ARGUMENT

Teama de boală și de moarte, promovarea stării de sănătate și prevenirea

îmbolnăvirilor sunt dintotdeauna în atenția oamenilor.Sănătatea înseamnă mult mai
mult decât simpla absență a bolii. Ea este un proces ce contribuie la bunăstare și
echilibru.
Diabetul zaharat este una dintre cele mai importante probleme de sănătate, care
afectează toate vârstele şi toate categoriile sociale, cu care se confruntă populaţia
globului. În prezent diabetul este o boală nevindecabilă.
Din ce în ce mai multe persoane sunt diagnosticate zilnic cu diabet. Moștenirea
genetică joacă un rol important, dar viata sedentară, lipsită de mișcare și exerciții
fizice, dieta precară și kilogramele în plus, cresc și mai mult riscul de imbolnăvire. La
fiecare șase secunde, în lume, o persoană îsi pierde viața din cauza diabetului zaharat
și a complicațiilor asociate, potrivit Federației Internaționale de Diabet (IDF –
International Diabetes Federation).
Principalul scop al acestei lucrări este de a sublinia importanța și rolul asistentei
medicale în procesul de vindecare al bolnavului, și totodată faptul că orice afectare a
organismului nu reprezintă altceva decât un pas înainte pentru a realiza importanța
sănătății motivându-ne astfel să avem mai multă grijă de noi. Am ales această temă,
deoarece am observat că foarte mulți pacienți diagnosticați cu diabet zaharat
consideră că lumea lor se sfârșește odată cu acest sumbru diagnostic. Astfel, am dorit
să aprofundez tainele acestui dezechilibru metabolic pentru a le putea veni în ajutor.
În practica medicală pe care am efectuat-o am încercat să sprijin fiecare pacient și am
oferit zilnic motive pentru a le demonstra că viața cu diabet merită a fi trăită din plin,
ba chiar este mai specială.
Îngrijirile acordate pacienților cu diabet m-au făcut astfel să conștientizez
importanța fiecărui moment de sănătate, și m-au apropiat mai mult de persoanele
suferinde , iar astfel am simțit că dăruiesc o parte din sănătatea mea și lor.Faptul că
am fost aproape de pacienți în momentele lor de cumpănă m-a făcut să realizez că
într-adevăr menirea asistentei medicale este de a se oferi pe sine pacienților pentru
bunăstarea amândurora. Recunoștința pacientului care are starea de sănătate
ameliorată sau chiar vindecată datorită asistentei medicale este cea mai mare răsplată
pe care aceasta o poate primi și m-am bucurat pe deplin că am putut simți din partea
pacienților acest sentiment since
LISTĂ DE ABREVIERI

1.A.C.T.H=Hormonul adenocorticotrop
2.STH=Hormonul somatotrop
3.D.Z.=Diabet zaharat
4.T.T.G.O=Testul toleranței la glucoză orală
5.HBA1C=Hemoglobina glicozilată
6.CICD=Cardiopatie ieschmică cronică dureroasă
7.IMA=Infarct miocardic acut
8.TA=Tensiune arterială
9.I.R.C=Insuficiență renală cronică
10.HTA=Hipertensiune arterială
11.HC=Hidrocarbonați
12.AOMI=Arteriopatia obliterantă membre inferioare
13.R.D=Retinopatia diabetică
14.EKG=Electrocardiograma
15.EDTA=Acid etilendiaminotetraacetic(anticoagulant)
16.PEV=Perfuzie endovenoasă
17.INR=International Normalised Ratio
18.s.c=subcutanat2
19.i.m=intramuscular
20.i.v=intravenos
21.p.o=per os
23.tb=tabletă
24.cp=comprimat
25.gl=glicemie
26.mg=miligram
27.mm=milimetri.
28.u.i.=unități internaționale
29.T=temperatură
CAPITOLUL I: ANATOMIA SI FIZIOLOGIA PANCREASULUI
ENDOCRIN.METABOLISMUL GLUCIDIC

PANCREASUL este un organ cu rol de glandă mixtă, adică secretă hormoni pe

care îi varsă în sânge, dar şi suc pancreatic ce ajunge în tubul digestiv. Este o glandă
voluminoasă anexată duodenului. Forma pancreasului este neregulată.
Este alungit în sens transversal, iar capătul drept este voluminos şi cel stâng ascuţit.
Pancreasul este aşezat transversal, profund în abdomen, având raporturi cu coloana
vertebrală. La dreapta sa se găseşte duodenul, iar la stânga splina. Pancreasul ocupă
astfel epigastrul, iar coada sa ajunge în hipocondrul stâng. 
Date generale
Pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm şi o grosime de 2 cm. Este un organ
friabil ce se poate perfora uşor. Culoarea pancreasului este roz-cenuşie, dar devine
roşu în timpul activităţii sale. Pancreasul este mai voluminos la bărbat decât la femeie
şi ajunge la dimensiunile maxime până la vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani
descreşte treptat.
Greutatea sa nu este mai mare de 100 g.Pancreasul este format dintr-o porţiune
voluminoasă în partea dreaptă, denumită cap, o porţiune orizontală – corp şi coadă.
Pancreasul endocrin
Ocupă doar 2% din masa organului şi este format din insulele lui Langerhans.
Acestea sunt răspândite difuz prin pancreasul exocrine. Numărul total al acestor
insule variază între 500.000 şi 2.000.000, iar diametrul lor nu depăşeşte 400 de
micrometri. Insulele sunt formate din celule şi capilare. Rolul capilarelor este de a
prelua secreţia endocrină a pancreasului. În structura insulelor au fost identificate 5
tipuri de celule. 
Celule de tip A: sunt situate în periferia insulelor şi reprezintă aproximativ 10 – 20%
din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora şi secreta glucagonul.
Celule de tip B: sunt mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor endocrine. Sunt
localizate în centrul insulelor şi secretă insulina.
Celule de tip D: sunt în număr mult mai redus (5%) şi se găsesc răspândite pe toată
insula. Aceste celule secretă somatostatin, cu rol inhibitor asupra secreţiei de insulină
şi glucagon.
Celule de tip G: ocupă 1% din masa
pancreasului endocrin şi secretă gastrina, cu rol
în stimularea secreţiei de acid clorhidric de
către stomac. 
Celule de tip P.P.: predomină în insulele situate
la nivelul capului pancreasului. Aceste celule
secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol
stimulator asupra secreţiei de suc gastric şi
inhibitor a secreţiei de suc pancreatic.
Pancreasul îndeplineşte un important rol
endocrin prin hormonii eliberaţi în sânge. 
Insulina: numele de insulină vine de la originea
sa – insulele lui Langerhans, deşi iniţial fusese
denumită pancreină de către Paulescu, în 1921.
Insulina este secretată de către celulele B insulare, iar la 15 minute după eliberare
jumătate din cantitate devine inactivă.
Sursa: www.google.images.ro

Insulina acţionează în principal, asupra metabolismului glucidic – scade nivelul

glucozei din sânge.
Glucagonul: este un alt hormon pancreatic ce contribuie la reglarea echilibrului
glicemic, dar spre deosebire de insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul
are efecte hiperglicemiante. Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte
puternic comparativ cu alţi hormoni ce au printre efecte şi creşterea glicemiei.
METABOLISMUL GLUCIDIC. În metabolismul glucidelor deosebim trei procese
principale:
-glicogenogeneza,depunerea la nivelul ficatului a glucozei în glicogen(forma
condensată de depozit a glucozei)
-glicogenoliza,transformarea glicogenului în glucoză prin hidroliză și mobilizarea lui
în sânge(glicemie) după necesitățile organismului.
-gluconeogenza,adică formarea glucozei din lipide și protide la nivelul Ciclului
Krebs(ciclul cu ardere continuă) și glicoliza.
Țesutul muscular este cel mai mare consumator de glucoză, excesul depunându-se
sub formă de grăsime în paniculul adipos. Cu alte cuvinte există un circuit continuu
între doi poli: ficatul,marele depozitar și distribuitor de glucoză și țesuturile (în
principal țesutul muscular) marele consumator. Glicogenogeneza și glicogenoliza
mențin un nivel constant al glucozei(0,70 g%-1,20 g%) printr-un mecanism denumit
glicoreglare, în care intervin două tipuri de factori:hiperglicemianți și
hipoglicemianți.Când insulina este insuficientă cantitativ sau ineficientă calitativ
glucoza nu poate pătrunde în celule , crește în sânge și apare astfel hiperglicemia.
Când nivelul glucozei depășește 180 mg % în sânge apare și în urină, fenomen
numit glicozurie. Pentru a putea elimina din organism glucoza în exces din sânge,
este necesar să se elimine prin rinichi o cantitate mai mare de apă(poliurie) care în 24
de ore poate crește la 4-5 l sau mai mult. Se consumă pentru compensarea apei
pierdute prin poliurie 5l de apă/zi sau chiar mai mult(polidipsie) .Deoarece
organismul elimină o cantitate crescută de glucoză prin urină, glucoză necesară
furnizării de energie pentru funcțiile organismului și activitatea fizică, organismul
apelează în compensație la masa musculară și la țesutul adipos, care se vor consuma
excesiv.
Perturbarea metabolismului glucidic duce și la consumarea grăsimilor , nu numai
a proteinelor. Cresc astfel excesiv în sânge și corpii cetonici(cetonemie) apărând și în
urină(cetonurie).Toate aceste fenomene se realizează la nivelul ciclului Krebs-cheia
de boltă a metabolismului intermediar- acolo unde se produce interconversiunea
metabolismelor, lipidic, glucidic și protidic.
Glicoreglarea se realizează pe cale hormonală și fizico-chimică. În fenomenul de
reglare hormonală intervin hormonii hipoglicemianți și hiperglicemianți. Insulina este
factorul principal hipoglicemiant iar ceilalți hormoni acționează
hiperglicemiant(glucagon, STH-ul, ACTH-ul, adrenalina și noradrenalina).Acțiunea
hipoglicemiantă a insulinei se realizează prin accelerarea și transportul glucozei prin
membranele celulare, stimularea glicogenogenezei hepatice și musculare, inhibarea
gluconeogenezei. Autoreglarea fizico-chimică se bazează pe faptul că glicogenul este
în permanență sintetizat și utilizat.

CAPITOLUL II:DIABETUL ZAHARAT

DIABETUL ZAHARAT este un sindrom heterogen caracterizat printr-o

tulburare complexă a metabolismului energetic al organismului , care afectează
deopotrivă utilizarea glucidelor, lipidelor și proteinelor ,precum și a celorlalte
metabolisme . Aceste alterări decurg dintr-un defect insulinosecretor obligator asociat
uneori cu un grad de insulinorezistență periferică. Prin modificări biochimice pe care
aceste două tulburări le antrenează , apar disfuncții celulare importante,urmate de
leziuni anatomice ireversibile în numeroase țesuturi și organe.
În ceea ce privește incidenţa diabetului , aceasta creşte în SUA cu 6% pe an. În
Franţa şi Anglia se întâlneşte la 4% din populaţie, în Spania la 1,97%, în Turcia la
1,58%, în mediul rural şi 3,93% în mediul urban, în Egipt la 2,15%, în Finlanda la
1,5% în mediul rural şi 3,5% în mediul urban, în Austria la populaţia albă 2-3% iar la
aborigeni 19%.
Creşterea morbidităţii se însoțeşte şi de o schimbare în însăşi evoluţia clinică a
bolii. Dacă înainte de era insulinică, moartea bolnavului cu diabet zaharat survenea în
proporţie de 83% prin coma diabetică şi într-un procent neglijabil prin angiopatie
diabetică, astăzi mortalitatea prin coma diabetică a scăzut la 0,5-1%, în schimb
mortalitatea prin micro şi macroangiopatie diabetică a crescut la 70-80%.
 Diabeticii fac de 25 ori mai frecvent cecitate decât nediabeticii, de 17 ori mai
frecvent boli renale, de 5 ori mai frecvent gangrena ce conduce la amputaţie şi de
două ori mai frecvent boli cardiace.
Toate acestea sunt datorate creşterii duratei de supravieţuire a diabeticilor datorită
posibilităţilor terapeutice moderne precum şi a posibilităţilor de depistare precoce a
existenţei diabetului precum şi a eventualelor complicaţii.
Studiile făcute în ţara noastra în ultimii ani fixează prevalenţa diabetului zaharat în
România la un procent de 3% din populaţie cu variaţii în mediul urban de 4-4,5% şi
în mediul rural de 1,4-2,8% faţă de 0,2% înainte de cel de-al doilea război mondial,
mai mare la bărbaţi (4,4%) şi mai mică la femei (3%) crescând paralel cu vârsta 0,6%
la 25-30 de ani; 6,6% la 61-65 de ani.
ETIOLOGIA diabetului zaharat presupune:
-Ereditatea(transmiterea defectului genetic) deține un rol important , 35-40 % dintre
bolnavi având această etiologie. Se recunoaște o transmisie ereditară fără a se
cunoaște précis modul de transmitere. Adeseori se găsesc printre rudele bolnavului cu
diabet, personae care au suferit de aceeași boală( părinți, bunici,etc)
-Alimentația. Este aproape unanim acceptat în geneza diabetului zaharat, rolul
consumului zaharat de dulciuri și zahăr. Boala se observă frecvent la cofetari și în țări
având un consum mare de zaharuri(Anglia, Cuba, etc) .Totuși rolul cel mai important
este factorul supraalimentație, indiferent de natura alimentelor, în consecință
obezitatea.
-Profesiunea și mediul. Profesiunile cele mai afectate sunt cele de bucătar, cofetar,
ospătar, etc. Sunt predispuși și cei cu ocupații sedentare și cu solicitări nervoase
exagerate(intelectuali, manageri, tehnicieni, etc) .
-Vârsta. În 80 % dintre cazuri boala apare după 40-45 de ani iar la copii la vârsta
pubertății.
-Inflamațiile pancreasului(pancretita acută hemoragică,pancreatite cronice) ,
intervenții chirurgicale pe pancreas.
-Infecțiile, în special virozele care ar acționa printr-un proces autoimun, și sunt mai
frecvente la copil.
-Unele leziuni ale sistemului nervos, unele traume psihice puternice, alcoolismul,
fumatul și mai ales ateroscleroza pancreasului.
După experţii OMS această boală poate cuprinde următoarele CLASE ȘI
SUBCLASE:
  A.CLASE CLINICE (boala este manifestată clinic).
  1.Diabetul zaharat
   a) tipul insulinodependent (numit şi tip 1) şi care are nevoie de insulină pentru a se
menţine echilibrat);
   b) tipul insulinoindependent (sau tipul 2) însoţit sau nu de obezitate şi care nu are
nevoie de insulină pentru a se menţine echilibrat;
   c) alte tipuri de diabet (prin scoaterea chirurgicală a pancreasului, datorită unor boli
endocrine, unui defect de acţiune la periferie a insulinei, altor boli etc.).
  2.Scăderea toleranţei la glucoză (la aceşti bolnavi găsim glicemia pe nemâncate,
dimineaţa, normală. Dacă le facem hiperglicemie provocată, apare fenomenul
patologic).
  3.Diabet gestaţional (boala se manifestă numai în timpul sarcinii şi dispare odată cu
naşterea).
  B.CLASE CU RISC CRESCUT DE A FACE DIABET:
  În acest grup intră tot ce se înţelegea înainte prin prediabet, sau situaţiile când
glicemiile au apărut crescute în timpul unei alte boli (infarct miocardic acut, arsuri,
infecţii, chirurgie abdominală, obezitate etc.).
SIMPTOMATOLOGIA diabetului zaharat diferă mult de la o formă clinică la
alta şi uneori de la caz la caz.
Diabetul zaharat de tip 1 cuprinde toate formele clinice care apar fie în copilarie fie la
adolescență, fie la adultul tânăr sub vârsta de 40 de ani. Simptomatologia clinică
depinde deci în multe cazuri de vârsta la care debutează. Există totuşi şi o
simptomatologie generală caracteristică.
Tipic, diabetul insulinodependent debutează brusc prin:
-sete intensă (polidipsie)
-o creştere a cantităţii de urină eliminată în 24 de ore (poliurie);
-cantitatea de lichide pe care o ingeră bolnavul depaşeşte adesea 3-4 litri zilnic
(bolnavul se plânge de sete intensă tot timpul),
-cantitatea de urină eliminată depăşeşte de asemenea 3-5 litri, uneori se ajunge şi la
10-15 litri zilnic
- creşterea poftei de mâncare inexplicabilă (polifagie).
-scădere în greutate de la 5-6 kg până la 15-30 kg într-un timp relativ scurt.
- se asociază treptat o astenie fizică şi psihică intensă, anxietate, stare de depresiune
-crampe în membrele inferioare (care se datorează pierderii mari de lichide şi
electroliţi, ca şi pierderii mari de azot prin consumul proteinelor musculare proprii).
Simpotomele se pot agrava si pot apărea:
- greţuri şi vărsături,
-dureri abdominale (mimând adesea chiar un abdomen acut),
- astenie extremă,
-respiraţie caracteristică, frecventă şi profundă cu miros de mere putrede (acetona),
stare de torpoare care duce treptat dacă nu se iau masuri , până la instalarea comei
Este vorba despre aşa -numita comă inaugurală(coma cetoacidozică).
La bolnavii cu diabet zaharat de tip 2 (forma de diabet în care nu este nevoie de
insulină pentru echilibrare şi care debutează de obicei după varsta de 40 de ani)
simptomele sunt mult mai neobservabile. În general este vorba despre un bolnav
obez care mănâncă mult, care se ştie obez de ani de zile şi la care adeseori boala se
descoperă incidental prin dozarea glicemiei din sânge.
DIAGNOSTICUL diabetului zaharat se bazează pe prezenţa:
1) Simptomatologiei caracteristice:
- poliurie;
- polidipsie;
-polifagie
- scăderea inexplicabilă în greutate;
- slăbiciune generală, etc.
2) constatarea unei hiperglicemii (glicemie plasmatică evident crescută (>200 mg/dl )
3) constatarea a cel puţin două valori crescute ale glicemiei bazale sau după TTGO.
• Constatarea unei glicozurii pozitive nu permite decât formularea unei suspiciuni la
diabet, iar o glicozurie negativă nu exclude diagnosticul.
• Nu este recomandat ca diagnosticul să se bazeze pe glicemii efectuate cu aparate
individuale (glucometre).
EXPLORĂRILE PARACLINICE – investigațiile de laborator pentru pacientul
cu diabet zaharat și pentru pacientul suspect de diabet zaharat cuprind:
a)Examene de laborator ale sângelui:
-glicemia (valorile normale ale glicemiei 70-120 mg/dl)
-testul toleranței la glucoza orală (TTGO):în cazul unui diabet la început
Tehnica TTGO
Se recoltează sânge pentru glicemie AJ (înainte de masă) după care se administrează
75gr glucoza pulbere dizolvată în 200ml de apă.După prima recoltare pacientul
înghite glucoza. Timpul în care pacientul înghite nu trebuie să depășească 5 minute.
La o oră și respectiv la 2 după administrarea glucozei se recoltează din nou sânge
pentru glicemie.
Se consideră diagnostic pozitiv atunci când valorile glicemiei la 2 ore după
administrarea de glucoză este mai mic sau egal cu 200mg%.
-rezerva alcalină care se recoltează pe anticoagulant cu heparină. Valoarea normală e
de 27mlEq(echivalenți)/litru și scade în diabetul zaharat decompensat.
-dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1C) care se recoltează la fel ca și hemograma
pe vacutainere specifice pentru hemograma cu anticoagulant EDTA și valoarea
normală a hemoglobinei glicozilate: 4-6,5% la adulți iar la copii până la 6%. Glicata
ne arată controlul glicemiei în ultimele 6 luni.
b)Examenul de laborator al urinei
-glicozuria care arată prezența glucozei în urină
Recoltarea glicozuriei:
Glicozuria se recoltează din urină colectată pe 24h din care se trimite la laborator
150-200ml dar pe bilet se notează întreaga cantitate de urină eliminată. În diabetul
decompensat va apărea glucoza pozitivă.
-dozarea corpilor cetonici sau cetonuria care se recoltează la fel, se etichetează și se
trimite la laborator la fel. Din aceeași urină se poate cere și glicozurie și dozarea
corpilor cetonici
Prezența corpilor cetonici în urină o întâlnim în coma diabetică și la pacienții cu
vărsături multiple
c)Alte examene de laborator ale sângelui:
-ureea -colesterol(total, HDL,LDL) -TGP,TGO,GGT
-creatinina -acid uric
-ionograma -trigliceride

Explorări funcționale utile bolnavului diabetic

-EKG
-Ecocordul (Ecocardiografia)
-Ecografia și radiografia renală
-Ecografia abdominală (ficat, pancreas, colecist)
-Examenul fundului de ochi pentru evidențierea modificărilor arterelor retiniene
(retinopatia diabetică)
-Examenul acuității vizuale
-Oscilometria pentru determinarea circulației periferice
-Ecodoppler arterial al membrelor inferioare
-Examenul neurologic pentru descoperirea polineuropatiei diabetice
Controalele medicale periodice ale pacientului diabetic includ:
– la fiecare 3 luni efectuarea HbA1c
– anual – examenului fundului de ochi – pentru depistarea precoce a retinopatiei
diabetice, depistare microalbuminurie – prezența albuminei în urină semnifică
afectarea renală din diabet
COMPLICAȚIILE diabetului zaharat pot fi:
-acute: comele diabetice și infecțiile
-cronice:angiopatia, microangiopatia, neuropatia,retinopatia, nefropatia,
macroangiopatia , etc
 Tratamentul de urgență în coma hipoglicemică:
-ingestia unei soluții dulci(ceai cu zahăr, sirop, etc)
-injecții intravenoase cu glucoză hipertonă 33 %
-se poate injecta glucagon 1 mg i.v. sau i.m care se poate repeta la 10-15 minute.
-transport urgent la spital

Tratamentul de urgență în coma hiperglicemică:

-administrare de insulină cu acțiune rapidă
-corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice și acidobazice
-tratarea cauzei care a determinat boala
-transport urgent la spital

a)COMPLICAȚIILE ACUTE
Diagnosticul diferențial între coma hipoglicemică și coma hiperglicemică:
Criteriul Coma hipoglicemică Coma acetoacidozică
Cauze: -Scăderea aportului -Stări infecțioase
alimentar -Întreruperea insulinoterapiei
-Creșterea activității fizice -Intoleranță digestivă
-Supradozarea de insulină -Situații stresante
-Consum de alcool
Instalare: Relativ rapid(ore) sau foarte Lentă, ore sau zile
rapid(minute)
Clinic
Respirația Normală sau stertoroasă Acidotică, de tip KUSSMAUL
Halenă Nesemnificativă Miros de acetonă
Pielea Umedă, palidă Uscată
Limba Umedă Uscată, prăjită
Pupile Midriatice(mărite) Normale
Globi oculari Tonus normal Tonus scăzut
Musculatură Tonus Hipotonă
crescut,contracții,convulsii
Reflexe Exagerate, semne Normale,slabe sau
piramidale(Babinski lateral) absente(Babinski indiferent)
Presiune arterială Ușor crescută sau normală Ușor scăzută sau normală
Puls Plin sau normal Slab
Biochimic
Glicozurie Absentă sau slab pozitivă Intens pozitivă
Cetonurie Absentă sau slab pozitivă Intens pozitivă
Glicemia test Scăzută Crescută
pH sanguin Scăzut.Normal Scăzut
Leucocitoza Scăzută Crescută

b) COMPLICAȚIILE CRONICE
-Angiopatia diabetică:include interesarea vaselor sanguine și poate fi:
 Microangiopatia diabetică:interesarea capilarelor ce duc la retinopatie, etc.
 Macroangiopatia diabetică: interesarea arterelor de calibru mijlociu și mare ce
duc la CICD, IMA, ateroscleroză cerebrală, AOMI,etc.
-Retinopatia diabetică(RD):apare la diabeticii care își neglijează boala și poate fi:
 R.D. Simplă
 R.D. Preproliferativă
 R.D.Proliferativă
-Nefropatia diabetică sau glomerulopatia diabetică: netratată și nediagnosticată
precoce poate duce la apariția I.R.C.
-Neuropatia diabetică(polineuropatia diabetică) :se caracterizează prin tulburări
metabolice nutriționale ale fibrelor nervoase.
-Gangrena diabetică:este una din complicațiile grave ale diabetului ducând până la
amputații de coapsă chiar bilateral.
TRATAMENTUL DIABETULUI ZAHARAT.TRATAMENTUL
MEDICAMENTOS
Scopul administrării preparatelor antidiabetice este același atât în DZ tip I cât și DZ
tip II ,de a reduce nivelul glicemiei crescute, rol hipoglicemiant.
Diabetul zaharat tip I se tratează cu insulină,iar diabetul zaharat tip II se tratează cu
antidiabetice pe cale orală și regim alimentar

INSULINOTERAPIA
Tipuri de insulină:
A) După aspectul soluției:
-Insulină limpede, clară=Insulină Ordinară, Cristalină, Rapidă,calea de
administrare fiind :s.c., i.m, i.v, în perfuzie sau injecții multiple.
-Insulină opalină(tulbure după agitare) =Insulină Semilentă,Lentă, Ultralentă,se
administrează numai s.c. –contraindicat i.v.

B) După acțiune:
• insulină analog cu acțiune foarte rapidă(clară): își începe rolul din minutul 1
până în minutul 20 ,vârful acțiunii fiind la o oră, iar durata de acțiune fiind între 3-5
ore(NovoRapid-insulină aspart, Humalog-insulina lispro, Apidra-insulina
glulisine).Se recomandă să se mănânce după injectare.
• insulină umană cu acțiune rapidă(clară):scade glicemia după jumătate de oră de
la injectare și are un vârf de acțiune de la 2-4 ore și durează între 6 și 8 ore(Actrapid,
Humulin R,Insuman R)
• insulină cu acțiune intermediară(tulbure):are protamină sau zinc pt a putea fi
întârziată acțiunea,deci funcționează după 1 oră și jumătate de la injectare cu vârful
acțiunii între 4-12 ore și acțiunea în organism este 16-24 ore(Humulin N,Insuman
bazal,Insulatard)
• insulină mixată(tulbure):este o combinație premixată dintre o insulină analog
cu acțiune rapidă sau insulină umană cu acțiune rapidă și o insulină cu acțiune
intermediară(Humamix 25-25 % insulină lispro și 75% suspensie de protamină a
inslinei lispro; Humamix 5, Novomix 30
-30% insulină aspart și 70% protamin insulina aspart cristalizată)
• insulină cu acțiune lentă(tulbure): este injectată o dată sau de 2 ori/zi cu acțiune
până la 24 de ore(Lantus-insulina glargin, Levemir-insulina detemir, Tresiba-insulina
deglutec)

Sursa:www.google.images.ro
Cele mai frecvente complicații ale tratamentului cu insulina sunt hipoglicemia și
creșterea ponderală, mai rar apare lipodistrofia la locul injectării (lipoatrofia,
lipohipertrofia), insulinorezistența (prin mecanisme imunologice), alergia, tulburările
de refracție și edemul insulinic.
Principala cale de administrare este cea subcutanată, cele mai obișnuite situsuri de
injectare fiind abdomenul și părțile antero-laterale ale coapselor.
Alte căi de administare sunt
reprezentate de :
- calea intravenoasă (în cetoacidoză,
hiperglicemie hiperosmolară, infarctul
miocardic etc.);
- calea intramusculară (alternativă în
tratamentul cetoacidozelor, atunci când
calea intravenoasă nu este abordabilă);
- calea intraperitoneală (în cazul utilizării pompelor implantabile).
Locul de administrare al insulinei
 Dispozitivele de administrare sunt reprezentate de seringi de unică folosință,
pen-uri sau pompe de insulină
ANTIDIABETICELE ORALE(ADO):
Se administrează exclusiv medicație orală numai la pacienții la care pancreasul mai
secretă încă insulină, deci numai în DZ tip 2 (insulinoindependent);
- Aceste medicamente sunt folosite la pacienții la care numai dietă și exercițiul fizic
nu au putut să normalizeze glicemia
Există trei mari clase de medicamente antidiabetice orale:
1.Medicamente ce cresc eliberarea de insulină de către pancreas:
SULFAMIDE:
- Mecanism de acțiune: stimulează secreția de insulină la nivel pancreatic; acționează
în periferie: ficat, mușchi, ajutând insulina restanța să acționeze la nivelul receptorilor
și chiar întracelular; scad producția hepatică de glucoză;
- Sulfamide folosite curent: există peste 300 de sulfamide anti diabetice: Diaprel,
Maninil, Amaryl, Glucotrol XL, Glurenorm etc;
Meglitinide: NovoNorm, Nateglinide.
2. Medicamente ce cresc sensibilitatea la acțiunea insulinei, acționând prin scăderea
producției de glucoză de către ficat și ameliorarea insulinorezistenței din mușchi și
din țesutul adipos:
BIGUANIDE: Meguan, Metformin, Metfogamma, Siofor, Buformin, Glucophage,
Buformin
Tiazolidindionele: Actos, Andia.
3. Medicamente ce scad absorbția glucidelor din intestin:
Inhibitorii de alfaglucozidază: Acarboza.
PROFILAXIA DIABETULUI:
1) Profilaxie primară(prevenirea apariției bolii):
DZ tip 1: Se impune la persoanele predispuse genetic:
 Prevenirea afecțiunilor diabetogene(hepatită epidemică,parotidită
epidemică)
 Evitarea corticoterapiei
  Evitarea consumului exagerat de zahar.
 Evitarea stresului.
 Promovarea alimentatiei copilului la sân.
DZ tip 2:
 Controlul greutății corporale,evitarea sedentarismului
 Promovarea activităților fizice.
 Dietă bogată în fibre și săracă în grăsimi.
 Evitarea stresului și excesului alimentar.
2)Profilaxie secundară pentru ambele tipuri de Dz
 Diagnostic precoce
 Controlul glicemiei-screening.
 Tratamentul factorilor de risc vascular HTA,dislipidemii,obezitate
 Depistarea complicațiilor în stadiul subacut.
 Evitarea fumatului.
3)Profilaxie terțiară:
 Evitarea complicațiilor
 Tratamentul activ al complicațiilor cronice.
DIETA IN DIABETUL ZAHARAT
1. ALIMENTE
A) Alimente fara restrictie:
 carne (orice fel), peste,
 brânza telemea, cascaval, brânza topita,
 zarzavaturi (cu cantitati foarte mici de glucoza, altele decât cele aratate
mai jos),
 oua,
 grasimi (unt, margarina, ulei de floarea soarelui sau masline).
B) Alimente interzise:
 zahar, toate produsele zaharoase, miere, rahat, inghetata, ciocolata,
 banane, curmale, smochine, stafide, struguri dulci, pere, prune dulci,
  lichior, pepsi cu zahar.
C) Alimente permise dar cantarite:D) Alimente de evitat:
 sosurile (se admite sosul cu faina putina), rântasurile (cu ceapa si faina),
 usturoiul, hreanul, piperul (sunt iritative gastric, efect asociat iritatiei
gastrice produse de corpii
cetonici putând duce la voma)
2. BAUTURILE ALCOOLICE
 sunt permise in cantitatile:
 50-100 ml de bautura alcoolica tare/zi sau
 vin alb sec, 1-2 pahare, dupa mese.
3. EFORTUL FIZIC
  Este sigur eficient in diabetul zaharat.
 Se practica: mersul pe jos, jogging, bicicleta, natatie.
 Trebuie bine supravegheat.
 In timpul efortului trebuie urmarite semnele de hipoglicemie: cefalee,
ameteli, tremuraturi, lesin de
foame, diplopie (vedere dubla), palpitatii, crize anginoase.
 Tratamentul imediat: un mar (sau alt fruct) si o felie de pâine (fara nimic
altceva).
 Daca se are in vedere un efort fizic se scade anticipat doza de insulina.
4. ALCATUIREA MENIULUI
Dieta trebuie adaptata dupa vârsta, sex, gradul de efort fizic si bolile
asociate.

Necesarul energetic (caloric):

 Pentru adult:
 25 kcal/kgcorp - persoane la pat
 30-35 kc/kgc - sedentar
 35-40 kc/kgc - efort mediu
 40-45 kc/kgc - munca grea
  Pentru copii:
 100-110 kc/kgc - 2-3 ani
 85 kc/kgc - 4-6 ani
 70 kc/kgc - 7-9 ani
 55 kc/kgc - 10-12 ani
 50 kc/kgc - 13-15 ani
5. PRINCIPII DE DIETOTERAPIE
 ratia calorica este egala cu a unui om sanatos, de aceeasi vârsta, sex si
greutate.
 ratia calorica trebuie sa fie constanta de la o zi la alta.
 ratia de glucide trebuie sa fie mai mica decât la normal (sa reprezinte 45-
50 % din ratia calorica; la
normal este de 50-55%). Se vor exclude glucidele rafinate (zahar, ciocolata,
prajituri etc.)
 mesele se coreleaza cu orarul de administrare al medicamentului
antidiabetic; vor fi 5-6 mese zilnic,
 3 principale si 2 gustari ziua, a 3-a gustare se ia la culcare pentru cei care
iau insulina sau
sulfamide antidiabetice.
 Practic, se urmareste succesiunea etapelor:
 Stabilirea necesarului caloric (vezi mai sus)
 Stabilirea ratiei de glucide (45-50% din necesarul caloric)
 (cantitatea sensibil corecta poate fi obtinuta dupa formula:
o HC (in grame) = nr. Kcalorii/10.
 Defalcarea glucidelor pe mese (5-6 mese/zi)
 Stabilirea surselor de hidrati de carbon (vezi punctul 1)
 Exemplu: persoana de 70 de kilograme, care depune un efort zilnic mediu:
 necesar energetic: 70 kg ´ 40 kcalorii = 2800 kcal
 necesar glucide (hidrati de carbon): 2800:10 =280 g/zi, care pot fi
obtinute din:
 o paine = 560 g sau mamaliga = 1120 g.
 Se va tine seama si de glucidele furnizate de celelalte alimente consumate
(legume, fructe).
Dieta în DZ
Glucide: 50 – 60% din aportul caloric, evitându-se glucidele simple cu absorbţie
rapidă şi produsele rafinate (zahărul şu derivatele), care pot fi permise între 5-10%
din aportul energetic numai în tipul 1 de DZ bine echilibrat.
 Proteine: 12-15%din aportul caloric cu reducere în insuficienţa renală (0.8 g/kg
corp/zi.
 Lipide: 25-30% din calorii, din care 1/3 animale şi 2/3 vegetale. Aportul de
colesterol mai mic
de 300 mg/ zi.
 Fibre alimentare: 30-40 g fibre / zi.
 Alcoolul: evitat la pacienţii obezi, la cei cu hipertensiune şi/sau cu
hipertrigliceridemie.
 Sarea: aport de NaCl sub 7 g/zi iar la hipertensivi  3 g NaCl/zi.
 Edulcorantele: sunt permise: cele calorice (fructoza, xilitolul) întră în calculul
caloric, cele necalorice (aspartam, zaharina, ciclamat) pot fi consumate în cantităţi
moderate.
 Fumatul este interzis.