I.

Tipuri de texte
După scopul comunicării textele pot fi: descriptive, narative, informative și argumentative (fiecare tip
de text conține într-o măsură mai mică sau mai mare o anumită cantitate de informații), iar după stilul
în care sunt redactate pot fi: beletristice, științifice, juridic administrative, publicistice, eseistice și
epistolare.

Textul descriptiv poate fi un text literar de tip tablou sau portret, caracterizat prin subiectivitate și
printr-o expresivitate sporită , sau de tip nonliterar, descriind un anumit aspect al realității într-un
limbaj obiectiv, impersonal și prin acumularea unei sume de detalii.

Textul narativ este de obicei un text literar epic în care emițătorul își transmite indirect sentimentele
prin intermediul acțiunii și personajelor; și unele texte nonliterare pot avea caracter narativ, în special
cele din domeniul publicistic.

Textul informativ este prin excelență un text nonliterar care într-un limbaj concis oferă informații
despre un anumit aspect al realității. Dintr-un asemenea text lipsesc și mărcile afectivității și ale
expresivității.

Textul argumentativ este un text personalizat deoarece exprimă punctul de vedere al emițătorului.
Pornește de la o ipoteză pe care o dezvoltă cu argumente finalizând-o cu o concluzie. Limbajul este
elevat și ideile sunt legate prin conectori.

Textul beletristic este textul luat dintr-o operă literară, are caracter particular fiind rezultatul
imaginației unui singur scriitor, este singurul care folosește cuvinte din toate compartimentele
lexicului, folosește valori denotative și conotative și predomină funcția expresivă a limbajului.

Textul științific are caracter general pentru că exprimă adevăruri universal valabile, preferă
neologismele, este concis impersonal, lipsit de expresivitate, folosește numai cuvinte cu sens propriu,
iar elementul verbal poate fi completat de anumite simboluri, cifre, numere.

Textul juridic administrativ: în acest stil sunt redactate compunerile cu destinație oficială precum
cererea, procesul verbal, CV-ul și articolele de legi; caracter obiectiv, impersonal, termeni cu sens
propriu, numai funcție informativă, utilizează clișee lingvistice și de regula are o anumită așezare în
pagină.

Textul publicistic: prin caracterul de regulă impersonal se aseamănă cu științificul și prin prezența
rara a unor elemente expresive cu beletristicul; utilizează clișee lingvistice; are atât funcție informativă
cât și funcție conativă (persuasivă); cunoaște specificități de limbaj în funcție de tema articolului sau
de tipul publicației.

Textul eseistic este în majoritatea cazurilor un text argumentativ, aici încadrându-se textele de critică
literară. Apar neologisme, limbaj elevat (academic), posibile trimiteri la alte domenii artistice.

Textul epistolar este reprezentat prin scrisori, cu un limbaj colocvial cu termeni uzuali și cu
caracteristici precum localitatea, data, formula de început și formula de încheiere.

II. Identificarea şi/sau comentarea perspectivei/punctuluide vedere/opiniei/atitudinii

emițătorului
Perspectiva poate fi:
- obiectivă (relatarea la persoana a III-a, estomparea mărcilor emițătorului, asumarea opiniei
avizate, intenţie preponderent informativă)
Exemplu: „Un nou ideal uman se instituie în secolele XV şi XVI, tributar în mare parte celui antic,
plin însă de temerare impulsuri spre perfecţiune. Ideea afirmării personalităţii omeneşti în
plenitudine, a dezvoltării armonioase necesare pentru acordarea microcosmului (fiinţa
umană) cumacrocosmul (natura) este preluată de cei mai mulţi umanişti” (Zoe Dumitrescu-
Buşulenga, Umanism, în Dicţionar de termeni literari)
- subiectivă (relatarea la persoana I, asumarea punctului de vedere, inducerea unei atitudini concrete
din partea autorului, intenţie persuasivă a discursului, prezent explicaţie a mărcilor subiectivităţii:
pronume de persoana I, verbe de persoana I, mărci ale expresivităţii: interogaţii, exclamaţii,
invocaţii,repetiţii)
Exemplu: „După opinia mea, în societatea contemporană rolul literaturii este la fel de important ca şi
rolul ştiinţei. Literatura (şi aici am în vedere evident numai literatura majoră,valoroasă)
reprezintă specificitatea umană în cel mai înalt grad, impulsionează sensibilitatea şi educă
prin forţa exemplului particular latura generală de nobleţe şi de sublim asentimentelor ca act de
conştiinţă.”
- diacronică (istorică): emiţătorul se raportează la un fapt /problemă / eveniment / situaţie surprinse în
evoluţia lor istorică
Exemplu: „Astfel, pe baza muncii unei tărănimi libere, s-a dezvoltat economia Daciei în
veacul II şi urmarea a fost întărirea oraşelor.”(P. P Panaitescu, Introducere în istoria culturii
româneşti)
- sincronică (contemporană): emiţătorul se raportează la un fapt/problemă/eveniment/ situaţie
surprinse din realitatea trăită
Exemplu: „Astăzi nu mai există boema interbelică, cea care s-a prelungit până în anii ’60 şi care era o
stare de a fi. Boemia tineretului este computerul. Viaţa unui artist s-a simplificat, s-a mecanizat. Eu
mai am o boemie a mea în care intră şi cititul, şi muzica, şi întâlnirea cu prietenii. O boemie
creatoare".(Dan Boicea si Victoria Anghelescu, Ce a mai rămas din boemă?)

Atitudini posibile ale emiţătorului în raport cu tema dezbătută:

 critică :– apreciativă, laudativă Exemplu: „Fenomenul Pitesti este una dintre cele mai izbutite cărţi-
document pe care am citit-o.”(Nicolae Manolescu, Virgil Ierunca –Fenomenul Piteşti)
– depreciativă, reticentă: Exemplu: „Notaţiile lui Maiorescu desamăgesc printr’un terre-aterre
constant”(G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Junimea. Titu
Maiorescu)
neutră – intenţie informaţională Exemplu: „În general, orice discuţie asupra literaturii române
interbelice porneşte de la una dintre cele două clasificări„canonice” cunoscute: textul literar
este plasat fie subdistincţia stabilită de E. Lovinescu şi G. Călinescu,„literatură tradiţională
versus literatură modernă”, fie sub diferenţierea operată de Nicolae Manolescu, „roman Doric
versus roman ionic versus roman corintic”. (Sorin Alexandrescu, Privind înapoi, modernitatea)
 evocatoare, nostalgică Exemplu: „Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai
erau în părţile noastre pe când începusem şi eu,drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor
mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi,
care se ţin tot de una: Vatra satului Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii”(Ion Creangă, Amintiri din
copilărie)