Originea limbii române

Procesul de formare a limbii române a durat mai multe secole, timp în care s-au
conturat trăsăturile caracteristice limbii române ca limbă romanică. Transformarea latinei
populare a prezentat anumite particularități în nordul și sudul Dunării, impuse de rusticitatea
vieții economice și sociale. Poporul român este singurul care păstrează numele de Romanus
pentru poporul însuși și pentru limba vorbită de el, limba română. Latinescul Romanus
desemna inițial pe locuitorul Romei, apoi pe cetățeanul imperiului, indiferent de etnie.

Sunetele limbii române (sistemul fonetic) sunt esențial latine. În cuvintele latine, accentul
se află, de cele mai multe ori, pe aceeași silabă ca în cuvintele corespunzătoare românești.
Părțile de vorbire flexibile în latină sunt cinci, în română sunt șase (articolul nu există în limba
latină), iar cele neflexibile sunt patru în ambele limbi. Sistemul flexionar al substantivelor este
organizat, în limba latină, în cinci declinări, iar în limba română, în trei. În română, verbul are
cele patru conjugări ca în latină, cu aceleași vocale tematice. Se păstrează cele trei moduri
verbale personale (indicativ, conjunctiv, imperativ) și trei moduri nepersonale (infinitiv,
gerunziu, participiu), pronume și numerale, adverbe și prepoziții.

Esența vocabularului limbii române este de origine latină, fondul principal lexical
cuprinzând peste 60% cuvinte de origine latină. Criteriul de evaluare este reprezentat de
frecvența utilizării cuvintelor de către vorbitori, de puterea lor de circulație. Dintre miile de
cuvinte cu etimologii diferite care formează inventarul lexical al limbii române, numai cele
latine sunt indispensabile formulării adecvate și eficiente a unor diverse tipuri de enunțuri.
Fondul lexical transmis limbii române din latină are, la nivelul limbii comune, ponderea cea
mai mare: cele mai multe prepoziții, conjuncții, adverbe, pronume, numerale, cuvintele cel
mai des folosite în comunicarea de zi cu zi, cu semantismul și frazeologia cele mai bogate și
capacitatea derivativă cea mai mare.

Cuvintele latine aparțin seriilor semantice de circulație, care acoperă majoritatea

domeniilor vieții materiale și spirituale: acțiuni cotidiene, om, părțile corpului, familie,
locuință, obiecte casnice, alimente de bază, natură, vegetație, animale domestice și animale
sălbatice, fenomene ale naturii, noțiuni de timp, culori etc. Izolată de celelalte limbi romanice,
limba română este cea mai conservatoare în privința fondului popular de cuvinte latine. În
timp, tendința dominantă a lexicului limbii române moderne a constat în creșterea numărului
neologismelor de origine romanică.