copilului de catre AMP joaca un rol deosebit de important in
depistarea precoce a semnelor aparitiei unor infectii oportuniste si, in consecinta, in tratarea
eficienta a acestora.

ROLUL AMP IN INGRIJIREA COPILULUI CU SIDA/HIV POZITIV

Ingrijirea familială temporară/asistentă maternală este un efort de echipă. Este esenţial ca


rolurile şi responsabilităţile autorităţilor publice, ale furnizorilor de servicii şi ale
asistentului maternal să fie delimitate clar, astfel încât serviciile să poată fi furnizate în mod
eficient.
Rolul şi responsabilităţile autorităţilor publice
Autorităţile publice implicate in asistenta maternala si rolurile acestora au fost descrise pe
larg in cadrul primelor doua module ale acestui manual.

Asistenţa multidisciplinară
Asa cu s-a mentionat deja in repetate rinduri in cadrul diferitelor module ale acestui
manual, AMP este parte a unei echipe multidisciplinare cu care colaboreaza in adresarea
nevoilor copilului pe care-l ingrijeste. In ingrijirea copilului infectat/ afectat HIV/ SIDA,
176
asistenta multidisciplinara implica in mod particular, pe linga asistentul social al copilului,
medicul de familie, medici specialisti, asistenti medicali, psihologi. Rolurile principale ale
fiecărui profesionist sunt descrise in continuare:
Medicul şi asistentul social sunt profesionişti ce pot oferi ajutor în rezolvarea multor
probleme cu care AMP se confruntă. Ajutorul oferit poate consta din:
Răspunsul competent la diverse întrebări privind infecţia cu HIV şi SIDA;
Asigurarea unor programări pentru control periodic şi tratament;
Facilitarea contactării altor organizaţii care pot oferi sprijin;
Recomandări cu privire la alimentaţia copilului;
Reprezentarea în probleme sociale şi legale.
Recomandări: Uneori este foarte util ca o persoană afectată HIV/SIDA să discute cu alta
care se află în aceeaşi situaţie. Medicul sau asistentul social pot facilita contactul cu astfel
de persoane.
Asistentul social are ca responsabilitati principale:
 identificarea şi evaluarea problemelor sau a nevoilor,
 stabilirea priorităţilor în intervenţie,
 identificarea instituţiilor şi serviciilor care pot oferi ajutor şi medierea legăturii
cu acestea, sprijin în stabilirea mai rapidă a legăturii cu aceste servicii;
 ajutor oferit în cunoaşterea şi susţinerea drepturilor persoanei infectate/
afectate HIV.
Medicul de familie este prima verigă de legătură cu medicii specialiştii implicaţi în
programul de monitorizare a starii de sanatate si terapie a copilului HIV/SIDA. Medicul de
familie are responsabilitatea de a monitoriza starea de sanatate a copilului HIV pozitiv si de
a evalua respectarea tratamentului stabilit de medicul specialist (boli infecto-contagioase).
De asemenea, are responsabilitatea de a identifica aparitia posibilelor infectii oportuniste si,
in functie de gravitatea infectiei, de a asigura tratamentul corespunzator sau de a trimite
copilul pentru diagnostic si tratament la medicul specialist.
Medicul specialist in boli infecto-contagioase joacă rolul principal în
managementul persoanelor HIV pozitive. El poate sa:
 confirme diagnosticul de infecţie HIV ;
 confirme cazul către forurile superioare (prin completarea fişei de confirmare);
 stabilească faza evoluţiei bolii;
 determine diagnosticul complicaţiilor;
 iniţieze tratamentul antiretroviral (TARV), să-1 urmărească şi, eventual, să-1
schimbe;
 iniţieze tratamentul specific pentru infecţiile oportuniste;
 propună testarea celorlalţi membri ai familiei;
 îndrume persoana seropozitivă la alţi specialişti, în funcţie de evoluţia bolii.
Supravegherea persoanelor cu infecţie HIV/SIDA se realizează de regulă la nivelul
serviciilor de boli infecţioase teritoriale.
Asistentul medical:
 oferă informaţii medicale persoanei afectate şi familiei/persoanei de îngrijire a
acesteia;

177
 consiliază persoana infectată şi familia acesteia cu privire la riscul transmiterii
virusului, modalităţile de îngrijire a persoanei infectate;
 informează familia cu privire la normele igienico-sanitare ce trebuie
respectate.
Psihologul este cel care se ocupă de psihicul pacientului, ajutându-l să depăşească
momentele grele, găsind împreună soluţii pentru situaţiile dificile întâmpinate. Acesta ajută
persoana seropozitivă sa:
 vorbească deschis despre problemele sale;
 îşi conştientizeze problemele, temerile, limitele;
 găsească soluţii la problemele pe care le are, să îşi regăsească speranţa, puterea
de a avea prieteni şi de a împărtăşi cu alţii atât bucuriile cât şi necazurile;
 înţeleagă ce este boala SIDA şi infecţia cu HIV, să găsească mijloace prin care
să se bucure de viaţă, să realizeze proiecte, nu ignorând boala, ci luptând conştient şi
curajos împotriva ei şi împotriva prejudecăţilor celor din jur.
Dupa cum se va vedea mai jos, copiii si in special tinerii afectati de HIV/ SIDA pot
prezenta tulburări psihice datorită confruntării cu prezenţa şi cu evoluţia bolii. De aceea
este nevoie de ajutorul unui psiholog, care alături de personalul medical şi social, joaca un
rol important in cadrul echipei multi disciplinare care se ocupa de ingrijirea copilului.
Psihologul va accepta, va respecta, va asculta ori de câte ori persoana afectată va simţi
nevoia să vorbească cu cineva despre problemele sale, oricare ar fi ele, oricât de obişnuite
ori neobişnuite ar fi acestea. Psihologul poate răspunde cu răbdare oricărei întrebări pe care
copilul seropozitiv ar vrea să o pună, în legătură cu orice lucru care îl interesează, dar
despre care nu poate, nu îndrăzneşte să vorbească cu altcineva; psihologul poate chiar
anticipa acele întrebări şi nelămuriri.
Psihologul îi poate explica adolescentului, de exemplu, ce este boala SIDA şi infecţia HIV,
îl poate ajuta să identifice căi şi mijloace de a se bucura de viaţă, de a-şi face şi împlini
proiecte, luptând împotriva prejudecăţilor celor care resping sau se poartă discriminatoriu
cu cei seropozitivi.
În contextul sprijinirii copilului infectat/afectat HIV/SIDA, formarea unei echipe
pluridisciplinare este nu doar oportună ci absolut necesară pentru a acoperi întreaga paletă a
nevoilor biopsihosociale a acestor copii. Pe linga echipa deja mentionata, mai poate fi
necesară şi colaborarea cu alţi specialisti: kinetoterapeuţi, nutriţionişti, stomatologi,
dermatologi etc.
De retinut: oricine este informat in calitatea sa profesionala sau institutionala (medic,
stomatolog, asistent medical, asistent social, invatator si alti functionari din serviciul
public), este obligat prin lege sa pastreze secretul cu privire la boala copilului (secret
profesional).
Atentie! Aveti obligatia de a aduce la cunostinta oricarui medic sau cadru medical
(asistenta medicala) cu care copilul intra in contact, faptul ca acesta este seropozitiv.
Rolul si locul asistentului maternal a fost descris pe larg in cadrul modulului 2. In ceea ce
priveste ingrijirea unui copil seropozitiv HIV, pe linga asigurarea aderentei la tratament a
copilului (deja descrisa), asistentul maternal se va putea confrunta cu situatii particulare,
delicate precum comunicarea dignosticului, manifestari psiho-patologice ale copilului,

178
sprijinirea adolescentului cu HIV si educatia sexuala a acestuia, aspecte pe care le vom
discuta in continuare.
Comunicarea diagnosticului
Impactul cu boala, reacţiile la dezvăluirea diagnosticului sunt similare celor exprimate în
oricare altă stare terminală, dar există şi anumite caracteristici unice care aduc o dificultate
particulara in recepţionarea diagnosticului.
Implicaţiile psihosociale în cazul infecţiei cu HIV/SIDA sunt la fel de copleşitoare ca şi
aspectele medicale. Pentru cel infectat, dar şi pentru persoanele care îngrijesc o persoană
seropozitivă, incertitudinea înconjoară prognozele medicale. Toate efectele care apar sunt
fondate pe pierderea încrederii, stigmatizarea, izolarea, abandonarea de către familie,
prieteni, vecini şi colegi de şcoală/serviciu.
Experienta demonstreaza ca a le vorbi copiilor despre boala de care sufera ii ajuta sa
inteleaga mai bine ceea ce se intimpla in jurul lor, diminuind confuzia si teama pe care le
pot trai ascultind discutiile adultilor, fara a primi informatii clare si corecte. In special:
Devine mai usor pentru ei sa accepte vizitele periodice la spital si, de asemenea, sa ia in
mod regulat medicamentele;
Le permite sa nu se mai simta atit de singuri, sa se simta mai liberi, sa puna intrebari si sa-si
exprime propriile temeri.
Comunicarea diagnosticului copilului este expresia dreptului sau de a sti ce decid ceilalti
pentru el si in ceea ce il priveste, facindu-l astfel protagonist activ al vietii sale si, in
special, al aspectelor care privesc sanatatea sa.
Cine comunica?
Persoanele cele mai potrivite pentru a incepe si pentru a desfasura procesul de comunicare a
diagnosticului sunt cele care sunt cele mai apropiate copilului, cele in care copilul are
incredere. In mod firesc, pentru copilul aflat in grija sa, acest rol revine asistentului
maternal (in cazul in care copilului nu i s-a comunicat diagnosticul anterior plasamentului).
Nu va sfiiti sa cereti sfatul si sprijinul specialistilor din jurul dvs. (medic, asistent social,
psiholog etc.) pentru a depasi eventualele dificultati de comunicare.
Cum si cand comunicam?
Nu este posibil sa se stabileasca un moment precis in care sa i se vorbeasca copilului despre
boala sa. Comunicarea este inteleasa ca un proces gradat si continuu intre copil si familie,
care trebuie inceput inca din primii ani de viata ai copilului.
Dupa parerea psihologilor si din relatarile copiilor, momentul ideal in care trebuie sa i se
vorbeasca copilului despre diagnostic se situeaza in jurul virstei de 8-10 ani. La aceasta
virsta:
Copii sunt mai optimisti, nu isi fac multe probleme si le este mai usor sa accepte ca au o
boala; Au mai mult timp sa se obisnuiasca cu ideea ca vor urma un tratament medical de
lunga durata; Pot fi mai usor implicate in lupta cu boala, inteleg ca este necesar sa urmeze
tratamentul medical si devin mai preocupati de sanatatea lor.
Copilul de 8-10 ani se teme mai putin de boala. Acest mod de a gindi al copilului scolar
este un atu care trebuie folosit.
Secretul este sa-i spuneti copilului adevarul intr-un moment in care el este dispus sa accepte
acest adevar si sa nu-l lasati sa creasca si sa traiasca avind banuieli in legatura cu
diagnosticul sau.
179
Ce ar trebui sa-i spunem copilului despre boala?
In primul rind, copilul trebuie sa aiba informatii corecte despre boala, despre tratament si
rolul acestuia. De asemenea, despre modul in care poate sa isi pastraze sanatatea si sa-i
protejeze pe ceilalti.
Cum sa spunem diagnosticul?
Pentru copiii mici (sub 5 ani) Acestor copii li se pot da explicatii simple despre boala si
despre cum sa ramina sanatosi. La aceasta virsta, pentru copil este mai dificil sa inteleaga
ce inseamna aceasta boala.
Pentru copiii mai mari (6-12 ani) La aceasta virsta copii sunt foarte curiosi, isi dau seama
imediat daca adultii vor sa le ascunda ceva si incearca sa afle singuri raspunsurile care ii
intereseaza. Majoritatea copiilor de aceasta virsta, si chiar mai mari, isi pun intrebari si
incearca sa-si imagineze cum arata virusul si ce face acesta.
Pentru puberi si adolescenti (13-18 ani) La aceasta virsta copilul este preocupat de felul in
care arata, isi doreste sa fie independent, isi face planuri de viitor, apar primele relatii de
dragoste, isi poate incepe viata sexuala. Un tinar la aceasta virsta trebuie sa fie informat
corect si sa isi cunoasca diagnosticul, astfel incit sa poata lua parte la deciziile privind
propria lui ingrijire si sa ii protejeze pe ceilalti.
Incurajati copilul sa se integreze in grupurile de prieteni. Nu izolati copilul.
Este important pentru adolescentii seropozitivi sa inteleaga: Ca nu sunt singurii care trebuie
sa treaca prin aceasta situatie; Ca pot lupta cu boala; Ca sunt persoane valoroase, care pot
sa-i ajute pe ceilalti.
Reactii la aflarea diagnosticului
Spre deosebire de alte boli cu risc vital unde influenţa ameninţătoare vine din interiorul
organismului, în cazul infecţiei cu HIV sau a contractării bolii SIDA pericolul începe să se
manifeste bidirecţional: > din interior - negarea, trăirea ca o pedeapsă, sentimente de lipsă
de sens, disociaţii, retragere în sine, etc; ^ din exterior - evitarea copilului, izolare
manifestată social pentru copil şi familie, dezgust, frică, ne-comunicare, etc;
Orice traumă, din punct de vedere al desfăşurării temporale, traversează etapele descrise
deja in acest manual in prima sesiune a modulului 3 (vezi pierderea si durerea).
La copilul cu infecţie HIV aceste etape pot suferi unele modificari. De exemplu, în funcţie
de vârstă, faza de soc si negare (care in general dureaza de la o ora la o săptămână) poate
apare nu imediat la aflarea veştii ci mult mai târziu, când copilul află consecinţele sau când
află de la colegii sau prietenii dejoacă de gravitatea bolii sale, sau ca o reacţie la
comportamentul de evitare a celor până atunci apropiaţi.
La început copilul manifestă un sentiment de insensibilitate (nu ştie ce e asta, e prea
copleşit de gravitatea veştii primite , este în stare de şoc).
Apoi urmează negarea. Cei afectaţi nu cred sau nu pot să creadă ce li s-a întâmplat. Timpul
parcă se opreşte în loc sau se scurge cu o viteză ameţitoare. Copilul percepe cu greu ceea ce
până în momentul anterior cunoştea foarte bine, trece pe lângă persoane cunoscute fără a le
recunoaşte, pe lângă clădiri, are loc o îngustare a câmpului vizual (« aleargă într-un tunel la
capătul căruia este o lumină » - părinţii care pot lămuri situaţia vor spune că e o greşeală
sau doctorul care poate confirma că este o confuzie).
Uneori aceste manifestări pot fi însoţite de plâns ca răspuns la atitudinea colegilor, dar cel
mai adesea este prezentă «împietrirea » (insensibilitatea).
180
Fazele de mânie -vinovatie si tristete-disperare se succed la puţin timp după aflarea
informaţiei şi spre deosebire de alte traume unde acestea durează o perioada relativ scurta
de timp (citeva săptămâni), în cazul infecţiei HIV ele se pot prelungi, putind chiar inlocui
faza de intelegere si acceptare.
Crizele de mânie pot fi îndreptate împotriva medicilor, a colegilor, a prietenilor, uneori,
chiar a persoanelor foarte apropiate, dar care sunt sănătoase (fraţi, rude, părinţi). Pot apare
îndoieli legate de propria persoană, cel mai adesea însoţite de depresii, de lipsă de speranţă,
sau de neputinţă.
Aceşti copii nu sunt capabili să se gândească la posibilităţi pozitive, ajung adesea la
tulburări de somn, instabilitate, dificultăţi de concentrare a atenţiei, coşmaruri. Mai
devreme sau mai târziu, în ordinea prezentată de noi, intervine culpabilizarea.
Maladia este trăită ca o pedeapsă: « De ce tocmai eu ?» este primul strigăt al copilului
infectat cu HIV. La cei mai mulţi, singurul răspuns posibil este : «Pentru că sunt vinovat,
am săvârşit păcate, sau sunt victimă a unor factori magici ».
La copiii foarte activi, conştiincioşi la scoală, modul de viaţă este adesea scurtcircuitat sau
cel puţin stânjenit - pe copil nu-l mai interesează şcoala, învăţatul, începe să nu-şi mai facă
temele, pleacă de la ore, ia note proaste sau chiar abandonează şcoala;
elevi deosebit de activi până atunci, cu rezultate şcolare bune şi o capacitate de învăţare
mare, pot să se decompenseze şi pot să dezvolte probleme scolare majore ca urmare a
dificultăţii deosebite de adaptare la noua situaţie.
Fazele de intelegere si acceptare suferă modificări majore în cazul infecţiei HIV/SIDA,
datorită faptului că prognosticul nefavorabil nu poate asigura o acceptare completă şi o
revenire la situaţia iniţială.
Copilul afectat atribuie situaţiei o semnificaţie absolut personală. Copilul trăieşte drama dar
nu ştie întotdeauna să-şi exprime verbal trăirile. O acompaniere socială şi plină de empatie
şi respect este necesară încă de la stabilirea diagnosticului.
Pe linga AMP si familia acestuia, care reprezinta suportul principal pentru copilul infectat
cu HIV, serviciile specializate ale DGASPC sau ale furnizorilor privati de servicii
(organizaţiile nonguvernamentale) trebuie să aibă echipe bine sudate si experimentate, cu o
buna intelegere a fenomenelor si experientelor psiho-tranumatice, care sa poata oferi sprijin
atit copilului cit si AMP.
Ce ar trebui sa stie copiii despre HIV?
 Ca este un virus care se transmite prin singe, prin instrumentar medical
nesterilizat, prin folosirea in comun a seringilor sau a altor obiecte care pot produce
rani singerinde (ex: unghiera), de la mama la fat si prin relatii sexuale neprotejate;
 Ca exista medicamente care ajuta organismul, impiedicind virusul sa se
inmulteasca; ^ Ca e important sa respecte regulile de igiena si regimul alimentar
indicat de medic, pentru a nu agrava boala si pentru a nu o transmite si altora.
De retinut:
 E mai bine sa afle de la dumneavoastra decit de la altii. In cazul in care copilul
afla diagnosticul din alta parte, isi poate pierde increderea in dumneavoastra si poate
sa nu va mai impartaseasca problemele cu care se confrunta.
 Nu subapreciati copilul, el intelege mai mult decit credeti dvs. Copilul nu
intelege numai ceea ce-i spuneti, ci si gesturile, ingrijorarea, tristetea dvs.
181
 Implicaţi copilul in problemele de fiecare zi ale familiei. In acest fel copilul se va
simti important si util si va avea si alte preocupari decit vizitele la spital sau
tratamentul medical.
 Nu izolati copilul de familie sau de alti copii. Este important pentru copil sa aiba o
viata normala, sa fie inconjurat de rude, prieteni, colegi.
 Implicaţi copilul in lupta cu boala. Explicindu-I copilului de ce e nevoie sa
urmeze tratamentul medical, il veti motiva sa isi ia medicamentele la timp.
 Discutaţi cu copilul despre problemele pe care le are, chiar daca credeti ca nu va
pricepeti.Este important sa discutati cu copilul, sa ascultati problemele pe care acesta
le are si sa ii aratati ca il intelegeti si ca sunteti alaturi de el. Chiar daca nu ii puteti
rezolva dvs. problema, putetiincerca sa gasiti o solute impreuna cu el. Aceasta
atitudine ii va spori copilului increderea in dumneavoastra si va avea curajul sa fie
sincer.
 Discutaţi cu alti asistenti maternali sau parinti aflati in aceeasi situatie. In acest fel
putetiprimi sfaturi utile si puteti invata din experienta lor.
Apelaţi la ajutorul specialistilor (medic, psiholog, asistenti sociali) pentru a vorbi cu copilul
despre boala. In acest fel veti fi siguri ca luati cele mai bune decizii pentru copil si ca nu ii
faceti rau, iar pentru dvs. va fi mai usor sa discutati cu copilul despre boala.
Descoperirea seropozitivităţii la un copil constituie o situaţie stresantă care conduce
implicit la o stare de criză. Cel mai frecvent, climatul socio-psiho-afectiv al acestuia este
afectat de starea de sănătate care influenţează şi modifică stilul de viaţă şi activităţile lui
viitoare.
Ce intrebari isi pune copilul
,,Sunt sau nu bolnav?" ,,De ce eu? " ,,De ce nu mă pot juca precum alţi copiii?"
,,De ce se feresc copiii de mine?" ,,Voi muri? De ce voi muri? Când voi muri?"
,,Mă va durea?" ,,De ce Dumnezeu mă face să trec prin asta? " ,,Dacă nu pot fi vindecat, nu
ar fi mai bine să renunţ? "
Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului/adolescentului apare atunci când el
beneficiază de dragoste şi securitate, de experienţe noi, de apreciere şi stimă, de
responsabilitate şi autonomie. Pentru a se dezvolta normal, copiii au nevoie de siguranţă,
idealuri ferme la care să aspire, linii directoare care să le conducă viata.
Există câteva particularităţi ale imaginii de sine la copilul seropozitiv. Relaţiile acestuia cu
lumea în care trăieşte determină modificări ale imaginii de sine în funcţie de două situaţii
distincte: copilul cunoaşte diagnosticul bolii,copilul nu cunoaşte natura infecţiei, dar unii
dintre cei apropiaţi lui o ştiu.
1) În prima situaţie, modificarea imaginii de sine începe de la perceperea noului său
statut social: infectat HIV, deci bolnav incurabil. Reacţiile psihocomportamentale, uneori
impulsive şi periculoase ale copilului seropozitiv se datorează modificării rapide şi radicale
a imaginii de sine,care este deseori distorsionată. În virtutea unei imagini de sine
„catastrofale", apar tulburărilesufleteşti, crizele de disperare, de „debusolare". Copilul
devine mai inactiv, mai lipsit de iniţiativă,mai retras, trist sau anxios. Intervenţia
psihologului, a asistentului social, concomitent cuparticiparea la un grup de suport îi
pot ameliora suferinţele sufleteşti, schimbându-i imaginea despre sine în bine.

182
2) În a doua situaţie, imaginea de sine va suferi modificări determinate de
comportamentul celor din jur (hiperprotectiv, neglijent etc.). Se ştie că în faţa bolii oamenii
reacţionează diferit, potgândi pozitiv sau dimpotrivă, negativ. A gândi pozitiv înseamnă ca
părinţii să poată spune: „Asta esituaţia. Să vedem ce se poate face". Cei care gândesc
negativ se lamentează, în loc să încerce să caute soluţii: „Orice aş încerca nu are rost".
Părinţii sunt adesea încordaţi, tensionaţi, neliniştiţi, se tem de viitor, fapt observat, mai
devreme sau mai târziu de către copil şi care are repercursiuni şi asupra imaginii de sine a
acestuia.
Reactiile care ne arata adaptarea copilului la diagnostic:
 Acceptarea de sine, realizată printr-o atitudine pozitivă faţă de propria
persoană;
 acceptarea calităţilor şi defectelor personale;
 percepţia pozitivă a experienţelor trecute;
 conştientizarea sensului vieţii, direcţionat de scopuri pe durată medie şi lungă;
 convingerea că merită să te implici.
Reactii negative la boala si diagnostic
Stresul psihic - este rezultanta confruntării copilului cu o situaţie care îi ameninţă
integritatea. Subiectiv sau obiectiv, aceasta îl solicită până la sau dincolo de limitele
posibilităţii de a-i face faţă. Izolate sau grupate, formele de manifestare ale stresului vizează
de regulă: tulburările comportamentale (fuga de acasă/de la şcoală, furtul, vagabondajul,
actele de violenţă etc.), izolarea
şi îndepărtarea de oameni, lipsa de interes pentru activităţile zilnice, izbucnirile neaşteptate
de furie, iritabilitatea, ostilitatea etc.
Criza - se concretizează în manifestări violente şi agresive cu frecvenţă şi intensitate
crescute, îndreptate atât spre propria persoană cât şi spre ceilalţi; complexele de
inferioritate şi frica de societate pot determina automarginalizare socială, chiar
autoexcludere. Copiilor seropozitivi le sunt caracteristice stările afective acute (crizele de
afect sau de mânie). Aflat într-o situaţie acut frustrantă, copilul ţipă, loveşte, bate din
picioare, se aruncă pe jos, într-o agitaţie dezordonată urmată de obicei, de epuizare. Crizele
de mânie sunt întâlnite la copii cu carenţe educaţionale sau când persoanele care îi îngrijesc
nu consimt la îndeplinirea instantanee a dorinţelor lor.
Imposibilitatea de a se vindeca, stresul, anxietatea, stima de sine scăzută, marginalizarea
socială, sentimentul neputinţei în faţa bolii pot determina apariţia depresiei. Refuzul
alimentaţiei şi al medicaţiei, scăderea tonusului general, sentimentele de inferioritate,
tulburările de comportament, rezistenţa scăzută la frustrare sunt tot atâtea semne care
prevestesc depresia. Se asociază cu o simptome somatice, comportamentale, cu dureri
abdominale inexplicabile, cefalee, pierderea interesului şi a capacităţii de concentrare.
De asemenea, internările prelungite, efectele secundare ale tratamentului cu antiretrovirale
şi instalarea fazei simptomatice a bolii contribuie, în multe cazuri, şi la apariţia unor
manifestări agresive.
Agresivitatea poate fi dirijată spre ceilalţi (heteroagresivitate) sau spre propria persoană
(autoagresivitate). Este cunoscut faptul că, depresia se constituie într-un un risc autoagresiv
major. Chiar dacă la copilul mic (până la vârsta de 7-8 ani) conştiinţa morţii, cunoştinţele şi
percepţiile asupra acestui fenomen sunt parţiale şi confuze, suicidul având o slabă
183
incidenţă, pe măsura apropierii de pubertate şi adolescenţă riscul de a avea o tentativă de
suicid creşte. Atunci suicidul este privit ca o cale de a evita durerea, disconfortul fizic şi
psihic, devenind argumentul ultim de depăşire a situaţiei prin care trece. Cu toate acestea,
riscul suicidar la copii şi adolescenţii seropozitivi este scăzut, crescând, însă, pe măsură ce
individul se apropie de maturitate.
Copilul seropozitiv HIV poate dezvolta sentimente negative: autoculpabilizarea,
incertitudinea, disperarea, furia, ruşinea, dezvoltând tulburări de comportament, emoţionale
şi funcţionale, complexe de inferioritate, inadaptare socială, anxietate, scăderea stimei de
sine, chiar conduită suicidară şi tentativă de suicid.
Combaterea stresului persoanei infectate, evitarea apariţia situaţiilor de criză solicită
apropiere sufletească, înţelegerea gândurilor sale, înlăturarea tendinţelor de subestimare,
sprijin în selectarea şi stabilirea unor scopuri exclusiv realiste.
AMP, alaturi de echipa de specialisti poate contribui substanţial la atingerea acestor
obiective, prin crearea unei relaţii de încredere, încurajând exprimarea liberă, deschisă a
emoţiilor şi sentimentelor.
Manifestarle psihopatologice ale copilului/adolescentului cu HIV
La copiii şi adolescenţii seropozitivi apar o serie de manifestări psihopatologice precum:
anxietate, crize de afect, stări depresive, agresivitate, regresie. Aceste maifestări diferă în
funcţie de vârstă,dezvoltarea psihoafectivă, tipul de educaţie primită şi răspunsul, susţinerea
primite din partea familiei. Pentru AMP, cunoasterea acestor posibile tulburari este
importanta, atit pentru identificarea precoce a acestora, cit si pentru rolul special pe care
AMP, ca membru al echipei multi disciplinare, il joaca in sprijinirea copilului.
Stările/tulburările anxioase sunt probabil cele mai frecvente şi au o largă paletă de
menifestări. Copilul/adolescentul poate trăi o permanentă stare de nelinişte, ca şi cum ceva
rău urmează să se întâmple, poate avea tulburări de somn, coşmaruri, teamă de a rămâne
singur, iritabilitate, dificultăţi de concentrare. Copilul/adolescentul are în permanenţă
nevoie de atenţie, de aprobare, de prezenţa AMP.
Aproape în toate cazurile, manifestările psihice sunt însoţite de manifestări
vegetative cum ar fi: lipsa poftei de mincare (inapetenta), dureri de cap (cefalee), greaţă,
vărsături, transpiraţie, tensiune musculară accentuată, erupţii cutanate. Pot apărea blocaje
cognitive, tulburări de logică, ce duc la dificultăţi în învăţare.
De multe ori manifestarile devin mai evidente (se acutizează) în situaţii traumatice sau
dificile pentru copii cum sunt internările prelungite în spital, instituirea sau schimbarea
schemei de tratament antiretroviral, aflarea diagnosticului, dezvăluirea acestuia în
comunitate, trăirea unor experienţe stigmatizante etc.
Tulburările anxioase pot fi mult influenţate de AMP si familia acestuia. Aceştia pot
menţine sau diminua starea copilului prin conduitele pe care le adoptă în relaţia cu el, prin
stilul de comunicare, dar şi prin propriile stări psihice.
Stările depresive sunt întâlnite mult mai frecvent la copii/adolescenţii HIV+ decât în
populaţia generală de copii/adolescenţi. Simptomele definitorii sunt: retragerea, izolarea
socială, introversia, pierderea interesului şi a plăcerii de a se juca, plâns uşor, lentoare
ideativă şi în mişcări. Apare des tematica eşecului, a incapacităţii: „nu pot", „nu ştiu", „nu
reuşesc", ceea ce exprimă pierderea încrederii în sine şi a speranţei. Pot apărea însă şi

184
momente de hipersensibilitate, iritabilitate, nervozitate, agresivitate, ce întrerup această
stare generalizată.
Starea psihică este însoţită de simptome somatice cum sunt: inapetenţă sau bulimie,
tulburările de somn, cefalee, dureri abdominale, constipaţie. În special la adolescenţi, poate
apărea ideaţia suicidară, gânduri despre moarte şi sfârşitul existenţei. Stările depresive
necesită o atenţie specială din partea AMP şi a specialiştilor, copiii având nevoie imediată
de evaluare şi de tratament specializat.
Conduitele regresive. Regresia este o formă de „retragere", o întoarcere psihologică
într-o perioadă când copilul/adolescentul se simţea în siguranţă şi când situaţia
stresantă nu era prezentă sau când părintele „a-tot-puternic" îl proteja. Copilul
preferă să fie spălat, hrănit, îngrijit de către AMP, are un limbaj folosit la o vârstă
anterioară de dezvoltare, preferă jucării pe care le-a folosit când era mai mic, poate
apărea enurezisul etc. Regresia este un mecanism de apărare în faţa unui eveniment
stresor prea puternic pentru a fi înfruntat direct şi apare destul de frecvent în cazul
copiilor confruntaţi cu un diagnostic sever cum este cel de infecţie cu HIV.
Aceste tulburări pot părea fireşti în contextul bolii, dar ele pot avea repercusiuni atât în
dezvoltarea psihoafectivă a copilului cât şi asupra evoluţiei infecţiei cu HIV, fiind cunoscut
faptul că o afecţiune psihică duce la scăderea imunităţii organismului şi implicit la apariţia
unor infecţii oportuniste.
În toate aceste cazuri AMP care ingrijeste copilul seropozitiv, persoanele implicate în
educaţia sa, precum şi personalul medical trebuie să observe şi să comunice modificările
din comportamentul copilului. Acestea trebuie evaluate în context individual pentru a fi
stabilit diagnosticul exact şi tratamentul adecvat.
Adolescentul infectat HIV
Un adolescent HIV+ prezintă aceleaşi caracteristici de dezvoltare psihologică şi relaţională
cu familia ca şi cel sănătos, la care se asociază anumite aspecte legate de stresul indus de
percepţia sa de a fi infectat cu HIV sau de a avea boala SIDA (se face referire la
adolescenţii care îşi cunosc diagnosticul).
Adolescentul crede că infecţia/boala îl va face să fie marginalizat social. Adolescentul
infectat HIV poate avea unele reacţii negative şi anume: îşi face singur rău prin diferite
moduri şi atitudini (fumează, bea, se droghează sau, din contră, ajunge să-i ignore pe cei
din jur şi să se autoexcludă social), face rău altora adoptând un comportament antisocial
(poate merge până la a dori şi încerca să infecteze alte persoane).
Adolescentul HIV+ este supus unor situaţii foarte stresante, precum:
 statutul de seropozitivitate are în percepţia sa repercusiuni asupra integrităţii
corporale, asupra frumuseţii, asupra sexualităţii, asupra acceptării de către grupul de
egali. Aceste aspecte sunt deosebit de importante la această vârstă.
 schimbarea unor obişnuinţe alimentare în vederea adoptării unei
alimentaţii/diete echilibrate impuse de noua situaţie.
 dependenţa de medicamente şi de controale medicale regulate.
 relaţiile sexuale în contextul fricii de a nu se afla diagnosticul sau în situaţia
asumării responsabilităţii de a-i dezvălui partenerei/partenerului situaţia sa şi a
posibilităţii de a firespins.
 dificultăţi de apartenenţă la grupul de covirstnici datorate fricii de a nu se afla
185
despre diagnosticul său.
 întreruperea anului şcolar sau chiar repetenţie datorate episoadelor acute de
boală..
În aceste condiţii, rolul consilierului/psihologului este deosebit de important atât pentru
adolescent cât şi pentru familie, rolul său constând în a-i ajuta să-şi recapete energia fizică
şi psihică pentru a trăi şi a face faţă problemelor, în informarea corectă în privinţa infecţiei
HIV şi bolii SIDA, în sprijinul de a găsi noi modalităţi de a se bucura de viaţă, nu ignorând
infecţia, ci luptând conştient împotriva ei.
Adolescenţii pot fi încurajaţi să-şi extindă reţeaua de suport prin participarea la grupuri de
covirstnici şi alte programe dezvoltate pentru această grupă de vârstă. Grupurile diminuează
izolarea adolescentului furnizând în schimb siguranţa, un mediu suportiv în care
participanţii cred şi răspund prin dezvăluirea reciproca a emoţiilor şi experienţelor. Grupul
normalizează crizele adolescentului şi deschide noi surse de forţă şi speranţă.
Pubertatea si adolescenta aduc cu sine aspecte speciale (aparitia menstruatiei la fete,
manifestarea sexualitatii) care nu trebuiesc neglijate si trebuie sa fie discutate din timp cu
copilul. In mod firesc, adolescentii trebuie sa fie sfatuiti in ceea ce priveste, de exemplu,
raportul sexual protejat.
In cazul unor aspecte mai delicate, este posibil sa considerati ca nu puteti discuta dvs. direct
cu copilul. Solicitati sprijinul medicului sau a asistentului social care, cu siguranta, va pot
ajuta in astfel de situatii.
Sexualitatea şi educaţia sexuală a adolescentului infectat cu HIV
Schimbarea atitudinilor sexuale, a comportamentului şi a modului de viaţă care au loc în
societatea noastră determină confruntarea părinţilor, educatorilor dar şi a copiilor cu unele
dintre cele mai complexe probleme ale vieţi lor - sexualitatea. Educaţia sexuală nu a fost
niciodată atât de importantă. Astăzi, mai mult ca oricând, părinţii, şcolile şi comunităţile
trebuie să lucreze împreună pentru a face această educaţie posibilă. Educaţia sexuală este
un mijloc pentru modelarea unei atitudini pozitive şi sănătoase cu privire la sexualitate şi
previne activitatea sexuală prematură, abuzul sexual şi exploatarea sexuală, sarcinile
nedorite, jena şi disconfortul.
Comunicarea cu copilul pe tema sexualităţii poate:
 permite transmiterea valorilor umane şi familiale
 furniza informaţii exacte copiilor
 învăţa deprinderi eficiente de luare a deciziilor
 neutraliza mesajele sexuale negative şi exploatative din mass-media
Vârsta adolescenţei se caracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrare în societatea
adultă. Această perioadă este dominată de procesul de creştere şi maturizare sexuală
intensă, foarte diferit de la caz la caz, de la fete la băieţi ca moment de declanşare şi durată.
Apariţia sentimentelor sexuale, a emoţiilor, a relaţiilor fac parte din acelaşi proces. In cazul
tinerilor seropozitivi HIV teama cea mai mare este să nu fie diferiţi de colegii lor. Şi
motivele de temere sunt suficiente: copiii de acelaşi sex se joacă împreună; prietenii se
compară mereu, pentru a-şi valida propria lor dezvoltare; fanteziile sexuale pot include
parteneri de acelaşi sex; tinerii se pot îndrăgosti de persoane de acelaşi sex, profesori etc.
Problema orientării sexuale are strinsa legatura cu preconcepţiile despre HIV/SIDA şi
comunitatea homosexualilor şi comentariile răutăcioase ale copiilor despre homosexualj
186
sau lesbiene..In plus, există şi o lipsă de înţelegere a tinerilor fata de sentimentele pe care le
incearca şi o reticenţă de a discuta cu adulţii. Aceştia pot ajuta copilul punctând cele mai
obişnuite neînţelegeri.
Încurajaţi copilul să-şi exprime sentimentele. Întrebaţi-l ce a auzit de la alţi copii. Astfel, îl
puteţi ajuta să discute despre anxietăţile pe care le are în legătură cu procesul lui de
creştere. Copilul trebuie să ştie că îl veţi iubi indiferent de orientarea sa sexuală.
AMP, educatorii sunt cei abilitaţi să transmită copiilor valorile legate de sexualitate.
Aceştia au nevoie de încurajare şi asistenţă uneori pentru a depăşi starea de disconfort.
Această stare poate fi depăşită dacă ne gândim la faptul că propriii copii sau cei de care
avem grijă sunt expuşi dezinformării şi mesajelor iresponsabile despre sex din partea
prietenilor, a mass-mediei. Astfel, trebuie să fiţi pregătiţi să distrugeţi mituri şi să le
înlocuiţi cu adevărul. Părinţii de astăzi, educatorii trebuie să-şi crească copiii într-o lume
foarte diferită de cea a lor. Relaţiile sociale şi presiunile din mass-media încurajează
activitatea sexuală la vârste adolescentine. Problema abuzului sexual, SIDA, infectiile
transmise pe cale sexuala, implicaţiile psihologice, ne obligă să vorbim cu copiii -în detaliu
- cât mai devreme posibil.
La această vârstă copilul nu mai vrea să discute despre sexualitate cu adulţii din jurul lui.
De fiecare dată când veţi deschide discuţia acesta va fi foarte mirat (jenat, dezgustat,
nervos). La această vârstă, sexul devine un subiect îngrozitor, jenant, stupid, amuzant, sau
toate de mai sus la un loc. Sexualitatea devine la această vârstă un subiect foarte personal.
Corpurile se dezvoltă, apar noi fantezii, dorinţe; mulţi copii cunosc pe cineva - un prieten
sau un coleg de clasă - care are deja relaţii sexuale.
Cercetările demonstrează că comunicarea deschisă în familie, reduce riscul unei sarcini
nedorite respectiv a unei întreruperi de sarcină, a bolilor cu transmitere sexuala (BTS),
inclusiv a infecţiei cu HIV. Cel mai uşor mod de a preveni tragediile ignoranţei sexuale este
educaţia sexuala. Pentru a putea evita eventuale complicatii, tinerii trebuie, inainte de toate,
sa fie bine informati asupra riscurilor pe care le implica relatiile sexuale si a modalitatilor
de prevenire a acestor riscuri. Unii dintre părinţi, educatori, se tem că astfel de discuţii vor
încuraja sau promova activitatea sexuală, că le va da idei. Această părere este eronată.
Studiile ne arată că tinerii au deja aceste idei. Copiii crescuţi în familii care încurajează
comunicarea deschisă şi sinceră despre problema sexualităţii se vor implica în relaţii
sexuale mai târziu decât ceilalţi, şi dacă vor avea relaţii sexuale, cu siguranţă se vor proteja.
Când părinţii evită să discute despre unele probleme legate de sexualitate - vulnerabilitatea
copiilor va creşte, şi-i va arunca nepregătiţi în viaţă.
Adolescenţii trebuie pregătiţi pentru călătoria lor spre independenţa personală, iar AMP,
alaturi de membrii echipei multi disciplinare, joaca un rol central in aceasta pregatire.
PARTICULARITATI DE INTEGRARE A COPILULUI CU HIV/SIDA POZITIV
Confirmarea prezentei infectiei HIV nu poate constitui un motiv de discriminare, in special
in ceea ce priveste inscrierea copilului la scoala, desfasurarea activitatilor sportive, accesul
in locuri publice etc.
Numeroase studii au demonstrat ca transmiterea virusului HIV nu poate avea loc prin
participarea la activitati scolare de zi cu zi sau prin schimburi afective cum ar fi sarutul
social, imbratisarea sau mingiierea.
Ce inseamna integrarea ?
187
Integrarea şcolară - ca situaţie particulară, se poate defini astfel:
In sens larg, integrarea şcolară se referă la adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolare şi din
păcate într-o foarte mică măsură în sens invers;
în sens restrâns - legat de problematica unor categorii de elevi - cuprinderea acestora în
instituţii şcolare obişnuite sau în moduri de organizare cât mai apropiate de acestea.
Integrarea profesională precum şi calificarea postşcolarizare - este o formă particulară a
integrării care se bazează pe două strategii:
 obligativitatea prin lege a integrării, având ca finalitate autonomia şi
independenţa personală, socială, economică, financiară a oricărui individ
 stimularea agenţilor economici integratori
Integrarea socială şi/sau societală. Acest tip de integrare presupune acceptarea şi
participarea copilului sau persoanei la diversele forme de viaţă comunitară cu asumarea de
roluri şi stabilirea de relaţii sociale în grupul social în care trăieşte şi îşi desfăşoară
activitatea social-utilă.
Integrarea este un proces complex şi de durată, deoarece cunoaşte patru nivele, flexibile,
mobile.
Integrarea fizică-este nivelul cel mai scăzut, incipient al integrării. Acesta se referă la
cuprinderea, prezenţa copiilor cu cerinţe educative speciale alături de ceilalţi, reducerea
distanţei fizice dintre copii. Existenţa împreună cu ceilalţi copii nu presupune neapărat
contacte sau activităţi comune, ci mai degrabă utilizarea în comun a unor spaţii fizice,
materiale şi echipamente didactico-educaţionale.
Integrarea funcţională (pedagogică) - Acest tip de integrare semnifică participarea la un
proces comun de ÎNVĂŢARE (de orice tip), în condiţiile în care şi elevul integrat
asimilează anumite cunoştinţe, alături de elevul normal.
Integrarea socială - Aceasta are în vedere aspectele legate de includerea copilului cu
deficienţe în toate activităţile comune din viaţa şcolii, atât la cele propriu-zise de învăţare,
cât şi la activităţile comune din pauză, de joc, alte activităţi comune din viaţa şcolii.
Integrarea fizică se completează cu cea funcţională, rezultând o formă superioară care
presupune relaţii şi interrelaţii în interiorul grupului la care copilul integrat participă activ.
Se stabilesc legături reciproce, mai mult sau mai puţin spontane, relaţii de acceptare şi
participare relativ egală la viaţa grupului şcolar.
Integrarea societală - Aceasta se manifestă atunci când persoana integrată dobândeşte
sentimentul de apartenenţă şi participare deplină la comunitate, cu asumarea unor roluri.
Integrarea societală presupune exercitarea unor influenţe asupra partenerilor, acceptarea cât
mai deplină de ceilalţi membri ai comunităţii, precum şi existenţa sentimentului de
încredere în sine şi în ceilalţi.
Nevoia de apartenenţă este una dintre nevoile fundamentale ale oricărei persoane, iar
integrarea în comunitate este considerată o caracteristică a incluziunii sociale şi a
apartenenţei la statutul de cetăţean. A fi cetăţean presupune atât drepturi cât şi obligaţii.
Integrarea în şcoală a copiilor seropozitivi
Unul dintre drepturile fundamentale ale copiilor este acela la educaţie. Accesul la educaţie
este esenţial pentru creşterea şanselor de integrare socială în viaţa adultă. Educaţia poate fi
considerată drept principalul mijloc de socializare sau, chiar mai larg, de civilizare. Şcoala

188
este un mijloc important de dobândire a statutului de cetăţean. Cu cât nivelul de educaţie
creşte, cu atât cresc şansele de integrare socială.
Modalităţi de facilitare a integrării şcolare
Cea mai dificilă intervenţie este la nivelul comunităţilor refractare la accesul
copiilor/tinerilor cu HIV/SIDA la învăţământul de masă.
Experienţa sugerează că este necesară informarea şi sensibilizarea comunităţii la
problemele persoanelor seropozitive. Nu este recomandabil ca aceasta să coincidă cu
momentul aducerii unui copil cu HIV în şcoală, ci ar fi de dorit ca aceasta să se producă
înainte, dar fără a menţiona această perspectivă. Sprijinul venit din partea cadrelor didactice
este foarte important, în special în comunităţile mici, acestea fiind (conştient sau nu) lideri
ai comunităţii.
În unele cazuri în care s-a reuşit integrarea şcolară a unor copii în comunităţi refractare,
rolul cel mai important l-a avut directorul/conducerea şcolii sau Inspectoratul şcolar, care
au fost perseverenţi şi, de exemplu, au organizat sesiuni de informare în comunitate, cu
părinţi, cu cadre didactice, la aceste sesiuni invitând fie un medic (eventual din comunitate),
fie specialişti din partea unor organizaţii neguvernamentale de profil. Riscul unor astfel de
sesiuni este acela de a atrage atenţia asupra problemei şi de a acutiza dezbaterile, iar în
cazul în care confidenţialitatea diagnosticului copilului ce urmează să fie integrat sau care
tocmai a fost integrat în şcoală, nu este păstrată, tensiunile pot creştedevenind greu
controlabile.
Cadrele didactice nu au dreptul să divulgediagnosticul de seropozitivitate al unui copil nici
altor cadre didactice, nici elevilor/părinţilor, fiind posibilă sancţionarea lor. Legislaţia
antidiscriminare (OU 137/2000, OU 27/2004) dă dreptul Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării să aplice şi amenzicontravenţionale celor care comit un act de
discriminare, iar acest lucru s-a întâmplat deja în unele cazuri.
În demersul de facilitare a integrării şcolare şi sociale a copiilor/tinerilor cu HIV/SIDA este
adeseori necesară implicarea mai multor specialişti şi a liderilor formali şi informali ai
comunităţii (preot, medic, poliţist, consilieri locali, etc.)
Condiţii care contribuie la reuşita integrării şcolare:
 Pregătirea tânărului cu cerinţe educative speciale pentru integrarea şcolară
 Evaluarea copilului înainte de integrarea sa şcolară
 Conştientizarea si sprijinirea asistentului maternal al copilului inclus în
proiectul de integrare
 Locul proiectului de integrare şcolară în cadrul proiectului pedagogic al şcolii
Poziţia directorului şcolii faţă de integrarea şcolară
Punerea la dispoziţia cadrelor didactice de către director a informaţiilor referitoare
la integrarea şcolară a copilului cu cerinţe educative speciale
Poziţia cadrului didactic în raport cu integrarea şcolară
Dorinţa cadrului didactic de a modifica practicile pedagogice, pentru ca ele să devină
adaptate posibilităţilor copilului integrat
Posibilitatea pentru profesor de a se informa asupra problemelor copilului SIDA/HIV
pozitiv copilului sau asupra metodelor de predare adaptate copilului integrat
Prezenţa şi colaborarea specialiştilor care susţin şi ajută învăţământul integrativ. Implicarea
părinţilor copilului în proiectul de integrare.Informaţiile acordate celorlalţi copii din clasă
189
asupra deficienţei copilului integrat.Informaţii şi/sau explicaţii acordate părinţilor celorlalţi
copii ai clasei despre integrarea şcolară a copilului cu cerinţe educative speciale.
Precautiile universale in integrarea scolara
Acestea reprezintă un ghid de norme elementare antiepidemice. Ele se aplică ori de câte ori
se intră în contact cu lichide biologice cum sunt: sângele, sperma, secreţiile vaginale şi alte
lichide Produsele biologice pentru care nu se aplică precauţiile universale (dacă nu conţin
sânge) sunt: saliva, lacrimile, sudoarea, sputa, secreţiile nazale, vărsăturile, urina şi fecalele.
În şcoală este important să se evite contactul cu sângele care reprezintă principala sursă a
multor agenţi patogeni.
Se prezintă în continuare precauţiile universale adaptate pentru colectivităţile şcolare:
Spălarea mâinilor cu apă şi săpun după contactul cu sângele sau alte produse biologice este
cea mai simplă şi mai sigură protecţie.Tăieturile şi zgârieturile se acoperă cu un bandaj
provizoriu până la acordarea îngrijirilor de
specialitate. Este indicat ca fiecare să-şi îngrijească, pe cât se poate, singur rănile. Copilul
poate face acest lucru dacă este învăţat.
Se utilizează materiale absorbante de unică folosinţă pentru oprirea sângerărilor (şerveţele
sau batiste de hârtie).
Se utilizează mănuşi de unică folosinţă atunci când se intră în contact cu sângele, mai ales
dacăla nivelul mâinilor sunt prezente leziuni sau dacă este o cantitate mare de sânge. Este
necesară spălarea mâinilor imediat după scoaterea mănuşilor.
Suprafeţele murdărite cu sânge se spală imediat cu apă şi detergent şi se dezinfectează cu
dezinfectant. Cloramina 5% trebuie să persiste 20-30 min pe suprafeţe.
îmbrăcămintea murdară de sânge se pune separat de celelalte haine până la spălarea cu apă
şi detergent. Înainte de spălare este recomandată clorinarea.
Cârpele de curăţenie folosite la ştergerea sângelui, mănuşile de unică folosinţă, vata,
bandajele îmbibate de sânge se pun într-un sac de plastic şi se incinerează. Dacă acest lucru
nu esteposibil se recomandă stropirea lor din abundenţă cu dezinfectant şi aruncarea lor
astfel încât să se împiedice o posibilă recuperare.
Prin folosirea precauţiilor universale se poate împiedica transmiterea nu numai a virusului
imunodeficienţei umane, ci şi a altor numeroşi agenţi patogeni (virusurile hepatitei B şi C).
În fiecare clasă trebuie să existe o mică trusă cu materiale igienico-sanitare de unică
folosinţă pentru acordarea unui minim prim ajutor. Fiecare elev sau profesor trebuie educat
şi încurajat săşi îngrijească rana proprie atunci când este posibil.
HIV este un virus sensibil în afara organismului. El nu poate supravieţui la temperaturi
constante mai mari de 56°C, timp de 30 de minute. Dezinfectanţi chimici eficienţi în
inactivarea HIV sunt: hipocloritul de sodiu, cloramina, apa oxigenată etc. Razele
ultraviolete şi ionizante nu inactivează HIV, dar sterilizarea şi dezinfecţia standard, care se
fac în mod obişnuit şi pentru echipamentul medical, sunt active şi asupra HIV
Integrarea în comunitate
Pentru persoana infectată cu HIV sau bolnavă de SIDA, indiferent dacă este copil sau adult,
odată cu diagnosticul apar şi schimbările. Este un fapt unanim acceptat că infecţia HIV are
atât o componentă medicală, cât şi una socială. Din punctul de vedere al persoanei care
trăieşte cu HIV/SIDA, consecinţele sociale ajung să aibă efecte devastatoare.

190
Nevoia de apartenenţă este una dintre nevoile fundamentale ale oricărei persoane, iar
integrarea în comunitate este considerată o caracteristică a incluziunii sociale şi a
apartenenţei la statutul de cetăţean. A fi cetăţean presupune atât drepturi cât şi obligaţii.
Dupa cum s-a aratat intr-un capiltol precedent (vezi Legislatia), in Romania este interzisa
discriminarea persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.
Totusi, un segment important din rândul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România
preferă să nu beneficieze de unele drepturi care le-ar îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea
vieţii deoarece se tem. Se tem că atunci când vor merge la primărie, la medicul de familie,
la şcoală şi vor spune că ei sau copilul lor au HIV/SIDA, aceştia vor spune mai departe
celorlalţi şi vor fi trataţi diferit, vor fi priviţi ca fiind vinovaţi că sunt infectaţi.
In activitatea sa AMP pentru copilul SIDA/HIV pozitiv este parte intr-o echipa
pluridisciplinara. Despre rolul si locul sau in sistemul de protectie a copilului s-a vorbit mai
mult la capitolul dedicat acestui subiect ,de aceea in cele ce urmeaza nu vom sublinia decit
citeva aspecte in ceea ce priveste problematica copilului SIDA/HIV pozitiv.
Asistentul social de la Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
(DGASPC), de la primărie sau din serviciul public de asistenţă socială (SPAS), sau
persoana cu atribuţii de asistenţă socială în cazul comunelor, este/poate fi un factor
important al echipei in care lucrati ca asistent maternal. Acesta va poate sprijini in obţinerea
prestaţiilor sociale prevăzute de lege ca urmare a încadrării copilului într-un grad de
handicap. Asistentul social are obligatia de a asigura si respecta confidenţialitatea
diagnosticului.
Asistentul/referentul social poate juca un rol activ, prin interventia sa la nivelul comunitatii
atunci când identifică împreună cu AMP un deficit de integrare/participare socială a
copilului/tinarului. Se pot stabili două situaţii diferite: dignosticul nu este cunoscut în
comunitate sau este cunoscut.
În cazul în care diagnosticul HIV al persoanei nu este cunoscut, este recomandabil ca
acţiunile să se desfăşoare la nivel de informare, conştientizare a problematicii HIV/SIDA
de către membrii comunităţii. Împreună cu un medic din comunitate sau de la nivel
judeţean (Autoritatea pentru Sănătate Publică, Spitalul judeţean/deboli infecţioase), ori cu
specialişti din partea unei organizaţii neguvernamentale active în domeniu se pot organiza
sesiuni de informare la şcoală (cu elevii, cu profesorii, cu părinţii), la primărie cu ceilalţi
angajaţi ai primăriei sau cu consilierii locali. De asemenea, pe tematica HIV/SIDA se poate
discuta şi în cadrul unor întâlniri ale unor structuri comunitare consultative (înfiinţate
conform legii 272/2004) sau ale colectivului de sprijin (acolo unde acesta mai există), mai
ales că în cadrul acestora sunt lideri formali şi informali ai comunităţii. În oraşe, întâlnirile
pot fi unele publice, fie în locurile frecventate de tineri (ex. discoteci), fie cu ocazia unor
evenimente locale.
În cadrul acestor întâlniri nu este necesară (şi nici permisă de lege) referirea la cazuri
particulare, putându-se menţiona că este posibil să existe persoane cu HIV/SIDA şi în
comunitate sau chiar printre participanţi (unii nici să nu ştie şi altora să le fie teamă să
spună).
În situaţia în care persoana este cunoscută în comunitate ca având HIV/SIDA, intervenţia
este necesară atunci când aceasta nu este acceptată, fiind marginalizată social. În funcţie de

191
sfera în care se manifestă respingerea -vecinătate, şcoală ş.a. - este necesară adaptarea
intervenţiei.
Sensibilizarea publicului larg (eventual cu sprijinul altor specilalisti), a factorilor de decizie
din comunitate, etc joaca si aici un rol deosebit de important (intilniri publice, materiale
informative -brosuri, pliante, etc).
Preotul poate fi un alt actor cu rol în procesul de facilitare a integrării în comunitate a
persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA pe care va puteti sprijinii..
Acesta este unul dintre liderii informali ai comunităţii, iar autoritatea sa este mai pregnantă
în special în comunităţile mici/tradiţionale. Biserica în general, se bucură de un nivel ridicat
de încredere la nivelul populaţiei.
Medicul este liderul din comunitate privit cu cea mai mare autoritate în privinţa
informaţiilor despre HIV/SIDA. Atunci când luati in plasament un copil cu acest
diagnostic, în lipsa unor informaţii, primul la care puteti apela este medicul. Implicarea sa
este esenţială în detensionarea relaţiilor într-o comunitate speriată de perspectiva ca unul
dintre membrii ei să fie seropozitiv HIV/bolnav de SIDA. Medicul poate fi acela care, prin
participarea la întâlniri cu comunitatea, alături de ceilalţi lideri formali şi informali din
comunitate, îi poate face pe membrii comunităţii să înţeleagă că riscurile pentru ei sunt
minime, explicându-le căile de transmitere dar şi măsurile de prevenire. Astfel de întâlniri
pot fi un prilej pentru discutarea şi altor aspecte ce ţin de igienă, educaţie pentru
sănătate,ori de sănătatea sexuală.
Despre rolul medicului specialist in boli infecto-contagioase am vorbit mai pe larg in
sesiunile precedente.
Poliţistul este perceput, de cele mai multe ori ca factor decontrol, care aplică legea. Pentru a
răspunde mai bine realităţilor actuale tendinţa este aceea de a vedea poliţistul legat într-o
mai mare măsură de comunitate, în interacţiune cu cetăţenii. În relaţie cu persoanele cu
HIV/SIDA, poliţistul se poate manifesta în două ipostaze.
Pe de o parte, din punctul de vedere al legii, poliţistul poate interveni atunci când s-a produs
infectarea voluntară cu HIV a unei persoane, Codul Penal sancţionând această faptă (dacă
persoana nou infectată a depus plângere penală) cu închisoare între 5-15 ani (vezi secţiunea
privind drepturile şi obligaţiile persoanelor seropozitive). În această ipostază, poliţistul
poate avea un rol activ în prevenirea răspândirii infecţiei cu HIV arătând consecinţele unei
astfel de fapte.
Pe de altă parte, conform noilor cerinţe, poliţistul poate şi trebuie să aibă o relaţie strânsă cu
comunitatea, comunicând cu cetăţenii şi mediind sau aplanând conflictele ce pot apărea la
un moment dat în sânul comunităţii.
„Poliţistul de proximitate" poate depăşi stadiul de concept, ajungând să reprezinte o
realitate prin prezenţa în interiorul comunităţii, ceea ce îi poate permite o bună cunoaştere a
acesteia. În calitatea sa de „om al legii" le poate aduce la cunoştinţă celor care au tendinţa
de a discrimina persoana seropozitivă că legea prevede sancţiuni în această situaţie.
Totodată, prin natura activităţilor sale, relaţionează cu diferite instituţii, ceea ce îi permite
să identifice din timp situaţiile cu risc şi să intervină preventiv.
Relatia cu familia naturala a copilului trebuie mentinuta permanent (cu exceptia situatiilor
cind, in interesul copilului, instanta decide altfel), iar asistentul maternal profesionist

192
trebuie sa ia in consideratie faptul ca acesta este locul in care copilul ar trebui sa se intoarca
atunci cind conditiile care au facut necesar plasamentul au disparut.
Copiii crescuţi în familii care încurajează comunicarea deschisă şi sinceră despre problema
sexualităţii se vor implica în relaţii sexuale mai târziu decât ceilalţi, şi dacă vor avea relaţii
sexuale, cu siguranţă se vor proteja.

193

S-ar putea să vă placă și