OASELE MEMBRELOR

           
Membrele sau extremităţile sunt două perechi de apendice mobile, destinate
diferitelor mişcări. 
                 Ele sunt impartite:
- membre superioare 
- membre inferioare
                   Membrele (extremitatile) prezinta o portiune care le leaga de trunchi, numita
centura membrului (centura scapulara - pentru membrele superioare, celtura pelviana -
pentru membrele inferioare) si o portiune care o continua pe precedenta, numita membrul
liber (superior sau inferior).

I. Scheletul membrului superior

        Oasele care alcătuiesc scheletul membrului superior sunt descrise ca oase ale
centurii scapulare şi oasele extremităţii libere a membrului superior. Centura scapulară
este alcătuită din claviculă şi omoplat. Scheletul extremităţii libere a membrului superior
se subîmparte, la rândul lui, în scheletul braţului, reprezentat de humerus, scheletul
antebraţului, alcătuit din radius şi ulna sau cubitus, şi scheletul mâinii, format din oasele
carpiene, metacarpiene şi falange.
a. Centura membrului superior sau centura scapulară formează scheletul umărului și
asigură legătura dintre oasele membrului liber și toracele osos. 

 Oasele centurii scapulare se compune din două oase; clavicula şi scapula sau
omoplatul.

1. CLAVICULA este un os lung şi pereche, situat la limita dintre torace şi

gât; este orientată transversal, fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul
scalpului.
                       Clavicula prezintă două curburi inegale, care îi dau forma literei S culcat
(C\J ). Dintre aceste două curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi
alta laterală, cu concavitatea anterioară. Forma osului poate fi observată prin simpla
inspecţie. Osul poate fi explorat prin palpare aproape pe toată întinderea lui, fiind
astfel un reper important pentru delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea
eventualelor afecţiuni.
                    Clavicula este formată din corp şi două extremităţi.
                    Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea turtită, anterior - marginea concavă
a acestei extremităţi, iar în jos - faţa osului, prevăzută cu un şanţ.
2. SCAPULA sau OMOPLATUL  este un os lat, de formă
triunghiulară, situat la partea postero-superioară a toracelui.
              Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu intercostalşi coasta a VII-a.
Osul este aplicat pe torace, pe care-1 depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la
formarea umărului şi la delimitarea axilei.
              Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
              Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu o puternică spină; în sus
marginea cea mai mică şi subţire; lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai
voluminos (prevăzut cu o cavitate articulară).
1Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în porţiunea ei
laterali cu o prelungire liberă, neaderentă de faţa posterioară ;  numită acromion. Spina
scapulei are o formă triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are
trei margini, dintre care una anterioară, prin care spina aderă de faţa poasterioară a
scapulei; alta laterală, liberă şi concavă; a treia dorsală. Marginea dorsală este groasă şi
rugoasă şi dă inserţie, prin buza superioară muşchiului trapez, iar prin cea inferioară
muşchiului deltoid.
2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele. Prezintă
faţa articulară
a acromionului  pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se articulează. La unirea
acromionului cu buza inferioară a spinei scapulei, se formează unghiul
acromionului. Spina scapulei şi acromionul se pot palpa sub piele. Unghiul acromionului,
situat la unirea celor două formaţiuni, are deosebită importanţă practică; pornind de la el,
se pot face măsurătorile pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi:
infraspinos, rotund mare, rotund mic.

b. Scheletul membrului superior liber este format din scheletul bratului

(humerus), scheletul antebrațului (radius, ulna) și scheletul mâinii (oase carpiene,
metacarpiene ți falange).
1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează scheletul
braţului. El este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul
are forma unei prisme triunghiulare cu marginile mult rotunjite, prezintă în partea
mijlocie - 29 - proeminenţa osoasă numită tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului
radiat. Extremitatea superioară prezintă: capul humeral, tuberculul mare, tuberculul mic şi
şanţul intertubercular. Capul numeral este o formaţiune osoasă a cărei suprafaţă articulară
are mărimea unei treimi dintr-o sferă. El intră în cavitatea glenoidă a scapulei.
Extremitatea inferioară a humerusului este turtită antero-posterior şi prezintă condilul
humeral, trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi olecraniană.  
                   Orientare. Se aşază: în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic, medial
suprafaţa ei articulară, anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
                   Torsiunea humerusului. Axul transversal al capului humerusului şi cel al
condilului numeral nu se află în acelaşi plan frontal. La adult ele formează un unghi
ascuţit, deschis lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul
are aproximativ 60°.
2. ULNA  este un os lung şi pereche, situat în partea medială a antebraţului, în
prelungirea degetului mic. Ulna sau cubitus este un os lung, pereche, care împreună cu
radiusul formează scheletul antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două
extremităţi. Corpul de forma unei prisme triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini.
Marginea dinspre radius (laterală) este ascuţită şi poartă numele de creasta interosoasă a
ulnei. Extremitatea superioară prezintă incizura trohleară, olecranul, apofiza coronoidă,
tuberozitatea ulnară şi incizura radială. Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită dintr-
o parte sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o proeminenţă osoasă ascuţită, numită apofiza
stiloidă a ulnei .
                    Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi medio-
lateral, formând cu humerusul un unghi, cu deschiderea laterală.
                    Orientare. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura
acestei extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului.

3. RADIUSUL este un os lung şi pereche, situat la partea laterală a

antebraţului, în dreptul policelui. Radiusul este un os lung, pereche, care împreună cu
ulna formează scheletul antebraţului. El este aşezat lateral extern față de ulnă. Radiusul
prezintă un corp şi două extremităţi. Corpul este de formă rotundă în partea superioară şi
de prismă triunghiulară în cea inferioară, prezintă: creasta interosoasă şi tuberozitatea
radială. Extremitatea superioară a radiusului are formă cilindrică şi poartă denumirea de
cap radial. Acesta prezintă o suprafaţă articulară scobită, aşezată pe faţa superioară,
numită foseta capului radial. Extremitatea inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă
osoasă care pleacă de pe faţa laterală şi se prelungeşte în jos, numită apofiza stiloidă a
radiusului, se articulează cu capul cubitusului scafoid semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior faţa ei prevăzută
cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
4. Oasele mainii
                      Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi
oasele degetelor.

                     Faţa anterioară, concavă, a mâinii se numeşte palma mâinii, iar faţa

posterioară, convexă, dosul mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se
numeşte marginea radială, iar cea corespunzătoare degetului mic marginea ulnară. Vom
folosi aceşti termeni la descrierea oaselor mâinii.
                      Oasele carpiene sunt în număr de opt și formează masivul carpian, corpul
sau segmentul proximal al scheletului mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul
superior şi altul inferior. Oasele carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar pe de
lata, cu oasele antebraţului şi cu cele metacarpiene. Rândul superior este alcătuit, din
afară înăuntru, din următoarele patru oase: scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform.
Rândul inferior este alcătuit din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig. Aceste se
articulează cu cinci oase metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la interior,
aceste la rândul lor se articulează cu primul rând de falange. Sunt trei falange pentru
fiecare deget, cu excepţia policelui care are două falange. 
II.  Scheletul membrului inferior 
       
Oasele care alcătuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în - 30 - oasele centurii
pelviene şi oasele extremităţilor libere a membrului inferior. 

a. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care împreună cu osul
sacral şi cu coccisul formează bazinul.

1. COXALUL este un os pereche, de formă neregulată care provine din

sudarea a trei oase primitive: ilion, ischion şi pubis, care se sudează definitiv între
12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi. La adult coxalul are două feţe (medială şi
laterală), patru margini (anterioară, posterioară, superioară şi inferioară) şi patru
unghiuri. Faţa medială prezintă: fosa iliacă internă, linia arcuată, faţeta auriculară
a coxalului, fundul cavităţii cotiloide şi gaura obturatorie. Faţa laterală prezintă:
fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura obturatoare. Marginea anterioară prezintă
trei proeminenţe osoase, numite spina iliacă antero-superioară, spina iliacă
anteroinferioară, eminenţa iliopectinee, spina pubisului. Marginea posterioară
prezintă două proeminenţe osoase, numite spina iliacă postero-superioară şi spina
iliacă posteroinferioară; marea incizură sciatică, spina sciatică, mica incizură
sciatică situată sub spina sciatică; tuberozitatea ischiatică, situată în partea
inferioară a acestei margini. Marginea superioară poartă numele de creasta iliacă.
Marginea inferioară prezintă o suprafaţă articulată, numită faţeta pubiană sau faţa
articulată simfizară care serveşte la articularea celor două oase coxale.
 b. Oasele extremităţii libere a membrului inferior sunt: femurul,
care formează scheletul coapsei; tibia şi fibula, care alcătuiesc scheletul gambei;
oasele tarsiene, metatarsiene şi falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului. Tot în
alcătuirea scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula sau
patela, un os situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural. 

b. Oasele extremităţii libere a membrului inferior sunt: femurul, care

formează scheletul coapsei; tibia şi fibula, care alcătuiesc scheletul gambei; oasele
tarsiene, metatarsiene şi falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului. Tot în alcătuirea
scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula sau patela, un os
situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural. 

1. FEMURUL este un os lung, pereche, care formează scheletul coapsei. El

se compune dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul are o formă
asemănătoare cu o prismă triunghiulară cu feţele convexe şi netede. Pe muchia
posterioară a corpului se găseşte o creastă osoasă - linia aspră a femurului. Extremitatea
superioară prezintă: capul femurului, gâtul femurului, trohanterul mare, trohanterul mic şi
creasta intertrohanteriană. Capul femural este o formaţiune osoasă de formă aproape
sferică, prevăzută cu o suprafaţă articulată. Gâtul sau colul femurului are o formă aproape
cilindrică şi măsoară aproximativ 5 cm. Trohanterul mare şi trohanterul mic. sunt două
proeminenţe osoase situate la locul de unire dintre colul şi corpul femurului. Extremitatea
inferioară, uşor turtită anteroposterior, este alcătuită din condiţii femurali (medial şi
lateral), epicondilii femurali (medial şi lateral), trohleea femurală şi groapa sau incizură
intercondiliană. Condilii femurali sunt două mase osoase voluminoase, ovoide, aşezate
unul medial şi altul lateral. - 31 - Epicondilii femurali sunt două proeminenţe oase situate
de o parte şi de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial şi epicondilul lateral).
Trohleea femurală este o suprafaţă articulară asemănătoare cu un scripete sau mosor,
situată pe faţa anterioară a epifizei, respectiv, a condililor femurali. Ea se articulează cu
rotula.

2. TIBIA este un os lung, pereche, care împreună cu fibula formează scheletul

gambei. Pentru descrierea anatomică prezintă: un corp, două epifize. Corpul are
forma unei prisme triunghiulare, prezentând trei fețe, trei margini. Epifiza
proximală mai este denumită și platou tibial, datorită aspectului plat pe care îl
prezintă. Prin intermediul acesteia se realizează articularea cu epifiza inferioară a
femurului. Epifiza inferioară prezintă o apofiză internă – maleola internă.
3.FIBULA sau PERONEUL este un os lung, pereche, care
împreună cu tibia formează scheletul gambei. Tibia este așezată medial, iar fibula lateral.
Fibula se compune dintr-un corp și două extremități. Corpul fibulei reprezintă o creastă
interosoasă pe care se inseră membrana interosoasă a gambei. Extremitatea superioară
sau capul peroneului prezintă o suprafață articulară pentru condilul lateral al tibiei și o
proeminență osoasă: vârful capului sau apofiza stiloidă a peroneului. Extremitatea
inferioară prezintă o formațiune osoasă care coboară sub nivelul extremității inferioare a
tibiei, denumită maleola lateral sau externă, care se articulează cu astragalul și o suprafață
articulară pentru tibie.

4.ROTULA sau PATELA este un os scurt, turtit antero-posterior,

de formă triunghiulară, situat în masa tendonului cvadriceps femural. Pe fața posterioară
a rotulei se găsesc două fețe articulare pentru articularea cu condilii femurali.

5. OASELE PICIORULUI
Oasele tarsiene sunt în număr de șapte și formează tarsul sau segmentul posterior al
scheletul piciorului. Ele sunt așezate pe două rânduri, unul posterior și altul anterior.
Rândul posterior este alcătuit din talus (astragal) și calcaneu, iar rândul anterior, din osul
scafoid, cuboid și cele trei oase cuneiforme. Oasele mefatarsiene, în număr de cinci,
alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului piciorului. Ele sunt numerotate de la l la V,
începând din dreptul degetului mare al piciorului. Falangele alcătuiesc scheletul degetelor
sau scheletul segmentului anterior al piciorului. Ele sunt în număr de 14. Fiecare deget,
cu excepţia celui mare (haluce), are câte trei falange; proximală, mijlocie şi distală,