Capitolul al IV-lea

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc

secolele IX-XVIII

I. Caracterizare generală
În secolul al XIV-lea în spaţiul românesc a avut loc procesul de întemeiere al statelor medievale: Ţara
Româneasca, Moldova, Transilvania şi Dobrogea. Întemeierea lor s-a bazat pe existenţa unor mici
formaţiuni politice prestatale, numite cnezate şi voievodate.
Cnezatele erau formate din mai multe sate (obşti săteşti), învecinate ce erau conduse de un cneaz sau
jude.
Voievodatele cuprindeau mai multe cnezate învecinate, fiind conduse de un voievod.
Cnezatele şi voievodatele sunt numite autonomii locale, iar marele istoric Nicolae Iorga le-a numit
romanii populare.
Evoluţia cnezatelor şi voievodatelor a fost influenţată de urmatorii factori externi:
 Politica din zonă a Ungariei şi Imperiului Bizantin;
 Marea Invazie a tătaro-mongolilor din 1241-1242, în urma cărora în nordul Mării Negre
s-a format un stat al tătariilor numit „HANATUL HOARDEI DE AUR”, de acolo deseori,
tătarii au făcut atacuri de pradă în spaţiul românesc.

II. Autonomii locale în Transilvania

Din izvorul istoric numit „Cronica lui Anonymus”, al notarului regelui Ungariei „Bela al III-lea”, numită
şi „Faptele ungurilor”, aflăm că în secolul al IX-X-lea, la pătrunderea ungurilor în Transilvania, aceştia s-
au izbit de rezistenţa a trei voievodate (ducate) şi anume:
 Voievodatul lui Menumorut, în Bihor cu centrul la cetatea Biharia;
 Voievodatul lui Glad, în Banat cu centrul la cetatea Cuvin;
 Voievodatul lui Gelu, pe Someşuri cu centrul la cetatea Dăbâca de lângă Cluj, despre
Gelu, cronicarul scrie că a fost un oarecare vlah.
Toate aceste trei ducate au fost cucerite de unguri.
Din izvorul istoric numit „Legenda Sfândului Gerard”, aflăm că în secolul al XI-lea, în Transilvania erau
două voievodate mai mari:
 Voievodatul lui Ahtum, în Banat cu centrul la Morisena;
 Voievodatul lui Gyula, cu centrul la Bălgrad (Alba Iulia).
În jurul anului 1001 – 1002 ele au fost cucerite de regele Ungariei, Ştefan cel Sfânt, numit aşa
deoarece trecuse la religia creştină.
Până la sfârşitul secolului al XIII-lea, ungurii vor cucerii treptat toată Transilvania. În sprijinul stăpânirii
lor asupra Transilvaniei, ungurii au colonizat populaţii straine:
 Secuii, înrudiţi cu ungurii, au fost aşezaţi în judeţele de astăzi: Covasna, Harghita şi
Mureş, cu rolul de a apăra trecătorile Carpaţilor;
 Saşii, de origine germanică, au fost aduşi în secolul al XIII-lea şi au întemeiat oraşe
precum: Bistriţa, Sibiu, Sighişoara, Mediaş, Braşov. Au fost foarte buni meşteşugari şi
negustori;
 Cavalerii teutoni, au fost aşezaţi pentru scurt timp în ţara Bârsei, la începutul secolului al
XIII-lea.

1
 Organizarea Transilvaniei
La început ungurii au organizat Transilvania ca principat, primul principe menţionat fiind Mercurius în
anul 1111.
Datorită rezistenţei românilor, apoi unguri au organizat Transilvania ca voievodat, primul voievod
menţionat fiind Leustachius în anul 1176.
În Transilvania trăiau mai multe populaţii, fiecare cu organizare proprie, astfel:
 Ungurii erau organizaţi în comitate, în jurul mariilor oraşe;
 Secuii erau organizaţi în unităţi numite şapte scaune, fiind conduşi de un COMITE;
 Saşii erau organizaţi tot în şapte scaune, plus două districte, al Bistriţei şi al Braşovului,
fiind conduşi tot de un comite. Teritoriul lor s-a numit „Universitatea Săşească”. Şi ei şi
secuii au primit numeroase avantaje din partea voievozilor.
Românii au fost organizaţi în ţări şi districte aflate la marginea Transilvaniei. Exemplu: Ţara Haţegului,
a Făgăraşului, a Maramureşului.
Până la jumătatea secolului al XIV-lea şi românii au participat la conducerea Transilvaniei. Însă în anul
1366, regele Ungariei, Ludovic I a dat legea religiei recepte (oficiale). Aceasta stabilea că nimeni nu
putea fi nobil dacă nu era de religie catolică.
Astfel că oameni ce erau cnezi au avut trei variante:
 Fie au trecut la religia catolică păstrându-şi titlurile şi averile (exemplu: Fam.
Corvineştilor de la Hunedoara);
 Fie şi-au păstrat religia ortodoxă pierzându-si titlurile şi averile;
 Fie au trecut Carpaţii, în sud sau est, contribuind la întemeierea Ţării Româneşti şi a
Moldovei.

III. Autonomii locale în Ţara Românească

Din izvorul istoric numit „Diploma Cavalerilor Ioaniţi” din 1247, aflăm că pe teritoriul Ţ.R existau
următoarele autonomii locale:
 Voievdatul lui Litovoi – pe Jiu;
 Voievodatul lui Seneslau – pe Argeş;
 Cnezatul lui Ioan – pe Olt;
 Cnezatul lui Farcaş – tot pe Olt;
 Ţara Severinului.
În afară de voievodatul lui Seneslau, toate celelalte se aflau sub suveranitatea (autoritatea) regelui
Ungariei.

IV. Autonomii locale în Moldova

Spre deosebire de Ţ.R, în Moldova nu avem menţionate autonomii locale sub formă de cnezate şi
voievodate.
Totuşi dintr-o veche cronică rusească („Cronica lui Nestor”), ştim că în Moldova existau autonomii
locale, numite codrii şi ţări, (exemplu: Codrii Cosminului, Codrii Lăpuşului, Ţara Brodnicilor, Ţara
Berladnicilor”).

V. Autonomiii locale în Dobrogea

Din două inscripţii pe piatră, în limba slavonă, datând din secolul al X-lea, cunoaştem numele a doi
conducători locali din Dobrogea şi anume: Jupan Dimitrie şi Jupan Gheorghe, în limba slavonă jupan este
sinonim cu cneaz.

2
Din lucrarea numită „Alexiada”, scrisă de prinţesa bizantină Ana Comnena, aflăm că spre sfârşitul
secolului al XI-lea în Dobrogea de sud erau trei conducători locali şi anume: Tatos, Sacea şi Seslav.
Dintr-o diplomă papală aflăm că în anul 1230, între Mangalia şi Varna era o autonomie locală numită
Ţara Cavarnei cu centrul la cetatea Caliacra.

VI. Întemeierea Ţării Româneşti

Întemeierea Ţ.R, ca de altfel şi a Moldovei a fost influenţată de următorii factori:
1. Factori interni:
 Dezvoltarea economică;
 Contribuţia românilor din Transilvania (Radu Negru Vodă, Dragoş Bogdan).
2. Factori externi:
 Decăderea puterii tătarilor în Câmpia Română;
 Stingerea dinastiei de regi Arpadieni în Ungaria în 1301 urmate de lupte pentru tron
până la venirea noii dinasti numită „de Anjou”.
3. Întemeierea Ţ.R, s-a realizat în trei etape:
A. Etapa voievodului Litovoi – pe la anul 1274, un voievod numit tot Litovoi a intrat în confict cu regele
Ungariei, a avut loc o luptă, în care Litovoi a fost înfrânt şi ucis, iar fratele său numit Bărbat a căzut
prizonier, dar după un timp s-a răscumpărat, urcând pe tronul fratelui său.
B. Etapa a doua coprinde două segmente:
a. Întemeierea legendară, este defapt „Legenda Descălecatului”, transmisă de cronicarii moldoveni
(a decăleca= a întemeia o ţară). Legenda povesteşte că pe la anul 1291 un voievod român din
Ţara Făgăraşului numit Radu Negru Vodă, sub presiune ungurilor a trecut Carpaţii spre sud şi a
descălecat la Câmpulung-Muscel. Apoi ţara lui s-a mărit, incluzând şi Curtea de Argeş, însă
această legendă nu este dovedită cu documente;
b. Întemeierea istorică, advăratul întemeietor al statului Ţ.R este socotic Basarab I care a domnit
între anii 1310-1352. El a realizat următoarele:
 A unit toate cnezatele şi voievodatele dintre Carpaţi şi Dunăre într-un stat numit de
izvoarele istorice „VALAHIA NORD-DUNĂREANĂ”;
 A stabilit capitala la Curtea de Argeş;
 A luat titlul de mare voievod, şef al armatei;
 A cucerit de la tătari o regiune din nordul Mării Negre, numită mai târziu Basarabia;
 În anul 1330 a intrat în conflict cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou pentru
stăpânirea Ţării Severinului. Ungurii au pătruns în Ţ.R, au cucerit şi Curtea de Argeş, dar
în bătalia de la Posada din noiembrie 1330, Basarab I a ieşit învingător şi astfel a obţinui
INDEPENDEŢA Ţ.R. Bătălia de la Posada ne este prezentată de izvorul istoric numit
„Cronica Pictată” de la Viena.
C. Etapa a treia este etapa urmaşiilor lui Basarab , când tânărul stat îşi organizează instituţiile. Urmaşii
au fost:
1. Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I, care a realizat următoarele:
 A înfiinţat prima mitropolie a ţării cu sediul la Curtea de Argeş;
 A luat titlul de singur stăpânitor ca semn de independenţă.
2. Vladislav Vlaicu Vodă, a realizat următoarele:
 A înfinţat a doua mitropolie ortodoxa cu sediul la Drobeta-Turnu Severin;
 A înfinţat primele mânastiri ortodoxe Tismana şi Vodiţa;
 A bătut primele monezi ale ţării;
 În 1368 a înfrânt pe unguri, a recunoscut suveranitatea regelui Ungariei, primind în dar
de la acesta trei domenii: Severinul, Amlaşul şi Făgăraşul;

3
  În 1369 a dat prima bătălie cu turcii, ieşind învingător.

VII. Întemeierea Moldovei

S-a realizat tot în două etape:
1. Etapa I are două părţi:
A. Întemeierea legendară – „legenda descălecatului”. Ea descrie că pe la anul 1350, regele Ungariei,
Ludovic I de Anjou l-a trimis pe Dragoş, voievod român din Maramureş să lupte împotriva tătarilor
din Moldova. Dragoş a avut succes şi în secolul al XIV-lea, pe valea râului Moldova el a întemeiat o
mică unitate de graniţă, ca un judeţ, cu rol de apărare, numită „Marea Moldovei” sau „Moldova
Mică”, cu capitala la Baia, dar supusă regelui Ungariei. Acţiunea lui Dragoş a fost umită de istorici
„ Primul descălecat” şi este dovedită cu documente;
B. Al doilea descălecat se referă la Bogdan , tot voievod din Maramureş, socotit adevăratul întemeietor
al Moldovei. El a intrat în conflict cu regele Ungariei şi a fost nevoit să treacă Carpaţii spre est în anul
1359. El s-a aliat cu oamenii locului şi l-a înlăturat pe urmaşul lui Dragoş, iar Bogdan s-a proclamat
domnitor. El a condus Moldova până în anul 1364 şi a înfrânt o armată maghiară trimisă de Ludovic
I, statul moldovean devenind independent.
2. Etapa a doua – este etapa urmaşiilor lui Bogdan:
A. Laţcu Voievod – pentru a obţine sprijinul Papei de la Roma, Laţcu a trecut la religia catolică obţinând
sprijinul Papei de la Roma;
B. Petru I Muşat, a realizat următoarele:
 A bătut primele monezi ale ţării cu semn de independenţă;
 A încercat să înfinţeze prima mitropolie ortodoxă în Moldova;
 A încheiat o alianţă cu Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţ.R;
 A recunoscut suveranitatea regelui Poloniei pentru a se apăra de Ungaria;
 A întemeiat „Dinastia Domnitoare a Muşatinilor” din care a făcut parte şi Ştefan cel
Mare.
C. Roman Voievod, a profitat de slăbirea puterii tătarilor şi în anul 1396 a unit partea de sud a
Moldovei cu partea de nord, luându-şi titlul de „Domn de la munte şi până la marea cea mare”.

VIII. Formarea Dobrogei

Nucleul de înfinţare al Dobrogei a fost Vechea Ţară a Cavernei, azi în Bulgaria, amintită de izvoarele
istorice. Între anii 1346-1388 cunoaştem numele a trei conducători ai Dobrogei.
A. Balica, care a unit autonomiile locale dintre Dunăre şi mare, întemeind statul.
B. Dobrotici, de la care vine şi numele de Dobrogea. A obţinut titlul de despot din partea Imperiului
Bizantin şi a adus o politică puterică.
C. Ivanco, fiul lui Dobrotici a bătut şi el primele monezi ale ţării, însă în anul 1388 a fost atacat de
turci şi înlăturat. A apărut Mircea cel Bătrân care a alipit Dobrogea la Ţ.R. , până în anul 1417
când va fi ocupată de turci, Dobrogea va revenii în Ţ.R Abia în anul 1878.

IX. Instituţiile statului în Transilvania

În Evul Mediu, Transilvania a cunostut trei forme de organizare:
1. Voievodat autonom sub suveranitate maghiară (1176-1541)
Până în secolul al XIII-lea regii Ungariei au cucerit Transilvania, organizându-l ca un voievodat
autonom cu următoarele instituţii:
 Voievodatul, era numit de regele Ungariei şi avea atribuţii administrative, judecătoreşti
şi militare. Nu avea atribuţii de politică externă. Voievodul îşi alegea un vicevoievod. În

4
 sec al XIII-XIV-lea, unii voievozi au fost aproape independenţi faţă de regele Ungariei.
Aşa au fost: Roland Borş, Ladislau Khan, care au avut cetatea de scaun la Deva;
 Adunăriile nobiliare, au fost formate la început din reprezentanţii unguriilor, saşilor,
secuilor şi a românilor, însă treptat, de la sfârşitul secolului al XIV lea, românii au fost
excluşi deoarece nu erau catolici.
2. Principat autonom sub suveranitate turcească (1541-1699)
În anul 1540, partea de vest a Ungariei a fost ocupată de austrieci, iar partea de est a fost ocupată de
turci şi transformată în provincie turcească numită „Paşalâcul de la Buda”. Transilvania a devenit
principat autonum având următoarele instituţii:
 Principele era propus de adunăriile nobiliare şi confirmat de sultan;
 Adunările nobiliare se transformă într-un fel de parlament numit Dietă, având atribuţii
legislative.
3. Principat autonom sub suveranitate austriacă (1699-1867)
După anul 1683 când turcii sunt înfrânţi în al doilea asediu al Vienei, armatele creştine obţin victoria,
astfel că în anul 1699, prin „Pacea de la Karlowitz”, Turcia a cedat Austriei, Transilvania. Instituţiile
statului au fost:
 Principele, însă acum cel de la austrieci;
 Guvernatorul principele nu conducea direct, ci a numit un guvernator al Transilvaniei,
dintre marii nobili austrieci cu atribuţii executive;
 Guberniul, era tot n fel de guvern, tot cu atribuţii executive;
 Dieta, s-a menţinut mai departe, dar cu atribuţii micşorate;
 Cancelaria, îsi avea sediul la Viena şi a fost ca un fel de minister al Transilvaniei.
Această organizare s-a menţinut până în anul 1867 când a avut loc dualismul austro-ungar, adică s-a
înfinţat Imperiul Austro – Ungar. În acest stat Austria se unea cu Ungaria având capitale diferite, dar
acelaşi împărat.
Transilvania a fost inclusă în Ungaria, pierzându-şi orice autonomie.

X. Instituţiile cetrale în Ţ.R şi Moldova

Cele două ţări române au avut instituţii centrale asemănătoare:
1. Domnia, a fost cea mai importantă instituţie fără de care statul nu ar fi putut exista.
Domnitorul a avut următoarele funcţii şi atribuţii:
 Domn=stăpân al ţării;
 Mare voievod=şef al armatei;
 Singur stăpânitor= om independent;
 Mare judecător= om ce judecă neînţelegerile dintre boieri.
În ambele ţări române au existat familii domnitoare (dinasti): Dinastia Basarabilor în Ţ.R şi Dinastia
Muşatinilor în Moldova, din care a făcut parte şi Ştefan cel Mare.
Sistemul de alegere a regelui era ereditar electiv, adică tronul se transmitea în aceeaşi familie, dar nu
neapărat fiului prim-născut. Uneori, domnitorii şi-au asociat la domnit un fiu încă din timpul vieţii. Aşa a
procedat Basarab cu fiul său, Nicolae Alexandru şi Ştefan cel Mare cu fiul său, Bogdan al III-lea.
Atribuţiile domnitorului au fost completate şi de Particula Io, care provenea de la cuvântul latinesc
Ioannes, ce înseamnă „Cel ales de D-ZEU”, prin aceasta domnitorii arătau că au origine divină. Treptat,
atribuţiile domnitorului s-au diminuat, crescând puterea marii boierimi. De la începutul secolului al XVIII-
lea,adică în perioada fanariotă atribuţiile domnitorului s-au micşorat mult. Domnitorii fanarioţi puşi de
sultan erau consideraţi simpli guvernatori de provincie, echivalent cu un paşă turcesc.
În ambele ţări au existat cetăţi de scaune(capitale):
 În Moldova: Baia, Siret, Suceava;

5
  În Ţ.R: Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş, Târgovişte.
Sfatul domnesc, era un grup de boieri cu funcţii numit „dregători” şi care îl sfătuiau pe domnitor. Cele
mai importante funcţii ale boierilor au fost:
 Portarul Sucevei-cea mai înaltă funcţie în Moldova;
 Banul Olteniei-cea mai înaltă funcţie în Ţ.R.
Cele două au avut funcţii precum :
 Vornicul=şeful curtenilor domnului;
 Logofătul=şeful cancelariei domneşti;
 Paharnicul=şeful pivniţei cu vinuri;
 Vistiernicul=şeful tezaurului domnesc.
 Adunarea ţării, era un fel de parlament care cuprindea reprezentanţii boierimii, ai
bisericii, ai orăşenilor şi ai tărănimii. Se întrunesc rar în văzul lumii, cam doar la urcarea
pe tron a unui domnitor. Aşa a fost cazul lui Ştefan cel Mare în 1457 la Suceava.
 Biserica, ca importantă a fost a doua după Domnie, căci şeful bisericii, mitropolitul era
numărul doi în stat şi deseori a ţinut chiar locul domnitorului. Biserica era foarte bine
organizată, formată din mitropolit, episcopi, preoţi, călugări. Biserica a primit deseori
donaţii numite „banii de la domnitori”. Mulţi domnitori au ctitorit biserici şi mânăstiri,
de exemplu: Mircea cel Bătrân, mânăstirea Cozia de pe Olt; iar Ştefan cel Mare,
mânăstirea Putna.
Armata, a fost formată din:
 Oastea cea mică- era o oaste de profesionişti formată din curtea domnitorului, cetele
militare ale boierilor şi ale mânăstirilor. Oastea cea mică a purtat cele mai numeroase
bătăli cu turcii;
 Oastea cea mare- era fomată din cetele înarmate ale ţăranilor şi orăşenilor care se
strângea mai rar. Ca de exemplu: În bătălia de la Rovine din Ţ.R.
Un rol important în apărarea celor două ţări române l-au avut cetăţiile de apărare, precum:
 În Moldova: Suceava, Neamţ;
 În Ţ.R: Giurgiu, Brăila.
Administraţia, Ţ.R era împărţită în judeţe, iar Moldova în ţinuturi.