Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Noi domenii şi perspective ale

educaţiei
Educaţia copiilor supradotaţi, educaţia prin e-learning

Student:
Coordonator: Campău Angel, Alexa Bogdan-Daniel,
Camelia Onu Bosneanu Cosmin

Iași,
2021
 Noi domenii şi perspective ale
educaţiei
Educaţia prin e-learning

Prezentare generală

Informatizarea învăţământului reprezintă o realitate a zilei de astăzi, la

orice pas se pot folosi softuri educaţionale făcând posibilă altfel
înţelegerea fenomenelor şi a cunoştinţelor pe de-o parte dar și făcând
posibilă o comunicare mai eficientă a informațiilor sau ca instrument
important în marketingul educațional.
Evoluția societății spre amplificarea tot mai accentuată a caracterului
său de societate a cunoașterii, ridică în fața sistemelor de educație și
formare probleme care solicită soluții radicale. Pentru a oferi o
pregătire capabilă să asigure integrarea tuturor cetățenilor în
societatea de mâine, se impune schimbarea paradigmei tradiționale
centrate pe predare/profesor cu o paradigmă nouă, centrată pe
învățare/elev, în cadrul unei educații permanente, descentralizate, în a
cărei interfață, pe lângă educator, să intervină gama largă a
posibilităților oferite de tehnologiile informației și comunicării.
Şcoala reprezintă principalul cadru instituţionalizat desemnat de
societatea umană pentru educarea, formarea şi orientarea tinerelor
generaţii. Şcoala nu poate să mai fie o instituţie închisă, autosuficientă
şi izolată, ci trebuie să fie deschisă şi receptivă la mobilitatea socială
şi economică a comunităţii pe care o serveşte, la nevoile familiilor
copiilor pe care îi educă. Şcolile care duc la bun sfârşit formarea şi
orientarea tinerelor generaţii se consideră pe ele însele şi elevii lor ca
parte a sistemului social ce include familiile şi comunităţile.
Cercetările desfăşurate în multe ţări arată că atunci când şcolile,
familiile şi comunităţile lucrează împreună ca parteneri, elevii sunt
primii beneficiari. Suntem în era informaţiei, iar societatea parţial
informatizată trebuia să tindă să devină integral societatea
informaţională-societatea cunoaşterii.

Importanța educației a cântărit întotdeauna în favoarea formării unor

cetățeni instruiți şi evoluați, indiferent de specificul şi caracteristicile
societăților cărora aparțineau. Educația se realizează la nivelul
familiei, al mediului în care ne naștem şi creștem, şi în sistem
instituționalizat, școli şi instituții. Primul factor care formează o
persoană este familia. Familia este mediul în care se exercită o
influență imensă asupra individului, chiar şi în mod indirect. Aici se
pun bazele primelor conduite, familia fiind cea care formează, mai
mult decât să informeze. La nivelul școlii, educația se realizează prin
metode sistematice şi continue, ce au rolul de a forma, dezvolta,
descoperi aptitudini, atitudini şi conduite. O societate ai cărei membrii
au carențe în educație, este o societate fără speranță spre un viitor bun,
o societate în care nu se pot institui reguli ce au ca rol evoluția şi
dezvoltarea individuală şi colectivă.
Importanța educației în cazul societății noastre este uriașă. O generație
educată, instruită, căreia i s-au transmis valorile morale, culturale şi
istorice, poate duce mai departe moștenirea primită de la predecesori
şi poate da șansa viitorului spre mai bine. O societate educată poate
face diferența între bine şi rău, între influențele negative şi cele
pozitive. Pornind de la varietatea situațiilor de învățare și de la gradul
diferit de intenționalitate, educația se poate obiectiva în trei ipostaze:
educația formală, educația nonformală și educația informală. Educația
formală și cea nonformală reprezintă forme ale educației intenționate
și organizate pe baza unor acțiuni pedagogice (care nu exclud
posibilitatea unor influențe pedagogice), iar educația informală
reprezintă o formă a educației neintenționate și neorganizate
(spontană), realizată doar pe baza unor influențe pedagogice. Educația
formală în conceptia lui C. Cucoș se referă la totalitatea influențelor
intenționate și sistematice, elaborate în cadrul unor instituții
specializate (școală, universitate), în vederea formarii personalității
umane. Educația nonformală în concepția lui C. Cucoș cuprinde
totalitatea influențelor educative ce se derulează în afara clasei
(activități extra-paraperișcolare) sau prin intermediul unor activități
opționale sau facultative. Educația informală în concepția lui C.
Cucoș include totalitatea informațiilor neintenționate, difuze,
eterogene, voluminoase (sub aspect cantitativ) cu care este confruntat
individul în practica de toate zilele și care nu sunt selectate, organizate
și prelucrate din punct de vedere pedagogic. Societatea noastră pune
accent pe egalitatea drepturilor în toate domeniile vieții sociale,
subliniind că progresul şi democrația nu se pot realiza decât prin
educație. Actul educațional are în vedere un anumit tip de om şi de
societate, pedagogia se află la baza construcției sociale şi de aceea
trebuie să fim foarte atenți la modul cum ne educăm copiii. Ion I.
Ionescu arată că educația școlară:

 „s-a centrat pe educator şi pe transmiterea de cunoștințe,

propunându-l să-l crească pe copil în spiritul datoriei, într-o
societate morală în care interesele personale erau subordonate
celor de grup
 a considerat că mediul natural şi social particular al copilului
are influență benefică asupra acestuia şi că este bine, în această
ordine de idei, ca tinerii să învețe permanent din contactul cu
viața comunitară
II. Importanta informatizarii educatiei
Informatizarea reprezintă o activitate socială de mare amplitudine,
profunzime şi complexitate – tipică societăţii informaţionale, bazată
pe cunoaştere – care constă în procesarea, stocarea şi valorificarea
specifică a produselor cunoaşterii (ştiinţifice, tehnologice, artistice,
filozofice, religioase, economice, politice, pedagogice etc.).
Informatizarea este un proces de lungã duratã, care se adreseazã
componentelor neomogene care alcãtuiesc un sistem dinamic cu grad
ridicat de autoorganizare, în care principiile colaborative sunt
dominante. în plan conceptual, metodologic şi practic, informatizarea
educaţiei/învăţămîntului constituie o activitate inovatoare,
fundamentată teleologic şi tehnologic, promovată şi perfecţionată
permanent la scara societăţii postmoderne.
Informatizarea educației aduce beneficii pe de-o parte instituțiile de
învățământ și pe de altă parte clienții acestora. Astfel în acest capitol
sunt expuse situațiile în care cele două părți sunt influențate pozitiv
sau negativ de procesul informatizării.
III. Studiu de caz

Învăţământul la distanţă este o formă modernă de pregătire, care se

utilizează atât la nivel universitar, cât şi în organizarea studiilor
postuniversitare. El este folosit de milioane de studenţi din întreaga
lume şi de câţiva ani este prezent şi în universităţile româneşti.
Această formă de organizare a procesului didactic nu presupune
prezenţa zilnică a studentului la cursuri, însă implică participarea la
activităţile tutoriale şi efectuarea temelor de control. Unele facultăţi
nu organizează învăţământ la distanţă, pentru că activităţile practice
nu pot fi realizate fără prezenţa studenţilor.
Invatamantul la distanta este un proces de invatare care se bazeaza pe
resurse multimedia si care permite uneia sau mai multor persoane sa
se formeze pornind de la calculatorul propriu. Suporturile multimedia
utilizate pot combina in egala masura text, grafica plana sau spatiala,
sunet, imagine, animatie si chiar resurse video. Aceste suporturi
favorizeaza revolutionarea abordarii pedagogice, utilizarea unor
metode mai competitive, in care interactivitatea joaca un rol
important, in sensul diversificarii instrumentelor folosite, adaptarii
mai bune la procesul de invatare a elevului, devenind pilotul formarii
sale. Elevul se poate forma in ritmul sau propriu, in functie de
necesitatile si disponibilitatile sale, ceea ce se dovedeste cu adevarat
important intr-o epoca in care formarea este continua, de-a lungul
intregii vieti. Educatia la distanta este o realitate noua si deosebit de
complexa, motiv pentru care este definita din perspective diferite de
catre diversi autori. Educatia la distanta presupune inscrierea si studiul
la o institutie educationala, care asigura materialele didactice pregatite
intr-o ordine secventiala si logica pentru ca studentii sa studieze pe
cont propriu.
In trecut educatia la distanta a insemnat studiul prin corespondenta.
Astazi tehnologiile audio, video si informatice sunt moduri de
furnizare mult mai raspandite. Azi noi vorbim despre educatie la
distanta atunci cand un student si un profesor sunt separati de o
anumita distanta fizica si printr-o tehnologie (audio, video,
informatica sau de tipar) si fiind adesea conjugata cu comunicarea de
tip “fata in fata” pentru a depasi lipsurile instructiei mediate. Aceste
tipuri de programe pot oferi adultilor o a doua sansa de a urma un
colegiu, ele vin in intampinarea dezavantajelor de timp limitat,
dezabilitatii fizice si de distanta sau aduce la zi baza de cunostinte a
muncitorilor (oamenilor) in propriile lor locuri de munca. Sintetizand
am putea spune ca educatia la distanta cuprinde diferite modalitati sau
tehnologii (corespondenta/tiparituri, audio, video, computer) de
furnizare a instructiei, ce presupune departarea fizica a actorilor
educatiei (profesor-student), care resimt acest proces ca o experienta
specifica de predare-invatare, incercandu-se suplinirea absentei fizice
cu o serie de strategii de incurajare a interactiunii dintre profesor-
student, studentstudent, student-continut si care conduce in mod
paradoxal la o relatie mult mai personalizata decat in educatia
traditionala, in ciuda lipsei relatiei de comunicare de tip “fata in fata”.

Educaţia copiilor supradotaţi

Idealul actual al școlii românești vizează ”dezvoltarea liberă, integrală
şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare
pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea
spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în
societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”
(articolul 2 din Legea 1 / 2011 a educației naționale și
învățământului). Idealul educațional este propus de către instanțele
politice ale vremii și ”transformat” de către educatori în scopuri și
obiective educaționale. Tinderea învățământului spre același ideal
uman este iluzorie și nu tocmai în acord cu principiile dezvoltării
personalității deoarece fiecare individ este unic și nu poate fi
”încorsetat” perfect în anumite cadre impuse; mai mult decât atât,
într-o societate democratică, chiar dacă majoritatea tinde spre mediu,
nu putem neglija existența supradotaților sau a copiilor cu talente
artistice deosebite, precum și existența copiilor cu nevoi speciale, iar
aceste categorii au nevoie de un alt tip de ideal. Însă, dincolo de
aceste categorii speciale, fiecare om, așa cum aminteam mai sus, are
propriile nevoi, propriul traseu în viață, propria formare, idealul
promovat de societate la un moment dat nepliindu-se pe trebuințele și
cerințele fiecăruia, iar a constrânge oamenii la un ideal care nu li se
potrivește poate echivala cu inducerea unui handicap moral, social sau
profesional, așadar, cu frânarea dezvoltării.