I.

PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA

RADIOLOGICĂ A APARATULUI RENAL
Explorarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare se efectuează prin:
- radiografie renală simplă;
- pielografie;
- urografie;
- cistografie;
- arteriografie;
- retropneumoperitoneu.
Această explorare este deosebit de importantă pentru:
• stabilirea diagnosticului îmbolnăvirilor;
• un mijloc de evaluare a metodelor de tratament utilizate, medicale sau chirurgicale,
ajutând ameliorarea rezultatelor obţinute.
Scop:
- evidenţierea conturului rinichilor;
- evidenţierea cavităţilor pielocaliceale ale acestora;
- evidenţierea căilor urinare.
1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU
RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ
Radiografia renală simplă – explorare radiologică fără substanţe de contrast care poate
evidenţia conturul şi poziţia rinichilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci
(care conţin săruri de calciu).
Materiale necesare:
- cărbune animal;
- ulei de ricin;
- materiale necesare efectuării unei clisme evacuatorii.
Etape de execuţie:
• Pregătirea materialelor necesare
- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
• Pregătirea psihică a bolnavului
- Se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea
diagnosticului.
- Se explică bolnavului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pentru
reuşita acesteia.
• Pregătirea alimentară a bolnavului
- Cu 2-3 zile înaintea examinării, bolnavul va consuma un regim fără alimente care
conţin celuloză şi dau reziduri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste făinoase,
pâine) şi ape gazoase.
- În ziua precedentă examenului, bolnavul va consuma un regim hidric (supe,
limonade, ceai, apă negazoasă).
- În seara precedentă, bolnavul va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită.
- Înaintea examenului bolnavul nu va mânca şi nu va consuma lichide. După examen,
bolnavul poate consuma regimul său obişnuit.
• Pregătirea medicamentoasă a bolnavului
- Cu două zile înaintea examinării se administrează cărbune animal şi Triferment câte
2 tablete de 3 ori/zi;
- În seara precedentă zilei de radiografie se administrează două linguri de ulei de ricin.
- În dimineaţa zilei examinării se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul
irigatorului trebuie să fie complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon.
- Înaintea executării radiografiei bolnavul îşi va goli vezica urinară (sau i se
efectuează un sondaj) şi se controlează radioscopic dacă mai există aer în intestin.
• Participarea la examen
- Bolnavul este condus la serviciul de radiologie.
- Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa
radiologică.
• Îngrijirea bolnavului după tehnică
- După efectuarea radiografiei bolnavul este ajutat să se îmbrace, să se reîntoarcă în
salon, unde va fi instalat comod în pat.
- Se notează examenul în foaia de observaţie.
În caz de urgenţă radiografia se poate executa fără pregătire prealabilă a bolnavului,
dar reuşita este îndoielnică.
2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU PIELOGRAFIE
Pielografia – radiografia aparatului renal executată cu substanţă de contrast
administrată prin cateterism ureteral, sub control cistoscopic.
Materiale necesare:
- materiale necesare pentru o radiografie renală simplă;
- substanţă de contrast: Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%;
- medicamente antihistaminice;
- medicamente pentru urgenţă.
Etape de execuţie:
• Pregătirea materialelor necesare.
- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
• Pregătirea bolnavului.
- Se efectuează pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală simplă (pregătire
psihică, alimentară şi medicamentoasă).
• Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.
- Se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu Odiston 30% sau iodură de
sodiu 10%.
- Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperergică se întrerupe introducerea substanţei de
contrast şi se administrează antihistaminice, anunţându-se imediat medicul.
- Dacă toleranţa organismului este bună, bolnavul va fi condus în sala de cistoscopie,
unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.
• Administrarea substanţei de contrast.
- Spălarea mâinilor.
- Sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter.
- Se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în fiecare parte cu presiune
mică.
- Bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie.
• Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- După terminarea radiografiei se încearcă să se extragă, cu o seringă, substanţa de
contrast.
- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace; va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
- Se notează examenul efectuat în foaia de observaţie.
Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu produce contracţii spastice
reflexe ale bazinetului.
Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată (altfel, produce rupturi
ale bazinetului sau reflux pielorenal).
3. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU UROGRAFIE
Urografia – metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor
urinare, utilizându-se substanţe iodate hidrosolubile administrate intravenos.
Materiale necesare:
- toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplă;
- substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau 75%;
- medicamente antihistaminice;
- medicamente de urgenţă;
- seringi de 10 ml sterile şi ace pentru injecţii intravenoase;
- materiale necesare pentru clismă.
Etape de execuţie:
• Pregătirea materialelor necesare.
- Se pregătesc materialele necesare prevăzute mai sus.
• Pregătirea bolnavului.
- Se efectuează pregătirea psihică, alimentară şi medicamentoasă descrisă la
„Radiografia renală simplă”.
- Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul
nu va mânca şi nu va bea (pentru reducerea volumului urinei).
- Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
• Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.
- Se efectuează proba de toleranţă faţă de iod.
- Se comunică bolnavului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară
(ameţeli, greţuri sau dureri abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe.
- Dacă bolnavul prezintă reacţie hiperergică se întrerupe administrarea şi se anunţă
medicul.
• Participarea la examen.
- Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie; va fi ajutat să se dezbrace şi să se
aşeze pe masa radiologică.
- Dacă toleranţa organismului este bună, se administrează intravenos substanţa de
contrast, astfel: 20 ml Odiston 75% la adulţi (sau 25 ml soluţie 60%), iar la copii, în
funcţie de vârstă, se administrează 5-15 ml soluţie 75%.
- La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută radiografia renală
(urografia).
• Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
- Se notează examenul în foaia de observaţie.
Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă
precauţie, amestecându-se cu sângele bolnavului.
Urografia este contraindicată în: insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, stări
alergice, anemii hemolitice, tuberculoză pulmonară evolutivă.
4. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU CISTOGRAFIE
Cistografia – metodă de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa
prin:
radiografie simplă vezicală (după evacuarea vezicii urinare);
radiografie după umplerea vezicii urinare cu o substanţă de contrast sterilă (iodură de
sodiu, 10-20%, 250-200 ml, cu ajutorul seringii Guyon), eventual amestecată cu aer.
Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii intravezicali.
Metoda nu necesită o pregătire prealabilă a bolnavului.
Cistografia cu substanţă de contrast
Materiale necesare:
- materiale pentru efectuarea unei clisme;
- sonda Nélaton sterilă;
- soluţie sterilă de acid boric;
- seringă Guyon sterilă;
- substanţă de contrast: iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie Odiston;
- pensă hemostatică;
- mănuşi de cauciuc sterile;
- tăviţă renală.
Etape de execuţie:
• Pregătirea materialelor necesare
- Se pregătesc toate materialele necesare.
• Pregătirea bolnavului
- Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.
- Se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă.
- Bolnavul este condus la serviciul radiologic, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în
decubit dorsal pe masa radiologică.
• Participarea la cistografie
- Spălarea mâinilor şi punerea mănuşilor sterile.
- Se introduce sonda Nélaton sterilă în vezica urinară.
- Se captează urina prin sondă în tăviţa renală şi se spală vezica cu soluţie sterilă de
acid boric.
- În seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau Odiston şi se
introduc în vezică.
- Se închide sonda cu o pensă hemostatică.
- Bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea examenului cistografic.
- Medicul execută imediat radiografia.
Reţineţi!
Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei: la 1-2 ore după injectarea
substanţei de contrast, ea se colectează în vezică, dând posibilitatea să fie
radiografiată.
Vezica urinară mai poate fi evidenţiată prin pneumocistografie; vezica se umple cu
aer şi apoi se injectează substanţa opacă prin sondă. Bolnavul este pregătit ca şi pentru
o radiografie simplă: cu 10-12 ore înaintea examinării i se restrânge consumul de
lichide şi înaintea examinării vezica va fi golită, se va spăla şi apoi cu ajutorul seringii
Guyon se introduc 100-150 ml aer; se închide sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se
injectează substanţa de contrast în vezică prin puncţionarea sondei cu un ac.
5. ARTERIOGRAFIA RENALĂ
Arteriografia renală – metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea
substanţei de contrast pe cale arterială (renală sau femurală), calea femurală, fiind mai
uşor de abordat, este curent folosită.
Pregătirea bolnavului şi administrarea substanţei de contrast se realizează în condiţii
identice cu cele menţionate la celelalte tehnici de examinare a aparatului renal.
Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea administrării substanţei de
contrast.
A doua radiografie la 6 secunde.
A treia radiografie la 8 secunde.
Tehnica defectuoasă de administrare a substanţei radioopace poate genera
hematoame, spasme sau tromboze arteriale, fistule arteriovenoase, întreruperea
temporară a activităţii rinichiului.
Substanţa de contrast se injectează intravenos într-un ritm lent, durerea provocată pe
durata injectării fiind suportabilă (administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a
lungul venei). Se avertizează bolnavul.
6. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU
EXAMENUL RADIOLOGIC AL
RINICHILOR PRIN RETROPNEUMOPERITONEU
Retropneumoperitoneu – introducerea de aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal
pentru evidenţierea contururilor rinichilor.
Materiale necesare:
- materialele necesare efectuării unei clisme;
- instrumente şi materiale necesare efectuării unei puncţii;
- aparat de pneumotorax, în perfectă stare de sterilitate.
Efectuarea tehnicii:
• Se anunţă bolnavul, explicându-i necesitatea tehnicii şi inofensivitatea ei.
• Se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănânce nimic în dimineaţa zilei de examen.
• În seara precedentă intervenţiei se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare.
• Bolnavul va fi condus în sala de radiografie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe
masa radiografică.
• Spălarea mâinilor şi punerea mănuşilor sterile.
• Se înmânează medicului instrumentarul cerut pentru a efectua puncţia în loja
perirenală.
• Cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1 000 - 1 200 ml gaz şi execută apoi
radiografia.
• La locul puncţiei se efectuează un pansament. Se ajută bolnavul să se îmbrace şi este
condus la pat.
Gazul introdus se resoarbe în decurs de maximum două zile.
II. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENE
ENDOSCOPICE A APARATULUI RENAL
Cistoscopia - metodă de examinare endoscopică a mucoasei vezicii urinare, cu
ajutorul unui aparat numit cistoscop, pentru identificarea proceselor inflamatorii şi
tumorale ale acesteia, prezenţa calculilor şi a corpilor străini etc.
Cistoureteroscopia (cateterism ureteral) – permite descoperirea proceselor patologice
de la nivelul ureterelor, bazinetelor şi calicelor renale.
Cistoscop – aparat compus dintr-un tub metalic cu curburi de tip Mercier, în vârful
căruia se găseşte sistemul de iluminare (un bec electric). În tubul cistoscopului este
introdus sistemul optic: obiectivul la capătul vezical, ocularul la capătul proximal al
tubului, lentile intermediare şi o prismă care aduce imaginea în axa longitudinală a
aparatului.
Tipuri de cistoscoape:
- cistoscopul de irigaţie – sistemul optic se înlocuieşte cu o canulă cu dublu curent şi
robinet prin care se spală vezica urinară;
- cistoscopul de cateterism – are sonde (catetere) de diferite dimensiuni pentru
cateterizarea ureterelor;
- cistoscopul operator – în locul sondelor ureterale are un dispozitiv prin care se
introduc în vezică, instrumente speciale pentru biopsie, prindere, electrocoagulare
etc.;
- fibroscopul – sistemul optic este format dintr-un mănunchi de fibre lungi de sticlă,
flexibile, care transmit o lumină puternică, albă, ce evidenţiază foarte bine toate
detaliile. Nu modifică aspectele leziunilor şi nu încălzeşte.
Materiale necesare:
- casolete cu câmpuri sterile şi mănuşi de cauciuc sterile;
- costum steril pentru medic (halat, mască);
- seringă Guyon cu olivă uretrală, sterilizată;
- soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;
- seringă de 20 ml sterilizată;
- pense sterile;
- tampoane de vată sterile;
- cistoscop de irigaţie, de cateterism sau cistoscopul operator (în funcţie de scopul
urmărit) sterilizate;
- soluţie de oxicianură de mercur 1/5 000 2-3 l;
- două sonde ureterale, radioopace, lungi de 60-70 cm şi groase de 4-8 (scara Charier);
- sonde uretrovezicale sterile;
- soluţii dezinfectante;
- eprubete pentru recoltarea urinei;
- două tăviţe renale.
Etape de execuţie:
• Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare.
- Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare, aşezându-le separat pe două
măsuţe (materialele sterile separat de cele nesterile).
- Tubul cistoscopului se sterilizează prin fierbere sau autoclavare.
- Sistemul optic al cistoscopului se sterilizează prin păstrare în vapori de formaldehidă
cel puţin 2 ore.
• Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.
- Se anunţă bolnavul explicându-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie, cu o jumătate de
oră înainte de explorare, i se administrează un sedativ.
- Se suprimă micul dejun şi bolnavul va ingera 500 ml lichid cu o oră înainte de
examen (pentru a se asigura fluxul urinar necesar).
- Bolnavul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare şi ajutat să se
dezbrace (în regiunea inferioară a trunchiului).
- Bolnavul este ajutat să se urce pe masa specială (de cistoscopie sau ginecologie) şi
să se aşeze în poziţie ginecologică.
- Se fixează picioarele bolnavului pe suporturile mesei.
- Se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului cu apă şi săpun.
- Se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile, lăsându-se accesibilă regiunea
perineului.
- Se dezinfectează meatul urinar şi apoi se introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină
0,5% sau 30 ml borat de procaină 2% sau procaină hidroclorhidrică 4%.
• Participarea la tehnică.
- Se verifică funcţionalitatea sistemului de iluminat, starea de curăţenie a lentilelor,
etanşeitatea asamblărilor.
- Se asigură semiobscuritate în cameră prin stingerea luminilor.
- Se oferă aparatul medicului (va introduce în vezică tubul cu canula de irigaţie).
- Se spală vezica cu o soluţie de oxicianură de mercur 1/5000 până când lichidul de
spălare devine perfect limpede.
- Medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie dezinfectantă slabă (la
bărbat) sau 250 ml (la femeie) şi înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic.
- Se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică (medicul efectuează inspecţia
pereţilor vezicali).
- Se oferă medicului succesiv, la cerere, cateterele de dimensiuni diferite (dacă
examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor).
Poziţii diferite ale cistoscopului
în vezica urinară.
- Se oferă eprubetele pentru recoltările urinare, pentru urocultură sau examene
biochimice.
• Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- Bolnavul va fi ajutat să coboare de pe masa de examinare, să se îmbrace.
- Bolnavul este condus în salon şi aşezat comod în pat, unde va sta în repaus câteva
ore.
- Se administrează la nevoie bolnavului calmante, antispastice (aplicaţii umede calde
pe regiunea hipogastrică). Bolnavul nu necesită în continuare îngrijiri deosebite.
• Reorganizarea locului de muncă.
- Se aruncă deşeurile iar instrumentele se spală bine cu o perie moale, cu apă şi săpun
şi se clătesc sub jet la robinet.
- Lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se îndepărtează cu o perie moale.
Interiorul tubului se curăţă minuţios cu tampoane de vată montate pe port-tampoane.
- Toate instrumentele se aşază în cutiile în care se păstrează după dezinfecţie şi
sterilizare.
Incidente şi accidente:
Accese febrile trecătoare, dureri lombare asemănătoare cu colica renală.
Mici hemoragii ce se produc spontan sau în urma spălăturii vezicale cu apă caldă la
care s-a adăugat o fiolă de adrenalină.
• Cistoscopia se execută în condiţii de asepsie caracteristice unei intervenţii
chirurgicale.
• Sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau autoclavare (se deteriorează). Se
sterilizează în soluţie apoasă de glutaraldehidă 2% (Cidex), vapori de formol sau de
etilenoxid.
• Înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă, pentru a se îndepărta urmele
substanţelor sterilizante care sunt iritante, hemolitice etc.
III. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ
A APARATULUI RENAL
Rinichii îndeplinesc multiple funcţii, prin unitatea lor morfofuncţională – nefronul.
Funcţiile rinichilor:
- elaborarea urinei, funcţie de bază a rinichilor;
- eliminarea deşeurilor metabolice şi toxice (a cataboliţilor);
- menţinerea izoioniei (concentraţia electroliţilor);
- menţinerea echilibrului acido-bazic;
- menţinerea izotoniei (presiunea osmotică);
- menţinerea izovolemiei (volum de lichid circulant).
Pe lângă aceste funcţii, rinichii mai au funcţie endocrină şi antitoxică.
Pentru a putea satisface aceste funcţii în condiţii normale, trebuie să existe o perfuzie
sangvină renală adecvată şi o integritate morfofuncţională a glomerulului, a sistemului
tubular şi a interstiţiului.
Scopul explorării funcţiei renale:
- stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod normal sau nu;
- obţinerea relaţiilor asupra mecanismului perturbant calitativ şi cantitativ.
METODE ŞI MIJLOACE DE EXPLORARE
A FUNCŢIILOR RENALE
Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:
• analiza urinei;
• examenul sângelui;
• explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise – glomerulare şi tubulare.
1. Analiza urinei
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichiului şi asupra
homeostaziei organismului.
Examenul urinei cuprinde un examen:
• macroscopic (volum, densitate, culoare, miros, aspect);
• microscopic (sediment: elemente figurate, cilindri, celule epiteliate);
• bacteriologic;
• fizico-chimic al urinei (reacţia, ionograma, compoziţia chimică: uree, creatinină,
clorurie, proteinurie etc.)
Studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor din urină se face prin testul
Addis-Hamburger.
Etape de execuţie:
• Pregătirea bolnavului.
- Se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei; se recomandă regim fără
lichide cu 24 ore înainte.
- Dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se
aruncă.
- Din acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat timp de 100 sau 180 de
minute.
- Bolnavul nu bea nimic în tot acest timp (după unii, bolnavul bea 200 ml apă sau ceai
fără zahăr, imediat după golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar
minim).
• Pregătirea materialului pentru recoltarea urinei.
- Se pregăteşte materialul steril pentru recoltare, acelaşi ca şi pentru examenul
bacteriologic al urinei.
- Se pregăteşte materialul necesar pentru toaleta organelor genitale.
• Recoltarea urinei.
- După 100 sau 180 de minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun.
- Se recoltează întreaga cantitate şi se măsoară volumul (recoltarea se face din jet prin
emisiune spontană sau prin cateterism vezical).
- Se trimite la laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi
volumul urinei la a doua micţiune.
La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.
Interpretare: normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000-2000
leucocite/min.
2. Examenul sângelui
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face
urmărind:
- concentraţia în sânge a produselor de catabolism azotat;
- izoionia;
- izohidria;
- izotonia etc.
• Studiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici. Pentru aceasta se
determină:
- ureea sangvină – valoare normală = 20-40 mg%;
- acidul uric – valoare normală = 3-5 mg%;
- creatinina – valoare normală = 0,6-1,3 mg%.
• Studiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor.
Această funcţie renală se apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K, Ca,
Cl]:
Na+ = 135 – 150 mEg/l
K+ = 3,5 – 5 mEg/l
Ca2+ = 4,5 – 5,5 mEg/l
Cl– = 95 – 110 mEg/l
• Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acidobazic.
determinarea pH-ului sangvin – se recoltează sânge fără garou, pe heparină, în
condiţii de strictă anaerobioză, în seringi perfect etanşe, abduse cu ulei de parafină.
Valoare normală = 7,30 – 7,40;
determinarea rezervei alcaline (RA) – se recoltează 10 ml sânge pe 50 mg oxalat de
potasiu; eprubeta va fi foarte bine închisă pentru a se evita degajarea dioxidului de
carbon dizolvat în plasmă.
Valoare normală = 53 – 75 vol CO2/100 ml sânge sau 27 mEg/l; scăderea sub 50 vol
% arată o stare de acidoză; creşterea peste 75 vol% reprezintă o alcaloză.
Astăzi pH-ul şi RA se determină mai exact la aparatul Astrup – în acest caz se
recoltează sânge capilar în condiţii de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate o
dată cu aparatul.
• Studiul funcţiei renale de menţinere a izotoniei plasmei – se face prin determinarea
punctului crioscopic al plasmei cu ajutorul unui termometru-criometru. În condiţii
normale plasma are punctul crioscopic ∆ între 0,56° – 0,58°C.
3. Explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise (probe directe)
Explorarea mecanismelor funcţionale se efectuează cu ajutorul clearance-urilor renale
şi al unor probe ce se adresează predominant activităţii tubulare (secreţie, diluţie,
concentraţie etc.) şi se cercetează fiecare mecanism: fluxul plasmatic, renal, filtratul
glomerular, reabsorbţia tubulară activă, concentraţia şi diluţia.
Probele de clearance
Clearance-ul – volumul de plasmă (în ml) depurat de o substanţă în unitate de timp (1
minut).
Se calculează după formula:
U – concentraţia urinară (mg/ml);
V – volumul urinar (ml/minut);
P – concentraţia plasmatică a substanţei (mg/ml).
Fluxul plasmatic renal
Fluxul plasmatic renal – volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs
de 1 minut. Se determină cu ajutorul clearance-ul acidului paraaminohipuric (P.A.H.)
care este eliminat integral de către glomeruli şi de tubi la o singură trecere prin rinichi.
Clearance-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod continuu.
Determinarea concentraţiei se face fotometric. Valori normale: 500 – 700 ml/min.
• Explorarea filtratului glomerular.
Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina (endogenă) sau insulina
(exogenă) care se elimină prin filtrarea glomerulară.
Clearance-ul creatininei endogene
Creatinina se elimină prin urină prin filtrarea glomerulară fără să mai fie reabsorbită
sau secretată de tubi.
Etape de execuţie:
• Pregătirea bolnavului
- Se anunţă bolnavul cu o zi înainte ca:
să nu mănânce în dimineaţa examinării;
să stea culcat în pat 12 ore peste noapte şi în tot timpul examenului (2 ore);
timp de 20-30 min înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă (pentru
asigurarea unei diureze suficiente).
• Efectuarea recoltării:
la ora 7:
- După ce a terminat de băut apa, bolnavul va urina, ridicat în picioare.
- Urina aceasta se aruncă.
- Bolnavul bea 300 ml ceai fără zahăr sau 300 ml apă.
- Bolnavul se culcă din nou.
la ora 8:
- Bolnavul urinează din nou.
- Această urină se păstrează.
- Se măsoară volumul acesteia.
- Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă.
- Bolnavul se va culca din nou.
la ora 9:
- Bolnavul urinează din nou.
- Urina se păstrează.
- Se măsoară volumul urinei.
- Se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului.
- Din cele două emisiuni de urină se trimit 10 ml la laborator împreună cu sângele
recoltat pentru determinarea creatininei.
Interpretare: valoarea normală = 140 ml/min±30. Valorile scad sub 70 ml în
insuficienţă renală.
Reabsorbţia tubulară.
Una din probele de largă utilizare în testarea acestei funcţii renale este:
Clearance-ul ureei
Ureea trece prin filtrarea glomerulară, fiind parţial reabsorbţia la nivelul tubilor
proximali.
Etape de execuţie:
• Pregătirea bolnavului.
- Bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei.
- Bolnavul va sta culcat peste noapte, precum şi în dimineaţa examinării tot timpul
probei.
- Bolnavul nu va mânca dimineaţa.
• Efectuarea recoltării:
la ora 7:
- Bolnavul este rugat să urineze.
- Urina se aruncă.
- Se dă bolnavului apoi să ingereze 250 ml apă.
la ora 8:
- Bolnavul va urina într-un vas.
- Se măsoară volumul urinei.
- Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă.
- Se dă bolnavului să ingereze încă 250 ml apă.
la ora 9:
- Bolnavul urinează într-un alt vas.
- Se măsoară volumul urinei emise.
- Din cele două emisiuni de urină se trimit la laborator 10 ml (notându-se exact
volumul de urină din cele două emisiuni) împreună cu sângele recoltat.
Interpretare: valoarea normală = 75 ml/min; o leziune glomerulară sau tubulară scade
capacitatea de epurare a ureei din plasmă.
• Explorarea secreţiei tubulare
Se bazează pe capacitatea tubului renal de a excreta anumite substanţe introduse în
organism.
Deşi există mai multe substanţe utilizate ca test explorator al secreţiei tubulare, în
practică se foloseşte în special fenolsulfonftaleina (P.S.P.) şi P.A.H.-ul.
• Proba cu P.S.P. (denumit şi roşu fenol)
Etape de execuţie:
Pregătirea bolnavului.
- Se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării.
Administrarea substanţei.
- Dimineaţa pe nemâncate i se injectează bolnavului, intravenos, 1 ml P.S.P. din
soluţie 0,6%.
Recoltarea urinei.
- Bolnavul este rugat să urineze la 15 şi la 70 de min de la administrarea substanţei.
- Urina se trimite la laborator; printr-un procedeu colorimetric se determină nivelul
P.S.P.
Interpretare: o persoană sănătoasă elimină 20% în primele 15 min şi 55-70% în 70
min, din cantitatea de colorant injectată.
• Nefrograma (renograma izotopică)
• Scintigrafia renală
• Proba cu indigo-carmin-cromocistoscopie
• Explorarea capacităţii de diluţie şi concentraţie
Metodele utilizate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea
de a produce o urină mai diluată sau mai concentrată în funcţie de gradul de hidratare
a organismului.
Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai multe
probe:
1. Proba de diluţie şi concentraţie Volhard
Are două etape: diluţia şi concentraţia.
Practic este mai comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă concentraţia
este mai bună, evident că şi diluţia este satisfăcătoare.
- Proba de concentraţie
Etape de execuţie:
Pregătirea bolnavului
- La ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă (ouă, şuncă, pâine, carne) fără
lichide.
Recoltarea urinei
- Din două în două ore (la orele 14, 16, 18 şi 20) se colectează 4 eşantioane de urină.
- De la orele 20 până la orele 8 urina se colectează într-o singură probă.
- Se notează la toate eşantioanele de urină volumul şi densitatea.
Interpretare: În cursul după-amiezii şi noaptea, ca răspuns la proba de concentraţie,
diureza scade mult, iar densitatea trebuie să crească, depăşind 1028 cel puţin într-o
probă.
Se consideră patologic când, predominând diureza nocturnă, lichidul ingerat se
elimină cu întârziere.
Când capacitatea de concentraţie este redusă sau dispărută (densitatea maximă sub
1028).
În insuficienţa renală severă, densitatea variază puţin în jurul valorii de 1010
(izostenurie).
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată (edem, insuficienţă
cardiacă) se face numai proba de concentraţie, apreciindu-se că un rinichi care
concentrează bine are capacitatea de diluţie normală.
- Proba de diluţie
Etape de execuţie:
Pregătirea bolnavului
- Cu două zile înainte, bolnavul este supus la un regim mixt alimentar; are voie să bea
lichide cât vrea.
- În ziua examinării, bolnavul va sta în repaus la pat.
Golirea vezicii şi ingerarea lichidului
- La ora 7.30 îşi evacuează vezica urinară (urina se aruncă).
- Bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de 1/2 h.
Recoltarea urinei
- Între orele 8-12, timp de 4 ore, se recoltează 8 probe de urină, din 30 în 30 min.
- Se notează cantitatea şi densitatea urinei din fiecare probă.
Interpretarea rezultatelor:
În mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate
de lichid ingerată.
În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală.
În cel puţin una din probele de dimineaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml, iar
densitatea urinei trebuie să fie sub 1005 în cel puţin una din probe.
2. Proba Zimniţki
Etape de execuţie:
Pregătirea bolnavului
- Bolnavul este menţinut în pat.
- Se administrează regim alimentar şi hidric normal.
Recoltarea urinei
- Se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 h.
- Se notează volumul şi densitatea fiecărei probe.
Interpretarea rezultatelor. Normal, cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între
ele, cu atît capacitatea de adaptare a rinichiului este mai bună.