LP 3 .

TEHNOLOGIA REALIZǍRII MACHETEI

PROTEZEI PARŢIALE CU BAZǍ ACRILICǍ

Definiţie. Macheta reprezintă redarea în ceară a viitoarei proteze parţiale

acrilice, ce prezintă macheta bazei (sumar modelată) şi dinţii artificiali montaţi.
Există o machetă preliminară, pentru proba în cavitatea orală, şi o machetă
definitivă.

Macheta preliminară - se execută următoarele operaţiuni:

- pregătirea modelului de lucru
- alegerea sau confecţionarea dinţilor artificiali
- montarea dinţilor artificiali

Elementele componente ale machetei: baza + şeile + arcadele artificiale +

croşetele din sârmă

REALIZAREA MACHETEI:

1. PREGĂTIREA MODELULUI FUNCȚIONAL

Scop: Protecția optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic și
perfectarea stabilității și a funcționalității viitoarei proteze.

Etape: a)Trasarea limitelor bazei protezei.

b) Folierea
c) Deretentivizarea
d) Gravarea

A. TRASAREA LIMITELOR BAZEI PROTEZEI

▪delimitarea câmpului protetic: cu un creion, pe model se trasează limitele

viitoarei proteze: periferic, limita mucoasei pasiv mobile, ocolind bridele şi
frenurile; pentru edentaţiile terminale: limitele includ şi tuberozitatea maxilară
și zona AH şi 1/3 anterioară a tuberculului piriform;

▪la nivelul dinților restanți placa palatinală vine în contact cu dinții restanți
supracingular(frontal) și supraecuatorial (lateral). SCOP: se opune tendinței de
înfundare a protezei și are rol de contracroșet ; dacă se preconizează că va
produce interferențe ocluzale, se optează pentru varianta decoletată.
B. FOLIEREA

1
 Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile
masticatorii, zone care trebuie apărate de presiunile exercitate de proteza
parţială:
–→ parodonţiul marginal al dinţilor restanţi, torus palatin şi mandibular, papila
incisivă, zone osoase proeminente cu mucoasă subţire şi aderentă – toate aceste
zone trebuie desenate pe model, se acoperă cu folii de Pb de 0,25-0,50 mm
grosime, iar la nivelul parodonţiului marginal, se aplică un ciment de
consistenţă vâscoasă, de-a lungul festonului gingival, pe 2 mm pe faţa orală
a dinţilor restanţi şi 2 mm din zona învecinată, şi cu o grosime de 1,5 mm.

C. DERETETIVIZAREA DINȚILOR RESTANȚI- are ca scop anularea

zonelor negative de la nivelul dinșilor restanți pentru a permite inserșia și
dezinserția protezei pe câmpul protetic.

Dinţii din vecinătatea breşelor prezintă înclinări în sens mezial şi distal datorită
migrărilor prin basculare – zone retentive accentuate; deretentivizarea constă în
completarea zonelor retentive cu ciment până ce dinţii devin aproape paraleli –
se execută cu precizie la paralelograf.

D. GRAVAREA –are ca scop perfectarea închiderii marginale în zona distală

a câmpului protetic.

2. ALEGEREA( CONFECȚIONAREA) DINȚILOR ARTIFICIALI

- se aleg din garnituri existente sau se confecţionează în funcţie de

indicaţiile medicului
- dinţii artificiali pot fi din ceramică, acrilat sau compozit
- alegerea se face ţinând cont de: dinţii restanţi (particularităţi anatomice) ;
stereotip de masticaţie ; dimensiunea breşei edentate

3. MONTAREA DINȚILOR ARTIFICIALI

Pentru a se realiza corect macheta este bine să se execute întâi croşetele şi

apoi să se monteze dinţii artificiali Astfel, se pot adapta dinţii artificiali în
raport cu crestele alveolare, cu dinţii restanţi şi croşetele situate în poziţia lor
definitivă. Segmentele retentive ale croşetelor nu trebuie să fie situate pe
mijlocul crestelor alveolare, ci pe versantele vestibular şi oral, la 1 mm de model
pentru a fi inclavate în acrilat. Dacă se confecţionează croşetele după proba

2
machetei esTe posibil ca dinţii artificiali să fie mobilizaţi şi să fie necesară o
nouă montare.

Tehnica de lucru:

 se adaptează pe modelul umezit (se introduce în apă câteva secunde) o

placă de ceară roz plastifiată, în limitele trasate, inclusiv pe feţele orale ale
dinţilor restanţi, realizând astfel baza machetei
 baza se lipeşte cu ceară fierbinte de model în 2-3 locuri; baza este
realizată din ceară roz, sub formă de plăcuţe de 2 mm grosime, rigidă la
temperatura cavităţii orale şi rezistentă la presiunile intermaxilare din
momentul probei şi are grad crescut de contracţie pentru a preîntâmpina
modificările poziţiwei dinţilor artificiali când este răcită brusc.
 croşetele din sârmă pot fi lipite cu ceară pe model
 pe baza machetei, la nivelul breşelor edentate se lipesc rulouri (şuviţe) de
ceară groase de 2-3 mm şi înalte cât ½ din înălţimea dinţilor vecini,
plasate pe mijlocul crestelor alveolare; pe aceste rulouri se vor plasa dinţii
artificiali astfel:
o se plastifiază o porţiune de ceară cu spatula fierbinte şi se aşează
dinţii corespunzători stabilind poziţia pe arcadă în funcţie de vecini
şi antagonişti
o după stabilirea poziţiei corecte a fiecărui dinte se picură ceara
fierbinte împrejurul său pentru a-i consolida poziţia
o dinţii din acrilat se vor acoperi cu ceară 1 mm la colet, iar cei din
ceramică atât cât să fie acoperite retenţiile mecanice

Montarea dinţilor artificiali se face după reguli principale (după Gysi) şi

o serie de reguli individuale de montare.

Reguli generale de montare:

 toţi dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare pentru a

asigura stabilitatea viitoarei proteze prin căderea forței de masticaţie în
poligonul de sprijin;
 fiecare dinte vine în raport cu 2 dinţi antagonişti realizând astfel o
unitate de masticaţie şi asigurând eficienţa masticatorie; excepţie:
incisivul central inferiori şi ultimul molar superior;
 dinţii superiori acoperă în sens cervico—ocluzal dinţii inferiori (grad
de supraacoperire = 1/ 2 cuspizii laterali);

3
  dinţii arcadei maxilare circumscriu în sens vestibulo-oral, dinţii arcadei
mandibulare (în zona laterală cuspizii vestibulari ai dinţilor superiori
depăşesc pe cei ai dinţilor inferiori, şi invers în sens oral);
 cuspizii vestibulari inferiori contactează în șanțul mezio-distal al
dinţilor superiori; cuspizii orali ai dinţilor superiori contactează în
şanţul mezio-distal al dinţilor inferiori;
 între dinţii celor 2 arcade trebuie să se realizeze minim 3 puncte de
contact (în propulsie);
 în mişcarea de lateralitate trebuie să existe contacte atât pe partea
activă, cât şi pe partea de balans.

Reguli individuale de montare

Premolarul prim maxilar:

 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: atinge planul de ocluzie prin vârful cuspidului
vestibular;
 faţa vestibulară a premolarului prim superior se află în continuarea 1/ 2
distale a feţei vestibulare a caninului superior;
 faţă de canin se montează la 0,75 mm distanţă;
 feţele ocluzale ale premolarilor primi prelungite se întâlnesc pe linia
mediană în dreptul feţelor distale ale premolarilor primi.

Premolarul secund maxilar:

 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: atinge planul de ocluzie cu ambii cuspizi;
 faţa vestibulară a premolarului secund superior se află în acelaşi plan cu
faţa vestibulară a premolarului prim superior;
 feţele ocluzale ale premolarilor secunzi prelungite se întâlnesc pe linia
mediană în dreptul premolarilor secunzi.

Molarul prim superior:

 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
 faţă de planul de ocluzie: contactează planul de ocluzie prin cuspidul
mezio-palatinal;
 faţa vestibulară a molarului prim superior se află în acelaşi plan cu faţa
vestibulară a premolarului doi superior;
 faţa ocluzală este orientată în jos, in afară (vestibular) şi înapoi (distal);
 între molarul prim superior şi molarul prim inferior se stabilesc rapoarte
din cheia Angle.

Molarul secund superior:

 faţă de creasta alveolară: perpendicular pe mijlocul crestei alveolare;
4
  faţă de planul de ocluzie: nu atinge planul de ocluzie, dar cel mai
apropiat cuspid este cel mezio-palatinal (la 0,5-1 mm);
 faţa ocluzală este orientată în jos şi mai pronunţat vestibular şi distal.

Înclinarea molarilor superiori cu axul longitudinal spre mezial şi palatinal

contribuie la realizarea curbelor de ocluzie sagitală Spee şi transversală Wilson.

Curba sagitală SPEE: rezultă din înclinarea în sens M-D a axelor dinților; rol :
permite realizarea de contacte atât la nivelul dinților frontali cât și laterali în
timpul inciziei alimentelor, asigurând stabilitatea dinamică a protezei în sens
antero-posterior.

Curba transversală Wilson: rezultă din înclinarea spre oral a fețelor ocluzale ale
dinților laterali mandibulari și favorizează apariția punctelor de contact atât pe
partea activă cât și pe cea de balans în mișcările de lateralitate ale mandibulei,
asigurând astfel stabilitatea protezei în sens transversal.

Montarea începe cu dinții maxilari și se face de la linia mediană, alternativ

dreapta- stânga. Dinții mandibulari se montează după cei maxilari, în următoarea
ordine: molarul 1, caninul, inc central, inc lateral, pm 1, pm2, molarul 2.

MODELAREA DEFINITIVĂ A MACHETEI

Modelarea finală a machetei urmăreşte o serie de obiective: fizionomic,

fonetic, igienic, de stabilitate şi rezistentă, toate acestea realizând perfectarea
funcţiilor şi asigurarea rezistenţei şi stabilităţii.
1. Perfectarea funcţiei fizionomice:
 versantul vestibular al şeii:
- pentru edentaţiile frontale totale – versantul vestibular va avea
grosimea necesară, suficientă, pentru a asigura suportul pentru
buză;
- pentru edentaţia frontală de hemiarcadă – grosimea versantului
vestibular va fi compensatorie şi va trebui să echilibreze
hemiarcada omologă;
- pentru edentaţia frontală intercalată – dintele artificial se poate
monta cu coletul direct pe creastă, fără versant vestibular.
 gingia artificială:
- corelată cu cea de la nivelul dinţilor restanţi;
 papilele interdentare:
- pacienţi tineri – modelate plat, cu vârful în 1/ 3 cervicală a feţelor
proximale;

5
 - pacienţi vârstnici – se reduc dimensional şi interdentar se creează
un spaţiu liber sub punctul de contact.
 convexităţile datorate rădăcinilor şi depresiunile interdentare, bosele
canine
2. Perfectarea funcţiei fonetice:
o dificultăţi în articularea consoanelor dentale şi palatale;
o macheta se va modela cu grosime redusă: 1,5-2 mm;
o plăcile reduse – grosime mai mare de 2 mm;
o reliefuri asemănătoare celor existente pe bolta palatină: rugi
palatine, papila retroincisivă; rafeul median fibros;
o versantul oral: modelat uşor concav.
3. Rezistenţa mecanică:
o asigurată de grosimea de 2 mm a plăcii protetice;
o pentru plăcile răscroite distal – armarea plăcii palatinale cu fibre de
sticlă/ plase de sârmă;
o pentru placa linguală – bare metalice prefabricate;
o pentru proteza cu dinţii din porţelan – asigurarea legăturii mecanice
între dinţii ceramici şi şeile acrilice.
4. Stabilitatea:
o marginile protezei nu se extind peste zona de mucoasă neutră de la
periferia câmpului protetic;
o suprafeţele externe ale protezei se modelează astfel încât tonicitatea
unor muşchi să fie antrenată pentru menţinerea protezei pe câmpul
protetic;
o modelarea versanţilor şeilor protetice şi al plăcii linguale:
- versantul vestibular al şeii frontale – uşor concav;
- versantul vestibular al şeii laterale – uşor concav;
- versantul lingual al protezei mandibulare – plan.
5. Perfectarea igienei:
o modelarea versantului vestibular în zona frontală – compromis
pentru a asigura funcţia fizionomică;
o zona laterală: versantul vestibular al şeii va fi plan sau uşor convex,
fără redarea papilelor, inserţiei gingivale sau spaţiilor interdentare
pentru a favoriza igiena.

Modelarea precisă şi finisarea riguroasă a machetei reduce foarte mult

prelucrarea finală prin frezaj a protezei finite.

6
7