Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a

Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne
Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul
monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea,
verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa
în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-
lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a
Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură "că îi va purta de
grijă până la moarte".

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A
fost cunoscută și ca Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.

S-a înconjurat de un grup de consilieri de încredere, conduși de William Cecil, I Baron Burghley. În
politică a fost mai moderată decât tatăl său, fratele și sora sa[1]. Unul din motto-urile sale era video ed
taceo(Văd și nu spun nimic)[2]. A adoptat o diplomație prudentă, față de marile puteri ale Europei din
acea vreme Franța și Spania. După izbucnirea războiului anglo-spaniol, Spania a încercat să cucerească
Anglia, iar înfrângerea Armadei spaniole este una din cele mai mari victorii din istoria Angliei.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea
puterii Angliei pe plan mondial. A fost și o perioadă de extraordinară înflorire artistică și culturală:
dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care
au trăit în timpul domniei sale.

În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon
și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh
și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost calificată o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Spre
sfârșitul domniei, o serie de probleme economice și militare i-au afectat popularitatea. Totuși îi este
recunoscută carisma și încăpățânarea, într-o perioadă în care suveranii din țările vecine înfruntă
dificultăți interne care le periclitează tronurile. Ca în cazul rivalei sale Maria regina Scoției, care închisă în
1568 este executată în 1587. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o
deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea,
Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de
onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt
persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la
treizeci și nouă la nouăsprezece și ulterior la paisprezece.

După scurtele domnii ale fraților săi vitregi, cei 44 de ani de domnie ai Elisabetei au dat stabilitate
regatului și au ajutat la crearea identității naționale[3].

Elisabeta s-a născut în Palatul Greenwich în 7 septembrie 1533 și a primit numele bunicilor ei Elisabeta de
York și Elisabeta Howard[4]. A fost singura fiică a lui Henric al VIII-lea al Angliei și a celei de-a doua soții Anne
Boleyn. La naștere Elisabeta era moștenitoarea prezumtivă a tronului. Sora ei vitregă, Maria își pierduse
dreptul la succesiune fiind declarată ilegitimă, după ce tatăl ei Henric a anulat căsătoria cu mama ei Caterina
de Aragon, pentru a se căsătorii cu Anne Boleyn[5]. Elisabeta a fost botezată în 10 septembrie, iar
arhiepiscopul Thomas Cranmer, marchizul de Exeter, Elisabeta Howard, ducesă de Norfolk și marchiza de
Dorset au fost nașii săi. În ianuarie 1536 Anne Boleyn naște un fiu care moare; Henric pentru a se putea
recăsători, o acuză de trădare cu fratele ei și este închisă la Turnul Londrei. În 19 mai 1536, când Elizabeta
avea doi ani și opt luni, mama sa Anne Boleyn este decapitată[6]. Elisabeta este declarată ilegitimă, pierde
titlul de prințesă și este crescută în exil la castelul din Hatfield împreună cu sora sa vitregă Maria. La
unsprezece zile după moartea lui Anne Boleyn, Henric se căsătorește cu Jane Seymour care în 1537 dă
naștere unui fiu Eduard și moare. Elisabeta și Maria sunt considerate ilegitime și nu sunt privite cu ochi buni,
iar Eduard este moștenitorul de necontestat al tronului. Mai târziu, a șasea soție a lui Henric, Catherine Parr îl
convinge pe rege să se împace cu fiicele sale și sunt reintroduse pe linia de succesiune, prin Actul de
succesiune, după Eduard.

Elisabeta la treisprezece ani

Prima guvernantă a Elisabetei, Margaret Bryan, a scris că ea "a fost cel mai blând copil pe care l-am cunoscut
în viața mea"[7]. În toamna anului 1537 Elisabeta este dată în grija lui Blanche Herbert, Lady Troy care i-a
rămas alături până la pensionarea ei în 1546[8]. Catherine Champernowne este numită în funcția de
guvernantă a Elisabetei și îi va rămâne alături ca prietenă și confidentă până la moartea sa în 1565, când va fi
înlocuită de Blanche Parry[9]. Catherine Champrenowne o învață pe Elisabeta patru limbi: franceză, italiană,
flamandă și spaniolă[10]. În 1544 când William Grindal devine tutorele ei, Elisabeta știe să scrie în engleză,
latină și italiană[11]. Sub supravegherea lui Grindal, un profesor talentat, ea face progrese în greacă și latină.
După moartea lui Grindal în 1548, educația ei trece în grija lui Roger Ascham, un simpatic profesor care este
de părere că studiul trebuie să fie interesant[12]. În 1550 când în mod formal educația ei ia sfârșit, ea este una
dintre cele mai educate femei din generația ei[13]. Ea vorbea de asemenea galeza, cornish(dialect ce se vorbea
în Cornwall), scoțiana și irlandeza. Ambasadorul venețian a declarat că ea "vorbea fiecare dintre aceste limbi
de parcă ar fi fost limba ei maternă". O altă persoană importantă în viața Elisabetei este Matthew Parker,
preotul preferat al Annei Boleyn, care înainte de a muri l-a însărcinat să vegheze asupra sănătății spirituale a
fiicei sale; după urcarea Elisabetei pe tron, acesta devine primul Arhiepiscop de Canterbury.