CAMIL PETRESCU

Jocul ielelor și Suflete tari

1. Menționarea a patru trăsături ale operei dramatice camilpetresciene; 4 puncte
Camil Petrescu este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai modernismului interbelic,
care a transpus în opera sa acele mutații pe care Eugen Lovinescu le considera necesare pentru
modernizarea literaturii noastre și sincronizarea ei cu cea a Europei Apusene: dezvoltarea
romanului de analiză, trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la una de
inspirație citadină, înlocuirea fluxului de întâmplări din romanul tradițional cu cel al
conștiinței, accentul pus pe autenticitate, pe relatarea la persoana I, din perspectiva
subiectivă a unui narator-personaj. Toate aceste deziderate vor prinde viață nu doar în romanele
sale, dar și în piesele de teatru. Autorul se formează în matca revistei „Sburătorul‟ dar și în cenaclul
cu același nume, conduse de Eugen Lovinescu.
Camil Petrescu participă la mai multe conflicte armate din Primul Război Mondial, iar această
experiență o va transpuse artistic în volumul de poezii Versuri. Ideea. Ciclul Morții și în romanul
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Scrie, de asemenea, și piese de teatru: Jocul
ielelor, Act venețian, Suflete tari, acestea fiind drame de idei cu puternice conflicte interioare,
conflicte care pleacă de la luciditate și năzuința personajelor către absolut și imposibilitatea
atingerii acestuia.
Opera camilpetresciană se caracterizează prin unicitate. Atât în romane, cât și în piesele de
teatru se poate observa un autor analist, care construiește personaje frământate de idealuri, trăind
în lumea ideilor și care nu se pot adapta realității în care trăiesc. Această lume a ideilor devine
periculoasă. Crezul artistic al lui Camil Petrescu este „Jocul ideilor este jocul ielelor.” Acest crez
exprimă concepția literară conform căreia omul care trăiește în lumea ideilor este mistuit lăuntric
de jocul lor halucinant întocmai ca cel care privește la dansul ielelor, fiind absorbit de acesta și
înnebunind, devenind neom. În piesele de teatru ale autorului, personajele intelectuale sunt cel mai
adesea sortite a trăi în această lume absolută a ideilor, evidențiindu-se condiția degradantă la care
îi supune societatea burgheză pe intelectuali, iar problematica este mereu aceeași: răzvrătirile,
iluziile și dezamăgirile acestor indivizi de rasă, care se bizuie doar pe ei înșiși. Alte trăsături
săecifice operei camilpetresciene sunt: autenticitatea (originalitate, reflectare a realității prin
prisma propriei conștiințe), anticalofilismul (respingerea scrisului frumos și expresiv, preferința
pentru un limbaj „intelectual‟, plastic (neîncărcat cu metafore și epitete), prezența unor
personaje care au ca trăsătură dominantă luciditatea, acestea fiind intelectuale, analitice,
autointrospective și hipersensibile.

2. Ilustrarea a două dintre trăsăturile menționate, valorificând două texte dramatice aparținând
lui Camil Petrescu; 4 puncte
Jocul ielelor este o dramă care datează din 1916, autorul realizând mai multe variante, cea
finală fiind publicată abia în 1947 în volumul Teatru. Subiectul acestei drame se bazează pe
antinomia dintre condițiile realității concrete și principiile absolute, imposibil de aplicat în viața
reală. Această dramă de idei îl are ca personaj principal pe Gelu Ruscanu care trăiește un conflict
interior puternic datorat năzuinței sale de a face dreptate în lumea în care trăiește, năzuință care
nu va fi atinsă. Din nefericire pentru el, este împins la sinucidere din cauza faptului că este posedat
de idealul dreptății, iar această dreptate nu se va concretiza deoarece justiția socială este relativă.
Titlul sintetizează întocmai crezul camilpetrescian conform căruia cel care vede și crede în ideile
sale este mistuit lăuntric întocmai ca cel care vede dansul ielelor și ajunge să înnebunească din
cauza asta, devenind neom. Gelu Ruscanu va fi absorbit de ideile în care crede, idei pe care nu le
poate transfigura în realitatea în care trăiește, fapt pentru care se va sinucide, întocmai precum a
făcut și tatăl său, de la care moștenește setea pentru absolut. Singurul care descifrează această
concepție idealistă este Penciulescu, care îl avertizează de faptul că aceste idei, dacă nu vor mai
fi văzute,se vor transforma într-o adevărată dramă: „el nu vede lucruri, el vede numai idei‟.
Această operă este marcată de subiectivism, iar accentul nu este pus pe acțiune deloc, ci pe
interiorizarea gândurilor personajelor.
O altă dramă de idei care are la bază trăsături precum cele mai sus menționate este Suflete tari.
A fost publicată în anul 1925. La fel ca în Jocul ielelor și în Suflete tari există personaje care au
foarte multe frământări, care sunt stăpânite de acest joc macabru al ideilor, idei care nu vor reuși
să fie posibile în realitatea în care personajele trăiesc. În această categorie de personaje intră Ioana
Boiu, o tânără care aparține unei clase sociale înalte, mândră, inaccesibilă, zeflemitoare, care tinde
spre ținte înalte și Andrei Pietraru, un tânăr fără prejudecăți, îndrăgostit de Ioana, cu un orgoliu
exagerat care îl conduce spre eroarea că poate să depășească barierele sociale și să-și recupereze
demnitatea umană care i-a fost furată din cauza condiției sale umile. Așadar, aceste „suflete tari‟
constituie un cuplu antitetic care nu poate comunica decât tainic. Ioana are aspirații înalte de la
care nu se abate, e plină de prejudecăți și nu ar face nimic care ar reușisă o scoată din această clasă
ierarhică în care se află, iar Andrei găsește în Ioana iubirea absolută, perfecțiunea, pentru care ar
face orice, inclusiv ar înfrunta o întreagă lume pentru aceasta. Fiecare are frământări proprii și
tinde spre propriul absolut. „Suflete tari‟ sunt și boierul Matei și țăranul Culai Darie, care nu au
dileme, convinși fiind că cele două clase nu se pot intersecta fără consecințe fatale. Conflictul,
modalitate artistică camilpetresciană, apare la Ioana Boiu care pendulează între a accepta sau a nu
accepta iubirea unui servitor, între a avea sau a nu avea orgoliu aristocratic. Andrei trăiește un
conflict puternic, întocmai ca Ioana, ajunge să renunțe la studii de dragul ei, ajungând un
bibliotecare arhivar în casa tatălui ei.
Și în această dramă de idei, crezul artistic al lui Camil Petrescueste evidențiat prin
intermediul personajului Andrei Pietraru, care este împins la sinucidere din cauza lumii ideilor în
care trăiește, idei care îl fac să creadă că ar putea depăși barierele acestei societăți. Imposibilitatea
de a depăși aceste bariere îl va face pe acesta să recurgă la gestul extrem de a-și lua viața de dragul
iubirii absolute în care crede și de care vrea să o convingă și pe Ioana.

3. Evidențierea modului în care se reflectă viziunea despre lume în cele două texte dramatice
alese; 4 puncte
Viziunea artistică se definește prin afirmarea unor personalități puternice, cu structuri lăuntrice
irepetabile. În Jocul ielelor, în centrul piesei stă un personaj absolutizant, intransigent, incapabil
să împace conceptele utopice în care crede cu circumstanțele concrete ale unei realități ostile.
Piesa este o dramă socială care arată aspectele precare ale vieții cotidiene: o familie de artiști își
curmă zilele din cauza lipsurilor materiale, nepăsarea cinică a burgheziei, existența mizeră a
tipografiilor, suferința surdă a unui deținut social, Radu Boruga. Gelu Ruscanu este personajul care
ajunge să cunoască carențele sociale și tinde, cu orice preț, să le elimine. Astfel, o primă idee pe
care vrea să o „absolutizeze‟ este eliminarea nedreptății. Este dispus să se compromită, publicând
o scrisoare destinată lui de către Maria Sinești, fosta sa amantă, scrisoare în care aceasta îi
mărturisește că soțul său, ministrul justiției Ștefan-Saru-Sinești, a comis o crimă, ucigând o bătrână
pe nume Manitti, pentru a-i fura testamentul și pentru a câștiga niște bani de pe urma acesteia.
Gelu Ruscanu este o fire analitică, acest lucru reieșind din permanenta raportare a amintirilor cu
tatăl său ca singură modalitate de validare a propriului sistem de valori. Decizia publicării scrisorii
este amânată mereu. Irena Ruscanu, mătușa lui, cea care l-a crescut, apare într-o zi la redacțieși îi
mărturisește un prim lucru care va zgudui echilibrul interior al eroului. Acesta este momentul în
care va avea loc prima sa revelație și o răsturnare a imaginii paterne. Mătușa sa îi mărturisește
faptul că tatăl său pierde o sumă mare de bani în urma unor jocuri de cărți, moment în care l-a avut
ca sprijin moral și financiar tocmai pe Sinești. Această veste îl dezechilibrează puțin, însă nu îl
oprește din decizia pe care a luat-o de a publica scrisoarea în cauză. Trăiește o altă revelație atunci
când are loc înfruntarea dintre el și Șerban-Saru-Sinești care invocă amintirea tatălui său, iar cu
abilitățile unui om fără scrupule, îi mărturisește lui Gelu faptul că tatăl său nu a murit într-un
accident de vănătoare, ci a ales să se sinucidă din cauză ca s-a ruinat din cauza unei actrițe oarecare,
Nora Ionescu. Observând că Gelu Ruscanu a moștenit setea de absolut de la tatăl său și cu o fină
intuiție și psihologie umană, ministrul îi propune acestuia, în schimbul tăcerii sale, eliberarea din
închisoare a lui Petru Boruga, cu care Gelu era solidar. Așadar, Gelu, fire încorsetată de absolut și
însetată de dreptate, văzând că ideile sale nu pot prinde formă, că realitatea în care trăiește se opune
conceptelor în care acesta crede, decide să se sinucidă, alegând întocmai drumul tatălui său, figură
la care mereu se raportează pentru a-și regăsi eul.
În Suflete tari, Andrei Pietraru este o fire absolutizantă, care renunță la oportunitățile care îi
apar pentru a se propulsa pe plan profesional și alege să stagneze ca bibliotecar în casa boierului
Matei Boiu Dorcani de dragul iubirii pe care o poartă Ioanei Boiu de șase ani. Andrei și-a format
o idee perfectă cu privire la imaginea Ioanei, în ciuda faptului că prietenul său, Culai Darie, îi
aduce argumente pentru a-i dovedi acestuia că tânăra are anumite porniri răutăcioase și meschine.
O primă izbire cu realitatea o are în momentul în care decide să-și mărturisească dragostea Ioanei.
La auzul cuvintelor sale, Ioana îl ia în râs pe Andrei, batjocorind sentimentele pe care el le etalează.
Pe măsură ce o cunoaște întocmai așa cum este ea, îi crește curajul de a o înfrunta și de a o
contrazice. Abia din momentul în care Andrei o înfruntă, Ioanei îi crește iubirea pentru el.
În actul III, Ioana îl surprinde pe Andrei că o sărută pe Elena, o tânără servitoare îndrăgostită
de el care e pe punctul de a pleca definitiv din casa Boiu. Fără a-i oferi dreptul de a de dezvinovăți,
îl numește direct „suflet de slugă‟. Cel care în urmă cu o seară îi mărturisea iubirea sa, acum iar a
decăzut în ochii acesteia care nu-l poate percepe mai mult decât un servitor. Pentru a-și dovedi
iubirea, Andrei recurge la sinucidere, nu pentru a cerși mila ei, ci pentru a-i dovedi acesteia iubirea
absolută pe care o simte pentru ea și pentru a scăpa de această idee a absolutizării care îl nimicea.
Autorul pledează pentru superioritatea intelectualului în orice fel de societate, iar
intelectualul este obligat să descopere modul în care își poate transpuse ideile absolute în
acea societate. Acest lucru însă este complet fals, după cum reiese din ambele drame,
personajele fiind puse în situația de a conștientiza faptul că inteligența construiește concepte
utopice, iluzorii, bazate pe ideea de absolut care nu concordă deloc cu realitatea concretă a
„valorilor simplu trăite‟.
4. Prezentarea câte unei particularități de construcție a personajului în fiecare text dramatic
ales; 4 puncte
Personajele lui Camil Petrescu sunt născute din frământări, iar eroiii sunt în căutare de
certitudinipentru un sentiment sau pentru un concept absolut.
Gelu Ruscanu este personajul principal al dramei de idei Jocul ielelor, inițial foarte echilibrat
și dispus să meargă până în pânzele albe pentru a face dreptate. El este de părere că „dreptatea nu
are plural‟, ca atare ea este doar una și trebuie demonstrată. Portretul fizic este realizat în manieră
artistică camilpetresciană, din indicațiile scenice, tehnică specifică operelor acestui autor care, prin
intermediilor trăsăturilor fizice conturează personajelor și portrete morale. Gelu Ruscanu „era un
bărbat de 27-28 de ani‟, care „avea o melancolie în privire‟ și era de o „frumusețe feminină‟. Este
un personaj născut din frământări și scepticism, care moștenește de la tatăl său firea
absolutizantă și intelectuală. Toate conflictele sale pleacă de la lipsa aplicării ideilor sale într-o
realitate meschină, care trăiește după alte criterii decât ale sale. Fire intransigentă, își dorește
dreptate în societate, lucru pe care nu îl poate realiza din cauza carențelor sociale pe care le
cunoaște îndeaproape. Încătușat al absolutului, nu renunță la gândul publicării scrisorii în care
apare dovada unei crime pe care ministrul justiției ar fi comis-o, deși mătușa sa îl roagă să renunțe
la acest lucru, fiindcă ministrul a fost suportul moral și financiar al tatălui său, împrumutându-i
acestuia o sumă mare de bani în urma delapidării acestuia unor bani pierduți la jocuri de cărți. Este
și un personaaj hipersensibil, analizând orice gest, vorbă, mișcare pe care le fac cei din jurul lui.
Această trăsătură este evidențiată în momentul în care Gelu, urmând să seîntâlnească cu Maria
Sinești, o vede pe aceasta în preajma unui bărbatcare i-a sărutat mâna. Acest gest a fost suficient
pentru ca Gelu să renunțe la iubirea pe care o simte pentru ea. De aici reiese faptul că Gelu vedea
absolutul până și în iubire.
Camil Petrescu construiește un personaj dramatic, darcare nu este structurat pe trăsături, ci pe
o conștiință mereu tensionată, care se zbuciumă din cauza neconcordanței între trăirea sa
interioasă și lumea exterioară.
În Suflete tari, Andrei Pietraru este personajul principal. Fiu de țărani, cu studii superioare,
de mic fusese harnicși talentat, este invidiat de cei care l-au cunoscut în timpul studiilor. Conflictul
său interior se naște din însetarea de dragoste pe care o resimte pentru Ioana Boiu, o femeie aflată
din punct de vedere social la polul opus față de el, fiind fiică de boier și făcând parte dintr-o clasă
socială superioară. Îndrăgostit fiind, renunță la studiile sale și se angajează ca bibliotecar arhivar
în casa boierului Boiu. O iubește în taină pe Ioana de șase ani. După șase ani se hotărăște să îi
mărturisească acesteia dragostea din cauza zvonurilor care au ajuns la urechile sale, și anume că
Prințul Bazil dorește să îi ceară mâna Ioanei. Acela a fost momentul decisiv, căci a îndrăznit să-și
declare iubirea pe care o resimte drept o greutate sufletească de mulți ani. Contrar a ceea ce Andrei
credea despre ea, Ioana reacționează amuzată la auzul declarației acestuia și chiar ajunge să-și bată
joc de el. La fel ca Gelu Ruscanu și încătușat al absolutului, pune o mască pentru a înfrunta
prejudecățile Ioanei cu privire la faptul că el nu este demn de ea. Aceasta, văzând această mască,
se lasă purtată de val și răspunde pozitiv pasiunii lui Andrei. Timp de o săptămână, relația lor este
tăinuită, însă Ioana îi cere să îi înfrunte tatăl pentru a-i spuneși acestuia ce se petrece între ei.
Responsabil din fire, Andrei face ca atare, însă nu reușește să-l convingă pe boier de sinceritatea
sentimentelor pe care le are el pentru fiica lui, Matei Boiu crezând că tânărul tinde la câștigarea
averii familiei sale. Ioana ajunge să îl îndrăgească, însă acest lucru nu durează mult căci într-o zi
ea îl surprinde pe Andrei cum își lua rămas bun de la Elena printr-un sărut. În acel moment, în
ochii Ioanei, Andrei redevine un simplu servitor, o simplă „slugă‟. Având un orgoliu imens,
acesta se va sinucide pentru a-i arăta Ioanei că iubirea sa nu este una mincinoasă, ci pentru el
reprezintă absolutul, totul.
Orgolios, la fel ca Gelu Ruscanu, Andrei este rupt de realitatea concretă deoarece, însetat de
absolut, crede că poate învinge obstacolele sociale și va căpăta demnitatea umană pe care a
pierdut-o din cauza condiției precare sociale în care trăiește.

5. Susținerea unei opinii prin valorificarea referinței critice ... . 4 puncte

Tudor Vianu, în Arta prozatorilor români, accentuează că „Spre deosebire de Rebreanu, de d-

na Bengescu, de Gib. Mihăescu, ceea ce izbutește cel mai bine autorul dramei de idei nu este atât
afundarea în regiunile obscure ale conștiinței, cât exactitatea aproape științifică în despicarea
complexelor sufletești tipice.” Întocmai ca moraliștii clasici, dar, evident, în primul rând cu
mijloacele de narațiune și prezentare ale unui romancier, analiza se aplică mai marilor pasiuni
umane, în care lămurește elementele lor constitutive, în treptatalor însumare, cu un adevărat „spirit
de geometrie‟.