MONOLOGUL LUI CAROL CUTRERE

“Am fost cândva ceea ce se numeşte o reformatoare întru Hristos. Ştii dumneata ce este asta? Un fel de

exhibiţionism blând. Ţineam discursuri la întruniri populare, trimiteam scrisori de protest în legătură cu

exterminarea sistematică a negrilor, care constituie majoritatea populaţiei din district. Consideram că era

nedrept să moară de foame şi de pelagră, atunci când zac şi se prăpădesc recolte întregi din cauza gărgăriţelor

sau a verilor prea ploioase. Am vrut şi am încercat să construiesc dispensare şi am cheltuit în acest scop toţi

banii pe care mi i-a lăsat mama. Şi când a apărut acel Willie McGee, el a fost trimis pe scaunul electric

pentru că a avut relaţii nepermise cu o prostituată albă ... (Vocea ei tremură de emoţie.) Am făcut una de

pomină. M-am învelit într-un sac mare şi am pornit-o pe jos spre reşedinţa guvernatorului. Era iarnă. Am

umblat desculţă şi îmbrăcată numai cu sacul acela, ca să înmânez guvernatorului acestui stat protestul meu

personal. Da, cred că a fost un pic de exhibiţionism din partea mea, însă nu numai asta. Mai era şi altceva

în toate astea. Ştii unde am ajuns? La şase mile de oraş –huiduită, batjocorită, şi chiar scuipată la tot pasul

— şi apoi am fost arestată! Ghici pentru ce? Pentru vagabondaj şi desfrânare. Da, da, asta a fost acuzaţia:

„vagabondaj şi desfrânare”, fiindcă au decis că acel sac de cartofi pe care îl aveam pe mine nu era o

îmbrăcăminte cuviincioasă ... Ei, dar asta a fost cu multă vreme în urmă, iar astăzi din reformatoare n-a

mai rămas nimic. Sunt pur şi simplu o „vagaboandă desfrânată". Dar le arăt eu lor cât de desfrânată

poate fi o „vagaboandă desfrânată" dacă îsi pune toată inima ei într-asta, aşa cum mi-o pun eu. Foarte

bine. Ţi-am spus povestea mea, povestea unei femei exhibiţioniste. Acum aş vrea să faci şi dumneata

ceva pentru mine. Du-mă, te rog, cu maşina mea, pe Dealul Chiparoşilor. Şi acolo vom asculta cum glăsuiesc

morţii. Căci acolo vorbesc. Ciripesc unii cu alţii, ca păsările de pe deal, dar tot ce spun ei se reduce la un

singur cuvânt, şi acel cuvânt este: „Trăieşte, trăieşte, trăieşte, trăieşte, trăieşte!" Este tot ce au învăţat ei, este

singurul sfat pe care ţi-l pot da. Trăieşte, şi atâta tot... E simplu! Un sfat cum nu se poate mai simplu!”

(Tennessee Williams – Orfeu în infern)