Sunteți pe pagina 1din 156

ALEXANDRA BLAKELEE

Steaua de aur
Traducerea [i adaptarea \n limba român` de
FLAVIA VOINEA

ALCRIS
Capitolul 1

Ochii negri, perfect contura]i, îi fixau pe ai ei, iar tân`ra se


gândi c` era cel mai frumos b`rbat pe care-l v`zuse în via]a ei.
Chiar [i când se întoarcea cu spatele, sim]ea a]intit` asupra ei
privirea lui tandr` [i în acela[i timp îndr`znea]`, care o
fascinase. Sprâncenele lui erau groase, iar nasul clasic, f`r` s`
fie ascu]it. Bunica ei ar fi spus c` era un aristocrat numai
privindu-i forma nasului. Iar gura... o ducea cu gândul la
s`rut`ri pasionale.
– De ce e[ti atât de trist, dragul meu? murmur` Ursula,
privindu-l în ochi.
– Attenzione! Vis`toareo, galeria se închide!
– Este chiar atât de târziu?
Ursula l`s` pensula [i se întoarse c`tre Paola, care-i
zâmbea.
– Sunt convins` c` Botticelli ar fi fost flatat din pricina
admira]iei tale, dar cum r`mâne cu fratele meu? Vincenzo te
urmeaz` ca un sclav, dar tu e[ti atât de vr`jt` de acest portret
renascentist, încât nici nu observi.
6 ALEXANDRA BLAKELEE

Ursula izbucni în râs [i începu s`-[i strâng` pensulele. De


mult` vreme nu mai era stânjenit` atunci când prietena ei o
surprindea admirând b`rbatul din pictura „Porterul unui
tân`r”, datând din secolul al cincisprezecelea.
– Nu exagerezi? \ntreb` ea.
{tia c` prietena ei avea o înclina]ie pentru cuvinte mari [i
pentru gesturi teatrale, ca to]i italienii.
– Absolut deloc! o asigur` Paola, f`când un pas înapoi ca
s` studieze mai bine pictura Ursulei. {i nu exagerez nici atunci
când spun c` reproducerea este foarte bun`. Buonissimo!
– Chiar crezi asta?
Ursula încerc` s` priveasc` portretul cu obiectivitate, dar
nu vedea decât privirea p`trunz`toare a unui str`in care avea,
în mod inexplicabil, un aer familiar.
– Hai s` mânc`m, spuse ea brusc.
Era amuzat` de gândurile care-i treceau prin minte. Nu o
dat`, bunica Willa spusese c` avea o imagina]ie bogat`.
Cele dou` tinere ie[ir` din galeria de art` [i se îndreptar`
spre parc, bucurându-se de dup`-amiaza însorit`. Copii
îmbr`ca]i în uniforme [colare luaser` cu asalt parcul,
urm`rind un spectacol de p`pu[i, iar îndr`gosti]ii se
ad`postiser` de soarele cald al Romei la umbra copacilor.
– Bella! Bellissima!
Cea care smulgea astfel de exclama]ii din partea b`rba]ilor
întâlni]i pe strad` era Ursula Stewart – înalt`, cu ochii verzi, cu
p`rul blond [i drept, lung pân` la jum`tatea spatelui. Toate
tr`s`turile ei dovedeau c` era str`in`, dar nu se sim]ise niciodat`
a[a în Roma. C`ldura italienilor o înv`luise de la bun început,
f`când-o s` se simt` bine, ca [i când s-ar fi n`scut în acele locuri.
Mama Ursulei murise la pu]in` vreme dup` na[terea ei.
Distrus de pierderea suferit`, Samuel Stewart, profesor de
STEAUA DE AUR 7

arheologie la Universitatea Harvard, renun]ase la catedr` [i,


împreun` cu fiica lui, începuse s` hoin`reasc` prin diverse
[antiere arheologice.
– Nu te în]eleg, Samuel, se plângea mama lui ori de câte
ori o vizita la Boston. Str`mo[ii t`i au muncit din greu s` pun`
bazele acestei ]`ri, iar tu umbli ca un ]igan f`r` familie, f`r`
r`d`cini. Nu permit ca nepoata mea s` fie crescut` în ni[te
gropi [i s` se joace cu oase de mii de ani! Are nevoie de
influen]a unei femei [i de compania altor copii!
Când Ursula împlini doisprezece ani, profesorul Stewart
ced` [i o trimise s`-[i petreac` iernile la Bacon Hill. Urma
{coala pentru Fete a doamnei Peabody, lua ceaiul în
compania bunicii sale la Copley Plaza [i o înso]ea la
concertele de la muzeul Gardner. Oricât de mult i-ar fi pl`cut
acest stil de via]`, Ursula a[tepta ner`bd`toare verile, ca s` fie
din nou al`turi de tat`l ei în Egipt, Grecia sau Iordania.
Cuno[tea mai multe limbi str`ine, se putea adapta foarte u[or
obiceiurilor ]`rilor pe care le vizita, dar se sim]ise pentru
prima oar` acas` abia atunci când ajunse la Roma, ca s`
studieze artele plastice.
Paola Santini era, de asemenea, student` [i devenise cea
mai bun` prieten` a Ursulei. Micu]` de în`l]ime, cu tenul
m`sliniu [i p`rul negru tuns scurt, era mereu vesel` [i avea
mare grij` de Ursula.
– Hai s` mânc`m aici, vrei?
Se opri la o cafenea în aer liber, înconjurat` de copaci înal]i
[i busturi de piatr` ale unor generali [i poe]i din Roma antic`.
– E perfect, spuse Ursula, care nu se s`tura s` admire
modul neobi[nuit în care ora[ul combina istoria [i arta.
– S` nu uit! exclam` Paola dup` ce comandar`. I-am spus
lui Vincenzo s` vin` s` te ia la ora opt disear`.
8 ALEXANDRA BLAKELEE

– {tii ce sor` nesuferit` e[ti? Ca s` nu mai spun ce prieten` e[ti!


– Da, [tiu, r`spunse Paola imperturbabil`. Iar dup` cin` o
s` mergem to]i patru la o lectur` de poezie, ]i-am spus? Un
prieten al lui Albert o s`-[i citeasc` poeziile.
Ursula împ`turi cu grij` [ervetul, dorindu-[i s` simt`
pentru Vincenzo ceea ce Paola sim]ea pentru Albert. În
ultimele d`]i când r`m`seser` singuri, Vincenzo fusese
foarte tulburat, pe punctul s` fac` o declara]ie pe care ea nu
voia s-o aud`.
– Ei bine?
– Sun` bine, spuse Ursula, deloc convins`. {tii c` eu cred
c` Vincenzo este un tip foarte simpatic, dar...
– Este în ordine, o asigur` Paola. {tie c` îl consideri un bun
prieten, nimic mai mult, dar vrea s` fie al`turi de tine. Dar...
ce mai vrei de la un b`rbat? Vincenzo este inteligent, simpatic
[i arat` bine.
– {i, în plus, e fratele t`u, ad`ug` Ursula râzând.
În timpul mesei, o l`s` pe Paola s` vorbeasc`, în timp ce
gândurile ei se întoarser` la portretul tân`rului de la Galeria
Borghese. Misterul care înconjura tabloul ajunsese s-o
obsedeze. Cine fusese? Nimeni nu [tia, pentru c` nimeni nu
era interesat de asta. Pentru ceilal]i studen]i sau vizitatori ai
muzeului, nu conta decât faptul c` tabloul fusese pictat de
Sandro Botticelli.
– Modelul a fost unul din aristocra]ii care a avut norocul s`
devin` nemuritor datorit` talentului lui Botticelli, îi spusese
profesorul Armado. M` tem c` pe noi nu ne intereseaz` nimic
altceva.

***
STEAUA DE AUR 9

Clopotele b`teau ora serii când cursul Ursulei se încheie.


Acoperi cu cârpe umede sculptura la care lucra – era o
surpriz` pentru bunica Willa, care se plângea c` nu-l vede
destul de des pe fiul ei r`t`citor. Când profesorul Stewart
venise la Roma, în drumul s`u c`tre Egipt, Ursula îl obligase
s` vin` cu ea la facultate, într-un altelier p`r`sit, [i s`-i pozeze.
Acum, dup` dou` luni, vedea cum sculptura prinde via]` –
p`rul rebel al tat`lui s`u, pome]ii fini care contrastau cu
maxilarul puternic.
Dup` atâtea ore de concentrare [i de lini[te, Ursula se
bucura s` fie din nou pe str`zile aglomerate ale ora[ului.
Oricât de obosit` ar fi fost, era de-ajuns s` se plimbe pe aleile
înguste pavate cu piatr` cubic` pentru a se sim]i din nou în
form`. Ar fi vrut s` mai stea într-o mic` pia]et`, cu o fântân`
artezian` în mijloc, dar î[i aminti c` Vincenzo venea s-o ia de
acas` în mai pu]in de o or`.
Din autobuz, Ursula se uit` c`tre magazinele de pe str`zi [i
se hot`rî s` mearg` la cump`r`turi sâmb`t`, împreun` cu
Paola. Autobuzul opri lâng` cinematograful Majestic, unde
rula noul film al lui Fellini. Ursula se întinse peste femeia care
st`tea lâng` ea, ca s` vad` mai bine afi[ul, [i f`cu ochii mari.
Pe trotuarul aglomerat st`tea b`rbatul din tablou, b`rbatul ei
din epoca Rena[terii. {tia c` nu era posibil, dar cuno[tea
foarte bine chipul acela! Autobuzul se puse în mi[care, iar ea
se repezi c`tre fereastra din spate ca s`-l mai vad` o dat`, dar
b`rbatul disp`ruse.
Probabil imagina]ia mi-a jucat o fest`, î[i spuse ea. {i totu[i,
ar fi fost gata s` jure c`-l v`zuse!
Când coborî din autobuz, Ursula se opri o clip` [i privi în
zare c`tre impozantul Colosseum. În centrul lui, str`lucea o
lumin` puternic`.
10 ALEXANDRA BLAKELEE

– Stea luminoas`, \mpline[te-mi o dorin]`! Îmi doresc ca


acela s` fi fost cu adev`rat b`rbatul Botticelli, murmur` ea.
Pe jum`tate amuzat` de propria-i supersti]ie, Ursula trecu
de ruinele Forumului Roman [i intr` pe strada ei – Via Bacino.
– Ciao, signorina.
– Buona sera.
Vecinii [i proprietarii magazinelor o salutau pe Ursula cu
c`ldur`, de parc` n-ar fi v`zut-o de câteva luni.
– Ce mai faci, signorina? \ntreb` un b`rbat în vârst` care
vindea lapte la latteria.
– Signorina Stewart, signorina!
Maria, port`reasa cl`dirii în care locuia, ap`ru în curte
fluturând un plic. Era o femeie scund`, rotofeie, cu un suflet
mare [i o curiozitate pe m`sur`.
– Ai primit o scrisoare de la tat`l dumitale. Ve[ti bune, sper!
Ner`bd`toare, Ursula citi scrisoarea în timp ce urca sc`rile
c`tre apartamentul ei.

„Scumpa mea fiic`,


M-am bucurat s` primesc ve[ti de la tine. Proiectul
Botticelli sun` grozav, de[i trebuie s` admit c` nu cunosc
respectivul portret. Mi-ai stârnit curiozitatea, a[a c` am
încercat s` aflu cât mai multe. B`trânul profesor Smith
mi-a spus c` acel tablou a f`cut vâlv` \n lumea artei, la un
moment dat. Se pare c`, la început, a fost atribuit lui Andrea
del Castagno, apoi lui Piero di Cosimo, lui Ghirlandaio [i
chiar lui Pollaiuolo. În cele din urm` s-a crezut c` este opera
lui Botticelli [i s-a dovedit c` a[a stau lucrurile. Vezi bine c`
problema identit`]ii autorului a trezit interesul
arheologului din mine. A[a cum, este foarte clar, tabloul a
trezit interesul artistului din tine!
STEAUA DE AUR 11

Eu sunt bine [i am venit la Cairo pentru câteva zile, ca s`


cump`r provizii. Munca noastr` înainteaz` foarte greu [i
m` tem c` nu voi putea pleca la prim`var`, pentru o scurt`
vizit`. Dar sper ca tu s` vii aici pe timpul verii.
Te iubesc [i a[tept cu ner`bdare ve[ti de la tine.
Cu dragoste,
Tata”.

Imaginea b`rbatului stând în fa]a cinematografului îi reveni


în minte, dar o alung` rapid, [tiind c` nu avea timp de
pierdut. Trebuia s` fac` du[ [i s` se îmbrace în cincisprezece
minute.
Apartamentul era mic, dar foarte bine aranjat. Camera
principal` avea multe rafturi cu c`r]i, plante, iar patul era
acoperit cu o cuvertur` Abruzzi în tonuri calde de albastru [i
verde. Dou` tapiserii indiene acopereau doi pere]i albi, iar
perne mari, care înlocuiau fotoliile, erau împr`[tiate prin
camer`. Covorul lucrat manual, care acoperea par]ial
parchetul, îl primise în dar de la bunica Willa, care insistase c`,
f`r` el, se va îmboln`vi de pneumonie.
F`cu rapid un du[, apoi, înf`[urat` într-un prosop, se a[ez`
în fa]a oglinzii [i se fard`. Rimelul f`cea ca genele s` par`
extrem de lungi, iar creionul negru îi scotea în eviden]` ochii
verzi. Înc` nu se hot`râse cu ce s` se îmbrace, când auzi
sunetul soneriei.
– Imediat!
Se îmbr`c` în grab` cu un chimonou [i deschise u[a. În
prag st`tea un tân`r suplu, brunet.
– Ciao, Vincenzo.
F`r` s`-[i dea seama de farmecul pe care-l emana, Ursula se
ridic` pe vârfuri [i-l s`rut` pe ambii obraji, dup` obiceiul italienesc.
12 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ai de gând s` stai acolo, s` te vad` vecinii?


– Sper c` nu am venit prea devreme, se scuz` el, intrând în
apartament.
– Nu, eu sunt de vin`. Am întârziat, ca de obicei.
Vincenzo o f`cea s` nu se simt` în largul ei.
– Îmi pare r`u c` Paola te-a f`cut s` vii pân` aici.
– A fost dorin]a mea! În plus, eram în zon`, pentru c` mi-am
dus motocicleta la reparat.
– Iar?! zâmbi ea. Bietul de tine! Toarn`-]i un pahar de vin.
Am s` fiu gata imediat.
Când se întoarse, cinci minute mai târziu, îl g`si studiind
mapa ei de lucru.
– Îl cuno[ti? \ntreb` ea.
P`str` un ton politicos, încercând s`-[i st`pâneasc` furia pe
care o sim]ea la vederea schi]ei cu b`rbatul lui Botticelli în
mâinile lui.
Vincenzo ro[i [i-[i drese glasul.
– Ar trebui?
– Numai dac` e[ti un mare admirator al lui Botticelli. Acesta
e Portretul unui tân`r, proiectul meu pe acest semestru.
– Am crezut c` un b`rbat pe care-l cuno[ti, r`sufl` el
u[urat. E plin de via]`!
– Nu, nu-l cunosc. Nu înc`!
Ursula lu` pânza [i o puse înapoi în mapa de lucru.
Parioli, locul unde locuiau fra]ii Santini, era în cealalt`
parte a Romei.
– Ai întârziat! \i repro[` Paola, care alerga dintr-o camer` în
alta, foarte agitat`. {i avem o cin` minunat`! Întotdeauna
întârzii, Ursula, ca o adev`rat` artist`.
– {i tu? râse Ursula, luând bolul de salat` din mâna
prietenei sale. Tu ce e[ti?
STEAUA DE AUR 13

– Paola? Este practic` [i cu picioarele pe p`mânt. Uit` c` e


artist`, nu-i a[a, Vincenzo? spuse Albert, care st`tea pe
canapea [i urm`rea amuzat scena atât de familiar`.
Jum`tate neam], jum`tate Italian, Albert era un tân`r
scund, cu ochi alba[tri [i p`rul blond-ro[cat. El [i Paola erau
împreun` de peste doi ani; aveau o rela]ie furtunoas`,
justificat` de temperamentele lor artistice, dup` cum spunea
Paola.
– Mai ia, o îndemn` ea pe Ursula.
– Pastele acestea sunt minunate. Cannelloni, nu?
– Nu. Sunt paste la cuptor.
Albert îi f`cu semn cu ochiul.
– A[a numesc sicilienii cannelloni!
Paola se întoarse c`tre el.
– Unde ai mâncat tu asemenea cannelloni? Nu vezi câte
straturi de paste [i brânz` sunt aici?
– V`d un cannelloni care arat` foarte bine.
Ursula, cu un pahar de vin ro[u în mân` chicoti cu
Vincenzo, apoi se decise s`-l scape pe Albert din ghearele
iubitei sale.
– Când începe lectura de poezie?
– Peste o jum`tate de or`, r`spunse el, zâmbindu-i
recunosc`tor. Ar trebui s` plec`m.
În timp ce Albert [i Vincenzo se duser` s`-[i ia
motocicletele, cele dou` tinere culeser` câteva crengu]e de
liliac pe care [i le prinser` în p`r.
– Hei, Vincenzo! Uit`-te ce au înflorit fetele noastre! râse
Albert.
Paola urc` pe în spatele lui pe motociclet`, iar Ursula f`cu
acela[i lucru lâng` Vincenzo.
14 ALEXANDRA BLAKELEE

– A[tepta]i! strig` Vincenzo. Unde mergem?


– Veni]i dup` noi, r`spunse Albert, apoi disp`ru dup` col].
Vincenzo încerc` s` se ]in` dup` el, dar fu oprit de
culoarea ro[ie a unui semafor. Când reu[i s` dep`[easc`
intersec]ia, Albert [i Paola se dep`rtaser` atât de mult, încât
nu-i mai vedeau.
– Fi-r-ar s` fie! I-am pierdut! Îmi pare r`u...
– Nu conteaz`, spuse Ursula. Putem s` mergem într-un
club de lâng` casa mea. Acolo se cite[te poezie aproape în
fiecare sear`.
Ajunser` la Camilla Café, un loc favorit al studen]ilor [i al
arti[tilor. Mesele [i scaunele erau f`cute din lemn, iar pere]ii
erau picta]i în portocaliu str`lucitor. Ursula [i Vincenzo
reu[ir` s` g`seasc` dou` locuri într-un col] al tavernei
aglomerate, slab luminate.
– Cred c` ast`zi n-o s` se citeasc` poezie, spuse ea.
Îi zâmbi, încercând s` nu dep`[easc` nivelul strict
prietenesc, chiar fr`]esc pe care dorea s`-l dea rela]iei lor.
Vincenzo o privi în ochi [i vru s`-i spun` ceva, dar fu
întrerupt de chelnerul care le aduse vin [i m`sline. Pe scen`,
un b`rbat cu barb` începu s` cânte la chitar`, iar muzica lui
umplu înc`perea.
Mai târziu, când o conduse acas`, Vincenzo z`bovi câteva
clipe în fa]a casei ei.
– A[ vrea s`-]i spun ceva, zise el, adunându-[i tot curajul.
Pot s` urc?
Ursula ezit`.
– Da, sigur. Am s` fac o cafea.
Dup` ce puse cafeaua pe foc, Ursula se duse la Vincenzo,
care o a[tepta în camera de zi.
STEAUA DE AUR 15

– Ai începu s` înve]i pentru examene? \ntreb` ea. La


facultatea de medicin` sunt [i examene orale?
El ignor` întrebarea.
– Ursula, ai idee ce simt pentru tine?
Se apropie de ea [i-i lu` mâinile în ale lui.
– Sunt îndr`gostit de tine.
Vocea lui era grav`, abia auzit`.
– Te iubesc.
O lu` în bra]e [i-o s`rut` fl`mând. Era atât de m`cinat de
dorin]`, încât avu nevoie de câteva momente ca s`-[i dea
seama c` ea i se opunea.
– Nu, Vincenzo! Înceteaz`!
El îi d`du drumul [i o privi cu ochi de ghea]`.
– Ascult`-m`! Eu nu sunt îndr`gostit` de tine. E[ti un
prieten bun [i foarte drag, dar nu mai mult! N-am vrut s`-]i
dau o alt` impresie [i... Te rog, în]elege-m`. Accept` s` fii
prietenul meu, amicul meu.
T`cut, Vincenzo se plimb` prin camer` cu pa[i mari.
– Foarte bine, spuse el în cele din urm`. Sigur, o s` fiu
prietenul t`u. Totdeauna o s` fiu prietenul t`u.
Ie[i ca o furtun` din camer`, iar Ursula îl auzi demarând în
noapte. R`mase nemi[cat` în mijlocul camerei, strângând
mecanic pumnii. Ce-o fi în capul meu? se întreb` ea. Vincenzo
este bun, sensibil, inteligent, a[a cum spusese Paola, dar nu
sim]ea nimic atunci când era în preajma lui. În schimb, când
privea tabloul unui b`rbat care tr`ise acum cinci sute de ani,
se emo]iona [i începea s` tremure.
Un zgomot din buc`t`rie o f`cu s` tresar`. Cafeaua
d`duse în foc.
Capitolul 2

A doua zi, Ursula ajunse foarte devreme la muzeul


Borghese. F`cu o pauz` în holul spa]ios, admirând întreaga
construc]ie renascentist` care-i pl`cea foarte mult.
– Buon giorno, signorina, o salut` paznicul muzeului, un
b`trân cu p`rul alb. Ai venit foarte devreme ast`zi!
– Nu e destul de devreme.
– Voi, arti[tii!
B`trânul îi zâmbi [i o ajut` s`-[i scoat` haina.
– Sper c` o s`-]i aduci aminte s` m`nânci la prânz!
– Promit! râse ea.
Dar se uit` la ceas abia atunci când observ` în jurul ei un
grup destul de g`l`gios de turi[ti germani. Trecuse de ora
dou`sprezece! F`cu un pas \napoi [i privi cu aten]ie pânza la
care lucrase toat` diminea]a. Mai avea de f`cut câteva retu[uri,
dar o durere de spate o aten]ion` c` era momentul s` fac` o
pauz`. Mai avea timp, înainte de cursul profesorului Armado,
s` m`nânce un sandvi[ [i s`-[i cumpere o pensul` nou`. Î[i
strânse lucrurile [i-[i lu` tabloul sub bra]. Înainte s` ias` din
muzeu, z`bovi câteva clipe în fa]a tabloului care o tulbura.
STEAUA DE AUR 17

Cel mai bun magazin pentru articolele necesare pictorilor


era în Trastevere, cel mai vechi cartier al arti[tilor. În pia]a
Santa Maria, Ursula se opri pentru ceea ce Paola numea „un
prânz [col`resc” – o felie groas` de pizza cu [unc`. Cu felia în
mân`, se plimb` cu pa[i mici prin pia]`, printre umbrelele
a[ezate în jurul unei fântâni. În razele soarelui, apa reflecta
turlele înalte ale unei biserici din apropiere. Printre turi[ti,
câ]iva copii î[i continuau nestingheri]i jocul de fotbal.
– Dumnezeule! [opti ea, f`r` s`-[i dea seama c` vorbe[te cu
voce tare.
Din nou, b`rbatul din tabloul lui Botticelli! St`tea la o
mas`, pe terasa unui restaurant din pia]`, cu un pahar [i un
co[ cu pâine în fa]a lui. Asem`narea cu chipul din tablou o
uimi peste m`sur` – acela[i nas aristocratic, acelea[i
sprâncene arcuite, aceea[i gur` senzual`. Ursula r`mase pe
loc, perplex`, cu pânza sub bra] [i po[eta într-o mân`, cu felia
de pizza în cealalt`.
Privirea lui, pe care o cuno[tea atât de bine, se opri
asupra ei.
– Salut, domni[oar`!
Un motociclist trecu pe lâng` ea [i-i smulse po[eta, dup`
care se îndep`rt`.
– Stai! Opre[te-te! strig` ea, de[i [tia c` era inutil.
Câ]iva b`rba]i alergar` dup` motociclist. Printre oamenii
care se adunar` în grab` în jurul ei, Ursula îl z`ri pe b`rbatul
Botticelli înc`lecând pe o motociclet` [i demarând în tromb`.
– E[ti american`, nu?
– }i-a luat po[eta?
– Aveai bani?
– Ce conteaz` po[eta ei? strig` un tân`r, furios peste
m`sur`. Tipul `la mi-a furat motocicleta!
18 ALEXANDRA BLAKELEE

– Prostule! Cine crezi c` are nevoie de rabla ta?


– Uite, se întoarce!
Oamenii se d`dur` deoparte, f`cându-i loc b`rbatului care
p`rea coborât din tabloul lui Botticelli. Acesta restitui
motocicleta proprietarului [i po[eta Ursulei, care-l privea cu
ochi mari.
– Ar trebui s` fi]i mai atent`, domni[oar`, spuse el într-o
englez` perfect`. E periculos s` v` uita]i atât de fix la un b`rbat
necunoscut!
Pe buzele lui, pe care Ursula le pictase chiar în acea
diminea]`, ap`ru o urm` de zâmbet.
– Mai ales atunci când nu ave]i grij` de geant`!
– Mul]umesc, [opti ea, ro[ind pân` în vârful urechilor.
Cu toate acestea, nu reu[ea s`-[i ia ochii de la el.
– Ne-am mai întâlnit undeva?
Ursula î[i coborî privirea, stânjenit`.
– Nu, nu! Nu ne-am mai întâlnit.
Încercând s`-[i recapete st`pânirea de sine, decise s`-i
vorbeasc` în italian`. În felul acesta, putea s`-[i dea seama c`
nu era una din turistele care hoin`reau prin pia]a Santa Maria.
– Îmi pare r`u c` te-am privit a[a... N-am vrut s` fiu
nepoliticoas`, dar... Îmi aminte[ti foarte mult de cineva.
Pe fruntea lui ap`ru o cut`, dar zâmbetul îi r`mase pe buze.
– Acum eu o s` fiu nepoliticos [i o s` întreb de cine.
– De... un prieten.
{tia c` nu era o minciun` prea reu[it`, dar lucrurile s-ar fi
complicat prea mult dac` i-ar fi spus adev`rul.
– Mul]umesc înc` o dat`.
Vru s`-i întind` mâna, dar î[i aminti la timp de felia de
pizza, a[a c` d`du din cap în semn de salut [i-i zâmbi, apoi
disp`ru.
STEAUA DE AUR 19

Dar cine era b`rbatul acela? De unde ap`ruse? Ursula se


cert` în gând cât dur` drumul cu autobuzul pân` la facultate.
Cum de fusese atât de proast`? Nici m`car nu aflase cum îl
cheam`! Cu toate acestea, [tia c` n-ar mai fi putut s` stea în
fa]a lui. Fusese politicos, dar în acela[i timp rezervat, oarecum
arogant. Iar privirea lui... Nu îndr`znea s` interpreteze ce
citise în ea. Interes sau amuzament?

***

– În scurta sa carier`, Rafael a pictat peste patruzeci de


Madone, în care a dezvoltat compozi]ia piramidal` clasic`
utilizat` de Leonardo.
Profesorul Armado, un b`rbat scund [i îndesat, se plimba
prin sala de curs. Ursula îl urm`rea cu privirea, dar gândul ei
era la b`rbatul Botticelli. Felul în care îi s`rise în ajutor îi
amintea de vechii cavaleri, de mult disp`ru]i. Zâmbi,
amintindu-[i de costumul lui impecabil, atât de nepotrivit pe
motocicleta veche.
– V` rog s` observa]i c` La Belle Jardenière de Raphael este
un exemplu foarte bun de simplitate care exprim` atât religia,
cât [i valoarea uman` a persoanelor reprezentate.
Ursula vru s`-[i scoat` un caiet din map`, dar v`zu c` n-o
mai avea. Se gândi câteva clipe [i-[i aminti c` pusese mapa pe
o mas` goal` din Pia]a Santa Maria, apoi uitase de ea,
tulburat` de evenimentele petrecute. Ceru o foaie colegului
de lâng` ea [i lu` noti]e mecanic, ner`bd`toare s` se întoarc`
în pia]`. Cu siguran]`, un chelner g`sise mapa [i i-o va
înapoia.
Pentru prima oar` de când le preda acest curs, profesorul
Armado termin` la timp. Uitând de promisiunea de a se întâlni
20 ALEXANDRA BLAKELEE

cu Paola, Ursula se n`pusti pe hol [i ie[i din cl`dire în fug`.


Dup` câ]iva metri, portiera unei ma[ini parcate pe trotuar se
deschise brusc, blocându-i drumul.
– Fii atent! strig` ea, furioas`.
Dar se opri [i f`cu ochii mari, v`zând c` în ma[in` era
b`rbatul lui Botticelli.
– Te rog, urc`, o invit` el în Mercedesul negru, condus de
un [ofer. Te a[tept de aproape o or`.
– Dar cum m-ai g`sit?
– Ai uitat c` Roma este un ora[ mic, signorina Stewart. Hai!
O lu` de mân` [i o trase u[or în ma[in`.
– Nu fi speriat`! râse el. Te asigur c` nu vreau s` te r`pesc.
Întinse mâna c`tre ea.
– Eu sunt Enrico Benvoglio. Acum când [tii cum m`
cheam`, nu mai po]i spune c` ai urcat în ma[ina unui
necunoscut. Acum, spune-mi – ai obiceiul s`-]i pierzi
lucrurile?
Ea r`sufl` u[urat` când v`zu mapa uitat` în pia]`.
– Cred c` ast`zi ]i-am dat mult` b`taie de cap. Mi-ai
recuperat multe lucruri!
– M` voi considera recompensat dac` m` vei înso]i la cin`,
spuse el, ]inându-i în continuare mâna în mâinile lui.
– Sigur c` da.
El zâmbi larg, iar Ursula se întreb` dac` nu acceptase prea
repede.
– A[adar, r`mâne stabilit. Acum, te conduc acas`.
– Mul]umesc. Cred c` ast`zi nu sunt în stare s` ajung
singur` acas`!
Drept r`spuns, el izbucni în râs, dezvelind un [ir de
din]i albi.
STEAUA DE AUR 21

Mercedesul porni, croindu-[i drum pe str`zile înguste.


Tulburat` de mirosul de piele [i de parfumul de mosc al lui
Enrico Benvoglio, Ursula pierduse no]iunea de timp [i spa]iu.
Nu mai [tia unde se afl`, dar nu-i p`sa.
– Mi-am permis s` m` uit la lucr`rile tale, cât te-am
a[teptat. Portretul acela... e vorba de acel prieten al t`u?
Privirea lui insistent` o f`cu s` ro[easc`.
– Este Portretul unui tân`r de Botticelli. Cred c` ai
observat cât de mare este asem`narea dintre tine [i acel
b`rbat. Acesta este motivul pentru care te studiam mai
devreme, în pia]`.
Expresia lui se îmblânzi.
– Tabloul a prins via]`, spuse el. {i se va întoarce la ora opt.
Ma[ina opri în fa]a cl`dirii în care locuia Ursula.
– Arriverderci.
Ea r`mase pe trotuar, privind ma[ina care se dep`rta. Era
uimit` de tot ce sim]ea – era vesel` [i avea impresia c` totul în
jurul ei str`lucea.
Deschise repede u[a apartamentului [i r`spunse la
telefonul care suna.
– Ce-ai p`]it? vru s` [tie Paola.
– Îmi pare r`u c` nu te-am a[teptat. N-am putut! La prânz
am fost în Trastevere [i mi-am uitat acolo mapa de lucru. Chiar
acum am intrat în cas`!
– Nu se poate! {i ai g`sit-o?
– S` spunem c` m-a g`sit ea pe mine, ezita Ursula. E pu]in
mai complicat.
– Complicat? Aha! Deci e vorba de un b`rbat.
– Da, cam a[a ceva.
Chiar dac` cele dou` tinere erau prietene bune, nu voia s`
vorbeasc` despre noua ei cuno[tin]`.
22 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu te sup`ra, dar trebuie s` plec. Vorbim mâine, bine?


Ursula puse receptorul în furc`, sim]indu-se într-un fel
vinovat` pentru c` pusese punct conversa]iei atât de brusc.
Dar nu putea s`-i spun`: „{tii, am întâlnire cu b`rbatul din
tablou!”.
Nu trebuie s`-i mai spun a[a, se cert` ea în gând. Acum are
un nume – Enrico Benvoglio.
– Enrico Benvoglio, repet` cu glas tare.
Ce bine sun`!
Timp de dou` ore, scotoci prin dulap, c`utând hainele
potrivite pentru întâlnirea cu Enrico. În mod clar, Mercedesul
acela negru [i elegant nu-i putea duce la restaurantele de
cartier, care-i pl`ceau atât de mult Ursulei. Costumul albastru
avea o croial` foarte frumoas`, dar o f`cea s` se simt` ca atunci
când o înso]ea pe bunica ei la ceai, la Copley. Nici rochia aurie
pe care i-o trimisese tat`l ei din Egipt nu se potrivea, pentru
c` sem`na cu o tân`r` din haremul unui [eic. În cele din
urm`, alese o rochie simpl`, neagr`. Crezând c` era prea
simpl`, încerc` s` caute un colier, dar î[i d`du seama c` nu se
putea concentra. În minte îi revenea chipul lui Enrico [i-[i
amintea cât de puternic` [i în acela[i timp delicat` fusese
strânsoarea lui când o tr`sese în ma[in`.
Când se auzi sunetul soneriei, Ursula lu` în grab` un [al alb
din [ifonier, se privi înc` o dat` în oglind` [i coborî în fug` sc`rile.
– Ar`]i foarte bine, îi spuse Enrico, ajutând-o s` urce în
ma[in`.
– {i tu!
– Mul]umesc foarte mult, râse el.
Ursula ro[i când î[i d`du seama ce spusese. Dar adev`rul
era c` ar`ta foarte bine, în costumul maro care se potrivea de
minune cu ochii lui mari.
STEAUA DE AUR 23

– O s` te duc la restaurantul meu favorit. Vreau s` spun, la


unul dintre ele. Este în afara Romei, a[a c` am putea s`
începem cu un cocteil.
Prepar` dou` b`uturi, sco]ând paharele [i sticlele dintr-un
bar micu], bine ascuns. Apoi ap`s` pe un buton [i se adres`
[oferului:
– Tomaso, am vrea pu]in` muzic`.
– Bach, nu-i a[a? \ntreb` ea, l`sându-se pe spate [i
ascultând acordurile pl`cute ale sonatei. Este compozitorul
meu favorit.
– {i al meu. Î]i place b`utura? Este un cocteil de [ampanie
inventat de mine. Prietenii mei spun c` se nume[te
„ambrozie”. De ce zâmbe[ti?
– Cred c` e foarte potrivit: b`utura zeilor, muzica divin`,
ma[ina asta...
– Pare exagerat, nu? Seam`n` cu ceea ce se întâmpl` la
Hollywood! De fapt, ma[ina asta este la fel de obi[nuit` ca
oricare alta. {i e foarte util` pentru c`, din pricina afacerilor,
c`l`toresc foarte mult. Dar vreau s` aflu despre tine. Vorbe[ti
italiana foarte bine!
– Datorit` tat`lui meu.
Îi povesti despre copil`ria ei nomad` [i despre adolescen]a
ei. La un moment dat, î[i d`du seama c` vorbea de prea mult
timp [i se opri brusc.
– Te rog, continu`.
– Restul îl [tii. Studiez artele plastice la Roma. Asta e tot!
Enrico zâmbi.
– Mi se pare greu de crezut. O femeie frumoas` ca tine
nu-[i petrece nop]ile singur`, înv`]ând.
– Am prieteni, murmur` ea.
– Chiar mai mul]i decât crezi, replic` el, s`rutându-i
vârfurile degetelor.
24 ALEXANDRA BLAKELEE

Ma[ina opri dup` ce Ursula termin` cel de-al doilea cocteil.


– Dac` inten]ia ta nobil` era s` m` ame]e[ti, s` [tii c` ai
reu[it.
Trase adânc aer în piept, privind în jurul ei. În dep`rtare
se vedeau luminile Romei, ca ni[te stelu]e la orizont. {i cerul
era plin de stele mari [i luminoase, cum nu le v`zuse
niciodat`.
Ca [i când i-ar fi citit gândurile, Enrico îi spuse:
– Se spune c` nimic r`u nu se poate întâmpla aici, pentru
c` stelele stau de paz`, veghind asupra tuturor. Restaurantul
se nume[te Stella d’Oro – Steaua de aur. Nimerit, nu crezi?
Sc`ldat în lumina lumân`rilor, restaurantul p`rea într-
adev`r o mic` stea. Draperii de un ro[u aprins încadrau
ferestrele, scaunele erau înalte, elegante, iar pe mese erau
tacâmuri de argint [i flori proaspete.
Ursula era uimit` de acest lux, dar nimic nu se putea
compara cu surprinderea pe care o sim]i când auzi cuvintele
chelnerului:
– Conte Benvoglio, bine a]i venit!
Îl privi pe furi[ pe Enrico [i-[i spuse c` ar fi trebuit s`-[i
dea seama. Fiecare privire, fiecare gest tr`dau originea lui
nobil`.
– Îmi pare r`u, se scuz` chelnerul. Nu v` a[teptam în seara
asta [i o s` dureze câteva clipe pân` când vom preg`tim masa
dumneavoastr` preferat`.
– Da, da, r`spunse Enrico scurt. O s` a[tept`m la bar.
– Nu mi-ai spus c` e[ti conte, îi repro[` Ursula, dup` ce se
a[ezar` la bar [i comandar` [ampanie.
– Nu e un lucru neobi[nuit în Italia, zâmbi el.
Cu toate acestea, în vocea lui se sim]ea mândria.
Ursula ridic` paharul de [ampanie.
STEAUA DE AUR 25

– Aici, totul pare f`cut din aur.


– Mai ales tu, replic` el.
Îi ridic` u[or b`rbia [i o privi în ochi – o privire intens`,
cercet`toare, la fel de intim` ca un s`rut.
– Masa dumneavoastr` este gata.
Chelnerul îi conduse c`tre un separeu, în col]ul cel mai
îndep`rtat al restaurantului. Dup` ce le umplu paharele, trase
draperiile groase, izolându-i astfel de restul restaurantului.
– Acum e rândul t`u s`-mi poveste[ti despre tine, spuse
Ursula.
Enrico zâmbi ispititor.
– Sunt ca oricare alt tân`r din perioada Rena[terii. Familia
mea are câteva propriet`]i de care m` ocup. Nu e o
conversa]ie potrivit` pentru cin`.
– Spune-mi despre p`rin]ii t`i.
Voia s` afle cât mai multe despre el.
– Vin destul de rar la Roma, pentru c` prefer` s` stea la vila
din afara ora[ului sau în Sicilia. Cred c` ar putea fi considera]i
o familie corect`, de mod` veche.
– Ai fra]i sau surori?
– Da.
Apoi schimb` subiectul:
– Î]i plac scoicile?
– Da, r`spunse Ursula.
Chelnerul le servi scoici, midii, raci, homari g`ti]i în
moduri neb`nuite, pân` când ea protest`:
– Ajunge, te rog!
– Înc` n-am terminat. Nimeni nu pleac` de aici f`r` s`
m`nânce desert.
Ea izbucni în râs.
26 ALEXANDRA BLAKELEE

– M` faci s` m` simt din nou ca la [coala domni[oarei Peabody.


– Doamne fere[te!
Enrico se ridic`.
– Hai, o s`-]i ar`t c` aici nu exist` nici o domni[oar`
Peabody. O s` bem cafeaua pe teras` [i o s` vezi cât de frumos
str`luce[te luna deasupra dealurilor noastre.

***

Mai târziu, când se întorceau în ora[, Ursula spuse încet:


– Ce frumos a fost pe teras`!
– Ar trebui s` vezi casa p`rin]ilor mei. Poate o s-o vezi,
într-o zi.
– Da, poate, repet` ea, încercând s` foloseasc` acela[i ton
nep`s`tor. Unde este?
– Pe malul m`rii, într-un sat numit Circeo.
În urm`toarele minute, nici unul dintre ei nu spuse nimic.
– Nu-mi vine s` cred c` ne-am cunoscut acum câteva ore,
rupse ea t`cerea.
– Dar ne [tim din secolul cincisprezece, zâmbi el.
O lu` \n bra]e [i o s`rut` u[or – tandru [i ap`sat în acela[i
timp, a[a cum nu mai fusese s`rutat` niciodat`.
– Cred c` ar fi mai bine s` urci spuse el, la un moment dat.
Ursula se uit` nedumerit` pe geam [i v`zu c` ajunseser`
deja în fa]a cl`dirii în care locuia.
Enrico o s`rut` pe frunte.
– Te sun mâine. Buona notte, carissima.
Capitolul 3

– Nu-mi vine s` cred c`, în sfâr[it, ai o or` liber` pentru o


veche prieten`, îi spuse Paola Ursulei, în timp ce se plimbau,
cu mapele de lucru sub bra]. Dac` bietul Vincenzo ar [ti, ar
veni în fug`, ca alerg`torul care poart` tor]a olimpic`.
Ursula îi arunc` o privire scurt` prietenei sale. Repro[urile
Paolei erau adev`rate, pentru c` ultimele zile [i le petrecuse
cu Enrico. Cu o sear` \nainte, acesta îi trimisese [oferul [i un
bilet prin care îi cerea s` se întâlneasc` la oper`. Chiar dac`
invita]ia fusese f`cut` într-o manier` u[or arogant`, privirea cu
care o întâmpinase îi alungase orice urm` de sup`rare.
– {i unde este domnul Botticelli ast`zi? \ntreb` Paola.
– A trebuit s` plece \n Sicilia, pe nea[teptate. Cred c` e
vorba de o c`l`torie de afaceri.
– Dar cu ce se ocup` contele?
Ursula era deranjat` de faptul c` nu [tia nimic despre
afacerile lui.
– Nu [tiu exact. Are grij` de propriet`]ile familiei. Cred c`
asta e tot... Nu vorbe[te prea mult despre afacerile lui.
28 ALEXANDRA BLAKELEE

– A, un b`rbat misterios! Tocmai de aceea e seduc`tor, nu?


Apoi, într-un moment nea[teptat de seriozitate, Paola
ad`ug`:
– Poate c` o s` vorbesc ca mama, dar adev`rul este c` nu
[tii nimic despre b`rbatul acesta. E[ti sigur` c` nu te
îndr`goste[ti de un chip frumos din perioada Rena[terii... [i
de titlul lui?
Ursula zâmbi.
– Astea sunt avantaje în plus.
– Dac` m` întrebi pe mine, cara mia, cred c` te-a f`cut
s`-]i pierzi capul.
În s`pt`mâna care urm`, Ursula se întreb` de mai multe ori
dac`-[i pierduse capul. O deranja faptul c` se sugera c` nu mai
are o voin]` proprie, dar nu putea s` nege efectul pe care
Enrico îl avea asupra ei [i a vie]ii sale.

„Drag` bunic` Willa,


A[ vrea s`-]i pot descrie cât e de frumoas` Roma
prim`vara. Ora[ul e mai frumos decât în tablouri, chiar
dac` n-am crezut c` a[a ceva este posibil. În seara asta, un
prieten m-a dus la concert – Simfonia fantastic` a lui
Berlioz. Când a început „Songe d’une Nuit du Sabbat”, am
închis ochii [i mi-am imaginat c` am din nou [ase ani [i
sunt lâng` tine. Bunico, ce mult mi-a[ dori s` vii la Roma! O
s` g`se[ti aici tot ce iube[ti în Boston [i chiar mai mult.
Dup` concert ne-am plimbat prin parc [i am stat la Fântâna
Trevi, admirând monezile ce p`reau de aur, pe care oamenii
le arunc` în ap` în timp ce-[i pun o dorin]`.
Sunt sigur` c` te întrebi cine este acest prieten. D`-mi
voie s` ]i-l prezint pe contele Enrico Benvoglio, un tân`r
STEAUA DE AUR 29

chipe[, cu adev`rat gentleman. Chiar în seara asta m-a


invitat la vila p`rin]ilor s`i din Circeo. Gânde[te-te – nepoata
ta î[i face intrarea în nobilimea italian`.
Noapte bun`, bunic` iubit`. Noapte bun`!
Cu dragoste,
Ursula”.

A doua zi, Ursula o sun` pe Paola de la galeria Borghese.


– Ce mult m` bucur c` te-am g`sit acas`! Ascult`, tocmai
plecam de la galerie. Putem s` ne întâlnim la mine, s` mânc`m
ceva de prânz?
– Sigur. Dar accentul american îmi spune c` e vorba de mai
mult decât o mas`, nu-i a[a?
Ursula izbucni în râs.
– Da. Voiam s`-]i spun când ne întâlneam, dar... Enrico m-a
invitat în acest week-end la casa p`rin]ilor lui. Mi-a spus c` e
o familie foarte corect`. Oare ce înseamn` asta? Habar n-am ce
haine s`-mi iau... Cred c` n-am nimic potrivit! Oare cred c`
to]i arti[tii sunt boemi?
– Calma! Tranquilla! Ajutoarele sunt pe drum!
Pe drumul c`tre cas`, Ursula î[i aminti c` n-avea în frigider
decât o sticl` de lapte. Oricât de multe probleme î[i f`cea din
pricina acestei c`l`torii, Paola avea nevoie de un prânz s`]ios.
De aceea, se opri la magazine [i cump`r` salam, mozzarella [i
chifle calde.
– Deci b`rbatul acesta fascinant chiar are p`rin]i? \ntreb`
Paola, în timp ce mâncau.
– Cât e[ti de cinic`!
– Nu-i adev`rat. Sunt doar îngrijorat`!
– Dar ce te îngrijoreaz`?
– Nu [tiu... Poate n-am nici un motiv, poate am toate
motivele din lume.
Ursula o privi cu aten]ie.
30 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ce vrei s` spui?
Paola î[i f`cu un sandvi[.
– Poate nu înseamn` decât c` n-am încredere în contele
`sta. Dac` ai fi fost împreun` cu fratele meu a[ fi acceptat, dar
a[a... Ce [tii despre el? Pare prea bun ca s` fie adev`rat! Unde
spuneai c` e vila asta?
– În Circeo. Am în]eles c` e o cas` foarte mare [i recunosc
c` asta m` face s` fiu foarte nervoas`.
– A[a [i trebuie! Enrico nu ]i-a spus c` numele Circeo vine
de la Circe, vr`jitoarea care i-a transformat pe oamenii lui
Odiseu în porci mistre]i? S` sper`m c` mama lui, contesa, nu
p`streaz` tradi]ia. Hai, cum r`mâne cu spectacolul de mod`?
Tinerele terminar` de mâncat, apoi începur` s`
scotoceasc` prin dulapuri, în c`utarea hainelor potrivite
pentru sfâr[itul de s`pt`mân`. Aleser` un costum bej de
bumbac pentru c`l`torie, o rochie de m`tase pentru cin`, o
rochie Laura Ashley pentru duminic` [i un costum alb pe care
nu [tia când avea s`-l poarte, dar nu se îndura s`-l lase acas`.
– Dumnezeu s` te binecuvânteze! spuse Ursula,
îmbr`]i[ând-o pe prietena ei. Ai fost un înger!
– S`pt`mâna viitoare este rândul t`u. Ziarul la care
lucreaz` Albert îl trimite în Germania pentru câteva luni [i
m-am hot`rât s`-l înso]esc.
– Nu! De ce nu mi-ai spus?
Paola începu s` râd`.
– N-am avut când!
– {i cum r`mâne cu [coala?
– O s` vorbesc cu profesorul Armado. Sper s` g`sim o solu]ie.
– Paola! O s`-mi fie dor de tine...
– {i mie, draga mea.
Exact la ora trei, dup` cum promisese Enrico, Mercedesul
negru opri în fa]a casei ei.
STEAUA DE AUR 31

– Signorina, prietenul dumneavoastr` a venit! strig` o


vecin` din strad`.
– Il conte é arrivato!
Ursula se gr`bi s` coboare sc`rile, dar cel care-i deschise
portiera era [oferul. Enrico st`tea pe bancheta din spate, cu
servieta deschis`, cufundat în munc`.
– Ciao, bella, o salut` el, f`r` s`-[i ridicea privirea. Te rog
s` m` ier]i, dar trebuie s` termin actele astea înainte s`
ajungem la Circeo. S`-i spun lui Tomaso s` dea drumul la
muzic`? N-o s` m` deranjeze. Sau poate vrei s` cite[ti... Ai
ni[te reviste în buzunarul lateral.
Ursula î[i ascunse dezam`girea. Nu a[a se a[teptase s` fie
întâmpinat`! Lu` câteva reviste [i începu s` le frunz`reasc`
f`r` interes. La jum`tatea unei reviste lunare g`si un articol
despre via]a monden` care o f`cu s` fie foarte atent` – era
publicat` o fotografie a lui Enrico, înso]it de o femeie foarte
frumoas`.
Contele Enrico Benvoglio, unul din cei mai chipe[i [i mai
vâna]i burlaci, a f`cut vâlv` la petrecerea oferit` de
principesa Alessi, ocazionat` de împlinirea a dou`zeci [i
cinci de ani. Se pare c` se afl` în competi]ie dou` dintre bine
cunoscutele frumuse]i ale Romei – Stephania Pettini,
mo[tenitoarea companiei petroliere Pettini, [i Teresa Guilio,
fiica produc`torului [i a regizorului Giancarlo Guilio,
fotografiat` al`turi de conte. Oare acesta va mai r`mâne
burlac mult` vreme? Sursele noastre ne-au informat c`,
recent, a ap`rut [i cea de-a treia variant` – superba actri]`
francez` Genevieve Delcroix. Când a fost întrebat dac` se
aud clopote de nunt`, contele a r`spuns „poate, dar nu
pentru mine”.
Sim]ind o în]ep`tur` de gelozie în inim`, Ursula închise cu
un zgomot puternic revista. Prins de documentele la care
32 ALEXANDRA BLAKELEE

lucra, Enrico nu-i acord` aten]ie. Cu atât mai bine, î[i spuse
ea. Oricum, nu voia s` vorbeasc`! Paola avusese dreptate când
spusese c` nu [tia nimic despre el.
– Sper c` nu te-ai plictisit prea tare, iubito, îi spuse el.
Aproape am terminat.
Ursula ridic` din umeri. N-avea de gând s` fie înc` una din
„iubitele” lui. Se lipi de portier`, dep`rtându-se cât mai mult
de el, [i privi pe fereastr`, la peisajul care i se desf`[ura în fa]a
ochilor. La urma urmei, nu trebuia s` se supere atât de tare
din pricina unui articol ap`rut într-o revist` veche. Sigur,
cunoscuse multe femei frumoase, dar pe ea o ducea acas`,
s-o prezinte p`rin]ilor lui!
– În sfâr[it! exclam` el, închizând dosarul. Chiar la timp!
Ma[ina intr` pe un drum de ]ar`.
– Îmi cer scuze pentru acest mic ocol, dar n-o s` dureze
mult. {i...
Îi lu` mâna [i i-o s`rut`.
– Cred c` o s` apreciezi aceast` frumoas` proprietate.
Merser` printr-o p`durice de ulmi la umbra c`rora erau
statui neglijate [i fântâni goale. În dep`rtare se vedea o vil`
impozant`.
– O cl`dire renascentist`, spuse ea, pl`cut impresionat`.
Uit` de toate nepl`cerile [i se concentr` numai asupra vilei.
– Da, ce a mai r`mas din ea. Când eram copil, locul `sta era
cu adev`rat superb. Îmi pare r`u s` v`d c` acum este în
paragin`.
Enrico o trase mai aproape [i-i zâmbi.
– Poate c` o s-o cump`r într-o zi [i o s-o aduc la gloria ei
de odinioar`.
Privind în ochii lui mari, c`prui, Ursula se gândi la tabloul
lui Botticelli [i nu se mir` c` Enrico era atras de conacul
construit în stil renascentist.
STEAUA DE AUR 33

– M` întorc repede, spuse el când ma[ina se opri în fa]a casei.


Trecu o jum`tate de or`. Ner`bd`toare [i chiar îngrijorat`,
Ursula î[i turn` un pahar de Cinzano. {i-ar fi dorit ca Enrico s-o
ia cu el, chiar dac` avea de discutat afaceri. Pentru c` vremea
era prea frumoas` ca s` stea în ma[in`, se adres` [oferului:
– Tomaso, m` duc s` m` plimb pu]in prin gr`din`.
– Cum dori]i, signorina.
Soarele era la apus când Ursula travers` paji[tea \ntins`.
Raze galbene [i portocalii colorau verdele frunzelor,
f`când-o s` regrete c` nu are o pensul` la îndemân`. În col]ul
cel mai \ndep`rtat al gr`dinii era un pavilion. Când se
apropie de el, observ` cu uimire c` acolo st`tea o femeie
\mbr`cat` în negru.
– Sper c` î]i dai seama c` ai înc`lcat o proprietate privat`.
– Îmi pare r`u, spuse repede Ursula. Sunt o prieten` a
contelui Benvoglio. M-am gândit s`-l a[tept aici.
– A, contele! Iart`-m`, dar sunt foarte mul]i turi[ti care se
plimb` nepofti]i prin gr`dina mea.
– Cred c` treburile lui dureaz` mai mult decât am crezut
ini]ial.
Femeia începu s` râd`.
– Preg`te[te-te pentru o a[teptare lung`, signorina.
Jocurile de noroc dureaz` întotdeauna mai multe decât se
crede ini]ial. Dac` î]i place apusul de soare, cred c` r`s`ritul o
s` te încânte.
Tr`gându-[i o glug` de m`tase pe cap, femeia se întoarse
cu spatele, dând de în]eles c` discu]ia se încheiase.
Jocuri de noroc? Ce lucru ciudat, se gândi ea, îndreptându-se
spre cas`. Cu siguran]`, femeia nu era în toate min]ile [i nu
[tia ce spunea.
– Aici erai! spuse el, atunci când Ursula ajunse la ma[in`.
Mi-era team` c` te-am pierdut.
34 ALEXANDRA BLAKELEE

– Înc` nu, îl tachin` ea.


Mai aveau câteva ore bune pâna la Circeo, iar Enrico, acum
mai relaxat, îi spuse multe pove[ti despre locurile înc`rcate de
istorie prin care treceau.
– Cum de ]ii minte atât de multe lucruri? \ntreb` ea,
impresionat` de am`nuntele aflate.
– Ce nu ]in minte, inventez, spuse el, cu un surâs
dezarmant.
La un moment dat, obosit` de drum, Ursula a]ipi,
sprijinindu-[i capul de um`rul lui.
– Nu mai avem mult, îi [opti el s`rutând-o u[or pe frunte.
Uite, vezi luminile acelea pe malul apei? Acela e Circeo. Cred
c` o s` ne oprim s` mânc`m în sat... E deja foarte târziu [i o
s`-]i plac` restaurantul nostru local.
În localul Mamma Alfredo nu erau decât câ]iva pescari.
Propriet`reasa, doamna Alfredo, îi strânse mâna cu putere lui
Enrico, apoi îi conduse c`tre o mas` a[ezat` în fa]a unui [emineu.
– Aici mânc`m ca în familie, îi spuse ea Ursulei, zâmbindu-i
timid.
Disp`ru în buc`t`rie, dar se întoarse rapid cu farfurii
adânci aburinde cu ciorb` de pe[te [i pâine pr`jit` cu usturoi.
– Î]i place? \ntreb` Enrico. Ai mâncat vreodat` a[a ceva?
Era prima dat` când Ursula îl vedea atât de relaxat [i de
vesel. P`rea mai tân`r, mai lipsit de griji. Pe timpul mesei,
continu` s`-i povesteasc` diverse întâmpl`ri din zon`.
– Nu-i a[a c` ]i-a lipsit mâncarea mea? \ntreb` doamna
Alfredo în timp ce strângea farfuriile goale.
La desert le aduse piersici [i vin alb.
– Foarte mult, signora.
– M` bucur c` m-ai invitat la Circeo, spuse ea brusc,
prinzându-l de mân`. Sper c` p`rin]ii t`i m` vor pl`cea.
El o privi surprins.
– Nu trebuie s`-]i faci griji din pricina asta.
STEAUA DE AUR 35

***

Pe drumul c`tre casa de pe malul apei, Ursula se întreb`


dac` p`rin]ii lui Enrico îi vor a[tepta. Ar fi mult mai convenabil
s`-i cunoasc` a doua zi diminea]`, când va fi odihnit`.
– Proprietatea începe aici, anun]` calm Enrico atunci când
intrar` pe o poart` mare [i începu un drum îngust, nisipos.
Cum de putea s` fie atât de calm? se întreb` ea.
– Trage aer în piept, îi spuse el, deschizând geamul
limuzinei. Trecem printr-o livad` de portocali. P`cat c` e atât
de întuneric... O s`-i vezi mai bine mâine diminea]`.
Ursula v`zu, în sfâr[it, casa. A[ezat` pe deal, avea priveli[te
c`tre ocean [i p`rea elegant` ca un mic palat. Ma[ina intr` pe
o alee str`juit` de statuete gra]ioase [i opri în fa]a casei.
– Haide, o invit` Enrico. Tomaso se va ocupa de bagaje.
– Bine a]i venit!
O femeie micu]` le alerg` în întâmpinare [i-i strânse
mâinile lui Enrico, fericit` c`-l vede.
– Bun`, Pina. Ea este signorina Stewart. Vine tocmai din
America.
– Sunt onorat` s` cunosc o prieten` a contelui.
– Pina este b`trâna mea doic`, spuse Enrico. Obi[nuia s`
m` alerge prin livada de portocali.
Pina zâmbi larg.
– Da, era un adev`rat dr`cu[or! D`-mi valiza, conte.
Îi conduse în cas`.
– Ce mai fac p`rin]ii t`i?
– Bine, mul]umesc. Sunt în continuare în Elve]ia, dar cred c`
doamna contes` s-a plictisit. Se vor întoarce curând, f`r` \ndoial`.
Ursula se opri, nedumerit`. P`rin]ii lui erau în Elve]ia?
Uimirea ei se transform` în furie.
36 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu vom servi micul dejun înainte de ora zece, îl auzi pe


Enrico spunându-i b`trânei. Îmi duc eu valiza, mul]umesc.
O conduse pe o scar` elegant` de marmur`, dar Ursula era
foarte încordat` [i nu vedea nimic în jurul ei. De ce o min]ise?
– Aceasta e camera ta, spuse el, deschizând o u[`. Sper
s`-]i plac`.
Dormitorul era foarte elegant – tavanul alb avea o bordur`
de frunze aurii, draperii albastre acopereau ferestrele, iar
buchetul de flori proaspete de pe m`su]` r`spândea un miros
dulce, pl`cut. A[ternuturile de satin de pe patul mare
str`luceau, parc` invitând-o s` le ating`.
– S`-mi plac`? repet` ea, cu r`ceal`. Cum s` nu-mi plac`?
Se întoarse cu spatele, dar îi v`zu imaginea reflectat` într-o
imens` oglind` aurie. Niciodat` nu sem`nase mai mult cu
b`rbatul din tabloul lui Boticelli. Nu! se corect` ea iute. Acesta
nu era b`rbatul Botticelli, ci b`rbatul de lume despre care
scriau revistele mondene. Oare î[i aducea toate cuceririle aici?
Sau acesta era apartamentul rezervat pentru turistele naive
din America?
– La ce te gânde[ti? Pari sup`rat`.
– Sunt, spuse ea, întorcându-se brusc [i înfruntându-i
privirea. Mi-ai spus c` venim aici ca s`-i vizit`m pe p`rin]ii t`i.
– N-am spus a[a ceva! replic` el, încruntat. Am spus doar
c` venim la casa lor din Circeo.
Ursula se îndrept` spre u[`, dându-i s` în]eleag` c` voia s`
plece [i s-o lase singur`.
– Enrico, a fost o zi lung`...
– Cu siguran]`, spuse el, sco]ându-[i haina. Abia a[tept
sfâr[itul de s`pt`mân`.
Începu s`-[i desfac` nasturii c`m`[ii.
– Vrei s` bei ceva înainte de culcare?
– Vreau s` pleci, zise ea deschizând u[a.
Enrico ridic` sprâncenele, uimit.
STEAUA DE AUR 37

– Pentru Dumnezeu, Ursula! Ce ]i-a venit? Am crezut c`


vrei s` petreci sfâr[itul de s`pt`mân` cu mine.
– Da, dar nu a[a!
– Dr`gu]a mea! râse el scurt. Din comportamentul t`u n-am
în]eles asta.
– Dac` nu pleci, am s` plec eu! se r`sti ea, r`nit` de
cuvintele lui.
Ie[i în hol [i coborî în fug` sc`rile.
– Stai o clip`! A[teapt`!
Dar ea nu se uit` \napoi. Jignit` [i furioas`, ie[i în curte,
unde se lovi de [ofer.
– Tomaso! Ascult`... restaurantul... Trebuie s` m` întorc
acolo imediat!
– Foarte bine, signorina. Spune]i-i contelui c` scot ma[ina
din garaj imediat.
– Contele nu vine cu mine.
{oferul d`du din cap, imperturbabil.
– Foarte bine, signorina.

***

Doamna Alfredo tocmai \nchidea restaurantul când Ursula


n`v`li în`untru.
– Mama mea e bolnav`. Trebuie s` iau leg`tura cu cineva
din Roma... Trebuie s` m` \ntorc acas`!
Rostea minciun` dup` minciun`, cu o u[urin]` de care nu
s-ar fi crezut capabil`.
– Biata de tine! Lini[te[te-te! Telefonul e în buc`t`rie. Vino!
Ursula nu-[i d`du seama cât era de târziu decât atunci auzi
vocea somnoroas` a lui Vincenzo.
– Pronto?
– |mi pare r`u c` sun atât de târziu. Sunt eu, Ursula. Paola
este acas`?
38 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu, înc` nu s-a întors din ora[. S-a întâmplat ceva?


– S-au întâmplat foarte multe! Telefonez din Circeo, de la
un restaurant care se nume[te Mamma Alfredo. Te rog, po]i
s` vii s` m` iei? |]i explic mai târziu.
– Am [i plecat!
Ursula puse receptorul în furc` [i-[i sprijini capul pe mas`.
Cât de naiv` fusese! Trebuia s` recunoasc` faptul c` Enrico
nu spusese c` p`rin]ii lui erau acas` [i urma s`-i cunoasc`.
Presupusese acest lucru, iar el nu f`cuse nimic ca s`-i spulbere
aceast` impresie. De ce nu pricepuse c` Enrico î[i dorea doar
o aventur` de un week-end? Pe ce ton o întrebase dac` îi place
dormitorul... Da, era frumos ca dormitorul unei curtezane!
Doamna Alfredo intr` în buc`t`rie [i o mângâie pe p`r.
– Gata, draga mea. Plânsul nu rezolv` nimic.
Vincenzo ajunse la restaurant la ora dou` a dimine]ii.
– Ciao, bella, o salut` el pe un ton firesc, ca [i când nu era
nimic neobi[nuit în faptul c`-l sunase la miezul nop]ii.
– Bun`.
Sosirea lui o f`cu s` se simt` mai bine.
– }i-am adus haina de piele a Paolei, pentru c` e cam frig.
Dar motocicleta s-a comportat grozav!
Ursula se urc` în spatele lui [i pornir` împreun` \n noaptea
neagr`. Cerul se înnorase [i nu se mai vedea nici o stea.
Capitolul 4

A doua zi, Ursula dormi pân` târziu. Când se trezi de-a


binelea, în minte îi revenir` imagini din seara precedent` –
râsul vesel al lui Enrico din timpul cinei în contrast cu
privirea rece pe care o avea când ea fugise din dormitor.
Alung` aceste gânduri, se îmbr`c` repede [i, cu mapa e
lucru sub bra], se gr`bi c`tre micu]a cafenea din col].
Cuno[tea acel local ca pe propria ei buc`t`rie, iar patronul
f`cea un capucino minunat, cu fri[c`, scor]i[oar` [i
ciocolat` ras`.
– Vrei s` ie[im în ora[ în seara asta? o întreb` el în glum`,
a[a cum f`cea în fiecare diminea]`.
– |mi pare r`u, dar am o deja întâlnire.
El ridic` din umeri.
– Nu stric` s` întreb. Poate c` într-o zi voi avea noroc.
– Când? \l tachin` so]ia lui, cu o tav` de produse de
patiserie în mân`.
De[i trecuse de ora unsprezece, Ursula nu se gr`bi cu
micul dejun [i recunoscu, în cele din urm`, c` nu voia s` se
40 ALEXANDRA BLAKELEE

duc` la galerie. Nu voia s` vad` chipul acelui b`rbat! Oare era


prea târziu s`-[i schimbe proiectul de semestru?
Comand` înc` o cafea [i scoase din map` pânza la care
lucrase atâtea zile. Trebuia s`-l termine, pentru c` nimeni nu
abandona arta din pricina unui playboy! Poate c` era mai bine
a[a, pentru c` acum putea s` priveasc` tabloul cu deta[are.
În ziua urm`toare se va apuca din nou de lucru. Pân`
atunci, avea multe lucruri de rezolvat – în apartamentul ei,
spre exemplu, era o mizerie de nedescris.
Port`reasa, surprins` s-o vad` pe Ursula, îi ie[i în întâmpinare.
– Domni[oar`, un domn a l`sat o valiz` pentru
dumneavoastr`.
– Grazie. Vreun mesaj?
La ce bun s` întreb a[a ceva? se cert` ea în gând. Contele
nu era genul de b`rbat care s`-[i cear` scuze.
Maria ridic` din umeri.
– Nu [tiu. Eu eram plecat` la pia]`, iar domnul a l`sat valiza
nepotului meu. Când a plecat la fobal, el i-a l`sat-o doamnei
de peste drum.
F`cu o scurt` pauz` [i trase aer în piept.
– E totul în ordine, domni[oar`?
– Totul e perfect, r`spunse ea, pe un ton ferm.
Ursula î[i petrecu urm`toarele ore f`când o cur`]enie
temeinic` în apartament. Când termin`, inspect` totul cu ochi
critic [i se declar` mul]umit`. Ce bine ar fi dac` lucrurile ar
merge la fel de u[or [i în pictur`!
– A[adar, aici erai! exclam` Paola, evitând în ultimul
moment g`leata plin` cu ap`, care ]inea u[a deschis`. Te-am
c`utat peste tot! Ce s-a întâmplat aici? Locuin]a arat` grozav,
dar tu...
O privi încruntat` pe prietena ei.
STEAUA DE AUR 41

– Nu conteaz`!
– Mul]umesc, zâmbi Ursula. Ce-ar fi s` m` aju]i s` mut
rafturile astea la loc?
Paola î[i l`s` geanta pe podea [i o ajut`.
– A fost cam scurt` excursia ta la Circeo. Nu vreau s`-]i
spun c` te-am avertizat, dar...
– Tocmai ai f`cut-o, replic` Ursula.
De[i era foarte dezam`git`, nu voia ca prietena ei s`
observe acest lucru.
– Ce s-a \ntâmplat? vru s` [tie Paola.
Ursula î[i scoase e[arfa de pe cap [i-[i trecu mâna prin p`r.
– Am mâncat la un restaurant de pe malul oceanului. {tii,
cred c` au început s`-mi plac` homarii [i calamarul.
– Ca s` nu mai vorbim de porci, nu?
Ursula izbucni în râs [i o privi în ochi pe Paola.
– Bine, recunosc. Ai avut dreptate! Totul era prea frumos
ca s` fie adev`rat. {i, ca toate pove[tile, s-a sfâr[it. Gata! Finito!
Spune-mi, ce a spus profesorul Armado despre plecarea ta în
Germania? \ntreb` ea, hot`rât` s` schimbe subiectul.
Toat` s`pt`mân` care urm`, Ursula evit` s` se duc` la
Galeria Borghese, de[i în fiecare sear` î[i promitea în gând c` va
face acest lucru. Dar diminea]a g`sea altceva de f`cut – cursuri
la care trebuia s` ajung`, seminarii care i se p`reau brusc
interesante, mersul la cump`r`turi cu Paola.
– Faptul c` te concentrezi atât de mult s`-l ui]i e ca [i cum
te-ai gândi tot timpul la el, îi spusese Paola la un moment dat.
Ursula îi zâmbise [i-[i d`duse seama c` avea s` simt` lipsa
prietenei sale.
|n ultima sear` pe care o petreceau \mpreun` înaintea
plec`rii în Germania, urmau s` ias` la o cafenea [i s` mearg`
la un film care se proiecta în aer liber, la ruinele bisericii
Masenzio.
42 ALEXANDRA BLAKELEE

Trecuse mult` vreme de când Ursula nu mai ie[ise în ora[


cu grupul ei de prieteni, a[a c` se preg`ti cu pl`cere. Alese o
pereche de pantaloni negri care-i scoteau în eviden]`
picioarele lungi, zvelte [i o bluz` verde de m`tase, potrivit` cu
ochii ei. P`cat c` nu reu[ea s` aduc` \napoi acea str`lucire,
acea veselie din privirea ei.
– Suntem aici! \i f`cu semn Paola.
– Ciao, cara, o salut` Albert, s`rutând-o pe obraz.
– |nghe]ata e minunat` aici, o anun]` Paola. Albert, adu-i [i
ei una. Ce mult o s`-mi lipseasc`! {i tu o s`-mi lipse[ti, micu]`
american`! {i fratele meu, care e prea ocupat ca s` fie cu noi
seara asta...
– O s` vedem un film clasic, interveni Albert, care se
întoarse de la bar \nso]it de câ]iva prieteni cu care se întâlnise
întâmpl`tor. Cântând în ploaie. L-ai v`zut, Ursula? Paola a
spus c` Fred Astaire joac` rolul principal, dar sunt sigur c` se
în[al`. E Gene Kelly, nu-i a[a?
– De fapt, este Debbie Reynolds, r`spunse ea, spre
amuzamentul general.
Ca s` nu strice distrac]ia general`, Ursula f`cu eforturi s`
râd` [i s` glumeasc`, dar se bucur` atunci când Albert anun]`
c` era momentul s` mearg` la film.
|n fa]a bisericii Masenzio era mare aglomera]ie. Cl`direa
fusese cândva o biseric` de marmur` numit` [i „Templul
p`cii”; acum, ruinele ei erau pline de scaune, iar o latur` era
acoperit` cu un imens ecran alb.
Cele dou` fete se prinser` de Albert [i-[i croir` cu greu
drum, g`sind în cele din urm` trei locuri libere, foarte
aproape de ecran.
Mul]imea era foarte numeroas`, dep`[ind scaunele puse la
dispozi]ie, a[a c` spiritele se încinser`.
STEAUA DE AUR 43

– Am cump`rat cinci bilete [i n-am locuri, striga o femeie.


Intervenir` agen]ii de ordine, dar [i al]i spectatori începur`
s` ridice glasul:
– Au vândut prea multe bilete! Aresta]i-l pe director!
Lucrurile se calmar` atunci când organizatorii mai aduser`
scaune.
Filmul era dublat în italian`, cu excep]ia melodiilor, a[a c`
Ursula se gr`bi s` le traduc` prietenilor ei. |n cele din urm`,
începu s` râd` în hohote, uitând de toate grijile.
– Hai s` lu`m ceva rece de b`ut, îi suger` Paola la pauz`.
Mor de sete!
}inându-se de mân`, se \ndreptar` spre standul unde se
vindeau b`uturi.
– O, nu! exclam` Ursula dup` câ]iva pa[i, oprindu-se
brusc.
– Ce s-a întâmplat?
– Enrico...
Era uimit` s`-l vad` \mbr`cat în blugi alba[tri [i cu un
pulov`r alb, ]inând în fiecare mân` un cornet de înghe]at`.
– Mamma mia! fluier` prelung Paola. E identic cu tân`rul
din tablou!
Ursula vru s` se întoarc` la locul ei, dar rezist` acestui
impuls. Putea s` suporte întâlnirea cu el!
– Te-a v`zut?
– Nu cred.
Ridic` mâna în semn de salut, dar se p`rea c` Enrico n-o
observase. P`rea atât de schimbat... Hainele erau complet
diferite de ceea ce purta de obicei, iar p`rul p`rea mai lung [i
mai ondulat decât î[i amintea ea. Venea direct spre ea [i
Ursula trase aer în piept. Dar el trecu mai departe, f`r` s-o
bage în seam`.
44 ALEXANDRA BLAKELEE

– Asino! Ce m`gar! exclam` Paola, indignat`. Ce tupeu


are... Crede c` are motive s` fie sup`rat?
Dar pe chipul lui nu se citea sup`rarea, î[i spuse Ursula. Ar
fi preferat s` fie sup`rat decât s` vad` privirea aceea goal`,
care spunea c` nu-[i amintea s-o fi cunoscut.
– Hai s` lu`m sucurile alea, o îndemn` Paola, încercând
s-o fac` s` uite.
Dar Ursula avea s` în]eleag`, mai târziu în acea sear`, c`
acea întâlnire era imposibil de uitat. B`u dou` c`ni de ceai,
îns` era \n continuare treaz` [i se gândea la el. Oare era
posibil s` n-o recunoasc`? Imposibil! Fuseser` fa]`-n fa]`!
Atunci? Acesta era comportamentul lui atunci când era
refuzat? Sau poate c` nu era obi[nuit s` fie refuzat...
Mai exista posibilitatea s` nu stea de vorb` cu ea pentru c`
era înso]it de o tân`t`, poate ultima lui cucerire. Dar Ursula
nu-[i putea scoate din minte privirea lui [i senza]ia c` nici
m`car n-o recunoscuse. Atât de pu]in \nsemnase pentru el?
Mâhnit`, deschise o carte despre arta renascentist` [i citi
pân` adormi.
A doua zi, pentru prima dat` dup` mai bine de o
s`pt`mân`, Ursula se duse la galerie.
– Bine a]i revenit, signorina, o întâmpin` paznicul
muzeului. Ce mult timp a]i lipsit!
– Prea mult, admise ea.
|[i lu` [evaletul [i se \ndrept` spre portretul care-i d`dea
atâta b`taie de cap.
– Termin` portretul [i scoate-]i-l din minte, îi spusese
Paola înainte s` plece.
Acum, privind tr`s`turile perfecte ale tân`rului, Ursula îi
d`du dreptate prietenei sale. Putea s`-l priveasc` f`r` s` se mai
emo]ioneze din pricina ochilor s`i mari [i atr`g`tori – nu va
STEAUA DE AUR 45

suferi din pricina unui tablou! |n acea zi, lucr` la ochii mari,
c`prui, c`utând lumina potrivit` care s` le capteze
intensitatea.
Pentru c` nu avea cursuri dup`-amiaza, Ursula r`mase la
galerie pân` la închidere. Mul]umit` de munca ei, se plimb`
prin parc, hoin`ri pe str`zile înguste din apropiere de Piazza
del Popolo [i se opri s` asculte o arie de Puccini care se auzea
dintr-o locuin]` a c`rei fereastr` era deschis`. Abia când
ajunse lâng` un magazin î[i d`du seama c` nu mâncase nimic
toat` ziua. |[i cump`r` o felie de nuc` de cocos [i un cornet
de castane pr`jite, o l`mâie verde [i câteva caise zemoase.
|ntorcându-se în Piazza del Popolo, Ursula decise s` se
opreasc` la celebra cafenea Rosati [i s` bea un ceai rece.
La masa de lâng` ea, câ]iva actori discutau despre vremuri
de mult apuse, când Roma era capitala industriei filmului.
Atras` de înf`]i[area unui b`rbat destul de b`trân, dar
atr`g`tor, cu p`rul argintiu [i ten bronzat, Ursula î[i scoase
caietul de schi]e. Lucr` rapid, doar în creion, urmând s`
adauge culorile mai târziu. Când \[i mut` scaunul ca s` vad`
mai bine cl`direa din fundal, îl observ` pe Enrico. Inima ei
începu s` bat` mai repede când observ` c` tân`rul înalt [i
elegant, îmbr`cat în costum alb de in se apropie de cafenea. A
revenit la stilul lui elegant, se gândi ea, coborându-[i privirea
pe desenul la care lucra.
– Ei bine, Ursula? N-ai de gând s` vorbe[ti cu mine? \ntreb`
el, oprindu-se lâng` masa ei. Sau vrei s` pretinzi c` nu m`
cuno[ti?
{tia c` se uit` ironic chiar înainte s`-[i ridice privirea spre el.
– Nu eu sunt cea care pretinde asta.
Pentru un motiv pe care nu [i-l putea explica, Enrico
ignor` cuvintele ei.
46 ALEXANDRA BLAKELEE

– Vrei s` surprinzi un tablou tipic al Romei? A[ putea spune


c` este tabloul meu, pentru c` locuiesc foarte aproape de aici.
E prea mult, î[i spuse Ursula \n gând. Ieri n-o b`ga \n
seam` [i azi vorbe[te cu ea de parc` ar fi prieteni vechi? {i se
mai spune c` femeile sunt capricioase...
– A[ vrea s` vorbesc cu tine. Mi-ar fi pl`cut s` bem ceva
împreun` chiar acum, dar...
|[i consult` ceasul.
– Am o întâlnire de afaceri.
– Serios?!
Mincinosule! complet` ea în gând.
– Dar vom avea ocazia, cât de curând.
Se înclin` în fa]a ei, exagerat de politicos.
– Arrivederci!
Ursula privi în urma lui, admirând ]inuta lui elegant` [i
dorindu-[i s` nu-l fi cunoscut.

***

Câteva zile mai târziu, Ursula primi, pe nea[teptate, un cec


de la bunica ei; de aceea, î[i lu` o zi liber` [i plec` la
cump`r`turi.
Ca s`-[i alunge sentimentul de vinov`]ie, repet` în gând
cuvintele profesorului Armado: „Nimeni nu poate munci f`r`
pauz`. To]i arti[tii au nevoie de timp s` adune experien]`, s`
respire”.
Adev`rul era c` banii n-ar fi putut s` soseasc` într-un
moment mai nimerit – avea nevoie de haine noi pentru
inaugurarea unei noi galerii, care avea loc chiar în acea sear`.
Prin intermediul profesorului Armado, reu[ise s` ob]in` o
invita]ie.
STEAUA DE AUR 47

Vitrinele magazinelor, pline de haine în culori vii,


str`lucitoare, o atr`geau pe Ursula. Dup` îndelungi c`ut`ri,
g`si ]inuta potrivit` – un pantalon crem, de satin, [i o bluz`
din acela[i material, dar \nflorat. Când ie[i din magazin, îl v`zu
pe Enrico ie[ind din cl`direa de al`turi. Se opri [i-l a[tept`, dar
el trecu pe lâng` ea f`r` s-o priveasc`.
– Stai!
Alerg` dup` el, furioas` peste m`sur`.
– Stai!
|l prinse de um`r [i-l sili s` se întoarc` spre ea.
– Cine te crezi? Cum î]i permi]i s` te por]i a[a cu oamenii?
M-am s`turat de toanele tale!
El o privi mirat de izbucnirea ei, apoi îi zâmbi timid [i se
uit` în jur, ca [i când ar fi vrut s` se asigure c` nu vorbea cu
altcineva.
– Dumnezeule! exclam` Ursula, indignat`.
Plec` în fug` de lâng` el, repetând obsedant: De ce? De ce
se poart` a[a?
Când ajunse în fa]a apartamentului ei, auzi telefonul
sunând [i descuie gr`bit`.
– Alo?
– Bun`, Ursula. Sunt eu, Enrico.
Nu spuse nimic. Nu-i venea s` cread` c`-i telefona, dar \i
recuno[tea vocea.
– Planurile mele s-au schimbat [i sunt liber în seara asta.
M` gândeam c` ]i-ar pl`cea s`...
Dar ea trânti receptorul înainte ca el s`-[i termine fraza.
Dac` a[a se amuza contele Benvoglio, însemna c` era nebun!
Iar ea avea o via]` ordonat`, în care nu aveau loc astfel de
prostii!
48 ALEXANDRA BLAKELEE

Galeria Fiorela era foarte aglomerat`. La intrare, Ursula


primi de la o doamn` gr`su]`, cu nenum`rate [iraguri de
perle la gât, un program [i un pahar de [ampanie. |n c`utarea
profesorului Armado, Ursula intr` într-o \nc`pere lung`, plin`
de bl`nuri de bun` calitate [i parfumuri scumpe.
– Draga mea, am crezut c` e[ti la Monte Carlo, cu
marchizul.
– Ce rochie splendid`! De la Halston?
– Principessa! Ar`]i minunat!
– Bun` seara, Ursula.
Cel care o salutase era Enrico.
F`r` s`-i spun` nimic, se îndep`rt` de el [i se refugie într-o
alt` înc`pere, mult mai mic`.
– Hei, e chiar cea care m-a atacat! Buona sera, signorina.
Sper c` n-ai de gând s` m` ataci din nou.
Ursula se opri, uitându-se nel`murit` în ochii unui alt
b`rbat Botticelli.
– |mi permite]i s` m` prezint? Sunt Lorenzo Benvoglio.
Capitolul 5

Ursula se sim]ea ca într-un vis. Un vis bizar, suprarealist.


Nu fugise de el? Cum se putea s` fie aici, în aceast`
înc`pere?
– Azi dup`-amiaz` mi-ai vorbit f`r` s` gânde[ti, spuse el,
zâmbind larg. Acum gânde[ti f`r` s` spui nimic.
Dar era clar c` nu era Enrico! Hainele erau mai lejere,
p`rul mai lung – era b`rbatul pe care-l v`zuse în dou` rânduri
în ora[.
– A[adar, v-a]i cunoscut, spuse Enrico, intrând în camer`.
Glasul lui era rece, f`r` nici o inflexiune.
– Nu oficial, b`trâne, spuse copia lui. Ce-ar fi s` faci tu
onorurile?
Enrico se \ntoarse c`tre Ursula.
– |mi permi]i s` ]i-l prezint pe fratele meu geam`n,
Lorenzo? Lorenzo, am pl`cerea s` ]i-o prezint pe domni[oara
Ursula Stewart.
– |ncântat, r`spunse Lorenzo. M` bucur s` aflu numele
frumoasei domni[oare care m-a atacat.
50 ALEXANDRA BLAKELEE

– |mi pare r`u, spuse ea coborându-[i privirea. Am crezut


c` erai...
Lorenzo izbucni în râs.
– {tiu. Ar fi interesant de aflat ce aveai de împ`r]it cu
fratele meu, dar n-o s` intr`m acum în am`nunte.
Ursula ignor` remarca lui.
– V` rog s` m` ierta]i, dar trebuie s` m` întâlnesc cu ni[te
prieteni.
Se îndep`rt` în grab`, înc` uimit` de descoperirea f`cut`.
Doi b`rba]i Botticelli! Cât de pu]in contase pentru Enrico,
dac` el nu considerase necesar s`-i spun` c` avea un frate
geam`n!
|n salonul principal, Ursula z`ri câ]iva colegi, studen]i la
aceea[i facultate, dar continu` s`-l caute pe profesorul
Armado [i pe so]ia lui.
– {ampanie, signorina?
Un chelner st`tea lâng` ea, cu o tav` de b`uturi în mân`.
– Da, mul]umesc.
Invita]ii acordau aten]ie petrecerii propriu-zise [i aproape
c` nu priveau portretele expuse. Dar acestea erau fascinante,
pentru c` pictorul se dovedea un fin cunosc`tor al naturii
umane [i î[i ironiza modelele – un b`rbat ce p`rea
cumsecade, dar a c`rui gur` era strâmb`; o femeie de o mare
frumuse]e, dar cu un gât neobi[nuit de gros. Ursula deschise
programul, c`utând s` afle numele pictorului.
– Sergio Alessandro e un portretist foarte talentat, nu crezi?
F`r` s` se întoarc`, Ursula [tiu c` în spatele ei era Lorenzo
Benvoglio. Se îndrept` spre urm`torul tablou f`r` s` se uite la
b`rbatul care i se adresase. Nu, mul]umesc! \[i spuse ea.
V`zuse cum se purtau b`rba]ii din familia Benvoglio cu
femeile [i nu voia s` repete experien]a.
STEAUA DE AUR 51

– Nu fugi din nou, îi spuse el, prinzând-o de bra]. Din


fericire, nu po]i s` te duci prea departe.
– Te rog!
Ursula se eliber` [i, pentru prima oar`, îi înfrunt` privirea.
Ochii lui aveau aceea[i form` ca cei ai lui Enrico, dar p`reau
mai blânzi, mai calzi.
– Nu am venit aici ca s` cunosc oameni. Vreau s` v`d
expozi]ia!
– Deci o student` foarte con[tiincioas`. Bun, a[a sunt [i eu.
Interesat de munca mea, vreau s` spun.
– E[ti artist? \ntreb` ea, continuând conversa]ia f`r` s`-[i
dea seama.
– Nu, zâmbi el. Din fericire, nu sunt. Lucrez în Londra, la
Muzeul Sotheby. Sunt [eful departamentului impresionist.
– Serios?!
Nu-[i imaginase c` un conte putea s` munceasc`, precum
un om obi[nuit.
– Serios, r`spunse Lorenzo, amuzat de surprinderea ei. De
fapt, acesta este primul concediu din ultimii doi ani.
Hot`rât` s` nu mai încurajeze discu]ia, Ursula se îndrept`
spre tablourile expuse în partea opus` a s`lii.
Dar Lorenzo o urm` cu insisten]`.
– În portretul acesta, explic` el, pictorul a surprins
frumuse]ea modelului s`u, contesa Benvoglio.
– Mama ta.
Nu era o întrebare, ci o afirma]ie, pentru c` Ursula
recunoscu foarte repede gra]ia [i elegan]a femeii cu p`rul
negru, transmis` ambilor ei fii.
– Cât de mult sem`na]i cu ea!
Dar când îi privi ochii mari, c`prui, avu impresia c`-l vede
pe Enrico.
52 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ursula!
Ea se întoarse [i respir` u[urat` când îl v`zu pe profesorul
Armado.
– Acum chiar trebuie s` plec, \i spuse ea lui Lorenzo.
Se al`tur` profesorului [i so]iei sale, care vorbeau cu câ]iva
tineri, to]i colegi de-ai Ursulei.
– Te-am c`utat peste tot, \i spuse profesorul.
Al`turi de el st`tea so]ia lui, o tân`r` blond`, fost` student`
a profesorului.
– Haide]i s` vedem lucr`rile lui Dino.
La etaj era mult mai pu]in` lume [i era mai u[or s` studieze
portretele: copii slabi din ghetouri, un b`trân în celul`, o
femeie gravid`, cu o burt` imens` [i picioare extrem de sub]iri.
– Puternice, nu? \ntreb` profesorul.
– Cople[itoare, [opti Ursula. Jos aristocra]ia, iar aici
masele. E ciudat c` cei doi pictori au expus \mpreun`.
– O s`-l las chiar pe Dino s`-]i explice.
De ei se apropie un b`rbat scund, cu p`rul alb, care ]inea
în mân` o tav` cu aperitive.
– Ea este Ursula Stewart, una din cele mai talentate
studente ale mele, f`cu profesorul prezent`rile. Iar el este
Dino Sabito, unul din cei mai talenta]i prieteni ai mei.
– Încerca]i sandvi[urile astea, spuse Dino, întinzând tava
spre Ursula. Se spune c` arti[tii sunt mereu fl`mânzi, nu?
Zâmbi larg, dezveluind un [ir de din]i albi care contrastau
puternic cu tenul s`u m`sliniu.
– Spune-mi, tu ce pictezi?
– Înc` studiez. Cred c` fac de toate, explic` ea, pu]in
stânjenit` de acest lucru. Dar sunt foarte interesat` de
perioada renascentist`. Acum lucrez la o reproducere dup`
Botticelli, proiectul meu pentru acest semestru.
STEAUA DE AUR 53

– Da? Ce tablou?
– Portretul unui tân`r.
– Foarte bine. Ai multe de înv`]at de la marii arti[ti, cum ar
fi Botticelli sau Michelangelo. Erau în stare s` redea fiecare
tr`s`tur`, fiecare umbr`, iar portretele lor sunt foarte
expresive. De la ei am înv`]at cum s` pictez ochii, cum s`-i fac
s` transmit` mesajul dorit.
– {i e un mesaj foarte puternic!
– Spui asta pentru c` inima ta e în stare s`-l în]eleag`.
Ursula se uit` la tabloul de lâng` ea, care înf`]i[a un b`rbat
pl`pând în fa]a plutonului de execu]ie.
– Ce diferite sunt lucr`rile tale fa]` de cele expuse la
parter!
– Crezi? râse Dino. Dar amândoi pict`m ceea ce vedem.
Sergio [i cu mine lucr`m împreun` de mul]i ani, de când am
venit din Chile. La început am lucrat \n Floren]a, unde eu
f`ceam copii ale tablourilor celebre, iar el f`cea caricaturi. În
timpul liber, pictam ceea ce ne pl`cea cu adev`rat. Dar nu
aveam suficient timp liber! A[a c` Sergio a început s` fac`
portrete oamenilor boga]i, iar lor le-a pl`cut la nebunie.
Acum, de câte ori expune el, am [i eu ocazia s`-mi prezint
lucr`rile. În felul acesta, ne ajut`m nu numai pe noi, ci [i pe
cei lovi]i de soart`.
Mai târziu, când coborâr` a parter, Dino i-l prezent` pe
Sergio Alessandro, un b`rbat înalt, cu barb`.
– Dar e[ti mult prea frumoas` ca s` stai în fa]a [evaletului,
îi spuse acesta Ursulei. Chipul t`u ar trebui s` fie pe pânz`.
– Asta voiam s` spun [i eu.
Ursula î[i d`du seama, cu nepl`cere, c` cel care vorbise era
Lorenzo Benvoglio.
54 ALEXANDRA BLAKELEE

– Lorenzo! exclam` Sergio, strângându-i mâna cu putere.


Fratele t`u mi-a spus c` e[ti în Sicilia!
– Enrico este prost informat, ca de obicei.
– Î]i place portretul mamei tale?
– Este încânt`tor, exact ca [i contesa
– A venit [i Enrico? \ntreb` Sergio.
– Este acolo, cu Stephania Pettini.
Involuntar, Ursula se uit` în direc]ia indicat` de Lorenzo
[i-l v`zu pe Enrico stând pe vorb` cu o tân`r` extrem de
frumoas` cu p`rul negru, îmbr`cat` într-o rochie diafan`,
galben pal – era mo[tenitoarea companiei petroliere despre
care citise în revist`. Enrico privi c`tre ei, dar Ursula nu putea
spune dac` acea privire de ghea]` îi era adresat` fratelui s`u
geam`n sau ei.
– Ursula!
Vincenzo ap`ru din senin lâng` ea, o s`rut` pe obraji [i o
trase într-un col] mai lini[tit.
– Ce mai faci?
– Ce mult a trecut de când nu ne-am v`zut! Chiar m`
gândeam la Paola. Mi-e tare dor de sora ta... Ai ve[ti de la ea?
Vincenzo izbucni în râs.
– Voiam s` te întreb acela[i lucru.
Discu]ia lor dur` câteva minute, timp în care schimbar`
impresii despre lucr`rile pe care le v`zuser`.
– Deci aici erai, Casanova!
O tân`r` micu]`, cu p`rul ro[cat [i zâmbet larg, veni lâng`
ei [i-l lu` de bra] de Vincenzo.
– M` întorc cu spatele o clip` [i uite ce se întâmpl`!
– Daniela, ea este Ursula, prietena noastr` din America.
El o trase mai aproape pe tân`r` [i-o s`rut` pe frunte.
STEAUA DE AUR 55

– Se spune c` ro[catele sunt geloase? E adev`rat, s` [tii!


Ce fericit p`rea, se gândi Ursula. Ce ferici]i p`reau
amândoi! Ursula zâmbi for]at, f`r` s`-[i poat` explica regretul
pe care-l sim]ea la gândul c` nu se putuse îndr`gostise de el.
– Daniela e la facultatea de medicin`, ca [i mine, spuse
Vincenzo mândru.
– Da? În ce an?
Tân`ra nu ar`ta mai mult de optsprezece ani.
– În anul trei, ca [i Lorenzo, r`spunse Daniela. Primii doi
au fost cei mai dificili!
– Nimic nu e dificil pentru tine, spuse Lorenzo
– Tu e[ti! zâmbi ea.
Ursula z`bovi câteva clipe al`turi de cei doi îndr`gosti]i,
dup` care reveni la tablourile expuse. Mai bine spus, încerca
s` fac` acest lucru, dar era mult prea con[tient` de prezen]a
lui Enrico [i a înso]itoarei sale care st`teau de vorb` într-o
parte a galeriei, precum [i de Lorenzo, care conversa cu so]ii
Armado în partea opus`.
Ce ironie a sor]ii! Acum era nevoit` s` evite nu una, ci dou`
copii ale chipului care o fascinase [i-i capturase inima!
– Am venit s` te iau, draga mea, spuse doamna Armado,
venind lâng` Ursula. Petrecerea se mut` la noi acas`. Apropo,
l-am invitat [i pe prietenul t`u. E o mare figur` Lorenzo `sta!
Ne-a povestit ni[te lucruri foarte amuzante despre Sotheby.
– Serios?
Ursula se întreb` dac` n-ar putea pleca, pretinzând c` o
doare capul, dar î[i d`du seama c` era prea târziu.
– Totul e aranjat, spuse Lorenzo, ap`rând între cele dou`
femei [i luându-le de bra].
Când se preg`teau s` ias` din galerie, Enrico, foarte
încruntat, îi f`cu semn lui Lorenzo.
56 ALEXANDRA BLAKELEE

– Scuza]i-m` o clip`! spuse Lorenzo, ducându-se c`tre


fratele lui.
Ursula se uit` la ei, mirat` s` vad` c` ambii erau sup`ra]i [i
gesticulau puternic. Oare ce se întâmplase? Erau o pereche
tipic` de gemeni – unul arogant, aspru, iar cel`lalt
cumsecade, bun la suflet?
Dup` câteva minute, veni lâng` ele [i le conduse la ma[in`,
zâmbind ca [i când nu se întâmplase nimic.
– S` mergem.
Lorenzo î[i conducea singur ma[ina, o Alfa Romeo alb`.
De[i era scump` [i elegant`, Ursula nu se putu opri s` nu
observe c` îi lipsea str`lucirea cu care se înconjura fratele s`u.
Nu avea aerul sofisticat [i nici manierele aristocratice ale lui
Enrico. De[i se pricepea la fel de bine s` ob]in` ceea ce voia,
o f`cea l`sând impresia c` este un copil care se joac`, [i nu un
Machiavelli care î[i construie[te planul cu mult` grij`.
Apartamentul familiei Armado era la ultimul etaj al unui
palat din secolul [aptesprezece. Ursula considera c` a[a
trebuia s` arate locuin]a unui artist – camere albe, spa]ioase,
cu ferestre înalte [i grinzi de lemn pe tavan. În privin]a
operelor de art`, casa era un adev`rat muzeu, cu tablouri,
sculpturi, gravuri de mare pre].
În salon era un amestec ciudat de studen]i îmbr`ca]i
extravagant [i doamne elegante înso]ite de b`rba]i cu ]inute
sofisticate. Dar to]i se sim]eau bine, iar veselia umpluse
înc`perea.
Ursula lu` un pahar de vin de pe barul de marmur` [i intr`
în camera al`turat`, unde un b`rbat cânta la pian, iar o tân`r`
prezenta un dans exotic publicului improvizat.
– Reu[it` petrecere, nu? \ntreb` Lorenzo, ap`rând brusc
lâng` ea. Pot s`-]i ofer ceva de b`ut?
Ea ridic` paharul de vin.
STEAUA DE AUR 57

– Mul]umesc, dar nici nu l-am început pe acesta.


– Atunci î]i sugerez s` g`sim un col] lini[tit, unde s` po]i
s`-]i îndrep]i întreaga aten]ie asupra lui. {i asupra mea,
fire[te. {tiu despre tine c` e[ti student` [i vii din America, dar
nimic mai mult. Nu [tiu nici m`car cum l-ai cunoscut pe
fratele meu.
Zâmbetul lui era ispititor, dar Ursula n-avea de gând s` stea
cu el într-un loc retras, cu atât mai pu]in s` vorbeasc` despre
Enrico.
– A[ vrea s-o g`sesc pe gazda noastr`, se eschiv` ea.
Înainte ca Lorenzo s` poat` protesta, Ursula ie[i pe teras`.
Numeroase l`mpi micu]e luminau terasa, creând un cadru
intim pentru invita]ii care dansau. Se îndrept` spre
balustrad`, gândindu-se c` [i-ar fi dorit s`-l z`reasc` pe Enrico
printre invita]i. Alung` repede acest gând [i se uit` la ora[ul
care se desf`[ura în zare.
– Frumos, nu-i a[a? spuse doamna Armado. M` bucur c`
am putut s` schimb vechea cas`, de la fereastra c`reia vedeam
Piccadilly Circus, cu splendoarea asta.
– Într-adev`r, e minunat. Mai ales de pe treras`. Îmi plac
l`mpile acestea. Crezi c` le-am putea folosi la balul mascat?
– Am auzit ceva de un bal mascat? Unde [i când?
Din nou, Lorenzo era lâng` ea.
– Este balul tradi]ional al Facult`]ii de Arte Plastice, explic`
zâmbind doamna Armado. Ursula [i cu mine ne ocup`m de
decora]ii.
– Poate a[ putea s` v` ajut. Când am fost în Japonia, am
studiat arta origami. E uimitor cum o simpl` bucat` de hârtie
poate deveni o floare sau o pas`re!
– Serios?
Trebuia s` recunoasc` faptul c` era original.
58 ALEXANDRA BLAKELEE

– Fascinant! exclam` doamna Armado.


– Singurul lucru pe care nu l-am înv`]at în c`l`toriile mele
este cum s` dansez cu dou` frumoase doamne în acela[i timp.
O privi pe Ursula.
– Dac` gazda noastr` îmi face onoarea de a accepta
invita]ia mea, promit s` m` întorc pentru urm`torul dans.
Decis` s` scape de aten]ia lui, Ursula intr` în cas` [i se
îndrept` spre profesorul Armado care juca table cu Dino.
– Î]i datorez un milion de lire, spuse profesorul,
pref`cându-se disperat din pricina înfrângerii suferite. Ursula,
[tii s` joci?
– Jocul `sta este singurul hobby al tat`lui meu.
Zâmbi, amintindu-[i prin câte [antiere arheologice jucase
cu tat`l ei, improvizând piesele din tot felul de pietre.
– Bine!
Profesorul se ridic` de la mas`.
– În cazul acesta, po]i s` joci cu înving`torul.
– Chiar te rog, o invit` Dino. Dar te avertizez c` sunt un
b`trân care ia jocul `sta în serios.
Dar Ursula era hot`rât` s` fac` acela[i lucru. Jucar` în
t`cere, iar la final Dino exclam`:
– Cedez! M` declar învins! Dac` pictezi la fel de bine
precum joci table, î]i prev`d un mare viitor.
Ursula râse, u[or stânjenit`.
– Nu cred c` po]i s` judeci stilul [i talentul meu de a picta
dup` felul cum joc table.
– Atunci, vino într-o zi la studio [i arat`-mi lucr`rile tale.
– Mul]umesc, mi-ar pl`cea.
– A]i terminat jocul? se auzi o voce deja cunoscut`.
– Lorenzo! Hai, stai în locul meu, îl invit` Dino, ridicându-se.
Dar te avertizez – e un juc`tor formidabil.
STEAUA DE AUR 59

– Nu m` mir`, spuse Lorenzo. Dar nici eu nu sunt


încep`tor!
Z`mbi larg [i, pentru prima dat`, Ursula v`zu c` un dinte
din fa]` era spart. Cât de tân`r p`rea în compara]ie cu Enrico!
– Deci, accep]i provocarea mea?
Ursula ezit` câteva clipe.
– Bine.
– Perfect! Cel care pierde îl invit` la cin` pe cel care câ[tig`.
Întinse mâna c`tre ea, dar Ursula se feri.
– Credeam c` te intereseaz` jocul...
– Bineîn]eles!
Cei doi jucar` precaut, cu mult` aten]ie, [i Ursula câ[tig`
prima partid`. Înfrângerea îl ambi]ion` pe Lorenzo, care
câ[tig` urm`toarea partid` foarte repede.
– Bravo! \l felicit` ea, aranjând piesele pentru partida
decisiv`.
El se mi[c` din nou foarte repede [i lu` avans. Ursula lu`
zarurile în mân` [i [opti ceva deasupra lor, dup` care d`du
[ase-[ase de trei ori [i câ[tig`.
– Bravissima! strig` Lorenzo entuziasmat [i ridic` paharul.
Pentru campioana noastr`! Spune-mi, ce le-ai [optit?
– Le-am spus c` este târziu [i trebuie s` m` duc acas`,
replic` ea, ridicându-se de pe scaun.
– Permite-mi s` te conduc cu ma[ina.
– Locuiesc foarte aproape [i-mi place s` merg pe jos.
– Atunci, d`-mi voie s` te înso]esc.
– Mai bine nu, spuse ea scurt.
V`zu expresia lui [i se îmbun`. Una era s` fie rezervat`, [i
cu totul altceva însemna s` fie nepoliticoas`. {i de ce s`-l
pedepseasc` pe Lorenzo pentru gre[elile fratelui s`u?
60 ALEXANDRA BLAKELEE

– Dac` nu te deranjeaz` s` pleci de la petrecere...


Era trecut de miezul nop]ii [i str`zile erau pustii.
– Vrei s`-]i dau haina mea? Nop]ile de prim`var` sunt
destul de în[el`toare.
– Dar nu la fel de rele ca cele din Londra, îmi imaginez.
– Ai dreptate! În Londra mereu plou` sau e cea]` [i e greu
s` te plimbi ca aici.
O lu` de bra] când traversar` strada, dar o eliber` când
ajunser` pe trotuarul opus.
– Ce bine e s` fiu din nou la Roma!
– Cât ai de gând s` stai?
– M-am obi[nuit s` nu dau aten]ie calendarului, spuse el.
Stric` tot farmecul unei vacan]e. Oricum, colegii mei se pot
descurca f`r` mine, în cazul în care doresc s`-mi prelungesc
concediul.
– Asta este strada mea, anun]` Ursula când ajunser` pe Via
Bacino.
– Presupun c` faci multe schi]e aici. E[ti norocoas` s`
locuie[ti în partea asta a ora[ului, spuse el, cu un u[or regret
în voce.
– Tu unde locuie[ti când vii la Roma? Cu fratele t`u?
– Cu Enrico? Nu, nu! Stau la hotelul Excelsior.
– Am ajuns. Aici locuiesc.
Ursula se opri în fa]a unor u[i mari, verzi, care se încuiau
în timpul nop]ii.
– Mul]umesc pentru c` m-ai condus.
– Pl`cerea a fost a mea, r`spunse el, înclinându-se
ceremonios [i ridicându-i mâna aproape de buze.
Când urc` sc`rile c`tre apartamentul ei, Ursula se gândi c`
acela fusese singurul gest care amintea de fratele lui.
Ce zi ciudat`!
STEAUA DE AUR 61

Abia acum, când era singur`, putea s` recunoasc` faptul c`


apari]ia celui de-al doilea frate fusese un adev`rat [oc. Oare
ce ar fi spus Paola despre o asemenea întâmplare? Î[i propuse
s`-i scrie în ziua urm`toare despre cei doi fra]i gemeni, care
erau atât de diferi]i.
Paola n-o s` cread` niciodat` c` erau doi domni Botticelli!
\[i spuse Ursula în gând. Dar ea credea?
Un zgomot de afar` o f`cu s` se uite pe fereastr`. Se trase
rapid înapoi, uimit` s` vad` un Mercedes negru parcat la
col]ul str`zii. Îi amintea de Enrico... Cl`tin` din cap, convins`
c` i se p`ruse.
Capitolul 6

A doua zi, Ursula se trezi în sunetul pl`cut f`cut de


clopotele bisericii. În curte, vecinii ei se preg`teau de
obi[nuitul picnic de duminic`. Oare Enrico [i Lorenzo \[i
petreceau duminicile al`turi de ceilal]i membri ai clanului
Benvoglio?
Era u[or s` [i-l închipuie pe Lorenzo preg`tind un co[ de
picnic, dar Enrico nu era potrivit pentru a[a ceva. Amintirea
lui al`turi de str`lucitoarea Stephania îi reveni în minte. Se
[terse puternic la ochi, ca [i când ar fi vrut s` alunge acea
imagine, [i se cert` pentru c`-i l`sa pe cei doi fra]i Benvoglio
s` diminueze importan]a expozi]iei pe care o v`zuse cu o
sear` în urm`.
Lucr`rile lui Dino, dovezi elocvente ale s`r`ciei, [i
portretele iscusite ale lui Sergio erau o adev`rat` revela]ie
pentru un tân`r artist ca ea. Cei doi b`rba]i î[i g`siser` calea
în labirintul întortocheat al lumii artistice.
S`ri din pat [i deschise larg fereastra, hot`rât` s` ias` din
cas` [i s` lucreze.
STEAUA DE AUR 63

O or` mai târziu, ajunse la Piazza di Spagna, plin` deja de


persoane ie[ite la plimbare, locuitori ai Romei [i turi[ti
deopotriv`. Trecu de micul muzeu Keats [i Shelley [i ajunse
la Treptele Spaniole, un loc foarte colorat. Modele
îmbr`cate foarte ciudat st`teau pe trepte, a[teptând s` fie
alese de pictori pentru a le poza. Pu]in mai departe,
vânz`tori ambulan]i î[i expuneau marfa. Ursula admira un
covor marocan lucrat manual, când observ` un b`iat
descul], foarte frumos.
– A[teapt`! strig` dup` el.
B`iatul se întoarse [i o privi cu ochi mari, dup` care se
r`suci [i o lu` la fug`.
– Îl prind eu pe ]ig`nu[ul acela! o asigur` vânz`torul.
– Nu, nu!
Ursula încerc` s`-l opreasc`, dar el alerg` dup` b`iat [i i-l
aduse înapoi.
– Ce v-a furat?
– Nimic.
Ursula îl eliber` pe b`iat din mâinile lui.
– Voiam doar s`-l rog s`-mi pozeze. Sunt pictori]`.
B`rbatul se întoarse la covoarele sale, murmurând câteva
înjur`turi în limba arab`.
– N-am f`cut nimic, spuse b`iatul repede. Niente, niente!
– Sigur c` nu. Voiam doar s` vorbesc cu tine, s` te rog s`
m` la[i s` te desenez. Uite!
Scoase o bancnot` de o mie de lire din geant`.
– Dac` pozezi pentru mine, î]i dau banii `[tia.
Ochii lui mari, de culoarea m`slinelor, se fixar` asupra ei.
– Vino cu mine.
Îl lu` de mân` [i-l conduse spre sc`ri. Se a[ez`, apoi îl
invit` [i pe el s` fac` acela[i lucru.
64 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu vrei s` stai [i tu?


Copilul se ghemui lâng` ea, privind cu interes mi[c`rile
sigure ale Ursulei pe foaia alb` de hârtie.
– Numele meu este Tomaso, spuse el, brusc.
– Iar eu sunt Ursula, zâmbi ea. Ai o fa]` foarte frumoas`,
Tomaso. A[ vrea s`-]i fac portretul într-o zi.
– {i dac` m` pictezi, îmi mai dai o mie de lire?
– Da. Dar trebuie s`-i ceri voie mamei tale.
– Eu n-am mam`. Locuiesc cu m`tu[a mea.
– Câ]i ani ai, Tomaso?
– Opt. Adic`... în curând o s` împlinesc opt ani.
– E[ti un model foarte bun!
– Model?!
– Cineva care st` cuminte [i pozeaz` pentru un artist.
– Da, sunt model! zise el cu mândrie.
– Vii des pe aici?
– În fiecare zi sunt aici. Vând bijuterii cu Giorgio. Îi vezi? E
cel cu tricou ro[u.
Tomaso ar`t` spre un vânz`tor care st`tea la cap`tul
sc`rilor.
– Cred c` ar trebui s` m` duc înapoi.
– Bine. Ia banii, i-ai câ[tigat. Poate o s` mai pozezi pentru
mine.
– O, da, signorina.
B`iatul îndes` banii în buzunarul din spate al pantalonilor
s`i toci]i.
– Arrivederci, signorina.
– Arrivederci, Tomaso.
Ursula îl privi urcând în fug` sc`rile. Apoi se uit` la schi]a
f`cut`. Nu era r`u, pentru început. Dar oare o s` fie în stare
vreodat` s` surprind` triste]ea din ochii lui, frica pe care o
citise în ei când îl luase de mân`?
STEAUA DE AUR 65

Sim]i c` cineva o bate pe um`r. Crezând c` era Tomaso, se


întoarse zâmbind, dar întâlni chipul atr`g`tor, dar grav al lui
Enrico.
– Eram pe sc`ri [i te-am v`zut, explic` el. M` gândeam c`
poate vrei s` mânc`m o înghe]at` împreun`. Putem s`
mergem în parc sau într-o cafenea, unde e mai r`coare.
Comportamentul lui prietenos, dar nesigur, o lu` prin
surprindere pe Ursula. Cât de u[or i-ar fi s` se îndr`gosteasc`
din nou de el...
Închise caietul [i se ridic`.
– Îmi pare r`u, tocmai plecam acas`.
– Ursula!
Enrico o prinse de umeri [i o sili s`-l priveasc` in ochi.
– {tiu c` înc` e[ti sup`rat` pe mine. Am gre[it de la bun
început...
– Ce vrei s` spui?
Oare comportamnetul lui era diferit, în func]ie de femeile
cu care se întâlnea? Î[i calcula mi[c`rile, ca un general care
pl`nuia atacul pe timp de r`zboi?
Se smuci, eliberându-se din strânsoarea lui.
– N-am ales cele mai potrivite cuvinte, spuse el. Încerc
s`-mi cer scuze. Sper s` uit`m tot ce s-a întâmplat [i s` fim din
nou prieteni.
– Dac` am fi fost vreodat` prieteni, mi-ai fi spus de
Stephania Pettini. Ca s` numai vorbesc de fratele t`u
geam`n!
Vocea [i expresia chipului lui se schimbar` brusc.
– Lorenzo? se mir` el, ridicând o sprâncean`. Ce leg`tur`
are el? Nu ]i-am vorbit de el pentru c` st` foarte pu]in în
Roma. Pân` ieri diminea]`, eram sigur c` este înc` în Sicilia.
66 ALEXANDRA BLAKELEE

– În Sicilia?!
– Da, acolo unde este proprietatea familei noastre.
Privirea ei intens` îl f`cu s` se uite în p`mânt.
– E un loc potrivit ca s` te relaxezi...
– Chiar trebuie s` plec, spuse Ursula.
F`r` s` a[tepte r`spunsul lui, se ridic` [i coborî \n fug`
ultimele trepte.
Enrico evitase complet referirea ei la bogata mo[tenitoare,
iar despre fratele s`u... Preferase s` lase impresia c` Lorenzo
nu f`cea altceva decât s` piard` vremea în Sicilia. Credea c` nu
va afla de slujba lui de la Sotheby? Oare îi era ru[ine cu faptul
c` avea un frate care muncea, ca un om de rând?
Ursula î[i aminti scenele din noaptea trecut`, legate de
Enrico: [ov`iala lui când Lorenzo îi ceruse s` fac` prezent`rile,
privirea insistent` cu care-l um`rea pe fratele lui când se afla
în preajma ei, cuvintele grele pe care [i le aruncaser` la ie[irea
din galerie. Pân` la urm`, dac` Mercedesul negru de la col]ul
str`zii chiar fusese al lui Enrico?
Dintr-o dat`, soarele disp`ru sub o perdea groas` de nori.
To]i oamenii de pe str`zi se ad`posteau în cafenele sau cabine
de telefon, dar Ursula continu` s` mearg` spre cas`.
Când ajunse pe Via Bacino, ploaia cald` se transform` în
furtun`, iar ea era ud` pân` la piele. Nu-i p`sa de haine, ci de
schi]a pe care i-o f`cuse mai devreme lui Tomaso.
Intr` în apartament [i scoase schi]a, dar descoperi cu
p`rere de r`u c` fusese distrus`. I-ar fi pl`cut s` i-o arate lui
Dino, dar poate c` era mai bine s` a[tepte [i s`-i prezinte un
desen mai elaborat.
Dup` ce î[i scoase hainele ude, Ursula se înf`[ur` într-un
halat gros, î[i f`cu o can` de ceai [i se ghemui pe canapea.
STEAUA DE AUR 67

Zgomotul ploii în fereastr` îi trezi amintirile copil`riei, când


st`tea lâng` bunica ei cu o can` de ciocolat` fierbinte în
mân`...

***

Sunetul insistent al soneriei o trezi.


– Signorina! auzi ea vocea port`resei.
Ploaia se oprise.
– Signorina, sunte]i acolo?
– Da, da. Vin!
Ursula deschise u[a.
– Am adormit mai devreme [i...
Se opri brusc când v`zu mul]imea de flori care o
înconjurau pe Maria – margarete, maci, liliac, trandafiri.
– Sunt de la conte!
Extrem de încântat`, Maria trecu pe lâng` Ursula, care
r`m`sese împietrit` în tocul u[ii, [i duse dou` co[uri mari în
apartament.
– A venit chiar el, cu o ma[in` de la flor`rie, îî povesti
femeia. Î]i dai seama? Trebuie s` fie foarte îndr`gostit!
Amândoi sunte]i îndr`gosti]i, nu?
Se duse înapoi în hol [i se întoarse cu câteva buchete de
violete [i trandafiri s`lbatici, galbeni.
– Iar contele a insistat s`-mi dea o mie de lire. Î]i dai
seama? Atâ]ia bani pentru un lucru care oricum îmi f`cea
pl`cere: s`-]i aduc florile!
Îi d`du florile Ursulei.
– Sunt atât de fericit` pentru tine! Ai fost singur` prea mult
timp... acum e altceva, nu? Când nu e cu tine, î]i d`ruie[te flori
care s`-]i ]in` companie.
68 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ia [i tu câteva flori, Maria. Te rog! spuse Ursula, dându-i


câ]iva trandafiri.
Dup` plecarea femeii, Ursula se a[ez` pe podea, admirând
parfumul [i culorile florilor. Ce gest minunat [i nea[teptat din
partea lui Enrico!
Sunetul telefonului îi întrerupse gândurile.
– Ursula, ai primit micul meu omagiu?
Vocea de la cel`lat cap`t al firului nu era a lui Enrico.
– Spune-mi, î]i plac?
– Lorenzo!
Încerc` s`-[i ascund` dezam`girea.
– Da, sunt foarte frumoase. Nu [tiu cum s`-]i mul]umesc.
– {tiu eu! Hai s` lu`m cina împreun`.
– Nu, îmi pare r`u.
Privirea ei se opri pe schi]a lui Tomaso, acum distrus`.
– Am de lucru. Dar î]i mul]umesc mult. N-am v`zut
niciodat` atâtea flori minunate.
Ursula închise telefonul [i zâmbi amar privind co[urile din
jurul ei. Desigur, Maria nu avea de unde s` [tie c` sunt doi
con]i, dar ea [tia foarte bine acest lucru. De ce presupusese
atât de repede c` fuseser` trimise de Enrico? De ce? Enrico
i-ar fi trimis cea mai sofisticat` orhidee, cump`rat` de la cea
mai elegant` [i scump` flor`rie din Roma.
Acest dar spontan, plin de c`ldur`, nu putea s` vin` decât
de la fratele lui geam`n. Era atât de impulsiv [i de sensibil!
{i totu[i, primul ei gând se îndreptase c`tre Enrico. Poate
c` lucrurile ar fi fost diferite dac` l-ar fi cunoscut mai întâi pe
Lorenzo, dac` el ar fi adev`ratul b`rbat Botticelli.
Ursula se ridic` de pe podea. Refuza s` se lase prad`
acestor gânduri!
STEAUA DE AUR 69

Se duse la mas` [i începu s` refac` schi]a distrus` de


ploaie, încercând s` redea toate tr`s`turile, umbrele [i
sclipirile din ochii b`ie]elului.

***

De[i Roma era o capital` interna]ional`, de multe ori putea fi


considerat` un sat – toat` lumea se întâlnea cu prietenii pe str`zi.
Ursula în]elese rapid c` nu era de-ajuns s`-[i doreasc` s`
nu-i mai întâlneasc` pe cei doi fra]i Benvoglio. De câte ori
trecea prin Piazza di Spagna, se uita îngrijorat` în jurul ei,
a[teptându-se ca Enrico s` apar` în preajma ei. Cât despre
Lorenzo, acesta continua s-o curteze insistent, telefonându-i
foarte des s-o invite în diferite locuri – la o curs` de cai, la un
picnic, la o plimbare pe lacul Bracciano. Când ea pretexta c`
are de lucru sau are o alt` întâlnire, Lorenzo o ]inea la telefon,
sporov`ind minute în [ir.
Într-o dup`-amiaz`, Lorenzo o invit` la inaugurarea unei
noi discoteci, numit` Orange. Ca s-o conving` s` accepte, îi
spuse c`-i trimite trei crengu]e de portocal.
– Nu se poate! protest` ea.
Lorenzo începu s` râd`.
– Dar le-am cules chiar eu! Le-am adus cu mine din Sicilia.
Ea încerc` s` descopere adev`rul, f`r` s`-i spun` c` aflase
de la Enrico c` fusese în Sicilia.
– În Sicilia? Dar am crezut c` vii de la Londra!
– Da. Dar întotdeauna îmi încep concediul în însorita
Sicilie. E ceva ciudat în asta?
– Nu, deloc, r`spunse ea iute. Numai c` nu mi-ai spus
nimic despre asta, pân` acum.
Lorenzo râse din nou.
70 ALEXANDRA BLAKELEE

– Dac` a[ fi [tiut c` te intereseaz`, ]i-a[ fi spus mai de mult.


Sunt gata s`-]i povestesc mai multe despre Sicilia. Mâine, la
cin`, e bine?
– M` tem c` nu pot.
– Miercuri? Joi? Venerdi? Sabato?
Ursula oft`, pe jum`tate amuzat`, pe jum`tate deranjat` de
insisten]a lui.
– Lorenzo, am o s`pt`mân` foarte grea. Trebuie s` lucrez
la proiectul de semestru [i s` m` ocup [i de balul mascat, care
are loc la acest sfâr[it de s`pt`mân`. Asta înseamn` c` n-o s`
m` gândesc decât la flori de hârtie!
– {i altceva? }i-ai ales costumul?
– Acesta trebuie s` r`mân` cel mai bine p`zit secret al
Romei!
– Îmi plac provoc`rile.
Izbucnind în râs, Lorenzo închise telefonul.
În urm`toarele zile, Ursula î[i împ`r]i timpul între cursuri,
seminarii [i comitete de organizare, dar reu[i s` ajung` [i la
galerie, în cursul dimine]ilor. Dar, în loc s` g`seasc` lini[tea
sufleteasc`, Portretul unui b`rbat îi sporea confuzia legat` de
cei doi fra]i Benvoglio. Pensula p`rea c` este condus` de
subcon[tientul ei – într-o zi, zugr`vi expresia ironic` a lui
Enrico; în alt` zi, pict` o aluni]` de pe obrazul stâng al lui Enrico.
Timpul, se consol` ea, va rezolva toate problemele. {i o
scurt` perioad` de timp chiar crezu asta.

***

– Mai trebuie o lamp` aici! Una portocalie!


Îmbr`cat` în blugi [i tricou, doamna Armado se confunda
cu ceilal]i studen]i.
STEAUA DE AUR 71

– Ce p`rere ai?
Ursula se uit` de jur împrejur prin înc`perea unde urma s`
se ]in` balul, cel mai mare atelier din facultate. Ghirlande de
hârtie erau împr`[tiate prin toat` înc`perea [i c`deau din
tavan ca ni[te candelabre colorate. Într-o latur` fusese
amenajat` o scen` pentru orchestr`, iar în partea opus` erau
mesele pentru mâncare [i b`uturi.
– Totul este perfect! Facultatea este gata pentru bal!
– Dar noi nu suntem, spuse doamna Armado. {tii cât e
ceasul? Avem la dispozi]ie mai pu]in de o or` ca s` ne
costum`m. Mie îmi ia mai mult numai ca s`-mi pun peruca
împ`r`tesei Josefina. Ai fost istea]` când ai hot`rât s`-]i iei
costumul cu tine.
– N-am fost, râse ea. Dac` a[ fi fost, n-ar fi trebuit s` m`
ofer s` iau locul Paolei în comitetul care se ocup` de catering.
Doamna Armado o salut` [i plec` gr`bit`, lovindu-se la u[`
de un [ir lung de chelneri care intrau în sal` cu bra]ele pline.
– Signorina, unde punem b`uturile?
– Mamma mia, am uitat ghea]a!
– Signorina, am adus pomodori al risotto!
Abia dup` ce sosir` [i muzicienii, Ursula se strecur` \n sala
de curs a profesorului Armado ca s` se schimbe dintr-o tân`r`
muncitoare într-o doamn` din epoca Rena[terii. Petrecuse
multe ore, al`turi de Paola, ca s`-[i preg`teasc` rochia lung`,
de catifea purpurie, cu corsaj [i mâneci lungi. Se piept`n`
repede [i-[i puse o benti]` aurie în p`r. Din cadrul u[ii, v`zu
cum intr` în sal`, doamne elegante, cavaleri medievali,
Napoleon [i doamna sa, Josefina, un Pierrot vesel. Inima
începu s`-i bat` mai tare când v`zu, în partea opus` a s`lii, un
b`rbat din epoca renascentist`. {i nu unul oarecare, ci chiar
acela pictat de Botticelli. Purta o tunic` de catifea, albastr`, cu
72 ALEXANDRA BLAKELEE

o broderie foarte sofisticat`. Pantalonii negri, mula]i îi scoteau


în eviden]` picioarele lungi, iar la brâu avea un pumnal. P`rea
coborât din tabloul de la galeria Borghese.
Foarte serios, tân`rul se apropie de ea.
– Îmi acorda]i acest dans? \ntreb` el, zâmbind.
Ursula clipi des. În fa]a ei st`tea Lorenzo.
– O doamn` a rena[terii nu trebuie s` stea singur`, f`r` un
b`rbat din aceea[i perioad`. Sunt atâtea pericole! Uite, acolo
e Dracula, Machiavelli e la câ]iva pa[i de noi, al`turi de Cesare
Borgia.
Ursula izbucni în râs.
– M-ai convins.
Îl urm` pe Lorenzo pe ringul de dans. Era amuzant,
încânt`tor [i nu-i mai putea rezista.
{i de ce ar fi f`cut acest lucru? Trebuie s` refuze s` ias` cu
el din pricina fratelui s`u geam`n? Dup` terminarea balului,
va avea mai mult timp liber.
Cu toate acestea, când Lorenzo o lu` \n bra]e, Ursula avu o
urm` de regret c` cel cu care dansa nu era Enrico...
Capitolul 7

Ursula st`tea în fa]a u[ii lui Dino Sabito, cu mapa în


mân` [i inima plin` de îndoieli. Dac` el nu fusese serios
atunci când o invitase s`-i arate lucr`rile? Î[i adun` curajul
[i ap`s` butonul soneriei, dar nu se auzi nimic. B`tu cu
putere la u[`.
Adusese lucr`ri standard – nuduri, câteva peisaje [i naturi
moarte, câteva picturi în acuarel`. Ezitase mult în privin]a
„Portretului unui tân`r” [i, în cele din urm`, decise s` nu-l
arate, considerându-l neterminat.
Motivul pentru care îi ceruse lui Dino aceast` întâlnire era
schi]a lui Tomaso. O ref`cuse [i, pornind de la ea, realizase o
serie care putea sta la baza unei picturi în ulei. Peste câteva
clipe, avea s` afle dac` p`rerea ei era corect`.
– Ursula, ce punctual` e[ti!
Dino, în haine de lucru [i o dung` verde în p`r, îi deschise
larg u[a.
– Te rog, intr`. Scuz` deranjul! Se pare c` nu pot s` lucrez
dac` totul este a[ezat în ordine în jurul meu.
74 ALEXANDRA BLAKELEE

O conduse prin holul îngust într-un atelier bine luminat de


ferestre mari, amplasate în acoperi[. Pe trei [evalete, ascunse
sub pânze albe, erau trei tablouri la care lucra Dino. Alte
pânze erau sprijinite de perete, iar pe podea erau nenum`rate
schi]e.
– Aveam dou` scaune pliante pe undeva, spuse Dino,
c`utând pe sub o mas` ticsit` cu vopsele, pensule, caiete [i
ziare de limb` spaniol`. Poate ar fi mai bine s` mergem în
buc`t`rie. Acolo sigur sunt scaune. {i cafea!
Ursula d`du mecanic din cap, prea emo]ionat` ca s`
sus]in` o conversa]ie.
Buc`t`ria, îns`, p`rea un atelier în miniatur`. Dou` pisici
dormeau printre tuburi goale de vopsea, în apropierea unei
ferestre. În chiuvet` erau pahare cu pensule, iar pe mas`
z`ceau albume [i reviste de art`.
– N-ai de ce s` fi emo]ionat`, îi spuse el, f`cându-i semn s`
ia loc pe un scaun. Suntem doar doi arti[ti care schimb`m idei
[i impresii despre lucr`rile lor. Vrei s` fii atât de dr`gu]` [i s`
faci cafea, cât m` uit eu la lucr`rile tale?
Ursula s`ri atât de repede de pe scaun, încât una din pisici
deschise ochii [i pufni, nemul]umit` c` fusese deranjat`.
Timpul p`rea c` se scurge foarte încet.
Dino studia cu aten]ie lucr`rile ei, acordând o aten]ie
deosebit` schi]ei lui Tomaso. Lâng` el, cafeaua st`tea neatins`
[i se r`cise.
– Ei bine? \ntreb` ea la un moment dat, neputând s` mai
suporte t`cerea.
Dino îi zâmbi [i d`du aprobator din cap. Lu` o înghi]itur`
de cafea [i se mai uit` o dat` la chipul ]ig`nu[ului, înainte s`
vorbeasc`:
STEAUA DE AUR 75

– Este clar c` ai talent, Ursula. Ce alegi s` faci cu el, îns`...


asta e alt` poveste!
O privi cercet`tor, dar cu afec]iune.
– Via]a unui artist nu e u[oar`. E ca o... obsesie. Munce[ti
mult pentru ca, în final, s`-]i dai seama c` n-ai muncit
suficient.
– Încep s` în]eleg asta.
– Hai s` trecem la detalii. Cred c` ai tendin]a s` fii prea
controlat`, prea mult sub influen]a a ceea ce ai înv`]at la
[coal`. E normal! Cu timpul, o s` înve]i s` te relaxezi [i s` ai
încredere în tine. Din desenul b`iatului, am v`zut c` po]i s`
faci asta. E foarte interesant ce ai f`cut acolo! Dac` a[ fi în
locul t`u, a[ \ncerca s` fac un portret al acelui copil.
– Asta vreau s` fac! exclam` ea, încântat`, l`sând deoparte
re]inerile. Dar nu sunt sigur` c` voi putea suprinde pe pânz`
tot ce v`d pe chipul lui Tomaso.
– Dac` ai fi sigur`, n-ai fi artist. Dac` tu crezi c` te vei sim]i
mai bine, po]i s` vii s` pictezi aici. E destul loc în atelier.
Uneori, ai nevoie s` fii al`turi de un coleg.
Ursula pre]ui ultimele cuvinte mai mult decât întreaga
discu]ie cu Dino. Se îndrept` spre Piazza di Spagna în
c`utarea lui Tomaso repetând în minte: un coleg! Spera s` fie
încurajat` de Dino Sabito, dar nu îndr`znise s` spere c` avea
un asemenea noroc.
{i va putea s` împ`rt`[easc` aceast` bucurie cu tat`l ei! Nu
prin scris, ci prin viu grai. În cursul dimine]ii, Ursula primise
o telegram` prin care tat`l ei î[i anun]a, în mod surprinz`tor,
sosirea.
Ajunse la Treptele Spaniole la ora dou`, când majoritatea
vânz`torilor î[i expuneau marfa, dar nici b`iatul [i nici
bijutierul nu erau de g`sit. Probabil c` s-au dus acas` la prânz,
76 ALEXANDRA BLAKELEE

î[i spuse ea. Se gândi s` fac` acela[i lucru, dar prefer` s`


mearg` la Babington, ca s` s`rb`toreasc` ve[tile bune primite
în acea zi.
Babington, un local în stil englezesc în care se servea ceai,
era un loc bine cunoscut în Piazza di Spagna. Loc de întâlnire
favorit pentru arti[ti începând cu secolul nou`sprezece, în
renumitul local veneau acum vedete de cinema, poe]i,
doamne în vârst`, dar bogate, înso]ite de tineri care voiau s`
intre în înalta societate.
Când vru s` intre, Ursula se lovi de o doamn` care dorea
s` ias`. F`cu un pas înapoi [i se împiedic`, sc`pând mapa, din
care se împr`[tiar` toate desenele ei.
– Draga mea, îmi pare atât de r`u! Ai p`]it ceva? \ntreb`
femeia, \ntr-o englez` atât de rafinat`, încât nu putea s`
apar]in` decât unui italian.
– Nu, spuse ea, privindu-[i îngrijorat` lucr`rile.
– Enrico, nu sta acolo! Ajut-o pe biata fat` s`-[i strâng`
desenele!
Ursula înghe]` când auzi numele [i-[i ridic` încet privirea.
În fa]a ei st`teau Enrico [i frumoasa contes` Benvoglio, pe
care o v`zuse în portreul f`cut de Sergio.
– Permite]i-mi, domni[oar`.
F`r` nici o urm` de zâmbet pe chip, Enrico adun` hârtiile
[i i le înmân`.
– Sper c` nu sunte]i r`nit`.
Pentru c` nu îndr`znea s` rosteasc` nici un cuvânt,
Ursula cl`tin` din cap [i, cu mapa la piept, intr` gr`bit` în
local.
Domni[oar`! Ce tupeu, s` pretind` c` n-o cunoa[te! Cu
siguran]` nu dorise s-o prezinte mamei lui. Evident, o str`in`
STEAUA DE AUR 77

îmbr`cat` într-o simpl` fust` de blugi, cu o map` de lucru în


bra]e nu merit` s` fie prezentat` unei contese... Nu merita s`
fac` parte din înalta societate!
Chiar dac` încerca s` se amuze de aceast` întâmplare,
Ursula î[i sim]ea obrajii în fl`c`ri.
Dup` ce se a[ez` la mas`, Ursula se întreb` dac` Enrico se
purta astfel pentru c` aflase c` ie[ise în ora[ cu Lorenzo. Dup`
balul mascat, ie[iser` împreun` de câteva ori. De[i voia s`
p`streze o rela]ie amical`, era greu s` reziste farmecului [i
spontaneit`]ii sale. Spre deosebire de Enrico,
comportamentul lui Lorenzo era galant [i respectuos. Îi
povestise despre c`l`toriile în Africa [i la Polul Nord, a[a \ncât
Ursula îi admira spiritul de aventur`. Cu toate acestea, reu[ea
s` fac` fa]` unei ocupa]ii foarte serioase la Muzeul Sotheby
unde, cum spunea el, putea s` tr`iasc` cea mai mare aventur`
a vie]ii sale – arta.
Ursula b`u încet ceaiul, zâmbind când î[i aminti c` în acea
sear` avea intâlnire cu Lorenzo. Ca un copil, p`strase secretul
asupra locului în care urmau s` mearg` [i spusese numai c`
„va fi o surpriz`” pentru care trebuie s` se îmbrace foarte
elegant.
{i ea avea o surpriz` pentru el. Scoase din buzunar
telegrama trimis` de tat`l ei: M` îndrept spre Londra. Oprire
la Roma. Telefonez la sosire. Cu dragoste, tata.

***

În acea sear`, în ma[ina lui Lorenzo, Ursula se sim]ea ca o


regin`. Purta o tiara de smaralde [i o rochie verde de m`tase,
care-i scotea în eviden]` silueta zvelt`.
78 ALEXANDRA BLAKELEE

Pe drum, îi povesti despre vizita la Dino [i despre apropiata


sosire a tat`lui s`u. Lorenzo o felicit` pentru faptul c`-i fusese
apreciat talentul, dar p`rea mult mai interesat de venirea
profesorului Stewart.
– C`l`toria la Londra are leg`tur` cu o nou` descoperire
arheologic`?
– Cred c` da, dar nu-]i mai spun nimic pân` nu-mi
precizezi unde m` duci.
– Nu-]i spun decât c` trebuie s` ie[im din Roma. {i înc` un
indiciu – o s` faci un lucru la care te pricepi foarte bine.
– S` pictez? \ntreb` ea, uimit`.
– O s` vezi, râse Lorenzo. Sunt foarte ner`b`tor s`-l cunosc
pe tat`l t`u. O s` am ocazia, nu?
– Da, r`spunse ea.
Oare tat`l ei va fi deranjat de acest lucru, având în vedere
c` vizita lui era foarte scurt`? Trebuia s` admit` c` [i ea ar fi
vrut s` stea numai cu tat`l ei. Totu[i, o solu]ie era s`-[i
petreac` dup`-amiaza împreun` cu tat`l ei, iar Lorenzo s`-i
înso]easc` la cin`.
– De cât timp e tat`l t`u în Egipt? Pred` la universitatea din
Cairo sau lucreaz` la [antierul arheologic?
Ursula, pl`cut impresionat` de interesul lui fa]` de
munca profesorului, \i povesti foarte multe despre munca de
arheolog. Lorenzo o opri de câteva ori, ca s` cear`
am`nunte.
– Nu vreau s` cread` c` sunt un ignorant.
– Tata n-ar crede niciodat` a[a ceva! Cum ar putea, având
în vedere slujba ta de la Sotheby? Apropo, unul din cei mai
buni prieteni ai tat`lui meu lucreaz` acolo. Domnul Hamilton,
îl cuno[ti?
STEAUA DE AUR 79

– Cu ce se ocup`?
– Cu manuscrise vechi, costume... Lucruri de genul acesta.
– E un departament complet diferit, spuse Lorenzo.
Aproape am ajuns!
Ursula se uit` pe geam [i v`zu c` intrau pe un drum îngust
care i se p`rea familiar.
– Cred c` am mai fost aici. Da, cunosc casa asta!
Î[i aminti de seara când Enrico oprise la acea cas`, în drum
c`tre Circeo. Vechea cl`dire ar`ta acum complet diferit – lumini
str`lucitoare se vedeau de la fiecare fereastr`, iar în`untru se
auzea muzic`.
– Ai mai fost aici? Când? Cu cine?
– Enrico a oprit aici în drum spre Circeo...
Ursula ro[i, dar îl privi în ochi pe Lorenzo. Dup` expresia
lui, în]elese c` el [tia acest lucru, chiar dac` ea nu-i povestise
niciodat` despre acel sfâr[it de s`pt`mân`.
– {i de ce a oprit aici?
– A spus c` are ni[te afaceri de rezolvat. N-am intrat cu el,
l-am a[teptat în ma[in`. M-am plimbat prin gr`din` [i m-am
întâlnit cu o femeie nebun` care mi-a spus c` Enrico are
probleme cu jocurile de noroc.
Lorenzo oft`.
– Nu era nebun`, Ursula.
Ea se încrunt`.
– Vrei s` spui c` e adev`rat? Enrico e un juc`tor înr`it?
– Nu e nimic r`u în a juca. De fapt, [i noi am venit în
seara asta aici pentru acela[i lucru. Numai c` el
exagereaz`...
Ursula nu [tia ce s` spun`. Oricâte defecte ar fi avut
Enrico, îi venea greu s` cread` c` era obsedat de jocurile de
noroc.
80 ALEXANDRA BLAKELEE

– Cred c` e foarte greu pentru p`rin]ii t`i.


– Da. Numai c` noi am venit aici ca s` ne sim]im bine, nu
ca s` discut`m despre Enrico.
O ajut` s` ias` din ma[in` [i-i zâmbi.
– În seara asta, o s`-mi por]i noroc.
– {tii c` n-am mai fost niciodat` într-un cazinou?
Lorenzo râse.
– {i eu sunt cel care te corupe? M-a[ fi a[teptat s` fie fratele
meu... O ironie a sor]ii!
Un b`rbat înalt, musculos, pe care costumul era gata s`
plezneasc`, le deschise u[a. Cu o cicatrice pe obraz, p`rea un
gangster din filmele de duzin` [i nu se potrivea deloc cu
decorul elegant al casei.
– Numele?
– Contele Lorenzo Benvoglio [i domni[oara Stewart,
r`spunse Lorenzo.
– A[tepta]i!
– Nu fi atât de surprins`, îi [opti Ursulei. Habar n-ai câ]i
bani circul` prin locul `sta în fiecare sear`! Cineva trebuie s`
fie destul de puternic ca s`-i ]in` la distan]` pe nepofti]i.
B`rbatul se \ntoarse, înso]it de un b`rbat distins, cu
p`rul alb.
– Domnule Rosa! spuse Lorenzo. Ce mult m` bucur s` v`
v`d! Premite]i-mi s` v-o prezint pe domni[oara Stewart.
Domnul Rosa se înclin` scurt, apoi se adres` lui Lorenzo:
– Trebuie s` v` spun c` fratele dumneavostr` a fost aici [i...
– {tiu, [tiu, îl întrerupse Lorenzo.
Îl trase într-un col], unde discu]ia deveni foarte aprins`,
de[i era purtat` în [oapt`.
– Nu se poate! ridic` vocea domnul Rosa.
Lorenzo continu` discu]ia, gesticulând larg.
STEAUA DE AUR 81

– |mi da]i cuvântul dumneavoastr`? Nu, mai bine s` semna]i.


Domnul Rosa se înclin` din nou în direc]ia Ursulei [i plec`.
– Fir-ar s` fie! spuse Lorenzo, apropiindu-se de ea. Fratele
meu a intrat într-o încurc`tur` serioas` de data asta.
– Doar nu se a[teapt` ca tu s` fii paznicul fratelui t`u!
– Mai bine eu, decât p`rin]ii no[tri, oft` el.
Lorenzo o conduse în salonul principal, unde b`rba]i
elegan]i erau aduna]i în jurul mai multor mese de joc.
– Te rog, hai s` l`s`m subiectul acesta. Am venit aici ca s`
ne sim]im bine, nu-i a[a?
Ursula se uit` în jur, la femeile str`lucitoare, apoi î[i ridic`
privirea c`tre tavanul pe care erau pictate femei goale,
voluptuoase, cu ]igarete lungi în mân`. Cine ar fi crezut c` arta
decadent` de la sfâr[itul secolului nou`sprezece ar putea
decora o cl`dire renascentist`?
– A[teapt` pu]in, îi ceru Lorenzo. M` duc s` schimb ni[te bani.
Ursula r`mase la barul din col]ul salonului.
– Recunosc c` nu m` a[teptam s` te v`d din nou aici.
Uimit`, Ursula se întoarse [i v`zu c` remarca îi fusese
adresat` chiar ei, de femeia pe care o întâlnise în gr`din` la
precedenta vizit`.
Femeia o studie cu aten]ie.
– Smaraldele sunt veritabile? \ntreb` ea, ar`tând spre tiara
tinerei.
Ea zâmbi, nevrând s` m`rturiseasc` faptul c` era cel mai de
pre] lucru r`mas de la mama ei, pe care n-o cunoscuse.
– E un obiect f`r` valoare, doamn`.
– Dac` ai venit tot cu contele, ai grij` s` nu r`mâi f`r` el.
– Ar trebui s` ave]i mai mult` grij` când spune]i a[a ceva!
replic` Ursula, cu obrajii în fl`c`ri. Nici nu [ti]i despre cine
vorbi]i!
82 ALEXANDRA BLAKELEE

– Eu [tiu foarte bine. P`cat c` tu nu [tii!


Cu un zâmbet amar pe buze, femeia se îndep`rt`.
– O prieten`? \ntreb` Lorenzo apropiindu-se, cu
buzunarele doldora de jetoane.
– Nici pe departe! E femeia cu care m-am intâlnit data
trecut`. Crede c` am venit tot cu b`rbatul obsedat de jocuri de
noroc.
– Dup` cum [tii, lumea ne deosebe[te foarte greu. Uite,
masa asta e aranjat` numai pentru tine.
– Dar nu [tiu cum se procedeaz` s` joc.
– Ba [tii!
O conduse la o mas` de table.
– }i-aduci aminte?
– Atunci m-am distrat, nimic mai mult.
– {i când joci pe bani pe distrezi. Ba chiar mai mult! Ia
câteva jetoane.
– Dar sunt banii t`i, protest` ea.
– Nu vorbi prostii!
Îi strecur` câteva jetoane în geant`.
– Cât o s` joci tu aici, eu m` duc în salonul cel`lalt, unde
sunt juc`torii adev`ra]i. Ai grij`, fiecare jeton valoreaz`
douzeci de mii de lire.
– {i m` la[i singur`? exclam` ea, dezam`git`.
– Numai pu]in. N-ai voie s` intri dincolo.
Ursula privi câteva minute juc`torii de la mesele celelalte,
apoi întreb` care era pariul minim.
– Dou`zeci [i cinci de mii de lire.
– Nu am schimbat, spuse ea, c`utând jetoanele în geant`.
Am numai jetoane de dou`zeci de mii de lire.
– V` schimb eu, se oferi crupierul, f`r` s`-[i ascund`
nemul]umirea.
STEAUA DE AUR 83

– Nu e nevoie. Pariez patruzeci de mii.


Curând, crupierul avea s`-[i dea seama c` Ursula nu era
atât de nepriceput` pe câte crezuse el.
Dup` patru partide câ[tigate, Ursula începu s` se întrebe
unde era Lorenzo.
– Sunte]i foarte norocoas` în seara asta, îi spuse crupierul.
– Da, cred c` sunt. Spune-mi, ce se joac` dincolo?
– Pocher. Cred c` ave]i suma necesar` ca s` juca]i.
– Nu, râse ea. Mai bine m` opresc acum, cât sunt în
avantaj.
– Complimenti! spuse Lorenzo, ap`rând brusc lâng` ea.
{tiam c` po]i s` câ[tigi!
– Ce bine c` te-ai întors! Hai s` bem ceva. Fac eu cinste!
– Bine, dar mai întâi o s` iau câteva jetoane s`-mi termin
jocul.
Lorenzo \[i umplu buzunarele cu tot câ[tigul ei.
– Ne vedem la bar.
Plec` f`r` s` mai a[tepte r`spunsul ei. Ursula se îndrept`
încet c`tre bar, dezam`git` de purtarea lui. Sigur, erau banii
lui, dar ar fi fost amuzant s` joace împreun`. R`mase cu ochii
an]inti]i asupra u[ii pe care disp`ruse Lorenzo, întrebându-se
dac` diferen]a dintre el [i fratele s`u era chiar atât de mare.
În cele din urm`, Lorenzo reap`ru.
– Am sosit, draga mea. Ce zici, ne încerc`m norocul la
rulet` sau la blackjack?
– S-a f`cut târziu. Iar tata sose[te mâine diminea]`.
– Da, sigur c` da. Vino, te conduc acas`.
Pe drumul de întoarcere, Lorenzo fu deosebit de atent cu
ea, ca [i când ar fi vrut s` compenseze faptul c`, în timpul
serii, st`tuse foarte pu]in cu ea. În fa]a casei, o lu` în bra]e [i
o s`rut`.
84 ALEXANDRA BLAKELEE

– Buona notte, carissima.


Ursula percepu s`rutul ca pe unul obi[nuit, poate chiar
venit din obliga]ie. Enrico, în schimb...
Dar alung` acest gând, spunându-[i c`-i era mai bine
al`turi de Lorenzo.

***

A doua zi diminea]`, profesorul Stewart îi telefon` fiicei


sale.
– Bun`, draga mea. Am sosit!
– Unde e[ti? La hotel?
– Nu, sunt la aeroport. Trebuie s`-mi rezerv un loc la
zborul de la miezul nop]ii c`tre Londra, apoi iau un taxi [i vin
la tine.
– Gr`be[te-te! strig` ea, încântat`.
F`cu rapid ordine în camer` [i puse bustul tat`lui ei pe un
raft. Ie[ise foarte bine [i propusese ca, atunci când va avea
bani, s`-l toarne în bronz, pentru bunica Willa. Scoase o sticl`
de vin pentru prânz [i apoi se instal` la fereastr`, ca s`
urm`reasc` sosirea taxiului.
– Tat`!
Alerg` pe sc`ri [i s`ri drept în bra]ele tat`lui ei.
– Mi-a fost atât de dor de tine!
Se cuib`ri la pieptul lui, sim]indu-se din nou un copil.
– {i mie, draga mea. Parc` au trecut ani, nu luni.
Maria, nepotul ei [i propriet`reasa patiseriei de peste drum
venir` s`-l salute pe profesor.
– Vreau s` m` uit la tine! \i ceru Ursula tat`lui ei, când reu[i
s`-l duc` sus, în apartament.
STEAUA DE AUR 85

Era pu]in mai obosit [i sl`bise pu]in, dar ar`ta bine. Ochii
lui, la fel de verzi [i de limpezi ca ai ei, str`luceau. P`rul lui era
mai lung decât de obicei, f`cându-l s` par` un profesor
nonconformist.
– Ar`]i bine. Pu]in cam slab, dar bine.
– Ursula, astfel de observa]ii trebuie s` le fac` bunica ta, nu
tu. Eu ar trebui s` te inspectez pe tine, nu invers.
– {i ce crezi? \ntreb` ea, învârtindu-se ca s` poat` fi v`zut`
mai bine.
– Frumoas` ca întotdeauna. Poate chiar mai frumoas`!
– Iar tu, la fel de lingu[itor! Stai jos, îl invit` ea. Am
preg`tit ceva de mâncare. Tot nu [tiu de ce te duci la Londra.
De fapt, nici nu conteaz`, atâta vreme cât am avut ocazia s`
te v`d.
– Chianti, mozzarella [i ro[ii, zâmbi mul]umit profesorul.
Un progres remarcabil fa]` de cu[-cu[, crede-m`!
Ursula îi umplu paharul de vin, apoi se a[ez` în fa]a lui.
– S` dau raportul? Am descoperit ni[te statuete. N-am mai
v`zut niciodat` a[a ceva [i m` duc la Londra ca s` cer p`rerea
speciali[tilor de acolo. Mul]umit`? Dar tu ce mai faci?
Ar`t` spre bustul de pe raft, u[or stânjenit.
– Seam`n` destul de bine. Cum mai merge proiectul
Botticelli?
– Foarte greu. Dar sunt pe cale s` încep un nou portret.
Scoase din mapa de lucru schi]a care-l înf`]i[a pe Tomaso
[i-i povesti întâlnirea cu Dino.
– E minunat! spuse profesorul, mândru de ceea ce auzise.
Da... Stilul t`u se schimb`, devine mai matur. Iar schi]a asta...
e foarte promi]`toare. Vreau s` v`d [i restul lucr`rilor.
Cu ochi de profesionist, examin` fiecare lucrare cu aten]ie.
Când ajunse la tabloul lui Botticelli, exclam`:
86 ALEXANDRA BLAKELEE

– Dumnezeule, Ursula! E remarcabil! E plin de via]`, ca [i


cum ai fi avut un model care ]i-a pozat!
– Cunosc pe cineva care seam`n` incredibil cu originalul,
spuse ea, cu gândul la Enrico.
– Nu cred!
V`zu expresia ei [i nu mai continu`.
– Tat`, te-ar deranja foarte tare dac` ar veni cu noi la cin`
un prieten de-al meu? E foarte ner`bd`tor s` te cunoasc`.
– Cu mult` pl`cere, draga mea. Un coleg de facultate?
Ursula zâmbi.
– Nu, este contele Lorenzo Benvoglio. E aici în vacan]`,
pentru c` lucreaz` în Londra, la muzeul Sotheby. Este [eful
departamentului impresionist.
– În]eleg. {i are vreo leg`tur` cu tabolul lui Botticelli?
– Da [i nu.
Era tentat` s`-i povesteasc` tat`lui s`u despre Enrico. Dar
la ce bun, când el avea s`-l cunoasc` pe Lorenzo?

***

În acea sear`, Lorenzo îi invit` pe Ursula [i pe tat`l s`u la


Guilio, un restaurant din apropierea Forumului Roman.
Profesorul Stewart aprecie în egal` m`sur` decora]iunile
cl`dirii, ca [i pastele la cuptor.
– Delicios!
Ursula sim]ea c` tat`l ei era rezervat în privin]a lui Lorenzo,
dar acesta era felul lui.
– Ursula mi-a spus c` lucrezi la muzeul Sotheby, spuse
profesorul Stewart. Probabil c`-l cuno[ti pe profesorul
Hamilton. E un bun [i vechi prieten.
Lorenzo ridic` privirea din farfurie.
STEAUA DE AUR 87

– Nu, îmi pare r`u. Nu prea m` despart de impresioni[tii mei.


– Am v`zut, în ultimul vostru catalog, c` se vor expune
câteva lucr`ri de Bonnard. O s` vin [i eu la muzeu, s` le v`d.
– Toate lucr`rile s-au vândut la licita]ie.
– Serios? \ntreb` profesorul, mirat. Am citit c` nu se va
vinde nimic pân` când nu se l`mure[te situa]ia juridic`. Dar
poate m` \n[el eu.
Lorenzo f`cu o pauz`.
– Nu, nu, ave]i dreptate. Ce prostie din partea mea! Cum
am putut s` uit? Cred c` e din pricina vinului. Da, e o disput`
între avoca]i [i mo[tenitori. E o mare u[urare s` fiu la Londra!
– Pot s`-mi imaginez, spuse foarte încet profesorul
Stewart.
Capitolul 8

Ursula st`tea singur` în sala de curs, privind pe geam.


Lorenzo o invitase la Circeo, ca s`-i cunoasc` p`rin]ii.
– E timpul, îi spusese el.
Ursula î[i imagina c` Enrico era cel care rostise acele
cuvinte [i sim]i c` inima îi bate mai repede. Oare de ce
Lorenzo n-o f`cea s` se simt` a[a? Dar era un b`rbat bun,
cumsecade [i de încredere, [i asta trebuie s` fie de-ajuns.
– Ursula, tu e[ti?
Profesorul Armado intr` în sal` [i aprinse lumina.
– Am ajuns ceva mai devreme.
– V`d.
Î[i scoase haina [i strânse umbrela.
– Dino mi-a spus c` ]i-ai amenajat un col] în atelierul lui.
Foarte bine! E foarte impresionat de lucr`rile tale, s` [tii.
– Mul]umesc. E foarte amabil cu mine. Ca [i
dumneavoastr`, domnule profesor.
În sal` intrar` [i restul studen]ilor.
STEAUA DE AUR 89

– Pofti]i, lua]i loc. Ast`zi vom vorbi despre Michelangelo.


Cunoa[te]i Crea]ia lui Adam, nu?
T`cerea studen]ilor fu interpretar` ca r`spuns afirmativ.
– Michelangelo l-a prezentat pe Dumnezeu în form`
uman`, dar a p`strat ideea c` este o for]` transcendental`,
care st`pâne[te întregul univers. Esen]a crea]iei st` în pozi]ia
mâinilor. Pute]i s` explica]i, domni[oar` Stewart?
Ursula î[i întoarse privirea de la fereastr` cu o clipire
amuzat` \n ochi. Credea c-o prinde pe picior gre[it?
– Pozi]ia mâinilor arat` for]a vital` care este transmis` unui
Adam neînsufle]it, inert.
– Bun! Deci, esen]a crea]iei prive[te atât trupul cât [i
spiritul, iar...
Ursula î[i continu` [irul gândurilor. P`rea ciudat s` se
mearg` înc` o dat` la Circeo, de aceast` dat` chiar pentru a-i
cunoa[te pe conte [i pe contes`. Inima i se strânse când î[i
aminti întâlnirea cu Enrico [i cu mama lui. Dac` î[i va aminti
c-o v`zuse? Iar dac` [i acest sfâr[it de s`pt`mân` se va dovedi
un fiasco, cu atât mai bine! Va fi o adev`rat` u[urare s`-[i
recapete controlul asupra propriei vie]i. Cei doi fra]i
Benvoglio deveniser` centrul vie]ii ei, consumându-i timpul,
gândurile, energia. Era ca [i cum avertismentul Paolei se
adeverise: „Într-o zi, o s`-]i dai seama c` e[ti în Italia
renascentist`, cu Botticelli `la al t`u, [i o s` tânje[ti dup`
anii ’80”.
Cu gândul la Paola, Ursula începu s` se gândeasc` la
hainele pe care urma s` le ia în c`l`torie. Neap`rat, trebuie s`
ia cizmele de c`l`rie [i costumul de baie.

***
90 ALEXANDRA BLAKELEE

A doua zi, în drum c`tre Circeo, Ursula privea pe fereastr`,


foarte îngrijorat`. Când o întâlnise pe contes`, îi f`cuse
impresia unei femei reci, extrem de arogant`. Oare [i
b`trânul conte va fi la fel? Cum ar putea ea, o simpl` student`
în arte plastice, din America, s` fie so]ia potrivit` pentru
Lorenzo?
– E[ti foarte t`cut`, îi spuse Lorenzo. Nu te bucuri c`
mergem la Circeo?
– Sunt pu]in emo]ionat`, m`rturisi ea. Nu sunt obi[nuit`
s`-mi petrec sfâr[iturile de s`pt`mân` la ]ar`, cu nobilimea.
Lorenzo ridic` din umeri.
– Nu-]i face probleme!
– Nu mi-ai spus niciodat` cum sunt p`rin]ii t`i.
– Nu? S` vedem! Tata e un b`rbat înalt, cu barb` scurt`,
alb`. Prietenii îi spun Dottore. Nu e doctor în medicin`, dar se
presupune c` e doctor în istorie. A scris biografia str`mo[ului
s`u, Enrico Benvoglio, un bun prieten al lui Vasari.
– Serios? De ce nu mi-ai spus nimic pân` acum?
– Nu credeam c` te intereseaz`.
– Lorenzo, cum po]i s` spui a[a ceva? \ntreb` ea, privindu-l
fix. {tii c` perioada renascentist` m` intereseaz` foarte mult
[i-mi doresc s` aflu cât mai multe. Sunt atâtea întreb`ri f`r`
r`spuns, atâtea picturi al c`ror autor nu se cunoa[te...
El o b`tu pe mân`.
– Sigur, în]eleg. Poate c` o s` ai ocazia s` vorbe[ti cu el.
Nici unul nu mai spuse nimic câteva minute.
– {i mama ta? \ntreb` ea, la un moment dat.
– A, mama!
Chipul lui se \nnegur`.
– E o femeie foarte frumoas`, foarte ocupat` [i adesea,
trebuie s` recunosc, o tic`loas`.
STEAUA DE AUR 91

– Lorenzo, cum po]i s` spui a[a ceva?!


– E adev`rat, draga mea. O iubesc, dar \ntotdeauna i-a
acordat mai mult` aten]ie fratelui meu geam`n decât mie.
– Lorenzo, dar...
– Crede-m`, [tiu ce spun, o întrerupse el. Uite, aproape am
ajuns.
Lorenzo era foarte vesel, ca [i Enrico atunci când intrase pe
poarta care delimita proprietatea familiei. Intrar` din nou în
livada de portocali, dar acum Ursula vedea pomii înal]i, cu
frunze verzi [i fructe mari, str`lucitoare.
– Deschide fereastra [i trage aer în piept.
Ursula tres`ri, tulburat` de faptul c` Lorenzo spunea
acelea[i cuvinte ca [i fratele s`u. S` fie un avertisment, poate
chiar o amenin]are?
Termin` cu prostiile! se cert` ea în gând.
Oprir` în fa]a casei, o cl`dire impozant`, alb`, care se
contura frumos pe cerul albastru.
– Signore Lorenzo! Ce mult m` bucur c` v` v`d! exclam`
b`trâna Pina, venind lâng` ma[in`. În sfâr[it, a]i venit! {i cu o
signorina!
Se întoarse c`tre Ursula [i f`cu ochii mari când o v`zu.
– Dar este aceea[i signorina care a mai fost aici! Ce
surpriz`!
Inima ei se strânse, dar Lorenzo trecu peste acest moment
cu delicate]e.
– Da, Pina, îns` ar fi mai bine s` nu le spui nimic p`rin]ilor
mei. În]elegi? S` nu le poveste[ti nimic despre cealalt` vizit` a
domni[oarei.
– N-o s` scot nici o vorb`, promise ea, zâmbindu-i Ursulei.
– Unde sunt? \ntreb` Lorenzo, urmând-o pe Pina în cas`.
– Contesa trage un pui de somn, contele munce[te, iar
domni[orul s-a dus la ocean, s` fac` baie.
92 ALEXANDRA BLAKELEE

Domni[orul? se întreb` Ursula în gând. Probabil un veri[or


din Sicilia. Va fi mai u[or dac` va mai fi un oaspete în cas`.
– Bun, spuse Lorenzo. Avem timp s` ne schimb`m [i s` ne
preg`tim pentru cocteil. Hai, te conduc în camera ta.
– E o cas` atât de frumoas`! spuse ea, încercând s`-[i
alunge din minte amintirile precedentei vizite.
Lorenzo o conduse printr-un coridor lung [i deschise u[a
unei camere mari, cu ferestre care d`deau într-un balcon. O
p`tur` alb` acoperea patul, iar la fereastr` erau draperii
delicate, de un galben pal.
– E perfect`! Îmi place foarte mult, spuse ea, u[urat` c` era
o alt` camer` decât cea pe care o alesese Enrico.
Ursula ie[i pe micu]a teras`.
– Ce priveli[te minunat`!
– C`rarea aceea str`bate gr`dina [i ajunge la ]`rmul
oceanului. Sim]i mirosul?
Ursula aprob` cu o mi[care a capului, sim]ind deja aerul s`rat.
– Eu o s` plec, zise el, s`rutând-o pe frunte. Dac` ai nevoie
de ceva, sun` [i Pina o s` trimit` pe cineva la tine.
Ursula despachet`, îi d`du Pinei o rochie [i o rug` s-o calce
apoi, prea agitat` ca s` stea în camer`, ie[i la o plimbare în
gr`din`. Str`b`tu c`rarea pe care i-o ar`tase Lorenzo [i ajunse
pe plaj`. Atras` de nisipul fin, î[i scoase sandalele [i se duse la
malul m`rii, l`sând valurile s`-i mângâie gleznele.
Se plimb` pe plaj`, pierzând no]iunea timpului, pân` când
v`zu c` soarele se transform` într-o minge de foc. Urc` dealul,
speriat` s` nu întârzie [i tres`ri când îl v`zu pe Lorenzo stând
pe promontoriu.
– Lorenzo! Lorenzo!
Vântul b`tea dinspre el [i era clar c` nu putea s-o aud`.
Ursula alerg` [i-i s`ri în spate, înconjurându-i gâtul cu bra]ele.
STEAUA DE AUR 93

El se întoarse brusc [i o lu` în bra]e. Când sim]i atingerea lui


[i buzele calde, senzuale pe buzele ei, Ursula \n]elese c`
f`cuse o gre[eal`. Prea târziu, f`cu un pas înapoi.
– Am crezut c`... Am f`cut o gre[eal`.
– {i eu, spuse Enrico.
– Nu m-am gândit c` o s` fii aici, la acest sfâr[it de
s`pt`mân`! îi repro[` ea, pe un ton acuzator.
F`r` s`-i r`spund`, Enrico trecu pe lâng` ea [i se îndrept`
spre mare. R`mase nemi[cat, cu vântul fluturându-i prin p`r.
– Trebuie s` m` întorc în cas`.
Enrico n-o re]inu, ceea ce o înfurie peste m`sur` pe Ursula.
O s`rutase cu pasiune, dulce [i tandru, ca [i cum ar fi sim]it
ceva pentru ea. Dup` care nu-i mai adresase nici un cuvânt! Ar
fi trebuit s` [tie c` era o gre[eal` s` vin` din nou la Circeo.
Chiar dac` era furioas`, î[i d`du seama c` era sup`rat` pe
ea îns`[i. De ce r`spunsese îmbr`]i[`rii lui? Cei doi b`rba]i
Botticelli erau identici. Atunci, ce o f`cuse s`-i r`spund` cu
atâta pasiune?

***

– Unde ai fost? \ntreb` Ursula, suprins` s` vad` c` Lorenzo


o a[tepta în gr`din`.
– Te-am c`utat, r`spunse el. Bun`, Enrico. V`d c` nu pierzi
timpul!
Ea se întoarse [i v`zu c` Enrico era în spatele ei, la mic`
distan]`.
– Calmeaz`-te, Enzo, spuse el, cu vocea sc`zut`.
F`r` s`-i priveasc`, trecu mai departe.
– M-am plimbat pe malul m`rii, începu ea s` explice.
De[i n-ar fi vrut, trebuia s` admit` c` se sim]ea vinovat`.
94 ALEXANDRA BLAKELEE

– M-am întâlnit cu Enrico atunci când m` întorceam.


– N-ai [tiut c` e aici? Nu el ]i-a cerut s` v` întâlni]i?
– Sigur c` nu.
Se îndep`rt`, deranjat` de tonul lui suspicios.
– Trebuie s` m` duc s` m` schimb.
– Ursula, a[teapt`! Îmi pare r`u dac`... Dar tu [i Enrico...
– Hai s-o l`s`m balt`. Te rog!

***

Ursula î[i alese cu greutate ]inuta pentru acea sear`. În cele


din urm`, î[i puse o rochie bej [i-[i l`s` p`rul liber. Cu toate c`
z`bovise destul de mult în camer`, fu prima care coborî în salon.
Era o înc`pere mare, auster`, iar cele dou` canapele de
plu[ p`reau nepotrivite, prea moderne pentru decorul
str`vechi. Scaunele înalte, cu sp`tarul sculptat erau a[ezate în
jurul unei m`su]e de cafea în stil florentin, dar aten]ia ei fu
atras` de [emineul imens, din marmur`. Deasupra lui era un
mozaic care înf`]i[a doi p`uni cu un cal între ei, încadrat de
dou` tablouri – un cavaler [i porterul unui doamne
atr`g`toare.
– V`d c` i-ai cunoscut pe str`mo[ii mei, spuse Lorenzo,
intrând în salon. Aceea este emblema familiei noastre. P`unii
reprezint` cavalerul [i doamna, care s-au c`s`torit pe timp de
r`zboi ca s` aduc` pacea în regatele lor. Calul este simbolul
puterii.
– {i au tr`it ferici]i pân` la adânci b`trâne]i? \ntreb` ea,
gânditoare.
– Cât se poate de ferici]i, r`spunse o voce necunoscut`.
Ursula se întoarse [i v`zu un b`rbat solid, cu barb`, care le
zâmbea.
STEAUA DE AUR 95

– Tat`, permite-mi s` ]i-o prezint pe Ursula Stewart.


– Încântat, r`spunse contele, cu c`ldur`.
– Îmi pare bine, spuse ea, cu sinceritate.
– Ce dore[ti s` bei, draga mea?
Se îndrept` c`tre un c`rucior din argint, plin cu sticle de
lichior, vin, coniac.
– Ce-mi recomanda]i?
– Pentru tine, un cocteil de [ampanie, inven]ia mea
proprie.
Ursula î[i plec` privirea, amintindu-[i c` Enrico îi spusese
acela[i lucru.
– Dar poate nu-]i place. {tii, în familia noastr` toat` lumea
are o re]et` pentru cocteil de [ampanie, cu câte trei
ingrediente secrete. Te asigur c` al meu este cel mai bun!
– Ea este prietena ta, Lorenzo?
Contesa se opri în cadrul u[ii, ca [i cum ar fi vrut s`-[i
marcheze intrarea. Dar nu avea nevoie, se gândi Ursula,
admirând rochia elegant`, semnat` Gucci.
– Bun` seara, mam`. A[ vrea s` ]i-o prezint pe Ursula
Stewart.
– Îmi pari foarte cunoscut`.
Contesa o studie cu aceea[i privire p`trunz`toare ca a lui
Enrico.
– Ne-am mai întâlnit? Ai fost cumva la oper` miercurea
trecut`, cu principesa Floinari?
Ursula ezit`, dându-[i seama c` nu putea s` aminteasc` de
ceain`ria Babington.
– Nu, ro[i ea. Nu ne-am mai întâlnit.
P`cat c` Enrico nu vede scena asta, î[i spuse ea. S-ar fi
amuzat la culme!
96 ALEXANDRA BLAKELEE

– Cu ce te ocupi, Ursula? Nu cred c` Lorenzo mi-a spus.


Contesa accept` paharul pe care i-l oferise so]ul ei.
– Studiez artele plastice. Sunt artist`.
Contesa ridic` o sprâncean`.
– Artist`? În]eleg... {i unde l-ai întâlnit pe Lorenzo? Nu
avem prea des ocazia de a primi musafiri americani.
Pun pariu, coment` Ursula, p`strându-[i zâmbetul.
– A]i fost foarte amabili c` m-a]i invitat aici pentru sfâr[itul
de s`pt`mân`.
– Nu e nici o problem`, spuse contesa.
Cu un gest gra]ios, o invit` s` ia loc lâng` ea, pe canapea.
– Unde spuneai c` v-a]i întâlnit?
– Ne-am întâlnit la expozi]ia lui Dino [i a lui Sergio, mam`,
interveni Lorenzo. Ursula o s` lucreze cu Dino. E o pictori]`
foarte bun`! F`r` \ndoial`, ai auzit de tat`l ei, profesorul
Samuel Stewart, renumitul arheolog.
Ursula îi mul]umi din priviri lui Lorenzo.
– Se poate spune c` eu [i tat`l dumitale lucr`m în acela[i
domeniu, zise contele.
– Pompeo, uneori e[ti de-a dreptul vulgar! Te rog s`-l scuzi
pe so]ul meu, Ursula. Î[i petrece atât de mult timp scriind
despre trecut, încât nu-[i mai aminte[te bunele maniere din
prezent. Dar unde este Enrico? Ar fi trebuit s` fie aici! Lorenzo,
te rog s` te duci [i s`-i spui fratelui t`u c`-l a[tept`m.
Era mai mult un ordin decât o rug`minte.
Înainte s` ias` din camer`, Lorenzo îi f`cu semn cu ochiul,
în semn de încurajare. Nu era prea mult pentru tân`ra care
urma s` r`mân` singur` cu rezervata contes`.
Dar temerile ei se dovedir` neîntemeiate. Dup` ce afl` c`
Ursula nu venea din fabulosul New York, ci din Boston,
contesa începu o conversa]ie cu so]ul s`u.
STEAUA DE AUR 97

– Enrico, unde ai fost? vru s` [tie contesa când fiul ei intr`


în camer`. În week-end-ul acesta trebuie s` st`m de vorb`.
Tat`l Stephaniei m-a sunat din nou...
– Nu acum, mam`.
Enrico se îndrept` spre c`ruciorul cu sticle [i-[i prepar` o
b`utur`.
– Dac` nu acum, atunci când? Domnul Pettini este foarte
ner`bd`tor s` afle data petrecerii de logodn`. Dac` refuzi s`
discu]i, atunci voi fi nevoit` s` pl`nuiesc totul f`r` tine.
Enrico o privi pe mama lui cu r`ceal`.
– }i-am spus, [i nu o dat`, c` n-o s` fie nici o petrecere de
logodn`, pentru c` n-o s` fie nici o nunt`!
– Tranquillo, figlio mio, spuse contele, luându-l pe dup`
umeri pe fiul s`u.
– D`-mi voie s`-]i ar`t tabloul meu favorit, îi spuse Lorenzo
Ursulei, c`utând un motiv ca s-o îndep`rteze de ceilal]i.
Dar vocea contesei se auzi pân` în cap`tul opus al
salonului.
– Nu crezi c` o purtare atât de radical` necesit` o
explica]ie? Luna trecut` acceptase[i c`s`toria. În mod clar, i-ai
l`sat aceast` impresie miresei.
– Care mireas`? strig` Enrico, pe un ton la fel de dur ca
cel al mamei sale. Nu exist` nici o mireas`, nu va exista nici
o nunt`! Stephania a acceptat acest lucru. Tu de ce nu
accep]i?
– Dar ai spus...
– Ultima oar` când am vorbit am spus c` nu se poate!
}i-am explicat c` sunt îndr`gostit de altcineva [i de aceea nu
m` pot c`s`tori cu Stephania.
– Cine e? Sper c` nu actri]a aceea care a fost menajer`
într-un hotel!
98 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu, mam`. N-o cuno[ti [i n-o vei cunoa[te niciodat`! Hai


s` schimb`m subiectul.
Se duse c`tre fereastr` [i privi în zare, c`tre mare, p`rând
la sute de kilometri dep`rtare.
Ursula se gândi la s`rutul lor de pe plaj`, iar furia l`s` locul
triste]ii.
A[adar, exista altcineva!
– Mai vrei ceva de b`ut? o \ntreb` Lorenzo, nelini[tit.
Ea accept`, dar \nainte ca el s`-i umple paharul, o menajer`
ap`ru în cadrul u[ii, f`r` nici un cuvânt.
– Cred c` cina e servit`, spuse contesa.
Îl lu` pe Enrico de bra], amânând, pentru moment,
discu]ia în contradictoriu.
Cina era deosebit`, dar Ursula nu observ` ce mânc`. Era
mult prea con[tient` de ostilitatea politicoas` a contesei, de
t`cerea lui Enrico [i de privirea insistent` a lui Lorenzo.
Conversa]ia, purtat` atât în englez`, cât [i în italian`, era atât
de banal`, încât Ursula abia se putea concentra. Foarte obosit`
atât fizic, cât [i psihic, Ursula se scuz` la pu]in timp dup`
servirea cafelei.
Era la jum`tatea sc`rilor, când Lorenzo veni dup` ea.
– Ursula, îmi pare r`u! A fost un chin pentru tine...
– Nu vorbi prostii, spuse ea, încercând s` zâmbeasc`. A fost
o cin` minunat`, serios. Numai c` sunt foarte obosit`.
– Mâine o s` fie cu totul altceva. O s` mergem s` înot`m [i
s` c`l`rim. Mama trebuie s` se întoarc` la Roma dis-de-
diminea]`. Tata e ocupat cu c`r]ile lui [i putem s` ne baz`m
pe faptul c` Enrico n-o s` ne deranjeze.
– Am impresia c` vrei s` m` ascunzi de toat` lumea.
– Din contr`, nu vreau s` te împart cu nimeni.
– A[a o s` fie, r`spunse Ursula, r`spunzând s`rutului lui de
noapte bun`.
STEAUA DE AUR 99

Week-end-ul trecu într-un mod pl`cut. Lorenno [i Ursula


se plimbar` cu barca, \notar`, plecar` în sat în c`utarea unor
dovezi despre Odiseu [i vr`jitoarea Circe.
Ursula ar fi uitat tot ce s-a petrecut în prima sear`, dac`
n-ar fi existat, din când în când, schimburile de priviri cu
Enrico.
În ultima sear`, Enrico, Lorenzo, contele [i Ursula se
întâlnir` la cin`. Pentru c` terminase jum`tate din cartea la
care lucra, contele insist` s` deschid` o sticl` de [ampanie [i
apoi înc` una, pân` când toat` lumea se molipsi de buna lui
dispozi]ie.
– A[ vrea s` propun un toast. Pentru „Via]a clanului
Benvoglio”! spuse Enrico, zâmbind.
– {i eu vreau s` toast`m pentru munca lui Enrico. Pentru
Benvoglio Industries!
– Am [i eu un toast, spuse Lorenzo privind-o pe Ursula.
Vreau s` bem în cinstea celei pe care vreau s-o am al`turi tot
restul vie]ii, ca so]ie.
Capitolul 9

Singura persoan` pl`cut impresionat` de anun]ul lui Lorenzo


era contele. O privi încântat pe Ursula [i goli paharul dintr-o
înghi]itur`, f`r` s` ia în seam` t`cerea care se l`sase în salon.
– Lorenzo...
Ursula se opri, ne[tiind ce s` spun`. Era nemul]umit` c` nu
vorbise cu ea, \nainte s` fac` acest anun].
– Nu crezi c` e cam devreme ca s` faci un pas atât de
important? \l \ntreb` Enrico pe fratele s`u. Mama [tie de
inten]ia ta de a te c`s`tori cu ea?
„Cu ea”, ca [i când n-ar fi de fa]`, se gândi Ursula. Credea
c` o fat` de rând din America era o amenin]are pentru familia
lor cu sânge albastru?
Se uit` la el, dar v`zu c` o privea cu o curiozitate
nedisimulat`, a[a cum se întâmplase atunci când se
cunoscuser`.
– Nici n-o cuno[ti! continu` Enrico.
– Asta înseamn` c` tu o cuno[ti? \ntreb` Lorenzo,
plimbându-[i privirea de la unul la altul. Oricum, nu e treaba ta.
STEAUA DE AUR 101

– Nu e frumos s` v` purta]i a[a, fiii mei, spuse contele, pe


un ton împ`ciuitor.
– Poate ar fi mai bine s` discut`m în particular, suger`
Ursula. O s` avem destul timp s` vorbim înainte s` te întorci
la Londra, nu-i a[a?
– La Londra? repet` Enrico.
– Da, desigur, r`spunse repede Lorenzo.
Ursula se ridic`.
– V` rog s` m` scuza]i, a[ vrea s` m` duc în camera mea.
Mâine diminea]` vom pleca foarte devreme.
Dup` o noapte foarte agitat`, Ursula dormi aproape tot
drumul spre Roma. Se vis` în rochia de mireas` a mamei sale,
într-o biseric` întunecoas`, al`turi de Lorenzo. Ceremonia era
oficiat` de contele Benvoglio, dar când se \ntoarse s`-l s`rute
pe so]ul ei, descoperi privirea ironic` a lui Enrico.
Pentru c` se agit` în scaun, Lorenzo o scutur` u[or de
um`r.
– Ai visat urât?
– Da. Nu crezi c` ar trebui s` vorbim despre seara trecut`?
Propunerea de la cin`... dac` despre o propunere este vorba.
El o privi uimit.
– Dar n-avem despre ce s` vorbim. Te iubesc [i vreau s` m`
însor cu tine. Credeam c` sim]i acela[i lucru.
Ursula zâmbi u[or.
– Lorenzo, nimeni nu decide s` se c`s`toreasc` f`r` s`
discute [i cu cealalt` persoan`. Nu e o decizie pe care o iei sub
impulsul momentului! }in la tine, fire[te.
F`cu o scurt` pauz`.
– Dar s` vorbim despre dragoste? E prea devreme.
Cum putea s`-i spun` c` nu sim]ea nimic atunci când o
s`ruta?
102 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu putem s` men]inem rela]ia de acum?


– Ba da, sigur, r`spunse el luând-o de mân`. N-o s` mai
discut`m despre viitorul nostru pân` când n-o s` fii sigur`.
Dar s` nu te sperii din pricina familiei mele sau a lui Enrico.
– Î]i promit, spuse ea.

***

Când ajunse acas`, Ursula g`si un bilet de la Dino, care o


f`cu s` uite tot ce se întâmplase pe parcursul ultimelor zile.
„Orlando Forti este interesat de schi]ele pe care le-ai f`cut
b`iatului. Luna viitoare are o expozi]ie, care ar putea fi o
[ans` mare pentru tine. G`se[te-l pe b`iat [i apuc`-te de
treab`”.
Plec` imediat c`tre Treptele Spaniole [i, spre marele ei
noroc, îl g`si pe b`iat f`r` prea mult efort. Al`turi de prietenul
s`u, încerca s` vând` bijuterii ieftine turi[tilor.
Când o v`zu pe Ursula, pe chipul b`iatului ap`ru un
zâmbet larg [i accept` imediat s-o înso]easc` la studio.
– Benvenuto! \l salut` Dino pe Tomaso. Uite, [i pisica mea
a venit s` te întâmpine.
– Ce frumoas` e! spuse b`iatul, aplecându-se s-o mângâie.
Cum o cheam`?
– Giulietta. Cred c` te place.
Dino se întoarse spre Ursula.
– Sper c` e[ti la fel de relaxat` ca modelul t`u. Am o
singur` sugestie. În schi]ele tale am v`zut numai fragilitatea
chipului s`u, dar ce p`rere ai de umerii îngu[ti, ascu]i]i? Cred
c` ar fi mai bine s` iei ni[te perne [i s`-l pui s` se a[eze.
Ursula începu s` lucreze, desenând tr`s`turile dure,
buclele rebele, ochii mari [i genele lungi. Execut` linie dup`
STEAUA DE AUR 103

linie, ca un arhitect atent la planurile pe care le execut`.


Cufundat` în munc`, pierdu no]iunea timpului.
– Eram sigur c` te g`sesc aici, spuse Lorenzo n`v`lind în
studio. Bun`, Dino. Ia tu trebuie s` fii celebrul Tomaso.
– Da, eu sunt, r`spunse b`iatul, bucuros c` avea ocazia s`
se mi[te.
Ursula î[i ridic` privirea de pe pânz`.
– Lorenzo, ce cau]i aici?
– Ce caut? Am venit s` te iau. Sper c` ai terminat lucrul.
– Nu, n-am terminat. Tomaso, du-te înapoi [i a[eaz`-te la
loc, îi ceru ea, pe un ton nea[teptat de dur.
– Cred c` remarca asta a fost pentru mine, Tomaso.
Lorenzo se a[ez` imediat pe podea, cu o expresie atât de
caraghioas` pe chip, încât toat` lumea izbucni în râs.
– Dac` to]i cei care intr` în atelierul meu ar fi atât de
cumin]i... râse Dino, dându-i câteva reviste lui Lorenzo. Uite,
s` nu te plictise[ti!
Dar Ursula renun]` s` mai lucreze dup` câteva minute.
Lorenzo nu era interesat nici de reviste, nici de tablourile lui
Dino. Î[i luase un scaun, se a[ezase aproape de ea [i o privea
atât de fix, încât nu se mai putu concentra.
– Bine, cred c` ajunge pentru azi.
– Da, ajunge! spuse Lorenzo, s`rind de pe scaun. E vremea
cinei [i [tiu o mic` pizzerie care face cea mai bun` calzone din
Roma.
– Calzone! repet` Tomaso, cu ochii str`lucitori.
Lorenzo se întoarse c`tre el.
– Îmi pare r`u, amice, dar la masa asta nu pot s` mearg`
decât oamenii mari.
Îi f`cu semn cu ochiul.
104 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ne-am \n]eles?
– Da, replic` b`iatul, ridicând din umeri.
– Lorenzo, te rog!
Protestul Ursulei fu întrerupt de Dino:
– M` gândeam s` r`mâi s` m`nânci cu mine [i cu pisicile,
Tomaso. Î]i place înghe]ata de ciocolat`?
– Înghe]at` de ciocolat` la cin`?!
Ursula îi zâmbi lui Dino, recunosc`toare.
– La revedere, b`ie]i. Ne vedem mâine.
Str`zile pavate cu piatr` cubic` erau pustii, iar vântul care
b`tea dinspre râu purta vorbele familiilor adunate la masa de
sear`.
– De e[ti atât de t`cut`, Ursula?
– M` gândeam la Tomaso. Chiar \[i dorea s` vin` cu noi.
– Da, bietul de el. L-a[ fi luat cu noi, dar am crezut c` n-o
s` vrei, de vreme ce ai stat cu el toat` dup`-amiaza.
Ursula se opri [i se uit` la el.
– Eu, s` nu fiu de acord?! Lorenzo, nu cred c` vorbe[ti
serios! Eu iubesc copiii, mai ales pe Tomaso!
El o lu` de mân`.
– Nu [tii cât de mult m` bucur când te aud vorbind a[a.
Uite, am ajuns la pizzerie!
Se a[ezar` unul în fa]a altuia la o mas` lung` de lemn [i
comandar` dou` calzone.
– Ce bine miroase! zise ea. Mor de foame!
– {tiam c` o s`-]i plac`, spuse el mândru, umplând dou`
pahare cu vin ro[u dintr-o caraf` de pe mas`. E un loc simplu,
pentru oameni muncitori.
Ea îi zâmbi, mirându-se înc` o dat` de diferen]a dintre cei
doi fra]i Benvoglio.
STEAUA DE AUR 105

– Ecco!
O tân`r` cu un [or] alb plin de f`in` le aduse comanda.
– Cum ai g`sit locul acesta? \ntreb` Ursula, mu[când din
pizza.
– Ai r`bdare [i o s`-]i ar`t toate deliciile culturale ale
Romei. Mâine o s` mergem la Alfredo, s` mânc`m fettucini.
Miercuri o s`...
– A[teapt`! \l înterupse ea. Eu nu sunt în vacan]`! Nu
numai c` trebuie s` termin portretul lui Tomaso, dar mai am
[i proiectul de semestru, plus examenele pentru care am de
înv`]at.
– Prostii! E[ti studenta favorit` a profesorului Armado.
Portretul lui Botticelli e suficient ca s` ob]ii nota maxim`.
Î[i mai turn` un pahar de vin.
Ursula se aplec` peste mas` [i-[i puse mâna peste mâna lui.
– Nu face fa]a asta! E o perioad` foarte înc`rcat` pentru
mine. Te rog, ai r`bdare.
El \i zâmbi [i-i strânse mâna.
– Bine, o s` am r`bdare. Lucrurile vor sta cu totul altfel
dup` ce ne vom c`s`tori. Apropo, bunica ta o s` vin` la nunt`,
nu-i a[a?
– Am crezut c` am stabilit s` nu gr`bim lucrurile.
Se uit` la el cu o privire sincer` [i direct`.
– {tii c` nu sunt preg`tit` s` vorbim despre c`s`torie.
Dar în acea sear`, înainte s` adoarm`, Ursula se gândi la
c`s`torie [i încerc` s`-[i imagineze via]a ei al`turi de Lorenzo,
la Londra. Unde era apartamentul lui? Cine avea grij` de cas`?
Adev`rul era c` nu [tia nimic despre via]a lui din Londra.

***
106 ALEXANDRA BLAKELEE

În s`pt`mâna urm`toare, la facultate se recapitular` toate


cursurile, \naintea examenelor de sfâr[it de an. Pentru c`
studen]ii erau foarte ocupa]i cu finalizarea proiectelor, la
aceste cursuri venea, de obicei, foarte pu]in` lume.
– Ast`zi vom vorbi despre pictura renascentist`.
Cu toate c` asculta cuvintele profesorului Armado, Ursula
se gândise la portretul lui Tomaso. În fiecare dup`-amiaz`
dup` cursuri, se ducea direct la studioul lui Dino, unde
Tomaso o a[tepta deja. Lucra pân` seara, când Lorenzo venea
s-o ia. Mâncau împreun`, dup` care o conducea acas` [i nu
încercase niciodat` s` urce în apartamentul ei.
Lini[tea cursului fu întrerupt` de o b`taie în u[`.
– Intr`! spuse profesorul, nemul]umit c` era deranjat.
Cel care intr` în sal` era Enrico. Ursula se aplec` asupra
caietului, pref`cându-se c` scrie.
– V` rog s` m` ierta]i, domnule profesor. Îmi cer scuze c`
v` deranjez, dar trebuie neap`rat s` vorbesc cu domni[oara
Stewart.
– Da, da. Du-te, Ursula.
Ea î[i strânse lucrurile, întrebându-se ce dorea Enrico. Se
întâmplase ceva cu Lorenzo? Dar fratele lui nu era cea mai
potrivit` persoan` pentru a-i transmite mesaje din partea lui.
– Îmi pare r`u c` te-am deranjat la cursuri, îi spuse Enrico
atunci când ie[ir` pe hol.
– Ei bine? Despre ce e vorba?
– Cred c` ar fi mai bine s` mergem la o cafenea, unde
putem sta de vorb`.
– Foarte bine.
Ma[ina \i a[tepta afar`, iar [oferul îi conduse la Canova, o
cafenea veche [i foarte elegant`, aflat` la numai câteva sute de
metri dep`rtare.
STEAUA DE AUR 107

– Am fi putut merge pe jos, spuse Ursula când coborâr`


din ma[in`.
Enrico ridic` din umeri [i nu r`spunse. Str`b`tur`
cafeneaua [i ajunser` la o mic` gr`din` interioar`. La una din
mese st`tea un cuplu de îndr`gosti]i, dar Ursula evit` s`-i
priveasc`.
– Dori]i ceva de b`ut? \ntreb` chelnerul.
Ea cl`tin` din cap.
– Nimic? se mir` chelnerul. Cred c` signorina ar dori ceva
r`coritor, mai ales într-o zi atât de c`lduroas`. Poate un ceai
cu ghea]` sau un suc natural?
– Signorina a spus c` nu vrea nimic, replic` t`ios Enrico.
– M-am r`zgândit, interveni Ursula, zâmbindu-i
chelnerului. Un ceai de l`mâie ar fi foarte nimerit.
Enrico se foi nelini[tit în scaun.
– Adu-mi [i mie un whisky.
– Nu e cam devreme pentru whisky? \l întreb` ea, dup`
plecarea chlenerului. Oricum, credeam c` b`utura ta preferat`
este [ampania.
– La petreceri sau anivers`ri, da. Îns` la afaceri prefer
whiskyul.
– Serios? Nu-mi amintesc s` avem rela]ii de afaceri.
– Atunci, poate ar fi trebuit s` spun c` beau whisky la ocazii
nepl`cute.
– Mi-ai trezit interesul, spuse ea, încercând s` par`
nep`s`toare. Vrei s`-mi explici?
El ridic` privirea, uitându-se \n ochii ei.
– Am încercat s` iau leg`tura cu tine de când ne-am întors
de la Circeo. Am fost la tine acas`, te-am sunat, dar n-am reu[it
s` te g`sesc.
F`cu o scurt` pauz`.
108 ALEXANDRA BLAKELEE

– {i? Despre asta e vorba? Sunt flatat` de aten]ia ta, dar nu


cred c` trebuie s`-]i dau raportul despre treburile mele.
– {tii foarte bine c` nu asta am vrut s` spun, se gr`bi el s`
r`spund`. Am încercat s` te g`sesc \nainte s` faci un gest
nes`buit. Voiam s`-]i spun c` nu po]i, c` nu trebuie s` te
m`ri]i cu Lorenzo.
Ursula se uit` la chipul pe care-l considerase atr`g`tor, la
ochii mari, fermec`tori.
– Te în[eli amarnic, conte Benvoglio, spuse ea, cl`tinând
din cap. Nu po]i s`-mi spui ce s` fac!
– Ursula, pentru binele t`u! Nici m`car s` nu te gânde[ti la
c`s`torie.
– Nu te intereseaz` pe tine gândurile sau ac]iunile mele!
– Ba da, atâta vreme cât este implicat Lorenzo. Nu [tii ce...
Ea se ridic`, incapabil` s`-[i mai st`pâneasc` furia.
– Nu mai avem ce discuta!
Cu ochii în lacrimi, Ursula se dep`rt`.
– Dac` m-ai asculta, ai vedea c` încerc s` te ajut, spuse el,
urm`rind-o prin curte.
– Las`-m` în pace!
Ie[i în strad`, f`r` s` [tie încotro mergea. N-o interesa
decât s` se îndep`rteze de Enrico, de îndoielile [i confuziile
pe care le trezea în sufletul ei. Unde era acel Enrico cu sim]
cavaleresc, care îi adusese po[eta furat` de motociclist? Era
acela[i b`rbat care sugera acum c` nu era destul de bun`
pentru familia lui?
Dup` ce hoin`ri pe str`zi, ajunse la atelierul lui Dino.
– Ce cau]i aici atât de devreme? S-a întâmplat ceva?
– Nu, totul e în regul`. Am ni[te probleme personale.
Î[i mu[c` buza, încercând s` se st`pâneasc`, dar nu reu[i.
STEAUA DE AUR 109

– Trebuie s` plec la sfâr[itul s`pt`mânii. Nu pot s` lucrez


la portretul lui Tomaso.
Dino d`du din cap.
– E o idee foarte bun`. Nu te uita a[a la mine! Tabloul e
foarte bun, e proasp`t, plin de via]`, puternic. Dar ca s`-i
p`strezi vitalitatea, trebuie s` te dep`rtezi pu]in.
– Chiar crezi asta? \ntreb` Ursula, nesigur`.
– Dac` o s` scapi de sentimentul de vinov`]ie, atunci chiar
î]i ordon s` pleci. Mie mi s-a întâmplat de multe ori s` las un
tabloul neterminat [i s` revin la el dup` o pauz`, cu for]e
proaspete.
– Da, cred c` o pauz` [i o schimbare de decor mi-ar prinde
bine.
Ursula se gândi c`, pentru a g`si r`spunsuri la toate
întreb`rile care o fr`mântau, avea nevoie s` petreac` pu]in
timp cu Lorenzo, f`r` ca Enrico s` fie atât de aproape de ei.
– Du-te acas` [i f`-]i bagajele, o îndemn` Dino. Am s`-i
spun lui Tomaso s` fie aici luni dup`-amiaz`.
– Mul]umesc, îi zâmbi ea. E[ti minunat!
Capitolul 10

A doua zi, Ursula, împreun` cu Lorenzo, se bucura de


razele soarelui pe ]`rmul m`rii, în însoritul port Napole. Toat`
sup`rarea zilei precedente disp`ruse, dus` departe de valurile
înspumate.
Acum, cei doi se apropiau de faimoasa insul` Capri, pe un
feribot.
– Mai avem doar câteva minute, spuse Lorenzo.
– Arat` grozav!
Insula era înv`luit` în cea]`, ascunzându-se privirii
turi[tilor. Coborâr` pe insul`, privind funicularul care tocmai
plecase c`tre vârful muntelui.
– O s` dureze mult pân` când se va întoarce, spuse
Lorenzo. Dar putem s` lu`m un taxi.
– Nu vrei s` ne plimb`m pu]in pe aici?
– Nu sunt multe de v`zut, dar dac` vrei tu... Facem exact
ceea ce vrei tu.
Ea îi zâmbi, recunosc`toare pentru faptul c` dorea s`-i fac`
pe plac. Din momentul în care-i spusese c` vrea s` plece cu el
STEAUA DE AUR 111

pentru câteva zile, Lorenzo fusese de acord [i zâmbise f`r`


încetare. A[a ajunseser` departe de Roma, departe de Enrico.
– Augustus considera c` insula Capri este încânt`toare,
spuse el, ajutând-o s` coboare. Spunea c` din dep`rtare pare
o stânc`, dar când te apropii vezi ]inutul înfloritor.
– Când a pus piciorul pe ]`rm a v`zut un stejar înfrunzit [i
[i-a dat seama c` era un semn de bun augur. Tata mi-a spus
povestea asta când eram mic`.
– Bazându-se pe acest semn, a renun]at la mult mai bogata
insul` Ischia în favoarea insulei Capri. }i-a spus [i asta tat`l
t`u?
Dar Ursula se opri pe chei [i admir` apa limpede.
– Nu cred c` am v`zut o asemenea culoare.
– Eu am v`zut. Este culoarea ochilor t`i.
Se plimbar` pe mal [i se îndreptar` c`tre port.
– Asta e tot, spuse Lorenzo, ar`tând c`tre terasele pe
jum`tate pline, magazinele de suveniruri [i un taxi în care
[oferul adormise cu capul pe volan. Dup` cum vezi, nu ai ce
s` vizitezi. Vrei s` bem ceva, cât timp a[tept`m funicularul?
Ursula accept`. Auzi câ]iva pescari vorbind [i deveni atent`,
uimit` de dialectul folosit.
– Ar trebui s` auzi dialectul din Sicilia, râse Lorenzo. Dac`
[tii numai limba italian` vorbit` la Roma, o s` ai impresia c`
este o limb` complet diferit`.
Când se a[ezar` la mas`, clopotele bisericii începur` s`
bat`, cuprinzând \ntreaga insul`.
– Nu e ora exact`, nu-i a[a? \ntreb` ea, consultând-[i
ceasul.
– Nu se poate, a b`tut de prea multe ori, r`spunse el. Poate
a c`zut cineva din vârful muntelui!
112 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ce idee îngrozitoare!
Ursula se întoarse c`tre chelner.
– De ce bat clopotele?
– Mâine este s`rb`toarea Sfintei Constanza, r`spunse
acesta. Clopotele bat ca s-o anun]e c` suntem preg`ti]i.
– Sfânta Constanza?
– Da, este sfânta care patroneaz` insula Capri. A f`cut
multe minuni în timpul vie]ii. Se spune c` este responsabil`
de moartea tiranului Tiberius [i c` a distrus Grotta Oscura –
Grota cea Întunecat`.
– Hai s` mergem, draga mea, interveni Lorenzo. Dac` e o
petrecere mâine, ar fi bine s` g`sim un loc unde s` dormim la
noapte.
– Da, imediat.
Se întoarse din nou c`tre chelner.
– Am auzit de Grota Albastr`, dar n-am auzit de Grota
Întunecat`.
– Da, da. Toat` lumea a auzit de Grota Albastr`. Dac` veni]i
aici mâine diminea]`, fratele meu o s` v` duc` acolo. Dar mai
întâi a fost Grota Întunecat`, un loc foarte frumos [i misterios,
plin de minuni [i magie.
– Ursula! spuse Lorenzo pe un ton dur. Am crezut c` am
venit aici împreun`!
Ea \l privi surprins`.
– A[a [i e, spuse ea, luându-l de mân`. Doar c` voiam...
– A sosit funicularul, spuse el ridicându-se. Vii?
– Sigur.
Ursula îl urm` pe drumul pr`fuit c`tre locul de la baza
muntelui unde oprea funicularul.
– Îmi pare r`u dac` te-am sup`rat, se scuz` ea. Chelnerul
acela îmi trezise curiozitatea, dar probabil c` tu te-ai s`turat de
astfel de pove[ti.
STEAUA DE AUR 113

– Nu m-am sup`rat, stai lini[tit`! Hai, intr`, o invit` el.


– Ma[in`ria asta îmi aminte[te de teleschi, remarc` ea.
Funicularul se deplas` încet, urcând pe munte.
– A[a e. Sincer s` fiu, de câte ori urc într-un funicular îmi
amintesc de prima mea excursie la schi. Eram în Elve]ia [i am
avut un accident cu teleschiul.
– {i?! Ai fost r`nit?
– Nu, eu nu. Dar al]i turi[ti n-au fost la fel de noroco[i.
Cl`tin` din cap, apoi zâmbi.
– Uit`-te! Nu-i a[a c` e o priveli[te minunat`?
Ursula admir` priveli[tea.
– Abia acum în]eleg ce înseamn` s` r`mâi f`r` cuvinte în
fa]a naturii.
Portul era sc`ldat de o mare cristalin`, albastr` [i limpede.
La mic` distan]`, sub ei, se vedeau acoperi[urile unor case
vechi, cu terase în arcad`, care evocau prosperitatea din
timpurile medievale. Toat` insula era acoperit` de m`slini.
– Nu urc`m pân` în vârful muntelui? \ntreb` ea,
dezam`git` când funicularul se opri.
– Nu, aici e Capri.
Lorenzo lu` bagajul.
– Acolo este pia]a central`, îi ar`t` el, cu un aer de
cunosc`tor. Trebuie s-o travers`m ca s` ajungem la hotel, dar
mai întâi vreau s` ne oprim la farmacie. Mi-am uitat trusa de
b`rbierit.
– Eu am s` te a[tept în pia]`. E un loc atât de frumos!
Dar el o lu` de mân`.
– Nu, vino cu mine! Putem s` mergem în pia]` mai târziu,
împreun`.
Ursula ezit`. Era uimitor c` un b`rbat al c`rui spirit de
aventur` era foarte dezvoltat putea s` fie atât de dependent!
114 ALEXANDRA BLAKELEE

– Hai, insist` Lorenzo, tr`gând-o dup` el. Nu se cuvine s`


stai singur` în pia]`. În plus, vreau ca toat` lumea s` vad` c`
e[ti cu mine.
– A[a [i e, spuse Ursula, urmându-l.
Ar fi f`cut orice pentru ca sfâr[itul de s`pt`mân` s` fie
perfect.
– Pe aici, signorina.
O conduse pe o strad` îngust`, cu case vechi [i pline de flori.
– Acesta e hotelul Terrano.
Ursula privi hotelul grandios, vopsit în roz. Brusc, în
mintea ei încol]i o întrebare: oare fugise de pasiunea lui
Enrico pentru ca s-o accepte pe cea a lui Lorenzo?
– Hai s` intr`m, o invit` el, râzând. Cred c` asta trebuie s`
facem ca s` lu`m o camer`, nu?
Ea trase aer în piept [i-l urm` în holul spa]ios, decorat în
lemn de stejar.
– Pot s` v` ajut? se oferi o femeie frumoas`, de vârst`
mijlocie, care vorbea cu un puternic accent fran]uzesc.
– Am dori o camer` cu vedere spre mare. Iubita mea n-a
mai fost niciodat` la Capri.
Femeia o privi, iar Ursula ro[i puternic.
– M` tem c` n-am nimic liber, spuse recep]ionera, studiind
lista de rezerv`ri. Nu, sta]i! Am o camer` foarte frumoas`, cu balcon.
– Bun! Signorina va sta în acea camer`, spuse Lorenzo. Eu
o s` iau o alt` camer`, orice ave]i liber.
Se întoarse spre Ursula [i o invit` s` se semneze în registru.
– E bine a[a?
– Perfect, r`spunse ea, r`suflând u[urat`.
Situa]ia era chiar mai ciudat` decât î[i imaginase. Îl luase
pe Lorenzo la Capri, a[a cum Enrico o dusese pe ea la Circeo.
Acum, cel care p`rea naiv [i încrez`tor era Lorenzo.
Liftul opri la etajul al doilea.
STEAUA DE AUR 115

– Poftim cheia! Eu sunt la etajul de deasupra, camera


treizeci [i patru. Ne vedem peste o or`, la cin`.
Camera Ursulei era foarte mare [i frumoas`. Ca [i holul, era
decorat` cu lemn de stejar. Patul, acoperit cu dantel`, era o
pies` de mobilier din secolul nou`sprezece.
– Frumos! murmur` ea, ie[ind pe balcon.
Soneria telefonului o f`cu s` intre înapoi în camer`.
– Eu sunt, îl auzi ea pe Lorenzo. Voiam doar s` m` asigur
c` totul este în regul`.
– E minunat! Tocmai voiam s` m` schimb pentru cin`. S`
m` îmbrac elegant?
– Da. O s` mergem la un restaurant fran]uzesc care are cea
mai bun` mâncare, specific` insulei Capri.
– N-are pic de logic`! râse ea.
– Ba da. În trecut, Capri a fost provincie a Fran]ei. Chiar [i
hotelul acesta e fran]uzesc [i e l`sat mo[tenire, din genera]ie în
genera]ie. Nu [tiu de când, pentru c` nu m` pricep deloc la date.
– Oare cum te descurci la Sotheby?
– Ce vrei s` spui? \ntreb` el, t`ios.
– Te tachinam, nimic mai mult, îl asigur` Ursula.
Probabil c` era obosit [i nu-i pl`cea s` se glumeasc` pe
seama serviciului s`u, se gândi ea [i schimb` subiectul.
– Am o priveli[te minunat`! Abia a[tept s` vii [i s` vezi!
– O s` cobor la bar, a[a c` putem s` ne întâlnim acolo.
– Da, sigur, r`spunse Ursula, mai mult uimit` decât
dezam`git`.

***

Înv`luit` într-o rochie lung`, aurie, Ursula coborî în hol. Se


îmbujor` când v`zu c` privirile tuturor se oprir` asupra ei [i
se îndrept` gr`bit` spre Lorenzo.
116 ALEXANDRA BLAKELEE

– Buona sera, signore.


P`rul c`zut peste frunte îi d`dea un aer preocupat [i, în
acela[i timp, vulnerabil.
– Dau un b`nu] pentru gândurile tale, spuse ea, a[ezându-se
pe scaunul de lâng` el.
– Ce ciudat c` ai spus asta, râse el. În partea de vest a
insulei este un cazinou grozav! Ce-ar fi s` trecem pe acolo
înainte de cin`? O s` ne distr`m pe cinste!
– Lorenzo... Mi-e mult prea foame! Nu cred c` pot s` m`
concentrez. Putem s` mergem alt`dat`!
– Nici m`car un joc sau dou`, ca s`-]i m`re[ti apetitul?
– Apetitul meu e deja foarte mare! Cazinoul din Capri e
foarte frumos, dar...
Se ridic` [i-i oferi bra]ul.
– Dar a[a e [i restaurantul Colette.
Iasomia se sim]ea în aer, iar noaptea înv`luise insula
lini[tit`. Restaurantul, construit pe coama unui deal,
era cel mai elegant local în care o dusese vreodat`
Lorenzo.
Chelnerul îi conduse la o mas` a[ezat` lâng` geam.
– Am s` m` duc chiar eu în pivni]`, spuse Lorenzo. Vreau
s`-]i ofer cea mai bun` [ampanie pe care o au!
Privindu-l în timp ce se dep`rta, Ursula î[i spuse c` era
norocoas` pentru c` g`sise pe cineva care ]inea la ea.
– Dori]i s` comanda]i, domni[oar`? \ntreb` chelnerul. Sau
dori]i s`-l a[tepta]i pe domnul?
– Am s` a[tept, replic` ea.
Ursula privi în jur, la ceilal]i turi[ti care luau cina în
restaurant. Unul îi atrase aten]ia – era un b`rbat distins, înalt
[i suplu. Pentru c` i se p`rea cunoscut, c`ut` un creion în
STEAUA DE AUR 117

po[et` [i începu s`-l deseneze pe spatele meniului. Unde-l


mai v`zuse? se întreb` ea. Oare îl întâlnise când fusese cu tat`l
ei în vacan]` în Grecia?
– Ce faci?
Ridic` privirea [i v`zu chipul sup`rat al lui Lorenzo.
– Te las singur` numai dou` minute [i uite ce faci!
– Ce s-a întâmplat, Lorenzo?
Nu-l mai v`zuse niciodat` a[a [i nu în]elegea ce anume îl
sup`rase.
– Nu e destul c` stai toat` ziua la cursuri [i c`-]i petreci tot
timpul liber la Dino, cu micul Tomaso? E[ti atât de obsedat`?
Chiar trebuie s` faci asta?
Sup`rat, ar`t` spre hârtia din fa]a ei.
– Am crezut c` ai venit aici ca s` fii cu mine!
Usrula f`cu ochii mari, uimit`.
– Ei bine? Nu acesta e motivul?!
– Ba da, reu[i ea s` spun`. Te rog, stai jos. Sigur c` am
venit aici ca s` fim împreun`. Am f`cut o simpl` schi]`, cât ai
fost plecat. Dar nu uita c` sunt un artist [i c` gândesc într-un
anume fel! În]elegi asta, nu? B`rbatul îmi p`rea cunoscut [i
l-am desenat încercând s`-mi amintesc unde l-am v`zut.
– A[adar, b`rbatul acela te intereseaz`?
– Lorenzo, vorbe[te mai încet, pentru Dumnezeu! Ce-ai
p`]it? Parc` nu mai e[ti tu însu]i! Cât ai b`ut?
– Înc` un chip care te fascineaz`! continu` el. Te-ai s`turat
de acest b`rbat Botticelli? Sau nu e b`rbatul care trebuie? Asta
e problema, nu? Te rog, nu te preface atât de surprins`! Chiar
crezi c` nu [tiu ce sentimente ai pentru Enrico?
– Înceteaz`!
– Presupun c` b`rbatul `la e la fel de irezistibil ca [i Enrico.
Da, draga mea! Un alt playboy, un b`rbat de lume!
118 ALEXANDRA BLAKELEE

Sim]ind c` nu mai poate suporta, Ursula se ridic` de pe


scaun [i-l înfrunt`, privindu-l fix în ochi. Trase aer în piept [i-l
p`lmui cu putere, dup` care ie[i în fug` din restaurant.
Când ajunse la hotel, începu s` se plimbe cu pa[i mari prin
camer`. Nu era sup`rat`, ci complet îngrozit`. Cum începuse
totul? Care fusese cauza acestei izbucniri, complet nea[teptate?
Ursula regret` c`-l p`lmuise [i, pe m`sur` ce trecea timpul,
începea s` se învinov`]easc`. Ea era cea care-i sugerase s` plece
în excursie împreun` [i trebuia s` în]eleag` dac`, din punctul
lui de vedere, p`rea ciudat c` desena de îndat` ce r`mânea
singur`. Adesea, oamenii îndr`gosti]i erau posesivi. I se p`rea
exagerat pentru c` nu-i împ`rt`[ea sentimentele?
Vinovat` [i ru[inat`, telefon` în camera lui, dar nu primi
nici un r`spuns. Sun` la fiecare cincisprezece minute [i
renun]`, în cele din urm`, la miezul nop]ii. Tocmai se
preg`tea s` se duc` la culcare când auzi o b`taie în u[`.
– Cine e?
– Eu, r`spunse Lorenzo. Pot s` te v`d?
– Sigur!
Ursula se gr`bi spre u[` [i o deschise.
– Îmi pare r`u pentru ce s-a întâmplat.
– Nu, eu ar trebui s`-mi cer scuze. N-aveam nici un drept
s` fiu gelos.
Î[i coborî privirea în podea.
– Cred c` am b`ut prea mult.
– În]eleg.
Lorenzo o privi în ochi.
– Atunci... E totul în regul`?
– Da, r`spunse ea, f`r` s` fie sigur` c` a[a st`teau lucrurile.
– }i-am adus asta.
Îi d`du un co[ cu fructe, pui [i o sticl` de [ampanie.
STEAUA DE AUR 119

– Grozav! Uitasem cât mi-era de foame. Hai s` facem un


picnic în balcon!
– M`nânc` tu, o îndemn` Lorenzo, s`rutând-o u[or pe
obraz. Eu am mâncat. Te sun mâine diminea]`.
Ea închise u[a în urma lui, complet nedumerit`. De[i foarte
posesiv în public, Lorenzo nu se apropia niciodat` de ea
atunci când r`mâneau singuri. Era atent cu ea [i-i aducea de
mâncare în camer`, dar refuza s` r`mân` la mas`. Spre
surprinderea ei, trebuia s` recunoasc` faptul c` era bucuroas`
c` nu r`m`sese.

***

A doua zi, Ursula se trezi mângâiat` de primele raze ale


soarelui. Ie[i pe balcon [i v`zu doi copii care se plimbau pe
malul apei. Oare ce f`cea Tomaso?
Întrebarea o f`cu s` intre în camer` [i s` caute caietul ei de
schi]e, dup` care se a[ez` la fereastr`. Cu mi[c`ri sigure, îl
desen` pe b`iat a[a cum n-o mai f`cuse niciodat` – ochii îi
str`luceau, dar întreaga lui înf`]i[are vorbea de s`r`cia în care
tr`ia.
Ursula î[i d`du seama c` Dino avusese dreptate când o
sf`tuise s` lase tabloul deoparte, pentru câteva zile, [i se
întreb` dac` putea s`-l deseneze la fel de expresiv [i pe
b`rbatul lui Botticelli. Întoarse o alt` foaie de hârtie [i lucr`
f`r` pauz`. Când termin`, observ` cu uimire c` nu desenase
Portretul unui tân`r [i nici chipul lui Lorenzo, ci pe al lui
Enrico. Oare va fi obsedat` de el toat` via]a?
– Ursula!
O b`taie în u[` îi întrerupse gândurile.
120 ALEXANDRA BLAKELEE

– Te-ai trezit?
– Vin imediat!
Î[i puse halatul [i deschise u[a.
– M` gândeam s` lu`m micul dejun împreun`, spuse el
intrând în camer`. Ce-ai zice s` mânc`m aici, în balcon?
– Minunat` idee. F`-te comod, iar eu o s` comand cafea [i
cornuri.
Lorenzo nu se mi[c`.
– Ce s-a întâmplat?
Urm`ri privirea lui [i v`zu c` se uita la caietul ei.
– Îl desenam pe Tomaso, spuse ea, întorcând repede
pagina. Dup` ce l-am terminat, l-am desenat [i pe tân`rul din
tabloul lui Botticelli.
– Adic` pe Enrico, nu?
– Nu!
– E foarte clar c` înc` te gânde[ti la el. Orice ai vrea s`
desenezi, pe hârtie apare chipul lui.
– Te rog, Lorenzo! Nu începe din nou...
Nu Enrico trebuie s` fie gelos? se \ntreb` ea în gând.
– Mai mânc`m sau nu?
Lorenzo r`mase t`cut câteva clipe, încercând s` se calmeze.
– Sigur c` da. Îns` cred c` ]i-ar pl`cea mai mult s` mergem
în pia]`.
– Bine. M` îmbrac [i cobor în hol în zece minute.
El îi lu` mâna [i i-o s`rut`.
– Am început s` num`r!
Pia]a oferea un spectacol surprinz`tor al vie]ii de pe insul`
– muncitori din Capri st`teau la mese al`turi de vedete de
cinema aflate în vacan]`, bârfind, vorbind, bucurându-se de
soarele str`lucitor.
STEAUA DE AUR 121

– Tot timpul e a[a? \ntreb` Ursula.


– Ce vrei s` spui? Te referi la vreme?
– Nu, la oamenii care stau împreun`. E ca un stil de
arhitecutur`, o juxtapunere a oamenilor simpli cu lumea
sofisticat`.
– Da. Ast`zi se vede [i mai bine acest lucru pentru c` este
zi de s`rb`toare. Toat` lumea o s` stea aici, la mese, pân`
dup`-amiaz`, când va veni procesiunea. Abia atunci se vor
ridica.
– Nu [i noi, zâmbi larg Ursula.
Lorenzo izbucni în râs.
– De ce am impresia c` ai pl`nuit în cele mai mici
am`nunte ziua de azi?
– Pentru c` a[a e. În primul rând, o s` urc`m la AnaCapri.
Am citit c` acolo este o mic` biseric` [i a[ vrea s-o desenez.
Apoi o s` coborâm în Grota Albastr`, o s` lu`m prânzul în port
[i o s` ne întoarcem aici la timp pentru parad`. Ce s-a
întâmplat?
– Nu în]eleg de ce vorbe[ti în continuare despre desene [i
schi]e. Chiar nu po]i s` ui]i c` e[ti artist?
– De ce a[ face asta? \ntreb` ea, nedumerit`. E ca [i cum
mi-ai cere s` uit c` tr`iesc, c` sunt femeie!
– Voiam s` spun c` vreau s` fii, într-adev`r, cu mine.
– Pentru numele lui Dumnezeu, Lorenzo! Înceteaz` cu
prostiile! Doar nu-mi por]i pic` pentru o simpl` schi]` a unei
biserici...
– N-ai decât s` faci acest lucru, dac` e atât de important!
Dar eu n-am de gând s` fiu ignorat!
O privea fix, cu un aer sfid`tor.
– O s` g`sesc un alt mod de a m` distra. Poate c` o s` m`
duc la cazinou...
122 ALEXANDRA BLAKELEE

– Dac` a[a vrei s`-]i petreci timpul, n-am nimic împotriv`.


Ne vedem aici la ora dou`.
– Chiar o s` m` la[i singur?
– Nu tu e[ti cel care m` las` singur`? explod` Ursula, f`r`
s`-[i mai poat` ascunde sup`rarea. E prima mea vizit` la Capri
[i vreau s` v`d insula. Speram s` vii cu mine, dar dac` refuzi...
M` pot duce singur`.
Dezam`git`, Ursula se îndrept` spre telescaun. Câ]iva
copii, care alergau ferici]i pe str`zile decorate festiv, o
salutar`. O feti]` blond`, cu pistrui, z`bovi lâng` ea [i o
întreb` unde era prietenul ei.
– N-am prieten, r`spunse ea.
Dintr-o dat`, î[i d`du seama c` acesta era adev`rul. Se
îndr`gostise de un portret renascentist [i încercase, nu o dat`,
ci de dou` ori, s` transforme aceast` iluzie în realitate.
Bietul Lorenzo, atât de bun [i de generos... Chiar dac` ar fi
ajuns s`-l iubeasc`, rela]ia lor n-ar fi mers, pentru c` nu era
femeia potrivit` pentru el. O tân`r` independent` ca ea nu
putea sta al`turi de un b`rbat atât de gelos [i de posesiv. Cu
siguran]`, [i el în]elesese acest lucru. Excursia aceasta le
ar`tase clar cât de mari erau diferen]ele dintre ei.
Ursula î[i petrecu urm`toarele ore la Monte Solaro, cel mai
înalt loc al insulei. Desen` biserica San Michelle [i admir`
vegeta]ia bogat`, atât de diferit` de cea din restul insulei.
Înviorat` de peisajele care i se desf`[urau în fa]a ochilor [i
mul]umit` de schi]ele f`cute, Ursula coborî în port [i încerc`
s` g`seasc` o barc` pân` la Grota Albastr`. Dar portul era
nea[teptat de pustiu.
– Fratele t`u nu mai face curse c`tre grot`? \l întreb` ea pe
chelnerul întâlnit cu o zi în urm`.
STEAUA DE AUR 123

– Signorina, ce mult m` bucur s` v` v`d! Ast`zi nu se


poate, uita]i-v` [i dumneavoastr`.
Abia atunci v`zu Ursula marea agitat` [i valurile înspumate
care se loveau cu putere de dig.
– Ar fi mai bine s` v` întoarce]i mâine.
– Mâine am s` plec.
– {i mai bine, zâmbi chelnerul. A[a ve]i avea un motiv
serios s` v` întoarce]i la Capri, nu?
– Adev`rat, r`spunse ea, încântat` de logica lui.
– Procesiunea pentru Sfânta Constanza începe curând,
spuse b`rbatul, închizând u[ile terasei.
Sunetul grav al clopotelor bisericii accentuar` cuvintele lui.
– Imediat o s` auzi]i [i clopotele [i artificiile. Haide]i,
domni[oar`, v` duc eu înapoi pe insul`. Familia mea m`
a[teapt` acolo, iar dumneavoastr` o s` v` întâlni]i cu
domnul, nu?
O l`s` în pia]a central`, iar Ursula îl c`ut` pe Lorenzo la
cafeneaua unde luaser` micul dejun.
– Ai sosit! exclam` Lorenzo, ridicându-se în întâmpinarea
ei. Credeam c` o s` pierzi parada. Cum ]i-ai petrecut
diminea]a?
– Foarte bine, mul]umesc. {i tu?
– La fel. Uite, începe.
Zgomotul mul]imii fu acoperit de un cor care se auzea din
ce în ce mai tare. Parada era deschis` de copii, urma]i de o
fanfar` care smulse ropote de aplauze din partea publicului.
Apoi intrar` în pia]` opt b`rba]i îmbr`ca]i în robe lungi, ro[ii,
care purtau pe umeri statuia Sfintei Constanza. Trei preo]i, în
robe aurii, îi urmau, binecuvântând mul]imea. Procesiunea se
opri în fa]a bisericii, iar oamenii de pe margine se îmbr`]i[ar`,
cu ochii în lacrimi.
124 ALEXANDRA BLAKELEE

Fanfara începu s` cânte melodii populare, tradi]ionale.


– Nu e minunat? \ntreb` Lorenzo, luând-o de mân` pe
Ursula. M` bucur c` am venit. Tu nu?
Dar ea nu-l auzea. Lâng` un stâlp al bisericii, privind-o fix,
se afla Enrico.
– Ai spus ceva? se întoarse brusc spre Lorenzo.
– Te-am întrebat dac`-]i place s`rb`toarea, repet` el.
– E minunat`. Mergem s` mânc`m ceva? \ntre ea,
încercând s`-l scoat` din pia]`.
– {tiu locul potrivit! Un loc preferat al familiei noastre...
– Nu, se opuse ea, îngrozit` la gândul c`-l putea întâlni pe
Enrico. Hai s` mergem într-un loc simplu.
– Dar exact asta este, spuse Lorenzo.
O conduse pe str`zile aglomerate pân` la un restaurant
micu], cu vedere spre mare.
– Conte Benvoglio! Bine a]i venit! \i întâmpin` o femeie
brunet`.
– Buon giorno, signora, spuse Lorenzo, strângându-i
mâna. M` bucur s` v` v`d. Ave]i o mas` pentru noi?
– Si, si. Amândoi? \ntreb` femeia, privind peste um`rul lui
Lorenzo. A trecut atâta vreme de când n-a]i mai venit aici
amândoi. {ti]i, înc` nu pot s` v` deosebesc!
Ursula încremeni când auzi vocea lui Enrico.
– A[a e, a trecut mult timp. Abia a[tept s` gust salata de
fructe de mare. Haide]i, voi doi! Eu [i Annabella murim de
foame.
Ursula se uit` la tân`ra care-l ]inea de bra]. Oare ea era
marea dragoste a vie]ii lui? Era micu]`, foarte feminin` [i
fragil` [i p`[ea cu gra]ia unei gazele. P`rul ro[cat era strâns
într-un coc elegant, iar ochii alba[tri erau sco[i în eviden]` de
machiaj.
STEAUA DE AUR 125

– Ce ciudat s` ne întâlnim aici! se întoarse Lorenzo c`tre


fratele s`u geam`n. Ce te aduce la Capri?
– Mai întrebi? replic` el în timp ce se a[ezau la mas`.
Munca mea, fire[te.
Se întoarse c`tre Ursula.
– Îmi cer scuze, voi nu v-a]i cunoscut. Secretara mea
Annabella Ponti, domni[oara Ursula Stewart.
Cu siguran]`, secretar`! \[i spuse ea în gând, surprins` c`
era scandalizat` a[a cum ar fi fost bunica Willa.
– Î]i place aici, Ursula?
– Da, e grozav! r`spunse ea, încercând s` par` vesel`.
– Chiar spuneam c` ne pare r`u c` plec`m, interveni
Lorenzo. Ne întoarcem la Napoli în aceast` dup`-amiaz`.
Ursula nu coment`. Ar fi trebuit s` mai r`mân` o noapte,
dar nu insist`. Pl`cerea c`l`toriei disp`ruse atunci când
în]elesese c` nu-l putea iubi pe Lorenzo.
– Cât e ceasul? Întreb` el.
– Aproape trei, r`spunse Enrico, privindu-l insistent.
– Atât de târziu? Hai, Ursula.
Se ridic` [i o lu` de mân`.
– Avem mai pu]in de o or` s` prindem vaporul. Poft` bun`,
dragilor!
Se îndreptar` spre ie[ire.
– Era s` uit!
Lorenzo se opri [i se întoarse c`tre fratele s`u.
– Ai o not` de plat` la cazinou! Ocup`-te de ea, b`trâne!
Capitolul 11

– A[adar, s-a terminat? \ntreb` Lorenzo, privind pe


fereastra trenului.
– Nici nu cred c` a început vreodat`, r`spunse ea cu
blânde]e.
– Din pricina unor vorbe f`r` importan]`, spuse într-un
moment de gelozie? Cunosc cupluri c`s`torite care se ceart`
mult mai r`u.
– Nu e vorba de asta, Lorenzo. Nu spune prostii! E[ti un
om bun, generos, e[ti un prieten de n`dejde, dar nu te
iubesc.
Ursula [tia exact ce avea de spus, pentru c` nu era primul
b`rbat cu carea avea aceea[i discu]ie. Oare se va mai repeta
aceast` scen`?
– Ne-am sim]it bine împreun` [i sper s` r`mânem prieteni.
{tia c` acest lucru nu era o consolare pentru nici unul
dintre ei, dar nu avea o alt` solu]ie.
– Latina! Latina! se auzi vocea conductorului pe coridor.
Lorenzo se ridic`.
STEAUA DE AUR 127

– Ai nevoie s` fii singur` un timp, spuse el. {i eu la fel.


Î[i coborî valiza de pe raft [i apoi o lu` de mân` pe Ursula.
– În]eleg ce sim]i, dar n-o s` renun] la tine atât de u[or. O
s` fii a mea!
– Lorenzo, n-ai auzit chiar nici un cuvânt din ce am spus?
oft` ea, tr`gându-[i mâna. Nu te iubesc... Pur [i simplu, nu te
iubesc.
– Nu mai spune asta! se r`sti el.
Trase aer în piept, apoi ad`ug`:
– {tiu c` o s`-]i dai seama c` trebuie s` fii a mea. A mea [i
numai a mea! De aceea, sunt gata s` te a[tept.
Ea cl`tin` din cap, în]elegând c` n-avea rost s`-i mai
explice.
– O s` cobor aici [i m` duc la Circeo. Te sun peste câteva zile.
Ursula îl privi coborând în gar` [i se întreb` dac` era
vinovat` pentru paloarea lui neobi[nuit`. Fusese dur` [i
nemiloas` cu el. Nu era cu nimic mai bun` decât Enrico, î[i
spuse ea, regretând ziua în care-l v`zuse pentru întâia oar`.
Contesa [i Enrico puteau s` fie lini[ti]i! Nu va intra
niciodat` în familia lor. Dar ce mai conta? Momentul era cum
nu se putea mai bun. Proiectul de semestru trebuia predat
peste câteva zile [i putea s`-[i ia r`mas bun de la b`rba]ii
Botticelli, fie ei din trecut sau din prezent.

***

– Ursula! Dumnezeule, ce faci aici?


Dino intr` \n studio, cu p`rul vâlvoi [i îmbr`cat în pijama.
– M-am întors asear`. N-am putut s` dorm [i am venit aici
imediat ce s-a luminat de ziu`. Îmi pare r`u c` te-am trezit. Am
\ncercat s` fac cât mai pu]in zgomot.
128 ALEXANDRA BLAKELEE

– Nu m-ai trezit. Am venit s` iau ceva, dar am uitat ce


anume, spuse el, frecându-se la ochi.
– Dino, m-ai sunat cumva asear`?
– Eu? îng`im` el. A, [tiu! Venisem dup` o can` de cafea!
Nu, nu te-am sunat. De ce?
– Nu e important.
N-avea rost s`-i povesteasc` despre noaptea ei îngrozitoare
[i despre imagina]ia ei, poate prea bogat`. Ajunsese acas`
dup` ora unsprezece [i se culcase imediat, prea obosit` ca s`
despacheteze. Pe la miezul nop]ii, telefonul sunase [i o trezise
din somn, dar nu fusese nimeni la cel`lalt cap`t al firului. Se
culcase, crezând c` cineva gre[ise num`rul, dar scena se
repetase la ora unu, [i apoi la dou`. Încuiase u[a de dou` ori,
z`vorâse ferestrele [i ascunsese telefonul sub ni[te perne, dar
tot îl auzise cum suna cu regularitate, din or` în or`. La ivirea
zorilor, se îmbr`case [i luase un taxi pân` la studioul lui Dino.
Acum, noaptea trecut` i se p`rea un co[mar, incredibil [i
inexplicabil.
– Fac cafea pentru amândoi, dar trebuie s`-]i g`se[ti o
can`, îi spuse Dino.
Zâmbind, lu` cana pe care o g`sise sub un teanc de ziare [i
intr` în buc`t`rie.
– Cafeaua e gata, dar trebuie s` vii aici, strig` el peste
câteva minute. Nu pot s` fac nimic pân` nu beau o can` de
cafea. Nu pot nici m`car s` m` uit la o fat` atât de frumoas`
ca tine!
Ursula se uit` în jurul ei [i g`si pe pervaz o can` plin` cu
flori ofilite.
– Nu aia! exclam` el când v`zu ce avea în mân`. E tabloul
la care lucrez acum!
STEAUA DE AUR 129

– O can` cu flori ofilite?!


– Exact. E o lucrare simbolic`, la care nimeni n-o s` se uite
nici m`car o dat`, dar`mite de dou` ori. Ce e mai deprimant
decât o can` cu flori oflite? Nu o vaz`, ci o can`!
Lu` cana din mâna ei [i o puse pe mas`.
– Uite, ia tu cana mea, iar eu o s` folosesc bolul `sta. O s`
trebuiasc` s` facem ordine în studio [i s` g`sim toate obiectele
din buc`t`rie r`t`cite pe acolo.
– Pot s` caut chiar acum.
– Nu, acum stai jos [i poveste[te-mi cum a fost la Capri. Ai
v`zut Grota Albastr`?
– Nu, din p`cate! Marea era mult prea agitat`. Dar am luat
parte la o s`rb`toare minunat` [i am f`cut câteva schi]e...
– Aha! Referitor la lucr`rile tale, draga mea... M-am uitat
mai bine la portretul lui Tomaso [i sunt sigur c` po]i s`-l
termini la timp pentru expozi]ie.
– Nu, nu cred c` se poate, protest` Ursula. Se apropie
examenele [i mai am înc` multe de studiat – catacombele,
apeductul...
– O s` te descurci. Nu po]i s` renun]i la ocazia asta! În
plus, i-am promis lui Orlando Forti, în numele t`u.
– În numele meu?!
– În numele t`u.
Ursula î[i privi ceasul.
– Tomaso o s` vin` aici peste câteva ore.
– E foarte bine! Oricum, nu este obligatoriu s` fie aici,
pentru c` ai deja schi]ele anterioare. Hai, treci la treab`!
Ea ezit` câteva clipe.
– Am mai f`cut câteva schi]e ale chipului lui. Vrei s` le vezi
mai târziu?
130 ALEXANDRA BLAKELEE

– Pot s` le v`d [i acum. Sunt la a doua can` de cafea!


Ursula se duse dup` caietul de desen. În drum, puse cana
cu flori ofilite la locul ei, pe pervaz.
Dino examin` cu aten]ie [i încântare desenele.
– Nu e cazul s` comentez, zâmbi el. E evident c`-l în]elegi
foarte bine pe ]ig`nu[ul acesta!
Întoarse foaia [i cercet` urm`toarea schi]`.
– L-ai desenat pe Lorenzo? Nu, nu... Acesta e Enrico. Pot s`
pun pariu!
Ursula aprob`, stânjenit`.
– A[adar, te-a g`sit?
– Ce vrei s` spui?
– A trecut pe aici s` m` întrebe dac` [tiu unde ai plecat în
week-end.
– Serios? \ntreb` ea, încercând s`-[i p`streze cump`tul.
Ar fi trebuit s`-[i dea seama de adev`ratul motiv pentru
care Enrico se dusese la Capri. Dar era incredibil! Î[i dorea
chiar atât de mult s`-l îndep`rteze pe fratele lui de ea? Putea
s` fie lini[tit, î[i spuse Ursula în gând.
– Ar fi cazul s` m` apuc de treab`, îi spuse lui Dino, luând
caietul [i închizându-l cu un gest hot`rât.
Mâna i se mi[ca pe pânz` cu o u[urin]` [i o repeziciune
uimitoare. Pict` tricoul ponosit [i gâtul sub]ire al b`iatului.
Pe nea[teptate, se f`cu dup`-amiaz` [i Tomaso intr` în
studio.
– Ciao, Ursula.
Ea se întoarse.
– Când ai venit?
– Acum câteva minute, dar Dino mi-a spus c` trebuie s` fiu
foarte cuminte. Vrei o cafea?
STEAUA DE AUR 131

– Da, chiar a[ vrea. Dar tu? Bei un pahar cu lapte?


– Am b`ut cu Dino. Am mâncat [i am b`ut împreun`, ca
b`rba]ii, spuse el, mândru. Î]i aduc cafea, dup` care ne
întoarcem la treab`, bine?
Ursula [tia c` urma cel mai greu lucru – trebuia s` g`seasc`
nuan]a potrivit` pentru pielea lui. Degetele erau un maro
auriu, dar erau în permanen]` acoperite de noroi. Cum s`
deosebeasc` murd`ria de culoarea pielii lui?
Folosind cea mai fin` pensul`, începu s` picteze cu aten]ie
degetele sub]iri. Încordat`, nu sim]i cum trecu timpul.
– Cred c` ar fi bine s` te opre[ti, îl auzi la un moment dat
pe Dino. Lumina nu mai e la fel de bun` [i deja mije[ti ochii,
ca o b`trân` care nu vede bine.
Se uit` la tablou.
– Bun! Mâinile au o nuan]` cam deschis`, dar o s`-]i ar`t
mâine cum s` remediezi asta.
– Ai auzit? strig` Ursula la Tomaso, care se îndrepta deja
spre u[`. Ne vedem mâine, la aceea[i or`.

***

Pe drumul spre cas`, Ursula trecu prin pia]a Santa Maria,


str`duindu-se din r`sputeri s` nu se uite spre restaurantul
unde-l v`zuse prima oar` pe Enrico. Î[i cump`r` ceva de
mâncare de la o patiserie [i-[i continu` drumul pe str`zile
pietruite c`tre Ponte Garibaldi. Ziua petrecut` la studioul lui
Dino îi f`cuse bine. Înc` era sup`rat` din pricina lui Lorenzo
[i, mai ales, a lui Enrico, dar ziua de lucru o lini[tise.
Adormi de îndat` ce ajunse acas` [i se trezi brusc, din
pricina sunetului insistent al soneriei.
132 ALEXANDRA BLAKELEE

– Signorina!
Deschise u[a [i un b`rbat îi flutur` o legitima]ie în fa]a ochilor.
– Polizia! Sunt c`pitanul Rossi, iar el e Mazzini.
C`pitanul intr` în cas`, urmat de un b`rbat înalt.
– Ce s-a întâmplat? \ntreb` ea, uimit`. Ce dori]i?
– Nu v` nelini[ti]i, spuse c`pitanul.
Se plimb` prin camer`, în timp ce partenerul lui începu s`
deschis` sertarele [i dulapurile Ursulei.
– Despre ce e vorba? insist` ea.
– L-am g`sit, anun]` Mazzini, ridicând reproducerea dup`
Botticelli.
– Ce face]i? \ntreb` Ursula, luptându-se s`-[i recupereze
tabloul. E al meu!
– A[a spun to]i când sunt prin[i, chicoti Rossi. Ia s` vedem
actele dumitale, domni[oar`! Cu siguran]`, sunt false!
Ursula \[i d`du seama de gravitatea acuza]iei. Era o str`in`,
iar poli]i[tii p`reau convin[i c` furase tabloul lui Botticelli.
Aduse pa[aportul [i i-l înmân` c`pitanului, f`r` s` spun` nici
un cuvânt.
– Foarte frumos, spuse Rossi, verificând viza. Un fals foarte
reu[it. Ai prieteni pricepu]i, nu-i a[a?
– M` tem c` este vorba de o gre[eal`. Acela este pa[aportul
meu, iar viza este autentic`. Sunt student` la Arte Plastice.
Pute]i s` verifica]i... Acest tabloul este proiectul meu de
semestru [i este o reproducere dup` Portretul unui tân`r de
Botticelli.
– Las-o balt`! o întrerupse Rossi, luând tabloul de la
colegul s`u. Student`? Chiar atât de pro[ti ne crezi? Hai, o s`
discut`m mai mult la sec]ia de poli]ie.
A[teptar` pân` când Ursula î[i lu` haina [i o conduser` la
ma[in`. În curte se întâlnir` cu Maria, propriet`reasa.
STEAUA DE AUR 133

– Ce s-a întâmplat, signorina? \ntreb` ea, privind


îngrijorat` c`tre poli]i[ti. E totul \n regul`?
– O încurc`tur`... M` duc la sec]ie cu domnii [i o s`
l`muresc lucrurile, explic` ea, încercând s`-[i p`streze calmul.
În fa]a casei îi a[tepta un Fiat negru.
– A[adar, telefonul s-a dovedit întemeiat, spuse [oferul
când to]i intrar` în ma[in`. A]i sunat la sec]ie s` anun]a]i c`
venim cu ea?
– Nu, r`spunse Rossi. M` gândeam s` ne oprim la un bar
[i s` bem o cafea, mai întâi. Putem s` sun`m de acolo. O s` fie
o noapte lung`!
– Mergem la Giorgio?
– Da.
Dup` câteva minute, [oferul opri în fa]a unei cafenele
micu]e.
– Vino s` bei ultima cafea în libertate, o invit` Rossi pe
Ursula, zâmbind larg.
Ea refuz` cu o mi[care a capului. Oare era treaz` sau înc`
dormea?
– R`mân eu s-o supraveghez, se oferi Mazzini. Adu-mi [i
mie o cafea, când te întorci.
Ursula privi în gol pe fereastr`, încercând s` în]eleag` ce se
întâmplase. Portretul lui Botticelli chiar fusese furat de la
muzeu? O suspectau pentru c` petrecuse mult timp în fa]a
acelei picturi? Totul o s` se l`mureasc`, î[i spuse ea, f`cându-[i
singur` curaj. O s`-i conving` s`-i telefoneze profesorului
Armado, care le va explica totul.
Cu toate acestea, nelini[tea o cuprinse atunci când intr` în
curtea sec]iei de poli]ie, iar poarta grea de metal se închise în
urma lor. Î[i aminti c` bunica Willa îi povestise de ni[te
prieteni de familie care avuseser` probleme în Italia: Beverly
134 ALEXANDRA BLAKELEE

Rushmore a fost acuzat` c` face parte dintr-o organiza]ie


terorist` pentru c` a închiriat un apartament de la un membru
al unei asemenea mi[c`ri; Anthony Premble a murit în
închisoare dup` ce a a[teptat timp de [ase luni s` fie judecat
pentru o acuza]ie de falsificare a unor documente. Se p`rea
c`, în aceast` ]ar`, o persoan` era considerat` vinovat` pân`
când i se dovedea nevinov`]ia.
– Haide]i, domni[oar`. N-are nici un rost s` r`mâne]i în
ma[in`, îi spuse Rossi.
O prinse de mân` [i o trase afar` din ma[in`. Intrar` într-un
hol întunecat, apoi urcar` ni[te sc`ri înguste.
– Nu v`d nimic, spuse Ursula.
Se împiedic` [i se prinse de mâna lui Rossi, încercând s`-[i
recapete echilibrul.
– F`r` prostii, domni[oar`! Noi suntem trei, iar dumneata
e[ti singur`.
– Cine e [eful dumneavoastr`? Trebuie s` vorbesc cu
cineva!
– Nu-]i face griji! Comandantul nostru a[teapt` cu
ner`bdare venirea dumitale.
Urcar` pân` la etajul patru. Trecur` pe lâng` câteva birouri
acoperite cu teancuri de hârtii, pahare de plastic [i scrumiere
pline, apoi Rossi se opri în fa]a unei u[i [i b`tu de dou` ori.
Un b`rbat scund [i durduliu le deschise u[a.
– Bun` seara. Intra]i! D`-mi tabloul, Rossi, [i spune-mi ce
s-a întâmplat.
– Pot s` dau un telefon? \ntreb` Ursula.
În vocea ei se sim]ea teama.
– Imediat, draga mea, îi r`spunse comandantul. O fat` atât
de dr`gu]`!
Cl`tin` din cap, dezaprobator.
STEAUA DE AUR 135

– Cred c` e[ti de-o seam` cu fiica mea. Cum se schimb`


lumea, nu, Rossi? Acum, spune-mi ce [tii.
– Da, domnule. Mazzini [i cu mine eram aici singuri.
Valletto [i Horazio plecaser` la Pia]a Bologna s` supravegheze
o întrunire politic`, iar Fabrizio se dusese s` cumpere cafea [i
ceva de mâncare. Atunci a sunat un b`rbat, care a spus c` vrea
s` ne dea un pont. Eu am spus c`...
– Rossi! îl întrerupse comandantul. E[ti foarte confuz! E[ti
sigur c` Fabrizio n-a cump`rat [i ceva de b`ut?
Privirea lui deveni amenin]`toare.
– Condu-o pe domni[oara în camera de al`turi [i vino
înapoi s` termini raportul.
– Da, domnule Bergamo, bâigui Rossi. Cred c` sunt cam
obosit, pentru c` n-am dormit toat` noaptea din cauza
bebelu[ului.
– Domnule Bergamo! se hazard` Ursula. V` rog, pot s` dau
un telefon? E vorba de o gre[eal`... Nu [tiu ce vrea s` spun`
c`pitanul Rossi când vorbe[te de acel pont. Tabloul lui
Botticelli chiar a fost furat din muzeu? Trebuie s` fie o glum`
proast`!
– Basta!
C`pitanul Rossi o lu` de bra] [i o împinse afar` din
înc`pere.
– Eu am s`-i spun comandantului ce s-a întâmplat, nu
dumneata!
– Las-o s` dea telefon! strig` Bergamo în urma lor.
Rossi o duse într-o camer` mic`, p`trat`, luminat` de un
singur bec care atârna din tavan.
– Hai, sun`!
Ursula se apropie de biroul acoperit cu dosare. D`du
deoparte câteva hârtii [i g`si un telefon. Începu s` formeze
136 ALEXANDRA BLAKELEE

num`rul de telefon al profesorului Armado, dar gre[i de trei


ori, din pricina emo]iei. Trase adânc aer în piept [i se
concentr` asupra cifrelor.
– Pronto? r`spunse doamna Armado.
– Doamn`, sunt Ursula. Domnul profesor este acas`? Îmi
pare r`u c` v` deranjez, dar este o urgen]`.
– Ce s-a întâmplat, draga mea? O s` mai întârzie cel pu]in
o or`.
Ursula îi explic` pe scurt despre ce era vorba.
– {i acum e[ti la poli]ie? Incredibil! S`raca de tine... Nu-]i
face griji! O s`-i spun so]ului meu de îndat` ce sose[te acas`.
Îl cunoa[te foarte bine pe directorul muzeului [i sunt sigur`
c` totul o s` se l`mureasc` foarte curând.
Ursula mul]umi [i puse receptorul în furc`.
– S` nu încerci s` mai dai telefon, o avertiz` Rossi. Mazzini
e în fa]a u[ii, a[a c` ai face bine s` stai cuminte.
Ie[i din înc`pere, trântind u[a în urma sa.
Ursula avea multe întreb`ri la care dorea s` g`seasc`
r`spuns. În primul rând, cine telefonase la poli]ie? Fusese un
coleg de la facultate? Dar de ce? Cine voia s` se r`zbune pe ea?
Era sigur` c` trecuser` câteva ore pân` când u[a camerei se
deschise.
– Signorina...
Domnul Bergamo veni spre ea zâmbind.
– M` v`d nevoit s` v` cer scuze. Tocmai am vorbit cu
profesorul Armado [i cu directorul muzeului. Uneori, oamenii
mei dau dovad` de exces de zel. Rossi, vino aici!
C`pitanul intr` în camer`, privind sp`[it în podea.
– Am gre[it, domni[oar`. Îmi cer scuze... M-am în[elat!
– E în ordine, r`spunse Ursula, ridicându-se de pe scaun.
Se pare c` cineva m-a considerat hoa]`, iar dumneavoastr`
STEAUA DE AUR 137

trebuia s` verifica]i acest lucru. Poate c` ar trebui s` fiu flatat`,


de vreme ce a]i crezut c` tabloul pictat de mine poate fi
confundat cu originalul lui Botticelli.
Încerc` s` zâmbeasc`.
– Îmi da]i înapoi tabloul?
Domnul Bergamo i-l restitui [i se înclin` ceremonios.
– V` sugerez s`-l semna]i, ca s` evita]i astfel de probleme
pe viitor.
Ursul` aprob`.
– Da, a[a am s` fac.
– Actele dumneavostr` sunt în perfect` ordine, evident.
Ave]i grij` de ele [i nu uita]i s` v` înnoi]i viza la fiecare trei
luni.
– Mul]umesc. Dac` nu mai e nici o problem`, pot s` plec?
– Sigur c` da. C`pitanul Rossi v` va conduce acas`.
– Nu, mul]umesc. Prefer s` merg pe jos.
Afar`, Ursula în]elese pentru prima dat` cât de important`
era libertatea. Dup` câ]iva metri, avu impresia c` era urm`rit`
[i gr`bi pasul. Cu siguran]`, era doar imagina]ia ei! Noaptea
trecut`, telefoanele suspecte, acum urm`rirea... Oare n-ar fi
trebuit s` spun` poli]i[tilor despre ce era vorba?
Se opri sub un felinar [i se uit` la tabloul pe care-l ]inea sub
bra]. Enrico? {tia de tablou, avea [i motiv, dar nu-i venea s`
cread` c` f`cuse a[a ceva.
Când ajunse aproape de cas`, un b`rbat \nalt alerg`
spre ea.
– Ursula, totul e în ordine?
– Lorenzo! Da, totul e în regul`. Dar ce cau]i aici?
– Vin de la sec]ia de poli]ie, spuse el, încruntat. Mi-au spus
c` te-au eliberat.
138 ALEXANDRA BLAKELEE

– Dumnezeule! {tie chiar toat` lumea?!


– Eu nu sunt „toat` lumea”! Am venit la tine pentru c`
m-am întors de la Circeo [i voiam s` te invit la cin`.
Propriet`reasa mi-a spus unde e[ti? Ce s-a \ntâmplat?
– E foarte ciudat. Cineva a sunat la poli]ie [i a anun]at c`
am furat din muzeu tabloul lui Botticelli, a[a c` au venit [i
m-au ridicat. Profesroul Armado a l`murit lucrurile, dar a fost
de-a dreptul înfrico[`tor. Nu pot s`-mi dau seama cine a f`cut
o asemenea glum` proast`!
– Dac` a fost o glum`...
– Ce vrei s` spui?
– To]i cei care locuiesc în Roma [tiu c` poli]ia nu glume[te
atunci când este vorba despre str`inii care muncesc sau înva]` aici.
Cine a f`cut asta, a vrut s` fii deportat` sau chiar mai r`u. Nu...
Lorenzo cl`tin` din cap.
– Nu pot s` cred c` a f`cut asta!
– Cine? Te gânde[ti la... Enrico?
– Nu te uita a[a la mine, îi ceru Lorenzo. {tiu c` n-a fost
Enrico. A venit la Circeo în aceast` diminea]` [i am fost toat`
ziua împreun`, la plaj`. A plecat de lâng` mine doar o dat`, ca
s` dea un telefon important.
– Un telefon important?!
– Probabil o întâlnire.
– I-ai spus despre noi? {tie c` nu mai suntem \mpreun`?
– Nu. I-am spus c` inten]ionez s` m` \nsor cu tine [i am
discutat despre asta toat` ziua.
– A]i venit la Roma împreun`?
– Nu, el a plecat înaintea mea. Ce e, Ursula? E[ti alb` ca o
coal` de hârtie! Doar nu crezi c` Enrico e vinovatul... E ridicol!
Capitolul 12

Ursula se uit` în jurul ei în sala de curs. Î[i privea cu aten]ie


colegii, dar nu-[i putea imagina c` unul dintre ei era în stare
s` fac` o asemenea glum`. Era din ce în ce mai convins` c` cel
care f`cuse a[a ceva era Enrico. Mai încercase s`-i despart` pe
cei doi [i cu siguran]` a trecut la m`suri mai drastice pentru
c` bietul Lorenzo vorbea în continuare despre c`s`torie.
Enrico o min]ise de la bun început [i avea dovada acestui
lucru –între ce-i spusese el [i ce aflase, mai târziu de la
Lorenzo, erau mari diferen]e. Paola o avertizase de la bun
început...
Era o singur` solu]ie! Trebuie s`-l înfrunte [i s`-i spun` în
fa]` c` putea s` renun]e la aceste persecu]ii, pentru c` nu avea
inten]ia s` se însoare cu fratele lui geam`n.
Când se termin` cursul, ie[i pe hol al`turi de ceilal]i
colegi, care zâmbeau ferici]i, bucurându-se de prim`var`. Cât
de mult îi invidia! Singura lor grij` erau examenele care se
apropiau. Ar fi fost în aceea[i situa]ie, dac` nu l-ar fi întâlnit
pe Enrico.
140 ALEXANDRA BLAKELEE

– Ursula Stewart la secretariat! Ursula Stewart la


secretariat! se auzi în difuzor.
Oare ce s-a întâmplat? se întreb` ea, coborând în fug`
sc`rile spre parter.
– Sunte]i c`utat` la telefon, domni[oar`.
– Alo?
– M` bucur c` te-am prins!
Ursula recunoscu vocea lui Dino [i abia atunci î[i aminti c`
trebuia s` fie deja la studio, lucrând la portretul lui Tomaso.
– M` temeam c` ai plecat deja. Tomaso e bolnav. A venit la
studio mai devreme, dar str`nuta [i avea febr`, a[a c` l-am
trimis acas`.
– Bietul de el! Dar pot s` mai vin s` lucrez, nu?
– Da, ai putea. Dar ce-ar fi s` stai acas` în dup`-amiaza asta
[i s` înve]i pentru examene? În felul acesta, mâine o s` po]i s`
stai mai mult cu Tomaso.
– E o idee bun`. Da, a[a am s` fac. O s` m` duc ast`zi la
catacombe.
Dup` ce am s`-i fac vizit` lui Enrico, ad`ug` ea în gând.
Se \ndrept` spre Via Babuino, întrebându-se ce avea s`-i
spun`. „{tiu c` tu e[ti de vin` pentru ce mi s-a întâmplat azi-
noapte” sau „Scuz`-m` c` te deranjez, dar am vrut s`-]i
povestesc ce mi-a întâmplat azi-noapte”. Tremura de emo]ie [i
nu era sigur` c` va putea s` vorbeasc`.
Fii dur`, î[i spuse ea în gând. B`rbatul acesta e du[manul
t`u, cel care vrea s`-]i fac` via]a imposibil`.
Ap`s` pe butonul soneriei.
– Cine e?
– Ursula Stewart [i-l caut pe contele Benvoglio.
– Ave]i programare?
STEAUA DE AUR 141

– Nu, dar este o urgen]`.


– Va bene. V` rog s` lua]i liftul num`rul [apte. Am s`-l
anun] pe conte c` dori]i s`-i vorbi]i.
U[a se deschise, iar Ursula intr` într-un hol elegant, plin de
oglinzi. Î[i d`du seama c` blugii ei ponosi]i nu se potriveau cu
marmura [i cristalul din hol [i se a[tepta ca Enrico s` râd` de
ea. Încerc` s`-[i aranjeze p`rul, dar î[i d`du seama c` nu avea
nici un motiv s` fac` acest lucru. Nu mai era îndr`gostit` de el
[i nu trebuia s`-i pese de p`rerea lui.
Annabella, asistenta ro[cat` a lui Enrico, o studie cu aten]ie
[i se strâmb` când v`zu pantofii murdari de noroi, dar nu
coment`.
– Bun` ziua, domni[oar` Stewart, îi zâmbi ea, vorbind
într-o englez` foarte îngrijit`. V` rog s` a[tepta]i aici pân`
când contele va fi liber. Ast`zi are un program foarte înc`rcat.
V` rog, lua]i loc.
O invit` s` se a[eze pe o canapea maro de catifea.
– Ave]i câteva reviste pe m`su]`.
Ursula privi silueta supl` a Annabellei. A[adar, aceasta era
secretara lui. Annabella – Anna cea frumoas`....
– Contele v` poate primi acum îi spuse ea peste câteva
minute. V` rog s` m` urma]i.
Str`b`tur` un hol lung, plin cu tablouri din perioada
renascentist` – Renoir, Chagall, Picasso. M`car era interesat
de munca lui Lorenzo, î[i spuse ea în gând. Intrar` \ntr-un
birou spa]ios, cu rafturi pline de c`r]i.
– Bun`, Ursula, o salut` el, venindu-i în întâmpinare.
Mul]umesc, Annabella, po]i s` pleci.
O conduse pe Ursula c`tre un scaun.
142 ALEXANDRA BLAKELEE

– Vrei s` iei loc? Pot s`-]i ofer ceva? Ar`]i ca o pisic` udat`
de ploaie...
– Nu-mi pas` cum ar`t, îl repezi ea. Am de discutat ceva
foarte important cu tine.
– Da, mi-a spus secretara mea. Totu[i, poate ar fi mai bine
s` te a[ezi.
– M` simt foarte bine, mul]umesc.
– Eu nu. Te rog, ia loc. Pot s`-]i ofer un coniac?
Ursula accept`, dându-[i seama c` avea nevoie de pu]in
timp ca s`-[i recapete st`pânirea de sine. De ce o tulbura atât
de mult vederea lui?
– Cum stai cu examenele?
– Se apropie cu repeziciune [i am mult de înv`]at. Ast`zi
trebuie s` vizitez catacombele. Putem s` renun]`m la
polite]urile astea [i s` discut`m despre ceva cu adev`rat
important? Dino mi-a spus c` ai vrut neap`rat s` afli unde am
plecat week-end-ul trecut. E ciudat c` nu mi-ai spus nimic
atunci când ne-am întâlnit la Capri.
Enrico î[i trecu mâna prin p`r, dar chipul îi r`mase
impasibil.
– N-ai de gând s`-mi spui de ce m-ai urm`rit?
– Cred c` [tii. Am fost îngrijorat când am aflat c` ai plecat
cu Lorenzo. Am sim]it c` e de datoria mea s` m` asigur c` nu
se întâmpl` nimic.
– Ce anume? Credeai c` fugim în lume?
El ridic` din umeri.
– M` rog...
– {i te-ai lini[tit atunci când ne-ai g`sit?
El ezit`.
STEAUA DE AUR 143

– Ursula, n-o s` fiu lini[tit atâta vreme cât vei continua s`


te întâlne[ti cu Lorenzo.
– De aceea te-ai întors ieri la Roma? \l întreb` ea, fixându-l
cu privirea.
– E un fel de a spune.
– Un fel de a spune, îl imit` ea.
Brusc, se enerv` [i ridic` tonul.
– {i cum r`mâne cu faptul c` ai spus poli]iei c` am
furat tabloul lui Botticelli de la muzeu? Inteligent! {i era
cât pe ce s`-]i reu[easc`! V`d c`-]i folose[ti inteligen]a
numai pentru în[el`torii, jocuri de noroc [i femei [i e
mare p`cat!
– Nu cred c` [tii despre ce vorbe[ti, [opti el, abia auzit.
– Nu [tiu? Ui]i c` mi-am petrecut jum`tate de noapte la
sec]ie, încercând s`-i conving pe poli]i[ti c` sunt nevinovat`.
Cu ajutorul profesorului Armado, am reu[it s` scap.
– Ursula...
– {tii care este ironia? continu` ea, f`r` s` seama de
întrerupere. În timp ce tu complotai s` ne despar]i, eu îi
spuneam lui Lorenzo c` nu m` voi m`rita niciodat` cu el.
Enrico ridic` o sprâncean`.
– Nu face pe surprinsul! În ciuda p`rerii tale despre mine,
nu alerg dup` bani [i pozi]ie în societate. Eu am s` m` m`rit
din dragoste!
– {i fratele meu?
– Lorenzo e un prieten foarte bun, r`spunse ea,
coborându-[i privirea. N-o s` fie niciodat` mai mult de atât.
Dar asta n-a fost [i nu e treaba ta!
– Ai terminat?
– Aproape.
144 ALEXANDRA BLAKELEE

– Crezi într-adev`r c` eu sunt cel care a organizat


incidentul ciudat de asear`?
– Nu cred. {tiu sigur!
Enrico o privi fix câteva secunde.
– În cazul acesta, nu mai sunt multe de spus. Am
impresia c` e[ti la fel de intransigent` ca poli]i[tii care te-au
ridicat, dar eu nu-l am pe profesorul Armado care s` m`
apere. E o pierdere de vreme s` \ncerc s`-mi demonstrez
nevinov`]ia.
Se ridic` [i se îndrept` spre u[`.
– Secretara mea o s` te conduc`.
Dezam`git` de încheierea brusc` a discu]iei, Ursula o urm`
pe Annabella c`tre lift. Ar fi trebuit s` anticipeze reac]ia lui
Enrico [i s` [tie c` va juca rolul victimei.
Hoin`ri pe str`zi, încercând s`-[i pun` ordine în gânduri,
[i se îndrept` spre galeria Borghese. I se p`rea potrivit s` stea
câteva clipe în fa]a portretului care-i schimbase via]a; într-un
fel, trebuia s`-[i ia r`mas bun.
În fa]a tabloului, îi revenir` în minte cuvintele Paolei:
„Tr`ie[te în prezent. Nu po]i s` venerezi o er` trecut`, o
perioad` despre care nu [tii nimic, cu excep]ia unor fantezii
pe care chiar tu le-ai creat”.
Cât de mult gre[ise când î[i imaginase c` Lorenzo sem`na
cu b`rbatul din tabloul lui Botticelli! Expresia, privirea, ochii
erau ai lui Enrico...
– La revedere, dragostea mea, [opti ea. E[ti cel mai scump
vis al meu!

***
STEAUA DE AUR 145

Spre sear`, Ursula se duse la Via Appia. Pentru preg`tirea


unuia din examene, trebuia s` viziteze catacombele, dar
amânase acest lucru. {tia c` era prea târziu ca s` întâlneasc`
turi[ti, dar acest lucru îi convenea.
Lumina fl`c`rii eterne îi ar`ta drumul [i ajunse repede la
locul unde fuseser` îngropa]i sfin]ii Petru [i Pavel. Se opri la
primul etaj [i se uit` la o statuet` a unui copil, îmbr`cat
într-un ve[mânt alb, lung. Un înger al mor]ii...
La un moment dat, auzi un zgomot foarte aproape.
– E cineva aici?
Ascult` atent`, dar nu auzi decât ecoul. Vru s` se îndrepte
spre sc`ri, dar dou` mâini puternice o prinser` brusc,
împiedicând-o s` fac` vreo mi[care.
– Înceteaz`! D`-mi drumul!
Ursula se zb`tu, dar în zadar. Ultimul sunet pe care-l auzi
înainte s` cad` în incon[tien]` fu propriul ]ip`t, amplificat de
ecoul catacombelor.

***

Ursula deschise ochii, convins` c` fusese din nou prad`


aceluia[i co[mar care-i bântuise copil`ria – pierdut` într-un
întuneric adânc, o c`uta pe mama ei, pe care n-o v`zuse niciodat`.
De aceast` dat`, îns`, nu era vorba de un co[mar, ci de
realitate. Încerc` s`-[i aminteasc` ce se întâmplase, dar î[i
d`du seama c` n-avea cum s`-l recunoasc` pe atacator – nu-i
auzise vocea, nu-i v`zuse chipul.
Pip`ind în jurul ei, g`si lumânarea pe care o avea în mân`
când fusese atacat` [i geanta. A[adar, b`rbatul respectiv nu era
un simplu ho]!
146 ALEXANDRA BLAKELEE

Enrico? Cl`tin` din cap, încercând s` alunge ideea. Îi spusese


c` nu voia s` se m`rite cu Lorenzo, deci nu mai avea nici un
motiv. Dar poate n-o crezuse... Cu siguran]`, fusese un nebun
care se ascundea în catacombe pe timpul nop]ii.
Reu[i s` coboare sc`rile, dar g`si poarta de metal încuiat`.
Cel care o încuiase era paznicul sau atacatorul ei?
– Ajutor! V` rog, ajuta]i-m`!
Se temea ca b`rbatul care o atacase s` nu fie înc` \n
catacombe, dar se sim]ea mai în siguran]` aproape de ie[ire.
La un moment dat, Ursula auzi o voce care cânta celebra O
sole mio apropiindu-se. Nu putea fi decât paznicul! \[i
spuse ea, fericit`. Ce atacator ar veni spre victima lui
cântând?
– Ajutor!
– Cine e? \ntreb` vocea necunoscut`.
– Sunt o student`. V` rog, da]i-mi drumul.
B`rbatul c`ut` cheia potrivit` [i descuie poarta.
– Mamma mia! Ce s-a întâmplat? Cum de a]i r`mas
\ncuiat` în`untru? Nu v-am v`zut, îmi pare r`u.
– Nu e vina dumneavoastr`. Cineva care se ascundea în
catacombe m-a atacat [i mi-am pierdut cuno[tin]a. Nu [tiu cât
am z`cut acolo.
– O, Dio! Sunte]i r`nit`? Ce nenorocire! E prima oar` când
se întâmpl` a[a ceva aici. Nu v` face]i griji, domni[oar`. Am s`
anun] poli]ia! Vre]i s` veni]i acas` la mine? So]ia mea o s` v`
preg`teasc` ceva de mâncare.
– Grazie! r`spunse ea, recunosc`toare.
Casa paznicului nu era departe, dar Ursula se bucur` de
aerul rece [i curat al nop]ii. B`rbatul deschise u[a casei [i o
invit` s` intre.
STEAUA DE AUR 147

– Te rog s` nu intri înc`l]at, dragul meu, se auzi vocea unei femei.


– Mai întâi un pahar de vin ro[u, apoi o sup` fierbinte. E
bine? o întreb` el pe Ursula.
– Ce spui acolo?
So]ia lui ap`ru în cadrul u[ii, privindu-l nel`murit`.
– Îmi pare r`u, se scuz` ea. Nu [tiam c` avem musafiri.
– Am g`sit-o pe domni[oara încuiat` în catacombe. A stat
acolo câteva ore bune. Mai avem ceva de mâncare?
– Sigur, r`spunse femeia, privind-o pe Ursula cu simpatie
[i curiozitate. Dar ce s-a întâmplat?
– Cineva a vrut s-o jefuiasc`. Po]i s`-]i imaginezi a[a ceva?
În mintea tinerei ap`ru din nou chipul lui Enrico. În mod
evident, el era vinovat de ce i se întâmplase, a[a cum fusese
vinovat [i de arestarea din noaptea precedent`. {tia unde s-o
g`seasc`, pentru c`-i spusese chiar ea; [i totu[i, privirea lui, pe
care o v`zuse cu doar câteva ore în urm`, era cea a unui om
cinstit, nevinovat.
Lu` o înghi]itur` de vin [i sim]i c` lacrimile încep s`-i curg`
pe obraji. Plângea pentru ea [i pentru Enrico...
– Domni[oar`, trebuie s` mânca]i ceva, îi spuse so]ia
paznicului. Dac` be]i numai vinul, o s` v` îmb`ta]i.
Cu gesturi mecanice, lu` câteva linguri din supa fierbinte.
– E târziu [i nu avem ma[in`, spuse b`rbatul. Dar pute]i s`
r`mâne]i la noi în noaptea asta.
Ursula cl`tin` din cap, zâmbind.
– M` simt mai bine, mul]umesc. Pot s` iau autobuzul.
– Sunte]i sigur`? În cazul `sta, o s` v` conduc la sta]ie.
În autobuz, Ursula încerc` s`-[i limpezeasc` gândurile.
P`rea evident c` Enrico nu credea c` rela]ia dintre Ursula [i
148 ALEXANDRA BLAKELEE

fratele lui geam`n se terminase [i era hot`rât s-o fac` s` plece


din Roma. Dar cui putea s`-i spun` aceste b`nuieli, pentru
care n-avea nici o dovad`?
Cel mai bine era ca Lorenzo s` discute cu Enrico [i s`-l fac`
s` în]eleag` c` rela]ia se terminase într-adev`r. Dar cum s` fac`
asta, atâta vreme cât nici el nu accepta acest lucru?
Singura solu]ie p`rea s` fie plecarea – putea s` plece în
Germania, s` stea o perioad` cu Paola [i Alberto.
Ursula coborî din autobuz la Forumul Roman [i se
îndrept` cu pa[i mici spre cas`. Când intr` pe strada ei, v`zu
Mercedesul negru al lui Enrico stând în fa]a casei, cu farurile
aprinse. Ma[ina porni cu vitez`, iar Ursula se feri în ultima
clip`, lipindu-se de poart`. O urm`rise pân` aici?
Ma[ina se opri în zid, iar Ursula îl v`zu pe Enrico
chinuindu-se s-o porneasc` din nou. În acea clip`, poarta se
deschise, iar ea c`zu în curte.
Enrico se aplec` asupra ei.
– Ursula....
Ea închise ochii [i-i strânse cu putere, ca [i când ar fi putut
s` se ascund` astfel de el.
– Te rog, vorbe[te-mi!
– Pleac` de lâng` mine!
Îngenunche lâng` ea [i-i puse mâna pe frunte.
– Ursula, [tiu c` e[ti sup`rat`. Dar acum totul va fi bine, ai
s` vezi. Totul s-a terminat!
Deschise ochii [i-l v`zu vârând mâna în buzunarul hainei.
Oare c`uta pistolul? Îngrozit`, Ursula le[in`.

***
STEAUA DE AUR 149

– Draga mea, te rog, treze[te-te. E[ti în siguran]`. Te rog,


iubito!
Vocea lui p`rea c` se afl` la mii de kilometri dep`rtare.
– Are nevoie de s`ruri, conte.
Într-adev`r, mirosul puternic [i am`rui o f`cu pe Ursula s`
str`nute [i s` tu[easc`. Deschise ochii [i-[i d`du seama c` era
în apartamentul ei; prima persoan` pe care o v`zu era Maria.
– Ce bine c` e[ti aici, Maria, spuse ea, luând-o de mân`. Am
crezut c` o s` m` omoare!
– Pute]i s`-i mul]umi]i contelui c` a]i sc`pat.
Maria f`cu un pas lateral, iar b`rbatul care st`tea în spatele
ei fu expus privirilor Ursulei. Lorenzo? Nu, era Enrico!
– Ajut`-m`! strig` ea, ag`]ându-se de bra]ul Mariei. El a vrut
s` m` omoare. M-a urm`rit pân` aici [i a vrut s` m` calce cu
ma[ina. Nu m` l`sa! Cheam` poli]ia!
– E isteric`, îi spuse Maria lui Enrico. N-o lua]i în seam`,
conte. O s`-[i revin` în scurt timp, dar cred c` ar fi mai bine
s` a[tepta]i în buc`t`rie pân` se calmeaz`.
– Nu, doamn`, spuse Enrico, hot`rât. Trebuie s` vorbesc
cu domni[oara. Pute]i s` ne l`sa]i singuri câteva minute?
– Nu, nu! se opuse Ursula, plângând în hohote. Nu m` l`sa
cu el, pentru c` o s` m` omoare. Te rog, cheam` poli]ia!
– Nu mai ave]i nici un motiv s` plânge]i, domni[oar`. Am
chemat deja poli]ia [i le-am spus ce s-a întâmplat. Asculta]i-l
pe conte, pentru c` o s` aib` grij` de tot.
– Nu m` p`r`si!
Palid [i tras la fa]`, Enrico se aplec` deasupra ei.
– Î]i cer numai câteva minute. S-ar putea ca ceea ce-]i spun
s` te [ocheze, dar te rog s` m` crezi.
F`cu o scurt` pauz`.
150 ALEXANDRA BLAKELEE

– N-am încercat niciodat` s`-]i fac r`u. Dac` te-am r`nit


vreodat`, suflete[te, asta s-a întâmplat atunci când te-am
întâlnit [i am fost atât de prost încât n-am în]eles cât de mult
însemni pentru mine.
– Înceteaz` cu minciunile! Te-am v`zut.
– Nu eram eu.
Ursula f`cu ochii mari.
– Lorenzo?
Cl`tin` din cap, neîncrez`toare.
– El nu mi-ar face r`u. M` iube[te [i vrea s` se însoare cu mine!
– A[a e. Dar toate lucrurile astea au început atunci când ai
refuzat s` te c`s`tore[ti cu el, nu-i a[a?
– Da, r`spunse ea, [ov`ielnic`.
Î[i aminti c` telefoanele misterioase le primise chiar în
noaptea în care se întorsese de la Capri.
– Dar n-ai nici o dovad`! Suntem înc` prieteni [i încerca s`
m` ajute [i s` m` apere de tine. {tia c` o s` trimi]i poli]ia la
mine acas`. Iar dac` ar fi [tiut c` m` duc la catacombe...
– A [tiut, Ursula. Dino i-a spus.
– Nu te cred.
– Am încercat s` te avertizez în privin]a lui Lorenzo de la
bun început.
– Ai vrut s` m` împiedici s` m` m`rit cu el pentru c` nu
voiai s` intru în familia voastr`!
– E ridicol! Voiam s` te cer eu însumi de so]ie. Dar n-am
mai putut...
– Ce vrei s` spui?
– Când am încercat s`-]i vorbesc despre Lorenzo, ai
reac]ionat atât de violent, încât am crezut c` e[ti îndr`gostit`
de el. Era limpede c` te iube[te.
STEAUA DE AUR 151

– Dumnezeule! exclam` ea, începând s` în]eleag`.


– Nu puteam s` te conving s` nu-l mai vezi, a[a c` am încercat
s` fiu în preajma ta, ca s` fiu sigur c` nu vei p`]i nimic. Faptul
c` min]ea cu u[urin]` [i avea probleme cu jocurile de noroc
nu era un pericol, dar, dup` cum ai descoperit, are momente
când devine extrem de violent.
Enrico f`cu o pauz` [i-i lu` mâinile în ale lui.
– Mi-e foarte greu s` vorbesc despre asta. De la o vârst`
fraged`, Lorenzo [i-a petrecut mult` vreme în sanatorii. Ast`zi,
când ai venit la mine, am în]eles c` lucrurile sc`paser` de sub
control. M-am dus la hotelul unde st`tea [i l-am g`sit pe
Lorenzo într-o stare îngrozitoare. L-am luat la mine acas`, dar,
în timp ce încercam s`-l g`sesc pe doctorul lui, a reu[it s` fug`
cu ma[ina mea. Când am aflat c` nu e[ti acas`, am anun]at
poli]ia [i am venit aici. Maria mi-a deschis [i m-a l`sat s` intru.
A fost un miracol c` te-am v`zut venind [i am reu[it s` deschid
poarta la timp.
– A[adar, tu mi-ai salvat via]a?
– Ursula, via]a ta este mai pre]ioas` decât a mea.
Capitolul 13

Celebrul critic de art` Pietro Cortina analiza portretul lui


Tomaso.
– Liniile sunt perfecte. Artista promite... Nu crezi, draga
mea?
Se întoarse c`tre so]ia sa, care admira o tav` cu sandvi[uri.
– Tina, chiar nu po]i s` te opre[ti din mâncare? Dac` te-ai
uita la tablouri, a[a cum ar trebui, nu ]i-ar mai fi atât de foame.
– Îmi pare r`u, dragule, dar sunt foarte sl`bit`. {tii c`
atunci când e mult` lume în jurul meu, sunt...
– Fl`mând`! complet` so]ul ei. Dar unde e Orlando? Mi-a
promis c` mi-o prezint` pe tân`ra artist`!
– Ai auzit, Ursula? \ntreb` Dino, zâmbindu-i. Pietro Cortina
]i-a l`udat munca. {tii ce înseamn` asta? C` ]i s-au deschis
toate u[ile!
– Orlando! Orlando!
O tân`r` cu un aer familiar intr` în înc`pere.
– Trebuie s`-mi spui totul despre aceast` domni[oar`
Stewart!
STEAUA DE AUR 153

– {tii cine e? \ntreb` Dino, extrem de încântat. Nina


Buccato, cel mai cunoscut reporter de televiziune. Mâine, pe
vremea asta, numele t`u o s` fie cunoscut în întreaga Rom`.
Iar s`pt`mâna viitoare, în toat` Italia!
Dino privi pe Ursula.
– Pentru cineva care [i-a f`cut o intrare fulminant` în
lumea artei, nu pari prea fericit`.
– Nu [tiu ce-i cu mine, min]i ea. Cred c` n-o s` m` lini[tesc
pân` n-o s` ajung` [i tata.
Nu putea s`-i spun` c`, în sufletul ei, se ruga ca Enrico s`
vin` la vernisaj. Din noaptea în care-i spusese adev`rul despre
Lorenzo, Ursula se gândea numai la el.
– Cred c` [tiu care e problema. To]ii arti[tii se simt
deprima]i dup` ce termin` o lucrare la care au muncit mult`
vreme. În ultima s`pt`mân`, ai muncit ca o nebun` [i... Ai pus
toate tr`irile, toate fr`mânt`rile tale în acel portret [i poate
n-ai f`cut bine.
Ursula îl privi întreb`toare.
– Nu m` refer la tablou, explic` Dino. A ie[it minunat! Dar
cred c` ar trebui s`-]i l`mure[ti [i celelalte probleme.
– Dac` a[ putea...
Dup` noaptea aceea de co[mar, Enrico disp`ruse f`r`
urm`. Ea se cufundase în munc` [i terminase portretul lui
Tomaso. Dino avea dreptate – pe chipul b`iatului erau
zugr`vite dragostea, speran]a, durerea din inima ei.
Încercase tot ce-i st`tuse în puteri ca s`-l g`seasc` pe
Enrico – îl sunase la num`rul lui privat, se dusese la biroul lui,
îi telefonase la Circeo, îi l`sase mesaje la toate cuno[tin]ele
comune din Roma. Dar în zadar!
– Ursula, m` bucur c` te-am g`sit!
Profesorul Armado veni lâng` ea.
154 ALEXANDRA BLAKELEE

– Felicit`ri pentru tablou. Este o lucrare excelent`!


Cuvintele profesorului însemnau mult pentru Ursula, dar
nu reu[i s` zâmbeasc` [i continu` s` se uite prin înc`pere.
– Se vede c` ai muncit mult la el, dar nu în]eleg când ai
avut timp s` faci asta. Credeam c`-]i petreci tot timpul liber cu
b`rbatul acela al lui Botticelli.
Ursula se uit` la el, mirat`.
– M` refer la Portretul unui tân`r. Ai v`zut ce not` ai
primit pentru el, nu? Nu?! Cred c` e[ti singura student` care
n-a vrut s` afle notele ob]inute la examene. Înseamn` c`
examenele ]i s-au p`rut simple, nu?
– Nu chiar.
Nu putea s`-i spun` c` uitase de rezultatele de la examene
din pricin` c` \n mintea [i în sufletul ei nu era loc decât
pentru Enrico.
– Notele tale sunt grozave. Cele mai bune din grup`! Iar
reproducerea dup` Botticelli este extraordinar`, de[i nu se
compar` cu portretul acestui ]ig`nu[. Am impresia c`-i
lipse[te ceva... Poate c` ar fi fost perfect dac` l-ai fi cunoscut
pe acel b`rbat [i ai fi avut cu el o rela]ie mai apropiat`.
Nici nu [ti]i cât` dreptate ave]i! coment` Ursula \n gând.
Dac` a[ fi avut încredere în Enrico! Dac` l-a[ fi ascultat atunci
când a încercat s` v` avertizeze! Dac`... dac`...
– A venit [i so]ia mea!
– Bun`, draga mea, o salut` doamna Armado. Îmi place la
nebunie tabloul t`u. Ei, cum te sim]i? Î]i place s` fii în centrul
aten]iei?
– Nu-mi vine s` cred ce mi se întâmpl`!
– S` nu spui asta criticilor, o sf`tui profesorul, zâmbind.
Hai s` mergem, draga mea. Trebuie s`-l felicit`m pe Dino
pentru succesul protejatei sale.
Ursula c`zu din nou pe gânduri, dar, din fericire, nu
r`mase mult timp singur`.
STEAUA DE AUR 155

– Draga mea copil`!


Profesorul Stewart ap`ru lâng` ea [i o lu` în bra]e.
– Am crezut c` nu mai ajung!
– {i eu am crezut acela[i lucru, r`spunse ea, cu ochii în
lacrimi. Dar ai ajuns la momentul potrivit!
– Sunt atât de mândru de tine, draga mea. A[ fi vrut s` fie
[i bunica ta aici.
F`cu un pas \napoi [i o privi cu aten]ie.
– Dar tu? Spune-mi sincer, cum te sim]i.
– Bine, tat`. Chiar bine!
Îl lu` de mân` [i-l conduse prin galerie.
– Din clipa în care Max Hamilton mi-a spus c` la Sotheby
nu lucreaz` nici un Lorenzo Benvoglio, am fost foarte
îngrijorat. Aveam de gând s`-mi fac o rezervare pentru avionul
de Roma, când m-a sunat Enrico [i...
– Enrico te-a sunat? \l întrerupse Ursula. Ce ]i-a spus?
– Mi-a povestit absolut tot. Se pare c` familia lui e foarte
sup`rat` [i regret` cele întâmplate. Mi s-a p`rut un tip de
treab` [i m-a asigurat c` e[ti în afara oric`rui pericol. Cu toate
astea, regret c` nu ]i-am spus c` Lorenzo nu mi-a inspirat
încredere.
– Probabil c` nu te-a[ fi ascultat. {i Enrico a încercat s` m`
avertizeze.
– Mi-ar pl`cea s`-l cunosc [i s`-i mul]umesc. E aici?
– Nu. Nu [tiu unde e.
Se uit` spre u[` [i-l v`zu pe Tomaso, greu de recunoscut
într-un costum albastru, foarte elegant.
– Dar vreau s`-]i prezint pe altcineva.
– Bun`, Ursula. El este tat`l t`u? A]i v`zut ce model sunt?
\ntreb` Tomaso, mândru.
156 ALEXANDRA BLAKELEE

– Acum nu mai e[ti model, îi explic` Ursula. Acum ai un


portret. Portretul t`u!
– Fiica mea mi-a povestit multe despre tine.
– Da?
În vocea lui se sim]ea bucuria.
– Da. {tii, eu n-am v`zut tabloul. Vrei s` mi-l ar`]i?
– Sigur c` da. {ti]i, am muncit mult la tablou, adic` la
portret. În fiecare dup`-amiaz` st`team în studioul lui Dino
pân` apunea soarele.
Ursula privi zâmbind în urma lor.
– Ursula, reportera de la televiziune mi-a pus o mie de
întreb`ri despre tine, îi spuse Dino, ap`rând brusc lâng` ea.
Câ]i ani ai, de unde vii, când o s` termini facultatea, ce
planuri ai...
– {i eu m` întreb acela[i lucru. {tii, m` gândeam s`-mi
termin facultatea la Paris.
– Ai înnebunit? Nu po]i s` faci asta! Numele t`u a \nceput
s` fie cunoscut aici [i tu vrei s` pleci?
Doamna Armado îi oferi un pahar de [ampanie.
– Un tân`r aristocrat te caut` de câteva minute.
Inima ei începu s` bat` mai repede. S` fie Enrico? Un
parfum familiar o înv`lui.
– Ursula, draga mea!
Vocea puternic` a contesei Benvoglio o surprinse pe
Ursula. Contesa o lu` de mân` [i o conduse într-un col] unde
puteau vorbi în lini[te.
– D`-mi voie s` te felicit pentru debutul t`u grandios în
lumea artei.
Apoi coborî vocea.
– Ce mai faci? Am fost foarte îngrijorat` din pricina ta. To]i
am fost! Voiam s`-]i spun personal cât de r`u \mi pare pentru
STEAUA DE AUR 157

tot ce s-a întâmplat. M` consider responsabil` pentru tot.


Când m` gândesc cât de mult a insistat Enrico s`-]i spun`
adev`rul despre Lorenzo... Eu am fost cea care a ezitat [i a
amânat momentul. P`rea c` se simte bine al`turi de tine [i am
vrut s` cred c` lucrurile se vor rezolva. N-am vrut s` recunosc
adev`rul! Era un copil atât de bun [i...
– Nu e vina dumneavoastr`, îi spuse ea cu blânde]e.
Ursula î[i d`du seama cât de mult se în[elase în privin]a
femeii din fa]a ei – era delicat`, blând` [i suferea enorm din
pricina fiului s`u.
– Am încercat s`-l ajut`m, continu` contesa, cu ochii în
lacrimi. Am mers la to]i doctorii, la cei mai mari speciali[ti. În
ultimii doi ani a fost la sanatoriul doctorului Kroll [i starea lui
se îmbun`t`]ise substan]ial. Doctorul a crezut c` poate s`
revin` în lume, a[a c` am hot`rât ca Lorenzo s` stea în Sicilia,
cu un înso]itor. Lucrurile au mers bine câteva luni, pân` în
momentul când a ap`rut pe nea[teptate la Roma.
– Nu trebuie s`-mi explica]i toate astea.
Dar contesa sim]ea nevoia s` vorbeasc` [i nu lu` în seam`
cuvintele ei.
– Lorenzo ne-a spus c` înso]itorul lui a fost chemat de
urgen]` în alt ora[. Enrico a fost circumspect de la bun
început, dar eu am vrut s`-l cred pe Lorenzo [i a[a am f`cut.
Cam atunci te-a cunoscut pe tine. Enrico m-a implorat s`-l
trimit înapoi la doctorul Kroll, dar n-am vrut s`-l ascult. Am
preferat s`-l cred pe Lorenzo, care mi-a spus c` se simte bine
[i este preg`tit s` înfrunte via]a. Voia s` tr`iasc` într-un ora[
mare, al`turi de oameni, iar eu m-am l`sat convins`. Când
Enrico mi-a spus c` este îngrijorat din pricina ta, eu i-am spus
s` a[tepte. Am vrut s` v`d cum se comport` în preajma ta, dar
am plecat dup` numai o sear`, pentru ca nimeni s` nu-mi
158 ALEXANDRA BLAKELEE

arate ce nu voiam s` v`d. Era îndr`gostit de tine, dar când a


în]eles c` nu-l iube[ti... A cedat [i n-a [tiut cum s` fac` fa]`.
– E vina mea, spuse Ursula. Chiar am încercat, contes`,
dar...
– Nu, draga mea copil`. Nu e vina ta.
– Ce face acum Lorenzo? Unde e? Voiam s` aflu ve[ti [i
l-am c`utat pe Enrico de atâtea ori...
– A fost cu fratele lui în Elve]ia. În noaptea aceea, Lorenzo
a \ncercat s` ajung` la Circeo [i a avut un accident. Am decis
s`-l ducem înapoi la Geneva, la doctorul Kroll.
Contesa o privi pe Ursula cu afec]iune.
– A fost foarte frumos din partea ta c` n-ai depus plângere.
Aveai tot dreptul.
– În nici un caz! M` simt responsabil` [i...
– De ce? zâmbi contesa. Pentru c` cel pe care-l iube[ti cu
adev`rat este Enrico?
Ursula ro[i violent.
– Nu-]i face griji, draga mea. Eu [tiam acest lucru, dar m`
\ntrebam când o s` recuno[ti. Nu fi atât de [ocat`! Î]i aminte[ti
când ne-am întâlnit la Babington? Chipurile voastre v-au dat
de gol!
– {i de ce n-a]i spus nimic?
– Era problema voastr`. Iar când am v`zut c` ai venit la
Circeo cu Lorenzo, am sperat c`, poate, o s` te îndr`goste[ti
de el. De aceea tot vorbeam despre c`s`toria lui Enrico! Îmi
pare r`u c` m-am amestecat, dar [tiam c` erai ultima [ans` a
lui Lorenzo.
– În]eleg!
– Amândoi a]i suferit foarte mult [i-mi pare r`u c` a]i fost
desp`r]i]i atâta vreme. Dar acum s-a terminat! V` iubi]i [i nu
exist` nici un motiv ca s` nu fi]i împreun`.
STEAUA DE AUR 159

– Dar unde este Enrico? \ntreb` ea, incapabil` s` se mai


st`pâneasc`.
– Uite-l acolo. St` de vorb` cu tat`l t`u.
Ursula se uit` în direc]ia indicat` [i întâlni ochii mari, atât
de familiari, ai lui Enrico. Se duse la el [i r`maser` unul în fa]a
celuilalt, privindu-se în t`cere.
Enrico îi cuprinse în palme chipul umed de lacrimi [i-i
s`rut` buzele pline.
– Accep]i?
– Da.
Pentru prima dat`, b`rbatul lui Botticelli zâmbi larg.

Sfâr[it

S-ar putea să vă placă și