SUBIECTUL XVIII MANAGEMENTUL PROIECTELOR DE CERCETARE ÎN ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

1. Cercetarea pedagogică. Concept, specific, roluri, funcţii, tipologie. Relaţia cercetare-teorie-practică educaţională.
2. Proiectul de cercetare. Etapele cercetării în ştiinţele educaţiei.
3. Repertoriul metodelor şi tehnicilor implicate în cercetarea specifică ştiinţelor educaţiei.

1. Cercetarea pedagogică. Concept, specific, roluri, funcţii, tipologie. Relaţie cercetare-teorie-practică educaţională.

Cercetarea pedagogică este o strategie care urmăreşte surprinderea relaţiilor dintre cât mai multe variabile ale procesul real de educaţie.
- este o acţiune de observare şi investigare, pe baza căreia cunoaştem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educaţional. Practica educativă constituie,
pentru cercetător, o sursă de cunoaştere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei pozitive.
- prin concluziile ei, contribuie la inovarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ şi de educaţie.
În pedagogie, cercetarea ia forma inovaţiilor. Inovarea pedagogiei este o mişcare de la tradiţie la modernitate, prin introducerea unor
schimbări, în scopul creşterii eficienţei procesului de instruire şi formare a personalităţii omului contemporan. Se cunosc două nivele ale inovaţiei:

1) inovaţia macroeducativă - la nivelul întregului sistem de învăţământ;

2) inovaţia la nivel microeducativ- în şcoală, la nivel de lecţie etc.

Tipurile de cercetare pedagogică sunt:

1) cercetarea pedagogică aplicativă - trebuie să rezolve problemele educaţiei curente, imediate, pe termen relativ scurt, în strânsă legătură cu reforma
învăţământului
2) cercetarea fundamantală (de dezvoltare, de perspectivă) - abordează problemele educative cu caracter teoretic pe termen lung, în viitor; concepe şi
proiectează educaţia, învăţământul, şcoala viitorului.

Funcţiile cercetării pedagogice:

 funcţia explicativă - se rezumă doar la a constata, a descrie şi a explica fenomenele educative manifestate;
 funcţia praxiologică - cercetarea pedagogică este importantă atunci când depăşeşte stadiul descriptiv explicativ şi determină transformări;
 funcţia predictivă - cercetarea pedagogică se caracterizează în a spune ceea ce va evolua în mod deosebit într-o direcţie anumită;
 funcţia sistematizatoare;
 funcţia referenţial-informaţională.

1. Elaborarea ipotezei şi a proiectului de cercetare:

 ipoteza trebuie să fie corect formulată, să se bazeze pe date reale şi să dirijeze întregul proces de cercetare.

2. Documentarea şi elaborarea instumentelor de cercetare:

 se vor folosi metode de informare şi documentare elaborându-se ca instrumente de lucru: teste de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi,
chestionare.

3. Organizarea situaţiei experimentale:

- se stabilesc locul, durata, echipa de cercetare, etapele cercetării:
 etapa preexperimentală (constatativă);
 etapa experimentală, când se aplică instumentele de cercetare şi se culeg datele experimentale;

2. Proiectul de cercetare. Etapele cercetării în ştiinţele educaţiei

Metodologia cercetării pedagogice

În cercetarea pedagogică totul pleacă de la problema de cercetat, care se transformă in ipoteza cercetării. Problema se formulează concis, după care se
enunţă ipoteza ce constituie argumentul cercetării. Planul unei cercetări pedagogice cuprinde următoarele etape:
1) stabilirea temei de cercetat;
2) asigurarea documentării preliminare pentru a cunoaşte tot ceea ce s-a realizat mai valoros în lume în plan teoretic şi aplicativ, investigând
probleme ce au fost deja cercetate;
3) elaborarea ipotezei ştiinţifice şi de lucru specifice temei cercetării pedagogice.
4) organizarea şi desfăşurarea activităţii de investigaţie experimentală; presupune asigurarea unităţilor şi factorului uman de cercetare - unităţi de
învăţământ cu subiecţi, cercetători, mijloace materiale şi financiare, aparatura necesară pentru colectarea şi analiza datelor, stabilirea concluziilor şi
alegerea soluţiei optime, pe baze ştiinţifice şi eficiente.

Izvoarele de cercetare pedagogică sunt împărţite în două categorii:

1) practica educaţională, socială; înţelepciunea educaţiei populare (proverbe, zicale); moştenirea pedagogică a trecutului pe plan naţional şi
mondial; practica şcolară contemporană - este izvorul esenţial şi fundamental al cunoaşterii pedagogice;
2) materiale arheologice; folclorul cu caracter educaţional; documente oficiale; documente istorice generale şi de istoria pedagogiei care privesc
cultura, învăţământul din anumite perioade, ţări; operele filosofice, etice, juridice; pedagogice ale teoreticienilor si practicienilor;

Metodologia cercetării pedagogice cuprinde mai multe etape:

I. formularea problemei, a temei de cercetat; se impune ca tema să fie aleasă cu rigurozitate, să aibă importanţă teoretică şi practică etc.
II. analiza productivităţii activităţii şcolare (planificări, proiecte didactice, cataloage, lucrări efectuate de elevi la cercurile pe obiecte etc.)
III. experimentarea pedagogică - constă în mărirea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali (introducerea
instruirii folosirii calculatorului). Experimentul se desfăşoară folosind mai multe tehnici:
 tehnica grupului; • tehnica grupelor paralele;
 eşantionarea - reprezintă alegerea unui număr de subiecţi din populaţia şcolară ce urmează a fi supuşi experimentelor;
 metoda testelor:
- pedagogice (de cunoştinţe, abilităţi, deprinderi);
- psihologice şi sociometrice ;
- chestionarele scrise, convorbirea individuală sau în grup, ancheta psihopedagogică şi studierea documentelor şcolare.
 metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentului
 metoda scărilor de opinii şi atitudini (exemplu: calificative);
 metoda studiului de caz.

3. Repertoriul metodelor si tehnicilor implicate în cercetarea specifică ştiinţelor educaţiei.

Metode de cercetare:
1) Observaţia este o metodă de investigaţie directă, care se manifestă ca un act sistematic de urmărire atentă a procesului instrutiv -
educativ, fără să se aducă vreo modificare din partea cercetătorului.
2) Experimentul este o metodă de investigaţie pedagogică directă, fiind definită ca o „observaţie" provocată. Experimentul presupune
modificarea fenomenului pedagogic pe care-1 investigăm. Datele obţinute în acest experiment sunt corelate sau verificate cu datele din experimentul
natural. Rezultatele experimentului trebuie verificate pe noi subiecţi (clase, şcoli experimentale). Numai dacă se confirmă ipotezele, atunci se poate
trece la generalizarea rezultatelor obţinute.
3) Convorbirea este o metodă de cercetare directă prin care se discută in mod intenţionat cu subiecţii şi factorii educativi pentru obţinerea
de date în legătură cu desfăşurarea procesului instructiv - educativ.
4) Ancheta (testul sau chestionarul) este o metodă de cercetare directă, sub forma unei „convorbiri în scris" dintre cercetător si subiecţi.
5) studiul documentelor şcolare şi a rezultatelor şcolare
6) metoda bibliografică;
7) metoda monografică;
8) metoda istorică;
9) metoda braistorming -ului şi a studiului de caz;
10) metoda statistico - matematică, metodă auxiliară de cuantificare a rezultatelor cercetării.