În chimie, bazele (grec.

βάση, - bază, fundament) sunt compuși anorganici sau

organici care în soluții apoase disociază sau ionizează formând ioni de hidroxil -
OH. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead, bazele sunt acele specii chimice
care acceptă protoni (H+ sau ioni pozitivi de hidrogen), ridicând astfel valoarea
pH-ului soluției respective.

Ionii hidroxilici sunt ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid

determinând neutralizarea amestecului. Conform teoriei electronice a acizilor și
bazelor a lui Lewis, acizii sunt speciile chimice care cedează electroni, iar
bazele sunt speciile chimice care acceptă electroni. Conform acestei teorii, bazele
Brönstead sunt acizi Lewis, iar acizii Brönstead sunt baze Lewis. Cu cât un acid
Brönstead este mai slab, cu atât el este o bază Lewis mai puternică, respectiv cu
cât o bază Brönstead este mai slabă, cu atât ea este un acid Lewis mai puternic

Cele mai tari baze sunt hidroxidul de sodiu și de potasiu (în general, hidroxizii
metalelor alcaline sunt baze tari), deoarece ionizează total în soluție apoasă.
Bazele metalelor tranziționale sunt baze slabe, deoarece ionizează parțial în
soluție apoasă.

Proprietăți
Cele mai multe baze sunt solubile în apă ca hidroxidul de sodiu sau amoniacul, cu
excepția unora ca hidroxidul de aluminiu
Sunt caustice producând descompunerea unor substanțe organice sau anorganice
În combinație cu uleiuri sau grăsimi (lipide) are loc procesul de saponificare prin
care se formează săpunuri și glicerină
Bazele pot fi diluate cu apă, iar tăria bazei se modifică în funcție de gradul de
diluție.
Soluțiile bazice înroșesc indicatorul chimic numit fenolftaleină, îngălbenesc
soluția de metiloranj sau albăstresc hârtia de turnesol.
Bazele în combinație cu acizii se neutralizează reciproc.
Bazele prin proprietatea lor caustică sunt periculoase dacă ajung în contact cu
pielea sau ochii.