LUCRAREA DE LABORATOR Nr 7

STUDIUL COMPORTĂRII REOLOGICE A LICHIDELOR DILATANTE

SCOPUL LUCRĂRII: obţinerea unui lichid dilatant şi studiul comportării lui la
acţiunea diferitelor forme de solicitări.
PREZENTARE GENERALĂ. Pentru aceleaşi condiţii de temperatură, lichidele
ne-newtoniene, sunt lichide la care rezistenţa la curgere (vâscozitatea) se modifică
(creşte sau scade) odată cu modificarea stării de tensiune  sau a vitezei de
aplicare a forţei de forfecare, fiind denumite şi lichide anormal vâscoase. Rezistenţa
variabilă la curgere indică o modificare a vâscozităţii, fapt pentru care fluidele ne-
newtoniene nu pot fi caracterizate prin proprietatea de viscozitate dinamică, ci printr-o
noţiune mai generală, denumită consistenţă.
Clasificarea lichidelor alimentare este prezentată în figura 1.

Fig. 1. Clasificarea lichidelor alimentare.

Ca urmare a rezistenţei variabile la curgere, reogramele = f( ) ale lichidelor ne-
newtoniene au forma unor linii curbe cu concavitatea orientată în sus (fig. 2,b) sau în jos
(fig. 2,c), care trec prin în originea sistemului de axe de coordonate (nu au rezistenţă
iniţială la curgere), sau sunt reprezentate prin linii drepte sau curbe care nu trec prin
originea sistemului de axe de coordonate (fig. 2,d, au rezistenţă iniţială la curgere),
unele din acestea prezentând fenomene de histerezis (fig. 2,e şi f).

a. b. c. d. e. f.
Fig. 2. Reogramele fluidelor alimentare.

1
 Din această prezentare rezultă că există un număr mare de categorii de lichide
ne-newtoniene, fiecare având un comportament reologic diferit.
Lichidele alimentare cu comportament ne-newtonian sunt amestecuri
neomogene dintre două sau mai multe lichide nemiscibile sau dintre un lichid şi
particule solide de mici dimensiuni (subcoloidale sau coloidale   0,1 m). Între
elementele amestecului eterogen, formate din atomi, ioni, molecule, particule cristaline
(unităţi structurale cristaline) sau particule coloidale, iau naştere legături
intermoleculare, datorate unor forţe superficiale (de suprafaţă) de tip Van der Waals,
care generează o structură internă, denumită structură de coagulare. Aceasta este o
reţea spaţială care nu are o aranjare regulată a elementelor structurale şi legăturilor
dintre acestea ca şi în cazul structurii de cristalizare. Gradul de structurare este
determinat de gradul de dispersie, de concentraţia fazei minoritare sau/şi de activitatea
electrică a suprafeţei particulelor.
Comportarea reologică a fluidelor ne-newtoniene, la acţiunea unui efort aplicat
din exterior, se datorează modificării structurii interne, curgerea acestor lichide se
produce prin deformarea, rearanjarea sau ruperea legăturilor structurale. Din această
cauză, lichidele din această categorie mai poartă denumirea de lichide cu vâscozitate
structurală.
În absenţa unei forţe exterioare, structura de coagulare prin legăturile dintre
particule, se manifestă în mod identic în toate direcţiile, comportându-se ca un mediu
izotrop (pe toate direcţiile are aceleaşi proprietăţi), formând aşa numita structură de gel.

a. b.
Fig. .3. Comportarea structurii spaţiale a fluidelor nenewtoniene la acţiunea eforturilor
exterioare: a. starea nesolicitată; b. starea solicitată.

În momentul aplicării din exterior a unei forţe tangenţiale, în masa de fluid se

produce o ordonare a legăturilor caracteristice structurii de coagulare, legăturile fiind
divizate în două categorii: longitudinale şi transversale (fig. 3,a). La depăşirea valorii
critice a tensiunii tangenţiale, legăturile transversale se vor rupe. Ca rezultat vor exista
particule libere şi altele care alcătuiesc lanţuri longitudinale. Particulele libere care ajung
în sfera de acţiune a particulelor din lanţul longitudinal vor intra în componenţa acestuia,
care astfel se consolidează. Prin distrugerea legăturilor transversale consistenţa
lichidului modificându-se, crescând sau micşorându-se, în funcţie de natura lichidului.
După anularea acţiunii forţei exterioare, sub acţiunea mişcării browniene şi a
forţelor de atracţie dintre particulele din lanţurile longitudinale şi cele rămase libere,
lanţurile longitudinale de particule se răsucesc, având loc refacerea structuri spaţiale
izotrope. Pentru lichidele cu caracteristici reologice independente de timp refacerea
structurii se produce instantaneu iar pentru lichidele cu caracteristici reologice
dependente de timp refacerea structurii se produce mai lent în timp.
Modul de variaţie a vâscozităţii dinamice este dependent de orientarea
particulelor sau aglomerărilor de particule şi de viteza de formare şi de distrugere a

2
aglomerărilor de particule.
În categoria lichidelor ne-newtoniene cu caracteristici reologice independente de
timp (fără rezistenţă iniţială la curgere: pseudoplastice şi dilatante şi cu rezistenţă
iniţială la curgere: vâsco-plastice ideale (Bingham) şi vâsco-plastice reale (Casson)) ,
intră lichidele la care durata de aplicare a efortului nu influenţează asupra comportării
lor reologice (valorii consistenţei). Deci vâscozitatea fluidului nu se modifică dacă în
masa fluidului se menţine un timp nedeterminat, o aceeaşi stare de eforturi. La această
categorie de fluide, viteza de modificare a structurii este foarte mare, insesizabilă
experimental, fapt pentru care, consistenţa fluidului se modifică numai dacă se modifică
parametrii solicitării.
Lichidele dilatante au un comportament newtonian pentru valori reduse ale
tensiunii (viteze reduse de curgere) şi devin din ce în ce mai dure pe măsură ce creşte
efortul unitar tangenţial (curba 1, fig. .4,a), consistenţa lor crescând rapid odată cu
mărirea vitezei de deformare (se produce a îngroşare a fluidului, curba 1, fig. .4,b). La
un moment dat, pentru o anumită valoare a efortului unitar tangenţial, curgerea nu mai
este posibilă.

Fig. .4. Curbele reologice (a) şi de variaţie a consistenţei(b) pentru fluide dilatante.
Fluidele dilatante sunt amestecuri eterogene caracterizate printr-o concentraţie
mare şi foarte mare (concentraţia procentuală de volum fiind mai mare de 30 – 60%). În
stare de repaus, particulele din masa fluidului sunt în contact unele cu altele şi faza
lichidă (mediul dispersant) ocupând spaţiul dintre particule. Comportarea lichidelor
dilatante se explică prin faptul că la viteze mici de deformaţie, mediul lichid (solventul)
acţionează ca un lubrefiant între particulele conţinute, reducând forţele de frecare şi
deci rezultând o consistenţă mai scăzută. La amplificarea stării de solicitare, deci cu
creşterea vitezei de deformaţie, particulele se deplasează rapid şi se stânjenesc
reciproc, astfel că solventul nu reuşeşte să umple rapid golurile dintre particule, se
produce o îndesare a particulelor, fapt ce conduce la creşterea consistenţei (rigidizare
progresivă a amestecului). Exemplul tipic de lichid dilatant este suspensia de amidon,
amestec eterogen format din amidon pudră şi apă, suspensie ce este frecvent utilizată
în industria alimentară (daţi exemple în referatul întocmit).
Amidonul este o substanţă organică ce este produs de plante (porumb, cartofi,
orez) esenţial pentru alimentaţia umană, fiind o sursă importantă de glucide. Funcţia
amidonului în plante este aceea a unui compus de rezervă energetică, necesară
păstrării vitalităţii seminţelor şi tuberculilor în timpul depozitării şi este utilizat la
germinare, până la dezvoltarea frunzelor care, prin fotosinteză, pot ulterior sintetiza
zaharuri simple. Pentru îndeplinirea acestei funcţii planta îşi sintetizează amidonul sub
formă de granule. Granula de amidon este considerată o entitate compusă din straturi
concentrice denumite striuri (inele de creştere).
Amidonul are o structură amorfă, insolubilă în apă, deşi în contact cu apa se
umflă. Amidonul de porumb este folosit in alimentaţie drept agent de îngroşare.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, amidonul este un carbohidrat

3
polizaharid (homopolimer al D-glucozei), format din 2 polizaharide: amilopectină
(molecula ramificata) şi amiloză (molecula liniara), care diferă între ele prin structură şi
reactivitate.
MODUL DE LUCRU.
Aţi fost vreodată în situaţia în care un lichid se transformă într-un solid doar
apăsând pe el? În această lucrare de laborator se obţine un astfel de lichid.
Pentru suspensiei de amidon aveţi nevoie de următoarele:
- amidon de porumb (50 cm3);
- apă (50 cm3);
- castron de plastic pentru amestecare sau farfurie de unică folosinţă;
- folie de plastic sau un ziar.
Din analiza cantităţilor de materiale care sunt utilizate pentru realizarea
suspensiei rezultă următoarea constatare: concentraţia procentuală de volum (volumul
amidonului/volumul suspensiei = volumul apei + volumul amidonului) este de 50%.
Pentru a urmării influenţa concentraţiei volumice asupra modului de manifestare
a suspensiei de amidon amidonul se introduce în amestec porţionat în volume reduse.
În acest sens, prin cântărire, divizaţi cantitatea de amidon pudră în porţii de câte 5 g.
Se pune folia de plastic sau foaia de ziar pe blatul mesei. Puneţi bolul în mijlocul
foliei sau ziarului. Se varsă apa în bol. Se adaugă treptat cu linguriţa amidonul de
porumb, cântărit în porţii, şi se amestecă încet, urmărindu-se consistenţa suspensiei şi
comportamentul acesteia în timpul amestecării, după adăugarea fiecărei porţii de
amidon pudră.

Fig. 1. Modul de preparare a suspensiei

Se continuă adăugarea în amestec a pudrei de amidon de porumb până când

comportamentul amestecului începe să se schimbe: este un lichid când nu se amestecă
şi se coagulează (întăreşte) atunci când se amestecă cu lingura. Dacă se apasă lichidul
cu degetul, aceasta nu ar trebui să scoată stropi, ci va opune rezistenţă.
Dacă amestecul este prea lichid, se mai adaugă amidon de porumb. Scopul este
de a realiza un amestec care se simte ca un lichid rigid, atunci când se amestecă încet,
dar se comportă ca un solid, atunci când se apasă pe el, cu degetul sau cu o lingură.
După ce s-a realizat suspensia cu concentraţia procentuală de volum 50 %, se
va urmării prezentarea de pe adresa de internet:
http://www.youtube.com/watch?v=NPrCuIgX2_I
http://www.youtube.com/watch?v=G1Op_1yG6lQ
Activităţi pe care le efectuaţi pentru a surprinde comportamentul dilatant al
suspensiei de amidon:
1. Introduceţi lent degetul sau o lingură în suspensie, încercaţi să scoateţi rapid
degetul sau lingura din suspensie (fig. 2,a), ce se observă?
2. Loviţi cu pumnul sau cu un ciocan suprafaţa lichidului, ce se întâmplă?

4
 3. Încercaţi să amestecaţi rapid suspensia, ce observaţi?

Fig. 2. Comportamentul suspensiei amidon la scoaterea rapidă a lingurii (a) şi la

aplicarea unei lovituri (b)

4. Luaţi o cantitate de amestec de amidon de porumb în căuşul palmei, apoi

începeţi să modelaţi lent o sferă (fig. 3,a), ce se întâmplă? Opriţi modelarea (fig. 3,b), ce
se întâmplă?.

Fig. 3. Comportamentul suspensiei amidon la acţiunea de modelare în palmă

5. Lăsaţi să cadă o bilă de oţel de la o anumită înălţime în masa de suspensie,

ce se întâmplă?
6. Se va urmării prezentarea de pe adresa de internet:
http://www.youtube.com/watch?v=WaYvYysQvBU
Realizaţi montajul, prin care alimentaţi un difuzor de la bornele unui amplificator
audio, la intrarea căruia cuplaţi un generator de joasă frecvenţă, nu uitaţi să alimentaţi
amplificatorul audio şi generatorul de joasă frecvenţă de la reţeaua electrică. Puneţi pe
membrana difuzorului o folie de plastic, pe care puneţi o mică cantitate de suspensie de
amidon, şi modificaţi frecvenţa semnalului cu care alimentaţi amplificatorul audio. Vă
notaţi manifestările suspensiei de amidon la diferite frecvenţe şi intensităţi sonore.
7. Repetaţi toate experimentele cu apă, lichid newtonian şi constataţi diferenţele.

!!! Lucrarea de laborator se finalizează cu un referat în care sunt prezentate

constatările personale în timpul efectuării lucrării de laborator.

!!! În timp, amidonul de porumb nu va rămâne amestecat cu apa pe termen

nelimitat, granulele de amidon de porumb se vor separa din apă şi vor forma un depozit
solid în partea de jos a pungii din plastic, utilizată pentru depozitare. Acesta este
motivul pentru care la finalul lucrării nu trebuie să se toarne acest amestec în conducta
de scurgere a chiuvetei. Amidonul se va întării pe peretele conductei de scurgere şi va

5
bloca conductele de evacuare a apei. Deci, în finalul lucrării, se toarnă amestecul într-o
pungă de plastic care se va închide ermetic şi va fi depusă la coşul de gunoi.