VII.

RELAŢII ŞI INTERACŢIUNI
EDUCAŢIONALE. ABORDAREA
PSIHOSOCIALĂ A EDUCAŢIEI
ŞCOLARE. MANAGEMENTUL CLASEI
DE ELEVI
1. Clasa de elevi ca grup social
2. Comunicarea şi relaţiile de comunicare pedagogică
3. Managementul clasei de elevi:
4. Personalitatea învăţătorului
5. Consilierea şi asistenţa psihopedagogică în şcoală
6. Educaţia şcolară şi parteneriatele şcoală – familie –
comunitate
7. Managementul proiectelor de cercetare pedagogică
 1. Clasa de elevi ca grup social
Clasa de elevi satisface cel mai bine cateva dintre motivele fundamentale ale conduitei umane:
• nevoia de afiliere, de altul,
• nevoia de participare,
• nevoia de protectie,
• de securitate.
In cadrul clasei de elevi se contureaza personalitatea
Clasa de elevi este un grup de munca specific, compus dintr-un numar de membri egali intre ei (elevii) si dintr-un animator (profesorul), ale caror raporturi sunt reglementate oficial de tipul sarcinii si de normele de functionare (Neculau, 1983, p. 105).
Clasa de elevi este, in primul rand, un grup formal, constituit pe baza unor reglementari scolare, in functie de anumite reguli si prin distribuirea unor roluri diferite educatorilor si educatilor. Clasa de elevi este un grup mic prin numarul de membri (25-30),
iar prin natura scopurilor este un grup educational. in raport cu alte tipuri de grup, clasa scolara este un grup de formare, de modelare a unor capacitati si trasaturi de personalitate, de invatare a unor comportamente, de insusire a cunostintelor si abilitatilor
necesare. Clasa de elevi este si un grup primar. Ca atare, ea poseda toate caracteristicile generale ale acestuia.
 Caracteristicile clasei de elevi
1) interactiunea directa, nemijlocita, ia forma comunicarii, a relatiilor ierarhice si a relatiilor preferentiale. Prin interactiune se schimba comportamentele persoanelor care intra in contact o perioada mai lunga de timp. in cadrul clasei, interactiunile se realizeaza la niveluri diferite (profesor-elev, elev-elev, elev-grup, grup-grup) si se diferentiaza intre ele prin gradul diferit de determinare,
felul interactiunii dintre membri si mijloacele de realizare (Zlate, 1972, pp. 62-63).

2) prezenta scopurilor si a motivelor care sustin actiunea de urmarire a acestora. Prezenta scopurilor este conditia existentei si progresului grupului. Fiind un grup formal, scopurile clasei scolare sunt prescrise de persoane exterioare grupului si vizeaza procesul de instructie si educatie. Sunt deci scopuri de ordin formativ. Existenta scopurilor comune nu anuleaza insa scopurile
individuale. Cele doua categorii de scopuri trebuie dezvoltate, armonizate si integrate reciproc. (Paun, 1982, p. 136).

3) structura a grupului reprezinta reteaua de statusuri si roluri ale indivizilor in grup. Statusul defineste locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem la un moment dat, pozitia sa sociala intr-o ierarhie data. Rolul este aspectul dinamic al statusului, totalitatea conduitelor adoptate din perspectiva detinerii unui status. Exista in clasa de elevi o structura formala si o structura informala..
Desi este situat in afara grupului de elevi, profesorul face parte din conducerea acestuia. Ca lider oficial adult, profesorul trebuie sa respecte cerintele grupului, sa cunoasca tensiunile existente in grup, precum si cazurile de deviere de la normele grupului. Alaturi de structura formala, in clasa de elevi se dezvolta si o structura informala (neoficiala, liber consimtita), care este rezultatul
relatiilor intersubiective ce se stabilesc intre membrii grupului. Aceasta este o structura cu un caracter predominant afectiv, bazata pe legaturi de simpatie, antipatie si indiferenta. Relatiile respective pot influenta coeziunea si productivitatea grupului scolar sau pot actiona pentru a proteja membrii grupului contra practicilor autoritare ale liderilor formali.

4) unui sistem de norme constituie o caracteristica importanta a oricarui grup social, deci si a grupului-clasa. Normele servesc drept criterii de evaluare a comportamentelor individuale si de grup. Comportamentele dezirabile din punct de vedere social sunt promovate, in timp ce comportamentele indezirabile, deviante, sunt respinse si sanctionate. Grupul exercita presiuni asupra
membrilor, pentru respectarea normelor. in felul acesta se ajunge la o standardizare si uniformizare a comportamente lor.

5) grad de coeziune. Leon Festinger a definit coeziunea drept rezultatul tuturor fortelor care ii determina pe indivizi sa ramana in grup. Coeziunea exprima gradul de unitate si de integrare a grupului, rezistenta sa la destructurare. Grupurile cu un nivel de coeziune foarte scazut pot fi doar cu indulgenta numite grupuri. Opusa coeziunii ar fi disocierea grupului. Sursele coeziunii grupului
sunt: atractia interpersonala, masura in care membrii se simpatizeaza unii pe altii, climatul de incredere mutuala, consensul cognitiv si afectiv al membrilor, succesul in activitatea comuna si satisfactiile generate de viata in grup, prestigiul grupului de apartenenta, masura in care grupul satisface aspiratiile membrilor, cooperarea in cadrul activitatilor grupului.
 Rolul cadrului didactic in clasa de elevi:
 sa ofere elevilor cat mai multe ocazii de cunoastere reciproca;
 sa practice un stil de conducere democratic;
 sa stimuleze initiativa elevilor, sa-i incurajeze in a-si organiza singuri activitatile;
 sa organizeze activitati de invatare bazate pe cooperare, care favorizeaza relatiile si schimburile intense intre colegi, stimuleaza acceptarea si intelegerea reciproca;
 sa realizeze evaluari nu numai ale prestatiilor individuale, ci si ale grupului in ansamblu.

 
a.
 2. Comunicarea şi relaţiile de
comunicare pedagogică
§ Comunicarea educationala sau pedagogica este cea care mijloceste realizeaza fenomenul educational in asamblul sau, indiferent de continuturile, nivelurile,
formele sau partenerii implicati.
§ Comunicarea didactica este o forma particulara, obligatorie in transmiterea unor continuturi determinate, specifice unui act de invatare sistematica, asistata.
§ Comunicarea didactica este baza procesului de predare-invatare a cunostintelor in cadru institutionalizat al scolaii si intre parteneri cu roluri determinate: profesor,
elevi.
§ Comunicarea educationala si didactica sunt forme specializate ale comunicare umane.
a.
 Elementele comunicarii
• relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,
• schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,
• modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati
• emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie, de la o anumită distanţă;
• canalul prin care se transmite mesajul;
• receptarea mesajului de către elevi;
• stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).
•
Rolurile actorilor comunicarii
Emitator
 emite mesajul didactic prin
canalul de transmitere;
 recepteaza raspunsul (feed-
back I);
 analizeaza metodele (feed-
back II).
Receptor
 recepteaza mesajul prin
canalul de transmitere;
 stocheaza informatia;
 prelucreaza informatia;
 emite raspunsuri (feed-back
I);
 recepteaza mesajul ameliorat
(feed-back II).

 Clasificarea comunicarii:
Dupa numarul de parteneri:
§ comunicare intrapersonala (cu sine; monologul);
§ comunicare interpersonala (intre doua persoane);
§ comunicare in grup mic;
§ comunicare publica (conferinte, miting, radio, TV).
Dupa nivelul interactiunii comunicarea poate fi :
• intraindividuala,
• interpersonala,
• de grup,
• de masa
• publica sau mediatica.
Dupa statutul interlocutorilor:
• comunicare verticala (elev-profesor, soldat-ofiter);
• comunicare orizontala (elev-elev, profesor-profesor).
 Clasificarea comunicarii:
Dupa codul folosit:
a. comunicare verbala (C.V.):
 informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ceea ce tine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic;
 este specific umana; are forma orala sau scrisa; utilizeaza canalul auditiv sau vizual;
 permite inmagazinarea si transmiterea unor continuturi extrem de complexe.

b. comunicarea paraverbala (C.P.V):

 informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general;
 in aceste categorii se inscriu:
 caracteristicile vocii (tanar-batran, alintat-hotarat, energic-epuizat);
 particularitati de pronuntie (urban-rural, zona de provenienta);
 intensitatea rostirii, ritmul si debitul, intonatia, pauza.

c. comunicarea non-verbala (C.N.V):

 informatia este codificta si transmisa printr-o diversitate de semne legate direct de postura, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea partenerilor;
 este obiectul unor cercetari menite sa-i aprofundeze mecanismele si functiile;
 poate exista si ca forma de comunicare de sine statatoare (dans, sport, limbajul surdo-mutilor, pantomima).
 Dupa finalitatea actului comunicativ:
• comunicare incidentala: se caracterizeaza prin transmiterea intamplatoare de informatii, ce nu sunt destinate procesului de invatare (de exemplu constatarea lipsei cretei sau a buretelui);
• comunicare subiectiva: exprima direct starea afectiva a locutorului din necesitatea descarcarii si reechilibrarii, in urma acumularii unei tensiuni psihice (pozitive sau negative); de exemplu exclamatia de surpriza la un
raspuns deosebit: „Bravo, copile! “, tonul ridicat al reprosului, „M-ati suparat!“, elevul care-si rasuceste automat suvita de par,
• comunicarea instrumentala apare atunci cand sunt reunite o serie de particularitati:
 focalizarea intentionata si vadita, pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor;
 atingerea lui printr-un efect anumit urmarit la nivelul comportamentului receptorului;
 capacitatea de a se modifica in functie de reactia aprtenerilor, pentru a-si atinge obiectivele;
 acest tip de comunicare este dominant in actul didactic, fara ca acest fapt sa excluda si prezenta celorlalte doua.
 Comunicarea verbală (limbajul)
E specific umana, are forma orala si/sau scrisa, si utilizeaza canalul auditiv si/sau vizual. Discursul verbal ocupa un loc principal in predarea-verificarea cunostintelor.
Limbajul are urmatoarele functii:
• de comunicare ;
• de apel (orientata spre destinatar) ;
• expresiva(vizeaza pe cel ce vorbeste);
• metalingvistica(orientata spre cod);
• poetica(are ca obiect enuntul);
In cadrul comunicarii verbale distingem:
• comunicarea orala
• comunicarea scrisa
 Comunicarea orala prezinta
urmatoarele caracteristici:
• sunt rostite in fata unor grupuri de oamaeni
• se apeleaza la procedee specifice tehnicii vorbirii libere
• utilizeaza variate modalitati de expresie lexicale, stilistice etc
• implica adeziunea afectiva si nuantarea vorbirii
• au o importanta valoare sociala si individuala contextuala sau oficiala
 Particularitati ale
comunicarii
Dupa Neacsu, se disting urmatoarele particularitati ale comunicarii orale:
• Metodele vor fi concordante contextului si valorilor spatiului socio-cultural in care se misca agentii educationali
• Metodele vor respecta parametrii distantei optime intre agentii comunicarii educationale
• Metodele vor valorifica particularitatile sursei emitatoare de mesaj
• Metodele vor tine seama de particularitatile receptorului
• Metodele vor tine seama de finalitatile si continutul comunicarii, in stransa corelatie cu specificul manifestarilor constiintei si conduitei de grup
a.
Obiectivele comunicarii scrise sunt:
• intelegerea
• perceperea diferitelor niveluri de abstractizare ale variatelor tipuri de limbaj
• intelegerea raporturilor intre valorile lexicale si cele sintagmatice
• distingerea esential-accesoriu intr-un text scris
• insusirea tehnicilor de lucru bazate pe informatii scrise, dictionare, carti etc
• stapanirea tehnicilor de formulare a intrebarilor
• abilitatea de a rezuma si formula o concluzie
 Dupa stilul de comunicare
Necooperanta – în cazul în care emitatorul nu cunoaste receptorul (ca în cazul emisiunilor de radio de exemplu), discursul fiind atent elaborat deoarece nu exista posibilitatea de ajustare pe parcurs gratie feed-backului.
Formala – în cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt cunoscute vorbitorului. Mesajul, în aceasta situatie, este alcatuit cu grija, fiind necesara evitarea expresiilor argotice sau prea familiara, repetitiile, dar si
ezitarile sau lasarea unor fraze neterminate. Este specifica mediului academic, universitar.
Consultativa – în cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri sau negocieri, comunicarii didactice. Participarea interlocutorilor este activa. Pentru evitarea bâlbelor, ezitarilor, a dezacordurilor gramaticale, redundantei,
este necesar a ordonarea dinainte a ideilor.
Ocazionala – specifica conversatiei între cunostinte, în care partenerii trec liber de la un subiect la altul, pot aparea expresii argotice, expresii eliptice sau acceptiuni speciale ale termenilor, accesibile numai interlocutorilor.
Intima – specifica conversatiei în cadrul familiei.
Particularitati ale comunicarii didactice:
ü se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi vizuală, dar mai ales forma combinată;
ü mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare;
ü stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de structura lui psihică;
ü mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de cunoştinţe pentni a fi
înţeles de elevi;
ü comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutonil unor retroac¬ţiuni (feed-back şi feed-farward), înlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.
 Funcțiile comunicarii didactice:
ü funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ;
ü funcţia formativă, de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi;
ü funcţia educativă, de transmitere a influenţelor educaţionale, de coeziune şi afirmare a grupurilor şcolare;
ü funcţia de evaluare şi reglare a procesului de predare - învăţare;
ü funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.
Regulile comunicarii didactice eficiente
sunt:
ü sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;
ü sa observi adica sa te intereseze ceea ce se întâmpla în cadrul situatiei de comunicare si sa întelegi starea receptorilor;
ü sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;
ü sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii;
ü sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.
 Competenta comunicationala :
ü cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
ü cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale în cadrul comunicarii didactice;
ü cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;
ü cunoasterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultura
poate fi ineficient pentru o alta.
Caracteristicile comunicarii
didactice

Profesor Elev
 claritatea mesajelor  să aibă capacitate de concentrare
(pentru a putea recepta şi inţelege
 precizia acestora mesajul profesorului);
 utilizarea unui limbaj adecvat si  să posede cunoştinţele anterioare
accesibil elevilor necesare învăţării ce urmează;
 utilizarea unui limbaj adecvat ( corect  să fie motivaţi pentru a învăţa ( in
din p.d.v stiintific) general şi la un anumit obiect
 structurarea logică a mesajelor  studiu, în particular);
transmise;
 să cunoască limbajele utilizate (de
 prezentarea interesantă a conţinutului profesor sau de calculator, cazul
instruirii; instruirii asistate de acesta)
 asigurarea unui climat adecvat
comunicării

 Tipuri de feed-back:
ü Exista mai multe tipuri de feed-back:
ü verbal,
ü individual,
ü colectiv,
ü periodic,
ü continuu etc.
 Bariere in comunicarea didactica :
§ Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma.
§ Probleme semantice – specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon profesional, crezând ca si ceilalti îl pot întelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare
scazut.
§ Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat.
§ Diferente culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.
§ Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul
saptamânii.
§ Lungimea excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.
§ Factori fizici perturbatori – iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc.
 Bariere umane
• fizice:
- deficiente verbale,
- acustice,
- amplasament,
- lumina, temperatura,
- ora din zi,
- durata intalnirii, etc.
• semantice:
- vocabular,
- gramatica,
- sintaxa,
- conotatii emotionale ale unor cuvinte
3. Managementul clasei de elevi
 Rolurile managerului clasei
Planificarea Profesorul planifică întreaga activitate de formare şi educare a elevilor în funcţie de idealul educaţional prevăzut în Legea învăţământului, de obiectivele urmărite şi de particularităţile grupului clasei.
Organizarea Întreaga activitate a clasei de elevi este organizată de profesor, cu consultarea membrilor grupului şi cu delegarea responsabilităţilor în rândul elevilor. Participarea la organizarea muncii a elevilor
clasei conduce la o atitudine pozitivă a acestora faţă de obiectivele urmărite şi îi motivează pentru îndeplinirea lor.
Comunicarea Comunicarea cu elevii este esenţială. Ea trebuie înţeleasă ca proces ce se desfăşoară de la profesor la elev, de la elev la profesor şi între elevi. Relaţiile dintre emiţător şi receptor sunt deschise,
sincere, nestresante, pentru ca mesajul să fie bine perceput şi liber acceptat. Calitatea comunicării influenţează climatul din interiorul grupului, care, la rândul lui, influenţează procesul învăţării.
Conducerea În calitate de manager al clasei, profesorul conduce activitatea de formare şi educare a elevilor. Durkheim foloseşte pentru denumirea acestei activităţi termenul de „dirijare” (Romiţă Iucu –
„Managementul clasei de elevi”, ed. Polirom, 2006), în sensul că profesorul este dirijor, dar orchestra care interpretează cântecul este clasa de elevi. Stilurile de conducere adoptate ţin de profesor, dar şi de
particularitatea grupului.
 Rolurile managerului clasei
Coordonarea Coordonarea activităţii clasei presupune asigurarea legăturilor dintre obiectivele clasei şi cele ale membrilor grupului, coerenţa acestora şi repartizarea sarcinilor în funcţie de tipul de lucru, evitarea
consumului inutil de timp sau a pierderilor.
Îndrumarea Profesorul este principalul îndrumător ale elevilor în procesul învăţării. Pentru aceasta, profesorul trebuie să-şi cunoască bine elevii şi să-i îndrume în funcţie de problemele fiecăruia, deoarece
îndrumările cu caracter general, „bune pentru toţi”, sunt destul de rare. În funcţie de îndrumările primite, elevul îşi formează comportamente care îl ajută sau nu să se integreze în activitatea de învăţare.
Motivarea Unul din rolurile principale ale profesorului ca manager al clasei este motivarea elevilor pentru învăţare, încât aceasta să nu fie doar o obligaţie, ci o dorinţă care vine din interiorul fiecăruia. În
domeniul educaţiei, insistă pe necesitatea manifestării unor comportamente nu doar pe aspectele coercitive.
Consilierea Consilierea elevilor se manifestă pe diferite planuri în afara celui care vizează învăţarea. Astfel, profesorul este pregătit să ofere consiliere în domenii ca orientarea şcolară şi profesională, cunoaşterea
personală şi a grupului, orientare centrală, aprecierea valorilor, a conduitelor etc.
 Rolurile managerului clasei
Controlul Controlul este necesar în orice activitate şi indiferent de vârsta şi experienţa celor controlaţi. Profesorul controlează dacă se îndeplinesc sarcinile didactice
şi cum se realizează ele, nivelurile de performanţă la care se îndeplinesc obiectivele stabilite etc. Controlul urmăreşte să regleze activitatea din timpul desfăşurării ei.
Evaluarea Evaluarea se realizează după parcurgerea unor etape mai mici sau mai mari şi cu folosirea unor instrumente specifice. Evaluarea se desfăşoară în trei etape
distincte: măsurarea, analiza rezultatelor şi măsuri ameliorative. Instrumentele de evaluare se construiesc în funcţie de obiectivele urmărite. Dacă instrumentele de
evaluare au fost întocmite şi aplicate corect, avem informaţii clare, obţinute pe baze ştiinţifice, care să stea la baza deciziilor cele mai potrivite privind dezvoltarea
clasei de elevi.
 Rolurile managerului clasei
Controlul Controlul este necesar în orice activitate şi indiferent de vârsta şi experienţa celor controlaţi. Profesorul controlează dacă se îndeplinesc sarcinile didactice
şi cum se realizează ele, nivelurile de performanţă la care se îndeplinesc obiectivele stabilite etc. Controlul urmăreşte să regleze activitatea din timpul desfăşurării ei.
Evaluarea Evaluarea se realizează după parcurgerea unor etape mai mici sau mai mari şi cu folosirea unor instrumente specifice. Evaluarea se desfăşoară în trei etape
distincte: măsurarea, analiza rezultatelor şi măsuri ameliorative. Instrumentele de evaluare se construiesc în funcţie de obiectivele urmărite. Dacă instrumentele de
evaluare au fost întocmite şi aplicate corect, avem informaţii clare, obţinute pe baze ştiinţifice, care să stea la baza deciziilor cele mai potrivite privind dezvoltarea
clasei de elevi.
 Competenţe manageriale necesare profesorului
• Competenţa umană
• Capacitatea de ascultare
• Capacitatea de a-i accepta pe cei din jur
• Capacitatea de ai respecta pe ceilalţi
• Capacitatea de a spune „Nu ştiu!
• Capacitatea de a nu abandona în faţa greutăţilor
• Capacitatea de descoperi cauze nu numai vinovaţi
• Capacitatea de a observa atât neajunsurile cât şi realizările
• Stabilirea obiectivelor şi criteriilor de evaluare cu respectarea principiilor managementului calităţii;
• Utilizarea tehnicilor şi instrumentelor de evaluare specifice educaţiei;
• Valorificarea rezultatelor evaluărilor în ameliorarea relaţiilor cu elevii clasei.
 6. Educaţia şcolară şi parteneriatele
şcoală – familie – comunitate
•
 Principalii parteneri ai şcolii sunt:
ü părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor;
ü autorităţile locale;
ü organizaţii guvernamentale cu caracter central sau local;
ü agenţii economici locali;
ü sindicatele;
ü organizaţii nonguvernamentale.
 Obiectivele educaţionale realizabile în familie:
ü asumarea de către părinţi a rolului de colaborator activ al şcolii;
ü cunoaşterea cerinţelor specifice şcolii;
ü creşterea condiţiilor necesare activităţii de învăţare continuă;
ü asigurarea unităţii de cerinţe, în procesul de formare şi consolidare a comportamentelor specifice, prin instrucţie şi educaţie de tip şcolar;
ü controlul îndeplinirii sarcinilor şcolare;
ü controlul respectării programului zilnic;
ü crearea condiţiilor necesare extinderii capacităţii de cunoaştere prin mijloace adiacente: cărți, reviste, expoziţii, teatru, radio-tv., site-uri educaționale, excursii, etc;
ü consolidarea deprinderilor moral-civice, a conduitei civilizate, în relaţiile cu mediul social;
ü crearea condiţiilor necesare dezvoltării aptitudinilor artistice şi sportive. (Vrășmaș E. A.)
ü
 Forme de realizare a parteneriatului:
ü asumarea de către părinţi a rolului de colaborator cele mai frecvente forme de organizare a acestei relaţii sunt :
ü Şedinţele cu părinţii;
ü Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi;
ü Organizarea unor întâlniri cu părinţii;
ü Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative;
ü Voluntariat;
ü Asociaţiile de părinţi;
ü
 7. Managementul proiectelor de cercetare
pedagogică

•
Se cunosc doua nivele ale inovatiei:

 inovatia macroeducativa – la nivelul intregului sistem de

invatamant;
 inovatia la nivel microeducativ – in scoala, la nivel de lectie etc.
Tipurile de cercetare pedagogica sunt:

 cercetarea pedagogica aplicativa – trebuie sa rezolve problemele educatiei curente,

imediate, pe termen relativ scurt, in stransa legatura cu reforma invatamantului
 cercetarea fundamantala (de dezvoltare, de perspectiva) – abordeaza problemele
educative cu caracter teoretic pe termen lung, in viitor.
Functiile cercetarii pedagogice:
 functia explicativa - se rezuma doar la a constata, a descrie si a explica fenomenele
educative manifestate;
 functia praxiologica - cercetarea pedagogicp este importanta atunci cand depaseste
stadiul descriptiv-explicativ si purcede benefic in maniera interventionista, determinand modificari, transformari, apropieri de optim si armonie;
 fucntia predictiva - cercetarea pedagogica se carcaterizeaza in a spune ceea ce trebuie sa fie sau ceea ce va evolua in mod deosebit intr-o directie anumita;
 functia sistematizatoare;
 functia referential-informationala
Cercetarea pedagogica:
1. Elaborarea ipotezei si a proiectului de cercetare:
• ipoteza, fiind o anticipare de rezolvare stiintifica a problemei, trebuie sa fie corect
formulata, sa se bazeze pe date reale si sa dirijeze intregul prices de cercetare.
2. Documentarea si elaborarea instumentelor de cercetare:
• se vor folosi metode de informare si documentare elaborandu-se ca instrumente de lucru: teste de cunostinte, deprinderi si abilitati, chestionare, sisteme statistice etc.
3. Organizarea situatiei experimentale:
- se stabilesc locul, durata si echipa de cercetare,precum si etapele cercetarii:
 etapa preexperimentala (constatativa) pentru a cunoaste de la ce realitate pornim;
 etapa experimentala, cand se aplica instumentele de cercetare si se culeg datele
experimentale;
 etapa finala a prelucrarii si interpretarii datelor experimentale.
Tematica redactarii lucrarii cuprinde:

 tema;
 motivarea tematica si practica a alegerii acesteia;
 istoricul problemei cercetate;
 metodologia cercetarii;
 interpretarea rezultatelor;
 concluziile;
 bibliografia selectiva utilizata.
Metode de cercetare :

1) Observatia
2) Experimentul
3) Ancheta (interviul sau chestionarul)
4) Studiul documentelor scolare si a rezultatelor scolare obtinute de subiecti;
5) Metoda bibliografica – bazata a documentarii;
6) Metoda monografica;
7) Metoda istorica;
8) Metoda statistico – matematica, metoda auxiliara de cuantificare a rezultatelor cercetarii.
Cerintele unei cercetari
pedagogice obiective
:
 inregistrare fidela a datelor
 investigarea unui numar suficient de cazuri
 asigurarea cadrului natural al situatiilor pedagogice de investigatie
 folosirea imbinată a datelor din surse directe si indirecte,si a metodelor de investigatie
 inainte de stabilirea concluziilor finale se reia actiunea de prelucrare si interpretare a datelor
 folosirea mijloacelor tehnice moderne .