Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
I. Caracterizare generală
În secolul al XIV-lea în spaţiul românesc a avut loc procesul de întemeiere al statelor medievale: Ţara
Româneasca, Moldova, Transilvania şi Dobrogea. Întemeierea lor s-a bazat pe existenţa unor mici
formaţiuni politice prestatale, numite cnezate şi voievodate.
Cnezatele erau formate din mai multe sate (obşti săteşti), învecinate ce erau conduse de un cneaz sau
jude.
Voievodatele cuprindeau mai multe cnezate învecinate, fiind conduse de un voievod.
Cnezatele şi voievodatele sunt numite autonomii locale, iar marele istoric Nicolae Iorga le-a numit
romanii populare.
Evoluţia cnezatelor şi voievodatelor a fost influenţată de urmatorii factori externi:
Politica din zonă a Ungariei şi Imperiului Bizantin;
Marea Invazie a tătaro-mongolilor din 1241-1242, în urma cărora în nordul Mării Negre
s-a format un stat al tătariilor numit „HANATUL HOARDEI DE AUR”, de acolo deseori,
tătarii au făcut atacuri de pradă în spaţiul românesc.
1
Organizarea Transilvaniei
La început ungurii au organizat Transilvania ca principat, primul principe menţionat fiind Mercurius în
anul 1111.
Datorită rezistenţei românilor, apoi unguri au organizat Transilvania ca voievodat, primul voievod
menţionat fiind Leustachius în anul 1176.
În Transilvania trăiau mai multe populaţii, fiecare cu organizare proprie, astfel:
Ungurii erau organizaţi în comitate, în jurul mariilor oraşe;
Secuii erau organizaţi în unităţi numite şapte scaune, fiind conduşi de un COMITE;
Saşii erau organizaţi tot în şapte scaune, plus două districte, al Bistriţei şi al Braşovului,
fiind conduşi tot de un comite. Teritoriul lor s-a numit „Universitatea Săşească”. Şi ei şi
secuii au primit numeroase avantaje din partea voievozilor.
Românii au fost organizaţi în ţări şi districte aflate la marginea Transilvaniei. Exemplu: Ţara Haţegului,
a Făgăraşului, a Maramureşului.
Până la jumătatea secolului al XIV-lea şi românii au participat la conducerea Transilvaniei. Însă în anul
1366, regele Ungariei, Ludovic I a dat legea religiei recepte (oficiale). Aceasta stabilea că nimeni nu
putea fi nobil dacă nu era de religie catolică.
Astfel că oameni ce erau cnezi au avut trei variante:
Fie au trecut la religia catolică păstrându-şi titlurile şi averile (exemplu: Fam.
Corvineştilor de la Hunedoara);
Fie şi-au păstrat religia ortodoxă pierzându-si titlurile şi averile;
Fie au trecut Carpaţii, în sud sau est, contribuind la întemeierea Ţării Româneşti şi a
Moldovei.
2
Din lucrarea numită „Alexiada”, scrisă de prinţesa bizantină Ana Comnena, aflăm că spre sfârşitul
secolului al XI-lea în Dobrogea de sud erau trei conducători locali şi anume: Tatos, Sacea şi Seslav.
Dintr-o diplomă papală aflăm că în anul 1230, între Mangalia şi Varna era o autonomie locală numită
Ţara Cavarnei cu centrul la cetatea Caliacra.
3
În 1369 a dat prima bătălie cu turcii, ieşind învingător.
4
sec al XIII-XIV-lea, unii voievozi au fost aproape independenţi faţă de regele Ungariei.
Aşa au fost: Roland Borş, Ladislau Khan, care au avut cetatea de scaun la Deva;
Adunăriile nobiliare, au fost formate la început din reprezentanţii unguriilor, saşilor,
secuilor şi a românilor, însă treptat, de la sfârşitul secolului al XIV lea, românii au fost
excluşi deoarece nu erau catolici.
2. Principat autonom sub suveranitate turcească (1541-1699)
În anul 1540, partea de vest a Ungariei a fost ocupată de austrieci, iar partea de est a fost ocupată de
turci şi transformată în provincie turcească numită „Paşalâcul de la Buda”. Transilvania a devenit
principat autonum având următoarele instituţii:
Principele era propus de adunăriile nobiliare şi confirmat de sultan;
Adunările nobiliare se transformă într-un fel de parlament numit Dietă, având atribuţii
legislative.
3. Principat autonom sub suveranitate austriacă (1699-1867)
După anul 1683 când turcii sunt înfrânţi în al doilea asediu al Vienei, armatele creştine obţin victoria,
astfel că în anul 1699, prin „Pacea de la Karlowitz”, Turcia a cedat Austriei, Transilvania. Instituţiile
statului au fost:
Principele, însă acum cel de la austrieci;
Guvernatorul principele nu conducea direct, ci a numit un guvernator al Transilvaniei,
dintre marii nobili austrieci cu atribuţii executive;
Guberniul, era tot n fel de guvern, tot cu atribuţii executive;
Dieta, s-a menţinut mai departe, dar cu atribuţii micşorate;
Cancelaria, îsi avea sediul la Viena şi a fost ca un fel de minister al Transilvaniei.
Această organizare s-a menţinut până în anul 1867 când a avut loc dualismul austro-ungar, adică s-a
înfinţat Imperiul Austro – Ungar. În acest stat Austria se unea cu Ungaria având capitale diferite, dar
acelaşi împărat.
Transilvania a fost inclusă în Ungaria, pierzându-şi orice autonomie.
5
În Ţ.R: Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş, Târgovişte.
Sfatul domnesc, era un grup de boieri cu funcţii numit „dregători” şi care îl sfătuiau pe domnitor. Cele
mai importante funcţii ale boierilor au fost:
Portarul Sucevei-cea mai înaltă funcţie în Moldova;
Banul Olteniei-cea mai înaltă funcţie în Ţ.R.
Cele două au avut funcţii precum :
Vornicul=şeful curtenilor domnului;
Logofătul=şeful cancelariei domneşti;
Paharnicul=şeful pivniţei cu vinuri;
Vistiernicul=şeful tezaurului domnesc.
Adunarea ţării, era un fel de parlament care cuprindea reprezentanţii boierimii, ai
bisericii, ai orăşenilor şi ai tărănimii. Se întrunesc rar în văzul lumii, cam doar la urcarea
pe tron a unui domnitor. Aşa a fost cazul lui Ştefan cel Mare în 1457 la Suceava.
Biserica, ca importantă a fost a doua după Domnie, căci şeful bisericii, mitropolitul era
numărul doi în stat şi deseori a ţinut chiar locul domnitorului. Biserica era foarte bine
organizată, formată din mitropolit, episcopi, preoţi, călugări. Biserica a primit deseori
donaţii numite „banii de la domnitori”. Mulţi domnitori au ctitorit biserici şi mânăstiri,
de exemplu: Mircea cel Bătrân, mânăstirea Cozia de pe Olt; iar Ştefan cel Mare,
mânăstirea Putna.
Armata, a fost formată din:
Oastea cea mică- era o oaste de profesionişti formată din curtea domnitorului, cetele
militare ale boierilor şi ale mânăstirilor. Oastea cea mică a purtat cele mai numeroase
bătăli cu turcii;
Oastea cea mare- era fomată din cetele înarmate ale ţăranilor şi orăşenilor care se
strângea mai rar. Ca de exemplu: În bătălia de la Rovine din Ţ.R.
Un rol important în apărarea celor două ţări române l-au avut cetăţiile de apărare, precum:
În Moldova: Suceava, Neamţ;
În Ţ.R: Giurgiu, Brăila.
Administraţia, Ţ.R era împărţită în judeţe, iar Moldova în ţinuturi.