DICȚIONAR LITERAR

I. OPERA LITERARĂ:

- Operă literară = un ansamblu de trăsături literare comune ce au în esența lor o

structură și încadrare într-un curent literar.

1. TEXTUL NARATIV:
- Prozator = persoană care realizează texte ce conțin o povestire; o înșiruire de
întâmplări; un textier care ansamblează mai multe fraze în favoarea unei acțiuni;
- Proză = cuvânt literar care definește textele realizate prin fraze complexe ce dau
naștere la o acțiune desfășurată într-o manieră complexă; existența personajelor;
- Gen epic = sferă literară în care intră creațiile bazate pe acțiune, conflict și personaje;
- Specii literare = serie de creații beletristice care formează un gen literar, având
trăsături comune;
a. Roman = specie literară a genului epic de mare întindere în care intră

10
personaje numeroase și complexe, se formează o acțiune împărțită în
momente ale subiectului, iar incipitul și finalul coincid printr-un anumit
element literar;
b. Basm cult = specie literară a genului epic de medie întindere în care intră
de
personaje relativ puține și complexe, se formează o acțiune liniară și
împărțită aproximativ în momentele literare; incipitul și finalul coincid prin
necunoașterea axului temporal și cel spațial;
c. Nuvelă = specie literară în proză caracterizată prin existența unor personaje
C

relativ puține, acțiune liniar-concentrată pe eroul acesteia, acțiunea este o

alegere între bine și rău(în funcție de opera literară în cauză); incipitul și finalul
sunt similare prin intermediul unui anumit element literar;
BA

d. Povestirea = specie literară în proză demonstrată datorită personajelor puține și

simplu construite, acțiune concentrată pe desfășurarea ei; liniaritatea
faptelor este prezentă; binele și răul sunt două elemente morale ce stau la
alegere de către eroii din povestiri; incipitul și finalul pot să nu coincidă de
multe ori(în funcție de situație).
- Elemente de compoziție specifice:
a. Caracterizare literară = o descriere realizată de prozator(scriitorul care
realizează texte în proză) prin intermediul unor grupuri de cuvinte puse în
relație semantică; se realizează direct prin fapte și indirect prin limbaj sau
vestimentație;
b. Subiect narativ = idee centrală configurată într-un text în proză datorită
acțiunii desfășurate pe momentele subiectului; incipitul și finalul sunt
similare, de regulă;
c. Instanțele comunicării narative = pași specifici unei opere literare prozastice
în care labirintul este parcurs atât de la narator la personaje(interior), cât
și de la autor la narator(exterior); mesajul pleacă din gândul autorului și
ajunge la cititor prin intermediul cărții sale(pe planul receptării), respectiv de
la narator la personaj(pe planul acțiunii);
 d. Tipologie literară = clasă de trăsături comune atribuite unor personaje ce
formează tipuri literare specifice unor opere literare;
e. Sursă de inspirație = natură istorică ce devine instrumentul de scriere a
unui scriitor pe baza căruia realizează un text ficțional preluat dintr-o
realitate; un parcurs de la realitate la ficțiune;
f. Temă = trăsătură literară dată de sursa de inspirație textului literar prin
care un autor imprimă creației sale ideea centrală raportată la elementele
interioare ale prozei;
g. Viziune despre lume = idee literară ce reflectă imaginea de ansamblu a
textului în care sunt cuprinse tradiții, obiceiuri etc;
h. Mod de expunere = cale prin care prozatorul conturează textul narativ prin
propoziții ce relatează o întâmplare sau conturează niște trăsături sau
prezintă o autodezvăluire.
Cele mai importante moduri de expunere sunt narațiunea, descrierea și
monologul, astfel pentru textul narativ este caracterizat prin intermediul
primului mod de expunere și arată un parcurs al întâmplărilor într-o ordine
temporală.
-

10
Narațiunea = mod de expunere predominant în textul narativ prin care prozatorul
prezintă întâmplările într-o ordine cronologice – momentele subiectului – se
realizează de la un început inspirațional(prozatorul își ia din realitate o parte din
societatea în care trăiește) la un final prozastic gândit liniar, în mod general, deoarece
de
orice operă literară urmărește o poveste a unui personaj literar care intră în legătură cu
celelalte și i se formează atribute literare specifice.
- Descrierea = mod de expunere important în textul narativ, deoarece prozatorul
completează narațiunea – acțiunea – prin serii de trăsături aduse personajelor
C

sale și se încheagă într-o formă finită a circularității literare.

BA

2. TEXTUL LIRIC:

- Poezie = cuvânt literar ce definește un ansamblu de propoziții scurte puse una sub alta,
care dau naștere unui eu liric ce-și confesează interiorul sufletesc.
- Prozodie = concept literar care se referă la elementele componente ale unei poezii –
vers, strofă, rimă, ritm și măsură.
- Genul liric = sferă literară în care intră toate creațiile scrise sub forma versului
caracterizat prin interioritatea și imaginația eului liric.

- Elemente de compoziție specifică:

a. Vers = parte componentă a unei strofe; are la bază o propoziție dezvoltată;
b. Strofă = ansamblu de versuri puse una sub cealaltă în favoarea formării
unui sens poetic; strofele sunt importante în crearea unor secvențe literare (fie
o imagine literară împărțită în cadre sau o poveste de iubire dezvoltată în pașii
de apariție a acesteia);
c. Rimă = similaritate lingvistică folosită la finalul unui vers; asonanță =
repetarea unor vocale; aliterație = repetarea aceluiași sunet;
 d. Ritm = parcurgere lină și egală a sunetului de ansamblu a unui poem; dacă
se începe cu un sunet înalt, avem parte de un ritm iambic; în sens contrar,
ritmul este trohaic, iar dacă primele două silabe sunt accentuate, există un ritm
amfibrahic;
e. Măsură = numărul de silabe dintr-un vers; de regulă, versurile au 13 sau 14
silabe dacă sunt lungi și 8 sau 9 pentru versurile scurte;
f. Viziune poetică = idee literară ce reflectă imaginea de ansamblu a textului
în care sunt cuprinse sentimente ale eului liric etc.

- Specii lirice specifice:

g. Artă poetică = specie literară în versuri ce ilustrează condiția artei și a

artistului; sunt prezentare concepții despre artă și artist(poetul își definește
propria concepție printr-o analogie literară – prin eu liric și modalități artistice
– imagini artistice – figuri de stil);
h. Idilă = specie literară în versuri care prezintă sentimentele eului liric
pentru persoana iubită și poate fi conturată de poet într-un mod imaginar

10
sau inspirat din realitate; poate fi scrisă și sub forma idilei pastorale, în
care eul liric își prezintă iubirea în mediul rural, o zonă rustică în care
siguranța este asigurată de către astrul ceresc, iar sentimentele definesc
prezența cadrului natural caracterizat prin puritate și imensitate.
de
3. TEXTUL DRAMATIC:
C

- Dramaturg = persoană care realizează texte literare ce se pot transpune pe scenă;

existența teatrelor ajută la reprezentarea pe scenă a pieselor de teatru și dezvoltă
cultura unei țări.
BA

- Dramaturgie = ramură a literaturii ce se ocupă cu studiul textelor literare scrise sub

forma dialogului(a replicilor).
- Operă dramatică = un ansamblu dramatic ce constă în totalitatea elementelor specifice
și se reunește în spectrul teatral al spectacolului prin personaje; dialog și conflict.
- Gen dramatic = sferă literară în care intră textele scrise sub forma replicilor, fiind
existente pe scena literaturii comedia, drama și tragedia.

- Elemente de conținut specific:

a. Didascalii = unități gramaticale scrise între paranteze rotunde care au

menirea de a informa cititorul cu privire la starea personajelor; se
corelează întotdeauna replica unui personaj cu starea descrisă în didascalii în
așa fel încât să se poată reprezenta cât mai fidel pe scenă;
b. Act = capitol dramatic ce cuprinde un decor întreg în care intră personaje
mai multe și sunt create spații cu ale lor trăsături specifice; acesta cuprinde
 mai multe scene în care rămân, adesea, personaje de-a lungul piesei de teatru,
nefiind schimbate;
c. Scenă = subcapitol dramatic ce face parte dintr-un act și se desfășoară în
cadrul spațiului decorat încă de la începutul actului; personajele pot să
continue o replică pe parcursul mai multe scene sau o replică poate deveni o
scenă întreagă, în funcție de coordonarea regizorală a dramaturgului.
d. Dialog dramatic = secvență în care se poartă o discuție între două
personaje(minimum) existente într-o piesă de teatru care reflectă un
mesaj, o idee sau o temă.
e. Monolog dramatic = secvență în care un personaj își dezvăluie doar prin
raportare la public și fără răspunsul acestuia; acesta se poate numi și
solilocviu.
f. Spațiu = loc unde se desfășoară acțiunea întreprinsă în piesa de teatru;
aceasta poate fi numită și decorul piesei de teatru cu elementele specifice unui
act(capitol dramatic);
g. Timp = parcurgere cronologică a acțiunii ce se desfășoară prin intermediul
personajelor; acesta respectă momentele subiectului, pornind de la

h.
10
expozițiune și încheind cu deznodământul.
Conflict = neînțelegere dramatică ce constă în existența unei intrigi de la
care va porni întreaga piesă de teatru; poate fi atât un conflict interior, când
un personaj se luptă cu sine și extern când între mai multe personaje apare o
de
disesiune
i. Personaje = entități literare ce apar într-o piesă de teatru, acestea având cu
sine mai multe roluri ce se pot interpreta pe scenă; pot fi personaje
principale, secundare, episodice sau figurative; se conturează a fi personanje ce
C

joacă un rol comic sau unul dramatic.

j. Limbaj scenic = compoziție lingvistică ce constă în utilizarea de termeni
care dau o nuanță comică sau dramatică piesei de teatru; acest limbaj se ia
BA

în calcul pentru a se crea spectacolul pe scenă, ajutând astfel la menținerea

elementelor periferice – didascalii sau indicații de regie.
k. Viziune regizorală = punct de vedere descris de dramaturg cu privire la
societatea pe care o ilustrează în cadrul piesei de teatru; este specifică atât
comediilor, cât și dramelor, putând să interpreteze fidel lumea din care este
inspirată piesa de teatru.
l. Acțiune dramatică = desfășurare complexă într-o piesă de teatru ce constă
în existența unor personaje, a unei acțiuni și a unor repere spațiale și
temporale; urmărește parcurgerea integrală pe baza momentelor subiectului –
de la expozițiune la deznodământ.

- Specii dramatice specifice:

m. Comedie = piesă de teatru ce se definește a fi o atmosferă amuzantă în care

personajele intră în diverse situații haioase, ceea ce fac ca cititorul sau
spectatorul să se amuze prin intermediul comicului(fie de situație, fie de nume,
fie de limbaj).
n. Dramă = piesă de teatru ce se definește a fi o atmosferă tristă în care
personajele intră într-un conflict cu sine și încearcă să afle răspunsuri la
întrebările pe care ei și le pun; spectatorul sau cititorul va reuși să empatizeze
cu el și să încerce să-l înțeleagă; de aici, vine și ideea de milă produsă în
urma replicilor spuse – emoția reprezintă elementul-cheie pentru
reprezentarea pe scenă

10
de
C
BA