1. Vorbesc despre mine, nu despre alții.

2. Spun adevărul din mine, nu al altora.

3. Nu judec pe nimeni, oricât de absurd mi s-ar părea.
4. Nu arăt cu degetul spre altul.
5. Nu povestesc la alții despre problemele altor persoanelor .
6. Spun doar povestea mea.
7. Îmi permit să greșesc, îmi permit să fiu prost/proastă

~●~

PRIMII PAȘI CĂTRE MINE

Din nevoia de cunoaștere se naște întrebarea „CINE SUNT EU?”

Prin urmare această căutare a adevărurilor despre mine, despre noi a luat naștere un grup
de oameni care-și permit să se dezbrace de orgolii, să coboare de pe piedestaluri, să-și
asume pragurile vieții, să plângă, să râdă, să greșească, să iubească, să-și pună întrebări și
mai ales să se arate așa cum sunt.
Așa încep primii pași către mine...prin afirmații, povești de viață, întrebări și
răspunsuri.

~●~

Creem situații, întâmplări dramatice și oameni care ne

deranjează. În aparență trăiesc dramatic tot ce mi se întâmplă, nefiind conștient/ă
de dorința care mi
s-a împlinit și avantajele ei. În aceste situații mă hotărăsc să lucrez
cu mine, punându-mi întrebări.Un exercițiu este gata când realizez de ce am
vrut să se întâmple drama, care au fost avantajele dramei, farmecul jocului că nu a
fost nici o drama, că toată comandă (butonul) a fost și este la mine.

~●~

Am avut o discuție cu cineva. Deși nu mi s-a dat nici-o șansă în ce facem noi, eu am
pariat pe acest grup. Eu știu că fiecare din cei prezenți aici nu e degeaba. Știu că putem mai
mult. Nu mă voi declara dezamăgită de cel care spune "nu pot", dar eu știu că fiecare din cei
prezenți aici poate. Mai punem problema de " a vrea". Haideți să ne arătăm nouă că putem
mai mult! Că da, suntem doar o piatră într-un ocean, dar furtunile încep cu valuri mici. Eu
cred în asta, eu cred în mine și cred în voi!

~●~

Ne-am obișnuit să îi cităm pe alții.

Ne-am obișnuit să distribuim citate, filmulețe, gânduri ale altora. Este o modă în a
distribui, în a arată ce spun alții. Este o modă în a ne identifica cu ce am citit de la alții. Ne
place cum sună. De ce o facem? Este pentru a demonstra, pentru a impresiona, pentru a
înțelege și alții cât de citit/ă, evoluat/ă sunt eu. Îmi este greu să vorbesc despre mine și
atunci vorbesc despre ce spun alții că cei din jur să înțeleagă că asta-s eu. Am fost la atâtea
cercuri, ateliere, conferințe, cursuri, tabere, am urmărit atâția guru. Bravooo!!! Le spun și la
alții despre asta. Bravooo!!!! Spune-ne ceva despre ține! Spune-ne un adevăr profund din
ține, un adevăr care să aprindă o scânteie în fiecare din noi. Noi la cercuri nu cităm pe

~1~
nimeni. Noi vorbim despre noi. Dar, fiecare va face cum simte. Doar întreabă-te "de ce simt
nevoia să-i citez mereu pe alții, să spun ce au spus alții, să mă identific cu citatele altora?"
Atunci cine mai sunt eu?

~●~

Unde ne-a dus nevoia de siguranță?

Privește măștile pe care trebuie să le porți, privește vaccinul ce ți se cere să îl faci, privește
distanțarea socială care ți se impune, privește interdicția de a ieși din casă și lista poate
continuă. Toate sunt pentru" siguranță" ta.
Ești sigură că vrei mai multă siguranță?

~●~

Se întâmplă să nu înțeleg lucruri.

Se întâmplă să nu înțeleg cum e posibil că o ființă despre care am crezut că-i înger,
să fie întovărășită cu dracu. Încerc să o salvez. Încerc să o avertizez. Încerc să-i spun să se
ferească pentru că ăla-i dracu. Și totuși, această ființă nu vrea, nu ascultă. Atunci nu mai
înțeleg nimic și mă gândesc că m-am înșelat, că și această ființă este tot un drac. Este
momentul în care mă speri, mă înfurii și fug și de acest nou drac.
Cum m-am înșelat? Cum nu am putut să văd? Atunci voi lua decizii de a extirpa
acest drac. Mă simt lezată, mă simt rănită că am avut încredere în cineva și acest cineva mi-
a trădat încrederea. Nu știu încotro să o iau. Întru în reacție și caut soluții. Un lucru este cert
pentru mine acum: mă voi ține la distanță de dracu. Dar, m-am ținut mereu la distanță.
Mereu am căutat oameni buni și am încercat mereu să mă țin la distanță de cei răi. Și cu
toate astea, mă lovesc de ei. Mereu sunt dezamăgită, mereu îmi este încrederea trădată.
De ce ? Unde greșesc? Dragă ființă! Nu ești vinovată. Nu ai greșit cu nimic. Nu mai
fugi de dracu! Du-te către el! Încearcă să-l privești, încearcă să-i vorbești, încearcă să
observi ce e în el. S-ar putea să ai surpriză să descoperi ceva măreț, impresionant. Fă-ți
doar curajul de a te apropia!
Încearcă să faci 180 de grade. Încearcă să-ți dai dovada că ești mai mult decât o furie, mai
mult decât o frică, mai mult decât o persoană lezată, rănită în propriul orgoliu. Eu știu că ești
mai mult, știu că poți mai mult. Arată-ți și ție că poți! Depășește-ți limitele pe care crezi că le
ai! Sunt niște limite pe care ți le-ai pus tu singură. Dincolo de aceste limite te așteaptă
altceva. Te așteaptă bucuria de a există. Fi tu aceea care recultiva sămânța a ceea ce
căutăm toți: divinitatea mea și a celui din față mea.
Acest mesaj nu este doar pentru ține participant la cerc. Acest mesaj este pentru
mine, este pentru fiecare participant pe acest grup, este pentru fiecare persoană care se
simte tristă, supărată, judecată, dată la o parte, neînțeleasă. Este un mesaj pentru fiecare
parte din mine, pentru că TU EȘTI EU, pentru că nu contează cum te numești, cum arăți,
contează că ești aici, acum. Te îmbrățișez cu tot dragul! Te rog să reflectezi la ceea ce ți-am
scris!

~●~
Răspuns:
Dragă, X!
Unde vrei tu să te ridici?
Deasupra de orice bărbat?
Vei calcă pe ei, îi vei pune la picioarele tale, dar îi vei cară în spate. Atunci vei întâlni doar
bărbați slabi, cu care poți face ce vrei, dar cu care îți va fi rușine. Cui vrei să demonstrezi și
ce vrei să demonstrezi? Cât ești de tare sau de șmecheră? Te-ai întrebat dacă interesează
pe cineva? Fiecăruia îi pasă de el. Cine ești tu? E doar treaba ta. Vrei să fi venerată? Vrei să
ai statui? Cui crezi că îi pasă de statuia ta?

~2~
Am spus și repet: în orice acțiune pe care vrei să o faci întreabă-te care e intenția. Ce vreau
să obțin? Vreau să demonstrez ceva cuiva? Oprește-te! Nimănui nu-i pasă de demonstrațiile
tale. Când vreau să demonstrez o fac din frică. Mi-e frică să nu devin un nimeni. Și dacă
sunt un nimeni? Ce pot obține din acest nimeni? Pace, liniște, împăcare. Ce pot obține din a
fi cineva? Scenă. Acolo pe podium e bătălie grea.
Ești sigură că vrei această scenă? Ești sigură că vrei să-ti trăiești viață pentru a demonstra
altora și nu pentru a te bucura de existența ta? Alege din iubire pentru tine și nu din frică.

~●~

Am primit o întrebare care sună așa:"

De ce eu și prietenul meu, avem probleme în comunicare? Eu îmi doresc să vorbim, dar el
nu prea comunica."

Răspuns:
Dragă mea! Am fost în situația ta și am crezut ce crezi și tu acum. Am avut un partener cu
care nu comunicăm și trăgeam de el să vorbim, dar fără succes. Apoi mi-am dat seama că
de fapt, eu nu voiam comunicare cu el, eu voiam un monolog în care eu să îi spun cum să
fie lucrurile și el să asculte și să urmeze calea ce i-o spun eu. Eu voiam să îl conving de
adevărul meu, pentru că, eu considerăm că el este prost și nu vede lucrurile cum trebuie.
Scopul dorinței mele de comunicare era să îl schimb pe el. Intenția era greșită. Era de a
schimbă exteriorul. Asta am înțeles-o mai târziu. Când vreau să comunic cu partenerul este
indicat să mă întreb: ce intenție am, ce vrea să comunic, urmăresc cumva să îl conving de
adevărul meu, urmăresc să îi demonstrez că am dreptate, urmăresc să îl duc în direcția în
care vreau eu? Tu ști răspunsul. Cu siguranță te regăsești în cele scrise mai sus. Când
dorim să comunicăm, în spate, de cele mai multe ori stă intenția de manipulare.
Această intenție nu este cea corectă și de aceea obținem refuzul categoric al celeilalte
persoane.
Pentru a nu lasă lumea în ceață, continui cu câteva precizări la al 2-lea răspuns. Cu ce
intenție mă pot duce să comunic cu partenerul?
Să îi ascult durerea fără a-l judecă, să îmi arăt vulnerabilitatea, fără a mă victimiza, să îi
propun ceva din care să avem amândoi de câștigat. A nu se consideră că dacă îți propun
divorțul sau căsătoria avem amândoi de câștigat. Este posibil că celălalt să nu considere
propunerea mea un câștig. Uită-te atent în sinea ta: ce anume i-ai putea propune de așa
natură să câștigați amândoi.

~●~

Cineva îmi scrie " apropo de dorințe" :

" Îmi doresc liniște sufletească, pace, fericire, să fiu iubita, să mă simt iubita."
Un mort le are pe toate astea. Are pace, liniște sufletească, este iubit, nu mai are probleme.
O persoană în comă, le are pe toate astea. Ești sigură că mai vrei să îți dorești ceva?
Dorințele se împlinesc întotdeauna acoperite de drama. Ține minte asta!

~●~

A fi viu, înseamnă a fi prezent, conștient de existența mea.

A fi conștient de existența mea presupune a fi conștient în fiecare clipă de creația
mea, a fi conștient de responsabilitatea mea față de întregul univers, înseamnă a nu mai
aștepta nimic să îmi ofere exteriorul, pentru că ȘTIU că eu creez, în fiecare nanosecunda,
acel exterior. Atunci ȘTIU că eu înglobez exteriorul, nu exteriorul pe mine. De la cine mai
aștept ceva?

~3~
 ~●~

Aseară am avut un monolog cu tatăl meu. Spun monolog pentru că el a vorbit și eu am

ascultat. Timp de 1 ora și-a spus toate frustrările vis-a-vis de copiii lui. Am văzut zbuciumul
lui și m-am gândit că mi-aș dori că tatăl meu să își găsească liniștea. În fracțiune de
secundă am realizat că îl conduc la cimitir. Atunci am realizat că eu nu îi permit tatălui meu
să fie așa cum alege el să fie. Dorința mea că el să fie liniștit îl poate conduce în mormânt. E
timpul să nu ne mai dorim nimic pentru celălalt. E timpul să îi permitem fiecăruia să fie. E
timpul să devenim conștienți că dorințele noastre sunt butoanele care vor declanșa ceea ce
ulterior o vom trăi că dramă.
Un gând fugar, la care nici nu i-am acordat importantă, poate omora un om. A fi conștient
înseamnă a fi atent la ce gândesc, la ce dorințe am. A fi atent la ce pot declanșa printr-o
dorința a mea.

~●~

Am o întrebare pusă pe privat care sună așa :

" Pot să îmi doresc să fiu sănătoasă, să mă vindec?"
Răspuns:
Dorințele sunt acoperite de drama.
Ce pot face?
Am ales boala pentru a obține atenție, compasiune, înțelegere, pentru a îmi da mie dovadă
că nu sunt o persoană rea, că sunt capabilă să mă îngrijorez pentru cineva, că îmi pasă de
cineva. Dacă am această boală înseamnă că îmi pasă și nu mă mai judec că am fost rea.
Asta este motivul pentru care o persoană își creează boala. Demonstrează celorlalți și își
demonstrează și ei suferința. Cred că așa mă pot ierta. Chiar te-ai iertat? Cât timp încă afirm
că sunt bolnavă, nu. Încă am nevoie de această boală.

Cum să fac?
Răspunsul care o privește strict pe persoană care mi-a pus întrebarea: amintește-ți că
înainte de a te naște ai stabilit cu mama ta cum să se poarte cu tine că tu să îți urmezi calea
ta. Amintește-ți că tu ai cerut mamei tale cum să fie. Asta ți-a cerut și fiul tău ție. Tu ai făcut
un pact cu el și l-ai urmat, chiar dacă inconștient...
În universul altei persoane eu nu pot acționa. Cunosc și am toate puterile în universul meu.
De ce îmi creez boală? Pentru că mi-am dorit că cineva să vadă cât sufăr eu. Pentru că îmi
doresc să demonstrez. Ce am la îndemână să fac o schimbare? Să mă întreb: chiar îi pasă
cuiva de demonstrațiile mele? Dacă nu le-a văzut până acum, sunt dispusă să fac
demonstrația finală? Să demonstrez cu viață mea? Alege între viață ta și a demonstra! Când
aleg din iubire mă aleg pe mine, aleg viață mea. Când aleg din frică, îi aleg pe alții, aleg
suferința, boala, moartea. Este vorba doar de o alegere, de o decizie. Eu aleg să fiu
sănătoasă sau nu, funcție de a mă alege DEFINITIV pe mine, sau a alege exteriorul.

~●~

Mi s-a pus încă o întrebare:

" Frica mea de responsabilitate, vine tot din copilărie?"
Răspuns:
Această situație este foarte accentuată la copiii care au fost singuri la părinți, la
mezinul familiei și la persoanele cu pretenții de prințișor/prințesă. Acești copii au avut un
garant pentru ei, adică mama sau tata, ei au considerat că totul li se cuvine. Vor caută

~4~
mereu un garant pentru viață lor ( partener, partenera, stat, copii) pentru că nu am fost
învățat să răspund eu de viață mea.
Da, neasumarea vine din copilărie. Ai fost ajutat de părinți să fi cât se poate de neasumat să
cauți mereu un garant, un sprijin, un susținător.
Cum încep să devin garant? Uită-te în jurul tău și vezi câți garanți ți-ai creat. Începe a învață
să pășești în viață, înlocuind garanțiile date de alții cu asumarea, măcar pe rând, a câte
unui risc, a unei decizii.
Câte garanții am? Unde lucrezi? Ai asigurare privată de pensie, de boală, de locuința? Ai
bani deoparte pentru " zile negre"? Te documentezi foarte bine despre cine e mecanicul la
care duci mașina? Mergi la cel mai bun doctor( despre care te interesezi) să îți duci mama,
copiii?
Lista este lungă. În câte aspecte, pe lângă cele discutate la cerc, îți iei garanții?
Nu mai vorbim de "garantul suprem"=Dumnezeu. El va avea grijă de mine, la el mă rog, în
el îmi pun toate speranțele, el are grijă de sănătatea mea, el are grijă de sănătatea copiilor
mei, etc. Îmi caut cu atenție preotul, aleg mănăstirea sau biserica la care să merg.
Dacă tot crezi în tot ce vezi și nu vezi, în ține oare de ce nu poți să crezi? Pentru că, în caz
de eșec, îmi trebuie un vinovat: dacă e D-zeu, atunci e voia lui, dacă e altcineva, ar trebui
pus la zid, împușcat, decapitat, blestemat, alungat, ținut la distanță...
Pe parcursul existenței mele mi-am luat tot felul de garanți.
Singurul GARANT ADEVĂRAT l-am eliminat: SUFLETUL!
Despre el, religia m-a învățat că e o "chestie" neputincioasă, care va arde în smoală, pe
cărbuni și știu câte mai poate păți. Religia m-a ajutat să mă îndrept către orice garant, cu
excepția sufletului. Și sufletul meu se distrează. Ați văzut ce priceput e în a-mi împroșca
dorințele și garanțiile cu noroi, în a le elimina. Pentru el totul e un joc, pentru ego e o dramă,
până când voi permite sufletului să preia comandă, să treacă la pupitru.

~●~

S-a spus "Că nu putem influență universul altei persoane" -- asta înseamnă că rugăciunea
pentru semeni nu va avea eficientă?
Ce trăiește celălalt în universul lui, tu nu ști. Dar, vei ști ce trăiește în universul tău. Aici e
butonul la tine. Orice rugăciune, dorința este doar universul tău, unde este 100 % puterea la
tine.
Când mă rog pentru altul, când îmi doresc ceva pentru cineva, când mă îngrijorez pentru
cineva, îi iau liberul arbitru. Nu îi mai dau dreptul să decidă pentru el. Îl transform din creator
într-o oaie neputincioasă, îi iau orice putere, îl handicapez. Gândește-te bine ce faci prin a
te ruga pentru altul sau a-ți dori pentru altul. E timpul să ne oprim să îi mai punem la pământ
pe cei dragi. Noi îi îmbolnăvim, noi îi facem handicapați, noi îi omorâm.

~●~

CONSTRÂNGEREA GUVERNULUI

Ceea ce scriu acum, vă rog să citiți atenți, chiar de mai multe ori. E despre mine, e
despre fiecare dintre noi. Am primit de la 2 persoane informații despre ce se întâmplă în alte
țări: Italia amenzi pentru nevaccinați de la 600 la 3600 euro, Austria amenda 3600 euro și
apoi 1 an de pușcărie. M-am întrebat de ce trebuie să aud asta. M-am întrebat de ce trebuie
să aud de atâtea constrângeri, până la îngrădirea libertății totale. Ce îmi arată acest guvern
mie?
Răspuns:
Guvernului îi pasă de sănătatea mea. El spune că trebuie să mă vaccinez și nu îmi
dă posibilitatea de a decide eu. Mie îmi pasă de sănătatea celor dragi. Le spun cum să se

~5~
îmbrace că e frig afară, le spun ce să mănânce că doar bio e bun, le spun când să doarmă,
le spun ce medicamente să ia.
Dacă nu le vor( cazul copiilor) le dau cu forța.
Dacă nu mă ascultă, sunt pedepsiți, nu au voie să iasă din casă, nu au acces la
jucării, nu primesc dulciuri. Asta îmi face și mie guvernul: nu ai vaccin, nu ieși din țară, nu
mergi la restaurant, nu intri în hotel. Ce îi fac partenerului? Trebuie să știu unde ești, dacă
nu răspunzi la telefon e dezastru, dacă ai plecat de acasă și nu ai anunțat e panică mare.
Ce spune guvernul? Pentru binele tău stai în casă, noi o să te controlăm, trebuie să
răspunzi la apel.
Dacă nu te supui te arestam. Și eu îi arestez pe cei dragi mie: nu ai voie să ieși
afară, nu ai voie să pleci din casă, nu ai voie să întârzii, nu iți permit să pleci la bere și lista e
lungă.
Dacă nu îmi răspund cei dragi, care sunt la distantă, voi alarma vecinii, îi voi trimite
să vadă ce se întâmplă, voi face scandal că a îndrăznit să nu ridice pe loc. Control total!
Ce e cip-ul? Păi cei dragi mie nu sunt cipați de mine? Îndrăznește cineva să facă
ceva, să meargă undeva, să vorbească cu cineva fără că eu să știu?
Dacă ai făcut asta, ești mort! Ești închis! Nu mai miști! Haideți să vedem guvernul din
noi! Continui cu guvernul, că n-am scris tot și mă gândesc că sunt persoane foarte evoluate
între noi, care nu s-au regăsit în ce am scris până acum.
Ce spune guvernul? Păstrați distanțarea socială! Ce spun eu partenerului/
partenerei? Ai stat prea aproape de ea/el, am văzut cum te frecai de ea/el, etc. Ce spun eu
copilului? Nu te juca cu x sau y din diverse motive.
Ce spune guvernul? Poartă masca care să iți acopere nasul și gura. Ce spun eu
partenerului/ partenerei? Ce-ai vorbit cu el/ea? Ce aveți atât de discutat? De ce ai râs? Etc.
Cine cui a luat și dreptul la a respira? Dacă este adevărat ce spui tu, nu vei fi
observat. Poți intra fără mască și vânzătoare nu te vă observa, poți intra unde se cere un
cod QR și gardianul te va omite, te poți caza în orice hotel și cel de la recepție vă uita să te
întrebe de acel cod. Dacă ai același regim, ești aici cu noi, în aceeași găleată.
Haideți să ne uităm și la servici. Mai ales cei care avem funcții de conducere. Câte
reguli impunem? De câte ori scoatem în față pe cei care nu au făcut cum spunem noi? O să
spui că este normal, că altfel nu se poate. Asta spune și guvernul. Problema noastră este că
ni s-a părut atât de normal să facem lucrurile într-un anumit fel, încât nu mai putem să
vedem anormalitatea lor. De ce avem această situație de colaps? Că poate fiind așa de
mare, acum o vedem. Și, ține-ți minte! Toate astea nu trebuie să fie realizate sau rostite.
Este suficient să fie gândite. Cu toții am experimentat ceea ce scri tu. Toți de pe acest grup.
Asta arată că avem și părțile noastre de permisivitate. În starea de urgență, eu am fost liberă
ca pasărea, dar asta nu înseamnă că e cazul să neg ceea ce văd. Să spun că aici nu sunt
eu.
Dacă îi vei permite celui de lângă tine să fie adevărat, subaltern, copil, soție, frate,
mama, tata, coleg s-ar putea să nu mai fi atât de sigur că nu constrângi pe nimeni.
Patronul firmei la care lucrez eu face parte din acest grup, este aici, cu noi. Este
divorțat, și, teoretic nu mai face nimic din ce am scris. Dar și-a văzut controlul asupra
salariaților, asupra randamentului muncii lor, asupra punctualității, asupra respectului și
comportamentului lor. Sunt multe aspecte în care e timpul să fim sinceri cu noi.

~●~

DE CE NE SIMȚIM CA LA PUȘCĂRIE?

Răspuns:
Prima greșeală este a noastră. Noi am dat curs să se creeze această pușcărie. Am vrut să îi
demonstrăm partenerului/ ei nostru cât suntem de buni, de capabili, de vitali, de neânlocuit.
Cu cât ne-am luptat noi să fim mai buni, cu atât l-am handicapat pe el/ea, l-am făcut
dependent/a de noi. De ce am făcut asta? Să nu îl/o pierd. Acum vreau să scap, dar nu mai

~6~
știu cum. Ce e de făcut? Repune partenerul/a în drepturi. Nu e ușor. S-a învățat că tu faci
totul. Dă-i încredere. Începe cu lucrurile mici. Când acea persoană va începe să aibă
încredere în ea, să nu mai simtă că fără tine e sfârșitul, va decide. Dinamica relației se vă
schimba sau vă alege un alt salvator. Când eu nu mai am de demonstrat cât sunt de bun/a
ori celălalt/a își asumă viață să și rămâne lângă mine nu din dependență ci pentru că vede
altceva în mine decât supraviețuirea, ori pleacă în căutarea unui alt/a salvator. Dă-i și acest
drept de a decide, dar pentru tine decide tu. Oprește-te din a demonstra! Cel ce se sufoca
într-o relație este că prea mult și-a demonstrat bunătatea/ utilitatea în diverse aspecte. E
timpul să mă opresc. Nu să îi spun partenerului/ ei că nu îmi pasă, ci să îl/ o încurajez că
poate și el/ea. Treptat, își vă da dovada că nu e un 0 fără tine. Frica de pierdere se
diminuează și dinamica se schimbă. Ce are de făcut cel/cea care se simte dependent de
partener/a? Să înceapă să refuze implicațiile partenerului/ei în rezolvarea diverselor situații.
La început vă fi stângaci, dar apoi, din ce în ce mai bine. Daca el/ea poate, cu siguranță pot
și eu. Asta e ce ar trebui să facem. Să ne arătam vulnerabilitatea. Când creăm dependența
unui om de noi, eliminăm șansă de a vedea în noi acel om slab, acel om vulnerabil. Devenim
doar o sursa de supraviețuire. Asta e prețul plătit. Avem persoana, fizic, lângă noi, dar ne
zdrobește răceala, indiferența la cum ne simțim noi, indiferența despre ce suntem noi. Am
dat "tot" și am uitat de schimb. Am dat necondiționat? Nu, am dat cu așteptări. Că celălalt să
vadă ce fac eu. Și dacă nu a văzut? Și dacă nu vrea să dea nimic în schimb? Rămâne
întrebarea: ce pot să îmi ofer acum mie, din iubire pentru mine? Am uitat să trăim pentru noi.
Am trăit doar pentru celălalt/ceilalți. Asta încercăm să învățam împreună. Cum e să trăim și
pentru noi?

~●~

Există o persoană prinsă între 2 lumi care arată așa:

„Stau într-o relație în compromis deși nu îmi este bine, dar îmi este frică să ies și încerc
să supraviețuiesc ducând paralel o altă relație, care bine-nțeles, este și ea în compromis. Nu
voi fi completă în nici una din relații, nu voi putea fi adevărată în niciuna din relații. „
Tema mea sună așa:
48 de ore să îmi spui ce acțiune vei face din iubire pentru tine. Am primit răspuns:
„Ascult colinde( îmi hrănesc sufletul) , mă relaxez făcând baie, îmi cumpăr flori, etc.”
Draga mea!
Nici una din aceste acțiuni nu îmi rezolvă problema. Ele mă țin în continuare în frică și în
compromis. Am o veste proastă: baia, florile, colindele sunt pentru ego.
Sufletul este o energie omniscientă, omnipotentă, nemuritoare.
Sufletul nu se roagă, nu dorește să primească flori, nu dorește lauri, nu se închină nimănui,
nu preaslăvește pe nimeni.
Sufletul înseamnă, în primul rând adevăr, înseamnă acțiune în direcția lui. Da, tot ce fac,
este perfect. Ceea ce mi s-a descris sună bine, dar eu văd în continuare minciuna. Mă
ascund după diverse lucruri că să nu urlu durerea mea, că să nu urlu adevărul din mine.
Ce facem în situația asta? Cum devenim adevărați făcând pe toată lumea câștigător? În
primul rând este vorba de a-mi asuma adevărul pentru mine. O să te aștept să îmi răspunzi
cât de adevărat sună următorul mesaj către partener tău. Îl scriu aici, pentru că, cu
siguranță, va deschide ochii și pentru alte persoane care sunt nemulțumite în relație și nu
știu de unde să înceapă.
Scrisoare:
" Draga X!
În urmă cu ceva timp, te-am cunoscut și am văzut în tine speranță mea, lumina mea, calea mea. Am intrat
în relație cu tine fără să mă întreb ce pot da eu, fără să te întreb dacă tu ești de acord să joci rolul pe care ți-l

~7~
atribuisem eu. În capul meu era un contract în care se prevedea cum ar trebui să fi tu în relație cu mine. Dar
acest contract era doar în capul meu și ție nu ți l-am comunicat. M-am supărat, am disperat, m-am înfuriat
văzând că nu respecți acel contract din capul meu. Apoi am înțeles că era ceva în capul meu de care tu nu
știai, la care tu nu te angajasei, pe care tu nu-l semnasei. Atunci am înțeles că nu greșisei tu. Greșisem eu,
cerând să fi în felul în care tu habar nu aveai că trebuie să fi. M-am uitat spre mine și am văzut stângăcia
din mine, am văzut felul meu de a fi și de a gândi. Am văzut pretențiile mele de cum să fie celălalt și am
văzut că eu nu pot oferi ceea ce și-ar dori sau ar merita celălalt. Am înțeles acum că asta sunt eu, că atâta
pot. Așa poate voi fi și mâine și peste 1 an și în eternitate. Nu pot promite că mă voi schimba. Nu pot
promite că voi încerca. Atâta pot. Iți văd nefericirea ta în preajma mea și mă frământă să văd asta, dar mai
mult azi nu pot și nu pot promite că voi putea vreodată. Aș vrea să pot schimba ceva, dar asta sunt și nu mă
pot schimba, dar nu mai pot minți. Singurul adevăr este că mi-ar bucura să te văd zâmbind, să te văd
trăind, să iți trăiești viața ta, să nu ți-o termini lângă a mea. Gândește-te la viața ta și caută ce e mai bun
pentru tine. Eu nu mă pot schimba. Atâta sunt! Te îmbrățișez și iți mulțumesc! E prima data, poate, când
sunt adevărată cu tine. "
Îmi vin întrebări:
Ce înseamnă acest mesaj?
Să îl trimit partenerului de care vreau să mă despart?
Răspuns :
Acest mesaj te pune să recunoști adevărul din tine. Să recunoști adevărul de care ai fugit și
l-ai mascat atât timp. Acela că ai pierdut în fața altei femei. Acela că nu am fost în stare să
fiu femeia perfectă pentru tine. Nu am putut suporta această pierdere, m-am închis în mine,
nu am vrut să recunosc că mă simt un zero barat, mi-am blocat orice sentiment pentru tine
ca să nu mă mai consider perdantă, să mă ascund în spatele ideii că tu ai fost de vină că nu
ai văzut ce trebuia în mine. Și acum, cred că nu mai simt nimic. Fals! Total fals! Ce vreau cu
despărțirea mea? Să ți-o plătesc. De ce te butonez să te opui despărțirii? Pentru că ai de
plătit multe nenorocitule, pentru că trebuie să suferi și tu cât am suferit și eu, pentru că oricât
mi-ai arata că tânjești după mine, nu va fi suficient. Atât de mare este suferință mea. Cât
timp se va opune partenerul divorțului? Cât timp eu îl voi acuza, în adevărul meu cel mai
profund pentru suferință mea. Când va accepta plecarea în pace? Când eu îmi voi semna
contribuția mea în a fi înșelată. Când eu voi semna că eu am avut nevoie de acea femeie în
viață mea, că eu am butonat să apară ea, că eu aveam nevoie de ea. Când voi realiza că
cel din fața mea nu are nici-o putere dacă eu nu voi butona. Butonul este 100% la mine.
Comanda este la mine. De ce am eu, că femeie, nevoie de apariția unei amante în viață
partenerului meu? Cum pot butona să chem așa ceva? Nimeni nu vrea asta! Ba da!
1. O vreau pentru că mă simt sufocată în această relație, mă simt nerespectata și îmi trebuie
un motiv de a pleca. Singură, nu mă simt în stare să iau decizia. Dar dorință mea arzătoare
este de a mă elibera. Amantă e salvarea mea.
2. O vreau pentru că mă simt prea dominată de el. Mă simt în umbra lui și simt că sunt o
furnică pe lângă el. Nu am putere în fața lui. Cum pot schimba? Demonstrându-i că nu e un
zeu, că e un om de rahat, că nu are coloană. Cine mă vă ajuta în asta? Amantă!
3. Sunt prea transparentă în fața oamenilor. Ei nu mă pot vedea sau văd că sunt un nimeni
pe lângă partenerul meu. Cine va echilibra această prăpastie? Amanta! De fiecare dată,
dorință mea vă fi îndeplinită de AMANTĂ!

~8~
 ~●~
JOCUL COPIILOR
Am o întrebare pusă de mai multe persoane:
" Cum fac să îmi mențin starea de bine, pentru că sunt ok cu mine până sunt scoasă din zona de confort?
Atunci, e dezastru."
Răspuns:
Jocul copiilor
Un copil de 4 ani se joacă cu alți copii în parc. La un moment dat, în timpul jocului, un alt
copil îl trântește la pământ. Copilul căzut, se lovește la picior, simte durerea, vede și că
sângerează ușor.
1. Copilul lovit îl va lovi la rândul lui pe cel care l-a trântit, se vor lua la bătaie până când
intervin adulții, îi despart, opresc jocul și fiecare copil trece frustrat acasă
2. Copilul lovit începe să plângă, se tăvălește pe jos, oprește jocul, să fie observat de ceilalți
copii și de un adult care să ia măsuri. Jocul se oprește, fiecare pleacă frustrat.
3. Copilul lovit se retrage îmbufnat într-un colț, stă supărat că nimănui nu-i pasă, se simte
singur și abandonat, este autoeliminat din joc. Cel care l-a lovit se simte vinovat
4. Copilul căzut întinde mâna și cere ajutor la cel care l-a trântit să îl ajute să se ridice. Deși
încă simte durerea fizică, continuă să alerge cu ceilalți copii. În joc, durerea va deveni
neglijabilă pentru că acum, important e jocul.
Cum îmi mențin starea de bine?
Este alegerea copilului din parc. Întotdeauna, când am căzut, eu aleg cum să simt, ce să
simt și ce să fac. Starea pe care o trăiesc este alegerea acestui copil de 4 ani.

~●~
INTEGRITATEA UNUI PROFESOR

Întrebare:
De 2 zile mă macină o chestie: a 3 a oară, ca profesor de serviciu, am prins elevi fumând în
buda școlii. Asta este ce suntem noi puși să "păzim"... De data asta, am și notat câteva
nume, printre care m-am prins că sunt și nume false, normaal...
Ce fac eu acum, cum procedez?
Nu vreau reguli, nu vreau să mi se impună nimic, dar jobul meu e și să am grijă că niște
reguli să fie respectate, deci sunt "autoritate"... cu probleme de integritate, pentru că asta
aspir să le arăt copiilor - cum să fie integri...
- Și când i-ai prins, te-ai comportat că d-na profesoara?
- Păi, ce eram de fapt, fir-ar? Da... Altfel, ce treabă aveam cu ei? Prof cu rol de polițist, asta
eram! I-am întrebat cum îi cheamă, și ce clasă sunt... Mai departe, n-am făcut nimic. Că nu
știu ce să fac. Dacă nu îmi fac treaba, am probleme de integritate. Dacă mi-o fac, iar am
probleme de integritate, că nici mie nu îmi plac impunerile!
- Eu i-aș fi luat undeva într-o clasă, într-un colț de curte, într-un colț de coridor, unde să fiu
doar eu cu ei. Aș fi spus adevărul meu acelor copii. "Dragii mei! Nu e rolul meu să vă spun
că tutunul este bun sau rău. Unii spun că nu e bun, dar eu fumez așa că eu nu pot spune că
e rău. Mai departe, suntem și eu și voi prinși într-un sistem de reguli care nici mie nu îmi
plac, dar, pe care, deocamdată nu le pot schimba. A fuma în scoală nu este permis. Eu,
astăzi, sunt obligată să supraveghez să nu se întâmple asta iar dacă se întâmplă să
raportez. Nu vreau să vă fac nici vouă probleme, dar nu vreau nici eu să îmi pierd serviciul.
Haideți să facem cumva să vă fie și vouă bine să îmi fie și mie. "

~9~
 Oare dacă un profesor lasă unui copil drept la replică și îi dă o posibilitate să decidă și el
ceva, acel profesor vă mai fi autoritate pentru copil? Oare acel copil ar putea să vadă că
acea profă este altfel și pe ea nu vrem să o suparăm?
Încă nu este târziu. Eu tot aș caută acei copii. Singura integritate este de a îmi respecta
adevărul meu, cel dictat de suflet, nu un adevăr dictat de un sistem. Dacă sistemul iți cere să
împuști acei copii o faci că să demonstrezi că ești o profă integră, demnă de sistem. Ține
minte! Să le dai dreptul la cuvânt și să dea soluții. Asta le dă valoare.

~●~

DRAMA PARTENERIATULUI
(NEASUMAREA CONSECINȚELOR)

Am mai multe persoane care mi-au scris, în privat, că, de fapt, ele asta fac.
Că tot stau și drama continuă.
În primul rând, este vorba de a rămâne neasumat. Eu nu mi-am asumat consecințele
rămânerii mele cu partenerul, rămânerii mele în relație, ale acțiunii mele ale deciziei mele.
Vă rog să vă uitați la ce am scris :
" Orice ar fi, merg mai departe! Dacă e să mor, atunci mor, dar nu mă opresc, nu cedez."
Asta înseamnă că știu deja că mă duc să mor. Nu mai am de ce să mă vait că mor. Eu am
spus că pot să mor. Nimic nu mai e dramatic. Mă duc în situație și o înfrunt cu orice preț,
inclusiv al vieții mele. Dacă am decis că nu plec dintr-o relație, îmi asum tot ce vine din
decizia mea: umilință, sex forțat, certuri, aroganță, închisoare, tot. Totul înseamnă tot, fără
excepții. Asta înseamnă asumare, asta înseamnă orice ar fi. Haideți să vă dau un exemplu:
Am avut un partener care mi-a dat o grămadă de situații. Trăirile erau, în fiecare clipă, la ele
acasă. Ca să fie tacâmul complet, am aflat că el are și o relație cu o femeie. Pe atunci nu
știam că eu chem amanta să mă salveze, dar știam că daca fug dintr-o relație următorul va fi
de 10 ori mă greu de dus.
Am decis că de 10 ori nu pot. Asta e deja prea mult.
Așa că am rămas,, semnat, asumat, cu orice ar fi. Dar, în acel moment a fost și trezirea.
Unde greșesc?
Ce nu fac cum trebuie?
1. Păi îi port de grijă pe unde și cu cine umblă. Din acest moment nu mă mai interesează.
2. Fac acasă totul perfect. Pentru el, nu pentru mine. Din acest moment mă ocup de mine.
3. Intru în reacție și devin victimă când îmi spune un cuvânt nepotrivit. Din acest moment
sunt atentă la ce spune. El spune niște adevăruri ale mele despre mine. Le caut și le lucrez.
4. Îl judec și mă cert cu el că bea. Din acest moment ce face el cu viață lui e treaba lui, eu
doar trebuie să îmi caut aspecte în care eu sunt mereu " turmentată" . Am început lucrul cu
mine. El devenise etalonul meu. El îmi spunea unde sunt, în funcție de manifestările lui. Pe
măsură ce eu rezolvam problemele cu mine, el devenea tot mai liniștit. Am știut că ori relația
se vă schimba, ori când nu vă mai avea ce să îmi arate va pleca. Tot acest proces a durat 6
luni. 6 luni de lucru fără pauză. 6 luni de lucru intens cu mine. Când eu nu am mai avut nici-o
reacție la el și m-a bufnit râsul de tot, el a decis să nu mai vină acasă, a decis despărțirea, o
despărțire care a fost în armonie totală. În concluzie, dacă rămân, dacă asta e acțiunea,
rămân asumat. Nu stau să îmi plâng de milă. Am rămas și mă pun pe muncă. Să îl schimb
pe el? Nu, acolo nu am ce schimba. Pe mine trebuie să mă schimb. Mulțumesc! Și, foarte
important! În tot acest timp, nu am căutat pe cineva să mă consoleze, nu am căutat prieteni

~ 10 ~
la care să mă plâng. Dacă mă întrebă cineva cum sunt, răspunsul meu era "perfect" . Nu am
căutat un alt bărbat. Știam că soluția va fi la mine, nu în afara mea. Victima din mine
dispăruse. De acum, aveam de lucru.

~●~

Nu mai spală oglinda. Oglinda e deja perfectă. Oricât aș lustrui-o, dacă eu sunt pătată,
pătată mă vă arăta. Nu mai fug în alte universuri. Aici am ales că e viață mea, aici rămân
treaz și conștient să schimb ceva. E bună meditația. Ea mă liniștește pe moment. Apoi mă
uit în oglinda, mă văd din nou pătată și din nou fug să meditez. E timpul să mă apuc de
treabă.

~●~

BĂȘINA VACII

Dacă ați crezut că le-ați auzit pe toate sunteți naivi.

Cei ce se ocupă de protecția mediului la nivel global, au descoperit că subțierea stratului de
OZON se datorează monoxidului de carbon emis de vaci.
Nenorocitele astea de ierbivore elimină prin beșini monoxid de carbon. Viața omenirii este
pusă în pericol de beșinile vacilor.
Ca atare, crescătorii de vaci( mă refer la fermieri) au fost informați că într-un termen de 5
ani, vacile vor trebui extirpate de pe planetă.
Patronul meu mi-a comunicat asta. E agricultor și tocmai a închis telefonul cu ceva fermieri
din Argentina.
În schimb, vom primi carne artificială produsă în laborator, mult mai ieftină, cu gust de vaca.
Unde suntem noi atât de penibili, de stupizi...?
Dar cum am butonat noi acest fapt? Am vrut să respingem consumul de vită și lapte pe
motiv că nu sunt sănătoase?
Va fi eliminată specia, probabil... De câte milioane de ani există vaci pe planeta asta?
Nu contează... Cineva a ordonat eliminarea ei...
Mâncam concentrate ca și porcii, stăm închiși că afară e covid și haida-de, unde ajungem?
Ierbivor mai e și calul și căprioară și multe animale. Și mai sunt și vegetarienii. Mă întrebam
dacă le-au pus niște detectoare de noxe la curul vacilor, sau de unde știu?
Și totuși, mie îmi trece prin cap că așa cum s-a crezut în covid se va crede și în beșină vacii.
Problema mea nu e ce mănânc. Problema mea e până unde merge prostia?
Când eram mică, până am devenit adolescentă sora mea îmi spune " tu ești ca vaca" . De
ce îmi spunea asta? Am fost crescută de o străbunică de 90 de ani și o bunica de 70.
Creșteau într-un perimetru de 1600 mp, 3 copii, 2 femei, 10 vaci, 3 porci, 50 oi, 200 găini,
gâște, rațe curci. Vă rog să rețineți că 1 ha are 10.000 mp. La un moment dat, cele 2 femei
au constat că dispărusem. M-au căutat în disperare câteva ore. M-au găsit dormind în grajd,
în bălegat, cu capul pe vacă pe care o plăceam eu foarte tare. Aveam cam 4 ani. Mă întreb
cum dracu nu m-am asfixiat.
Am ajuns acum să demonstrăm științific câte vaci pot fi pe 1 ha. Cum dracu o fi trăit
străbunică mea până la 97 de ani pe picioare, muncind, în atâta monoxid de carbon emis de
ierbivorele alea, fără tuburi de oxigen și fără medicamente?

~ 11 ~
 Erau în acel sat de munte, oameni care chiar dormeau în aceeași încăpere, nu mai mare de
15 mp, împreună cu 3 vaci. La vârstă lui de 70 de ani, ne alerga pe dealurile satului și era
sprinten al dracului. Cred că de la monoxidul din beșini și de la azotul din urină.
Din 2004, adică de 17 ani lucrez pentru un agricultor, acest patron care mi-a vorbit despre
"pericolul" în care au pus vacile existența planetei.
Am spus că e absurd, că nimeni nu vă putea să muște așa ceva, că asta e extrema care vă
deșteptă lumea. Cu așa ceva nu pot să iasă în fața lumii. A început să râdă. Mi-a spus că o
să fiu surprinsă că, deja 40 % din populația globului crede. Foarte mulți oameni au renunțat
la consumul de carne și lapte de vacă pentru că au fost convinși de toxicitatea lor.
Au fost convinși că este mai sănătoasă roșia crescută în vată și burete decât vaca crescută
în bălegar.
"Dar noi duceam bălegarul în câmp și înnegream pământul cu el, făceam tarlaua plină de
bălegar, că să avem recoltă".
Mi-a răspuns că asta e valabil pentru mine care am fost crescută de o baba de 90 de ani
sănătoasă la minte, dar asta nu e valabil și pentru cel ce a crescut cu facebook și cu
descoperirile cercetătorilor de la Oxford.
Am înlemnit. Unde ne ducem? Unde ne îndreptam? Mi-a dat explicațiile întregului program.
Tot ce mi-a spus, m-a dus cu gândul la filmul animat Wall-E. Ce o să ajungem și cum o să
arătăm? Urmăriți acest film.
În acest film, oamenii nu mai trebuie să facă nimic, și, cel mai important este că nu mai
trebuie să gândească. Devin roboții mai simțitori decât oamenii.
Oare mai e timp să dormim și mai putem încă mușca asemenea baliverne?

~●~
O provocare pentru bărbați!
De câte ori ai simțit că orice ai face nu ești suficient de bun pentru femeia din fața ta?
De câte ori nu ai fugit de ea doar ca să nu arați că ești perdant, să nu arăți că ești prea slab?
Câte cicluri ai lăsat neânchise în urma ta prin fuga ta? Ce trebuia să spui și ai fugit, că n-ai
avut curaj să spui?
Temă! Ce trebuia să spun? Ce aș avea de spus?

~●~

ULTIMA RUNDĂ

Cineva mă întreabă de ce spun că este ultima rundă. Nu o spun numai eu, o spun mai mulți
dar să vedem de ce?
Imaginează-ți că ești tu acel Dumnezeu care stă în ceruri și se uită în jos la ce a făcut.
Și ce a făcut? Niște ființe pe care le-ai înzestrat cu mâini, picioare, ochi, urechi, creier și mai
mult, le-ai pus la dispoztie un suflet care știe tot, poate tot, e peste tot în același timp și e
nemuritor. Până aici e totul perfect.
Acum stai și te uiți, eu Dumnezeu mă uit în jos, să văd ce fac aceste ființe.
Ele încep să îmi facă mie vile de lux în care să se strângă și să se uite în sus să spună:
" Doamne ajuta!", "Doamne, facă-se voia ta!". E momentul meu de șoc.
Adică, ți-am dat tot, ți-am dat ce e mai de preț și tu te târăști pe genunchi și îmi ceri mie să
fac tot eu. Dar ți-am dat putere de a-ți pune întrebări, ți-am dat spirit de observație, ți-am dat
capacitate de a te întreține, ți-am dat un suflet. Și ce ai făcut cu ele, cu aceste daruri
neprețuite ale mele? Le-ai aruncat la WC și ai tras apa. De ce? Pentru că s-a găsit un

~ 12 ~
șmecher care să spună cum să faci, că tu nu poți, că ești handicapat, că sufletul e un rahat
neputincios care va arde și smoala dacă nu faci ce spune acel șmecher îmbrăcat în haine
negre și acum vi la mine și mă rogi să îndrept eu ce ai stricat tu prin ignoranța ta. Iți bați joc
de mine? Vrei să repar eu tot ce strici tu? Vrei să îndrept eu ce ai greșit tu? De mii de ani te
târăști pe genunchi în fata mea și eu de mii de ani mă uit șocat. Ce au în ei ăștia nu văd.
Ascultă în continuare ce le spune șmecherul îmbrăcat în negru și mă sfidează în continuare.
Le-am dat sclavie, războaie, ciumă holere, bombe, foamete, COVID că să vadă unde duce
ignoranța lor și ei continuă să meargă la omul negru să mă roage pe mine. E momentul în
care simt că îmi plesnește tot în mine. Ce dumnezeu mai sunt dacă nu reușesc nimic? Ăștia
în loc să se trezească se handicapează pe zi ce trece.
Le voi da șanse la infinit?
Nu! Creația asta trebuie distrusă și creat altceva. Cu specia asta am dat greș total.
De unde știu că e ultima rundă?
Din nou sunt un ignorant al sufletului care știe tot. Conectează-te la el și vei afla. Numai, ține
minte! Omul negru nu te vă ajuta să te conectezi la suflet. Nici tablourile pictate, nici clădirile
de lux, astea nu au legătură nici cu sufletul nici cu Dumnezeu.
De ce dau temele pe care nu le facem? Aceste teme au rolul de a diminua ego-ul gigant al
nostru și a lasă sufletul să se manifeste.
E ultima șansă a noastră și noi încă plângem că se beșește vaca, că pierdem FB, că mama
nu m-a vrut, că X m-a părăsit, că sexul nu a fost reușit, că șuvița asta de păr e cam rebelă,
că sănii nu sunt perfect rotunzi, că copilul trebuie să devina domn director, că iubita are
unghiile neângrijite, că a pus 5 kg sau a slăbit 5 kg,...., Ce legătură au astea cu sufletul sau
cu Dumnezeu?

~●~
Am întins ignoranța la cote maxime. Am lăsat viață noastră în mâinile savanților,
cercetătorilor, preoților, doctorilor, guvernanților, UE, Google, Facebook, etc.
Vom sta și vom urma în continuare instrucțiunile altora sau vom decide pentru noi. Încă mai
avem nevoie de savanți și descoperiri fantastice?
Încă mai așteptam să ne salveze cineva?
Nu am realizat nici acum că totul depinde de a începe să gândesc eu în dreptul meu, că
bunul simț natural a fost demult eliminat?
Eu tot mai cred în mine și tot mai cred în tine! Mulțumesc că ești aici!

~●~

AM AFLAT CĂ MĂ ÎNȘALĂ!

Cineva îmi scrie că partenerul/a a aflat că îl/ o înșală.

Totuși persoana respectivă nu prea e de acord cu divorțul. Ce se întâmplă, de fapt?
Când simt că nu mai reprezint nimic pentru tine, că nu mai am nici-o valoare în fața ta, că nu
te pot controla să fi cum aș vrea eu să fi, îmi caut pe altcineva. Nu îl/o caut degeaba. Am un
scop bine stabilit ( inconștient), acela de a iți demonstra că ești un/o prost/ă. Tu nu ai pus
preț pe mine ,dar uite că alte persoane pun. Nu sunt chiar un nimeni. Voi butona să afli de
infidelitatea mea, că doar nu am făcut așa efort degeaba!
Acum poate înțelegi ce valoare am!

~ 13 ~
 Toate astea le-am făcut inconștient, nu am știut că dorința mea de a demonstra valoarea
mea vă duce la descoperirea infidelității mele și la dezastrul care este în acest moment în
viață mea.
Și acum dragul nostru prieten/a așteaptă o soluție de la noi. O aștept și eu de la voi. Acum,
aici! Situația la colegul/a nostru acasă e pe muchie de cuțit. Hai să auzim!

SCRISOARE:
" Dragă X! Când te-am cunoscut mi-am pus speranță toată în tine. Am văzut în tine tot viitorul meu. Nu
am fost sigură că sunt suficient de buna pentru tine și m-am străduit să fiu. Am jucat rolul gospodinei
perfecte, rolul mamei perfecte, rolul soției perfecte. Am încercat să demonstrez că sunt perfecta. Cu cât
încercarea mea era mai mare, cu atât eșecul era mai mare. Am încercat să joc un rol ce nu mi se potrivea.
Nu sunt perfectă. Nu sunt fără greș. Sunt așa cum mă vezi. Am obosit și nu mai pot juca acest rol al
perfecțiunii. Sunt mama așa cum pot să fiu, sunt gospodina atât cât pot să fiu, sunt soție atât cât pot să fiu.
Mai mult decât sunt, nu pot să fiu. Am înțeles că sunt un om, că oamenii pot obosi, că oamenii pot greși. Și
eu sunt om. Nu sunt un sfânt. Asta sunt, cea pe care o cunoști acum. Mi-a fost frică să nu te pierd și m-am
obosit și m-am chinuit și m-am luptat, dar nu ți-am arătat cum sunt eu adevărată. Sunt un om ce are
nevoie de odihna, de înțelegere, de afecțiune, de sprijin. Nu pot să-ți cer să fi perfect, pentru că nici eu nu
sunt. Nu pot să fiu mai mult decât sunt azi. Atâta pot, atâta sunt. Nu mai pot să joc nici un joc al
perfecțiunii. SUNT FIINȚĂ VIE cu toate la pachet. Și acum, că ști cum sunt, și acum că ști ce sunt, poți
decide daca vrei o ființă vie imperfecta lângă tine, poți decide dacă vrei o ființă vie perfectă, poate, în alta
parte, e dreptul tău să iți decizi drumul tău. Oricum, eu sunt mama și tu ești tata, copiii sunt deja perfecți,
ei nu vor fi uitați, vor ști de mama și de tata, împreună sau separați. Mulțumesc că mi-ai dat ocazia să
spun ce sunt, să spun ce simt, să spun cum sunt. Te îmbrățișez cu drag! W

~●~
SPECTATORI LA PROPRIA SCLAVIE

De ce această elită odioasă? Cum a ajuns să stăpânească o lume întreagă? Cum a fost
posibil să pună mână pe o planetă?
Pentru că noi, de mii de ani tăcem. De mii de ani ne considerăm proști. Îi lăsăm pe alții să
gândească. Îi lăsăm pe alții să vorbească. Alții sunt mai deștepți, ei știu mai bine, facem cum
spun ei, ei știu pentru mine. Ne-am transformat în sclavi, am devenit inexistenți, vrem să fim
liberi, dar ne e frică să vorbim. Stăm spectatori la ce se întâmplă, dar considerăm că suntem
prea proști să ne dăm cu părerea. Am lăsat preotul să gândească pentru noi, am lăsat
guvernul să hotărască pentru noi, am lăsat primarul să decidă pentru noi, am lăsat
soțul/soția să stabilească pentru noi. Noi nu avem curaj să luam decizii. Noi nu avem curaj
să ne asumăm acțiunea noastră. Noi nu avem curaj să ne arătam. Stăm în umbră și tăcem.
Ne este frică că vom greși. Așa îi lăsăm pe alții.
Îndrăznește să fi prost!
A îmi permite să arăt că sunt cum sunt e o mare calitate. A îmi permite să nu maschez așa
cum sunt, să vorbesc orice aș avea de vorbit este primul pas în a nu mai sta în colt, în a nu
mai sta ascuns, în a îmi semna viață mea.
Oprește-te din a pune pe alții deasupra ta!
Nimeni nu e mai sus că tine, nimeni nu e mai jos că tine. Eu sunt eu, nu sunt ca tine, sunt un
unicat, sunt diferit, dar sunt o ființă vie care are dreptul să fie așa cum alege să fie.

~ 14 ~
 ~●~

BAU-BAU-ul DEVINE ADEVĂR

Acest virus chiar există. Explicația pe care o voi da, necesită puțină atenție.
O informație pe care eu o validez, devine un gând adevărat, un vierme ce începe să
mănânce creierul meu. Orice gând cu valoare de adevăr pentru mine se vă transforma într-
un virus care îmi vă altera creierul și ulterior biologicul. Asta se întâmplă cu cei ce se
îmbolnăvesc de covid. Covidul devine un adevăr, o realitate pe care o voi experimenta ca
atare. Asta este valabil cu orice gând, cu orice adevăr validat de mine.
Noi dictăm realitatea în funcție de adevărul suprem al nostru. În funcție de ce am validat,
această realitate se va manifesta în fața mea. O voi simți, o voi gusta, o voi experimenta.
Acum întreabă-te câți viruși ai tu, fiecare, în capul tău, în corpul tău.
Probabil, unii se vor gândi că atunci, soluția ar fi să gândesc pozitiv.
E o minciună. Încerc să îmi induc o stare de bine, să mă mint că totul vă fi bine, dar
adevărul meu suprem este că îmi este frică. Frica va fi adevărată și ea se vă manifesta
devenind realitatea mea. Gândirea pozitivă este doar o minciună pe care încerc să mi-o
induc, fără a avea valoare de adevăr.
Am asistat cum demonstrațiile altora cum că vom muri sufocați, fără oxigen, pe aceasta
planetă din cauza vacilor, au devenit adevărate pentru o parte din noi, pentru că știință are
valoare de adevăr pentru persoanele în cauza. Această informație este deja un virus în
creierul și plămânul celor care validează informația.
Oare de ce am spus să oprim televizorul, FB, Google, Youtube, documentare științifice,
demonstrații? Tocmai pentru că avem destui viruși în noi care trebuie eliminați. Ne mai
trebuie și alții în plus?
Avem un ego și un suflet. Ego este cel care are dorințe. Ego este cel care vrea să aibă, să
posede, să controleze, să manipuleze, etc. Ego vrea și vrea și vrea.
Gândul este o forma energetica, cu putere de creație. Și acum ce se întâmplă când
gândesc că vreau ceva, că îmi doresc ceva?
Eu, Aida, îmi doresc să am o mașină de lux, frumoasă, scumpă.
De ce îmi doresc asta? Dacă sunt adevărată cu mine voi recunoaște că mă simt un nimeni,
că vreau să mă vadă lumea, vreau să arăt că sunt cineva
Am gândit, mi-am dorit și gândul se materializează. Am această mașină. Cât de repede se
materializează? Cât de repede validez eu că este posibil. Este posibil să se materializeze
mai greu dacă peste dorință asta vin cu piedici: nu sunt în stare, e prea scumpă, nu am de
unde atâția bani, etc.
Când mintea mea permite materializarea gândului, el vă deveni realitate.
Acum am mașină dorită, și am și un iubit nou-nouț, care arata bine dar se poartă execrabil.
Eu încerc să îi intru în grații, mă străduiesc să fac totul perfect, dar degeaba. Simt că este cu
mine pentru bani, îmi cere mereu mașină și pleacă singur, eu sunt invizibilă pentru el.
Situația este dramatică.
Ce mi-am dorit? O mașină scumpă să mă vadă lumea. Deci din start am spus că mașina
merita totul, pe ea trebuie să o vedeți, eu sunt nimeni. Mașina e totul. Dorință mi s-a împlinit,
dar consecințele sunt dramatice.
În spatele oricărei drame stă o dorință ascunsă, un avantaj pe care l-am urmărit. Cauza
dramei este dorință. Eu îl numesc butonul de la telecomanda care declanșează totul.
În tema pe care am cerut-o ce ar trebui să scriu?

~ 15 ~
Drama este că mă simt neiubita și nerespectata, vina am dat-o pe iubit că nu are suflet și că
este nesimțit, butonul sau dorință sunt mașină care să mă facă vizibila pentru lume.
Dacă anumite persoane ar înlocui acum, în exemplul meu, mașina cu banii, ar înțelege de
ce atrag persoane care să vrea bani de le ele. Pentru că " vreau bani să mă vadă lumea, să
arat cine sunt" . Lumea va vedea banii nu pe tine. Tu ai spus cine are valoare.

~●~

PARAZITUL DIN MINE

Un aspect pe care nu l-a sesizat nimeni este parazitul din mine.

Eu mă agăț cum se agață lichenii de pomi, așa mă agăț eu de el.
Dependența mea de el, îl parazitează, îl sufocă, fuge în toate părțile, caută alte femei, se
zbate în toate direcțiile, dar eu nu și nu. Tu trebuie să fi cu mine, tu trebuie să mă iubești pe
mine.
El nu are de ales. El nu are libertate. Îl cumpăr cu bani și cer în schimb sex, iubire, tandrețe
și toate celelalte.
El se simte prins, îngrădit, încătușat, îngenuncheat. E tot dreptul pe care i l-am dat, să ceară
bani. În schimbul banilor, pentru care oricum sunt foarte frustrată, cer totul.
Eliberarea treptată a mea, va însemnă eliberarea treptată a lui.
Nu pot fi parazitată, dacă nu parazitez.
Aici este acel Win-win.
Vă rog să sesizați, cum îl sug de energie, cum îi iau toată vlaga. Mergeți în pădure și priviți
lichenii. Înfășoară pomul până la sufocarea deplină a acelui copac. Copacul se chinuie să își
întindă ramurile să crească în înălțime, să poată respira. Dacă nu face asta, e omorât din
fașa. Lichenii agățați pe el îl obligă să își facă o coroana mare că să poată respira. Eu, Aida,
îl oblig pe el să caute în alta parte, să se extindă, să caute afecțiune, tandrețe, să poată
respira. Eu dau doar bani.
Relația este toxica din ambele direcții. Oare de ce am dat prostiile alea de teme?
Și acum, vă rog să vă întrebați fiecare, ce dau de fapt cu adevărat? Cer, am pretenții, vreau
să fiu important/a, vreau să fiu iubit/a, vreau atenția ta ... Puneți te rog întrebarea dacă am
luat cumva locul lichenilor de pe copac.
Ce am de făcut?
Demonstrează-ți valoarea și în alta parte. Nu mai condiționa valoarea ta de o persoana. Asta
faci de zeci de ani. Nu ai obosit? Nu te-ai saturat? Dacă nu a mers odată, de ce mai încerci
la fel
Îl alung pe celălalt? Nu. Tocmai am văzut că el sunt eu.
Exterior reflectă interiorul. Întotdeauna! Fără nici o excepție! Vă amintiți că la Avrig am
discutat despre animale? Mă fel e și cu plantele, la fel cu mașină care trebuie dusă la
mecanic... șamd
Haideți să vă mai dau câteva exemple:
Persoana A îmi spune că mașină are un defect. La frig pornește la sfert de cheie, la cald
oscilează și tremură până să o ia din loc Îi explic lui A că exact așa se comportă și ea, fix ca
mașina. Când dau de dracu și nu mai pot ( e frig) încep să caut, mă pun pe lucru, mă
urnesc din loc. Când sunt în confort și toate îmi merg bine ( e cald) la ce să mă stresez? Da-
o dracu de evoluție! Mi-e bine așa!

~ 16 ~
Persoana B rămâne fără direcție la mașină. Ce face aceasta persoană? Sunt îndrăgostită de
cineva și țin cu dinții de acel cineva. Cumva trebuie să fie al meu. Pentru asta am venit pe
pământ? Să pun mâna pe cineva? Direcția este greșită, se strică direcția de la mașină.

~●~
Ce reprezintă viață pe pământ? De ce venim aici? Să învățam cine suntem noi? Să învățam
să creem? De creat oricum creem, inconștient, da o facem. O să-ți vină să razi, dar dacă am
sta singurei într-un univers, ne-am plictisi. NE JUCĂM!
Până când? Până ne prindem de joc. Apoi începem alt joc!

~●~

VIAȚA SEXUALĂ NEÂMPLINITĂ

Am o întrebare pusă în privat:

"De ce eu, care sunt tânără nu am viață sexuală? Ce buton apăs?"
Haideți să vedem de ce nu avem viață sexuală, deși suntem tineri?
Ce dorință ne-am pus de am blocat așa ceva?
Vreau să fiu o femeie respectată!
Să mă iubească un anumit tip de femei/ bărbați!
Vreau să demonstrez că sunt o persoană integră!
Vreau să fiu lăsata în pace!
Vreau să am un somn liniștit!
Vreau să nu risc o sarcină!
Vreau să mă iubească pentru ce sunt, nu pentru sex!
Vreau să vadă în mine și altceva în afară de sex!
Vreau să vadă femeia adevărată din mine, nu doar sexul!
Vreau să se comporte cu mine ca și vecinul !( ai uitat că vecinul e respectuos, dar nu faci
sex cu el)
Vreau să am bărbații la picioare! ( de acolo nu pot face sex) Maxim iți mângâie picioarele.
Vreau să mă ocup în liniște de copiii mei!
Vreau mai mult timp pentru mine!
Sexul este păcat conform religiei de mii de ani ... că și convingere
S-a evidențiat RELIGIA!
Și dacă tot suntem la capitolul Religie, ceea ce scriu acum, e greu de dus.
Vă rog, puțin mai multă concentrare!
Eu, Aida, sunt o persoana credincioasă. Respect cât pot normele religioase, încerc să nu îl
supăr pe Dumnezeu, cred în el, cred în demoni, în iingeri, în arhangheli, în tot ce spune
popa, biblia, călugărul.
Dar ce spune religia?
Toate se întâmplă cu voia lui dumnezeu, un dumnezeu exterior care dictează tot și stabilește
tot. Eu sunt o ființă neputincioasă la mana lui dumnezeu, a sfinților, a demonilor, etc.
Aceste concepte devin adevărul meu suprem.
Amintiți-vă de COVID. Dacă el e adevărat, voi crea acea realitate.
Îngerul morții, al salvării, al iubirii, al tristeții. și câți or mai fi, sunt acum adevărați pentru
mine. Ei vor deveni realitatea mea , eu voi fi la mâna lor, ei vor face ce vor cu mine și cu cei
din preajma mea.

~ 17 ~
Am văzut cândva ceva straniu? Am auzit voci? Am văzut lumini în întuneric, ochi care mă
privesc?
Atâta timp cât ei sunt adevărul meu, ei vor apărea, atâta timp cât cred că ei au puteri asupra
mea, ei mă vor ataca, eu sunt la mâna lor.
De ce mi se întâmplă asta? Pentru că am uitat că sunt creator și creez în fața mea, conform
adevărurilor cele mai profunde din mintea mea.
Pot crea moartea care să se manifeste în fața mea, îl pot crea pe Isus să îmi vorbească, pot
crea îngeri zburători, orice este adevărat profund se vă manifesta.
Este adevărat ce am văzut sau auzit? Da . Asta e realitatea minții mele.
Pot crea îngeri prevestitori? Da. Mai grav e că îi pot da valoare de adevăr acelui înger și pot
declanșa catastrofe în viața mea, pentru că acel înger are valoare de adevăr pentru mine
Cu cât dau valoare de adevăr exteriorului, cu atât el se vă manifesta și se va întoarce
împotriva mea.

~●~

JOCUL CREATORULUI

Sufletul nu vrea nimic!

Când urmez sufletul, nu mai am dorințe. El mă duce unde știe el. Eu nu știu. Nu am fost
acolo. Cunosc drumul lui ego. Al sufletului nu îl știu.
Când vreau să am! E ego!
- Și dacă nu ne-am mai dori copii, nu am ajunge să dispărem?
- Da ego dorește, el caută chinul... pt că voiește să țină o anumită iluzie... sufletul
îndeplinește voință
Uităm că cel din fața mea e iluzia minții mele!
Ai uitat că tu creezi? Că să dau o explicație logica a creației mele, am inventat nașterea.
Chiar crezi că te-ai născut? No! Acum e plesnirea minții! Ce mai e și asta?
Intrăm în profunzimea lucrurilor și eu încă plâng că mă doare stomacul.
Eu am vrut să mergem pas cu pas. Încă nu putem digera așa ceva.
Abia învățam că e butonul la noi
Haideți să ne punem întrebarea?
Dacă e butonul la mine și eu fac să se întâmple tot, cine sunt eu?
- Creatorul
- Și atunci cine e dumnezeu?
- Noi! Eu!
- Și atunci de ce mergi la biserică să te rogi?
- Dumnezeu e în noi și în jurul nostru
- Butonul e la mine
- Separarea în indivizi e o iluzie
- Nu toți suntem Dumnezeu? și individual câte o părticică?
- Teoretic, sună bine. Hai să încercăm să nu spunem teorii și să înțelegem. Eu sunt
creatorul. Ce putem să facem ca și creatori.
- Orice!
- Cum poate muri un creator?
- Nu poate!
- Dar cine sunt eu? Nu pot fi un individ cu margini separat de exterior
- Și dacă n-a murit, cum s-a născut?

~ 18 ~
- Eu sunt și exteriorul
- Păi exist eu și exiști tu la nivel individual personal . Și atunci cine este acest “eu sunt
Creatorul? Înțeleg că nu există “noi”
- Iluzia asta are grosimea unei foi de hârtie...și totuși nu o pot străpunge...
- Doar tu crezi că suntem doi. Am o veste proastă!
Ești singur singurel în univers. De plictiseală te joci. Creezi iluzii și începi să te identifici cu
iluzia, uitând cine ești. CREATORUL
Nu ai la cine demonstra nimic, pentru că ești doar. Joc pe rând mai multe roluri, și cred că
suntem mai mulți.
- De fapt eu singur mă joc sub diferite forme.
- Sunt tot eu.
- Iluzia lui eu și tu.
- Am impresia că dacă înțelegem asta, toată drama se sfârșește.
- Am aspecte în mine care mă țin legat. La care nu le-am dat drumul. Nu sunt în toate
formele la nivelul de conștient. Unde sunt. Mă uit la cei din fața mea. Atunci îmi știu nivelul
Sunt doar unul care se joacă. După cum vezi, jocul e dramatic. Când voi înțelege jocul în
toate aspectele, voi elimina drama, voi schimba jocul.
Asta face sufletul!
El aspiră spre un alt conștient, spre a-i lasă lui frâiele să conducă. Unde? Păi sufletul e
nemuritor. Unde te poate duce fiind el la comandă?

~●~

”CÂT DE BUN/A SUNT!”

Demonstrațiile Ego-ului

Încă odată te întreb:

"Cum poți demonstra, ție în primul rând, și apoi altora, că ești o mama bună, dacă copiii tăi
nu au probleme, nu au nevoie de tine?”
Părinți! Puneți-vă întrebarea:
"De ce trebuie să fiu un părinte bun și nu pot fi părinte și atât?" Oare pentru că încă mai cred
că părinții mei au fost părinți răi? Încă nu am înțeles că butonul a fost mereu la mine?
Încă nu am înțeles că nimeni nu a făcut nimic niciodată, ci doar eu?
Că să îmi demonstrez că sunt " bun" tebuie să apară ceva "rău" ca să pun pe scenă "bunul"
care sunt eu:
Vreau să fiu o soție bună
Vreau să fiu un partener bun
Vreau să fiu o colega bună
Vreau să fiu un "meseriaș" de orice fel dar bun
Vreau să fiu un credincios bun
Vreau să fiu un terapeut bun
Întreabă-te până când mai vrei să fi bun?
De ce nu pot să fiu și atât?
Până unde poate merge " bunătatea" asta?
O mamă divorțată e mamă adevărată dacă își vede de copiii ei și nu pleacă după bărbați
O femeie cu copii, e mamă"bună" dacă își vede de copii. Bărbatul,? Dă-l dracu! Îl aruncam la
tomberon? Apoi mă întreb de ce m-a înșelat?

~ 19 ~
Păi ai fost o mamă bună! Dacă erai doar mamă, se schimbau lucrurile
În câte aspecte vrei să fi "bun" ?
Dacă doar ai fi, lucrurile ar sta altfel.

~●~

POVESTEA CELOR TREI BĂRBAȚI

Aș vrea să vă povestesc experiență mea cu 3 bărbați.

Primul mentor din viață mea a fost profesorul meu de limba romană din liceu, Ovidiu Vișan.
El mi-a arătat o istorie răsturnată, mi-a demolat adevăruri și concepte care le câștigasem în
familie, m-a învățat să gândesc altfel. 4 ani mi-a dat cât a putu și cât a realizat el din această
viață. Am plâns când a murit. Atunci am gândit că omenirea a pierdut un om de valoare. A
trecut timpul și nu m-am mai gândit la el, sau m-am gândit cu drag, dar ceea ce mă învățase
el rămăsese viu în mine. El rămăsese cumva viu în inima mea.
Întâmplarea a făcut să cunosc un alt bărbat, după 20 de ani. Acest bărbat era diferit, nu
părea la fel de blând, nu părea la fel de tolerant. Acest bărbat părea mai vulcanic. Acest
bărbat a venit nu să răstoarne câteva adevăruri și concepte ale mele, el venise să îmi
întoarcă toată viață mea cu susul în jos. Deși mă revolta, simțeam o atracție inexplicabila
față de acest bărbat. Nu era o atracție carnală, era dincolo de ceea ce un biologic poate
concepe.
Ovidiu Vișan era din nou în fața mea, mai puternic mai performant mai extraordinar. Era
ajuns la superlativ. Nu mai arata așa, nu se mai exprima așa, nu se mai manifesta așa, nu
se chema așa, dar era varianta înmiit îmbunătățită. Acum se numea Adrian.
Am îmbrățișat aceasta noua apariție cu setea cu care îmbrățișezi sticla de apa după 20 de
ani de însetare.
Am înțeles atunci că tot ce crezi că ai pierdut, nu a fost niciodată pierdut el este deja în fața
ta, mai bun, mai performant, dacă permiți să se întâmple asta.
Adrian devenise noul mentor. Acum aveam o noua posesie a mea.
Vara trecută, eram pe șezlong și mă gândeam la el. Am văzut tot parcursul meu alături de
el.
Am simțit căldură lui cum vibrează în fiecare celulă a mea. Atunci a dispărut imaginea lui și a
apărut a mea. Am înțeles că Adrian sunt eu, că el n-a fost niciodată, că a fost doar a
plăsmuire a minții mele. Am plâns. Pierdusem acea formă dragă. Am adormit în curte
plângând.
M-am trezit plângând, dar de bucurie. După somn, mi-am dat seama că așa cum l-am făcut
să apară odată, îl voi putea face să apară de fiecare dată când simt a îl vedea.
Am fost întrebată de cineva dacă am făcut sex cu acest bărbat.
Adrian e dincolo de o trăire carnală, e dincolo de judecata mea, e dincolo de posesia mea,
dincolo de proprietatea mea. Adrian îmi aparține doar mie fiind în același timp al unei lumi
întregi. Adrian reprezintă un adevăr profund din mine și aici nu mai e loc de sex.
Tot la Andrei, am cunoscut al 3-lea bărbat din viață mea.
Mă fascina. Era un alt adevăr profund.
Era dincolo de ceea ce cunoscusem.
Un bărbat fără măști, cu acel curaj șocant de a spune cum e și cine e.
Multiplicasem bărbații adevărați.

~ 20 ~
Am fost surprinsă de această apariție, de o simplitate rară, de un adevăr greu de imaginat.
Mai cunoșteam un bărbat, un bărbat dincolo de posesie, de trăiri carnale, dincolo de a vrea
să îl am să îl comand, dincolo de tot.
Și totuși știam că e, că e în fiecare clipă din viață mea cu mine.
Și acest bărbat este acum partenerul meu.
Ca o concluzie, când vei putea depăși limitele posesiei, proprietății, carnalului, vei cunoaște
splendoarea adevărată a celei mai minunate ființe care poate exista. Eu am reușit asta doar
cu 3. Dincolo de cuvinte, prejudecați și posesii vei cunoaște ceva ce nu se poate exprima în
cuvinte.
Mulțumesc că mi-ați dat ocazia să povestesc de cei 3 bărbați din viață mea.

~●~

FEMEIA E CU CASA, DAR NU SCLAVA CASEI!

Nu voi putea fi mai mult, până nu sunt femeie. Ce înseamnă asta. Să mă fac preș în
fața bărbatului? Nu!
Pe parcursul existenței noastre, am jucat roluri. Unele dintre ele au fost de bărbat
sau de femeie. Am spus că am jucat roluri pentru că nu a fost nimic adevărat.
Nu am gătit întotdeauna că am vrut,
Nu am stat cu copiii întotdeauna cu drag,
Nu am făcut întotdeauna sex din plăcere
Atunci, ne-am revoltat și am vrut rolul de bărbat
Bărbații nu au fost întotdeauna cu drag cu mașina să o spele sau să o repare, nu
întotdeauna au muncit până au dat în brânci sau au intrat în rahat doar ca să satisfacă
nevoile femeii și ale copiilor
Atunci, mai bine stau în spate și o las pe ea să fie șefă
Așa nu am mai știut ce și cum.
Azi nu mai știm ce e aia femeie și ce e ăla bărbat
Încercăm de atâta timp să ne lămurim și tot nu îi dăm de cap.
Cum mai trebuie să fiu să mă consider femeie și cum mai trebuie să fiu să mă consider
bărbat?
Fi cum crezi tu că trebuie să fi, dar fi ADEVĂRATĂ!
Caută adevărul cel mai profund din tine și vei ști cum trebuie să fi. Încerc să fiu mai explicită
să nu se înțeleagă greșit. Sunt femeie adevărată când sunt completă, când nu mai sunt o
jumătate, când nu mai sunt handicapată și am nevoie de o jumătate să mă susțină. Sunt
femeie când pot fi aceeași cu un bărbat dar și fără el, când mă comport la fel când sunt cu
tine și când sunt fără tine. Când iți pot permite ție ca bărbat să fi cum ești, iți pot permite să fi
dar iți pot permite și să nu fi. Femeia înseamnă respect, demnitate. Respect pentru mine,
respect pentru cel din fața mea. Înseamnă să nu mă agăț de tine, dar să pot să fiu și lângă
tine.
Ce înseamnă bărbat? Același lucru. Respect, demnitate, integritate, permisivitate.
Când fac mâncare o fac de frica că te pierd, o fac de frica că ce o să gândești despre mine
sau o fac pentru că simt că vreau să ofer ceva, simt că vreau să creez ceva din mine?
Când îmi iau toată responsabilitatea întreținerii financiare a unei familii ( ca bărbat) o fac de
frică să nu fiu judecat, să nu fiu considerat de nimic, un ratat, sau o fac pentru că simt cu
toată ființa că pot și am de unde da pentru ce primesc?
Încă suntem teritoriali.

~ 21 ~
Respect, înseamnă, să îi acord și lui un spațiu, să îmi acord și mie un spațiu.
Respect înseamnă să îi acord și lui timp și să îmi acord și mie timpul meu.
Respect înseamnă să aibă și el libertatea lui și eu pe a mea.
Respect înseamnă să nu îi impun ceva și să nu mi se impună.
Că așa s-a împământenit. Că bărbatul răspunde de ce pun eu în oală. Cât suntem în
codependență suntem terminați.
Ce facem fiecare? Putem stabili. Putem să discutăm să fim de acord amândoi.
Rămâne problema copiilor. Acolo unde e familie și sunt copii.
Aici e puțin diferit, pentru că femeia e cu copilul și atunci din ce trăiește?
Întrebarea este dacă femeia l-a anunțat pe bărbat: Vreau să fac copii, eu să stau și să îi
cresc, tu aduci banii și vezi că la asta te angajezi pe 20 de ani, nu pe 3 luni.
Dacă da, și el a spus sunt de acord, se întâmplă să se răzgândească pe parcurs. De ce?
Că nu a fost informat, că nu mai primește sex, că nu a fost informat că trece pe locul 10, că
nu a fost informat că acum contează copiii și tu devii doar fabrică de bani.
El se trezește în fața faptului împlinit.
Și atunci începe revolta. Păi nu așa ne-am înțeles!
No, și ce facem acum?
O amantă? Divorțul? Scandaluri? Obligativitate? Bătăi? Ce soluții avem acum?

~●~

ASUMARE- RESPOMSABILITATE

Cele mai multe persoane spun că vor copil, că nu se simt complete ca femeie dacă nu sunt
și mamă.
Altele îl fac că așa spune lumea.
Altele îl fac că așa prind bărbatul.
Altele îl fac din greșeală. Am rămas însărcinată și conștiința nu mă lasă să fac avort sau
starea de sănătate nu îmi permite, sau legea, religia nu îmi permite.
Copilul e tot o posesie dar și o responsabilitate.
Acum l-am făcut dintr-unul din motivele de mai sus.
Ce facem?
Nu am fost conștienți nici eu nici bărbatul ce înseamnă copilul. Ce facem?
Tu, fiecare de pe acest grup, care ai căutat un vinovat, un responsabil de eșecurile tale, cât
de mult ți-ai asumat viața ta?
Ai avut un veșnic vinovat.
De fapt de ce?
Pentru că eu am vrut să demonstrez.
Am vrut să demonstrez cât sunt de bună, cât sunt de cultivată, cât sunt de evoluată, cât sunt
de cea mai cea.
De ce nu am putut demonstra?
E de vina mama că nu m-a susținut, e de vină tata că nu mi-a dat mai mult, sunt de vină
profesorii că nu îmi dădeau nota pe care o meritam, e de vină sora sau fratele că mi-au luat
din dreptul ce îl aveam, e de vină Adrian că nu m-a propulsat, e de vină Aida că nu m-a
ajutat, oricum e de vină întregul univers că e împotriva mea.
Ce ai vrut mereu să faci?
Să demonstrezi, să arăți că ști, să arăți cine ești.
De ce nu mi-a ieșit?

~ 22 ~
Mi-a păsat vreodată, cu adevărat de cel din fața mea, ce simte?
Nu interesul meu e doar succesul meu.
Sufăr nu că am o ființă cu care am eșuat, sufăr că nu mi-am putut demonstra calitățile,
capacitățile.
În demonstrații nu există suflet. El nu demonstrează. El este așa cum este
Întreabă-te tu, cât de adevărat ai fost în viață ta, sau ai stat mereu în spatele unui vinovat, ai
căutat mereu un țap ispășitor pentru toate în câte ai eșuat.
Mă gândeam la acel " Diavol" numit Andrei despre care am auzit că a stat în fața multora să
se lanseze. Am auzit multe acuzații. Andrei e de vină că nu m-a lansat. Ce voiam oare? Să
am în spate un prost care să mă susțină, care să îmi țină spatele, care să mă afirme. Nici pe
mine nu m-a lansat Andrei. Am plecat eu târâș, în 4 labe, apoi șchiopătând și așa am învățat
să merg. M-am târât. M-am zbătut.
Am vrut să demonstrez cuiva ceva? Am vrut să demonstrez cine sunt eu și ce pot eu?
Știți ce am vrut?
Să nu mai îmi sune telefonul și să stau drepți câte 10 ore pe zi în telefon.
Apoi a venit altceva. Durerea celui din fața mea era durerea mea. Am început să trăiesc cu
fiecare ființă ce apărea în fața mea..
Am început să nu dorm că nu am reușit să răspund cuiva.
Am început să devin conștientă că exist prin fiecare din voi.
Am învățat, alături de voi, să iubesc adevărat.
Voi, fiecare m-ați învățat să vă aud, să vă simt, să fiu cu voi.
Pentru asta îmi sunt recunoscătoare mie că am putut crea ceea ce sunteți voi. Adevărul
despre mine.
Andrei, ca să închid ciclul astă, nu este răspunzător în a propulsa. El este pe un drum și
singura sarcină a lui este de a duce oamenii către un drum. El nu promovează, nu
decorează. Face ce fac și eu sau eu fac ce face și el, oricum nu contează.
Să îmi asum întreagă responsabilitate a creației mele. Să nu mai aștept să mă sprijine
mama, tata, soțul, copiii, statul, Trump, Andrei, să știu că eu sunt responsabilă de viața mea.
Să nu mai caut vinovați. Să nu mai aștept nimic de la nimeni. Să devin conștientă că nimeni
nu e la dispoziția mea. Să nu mai am pretenții de la nimeni. Să îmi asum că nu mai primesc
pensie. Să renunț la alocația copilului. Să nu mai am pretenții la servicii medicale gratuite.
Să nu mai sun la poliție că au intrat hoții în casa mea.
Să nu mai îl dau pe vecinul în judecată că a aruncat gunoiul în curtea mea.
Să nu mai sun la poliție că vis a vis e chef și eu nu pot să dorm
Să nu mai fac pe nimeni responsabil de nimic
Să nu mai spun că sunt copiii de vină că eu nu am timp de mine
Să nu mai spun că mă doare mâna că mi-am făcut conflict din cauza ta
Să nu mai merg la vot
Să nu mai impun cuiva că trebuie să mă iubească
Să nu mai sun la poliție că am fost violată
Să nu mai dau putere autorităților asupra mea
Cât timp am nevoie de ele, ele vor exista!
SĂ MĂ OPRESC DIN A SPUNE ALTUIA CUM TREBUIE SĂ FIE!

~ 23 ~
 ~●~

ROLUL DE PĂRINTE

Ți-ai propus să fi un părinte bun!

Să fi altfel decât părinții tăi. Copilul tău să crească altfel. Ei nu au reușit, tu sigur vei reuși.
Te îmbeți cu apa rece!
Te chinui degeaba!
Dacă are confort material, nu l-ai strâns în brațe,
Dacă l-ai strâns în brațe, nu te-ai jucat destul cu el,
Dacă te-ai și jucat, nu l-ai lăudat suficient,
Dacă l-ai și lăudat, a fost traumatizat că te-a surprins cu partenerul în pat,
Dacă și de asta ai scapăt, l-ai iubit mai mult pe frate decât pe el,
Dacă nici frate n-a avut, l-ai obligat să meargă la scoală și el n-a vrut,
Dacă nu l-ai trimis la scoală, l-ai lăsat să fie prost,
Dacă i-ai luat un BMW la majorat, ești un cretin! El visa un Porche,
Dacă și Porche-ul l-ai luat, i-ai făcut tort de ciocolată și el vroia de vanilie,
Dacă și asta ai ghicit, a suferit că părinții prietenului lui, îl duceau în vacanță în Bora-Bora și
tu nu l-ai dus,
Dacă și asta ai făcut i-ai luat adidași Nike și el visa la Puma,
Pot continua lista la infinit
Dacă mama m-a bătut de ce m-a bătut, dacă nu m-a bătut, nu i-a păsat de mine...
Orice ar încercă să facă un tâmpit de părinte nu e bine
De ce?
Pentru că vrei să demonstrezi copilului tău că ești un părinte bun. Atunci ai pretenții că el să
vadă și să recunoască.
E ceea ce faci din suflet sau din ego?
În ego, sunt demonstrații. Eșecul e garantat!
Sufletul doar e! Sufletul nu are nevoie de copii, dar, acum că sunt, ce facem cu el?
Sunt părinte!
Nu mă însclăvesc în fața copilului. Nu îmi dedic viața lui. El o are pe a lui și tu pe a ta. Nu
mă ascund în spatele copilului. Pentru el nu pot divorța.
Nu muncesc ca un nebun să dau copilului. Eu îi cresc pofta de a avea și de a poseda. Eu îl
învăț ce înseamnă pretenția.
Știu că, la sfârșit, oricum voi fi blamat, voi fi acuzat, voi fi judecat. Fi și atât!
Nu încercă să îi arăți că ești bun. Nu încercă să fie el bun.
Nu încercă să îl protejezi. În final, viață lui e experiență lui și nu a ta.
Când îl iubești îi permiți să își trăiască viață lui
Nu iți pui bărbatul să doarmă la ușa pe preș că locul lui acum e ocupat
Respectul începe dinspre mine. Cu cât mă voi respecta eu, cu atât mă va respecta copilul
meu.
Ce înseamnă a mă respecta?
A acționă din iubire pentru mine și pentru copilul meu, nu din frică.
Pot să am grija de el 2 ani, 1 an, 3 ani. Partenerul meu mă poate sprijini în acest timp. Ce
înseamnă 20 de ani. Eu să fiu EU, EL să fie EL!
Îi permit să se responsabilizeze.
Temele nu sunt ale mele , sunt ale lui
Jucăriile nu sunt ale mele sunt ale lui

~ 24 ~
Nu stau drepți la fiecare moft al lui
Daca eu devin conștient că viața copilului meu nu este a mea, dacă nu îl mai chinui cu hai la
balet, hai la pian, hai la ore de germană, hai la .... Multe sunt. Tu ai decis. Normal că e iad
Copilul ăsta nu mai are dreptul lui, nu mai are timpul lui, nu mai are spațiul lui. Va fi în război
cu tine
Dacă îl las să decidă pentru el, dacă îl învăț ce înseamnă a decide ( pentru asta trebuie să
știu eu), copilul nu te vă mai îngreună așa.
Daca iți va reproșă că nu ai fost un părinte bun, așa cum și tu ai reproșat părinților tăi, vei
putea să lași să fie lucrurile așa. Nici nu te-ai gândit să fi bun. Tu doar ai fost părinte.
Dar dacă doar ești părinte și nu mai ai drept de decizie, autoritate, mai vrei să fi părinte?
Chiar poți să fi părinte și să permiți copilului să fie el, fără să îți tragi un cancer fără să
trăiești o dramă?
Asta învățam aici! Să ne responsabilizăm pentru deciziile noastre, pentru viață noastră!!

~●~

CUM VREAU SĂ FIE BĂRBATUL

Întrebare:
„De ce bărbatul ( toți sunt așa) din viața mea nu-și asumă relația cu mine?
Ce vrea să-mi arate?”
Când eu spun că nu își asumă, spun :
Că nu este cum vreau eu și cât vreau eu să fie.
Sunt supărată, pe bărbații din viața mea că nu sunt implicați, adică 100% cum aș vrea eu.
Ceea ce nu văd eu, este faptul că ei sunt exact așa cum aș vrea! Ups!
Cum este posibil?
În mintea mea e că bărbatul ăsta e cam prostuț, cam necizelat, că ar mai trebui să citească
și el o carte că prea mă face de râs când ies cu el în lume. Deci, dorința mea e să nu mă
facă de râs.
Atunci când îl invit să mergem undeva, el va refuza, în spate stă împlinirea dorinței mele de
a nu fi rușine în societate.
Consider că acest bărbat nu e prea îndemânatic, că e cam stângaci în a face lucrurile prin
casă. Dorința mea e că totul să fie perfect.
Atunci, când îl rog să facă ceva, el mă va refuza, pentru a nu strica perfecțiunea mea.
Doresc să am un bărbat blând, liniștit, să nu sară prea mult în ochii altora.
Atunci, voi întâlni acasă niște ochi triști și goi, care văd prin mine, nu pe mine, un personaj
trist, dar el nu vede pe nimeni și nu e văzut de nimeni.
Va fi tăcut, necomunicativ, dar îl am doar pentru mine
De fapt, nu mi-am asumat nici-un bărbat, nu am semnat nici-o relație cu adevărat. Am căutat
cu disperare să îl închid într-o carapace, să fie cum vreau eu, nu le-am permis să fie cum
vor ei și mereu am eșuat.
Ești dispusă ca el să fie cum vrea el?
Ești dispusă să îi permiți să fie?
Ține minte! El iți arată totul despre tine. Tot ce e mai monstruos în tine, va fi în el.
Va scoate la suprafață cele mai negre gânduri ale tale
Îi poți permite să fie?
Rolul lui este să iți arate partea întunecată a ta!

~ 25 ~
 ~●~

NEVOIA DE ATENȚIE

Problema era că anumite persoane au probleme cu partenerul că stau seara pe grup.

Scrisesem care sunt dorințele persoanelor.
Atunci dorința de a păstra acest bărbat este așa de mare, că îl voi pune pe el să tragă de
mine să stau lângă el.
Și mai e o situație, în care nu știu cum să scap de el. Atunci, provoc un scandal să pot
scapă.
Am rămas aici, apoi am deviat la copii.
Ce să facă persoanele cu astfel de situație?
Am butonat să îmi dau dovada că mai sunt importantă pentru el.
Când vrem atenția cuiva, când vrem să fim importanți pentru cineva, înseamnă că îi cer
acelui cineva să fie cu ochii pe mine. El va veghea fiecare mișcare a mea, mă va
supraveghea în tot ce fac. Ajung să aud critici, să fiu chiar lovit/lovită doar că am vrut
importanță și atenție.
Un copil este mereu certat, criticat, bătut de părintele de la care el solicită importanță și
atenție.
Mama ajunge să dea cu parul, tata cu curea, să vezi că te vede și tu, tot nu vezi.
Evident, tu ca femeie, te-ai gândit la galanterii, dar ai uitat să precizezi în dorința ta, te-ai
gândit să te vadă, și el urlă că te vede că ești vaca, că ești proastă, și tu tot nu înțelegi că el
te vede, că are toată atenția îndreptată asupra ta.
Dar oare de ce tot cerșesc această atenție și importanță?
Păi îi vreau pe toți la mâna mea. Și ei urlă și urlă și urlă și eu tot nu văd importanța și atenția
pe care o primesc. Eu tot mă vait.
Când am dat vreodată dreptul cuiva să fie important pentru el ce o vrea el să fie? Nu am
dictat eu ce trebuie să conteze pentru el: întotdeauna eu și eu și eu. Mi s-a părut că e
dreptul meu și am crezut că așa trebuie să fie.
Am considerat că părintele meu este obligat să îmi acorde totul mie, că eu trebuie să fiu pe
primul loc în viziunea lui.
Și nu ai fost?
Părintele tău a folosit toate armele posibile pentru a-ți demonstra că ești pe primul loc în
viziunea lui.
La fel este și cu partenerul/partenera.
De ce țipă? Eu îl pun să demonstreze că sunt în atenția lui, că mă vede.
Până când? Până mă voi sătura de atâta atenție și voi fugi, sub pretextul că este un dobitoc,
un ipocrit, un nesimțit. Bravoooo! Punct ochit, punct lovit!
Cum aș putea schimba situația în care mă aflu acum?
Aici e totul cu dus-întors.
Arunc mingea și vine înapoi.
Pretenția de a fi cea mai importantă.
Asta e mingea!

~ 26 ~
Scrisoare către mine

Varianta 1
Dragă X!
Toată copilăria mea m-am simțit mică și neânsemnată. Am suferit mult din cauza asta. Am crescut și am
visat să găsesc pe cineva pentru care să fiu importantă. Te-am găsit pe tine, te-am ales pe tine, m-am agățat
de tine. Îmi doream să fiu tot ce poți tu vedea. Am realizat că voi ajunge a te sufoca, a nu te mai lasă să
miști cu frica mea că aș putea să te pierd. În acest moment știu că dacă nu schimb ceva, voi deveni ceva de
care ți-ai dori să scapi și nu mai poți scapă. Acest grup este șansa mea de a vedea ce pot schimba în mintea
mea, e șansa mea de a te elibera din închisoarea pregătită deja, și de a experimenta ceva adevărat din iubire
adevărată nu din frica mea. Vreau să am șansa să mă cunoști și fără încrâncenarea mea de a conduce viața
ta, a mea a copiilor noștri. Vreau să am șansă să îmi cunosc blândețea și înțelepciunea mea, nu doar frică
și disperarea de a nu te pierde. Nu mai vreau să mă plâng, nu mai vreau să mă vait, nu mai vreau să țip,
nu mai vreau să fiu așa. Iți mulțumesc că ești lângă mine și că îmi înțelegi disperarea și voința de a fi
altcumva. Asta sunt eu, cea de acum și eu, personal nu mă mai suport așa. Iți mulțumesc dacă mă vei
înțelege în dorința mea de a fi mai blândă mai, senină, mai altcumva. Te îmbrățișez !

Varianta 2
(Îl butonez să îl enervez ca să scap de el)
Dragă X!
Știu că nu suntem în cele mai fericite momente ale vieții noastre. Știu că am trecut și trecem prin multe.
Știu că nu mai știu cum sunt, și nu mai știu ce e cu mine. Nu mai știu încotro să o iau, îmi pierd direcția și
sensul de a exista. Nu mai găsesc bucurie în viață mea, nu mai știu nimic din ce sunt eu. Acest grup mă face
să înțeleg ce e cu mine, mă ajută să fiu mai blândă , mai adevărată, mai înțeleaptă. Asta e ce îmi doresc de
la mine. Vreau să pot să mă înțeleg pe mine, pe tine, pe fiecare. Iți mulțumesc că înțelegi setea mea de a îmi
lămuri viața mea, de a fi adevărată, de a fi echilibrată!
Nu dau în nimeni, nu acuz pe nimeni, vorbesc de mine. Are și el de câștigat o alta femeie în casa sa.

~●~

ILUZIA ADEVĂRULUI

Am să vă spun, mai întâi o întâmplare. Personajul din poveste este patronul firmei unde
lucrez eu. Se numește M. Are locuința construită la firmă (ferma agricolă). De pe geam
poate vedea ce se întâmplă în curtea fermei. În curte există o mașină de spălat utilajele. Toți
salariați au dreptul să își spele mașina personală gratis, dar în timpul liber, nu în programul
de lucru.
Acum începe povestea.
În data de 20 toți angajații au rămas în vacanță, dar M. constată că au rămas câteva lucruri
nepuse la punct. Sună unul din băieții de baza (Dan) și îl întreabă dacă ar fi dispus să mai
vină o zi, plătită dublu, împreună cu alți 2 colegi, care vor vrea, nu este obligatori, să rezolve
ce a rămas neterminat. Dan acceptă și își suna colegii să vadă care sunt de acord, apoi îi
comunică lui M. că mâine vor fi 3 la lucru (plătit la ora - dublu).
A 2 a zi, M. privește pe geam și observă unul din băieți că își spală mașina personală. Este
momentul în care îmi ies din minți. Mă simt călcat în picioare, batjocorit pe fața. Așa că,
nervos, ies din casă merg direct la mașina de spălat, opresc din buton mașina și îl întreb pe

~ 27 ~
acel salariat: "Tu ai vorbit cu Dan?". Băiatul spune "da". Îl înșfac de umăr pe salariat și îl
târăsc în fața lui Dan " Îl întreb dacă acest băiat a vorbit cu el, Dan confirmă. Îl întreb cum își
permite să dea voie, pe banii mei, plătit dublu să dea voie la angajați să își spele mașina
personală. Dan răspunde:
"M., acest băiat e liber, el a venit din timpul liber să își spele mașina, într-o ora pleacă în
Germania. Cei 2 de care mi-ai zis, sunt în stânga ta, uite-i că lucrează."
Moment de șoc.
Aș vrea să intru în pământ!
4 salariați, se uita la mine. Eu obișnuiesc să le dau lecții de comportament și să îi învăț cum
să se poarte. Aș vrea să mă evapor din fața lor.
Ridic mâinile sus, spun " Sorry" și plec împleticit din fața lor.
Am căzut în fața lor, am căzut în 4 labe, cei 4 mă privesc, nu mă întorc să îi privesc.
Asta e povestea.
Îl ascultam pe Markus în birou la mine.
Nu îmi venea să râd.
Îmi treceau prin minte situații în care am jurat că am văzut cu ochii mei, am jurat că am auzit
cu urechile mele.
Ne luptăm pentru adevărul nostru până la moarte.
Ne defilăm că am văzut, că am auzit, că știm, insistăm că ăsta este adevărul. Ne bazăm pe
simțurile care ne mint.
Intrăm în judecată și în reacție. Intrăm în război.
Îl omorâm pe cel din fața noastră. Doar am văzut cu ochii noștri, doar am auzit cu urechile
noastre, doar am citit în ziar...
Oare, tu, de câte ori ai fost M. și mai porți și acum ranchiuna pe cineva că ai văzut tu? Că ai
auzit, că ști sigur?
Întrebarea e: Acum am învățat?
Primul lucru este să mă observ. Sunt în reacție. Cine e în reacție: sufletul sau ego?
E sigur că am văzut tot? E sigur că știu tot? E sigur că am auzit tot?
Fac un pas către acel salariat. Nu pentru a-l trage la răspundere. Pentru a încerca să văd ce
n-am putut să văd. Mă pot oferi să îl ajut. Transform totul într-un joc. Dacă duc jocul la capăt,
sunt curios doar și încep să mă joc, la sfârșit voi observa că acel salariat urcă în mașină și
pleacă.
Acum, sigur, îi voi putea observa pe ceilalți 2 care muncesc.
Este un exemplu de 180 grade
Mă întreb ce rol joc acum: VICTIMĂ, VINOVAT, SALVATOR? Atunci, sigur ceva nu am
văzut. Mă opresc din reacție pentru că nu știu tot adevărul. Nu reacționez! E clar că știu doar
jumătate de adevăr.
Ce rol ar trebui să jucăm?
OBSERVATOR și COMEDIANT

~●~
CADOURI

Apropo de cadouri...Tema să nu primim și să nu facem.

„A fost ziua mea, la începutul lunii. Le am spus că nu mai primesc, chiar dacă cineva,
o prietenă apropiată , dorea să mi ofere ceva, cum zicem, din suflet. S-a creat o frustrare. Și
mie îmi e greu să merg la cineva fără nimic, acum de sărbători. O fac rar, deci , vizite fac
foarte foarte rar..”

~ 28 ~
 Cum facem? Ca să nu avem păreri de rău, că mergem fără nimic?
Partenerul meu nu mi-a dat nimic de ziua mea, știa, dar pentru el a face cadou era o
corvoadă, și nici nu îI place să primească nu mi s a părut o calitate, ci o problemă în a
învăța să primești și să dai..
Dacă merg la cineva în vizită, am fost invitată de sărbători, întreb cum pot să ajut. Mă
ofer să duc ceva din ce consumăm cu toții, mă ofer să duc băutură, orice. Voi transmite că
dacă nu mi se permite să contribui și eu, mă voi simți un parazit, mă voi simți prost. Cer să
mi se ofere șansa să contribui și eu.
Ca să nu mai primesc cadouri de ziua mea, anunț că mi-am dat seama că nu m-am
născut atunci, că, de fapt nu știu când m-am născut, că nu mai vreau să mi se spună la mulți
ani, că asta mă obligă să îi număr, că ziua mea e în fiecare zi, că cel mai de preț cadou și
unicul adevărat ești tu, care ești prezent în viața mea. Orice alt cadou nu îl voi aprecia că, de
fapt, eu pe tine te vreau, nu materialul pe care ai vrea să mi-l dai.
Întreb dacă este posibil să rămâi în viața mea și dacă spune da, voi spune că ăsta
este cadoul unic și adevărat care ajunge la inima mea.
Și dacă tot avem obiceiul de a ura, și dacă tot avem obiceiul de a dori un crăciun
fericit altora, și dacă tot avem obiceiul de a spune că de crăciun să fim mai buni și dacă tot
avem obiceiul de a face cadou de crăciun, iți propun să faci într-adevăr
UN CADOU ADEVĂRAT:
- Sună, scrie sau bate la ușa unei persoane pe care nu o suporți, care te-a rănit
cândva, de care te bucuri că nu mai e în viață ta și du-te dezarmat, fără scuze, fără
reproșuri, fără amintiri, du-te cu un gând curat și ADEVĂRAT. Va fi un cadou și pentru tine și
pentru celălalt. Dacă ai fost adevărat va primi cadoul tău, dacă ai mințit, ți-l va returna, te va
repezi, dar vei înțelege cât ești de curat și adevărat. BAFTĂ!
-Adevăratul cadou este pentru cel pe care l-ai supărat, sau ești supărat, este pacea
și dezarmare ta în fața lui! Fi adevărat azi cu cineva pe care l-ai alungat din viața ta!
-Scrie, te rog, "dușmanului" tău! Acelui căruia te-ai gândit mai puțin să îi scri. Scrie
celui care te-a înșelat, mințit denigrat. Ăsta e un cadou adevărat!

~●~
CRĂCIUNUL

Am tot auzit expresia " de Crăciun să fi mai bun" și "Crăciunul e sărbătoare de familie”. Cât
de mult ți-ai observat familia? Cât de mult ști despre ea? Ce înseamnă familia? O să vă dau
exemplul unei persoane despre familia ei. Este în avantaj că nu mai are atât de căutat.
1. Sora mea este handicapată. Handicapatul solicită toată atenția celor din jur, necesită
îngrijiri și purtări pe brațe. Eu intru în competiție cu sora mea. Mă comport că o handicapată,
cerșesc mereu atenție, îngrijire, vreau să mi se dea ce primește handicapata. Sora mea
rămâne handicapată pe viață pentru că eu nu vreau să renunț la a mă comporta că o
handicapată.
2. Tatăl meu este alcoolic. Ca să pot câștiga dragostea tatălui meu, voi demonstra mereu că
sunt cea mai bună. Iau note bune la scoală, sunt premiantă, dar în continuare cerșesc
atenție și îngrijiri speciale. Nu știu pe care drum să merg: când cea mai bună, când
handicapată. Nici tatăl meu nu știe pe care drum să meargă, când pe stânga, când pe
dreapta.
3. Mama mea e coafeză. Ea înfrumusețează exteriorul, dă o altă imagine să mascheze
adevărata care ești. Eu citesc mult, îmi etalez toată știința, țin la îmbrăcăminte să fie

~ 29 ~
modernă, partenerul meu nu are voie să arate ca un tataie, trebuie să pozeze de bărbat
elegant, bărbat cizelat, în pas cu moda. Coafez exteriorul să nu se vadă interiorul.
4. Pentru că toată viața am frustrarea că sora mea e handicapată( fără să văd că asta-s eu)
mă voi apuca de studiat medicina, mă fac medic, terapeut, orice să tratez toți bolnavii de pe
pământ ( exteriorul) pentru că nu pot vindeca interiorul. Comportamentul și pretențiile mele
de om handicapat, să mă vezi, să mă auzi, să îmi acorzi atenție, să mă susții, deși am vârsta
care o am .
Știți ce va fi interesant pentru persoana de care am scris? După ce va vindeca handicapul ei,
va realiza că e prea obositor să fie terapeut și medic și va descoperi că, de fapt, îi place să
facă altceva.

~●~

CE ESTE CONȘTIINȚA UNIVERSALĂ?

Dialog:
- Aici faci referire la conștiința universală care se manifestă în toți și toate? Dar Eu ca și
conștiința individuală nu pot să fiu celălalt, ca și conștiința individuală mă oglindesc în
celălalt până fac saltul la conștiința universală. Doar atunci Eu sunt Tu și Tu ești Eu. Toți
sunt Unul. La asta faci referire?
- Nu! Ce dracu de conștiința universală? Eu creez totul. Eu sunt tot și șobolanul și șarpele și
criminalul. Fără mine nu există nimic. De unde ai scos conștiința universală când tot
universul sunt eu? Ce e conștiința universală?
- Creatorul
- Cine e Creatorul?
- Dumnezeu, acea forță cosmică
- Perfect. Ce face el?
- Experimentează. Creează.
- Ce experimentează?
- Prin intermediul meu, viața în acest joc. Sau viața pe pământ
- Perfect. Deci el te face pe tine după chipul și asemănarea lui. da?
- Da, dar cu anumite limite. El este tot universul, eu sunt limitat la universul meu, la
realitatea mea. Nu percep toate realitățile simultan. Eu trăiesc realitatea mea, fiecare ființă
individuală trăiește realitatea ei
- Perfect! pe șobolan cine îl creează?
- Dumnezeu, el creează fiecare aspect al realității. Este ca și cum am trăi un joc pe mai
multe nivele. Primul nivel e realitatea individuală, mintea. Când ne eliberăm de limitările
minții, și ieșim din minte, avem acces la un nivel superior, până când ajungem să ne
identificăm cu Dumnezeu, doar așa pot să înțeleg faptul că Eu creez totul, că EU sunt totul.
- Păi și dacă vei ajunge să te identifici cu D-zeu, adică eu sunt D-zeu, cine e ăla universal,
sau cum ai mai spus?
- Dumnezeu e conștiința universală, eu sunt conștiința individuală.
- Ha! iar treptat!. Cine creează șobolanul?
- Dumnezeu!
- Poate crea ceva ce nu știe, nu cunoaște, nu e în el?
- Creează doar ce este în el, nu creează în afara lui , nu se poate conștientiza ce e în afara
lui
- Perfect! Creez doar ce este în mine. Privește în jurul tău. Ce anume din față nu e în tine?

~ 30 ~
- Din punctul meu de vedere totul e în afară mea, din a lui Dumnezeu, totul e interior.
- Fi mai explicit.
- Dacă mă uit în jurul meu, tot ce văd e în afara mea. Văd monitorul, văd biroul, toate sunt în
afara mea. Eu interacționez cu ele prin simțuri.
- Privește oamenii ! Privește animalele! Cu care comportament nu te poți identifica?
- Nu știu, dacă e ceva cu care nu mă pot identifica. Dacă privesc din perspectiva asta, simt
că suntem la fel.
- Deci tot ce e în afara mea sunt eu. E corect până aici?
- Dar e foarte subtil. Da!
- Bun! Am aflat că eu sunt guvernul, am discutat cu ceva vreme în urma, am aflat că elita
sunt eu ( mi-am făcut temele), am aflat că familia sunt eu ( tema 12), am aflat că animalul
care latră sunt tot eu, deci eu sunt tot. Totul se comportă după chipul și asemănarea mea. E
corect până aici?
- Așa este, asta înțeleg. Da!
- Și dacă toate se comportă după mine, ce mai face conștiința universală?
- Conștiința universală este cea care animă toate lucrurile, este forța care hrănește totul și
care face ca totul să existe.
- Și tu cine ești?
- Eu sunt creatorul realității mele.
- Toate se comportă după mine, butonul e la mine. Și ce realitate mai există?
- În viața mea, în realitatea mea, așa... mai exista și realitatea celorlalte ființe, modul în care
văd ele lucrurile.
- Ia telecomanda în mână și aprinde televizorul. Ai apăsat un buton și a apărut ceva
- Exact!
- Acum stinge-l!
- OK
- Ai apăsat alt buton și a dispărut. Fără butonul tău, nu putea să apară nimic.
- Exact!
- Tu crezi că acel personaj din televizor este real și că are o realitate a lui. Dar el este o
hologramă care apare și dispare la mâna ta.
- Parcă se luminează ceva.
- El nu are o realitate. El face ce spui tu. Fără tine el nu poate exista. Fără telecomanda ta el
nu poate apărea. Tu crezi ce ești un personaj din televizor și crezi că fiecare personaj din
televizor este altcineva. Ești tu și un actor din televizor. Dar dacă tu, G., ai stins tv-ul ce a
rămas?
- Exact! Rămân doar eu. Rămâne creatorul.
- Mai e lângă tine alt creator acum? A ieșit cineva din TV, sau au dispărut toți inclusiv actorul
G.?
- A dispărut tot.
- A rămas G. cel real, care se joacă la butoane, care face să apară și să dispară totul cum
vrea el. Corect?
- Perfect de acord.
- Actorul din TV, G., credea în rolul în care juca, el credea în adversarii lui, îi împușcă și
credea că fiecare personaj de acolo are viața lui. Actorul G. din TV, se lupta, se apară, se
zbate.
- Exact!
- G. de la comandă știe că toți sunt doar actori, știe că e u joc, știe că e un film, el știe că nu
poate fi nimic dacă el nu decide să bage tv-ul în priză și să apese pe buton. G. de la

~ 31 ~
comandă știe că nimic nu e real. El știe că nici-un actor nu poate să sară din tv și să
influențeze viața lui. G. de la comandă știe că nici actorul G. nu e real. Fără G. de la
comandă nimic nu se poate întâmpla. Cum ar putea ști G. cum e el, ce poate el, ce forme
poate avea el?. Apasă butonul și deschide TV-ul. Începe să vadă tot felul de forme și
caractere. Toate sunt din el. Dacă nu creează imaginile, nu se poate cunoaște. Dacă face
10000 de G. e plictisitor. Le dă chipuri diferite și începe să urmărească. G. actorul crede că
el e altcineva decât șobolanul.
G. creatorul știe că el e și șobolanul și că toți sunt el, că doar le-a dat chipuri diferite pentru a
fi mai amuzant jocul. Toți ce 10000 sau câte zero-uri vrei, sunt eu. Tu crezi că Aida și G.
sunt 2 personaje diferite, pentru că te identifici cu actorul. Dacă realizezi că ești G. creatorul,
înțelegi că Aida ești tu, ai pus-o în fața ta ca să vezi cum ești, și i-ai dat alt chip pentru
amuzament. La butonul tău, Aida va dispare. Fără butonul tău ea nu poate exista.
- Da, așa simt și cred acum, că suntem 2 persoane diferite sau că Aida și G. sunt 2
persoane diferite, pentru că mă identific cu actorul.
- G. este actorul Aidei și Aida este actorul lui G.. Cine este G. și Aida?
- Logic, G. și Aida sunt aceeași.
- Același EU. Iau ce forma vreau. E jocul meu. Și acum unde e conștiința colectivă când
Aida e G. și G. e Aida?
- Mulțumesc!

~●~

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIU FEMEIE

Întrebare:
De ce nu sunt lăsată de un bărbat să fiu femeie?
Nici un bărbat din univers, nici un zeu, nici un guru, nici-o Aida, nu va putea să iți interzică să
fi femeie.
Eu sunt femeie și dacă sunt la volan, eu sunt femeie și dacă sunt călare pe un cal, eu sunt
femeie și dacă sparg la lemne cu toporul, eu sunt femeie și dacă mă târăsc prin deșert
după un ochi de apa.
Nimeni din exterior nu va putea dicta un alt adevăr decât adevărul cel mai profund din inima
mea. Dacă eu în fiecare celulă a mea știu că sunt femeie, asta nu îmi poate lua nimeni.
Până aici e clar, dar fac bărbații din viață mea să nu prea îmi dea valoare.
Draga mea!
Valoarea vine din sinea mea. Nu trebuie să am bărbat să știu că sunt femeie, nu trebuie să
fac sex să știu că sunt femeie, nu trebuie să mă fardez să știu că sunt femeie, nu trebuie să
îmi vopsesc unghiile să știu că sunt femeie. Eu știu ce sunt.
De ce atunci am nevoie să mă valideze cineva, și în special un bărbat?
Prima greșeală este să îi dau valoare de adevăr mai mare exteriorului decât interiorului. O
facem toți. Părerea exteriorului contează.
Cum schimb?
Mă gândesc ce caracterizează o femeie?
Haideți să vedem: îngrijește flori, ține casa curată, se îmbracă cum se simte ea confortabil
(nu cum să arate sexi), dansează și cântă prin casă, își face timp pentru ea ( băi spumante),
dar cel mai important este că VISEAZĂ.
Femeile visează la ce ar aspira. Ce aspirații pot avea?
ASPIRAȚII, NU DORINȚE!

~ 32 ~
1.Pot aspira să am un partener de viață care să îmi permită să fiu cum sunt eu.
2. Pot aspira să am un loc al meu în care să mă pot regăsi pe mine, să pot să fiu cu mine.
3. Pot aspira să îmi asigur existența fără a fi sclava cuiva.
4.Pot aspira să fac ce mi-ar plăcea.
După cum vedeți, nu am închis visul în reguli egotice.
Ce fac când bărbatul din viață mea îmi spune că ar fi mai bine să îmi găsesc pe altul?
Îl întreb dacă este sigur pe decizia lui? În cazul unui răspuns afirmativ, e cazul să îmi fac
bagajele.
Nu mă lupt, nu îi demonstrez cât de bună sunt eu, nu insist să îmi mai dea o șansă.
E greu să fac asta când sunt atașată de acel bărbat. Dar, a rămâne va fi și mai greu și finalul
va fi același, dar mai dramatic.
Plec să caut pe altul? CATEGORIC, NUUUU!
Aici am pierdut. Înseamnă că altceva am de făcut. Încotro o iau? Las sufletul să îmi arate
calea. Cât durează? Nu mult timp. Stau intre timp să mă liniștesc. Îmi amintesc că sunt
femeie și mă manifest ca femeie așa cum am arătat mai sus.

~●~
Scrisoare către mine
Draga mea!
Mi-am dorit să fiu pentru tine soțul perfect. Mi-am dorit să fiu un tată perfect, un bărbat demn de admirat.
M-am luptat! Am încercat să mă autodepășesc pe mine. Am încercat să demonstrez în fiecare clipă de când
sunt cu tine cât sunt de bărbat, că sunt soțul visat de tine, că sunt un tată adevărat. AM EȘUAT! Nimic din
ce am încercat nu mi-a ieșit. Nu mai știu acum aproape nimic despre mine. Atât de mult am încercat să joc
rolul perfecțiunii, încât nu mai știu despre mine cum sunt cu adevărat. Mi-am pus la măști, că am uitat
chipul meu adevărat. Cum sunt? Sunt slab. Uneori îmi place să mă prostesc, uneori îmi place să fiu
iresponsabil, uneori îmi place să lenevesc, uneori vreau să fiu copil și nu bărbat, uneori nu vreau să mă dau
jos din pat. Nu sunt nici pe departe bărbatul care a pozat. Sunt suferind, sunt sentimental, încă mai simt în
mine puștiul de 14 ani. Am intrat în rolul de tata. Și acest rol e prost jucat. Mă împleticesc, mă poticnesc și
nu prea știu nici cum e să fiu tată. Atât de greu îmi e să fiu ceea ce cred că tu ai vrea să fiu! Nu sunt decât
un M. disperat care tot încearcă să arate că e bărbat. Am crezut în nemulțumirea ta, dar văd nemulțumirea
mea că n-am avut curaj să arat ce sunt. Copilul meu nu e cum ar trebui să fie. Atât m-am priceput. Cum pot
crește un copil când eu însumi n-am crescut? În inima mea, ești femeie pentru mine, aș vrea să fi în viața
mea, dar asta sunt și nu știu dacă mă pot schimba, oricât m-ai certa, oricât mi-ai reproșa, mi-aș pune încă
o mască să arăt că sunt altceva. Eu nu mai pot să mint. Nu mai pot juca. Am obosit. Iți mulțumesc dacă
mă vei păstra în viața ta așa cum sunt, iți mulțumesc și dacă nu mă vei accepta, atâta pot, atâta am de
oferit, poate sunt doar un copil tâmpit, dar sunt un copil ce simte cu adevărat ce simte, și simte că, încă te
vrea în viața sa. Mulțumesc dacă îmi vei permite să fiu cum sunt!

~●~

”SPĂLATUL RUFELOR ÎN FAMILIE”

O persoană îmi trimite convorbirile "pline de dragoste" pe care le-a avut cu soțul, prin
mesaje, că nu mai putem față în față.
În legătură cu ce? Iți plesnește mintea: CUM SE SPALĂ HAINELE CORECT.
Acum bărbații o să se simtă prost.

~ 33 ~
Din convorbirile citite, mi-am dat seama că prietena noastră are o anumită ordine în care
bagă hainele în mașină: întâi alea de 15 grade, apoi alea de 30 grade samd. Dacă ai
încurcat ordinea, te-a luat dracu!
Bărbatul, bine-nteles, încurcă ordinea spălării, și ca să scape de critici, găsește repede
vinovatul: femeia. Tu ești de vină că ai luat atâtea haine la noi, ca să avem atâta de spălat
acum.
Situația pare comică și banală. Dar cei 2 au ajuns să nu se mai suporte și să își arunce
rahaturi din orice.
Care este adevărul? Ce stă ascuns în spatele hainelor murdare și a ordinii în care trebuie
spălate? O MARE SPIRITUALITATE!
Prietena noastră a învățat de la un maestru spiritual că suntem 3% corp și 97% suflet. Și că
trebuie să avem grijă de suflet, nu de corp. Pentru asta nu mai facem sex cu anii, că e
pentru corp, îi ținem teorii la soțul cât să mănânce, cât să fumeze și cât să bea, că astea-s
pentru suflet
Prima mea curiozitate ar fi cum dracu a pus acel maestru sufletul pe cântar?
Și mă gândeam că atunci, sufletul bărbatului trebuie să fie mai mare decât al meu ca să
păstrăm proporția de 3 cu 97.
Religia ne-a învățat, și văd că apar și noi maeștri spirituali care ne învață să avem grijă de
suflet. Noi suntem un fel de vierme în palma unui uriaș, uriașul fiind sufletul, și suntem atât
de aroganți încât să pretindem că putem avea grijă de el?
Oare încă nu am înțeles că sufletul nostru se joacă și dă cu noi așa cum dau jucătorii cu
zarurile de masa?
Mii de ani l-am sfidat și ne-am bătut joc de suflet că e neputincios și că trebuie să avem grijă
de el! Încă continuăm? Încă ne mai permitem aroganța asta?
De fapt ce face prietena noastră?
În copilărie am avut un tată destul de strict, care m-a cam pus la punct.
Nu am avut prea multe șanse în fața lui.
Am crescut și m-am trezit cu soțul care e destul de sigur pe el, care nu prea poate să fie
controlat
Dracu să îi ia de bărbați că nu reușesc nicicum cu ei
Iau drumul spiritualității și uite, că aici ești prost, aici ești slab, aici iți pot da eu șah-mat.
Acum, cretinul ăsta nici asta nu prea vrea să audă și eu simt că devin tot mai perdantă în
fața lui. Dacă nici asta nu merge, mai bine mă despart, mai bine plec din viața ta, decât să
accept slăbiciunea mea.
Mă leg de el de orice nimic, ordinea spălării hainelor, numărul de țigări pe zi, orice e bun,
numai să îi demonstrez că e mai jos ca mine.
Tragedia e că, cu cât mă zbat, cu atât pare să pierd mai mult și mai mult.
No! Și acum ce e de făcut?
Când am fost adevărată cu soțul meu? Niciodată! Mereu m-am luptat să îi demonstrez că
sunt mai bună eu, că am și eu o valoare. Nu mi-a ieșit.
Luptă, luptă și iar luptă!!!
- Eu sunt, și nu mi e rușine să recunosc aici în fața tuturor în ce mare rahat sunt! Vreau
să învăț să trăiesc fără măști! Nu vreau să mai ascund nimic, vreau să mă eliberez de tot și
toate! Vreau să reușesc să-mi permit adevărul!
- Perfect! Voi scrie imediat un mesaj pentru soțul tău.
Scrisoare către mine:
Dragul meu!

~ 34 ~
Nu ți-am spus niciodată adevărul despre mine. M-am temut că spunându-ți cât mă simt de slabă, cât mă
simt de neajutorată voi deveni un nimeni în fața ta, că nu voi mai valora nimic pentru tine. Am încercat
mereu să demonstrez că sunt și eu bună la ceva, că sunt ca tine. Adevărul e că nu sunt așa. Uneori mi-e
frică și de umbra mea, alteori am nevoie de protecția ta, alteori simt că fără tine nu m-aș descurca, alteori
am nevoie de îmbrățișarea călduroasă a ta. Am vrut să îmi arăt puterea mea, ca să nu observi slăbiciunea
mea. Nu sunt așa. Am avut și încă am nevoie de ajutor în viața mea, am avut și încă am nevoie de cineva
pe care să mă pot baza. Am încercat să maschez asta, am încercat cu disperare să nu înțelegi că ai o femeie
slabă lângă tine. Am obosit! Nu mai pot lupta, nu mai pot masca. Asta e femeia care e în viața ta! Una care
are nevoie de a fi ajutată, de a fi protejată, de a fi susținută, de a fi îmbrățișată. Dacă mă vei accepta așa
cum sunt, sau nu, eu oricum iți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să spun ce simt și cum sunt. Nu sunt
perfectă, sunt plină de defecte. Te îmbrățișez!!

Sau varianta a doua :

Dragul meu!
Nu ți-am spus până acum, că eu am crezut că ști deja. Dar văd că în capul tău pătrat nu a intrat ce era în
mintea mea. Când m-am măritat, eu am avut în cap un contract care cuprindea ce ai de făcut tu. Am crezut
că și tu căutai să fi un bou la jugul cuiva. Nu te-am întrebat că era implicit în capul meu că tu ai validat
rolul ce ți-l dădusem eu. Și tu cretinule, ce ai făcut? Tu nu ai știut de contract?
Acest mesaj e mai adevărat ca primul?
Să-și răspundă fiecare pentru el.

~●~

Dialog Spiritual
Dumnezeu – suflet - rinichi

- D-zeu este în mine!

- Ai spus că D-zeu e în tine. Corect.
- Da! Corect Așa știu și simt și cred!
- Unde este sufletul?
- Tot în mine! Ce puteri are D-zeu?
- Sediul în rinichi-poate e o prostie, așa am citit! Nemărginite, nemăsurate, infinite!
- Asta e șah-mat pentru mine . Ce puteri are sufletul?
- Așa am citit, nu știu dacă e adevărat! La fel ca și D-zeu!
- Ce înseamnă puteri infinite?
- Orice!!!!Fără limite!
- În care rinichi stă D-zeu și în care sufletul ( drept-stâng)?
- La asta nu m am gândit...
- Când ne rugăm, trebuie să ne întoarcem cu spatele la oglindă și pe care parte ne uităm?
- Să zicem să sufletul din rinichiul drept sau strâng...e fărâmă din D zeu! Nu mă rog la
D-zeu, doar vorbesc cu El!
- Dacă ai un infinit în tine în rinichiul drept, ce mai faci cu celălalt infinit din rinichiul stâng?
- Bine, nu e în rinichi!
- Și dacă ăștia 2 sunt infiniți, cum dracu arată 2 infinituri separate. Unde se termină un infinit
și unde începe al 2 lea infinit?

~ 35 ~
- Corect, nu e posibil ... Dar, ce legătură are rinichiul care nu găzduiește sufletul? Stângul
ori dreptul? Nu poate exista sufletul într-o singură parte? Undeva trebuie să fie și el, no?
- Păi tu ne-ai informat despre asta. Noi până acum spuneam că ne doare rinichiul drept. De
la tine am învățat să spunem că ori ne doare D-zeu ori ne doare sufletul. Deci unde e
sufletul?
- Dacă fac abstracție de ceea ce am citit, nu îl pot localiza într-un loc anume. Chiar nu știu!
Unde e?
- Eu mă întrebam ce fac ăia care rămân cu un singur rinichi: se bate D-zeu cu sufletul pentru
celălalt rinichi?
- Autorul X, el s a născut cu un singur rinichi! Mă gândeam că de aceea avut parte de niște
experiențe mai deosebite - decorporalizare! Merge în cel care e!
- Și de-aia spune că femeia trebuie să fie cârpă în fața bărbatului?
- Nu ți zic de unde știu!
- Și taică-meu s-a născut tot așa și e taaare corporal. Are tot un rinichi. Sper că nu ne scrii
toată cartea lui.
- Nu zice să fie cârpă, ci doar să înțeleagă puterea ei, dublă ... Să renunțe la orgolii, să
renunțe să mai atace bărbatul nu înseamnă să fie cârpă! Așa primesc eu mesajul!
- Hai să revenim la cei 2 infiniți ( nu știam că pot exista 2) dar acceptăm. Deci, ce face
primul infinit , D-zeu pentru tine?
- Stai, până acum 2 zile, până să-mi explici că El a pus în noi TOT, credeam că el
butonează ToT. Acum, înțeleg că El a pus, și gata! Restul e treaba noastă cum și ce facem!
- Ce face D-zeu?
- Ne lasă să alegem! Liberul arbitru!
- Păi și ce te mai rogi la el?
- Îmi era mai ușor să las totul în seama Lui! Doar mulțumeam! Nu prea mă rugam! Doar
ziceam: Facă-se voia Ta!
- Adică să răspundă el, să fie vinovat el de rahaturile din viața ta?
- Oare sunt spectatori cu tot cu floricele ?!?!? Mă întreb, doar? Cam așa ceva! Vreau să re
întreb ceva: Să facă El dreptate?
- D-zeu ne-a creat și și-a luat vacanță. Și a lăsat totul în seama sufletului.
- Sigur a lăsat El o lege! a Universului.
- Un infinit era cam obosit, a creat 7 miliarde de infinituri mai mic să facă ele treaba.
- Ce crezi tu despre Isus? Cine e? Ce a vrut de la noi cu venirea Lui!
- Lămurește-ne și pe noi. Ți-am zis că suntem cam proști!
- Nu știu, și eu sunt. De aceea întreb.
- Noi știam că infinitul e infinit. Cum se poate termina un infinit și să înceapă altul?
- Așa am zis?!?!
- Păi dacă confirmi 7 miliarde de infinituri mici (suflete) și un infinit mare(D-zeu), noi ce să
înțelegem?
- Văleu mama!!! Adică suntem una și aceiași cu D- zeu?!??! Adică, da!
- Bingooo!!!
- Că El a zis, no?!!?! După chipul și asemănarea mea!!!
- Bingooo!!!
- Mi-e frică să mă gândesc la asta!
- Și câți D-zei există?
- Văleu!!! 1 Infinit
- Și atunci cine ești tu?
- Nu pot zice! Încă! Doar dacă respect cele 10 porunci!

~ 36 ~
- Și daca G. e Dumnezeu, pe care tot îl așteptă să o ajute și nu mai venea, cine e V.? După
chipul și asemănarea ta , G.!
- Explic imediat ce am înțeles. Singura mi am făcut rău , nu este V. vinovat !
- Deci, e fain să afli că ți-ai tras-o singură??
- Ohh! ...da, în adâncul sufletului nu am dat niciodată vina numai pe V.! Asta e , să recunosc
că am greșit e vindecător! Isus= Dumnezeu! Mi-e greu să zic, dar probabil de azi am să
încep să-i arăt iubirea, să nu o mai ascund din teama. V.= Dumnezeu! Iubesc pe Dzeu =
iubesc pe V.! Nu i-am mai putut spune asta de ani de zile! Nu am putut!
- Și câți Dumnezei există?
- Infinit
- Câți infiniți există?
- Unul singur!
- Și acum să te văd!
- La matematica niciodată nu m am priceput!
- Un singur infinit și ăla e G.. Și cine suntem noi ceilalți?
- Doar G. e. Ceilalți cine suntem?
- Tot acel infinit!
- Deci unul singur.
- Da!
- Dar tu vezi mai mulți. Cum de ne vezi și pe noi? Noi cine suntem?
- Dumnezeu! Parte din mine?!?!Zic prostii?
- Păi am stabilit că D-zeu ești tu. și e unul singur. și noi ceilalți? După chipul și asemănarea
sa
- Tot D-zeu! D zeu e tot! Și în toate!
- Pot fi 2 d-zei?
- Nu!
- Ai o oglindă în casă?
- Am!
- Uita-te în ea! Ce vezi?
- Eeee....mi e greu să zic! Chiar nu îndrăznesc!
- Iți spun eu. Pe tine!
- Încă nu pot!
- Și mai ai o oglindă?
- Da!
- Uita-te și în aia. Ce vezi?
- Tot pe mine!
- E reala aia din oglindă? Sau e doar o hologramă a ta care iți spune cum arați tu?
- Mai concret? Nu înțeleg! Nu sunt eu . E doar o carcasă.
- Aia din oglindă poate face vreo mișcare independentă de tine?
- Nu mă identific cu trupul
- Și trupul e tot al tău?
- Asta da, e al meu!
- Deci tu dictezi ce să facă aia din oglindă.
- E o carcasă, doar . Corect!
- Are cineva un pistol? Îmi trebuie pentru G.! Dacă nu ai putea să te privești în afară ( în
oglindă) cum ai ști că arăți? Te-ai putea cunoaște pe deplin?
- Nu prea! E și trupul un indicator!

~ 37 ~
- Deci, că să pot să știu totul despre mine creez după chipul și asemănarea mea în exterior.
Așa văd cine sunt eu. Dacă nu am trup, nu este materie, toată creația dispare și apare
vidul.
- Văleu...îmi urlă acum în cap tot felul de întrebări! Nu cred că am termina într-o lună! Fug
toți din grup!
- Sunt curajoși. Iți garantez. Eu îi cunosc.
- Primul gând mi-a fost la violatori, criminali, teroriști, pedofili ... Și ei sunt tot Dumnezeu!
- Și tot G.
- De aia judecata nu și are rost! În nimic!
- Bingoooo!!!!
- Se bat cap în cap cu Autorul X tot ce e aici. Și eu l-am ascultat vreo săptămână, că -i la
mare modă. Doamne, ce mai spune! Autorul X, încă este în separare. Pune în cârca femeii
mai tot, nu e corect!
- Abia, de acum putem porni, G.! De acum începe greul! Toată responsabilitatea universului
e pe umerii tăi!
- Mulțumesc, am aspirat la asta, am aștepta fără să dispară, dar am crezut că se vă
întâmpla, când e momentul!
- Tu răspunzi de războaie, de vaccinuri, de covid, de violuri, de tot. Noi, ceilalți o să stăm și o
să ne rugam la tine
- Dacă eu sunt ce trebuie, lumea se modifică!
- Cum te simți G.?
- Nu știu exact, sunt încă șocată... Nu știu de unde să încep! Cum mâine să mă uit la fiecare
D-zeu din fața mea! Să nu mai judec comentez ...să nu mai am nemulțumiri
- Și știu că asta sunt eu. Am o veste și mai proastă! Și șarpele ești tu, și crocodilul ești tot
tu, și viermele ești tot tu.
- Nimic nu poate să fie acum rău!
- Privește ce e în jurul tău. Tot ce nu iți place iți arată despre tine. Asta trebuie să cauți și să
schimbi în tine.
- Numai așa putem iubi!
- Nu vorbesc de acceptare, vorbesc de schimbare. Lucifer tot tu ești .
- Bine! Stop! Întrebare: Văd un bărbat care agresează un copil!
- Tu ești și agresorul și victima
- Acționez, salvez copilul, nu judec agresorul! Dar să-l mai și iubesc!?!?!
- Nu salvezi pe nimeni. Scena se vă repeta până vei elimina agresorul din tine, dar și
victima. Am spus. Acum începe greul.
- Deci, ceea ce trăiesc...este datorită a ceea ce e în mine!
- Exteriorul îți arată nivelul tău de conștient. Exprimă cât de bine ești conectată cu sufletul.
- E minunat! Chiar mă bucur!
- E război afară? Conduce ego. E armonie afară? Conduce sufletul.
- Nu mai e minunat! Suntem în apocalipsă, război!
- Asta e nivelul de conștient. Îmi arată că am aruncat sufletul la gunoi.
- Mă gândeam că sunt responsabilă de viață mea, până mă obișnuiesc...DE TOT
UNIVERSUL!
- Păi, asta facem ...de ceva vreme ... Cum putem modifica? Ca individ? Toată această
situație? Se face primăvară cu câteva flori, cum funcționează?
- Un nivel de conștient ridicat, ceea ce înseamnă o masă critică de oameni cu o vibrație
foarte înaltă va schimba întreagă situație planetară. Cu valurile mici încep tornadele. Bine-ai
venit în gașcă

~ 38 ~
- Și așa par nebună ....să vezi de acu încolo.... Cum? Cum să trezesc eu oamenii?
- Schimbându-ne noi ca indivizi, va începe schimbarea celor din jur.
- Și...că nu mă vaccinez!!!Inculta de la țară!
- Hai să vezi cum se face: Pe cine consideri tu incult, de la țară?
- Eu? Pe nimeni!
- Categoric, da!
- Țăranii sunt oameni adevărați!
- Nu vorbesc de țărani.
- La țară mi-aș dori să trăiesc, din nou!
- Cum sunt bădăranii ăia care înjură și scuipă pe stradă?
- Nu-mi place asta la mine!
- Inculți ?!?!
Așa lucrăm!
~●~

ODĂ ÎNARIPAȚILOR

Nu îmi trântiți baliverne: sunt lumină, sunt divinizare, sunt infinit...

N-am ajuns acolo!!!
Ne căcăm pe noi că ne-am luxat piciorul, că vomitam, că boul ăla nu a fost lângă mine când
mi-a fost greu și pentru asta n-o să-l iert în vecii vecilor Amin!
Plâng că are copilul febră, că îi curg mucii... dar dacă copilul e în comă? Mai ești divinizare,
iubire și lumină?
Dar dacă la divorț copilul te scuipă și zice că vrea cu tata că el consideră că iubita tatălui
este mama lui, mai ești înaripată?
Când am spus " persoana pe care o iubesc" (Tema 1) m-am referit la ce ai tu mai drag pe
lume: boul, vaca, copilul, pisica, cățelul, capra, amantul, șeful, vecinul.... și mai la urma cred
că e soțul.
Cine mai sunt eu? Cu ce pot înlocui pierderea mea? Ce alte roluri mai am? Amantul e cel
mai ușor de înlocuit, că la colț găsești pe altul. Soțul, mai greu, că s-au prins fraierii și acum
cam scuipă în sân. Eu mai am un rol foarte important pentru mine: dacă nu mai pot să i-o
trag celui drag, vă am pe voi aici.

~●~

URARE PENTRU MINE

Nu îți doresc nici un an nou mai bun, mai liniștit, cu bucurii, nu îți doresc nici să treci cu bine
peste anul vechi, te aștept să-ți amintești că dincolo de timp și de ani ești veșnicia ce a fost
este și va fi mereu acum, că ești lumina ce niciodată n-a încetat să pâlpâie în inima și în
privirea ta, și te aștept să ne vedem la cerc și peste 2000 de ani, oricum va fi acel cerc, și
cred în tine că vei fi prezent. Amintește-ți că ești deja complet!
Pentru unii este un an nou, pentru mine e tot acum, unii poate sunt mahmuri, eu sunt în
forma, așa că, pentru că am observat că o singură persoana a răspuns solicitării mele de a
face un cadou cuiva, luăm cu toții tema 15.

~●~

~ 39 ~
 JOCUL MENTALULUI
DETRONAREA CONCEPTELOR

Dialog:
- Simina! Tu ai un suflet?
- Da!
- Al tău unde e localizat? Al lui G. e în rinichiul stâng, că dreptul e ocupat de D-zeu.
- Nu știu. Peste tot.
- În tot universul?
- Da. E conștiința.
- E infinit?

- Da! Nu are locație și nici timp.- În matematica mea, infinitul e nemărginit .Așa știai și tu?
- Da. Așa e
- Pot exista mai mulți infiniți?
- Nu
- Atunci eu mai pot avea suflet?
- Da.
- Păi nu se ciocnește cu al tău?
- Nu. Că eu și tu suntem același infinit . Eu sunt tu și tu ești eu
- Păi și tu cum vorbești cu mine acum?
- Păi oglinda- oglinjoară ! Te-am proiectat și tu pe mine ca să vedem cum suntem
-Ce oglindă? Ia du-te tu, așa pe brânci până la oglinda ta mare din hol. Ce vezi?
- Pe mine
- Ia fă-o tu pe aia din oglindă să zâmbească în timp ce tu te strâmbi!
- Nu merge Face exact ce fac eu
- Și dacă tu nu mai ești?
- Nimic nu mai este
- Nici eu???
- În realitatea mea, nu.
- Dar în a cui realitate?
- Ok. Am înțeles. În nici o realitate. Pentru că tu ești eu
- E reală aia din oglindă. Spune-i să iasă afară să îți facă un masaj la picior.
- Nu. Nu este. E doar o imagine proiectată.
- Și acum cine sunt Eu?
- Offf! Ce greu îmi e să o spun. De aia nu voiam nici să zic că tu nu dispari o dată cu mine.
Ești o imagine proiectată.
- Deci, nu exist?
- Adică eu țin mai mult la imaginile proiectate decât la mine? Offf! După această logică, nu.
- Și tu cu cine scrii acum?
- Cu mine însămi? Ți-am zis că - creatorul ăsta e cam schizofren!
- Păi ai spus că aia face exact ce faci tu. Eu scriu ce scrii tu?
- Probabil, ce te butonez din subconștient să scrii
- Păi exist? Ai spus că nu pot face decât ce faci tu! Nimic în plus
- Da. Exiști ca un alter ego al meu Sau eu al tău
- Independentă de tine?

~ 40 ~
- Da. Ca și corp. Dar cu aceeași conștiință- suflet- spirit....
- Avem un suflet comun?
- Da! sau spirit, conștiință comună.
- Păi și de ce trebuie să fim 2 handicapate care împart același suflet? Nu erai de-ajuns tu?
La ce mai trebuiam și eu?
- Păi fiecare experimentează altceva.
- Cum rahat, când tu ai spus că aia din oglindă nu poate mișca fără să te miști tu? Ce
experimentează aia din oglindă?
- Ok. Hai să nu îi zicem oglindire, să-i zicem individualitate
- Suntem două. Aha! Fiecare experimentează altceva, că sufletul ăsta era grăbit că pierde
metroul, sau ultimul avion ca apoi i se cere cod QR, și atunci, a zis...hai voi două, că cu una
rămân în aeroport.
- Conștiință unitară (unică), se împarte în suflete cu corpuri individuale, ca să se
experimenteze pe sine însăși în infinitele posibilități.
- Acum spui că sufletul este deja împărțit în suflete mai mici Așa am înțeles?
- Păi eu așa am înțeles până acum Conștiința e în tot. Asta e clar!
- No! Un infinit s-a plictisit și a creat infinite mici Unde se termină infinitul tău și unde începe
al meu? Acum sunt holograma.
- Sunt superpozabile.
- Tradu pentru noi ăștia mai proști.
- Adică e un singur infinit Nu sunt mai multe Să știi că și eu vin în barcă, stai liniștită!
- Păi mai am suflet individual sau nu? Hai că și G. mâine se duce la ecografie la rinichi, că
acum nu mai știe Hologramele au suflet?
- Nu
- Deci eu sunt o holograma pe care ai pus-o tu în fața ta.
- Holograma- e o metaforă, pentru că nu știu cum să descriu altfel
- Exist sau nu exist?
- Exiști atâta timp cât eu exist.
- Am suflet?
- Da. Același cu mine.
- Iară noi două handicapate! De ce are nevoie sufletul ăla mare de noi două ?
- Păi na, dacă îmi vindec eu handicapul ți-l vindeci și tu implicit.
- Cum?
- Ca să se cunoască pe sine
- Cu mine și cu tine! Dracu l-a luat de suflet! Uită-te la noi, că el se uită și el în șoc Așa
creator!
- Asta e! Atât s-a putut!
- Deci, sunt holograma ta sau nu?
- Nu!
- Dar cine sunt.?
- Eu sunt
- Ești doar tu?
- Amândouă suntem conștiință - Eu sunt.
- Păi sunt și eu? Vezi că deja nu mai știu. Când apar, când dispar
- Păi nu am zis niciodată că nu ești.
- Și cine sunt?
- Conștiința doar este Conștiința!

~ 41 ~
- Simina! Dă-o în mă-sa de conștiință! Acum avem probleme grave! Eu nu știu dacă Aida e
reala sau nu. Mă fac ceva pe ea conștiință, dacă eu nu știu de mine Aida!
- Dar nu știu ce să zic altceva decât că eu sunt conștiință și că eu sunt în toată creația mea.
- Deci Eu sunt Tu?
- Deci Eu sunt și Tu. Da!
- Bun, deci nu suntem două.
- Da!
- Ești doar Tu.
- Da!
- Și cu cine scrii?
- Cu Tine care ești tot Eu.
- Scrii Tu cu Tine?
- Da!
- Și atunci ce ai de concurat cu Tine ?
- Păi nu am!
- Care TU concurează cu care TU? Ce face piciorul?
- M-a cuțitat mai rar.
- Și care Tu e reală?
- Toate!
- Și care are suflet.?
- Toate!
- Simina! Cum facem împărțeala?
- Păi e un singur suflet în toate. Asta am vrut să spun. De aceea toate au suflet
- Pisicile au și ele suflet.?
- Da! Nu există separare.
- Și sufletul lor e tot al meu?
- Da! Așa cred.
- Adică eu am suflet de mâță?
- De fapt nu știu dacă conștiința e același lucru cu sufletul. Ai suflet! Atât!
- De mâță?
- Nu există separare.
- Păi ai zis că suntem adevărate toate. Acum nu mai suntem separate?
- Nu înțeleg ce aștepți de la mine?!
- Vreau să știu dacă eu sunt reală și separată de tine cu suflet individual? Scurt! Dacă îmi
dai explicații lungi, îmi scrie domnul Ego.
- Din înțelegerea mea de până acum- conștiința e în tot, sufletul derivă din aceeași conștiință
dar își alege o infinitate de moduri de a se experimenta pe sine . Tu, eu, șarpele, piatra, etc
- Deci, sufletul e o chestie fără conștiință.
- Nu! Derivă din conștiință, deci e conștiință!
- Conștiința e mai mare ca sufletul? Aia conține mai multe sau e mai infinită? Sufletul e fiu-
său?
- Cred că e același lucru cu sufletul.
- Deci, nu e mă-să.
- Mă încurcă conceptele lui Ghis : Spirit, Suflet,.....
- Eu te întreb pe tine, nu pe Ghis. Vezi ce înseamnă să îmi răspunzi din cărți?
- Da! Realizez că mă încurcă conceptele.
- Deci, este un singur suflet infinit care egal - conștiință-
- Daaaa!

~ 42 ~
- Până aici ne-am lămurit.
- Da!
- Acum, pentru sufletul ăsta care din Tu este reală?
- Păi acum nu mai știu ce să zic. Că dacă zic Eu, zici că cine ești Tu, dacă zic toate, zici că
nu se mișcă identic cu mine. Nu înțeleg ce aștepți să zic?
- Na, belea!
- Eu sigur sunt!
- Cine sunt Eu? Rămâi până la sfârșit.
- Aida egal Eu
- Eu sunt reală?
- Deci toate sunt reale.
- Cu suflet comun?
- Da!
- Eu exist sau nu?
- Da! Atât cât exist eu.
- Adică cât? 10%, 2%, în ce procent?
- 100%
- Exist și eu și am sufletul tău.
- Sufletul comun. Da!
- Deci tu erai fiara fără suflet și ăștia tot îi dau cu căutatul iadului . Aaa! Deci împărțim
sufletul și cu țânțarii și cu șoriceii?
- Iar nu înțeleg.
- Ai zis că suflet comun? Nu mai știm nici cine suntem noi... apoi tu...sănătate taică!!!
- Da. Sufletul, am zis că e conștiința a tot , deci e în toată creația.
- Ne zăpăcești! Am stabilit că suflet egal conștiință. Nu mai folosi al doi-lea termen!
- Da. Deci sufletul e și în țânțari atunci.
- Și ...deci, când mă mușcă țânțarul pot să spun că m-am mușcat Eu, sau m-ai mușcat Tu
- Probabil mă joc în creație.
- Cu cine?
- Cu celelalte fețe ale mele proiectate, deci tot cu mine
- Și proiecția are suflet? Proiecția eu o înțeleg ca o umbră pe un perete. Dispar eu, dispare
și umbra
- Nu!
- Deci eu nu exist.
- Nu!
- Și mă-ta cum există de te doare piciorul din cauza ei? În halul astă ai ajuns? Să te sperii de
umbre și să te devalorizezi în fața lor? Ce face piciorul?
- Mda! Din ce în ce mai rar doare. Offff! Se termină totul atunci la oglindă dacă aveam
inspirația să zic imagine reflectată nu oglindită!
- Pe unde te mai doare?
- Zona l5-s1 , toracale și cervicale.
- Punctul 1 și 2 sunt una și aceleași? Eu alfabetul cu l, s, t nu îl știu . Cine ai spus că ești???
- Creatoare, conștiință infinită, suflet - nu știu la ce te referi?
- Și cu alea de mai sus ce e? L5, S1..? Sunt ale infinitului?
- Da! Știu teoretic.
- Ce face cu ele? Delimitează infinitul în finit.
- Dar cum fac să le vindec?
- Dor la fel de tare ca piciorul?

~ 43 ~
- Acum nu. Dar afectau și ele durerea aceea.
- Cum e piciorul acum.?
- Mai bine. Văd că nu mai doare când calc pe el.
- Voi reveni cu o explicație. A fost un subiect pe care nu l-am abordat până acum și e mai
greu de digerat.
- Dacă îi creăm pe ceilalți, pentru a ne cunoaște pe noi, DE CE nu putem să ne raportăm la
ei, la validarea lor, externă?
- Da, pentru că sunt inexistenți. Sunt doar un joc al minții noastre. Noi credem în concret.
Concretul e plăsmuirea minții și a sufletului.

~●~

NEA MARIN MILIARDAR

Haideți să ne gândim la filmul " Nea Marin Miliardar".

Actorul Amza Pellea, stă pe scaun și privește acest film. El observă pe Nea Marin în rolul lui
și pe miliardar în rolul lui. Știe că ce vede la televizor este el cel care joacă aceste roluri, dar
știe în același timp că nici unul dintre personaje nu este adevărat. Singurul real este el,
Amza Pellea care privește la film.
Haideți să ne imaginăm că Amza Pellea este și regizorul și scenaristul și Gogu, și Costel, și
fata directorului, și fiecare rol din acest film.
Fiecare personaj din film trăiește dramatic în film, dar Amza Pielea care stă pe scaun și
privește la film, se strică de râs. El știe că el a inventat filmul, el știe că tot el joacă toate
rolurile, care în film sunt dramatice, dar pentru el, Observatorul filmului, totul este o mare
comedie.
Singurul adevărat și real este Amza Pellea, restul, sunt roluri jucate de el, fără să fie
adevărul despre el. Dacă, lui Amza Pellea, care joacă în film îi punem peruci sau măști pe
față, vom crede că sunt personaje diferite. Vom crede că sunt mai mulți actori, dar Amza
Pellea știe că oricine e, e tot el. Nu e o reflexie, nu e o oglindă, e el, din cap până în picioare,
jucând un rol. Acel rol pare real, dar Observatorul știe că el nu e acel rol, el e Amza Pellea.
Nu știu cât am putut fi de explicită, dar dacă mai sunt întrebări, scrieți, că poate mai găsesc
să storc ceva din mine.
Cel puțin, am înțeles de ce am tras de Simina, să scoată adevărul despre inexistența mea?
Eu sunt doar un rol jucat de Simina, fără a fi reală. Dacă Simina nu este, eu nu pot fi.
Când va reuși personajul din film să nu se mai identifice cu rolul și să se amuze de film?
CÂND SE PUNE PE SCAUN ȘI SE UITĂ LA FILM DEVENIND OBSERATORUL FILMULUI.
Dacă Amza Pellea observă rolul mafioților, și nu îi place acest rol, amintiți-vă că el este
regizorul, scenaristul și actorul. El poate schimba acest rol?
Da. Pentru că știe deja că el e mafiotul.
Și mai are ceva observatorul: El știe tot, inclusiv de ce mafiotul e mafiot, ce simte acel mafiot
și de ce se comportă așa. Observatorul vede toate rolurile, toate punctele de vedere și toate
unghiurile. El este conștient de ce se întâmplă în fiecare scenă, nu numai cu un rol.

~ 44 ~
 ~●~

SCRISOARE CĂTRE MINE

Cineva, tot trimite mesaje la o anumită persoană. Mesaje care încep cu " îmi pare rău" și nu
primește nici-un răspuns.
Întrebarea este de ce nu îmi răspunde persoana, dacă arăt că sunt vulnerabilă, că m-am
schimbat, că sunt alta, că îmi recunosc greșelile?
Este cazul să fim mai treji. Intenția cu care scriu mesajele este de a te cuceri de a
demonstra cum sunt eu acum ( mă raportez la exterior), nu de a mă elibera.
Ego-ul s-a șmecherit, a luat forma sufletului și eu cred că vorbesc din suflet.
Nu! Vorbesc tot din Ego!
Cum ar fi adevărat un mesaj? În primul rând nu este demonstrativ, cu ceea ce mi-am dat
seama și nu vorbește de celălalt. E vorba despre mine.
În acest mesaj nu mai am nimic de amintit. Nu am de spus chestii de genul " când ai făcut
aia, te-am acuzat, dar mi-am dat seama că...."
Voi scrie eu acest mesaj.
Este o scrisoare către fostul soț care m-a părăsit pentru alta în urma cu 6 ani, m-a lăsat cu
datorii și doi copii, și eu nu am încetat nici astăzi să mai sper că va vedea minunea din mine
și ce a pierdut:

Scrisoare către mine

"Draga S!
Când eram fetiță și o vedeam pe mama cum se poartă cu tatăl meu, o judecam în mintea mea, mă
războiam cumva cu ea. Toată copilăria am fost într-o luptă continuă cu ea. Fetiță a crescut mare și m-am
trezit eu în locul ei, și tot cu 2 copii și cu multe pe cap. Am crezut că voi reuși. Am început să mă zbat să
caut soluții de cum ar trebui să fi tu, de cum ar trebui să fiu eu, de cum ar trebui să fie copiii noștri. Lupta
mea era din ce în ce mai mare, mai obositoare, dar nu mă lăsam, nu renunțam. Am uitat ce înseamnă să
trăiești, am uitat de viață și am devenit un robot perfect al supraviețuirii. M-am agățat de tine, că îmi
părea că fără tine, lumea mea s-ar termina. M-am obosit pe mine, te-am sufocat pe tine și pe copii doar de
frica eșecului, de frica unui rateu total. Am început să gândesc pentru fiecare, m-am străduit să joc rolul de
soție bună, înțelegătoare, susținătoare, devotată și loială. Toate astea pentru a te păstra, pentru a nu te
pierde, pentru a mă salva. Am obosit, am picat și am pierdut total. Azi pot spune că a fost pentru mine un
rol prea mare de jucat, acela de soție perfectă. L-am jucat prost și m-am dărâmat, m-am epuizat. Nu sunt
perfectă, sunt o oarecare, mă sperie multe, mă obosesc multe, mă frustrează multe. Asta sunt eu de fapt.
Rolul de soție perfectă a fost un rol pe care nu-l mai pot juca. Îmi dau demisia din acest rol de iubită, soție,
fostă iubită, fostă soție a ta. De acum pot fi o cunoștință, pot fi o prietenă, pot fi o amintire, pot fi o
inexistență, pot fi nimic. Orice e mai bun, decât rolul acela prost. Poți să mă cunoști sau poți să nu mă
cunoști, pentru mine e perfect!"

Acesta scrisoare înseamnă să nu mai aștept nimic de la persoana respectivă. Să fie el unde
o vrea și cu cine o vrea și că eu de acum îmi trăiesc existența mea. Nu mă mai interesează
nimic, nici măcar un feed back, iar dacă vine poate fi un mulțumesc, o înjurătură, oricum, eu
am decis că mă eliberez și orice ar fi e perfect.
Nu mai îmi trebuie nici prietenia lui, nici recunoștința lui, nici aprecierea lui, și du-te dracu e
la fel de amuzant. De acum eu contez.

~ 45 ~
Este un mesaj de dezlegare a lanțurilor de cineva. Cât de dispusă ești să te dezlegi?

~●~

PREȘ sau SUVERAN

Războiul dintre părinți și copii

Doi părinți diferiți, de la 2 copii diferiți,din 2 familii diferite, mi-au scris că, copiii lor și-au pus
cuțitul la gât și au amenințat cu suicidul.
Știți de ce au făcut copiii acest gest? Ambii copii. Pentru că părinților le-a fost imposibil să
îndeplinească o dorință a copilului.
Cum se ajunge aici?
Am învățat NMG, și am decis că copiii noștri trebuie să crească fără conflicte.
Ne-am pus la dispoziția lor și ne-am călcat pe noi în picioare.
Ai învățat NMG ca să ști ce se întâmplă cu copilul tău, să nu te mai panichezi și să alergi la
doctor, nu să îl bagi în glob de cristal, că și atunci va avea conflict.
Și acum suntem în situația în care suntem slugile copiilor noștri și ei ne calcă pe cap.
Părinții sunt un exemplu pentru copii. Ei vor face ce au văzut de la părinți: scalvi. Scalvii
statului, ai patronului, ai partenerului...
O slugă poate învață copilul cum să fie slugă. Un suveran, poate învăța copilul cum să fie
suveran.
Și cum pot schimba o slugă în suveran?
Oamenii au înțeles că trebuie să facă totul ca odraslele lor să nu mai aibă conflicte și s-au
făcut preș.
Ce este mai important pentru mine? Ce aleg din iubire pentru mine?
De acord! Ce înseamnă părinte suveran?

Un preș nu vă fi niciodată un părinte bun.

Fiind blând în fermitatea ta, copilul va învață și blândețea și suveranitatea. Va învață să fie și
paralel vei putea să fi și tu nu doar pentru el ci și pentru tine.
Toți ne arată cine suntem noi. Când eu mă schimb, totul se schimbă. Dar, schimbarea nu
vine de la preș, vine de la suveran.
Mulțumesc că ați fost aici!
Ca o concluzie a celor de aseară. Când sunt o autoritate care se impune în fața copilului
meu, mă cobor în jos, la nivel de prieten al lui. Când m-am făcut preș în fața propriului copil,
mă ridic la nivel de suveranitate. Suveranul este în echilibru. El nu se impune și nu se face
preș. El nu își pune problema de a fi părinte bun sau rău. El este doar părinte.
El permite copilului să fie, dar, în același timp există și el. El nu se dizolvă pentru existența și
fericirea altora. El știe că dacă el e bine, cu toții vor fi bine. Suveranul nu este nici stăpân,
nici sclav, el doar e.
Îmi recapăt echilibru din mine. Devin mai atent/ă la ce este adevărat pentru mine. Opresc să
mai acționez din frică. Ce frică? Că mi se va îmbolnăvi copilul, că se va supară, că se va
isteriza, că voi fi judecat ca părinte, că își va rata viitorul.
Îmi amintesc că copilul are viață lui și eu pe a mea. Nu impun copilului direcția vieții, pentru
că el o are pe a lui, nu mă pun doar la dispoziția copilului că am și eu viață mea.
Îmi amintesc că copilul meu are sufletul lui care va putea să aibă grijă de el, iar eu am
sufletul meu. Peste puterea sufletului copilului meu, eu nu pot face nimic. Ce va fi, va fi!

~ 46 ~
 ~●~

IMAGINEA DE SINE

Dialog
- O să te rog să îmi răspunzi foarte scurt la întrebări.
- Ok! încerc.
- Mai întâi vreau să știu dacă ai o oglindă mare în casă.
- Da!
- Te rog să mergi și să te dezbraci complet în fața acelei oglinzi.
- Ok!
- Spune-mi cât de mult iți place ce vezi?
- Un pic. Dar îmi vine să plâng. Nu știu de ce?
- Cât procent este admirație și cât % respingi ceea ce vezi?
- 40
- Și 60 % resping?
- Da!
- Ce simți când te uiți la partea pe care o respingi?
- Nu mă simt bine. Tremur.
- Concret ce emoții ai?
- Respingere.
- Și mai ce? Simți scârbă?
- A fost. Da!
- Uită-te la persoana din oglindă. Ai vrea să faci sex cu ea?
- Nu!
- Nu e genul tău și nu iți place.
- Da! Nu simt atragere.
- Și acum spune-mi cine pe cine respinge. Tu pe cea din fața ta sau cea din fața ta pe tine.
Are vre-o putere cea din fața ta?
- Nu!
-Tu respingi pe cea din fața ta. Perfect. Ea nu are nici-o putere. Am înțeles corect?
- Da!
- Acum privește acel 40 % care iți place. Asta ai vrea să păstrezi, să atingi să mângâi?
- Da!
- Cea din fața ta poate face ceva?
- Nu!
- Dacă tu întinzi mâna către ea, ce face cea din fața ta?
- O întinde și ea.
- Vrea să te prindă. Poate să te prindă?
- Nu!
- Dacă te pui în genunchi ce face cea din fața ta?
- Doar dacă o prind eu
- Puterea absolută e la tine?
- Mulțumesc, da eu trebuie să o accept și să o iubesc . Să caut frumusețea din mine .
- Acum ia un cearșaf mare și acoperă-te cu totul, să nu mai vezi decât ochii și să ai degetele
libere pentru scris. Mergi la oglindă și așează-te în fund . Spune-mi ce vezi?
- Ochii.

~ 47 ~
- Cum arată imaginea din oglindă?
- Ca musulmanii acoperiți, doar ochii se văd.
- E frumoasă, e urată, e caraghioasă? Cum e?
- Frumoasă și caraghioasă.
- Întoarce-te cu spatele la oglindă, pune-te în 4 labe și uită-te din nou, tot învelită în cearșaf.
Ce vezi? Cum arată imaginea?
- Nimic! Oglinda e mai sus și nu mă văd.
- Ridică-te pe un scaun. Cum arată imaginea ce o vezi? Și mai cum? Ești cu spatele,
aplecată.
- Nu mă văd.
- Întoarce capul!
- Parcă o babă cocoșată și acoperită. Mă simt prost. Că asta scriu despre mine ?
- Poți pleca de la oglindă și poți să te îmbraci. Aștept!
- Ok!
- Spune i-a păsat vre-o clipă celei din oglinda de ce vezi tu acolo?
- Nu!
- A avut emoții că e urată, caraghioasă, frumoasă, cocoșată, respingătoare?
- Nu!
- Cui i-a păsat de ce vede în oglindă?
- Mie.
- Dacă tu nu erai puteau apare acele imagini?
- Nu!
- Cine e vinovat de ce a văzut în Mircea ( cel din fața mea)?
- Eu!
- Este adevărat pentru Mircea adevărul tău? Poate simți el ( cel din fața ta) ce simți tu?
- Dar știam că eu văd și eu mă învinovățeam de tot! Nu era el om rău, eu eram.
- Și îi păsa lui Mircea ce vezi tu( el e imaginea cocoșată din oglindă) . Este adevărat pentru
el?
- Nu! El nu știa ce simt eu.
- Ce vrei să îi scrii lui? Ce este adevărat pentru el?
- Că pe mine nu mă acceptam și el nu era de vină.
- Ți-a spus el că e de vină?
- Nu!
- Asta e în mintea ta?
- Da! Eu mă consideram de vină.
- Și ai vrea să îi spui lui Mircea că ești vinovată, că nu l-ai iubit și nu l-ai plăcut? Îi pasă celei
din oglindă?
- Nu cred că-l mai interesează pe el trecutul.
- Pe cine interesează?
- Trecutul a trecut deja, dar eu vreau să mă schimb, să fiu altfel, să mă accept și să simt că
mă iubesc.
- Ce e cu Mircea? Vinovăție față de el?
- El e bine . Cred că eu mă simt vinovată .
- Față de cine?
- Cred că față de mine.
- Pentru ce?
- În mine este simțirea asta. Pentru că i-am stricat atâția ani din viață și avea dreptul la
iubire.

~ 48 ~
- Ok. Cine pe cine a ținut în relație? Tu să rămâi ( aveam nevoie de siguranță), el să plece
(voia o altă viață) . Lucrurile sunt răsturnate. No, deci l-ai butonat să rămână, el te-a butonat
să vrei divorț, să pleci fără nimic, să te îmbolnăvești, să te sperii suficient de tare, să pui mai
mult preț pe viață ta decât pe bunuri. Cum te simți?
- Chiar bine! Mulțumesc! Ușurată!

~●~

CE ESTE SUFLETUL?

Problema este că am observat că nu se știe ce e sufletul. De cele mai multe ori primesc
răspunsuri care sună cam așa " e o parte din Dumnezeu, care are puteri divine, nelimitate,
dar nu poate face orice, nu poate să facă nimic pentru durerile mele sau pentru copiii mei,
nu poate interveni asupra vieții sau morții mele"
Și cum rămâne cu puterile nelimitate?
Intrăm în contradicții cu ceea ce afirmăm. Păi Dumnezeu e atotputernic, sufletul e și el divin,
dar un divin nelimitat, care este, totuși, limitat.
Ce dracu fac doi divini nelimitați? Sunt puțin handicapați în nelimitarea lor și se
completează? Pe unde dă chicx unul, intervine celălalt?
Mă identific total cu Ego, și vorbesc de suflet ca de ceva care e la mii de ani lumină de mine.
Sufletul? Nu știu de el. Am auzit că am un suflet. Ce poate să facă el? Nu știu. E și el pe
acolo. Cu alte cuvinte, freacă menta și dă iarbă la căini.
Nu, dragii mei! Sufletul e foarte prezent și foarte activ în viața mea. Toate dramele din viața
mea, de la dureri fizice cumplite până la moartea cuiva drag sunt răspunsurile propriului meu
suflet la dorințele lui Ego. Eu sunt responsabil că sunt la pat, eu sunt responsabil că mi-a
murit mama sau copilul, eu sunt responsabil că nu am ce mânca, eu sunt responsabil de tot
ce mișcă în preajma mea.
Dorința de afirmare, dorința de a demonstra că eu sunt cel mai tare, dorința de a controla,
dorința de a poseda ceva sau pe cineva, dorința de a scapă de cineva, vor fi întotdeauna
îndeplinite de suflet. El răspunde solicitărilor lui Ego, dar vor fi acoperite de rahat. De ce?
Pentru că astea nu au de-a face cu divinul. Astea nu sunt atribuțiile unui divin. Astea nu intră
în sarcinile unui nemuritor.
Ce este sufletul?
O să încerc să îl definesc, fără a fi sigură că e definiția absolută.
Acea energie creatoare, inepuizabilă, incontrolabila, nemuritoare, infinită, care știe tot, poate
tot, e peste tot și care încearcă să mă convingă să îi las lui frâiele să îmi conducă viața
mea. Unde? Are niște atribuțiuni clare: se ocupa de iubire necondiționată și nemurire.
Și de ce nu se întâmplă? Pentru că îmi conduce viața Ego-ul. El tremură de frică, el vrea să
controleze, el vrea să demonstreze, el vrea să posede, el dorește și dorește și dorește.
Ce am de făcut? Abandon total. Al vieții? Nu. Al controlului. Ce o fi... o fi! Încotro? Nu știu, nu
am fost acolo, dar unde sunt nu îmi este bine.

~ 49 ~
 ~●~

DESPRE „A FI PROST”

A fi prost înseamnă a îmi permite să fiu necondiționat de îngrădirile pe care tot eu mi le pun.
A fi prost înseamnă să trăiesc liber, fără constrângeri și concepte.
A fi prost înseamnă să răspund doar de viața mea și nu de a altora.
A fi prost înseamnă să dorm fără griji.
A fi prost înseamnă să iau viața cum e.
A fi prost, înseamnă să nu mai am conflict.
A fi prost înseamnă să fiu sănătos.
A fi prost, înseamnă că nu voi îngrădi.
A fi prost, înseamnă că voi permite celorlalți să fie cum vor ei.
A fi prost înseamnă că voi putea să respir.
A fi prost, înseamnă să fiu liber.
A fi prost, înseamnă doar să fiu. Și ăsta e sufletul. Și oare el e prost? Răspunde-ți tu, care
tot te lupți să nu fi prost!
A fi prost, înseamnă să nu mă zbat, să nu mă lupt, să las totul să fie.
A fi prost înseamnă să pot pierde zâmbind și să o spun zâmbind că sunt prost și că am
pierdut.
A fi prost înseamnă să nu strâng averi, că fiind prost, eu doar sunt.
A fi prost înseamnă să îmi permit să lenevesc, că fiind prost, doar ăsta sunt.
A fi prost, înseamnă să nu mai judec, că nu-s capabil să cântăresc.
A fi prost înseamnă să nu compar că nu știu ce e bine și ce e rău.
A fi prost înseamnă să nu citez pe alții să spun doar cine-s eu, că sunt necultivat.
A fi prost înseamnă să nu mă compar, că nu înțeleg superiorul și inferiorul.
A fi prost înseamnă să nu am de demonstrat, că în prostia mea ce aș putea demonstra.
A fi prost înseamnă a nu mă prostitua, că nu cunosc ce înseamnă a cumpără.
A fi prost înseamnă a nu ști vârsta mea, că memoria nu mă ajută la așa ceva.
A fi prost înseamnă să fiu un veșnic eu.
A fi prost înseamnă să fiu un unicat.
A fi prost înseamnă să fiu bine cu mine, că nu știu că sunt prost. Și asta e sufletul din mine.
Și tu, care te-ai numit veșnic prost, ești sigur că ești așa? Mă tem că ești prea deștept. Mă
tem că inteligența ta este peste măsura mea. Oare chiar e rău să fi prost?
A fi prost înseamnă să nu mai dau sfaturi la nimeni, că ce ar putea sfătui un prost.
A fi prost înseamnă să permit copiilor mei să își urmeze drumul lor, că pe al meu îl văd că-i
prost.
A fi prost înseamnă să permit fiecăruia să mă facă prost, ce pretenții mai pot avea dacă știu
că-s prost.
A fi prost înseamnă să nu mai ies în față, să-mi defilez deșteptăciunea mea, am stabilit că-s
prost.
A fi prost înseamnă să dau prioritate pe scenă la actori să joace, eu sunt prost, rămân doar
spectator.
A fi prost înseamnă să pot trăi viața mea cum aș vrea, ce ar putea să facă un prost.
A fi prost înseamnă să observ lumea și să mă minunez de ea, e cu susul în jos, în prostia
mea.
A fi prost înseamnă a nu mai celebra zile inventate de alții, sărbători născocite, ce poate să
înțeleagă un prost.

~ 50 ~
A fi prost înseamnă să nu mai gândesc, ce poate gândi un prost.
A fi prost înseamnă să nu mă mândresc, cu ce se poate mândri un prost, a fi prost înseamnă
a nu mă judeca că am greșit cu ceva, prostul nu știe că a greșit ceva.
A fi prost înseamnă că nu mă voi scuza, pentru un prost, orice doar este.
A fi prost înseamnă a nu mai planifica, prostul nu poate face așa ceva.
A fi prost înseamnă a nu îmi asuma eșecurile altora, prostul nu știe ce înseamnă a eșua.
A fi prost înseamnă doar a exista în fiecare clipă a mea.
A fi prost înseamnă a celebra fiecare moment din viața mea.
A fi prost înseamnă a râde, prostul doar atât știe.
A fi prost înseamnă a nu mai plânge, prostul va rade de mort că a fost prost și a plecat, sau
va spune că e doar o păcăleală, că nu-i chiar sigur c-a plecat.
A fi prost înseamnă a trăi, a fi prost înseamnă doar a fi!

~●~

PREJUDECĂȚILE MUNCII

A mai fost o discuție ieri, legată de cum îmi găsesc „ce mi-ar place să fac”.
Din ce mi-ar place să îmi câștig existența, că nu găsesc.
Am primit răspunsuri de genul: dans, călătorii, nu știu.
Când vei fi doar tu cu tine, când vei fi tu, necondiționat, vei putea face bani din orice. Nu va fi
frustrant să speli WC-urile, că o să ți se pară că faci o minune cum pot să lucească din
mâna ta, nu va fi frustrant să alimentezi mașinile în peco, că o să fi încântat să întâlnești
oameni, nu va fi frustrant să fi vânzătoare că o să îți placă să glumești cu oamenii, nu va fi
frustrant să faci prăjituri că o să îți placă ce iese din mâna ta, nu va fi frustrant să fi
secretară, că o să fie amuzant că toți vor trece prin mâna ta, nu va fi frustrant să rânești la
grajduri, că o să ți se pară că e perfect cum poți curăța. Cu excepția peco-ului, eu le-am
făcut pe astea și nu e nimic frustrant sau decăzător în a face așa ceva.
Cât încă nu știu ce îmi place, ia fiecare meserie și întreabă-te ce e în neregulă cu ea. Vei
vedea nivelul de evoluție la care am ajuns. Sunt așa de bine cu mine încât e ok să nu fac
nimic. Da, e ok să nu fac nimic în condițiile în care e ok să și fac orice. Ăsta e echilibru. Ăsta
e punctul în care nu mai judec, ăsta e punctul în care nu mai cataloghez în bine și rău. Cât
timp încă nu știu ce mi-ar place să fac, că orice aș auzi nu e de mine, nu e de nasul meu,
sunt în noroi, nu am scos nasul afară, și mă zbat în el.
Mai nou, mă eschivez că nu știu ce să fac din cauza sistemului, că nu vreau să intru în
sistem. Cineva mi-a spus că i-ar place să facă săpunuri, dar nu are autorizație. Eu mă spăl
cu săpun, nu cu autorizații! "Nu am bani să investesc!" mi-ar spune altcineva. Fă o prăjitură
din banii tăi și mergi cu ea la buticul din colț. Dă-i la patron să guste și vezi dacă ar fi dispus
să vândă prăjitura ta. Merge și asta! Eu am făcut și nu mi-a cerut nimeni autorizație.
Ce să mai fac? Să stai să iți plângi de milă că nu ai ce să faci, să te consolezi cu ideea că
un evoluat nu are nevoie să facă nimic. Da, cât timp poate face orice!
Dar până atunci, hai să ne punem coronițe și aripi de evoluați! Am evoluat toți, ne-am
înaripat, dar aripile sunt de vină că nu putem zbura.
Cum dracu să vreau să lucrez când m-am obișnuit atât de bine cu rahatul de la curul meu,
când mă vait de el, dar l-am gustat, am mâncat cu lingura, mănânc cu polonicul și încă nu
m-am săturat? Cum să vreau să descopăr adevărul meu, cum să vreau să mă uit spre
mine? Rahatul meu pute și fug de el. Mă șpreiez, mă parfumez, mi se pare că miros bine, și
arăt spre tine că tu ești în rahat, pe tine te văd, eu sunt bine și o spun cu gura plină de

~ 51 ~
rahatul meu. Sunt atât de obișnuită cu el, încât eu nici nu mai sunt conștienta că e rahat. Mi
se pare că eu mănânc acadele, și tot sug pe ele.
De ce nu vreau să lucrez? De ce nu am chef să îmi fac temele? Pentru că e bun orice decât
să spun adevărul despre cum sunt eu. Mai bun un film, mai bun o carte, mai bun un dans,
mai bun orice. Eu nu am o pastilă, dar sufletul tău are pregătit un par. Aici nu mai sunt eu.
Depinde de tine dacă vrei să scuipi rahatul din gură de bună-voie, sau aștepți să dea sufletul
cu parul în spatele tău să îl poți scuipa. E bun orice!

~●~

ILUZIA DRAMEI COPILĂRIEI

Observăm că nu reușim să ieșim din drama copilăriei care sună cam așa: "Pe mine nu m-a
iubit mama, nu m-a iubit tata, m-a bătut sora-fratele, eu am fost cel mai nefericit copil de pa
pământ!!! Nu am primit atenția care mi se cuvenea, nu am primit îmbrățișările pe care le
voiam, nu am primit importanța pe care o voiam." Până aici am înțeles tot. Drama e la mare
intensitate.
Tu ce ai dat? Și primesc răspunsuri: învățam bine, eram cuminte, îi căutam prezența,
încercam să îi captez atenția. ..etc"
Mi-ai captat-o și mie!
Învățai pentru tine, să demonstrezi ce deșteaptă ești, îi căutai atenția că doar, doar ți-o ieși
să îl pui la picioarele tale să faci din el ce iți dorești, erai cuminte ca să te observe că nimeni
nu e ca tine să înțeleagă că tu ești cea mai specială, să fie topit după tine. Totul era pentru
tine în încercarea disperată de a manipula adultul din fața ta să fie după cum vei vrea.
Nu te-a interesat niciodată cum se simte el, nu ți-ai pus niciodată problema că ar putea
alege orice în afară de a muncii pentru tine și a renunța la el, ai știut întotdeauna că tu ar
trebui să ai toate drepturile din lume și părintele nici-un drept, te-ai șocat dacă ți-ai surprins
părinții făcând sex, că ei nici la asta nu mai au drept, i-ai judecat dacă au băut o bere că de
banii aia trebuia să iți ia ție bomboane, i-ai judecat dacă au divorțat că nu au fost capabili să
stea să se omoare, dar să fie la dispoziția ta, să ai tu cu ce te lăuda că ești cea mai tare că
ai cei mai cool părinți, i-ai judecat dacă nu au divorțat că trebuia să își asume viața ta și a lui
și să îl lase pe celălalt, i-ai judecat că nu au avut servicii mai bune să iți cumpere tot ce în
lume era de cumpărat, i-ai judecat că sunt bețivani, că sunt stricați, că nu sunt de viață, de
parcă ar mai fi avut dreptul la viață, în mintea ta.
Dreptul la a respira oare li l-ai dat? Sau puteau să respire doar pentru a te sluji pe tine?
Și astăzi tu cine ești? Ce ai schimbat? Ai mutat dreptul de la părinți la partener, că din nou
lucrurile ți se repetă și iară e mare drama în viață ta. Și plâng și plâng că nu mă vede, și nu-l
mai vreau, m-am săturat, nu mai suport, vreau să mă despart... Dacă se desparte el atunci
sufăr, că doar eu am dreptul s-o fac. El nu are nici-un drept. Același idiot/idioată ca și părinții
mei. Și cum să schimb? Nu înțeleg cu ce am greșit. Eu încerc, fac tot dar nu îmi iese. Cât
ești de adevărat? Primesc la teorii la tema 2 de m-au luat durerile de cap. Ce idiot pleacă de
lângă tine dacă ceea ce îmi scrii e adevărat?
M-am învățat cu drepturile mele. M-am învățat că celălalt e obligat și nu am realizat că am
doar pretenții, diverse tehnici dezvoltate de a-l manipula pe celălalt, am evoluat și știu galant
să mă exprim, știu cum să iau prin învăluire acum, că orice refuz să îl facă pe celălalt să se
simtă vinovat. Eu sunt pe piedestal, eu sunt sfânta fecioara, ceilalți sunt dracu, de la părinți
până la partener.
Tu care te plângi de copilăria ta, că părinții au fost de rahat, ai gândit că

~ 52 ~
părintele tău avea dreptul să:
-și-o tragă cu cine vrea,
-să plece în vacanță fără un gălăgios de copil după el,
-să dispară când vrea și să vină când vrea,
-să se pună pe primul loc, în fața ta,
-să iubească pe cine vrea,
-să te lase la un cămin de copii,
-să își cumpere lui ce vrea și dacă are surplus să îți ia și ție ceva,
-să îți dea de mâncare ce o fi,
-să îți dea aceeași mâncare o săptămână la rând,
-să se scoale când vrea, nu când plângi tu,
-să doarmă în pat cu partenerul lui, nu cu tine,
-să plece unde vrea și pe tine să te lase doar la bunici sau unde s-o găsi,
-să refuze prezența ta în camera sa,
-să doarmă liniștit când tu ai febră,
-să muncească mai puțin și să aibă timp și pentru el, pentru a se odihni și a se distra,
-să plece el în concedii în loc să te trimită pe tine în excursii și tabere,
-să nu învestească în școala ta și să învestească în viața sa,
-să țină cont că tu, în afara de a îi tot cere și a ridica pretenții nu îi oferi nimic!
Nici măcar MULȚUMESC CĂ ÎMI DAI VOIE SĂ FIU ÎN VIAȚA TA. ??
La astfel de drepturi mă refer.
Nu le-ai gândit atunci.
Nici acum nu le poți gândi?

~●~

CONDIȚIONARE vs. NECONDIȚIONARE

În urmă cu 20 de ani, toți banii mei erau 1,5 lei. Era dimineața și mergeam la servici, am
oprit la un chioșc și mi-am cumpărat de acei bani un corn. Un cerșetor care avea cam 5 ani
mi-a cerut 1 leu că îi este foame. Bani nu mai aveam, așa că i-am dat cornul cumpărat
pentru mine la gândul că el trebuie să fie mai flamand ca mine. După câțiva pași, cerșetorul
a aruncat cu cornul în mine "Bani ți-am cerut, vaca dracului!" M-am înfuriat, m-am frustrat,
fuseseră ultimii mei bani. Îi dădusem necondiționat? Nu, îi dădusem cu condiția să fie
mulțumit, să fie recunoscător. Necondiționat înseamnă să nu mă intereseze ce efect va avea
asupra ta. Nu îți dau să te bucuri, nu îți dau să îmi mulțumești, îți pot permite și să te piși pe
cadoul meu în fața mea, Îți pot permite să îmi spui că e o porcărie ce ți-am dat. Nu aștept
nici un efect. Nu voi trăi dramatic răspunsul din partea ta. Când spun : ți-am dat să te bucuri,
deja, te-am condiționat. Când arunci ceva de mâncare la un câine și vezi că acel câine nu
mănâncă ai reacție la el că eu îți dau și tu lași mâncarea neatinsă. Până și asta ai făcut-o
condiționat. Când eu îți vorbesc frumos și tu mă scuipi am reacție că nu mi-ai răspuns la fel
de frumos. Deja te-am condiționat. Întrebarea mea era ce ai oferit necondiționat?
A îți da un anumit drept, înseamnă a nu te mai condiționa în nici-un fel. Dacă îți dau dreptul
de a simți ceva, de a face ceva, cu condiția să mă vezi și pe mine, să îmi dai atenție, deja nu
mai este un drept, te cumpăr să obțin ceva.
X mă întreabă cum pot juca mai multe roluri în același timp? Cum pot fi în același timp și
sora și bunica și tata și mama și eu?

~ 53 ~
Rolurile nu există. Ele sunt proiecții în exterior ale creatorului să se cunoască pe el. Singurul
adevărat este observatorul, restul sunt iluzii. Tu crezi și le validezi în mintea ta că sunt reale.
Tot X afirma că și-a dat seama că ea este dracu, dar acum ce e de făcut cu acest drac?
Un pas important este să realizez că eu sunt dracu. Dracu nu există în afara mea. Am ieșit
din statutul de victimă.
Încetez să am dorințe. Când am dorințe mă transform în dracu.
Sunt într-o situație dramatică și nu știu ce să fac. Primii 20 care vorbesc sunt ego-urile mele.
Deci, vorbește dracu. Devin conștientă de acest lucru dacă mă întreb :"Ăsta e răspunsul
unui divin?", "Asta e acțiunea pe care ar face-o un divin?". Vei ști că nu divinul a răspuns.
Ce ar face un divin în aceasta situație? Divinul are răspunsuri scurte fără explicații. Dacă vin
argumente, explicații, avantaje, ăla nu e divinul.

~●~

Cine mai sunt eu dacă persoana pe care o iubesc, nu mă iubește?

Trebuie date 20 de răspunsuri.
Mai întâi definesc ce înseamnă persoana pe care o iubesc. Și ce înseamnă acea persoană?
Acea ființă pe care am făcut-o responsabilă să îmi satisfacă nevoia de: atenție, comunicare,
tandrețe, atingere, sex, îmbrățișare, alint, imagine, unicitate, buna dispoziție, distracție,
garanție financiară, garanție la bătrânețe, importantă, apartenență, identitate, ascultare,
dominare, etc. Asta înseamnă persoana pe care o iubesc.
Este persoana în cârcă căreia m-am agățat și am devenit parazitul care trebuie satisfăcut în
toate nevoile sale. Eu am pasat responsabilitatea tuturor nevoilor mele în cârca altuia. Așa
de tare iubesc acea persoana.
Ce înseamnă să nu mă iubească acea persoană? Înseamnă că acea persoană refuză să îmi
satisfacă una, mai multe sau toate nevoile/pretențiile ce le am de la ea.
Cine mai sunt în situația asta?
Acel îngenuncheat, căzut, dărâmat, disperat că nu mai are un fraier la dispoziția sa. Cine
mai sunt? Acela care învață să se ridice și să își asume încet, încet responsabilitatea vieții
lui. Cel care am crezut că nu mă iubește și l-am blamat, de fapt, abia acum când și-a ridicat
mâna de pe mine, mă iubește cu adevărat, permițându-mi să fiu garantul și responsabilul
vieții mele.
Cine mai sunt? Acel adormit căzut din pat, trezit de lovitură, învinețit de cădere, dar,
oarecum mai deșteptat.
Problema e că noi picăm în somn din pat de sute de ori și tot nu ne deșteptam!

~●~

NEVOIA DE ATENȚIE

Nevoia de atenție este în fiecare din noi, mai mică sau mai mare dar este. Cu cât fugim după
ea, cu atât parca fuge de noi. Pretindem atenția celor din jurul nostru și ne frustrăm că nu
ne-o dau, și chiar dacă ne dau, noi vrem mai multă.
Ne însclăvim, ne prostituăm, facem compromisuri numai să mă vadă și pe mine cel din fața
mea, să își întoarcă privirea către mine, să mă asculte, să mă audă, să mă observe. Dacă
nu primim această atenție intram în război, reproșăm, strigăm, amenințăm, șantajăm, ne
despărțim.

~ 54 ~
Asta am făcut și în copilărie cu părinții, asta facem și în parteneriat și în relațiile cu prietenii.
Nu înțelegem de ce ni se repetă acest lucru mereu în viața noastră.
Unele persoane mai "evoluate" mi-au răspuns că au înțeles unde este problema. "Eu nu îmi
dau atenție mie". Și a început acordarea de atenție: mă duc să îmi vopsesc părul, mă duc să
îmi vopsesc unghiile, mă duc să îmi iau haine sexy, mă duc să îmi iau parfumuri scumpe, îmi
cumpăr ce e mai șic, dacă am bani îmi cumpăr mașină de top...și lista continuă.
Bingoooo! Mi-am întors atenția către mine. Și atunci de ce lucrurile nu merg? De ce tot de
rahat și nebăgat în seama mă simt?
Pentru că ai investit în tine tot pentru exterior, pentru a atrage din nou exteriorul să te
observe. Din nou același rahat. Acum mai și costă o groază de bani.
Și atunci ce înseamnă să îmi acord atenție mie?
Să fiu atent la ce gândesc, să fiu atent la ce simt, să fiu atent la cum mă manifest, să fiu
atent pe unde merg, să fiu atent la ce îmi doresc, să mă întreb de ce îmi doresc, să fiu atent
la adevărul din mine. Atenția pe care mi-o acord mie se rezumă la atenția pe care o acord
adevărului celui mai profund din mine.
Cum îl găsesc?
Fiind atent la intențiile mele, punându-mi mereu întrebări:
De ce fac asta?
Pentru cine fac asta?
Ce vreau să obțin din asta?
Care este intenția pe care o am?
Cât timp nu îmi întorc atenția către mine, voi trai mereu drama faptului că nu primesc atenție,
că sunt ignorata. A îmi acorda atenție mie înseamnă a nu mai dori să demonstrez
exteriorului, a nu mai lupta să vindec și să ajut exteriorul, a nu mai impresiona exteriorul, a
nu mai înfrumuseța exteriorul, a nu mai condiționa exteriorul.
A îmi acorda atenție mie înseamnă a caută întotdeauna să fiu conștient de acțiunile mele, de
intenția acestor acțiuni, de adevărul cel mai profund din mine. Abia când atenția va fi
întoarsă către mine( nu sub forma defilării frumuseții fizice, inteligenței, posesiei de bunuri de
lux, ci sub forma a fi adevărat în adevărul cel mai profund al meu abia atunci voi vedea că
sunt văzut. Atunci, oricum nu va mai conta. Atunci poate să fie sau nu, atunci eu am atenția
totală a mea.
Și acum poți să iți răspunzi singur la întrebarea : câtă atenție ți-ai acordat ție.?

Exemplu:
Haideți să luăm exemplu unui bărbat care tot fuge după o anumită femeie. El are nevoie
musai de această femeie. De ce? Pentru că în pat, această femeie este extraordinară, este
unică.
Și acum: De ce am nevoie de această femeie în pat și musai asta?
Vreau să îmi demonstrez mie că sunt cel mai potent bărbat? Înseamnă pentru mine că
numai cel mai potent bărbat poate avea această femeie?
Cu cine concurez? Cui vreau să demonstrez cât sunt de bărbat? Cui îi pasă cât sunt de
bărbat? Cine poate pune preț cu adevărat pe mine?
Al cui adevăr va conta pentru mine?
Când am pierdut, dacă acum am de demonstrat? Ce încerc să repar? În fața cui? Pe cine
voi impresiona că am această femeie lângă mine?
Așa îmi caut adevărul!

~ 55 ~
 ~●~

NEVOIA DE COMUNICARE

Toată lumea scrie că are nevoie de comunicare și, printre pretențiile pe care le am de la
ceilalți este comunicarea.
Acesta comunicare o avem oricum. Că este prin priviri pătrunzătoare, că este prin a întoarce
spatele, că este prin a urla unul la celălalt, că este prin priviri amenințătoare, oricum,
comunicăm.
Știu, tu vorbești de comunicarea aia " înțeleaptă" în care povestim și suntem pe aceeași
lungime de undă amândoi.
Te-ai întrebat când suni pe cineva, ce ai de comunicat? Să ști ce mai face? Oare astă e
adevărul? Dacă începe să îți povestească, nu ști cum să închizi telefonul.
Adevărul este că sun să mă asigur că n-a uitat de mine, să știu că am la cine apela la
nevoie, sun să îmi plâng de milă sau să mă laud cu ce am mai făcut sau ce rochie mi-am
cumpărat.
Când sun la cineva, nu sun că îmi pasa de acel cineva, sun că îmi pasa de mine, sun să îl
pun la dispoziția mea. Când pui mana pe telefon întreabă-te: ce am adevărat de comunicat?
Comunicarea cu cel de lângă mine este și mai interesantă. Vrem să ne etalăm unul la
celălalt știința, inteligența, amintirile, realizările. Am nevoie să am pe cineva pe care să îl
plictisesc cu înțelepciunile mele.
A comunica cu cineva înseamnă a spune adevărul despre mine, din mine, din acel moment.
Nu înțelepciuni, nu amintiri, nu văicăreli, nu reproșuri, nu pretenții, nu despre alții nu ...
minciuni.
Ce înseamnă să comunic adevărul din mine? Acel adevăr adevărat ( pe care tot îl căutam)
care nu poate fi decât despre mine. Pentru asta trebuie să știu ce zace în mine, ce intenție
am când pun mâna pe telefon, ce scop urmăresc când deschid gura. Pentru asta trebuie să
fiu eu o persoana conștientă de intențiile mele, de scopurile mele. Până nu știu să îmi
comunic mie adevărul meu despre mine din acel moment, nu voi putea avea o comunicare
bună cu cel din fața mea. Ai reținut că cel din fața mea sunt eu. Doar o comunicare
adevărată cu mine va face posibilă o comunicare bună cu celălalt. Până atunci putem să tot
căutam parteneri cu care să comunicam.
În concluzie: mă întreb ce am de comunicat? care e motivul adevărat pentru care vreau să
sun? Dacă îl opresc pe celălalt din a se uita la meci, sub pretextul că avem de discutat, ce
urmăresc prin această discuție? ce vreau să obțin prin a povesti celuilalt realizările mele, ce
vreau să obțin cu văicărelile mele? cât sunt de adevărat în momentul în care deschid gura?
Spor la comunicat!!!
Deci când suni pe cineva, dacă vrei să fi adevărat, nu îl întreba ce mai face? Spune-i
adevărul: m-am gândit că tu ești pentru astăzi fraierul care să fie la dispoziția mea, să îți
umplu ziua și capul cu ce mai fac eu, că poate nu aveai la ce să te gândești, și uite așa te
oblig eu să stai drepți să mă asculți pe mine și să te întrebi ce minciună să scornești ca să
închizi telefonul.
Adevărurile profunde ies din tăcerea minții mele nu din pălăvrăgeală!

~ 56 ~
 ~●~

NEVOIA DE TANDREȚE
Cât de tandră/tandru sunt cu mine?

Vă spun sincer că m-am dus la dex. Aveam idee despre ce înseamnă tandrețe, dar, pentru
că foarte multe femei au scris că vor tandrețe de la partener, am intrat în ceață. M-am gândit
că nu știu adevăratul sens al cuvântului. DEX: Tandrețea= dragoste plină de delicatețe, de
duioșie și gingășie.
Știam despre cum își ține mama copilul la sân cu tandrețe. Mai departe am încercat să îmi
imaginez la ce țâță a masculului vor femeile să fie ținute cu tandrețe . Și am încercat să îmi
imaginez scena, completată de imaginea unui bărbat delicat, duios, gingaș
Nu prea mi-a ieșit decât un bărbat îmbrăcat în fustiță de balet, cu codițe, dansând în jurul
meu
Și atunci, de ce oare femeile îmi spun că vor tandrețe? Astfel de bărbați caută? În asta vrem
să îi transformam după ce îi cunoaștem? Vom fi încântate după, de opera noastră de artă? Îl
vom mai putea vede ca pe un bărbat?
Spunem că vreau tandrețe că nu am primit de la mama. Cu siguranță mama ta, a fost una
deosebită, te punea culcat pe masa, își scotea sânul din bluză și începea să se mulgă în
gura ta.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi a fost ținut în brațe și totuși, nu ne-a ajuns, și totuși
negăm că am primit așa ceva, și totuși căutam mereu și mereu să o tot primim. De unde?
Din exterior. Așa ne-am obișnuit. Să cerem de la ceilalți și să le reproșam că nu sunt tandri
cu noi.
Când mă târăsc în genunchi la toate bisericile cerându-mi iertare la toți sfinții pentru tot ce
am făcut și n-am făcut câtă tandrețe am în mine fața de mine?
Când mă urc pe tocuri și mă rup de picioare numai să mă vadă ceilalți sexy, câtă tandrețe
am în mine pentru mine?
Când mă execut ca la comandă la ordinele copilului meu că acum trebuie să îi fac gogoși și
eu sunt ruptă de oboseală, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când accept să fac sex cu un bărbat numai să îl cuceresc că e un mascul potent financiar,
câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când mă duc să mă pun în genunchi să te rog să îmi oferi ceva, să te rog să te schimbi în
comportament, să te rog să mă vezi, să te rog să mă înțelegi, câtă tandrețe am în mine
pentru mine?
Când spun că eu sunt vinovată pentru părinți, partener, copii, că nu am soțul care trebuie, că
părinți au suferit, că nu am meseria care trebuie, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când plec capul în fața șefului meu fără să scot un cuvânt de frică să nu fiu concediat, câtă
tandrețe am în mine pentru mine?
Când plec capul în fața oricărei persoane care mă pune la zid și mă judecă, doar că am
învățat că trebuie să fiu smerită, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când mă tot acuz că sunt proastă, incapabilă, nepricepută, câtă tandrețe am în mine pentru
mine?
Când stau și înghit tot ce se poate de la partenerul meu, nu pentru că văd ce îmi arată el și
vreau să schimb acel ceva, ci pentru că doar așa îmi voi demonstra smerenia mea, câtă
tandrețe am în mine?

~ 57 ~
Când mă biciuiesc cu diete drastice că trebuie să slăbesc și cu posturi draconice să mi se
ierte păcatele, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când stau și înghit totul de la partenera mea, numai să nu o pierd că e frumoasă și bună în
pat, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când îmi iau 2 job-uri, sau muncesc ca un apucat să câștig mulți bani să satisfac pretențiile
celor din jur, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când stau să citesc cărți după cărți, uitând să mai gândesc, uitând să mai trăiesc, doar să
demonstrez altora știință mea, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Aș putea continua enumerările zile întregi.
Tu nu ești capabil/ă să îți acorzi nici măcar ție tandrețe, nu mai vorbim de altul, dar am
pretenție să îmi acorde tandrețe iluziile din afara mea.
Ele vor face cu mine, exact ce fac eu. Dacă eu mă biciuiesc, îmi vor arată că asta fac. Dacă
eu mă pedepsesc, îmi vor arăta că asta fac. Dacă eu mă scuip, îmi vor arăta ce fac. Dacă eu
îngenunchez, asta vor face, mă vor îngenunchea.
Ce e de făcut?
Când începi să te judeci, să te lovești, să te scuipi, să te îngenunchezi oprește-te!
E timpul să mă întreb ce fac eu acum? E timpul să mă întreb dacă un divin ar fi smerit,
îngenuncheat, rușinat, vinovat.
E timpul să realizez că toate astea nu au a face cu divinitatea mea. DIVINUL ESTE
RESPONSABIL DE VIAȚA ȘI CREAȚIA SA, DAR NU ESTE VINOVAT!
În concluzie: tandrețea din afara mea, o voi primi, doar când eu mi-o pot acorda.
Să mai adaug ceva: atunci când dau cu biciul în mine că nu sunt destul de potent ca bărbat,
că nu pot produce orgasm unei femei, câtă tandrețe am în mine pentru mine?
Când mă biciui că nu fac destui bani, că alții produc mai mult ca mine, câtă tandrețe am în
mine pentru mine?
Permite-ți să fi doar tu, așa cum ești, și dă jos biciul de pe tine. Când voi putea fi perfect de
defect, mă voi putea elibera, mă voi putea schimba și viața mea va lua un alt curs. Până
atunci, biciul mă vă tot ustura.

~●~

NEVOIA DE ATINGERE, MÂNGÂIERE, ALINT.

Le-am luat împreună, pentru că sunt tot pe acolo.

Știm să le reproșăm celor de lângă noi că au uitat să ne mângâie, au uitat să ne atingă, că
nu așa se face sex-ul, că altceva așteptam. Ne dorim ca celălalt să își plimbe mâinile pe noi,
să ne arate cât de mult ne place, ne adoră ne iubește.
Te întreb, tu, cu excepția momentului în care te speli și te masturbezi, cât de mult te atingi?
Păi nu îmi suport șuncile, nu îmi suport aripioarele, nu îmi suport oasele ( că am prea slăbit),
nu vreau să îmi simt celulita, nu vreau să îmi simt părul de pe mine, nu vreau să îmi simt
coșurile de pe fața, nu vreau să îmi simt barba...și lista continuă.
Celălalt trebuie să o facă. Mie nu îmi place de mine, dar celălalt este obligat/ă să îi placă.
Cum să mă ating eu pe mine? E nebunie. Mă bufnește râsul. Asta e rolul celuilalt. El trebuie
să simtă și să adore acele parți de care mie mi-e scârbă. Așa îmi demonstrează că mă
iubește.
Și nu trebuie să atingă numai pielea mea, pentru că pe față, am pus fard de 1 cm grosime.
Acolo să nu pui mâna, că mi-l împrăștii. M-am chinuit să mă pictez, să nu mă vezi cum
sunt. Partea aia să nu îndrăznești să o atingi!

~ 58 ~
Mângâie-mă prin alte părți, dar nu îmi împrăștia glet-ul de pe față. Ăla trebuie să rămână
intact.
Bărbații sunt mai finuți: dacă nu te epilezi, nu te mai ating. Tu trebuie să simți părul meu de
pe picioare, nu eu pe al tău. Eu sunt bărbat, mie îmi este permis, dar ție îți este interzis. Și
după ce te-am făcut maimuță umblătoare, acum de ce nu mă atingi?
Am pus în cârcă celuilalt să facă ceea ce nouă ni se pare aproape de neconceput, de
neimaginat. Eu mă resping oricum ar fi, dar nu mă respinge tu. Am uitat că tu sunt eu și că
vei face ce fac și eu.
Dacă mie îmi este scârbă de mine, ce poți să îmi arăți tu mie?
Cât timp nici să mă privesc nu pot, nu mai vorbesc de mângâiere, nu mai vorbesc de alint,
cel din fața mea îmi va arată cât de mult mă plac, cât de mult mă alint. Ce fac eu, va face și
el/ea. Se va feri, va fugi.
Ce am făcut până acum? Am fugit de mine, am evitat oglinda, m-am ascuns cât am putut să
nu mă văd, am încercat să nu mă uit la părțile din corpul meu pe care nu le suport.
M-am luptat să le schimb, m-am înfometat, am tras cu brutalitate de șuncile pe care le văd,
că nu mai suport să le văd.
Cum să reușesc să iubesc acele părți pe care le consider atât de dizgrațioase?
Haideți să începem prin a ne juca. Când stai în cadă, învață să te mângâi, învață să te
atingi, învață să atingi exact partea de corp pe care o respingi. Poți încerca să te pictezi, să
vezi cum e, să vezi cum ar arată, să vezi ce ar putea ieși din acea parte pe care o consideri
dizgrațioasă.
EA ESTE AȘA PENTRU CĂ MĂ LUPT CU EA!
Vă rog să rețineți următorul lucru:
LUCRURILE DRAMATICE SE ÎNTÂMPLĂ CÂT TIMP LE ACORDĂM IMPORTANȚĂ.
Când voi reuși să mă tot mângâi, să fac pace cu acea formă a mea, încercând să o pictez,
să o colorez, să mă joc cu ea, când voi prinde drag că așa este ea, ea nu își mai are rostul
în viața mea să fie așa, atunci se poate schimba, sau poate să și rămână, pentru că oricum
nu va mai conta.
Ce vreau să subliniez, este faptul că ne facem mari pentru a fi văzuți, pentru a fi impozanți,
pentru a domina exteriorul, pentru a fi deasupra tuturor, dar și pentru a îndepărta pe cineva
din viața noastră de lângă noi. Până vom rezolva toate astea, haideți să începem prin a ne
juca cu noi.

~●~

NEVOIA DE SEX

Următoarea nevoie pe care o am de la partenerul/a meu este: SEX.

Sexul este una din marile probleme și cauzatoare de conflicte în relație. Spun relație, pentru
că ne-am învățat să nu mai spunem că suntem în relație, ci în parteneriat, am schimbat
denumirea, dar nu și esența. Gândirea a rămas aceeași, structura e la fel, comportamentul
la fel.
Părerea mea este că problema sexului a apărut odată cu religia, cu creștinismul. Ei au venit
cu modelul de unul la unu, o femeie pe viață, un bărbat pe viață. Mergem în biserică și jurăm
că îți rămân alături până la moarte. Tot religia a mai introdus și legile alea cu: să nu
preacurvești și să nu râvnești ce este al aproapelui tău.

~ 59 ~
Când am fost organizați în triburi, totul era la comun. Bărbatul sau femeia nu era
proprietatea unuia, ci era după cum vine. Dacă nu are chef Măria, atunci vrea Ioana și
problema era rezolvată. Măria nu avea o problemă cu asta. De ce s-a schimbat asta acum?
E simplu: fiind organizați în familii în care este o singură femeie și un singur bărbat, apare
frica de singurătate. Dacă se duce la Ioana, eu rămân fără nimeni. Nu mă pot duce la
vecinul. Regulile sunt clare acum și ca să nu rămân singură, voi ține cu dinții de el să nu
plece. Așa a apărut nevoia de importanță, unicitate, atenție, etc.
Și așa a am început să ne castrăm reciproc. Nici eu nu îți dau ce ai nevoie, nici la altul/alta
nu te las ( că doar suntem în relație și relația înseamnă că ai devenit proprietatea mea).
Am mers mai departe cu apariția filmelor porno. Aici a început competiția pentru
performanță. Trebuie să o am de 25 de cm, trebuie să o fac să urle, trebuie să geamă, să
ragă, să se zbată, că altfel înseamnă că nu îi place, că nu sunt bun. Așa am văzut în filme.
Și uite așa am transformat sexul în sport extrem. Începe maratonul.
Și dacă asta din fața mea nu rage ca un leu turbat, eu mă devalorizez și dacă nu se zbate
cred că nu sunt bun și dacă nu mi-o suge înseamnă că nu mă vrea și dacă nu se pișă pe ea
în timp ce i-o trag înseamnă că nu am rezolvat nimic, nu sunt bărbat. Atunci apelez la mână,
picior și știu eu ce mai e capabil fiecare a inventa.
Până aici e perfect. Am evoluat de ne-a luat dracu! Deja ne-am înaripat. Putem să ne oprim,
că suntem pe drumul cel bun. Perdanți total și eu și el. Bravoooo!!!
Ea nu mai vrea că s-a saturat să fie sacul tău de box, să vadă că dai în ea ca un animal să
îți demonstrezi tu abilitățile masculine și performanța. Nu mai vrea că ai înșelat-o cândva și
nu mai meriți să fi bărbat pentru ea. De fapt nu știe că nu mai vrea, că o dată, nu a mai fost
cea mai importantă și unică pentru tine și din acest motiv m-am îngrozit la ideea de a
rămâne singură, a nimănui.
Maimuța noastră ne spune că da, aș vrea sex, dar cu altul, nu cu tine.
Ești sigură că e nevoia de sex? Dacă nu mai pot de foame mănânc ce o fi. Nu mai contează.
Taurul nu evaluează curul vacii cât e de mare, de îngust, de rotund, de bombat sau de
pleoștit.
Taurul vrea sex și o face cu cine e.
Dragilor! Nu e vorba de nevoia primară de a face sex. E vorba că sexul a devenit arma de
lupta, de acaparare a celui mai potent ( din mai multe puncte de vedere) bărbat, a celei mai
cool femeie. Am făcut sex în relații pentru a ne ține partenerul/a aproape fără să avem chef
de sex, fără să ne fie foame, până ne-am intoxicat, ne-am scârbit și acum ne vine să
vomităm numai când ne gândim la sex.
Acum spun că vreau sex, dar cu altcineva, nu cu boul ăsta, sau spun că am evoluat și nu
mai am nevoie de sex. Eu mi-am rezolvat această problemă. Ne mințim frumos!
Nu, nu vreau sex cu altcineva, vreau alt mascul, mai potent decât ăsta, pentru că ăsta nu
mai îmi satisface nevoile de unicitate, importanță, atenție, imagine. Să vina altul! Cu ăla pot
face sex. E cazul să fiu conștientă ce vreau să obțin prin acel sex. Dacă am obținut ce
vreau, dar acel bărbat nu mai reprezintă mare lucru pentru mine, că nu e ce credeam, spun
că nu mai vreau sex.
Familia și regulile ei ne-au dus pe cele mai înalte culmi ale fericirii. Dar, cât de fericită ai fost
la nuntă? Câți te-au admirat? Nu a meritat?
Sexul, ca nevoie primară, nu va condiționă aspectul fizic. Sexul e sex și atât, nu contează cu
cine și cum arată.
Care e soluția? Să ne întoarcem în trib? Să ne-o tragem în dreapta și în stânga cu cine
apucăm?

~ 60 ~
Nu, amintește-ți că sexul e sex, o nevoie animalică, care nu condiționează aspectul farfuriei.
Dacă mi-e foame, mănânc!
Și dacă el trage de mine și eu nu vreau? Nu vreau, nu pentru că niciodată nu mai am
nevoie de sex, nu vreau, pentru că nu te mai vreau pe tine.
Și totuși, bărbații au mai multă nevoie de sex decât femeile. Ce e de făcut?
E timpul să mai facem un pas. Sexul îl fac toate animalele. Diferența e că ele nu țin și de
performanța filmelor porno. Ele nu știu să se uite pe internet.
Ce urmăresc prin sex acum? Să mă descarc? Să îi demonstrez performanța mea
masculină? Să îi arăt că sunt cel mai mascul? Ia-te și dă-te cu capul de pereți, dar nu te
duce către ea. Te va respinge categoric.
Când simt că această femeie este divină, este adorabilă, este că aș vrea să fiu una cu ea și
să nu mai plec de acolo, că acolo în ea e locul cel mai bun din univers, că aș mânca-o cu
ochii, când asta e tot ce mai văd și mai contează, apare nevoia de a fi cu ea, de a o strânge
de a te contopi. Nu în înțelesul performantei și rezultatelor, ci în sensul de a o simți, de a trăi
sentimentul de a fi totuna. Aici dispar poziții, performanțele, maratonul, competiția, nevoia
de orgasm. Aici doar suntem unul și atât. Aici a dispărut judecata, critica, reproșurile,
competiția. Nu aștept un rezultat, nu demonstrez, nu concurez, doar trăiesc la intensitate
maximă bucuria de a fi unul.
În rest? Ce drept de proprietate ai asupra celuilalt? Ce cauți cu pretenții să îl pui pe celălalt
să stea la dispoziția ta? Cum îți permiți în calitate de "evoluat" să îi spui că asta face parte
din normalitatea relației? Cum ai ajuns să te refuze sau să fugă de tine? Cât de mult ai
contribuit la asta ? Îți spun eu: 100%.
Când critic pe cineva, când îi spun că nu arată așa cum cere standardul meu, când îi spun
că nu se îmbracă așa cum e conceptul meu, când îi spun că nu se comportă conform
adevărului meu, când îi spun că nu îmi oferă ceea ce am nevoie eu, l-ai trimis pe celălalt la
ani lumină de tine. Și acum contopește-te cu el!
Fi conștient de diferența dintre sex și contopire. Dacă vorbim doar de sex, MASTURBAREA,
e soluția cea mai bună decât să transformi femeia sau bărbatul în WC-ul în care să te poți
elibera. Nu de celălalt ține. Tine doar de adevărul din tine. Despre persoana din fața ta.
Cel/cea din fața ta îți va simți oricum intenția ta, și funcție de asta va și răspunde.
Mai este problema femeilor care nu vor sex, dar bărbatul o cere. Bărbații au mai multă
nevoie de sex decât femeile. Problema e că eu nu mai vreau sex deloc. Știi de ce?
Nu pentru că ți-ai șters acest program, ci pentru că ăsta e felul în care te pedepsesc pentru
ce mi-ai făcut cândva. Cred că nu mai am nevoie de sex, dar nu este așa. Deocamdată, e
vorba de a mă răzbuna.
SEXUL ÎNSEAMNĂ TRĂIREA DE A FI UNUL CU CELĂLALT.
Nu are performanțe, competiții, manipulări, avantaje, nu este sport.
ESTE VORBA DE A SIMȚI TOTUL ÎN TINE ȘI DE A ÎL SIMȚI PE CELALAT
VIBRÂND ÎN ACELAȘI TIMP CU TINE, LA ACEEAȘI INTENSITATE, NEMAIEXISTAND
DOI, CI DOAR EU CU MIME

~ 61 ~
 ~●~

NEVOIA DE IMAGINE
MINCIUNA FRUMOASĂ PE CARE O ETALEZ

Dintotdeauna, m-am luptat pentru imaginea pe care o am de afișat în exterior, pornind de la

aspectul fizic, intelect, bunuri pe care le posed, membrii de familie, persoanele cu care mă
însoțesc, până la spiritualitatea mea.
Am învățat să mă mint frumos, să spun că pentru mine o fac. Pentru mine mă machez?
Pielea mea are nevoie de 1 cm de gled pe față? Ochii mei simt nevoia de creioane și
rimeluri? Ești sigură de ce spui? Spun că asta îmi dă o stare de bine. Oare care este motivul
pentru care nu am stare de bine așa cum sunt? Pentru că mă accept așa de tare încât
trebuie să mă ascund, să mă retușez, să mă corectez, să mă ajustez să nu mă vadă și alții
cât de "faină" sunt.
Nu cred că este cazul să mai vorbesc de sutienele care să îmi țină sănii într-o poziție, să le
dea o formă, corsetele cu care mă strâng de nu mai pot să respir să par mai suplă, tocurile
care mă rup de picioare să par mai înaltă și mai sexy...etc. Pentru cine vreau să par așa? Eu
nu mă știu cum sunt? Întotdeauna este vorba despre imaginea mea în ochii altora.
Vreau să demonstrez că sunt frumoasă, vreau să demonstrez că sunt sexy, vreau să
demonstrez că sunt atrăgătoare, vreau să demonstrez că sunt apetisantă.
Vreau să afișez o altă imagine decât ceea ce sunt.
Și cum nu îmi pot permite să fiu doar o pisicuță ușor de cucerit, mai am de demonstrat ceva:
eu sunt femeia fatală. Nu numai că sunt frumoasă, dar sunt și extrem de deșteaptă. Pentru
asta mă pun pe citit, citesc 100 chiar mii de cărți, urmăresc documentare științifice, urmăresc
tot felul de cursuri, particip la conferințe științifice, îmi însușesc cele mai sofisticate cuvinte
din dex ( trebuie să demonstrez că sunt elevată), învăț limbi străine și încep să introduc
cuvinte din alte limbi în vocabularul meu, de așa natură că atunci când deschid gura toți să
zică WOW! Nu e important ce înțeleg din ce vorbesc eu și că îi văd că se scarpină în cap,
important e că i-am lăsat cu gura căscată. Se uita la mine ca boul la poarta nouă. Ei, așa da!
Acum au văzut și ei cine sunt eu!
Când îmi cumpăr haine, am grijă să fie din alea de firmă, să se vadă eticheta, sau să aibă un
înscris ceva ( nu port haine de bazar ca orice țăran). Casa trebuie să fie cât mai deosebită,
mașina cea mai șmecheră ( dacă îmi permite bugetul, dacă nu, tot mă asortez, măcar prin
asta să demonstrez că nu sunt de ici de colo, sunt la modă, sunt în trend, nu mă îmbrac ca
orice tataie.
Funcție de posibilități mă chinui să afișez o imagine care să demonstreze că nu sunt chiar
oricine.
Familia de origini...asta e ca dracu, că nu prea pot să o aleg, asta mă sperie puțin, dar dacă
mama e profesoară, tot e mai bine decât femeie de servici. Oricum îi cizelez și pe ei. Îi
avertizez că nu se îmbracă corespunzător, le spun să mai citească o carte, le spun să fie
mai atenți cum vorbesc. Dacă lustruirea lor nu merge, am alt șiretlic, demonstrez că eu am
reușit să fiu așa sculptată din niște țărani neciopliți. Bravoooo! Cumva m-am scos și aici.
Prietenii mi-i fac pe măsură mea. Ei nu au voie să fie niște țărani proști nemanierați, trebuie
să știe să se comporte în societate, să nu mă fac de râs cu ei când ies în public. Mă
străduiesc să nu mă judece lumea că aș putea fi ca ei, așa că sunt foarte selectiva în a-mi
stabili prietenii mei.
No și am ajuns așa, fugind, și la PARTENER.

~ 62 ~
Aici începe adevărata comedie.
Am pretenții de la mine, deci nu voi fi partener cu oricine. În primul rând îl definesc cum să
arate fizic. Apoi cum să se îmbrace ( prima impresie contează). Se știe!
Trebuie să fie manierat, trebuie să fie cizelat, citit ( că doar nu mă afișez cu un prostovan),
trebuie să aibă o funcție, muncitor nu poate fi, că aia e cea mai joasa spiță, trebuie să aibă
un salar bun, trebuie să aibă ceva de afișat. Nu mă pot afișa cu oricine în lume. Nu ies cu
oricine să mă fac de rahat.
Interesant e că în lume, partenerul e totuna cu mine. El mă reprezintă. El e luceafărul care
trebuie să strălucească. Când rămânem acasă, doar noi doi, dispare lumina luceafărului și
apare transformarea: porc, măgar, nesimțit, necioplit, bădăran, putoare, incapabil, insensibil
și lista poate continua. Acum, în intimitate, nu mai suntem totuna. Acum eu sunt eu și tu ești
tu.
Până aici, totul e bine. Cum-necum îmi ies, totuși lucrurile. Demonstrez cât pot exteriorului,
că nimeni nu e ca mine, că eu sunt specială, că eu sunt deosebită.
Ce fac de fapt? Afișez tot ce posed: banii, mașina, hainele, funcția și... PARTENERUL!
Exteriorul răspunde la ce afișez: îmi vede banii ( voi atrage doar persoane cu interes către
mine), îmi vede mașina ( voi atrage persoane interesate de a se afișa cu mașină, plimbări,
distracții), voi întâlni persoane care să tot îmi ceară favoruri, și mai comic ... îmi vede
PARTENERUL. Pe el l-am afișat, el e observat. Bravoooo!! Și acum de ce oare sunt
frustrată că a venit alta să mi-l ea? Oare pentru ce sunt deranjată că îl curtează cineva?
Care e problema că sunt în umbra sa? Nu eu l-am scos în față? Nu eu am ținut să am pe
cine arăta? Nu eu am vrut să am cu cine defila?
Și dacă toate astea dispar, cine mai sunt eu? Zero barat! Acum nu mai am nimic de afișat.
Acum realizez că prin tot ce am afișat am demonstrat nulitatea mea. Vedeți ce vă pun în
față, că fără astea eu sunt un zero barat.
A fi zero barat înseamnă a fi eu așa cum sunt. A fi zero barat înseamnă a nu avea de oferit
decât pe mine cel adevărat. A fi zero barat înseamnă a nu mai îmi pune măști și a mă arata
cum sunt. A fi zero barat înseamnă a nu mă mai schimonosi. A fi zero barat înseamnă a nu
mă mai biciui.
A fi zero barat înseamnă a fi eliberat de povara demonstrațiilor și a trăi liber, pentru mine,
așa cum simt.
A fi zero barat înseamnă a îmi permite să fiu. A fi zero barat înseamnă să nu mai mint, să nu
mă mai ascund, să fiu eu, cel adevărat.
A fi zero barat înseamnă să îmi păstrez demnitatea pentru ceea ce sunt. A fi zero barat
înseamnă a trăi.
Acum nu mai am nimic de demonstrat.
VIAȚĂ ÎNCEPE ABIA CÂND DEMONSTRAȚIA ÎNCETEAZĂ.
A TRĂI ÎNSEAMNĂ DOAR A FI.
CU CÂT VOI CAUTĂ O IMAGINE DE AFIȘAT, CU ATÂT MĂ VOI ANULA.
Familia în care m-am născut, nu răspund eu de ea. Așa fost destinul meu. Dar să vedeți ce
familie mi-am tras!
Am un soț gigiuc, bun de pus la rană, am 1, 2, 3 copii ca trei luceferi. Sunt de-a dreptul
adorabili. Eu fac poze cu ei, fac albume cu ei, trimit la prieteni, la părinți, la cunoștințe, să
vadă ce am eu. Să vadă ce am făcut eu! Îi pun pe Facebook, să îi vadă toată lumea, îi pun
la poza de profil în locul meu, să știe toți ce posed eu. Care nu avem copii, ne punem
cățelul, purcelul sau ce găsim la îndemână.

~ 63 ~
Familie ca a mea nu are nimeni. Eu îmi dau copiii la ore, plătesc profesori, îi duc la balet, la
pian, peste tot. Când aud că s-a inventat ceva, hop-țop, și eu! Să am ce afișa, să am cu ce
mă lăuda.
Uite câtă imagine de bună am acum! Dacă a fost până acum stricat ceva, acum s-a corectat,
acum s-a îndreptat, acum s-au aliniat planetele în favoarea mea.
Dacă îmi pierd familia, sunt terminat! Imaginea mea, acum îi și mai de rahat. Îmi dau cu
pumnii în cap. Așa ceva e de neacceptat! Fără familie sunt iar zero barat!
Urmează marele Trendy: spiritualitatea.
Eu nu fac parte din categoria ciobanilor care nu știu de capul lor. Eu am evoluat. Citesc cărți
spirituale, urmăresc documentare, postez citate înțelepte, citez autori, postez video-uri cu
spirituali. Pagina mea de facebook vorbește clar despre mine cât m-am înălțat. Deja simt
fâlfăitul aripilor. Mă pregătesc de zbor. Dacă sunt creștină am grijă să fiu exemplu de
smerenie, mi-am tras propriul meu duhovnic, țin cu sfințenie toate posturile, îmi fac
rugăciunile de dimineață, prânz și seară, am grijă de sufletul meu, că e cam handicapat și
neputincios, sărăcuțul de el!
Alții am depășit așa ceva! Am renunțat la creștinism. Noi am evoluat și am înțeles păcăleală.
Am aflat deja că avem suflet atotputernic, ne îngrijim să vindecăm copilul interior , ne legăm
la eu-ul superior, călătorim prin alte universuri să ne purificăm.
Asta da, imagine! Pe asta cine o mai poate contesta? Dacă te legi de imaginea mea, mor cu
tine de gât! Te omor, te desființez, te detronez numaidecât!
Măcar aici am reușit!!!
SINGURA IMAGINE A MEA ESTE PROFUNZIMEA MEA.
ADEVĂRUL CEL MAI PROFUND DIN SINEA MEA ESTE SINGURUL CE NU POATE FI
CONTESTAT, NU POATE FI DESFIINȚAT.
Știți de ce?
Pentru că pentru mine, ESTE SINGURUL ȘI CEL MAI ADEVĂRAT.
Atunci exist eu, fără măști, fără IMAGINEA EXTERIOARĂ, pe care le afișez, eu aderată.
Atunci e imaginea mea nu a științei asimilate de la alții, nu a posesiilor, nu a fardurilor. Sunt
doar eu, simplitatea mea și adevărul cel mai profund din sinea mea.

~●~

PREZENTUL
MOMENTUL DE ACUM ȘI DE AICI.

Și acum, dacă îți deschizi calculatorul, o să vezi ce ACUM păstrezi în el. Mii de fotigrafii de
familie, poze de când erai mic, poze cu copiii, poze de la evenimente, poze de la aniversări,
poze de la încoronări. Ai pozele tale, ale copiilor, ale părinților, unii au chiar și poze cu
străbunica în sicriu.
Nu ajunge calculatorul. Ia uita-te în telefon să vezi ce ai. Deschide sertarele cu albume.
Privește prin casă să vezi ce de amintiri ai din concedii. Uită-te câte obiecte, ca amintire din
Egipt, Turcia, Israel, Grecia, etc
Uită-te că ai moțul de păr al copilului tău, păstrat cu grijă, uita-te că ai primul dințișor pus în
cutiuță, rochia de mireasă îngălbenită, dar la loc de cinste în dulap, toate diplomele de
premiant, pantofiorii de când ai fost la serbare, păpușa pe care ți-a dat-o nașa când ai făcut
3 ani, și câte și mai câte nu vei găsi la tine în acest SICRIU AL TRECUTULUI.

~ 64 ~
Învățăm să fim prezenți, dar ne păstrăm sicrie întregi cu trecutul nostru. Cum să renunțăm la
ele? Păi cum mai arăt eu la alții cine am fost odată?
Acum sunt ridată, am burtă, am celulită, dar când mă uit la pozele de acum 20 de ani, mor
de drag.
Ce mai înseamnă PREZENT? Se întâmplă să mergi în vacanță și să nu faci poze?
Categoric nu. Pentru ce la faci? Pentru a trăi în prezent? Nu. Pentru a le pune pe FB, pentru
a mai adăuga în sicriul trecutului câte ceva. Dar, am evoluat. Am citit Puterea prezentului și
știm să fim prezenți.
Uita-te, câte lucruri păstrezi în casă, că poate mai trebuie. Nu mai încap în hainele alea, dar
le țin, că poate slăbesc. Nu mai îmi vin bine hainele alea că am slăbit, dar le țin că poate mă
îngraș. Astea sunt pentru prezent? Nu. Alea sunt pentru viitor.
Ai asigurare privată de pensie, locuință, boală, accidente, etc? Sunt pentru prezent? Nu,
pentru viitor.
Când ascultăm melodiile alea de dragoste, sunt că sunt în prezent? Nu! Ori mă duc cu
gândul la marea mea iubire din trecut, ori cu gândul la un potențial iubit în viitor.
Când mă duc să aprind lumânări de ajutor la biserică, sunt pentru prezent? Nu! Sunt pentru
viitor. Când mă pun în starea de meditație, este ca să fiu AICI? Nu! Este tocmai să plec de
aici.
Când îmi păstrez biblioteca intactă cu cărțile pe care deja le-am citit, sunt pentru prezent?
Nu! Sunt că poate o să vreau să le mai citesc, dacă nu, când vor veni musafirii să vadă ce
educată sunt eu.
Când mă interesez ce mai fac ăștia din guvern, e pentru prezent? Nu! Este pentru viitor.
Când scotocesc să văd istoria familiei mele, e pentru prezent? Când sun pe X sau Y să văd
ce mai face, e pentru prezent? Nu e pentru a mă asigura în viitor.
Când caut în telefonul partenerului meu să văd cu cine a mai vorbit, e pentru prezent? Nu!
E pentru viitor: să nu mă ia prin surprindere dacă mă înșală.
Când îmi fac analize, preventiv, e pentru prezent? Nu! E pentru viitor. Când încui ușa de la
casă e pentru prezent? Nu! E pentru viitor, să nu intre hoții. Când urmăresc zodiacul rusesc,
chinezesc, japonez, tailandez...e pentru prezent? Nu! E pentru viitor.
Când nu ratez starea meteo, e pentru prezent? Nu! E pentru viitor.
Când știu deja câte voi moșteni e pentru prezent? Când îmi fac testamentul e pentru
prezent? Când pun bani deoparte și mă strâng de la gură pentru a face un viitor copiilor, e
pentru prezent? Toate pentru viitor.
Când nu vorbesc cu o persoană de 6 ani, e pentru prezent? Asta e pentru trecut.
Lista poate continua.
Și acum, după ce ai renunțat la trecut și viitor, poți lua lecții de pe internet despre cum să fi
prezent.
Să am ce este util acum. Să am ce folosesc acum. Inventariază lucrurile din casă și vezi pe
câte nu ai pus mână de ani de zile, dar le păstrezi, că poate mai trebuie. Uită-te câte amintiri
păstrezi ca să mai poți visa la acel trecut glorios.
A FI CONECTAT CU SUFLETUL ÎNSEAMNĂ, ÎN PRIMUL RÂND, A FI MOMENTUL DE
ACUM ȘI DE AICI.
DIVINUL SE MANIFESTĂ ACUM, AICI. Restul, e ego.
NU VEI FI ÎN PREZENT PÂNĂ NU VEI DA DRUMUL LA TRECUT ȘI VIITOR.

~ 65 ~
 ~●~

MAREA ”PRIETENĂ” E EGO-ULUI ESTE BOALA

Sunt persoane care persistă în suferința fizică. Nu înțeleg de ce nu mă vindec, când eu

lucrez de atâta timp cu mine.
Când lucrez cu mine, o fac pentru a mă schimba eu, pentru a renunța la anumite frici,
concepte, idei care sunt întipărite bine în mine.
Nu lucrez doar că să mă vadă acest suflet că lucrez și să facă cum vreau eu. Când lucrez ca
să îi demonstrez sufletului ce cuminte m-am făcut și aștept acum rezultatul lui, sufletul va
râde și îmi va mai da un pumn. Am vrut să îl șmecheresc și pe suflet. Chiar cred că merge?
Deja mentalul meu, Domnul Inteligent, a ajuns pe vârful Everestului.
Nu îi permit sufletului să facă cum vrea el, eu lucrez și apoi verific să văd dacă sufletul a
trecut să își facă treaba. Am lăsat din controlul celorlalți, că am aflat acum, că cică e unul
mai " șmecher" decât ăia cu care m-am luptat până acum. Acum nu mă mai lupt cu muritorii
de rând, acum mă lupt cu nemuritorii ( sufletul meu).
Ce se întâmplă? De ce nu mă pot vindeca? Pentru că nu am lăsat frâu liber sufletului să
facă ce o vrea. El trebuie să facă cum vreau eu. El trebuie să îmi dea sănătatea pe care o
vreau eu, corpul pe care îl vreau eu, casa pe care o vreau eu, mașina pe care o vreau eu,
aspectul fizic pe care îl vreau eu, câștigul pe care îl vreau eu.
Ce am schimbat fața de persoanele care țin posturi, aprind lumânări, pupă icoane, dau bani
la biserică? Ele fac toate aceste lucruri ca să le vadă Dumnezeu și să le facă viața cum vor
ele. Așteaptă ca Dumnezeu să le vadă și să se execute.
Eu acum, îmi fac conștiincioasă temele, lucrez cu mine, mă duc la cercuri ca să vadă sufletul
toate astea și să îmi facă viața cum vreau eu. Și prostul astă nu mă vede și nu înțelege să
se execute. Ce dracu mai vrea să înțeleagă odată? Să facă ce vreau eu?
Tot Ego e la conducere. Sufletul e la colț. Cât timp conduce Ego, care s-a mascat într-un
maaaare spiritual, îți garantez că mergi drept în jos.
Ce e de făcut? Lasă dracului lucrurile să fie cum or fi. Lucrează la teme, dar nu cu o
așteptare. Și dacă sufletul decide că trebuie să fiu bolnavă, mutilată, cerșetoare, să moară
cei din preajma mea, înseamnă că asta e calea. A URMA SUFLETUL ÎNSEAMNĂ SĂ
PERMIT SĂ SE ÎNTÂMPLE CE S-O ÎNTÂMPLA ȘI SĂ ȘTIU CĂ ORICE S-AR ÎNTÂMPLA, E
PERFECT SĂ FIE AȘA.
Și acum sunt întrebată:" Deci asta înseamnă că pot să nu mă vindec niciodată? Că o să
rămân așa?"
Din nou EGO vrea să știe. Din nou Ego vrea un răspuns clar, din nou Ego vrea să fie
informat, din nou Ego vrea să știe la ce rezultat se poate aștepta.
OPREȘTE-TEEEEE!!!
Nu pot să creez o nouă așteptare pentru Ego. Nu pot nici să te programezi să mori. Renunță
odată la a mai ști ce o să fie și lasă lucrurile să fie. CU SUFLETUL ESTE POSIBIL ORICE.
ORICE ÎNSEAMNĂ ORICE, NU CE AR VREA EGO SĂ FIE.
Exemplu:
Un sat e atacat de tătari. Toți sătenii fug, cu excepția unui bătrân, care refuză să
plece din sat. Ajung tătarii și conducătorul tătarilor îl întreabă pe bătrân " Tu ști cine sunt eu?
Cum ai rămas în sat? Ști ce soartă te așteaptă acum?" Calm, bătrânul răspunde: Da, știu
cine ești. Ești cel care se teme de moarte și de anonimat, de aia tot cucerești. Eu pot să fiu
mort, că nu e așa rău, poți să mă schingiuești, că asta înseamnă că tot mor, iar moartea e
un prieten pe care-l aștept." E momentul în care conducătorul tătarilor este îngenuncheat.

~ 66 ~
Spre surpriderea bătrânului, tătarul dă ordin ca nimeni din hoarda sa, să nu atingă acest
bătrân. De ce?
CÂND MOARTEA ÎMI ESTE UN PRIETEN DRAG, EL NU MĂ VA MAI ATACA.

BOALA ESTE O ILUZIE

Nu vă judecați și nu mai dați în voi. Am făcut sau nu am făcut temele, asta sunt! Și dacă nu
sunt conștiincioasă la teme, dar fac câte o conștientizare, dar devin mai atentă, e un pas.
Tot am câștigat ceva. Dacă fac și temele, e un pas mai mare. Temele sunt foarte urgente
pentru cine este în suferință fizică mare. Și pentru că sunt câteva persoane de pe grup în
așa o situație, mă văd în situația de a scrie ceea ce nu am vrut nicicum să scriu. Am fost și
eu în suferință fizica și cu un diagnostic la care ți se taie suflarea. Știu NMG cât să înțeleg
cum funcționăm, dar am înțeles că acea știință care o am nu mă va ajuta. Știam în schimb
altceva de preț :
ORICE CREAȚIE ARE UN SCOP.
Deci m-am întrebat care e scopul creației mele. Cu ce mă ajută această boală? Ce vreau să
obțin din ea?
1. Am văzut familia. Deci, vreau să îmi impresionez familia de origini. Am decis: familia nu
va afla. Voi accepta critici pentru absența mea, voi accepta supărări că nu îi caut, că nu îi
sun, că nu îi vizitez, dar nu voi scoate nici un cuvânt despre boala mea.
2. Am văzut patronul. Parcă nu aș mai munci atât, am văzut imediat că tatăl lui a murit de
boala pe care o am eu și am văzut ce repede l-aș impresiona. Așa că i-am spus că trec
printr-o perioadă grea, că sunt ok, dar mai e posibil să pic, să nu îmi caute ajutoare, să nu
îmi reducă munca, să nu mă întrebe cum mă simt.
3. Am văzut partenerul pe care îl aveam. Era rebel și nu îl puteam supune. Am înțeles că
așa îl voi face cățel. L-am avertizat că dacă îmi dă un pahar cu apă, relația noastră se va
încheia. I-am spus că dacă mă vede că sunt pe moarte, să plece la chef, că proștii trebuie
lăsați să moară. Deși a fost șocat, a văzut că nu permit nici măcar un cum te simți. Ego nu s-
a lăsat. Am leșinat în fața lui și a unui prieten al lui. Mi-am revenit repede din leșin când cei
doi se certau. Unul zbiera să cheme salvarea, altul țipa că nu are voie. Le-am spus să plece
la chef, să se distreze. Le-am spus să nu îndrăznească să pună mâna pe mine. Proștii
trebuie să moară dacă asta aleg. Ei au ieșit din casa și în 2 minute eu eram în curte și
fumam. De ce? Ego a renunțat la trișul lui dacă a văzut că nu a ținut.

~●~
„UNIVERSUL” DIN AUTOBUZ

Acesta e autobuzul. În față e JEGUL PRIMAR, adică biologicul cu nevoile lui. Sunt cu
albastru. Ei au pornit autobuzul. Ei plâng mi-e foame, sete, cald, frig, etc.

~ 67 ~
Cu verde e "DOMNUL INTELIGENT" care e citit, informat, știe tot, dă explicații. vorbește pe
30 sau mai multe voci. Ăsta e Ego mental.
Din satisfacerea sau nesatisfacerea nevoilor primilor 2 apare Ego emoțional pe care noi îl
confundăm cu sufletul. Aici sunt emoțiile, pe care noi le trăim. Când spun mă doare sufletul,
de fapt, se manifestă Ego emoțional. Și ăsta are 30 de voci sau mai multe.
El e cel roșu în desenul meu.
Pentru că noi credem că nu mai suntem niște maimuțe, am mai dezvoltat un Ego, cel
desenat cu galben. Asta e "DOMNUL EVOLUAT", adică Ego spiritual. Din punctul meu de
vedere, ăsta e cel mai mare. El hrănește sufletul, el îl îngrijește, îl duce prin nu știu câte
universuri să îl curețe, meditează să îl liniștească, ține posturi să îl salveze, se târăște în
genunchi să îl scape de iad, plătește slujbe ca să fie iertat și scăpat. Asta e aroganța
absolută.
Ei vorbesc unul peste altul ca un radio stricat de când ne trezim până adormim. Și noi,
umblăm cu autobuzul după noi, peste tot.
Ei conduc, ei sunt în față. În spate de tot, pe un scăunel e sufletul, care e spectator la tot
acest teatru, se strică de râs de casa ne nebuni pe care o plimbi tu după tine. Deci, nu îți mai
fie frică de singurătate, ai mereu un autobuz întreg cu tine.
În tot acest zgomot, nu îți imagina că poți auzi sufletul. Voi lua un exemplu:
Un bărbat a fost părăsit de soție pentru un alt mascul. E seară și e singur. Simte nevoia de
sex ( JEGUL PRIMAR).
Mentalul nr. 1 intră în scenă și dă soluția: la parter, s-a mutat de curând o tipă foarte
atrăgătoare. Mentalul nr. 2 spune că nu poate să se duca să bată așa tam-nesam la ușa ei.
Mentalul nr 3 spune că oricum nu știm dacă are pe cineva. Mentalul nr 4 spune că toate
astea sunt din cauza curvei ăleia care m-a lăsat.
Acum intervine emoționalul 1 care își manifesta furia, E2 care își manifesta frustrarea, E 3
care își manifesta disperarea.
Intervine Spiritualul 1 care spune că un evoluat nu mai are nevoie de sex. Spiritualul 2 dă
soluția: medităm și ne ducem să ne salvăm sufletul păcătos, îl ducem în al 23-lea univers.
Dar, jegul primar tipă: eu vreau sex. Scena continuă în râsul sufletului care se distrează
copios de nebunia ta.
Dacă îi oprești pe toți ăștia va apărea în tine ceva care spune " du-te după mere la aprozar" .
Ăsta a fost sufletul într-un moment de liniște deplină a autobuzului plin cu nebuni.
Mentalul 1 reâncepe cu, ce e cu nebunia asta? Mie nu îmi plac merele! Ce să caut eu după
mere? Eu vreau sex! Și scena continuă.
Dacă te-ai duce atunci la aprozar după mere, la acel raion ai întâlni o foarte bună prietenă
din copilărie, pe care nu ai văzut-o de 15 ani, care te cheamă să iei masa cu ea. Vei petrece
cea mai frumoasă noapte din viața ta, depănând amintiri, răzând, glumind, plimbându-te,
copilărindu-te. Abia atunci realizezi că nu sex voiai ci era problema că te simțeai foarte
singur.
Sufletul îți dă direcția mereu, cu condiția să fie liniște în autobuzul plin cu nebuni, ca să îl poți
auzi.

~●~

MASCA INTERIOARĂ vs. MASCA EXTERIOARĂ

Ce ne facem cu purtarea măștii? Am mai scris, dar reiau subiectul. Este obligatorie în
magazine, problema e că e obligatorie la servici. Sunt obligată să port masca ore întregi.

~ 68 ~
Ce se întâmplă când cineva îmi spune: " Puneți masca!"?
De câte ori îi reproșez partenerului că nu e cum spun eu, îi spun " puneți masca!"
De câte ori oblig copiii să fie cum vreau eu, le spun " puneți masca!"
De câte ori pretind subalternilor să fie cum spun eu, le spun " puneți masca!"
De câte ori impun cuiva un secret al meu, îi spun "puneți masca!"
De câte ori îi spun prietenului, partenerului, tu așa nu mergi cu mine pe stradă, îi spun "
puneți masca!"
De câte ori îi spun mamei cum să vorbească, cum să se îmbrace, cum să se poarte, îi spun
" puneți masca!"
De câte ori îi spun vecinului să aibă grijă cum vorbește cu mine, îi spun" puneți masca!"
De câte ori impun adevărul meu cuiva, îi spun " puneți masca!"
De câte ori dau sfaturi cuiva să se mai îngrijească, să arate mai feminină, să se uite și ea la
ea îi spun " puneți masca!"
De câte ori mă duc cu japca peste cineva, că doar nu o să îmi închidă ușa în nas ( mai ales
prietenii sau părinții) le spun " puneți masca!"
De câte ori îmi întreb partenerul cum a fost sexul, îi spun " puneți masca!"
De câte ori aștept complimente, validare din exterior, îi spun " puneți masca!"
Când reproșez cuiva că a uitat de ziua mea, de ziua când ne-am cunoscut, etc, îi spun "
puneți masca!"
Când oblig lumea să vina la ziua mea, la nunta mea, la ziua fiului meu, etc îi spun " puneți
masca"
Când critic pe cineva și îi demonstrez că lucrurile altfel stau, că el e prost, și nu îi permit să
fie prost, îi spun " puneți masca!"
Când postez pe FB pozele mele, creațiile mele, operele mele și aștept aplauze spun " puneți
masca!"
Și acum, câte măști îmi pun, oricum eu:
Mă machez, mă coafez, îmi fac cârlionți, îmi întind părul, sutiene cu bureți să para sănii mai
mari și mai fermi, când mă sună cineva să îmi spună de o reușită a să îl complimentez, deși
mă doare în cot de reușită sa, când îmi spune cineva că are un deces, spun condoleanțe,
deși nu mă interesează sau afectează acel deces, trimit cadouri și felicitări, sms, urări de zile
de naștere, nunți, revelioane, paști, etc deși nu am nici un chef, zâmbesc când întâlnesc pe
cineva deși până atunci fața mea e acră și nu am nici acum chef să văd pe nimeni, mă
prefac că sunt fericită când ies în public cu partenerul meu, deși până înainte de a ieși din
casă a fost o ceartă la cuțite, îi zâmbesc șefului meu când îl întâlnesc pe hol, deși îmi vine
să îl scuip, spun cuiva că mă bucur că m-a sunat deși nu știu cum să închid, accept să
particip la diverse evenimente nunți, botezuri, zile de naștere, deși bucuros aș fugi
TU SINGUR PORȚI DE BUNĂVOIE MĂȘTI
TU SINGUR IMPUI LA TOȚI DIN JUR SĂ POARTE MĂȘTI
RENUNȚĂ TU LA MĂȘTI, NU MAI IMPUNE MĂȘTI ȘI APOI VORBIM DIN NOU

~●~

PRETENȚIA

Pretenția de a fi cea mai cea. Pretenția de a mă vedea alții. Pretenția de a mă adora alții.
Pretenția de a mă susține alții. Pretenția de a mă iubi alții. Pretenția de a mă respecta alții.
Pretenția de a demonstra cât de minunată sunt eu.
ÎNCERCÂND SĂ DEMONSTREZ MINUNĂȚIA MEA, DE FAPT,

~ 69 ~
 ÎNCERC SĂ ÎNGENUNCHEZ UN UNIVERS ÎN FAȚA MEA.
Mă lupt să vadă exteriorul la mine ceea ce eu nu pot vede, ceea ce eu nu pot să validez.
În demonstrații e război. Cât din timpul unei zile demonstrez? De când mă trezesc și până
adorm.
Cât timp mai ai de demonstrat, suferința va continua. ÎN RĂZBOI, VOI FI MEREU
PERDANT.
Nu exteriorul dă cu tine de pământ. INTENȚIA TA DE A DEMONSTRA TE
ÎNGENUNCHEAZĂ.
Ce am de făcut?
1. Treci pe silence. Când vreau să deschid gura să mă gândesc cu ce intenție vorbesc.
2. Când vreau să sun pe cineva, care e intenția mea?
3. Când invit pe cineva la mine, cu ce intenție invit?
4. Când mă apuc ruptă de obosită să fac o prăjitură, cu ce intenție o fac?
5. Când îi fac temele copilului meu, cu ce intenție o fac?
6. Când îi reproșez mamei că ziua fratelui/ surorii mele o făcea și pe a mea nu, cu ce intenție
o fac?
Lista poate continua. Treci pe silence și fi prezent. Uită-te la intenția din spatele acțiunilor
tale. Fi conștient de intențiile tale. S-ar putea să constați că nu mai ai nimic de vorbit, că nu
prea mai ai multe de făcut, că în tot ce făceai, demonstrai, demonstrai și demonstrai.
Evident, lista pretențiilor continuă cu: să-mi demonstrezi tu mie. Ce să îmi demonstrezi?
Păi multe. Demonstrează-mi că mă iubești, că îți pasă, că mă dorești, că sunt important/ă,
că doar eu contez, că mă susții, că mă adori, etc. Nu îmi spune din gură. Demonstrează-mi
în fapte. Vreau să văd! Ce vreau să văd? Că ești sclavul meu. Că te pui la picioarele mele.
Că nu poți respira fără mine. Vreau să și aud asta.
De ce vreau să îmi demonstrezi? Că eu, în realitate sunt o parazită care depinde cu totul de
tine, fără tine sunt o frunză în vânt, și ca să nu vezi că sunt un nimic, trec la a te șantaja, la
a-ți reproșă, la a-ți scoate ochii ( la asta mă pricep cel mai bine), îți spun cât de minunată
sunt eu, să înțelegi tu, idiotule, ce pierzi dacă mă pierzi pe mine!
Singurul adevăr e că eu nu sunt asumată pentru viața mea, m-am pus în cârca ta și nu mai
vreau să mă dau jos. Nu facem asta numai cu partenerul/a, o facem și cu părinții, chiar dacă
avem deja 30, 40, 50 de ani. Nu contează. Ei pot. Eu nu pot. Eu sunt un parazit ce trebuie
alimentat, întreținut.
Eu aștept să mi se dea. Eu stau cu mâna întinsă. Să îmi dea și mie cineva: munca ta,
atenția ta, sudoarea ta și dacă se poate să crapi să îmi dai toată averea ta, atunci s-ar putea
să mă gândesc că ai făcut și tu ceva bun în viața ta. Ai crăpat tu, ca parazitul să poată
exista.
Nivelul de conștient a atins cote maxime. Păi nu ne-am înaripat noi? Deja zburăm. Alții sunt
proști că nu ne văd aripile, dar noi dăm din ele în mlaștină.
Câți pași am făcut din mlaștină? Nici unul. M-am umplut de teorii, le spun și la alții, explic cât
de evoluată sunt eu, le spun să fie și ei ca mine, nu înțeleg cum pot fi de proști să nu
înțeleagă, să nu mă audă, îmi dau explicații că ei nu sunt de nivelul meu, ei nu pot să
înțeleagă o înaripată băgată în rahat până peste cap.
OPREȘTE PRETENȚIILE!
Nu ai făcut nici un pas cât timp încă demonstrezi. Nu ai făcut nici un pas cât timp ai pretenții
de la alții să îți demonstreze. Ce sunt, de fapt aceste pretenții de la alții? Sunt tot
demonstrația ta de cât de bună sunt eu și cât de handicapat/ă ești tu. Când îi cer celuilalt să
demonstreze, de fapt, tot eu demonstrez.

~ 70 ~
Am tot arătat că "toate drumurile duc la mine". Dacă sunt singur în acest univers, de la cine
mai am pretenții? Cui mai demonstrez ceva? Da, suntem pe pilot automat și facem lucrurile
din inerție. Ce pași ar fi de urmat?
1. Sunt prezent și atent la orice mișcare a mea. Ce intenție am acum? Ce vreau să obțin din
acțiunea mea? Pe cine vreau să impresionez? Cui vreau să demonstrez? Ce vreau să
demonstrez?
2. Dacă sunt eu acel cineva, cum mă simt că mi se face ce fac eu?
3. Ceea ce vreau să fac acum, va pune la zid pe cineva, va încătușă pe cineva, va mitralia
pe cineva? Vreau să lovesc cu adevărat acea persoană? Dacă da, cât de mult o respect?
4. Cu ce voi fi mai bun/ă dacă am îngenuncheat-o? Mă va iubi mai mult? Mă va respecta
mai mult? Mă va aprecia mai mult?
5. Dacă demonstrez cât sunt de frumoasă, deșteaptă, sexy, viril, potent, etc, ce urmăresc?
Ce vreau cu asta? Vreau să văd o persoană îngenuncheată în fața mea? Un îngenuncheat
de mine mă va respecta? Mă va aprecia?
Când înțeleg că nu vreau decât să obțin îngenunchierea celuilalt spun STOP! MĂ OPRESC.
Ce am de făcut acum?
Am vrut să fac sex, să îți demonstrez cât sunt de potent. Să rămâi și tu cu gura căscată de
ce bărbat sunt eu. Opresc intenția de sex și te invit la o plimbare. Nu îți mai demonstrez
nimic. Nu îți mai arăt nimic. Las armele jos și mă uit la tine. Doar te privesc. În acest moment
devin adevărat cu mine. Sunt atât de jos, că nu mă pot privi pe mine. Mă pot bucura de
prezenta ta. Dinamica se schimbă în acel moment.
Când caut să îmi defilez frumusețea, inteligența și deșteptăciunea mea, mă opresc. Ce
intenționez? Să arăt că sunt cea mai cea. Observ că dacă nu pot să fac asta, nu mai am
nimic de spus. Nu mai am nimic de făcut. De ce am vrut să fac asta? Cine mai sunt dacă nu
fac acest lucru? Dacă nu impresionez pe nimeni? Sunt zero. Valoarea mea acum e zero. Ce
am de făcut? Îl las pe cel din fața mea în pace. Mă uit la zero din mine. De ce vreau să fiu
mai mult decât un zero? Ce am de pierdut dacă sunt un zero? Supraviețuirea mea?
Pentru asta mă lupt? Să obțin ceva: supraviețuirea mea. Înțeleg minciuna mea. Vreau să te
impresionez ca să obțin ceva de la tine, măcar admirație și respect. Pentru ce îmi trebuie?
Când nu le am, când nu mă admir și nu mă respect pe mine.
A mă respecta pe mine nu înseamnă a-i pune pe alții la dispoziția mea.
A mă respecta pe mine înseamnă a fi eu garantul existenței mele.
Respectul nu îl pot obține de la alții prin demonstrații, prin forță, prin șantaj, prin impunere,
prin funcție, prin poziție socială, prin hainele purtate, prin nimic din ce vreau să arăt în
exterior.

~●~

RESPECTUL FAȚĂ DE MINE

Respect înseamnă liniște, înseamnă a fi conștient. Respect înseamnă să fiu treaz.

Respectul față de mine însămi înseamnă:
Să pot petrece timp cu mine fără a mă plictisi
Să fiu mândră de gândurile mele
Să pot să stau fără să gândesc, fără să clocesc ceva în mintea mea. Dacă observ că fac
asta să mă opresc.
Să pot să tac, când alții mă hulesc
Să pot să nu reacționez, când vin reproșuri la adresa mea.

~ 71 ~
Să nu mă biciuiesc pentru greutatea mea.
Să pot să mă odihnesc când simt că este necesar.
Să pot să îmi asigur ceea ce îmi este necesar
Să pot să refuz când simt că sunt cumpărat
Să nu mă las impresionat de pupatul în fund al celuilalt
Să nu îmi defilez diplomele mele, reușitele mele, funcțiile mele, banii mei, cursurile mele,
științele mele.
UN OM CE SE RESPECTA ÎN PROFUNZIMEA SA,
RESPECTĂ UNIVERUL DIN FAȚA SA ȘI UNIVERUL ÎL VA RESPECTA.

~●~

CE CONȘTIENTIZĂM?

Am învățat acest cuvânt și ne defilăm cu el. Vorbim de câte conștientizări facem noi, încât
auzind de atâtea conștientizări, mă întreb de ce nu zburăm?
Când îmi permit să spun că eu conștientizez, este că am ridicat la nivel de conștient o
situație, mă bufnește râsul de drama mea, realizez iluzia în care m-am zbătut, nu mai există
nimic deranjant, totul este perfect, nu mai pot să văd, sub nici-o formă, ceva din ce am
văzut. Realitatea în care am crezut dispare și acum văd un alt adevăr.
Nu pot spune că, conștientizez că din cauza ta am făcut eu aia, nu pot spune că,
conștientizez că eu ți-am făcut aia, nu pot spune că, conștientizez că dacă îți făceam cadoul
ăla tu nu mai sufereai. Încă sunt inconștient. Nu am ridicat la nivel de conștient situația.
Când scriu că eu conștientizez sub formele etalate mai sus, din nou apar întrebări în privat:
Așa trebuie să fac eu?
A fi conștient de o situație este egal cu a vedea toată comedia situației, cu a vedea iluzia
mea despre acea situație.
Nimic din ce am crezut că este adevărat nu este, dar nici nu mă transform din victimă în
vinovat. Când sunt conștient, nu mai există nici victimă, nici vinovat, nici salvator.
Când sunt conștient dispare judecata atât asupra mea cât și asupra celorlalți. Totul este
perfect așa. Când am ridicat la nivel de conștient o situație, îmi pun întrebări a existenței
situației. Deja nu mai pot vorbi cu atâta certitudine de ea. Rolurile personajelor din situație
nu mai sunt cele care am crezut că sunt.
Haideți să vă dau un exemplu.
Ieri mi-a repus X pe tava, un eveniment cu agenda patronilor de acum 18 ani.
Am rejucat rolul meu, al fiecăruia dintre ei, am văzut interpretările mele, m-am pus în papucii
fiecăruia dintre cei doi să văd și ce au simțit și au gândit ei. În acel moment, am devenit
nesigură de adevărul meu.
A apărut în mine întrebarea dacă am auzit corect ce au spus. Părea că mintea îmi jucase
feste. Urmăream scena și mă bufnea râsul. Aveam sentimentul că nu a fost nimic adevărat.
Mă întrebam dacă s-a întâmplat real scena. Parcă nimic nu mai e sigur. Drama se
transforma într-o comedie demnă de Oscar.
Ce conștientizez?
Inexistența dramei, nu a fost nimeni lezat, nu a fost nimeni atacat, nu a fost nimeni executat,
nu a fost nimeni pus la colt. Toată scena reală sau ireală, era o mare comedie.
ADEVĂRUL ESTE RĂSTURNAT !
ERAM UNU ȘI ACELAȘI JUCANDU-NE DE-A CUVINTELE, FĂRĂ SĂ DE-A NIMENI ÎN
NIMENI.

~ 72 ~
Nu mai pot simți și trăi emoțiile de atunci, doar mă bufnește râsul când mă gândesc la
scenă.
CONȘTIENTIZEZ INEXISTENȚA DRAMEI,NU LA NIVEL MENTAL, O SIMT ÎN MINE,
ESTE COMEDIE, ESTE ADEVĂRAT PENTRU MINE CĂ TOTUL ERA UN JOC AL MINȚII
MELE, NU MAI POT SĂ PERCEP NIMIC DIN CE AM PERCEPUT.

~●~

A EVOLUA

Cum dracu am evoluat dacă ne-am handicapat în halul ăsta. Și văd că gradul de handicap
crește. Capacitatea de asumare a vieții noastre e pe cale de dispariție.
Oare un ego mental dezvoltat a handicapat un biologic să aibă la dispoziția lui, o perioadă
cât poate de mare, alte ființe( mama)? Mă întreb încotro ne îndreptăm. Am în cap că ne
considerăm ființe inteligente, dar observ că suntem mai handicapate decât orice specie,
când de fapt trebuia să fim mai performante. Mă tem că nu am prea evoluat, am dus un
mental cât am putut de sus, am rupt legătura cu sufletul și ne-am cam băgat în rahat.
Am scris acum mai mult pentru mine. Mă gândeam la animale cât de repede eliberează
puiul, cât de repede îl lasă liber. Și noi? Noi îl ținem în cuib până moare. Cum dracu am
evoluat?
Am ridicat acest domn inteligent la nivel de divinitate, l-am completat cu domnul evoluat, ego
spiritual și am sentimentul că ne-am cam terminat. Ne-am handicapat maxim. Când mă
gândesc la asta, îmi dau seama cât e de lucru, câte sunt de desființat, cât de mult am
încurcat ițele, câte sunt de descurcat, cât de mult m- am încătușat, câte sunt de dezlegat.
Și toate astea doar pentru a avea un garant .
Mă gândeam la animale. Masculul respectă femela. Nu sare pe ea, dacă femela nu e în
călduri. Noi oamenii am evoluat
Bărbatul cere femelei să intre în călduri și de 4 ori pe zi.
Cum rezista la animale un mascul chiar și un an ( pisicile se reproduc în martie din câte știu)
iar omul, ființa evoluată, 4 zile?
Mă gândeam că animalul se hrănește cu același tip de mâncare pe viață. Noi oamenii avem
nevoie de diversitate altfel ne tragem un cancer de ficat.
Încerc să traduc evoluția asta, dar mi se pare că domnul inteligent ne-a cam băgat în rahat.
Mă întrebam cum rezistă animalele fără muzica de relaxare, fără manele, fără a vizita
Ierusalimul, fără chakre curățate, fără a se lega la eu-ul superior, fără concedii în Tunisia,
fără a se suna să întrebe ce mai faci, fără fotografii cu amintiri, fără diplome de savanți? Noi
ne tragem câte un cancer pentru fiecare astea. Cum să pot trăi dacă nu am așa ceva?
Cum poate o pasare doar să-și învețe puiul să zboare fără a demonstra că al lui zboară mai
în zig zag decât puiul vecinii, fără a îi pune moț în cap?
Mă întrebam cine ne-a spus că am evoluat?
Mă gândeam că în loc de a diminua nevoile, noi le-am înmiit. Am creat nevoi artificiale, și tot
creăm prin media, reclame, am devenit mai maimuțe decât urangutanii și ne și mândrim cu
ceea ce suntem deja - sub nivelul mării -
Nu știu cum să definesc evoluția asta. Mă gândesc la cursuri spirituale de câte 1000 euro
care ne învață cum să respirăm, cum să ne atingem, cum să țipăm. Să fie asta evoluția?
Forma perfectă de handicapare a unei specii și eu să nu pot să o văd?
Dorințele creează drame. Dacă nu am avea atâtea dorințe, atâtea nevoi, nu am tot apăsa
butoanele alea și dramele nu s-ar mai manifesta.

~ 73 ~
Toate dorințele sunt ale lui ego. Nici-o dorință nu ține de suflet. Dintre toate speciile, noi
avem cel mai mare ego. De aia suntem unde suntem.
Sufletul e veșnic. Cum poate un nemuritor să piardă dorința de a trăi, dacă el nu poate muri?

E vorba de un drum de întoarcere din exterior către interior. E vorba de a mă observa mereu
pe mine, e vorba de a fi atent mereu la mine, e vorba de a fi cât mai mult timp eu cu mine,
fără a mă gândi la nimic din afara mea.
Cu cât voi caută să îmi satisfac nevoi mai multe și mai multe, cu cât voi alegra în exterior să
știu mai multe și mai multe, cu cât mă voi raporta la tot ce înseamnă sfinți, părinți, legi,
guverne, reguli, etici, norme, prieteni, iubiți, cu atât fug de mine. A mă regăsi pe mine
înseamnă să mă întorc la mine.
Cu cât voi încercă să am și să tot am, cu atât plec de lângă mine. Cu cât voi caută să mă
conectez la exterior, cu atât fug de interior.
A evolua înseamnă, de fapt, a renunța. La ce? La orice are legătură cu exteriorul.
A evolua înseamnă nu un drum de a-ți însuși noi și noi metode de evoluție, noi cunoștințe,
noi concepte, noi mantre, noi demonstrații. A evolua înseamnă a mă debarasa de tot ce am
în mintea mea. A evolua înseamnă nu a merge pe un drum, ci a te întoarce de pe drumurile
pe care rătăcești, către tine.
A evolua înseamnă, de fapt, a renunța la tot ce am creat până acum în această existență a
mea.
A evolua, înseamnă la a da drumul la tot ce am crezut că-s eu. A evolua, înseamnă, de fapt,
a renunța. la tot ce am, la tot ce sunt. Doar așa poate apărea un nou EU.
Cu alte cuvinte, nu pot avea nimic nou, până nu renunț la vechi, nu pot fi un altul până nu
renunț la ce sunt acum.
Ca să pot să creez altceva, trebuie să renunț la ceea ce am creat deja.
Tot apare în mine ideea de simplitate. Cu cât totul e mai complicat, cu atât sunt mai
îndepărtat de natura divină a mea.
DIVINUL SIMPLIFICĂ TOTUL ÎN CALEA MEA.
DOAR ÎN SIMPLITATE POATE APĂREA MANIFESTAREA DIVINULUI.
A EVOLUA NU ÎNSEAMNĂ A COMPLICA! A EVOLUA ÎNSEAMNĂ A SIMPLIFICA!

~●~

INCONȘTIENȚĂ
SOMNUL DE VECI

Am scris astea să mai facem un pas. Când suntem inconștienți, în somn, adormiți, e bun
orice. Dar dacă nu realizăm că ceea ce a fost cândva util acum este împotrivă mea și mă
împiedică în a mă mișca, voi rămâne adormit. Pe bebe îl ajută un titirobil să se ridice și să
miște. Vine un timp când trebuie să arunce acel titirobil și să plece singur. Orice informație,
orice știință, orice mantra, orice rugăciune, orice meditație, este titirobilul tău. Un bebe are
un titirobil. Tu câte ai?
Haideți să depășim cumva vârsta de până într-un an. Copilul merge nu când îi spune mama
că poate merge, ci când încearcă el să facă un pas. Noi am tot învățat că trebuie să ne
spună alții dacă putem merge, cum să mergem, că fără ei nu putem merge, că avem nevoie
de titirobil ca să mergem. Oare să fie chiar așa?

~ 74 ~
Am uitat complet de divinitatea mea. M-am negat destul. Mi-am pus sufletul la colț să nu
miște de acolo. Scoate-l în față și dă-i voie a se manifesta. Nimic nu poate fi adevărat peste
divinitatea ta.

~●~

PARTENERIAT
ILUZIA CELUILALT

Avem dorințe ( pretenții) despre cum trebuie să arate, să se comporte, să se manifeste, să

aibă, să fie, sau să nu fie celălalt.
Cu alte cuvinte, definesc cum trebuie să fie exteriorul, care nu reprezintă decât interiorul
meu. Doresc să găsesc un exterior frumos modelat, sculptat, bun de înhămat la jug pentru
că eu sunt putrefact, handicapat. Ce găsesc? Păi ce sunt eu.
Nu am primit de la nimeni un răspuns prin care să : aspir să ajung la acel nivel de echilibru
în care să îi permit celui de lângă mine să fie ce vrea el și cum vrea el, pentru că atunci știu
cu adevărat, ce sunt eu și cine sunt eu, pentru că atunci dispare dependența, dispare
supraviețuirea și se manifestă independența mea și a celui din fața mea, de aici începe
libertatea, de aici începe fiecare a trăi, nu a supraviețui.
Cât timp încă definesc cum să fie celălalt, mă tot handicapez, mă tot lupt să modelez iluzii
inexistente, tot alerg după himere, mă tot agăț de ele, și astfel uit să mă întorc spre singurul
real și adevărat care trebuie schimbat - Eu.
Nu lucrez ca să îl schimb pe celălalt pentru că celălalt sunt eu, deci pe mine e necesar a mă
schimba, percepția mea asupra celuilalt se va schimba instantaneu, când eu nu mai sunt
într-un anumit fel, nici în cel din fața mea nu mai pot percepe acel ceva.
Vreau ca partenerul să îmi fie garant. Să simt că mă pot baza pe el. No! Păi cine are garanți
pe care să se poată baza? Copiii. Copiii au garanți părinții. Dar care este prețul? Ei sunt sub
papucul părinților, ei sunt mereu conduși, ei aud mereu nu fă asta, nu te du acolo, nu pune
mâna acolo, nu atinge aia, asta ai făcut prost, asta nu e bine, etc. De ce te plângi că
partenerul tău ( garant) face la fel cu tine? Copii nu au bani. Ei sunt la mâna părinților. De ce
te plângi că nu faci suficienți bani, atât timp cât încă vrei garant? Încă ești neânțărcat.
Nu am auzit despre cum aspir să fiu eu. Nici un cuvânt în direcția asta.
Întâlnesc doar femei care fumează și mă deranjează acest lucru. Vreau să schimb să nu mai
fumeze ele. Ce fac de fapt ele? Consuma banii pe ceva inutil, și mai și poluează aerul pe
care îl respir eu cu acel ceva. Când eu dau bani cu carul pe la cursuri care să mă învețe
cum să fug de adevărul din mine, cum să iert exteriorul ( că vezi doamne, interiorul
strălucește), cum să mă iert pe mine că exteriorul suferă, fără să fac nici-o schimbare
adevărată în mine, și îi mai învăț și pe alții să facă cum fac eu, oare nu arunc bani și apoi
poluez pe cei din jurul meu cu lucrul pe care am dat acei bani? Răspunde-ți tu singur la
această întrebare. Care e tutunul și poluarea pe care o faci tu.
Am mai auzit o minune de evoluați: vine partenera către mine cu o pretenție. No! Acum îi
pun mâna în piept și îi spun : "draga mea du-te și fă-ți temele și rezolvă-ți trăirile".
Bravoooo!!!! Ai învățat ceva. O nouă metodă de a mă eschiva și de a da în celălalt. Dar ți-ai
pus întrebarea : măi, dacă eu sunt ea, dacă ea nu poate face nici-o mișcare, dacă eu nu
comand acea mișcare, atunci :
Ce dracu e cu mine de o comand să vină cu astfel de cerințe la mine?
Ce fac eu?

~ 75 ~
Cât de conștient sunt?
Ce intenționez?
De ce o butonez?
Oare am nevoie să demonstrez cât am evoluat eu și cât de în rahat ești tu? Răspunde-ți tu
la întrebare.
Haideți să mai vedem cum mai putem educa acest partener, cum îl mai putem sculpta, că nu
știu cum dracu se face că eu numai peste neciopliți/ neisprăvite dau. Eu plutesc. Când mă
uit la mine, mi-aș da singură limbi în cur dacă aș putea. Păcat că nu pot. De aia te-am luat
pe tine, să mă lingi tu, că nu mă pot linge eu.
Știți ce e mai interesant? Că aștept să mă lingi tu, că mie mi-ar fi scârbă să o fac și dacă aș
putea, tot n-aș face-o.
Chiar așa de plin ești de tine? Chiar atât ești de complet? Un complet, dragul meu, nu mai
are cu ce se completa. Un complet, nu mai caută o jumătate. Un complet, nu mai poate
proiecta decât complet în afara sa. Eu nu am ajuns acolo, dar dacă tu ai ajuns, tot respectul
pentru tine. Mă frământă o întrebare: Observ că partenera mea face curățenie pe centrul
bucătăriei, dar sub dulap e praf și coji de ceapă. Și culmea e că mie îmi sar în ochi astea.
Oare m-am pus jos să mă întreb unde pozez eu de suprafață că sunt lustruit și curat, dar
rahatul l-am pitit bine sub dulap, sau m-am dus peste exterior ( partenera) să o pun la punct
că nu e în stare să curețe gunoiul să nu îl mai văd eu? Mi-a trecut prin cap că gunoiul ăla
vorbea despre gunoiul meu? Sincer? Eu aș fi înțeles că e despre mine, l-aș fi luat pe
mutește și m-aș fi dus să caut gunoiul ascuns din mine.
Cum procedezi tu?
Răspunde-ți tu!
Un complet nu va fi agasat de prezența cuiva, nu va fi sufocat de prezența cuiva, dar nu va fi
stresat nici de absența cuiva. El oricum, este complet deja.
Și acum: DEFINIȚI PARTENERIATUL!

~●~

GARANTUL
BOLOVANII PE CARE-I CĂRĂM

De când ne naștem ne căutam garanți. Începem cu mama și cu tata, continuăm cu bunicii,

frați și alte rude apoi ne facem prieteni, cunoștințe sus-puse, apoi ne luăm un soț/soție, apoi
facem copii și toate spunem că din iubire.
Pentru ce ne trebuie garanți?
Să ne asigure supraviețuirea, să ne susțină la studii, să ne ocrotească, să ne facă poftele,
să ne trimită în excursii/ tabere, să ne apare de cei care ne ataca, să ne asculte poveștile, să
avem pe cine ne baza în situații de ananghie, să avem la cine apela când dăm de necaz, să
ne asigure imaginea, să aparținem de cineva, să ne îngrijească când suntem bolnavi, să
avem la cine ne refugia când nu mai avem încotro, să avem la cine suna și ne plânge.
Ne mai trebuie garant pentru clipele de plictiseală, că vom avea sexul asigurat, că vom avea
unde sta, că vom avea cu cine crește următorii garanți ( copiii), că vom avea cu cine merge
în vacanțe, că nu vom îmbătrâni singuri, că va avea cine să aibă grijă de noi la bătrânețe, că
va avea cine să ne plătească facturile, că vom avea un venit la bătrânețe, că va avea cin să
plătească mașină vecinului pe care am lovit-o din greșeală și lista poate continua.
Câți garanți avem? O grămadă? Dar cum îi putem păstra și să nu ne părăsească?

~ 76 ~
Trebuie să îi păstrăm cu orice preț. Atunci, ne punem la dispoziția lor și îi slujim cu
conștiinciozitate pentru a fi siguri că atunci când va fi nevoie vor fi și ei drepți.
Viața noastră se transformă într-un calvar, tragem din greu, pentru că toți acești garanți să
fie la dispoziția noastră când va fi nevoie.
Uităm să trăim și să ne bucurăm de viață, pentru că trebuie avut grijă de garanți. Anumiți
garanți trebuie plătiți constant pe o perioada foarte lungă de timp ( statul, asigurările de
boală, de pensie, de accidente, de studii) etc.
Vom ajunge în situația în care să apelam la acești garanți? CATEGORIC, DA.
Când ai început să te ocupi de acești garanți, ai dat deja comanda pentru ce trebuie să se
întâmple în viitor. Ți-ai pregătit pentru viitor și neputința și sărăcia și boala și moartea ( locul
de veci pe care îl cumpărăm, taxa pe care o plătim an de an la biserică, slujbele pe care le
plătim, etc).
Tot ce ai spus : " las să fie, în caz că..." deja ai spus să fie. Cum arată viitorul tău? Uită-te în
jur câți garanți ai. Calculează cât din munca ta cheltui pentru tine și cât pentru garanți.
Evident, nici-un garant nu îți este prieten. Tu crezi că este așa, dar, în realitate fiecare garant
e stăpânul tău. Tu trebuie să satisfaci nevoile și pretențiile fiecărui garant. Dacă nu, vei
pierde acel garant.
Când crezi că ai scapăt de copii, acum sunt mari și la casa lor, te trezești cu celălalt fost
garant, părintele, că e bolnav și e la pat. Când reușești să scapi și îl trimiți să vadă cum
arată acele locuri cu verdeață, vin ceilalți garanți ( copiii) și îți pun nepoții în brațe.
Și de ce toate astea?
Pentru supraviețuirea mea. Nu am trăit nici-o clipă pentru mine. M-am născut și m-am băgat
în lanțuri. Nu am știut cum e în afara lanțurilor. Nu știu nici acum cum e.
Nu m-am gândit niciodată că
SINGURUL GARANT PENTRU MINE SUNT EU!
Nu m-am gândit niciodată că adevăratul și unicul garant ar fi indicat să fie sufletul meu.
Dacă îmi spui că nu ți-ai făcut copiii să îți fie garanți, atunci de ce e așa important să
demonstrezi că ești un părinte bun? De ce nu poți fi orișicum? De ce îi plătești profesori
privați? Că cere el/ ea? Și dacă spui că școala e destul? Se va supară? Îți va reproșa că nu
ești ce ar trebui să fi? De ce e important să fi cum vrea acel copil?
Dacă nu o vrei pe mama de garant, de ce o pui să stea cu copiii tăi? Dacă prietena cea mai
bună nu îți e garant, atunci de ce nu îi spui când te sună că nu ai chef să o asculți?
Dacă rudele nu îți sunt garanți, atunci de ce îți notezi să nu uiți să le feliciți de diverse ocazii?
Dacă chiar nu am garanți, de ce plâng când pleacă cineva din viața mea, când moare
cineva?
Că îmi pare rău de el/ea? Cel ce-i mort, e mort. Te plângi pe tine că ai rămas fără un garant.
Niciodată nu l-ai plâns pe celălalt.
Cât din viața mea mi-am asumat și cât am pus-o în garanți?

~●~

JUDECATA
PROPRIILE ETICHETE

Când judec pe cineva că e strâmb, că e drept, că e fals, că e ipocrit, că e mincinos, că e

hâd, că e frumos, că e scund, că e înalt, că e prost, că e deștept, că e prefăcut, că e
mironosiță, că e curvă, că e fustangiu, că e enervant, că e hapsân, că e incapabil, că e

~ 77 ~
harnic, că e leneș, că e fățarnic, că e neîndemănatic, că e analfabet, că e handicapat, că e
arogant, că e cum îmi mai vine în cap, am pornit deja un război cu acel cineva, am lansat
deja un tun spre el.
Când spun că ăia "răi" ar trebui exterminați, puși la zid, împușcați, maltratați, deja războiul l-
am declanșat. În mintea mea, în capul meu, e război. Va fi război în afara mea.
Când copilul meu e mai important decât al vecinului meu, al meu să scape, nu mai contează
celălalt, deja am pornit separatismul. Războiul între nații este declanșat.
Când spun că, copilul meu e mai breaz decât al colegului meu, deja, iată cum americanii
devin mai breji decât africanii.
Când spun că eu cu această persoană nu am de discutat, deja l-am închis în lagăr, l-am
izolat, nu este așa cum trebuie să fie în mintea mea. El trebuie izolat, îndepărtat, el este
ciumat.
Și după ce am făcut asta, mă întreb ce e cu lagărele de care tot aud că se fac, că se
construiesc, că în China deja sunt puse în funcțiune.
Nu mi-am pus niciodată întrebarea despre câți oameni mitraliez eu în fiecare minut, despre
câți dau cu tunul în ei în fiecare clipă, despre câți izolez și închid în fiecare zi. Nu. Eu
vorbesc de alții. Ei sunt răi. Eu sunt îngeraș picat din cer. Păi nu de aia meditez? Să scap de
ăia răi ( nu că i-aș fi judecat, departe de mine asemenea idei), și când iert, oare de ce îi iert?
Evident că sunt tot răi. Dar judecata e un cuvânt atât de străin de mine încât trebuie să mă
uit în dex să văd ce înseamnă. Eu, aproape, l-am uitat.
GÂNDURILE SUNT BOMBE ATOMICE PE CARE LE ARUNCĂM ÎN UNIVERS ȘI CARE
SE ÎNTORC CU PUTERE ÎNZECITĂ ÎMPOTRIVA MEA.
Am progresat și am învățat multe. Deja eu sunt o rafinată, o finuță, o elegantă. Mă feresc de
bădărani, de țăranii proști, de cei necizelați, de cei necitiți, de cei care nu sunt conform
standardelor mele. Deja pe ăia i-am închis.
Am progresat și am aflat că a te vaccina e un lucru rău. Deja când vorbesc despre vaccinați
vorbesc despre niște spălați pe creier, despre niște îndobitociți, despre niște incapabili să
vadă un adevăr. Eu îl văd. Doar de ăia îi dau cu judecată în dreapta și în stânga.
Am progresat și am evoluat. Deja eu am devenit smerit/ă. Eu acum sunt observatorul
deșteptat. Acum observ ipocrizia, lașitatea, falsitatea, minciuna, prefăcătoria, etc. Eu am
devenit adevărat. Ăia sunt de vină că vin să arate așa ceva, că eu m-am înaripat. Ei trebuie
izolați, trebuie băgați în lagăre, trebuie reeducați. Mie adevărul îmi da pe nas.
Am progresat și am evoluat. Deja nu mai reproșez partenerului/ ei meu că nu e cum trebuie
să fie. Nu așa face un evoluat. Îl ironizez, îi precizez că nu e capabil să își rezolve trăirile, îl
iau peste picior, nu mă pot cobora la nivelul lui de prost. Eu sunt deșteptat, sunt înaripat.
Am progresat și am evoluat. Prin cuvinte subtile îi strecor partenerului că oricum suntem
degeaba unul lângă celălalt, că până la urma tot fiecare va fi cu drumul lui. Departe de mine
gândul de șantaj emoțional. Nici nu m-am gândit să-l pun la punct pe celălalt. Eu am spus-o
fără intenție. Nu înțeleg de ce și-a luat celălalt trăiri?
Am progresat și am evoluat. De acum nu mai scot ochii. De acum doar schițez un zâmbet în
colțul gurii, de acum doar te privesc ironic și distant, de acum nu mai am ce să îți povestesc,
deja eu sunt la un nivel înalt. Eu m-am înaripat, tu ești în căcat. Bravoooo!!!!Măcar avem un
înaripat.
Am progresat și am evoluat. Îmi vine să îmi dau palme când văd evoluția mea. Îmi vine să
urlu de evoluția care zace în mine. De câte ori am stat să mă gândesc că eu sunt celălalt?
Că ar trebui să mă analizeze pe mine? Că eu sunt cel care izolează, împușcă, mitraliază?
CÂT ÎNCĂ VOI ARATA CU DEGETUL SPRE CELĂLALT,
NU AM FĂCUT NICI UN PAS DIN CĂCAT.

~ 78 ~
 CÂND CINEVA ÎȚI SPUNE DESPRE CINEVA CĂ-I RĂU, NU FUGI DE ACEL RĂU, FUGI
DE CEL CARE A FĂCUT AFIRMAȚIA DESPRE RĂU.
Deja s-a descris pe el, deja a spus totul despre cum e el.

~●~

VALIDAREA

De mici așteptam o validare de la cineva. Creștem mari și tot simțim că vrem să fim validați.
Vreau să fiu validata ca femeie de un bărbat. Dacă el nu îmi demonstrează că sunt femeie și
nu îmi dă dovada că e așa, eu nu știu că sunt femeie, mă cred pisică și încep să merg în 4
labe și să miaun. Bărbatul dacă nu e validat și el că e bărbat, nu știe că e bărbat, și el
crede că e câine și începe să mârâie și să latre.
Și nu mă poate valida oricine. Un anumit bărbat sau o anumită femeie poate stabili dacă
sunt om sau câine, pisică sau te miri ce arătare. Ce sunt eu sau cine sunt eu depinde de
cineva. Dacă acel cineva spune că nu sunt ce trebuia, mă transform. Dar nu înseamnă că și
latru. Încep să mușc din el/ea să spună că sunt om. Și totuși nu ajunge om, trebuie să îmi
spună genul, să îmi spună sexul, să îmi demonstreze că sunt cel mai cel sau cea mai cea.
Păi dacă tot nu știu fără tine ce sunt, de ce mă deranjează dacă sunt strigată " cuțu"?.
Atunci oare știu că nu sunt cuțu? Se pare că da. Și atunci dacă știu că nu sunt cuțu, dacă
știu că sunt femeie, de ce mai aștept validarea ta ca femeie/ bărbat?
Sigur că aștept o validare sau aștept să văd că pentru tine sunt cel mai cel sau cea mai cea?
Dacă aștept asta o fac pentru că am pretenții să nu poți exista fără mine, să nu poți respira
dacă nu sunt eu, să fie imposibilă viața ta fără prezența mea. În spatele dorinței mele de a fi
validată de tine se află dorința de a te acapara, de a te subjuga, de a te îngenunchea. Dacă
îmi iese e perfect, dacă nu, mă apucă suferință.
De ce sufăr? Că nu am reușit să am un prost la dispoziția mea. Ce fel de stăpân sunt eu,
dacă nu am sclavul meu?
Mai am nevoie să mă validezi că sunt complet, că sunt perfect, că sunt deștept. Nu ajunge
să mi-o spui, trebuie să o demonstrezi. Cumva, tu trebuie să demonstrezi că eu nu sunt
handicapat/ă. Eu sunt total neasumat/ă, incapabil/ă să îmi asum responsabilitatea vieții
mele, dar trebuie tu să îmi demonstrezi că eu nu sunt handicapat/ă.
Mă gândeam că dacă nu ai un picior, se mai fabrica unul de lemn, sau se găsește un
înlocuitor. Dar ce poate face cineva în fața unui neasumat/ă? Încotro să o ia? Ce soluție ar
avea? De ce ratez mereu orice relație/parteneriat? Păi cum dracu să stea? Ce poate face
acel cineva? Oare am gândit că îi impun să facă din rahat un zmeu? Oare am gândit că cer
întotdeauna să facă ceea ce nu pot face eu?
Mai avem și obiceiul de a ne lamenta: mă vait că nu sunt cum ar trebui să fiu, tocmai pentru
a îl obliga pe celălalt să vină și să spună că eu sunt perfect, că eu nu sunt defect, și uite așa,
tot l-am pus în genunchi în fața mea. Alții am depășit nivelul de a juca așa. Nu mai adopt
atitudinea de văitat, devin arogant, să vadă ea/ el că sunt cineva. Privesc distant, mă uit de
sus, și ...hopa! Mi-a ieșit așa. Acum știu ce înseamnă să fi bărbat. Vezi? Îmi place noua
metodă a mea de a te îngenunchea.
Și toate astea, pentru a mă valida? În spatele nevoii de validare stă competiția și ambiția de
a fi cea mai cea sau cel mai cel. În această ambiție, vreau să îngenunchez tot ce mișcă în
preajma mea, vreau să fiu deasupra tuturor. De ce? Pentru că, în realitate, nu vreau să se
vadă cum sunt eu: nulitate.

~ 79 ~
 VALIDAREA MEA O VOI DA DOAR EU. FIIND O PERSOANĂ ASUMATĂ, DEJA SUNT
VALIDATĂ.
Ce mă poate anula de nu mă pot valida? Lipsa de asumarea. Câți garanți am? Cam ar trebui
să mă gândesc că nu prea sunt deloc asumat/ă.
De câte ori iau prin învăluire pe cineva, devin orice în afară de ființa divina ce ar trebui să fie,
de câte ori aștept să îmi spună cineva că sunt bun/ă mă anulez pe mine, de câte ori am
pretenția să îmi acorzi mie toată atenția, mă anulez pe mine, de câte ori adopt poziția de
aroganță, mă anulez pe mine, de câte ori iau poziția neputinciosului, mă anulez pe mine, de
câte ori adopt indiferența, ignoranța, mă anulez pe mine, de câte ori îmi plâng de milă, mă
anulez pe mine, de câte ori mă rog la o divinitate, zeitate, entitate exterioară, mă anulez pe
mine, de câte ori meditez să plec din universul creat de mine, mă anulez pe mine, de câte
ori mă lupt să controlez, mă anulez pe mine, de câte ori mă frustrez că lucrurile nu sunt cum
vreau eu să dictez, mă anulez pe mine, de câte ori mă bazez pe tine, mă anulez pe mine, de
câte ori strig că tu ești de vină, mă anulez pe mine, de câte ori ... mă tot anulez. Și după ce
am devenit nulitate absolută, acum aștept validare de la tine. Oare care e motivul pentru
care nu poți valida tot ce eu am anulat : deja?

~●~

GUVERNANTA MENTALULUI

Dialog
Mintea e problema!
Nu înțeleg, cum să ies din minte?
Cum să scap de ea?
Prin meditație? Nu. Se face liniște cât sunt în meditație și cum am ieșit, reapare starea de
război. Starea de conștiență e cea care poate face ca limitele trasate de minte, să dispară.
Ce înseamnă să fiu conștient? În primul rând, atent la intenția fiecărei acțiuni din fiecare
moment.
Să fiu conștient înseamnă să fiu atent la gândurile ce le emit și să opresc ce văd că e
judecată, ce văd că e război.
Să mă întreb în acel moment de ce gândesc așa? Ce vreau să obțin cu asta?
Să fiu atent la scopul oricărei dorințe trece prin mintea mea. Asta înseamnă să fiu prezent în
fiecare moment de acum, când gândesc ceva.
- Părerea mea este că nu mintea în totalitatea ei e problema, ci acele construcții mentale
limitative care au fost create. Fără minte nu am putea face mai nimic, decât satisfacerea
nevoilor primare.
- Atât de handicapat să fie acest suflet încât să nu poată satisface decât niște nevoi
primare?
- Total de acord. Sufletul are puteri nelimitate și el stabilește jocul. Dar noi ca oameni, fără
minte, am fi la fel ca animalele. Ele nu sunt limitate de minte și probabil mai conectate la
suflet decât noi, oamenii.
- Mă tem că nu este așa. Și animalele au minte și au o capacitate destul de mare de a
învăța.
- Ce ne deosebește pe noi față de animale? Eu cred că mintea și egoul.
- Și ele au destule limite, și ele au destule bariere în minte. Cât timp crezi că tu ești diferit de
pisica din curtea mea, da, mintea ta spune că nu ești pisică. Tot încercam să demonstrăm

~ 80 ~
că nu suntem animale, dar uităm că nimic din afara mea nu poate fi dacă nu sunt eu, că
există un singur creator, că tot ce mișcă în afara mea sunt doar eu.
- La nivel de suflet, așa este.
- Mintea și ego sunt totuna. Nu sunt 2 chestii diferite. Și ce e sufletul?
- Sufletul e tot, dar eu ca om sunt limitat, că încă nu m-am identificat cu sufletul. Eu că om,
sunt separat. Sau am impresia că sunt separat. Că mintea/egoul mă separa.
- Sufletul e tot. Deci e și Radu și pisica?
- Da
- Și care e diferență intre Radu și pisica?
- Depinde de unde privești.
- De unde vrei tu.
- Din perspectiva sufletului sunt una și aceeași, din perspectiva minții ele sunt separate.
- Deci mintea a stabilit că Radu e om și Nala e pisică?
- Da
- Și tot mintea a stabilit că fără ea, Radu nu ar putea să își satisfacă decât nevoile de baza.
Și dacă mintea stabilea că Radu ar putea zbura, s-ar realiza?
- Dacă ne uităm la animale ele asta fac. Asta nu știu.
- Aici mintea e limitata?
- Cu siguranță!
- Și sufletul ar putea face ca Radu să zboare?
- Da!
- Deci cine îl ține blocat pe Radu?
- Mintea! Și tocmai aici e problema. Că noi ne identificăm cu mintea. Dacă am putea să o
folosim doar ca pe o unealtă am fi eliberați.
- Și tot mai susținem că fără minte am fi doar animale. Și ști de ce?
Că mintea nu concepe puterea de creație instantanee a unui divin conștient.
Ea crede că o casă trebuie făcută cărămidă cu cărămidă, că nu poate să apară altfel.
Sufletul știe că poate să apară.
Mintea crede că ea conduce orice calculator. Sufletul știe că într-o clipă poate să dispară
orice calculator.
Eu vorbesc de a fi CONȘTIENT, adică a fi conectat mereu cu propriul suflet. Asta e diferit de
a fi în supraviețuire.
Divinul nu e în supraviețuire, Radu. Adevărata viață începe acolo unde mintea se sfârșește,
e dincolo de ceea ce ea poate concepe.
Mintea e limitată și își ia repere limitate: animale

~●~

BANII
ILUZIA DEPOZITELOR

Ce e cu acești bani? Îi transformăm în garant. Constituim depozite, grămezi, uităm de

puterea creatoare a noastră și începem să dormim pe grămezi de bani, numărându-i mereu
și calculându-i să vedem dacă a mai scăzut din grămada noastră. Viața devine iad.
Puterea creatoare este anulată. Ne raportăm la o grămadă putrefactă, tremurăm pentru ea,
avem grijă de ea și uităm a exista.

~ 81 ~
Detestăm pe cei cu bani, îi catalogăm, îi judecăm, îi clasificăm și totuși dorim să avem și noi
acele grămezi de bani. Suntem nehotărâți dacă să fim bogați sau săraci, oscilăm între a
avea și a nu avea și nu înțelegem de ce parcă am, dar parcă n-am.
Ne punem standarde despre cât ar trebui să am, tragem linie că aici ar fi de ajuns, ne văităm
că nu ajungem la acel barem, dacă am ajuns, ne văitam că muncim prea mult pentru acei
bani.
Nu le-am permis niciodată să fie. Câți? Câți mi-or trebui, câți o stabili sufletul meu că trebuie
să fie. De unde? Nu știu și nici nu contează, important e să le permit să fie.
Stabilim prin ce metode să îi facem. Nici prin cap nu ne trece că ar putea apare prin orice
mijloace. Din nou, mintea barează.
Ea are limitele ei, ea are drumurile ei, altele nu cunoaște. FRICA CREEAZĂ MONȘTRI.
Și noi tremurăm de frică că nu știm de unde o să-i procurăm. În loc să creem din iubire
pentru noi, vom crea din frică.
Și adevărul din noi se va manifesta în toată splendoarea sa - frica de a nu avea-
Ce e de făcut?
Ia un pix și o foaie și scrie :
Ce înseamnă banii?
Cum sunt oamenii cu bani? și stai atent la tine să vezi...
De ce nu vreau să am bani?
Aparent, îi vreau. Hai să vedem în subconștient, chiar îi vreau?
Un alt motiv pentru care să rămân fără banii sau să nu-mi ajungă banii este ( mai ales la
domnișoare) dorința de a slabi. Banii puțini mă vor obliga să fac economii. Nu pot altfel să
mă abțin, dar vreau și eu să fiu mai subțirică, ei pot fi de ajutor să mi se împlinească această
dorință.
Mai avem motive de a avea bani puțini sau deloc. Dorința de a scapă de lepre. Cine sunt
acele lepre? Aceia care au mereu nevoi și tot vin și cer și eu nu am puterea de a spune nu.
"Vreau să scap de ei" se va traduce, în acest context, în a nu mai putea să îi ajut. Cât va
dura falimentul meu? Până leprele vor dispărea din jurul meu. Ei sunt prieteni, rude, vecini și
chiar membrii din familia mea.
Tot în categoria leprelor de care vreau să scap sunt și acei musafiri ce vin, se instalează la
mine, eu mă transform în sclavul lor, hotel de 5 stele e puțin zis, mă simt la dispoziția lor și
nu am puterea să le spun că pot să vină doar pentru o cafea sau un pahar cu apă și apoi să
le urez " drum bun". Voi fi ajutată de a scapă de acești musafiri nesimțiți prin falimentul meu,
dacă nu pot să o fac altfel.
Întreținerea unui membru de familie poate fi de asemenea o dorință de a scăpa. M-am
săturat să tot îi țin eu pe părinți, să îi mai țină și sora sau fratele, m-am săturat să tot îi dau
fratelui meu sau surorii mele. Sărăcia mă va ajuta să scap de așa belea.
Dorința ca să îmi demonstreze un părinte că sunt și eu important pentru el sau să îi dau
peste nas că m-a obligat să fac școala care nu voiam, sau să vadă cum e să nu am
partenerul pe care l-am vrut eu, ci am luat pe cine ai vrut și tu, poate duce din nou la sărăcie,
pentru a mă putea pune în cârcă acelui părinte.
Dacă vreau ca un partener să îmi arate cât contez pentru el și orice ar face mie mi se pare
apă de ploaie, îmi voi crea un faliment personal și în felul ăsta îmi poți demonstra tu că am
valoare, că faci și tu pentru mine ceva, că altfel, nu prea văd că faci.
Dacă sora mea a fost mai pupată în cur, sau s-a investit mai mult în ea, voi crea falimentul
meu personal, să mai îmi dea și ea, că destul mi-a luat ce mi se cuvenea.
Evident, voi trăi dramatic acest faliment sau sărăcie a mea, dar nu voi scăpa de ea, până nu
voi sta pe fundul meu, să văd ce urmăresc eu prin situația asta a mea.

~ 82 ~
Am scris asta ca să vedem cât de multe avantaje are ideea de a fi " sărac".
Se mai poate crea un faliment și când simt că, copiii mei nu sunt în stare să facă nimic si
vreau să facă, falimentul meu îi va obliga să facă și ei ceva.
Luați în calcul și gândul " Eu sunt singurul bou care trag la jug și restul stau în cârcă mea",
poate duce la imposibilitatea de a mă descurca, să îmi oblig partenerul/ partenera să tragă și
el/ea.
Dacă sunt într-o relație/ căsnicie în care nu mă simt prea bine dar nu am puterea de a mă
desprinde, aș vrea să fiu singura dar nu mă pot desprinde, voi face să nu ajungă banii,
pentru a îl obliga pe celălalt să plece la distanță, să fim împreună dar, de fapt să nu fim. Asta
e valabil și pentru cazul în care plec eu, doar așa pot scapă de prezența ta.
Stai cu tine și caută -ți adevărul tău!

~●~

CREATOR SAU COCREATOR?

CLARVIZIONAR SAU PROGRAMATOR?

În urma cu ani de zile, stăteam în chirie într-un apartament. Aveam o vecină mai în vârstă,
cu care m-am trezit că are viziuni în ceea ce mă privește. A fost suficient să îmi spună 2
chestii pe care eu le-am validat, ca ea să devină adevărul meu suprem. A început povestea.
În fiecare dimineață femeia bătea la ușa mea și îmi spunea ce a văzut referitor la mine.
Toate erau despre viitorul meu. Nimic bun. Peste zi, spusele ei se adevereau. A început
iadul care a durat. Zilnic primeam informații despre ce mi se întâmplă azi, mâine, peste 1
săptămână. Era din ce în ce mai rău. Trăiam un coșmar din care nu puteam scapă. Femeia
tot mă informa, pentru binele meu.
Nimic despre ea, totul despre mine. Ani de zile am rămas captivă în mâinile ei. Femeia își
făcuse un servici din asta. Ce avea de câștigat? Atenție, importanța, dependența mea de ea.
Era săracă, îi dădeam mâncare și cam asta era tot. Când decideam că nu mai vreau să știu,
mă trezeam cu ea la ușă. A avut o nouă viziune. M-am mutat, dar n-am scăpat. Ea a început
să sune. Îmi spunea la telefon ce a mai văzut. Cât a durat?
Până am înțeles jocul. Dându-i valoare de adevăr, tot ce spunea ea, devenea pentru mine
adevărat. Eu validam lucrurile în capul meu și eu declanșam iadul.
Atunci am început să îi neg adevărul ei și să îi spun că lucrurile stau altfel. A bătut în
retragere. Brusc, clarviziunea a cam dat pe după colț.
Nu există clarvizionar pentru mine, ci doar programator al meu. Eu devin creatorul unei
realități auzite și voi crea acea realitate. Am înțeles ce e cu acești nostradamus și alții care
au văzut ce o să ni se întâmple. Interesant e că acești clarvizionari văd despre alții, nu
despre ei, Îți spun ție, îți dau soluții, dar nu pentru ei.
Am înțeles că cel care îmi spune că o să mi se întâmple ceva, este doar o formă perfectă de
a manipula și programa. Aici nu intra doar clarvăzătorii, intra tv-ul, google, youtube, știință
care știe și demonstrează ce se poate întâmplă. Am înțeles că cei care îmi spun de știință
sunt într-un fel mult mai buni programatori ca și un lătrător clarvizionar. Pe ăla poate îl mai
contest, dar cu știință nu te pui. Ea demonstrează.
De ce ne vin atâtea programări exterioare. De fapt ele sunt doar indicații, ca apoi facem noi
totul. Pentru că nu suntem conectați la propriul suflet și căutam soluții exterioare. Atunci
întâlnim neadevăruri la care noi le dăm valoare de adevăr și începem să creăm haosul.

~ 83 ~
Am întrebat, ulterior acea femeie: spune-mi ce ai văzut despre tine. Liniște deplină. Nici-un
vizionar nu vede despre el. Ei se transpun în ceva special care văd despre alții. Se hrănesc
cu energia altora și încep a-i manipula.
Am înțeles că e de evitat pe cel ce îmi spune ce o să mi se întâmple mie, indiferent dacă
afirmația lui se bazează pe viziune sau știință. Ce se întâmplă cu un grup care dă valoare de
adevăr unei previziuni? Fiecare va crea aceeași realitate. Dacă unul singur din acel grup
neagă acel adevăr, el va percepe lucrurile diferit de restul grupului. El va avea o altă
realitate.
Singurul vizionar al meu pot fi eu pentru orice moment de acum. Mâine nu a venit și nu va fi,
deci nu îl pot vedea nici eu nici tu. Fugi de cei care îți spun ce ți se va întâmpla, indiferent de
fundament are afirmația sa - știință sau viziune - e tot aia.
Pot să văd ce e în acest moment în subconștientul meu, al tău, care sunt tot eu, dar dacă îți
spun ce te așteaptă în viitor, atunci doar te bag în frică și din acest moment te am la mâna
mea. E forma perfectă de a te manipula.
Asta a făcut și face și religia și politicul și horoscopul și doamna profesoară care îți spune că
fără materia ei vei fi un ratat, și mama care îți spune că dacă nu ai note mari ai să te
descurci greu în viață, și dl doctor care îți explică ce ți se va întâmpla... toți sunt vizionari,
programatori, manipulatori.
Întoarce-te către adevărul din sinea ta.
Am nevoie de adevăruri exterioare că nu știu să îmi caut adevărul meu și am nevoie să iau
în calcul tot, să nu mă ia prin surprindere vre-un rău. Noi îi creăm pentru că nu avem
încredere în noi. E timpul să nu le mai dăm valoare de adevăr și să ne întoarcem către noi.

~●~

RĂZBOIUL INTERIOR

Cei care au trecut testul de Covid, îl pică pe cel de război.

Văd că frica de înfometare e la mare putere. Scena se repeta ca cea de la covid și
nepanicații de atunci, se panichează acum. Și la covid au fost date publicității scene
tulburătoare și ați rămas pe poziții. Și acum? S-a dus vitejia noastră?
Toată lupta e pentru ego. De cine ne e frică? Care e adevăratul bau bau? Dacă îți pică
grenada în cap, ai scapăt. Ți-e frică că vei muri de foame? De ce anume ți-e frică?
Sunteți siguri că suflețelul nostru tremură de frica lui Ivan, al lui John, sau că mâine nu mai
găsește fructe de mare la Auchan?
Trebuie să vezi suficient de departe că să înțelegi binele pe care îl pregătește răul de azi.
Știm cu toții că în confort ne doare în cur să schimbăm ceva, să facem un mic pas în a ne
schimba existența. Criza evolutivă era normal să apară.
Nu este o criză sanitară sau politică, e o criză provocată de necesitatea noastră că ființe
divine de a trezi conștientul din noi. Nu te vor ajuta nici 2 straturi de ceapă și nici 10 kg de
făină din cămară. Dacă ai ajuns până aici crezi că sufletul tău îți pregătește sfârșitul? Te-ai
gândit că poate așteaptă să renunți la exterior ( Biden, Trump, Isus, Mesia, Buda...) și să te
întorci către interior ( suflet). Îți garantez că acolo nu e frică, nu e panică, nu e foamete, nu e
moarte.
Ai văzut sicrie încolonate cu morții de covid și nu te-ai speriat. Ce te sperie acum? Faptul că
Vladimir e vizibil sau real? La fel de real că și covid-ul. Nu știu cum ați fost voi, dar eu l-am
văzut și pe covid și pe Vladimir doar la tv. În rest, în fața mea nu s-au arătat niciunul.

~ 84 ~
Am avut eroi preoții, apoi doctorii, acum facem soldații și ce mai urmează? Noi tot acolo
stăm? Noi pe noi când ne vedem? Tot de exterior ne temem și tot el ne atacă și tot el să ne
salveze? Oare nu vrem să vedem și cine suntem noi? Tot iluzia o vedem?
Dacă trebuie să fiu voi fi. Am uitat că suntem creatori și ne-am transformat repede în oi.
Înapoi la creator! Amintește-ți că ești nelimitat! Cum te limitezi acum?
Oprește știrile! Le-ai oprit pe cele de covid, oprește-le și pe cele de război. E tot acolo.
Referitor la acest război de care ne temem atâta noi, aș face câteva precizări. Cum este
posibil să proiectăm războiul în afara noastră? Ce facem noi ca să fie război?
Doi oameni nu se plac: Putin și Biden. Ei spun mulțimii că ceilalți sunt răi, ce le vor răul și îi
trimit să îi elimine pe cei răi.
Oamenii, în realitate, nu au nimic de împărțit unul cu celălalt, dar începe măcelul că li s-a
spus că ceilalți sunt răi.
1. Când îi explici partenerului că sora sau mama să sunt rele, nu asta faci? El nu are nimic
de împărțit cu mama sau sora, dar îi spui tu că ele sunt prefăcute, că nu sunt cum trebuie
să fie, că îl iau de prost și așa partenerul trebuie să le pună la punct pe cele două. Și uite-l
pe Putin în toată splendoarea sa.
2. Când îi spui copilului tău cu cine să se joace și cu cine nu, ce faci? Copilul ăla este rău, cu
el nu ai ce căuta, celălalt e bun, cu ăla te poți juca, și așa uite-l și pe Iohanis care spune nu
cu rușii, dar cu americanii da.
3. Când o pui la punct pe mama, că nu vede ce prietenă perversă sau profitoare are, ce faci.
Mama nu avea nici o problemă cu prietena sa, dar îi explici tu că are o problemă și că
trebuie eliminată sau pusă la punct. Exact așa auzim că face Putin cu ucrainienii.
4. Când îi explici partenerului că aia de care s-a îndrăgostit el și pentru care vrea să te lase
pe tine, e o perversă și o profitoare, ce faci? El nu avea nici o problemă cu acea persoană,
dar vi tu să îi spui că trebuie să aibă o problemă, că el e prost și nu vede, și acea persoană îl
vă distruge. Asta ne spune și Biden. Noi suntem proști și nu vedem că rușii n-au venit
niciodată peste noi dacă noi nu ne-am dus peste ei, trebuie să vedem că el și să ne luptăm
cu ei, să îi eliminăm cumva.
5. Când faci bisericuțe la servici și stabilești că ăia sunt răi și ăia sunt buni și cei răi nu au ce
căuta în grupul tău, iar dacă cineva din grupul tău va da dreptate celorlalți va fi eliminat, ce
faci? Asta face și Iohanis: el spune trebuie cu americanii, nu cu rușii.
6. Când îi explici partenerului/ ei că prietenul/ prietena ei nu e om și ar trebui să înceteze
această prietenie, ce faci? El/ea nu avea nici-o problemă cu această persoană, dar ai tu.
Ceri eliminarea ei, așa cum Putin cere eliminarea ucrainienilor, cum Iohanis cere eliminarea
rușilor.
7. Când îi impui partenerului/ partenerei să îți tolereze anumiți prieteni, să îți tolereze familia,
să sară să ajute pe cine vrei tu, să demonstreze că îi pasă de tine, de mama, de tata, de
copii ce faci? Ce face și Iohanis: înrolați-vă în armată să demonstrați că vă pasă de mine!
8. Când te lupți că copilul tău trebuie să te iubească pe tine, nu pe soacra sau pe cumnata,
mai grav, pe amantă, ce faci? Ce face și Iohanis: iubiți-mă pe mine, aruncați-vă în foc pentru
mine, nu pentru ruși.
9. Când îi impui partenerului cum trebuie să se poarte cu copilul tău, să facă și el eforturi să
se apropie de el, sau să îl înțeleagă, ce faci? Păi asta face și Iohanis: apropie-te de
americani și înțelege-i că nu au de ales. Ei trebuie să se extindă pe tot mapamondul, așa
cum copilul tău trebuie să aibă lumea la picioare și partenerul tău e prost și nu înțelege asta.
10. Când îi strecori fratelui tău că partenera lui nu e cum ar trebui să fie, sau prietenului, sau
verișorului sau fiului, ce faci? Ce face și Iohanis: rușii nu sunt pentru tine, trebuie eliminați,
dă-te cu americanii!

~ 85 ~
11. Când îl ei la întrebări pe partener/a că și-a permis să râdă, să glumească, să vorbească,
mai grav, să se îmbrățișeze cu o anumită persoană, ce faci? Îi impui să elimine din viața sa
o anumită persoană, ca să îți demonstreze ție că îți este cu totul dedicat. Asta face și Iohanis
- fi dedicat mie!
12. Când îi impui partenerului/ ei tău că trebuie să meargă la munte, nu la mare, că doar știe
că tu nu suporți căldura, să te scoată la plimbare, că te-ai săturat în casă, să îți cumpere flori
de 8 martie și nu numai, să faceți Crăciunul la prietena ta, să împodobească cu tine bradul,
să stea lângă tine și să vadă filmul care îți place ție, să meargă la Aida să mai înțeleagă și el
prostul, câte ceva, ce faci? Ce face și Iohanis: demonstrează-mi că te lupți pentru mine,
demonstrează-mi că te sacrifici pentru mine, demonstrează-mi că mori pentru mine, fi
disciplinat, fi patriot, fi dedicat!
13. Când îi impui fostei soții să trimită copilul la baschet că așa vor mușchii tăi, ce faci? Ce
face și Iohanis: ori ești cu mine, ori împotrivă mea, cale de mijloc nu e. Mama trebuie să
crească copilul cum spun eu, nu cum vrea ea.
Lista este lungă și poate continua: că e Putin, că e Zelenski, că e Iohanis, că e Biden,ei nu
pot fi în afara mea, dacă nu sunt eu. Eu dictez ce va apărea în fața mea. Totul e după chipul
și asemănarea mea. Întrebări?
Și acum mergi și roagă-te la biserică să fie pace, când tu pe toate planurile provoci război.

~●~

ADEVĂRUL ESTE RĂSTURNAT

Trebuie să vezi destul de departe că să vezi totul perfect.

Dar, despre acest adevăr inversat pe care îți spun să îl vezi, este că dacă ți se spune că
Putin vrea război, înseamnă că Putin caută pace, că guvernul te apară, înseamnă că e
invers, că Zelenski apară Ucraina, înseamnă că el o atacă, că te faci sănătos dacă donezi
sânge, e cam invers, că ți se aduc refugiați sărmani, ți se aduc acei oameni de care Ucraina
vrea să scape ( amintește-ți invazia romanilor peste hotare) - cine erau? persecutații și
persecutatele politic . Ulterior au mai plecat și alți romani, dar inițial știm cine a dat iama în
afară.
Când ți se spune că ceva invizibil de atacă și ei te apară, e că nu te atacă nici-un invizibil și
nu te apară nimeni, doar te atacă cu informația și tu stai închis în casă și puneți botniță la
gură.
Când ți se spune că americanul e să te ajute, înseamnă că el e să te jupoaie, când ți se
spune că neamțul e model de umanitate, sau elvețianul, înseamnă că ar fi bine să -i cam
ocolești, când ți se spune că e bine în NATO, înseamnă că e indicat să stai afara de NATO,
când ți se spune că medicamentele te însănătoșesc, înseamnă că te îmbolnăvesc.
Când ți se spune că statul îți apară interesul, înseamnă că e exact invers, când ți se spune
că Biden caută pacea pe pământ, e indicat să vezi exact invers, când ți se spune că e bine
să-ți ții banii în bancă, e timpul să-i bagi în saltea.
Când ți se spune de un erou, fi sigur că ăla e cel care te-a vândut, trădat, înjunghiat.
Când e la pupitru Ego, se sucește totul. Această inversare a fost posibilă datorită îndepărtării
noastre de suflet și predării noastre lui Ego. El e cel care sucește adevărul și ne vede să
vedem totul răsturnat.
În aceasta lume, suntem cu susul în jos. Până vom reuși să ne conectam la suflet, e indicat
să știm că tot ce auzim sau vedem sau ni se spune, este exact invers.

~ 86 ~
Ți s-a spus că ești un muritor, să nu ști că ești creator, ți s-a spus să te închini unui divin
exterior, să te îndepărtezi de interior, ți s-a spus că e bine să ai un conducător exterior ca să
îndepărtezi de conducătorul interior, ți s-a spus că e bine să mergi cu turma, când de fapt
trebuie să ieși din turma, ți s-a spus că e bine să te lupți, când de fapt trebuie să încetezi
orice război, ți s-a spus că trebuie să fi cineva, când de fapt trebuie să fi acel nimic care
creează din nimic, și lista poate continua.
Dacă am fi doar pământeni, doar ființe umane, fără a fi clasificați în sibieni, constănțeni, ruși,
ucrainieni, africani, americani, nu ar mai fi cu ce să ne învrăjbim, nu ar mai fi cu ce să ne
atacăm. Omul simplu nu a decis nici un atac, doar s-a lăsat să fie marioneta unui
conducător care a decis că trebuie să atacăm sau că trebuie să ne apăram. Acel conducător
stă bine merci la el în dormitor și îți spune ție cum să mori, îți spune ție ce să faci cu munca
ta, ce drepturi ai ( că nu prea ai) și tu, tot te mai închini lor, și tot mai crezi în acești
conducători, și tot mai urmezi calea lor. E destul de târziu
E timpul să ne trezim!

~●~

IUBIRE~PERMISIUNE

Iubirea și permisiunea sunt mână în mână. Iubindu-te, îți voi permite să îți trăiești experiența
ta, fie ea război, suferință, moarte. Iubindu-te îți voi permite să fi cu cine vei vrea, nu te voi
încătușă. Iubindu-te, îți voi permite a mă înșela și comportamentul meu va fi neschimbat, nu
te voi condiționa. Iubindu-te îți voi permite să fi morocănos, nervos, bucuros, să eșuezi, să te
prostituezi, să ucizi, să violezi, să fi ce simți să fi. Iubirea e necondiționată. Când nu mai e
nici-o condiție putem vorbi de a iubi. Până atunci putem vorbi de satisfaceri de nevoi egotice.
Suntem departe de a iubi.
Când vorbim că simți din inimă, vorbim de un Ego emoțional, iar când vorbim de a gândi,
vorbim de un Ego mental.
Aspirația noastră este de a trece peste aceste ego-uri și de a ne conecta la suflet. Acolo nu
este etichetă, nu este judecată, nu este condiționare. Acolo putem cunoaște iubirea. Până
atunci, e greu chiar și să ne-o imaginăm.
Suntem în triunghiul suferinței în care jucăm 3 roluri: victima, vinovat și salvator. Când sar să
salvez ucrainienii sunt în triunghi, când spun că Putin sau Biden e vinovat sunt victima lor,
sunt în triunghi, când mă judec că am greșit că sunt vinovat sunt în triunghi.
Scopul acestui grup este de a învăța să facem saltul afara și de a reuși să vedem că nu
există victimă, vinovat sau salvator, că nu e nimeni de salvat, că totul e perfect deja.
Cât timp încă mai avem vinovați, victime și jucăm rolul de salvator, nu am făcut nici-un pas.
Trăim în iluzie și credem în concretul pe care tot noi îl cream. A înțelege că adevăru-i
răsturnat, nu înseamnă să transform binele în rău și răul în bine, înseamnă să înțeleg că cel
rău nu este rău. E un prim pas, e drept la nivel mental, dar odată integrat și învățând să
gândim altfel, putem face următorul pas.
Acest adevăr răsturnat, ne va ajuta să ieșim din dualitatea bine-rău.
Spre exemplu: când la tv mi se dă știrea adevărată că rușii omoară civilii, să știu că știrea e
falsă. Nu e nici bine nici rău, e doar un fapt. Dacă mi s-a spus că rușii omoară civilii,
înseamnă că rușii nu au treabă cu civilii. Nu e nici bine nici rău, e doar un fapt. Nu e nimic de
judecat, dar am ieșit din judecata criminalilor ruși și din frica că voi fi și eu atacată și ucisă.
E un prim pas. Haideți să îl facem pe asta și apoi vom trece la următorul pas.
A nu se confunda permisivitatea cu ignoranța.

~ 87 ~
E cazul să fiu conștient că cel din fața mea sunt eu, că eu creez, că nu am ce să salvez, că
nu am pe cine acuza, că nu am pe cine judeca.
Când spun că nu simt nimic că suferă cel din fața mea, e cazul să mă întreb cum am creat
suferința sa dacă nu e în mine. Tot ce e în mine și nu sunt conștient că e, voi pune în afara
mea.
Nu pot să văd suferind un om, fără ca în mine să nu existe acea suferință. Degeaba voi
consola acel om, el sunt eu, e timpul să îmi caut suferința mea.
Când văd pe cineva care nu îmi place, nu e că el e așa, ci că îmi arata cum sunt eu de fapt.
La cel din fața mea nu am ce schimba, e vorba de a deveni conștient de ce zace în sinea
mea.

~●~

SALVATORUL

Salvatorul are vibrația cea mai joasă din triunghiul suferinței. El este victima victimei. El nu
are de ales. El trebuie să muncească pentru victima. El trebuie să se zbată pentru victimă.
El nu doarme, nu se odihnește, el își dă munca lui victimei, își dă energia lui victimei, își dă
hrana lui, banii lui, hainele lui, casa lui, victimei. El este sclavul victimei.
Haideți să vedem de ce avem nevoie să salvăm.
SALVATORUL DĂ DIN MINUS, NU DIN PLUS.
Încerc să salvez acel aspect de ratat al meu.
Voi încercă să dau câteva exemple, să înțelegem.
O mămică care nu își poate gestiona nicicum relația cu cei 3 copii ai săi, are nevoie mereu
de ajutoare că altfel o ia razna, își face rost de niște bebeluși ucrainieni pe care să îi
salveze, tocmai că în calitate de mama nu mă simt capabilă să gestionez situația. Ea vrea
să salveze alți copii pentru că nu se poate ea salva în relația cu proprii copii.
O altă persoană, locuiește cu părinții, deși are peste 40 de ani pentru că nu își poate lua o
casă a ei sau plăti o chirie a ei. Mă simt ratată în acest aspect. Așadar, timp de o
săptămână, a alergat ca disperata prin Constanța să facă rost de locuințe la ucrainieni. De
ce? Pentru că eu nu mă pot salva pe mine în acest aspect.
Un marinar, pe care îl părăsește soția pentru altul, rămâne fără casă și familie, așa că se dă
peste cap să facă rost de case la familii de ucrainieni. De ce? Pentru că eu m-am ratat în
acest aspect.
Vecinii mei locuiesc într-o rulotă pentru care muncesc să o plătească de vreo 3 ani și încă
nu reușesc, dar cum strâng ceva bani, oricât de puțini , își fac rost de o familie săracă ( care
are casă) să îi salveze, că au copii și nu au ce mânca sau cu ce se încălzi, și a 2 a zi pleacă
să împrumute bani că nu au cu ce cumpără pâinea pentru ziua respectiva. Ce fac ei?
Salvează aspectul în care s-au ratat ei.
Fiecare meserie pe care o avem, ne arată minusul nostru. Eu sunt economist, dar în firma la
care lucrez sunt responsabilul financiar, eu gestionez întregul patrimoniu și toți banii ( care
nu sunt puțini) ai acestei firme. De ce? Salvez banii lui ( dar cel puțin o fac contra cost)
pentru că sunt artistă în a împrăștia banii mei.
O altă persoană dorește să salveze lumea de sataniști, să salveze copiii care sunt uciși de
acești sataniști. De ce? Am pus-o să scrie ce are de spus unei singure persoane și nu a
terminat în 34 de pagini A4. Vreau să salvez pe alții de furia altora, că nu mă pot salva de
furia mea.

~ 88 ~
Gândește-te ce meserie ai și ști deja aspectul în care încerci să te salvezi ( cel puțin o faci
pentru bani).
Salvatorul încearcă să salveze exteriorul fix în acel aspect în care el nu se poate salva.
Unii încearcă să salveze planeta. Trebuie exterminată rasa umană pentru a salva planeta.
Parcă planeta era la dispoziția umanității, nu umanitatea la dispoziția planetei.
De ce se vrea curățirea planetei de către anumite persoane? Pentru în viață lor e foarte
multă mizerie și nu o pot curăța.
Ei vor să salveze planeta de poluare că nu se pot salva de poluarea din capul lor, din mintea
lor.
Alții încearcă să salveze anumite specii de animale. Ce reprezintă acele specii? Fix aspectul
în care m-am ratat, fix aspectul în care sunt perdant.
Ce e de făcut?
Când sari a salva, observă aspectul în care sari să salvezi. Devin-o conștient că fix în acel
aspect ești perdant, ești învins.
Devin-o conștient că degeaba salvezi acel exterior că el tot va veni înzecit asupra ta, tocmai
să îți arate că tu ești problema, nu cel din fața ta.
Nu trebuie să cauți acel aspect. Deja știu care e acela în care am pornit spre a salva.
Mă întorc la mine. De ce mă simt perdant în acest aspect? Cu ce greșesc? Unde nu sunt în
stare să schimb ceva? Ce nu sunt capabilă să văd? Ce tot repet? Cum ar trebui să fac
altfel?
Deci, nu mă mai ocup de copiii altora ci mă întorc către ai mei. Acolo greșesc cu ceva. Nu
pot îngriji copiii altora dacă cu ai mei nu mă pot descurca.
Nu caut casă pentru alții, mă îngrijesc de casa mea. Caut să văd de ce nu mă pot descurca
de a avea eu unde sta.
Nu mai extermin sataniștii din afara mea, ci caut să văd invocațiile mele, mantrele pe care le
spun sau le fac, ritualurile de diverse curățări ( că sufletul meu e în concediu și trebuie să se
ocupe un Ego spiritual de așa ceva).
Nu mai donez bani la diverse ONG-uri pentru a ajuta să salvez de la foamete pe cineva și
mă ocup de frica mea de a muri de foame.
REȚINE:
NU ÎMI VA VENI DE SALVAT UN EXTERIOR,
DACĂ NU ÎL PROIECTEZ DIN INTERIOR.
VOI PROIECTA ÎN AFARA MEA CEEA CE SUNT EU DEJA.

Scrie 40 de motive pentru care vreau să se întâmple lucrurile așa cum se întâmplă în acel
aspect. Vei fi surprins să vezi că tu ai comandat să se întâmple așa. Nu mai salva în afara
ta, caută să vezi de ce faci să ți se întâmple asta în sinea ta.
De reținut, că SALVATORUL ANULEAZA PUTEREA DE CREATOR A VICTIMEI.
Salvatorul, prin rolul jucat, isi da valoare, importanta ca altfel, este un zero barat, in acel
aspect in care joaca rolul de salvator.

~●~

VICTIMA

VICTIMA ESTE CEL MAI MARE MANIPULATOR.

VICTIMA ÎȘI ANULEAZA PUTEREA DE CREATOR.
Rolul de victimă este în firea noastră, în obișnuința noastră, în tradiția noastră.

~ 89 ~
A cui victimă suntem?
Suntem victima vremii, suntem victima poluării, suntem victima sorții, suntem victima
destinului, suntem victima strămoșilor ( ei nu au rezolvat problemele din ADN, de aia sufăr
eu), suntem victima părinților, a bunicilor, a copiilor, a nepoților, a diavolului, a vecinilor, a
partenerilor, a prietenilor, a colegilor, a șefilor, a virușilor, a beșinii vacii, a rușilor, a
americanilor, a sataniștilor, a ANAF-ului, a guvernului, a politiei, a bolii, a durerii, a chemtrail-
urilor, a lunii pline, a țânțarilor, a algelor din marea neagră, a sistemului, a neputinței, a
chimicalelor, a mizeriei de pe plajă și din apa, a soacrei, a vaccinului, a testelor, a
dereglărilor hormonale, a entităților malefice, a păcatului primar înfăptuit de curva de Eva, a
evreilor, a încălzirii globale, a ciumii și lista poate continua.
99 % din timpul nostru suntem în victimizare.
Când nu suntem victime, suntem călăi sau salvatori, dar principala noastră ocupație,
meseria de bază, este de victimizare. Când ne întreabă cineva " cu ce te ocupi?" spunem
greșit că sunt profesor, doctor, mecanic. Răspunsul corect ar fi " ocupația mea este aceea
de a mă victimiza".
Victima ia forme mascate, a deprins diverse tehnici de manipulare și este capabilă de a se
etala până la nivelul de spiritualitate și înălțare.
Haideți să luăm câteva exemple de comportament al victimei, care este deja așa de bine
împământenit în mine, încât nici nu mai realizez că mă victimizez.
Iau o atitudine de morocănos, prost dispus, nu am chef de vorbă, nu te bag în seamă. Uită-
te la tine! Aștepți să facă cei din jurul tău ceva? Am așteptarea să observe asta și să
schimbe ceva? E vorba de a manipula, caut un salvator pentru starea mea. Salvatorul va fi
îngenuncheat întotdeauna de cel pe care încearcă a-l salva ( am reținut că salvatorul este
sclavul victimei). Deci, prin atitudinea mea, încerc a îngenunchea pe cineva.
M-am saturat să întâlnesc numai femei masculine! Am auzit de la cineva. Iată o victimă a
masculinității femeilor. Eu aș fi bărbat adevărat, dar femeile sunt de vină, că sunt masculine.
Oare ce intenție am prin aceasta afirmație? Să înțeleagă și femeile astea să se comporte
cum vreau eu, să facă sex cum vreau eu, să se îmbrace cum vreau eu, să arate cum vreau
eu. Patul lui Procust e mic copil pe lângă dorința mea de a manipula și mutila. Mi-am pus
întrebarea, de fapt " ce e în neregula la mine, de tot creez să văd așa ceva?"
O altă formă în care joc rolul de victimă fără să înțeleg că din nou manipulez, este atunci
când mă vait că mă simt vinovat/a. Sunt victima vinovăției mele iar voi, idioților trebuie să mă
încurajați că nu e așa de grav, că mai sunt și alții ca mine, că totuși se poate corecta etc. De
fapt aștept să îngenunchiații în fața mea, să pot eu triumfa cu fapta mea. Uita-te ce
urmărești când defilezi cu vinovăția ta.
Sunt victima depresiei, durerii sau a bolii. Asta e cea mai buna găselniță a mea. Prin asta
obțin multe: scuza de a nu merge la muncă, atenția persoanelor vizate, importanță din
partea lor, îi îngenunchez, îi pun la picioarele mele.
Sunt victima bâlbâielii mele. Prin asta obțin toleranță din partea interlocutorului, obțin
îngăduință, îi captez cu totul atenția. Sunt cineva, nu sunt ca oricare.
Sunt victima păcatelor și greșelilor mele. Pentru asta merg la preot, mă spovedesc, mă
împărtășesc, să înțeleagă Dumnezeu că mă căiesc, să schimbe viața mea, să îmi
pregătească locul de sus, nu ă-l de jos, să știe că eu sunt demnă de iubirea sa. Am mers
departe, până și pe Dumnezeu a-l manipula. Păi sunt creștin adevărat. Voi face tot ce voi
putea să fie Dumnezeu de partea mea!
Sunt victima bărbaților. Eu sunt o femeie trăsnet. Sunt bună gospodină, sunt mama bună,
sunt loială, sunt fidelă sunt tot ce ai vrea, dar bărbații din viață mea nu sunt cum trebuie să
fie. Am grijă să subliniez asta la cunoscuții din viața mea, să înțeleagă fiecare că nu e vina

~ 90 ~
mea, că de vină e porcul din viața mea. Prin atitudinea mea de victimizare, încerc a
impresiona. Încerc a capta atenția altora, a obține compasiunea, mila, înțelegerea,
aprecierea, respectul lor.
Sunt victima copilăriei mele. Dacă aveam o copilărie altfel, și eu eram altfel. Toată problema
mea e din cauza mamei și a tatălui. De la ei mi se trag nenorocirile din viața mea. Eu sunt
rece cu tine, că mama sau tata nu au știut să îmi dea dragostea ce mi se cuvenea și tu
trebuie să înțelegi să te pui la dispoziția mea că eu sunt suferind/a sărăcuțul/a de mine.
Acum tu trebuie să mă salvezi de lipsă din copilăria mea.
Sunt victima partenerului care mă jignește. Dacă m-ai respecta, ar fi altcumva. Totul e din
cauza ta. Tu trebuie să înțelegi că mă-ta a fost proastă și nu ți-a dat cei 7 ani de acasă. Hai
că te educ eu, îți spun cum ar trebui să fi, cum trebuie să te îmbraci, cum trebuie să vorbești,
cum trebuie să te manifești. Îmi voi pune în practică toate armele de manipulare pe care le
am. Eu aș fi perfect/a dar sunt victima imperfecțiunii tale.
Sunt victima războiului. Nu am venit la tine să îți cer să îți sap grădina în schimbul unui loc
unde să dorm, am venit să mă vezi și să înțelegi în ce suferință sunt eu, să sari să mă
îngrijești, să sari să îmi dai tot ce ai. Eu nu am ce să îți dau. Eu sunt traumatizat/a. Chiar nu
înțelegi?
Sunt victima condiționărilor mele. Nu aș vrea să fiu așa, dar sunt condiționat să mă port în
acest fel. No! Acum am mai dezvoltat o tehnică de manipulare, pentru că am aflat de
condiționări. Eu aș vrea să schimb ceva, dar nu mă lasă aceste condiționări.
Sunt victima involuției tale, lipsei tale de spiritualitate. Dacă ai fi spirituală, am putea discuta,
dar cu o nespirituală ce poți discuta? Este clar, toate sunt din cauza ta că nu ești spirituală,
dacă ai fi, lucrurile s-ar schimba.
Sunt victima spiritualității tale. Dacă te-ai comporta normal ar fi ceva, dar cu ideile tale, cine
poate rezista? Eu aș avea multe de oferit, dar nu pot oferi din cauza că nu mă lasă
spiritualitatea ta.
Victima are multe forme. Am încercat să cuprind formele mascate pe care le ia victimizarea,
forme pe care le observăm mai greu.
Victima are întotdeauna un vinovat și caută un salvator.
CÂND JOC ROLUL DE VICTIMĂ, DE FAPT, FUG DE RESPONSABILITATEA MEA,
ÎMI NEG CREAȚIA,
ȘI CAUT SĂ PASEZ TOATĂ RESPONSABILITATEA MEA ÎN CÂRCĂ ALTUIA.
Victima suferă mereu. Ea este depresivă, tristă, ranchiunoasă, dușmănoasă, ea vrea
răzbunare, ea vrea să plătească cineva pentru suferința sa.
NICIODATĂ NU VEI FI FERICIT ÎN STAREA DE VICTIMIZARE.
Aș mai sublinia în categoria victimelor un aspect. Vreau un bărbat să mă facă să mă simt
femeie, vreau o femeie să mă facă să mă simt bărbat. Eu aș fi femeie/ bărbat dar nu mă simt
din cauza că nu am întâlnit persoana care să mă facă să mă simt ce sunt. Întotdeauna e de
vina cel de sex opus. No! Aici a apărut și salvatorul: "păi am făcut-o să se simtă femeie!"
Serios? Ia gândește-te mai bine. Nu cumva ai trezit în ea sentimentul că asta ar fi bună să
fie la mâna mea? Mă voi simți femeie sau bărbat prin ceea ce sunt eu, nu prin ceea ce ești
sau îmi demonstrezi tu.
Ce e de făcut?
Când mă observ în starea de victimă mă opresc și caut să văd ce așteptare am. Pe cine
vreau să manipulez. Fac lista cu persoanele vizate. Acum știu în cine vreau să lovesc. Știu
ce vreau să obțin de la acele persoane: importanță, atenție, compasiune, sex, bunăstare
financiară, lista e intermidabila.

~ 91 ~
Opresc jocul și fac invers. Nu voi manifesta spre persoanele respective, nimic din
victimizarea mea. Mă voi comporta ca și cum nu se întâmplă nimic. Nu mă vait, nu sunt
ranchiunoasă, nu scot ochii, nu stau îmbufnată, nu comentez.
Dacă nu îmi iese și cel vizat deja a intrat în jocul meu, îi cer să nu intre în acest joc, îi cer să
nu îmi permită victimizarea mea, îi cer să renunțe a mă salva și încep să fac bășcălie de
situația mea și de starea mea. Mă opresc din a profita de victimizarea mea.

~●~

AGRESORUL

Avem tendință de a ne considera sfinți și de a gândi că poate jucăm primele 2 roluri, dar
totuși, avem locul asigurat în rai, că noi nu agresam pe nimeni.
De câte ori mă lupt să conving pe cineva de adevărul meu, sunt agresor.
De câte ori sun pe cineva să îi spun ce am mai făcut eu, ce realizări am sau ce mi-a făcut
cineva, îl agresez. Punând pe cineva la dispoziția mea, devin agresor.
De câte ori fac observație cuiva și îi critic comportamentul, ținuta, atitudinea, aspectul, sunt
agresor. Când îi spun cuiva că te-ai cam îngrășat, ai cam slăbit, ai bluza șifonată, nu ești
asortată, mai aranjează-ți părul, ce-i cu barba asta?, ar fi bine să mergi la sală, etc sunt
agresor.
De câte ori vin cu sfaturi către cineva, sunt agresor. Cel din fața mea se vă simți agresat de
sfaturile mele ( care erau pentru mine, de fapt).
De câte ori îi spun cuiva: mai citește și tu o carte, mai cultivă-te cumva, sunt agresor.
ORICE CRITICĂ, JUDECATĂ, ETICHETARE mă transformă în agresor.
Am auzit afirmația spusă de un bărbat unei femei: ești toată masculină, nu ai nimic feminin
în tine! Acest bărbat vine, de fapt, să agreseze această femeie. Este vorba de judecată,
etichetare, ștanțare, stigmatizare.
Agresorul, nu este numai acea persoana violentă care lovește fizic pe cineva. Agresorul este
cel care judecă și pune etichete. Agresorul este acela care nu îi permite celui de lângă el să
fie așa cum e el, vine cu critici, observații, sfaturi, îndemnuri.
Când jucam rolul de agresor?
De când ne trezim și până ne culcăm.
Începem în gând de cum am deschis ochii. Când mai vedem și fața partenerului/ei deja
începem a ne manifesta "iubirea". Începem a fi " observatori": ce față ai!, ce ciufulită ești! ce
umflată ești la ochi!", hai să-ți spun ce am visat!, cum ai dormit?, ai visat ceva?. ...Așa
începe dimineața noastră. Prin a agresa. Dacă celălalt se enervează și răspunde răstit și
văd că e mai agresiv decât mine, trec în fracțiune de secundă în rolul de victimă.
Când am ieșit din casa încep să văd lumea pe stradă și deja începe etichetarea, judecata.
Nu o voi exprima în afară, dar în mintea mea, autobuzul e la cote maxime.
Agresori suntem când obligăm persoanele să meargă la doctor împotrivă voinței lor, când
obligăm copiii să învețe poezia împotrivă voinței lor, când îi spunem mamei să aibă grijă cum
se îmbracă că nu ies cu ea așa pe stradă, când obligăm ( invităm) lumea la nunta noastră,
când demonstram știința noastră, deși celălalt nu vrea să audă, când insistăm în crezurile
noastre, deși celălalt se opune, când punem pe cineva să se uite pe albumele noastre de
poze, deși nu a cerut nimeni așa ceva, când trimitem la alții poze cu noi și familia deși nu s-a
solicitat, când povestim la alții despre ce cunoștințe suspuse sau deosebite avem, deși nu
am fost întrebat, când insist să învăț sau să explic cuiva ceva deși celălalt nu mi-a solicitat.

~ 92 ~
Agresor sunt când dau muzica la maxim să asculte și vecinii ce ascult eu, agresor sunt când
impun cuiva să vadă neapărat filmul pe care l-am văzut eu, agresor sunt când mă duc să îl
umplu pe celălalt cu rahat!
Când îl iau pe celălalt să îi spun " trăirea mea e că tu ..." ( asta e pentru șpirituali), de fapt, în
modul mascat, din nou îl judec pe celălalt. Din nou îl critic, din nou îi dau un bobârnac în
cap.
De câte ori vorbesc de TINE și nu vorbesc de MINE, de fapt sunt agresor. Când spun: tu ai
făcut, tu ești așa, tu te comporți așa, tu ai zis, tu ai înțeles, tu mi-ai spus, tu ești, tu nu ești,
tu, tu, tu... sunt agresor.
AGRESORUL E JUDECĂTOR.
Dacă victima manipulează să își satisfacă nevoile, agresorul impune. Că o face cu forța sau
diplomat, dar tot impunere se numește.
Agresorul demonstrează. Asta arată că încerc să te conving de adevărul meu. De care
adevăr? Ăla de suprafață ( minciuna) pentru că adevărul profund, habar n-am care e.
Am observat altă forma de agresare: ai auzit că s-a spus la știri că....Nu îl întreb pe celălalt
dacă e interesat de ce s-a spus la știri, intru direct peste el.
Vai ce frig e! Sunt -7 grade afară. Celălalt nu știa că e așa de frig, dar am eu grijă să îi spun
gradele ca să îi fie frig. Azi au spus la horoscop că.... ( păi ai fost întrebat despre ce s-a spus
la horoscop?)
De câte ori intru ca buldozerul cu informația și cu sfaturile în viața celuilalt, sunt agresor.
O altă formă pe care o are agresivitatea este ignoranța. Prin ignoranță te pedepsesc pentru
ceva. În spatele ignoranței stă judecătorul. Eu nu mă amestec cu proștii.
Vreau să te învăț ceva! Întâi întreabă dacă cel din fața ta vrea să fie învățat!
Am observat că tu...Întâi întreabă dacă cel din fața ta e interesat de observația ta.
De ce jucam rolul de agresor? Datorită faptului că suntem, din nou perdanți.
Cum ies din acest rol?
Pentru mine, am observat, că cel mai ușor e să îi dau 1, 2 sau 3 sfaturi ÎN GÂND persoanei
care observ că mă deranjează cu ceva.
CEL DIN FATA MEA SUNT EU, DECI SFATURILE SUNT DE URMAT PENTRU MINE, NU
PENTRU CELALALT.
Întotdeauna, nu e vorba despre celălalt, este vorba despre mine.

~ 93 ~
 ~●~

OBSERVATORUL

În desenul meu, în partea nr 1 sunt eu conectată cu sufletul. E liniște, e pace, e împlinire.

Aici nu sunt nevoi, nu este frică.
În planșa nr. 2 apare un gând. Gândul e dorința mea de a fi cumva, de a poseda ceva. Am
ieșit din suflet. Deja sunt în separare. Deja am intrat în război pentru a obține acel ceva:
imagine, posesia asupra unei persoane, pace, liniște, orice. Din acest gând, această dorință,
se va crea realitatea următoare, adică planșa numărul 3 în care deja apar dinozaurii cu care
eu intru în război. Ei sunt partenerul, copiii, colegii, prietenii, guvernul și tot ce mișcă și nu
mișcă în universul meu.
Eu, cea din planșa nr 3 sunt în totală inconștiență. Eu nu mai am nici o legătură cu sufletul,
cu conștientul meu. Tancurile rusești și artileria grea sunt dezlănțuite. Aici sunt actorul ce își
joacă rolul și își trăiește drama.
Personajul albastru din planșa nr 2 poate observa toate emoțiile celui roșu din planșa nr. 3,
dar și a dinozaurilor din această planșă. El este cel care observă. Dacă afirm " mă simt
frustrată" , nu sunt observator. Am devenit conștientă de emoțiile mele dar, mă identific cu
ele. Sunt în separare de personajul galben ( sufletul), sunt identificată cu Ego emoțional,
războiul din planșa 3 continuă. Cum pot face să dispară sau să se schimbe realitatea din
planșa nr 3?
Observatorul Aida, o observă pe actorul Aida. Nu se identifică cu emoțiile ei, nu trăiește
drama ei, nu simte ce simte ea, pentru că observatorul este cu emoții zero, ea este în planșa
1, conectată cu sufletul. Drama dispare, pentru că Ego se dizolvă în această situație. Nu se
mai poate proiecta război, pentru că eu, proiectorul nu mai am război în mine.
"- Cum să stau în Observator cât mai mult? Chiar tot timpul?"
„- Când orice nevoie ( dorință) a dispărut. Cât timp mai vreau ceva, nu voi fi observator.” Și
dacă tot ai întrebat , te-aș întrebă de ce meditezi ? Pentru că sunt în război cu starea mea.
Nu îmi suport starea fizică și psihică a mea, declar război acestei stări, deci, sunt departe de
observator. De ce fac rugăciuni, incantații? Că sunt în război cu situația în care mă aflu.
Vreau să schimb ceva, vreau să controlez lucrurile să fie altfel. Războiul este declanșat și
alimentat. Nu sunt observator, întotdeauna, mă duc, maxim în planșa 2.

~ 94 ~
Din planșa 2 e greu de schimbat realitatea din planșa 3, pot maxim pe perioade scurte, după
care dinozaurii vor reveni.
E greu de descris, e de practicat.
OBSERVATORUL OBSERVĂ. EL NU SIMTE, EL NU VREA, EL NU GÂNDEȘTE.

Cum să fi observator fără a fi ignorant?

Aș avea nevoie de niște clarificări dacă se poate în ceea ce privește diferența dintre a ignora
și a fi observatori.
Mai exact, mă deranjează dezechilibrul de pe planeta asta, cauzat de faptul că ne cedăm
puterea și suveranitatea. Este nevoie de a controla lumea de afară? De unde începe lumea
de afară? Observatorul are vreun control? Dacă are vreun control și alege să rămână
observator atunci nu devine ignorant?
Cum putem acționa pentru a schimba ceva fără a cădea în triunghiul agresor-salvator-
victimă?
1. Cum să fi observator fără a fi ignorant?
Voi încercă să exemplific, pentru că din exemple înțelegem mai clar.
La semafor îmi bate în geam o persoana care îmi cere bani.
Salvatorul deschide geamul repede și îi dă niște bani acelei persoane, bucuros că și-a mai
pus o bulină la ăl de sus și spera că ăla a notat această fapta a lui. Își spune în gând că a
ajutat pe cineva să nu moară de foame azi, vai ce om cu inima sunt eu, își crește stima de
sine, etc. Aici nu vorbim de un om conștient ci de o persoană care sforăie cu zgomote.
Ignorantul gândește că nu-i treaba lui. Să se descurce și să meargă și el la munca. Îi face
semn celui ce i-a bătut în geam să plece de lângă mașina lui, și pleacă, oarecum cu o stare
nu prea bună, că e plină lumea de lepre care doar știu să întindă mâna.
Acest ignorant, nu e numai ignorant, el este și judecător, agresor.
Observatorul devine atent.
Omul de la geam sunt eu. Are la îndemână o infinitate de posibilități de a acționă în acest
moment:
a. Îi spun că îl pot ajuta cu 5 lei dacă îmi șterge luneta mașinii care este foarte murdară. Am
lavetă eu.
b. Îi spun că sunt convinsă că se poate descurca și în alt mod, acela de a își câștiga
existenta prin puterea sa.
c. Îi spun că îl pot ajuta dacă îmi spune un banc să mă înveselească.
Orice e bun dacă există un schimb care să mă satisfacă, iar dacă nu există un schimb, urez
succes, fără a salva.
Plec de la semafor și îmi pun întrebarea despre creația mea. Am observat o persoana ( care
sunt tot eu) care cerșea. Această persoană îmi arată aspectul meu de cerșetor ( atenție,
importanță, înțelegere, compasiune, admirație,..., ) Caut să văd unde sunt eu acest cerșetor
și cum voi schimba atitudinea mea în acel/ acele aspecte.
Deci, ignorantul spune că exteriorul nu e treaba mea, observatorul e conștient că exteriorul e
creația sa și îl reflectă în totalitate pe el.
Dacă am mai constatat că acel cerșetor avea și un miros neplăcut, caut să văd în ce aspect
al meu, prin atitudine, gândire, comportament imput exteriorul.
IGNORANTUL SE IDENTIFICĂ DOAR CU EL, ESTE SEPARAT DE CREATOR ȘI
CREAȚIA SA.
OBSERVATORUL ȘTIE CĂ ESTE CREATOR, CĂ ORICE PERSOANĂ DIN FAȚA SA E
EL, CĂ TOT CE ESTE ÎN AFARĂ E CREAT DE EL.

~ 95 ~
 2. Observatorul are vreun control asupra lumii de afară?
100% da!
Observatorul e conștient că întreaga lume de afară e creată de el. Observatorul știe
că nu are de luptat cu exteriorul , ci de schimbat ce zace în interiorul lui. Observatorul nu
este victima exteriorului, el știe că agresorul din fața mea sunt eu.
Dacă mă deranjează că este o autoritate care se impune în fața mea, deja știu că am
2 aspecte de rezolvat:
a). Eu îmi exercit autoritatea asupra cuiva, îmi exercit posesia, controlul, manipularea
( prieteni, copii, părinți, partener, subalterni, vecini). Am de căutat să văd a cui autoritate
sunt eu. Aici e de schimbat.
b). Autoritatea din afara mea este creația mea pentru că eu consider că sunt o oaie
neputincioasă care are nevoie de această autoritate. Colega mea spune că vrea libertate,
dar vrea și pensie de la stat. Păi dacă vrei un garant, nu mai poți avea libertate. Garantul te
va domina, i-ai dat puterea ta. Îmi fac o listă cu motivele pentru care consider că am nevoie
de garant. Acest garant este, de fapt, autoritatea mea. Voi dizolva această autoritate când
voi putea decide că nu mai vreau pensie, nu mai vreau să fiu angajat, nu sun la poliție că mi-
am găsit casa jefuită, nu dau în judecată pe cel care m-a bătut de m-a făcut sânge, nu sun
salvarea să vina că mor, nu cer RCA-ul celui care a intrat în mine, nu chem popa că aud
zgomote noaptea în casă și să vină să o sfințească, nu îmi fac cruce la fiecare biserică, și
lista e lungă.
OBSERVATORUL E ÎN AFARA TRIUNGHIULUI.
EL ȘTIE CĂ ORICE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN AFARA SA, E CREAȚIA SA ȘI ÎNCEPE SĂ-ȘI
PUNE ÎNTREBĂRI DESPRE EL, NU DESPRE EXTERIOR, EL ȘTIE, CĂ EL ESTE
NECESAR A SCHIMBA.
Multe lucruri sunt foarte bine ascunse în subconștientul nostru și le negam despre noi. Nu
suntem conștienți că Lucifer suntem noi. La cercuri, asta facem. Descoperim diavolul din noi.
O întrebare la îndemâna pe care aș putea să mi-o pun când sunt într-o situație și nu știu
cum să acționez ar fi:
" Ce-ar face un divin acum?"

~ 96 ~
 ~●~

ILUZIA
PERCEPȚIILOR

Priviți planșa de mai sus.

Linia conturată mai gros cu negru, împarte planșa în 2 părți
În centru, sunt EU, cea de acum, care scrie pe grup.
În stânga planșei pleacă niște linii colorate diferit. Ele sunt vibrații emise de mine acum, care
conturează anumite imagini.
Această imagine este despre mine, eu îi dau valoare de trecut și consider că sunt amintiri și
că s-au întâmplat.
În bază a ceea ce văd în stânga, voi proiecta în dreapta ( viitor) alte imagini identice cu cele
pe care le-am văzut în stânga.
Imaginile din stânga ( trecutul pe care eu îl cred adevărat), vor da valoare de adevăr
imaginilor din dreapta ( viitorul pe care îl văd că se va întâmpla).
Eu sunt mereu preocupată fie de imaginile din stânga, fie de imaginile din dreapta.
În cercul în care ar trebui să fiu ( momentul de acum), singurul adevărat, nu sunt, datorită
fugii mele în cele 2 părți.
Persoanele care se plâng că își fac scenarii mereu în cap, iau, de fapt o imagine din stânga
și o pun în dreapta. Ei nu pot constitui decât o imagine care o văd în stânga lor.
Nu pot schimba nimic în existența mea, nu pot fi în cerc, unde ar trebui să fiu, datorită că
plec pe aceste unde în dreapta ( viitor) proiectată de stânga ( trecut)
În acest moment sunt complet legată de mâini și de picioare, creația este clară, am mereu
frică pentru că deja știu ce se vă întâmpla.
Nu pot schimba nicicum creația, nu este loc de a se mai manifesta și altceva.

~ 97 ~
În această imagine am rezolvat câteva din imaginile proiectate că ar fi trecut. Fiind vid, și în
partea cealaltă este vid, mai am mai puține temeri pentru viitor. Acele unde nu se vor mai
reflecta în gândirea mea că s-ar putea întâmpla.
Pentru a nu mai îmi fi frică de acel viitor ( care nu există), trebuie să văd inexistența a ceea
ce eu deja am validat că a fost adevărat.
Învățăm degeaba diverse tehnici de a fi prezenți.
Nu pot fi prezent atâta timp cât partea din stânga este plină.
Nu se poate schimba cu nimic existența mea, atât timp cât nu am șters nici o figurină.
Divinul nu are unde a se manifesta. Spațiul este ocupat de undele pe care le-am proiectat
deja.
Sunt doar unde care îmi dau senzația că a fost adevărat.
Ce e de făcut?
Cum ștergem aceste figurine din desen( amintirile mele despre trecut cărora eu le-am dat
valoare de adevăr)?
În fața mea apare un eveniment. Nu este acum, s-a întâmplat deja acum un minut. De fapt
este o undă pe care am emis-o.
Mă duc în acea situație. O consider dramatică. Partenerul meu mi-a dat o palma. Când mă
gândesc la asta deja simt acea palmă pe față. Simt și devin conștientă de toate emoțiile pe
care le am. Stau în pielea acelui eu ce a trăit drama.
În momentul în care simt toate acele emoții, mă desprind de personaj. Devin observatorul
meu și al agresorului meu. Îi observ pe amândoi. Cât timp? Până dispare agresorul, până
forma agresorului se transformă tot în eu, până când și acel eu dispare și observ inexistența
acelei întâmplări.
Mentalul ne joacă feste și ne va duce repede la rezultat. Nu îl las să mă trișeze. Un
asemenea rezultat poate dura câteva zile. Întoarce-l mereu înapoi în acea drama.
Dacă nu au ieșit din mine minim 3 adevăruri profunde care să fie valabile pentru oricine, am
mințit, a trișat mentalul.

Cum știm că am ajuns la a dizolva ceva din trecutul iluzoric al nostru?

Cum putem fi fericiți fără dorințe.?
Căutăm petreceri, chefuri, fugim în muzica, filme, sex, călătorii, drumeții, meditații, ... , orice
e bun numai să nu rămânem cu noi. A sta cu noi ne omoară. Autobuzul pornește la cote
maxime. Nu alții nu ne suporta pe noi, noi nu ne suportăm pe noi.

~ 98 ~
Fie că suntem în partea din stânga a planșei ( trecut), fie că suntem în partea dreapta a
planșei ( viitor) e depresiv, e frică, e furie, e nesiguranță, e spaima, sunt resentimente. Ne
agățăm de speranță. E tot ce ne-a rămas.
Ce se întâmplă cu noi când reușim să eliminăm o imagine din trecut, să vedem comedia din
ea și apoi inexistența ei?
Vom trăi acea stare de beatitudine universală, separarea între mine și corpul meu dispare,
dispare atunci orice nevoie, orice în afară de mine e de prisos, eu sunt întregul univers, îl
simt pulsând în mine, trăiesc creieri și recreieri de universuri într-o clipă, e totul complet, e
totul perfect, nu mai există noțiunea de rău și bine, a dispărut din mine orice urmă a oricărei
ranchiuni sau regret. Nu există foame, oboseală, nu există nevoie biologică sau mentală
pentru că eu deja sunt întregul univers.
Este ca și cum ar pulsa în mine întreaga lume de afară și totuși, am sentimentul că nu se
întâmplă nimic, este momentul în care eu sunt iubirea universală, eu sunt întreaga lumină,
eu sunt toate vibrațiile și totul e perfect. Starea de iubire și imposibilitatea morții sunt trăite
pe deplin în mine.
Acest sentiment durează de la câteva ore la câteva zile.
Apoi se va manifesta o nouă amintire de care mă voi ocupa. Voi reveni la acea stare când și
această amintire iluzorică va fi dizolvată. Cu cât vor fi dizolvate acele amintiri ale trecutului (
frici de viitor) cu atât voi fi dominată de această stare a ceea ce numesc eu ORGASM
UNIVERSAL.
Aici se manifestă COMPLETUL. Nu mai am ce să îmi doresc, pentru că sunt tot deja.

Cum transformăm iluzia în realitate?

Cum ne putem afecta întreagă viață a noastră?

De mici, creștem cu povești. Ce fel de povești? Dacă ești atent, vei vedea că toate poveștile
au nuanțe horror, au nuanțe sângeroase.
Lupul o mănâncă pe bunicuță, vrăjitoarea o otrăvește pe alba că zăpadă, lupul îi mănâncă
pe iezi, zmeul o răpește pe prințesă, etc. În aceste povești apar personaje înspăimântătoare
ca balauri cu nu știu câte capete care scuipă foc, apar diverși monștri. În toate este
promovată ideea de răzbunare care trebuie să fie cruntă. Ea este numită pedeapsă și ni se
insuflă ca fiind normală.
Religia joacă și ea rolul ei , cu crucificarea, cu sângele de pe ouă pe care noi tot îl
promovăm prin diverse ritualuri și îl ducem mai departe. Ouăle roșii sunt normale să le
consumăm, care simbolizează consum de sânge uman și nici măcar nu suntem conștienți
de ce facem.
Această practică este considerată spirituală și normală. Nu mai vorbesc de sacrificiul de
animale în numele religiei. Trebuie vărsat sânge pentru o zeitate.

~ 99 ~
În planșa din față, în stânga este universul în care trăiesc eu. Este totul liniștit.
Deschid TV-ul sau caut pe internet și va veni avalanșa de informații care devin adevăr
pentru mine. Eu le voi valida și încep a le crea în realitatea mea.
Am crescut cu toții cu povestea lui Vlad Țepeș, ale cărui crime au fost declarate normale,
chinuirea oamenilor era normală, vărsarea sângelui era normală.
Acest personaj este declarat erou și în noi se înfiripează ideea că orice crimă este normală,
orice ritual satanist este normal dacă este declarat de o autoritate ca fiind așa.
Am învață să preaslăvim aceste personaje sângeroase, am învățat să facem și noi diverse
ritualuri, ca tăierea porcului, a mielului, stropirea pâinii cu vin ( roșu obligatoriu) vopsirea
ouălor ( tot cu roșu) și apoi să le consumăm. Ni s-a spus că așa e normal și bine și noi am
acceptat asta ca fiind așa.
Ne întrebăm apoi de ce tot creăm în realitatea noastră certuri, ranchiuni, război, însângerări.
Suntem însetați după așa ceva. Adorăm filmele în care este promovată violența, pedeapsa,
răzbunarea. Am auzit vorbindu-se de un film cu vampiri foarte îndrăgit și vizualizat. Și atunci
ne mirăm că în realitatea noastră apar crime, însângerări, răzbunări.
Noi le-am dus în realitatea noastră din validarea că e corect, prin ceea ce ne-am insuflat,
începând cu poveștile, filmele, religia, știrile, istoria, etc.
Spunem că noi nu dorim vărsare de sânge dar o practicăm și respectăm și facem acele
ritualuri care simbolizează vărsarea de sânge nevinovat și îl consumăm.
Ne considerăm spirituali, evoluați, înaripați. Maeștri creștinismului ortodox ca și călugării au
hainele fie negre, fie poleite cu aur și noi nu ne punem întrebări. Judecătorii la dreptatea
cărora apelam sunt de asemenea îmbrăcați în negru și noi tot mergem la ei să ne facă
dreptate.
Noi suntem cei care admirăm, promovăm și ducem mai departe aceste însângerări,
răzbunări, această dualitate.
Dar spunem că vrem pace!
Cât timp permitem să pătrundă înspre noi realitatea din acel dreptunghi care se numește tv,
calculator, telefon, carte, istorie și o stabilim ca fiind adevărată, și ca fiind dreaptă, corectă,
nu vrem liniște și armonie. Vrem însângerare, vrem exterminare, vrem răzbunare, vrem
război.
Realitatea noastră va fi mereu creată după ceea ce am validat ca fiind adevărat.
Cum vreau pace și liniște când îl ridic pe un însângerat la rang de erou? Cum vreau armonie
între ființele umane când sunt o mare admiratoare a filmelor de război, polițiste, cu vampiri,
etc.

~ 100 ~
Cum spun că nu vreau vărsare de sânge când eu particip și respect diverse ritualuri despre
care nu mi-am pus întrebări.
Oare cât de conștient sunt când validez ceva din ce pătrunde dintr-o lume virtuală în
realitatea mea?
Deschide în continuare toate media și validează tot ce vei vedea. Nu te întreba apoi de
realitatea ta.
Pot transforma o lume virtuală într-o realitate a mea. Categoric da. Am făcut-o de la prima
poveste pe care mi-a citit-o mama mea.
Tot ce validez ca fiind adevărat se va întâmpla.
E timpul să mă întorc la ceea ce sunt creator, să las sufletul să creeze din neant, nu din
poveștile horror pe care la transform în realitatea mea.
De ce are nevoie un creator de asemenea virtualități? Pentru că este în negare totală a
puterii creatoare a propriului suflet, pentru că pe el l-am pus la colț, pentru că el nu are
nevoie de a fi informat și documentat.
El știe tot, dar l-am renegat și EGO E LA COMANDA MEA.
El mă ține în această iluzie, îmi creez o realitatea formată din iluzii și lume virtuală și continui
să îmi neg divinitatea mea.
Decide tu pentru tine, ce realitate vei mai crea!

~●~

ENTITĂȚI , PREMONIȚII, CREATURI

Mi s-a pus întrebarea, din nou, despre entități, despre diverse premoniții sau creaturi pe
care unii au capacitatea de a le vedea.
Am scris cândva, voi încercă să văd dacă găsesc explicația, dacă nu, voi scrie din nou.
Mai greu cu tehnologia pentru mine, așa că scriu din nou.
Avem capacitatea de a vedea anumite entități din preajma noastră? Ne-am născut cu ea sau
am dezvoltat-o în timp? Avem capacități tămăduitoare?
CREATORUL ESTE SINGUR ÎN UNIVERS. NU EXISTĂ 2 CREATORI.
Creatorul se joacă. Dacă vrea să vadă diverse entități, că le-a dat valoare de adevăr și crede
în ele, și le va crea. Sunt cu destinație specială pentru el. Dorința mea de a îmi demonstra
că sunt altfel poate crea și pe Lucifer cu coadă și coarne, o sta în frunte la ușa mea. Nu
înseamnă că eu sunt altfel, înseamnă că asta am decis eu să fac în exteriorul meu.
Ca să îmi demonstrez cât sunt de bun, pot crea să văd entități malefice cu care să mă lupt,
pe care să le pun sub piciorul meu. Sunt reale? Doar pentru a îmi satisface ego-ul spiritual al
meu.
Nimeni și nimic nu are putere asupra mea, dacă eu nu am decis asta. Nimeni nu mă poate
îmbolnăvi, nimeni nu mă poate însănătoși fără validarea mea. M-a făcut cineva bine cândva.
Doar adevărul cel mai profund din mine care a fost că orice boală se poate vindeca.
Nu, nu avem capacități tămăduitoare aspura unui exterior inexistent, din nou creatorul are
nevoie să își dea dovada că e bun în ceva.
ORICE FIINȚĂ SE VINDECĂ PRIN MÂNA SA, NICIODATĂ PRIN A MEA.
Și cei care mai spun " mulțumesc Aida" este că așa am fost învățați. De fapt acel mulțumesc
este întotdeauna către tine și sufletul tău care a decis vindecarea ta. Eu nu am fost decât
marioneta, o iluzie a ta, de fapt am fost acel nivel de conștient al tău, care a spus că te poți
vindeca. Meritul este al tău, niciodată eu.
Avem capacități tămăduitoare doar pentru ceea ce sunt eu.

~ 101 ~
 TOT CE E ÎN AFARA MEA SUNT EU ȘI ADEVĂRUL DESPRE MINE.
Nu există previziune, există doar programare, în baza unui eveniment pe care îl știu deja.
Previzionăm în baza trecutului pe care l-am validat ca fiind adevărat. Previziunea poate să
dea greș? Categoric, da!
Schimbă percepția supra trecutului și previziunea va fi o eroare totală.

~●~

EGO EMOȚIONAL vs SUFLET

Observ o mare confuzie între Ego emoțional ( domnul înlăcrimat) și Suflet.

Când spun mă doare sufletul pentru că l-am pierdut pe Vasile, de fapt vorbesc despre
emoțiile pe care le manifestă Înlăcrimatul.
Chiar crezi că pe un infinit îl doare că nu mai am eu cu cine să mi-o trag? M-am întrebat
vreodată cum l-o durea pe un infinit, o energie care poate tot, o energie creatoare, faptul că
mă înșală Vasile și și-o trage cu Ileana?
Chiar cred că pe acest infinit care poate tot, știe tot, e peste tot și e nemuritor îl doare că nu
mai îmi satisface nevoile egotice Vasile, că mi-a murit capra din grajd, că am făcut explozie
la roată, că mi s-a rupt o unghie, că parul îmi stă cam ciufulit, că mi-a murit prietenul, că
mama m-a părăsit, că copilul meu e un ratat...? Acest suflet e în tot și toate și eu îl confund
cu un înlăcrimat? Cum ar putea să plângă sufletul meu după copilul meu când el știe de
inexistența copilului meu, de iluzia și dorința mea de a poseda?
CÂND EU PLÂNG, SUFLETUL RÂDE.
Când spun mă bucur din suflet că ți-a intrat copilul la facultate, cât de conștient sunt eu?
Asta să fie specialitatea sufletului meu și preocuparea lui, să devina savant copilul vecinului
meu?
Când primesc o invitație la nuntă și spun că mă bucur din suflet, cât de conștient sunt eu? Îi
pasă sufletului meu de Ileana că se leagă de Claudiu? Asta o fi specialitatea sufletului meu?
Să lege oameni între ei? Pentru asta mă ține pe mine în viață? Începe pregătirea pentru
nuntă: mă duc să împrumut bani pentru ținută, coafor și plătit tariful pentru nuntă. E cam
scump, mă bagă în datorii pentru ceva timp, dar ajung la nuntă. Mă duc, că mă bucur din
suflet pentru cei ce s-au luat. Dar eu mă fac țiplă, scoasă din cutie, nu mă duc în blugi și
adidași, trebuie să vadă toți cine sunt eu, cât de sexy sunt eu, cum arăt eu. La nuntă sunt în
extaz. Dansez de numa, atentă să văd dacă mă remarcă cineva și sunt atentă și la ținutele
altora să văd dacă m-a întrecut careva. Mă cuprinde dansul, mă simt admirată, mă simt
minunat, ego mental e la cote maxime, înlăcrimatul triumfă și el, dar eu spun mă bucur din
suflet.
CÂND EU RÂD, SUFLETUL PLÂNGE.
De ce? Că vede că nu sunt pe drumul lui și că știe că mi-o va da din nou, că iar l-am
rejectat, că iar l-am pus la colț.
Când trăim acele bucurii că am fost la chef, că vai ce ne-am distrat, că s-a măritat Măria, că
a fost licențiat Gheorghiță, că a născut Margareta, că am făcut cel mai grozav sex, că am
avut 7 orgasme, că am agățat cel tare tip din oraș, că am mașina cea mai tare, că m-au
complimentat toți la aniversare.... sunt emoțiile Înlăcrimatului. Sufletul a fost înlăturat, sunt
total deconectat de la el. Nu e cazul să mă sperii.
Toate aceste extaz-uri vor fi urmate de rahat
Aia cu care am avut orgasme mă va înșela, soțul Măriei se va dovedi dracu gol, cel mai tare
tip din oraș e și cel mai tare în jigniri și pumni, copilul Margaretei se va droga, licențiatul va fi

~ 102 ~
polițist și mă va amenda, mașina va fi așa de scumpă de întreținut că mă va falimenta, ..., nu
cred că trebuie să mai scriu că știe fiecare povestea sa.
DE CE PLÂNGE SUFLETUL? DE INCONȘTIENȚA MEA.
Încă o dată:
SUFLETUL E O ENERGIE NEMURITOARE, OMNIPOTENTĂ ( POATE TOT),
OMNISCIENTĂ( ȘTIE TOT), OMNIPREZENTĂ ( E PESTE TOT).
Nu îl mai confundați cu Ego emoțional ( Domnul Inlăcrimat).
Mi-aș dori din suflet să călătoresc, să cunosc lumea. Sufletul cunoaște această lume, el o
creează, tot Ego a grăit așa ceva.
Fac meditații de curățare a sufletului. Peste această energie creatoare am scapăt ceașcă de
cafea și acum meditez să scot pata. Ego spiritual e la mare rang.
Dansez din suflet că acolo mă simt liber, mă manifest. Infinitul are nevoie de a se simți și
exprima liber. Am uitat că el oricum se exprimă când îmi dă un par în cap. Cum m-am gândit
eu că îl pot elibera? Dl. Inlăcrimat tocmai s-a exprimat.
SUFLETUL E DIVIN, NU AM CE CURĂȚA, NU AM CE SALVA, NU AM CUM ÎL ELIBERA,
EL E ÎN TOT ȘI TOATE, ENERGIA PRIMARĂ, ORIGINARĂ, CREATOARE.

~●~

CALEA SUFLETULUI SI CALEA EGO-ULUI

În primul rând, calea sufletului este ușoară. Când tot primesc piedici în ceea ce fac, când
trebuie să mă zbat să obțin ceva, sunt pe drumul lui Ego. Când sunt pe calea sufletului, nu
fac nimic și se deschid posibilitățile. Totul curge lin. Când acțiunea începe cu " vreau" e Ego
la pupitru. Sufletul doar aspiră, fără să definească.
Dacă vreau o casă pe plaja, cu palmieri, cu diverse decorațiuni, să fie cu deschidere către
Mediterană, să bata nu știu cum soarele în ea, să demonstrez lumii că am făcut ceva, va fi
lupta, va fi zbatere, va fi încrâncenare, e Ego la pupitru.
Dacă aspir să am un loc liniștit unde să pot sta eu cu mine, aici nu e condiționare, nu e
demonstrație, nu e defilare. Sufletul va crea din nimic.
Dacă vreau să îmi fac o casă la munte să mă refugiez că începe războiul, e frică, e Ego, e
încrâncenare. Dacă aspir spre un loc pentru liniștea mea, sufletul îl va crea. Mă uit la mine.
Avem tendința de a confunda sufletul cu Ego. Spun că din suflet vreau asta. La câte
persoane m-am defilat cu ce vreau să fac? La câte am sunat să spun de realizările mele? E
clar. Sunt pe scenă. Am de demonstrat, am de defilat.
Când iau o decizie, mă întreb dacă decizia e din frică sau din iubire. Am tendința de a
confunda și asta. Voi spune că din iubire pentru mine îmi fac provizii. Le fac din frică că
poate începe o foamete mare.
Când decid un divorț, îmi spun că o fac din iubire pentru mine. Chiar e iubire? E frică. Nu îl
mai suport pe cel de lângă mine, care sunt tot eu, de fapt fug de mine.
Când prezența celui de lângă mine va fi egala cu absența, când este perfect dacă ești sau
dacă nu ești, sufletul va deschide calea.
Când îmi cumpăr o mașină, o fac cu intenția de a avea cu ce mă deplasa, nu pentru a
demonstra ce tare sunt eu, ce mașină șmecheră am luat
Când vorbesc de spiritualitatea mea, nu îl agasez pe celălalt cu ce evoluată sunt eu, întreb
dacă este interesat și mă întreb dacă am de dat din mine un adevăr profund, sau doar vreau
să-i dau înțelepciuni citite de la alții pentru a demonstra ce tare sunt eu.

~ 103 ~
 ~●~

IERARHIE SI AUTORITATE

Aș mai avea de precizat ceva referitor la boală. BOALA E O SCUZĂ BUNĂ PENTRU
EȘECURILE MELE. Eu aș fi făcut mai multe, dar n-am putut că sunt bolnavă, eu aș fi reușit
mai multe, dar boala nu mă lasă. Aș putea lucra mai mult, dar boala mă ține în casă. Când
refuzăm partenerul la sex, cea mai utilizată scuză este o durere ( boală) de cap, de burtă,
etc.
Boala este scuza pentru lipsa de responsabilitate.
Vreau să mă scuz în fața altora că nu pot să fiu cum ar trebui să fiu. Atunci îmi creez o boală
și uite așa sunt scuzabilă. De ce facem asta? De frică că fără boală am fi judecați, criticați,
etichetați.
Primul judecător al meu sunt eu. Nimeni nu mă va judeca dacă nu mă judec eu. De fapt
boala este scuza mea pentru eșecurile mele în fața mea. Cu ce am eșuat? Ego și-a pus
niște targhet-uri. Ești cu adevărat cineva dacă ajungi într-un anumit punct. Văzând că nu
ajung în acel punct, îmi creez o boală, pentru a mă justifica în fața mea pentru eșecul stabilit
tot în mintea mea. Ego mental ( domnul inteligent) a stabilit că nu sunt unde ar trebui să fiu.
Nu reușesc să fiu ce trebuie să fiu, nu reușesc să fiu cum trebuie să fiu.
De ce se întâmplă asta?

Cei de jos din triunghiul meu sunt cei "proști".

Ei sunt jos, ei sunt neânvățați, ei sunt neelevații, ei sunt cei care trebuie îndrumați, ei sunt
păcătoși, ei sunt victimele ce trebuie salvate. Ei țin cu munca lor pe cei de mai sus, cei
galbeni numerotați cu nr. 2.
Acești sunt realizați. Ăștia cei de la 1 îi cred adevărați, se uită la ei cu admirație și tânjesc să
fie acolo și ei.
Cei de la nr 2 sunt cei care au funcții: directori, ingineri, doctori, economiști, dentiști, IT-iști,
etc. Cei de la 1 se tot zbat și dau din coate să ajungă și ei să fie că nr. 2.
Nr 2 trebuie să țină sub control pe cei de la 1, să îi țină în frică, să le demonstreze mereu că
sunt prosti, că fără ei nu s-ar putea. Ei știu că dacă cei de la 1 nu îi mai susțin, pică rangul
lor.
La nr. 3, cei verzi, sunt spiritualii.

~ 104 ~
Ăștia îi ghidează pe cei de dedesubtul lor. Ei le induc ideea că sunt păcătoși, că sunt
neputincioși, că sunt murdari, că trebuie curățați, că trebuie să se lege la anumite energii
exterioare pentru a se curăța, vindeca, tămădui, că puterea e în afara lor. Ei inventează tot
felul de divinități, entități, spirite la care le spun că îi conectează, tocmai pentru a îi ține pe
cei de jos în frică și în crezul că sunt neputincioși. Aici intră toate religiile, și toate practicile
care te fac să crezi că soluția e în afara ta. Grija lor e să te îndepărteze de la propriul tău
suflet. De ce fac asta? Pentru că dacă cei de jos s-ar deșteptă și ar înțelege că toată puterea
e în mâna lor, rangurile lor ar cădea.
La nr. 4 sunt funcționarii din instituțiile publice. Ei se simt superiori celor de jos, au puterea
de a îi controla, dar au o mare frică de a-și pierde autoritatea lor. Ei domină prin frică, se
folosesc de legi, urmăresc respectarea legii, dacă cei de jos nu mai susțin autoritatea de
deasupra lor, toți cei de la nr 4, din acel moment rămân fără putere, fără posibilitate de a
supraviețui, pică rangurile lor.
La nr 5. sunt guvernul, președintele. Ăștia trebuie să fie mereu în gardă. Ei depind întru totul
de cei de jos. Dacă cei de jos se opresc din a-i susține, ei se prăbușesc. Piedestalul e foarte
înalt și căderea foarte mare. Ei tremura cel mai tare. Ei trebuie să vegheze mereu, ei
folosesc media pentru manipulare, ei emit mereu legi care să țină sub teroare pe cei de jos,
îi veghează pe cei de la nr 4 să își facă bine treaba, să nu cumva să existe vreo scăpare.
Cu cât ești mai sus în acest triunghi, cu atât tremuri mai tare.

Deasupra lor sunt alții: banii grei. Ei trebuie să urmărească interesele banilor grei și să le
respecte, altfel sunt eliminați.
Ei, la rândul lor sunt supravegheați și trebuie să respecte toate ordinele pe care le primesc.
În concluzie, nu contează ce funcție ai, la ce nivel ești, fiind în triunghi, ești tot în suferință,
joci toate cele 3 roluri, te vei simți constrâns, îngrădit, încătușat. Democrația e marea
minciună care ni s-a aruncat.
Ne devalorizăm când nu ajungem la un anumit nivel din triunghi, crezând că ăla care e la un
nivel mai sus e mai bun.
Am o veste proastă: cu cât sunt mai sus în triunghi, cu atât sunt mai în rahat, cu atât e mai
greu de ieșit.
Cel de jos, nu prea are multe de pierdut. Pentru el e cel mai ușor să facă pasul afară.

~ 105 ~
Cel de sus, întâi trebuie să coboare de pe scară și apoi să facă pasul afară.
Bucură-te că ești " prost " și că ești în rândul de jos.
Toți cei ce sunt deasupra mea, de fapt, depind de decizia mea.

Avem și unul ieșit afara. El nu mai este în triunghi. El nu mai vrea să fie ca nimeni, nu mai
vrea să concureze cu nimeni, nu mai vrea să demonstreze la nimeni, nu mai vrea să se
scuze la nimeni, nu mai așteaptă să îl salveze nimeni, nu mai are vinovat pe nimeni, nu mai
este vinovat pentru nimeni, nu mai se consideră murdar, pătat, că mai are de curățat ceva
din el sau din afara lui. El este perfect cum e și toți din afara lui sunt perfecți deja.
El nu are pe nimeni deasupra lui, nu are pe nimeni nici sub el, el doar e.
Aici boala nu mai are nici-un sens, aici e sănătate nelimitată. Aici toată suferința din triunghi
a dispărut. EL E DOAR AUTORITATEA LUI. NU ARE AUTORITATE, NU ESTE
AUTORITATE.
Cât timp mă bălăcăresc în acel triunghi, suferința e la mare rang. E timpul să mă opresc din
a dori să cresc în rang, e timpul să mă preocup cum pot păși afară, ci nu să cresc în rang.
Oprește-te în a te compara și a-ți dori să fi ca cineva! Aici e doar bălăcăreală. Preocuparea
noastră este să facem SALT AFARĂ!
Nevoile de baza, primare, au în spate cele mai mari frici. Până nu eliminăm celelalte ego-uri:
spiritual, mental, nu putem elimina jegul primar. Este necesar să le luăm în ordinea inversă
în care le-am format.
Saltul afara se face treptat.
E cazul să dărâm primele 2 ego-uri ale mele.
1. Spiritualul
Singurul divin adevărat al meu e sufletul meu. Mă raportez la el și opresc obiceiul de a mă
raporta la divinități exterioare.
2. Mentalul
Cea mai mare problemă e comparația și intervine imediat demonstrația.
Cu cine mă compar? Și unde-s eu? De ce nu pot fi așa? Ce am de pierdut din asta? Ce-ar fi
să îmi permit prostia mea?
Ai tot timpul acel triunghi în cap și fi conștientă când vrei să demonstrezi ceva sau când te
compari, că doar încerc să urc pe scară.
Spun STOP. Eu asta nu mai fac și nu pun piciorul pe scară!

~ 106 ~
 ~●~

SEX~ MASTURBAREA~ PORNOGRAFIE

Masturbarea asta și filmele porno sunt un fel de drog. Ea au multiple avantaje pentru bărbat:
nu necesită efort, nu mai trebuie să transpiri, ești la mâna ta, nu mai depind de o prezență
feminină, nu sunt refuzat, nu primesc observații, pot fi performant, nu mai am cum pierde că
îmi pot imagina ce vreau, nu am emoții că nu îmi satisfac partenera sau că nu îi place, am
garanția că sunt cel mai bun, că îmi pot permite să îmi folosesc toată imaginația mea, nu
trebuie să folosesc prezervativ, nu risc să fac copii, nu risc să fac sex cu o statuie, nu risc să
mă implic sentimental, nu costă bani, nu primesc diverse boli, nu voi fi înșelat, nu voi fi
abandonat ( decât dacă mi se bagă mâna în ghips), nu trebuie să suport isterii pentru o
partidă de sex, ...etc
Cu cât practic asta mai mult, cu atât sexul cu o femeie nu mai este așa interesant. Mai greu
pentru o femeie să se ridice la nivelul de performanță al filmelor porno.
Practic, femeile încep să nu mă mai satisfacă și voi caută tot mai des refugiul acolo.
Acolo sunt bun și sunt liber în a mă exprima. De câte ori voi avea o zi proastă, voi fugi acolo,
pentru a compensa perdanța din ziua respectivă cu o performanță.
Îl omoară pe bărbat, în sensul relației cu o femeie și creează dependență de industria
pornografică.
Pornografia scoate în evidență umilirea femeii.
Ea trebuie să stea în toate pozițiile posibile, să geamă într-un mare fel, să arate că
p...bărbatului e universul ei, că e încântată să o călărească mai mulți odată, practic
desființează femeia în tot ce este ea.
Cine e femeia pe care vreau să o pedepsesc și care trebuie să plătească? MAMA!
Tema 35

~●~

ADEVĂRUL ADEVĂRAT ȘI ADEVĂRUL ILUZORIC

Aud deseori spunându-se că adevăru-i relativ. Când spun asta am confundat

minciuna cu adevărul. Adevărul este adevăr, el nu poate fi contestat, nu poate fi demonstrat,
explicat, justificat.
Când spun adevăr din știință, m-am întrebat, dacă este un adevăr, pentru ce trebuie
demonstrat?
Când mă lupt cu celălalt să îi demonstrez adevărul meu, m-am întrebat cât e de adevărat
dacă am nevoie a îl demonstra, a îl justifica?
Care e adevărul meu? E cel mai greu de spus. M-am întrebat de ce e atât de greu. Pentru
că dintotdeauna am fost învățați să fugim în exterior, să îi cităm pe alții, să îi memorăm pe
alții, să învățăm de la alții. Nimeni nu ne-a spus să caut în interior.
Deci, nu e cazul a mă simți inferior cuiva cu capacitate bună de a memora. Pot doar să
întreb: care este adevărul din sinea ta? În felul ăsta îl ajut și pe cel din fața mea să își pună
întrebări.
Pot pierde un interviu dacă, în adevărul meu, vreau să pierd acel job. Ceva nu îmi place
acolo. Atunci voi face să nu fiu acolo. Caută adevărul din tine: chiar vreau să fiu acolo? De
suprafață, da( minciuna). Dar în profunzime, mai e așa? ( adevărul).

~ 107 ~
 ~●~

CONȘTIINȚA SAU CONȘTIENTĂ?

Am observat că există o confuzie între cele două, că se consideră că e una și aceeași.

A avea conștiință înseamnă a mă manifesta conform unor reguli și norme de conduită etică,
morală, socială, religioasă, etc. Asta presupune să facem lucrurile să fie " bine".
A avea conștiență înseamnă a cunoaște adevărul cel mai profund din sinea mea, a fi
conștient de natura divină a mea.
O persoană în scaun cu rotile care afirmă că nu se mai poate ridica niciodată are conștiință (
respectă regulile) dar nu are conștiență.
Un părinte care își sprijină copilul deși acesta e major și apt de muncă, sub motivul că nu se
poate descurca, are conștiință ( trebuie să arat că sunt un părinte bun) dar nu are
conștiență ( nu sunt conștient că îmi creez ca copilul meu să fie neputincios să îi demonstrez
ce părinte bun sunt eu).
Un om ce este sub aparate medicale ( comă), el are conștiință dar nu este conștient.
Datorită lipsei conștientului este în comă, nu că ar fi vreo diferență între el și noi. Noi avem
impresia că dacă mergem pe picioare suntem mai conștienți decât el.
Când sunt în triunghiul suferinței, sunt o ființă cu conștiință dar nu și cu conștiență.
Când sar să salvez pe cei din jurul meu am conștiință dar nu sunt conștientă de mine și
creația mea.
CONȘTIINȚA ÎNSEAMNĂ DUALITATE: BINE - RĂU.
CONȘTIENTA NU ESTE ÎN SEPARARE: TOTUL ESTE PERFECT DEJA.
Dorințele sunt ale unei ființe cu conștiință, dar inconștientă.
Judecarea, etichetarea, catalogarea, comparația, clasificarea le face o persoană cu
conștiință dar inconștientă.
Ceea ce vedem că se întâmplă în jurul nostru, certuri, bârfe, războaie, restricții, jafuri etc și
spunem că nu sunt bune, ne arată că avem conștiință dar nu avem conștiență.
Mi s-a spus că este bine să îmi iubesc aproapele meu. Că atare, voi face totul pentru cei din
familia mea, voi face totul să nu le lipsească lor ceva, voi muncii 14 ore pe zi să am grija de
aproapele meu. Am conștiință din plin, dar conștiența lipsește total.
Cele mai multe gânduri pe care le emitem 99.9999999999999999 sunt în inconștiență totală.
O să vă dau un exemplu de inconștiența a mea.
Aseară o persoană de pe grup mă sună că este în stare foarte gravă și se teme că moare.
Îmi spune ce diagnostic consideră că are și simt un fior pe șira spinării.
Mă adun, o pun la lucru, închid cu ea și acum devin conștientă de creația mea. Aceasta
persoană ( ca oricare de aici) îmi este foarte dragă. De ce aș elimina-o din viața mea? Mă
simt total înghețată că nu găsesc nimic.
Apoi mă lovește un fulger în cap: cu câteva zile în urma, am gândit că nu reușesc nicicum să
ies din sistem, că acest sistem mă sufocă și că mi-aș dori să dispară.
Cum poate dispărea un sistem fără ca eu să fac ceva cu nivelul meu de conștient? Păi dacă
mor cei din sistem, gata, am scapăt.
Persoana care mă sunase lucrează în sistemul de stat. Inconștiența mea poate ucide
persoane dragi, nevinovate, doar că eu vreau să scap.
Am înțeles că altfel trebuie făcute lucrurile, nu din dorințe ( deși știam). Am resunat acea
persoană. Am lucrat cu ea, deja am decis că nu mai trebuie nimeni să dispară. Azi am
revorbit cu persoana și a aflat că nu are acel diagnostic " înspăimântător".

~ 108 ~
Când gândesc ceva (eu am dorit ca sistemul să dispară, așa peste noapte) am conștiință,
dar nu am conștiență.
A fi conștient, înseamnă a fi conștient de orice gând al meu, de orice acțiune a mea, de orice
dorință a mea. A fi conștient înseamnă a înceta să mai îmi doresc ci doar a aspira către
ceva. Conștientul nu este în separare.
Toate religiile, dogmele, legile, regulile, normele ne țin în separare: Bine-rău. Avem
conștiință, dar nu avem conștiență. În conștiență dualitatea dispare.
Să devin conștient de tot rahatul din mine, de fiecare dorință a mea, de fiecare gând
neânsemnat al meu, să ies din minciuna că eu sun " zen" să recunosc monștri din mine și să
văd că eu sunt tot ce văd în afara mea.
Gândul este creator. Noi creăm în fiecare clipă prin orice gând emit. Nu merge a încerca să
fiu atent la gând și să îl schimb. Creează gândurile ce sunt adevărate pentru mine, în mintea
mea.

~●~

COMPETIȚIA

Plecăm într-o călătorie și stabilim unde trebuie să ajungem. Suntem mereu cu gândul la
destinația finală. Fiind cu gândul acolo, pierdem frumusețea locurilor pe unde trecem.
Pierdem șansa de a trăi bucuria că suntem cu o persoană alături în această călătorie.
Pierdem întregul prezent. Pierdem fiecare moment de acum, doar cu gândul la final.
Asta facem și în sex. Nu trăim momentul de acum, suntem deja cu gândul la orgasm, cu
gândul la oare o satisfac, oare sunt destul de bun?
Asta facem și în sport. Cei care practică un sport, aș recomanda să trăiască fiecare moment
de acum, și să uite de final. Finalul va fi cum va fi, dar eu am savurat fiecare moment.
Când intru pe ring, nu mă gândesc la final, mă gândesc doar la momentul de acum. Trăiesc
fiecare clipă de acum. Cu cât voi trăi cu gândul la a câștiga, la a fi bun, cu atât nu mai sunt
prezent în acest moment de acum și o voi încasa.
Când practic un sport, îl practic de dragul sportului, nu de dragul de a câștiga. Eu trăiesc
acest sport, eu sunt acest sport, competiția nu este a mea. Nu intru pe ring pentru a
concura, intru pe ring pentru a savura fiecare moment de pe ring.
În orice fac, orice acțiune fac fi acel : "ACUM, AICI, MOMENTUL". Ce va fi nu contează, eu
mă voi bucura de fiecare clipă a mea.
E timpul să învățam să fim acest moment. Când fac o mâncare, nu stau cu stresul la cum o
să iasă, nu mă gândesc că plouă afară, sunt doar acea persoană contopită cu acțiunea pe
care o face în fiecare moment pentru acea mâncare. Când gândul meu zboară, voi vedea că
ori am pus prea multă sare, ori nu am pus ceva, ori am scapăt prea mult ulei, este din cauza
că am fost cu gândul la final și nu în fiecare moment al acțiunii mele.
La fel e în fiecare acțiune, în munca pe care o facem, în tot ce noi creăm.
Am fost învățați că a fi în competiție înseamnă a evolua și am intrat în maraton și așa a
trecut viața pe lângă noi că noi am fost mereu cu gândul la final. Am uitat să trăim, am uitat
să fim, iar dacă ne-am trezit perdanți am rămas mereu cu un gust amar.
Nu știm să fim. Nu știm să trăim să savurăm fiecare moment de acum. Când mâncam, deja
ne gândim ce vom face în momentul următor. Haideți să învățam când mâncam doar să
mâncam, când alergăm să trăim momentul de a alerga, când desenăm doar să desenăm.
Când ne spălam doar să ne spălam. Să fiu doar eu și acțiunea din acel moment.
Ai mereu în cap, că a fi, a trăi, a simți, înseamnă "ACUM, AICI, MOMENTUL".

~ 109 ~
Această competiție care ne-a creat atâtea neplăceri și devalorizări, datorită acestei
competiții în care suntem antrenați de mici uităm de noi, nu știm cine suntem noi, nu știm
cum suntem noi.
De mici auzim să fim ca..., să învățam ca...., băiatul vecinei cum poate și tu nu poți. Începe
autobiciurea noastră că noi nu suntem capabili să fim ca alte persoane.
Începem să ne autoinducem noi să fim ca un anumit coleg, prieten, frate, actor, sportiv,
cântăreț, etc.
Nu ne-a învățat nimeni să nu încercăm să fim o copie a nimănui, că încercând să fim copia
cuiva ne vom anula pe noi.
Nu ne-a spus nimeni că adevărul nostru este singurul important, nu ne-a îndrumat nimeni să
fim ca noi, nu ca alții. Ne-am chinuit să memorăm științe, epopee, poeme, poezii, date de
naștere, date despre bătălii, etc. Totul despre alții, nimic despre noi! Așa am dedus noi că
noi nu contăm că adevărul nostru nu contează, că nu e important cum suntem noi, important
e să fim ca alții, să facem ce au făcut alții, să facem ce spun alții, să tindem să ajungem ca
alții.
Nu ne-am pus întrebarea: pentru asta m-am născut? să fiu ca alții? să fac tot ce fac alții? nu
eram de ajuns eu? asta să fie scopul meu? pentru ce mai trebuie eu dacă deja sunt acei
alții?
Ne-am tot zbătut să fim ca alții, să ajungem unde-s ei și dacă s-ar putea, să trec mai sus
decât ei. Prin asta am încercat să demonstrez celor din jur că sunt și eu bun. La ce sunt
bun? La a imita? La a copia? La a fi altcineva? M-am întrebat vreodată unde-i viața mea,
dacă eu tot mă lupt a copia și la a demonstra că sunt ca altcineva?
Nu vreau să fiu neânsemnat, nu vreau să trec neobservat. Asta a fost mereu deviza noastră
după care ne-am ghidat. Am auzit mereu că trebuie să fi cineva. Unii ne-am profilat în a visa
că voi fi cineva dacă voi face produse unicat. Eu nu fac un tablou la fel. Eu sunt un unicat,
eu nu sunt oricine. Eu nu fac 2 rochii la fel. Eu sunt un unicat, eu nu sunt oricine.
Și oare m-am întrebat pe cine voi impresiona cu această măreție a mea. Oare pentru
această măreție a mea nu doarme Bogdan noaptea. Fi conștient că Bogdan, dacă nu va
dormi la noapte, e pentru mașina lui, nu pentru măreția mea. Pe el nu îl interesează măreția
mea și nici a altcuiva, îl interesează mașina sa.
Tot încercăm să demonstrăm unui exterior că suntem și noi cineva, că suntem importanți, că
suntem demni de luați în seamă, că suntem diferiți, că suntem deosebiți, că am ajuns
cineva.
Și oare cine am ajuns? Cu ce mă cred mai breaz ca celălalt? Când încerc să fiu mai breaz
ca altcineva, de fapt, mă anulez pe mine, nu mai știu nimic adevărat de mine, tot focusul e
pe celălalt, să văd ce a mâncat, cu ce s-a îmbrăcat, ce a mai realizat, a avut diaree sau ba,
dacă da, cum s-a întâmplat, etc.
Am uitat complet de mine, m-am abandonat, m-am anulat, celălalt e important. Ce o mai
face Bogdan? Dacă își ia acum o mașină mai șmecheră ca a mea? Trebuie să o schimb pe
a mea. Nu poate trece el pe lângă mine. Și uite așa, Bogdan nu doarme de mașina sa, și eu
tot de mașina lui Bogdan nu îmi găsesc liniștea mea.
Cum e celălalt e treaba lui. Problema mea e cum sunt eu? Cine e celălalt e tot treaba lui.
Problema mea e cine-s eu? Cine sunt eu pentru altcineva? Nu! Cine sunt eu pentru mine, în
viața mea, niciodată pentru altcineva.
Devin conștientă că pe fiecare îl doare de el, nu de mine. Cum îmi găsesc liniștea mea?
Intorcându-mă la mine și încetând acest maraton competițional de a fi ca altcineva, de a fi
mai bun ca cineva, de a demonstra, unei lumi căreia oricum nu-i pasă, cât de bun sunt eu.

~ 110 ~
Nu voi scoate din mine un adevăr adevărat decât întorcându-mă spre mine. Ce-mi pasa
unde a ajuns celălalt? Mă întorc să aflu care e drumul meu, care e adevărul meu, cine sunt
eu.
Încep să fiu mereu cu ochii pe mine, nu mai dau cu pietre în mine că cineva a ajuns undeva,
e treaba lui unde e și cine e, treaba mea e cine-s eu. Nu trebuie să fiu ca celălalt, trebuie să
aflu cum sunt eu, nu trebuie să știu adevărul celuilalt, trebuie să aflu adevărul meu.
Mă opresc din a îmi dori să fiu ca altul, mă opresc din a îl elogia pe altul, mă opresc din a îl
sărbători pe altul. E cazul să îmi pun întrebări despre mine. De ce nu mă cunosc pe mine?
Că am fost mereu învățat să fiu ca altul, să îl cunosc pe altul, să îl memorez pe altul, să mă
defilez cu altul.
Cum voi proceda și ce am de făcut? Observ că am un aspect în care concurez cu cineva.
Care e motivul pentru care concurez? Ce aș obține dacă aș fi mai bun decât acel cineva?
De la cine aștept să mă admire? Cine vreau să mă vadă că sunt bun? Pentru ce vreau să
mă vadă că sunt bun? Ce vreau să obțin din admirația sa? Care e scopul meu adevărat
pentru care vreau să fiu cineva? Pentru ce vreau pe cineva la mâna mea? Pentru ce vreau
să îngenunchez pe cineva?

~●~

MASCULINUL SI FEMININUL

Am auzit mereu că sunt în căutarea unui bărbat cu care să mă simt femeie, că sunt în
căutarea unei femei lângă care să mă simt bărbat. Unii caută femei "curate", evoluate,
spirituale, alții le caută să fie orgasmatice, oricum am nevoie de o femeie "cum trebuie" ca
să mă simt bărbat.
Ce reprezintă masculinul? MATERIA. Ce reprezintă femininul? ENERGIA.
Având în vedere că atât femeia cât și bărbatul sunt materie, vestea proastă e că suntem pe
drumul greșit.
Femeia în formă de materie( corp) caută tot o materie să o facă să se simtă feminină.
Vibrația scade, nu mă întorc către singura energie care mă poate face să mă simt completă
(sufletul) și alerg tot către o materie. O fac de mii de ani și sunt mereu în eșec, dar o repet.
Tot o materie nu are cum să mă completeze, completarea vine din conexiunea mea cu
sufletul.
Bărbatul este în căutarea femininului, dar caută tot în altă parte. Nu materia în forma definită
de mine mă va face să mă simt complet, ci energia care reprezintă femininul mă va întregii.
Consider că prin sex mă întregesc, mă contopesc cu femininul, vibrația joasă a materiei
devine și mai joasă, și iarăși am dat-o în bară.
Sexul este doar o căutare disperată de a ne întregi, de a completa femininul cu masculinul și
de a forma un tot unitar. Mereu va eșua.
Nu despre această contopire a materiei care are forme diferite este vorba. Este vorba de
acea contopire a materiei ( masculin) cu energia sufletului ( feminin).
Urmăm acest drum, vom fi mereu pierduți, nu suntem pe calea pe care trebuie, nu căutăm
unde trebuie.
Știu, este greu când ne gândim că sexul nu e contopire, nu este ceea ce am vrut să fie, ne
convenea mai mult această direcție, dar mereu vom ajunge să o dăm în bară.
Căutând contopirea cu energia sufletului, se va face acea contopire totală, vom simți vibrația
ușoară în materia numită corp, va fi întregire, va fi desăvârșire, va fi iubire totală. Restul e
amăgire.

~ 111 ~
Nu fusta scurtă, nu silueta de viespe, nu silicoanele, nu oja de pe unghii, nu buclele din păr
etc reprezintă femininul. Femininul este energia sufletului meu.
Ne-am învățat cu feminitatea și masculinitatea animalică și n-am făcut nici-un pas în
conștient de a vedea adevăratul feminin și masculin. Masculin sunt și eu în formă de
materie, dar tot materie sunt.
Am dat prioritate materiei, masculinului și am anulat energia sufletului, creatoare care este
femininul.
Este cazul să facem invers. Să devin conștientă că nu mă pot întregii, eu ca materie, tot cu o
materie.
Ce înseamnă să dau prioritate femininului ( sufletului) ?
Să fiu mereu prezent în întrebarea: Cine sunt eu acum? Ce urmăresc acum? Ce vreau să
obțin acum? Cum vreau să obțin asta? Pentru că vreau să obțin? Ce ar face un divin? Ar
proceda cum procedez eu? S-ar manifesta cum mă manifest eu? Când văd că nu, spun
STOP și mă opresc. Îmi rog sufletul să îmi arate calea. Cum? Dacă sunt singur cu voce tare,
dacă sunt în public, în gând. Rămân în liniște. Va apărea un gând fugar în mintea mea.
Acum știu ce am de făcut.
Boala, suferința, durerea, tristețea sunt ale materiei, datorită lipsei împletirii cu adevăratul
feminin. A caută intenția, este ok și asta.
În întregirea totală a femininului adevărat cu masculinul, va fi desăvârșirea.

~●~

EU SUNT TOT

În această planșă am o figură că vrea să fie ceva fără denivelări, constant, uniform. Este un
tot unitar. Este desenat divinul. El este un tot, este constant, este uniform. Vibrează în
același ritm peste tot.

~ 112 ~
Divinul începe să vibreze, creând forme. Fiecare formă pe care eu am indicat-o cu liniuță,
este o ființă.
Această ființă crede că este un individ separat, se uită la cealaltă ființă și consideră că este
un alt individ separat.
De ce? Pentru că nu sunt conștientă că sunt același eu, cel din prima planșa, nu sunt
separat de nimeni, nu sunt parte dintr-un întreg, sunt tot acel întreg.
Noi obișnuim să spunem că e oglinda mea, că e proiecția mea că e reflexia mea. Nu, nu
este așa, sunt în totalitate eu.
Ce înseamnă a mă separa de mine însămi? Înseamnă că fiecare formă ce am făcut în cel
de-al doi-lea desen, se consideră separată de tot acel întreg, că nu sunt conștienta că sunt
acel întreg, că eu sunt fiecare formă, că nu suntem mai mulți că există UN SINGUR EU.
Unde e divinul? Păi sunt tot eu. Dramele pe care noi le trăim sunt pentru că suntem
inconștienți că eu sunt tot, nu o parte din acel tot. Cât timp suntem în separare, de fapt
suntem în inconștiență totală de cine sunt eu.
De ce spun mereu descrie pe cel din fața ta și caută unde ești tu? Pentru a deveni conștient
că EU SUNT TU.
O formă vede altă formă și nu este conștientă că este tot ea. Nu suntem 2. Suntem doar
unul. Nu suntem interconectați. Când vorbim de asta, e că ne considerăm separați. Nu.
Suntem doar unul. Când spun că mă leg la divinitatea sau mai știu eu ce spirit divin, deja m-
am negat că eu sunt tot, din nou sunt în separare, uitând că eu sunt acel tot.
Când mă rog la cineva, din nou mă separ de mine însămi, și din nou figura consideră că e
separată de întreg.
De ce tot creez certuri, dușmănii, războaie? Pentru că figura noastră se consideră separată
de tot ce vede în fața ei. EU SUNT TOT. EU SUNT RĂZBOIUL, EU SUNT CIUMA, EU
SUNT MOARTEA, EU SUNT DUȘMANUL, EU SUNT CAPRA, EU SUNT ȘARPELE, EU
SUNT MAMA ȘI TATA, EU SUNT TOT.
Dacă acest lucru ne este clar, că cel din fața mea sunt eu, înțeleg că nu mai există superior
și inferior, că nu mai există prost și deștept, că nu mai există rău și bun, că eu sunt tot.
Pentru a integra acest EU SUNT TOT, e necesar să devin observatorul a celui din fața mea,
să fiu conștient că sunt tot eu, să schimb aspectele din mine care mă deranjează la tine,
pentru că eu sunt tu.
Cu cât voi fi observator conștient și mă voi întoarce mereu către mine, cu atât voi integra mai
bine acel
EU SUNT TU, EU SUNT TOT, NU EXISTĂ 2, E DOAR UNUL.

~ 113 ~
Am scris asta pentru a înțelege că nu există creația celuilalt. Eu sunt fiecare celălalt, eu sunt
și creația, eu sunt absolut tot, eu creez tot.

~●~

LUPTA MEA CU MINE ÎNSĂMI

Niciodată exteriorul nu mă va agresa fără a îi da eu comanda.

Vă rog rețineți: GÂNDURILE NOASTRE SUNT BOMBE ATOMICE CARE, ARUNCATE, SE
ÎNTORC ÎMPOTRIVA MEA.
Când gândesc despre mine că sunt un nenorocit, un idiot, un incapabil care e pe un drum
greșit și continui acel drum, eu am cerut să fiu lovit pentru a mă opri. Vreau să mă opresc și
nu știu cum: 2 pumni în față sau câteva răngi în cap, mă vor opri, dacă nu iau decizia de a
mă opri de bună voie.
Dacă gândesc că anturajul în care sunt nu este bun pentru mine, dar nu sunt în stare să
spun stop deși îmi doresc, va veni acel stop cu un par în cap.
Dacă gândesc că sunt un nenorocit care nu se poate opri din băut deși îmi doresc, va veni
acel stop cu o rangă în cap.
Dacă gândesc că nu ar mai trebui să merg într-un anumit loc, dar totuși merg, și continui să
mă acuz că nu mă pot opri de a merge în acel loc ( bar, cârciumă, amantă, bordel, "
prieten"), consider că acel loc nu e pentru mine și totuși, continui să mă duc, va veni acel
stop care să mă oprească.
Când gândesc că sunt un nenorocit care ar merita rupere de oase pentru că nu e capabil să
fie pe un alt drum, vor veni acele ruperi de oase.
Când gândesc despre mine că sunt o proastă că stau în această relație, că nu sunt capabilă
să rup această relație, că nu sunt bună de nimic că tot stau să îndur umilințe și să fiu o
sclavă, va veni partenerul meu să îmi spună exact ce gândesc eu despre mine : proastă,
incapabilă, se va comporta cu mine exact ca și cu o sclavă.
Când gândesc că sunt prost, că nu sunt în stare să fiu și eu la fel de deștept ca alții, la fel de
inteligent ca alții, că alți copii pot și eu nu pot, va veni mama să mă căpăcească că iau note
mici la scoală, tocmai să îmi arate ce gândesc eu despre mine. Ea execută ce am gândit eu,
în adevărul cel mai profund al meu.
Când gândesc că nu sunt în stare să fiu o mamă bună, că nu sunt în stare să fac ce trebuie
pentru copiii mei, că nu sunt capabilă să fiu o mamă exemplară, va veni copilul meu să îmi
arate ce gândesc eu, în adevărul cel mai profund al meu, îmi va spune că nu i-am dat nimic,
că nu am ajutat-o cu nimic, că nu am fost mamă pentru copilul meu. El îmi strigă adevărul pe
care îl gândesc eu.
Deci, haideți să nu facem din suflet un călău, nu el e cel care dă, judecata, etichetarea,
catalogarea, acuzarea lui ego e cel care pornește lupta mea.
Referitor la " sufletul meu își dorea să fiu lângă fiul meu", fac precizarea că sufletul nu își
dorește, ego își dorește, sufletul nu are copii, ego are, sufletul nu se atașează, ego o face.
Nu am luat bătaie că își dorea sufletul să fiu lângă copil, am luat bătaie pentru judecata mea
că nu mă pot opri din calea pe care sunt, din gândirea mea că sunt bun de omorât.
Deci, sufletul nu are parul după el, dar gândurile și dorințele noastre declanșează taifunuri
în viața noastră.
Să scot un medical și să pornesc proces? Parcă nu aveam nevoie de autoritate ( sistem),
dar acum am, ca să mi se facă dreptate?

~ 114 ~
Când am decis că fără autoritate, voi decide așa și voi merge până la capăt. A mă duce la
judecată înseamnă a nu fi conștient de creația mea, că eu prin autojudecarea mea, am
declanșat tot acest " infern".
TOT CE GÂNDESC EU, SE VA DESFĂȘURĂ ÎN FAȚA MEA
E greu să acceptăm că noi am provocat toate astea, că tot ce ni se întâmplă, sunt provocate
de gândirea noastră, că nimic nu ni se poate întâmpla fără comanda noastră.
Ce e de făcut?
Mă pun jos și mă întreb care e adevărul meu despre mine. Mă consider chiar curat așa cum
am crezut de suprafață? Care sunt aspectele în care mă acuz și consider că sunt bun de
condamnat și executat?

~●~

MINCIUNĂ SAU ADEVĂR

Am învățat să mă lupt pentru adevărul meu, să merg în luptă până la capăt, oricare ar fi acel
capăt. Știu că eu sunt într-un fel și nu are rost să-mi spună cineva că sunt altfel.
Mă bazez mereu pe ceea ce văd eu. Îmi susțin acel adevăr conform cu ceea ce cred eu în
acel moment. Sunt convinsă și de simțurile mele. Sunt convinsă că ce simt e adevărat și
sunt decisă să îmi urmez simțurile până la cap.
Nu mai simt nimic pentru partenerul meu, eu aș vrea să divorțez dar el nu vrea, nu mai simt
nevoia să fac sex, am depășit acest nivel în evoluția mea, m-am săturat să-l slugăresc, o fac
că sunt proasta sa, că mă simt inferioara lui, că cu asta demonstrez că sunt și eu bună la
ceva, nu pot mișca, nu îmi găsesc direcția în viața mea, aș vrea să fac ceva, dar nu prea știu
de ce să mă apuc, sunt afirmații pe care le tot aud.
Să fie adevărat tot ce rostesc? Să fie ăsta adevărul meu? Am ajuns la acel nivel de conștient
încât să știu acel adevăr curat, sau mă las purtat de ego să mă ducă unde vrea?
Cândva m-am îndrăgostit de un bărbat, am crezut că am cunoscut un zeu cu chip de om,
am văzut viitorul meu asigurat, m-am văzut protejată de tot și toate. Atunci simțeam, atunci
voiam și sex, atunci voiam de toate. Lucrurile s-au schimbat între timp și nu mai simt. Pentru
că am evoluat? CATEGORIC DA! EGO A EVOLUAT în a se împăna în superioritatea sa.
Acum mă văd deasupra sa, păi asta nu e ce părea, din ditai bărbatul ce se afișa, acum văd
doar un pămpălău, eu sunt cu mult deasupra sa, deci ce să fac cu așa ceva?
Faptul că nu ne-au fost îndeplinite așteptările, faptul că zeitatea nu a stat drepți în fața mea,
l-am coborât de la zei, l-am făcut în prima fază muritor de rând și apoi l-am desființat total. Și
ca să nu rămână piedestalul gol, m-am suit eu la rang de zeu. Mi-am făcut statuia mea. Păi
și acum, ce să mai facă zeitatea din mine cu ratatul de lângă mine? Mi-ar trebui o zeitate, nu
am ce face cu cel de lângă mine.
Și cine-o fi acel ratat? CEL DIN FAȚA MEA SUNT EU.
E cazul să mă dau jos de pe statuia pe care singură m-am ridicat, să devin atentă la acel
ratat, să înțeleg că nu m-am ridicat, doar m-am îmbrăcat în pene de păun și am spus că de
acum eu am evoluat. Nu mai simt? Să fie adevărat? E doar un ego foarte ridicat. Când am
evoluat cu adevărat, prezența sau absența ta va fi aceeași pentru mine, va fi perfect și dacă
ești și dacă nu ești . Nu mă voi gândi să-mi caut fericirea prin nu mai știu ce bălării( pe la
alți zei). E cazul să devin conștientă de statuia ce mi-am ridicat-o. Înapoi între cei de jos. Ei
nu sunt degeaba în preajma mea, ei sunt să îmi arate cum sunt.
Mă simt ca o sclavă/ sclav că tot slugăresc, întrețin pe cel de lângă mine. Mă judec în mintea
mea că sunt o proastă că nu mă opresc. Dacă chiar vreau să mă opresc, mă voi opri. Cel

~ 115 ~
din fața mea e profitor/ profitoare. Oare asta este adevărul meu? Și dacă știu că tot profită
de ce continui să dau? Că e prea inteligent? CATEGORIC NU. Că în acel adevăr ascuns al
meu, e un handicapat/ă și fără mine nu s-ar descurca. Handicapații trebuie întreținuți, trebuie
ajutați. Dacă ai gândit că părinții te ajuta din dragoste chiar dacă ai 40 de ani, ai greșit.
Părintele încă vede în tine un handicapat care nu se poate descurca fără ajutorul său. De
aia sare mereu în fața ta.
Când spun că aș vrea să fac ceva dar nu știu de ce să mă apuc, din nou, cât adevăr e în
ceea ce am afirmat?
Aerele de prințișor/prințesă sunt la mare rang. Păi eu nu sunt orișicine. Să mă slujească alții
pe mine. Să mă întrețină alții, iar dacă nu o fac îmi plâng de milă. Aroganța e la mare rang.
Adevărul e că nu dau doi bani pe cei de lângă mine, de aia îi pun în slujba mea, dar mă
plâng de lumea de lângă mine că nu știe a mă respecta.
Fi adevărat cu tine! Minciuna e la mare rang, nu vrem să vedem adevărul din spatele
minciunii, ne place această haina, credem că ne ține de cald.
Cum descopăr adevărul meu?
Cel din fața mea sunt eu. El spune clar: nu vreau să divorțez, asta înseamnă că e strigătul
meu. Care e adevărul? Vreau doar să mă defilez, mi-am ridicat statuia mea și nu mă dau jos
de pe ea.
Cel din fața mea, îmi spune sunt apt și capabil, vreau să muncesc. Ridică mâna de pe el, nu
îl mai handicapa, lasă-l să moară în fața ta și se va descurca.
Când spun că nu îmi găsesc direcția, cât de adevărată sunt? Aș accepta orice-ar veni? Aș
accepta să fac orice muncă ca să îmi asigur existența mea? Categoric nu. Adevărul e că nu
prea am chef să mă obosesc. Prințul și prințesa sunt la mare rang, sunt cocoțați și ei pe
statuie și așteaptă să fie aplaudați.
Adevărul despre mine e că sunt o persoană bună, delicată, caldă sunt conectată la sufletul
meu, sunt aproape înaripată. Cei din fața mea sunt dracu. Iar mă minți. Câți draci sunt în
fața mea? Atâtea aspecte sunt în mine. Și de asta am nevoie de statuia mea. Oare este
adevărată toleranța mea sau e adevărat că aș sfășia?
Sufletul n-ar judeca, deci îmi pun întrebări despre divinitatea mea.

Am omis sexul.
Partenerul/partenera mea refuză sexul. Oare e adevărat? Îl refuza el/ea? Cel din fața mea
sunt eu. Eu sunt cel care spune nu acelui act. De ce când eu sunt convins/ă că vreau? Te-
ai gândit de câte ori ai judecat în mintea ta că cel/cea din fața ta nu este cum ar trebui să fie,
nu se comportă cum aș vrea eu, nu gândește cum vreau eu, nu arată cum vreau eu, etc.
Prin judecata mea am stabilit deja că cel/cea de lângă mine, nu este demn/demnă de mine.
Și iar m-am pus pe piedestal. Eu sunt ce ar trebui, dar uite cu cine m-am încurcat: ba e prea
gras, ba e prea slab, ba e ridat/ă, ba e necultivat, ba e necizelat/ă, ba e bădăran,, ba e prea
flu-flu, ba nu e dedicat/ă mie și câte și mai câte nu am stabilit în capul meu. Nu cel de lângă
mine mă refuză, eu am stabilit că nu e de rangul meu.
Am renunțat la prietenul meu că mă ținea numai pentru sex. Nu, nu el te ținea numai pentru
sex, eu îl țineam pe el doar pentru sex, eu consideram că doar de asta mai e bun, că în rest:
sub papucii lui mă-să o viață întreagă, vaccinat, ascuns după fuste mereu, ce să fac cu el?
Doar atât avea bun în el, ...
Reținem deci, că PRIMUL ADEVĂR PE CARE ÎL ROSTESC E MINCIUNĂ DESPRE MINE.
Când văd că apare ceva ce cred că e adevărat, mă întreb ce spune cel din fața mea. El deja
a rostit acel ADEVĂR MASCAT DE CARE EU NU SUNT CONȘTIENT CĂ E UN ADEVĂR
AL MEU.

~ 116 ~
Ca să pot face o schimbare, mai întâi trebuie să fiu adevărată cu mine. Am scris aceste
lucruri să devenim conștienți că ne mințim.
Sunt atentă la ce spune cel din fața mea. El spune un adevăr al meu, de care eu nu sunt
conștient. De câte ori apare în mine o reacție referitoare la ce îmi spune cineva despre mine,
deja știu că ăsta e acel adevăr mascat.
Nu mă mai cert cu cel din fața mea, nu mai am nimic de contrazis, mă întorc la mine.
Partenerul mi-a zis că sunt împiedicată și am simțit furie în mine. Deci, a apărut reacția. Asta
e adevărul meu mascat despre mine. De ce mă consider împiedicată? Care sunt aspectele
în care eu mă văd așa? Cum ar trebui să fiu? Ce pretenții am de la mine? Ce aș câștiga
dacă aș fi diferită? Pe cine aș impresiona? Cui aș vrea să demonstrez ce fată verticală și
capabilă sunt?
Partenerul meu îmi spune că e îndrăgostit de altcineva. Apare reacție în mine. Cum poate fi
așa? Acum mă întorc către mine. Deci eu îl vreau îndrăgostit de alta. De ce vreau asta?
Vreau să scap de el? Îmi este mai comod așa? Nu sunt vinovată eu că l-am lăsat?
Asta e felul în care vreau să mă scap? Cu ce mă deranjează el?
Stai cu tine și puneți întrebări.
~●~

DIN FRICĂ SAU DIN IUBIRE PENTRU MINE?

NEVOIA DE A DEMONSTRA

Dacă fac un tort pentru mine, îl voi gusta și voi ști imediat dacă tortul e bun sau nu. Dacă
aștept musafiri, încep să privesc: parcă frișca e cam moale, am greșit decorul, nu e suficient
de înalt, crema a ieșit cam groasă, etc. Ce e schimbat? Nu am făcut tortul pentru mine, l-am
făcut pentru aplauze. Vreau să demonstrez ce gospodină bravisima sunt eu. Ego e în mare
desfășurare.
Dacă îmi cumpăr o haină și o îmbrac, voi ști imediat dacă îmi este bună, dacă mă simt bine
în acel material și dacă îmi este confortabilă. Mă duc la oglindă să mă privesc și, brusc,
haina nu mai este bună. Culoarea nu mă prinde la față, dacă sunt prea slabă, hainele stau
ca pe gard, dacă sunt cum cred că arăt cum ar trebui, haina nu este suficient de mulată cât
să vadă lumea ce cur mișto am eu, dacă consider că sunt grasă, haina nu îmi ascunde
formele deformate. Deci, nu mai cumpăr haina pentru mine, o cumpăr din nou pentru
aplauze, o cumpăr pentru defilare, pentru demonstrare. Ego e din nou la comandă.
În cazul covorului din casă, când văd un covor, știu dacă îmi place sau nu, știu dacă textura
este cea potrivită sau nu, pentru confortul vizual și tactil al meu. Când îmi pun problema că
nu știu care e culoarea și dimensiunea potrivită, nu mai cumpăr acel covor pentru mine.
Acum trebuie să am grijă să se asorteze cu ce am eu în casă, trebuie să dea bine, să se
încadreze perfect, să pară turnat acolo, să se vadă că gusturile mele sunt rafinate, nu sunt o
țărancă, o bădărană neemancipata. Vreau aplauze. Vreau complimente, vreau admirație.
Ego se defilează. Ce voi obține? Cine va veni la mine va observa că e culoarea frumoasă,
dar e cam mic, dacă e potrivit la dimensiune nu e culoarea care trebuia, dacă e strident
trebuia mai pal, dacă e mai pal trebuia strident, dacă e perfect, e pentru alții, dar nu îmi
place mie.
E, încă o dată, timpul să ne oprim din demonstrații. E timpul să văd că nu fac lucrurile pentru
mine, ci pentru alții. Ce vreau cu acest covor? De ce e important? Pentru ce e important? Pe
cine vreau să impresionez? Ce vreau să obțin prin impresionarea mea? E cazul să devin
atent la intenția cu care cumpăr " un ceva".

~ 117 ~
~
Când mă invită cineva într-un anumit loc, nu răspund pe loc. Mă pun jos și îmi pun întrebări
să aflu adevărul meu: cât de sinceră sunt că vreau acolo? cât de adevărat este că aș vrea
să fac acest lucru? aș prefera altceva decât asta? care e motivul pentru care aș accepta? o
fac din suflet sau o fac pentru a nu supăra, pentru a nu fi eliminată?
Dacă constat că e o acțiune din frică ( să nu supăr, să nu deranjez, să nu par antisocială, să
nu rămân singură, să nu mă plictisesc, să fiu și eu ca ceilalți, că așa se cade, că așa e
normal, că nu-i frumos să refuzi, să nu par o acritură, etc) voi ști că acțiunea e din frică. Mă
opresc. Sunt pe drum greșit, deci mă voi lovi, îmi voi rupe piciorul, mă voi rătăci, voi primi
amendă, etc.
Caut acțiunea din iubire: aspir la o zi de liniște. Așa că îmi iau păturica și mă duc singură pe
un deal. Când fac acțiunile din iubire pentru mine, apar miracolele pentru că se va manifesta
divinul.
Acum, să nu o faceți cu așteptări, mă duc cu pătură pe deal și aștept un miracol, că așa a
zis Aida.
E din nou un ego mascat. Acțiunea care e din iubire pentru mine nu are nici-o așteptare,
doar simt că e ceea ce trebuie să fie.

~●~

DESPRE RAZBOI
POVESTEA FETIȚEI

A fost o dată că niciodată o fetiță. Ea nu era ca oricare.

Viața ei era DEOSEBITĂ de a celorlalți copii. Mama ei este bolnavă și nu o poate îngriji. Ea
este cea care trebuie să fie eroina ce rezistă stresului de zi cu zi, ea trebuie să fie cea care
de mică face pace între adultele iresponasbile ce tipă și nu sunt capabile să stea în pace.
Această fetiță se îngrijește pe ea și este și arbitru între cei mari. Fetița e specială, e
deosebită, e responsabilă, nu e ca ceilalți copii.
Cu aceste eforturi, fetița crește mare, ajunge mama, e la fel de conștiincioasă, ea are copii
deosebiți, copiii ei nu sunt ca oricare, cei mari sunt bătăioși, sunt scandalagii, mama este
eroina ce trebuie să facă față acestor copii, cel mic devine și el deosebit, este însemnat,
este diferit, devine și el agresiv. Mama este, din nou, acel împăciuitor, acea fetiță care, de
mică, s-a sacrificat, pentru iresponsabilitatea și inconștiența celor din preajma ei. Aici e de
lucru, nu e timp de a ne juca, ea trebuie să aibă grijă să domine pacea.
Recunoașteți personajul?
DECLAR RĂZBOI RĂZBOIULUI!
Cel ce se luptă pentru pace, o face mințindu-se pe el. A lupta, înseamnă a crea războiul. Nu
pot obține pace, decât prin pacea mea, prin a înceta orice luptă a mea cu orice exterior,
inclusiv cu acel război.
Când spunem că vrem pace, mințim. Deja suntem în război. Noi ne luptăm cu războiul, noi îl
alimentăm să fie.
Când țip la copiii mei să tacă, de fapt deja i-am provocat la a țipa. Când țip la soțul meu să
tacă, l-am provocat la a zbiera. Războiul, eu îl declanșez, eu îl alimentez, eu îl fac să fie prin
lupta mea de a schimba situația. Dacă sunt în luptă, deja e război.
Cum oprim acest război? Doar din postul de observator, nu de luptător, dar nici de dezertor (
cel care fuge din situația pe care tot el a creat-o).

~ 118 ~
 ~●~

FORMELE EGO-ULUI
CASCADA NIAGARA - CĂDEREA DE PE PIEDESTAL

Am fost întrebată cum renunțăm la piedestal.

Că să putem renunța e necesar, mai întâi să îl vedem.
Să ne înțelegem piedestalurile pe care ne-am cocoțat. Nu stau numai pe unul, m-am cocoțat
pe mai multe, că nu mai știu pe care să m-așez, cu care să mă fălesc mai întâi.
Am un partener/ă. Eu sunt cea mai cea. Eu sunt regina, prințul, eu sunt tot universul lui/ al
ei. Mă scald în beatitudinea admirației. Sunt cea mai frumoasă, sunt cea mai gospodină,
sunt cea mai sexy, am cei mai sâni, am cel mai fund, sunt cel mai mascul, produc 7
orgasme pe zi și nu doar în locul în care ar produce orice mascul, eu și în urechi o pot
orgasma pe femeia cu care mă culc, am cei mai mușchi, sunt tot pătrățelat, sunt doar o
încordare, sunt cel mai bărbat.
Sunt cea mai mamă, sunt cea mai dedicată, dorm cu termometru sub cap, eu dorm
iepurește, eu le știu pe toate, și când a făcut copilul meu un pârț eu știu ce are, îi duc la
pregătiri particulare, îi dau la școli înalte, etc.
Sunt cea mai profesionistă, eu le fac pe toate perfect, eu le știu pe toate, eu nu greșesc, eu
am gândirea cea mai clară, pe mine poți să te bazezi, eu fac munca la încă 3, eu sunt
esențială.
Sunt cea mai fiică, fără mine nu ar avea sens viața ta, eu îți dau un sens ție, celălalt
frate/soră a mea e doar că să fie, Eu sunt inteligentă, eu sunt frumoasă, eu sunt sensibilă,
eu sunt delicată, eu sunt soarele tău.
Sunt cea mai capabilă. Mintea mea învârte multiple posibilități. Eu pot face banii ușor. Eu am
clienți pe bandă. Eu sunt descurcăreață. Eu sunt cea care poate întreține neamul. Mintea
mea e la cote înalte.
Sunt cea mai curată. Eu sunt fără pată. Sunt o spirituală înaripată. Piedestalul meu e și el
deja curat. Pe mine mă plac sfinții, pe mine mă adora îngerii, prin mine curge energia
curățării și a vindecării, veniți să vă vindec și pe voi. Smerenia a apărut la mine și curge prin
mine.
Sunt cel mai fiu. Eu sunt prințișorul tău. Rahatul meu are parfum deosebit. Tu trebuie să fi
mandră că îți dau ocazia să îl miroși. Să stai jos acolo și să mă admiri. Stai lângă piedestalul
meu. Fă tot ce îmi doresc eu. Mulțumește cerului că sunt fiul tău. Mulțumește universului că
te-a procopsit cu așa un prinț.
Totul este lin și curge ușor precum apele liniștite netulburate de pietre și vânturi. Sunt acolo
sus și viața mea e că un vis frumos.
Urmează căderea: boul ăla s-a îndrăgostit de altă vacă, vaca aia a plecat după alt taur,
mama a mai făcut un frate, o sora, am mers la scoală și nu m-am încadrat în norme, a
apărut o colegă la servici care e o curvă, dar e preferată, incompetenta dracu! Mama și-o
trage cu tata, cretina asta nu mă mai linge în cur, nu mai vrea sex în fiecare zi, are noi
preocupări și nu mai sunt un soare, nu mai îmi gătește felurile preferate de mâncare, porcul
astă nu mă mai linge pe picioare, îmi spune să merg și eu la muncă, mama și tata acordă
atenție mai multă la broscoiul celălalt nu mie, m-a pocnit un cancer și îngerii m-au uitat, mi s-
a redus venitul și nu mai sunt bărbat, vaca asta nu mai rage că și leul în pat, clienții au
început să plece pe la alții....etc.

~ 119 ~
Ce fac apele când pică? Urlă, se agită, fac spume. Exact așa facem și noi când am picat.
Niagara asurzește totul în jur. Așa asurzim și noi întregul Univers. Suntem cu spume la gură
și ne zvârcolim.
Cum a putut boul/vaca să facă așa ceva? Eu care eram așa și așa, și începem să
enumerăm. Eu care m-am spetit, m-am obosit, m-am sacrificat? Cum a putut să îmi ia
funcția mea și să o dea la altcineva? Eu care m-am dedicat? Cum a putut să-și ducă atenția
spre altcineva/altceva? Eu care meritam toată lumea la picioare, lângă soclul meu! Urletul și
spumele Niagarei continuă cu: la început era așa și așa, la început ai putut, cât am fost în
putere am fost bun/ă, doar cât am avut...etc. Cunoaștem toți scenariul, nu ne este străin.
Ce e de făcut. Am făcut atâtea eforturi pentru acele piedestaluri. Le-am construit, le-am
poleit, le-am lustruit. Problema e că fiind toți cocoțați în așteptare de admiratori, pe jos nu a
mai rămas nimeni. Nu mai avem admiratori și frustrarea crește în noi. Așteptăm aplauze, dar
toți suntem cocoțați.
E timpul să mă dau de bunăvoie jos și astfel nu mai am de unde să cad. M-am pus acolo
sus să fiu văzută, să ies în față, să fiu admirată.
PASI ÎN SPATE!
DIN ACEST MOMENT MĂ TRAG SPRE UMBRĂ.
DIN ACEST MOMENT ÎNCERC SĂ FIU INVIZIBILĂ, NU VIZIBILĂ.
ÎMI AMINTESC CĂ DIVINUL ESTE INVIZIBIL,
NU IESE ÎN FATA,
EL ȘTIE CĂ E ȘI ESTE SUFICIENT CĂ E.
Atenția mea va fi spre a mă trage în spate, nu a ieși în față. Nu mai încerc să ies în evidență,
să demonstrez, să impresionez. Din acest moment voi fi așezat, simplu, neetalat, VOI
ÎNCERCA SĂ MĂ FAC NEVĂZUT, nu văzut.
Care este sentimentul/emoția pe care ar trebui să o am în momentul în care nu mai sunt pe
piedestal?
Pace, liniște, completă. Este perfect dacă ești, este perfect dacă nu ești, este perfect felul în
care ești, nu am ce schimba, nu am de ce mă mai ruga, că totul e perfect așa. Când ne
rugăm suntem în luptă să facă cineva ceva să se schimbe viața mea, sau să o mențină așa,
să nu cumva să pierd ceva.
Când voi fi îndreptată total spre mine, orice parteneriat vine de la sine ca un win-win, pentru
că fiind eu în pace cu mine, voi fi cu întregul univers creat de mine. Nu am pretenții de la
tine, dau necondiționat din plusul meu și totul vine înapoi spre mine.
Când spun că eu dau necondiționat, dar nu primesc nimic, deja pot să știu că mint. Am dat
deja condiționat.
Aud spunând: eu ofer necondiționat, nu am pretenții de la nimic, dar oamenii nu știu să
aprecieze! Deja uite condiționarea: aștept aprecierea ta! Deja am mințit, căutam piedestalul.

~ 120 ~
 ~●~

IERARHIA
RĂZBUNAREA PENTRU SUFERINȚA MEA

De când ne știm ne-am trezit în ierarhie, ierarhie pe care ne batem cu pumnul în piept că nu
o suportăm, că vrem să o desființăm, că nu am fost și nici nu suntem de acord cu ea. Să fie
așa?
Mă gândesc la Aida, copilul mic. Ce își dorește ea? Că mama și tata să îi acorde toată
atenția, să o țină în brațe, să o mângâie, să o răsfețe, să îi cumpere ce vrea ea. Deja Aida s-
a poziționat pe o treaptă superioară. Alții trebuie să fie la dispoziția mea, alții trebuie să fie
cum vreau eu, alții trebuie să facă ce vreau eu. Eu vreau să fiu deasupra tuturor, eu vreau
să fiu cea mai importantă din acest univers. Deja am creat ierarhia în capul meu. Nu permit
celor din jurul meu să fie cum vor ei, să simtă ce vor ei, ei trebuie să fie cum vreau eu, să
simtă ce vreau eu.
Lucrurile par să nu meargă așa. Pentru a mi se cumpăra tot ce voi vrea, părinții vor muncii,
mă vor neglija, vor fi stresați și obosiți, eu voi simți că sunt neglijată, uneori certată, dată la o
parte, că nu sunt cea mai importantă. Apare în cap ideea că trebuie să plătească și ei
cumva. Să mă răzbune cineva. Să le facă cineva și lor ce îmi fac ei mie, să simtă și ei ce
simt eu. Să trăiască și ei ce trăiesc eu. Cine e acel cineva? Nu știu, dar vreau să plătească
cumva.
În partea dreapta cei mici cu galben sunt acei copii neputincioși, care simt că cei mari sunt
deasupra lor ( cei cu roșu) și nu fac ce vreau eu. Dorința ca cei mari să plătească va crea
dinozaurul: soacra ( bunica), tata ( pentru mama), mama ( pentru tata), șeful, poliția, statul,
oricine care să îl domine pe cel ce am eu în capul meu că trebuie să plătească.
Ce nu am luat în calcul eu? Că dinozaurul va fi și deasupra mea, nu numai deasupra celui
care m-a învins. Acum am doi deasupra mea, acum sunt și mai strivit, acum sunt și mai
turtit. Dacă mă va înfuria și acel dinozaur, îmi voi dori ca și acela să fie pedepsit și voi mai
crea unul și mai mare deasupra lui. Așa am dat naștere unei întregi scări sociale.
Au apărut din senin? Nu. Setea mea de răzbunare a făcut să tot apară. Cei ce suntem mai
spirituali, pe măsură ce am crescut, am spus să-i bată Dumnezeu, să-i pedepsească el, las'
că îi vede el. Nu înseamnă că ne-am oprit.
Alții ne-am bazat pe legi. Nu am luat în calcul că dacă legea e deasupra celui ce îl văd că m-
a învins, va fi și deasupra mea.
Am trăit drama că bunica, tata sau mama nu era cum trebuia? A fost fix cum trebuia să fie
pentru răzbunarea mea.

~ 121 ~
Nu am încetat nicicând setea mea de a mă răzbună: trebuie să plătească șeful, colega, soțul
că m-a înșelat, prietena că m-a trădat, iubitul că m-a mințit, vecina că m-a deranjat, polițistul
că m-a amendat, bețivanul că m-a înjurat, sora că mi-a luat dreptul meu de moștenire sau de
iubire, sau jucăria mea, oricum vreau în continuare plata pentru suferință mea.
Ierarhia este menținută prin setea mea de a mă răzbună, prin dorință mea să plătească
el/ea.
Am mers în a demonstra cât de importantă sunt eu în viața ta până la a mă îmbolnăvi, a mă
pune la pat, a mă paraliza, a mă schingiui, oricum e bine orice, numai a te îngenunchea,
numai a ți-o plăti că nu ești cum ar trebui să fi.
Cineva mi-a spus: " să mor să-i văd că plâng la capul meu, să-i văd cum se jelesc, să-i văd
cum își smulg părul din cap, să vadă cum e dacă nu mai sunt eu".
Până și moartea mea e bună pentru a mă răzbuna. De ce mă domină durerea, boala? Păi
este ierarhia mea. Ea este deasupra mea, este arma cu care mă voi răzbuna.
Șeful care m-a certat, trebuie amendat. Deci voi crea un ANAF să îmi plătească cearta mea.
Soțul care nu m-a ascultat trebuie să plătească. Deci îmi voi crea un polițist care să îl
ploconească.
Ierarhia nu poate înceta, nu poate dispărea cât timp setea mea de a mă răzbuna este în
capul meu. Cât timp încă mai gândesc că lucrurile nu vor rămâne așa, că Dumnezeu vede și
are grijă el, ierarhia va exista și va fi deasupra mea.
EU CREEZ AUTORITATEA CARE MĂ VA DOMINA.
Sunt bucuroasă când aud că idiotul care m-a părăsit este nefericit cu aia pentru care m-a
lăsat. Deci, cineva m-a răzbunat dar nu mă mulțumesc vreau să plătească până la capăt. Să
înțeleagă idiotul ce a pierdut când a plecat de lângă mine! Dinozaurul e menținut în
continuare deasupra mea.
Ce e de făcut?
În desenul afișat, în partea stângă, sunt tot eu. Aici eu sunt responsabilă de universul meu.
Nu am pretenții de la tine, nu vreau să mă vezi pe mine, îți pot permite și să fi și să nu fi, nu
am pretenții să faci ceva pentru mine,
EU MĂ ASUM PE MINE. VIAȚA MEA E ÎN MÂNA MEA, NU LA DISPOZIȚIA ALTUIA.
Aici nu este nimeni nici deasupra mea, nici sub mine.
E TIMPUL SĂ MĂ ÎNTORC LA MINE, SĂ ÎNCETEZ A MĂ MAI ACUZA, SĂ ÎNCETEZ A
MĂ MAI RĂZBUNA, SĂ ÎNCETEZ A MĂ MAI GÂNDI LA PEDEAPSA CUIVA PENTRU
NEASUMAREA MEA, PENTRU IRESPONSABILITATEA MEA.
TOT CE E ÎN PREAJMA MEA, EU SUNT CAUZA!
Mai avem o formă de a ne răzbuna: vreau să plec din viața ta, să îmi simți lipsa, să înțelegi
ce ai pierdut, ce nu ai știut a aprecia, a respecta. De ce gândesc așa? Din nou că idiotul asta
nu e la dispoziția mea, nu se execută cum vreau eu, nu face ce vreau eu. Când voi afla că
și-a găsit pe cineva, mă voi frustra, mă voi enerva, uitând că eu am decis asta.
SETEA MEA DE A MĂ RĂZBUNA SE VA ÎNTOARCE MEREU ÎMPOTRIVA MEA.
ORICE RĂZBUNARE SAU PEDEAPSĂ GÂNDITĂ ASUPRA CUIVA,
VA FI MEREU ASUPRA MEA.

~ 122 ~
 ~●~

IUBIREA DE SINE
LANȚURILE ATAȘAMENTELOR

Multe din bătăile noastre de cap pornesc din această iubire de sine.
Am fost învățați să " iubim" pe oricine, dar nu pe noi. Religia ne învață să îl iubim pe
Dumnezeu, pe sfinți, pe părinți, pe cei de lângă noi, nimic despre noi.
Statul ne învață să iubim legea, instituțiile, guvernul, tradițiile, normele, regulile, nu pe noi.
Familia ne învață să iubim frații, bunicii, părinții, rudele, nu pe noi.
Învățământul ne învață să iubim statul, legile, autoritățile, societatea, nu pe noi.
Neștiind să ne iubim pe noi, neavând iubire pentru noi, tânjim după ea și începem a o cerși.
De unde? De la cei din preajma mea. Să mi-o dea și mie alții! Eu nu am iubire pentru mine,
dar vreau de la tine. Consider că eu îți dau ție iubire și aștept să îmi dai și tu mie.
CEEA CE NU AM PENTRU MINE, NU AM PENTRU NIMENI.
NU AM CE SĂ DAU, NU AM DE UNDE SĂ DAU.
DIN MINUS NU POT SĂ DAU.
Ce înseamnă să mă iubesc pe mine ?

În desenul meu, cel din mijloc, sunt eu. Eu am o serie de atașamente:partener, părinți, copii,
rude, funcție, imagine, bunuri, prieteni, etc.
Mai este și atașamentul de religia, crezurile, obiceiurile mele( am uitat să le desenez).
Mă voi comporta în fiecare clipă de așa natură, încât să nu pierd acele lucruri, ființe, posesii
ale mele. Nimic pentru mine, totul pentru exterior. Să fie toată lumea mulțumită, că atunci
sunt și eu. Așa am fost învățată că este normal. O fac pentru mine? Categoric, nu! O fac
pentru celălalt.
În profunzimea lucrurilor o fac cu așteptarea ca să primesc ce dau, să fiu văzută, să fiu
recunoscută, apreciată, respectată. De cine? De exterior.
Când iau o decizie o iau în funcție de exterior. Trebuie să țin cont de toți, să le fie bine la toți.
Trebuie să nu supăr pe nimeni. Ținând cont de fiecare știu că ce vor părinții, va fi să supere
copiii, ce vor copiii, va fi să supere vecinii, ce vor vecinii, va fi să supere legea, ce vrea
partenerul, va fi să supere religia, ce vrea religia, va supăra partenerul, ce vor prietenii, îmi
va uza mașina, ce vor rudele, îmi va afecta imaginea, pentru a avea o imagine, trebuie să
am o anumită casa, ca să am acea casă, trebuie să am o anumită funcție și astfel orice
posibilitate de mișcare a mea, din iubire pentru mine, este paralizată. Sunt prinsă în lanțuri.
Sufletul, care vrea cu totul altceva, nimic din planșa mea, este dat deoparte.

~ 123 ~
Dacă privesc atent la planșa mea, fiecare atașament reprezintă un lanț de picior, de mână,
de corpul meu. Nu mă mai pot mișcă.
ATAȘAMENTELE NE INSCLĂVESC.
ELE SUNT LANȚURI GRELE CARE MĂ VOR PARALIZA.
OBLIGAȚIILE PE CARE CONSIDER CĂ LE AM VIS-A-VIS DE ORICE ȘI ORICINE DIN
PLANȘA MEA, VOR DUCE LA IMOBILIZAREA MEA
Totul pentru un exterior iluzoric, halucinant, inexistent, creat și recreat de mine pentru a
observa nebunia și bălăcăreală mea.
Făcând totul pentru alții, mă transform în salvatorul lor, intru în triunghiul infernului, dacă o
fac că așa e normal, că e obligația mea, mă transform în victimă, hopa iar în triunghi, dacă
cineva sau ceva din planșa mea este lezat printr-o decizie a mea, mă simt vinovată, m-am
băgat iar în infern.
Nimic din toate astea nu au legătură cu iubirea de sine sau cu sufletul. Este războiul meu cu
mine și cu exteriorul ca să fie lucrurile cum vreau să fie. Sunt în negarea completă a
divinității mele, sunt în lanțuri, sunt imobilizată.
Ce vrea sufletul?
Libertatea mea, eliberarea mea din lanțuri, descătușarea mea.
A mă iubi pe mine înseamnă a fi în armonie cu sufletul meu, cu divinitatea mea. Un divin nu
este atașat, nu este legat, nu este încarcerat, nu este obligat, nu este îngenuncheat. Când
îngenunchez îmi neg sufletul, consider că el este un handicapat, că trebuie ajutat, mă neg în
totalitate ca și creator, mă transform în cerșetor.
A mă iubi pe mine înseamnă a nu mă lega și a nu lega, a fi ce sunt în fiecare clipă a mea,
conștient de creația mea, conștient de divinitatea mea, dar și de a celui din fața mea.
A mă iubi pe mine, înseamnă a îmi permite să trăiesc, fără a îmi impune reguli și fără a
impune altcuiva, a mă respecta în profunzimea mea și respectându-mă pe mine, voi
respecta întregul univers.
Când sar să salvez că văd pe unul necăjit, îi neg divinitatea sa, consider că sufletul lui e
handicapat și nu îl poate ajuta, nu îi permit să își trăiască experiența sa, mă pun deasupra
sufletului lui, uitând că cel din fața mea sunt eu, că cel de salvat sunt eu, fix în acel aspect și
că sufletul meu a pus în fața mea să fiu conștient de problema ascunsă în profunzimea mea.
A mă iubi pe mine, înseamnă a nu mă judeca, a nu mă critica, a nu mă condamna, a nu
îngenunchea, a nu mă ruga, a nu pleca capul în fața cuiva, a nu mă defila, a nu mă atașa, a
nu mă băga în tot felul de sisteme de la cel familial până la cel statal, a îmi asuma întreaga
viață a mea.
A mă iubi pe mine înseamnă a mă baza pe mine și pe nimeni altcineva, conștient că unicul
creator și responsabil de creația mea sunt eu.
A mă iubi pe mine înseamnă a nu lupta să țin pe cineva lângă mine, a nu rămâne lângă
cineva doar că e obligația mea, a îmi permite să fiu eu și a permite să fie și celălalt.
Când mă rog pentru sănătatea ta, nu o fac din iubire pentru mine, o fac din frică, că dacă
ești bolnav pici în cârca mea. Te handicapez așa de tare, că eu consider că și a te ruga nu
ești în stare, sau sufletul tău nu știe ce vrea, așa că eu mă pun deasupra lui, că știu eu mai
bine decât el, ce e bun pentru mine.
Toate acțiunile pe care le facem nu sunt din iubire pentru mine, sunt din frică.

IUBIREA DE SINE INSEAMNA DESCATUSAREA MEA.

CAND MA IUBESC PE MINE, LANTURILE DIN PLANSA MEA SUNT DESFACUTE.
IUBIREA DE SINE INSEAMNA A NU MA ATASA SI A NU CONDITIONA.

~ 124 ~
 IUBINDU-MA PE MINE VOI PUTEA IUBI CEEA CE E IN PREAJMA MEA, VOI PUTEA
AJUNGE LA A NU MAI CONDITIONA, IMI VOI IUBI CREATIA, ORICUM AR ARATA.
IUBIREA DE SINE ESTE IUBIREA NECONDITIONATA PENTRU MINE SI, IMPLICIT
PENTRU TOT CE ESTE CREATIA MEA.

Sufletul nu face zgomot. El nu se agită. Divinul este în pace și liniște deplină. Tot ce știm în
rest, sunt agitație maximă: că e copil, că e părinte, că e partener, că e prieten, Dumnezeu,
Isus, etc ei sunt gălăgioși, ei îți cer să îi iubești, ei îți impun iubirea, ei șantajează pentru
iubire, ei dau porunci și reguli pentru iubire, spunând că e dreptul lor la iubire și că îți cer să
îi iubești pentru că ei te iubesc. Așa să fie iubirea? Prin trâmbițe, porunci, legi, reguli, norme,
legături, condiționări, etc? Sufletul este singurul calm, neagitat, negălăgios, liniștit și care îți
permite și să îl iubești și să nu îl iubești, oricum el este, el știe că este, el este iubire
necondiționată, deci nu are așteptări de la iubirea mea.
Ăsta e motivul pentru care m-am dus în alte direcții. M-am dus către cine trâmbițează mai
tare.
O să încerc să dau câteva exemple de acțiuni din iubire pentru mine și care e acțiunea
împotriva mea, împotriva sufletului.

EXEMPLE:
1. Soțul vine și mă anunță că este îndrăgostit de altcineva și că dorește să fie cu
acea persoană.
a) Din iubire pentru mine aleg calea mea, a mă respecta pe mine și decizia celuilalt,
deci îi strâng mâna și îi urez tot ce e mai bun
b) Când aud asta, mă ia cu călduri, familia mea, imaginea mea, speranța mea, copiii
mei, garanția mea, ... cum poate să îmi facă așa ceva. Mă duc la biserici, țin posturi, merg la
vrăjitoare, caut cititori în stele, sigur i-a făcut aia ceva! Încep să îi spun de copii, îi bag la
înaintare, sun la familia lui și la prieteni, să intervină cineva să îi bage mințile în cap, etc.
Dacă va rămâne, viața mea va fi un calvar. Nu a rămas adevărat, a rămas șantajat, forțat nu
va mai vedea în mine ființa umană. În fața lui voi fi mereu un rahat. Dacă va pleca, oricum,
nu va da pe mine doi bani. Va ști mereu poziția mea și va simți greață la auzul vocii mele și
a numelui meu.
Dacă alegeam prima varianta, rămâneam cu un prieten, m-aș fi respectat pe mine și
m-ar fi respectat și el, aș fi realizat că e mai bine, de acum sunt un om liber și mai am și un
prieten lângă mine, nu un adversar.
2. Bărbatul cu care m-am încurcat, nu prea e atras de ideea de copii. Ceva se
întâmplă că nici nu rămân însărcinată.
a) din iubire pentru mine înțeleg că viața mea e mai scumpă ca a oricui altcineva,
deci aleg să trăiesc pentru mine și să cunosc libertatea de a fi și de a mă mișca
b) încep războiul: fac tratamente, mă duc la controale, mă duc la inseminare, nu pot
accepta, trebuie să fiu mamă altfel nu sunt femeie. Voi face copiii, voi constata că nu mă pot
descurca, soțul devine tot mai distant, mă simt singură și nesprijinită în munca mea, renunț
la existenta mea pentru a altcuiva, sacrificiul este la cote înalte. Ajung la 50 de ani, soțul m-a
părăsit între timp, copiii își văd de viața lor și abia acum mă întreb: unde e viața mea. Dacă
aș fi atentă aș auzi sufletul care ar șopti : ți-am dat dreptul la ea, dar ai scuipat pe cadoul pe
care ți l-am dat.
3. Copilul meu îmi reproșează că nu sunt un părinte cum ar trebui, că nu îi ofer tot ce
și-ar dori

~ 125 ~
 a) din iubire pentru mine îi spun că doar așa părinte mai pot fi, dar poate să aleagă
alt părinte, că eu nu mă voi împotrivi.
b) mă agit, îi explic că fac ce pot, mă dau peste cap să îi ofer mai mult decât îi dau
acum, caut justificări cu cât pot, îl rog să înțeleagă că nu avem posibilități mai multe, mă pun
sub el, îngenunchez în fața lui, nu mai am respect în față lui, din acest moment copilul meu
mă va privi ca pe un ratat, pentru el sunt bun de aruncat.

~●~

DIVINIZAREA MATERIEI

Ce sens are "perpetuarea speciei" din punctul de vedere al sufletului?

Ne perpetuăm din ego?
Sufletului nu îi este frică că dispare specia. El știe că el a făcut-o să apară și tot el o poate
face să dispară ( nu în sensul apocaliptic din biblie). Noi, în limitarea minții noastre credem
că dacă nu mai dăm naștere la copii, specia va dispărea pentru că vom îmbătrâni, vom muri
și, gata! S-a terminat cu specia!
Noi, considerăm că avem un trecut, că am fost concepuți dintr-o mamă și un tată, îl validăm
ca fiind adevărul nostru adevărat, îl creăm să îl vedem, îl simțim și jurăm că nimic nu este
mai adevărat decât ceea ce știm.
Am auzit( și am crezut și eu o perioadă) de experimentarea vieților anterioare. Le-am
experimentat și eu și încă câteva persoane de pe grup, până am realizat că nu era vorba de
nici-o viață anterioară, de nici-o naștere sau moarte.
Ce se întâmplă, de fapt?
Eu, Aida, consider că viața mea e prea grea, că nu o mai pot duce și aleg sfârșitul printr-un
suicid: boală, bătrânețe, accident, împușcată, otrăvită, etc. Indiferent de forma pe care o
aleg, tot sinucidere se numește.
Sufletul e cel care zâmbește în acel moment. El are ca scop divinizarea materiei și nu
sinuciderea mea. Eu cred că pot renunța așa, deci va lasă Ego să se manifeste, să își
aleagă calea de fugă a sa( moarte), după care, .....și aici vine surpriza: se trezește Aida la
40 de ani ( în cap cu amintiri că a fost mică, că a crescut, că are un trecut, o cunosc cei din
jur și ea îi cunoaște) și nu are habar că abia acum a aterizat după așa zisă moarte. De aia
tot spun că trecutul e iluzia mea. Nimeni nu a dispărut niciodată. Reiau instantaneu viața din
punctul în care am clacat. Nu voi trece de acel moment până nu voi înțelege tot acel aspect.
Evident, pot să mă trezesc aterizata
la orice vârstă ar alege sufletul meu.
Referitor la specie, nimeni când face copii, nu se gândește că trebuie să facă copii, că
moare specia. De suprafață, așa pare, că vreau să fiu mama sau tata, dar adevărul ăla
mascat pe care tot nu îl scoatem când eu îl cer este perpetuarea speciei.
Toți, spun că au făcut copii pentru ei nu pentru specie
Dragă X, când tu spui că ai un trecut, că ai născut sigur cei doi copii ai tăi, nu bagă mâna în
foc, că s-ar putea să frigă. Este posibil să fie doar "dosarul" din capul tău. Oricum o dai,
scopul este divinizarea materiei și a deveni una cu sufletul tău.
-Deci scopul nașterii e reluarea existenței cu scopul de a diviniza materia!?!?
-Da!
-Aici rolul principal îl are sufletul?
-Da!

~ 126 ~
- Și când reușim să divinizăm materia se termină cu nașterile?
- Da!
-Și ne transformăm în îngerași?
-Nu mai este moarte, deci nu mai este naștere ( nici până acum nu a fost, dar e greu de
digerat Tot ce pot să spun, este că acum, trăim într-o lume statica. Urmează o lume
dinamică . În această realitate suntem dependenți de casă, mașină, familia, serviciul meu.
Urmează o lume în mișcare în care nu am ce poseda că totul este în transformare.

~●~

BUN SAU RĂU ~ DRAC SAU DUMNEZEU?

Pornind de întrebarea :
Dacă noi suntem Dumnezeu, cine este EGO, Satana, Înșelătorul?
Dacă noi am creat tot, am fost atât de tembeli încât să creăm diavolul, iadul?
Dacă un om este împușcat în cap pe stradă este un lucru rău, dar dacă îi împușc în cap pe
cel care guvernanții care ne țin în sclavie, este un lucru bun.
Dacă sora mea este violată noaptea în parc este un lucru rău, dar dacă același bărbat o
prinde pe șefa de la ANAF care mi-a pus sechestru pe casa mea, și o violează, este un lucru
bun.
Dacă un terorist pune o bombă în aeroport este un lucru rău, dacă aceeași persoană aruncă
cu bomba peste o clădire din Moscova, este un lucru bun.
Dacă soțul pe care îl ador mă înșală este un lucru rău, dar dacă am un amant și aș vrea să
scap de soțul meu, este un lucru bun.
Dacă șeful mă concediază și eu sunt singurul întreținător al familiei, concedierea mea este
un lucru bun, dacă m-am dus la lucru obligată de soțul, dar soțul are bani să mă întrețină,
acum se schimbă situația, concedierea mea este un lucru bun.
Dacă soțul îmi dă o palma este un lucru rău, dar dacă îmi trebuie un motiv de a mă supăra și
pleca 3 zile cu amantul, palma este un lucru bun.
Voi da și câteva exemple concrete:
Patronul firmei la care lucrez eu îmi spune că angajații lui cer sponsorizare pentru pictarea
bisericii din sat. El nu dorește să sponsorizeze așa ceva, dar nu vrea să își supere angajații (
care sunt credincioși) și care locuiesc în sat ( e vorba de o fermă agricolă). Cer să vină a
doua zi la prima ora toți angajații, patronul și preotul din sat. Prezint cererea pentru pictarea
bisericii și cererea pentru a se cumpără pături și asigura încălzire pentru niste refugiați
pakistanezi, care nu sunt creștini, nu sunt ortodocși, și care locuiesc într-o hală din beton,
dorm pe saltele rupte și în frig ( luna ianuarie). Supun la vot. Salariații votează cu
pakistanezii. Preotul votează cu biserica. Îl întreb pe preot cum e cu iubesteti aproapele. El
îmi spune că aproapele este cel ce este rudă cu mine. Deci dacă îl ucid pe vecinul care nu
îmi este rudă am făcut un lucru bun, dacă îl ucid pe celălalt vecin, dar ăla e unchiul meu,
atunci am făcut un lucru rău. Angajații creștini ai firmei sunt cu scărpinături în cap. Acum au
aflat că și crima este un lucru bun.
Dacă ucizi o persoană pe stradă care te-a supărat, guvernul spune că este un lucru rău, dar
dacă refuzi să împuști soldatul rus care îi atacă pe guvernanți, atunci nu mai este bun.
Dacă un hoț îmi jefuiește casa este un lucru rău, dar dacă același hoț îl jefuiește pe vecinul
arogant cu care mă tot judec eu, este un lucru bun.
Dacă fac eu crime în serie este un lucru rău, dar dacă Dumnezeu a ucis într-o singură
noapte primul născut din întreg Egiptul, de la puiul de șarpe, găină, copilul celui mai sărac,

~ 127 ~
până la copilul de împărat pentru că Dumnezeu ( care spunem că este divin) s-a supărat pe
împărat, atunci această crimă de milioane de ființe care trebuie să plătească pentru un
singur om, este un lucru bun.
Iluminații de care vorbești tu intră și budiștii, care spun că nu există bun sau rău, dar dacă le
divulgi acele semne cu care lucrează, în prananadi, dacă îndrăznești să schițezi acel semn
chiar și în fața unui animal, deja este un lucru rău, în condițiile în care tocmai au spus că nu
există bun sau rău.
Aici, pe grup, avem un catolic, care printr-un prieten ajunge în vinerea patimilor, într-o sală
plină de purcei la rotisor și diverse fripturi, aranjată pentru staful bisericii catolice din
România. Șocul acestui băiat e mare, știind cât se chinuia prostimea cu postul paștelui și ce
păcat este să consumi carne mai ales în vinerea patimilor. Mai marele bisericii face un semn
al crucii deasupra fripturilor și spune că acum este permis. Deci dacă mănânci carne cu
crucea deasupra este un lucru bun, dacă nu ai făcut crucea este un lucru rău.
Mai pot da sute de exemple...
BUN SAU RĂU ESTE, ÎNTOTDEAUNA, FUNCȚIE DE INTERESUL MEU.
În funcție de unghiul din care privesc și de scopul meu, voi spune că este bun sau rău.
DRAC SAU DUMNEZEU, SUNT TOT EU.
Tot ce este în dualitate este EGO.
Cine este Ego? Umbra sufletului.
Divinul permite tot, nu va cataloga în bun sau rău, pentru divin totul este perfect. Divinul nu
crează război, nu se luptă nici cu Ego, dacă alegerea mea este să fiu sub guvernanța lui
Ego, aleg suferința, divinul îmi va respecta alegerea mea.
Când eu vorbesc despre un salt de conștient, vorbesc la a mă ridica la acel nivel de
conștient în care să văd totul perfect. Cât sunt în dualitatea bine-rău, vorbesc de absența
totală a conștientului, sunt în totală separare de suflet, judec, etichetez, cataloghez.
De ce mi se pare nebunie ce citesc uneori pe grup? Când mintea mea ( care este duală)
simte că trebuie să iasă din normalitatea ei, să cad că dincolo de ea este altceva, că pot trăi
și fără ea, că ea pierde terenul ( mintea = ego mental), această minte se va răzvrăti, se va
supară, va ataca, va judeca va refuza să mai audă așa ceva. Eu decid dacă vreau să îl
experimentez doar pe Ego ( Ego= frică, moarte) sau vreau să experimentez și divinul ( iubire
necondiționată, nemurire). Fiecare are dreptul de a decide pentru el.
Sufletul este cel care crează. Ce? Tot ce îmi doresc eu. Cine își dorește? Ego. Deci
dorințele mi se vor îndeplini, acoperite de rahat, a fost egotic, nu a fost nimic divin, voi trăi o
dramă mare, fără să fiu CONȘTIENT că în spatele dramei mele sunt dorințele mele
îndeplinite.
Cei ce suntem aici pe grup, doar încercăm să înțelegem cum să facem salt din minte ( ego)
afară, cum am putea să ne conectăm la suflet și să reușim să trăim totul perfect, nu bun sau
rău, funcție de scopul meu.
Cine e creatorul? Eu. Cine e dracu sau înșelătorul? Tot eu. Când sunt sub guvernanța
sufletului sunt divin, nu sunt bun sau rău, e totul perfect cum e. Când sunt sub guvernanța lui
Ego sunt când dracu, înșelătorul, când Dumnezeu.
Și pentru că tot am vorbit de dorințele lui Ego, voi mai da un exemplu, ca să înțelegem cum
se împlinesc ele acoperite de rahat( uneori la propriu). Am o cunoștință care primește o casă
moștenire de la o mătușă care nu are copii. Moștenirea este condiționată de întreținea
mătușii. La un moment dat, mătușă paralizează. Începe drama: ștergerea de rahat. Această
cunoștință mă sună și îmi spune că nu mai suportă, că i se pare că și gardul miroase a kkt.
O întreb ce avantaj are din această dramă, ce dorință mare i se îndeplinește. Îmi spune că în
afară de casă, nu e nimic. Îi spun că este un adevăr mai profund pentru că a primit casa și

~ 128 ~
fără paralizie, dar ea își dorește această mătușă paralizată. Îmi spune că nu, că a plătit
slujbe la biserici și mănăstiri, că face rugăciuni, că ține posturi, numai mătușa să se ridice. O
întreb cum era mătușa înainte de a paraliza. Primesc răspuns:"Oooo! Era rea. Ea dicta când
ne culcăm, când ne sculăm, când mâncăm, când spălam, ce mâncăm, când zugrăvim, cu ce
culori zugrăvim...etc". O întreb: de când a paralizat mătușa cine decide aceste lucruri?
Primesc răspuns: Eu! O întreb dacă este dispusă să îi redea drepturile mătușii și să o lase
să se ridice din paralizie. "Nuuuuu!". Deci iată minciuna. Spun că vreau să fie sănătoasă, fac
rugăciuni, țin posturi, plătesc slujbe, etc. Adevărul profund este, însă, că nu vreau. Dorința
împlinită, după 10 ani de paralizie, mătușa moare în aceeași stare. Despre acest adevăr
profund vorbesc și despre aceste dorințe care mi se împlinesc. Sub masca acestui
credincios zis Dumnezeu, este ascuns dracu.
Poate este mai clar că eu sunt și Dracu sunt și Dumnezeu. Oricare rol îl joc, sunt Ego în
desfășurare.

~●~

INTUIȚIA

Este bine să ne luam după intuiția noastră sau nu?

1. Plec pe un traseu montan cu prietenii. Ajungem la o răscruce de drumuri. Intuiția mea e
să mergem pe drumul pe care am mai fost. Prietenii decid să mergem pe drumul nou. Simt
că nu e bine, dar mă supun. Drumul va fi plin de stănci, apoi mlăștinos, ne va prinde ploaia,
se va întunecă și nu am ajuns unde ne-am dorit. Ceea ce am intuit s-a întâmplat.
2. Partenerul meu îmi propune să facem o vizită prietenului lui de la servici, să o cunosc și
eu pe soția lui. Simt că nu e bine să ne amestecam cu oamenii ăștia, simt că femeia aia e
rea, dar merg cu partenerul. Acolo întâlnesc o persoană arogantă, zeflemitoare și acră. Ne
simțim ca dracu și nu știm cum să plecăm. Ceea ce am intuit s-a întâmplat.
3. Simt o slăbeală profundă în organism și intuiția mea îmi spune că e ceva grav. Îmi fac
analizele și mi se spune de o boală cruntă. Intuiția mea nu a dat greș nici acum.
4. Un coleg mă invită la cină. Intuiția mea îmi spune că o să se dea la mine, dar mă duc.
Scap de el pălmuindu-l și lovindu-l. Nici acum nu am greșit, dar nu mi-am ascultat intuiția.
Ce se întâmplă? Ce e intuiția? Vă amintiți planșa despre trecut și viitor? Din amintirea unui
trecut iluzoric, voi proiecta viitorul. Ego înțelege că vine testul și îmi șoptește să îl ocolim.

În planșa mea, din ceața în care mă zbat, pornesc 2 drumuri. Punctele cu albastru sunt
obstacolele , testele pe care le am de trecut. Drumul cu verde este drumul intuiției. El mă va
ajuta să ocolesc fiecare hop, dar pentru că am refuzat orice test, mă va aduce înapoi.

~ 129 ~
Drumul cu roșu, este calea sufletului. El mă va ghida din test în test, fără ocolișuri, dar
drumul lui mă va scoate la lumină.
În exemplele pe care le-am dat, toate motivele intuiției este frică. Deci, eu trebuie să fug din
testul care vine spre mine din frică. Test picat, salt în spate.
Da, intuiția te poate salva de multe dintre ele, dar voi rămâne în aceeași ceață și voi urma
același drum. Puncetele, mici acum, vor deveni foarte mari și imposibil de evitat.
Voi fugi de ele sau voi aștepta mărirea lor până la primirea de șah-mat?
Dacă am devenit conștienta că oriunde mă duc mă întâlnesc cu mine, că orice drum urmez
este depre mine, nu mai am de ce să fug. Dacă mă deranjează persoana din fața mea, știu
că sunt eu, mă caut unde sunt așa și observ ce am de schimbat la mine.
Sufletul nu mă va pune vreodată să ocolesc, îmi va da totuși ( șoptit) indicația în a trece
testul sosit. Pentru asta e nevoie de liniște în capul meu.
A nu se confunda intuiția cu sufletul. Sunt diferite. Mai mult, observ o atribuire a intervenției
sufletului în salvarea vieții cuiva. Dacă sufletul vrea ca un copil să plece, va pleca. Dacă
sufletul vrea să stea va sta, indiferent de intervenția mea. Noi încă mai vrem să credem că
avem puterea de a ține în viață pe cineva, când sufletul nu vrea.
Sufletul deschide calea!
Intuiția mă pune să o ocolesc. Eu sunt născută de 650 gr, la 6.5 luni la a treia tentativă de
avort asupra mea. No! Eu nici nu m-am rugat, nici nu mi-am ascultat intuiția, doar sufletul a
făcut tot ce a făcut ca eu să scriu acum.

~●~

REALITATE ȘI ILUZIE

Partea de gri, este realitatea în care trăim. Este ceață peste tot, o ceață că ne face să trăim
în divizare și separare. Sufletul crează personajul nostru albastru. El începe să observe
materia și, în inconștienta totală, dorește să o posede, să o controleze. În acel moment
sufletul îi pune în fața Aidei să vadă ce face ea, să-și vadă aspecte, comportamentul
gândirea, mai multe Aida. Ele încep a se manifesta conform a ceea ce este și gândește
Aida.
Aida nu înțelege că cele din fața ei sunt Aida, că trebuie să schimbe ea dorința de control,
posesie și comportamentul și începe a se lupta, în inconștiență totală, tot cu ea.
Pe măsură ce Aida se manifestă cu și mai mare ardoare de control și posesie, se dezvoltă
tot mai multe Aida, tot mai multe aspecte pentru a le vedea. Orice pas face Aida în față,
către zid, sufletul, care este mult lăsat în spate, o va pune pe Aida mărit pentru a o vedea.

~ 130 ~
În orice aspect sau rol joacă Aida pe această planșă, sufletul este doar spectator și creator
în același timp. El îi tot crează în fața Aidei și situații pentru a îi arăta că nu către acel zid de
care se va ciocni mereu trebuie să meargă. Aida trebuie să înțeleagă că drumul ei este
înapoi. Ea trebuie să renunțe la ce are în fața ei, să se întoarcă cu fața la suflet.
Doar el o poate scoate din ceață, din iluzie, din adormire.
Orice meditație, rugăciune sau altceva, nu o poate ajuta. Doar sufletul o poate conduce în
viață.
Până ce Aida va înțelege că este cazul să întoarcă spatele la ce posedă și să se întoarcă
către suflet, ea va tot întâlni situații dramatice, dinozauri care să îi arate că nu este pe
direcția care să o ducă la adevăr și viață.
Sufletul este liniștit. El doar privește maimuțărea Aidei, agitația ei, îi permite să sufere, să
plângă, să se zbată, să se tăvălească, să bolească și să "moară". El nu se grăbește, el este
și înăuntru și afara, el este veșnic, el nu are frustrări că Ego e mare, el este acel infinit care
nu poate fi limitat sau distrus.
Aida, în pâcla ei face castele, obține diplome, își face turma ei specială, aleargă la diverse
culte pentru curățare, aleargă în chefuri, muzica, distracții pentru expansiunea egoului ei, se
fălește în fața altor Aide, ce Aide minunate are ea lângă ea, se luptă cu Aida, o încalecă pe
Aida, o învinge pe Aida, face sex cu Aida, se roagă la ceață să fie pură Aida, etc. Aida e în
inconștiență totală. Sufletul doar o observă și crează. Aida are 2 șanse: se va tot duce pe
acele drumuri, se va lovi mereu în zid și iar începe alergarea, sau face cale întoarsă către
suflet și iese cu el afară. Doar Aida poate alege cât mai joacă această tragi-comedie a
prostiei. Dacă încă o alege, înseamnă că nu a suferit destul, că încă îi place, că încă mai
vrea să se bălăcărească. Pe cine și cu cine? Pe ea cu ea.
E cazul să îmi amintesc că sufletul este undeva în spate, că trebuie să fac pași în spate. În
față mă voi lovi mereu de zid. Va fi mereu picaj și va fi mereu de la cap.
Prima creată este materia. Urmează să se manifeste toate aspectele egotice ale Aidei. Toți
de pe planșă sunt ego-urile Aidei.
Aida creată este cea albastră. Ea întoarce spatele la suflet și atunci apar celelalte Aide,
aspectele ei.
Aida nu înțelege că este vorba despre ea și se luptă să le posede, să le domine, să le
extermine, să le salveze.

~●~

HOCUS-POCUS!
PRACTICAREA MEDITAȚIEI, PREVIZIUNE, GHICITOARE

Meditația nu este nici bună nici rea. Este o cârjă care te ajuta să depășești un moment
dramatic din viața ta, dar nu va rezolva situația conflictuala care va reveni amplificată până
voi vedea adevărul întregii scene. Meditația ca și rugăciunea este forma în care fugim dintr-o
dramă și de asumarea responsabilității creației mele. Situația dramatică va reveni
amplificată.
Meditația este bună până când te lovește trenul. Când spun că nu a fost o fugă, mint. Dacă
eu sunt în pace, nu am de ce să meditez. Meditez, tocmai să scap de ce mă frământă. Ea
îmi da o anumită liniște, dar pentru că nu am fost atenta la contribuția mea la ceea ce am
creat, creația va reveni amplificată.

~ 131 ~
Fac precizarea că am practicat și eu meditația. Te ține pe un norișor, până norișorul se
dizolvă și cazi din înaltul cerului.
Dacă până acum voiam să știm ce se întâmplă cu sufletul după moarte, acum vrem să știm
cu corpul. Când încetează sufletul să mai materializeze ceva? Asta nu știu și cred că dacă l-
aș întreba ar râde fără să primesc răspuns. Este întrebare despre viitor. Sufletul este un
veșnic acum. Nu răspunde de altceva, decât de acum.
Acum-Aici-Momentul, mă va duce către suflet, către adevăr. Tot ce încercăm să aflăm în
afara acestui " acum-aici-momentul", ține de ego, ne va programa și iar intrăm în
bălăcăreala minciunii, în ceața deasă a iluziei.
Eu nu sunt nici ghicitoare, nici prezicătoare. Și dacă tot ne-am amintit, o să mai spun odată
ce e cu aceste ghicitori extraordinare despre viitor.
Merg la o ghicitoare care îmi spune că voi întâlni foarte curând un bărbat blond cu mustață
roșie cu burtă și barbă lungă, care este jumătatea mea. Îmi spune că va fi pe înserat, pe
sfârșit de primăvară, că are 51 de ani că vine din 3 frați și că voi avea o viață agitată cu el,
dar să nu îl ratez, că e suflet pereche.
Nu îmi place ce am auzit, sper că nu este așa, sper că această ghicitoare a bătut câmpii, mă
scutur de imaginea descrisă de ea. Dacă am reușit doar să scutur din cap și să fac un " brr,
ce prostie!", am validat informația. Lucrurile se vor întâmpla întocmai. Neglijez că eu sunt
creator și voi crea mereu conform adevărului cel mai profund validat de mine, adevăr de
care 99,999 % sunt inconștientă.
Care sunt adevărurile mele? Tot ce e în jurul meu: faptul că lumea e rea sau bună, oamenii
sunt frumoși sau urați, grași sau slabi, că e război, că e covid, că e dracu pe pământ, că
șarpele e periculos....
Ce a făcut acea ghicitoare? Mi-a dat direcția în care să creez, că eu eram handicapată și nu
puteam lăsa sufletul meu să creeze ce o vrea. Mi-am negat sufletul în favoarea unui exterior
iluzoric, voi transforma totul în realitatea mea și îmi voi duce drama. Dacă sunt în criză de
creație și mă duc pe la ghicitori, astrologi, numerologi... va veni și creația
Ce am căutat, voi avea. Eram cu sufletul lângă mine? Nu! Eram la dracu-n praznic. Asta e!
Ego face, Ego trage! Sufletul rămâne spectator la inconștiența mea. Bagheta magică e în
mâna sa și va tot crea. Ce? Toți balaurii pe care eu i-am validat deja.
Și ca să răspund, totuși, la întrebarea lui X, după contopirea cu sufletul, nu se mai pune
problema de ce face sufletul. Eu și el vom fi totuna. Până atunci suntem doi: eu=ego și
sufletul. M-am contopit cu cine nu trebuia. Am ales greșit. Sufletul nu e supărat pe alegerea
mea. Se pare că tot eu sunt supărată, tot eu sufăr, tot eu mă zbat, dar nici nu vreau să
schimb direcția. E bine în rahat!

~●~

ASUMAREA

Facem zilnic acțiuni,, luăm în fiecare moment decizii. Cât de conștienți suntem și cât de
asumați suntem? Haideți să vedem.
1. În urma cu câteva luni, urma un cerc, ne întâlneam multe persoane, în condițiile în care
întâlnirile erau interzise. Cineva a fost foarte supărat/ă pe ceva ce am scris pe grup, și a
lăsat de înțeles că mai e și poliție pentru întâlniri interzise. Primul impuls al meu a fost să
anulez cercul pentru a nu expune oamenii la riscul unei amenzi. Am realizat că mă transform
în guvern, că decid eu pentru binele altora. Am decis pentru mine că îmi asum consecințele
oricare ar fi ele și pe oameni i-am pus să voteze în cunoștință de cauză. Toți au spus că își

~ 132 ~
asumă riscul. O parte din oameni au venit la cerc cu banii de amendă pregătiți, puși separat.
Asta înseamnă decizie asumată. Aflu că pot lua amendă, îmi pregătesc banii, îi pun în plic
pentru a îi da fără nici-un regret. O parte din oameni au spus că își asumă, dar nu au mai
venit ( aici nu este asumată decizia), alta parte au spus că își asumă, dar au sperat că nu
sunt surprize ( din nou nu a fost asumată decizia). Asumare, înseamnă că se va întâmpla ce
e mai rău și eu nu am nici-o problemă să se întâmple.
2. Intru în relație cu un bărbat, care are câteva " defecte". Dacă mi le-am asumat, nu voi
discuta niciodată de ele, nu voi intra în conflict cu el pentru ele, nu mă voi plânge. Dacă
acele defecte încerc a le schimba sau a reproșa, de fapt eu nu mi-am asumat acel bărbat
așa cum este el. CÂND ESTE ASUMAT, NU MAI ESTE NIMIC DE SCHIMBAT.
3. Aida spune că ne vindecăm singuri de boală dacă dăm drumul la avantajele bolii. Deci,
mă pun jos, nu mai fac nimic, așa cum spune Aida și aștept să mă vindec. Mi-am asumat
ceva? Nu! Să își asume Aida, că ea a spus. Când eu am luat decizia de a nu face nimic, am
luat-o CONȘTIENTĂ CĂ PRIN DECIZIA MEA POT MURI ȘI DACĂ TREBUIE SĂ MOR,
ATUNCI AȘA VA FI, NU MĂ VOI ÎMPOTRIVI. Nu aștept vindecare. Poate să se întâmple
orice. Dacă aștept vindecarea, nu mi-am asumat nimic.
TOT CE E CU AȘTEPTARE CA LUCRURILE SĂ MEARGĂ ÎNTR-O DIRECȚIE DICTATĂ
DE MINE, ÎNSEAMNĂ CĂ NU ESTE ASUMAT NIMIC. ASUMAREA, ÎNSEAMNĂ CĂ
DACĂ DIN ASTA TREBUIE SĂ MOR, ATUNCI VOI MURI.
4. Îmi place să fac sex și mă simt bine cu asta. Deci, dacă îmi place bărbatul din fața mea,
voi face sex cu el, apoi aflu că lumea mă face curvă, libertină și mă revolt, mă frustrez. Mi-
am asumat decizia mea? Nu. Asumare înseamnă că voi fi numita curvă universului și nu voi
avea nimic împotrivă de a mă prezenta așa, înseamnă că nu va mai dori nici un bărbat să
intre în relație cu mine, că va veni doar pentru sex, și eu sunt foarte bine cu această situație.
5. Mă cert cu colega de birou. Aflu că ea începe să îmi pună bețe în roate, că mă bârfește la
alți colegi, că mă îmbârligă la șefă, observ că a devenit arogantă cu mine și mă frustrez. A
fost acțiunea mea asumată? Nu! A fost cu așteptări. Când i-am spus colegei că e proastă
am luat în calcul ce va urma și am decis că voi fi de acord cu asta?
6. Îi spun partenerului meu că eu nu mai suport situația asta și că mai bine ne despărțim.
Când văd că " prostul" se pune să își facă bagajele, trec la ceartă. " Cum? Pleci? Atâta
contez eu pentru tine? Doar atât valorez? Dar avem copii, la ei nu te gândești?....". A fost
asumata afirmația mea? Nu! A fost cu așteptări că " prostul" se va speria și se va schimba
să fie cum vreau eu.
7. Renunț la moștenirea care mi se cuvine că nu am chef să îmi îngrijesc părinții. Observ că
sora, care a primit această moștenire, începe să prospere, îi merge bine, iar eu sunt
muritoare de foame. Încep să mă frustrez. Păi era și dreptul meu, eu am fost dată de-o
parte, eu am fost luată de proastă, eu am fost abandonată. Am fost asumata în decizia
mea? Am luat în calcul tot? Nu! Am luat în calcul doar partea care îmi convine și cealaltă
am sperat să nu se întâmple. CÂND SPUN CĂ SUNT ASUMATĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ AȘTEPT
SĂ SE ÎNTÂMPLE ORICE, INCLUSIV PROPRIA MOARTE.
8. Am aflat că medicina alopată nu este cea mai bună. Deci, decid că nu o voi accepta și
aștept să văd ce decide suflețelul meu, să facă el ceva. NU AȘTEPT NIMIC. PRIN DECIZIA
MEA ÎMI SEMNEZ SNTINTA LA MOARTE, SEMNEZ CĂ VOI FI PĂRĂSITĂ,
ABANDONATĂ, CĂ VOI MURI ÎNTR-UN ȘANȚ ÎN MIZERIE, DURERI CUMPLITE,
NEMÂNCATĂ ȘI ÎNGHEȚATĂ. Asumare, înseamnă că am acceptat tot ce e mai rău, că nu
voi trăi dramatic acel rău, că sunt dispusă să mă duc în moarte cu decizia luată.
9. Îi transmit partenerului meu că eu m-am înaripat, că nu mai vreau sex, că de acum viața
sexuală a noastră încetează. Partenerul divorțează, mă lasă cu copiii, îmi ia casa, nu mă

~ 133 ~
mai sprijină în întreținerea copiilor, etc. Începe drama, începe văicăreală, încep să mă plâng
pe la cine apuc de ce nemernic de bărbat e ăla, îl dau în judecată, îl port prin tribunale, etc.
Am fost asumată? Nu! Am vrut doar să facă el cum spun eu. Dispariția definitivă a lui cu
toate bunurile și rămânerea mea pe străzi le-am luat în calcul? Nu!
A LUA DECIZII ASUMATE ÎNSEAMNĂ A NU TRĂI DRAMATIC NIMIC DIN CE POATE
VENI DIN DECIZIA MEA. ASUMAREA ÎNSEAMNĂ RESPONSABILITATE TOTALĂ ȘI CĂ
SE POATE ÎNTÂMPLA ORICE DIN DECIZIA MEA. DECIZIA ESTE SEMNATĂ, PRIN
DECIZIA MEA, EU MI-AM SEMNAT ELIMINAREA ȘI MOARTEA MEA.

~●~

NU AUD!
NU ÎNȚELEG!

Ce înseamnă SĂ AUD?
De ce, deși e scris simplu.
De ce, deși exprimarea e simplă, ce nu înțeleg, sau ce nu aud, trece informația pe lângă
mine?
Cândva am citit o carte. Era o carte în care toate exprimările erau simple. Totul părea clar și
limpede. După un timp, am reluat acea carte. Am constat, cu surpriză, că erau pagini întregi
pe care simțeam că acum le parcurg pentru prima dată. M-am întrebat ce e asta? Cum de
nu am reținut nimic?
Am devenit foarte atentă la informațiile scrise în acele pagini. Am devenit atentă la ce
presupuneau pentru mine acele informații. Am constat că ele desființau un concept al meu,
îmi dărâmau un piedestal, îmi desființau un crez al meu despre cât de tare sunt eu.
Dacă aș fi auzit așa ceva, însemnă să accept că nu sunt cine am crezut că sunt, că sunt un
nimeni și că toată munca mea de a ajunge cineva, a fost în zadar.
Am mai constat că acele informații, dacă le-aș fi auzit, ar fi însemnat să accept că sunt pe un
drum greșit, că ideile și crezurile mele sunt greșite.
De ce "NU AUZIM" sau nu înțelegem, deși totul este exprimat clar și simplu? Pentru că dacă
ar fi să aud, ar însemnă să accept că am pierdut, să accept că mi se dărâmă piedestalul
meu, să accept că sunt greșită, să accept că nu sunt sus, să accept să mă pun jos.
Cât timp țin cu dinții de "cine sunt eu", cât timp mai vreau să demonstrez " cine sunt eu",
informațiile vor trece pe lângă mine, deși sunt simple, nu le voi putea auzi.
Se întâmplă la cercuri să vorbesc și, totuși, să am senzația că nu sunt auzită. Fie că omul se
identifică cu o situație despre care am vorbit și pleacă în acea situație și următoarele doua
ore eu nu mai sunt auzită, fie că informația pe care o dau presupune că o persoană să dea
drumul la un atașament, la o posesie și atunci informația devine de neânteles. Când sunt
foarte atașat de posesiile mele, nu voi auzi că nu voi reuși în acțiunile mele decât dând
drumul acelor posesii.
Posesii nu înseamnă numai bunuri sau persoane, posesii înseamnă și concepte, reguli, idei,
obiceiuri, tabieturi, știință, etc.
Când știu cât am muncit pentru a poseda ceva, știința mea, spiritualitatea mea, averea mea,
persoana pe care o vreau, NU VOI AUZI CĂ NU MĂ POT ELIBERA DECÂT RENUNȚÂND
LA POSESIA MEA.
Cineva îmi cere să îi dau o metodă și o direcție să prelucreze de așa natură încât să obțină
un avantaj financiar. Deci, mi se cere să spun cum ar putea pune sufletul la dispoziția ego-

~ 134 ~
ului. Vreau să lucrez ceva că sufletul să înțeleagă să facă cum vreau eu, să îmi deschidă
calea pe care o vreau eu.
Am mai scris. Mai scriu din nou. Nu îți bate capul să "lucrezi cu tine" ca să îi demonstrezi
sufletului cât de conștiincioasă sunt eu și în felul ăsta el să facă ce vreau eu. Nu
funcționează. Nu putem trișă într-un asemenea mod.
Nu facem decât să ne pierdem timpul. E în zadar, mi-o voi încasa iar și iar.
Cineva are copilul destul de bolnav. Eu tot scriu: cel din fața mea sunt eu. Eu sunt
responsabil de boala copilului meu, eu nu îi permit să se vindece, eu nu mă pot vindeca pe
mine, eu nu vreau să renunț la avantajele de pe urma bolii copilului meu. Oare sunt auzită?
NU! Mi se spune " nu ești clară, nu ești explicită". De ce nu vreau să aud? Dacă aș auzi, ar
însemna să accept că dracu sunt eu și ego-ul spiritual al meu nu poate accepta așa ceva.
Mă țin cu dinții de piedestalul meu. Vreau să îmi posed imaginea mea. Cât timp nu suntem
dispuși la a renunța la nimic cu adevărat, decât din vorbe, NU VOM AUZI, NU VOM
ÎNȚELEGE NIMIC .
Sunt persoane care îmi spun că citesc ceea ce scriu " pe repede înainte", sau că se irită
încă de la primul rând și apoi doar derulează în jos fără să mai fie atente la ce e scris, sau
că " asta e o prostie, nu mă interesează, nu e pentru mine, eu am depășit nivelul ăsta".
Ce se întâmplă? Încă de la primul rând un personaj egotic din autobuzul meu e lovit și atunci
el respinge informația.
Ce e de făcut? Mă opresc și mă întreb ce mă irită. Mă simt atacat? Simt că prin această
informație pierd o posesie a mea? Ce anume pierd? De ce țin cu dinții de această posesie?
Cine mai sunt eu dacă această posesie mi se ia? Cine mai sunt eu dacă acest " adevăr" al
meu va fi desființat?
Asta este cumva ultimul aspect în care mă simțeam și eu bun/a și nu pot să pierd totul?
Dacă am pierdut ca femeie/ bărbat, ca mama/tata, ca angajat/a , ca prieten/a, mai am un
aspect în care consider că sunt bun: cel spiritual. Dacă mi se ia și acest rol rămân zero
barat. Deci, mă voi lupta până la moarte și dincolo de ea pentru spiritualitatea mea.
E cazul să mă așez jos și să mă întreb: și dacă ceea ce am citit este adevărat? Unde mai
sunt acum? Cu ce mai rămân dacă pierd și asta? Chiar e adevărat că sunt cineva prin
adevărul pe care mă lupt să îl posed sau prin lucrul pe care mă lupt să îl posed? Interesează
cu adevărat pe cineva de cine sunt eu? Îi pasă cu adevărat cuiva cine sunt eu? Nu cumva
statuia e doar în mintea mea? Pe cine am de impresionat? Ce obțin din această
impresionare?
NU POT RENUNȚA LA CEVA PÂNĂ NU VOI FI CONȘTIENTĂ CE VREAU DIN ACEL
CEVA, PÂNĂ NU VOI VEDEA TOATE INTENȚIILE MELE CU ACEL CEVA.

~ 135 ~
 TEME
CĂUTAREA PROPRIULUI ADEVĂR

Tema 1.
Cine mai sunt eu dacă persoana pe care o iubesc, nu mă iubește? Trebuie date 20 de
răspunsuri.
Trebuie date 20 de răspunsuri.
Mai întâi definesc ce înseamnă persoana pe care o iubesc. Și ce înseamnă acea persoană?
Acea ființă pe care am făcut-o responsabilă să îmi satisfacă nevoia de: atenție, comunicare, tandrețe,
atingere, sex, îmbrățișare, alint, imagine, unicitate, buna dispoziție, distracție, garanție financiară,
garanție la bătrânețe, importantă, apartenență, identitate, ascultare, dominare, etc. Asta înseamnă
persoana pe care o iubesc.
Este persoana în cârca căreia m-am agățat și am devenit parazitul care trebuie satisfăcut în toate
nevoile sale. Eu am pasat responsabilitatea tuturor nevoilor mele în cârca altuia. Așa de tare iubesc
acea persoana.
Ce înseamnă să nu mă iubească acea persoană? Înseamnă că acea persoană refuză să îmi
satisfacă una, mai multe sau toate nevoile/pretențiile ce le am de la ea.
La tema aceasta trebuie scris de fapt cum m-aș simți în această situație? Ne-am obișnuit să ne
identificăm cu partenerul, soțul, soția... Spunem: sunt soția lui Ion, sunt partenera lui Florin, sunt soțul
Cameliei, sunt fiica lui George, sunt tatăl Brianei, etc. Și dacă nu mai sunt tatăl, copiilor/ soția lui/
mama lui... atunci cine mai sunt? Tu alegi cine e acea persoană cea mai importantă pentru tine.
Poate fi copilul, amantul, părinții, vecinul, colegul, soțul....Aici aleg cea mai importantă persoană
Cine mai sunt în situația asta?

Tema 2. Ce pot oferi unui bărbat în afară de sex? 20 de răspunsuri. Asta e pentru femei

Tema 2a. Ce pot oferi unei femei în afară de a fi garant financiar ? 20 de răspunsuri . asta e pentru
bărbați

Tema 3a. Ce văd în bărbat în afară de garant financiar? 20 de răspunsuri asta e pentru femei
Tema 3b. Ce văd în femeie în afară de sex? 20 de răspunsuri asta e pentru bărbați

Tema 4. O zi din viața mea cu mine. Este o zi în care nu fac nimic, nu ies din casă, nu mă uit la tv, nu
ascult muzică, nu vorbesc la telefon, nu citesc, nu scriu, nu gătesc, nu fac curat, nu fac băi de
relaxate, nu meditez, nu îmi fac unghiile, nu mă uit pe geam după oameni sau plante. Nimic înseamnă
nimic. Exercițiul durează 24 de ore.

Tema 5. O provocare pentru bărbați! De câte ori ai simțit că orice ai face nu ești suficient de bun
pentru femeia din fața ta? De câte ori nu ai fugit de ea doar ca să nu arăți că ești perdant, să nu arăți
că ești prea slab? Câte cicluri ai lăsat neânchise în urma ta prin fuga ta? Ce trebuia să spui și ai fugit,
că n-ai avut curaj să spui?

Tema 6. Și luam și noi femeile această tema. Avem de scris 30 de situații dramatice în care am dat
vina pe cineva, și să scriem butonul pe care am apăsat la fiecare situație( ce dorință sau avantaj ni s-
a îndeplinit).

Tema 7. Scriem cu liniuță 30 de caracteristici pe care consider că le are această elită, puterea
guvernul. În dreptul fiecărei caracteristici trag o liniuță și scriu minim o situație sau o persoană cu care
eu sunt la fel. Mai departe scriu decizia pe care am luat-o de a schimba ceea ce fac, acțiunea pe care
o fac și o respect de a face lucrurile altfel.

~ 136 ~
Tema 8. 20 de feluri în care pot demonstra că sunt un părinte bun, dacă copilul meu nu are nevoie de
mine

Tema 9. 40 de motive pentru care merit ca un bărbat/femeie să fie lângă mine. În dreptul fiecărui
punct, voi scrie acțiunea concretă pe care încep să o fac.

Tema 10. 20 de caracteristici pozitive ale mele și 20 de caracteristici negative ale mele.

Tema 11. 20 situații în care am căutat un vinovat pentru eșecul meu. Ce am vrut de fapt să
demonstrez? Care era intenția mea?

Tema 12. Analizează-ți familia și vezi ce ai făcut din ea. Tu ești fiecare membru de familie. Scrie cum
i-ai pus să fie și ce i-ai pus să fie.

Tema 13. ( cu caracter permanent) Când am o problemă, o scriu într-o formă comică. Ies din starea
de victimizare și o dau în bășcălie de propria persoană. Doar așa mai răspundem la solicitări

Tema 14. Scriu 30 de pretenții pe care le am de la partenerul meu. Asta să vezi cât îl iubești de
necondiționat pe cel de lângă tine.

Tema 15. Sunt, caut sau scriu mesaj la 2 persoane care au fost cândva în viață mea și pe care le-am
eliminat, le-am înlăturat că m-au supărat. Opresc războiul care dura de ani și declar pacea

Tema 16. Scriu 30 de puncte referitor la ceea ce reprezintă sexul pentru mine, număr apoi să văd
câte am pozitive și câte negative, devin conștient de condiționările care mă fac să mă comport într-un
anumit fel vis-a- vis de sex.

Tema 17. Îmi aleg o persoană ( partener, copil, vecin, părinte, șef, prieten) și îmi dau demisia din rolul
ce îl am ( amândouă persoanele trebuie să câștige). Ce poate căștiga cineva din demisia mea dintr-
un rol? Un om adevărat, sincer și libertatea de a fi și de a trăi cum vrea.

Tema 18. Mă gândesc ce aș putea produce din mâna mea, și scot pe grup. Am la dispoziție o
săptămână. Cine nu vine cu ceva, cumpără de la ceilalți tot ce au produs ei.

Tema 19. Fiecare părinte de copil adult scrie o scrisoare de demisie din acest rol.

Tema 20. Fiecare copil adult, scrie o scrisoare de demisie din acest rol, către fiecare din părinți.

Tema 21. 20 de pretenții pe care le-am avut de la părinții mei, 20 de lucruri pe care le-am oferit
NECONDIȚIONAT părinților mei, 20 de drepturi pe care le-am dat părinților mei în copilărie ( în
mintea mea).

Tema 22. Scriem un mesaj de mulțumire către fiecare din părinți. Nu contează dacă sunt vii sau morți,
noi le vom mulțumi. Mesajul va fi detaliat, vom scrie și pentru ce mulțumim.

Tema 23. Definiți parteneriatul. Haideți să o luăm pe etape: parteneriat în sensul de relație bărbat-
femeie.

Tema 24. Scrie 30 de sarcini pe care le-ai dat, în capul tău, partenerului atunci când ai intrat în relație
cu el. Întreabă-te dacă i-ai comunicat pretențiile tale, dacă l-ai întrebat dacă e de acord să le
îndeplinească, și scrie atunci a cui e responsabilitatea rahatului ce a urmat.

~ 137 ~
După ce ai scris astea, du-te la celălalt, spune-i ce a fost în capul tău, spune-i că astea sunt pretențiile
tale și întreabă-l cu care e de acord și cu care nu e de acord. Cel puțin, acum avem un start adevărat,
sau putem lua o direcție adevărată.
Comunic pretențiile trecute, prezente și viitoare. S-ar putea să fi fost indulgentă cu 30, cred că ar fi
necesare 80.

Tema 25 . După ce am enumerat toate pretențiile pe care le am de la celălalt, îi transmit că vreau să

văd ce am cerut de la persoana sa, și îi cer să mă lase să le execut eu din acest moment și mă pun
pe executat.

Tema 26. Elimin minim 10 obiecte care îmi amintesc de trecutul meu. Când spun 10 obiecte, nu spun
10 poze. Dacă ai ales poze, înseamnă toate pozele.

Tema 27. Caut să văd minim 5 lucruri pe care le fac pentru viitor și mă opresc din a le mai face.

Tema 28. Iau decizia pentru a schimba ceva ( oricât de mic), de azi. De azi nu mai sun pe nimeni să
spun la mulți ani, de azi nu mai serbez crăciunul, de azi nu mai îmi storc coșurile de pe fața, de azi nu
mai mă uit la știri, de azi nu mai mă masturbez , de azi nu mai întreb unde ai fost, de azi nu mai
postez pe FB, de azi nu mă mai fardez ( astea sunt exemple). Decide ceva ce poți respecta.

Tema 29. Ce facem cu părinții care ne cer ajutor? Ce facem dacă sunt bătrâni și nu mai pot? Un
singur răspuns la fiecare întrebare. Dar ăla să fie cel din suflet, cel din adevărul cel mai profund al
meu.

Tema 30. Iau 10 decizii pentru viață, din iubire pentru mine. Ce voi face de azi. Tema 31. Definește-ți
lanțurile de la picioare și dă drumul la 10 dintre ele.

Tema 32. Scriu 30 caracteristici negative pe care le am, cu cine și care este intenția pentru care mă
comport așa și 5 CARACTERISTICI UMANE, pe care nimeni nu mi le poate contesta, de la alea nu
m-am abătut niciodată, astea sunt de netăgăduit la mine. CELE 5 UMANE LE VOI PUNE PE GRUP
ȘI VOI CHEMA GRUPUL PENTRU A LE VALIDA.
Pe cele 5 umane, le voi lua eu, după ce le-ați scris la mine, în privat și le voi pune pe grup. Identitatea
persoanei va fi dezvăluită. La caracteristicile umane, voi avea grijă la dualitate, nu voi folosi bun sau
rău, și mă voi gândi că acea caracteristică să nu poată fi considerată de alții un defect.

Tema 33. Scriu aspecte în care am fost perdant în fața mamei ( dacă sunt băiat) și în fața tatălui
(dacă sunt fată). Voi scrie fiecare situație concretă, nu la modul general. Aici descriu butonul apăsat
(minim 3 dorințe împlinite) și intenția din spate.
Exemplu:
La 3 ani m-a bătut cu cureaua în fața musafirilor. Dorința mea a fost să captez atenția tuturor, să nu
mai stau singura închisă în camera mea, să primesc bani și îmbrățișări de la acei musafiri. Intenția a
fost de a demonstra musafirilor ce tată căpcăun am.

Tema 34. Scriem minim 30 de motive pentru care vreau război și minim 30 de motive pentru care nu
vreau război. Vei fi surprins/ă, dar o să descoperi că, chiar ai motive să vrei război.

Tema 35. Iau un caiet și încep să îi scriu mamei tot ce nu i-am spus. Mă gândesc la fiecare scenă
care îmi vine în cap. Aici nu sunt elevat. Aici pot să scuip, să înjur, pot să blestem, pot să fiu oricum,
pot să fiu vulgar, pot să fiu cum simt să fiu când retrăiesc ce am trăit.
Când am terminat de scris la o scenă și nu mai e nimic, joc rolul mamei. Voi simți ce a simțit mama,
voi ști ce a gândit mama, și scriu, de data asta, eu fiind mama. Când am terminat și asta de făcut, cu
ochii închiși vizualizez pe mama și pe mine la acea vârstă față în față. Voi urmări pe amândoi pe rând.

~ 138 ~
Mă uit la fețele amândurora și la ochii lor, până mi se releva un alt adevăr, care va schimba realitatea
întregii scene ( amintiri) despre care am scris.
Acum trec la înjurăturile de la următoarea scenă. Și tot așa.

Tema 36 . Scriu 30 de motive pentru care să am un partener și 30 pentru care să fiu fără partener. Iau
pe cele care m-au zguduit mai tare și văd cum le-aș putea da drumul, cum aș putea renunța la ele.
Dacă aceste avantaje sunt prea mari, trec la metoda " înjurătură". Îi scriu acelei persoane tot ce am
de spus și apoi mă pun în locul persoanei respective și joc rolul ei, adică răspund ce aș spune eu
dacă aș fi în locul acelei persoane. Dacă găsesc soluție aici, mă opresc, dacă nu vizualizez persoana
față în față cu mine. Îi privesc atent până realitatea se schimbă și pot vedea un alt adevăr .
Tema este așa: scrie 30 de motive ( avantaje) pentru care să țin femeile/ bărbații la distanță.
Ce fac după ce am scris aceste avantaje?
Mă uit la ele și observ la care dintre ele pot renunța ușor, fără probleme. Decid că n-am știut de ele
dar de acum mă pot descurca și fără ele. Câteva, sunt mari și la alea nu pot renunța.
Iau un caiet și un pix și trec la metoda " înjurătură". Scriu femeii/bărbatului tot ce nu am avut curaj să
spun în viața mea. Aici nu sunt elevat, aici înjur, scuip, blestem, aici apare vulgaritatea și agresivitatea
din mine. Le scriu pe toate fără a schimba un cuvânt din ce apare în capul meu. Când am terminat și
nu mai am nimic de spus mă gândesc cum ar fi dacă eu aș fi în locul lui/ ei. Acum eu sunt cel/cea
care trebuie să satisfacă pretențiile pe care le-am avut eu. În acest rol dau, tot în scris răspuns la
ceea ce am scris inițial.
După ce am terminat și asta și nu mai am nimic de spus nici fiind în pielea celuilalt, mă așez pe un
scaun, un fotoliu, și cu ochii închiși îi vizualizez pe cei doi față în față: eu și celălalt/ cealaltă. Ei doar
stau, iar eu le voi observa fața, mimica feței când la unul, când la celălalt. Voi fi atentă la ce simt, la
ce gândesc, la ce intenții au cei doi. Cum voi ști? Vei ști cu siguranță. Totul e din mine. Eu sunt
creatorul, eu creez tot, eu știu tot, dar nu știu că știu. Vei vedea că ști. Cât stau acolo? Până și
celălalt devine tot eu, până văd că nu e decât eu care i-am pus față în față, până, când totul dispare și
realizez că e o mare gluma tot.
Voi ști că e gata când vă apărea sentimentul de liniște profunda, de eu sunt întregul univers, de pace
totala, de eliberare, de simt că sunt foarte ușoară, că pot să zbor.

Tema 37. 30 de lucruri la care aș fi dispus să renunț pentru fericirea altcuiva. Și când spun lucruri,
înțeleg ( libertatea mea de a mă exprima, liniștea mea, posibilitatea de a fi unde simt să fiu, șansa de
a fi cum vreau să fiu, dreptul la odihna mea, dreptul la munca mea, dreptul la ...). La ce aș renunța pe
viață sincer, adevărat, fără regrete, că m-ai ajutat cândva. Cât de dispus aș fi să mă vând că tu ai vrut
să mă cumperi cândva?

Tema 38. Scriu 40 de aspecte în care sunt vinovată, pentru ce sunt vinovată, care e persoana/ ființă
afectată. Cum este afectată persoana respectivă, este adevărat că este afectată? Cu ce lezez acea
persoană, ce are de pierdut prin acțiunea mea.

Tema 39. Caut 20 de aspecte în care nu sunt serioasă și motivele pentru care mă comport așa.
După ce am identificat motivele caut o altă intenție cu care m-aș duce spre persoana respectivă.
Devin conștientă că mă comport din frică, acum caut să văd care ar fi acțiunea din iubire pentru mine.
Exemplu:
Îmi mint șeful că sunt bolnavă ca să am o zi liberă. Asta e din frică. Din iubire pentru mine: uite x,
dacă aș inventa ceva ca să obțin liber m-aș simți mincinoasă, trădătoare și a mea și a ta. Am nevoie
de o zi liberă, pentru că mă simt extenuată ( că vreau să îmi fac cumpărăturile, că vreau să merg cu
prietenii undeva).

~ 139 ~
 ORICE PROBLEMĂ A TA, E PROBLEMA MEA ȘI NU SUNT CONȘTIENTĂ DE EA.
Iți mulțumesc că mi-o arăți!
Sunt câteva persoane în suferință fizica mare. Se străduie dar este greu să depășească asta. Eu sunt
aici cu ei, dar dacă vor fi mai multe aspecte ale mel conștiente, este posibil să trecem mai repede,
mai ușor. Voi scrie problemele: ficat cu infecție mare, cancer pulmonar, apă la plămâni, pancreas
mărit , scleroza multiplă, tumoră pe meninge ( la cap) , autism ( nu pot gândi singură, nu mă pot
descurca singură), retard mintal , cancer la sân , respirație doar pe gură- tendință de sufocare,
zgomote în urechi ( țiuit) , pierderea auzului, probleme ale pielii scalpului ( bube dureroase), dureri
mari de spate, probleme cu greutatea- creștere continuă, atac de panică- frica mare apărută din
senin. Cam astea sunt problemele noastre!
Haideți să dăm o mână de ajutor, pentru că :
CEEA CE ESTE ÎN TINE, ZACE ȘI ÎN MINE, NU ȘTIU CĂ E, DAR ÎMI ARĂȚI TU CĂ E.
Tema 40(1). 20 de situații în care mă simt blocată, nu pot lua o decizie, nu mă pot mișca. Cum pot
schimba situația, ce soluție găsesc pentru a o lua într-o direcție. Caut acțiunea pe care trebuie să o
fac din iubire pentru mine.
Tema 40(2). 20 aspecte ale mele în care mă simt proastă, inferioară altora, incapabilă de a gândi,
retardată mintal. Caut să văd de ce îmi este frică să mă exprim, ce am de pierdut dacă mă exprim, ce
am de pierdut dacă se vede că sunt proastă, care este acțiunea din iubire pentru mine.
Tema 40(3). 20 de situații sau persoane din viață mea care mă sufoca, îmi iau aerul, nu îmi permit să
trăiesc cum sunt eu. Caut schimbarea, iau decizia de a acționa din prisma adevărului meu. Devin
conștientă că eu mă sufoc pe mine prin conceptele mele, văd ce concept mă ține în acea situație și
caut cum ar putea fi altfel.
Tema 40(4). 20 de situații/ persoane, pentru care nu îmi asum responsabilitatea, nu vreau să știu de
asta, să facă altcineva, să răspundă altcineva, e prea greu pentru mine, eu nu mă pot descurca. Cum
aș proceda dacă aș fi singură și nu aș avea pe nimeni? Trec la acțiune.
Tema 40(5). 20 de situații/ în care vreau să dețin supremația, să fiu cea mai cea, să nu fie nimeni
peste mine, să demonstrez că sunt indispensabilă, de neegalat. Caut să văd cum este să cer ajutor,
să îmi permit să nu știu, să îmi permit să fiu proastă, să fac pe proasta, să văd cum ar fi să mă joc că
sunt cel mai jos.
Tema 40(6). 40 de lucruri/ persoane pe care nu vreau să le aud. Caut să văd cu ce mă deranjează, cu
ce mă lezează, ce vreau să demonstrez de mă simt lezată. Renunț la a demonstra. Îmi permit să fiu
proastă.
Tema 40(7). 20 de lucruri care mi se cuvin. Caut să văd ce am de pierdut prin faptul că nu le primesc,
pe cine vreau să îngenunchez prin recunoștință sau acel mulțumesc primit, ce vreau să demonstrez.
Dacă e vorba de bunuri materiale, pe cine vreau să omor, în cârcă cui vreau să mă pun, de moartea
cui vreau să profit, a cui existență vreau să o anulez, ce aș face dacă nu aș avea nimic de primit,
chiar sufăr că nu primesc sau vreau să i-o trag cuiva.
Tema 40(8). 20 de motive pentru care vreau să pedepsesc prin sex, de ce vreau să pedepsesc, cu ce
sunt mai bun dacă pedepsesc, ce voi obține prin pedeapsa mea ( refuzul de a face sex sau lipsa
orgasmului). Ce aș avea de câștigat dacă aș renunța la a demonstra că celălalt e mai prost sau de
aruncat.
Tema 40(9). Pe cine vreau să țin cu orice preț lângă mine, cui nu vreau să dau drumul ( minim 10
persoane/ lucruri) și câte 20 de lucruri pe care le am de câștigat și 20 de lucruri pe care le am de
pierdut prin pierderea persoanei/ bunului și 20 de lucruri pe care le am de câștigat. Cum ar fi viața
mea dacă aș fi liberă de acea persoană/ lucru.
Tema 40(10). 20 de persoane în fața cărora vreau să mă impun, pentru ce vreau să mă impun, ce
vreau să demonstrez prin impunerea mea, 20 de persoane pe care vreau să le îndepărtez, ce mă
deranjează la ele, ce nu pot să le demonstrez de vreau să le îndepărtez, ce am de pierdut dacă îmi
permit să fiu eu cum sunt, să fiu cel mai prost din univers.
Tema 40(11). Am omis un aspect. Dacă de mâine nu aș mai avea bani, nu aș avea ce mânca și unde
sta, cum m-aș descurca. 20 de soluții cu ce aș putea să fac pentru supraviețuirea mea.

~ 140 ~
Tema 40(12). 20 de persoane/ situații pe care nu le pot controla. Ce am de pierdut prin pierderea
acestui control, cum mă pot descurca fără ceea ce pierd, ce vreau să demonstrez prin acest control.
Tema 40(13). 20 de aspecte în care nu pot să stau drept, mă îndoi cum bate vântul, sunt obligată să
mă mulez după cineva, nu îmi pot păstra verticalitatea mea. Cine este vinovat de asta, pe cine oblig
să fac ce mi se face, care e motivul pentru care oblig, ce intenție am când mă mulez după alții.
Tema 40(14). 20 de situații/ persoane pe care aș vrea să le mușc, să le sfâșii. Ce vreau să obțin, cu
ce mă deranjează, este adevărat că vreau să le schimb, ce aș obține prin schimbarea lor, cu ce mă
ajută comportamentul lor, care e avantajul meu că ele sunt așa.
Tema 40(15). 20 de lucruri pe care refuz să le spun despre mine, nu vreau să le exprim, vreau să le
ascund. Ce obțin prin tăcerea mea, pe cine vreau să păcălesc, cum trăiesc cu minciuna mea, ce am
de pierdut dacă spun drept și adevărat, ce am de câștigat din simplitatea, prostia sau anonimatul
meu.

~ 141 ~
 În această carte se
vorbește despre mine, despre tine, despre noi
în următoarele capitole:

PRIMII PAȘI CĂTRE MINE (afirmații, povești de viață, întrebări și răspunsuri) 1

DE CE EU ȘI PRIETENUL MEU, AVEM PROBLEME ÎN COMUNICARE? 3
ÎMI DORESC LINIȘTE SUFLETEASCĂ 3
MONOLOG CU TATĂL MEU 4
POT SĂ ÎMI DORESC SĂ FIU SĂNĂTOASĂ 4
FRICA DE RESPONSABILITATE, VINE DIN COPILĂRIE? 4
CONSTRÂNGEREA GUVERNULUI 5
DE CE NE SIMȚIM CA LA PUȘCĂRIE? 6
PERSOANA PRINSĂ ÎNTRE DOUĂ LUMI (SCRISOARE) 7
JOCUL COPIILOR (STAREA DE BINE ESTE O ALEGERE) 9
INTEGRITATEA UNUI PROFESOR 9
DRAMA PARTENERIATULUI (NEASUMAREA CONSECINȚELOR) 10
BĂȘINA VACII 11
ULTIMA RUNDĂ 12
AM AFLAT CĂ MĂ ÎNȘALĂ! (SCRISOARE) 13
SPECTATORI LA PROPRIA SCLAVIE 14
BAU-BAU-ul DEVINE ADEVĂR 15
PARAZITUL DIN MINE 16
VIAȚA SEXUALĂ NEÂMPLINITĂ 17
JOCUL CREATORULUI (DIALOG) 18
”CÂT DE BUN/A SUNT!” Demonstrațiile Ego-ului 19
POVESTEA CELOR TREI BĂRBAȚI 20
FEMEIA E CU CASA, DAR NU SCLAVA CASEI! 21
ASUMARE- RESPOMSABILITATE 22
ROLUL DE PĂRINTE 24
CUM VREAU SĂ FIE BĂRBATUL 25
NEVOIA DE ATENȚIE (SCRISOARE) 26
ILUZIA ADEVĂRULU 27
CADOURI 28
CRĂCIUNUL 29
CE ESTE CONȘTIINȚA UNIVERSALĂ? (DIALOG) 30
CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIU FEMEIE 32
SCRISOARE CĂTRE MINE 33
”SPĂLATUL RUFELOR ÎN FAMILIE” 33
DIALOG SPIRITUAL (Dumnezeu – suflet – rinichi) (DIALOG) 35
ODĂ ÎNARIPAȚILOR 39
URARE PENTRU MINE 39
JOCUL MENTALULUI -DETRONAREA CONCEPTELOR (DIALOG) 40
NEA MARIN MILIARDAR 44
SCRISOARE CĂTRE MINE 45
PREȘ sau SUVERAN - Războiul dintre părinți și copii 46
IMAGINEA DE SINE (DIALOG) 47
CE ESTE SUFLETUL? 49
DESPRE „A FI PROST” 50
PREJUDECĂȚILE MUNCII 51
ILUZIA DRAMEI COPILĂRIEI 52

~ 142 ~
CONDIȚIONARE vs. NECONDIȚIONARE 53
NEVOIA DE ATENȚIE 54
NEVOIA DE COMUNICARE 56
NEVOIA DE TANDREȚE - Cât de tandră/tandru sunt cu mine? 57
NEVOIA DE ATINGERE, MÂNGÂIERE, ALINT 58
NEVOIA DE SEX 59
NEVOIA DE IMAGINE - MINCIUNA FRUMOASĂ PE CARE O ETALEZ 62
PREZENTUL - MOMENTUL DE ACUM ȘI DE AICI 64
MAREA ”PRIETENĂ” E EGO-ULUI ESTE BOALA 66
BOALA ESTE O ILUZIE 67
„UNIVERSUL” DIN AUTOBUZ 67
MASCA INTERIOARĂ vs. MASCA EXTERIOARĂ 68
PRETENȚIA 69
RESPECTUL FAȚĂ DE MINE 71
CE CONȘTIENTIZĂM? 72
A EVOLUA 73
INCONȘTIENȚĂ - SOMNUL DE VECI 74
PARTENERIAT - ILUZIA CELUITALT 75
GARANTUL - BOLOVANII PE CARE-I CĂRĂM 76
JUDECATA - PROPRIILE ETICHETE 77
VALIDAREA 79
GUVERNANTA MENTALULUI Dialog 80
BANII - ILUZIA DEPOZITELOR 81
CREATOR SAU COCREATOR? - CLARVIZIONAR SAU PROGRAMATOR? 83
RĂZBOIUL INTERIOR 84
ADEVĂRUL ESTE RĂSTURNAT 86
IUBIRE~PERMISIUNE 87
SALVATORUL 88
VICTIMA 89
AGRESORUL 92
OBSERVATORUL 94
ILUZIA PERCEPȚIILOR 97
ENTITĂȚI , PREMONIȚII, CREATURI 101
EGO EMOȚIONAL vs SUFLET 102
CALEA SUFLETULUI SI CALEA EGO-ULUI 103
IERARHIE SI AUTORITATE 104
SEX~ MASTURBAREA~ PORNOGRAFIE 107
ADEVĂRUL ADEVĂRAT ȘI ADEVĂRUL ILUZORIC 107
CONȘTIINȚA SAU CONȘTIENTĂ? 108
COMPETIȚIA 109
MASCULINUL SI FEMININUL 111
EU SUNT TOT 112
LUPTA MEA CU MINE ÎNSĂMI 114
MINCIUNĂ SAU ADEVĂR 115
DIN FRICĂ SAU DIN IUBIRE PENTRU MINE? - NEVOIA DE A DEMONSTRA 117
DESPRE RAZBOI - POVESTEA FETIȚEI 118
FORMELE EGO-ULUI - CASCADA NIAGARA - CĂDEREA DE PE PIEDESTAL 119
IERARHIA - RĂZBUNAREA PENTRU SUFERINȚA MEA 121
IUBIREA DE SINE - LANȚURILE ATAȘAMENTELOR 123
DIVINIZAREA MATERIEI 126
BUN SAU RĂU ~ DRAC SAU DUMNEZEU? 127
INTUIȚIA 129

~ 143 ~
REALITATE ȘI ILUZIE 130
HOCUS-POCUS! - PRACTICAREA MEDITAȚIEI, PREVIZIUNE, GHICITOARE 131
ASUMAREA 132
NU AUD! - NU ÎNȚELEG! 134
TEME - CĂUTAREA PROPRIULUI ADEVĂR 136

~ 144 ~