Inducția de imagerie vizuală prin intermediul lumânării(adaptat după Terence Watts).

"Pentru moment, permite-ți pur și simplu să te gândești la flacăra unei lumânări ce pâlpâie ușor și
blând, undeva în fața ta… flacăra pare să aibă un ritm al ei, propriu, iar tu realizezi că aceasta este o
lumânare foarte specială… deși, chiar acum, nu știi cu exactitate de ce este atât de specială…
lumina ce pâlpâie cu blândețe crează o stare de bine, de confort ce începe să se împrăștie prin întreg
corpul tău… iar tu te bucuri de un sentiment domol și molatic de calm… o stare de liniște ce pare a fi
oarecum familiară… dintr-o perioadă îndepărtată… deși nu-ți poți aduce aminte exact când… este
chiar o stare de liniște și pace, de ușoară căldură, într-un loc unde nimeni nu vrea nimic de la tine…
și poți să te gândești doar la acest sentiment minunat de ușurință și lejeritate, un sentiment că totul
este bine în lumea ta și că deocamdată totul este exact așa cum trebuie să fie… Și, pe măsură ce te
miri cu privire la această senzație, ai impresia că poți auzi un sunet atât de delicat venind de la
flacără, în timp ce aceasta dansează și pâlpâie în vârful lumânării… starea de bine și confort
sporește ușor și, pentru un motiv sau altul, mintea ta se mișcă lin către un alt moment din trecut…
când te-ai simțit aproape la fel de calm… aproape, deși nu chiar… mintea parcurge zeci de amintiri și
impresii, o serie reconfortantă de clișee…poate fotografii ce-ți amintesc de cum te bucuri și ești
fericit(ă) în vremuri bune… simultan creând un sentiment puternic că frumusețea vieții de-abia a
început…
Și din nou îți îndrepți atenția spre flacăra lumânării, înțelegând pentru o clipă de ce este atât de
specială... iar mai apoi, acea recunoaștere efemeră se evaporă, lăsând în urmă o senzație crescândă
de calm și ușurință... iar tu devii alene conștient(ă) că lumânarea poartă cu ea parfumul cel mai
discret... atât de discret încât chiar te întrebi dacă nu cumva doar ți s-a părut... și te mai întrebi dacă
acea căldură pe care o simți nu este cumva tot imaginară... în aproape aceeași fracțiune de secundă
înțelegând că oricum, nimic nu este atât de important... și din nou, descoperi acel sentiment familiar
de calm și blândă căldură ce vine dintr-o perioadă atât de îndepărtată... despre care nu poți să-ți
amintești încă...Acum, chiar dacă nu poți să rememorezi amintirea, ești profund conștient de
sentimentul ce este asociat cu ea... și pe măsură ce conștientizezi acel sentiment... începe să se
manifeste o sublimă și încântătoare senzație a faptului că plutești lin înlăuntrul tău... un sentiment că
te apropii tot mai mult de adevărata ta ființă... acel „tu” așa cum ai fost menit să fii dar poate că nu ai
chiar reușit... încă... este ca și când, cu mult timp în urmă, știai exact cum trebuiai să fii dar, pentru un
motiv sau altul, nu prea s-au potrivit lucrurile... te-ai comportat de parcă ai fi fost diferit(ă)... te-ai
purtat așa cum alții doreau ca tu să fii... dar pur și simplu nu-ți poți aminti când s-a întâmplat acest
lucru... sau nici măcar de ce s-a întâmplat astfel... cu atât de mult timp în urmă... Pâlpâirea flăcării
lumânării îți atrage atenția din nou în timp ce umbre dansează pe pereții încăperii... iar dansul
umbrelor îți amintește de ceva atât de depărtat în timp... ceva pe jumătate uitat așa cum ar fi un
sentiment sau o idee cu privire la cine ești cu adevărat și ce lucruri mărețe ai fost menit să faci...  și
deodată te regăsești cu un zâmbet pe chip întrucât îți dai seama că plutești lin tot mai adânc, tot mai
profund înlăuntrul tău... mai aproape și mai aproape de Sinele tău Esențial de care ești tot mai
conștient că este foarte aproape... tot mai aproape...Și devii alene conștient că acest sentiment
miraculos de a pluti lin, mai adânc și mai profund în lăuntrul tău, are de-a face cu flacăra lumânării...
și chiar dacă nu pricepi cum poate fi posibil așa ceva, pentru o vreme privești cu atenție flacăra... și
pe măsură ce faci acest lucru, îți este tot mai dificil să ții socoteală de cât timp te afli în acest loc...
doar de câteva clipe... sau de foarte multă vreme... iar mai apoi începi să realizezi că pur și simplu
nu-ți mai pasă... în timp ce acea blândă lumină tremurătoare și acel sunet vag pe care-l poți auzi te
duce chiar și mai adânc înlăuntrul tău... și poți desluși acea mireasmă discretă, acel parfum
mângâietor pe care lumânarea-l răspândește în juru-i, în timp ce flacăra-i pâlpâie, făcând ca lumini și
umbre străvechi să danseze misterios în jurul tău...

Fantezia ghidată a copilului din noi

.....si în nepăsare observă ca ai ajuns pe pajişte verde, grasă, vie şi întinsă, bogată în flori de câmp.
Aerul primăvăratic este foarte plăcut, cerul este lipsit de nori, de o frumoasă culoare azurie, iar în faţă
se află o mică colină, la baza căreia o potecă serpuiește până în vârful dealului. Trage aer în piept, și în
mișcări line începe să o parcurgi poteca, oprindu-te să observi vegetaţia crescută pe partea dreapta şi
peisajul care, pas cu pas, devine tot mai îndepărtat, pe partea stângă. Continuă să străbaţi poteca până
când ajungi pe culmea colinei, unde, din depărtare vezi un mic orășel, în centru căruia stă o mare piată,
împrejmuită de ape învolburate.    Încet, lin, intră pe porțile mari, primitoare și privește piaţă largă,
mare, înconjurată de ape și statui sugestive. Mergi în centrul pieţei acum, pe care-l identifici repede,
deoarece e marcat printr-un pavaj ce simbolizează roza vânturilor. Lin, respirând adânc pășește exact
în centru Rozei şi simte energiile acestui loc....simte vântul care s-a stârnit ca să te îmbrăţişeze şi să-ți
pune în mişcare psihicul. Simte adierea lui senină şi uşoară... și observă copii care, în sir indian vin
încet spre tine dinspre partea stângă a pieței.... formând in jurul tău o horă. Ascultă vocile lor care
cântă.. sunt copii de diferite rase şi culturi... fiecare copil e diferit de celălalt, având câte un element
distinctiv. Ei se joacă în horă în jurul tău, iar cântecul lor îţi produce veselie. Observă-i pe aceşti copii,
urmăreşte-i cu privirea şi observă că unul dintre ei te atrage în mod instinctiv.
Fă-i semn să vină la tine.
Zâmbeşte-i şi priveşte-l în ochi; simte-i căldura și nevoia lui de protecție.
Întreaba cum îl cheamă. Ce varsta are. Ce dorește. Ce nemulțumiri are. Cum îl poți ajuta. Ce poti face
ca el să fie liber si să se simtă în siguranță.
Comunică-i disponibilitatea ta de a te îngriji de el, de a-l face să intre în viaţa ta, să te joci şi să creşti
cu el. Fii profund, emoţional, empatic, dăruindu-i căldura, protecţie şi energia vitală. Asigură-l că nu-l
vei abandona, pentru că este parte din viața ta. Ia-ți angajamentul să ai grijă de el, să te ocupi de
trebuinţele lui de copil, să te joci şi să te distrezi cu el şi să-ţi abandonezi pentru câteva ore modul tău
obişnuit de viaţă, de muncă, de dragoste....fa-o in liniste, profund. Perfect! Acum, Lasă-l să plece. Fă
astfel încât să se reîntoarcă la ceilalți copii care te înconjoară. Urmăreşte-1 cu privirea şi salută-1 cu un
zâmbet.    Încet-încet, observă cum hora se transformă în acelaşi şir indian, care pleacă pe străduţa de
la dreapta ta. Însoţeşte copii cu privirea şi când toţi au dispărut din raza ta vizuală, focalizează-ţi din
nou atenţia în centrul pieţei, pe Roza Vânturilor. Respiră o dată adânc şi reia-ţi drumul pe care l-ai
făcut până aici. Treci din nou poarta principală a castelului şi pregăteşte-te să cobori poteca pe care ai
parcurs-o anterior.

....Undeva în mintea ta începi să regăsești acel sentiment enigmatic și evaziv ce pare atât de familiar
și totuși, pare să vină de așa de departe în timp... un sentiment de a fi suspendat(ă) în căldură și
confort, un fel de stare de imponerabilitate calmă și liniștită... iar tu te întrebi dacă așa este la
începutul începuturilor... înainte de a fi învățat care sunt așteptările oamenilor cu privire la tine, cum
se așteaptă ei ca tu să fii... când tu ai putea să fii tu însuți / însăți și să ști valoarea acestui lucru... și
pe măsură ce pari să te cufunzi în aceste gânduri, începi să regăsești acel sentiment... mult mai
puternic de această dată... este un sentiment miraculos, de calmă și liniștită acceptare de Sine și tot
ceea ce este Sine... și pentru o clipă îți dorești să poți învăța și pe alți oameni valoarea acestei
recunoașteri și acceptări...  dar aproape imediat realizezi marele adevăr că ei trebuie să descopere
singuri... așa cum ai făcut și tu cu acea flacără tremurândă ce te-a ajutat să găsești acest loc special
din adâncul ființei tale... Iar acum, nimic din cele spuse nu mai pare să fie important... de parcă ai
absorbit părțile importante ale acelor idei atât de profund în ființa ta încât au devenit chiar parte din
tine... iar tu îți permiți pur și simplu să plutești lin, chiar și mai adânc decât îți poți aminti că ai fi făcut-
o vreodată...