SOCIETATEA DE ȘTIINȚE FIZICE

ȘI CHIMICE DIN ROMÂNIA

REVISTA
DE
FIZICĂ ȘI CHIMIE
ANUL LII
IULIE – AUGUST - SEPTEMBRIE

7–8-9
ISSN 2559 - 0685
ISSN–L 1220 - 4099

Pag. 1
 REVISTA DE FIZICĂ ȘI CHIMIE - VOLUMUL LII, Nr. 7-8-9 / 2017

SUMAR

1. Metode experimentale de studiu asupra forţei de frecare- M. Chioran , Salzburg,

Austria,D. Chioran, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite , V. Chioran , Repedea, 3
Maramureș....................................................................................................................
2. Caracterizarea și obţinerea acoperirilor metalice cu zinc din lichide ionice pe bază de
clorură de colină, prof. dr. Mariana Lili Badea, București ............................................ 13
3 Folosirea tabletelor în utilizarea unui site gratuit la studiul pendulului gravitational,
Prof. Mihaela Chiriţă, București.................................................................................... 21
4. Pro si contra chimiei nucleare, prof. Nicoleta Deaconu, Bucuresti.............................. 29
5. Elemente de teoria haosului. Fractali, prof. dr. Stancu Iulian, Bucureşti...................... 40
6. Entropia în procese reversibile ale gazului ideal, prof. Mihalcea Adrian, Vălenii de
Munte, Jud. Prahova………............................................................................................. 47
7. Probleme de chimie cu grad ridicat de dificultate......................................................... 54
8 Probleme de minim in fizica, prof. Țilică Daniela, București......................................... 67
9 Probleme de chimie propuse pentru gimnaziu……………………………………………....………… 71
10 Probleme de fizica propuse pentru gimnaziu……………………...……………….………….......... 74
11. Probleme de chimie propuse pentru liceu .................................................................. 78
12. Probleme de fizica propuse pentu liceu ....................................................................... 80

7–8-9

Colectivul de redacţie: Prof. dr. Emil Gheorghe – MENCS Bucureşti, Prof. dr. Gabriela Jicmon – Bucureşti,
Prof. Teodor Nedelea – Slatina, Insp. Maria Toma Bădeanu – Dâmbovița, Prof. Gabriela Olteanu –
Câmpulung Muscel, Prof. Cornel Oarga – Câmpulung Muscel, Prof. Nicoleta Niculae – Giurgiu, Prof. dr.
Ionela Alan – Bucureşti, Prof. Ion Stănică- Inspectoratul Şcolar Vâlcea , Constantin Rovenţa – Inspectoratul
Şcolar Gorj, Prof. Mihai Fîrtat – Vâlcea, Prof. Dr. Florica Ilina – Piteşti, Prof. Ion Calangiu – Câmpulung
Muscel, Prof. Artimizia Merticaru – Botoșani, Prof. Savu Filote – Ilfov, Prof. Ileana Grünbaum – Vălenii de
Munte, Prof. Liliana Dragomirescu – Ilfov, Insp. Luminita Irinel Doicin – București, Insp. Dumitru Iacobescu
– Mehedinti, Insp. Gabriela Dinu – Dâmbovița, Prof. Ovidiu Nițescu , Prof. Radu Daniel – Târgoviște,
Prof. Simona Turcu – București, Prof. Drd. Ionela Iordan – București, Prof. Viorica Hera – Otopeni, Prof.
Doina Cornelia Bițoaică – București, Prof. Iulia Stoian – Ialomița, Prof. Ioan Stan – Arad
Redactori :Fizică – Prof. dr. Gabriela Jicmon, Chimie – Prof. dr. Emil Gheorghe
e-mail: revista-fizica-chimie@hotmail.com
Administrator site – Prof. Simona Turcu

Pag. 2
 REVISTA DE FIZICĂ ȘI CHIMIE
Publicație trimestrială
Anul LII, nr. 7 – 8 -9 iulie–august-septembrie 2017

METODE EXPERIMENTALE DE STUDIU ASUPRA FORŢEI DE

FRECARE
Marius Chioran , Salzburg, Austria, Daniel Chioran, Abu Dhabi, Emiratele Arabe
Unite, Viorica Chioran , Repedea, Maramureș,

2.1. Metode de determinare a forţei de frecare

a) Determinarea forţei de frecare la alunecare cu ajutorul dispozitivului cu
fir

Descrierea metodei experimentale

Se pune un manual de Fizicǎ într-o mapǎ transparentǎ de plastic. În

orificiul central de pe marginea mapei se leagǎ un fir de aţǎ rezistent şi
inextensibil, lung de 1m. La capǎtul firului se fixeazǎ o agrafǎ de birou de care se
prinde un pahar de plastic. În pahar se pune un numǎr (n) de monede identice
pânǎ când mapa cu cartea se pune în mişcare (fig.1). Se considerǎ cǎ greutatea
monedelor este egalǎ cu forța de frecare la alunecare [2]. Se numǎrǎ monedele
puse în pahar, fiecare având masa m0=2.5 g și se calcueazǎ greutatea
monedelor G = n m0 g.

Ca sǎ se reducǎ frecarea dintre masǎ și fir se introduce ȋn dispozitivul

experimental un scripete (fig.2). Dacă sub carte se pun creioane cilindrice, se
transformă frecarea la alunecare ȋn frecare la rostogolire, mult mai mică decât în
cazurile precedente (fig.3).

Pag. 3
Studiul frecării între un manual, fir și masă
Tabelul 1

Observaţie: manualul nu se pune în mișcare de fiecare dată la încărcarea cu

același număr de monede fapt pentru care este necesară repetarea măsurătorilor
și luarea valorii medii pentru greutate G= mmediu g

Fig.1 Dispozitivul experimental folosit pentru studiul forței de frecare și a legilor

frecǎrii

Materiale necesare
1 – masǎ orizontalǎ;
2 – manualul de fizicǎ;
3– folie transparentǎ;
4–agrafǎ de birou;
5–fir de aţǎ rezistent;
6–pahar de plastic;

Pag. 4
7– monede
Se fac trei determinări pentru masa monedelor din pahar; se calculează masa m
= n mo unde mo = 2,5 g; se calculează masa medie, erorile de măsură și
eroarea medie. Forţa de frecare la alunecare Ff = mIg; este egalǎ cu greutatea
monedelor, calculată cu relaţia: Ff = (mmedie+Δ mmedie) g (1)

b) Determinarea forţei de frecare la alunecare cu ajutorul scripetelui

Prelucrarea datelor experimentale

Se fac trei determinări pentru masa monedelor din pahar și se calculează masa
mI = n mo; mo = 2,5 g; se calculează masa medie, erorile de măsură și eroarea
medie. Forţa de frecare la alunecare este egalǎ cu greutatea monedelor
calculată cu relaţia: FIf = mIg; FIf =(mImedie+Δ mImedie) g (2)
Tabelul 2

Materiale necesare
1 – masǎ orizontalǎ;
2 – manualul de fizicǎ;
3 – folie transparentǎ
4 – rigle sau creioane;
5 – bandǎ adezivǎ;
6 – scripete fix;
7 – agrafǎ de birou;
8 – pahar de plastic;

Pag. 5
9 - monede identice;
10 –fir de aţǎ.
Descrierea metodei experimentale

Cartea alunecǎ pe masǎ deoarece este trasǎ de fir; pentru a micşora forţa de
frecare între fir şi masǎ se introduce un scripete prins pe marginea mesei, acum
frecarea firului cu masa este mult micșorată.

Observaţie: In tabelul 2 se observă că forţa de frecare determinată în cazul

dispozitivului cu scripete este mai mică decât în cazul precedent cu fir (0,775 <
0, 841).

c) Determinarea forţei de frecare la alunecare cu ajutorul scripetelui și a

creioanelor cilindrice

Prelucrarea datelor experimentale

Se fac trei determinări pentru masa monedelor din pahar și se calculează masa
mII = n mo; mo = 2,5 g; se calculează masa medie, erorile de măsură și eroarea
medie. Forţa de frecare la alunecare este egalǎ cu greutatea monedelor
II II
calculată cu relaţia: Ff = m g; Ff =(mIImedie+Δ mIImedie) g
II
(3)

Materiale necesare

1 – masǎ orizontalǎ;
2 – manualul de fizicǎ;
3 – folie transparentǎ
4 – rigle sau creioane;
5 – bandǎ adezivǎ;
6 – scripete fix;
7 – agrafǎ de birou;
8 – pahar de plastic;
9 - monede identice;
10 –fir de aţǎ;

Pag. 6
11-creioane
Descrierea metodei experimentale [1]

Pentru a micşora forţa de frecare, se poate transforma alunecarea în mișcare

de rostogolire. Pentru aceasta se pun sub mapa cu cartea creioane cilindrice
aşezate paralel (ca traversele de cale feratǎ) la 5 cm unul de altul. Se reiau
determinǎrile experimentale şi datele se trec în tabel și se prelucrează
matematic.

Studiul frecării între manual și masă, folosind dispozitivul cu scripete și

creioane.

Tabelul 3

Observații:

1. Forţa de frecare la alunecare este egalǎ cu greutatea monedelor

Ff = (mmediu+Δ mmediu) g
2. In cele trei cazuri studiate s-a urmǎrit gǎsirea unor metode pentru
micșorarea forței de frecare.

Astfel, în cazul celui de-al treilea dispozitiv, în care se folosesc creioanele

cilindrice sub manual, frecarea este micșorată de aproape cinci ori faţă de cazul
frecării directe între fir și masă (tabelul 4).

Compararea forțelor de frecare care acţionează asupra aceluiași corp ȋn trei

cazuri

Pag. 7
Tabelul 4

Reprezentarea grafică a rezultatelor experimentale

Fig.4. Compararea rezultatelor celor trei metode folosite pentru

determinarea forţei de frecare.

2.2 Legile frecării

Verificarea legilor frecării
Prin metoda descrisǎ ȋn prima parte a acestui studiu, bazată pe deplasarea
manualului sub influența greutǎții monedelor din pahar (fig.5), se determinǎ:

Pag. 8
a) forța de frecare ȋn cazul alunecǎrii pe masǎ a unui manual cu suprafața S; 1

Ff1 S1 ; Ff1 = G1;

b) forța de frecare ȋn cazul ȋn care se leagǎ douǎ manuale unul dupǎ altul, adică:
Ff2 2S1; Ff2 = G2;
c) forța de frecare ȋn cazul ȋn care se leagǎ trei manuale unul dupǎ altul, adică:
Ff3 3S1; Ff3 = G3;
Datele se trec ȋn tabel și se prelucrează matematic. Se ia o valoare medie pentru
masă și greutate.

Fig.5 Dispozitivele experimentale folosite pentru a verifica prima lege a frecării

Verificarea primei legi a frecării

Tabelul 5

Pag. 9
Dacă, pe suprafaţa mesei, sub manual, se pun pe rând materiale diferite ( pânză,
carton, hârtie abrazivă) și se măsoară forţa de frecare, se observă că aceasta
crește pe măsură ce crește rugozitatea suprafeţei și scade pe măsură ce
suprafaţa, pe care alunecă manualul, este mai netedă și lucioasă [3].

Prima lege a frecǎrii

Enunț: forța de frecare la alunecare nu depinde de

mǎrimea suprafețelor aflate ȋn contact ci numai
de natura suprafețelor ( caracterizată prin
coeficientul de frecare μ)

Fig. 6 Dispozitivele experimentale folosite pentru a verifica a doua lege a frecării

Descrierea metodei experimentale
Prin metoda descrisǎ anterior, bazată pe deplasarea manualului sub influența
greutǎții monedelor din pahar (fig.6), se determinǎ:
a) forța de frecare ȋn cazul alunecǎrii pe masǎ a unui manual de masǎ M1;
N1 = G1 Ff1 1 M1
b) forța de frecare ȋn cazul ȋn care se pun douǎ manuale unul peste altul
N2 = G2; Ff2 2 M1
c) forța de frecare ȋn cazul ȋn care se așeazǎ trei manuale unul peste altul
N3 = G3; Ff3 3 M1
Datele experimentale se trec ȋn tabel și se prelucrează matematic.

Pag. 10
Verificarea legii a doua a frecării
Tabelul 6

Legea a doua a frecǎrii

Enunț: forța de frecare la alunecare este proporționalǎ cu rezultanta forțelor
care acționeazǎ pe direcție normalǎ la direcția deplasǎrii [3].
Determinarea coeficientului de frecare
Tabelul 7

Concluzii

a) Forţa de frecare la alunecare nu depinde de aria suprafeţei de contact (tabelul

5).
b) Forţa de frecare la alunecare este direct proporţională cu forţa de apăsare
normală (tabelul 6) Ff ~ N
c) Forţa de frecare la alunecare depinde de natura suprafeţei de contact iar
mărimea care caracterizează natura acestor suprafeţe se numește coeficient de
frecare ( se notează μ ) μ = Ff/N =const. (tabelul 7).

Pag. 11
Rezultate experimentale
Reprezentarea grafică pentru verificarea primei legi a frecării

0.80.8 0.8
0.8
0.60.6 0.6
0.6
0.40.4 0.4
0.4
0.20.2 0.2
0.2
0 0 00
Ff1Ff1 Ff2Ff2 Ff3Ff3 Ff1 Ff2 Ff3
a) a) b)b) Ff1 Ff2 Ff3

a)Fig. =12.const.
FfFig. FfF–f –const
12.Ff F=f f=(fS)( S)Ff = a)f a)(S) const b)b)
b) FFf1Ff1~S
~S11;S
f1 ; F1F;f2f2 ~~F2S
f211 ;;2S
2S FFf3f31;~~ 3S
3SF11f3 S1;
Compararea
Fig.7. Compararea
Compararea forțelor
forțelordeforţelor
defrecare
frecareobținute
de ȋnȋncazul
frecare
obținute înaacazul
cazul trei
treicǎrți
cǎrți deplasate
deplasate una
alunecării a dupǎ
una alta
trei manuale
dupǎ alta unul
după altul
Reprezentarea grafică pentru verificarea legii a doua a frecării
2 2
2 2
1.5 1.5
1.5 1.5
1 1
1
1

0.5 0.5 0.5

0.5
0 0
0 0
Ff1 Ff2 Ff3 Ff1 Ff2 Ff3
Ff1 a) Ff2 Ff3 b) Ff1 Ff2 Ff3
a) b)
Fig. 13. Ff = f ( M) a) Ff – crește b) Ff1 ~M1 ; Ff2 ~ 2M1 ; Ff3 ~ 3M1
Fig. 13. Ff = fCompararea
( M) a) F – crește b) b)F Ff1a trei
~MM 1;; F f2 ~ 2M1una
Fdeplasate ; Ff3F~ alta
3M1
a) Ff = crește
f
Ff = obținute
forțelor de frecare obținute ȋn cazul
f1
f (M) ȋn cazul a trei cǎrți deplasate cǎrți
1 f2 1; pestef2 1;
Compararea forțelor de frecare una peste alta
Fig.8. Compararea forţelor de frecare în cazul alunecării a trei manuale puse
unul peste altul
Experimental se demonstrează că:

a). Forţa necesară alunecării manualului cu viteză constantă nu se modifică

dacă se mărește suprafaţa de contact; adică forţa de frecare nu depinde de aria
suprafeţei de contact (fig.7).

b) forţa de frecare crește pe măsură ce crește masa corpului care alunecă; adică
pe măsură ce crește forţa de apăsare normală ( fig.8).

Pag. 12
c) forţa de frecare depinde de natura suprafeţei de contact, dependenţă
exprimată prin coeficientul de frecare μ = Ff/N.

d) Când se pun monede în pahar forţa de tracţiune crește până la o valoare

maximă care este egală cu forţa de frecare statică și la care manualul începe
să alunece și se pune în mișcare acceleretă. După ce forţa de tracţiune a
depășit această valoare (nu se mai pun monede în pahar) deoarece forţa de
frecare scade ușor și devine forţă de frecare dinamică [4]

Bibliografie

[1]. Christopher Clark, Gorge Enescu, Mircea Rusu, Mircea Nistor–Fizica, manual pentru clasa a
VII-a, pag.50-51 Editura All Educațional 2005.
[2]. D.Turcitu, Viorica Pop –Fizica, manual pentru clasa a VI–a, pag. 41-42, Editura “Radical”,
2012.
[3]. Dumitru Manda și alții –Fizica, manual pentru clasa a VI-a, pag.24-25; 52,Editura Didacticǎ și
Pedagogicǎ, București, 1993.
[4].D.O. Crocnan-Fizica, manual pentru clasa aIX-a, pag 73-74,Editura Sigma, București (2004)

CARACTERIZAREA ȘI OBŢINEREA ACOPERIRILOR METALICE

CU ZINC DIN LICHIDE IONICE PE BAZĂ DE CLORURĂ DE
COLINĂ
prof. dr. Mariana Lili Badea, București

1. Introducere

Lichidele ionice sunt formate din numeroase combinaţii de cationi şi anioni

organici și/sau anorganici. Ele, în funcţie de sistemele alese, pot atinge ferestre
electrochimice mai mari de 4 V şi, oferă posibilitatea electrodepunerii unui număr
de elemente care nu pot fi electrodepuse din soluţii apoase, cum ar fi: metalele
uşoare şi refractare, precum şi compuşii semiconductori. Datorită proprietăților
analizate se apreciază că lichidele ionice vor deveni importante pentru
nanotehnologie electrochimică (acoperiri metalice, lustruirea metalelor,

Pag. 13
condensatori electrochimici, baterii, pile de combustie, ca solvenţi în reacţii
organice şi catalitice, electrosinteza nanoparticulelor, în procese de separare sau
ca aditivi şi lubrifianţi. Electrodepunerea metalelor pure şi aliajelor prezintă
interes pentru industria electronică și la fabricarea circuitelor imprimate.
Abbott şi colaboratorii au demonstrat experimental electrodepunerea
zincului, staniului şi aliajelor Zn-Sn prin folosirea lichidelor ionice pe bază de
clorură de colină/uree (etilenglicol).
Grupul de cercetători a aratat că alegerea substanţei donoare de legături de
hidrogen influenţează tipul aliajului electrodepus şi electrochimia componentelor
din soluţie [A.P. Abbott, D.L. Davies, G. Capper, R.K. Rasheed, V. Tambyrajah,
Patent US 2004/0097755].
Utilizarea lichidelor ionice care conţin săruri metalice ca electroliţi pentru
electrodepunerea metalelor depinde de fereastra de potenţial la care lichidul ionic
este stabil. În tabelul 1 sunt prezentate ferestrele de potenţial pentru amestecuri
de 1:2 clorură de colina / MXn (MXn = ZnCl2, SnCl2). Pentru fiecare lichid ionic
fereastră de potenţial este limitată la potenţiale ridicate de degajarea clorului
gazos, dar la potențiale scăzute prin depunerea staniului şi zincului din
amestecurile ionice. Deoarece potenţialul pentru cuplul Zn 2+ / Zn0 are o valoare
mai scăzuta faţă de staniu în seria electrochimică, topitura de zinc are fereastra
de potential cea mai larga (aprox. 2 V). Staniul are o fereastră de potenţial de cca
1,5 V.
Ferestrele de potenţial pentru ambele lichide ionice sunt surprinzător de
apropiate de diferența potenţialelor standard pentru reacţiile corespunzătoare
într-o semicelulă, în soluţii apoase. Aceasta sugerează că, oxidarea Cl - la Cl2
este influențată cu aceeaşi amplitudine în timp ce potenţialul de reducere pentru
specia ionică Zn2Cl5- va fi deplasat faţă de Zn2+.
Fereastra de potenţial pentru topitura de ZnCl2 este cu aprox. 900 mV deci
mai mică decât pentru topiturile de aluminiu; dar lipsa reactivităţii cu apa face ca

Pag. 14
topiturile de zinc şi staniu să fie mai uşor de manipulat şi să fie adecvate pentru o
varietate de procese, cum ar fi depunerea metalelor.
Tabelul 1. Ferestrele de potențial pentru amestecurile 2:1 ZnCl2, SnCl2 şi ChCl

2. Depunerea de zinc şi aliaje staniu-zinc din lichid ionic

În timp ce depunerea zincului este relativ simplă din punct de vedere

tehnologic, depunerea aliajelor de zinc este dificilă datorită diferenţei dintre
potentialele redox pentru zinc şi metalul de aliere. Totuşi, deoarece într-un lichid
ionic potenţialele redox ale metalelor sunt diferite faţă de valorile care acestea le
au în sistemele apoase, este posibilă codepunerea pentru obţinere de aliaje.
Acest fapt se datoreaza formarii anionilor de complecşi de metal şi diferenţei
termodinamice mici în electroreducerea lor, comparativ cu ionii metalici hidrataţi.
Au fost publicate studii privind depunerea de aliaje compuse din Zn şi Cu,
Cd, Sn, Co, Fe, Ni şi Te. O serie de studii recente au arătat posibilitatea de a
forma lichide ionice prin combinarea ZnCl2 cu săruri de piridină, dimetil-etil-
fenilamoniu, sau imidazol [1, 2]. Acestea au temperaturi de topire ceva mai
ridicate decât lichidele ionice constituite numai din compuşi organici, dar sunt
totuşi fluide la temperatura camerei. Similar, a fost demonstrată posibilitatea de
preparare şi utilizare a lichidelor ionice pe bază de anioni dicianamidă cu clorura
de zinc anhidră [3].
Katase şi colaboratorii [4] au studiat depunerea Zn din lichidul ionic trimetil-
n-hexilamoniu bis (trifluoromethyl sulfonil) amidă (TMHA-Tf2N) şi au constatat că
prezenţa unei mici cantităţi de apă influenţează negativ electrodepunerea
metalului. Totuşi, la multe din lichidele ionice pe baza de eutectice s-a observat

Pag. 15
că sunt în mod considerabil mai puţin sensibile la adaosul de apă, uneori aceasta
având chiar efect pozitiv asupra morfologiei depozitului.
În ultimii 14 ani, grupul de cercetători condus de profesorul Abbott de la
Universitatea din Leicester (UK) a demonstrat posibilitatea de formare a lichidelor
ionice prin combinarea clorurii de colină (clorură de 2-hidroxi-etil-trimetil-amoniu)
cu halogenuri metalice, de exemplu ZnCl2, SnCl2, FeCl3, CrCl3 [5, 6].
Complexitatea structurală şi compoziţională a lichidelor ionice de acest tip este
datorată echilibrelor chimice în care apar diferiţi ioni complecşi. În timpul formării
sistemului binar clorură de colină/clorură de zinc (în raport de 1:2 moli) reacţia
care are loc este redată de ecuaţia (1).
De asemenea, în ecuaţiile (2) şi (3) sunt prezentate şi alte echilibre chimice,
ulterioare formării primei specii complexe de zinc:
2 ZnCl2 + Ch+Cl- ↔ Zn2Cl5- + Ch+ (1)
2 Zn2Cl5- ↔ ZnCl3- + Zn3Cl7- (2)
Zn2Cl5- ↔ ZnCl2 + ZnCl3- (3)
Au fost realizate acoperiri cu aliaje de Zn-Sn pe substraturi de oţel carbon
prin utilizarea de electroliţi ionice eutetici pe bază de amestecurii de clorura de
colina şi etilenglicol sau clorură de colina şi uree [7].

Fig.1. Probe de SnZn pe oțelul XC 38 realizate din lichid ionic clorura de

colina/etilenglicol la 550C: 17% Zn-83%Sn. 1) 5mm grosime; 2) cu lichid ionic
conținând agent de luciu, 5μm grosime; 3) 6.7 μm grosime

Pag. 16
 A fost demonstrat faptul că zincul şi staniul pot fi depuse electrochimic din
aceste lichide ionice, atât fiecare separat cât şi ca aliaje Zn-Sn, iar morfologia
aliajului şi compoziţia pot fi influenţate prin modificarea lichidului ionic.
Aliajele Zn-Sn pentru a avea rezistența mecanică trebuie să conţină cel
puțin 70% Zn.
Tabel 2. Exemple de metale depuse din lichide ionice

Fig. 2. Probe de SnZn pe oțelul XC 38 realizate din lichid ionic clorură de

colină/etilenglicol la 550C: 15% Zn-85%Sn. 1) 5mm grosime; 2) cu lichid ionic
continand agent de luciu,5μm grosime; 3) 6.7 μm grosime

Pag. 17
 Aliajele Zn-Sn prezintă o mai bună rezistenţă la coroziune decât zincul, în
particular în condiţii de umiditate înaltă, fiind superioare depunerilor de Cd cu
care se lucreaza acum în mediile marine. În cazul lichidelor ionice ce conţin Zn
se observă o diferenţă semnificativă între sistemele cu uree şi sistemele cu
etilenglicol. În uree singura specie este ZnCl3-, în timp ce în EG, au fost găsite
speciile:; ZnCl-3 Zn2Cl-5 şi Zn3Cl-7 .

Cea mai probabilă explicaţie pentru diferenţele observate între clorura de

zinc şi aceste două lichide are la bază proprietăţile de ligand ale celor doi agenţi
de complexare. Ureea acţionează drept un ligand puternic pentru ZnCl -3, faţă de
etilenglicol, care este un ligand mai slab. Depunerea majoritară a Zn atât din
lichidele ionice pe baza de EG cât şi din cele pe bază de uree, conduce la
depuneri de Zn cu cristalite mici.

În figura 3 se prezintă o imagine SEM a filmului de Zn din sistemul ChCl:

EG 1:2 ce conţine 0.5 M ZnCl2:0.05 M SnCl2 la o densitate de curent de 10 mA/
cm2 timp de 1 h.

Fig. 3. Imaginea SEM obținută în timpul electrolizei în 0.5MZnCl 2:0.05M

SnCl2 în lichidul ionic ChCl:EG 1:2 la o densitate de curent de 10mA/cm 2 timp de
o oră.

Pag. 18
 Aceasta este o morfologie tipică în cazul lichidelor ionice pe bază de
uree şi pe bază de EG, nefiind deloc influenţată de densitatea de curent. Zincul
poate fi depus ca un film fisurat, cu un randament mare al curentului din lichid
ChCl: ZnCl2 în raport molar de 1:2 [8]. Aceste filme sunt în aparenţă albe şi sunt
realizate din cristalite puţin mai mari decât cele prezentate în figura 2 (aproxim.
10 – 25 μm)[9]. Morfologia este asemânătoare cu cea obţinuta în cazul folosirii
euteticului ChCl:ZnCl2 1:2 cu 3 % SnCl2 [10].
Fig. 3 prezintă un depozit de 1-2mm grosime din soluția 0.5 M ZnCl2:0.05 M
SnCl2 în ChCl:uree 1:2, la o densitate de curent de 10mA/cm 2 timp de 2 ore. Se
observă pori macroscopici regulaţi, cu diametru de aproximativ 150 μm şi cu o
structură cristalină regulată în jurul lor.
Concluzii

Încorporarea particulelor în depozitul metalic este favorizată de agitarea

soluţiei, deoarece se menţin particulele în suspensie şi particulele se deplasează
spre suprafaţă, astfel încât odată cu creșterea agitării crește și cantitatea de
particule încorporate în depozitul metalic. Există totuşi o limită până la care se
poate creşte agitarea soluţiei deoarece o agitare prea mare poate duce la
scăderea cantităţii de particule încorporate, datorită forţelor hidrodinamice
puternice din electrolit care nu permit particulelor să pătrundă în depozitul metalic
[11]. Pentru a menţine particulele în suspensie, există două metode şi anume:
dispersia ,,fizică” a particulelor prin agitarea soluţiei de electrolit, şi dispersia
,,chimică” a particulelor cu ajutorul surfactanţilor, aceştia putând controla
încărcarea cu particule a suprafeţei şi gradul de suspensie în electrolit. Industrial,
se apelează la 2 metode: barbotarea cu aer și/sau pomparea şi adesea, la
recircularea electrolitului. În aceste condiţii de curgere a fluidului care fluctuează
în timp, codepunerea particulelor variază din loc în loc, reproductibilitatea fiind
scăzută. La nivel de laborator, reproductibilitatea este mai mare deoarece se
apelează la agitarea magnetică sau la folosirea electrodului disc sau cilindru

Pag. 19
rotitor etc., aceste tipuri de electrozi conducând la hidrodinamici controlabile
pentru caracterizarea cantitativă a electroliţilor conţinând particule suspendate.
Se pot identifica trei tipuri de regimuri de curgere: laminar, de tranziţie şi
turbulent, pe măsură ce viteza de rotaţie creşte.
În regimul laminar, în cazul microparticulelor, viteza de rotaţie nu are nici un
efect asupra curgerii electrolitului cu conţinut de particule. Pentru regimul de
tranziţie, se observă o scădere, urmată de o creştere mare a conţinutului de
particule. În schimb, regimul de curgere turbulent conduce la scăderea continuă
a conţinutului de particule. În cazul codepunerii, utilizând un electrod disc rotitor,
în orice combinaţie a densităţii de curent şi vitezei de rotaţie, codepunerea este
mai mare la centrul electrodului disc rotitor şi scade spre marginea electrodului.
La o densitate de curent dată, codepunerea scade cu creşterea vitezei de rotaţie,
iar la o viteză de rotaţie dată, codepunerea prezintă un maxim la densităţi de
curent mari

Fig.4. Imaginea SEM a depozitului de 1-2mm din soluția de 0.5M

ZnCl2:0.05 M SnCl2 în ChCl: uree 1:2 +3wt% alumină, la densitatea de curent de
10mA/cm2 timp de 2 ore.

Pag. 20
 Bibliografie:

[1]. A.P. Abbott, K.J. McKenzie, Application of ionic liquids to the electrodeposition of metals,
Phys. Chem. Chem. Phys., vol. 8. 2006, pp. 4265-4279
[2]. A.P. Abbott, K.S. Ryder, U. Konig, Electrofinishing of metals using eutectic based ionic
liquids, Trans. Inst. Metal Finish., vol. 86 (4), 2008, pp. 196-203
[3]. W. Simka, D. Puszczyk, G. Nawrat, Electrodeposition of metals from non-aqueous solutions,
Electrochim. Acta, vol. 54, 2009, pp. 5307–5319
[4]. S.Z. El Abedin, F. Endres, chapter 7 in: Molten Salts and Ionic Liquids. Never the Twain?, M.
Gaune-Escard, K.R. Seddon (Eds.), J. Wiley & Sons, New York, 2010, pp. 85
[5] A. Florea, A. Cojocaru, S. Costovici, L. Anicai, T. Visan, Cap. 4. Depuneri electrochimice din
lichide ionice de metale şi aliaje utilizate în electronică, în: Electrochimie si Coroziune pentru
doctoranzii ELCOR, Vol.4, Politehnica Press, 2009, pp. 209-240
[6] H.Y. Yang, X.W. Guo, X.B. Chen, et al., On the electrodeposition of nickel-zinc alloys from a
eutectic-based ionic liquid, Electrochim. Acta, vol. 63, 2012, pp. 131-138
[7] M.C. Buzzeo, R.G. Evans, R.G. Compton, Chem. Phys. Chem., vol. 5, 2004, pp. 1107
[8] T. Schubert, S.Z. El Abedin, A.P. Abbott, K.J. McKenzie, K.S. Ryder, F. Endres, chapter 4
Electrodeposition of metals, in: Electrodeposition from ionic liquids, F. Endres, A.P. Abbott, D.R.
MacFarlane (Eds.), Wiley-VCH, Weinheim, 2008 pp. 83-124
[9] K. Haerens, E. Matthijs, A. Chmielarz, B. Van der Bruggen, The use of ionic liquids based on
choline chloride for metal deposition: A green alternative?, in J. Environ. Manag., vol. 90 (11),
2009, pp. 3245-3252
[10] L. Anicai, A. Florea, T. Visan, Studies regarding the nickel electrodeposition from choline
chloride based ionic liquids, chapter 13 in S.T. Handy (Ed.), Applications of ionic liquids in
science and technology, INTECH Edition, Rijeka, Croatia, 2011, pp. 262-286
[11] M.Z. An, P.X. Yang, C.N. Su, A. Nishikata, T. Tsuru, Chin. J. Chem., vol. 26, 2008, pp.
1219–1224

FOLOSIREA TABLETELOR ÎN UTILIZAREA UNUI SITE GRATUIT

LA STUDIUL PENDULULUI GRAVITATIONAL
Prof. Mihaela Chiriţă,București

Ca urmare a participării mele la cursul TAP în cadrul proiectului Erasmus

+, am realizat această lucrare în care îmi propun să utilizez un site gratuit pentru
profesori numit PhET https://phet.colorado.edu/sims/pendulumlab/pendulum-
lab_en.html cu ajutorul căruia să studiez proprietățile pendulului gravitațional.
Mod de lucru
Accesăm site-ul. Setăm lungimea pendulului și masa acestuia. Alegem
cazul când nu există frecare și alegem timp real “real time”.

Pag. 21
 Alegem ca planetă Pământul. Alegem unghiuri mici sub 5 0 astfel ca
pendulul să poată fi considerat oscilator linear armonic. Punem în mișcare
pendululul gravitațional și observăm mișcarea lui.

Experiment nr 1: Observarea mișcării pendulului gravitațional pe

Pământ
Alegem lungimea  = 2 m și masa m=1,2 kg pentru pendul. Bifăm viteza și
accelerația și observăm cum se modifică acești vectori în timpul mișcării corpului.
Prima figură arată vectorul viteză la un anumit moment de timp, în timp ce a doua
figură arată atât vectorul viteză (cel cu verde) cât și vectorul accelerație (cel cu
portocaliu) la același moment de timp. Elevii observă că cei doi vectori sunt opuși
și că în timpul mișcării corpului, vectorul viteză este maxim când corpul trece prin
poziția de echilibru și este nul cand elongația este maximă, în timp ce vectorul
acelerație este nul în poziția de echilibru și maxim când corpul se oprește, adică
când elongația este maximă.

Aceste observații despre vectorii viteză și accelerație sunt posibile numai

utilizând aceste simulări.

Pag. 22
 Experiment nr 2: Observarea faptului că mișcarea pendulului
gravitațional este independentă de masa acestuia
Utilizăm un pendul cu lungimea  = 2 m și alegem trei mase m1=1,2 kg,
m2=1,5 kg și m3=2 kg. Punem pendul să oscileze în cele două cazuri și după
setarea “photogate timer” observăm că acesta indică aceeași perioadă T=2,842.
Observăm că pentru un pendul gravitațional perioada lui este independentă de
masa pendulului.

Experiment nr 3: Obsevarea izocronismului a două pendule

Conform teoriei, două pendule cu aceeași lungime au perioadele egale.
Spunem că cele două pendule sunt izocrone. Se utilizează două pendule cu
lungimea  = 2 m și se observă că perioadele lor sunt egale cu T=2,84 s.

Experiment nr 4: Determinarea accelerației gravitaționale pe Pământ pe

baza măsurării perioadei pendulului gravitațional.
Utilizăm perioada pendului gravitational și aflăm accelerația gravitațională
4 2 
din relația g  . Alegem amplitudinea unghiulară de 30. Cum masa
T2

Pag. 23
pendulului nu contează am ales valoarea de 1 kg. Se pune pendulul în mișcare
de oscilație și se măsoară perioadele pentru diferite lungimi ale lui. Datele se trec
într-un tabel și apoi se prelucrează.

Datele culese sunt prelucrate în tabelul de mai jos. Se observă ca accelerația

gravitațională are aproape aceeași valoare.

 (m) T(s) g(m/s2)

1,4 2,3739 9,7976
1,7 2,6159 9,9797
2 2,8373 9,7973
2,3 3,0427 9,7978
Pentru amplitudinea unghiulară de 50 obținem practic aceeași valoare a
accelerației gravitaționale.

 (m) T(s) g(m/s2)

1 2,3739 9,791
1,5 2,4579 9,97
1,8 26925 9,79
2 2,8382 9,79

Pag. 24
Se observă că valoarea accelerației gravitaționale este aceeași pentru cazurile
când mișcarea pendulului este oscilatorie linear armonică, adică pentru unghiuri
mici.

Experiment nr 5: Observarea mișcării nearmonice

Dacă modificăm amplitudinea unghiulară observăm că deși lungimea
pendulului o păstrăm la valoarea de 2 m, perioada pendulului se modifică
deoarece acesta nu mai execută oscilații linear armonice.

α (grade) T(s) g(m/s2)

5 2,8382 9,7918
10 2,8423 9,7635
20 2,8586 9,6525
30 2,8862 9,4688
40 2,9258 9,2142

Experiment nr 6: Studiul energetic al mișcării pendului gravitațional

Cu ajutorul simulărilor se poate studia mișcarea pendulului gravitațional
când nu există frecare. Se va seta coeficientul de frecare “friction” la 0. Elevul va
observa că dacă nu exită frecare, atunci energia potențială inițială se transfomă
în energie cinetică pe măsură ce corpul se apropie de poziția de echilibru, fapt
indicat de scăderea energiei potențiale, cea cu albastru și creșterea celei
cinetice, cea cu verde. După ce trece de poziția de echilibru energia cinetică
scade iar cea potențială crește până ce corpul ajunge în poziția de elongație
maximă. Elevul va observa că suma lor rămâne constantă și va înțelege mai bine
legea conservării energiei.
Cu ajutorul simulărilor se poate studia mișcarea pendulului în situația când
există frecare. Pentru aceasta se va seta coeficientul de frecare “friction” la 0,5.
Se va observa pe baza legii de conservare a energiei, transformarea energiei
inițiale în energie cinetică (cea cu verde) care va crește pe primul sfert de

Pag. 25
perioadă, energie potențială (cea cu albastru) care va scădea pe primul sfert de
perioadă și în energie termică preluată de mediu datorită forțelor de frecare (cea
cu roșu) care va crește tot timpul. Elevul va observa că odată cu trecerea
timpului energia initială a pendulului va scădea si se va transforma în energie
termică primită de mediu sub forma de căldură.

Elevii pot modifica forțele de frecare prin alegerea altei valori a coeficientului de
frecare. Astfel ei pot observa cum se realizează oscilațiile amortizate, dat fiind
faptul că toți oscilatorii execută în realitate oscilații amortizate.

Experiment nr 6: Studiul mișcării pendulului în lipsa câmpului gravitațional

Cu ajutorul simulării se poate vedea ce se întâmplă când nu există
accelerație gravitațională. Se va seta g=0. Elevii vor observa că în lipsa
gravitației nu mai avem un pendul gravitational și corpul odată pus în mișcare va
descrie o traiectorie circulară la nesfârșit în lipsa frecării și se va opri în prezența
frecării.

Pag. 26
Experiment nr 7: Determinarea accelerației gravitaționale pe Lună.
Elevii vor alege în locul Pământului Luna și vor proceda la fel cum au
procedat în cazul aflării accelerației gravitaționale a Pamântului. Pe baza datelor
culese se determină valoarea accelerației la suprafața Lunii și se observă că este
de circa 6 ori mai mică decât cea la suprafața Pământului.

 (m) T(s) g(m/s2)

1,3 5,5462 1,666
1,6 6,1531 1,666
1,8 6,5592 1,650
2 6,8792 1,646
Valoarea medie a accelerației gravitaționale pe Lună este g=1,657 m/s 2.

Experiment nr 8: Determinarea accelerației gravitaționale pe alte corpuri

cerești
Determinarea accelerației gravitaționale pe planeta Jupiter. Se
procedează la fel ca în cazurile anterioare și se determină valoarea accelerației
gravitaționale la suprafața planetei Jupiter observându-se totodată că această
planetă are masa mai mare decât a Pământului.

 (m) T(s) g(m/s2)

1 1,2352 25,849
1,3 1,4082 25,854
1,5 1,5126 25,856
1,8 1,6570 25,855

Determinarea accelerației gravitaționale pe o planetă necunoscută X. Se

procedează la fel ca în cazurile anterioare și se determină valoarea accelerației
gravitaționale la suprafața planetei X.

Pag. 27
  (m) T(s) g(m/s2)
1,5 2,0431 14,172
1,8 2,2380 14,173
2 2,3590 14,174
2,4 2,5841 14,174

Se observă că masa planetei X este mai mare decât masa Pământului.

Avantajele și dezavantajele metodei

Avantajele metodei constau în faptul că experimentul:

-permite înțelegerea unor noțiunii prin vizualizările grafice (viteză, accelerație,

energie)
-permite înțelegerea mai bine a oscilatorului gravitațional datorită mărimilor pe
care le putem măsura (perioadă, amplitudine)
- permite repetarea lui practic în aceleași condiții
- permite observarea fenomenuli și în situația în care elevul nu a fost prezent la
oră din anumite motive
-poate fi realizat și acasă de către elevi
Dezavantajele metodei constau în faptul că:
-elevul nu interacționează direct cu materialul experimental ci doar apasă niște
taste
-elevul nu-și dezvoltă aptitudinile de a-și realiza propriul experiment
-posibilități limitate de realizare a experimentului
-experimetul depinde de conexiunea la Internet.
Bibliografie:
[1].https://phet.colorado.edu/sims/pendulum-lab/pendulum-lab_en.html
[2].D. Manda, 2004, Physics manual for class IX
th
[3].Hugh D. Young, 9 edition-Elasticity and periodic motion
[4].SAT Physics Princeton, 2009-2010 Edition
[5].Baker, Gregory L, Blackburn, James A, 2005, The Pendulum: A Physics Case Study, Oxford
University Press

Pag. 28
 MODALITĂȚI DE REALIZARE A CORELAȚIILOR
INTERDISCIPLINARE ÎN LECȚIA DE ȘTIINȚE
prof. Nicoleta Deaconu, București

Lecția 4: ,,Pro și Contra “ Chimiei nucleare

 Competențe specifice
- Ințelegerea importanţei chimiei nucleare pentru viața de zi cu zi și
pentru propria sănătate;
- Cunoaşterea efectelor nocive și benefice ale radioizotopilor ;
- Documentarea şi susţinerea unor referate elaborate in cadrul activităţilor
de tip proiect;
- Interpretarea rezultatelor şi formularea concluziilor.
- Evaluarea factorilor de risc şi a importanţei utilizarii practice a izotopilor.
 Activitati propuse-Conducerea invatarii
De la descoperirea radioactivității de catre Henry Becquerel in anul 1896
se cunosc multe informații despre elementele radioactive şi proprietaţile lor.
Aceasta cunoaştere a dus la mai multe aplicaţii benefice ale radioizotopilor .
Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactivă a
atomilor sau, mai bine zis, a nucleelor acestora. In cadrul acestui proces nucleul
unui atom se transform spontan în altă specie de nucleu atomic.
Un izotop care din cauza structurii sale, de obicei a excesului de neutroni,
poate suferi fenomenul de dezintegrare radioactivă se numeşte izotop radioactiv.
Radioactivitatea depinde in mod fundamental de numarul de neutroni din nucleu,
izotopii aceluiaşi element chimic comportându-se in general foarte diferit.
Dezintegrarea radioactivă presupune de obicei expulzarea unor particule
subatomice având viteză foarte mare, precum şi emiterea unor unde
electromagnetice cu lungime de undă foarte mica. De asemenea, radioactivitatea
este un fenomen exoterm (produce eliberarea energiei către mediu).

Pag. 29
 Perioada de înjumătăţire a unui izotop radioactiv este intervalul de timp in
care jumatate dintr-o anume cantitate de material radioactiv format din acel
radioizotop se descompune in alte elemente chimice ca urmare a dezintegrarii
radioactive.
Plecând de la intrebările urmatoare, argumentați ,, pro si contra “ Chimiei
nucleare (radioactivitatii)
 Ştiaţi ca unele dintre alimentele pe care le mâncăm au fost tratate prin
expunerea la radiaţii?
 V-aţi intrebat vreodată cum ştim vârsta oaselor unui dinozaur?
 Aţi cunoscut vreodată pe cineva care a fost tratat impotriva cancerului
folosind terapia cu radiații?
 V-aţi intrebat vreodată cum un submarin nuclear este alimentat?
Toate aceste aplicaţii benefice sunt datorate cercetării ştiinţifice,
descoperirii şi dezvoltării chimiei nucleare .Deşi chimia nucleară a furnizat
numeroase beneficii societății noastre, există de asemenea, o parte intunecată a
chimiei nucleare, de care trebuie sa fim conștienți. Experienta nefastă a
dezastrelor nucleare, cum ar fi Three Mile Island şi Cernobil, a pus la indoială
utilizarea în continuare a energiei nucleare.
 De ce s-au intamplat aceste dezastre?
 Cum ne protejam impotriva acestor tipuri de dezastre?
 Cum eliminam deşeurile nucleare?
 De ce nu ne folosim doar de carbune sau petrol pentru a furniza nevoile
noastre de energie?
Utilizarea bombei atomice la Nagasaki și Hiroshima pentru terminarea
celui de-al doilea razboi mondial a fost studiată şi reevaluată timp de 50 de ani
de la utilizare .
Fără indoială că aţi auzit şi alte poveşti despre oameni care au fost
expuși la radiaţii nucleare şi au dezvoltat diferite forme de cancer - uneori chiar
au fost expuși experimentelor şi cercetarii ştiinţifice medicale controlate.

Pag. 30
  Au fost aceste studii etice?
 A meritat?
Aceste intrebari sunt importante şi de o semnificaţie minoră. Noi trebuie
sa folosim trecutul pentru a invaţa lecţii valoroase despre utilizarea in
continuare a chimiei nucleare.
 Expunerea la radiaţii zi de zi

 Ce facem intr-o zi normala?

Indiferent de ceea ce facem intr-o zi obişnuita, mergem la şcoala, la
serviciu sau stam acasă, în fiecare caz, suntem expuși la radiaţii. Radiațiile
nucleare sunt peste tot in jurul nostru, în mediul inconjurător. Un nivel scazut
de radiaţii se regaseşte in oceane , roci şi soluri, materialele , plante şi in
atmosfera din jurul planetei. Radiaţiile la care suntem expuși pot proveni din
două surse, cea care apare în mod natural şi cea care se datorează activitaţilor
omului.Radioactivitatea in natură provine din doua surse principale: terestre şi
cosmic.
 Radiații care apar în mod natural
 Radiații naturale terestre
Radioizotopii tereștri se găsesc pe pământ din momentul creării planetei .
Deşii unii izotopi au o perioadă de timp scurtă, altor radioizotopi le ia o lungă
perioadă de timp să se descompună şi să devină non-radioactivi (de ordinul a
sute de milioane de ani) şi chiar sunt incă în jurul valorii de astăzi.
Elementele radioactive găsite în
rocă, sol, apă, aer şi in alimente se
regăsesc în corpurile noastre atunci
când vom bea apa,vom respira sau
vom mânca alimentele care le conțin.
Acesti radioizotopi apar in mod natural
in organismele noastre in urma

Pag. 31
expunerii la radiații ( cum ar fi 14C, 40K, 223Th, 238U, 218Po,3H ).
De departe, cel mai mare contributor de origine naturală la expunerea de
222 222
radiații zi de zi este gazul radon, Rn. Rn este un produs de degradare
238 222
obținut in mod natural din U, care este frecvent intâlnit in soluri si roci. Rn
este un gaz care este inodor, incolor, insipid şi chimic non-reactiv. In urma
degradarii din solurile şi rocile in care se gasește , el intră in apă pe care o
bem şi aerul pe care il respirăm.
Deoarece distribuţia de uraniu in scoarţa pământului variază de la loc la
loc , nu putem preconiza prezența gazului radon. In zonele in care rocile de
suprafaţă conţin o concentraţie mare de uraniu, gazul radon ar putea intra in
casă printr-o fisura in fundaţie. O preocupare pentru proprietarii de case este
posibilitatea de a detecta gazul radon, care s-ar putea acumula la niveluri
periculoase. Acest lucru este in special o problemă in timpul lunilor de iarnă,
atunci când ferestrele şi uşile sunt bine inchise.
 Radiații naturale cosmice
O alta sursă de radiaţii naturale
provine din interacţiunea razelor
cosmice cu atmosfera superioară a
Pământului. Razele cosmice pătrund in
intreg spaţiu şi sunt compuse din
particule incărcate pozitiv, precum şi
fotoni de mare energie. Cele mai multe
raze cosmice sunt blocate de atmosfera
Pământului jucând rol de protecţie şi de
camp magnetic. Ca un produs secundar al interacţiunii dintre razele cosmice şi
atmosferă sunt izotopii radioactivi , cum ar fi de 14C.
Razele cosmice sunt, de asemenea, compuse din fotoni de energie inaltă,
şi nu toate sunt impiedicate să ajungă pe suprafaţa pământului. Este logic că, cu
cât ne aflăm la altitudine, cu atât ne expunem mai mult radiațiilor cosmice.

Pag. 32
  Radiaţii nucleare din activitaţile umane

Deşi radioizotopii apar in mod natural in mediul inconjurător, activitaţile

umane au adus aceasta radiaţie mai aproape de noi toţi. Spre exemplu
folosirea cărămizilor , pietrelor , cimentului pe care le folosesc oamenii pentru
construcţia de locuinţe , şcoli, birouri conţin frecvent minereuri de uraniu şi sunt,
astfel, surse de radon.
 Radioactivitatea si viata
 Expunerea la radiații este periculoasă?
Orice cantitate de radiații poate fi periculoasă, din cauza efectului potenţial
pe care il are asupra celulelor vii. Radiațiile pot perturba procesele normale
chimice ale celulelor, făcându-le să crească anormal sau să moară. Celulele
care sunt modificate de radiaţii pot genera celule anormale - un proces care ar
putea duce la cancer.
La doze mici, cum ar fi au fost descrise aici, celulele sunt capabile să
repare orice prejudiciu rapid. Orice celulă care moare din cauza expunerii
poate fi inlocuită de catre organism. In cazul in care se primeşte o doza foarte
mare, celulele nu pot fi in masură sa fie inlocuite destul de repede, iar ţesuturile
și organele nu pot să nu funcţioneze in mod corespunzator.
Tutunul este planta care reține in proporția cea mai mare izotopii
radioactivi din sol.Infima cantitate de izotopi radioactivi conținută de o țigară
iradiază organismul uman pe o durata ce depașește 20 de ani timp în care
cantitatea de izotopi se reduce la jumătate. Deci, obținerea produselor din tutun
este un alt mod de a ne expune la radiaţii. Fumătorii primesc o doză de radiaţii
210
de Po, care este prezent in mod natural în tutun. Fumatorii primesc, de
218
asemenea, o doză suplimentară de radiaţii de Po rezultată prin dezintegrarea
218
gazului radon. Po se agaţă de aerosoli, cum ar fi fumul de tutun şi in cele din
210
urmă ajunge in plămâni. Odata ajuns in plămâni, se descompune in Po prin
emisie de particule alfa şi in urma procesuluil poate deteriora celulele.

Pag. 33
 In funcţie de ocupaţia fiecaruia, riscul de expunere poate fi mai mare sau
mai mic. Ocupaţiile cu risc mai mare de expunere sunt de miner, radiolog,
tehnolog medical, operator nuclear, cercetător științific şi de pilot.
Utilizările moderne ale izotopilor radioactivi -Utilizările benefice ale
radioizotopilor.
 Detectoare de fum cu Americiu 241Am
 Câți dintre noi au detectoare de fum in casa ?

Șansele sunt mici ca un

număr mare de case să aibă una
sau mai multe dintre aceste
dispozitive instalate ca un sistem
de avertizare timpurie in caz de incendiu. Ceea ce majoritatea consumatorilor nu
241
ştiu este ca multe dintre aceste unitaţi conţin o cantitate mică de Am. Prin
utilizarea proprietaţilor radioactive ale acestui material, fumul de la un incendiu
poate fi detectat la un stadiu foarte timpuriu. Această capacitate de alerta
timpurie a salvat multe vieţi. De fapt, studiile au aratat ca 80% din pagubele
produse de incendii şi 80% din decesele provocate de incendii apar in case
fără detectoare de fum.

 Aplicații in agricultură – marcatori radioactivi

Radioizotopii pot fi folosiți pentru a ne ajuta sa inţelegem procesele

chimice şi biologice care se petrec în plante. Acest lucru este valabil pentru
doua motive:
1) radioizotopii sunt chimic identici
cu alţi izotopi ai aceluiasi
element putând fi inlocuiți in
reacţii chimice
2) radioizotopii pot fi uşor de
detectat cu un contor Geiger sau

Pag. 34
 de alta natură.
32
Exemplu: O soluţie de fosfat, care conţine P, este injectat in sistemul
32 31
radicular al unei plante. Deoarece P se comportă indentic cu P,care este
forma mai comun şi non-radioactiva a elementului, este folosit de plante, în
32
acelaşi mod. Un contor Geiger este apoi utilizat pentru a detecta mișcarea P
radioactiv în întreaga plantă. Aceste informaţii ajută oamenii de ştiinţa să
inţeleaga mecanismul detaliat al modului în care plantele utilizeaz fosforul
pentru a crește și a se reproduce.

 Iradierea alimentelor

Iradierea alimentelor este o metodă de

Raze Distrugerea
tratare a produselor alimentare, in scopul de
gam
a face mai sigură manancarea şi de a avea
o viaţa de raft mai lunga. Acest proces nu
este foarte diferit de alte tratamente, cum ar fi cel de aplicare a pesticidelor, de
conservare, congelare şi uscare. Acest lucru face alimentele mai sigure şi, de
asemenea, le menţine in stare proaspată mai mult timp.

Iradierea anumitor produse alimentare are,de asemenea, beneficii

suplimentare. Deoarece energia care trece prin alimente poate perturba
procesele celulare (acest lucru este mecanismul pentru a distruge
microorganisme), de asemenea, se pot opri procesele celulare, care duc la
germinarea sau maturarea produselor alimentare. Cartofii și ceapa sunt iradiate
pentru a întârzia germinare lor. Fructele şi legumele sunt iradiate pentru a
incetini procesul de maturare. In acest fel, fructele perisabile, nu vor ajunge la
maturitate lor de varf inainte de a ajunge la supermarket.

 Datări arheologice

Progrese semnificative au fost inregistrate in acest domeniu de studiu de

la descoperirea radioactivitatii şi a proprietaţilor sale. O aplicaţie este datarea
cu 14 C. Izotopul 14
C care se gasește in proporție extrem de mică in compoziția

Pag. 35
CO2 ,este radioactiv.In procesul
de fotosinteză CO2 este asimilat
de plante și o data cu el și
12 14
izotopii C și C.După moartea
organismelor vii, masa
12
izotopului C rămâne constantî,
14
dar masa izotopului C
descrește.Cu ajutorul unor aparate foarte sensibile se poate determina ,dupa
sute de ani ,când și sub ce forma au fost prelucrate lemnul sau alte materiale
care au avut înglobate în ele izotopii carbonului. Tot pe acelasi principiu se
poate determina vechimea picturilor ,a pânzeturilor,a fosilelor precum și durata
erelor glaciare.
Practic, o proba din material este arsă și transformat în dioxid de carbon
care apoi este redus la negru de fum.Se determina apoi activitatea beta a
carbonului elementar cu ajutorul contorului Geiger Muller. Așa s-au datat multe
probe :lemnul găsit în mormintele egiptene (aproximativ 4900 de ani),cărbunii
gasiți în așezările umane din emisfera nordică (aproximativ 11400 de ani),
ambalajul de pânză in care au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă a fost
datat la 1917±200 de ani.
14
Datarea cu C permite determinarea vârstei artefactelor de origine
biologicâ nu mai vechi de 50-60 de mii de ani. Metoda este folosită în special
pentru datarea oaselor, obiectelor vestimentare, lemnului şi fibrelor vegetale,
produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent, din punct de vedere
arheologic, al planetei.
Exemplu: În cazul în care un organism, cum ar fi un copac, are conţinut de
14
1 gram de C in timp ce acesta a fost in viaţă, dupa 5700 de ani ar putea
conţine jumătate din această cantitate sau 0,5 grame de 14CO2.
 Ar putea aceasta metodă de datare sa fie utilizată pentru a estima vârsta
depozitelor de petrol?

Pag. 36
  Utilizarea în medicină
Osos imagistica este o utilizare extrem de important a proprietăţilor
radioactive.
Un alergător se confrunta cu dureri severe la ambele gambe. Medicul
decide verificarea imagistica a tibiei ,existența unei fracturi de stres.
99
Alergătorului i se administrează o injecţie care conţine T cm. Acest radioizotop
este un producător de raze gamma, cu un timp de injumătăţire de 6 ore.
După o oră de aşteptare, pacientul este supus imagisticii osoase. La
acest punct, orice zonă osasă a corpului va arăta ca o imagine mai mare pe
ecran. Prin urmare, daca alergătorul are o fractură de stres, aceasta se va afişa
pe scanarea imagistică. Această tehnică este, de asemenea, bună pentru
pacienți cu artrită, anomalii osoase şi diverse alte diagnostice.
Se pot iradia unele tipuri de carne, spre exemplu carnea de porc este
iradiată pentru a verifica prezența parazitului trichinelozei care se află în ţesutul
muscular al unor porci. Păsările de curte sunt iradiate pentru a elimina șansa de
boală foodborne din cauza contaminării bacteriene.
Deci, iradierea produselor alimentare sună ca o utilizare minunată a
principiilor chimiei nucleare. Deşi acest proces este de obicei folosit in Europa,
Canada şi Mexic, Statele Unite ale Americii a fost un pic mai ezitantă în
adoptarea iradierii alimentelor. Acest lucru se datorează în principal temerii
publicului ce percepe și ințelege limitat ştiinţa nucleara.

Utilizarea pe plan mondial a iradierii alimentelor

Pag. 37
  Sarcina de lucru !
Mergeți la un magazin alimentar sau la
supermarchet și căutați alimente etichetate cu
simbolul internaţional de iradiere. După
finalizarea căutarii, contactaţi managerul
magazinului şi aflați numărul produselor iradiate
ce sunt oferite publicului.Ce constatați?
 Cum putem detecta ceea ce nu putem vedea?

Detectarea şi măsurarea materialelor radioactive este extrem de importantă

pentru a proteja siguranţa persoanelor.
Cele mai uzuale dispozitive de
detectare sunt contoarele Geiger-
Mueller (contoare Geiger), detectoare
de scintilaţie etc.
Acest dispozitiv de detectare este mic,
portabil, şi relativ ieftin. Se compune
dintr-un tub de metal umplut cu argon sau neon unde presiunea se menține
scăzuta. În centrul acestui tub se află o sarma.Între sarma și tub se crează o
înalta tensiune. Când particule ionizante intră în acest tub, gazul se ionizează şi
provoacă un impuls electric. Acest tip de detector este folosit pentru detectarea
particulelor beta, dar nu a razelor gamma sau particulelor alfa.

Pentru a detecta raze gamma, trebuie să fie utilizat un contor de

scintilație. Acest dispositiv este portabil și ușor de manevrat. Razele gamma
care au lovit cristalele sunt absorbite. Cristalul emite flash-uri de lumină.
Aceste flash-uri de lumina sunt trecute printr-un tub fotomultiplicator și se
produce un raspuns electric . Energia radiaţiei este proporţionala cu semnalul
produs.

Pag. 38
 Știați că…..?
 Sievertul (simbol: Sv) reprezintă doza de iradiere, evaluând cantitativ
efectele biologice ale radiației. Sievertul măsoară cantitatea de radiații
absorbite de o persoana.
 Daca mâncați o banană vă iradiați cu 0,1 microsieverți, o radiografie
dentară vă iradiază cu 5 microsieverți, iar una a pieptului cu 100 de
microsieverți.
 Numeroase activitați zilnice, chiar și cele mai banale, ne expun radiațiilor.
De exemplu, daca locuiți intr-o clădire din piatră, caramidă sau beton timp
de un an, vă expuneți unor radiații de 70 de microsieverți, iar doza de
radiații pe care o persoană o absoarbe din alimente în timpul unui an este
de 400 de microsieverți.
 Fumatul unui pachet și jumătate de țigări în fiecare zi timp de un an
cauzează absorbția a 36 de milisieverți, iar la 100 de milisieverți exista
riscul dezvoltării cancerului. Dacă doza anuală ajunge la 500 de
milisieverți, o persoană din 250 poate dezvolta cancer.
 La o radiație de 2.000 de milisieverți într-un an, o persoana poate avea
simptome de greața și vomă, însă se va recupera. O doza de 10.000 de
milisieverți absorbiti într-un an este considerată fatală. În radioterapia
pentru cancer este folosita o doză de 20.000 de milisieverți.
 Un nivel al radiațiilor de 100.000 de milisieverți provoacă vomă imediată și
comă, iar moartea survine în câteva ore.
Bibliografie
[1]. Marcu, GH., - Elemente radioactive. Poluarea mediului si riscurile iradierii, Editura Tehnica,
Bucuresti, 1996.
[2]. C.D.Nenitescu,-Chimie Generala ,Editura Didactica si pedagogica ,Bucuresti 1972
[3]. Gaspar E., Serban D., - Elemente de radioprotectie, Editura Tehnica, Bucuresti.
[4]. Cartas V., - Curs de fizica nucleara, “Universitatea Dunarea de Jos”, 2004.
[5]. Ciplea L.I., Ciplea Al., - Poluarea mediului ambiant, Editura Tehnica, Bucuresti, 1978.
[6].Consiliul national de protectie radiologica din marea britanie,-Traim cu radiatii, Editura
Tehnica-1989
[7]. Fitti M., - Dozimetria chimica a radiatiilor ionizante, Editura Academiei, Bucuresti, 1973.
[8]. I.Ganescu,C.Patroescu si altii –Chimie pentru definitivat, Editura Didactica si pedagogica
,Bucuresti 1989

Pag. 39
[9]. Gaspar E., Serban D., - Elemente de protectie in tehnica nucleara, Editura Tehnica,
Bucuresti, 1964.
[10]. Galateanu I., - Radiochimia aplicata. Metode si probleme, Editura Academiei, Bucuresti,
1976.
[11]. Racoveanu N., - Iradierea naturala si artificiala a populatiei in Radiologie, Editura
Academiei, Bucuresti, 1968.
[12]. Simionescu V., - Ecologie generala, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iasi, 1980.
[13]. Stoici S.D., Tataru S., - Uraniul si toriul, Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.
[14]. Dinu V., - Padurea, apa, mediul inconjurator, Editura Ceres, Bucuresti, 1974.
[15].PalasanT., Crocnan D.O.,Hutanu E.: „Interdisciplinaritatea şi integrare – o noua abordare a
ştiinţelor in invpţamantul universitar”, in Revista Formarea continua a C.N-F.P din invaţamantul
preuniversitar, Bucureşti, 2003.
[16]. Vaideanu G.: „Educaţia la frontiere dintre milenii”, Bucureşti, E.D.P., 1988.
[17].  M.E.C. Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru aria curriculara: Matematica şi
Ştiinţe ale Naturii., Bucureşti, 2001.
[18]. Ionescu, D., J. Vinersan, Biofizica medicala – Curs, pentru Facultatea de Asistenţa
Medicala, anul I, Editura Universitara “Carol Davila”, Bucureşti 2008, ISBN: 978-973-708-2251
[19]. Colectivul Catedrei de Biofizica , Lucrari practice de Biofizica pentru Facultatea de Moaşe şi
Asistenţa Medicala, Editura Universitara ”Carol Davila”, ISBN 978-973-708-316-6, 2008
[20]. Dimoftache C si S. Herman,Principii de Biofizica Umana, Editura Universitara "Carol Davila",
Bucuresti, 2003, ISBN 973-8047-91-9
[21]. Eremia D., Curs de Biofizica Medicala, Editura universitara "Carol Davila", Bucuresti, 1993
[22]. Ferreira, H. G. and M. W. Marshall, The Biophysical Basis of Excitability, ISBN 0-521-
30151-3, Press Syndicate of the University of Cambridge, England (1985)
[23]. Ganea C., Curs de Biofizica, http://biofizica-umfcd.ro
[24]. Glaser, R. , Biophysics, Springer - Verlag Berlin Heidelberg, 2001, I.S.B.N. 3-540-67088-2
[25]. Luchian, T., Introducere in Biofizica Moleculara si Celulara, Editura Universitatii Ioan Cuza,
Iasi, 2001
[26]. Sears F. W., M. W. Zemansky, H. D. Young, Fizica, Editura Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 1983
[27]. Cursul de Biofizica pentru Medicina Generala
http //ro.scribd.com/doc/48954770/Radiatiile-nucleare-si-efectele-lor
[28]. ICGFI, Facts about food irradiation, A series of Fact Sheets from the International
Consultative Group on Food Irradiation, International Atomic Energy, Vienna, Austria,
2001.

ELEMENTE DE TEORIA HAOSULUI. FRACTALI

Prof. dr. STANCU Iulian, Bucureşti

Conform principiilor mecanicii Newtoniene, se credea până nu demult că,

dacă se cunosc forţele care acţionează între particule şi poziţiile şi vitezele
iniţiale, s-ar putea prezice mişcarea sau istoria unui sistem pentru toate
momentele de timp viitoare (dacă s-ar avea la dispoziţie o putere de calcul
suficient de mare). Nici chiar descoperirea dispozitivelor de calcul moderne,
performante şi rapide nu a putut rezolva problema predictibilităţii infinite în

Pag. 40
dinamică. Chiar şi în cazul sistemelor dinamice simple mişcarea este câteodată
imposibil de prezis. Astfel de mişcări au fost numite haotice.
Conceptul non-ştiinţific de haos este foarte vechi fiind adesea asociat cu o
stare sau cu un comportament care nu prezintă regularitate şi care nu poate fi
controlat. Se caută însă cauza care ar putea sta la baza haosului şi care să
poată explica apariţia unor evenimente aparent aleatoare şi nepredictibilitatea lor.
Trebuie să facem distincţia între mişcările întâmplătoare şi cele haotice.
Cea dintâi se referă exclusiv la problemele în care nu se cunosc forţele iniţiale
sau se cunosc numai nişte mărimi statistice ale parametrilor. Termenul „haotic"
este rezervat numai pentru acele probleme deterministe pentru care nu există
parametri iniţiali aleatori sau nepredictibili.
În literatura actuală, termenul de haos este asociat unei clase de mişcări
ale sistemelor fizice şi matematice deterministe a căror „istorie" temporală
prezintă o dependenţă sensibilă de condiţiile iniţiale.
Caracteristice dinamicilor haotice sunt spectrele de frecvenţe de bandă
largă şi pierderea informaţiilor referitoare la condiţiile iniţiale. Presupunând că se
poate măsura o poziţie cu precizia x şi o viteză cu precizia v , atunci în planul
fazelor (planul poziţii-viteze) putem diviza spaţiul în arii de dimensiunea xv ,
după cum se poate vedea în figura 1. Dacă avem condiţiile iniţiale cu precizia
dată anterior, ştim că sistemul se află undeva în aria haşurată din spaţiul fazelor,
dar dacă sistemul este haotic, această imprecizie creşte în timp la un număr N ( t )
de zone, după cum se vede din figura 1.b. Rata de creştere a impreciziei, dată
de:
N  N 0 e ht

reprezintă o altă proprietate a sistemelor haotice. Constanta h este legată de

conceptul de entropie şi de cel de exponent Lyapunov, care măsoară rata cu
care traiectoriile iniţial apropiate ale unui sistem diverg în spaţiul fazelor. O
valoare pozitivă a exponentului Lyapunov, calculată pentru un anumit sistem
dinamic, este o măsură cantitativă a comportamentului haotic al acestuia.

Pag. 41
Fig. 1: Ilustrare a creşterii incertitudinii (sau a pierderii de informaţie) într-un
sistem dinamic. Zona haşurată la momentul t0 reprezintă incertitudinea în
condiţiile iniţiale.
În cazul sistemelor haotice disipative, chiar odată pierdută predictibilitatea
evoluţiei, se mai pot întâlni manifestări ale ordinii la un nivel mai subtil, ceea ce
înseamnă că încă mai există o structură la baza dinamicii haotice care însă nu
poate fi pusă în evidenţă prin metodele convenţionale (prin trasarea spectrelor de
frecvenţe). Această exprimare a ordinii trebuie căutată în spaţiul fazelor unde
vom observa că mişcarea haotică prezintă o nouă proprietate geometrică numită
structură fractalică.
Noile descoperiri din domeniul dinamicii neliniare oferă noi concepte şi
metode de detectare a vibraţiilor haotice din sistemele fizice şi de cuantificare a
acestui „zgomot determinist" prin noi mărimi cum ar fi dimensiunea fractală sau
exponenţii Lyapunov.
B. Mandelbrot, pornind de la ideea că matematica (şi în special geometria)
nu poate descrie forma unor obiecte naturale (nori, profiluri muntoase, fiorduri,
etc.), a dezvoltat o nouă geometrie, cea fractalică. El afirmă că multe pattern-uri

Pag. 42
din natură sunt atât de neregulate şi fragmentate, încât putem conclude că
natura manifestă nu numai un grad mai înalt de complexitate ci complexitate la
un alt nivel. Numărul scalelor de lungime ale acestor pattern-uri este infinit, iar
noua clasă de obiecte matematice, cea a fractalilor, prezintă acelaşi grad de
neregularitate (sau fragmentare) la toate scalele.
Cele mai multe exemple şi metode care au stat la baza dezvoltării acestei
noi teorii provin din următoarele noţiuni deja cunoscute: atractori şi mulţimi
determinate de funcţii complexe (Fricke şi Klein, Fatou şi Julia), ecuaţii
diferenţiale (Poincaré) şi analiză Fourier, seturi Cantor, curbe care umplu întreg
spaţiul şi care nu sunt nicăieri diferenţiabile, concepte de mărime şi dimensiune
în spaţiul metric şi în cel euclidian, teoria mişcării browniene şi a altor procese
stabile (iregularitatea şi auto-similaritatea traiectoriilor).

Fig. 2: a) Curba cuartică a lui Fricke şi Klein; b) Mulţimi Fatou (pe alb) şi
Julia (pe negru)
Un fractal reprezintă un model (pattern) care repetă acelaşi design şi
detalii sau definiţii într-un interval larg de scale. Această repetare a detaliilor sau
recurenţă a unor patternuri geometrice statistic identice pe măsură ce privim la
părţi din ce în ce mai mici ale obiectului original, reprezintă tema unificatoare a
fractalilor. Unele seturi fractale sunt curbe, sau suprafeţe, altele sunt discontinue
(„prafuri"),

Pag. 43
 Ca prim exemplu vom considera tratarea fractalică a mişcării browniene.
După cum se cunoaşte, botanistul scoţian Robert Brown a studiat o suspensie
coloidală de polen în apă. El a observat ca particulele de polen se mişcă aparent
aleatoriu, traiectoriile lor haotice fiind datorate ciocnirii cu particulele mult mai
mici de lichid, aflate în stare de agitaţie termică. Spre deosebire de tratările
matematice anterioare ale mişcării browniene, Mandelbrot a abordat problema
neregularităţii din alt unghi. Urmărind o traiectorie browniană la scale din ce în ce
mai mici s-a observat că lungimea sa creşte fără limite. Mai mult, urma lăsată de
o particulă în mişcarea sa tinde să acopere în timp întreg spaţiul, ceea ce a
condus la ideea aproximării dimensiunii acestei curbe cu cea a spaţiului.
Noţiunea de dimensiune capătă astfel un nou înţeles. Urma lăsată de o particulă
aflată în mişcare browniană este, din punct de vedere topologic, o curbă de
dimensiune 1, dar cum tinde să ocupe în timp întreg spaţiul, putem spune că din
punct de vedere fractalic, ea are dimensiunea 2. Tocmai această discrepanţă va
cataloga traiectoria browniană drept una fractală.
Faptul că fractalii prezintă neconcordanţe din punct de vedere dimensional
a servit la dezvoltarea unui model matematic prin care aceştia să poată fi
descrişi. Mandelbrot a ales tratarea a două tipuri de dimensiuni, ambele atribuind
fiecărei mulţimi RE din spaţiul euclidian un număr real, considerat a fi
dimensiunea lui. Cea mai intuitivă dintre ele, ar fi dimensiunea topologică, DT .
Cea de a doua, D, a fost introdusă de Hausdorff în 1919 şi îi poartă numele.
De cele mai multe ori, când se lucrează în spaţiul euclidian RE , atât DT cât
şi D iau valori între 0 şi E, dar asemănarea dintre ele se opreşte aici:
dimensiunea DT este întotdeauna un număr întreg, în timp ce D nu este
obligatoriu un număr întreg. De asemenea aceste două dimensiuni nu vor
coincide, ci vor satisface inegalitatea Szpilrajn:
D  DT
ele având valori egale numai în cazul euclidian.

Pag. 44
 Din această neconcordanţă între dimensiuni exemplificată în relaţia de mai
sus a rezultat necesitatea de a defini un fractal ca fiind o mulţime pentru care
dimensiunea Hausdorff devine mai mare decât dimensiunea topologică. Orice
mulţime pentru care D nu este întreg (adică este fracţional), se numeşte fractal.
Dimensiunea D poate lua şi valori întregi, cu condiţia să nu depăşească E şi să
fie strict mai mari decât cele ale lui DT. Astfel, D a fost denumită dimensiune
fractală.
Marea majoritate a obiectelor prezintă o succesiune de dimensiuni efectiv
diferite. Anumite tranziţii definite neadecvat între zone cu dimensiune bine
definită sunt reinterpretate ca regiuni fractale pentru care D > DT .
Distribuţia omogenă a unei drepte, a unui plan sau a spaţiului are două
proprietăţi: este invariantă la dislocări (deplasări) şi este invariantă la schimbări
de scală. Cei mai mulţi fractali manifestă un maxim de invarianţă.
În ceea ce priveşte dislocarea, se poate lua ca exemplu mişcarea
browniană. Traiectoriile diferitelor particule aflate în mişcare browniană nu se pot
suprapune perfect unele peste altele în sensul în care putem suprapune două
părţi egale ale unei drepte. În acest caz putem vorbi numai de o suprapunere în
sens statistic. Deci, fractalii sunt invarianţi la dislocări.
De asemenea, fractalii prezintă şi o anumită invarianţă de scală. Un fractal
care este invariant la o similaritate geometrică obişnuită se numeşte auto-similar.
Spre exemplu, L. F. Richardson a postulat că, într-un interval larg de scale,
fenomenul de turbulenţă poate fi descompus în turbioane (vârtejuri) auto-
similare.
Luând ca exemplu calculul lungimii unui contur neregulat (cum ar fi liniile
de coastă (fig. 3:a) sau ţărmurile cu fiorduri (fig. 3:b)) şi bazându-se pe calcule
prealabile ale lui Richardson, Mandelbrot a ajuns la concluzia că există două
constante,  şi D astfel încât, pentru a aproxima lungimea conturului printr-o linie
frântă, sunt necesare intervale F  D de lungime  :
L   F 1 D

Pag. 45
Fig. 3: Profilul liniei de coastă a Marii Britanii a) şi al unui ţărm cu fiorduri din
sudul Norvegiei b)
Valoarea exponentului D pare să depindă de tipul de contur ales şi mai multe
părţi diferite ale aceluiaşi contur, considerate separat, pot da naştere la valori
diferite ale lui D. În ciuda faptului că D nu este întreg, el poate fi interpretat ca o
dimensiune şi anume, ca o dimensiune fractală. Se poate afirma că, în primă
aproximaţie, D = 3/2, ceea ce este suficient pentru a putea concluziona că este
natural şi adecvat ca o linie de coastă, de exemplu, să aibă o dimensiune mai
mare decât cea euclidiană D = 1. O mărime aproximativă a unui contur neregulat
(ca cel considerat anterior) în orice dimensiune d < D va tinde la  când   0 ,
iar dacă d ia orice valoare mai mare decât cea a lui D, atunci lungimea
aproximativă a acestui contur va tinde la 0 când   0 . Mărimea aproximativă
devine rezonabilă dacă şi numai dacă d = D.
Prin construcţie, dimensiunea Hausdorff joacă rol de exponent în definirea
unui mărimi (după cum a rezultat din exemplul precedent). Din alt punct de
vedere, D este fracţionar şi, mai mult, depăşeşte 1, valoare care reprezintă
dimensiunea unei curbe şi anume, dimensiunea topologică, DT. În aceste condiţii,
se defineşte curba fractală ca fiind curba pentru care dimensiunea fractală D o

Pag. 46
depăşeşte pe cea topologică, DT = 1. Prin urmare, liniile de coastă şi fiordurile
reprezintă exemple de curbe fractale.
Deşi s-a afirmat anterior că geometria unei linii de coastă, de exemplu (fig.
3), poate fi foarte complicată, ea prezintă totuşi şi un înalt grad de ordonare. Deşi
hărţile desenate la diverse scale diferă prin detaliile lor specifice, ele au totuşi
aceleaşi caracteristici generale. Într-o aproximaţie mai grosieră, detaliile liniilor de
coastă sunt identice din punct de vedere geometric, exceptând scala. Când
fiecare detaliu al unei forme este geometric identic cu întregul, se spune că atât
forma cât şi cascada ce o generează sunt auto-similare.

Bibliografie:
[1]. Dick Oliver - "Fractali", editura Teora, 1996
[2]. Benoit Mandelbrot - "Frumusetea fractalilor", 1986
[3]. Niculae Visinoiu - "Statistica formelor economice. Teoria catastrofelor, fractalilor si haosului",
editura Lumina Lex, 2001
[4]. James Gleick - "Chaos: Making A New Science", 1987
[5]. Dave Snyder - "Benoit Mandelbrot, Fractals and Astronomy ", publicat în
"Reflections", noiembrie, 1998.
(http://www.umich.edu/~lowbrows/reflections/1998/dsnyder.3.html)
[6]. Murray N. Rothbard - "Chaos Theory - Destroying Mathematical Economics from Within?",
publicat în "The Free Market", Volumul VI, Numarul 3, Martie 1988.
[7]. (http://mises.org/freemarket_detail.aspx?control=296)
[8].Paul Bourke - "Fractals and Computer Graphics", publicat în Interface Magazine, Decembrie
1990
[9]. (http://ozviz.wasp.uwa.edu.au/~pbourke/fractals/interface/)

ENTROPIA ÎN PROCESE REVERSIBILE ALE GAZULUI IDEAL

Prof. Mihalcea Adrian, Vălenii de Munte, Prahova

Teorema lui Carnot

Presupunem două motoare care funcționează după ciclul Carnot. Cele două
motoare pot diferi prin construcție și substanța de lucru. Considerăm că ambele
motoare sunt reversibile. Aceasta permite ca unul dintre ele să funcționeze pe
ciclu inversat, fiind o mașină frigorifică. Sursele caldă și rece sunt comune pentru
ambele sisteme. Cuplăm cele două sisteme și le reglăm astfel încât lucrul

Pag. 47
mecanic produs de primul sistem (motor) să fie egal cu lucrul mecanic necesar
pentru ca al doilea sistem să funcționeze ca mașină frigorifică. Motorul primește
căldura de la sursa caldă și cedează căldura | | către sursa rece, iar mașina
frigorifică cedează căldura | | sursei calde și primește căldura de la sursa
rece. Randamentul primului motor este:

Iar randamentul celei de-al doilea sistem, atunci când funcționează că motor,
este:

Pentru sistemul cuplat, căldura schimbată cu sursa caldă este: | |,

iar de la sursa rece: | |. Deoarece sistemul este izolat, trebuie ca în
procesul ciclic: . Însă, conform formulării Clausius, căldura nu poate fi
transmisă către sistemul cald, deci ., adică: | | și de aici:

Adică randamentul mașinii al cărui ciclu a fost inversat ar putea fi mai mare decât
al celeilalte. Dar, deoarece și prima mașină este reversibilă, o putem transforma
pe aceasta în mașină frigorifică, iar a doua funcționează ca motor. Repetând
raționamentul obținem:

Cele două relații ne conduc la concluzia:

Teoremă: Randamentele a două cicluri Carnot reversibile funcționând între

aceleași temperaturi sunt egale, indiferent de substanța de lucru.
Presupunem acum că numai unul dintre sisteme poate funcționa după un ciclu
reversibil. Acesta poate fi transformat în mașină frigorifică și, conform
raționamentului anterior:

Pag. 48
Teoremă: Randamentul unui ciclu Carnot ireversibil, nu poate depăși
randamentul unui ciclu Carnot reversibil, funcționând între aceleași
temperaturi, indiferent de substanța de lucru.

Prima teoremă justifică extinderea formulei randamentului ciclului Carnot

reversibil, demonstrată pentru gazul ideal, la orice ciclu Carnot reversibil,
indiferent de subsranța de lucru.
Entropia
Randamentul ciclului Carnot reversibil, pentru orice substanță de lucru, poate fi
scris:

Am notat cu temperatura sursei reci și cu temperatura sursei calde,

căldurile schimbate cu cele două termostate fiind (cu valoare negativă) și .
Prima teoremă a lui Carnot permite să scriem pentru orice ciclu Carnot reversibil
formula:

Mărimea este numită căldură redusă.

Generalizând formula pentru un ciclu oarecare, putem scrie:

∑ (1)

O mărime termodinamică a cărei variație într-un proces ciclic oarecare este zero
este o mărime de stare. Acest raționament a permis lui Clausius să introducă
mărimea numită entropie (de la cuvântul grecesc entrepein, însemnând
„schimbare”), notată cu simbolul S.
Prin definiție (dată de Clausius) variația entropiei într-o transformare
infinitezimală (adică în care parametrii de stare variază puțin) este:
(pentru un proces infinitezimal reversibil) (2)

Pag. 49
Variația entropiei gazului ideal în procesele simple reversibile

Transformarea adiabatică reversibilă

Din definiția entropiei rezultă că într-o transformare adiabatică reversibilă variația
entropiei este zero. De aceea astfel de transformări se mai numesc și izentrope
(izoentrope).
Transformarea izotermă
Deoarece temperatura rămâne constantă, formula (2) se aplică și pentru un
proces care nu e infinitezimal. Rezultă variația entropiei într-un proces izoterm:

( ) (3)

Transformarea izocoră

Considerăm un proces ciclic format

dintr-o răcire izocoră ( ), o
destindere izotermă ( ) și o
comprimare adiabatică ) (fig. 1)
Variația entropiei pe întreg ciclul este
zero (deoarece entropia este o
mărime de stare). Găsim:

( )

Figura 1

Dar din ecuația transformării adiabatice reversibile, rezultă:

( )

Rezultă: ( ).

Înlocuind și ținând cont de relația lui Mayer, obținem:

( ) (4)

Pag. 50
Ținând cont de ecuația transformării izocore, rezultă o altă formă a acestei relații:

( ) (5)

Transformarea izobară

Considerăm un proces ciclic format dintr-o destindere izobară ( ), o

destindere izotermă ( ) și o comprimare adiabatică ) (fig. 2)

( )

Din ecuația transformării generale :

Folosind și formula transformării

adiabatice:

( ) ( )

( )

( ) (6)

Ținând cont de ecuația transformării

Figura 2
izocore, rezultă o altă formă a acestei

relații: ( ) (7)

Variația entropiei gazului ideal într-un proces oarecare. transformările

politrope
Considerăm transformarea oarecare ( ). Închidem ciclul prin încălzirea
izocoră ( ) și o comprimare izobară( ) (fig. 3)
Variația entropiei este:

Folosind formulele (5) și (7) găsim:

( ) ( ) (8)

Pag. 51
Generalizănd formulele pentru
variația entropiei în transformările
izocoră (4) și izobară (6), putem
afirma că în transformările oarecare
ale gazelor ideale, în care căldura
specifică este constantă variația
entropiei este dată de formula:

(9)

Figura 3

Transformările în care căldura specifică este constantă se numesc

transformări politrope.
Pentru o transformare politropă putem aplica în mod egal formula (8) sau (9).
Egalând cele două expresii ale entropiei rezultă:

( ) ( )

Folosind proprietățile logaritmilor, găsim:

( ) ( )

Folosind ecuația de stare:

( ) ( )

Sau:

( ) ( )

( ) ( )

Pag. 52
Folosind notația:

(10)

Se obține cunoscuta formulă a transformării politrope:

(11)
Rezolvând ecuația (10) în funcție de C rezultă:

(12)

Formula căldurii în transformarea politropă este:

(13)

Lucrul mecanic va fi dat de formula:

( ) (14)

Bibliografie:
[1]. F.W.Sears, M.W.Zemansky, H.D.Young-Fizică- E.D.P., 1983,
[2]. D. Niculescu-Fizica-teorie pentru liceu, bacalaureat, admiitere- Ed. Eficient, 1997,
[3]. Gh.Cristea, I.Ardelean-Elemente fundamentale de fizică-Ed.Dacia, 1980.

Pag. 53
 PROBLEME DE CHIMIE CU GRAD RIDICAT DE
DIFICULTATE

OLIMPIADA DE CHIMIE – etapa locală-29.01.2017

Clasa a VIII-a

Subiectul I……………………………………………..……………….30 puncte

Fiecare întrebare are trei răspunsuri, notate cu literele a,b,c. Pot fi corecte toate cele
trei răspunsuri, două, unul sau niciunul. În tabelul ataşat filelor de examen, vei completa
fiecare căsuţă corespunzătoare cu litera A, pentru răspuns corect şi litera F, pentru
răspuns fals. Pentru fiecare răspuns corect se acordă un punct.
Nu se admit modificări în tabel, iar dacă acestea apar se anulează răspunsul
modificat.

1. Se barbotează 6,72 dm3 CO2 (c.n.) prin 1710 g soluție de Ba(OH)2, până la
reacție totală. Sunt adevărate afirmațiile:
a) masa de precipitat obținut este de 59,1 g ;
b) concentrația procentuală a soluției de Ba(OH)2 folosită a fost de 3 % ;
c) masa de apă aflată în vas la finalul procesului este 54 g.
2. O substanţă A are compoziția procentuală: 51,61 % Cu; 9,68 % C; 38,71 % O.
Se descompune termic o probă de 400 g substanță A de puritate 80%. Oxidul

Pag. 54
bazic rezultat este tratat cu acid clorhidric de concentrație procentuală 20 % și
densitate ρ = 1,1g/cm3. Sunt adevărate afirmațiile:
a) substanța A este CuCO3;
b) masa de oxid bazic rezultat prin descompunere este 206,45 g;
c) volumul soluției de acid clorhidric necesar este de 856,30 cm3.
3. O probă de cupru cu 10% impurități se tratează cu soluție de azotat de argint
de concentrație 20% depunându-se 243 g Ag.
a) masa probei impure de Cu este 320 g;
b) masa soluției de AgNO3 20% folosită este 340 g;
c) masa de azotat de cupru obținut este 47g.
4. Sunt gaze la temperatura camerei :
a) H2S ,NO2 , Cl2
b) N2 , CO2 , H2O2
c) Cl2 , CO , CH4
5. Sunt adevărate afirmațiile:
a) formele alotrope ale carbonului
diferă prin modul de legare a atomilor;
b)substanțele ionice sunt solubile în apă;
c) sulful are molecula diatomică.
6. O metodă de obţinere a oxigenului constă în încălzirea catalitică a cloratului de
potasiu.
a) cloratul de potasiu este un compus covalent, la fel ca oxigenul;
b) oxigenul se culege în vase cu gura în jos;
c) oxigenul obținut se pune în evidență cu ajutorul apei de var;
7. Concentraţia a 260 g soluţie de carbonat de sodiu 3%, după adăugarea a 28,6
g sodă de rufe, devine:
a) 2,910%
b) 6,375 %
c) 6,799%

Pag. 55
8. O soluție saturată de KI la temperatura de 450C se răcește brusc la 10oC.
Știind că solubilitățile KI la 450C și 100C sunt 165 g, respectiv, 135 g, din 530 g
soluție prin răcire se vor depune:
a) 60 g KI; b) 61g KI; c) 62 g KI.
9. O probă dintr-un metal X cu masa de 16 g cedează 4,81761023electroni. Masa
molară a metalului este de 2,5 ori mai mare decât masa de metal considerată.
Referitor la metalul X este corectă afirmaţia:
a) sarcina electrică relativă a ionului metalului X este 2+;
b) 1 mol de atomi de metal X poate ceda 12044 1020 electroni;
c) oxidul metalului X are formula chimică XO2;
10.Un amestec echimolar de O2 și O3 conține:
a) mai multe molecule de O3;
b) mai puține molecule de O2;
c) 25NA atomi de O pentru 10 moli amestec.
Subiectul II .................................................................................... 30 puncte
Se consideră următoarea schemă de reacţii:
1. a + b = c
2. c + d  e
3. f = g + c
4. d + g = h
5. c + h = d + f
6. f + HCl = i + c + d
7. i + AgNO3 = j + Ca(NO3)2
Cunoscând că substanța a este componenta principală a cărbunilor de
pământ, iar substanța b este componentă a aerului, produs al reacției de
fotosinteză, se cere:
a) Identificaţi substanţele corespunzătoare din schemă şi indicaţi denumirile lor.
b) Scrieţi ecuaţiile reacţiilor chimice din schemă.
c) Indicaţi importanţa în laborator a reacţiilor 5 și 7.

Pag. 56
d) Precizați denumirea uzuală a substanțelor f, g și h.

Subiectul III ……………………………………………………..… 30 puncte

1. Prin reacția a 3,92 kg de hidroxid al unui metal divalent cu o soluție de H 2SO4

70% se obține o sare neutră care are masă molară de 5 ori mai mare decât
masa molară a oxigenului. Se cere:
a) masa soluției de H2SO4 folosită;
b) concentrația procentuală a ionilor sulfat în soluția finală;
c) raportul masic în care s-au amestecat două soluții de H2SO4 de concentrații
98% și 42% pentru a obține soluția folosită în reacția cu hidroxidul metalic.
2. 2,5 g piatră vânătă se dizolvă în 50 g apă distilată. Peste soluţia obținută se
adaugă o soluţie de NaOH 20% până la reacţie totală. Precipitatul format este
încălzit. Produsul solid rezultat se tratează cu o soluție de acid clorhidric. Se
cere:
a) scrieți ecuațiile reacțiilor chimice;
b) determinați procentul masic de sare anhidră din piatra vânătă;
c) compoziţia soluţiei rezultate după prima reacţie (în procente masice);
d) culorile celor patru compuși ai Cu implicați în cele trei transformări chimice.
Numere atomice: H-1, C-6, O-8, Na-11, S-16, Cl-17, Ca-20, Cu-29, Ag-47,
Mase atomice: C- 12,O– 16, Na-23, S – 32, Cl- 35,5, Ca-40, Fe – 56, Cu –
64, Ag-108, Ba-137
Numărul lui Avogadro: 6,022 ∙ 10 23 particule / mol, volumul molar: 22,4 L/mol
NOTĂ: Toate subiectele sunt obligatorii.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timp de lucru 3 ore.

Prof. Istodor Carmen, Insp.Doicin Luminiţa , Bucureşti

Pag. 57
 PROBLEME DE CHIMIE REZOLVATE CU GRAD RIDICAT DE
DIFICULTATE PENTRU LICEU
Elena Liliana Davideanu, eleva - clasa aX-a,
prof. ȋndrumător, dr. Mariana Lili Badea, București

1. Se introduc 4 grame de fosfor impur în 40 de grame de soluție de acid

azotic rezultând o soluție ce conține 31,18% acid ortofosforic. Știind că
impuritățile conținute de fosfor nu sunt solubile în apă și nu sunt atacate de acidul
azotic, iar soluția finală conține acid azotic, să se determine puritatea fosforului.
Rezolvare:
Ecuația reacției chimice:
3P+ 5HNO3 + 2H2O ⟶ 3H3PO4 + 5NO↑
Notăm cu x – cantitatea de fosfor impur care nu
reacționează cu acidul azotic.
Cantitatea soluției finale este – .
44 – x g soluție .................................. y g H3PO4
100 g soluție ............................. 31,18 g H3PO4

y= = 13,72 – 0,31x g H3PO4

Calculăm pe baza ecuației cantitatea de fosfor pură:

z g fosfor pur .........................13,72 – 0,31x g H3PO4
3 · 31 g fosfor pur .............................. 3 · 98 g H 3PO4 ; µp= 31g/mol ;
µH3PO498 g/mol

z= = 4,34 – 0,1x g fosfor pur

Puritatea fosforului este egală cu:

(Olimpiada "Științe pentru Juniori", etapa județeană, 2015)

Pag. 58
2. Polimerul (SN)x numit polinitrură de sulf prezintă luciu metalic și este un
conductor anizotrop (prezintă caracteristici fizice variate în funcție de direcția de
măsurare și de observare) la temperatura camerei, iar la temperatură scăzută
devine supraconductor.
O probă de polimer se arde într-o cantitate de oxigen. Amestecul fierbinte
de gaze rezultat este trecut peste un catalizator de Conversia reacției
este de 80% datorită unui component restrictiv. Gazele obținute sunt absorbite
cantitativ în 30 grame de apă și apoi prin răcire la 273K, se colectează un volum
gazos de 7 mL. Soluția apoasă obținută este adusă la semn cu apă distilată într-
un balon cotat de 50 .
a) Determinați masa probei de polimer supus arderii;
b) Determinați valoarea medie a lui "x" dacă un mol de polimer conține
99.363· de electroni în stratul de valență al atomilor componenți.
c) Calculați raportul molar al speciilor ternare.
Rezolvare:
Ecuațiile chimice specifice reacțiilor la care este supusă proba de polimer
sunt: 2(SN)x + 2xO2 ⟶ 2xSO2↑ + xN2↑
SO2 + 1/2O2 ⟶ SO3
SO2 + H2O ⟶ H2SO3
SO3 + H2O ⟶ H2SO4
a) Volumul gazos de 7 mL este reprezentat de către N 2. Numărul de moli de
azot se calculează utilizând ecuația de stare a gazelor ideale.
pV = nRT

n= = = 0,3125 · 10-3 moli = 0,3125 mmoli de N2

Dacă:
2x moli polimer conțin ........................... x moli N2
a moli polimer conțin ............................. 0,3125 · 10-3 moli N2

a= = 0,625 · 10-3 moli = 0,625 moli polimer

Pag. 59
 = 0,625 · (AS + AN) = 0,625 · (32 + 14) = 0,625 · 46 = 28,75 mg
polimer
b) Numărul de electroni de pe stratul de valență al sulfului este 6, iar cel al
azotului este 5. Astfel, polimerul are 6 + 5 = 11 electroni de valență pe ultimul
strat.
Dacă:
46 g polimer conțin ........................... 11 · 6,023 · 1023 electroni de valență
46x g polimer conțin ................................ 99,363 · 1025 electroni de
valență ; MSN = 46 g/mol

x= = 150 formula polimerului este: (SN)150.

c) Calculăm numărul de mmoli de SO2, care se oxidează la SO3. Notăm

numărul de mmoli cu d.
d= = 0,625 · = 0,5 mmoli de SO2, respectiv de SO3.

Numărul de mmoli de SO2 care se transformă în acid sulfuros este 0,625 –

0,5 = 0,125 mmoli.
Raportul molar al speciilor ternare, al celor doi oxiacizi, este egal cu:

(Olimpiada "Științe pentru Juniori", etapa județeană, 2015)

3. Mărimea atomilor și a moleculelor sunt factori
importanți în determinarea proprietăților substanțelor, în
particular pentru un grup de minerale numite zeoliți, a
căror utilitate în practică depinde direct de aceste două
aspecte. Zeoliții sunt cristalohidrați cu formula:
Na2Al2Si3O10 ·2H2O. Prezintă o rețea de SiO4 tetraedrică,
în care un anumit număr de atomi de Si sunt înlocuiți de atomi de Al. Rețeaua
zeolițilorprezintă cu regularitate cavități cu diametre cuprinse între 300 și 1000 de
pm (1 pm = 10-12 m). Moleculele de apă au diametrul de 295 pm și astfel se
potrivesc în cavitățile zeoliților.

Pag. 60
 Zeoliții care au fost supuși unui proces de deshidratare se folosesc ca
agenți de uscare ai atmosferei umede, iar cristalohidrații se folosesc în procesul
de deuderizare al apei. Când apa dură care prezintă un conținut ridicat de ioni de
Ca+2 este trecută prin zeoliți, ionii de Na+ din aceștia migează în afara rețelei fiind
înlocuiți de ionii Ca+2 care au dimensiunea razei ionice potrivită astfel încât să se
integreze în rețea. Prin urmare scăderea durității apei determină creșterea puterii
de spălare a săpunurilor și detergenților. Acest proces este reprezntat prin
ecuația:
Ca+2(aq) + Na2Z(s) ⟶ CaZ(s) + 2Na+(aq)
Se cere:
a) Calculați masa de apă care poate fi absorbită din atmosfera umedă de
către o probă de 1000 g zeolit deshidratat;
b) Determinați masa de Ca+2 ce poate fi înlăturată din apa dură de o probă
de 2000 g zeolit;
c) Explicați dacă se pot folosi zeoliții pentru a reține ioni de radiu dintr-o apă
contaminată cu acești ioni radioactivi. Se cunoaște raza ionului Ra+2 = 162 pm.
Rezolvare:
a) Calculăm masa molară a zeolitului anhidru și cea a apei:
= 2ANa + 2AAl + 3ASi + 10AO = 344 g/mol; = 18 g/mol
Folosim regula de trei simplă pentru a calcula apa absorbită de către
zeolitul anhidru:
344 g zeolit deshidratat ................................... 36 g H2O
1000 g zeolit deshidratat ................................... x g H 2O
x= = 104,65 g H2O

b) Conform reacției: Ca+2(aq) + Na2Z(s) ⟶ CaZ(s) + 2Na+(aq), cantitatea de

Ca+2 care poate fi înlăturată din apa dură este de 40 g la 380 g zeolit. (
= 380 g/mol )
380 g zeolit înlătură ...................................... 40 g Ca +2
2000 g zeolit înlătură ...................................... y g Ca +2

Pag. 61
 y= = 210,52 g Ca+2

c) Radiul are proprietăți asemănătoare cu cele ale calciului, situându-se

amândouă în grupa a II-a A. Diametrul ionului de Ra+2 este de 2 · 162 pm = 324
pm. Deoarece valoarea diametrului este mai mică decât 1000 pm și mai mare
decât 300 pm, zeoliții pot înlătura acești ioni din apa contaminată.

(Olimpiada de Chimie, etapa județeană, 2013)

4. La încălzire permanganatul de potasiu se descompune conform reacției

chimice: 2KMnO4 ⟶ K2MnO4 + MnO2 + O2↑. 12,64 g de KMnO4 se supune
procesului de descompunere timp de 5 minute. Masa MnO 2 rezultat cântărește
16,52% din masa probei inițiale. Care este procentul de KMnO 4 descompus? (AK
= 39, AMn = 55, AO = 16)
Rezolvare:
2KMnO4 ⟶ K2MnO4 + MnO2 + O2↑
Calculăm masa de piroluzită ( MnO2 ): = 2,09 g MnO2

2 · 158 g KMnO4 ...................................... 87 g MnO2

x g KMnO4 ...................................... 2,08 g MnO2; = 158 g/mol;

µKMnO4=158g/mol
µ MnO2= 87 g/mol
x= = 7,58 g KMnO4

12,64 g KMnO4 inițial ........................... 7,58 g KMnO4 reacționat

100 g KMnO4 inițial ................................... y g KMnO4 reacționat
y= = 60%

(Concursul de Chimie ” Magda Petrovanu”, clasa a XII-a, Iași, 2015)

Pag. 62
5. 10 mL soluție acid formic cu un conținut de 2,3 g/ 250 mL s-au diluat cu
apă distilată în proporție de 1:1. Care este pH-ul soluției obținute? ( Se dau: Ka =
2 · 10-4 ; µHCOOH = 46 g/mol )
Rezolvare:
Cantitatea de acid formic conținută în 10 mL este de:
250 mL soluție ......................... 2,3 g HCOOH
10 mL soluție .............................. x g HCOOH
x= = 9,2 · 10-2 g HCOOH dizolvați în 10 mL soluție

Volumul final de soluție este egal cu Vinițial + Vapă = 10 + 10 = 20 mL.

Concentraţia molară a acidului formic este egală cu:

[HCOOH] = = = 0,1 M

pH = - lg [H3O+]
[H3O+] = √ =√ =√ =√ = 4,47 · 10-3 M
pH = - lg [H3O+] = - lg 4,47 · 10-3 = 3 – lg 4,47 = 2,35
(Concursul Național de Chimie ” Magda Petrovanu”, clasa a XII-a, Iași, 2015)

6. O soluție de acid propionic 2,96 g/ 200 mL

a fost diluată cu apă distilată în proporție de 1:1
Care este valoarea pH-ului soluției obținute?
(Ka = 1,3 · 10-5; = 74)
Rezolvare:
Calculăm volumul final al soluției Vinițial + Vapă = 200 + 200 = 400 mL.
Concentrația molară a acidului este egală cu:
[C2H5COOH] = = = 0,1M

pH = - lg [H3O+]

[H3O+] = √ =√ =√ = 1,14 · 10-3 M

pH = - lg [H3O+] = - lg 1,14 · 10-3 = 3 – lg 1,14 = 2,94
(Concursul Național de Chimie ” Magda Petrovanu”, clasa a XII-a, Iași, 2014)

Pag. 63
7. Se amestecă 20 mL soluție de acid sulfuric 10-1 M cu 12 mL dintr-o soluție
de hidroxid de sodiu 5 · 10-1 M, la care se mai dizolvă și 0,856 g clorură de

amoniu. Indicație: [HO-] = Kb . Se dă: Kb = 2 · 10-5. Calculați:

a) masa de hidroxid de sodiu care reacționează cu

clorura de amoniu.
b) pH-ul soluției finale.
Rezolvare:
H2SO4 + 2NaOH ⟶ Na2SO4 + 2H2O
Numărul de moli de H2SO4 este egal cu 20 · 10-3 · 10-1 = 2 · 10-3 moli.
Numărul total de moli de NaOH este 12 · 10-3 · 5 · 10-1 = 6 · 10-3 moli,
dintre care 2 · 2 · 10-3 = 4 · 10-3 moli reacționează cu H2SO4.
Numărul de moli de NaOH aflați în exces este egal cu 2 · 10-3 moli.
NaOH + NH4Cl ⟶ NaCl + NH3 + H2O
Numărul de moli de NH4Cl este 0,856 : 53,5 = 16 · 10-3 moli, dintre care
doar 2 · 10-3 moli reacționează cu NaOH. Numărul de moli de NH4Cl în exces
este 14 · 10-3 moli.
În soluția finală există o soluție tampon compusă din NH4Cl și NH3.

[HO-] = Kb = 2 · 10-5 · = 2,85 · 10-6

pOH = - lg [HO-] = - lg 2,85 · 10-6 = 6 – lg 2,85 = 6 – 0,45 = 5,55

pH = 14 – pOH = 14 – 5,55 = 8,45
(Olimpiada Interdisciplinară Științele Pământului, etapa județeană, 2016)

8. 19 g dintr-o sulfură metalică se transformă în 15,8 g de oxid. În cursul

procesului valența metalului nu se schimbă.
a) Scrieți ecuația reacției chimice.
b) Determinați conținutul procentual al metalului în sulfura metalică.
Rezolvare:
a) M2Sx + O2 ⟶ M2Ox + xSO2↑

b) din 19 g M2Sx se obțin ....................... 15,8 g M2Ox

Pag. 64
 din 32x + 2AM g M2Sx ....................... 16x + 2AM g M2Ox
15,8 · ( 32x + 2AM ) = 19 · ( 16x + 2AM )
32x + 2AM = 1,2 · ( 16x + 2AM )
32x + 2AM = 19,2x + 2,4AM
2,4AM - 2AM = 32x – 19,2x
0,4AM = 12,8x
AM = 32x
32x + 2AM = 32x + 2·32x = 96x g M2Sx ...................... 2·32x g M
100 g M2Sx ............................. a g M
a= = 66,66% M

(Olimpiada de Chimie, etapa națională, 2016)

9. 100 grame dintr-un amestec de FeO și Fe3O4 au fost reduse cu hidrogen
la fier, obținându-se 29 g apă. Calculați:
a) Volumul de hidrogen consumat pentru reducere, la presiunea de 720
mmHg și temperatura de 17 .
b) Compoziția procentuală (procente de masă) a amestecului de oxizi.
Rezolvare:
a) Știind că numărul de moli de hidrogen care participă la reacție este egal
cu numărul de moli de apă care se obțin, atunci numărul de moli de hidrogen
este = 1,61 moli.

Calculăm volumul hidrogenului utilizând ecuația de stare a gazelor ideale:

pV = nRT, unde T = 273 + 17 = 290 K și p = = 0,95 atm.

V= = = 40,3 L de H2

b)
1) FeO + H2 ⟶ Fe + H2O
2) Fe3O4 + 4H2 ⟶ 3Fe + 4H2O
În prima reacție, notăm cantitatea de FeO cu x și cantitatea de apă care
se formează cu y.

Pag. 65
x g FeO ................................ y g H2O
72 g FeO ............................ 18 g H2O; = 72 g/mol ; = 18 g/mol

x= y = 4y

Calculăm cantitățile de apă și de magnetită în funcție de x și y.

100 – x g Fe3O4 ............................ 29 – y g H2O
232 g Fe3O4 ..................................... 4 · 18 g H2O; = 232 g/mol
232 ( 29 – y ) = 72 ( 100 – x )
3,22 ( 29 – y ) = 100 – 4y
93,38 – 3,22y = 100 – 4y
4y – 3,22y = 100 – 93,38
0,78y = 6,62
y = 8,49 g apă se obține din prima reacție x = 4 · 8,49 = 33,96 g FeO
100 – 33,96 = 66,04 g Fe3O4
în 100 g amestec ............ 33,96 g FeO ................ 66,04 g Fe 3O4
în 100 g amestec ............. a g FeO ......................... b g Fe3O4
a = 33,96% FeO
b = 66,04% Fe3O4
(Olimpiada de Chimie, etapa națională, 2016)

Pag. 66
 PROBLEME DE MINIM ÎN FIZICĂ
Țilică Daniela, București

O problemă de optică

O peliculă de săpun este iluminată cu o radiație monocromatică cu

o
lungimea de undă   7500 A . Să se determine grosimea minimă pe care o
poate avea pelicula, ca să mai apară franje de interferență în reflexie, dacă
indicele său de refracție este n  1,3 ; iar pelicula se află în aer.
Soluție: Pelicula de săpun poate fi considerată drept o lamă subțire cu
fețele paralele cu grosimea d . Diferența de drum optic între două raze paralele

monocromatice ce iluminează pelicula este:   2  n  d  cos r  , unde r este
2
 
unghiul pe care îl face raza cu verticala, r  0,  . Maximul de interferență în
 2

reflexie apare când diferența de drum optic este:   k   , k  N . Deci, primul
maxim apare când diferența de drum optic este egală cu lungimea de undă:
  
   . Rezultă: 2  n  d  cos r     2  n  d  cos r  d  .
2 2 4  n  cos r

Pag. 67
   
Se consideră funcția d : 0,   R , d r  
1
 . Funcția este
 2 4  n cos r

derivabilă, iar derivata sa este: d r  
sin r
 . Se determină punctele
4  n cos 2 r
 sin r
critice ale funcției: d r   0    0  sin r  0  r  0 , deci r  0
4  n cos 2 r
este punct de extrem al funcției d . Se calculează derivata a doua a funcției:
 cos 2 r  2  sin 2 r 
d r    și d 0   0 . Rezultă că r  0 este punct de
4n 3
cos r 4n

minim al funcției d . Grosimea minimă este dată de: d min  d 0 
4n
7500
 d min   1442,3 .
4 1,3
O problemă de iluminare minimă
O alee este mărginită de surse de lumină punctiforme situate la nivelul
solului la distanțe egale de 4 m , iar între acestea sunt amplasate coșuri de

gunoi. Dacă sursele de lumină au intensități egale, să se determine poziția

coșului de gunoi între două surse de lumină, astfel încât iluminarea să fie
minimă.
Soluție: Se consideră două surse de lumină punctiforme de intensități I 1 ,
respectiv I 2 , situate la distanța d . Atunci, un punct situat pe dreapta ce unește
cele două surse la distanța x , x  0, d , față de prima sursă are iluminarea:
I1 I2
E  . Problema presupune I1  I 2  I .
x 2
d  x 2
Fie funcția E : 0, d   R , E x   2 
I I
. Funcția este derivabilă, iar
x d  x 2
2 I
derivata este dată de: E x    3 
2 I


2  I  x 3  d  x 
3

.

x d  x 3 x 3  d  x 
3

Din E x   0 se determină punctele critice ale funcției.

Pag. 68
 Avem:

2  I  x 3  d  x 
0
3

x 3  d  x 
3


 
2  I  x  d  x   x 2  x  d  x   d  x 
2
 0  2x  d  0  x  .
d
x  d  x 
3 3
2
6 I 6 I
Derivata a doua este dată de: E x   4   0 . Rezultă
x d  x 4
d  d
E    0 , deci x  este punct de minim. Pentru ca iluminarea să fie minimă,
2 2
coșul de gunoi trebuie amplasat la distanțe egale între două surse de lumină
d
 2 m.
2
O problemă de mecanică

Un canal hidraulic are secțiunea A E F D

2
trapezoidală cu aria 4 m și panta
taluzului tg  1 . Să se determine
raportul dintre baza mică și înălțimea
B C
trapezului isoscel astfel încât să rezulte
perimetrul minim udat.
Soluție: Se notează baza mică a trapezului BC  b și înălțimea BE  h .
Dacă panta taluzului tg  1 , atunci   45 , deci triunghiul ABE este isoscel.
o

Rezultă AE  BE  h .
b
Dacă raportul dintre baza mică și înălțimea trapezului este  x , atunci
h
b  h  x , iar baza mare a trapezului este:
AD  AE  EF  FD  EF  2  AE  b  2  h  h  x  2  h .
Din formula pentru aria trapezului se deduce expresia înălțimii h în funcție de
A
BC  AD   h  A  b  b  2  h  h  A  2  b  2  h  h
variabila x:
2 2 2
2  b  h   h A
 A  A  h  x  h  h  A  x  1  h 2  h 
2

2 x 1
A 4
h h .
x 1 x 1

Pag. 69
 2
Înălțimea trapezului este: h  . Se calculează perimetrul trapezului
x 1
în funcție de variabila x : P  AD  BC  2  AB  h  x  2  h  h  x  2  h  2


 2  h  x 1 2  
4  x 1 2
.
 
x 1

Se consideră funcția f : 0,   R , f x  


4  x 1 2 
. Funcția este
x 1

derivabilă și derivata este: f x  


2  x 1 2 
. Din f x   0 rezultă:
x  1 x  1
x  2 1 , f  
2 1  8  4 2 .

x 0 2 1 

f x  - - - - 0 + + + +

f x  
4  1 2  8 4 2 

Rezultă că x  2  1 este punct de minim pentru funcția f . Perimetrul

minim udat se obține pentru raportul dintre baza mică și înălțimea trapezului

isoscel 2  1  0,41 și este egal cu 8  4 2  9,51 m .

Bibliografie

[1]. Colojoară, I., Analiză matematică, Editura Academiei, București, 1983

[2]. Sfichir, R., Probleme de limită și extrem în fizică, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1979
[3]. Robinson A., Non-Standard Analysis, Princeton Univ. Press, Princeton, 1996

Pag. 70
 PROBLEME DE CHIMIE PROPUSE PENTRU GIMNAZIU

1. Un amestec de CaCO3 și MgCO3 conține 13,43% C. Care este raportul molar

în care se găsesc cei doi carbonați?
R: a : b= 1: 2
2. Un elev a introdus o placă de magneziu cu masa de 15g într-o soluție de
sulfat de cupru. După un timp a scos placa de magneziu, a spălat-o și a
cântărit-o, după care a constatat că masa plăcii este de 6. Determinați:
a) masa de cupru dizlocuit;
b) masa de sulfat de magneziu rezultat.
R. a) x= 24 g Cu; b) 45 g MgSO4
3. Determinați formulele combinațiilor cu compoziția procentuală:
a) 43,09% K, 39,21%Cl, 17,7%O;
b) 31,8% K, 28,9% Cl, 39,3%O;
c) 36,67% K, 33,33% Cl, 30%O;
d) 28% K, 25,7%Cl, restul oxigen.
R: a) KclO; b) KClO2; c) KClO3; d) KClO4.

Pag. 71
4. La analiza a 2g aliaj Cu-Au-Ag s-au găsit 0,4g Au, 1,2g Cu și 0,02g
impurități. Determinați compoziția procentuală a aliajului.
R: 20% Au ; 60% Cu ; 19% Ag ; 1% impurități.
5. Un amestec format din sulfat feros și sulfat feric conține 40% sulfat feros.
Determinați masa substanțelor din 8g amestec.
R: 3,2 g FeSO4 și 4,8 g Fe2(SO4)3
6. Determinați volumul de dioxid de carbon obținut prin arderea a 66 kg cărbune
cu 9,1% impurități. Densitatea dioxidului de carbon este 1,96 kg/ m 3.
3
R: 6 kg impurități; 60 kg carbon; 220 kg CO2; 112,2 m CO2
7. Prin încălzirea a 14,5g fier cu 12g sulf s-a obținut o cantitate de sulfură de fier
(II) și 2,8l dioxid de sulf cu densitatea 2,86kg/m3. Considerând reacția totală și
faptul că toată cantitatea de fer a fost transformată în sulfură de fer(II),
calculați puritatea fierului.
R: 8 g SO2 conțin 4 g sulf; 8 g sulf transformat în FeS; 14 g Fe în 14,5 g fier;
puritate = 96,5%
8. Din 11200m3 azot cu densitatea 1,25kg/m3 se
obțin în urma reacției cu hidrogenul 2550kg
amoniac. Determinați randamentul de obținere
a amoniacului.
R: 8. N2 + 3H2 2 NH3;
2100N2 transformat; 14000 kg N2 total; randament 15%
9. Determinați masa fontei cu 3,5% carbon care poate fi obținută din 7000kg
hematită cu puritatea de 80%, dacă se lucrează cu un randament de 95%.
R: 5600 kg Fe2O3; 3920 kg fier; 4062,2 kg fontă teoretic; 3859 kg fontă practic.
10. 2,3g Na se dizolvă în 100g soluție NaOH de concentrație 4%. Să se
calculeze:
a) concentrația procentuală a soluției finale;
b) volumul soluției de acid sulfuric 10% necesar neutralizării (ρ =1,07 kg/L).

Pag. 72
R: a) NaOH pur în soluție: 4g; 0,1 moli Na formează 0,1 moli NaOH (4g).
Amestecul final conține: NaOH : 4g+4g =8g; H2O: 96-0,1∙ 18 = 94,2 g
C%= 7,82% NaOH;
b) 91,58 cm3 soluție acid sulfuric.

Stoica Florica, Nămolovan Georgeta, București

Pag. 73
 PROBLEME DE FIZICĂ PROPUSE PENTRU GIMNAZIU

1. Un motociclist a parcurs distanța dintre două localități astfel: un sfert din drum
cu viteza v1 = 36km/h în 5 minute, jumătate din drumul rămas cu viteza v2 = 5m/s
în 10 minute și restul drumului cu viteza v3 = 15m/s în 2 minute. Determinați: a)
distanța parcursă, b) durata deplasării, c) viteza medie.
R: a) d = 7800m; b) t = 1020s; c) 7,64m/s
2. Un copil se deplasează cu tricicleta pe aleile dintr-un parc cu viteza constantă
v = 5m/s astfel: spre vest timp de 2 minute, spre nord timp de 5 minute, spre est
timp de 4 minute și spre sud timp de 1 minut. a) Desenați traiectoria mișcării; b)
calculați distanța totală parcursă de copil; c) determinați cât timp se deplasează;
d) la ce distanță de punctul de plecare se oprește copilul.
R: b) d = 2160m; c) 720s; d) 805m
3. Mișcarea unui mobil este reprezentată grafic în figura de mai jos. Determinați:
a) intervalele de timp în care mobilul staționează;
b) la ce moment de timp mobilul se întoarce către punctul de plecare;
c) vitezele mobilului pe porțiuni;
d) la ce distanță față de origine se află mobilul la momentul de timp t = 6s;
e) determinați viteza medie.

Pag. 74
R: a) (5 – 12)s; (15 – 22)s; b) t = 22s; c) v1 = 8m/s; v2 = 0m/s; v3 = 20m/s; v4 =
0m/s; v5 = - 10m/s; d) x = 40m; e) vm = 6m/s
4. O barcă cu motor străbate distanța dintre două porturi în sensul curgerii râului
în timp de 1 oră cu viteza vb = 54km/h. O vestă de salvare scăpată în râu la
pornire ajunge la destinație în 4 ore. Determinați: a) viteza râului, b) distanța
dintre cele două porturi, c) timpul în care barca ajunge înapoi în punctul de
plecare.
R: a) 5m/s; b) 72km; c) 3h
5. Trei forțe concurente cu modulele F1 =
10N, F2 = 6N și F3 = 8N sunt reprezentate
în figura de mai jos. Determinați: a)
modulul rezultantei celor trei forțe, b) cum
trebuie să acționeze o a patra forță și care
este modulul acesteia, astfel încât
rezultanta celor patru forțe să fie nulă.
R: a) R = √ N; b) opusă rezultantei celor trei forțe, având modulul egal cu
√
6. Două corpuri de mase m1 = 3kg și m2 = 6kg sunt suspendate printr-un fir
inextensibil și de masă neglijabilă de o parte și de alta unui scripete fix.
Determinați:

Pag. 75
a) tensiunea din axul scripetelui când acesta este blocat,
b) masa suplimentară ce trebuie adăugată pe unul dintre corpuri astfel încât la
deblocarea scripetelui sistemul să rămână în echilibru.
R: a) Fs = 90N; b) mx = 3kg pe corpul de masă m1
7. În rețeaua electrică din figura de mai jos se cunosc: E = 30V, r = 1Ω, R 1 = R2 =
4Ω, R3 = 9Ω, R4 = 3Ω, R5 = 6Ω, R6 = 2Ω. Determinați:
a) rezistența echivalentă între nodurile AB și CD,
b) rezistența echivalentă a circuitului exterior,
c) intensitatea curentului care trece prin circuitul principal.

R: a) RAB = 1,5Ω; RCD = 3Ω; b) Re = 5Ω; c) I = 5A

8. La bornele unui generator cu tensiunea electromotoare E = 48V și r = 2Ω se
conectează un consumator cu rezistența R = 10Ω. Determinați: a) intensitatea
curentului în circuit, b) căderea de tensiune pe sursă, c) valoarea rezistenței unui
rezistor care conectat în locul celui inițial dezvoltă în circuit putere maximă.
R: a) I = 4A; b) u = 8V; c) R = 2Ω
9. Un bec cu caracteristicile Un = 60V și In = 2A este introdus într-un circuit
alimentat la 220V.
a) Calculați rezistența becului în condiții normale de funcționare.
b) Cum trebuie adăugat un rezistor care să asigure funcționarea becului la
parametrii nominali și care este valoarea rezistenței acestuia.
R: a) R = 30Ω; b) în serie, Rx = 80Ω

Pag. 76
10. Circuitul electric de mai jos conține 8 becuri identice, 3 întrerupătoare, un
generator electric și conductoare de legătură. Precizați care becuri nu se aprind
în următoarele situații:
a) K1 și K2 închise și K3 deschis;
b) K1 și K3 închise și K2 deschis;
c) K2 și K3 închise și K1 deschis;
d) toate întrerupătoarele deschise;
e) toate întrerupătoarele închise.

R: a) B1; b) B1, B4, B7, B8; c) B4; d) B7, B8; e) B1 și B4.

Prof. Bițoaică Doina Cornelia, București

Pag. 77
 PROBLEME DE CHIMIE PROPUSE PENTRU LICEU

1. Într-un calorimetru care are capacitatea calorică 29,7 kJ/K sunt arse 5 g de
fructoză (C6H12O6), temperatura crescând cu 2,635 K. Să se calculeze
căldura de combustie a fructozei în kJ/mol. Mase atomice: C = 12.0, H = 1.0,
O = 16.00.
R: 2817, 3 kJ/mol
2. Într-un calorimetru care are capacitatea calorică 21,7 kJ/K sunt arse 2,62 g
de acid lactic (C3H6O3), temperatura crescând cu 1,800 K. Să se calculeze
căldura de combustie a acidului lactic în kJ/mol. Mase atomice C = 12.0, H =
1.0, O = 16.00
R: 1341, 8 kJ/mol.
Prof. Nectara Mircioagă, București
3. Elementul al căui atom conține 6 electoni în trei substraturi de tipul s este:
R: a. 3Li, b. 10Ne, c. 11Na, d. 12Mg,
e. 18Ar, f. 19K, g. 20Ca.
4. Reprezintă configurația electronică a elementelor cu numărul atomic Z 1 = 8,
Z2 = 18, Z3 =28, Z4 = 38, Z5 = 48, Z6 = 58. Precizați grupa și perioada în care este
așezat fiecare element în tabelul periodic al elementelor.
5. Calculați volumul de hidrogen, în condiții normale, ce se degajă în reacția unei
soluții de acid clorhidric cu 1,5 moli de aluminiu.
R . V = 33,6 l H2.

Pag. 78
6. O soluție de acid sulfuric cu volumul V1 = 0,65L neutralizează complet V2 = 1L
soluție hidroxid de bariu 0,215M. Determinați, prin calcul, molaritatea soluției de
acid sulfuric.
R. c = 0,33 M.
Prof. dr. Emil Gheorghe, Măgurele
7. Află:
a. Cât cântărește un atom de zinc?
b. Ce număr de atomi se află într-un gram de bariu?
R: a. 1,075·10-22 g; b. 4,39·1021 atomi.
8. Ce concentrație are soluția obținută prin dizolvarea a 50 g sodă de rufe în
400 mL apă?
R: 4,11%.
9. a. Peste 200 mL soluție NaCl (ρ = 1,12 g/cm 3) și concentrație 20% se pun
200 mL apă. Ce concentrație procentuală are soluția rezultată?
b. Peste soluția de la punctul a) se adaugă o soluție decimolară de azotat de
argint pentru precipitare. Află volumul acestei soluții.
R: a. 10,56%; b. 7,6 l.
10. Dacă se amestecă 600 g apă cu 4 L soluție 0,1M de sodă caustică, ce
concentrație molară are soluția rezultată?
R: 0,086M.
Prof. dr. Ionela Alan, București

Pag. 79
 PROBLEME DE FIZICĂ PROPUSE PENTRU LICEU

1. Două corpuri se deplasează după legile de mişcare x1 = 10 + t – 2t2 şi

respectiv x2 = 4 + t +2t2 , unde x se măsoară în metri şi t în secunde. Calculaţi
momentul de timp la care vitezele celor două corpuri devin egale.
R: t=0.
2. O ladă de masa m=6Kg se află pe un plan orizontal şieste supusă acţiunii a
două forţe: F1 = 10 N şi F2 = 8N care fac între ele un unghi ά = 300 . Calculaţi
valoarea minimă a coeficientului de frecare dintre corp şi planul orizontal pentru
care lada rămâne în repaus.
g= 10 m/s2.
R: μ =0,300.
3. Un corp cu masa m1= 1 kg, este lansat
pe un plan orizontal cu viteza iniţială vo =9 m/s. La distanţa d = 30 m se află un al
doilea corp în stare de reapus.Primul corp cicneşte elastic al doilea corp de masă
m2. Calculaţi:
a) Masa pe care trebuie s- o aibă cel de-al doilea corp, pentru ca după ciocnirea
elastică primul corp să se oprească?
b) Coeficientul de frecare al primului corp cu planul orizontal, dacă viteza
imprimată celui de-al doilea corp este v2=8m/s?

Pag. 80
c) Presupunând că pentru a scoate primul corp din repaus se acţionează asupra
lui cu un resort de constantă elastică k=40 N/m, calculaţi valoarea maximă a
energiei de deformare a resortului? g= 10 m/s2
R: a) m2=m1= 1 kg ; b) μ = 0,028; c) Ep= 0,0098J.
4. Un corp se deplasează pe o suprafaţă orizontală , fără frecare, cu viteza
iniţială vo = 5 m/s.Asupra corpului începe să acţioneze o forţă F = 10 N, orientată
pe aceeaşi direcţie şi în acelaşi sens cu vo. Energia cinetică a corpului are
valoarea Ec = 1000 J, după un timp t =10 s, din momentul aplicării forţei F .Să se
calculeze:
a) Masa corpului.
b) Distanţa parcursă de corp în timpul t.
c) Lucrul mecanic efectuat de forţă în timpul t.
d) Variaţia impulsului corpului în intervalul de timp t.
R: a) m=20 Kg; b) s=75m; c) L=750 J; d) p=100 Ns.
Prof. Ciobanu Elena, Piteşti

5. Un metal e caracterizat printr-un lucru mecanic de extracție de 6,6 eV.

a) Se observă efect fotoelectric prin iradierea metalului cu o radiație de 150 nm?
b) Cât va fi lungimea sa de undă de prag?
c) Cât este energia maximă a fotoelectronilor emiși?
d) Determinați viteza celui mai rapid fotoelectron extras din acest metal prin
efect fotoelectric, dacă tensiunea electrică necesară stopării sale este de 6V.
R: a) nu se observa; b) 188 nm; c) 1,65 eV; d) 1,45∙106 m/s
6. Un foton cu frecvența 1020 Hz interacționează cu un atom al unui metal și
extrage din acesta un electron care are energia cinetică 0,16 MeV. Calculați:
a) lucrul mecanic de extracție este specific acelui metal.
b) frecvența sa de prag a metalului.
c) tensiunea de stopare a celui mai rapid fotoelectron extras.
d) cum se modifică aceasta, dacă frecvența fotonului incident se înjumătățește?
R: a) 253 keV; b) 0,61∙1020 Hz; c) 160 kV; d) 1,78 .

Pag. 81
7. Energia cinetică maximă a fotoelectronilor emiși de un catod de wolfram (L extr
= 4,5 eV) al unei celule fotoelectrice este de 1,5 eV.
a) Cât este tensiunea de stopare a celui mai rapid fotoelectron extras?
b) Calculați frecvența fotonilor incidenți.
c) Determinați lungimea de undă de prag specifică wolframului.
d) Dacă se dublează lungimea de undă a radiației incidente, cum se modifică
energia cinetică a fotoelectronilor emişi ?
R: a) 1,5 V; b) 1,45∙1015 Hz; c) 275 nm; d) Ec<0 și nu se mai observă efect
fotoelectric.
8. La presiunea p = 105 N/m2 şi temperatura t = 27°C, un gaz perfect are
densitatea ρ = 1,10 kg/m3.
a) Calculați masa sa molară a gazului.
b) Presupunând că acest gaz se află închis într-o butelie, aflați temperatura sa,
dacă presiunea gazului se dublează.
c) În noua stare calculați energia internă a unui kmol de gaz din butelie.
d) Lucrul mecanic necesar triplării presiunii gazului din butelie.
R:a) 27,42 kg/kmol; b) 600K; c) 7479 kJ; d) 0.
9. Fie 100g de gaz ideal monoatomic cu densitatea ρ = 1,2 kg/m3, la presiunea p
= 2·102 kPa într-un balon de cauciuc.
a) Calculați viteza pătratică medie a moleculelor gazului.
b) Calculați energia internă a moleculor gazului.
c) Aflați căldura necesară gazului pentru a-și dubla temperatura, dacă volumul
inițial al balonului era 1l.
d) Determinați lucrul mecanic efectuat de gaz atunci când volumul său scade la o
treime din valoarea de la punctul precedent.
R: a) 5·105 m2/s2;b) 25 kJ;c) 500J;d) -666,67 J.
10. Doi rezistori sunt confecționați din fire din acelaşi metal și nu au aceeaşi
geometrie (lungime, respectiv arie a secţiunii transversale), dar au mase egale.
Calculați:

Pag. 82
a) relația matematică dintre lungimile lor, dacă aria secțiunii transversale a unuia
este de 4 ori mai mare decât a celuilalt;
b) rezistenţa echivalentă a grupării serie a celor doi rezistori, dacă rezistivitatea
materialului este ρ= 1,6·10-8 Ω·m, lungimea firului mai scurt este 25 m și aria sa e
de 1,6 mm2;
c) intensitatea curentului electric ce se stabilește prin gruparea precedentă
conectată la o sursă de tensiune de tensiune electromotoare 24 V și rezistență
interioară 1Ω;
d) indicația unui voltmetru conectat în paralel cu rezistențele R1 și R2 conectate în
paralel, în condițiile punctului anterior.
R: a) l1=4l2; b) 2Ω; c) 8 A; d) 12V.
Prof. Jicmon Gabriela, Bucureşti
11. O undă longitudială se propagă pe direcția Ox într-un mediu elastic cu
densitatea 2,6t/m3 după legea y1=1,2sin(1000πt- 2πx/λ) cm. Diferența de fază
între două puncte aflate pe axa Ox la distanța Δx=3,2m este Δϕ=4π/5. Se cere
să se calculeze:
a. dependența de timp a energiei cinetice, a energiei potențiale și a energiei
totale.
b. lungimea de undă, frecvența și viteza de propagare a undei longitudinale;
c. modulul de elasticitate al mediului elastic în care se propagă unda;
d. amplitudinea și defazajul oscilației rezultante prin compunerea intr-un punct de
abscisă x=1m a oscilației y1 cu o oscilație care în punctul A are forma
y2=1,2sin(1000πt- π/4) cm.
R: a. Ec= 0,72∙cos21000πt J; E=0,72J; b. λ=8m, ν=4km/s, √= 500Hz; c.
E=4,16∙1010/m2; d. y=2,4sin (1000πt- π/4)
12. De un resort cu constanta de elasticitate k=2kN/m este suspendat un corp de
masă m=200g. Corpul oscilează astfel incât la distanța y1=30mm față de poziția
de echilibru acesta are impulsul p1=0,8N/s. Se cere:
a. perioada și pulsația oscilației;

Pag. 83
b. energia totală a corpului;
c. ecuația de oscilație a corpului presupunând faza inițială nulă;
d. valoarea maximă a impulsului.
R:a. T= 62,8ms, ω=100rad/s; b. E=2,5J; c. y=5sin100t cm; d. pmax=1N∙s
13. Un pendul elastic și unul gravitațional oscilează cu aceeași perioadă. Să se
determine masa pendului elastic cunoscând constanta elastică k= 100N/m,
lungimea pendulului gravitațional l= 0,1m și g=10m/s2.
R: m=2kg.
14. Să se determine faza inițială de oscilație a unui oscilator armonic liniar dacă
la momentul t=T/12 elongația este y=A∙ √ /2.
R: π/6
15. Să se determine pulsația unui oscilator armoic liniar care se deplasează dintr-
un punct situat la jumătatea amplitudinii până la √ /2 din amplitudine în
100π/3ms.
R: 5 rad/s
prof. Turcu Simona, Bucuresti

Pag. 84