Sunteți pe pagina 1din 13

InfestaŃia cu căpuşe

DefiniŃie : InfestaŃia cu căpuşe este o ectoparazitoză temporară produsă de acarieni hematofagi din ordinul Ixodida (Metastigmata). Taxonomie :

Încrengătura : Arthropoda Clasa Arachnida Subclasa : Acari Ordinul : Ixodida Fam. : Ixodidae Genuri reprezentative: Ixodes, Dermacentor, Hyalomma, Amblyoma, Haemaphysalis, Rhipicephalus. Fam. Argasidae cuprinde 11 genuri cu peste 180 de specii. Genuri reprezentative : Argas, Ornithodorus, Otobius, Antricola, Nothoaspis Morfologia căpuşelor Morfologia căpuşelor ixodide Corpul căpuşelor ixodide se compune din două părŃi : gnathosoma şi idiosoma. Gnathosoma (capitulum) este partea anterioară alcătuită din baza rostrumului (basis capituli) de care sunt prinse piesele aparatului bucal (palpi, chelicere şi hipostom) numit rostrum (fig. xxx). În funcŃie de lungimea rostrum-ului, căpuşele se împart în longirostre (Ixodes, Amblyomma) şi brevirostre (Dermacentor, Rhipicephalus, Boophilus, Haemaphysalis). Gnathosoma este lipită de idiosomă prin sutura circumcapitulară.

Haemaphysalis ). Gnathosoma este lipită de idiosomă prin sutura circumcapitulară. Fig. xxx Anatomia unei căpuşe

Fig. xxx Anatomia unei căpuşe

Fig. Xxx . Schema structurii unui acarian ixodid Idiosoma este partea posterioară şi cea mai

Fig. Xxx . Schema structurii unui acarian ixodid Idiosoma este partea posterioară şi cea mai vizibilă, compusă din plăci numite scuturi asamblate prin porŃiuni mai moi de tegument ce asigură corpului o flexibilitate limitată. La partea superioară, idiosoma este acoperită de scutul dorsal, în proporŃie de 100% la mascul şi de cca. 30% la femela nehrănită. Pe marginea scutului dorsal se găsesc la unele specii de ixodide (Hyalomma) cîte o pereche de ochi. Marginea posterioară a scutului dorsal la mascul poate prezenta la unele specii (Dermacentor, Hyalomma, Haemaphysalis) un număr variabil de festoane. Tegumentul dorsal al femelei este plisat în două cute adânci atunci când este nehrănită, iar când se hrăneşte, corpul turgescent păstrează doar desenul liniilor de plisare. Pe partea ventrală a corpului se găsesc cele patru perechi de membre (trei la larve), compuse din şase segmente (coxa, femur, trochanter, patella, tibia şi tars); coxele sunt sudate de podosomă iar membrul se termină prin două gheare şi o ventuză (pulvillus) ataşate de tars. Înapoia ultimei coxe se observă plăci chitinoase (peritreme) de forme diverse (ovale, virgule, etc), perforate central de nişte orificii (stigme sau spiracle). Aceste orificii sunt utile în procesul de respiraŃie deoarece se continuă cu un sistem de trahei membranoase care asigură schimbul de gaze. Între prima şi a doua pereche de membre, medial se află orificiul genital dispus în mijlocul unui scut. Orificiul anal delimitat sau nu de un şanŃ circumanal se găseşte în partea posterioară a corpului, pe un scut anal. De o parte şi de alta a acestui scut se pot găsi sau nu scuturi adanale (Fig. xxx).

Morfologia argasidelor Corpul argasidelor este oval, cu rostrum-ul plasat ventral, subterminal (fig. xxx). Corpul nu este acoperit de scuturi sau plăci. Nu există festoane. Sutura laterală proemină şi la căpuşele hrănite. Tegumentul este texturat, pe suprafaŃă fiind vizibili Ńepi la Otobius şi formaŃiuni mamilare la Argas şi Orhithodorus. Membrele sunt subŃiri şi lipsite de pulvili la nimfe şi adulŃi. Argas şi Otobius nu au ochi. Unele specii de Ornithodorus pot prezenta ochi. Dimorfismul sexual este discret la Argas, rezumat la talie (masculul atinge jumătate din dezvoltarea femelei hrănite, adică cca 5 mm) şi la poziŃia şi morfologia deschiderii genitale.

Bioecologia căpuşelor

Bioecologia căpuşelor ixodide Căpuşele ixodide sunt paraziŃi de talie mare al cărui ciclu biologic parcurge etapele ou-larvă- nimfă-adult, traversarea fiecăreia dintre aceste etape, cu exceptia celei dintâi, fiind condiŃionată de o hrănire şi de o năpârlire. În funcŃie de numărul de gazde care sunt necesare pentru hrănire, există căpuşe care se hrănesc pe o singură gazdă (Boophilus).La căpuşele care se hrănesc pe două gazde (Hyalomma) – pe prima gazdă se hrănesc larvele, năpârlesc şi se hrănesc din nou, dar ating stadiul de adult pe sol. În vederea depunerii pontei se vor hrăni pe o alta gazdă. Cele mai multe căpuşe însă necesită trei gazde, prima şi a doua corespunzând trecerii de la larvă la nimfă şi de la nimfă la adult iar hrănirea pe a treia precede ponta (Ixodes). Cu cât intervin mai multe gazde în ciclul biologic cu atât se prelungeşte durata acestuia. Astfel, la căpuşele cu o singură gazdă etapele ciclului vital se parcurg în medie în cca. 3 luni (Boophilus, Rhipicephalus), în timp ce căpuşele cu trei gazde necesită evoluŃii multianuale (Ixodes, Dermacentor). Ixodidele folosesc palpii pentru a depista vasele de sînge superficiale, chelicerele denticulate pentru a perfora pielea gazdei şi hipostomul prevăzut cu Ńepi orientaŃi caudal (fig. xxx) pentru a extrage sângele din plaga de hrănire. Enzimele conŃinute în salivă împiedică coagularea şi determină vasodilataŃie, cementul secretat de glande plasate la baza rostrului asigură fixarea hipostomului în plagă.

la baza rostrului asigură fixarea hipostomului în plagă. Fig. Capusa la care se observa un spiraculum

Fig.

Capusa la care se observa un spiraculum - lateral înapoia perechii a IV-a de picioare

Căpuşa adultă începe, odată cu hrănirea, emisia de feromoni. Masculii percep feromonii cu ajutorul unui organ olfactiv (organul Haller) plasat pe tarsele primei perechi de membre şi se deplasează în căutarea femelei. Acuplarea se realizează pe gazdă, pentru fixare masculul ataşându-se cu rostrum-ul. Hrănirea căpuşei femele durează mai multe săptămâni, timp în care aspiră sângele şi îşi umple tubul digestiv de tip diverticular, îl filtrează şi elimină excesul de apă uzând de glandele salivare, repetând cele două etape de mai multe ori, până când toate diverticulele sunt umplute cu un sânge foarte dens cu aspect de păcură. Femela hrănită şi fecundată coboară de pe gazdă şi depune în locuri umbrite şi umede între 100 şi 4000 de ouă. Din aceste ouă vor ieşi larve hexapode a căror specificitate faŃă de gazdă este în general largă (eurixene) la căpuşele cu trei gazde şi mai strânsă (stenoxene) la căpuşele cu o singură gazdă.

Fig. Xxx. Gnathosoma unui acarian ixodid Bioecologia căpuşelor argaside Ciclul biologic parcurge stadiile de larvă,

Fig. Xxx. Gnathosoma unui acarian ixodid Bioecologia căpuşelor argaside Ciclul biologic parcurge stadiile de larvă, 2-8 (de regulă 5) stadii nimfale şi stadiul adult. Toate stadiile larvare şi adulŃii sunt hematofagi. Larvele şi nimfele parazitează permanent pe gazde, adulŃii practică parazitismul nocturn, ziua retrăgându-se în locuri ferite pentru acuplare şi depunerea pontei. Nu depozitează cantităŃi mari de sânge ca ixodidele, preferând să se hrănească mai des. Argasidele sunt paraziŃi ai păsărilor, rozătoarelor şi liliecilor. Hrănirea argasidelor se realizează diferit de ixodide în sensul că aceste căpuşe secŃioneză tegumentul gazdei şi aşteaptă formarea unei picături de sânge la suprafaŃă, fără a se ataşa în vreun fel. Drata hrănirii este mai scurtă, de câteva minute până la câteva ore. Astfel, larvele se hrănesc cca o săptămână, nimfele iau prize repetate de sânge de 45 de minute iar adulŃii practică lunar parazitismul nocturn pentru două ore. RezistenŃa căpuşelor în absenŃa hranei este extremă. Larvele rezistă 7-8 luni, nimfele între 1 şi 2 ani iar femelele adulte peste 4 ani (Dulceanu şi colab., 1994). Majoritatea argasidelor parazitează la păsări, unele specii însă pot parazita la lilieci, reptile, broaşte Ńestoase, iar uneori chiar omul poate deveni Ńinta atacului hematofag.

Identificarea căpuşelor. Căpuşele se identifică după principalele caractere morfologice (formă, culoare, raporturile dintre dimensiunile diferitelor părŃi ale corpului, prezenŃa sau absenŃa anumitor caractere). Identificarea de gen este redată în figura xxx, identificarea de specie fiind datoria parazitologilor, mai puŃin a medicului veterinar practician, chiar dacă uneori recunoaşterea speciei ne poate oferi date importtante privind calitatea de vector sau gazdă definitivă pentru diferite entităŃi patogene (tabelul xxx).

Fig. Xxx Criterii morfologice utilizate pentru identificarea de gen în cadrul Ord. Metastigmata (Ixodida). Tabelul

Fig. Xxx Criterii morfologice utilizate pentru identificarea de gen în cadrul Ord. Metastigmata (Ixodida).

Tabelul xxx Hemosporidii şi ricketsii transmise de căpuşe la animale (după Niculescu şi colab. 1998)

Specia de căpuşe

Gazda

Hemosporidii

transmise

Ixodes ricinus

Bovine

Babesia bovis

Hyalomma marginatum

Cabaline

Nuttalia equi Babesia caballi Theilleria annulata

Cabaline

Rumegătoare

Rhipicephalus sanguineus

Câine

Babesia canis,

Cabaline

Babesia caballi

Cabaline

Nuttalia equi

Rhipicephalus bursa

Ovine

Babesia motaşi

Ovine

Babesia ovis

Cabaline

Nuttalia equi

Dermacentor pictus

Câine

Babesia canis Babesia caballi Nuttalia equi Anaplasma ovis Theilleria recondita Babesia bigemina

Cabaline

Dermacentor marginatus

Cabaline

Ovine

Rumegătoare

Boophilus calcaratus

Bovine

Haemaphisalis punctata

Bovine

Babesia bigemina Babesia bovis Babesia major Anaplasma marginale

Bovine

Bovine

Rumegătoare

Patogeneza infestaŃiilor cu căpuşe Cel mai important efect al parazitismului cu căpuşe ixodide este de cele mai multe ori transmiterea unor afecŃiuni ca babesioza, nuttalioza, theillerioza, ehrlichioza, anaplasmoza, borelioza, west nile fever, looping ill,etc. Virusul pestei aviare rămâne viabil peste 9 luni în corpul argasidelor. Spolierea se înregistrează ca mecanism patogenetic devastator în infestaŃiiile mari din exploataŃiile de tip extensiv la bovinele pentru carne din America primei jumătaŃii de secol trecut şi în parazitismul cu argaside. Zonele temperate cunosc infestaŃii slabe cu căpuşe, astfel încât mecanismul spoliator se manifestă la animalele de talie mică. În plus, modificarea sistemelor de creştere (stabulaŃia permanentă, micşorarea efectivelor în ferme şi implicit o atenŃie sporită din partea fermierului) la care se adaugă profilaxia medicală cu remedii eficiente şi remanente face ca parazitismul cu căpuşe ixodide în zonele temperate să atingă dimensiunea spoliatoare doar la ovine. Parazitismul cu argaside are ca prim mecanism cel spoliator, 10 exemplare de argas putând consuma odată 3 ml de sânge, adică 10 – 35% din volemia unui porumbel. Bowman şi colab., 1999 citează pe Sir Arnold Theiler care în 1911 a colectat căpuşele de pe jumătate din corpul unui cal mort de anemie. Sângele consumat de acestea a fost estimat la cca. 13 litri. AcŃiunea toxică a salivei căpuşelor se manifestă local, prin modificări tisulare (inflamaŃii şi distrucŃii ale Ńesuturilor) ce favorizează acumularea de sânge în jurul hipostomului şi general sub forma unei paralizii progresive. Instalarea paraliziei de căpuşe este influenŃată de numărul căpuşelor şi de distanŃa de la locul parazitării faŃă de sistemul nervos central. Paralizia de căpuşe, la unii subiecŃi sensibili (fie om, câine sau pisică) se poate instala chiar şi prin parazitismul unei singure căpuşe femele. (Bowman şi colab., 1999). O suşă de Hyalomma truncatum produce două toxine responsabile de dishidroza tropicală, o eczemă umedă care dă aspectul de animal transpirat la taurinele afectate (Dulceanu şi colab., 1994). AcŃiunea antigenică se datorează antigenelor salivare (proteine mari ce se sintetizează pe toată durata hrănirii) şi antigenelor conŃinute în cementul care căptuşeşte spaŃiul dintre breşa cutanată şi hipostom. Aceste antigene determină reacŃii locale (edem, exsudaŃie, prurit, aflux leucocitar) şi generale (recŃii de hipersensibilizare de tip întârziat). Unele căpuşe produc substanŃe care modulează reacŃia alergică (inhibitori de histamină la Rhipicephalus). Gazdele trecute prin boală dobîndesc rezistenŃă la reinfestări; infestaŃiile devin din ce în ce mai slabe iar fecunditatea şi viabilitatea descendenŃei căpuşelor hrănite pe o gazdă astfel imunizată sunt serios afectate (Cosoroabă, 2000). AcŃiunea traumatică este mai puternică la căpuşele longirostre decât la cele brevirostre; uneori din cauza durerii animalele se scarpină, producându-şi răni (în special ale urechilor).

Modificări anatomo-patologice Cadavrele animalelor şi păsărilor parazitate cu căpuşe sunt anemice, cahectice, cu paraziŃii încă prezenŃi pe suprafaŃă. La păsări, datorită hrănirii în lac de sânge, pielea din zonele ventrale ale corpului este murdară de sânge. La cabaline parazitismul este însoŃit de o puternică exsudaŃie, fenomen ce

persistă un timp chiar şi după desprinderea parazitului de gazdă. ExsudaŃia este vizibilă şi la ovine în regiunea sternală, zona abdominală ventrală, glanda mamară, iar la caprine, suplimentar, pe coadă, spată şi gât.

Simptome

- anemie

- slăbire

- dermatite nodulare

- exsudaŃie

- paralizii

Diagnosticul este facil, se bazează pe inspectarea locurilor de elecŃie ale parazitului. Prognosticul este favorabil la animalele adulte în reinfestări, rezervat la tineret datorită riscului neuro-toxic şi al condiŃiei căpuşelor de gazdă definitivă pentru hemosporidii şi vector pentru ricketsii, bacterii şi virusuri.

Combaterea căpuşelor Combaterea căpuşlor ixodide Măsurile agrotehnice se adresează habitatului căpuşelor. Căpuşele sunt sensibile la uscăciune

şi căldură, motiv pentru care teritoriile din vecinătatea adăposturilor trebuie defrişate, ierburile trebuie cosite periodic pentru a permite radiaŃiilor solare să scurteze perioada de viaŃă a larvelor de căpuşe. RotaŃia păşunilor, crearea de pajişti artificiale reduce expunerea gazdelor la agresiunea parazitară. Măsuri zootehnice – creearea de hibrizi rezistenŃi la atacul căpuşelor. În Australia hibridul obŃinut între bovine şi zebu este mai rezistent la parazitismul cu căpuşe (Cosoroabă 2000). Măsuri sanitar-veterinare – deparazitări profilactice şi de necesitate uzând de substanŃe cu remanenŃă ridicată. Profilaxia infestaŃiilor cu căpuşe se realizează astfel:

- la câine şi pisică: fipronil (Frontline) prin pulverizare sau aplicare spot-on, tiguvon, selamectin (Stronghold), zgărzi antiparazitare cu substanŃe repelente sau acaricide.

- La taurine – ivermectine, eprinomectin, doramectin cu administrare injectabilă, s.c., în doză de 0,2 mg/kg mc sau pour on în doză de 0,5mg/kg mc; - piretrine - deltametrin (Butox) în doză de ; - organo-fosforice administrate prin aspersiune.

- La ovine se pot face îmbăieri cu piretrine, organo-fosforice, având în vedere luarea unor măsuri de precauŃie:

nu se îmbăiază femelele gestante

nu se îmbăiază imediat după tuns

nu se îmbăiază în zile însorite sau ploioase

se adapă oile înainte de intrarea la îmbăiere

Se va urmări imersarea animalelor în totalitate

Vaccinurile folosite în combaterea căpuşelor sunt constituite din extracte salivare diluate astfel încât inhibitorii de histamine şi ai altor mecanisme ale hipersensibilităŃii dezvoltaŃi de speciile de căpuşe să nu acŃioneze asupra sistemului imunitar al gazdei. Efectul vaccinării rezidă în sinteza de anticorpi care interferează fixarea, hrănirea şi reproducerea căpuşelor. Combaterea biologică se realizează prin stimularea reproducerii prădătorilor naturali ai căpuşelor sau prin introducerea în areal de masculi sterili obŃinuŃi prin iradiere. Combaterea căpuşelor argaside Combaterea argasidelor se realizează simultan prin două acŃiuni: deparazitarea gazdelor şi deparazitarea adăposturilor. Pentru deparazitarea gazdelor se pot folosi substanŃe cu aplicare topică (spot-on – Fenthion, pulberi - trichlorphon) iar pentru deparazitarea adăposturilor se recurge iniŃial la curăŃenia mecanică pentru îndepărtarea tuturor substraturilor care ar putea proteja paraziŃii de acŃiunea substanŃei antiparazitare şi apoi se vor aspersa pardoseala, pereŃii şi instalaŃiile cu diazinol, fenthion, etc. Deşi ivermectinele sunt eficiente împotriva infestaŃiei cu argaside, folosirea lor este prohibită datorită timpului îndelungat de aşteptare, care depăşeşte durata de viaŃă a păsării în exploataŃiile de tip intensiv.

Parazitismul cu căpuşe gamaside DefiniŃie: Parazitismul cu căpuşe gamaside este întâlnit la păsări, reptile şi rozătoare, mai rar la alte mamifere, sub forma unei ectoparazitoze anemiante cu evoluŃie sezonieră. Este produs de acarieni hematofagi din ordinul Gamasida (Mesostigmata). Taxonomie Încrengătura : Arthropoda Clasa Arachnida Subclasa : Acari Ordinul : Gamasida (Mesostigmata) Subordinul : Dermanyssina Suprafamilia : Dermanyssoidea Fam. : Dermanyssidae Genuri reprezentative: Dermanyssus, Liponyssoides Fam. Macronyssidae Genuri reprezentative : Ornithonyssus, Ophionyssus Fam. Rhinonyssidae Genuri reprezentative:Rhinonyssus, Larinyssus, Fam. Haemogamasidae Genuri reprezentative : Haemogamassus, Acanthochela Fam. Halarachnidae Genuri reprezentative : Halarachne, Ortohalarachne, Pneumonyssus, Pneumonyssoides

Fam. Raillietidae Genuri reprezentative : Raillietia Celelalte 10 subordine ale ord. Gamasida (Mesostigmata) cuprind specii libere, lipsite de interes pentru medicina veterinară. Morfologia căpuşelor gamaside

pentru medicina veterinară. Morfologia căpuşelor gamaside Fig. Xxx . Schema organizării unui acarian mesostigmat

Fig. Xxx . Schema organizării unui acarian mesostigmat

Căpuşele gamaside sunt acarieni mai mici decât căpuşele ixodide (ating rar 2-2,5 mm). Stigmele sunt plasate între a 3 a şi a 4 a pereche de membre (fig. Xxx), orificiul genital femel este protejat de un scut epigineal flexibil. Orificiul genital femel este plasat înapoia scutului sternal iar cel mascul pe marginea anterioară a scutului sterno-genital. Nu au ochi iar fecundarea se realizează prin transportul spermatozoizilor cu ajutorul chelicerelor masculului (podospermie). Pulvilii sunt prezenŃi şi adesea adânc incizaŃi. Stadiile nehrănite sunt albe, imediat după hrănire sunt roşii iar după metabolizarea sângelui devin brun-negricioase.

Bioecologia căpuşelor gamaside Gamasidele sunt artropode nidicole, asociate habitatelor păsărilor, rozătoarelor, mai rar altor mamifere (tabelul xxx). Se pot adapta şi în sistemele industriale de creştere a păsărilor. Ciclul biologic parcurge etapele de ou, larvă, două stadii nimfale (proto- şi deutonimfă) şi adult. Stadiul de larvă, uneori şi primul stadiu nimfal, nu se hrănesc. Dermanyssidele, Macronyssidele şi Haemogamasidele sunt paraziŃi nocturni, acarienii din familiile Raillietidae, Haralachnidae şi Rhinonyssidae sunt paraziŃi permanenŃi. Dermanyssidele şi Haemogamasidele sunt eurixene, celelalte sunt stenoxene.

Familia

Genul

 

Specia

Gazda

Locul de

 
 

parazitare

Dermanyssidae

Dermanyssus

D.

gallinae

Paseriforme

Tegument

 

D.

hirundinis

Rândunica

Tegument

 
 

Omul

Lyponyssoides

L.

sanguineus

Rozătoare

Tegument

 

Macronyssidae

Ornithonyssus

O.

sylviarum

Păsări,

om,

Tegument

 
 

rozătoare

 

O.

bursa

Păsări

Tegument

 

O.

bacoti

Rozătoare

Tegument

 

Ophionyssus

O.

natricis

Reptile

Tegument

 
 

Pneumonyssus

 

Câine, maimuŃe

Aparatul

respirator

 

Haemogamasidae

Haemogamasus

H.

viperae

Vipera ammodites

Tegument

 

Rhinonyssidae

Rhinonyssus

     
 

Larinyssus

     
 

Sternostomum

S.

rhinoletrum

Gâscă

Pasaje respiratorii

   

S.

tracheacolum

Canar

Pasaje respiratorii, saci aerieni

Haralachnidae

Haralachne

 

Foca

Pasaje respiratorii

Ortoharalachne

 

Foca

Pasaje respiratorii şi pulmoni

Pneumonyssus

 

MaimuŃe,

Ap. respirator

 

carnivore

 

Pneumonyssoides

 

Câine

Fose

nazale

şi

sinusuri

Raillietidae

Raillietia

R.

hopkinsi

Antilopa

Ureche

R.

auris

Taurine

R.

manfredi

Caprine

Dermanyssus gallinae este un parazit al păsărilor ce se poate adapta, în lipsa hranei, şi pe alte specii. Ciclul biologic durează foarte puŃin (cca. o săptămână), fapt ce permite atingerea unor populaŃii uriaşe într-un timp foarte scurt. Femelele depun timp de 5-8 săptămâni câte 4-8 ouă zilnic, fiecare pontă fiind precedată de o priză de sânge.

Patogeneza infestaŃiilor cu căpuşe Patogeneza infestaŃiilor cu căpuşe gamaside are, pentru speciile hematofage, o dimensiune spoliatoare majoră, datorată nu taliei parazitului ci vitezei lui de multiplicare. PopulaŃiile de gamaside cresc în progresie geometrică în sezonul cald, la temperaturi de peste 20°C; starea de anemie instalată consecutiv parazitismului poate duce cu uşurinŃă la moartea păsării. Speciile cu tropism pentru aparatul respirator sau ureche manifestă mai puŃin acŃiunea spoliatoare şi mai mult pe cea iritativ inflamatoare, mecanică şi inoculatoare. Stresul antigenic este reprezentat în egală măsură la membrii ord. Mesostigmata.

Modificări anatomo-patologice Cadavrele păsărilor sunt anemice, masele musculare emaciate, carena sternală evidentă. Pielea este iritată, uneori cu mici vezicule sau cu microabcese. Pe cadavre se pot găsi paraziŃi, cu mai mare probabilitate la păsările moarte foarte recent. Ca urmare a pruritului, păsările se ciugulesc, astfel că paraziŃii pot fi găsiŃi în diferite etaje ale tubului digestiv.

Simptome La păsările crescute în sistem tradiŃional, primele simptome care se observă sunt pruritul şi refuzul de a intra în adăpost la lăsarea serii. Păsările din sistemul intensiv de creştere sancŃionează crescătorul prin reducerea procentului de ouat. La păsările crescute pentru carne, din cauza ciclului scurt de producŃie nu se acumulează suficienŃi acarieni care să declanşeze etapa patentă a bolii. Acolo unde parazitismul se manifestă, păsările apar anemiate, cu creasta si bărbiŃele palide, cu mers nesigur şi scăderea până la abolire a apetitului. Mortalitatea atinge valori foarte mari în infestaŃiile masive.

Diagnosticul Diagnosticul este facil, examinarea habitatului pe timp de zi sau a păsărilor poate pune în evidenŃă prezenŃa paraziŃilor.

Prognosticul Prognosticul vital depinde de gradul de anemiere al păsărilor. În general este favorabil. În sistemul industrial este mai economică sacrificarea păsărilor, dezacarizarea şi repopularea decât dezacarizarea adăposturilor şi a păsărilor şi continuarea ciclului de producŃie. Costul dezacarizării păsărilor şi pierderile înregistrate prin scăderea procentului de ouat sunt mai mari decât costurile legate de repopulare, mai ales dacă prin sacrificarea efectivului infestat se recuperează o parte din cheltuieli.

Combaterea căpuşelor

Combaterea

căpuşelor

adăposturilor.

gamaside

comportă

două

seturi

de

măsuri,

aplicate

gazdelor

şi

Deparazitarea gazdelor Păsările se pot dezacariza individual folosind fenthion (spot-on), pulberi acaricide pe bază de trichlorphon, injecŃii cu ivermectine (s.c., în doză de 0,4mg/kc, mai puŃin aplicabile la păsările din sistemul intensiv datorită timpului de aşteptare mai îndelungat decât ciclul de producŃie). Deparazitarea în grup se face cu pulberi acaricide încorporate în nisipul în care păsările se „scaldă”. Este recomandată transferarea păsărilor tratate într-un alt adăpost dezacarizat. Reptilele parazitate se pot dezacariza prin imersarea în soluŃii acaricide (Neguvon), menŃinerea timp de câteva ore a reptilelor infestate în saci de iută îmbibaŃi cu soluŃie de Neguvon, prin injecŃii cu ivermectine (destul de riscant!) sau cel mai indicat prin folosirea de acaricide impregnate în suporturi cu eliberare controlată (diclorvos - Vapona) (Acatrinei, Miron, 2002).

Deparazitarea adăposturilor Deparazitarea adăposturilor trebuie precedată de înlăturarea dejecŃiilor, aşternutului sau, la reptile, a diferitelor obiecte din terarii. Obiectele şi instalaŃiile care urmează să fie refolosite se vor deparazita cu atenŃie, cele de care ne putem dispensa, resturile, dejecŃiile, se vor arde. Asupra pardoselilor, pereŃilor tavanelor, fără a omite nici un centimetru pătrat, se vor aspersa acaricide ca : Alfacron 0,1%, piretrine, diazinol, etc. În sistemul tradiŃional de creştere, marea problemă care scade eficienŃa dezacarizării este cea a materialelor din care sunt construite adăposturile. SuprafeŃele rugoase, cu multe crăpături, din materiale greu lavabile adăpostesc acarienii care astfel se sustrag de la acŃiunea toxicului. Uneori este mai uşor de distrus şi de refăcut un astfel de adăpost decât să se obŃină un rezultat bun prin dezacarizare.

Combaterea biologică Există modalităŃi ecologice de combatere a parazitismului cu gamaside, una dintre acestea fiind aplicată cu succes la tarantule, şopârle, şerpi. Un acarian de talie mică (0,5 mm) de culoare brun lucioasă numit Hypoaspis miles, este utilizat ca “antiparazitar” mizând pe apetitul său pentru ouăle altor acarieni. Unele societăŃi specializate în combaterea biologică livrează în containere speciale astfel de acarieni sterilizaŃi în prealabil prin iradiere (pentru a nu se putea reproduce), fiecare container conŃinând o populaŃie de acarieni necesară unei anumite suprafeŃe de adăpost. Ace;ti combatanŃi biologici, care trăiesc 7-11 zile, mănâncă fiecare cca. 5 ouă pe zi ale altor acarieni din mediu. Sunt utilizaŃi şi în combaterea biologică a unor paraziŃi de pe plante. Un alt agent care poate realiza un biocontrol asupra unor specii parazite este Bacillus thuringiensis israeliensis este efectiv asupra larvelor unor ŃânŃari şi a larvelor muştelor simuliide (care depun ouăle în ape curgătoare). Aquabac este produsul sub formă de granule livrate în sac ori comprimate solide care se aplică în preajma biotopilor cu astfel de insecte. Nu afectează omul, peştii, alte insecte, păsările şi plantele din biotop. Dintre insectele consumatoare de ouă şi larve a multor paraziŃi ai florilor sau legumelor din grădină este Hippodamia convergens, o buburuză prădătoare, poate cea mai vorace din lumea insectelor, care mănâncă ouăle şi larvele gândacilor de pe asparagus, trifoi, lucernă, gărgăriŃele de pe mazăre, viermii de pe rădăcinele viŃei de vie, larvele gândacului de Colorado de pe cartofi, nematodele de pe varză, păduchii de plante numiŃi afide şi multe altele. Entomofagia şi rolul acesteia în combaterea biologică este sintetizată recent în volumul lucrărilor simpozionului: „Entomofagii şi rolul lor în păstrarea echilibrului natural” (Iaşi, 2005), unde se menŃionează interesul mondial pentru această problemă, peste 200 de laboratoare din întreaga lume lucrând pentru dezvoltarea cunoaşterii strategiilor de aplicare a combaterii biologice.

Clasa Insecta

GeneralităŃi Insectele sunt artropode superioare, cu corpul format din cap, torace şi abdomen (Foto xxx). La cap se găsesc piesele bucale, cu un înalt grad de specializare. Insectele hematofage au piesele bucale adaptate pentru înŃepat şi supt, cele care se hrănesc cu substraturi vegetale ori cu scvame, keratina din firele de păr, au mandibule foarte puternice, capabile să rupă şi să sfărîme. Insectele oportuniste, care consumă deşeuri organice, indiferent de originea lor, şi-au adaptat aparatul bucal pentru preluarea hranei prin lins şi supt. Orientarea şi căutarea hranei se realizează cu ajutorul organelor de simŃ (ochi simpli sau compuşi, organe olfactive, antene cu sensile extrem de sensibile, sisteme de detecŃie a căldurii degajate de corp, etc). Toracele se compune din pro-, mezo- şi meta-torace. Partea superioară a fiecărui segment se numeşte tergit şi se uneşte cu partea ventrală (sternit) prin două pleure laterale. Fiecare pleură se leagă de sternitul sau scleritul corespunzător prin membrane conjunctive articulare pe care se găsesc orificiile respiratorii (stigmele). LocomoŃia este asigurată de trei perechi de membre, ataşate, fiecare,

pe câte un segment toracic. Fiecare membru se compune din 5 articole: coxa, femur, trocanter, tibie şi tars. Tarsele pot fi compuse din 1-5 articole, ultimul, pretarsul purtând gheare şi organe adezive.

ultimul, pretarsul purtând gheare şi organe adezive. ( Foto xxx Antomia unei insecte) La unele specii,

(Foto xxx Antomia unei insecte)

La unele specii, pe scleritele primelor două segmente toracice sunt ataşate 1-2 perechi de aripi. Prima pereche poate fi chitinoasă şi a doua membranoasă. La diptere a doua pereche de aripi s-a redus sub forma unor organe de echilibru sub formă de halteră numite balansiere. Lipsa aripilor presupune pentru multe specii trecerea la parazitism. Abdomenul este constituit din 10-11 segmente formate din tergite, pleure şi sternite, fără membrane articulare. Abdomenul adăposteşte parŃial aparatul digestiv, aparatul circulator, excretor şi genital şi o parte din stigmele aparatului respirator. Sistemul nervos este de tip ganglionar scalariform, mediatorul chimic principal fiind GABA. Reproducerea insectelor este extrem de diversificată; există specii ovipare, ovovivipare şi vivipare, cu comportamente extrem de variate. Metamorfoza insectelor este completă, parcurgând etapele de ou, larvă, nimfă şi adult.

Taxonomie

 

Subclase

Ordine

 

Familii

Genuri

Apterygote

     
 

Odonata

     

Clasa Insecta

Dermaptera

     

Blattariae

     

Pterygote

 

Haematopinidae

Haematopinus

Anoplura

 

Linognathidae

Linoghnathus, Solenoptes

Hopopleuridae

Haemodispus

Pediculidae

Pediculus

Polyplacidae

Polyplax

   

Mallo

phaga

Subor

 

Ambl

Gyropidae

Gyropus

d.

Gliricolidae

Gliricola

Trymenoponidae

Trymenopon

 

Menoponidae

Menopon,

Holomenopon,

Eomenachantus, Menachantus,

Hohorstiela, Uchida

Trichodectidae

Trichodectes, Felicola

Bovicolidae

Bovicola,

Holakartikos,

Werneckiela,

Goniodidae

Goniodes,

Goniocotes,

Chelopistes,

Stenocrotaphus

Coloceras, Campanulotes

Lipeuridae

Lipeurus,

Cuclotogaster,

Reticulipeurus

Heteroptera

Cimicidae

Cimex, Leptocimex, Oeciacus

Reduviidae

Triatoma, Rhodonius

Coleoptera

Carabidae

Calathus, Amara

Tenebrionidae

Alphitobius

Meloidae

Meloe

Hymenoptera

Apidae

Apis

Vespidae

Vespa

Formidae

Formica

Lepidoptera

   
 

Culicidae

Culex,

Aedes,

Anophelles

Culiseta, Coquilettidia,

Simuliidae

Simulium,Boophtora,Odagmia,

Eusimulium,Wilhelmia,

Titanopteryx,

Phlebotomidae

Phlebotomus

Ceratopogonidae

Culicoides

Tabanidae

Chrysops,

Sylvius,

Tabanus,

Hybomitra

Phoridae

 

Muscidae

Musca

Diptera

Calliphoridae

Lucilia, Phormia, Boophonus, Calliphora, Chrysomyia, Cordylobia, Protocaliphora

Sarcophagidae

Sarcophaga, Wohlfartia

 

Glossinidae

Glossina

Cuterebridae

Dermatobia

Gasterophilidae

Gasterophillus,

Gyrostigma,

Platycobboldia,

Cobboldia,

Ruttenia, Neocuterebra

Hypodermatidae

Portschia,

Oestroderma,

Oestromya,

Hypoderma,

Oedemagena, Sirobilestrus

Oestridae

Pharyngomyia,

Oestrus,

Gedoelstia, Cephalopina

Hippoboscidae

Hippobosca

Siphonaptera

Pulicidae

Pulex,

Ctenocephalides,

Echidnophaga, Xenopsilla

Ceratophyllidae

Ceratophyllus, Nosopsyllus

Tungidae

Tunga

Vermipsyllidae

Vermipsylla, Docardia