AFRASINEI Madalina, colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu

Revistă: Noul Cod Civil comentat

Dată bază legală:

20 februarie 2013
Autori:
AFRASINEI Madalina
colectiv

Comentariu la articolul 958 din Noul Cod Civil

Comentariu
1.
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă
vocaţie succesorală, generală şi concretă, fiind necesar să îndeplinească şi o condiţie
negativă, şi anume să nu fie nedemnă. Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea
de drept a moştenitorului legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv
rezerva la care ar fi avut dreptul din această moştenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă
gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia (Fr. Deak, Tratat de drept
succesoral, p. 59-60).
2.
Nedemnitatea succesorală se caracterizează prin următoarele: a) nedemnitatea priveşte atât
moştenirea legală, cât şi legatele cu care nedemnul a fost gratificat prin testament; b)
nedemnitatea operează de drept sau poate fi judiciară (declarată de instanţa judecătorească);
c) efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau prin
act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea; d) nedemnitatea se aplică şi produce
efecte numai în privinţa autorului faptei, nu şi faţă de alte persoane chemate la moştenirea
defunctului în nume propriu sau prin reprezentare; e) domeniul de aplicare a sancţiunii nu
poate fi extins la alte moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la moştenirea persoanei
faţă de care a săvârşit faptele (sub acest aspect nedemnitatea producând efecte relative); f)
sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, astfel că
moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernământ (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p.
527).
3.
Sancţiunea nedemnităţii decurge ope legis pentru următoarele cazuri: a) atunci când o
persoană este condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide
pe cel care lasă moştenirea; b) atunci când o persoană este condamnată definitiv pentru
săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un
alt succesibil, iar dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, succesibilul ar fi
restrâns sau înlăturat vocaţia succesorală a făptuitorului.
4.
În cazul în care o persoană a fost condamnată pentru că a omorât sau a încercat să-l omoare
pe defunct, legiuitorul pedepseşte nu numai omorul fapt consumat, ci şi tentativa de omor.
Astfel, în acest caz făptuitorul va fi nedemn nu pentru rezultatul material al încercării sale, ci
şi pentru intenţie. Nu va exista nedemnitate în cazul comiterii infracţiunii de ucidere din
culpă, deoarece lipseşte intenţia de a ucide; la fel şi în cazul infracţiunii de lovire ori
vătămare cauzatoare de moarte, nu va exista nedemnitate, deoarece aceasta este o infracţiune
praeterintenţionată. De asemenea, moştenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru omor sau
tentativă de omor şi hotărârea penală să fi rămas definitivă (V. Stoica, Dreptul la moştenire,
p. 53-58).
5.
Nedemnitatea presupune ca moştenitorul nedemn să fi acţionat cu discernământ, deoarece în
lipsa discernământului nu se poate vorbi de vinovăţie. În această materie se vor aplica
regulile privitoare la discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale,
întrucât este vorba de săvârşirea de fapte, iar nu de acte juridice. Existenţa capacităţii
delictuale se reduce la dovada discernământului. Astfel, prin lege, se stabileşte o prezumţie
legală relativă de existenţă a discernământului, începând cu vârsta legală de 14 ani. Pentru ca
răspunderea să fie angajată anterior acestei vârste, este absolut necesar să se facă dovada că
minorul a acţionat cu discernământ. În situaţia persoanelor puse sub interdicţie, se procedează
la fel ca şi în cazul minorilor care nu au împlinit 14 ani (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p.
53-58).
6.
În cazul în care nu s-a pus în mişcare sau nu s-a exercitat acţiunea penală ca urmare a
intervenirii decesului autorului faptelor sus-menţionate ori dacă a intervenit amnistia sau
prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită, nedemnitatea va opera numai
dacă aceasta este constatată printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.
7.
Nedemnitatea de drept este imprescriptibilă, în sensul că ea poate fi invocată oricând în
cadrul procedurii succesorale.
8.
Calitatea procesuală activă aparţine oricărei persoane interesate; nedemnitatea poate fi
constatată şi de către instanţă din oficiu ori de către notarul public, în baza hotărârii
judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.
9.
Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată, cum sunt:
comoştenitorii legali, moştenitorii legali subsecvenţi, legatarii sau donatarii etc. Nedemnitatea
poate fi invocată şi de creditorii acestor persoane, pe calea acţiunii oblice, dreptul de a invoca
nefiind exclusiv personal (art. 1560 NCC). Majoritatea autorilor au opinat că este admisibilă
invocarea nedemnităţii şi de către nedemn, deoarece aceasta operează de drept, nedemnul
referindu-se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la moştenire prin efectul legii (G.
Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 531).
10.
Procurorul are calitate procesuală activă de a intenta o astfel de acţiune numai în cazurile
expres prevăzute de dispoziţiile art. 45 C. proc. civ.
11.
Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp acesta este în viaţă, iar dacă –
după deschiderea succesiunii – a intrat în stăpânirea bunurilor succesiunii şi a decedat înainte
de constatarea nedemnităţii, împotriva moştenitorilor săi legali sau testamentari care
stăpânesc aceste bunuri. Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de deschiderea
moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului, pentru a-i
împiedica să vină la moştenire prin reprezentare (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 531).
12.
Numai nedemnitatea de drept poate fi constatată de notarul public, pe baza hotărârii
judecătoreşti de condamnare definitivă, pronunţată de instanţa penală pentru una din faptele
prevăzute la art. 958 NCC (Îndrumar notarial, vol. I, p. 328).
13.
Nedemnitatea poate fi invocată şi constatată de instanţa de judecată numai după deschiderea
moştenirii şi numai dacă vocaţia succesorală legală a nedemnului este concretă, nefiind
înlăturat de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang preferabil (G. Boroi, L.
Stănciulescu, Instituţii, p. 531).
14.
Alineatul (2) al normei analizate prevede că nedemnitatea operează chiar dacă persoana nu a
putut fi condamnată pentru faptele incriminate de lege din cauza decesului autorului sau
pentru că a intervenit prescripţia, ori în caz de amnistie (este vorba de amnistie
antecondamnatorie). Este o prevedere importantă (şi diferită de interpretarea vechiului Cod
civil), deoarece, în lipsa ei, persoana nu ar fi fost nedemnă, ci capabilă de a moşteni. Acest
alineat trebuie corelat cu art. 965 NCC, care reglementează reprezentarea nedemnului. O
dispoziţie similară conţine art. 959 alin. (4) NCC în materia nedemnităţii judiciare (Îndrumar
notarial, vol. I, p. 328-329).
Jurisprudenţă
15.
Nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 655 şi art. 831 C. civ. 1864 [art. 958 şi art. 1023
NCC, n.n.], pentru ca eredele donator să fie considerat nedemn şi, pentru acest considerent, să
fie exclus de la succesiune şi, apoi, să se revoce – pentru ingratitudine – şi donaţia de care a
beneficiat, atunci când acesta este alienat mintal; deci, nu se poate considera că fapta sa a fost
comisă cu intenţie (Trib. jud. Mureş, dec. civ. nr. 365/1982, în R.R.D. nr. 9/1983, p. 46-52).
16.
Potrivit art. 655 pct. 1 C. civ. 1864, este nedemn de a succede şi, prin urmare, exclus de la
succesiune condamnatul care a omorât sau a încercat să-l omoare pe de cuius. Pentru a se
constata existenţa acestui caz de nedemnitate trebuie să existe o hotărâre penală definitivă de
condamnare a succesorului legal, ca autor principal, coautor, instigator sau complice la
omorul sau încercarea de omor a lui de cuius (Trib. Piteşti, dec. nr. 3215/1956, în L.P. nr.
8/1957, p. 106).
17.
Pentru faptul că o persoană a avut o conduită necorespunzătoare, în timpul căsătoriei, faţă de
soţ, aceasta nu poate fi declarată nedemnă, întrucât fapta nu se încadrează în cazurile
prevăzute expres de lege, respectiv dispoziţiile art. 655 C. civ. 1864, care sunt de strictă
interpretare (C.A. Bucureşti, dec. nr. 75/1995, în C.P.J. 1993-1998, p. 86).
18.
Autorul unei infracţiuni de omor nu poate pretinde un statut juridic egal cu al celorlalţi
cetăţeni, din rândul cărora s-a autoexclus prin fapta sa, astfel încât nedemnitatea instituită în
ceea ce îl priveşte nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 20 din Constituţie. De asemenea,
textul legal criticat nu conţine nicio interdicţie sau restrângere în ceea ce priveşte accesul
liber la justiţie şi nici dreptul la apărare şi, ca atare, nu contravine prevederilor art. 21 şi art.
24 din Legea fundamentală. Dreptul la moştenire constituind o entitate juridică distinctă de
dreptul de proprietate, nu se poate susţine că anihilarea acestuia, prin reglementarea criticată,
ar constitui o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2). Aceasta
deoarece dreptul la moştenire implică îndeplinirea a trei condiţii, şi anume: capacitate
succesorală, vocaţie succesorală şi pe aceea de a nu fi nedemn, astfel încât existenţa unei
cauze de nedemnitate in personam antrenează pierderea dreptului la moştenire. Aşa fiind,
reglementarea legală dedusă controlului nu contravine prevederilor art. 46 din Constituţie,
pentru simplul motiv că, în situaţia avută în vedere de norma legală, norma constituţională nu
este incidentă, întrucât garanţia pe care o instituie se referă exclusiv la drepturi de moştenire
legal existente. Ar fi, de altfel, profund imoral ca legea să recunoască autorului infracţiunii de
omor dreptul de moştenire asupra masei succesorale a propriei sale victime. Ca atare, pentru
motivele înfăţişate, s-a apreciat că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 53 şi art.
124 din Constituţie. Mai mult, considerentele de mai sus demonstrează în egală măsură lipsa
de temei a criticilor de neconstituţionalitate cu referire la art. 657 şi art. 658 C. civ. 1864, care
reglementează efectele juridice ale nedemnităţii (C.C., dec. nr. 530/2005, M. Of. nr.
1040/2005).
19.
În sensul art. 655 pct. 1 C. civ. 1864, soţia este exclusă de la moştenirea defunctului său soţ, a
cărui viaţă a suprimat-o. Desigur că, atunci când bunurile în litigiu sunt dobândite în timpul
căsătoriei cu defunctul, în calitate de soţie are drepturi asupra acestor bunuri comune, în baza
raporturilor de familie şi în temeiul Codului familiei, iar nu ca moştenitoare (C.S.J., s. civ.,
dec. nr. 1526/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 72).
Legislaţie
Legea de aplicare: Art. 93. Prevederile art. 958 şi 959 din Codul civil se aplică numai faptelor
săvârşite după intrarea în vigoare a Codului civil.
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 655. Sunt nedemni de a succede şi prin urmare
excluşi de la succesiune: 1. Condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe
defunct. 2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată
calomnioasă. 3. Moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a
denunţat aceasta justiţiei (C. civ. 656)”.