Publicat în 1938,romanul „Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice, fiind al

doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu. Teoreticianul romanului romanesc
optează pentru romanul obiectiv și metoda balzaciană, realismul clasic, dar depășește acest
program estetic, apelând la elemente de modernitate.

Realismul de tip balzacian reiese din tematica, astfel incat motivul mostenirii si al paternitatii
sunt surprinse sub forma unei fresce a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului
trecut. Romanul se rermarca prin grija pentru detaliu si evidentierea personajelor in mediul
lor de viata, dinspre exterior spre interior, timpul si spatiul fiind exacte, ceea ce imprima
discursului credibilitate.

Titlul inițial al romanului a fost părinții Otiliei ilustrând motivul paternității. Acesta a fost
ulterior schimbat pentru a se accentua o trăsătură de caracter definitorie a eroinei.
Personalitatea Otiliei este enigmatică, fiind interpretată într-un mod diferit de fiecare dintre
personajele romanului ceea ce constituie o notă de modernitate a scrierii, anume
relativizarea perspectivei narative.

Întâmplările din Roman sunt relatate la persoana a treia din perspectiva unui narator
omniscient și omniprezent. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măști (personajul
reflector Felix Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit și
de limbajul uniformizat.

Creația epică este amplă, fiind alcătuită din 20 de capitole și structurat în două planuri
narative principale, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
istoria complicată unei moșteniri și destinul tânărului Felix Sima, orfanul în care observă
minuțios degradarea umană cauzată de dorința de acumulare materială. Secvențele narative
sunt construite pe baza înlănțuirii, naratorul respectând principiul cronologic al reprezentării
faptelor. Narațiunea și dialogul se îmbină cu descrierea amplă a spațiilor, personajelor și a
vestimentației.

Incipitul realist fixează veridic cadrul temporal „într-o seară de la începutul lui iulie 1909” și
spațial „strada Antim din București” prezintă principalele personaje, sugerează conflictul și
trasează principalele planuri epice. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este
urmat de un epilog. Simetria incipit ului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a
casei lui Moș Costache, din perspectiva lui Felix, străinul din familia Giurgiuveanu, în
momente venirea lui Felix, reluat în finalul romanului „Aici nu sta nimeni”.

Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite. Membrii acestora
aparțin unor tipologii care conturează universul social din prima familie fac parte Costache
Giurgiu Vianu, posesorul averii și Otilia Mărculescu, adolescent orfană fiica celei de-a doua
soții decedate a lui Costache . în această familie pătrunde Felix Sima, nepotul bătrânului
care vine la București pentru a studia medicina. Tânărul va locui la unchiul și tutorele său
legal, Moș Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului. Afecțiunea
moșierului pentru Otilia, pe care o cunoaște de mică și dorința de a o a vedea o familie care
să-i alunge singurătatea reprezintă motivele vizitelor repetate ale lui Pascalopol în casa lui
Moș Costache. A doua familie, vecină și înrudită, care aspiră la moștenirea averii bătrânului
este familia surorii acestuia, Aglae.
Perspectiva moștenirea averii lui Costache Giurgiu vrea nu generează un dublu conflict
succesoral, ostilitatea manifestată de Aglae împotriva orfanii Otilia și interesul lui Stanica
pentru averea bătrânului. Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului Felix și
amatorului Pascalopol pentru iubirea Otiliei.

Fiecare personaj intră în scenă cu o biografie clar rezumată de naratorul omniscient,

cu un portret fizic detaliat ce cuprinde evidente semnale pentru planul moral, fiind
prezentat printr-o relaţie elocventă cu mediul în care trăieşte, astfel încât evoluţia ulterioară
nu îl surprinde pe cititor. Meticulozitatea stabilirii gradelor de rudenie și a genealogiei,
constanta și acuta atenție acordată prozaismelor vieții denotă, de asemenea, realismul
romanului călinescian. Așadar, constructia personajelor este realizata prin tehnica
balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de
caracter.Personajele reprezinta tipologii:mos Costache-avarul sufletist, iubitor de copii;
Otilia- cocheta, enigmatica; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat; Aglae – baba
absoluta si rea; Aurica – fata batrana; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc
de la caracterele clasice pe care realismul le preia.

Deşi este creat prin tipizare, asemenea tuturor personajelor realiste, Otilia nu poate fi
redusă la o schemă morală. Ea este un personaj verosimil tocmai prin psihologia ei mobilă,
contradictorie, imperfectă, dar seducătoare.
În jurul Otiliei se creează o aură de mister, întrucât este privită doar „din afară” de
narator, care îi consemnează acţiunile, gesturile, replicile, fără să le interpreteze, el având
acces doar la acele gânduri ale eroinei pe care aceasta doreşte să le mărturisească.
Personalitatea în formare a Otiliei se răsfrânge poliedric în conştiinţa tuturor celorlalte
personaje, astfel încât imaginea ei se compune din multiple faţete.

În opinia mea Enigma Otiliei este un roman balzacian prin prezentarea critică a unor aspecte
ale societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, tema paternității și a
moștenirii, structură, specificul secvențe lor descriptive, realizarea unor tipologii,
veridicitatea, narațiunea la persoana a III-a. Cartea depășește însă modelul realismului clasic
prin spiritul critic și polemic, cât și prin elemente ale modernității ( ambiguitatea
personajelor, tehnici moderne de caracterizare).

Emoția, pulsația vieții care se conturează prin personajele memorabile și prin delicata
povestea de dragoste încrustată pe fundalul societății meschine, fac din această operă un
roman reper al prozei românești realiste, a cărui problematică esențială (averea, iubirea,
familia) rămâne de actualitate.