Sunteți pe pagina 1din 1

ANUNŢ PRIVIND ORGANIZAREA EXAMENULUI DE ATESTARE A

VERIFICATORILOR DE PROIECTE ŞI EXPERŢILOR TEHNICI ÎN SECTORUL


GAZELOR NATURALE

În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru atestarea verificatorilor de proiecte şi a


experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul
preşedintelui ANRE nr. 22/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională
de Reglementare în Domeniul Energiei va organiza, în perioada 01 – 03 noiembrie 2021, o sesiune
de examinare în vederea atestării verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru
obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale.

Ţinând cont de măsurile instituite prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea
şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, desfăşurarea examenelor trebuie să respecte toate
măsurile prevăzute de legislaţie.

Astfel, pentru ca decizia ANRE cu privire la modalitatea de desfăşurare a examenelor să fie în


concordanţă cu măsurile în vigoare pentru combaterea şi prevenirea infecțiilor cu COVID -19 pe
teritorul României, persoanele care solicită sau au solicitat înscrierea la examenele de atestare a
verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor
naturale trebuie să aducă la cunoștința autorității intenţia cu privire la participarea la examenul de
atestare şi să completeze documentaţia cu cel puţin 10 zile înainte de data examenului.

S-ar putea să vă placă și