CUPRINS

CAPITOLUL 1 Turismul rural

1.1 Spatiul si peisajul rural
1.2 Componentele asezărilor rurale
1.3 Conceptul de turism rural
1.4 Factorii de dezvoltare a turismului rural
1.5 Scurt istoric
1.6 Influenta politicilor agrare asupra dezvoltarii turismului rural
1.7 Componentele turismului rural
1.8 Suptipurile turismului rural
1.9 Metode si instrumente de inregistrare statistica
1.10 Impactul socio-economic al turismului rural asupra comunitatilor
locale
1.11 . Sisteme de organizare internationale si europene

CAPITOLUL 2 Experienta europeana in turismul rural

2.1 Politicile rurale in tarile europene
2.2 Scurt istoric al turismului rural in Europa
2.3 Programe europene de sustinere a turismului rural.
2.4 Produsul turistic rural european.
2.4.1 Prezentarea structurilor de primire

2.4.2 Structurile de alimentatie.

2.4.3 Structurile de agrement.
2.5 Rolul asociatiei europene de turism rural EUROGITES.
2.6 Tendinţe în turismul rural European
2.7 Către un turism rural de calitate

1
 CAPITOLUL III TRADIŢIE ŞI INTERCULTURALITATE ÎN
SPAŢIUL RURAL EUROPEAN

3.1 Procesul cultural

3.2 Definirea noţiunii de cultură tradiţională
3.3 Cultura rurală europeană
3.4 Fundamentele artei şi culturii populare româneşti
3.5 Marketing-ul rural şi impactul acestuia asupra turismului rural

2
 CONSIDERATII GENERALE

Activitatea turistică se numară printre cele câteva fenomene de ordin

socio-economic ce s-au impus in epoca contemporană, dezvoltarea sa
spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a secolului nostru, în
special în cea de-a doua jumătate a sa.
Marile schimbări produse după cel de-al doilea război mondial, la
nivel global, dar mai ales în Europa au condus la: creşterea numărului
populaţiei urbane, creşterea veniturilor pe locuitor, sporirea speranţei medii
de viaţă la aproximativ 75 ani, dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de
transport, creşterea timpului liber prin automatizarea proceselor de
producţie, elemente esenţiale care au susţinut turismul.
Prin urmare au crescut disponibilităţile individului devenit “homo
turisticus” de a calatori si de a petrece timpul liber in afara locului sau de
resedinţă sau ţară. Astfel turismul a ajuns să reprezinte in primul rând un
ansamblu de activităţi de petrecere a vacanţelor, concediilor, weekend-urilor
din dorinţa de a vizita oameni şi locuri, monumente, muzee pentru a-şi
îmbogăţi orizontul cultural, pentru a se distra si a face sport, odihnă si
tratament etc; in al doilea rand, industria creată pentru satisfacerea
motivatiilor si cerintelor impuse de turisti la locul de destinatie, la un inalt
nivel calitativ in conditiile protectiei si conservării resurselor turistice in
special, si a mediului inconjurător, in general.
Ca orice activitate in plină evolutie, a fost obiect de cercetare pentru
numerosi specialisti, care au incercat să-i stabilească coordonatele temporale
si spatiale. Pornind de la aceasta evolutie si de la transformarile suferite de
acest domeniu al turismului, se poate spune că a devenit un fenomen al
timpurilor noastre care se diversifica tot mai mult.
3
 1.1 Spatiul si peisajul rural

De-a lungul evolutiei societătii umane, suportul celor mai multe

activităti socio-economice l-a constituit spatiul rural. Acesta, prin repartitia
in teritoriu, functionalitatea si structura sa, include două intelesuri:
 reprezintă un teritoriu care detine resurse funciar agrare, ca bază de
sustinere a comunitătilor umane existente si materii prime pentru alte
ramuri economice
 detine un număr variabil de asezări umane, cu moduri de viată
diferite, cu ocupatii variate, diferentiate de la o regiune geografică la
alta
Forma principală de existentă a oricărui spatiu rural il constituie satul
care s-a dovedit o realitate socială ce a contribuit din plin la modificarea
peisajului natural, imbogătind patrimoniul civilizatiei nationale si universale.
Ca habitat permanent, satului i-a fost totdeauna caracteristică o fizionomie
complexă, definită prin existenta unei vetre bine constituite, unde se
concentreaza locuintele si toate anexele gospodăresti, terenurile de
desfăsurare a tuturor activitatilor agricole.
Diferentele care există la ora actuală intre comunitătile rurale sunt date
de trei elemente esentiale:

 localizare (amplasare) care este determinată de tipurile de peisaj

natural folosit ca suport de aparitie si evolutie (peisaj montan, colinar,
marin etc.);

4
  siguranta (securizarea) care influentează aparitia oricarui sat, mai ales
in fata factorilor de risc naturali, oferind stabilitate;

 durabilitatea care se axează pe valoarea cantitativă si calitativă a

resurselor naturale demografice prezente si care constituie suportul
tuturor activitatilor economice

Totusi există diferente in abordarea “spatiilor rurale”; astfel in

Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franta acest tip de turism este folosit
pentru a face o distinctie clara fata de mediul urban, in Islanda, Marea
Britanie acesta este utilizat pentru a desemna ariile extraurbane. In alte tari
precum: Portugalia, Spania, Grecia, zonele rurale definesc teritoriile axate pe
productii agricole .
Prin urmare, acest concept de “rural” nu are aceeasi semnificatie in toate
tările Europei. Există de asemenea anumite diferente legate de numărul
locuitorilor din tările respective, gradul de concentrare, nivelul ocupatiilor
agricole si dotari edilitare, astfel incat, a face o comparatie intre diferite tari
europene se arata a fi un demers foarte dificil.
Practic, spatiul rural presupune un contact mai direct cu natura, absenta
aglomerarilor urbane, a poluarii, liniste si calm, un mediu netehnicizat si un
contact mai direct cu oamenii, in opozitie cu anonimatul urban, posibilitatea
de a cunoaste o cultura, civilizatie cu puternice rădăcini in istorie, mai multă
libertate de miscare si meditatie.
Spatiul rural trebuie să fie sustinătorul unui turism durabil , care are
drept scop minimizarea efectelor negative asupra mediului natural si
cultural, optimizarea satisfactiei vizitatorilor, maximizarea profiturilor pe
termen lung.
5
 Turismul rural poate deveni cheia pentru a se realiza investitii, mici
intreprinderi, locuri de muncă suplimentare in comunitătile rurale, implicand
participarea populatiei locale, dar fără a crea dezechilibre printr-o crestere
economica necontrolată, amenintand astfel imaginea culturală autentică. De
altfel, în concepţia multor specialişti în domeniu, turismul poate reprezenta
un adevărat “motor al dezvoltării” în zonele rurale, motivaţia putănd fi
prezentată – într-o formă sintetică – astfel:
- ca orice activitate economică, turismul reprezintă o sursă de
venituri şi de forţă de muncă
- fiind consumator de produse şi servicii, turismul rural
acţionează ca o pârghie pentru o serie întreagă de alte activităţi
economice (agricultură, industria textilă, construcţii, transporturi,
asigurări, etc), multe dintre ele reprezentate şi în mediul rural
- turismul rural exploatează şi „capitalizează” cadrul natural sau
fenomene ale naturii (care nu au ataşată nici o valoare economică),
existând similitudini din acest punct de vedere cu industria minieră
de exemplu
- turismul rural atrage vizitatori din afara spaţiului în discuţie şi,
implicit, stimulează injecţii de fluxuri financiare exogene

In acest context, satul nu este altceva decat o formă de organizare superioară

a elementelor naturale primare, avand drept scop o gestionare si organizare
eficientă a spatiului detinut de locuitori. Orice asezare rurala constituie o
rezultantă a interferentei mai multor factori ca:

6
 - factori geografici naturali reprezentati de unitatile de relief, grad de
fragmentare, altitudine, clima, sol, densitatea retelei hidrografice,
etajele de vegetatie si faună;

- factori economici care determină o anumită fizionomie a satelor si

dispunere a caselor, in functie de posibilitătile de exploatare a
terenurilor;

- factori istorici joacă un rol important in geneza si evolutia oricărei

asezari rurale, modul de dispersie, concentrare, disparitie;

- factori politici si administrativi au determinat modul de organizare,

gestionare a spatiului rural si care au cunoscut schimbări succesive de
la o epocă la alta, influentand in mod deosebit mărimea comunitătilor
rurale.

Prin urmare, asezările rurale sunt formatiuni spatiale distincte, cu

anumite particularitati proprii in ceea ce priveste densitatea populatiei si a
constructiilor si mai ales pozitia in procesul realizarii productiilor agricole,
schimburilor de produse specifice, ca urmare a valorificării resurselor
naturale din mediul ambiant. Aceste corelatii arată diversitatea tipurilor de
habitat; ele se diferentiază de mediul urban prin gradul redus de concentrare
a activitătilor agricole, a locuintelor, si prin formele de organizare si
gestionare a peisajului geografic.

7
 1.2. Componentele asezărilor rurale

Toate asezările umane au rezultat ca urmare a unui proces de

umanizare a unui spatiu geografic, printr-un grad de concentrare a
activitatilor agricole pe un spatiu dat, de-a lungul unor lungi perioade
istorice. Caracteristicile acestora, evolutia si structura lor arată rolul
interconditionării dintre componentele istorice, geografice,productie,
agricolă, asezare. Acestea au condus la aparitia unor relatii cauzale care au
fost mai mult sau mai putin studiate in momentul aparitiei si dezvoltarii
turismului rural. Pentru orice comunitate rurală există trei componente
fundamentale exprimate prin:

-vatra care reprezintă teritoriul unde s-a format si a evoluat orice grupare
umană, locul unde se găsesc concentrate locuintele si anexele gospodăresti;

-locul de muncă care constituie suportul de obtinere a productiilor si a

materiilor prime agricole si sustine un mare grad de ocupare a fortei de
muncă existente;

-ocupatia care poate avea propriile caracteristici demografice, cu multiple

diferentieri cantitative si calitative, cu un anume mod de viată si purtătoarea
unei anume identităti culturale.

Aceste elemente au avut o evolutie mereu ascendentă prin procesul de

modernizare a societatii umane, si in special a comunitatilor rurale. Ele se
interferează in mod direct si ne oferă imaginea de astăzi a retelei de asezări

8
rurale. Analiza lor detaliată în functie de factorii anteriori mentionati poate
permite realizarea unor viitoare strategii de dezvoltare a oricarui spatiu rural.
Astazi, conceptul de asezare rurala nu mai este limitat la vechile vetre
de sat, locurile de munca s-au diversificat si amplificat in teritoriu, prin
urmare exista tendinta de urbanizare a acestuia, satul incetand a mai fi un
simplu producator de bunuri agricole. Dotarea localitatilor rurale reprezinta
o dezvoltare graduala a functiilor de polarizare demografica si economica,
de transformare a lor in centre de convergenta in teritoriu.
Zonele rurale insele se gasesc astazi intr-un proces complex de mutatii
iar pastrarea functiei turistice trebuie sa aibă in vedere pastrarea unei
identitatii proprii, sub aspectul ocupatiilor agricole, a modului de viata, a
traditiilor culturale si spirituale.

1.3. Conceptul de turism rural

In ultimii 50 de ani, industria turistica a creat forme de manifestare

foarte puternice, concentrate in statiuni si localitati turistice, punand in
valoare o oferta turistica “standard”, de tip industrial.
Accentuarea si globalizarea procesului de industrializare si urbanizare,
amplificarea fenomenelor de poluare, cresterea gradului de stres cotidian au
creat premisele reintoarcerii populatiei din marile aglomeratii urbane spre
lumea satului.
Reintoarcerea treptata la natura nemodificata, la un mod de viata
simplu, dar confortabil, constituie o motivatie valabila pentru toate
categoriile de varsta, sex, socio-profesionale, statut social, fiind rezultatul
tendintei de conservare, sanatate, confort fizic si spiritual.
9
 Pentru cei ramasi in mediul urban, posibilitatea de a iesi din
anonimatul si uniformitatea caracteristice marilor aglomeratii citadine este
data de petrecerea momentelor libere intr-un mediu rustic unde orice turist
isi recapata conditia de membru al unei comunitati, capata un prestigiu si
poate participa la actiuni colective initiate de comunitatile locale.
Contactul direct cu valori si bunuri autentice ale tezaurului cultural,
ale folclorului, aproprierea de ocupatiile si obiceiurile traditionale
transforma vacantele intr-un proces activ de imbogatire a cunostintelor
generale, de invatare a unor mestesuguri care conduc la obtinerea de
satisfactii individuale si dau sentimentul utilitatii in plan individual. De altfel
principalele motivatii turistice pentru lumea rurala sunt date de reintoarcerea
la natura, apropierea de grupuri sociale mai bine structurate si solidare,
dezvoltare creativitatii personale, satisfacrea unei curiozitati native,
practicarea de miscare in aer liber, etc.
Din mediul rural nu lipsesc odihna, cura de aer, alimentele proaspete,
sportul, vanatoarea, pescuitul sportiv, drumetiile si chiar cura balneara, toate
capatand o nota autentica si lasand loc suficient initiativei, imaginatiei si
inclinatiilor individuale. Interesul oamenilor pentru recreerea in mediul rural
s-a dezvoltat odata cu secolul al XIX lea ca o reactie la stresul determinat de
explozia oraselor industrilale
Pe baza acestor considerente se poate afirma ca aceasta forma de
turism a inceput sa se dezvolte in mod deosebit cu precadere in ultimii 30-
40 ani, in special in tarile europene dezvoltate. In acceptiunea Organizatiei
Mondiale a Turismului si a multor asociatii europene turismul rural este o
forma a turismului care include orice activitate turistica organizata si
condusa in spatiul rural de catre populatia locala, valorificand resursele

10
turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum si dotarile si
structurile turistice, inclusiv pensiunile si fermele agroturistice.
La inceputurile sale a fost destinat sa aiba un rol social si economic
limitat doar la spatiile familiale, dar treptat si-a diversificat oferta, devenind
o componenta esentiala a politicilor de dezvoltare regionala si locala a
spatiului rural.
Potrivit acestei definitii, turismul rural este determinat de urmatoarele
aspecte:
 existenta localitatilor rurale
 pastrarea functionalitatii rurale
 conservarea unei infrastructuri rurale
 conservarea modului de viata traditional
 pastrarea identitatii culturale specifice
Toate aceste elemente esentiale au devenit componentele de baza ale
turismului rural, iar cerinta fundamentala o constituie pastrarea acestora cat
mai mult posibil, pe baza noilor principii de dezvoltare durabila a turismului
in general.
Dar la definirea conceptului de turism rural nu au contribuit
numai aspectele definitorii mentionate ci si o serie de elemente care au
conferit dimensiunea si valoarea pe care a capatat-o turismul rural in
ultimele decenii ale secolului abia incheiat :

 dimensiunea psihologica care se sprijina pe nevoia omului de

a se bucura de momente de odihna si recreere, pentru a-si reface
potentialul fizic si psihic, de a-si mentine o buna stare de
sanatate. Pe de alta parte se nasc si relatii mult mai apropiate

11
 intre gazde si turisti care lipsesc in alte forme de turism,
depersonalizate din acest punct de vedere;

 dimensiunea sociala prin care locuitorii oraselor vin in contact

cu o lume aparte mult mai apropiata de natura, de un mod de
viata mai simplu, lipsita de artificialitate, plina de autenticitate
si culoare; relatiile care se nasc intre localnici si turisti capata
un plus de deschidere si toleranta, de apreciere fata de
comunitatea rurala care depune eforturi deosebite in pastrarea
unor ocupatii traditionale;

 dimensiunea geografica are multiple implicatii prin

componentele sale majore. Configuratia reliefului major si
minor, caracteristicile climatice, hidrografice, calitatea
solurilor, biodiversitatea florei si faunei sunt elemente care pot
favoriza sau dimpotriva restrictiona dezvoltarea acestei forme
de turism;

 dimensiunea urbanistica se refera la modul de organizare

spatiala, marimea asezarilor rurale ca numar de locunte si
populatie, la nivelul de dotare cu infrastructura generala si in
special tehnico-edilitara. Deasemenea satele vor suferi mereu o
puternic influenta din partea spatiului urban, dar acest fapt nu
trebuie sa conduca la modificari majore in arhitectura si
sistemul de construire rurala.

12
 Pe glob, sau la nivelul continentelor, adevaratele zonele rurale se
caracterizeaza prin densitati reduse ale populatiei, cu numar de gospodarii
foarte variabil de la o regiune geografica la alta, cu distante mai amri intre
ele, cu importante suprafete agricole si forestiere. In functie de mediul
natural existent mai apar diferente notabile si de la o tara la alta, fapt ce
determina varietatea subformelor pe care le prezinta turismul rural.
De-a lungul aparitiei si dezvoltarii activitatilor turistice in spatiul
rural, ca urmare ca numerosilor factori de influenta s-au contural mai multe
subforme esenitale, reprezentate prin :

 Agroturismul care se axeaza pe acordarea de servicii turistice

de catre gospodaria sau ferma rurala detinuta de taran. In
aceste conditii creste intersul proprietaruluiu pentru intretinerea
in bune conditii a locuintei, a carui spatiu excedentar este pus
la indemnana turistilor. Astfel propria gospodarie devine un
obiectiv turistic si un loc pentru recrere si odihna. In plus
turistii pot cunoaste indeaproape activitatile din ferma, la care
si pot participa in anumite conditii. Proprietarul isi poate
valorifica mai bine si produsele agricole pe care le realizeaza si
care sunt vandute sau pregatite pentru a fi consumate de clienti.
Cel care detine o astfel de gospodarie agroturistica devine mai
prosper decat ceilalti locuitori ai comunitatii rurale, obtinand
venituri suplimentare si este dispus sa investeasca mai mult in
modernizarea propriei gospodarii. Prin urmare, agroturismul
este o activitate turistica care poate sa contribuie la dezvoltarea
si sustinerea gospodariei taranesti, si sa aduca venituri
complementare din valorificarea completa a resusrselor proprii.
13
 Turismul rural are o conotatie mai larga deoarece include
toate ofertele de servicii turistice care provin din mediul rural.
Structurile de primire si de alimentatie, agrement se pot
dezvolta nu numai in gospodaria taraneasca, dar ele pot
beneficia de alte structuri specifice. In acest sens pot fi aminite
casele de vacanta, campinguri si popasuri rurale, pensiuni si
hoteluri rurale, atributul definitoriu fiind localizarea in
intravilanul sau extravilanul unei comunitati rurale. Aici se
remarca dorinta turistilor de a si petrece vacantele sau
concediile la tara dorind sa beneficieze de servicii turistice
separate de cele ale proprietarului. Deci din punctul de vedere
al consumatorilor, turismul rural reprezintă acţiunile prin care
aceştia călătoresc sau se cazează în zonele rurale (în care nu
există turism de masă), altele decât mediul lor uzual, pentru o
perioadă mai mică de 1an şi cu scopuri diverse: agrement,
afaceri, etc.”. Nu se includ aici călătoriile, cazarea, etc.
persoanelor remunerate de la respectivele unităţi de cazare (de
exemplu: constructorii care beneficiază de cazare pe perioada
unor lucrări la unitatea primitoare). Definirea şi delimitarea
zonelor de turism rural se bazează pe două criterii
fundamentale:
- dimensiunea şi densitatea populaţiei
- capacităţile de cazare din fiecare localitate
Aşadar, zonele de turism rural sunt slab populate şi dispun
de capacităţi de cazare reduse. De aceea, în studierea
turismului rural, sunt excluse toate activităţile turistice din
14
 mediul urban şi din zonele rurale supraexploatate din punct de
vedere turistic (de exemplu staţiunile turistice).Un alt aspect
este dat de faptul ca administratia publica locala poate crea
propriile mijloace de agrement pe care le pune la indemana
turistilor, pe terenuri de interes public.

 Turismul verde are un continut mult mai restrans. Acesta se

refera cu precadere la comunitatile rurale care se gasesc in
spatiul sau in aproprierea unor Parcuri Nationale, Parcuri
Naturale, Rezervatii ale Biosferei, rezervatii naturale. Ele fac
parte din categoria ariilor naturale protejate care au un statut de
valorificare socio-economic aparte. In cadrul lor exista o
delimitare foarte stricta a unor areale care detin un regim de
maxima protectie a biodiversitatii floristice si faunistice si a
spatiilor unde se poat desfasura activitati econimice. Dintre
activitatile economice pretabile – cresterea animalelor,
exploatari miniere, roci de de constructie, silvicultura,
cultivarea unor plante agricole care pot aduce prejudicii
importante acestor spatii naturale deosebite, este preferat
turismul.

Din cele prezentate rezulta ca toate aceste subforme de turism

sunt expresia cea mai evidenta de dezvoltare a turismului in mediul
rural, menite sa puna in valoare lumea satului contemporan.Dar
caracteristicile care stau la baza definirii turismului rural sunt pot fi

15
 puse in evidenta prin analiza in paralel a principalelor trasaturi care
individualizeaza turismul clasic, standardizat si pe cel rural (tabel).

Tabel- Diferentele dintre turismul standard si cel rural

Nr. Activitati din turismul standard Activitati din turismul rural

crt.
1. Activitati socio-economice Activitati socio-economice in
multiple in statiuni si orase principal cu profil agrar si silvic
turistice
2. Densitatea ridicata a spatiului Densitarea scazuta a spatiului
construit din inravilan construit din intravilan
3. Nivelul ridicat al densitatii Nivelul redus al densitatii
populatiei rezidente populatiei rezidente
4. Infrastructura densa cantitativ Infrastructura redusa cantitativ
5. Constructii cu arhitectura Constructii cu arhitectura
moderna regionala si locala
6. Activitati turistice multiple, Activitati turistice complementare
autonome
7. Distante apreciabile intre Apropiere intre locul de resedinta
resedinta si locul de munca si activitatile cotidiene
8. Sezonalitate redusa Sezonalitate accentuata
9. Circulatie turistica intensa prin Circulatie turistica redusa prin
atragerea de segmente variate atragerea mai a anumitor
de turisti segmente de turisti

16
 10. Relatii anonime, impersonale Relatii apropiate, individualizate
cu turistii cu turistii
11. Forme de gestionare si Forme de gestionare si
contabilitate complexa contabilitate simplificata
12. Posibilitati multiple de Posibilitati mai redusde de
promovare si comercializare a promovare si comercializare a
serviciilor turistice serviciilor turistice.

Ca urmare a celor prezentate se poate afirma ca turismul rural se

sprijina pe toate atributele spatiului rural si ca reprezinta o convergenta a
intereselor socio-economice existente in plan local determinand stabilitatea
populatiei tinere si implicit viabilitatea comunitatilor rurale mai mari sau
mai mici.

1.4. Factorii de dezvoltare a turismului rural

Pe plan mondial asezarile rurale traditionale sunt amenintate de factori

diferiti dar aproape peste tot se cunoaste valoarea calitativa a acestora in
raport cu habitatul urban. In spatele asezarilor rurale se ascunde o adevarata
filosofie, o atitudine, o conceptie proprie in raport cu viata sociala, cu munca
cotidiana, ceea ce le confera calitatea de document specific fiecarui popor.
Analizand datele din punct de vedere al istoricilor, al modificarilor si
al interventiilor, vom constata ca ele sunt organisme vii, care s-au
reorganizat de-a lungul veacurilor si s-au adapatat noilor conditii specifice
impuse de evolutia societatii umane, functie de tendintele arhitecturale, de

17
posibilitatile materiale, de schimbarile culturale pe care le-au asimilat
potrivit conceptiilor estetice proprii.
Aspectele legate de conservarea spatiului rural se afla intr-un cadru
mult mai larg, care trebuie analizat cu deosebita atentie, chiar fata de
strategia de pastrare a calitatii mediului construit, deoarece exista un
continuu conflict intre traditie si modernitate, intre intre conservare si
evolutie, care se poate manifesta diferit in functie de particularitatile fiecarui
spatiu geografic.
Din multitudinea factorilor care pot influenta aparitia, evolutia si
dezvoltarea turismului rural se pot mentiona:

- pastrarea unui segment de agricultura traditionala; in conditiile in care

in tarile dezvoltate populatia rurala reprezinta doar 15-20% din cea
totala, se pune problema sustinerii unor activitati agricole care sa
permita stabilitatea si viabilitatea satelor;

- cresterea duratei timpului liber, fapt determinat de progresul tot mai

evident al epocii industriale, de reducerea saptamanii de lucru, de
cresterea treptata a zilelor de concediu legal de odihna; extinderea
fenomenului de fragmentare a concediului in 3-4 minivacante permite
scurte deplasari in diferite asezari rurale, din variate zone geografice;

- cresterea veniturilor individuale se datoreaza noilor conditii de munca,

dorinta de permanentizare a fortei de munca in marile firme, derularea
a 1-3 activitati aducatoare de venituri suplimentare , dezvoltarea unor
conditii de munca alternative la domiciliu care reduc costurile si cresc
posibilitatile de retribuire;
18
- cresterea nivelului de cunoastere si educatie datorata reformelor din
sistemul de invatamant, de toate gradele, asociate cu explozia multi-
media. Astfel se constata un interes mai mare pentru cunoasterea
patrimoniului natural si antropic al zonelor rurale. In acest context,
locuitorul spatiului urban devine un turist tot mai mult atras de
perspectiva recreerii in spatii naturale deosebite, relaxante, originale;

- valorificarea unor resurse turistice inedite, mai putin cunoscute , fapt

care se explica prin existenta unor valoroase si variate resurse
turistice, ce difera de la o regiune la alta si permit realizarea unei
oferte turistice “personalizate”. Astfel arhitectura si folclorul, unele
traditii laice sau religioase pot imbraca forme diferite de manifestare
de la o zona etnografica la alta. In acelasi timp existenta unui cadru
natural putin alterat, satisfacerea celor mai variate optiuni sunt conditii
care permit si pastrarea unei bune sanatati fizice si mentale;

- imbunatatirea infrastructurii generale unde un loc prioritar il detin

dezvoltarea si modernizarea transporturilor, mai ales prin cresterea
calitativa si cantitativa a mijloacelor de transport, a telecomunicatiilor.
Un rol esential il au si unele dotari tehnico-edilitare, care sa sporeasca
gradul de confort si igiena, fara a duce la urbanizarea agresiva a
spatiului rural. Realizarea acestei cerinte devine o conditie
primordiala pentru crearea si mentinerea unui flux turistic constant
care sa asigure amortizarea investitiilor si acumularea profitului;

19
- perfectionarea industriei de echipament turistic si sportiv, in sensul ca
gospodariile rurale pot achizitiona ustensile, aparate casnice, sportive
care sa faciliteze realizarea unor servicii de cazare, alimentatie,
agrement de calitate si cat mai variate. Aplicarea celor mai noi
inovatii din stiinta si tehnica face ca aceste echipamente sa permita
derularea unor multiple activitati turistice, asigura confort,
independenta si securitate personala sporita;
- cresterea populatiei de varsta a III-a se datoreaza imbunatatirii
conditiilor de viata, a posibilitatilor de ingrijire a sanatatii, a reducerii
timpului de munca, elemente care vor determina o crestere a cererii de
noi calatorii turistice, de petrecere a unor vacante in mediul rural, din
diferite motive – sanatate, buget personal modest, experiente inedite,
cadru natural pitoresc si relaxant etc.
- perfectionarea modalitatilor de promovare care se sprijina pe faptul ca
pe piata turistica mondiala si indeosebi pe cea europeana are loc
fenomenul de puternica segmentare a cerintelor consumatorilor. Chiar
daca aparent se constata un caracter mai difuz si dimensiuni mai
reduse ale activitatilor turistice din spatiul rural, se poate spune ca
valorificarea atenta a tuturor resurselor turistice prezente, amenajarea
acestora creaza conditii de realizare a unor produse autentice “de
marca” care sa intereseze turistul si care cere un anumit mod de
prezentare si vanzare a ofertei;

- dezvoltarea parteneriatului dintre administratia publica locala si

domeniul privat, fapt care are un rol deosebit de important in
conditiile in care a avut loc procesul de descentralizare a activitatii
turistice si cresterea treptata a autonomiei activitatilor locale.
20
 Administratiile publice locale pot pune la dispozitie terenuri
prin vanzare sau concesionare, utilitati publice care sa sustina multiple
activitati si servicii neagricole. Un fenomen care in ultimii ani s-a
amplificat foarte mult este acela al resedintelor secundare de vacanta
care insa, avand un strict caracter privat, nu sunt folosite decat pentru
scurte perioade din an, cand de fapt ar exista posibilitatea de a fi puse
la dispozitia turistilor;
- implicarea diferitelor organisme nonguvernamentale in mentinerea
zonelor rurale. Dupa anul 1990 au aparut numeroase asociatii si
fundatii care incearca sa puna in practica o serie de programe de
valorificare turistica a unor resurse locale, sa utilizeze si sa
pregateasca forta de munca disponibila, mai ales pe cea tanara, in
domeniul turismului. Rolul acestor organisme este si acela de a
dezvolta actiuni de colaborare cu altele de acelasi gen existente in
multe tari europene, sau de pe alte continente.

De fapt, turismul rural a reusit in acele tari sau regiuni unde s-au conjugat
favorabil mai multi factori. Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca turismul rural
nu trebuie sa se substituie activitatilor agricole, deoarece aceasta inseamna trecerea
terenurilor in regim de parloaga. Prin urmare el nu a aparut si nu s-a dezvoltat in
regiunile unde sunt prezente exploatatii agricole medii sau mari, rentabile, bine
echipate tehnic si nici in asociatiile agricole puternice si nici in spatiile agricole
foarte faramitate sau mici, sarace, care nu pot presta servicii turistice de minima
calitate. Din punctul de vedere al ofertei turistice în zonele rurale, se remarcă
următoarele tendinţe:
- la nivelul hotelurilor se observă o tendinţă de creştere lentă şi
dificultăţi în adaptarea la noile standarde de confort cerute de
21
 noua clientelă. De altfel, hotelurile neclasificate din zonele
rurale manifestă un declin major.
- apartamentele, pensiunile şi satele de vacanţă axate pe self-
catering înregistrează un trend ascendent, fiind preferate de
familii
- cazarea la localnici (în special la fermieri) înregistrează, de asemenea,
o creştere rapidă în ceea ce priveşte numărul şi calitatea serviciilor
oferite. De exemplu, în Austria, circa 25% dintre ferme primesc
oaspeţi de 100 de ani, această formă de turism asigurănd un trai sigur
şi decent pentru aproximativ 10% din totalul fermierilor austrieci

Ca atare, activitatile turistice in spatiul rural au aparut in fermele si

pensiunile rurale cu activitati agricole variate, de mici dimensiuni, care dispun si
de un cadru natural atractiv si de implicarea mai activa a administratiei publice
locale in asigurarea infrastructurii, a unor minime servicii comerciale, de agrement,
sanatate etc.
Din insumarea factorilor amintiti rezulta ca turismul rural poate aduce o
plusvaloare prin:

 sustinerea si dezvoltarea zonelor rurale cu reale valente turistice,

valorificand eficient si durabil resursele naturale, cultural-istorice, traditiile
si gastronomia locala precum si toate celelalte bunuri si servicii ale
comunitatii rurale;

 realizarea unui produs turistic de marca care sa exprime notorietate, sa

sprijine pastrarea si promovarea identitatii locale;

22
  asigurarea unei dezvoltari regionale si localedurabile care sa reduca
presiunea socio-economica numai asupra unei categorii de resurse (lemn,
piatra, constructie etc.)

1.5. Scurt istoric

Turismul rural nu este un fenomen cu totul nou, ci el a existat din cele mai
vechi timpuri. De cand oamenii au inceput sa strabata pamantul, tot de atunci a
inceput sa se manifeste o traditie conservata de locuitorii regiunilor rurale de a
oferi “casa si masa” celor care ii viziteaza. Multe zone rurale ale Europei si Asiei
au fost strabatute in lung si in lat de-a lungul secolelor de numaroase “rute vechi”
pe care numerosi calatori le-au strabatut spre diverse destinatii.
Astfel in perioada antica, multe sate primeau vizitatori care se gaseau in
pelerinaj la renumite temple, sau pentru cure balneare in terme (Spania, Grecia.
Italia).
In perioada Evului Mediu s-au dezvoltat multe rute comerciale destinate
unor transporturi de produse mult solicitate: sare, lemn, matase, chihlimbar.
Continua sa existe si acele drumuri de pelerini sau de cruciati care se indreptau
spre biserica manastirii Santiago de Compstela (Spania), Mont Saint-Michel
(Franta), Ierusalim etc.
Ascensiunea economica a continentului european va face ca primele forme
organizate de turism rural sa se concretizeze intre secolele XVI-XVII. Este
perioada cand se intensifica drumurile negustorilor, studentilor, artistilor care
strabat tarile continentului. In trecerea lor prin acele locuri, calatorii veneau cu
propriile deprinderi si obiceiuri si deseori cu o limba diferita de cea a gazdelor,
aparand uneori neintelegeri si mici conflicte.
23
 Turismul la tara a luat o mai mare amploare ca un fel de antidot contra
urbanizarii accelerate. Initiative organizate apar prin actiunea organizatiei Touring
Club din Franta, care si-a propus sa creeze camere de oaspeti (1898). Abia in anul
1912 presedintele Comisiei Agricole Franceze, printul Pierre d’Avunberg a propus
prima ferma tip cu camere de primire pentru turisti. Ulterior, dupa primul razboi
mondial, tot in Franta, in provincia Bretagne, s-au infiintat primele forme de
gazduire in mediul rural. De altfel Franta este tara care detine cele mai multe
initiative si actiuni de dezvoltare a acestei forme de turism.
In favoarea turismului rural s-a pronuntat si literatura sfarsitului secolului
XIX si inceputului secolului XX, existand un curent denumit romantismul rural
(R. Chauteaubriant, J. Giono).
Astfel in anul 1939 apare primul ghid in Europa “al turistului la tara”, cu
anumite informatii legate de conditiile oferite si comportamentul care trebuie
adoptat si care impune si obtinerea unor autorizatii pentru cazare.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, turismul este privit ca un fel de
ambasador al agriculturii si in anul 1947 se organizeaza si primul colocviu cu tema
“Turismul si Mondenizarea lumii rurale” (Franta – FNSEA).
Un eveniment deosebit il constituie crearea in Franta in anul 1971 a
asociatiei TER (Tourisme en espace rural) care inglobeaza toate formele de
gazduire din mediul rural. Treptat, procesul de concentrare urbana, dezvoltarea si
modernizarea transporturilor, generalizarea automobilului, cresterea veniturilor, a
timpului liber au constituit premisele de dezvoltare a turismului rural. Acesta s-a
intensificat in mod deosebit in secolul XX.
La inceput, cei care practicau aceasta forma de turism erau orasenii care se
intorceau “la propriile gospodarii de la tara”, pentru a vizita ceea ce parasisera cu
ani in urma. Vizitatorii erau cazati, in majoritatea cazurilor, de catre prieteni sau
familie, iar activtatile lor in timpul liber se limitau deseori la ajutorul pe care-l
24
dadeau in gospodariile respective sau de a afla ultimele noutati, iar conditiile de
cazare si masa erau modeste.
In multe tari (Franta, Belgia, Danemarca), turismul rural incepuse sa fie
sinonim cu “turismul ieftin” ca o alternativa economica pentru cei care nu-si
permiteau sa urmeze valul celor ce mergeau in statiuni balneare, litoral, montane
renumite.
Incepand cu anul 1970, turismul rural capata accente noi mai ales in Europa,
astfel se constata o diminuare a “turismului de masa” in favoarea celui industrial,
schimbari ale preferintelor in ceea ce priveste tipul de asezare de vacanta, din
punct de vedere al mediului de vacanta, vilegiaturistii fiind in cautarea autenticului,
a locurilor mai putin umblate.
Astfel turistii au ocazia sa se bucure de privelisti naturale deosebite, sa
prefere linistea si o ambianta curata, sanatoasa, relatii interumane pline de atentie,
la care se mai adauga prezenta unui intreg ansamblu de traditii si valori specifice
mediului rural.
Pe la mijlocul anilor ’80, turismul rural era deja rentabil, avand in vedere ca
25% din populatia tarilor Comunitatii Europene isi petrecea cea mai mare parte a
concediului in zonele rurale, iar 23% in zonele montane. Aceste zone au crescut in
popularitate in mod special in majoritatea tarilor ca destinatie pentru petrecerea
celui de-al doilea concediu sau a unor scurte vacante.
Schimbarile de atitudine si a modului de petrecere a concediului au fost
insotite si de schimbari privind calitatea cerintelor celor care isi aleg turismul rural.
Amatorismul expeditiv si standardele minime aplicate incep sa fie inlocuite treptat
cu servicii de buna calitate.
Catre ultimul deceniu al secolului nostru accentul cade mai ales pe
dezvoltarea agrementului, deoarece cea mai mare teama a turistilor privind sejurul
lor la tara este aceea de a se plictisi. Drept urmare, organizatorii implicati in
25
turismul rural (Italia, Franta, Austria, Elvetia, Germania) au inceput sa-si dea
seama ca numai asigurarea unor minime servicii turistice (cazare, masa, transport)
nu mai sunt suficiente pentru a satisface noile cerinte ale turistilor.
Excursii la fermele taranesti, vizitarea unor arii naturale deosebite, plimbari
cu biciclete, cai sau pe jos, activitati culturale, amenajarea de baze nautice si
sportive au darul de a atrage mai multi turisti. Acestea sunt acum componente
importante ale produsului turistic rural.
In prezent turismul ruraleste privit ca o componenta importanta a industriei
turistice, fiind inclus in tot mai multe programe de promovare. Fara sa-si piarda
caracteristicile esentiale, activitatile ce privesc petrecerea concediilor in mediul
rural sunt oferite acum de un mare numar de organizatori de turism din tot mai
multe tari de pe glob, care incheie contracte cu organizatori individuali –
proprietari de cabane, hotelieri rurali, fermieri s.a.
In ultimii ani, noi constrangeri au fost impuse de noua politica agricola
europeana, prin care se restrange productia agricola la nivel mondial, dar mai ales
european, si prin care populatia rurala tinde sa migreze spre oras, aparand acele
sate fantoma, turismul rural devenind o solutie de viitor.
Oricat de modeste sunt veniturile obtinute prin derularea acestei activitati,
locuitorii satelor au inceput sa realizeze faptul ca acestea sunt totusi suficiente
pentru a putea face fata problemelor curente cu care se confrunta in intretinerea
gospodariilor individuale si sa poata locui in mediul rural.
Din aceasta prezentare a modului cum a evoluat turismul rural rezulta ca el a
inceput sa capete si o importanta functie sociala, dincolo de cea economica,
asigurand zonelor rurale resurse suplimentare menite sa consolideze structurile lor
economice, oferindu-le stabilitate si viabilitate pentru generatiile viitoare.

26
 1.6. Influenta politicilor agrare asupra dezvoltarii turismului rural

Agricultura reprezinta, fara indoiala, unul din sectoarele cheie ale economiei
mondiale, aflat intr-un permanent proces de transformare cantitativa si structurala.
Activitatea agricola reprezinta cea mai concreta modalitate de valorificare a
factorilor mediului natural, de definire a raportului dintre om si natura din
perspectiva constituirii unor sisteme agrare specifice, capabile sa raspunda
cerintelor actuale.
Evolutia stiintei si a tehnicii au facut ca acest domeniu sa beneficieze de
toate progresele realizate, devenind tot mai eficienta. cele mai mari progrese s-au
inregistrat la nivelul continentului european.
Un rol esential il are aplicarea la nivelul celor 15 tari membre ale Uniunii
Europene a reformei PAC (Politica agricola comuna) adoptata in anul 1992, menita
sa reglementeze mecanismele concurentiale si ale echilibrarii pietei agro-
alimentare. In plus, diferite tari de pe glob au trecut la promovarea unor tipuri de
agricultura pe noi baze stiintifice si comerciale , urmarind cu precadere sustinerea
unei agriculturi ecologice.
Dar spatiul agricol european se gaseste concentrat in cateva zone geografice
mari (Franta, nordul Italiei, Spaniei) si altele mai mari, dispuse fragmentar in
alternanta cu spatii urbane, montane sau de podis, dar in general se poate afirma ca
aici exista o agricultura performanta de tip industrial si extrem de eterogena.
la baza acestui tip de agricultura sta triada: proprietate funciara – familie –
exploatatie agricola, care functioneaza pe baza unor reglementari precise, cu
subventii importante. In amonte si aval de agricultura exista o retea de distribuite a
materialelor necesare agricultorilor, unelte de prelucrare a materiilor prime
agricole, o retea de finantare si creditare, asigurare, precum si una de asistenta
tehnica de specialitate.
27
 Suprafata agricola a Europei celor 15 se ridica la 133 milioane ha (57% din
suprafata totala) ingloband peste 8 milioane de exploatatii agricole. Populatia
numara 372,6 milioane de locuitori (1996) cu un PIB de 7281 miliarde dolari
S.U.A, exporturile agricole agricole atingand circa 62,2 miliarde Ecu (1996). In
acest spatiu comunitar 49,2% din numarul fermelor agricole existente se
incadreaza in clase de marimi de 1-5 ha (Grecia, Italia, Portugalia, Olanda) si de
10-20 ha (Germania, Anglia, Danemarca, Suedia s.a). Aplicarea PAC a condus la
multiplicarea schimburilor agricole comunitare care astazi se ridica la circa 100
miliarde ECU-1999. Cu toate ca suprafata agricola si populatia din U.E. au crescut
de doua ori din anul 1968 pana in 1999,peste 20% din produsele obtinute fac
obiectul schimburilor, ceea ce inseamna ca restul se foloseste pe plan intern de
catre fiecare tara membra.
In ciuda performantelor sale, agricultura europeana se confrunta cu cateva
aspecte deosebite precum:

 existenta unui proces de mobilitate activa a populatiei din mediul rural catre
cel urban;

 scaderea rentabilitatii si accentuarea gradului de imbatranire demografica si

prin aceasta scaderea potentialului de forta de munca din agricultura;

 cresterea fluxului imigrationist care sporeste cererea de bunuri si produse

agro-alimentare

 existenta unor exploatatii agricole situate in zone naturale cu potential

agricol redus, si unde veniturile agricultorilor sunt modeste;

28
  prezenta unui grad de poluare a mediului din cauza utilizarii substantelor
chimice in agricultura.

In ultimii ani, politica agricola comunitara incearca sa aplice programe prin care
sa permita dezvoltarea unor activitati neagricole, avnd ca principal scop stoparea
scaderii veniturilor agricultorilor, avnd in vedere aplicarea urmatoarelor
instrumente:

 reglarea permanenta a pietelor si preturilor si reducerea stocurilor datorate

unor excedente de produse agricole;

 reglementarea relatiilor exterioare prin care trebuie sa se asigure o securitate

alimentara, negocierea tarifelor vamale protectioniste;

 ameliorarea structurilor agricole avand in vedere tendinta de acordare a unor

avantaje substantiale fermelor mari prin importante subventii agricole.

Evitarea producerii de stocuri de produse agricole o constituie limitarea ofertei

agricole de piata prin restrangerea importurilor, recurgerea la diverse solutii de
limitare a productiilor agricole nationale, instituirea unor monopoluri de stat sau
private, care pot manevra oferta, asigurand obtinerea unor preturi mai bune.
Mecanismele voluntare de restrangere a productiei agricole, vegetale si animale
se sprijina pe retragerea din circuitul productiv a unor suprafete a agricole si a
contingentelor de productie. In acest sens sunt incurajate si sustinute aparitia si
dezvoltarea altor activitati complementare celor din agricultura. Astfel se are in
vedere crearea de noi surse de venituri si folosirea complementara sau inlocuirea
29
unor activitati pentru agricultori, fie la ferma, fie in afara ei. Zonele rurale sunt
multifunctionale si agricultorii trebuie sa fie incurajati sa ia in calcul toate
posibilitatile care se ofera intreprinzatorilor din mediul rural.
In primul deceniu al mileniului urmator agricultura trebuie sa se adapteze
schimbarilor care vor caracteriza evolutia pietei, a politicii de piata si
reglementarile comerciale.
Alte schimbari vor aduce noi transformari pietelor agricole dar si economiilor
locale ale tuturor regiunilor rurale. Zonele rurale va trebui sa-si defineasca noi
functiuni de ordin ecologic si recreativ, din ce in ce mai importante, fiind
alternative noi de dezvoltare pentru cei din domeniul agricol. in acest context un
rol major il va detine si dezvoltarea unui larg evantai de activitati turistice in
mediul rural.
Tendinta globalizata de reducere a deficitelor bugetare prin diminuarea
subventiilor si ajutoarelor acordate fermierilor va determina dezvoltarea in viitorul
apropiat a altor activitati economice in mediul rural, menite sa echilibreze
veniturile obtinute si sa sustina stabilitatea gospodariilor rurale.

1.7. Componentele turismului rural

Tentativele de revitalizare a mediului rural din deceniile 7 si 8 ale secolului XX

au aratat ca procesul de dezvoltare socio-economica se sprijina pe elementele
majore ale mediului ambiant. Atat pentru agricultura cat si pentru turism, natura
constituie principala “materie prima” care are meritul de a pune la dispozitie o
larga gama de resurse specifice. Ambele domenii de activitate trebuie sa
beneficieze de realizarea unei politici globale, integratoare, dublata de o politica de
descentralizare regionala.
30
 Fata de alte forme de turism, turismul rural se detaseaza prin originalitatea si
varietatea ofertei. Punerea in valoare a unor componente ale cadrului oferit de
“Doamna Natura” permite conturarea unui “turism alb”, pentru sporturi de iarna, a
unui “turism albastru”, pentru sporturi nautice, plaja, si a unui “turism verde”, in
arii naturale protejate – rezervatii si parcuri naturale.
Exista o dubla complementaritate care trebuie bine pusa in valoare, intre turism
si natura, intre turism si agricultura.
Din multitudinea de monografii realizate pentru comunele din tari precum:
Franta, Germania, Olanda, Spania, Grecia arata ca turismul reprezinta o ultima
sansa de supravietuire a lumii rurale, fiind o speranta de mentinere a populatiei
tinere si de conservare a ocupatiilor traditionale. Dar spatiile rurale existente se
diferentiaza intre ele, dupa asezare geografica, modulde utilizare a terenurilor,
resursele specifice, structura si fizionomia asezarilor, traditii si obiceiuri; prin
urmare, la baza dezvoltarii turismului rural stau mai multe componente dintre care
unele joaca un rol major, si anume:

 pozitia si asezarea geografica care sunt elemente cu rol determinant in relatia

sat-oras, prin accesibilitate, legaturi de comunicatie, distante, prezenta unui
anume tip de peisaj natural (montan, deltaic, marin, colinar etc.);

 vetrele satelor care prin marimea lor determina o anume structura a

asezarilor rurale (catun, salas, sat, comuna, comuna suburbana) si permite
segmentarea acestora in anumite zone functionale (zone rezidentiale), zone
agricole, zone comerciale,zone de transport agricol si rutier etc. Vetrele
exprima si relatia dintre om si natura si modul in care se realizeaza
exploatarea si valorificarea resurselor existente, contribuind la pastrarea unui
specific local. In spatiul acestora are loc un progres continuu de modernizare
31
 a infrastructurilor tehnico-edilitare, de refacere a locuintelor si a anexelor
gospodaresti, de imbunatatire a utilitatilor publice;

 terenurile agricole reprezinta spatiile de extraurban care detin cea mai mare
pondere si care sunt strict dependente de calitatea si randamentul solurilor ,
de factori de risc naturali (inundatii, viituri, alunecari de teren, eroziune,
seisme etc.). Prin tipurile de culturi practicate, dispunere, extindere, ele
confera peisajului natural numeroase nuantari care ofera un pitoresc aparte si
o atractivitate deosebita. In mod obisnuit, structura si configuratia acestora
sunt date de relief, de topografia terenurilor, de particularitatile sinclinalelor,
de presiunea demografica si economica. Cele mai multe valente estetice le
detin terenurile din zonele montane, de podis si colinare, deltaice si mai
putin cele de campie, mai monotone;

 fondul forestier reprezinta componenta cu cele mai multe valente:

economica, ecologica, recreativa, ambientala. In functie de formele de relief,
tipurile de clima, soluri, acestea sunt dispuse pe suprafete mai mari sau mai
restranse, in forme compacte sau in alternanta cu terenurile agricole. Un rol
deosebit il au padurile naturale, de tip virgin, care prin vechimea speciilor
arboricole, varietatea speciilor, sprijina cel mai bine derularea unor activitati
turistice. Padurile mai tinere, rezultate din plantatii, supuse acum unui regim
de exploatare, au rol de agrement mai redus.
In ultimii ani se pune tot mai mult accent pe dezvoltarea silvoturismului
care are drept scop valorificarea complexa a padurilor prin miltiple activitati
turistice. Un rol deosebit de important il va avea deschiderea padurilor private
catre public in scop turistic si sprijinirea construirii de noi cabane de vanatoare
si puncte de observatie a animalelor salbatice, indeosebi a celor ocrotite.
32
 Existenta padurilor intr-un sistem turistic rural privat va amplifica valentele
turistice ale satelor si va amortiza mai rapid investitiile realizate pentru a atrage
un mai mare numar de vizitatori. Dezvoltarea industriei turistice trebuie sa aiba
in vedere si pastrarea echilibrului ecologic, mai ales in zonele fragile si sa
asigure pastrarea, conservarea biodiversitatii speciilor prin asigurarea unui
control asupra circulatiei turistice pentru a evita degradarile, accidentele,
incendiile;

 reteaua hidrografica care prin constitutive – apele subterane, de

suprafata si lacurile – influenteaza foarte mult gradul de atractivitate a oricarei
zone rurale. Apele subterane (freatice) sunt importante atunci cand contribuie la
alimentarea cu apa potabila si menajera a gospodariilor rurale sau atunci cand
detin un anume grad de mineralizare capata o valoare terapeutica ce sustine
turismul balnear. Cursurile fluviilor, ale raurilor de diferite marimi sunt
adevarate repere naturale, care au sustinut dezvoltarea multor vetre rurale si
care prin peisajul lor specific dau o anumita valoare peisajului natural.
Cele mai importante sunt lacurile de diferite origini (glaciare, alunecare,
prabusire, acumulare etc.) si dimensiuni care ofera un potential remarcabil
pentru multe activitati turistice. Unele balti, iazuri, limane fluviatile au permis
conturarea unor localitati cu reale valente turistice situate mai ales in Campia
Romana, Jijiei si Transilvaniei.
Cele mai multe lacuri permit activitati de recreere si odihna, de practicare a
unor sporturi nautice, a pescuitului sportiv. Lacurile de acumulare mai
beneficiaza si de prezenta unor constructii hidrotehnice de mare ingeniozitate
inginereasca, adevarate creatii ale “artei tehnologice” care sporesc gradul de
interes.

33
 Derularea acestor activitati turistice trebuie sa se faca intre anumite limite
pentru a evita aparitia unor conflicte de interese intre detinatorii suprafetelor
acvatice si a unor deteriorari ale calitatii apei si a mediului ambiant;

 bunuri culturale, traditii si obiceiuri folclorice. Formata intr-una

dintre vetrele de straveche civilizatie din sud-estul european, cultura populara
romaneasca se remarca prin originalitate, frumusete si vitalitate pana in zilele
noastre. Dovada acestei mosteniri o constituie persistenta uneori milenara a
unui numar insemnat de elemente atestate in toate domeniile artei populare si
mestesugurilor traditionale, mai ales in ceramica, in costumul popular, precum
si in ornamentica, de pilda, a altor genuri ale creatiei romanesti, cum sunt
covoarele, broderiile, tesaturile, crestaturile in lemn s.a.
Ca elemente de cultura materiala si spirituala, arta populara si artizanatul
reflecta specificul national si au un profund caracter social cu un rol bine definit
in realizarea echilibrului dintre util si frumos, dintre cerintele utilitar-materiale
si cele estetice.
Valenta turistica a artei si a creatiei populare este data de neintrerupta
contributie a numerosilor creatori anonimi, care a conferit un caracter de
permanenta continuitate, de varietate surprinzatoare, intemeiata pe un fond
unitar. Unitatea, varietatea, bogatia, originalitatea, armonia dintre sobrietate si
exuberanta, optimism si frumusete, datorate geniului creator al poporului roman
sunt trasaturi specifice ale artei populare romanesti, recunoscute deopotriva de
cercetatori, specialisti de renume international, ca si de iubitorii de frumos de
pretutindeni care vin in contact cu ea.
Exista peste 50 de zone si subzone folclorice care detin un bogat tezaur de arta
populara, pastrat in colectii satesti, muzee etnografice pavilionare sau in aer
liber sau care sunt inca vii in numeroase sate ale tarii.
34
Activitatile turistice pot contribui la pastrarea si continuarea bogatelor si
valoroaselor traditii ale poporului roman ca fiind un fenomen viu, in
permanenta transformare si imbogatire, unde fiecare generatie isi aduce propriul
sau aport. Pretutindeni in lume si in special in tarile cu veche traditie in turism,
arta populara si mestesugurile artistice, productia si promovarea acestora,
segmente de un larg interes, contribuie, de fapt, la expansiunea turismului rural.
Alaturi de aceste aspecte mentionate si imaginile inedite date de ritualurile
legate de ciclul vietii si cele religioase sporesc rata de originalitate a vietii si
civilizatiei satului romanesc;

 dotarile tehnico-edilitare. Dezvoltarea generala a societatii

romanesti dupa primul razboi mondial, generalizarea uneltelor si utilajelor
perfectionate de munca au condus la cresterea productivitatii muncii si
implicit a nivelului de trai al locuitorilor satelor.
Aceasta a avut repercursiuni directe in sistemul de constructie a locuintelor
si anexelor, in amplificarea planului lor. Se constata schimbari in ceea ce
priveste materialul de constructie, extinderea tindei, a camarii si sporirea
numarului de camere. Dupa cel de-al doilea razboi mondial se constata in
mod deosebit schimbari majore in structurile constructive, in planimetrie si
functionalitate.
In ultimele doua-trei decenii se constata transformari in ceea ce priveste
elevatia, de la un nivel se trece la doua si trei niveluri, cu scari exterioare,
adecvate fata de principala. Numarul incaperilor creste de la 3 la 5-7-9,
fiind raspandite planurile in forma de L si patrulater.
Se pastreaza inca un numar important de locuinte din perioada interbelica,
iar cele cu adevarat traditionale, datand de la sfarsitul secolului trecut s-au
conservat in mica masura. Ele nu mai corespund nevoilor de spatiu si
35
confort ale generatiei actuale. Cele mai multe sunt parasite in stare de
degradare avansata sau locuite de persoane foarte in varsta, care nu le mai
pot intretine.
Un aspect deosebit este conferit de gradul de inzestrare cu utilitati publice,
cu caracter edilitar – alimentare cu apa, canalizare, evacuare, colectare
deseuri, alimentare cu energie electrica, telefonie, drumuri care contribuie
la asigurarea unui confort mai mare al locuintei, la cresterea gradului de
igiena si securitate a gospodariilor. Aceste dotari contribuie in mod
deosebit si la cresterea calitatii serviciilor turistice puse la dispozitia
turistilor.
Dincolo de aceste aspecte prezentate trebuie sa fie initiate actiuni de
identificare a acestor constructii traditionale si prin restaurarea lor,
imbunatatirea dotarilor interioare sa fie utilizate in derularea unor activitati
culturale, turistice, de promovare, devenind obiecte valoroase si dominante
ale identitatii fiecarei asezari rurale.
In ultimii ani, in mediul rural s-au ridicat numeroase case, unde realizarea
unui confort, de multe ori ostentativ, a determinat adoptarea unor elemente
de arhitectura si constructie, straine de traditia locala sau regionala, care se
apropie mult de mediul urban. Astfel se manifesta o confuzie totala intre
frumusete si simplitate, uratenie si ceea ce ofera manierismul
contemporan; tot mai multi antreprenori si chiar arhitecti gandesc ca
vechiul traditional este sinonim cu lipsa de modernitate, murdarie, saracie.
Prin turismul rural exista sansa reala ca vechile valori ale arhitecturii si
tehnicii populare sa fie din nou puse in valoare, iar elementele noi sa fie
date de posibilitatile de realizare a unor minime dotari edilitare eficiente si
confortabile.

36
 Nu trebuie ca mediul rural sa fie indepartat de a se racorda la modern, de a
beneficia de un standard de viata mai bun, iar aceasta fireasca perfectionare
nu va putea fi oprita niciodata. Dar rapiditatea procesului de inlocuire a
unor modele de viata traditionale vor pune la indoiala chiar sansa satelor
de a mai exista la un moment dat.

1.8. Subtipurile turismului rural

In urma analizei conceptului de turism rural a rezultat prin valorificarea

resurselor locale (naturale, cultural-istorice, umane) ca si a dotarilor,
echipamentelor turistice existente inclusiv prin pensiunile si fermele
agroturistice. In literatura de specialitate i s-a consacrat termenul de “turism
verde”, desi acesta se potriveste mai mult celui ecologic si de cunoastere a
naturii ocrotite.
Aceasta titulatura i-a fost acordata pentru a arata ca turismul rural vine
in intampinarea dorintelor vizitatorilor de a se apropia si integra ei insisi in
mediul ambiant, natural si uman, sprijinit si prin implicarea directa a
populatiei locale in prestarea de servicii catre turisti.
Avand in vedere multitudinea de resurse turistice de care poate
beneficia aceasta forma majora de turism se poate afirma ca exista
posibilitatea de multiplicare a acestuia in mai multe subtipuri. Acest proces de
individualizare are la baza orientarea deliberata a pietei spre anumite oferte
turistice si segmentarea clientelei dupa valoarea calitativa si cantitativa a unor
resurse turistice. In acest context exista urmatoarele subtipuri de turism rural:

 turism pentru recreere si odihna detine ponderea cea mai importanta,

deoarece in concediu sau vacante multe persoane prefera mediul rural,
37
mult mai relaxant, avand parte de o mai mare independenta de a lega
noi relatii, de a-si imbogati orizontul de cunoastere. Acesta este
practicat atat de cuplurile tinere, iubitoare de natura si mediu rustic, de
familiile tinere cu copii, cat si de persoanele varstnice, mai greu
adaptabile la un program turistic impus sau foarte strict;

 turismul balnear are meritul de a pune in valoare calitatea curativa a

apelor minerale, sau a unui climat cu reale valente terapeutice. Deosebit
de importanta este existenta unui grad mai mare de calm atmosferic,
lipsa poluarii, aeroionizare negativa stabila, prezenta unor izvoare de
apa minerala si/sau termale, a salinelor sau a namolurilor terapeutice.
Aceste remedii naturale pot fi asociate in tratamente apicole,
fitoterapeutice etc. Curele si tratamentele balneare pot fi aplicate in
unitati de mica capacitate, lipsite de aglomeratie si confortabile;

 turismul etnografic se sprijina pe existenta unor legate si valoroase

traditii etnofolclorice, pe o variata creatie populara. Deosebit de
interesante sunt pastrarea vechilor mestesuguri populare, a unor vechi
sarbatori legate de derularea unor momente de viata ale ciclului agrar
sau expresii ale credintei religioase. Formarea si evaluarea civilizatiei
rurale, conditionate de factori geografici, istorici, demografici, culturali
confera o identitate specifica comunitatilor rurale, le personalizeaza,
astfel capatand si valente turistice;

 turismul cultural religios se sprijina pe existenta unor vechi datini

care au statut de monumente de arhitectura , care pot avea
38
functionalitate publica, privata sau religioasa. In spatiul rural pot exista
zone istorice vechi care au meritul de a conserva case cu arhitectura
traditionala; alaturi de acestea exista si numeroase biserici din lemn sau
zid, ansambluri monahale, case memoriale, muzee sau alte institutii
culturale. Acest subtip este solicitat cu precadere de turistii tineri (elevi,
studenti), de cei doritori sa cunoasca alte forme de cultura si civilizatie;

 turismul sportiv si de agrement are meritul ca, la nivelul spatiului

rural, beneficiaza de mijloace variate originale, total diferite de cele
clasice, standardizate. In functie de zona geografica, de particularitatile
naturale prezente, turistii pot practica cicloturismul, alpinismul, sporturi
extreme (de aventura), sporturi nautice, sporturi pe terenuri amenajate
(tenis, volei, calarie etc.). Alaturi de acestea se mai adauga vanatoarea
si pescuitul sportiv, orientarea turistica. in plus, turistii pot observa
natura, speciile vegetale si animale, sa culeaga plante medicinale,
ciuperci, fructe de padure, sa se bucure de meniuri specifice
gastronomiei traditionale.
Exista tendinte de diversificare excesiva a activitatilor turistice propuse
a se dezvolta in mediul rural. Dar trebuie sustinute acele activitati
turistice care nu presupun amenajari turistice grele, care nu necesita
eforturi investitionale mari si care nu conduc la modificari ale modului
de viata traditional;

 turismul ecologic si stiintific se refera la posibilitatea pe care o au

turistii de a dispune de servicii de cazare, masa in localitatile rurale
situate in zona tampon sau periferica a unor arii protejate.Pe teritoriul
multor comunitati rurale exista rezervatii naturale de diferite tipuri-
39
 geologice, geologice, speologice, botanice, forestiere, faunistice, mixte
sau monumente ale naturii care merita sa fie cunoscute si de catre
turistii nu numai de populatia locala. Acestea devin resurse turistice
deosebit de valoroase care merita sa fie puse in valoare prin activitati
turistice compatibile cu cerintele de ocrotire a mediului incinjurator.

1.9. Metode si instrumente de inregistrare statistica

In general, statistica trateaza mari ansambluiri de date numerice,

incluzand grupe de metode de analiza numerica care ajuta la descrierea
relatiilor dintre fenomene. Activitatea turistica se poate analiza in ansamblu
sau in detaliu pe baza unor date statistice si indicatori specifici. Acestea pun in
valoare in mod deosebit caracteristici cantitative ale fenomenului turistic, si
mai putin cele calitative.
In turismul rural datele sunt culese prin inregistrarile efectuate de
asociatiile si agentiile care se axeaza pe acest tip de activitate turistica.
Inregistrarile curente se realizeaza sub forma rapoartelor statistice care culeg
datele din structurile de primire sau personalul angajat in unitatile turismului
rural. Datele se obtin pe baza evidentei tehnico-operative lunare, a evidentei
contabile si statistice a unitatii turistice.
Ulterior acestea se pot raporta trimestrial, semestrial si anual si
reprezinta o imagine a fenomenului turistic la un moment dat si arata in timp
evolutia acestuia. In momentul in care au loc sarbatori religioase (pelerinaje,
hramuri, vizita Papei Paul al II-lea), a unor evenimente culturale (festivaluri
folclorice), astronomice (Eclipsa totala de soare din 11 august 1999) se pot

40
face inregistrari speciale pentru a se cunoaste fluxul turistic, gradul de
ocupare, durata sejurului, incasarile efectuate etc.
Ca modalitati de inregistrare a datelor se pot utiliza inregistrarea
directa, pe baza de documente, prin interogare, autoinregistrarea, care pot fi
folosite combinate sau nu. In momentul de fata, documentele statistice
publicate au ca obiect pensiunile agroturistice si se refra la numarul de unitati,
numarul de camere, locuri-pat, locuri-zile, gradul de ocupare, durata sejurului
turistic.
Dar pentru a putea face o analiza mai detaliata a turismului rural ar trebui sa
fie inregistrate si fermele si gospodariile taranesti care au statut de pensiuni si
care primesc un numar mai redus de turisti. Exista unele aspecte precum:
numarul mediu de salariati, mijloacele de transport folosite, marimea
exploatatiilor agricole care practica turismul rural, volumul de venituri al
acestora etc.

In vederea cercetarii turismului rural pot fi folosite o serie de

instrumente de observare utilizate in mod obisnuit in domeniul statistic, cum
ar fi: recensamantul, sistemul rapoartelor statistice, sondajul si ancheta
statistica, observarea partii principale, monografia sau fisa de prezentare.
In dezvoltarea turismului rural, un rol esential il detine cunoasterea
modului de evolutie a cererii turistice internationale, in acest caz fiind aplicat
sondajul statistic pentru cunoasterea pietei turistice (a cererii si ofertei de
produse turistice), fiind completat cu multe informatii furnizate de panelurile
de turisti si de unitati turistice. Datele si informatiile oferite de turisti fac
cunoscute motivatiile si optiunile acestora, iar cele obtinute din structurile
turistice arata calitatea serviciilor oferite si noile schimbari care se impun
pentru a satisface noile preferinte ale turistilor.
41
 In viitorii ani, avand in vedere ca statistica in domeniul turismului rural
este foarte redusa, se impune acordarea unei mai mari atentii cercetarii acestei
forme de turism, pentru a permite cunoasterea tendintelor viitoare, realizarea
de programe si strategii si evaluarea impactului pozitiv sau negativ produs
asupra spatiului rural.

1.10. Impactul socio-economic al turismului rural asupra

comunitatilor locale

De-a lungul ultimelor decenii tarile europene au aratat prin experienta

acumulata eficienta dezvoltarii formelor de turism alternativ (neconventional):
agroturismul, turismul la pensiune, turismul verde. Aceasta implica un
parteneriat activ intre intreprinzatorii locali si administratiile publice locale.
Analizat la nivelul rolului sau multifunctional se poate afirma ca
impactul sau asupra mediului rural este coferit de urmatoarele aspecte
particulare:

 activitatile turistice sunt desfasurate in mediu rural autentic;

 beneficiaza de elemente constructive si spatiale specifice precum: mici

ateliere, intreprinderi, spatii de deservire, contact direct cu natura,
mosteniri culturale originale, societati si atitudini traditionale;

 activitatile socio-economice se deruleaza la o scara mai redusa;

 existenta unui mod de viata cu adevarat traditional;

42
  posibilitati de dezvoltare si gestionare atenta, controlate pe termen lung;

 o mare varietate de actiuni turistice conforme cu gradul de complexitate

a spatiului rural. Cercetarile intreprinse asupra impactului si rolului
turismului rural au demonstrat faptul ca poate sprijini in mod real si
concret dezvoltarea economica si culturala a zonelor rurale.Actiunea se
poate manifesta pe multiple planuri:

 valorificarea superioara a resurselor existente in teritoriu;

 perfectionarea structurilor sociale cu reducerea nivelului de
saracie din gospodariile taranesti;
 stimularea dezvoltarii economice, prin punerea in valoare a
materiilor prime agricole, in folosul turistilor;
 revigorarea unor vechi mestesuguri, obiceiuri si
manifestari folclorice.

Turismul rural poate avea un impact pozitiv numai in masura in care

produsele turistice realizate sunt privite prin prisma existentei lor pe termen
lung, avand drept scop castiguri durabile. In acest context, aceasta forma de
turism poate fi punctul de plecare pentru realizarea unor investitii, mici
intreprinderi, noi locuri de munca, dar fara a permite aparitia unor
dezechilibre datorate unor cresteri economice necontrolate.
Dar fluxul intens de turisti poate conduce la degradarea calitatii
frumusetilor naturale iar mostenirea culturala poate fi serios prejudiciata de
influenta unor elemente culturale straine.
Tabel 3 – Influenţa turismului asupra mediului
43
Subiect în discuţie Legatura cu turismul Legatura cu
problemele ecologice
majore
Categoria A
Vânătoarea şi pescuitul Creşterea activităţii Pierderea biodiversităţii
turistice în anumite
zone
Producţia şi consumul Turismul va conduce la Efect de seră
de energie utilizarea unui număr Distrugerea stratului de
sporit de mijloace de ozon
transport Poluarea aerului
Utilizarea apei pentru Consum sporit de Criză de resurse
activităţile umane resurse rare în timpul
sezoanelor turistice
Exploatarea solului şi Construirea de hoteluri, Pierderea biodiversităţii.
restructurarea mediului căi de acces şi alte Eroziunea solului
infrastructuri
Emisii de noxe în Creşterea numărului de Poluare atmosferică
atmosferă, apă şi sol persoane în arealele Poluarea apei
turistice implică Contaminarea solului
creşterea cantităţilor de
noxe emise
Categoria B
Modificări ale Vânătoarea, pescuitul, Pierderea biodiversităţii

44
resurselor biologice utilizarea solului şi Contaminarea solului
restructurarea mediului
pot conduce la agresiuni
asupra ecosistemelor şi
speciilor
Poluarea atmosferică Intensificarea Efectul de seră
transporturilor va Distrugerea stratului de
conduce la creşterea ozon
cantităţilor de gaze şi Poluarea aerului
alţi poluanţi atmosferici
emişi
Calitatea apei Creşterea numărului de Poluarea apei
persoane dintr-o
anumită zonă poate
duce la infiltraţii în
reţelele de canalizare
Calitatea solului Creşterea numărului de Contaminarea şi
indivizi dintr-o zonă va eroziunea solului
conduce la creşterea
cantităţilor de poluanţi
şi la eroziunea solului
prin tasare şi ridicarea
de noi construcţii
Sănătatea umană şi Emisiile fonice şi de Poluarea fonică
dezastrele ecologice gaze datorate traficului Poluarea atmosferică
vor afecta sănătatea

45
 oamenilor şi va conduce
la distrugerea clădirilor
cu valoare culturală
Categoria C
Administrarea Creşterea veniturilor din Pierderea biodiversităţii
resurselor vânătoare şi oescuit Contaminarea şi
poate conduce la o mai eroziunea solului
bună administrare a Criză de resurse
resurselor.
Interesul vizitatorilor
pentru flora şi fauna din
zonele protejate poate
creşte
Monitorizarea şi Necesitatea ca Poluarea aerului
controlul poluării vizitatorii să beneficieze Poluarea apei
de apă de bună calitate Poluarea fonică
poate conduce la o mai
bună monitorizare
Categoria D
Flora şi fauna Tasarea solului şi Pierderea biodiversităţii
vânătoarea excesivă vor
avea efecte negative,
dar pot conduce şi la o
mai bună administrare a
resurselor
Sistemele hidrologice Cantitatea de precipitaţii Eroziunea solului

46
 poate influenţa cererea Criză de resurse
turistică
Sistemele atmosferice Temperatura şi poluarea Poluarea atmosferică
aerului pot influenţa
cererea turistică
Sistemele litosferice Topografia şi tipul de Eroziunea solului
sol pot influenţa cererea
turistică
Ecosistemele Ecosistemele ca: Criză de resurse
pădurile, mlaştinile, Pierderea biodiversităţii
munţii, etc. vor
influenţa cererea
turistică

Notă:
Categoria A descrie diferite tipuri de impact asupra mediului
Categoria B descrie modificările parametrilor calitativi ai elementelor
de mediu
Categoria C conţine informaţii legate de acţiuni de protecţie a mediului
Categoria D include informaţii despre condiţiile climatice, resursele
biologice, etc

Turismul rural trebuie conceput ca un factor de echilibru intre

comunitatile gazda, cu oamenii si obiceiurile lor, ofertantii de vacante si
industria turistica. Practic, impactul pozitiv al acestei forme de turism va

47
depinde de modul de organizare, amenajare a satelor turistice si de varietatea,
calitatea serviciilor turistice ce pot fi oferite.
Satele turistice reprezinta asezari rurale pitoresti, situate aproape de
natura , intr-un mediu nepoluat, pastratoare de bogate si vechi traditii si un
bogat trecut istoric. Dincolo de functiile politico-administrative, sociale,
economice, culturale, multe sate, cu deosebire cele din aria montana, colinara,
pot deveni adevarate gazde pentru primirea turistilor, pe tot parcursul anului
sezonier. Comparativ cu alte state europene, Romania se detaseaza prin
existenta mai multor tipuri de sate individualizate prin pozitia geografica,
accesibilitate, resurse, obiceiuri, ocupatii, manifestari artistice etc.

Impactul produs de turismul rural asupra spatiului rural se poate

cuantifica prin analiza eficientei economice, pe raportul dintre efort si efect.
Dar expresia cea mai reala este data de rentabilitate, care reprezinta un surplus
monetar, respectiv soldul dintre incasarile si cheltuielile totale. Aceasta poate
fi exprimata prin valoarea profitului net obtinut, care sustine reinnoirea si
cresterea produselor turistice oferite.
Din cele prezentate, contributia turismului rural la viata socio-
economica a oricarui sat se traduce prin:

 realizarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung, in stransa

corelatie cu alte strategii sectoriale: agricultura, infrastructura, protectia
mediului;

 aplicarea mai rapida a principiilor de dezvoltare durabila a turismului,

prin reducerea caracterului de masa;
48
  posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri si locuri de munca
si care inseamna crestere economica in plan regional, local;

 sustinerea mai activa a activitatilor traditionale si in mod special a

artizanatului, si dezvoltarea unui comert specific, in beneficiul turistilor
si al populatiei locale;

 cresterea resurselor de venit a populatiei rurale, rezultat al unei mai

bune valorificari a produselor agroalimentare ecologice si a resurselor
turistice prezente;

 imbunatatirea calitatii vietii si pastrarea identitatii culturale.

1.11. Sisteme de organizare internationale si europene

Turismul rural reprezinta una din formele de turism in plina expansiune,

cucerind noi segmente de turisti de pe piata turistica, in ultimii 15 ani.
Oraganizatia Mondiala de Turism realizeaza periodic rapoarte care arata
ponderea acestuia fata de totalul circulatiei turistice. Cea mai mare dezvoltare
o cunoaste la nivelul continentului european, unde numarul turistilor se
cifreaza in medie pe an la 370 milioane turisti, din care 25% isi petrec
concediile in mediul rural. Se poate afirma ca rolul Comunitatii Europene in
sustinerea turismului rural a fost deosebit, cu scopul de a atenua efectele
politicii agrare a celor 15 tari membre.
Nu toate zonele rurale sau toti fermierii trebuie sa se astepte la succese
deosebite obtinute din activitatea turistica. Zonele rurale difera intre ele prin
49
particularitatile lor si prin urmare, procesul de planificare si amenajare devine
o sarcina majora pentru autoritatile locale si chiar pentru cele nationale.
Dorind sa sprijina mai activ turismul rural, Comunitatea Europeana a
elaborat in timp o serie de reglementari si a sprijinit crearea unor organisme
specifice. In anul 1994 Comisia Europeana a prezentat primul sau raport anual
in fata Parlamentului european si Comitetului economic si social privind toate
actiunile sale cu impact pozitiv asupra turismului, referitoare la anul
precedent.
Primul pan de actiune comunitar in favoarea turismului a fost adoptat
de Consiliu in 13.08.1992 (Decision du Conseil 92/421/CEE, JOL 231 du
13.08.1992). Ca urmare a acestor initiative, a luat nastere comitetul
“ Turismul si zonele rurale”. Conform deciziei mentionate, turismul trebuie sa
se integreze intr-un concept global, axat pe un plan general de dezvoltare
rurala. Acesta trebuie sa se dezvolte mai ales in comunitatile rurale pe cale sa
se dezintegreze sau lipsite de resurse economice.
In urma crearii unui comitet de gestionare a turismului alcatuit din
reprezentanti ai terilor membre a UE, acesta si-a inceput activitatea in 1994.
Ulterior, un grup de 10 experti delegati, reprezentanti ai principalelor asociatii
europene de turism rural s-au intrunit pentru a defini si armoniza pe baza
voluntara criteriile ce calitate ale serviciilor de cazare si pentru a elabora o
strategie care sa permita obtinerea unei norme europene prin care sa se
defineasca clar si sa se promoveze mai activ turismul rural. Astfel au fost
create si primele liste cu simbolurile de reprezentare a evantaiului de servicii
turistice oferite si s-au stabilit tipurile de cazare.
O initiativa deosebita o constituie programul LEADER destinat
dezvoltarii rurale, menit sa sustina unele proiecte locale si sa promoveze
activitati complementare agriculturii. Din cele 217 actiuni, 71 sunt axate pe
50
turismul rural si 25 de proiecte de dezvoltare in acest domeniu au avut
proritate (1991-1994). A existat intr-o prima etapa Leader I (1991-1993) si
Leader II (1995-1999), cu un buget global de 2,6 miliarde ecu.
Importanta acestui program a fost determinata in principal de:

 furnizarea de informatii catre toate tarile membre UE, asupra masurilor

si fondurilor de natura sa incurajeze dezvoltarea rurala in anumite
regiuni;

 asigurarea unei forme de pregatire profesionala si de asistenta in

domeniu;

 dezvoltarea turismului rural si a subtipurilor sale;

 sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii in turismul rural, a unor

ateliere mestesugaresti, artizanat, servicii locale;

 valorificarea si comercializarea mai buna a produselor si materiilor

obtinute din agricultura locala.

In perioada anilor 1994-1999 s-au derulat si alte programe de

sprijinire a acestei forme de turism, precum:

Programul Expert care a sustinut proiecte locale derulate in tari precum:

Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Luxemburg, Polonia, Suedia, Ungaria;

51
 Programul Ecovast, axat pe o strategie globala de dezvoltare rurala, care
include si unele initiative in domeniul turismului;

Programul European Rural Tourism Network sprijinit si de Eurogites

prin cele 9 filiale ale sale si 12 asociatii de profil, axat pe asistenta
tehnica, informare, promovare intre tarile participante (9);

La 20 septembrie 1990 in localitatea Tomar (Portugalia) a fost creata

asociatia europeana EUROGITES care a pornit cu doar 13 organizatii
nationale si regionale din 9 tari europene, care isi propunea revitalizarea
zonelor rurale prin turism, cu conservarea zonelor naturale.
Treptat, pana in 1999, aceasta organizatie a ajuns la 22 asociatii, din 12
tari europene, printre care 3 in tara noastra.
Ca urmare a avantului luat de turismul rural la nivel european, Consiliul
Europei a elaborat Recomandarea m. 1296 (1996), drept o completare la Carta
europeana a spatiului rural si care in anexele sale detine un capitol (8) dedicat
turismului, iar capitolul 9 pentru micile intreprinderi, comert local si artizanat.

52
 CAPITOLUL II

EXPERIENTA EUROPEANA IN TURISMUL RURAL

Rolul primordial al lumii rurale este acela de folosire completa a

resurselor financiare. Caracteristicile pamantului – ca element principal al
capitalului agricol – este marea diversitate a sistemelor de folosire si a
relatiilor de proprietate atat pe plan mondial, cat si pe plan european .

De-a lungul timpului s-au creat relatii indisolubile intre

proprietatea funciara, exploatarea directa a pamantului, exploatatia
agricola propriu-zisa, dand nastere la structuri rurale complexe,
diferite de la o tara la alta, diferite in functie de etapa istorica de
dezvoltare.
Realizarea si completarea capitolului din agricultura la nivelul
mediului rural se poate realiza si prin dezvoltarea altor activitati economice.
In decursul dezvoltarii agriculturii pe glob si in Europa in special, nu au
existat strategii speciale de sustinere a unor activitati complementare.
Treptat in politicile rurale, mai ales din secolul XX s-a acordat o atentie
deosebita turismului rural.

2.1. Politicile rurale in tarile europene

Agricultura se bucura astazi de o atentie deosebita in toate tarile

globului, indiferent de nivelul de dezvoltare economica. In lumea
contemporana, tarile cele mai dezvoltate din punct de vedere economic sunt
si cele mai mari producatoare si exportatoare de produse agricole.

53
 Ea constituie o ramura care se bazeaza pe resurse in continua
autoreinnoire, spre deosebire de alte ramuri care folosesc resurse epuizabile
(carbune, petrol, gaze, minereuri).
Productia agricola in ansamblul ei apare ca o rezultanta a unor procese
complexe de transformare a unei largi game de substante si tipuri de energie
(solara, chimica, biochimica, etc.) cu ajutorul organismelor vii, al plantelor
de cultura si animalelor, sub influenta unor factori climatici, al resurselor
tehnice si financiare, umane.
In dezvoltarea sa, agricultura a cunoscut trei etape majore:

- prima etapa a pornit de la forme primitive de dezvoltare a agriculturii,

din perioada antica si evul mediu, cu randamente scazute;
- a doua etapa care pe baza introducerii mecanizarii, a aplicarii de
substante chimice a condus la cresterea performantelor din aceasta
ramura;
- a treia etapa priveste ca o ultima faza de evolutie care a produs cele
mai importante mutatii si a creat o agricultura performanta si prin care
greutatea relativa a productiei si a utilizarii fortei de munca agricole in
economie se reduce intr-un ritm rapid.
Dar, dupa cel de-al doilea razboi mondial, modul de evolutie a agriculturii
s-a diferentiat prin existenta sistemului capitalist si socialist, cu grade de
performante foarte diferite. In ambele sisteme ea a fost privita prin prisma
functiilor sale:

* furnizarea de produse agroalimentare pentru consumul intern al

populatiei;
* aprovizionarea cu materii prime agricole a industriei alimentare,
usoare;

54
 * surse de creare a acumularilor generale prin sistemul de preturi,
taxe, impozite, s.a.;
* furnizarea de forta de munca mai ales in sectorul serviciilor publice si
private;

* constituie o sursa importanta de valuta si asigura echilibrarea balantei de

plati externe;

* aplicarea unor metode biologice, face ca agricultura sa aibă si o

importanta ecologica;

* participarea directa la dezvoltarea altor domenii economice precum

turismul, comertul, etc.;

* contributia substantiala la innoirea periodica a rezervelor de stat,

necesare pentru situatii neprevazute, datorate unor calamitati naturale.

In decursul timpului aceste functii s-au amplificat si a ajuns la maxima

competitivitate si performanta, si rentabilitate. Paralel cu aceste aspecte in

agricultura sfarsitului de secol XX se poate vorbi de: marimea suprafetelor
de teren, administrarea de substante chimice, (ingrasaminte, pesticide,
fungicide, ierbicide), amplificarea transportului, industrializarea materiilor
prime agricole au condus si la dezechilibrarea unor sisteme naturale, creand
probleme ecologice (aer, apa, sol).

Dupa anul 1992, in urma Conferintei Mondiale de la Rio de Janeiro

(Brazilia) se pune tot mai mult accentul pe dezvoltarea durabila. Agricultura
este cea care poate functiona profitabil din punct de vedere economic, dar
compatibil cu constrangerile de natura ecologica. Daca pana nu demult
practica agricola curenta se axa in principal pe limitarea elementelor naturale
nefavorabile unor culturi, prin realizarea in mod artificial a unor conditii
55
propice dezvoltarii acesteia, in momentul de fata se cauta gasirea unor noi
solutii de punere in concordanta a agriculturii cu cerintele de protectie a
mediului si de conservare a fondului funciar. Respectarea acestor deziderate
va determina o limitare a performantelor cantitative in favoarea calitatii si o
deschidere spre alte activitati economice care se pot dezvolta in mediul rural.

Sistemele agroalimentare din tarile dezvoltate (SUA, Canada, Japonia,

Europa Occidentala) a ajuns astazi la performante tehnice si economice mult
superioare celor existente la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

In amonte si aval de agricultura exista o retea de distributie a

materialelor si echipamentelor necesare agricultorilor, o retea de prelucrare a
materiilor prime agricole, o retea financiara de creditare si asigurare si de
asemenea de acordare a asistentei tehnice de specialitate. Cele mai profunde
mutatii s-au produs in tarile vest europene prin procesul de modernizare a
structurilor economico-sociale, si care isi pun problema masurilor de
ajustare structurala. Comunitatea Europeana a devenit o mare putere agricola
pentru ca se situeaza pe primul loc in randul tarilor exportatoare.

Suprafata agricola a Europei a celor 15 tari membre se cifreaza la 133

milioane de hectare, adica 57% din suprafata totala, existand peste 10
milioane de exploatatii agricole. In majoritate -85% sunt in proprietate
privata, fiind incluse in categoria de 1 – 5 ha., circa 49,2% in 1995, dar
distributia pe categorii de marime difera de la o tara la alta. In ultimii 20 de
ani se constata o crestere a exploatatiilor mijlocii intre 20 – 25 ha., circa
37%, iar cele de peste 50 ha. la 46,8% cand in productia vegetala cat si in
cea animala se constata aplicarea unei agriculturi intensive si prin urmare
apar periodic si crize de supraproductie.

56
 In cadrul tratatului de la Roma din anul 1957 CEE (Comunitatea
Economica Europeana) a stabilit inceputurile unei politici agricole comune
(PAC). Obiectivele sale erau:

 cresterea productivitatii in agricultura europeana;

 asigurarea unui nivel de viata mai bun pentru fermieri si
agricultori;
 stabilitatea pietelor pentru produsele agricole vegetale si animale;
 garantarea conditiilor de calitate, de securitate alimentara si a unor
preturi rezonabile pentru produsele agroalimentare.
Politicile agricole si rurale din tarile CEE, au avut la baza urmatoarele
principii: unicitatea pietelor, cu incurajarea schimburilor intre tarile membre,
sprijinirea productiei agricole comunitare, solidaritatea financiara prin
existenta unui buget comun care sa finanteze cheltuielile principale din
cadrul PAC.

In deceniile 7 si 8, PAC si-a creat o politica de preturi , a redus

subventiile si interventiile statelor nationale si creeaza un sistem de scadere a
cheltuielilor din agricultura; in acelasi timp deruleaza actiuni care sa sprijine
asezarile rurale, cum ar fi formarea agricultorilor, acordarea de ajutoare
pentru tinerii fermieri, modernizarea exploatatiilor agricole, crearea unor
programe speciale pentru zonele defrizate si cele montane.

Din anul 1992, PAC a incercat sa restabileasca echilibrul dintre

pietele agricole ale statelor componente, sa introduca noi masuri sociale si
de mediu, compensarea scaderii veniturilor agricole prin acordarea de
ajutoare directe compensatorii.

57
 Astfel, excedentele de produse agricole s-au redus, piata a devenit
stabila, preturile din UE si de pe glob s-au apropiat ca valoare, iar veniturile
agricole au crescut usor.Ca urmare a acestor actiuni s-au conturat si
principalele trasaturi ale modelului agricol european care sta la baza
politicilor agricole si rurale din tarile Uniunii Europene :

 o agricultura moderna si competitiva, capabila sa ocupe un rol

esential pe piata mondiala si prin care sa se asigure un nivel de
viata cat mai bun si venituri stabile pentru producatori;
 o agricultura durabila si de calitate, care sa foloseasca tehnici
curate, atente fata de mediu, cu obtinerea unor produse alimentare
de calitate, care sa raspunda cerintelor consumatorilor;
 o agricultura in serviciul spatiului rural, bogata in diversitate si
traditii, care sa sprijine dezvoltarea altor activitati- turism,
mestesuguri - contribuind prin aceasta la stabilitatea exploatatiilor
agricole, respectarea calitatii mediului rural si a peisajelor;
 o politica agricola simplificata, unde prioritatile sunt bine stabilite,
iar actiunile elaborate in comun, prin contributia fiecarei tari in
parte.
Prin urmare, acest model european are in vedere pastrarea spatiului
rural existent si realizarea unei agriculturi apropiate de cerintele locuitorilor,
fie producatori sau consumatori, contribuind la promovarea unor activitati
agricole care sa fie la inaltimea nevoilor si sperantelor societatii de astazi si
de maine.

58
 2.2. Scurt istoric al turismului rural in Europa

In spatiul rural european, turismul rural s-a practicat de multe secole si

practic se pierde in negura timpului; aparitia sa se datoreaza in principiu si
ca urmare a divizarii proceselor economice, a fortei de munca si a
expansiunii fenomenului urban. Pe masura dezvoltarii industriei si a cresterii
numarului de orase se constata mai ales dupa secolul XVIII, o reintoarcere
spre regasirea naturii si a armoniei rurale. In aparitia si dezvoltarea unui
turism rural organizat se remarca in mod deosebit cateva tari europene, si
anume:

Elvetia

Aceasta tara este privita ca un pionier in domeniu, iar primele actiuni

turistice din spatiul rural au demarat inca din prima jumatate a secolului
XIX, in jurul anului 1840.

Prezenta peisajelor alpine, a satelor mici, cu un aspect traditional bine

conservat a facut ca multi turisti, indeosebi englezi, sa prefere aceste locuri.
Astfel, in anul 1878, erau inregistrati in jur de 700 de turisti in zona montana
Chateaux d’Oex. Treptat, activitatile turistice din aria montana s-au extins si
numeroase ferme practica turismul pe tot cursul anului, punand accent pe
posibilitatile de agrement.

Franta

59
 In aceasta tara, agricultura si-a pastrat in ciuda modernizarii un
caracter traditional. Sistemul de proprietate francez, a permis amplificarea pe
scara larga a resedintelor secundare din mediul rural, la care s-a mai adaugat
si practica fragmentarii vacantelor si a concediilor pe durata unui an. Prin
turism rural si agroturism s-a creat posibilitatea de stopare a exodului rural,
au fost create noi locuri de munca.

O intensificare considerabila a circulatiei turistice in mediul rural a

avut loc abia dupa anul 1950, cand sub presiunea unor revendicari sindicale
din mai multe tari europene s-au obtinut o serie de facilitati legislative in
domeniul muncii: marirea duratei de concediu, plata acestuia, fragmentarea
lui pe durate mai scurte, reducerea duratei saptamanii de lucru, etc. In aceste
conditii, cererea turistica a crescut mult, iar multi locuitori ai oraselor au
preferat vacantele la tara, mai ales pentru cei care isi aveau originea in
mediul rural si care aveau venituri scazute. Astfel, in primele etape de
evolutie a turismului rural (anii `60-`70), acesta era considerat ca fiind ieftin,
cu servicii turistice modeste.

Dupa anul 1970 s-au produs mutatii importante in acest domeniu. Pe

masura cresterii veniturilor din agricultura, locuitorii satelor au inceput sa
investeasca ai mult in propriile gospodarii, beneficiind si de o serie de
avantaje de ordin economic si financiar. Astfel, se poate afirma ca astazi in
Franta, turismul rural participa cu 30-50% la realizarea anuala a veniturilor
din gospodariile rurale.

In mijlocul anilor 1980, Uniunea Europeana a realizat un sondaj

privind cresterea turistica din tarile membre care a pus in evidenta preferinte
tot mai mari pentru zonele rurale. Aceasta ancheta a aratat ca in Danemarca,
Germania, Olanda, circa 1/3 din populatie prefera asezarile rurale ca
60
destinatii turistice, urmate de Franta, Germania, Belgia. Avand in vedere
aceste date Consiliul Europei a lansat campania „Lumea rurala” initiativa
pornita in urma raportului Adunarii Parlamentare cu privire la agricultura si
turismul rural si nevoia ca acesta din urma sa fie integrat intr-o politica
globala, iar fiecare tara membra era sfatuita sa sustina si sa promoveze
turismul rural, sa sprijine protectia mediului si conservarea identitatii
culturale locale.

La nivelul anului 1987 a fost redactat si un studiu complet „Turismul

rural in cele 12 state membre ale CE” care a enuntat sapte propuneri
pentru dezvoltarea turismului rural in CE :

 sa se realizeze o definire mai exacta a turismului rural, care sa fie

acceptata de toate tarile membre, acest pas se poate face prin
culegerea datelor statistice din aceste tari si analizarea lor atenta. O
intelegere comuna a continutului turismului rural ca sector de
activitate, ajuta la elaborarea unor strategii de dezvoltare a acestui
sector la nivelul continentului european, iar specialistii ar porni de
la aceeasi definitie si aceleasi principii de analiza.
 Definirea notiunii de agroturism care are tendinta de a se separa de
turismul rural si care de cele mai multe ori este in relatie cu
ocupatia de baza a locuitorilor satelor. Astfel, daca fermierii obtin
mai mult de 50% din veniturile anuale din turism, nu se poate
afirma ca practica un agroturism autentic;
 Codificarea produselor ce apartin turismului rural, dar fara a se
impune o standardizare sau uniformizare a acestora, ajungandu-se
la un limbaj comun de identificarea si clasificare, care sa faciliteze
comercializarea mai rapida;

61
 Realizarea unui sistem de simboluri (pictograme) si semne general
valabile prin care sa fie identificate elementele componente ale
turismului rural: structuri de cazare (hoteluri rurale, hanuri,
campinguri, ferme, etc.) structuri de alimentatie si agrement;
 semnalizarea pe drumurile secundare din asezarile rurale sau pe
drumurile de legatura cu alte centre urbane, a gospodariilor care
practica turismul si chiar a satelor turistice care sa fie unica pentru
toate tarile europene;
 crearea de centre de informare si promovare pentru turismul rural
care sa colaboreze cu autoritatile locale si fermierii privati in
vederea stimularii activitatilor turistice si a unei mai bune
comercializari a serviciilor oferite;
 sprijinirea mai activa a unor forme de cooperare pe plan european
intre asociatiile si organizatiile de turism rural, prin care sa fie
cunoscuta oferta acestora. Ca urmare a acestor initiative care au
inceput sa fie aplicate treptat, intre anii 1991-1994, s-a derulat un
Program de Actiune Comunitar, cu un buget de 5,8 milioane Ecu si
care a avut urmatoarele obiective:
o realizarea cadrului necesar pentru obtinerea de informatii
complete privind cererea pentru aceasta forma de turism si
prin care sa fie puse in evidenta unele activitati specifice
(vizite si pelerinaje la manastiri, degustari vinuri, invatarea
calariei, practicarea vanatorii, etc.)
o cresterea calitatii serviciilor turistice din mediul rural, care
sa confere satisfactie si comoditate turistilor si realizarea

62
 unor produse de marca specifice, cu o anume eticheta de
calitate;
o acordarea de ajutoare si facilitati in crearea si dezvoltarea
produselor specifice turismului rural – conditie pe termen
lung cu dobanda redusa, scutiri taxe, impozite, gratuitati in
omologare si brevetare, etc.
Treptat s-a constatat ca turismul rural are efecte pozitive in dezvoltarea
socio-economica a satelor, dar ca se confrunta si cu numeroase probleme
legate de politica agrara comunitara, din transporturi, depopulare,
fragilitatea sistemelor ecologice, deteriorarea patrimoniului cultural.
Pentru a se contracara aceste aspecte cu impact negativ asupra turismului
rural au fost create mai multe fonduri structurale:

 Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) destinat

investitiilor productive, dezvoltarii infrastructurii si implementarii
intreprinderilor mici si mijlocii;
 Fondul European Social (FES) destinat formarii si valorificarii
resurselor umane, mai ales categoriilor de persoane defavorizate
din mediul rural, avand in vederea combaterea fenomelor de
saracie si analfabetism;
 Fondul European de Orientare si Garantare Agricola
(FEOGA) destinat sprijinirii directe a dezvoltarii regionale si
locale si asezarilor rurale.
Pentru a se incuraja cooperarea tarilor membre in U niunea Europeana
in derularea activitatilor de turism rural a fost creat grupul de actiune
LEADER care a initiat organizarea de seminarii, schimburi de experti,

63
vizite de studiu, transfer de informatii si date statistice pentru a incuraja
initiativele de dezvoltare a acestei forme de turism.

2.3. Programe europene de sustinere a turismului rural.

In procesul de crestere si dezvoltare a acestui domeniu si inscrierea

acestuia la standarde calitativ superioare se datoreaza in mare masura si
derularii unor programe europene comune. Astfel se explica si progresele
deosebite inregistrate in tari ca Irlanda, Marea Britanie, Germania, Franta,
Portugalia, Spania.

* programul comunitar „EUROAGRITOUR”a pus in practica de un

grup al Organizatiei profesionistilor din agricultura a organizatiei COPA –
COGECA, care reuneste periodic reprezentantii sindicatelor nationale ale
agricultorilor si asociatiilor camerelor agricole, pentru a dezbate probleme
specifice sociale, fiscale care determina derularea activitatilor turistice din
cadrul exploatatiilor agricole existente;

- programul „The Village I love” organizat de EUROTER si care a

inclus 51 de actiuni specifice din 14 tari europene. Organizatia EUROTER
are ca scop promovarea produselor agroturistice la nivel european. Prin
programul enuntat a fost elaborata o publicatie trilingva (engleza, franceza,
germana) care prezinta activitatile turistice care se pot derula in mediul rural

64
si organizeaza unele concursuri. In anul 1990, declarat „Anul European al
Turismului” a fost redactat un raport, tiparit in 2000 exemplare care a fost
distribuit administratiilor si serviciilor publice, unor institutii europene si
internationale, ca si unor organizatii si asociatii de turisti, in mass-media;

- programul „EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK’ care

a fost initiat de EUROGITES in asociere cu circa 12 organizatori de turism
rural din 9 tari europene si EUROTER. EUROGITES (Federation
Europeenne pour l’Accuiel Touristique, chez L’Habitant a la Campagne) a
fost infiintata in 29 septembrie 1990 la Tomar in Portugalia prin asocierea a
22 organizatii, astazi cu sediul la Strasbourg. La nivelul anului 199. detinea
14 organizatii din 9 tari europene, incluzand 90.000 gospodarii rurale.

Acest program a inclus trei componente: acordarea de asistenta

tehnica pentru elaborarea unor retele de locuinte turistice, in spatiul rural din
Germania, Spania, Ungaria, Portugalia, Cehia, cunoasterea pietei europene
in domeniu, derularea unor actiuni de informare si promovare a locuintelor
rurale din fiecare tara;

- programul „Rural Lodging” care a fost initiat de catre „Federation

de Eurogites de Wallonic” . Acesta a avut drept scop sa-i convinga pe
proprietarii din mediul rural sa-si renoveze si modernizeze locuintele, sa le
puna in slujba turismului rural. A creat si un video-clip, de 9 minute care
prezinta evolutia pozitiva a unei familii din zona Ardeni, care de la un
inceput modest, pe masura transformarii vechii locuinte si a practicarii
activitatilor turistice ajunge o gospodarie rurala foarte moderna, care ofera
servicii de calitate (Genese d’un gite”).

- programul „INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION” care

s-a axat pe o analiza efectuata in 8 regiuni agricole din Spania, Franta,
65
 Islanda, Marea Britanie, punand accent pe elemente de istorie si
cultura comuna. Derulat intre anii 1990 – 1991, grupul care a realizat
acest program (ERDF) a pus in actiune 49 de activitati (proiecte) care
au avut in atentie promovarea turismului rural si cultural; un rol
important l-a avut in initierea unor activitati turistice in aceste regiuni
in perioada de „sezon mort” pentru agricultura si de sprijinire a
protectiei mediului;
- programul „DATA BASE OF RURAL TOURISM SERVICES”
care a avut ca scop crearea unei banci de date pe calculator
(Macintosh) pentru a aduna date despre aspectele cantitative ale
serviciilor turistice din mediul rural, organizator fiind societatea
germana „Publitechnica SA”. Acest program a cuprins mai multe
actiuni care au vizat armonizarea informatiilor disponibile cu
serviciile necesare turismului rural, pentru a faciliza relatiile dintre
proprietarii si fermierii agricoli si agentiile de turism (prima regiune-
pilot a fost in Italia, Friuli-Venezia Giulia);
- programul “TRAINING SEMINAR FOR RURAL TOURISM
OPERATOR” s-a desfasurat din intiativa Comisiei de Agricultura si
Turism Rural din cadrul UE, si care a organizat 5 seminarii (1992-
1994) de pregatire profesionala pentru operatorii din mediul rural,
unde o atentie deosebita a fost acordata femeilor. Seminariile au
prezentat tehnici specifice de management, marketing, aspect de
planificare a investitiilor, a modului de amenajare si modernizare a
fermelor, de calculare a costurilor. La aceste activitati cu rol teoretic si
practic au participat reprezentanti din Danemarca, Irlanda, Marea
Britanie, Portugalia, Ungaria si unde fiecare a realizat un proiect
propriu. Toate aceste programe au insemnat de fapt o trecere de la
66
 fazele de proiect, la cele de punere in practica a multor initiative
private. Ele au facut ca produsele turistice concepute sa se coreleze cu
asteptarile clientelei potentiale in concordanta cu puterea economica a
ofertantului.

2.4. Produsul turistic rural european.

Un produs turistic reprezinta un ansamblu de prestatii susceptibile sa

se schimbe in timp si spatiu pentru a raspunde perfect cerintelor turistilor.
Acesta prezinta o structura complexa, manifestata in diverse forme de
combinatii ale elementelor componente (cazare, hrana, transport, primire,
animatie, calitatea peisajelor, excursii, tratament balnear, sporturi de
iarna, aventura, etc.). In functie de valoarea calitativa si cantitativa a
resurselor turistice prezente in teritoriu se poate vorbi de o fateta mai
larga sau restransa de activitate si servicii turistice care alcatuiesc
produsele turistice. Ca orice produs comercial sau de alta natura acesta
presupune indeplinirea a cel putin a uneia dintre urmatoarele cerinte:

-imagine de marca;

-raport optim pret-calitate;

-unicitate si originalitate pe piata turistica;

-asigurarea unei game largi de servicii turistice.

67
2.4.1. Prezentarea structurilor de primire

Dintre componentele care dau consistenta si durabilitate in turismul

rural o constituie modalitatile de identificare a satelor turistice si de
structurile de cazare prezente care pot fi diferite de la o comunitate rurala
la alta.

Pe baza unei atente analize efectuate asupra turismului rural din multe
tari europene, se pot detasa urmatoarele structuri de cazare (locuinte
rurale):

- resedinta rurala de vacanta (gite-adapost, culcus, vizuina) care sunt

constituite din case traditionale sau camere independente, mobilate,
situate in gospodaria proprietarului, pe terenul acestuia sau in
localitatea rurala. Sub marca „Gites de France” sunt incluse circa
28.800 de proprietari cu circa 45.000 locuri de cazare. In Germania,
aceste resedinte sunt reprezentate de case particulare de vacanta (cu 5-
6 camere cu 10-12 locuri in total); pe ansamblu exista 20.000 de
asemenea gospodarii, cu circa 440.000 camere la cetateni (1995).
Aceasta forma de cazare este cea mai raspandita, fiind inchiriate pe
durate variabile (week-end, saptamanal, sezonier, etc.). Multe dintre
acestea si-au pastrat arhitectura originala, suferind modernizari la
nivelul interioarelor; unele dintre aceste „gite-uri” pot permite in
functie de prezenta altor resurse turistice practicarea sporturilor de
iarna – sanius, patinaj, schi fond, a pescuitului si vanatorii sportive, a
unor sporturi de aventura ( alpinism, deltaplanorism, parapanta,
canocing, etc.);

68
- camerele de oaspeti (Chambres d’hotes, meublees, bed & breakfast)
prin care intr-o gospodarie rurala mai mare sunt special amenajate
camere de primire, mai ales pentru turistii in tranzit. Acestea presupun
investitii minime si reprezinta o formula mai putin costisitoare si mai
usor de realizat in practica deoarece ofera strictul necesar. Aceste
forme s-au dezvoltat in Franta, Marea Britanie, Belgia, Luxembourg,
Grecia, Irlanda;
- fermele de sejur sunt alcatuite din gospodarii rurale, unde activitatile
agricole se gasesc pe prim plan si in functie de marimea acesteia se
pot oferi o gama mai redusa sau mai larga de servicii turistice (meniu
complet, agrement de interior si exterior, seri distractive, plimbari cu
mijloace de transport rustice, calarie, etc.).
Ca urmare a activitatilor economice derulate in timp si spatiu, fermele
se diferentiaza intre ele: ferme de tip …. (Franta, Irlanda, Spania,
Portugalia),; ferme ……. (Franta, Austria, Germania).

- motelurile si hotelurile rurale s-au dezvoltat independent de fermele

agroturistice si sunt in numar foarte mic. Acestea se afla de-a lungul
unor drumuri de interes european sau national, la intersectia de
drumuri turistice importante sau in apropierea unor obiective naturale
si culturale de mare interes turistic; ele pun la dispozitia turistilor
servicii turistice minime, fara sa utilizeze elemente de specificitate
locala si regionala, mergand pe oferte standard si se intalnesc in
Franta, Olanda, Germania, Elvetia, Austria;
- campingurile si popasurile de caravane care se gasesc in locuri mai
izolate, mai aproape de natura, dar oferind un confort mult mai scazut.
Exista federatii de camping si touring cluburi care editeaza ghiduri si

69
 brosuri cu posibilitati de comparare. Acestea pot fi amenajate la
nivelul unei asezari rurale, pe un spatiu special amenajat sau in cadrul
unei ferme rurale mari, in regim public (municipal) sau privat.
In unele tari precum Grecia, Irlanda, Spania, aceasta forma de cazare
este putin incurajata din motive ce tin de protectia mediului si a
obiectivelor culturale . In alte tari precum Belgia, Germania, Italia,
acesta este supus unor reglementari speciale.

Campingurile rurale private si publice sunt luate in evidenta in

statisticile regionale doar in foarte mica masura, fiind amenajate prin
primarii si asociatii de turism;

- satele de vacanta

Notiunea de sat de vacanta in mediul rural are un caracter neomogen in

cadrul tarilor membre UE; acest fapt se datoreaza urmatoarelor aspecte:

-satele se diferentiaza prin functiile economice, numarul de populatie

si valentele lor turistice;

-mod diferit de administrare publica a comitetelor rurale, de alocare a

unor finantari, de acordare a unor facilitati socio-economice.

In general, satele de vacanta beneficiaza de un parteneriat dintre

administratiile publice locale si proprietari de terenuri si gospodarii. Exista
asezari rurale care pot fi considerate ca sate de vacanta, dar si amenajari
speciale de cazare, alimentatie, agrement care au doar o utilizare turistica.
Din punct de vedere al gradului de dotare si a serviciilor oferite sunt mai
multe tipuri de sate de vacanta:

- sate de vacanta cu gospodarii axate pe cazare si de servire a micului

dejun;
70
 - sate de vacanta cu gospodarii pentru cazare si sejur complet, care
asigura serviciile turistice de baza;
- sate de vacanta pentru copii care ofera acestora si instructorilor
insotitori, cazare si pensiune completa cu produse proprii la preturi
acceptabile;
- sate de vacanta care includ structuri turistice complexe, incluzand
tratament balnear, agrement.
In unele tari europene, din punct de vedere juridic sunt recunoscute si
alte forme de structuri turistice care au aparut si evoluat in mediul rural:

- pensiunile turistice care includ capacitati de cazare ce pot cuprinde

pana la 20 de camere si care pot functiona in gospodariile rurale sau
independent si care ofera si meniu complet;
- pensiunile agroturistice care au acelasi regim de cazare ca cele
anterioare, dar care in meniul complet oferit turistilor se sprijina pe
produse proprii.
Aceasta dezvoltare exploziva a formelor de cazare din spatiul rural
arata ca structurile turistice din centre urbane, aglomerate, cu program
fix, rigid, nu mai sunt cerute de turistii de astazi.

Ascensiunea continua a turismului rural a fost determinat si de

prezenta unor peisaje naturale nealterate sau de existenta unor forme
culturale originale. Dintre acestea, satele turistice sunt solicitate de
diferite categorii de turisti, indeosebit de turisti familisti cu copii, de
tineri adolescenti, de persoanele de varsta a treia care prefera locurile
linistite si servicii turistice la preturi atractive.

Cazarea se poate face in asa fel incat turistii pot opta pentru a se
gospodari singuri (aprovizionare, menaj cotidian, prepararea mesei) sau
71
poate prefera semipensiune sau pensiune completa sau numai mic dejun,
beneficiind de mai mult timp liber pentru alte activitati recreative sau de
cunoastere.

Pe baza experientei acumulate din practicarea turismului rural la

nivelul continentului european au rezultat urmatoarele avantaje:

-identificarea si valorificarea prin turism rural a unor resurse naturale si

culturale locale;

-descongestionarea zonelor turistice aglomerate si reducerea turismului de

masa;

-realizarea unor investitii acceptabile pentru structuri turistice usoare, de

mica si medie marime;

-utilizarea fortei de munca locala, cu un personal de servire redus la minim;

-crearea unor surse de venituri suplimentare pentru populatia locala;

-imbunatatirea nivelului de viata prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-

edilitare a serviciilor publice;

-asigurarea stabilitatii populatiei rurale si a viabilitatii asezarilor rurale.

2.4.2. Structurile de alimentatie.

Acestea in forme diversificate creaza conditiile de asigurare a unui

meniu partial sau complet turistilor aflati in tranzit sau in sejur. Activitatea
desfasurata in acest sector prezinta unele particularitati fata de celelalte
servicii turistice reflectate atat in organizarea si natura muncii, cat si in
volumul si structura bazei materiale.
72
 Activitatea economica consta in producerea, pe baza valorificarii unor
mataerii prime agricole sau achizitionate, a unei game variate de preparate
culinare, produse de patiserie-cofetarie care sunt oferite turistilor impreuna
cu unele bauturi alcoolice sau .., precum si alte marfuri alimentare.

Asigurarea meniurilor solicitate de turisti trebuie sa-si pastreze

specificul unei gastronomii traditionale si nu trebuie sa fie o copie identica a
restaurantelor existente in statiunile turistice sau centrele urbane.

Pentru servirea grupurilor de turisti se pot pune si suporturi cu diferite

ornamente (vase flori, mici ornamente de tip artizanat) si care includ mese
individuale sau comune.

Pregatirea unui meniu trebuie discutata cu turistii cu o zi inainte,

pentru a face fata preferintelor culinare ale acestora si unde se pot prezenta si
preparate noi, specifice zonei. Toate preparatele culinare pot fi puse in
valoare de bauturile cu care se asociaza prin excelenta, cu vinuri din zona
respectiva sau din cele invecinate. La reusita unei bune asocieri intre
preparatele culinare si tipurile de vinuri se vor avea in vedere urmatoarele:
vinurile noi se vor servi inaintea celor vechi, vinurile usoare inaintea celor
tari, vinurile seci, inaintea celor demiseci si dulci, cele albe inaintea celor
rosii, iar aperitivele si vinurile tari la preparate picante sau grase.

Daca exista spatiu suficient, se poate realiza un bar – care poate pune
la dispozitia turistilor o gama variata de bauturi alcoolice si nealcoolice, atat
simple cat si in amestec asociat si cu un sortiment restrans de gustari reci si
produse de patiserie, inghetata, produse din tutun.

Alaturi de acesta se mai pot realiza o berarie care desface mai multe
sortimente de bere si a unor preparate culinare care se pot asocia cu acestea-

73
gustari reci sau calde, alune, etc. Un loc aparte il pot avea aromele care pun
in evidenta mult mai bine un specific national si regional sau chiar local.
Acestea se pot realiza in satele viticole situate in apropierea unor mari
podgorii si unde gospodarii privati pot construi renumite asemenea unitati de
alimentatie.

De regula, aceste unitati sunt amplasate in subsolul sau demisolul

cladirilor si unde mobilierul, vesela, inventarul textil, tinuta celor care
deservesc trebuie sa puna in valoare specificul zonei, sau al unitatii – aici se
pune in valoare indeosebi gastronimia traditionala si sunt prezentate tarafuri
de lautari sau instrumentisti populari locali.

Toate aceste unitati de alimentatie trebuie sa respecte toate normele si

reglementarile de natura sanitara si fiscala si sa respecte regulile stricte de
igiena. In general, acestea trebuie sa beneficieze de unele facilitati tehnico-
edilitare de baza (alimentare cu apa curenta, canalizare, sistem de sortare,
colectare reziduuri menajere) si sa detina pardoseli si pereti usor de
intretinut. De asemenea, trebuie sa dispuna de spatii frigorifice si de
depozitarea legumelor, fructelor in stare proaspata, a conservelor.

2.4.3. Structurile de agrement.

Calitatea si atractivitatea unui produs turistic rural este sporita prin

mijloacele de agrement si recreere puse la indemana turistilor. Acesta se
realizeaza in functie de resursele turistice existente in localitatea rurala, in
imprejurimi sau prin anumite dotari din gospodaria proprie. Continutul unui
program de agrement este in functie si de numarul de turisti, varsta acestora,

74
structura sociala, venituri, preferinte, etc. In spatiul rural se pot desfasura
urmatoarele activitati recreative:

- in extravilan si imprejurimea localitatii rurale:

-excursii, drumetii scurte prin padure, pe malul raurilor, al lacurilor;

-alpinism, scurte escalade in masive montane apropiate;

-excursii cu ghid in parcuri nationale, naturale, in rezervatii naturale, cu

observarea naturii;

-plimbari sau coborari cu barcile pneumatice;

-vanatoare si pescuit sportiv;

-practicarea schiului fond, sanius;

-cicloturism;

-plimbari cu trasura, caruta, sanie, in functie de anotimp;

-invatarea si practicarea echitatiei pentru copii si adulti;

-sporturi usoare – tenis de camp, jogging, minigolf, etc,;

-vizitarea unor manastiri, muzee satesti, case memoriale, mori de apa,

alte

-participarea la unele activitati cultural-artistice, concursuri,

festivaluri,

- in gospodarie sau pensiunea rurala:

- invatarea si cunoasterea unui mestesug (olarit, broderie, sculptura
lemn, incondeiere oua, etc.)
- participarea la zilele onomastice ale gazdelor, evenimente de familie;
- realizarea de mini concursuri pe diferite teme date;

75
 - posibilitatea de a juca sah, remi, table, etc.
In general, agrementul in spatiul rural nu beneficiaza de dotari deosebite,
se practica in forme mai putin organizate, dar unele actiuni presupun
prezenta unui ghid in mod obligatoriu. Turistii prefera de cele mai multe ori
sa se bucure de natura prezenta, de peisajele de exceptie, sa cunoasca specii
de plante, animale, sa culeaga fructe de padure, ciuperci, plante medicinale,
sa participe la sarbatorile locale.

In derularea acestor activitati un loc important ii revine animatiei care in

mediul rural este mai putin prezenta. De multe ori aceasta se reduce la
organizarea unor manifestari culturale, distractive, folclorice; de cele mai
multe ori lipsesc organizatorii de evenimente, care sa stie sa organizeze
activitati de recreere, distractive pentru turisti si care sa beneficieze de o
buna publicitate si care in actiunile lor sa fie sprijiniti de populatie si puterea
locala.

Rolul aacestor animatori nu este intotdeauna apreaciat, desi ei participa la

primirea turistilor, stabilirea unor relatii intre ei si gazde si asigura
participarea lor la cat mai multe activitati de recreere si divertisment. Un loc
important il au si primariile care trebuie sa creeze conditii de realizare a unor
structuri de agrement sau sa puna la dispozitie terenuri si resurse financiare.

In numeroase tari europene cu experiente in turismul rural s-au cristalizat

forme de parteneriat pentru agrement intre primarie, intreprinzatorii privati
si in plus exista forme de pregatire a animatorilor, de recunoastere a acestei
profesii.

76
 2.5. Rolul asociatiei europene de turism rural EUROGITES.

Expansiunea fara precedent a turismului rural, inceputa din deceniul 5

al secolului nostru, a determinat aparitia unei cereri turistice nemaiintalnite,
aparitia unei piete turistice proprii. Din nevoia de a se realiza o mai buna
gestionare a spatiului rural la nivel european, de a se face o mai activa
promovare au aparut asocialii la nivel national, iar prin colaborare ulterioara
acestea s-au extins la nivelul continentului.

Realizarea unei asemenea asociatii a pornit de la trei provocari aduse

de turismul rural celorlalte forme de turism clasice:

-realizarea unui „turism verde” care avand ca punct de plecare

spatiul rural sa includa numai acele activitati si amenajari turistice care nu
conduc la poluare si degradarea mediului natural si antropic;

-crearea unui „turism alternativ” care se diferentieze de turismul de

masa si pune accent pe apropierea de natura, lipsa unor constrangeri,
reducerea anonimitatii prezente in spatiul urban, participarea la unele
activitati agricole si mestesugaresti;

-aplicarea unui „turism responsabil” care se bazeaza pe servicii

turistice de calitate, de origine naturala, si care respecta cerintele de protejare
si conservare a mediului si este mult mai flexibil fata de optiunile turistilor.

77
 Avand in vedere aceste obiective si din dorinta de a se apara
interesele celor implicati in practicarea acestei forme de turism a luat nastere
asociatia europeana EUROGITES, numele sau complet fiind: Federation
Europeenne pour l’Accueil Touristique chez Habitant a la Campagne, a la
Ferme et au Village. A fost infiintata cu sprijinul a 22 asociatii din Europa,
in 29 septembrie 1990, in localitatea Tomar din Portugalia, astazi avand
sediul la Strasbourg (Franta).

La nivelul anului 1997 erau afiliate 16 tari, incluzand 392 de asociatii

cu 44.609 proprietari. Numarul de locuri de cazare clasificate se ridica la
78.104 locuri si altele 2570 neclasificate. Modalitatile de cazare oferite sunt
diversificate si includ in principal:

-camere in ferme rurale (gites ruraux) – 69.951; camere de oaspeti

(bed and brekfast) – 29.046; camere de grup (gites de groupe) – 28,
agrocampinguri (agro-campings) – 1022.

In anexa nr.3 sunt redate mai multe detalii privind formele de cazare,
studierea acestora, din cadrul tarilor membre ale asociatiei EUROGITES –
1997.

Pe baza datelor raportate de asociatii a rezultat ca gradul de ocupare a

fost relativ scazut- 15,5% in camerele rurale (gites ruraux a la ferme) si
12,3% in camere de oaspeti (bed and breakfast) la nivelul unei saptamani pe
durata sezonului turistic (mai-septembrie).

Ca urmare a unor intruniri anuale, membrii acestei asociatii si-au

propus urmatoarele actiuni majore:

-sa contribuie activ la conservarea si pastrarea vietii rurale in Europa;

78
 -sa participe la realizarea unei alte alternative turistice fata de cea
clasica, de masa;

-sa creeze un concept unic asupra ideei de turism rural in Europa;

-sa realizeze norme de clasificare unice privind calitatea serviciilor

turistice oferite;

-sa creeze o strategie comuna de vanzare si promovare a acestei forme

de turism;

-sa accepte acele activitati turistice care practicate in mediul rural nu

aduc atingere calitatii mediului;

-sa promoveze dezvoltarea relatiilor dintre natiunile europene, prin

sustinerea apropierii, intelegerii, tolerantei si a pacii.

Din momentul aparitiei sale pana in prezent acesta asociatie a avut

cateva initiative notabile menite sa arate adevarata valoare a turismului rural:

-a definit precis la nivel european acest produs turistic, care isi are
propria sa marca;

-a realizat materiale publicitare la indemana publicului;

-a publicat primul ghid, denumit „L’Europe a vivre” care prezinta cele

mai reprezentative pensiuni si ferme rurale din tarile membre, unde se
gaseste si Romania;

-a prezentat primul buletin cu ultimele noutati care sa fie distribuite

membrilor sai;

-a pus in practica primul sistem de rezervare informatica a locurilor de

cazare;

79
 -a realizat prima carte care sa prevada conditiile minime necesare in
practicarea acestei forme de turism.

Aceste initiative au meritul de a spori participarea turismului rural in

sustinerea economiilor locale, sa intareasca rolul acestuia in reducerea
turismului de masa si sa ofere sanse de a calatori unui numar cat mai mare
de europeni chiar a celor cu venituri modeste. Pentru anii viitori aceasta
asociatie va avea si alte obiective care constau in:

-crearea unui centru de documentare si monitorizare a turismului rural

la nivelul intregii Europe;

-realizarea unui sistem central de rezervare a locurilor, pe Internet, la

Strasbourg;

-aparitia in fiecare an, a Catalogului EUROGITES si principale

targuri, expozitii dedicate acestei forme de turism.

Din datele statistice cumulate in ultimii ani se arata ca pe primele

locuri se afla Franta (65.303 pensiuni), Austria (19.000 ferme), Ungaria
(8,500 ferme), iar pe ultimul loc Letonia cu doar 98 de ferme si pensiuni
rurale. Gradul de ocupare nu se masoara ca in celelalte forme de turism
standard (balnear, litoral, montan), ci in numarul de saptamani cu turisti
cazati pe an. Acest indicator evolueaza de la 8,5 saptamani/an in Letonia, la
10 saptamani/an in Spania (Andaluzia), 31 saptamani/an in Germania,
Franta, valoarea medie fiind in jur de 19 saptamani/an, fiind vorba de
cazarea prin sistemul „self-catering”, iar in sistemul camere de oaspeti,
valoarea medie este de 16,3 saptamani/an, cu valori de 32 saptamani/an in
Romania, la 7,5 saptamani/an in Spania, Letonia, Finlanda.

80
 In urmatorul deceniu, al secolului XXI, EUROGITES isi propune sa-
si continue activitatea de a castiga noi membri, de a-si continua initiativele
de sustinere si promovare a acestei forme de turism. Dintre noile directii pot
fi mentionate cateva:

-sporirea numarului de locuri de cazare in spatiul rural, pentru a se

utiliza conditiile existente.

-sustinerea micilor asociatii familiale, a ocupatiilor agricole

„mestesugaresti traditionale”;

-pastrarea formelor traditionale de cazare, alimentatie, agrement

turistic;

-includerea turismului rural in strategia de dezvoltare socio-economica

locala si regionala;

-valorificarea prin turism rural a resurselor, istoriei, formei de cultura

si arta locala.

Exista si cativa factori cu caracter restrictiv, care impun de multe ori

un ritm mai lent de dezvoltare a acestei forme de turism: accesibilitate
redusa pentru unele sate, distante mari fata de principalele centre urbane sau
furnizori de materii prime necesare, existenta unor exploatatii agricole medii
si mici care au nevoie de sustinere financiara directa, caracterul evident de
sezonalitate, care doar prin unele investitii directe in infrastructura turistica
si tehnico-edilitara poate fi redus.

Din cele prezentate se poate concluziona ca asociatia europeana de

turism rural EUROGITES constituie un puternic promotor al turismului
rural, menit sa puna in practica proiectele si obiectivele stabilite la nivelul
Uniunii Europene si a tarilor care aspira la aderare, prin strategii comune,
81
subliniindu-se contributia acestei forme de turism la intarirea coeziunii
economice si sociale a natiunilor europene.

2.6.Tendinţe în turismul rural european

Societatea umana se afla intr-o permanenta evolutie, iar transformarile

cele mai vizibile se produc la nivelul Europei.Tarile continentului sunt
departe de a fi in siguranta fata de multe evenimente politice, sociale,
descoperiri stiintifice imprevizibile, dar dincolo de aceste aspecte,
europeanul isi va pastra vocatia de turist. In afara analizelor statistice, este
importanta cunoasterea indeaproape a noilor comportamente si motivatii
turistice, de multe ori de aici pornind cele mai multe inovatii in materie de
turism.

In comparatie cu celelalte continente, Europa, si in mod deosebit tarile care

fac parte din structura Uniunii Europene, se sprijina pe elemente comune :

 Existenta unei legislatii de baza, comune, cu mici

diferente de la o tara la alta;
 Prezenta unui spatiu comun, cu puternice legeturi
comerciale si de circulatie libera a persoanelor,
marfurilor, persoanelor;
 Introducerea unei monede unice care va accelera
legaturile economice dintre tari;
82
Dincolo de un spatiu geografic eterogen, de o istorie cu multiple evolutii
particulare de la o tara la alta, astazi se poate vorbi tot mai mult de existenta
unei cetatenii europene. Aceasta se sprijina pe valori comune, in ciuda
prezentei unor diferente de limba, traditie, cultura si arta.

Posibilitatea afirmarii si dezvoltarii persoanelor, existenta familiei, nivelele

de educatie apropriate, sistemele de locuire cu un grad de confort relativ
identic sunt doar cateva din elementele comune ale spatiului european
cultural.

In ciuda dezvoltarii economice a Europei din ultimele decenii, se constata o

polarizare a tarilor globului in jurul marilor grupuri financiare si industriale,
devenite economii planetare, si care au inceput sa se extinda de la un
continent la altul, ingloband si Europa. Lumea globalizandu-se, de fapt se
globalizeaza si Europa. Unele din primele semne ale acestui fenomen sunt
date de strategiile de marketing comune, concerne industriale si distribuitori
raspanditi la nivel planetar, care pot determina uniformizarea cererii, iar
diferentele majore incep sa se estompeze.

Aceasta se produce deoarece cei mai multi oameni se bucura de acelasi

confort al caselor, conduc aceleasi masini, citesc aceleasi carti, urmaresc
aceleasi filme si jurnale, beneficiaza de aceleasi informatii din mass-media.

In aceasta lume in care economia aproprie oamenii spre acelasi mod de

viata, doar diferentele de limba si cultura, mediul social si natural devin
definitorii. In fata acestei noi evolutii, cetateanul european din oricare tara a
UE va dori sa calatoreasca tot mai mult, pentru a varia peisajul si mediul de
viata pe termen scurt.

83
Deschiderea spatiului european spre est va determina aparitia unui
nomadism. Astfel, unii locuitori vor locui intr-o anumita zona, vor munci in
alta si se vor recrea in o a treia. Acelasi lucru se va intampla si in mediul
universitar, ca urmare a liberei circulatii a diplomelor, aparand un flux
turistic studentesc care va avea propriile cerinte. De acemenea se observa ca
in viitor va creste numarul deplasarilor pentru activitatile sezoniere(din
silvicultura, agricultura si constructii).

Aceste deplasari semi-profesionale, semi-turistice vor trebui sa beneficieze

de primire in structuri turistice, de agrement, tratament balnear etc.

Dar toate aceste noi orientari nu trebuie sa conduca la o standardizare a

structurilor si serviciilor turistice; de altfel se spera ca, in ciuda procesului de
aderare la UE a tarilor din Europa Centrala si de Est, se vor strange
legaturile economice in cadrul UE, se vor pastra diferentele de gust si
amenajare optionala in industria turistica.

De altfel, intre valorile europene general acceptate, pe primele locuri se

situeaza familia (81%), munca(53%), prietenii si relatiile cu cei din jur
(43%), recreerea(38%), toleranta(79%), religia(19%), politica(8%) fapt care
arata ca si in viitoarele decenii se vor pastra diferente in modul de viata, de
organizare a familiei, de alegere a locului de munca, de petrecere a timpului
liber. In ultimii ani ai secolului ce abia s-a incheiat, au avut loc mai multe
intruniri ale tarilor UE, care au pus problema realizarii unei largi
confederatii europene. Tarile care au privit negativ acest fenomen si nu l-au
acceptat sunt: Danemarca, Finlanda, Austria, Anglia, Luxemburg, Germania,
Irlanda, iar cele care au acceptat sunt: Belgia, Italia, Franta, Spania, Grecia.
Cea mai mare apropiere dintre tari si locuitorii acestora va fi Internet-ul.
Noua revolutie electronica reprezinta nu numai un progres de ordin tehnic,
84
dar deschide noi usi informatiei comercializarii in plan social(forta de
munca) si economic(produse si servicii).

Aceasta noua economie care apare la orizont va produce mari schimbari si in

plan moral, deoarece este purtatoarea unui progres individual si permite
atingerea unei stari de bunastare.

Noilor performante din informatica li se adauga cele din genetica, medicina,

astrofizica, biotehnologie care vor continua si in deceniile urmatoare.

In conditiile in care economiile tarilor dezvoltate din UE isi pastreaza ritmul

de crestere anual, tot mai multi europeni vor dori sa calatoreasca mai
aproape sau mai departe si de mai multe ori pe an. Ei doresc sa vada si sa
cunoasca locuri noi, sa se deconecteze, si prin asta sa profite la maximum de
viata pentru a-si uita anxietatile zilnice si stresul curent.

Inovarea in materie de turism nu trebuie sa copieze modele perimate si nu

trebuie sa ramana ancorata in trecut; dimpotriva, este necesar sa prezinte
mereu noul, ineditul, sa arate noi forme de arhitectura, agrement.

In cunoasterea potentialilor turisti, deosebit de interesante sunt sondajele de

opinie, care arata modul in care europenii din UE privesc problemele vietii
cotidiene (2000).

Astfel, pentru cele 8 tari luate in calcul(Belgia, Franta, Italia, Marea

Britanie, Polonia, Portugalia, Spania, Olanda) se constata ca 42% din
locuitori sunt preocupati de situatia economica din propria tara, 33% de
nivelul lor de viata; cei mai optimisti s-au dovedit a fi spaniolii, francezii,
belgienii, britanicii, iar cei mai putin increzatori, mai pesimisti spaniolii si
olandezii. In fata problemelor curente, cei mai multi se arata
preocupati(circa 60%) de viitorul profesional. In frunte se situeaza spaniolii,

85
portughezii, francezii, germanii, polonezii, britanicii, spaniolii; alte aspecte
vizeaza insecuritatea fizica si sanitara. Cei mai preocupati sunt spaniolii,
francezii, englezii, germanii, polonezii, aceasta fiind in stransa relatie si cu
statutul social al persoanelor intervievate.

Alaturi de acestea, in ultimele doua decenii s-au adaugat problemele de

poluare a mediului; cei mai interesati sunt francezii(74%) urmati de
germani(70%), englezi si italieni(cu 66% fiecare). Noile evolutii politice din
Orientul Apropriat si Mijlociu, din Iugoslavia, unele conflicte
religioase(Egipt, Turcia, India) au condus la scaderea numarului de turisti
europeni. Ingrijorarea acestora creste odata cu varsta, cei mai activi fiind
italienii(68%), germanii(55%), francezii(55%), englezii(49%). Un aspect
interesant este dat de faptul ca exista numeroase persoane care se deplaseaza
intr-un fel de turism de caritate, in scop umanitar, pentru perioade mai scurte
sau mai lungi de timp.

Sursa: Touriscopie-la ville-marketing des professionels du tourism, vers un

leurs-tourisme(no.19-2000), Paris, France.

Industria turistică şi în particular, turismul rural trebuie să facă faţă în

permanenţă provocărilor competiţiei. Calitatea a devenit un element chei în
acţiunile comunitare îndreptate către sporirea competitivităţii turismului
rural european – condiţie a creşterii, a creării de noi locuri de muncă şi,
implicit a dezvoltării sustenabile şi echilibrate în Uniunea Europeană. În
plus, introducerea monedei unice europene, încheierea procesului de
liberalizare în transporturi şi dezvoltarea reţelelor de transport, funcţionarea
mult mai eficientă a Pieţei Unice, coroborată cu expansiunea noilor
tehnologii, reprezintă elemente care vor majora cererea turistică, vor facilita
86
o mai bună mobilitate a cetăţenilor şi vor contribui la o internaţionalizare
mai accentuată a fluxurilor turistice la nivelul Europei.

În ciuda faptului că turismul reprezintă un sector în creştere, turismul

de masă se confruntă în prezent cu o serie de dificultăţi, cea mai importantă
referindu-se la incapacitatea turoperatorilor de a satisface cererile turiştilor
care nu mai sunt atraşi de staţiunile supraaglomerate şi sunt dornici să
descopere locuri şi oameni noi. Această stare de fapt reprezintă o imensă
oportunitate pentru turismul rural, însă doar în cazul în care produsele oferite
vor răspunde aspiraţiilor acestui grup de turişti.

Situaţia actuală la nivel european se caracterizează în principal prin:

 Lipsa unor servicii turistice complexe, în special în Europa de Sud

Pe lângă existenţa unor reţele de rezervări pentru turismul rural şi unităţi de
cazare pentru familii cu venituri reduse, nu există turism rural bine structurat
vizibil pe piaţă (nu există turoperatori de turism rural, cataloage de produse
turistice, separat de cele cu facilităţile de cazare). În majoritatea cazurilor,
proprietarii de unităţi de cazare turistică “îşi aşteaptă clienţii”1, în speranţa că
guvernul, prin campaniile sale de promovare turistică, va asigura fluxurile de
turişti aşteptate.
O ofertă bine structurată pentru activităţile culturale şi de agrement
disponibile se află încă la începuturi. Produsele turistice axate pe o temă
anume, care să combine şederea cu diverse tipuri de activităţi – zona în care
piaţa turistică este în creştere – se află în stadiul de asamblare.

1
“Marketing Quality Rural Tourism” – LEADER technical dossier
87
 Turismul rural este puternic influenţat de sezonalitate
Spre exemplu, în Franţa, “Federation Nationale des Gites Ruraux”
înregistrează o medie a ocupării de 15 săptămâni pe an, perioadă în care
gradul de ocupare este în medie de 70%, rezultând un grad de ocupare
anuală de circa 20%.

În consecinţă, turismul tinde să ofere produse cu valoare adăugată redusă.

Deşi turismul de masă se confruntă cu o criză, turoperatorii

înregistrând diminuări ale numărului de turişti care se îndreaptă către
centrele tradiţionale de turism (în special Coasta Mediteranei), specialiştii
sunt sceptici în ceea ce priveşte un aflux masiv de vizitatori către turismul
rural. Oricum, turoperatorii îşi vor menţine şi chiar majora cota de piaţă doar
prin oferirea de servicii noi sau prin relansarea celor vechi.

Criza turismului de masă este cel mai bine ilustrată de marii ofertanţi
de pachete turistice, incapabili să atragă clienţi orientaţi către sejururi
“personalizate”, departe de staţiunile turistice, în zone unde unde există
posibilităţi de explorare şi de cunoaştere a locuitorilor. Acest segment de
consumatori reprezintă o parte însemnată a cererii, în special în Europa de
Sud. Însă gama de produse oferite nu acoperă încă volumul cererii, ţinând
cont de faptul că ele trebuie să întâlnească o serie de criterii, făcându-le
astfel imposibil de standardizat:
-dorinţa de independenţă (grupuri mici, circulând cu autoturismul
personal)
-căutarea unui “stil”, a autenticităţii şi nu a arhetipurilor
-atracţia către sejururile cu “conţinut”, contactul cu populaţia locală

88
 -cererea îndreptată către turismul în extrasezon, cu şederi scurte
(vineri, sâmbătă, duminică sau maxim o săptămână), de preferat la mică
depărtare de casă
Către acest tip de produse – personalizate şi tradiţionale – ar trebui să
se îndrepte turismul rural.

2.7. Către un turism rural de calitate

Turismul reprezintă un element esenţial în îndeplinirea obiectivelor

generale ale Uniunii Europene, în special la nivelul promovării intereselor
cetăţenilor Europei, creşterii economice, diminuării şomajului, dezvoltării
regionale, administrării moştenirii naturale şi culturale, precum şi întăririi
identităţii europene.
Un turism de calitate poate contribui la dezvoltarea durabilă a zonelor
rurale prin optimizarea concurenţei, satisfacerea unor nevoi sociale şi prin
conservarea mediului natural şi cultural.
Atingerea, în mod simultan, a succesului în toate aceste domenii la
nivelul destinaţiilor turistice, presupune o abordare globală, îndreptată spre
satisfacţia turistului şi bazată pe principiile dezvoltării durabile.
Zonele rurale europene furnizează o multitudine de experienţe
pozitive pentru turist. Vizitatorii autohtoni sau străini se îndreaptă către
mediul rural într-un număr din ce în ce mai mare, însă dinamica
spectaculoasă a dimensiunilor şi tipurilor sejururilor relevă faptul că turismul
rural trebuie să devină din ce în ce mai competitiv şi să se adapteze în
permanenţă cererii.

89
 În acelaşi timp, se relevă cu din ce în ce mai mare gravitate,
necesitatea monitorizării impactului (pozitiv sau negativ) turismului asupra
mediului şi comunităţilor locale. Acest fapt este cu mult mai important în
zonele rurale, care de obicei se prezintă la o scară redusă şi unde vizitatorii
se află în relaţii directe şi foarte apropiate cu oamenii şi locurile care îi
primesc.
Managementul integrat al calităţii reprezintă un concept perfect
opozabil zonelor rurale, focalizat pe creşterea satisfacţiei turistului şi,
simultan, pe eficientizarea economiei locale, pe protecţia mediului şi pe
îmbunătăţirea nivelului de viaţă în cadrul comunităţilor locale.
Managementul calităţii în turism ar trebui să reprezinte un proces continuu şi
nu o iniţiativă pe o perioadă limitată de timp.
Este recomandabil ca toate destinaţiile turistice rurale axate pe
„furnizarea de calitate” să adere la anumite principii:
1. Integrare
Aplecarea către calitate şi către tehnicile de management focalizate pe
obţinera sa trebuie integrate în ansamblul funcţiilor turismului.
2. Autenticitate
Vizitatorii sunt în căutare de experienţe originale. Moştenirea zonelor rurale
europene ar trebui onorată şi prezentată într-o manieră obiectivă, prin care să
nu se „fabrice” sau sumestimeze calitatea sa.
3. Distincţie
Turiştii călătoresc încercând să beneficieze de experienţe inedite, în caz
contrar ei alegând, evident, să stea acasă. Furnizarea calităţii ar trebui să se
identifice cu scoaterea în evidenţă a particularităţilor, distincţiei destinaţiilor
turistice.
4. Potenţial de piaţă evaluat realist
Un management îndreptat către calitate ar trebui să fie fundamentat pe
evaluări realiste ale potenţialului zonei respective, identificând punctele forte
în raport cu concurenţa şi asigurându-se ca ele nu sunt erodate.
90
 5. Sustenabilitate
Multe zone rurale dispun de situri fragile din punct de vedere ecologic şi de
comunităţi extrem de sensibile la interferenţe din exterior. În orice caz,
vizitatorii caută locuri nealterate. Orice destinaţie turistică din mediul rural
care doreşte să furnizeze calitate trebuie să se preocupe de impactul
turismului asupra zonei.
6. Orientarea consumatorului
Managementul calităţii se referă la a fi cât mai apropiat de turist, la
înţelegerea necesităţilor sale şi la evaluarea modului în care acestea au fost
satisfăcute.
7. Constanţă
Întreprinzătorii din turismul rural nu ar trebui să se mulţumească cu
furnizarea unor servicii de calitate exclusiv unui grup restrâns de persoane.
Toţi vizitatorii ar trebui să beneficieze de asemenea servicii, şi mai ales cei
cu nevoi speciale.
8. Aplecare către detalii
Calitatea înseamnă şi creativitate, dar şi aplecare către detalii – furnizarea de
informaţii suficiente, verificarea atentă a facilităţilor de cazare, furnizarea de
servicii suplimentare, etc.
9. Raţionalitate
Deşi poate părea paradoxal, uneori calitatea înseamnă şi a nu face nimic. Un
număr redus de iniţiative şi produse de calitate au un impact mult mai
semnificativ decât un mare număr de iniţiative şi produse slabe. Ar trebui
stopate acele activităţi pentru care nu se alocă resurse suficiente şi care nu
furnizează calitate.
10.Parteneriat
Managementul calităţii se referă şi la implicarea oamenilor. În principiu,
lucrul în echipă reprezintă un element pozitiv şi de cele mai multe ori, un
factor al succesului. Numeroasele firme mici, organizaţiile şi grupările locale
ce activează în turism ar trebui să se implice împreună în furnizarea calităţii
produsului turistic, iar starea parteneriatelor lor ar trebui verificată
permanent.
11.Interdependenţă

91
De o atenţie specială ar trebui să se bucure rolul turismului privit global, în
cadrul unei zone. Turismul rural de calitate depinde şi, de asemenea, ajută
multe alte activităţi, cum ar fi agricultura, artizanatul, transporturile şi
serviciile locale.
12.Timp
Creşterea calităţii unei destinaţii necesită timp. Succesul depinde de
planificarea unei creşteri stabile, obtenabile în fiecare an, în locul stabilirii
unor ţinte nerealiste.
13.Implicare
O cerinţă fundamentală a succesului activităţilor în discuţie o reprezintă
entuziasmul şi implicarea personală. Destinaţiile cu adevărat de succes nu
numai ca dispun de indivizi călăuziţi de acest spirit, care au găsit şi o cale de
a împărtăşi tuturor acest entuziasm.
14.Comunicare eficientă
Furnizarea de informaţii corecte vizitatorilor reprezintă un element chei în
confirmarea aşteptărilor acestora şi în asigurarea satisfacţiei lor.
Comunicarea eficientă cu toţi cei implicaţi reprezintă un element chei în
obţinerea succesului scontat.
15.Monitorizare
Managementul calităţii presupune monitorizarea şi evaluarea periodică a
impactului asupra vizitatorilor, firmelor, mediului şi comunităţii locale.

Elaborarea unei strategii comune pentru o destinaţie turistică

După cum am menţionat anterior, managementul integrat al calităţii

trebuie să devină un proces continuu în cazul unei destinaţii turistice din
mediul rural şi ar trebui să comporte câteva acţiuni iniţiale:
- Realizarea, în etapa de pregătire, a unor întruniri în care să fie definite
necesităţile, elementele interesante pentru participanţi precum şi
punctele slabe

92
 - Interesarea şi implicarea agenţiilor locale şi naţionale care
administrează diverse fonduri
- Consultarea şi implicarea tuturor sectoarelor din zonă, pentru a face ca
procesul să fie unul cât mai integrat cu putinţă

Zonele rurale sunt caracterizate în general, de afaceri de dimensiuni

reduse, comunităţi destul de neomogene şi autorităţi locale cu putere
financiară redusă. Un management integrat al calităţii necesită structuri
eficiente de conducere şi coordonare, precum şi unele acţiuni specifice:
- În măsura posibilităţilor, destinaţia turistică trebuie asimilată unor
zone geografice sau administrative bine definite, uşor de recunoscut
atât în interior, cât şi în exterior, în care oamenii lucrează împreună
într-un mod cât mai firesc posibil
- Alegerea unei organizaţii, a unei entităţi care să-şi asume rolul de lider
local în turism şi care să se bucure de ajutorul şi participarea
autorităţilor locale şi a sectorului privat şi care să aibă bune legături la
nivel regional şi naţional
- Colaborarea strânsă cu organismele, organizaţiile de comerţ şi, dacă
este necesar, crearea unei asociaţii sau a unei reţele locale care să
pună accentul pe calitate
- Informarea eficientă a localnicilor, prin realizarea de întruniri
periodice; implicarea organizaţiilor locale în turism
- Întărirea comunicării la nivel local şi menţinerea unor bune relaţii cu
mass-media locală

Pregătirea unei strategii pentru o destinaţie turistica reprezintă o

modalitate de stabilire a priorităţilor, bazată pe evaluarea atentă a
93
oportunităţilor şi nevoilor. Acest aspect ar trebui să reprezinte baza
managementului integrat al calităţii.

Furnizarea de „experienţe” de calitate în turismul rural. Recomandări

Marketing şi comunicare
Experienţele vizitatorilor într-o anumită zonă încep să apară înainte ca
aceştia să ajungă în zona respectivă şi se încheie cu amintirile şi plănuirea de
noi sejururi. Comunicarea ar trebui să se refere la menţinerea unui contact
permanent cu turiştii şi la furnizarea către aceştia a unor mesaje
convingătoare şi în acelaşi timp corecte, care să nu le creeze aşteptări false.
- Trebuie analizate cu atenţie impresiile create potenţialilor vizitatori
prin campaniile de promovare şi, de asemenea, trebuie obţinute
reacţiile acestora
- Metodele de comunicare utilizate trebuie să asigure furnizarea unei
imagini detaliate şi corecte a zonei
- Este necesar ca marketing-ul să fie raţional, mai mulţi proprietari
putând conlucra la realizarea unor campanii de publicitate de o calitate
superioară
- Vizitatorii trebuie să beneficieze de posibilităţi eficiente şi facile de a
face rezervări, prin crearea unor centrale de rezervări, lucrul cu tour
operatori sau crearea de pachete de servicii turistice
- Menţinerea contactului cu foştii clienţi, prin întreţinerea unei baze de
date, transmiterea de mesaje, etc.
- Trebuie luate în consideraţie modalităţile de promovare şi anume,
dacă este mai eficientă promovarea destinaţiei respective în cadrul
unor campanii regionale sau naţionale, sau pe cont propriu

94
Primirea vizitatorilor şi acordarea de informaţii
Primirea călduroasă a vizitatorilor, acordarea tuturor informaţiilor
necesare acestora, reprezintă aspecte foarte importante. Informarea
eficientă îl poate încuraja pe turist să revină.
- Gazdele trebuie ajutate, prin cursuri de formare şi materiale, în
demersul lor de primire a oaspeţilor şi de prezentare a zonei
- Turiştii trebuie să dispună de informaţii care să îi determine să
respecte şi să se manifeste responsabil faţă de mediul natural, tradiţii,
stil de viaţă
- Materialele tipărite conţinând informaţii trebuie să fie distribuite
eficient, acolo unde este necesar, şi să conţină informaţii clare, corecte
şi detaliate
- Este necesară îmbunătăţirea activităţii centrelor de informare, inclusiv
prin realizarea unor manifestări care să atragă vizitatorii
- Întreţinerea unui sistem de semne, inscripţii turistice logic şi
consistent, în toată zona.

Cazarea
În multe zone rurale, există cerere pentru o largă varietate de tipuri de
cazare. Vizitatorii devin din ce în ce mai intransigenţi din punctul de
vedere al standardelor unităţilor de cazare, însă caută în acelaşi timp şi
locuri de cazare tradiţionale şi ospitaliere. Libertatea de acţiune şi
flexibilitatea reprezintă, de asemenea, elemente importante, în special în
cazul familiilor.
- Este necesară păstrarea unui control asupra volumului locurilor de
cazare din zonă şi adoptarea unor măsuri care să limiteze creşterea
numărului unor anumite tipuri de cazare, în favoarea creşterii calităţii
- Trebuie încurajată raportarea permanentă a unităţilor de primire
turistică la standardele naţionale şi, de asemenea, proprietarii trebuiesc

95
 stimulaţi să se înscrie în organizaţii ce promovează calitatea
(organizaţii de agroturism, caravaning, etc.)
- Este necesară stimularea proprietarilor pentru a reflecta în materialele
lor publicitare şi atracţiile din zonă, precum şi de a furniza mici
servicii suplimentare turiştilor
- Proprietarii din turismul rural trebuie încurajaţi să se asocieze şi să
conlucreze la nivel local, pentru a-şi îmbunătăţi calitatea serviciilor şi
pentru a se întrajutora reciproc.

Produse locale, gastronomie

Îmbunătăţirea calităţii mâncărurilor locale şi a artizanatului creează
oportunităţi nu numai pentru furnizarea unor experienţe speciale, rustice,
distincte vizitatorilor, dar şi pentru ajutorarea economiei rurale şi a
tradiţiilor. Întărirea legăturilor între gastronomie, producţia de alimente,
agricultură, creează oportunităţi pentru implementarea unui management al
calităţii cu adevărat integrat.
- La nivel local, este bine să se creeze reţele de producători de alimente,
artizani, care să conlucreze
- Este necesară îmbunătăţirea mecanismelor de distribuţie şi a
modalităţilor de promovare
- Restaurantele trebuie încurajate să includă în meniuri bucătăria
tradiţională

Atracţii, evenimente
Calitatea experienţelor trăite de vizitatori depinde în parte şi de
numărul atracţiilor şi evenimentelor, de posibilităţile de participare la
acestea. În general, oamenii călătoresc pentru a vedea lucruri inedite şi

96
diferite; se evită, în general monotonia, uniformitatea. Dintre principiile
enunţate mai sus, sunt foarte importante aici autenticitatea şi distincţia.
- Este necesar de verificat reacţia vizitatorilor la cantitatea şi calitatea
atracţiilor şi evenimentelor disponibile
- Trebuie selectate metode imaginative de interpretare a patrimoniului
cultural potrivite locului şi trebuie acţionat în sensul stimulării
interesului diverselor tipuri de vizitatori, inclusiv copiii
- Trebuie menţinute atracţiile caracterizate de interactivitate, care să
asigure şi implicarea vizitatorilor
- De o atenţie deosebită ar trebui să se bucure calitatea personalului, iar
în cazul în care este necesar, ar trebui realizate cursuri de formare
- Este bine ca atracţiile şi evenimentele de amploare redusă să fie
combinate – în scopul potenţării impactului lor şi al creşterii calităţii –
în cadrul unor festivaluri, programe, etc.

Activităţi de recreere şi agrement

În multe zone rurale există o cerere crescândă pentru activităţi de recreere,
în special pentru plimbări şi ciclism, dar şi pentru alte activităţi sportive
posibil de practicat la ţară.
- Este necesar ca toţi proprietarii să se raporteze la standardele de
siguranţă în ceea ce priveşte activitatea sportivă practicată
- Trebuie create trasee pentru plimbări şi ciclism de diferite niveluri,
incluzând legături cu satele şi cu obiectivele turistice
- Trebuie îmbunătăţite facilităţile pentru practicarea activităţilor
sportive şi de agrement destinate atât vizitatorilor, cât şi localnicilor

97
Mediu şi infrastructură
Principalul motiv pentru care vizitatorii aleg destinaţii turistice rurale
îl reprezintă faptul că doresc să se bucure de calitatea peisajului rural natural,
dar şi antropic. Menţinerea calităţii mediului reprezintă o condiţie esenţială
pentru ca zona respectivă să fie atractivă. Furnizarea de transport şi alte
servicii ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor vizitatorilor şi localnicilor
şi să ţină seama de politicile de mediu.
- Este necesar să se urmărească creşterea ponderii numărului de
vizitatori ce utilizează mijloacele de transport în comun pentru a
ajunge la destinaţia turistică respectivă, prin îmbunătăţirea calităţii
acestora, prin stabilirea unor rute şi a unor orare atractive şi printr-o
promovare de calitate
- Trebuie încurajate serviciile locale: magazine, bănci, ţinând cont de
necesităţile vizitatorilor
- Este necesară încurajarea şi întrajutorarea populaţiei locale, în scopul
îmbunătăţirii mediului în sate şi în vecinătatea lor, prin coordonare,
crearea de grupuri de acţiune, etc.
- Vizitatorii trebuie informaţi asupra problemelor de mediu şi trebuie să
li se ceară ajutorul pentru rezolvarea acestora
- Este necesar ca operatorii din turism să fie stimulaţi să devină
preocupaţi de problemele de mediu, prin cursuri de formare,
consiliere, inscripţionări, etc.

Îmbunătăţirea calităţii proceselor de monitorizare şi

management. Recomandări

Înţelegerea nevoilor vizitatorilor şi satisfacerea lor

O cerinţă fundamentală în cazul oricărei destinaţii turistice care
beneficiază de management integrat al calităţii o reprezintă
98
 existenţa unui proces de identificare a necesităţilor vizitatorilor şi
de verificare a modului în care acestea sunt satisfăcute.
- Trebuie realizate cercetări asupra aşteptărilor potenţialilor turişti în
raport cu aceasta, inclusiv ale „formatorilor de opinie” – tour
operatori, jurnalişti, etc.
- Este necesar de realizat sondaje în zonă, din care să poată fi obţinute
informaţii asupra necesităţilor vizitatorilor
- Trebuie încurajată cooperarea între firmele locale, pentru elaborarea
unor sisteme care să furnizeze feed-back dinspre turişti, bazate pe
formulare de comentarii şi sugestii, chestionare în cuprinsul unor
publicaţii, etc.
- Trebuie ca plângerile adresate de vizitatori să ducă la rectificarea
activităţilor respective
- Trebuie obţinute informaţii despre necesităţile turiştilor şi de la alte
persoane care au intrat în contact cu aceştia (personalul centrelor de
informare, etc.)

Stabilirea, verificarea şi comunicarea standardelor calitative

Procesul stabilirii şi verificării standardelor diferitelor unităţi
turistice este deosebit de important pentru calitatea acestora, însă
consumă timp, iar nevoile trebuie să fie corect planificate.
Specialiştii în domeniu au identificat o serie de tipuri de standarde
de calitate, printre care:
1.Standardele minime acceptate
2.Nivelul tehnic al facilităţilor şi serviciilor
3.Calităţile speciale ale serviciilor şi „experienţelor” oferite
4.Autenticitatea, ca particularitate a destinaţiei turistice
5.Abilitatea de a satisface anumite nevoi speciale ale turistice
6.Standardele ecologice
7.Standardele de management
- Este necesară selectarea acelor tipuri de standarde calitative, care să
fie relevante pentru destinaţia respectivă, precum şi strategia calităţii

99
- Trebuie să se decidă care dintre firme sau activităţi trebuie să se
raporteze la standardele oficiale şi trebuie, de asemenea, stabilită
proporţia în care aceste standarde să fie acoperite
- Este necesară stimularea realizării de programe de elaborare şi
verificare a standardelor de calitate, administrate de organizaţii şi
agenţii specializate în turism rural, de genul asociaţiilor agroturistice
- Este necesară colaborarea cu grupuri şi reţele locale, în vederea
stabilirii unor standarde specifice zonei
- Este important de identificat standardele de calitate la care se
raportează serviciile turistice proprii zonei respective (de genul vitezei
de răspuns la solicitări)

Colaborarea cu populaţia locală pe probleme de formare şi

îmbunătăţire a calităţii
Procesul de îmbunătăţire a calităţii, în raport de standardele
identificate, necesită o strînsă colaborare cu toate persoanele
implicate în turismul din zonă, precum şi conceperea unei scheme
de programe de formare şi asistenţă adaptate necesităţilor acestora.
- Firmele din turism trebuie încadrate în grupuri şi reţele locale, în care
pot identifica nevoi, se pot stimula reciproc şi pot elabora planuri
comune de acţiune
- Trebuie realizate programe care să încurajeze implicarea tuturor
- Trebuie facilitat accesul la cursuri de formare în domeniile asistenţei
clientului, abilităţilor tehnice, cunoştinţelor despre zonă, dezvoltării
durabile şi, mai presus de toate, managementului afacerilor
- Firmele mici din turismul rural trebuie ajutate în fixarea unor tarife
corespunzătoare calităţii serviciilor oferite

100
- Trebuie avute în vedere necesităţile şi motivarea personalului implicat
în turismul din zonă (de exemplu: ghizii, personalul centrelor de
informare turistică, etc.)
- Sursele de asistenţă în domeniul conseierii şi chiar cele de asistenţă
financiară trebuie făcute cunoscute

Monitorizarea impactului asupra economiei locale, a comunităţii

şi mediului
Menţinerea controlului asupra activităţii turistice este la fel de
importantă ca şi obţinerea impresiilor vizitatorilor, astfel încât să
poată fi făcute ajustări la nivelul managementului, în vederea
contribuirii la dezvoltarea durabilă a turismului.
- Trebuie stabilit un mecanism prin care să se obţină periodic informaţii
de la firme, care să reflecte performanţele acestora
- Este necesară monitorizarea impactului turismului asupra economiei
locale, prin colectarea de informaţii referitoare la sumele cheltuite de
vizitatori şi la numărul de noi angajaţi în turism
- Trebuie obţinute informaţii de la comunitatea locală, prin întâlniri
deschise periodice şi prin contactul cu organizaţiile comunitare
- Este necesară menţinerea unui control asupra impactului potenţial al
turismului asupra mediului, prin observaţii, întreţinerea unei baze de
date cu indicatorii de dezvoltare, verificarea nivelului poluării, etc.

101
 CAPITOLUL III
TRADIŢIE ŞI INTERCULTURALITATE ÎN SPAŢIUL RURAL
EUROPEAN

Ritmul prefacerilor contemporane pare a se fi accelerat până într-atât,

încât omul de astăzi nu mai are răgazul necesar de a observa şi reflecta
asupra fenomenelor culturale care îl înconjoară.

Odată cu dezvoltarea societăţii umane, şi dorinţa de frumos a evoluat

în variate forme de exprimare artistică.
Spaţiul rural se identifică în plan cultural prin faptul că din planul
realităţii se desprind creaţii şi opere artistice care capătă semnificaţii
superioare cu implicare afectivă, care pun în valoare o anume concepţie de
viaţă.
Deşi termenul de turism cultural are o accepţie largă, studierea acestei
forme de turism a fost relativ neglijată. Studierea turismului a evoluat în
mod similar studierii oricărui tip de serviciu, de activitate economică. În
decursul istoriei, a fost relevat faptul că agenţiile naţionale de turism

102
dintr-un număr de ţări europene au demonstrat o conştientizare a
atmosferei critice în care turismul operează. Răspunsul l-a reprezentat o
serie de rapoarte oficiale şi de broşuri, provenind în special din Marea
Britanie, ţară care în general este percepută drept furnizoarea cea mai
eficientă de turism cultural. Documentul tipic emis, îl reprezintă „The
Green Light”, o lucrare elaborată de un consorţiu al „English Tourist
Board, Rural Development Commission and Countryside Commission” în
anul 1991. Deşi se declară a fi un „ghid al turismului durabil” şi
recunoaşte probleme ca distrugerea, congestionarea şi reacţiile negative la
turism, singura politică conţinută este aceea a unui management local al
sitului mai „sensibil”, stabilirea unor trasee clare şi implicarea comunităţii
locale sau, în cazul în care toate aceste soluţii dau greş, întărirea securităţii
locului respectiv.

În ultimul timp este pomenit din ce în ce mai des un concept: „procesul de

transformare în marfă a patrimoniului, moştenirii culturale”. Patrimoniul
cultural a devenit astfel o marfă supusă comercializării, creată pentru a
satisface cererea din ce în ce mai exigentă a turiştilor

3.1. Procesul cultural

Nu chiar oricare activitate umană are la bază cultura. Ar fi extrem de

periculos să punem semnul egal între comportamentul indivizilor şi cel al
grupurilor culturale din care ei fac parte. Mai mult, avem de obicei o
percepţie stereotipă asupra unui asemenea comportament, care nu

103
 furnizează decât o imagine imperfectă asupra activităţilor unui grup
cultural.

În franceză, cuvântul „culture” a fost definit de Emile Littre în

dicţionarul său apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca şi „cultivare,
activitate agricolă”. Sensul abstract provine probabil din Germania, unde
cuvântul „kultur” era utilizat la începutul secolului al XVIII-lea când se
făceau referiri la civilizaţie. În lumea anglo-saxonă, noţiunea abstractă de
cultură a dobândit o circulaţie mai largă la începutul secolului XX.
Un mare număr de definiţii au fost formulate pentru „cultură”. Ţinând
cont de faptul că reprezintă o noţiune vagă, abstractă, există o serie întreagă
de candidaţi pentru definiţia cea mai completă şi complexă. Kroeber şi
Kluckhohn (1952) au alocat chiar o mare perioadă de timp în încercarea de a
realiza o culegere de definiţii. Rezultatul-nu mai puţin de 164! Şi asta nu i-a
împiedicat să formuleze o definiţie proprie. O mare parte din aceste definiţii
au reprezentat munca antropologilor, şi în general, a acelora care au studiat
societăţile primitive (indienii americani, locuitorii insulelor din Pacific, etc.).
Însă şi definiţiile lor s-au raportat la societăţile „civilizate” şi culturile
„moderne”. Ralph Linton (1945) avansează definiţia următoare: „O cultură
reprezintă configurarea comportamentului asimilat şi efectele acestui
comportament, ale cărui elemente componente sunt împărtăşite şi transmise
de către membrii unei anumite societăţi”.
După Goodenough (1971), cultura reprezintă un set de credinţe sau
standarde, împărtăşite de un grup de oameni, care ajută individul în a decide
ce este, ce poate fi, cum să simtă, ce să facă şi cum să procedeze. Plecând de
la această definiţie, nu are nici un sens să echivalăm cultura cu întregul unei

104
anumite societăţi, ci cu activităţi care sunt realizate în comun de un anumit
grup de oameni. De aceea, indivizii pot împărtăşi diferite activităţi culturale
cu diverse grupuri.

Cultura este mai degrabă un proces, decât un întreg distinct, care să

poată fi identificat cu suma elementelor sale. Elementele sale sunt
interdependente şi acţionează ca un set coerent. Cultura nu reprezintă doar
un „ansamblu de instrumente”, pentru că furnizează, de asemenea,
oameniolor şi o serie de direcţii de acţiune în viaţa lor cotidiană. Tylor
(1913) descrie cultura ca fiind un ansamblu complex de elemente
interdependente, incluzând cunoştinţele, credinţele şi valorile, artele, legile,
manierele şi morala, şi orice alt tip de activităţi şi obiceiuri asimilate de o
fiinţă umană ca membru al unei anumite societăţi.

Limbajul reprezintă o parte esenţială a culturii, fiind privit ca şi

reflectarea culturii. Reprezintă „materia primă” de bază a oricărui proces de
comunicare, deoarece viaţa cotidiană este în general o manieră de
interacţiune prin comunicare într-o comunitate omogenă din punct de vedere
cultural. Însă este evident că limbajul nu reprezintă singurul element cultural
comun într-un grup social. De exemplu, în Elveţia sunt utilizate mai multe
limbi oficiale, însă elveţienii au o cultură comună multiseculară. Aşadar, alte
elemente par a fi semnificative:
1. Instituţiile – coloana vertebrală a procesului cultural, în
măsura în care ele realizează legătura individului cu grupul.
Instituţiile includ, de asemenea şi familia, ca şi instituţiile
politice sau orice alt tip de organizaţie în cadrul căreia

105
 individul trebuie să se conformeze unor reguli şi de pe urma
căreia obţine beneficii (este hrănit, iubit, plătit, etc.)
2. Produsele, nu doar cele materiale, ci şi produsele muncii
intelectuale, artistice, ţinând cont de faptul că ele transmit,
reproduc şi îmbunătăţesc în permanenţă cunoştinţele şi
abilităţile în cadrul comunităţii.
3. Elementele simbolice şi sacre, deoarece ele reprezintă baza
de descriere a relaţiilor dintre lumea fizică şi cea metafizică.
O preocupare centrală a comunităţilor culturale este să
stabilească, plecând de la credinţe religioase, dacă există (şi
în ce formă) viaţă după moarte.

Naţionalitatea reprezintă o modalitate de delimitare a indivizilor

aparţinând unui grup major. Este operaţională şi convenţională. Se pare că
din punct de vedere istoric, cultura comună a reprezentat piatra unghiulară în
construirea statelor-naţiuni moderne. Dar, de îndată ce aceste state au
început să apară, ele au avut de înfruntat particularităţile locale, obiceiurile şi
au încercat să omogenizeze instituţiile. Conflictele din marile state ale lumii
au avut de multe ori ca bază cultura. Războiul de Secesiune din Statele Unite
ale Americii, rivalitatea dintre englezi şi scoţieni şi eliminarea progresivă a
autorităţilor locale în supercentralizatul stat francez, au avut la bază
elemente culturale: limbaj, valori, religie, concepţii asupra libertăţii, etc.

106
 3.2. Definirea noţiunii de cultură tradiţională

Frumosul există în natură şi se întâlneşte în realitate sub cele mai diverse

forme, având propria sa expresie artistică. Omul, prin propria sa
sensibilitate şi putere creatoare a încercat să transfere frumosul din natură
în propria sa viaţă.

Prin intermediul artei, omul şi-a învăluit în forme artistice specifice

principalele evenimente din viaţa de familie, credinţa, ocupaţiile şi propria
locuinţă. Nimic nu se desfăşoară într-o comunitate umană fără ceremonie,
poezie, muzică, dans, podoabe, etc.

În procesul de formare a poporului român până în zilele noastre, în urma

unor atente cercetări etnografice contemporane, rezultă că România
prezintă o personalitate etno-culturală bine definită, în raport cu alte
107
popoare vecine, dovedind că unitatea şi diversitatea artei şi culturii
populare se corelează cu mediul geografic şi istoric în care a evoluat şi se
integrează perfect în contextul general al culturii româneşti. Comparativ
cu alte popoare vecine, se poate afirma că există o serie de elemente care
definesc etnografia românească, şi anume:

 Un teritoriu bine determinat

 O populaţie autohtonă stabilă
 O evoluţie istorică, economică proprie
 O limbă unitară, diferenţiată doar prin graiuri
 O conştiinţă etnică puternică, puternic conservatoare
Pe măsura evoluţiei socio-economice, politice, istorice a României, de-a
lungul secolelor, aşezările rurale, în ciuda unor importante transformări,
constituie şi azi componente de bază ale existenţei poporului român.

Mult timp, arta tradiţională nu a avut un loc bine definit, deoarece, în

interpretarea multor esteticieni s-a situat undeva la graniţa dintre artele
frumoase şi utilitate. Pictura, sculptura, muzica, dansul, poezia, au fost
integrate în categoria artelor frumoase, în timp ce prelucrarea lemnului,
olăritul, broderia, au fost privite ca arte utile.

Există, desigur, multe deosebiri de optică în privinţa tipurilor şi a

ramurilor specifice din sfera artei. Filosofi precum Kant, Hegel, au
încercat să delimiteze diferitele forme majore şi minore ale artei. Cea mai
bună formă de divizare a artelor a creat-o J. Volkelt, bazîndu-se pe trei
elemente esenţiale:

 Tipul de percepţie senzorială – prin produsele artistice se

transmite un anumit conţinut figurativ şi emoţional (poezie,
dans, muzică, pictură)
108
  Gradul de prelucrare prin care unele materii prime sunt foarte
puţin modelate şi transformate, iar altele suferă modificări
esenţiale (lemnul, lutul, etc.)
 Scopul utilitar şi contextul în care obiectele şi lucrările de artă
pot înfrumuseţa viaţa şi locuinţa oamenilor
Toate obiectele culturale produse de un popor de-a lungul evoluţiei sale
arată că domeniul culturii reprezintă de fapt un nivel specific de
organizare a existenţei sale. Fiecare nivel de structurare a existenţei îl
implică pe cel precedent, dar trecerea de la unul la altul este marcată de o
anumită discontinuitate, în sensul că de la forme inferioare se trece la
forme superioare. Cultura în general, dar în special cea populară deţine
anumite particularităţi, date de: variabilitatea foarte mare, caracterul
cumulativ, standardele valorice, influenţa practicilor religioase, şi care
sunt determinate şi de suma comportamentelor umane, iar durata unei
culturi nu este aceeaşi cu durata existenţei unui individ.

Cultura este, înainte de toate, un instrument estetic care permite oamenilor

să rezolve cel mai bine problemele concrete şi specifice pe care le
întâmpină în procesul de satisfacere a nevoilor sale. Ea este un sistem de
obiecte, activităţi, atitudini, unde fiecare componentă constituie un mijloc
adaptat la un scop.

Multe bunuri culturale au fost create pentru a satisface nevoile

elementare, unele derivate, dar cele simbolice sunt cele mai
reprezentative. Acestor nevoi simbolice le corespund religia, arta, jocurile,
sporturile populare.

Spaţiul rural deţine propria sa unitate referitoare la interacţiunea natură-

societate-cultură. Axul şi agentul structurant al acestor interrelaţii este
109
omul, şi în cazul de faţă acela care are drept principală ocupaţie
agricultura. Ponderea naturalului şi a naturii în general în cultură diferă de
la o epocă la alta, de la un individ la altul şi, prin urmare, cultura este în
consecinţă, un element dat şi un proces. Ea este recreată de la o generaţie
la alta, care îi poate adăuga şi alte simboluri şi valori.

Cultura tradiţională a evoluat odată cu comunitatea rurală. Desprinderea

omului de natură-mijlocită de societate şi cultură-se realizează în dublu
sens. Omul se autocultivă, îşi cizelează instrumentat social,
disponibilităţile native, care dobândesc în consecinţă, forme, expresii,
conţinuturi culturale.

Prin urmare, orice individ acţionează asupra propriei naturi, dar şi asupra
mediului natural exterior, modelându-l cultural, în diferite forme şi
obiecte.

Cultura rurală nu poate exista fără societate, fără oameni organizaţi, care
sunt, la rândul lor, condiţionaţi de propria cultură ce o transmit
descendenţilor. Zestrea socio-culturală este cumulată şi transmisă social,
acolo unde s-au menţinut comunităţile umane, iar rezistenţa sa în timp
este dată şi de baza psiho-biologică a indivizilor. Disciplinele culturii au
consacrat o accepţie a termenului care arată semnificaţia originară a
cuvântului, care este derivat din verbul latin „colere”-a cultiva, iar
„cultura” semnifică în latină cultivarea pământului. Datorită filosofului
Cicero, semnificaţia acestui termen a fost mult extinsă – „îngrijirea şi
cultivarea sufletului”.

În decursul evoluţiei sale istorice, termenul de „cultură” va avea două

sensuri-unul de universalitate şi altul de specificitate. Prin urmare, cultura
este inerentă condiţiei umane, fiind o caracteristică universală a oamenilor
110
şi înglobează şi o diversitate a culturilor naţionale. Ea nu se manifestă
într-o formă unică, identică pentru toate popoarele sau grupurile etnice.

Prin urmare, se poate afirma că arta şi creaţia populară fac parte din
cultura naţională, iar prin aspectele ei distincte, capătă atributul
universalităţii. De altfel, cultura tradiţioonală cuprinde universalul şi
particularul, individualul şi socialul, care toate sunt menite să exprime
trăirile şi credinţele, nevoile umane.

Din studiile filosofice şi antropologice, au rezultat şi câteva elemente care

definesc cultura privită în ansamblul ei:

 Caracterul împărtăşit prin care toate achiziţiile culturale ale

unei comunităţi umane sunt comunicate către toţi membrii
acesteia, aşadar transmisibilitatea culturii, proces realizat atât
pe orizontală-între oameni de azi ai comunităţii, dar şi pe
verticală-între generaţiile care se succed
 Caracterul dinamic, prin care multe dintre obiectele tangibile şi
artistice sunt supuse schimbării şi inovaţiei. Pe măsura
evoluţiei unei comunităţi umane, obiectele culturale îşi pot
modifica forma, structura, semnificaţia şi chiar utilitatea, fără
însă a pierde unele elemente de identificare.
 Caracterul emblematic, dat de faptul că în anumite medii, cum
este cel rural, fenomenele culturale pot căpăta statutul unor
tipare culturale, care reprezintă generalizăti ale
comportamentului majorităţii, şi care se transmit de la o
generaţie la alta. În mediul rural, integrarea omului în
comunitate nu se poate realiza fără ca şi comportamentul său să
fie previzibil pentru ceilalţi, cel puţin între anumite limite
111
  Caracterul simbolic, prin care omul poate înnobila prin unele
semne obiecte sau obiceiuri. De-a lungul evoluţiei lumii rurale,
s-a creat o multitudine de simboluri prin care s-a trecut de la
„homo sapiens” la cel al zilelor noastre. Simbolurile apar de la
arhitectura gospodăriei până la costumul popular
 Caracterul funcţional, prin care obiectele culturale pot participa
în mod direct la satisfacerea nevoilor umane fundamentale, a
celor sociale, psihologice. Tiparele comportamentale arată
membrilor unor colectivităţi ceea ce este bun, favorabil şi ceea
ce este rău, de evitat
 Caracterul integrat, prin care culturile mai mici, cele care
aparţin unor grupuri etnice, devin o sumă care susţine orice
cultură naţională
Odată cu evoluţia şi progresul societăţii umane, s-a conturat o cultură
ce aparţine în mod special mediului urban şi alta pentru mediul rural.
La baza culturii rurale stă termenul de etnografie (ethnos=popor,
grophein=a descrie)1. În viziunea contemporană, etnografia reprezintă
prima treaptă a antropologiei culturale, prin care sunt prezentate
caracteristicile umane fizice şi culturale. Problematica ei esenţială se
bazează pe studiul originii, repartiţiei în spaţiu şi transmiterii în timp a
artefactelor, credinţelor şi obiceiurilor din cultura populară. Cultura
rurală prezintă aceleaşi trăsături definitorii ca şi cultura în general, cu
deosebirea că unele sunt mai nuanţate.

3.3. Cultura rurală europeană

1
„Dicţionar de sociologie” – coord. C. Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, Bucureşti, 1993
112
 La nivelul marilor regiuni geografice, există diferenţieri importante
între sistemul aşezărilor rurale şi, prin aceasta, şi între fenomenele culturale
ce le caracterizează. O analiză comparativă succintă a caracteristicilor
esenţiale ale spaţiului rural european, poate pune în evidenţă ceea ce
caracterizează cultura tradiţională românească.

Europa reprezintă un spaţiu care a cunoscut vechi forme de aşezări

umane încă din paleolitic şi este continentul cu cele mai diverse forme ale
habitatului rural şi de manifestări artistice, dat fiind mozaicul de popoare şi
grupuri etnice. În general, în interiorul lui predomină aşezările rurale
modernizate, care cu greu mai pot fi diferenţiate de cele urbane. S-au păstrat
şi zone rurale în care nota dominantă este accentuat rurală, cu forme
contrastante sub aspectul dispersiei şi tradiţiilor culturale.
O primă arie rurală este dată de prezenţa aşezărilor dispersate, care
apar în nordul Franţei şi în Belgia, în Olanda, în Câmpia Germaniei de Nord,
Polonia, avansând spre Lituania şi Bielorusia. Alte asemenea aşezări se mai
întâlnesc în Masivul Central Francez, în Provence, în sudul Bavariei, în
Pirinei şi în Grecia montană. În aceste locuri s-au păstrat cel mai bine
ocupaţiile tradiţionale, obiceiurile, însă numărul locuitorilor este redus.
Aşezările dispersate cu unele nuclee de adunare apar în Elveţia,
Austria, Spania, în spaţiul montan înalt. Un aspect particular apare în ţările
nordice, mai ales în regiunile cu fiorduri sau puternic împădurite. În
Danemarca, Grecia, sudul Italiei, satele sunt mici şi mai rare.
Caracteristic pentru Europa Vestică şi Centrală este tipul comun de
burg sau satul-târg, unde teritoriul acestuia este foarte bine structurat:

113
centrul-cu primăria, sector comercial, de recreere, etc. În regiunile de câmpie
şi în cele pomicol-viticole există aşezări mari cu caracter compact. O altă
regiune deosebită o constituie cea mediteraneană, unde aşezările rurale au un
caracter mai mult urban. Dispersia satelor mediteraneene creşte în raport
direct cu altitudinea şi tipul de cultură.
Dincolo de aceste elemente de organizare a spaţiului natural şi de
valorificare a resurselor existente, un rol deosebit de important în evoluţia
aşezărilor rurale europene le-au avut determinările de ordin istoric, cultural.
În Franţa, o zone rurale deosebite, care au păstrat şi câteva castele
sunt: zona Dordogne, Bretania, Ţara Bascilor, Alsacia, Corsica, Normandia,
în Marea Britanie-Scoţia, Ţara Galilor, în Norvegia-zona fiordurilor
Geranger, Sogndal, Oda, în Belgia şi Olanda-zona Marken-Zuiderzee,
Heerenven, în Elveţia-zona Grison, în Austria-zona Tyrol, în Italia-zona
lacurilor glaciare, a Alpilor Dolomiţi, în Spania-Andaluzia, Segovia,
Caceres, Salamanca, în Grecia-insulele Rhodos, Creta, etc.
La toate aceste zone şi provincii europene, s-au păstrat multe aşezări
rurale cu un anumit specific bine conservat: sate pescăreşti, sate pomi-
viticole, sate meşteşugăreşti, sate pastorale, sau altele unde se pot practica
sporturi de iarnă, sau deţin vechi castele şi palate medievale sau renumite
ansambluri monahale pentru pelerinaj, etc. Multe dintre aceste localităţi
rurale îşi au propriile sărbători, legate de cultivarea tomatelor, cepei
(Spania), a măslinelor (Grecia, Spania), de practicarea creşterii animalelor
(Danemarca, Franţa, Irlanda, Marea Britanie, etc.), legate de un anumit sfânt
care este ocrotitorul localităţii sau de anumite sărbători religioase, în funcţie
de cultul creştin practicat.
Evoluţia satelor europene a suferit schimbări importante, dat fiind
modificările din regimul proprietăţii, structura noilor ferme, care diferă ca
114
structură, construcţie, arhitectură, în funcţie de ocupaţia principală, mărimea
familiei. Gospodăriile rurale cele mai bine conservate, care nu au suferit
transformări majore sub influenţa curentelor societăţii moderne, se găsesc
situate în general în aria montană mijlocie şi înaltă, în mici depresiuni
intramontane, în zone cu vechi podgorii, în ariile tradiţionale de creştere a
animalelor şi de pescuit. De-a lungul timpului, unele obiceiuri, practici
religioase au dispărut fiind păstrate doar cele mai semnificative, aceasta şi
datorită faptului că populaţia rurală din majoritatea statelor europene a
scăzut considerabil.
Existenţa în rural este marcată de multiple praguri legate de viaţa
comunităţii şi a individului. Dacă în ritualurile din ciclul vieţii, pragurile
sunt evidenţiate comportamental, în cazul aspectelor legate de viaţa
cotidiană, manifestările tradiţionale se produc la nivelul concretului, iar
momentele spirituale implică şi elemente de sacralitate.
În lumea satului, cotidianul are o dimensiune temporală care include o
multitudine de activităţi umane necesare unui trai firesc, axate pe durata unei
zile sau luni. Ciclul existenţei rurale impune o interactivitate dependentă de
succesiunea anotimpurilor şi a diferitelor activităţi agro-pastorale. În
cotidian, orice ţăran se mişcă între patru spaţii simbolice definitorii pentru
întreaga sa viaţă: casa, gospodăria cu anexele sale, vatra şi moşia satului.
Casa şi curtea formează unitatea socială a familiei şi a rudelor apropiate, la
care se adaugă unitatea economică şi socială care prin însumări succesive dă
ceea ce se numeşte comunitatea rurală.
Sărbătorile se derulează pe baza unor scenarii ritualice transmise din
generaţie în generaţie, şi care conferă o originalitate deosebită, şi care au
durată şi de secole. Privind mai atent spaţiul european, se constată o
reducere graduală a populaţiei rurale, puţine fiind zonele în care s-au păstrat
115
adevărate enclave de viaţă culturală tradiţională. Manifestările religioase şi
culturale sunt mai reduse ca număr şi sunt legate de momentele esenţiale din
viaţa satului sau a unei familii. Multe dintre obiceiurile legate de ocupaţiile
agrare sau pastorale au dispărut, tocmai datorită procesului continuu de
modernizare a sistemelor de practicare a agriculturii. În plus, influenţa
mijloacelor moderne de mass-media, creşterea nivelului de educaţie şi
cultură generală, au făcut ca unele practici şi simboluri să dispară. De
asemenea, creşterea nivelului de viaţă au condus la schimbări fundamentale
în sistemul de construcţie a caselor, a anexelor gospodăreşti, care nu au mai
păstrat decât puţine elemente de tradiţie arhitecturală.
Toate aceste modificări din spaţiul rural european nu înseamnă că au
secat complet filonul culturii şi artei tradiţionale. Există la nivelul întregii
Europe multe zone în care oamenii au continuat să fie adevăraţi săteni şi care
au ştiut să-şi transmită din generaţie în generaţie cele mai însemnate valori
culturale. Acest fapt se percepe la nivelul păstrării portului popular în zilele
de sărbătoare, a cîntecelor, instrumentelor şi dansurilor populare, al unor
practici legate de ciclul agrar şi religios. Racordarea spaţiului rural la viaţa
modernă a însemnat de fapt o selectare a celor mai importante şi valoroase
obiceiuri şi tradiţii populare şi crearea cadrului de păstrare şi transmiterea
acestora peste veacuri.

3.4. Fundamentele artei şi culturii populare româneşti

Formată într-una dintre vetrele de străveche civilizaţie din sud-estul

european, cultura populară românească se remarcă prin originalitate,
116
frumuseţe, vitalitate, care s-au păstrat în elementele esenţiale până în
zilele noastre. Această cultură materială şi spirituală s-a îmbogăţit
permanent în condiţiile favorabile transmiterii tradiţiilor, oferite de
continuitatea naţiunii române. Unele elemente existente astăzi în arta şi
cultura tradiţională, îşi au originea chiar din perioada antică şi a Evului
Mediu. Dovada acestei moşteniri o constituie persistenţa, uneori milenară
a unui număr însemnat de componente, prezente în toate domeniile artei
populare, a meşteşugurilor tradiţionale, mai evidente în elementele de
costum popular, ceramică, ornamente interioare (obiecte din lemn,
broderii, cusături, ţesături, etc.). Ca elemente de cultură materială şi
spirituală, arta populară şi artizanatul romănesc reflectă specificul naţional
şi au un caracter social, cu un rol bine conturat în ceea ce este util şi
frumos, dintre cerinţele utilitar-materiale şi cele de ordin estetic.

De fapt, arta şi creaţia populară au reprezentat rodul continuu al

muncii şi talentului unui mare număr de creatori anonimi, fapt ce explică
fenomenul de permanentă continuitate şi de mare diversitate a unor
elemente de ornamentaţie, alături de un fond comun de forme şi obiecte.

Arta populară românească se remarcă prin unitate, varietate, bogăţie,

originalitate, armonia dintre sobrietate şi imaginaţia uşor exuberantă,
optimism şi frumuseţe, mărturii ale geniului creator al poporului român.
Păstrarea şi preţuirea obiectelor de artă populară, colecţionarea lor,
studierea lor aparţin domeniului cultural-ştiinţific, iar transformarea lor în
artizanat înseamnă valorificarea acestui tezaur în plan economic.

Cercetările sistematice din acest domeniu au arătat că există câteva

elemente perene ale artei populare româneşti, şi care îi conferă o reală
identitate culturală:
117
 Categoriile de sate prezente pe teritoriul ţării.
Aşezările rurale constituie una dintre componentele de bază în viaţa
oricărui popor, elemente de organizare a spaţiului natural şi de
valorificare a resurselor economice. Satul reprezintă un macrositem socio-
economic specific pentru o anumită zonă geografică, pentru un anumit
popor sau grup etnic sau relevant pentru o anumită ocupaţie agricolă.
Acestea exprimă o relaţie armonioasă şi echilibrată între om şi natură.
Varietatea condiţiilor de relief, repartiţia echilibrată a acestora, au
determinat o mare diversitate tipologică a satelor româneşti

 Arhitectura populară
Aceasta constituie un domeniu extins, complex, obiectul de structură fiind
locuinţa cu toate anexele sale. Majoritatea gospodăriilor rurale sunt creaţia
unor echipe de meşteri anonimi. Aici sunt incluse nu numai casele
ţăranilor, dar şi ale altor categorii sociale care au ridicat în timp, case şi
conace boiereşti, hanuri, clădiri publice-primării, poştă, dispensare, şcoli,
mici ateliere

Diversitatea materiilor prime folosite de-a lungul timpului de meşterii

ţărani constituie una din sursele marii varietăţi constructive. Alături de
lemnul de diferite esenţe, s-au folosit pământul, piatra, etc. Elementul
definitor pentru arhitectura populară românească îl constituie formele
multiple de prelucrare a lemnului, cu vechi rădăcini în epoca neolitică.
Deosebit de reprezentativă, faţă de arhitectura de lemn europeană, cea
autohtonă se remarcă prin tehnica prelucrării şi prin ornamentaţie. Având
în vedere unele elemente specifice în urma unor cercetări comparative, se
poate afirma că aproape toate construcţiile din lemn din România se
apropie de arhitectura nord-europeană (Scandinavia, ţările baltice, Rusia

118
 Centrală şi de Nord, Irlanda, Scoţia). În zonele sudice ale ţării apare
sistemul de amalgamare a lemnului cu golurile umplute cu chirpici,
cărămidă, nuiele împletite, specifice Peninsulei Balcanice. Arhitectura
bazată pe piatră are o repartiţie neomogenă, insulară, fiind mai răspândită
în aria montană şi de deal, în rest predominând doar temeliile de piatră.
Elementele constructive (acoperiş, structură interioară) au fost la început
foarte simple, iar ulterior s-au diversificat foarte mult.

Un aspect inedit este dat de prezenţa mai multor anexe gospodăreşti,

legate de ocupaţiile cotidiene, spre deosebire de majoritatea statelor
europene, unde toate se găsesc sub acelaşi acoperiş. Multe diferenţe de
arhitectură exterioară şi interioară există la nivelul provinciilor istorice ale
României. Originalitatea multor case ţărăneşti este dată de faptul că
elementele de arhitectură decorativă sunt în acelaşi timp şi elemente
constructive (stâlpi, porţi, prispe, frontoane, etc.). practic, varietatea
tipologică a caselor româneşti, bogăţia şi armonia ornamentelor, pe fondul
unor elemente comune, reprezintă caracteristica fundamentală a
arhitecturii populare, în ciuda unei modernizări evidente.

 Tehnica populară
Include o gamă largă de instalaţii tehnice utilizate pentru prelucrarea
diferitelor materii prime în cadrul unor industrii locale. Faţă de
meşteşugurile populare care folosesc munca manuală, aceste instalaţii
utilizează alte forme energetice (apă, aer, tracţiune animală). Sistemul
energetic cel mai întâlnit de punere în mişcare a unor instalaţii arhaice
este cel hidraulic – mori de cereale, ţesături, mori de ulei, instalaţii de tăiat
lemnul, de spălat minereul aurifer, etc. Varietatea tipologică, funcţională,
se datoresc largului evantai de ocupaţii, existent ca urmare a condiţiilor

119
 geografice, istorice şi economice. Unele îşi au originea chiar din perioada
antică, şi sunt specifice pentru întreg spaţiul carpato-balcanic (morile de
apă). Pe teritoriul României se înregistrează multe diferenţieri între
principalele tipuri de instalaţii tehnice, în funcţie de provinciile istorice.
Cele mai multe dintre acestea au, pe lângă o importanţă economică şi una
artistică, unele fiind adevărate opere de artă ale unor meşteri anonimi.
Numeroase asemenea instalaţii au devenit exponate de valoare în muzeele
ţării, embleme ale ingeniozităţii şi spiritului creator al poporului român.

 Costumul popular
Cuprinde întreaga vestimentaţie compusă din piese caracteristice, care
înglobează o mare varietate de materii prime şi tehnici de lucru. De-a
lungul timpului, acesta a exprimat starea socială, ocupaţiile, trecutul
istoric, grupurile etnice, şi a inclus şi unele elemente noi. La început,
costumul popular a avut un caracter strict funcţional, cotidian, legat de
condiţiile fizico-geografice, de ocupaţii, meşteşuguri, şi treptat s-a
îmbogăţit ornamental, devenind element de sărbătoare şi podoabă. Unele
elemente de costum datează din epoca geto-dacică, la fel ca şi unele tipuri
de încălţări. Faţa din vestimentaţia feminină datează din perioada iliro-
tracică. Cu o veche evoluţie istorică, costumul popular arată străvechea
locuire pe aceste meleaguri a poporului român, care a păstrat multe
elemente originale, adăugând treptat şi alte elemente legate de viziuni
stilistice noi. Costumul popular se diferenţiază prin piesele componente,
tipuri de broderie, ornamentaţie, cromatică, pe provincii istorice şi chiar
zone etnografice. O mare varietate există în cazul costumului feminin,
care conţine multe elemente de podoabă şi cromatică, faţă de cel
bărbătesc, mult mai simplu şi sobru. De-a lungul timpului, pe măsura

120
 evoluţiei şi modernizării lumii rurale, costumul popular a suferit multe
transformări, răspunzând unor necesităţi de ordin practic şi astfel a
devenit astăzi un element de sărbătoare.

 Instrumentele muzicale
Sunt componentele cele mai interesante, unele dintre acestea având origini
foarte vechi: buhaiul, duba, buciumul, fluierul, cimpoiul. Coborând în
antichitate, altele au pătruns prin influenţe străine: vioara, chitara,
ţambalul, clarinetul, etc. În lumea rurală mai sunt folosite pentru liniile
melodice simple şi o serie de pseudoinstrumente: solzul de peşte, frunza,
coaja de mesteacăn, etc. Multe dintre ele diferă de la o zonă etnografică la
alta, în funcţie şi de anumite condiţii naturale care îşi pun amprenta asupra
materialelor din care sunt create. Multiplele schimburi interculturale
dintre principalele zone etnografice au făcut ca ariile de răspândire de
astăzi să nu mai fie similare cu cele din trecut. În lumea rurală de azi, cele
mai uzitate instrumente populare tradiţionale sunt: lăuta, buciumul, cobza,
cetera, ţambalul, naiul, fluierul, etc. Ulterior au fost introduse şi unele
instrumente profesionale, produse în fabrici, precum: vioara, viola,
contrabasul, saxofonul. Muzica populară din trecut avea o mai mare
extindere, fiind prezentă la curţile domneşti, boiereşti. Treptat, prin
asimilarea unor influenţe turceşti, a căpătat alte tonalităţi, iar unele
elemente de compoziţie europene, din ţările vecine, s-au adăugat la cele
autohtone. Ultimele două secole de evoluţie au condus la separarea
muzicii instrumentale de cea vocală, în forme specifice.

 Meşteşugurile populare
Sunt expresia cea mai viabilă a artei populare. În general, acestea sunt
expresia unei comunităţi, întemeiată pe o lungă tradiţie, împletind

121
elementele funcţionale cu cele estetice, unele căpătând un statut de
adevărate opere de artă. Meşteşugurile sunt expresia locuirii neîntrerupte
pe acest teritoriu, precum şi a legăturilor sociale şi economice, culturale,
cu alte popoare din Europa Centrală şi din Balcani. Chiar dacă la nivelul
marilor provincii istorice, există diferenţe de formă, mărime, desen,
cromatică, desen şi motive ornamentale, pe ansamblu se remarcă multe
elemente comune care caracterizează diferite categorii de obiecte,
precum: olăritul, ţesăturile şi cusăturile, crestăturile în lemn, sculptura în
lemn şi piatră, pictura naivă pe lemn şi sticlă, pielăria, cojocăria, broderia,
prelucrarea fierului, podoabele de aur şi argint, încondeierea ouălor, etc.
În multe zone etnografice, s-au conturat în timp şi spaţiu sate care au
devenit renumite pentru anumite meşteşuguri. Ca urmare a apariţiei unor
produse moderne, industriale, care au înlocuit multe obiecte tradiţionale,
astăzi, numărul satelor meşteşugăreşti s-a redus. În multe zone etnografice
s-au creat ccoperative specializate pe producerea diferitelor obiecte
meşteşugăreşti incluse în categoria artizanatului şi care au funcţionat
începând cu 1951, multe dispărând în procesul noilor transformări din
economia românească. Deşi se consideră că artizanatul este o componentă
a artei populare cu mai largă dezvoltare în mediul urban, ar trebui ca
procesul de creare a produselor artizanale să se întoarcă în spaţiul rural. În
ultimii ani se poate afirma despre o mişcare culturală de renaştere a
meşteşugurilor artistice, fapt demonstrat şi de prganizarea unor târguri de
artizanat. Pe plan european există chiar o tendinţă de reîntoarcere către
artizanatul autentic, rezultat al lucrului de mână, fapt ce arată o
recunoaştere a valorilor culturale cu origini multimilenare, expresia cea
mai veridică a identităţii culturale.

122
 Cele prezentate arată caracteristicile esenţiale ale culturii tradiţionale,
dar care în ultimele decenii (1964-1989) au suferit unele mutaţii negative.
Cea mai evidentă schimbare s-a produs în arhitectura caselor, iar procesul
de reînnoire nu s-a derulat gradual, în funcţie de necesităţile fireşti şi pe
baza unor reglementări bine conturate, ci au fost impuse de politica de
sistematizare din acea perioadă. Ornamentele noi, cu faianţă şi ceramică
nu sunt specifice arhitecturii populare româneşti.

De asemenea, tradiţia multor meşteşuguri şi-a întrerupt firul prin

accelerarea exodului populaţiei tinere către mediul urban. Practic nu se
poate rupe permanenta tendinţă a spaţiului rural de a se racorda la
modern, dar anumite elemente definitorii ar trebui păstrate.

Dezvoltarea unor activităţi turistice în aşezările rurale româneşti ar

avea drept scop nu numai asigurarea obţinerii unor venituri suplimentare,
modernizarea propriilor locuinţe, dar şi continuarea practicării unor
meşteşuguri sau reluarea altora aflate în prag de dispariţie, mai ales în
condiţiile în care dse obicei, meşteşugul este practicat cu intermitenţă, ca
îndeletnicire auxiliară, în cea mai mare parte, de meşteri în vârstă.
Turismul poate determina ca mici ateliere individuale ale multor meşteri
să devină mici manufacturi, cu activitate permanentă, şi să poată fi
valorificate cu ajutorul turiştilor români sau străini. În plus, turismul poate
conduce la reînvierea unor centre de mare prestigiu în trecutul nu foarte
îndepărtat.

3.5. Marketing-ul rural şi impactul acestuia asupra turismului rural

123
 Punerea în valoare a elementelor definitorii ale propriei noastre
identităţi culturale nu poate face abstracţie de prezenţa unor instituţii cu
rol deosebit:

 Instituţiile guvernamentale, care prin adoptarea unor strategii coerente,

stabilind obiective pe termen lung, pot susţine arta şi creaţia populară
 Autorităţile publice locale, prin asigurarea unor cofinanţări în cadrul unor
programe şi proiecte culturale
 Instituţiile culturale (artistice, muzeale), care pot participa, prin unele
acţiuni specifice, la susţinerea artei populare
Realizarea unor parteneriate la nivel regional şi local, între aceste entităţi,
alături de organizaţii neguvernamentale, reprezintă demersuri de
susţinere, protejare a creaţiilor şi obiceiurilor tradiţionale.

În acest sens, Ministerul Culturii, în perioada 1990-1999, prin strategia

elaborată în domeniul etnografiei, a urmărit menţinerea unui echilibru
între arta populară a spectacolului şi arta populară a produselor culturale
cu funcţionalităţi multiple. Direcţiile sale prioritare sunt date de:

- îmbogăţirea colecţiilor din cadrul muzeelor şi secţiilor etnografice

- cercetări interdisciplinare privind obiceiurile, ocupaţiile şi
instituţiile tradiţionale
- realizarea de ateliere de creaţie populară, de târguri ale meşterilor
populari
- organizarea de festivaluri şi concursuri de creaţie şi interpretare
folclorică
- susţinerea artiştilor, ansamblurilor folclorice, artizanilor pentru
participarea la manifestări organizate în străinătate
124
125