Note de curs 10

Management
Metodologie de structurare organizaţională a firmei.
Metodologia se referă la fundamentarea teoretică a noilor soluţii organizatorice.
Principiile metodologice de structurare organizaţională:
- managementul participativ (concretizat prin instituirea Adunării Generale a
Acţionarilor AGA)
- principiul segmentării obiectivelor şi stabilirea supremaţiei lor asigură
concentrarea resurselor companiei către subdiviziunile cheie. În siderurgie – Oţelăria. La nave –
Construcţia corp navă.
- Unitatea de decizie şi de acţiune (fiecare are un singur şef).
- Apropierea managementului de execuţie (Simplificarea structurii
organizaţionale (organigrame suple).
- Interdependenţa minimă dintre subdiviziuni (concentrează autoritatea).
- Economia de comunicaţii pp reducerea la minimum a informaţiilor
înregistrate transmise prelucrate şi a circuitelor operative ale acestora fără a fi alterate.
- Permanenţa managementului (fiecare manager să aibă un adjunct sau o
anumită persoană desemnată în timp).
- Definirea armonizată a posturilor, a funcţiilor şi concordanţa deplină între
responsabilităţi competenţe şi sarcini.
- Concordanţa între cerinţele postului şi caracteristicile titularului (între competenţă şi
responsabilităţi şi calităţile titularului de post).
- Instituirea pe echipe intercompartimentale compuse din specialişti proveniţi din
domenii diferite.
- Flexibilitate (să reflecte obiectivele unităţii; starea resurselor şi cultura
organizaţională).
- Eficienţa structurilor (configuraţia organizatorică să reflecte interesele şi premisele
îndeplinirii obiectivelor.
- Determinarea variaţiei optime adică structura organizatorică să fie elaborată în mai
multe variante din care să se aleagă cea mai potrivită.
- Reprezentarea grafică structurii respectiv prezentarea sub formă de organigramă.
Concluzii:
1. Principiile nu trebuie privite în mod rigid.
2. Să fie cunoscute condiţiile în care se pot aplica principiile acestea cere la discernământ şi
experienţă.
3. Cele mai importante cunoştinţe despre principiile organizării sunt cele din domeniul de
aplicare.
4. Între variabilele organizaţionale şi structura managerială trebuie să fie o corelaţie optimă.

Tendinţe în organizarea structurală a firmelor

Distingem 2 tipuri de organizare.

1 – mecanicistă este limitată, ineficientă.
2 – organică.
La elaborarea organizării trebuie să participe specialiştii de diferite specialităţi
(economişti, ingineri, sociologi, psihologi şi alte cadre cu experienţă).
Tipul organic este mai frecvent.
1
 Trăsături. Corelează subdiviziunile ierarhice cu obiectivele la nivelul postului (postul este
componenta de bază în organigramă).
Favorizează introducerea mecanizării automatizării informatizării.
Diminuează rutina; sporeşte gradul de intelectualizare a gradului de muncă şi adânceşte
specializarea.
1. Favorizează proliferearea compartimentelor specializate.
2. Compartimente specializate:
- cercetare – dezvoltare
- marketing
- planificare – organizare
- creaţie tehnică
- psihosociologie.
3. Relaţiile ierarhice au un caracter imperativ
4. Favorizează crearea de subdiviziuni organizatorice cu dublă subordonare.
Exemplu: Cercetare + Producţie.
Diversificarea cerectării ştiinţifice funcţie de îmbunătăţirile procesului de producţie şi
cerinţele creşterii eficienţei.
5. Proliferarea managementului pe proiecte şi pe produs.
6. Intensificarea creativităţii pe produs.
7. Proliferarea echipelor respectiv a grupelor intercompartimentale pentru
studierea extinderii cercetării implementării strategiilor parţiale.
8. Amplificarea dimensiunii informaţionale a organizării companiei.
9. Crearea unor situaţii favorizante pentru elaborarea:
- scării de elaborare a situaţiilor organizaţionale.
- Pentru abordări motivaţionale ale unor situaţii favorabile.

Sisteme, metode şi tehnici de management

1. – Conceptele de sistem şi metodă.
- Tipologia sistemelor şi tehnicilor de management.
2. – Sisteme şi metode generale de management.
Management:
1. Prin obiective
2. Pe proiecte şi mixte
3. Pe produs
4. Prin bugete
5. Prin excepţie
6. Participativ.

1. Conceptele de sistem şi metodă

Metoda reprezintă modalitatea managerială ale cărui faze şi componente sunt precis
conturate într-un ansamblu funcţional ce facilitează exercitarea unor componente ale procesului
de comandă, de conducere cu implicaţii asupra conţinutului muncii altor manageri sau executanţi.
Metodele utilizate de management au caracter economic, tehnic şi sociologic.
2. Sistemul de management. Este ansamblul coerent de metode, reguli, principii,
proceduri decizionale organizatorice, informaţionale prin care se asigură exercitarea într-o formă
specifică a conducerii companiei în scopul asigurării profitabilităţii acceptabile.
Cele mai răspândite metode de management sunt:
- pe obiective;
- pe produse;
2
 - prin excepţie;
- pe bază de proiecte.
Tehnicile de management se referă de regulă la realizarea unor atribuţiuni în
domeniul conducerii ce revin unui manager, unui conducător.
Metodele de management şi tehnicile se fundamentează pe o concepţie sistemică de
examinare de aprofundare a ansamblului de fenomene în care activează firma.

Tipologia sistemelor de management

Există peste 100 de tipuri de metode şi tehnici manageriale.
Ele se grupează după 2 criterii:
- funcţie de caracteristicile de utilizare.
- funcţie de subsistemele de management ale căror desfăşurare se folosesc prioritar:
o analiză morfologică
o analiza postului
o brainstorming
o metoda costurilor standard
o pe obiectiv
o pe produs
o prin excepţie.
Managementul pe obiective: constituie premiza creşterii eficienţei companiei funcţie de
interpătrunderea obiectivelor sale de ansamblu cu obiectivele subdiviziunilor.
1. Corelaţia obiectiv – rezultate
2. Participarea întregului personal la stabilirea obiectivelor şi individualizarea
bugetului venituri – cheltuieli pe subdiviziuni organizatorice.
3. Instituirea sistemului de control continuu bazat pe metoda evaluării abaterilor
semnificative.
4. Corelarea strânsă a recompenselor şi a sancţiunilor materiale cu rezltatele
efective.
5. Generează mutaţii în mentalitatea personalului (cultura organizaţională)
concretizată în participare iniţiativă colaborare (îndeplinirea obiectivelor în evaluarea
rezultatelor).
Concluzie: Managementul pe obiective este sistemul de conducere bazat pe determinarea
riguroasă a obiectivelor până la nivel de executant.
Executantul participă efectiv la stabilirea obiectivelor şi la îndeplinirea lor.
Managementul pe obiectiv cuprinde ansamblul relaţiilor complexe ale firmei şi are
următoarele componente.
1. Sistemul de obiective fundamentale şi derivate. Are menirea să articuleze pe verticală
sistemul de management în scopul armonizării sistemului de decizie.
2. Sistemul de program de acţiuni care se întocmesc pe fiecare subdiviziune
organizatorică a companiei. Ele cuprind în mod exact 3 elemente organizatorii:
- resursele umane
- resurse materiale
- resurse financiare.
3. Calendarele pe termene conţin sincronizările necesare îndeplinirii
obiectivelor. Ele se stabilesc în ordine inversă.
4. Bugetele subdiviziunilor organizatorice şi pe ansamblu conţin date pentru
asigurarea materiilor materiale, pieselor de schimb SDV şi altele. Conţin sumele necesare
salarizării diferenţiate şi recompensării.
3
 5. Repertoarele de metode utilizate conţin un tabel sinoptic al metodelor de conducere şi
organizare cu privire la suportul logistic al managementului pe obiectiv (referire la execuţie şi
management).
Aceste repetoare conţin o selecţie a metodelor funcţie de obiectivele urmărite pentru
înfăptuirea programelor companiei.
Funcţii de:
- previziune;
- organizare;
- coordonare;
- antrenare;
- control;
- evaluare.
O altă componentă o constituie lista de instrucţiuni de respectat prin care se exprimă
concepţia conducerii firmei asupra modului de realizare a obiectivelor.
Cu: - să respecte legislaţia generală
- să sintetizeze experienţa în domeniu nu numai a firmei ci şi din afară.
Se elaborează 2 tipuri de instrucţiuni:
1 – valabil pentru toată compania;
2 – valabile parţial pentru anumite subdiviziuni.
Realizarea managementului pe obiective este o activitate laborioasă creativă responsabilă şi
implică următoarele etape:
1 – stabilirea obiectivelor fundamentale;
2 – precizarea obiectivelor derivate;
3 – elaborarea programelor;
4 – adaptarea subsistemelor decizionale şi informaţionale la cerinţele obiectivelor;
5 – urmărirea realizării obiectivelor (decizii cu caracter profilactic şi decizii de corecţie);
6 – evaluarea realizării obiectivelor prin compararea rezultatelor cu standardele.

Avantajele aplicării managementului pe obiective.

1. Creşte realismul obiectivelor (Obiective ce se stabilesc de sus în jos).
2. Amplifică nivelul de motivare
3. Stimulează climatul de creativitate
4. Eficientizează timpul conducătorilor
5. Responsabilizare mărită faţă de obiective.
6. Mai buna corelare a salarizării cu rezultatele obiectivelor.
Limite ale managementului pe obiective.
- se pot întâmpina dificultăţi în modificarea mentalităţii comportamentale a
executaţilor.
- evitarea acestui neajuns poate fi în mod decisiv înfăptuite prin promovarea managerilor
cu virtuţi deosebite:
- Principialitate
- Consecvenţă
- Bun specialist
- Om cu echilibru
- Capabil să cultive climat favorabil colaborării şi operaţionalizării managementului pe
obiective.