Igiena aerului

1. Contaminarea aerului și acțiunea sa asupra organismului:

Aerul contine in mod natural germeni saprofiti. Numarul lor scade in straturile superioare
ale atmosferei sau deasupra marilor si oceanelor. Cu cat ne apropiem de sol si mai ales de
colectivitatile umane numarul lor creste, mai ales in spatiile inchise. Omul este principala sursa a
acestor germeni, dar si a celor patogeni. Sursa o reprezinta omul bolnav, dar si purtatorul
sanatos.
Eliminarea germenilor din organism pentru contaminarea aerului se face prin
tuse,expectoratie, stranut, vorbire.
Cele mai frecvente boli infectioase transmise prin aer sunt: difteria, scarlatina, tusea
convulsiva, tuberculoza, antraxul pulmonar, gripa, virozele pulmonare, rujeola, rubeola, varicela.
Criterii de apreciere a contaminării aerului din încăperi:
-Proprietăţi organoleptice.
-Proprietăţi fizice.
-Conţinutul de aeroioni uşori.
-Componenţa chimică: O2, CO2, oxitabilitate,n amoniac, fenol, formaldehidă, etc.
-Concentraţia pulberilor.
-Poluare cu germeni după indicii:
•numărul total de germeni (flora mezofilă)
•streptococii hemolitici (β hemolitici) şi viridans (α hemolitici)
•Stafilocociin Colifornii.
Ca urmare a importantei deosebite pe care o are contaminarea aerului in transmiterea
unor boli infectioase ca cele aratate ma sus, se recunosc o serie de masuri de prevenire si
combatere:
 Izolarea persoanelor bolnave in spital sau la domiciliu
 Depistarea purtatorilor sanatosi
 Evitarea spatiilor aglomerate in caz de epidemii
 Dezinfectia aerului prin metode fizice(radiatii ultraviolete) si metode
chimice(utilizarea unor substante cu actiune antibacteriana ca de exemplu
formolul)
 Ventilarea incaperilor
 Curatenia si dezinfectia
 Educatia sanitara
 Folosirea mastii de protectie (cu precadere in activitatea medicala)
 Accesul interzis al persoanelor necalificate in sali de operatie si alte incaperi cu
risc de raspandire a germenilor patogeni

1
 2. Clima și relația sa cu sănătatea

2.1 Influența schimbărilor de vreme asupra organismului

Clima este ansamblul factorilor care caracterizează din punct de vedere fizic şi biologic,
o anumită regiune.
Clima are o mare stabilitate în timp, ea caracterizează o anumită zonă geografică perioade
îndelungate, se schimbă foarte rar, la intervale de secole sau milenii.
Pe suprafaţa pământului există 5 zone climatice de bază: două zone polare, două zone
temperate, o zonă tropicală.

Zonele polare
- temperatura medie anuală sub 00C
- umiditatea relativă crescută
- regim satisfăcător al radiaţiilor solare
- existenţa zilelor şi nopţilor polare
- atmosferă pură, lipsită de poluanţi
Patologie
- lipsa bolilor infecţioase
- morbiditate cardiovasculară scăzută
- lipsa rahitismului (datorită consumului crescut de grăsimi)

Zonele temperate
- Temperatura medie anuală + 200 C
- Prezenţa celor 4 anotimpuri
- Variaţii frecvente şi neregulate de vreme
Patologie
- Boli infecţioase cu caracter sezonier
- Boli reumatismale inflamatorii şi artropatii degenerative
- Frecvenţă crescută a bolilor cronice degenerative
- Stil de viaţă nesănătos, toxicomanii, stres, boli psihice
- cancer

Zona tropicală
- Temperatură crescută, însorire maximă
- Prezenţa a 2 anotimpuri (cald-uscat şi ploios)
Patologie
- Boli transmise prin vectori (malarie, boala somnului)
- parazitoze

În cadrul diferitelor zone climatice se disting din punct de vedere bioclimatologic o serie
de tipuri de climă sau climate:
- Climat excitant - alpin, stepă
- Climat indiferent – şes, coline
- Climat intermediar – subalpin, marin

2
 Vremea reprezintă starea condiţiilor meteorologice într-un interval de timp scurt,
caracterizându-se printr-o mare instabilitate (se poate modifica chiar în cursul unei zile).
La contactul dintre două mase de aer cu caractere diferite, în zona frontului atmosferic,
parametrii fizici ai aerului se schimbă brusc (respectiv vremea se schimbă). Aceste variaţii bruşte
în aspectul vremii determină reacţii consecutive de adaptare din partea organismului uman.

Meteorosensibilitatea
Sensibilitatea la schimbările de vreme, meteorosensibilitatea, nu este o caracteristică doar
a omului ci şi a animalelor şi a plantelor. La omul sănătos, modificările fiziologice de adaptare
la schimbările de vreme nu pun probleme şi se produc mai mult sau mai puţin conştient.

Meteorolabilitatea
Persoanele care au un teren mai labil, mai ales cu funcţii endocrine şi nervoase mai puţin
eficace, se adaptează mai dificil la modificările meteorologice. Este vorba despre
meteorolabilitate. În sfera psihică, schimbările de vreme, în special variaţiile bruşte de presiune
atmosferică, înnorările accentuate determină somnolenţă, indispoziţie, scăderea capacităţii de
muncă fizică şi intelectuală.

Meteoropatologie
Persoanele care suferă de diverse boli, cum sunt cele cardio-vasculare, endocrine, psihice,
neurologice, gastro-intestinale, la schimbările de vreme pot prezenta o agravare a acestor
afecţiuni, manifestare caracteristică meteoropatologie.
Schimbările de vreme acţionează prin intermediul receptorilor periferici cutanaţi şi din
mucoasa căilor respiratorii, impulsurile nervoase fiind transmise la sistemul nervos central,
integrarea realizându-se la nivel hipotalamic. De la acest nivel sunt influenţate apoi sistemul
endocrin, sistemul nervos vegetativ, scoarţa cerebrală.
Patologia neurologică: crizele de epilepsie, nevralgiile de sciatic, facial, trigemen etc.,
migrena (presiunea scăzută, cerul acoperit, umiditatea crescută sunt factori "trigger" pentru
durerea migrenoasă.
Patologia cardio-vasculară: infarctul miocardic şi accidentele vasculare cerebrale la
hipertensivi sunt mai frecvente în perioadele reci, cu vânturi puternice.
Ulcerul gastro-duodenal. Afecţiune cu o componentă vegetativă importantă, crizele apar
periodic primăvara şi toamna.
Exacerbarea durerilor: reumatismale, cicatriciale şi dentare.
Patologia venoasă (acutizări tromboflebite, varice)
Patologia alergică: Crizele de astm bronşic şi manifestările alergice. Patologia
infecţioasă este influenţată de schimbările de vreme, atât prin scăderea rezistenţei organismului,
cât şi prin crearea unor condiţii de supravieţuire şi vehiculare a germenilor. Bolile infecţioase
respiratorii sunt mai frecvente în perioadele cu vreme instabilă (primăvara, toamna), bronşitele
cronice prezintă acutizări tot în această perioadă. Bolile infecţioase digestive au incidenţă
crescută în sezonul cald, când germenii găsesc condiţii optime de temperatură pentru
supravieţuire şi înmulţire.

3
Meteoroprofilaxia
Măsuri care se adresează factorilor de macro- şi microclimat.
- amplasarea şi sistematizarea centrelor populate în aşa fel încât să fie folosiţi la maxim
factorii de mediu sanogeni şi să se atenueze aspectele negative ale unor factori agresivi, stresanţi.
De exemplu, vânturile puternice într-o zonă se evită prin construirea localităţii la adăpost de
formele de relief sau în vecinătatea pădurilor; radiaţia calorică prea puternică şi supraîncălzirea
se atenuează prin spaţii verzi, oglinzi de apă; umiditatea crescută se combate prin măsuri de
asanare, drenare a terenurilor infiltrate, plantaţii;
- crearea unui mediu optim în locuinţe şi la locul de muncă (condiţionarea aerului,
încălzire corespunzătoare în anotimpul friguros, ventilaţie eficientă);
- mijloacele de transport trebuie să respecte anumiţi parametri constructivi pentru a se
evita o răcire excesivă sau supraîncălzirea, curenţii de aer prea puternici, concentraţiile crescute
de dioxid de carbon;
- îmbrăcămintea trebuie să asigure protecţie mecanică, să fie din materiale naturale şi să
fie adecvată anotimpului;
Măsuri pentru creşterea capacităţii de apărare a organismului
- călirea, antrenamentul, sportul, utilizarea factorilor naturali de mediu pentru întărirea
sănătăţii (helioterapia, hidroterapia, talasoterapia, cromoterapia, peisajoterapia) stimulează
funcţiile organismului.
- mijloacele medicamentoase se recomandă pentru bolnavii cu boli puternic influenţate de
vreme (ulcer gastro-duodenal, reumatism, etc.) Tratamentul se adaptează în funcţie de perioadele
dureroase, de ritmicitatea sezonieră a bolii. Concomitent cu medicaţia trebuie să se respecte şi un
program de viaţă corespunzător (dietă, repaus, odihnă, evitarea factorilor meteorologici
nefavorabili).

2.2. Aclimatizarea
Definiţie – modificările funcţionale şi organice care se produc în organismul oamenilor
la trecerea dintr-un climat într-altul şi care apar în procesul de adaptare. Astfel, aclimatizarea
reprezintă atât adaptarea la proprietățile fizice ale aerului, cât și la particularitățile biologice și
chiar sociale ale zonei în care se deplasează persoanele.O schimbare bruscă poate determina
reacţii brutale la copii, bolnavi, bătrâni.
Are loc
- în cazul trecerii dintr-un teritoriu geografic în altul cu condiţii climatice diferite
- în cazul expunerii în procesul muncii la factori solicitanţi
- în cazul adaptării la altitudine

Aclimatizarea la altitudini mari

Peste 2500 m - ↓ pp O2 Þ compensare
Ascensiuni montane – modificări reversibile după săptămâni sau luni
Aclimatizarea – treptat, cu opriri de zile/săptămâni la altitudini intermediare

Aclimatizarea la cald
↓ MB, ↓ TA, pigmentaţie cutanată
Măsuri: consum crescut de lichide, alimentaţie dimineaţa şi seara, program de activitate
dimineaţa şi seara, odihnă în timpul orelor caniculare

4
Aclimatizarea la cald – 6-8 zile prin repetări de expunere zilnică
- durează săptămâni/5-6 ani

Aclimatizarea la rece
↑ MB, ↑volumul sanguin
Măsuri: consum crescut de carne şi grăsimi, îmbrăcăminte adecvată – materiale naturale, 4-5
straturi
Aclimatizarea la rece se face cu mai mare dificultate şi necesită antrenament mai intens
decât aclimatizarea la cald

În ceea ce privește aclimatizarea biologică, ea se adresează mai ales bolilor infecțioase

caracteristice anumitor zone climatice. Aclimatizarea biologică poate fi ajutată prin vaccinări față
de bolile cunoscute a fi prezentate în zona în care se face deplasarea ca și folosirea unor
medicamente protectoare.