Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 69527/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

11 februarie 2014

FINALĂ

11/05/2014
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al
Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.
 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA 1

În cauza Vasîlca c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în
cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiunii,
Deliberând la 21 ianuarie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 69527/10) depusă la Curte la
11 noiembrie 2010 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu
prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al
Republicii Moldova, dna Elena Vasîlca („reclamanta”).
2. Reclamanta a fost reprezentată de dl I. Petcov, avocat în Chişinău.
Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul
său, L. Apostol.
3. Reclamanta a invocat în special că investigaţia efectuată de autorităţi
în privinţa morţii fiului ei nu a fost efectivă.
4. La 10 aprilie 2012 cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamanta s-a născut în 1965. Ea locuieşte la Chişinău.

6. La 8 martie 2008, în jurul orei 16.40, fiul reclamantei de
şaptesprezece ani (V.) a decedat în urma căderii de la un balcon comun din
bloc.
7. Poliţia a iniţiat o anchetă preliminară pe marginea decesului lui V.,
cea mai probabilă cauză a morţii fiind sinuciderea.
8. La 8 martie 2008, ofiţerul de urmărire penală a dispus efectuarea unei
expertize medico-legale în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morţii,
2 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

prezenţa şi originea leziunilor sau prezenţa alcoolului sau a substanţelor

narcotice în sânge. Raportul de expertiză a fost întocmit la 10 martie 2008 şi
a constatat că V. a decedat în urma leziunilor cauzate prin cădere; nu au fost
depistate urme de alcool sau substanţe narcotice în sânge.
9. În următoarele trei luni au fost audiate în calitate de martori
cincisprezece persoane. Potrivit reclamantei, unii martori au menţionat
faptul că V. vorbise cu doi bărbaţi în ziua decesului. Trei martori (B.A.,
B.O. şi S.V.) au declarat că eu au văzut un bărbat tânăr şi o femeie care
locuiesc în acea clădire plecând în grabă după căderea lui V. şi urcând într-
un taxi. Reclamanta a declarat că fiul ei a fost sunat pe telefonul mobil de
persoane necunoscute ei, că era supărat după aceste convorbiri şi că şi-a
distrus cartela SIM. Ea a confirmat numărul de telefon a fiului său şi a
solicitat procurorului să afle cine l-a sunat. De asemenea, ea a declarat că
cineva l-a vizitat pe fiul ei în acea seară, înainte de incident, şi că acea
persoană a fugit în momentul în care ea s-a dus să vadă ce se petrece.
10. La 24 martie 2008, F. a propus neînceperea urmăririi penale pe
motivul lipsei probelor infracţiunii, întrucât V. s-a sinucis. La 4 iulie 2008,
procurorul din cadrul Procuraturii Ciocana a decis să nu înceapă urmărirea
penală.
11. La 1 august 2008, reclamanta a contestat ordonanţa la procurorul
superior. Ea a argumentat că martorii nu au fost audiaţi în privinţa afirmaţiei
că au văzut două persoane tinere ieşind din bloc în grabă imediat după
incident şi că nu s-a solicitat operatorului de telefonie mobilă să furnizeze
informaţii despre apelurile pe care le-a primit fiul ei înainte de moarte. În
plus, două vânzătoare din magazinul din apropiere au declarat că l-au văzut
pe V. în magazin câteva ore înainte de deces şi că acesta a leşinat, şi a fost
luat de doi tineri.
12. La 18 august 2008, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanţa
din 4 iulie 2008 pe motiv că este prematură şi că nu a luat în considerare alte
posibile cauze ale morţii, cum ar fi omorul prin împingerea lui V. peste
balcon sau provocarea sinuciderii. S-a dispus audierea reclamantei şi a
martorilor indicaţi de ea.
13. După această dată, ancheta preliminară a fost prelungită de multe ori
la cererea ofiţerului F. La 12 decembrie 2008, F. a propus neînceperea
urmăririi penale. Procurorul ierarhic superior a respins propunerea la o dată
necunoscută, întrucât F. a formulat aceeaşi propunere şi în 4 februarie şi 29
aprilie 2009. De fiecare dată când procurorul emitea o ordonanţă de
neîncepere a urmăririi penale, procurorul ierarhic superior o anula ca fiind
prematură şi dispunea reexaminarea materialelor. La 11 mai 2009,
procurorul a emis o nouă ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale.
14. La 17 septembrie 2009, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria
Ciocana a anulat ordonanţa din 11 mai 2009, constatând că ancheta
preliminară a fost superficială şi cu „omisiuni inexplicabile”. Organul de
urmărire penală nu a stabilit locul de unde V. a sărit sau a fost împins,
 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA 3

înălţimea de la care a căzut, şi un număr de alte acţiuni pe care ofiţerul de

urmărire penală le-a cerut altor autorităţi şi care nu au fost îndeplinite. La
fel, instrucţiunile date de procuror nu au fost urmate întocmai de către ofiţer.
În plus, în timpul expertizei medico-legale, drepturile reclamantei ca parte
vătămată nu au fost respectate, deoarece nu i s-a permis să adreseze
întrebări expertului sau să solicite ca un alt expert sau o comisie de experţi
să efectueze expertiza. Ea avea aceste drepturi în conformitate cu legislaţia
în vigoare.
15. Reexaminând cauza, la 5 noiembrie 2009, ofiţerul de urmărire
penală F. a propus procurorului neînceperea urmăririi penale. Propunerea a
fost respinsă la 12 noiembrie 2009.
16. La 8 decembrie 2009, reclamanta s-a plâns la Procuratura Ciocana de
tergiversarea activităţii organului de urmărire penală în ceea ce priveşte
cazul fiului ei. Ea nu a primit niciun răspuns.
17. După această dată, ofiţerul de urmărire penală a propus la 29
decembrie 2009 şi la 19 aprilie 2010 neînceperea urmăririi penale, dar
ambele propuneri au fost respinse de procuror. În raportul din 29 decembrie
2009, ofiţerul a notat, inter alia, că a avut „discuţii cu expertul care a
efectuat expertiza medico-legală (autopsia), iar acesta a refuzat să dea
explicaţii pe marginea cazului, declarând că el a indicat tot ce ştie în
raportul de autopsie”.
18. La 23 iunie 2010, ofiţerul de urmărire penală a propus neînceperea
urmăririi penale, citând probele medicale şi declaraţiile martorilor. El a
menţionat că de fiecare dată când procurorul ierarhic superior a anulat
ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, indicaţiile lui au fost îndeplinite
integral, în măsura în care acest lucru a fost posibil din punct de vedere
obiectiv. El a declarat în concluzie că, odată cu trecerea timpului, orice alte
acţiuni de investigaţie sunt zadarnice, întrucât deja au fost luate toate
măsurile posibile.
19. La 5 iulie 2010, Procuratura Ciocana a emis ordonanţa de neîncepere
a urmăririi penale pe motivul lipsei probelor care să confirme că V. a fost
omorât sau determinat la sinucidere.
20. La 20 august 2010, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei
Ciocana a respins plângerea reclamantei ca nefondată. Încheierea respectivă
a rămas definitivă.

II. DREPTUL INTERN RELEVAT

21. Codul de procedură civilă prevede următoarele:

„Articolul 59. Partea vătămată
(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat
prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate,
conform legii, cu acordul victimei. ...
4 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate

(1) Partea vătămată dispune de următoarele drepturi:
1) să cunoască esenţa învinuirii;
2) să facă declaraţii şi explicaţii;
3) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul
penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
4) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului,
procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
5) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau instanţei
de judecată şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii
respective;
6) să ia cunoştinţă de toate procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a
participat, să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal
respectiv;
7) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi
penale şi să noteze orice informaţii din dosar;
8) să participe la şedinţa de judecată, inclusiv la examinarea materialelor cauzei;
9) să pledeze în dezbateri judiciare privitor la prejudiciul cauzat;
10) să fie informată de ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, de procuror
despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să
primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi de pe
hotărârea de încetare sau clasare a procesului în cauza respectivă, de neîncepere a
urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărâre judecătorească
definitivă;
11) să depună plângeri împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire
penală, precum şi să atace hotărârea instanţei privitor la prejudiciul cauzat;
12) să retragă plângerile depuse de ea sau de reprezentantul său, inclusiv plângerile
împotriva acţiunilor interzise de lege săvârşite împotriva sa;
13) să se împace cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile prevăzute de lege;
14) să facă obiecţii asupra plângerilor altor participanţi la proces, care i-au fost
duse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat în alte
împrejurări;
15) să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;
151) să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti;
16) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală şi să i se repare
prejudiciul cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală;
17) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală în calitate de
mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi bunurile ce îi aparţin şi au
fost ridicate de la persoana care a săvârşit acţiunea interzisă de legea penală, să
primească în original documentele care îi aparţin;
18) să fie reprezentată de un avocat ales, iar dacă nu are mijloace pentru a plăti
avocatul, să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică
garantată de stat;
 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA 5

19) să sesizeze procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanţa de judecată
despre încălcarea termenului rezonabil.
...”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 2 AL CONVENŢIEI

22. Reclamanta s-a plâns de faptul că autorităţile nu au efectuat o

investigaţie efectivă în privinţa decesului fiului ei, contrat cerinţelor
articolului 2 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi
cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate
de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. ...”

A. Admisibilitatea

23. Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în

sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în
continuare că nu există alte motive de inadmisibilitate. Aşadar, ea trebuie
declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor
24. Reclamanta a susţinut că autorităţile nu au început urmărirea penală
nici măcar pe marginea suspiciunii că fiul ei a fost determinat la sinucidere.
Acest lucru a limitat puterea de acţiune a procurorului. Bunăoară, nu a fost
posibilă informarea martorilor despre faptul că poartă răspundere penală
pentru fals în declaraţii, aceasta procedură fiind posibilă doar în cadrul
urmăririi penale. Ofiţerul de urmărire penală a putut cere de la martori doar
„explicaţii”, noţiune prevăzută de Codul de procedură penală, şi nu
declaraţii. În plus, durata investigaţiei - aproximativ doi ani şi jumătate, a
fost excesivă. Ofiţerul de urmărire penală nu a obţinut informaţii despre
apelurile pe care le-a primit V. pe telefonul lui mobil înainte de moarte şi
nici despre incidentul din magazinul din apropierea blocului, despre care a
menţionat reclamanta în plângerea din 1 august 2008 (a se vedea paragraful
11 de mai sus). De asemenea, după cum a constatat judecătorul de instrucţie
(a se vedea paragraful 14 de mai sus), drepturile procedurale ale reclamantei
nu au fost respectate. Ea a nu a fost informată permanent despre evoluţia
6 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

„anchetei” şi chiar a fost nevoită să se plângă de tergiversare (a se vedea

paragraful 16 de mai sus).
25. Guvernul a susţinut că ancheta pe marginea morţii lui V. a fost
efectivă. Imediat după ce trupul lui V. a fost descoperit, au fost luate măsuri
prompte de investigaţie, inclusiv autopsia şi audierea martorilor. Deşi au
avut loc câteva omisiuni la început, acestea au fost reparate ulterior şi nici
nu au fost atât de grave încât să compromită efectivitatea investigaţiei.
Astfel, chiar dacă propunerea de neîncepere a urmăririi penale a fost
respinsă şi anulată de trei ori, toate probele colectate au confirmat concluzia
că este vorba despre un caz de sinucidere şi nu despre o infracţiune. Martorii
menţionaţi de reclamantă au fost audiaţi, însă ei nu au confirmat versiunea
evenimentelor relatată de ea.
26. În ceea ce priveşte participarea reclamantei la anchetă, Guvernul a
susţinut că doar în momentul în care ancheta stabileşte că a avut loc o
infracţiune se poate vorbi despre victimă şi parte vătămată. Având în vedere
concluzia că nu a avut loc o infracţiune, prin urmare nu a exista nici victimă,
iar reclamanta nu avea dreptul să participe activ. Totuşi, reclamanta a avut
posibilitatea să-şi exercite drepturile procedurale şi a fost permanent
informată despre cursul investigaţiei. Ea nu avea niciun temei pentru a bănui
că fiul ei a fost omorât. Guvernul a concluzionat că plângerea reclamantei
are caracteristicile unei cereri de apel în „a patra instanţă”.

2. Aprecierea Curţii
(a) Principii generale
27. Curtea reiterează că statul este obligat să adopte măsuri
corespunzătoare pentru protejarea vieţii persoanelor care se află în
jurisdicţia sa (a se vedea L.C.B. v. the United Kingdom, 9 iunie 1998, § 36,
Reports of Judgments and Decisions 1998-III), articolul 2 § 1 impune
obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin adoptarea unui cadru juridic penal
capabil să împiedice săvârşirea infracţiunilor, cu susţinerea structurii de
aplicare a legii pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea încălcării
acestui cadru juridic (a se vedea Osman v. the United Kingdom, 28
octombrie 1998, § 115, Reports 1998-VIII).
28. Curtea reiterează că obligaţia de a proteja dreptul la viaţă în
conformitate cu Articolul 2 din Convenţie, interpretată în conexiune cu
obligaţia generală a Statului în temeiul Articolului 1 din Convenţia de a
„asigura oricărei persoane aflate în jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile
definite în ... Convenţie”, impune prin deducţie că trebuie să existe o
investigaţie oficială eficientă a cazurilor de deces în împrejurări suspecte.
Această obligaţie nu se limitează doar la cazurile în care s-a stabilit că o
persoană a fost ucisă de un funcţionar al statului. Simplul fapt că autorităţile
au fost informate despre deces va conduce ipso facto la o obligaţie inerentă
Articolului 2 al Convenţie de a efectua o investigaţie efectivă a
 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA 7

circumstanţelor în care a aceasta avut loc (a se vedea Sabuktekin v. Turkey,

nr. 27243/95, § 98, ECHR 2002-II; Kavak v. Turkey, nr. 53489/99, § 45,
6 iulie 2006; şi Al Fayed v. France (dec.), nr. 38501/02, 27 septembrie
2007). Investigaţia trebuie să fie de natură să conducă la stabilirea cauzei
leziunilor şi la identificarea persoanelor responsabile în vederea pedepsirii
lor. În cazurile soldate cu deces, investigaţia dobândeşte o importanţă şi mai
mare, întrucât scopul ei esenţial este de a asigura implementarea efectivă a
legislaţiei naţionale care protejează dreptul la viaţă (a se vedea mutatis
mutandis, Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom, nr. 46477/99,
§ 69, ECHR 2002-II).
29. Aceasta obligaţie nu vizează rezultatul ci mijloacele. Autorităţile
urmează să întreprindă toate măsurile rezonabile de care dispun întru
obţinerea dovezilor vizavi de incidentul avut loc. Orice deficienţă în cadrul
investigaţiei care subminează capacitatea autorităţilor de a stabili cauza
decesului victimei sau identificarea autorului ori autorilor faptei, poate
conduce la concluzia că investigaţia este inefectivă (a se vedea Menson v.
the United Kingdom (dec.), nr. 47916/99, ECHR 2003-V, şi Rajkowska v.
Poland (dec.), nr. 37393/02, 27 noiembrie 2007).
(b) Aplicarea acestor principii în speţă
30. Trebuie menţionat faptul că ofiţerul de urmărire penală responsabil
în prezenta cauză a propus de cel puţin opt ori neînceperea urmăririi penale
pe marginea decesului lui V. şi că, în afară de ultima propunere, toate
celelalte au fost respinse de procuror, de superiorii săi sau de judecătorul de
instrucţie ca fiind premature sau, după cum a notat judecătorul de instrucţie,
ca fiind viciate de „omisiuni inexplicabile”.
31. Judecătorul de instrucţie a constatat deficienţe în ceea ce priveşte
ancheta, cum ar fi omisiunea de a îndeplini integral câteva acţiuni pe care
anchetatorul le-a solicitat de la alte autorităţi (a se vedea paragraful 14 de
mai sus).
32. Curtea notează că ordonanţele procurorului de neîncepere a urmăririi
penale şi încheierea judecătorului de instrucţie din 20 august 2010 nu au
făcut nicio menţiune despre cererea de informaţii adresată operatorului de
telefonie mobilă în ceea ce priveşte apelurile pe care V. le-a primit înainte
de moarte sau despre declaraţiile vânzătoarelor din magazinul din apropiere,
pe care reclamanta le-a menţionat în plângerea din 1 august 2008 (a se
vedea paragraful de 11 mai sus).
33. După cum a fost menţionat mai sus, obligaţia procedurală care
derivă din articolul 2 vizează în primul rând mijloacele. Se pare că în
răspuns la propunerile anchetatorului de neîncepere a urmăririi penale
autorităţile de control au trebuit să riposteze de şapte ori. De fiecare dată
acestea indicau anchetatorului să redeschidă procedura şi să efectueze alte
cercetări în privinţa chestiunilor materiale clare. În consecinţă, ancheta a
durat aproximativ doi ani şi jumătate. Curtea pune accent pe obligaţia de
8 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

celeritate rezonabilă în cazurile care vizează pierderea unei vieţi.

Investigaţia a demarat prompt, însă timpul necesar pentru finalizarea ei –
doi ani şi jumătate – nu poate fi justificat de complexitatea cazului sau de
dificultăţi obiective. Astfel încât, reclamanta are temeiuri pentru a pune la
îndoială diligenţa autorităţilor, cu atât mai mult cu cât plângerea ei
împotriva tergiversării nu a fost satisfăcută (a se vedea paragraful 16 de mai
sus).
34. În plus, după cum apare clar în încheierea judecătorului de instrucţie
(a se vedea paragraful 14 de mai sus), autorităţile nu au înlesnit suficient
participarea reclamantei la investigaţie. Curtea a accentuat de mai multe ori
că implicarea aparţinătorilor în investigaţie serveşte asigurării
responsabilităţii autorităţii în faţa societăţii şi a controlului public asupra
acţiunilor lor în aceste situaţii (a se vedea Ramsahai and Others v. the
Netherlands [GC], nr. 52391/99, § 321, ECHR 2007-II), în măsura necesară
asigurării intereselor legitime ale persoanei. În prezenta cauză, reclamanta
avea interesul solid şi legitim în desfăşurarea investigaţiei, care ar fi trebuit
să conducă la dobândirea calităţii prevăzute de Codul de procedură penală
(a se vedea paragraful 21 de mai sus; a se vedea, de asemenea, Guţu v.
Moldova, no. 20289/02, § 61, 7 iunie 2007 şi Mătăsaru and Saviţchi v.
Moldova, nr. 38281/08, § 90, 2 noiembrie 2010 care vizează viciile de
procedură în cazurile în care nu este începută urmărirea penală
corespunzătoare). Curtea nu acceptă argumentul Guvernului în privinţa
acestui punct, şi anume acela că doar în momentul în care investigaţia
stabileşte că a avut loc o infracţiune aparţinătorul este recunoscut
corespunzător şi dobândeşte dreptul de a participa în proceduri în numele
victimei. Curtea ar dori să sublinieze faptul că articolul 2 impune mai mult
decât simpla informare a aparţinătorilor despre evoluţia investigaţiei: el
include implicarea activă a acestora în investigaţie (a se vedea Salgın v.
Turkey, nr. 46748/99, § 89, 20 februarie 2007). Curtea constată că nu acesta
a fost şi cazul reclamantei. În plus, întârzierile substanţiale în implicarea
aparţinătorilor în procedurile de investigaţie nu sunt acceptabile (a se vedea
Mikayil Mammadov v. Azerbaijan, nr. 4762/05, § 132, 17 decembrie 2009,
şi Anusca v. Moldova, nr. 24034/07, § 44, 18 mai 2010).
35. Curtea observă că, deşi măsurile de investigaţie pe marginea
decesului lui V. au început prompt, urmărirea penală nu a fost pornită.
Curtea notează că Guvernul nu a comentat argumentele reclamantei că în
afara unei urmăriri penale formal începute unele acţiuni, cum ar fi
informarea experţilor şi a martorilor despre răspunderea penală pentru fals
în declaraţii sau despre refuzul de a face declaraţii, nu pot fi întreprinse
legal. În cadrul urmăririi penale, astfel de situaţii, cum a fost refuzul
medicului legist de a oferi explicaţii suplimentare privind autopsia lui V. pe
care o efectuase sau situaţia descrisă de judecătorul de instrucţie în
încheierea din 17 septembrie 2009 (a se vedea paragraful 17 de mai sus) în
 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA 9

care se menţionează că unele acţiuni cerute de anchetator nu au fost

realizate integral de alte autorităţi, nu ar fi avut loc.
36. În concluzie, având în vedere modul în care a fost investigată
moartea lui V., durata investigaţiei, omisiunea de a examina anumite probe
indicate de reclamantă şi implicarea în foarte mică măsură a reclamantei în
cursul investigaţiei, Curtea consideră că aceasta nu a fost „efectivă” în
sensul jurisprudenţei sale. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 2 al
Convenţiei.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

37. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi
dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare
incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul

38. Reclamanta a pretins 100 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu

moral cauzat ca urmare a efectuării unei investigaţii inefective în privinţa
morţii fiului ei.
39. Guvernul a menţionat că suma pretinsă este excesivă în lumina
jurisprudenţei Curţii în cauze similare.
40. Luând în considerare circumstanţele prezentei cauze, Curtea acordă
reclamantei 12 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Costuri şi cheltuieli

41. Reclamanta a solicitata rambursare 422 EUR cu titlu de costuri şi

cheltuieli angajate în faţa Curţii. Ea a prezentat lista cu orele petrecute de
avocat asupra cauzei.
42. Guvernul a considerat suma excesivă.
43. Potrivit jurisprudenţei Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea
costurilor şi cheltuielilor numai în măsura în care se demonstrează că
aceasta au fost suportate în realitate, că au fost necesare şi rezonabile ca
mărime. În prezenta cauză, având în considerare documentele care se află la
dispoziţia Curţii şi criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să
admită cererea integral.
10 HOTĂRÂREA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

C. Dobânda

44. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în

dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca
Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 2 al Convenţiei sub aspect

procedural;

3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni
de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul
44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta
naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării
hotărârii:
(i) 12 000 EUR (douăsprezece mii de euro), plus orice taxă care
poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 422 EUR (patru sute douăzeci şi doi de euro), plus orice taxă
care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la
executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai
sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca
Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei
procente;

4. Respinge restul pretenţiilor reclamantei cu titlu de satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 11 februarie 2014, în

conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Preşedinte