Sunteți pe pagina 1din 11

Maitreyi

de Mircea Eliade (roman subiectiv modern)

In studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade (1907-1986) defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce "reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunoastere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice". Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura moderna" interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experience traite: "Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra" - George Calinescu. "Maitreyi" este un roman erotic si exotic, precum si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la persoana I.

Geneza romanului- In 1928, Mircea Eliade pleaca in India, la Universitatea din Calcutta, unde invata sanscrita si studiaza filozofia hindusa cu ilustrul profesor Dasgupta. El locuieste o vreme in casa celebrului filozof, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade consemneaza intr-un jurnal faptele, intamplarile, experienta traita in India si acesta sta la baza viitoarei creatii epice, "Maitreyi", 19319w2221t in care autorul esenfializeaza mituliubirii si motivul cuplului. Aparitia romanului "Maitreyi" in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat o adevarata izbanda literara. Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: "Daca ar ajuta la ceva, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista carte pe care am citit-o", iar Perpessicius afirma cu entuziasm: ".... Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii". Structura textului si constructia subiectului - Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca dimensiune esentiala a experientei omenesti, ca sentiment coplesitor al sufletului, vazut ca traire limita. Ca modalitate narativa, romanul este construit pe baza epicului pur, avand un singur plan de actiune, dominat de luciditatea analitica a naratorului-personaj, care ilustreaza erosul ca pe o experienta de cunoastere metafizica. Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de autor in cei trei ani petrecuti in India. Incipitul il constituie ezitarea personajului care ar fi dorit sa stie exact ziua cand o cunoscuse pe Maitreyi. Jurnalul realizat in timp obiectiv, adica in timpul real al evenimentelor, ii provoaca personajului-narator stari de confuzie si

nedumeriri, deoarece atunci cand scrie romanul, in timp subiectiv, intamplarile nu mai au pentru el aceeasi relevanta. Cercetand caietele, naratorul incearca sa-si aminteasca momentul cand se indragostise de Maitreyi, marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "tulburarea celor dintai intalniri" cu frumoasa bengaleza. Citind in jurnal, este uimit ca la prima intalnire, Maitreyi i se paruse urata, cu "ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt", descriere din care si reiese in mod direct portretul fizic al eroinei. Dialogul cu Harold, colegul sau de camera, scoate in evidenta firea analitica a lui Allan, caruia ii placea sa auda lumea vorbind de rau pe cei pe care ii "iubesc sau de care ma simt aproape", intrucat astfel avea ocazia sa-si verifice "anumite procese obscure ale constiintei". Allan, inginer englez, aflat la inceputul carierei sale in India, merge impreuna cu un gazetar in vizita la profesorul Narendra Sen si Maitreyi i se pare acum "mult mai frumoasa" decat atunci cand o vazuse prima oara, tanarul admirandu-i vestimentatia, ale carei detalii le consemnase in jurnal: "sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene". Sotia inginerului, Srimati Devi Indira, era imbracata cu "o sari albastra, cu sal albastru muiat in aur"si zambea intruna, fund "atat de tanara, de proaspata si de timida", incat parea sora Maitreyiei. Chabu, cealalta fiica, avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa, semanand cu "o tigancusa". Cele trei femei "se stransesera una langa alta", tematoare si timide, retrase, desi inginerul incerca "zadarnic sa le incurajeze". Narendra Sen il sprijina pe Allan sa ocupe un post de inspector intr-o zona de jungia, dar acesta se imbolnaveste de "o malarie grava" si este internat intr-un sanatoriu din Calcutta. Inginerul Narendra Sen il invita sa locuiasca la el pentru toata perioada cat va trebui sa ramana in India. Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, Allan se simte stingherit in casa inginerului, sta retras in biblioteca, invata salutul lor traditional, "impreunand palmele in dreptul fruntii", apoi, incetul cu incetul, se imprieteneste cu Maitreyi, care se intereseaza de obiceiurile europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, din care cauza sunt cu totii albi. Allan este fascinat de povestea micutei Chabu, care are un pom al ei, pe care il hraneste in fiecare zi cu "turta si prajituri, si firimituri" Traind in preajma Maitreyiei, tanarul european este mirat de firea inocenta si naiva a fetei, in contradictie cu faptul ca scria "poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore". Tanara de saisprezece ani avea o vasta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei indiene, subiectele expunerilor si conferintelor, pe care fata le tinea in fata unui auditoriu de intelectuali despre "esenta frumosului", starnind un adevarat interes. In primele luni, Allan nu avea nici un fel de sentimente pentru tanara bengaleza, "nu m-am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei", era tulburat numai de straniul din ochii si rasul fetei. El o invata frantuzeste si ea il invata bengaleza, lectiile destind relatiile dintre ei, ii apropie din ce in ce mai mult, iar toleranta excesiva a doamnei Sen il determina pe englez sa se intrebe daca nu cumva ei voiau sa-l insoare cu fata lor, desi era imposibil, pentru ca "ei toti si-ar fi pierdut casta si numele daca ar fi ingaduit o asemenea nunta". Ea scria mereu numele gurului ei, Robi Thakkur, si acest lucru il irita pe Allan, pentru ca i se parea anormaia "pasiunea ei pentru un barbat de saptezeci de ani.Notele de jurnal din aceasta perioada sunt pline de incertitudini si de autoanalize asupra sentimentelor, totul i se parea un joc, pe care eroul il urmarea "cu

multa luciditate". Puternic impresionat si emotionat, Allan se simte ca in fata "unei sfinte", cand vede austeritatea in care locuieste fata, in camera ei fiind numai un scaun, doua perne si un pat, in care, afla cu stupoare, ca dormea Chabu, iar Maitreyi se culca pe o rogojina, asezata pe jos. El se simte din ce in ce mai atras de Maitreyi, cei doi schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria indiana, fapte ce due la o apropiere si o relatie mai fireasca intre ei. Autenticitatea romanului este reflectata in continuare prin ilustrarea tulburarii, a framantarilor interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, cintr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatitudine a simturilor. Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un var al lui Sen si este coplesit de simpatia materna a doamnei Sen, care "se plange ca o chem inca doamna, iar nu mama, cum e obiceiul in India". Intre cei doi tineri se manifesta o atractie irezistibila ce scapa de sub control, ea i se daruieste intr-o noapte si Allan se simte usor jenat pentru faptul ca Maitreyi "se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede". A doua zi, dis-de-dimineaia, cei doi se intalnesc in biblioteca si Maitreyi, coplesita de vinovatie, ii spune ca e timpul sa plece din casa lor si ii povesteste despre iubirea pe care o avea, de la treisprezece ani, pentru gurul ei, Robi Thakkur, relatandu-i cu detalii despre scrisorile primite de la el, din toate partile lumii, pe unde umblase. Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de iasomie, despre care Allan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei, "ca fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta de flori avea valoarea unui legamant dincolo de imprejurari si de moarte".

Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre dragostea lor si este convins ca acestia asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou este derutat de reactia Maitreyiei, care se opune: "Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel (ezita si se corecta), ei te iubesc altfel, si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum... Trebuia sa te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate...". Cei doi tineri traiesc o adevarata poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri si sarutar if urate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru pomul "cu sapte frunze", cu care se imbratisa, se saruta si caruia ii tacea versuri. Iubirea lor culmineaza cu mirifica lor logodna, oficiata de Maitreyi dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos. Episodul acesta contureaza, poate, cele mai emotionante pagini de iubire exotica din literatura romana. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, ca doi serpi incolaciti si eroul primeste botezul logodnei printr-o incantatie mistica: "Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia, voi create din el ca iarba din tine. [...] Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mie drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu lam ales. Tu, ma auzi, mama pamantule, tu nu ma minti, maica mea". Ritualul acestei

nunti compune o scena incarcata de vraja si de puternici trairi interioare. Dominat de o luciditate a autenticitatii, englezul este si usor iritat de aceasta "mascarada". Intalnirile lor devin mai dese, Maitreyi se duce noaptea in camera lui Allan, care era "fericit ca pacatul n-o deprima, ca nu vine In ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau", desi el trece prin tot felul de indoieli atat in ceea ce priveste iubirea fetei, cat si in privinta propriilor sentimente. Intamplator, Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, divulga parintilor o scena vazuta in padure intre cei doi, fapt care determina o ruptura brutaia a relatiei dintre Allan si familia Narendra Sen. De aici, romanul prezinta, dupa povestea de iubire extatica, nefericirea profunda si bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca intr-o singuratate deplina. In numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a se darui unui vanzator de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina, dar toata lumea a aflat". Ea spera ca va fi izgonita de acasa si va putea astfel sa-l urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu nici un chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: "De ce nu ma dati la caini? De ce nu ma aruncati in strada?". De altfel, drama intregii familii este cutremuratoare: pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, in noaptea nuntii, relatia amoroasa cu englezul si va compromite intreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Tatal a lovit-o peste fata, umpland-o de sange si trantind-o la pamant, dupa care a avut si el un atac si a fost dus la spital, urmand sa fie operat. Pe Maitreyi au inchis-o in camera, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire, iar Chabu, avand sentimentul de vinovatie, a Tncercat sa se sinucida. O noua scrisoare a lui Narendra Sen pecetluieste definitiv incompatibilitatea celor doua lunti, a celor doua civilizatii si religii, imposibilitatea casatoriei intre un alb european si o bengaleza, in numele iubirii sublime. Allan are o relatie amoroasa cu Jenia Isaac, o evreica finlandeza si se simte dezgustat de aceasta aventura, apoi incearca o relatie cu o tanara nemtoaica, Geurtie, la care se mutase "pentru ca nu mai aveam ce manca". Plecarea din India constituie pentru el o izbavire, avand un sentiment al vinovatiei pe care-l exprima in cuvintele asezate ca moto la roman: "Iti mai amintesti de mine, Maitreyi si daca da, ai putea sa ma ierti?". Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola, se retrage in muntii Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise cu adevarat: "si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As. vrea sa privesc ochii Maitreyiei." "Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi, in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?" (Nicolae Manolescu, "Area lui Noe")

ALLAN ( caracterizare )

Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul care se manifesta ca dimensiune esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca traire limita Allan este ntr-o permanenta deruta interioara, cnd este un observator rece, cnd exaltat, cnd coplesit de fericire deplina, dar principala dominanta a eroului ramne luciditatea, perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur. Mircea Eliade, n ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea n subiectul romanului jurnalul, care devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris nimic n jurnalul meu, si astazi, cnd caut n acele caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat ct de incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba mai trziu firul vietii mele". Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este total lipsit fie si de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la prima vedere". "Niciodata nu m-am gndit la dragoste n primele cinci luni" marturiseste Allan cercetnd jurnalul si cautnd cu nfrigurare momentul exact n care s-a aprins flacara iubirii. Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza n sufletul tnarului pe nesimtite, ntmplarile consemnate urmnd a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cnd scrie romanul. Allan este un personaj analitic, taie firul n patru, cauta explicatii, ntoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica literara. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observnd si observndu-se cu febrilitate, formulnd ipoteze, un erou n cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le respinge, pentru a le nlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvnt si mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera Sa familie. Tulburarile si framntarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza n modobiectiv evenimentele realitatii traite, desi acestea l nedumeresc, l descumpanesc, neputnd ntelege atitudinea inginerului Sen, care l trateaza ca facnd parte din familie. Caldura cu care este primit n casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa ncurajeze pna la complicitate apropierea dintre cei doi,tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de franceza-bengaleza au loc n camera lui Allan, nu n biblioteca; inginerul Sen ncearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la nceput ele), prin consimtiri subntelese, prin insinuari transparente privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european al lui Allan l face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cnd -n fond ei l adoptaseraaltfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. si atunci, cum poate ntelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea sa fie si a lui? Maitreyi nsasi are un comportament ambiguu, pe care el l percepe ca fiind altceva dect o strategie feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate

ntelege sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare" ("Adesea, la masa, i surprindeam un zmbet distant si putin rautacios...Ma ntrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, ntr-adevar, simpla ca o primitiva"). Alteori, dominat de natura sa pasionala, este exaltat, nlrebndu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata". Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrnd un adevarat proces launtric dominat de o constiinta mereu n alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cnd "nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt ndragostit", apoi recunoasterea efectului bulversunt caruia nu i se poate mpotrivi ("Nici o femeie nu m-a tulburat atta. Suferinta mea senzuala e un blestem."), considerndu-se vrajit, nu ndragostit. Dupa ce i se daruieste, Maitreyi i strneste suspiciunea, alte ntrebari vin sa tulbure sufletul ndragostitului n cautare de certitudini, n ncercarea lui de a alia sensul exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat, de cnd m-a sarutat ntia oara? si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt oare simple caderi, determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?" Aceeasi luciditate devoratoare l face pe erou sa ntrevada, n plina fascinatie a iubirii, eventualitatea efemeritatii sentimentului: "Strngnd-o n brate, am simtit pentru ntia data teama ca dragostea Maitreyiei ar putea cndva sa ma oboseasca. (...) Cnd aveam nevoie de singuratate, de ce nil mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?". Despartirea brutala si naucitoare de Maitreyi i provoaca lui Allan o nesfrsita suferinta, o puternica si profunda durere, devine patetic, plnge, are gnduri negre de sinucidere. Reactia lui este impetuoasa, cu gesturi nestapnite, impresionante, chinuitoare: "am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma nec n Gange si sa afle Sen ct de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama ntregii familii este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, n noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite ntreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a trntit-o la pamnt n snge. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se va face operatia ntr-o zi sau doua, daca se va linisti. (...) Pe Maitreyi au nchis-o ntr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile n fata ei, pna cnd a cazut n nesimtire. (...) Chabu a ncercat sa se sinucida cu creolina." Finalul romanului descrie ncercarile eroului de a se consola, "gndul sinuciderii mi-a aparut deodata n toata lasitatea si ridicolul lui". Retras n muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia Isaac, o "tnara fara expresie", dintr-o familie de evrei finlandezi si venita aici n cautarea absolutului prin manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta relatie, continund sa-si analizeze starile, gndurile, reactiile n raport cu alte femei. O alta relatie, de data aceasta din interese materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata buna, admirabila", dar continua sa se gndeasca la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, ncercnd sa desluseasca motivele pentru care tnara se daduse unui vnzator de fructe. Rasfoind niste hrtii vechi, Allan gaseste o scrisoare a unui barbat necunoscut

catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste, el nmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei Maitreyi. Ultimul gnd al lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "si daca n-ar fi dect o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei." "Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreiyei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne nvata cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeb si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfrsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data n ochii Maitreyiei, ca sa nteleaga, n-a pierit el nsusi, n nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului ncheiat?" (Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe") Complexitatea personajului Maitreyi din romanul cu acelasi titlu - caracterizare

In 1990, cand adevarata Maitreyi Devi se contopea, intru Atman, cu marele Tot, cel care in roman isi spusese Allan (si care se numea Mircea Eliade) murise, si el, de patru ani. Ramasesera in veac numai cuvintele lui, inchinate ceasului de amagiri (care fusese perioada indiana) cu duioasa iubire pentru Maitreyi: "iti mai amintesti de mine, Maitreyi? Si daca da, ai putut sa ma ierti?" (dedicatie in limba bengali, la roman). Romanul lui Mircea Eliade prezinta cel putin trei trasaturi care il fac unic in literatura romana: Este nu doar povestea unei iubiri misterioase si tulburator de trista, ci si un mod de revelare a sacrului, in conceptia autorului,fiecare iubire fiind o hierofanie. Cei doi protagonisti ai emotionantului episod erotic au existat in realitate; dincolo de eventualele aspecte care tin de fictiune, romanul Dragostea nu moare (scris de Maitreyi Devi) reinvie perioada iubirii si confera dragostei (eternizata chiar prin titlu) caracter de mit. In romanul lui Mircea Eliade, fiinta interioara a lui Maitreyi este greu de descoperit, de parca autorul ar fi aruncat peste intamplari valul Maitreyiei: amintirea tinerei fete se incheaga din niste marturisiri mereu retractate, sporindu-i misterul. O cercetare mai atenta a personajului, releva mai multe ipostaze care-i subliniaza complexitatea: - ipostaza reala; - ipostaza sacra; - ipostaza de mireasa intr-o viitoare "nunta in cer". In planul real al romanului, Maitreyi este o tanara de 16 ani,fiica inginerului Narendra Sen din Calcutta; faptura misterioasa si schimbatoare, stranie si ciudata ca insasi batrana Indie, Maitreyi ii ofera europeanului mereu o alta revelatie: "O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid, preliminat de panica, si mai ales in glasul ei atat de schimbat in fiecare clipa..."

Dupa ce Allan se muta in casa inginerului, apropierea de Maitreyi ii releva o fiinta pura, o "primitiva" in sensul inocentei, care crede ca arborii au suflet si se simte jignita pana la lacrimi, atunci cand un barbat ii atinge bratul. Plina de sensibilitate (atunci cand ii daruieste lui Allan o floare in care impletise un fir din parul ei), mandra si dispretuitoare in alte momente, cantand de una singura si intristandu-se dintr-o data, Maitreyi arata mereu o alta infatisare. Ceea ce impresioneaza la aceasta orientala esteamestecul de nevinovatie si senzualitate, de la jocul copilaresc si naiv, pana la daruirea totala, (din clipele de dragoste). Caracterizata drept "cea mai talentata si mai enigmatica fata din cate am cunoscut", Maitreyi este instruita si culta, apreciata in cercurile bengaleze de intelectuali, dar pastrand totodata in suflet, un amestec de paganism si irational care o face unica. Dar, in planul real al romanului, casatoria cu Maitreyi (dorita de Allan) este imposibila, caci aceasta ar atrage oprobriul public asupra familiei. De aici, alungarea din casa a oaspetelui si imensul sacrificiu pe care-l va face tanara pentru a-si castiga dreptul la dragoste. Ipostaza sacra a Maitreyei deriva din chiar numele ei: in mitologia indiana, acest nume era purtat de sotia unui mare intelept si le simboliza pe femeile superioare; in termenii mitului, Maitreyi era o initiata, insetata de cunoasterea adevarului absolut. Aceasta este revelatia pe care i-o ofera si lui Allan - care o vede uneori ca pe o zeita sau ca pe o sfanta: "Alergam intr-o masina a secolului al XX-lea si alaturi de mine aveam un suflet nepatruns si neinteles, tot atat de himeric si de sfant ca si al celeilalte Maitreyi, sihastra din Upanishade\ Parca ar fi avut un nume predestinat, tanara bengaleza conferentiaza despre frumos si scrie poeme filosofice apreciate chiar de marele scriitor Tagore; si tot in termenii mitului, iubirea mistica pentru batranul poet, poate fi interpretata ca o reminiscenta a respectului pentru cel care o initiase in tainele cunoasterii religioase. Daca ipostaza reala a fetei accepta iubirea totala, ipostaza ei sacra este infricosata la ideea ca pacatul va fi pedepsit de acea forta superioara pe care indienii o numesc Karma. Numele eroinei mai trimite, prin asemanare, la o alta zeitate: Maitreya, in traducere "Cel legat intru prietenie"; poate si din acest motiv, daruindu-i o carte lui Allan, ea i-o dedica, simplu, "Prietenului". Ipostaza de mireasa pentru o viitoare "nunta in cer" se contureaza in ultima parte a romanului cand, dupa dramatica lor despartire, Maitreyi ii spune lui Allan: "in viata viitoare ne vom intalni iar, dragule. Ai sa ma recunosti atunci?" Tragica interogatie si fara raspuns; in Univers era tarziu si asfintise steaua iubirii; si totusi, in romanul ei, Maitreyi Devi si-a spus Amrita (in mit, bautura de nemurire, harazita celor care ajung in cer).

Maitreyi opera de mare valoare Maitreyi, aparut in 1933, este romanul cu cel mai mare succes de public al autorului. Document sufletesc si, in acelasi timp, carte singulara in literatura romana,

romanul reprezinta rodul intalnirii tanarului Eliade cu un orizont de spiritualitate ce pare a-l fi fascinat dintotdeauna: India. Maitreyi este un roman exotic si in acelasi timp erotic, un roman al autenticitatii in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la persoana I. Romanul este marturisirea unei iubiri devastatoare, imprejmuite de tragic. Vraja pe care confesiunea o exercita asupra cititorului este intretinuta de prezenta personajului feminin, intruchipare a mirajului si, deopotriva reflex al perceptiei subiective, limitate si perpetuu schimbatoarea a eroului. Subiectul romanului se organizeaza in jurul unui cuplu: Allan inginer european venit la Calcutta si Maitreyi fiica inginerului Narendra Sen, personalitate locala respectabila. Dupa o perioada de spitalizare, Allan este invitat, in perioada convalescentei, sa locuiasca in casa inginerului Sen, unde intalneste pe fiica acestuia, o adolescenta de 16 ani. Initial, intalnirea nu anunta nimic deosebit, iar lui Allan i se pare ca parintii fetei incurajeaza prietenia lor in vederea unei eventuale casatorii. Maitreyi vazuta prin ochii eroului Inca de la inceputul romanului, eroul vorbeste de o repulsie fata de Maitreyi: Mi se parea urata cu ochii ei prea mari si prea negrii, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt. Pielea ei era mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara, iar bratul gol avea o nuanta stranie de un galben intunecat atat de tulburator, atat de putin feminin, de parca ar fi fost mai mult al unei zeite sau la unei cadre decat al unei indigene. Mai tarziu o vede totusi mult mai frumoasa, imbracata in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene, si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii, i se paru acum miraculoasa. In primele luni pare sa nici nu o observe, dar totusi ii trezeste mereu curiozitatea. Parintii fetei ii incurajeaza totusi sa petreaca timp impreuna si astfel Allan ajunge sa-i dea ore de franceza Maitreyiei, iar ea lui ore de bengaleza. Visatoare si distrata, Maitreyi rar e atenta. Mereu scrie cate ceva, ca de exemplu numele gurului ei Robi Thakkur. In ochii lui Allan, Maitreyi apare ca o tanara foarte ciudata, mai ales datorita acelei pasiuni anormale pentru un barbat de saptezeci de ani. Afla ca fetele la o varsta mai frageda iubesc pomi, ca petrec mult timp in compania lor si ca ii considera insufletiti. Allan nu intelege si nu poate deslusi acest sentiment, pe care il considera in final anormal. Curand fata devine un mister pentru erou: o descopera cand infantila, cand matura. Il surprinde mereu cu intrebari copilaroase care il pun in dificultate: Si eu as vrea sa fiu alba, nu se poate asta, nu e asa? Eroul noteaza in jurnalul sau: Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gandirii ei. Un copil care a cetit prea multe. Treptat Allan descopera in persoana Maitreyiei o adevarata fascinatie. Acesta e si mai controversat cand afla de la inginerul Sen despre retinerea fetei fata de barbati.

O data la ceai la delegatia italiana, consulul a luat-o de brat pe fata, incercand s-o ajute sa traverseze curtea interioara pe ploaie cu o singura umbrela. Dar ea s-a speriat asa de tare incat a fugit prin ploaie pana la masina si nu s-a oprit din plans pana acasa. Alta data fiind invitati de o familie europeana la opera, un tanar elegant incercase s-o ia de mana, dar Maitreyi a ripostat cu voce tare: Am sa te bat cu papucul peste gura. S-a starnit panica, iar ea a intrebat candid: Am facut vreo greseala de gramatica?; cele aflate il fac pe Allan sa se intrebe daca fata aceasta ascunde inocenta ori un perfect rafinament. Descopera astfel ca Maitreyi il tulbura si il descumpaneste dezvaluindu-i mereu alte si alte laturi ale personalitatii ei, care se dovedeste in final a fi una foarte complexa. O alta latura a Maitreyiei este relevata de tatal sau care, cu mandrie, ii spune lui Allan ca Maitreyi scrie poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore. Acum eroul e si mai controversat, nu intelege cum poate un copil sa scrie poeme filozofice, ea care nu are nici un fel de experienta de viata, considerand ca acestea sunt manifestari infantile de rasfat. Treptat Maitreyi reuseste sa-l intereseze si sa-l smulga din egotismul sau. De fiecare data Allan descopera in aceasta nu numai o fiinta cultivata si remarcata in cercurile culturale ale Bengalului, apropiate de Robi Thakkur(Tagore), dar si o feminitate de un tulburator exotism. Eroul e puternic impresionat cand afla ca fata dormea pe o rogojina si ca in patul din camera ei, care era aproape goala, dormea surioara ei; o priveste ca pe o zeita, notand in jurnalul sau: Am adorat-o aproape in acea clipa. In sufletul lui Allan se nastea o dragoste tulburatoare, alimentata de exploziile temperamentale ale fetei, care il surprindea mereu. Ceremonialul atingerii picioarelor il tulbura si mai mult pe erou. Curand el noteaza in jurnalul sau: Nici o femeie nu m-a mai tulburat atat. Suferinta mea senzuala e un blestem.( ) Sa fie oare misterul trupului ei?( ) Ma tulbura orice conversatie care imi insinueaza primejdia, adica unirea mea cu Maitreyi. Maitreyi intruchipare mistica a unei alte lumi Taina iubirii si taina Indiei isi dau intalnire, spre a se contopi ingemanate intr-un amestec indestructibil de sfintenie, candoare si senzualitate in faptura exotica a Maitreyiei. Povestea de dragoste a acesteia se naste atunci cand zeii ii dezvaluie alesul. Formata in spiritul credintelor stravechi ale Indiei mai bine spus putandu-le intacte in abisurile sufletului sau ea isi astepta de mult trimisul din cer, dar nu indraznea sa creada ca acela ar putea fi Allan. Sentimentul abia infiripat asteapta o confirmare din transcendent. Maitreyi interogheaza absolutul prin intermediul hazardului cartilor; ceea ce savarseste ea in biblioteca este impresionant si plin de semnificatii profunde, inaccesibile occidentalului. Asa cum misterioasele carti de tarot dezvaluie celui care le cerceteaza destinul sau implacabil, asa si cartile din biblioteca ii dezvaluie fetei ca Allan e alesul. Cartile pe care le aleg acestia au titluri sugestive. Din acel moment, fata se abandoneaza in vartejul ametitor al dragostei, tragandu-l dupa ea in adancul sentimentelor pe nedumeritul si uluitul Allan. Dragostea celor doi trebuie sa fie

tainuita. Pentru Maitreyi, absolutul iubirii, daruirea totala vor coincide cu suferinta si sacrificiul de sine. Aceasta este, prin insasi conditia ei, o sacrificata pa altarul iubirii. Desavarsirea Maitreyiei nu se poate infaptui decat pe fondul inaltarii spirituale a lui Allan. De aceea, pentru englez, dragostea lor nu trebuie sa fie o simpla aventura exotica sau un simplu capriciu, ci o ascensiune traita intens. Iubirea are in consecinta un caracter profund initiatic. Maitreyi va fi calauza si totodata roaba lui Allan. In superbul act de la Lacuri, al logodnei de fapt punctul culminant al drumului lor ascensional Maitreyi in fata Zeitei Pamant, careia i se promite rodul acestei uniri, ii daruieste lui Allan intregul sau suflet, urmand ca apoi noaptea sa-i cedeze si trupul. Totul e un ritual mirific, in aceasta clipa a trairii ilimitate, masculinul si femininul s-au adunat la un loc, formand un tot indestructibil in iubire. Taina Maitreyiei sta in uriasa ei putere de transfigurare si devotiune. Ca o demna si staruitoare credincioasa in ritual iubirii, ea il ridica pe Allan de la stadiul de om la nivelul cosmic al zeului. Felul de a fi al acesteia ne duce cu gandul la simbolismele si ritualurile tantrismului, prin care se tinteste unirea contrariilor. Toata mistica erotica indiana are ca scop desavarsirea omului prin identificarea lui cu o pereche divina, adica prin androginie. Mai presus de toate acestea, pe Allan il va surprinde insa dragostea neobisnuita a fetei, revarsata asupra-i: iubirea ii disloca personalitate, lucrand asupra sa cu puterea unei forte subtile. Ultima, dar si cea mai grea incercare la care e supusa iubirea lor este despartirea violenta, ca urmare a descoperirii iubirii lor de catre parintii fetei. Drama pe care o traiesc cei doi tineri, dovedeste iubirea pura ce ii lega, dar care era impotriva normelor castei. Maitreyi este, indiscutabil, cel mai exotic personaj feminin din literatura romana. Ea este o prezenta socanta a carei imagine este sugerata treptat de-a lungul intregului roman. La inceput Allan retine mai putin detaliile fizice, fiind impresionat de o vraja indefinibila. Pe erou il frapeaza privirea, un gest anume, pentru ca apoi bogatia nuantelor fizice si morale sa se armonizeze intr-unul dintre cele mai izbutite portrete feminine, amestec de frumusete fizica, senzualitate, candoare, spirit de sacrificiu. Comentand romanul, Pompiliu Constantinescu scria privitor la acest memorabil personaj: Fiinta umana si aspiratie metafizica, naivitate animala si trecere lunara printre nori diafani, ingenuitate si rafinament, pudicitate si indrazneala impetuoasa, pachet de senzatii forte si prelungire de vis magic, consumare de simturi si ecou de adoratie mistica in aceasta armonie de antinomii traieste, ca intr-o transa, nefericita Maitreyi.

S-ar putea să vă placă și