Play Along TL Swan

Machine Translated by Google
DESPRE AUTOR
Tee Swan
Tee scrie cu normă întreagă din casa ei de pe plajă din Australia.
Căsătorită fericită cu prima ei dragoste adevărată, trăiește cu cei trei copii adolescenți ai lor, un
câine frumos și o pisică care urăște pe toată lumea.
Când nu scrie, o vei găsi bând cafea, poftă de Margaritas sau visând cu ochii deschiși la următorul
ei roman.
Găsiți-o pe www.tlswanauthor.com
CĂRȚI DE TL SWAN
Stanton Adoră
Stanton Necondiționat
Stanton complet
Stanton Bliss
Găsește-mă Alastar
Joacă împreună
Marx Girl (2017)
Dr. Stanton (2017)

MULȚUMIRI
Este nevoie de o armată pentru a scrie o carte și, fără îndoială, am cea
mai bună armată de pe planetă.
Prietenilor mei frumoși care mă susțin zi de zi: mulțumesc

tu.
Frumoasa mea mamă, ești atât de iubită.
Vicki, Am, Rachel, Lisa D, Brooke, Jane, Nicole, Lisa K, Nadia — voi,
fetelor, sunteți cele mai bune și vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru
mine. Vă iubesc pe toți până la capăt.
Pentru prietena mea superbă și talentată și editor Victoria, mă faci mult

mai bun decât sunt.
Cititorilor mei, vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat. Ești și cel mai

bun.
Pentru fiecare blogger care susține comunitatea de cărți indie, fără

sprijinul tău nu aș avea cariera de vis pe care o am. Vă mulțumesc
mult pentru tot ceea ce faceți
toata lumea.
Pentru Linda, mă ajuți să ajung la cea mai bună versiune a mea și

ajutorul tău este de neprețuit. Ești iubit!
Găștii mele iubite din grupul meu de cititori pe Facebook, Swan Squad.
Voi, fetelor, îmi oferiți un loc sigur de spânzurat și cineva cu care să râd de cel
puțin o mie de ori pe zi. Nu ai idee cât de mult înseamnă sprijinul tău pentru
mine. Va iubesc pe toti.
Și pentru centrele mele frumoase,
Tu... tu ești motivul pentru care scriu povești de dragoste.
Și celor trei îngeri mici ai mei.
Te iubesc.
xoxoxo
într-o lume plină de înșelăciune și minciuni, în cine ai încredere?

eu Stau singur în colțul clubului de noapte și mă uit
el o ia in brate inainte sa o sarute.
Aerul se evaporă din plămânii mei. Nu pot să respir.
Disperarea îmi curge prin sânge, dar dintr-un motiv autodistructiv

bolnav, nu mă pot convinge să privesc în altă parte.
Trebuie să văd asta – să văd de ce este capabil și exact cât de departe a
mers asta.
Semnele erau acolo, le-am văzut. Dar ca un prost i-am ignorat atâta
timp cât mi-a permis instinctul meu.
Am crezut că mă iubește.
Am crezut că ea mă iubește.
În timp ce stau acolo și mă uit la iubitul meu de doi ani sărutându-se

pe cel mai bun prieten și coleg de cameră de cinci ani, îmi dau seama că
nu m-am simțit niciodată atât de trădat la atâtea niveluri. Nici măcar nu
pot începe să înțeleg la ceea ce asist.
Firele de păr de pe ceafă îmi stau în atenție. Simt că trăiesc o

experiență în afara corpului urmărind coșmarul oribil care se desfășoară.
Acest lucru nu se poate întâmpla.

Prima mea bănuială a fost acum două săptămâni. Melissa, colega

mea de cameră, a avut o întâlnire cu un tip cu care se întâlnește de
câteva săptămâni și când a venit să o ia, Todd, iubitul meu, a fost foarte
urât cu el. L-am privit uitându-se la ea în timp ce pleca și am văzut-o
practic fugind din apartament doar pentru a-l îndepărta pe Todd de
bărbatul acela.
De ce?
De ce nu era fericit că se întâlnește? Deveniseră prieteni și iadul,

petrecuseră multe nopți singuri în apartamentul meu, în timp ce mă
aștepta să ajung acasă din tura de noapte.
Un gând rău mi-a trecut prin minte în acea noapte... era gelos?
Nu, nu putea fi.
Deci, m-am gândit să testez teoria. În săptămâna următoare, am

fost excesiv de afectuos față de Todd în fața Melissei și de fiecare dată
ea se culca devreme, purtându-se fericită, deși știam că fumea înăuntru.
Catalizatorul a venit joi seara când am decis să sun bolnav la serviciu, iar
Todd și Melissa au fost amândoi enervați în mod deschis că nu intru.
Evident, le stricasem planurile de a face sex și asta e

când adevărul profund și răutăcios m-a ucis.
Au făcut sex în patul ei sau al meu?
Cât de des și-a satisfăcut colegul meu de cameră iubitul meu?
Neputând să mă abțin, am pus o aplicație pentru dispozitiv de

urmărire pe telefonul Melissei. Îi știam parola. Bineînțeles că am făcut-o.
Am împărțit totul.
Chiar și un cocoș, se părea.

Vineri, ea a anunțat că va pleca în weekend, iar Todd a anunțat că

are planificată o noapte plecată în altă parte la serviciu.
Coincidență? Nu am crezut.
Știam că se întâlnesc și probabil că vor fi într-o cameră de hotel

undeva.
Mi-am luat timpul. Am așteptat.
Și acum este 23:00 sâmbătă seara și sunt într-un alt oraș, într-un
club de noapte în care nu cunosc pe nimeni, asist la cel mai rău coșmar
al meu.
El poate merge. Un leopard nu-și schimbă niciodată punctele răutăcioase...
dar de ce naiba a trebuit să o ia de la mine?
Îi privesc printre lacrimi nevărsate în timp ce inima mea încearcă să-

mi scape din piept.
Cel mai bun prieten al meu – singura constantă din viața mea de
când mama a murit acum cinci ani. Tatăl meu, un ciudat care abuzează
de control, a plecat când eram copil, iar apoi, când a murit mama, m-am
mutat aici pentru facultate și am cunoscut-o pe Melissa. Viața mea s-a
schimbat în ziua aceea. Mel era fericit, încrezător și atrăgător.
Mai mult decât am fost... decât sunt.
O privesc strângându-se de el în timp ce el o privește seducător în

timp ce dansează. Mâinile lui sunt pe spatele ei.
Zâmbește când spune ceva și apoi râd împreună, iar eu simt că mor
puțin înăuntru.
Ei nu sunt doar dracului.
Au sentimente unul pentru celălalt.
O sărută din nou și mâinile lui merg la ceafă pentru a o ține exact
așa cum o vrea el. Sărutul lor este lung,
profund și erotic.
Prin vedere încețoșată, încerc să mă fac să privesc în altă parte.
Nu.
Nu pot privi în altă parte pentru că știu că când voi părăsi acest club de
noapte doi dintre cei mai importanți oameni din viața mea nu vor mai face
parte din el. Podeaua se leagănă sub mine. Cum este posibil acest lucru?
Ce am făcut ca să merit această trădare?
Nu mă pot mișca.
O sărută din nou și ei cad înapoi de un perete în care o țintuiește și apoi

încep să meargă cu adevărat.
Nu. Încetează!
Lacrimile au izbucnit barajul și încep să merg spre ei ca
adrenalina se lovește în crescendo. Trebuie să-i opresc, să opresc totul.
Nu o sărutați, nenorocitule!
Te rog opreste-te!
Dar apoi fac o pauză la jumătatea pasului.
Nu face asta. Nu te coborî. Du-te acasă și mută-te

afară. Nu le dați șansa să nege sau să o apere.
Sunt mai bun decât asta.
Stau o clipă și mă uit la modelul pătrat de pe covorul de sub picioarele

mele. Sunt amețit și dezorientat. Mai stau acolo o vreme cu ochii fermi pe
trădările murdare. O sărută și îi ridică coapsa pentru a se înfășura în jurul
lui, o mișcare pe care o trage mereu asupra mea.
Îi place să o facă și din spate?

Ultimul gând prinde ceva adânc în interior. Nu-mi amintesc să fi

ajuns lângă ei, dar îl împing în spate în timp ce o prinde de perete, el
cade înainte și apoi se uită în jur, expresia lui scade de groază. Înainte
să știu ce fac, l-am lovit cu pumnul în față.
Mâinile Melissei zboară la gură. "Oh, Doamne!" ea

gâfâie. „Nu este așa cum arată”, se bâlbâie ea.
„Târfă!” țip, incapabil să mă controlez. Iau o băutură de la un

bărbat care trece pe lângă ea și i-o arunc în față, urmând-o cu o palmă
puternică pe obraz. Ea se clătină înapoi șocată, mâna ei zburând până
la fața ei domenită.
„Roshelle”, strigă Todd în timp ce mă apucă de braț pentru a

încerca să mă controleze. "Calma." Mă trage departe de Melissa, în
mod clar speriat că o voi lovi din nou.
„Nu mă voi liniști al naibii.” Îmi împing în timp ce lacrimile cad.

Mă întorc către el și mă umplu o multitudine de emoții, dar trădarea
lui îmi fură vocea. Am atâtea lucruri pe care vreau să le spun, atâtea
lucruri care mi-au scăpat din creier. Ochii mei îi cercetează pe ai lui și
el încearcă să mă apuce de mână.
"Nu mă atinge!" strig în timp ce îmi îndepărtez mâna

l. "Niciodata."
Mă întorc către Melissa. „Ia-ți lucrurile și ieși din casa mea.” eu

rânjesc.
„Roshelle”, șoptește ea. "Îmi pare atât de rău." Ea scutură din cap
neîncrezătoare. Deodată, pereții încep să se închidă și știu că trebuie
să plec de aici.
Trebuie să scap de această durere.
Văd un semn de ieșire și merg direct spre el fără să mă uit înapoi.

Împing în aerul rece al nopții, ușa trântindu-se în spatele meu.
„Taci naibii înainte să-ți suflu capul!” strigă o voce de bărbat.
„Nu ai tupeu”, răspund altcineva.
huh?
Încerc să mă concentrez, în ciuda lacrimilor mele, și le scot cu

furie din ochi. E întuneric și sunt oameni aici. Încerc să mă concentrez
asupra umbrelor din fața mea, apoi mă întorc și încerc să deschid ușa
pe care tocmai am ieșit. Este blocat și nu există mâner pe această
parte. Este clar o ușă de incendiu.
Ce? Unde sunt?
Lacrimile îmi curg pe față.
Se aude o împușcătură și un bărbat cade în fața mea strângându-și

stomacul. Mi se fac ochii mari de groază când înțeleg situația în care tocmai
m-am împiedicat fără să știu.
Ce?
Deodată, sunt înconjurat de cinci bărbați din toate părțile.
Am întrerupt un fel de înțelegere.
Oh nu.
„Cine dracu este ea?” strigă un bărbat.
Eu dau din cap în panică. „Nu am văzut nimic, jur.” Îmi împing grupul
de bărbați și unul dintre ei mă prinde de braț. „Am nevoie de un fund curat
în seara asta.”
Încerc să-mi smulg brațul din ghearele lui, dar el mă lovește puternic
în față cu pistolul, durerea îmi răsună prin cap ca un fulger înainte să cad la
pământ.
„Adu-o cu noi”, strigă cineva.

„Nu, nu avem nevoie de acel bagaj. Lasă-o, ea a spus că nu a văzut nimic.”
Ei continuă să se certe.
„Da, bine, penisul meu are nevoie de păsărică nouă. "Adu-o." Trăgătorul
mârâie.
Îmi simt corpul ridicat și apoi aruncat în spațiul strâmt al portbagajului unei
mașini. „Nu”, șoptesc eu. "Nu." Geanta mea cade la pământ și văd că cineva o
ridică și o aruncă în
mașină.
Capacul portbagajului se trântește cu o bufnitură.
Simt gust de sânge în gură în timp ce stau întins într-o stare semi-conștientă
in intuneric.
Durerea din cap îmi trezește. Ce tocmai sa întâmplat?
Îmi ridic mâinile în întuneric și simt metalul rece care mă cuprinde.
Realitatea situației sună adevărată când mașina începe să meargă și îi aud
vorbind între ei pe banchetele din spate, în spatele meu. Totul este în ceață și mă
doare atât de mult capul.
Simt că ceva fierbinte îmi trece prin păr. Ce este? Îmi ridic mâna și simt o tăietură
adâncă în cap, sângele care picură fierbinte și lipicios. Ce naiba? Oh nu. Mă vor
ucide.
Cu un scop reînnoit și mâinile întinse, încep să lovesc acoperișul în panică.
Tocmai au ucis pe cineva.
Am nevoie de o pisică nouă.
Cuvintele lui îmi trec prin cap. Doamne, ei sunt
o să mă violeze înainte să mă omoare, toți cinci.

Încep să-mi trec frenetic mâinile peste metalul care mă cuprinde. Cum
ieși din portbagajul unei mașini? Există un zăvor?
"Ajutor!" țip eu. „Ajută-mă”, strig în timp ce mă deschid

mâinile pe acoperiș. Mașina încetinește. La naiba! Am ochii mari.
Este aceasta? Gâfâi în timp ce le ascult mișcările și aud vârtejul

indicatorului de mers al semaforului. Acum! Trebuie să țip acum. Suntem
statici, blocați în trafic.
Încep să lovesc cu forță în acoperiș. "Ajutați-mă!" țip eu.

Îmi ridic picioarele și încerc să deschid capacul, dar la naiba, e atât de
înghesuit aici. Lovin frenetic în tavan și mă simt în jur de sub mine, apucând
colțul covorului.
Instrumente. Aici vor fi instrumente. Mă rostogolesc pe jumătate și rup
înapoi covorul și apucă o cutie de instrumente de metal. "Ajutați-mă. Sunt în

portbagaj. Sunt răpită. Heeeeeeelp!” țip eu.
„Taci dracu’ sau mă întorc acolo și te taci”, mârâie o voce masculină din
interiorul mașinii.
Am ochii mari. Oh, sună înfricoșător. chiar incep

sperie. Trebuie să plec de aici. Acum.
Mă străduiesc să deschid cutia de instrumente din fața mea în întuneric,
dar în cele din urmă se deschide în grabă și un fier de călcat pentru anvelopă
se aruncă înapoi, lovindu-mă direct în nas.
„Ah, la naiba!” țip eu.
Aaa, asta a durut. Impactul îmi aduce lacrimi în ochi și mă strâng de

față. Oh, la naiba, cred că mi-am rupt propriul nas. Iau fierul de călcat și îl
lovesc de acoperiș cu toată puterea mea. Impactul îl face să rico eze înapoi
i mă love te drept în sprânceană.
„Ahh!” țip din nou. Simt un firicel fierbinte curgând pe o parte a feței
mele. Dacă nu mă omor, fac o treabă bună
eu insumi aici.
Continui să lovesc fierul de călcat pe acoperiș. Acest lucru trebuie să

câștige un fel de atenție. „Ajută-mă”, strig eu.
„Cineva... sună la poliție. Ajutor."
Mașina accelerează și sunt aruncat în spatele portbagajului.

Se schimbă luminile, mașina zboară după colț, iar eu merg la zbor,
trimițând uneltele împrăștiate prin portbagaj, astfel încât să mă lovească.
Șoferul face la dreapta ca un maniac și alunec și mă lovesc cu capul de
lateral.
„Nenorociți”, țip eu și îi aud pe toți râzând în interiorul mașinii. Apoi

vehiculul zboară după un colț din stânga și eu
aluneca din nou. Aud cauciucurile țipând în timp ce mașina alergă pe

stradă.
Voi muri. Doamne, o să mor. Încerc să mă apuc de acoperișul metalic

pentru a mă împiedica să lovesc marginea, dar nu reușesc și, în timp ce
mașina zboară după colț, mă mototolesc în capătul de metal dur al
portbagajului. Uneltele zboară în jur și mă lovesc. La dracu. Mă simt
frenetic după fierul de călcat din nou.
S-ar putea să am nevoie de el, dar nu îl găsesc și mâna îmi simte în jurul
podelei mocheta.
Unde ești? Unde ești?
Mă aplec și simt de-a lungul celuilalt capăt al portbagajului și, în sfârșit,

simt metalul rece și dur. Inima îmi bate repede în timp ce mașina scapă de
sub control. Am nevoie de un plan, dar care este al naibii de plan?
Gândi.
Îmi strâng fierul de călcat în mână cu forța degetelor albe, în timp ce

încerc să mă opresc să zbor. Oricine deschide portbagajul este lovit cu
nenorocitul ăsta. Gândurile mele se îndreaptă către Oprah și sfatul ei
sănătos de a nu merge niciodată la a doua locație. Nu-mi amintesc multe
de la Oprah, dar știu
că ea a spus să nu mergi niciodată în a doua locație dacă ești răpită — luptă

ca naiba să scapi pentru că te vor ucide imediat ce ajungi acolo.
Doamne, asta e grozav.
Sunt deja în mașina dracului în drum spre a doua locație. Încep să fiu
supărat, ca, furios. Cum îndrăznesc ei?
Am avut o noapte al naibii de proastă și nu am chef de rahatul asta. După
aproximativ douăzeci de minute și șaizeci de planuri de atac, mașina
încetinește și trece peste bare de viteză.
Unde suntem?
Adrenalina începe să-mi pompeze prin sânge.
Scăderi de viteză sunt în parcări... Deci asta trebuie să însemne noi

sunt într-o parcare pustie.
Mașina se oprește și bărbații tac. Închid ochii, știind că asta este.
Sfinte rahat.
Inima îmi bate cu ciocanul și strâng fierul de călcat cu o mână și cricul

mașinii în cealaltă. Dacă o să mor în seara asta, vine cineva cu mine. Mă
zvârcolesc astfel încât picioarele mele să fie îndreptate spre deschidere și le
trag înapoi spre pieptul meu. Cu greu pot să respir, sunt atât de speriat. Îmi
țin armele în mână și aștept. Ușile mașinii se deschid și toată mașina se ridică
când bărbații ies.
Unde suntem?
Îi aud începând să vorbească de parcă am fost total uitat și un alt gând

răutăcios îmi trece prin minte. Dacă mă lasă aici?
Ce se întâmplă dacă mor o moarte lentă în mașină din lipsă de apă sau
mâncare? Oh, Doamne.
Ce fac? Ce fac?
Stau tăcut cinci minute, încercând să mă gândesc, până nu mai suport.
La naiba cu asta. Nu mor singur în portbagajul unei mașini într-o

parcare pustie. Îmi pun fierul de călcat lângă mine pe podea și lovesc în
capacul portbagajului. "Ajutați-mă. Lasă-mă să ies, sun.
Bărbații tac.
„Doar scoate-o afară și dă-i drumul”, spune cineva.
„Ma voi distra mai întâi”, răspunde altul.
Nu pot să înțeleg ce se spune în continuare, dar toți râd în hohote și

apuc fierul de călcat în mână.
nemernicii.
Îmi trag picioarele înapoi și, în timp ce portbagajul este deschis, dau cu
piciorul din toate puterile și îmi conectez picioarele cu fața unui bărbat,
trântându-l la pământ. Sar din portbagaj și un bărbat vine spre mine. Leagăn
fierul de călcat cât de violent pot și îl lovesc puternic în cap, privind cum
cade. Ceilalți bărbați râd de cei doi prieteni ai lor de pe pământ. Un alt bărbat
vine la mine și eu balansez cricul mașinii cât pot de tare și îi deschid fața.
Apoi fug.
Cât de repede pot, alerg peste ciment. E întuneric și suntem într-o
parcare care pare să fie lângă ocean. Simt mirosul mării și aud pescărușii.
Alerg cu doi bărbați care mă urmăresc. Nu am nicio apărare în acești pantofi
cu toc înalt. Mă ajung ușor din urmă și mă abordează la pământ.
„Dă-te jos”, țip eu în timp ce mă lupt și dau cu piciorul. Un bărbat mă

lovește peste față și se luptă să mă rețină în timp ce mă lupt să scap din
strânsoarea lor. Sunt prea puternici.
Mă târăsc de la pământ, câte unul pe fiecare braț, în timp ce îmi dau

picioarele afară și mă lupt pentru a încerca să scap. Se luptă cu mine prin
întuneric, călăuzindu-mă înapoi la mașină.
Un bărbat își scoate tricoul și îl ține de față pentru a încerca să

oprească sângerarea de la atacul meu cu cricul de la mașină, iar ceilalți
doi bărbați privesc.
Un bărbat stă sprijinit de mașină și mă urmărește cu atenție.
Mă uit la el și el îmi zâmbește în urmă.
"Lasa-ma sa plec!" țip în timp ce încerc să rup strânsoarea gorilelor

pe care cei doi bărbați o au asupra mea. Mă aplec și ei se chinuie. Dau din
nou afară și conectez cu omul din stânga mea, lovind-o mingii și el strigă
și se dublează. Distracția mă lasă să scap din strânsoarea celuilalt bărbat
și îl lovesc puternic în față.
Bărbatul pe care l-am lovit cu cricul anvelopei le vine în ajutor și îi ajută
să mă țină jos.
— Vii cu noi, cățea.
„Va fi distractiv să pătrundă.” Omul din stânga mea râde.
„La naiba!” țip în timp ce-l dau din nou cu piciorul în mingi.
Se dublează de durere, iar bărbatul sprijinit de mașină râde în hohote.
Ochii mei se uită spre el. Este înalt, are un aspect înfricoșător, iar
ceilalți bărbați par să caute la el pentru îndrumare. El este calm și
controlat, nu ca ei. El este clar alfa grupului.
Liderul lor.
Zâmbește în timp ce mă privește și își aprinde o țigară ca și cum

gândindu-se și dă din cap.
„Nu am timp pentru rahatul asta.” Oftă.
Dau afară și mă conectez cu tibia celuilalt bărbat, strigă el. „O să

te lovesc într-un minut, cățea.” El mârâie. „Ce naiba facem cu ea?” țipă
la bărbatul care se sprijină de mașină. „Ea scăpa de sub control.”
Bărbatul înalt își trage țigara, cu ochii coborându-se în picioarele

mele înainte de a se ridica înapoi. Zâmbește întunecat.
"Adu-o."
Dau din cap și încep să lupt. „La naiba ai face”, eu

țip în timp ce dau afară.
Ochii lui îi țin pe ai mei, iar el zâmbește întunecat și mai ia din

țigară. Își linge buzele în timp ce ochii îi coboară spre sânii mei.
Frica mă străbate. Încep să devin animalistic și să lupt ca naiba.
„Ia cârpa”, le spune celor doi, celălalt bărbat care stă lângă el.
Tipul dispare în mașină și se târâie în jur în timp ce mă lupt și dau cu
piciorul pe cei doi bărbați de ambele părți ale mele. El reapare cu o
cârpă neagră și o ține peste fața mea în timp ce mă lupt cu cei doi
bărbați care mă țin jos.
"Nu." țip în timp ce încerc să-mi mut capul în afara lor.

Nu pot scăpa de pânza neagră care miroase a chimicale.
Ma lupt.
Ma lupt.
Ma simt slabit.
Îmi pierd cunoștința.

Mă trezesc în timp ce un val de greață îmi trece prin stomac și mă duc

să-mi șterg transpirația de pe frunte. Nu-mi pot muta
bra .
huh? Trag de braț, dar nu se mișcă și mă uit peste cap să văd că

este legat de un stâlp.
Mă lupt și mă uit în jos la corpul meu. Groaza imi razboara.
Oh, Doamne.
Sunt gol, vultur răspândit și legat de un pat de mâini și picioare.
Ochii îmi pâlpâie nervoși prin cameră în timp ce încerc să mă

concentrez. Îl văd pe bărbatul înalt rezemat de o comodă din colț,
complet fără cămașă. Se uită prin portofelul meu din geantă.
Ce naiba?
Încep să mă lupt frenetic. Trebuie să plec de aici. Îmi zgâlțâi tot

corpul pentru a încerca să slăbesc legăturile. "Ce vrei?" Plâng.
Mă ignoră și îmi scoate permisul din portofel. O ține sus și o citește.
— Roshelle Meyers, murmură el.
— Ieși din lucrurile mele, mă răstesc eu.
El ridică privirea și zâmbește, mergând spre mine înainte să

îngenuncheze lângă mine pe pat. „Am fost deja în tine...”
El ezită și își trece degetele prin sexul meu deschis și apoi le pune în
gură. „Lucruri”, răspunde el sec, arcuindu-și sprânceana.
Mi se închid ochii. Oh Doamne. Nu-mi amintesc.
Mă umple de rușine.
„Dă-mi drumul”, șoptesc în timp ce lacrimile scapă și îmi curg pe obraji.
Mâna lui călătorește încet pe torsul meu. Îmi îmbracă sânul plin și apoi
se îndoaie și îl ia în gură. „Îmi plac astea”, îmi șoptește el în sân.
Îmi încurc fața și scutur din cap. "Te rog opreste-te.

Te rog, te rog. Ce vrei? Lasa-ma sa plec. Te-ai distrat.”
Îmi mușcă tare sfarcul și eu icnesc de durere.
„Încă nu am început să mă distrez”, șoptește el rece.
"Dezleaga-ma. Te rog, dezleagă-mă, mă rog.
El clătină din cap în timp ce își duce degetele înapoi spre sexul meu și
le alunecă prin carnea mea lubrifiată. Sunt ud.
Am făcut sex? "Ai…?" ezit.
Ochii lui întunecați dansează de încântare. „Limba mea a făcut-o.”
Am ochii mari de groază.
Se apleacă și sărută sexul meu, iar eu mă dau jos de pe pat pentru a
încerca să-l scap de pe mine.
„Nu m-am putut abține”, șoptește el. „O păsărică mirositoare și

deschisă pentru privirea mea este ceva la care nu pot rezista.
Apropo, ți-a plăcut.” Se întinde lângă mine pe pat și se odihnește pe cot. Se
uită în jos la mine în timp ce mâna lui alunecă înapoi în sus pe corp pentru
a-mi prinde sânul. „Hai să lămurim un lucru.” El rânjește.
Îmi întorc capul ca să nu trebuiască să mă uit la el, iar el mă apucă de

față și îmi târăște privirea să-i întâlnească.
„Eu sunt șeful aici.”
Mă uit la el.
„Fă ce vreau eu, când vreau”.
— La naiba, îmi șoptesc furioasă.
Zâmbește un zâmbet malefic. „Dacă ceea ce vreau este ca penisul

meu să-ți împartă fundul virginal în două... atunci asta e chemarea mea.
Nu-l dracu pe al tău.”
Îmi înghit frica din gât, în timp ce ochii lui reci îi țin pe ai mei.
„Du-te în iad”, șoptesc eu.
„Sunt paznicul Iadului, iubito. Bine ai venit acasa."

H
ochii îi țin pe ai mei înainte ca el să se ridice și să-și tragă un tricou
peste cap și își închide blugii. El merge

spre u ă.
"Unde…. unde te duci?" bâlbesc.
— Afară, mormăie el.
Mă uit în jur în camera rece. „Nu mă poți lăsa aici ca
acest. Vă rog. Te rog dă-mi drumul. Dezleaga-ma." Eu dau din cap în

panică. „Nu voi spune nimic nimănui. Îți jur, nu o voi face.”
Ochii lui îi țin pe ai mei pentru o clipă înainte de a se întoarce din nou
spre u ă.
"Mi-e frig. Vă rog. Lasă-mă să-mi pun niște haine pe mine, mă rog.
Fără o grijă sau un pic de remu care, el dispare

în afara ușii. Face un clic în timp ce rotește încuietoarea din exterior.
Tăcere.
Sunetul respirației mele tremură prin aer. Gâfâi în timp ce încerc să-
mi controlez bătăile neregulate ale inimii. Lacrimile pietrificate de disperare
îmi curg pe obraji.
Ce fac acum?
Strălucirea unei lămpi mici este singura lumină din încăperea mare și
au trecut ore de când răpitorul meu a plecat. În dreapta ușii este o
ușă glisantă care presupun că duce la o baie. Văd reflexia unui prosop
atârnat într-o oglindă. Un mic birou, lampă și scaun sunt în colț, iar un
mic lounge cu două locuri este la picioarele patului. Camera este rece
și neprimitoare. Pereții sunt vopsiți într-un gri închis, cărbune, și am
această senzație ciudată că camera se mișcă. Știu că nu se poate,
trebuie să fie medicamentele pe care mi le-au dat pentru a mă elimina.
Parcă este aproape dimineață, deși mi-am pierdut complet noțiunea
timpului. Aud o zarvă afară și apoi cheia întorcându-se în u ă.
Oh nu. S-a intors. Pulsul îmi crește și mă opresc să respir în timp

ce privesc ușa deschizându-se încet. Iese la vedere și aprinde lumina,
zâmbind întunecat în timp ce ochii lui îmi scanează corpul.
"Dragă, sunt acasă." El zâmbește.
Nenorocitul.
Îmi întorc capul de la el și mă uit la perete. Nici măcar nu pot să

mă uit la acest monstru. Deodată, un grup de bărbați beți se poticnește
în camera din spatele lui și îmi încurcă fața de frică. Mirosul de alcool
este înțepător și știu că sunt aici pentru a lua rândul.
„Am venit pentru desertul nostru.” Unul dintre bărbați zâmbește în timp ce el
își desface blugii.
Toți încep să fluieră în timp ce unul îmi bâjbâie sânul și altul își
pune mâna între picioarele mele.
„Nu”, șoptesc eu. "Te rog nu."
"Nu pune mâna." Bărbatul înalt mârâie. "Ieși."

„La naiba, omule. Te-ai distrat. E rândul nostru.” El

își desface fermoarul pantalonilor și își ține pula deasupra feței mele.
Bărbatul înalt îl împinge departe de mine. „Am spus... ieși naiba. Nu

împărtășesc. Ti-am spus deja."
Un alt bărbat îmi ia sânul în gură, iar tipul înalt îl împinge violent la
podea și îl lovește cu piciorul în timp ce e jos. Altul se lansează peste
corpul meu și tipul înalt îl lovește puternic în față. Toți încep să se certe.
„Am adus-o aici pentru noi toți”, strigă un bărbat.
„Regulile s-au schimbat. Ieși!" Mârâie furios în timp ce împinge un

bărbat spre u ă.
Un alt bărbat încearcă o ultimă încercare să mă atingă, iar tipul înalt

devine balistic și îl lovește puternic de trei ori în față. După multe
împingeri, împins și ceartă, bărbații pleacă în sfârșit. Încuie ușa în urma
lui și apoi se întoarce spre mine.
M-am lăsat să respir și apoi văd o excitare fulgerătoare pe fața lui și

ușurarea mea este de scurtă durată.
Acum o să se distreze.
Mi-e rău.
Nu pot face asta.
Se îndreaptă spre marginea patului și se uită în jos la
pe mine. Mă uit la el prin vedere încețoșată.
„Drogează-mă”, șoptesc eu în timp ce-mi întorc capul de la el.

„Fă-mă KO.”
„Nu vrei să te bucuri de mine?” întreabă el categoric.
Îmi înghit nodul din gât în timp ce mă uit la perete, cu lacrimile

curgându-mi pe față. Nu pot să cred că tocmai m-a întrebat
acea.
Mă întorc să mă uit la el și ochii mei reci îi țin pe ai lui. „Dacă crezi că a

fi violat în timp ce este legat de pat este fantezia oricărei femei, ești la fel
de prost pe cât arăți.” eu rânjesc.
Fața lui rămâne lipsită de emoții. Se apleacă și începe să-mi dezlege

unul dintre picioare. El o slăbește și vreau doar să-l lovesc cu piciorul în cap.
Încetează. Așteaptă până ești complet liber, îmi amintesc.

Se deplasează la celălalt picior al meu și îl dezlegă și îmi adun picioarele
instantaneu. Aaa, mă doare că am fost întins atât de mult timp. Aștept cu
răbdare cât își desface o încheietură și apoi se mută la cealaltă și mă
eliberează complet.
Mă ridic și iau instantaneu pătura pentru a-mi acoperi corpul.

„Unde sunt hainele mele?” șoptesc cu rușine.
El ridică din umeri, se întoarce cu fața departe de mine și își ia cămașa

pe deasupra capului lui. "Nu știu. Nu-mi pasă. Ieși."
A terminat cu mine.
Ura îmi curge prin fiecare por. Neputând să mă abțin, îl împing cu

putere în spate. „Cine dracu te crezi?” ma repez.
Se întoarce împotriva mea ca diavolul însuși și eu instinctiv

tresari departe de el.
„Fii foarte atentă, domnișoară...” Fă o pauză pentru efect.

„Roshelle.”
„Așa primești loviturile tale jalnice? Răpirea și violarea fetelor?” murmur

eu.
Buza i se îndoaie de dezgust. „Nu te linguși.”
Mă uit la el.
„Nu ai ceea ce vreau.” Zâmbește sarcastic în timp ce ochii lui coboară pe
corpul meu gol și încerc să mă acoper cu mâinile. „Îmi place ca femeile mele
să fie...” Se întrerupe din nou.

"Femei."
Inima imi scade.
Dintre toate lucrurile pe care le-ar fi putut spune.
Cuvintele lui m-au tăiat ca un cuțit și gândurile mele se îndreaptă către
Todd, iubitul meu... fostul iubit, acum. Evident, nici eu nu eram suficient de
femeie pentru el. Îmi las capul în jos în timp ce tristețea îmi fură aerul din
plămâni. Doar taci și pleacă de aici. Își lasă pantalonii jos și erecția lui mare îi
atârnă greu între picioare. Intră în baie și deschide dușul.
Stau nemișcat în timp ce încerc să-mi recapăt un fel de calm. Lacrimile
îmi curg pe față. Nu am fost niciodată atât de umilită în toată viața mea.
Un violator nu mă vrea.
Se sare în duș și sub apă, cu fața în depărtare de mine, văd că este uriaș
și musculos și tot spatele îi este acoperit de tatuaje. Dacă ar fi vrut să mă

omoare cu golul lui
mâinile... ar putea.
Nu aș avea nicio șansă împotriva lui.
Mă plimb prin cameră în căutarea hainelor mele. Trebuie să plec dracului
de aici. Brusc frenetic, deschid un sertar și trag repede tricoul peste cap în
timp ce el iese din baie. La naiba, ăsta a fost cel mai rapid duș din istorie.
"Unde te duci?" întreabă el în timp ce își usucă părul cu

prosop.
„Acasă”, răspund eu în timp ce trag pantalonii scurți.
El ridică o sprânceană. „Ești un înotător bun?”

mă încruntă. "Ce vrea sa insemne asta?"
„Suntem la cincizeci de mile de țărm.”
huh? mă încruntă.
„Ești pe o navă container.”
Încep să mă uit în jur în panică. „C-ce vrei să spui?” eu

bâlbâi. Oh, Doamne.
Alerg la ușa cabinei și zgâiesc mânerul. "Lasa-ma sa ies.

Lasă-mă să ies, plâng.
El deschide ușa. „Distrează-te cu echipajul.” Mă împinge afară și

trântește ușa în urma mea.
Ochii mei trec dintr-o parte în alta în timp ce încerc să mă concentrez

asupra împrejurimilor mele, care sunt toate metalice. Este întuneric, cu
doar un rând de luminițe portocalii pe podea de-a lungul peretelui. În
stânga este un coridor larg care trebuie să aibă cel puțin o sută de metri
lungime și văd o cameră mare luminată la capăt. Zgomotul și râsetele
răsună pe coridor. Aud râsetele puternice ale bărbaților. Doamne, acelea
sunt animalele care erau doar în camera mea. Mă uit în dreapta și văd un
semn de ieșire. Trebuie să plec de aici. Travers repede hol spre siguranța
întunericului și mă îndrept spre semnul de ieșire.
El a mințit.
Trebuia să mintă. Nu sunt pe o barcă. Nu pot fi pe o barcă.
Urc în vârful picioarelor ca un șoarece cele trei etaje de scări până

ajung la uși mari duble cu ferestre rotunde mici în ele. Mă uit și inima mi se
scufundă.
E întuneric și plouă și, din câte văd, transport maritim

containerele sunt îngrămădite la kilometri înălțime una peste alta.
Doamne, ce să fac?
Mă întorc așa cum cred. Știu un lucru sigur: dacă eu

Rămâi pe această navă, voi fi mort înainte de a vedea pământul din nou.
La naiba cu asta. Am izbucnit prin uși și am fugit afară, sub ploaia

toren ială, în timp ce mă uit frenetic în jur la împrejurimi. Alerg pe
partea laterală a navei și mă uit peste lateral... apă cât văd.
Cu inima batându-mi în piept, fug spre cealaltă parte a bărcii... apă

cât văd. Mă uit la
înapoi și văd un turn cu lumini aprinse în el și știu că căpitanul trebuie să

fie acolo. Va avea un radio.
Da.
El mă va ajuta.
Alerg spre turnul de veghe și mă împiedic de un obiect mare de

frânghie care este ridicat de pe puntea metalică și merg să zbor peste și
cad pe podeaua tare.
Stau o clipă întins în ploaie în timp ce mă umple disperarea. nu pot

acest. Nu sunt suficient de puternic să trec peste asta.
Mă doare capul de mai devreme și mă simt dezorientat. Eu nu

am nevoie de rahatul asta.
Ce urmeaza sa fac? Habar n-am cum voi scăpa de această navă.
Cum au adus o fată inconștientă pe o punte de transport prin vamă?

Ce dracu se întâmplă cu protecția noastră la frontieră? Cu un scop
reînnoit, mă ridic și încep să mă îndrept spre centrul de control. Cineva
de acolo mă va ajuta.
Știu că o vor face. Au telefoane și pot suna pentru ajutor. Deschid ușa și
sunt întâmpinat de o altă scară mare de metal.
Fac pașii câte doi până ajung în vârf. Mă uit nervos în jur și văd un bărbat
care stă în spatele centrului de control al bărcii.
"Buna ziua." fac o pauză. "Ma poti ajuta?" Întreb.
Bărbatul se întoarce și fața mea coboară. Doamne, este omul care

a încercat să mă violeze pe patul de jos. Mă întorc cu frică și el ridică
radioul.
„A terminat. Ea a ieșit din camera lui.” Închide și

zâmbește întunecat în timp ce ochii lui flămânzi coboară pe corpul meu.
Oh, Dumnezeule, tocmai i-a chemat pe ceilalți bărbați. Mă întorc și

fug.
Alerg pentru viața mea coborând scările câte doi și aud bărbați
yahooing în depărtare.
Nu Nu.
Alerg cât de repede pot și am izbucnit prin uși și ies înapoi pe

punte. Alerg în lateral și mă ascund în spatele unuia dintre
containerele de transport maritim. Ploaia cad foarte greu.
Aud ușile duble deschizându-se și toți bărbații țipă entuziasmați.

„Ea este aici pe undeva. Gaseste-o."
Mac
Pur și simplu adorm când aud un zarva afară, în hol. Toți băieții
aplaudă.
O aud țipând.
Au găsit-o.
Mă răsturn și scutur din cap când neliniștea trece peste mine. Ea

țipă din nou și îl aud pe unul dintre bărbați strigând de durere. Zâmbesc
în sinea mea. Evident, doar a rănit pe cineva.
Cățea înflăcărată, o să-i dau asta.
Încep să plec din nou în derivă și o aud strigând de durere.

mă încruntă. Pentru numele naibii, nu am nevoie de rahatul asta. Sunt

obosit.
Pentru încă zece minute, moțen, și apoi sunetul de

o bubuitură frenetică în u ă mă treze te.
"Ajutați-mă. Ajutați-mă!" țipă ea în timp ce mânerul ușii zvâcnește

frenetic.
Pleacă de aici.
Închid din nou ochii.
„Nu te va ajuta naibii”, îl aud pe Ian strigând. Firele de păr de pe

spatele gâtului stau în atenție. La naiba, îl urăsc pe tipul ăsta.
Mă rostogolesc pe spate și mă uit la tavan prin

întuneric cu mâinile în spatele capului în timp ce ascult.
O aud luptându-se și luptându-se cu grupul de bărbați de pe hol.

E o pisică a iadului.
Ar fi trebuit să-i las să o omoare. Ar fi fost mult mai puțin

dramatic.
Nu am timp sau energie pentru rahatul asta.
"Vă rog. Nu, strigă ea.
La naiba. Enervat, mă ridic și îmi pun pantalonii scurți.

Stau în spatele ușii cu mâinile pe șolduri în timp ce ascult o clipă.
„Oh, o să ți-o dau bine.” Ian mârâie.

„O să plătești pentru târfa aia.”
Asta e. Nu o ia naibii. Deschid ușa în grabă și băieții ridică privirea

din locul lor de pe podea, unde se chinuie să o țină jos.
— Dă-te jos de ea, răsturn eu.

„M-mac”, se bâlbâie Ian în timp ce ridică privirea. "Tu nu

vreau pe ea.”
Mă uit la el.
„Da,” răspunde Mike. „Este bine să plece. Ai

deja am terminat cu ea.”
Îmi îndrept atenția către dracu’ enervant. "Da

eu un motiv să te ucid. Fă-mi ziua naibii.” mârâi.
Își mijește ochii la mine.
"Dă-i drumul."
Ei stau în picioare și o lasă să se ridice de pe podea și practic sare

peste mine și își aruncă brațele în jurul gâtului meu pentru protecție. E
umedă și rece și tremură de frică.
Mâna mea șerpuiește instinctiv în jurul taliei ei.
Mă uit la colegii mei de echipaj. „Următoarea persoană care atinge asta

fata o sa moara. Mă auziți cu toții?”
„Este o amenințare?” Ian rânjește.
Îl apuc de gât și mă strâng puternic în timp ce îi lovesc capul de

peretele de metal din spatele lui. — Asta-i o promisiune, nenorocită.
Bărbații se dau înapoi și se uită unul la altul.
„Nu mă enerva naibii!” mârâi.
Ei fac încă un pas înapoi și deschid ușa pentru a o arunca în camera

mea exact când Ian o mai apucă disperat. Închid ușa în urma ei, apoi
mă întorc și îl lovesc puternic, iar el se dublează de durere în timp ce se
strânge de față.
Mă întorc apoi către Mike. "Cine urmează? Vrei să naibii

du-te la mine. Sa mergem?"
Toți băgații se întorc și încep să meargă înapoi în sus

holul. Așa cum credeam că vor... penisuri moi.
Intru în camera mea, închizând ușa în urma mea înainte

de a mă întoarce să o văd întinsă pe pat în poziție fetală,
plângând.
Închid ochii de enervare.

La naiba cu rahatul asta.
Roshelle.
Gâfâi și tremur necontrolat. Stau întins pe pat și lacrimile

nu se vor opri.
Nu am fost niciodată atât de speriat în toată viața mea.
El intră înapoi și stă la capătul patului pentru o
moment în care mă privește. Apoi dispare în baie și deschide

dușul.
Tremur și tremur, incapabil să mă controlez. Imi este atat de frig.
El reapare și mă urmărește o clipă. „Intra in

duș”, cere el.
Nu mă pot ridica, tremurul este atât de violent.
După ce m-a privit o clipă, mă ridică și mă duce în baie, iar

eu mă lipesc de gâtul lui pentru protecție. Lacrimile îmi curg
pe față.
„Nu mai tremura”, se răstește el, enervat.
„Nu pot... nu mă pot abține”, bâlbesc eu. Dintii mei sunt

trăncăneala și înfiorările prin corpul meu sunt violente.
„Hristoase”, mormăie el în sine și, cu o expirație, intră sub

apă cu mine lipit de
l. Am ambele brațe în jurul gâtului lui și mă ține ca pe o mireasă.
Nu vorbește, iar multă vreme stăm sub apa fierbinte în timp ce mă
agățăm de el. În cele din urmă, fiorii mi se potolesc. Nu știu dacă este șocul
sau dacă sunt atât de epuizat fizic de luptă, dar mă chinui să rămân treaz.
Ochii mei se închid de la sine.
"Poti sa stai?" întreabă el în timp ce mă lasă jos.
Dau din cap cu tristețe în timp ce picioarele mele ating plăcile reci și dure de pe
podea.
„Hai să luăm hainele astea umede de pe tine.”
Ochii mei bântuiți îi întâlnesc pe ai lui. Este aceasta? Este aceasta partea în care îmi
pierd toată demnitatea?
Se apleacă și ia tricoul peste capul meu și alunecă
pantaloni scurți pe picioarele mele.
Stau în fața lui complet gol.
"Ești rănit?" întreabă el în timp ce inspectează tăietura de pe capul meu.
Nu răspund, doar îmi atârnă capul și las apa fierbinte să curgă peste
mine, în speranța că va spăla acest coșmar de

evenimente.
„Se pare că va fi în regulă”, răspunde el în timp ce inspectează
rană de la biciul pistolului de la armă.
Brațele îmi atârnă lângă mine. Sunt absolut învins. Nu am puterea să mă
lupt cu el. Știu că.
El știe asta.
Își ia tricoul peste cap și îmi lacrimează ochii.
Începem.
Își alunecă încet pantalonii scurți umezi pe picioare și pe ochii mei

coboară în vintre. E greu.
Închid ochii de durere.
Mă trage înapoi la pieptul lui mare gol și stăm nemișcați sub apă
pentru o perioadă lungă de timp. Îi simt erecția uriașă apăsată pe
stomacul meu.
Următorul lucru pe care îl știu, sunt învelit într-un prosop și dus la

pat. Mă usucă cu grijă și trage păturile înapoi și mă culcă. Îi simt ochii
flămânzi care îmi scanează carnea în timp ce stau goală pe spate în
patul lui. Același pat de care, cu doar câteva ore în urmă, mă legase.
Încerc să mă lupt, dar ochii îmi continuă să se închidă de la sine.
„Du-te la culcare”, sunt ultimele cuvinte pe care le aud.
Mă trezesc singură și mă ridic cu tresărire. Ce? A fost un coșmar? Apoi

simt că durerea îmi trece prin cap și mă uit în jur la cutia de metal rece
în care mă aflu și inima îmi cade.
E adevarat. Doamne, este adevărat.
"Buna ziua?" Eu chem. Este el aici? Poate e în baie? Stau amețit și

merg la baie. Mă doare atât de sânge. Fiecare mușchi din corpul meu
simte că ar fi fost smuls din oase. Baia este goală și mă așez pe spate pe
pat. Ce naiba o să fac?
Mă încrunt în timp ce încerc să-mi amintesc cum s-a încheiat noaptea trecută?
Nici nu-mi amintesc să fi adormit.
Sunt goală și îmi trec degetele prin sex să văd dacă

sunt ud. Am făcut sex? A făcut sex cu mine cât eram eu
incon tient?
Îmi vad cât de greu a fost sub duș și îmi cade stomacul. Bineînțeles
că am făcut sex. Bărbații ca el iau ce vor, când vor.
I-au numit Mac.
Mă îndrept spre un hublo și stau pe pat să privesc prin el.

Priveliștea este la aproximativ un metru deasupra nivelului mării și
pot vedea marea ciocănind de aproape în timp ce ploaia cade.
La naiba, acesta este un coșmar.
Mă las pe spate pe pat și mă uit în jur la împrejurimile mele. Am

nevoie de o armă... dar chiar voi reuși să ucid zece oameni? Chiar dacă
o voi face, cine va conduce nava înapoi la țărm?
Trag un aer învins și mă ridic, mă întorc la sertare să scot un

pulover mare și să-l îmbrac. Această navă îngheață.
Ușa se deschide și mă dau înapoi. Este el.
Ochii lui îi țin pe ai mei și își înclină capul în semn de recunoaștere.
Dau din cap și îmi las ochii în jos.
Pune o farfurie cu mâncare pe birou. — Mănâncă, murmură el.
Mă las într-o poziție așezată pe pat și el se întoarce și își pune

mâinile pe șolduri în timp ce mă privește. Pentru prima dată de la
capturarea mea, mă uit bine la el. Este înalt, poate 1,8 metri, musculos,
cu păr blond miere, care are aproximativ trei centimetri lungime și
are o buclă la capete. Pielea lui este măslinie, iar ochii mari sunt
căprui. În orice altă împrejurare, ar fi frumos. Acum știu că este
departe de adevăr. Aspectele pot fi
în elător. Este un criminal de crimă.
„Stai în cameră”, murmură el.

Ochii mei îi întâlnesc pe ai lui.
„Ești în siguranță aici.”
Mă uit la el, nici nu știu cum să răspund la asta

afirmație.
„Ține ușa încuiată...” Se oprește o clipă. "Sau

vor veni să te ia”.
nu raspund.
„Răspunde-mi”, se răstește el furios.
"Da." Dau din cap.
Se întoarce și, cu o ultimă privire stăruitoare, pleacă și aud ușa clic când
o încuie în spatele lui.
Stau o clipă în camera semiîntunecată în timp ce încerc să procesez

ceea ce tocmai mi-a spus. Ține ușa încuiată sau vor veni ei să mă ia. Sunt în
siguranță în această cameră, dar nu sunt suficient de în siguranță. Mi-a spus
că nu sunt suficient de femeie pentru el. Pentru prima dată, gândurile mele
se îndreaptă către Todd și Melissa, care probabil sunt în pragul pasiunii
chiar acum. Nici măcar n-ar ști că sunt dispărut încă și probabil cred că
tocmai am plecat undeva cu furie. Tristețea mă umple când îmi dau seama
că probabil nici nu le-ar păsa dacă aș face-o.
Mă ghemuiesc într-o minge în patul lui rece și tare de închisoare și

îmi permit să plâng.
Nu m-am simțit niciodată atât de singură.
Cred că în sfârșit am ajuns la fund.
Sunt trezit când simt că patul se scufundă. Îmi deschid ochii somnoroși și îl
văd pe Mac stând pe pat lângă mine. După iluminare îmi dau seama
e întuneric și a fost plecat toată ziua.
„Nu ai mâncat.”
Îmi întorc privirea de la el și mă uit la perete.
Se ridică și intră în baie și face duș. Totuși, mă confrunt cu perete.
Nu am cuvinte. Nimic de spus, oricum.
Se întoarce în cameră cu un prosop în jurul său
talie. „Ajungem în Puerto Rico în douăzeci și opt de zile. Poți să cobori de

acolo.”
Mă rostogolesc pe spate și mă întorc cu fața la el, încruntându-mă în semn
de întrebare.
Lasă prosopul să se îmbrace și, fără să mă gândesc, ochii mei scanează

corpul înainte să-mi îndepărtez privirea.
„Totuși, ești singur când ajungem acolo. Vreau

nimic de-a face cu asta”, spune el.
Eu dau din cap. Tipic. Ce fel de bărbat răpește o fată

și apoi o aruncă singură la un doc din Puerto Rico?
„Mă duc la cină”, afirmă el în timp ce își ridică pantalonii în jurul taliei.
Ochii mei îi țin pe ai lui în timp ce ura îmi curge prin fiecare por.
La naiba.
Face un semn către farfuria cu mâncare rece de pe birou. "Tu

știi unde este al tău.”
Îmi dau ochii peste cap și mă întorc cu spatele la el și mă înfrunt din nou la
perete.
Aud ușa clic când pleacă.

Mă simt mai uman, după ce am mâncat și am făcut duș. Stau întins cu

spatele la u ă când îl aud intrând. Camera este luminată de lampa de pe
birou i a plecat de câteva ore.
Mă rostogolesc pe spate și mă uit la el.
"Ai mâncat?" el intreaba.
Dau din cap.
Se dezbracă până la slip și apoi intră în baie.

Se spală pe mâini și apoi îl aud spălându-se pe dinți. El
apoi vine și se urcă în pat lângă mine.
Am stat în tăcere mult timp.
În cele din urmă, o rupe. „De ce plângeai?”
Mă încrunt la el în întuneric.
Stă întins pe o parte, cu fața la mine și se lăutărește cu pătura.

„Când ai ieșit din club de noapte pe docul din spate... de ce plângeai?”
Ezit înainte să răspund. „Nu mi-a plăcut melodia pe care o cântau”,

șoptesc eu în întuneric.
El nu-mi pune la îndoială minciuna și eu nu detaliez.

M
AC citește pe pat în timp ce eu stau la birou.
Nu am vorbit. Adică, ce am putea avea de spus unul
altuia? Din păcate pentru mine, a existat o evoluție
ciudată. Un elefant s-a mutat în cameră. Este mare și roz și miroase
mult a chimie sexuală. Nu este. Știu că nu este. Nu ar putea fi, dar
când se uită la mine, dintr-un motiv oarecare, inima mea proastă
curse.
O poate simți?
Poate simți cum reacționează corpul meu la al lui? Este al naibii

de inconfortabil, mai ales în această situație. Adică dormim în același
pat. Cel mai rău lucru este că mă trezesc că vreau să fac conversație.
Chiar dacă știu că este pentru că nu există nimeni altcineva și este
doar natura umană să vrea să comunice, este nelini titor.
„Mă duc să dorm”, anunță el înainte de a se ridica. Își ia încet

tricoul peste cap. Instinctiv, ochii mei coboară pe trunchiul lui înainte
să mă prind și să privesc în altă parte. Căldura privirii lui pătrunde în
aer și ridic privirea și-i găsesc ochii întunecați ațintiți asupra ai mei.
Electricitatea zboară între noi și inima începe să-mi bată în piept.

Își strânge pumnii în timp ce aceștia atârnă de lângă el, de parcă ar
încerca să se stăpânească. Aer... nu există
aer sângeros aici. Multă vreme, în liniște, ochii noștri rămân ferm
închiși.
El este atât de…. masculin.
Nu pot să cred asta.
Ce cosmar. Toată această situație mă dezgustă. Intru in baie si

intru in dus in timp ce incerc sa-mi potolesc anxietatea.
Nu am nevoie de rahatul asta.
Mă plimb înainte și înapoi în camera care a fost închisoarea mea în

ultimele patru zile. Încuie ușa în urma lui dimineața și nu se întoarce
decât noaptea târziu, întorcându-se doar să-mi aducă mâncare.
Singura mea consolare este că nu mă atinge când se întoarce. Este un
mediu toxic și sunt
sigur că dacă mai stau aici încă douăzeci și patru de zile, voi înnebuni.
Cu cât mă gândesc mai mult la asta și m-am gândit mult la asta, cu
atât știu mai mult că trebuie să încerc să chem pe cineva pentru ajutor.
Am fost martor la o crimă și nu există nicio cale, naiba, să mă lase să
plec de la toate astea. Sunt un martor care este încă în viață și asta mă
face o amenințare masivă. Poate că mă vor împinge peste bord după
ce se vor distra... nimeni nu ar ști vreodată.
Crima perfectă.
Mintea mea merge la Melissa și Todd. Sunt sigur că ei sunt

conștienți că le lipsesc până acum și îmi fierbe sângele să cred că știu
că știu ce nemernici sunt amândoi. Pun pariu că ei cred că zac într-un
hotel cu inima zdrobită undeva pe punctul de a se sinucide.
Prostii.
Sunt furios, nu inima zdrobită. Nu mi-ar păsa mai puțin de

doi dintre ei.
Presupun că acesta este probabil singurul lucru bun care are

venit din toate acestea. Am dobândit o nouă perspectivă asupra vieții.
Oamenii care te trag pur și simplu nu merită.
Am terminat să fiu preș. Am terminat cu prieteniile false și cu

iubiții slăbănog al căror creier sunt în penele. Când cobor de pe
această navă, voi da cu piciorul în fund serios, iar Todd și Melissa sunt
în fruntea listei mele.
În primul rând, trebuie să mă gândesc la o modalitate de a ajunge la turnul de control.
Să părăsești această cameră neobservată nu va fi ușor. Am dezbătut

fiecare plan de evadare posibil și toate par prea riscante. Totuși, nu
sunt sigur cât de mult riscă este ceva, deoarece se pare că mi-am
pierdut orice perspectivă asupra acestei situații.
Aud cheia întorcându-se în broască, ușa se deschide și el apare.

Tocmai ce a terminat de lucrat pentru ziua respectivă, are părul
dezordonat și are ceea ce pare a fi unsoare de motor pe față.
Mă încruntă când îl văd. În mod normal, nu arată așa

când ajunge acasă de la munca de zi cu zi.
„Ce faci cu barca asta?” Întreb.
Ochii lui se îndreaptă spre mine surprinși că mă adresez lui.

„Sunt inginer nautic”, răspunde el.
Fața mea cade surprinsă. Ei bine, aruncă-mă în aer. imi ridic

sprancene. "Tu?" ma intreb.
Își ondula buza. "Ce vrea sa insemne asta?"
Îmi încrucișez brațele în fața mea și ridic o sprânceană înăuntru

întrebare. "Nimic."
Ochii lui îi țin pe ai mei.
„Pur și simplu nu te-am gândit să ai mult creier, asta-i tot”, murmur

eu pe sub răsuflarea mea.
Clătină din cap, neimpresionat. „Voiam să te duc în camera comună

pentru cină în seara asta.” Își scoate cămașa peste cap și ochii mei coboară
pe pieptul lui mare și lat. „Dar văzând că ești un măgar deștept, poți sta
din nou aici singur.” El dispare în baie și aud dușul pornind.
Avea de gând să mă scoată afară. Mintea mea începe să treacă. Avea

de gând să mă scoată afară. Dacă aș ieși cu el și aș scăpa cumva pentru
un minut să chem ajutor? Ar merge asta?
Arunc o privire în baie. E gol. Nimic nou, s-a dezbracat in fata mea
toata saptamana. Începe să se frece cu săpun și ochii mei trec între
picioarele lui. La naiba, e imens. Nu am văzut niciodată un bărbat ca
acesta și cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mă îndoiesc mai
serios că m-a violat. Mi-ar fi rău dacă ar fi avut și eu nu sunt.
El ridică privirea și îmi cobor ochii ca să mă prefac că nu sunt

Privind și când ridic încet privirea, el zâmbește larg.
„Îți place ceea ce vezi?” el intreaba.
Mă uit la el, nesimțit. "Nu. De fapt, mi-ar plăcea

scoate-mi ochii.”
„De ce te uiți atunci?” Mâna lui cu săpun o mângâie pe a lui

pula în timp ce o spală.
„Nu am fost”, murmur eu distrasă de smucirea mâinii lui.
„Penisul meu se simte mai bine decât arată.” Zâmbește în timp ce se

spală.
Îmi înghit nodul de nervi din gât și ochii mei coboară pe podea
pentru a-mi opri ochii răzvrătiți să mă privească. Mă uit la gresia de pe
podea o vreme în timp ce îl aștept.
„Unde este cina?” Întreb. Trebuie să fiu drăguț și să-l fac să mă scoată.
El este singura persoană care mă poate scoate din această cameră
neobservată.
„Avem un cămin mare și zonă de divertisment la celălalt capăt al

bărcii.”
Mă încruntă cum cred. „Câți oameni lucrează pe această navă?”

Întreb.
„Ești foarte vorbăreț în seara asta”, răspunde el sec.
Doamne, prea mult, prea repede. N-am vorbit cu el toată săptămâna

și acum sunt de râs. El are dreptate. Trebuie să mă calmez și să-mi
folosesc capul. Rămân tăcut o vreme.
„Douăzeci și patru”, răspunde el în cele din urmă.
Mă gândesc pentru o clipă. De fapt, nu-mi amintesc câți bărbați au

fost implicați să mă atace noaptea trecută și simt că îmi crește teama
doar la amintirea asta. Poate ar trebui să rămân aici. Nu suport gândul
de a le înfrunta. Mă ridic și apoi mă așez înapoi pe pat. Câteva minute
mai târziu el
intră în cameră și dă jos prosopul ca să se îmbrace. Buclele lui umede

îi atârnă pe față și pielea lui bronzată are o strălucire de la duș. Miroase
a săpun curat. Iadul nenorocit.
„Trebuie să fii gol tot timpul?” mă răstesc, agitată de aspectul lui

bun. „Nu vreau să-ți văd gunoaiele.”
„Mă îmbrac și, ca să conștientizeze, tocmai îmi verificai gunoaiele

la duș.”
Îmi încurc fața de groază. "N-am fost."
„Si tu ai fost.”
imi mijesc ochii. "Tot ceea ce."
Zâmbește cu bună știință și scoate o pereche de chiloți negri

strâmți. Mă uit cu încetinitorul când se îndoaie și le trage în sus de
picioare și își reajustează pula.
Hmm.
Își recuperează blugii de culoare închisă și un tricou albastru deschis,

iar după ce s-a îmbrăcat se așează pe pat să-și pună pantofii. Îl privesc în
liniște.
„Vrei să vii sau nu?” el intreaba.
„Va...” ezit.
„Va ce?”
„Vor fi acolo?”
El dă din cap în timp ce leagă un pantof.
"Oh." fac o pauză. „Probabil că nu atunci.”
„Nu te vor răni.” Ochii mei îi caută pe ai lui. "Voi fi acolo." El

răspunde.
Stau nemiscat, nu stiu daca ma pot face sincer

părăsește camera. Mă îngrozesc.
El stă. „Bine, potriviți-vă. Stai aici."
La naiba, trebuie să ajung la turnul de control. Stau brusc într-o

panică. „Cu ce m-aș îmbrăca?” mă bâlbâi nespus.
Ochii lui coboară la ținuta mea, cu pantalonii largi de pijama și

tricoul. Se încruntă de parcă s-ar gândi. "Vino cu mine."
"Unde? Unde mergem?" întreb în timp ce îmi răsucesc mâinile

în fața mea nervos. „Este acesta un truc?” optesc eu.
Se încruntă. „Un truc pentru ce?”

Îmi înghit nodul din gât în timp ce ochii îmi pâlpâie spre u ă. — Să mă
predea lor?
El dă din cap, enervat. "Nu. Dacă aș vrea să te predau, te-aș preda.”
Ochii mei îi țin pe ai lui. De ce nu mă predă? Eu nu

intelegi deloc asta.
Care sunt planurile lui pentru mine?
„Vii sau nu?” întreabă el din nou.
La naiba, asta poate fi singura mea șansă să scapi de asta

navă în viață. Dau repede din cap înainte să mă răzgândesc.
El deschide ușa și iese pe coridor și eu

uitați-vă în preajma ușii. Inima mea începe să bată.
"Vii?" se repezi el.
Îl urmăresc cu tentativă în timp ce el merge pe coridor spre camera

mare din care am auzit petrecerea venind noaptea trecută. Ajungem la un
set de scări și mă încruntăm la el.
"Aici sus." Face semn spre scară.
Oh, Doamne. Unde mă duce? Inima mea va intra în stop cardiac în

orice moment. Ajungem la podea deasupra noastră și el merge pe coridor
și bate la ușă. Am ochii mari și fac un pas înapoi. Oh nu. Ce face?
Ușa se deschide și o fată drăguță blondă stă în fața noastră.

„Hei, Mac.” Ea zâmbește sexy.
„Hei, Chels.” Îmi face semne și fața ei cade. Îmi încrucișez brațele nervos
în fața mea. Ce face o fată pe nava asta de groază? — Aveți haine pe care să
le împrumute? el intreaba.
Ea mă privește în sus și în jos și mă zgâriesc pe loc. Cine este aceasta?

Ea ezită o clipă. "Da cred." Ea deschide ușa și ne face semn să intrăm.
Mă prinde de mână și mă conduce în camera ei. Mă uit nervos în jur în

timp ce mă lipesc strâns de mâna lui. Există oglinzi pe perete și un abajur de
dantelă fantezist care atârnă jos. Un pat mare. Camera este feminină. huh?
Ea locuiește pe această navă? Ea dispare din nou în baie și își scoate rimelul
și începe să-l aplice. „Hainele sunt în garderobă, ajută-te”, strigă ea.
Deschide garderoba și începe să caute prin sertare și să scoată lucrurile

în timp ce le inspectează.
Bine, ce se întâmplă aici? Nu înțeleg deloc asta.
Arunc o privire în baie și ea își aplică ruj roșu.

Poartă o rochie neagră, strâmtă, decoltată, care nu lasă nimic imaginației. E
superbă. Ea reapare din baie și își pune geanta de mână mică, aurie, pe
umăr.
„Ne întâlnim pe amândoi acolo sus.”
„Da, bine”, strigă el după ea, distras de sarcina la îndemână.
Ea părăsește camera și închide ușa în urma ei.
Aștept o clipă în timp ce el continuă să se uite la haine.

"Cine este ea?" Întreb.
„Chelsea”, răspunde el în timp ce îmi dă niște haine.
„Trăiește pe nava asta?” Întreb.
"Aha."
Iau hainele pe care mi le-a transmis.
„Pune-le”, cere el.

mă încruntă. Nu mă îmbrac aici în fața lui.
Își dă ochii peste cap. "În baie."
"Oh. Bine, șoptesc eu. Dispar în baie și îmi pun hainele pe care mi le-a
ales. O fustă scurtă, roz și violet, din tartan, cu talie căzută și cu pliuri, și un
mailet alb fluid, cu bretele șiruri. Am nevoie de un sutien. Îmi duc capul după
colțul ușii de la baie și el își ridică privirea din poziția pe pat. „Umm.”
„Umm, ce?”
„Am nevoie de niște lenjerie”, șoptesc eu stânjenită.
El ridică o sprânceană și încearcă să-și ascundă zâmbetul. Se ridică și

foșnește printr-un sertar și îmi dă o pereche de chiloți.
„Nu-i vei potrivi sutienul.” El zâmbește.
Mă uit la el în gol.
„Are sânii mari.”
"Oh." Doamne, ce rușinos. Mă întorc în baie, închizând ușa în urma mea

pentru a-mi pune chiloții albi din dantelă. Mă uit la mine în oglindă și mă
încântă. Arăt ca un rahat. Am un ochi negru și o tăietură mică pe podul
nasului. Cum trebuie să arăt acum patru zile când s-a întâmplat pentru
prima dată? Iau niște corector din geanta ei de machiaj și încerc să-mi repar
puțin fața. Îmi periez părul lung și întunecat, care este încrețit până la uitare
de la șamponul lui de rahat, și apuc o bandă de păr și o leg înapoi într-o
coadă de cal înaltă.
Mă întorc în cameră și ochii lui coboară în picioarele mele

și înapoi pe fața mea, o urmă de zâmbet îi traversează fața.
Îmi țin respirația în timp ce aștept reacția lui.
Ochii lui negri mă dezbracă încet.

Se ridică brusc și face un pas înainte, aducându-l mult prea aproape. „Arăți
comestibil”, șoptește el în timp ce cadrul lui imens invadează spațiul meu.
Mă dau înapoi fără să mă gândesc, cu ochii ațintiți unul pe celălalt. Ochii mei
coboară spre limba lui, în timp ce aceasta țâșnește să-i lingă buza de jos.
Vânătorul și prada lui.
Electricitatea scapă între noi.
„Vrei să rămâi în viață fată drăguță?” întreabă el în timp ce-mi pune dosul
degetelor pe față.
dau din cap subtil. Ochii mei cad pe podea pe măsură ce respirația lui devine
mărită. Degetele lui îmi ard pielea.
„Trebuie să arătăm echipajului căruia îi aparții”, șoptește el.
Ochii mei îi întâlnesc pe ai lui și mă încruntă. Despre ce vorbeste el?
Nevoia primordială de a-l da cu piciorul în mingi este copleșitoare, dar știu că
pentru a rămâne în viață am nevoie de el de partea mea.
Se apleacă și își duce gura la urechea mea, iar respirația lui îmi face pielea
de găină să-mi împrăștie coloana vertebrală. Închid ochii consternată. La naiba.
„Trebuie să le arăt colegilor mei de echipaj cui aparții.” A lui
respirația îmi face praf pe gât și am un furnicătură până la degetele de la picioare.
Ochii mei îngroziți îi întâlnesc pe ai lui.
„Să vedem cât de bună ești o actriță”, șoptește el întunecat.
"Ce vrei să spui?"
„Adică, dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să joci împreună.”
„Joacă împreună?” mă încruntă.

„Joacă-te că ești al meu”, murmură el, distras, cu ochii urmărindu-și degetele în
timp ce le trece peste buzele mele.
„Prefă-te că îți place să te ating”. Vârfurile degetelor lui curg pe lungimea gâtului
meu și închid ochii. „Deși nu ar trebui să acționezi prea mult.” Se aplecă și mă sărută
ușor urechea. „Ai vrea?” opte te el.
Îmi las capul consternat, știind că trebuie să schimb subiectul sau o să stau pe
spate pe acel pat într-o secundă.
Își trece mâna prin coada mea lungă și în jos peste sânul meu.
Ochii mei se ridică să-i întâlnească și dezgustul mă umple când îmi simt
mameloanele se întăresc sub atingerea lui.
Cu o mișcare aparent lentă, el se aplecă și îmi șoptește la ureche. „Îți place
atingerea mea.” Respirația lui pe gâtul meu îmi trimite pielea de găină din nou pe
șira spinării.
Eu dau din cap nervos. „Nu, eu... nu vreau.” bâlbesc.
Îmi rostogolește sfarcul între degetele lui mari și se întărește și mai mult.
Oh Doamne.
„Da, da.” Mârâie înainte de a-și scufunda dinții în mine

ureche.
„Nu”, respir în timp ce genunchii mei simt că s-ar putea prăbuși

Sub mine.
„Mincinos”, șoptește el în timp ce îmi linge din nou urechea.
Doamne Dumnezeu.
Imi inchid ochii. „Te rog”, ezit în timp ce încerc să mă gândesc.
„Te rog, lasă-mă în pace.”

Mă apucă agresiv de falca și mă trage de față astfel încât privirile noastre
să se întâlnească.
Instinctele mele de luptă încep să se aprindă, dar încerc cu disperare
controlează-le. Controlează-l, îmi amintesc. „Te rog”, șoptesc eu.
Ochii lui coboară pe buzele mele și zâmbește sardonic. "Pentru acum." Un
sentiment neliniștit mă cuprinde. Sunt deranjat de felul în care corpul meu
reacționează la el, de felul în care inima îmi bate viteza când se uită la mine.
Atingerea lui este electrică.
De parcă mi-ar fi citit gândurile, zâmbește sexy și mă ia de mână și mă
trage cu el pe ușă.
Intrăm în sala mare și dezordonată și văd ochii tuturor ridicându-se în timp ce
ne văd pe noi. Mi-e rău. Ce naiba fac aici?
El se ridică deasupra mea și îmi ține mâna în a lui. Mă uit prin cameră. În
dreapta este o bucătărie mare în care gătește un bucătar de sex masculin. În
față sunt șase mese și scaune unde unii oameni mănâncă. În stânga este un
televizor cu plasmă foarte mare.
Saloanele sunt în fața acesteia și împrăștiate fără o ordine anume. În spate
este un bar cu masă de biliard și masă de tenis de masă. Camera este imensă
și frumoasă... nu este deloc ceea ce mă așteptam. De fapt, toată nava asta nu
este ceea ce mă așteptam. Am crezut că navele container trebuiau să fie
murdare și neîngrijite? Stau nervos în timp ce aștept instrucțiunile lui și ne
conduce la bucătărie.
"Doar doi?" sună bucătarul.
Mă uit la bucătar. E implicat în asta? Mă va ajuta?
„Mulțumesc”, răspunde Mac.
Apoi mă conduce de mână până la bara din spate și un alt bărbat zâmbește
din spatele ei. Mă dau înapoi când îl văd. El este

unul dintre bărba ii din noaptea trecută.
Mac îmi simte frica și își pune brațul protector în jurul meu
umerii.
Îmi las ochii pe podea în timp ce încerc să mă concentrez asupra sarcinii

pe care o am.
"Ce vrei să bei?" întreabă Mac.
„Coca Cola”, răspund eu fără emoție.
Mă uit la masa de biliard unde văd șase fete în haine sexy jucându-
se. mă încruntă. Mai multe fete... Oh, slavă Domnului. Mă vor ajuta.
Trebuie doar să vorbesc cu ei singur. Mac își strânge strânsoarea în
jurul umerilor mei. Mă uit prin cameră și văd aproximativ cincisprezece
bărbați. Unele le recunosc, altele nu.
Niciunul dintre ei nu este deloc surprins să mă vadă aici. Toți știu că
sunt luat și nu le pasă.
Ce naiba este asta?
Ne ia băuturile și le duce în zona mesei și îmi trage un scaun. Stau

jos. Simt ochii pe spate. Se așează în fața mea și își ia Cola.
„Bei Cola?” Întreb. În fiecare seară din această săptămână s-a

întors în cameră miroase a bere sau a scotch. De ce este diferită seara
asta?
„Sunt de gardă în seara asta”, răspunde el.
"Oh." mă încruntă. Am uitat că aceasta este de fapt o meserie.
Ochii mei se îndreaptă spre fetele care joacă biliard și le văd

privindu-se și vorbind între ele. Ce spun ei?
Mă vor ajuta?
„Cine sunt fetele?” Întreb.

Sorbi din băutură în timp ce pare să gândească să-mi dea

Răspuns. „Fetele echipajului.”
mă încruntă. "Ce vrei să spui?"
Sorbi din nou băutura.
— Sunt soțiile unora dintre bărbați? Întreb.
Zâmbește în timp ce ochii lui îi țin pe ai mei. „Sunt curvele tuturor

bărbaților.”
Se ivește groaza.
Mă aplec înainte. „Prostituate?” șoptesc cu mortificare.
El ridică o sprânceană. „Suntem de mult timp pe mare.”
Stau pe spate dezgustat. Nu am cuvinte. Mă uit din nou la ei. „Așa că

vă dracuți cu toții cu cine vreți?”
El zâmbește.
„Fetele se culcă cu voi toți?” mă încruntă.
„Se distrează și sunt bine îngrijiți.” El ridică din umeri.
Frica mă umple. „Au fost luați? Acesta este planul pentru mine?”
șoptesc în panică.
Se încruntă. "Nu." El dă din cap. „Ei vin și pleacă după cum doresc.
Întotdeauna avem șase, dar fetele se schimbă în porturi diferite.”
Mă așez pe spate în scaun. Nu pot să mă înțeleg cu acest stil de viață.
„Toți au propria lor rahat de care încearcă să scape.

Această barcă este locul lor sigur. Majoritatea fac câteva călătorii pe an. Se
rotesc.”
Bucătarul scoate două farfurii dintr-o tocană de vită și legume cu piure

de cartofi și legume, lăsându-ne să mâncăm în
tăcere, deși mintea mea este plină de exces la viețile pe care trebuie să le
trăiască acele femei. Mâncăm și apoi avem desert și trebuie să recunosc că
mâncarea este mult mai bună când este caldă.
Un bărbat vine și se așează lângă Mac și încep să vorbească.

Mintea mea începe să bâzâie și mă uit în jur la ieșiri. Cum ajung la turnul de
control de aici? Bătăile inimii îmi cresc pe măsură ce îmi imaginez scenariul
de a fi prins. În dreapta este o baie și apoi ușa principală este locul de unde
am venit. Dacă eu
întoarce-te pe acolo, e cam la o sută de metri pe hol, apoi sus pe scări și apoi
înapoi încă o sută de metri până la capătul celălalt. După calculele mele,
suntem mai aproape de turnul de control de aici. Unde este usa? Mă tot uit
în jur în mod dezinvolt. La naiba, e atât de confuz. îmi trag scaunul afară.
"Unde te duci?" se repezi el.
„Eu...” ezit. "Trebuie sa merg la baie."
Ochii lui cunoscători îi țin pe ai mei.
La dracu.
„Îți voi arăta unde este”, spune el.
„Mulțumesc”, răspund eu. La naiba.
Mă ia de mână și mă duce la baie și apoi mă urmărește înăuntru.
mă încruntă. "E in regula. Pot să merg singură la baie.”
Aruncă o privire rapidă în jur înainte să iasă înapoi. Verifica că nu era

nimeni aici cu mine. Mă duc la baie și ies să-l găsesc stând pe un scaun de
bar la bar.
Își întinde mâna să mă alătur lui. La naiba, de ce mă privește ca un șoim?
Trec încet peste. Mă poziționează între picioarele lui și își șerpuiește brațele
în jurul taliei mele în timp ce vorbește cu un alt bărbat pe care nu l-am mai
văzut până acum.
Continui să caut o ieșire peste umărul lui. „Ce să faci

vrei să bei?” el intreaba.
Ridic privirea la tot alcoolul.
„Va avea un scotch și cola, vă rog”, spune Mac

înainte de a aștepta răspunsul meu.
mă încruntă. „Nu, nu o voi face. Nu-mi place Scotch-ul”, răspund.
„Dar da și vreau să te sărut.”
Creierul meu se aprinde greșit. huh?
Bărbatul cu care vorbește zâmbește. — Te prind mai târziu, omule.

Se ridică și pleacă.
Barmanul pleacă să-mi facă băutura.
Își strecoară mâna pe sub banda fustei mele și mă freacă pe stomac,

degetele îmi frământă părul pubian înainte de a mă săruta urechea din
spate. „Te simți bine”, șoptește el.
Porcării, porcării, porcării.
Trebuie să plec de aici. Mă întorc și mă aplec în urechea lui și

oaptă. "Ce faci?" optesc eu.
„Le arăt că ești a mea”, îmi șoptește el înapoi la ureche în timp ce o

mușcă. „Aici le arăți că-ți place.”
— Trecându-ți degetele prin părul meu pubian? șoptesc supărată.
El îmi zâmbește în gât. „Da, exact. Înțelegi. Trebuie să joci împreună.”
„Nimănui nu-i pasă nici măcar”, îi șoptesc furioasă la ureche.
Îmi linge gâtul în sus și frisoane reci îmi acoperă corpul. De ce trebuie
să mă afecteze așa? „Toată lumea în
camera asta priveste. Dacă nu ești al meu, ei vor presupune că ești al lor”,
șoptește el.
Mă trag înapoi și ochii mei speriați îi țin pe ai lui.
„Sărută-mă”, șoptește el întunecat.
„C-ce?” bâlbesc de frică.
Îmi trage fața spre el și buzele lui le prafesc ușor pe ale mele.
Oh Doamne.
Limba lui intră încet în gura mea și, neputând să mă abțin, îmi închid
ochii. Limba lui pătrunde din ce în ce mai adânc și îmi pierd orice simț al
realității. Brațul lui se strânge în jurul taliei mele și mă trage mai aproape
de el. Sânii mei sunt strânși de pieptul lui și mâna lui mă strivește de el. La
naiba, nu am fost niciodată sărutat așa. Îi simt erecția mare lângă coapsa
mea și interiorul meu încep să se topească.
Realitatea se instalează și mă retrag. Ce naiba fac?

„Tocmai mi-am pierdut pofta de mâncare. Mă întorc în cameră.”
„Nu sunt încă pregătit să mă întorc”, se răstește el, supărat că i-am

oprit sărutul.
„Nu ți-am cerut să vii.” eu rânjesc.
„Dacă nu ești cu mine...”
l-am întrerupt. „Nu sunt cu tine. Treci-ți-o prin cap.” Mă smulg din
strânsoarea lui și mă întorc singur în cameră, în timp ce toți cei din cameră
privesc. Îmi voi risca cu ceilalți. Nu stau acolo și mă fac cu nenorocitul ăla.
Mă întorc furtunos în cameră cu el fierbinte pe călcâie.
Sunt furios, al naibii de furios pe mine, de fapt.

Deschide ușa și mă împinge înăuntru în timp ce el rămâne în

coridor și fără un cuvânt încuie ușa în urma mea.
R
Ealitatea lovește puternic când aud clicul rece al ușii când
pleacă. Intru in baie si ma intorc
sub duș, dezbracă-te și intră încet în timp ce lacrimile încep

să cadă. Iau săpunul și îmi frec pielea în panică. Spăl și spăl și spăl până
când pielea mea este roșie crudă. Trebuie să scap de acest sentiment
murdar și curvă de pe mine.
Știe și el. Știe că mi-a plăcut sărutul acela. A simțit-o.
În acel moment, el m-a stăpânit.
Stau întins în întuneric cu spatele îndreptat spre u ă când el intră cinci

ore mai târziu. Camera este tăcută și grea de lacrimile mele. Am plâns un
râu în seara asta.
Nu pentru că sunt victima în această circumstanță de rahat, ci pentru

că am fost un participant de bună voie.
L-am sărutat fără să mă bat. Am cedat poftei mele.
Ceva pe care am jurat că nu voi face niciodată. Sunt la fel de rău ca

Melissa când a cedat poftei ei. Corpul ei a condus-o spre ispită.
El intră și își pune cheile pe birou și îi simt ochii privindu-mă în

întuneric. După o clipă, intră în baie și aud dușul pornind. Ale mele
inima bate atât de repede și știu că se va spăla pentru ceea ce va urma.

Doamne, nu. Nu pot face asta. Te rog nu mă pune să fac asta.
Dușul se oprește și câteva minute mai târziu se târăște
goală în pat lângă mine. Îmi închid ochii și mă prefac că dorm.
Stă întins pe spate câteva clipe și eu tac. ….

poate spune că sunt treaz?
El suflă greu și apoi se rostogolește, astfel încât să fie cu spatele la

mine. mă încruntă.
Ce face?
Stau nemișcat, dar inima și mintea îmi sunt frământate în timp ce aștept
atacul. Aștept și aștept.
Nu vine și zece minute mai târziu sa reglat

Respirația îmi spune că doarme.
Mă trezesc și simt ceva cald și dur sub capul meu. Ațipesc câteva minute,
simțindu-mă mulțumit. Hmm, asta e frumos.
Stai un minut. Sar, ce naiba se întâmplă aici?

Sunt înconjurat de Mac și el își are brațul sub capul meu.
Picioarele noastre sunt împletite și corpul meu este întins pe jumătate peste al lui.
E greu.
Sar înapoi de la el în panică și mă uit la fața lui spre

vezi ca inca doarme.
Slava Domnului. Mă ridic și merg la baie, apoi iau o pătură și mă

înfășoară în ea să mă așez la birou. Stau în semiîntuneric în timp ce îl
privesc. Părul lui ondulat, sărutat de soare este împrăștiat pe pernă, iar
pielea lui este maro auriu. A

Creșterea întunecată de trei zile îi umbră maxilarul pătrat, ascunzând

gropițele lui mari... doar. Este un om mare, de peste 6”4, cu o constituție
largă. Corpul lui este ondulat de mușchi și are un V distinct care merge de la
stomacul inferior până la vintre.
Ochii îmi coboară mai jos și simt durerea surdă în adâncul corpului meu.
Amintirea îmi readuce la cât de greu a fost noaptea trecută și cât de bine s-a
simțit sub mine pe scaunul acela de bar... cât de fierbinte m-a avut la sărut.
Sărutul acela.
Dacă așa este când ne acționăm, imaginați-vă când

suntem singuri in camera. Închid ochii cu regret.
Încetează.
Spatele lui este acoperit de tatuaje și are câteva împrăștiate
jos pe brațe. O cicatrice mare, groasă, mov i se înfășoară în jurul coastelor

din partea stângă. Mă întreb de la ce este? Nu este atât de veche
după aspectul ei. A fost înjunghiat sau într-o ceartă? Mă uit drept înainte,
așa cum cred. Am probleme mai mari în minte decât Mac. Este ziua a șasea.
Ar putea fi o căutare la scară largă pentru mine acasă în acțiune până acum.
Mașina mea ar fi putut fi găsită. Conturile mele bancare sau telefonul nu au
fost atinse. Știu că Melissa și Todd s-ar fi mărturisit la poliție despre aventura
lor slăbită. Ei nu ar dori să fie implicați în nimic din toate astea. Probabil că
poliția crede că m-am sinucis undeva.
Nimeni nu ar ști vreodată dacă m-au ucis aici. Am dispărut literalmente

fără urmă. Mă întreb dacă a existat vreun CCTV din spatele aleii de la club
de noapte și cine a fost tipul pe care l-au ucis?
Cine a apăsat de fapt pe trăgaci?
A murit? L-au cunoscut și de ce l-au ucis?

Mi-aș dori să-mi amintesc noaptea aceea, dar totul a fost atât de neclar.
Astăzi, voi ajunge la turnul de control dacă este ultimul lucru pe care îl fac.
Trebuie să găsesc o cale de a pleca de pe această navă. De fapt, nu am mai
verificat teren de ceva vreme. Mă ridic și mă duc și mă uit afară din hublo.
Apă cât văd eu. La naiba. De îndată ce văd pământul, o să alerg și să sar
peste lateral. Îmi asum șansele cu rechinii. Orice este mai sigur decât asta.
Ochii mei cutreieră peste bărbatul gol din pat, adormit adânc și pe
spate. Mușchii proeminenti ai stomacului îi apar prin piele, iar pieptul său
lat se ridică și coboară în timp ce respiră. unu
mâna este pe pula lui, iar cealaltă mână este în spatele capului lui.
Neliniștea mă umple, nu pentru că mi-e frică de ce-mi va face. Mai mult
pentru că mi-e teamă că o să-mi placă. El este diferit de orice bărbat pe care
l-am cunoscut vreodată. Întărit, dur, sexual. Îi face pe alți bărbați cu care am
fost să pară niște băieți.
Pentru o clipă, mă las să-mi imaginez cum ar fi sexul cu el și am o

imagine a lui care mă aruncă și mi-l dă cu greu. Doamne, ar fi atât de
fierbinte. E atât de puternic și atârnat. Îmi imaginez în genunchi căzând pe
el, el privindu-mă la mine cu mâna tandru pe ceafă.
Îmi îndepărtesc privirea de dezgust. Vrei să te asculți, Roshelle, idiotule?

Încercați să rămâneți în viață aici, nu să jucați într-un Pirate of Penzance
Porno. Acum știu de ce îi spun febra cabinei. devin delirante.
El se agită și eu stau nemișcat. Își apucă pula și mângâie de câteva ori

când se trezește. În cele din urmă, ochii lui somnoroși se deschid și mă
găsesc dincolo de cameră.
"La ce te uiti?" Căscă cu o întindere.
„Nimic”, răspund.
Se ridică lejer și se plimbă spre baie, cu fundul gol.

Mă uit în podea ca să nu mă pot uita și îl aud mergând la toaletă și
apoi se spală pe mâini. Îmi înfășor pătura în jurul meu de protecție. Mi-
aș dori doar să nu fie atât de confortabil să fie gol în preajma mea.
Iese din nou și își pune o pereche de boxer.

„Chelsea o să vină să te ia și să aibă grijă de tine la prânz azi”, îmi
spune el degajat în timp ce pornește ibricul.
„Muncesc și nu voi avea timp.”
— A spus că va fi aici pe la doisprezece.
mă încruntă la întrebare.
„Am sunat în jur și am văzut-o ultima oară când mă întorc aici

noapte." El face cele două cești de cafea.
Mă uit la el. S-a dus în camera ei. A făcut sex cu ea
aseară, de aceea nu m-a atins.
Stau, nesigur ce să cred. Ar trebui să fie o ușurare, dar cumva se

simte... nici măcar nu știu. Intru in baie si inchid usa in urma mea.
Intru în dușul fierbinte și las apa să curgă peste cap timp de zece
minute așa cum cred.
Inima îmi bate și nu știu de ce. Încerc să gândesc rațional, dar pur și
simplu nu pot. Ea m-a salvat de a fi nevoit să o fac?
Ăsta este un lucru bun. Dacă îi dă dracului, nu mă ia cu mine.
Asta e tot ce conteaza. Cât de regulat îi dă dracului... ea?
Ușa se deschide și el intră, agitandu-se înainte să-și apuce

deodorantul. Ochii lui coboară pe corpul meu și mă uit la el și ridic o
sprânceană.
"Pleacă de aici."
Ochii lui coboară pe corpul meu.

— Ieși afară, răsturn eu.
Cu un zâmbet urât, iese înapoi în dormitor.
Îmi termin dușul și mă întorc în dormitor, exact când îl văd ridicând

un scaun înapoi la birou. huh? Avea scaunul în fața dulapului. Ce căuta în
garderobă? Mă prefac că nu observ și mă duc să iau ceva de îmbrăcat din
sertarele lui, dar el ia o geantă și mi-o aruncă. — Ți-am luat niște haine.
Chiar vreau să spun, de ce, așa că îți poți imagina că sunt o prostituată?
Îmi țin limba. Nu-mi pasă de el. Vreau sa merg acasa. Îmi smulg geanta,
enervat de sentimentele mele stupide și mă întorc în baie și scot hainele
pe care mi le-a dat. Trec prin geantă și scot îmbrăcămintea slăbită. La naiba
cu asta. Glumește. Îmi înfig capul în jurul sticlei ușii. „Urăsc hainele astea.
Ei țipă că aș trage orice.”
O urmă de zâmbet îi străbate chipul. „Ai vrea?”
mă încruntă. „Aș vrea ce?”
„La naiba cu orice.”
imi mijesc ochii. "Nu, nu as face-o." Mă întorc la îmbrăcat

în baie.
Îmi pun o rochie scurtă, florală, de culoarea piersicii.
În cele din urmă mă întorc în cameră și îl găsesc

îmbrăcat pentru muncă. "Trebuie să plec."
dau din cap o data.
"Ne vedem diseara."
„Orice”, răspund eu, monoton. „Nu cred că vin la cină în seara asta.”
„Potriviți-vă.” Cu asta iese din camera, dar azi el

nu încuie ușa.
Mă încruntă. Ce? Stau și deschid ușa și este deschisă.

Se întoarce spre mine.
"Unde te duci?" el intreaba.
dau din umeri. „Nu ai încuiat ușa?”
"Nu." Se întoarce spre mine. „Mi-am pus revendicarea. Tu

ar trebui să fie bine acum.”
"Oh." Mă încruntă confuz. „Ți-ai susținut pretenția?” Întreb.
„Voi ucide pe oricine te atinge și ei știu asta.”
„Dar dacă m-au ucis deja, ce rost are?”
„Nu vor.”
mă încruntă. "Esti sigur?"
El dă din cap o dată, ridicând din umeri.
Mă întorc și mă întorc în cameră și închid ușa. Ma las in pat si ma

gandesc la asta o clipa. Înseamnă asta
s-a spus că sunt interzis? Voi fi în siguranță să mă plimb?
acum? Pare să creadă că o voi face, dar poate că nu-i pasă dacă mă prind.
Hmm, interesant. Ochii mei privesc spre garderobă. Ce făcea acolo sus?
Deschid ușile duble și mă uit în sus. Este sus... orice la care s-a uitat este
sus. Încui ușa din față și trag scaunul spre dulap și stau pe el pentru a privi
înăuntru. Puloverele și hainele împăturite sunt în rânduri ordonate. Wow,
destul de frumos pentru un tip. Scot cu grijă puloverele și hainele. Nu,
nimic aici. Trebuie să fi căutat un pulover. Ma dau jos si ma incrunt. Nu
purta haine calde și hainele lui de lucru nu sunt păstrate în acest dulap. Mă
ridic din nou pe scaun și mă simt din nou în jur. Ce făcea el al naibii de bine
aici? lovesc pe
peretele din spate și scoate un sunet ciudat. mă încruntă. huh? eu bat
și răsună. Am ochii mari.
La naiba, acesta este un zid fals. Cu un scop reînnoit, încep să mă simt

în preajmă în disperare. Poate că are o armă aici și o pot folosi pentru a-i
determina să ceară ajutor. Simt pe laturi și face și un zgomot ciudat.
Transspir în timp ce mă întind pentru a ridica mâna. Împing pe tavan și
cumva se ridică. Oh, la naiba. Îl alunec puțin în lateral și ridic mâna și simt
în jur în lambriurile din lemn.
Ma uit la usa. Dacă se întoarce acum, cu siguranță mă va ucide. Simt

un raft și nu văd ce naiba fac, dar bâjbâi și găsesc ceva.
La dracu.
Trag în jos o geantă mică, neagră, cu fermoar și o ascund rapid sub

pernă. Apoi mă urc înapoi și mă simt din nou în jur și găsesc un iPhone.
Jackpot.
Sar jos și îl ascund sub pernă și apoi pun totul la loc și mut scaunul
înapoi la locul obișnuit. Închid dulapul și apoi îmi iau hama în baie și închid
ușa. Aprind telefonul și se aprinde.
Zâmbesc larg.
Da.
Mă duc să sun și apare mesajul nici un serviciu.
La dracu.
Incerc din nou si tot nimic. La dracu. Trec la fermoar

încuie geanta și o deschid.
Pașapoarte. Două pașapoarte.
Hmm. O deschid pe prima. Joel McIntyre. Fața lui puternică se uită

înapoi la mine din fotografie. Este pașaportul lui. O deschid pe al doilea și
aceeași față se uită înapoi la mine, dar cu
pe nume Stace Williams.
mă încruntă. Este ciudat. De ce are două pașapoarte cu nume diferite?
La naiba, cine este tipul ăsta? Mă uit la datele la care au fost făcute.
Pașaportul Stace are șapte ani, dar cel pentru Mac are doar douăsprezece
luni.
Mac este un nume fals.
Mă gândesc o clipă la asta. Mac este un alias. Ai vrea
să aibă mai întâi pașaportul adevărat. Mă uit la data nașterii, 12 septembrie

1989.
Asta l-ar face să aibă 27 de ani, ceea ce pare corect. Aș fi bănuit că asta
era vârsta lui.
Iau telefonul și trec prin el. Nimic neregulat. Mă duc la imaginile lui și
văd o poză cu o fată atrăgătoare și un băiețel.
Inima imi scade. Oh Doamne. Are pe cineva acasă și un fiu. Mi-e rău
pentru această biata fată. Mintea mea se gândește la găleata Chelsea și ce i-
a făcut ea aseară.
O urăsc. … Îl urăsc și mai mult.
Supărat că această fotografie m-a enervat, tot glisez prin imagini.

Imagini cu o bucată de hârtie. De ce face imagini cu o bucată de hârtie?
Dau click pe ea pentru a o mari si ma incruntat. Este un raport al unora

drăguț.
1267 CCRidica a zecea cafea
1208HRidicare după livrareCeai
1190I Ridica a 14-a Statuie
1211H Ridicați 11thNA
1130CCnon divulgatCarte
1140 DMDRidicare după livrareStatuie
1289WPPADPardoseli
Mă încruntă în timp ce citesc lista... ce înseamnă asta și de ce i-

a făcut o fotografie?
Habar n-am absolut la ce mă uit sau la ce mă uit aici.
Continui să glisez și văd o altă fotografie cu fata și băiatul, dar

de data aceasta sunt cu un alt bărbat. Zâmbesc înainte să mă
prind. Aceasta este familia acestui bărbat, dar cine este el?
Hmm. Trec prin e-mailuri... nimic neobișnuit.
Mă uit prin e-mailurile și imaginile lui timp de peste o oră și cu

puțin mai multe informații despre Mac — sau Stace — și un
încă milioane de încercări de a obține rază, am pus lucrurile înapoi
acolo unde le-am găsit. Le voi verifica din nou mâine dacă mai sunt
aici.
La ora douăsprezece ascuțit, o bătaie în u ă. Nu vreau să merg la prânz

cu târfa asta proastă, dar dacă pot obține încrederea ei, s-ar putea să mă
ajute să cobor de pe navă. O voce slabă și enervantă șoptește din adâncul
interiorului , ca să-l poată avea pe Mac din nou în seara asta.
Mă deranjează că mă enervează el să se culce cu ea.
Nu ar trebui să mă enerveze. Ar trebui să fiu bucuroasă. suflă abătut

și deschid ușa.
Trei fete stau în fața mea. — Bună, murmur eu.
"Bună." Chelsea falsifică un zâmbet. Ea este blondă sticlă și bustină,

iar ceilalți doi bolborosesc un fel de salut fals. Unul are părul lung și roșu
și pielea palidă. E frumoasă și arată dulce.
Celălalt are părul negru ca jet și o față foarte tare. A avut o viață grea,
pot spune.
Îmi întind mâna și trec pe lângă mine în cameră.
„Nu am nevoie să fiu îngrijită. Sunt bine." suspin.
Chelsea își dă ochii peste cap. — Mac mi-a spus că trebuie să te urmăresc.
Mă uit la ea... mă enervează. — Ei bine, Mac nu este aici.
„Hmm, păcat.” Le zâmbește celorlalte fete în timp ce se uită

în jurul camerei.
Mă uit la ea în timp ce îmi simt spatele înțepăt. „Mă bucur că nu este.

Sunt ținut aici împotriva voinței mele, știi.
Chelsea zâmbește primul ei zâmbet autentic. „Oh, săracul. A fi ținut

ca sclav sexual al lui Mac ar fi o astfel de dificultate.” Ea face ochii mari
pentru a-și accentua punctul de vedere.
Ceilalți doi chicotesc.
S-a culcat cu el aseară sau nu? Am naiba de nevoie

stiu. De ce mă deranjează dacă a făcut-o?
„Să tăiem prostiile”, mă răstesc eu. „Ma poți ajuta să cobor din barcă sau
nu?”
Chelsea stă la birou și se leagănă pe scaun. "Ce-a fost

a spus Mac?” ea intreaba.
„Mi-a spus că mă va lăsa să plec în următorul port”, răspund eu.
Ea ridică din umeri. „Atunci el te va lăsa să pleci.”
"De unde ti i?" Întreb.
„El face ce spune.” Ea stă în picioare. „Hai să mâncăm prânzul.”
Stau pe loc, nu vreau să merg nicăieri cu fetele astea.
"Vii?" Capul roșu zâmbește în timp ce ceilalți doi merg

ieși pe ușă în și pe coridor din fața noastră.
"Care e numele tău?" Întreb.
„Angela.” Ea zâmbește timid. „Care este al tău?”
„Roshelle”, răspund eu.
Își leagă brațul de al meu în timp ce mergem pe coridor.
„Uite, știu că asta nu este ideal, dar doar așteaptă-ți timpul și apoi pleacă. Dacă
încerci să alergi, vei regreta.”
Ochii mei speriați îi țin pe ai ei și, într-un fel, simt că această fată nu este
atât de rea.
„Din anumite motive Mac te protejează. Ia-l. Mi-aș dori să mă protejeze”,
adaugă ea.
„Cum ai ajuns aici, făcând asta?” șoptesc astfel încât
alte două fete nu ne aud.
Ea ridică din umeri. „Un șir de decizii proaste.”
O privesc in timp ce mergem.

Ea ridică din umeri. „Locuiesc pe navă cea mai mare parte a anului. sunt in siguranta
aici, băieții au grijă de mine.”
Înghit gustul dezgustului din gură. "Dormi

cu toți?” intreb fara sa ma gandesc.
„Mă culc cu doi dintre ei.” Ochii ei cad pe podea. „Îmi pasă de ei doi. Nu
este convențional, ci cei trei
dintre noi suntem fericiți.”
Ochii mei îi țin pe ai ei. Nici măcar nu pot să-mi înțeleg asta
un fel de stil de viață. „Deci voi trei faceți sex în grup?”
Ea ridică din umeri. „Da, și unul la unul.”
Mă uit la ea în timp ce mi se aprinde rau creierul. „Îmi pare rău.” Eu dau

din cap. „Nu sunt atât de obișnuit cu asta.”
"Știu." Ea zâmbește și îmi ia mâna în a ei. „De aceea el...” întrerupe ea la

jumătatea propoziției.
Mă încruntă în timp ce intrăm în camera comună. "Tu ce faci

Rău?" o întreb încet. „De aceea el ce?” optesc eu.
„Mac este...” Ea se oprește pentru o clipă. "Diferit."
Din anumite motive îmi place acest gangbanger. Are o calitate sinceră
în privința ei.
Mă uit în jur. „Care este povestea lui?” Întreb.
„Cine, Mac?”
Dau din cap.
Ea ridică din umeri. "Nu știu. El ține pentru sine, dar când
el a sosit primul...
"Cand a fost asta?" intrerup.
Își mijește ochii când gândește. "Nu știu. Poate acum opt luni.” Ea face
o pauză de parcă s-ar gândi să-mi spună
urmatoarea informatie. „S-a vorbit că era un marin AWOL.”
Am ochii mari.
„Dar nu știu dacă este adevărat pentru că a venit de la
Chelsea.” Ea se aplecă să șoptească, ca să nu audă nimeni.
zambesc. Îmi place că nici ea nu are încredere în Chelsea. „Continuă”,

șoptesc eu.
„Se pare că unul dintre bărbați i-a spus că știe prea multe pentru a fi
avut slujba pe care pretindea că a avut-o înainte de a fi aici.
Ceva nu se adaugă.”
Ochii îmi pâlpâie spre Chelsea când ea merge în față. "Ea face…?" Nu
vreau să întreb cât de des se culcă cu el, dar oricum pare să înțeleagă la
ce mă gândesc.
„Nu des”, răspunde ea în timp ce se așează la masă. „Numai foarte

rar și când am stat mult timp pe mare.”
Stau în picioare, incapabil să mă așez. "Ai…?" intreb ca al meu

ochii fulgeră către celelalte fete care sunt acum la bar.
Ea scutură din cap. "Nu. Oamenii mei nu mă împrumută.”
Oh Doamne. Împrumută-mă. Mi-e rău. Asta e al naibii.
— Au? Întreb în timp ce arăt spre celelalte fete cu bărbia mea.
Ea dă din cap subtil. „Nu pentru o vreme, totuși, nu cred.”
Mă las pe scaunul de lângă ea. Nu pot să cred că am această

conversație cu ea. Doamne, pun pariu că l-a tras pe unul dintre ei aseară.
„Cu cât cobor mai devreme de pe această navă, cu atât mai bine.” Oft în
timp ce ochii mei privesc pe ferestrele mari.
„Sunt câteva săptămâni până ajungem la pământ”.
"Știu." Oft, adânc în gânduri.

"Vrei o bautura?" întreabă ea în timp ce stă în picioare.
Dau din cap. "Da, te rog. Diet Coke." O privesc dispărând în bar.
Fetele se întorc și mâncăm prânzul într-o liniște relativă, mintea mea

în exces. Nu știu ce m-a zguduit mai mult, comentariul că mă va lăsa să
plec și doar să-mi aștepte timpul, faptul că ar putea fi un marin AWOL, sau
ar putea fi tot comentul pe care îi dracu pe toți. Are dreptate, el este diferit
de ceilalți bărbați, dar nu pot să văd de ce. Știu un lucru sigur: nu-mi place
Chelsea. Este o cățea de-a dreptul nepoliticosă. Ceilalți patru par drăguți,
dar ea este doar... Nici nu știu de unde să încep cu ce nu-mi place la ea. Ea
are
toată această atitudine pasivă agresivă cu celelalte fete și vorbește asupra

lor în mod constant. Mă îndrept spre ferestrele mari care dau peste navă
și îi văd pe Mac și trei bărbați stând pe punte, într-o conversație adâncă
despre ceva, arătând spre containerele de transport. Le privesc o vreme.
Un bărbat ține steaguri, iar ceilalți doi au dispozitive radio prin care
vorbesc.
Mac se uită în aer cu mâna ferindu-și fața de soare. Ce caută? Privesc

în aer și văd un elicopter plutind deasupra bărcii.
Ce naiba?
Ajutor.
Ajutorul este aici! Ochii mei se aruncă frenetic în jur. Ajutorul este aici
și mă năpustesc spre u ă.
„Roshelle”, strigă Angela.
Fug pe hol spre scări și ea o urmărește.

"Stop!" ea suna. — Roshelle, oprește-te.
Urc scările câte două și ajung sus la timp să văd ușile elicopterului
deschise și doi oameni uriași cu mitraliere ies.
Mă opresc pe loc.
Angela mă apucă de braț din spate. „Încerci să te omori?” șoptește

ea furioasă.
„Mă vor ajuta”, respir frenetic în timp ce ochii îmi plesnesc

între ea i elicopter.
Ea scutură din cap. „Oamenii care vin la această barcă nu te ajută.”
Mă uit cum Mac salută un bărbat într-un costum care a coborât

din elicopter și cei doi bodyguarzi cu arme veghează. Arătă spre
containere și toți trec și dispar din vedere.
Ochii mei cad spre Angela. "Nu înțeleg."
„Nu trebuie. Ține-ți capul în jos și stai aproape de Mac. Acești

oameni te vor ucide. De fapt, nu, îți vei dori să fi murit în loc să trăiești
după ce vor termina cu tine. Aceștia sunt criminali de mare putere.”
Mă încruntă, încă nesigur dacă ar trebui să fug acolo. Pistolele mă

îndepărtează.
Angela mă apucă de mână și încearcă să mă conducă înapoi în jos

scari. „Elicopterele vin să ridice lucrurile în fiecare zi.”
mă încruntă. "De ce?"
Ea scutură din cap. „Nu poți fi atât de prost.”
Mă uit la ea în gol pentru că evident că sunt.
„Aceasta nu este o navă de marfă normală.”
Continui să mă uit la ea.

„Aceasta este o navă de droguri.”

întinde-te pe pat, adânc în gânduri. După ce am luat prânzul cu

eu fetele astăzi, mintea mea a intrat în exces.
Poate m-a salvat.
Poate m-a răpit pentru a-mi salva viața. Pur și simplu m-ar fi
împușcat pe loc dacă ar fi fost de ei. Era deja un cadavru, care este
diferența între două? De șase zile am trăit cu el, l-am disprețuit, mi-am
urât corpul pentru că am fost cumva trezit de el, iar acum stau aici,
simțindu-mă cumva recunoscător pentru intervenția lui. Lucrurile ar fi
putut să meargă atât de diferit în noaptea aceea. Încerc să-mi amintesc
înapoi și, deși este o neclaritate, știu sigur că nu a fost unul dintre
bărbații care m-au lovit. Îmi amintesc în mod special că a spus să mă
lase în pace. De ce?
Chelsea a spus că nu crede că el este cine spune că este. Știu că

este adevărat.
Numele lui este Stace. zambesc. este un nume mult mai frumos decât
Mac. De unde a venit Mac?
Mă ridic și mă îndrept spre hublo și mă uit peste

mare. Ce faci cu Stace? Care este motivul tău?
Ce s-a întâmplat ca să te transforme în acest stil de viață?
Ar trebui să se întoarcă curând și m-am apucat să găsesc ceva în

geanta mea de haine de rahat. Scot cele trei rochii
și fustele și vârfurile și așezați-le pe pat. În geantă există și un bikini alb.

Unde naiba aș purta asta? Rând pe rând, le țin spre mine și mă uit în
oglindă. Toate arată ca un rahat. Ușa scârțâie pentru a anunța sosirea lui
și mă întorc să-l înfrunt în timp ce corpul lui uriaș îl depășește
cameră.
„Hei”, respiră el în timp ce intră în baie și se spală pe mâini.
„Bună”, strig în timp ce îmi simt nervii tremurând.
Se întoarce în cameră. „Te-ai dus la prânz?”
„Da, fetele tale m-au dus la prânz”, răspund fără să mă gândesc în

timp ce mă așez pe pat.
„Nu sunt fetele mele.” Ochii mei îi țin pe ai lui. „Nici măcar aproape”,
mormăie el pe sub răsuflarea în timp ce se întinde pe pat
lângă mine.
Stau tăcut pentru o clipă în timp ce mă gândesc să spun asta și știu

că probabil că nu este înțelept, dar îmi arde o gaură. Trebuie doar să o
spun. "Mac?" Mă uit la el, nesigur dacă spun ceea ce trebuie sau nu.
El ridică o sprânceană în discuție.
„Mulțumesc”, murmur eu. Ochii lui îi țin pe ai mei. "Te cunosc

m-a salvat."
Nu răspunde, dar continuă să mă privească atent.
„Nu trebuia să mă salvezi, nu trebuia să mă protejezi de ei.” Se

rostogolește lângă el să mă înfrunte în timp ce mă așez lângă el.
„Și...” Mă încrunți în timp ce încerc să-mi articulez gândurile. „Sunt

recunoscător că ai fost la Chelsea aseară.”
Surpriza îi trece pe față. „Chelsea?” El zâmbește, iar eu

ezita, nu stiu ce sa spui. — Crezi că am fost la Chelsea?
dau repede din cap.
Îmi ridică mâna și o ține în a lui. "Chiar
crezi că Chelsea ar putea stinge un incendiu pe care l-ai pornit tu?
Creierul meu se aprinde greșit când mă uit la el. „Presupun că dacă ai făcut-o
o mâncărime trebuie să fie zgâriată.”
Zâmbește sexy în timp ce se întinde pe spate, buclele lui blonde și
dezordonate sunt întinse peste pernă și zâmbește larg dezvăluind acele gropițe
obraznice. „Dacă aș fi un tip drăguț, ți-aș spune că m-am scos sub duș înainte de
a mă culca, pentru a te scuti de nevoia să-mi sugi penisul.” Ochii lui coboară pe
buzele mele și o simt până acolo jos. Înghit nodul nervos din gât.
„Ai minți?” optesc eu. De ce purtăm această conversație? Nu ar trebui să

conteze pentru mine dacă a făcut-o sau
nu a făcut-o.
Ochii lui întunecați și sexy îi țin pe ai mei, dar el nu răspunde.
"Armisti iu?" întreb eu, plină de speranță.
El dă din cap. — Trebuie să-ți fac un pașaport nou, ca să poți scăpa de aici
neobservat când ajungem în port. Un elicopter îți aduce unul în câteva zile. O să
fac o fotografie cu tine mâine.”
"Bine." Zâmbesc primul meu zâmbet plin de speranță într-o săptămână.
Vorbește serios să mă ajute să ies cu viață de aici. Poate că nu este atât de rău.
Mă simt u urat că am avut această conversa ie i
stăm tăcuți o vreme. "Pot să vă întreb ceva?" Întreb.
Zâmbește de parcă i-ar plăcea unde se duce această conversație. „Știi cum noi...”
ezit. Nu prea știu cum să pun asta. „Să spui tuturor că sunt al tău?”
Îmi ridică mâna în timp ce mă privește. „Ca atunci când eu
atinge-te, șoptește el întunecat.

dau din cap nervos. Oh omule. „Eu doar...” Ezit din nou în timp ce
ritmul cardiac îmi crește de la atingerea lui electrică. „Nu sunt obișnuit cu
asta.”
"Evident."
„Vreau doar să fiu clar că știi că nu o vom face

face sex când ne întoarcem în cameră.”
Tace și ochii i se îngustează parcă s-ar gândi.
„Vreau să te poți opri. Poți să-mi promiți că te poți opri după ce ne

prefacem? Ridic sprâncenele în discuție. Nu vreau să-l fac afară doar să mă
întorc și să-l găsesc incapabil să se oprească. Dacă știe limitele, poate că
asta va funcționa până la urmă.
„Poți să te oprești?” respiră în timp ce ochii îi coboară din nou pe buzele

mele.
dau din cap nervos. Bineinteles ca pot.
„Vreau să părăsesc această navă cu demnitatea mea”, murmur eu. "Sunt
nu un somn în preajma unui fel de fată.”
Zâmbește sarcastic. „Cât de auto-conservare din partea ta.” Se ridică

din pat. — Nu trebuie să-ți faci griji, Roshelle. Îmi voi zgâri mâncărimea în
altă parte.” Intră în baie.
"Bun." Acesta a fost răspunsul pe care mi-l doream, dar din anumite
motive îmi cade inima. „Mulțumesc”, strig după el. Aud dușul aprinzându-
se și apoi își lasă hainele în fața ușii și nu mă pot face să privesc în altă
parte. Se întoarce cu fața spre mine și pula lui este tare. Chestia aia este
întotdeauna al naibii de greu.
„Poți să-mi aduci un prosop?” el intreaba.
La ce joacă acum? Înghit în sec nervos și dau din cap. Iau un prosop
din dulapul cu lenjerie și intru în
baie pentru a o pune pe chiuvetă.
„Ești de gardă în seara asta?” Întreb.
El clătină din cap în timp ce sapun. "Nu."
Zâmbesc timid. Mă simt stânjenit cu ceea ce tocmai am spus și acum

stau aici uitându-mă la această mașinărie musculoasă de sex. Mă simt mai
bine că am spus-o, totuși. Acum știe cum mă simt și nu voi simți că îl
tachinez. E doar un act, asta-i tot.
„M-am gândit că s-ar putea să bem câteva pahare”, spune el degajat.
Zambesc.
„Uită-te la televizor.”
„Vom vedea cum va iesi noaptea?” murmur eu.
Zâmbește sexy în timp ce își mângâie corpul cu mâna lui săpunoasă.

— Da, presupun că vom face.
O jumătate de oră mai târziu, intrăm în sala comună mână în mână,
corpul lui puternic înălțându-se peste al meu. Privirile membrilor echipajului

îmi spun că încă nu sunt convinși că el și-a revendicat. „Hai să bem ceva.” El
face semn către bar.
Ne îndreptăm spre bar și el stă în spatele meu și își înfășoară mâinile

mari în jurul taliei mele. „Putem avea două scotch și Cola?” îl întreabă pe
barman.
„Sigur,” răspunde tipul. Este un tip diferit de cel de noaptea trecută și

mă uit în jur la bărbați să văd dacă îi recunosc pe vreunul. Buzele lui Mac
coboară la gâtul meu și mâna lui se ridică pentru a-mi prinde sânul. Chiar
urăsc asta. Fac. Chiar da, îmi amintesc. Mâinile lui cutreieră în sus și în jos
corpul meu de parcă ar fi așteptat toată ziua să mă atingă, iar gâtul meu se
întinde instinctiv pentru a-i lăsa loc să mă sărute.
„Te joci deja?” optesc eu.
Mă mușcă și pielea de găină se împrăștie peste tot. "Doar

anunțându-i că ești a mea, murmură el în pielea mea.
Oh Doamne. Ochii mei se închid în timp ce buzele lui îmi frânează

gâtul, el simte...
O excitare neclară începe să-mi încețească creierul și intru în

panică. „Nu cred că asta vrei să spui deloc”, respir.
Se trage înapoi să mă privească și ochii lui întunecați îi țin pe ai

mei și își ridică sprânceana în discuție. "Ce vrea sa insemne asta?"
El nu le spune, îmi spune mie și trupul meu blestemat este de

acord. „Îmi spui că îți aparțin sau le spui că îți aparțin?”
Mă strânge tare și mă readuce la corpul lui

agresiv. „Hai să clarificăm un lucru aici.”
Îmi înghit nodul din gât și mă încrunc în timp ce o zguduire de

frică mă străbate.
Se aplecă și îmi șoptește la ureche: „Nu trebuie să-ți spun că ești

a mea. Nu-mi pasă dacă ești, dar nu voi fi jucat pentru un nebun. Devii
puțin îndreptățit, Roshelle. Mă enervează.”
Mă smuci, iar eu mă încruntă pe gura lui în timp ce aceasta se

apasă pe obrazul meu.
„Când ești în această cameră, ești al meu. Fă cum spun eu, când
spun eu.” Mă mușcă tare de gât și eu mă încreț. „Nu interpreta greșit
manierele mele pentru o slăbiciune. Va fi nenorocitul tau de distrugere.”
"Dar ai spus…?" optesc eu.

„Dacă vreau să te ating aici, te voi atinge aici.”
Mă uit la el în timp ce mintea mea nu funcționează. Sunt derutat.
Barmanul se întoarce cu băuturile noastre și le ia
și merge direct spre colțul unde ne așteaptă două scaune de bar, iar
el ia loc.
Mă încruntă și el se uită la mine să-l urmăresc. Mă îndrept cu

speranță și el își desfășoară picioarele și mă trage între ele.
Ochii mei speriați îi țin pe ai lui. E o persoană diferită aici.
"Saruta-ma." El mârâie.
"Ce?" optesc eu.
„Vreau un sărut al naibii.” Ochii lui întunecați cad pe buzele mele.
Oh la naiba. Mă uit nervos în jur la oamenii din jurul nostru care

se prefac că nu privesc. Mă apucă cu putere de ceafă și mă trage la el.
Gura lui suge buzele mele închise și ochii mei se închid instinctiv. Mă
sărută iar și iar până nu pot suporta. În cele din urmă, corpul meu
cedează și ambele mâini îmi alunecă în jurul umerilor lui mari și
musculoși. Mâinile lui mă apucă de spate și îmi aduc trupul pe al lui.
„Știi cât de tare mă faci?” el

îmi șoptește pe buze în timp ce își înfășoară strâns brațele în jurul meu
Ochii mei îi țin pe ai lui. Ce face? Este aceasta parte a iluziei?
O idee îmi trece prin creier de mărimea unui bob de mazăre.
Nu, asta e o idee stupidă. Nu ar trebui să incite tigrul din el. Acest
lucru s-ar putea întoarce, dar el vrea să pară ca și cum suntem cu
adevărat dracului. Ne sărutăm încă o clipă. Nu, la naiba.
El vrea iluzia, apoi i-o voi da cu toată puterea.
„Cât de tare vei sufla în seara asta?” îi șoptesc la ureche.
Ochii lui se întunecă și mâinile lui se strâng pe fundul meu. "Asa

mai merge."
Îl sărut ușor în timp ce limba îmi trece prin gura deschisă. „Pariez
că penisul ăla mare al tău are un gust atât de bun”, îi șoptesc pe buze.
Mă sărută aproape agresiv în timp ce mâna lui se ridică și prinde

o mână din părul meu.
„Vreau să te simt căderi în jurul penisului meu”, respiră el. „Aș

putea să-ți trag gura atât de bine, iubito.”
Zâmbesc în timp ce limba mea îi străbate buzele și mâna îmi trece

prin părul lui. „Te rog”, mă rog.
Ochii i se rotesc înapoi în cap și mă sărută puternic. Simt că

excitarea mea crește și, Doamne, nici măcar nu glumesc, aș putea să-l
iau pe tot și l-aș bea. Ne facem pentru
inca zece minute in intuneric si nu stiu daca se uita cineva si, prostesc,
nici nu-mi mai pasa. Nu-mi amintesc să fi fost vreodată atât de excitat.
În cele din urmă, cina noastră este chemată și el își trage buzele
de pe ale mele, fără răutate. Își trece mâinile în sus și în jos în spatele
meu în timp ce mă privește atent. Aș da orice ca să știu la ce se
gândește. Sângele îmi pompează puternic în jurul corpului și am
nevoie disperată de un duș rece. În cele din urmă ne ridicăm și el mă
conduce în zona de luat masa.
Sunt năucit.
Mă așez la masă în timp ce excitația îmi bate puternic între

picioare. Nu-mi pot imagina cum trebuie să arăt. Fața mea este
îmbujorată și părul este peste tot. nu am niciodată…
Mă uit uluit la masa din fața mea. Nu pot
chiar ridică cuțitul și furculița. Ce naiba? Corpul meu bate și, deși el le
acționează celorlalți că m-a înșelat în supunere, adevărul este că nu a
avut nevoie.
Mă rog în secret să-i sug penisul acum.
Habar n-am ce e cu mine. Ăsta nu sunt eu.
Ne ia cina și o pune în fața locului unde stăm noi la masă și apoi se

întoarce la bar și mai ia două scotch și Cola fără un cuvânt. Ochii mei îl
privesc dincolo de cameră, purtând blugi strâmți și un tricou alb care îi
îmbrățișează fiecare mușchi. Tatuajele îi ies cu ochiul de sub cămașă. El
se ridică deasupra tuturor bărbaților de la bar și a mea
mă simt fluturând în timp ce îl privesc. La naiba, asta e ridicol. Nu sunt

sigur dacă acest spectacol de dominație este pentru oamenii din jurul
nostru sau pentru a mă anunța cât de mult îl dorește corpul meu... și
chiar o face. Oricum, sunt total înnebunit. În timp ce el este plecat,
Chelsea și Angela își iau cina și se așează lângă mine la masa lungă.
Sunt readus la realitate cu o bufnitură. O privire a ei

sânii mari curvă în fața mea și excitarea mea se risipește instantaneu.
"Buna ziua." Chelsea falsifică un zâmbet.
„Bună”, răspund eu în timp ce îmi tai puiul.
Angela zâmbește călduros în timp ce își pune mâna pe piciorul meu.

„Doamne, Mac este ca un animal cu tine. L-am urmărit.”
înghit inconfortabil. Sunt un ho.
„Mac este un animal cu toate femeile. Ar trebui să-l vezi
cu mine, murmură Chelsea sarcastic în paharul ei de vin.
Angela și ochii mei se întâlnesc și continui să mănânc în tăcere. Știu

că asta nu ar trebui să mă enerveze, dar da. Mac
se întoarce și ia locul lui și ochii mei furioși se îndreaptă spre el. Îmi imaginez
fetele de pe navă făcând coadă să-l ia dracu și mi se face rău. Ce naiba se
întâmplă pe aici când sunt singuri pe mare?
Nu ești cine ești, Roshelle.
Am împărtășit deja un bărbat. De ce naiba aș împărtăși de bunăvoie

altul?
Un bărbat cu aspect european se apropie și vorbește cu un bărbat

blond. Mac ridică privirea și se uită la el, cu maxilarul strâns de furie, iar
ochii mei îl urmăresc pe bărbat peste masa de sufragerie.
"Cine e?" o intreb pe Angela.
„Stucko”, șoptește ea în timp ce își lasă capul în jos.
"Cine este el? Nu l-am văzut până acum.” mă încruntă.
"Fii recunoscător. Este o muncă urâtă.” opte te ea.
Arunc o privire spre Mac, care se uită deschis la el

camera. Îmi dau seama că nu există dragoste pierdută între acești doi.
„Așadar, douăzeci și unu de zile până la Puerto Rico.” Angela zâmbește ca

ea încearcă să facă conversație.
„Oh, abia aștept.” Chelsea zâmbește și apoi se uită la Mac. — Mac și cu
mine am avut nopți destul de sălbatice în Puerto Rico, nu-i așa?
Continuă să mănânce cu capul în jos. El nu răspunde

iar el nu recunoaște ce tocmai a spus ea.
Am o viziune despre ei făcându-se într-un club de noapte și îmi fierbe

sângele, deși știu că sunt complet ridicol. Nu pot să-l controlez.
„Ce ai plănuit pentru mine la acest port Mac?” Ea

zâmbește sexy deasupra mesei.
Îmi mestec mâncarea în tăcere în timp ce mă uit la farfuria mea.
— Ajunge, Chels. Tăiați naibii de rahat.” El mârâie.
Angela face ochii mari în paharul ei de vin. „Incomod”, îmi

gura ea.
Continuăm să mâncăm în tăcere și în cele din urmă Chelsea

se ridică pentru a merge la bar și Angela începe să vorbească cu
un bărbat care se așează lângă ea. Mac își pune mâna cu
dezinvoltură pe coapsa mea și o scot discret sub masă. Se uită la
mine și își ridică sprânceana într-o îndrăzneală tăcută.
Mă aplec și îi șoptesc la ureche: „Nu apreciez că zgâriatul

tău mă plictisește naibii cu poveștile ei nenorocite despre tine.
Mă întorc în cameră.”
„La naiba ești”, mârâie el la ureche în timp ce mă apucă de

mână.
„Rămâneți aici și dă-o dracului pe masa de biliard”, șoptesc eu furioasă

în timp ce îmi smulg mâna din strânsoarea lui.
„Nu ar fi prima dată”, răspunde el.
Mă așez pe spate și prefac un zâmbet în timp ce ochii

mei îi țin pe ai lui. Ezit o clipă, șocat că tocmai a spus asta.
Socat ca cineva chiar ar spune asta. „De aceea sunt în afara
ligii tale, dar îți mulțumesc pentru memento.”
Fața lui coboară și se așează pe spate pe scaun. Știu că am

l.
„Rămâneți de curvele voastre.” Mă ridic și îmi arunc

șervețelul pe masă și ies din camera comună și cobor
hol. Simt că inima îmi bate tare. Știu că o să-și piardă rahatul,
dar nu mă descurc cu el – sau ar trebui să spun că mă fac cu el
– știind foarte bine că așteaptă să-și ia rândul după ce mă culc.
Ce fel de dracului
situatia de sus este aceasta? De ce chiar îmi pasă? Mă enervează

serios că o fac.
Știu că toți împart paturile, dar nici măcar nu pot să împart un

partener de sărut. O să stau în cameră pentru tot restul călătoriei.
Nu îmi mai fac asta.
Nu pot să pretind că asta e în regulă cu mine. Nu e al naibii.

Cobor la ușa noastră și apoi ridic privirea spre scara metalică care
duce sus. Am nevoie de aer curat. Mă îndrept în sus și ies pe punte.
Sunt întâmpinat de o lumină strălucitoare și mă uit la luna plină, în
timp ce luminează o linie aprinsă în apa de sub ea. Briza oceanului
îmi face praf pe față și un calm instantaneu mă cuprinde. Inspir
adânc și un zâmbet îmi străbate fața. E frumos aici sus. Sunetul
oceanului care scăpa pe partea laterală a bărcii ne amintește cât de
îndepărtat este un loc de pe Pământ. Cum supraviețuiesc acești
oameni în aceste condiții atât de mult timp?
Mă îndrept spre partea laterală a navei și mă uit peste marea

întunecată și rece. Sunetul motorului navei este o dronă și aud
marea ciocănind pe lateralele bărcii.
Piratii. Piratii moderni. Guvernați de propriul set de reguli, la

care nimeni nu răspunde decât unul altuia. Multă vreme, mă uit
peste mare în timp ce mă gândesc la cum și de ce oamenii de pe
această navă trăiesc așa. Nu le este dor de pământ? Nu le este dor
să aibă propria lor casă, propriul bărbat sau femeie pe care să-l
iubească?
Gândurile mele se îndreaptă către Todd și confuzia mea revine...

emoții diferite, toate reunite într-una singură. Mi-e dor de el. Il urasc.
Mă bucur că am aflat. Aș vrea să nu aflu niciodată. O parte din mine

știe că aveau să-mi spună și să se străduiască să fie împreună.
Mă uit peste apă. Sunt împreună acum?
Cât timp a trecut?

Mă întorc și mă sprijin de balustrada laterală și mă uit înapoi
la containerele de transport, toate aliniate pe rânduri. Mă întreb în ce

locuri interesante au fost? Lucrurile pe care le-au văzut.
Dacă ar putea vorbi, sunt sigur că ar avea o poveste interesantă de
spus. Mă uit la recipientul portocaliu mare din fața mea. Ușa are un
lacăt și există un număr în partea stângă sus la capăt.
1230
Un gând îmi trece prin minte și mă încruntă când îl privesc.

Este exact ca...
Îmi mușc unghia mare în timp ce încerc să-mi amintesc. Acea

imagine a hârtiei de pe telefonul lui Mac avea numere pe ea.
Numerele exact ca acestea. Mă uit în jur la containerele din jurul meu.
1130
1163
1145
Îmi îngust ochii când gândesc. Nu-mi amintesc ce era scris lângă
numere. Va trebui să mă uit din nou la telefonul lui mâine, când va
merge la muncă.
A cui era acea bucată de hârtie și de ce i-a făcut o fotografie? Dacă

ar fi fost al lui, nu ar fi fost nevoie, ar fi avut o copie pe hârtie.
Hmm, interesant. Stau mai mult timp în picioare și cu fiecare clipă

mintea mea începe să-mi curgă puțin mai mult.
Mă plimb în întuneric în timp ce mă uit la containere. Îmi trec

mâna de-a lungul capătului de metal dur al unui recipient. Există
milioane și milioane de dolari de droguri pe această navă.
Dacă suspiciunile mele sunt corecte, Mac știe exact ce

medicamente sunt și în ce containere sunt păstrate. Mă uit înapoi
peste apă, așa cum cred.
Și acum, fără ca el să știe, la fel și eu.
Sfinte rahat.
Victima împrejurărilor sau oportunitatea a bătut? Lumea funcționează

în moduri ciudate și dacă tot ce se întâmplă are un motiv, care este
mesajul mai profund din spatele acestui lucru?
De ce eram la acel club de noapte în mijlocul neantului

acea noapte anume?
De ce am văzut ce am văzut?
De ce această navă anume?
Dece el?
Mă uit la peretele în întuneric în timp ce caut universul
răspunsuri. Incapabil să mă uit la telefonul lui ascuns pentru că nu

știu când se întoarce, sunt frustrat. Au trecut patru ore de când l-am
lăsat în sufragerie și nu a venit să mă caute. Poate că nu-i mai pasă
ce mi se întâmplă. Poate că mă amăgeam că a făcut-o vreodată. De
ce ar trebui să-mi pese oricum? Mint pentru ceea ce par ore în
întuneric, așa cum cred.
Aud cheia amestecând în u ă i închid ochii i mă prefac că

dorm. El intră liniștit și îl simt stând la capătul patului pentru o clipă
în timp ce mă privește. El
se dezbracă, se duce la baie și apoi se târăște în pat în spatele meu.

Îmi simt corpul relaxat acum că e acasă și sper că în sfârșit pot dormi
puțin. El își înfășoară brațele mari în jurul taliei mele din spate și se
ghemuiește în spatele meu. eu
nu ar trebui să-i placă felul în care se simte în jurul meu, dar pentru unii bolnavi
motiv…
Fac.
Nu-mi amintesc nimic altceva în timp ce am adormit.
Mac
Mă trezesc la senzația că penisul meu se încordează pentru a se

elibera de slip. Doamne, chestia asta are o minte proprie când sunt atât
de aproape de ea. Mă uit în sus și văd că e trează și stă întinsă pe o parte
cu fața mea.
„Bună”, murmur eu somnoroasă.
"Buna ziua." Ea zâmbește blând.
Părul ei lung, negru, de ciocolată, îi cade în jurul umerilor și are toată

acea atmosferă de-abia trezită-și-am-trebuie-să fiu futută. Ea poartă unul
dintre tricourile mele și o pereche de boxer și nu am văzut niciodată ceva
atât de excitant.
Acesta este motivul pentru care sunt în afara liga ta.
Cuvintele ei tăioase din noaptea trecută cântăresc foarte mult pe

umerii mei. Ea are dreptate. Nu am niciun drept la ea și mi-a reamintit cât
de mult a trecut de când nu am fost cu o femeie decentă.
Mă urmărește cu atenție și știu că are ceva în minte.
"Ce?" Întreb.
Ea trasează cu ea un cerc pe cearșafurile de sub noi
degetul arătător în timp ce ea se gândește la următoarea întrebare.

"Ai…?" Ea face o pauză. „Ai trăit mereu această viață?” ea intreaba.
Mă uit la ea o clipă. „Am fost mereu... rău, vrei să spui?”
Ea dă încet din cap.
Mă uit la tavanul de deasupra. „Nu, nu am.” Îmi îngust ochii în timp

ce mă gândesc pentru o clipă. „De fapt, o iau înapoi. Mereu am fost
așa.”
Se încruntă de parcă nu mă credea.
Ochii îmi pâlpâie spre ea. „Asta este partea în care vrei să-ți spun
că sunt polițist sub acoperire și că sunt aici să salvez lumea?” Întreb.
O urmă de zâmbet îi străbate chipul. „Nu ești polițist?”
Zâmbesc somnoros. Femeia asta mă ucide. "Nu." Eu dau din cap.

„Nu un polițist.”
„FBI”, întreabă ea, sperând.
zambesc. Nu mai fii atât de al naibii de sexy. "Nu."
"Forțele speciale."
Îmi dau ochii peste cap. „Te uiți prea mult la televizor,
Rosh.”
Mă urmărește o clipă de parcă s-ar gândi. „Pot să te întreb ceva,

Mac?”
Dau din cap în timp ce ochii îmi coboară spre buzele ei perfecte.
Doamne, ce n-aș da să le am în preajma penisului meu. Am o imagine
a ei goală și îngenuncheată în timp ce se apropie de mine și mă întăresc
și mai mult. Îmi reajustez subtil lungimea sub pături. „Da”, răspund
distras de gândurile mele capricioase.
— Știi cum îmi faci rost de un pașaport nou?
Mă încruntă în timp ce ascult. Unde se duce asta? Dau din cap.
„Poți să-mi iei un pașaport cu alt nume?” ea intreaba.
"De ce?"
Ea ridică din umeri în timp ce ochii ei rămân lipiți de păturile de

sub noi.
Îmi ridic mâna și îi iau fața. „De cine fugi, iubito?”
Ochii ei se ridică să-i întâlnească pe ai mei. "Pe mine. Fug de mine.”

Mac
T
greutatea cuvintelor ei îmi zdrobește pieptul ca pe un viciu.
Mă uit la ea, incapabil să înțeleg ideea. "De ce
ai vrea vreodată să fugi de tine?” eu
cere.
Ea își lasă ochii înapoi spre pături de rușine.
Mă întind și îmi trec degetul mare peste buza ei de jos.

„Nu ai pe cineva acasă să te aștepte?” Întreb.
Ce se întâmplă cu fata asta? Ceva pur și simplu nu se adaugă aici.
Întotdeauna am crezut că ea ascunde ceva. Deși speriată, nu este nici
pe departe la fel de îngrozită pe cât îmi imaginez că ar fi o femeie care
a fost răpită după ce a fost martoră la o crimă. A învățat cum să-și
detașeze emoțiile. De ce?
Ea scutură încet din cap.
Cum ar putea fi asta? „Ce zici de familia ta?” Întreb.
Ea ezită o clipă înainte de a răspunde. "Ale mele

mama a murit acum câțiva ani și tatăl meu nu este bun.”
mă încruntă. „Bunicii. Fratii?"
Stau parcă enervat de linia mea de întrebări.

„Ma poți ajuta sau nu?” se repezi ea.
Îmi rotesc buzele în timp ce contemplând cererea ei. „Pot dacă tu

spune-mi câteva lucruri.”
Ochii ei îi întâlnesc pe ai mei. "Precum ce?"
„De ce?” Ea continuă să se uite la mine, dar nu răspunde. „Crezi că

poți fugi de problemele tale?”
„Nu vreau să fug. Vreau să încep din nou.”
Ridic o sprânceană în discuție. „Ar fi greu să începi din nou pe cont

propriu.”
Ea ridică din umeri. "Ceea ce ai de gând să faci? Explica-mi

care ar fi planurile tale.”
Mă întind pe spate și îmi pun mâinile în spatele capului în timp ce

aștept răspunsul ei, ochii ei ridică privirea spre bicepșii mei înainte să-i
tragă și îmi mușc buza de jos pentru a-mi ascunde zâmbetul. Se poate
preface că nu mă vrea tot ce vrea. Știu că corpul ei are alte idei.
Ea înghite în sec așa cum crede. „Voi pleca la Puerto Rico și apoi m-
am gândit că poate încerc să-mi găsesc o slujbă sau așa ceva.” Ochii ei
mari, căprui, îi întâlnesc pe ai mei în timp ce ea ridică din umeri. „O să
rezolv.”
O privesc pentru o clipă. Ea nu poate minți pentru rahat, are deja un

plan, sunt sigură de el.
„Deci, vrei să ieși din grilă. Deveniți invizibil, rău

chiar?" intreb eu sarcastic.
Ea zâmbește tristă. „Cred că a fi rău ar fi mai ușor.”
"De ce este asta?"
„Măcar aș ști la ce să mă aștept de la oameni.”

Mă încruntă în timp ce o privesc. Ce s-a întâmplat să o facă așa?

Mintea mea se îndreaptă imediat spre noaptea în care am găsit-o la
club de noapte și lacrimile care curgeau pe față când ieșea pe ușa din
spate a aliatului.
"Ce vrei sa spui cu asta?" Întreb.
„Ei bine...” Ea ezită în timp ce își exprimă gândurile.

„Dacă mă aștept la ce e mai rău, atunci nu voi fi niciodată dezamăgit.”
Ridic o sprânceană în discuție. "Cel mai rau?"
„Minciuni.” Ea se ridică și ridică un prosop de pe podea.
Mă aplec pe cot în timp ce o privesc. „Oamenii te mint?” Întreb.
„Toată lumea”, murmură ea în timp ce dispare în baie pentru a

arunca prosopul.
"Nu este adevarat. N-am avut niciodată, sun.
Ea reapare și se sprijină de cantul ușii și zâmbește.

"Da. Tu ai."
"Când?"
„Când mi-ai spus că te numești Mac.”
Ridic sprâncenele. De unde știe ea că numele meu nu este Mac?

„Nu m-am prezentat niciodată la tine și de ce crezi că numele meu nu
este Mac?”
"Este?" Ea zâmbește sexy cu o sprânceană ridicată.
Zâmbesc și scutur din cap. "Nu."
„Nu m-am gândit”. Se aplecă și îmi ridică hainele pe mine

podeaua și începe să le rearanjeze.
„Poți să te oprești cu curățarea și să vii să vorbești cu mine

pentru o clipă?”
„Nimic de discutat. Ori vrei să mă ajuți, ori nu.
„Și dacă nu o fac?”
„Atunci voi fi paralizat de împrumuturile pentru studenți și de a

avea de-a face cu un ticălos de fost iubit.”
Un zâmbet pe care nu-l pot ascunde îmi trece pe față.
"De ce zambesti?" ea intreaba.
„Deci, ai un fost?”
"Da." Ea zâmbește. „Și asta e amuzant pentru că?”
fac ochii mari. „Cuvânt cheie ex. Ești un agent liber.”
Ea se uită la mine profund. „Da, gratuit, cu excepția

răpirea mică fiind păstrată împotriva voinței mele de partea ta.”
Zâmbesc larg. „Detaliu minor. Spune-mi ceva."
Ochii ei îi întâlnesc pe ai mei și îmi dau seama că se luptă cu un zâmbet.
„Dacă ne-am fi întâlnit într-o altă circumstanță...”
„Ceea ce noi nu am făcut.”
„Dar dacă am face?”
"Da."
„Dacă ne-am întâlni, spune…” Ezit în timp ce mă gândesc la un scenariu.

„La serviciu, de exemplu, și te-am cerut să ieși la o întâlnire.
Ai fi ieșit cu mine?”
Un zâmbet îi găsește fața de data aceasta. „M-ai fi invitat să

ies?” Ea se oprește pentru o clipă. „Dacă ai fi normal și nu ți-ar
plăcea pungile de curve, vreau să spun.”
Râd în hohote în timp ce o trag înapoi peste mine în timp ce îi prind cele
două mâini în ale mele. "Sunt normal."
Ea se aplecă peste mine și zâmbește în timp ce părul ei atârnă în fața
mea. „Nu ești al naibii de normal și toată chestia asta cu nava din Iad pe care
o faci aici este plină de saci de curve. Genți de curve pe care le împarți cu
colegii tăi de muncă.” Ea preface un fior de dezgust.
S-ar părea ciudat pentru lumea exterioară. Adevărul să fie
Știu, pentru prima dată de când sunt aici, abia aștept să mă întorc în această
cabină în fiecare seară după muncă. Această femeie frumoasă, inocentă și
înflăcărată din patul meu este aproape prea mult de suportat.
O vreau.
Vreau ca ea să mă vrea și voi muta Iadul pentru a face
al naibii de sigur că o face.
Îmi ridic mâna și îmi trec degetele prin părul ei negru, ciocolați, în timp
ce se uită la mine. "Nu sunt
interesat de sacii de curve, Rosh.
"Ce te intereseaza?" Ochii ei îi cercetează pe ai mei și trebuie să mă abțin
să nu mă ridic și să-i iau buzele în ale mele. Nu o pot atinge în dormitor, îmi
amintesc.
„Tu”, răspund eu imediat. Nici măcar nu mă pot preface că nu o vreau.
Regretul mă umple și ezit o clipă. „Mi-aș fi dorit să ne fi întâlnit sub diferite
circumstanțe”, răspund eu.
„Ideea este discutabilă pentru că nu am făcut-o.” Ea zâmbește tristă
în timp ce ea îmi smulge din strânsoarea mea și se ridică.
Fața mea cade la respingerea ei.

„Deci, este un da? Tu ma vei ajuta?" ea intreaba.
Mă întind pe spate și o privesc pentru o clipă în timp ce îmi bag cele

două mâini în spatele capului meu. De ce mi se pare atât de atrăgător
gândul de a fi singura persoană de pe planetă care știe unde se află?
„Te pot ajuta să dispari”, răspund.
Ea zâmbește un zâmbet recunoscător. "Mulțumesc."
Mă ridic și îmi înconjoară brațele din spate, iar ea se întoarce și își lasă
capul pe pieptul meu. Stăm mult timp unul în brațele celuilalt și îi doresc ei
nu mi-a arătat doar acea parte vulnerabilă a ei... pentru că acum, nu numai
că am dorința primordială să o trag, mai am și nevoia să o protejez. În
situația în care mă aflu aici, pe această navă, sincer nu știu dacă îi pot oferi
protecție sau care păcat este cel mai rău rău.
Rosh.
Ușa se închide în urma lui când pleacă la serviciu, aștept
timp de zece minute și bat cu piciorul cu nerăbdare. Mă mâncărime să mă

întorc în garderoba lui. Mă îndrept în vârful picioarelor spre u ă io
deschid pentru a privi în stânga pe coridor, apoi în dreapta. Nu e de văzut
nicăieri. Totul este tăcut și coasta este senină.
Timp pentru afaceri.
Închid ușa în urma mea, o încui și apoi apuc scaunul pentru a-l ridica
spre dulap unde mă urc cu grijă. Stau și privesc în întuneric și mă simt sus
peste cap. Mâna mea neîndemânatică se urcă și pur și simplu nu pot să
ajung la acoperișul fals. Mă întind mai mult și aproape cad de pe scaun.
La naiba, de ce nu-l pot găsi azi? L-am găsit întâmplător data

trecută. Sar puțin și lovesc acoperișul și desigur, se eliberează. Împing
acoperișul fals în sus și îl alunec în lateral. Mă simt în jur și în sfârșit
găsesc telefonul căutat. Ochii mei se uită vinovat în jur și alunec
acoperișul la loc, închid dulapul și pun scaunul înapoi la birou. Apoi
scot un pix și hârtie, mă închid în baie și mă așez pe podea. Dau clic
mai întâi pe imagini și merg direct la poza fetei atrăgătoare și a
băiețelului. Aceasta este familia lui? Cine este fata asta? Alunec până
ajung la fotografia celor doi cu tânărul și o studiez o clipă. El are brațul
în jurul ei și ea își lasă capul pe spate pe el. Arată ca un cuplu... o
familie. Trec prin imagini încă o dată și apoi revin din nou la aceasta.
Mă încruntă cum cred. Nu, sunt sigur că sunt familia celuilalt tip... nu
a lui Mac-ul meu.
Îmi dau ochii peste cap cu dezgust față de mine însumi. El nu este
Mac-ul meu. Oh Doamne. Concentrează-te, idiotule. Continui sa
parcurg imaginile pana ajung la cea pe care o caut. Raportul.
1267 CCRidica a zecea cafea
1208HRidicare după livrareCeai
1190I Ridica a 14-a Statuie
1211H Ridicați 11thNA

1130CCNedivulgatăCarte
1289WPPADPardoseli
Hmm, ce înseamnă acestea?
Bine, deci containerul 1267 are ceva în cafea. CC... ce este CC? Îmi
mușc unghia pentru o clipă în timp ce mă gândesc la asta. Îmi scot pixul
și hârtia și încep să copiez nota.
Ce dracu este CC?
Unde este Google când am nevoie disperată de el?
Containerul 1208 are ceva în ceai și ridicarea se face după livrare.

Dupa livrare? Asta înseamnă că după ce ajungem în Puerto Rico? Și ce
este H?
H... H... H este pentru...?
Am ochii mari. Sfinte dracu'. H este heroină. Mă gândesc pentru o

clipă. La naiba, CC trebuie să fie cocaină.
Mi-am pus ambele mâini la gură, șocată. Cocaina este

ascunsă în cafea, iar eroina este ascunsă în ceai.
Rahat. Asta e o prostie serioasa. Pulsul îmi crește și ochii îmi pâlpâie
nervoși. Dacă mă prind copiend asta?
De ce chiar o are? Dacă este prins copiend asta? De la cine a copiat

asta?
La naiba, continui în jos pe listă.
1289WPPADPardoseli
1140. DMD. Ce este asta? Ce este DMD? Doamne, chiar trebuie să

aflu ce înseamnă toate rahaturile astea. Orice ar fi, este într-o statuie.
Mă întreb cât de mare este statuia?
Îmi bat piciorul așa cum cred. Bine, primul lucru pe care trebuie
să-l fac este să găsesc containerul și să încerc să intru în el. Ce recipient
vreau? Mă întorc prin listă cu stiloul meu. Trebuie să fie suficient de
mic pentru ca eu să...
Trebuie să-l întreb cum cobor de pe această navă. Poate voi fi

căutat?
Atât de multe de gândit. Am pus telefonul la loc unde ii este locul

și, după ce mi-am ascuns cu atenție nota, intru în duș.
Las apa fierbinte sa curga peste mine in timp ce incerc sa imi fac un plan.
O să fac asta, mamă. Aceasta este șansa mea și sunt

luând-o. Mă eliberez.
"Gata de plecare?" întreabă Angela de pe coridor în timp ce deschid

ușa. Zâmbesc, recunoscătoare că a fost atât de drăguță cu mine și a
venit să mă facă să mă ia cu ea pentru acea zi.
„Deci unde mergem din nou?” Întreb.
"Nivel superior?"
mă încruntă.
„Sus deasupra camerei de control avem un loc pe care îl numim

puntea superioară. Șezlonguri și sala de sport și alte lucruri sunt acolo sus.”
Ridic sprâncenele șocată. „Șezlonguri?”
Ea râde. „Nu te entuziasma prea mult, este departe de Ibiza. Ai

costum de baie, nu-i așa?
„Hm.” mă încruntă. „Oh, cred că fac în punga aia de lucruri. Lasă-mă

să verific." Mă amestec în punga de plastic și găsesc bikini alb. "Iată-l."
Mă încremenesc când îl țin sus și îl inspectez.
"Pune-o pe." Ea zâmbește
"Bine." Mă strec în baie și îmi pun bikini minuscul.
„Grăbește-te”, strigă Angela.
„O, Doamne, e al naibii de obscen”, strig eu înapoi.
"Sta i să văd."
Deschid ușa cu ușurință în timp ce mă uit în jos la mine însumi

bikini alb, Lycra, abia acolo, șir.
Angela ridică din sprâncene în semn de aprobare. "Foarte frumos.

Mac te va iubi în asta.”
Mă încrunc în timp ce încerc să întind partea superioară pentru a-mi acoperi mai mult
â e. "Crezi asta?"
Ea zâmbește călduros. „Știu așa.”
Arunc o privire spre ea. Vreau să o întreb atât de multe lucruri

despre el. De ce se află el pe această barcă părăsită de Dumnezeu? Cât
timp a trecut de când s-a culcat cu Chelsea? Are cineva acasă care îl
așteaptă? Este el cu adevărat drăguț și nebunește de superb, sau devin
delirante și dezvolt Sindromul Stockholm? Știu că nu ar trebui să-mi pese
de niciunul dintre răspunsurile la întrebările mele și, să fiu sincer, cu cât
știu mai puține despre el, cu atât mai bine. El este un mijloc pentru un
scop. El mă va ține în siguranță până când
Cobor din barcă și asta este tot ce trebuie să știu. Restul nu contează. Mi-
aș dori să nu fi contat pentru mine... dar într-un fel o face în secret. Îmi iau
prosopul. Zece minute mai târziu sunt condus pe puntea superioară.
"Iată-l." Angela își ridică brațele. „Propriul nostru gen special de

paradis.”
Râd în hohote. "Da pot vedea." Suprafața este de aproximativ zece

metri pătrați și sunt zece șezlonguri albe într-un semicerc, iar podeaua
este acoperită cu iarbă falsă. Este simbolul anilor optzeci. În stânga este o
cameră mare de sticlă care găzduiește sala de sport. Văd un tip acolo
făcându-se. Angela își întinde prosopul pe un scaun și se întinde. "Ia loc."
Îmi întind prosopul, mă așez lângă ea, mă întind pe spate și închid

ochii. Soarele este cald și primitor.
Mințim mult timp în tăcere. „De cât timp ai spus că ești pe această
barcă?” Întreb.
Angela își încurcă fața când gândește. "Câțiva ani."
Arunc o privire spre ea. „Explică-mi chestia asta cu cei doi bărbați.”
Ea zâmbește cu ochii închiși în timp ce inhalează soarele. „Dacă m-ai fi

întrebat acum zece ani dacă aceasta este viața pe care mi-am imaginat-o
pentru mine.”
o privesc.
Ea scutură din cap. „Niciun fel în Iad nu mi-aș fi imaginat că sunt

fericit aici, trăind așa cum o fac.”
"Tu esti?"
"Ce sunt eu?"

"Fericit?" Mă încruntă, pentru că nu-mi pot imagina că ar putea

fi.
Ea zâmbește larg. „Nu am fost niciodată atât de fericit.”
Cad pe spate și înfrunt soarele în timp ce cuvintele ei se rotesc în capul

meu.
„Odată ce am renunțat la aspirațiile copilăriei și m-am lăsat să trăiesc

momentul, am încetat să mai fiu dezamăgit de tot.”
Arunc o privire spre ea. "Ce vrei să spui?" Întreb.
Ea ridică din umeri. „M-am gândit să fiu fericit că trebuie să am cei

trei copii și gardul alb în suburbii cu soțul perfect.”
„Așa simt eu”, murmur eu.
„Totul este o prostie. Totul."
Mă gândesc pentru o clipă. „Doar că nu înțeleg…” Mă opresc, știind că

asta nu este treaba mea și că chiar nu ar trebui
cometariu.
„Cum sunt cu doi bărbați?” ea intreaba.
Îmi ridic mâna pentru a-mi proteja fața de soare. "Cred."
„Nici eu nu am putut pentru o lungă perioadă de timp. Nu am vrut

niciodată să iasă așa și încă îmi amintesc de noaptea în care i-am întâlnit.
Era pe la patru dimineața și mergeau pe stradă după ce au ieșit dintr-un
club de noapte. Iubitul meu tocmai mă bătuse destul de rău și aveam o
buză care sângera și fugea când încercam să scap de el.”
O privesc în timp ce îmi imaginez scenariul în mintea mea.

„Jack m-a prins și am țipat isteric.” Ea se oprește pentru o clipă.
„Cine, fostul tău?” Întreb.
"Da. A devenit balistic că Jack mă avea în brațe și

m-a lovit puternic din spate.”
„La naiba”, șoptesc eu. „Sună agitat.”
"A fost. Rick a luat-o razna și au început să se bată cu pumnii.” Ea se

oprește în timp ce se gândește o clipă. „A fost un pic de echipament urât
fostul meu.”
"Ce s-a intamplat atunci?"
„Jack s-a asigurat că sunt în siguranță și apoi l-a ajutat pe Rick să-l
combată.”
"Dumnezeu." O privesc pentru o clipă. Nu-mi pot imagina să fiu lovit de

un iubit. Cât de oribil?
„Oricum, pentru a scurta povestea, nu am vrut să merg acasă pentru

că știam că va veni acolo să mă caute.
S-au oferit să mă cazeze pentru noapte.”
Zambesc.
Ea aruncă o privire spre mine. "Ce?"
— Deci te-ai întors la barcă și i-ai tras pe amândoi? Râd în timp ce scutur
din cap.
„Nu, nimic de genul acesta.” Ea zâmbește larg. "Noi am mers

m-am întors la casa lui Jack și am dormit în camera liberă.”
Zâmbesc așa cum îmi imaginez.
„Au fost un gentleman perfect. Căsătoria lui Jack tocmai a avut

s-a despărțit și Rick trecea peste o inimă frântă.”
— Jack a fost căsătorit? Întreb.

Ea dă din cap. „Da, cățea sa jucat cu el când era

în larg.”
"Oh."
„Oricum, am ajuns să stau în camera liberă la Rick’s

pentru săptămâna cu ei doi. La fel ca prietenii.”
Zambesc. "Da, sigur."
"Nu sunt serios. Eram doar prieteni, nu era nicio chestiune inconfortabilă
de întâlniri. Ei au vorbit despre femeile lor, iar eu am vorbit deschis despre
tipul meu. Am format cumva o legătură.”
Arunc o privire spre ea. Această poveste pare puțin prea frumoasă pentru a
fi adevărată. "Atunci ce?"
Ea ridică din umeri. „Apoi au trebuit să se întoarcă pe mare, așa că mi-

au oferit să stau în apartament cât timp ei erau plecați ca un loc sigur.”
"Ai?"
Ea dă din cap și zâmbește. „Da, și mi-am aranjat puțin

și a economisit câțiva bani pentru a le rambursa când s-au întors.”
„De cât timp au plecat?”
„Opt săptămâni”.
— Deci ai stat în casa lor cu chirie gratuit timp de opt săptămâni?
"Da. Mi-au permis să am o casă sigură.”
"OOO, asta e dragut."
"Știu. Am vorbit la telefon cât timp erau plecați și…” Ea face o pauză
când își amintește. „Când s-au întors, au stat acasă șase săptămâni.
Plănuisem să mă mut imediat ce s-au întors, dar nu m-au lăsat.”
mă încruntă. „Deci cum se trece de la trei prieteni la trei iubiți?”
„După aproximativ o lună de locuit cu ei doi am început să devin atras

de amândoi. Lucruri diferite în fiecare om.”
mă încruntă. "Precum ce?"
Ea ridică din umeri. „Jack este afectuos, dulce și grijuliu. El

mă iubește și îl ador.”
„Și Rick?” Întreb.
„Rick e fierbinte... de parcă ar trebui să-l trag toată noaptea, fierbinte.”
Râd. Doamne, cunosc acest sentiment. Îmi vine în minte o anumită

persoană.
„Am ieșit la cină într-o seară și am băut cu toții câteva pahare. Mi-au
spus că amândoi au vrut să mă cheme la o întâlnire, dar pentru că știau că
celălalt mă place, nu au făcut-o.”
zambesc. Povestea asta e cam misto. "Ce ați spus?"
Ea râde. „Le-am spus că sunt atrasă și de amândoi și că mă voi muta a

doua zi, deoarece era evident că lucrurile se complică.”
O privesc în timp ce stă întinsă cu ochii închiși pentru a se proteja

soarele. "Atunci ce?" Întreb.
„Când mă duceam la culcare în noaptea aceea Jack a intrat în mine

cameră și m-a sărutat de noapte bună. Era limbă.”
Îmi mușc buza de jos în timp ce îmi imaginez scenariul. "Oh."
„Și apoi a intrat Rick și m-a întrebat dacă poate să mă sărute,

de asemenea."
„Și ai spus da?” Eu stau pe scaun la ora asta.
Ea scutură din cap. „Încă nu cred. Cam noi
ne-am întins pe pat o vreme... noi trei.
Am ochii mari. — Deci și băieții se înțeleg împreună?
Ea scutură din cap. "Nu. Nu la început.”
"Dumnezeu." Asta înseamnă că o fac acum?
„Oricum, am ajuns să facem fapta în acea noapte. Noi trei. Nu era

slăbănog și nici ieftin. Ei m-au închinat și nu m-am simțit niciodată atât de
îngrijită în viața mea.”
mă încruntă. — Îi iei pe cei doi deodată?
Ea scutură din cap. "Nu. Nu pentru mult timp. A început doar preludiu
și îi sărutam pe amândoi și, practic, făceau pe rând dragoste cu mine. Îmi ia
ceva timp până la orgasm, așa că pot merge mult timp. Și apoi, în anul
următor, ne-am plimbat în anal.”
Stau nemișcat în timp ce ascult. Aceasta este cea mai interesantă poveste din mine
cred că am auzit vreodată.
„Și apoi, în anul următor, am învățat cum să le iau

ambii."
„Cum e asta?” Întreb. Am citit vreodată doar cărți neplăcute ca asta. Nu

am vorbit niciodată cu cineva care o face cu adevărat.
Ea zâmbește larg. „Cel mai bun lucru pe care l-ai putea imagina
vreodată. Să poți avea doi bărbați de care ești îndrăgostit pentru a putea fi
în interiorul tău în același timp este o nebunie.”
"Ii iubesti pe amandoi?"

„Disperat.”
„Și ei te iubesc?”
Ea dă din cap și zâmbește. „Și de curând au început să se iubească.”
"Ce? Oh, Doamne." eu chicotesc. „Au dracu? Ca... unul pe altul?” Întreb.
"Nu. A fost un proces. Nu sunt homosexuali și nu au fost niciodată

atrași de bărbați, dar facem sex împreună doar la trei.”
„Nu e niciodată unul la unul cu niciunul dintre ei?”
Ea scutură din cap. "Nu. Nu voi face asta.”
"De ce nu?"
„Nu vreau să risc să mă îndrăgostesc de una mai tare decât de alta. Dacă
nu este stricat de ce să-l repar?”
Dau din cap. "Buna observatie."
„Recent m-am gândit că nu este corect să fac sex cu alte două persoane,
iar ei nu. Așa că le-am rugat să experimenteze unii cu alții, ca să spun așa.”
Mă așez pe scaun. "Ce au spus ei?"
„Ei bine, nu am spus-o din senin. Am observat că erau mai afectuoși

unul cu celălalt. Petrecem mult timp goi și în pat împreună. Este firesc că au
devenit confortabil unul cu corpul celuilalt. De exemplu, când eram la duș,
ei mă spălau, dar apoi se spălau și ei unul pe altul, iar când ne îmbrățișam
ne puneau cu brațele pe noi trei și alte chestii.”
Zâmbesc în timp ce o privesc.
„Într-o noapte, eram în pat și i-am întrebat dacă ar fi în regulă dacă se

sărută. Aș putea spune că amândoi și-au dorit
dar erau nervoși și nu voiau să fie etichetați drept gay. Le-am spus că
va fi o pornire masivă și că ar putea să o încerce pentru mine. I-am
asigurat că ceea ce se întâmplă între noi trei rămâne între noi trei.”
„S-au sărutat?” Întreb.
Ea dă din cap. „A fost cel mai frumos și al naibii de tare lucru pe

care l-am văzut vreodată în viața mea. Cred că i-a surprins cât de natural
s-a simțit.”
Eu dau din cap neîncrezător. Chiar trebuie să ies mai mult.
„Așa că facem pași mici. Ne apropiem și nu va trece mult până când

toți trei ne vom lua cu toții.
„Ce fac ei... unul altuia vreau să spun?”
„Să nu spui nimănui nimic din toate astea”, răspunde ea în timp ce

ochii ei pâlpâie în jur.
Eu dau din cap. „Nu, nu aș face niciodată.”
„Toți ne sărutăm și toți ne luptăm unul pe altul. Îi văd cum se

îndrăgostesc unul de altul un pic mai mult în fiecare zi. Privirile întinse
și tandrețea dintre ele sunt clar de văzut. Se simt confortabil să se
prostească, dar este un pas mare pentru un bărbat heterosexual să ia
un alt bărbat anal.”
Zambesc. Doamne, aceasta nu este povestea pe care mi-am

imaginat-o. Am crezut că e o prostituată care a fost plătită de ei doi să
stea pe aici.
„Când se va întâmpla, va fi frumos și eu sunt fata norocoasă care

ajunge să fie acolo când amândoi își pierd virginitatea, ca să spunem
așa.” Ea zambeste.
Mă întind pe spate pe scaun, fără cuvinte. Aruncă-mă în aer. Adică _

povestea vieții.
„Deci cum ai ajuns pe barcă?” mă încruntă.
„Nu aș putea fi fără ei și aș prefera să fiu aici
plictisit decât să trăiești singur acasă.”
Zâmbesc și îi iau mâna în a mea. „Mulțumesc că ai spus

eu ca. Nu trebuia să faci asta.”
„După cum am spus, de îndată ce mi-am lăsat credințele morale în

urmă, fericirea mea a început. Nu-mi pot imagina viața cu altcineva sau cu
unul și nu cu celălalt. Suntem o afacere de pachet.
Cei trei inadaptați.”
Aud bubuitul unei uși din spatele nostru și mă întorc să-l văd pe Mac și
trei bărbați intră în sală. El ridică privirea și zâmbește sexy în timp ce ochii
lui coboară pe corpul meu. Îmi face un val subtil.
Îmi simt inima răsturnată în piept și îmi fac semn înapoi. Îl văd cum
începe să se întindă în timp ce vorbește și râde cu cei doi prieteni ai săi. Se
așează și începe să facă strângerea stomacului și de fiecare dată când se
aplecă în față și își atinge coatele până la genunchi, simt că mi se strânge
interiorul. În timp ce poartă un tricou alb și pantaloni scurți sport bleumarin,
pot vedea fiecare mușchi flexându-i pe umerii și brațele lui. Pentru o
perioadă lungă de timp, stau și mă uit la el.
Nu am mai fost niciodată cu cineva ca el. El este acoperit de tatuaje și plin

de mister și, totuși, cred că poate fi cel mai sexy lucru pe care l-am văzut
vreodată. Îmi îndepărtez ochii de la el, dezgustat de mine însumi. Glumești?
Te-a răpit și te ține aici împotriva voinței tale. Mă uit la mare în timp ce cred.
Nu este adevărat și știu asta.
M-a răpit pentru a-mi salva viața. S-a schimbat între noi acum. Sentimentele
pe care le am pentru el s-au schimbat. Nu mi-e frică de el, nu-l urăsc și, dacă
sunt total sincer cu mine, mă simt mai în siguranță și mai fericit când sunt
în compania lui. El
nu m-a mințit astăzi despre numele lui adevărat. De ce mă face atât

de fericit și u urat că nu a min it?
„Cum merg lucrurile cu tine și Mac?” întreabă Angela, întrerupându-

mi gândurile.
"Oh." Ezit înainte să răspund. „Bine”, răspund eu categoric.
Ea ridică din sprâncene. "Doar bine?"
dau din umeri. „Cât de bine pot fi, presupun.”
Ea dă din cap, adânc în gânduri, iar noi stăm tăcuți încă o vreme.
Ochii îmi trec înapoi la el în sala de sport. Acum face barbie pe o bară
înaltă și îl privesc urcând și coborând cu ușurință. Bicepșii și umerii îi
sunt uriași, iar venele îi curg groase pe interiorul antebrațelor.
Interiorul meu încep să se topească la vederea lui. Părul lui blond
nisipos atârnă dezordonat peste fața lui, iar maxilarul lui cizelat are o
umbră de la ora cinci care îl acoperă. El este atât de... cum ar fi să-l am
în mine? Ochii mei se îndreaptă spre spatele lui și am o imagine a lui
deasupra mea, unde țin fundul ăla fierbinte în timp ce mă pompează
puternic cu pula aceea uriașă. La dracu. Ar fi atât de bine. Îmi mușc
buza de jos pentru a mă împiedica să zâmbesc larg. Nu am văzut
niciodată un criminal cu dinți atât de drepti și albi. Probabil că avea
aparat dentar, ceea ce înseamnă că a crescut cu puțini bani în spatele
familiei sale.
„Știi multe despre Mac?” Întreb.
Angela se încruntă cu fața la soare și cu ochii încă închiși. „L-am

urmărit o dată pe Facebook când eram pe
continent. Nu are nicio rețea de socializare.”
„Hmm.” mă încruntă. „Are prietenă sau soție?”
Ea scutură din cap. „Nu, nu cred. au spus baietii

nu."
eu tac. Întrebarea pe care chiar vreau să o pun este arderea a

gaură în buzele mele bine închise.
Angela trebuie să-mi simtă teama când întreb.

"Ce?" Ea zâmbește.
„Cât de des...” Mă opresc. Nici măcar nu pot să o spun cu voce tare

pentru că este atât de neplăcut. — Se culcă cu fetele de pe navă? murmur
eu.
Angela ridică din umeri. "Nu des." Ea aruncă o privire spre mine. „Cred
că este doar o perioadă disperată care necesită măsuri disperate, un fel de
lucru. El este doar bărbat, amintiți-vă, și suntem aici de mult timp.”
"Toti?" intreb eu linistit.
Ea ridică din umeri și îmi ia mâna în a ei. „Nici unul dintre ei de mult
timp.”
mă încruntă. „Cât timp este mult timp?”
"Nu știu. Câteva luni, presupun. A fost vreodată foarte târziu noaptea
când este destul de beat și pare să iasă naibii de acolo de îndată ce s-a
terminat.”
„Păi,” șoptesc și îmi pun capul pe spate pe scaun cu disperare.
„Îmi imaginez că este un nenorocit.” Ea zâmbește.
Zâmbesc larg. "Sincer?" Ridic o sprânceană în discuție.
Ea râde și își acoperă fața cu mâinile. "Oh Doamne.

Nu-mi spune că este un prost în pat și strica fantezia pe care o am despre
el în minte.”
"Poti pastra un secret?" Întreb. Dumnezeu știe de ce, dar mă simt mai
aproape de Angela decât ar trebui probabil. Are această calitate sinceră
despre ea și îmi place foarte, foarte mult.
„Știi că pot”, răspunde ea.
Ochii mei îi țin pe ai ei. „Nu aș ști dacă e un nenorocit

pentru că nu facem sex.”
Fața ei scade. "Ce?" opte te ea. „Am crezut că voi doi

ar fi la asta ca iepurii.”
Eu dau din cap rușinat. "Nu."
Îi încurcă fața. „Deci... nu a făcut?”
Eu dau repede din cap. "Nu."
„Dar voi doi sunteți unul peste altul în camera comună.”
"Știu. Totul este pentru spectacol, așa că ceilalți tipi să nu încerce să-mi
ia pe rând. Mac a spus că, dacă își revendică pretenția asupra mea, nu l-ar
provoca”.
„La naiba”, șoptește ea șocată. „Este adevărat, nu ar îndrăzni.” Ea își

pune mâinile peste gură și clătină din cap.
„Cum naiba te descurci cu el așa cum faci și să nu te întorci în cameră și să-i
scoți creierii?”
dau din umeri. "Nu știu."
Își încurcă fața. "Vrei sa?"
dau din umeri. "E ridicol." Mă opresc o clipă. De ce îi spun asta?
„Poți avea încredere în mine”, șoptește ea.
„Sunt dezgustat că sunt atras de cineva ca el.

Cineva care răpește și ucide oameni.”
Angela dă din cap. „Hmm. Te-a răpit doar pentru că ceilalți te-ar fi ucis
pe loc. Răpirea fetelor nu este deloc stilul lui.”
O privesc pentru o clipă. Pot să cred ce spune ea? „Trebuie doar

să văd următoarele două săptămâni afară și să ies naibii de aici în
viață.”
"Tu vei." Ea răspunde repede.
— Crezi că mă vor lăsa să plec? Întreb.
„Mac are ultimul cuvânt pe aici. Ce spune el merge și dacă

a spus că ești în siguranță, atunci ești în siguranță.”
Dau din cap în timp ce mă întind pe spate și inhalez vitamina D.
„De ce nu faci doar…” ezită ea.
Arunc o privire spre ea. „Doar ce?”
„De ce nu te bucuri de el?”
„Ești pe această navă de câteva săptămâni. Evident, sunteți atrași

unul de celălalt. Doar du-te cu ea și distrează-te. Toate acestea vor fi o
amintire în curând și te vei întoarce în suburbiile plictisitoare, iar el va
fi un tip fierbinte care ți-a salvat viața cu care ți-ai dori să te fi culcat
când ai avut ocazia.”
Scutur din cap și zâmbesc ușor. „Nu merg doar cu ea.”
„Și unde te-a dus asta.”
mă încruntă.
„Până acum, nu ai mers cu ea și unde ai

te-am prins? Esti fericit? Este corpul sătul?”
"Dar-"
Ea mă întrerupe. „Nu există dar. Dacă îl vrei, ia

l."
Încă o oră stăm întinși ca șopârlele la soare și mă uit
el ca un vultur în timp ce se antrenează. Cuvintele Angelei sunt

sunând tare prin capul meu la repetare. De ce sunt atât de auto-conservator?

La ce ma astept? O cerere în căsătorie de la Prințul Harry sau ceva? Poate că
ar trebui să merg cu instinctul și să-mi permit să profit la maximum de acest
timp. Ce am de pierdut? Eu dispar din viață în câteva săptămâni.
Cu fiecare exercițiu pe care îl face, o altă imagine murdară îmi trece prin
minte cu privire la lucrurile viclene pe care îmi imaginez că mi-ar putea face
— De ce este capabil acel trup păcătos. Nu știu dacă este soarele sau uleiul
stropit peste mine, sau corpul al naibii de fierbinte al lui umed cu o strălucire
de transpirație, dar mă simt foarte supraîncălzit când vine să mă ia.
„Ești gata să pleci?” întreabă el în timp ce se ridică deasupra mea

șezlong.
Îmi ridic privirea și îi văd ochii flămânzi coborând pe corpul meu aproape
gol și apoi mă întorc pentru a-i întâlni pe ai mei în timp ce își linge buzele.
Zâmbesc și îmi ridic mâna pentru ca el să o ia pe a lui. Mă trage din

scaun și îmi iau rochia și prosopul în mână. — Mă duc înapoi, Ang. Ne vedem
la cină?” Întreb.
"Bine." Ea zâmbește în timp ce ne privește atent.
Ne întoarcem și mergem spre scară când mâna lui Mac se lasă în

spatele meu când deschid ușa. „Un domn mi-ar deschide ușa.” zambesc.
Se apleacă și îmi sărută ușor buzele. „Un domn nu poate face mai multe
sarcini și, în acest moment, mintea acestui domn este pe fundul tău în bikini
alb și la lucrurile pe care le-ar putea face.”
Zâmbesc pe buzele lui și îl sărut din nou în timp ce mâna lui se strânge
pe spatele meu. El strânge tare și hormonii încep să pompeze. Pentru o
clipă, ochii ni se blochează. Îmi ia mâna înapoi în a lui și continuăm spre
camera noastră în timp ce inima îmi bate tare în piept. Ce este asta?
Simte el această atracție ca mine?
Nu vreau să intru. Vreau să stau aici afară și să mă joc alături de el,

atingându-mă pentru o vreme. Mâinile lui se simt atât de bine pe pielea
mea.
Ajungem la ușa noastră și arunc o privire pe coridor spre camera

comună. „Fă...” ezit. Doamne, sună nevoiaș?
— Vrei să mergi în camera comună să bei ceva sau ceva de genul? Întreb.
O urmă de zâmbet îi traversează buzele și știu că el știe exact la ce mă

joc. "Bine. Poți să-ți înfășori prosopul în jurul tău?”
Mă uit în jos la mine.
„Nu fac un spectacol pentru colegii mei de muncă. Corpul tău este al
meu doar pentru a fi privit.”
Un val de emoție care nu ar trebui să existe
prin mine și zâmbesc, înfășurându-mi prosopul în jurul pieptului, în timp

ce coborăm spre camera comună.
Merge în spatele barului. "Ce vrei să bei?" el intreaba. Mă uit în jur.

Este prima dată când sunt în această cameră când a fost complet goală.
Nici un suflet nu este aici.
„Scotch”, murmur eu. Știu că își amintește că mi-a comandat băutura

aceea, așa că i-a plăcut gustul sărutărilor mele de aseară. Mă întreb ne
vom săruta acum? Îmi toarnă un Scotch și Cola și apoi își toarnă o apă cu
gheață. — Nu bei ceva?
întreb eu, surprinsă. Nu lucrează în seara asta.
El clătină din cap în timp ce ochii lui întunecați și sexy îi țin pe ai mei.
„Nu beau în seara asta.” Ochii lui cad în jos la buzele mele și înapoi în ochii
mei.
"De ce nu?" Întreb.

El ridică o sprânceană. „Am alte planuri.”
"Precum ce?"
„Să spunem doar...” Se oprește pentru o clipă. "Îmi vreau

reflexele să fie ascuțite.”
Înghit nodul nervos din gât. „Oh”, murmur eu.
Ne ridică cele două băuturi și se îndreaptă spre salonul mare

dublu și trage o măsuță de cafea lângă el, așezând cele două băuturi
jos. Apoi se întinde cu spatele la
partea înaltă a salonului și mângâie salonul din fața lui.
„Te culci cu mine?” întreabă el cu vocea lui răgușită.
înghit în sec nervos. Acest lucru este ciudat. Știu că doar jucăm
împreună, dar asta pare diferit. Mă întind nervos pe spate și el își pune
mâna tandru pe burta mea prin prosop înainte de a se sprijini pe cot
deasupra noastră.
„Ți-a plăcut antrenamentul?” intreb nervos. Miroase al naibii de

fierbinte.
Se apleacă și mă sărută ușor pe umăr. "Da el

îmi șoptește în piele.
Simt că aerul îmi părăsește plămânii și-mi trimit creierul după

ceva inteligent de spus. Mâna lui se rotește pe burta mea și mă opresc
să mai respir. Se apleacă și mă sărută ușor pe gât și îmi închid ochii.
Doamne, se simte atât de bine.
Mă sărută din nou.
„Ai idee cât de naibii de comestibil arăți în bikini ăla? îmi șoptește
la ureche.
Zâmbesc într-o parte a capului lui. „Nu, de ce nu spui

despre bikini meu?” murmur când îmi închid ochii.
Îl simt zâmbind în gât și îmi mușc buzele ca să-mi ascund

geme. „Nu bikiniul mă înnebunește.”
"Ce este?" Eu respir.
"Tu."
Zambesc. „Te înnebunesc?”
„Nebun”, șoptește el în timp ce îmi duce buzele la ale lui. Limba lui
trece ușor prin gura mea deschisă și mă sărută profund. Sfinte dracu'. Îi
simt erecția crescând lângă piciorul meu și trebuie să mă concentrez
pentru a-mi ține picioarele împreună.
Aceasta este o nebunie. „Nu este nimeni aici. Nu trebuie să jucăm

împreună”, îi șoptesc în gură în timp ce limba mea dansează cu a lui.
— Nu mai vreau să joc împreună, Rosh. Mă sărută din nou înainte ca

gura lui să cadă înapoi la gâtul meu.
"Ce vrei?" Eu respir. E al naibii de bun la asta.
„Vreau să mă vrei cu adevărat.”
Nu mă pot reține și îl apuc de ceafă și îl trag în jos spre mine. Sărutul

este profund și pasional și la naiba, dacă nu este cel mai bun sărut pe care
l-am avut vreodată. Mâna lui se strecoară pe sub prosop și se plimbă pe
stomacul meu gol și până la sân și apoi în jos pe oasele șoldurilor mele.
Mai jos, mai jos. Oh, la naiba. Atinge-mă mai jos.
Sărutul nostru devine disperat. El este pe jumătate deasupra mea și a mea
pot simți erecția lui uriașă înfipându-se în partea laterală a piciorului meu.
„Spune-mi că mă vrei la fel de mult pe cât te vreau pe tine”, îmi șoptește
el pe buzele mele în timp ce mâna lui mă freacă înainte și înapoi pe pielea mea.
"Spune-mi."
Incapabil să răspund prin excitarea mea și buzele lui peste mine,

dau din cap. Îl vreau. La naiba, îl vreau chiar aici, în salonul ăsta, chiar
acum.
„Spune”, respiră el greu.
Îi ridic mâna și o pun peste sexul meu. „Atinge-mă”, eu

oaptă. „Atinge-mă pe bune.”
H
ochii se rotesc înapoi și își alunecă mâna în jos
în fața fundului de bikini și a picioarelor mele instinctiv
deschis. Degetele lui mari și puternice alunecă prin uda mea

carne.
„La naiba, da”, își șoptește el în timp ce își închid ochii.
Oh Doamne. Capul meu se rostogolește înapoi pe șezlong. Buzele lui
ia-l pe al meu cu un scop reînnoit. — Ești atât de ud, iubito.
Încerc să-mi controlez respirația neregulată.
Își alunecă unul dintre degetele lui mari în corpul meu și amândoi
inspirăm de plăcere.
"Cum e asta?" el respiră pe buzele mele în timp ce își pompează degetul
înăuntru și afară. Mi se ridică ușor genunchii și îmi dau seama brusc că
suntem într-un loc public.
"Prosop. Pune prosopul peste noi, scâncesc eu.
— Să ne întoarcem în cameră, murmură el.
Eu dau din cap. "Nu. Vom rămâne public încă puțin, mulțumesc.”
El zâmbește întunecat pe o parte a feței mele. „Ți-e frică de ce o să-ți fac
când te voi fi singur?” Îmi mușcă omoplatul făcându-mi pielea de găină în sus.
Buzele lui mari le iau pe ale mele și spatele meu se arcuiește de pe salon
în excitare.
Sfinte dracu'. — Un pic, murmur eu.
"Ar trebui să fii. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult o femeie.”
Împinge trei dintre degetele lui uriașe adânc în mine. Gem și mă încordez.
"Relaxa. Te-am prins, Rosh. Nu te voi răni.”
Mă sărută din nou cu blândețe și, simțindu-mi frica, își ține degetele
nemișcate în timp ce permite corpului meu să se aclimatizeze la intruziunea
lui.
Dau încet din cap în timp ce încerc să mă calmez.
— Nu ești obișnuit cu bărbații mari, iubito? întreabă el parcă

îngrijorat.
Eu dau din cap nervos. "Nu."
Îmi zâmbește pe buze în timp ce mă sărută. „Va fi distractiv să te învăț

cum să mă iei.”
Mi se închid ochii. La naiba, în ce mă bag aici? Degetele sale groaznice

sunt uriașe și dureroase și nu sunt nici pe departe de dimensiunea penisului
lui. Poate că aceasta este o idee proastă.
Ce naiba fac?
Îmi deschid picioarele cât de mult pot și îmi ridic spatele

pu in pentru a-i permite un acces mai mare.
„Asta e, Rosh”, șoptește el lini titor. „Întinde-te pe spate și bucură-te.

Lasă-mă să te relaxez puțin.”
Își alunecă cu grijă degetele și apoi le împinge înapoi, făcându-mă să

geme de aprobare. Se așează pe spate și își pompează încet degetele în
timp ce îmi privește fața cu uimire.
„Te simți bine, iubito?” opte te el.

"Da." Dau din cap în timp ce îl sărut cu blândețe, un val de emoție

trecând prin mine. Îmi place când îmi spune copil. "Prea bun."
Mă sărută în timp ce degetele lui perfecte merg la lucru și sunetul

excitării umede a corpului meu atârnă puternic în timp ce stăm întinși
în camera tăcută. Erecția lui se înfige prin mușchiul piciorului meu și
îl strânge încet de mine.
Respirația îmi tremură și mi-am pierdut orice gând coerent.

Degetele lui lucrează mai mult, mai agresiv, iar fiecare pompă este
mai adâncă decât ultima. îl sărut agresiv.
„Ești atât de strâns și gata pentru penisul meu.” El mârâie.
El accelerează ritmul și îmi rămâne gura deschisă în timp ce

lounge-ul se leagănă aproape violent. Doamne, Dumnezeule. Încep să
tremur și îmi pun mâna peste spatele lui în timp ce îmi lovește carnea.
Simt mușchii flexându-se în dosul mâinii lui.
Simțind cât de aproape sunt, el zâmbește pe o parte a feței mele.

— Asta e, Rosh. Mă sărută. „Renunță la asta pentru mine, iubito.”
Degetul mare îi trece peste clitorisul meu în timp ce degetele lui se scufundă
adânc, iar eu mă trântesc înainte, deoarece un orgasm mai puternic decât iadul
îmi fură capacitatea de a vorbi. Trec, corpul meu tremurând în jurul degetelor
lui în timp ce el mă sărută cu tandrețe și mă aduce înapoi pe Pământ.
Inima îmi bate în piept când mă sărută încet. Fără agresivitate,

fără excitare, doar săruturi blânde și dulci.
A fost perfect. El este perfect.
„Putem să ne întoarcem în cameră?” îmi șoptește el în obraz.
Oh, la naiba. Fața mea cade.

O încruntare îi trece pe frunte. „De ce ți-a căzut fața?”
Mă ridic nervos, în timp ce excitația mea dispare instantaneu

și este înlocuită de frică. Eu dau din cap. — Nu a fost, gâfâi.
„Eu...” ezit. Doamne, asta sună atât de prost. „Vreau doar să o iau
puțin încet. Nu sunt...” Mă opresc, nu vreau să par ca un idiot.
„Tu nu ești ce?”
„Nu sunt obișnuit cu chestia asta de dormit. Știu că ești, dar…”
Mă sărută. „Mi-ar plăcea foarte mult să mă întorc în cameră și să scap

de această mizerie fierbinte din pantaloni. Poti sa te uiti." El ridică o
sprânceană obraznică pentru a îndulci afacerea.
Am ochii mari. — M-ai lăsa să te urmăresc cum scapi?
"Da. De ce nu?" Pare surprins că voi găsi așa ceva ciudat. Am avut
doar câțiva parteneri și știu că nu sunt super experimentat, dar nu am
fost niciodată în spațiul în care un bărbat s-a smuls în fața mea. Un fior de
emoție mă străbate când îmi dau seama că are încrederea să nu aibă
probleme fizice. Ochii noștri rămân închiși. Sfinte porcării. Poate că este
cel mai tare om de pe planetă.
"Ce vei face?" optesc eu.
El zâmbește sexy. „Sunt sigur că mă voi gândi la ceva.”
Zâmbesc în timp ce stau în picioare și ne sărutăm o clipă în timp ce el

îmi înfășoară prosopul în jurul pieptului și mă ține în brațele lui puternice.
Pagina lui se stinge.
„La naiba,” șoptește el pe sub răsuflarea. După ce a citit mesajul, își

dă ochii peste cap. „Trebuie să merg puțin la muncă. eu
te va duce mai întâi înapoi în cameră.”
Mergem mână în mână până ajungem la ușă și ne întoarcem

și se înfruntă unul pe altul.
„Nu ar trebui să întârzie mult.”
Simt că sunt dus acasă de prima mea întâlnire drăguță și am acel

sentiment de fluture în stomac. Mă aplec și îl sărut ușor. Îmi trec degetele
prin creșterea lui de două zile și mâna îmi rămâne pe maxilarul lui. „Ne
vedem în curând”, șoptesc eu.
Mă sărută iar și apoi iar și zâmbește în timp ce el

își strânge fața în sus. „La dracu’. Sa intram."
Râd. "Merge."
Cu un oftat și cu ochii peste cap, mă ciugulește repede și merge cu

pași mari pe hol și nu se vede.
Stau pe scaunul din baie în timp ce încerc să mă privesc în oglinda de

cosmetică mai mică decât cea mică. Mă întorc și mă uit la spatele meu în
rochia neagră strâmtă. După ce Mac a plecat în această după-amiază, i-
am făcut o vizită lui Ang și i-am împrumutat una dintre rochiile ei.
Nu știu dacă am delir, dacă am febră de cabină sau dacă înnebunesc pur
și simplu, dar simt că seara asta este puțin diferită de celelalte nopți ale
mele pe navă.
Sunt nervos. Sunt entuziasmat. Sunt împietrit.
Nu am trăit niciodată așa, am aruncat prudența în vânt și nu m-am

gândit la ziua de mâine. Dar această după-amiază a fost atât de, atât de
drăguț în brațele lui și cred că Ang are dreptate – mi-am petrecut toată
viața salvându-mă pentru băieți drăguți și bărbați onorabili și toți m-au
tratat ca niște murdărie. M-au mințit, m-au înșelat, ca să nu mai spun că
mi-au furat respectul de sine. Am terminat cu asta.
Am terminat să fiu victima. Îmi reiau controlul asupra vieții chiar acum.
Mac e rău – chiar un criminal – dar mi-a salvat viața și mi-a oferit
protecție atunci când aveam nevoie disperată de ea. Peste două săptămâni
voi fi plecat și nimeni nu mă va putea găsi, nici măcar el. Așa că mă voi
bucura de mângâierea brațelor lui calde și de sentimentul de siguranță pe
care mi-l dă pentru scurtul timp în care eu
poate sa.
Dumnezeu știe că voi fi pe cont propriu pentru mult timp după asta în
nenorocitul de Puerto Rico.
Mă uit la ceasul de pe perete. Unde este el? A fost plecat de câteva ore
și a spus că nu va dura mult. Am dat scaunul pe spate și îndrept lenjeria de
pat și împături și las hainele noastre care s-au întors de la spălătorie în
această după-amiază. Mă întorc în baie și verific din nou cum arăt. La naiba,
poate nici nu va veni la cină?
Mă așez pe pat și mă uit în jur la împrejurimile mele. Tăcere moartă.

Fără televizor, fără radio. Cum rămâne el sănătos în acest mediu atât de
mult timp singur? Nu e de mirare că este mereu excitat.
Se aude o bătaie în u ă. De ce bate? Deschid ușa și îl văd pe Ang stând

în fața mea. „Am venit să te iau la cină.”
Fața mea scade. „Unde este Mac?”
„Se pare că ceva se întâmplă. Nu știu. Nici băieții nu s-au întors încă.
Chelsea a spus că i-a văzut și au spus să plece fără ei.”
"Oh, bine."
„Sper că totul este în regulă”, mormăie ea în timp ce mergem

pe hol.
"Ce vrei să spui?"
„Se întâmplă lucruri pe nava asta.”
"Precum ce?" mă încruntă.
„Ei bine... știi ce fel de navă este asta și niște personaje

neplăcute zboară înăuntru și ies. Știu că a venit un elicopter în
după-amiaza asta. Sper că schimbul a mers bine.”
„Oh”, mormăi eu, distrasă. Dumnezeu. „S-a mai întâmplat

vreodată ceva?”
„Un tip a fost ucis o dată. A încercat să-l fure pe dealer și l-au
împușcat mort.”
Am ochii mari de groază. „La naiba”, șoptesc eu. "Cine a fost

acela?"
Ea ridică din umeri. „Un idiot care a lucrat aici. Nu prea l-am
cunoscut. Se pare că era isteț.”
„Cine l-a împușcat, adică?”
Ea ridică din umeri. "Nu știu. Unul din ei."
"Mac? A fost Mac?” Este chiar capabil de astfel de lucruri?
"Cine tie? Nu-mi spun multe. Cele mai multe lucruri le aud
prin Chelsea.”
"Ce au facut?"
„I-au aruncat cadavrul peste bord.”
„La dracu’. Nu pot să cred asta.”
"E adevarat."
Ochii lui Ang se uită în jos la mine și ea zâmbește larg.

„Te freci bine.”
Mă uit în jos la mine și zâmbesc. „Mulțumesc că mi l-ai împrumutat. Mi-

ar plăcea să spun că vă voi plăti înapoi, dar nu am ce să vă împrumut.”
Ea îmi prinde mâna în a ei. „Prietenia ta este un cadou și mi-ai

împrumutat asta.”
Oh, ce lucru frumos de spus. ma sufoc. Habar nu are cât de mult

înseamnă asta pentru mine. Nu m-am simțit niciodată la fel de singur ca
Am în ultimele două săptămâni. A fost atât de plăcut să am pe cineva cu

care să vorbesc astăzi. Îmi strânge mâna de parcă știa că tocmai a lovit un
nerv. Luăm loc la masa noastră obișnuită cu trei dintre fete. Nu le-am acordat
prea multă atenție celorlalte fete până acum și mă uit la ele în jur. Unul are
părul negru și are un aspect aspru, în timp ce celălalt este blond în sticlă și
pare că ar fi în vârstă de treizeci de ani.
Sunt atrăgători, dar este evident că au avut vieți grele. A treia fată este
Chelsea; favoritul clar al băiatului. Este atrăgătoare și are un corp zguduitor,
dar încrederea și personalitatea ei ieșită o deosebesc de ceilalți.
"Ce se întâmplă? Unde sunt baietii?" întreabă Angela.
Celelalte două fete ridică din umeri și Chelsea se aplecă spre masă.
„Se pare că cineva a dat naibii și Jack a trebuit să-i mustre în această după-
amiază, iar apoi Rick și el s-au certat.”
Fața Angelei cade. „Cine... J-Jack și Rick se luptă

reciproc?" se bâlbâie ea.
Chelsea scutură din cap. "Nu. Rick a ajuns să intre într-o

se luptă cu Stucco și apoi au trebuit să-l sune pe Mac să rezolve situația.”
Stau nemișcat, neștiind ce să spun.
Chelsea își îndreaptă bărbia spre fata cu părul negru pentru a simboliza
ca ea să tacă. Oh... fata cu părul negru
trebuie să fie aproape de tipul despre care vorbesc. Așteptăm până când
este distrasă, când cineva intră să vorbească cu ea.
"Ce s-a întâmplat?" opte te Angela.
„Nu știu, se pare că Mac a ajuns să o ia dracului

nebun și a trebuit să fie tras de el înainte să-l omoare.”
Am ochii mari. La dracu. Stucco este tipul ăla slăbănog care m-a lovit. L-
am auzit pe Mac spunând că vrea un motiv să-l omoare în noaptea aceea.
"Cum a început?" opte te Angela.
„Se pare că Stucco a fost prins trecând prin cabina lui Simmo.”
"Ce facea el?" opte te Angela.
„În căutarea a ceva.”
"Precum ce?" optesc eu.
„Nu știu, dar era suspect și, în plus, când elicopterul a sosit în
mijlocul acestui haos, nu au putut găsi cheia containerului pe care erau
aici să-l golească.”
— La naiba, șoptește Angela.
"Ce s-a întâmplat?" Întreb.
„Mac a trebuit să deschidă containerul cu tăietori uriași de șuruburi.

Arăta ca un idiot în fața clienților. Era înnebunit înnebunit.”
Am ochii mari. „Unde trebuia să fie cheia?”
„Toate cheile sunt păstrate în biroul principal, dar asta

după-amiaza când s-au dus să ia cheia, care lipsea.”
„La naiba”, șoptește Angela.

„Mac devine înnebunit pentru că înseamnă că avem o

hoț la bord ca unul din echipaj.”
— Crede că e stuc? Întreb.
Chelsea ridică din umeri. „Cine știe, dar mi-ar plăcea să fiu oricine ar fi
când va afla.”
Mă așez pe spate și îmi sorbesc băutura. Hmm. Foarte interesant. Sunt

chei în birou. Toată lumea merge la birou, așa că toată lumea este suspectă.
Îmi sorbesc băutura pentru a-mi ascunde zâmbetul. Acest lucru ar putea fi
mai ușor decât mi-am imaginat vreodată. Dar dacă încuie dulapul acum?
La dracu. Acest lucru chiar ar putea să-mi strice planurile. „Unde a făcut el
ia frezele de șuruburi?” optesc eu.
Ochii lui Chelsea trec la mine pentru că a pus o întrebare stupidă.

„La nivelul trei este nivelul de întreținere, toate uneltele sunt ținute acolo
jos.”
„Oh”, răspund eu. Nivelul trei. Trebuie să verific acest nivel trei.
Fata cu părul întunecat flutură și se ridică să întâlnească pe cineva în

spatele nostru și ne întoarcem cu toții. Este Stucco. Ea îl sărută
pe buze și se îndreaptă spre bar.
„Deci, ea mai merge cu el?” Întreb.
Chelsea ridică din umeri. „Se înțeleg, dar ea este și cu alți tipi. Acum
doarme majoritatea nopților în cabina lui. Nu va trece mult până când el își
asumă pretenția și refuză să o împărtășească.”
mă încruntă. Doamne, aceasta este o configurație ciudată. Ochii îmi

trec spre ei când își iau băuturile de la bar și se așează pe fotoliul din fața
lui. El se așează, iar ea se așează în poală, permițându-i mâinilor să se
plimbe în sus și în jos pe coapsa ei.
Un tip intră. E înalt și întunecat și al naibii de fierbinte să fiu sincer.

Cine este aceasta? „Hei Chels.” El zambeste.
Ea se ridică imediat și se plimbă să-l sărute mai departe

obrazul și ei dispar la masa de biliard.
Mă întorc către Angela. „Spune-mi rangul înalt al acestei nave.

De ce a fost sunat Mac să rezolve lucrurile?”
— Bine, deci a fost un căpitan al navei...
„Cine este proprietarul acestei nave?” intrerup.
„Vikini”.
mă încruntă.
Angela scutură din cap. „Este un tip foarte rău. Mafia.

El nu vine aici. De fapt, nu l-am întâlnit niciodată, am auzit doar de el.”
Se uită în jur să vadă dacă ne aude cineva.
„Este cunoscut pentru că și-a torturat victimele până la moarte.”
Fața îmi scapă și mă simt brusc rău.
„Se pare că face miliarde de droguri în fiecare săptămână. El este

mare... Adică imens.”
„La naiba”, șoptesc eu. "Continuă. A fost un căpitan.”
"O da. Dar au existat certuri constante și nu a putut controla

echipajul, așa că în urmă cu aproximativ un an și ceva, căpitanul a fost
concediat... sau ucis. Nu suntem foarte siguri.”
Am ochii mari.
„Nu s-a mai întors și Mac a venit în locul lui”.
„Ce face Mac aici?”
„Rolul lui se numește executor, dar este și inginer maritim, așa că

se ocupă de operațiuni.”
„Huh?”
„El aplică regulile și se asigură că lucrurile merg bine.”
„Cum a obținut rolul de executor? Ce a făcut pentru a obține

această slujbă?”
Angela ridică din umeri. „Asta am dori să știm cu toții. A venit

chiar din tabăra lui Vikinos.”
„Oh”, șoptesc eu. „Deci chiar este rău? Ca și răul rău.”
Ochii ei se fac mari. „Iubito, toți cei de pe nava asta sunt al naibii
de răi. Cum crezi că au primit această slujbă? Dar cred că Mac este
hard-core... Nu știu.” Ea ridică din umeri. „Știu că toți bărbații se tem
de el”.
La naiba, în acest moment el este singura persoană de care nu

mă tem. La naiba, ce mizerie. Acum am orgasm după un asasin sau
ceva de genul. Nu aș putea inventa rahatul asta dacă aș încerca.
Am destul bagaj emoțional. Poate ar trebui să bat asta în cap

înainte să înceapă. Inainte de ce incepe?
Ce anume sunt pe cale să fac?
Nu. Încetează.
Trăiește clipa, îți amintești?
Distreaza-te cat poti. Acesta este doar un pic distractiv. Inseamna

nimic. Nu mai analizați totul.
În următoarele zece minute, mă uit cum bărbat după bărbat intră

după serviciu proaspăt duș și gata pentru cina lor de noapte. Se duc
la bar și iau o băutură și apoi iau loc lângă prietenii lor. Privesc ușa cu
așteptare în timp ce Angela vorbește cu o altă fată care a luat loc lângă
noi.
Unde este el? Ce durează atât de mult? Mintea mea se gândește

la cuvintele lui Chelsea că a trebuit să fie scos de tipul ăla Stucco
pentru că a vrut să-l omoare. Înseamnă asta că erau într-o
bataie cu pumnul? Poate e rănit. Încep să simt că anxietatea îmi crește și

mă uit înapoi spre Stucco, în colț, care stă cu spatele la bar. La naiba, urăsc
și eu nevăstuica aia. Am nevoie de o băutură.
„Mă duc la bar, băieți, vreți ceva?” le intreb pe fete.
„Poți să-mi aduci doar un vin alb?” întreabă Angela.
" i eu." Fata care stă lângă ei zâmbește. Care este numele ei din nou?
La naiba, trebuie să-mi amintesc chestiile astea. Trebuie să par o cățea care
nu-și amintește numele nimănui.
Mă îndrept spre bar și există puțină coadă, așa că îmi iau

plasați în spatele liniei.
„Nu-ți face griji pentru el”, o aud șoptind pe fata cu părul negru.
Le aud conversația. Mă uit înapoi și văd pe Stucco și fata lui stând cu

spatele la mine, fără să știu că sunt aici. Mă întorc în față și mă prefac că nu
ascult.
„Se va întâlni foarte curând cu creatorul său”, șoptește Stucco furios.

„Revolta este în creștere.”
mă încruntă. Despre cine vorbesc?
„Așteaptă-ți timpul”, răspunde ea. „Îți vei primi

ansă."
„Nu știu dacă pot.”
„Încetează”, șoptește ea.
„Data viitoare când îl voi lua singur, îl voi omorî. E mort.”
„Cum vei ucide Mac fără armă. Nu este posibil fizic. El este o armă în
sine.”
Mi se îngustează ochii. Și te va ucide mai întâi, nenorocitule.

"Cum?" întreabă ea din nou.
„Am nevoie de o modalitate de a ajunge înapoi în seiful cu muniții. El are
singura cheie.”
La naiba, vorbește serios. Și există un seif cu muniție? Îmi trec mâinile
prin păr în timp ce mă prefac că nu sunt afectată de ceea ce aud care se
întâmplă în spatele meu.
„Unde ține cheia?” ea intreaba.
„Nu știu, dar o să aflu și când o voi face
va fi atât de distractiv să-l privesc pe târga murind.”
Adrenalina începe să pompeze prin fluxul meu de sânge. Un lucru este
să mă lovești și să încerci să mă violezi într-un grup de bărbați fără curaj –
oricum avea răscumpărarea pentru asta – dar să complot pentru a ucide
singura persoană în care am încredere pe această navă de groază părăsită de
Dumnezeu este cu totul alt nivel.
Sângele îmi este rece.
Nu poți să-l ucizi pe Mac dacă ești deja mort, nenorocitule.
Poate trebuie să-mi accelerez planul?
Iau băuturile și mă întorc la bar și mă așez la masa noastră. Stau în tăcere
timp de zece minute în timp ce încerc să procesez ceea ce tocmai am auzit.
Ar trebui să-i spun, sau idiotul ăla pur și simplu se stinge?
Cuvintele Angelei îmi revin. Bărbații sunt cu toții speriați de el. Îl numesc
executorul. Sunt destul de sigur că se poate descurca singur, dar pur și simplu
nu știu. Trebuie să mă gândesc la asta o vreme. Știu că trebuie să fie atent cu
cheile acelui seif cu muniție, așa că poate îi voi spune doar asta? Toată lumea
pare să fie aici acum și Angela este la

blatul de bucătărie cu băieții ei. Îi privesc pe cei trei împreună. Toți se

uită în sus la panoul de meniu și ea ține unul de mână, în timp ce
celălalt stă în spatele ei cu mâna lui pe fundul ei. Arată atât de naturale
împreună și nimeni nu pare să le observe. Nu e de mirare că îi place
aici unde
ea poate trăi fără judecată. Cum e să ai doi bărbați minunați în patul

tău care te iubesc? N-aș fi ghicit niciodată într-un milion de ani că
oamenii ei se zdrobesc unul pe altul. Ambii sunt atât de alfa. Arunc o
privire spre prag și îl văd pe Mac trecând prin ea purtând un tricou
negru și blugi care se îmbrățișează în toate locurile potrivite și simt că
inima îmi bate o bătaie. Părul lui proaspăt spălat atârnă în bucle chiar
deasupra gulerului.
El se ridică deasupra tuturor celor din jurul lui și pot vedea fiecare
mușchi prin tricoul lui. El este un exemplar minunat.
Ochii lui mă găsesc prin cameră și un zâmbet îi străbate fața în timp
ce îmi face cu ochiul înainte de a merge direct spre el.
„Hei, scuze că am întârziat.” Își trântește tandru vârful degetelor

pe obrazul meu. Doamne, miroase atât de bine.
"Ai mancat?" întreabă el în timp ce își trece degetul mare peste buza
mea de jos.
"Nu. Te asteptam." Îi zâmbesc.
"Bine." Își pune mâna pe umărul meu în timp ce ridică privirea

la panoul de meniu. "Ce vrei?"
Îmi încurc fața. — Puiul, poate?
"Da bine." El dispare pe blatul din bucătărie pentru a comanda.

Stau pe scaunul meu și ochii îmi sunt lipiți de el ca lipiciul.
Ne comandă mesele și apoi își ridică mâna într-un gest de băutură, iar
eu scutur din cap și arăt spre paharul meu plin de pe masă. Dă din
cap și se duce la bar să-și ia o bere. Stă în picioare o vreme și vorbește
cu un grup de bărbați. Îl privesc când apare ceva foarte evident pe
care nu l-am observat până acum.
El este diferit de ceilalți bărbați de aici. Este tăcut, rezervat și chinuitor.

Este foarte greu de citit ce gândește sau ce emoție are înăuntru. Este un
mecanism de apărare pe care îl folosește ca mine sau este un
comportament natural?
„Nu poți să-ți ții ochii de la el, nu?” șoptește Angela, trăgându-mă din
gânduri.
Rușinat, zâmbesc pe podea.
Mă lovește cu umărul.
„Am urmat sfatul tău în această după-amiază”, mă aplec și șoptesc.
Ea se încruntă.
„Ne-am descurcat pe bune astăzi.”
Ea zâmbește larg și mă lovește în picior de sub masă. "Da."
Sorb din băutură și încerc să-mi șterg zâmbetul stupid de pe față.
"Cum a fost?"
dau din umeri. "Bun." Râd și fac ochii mari. „Ca, foarte bine.”
"Asa de?" Ea se aplecă și șoptește: „Tu... știai?”
Eu dau din cap. "Nu."
"Poate diseara?"
Ridic din umeri când simt fluturii ridicându-mi în stomac. "Cine tie?"
Ea aruncă o privire spre el în timp ce el vorbește cu ceilalți bărbați și

ochii mei îi urmăresc pe ai ei.
„Serios, uită-te la el”, mormăie ea clătinând din cap. „Știi că ai un

avantaj enorm față de orice fată
Aici."
mă încruntă. "Cum așa?"
— Bănuiesc că ai putea să-l împingi dacă vrei.
"Ce? Nu?" Eu dau din cap. „Nu bag pe nimeni.”
"Gandeste-te la asta. E superb. Ești superbă. El este aici tot timpul și sunt
destul de sigur că nu are pe nimeni acasă. Cine știe ce s-ar putea întâmpla?”
„Sunt doar două săptămâni.” Îmi dau ochii peste cap.
El cade pe scaunul vizavi de mine și eu mă așez pe spate vinovat, sperând
că nu își poate da seama că tocmai vorbim despre el. Ochii ni se întâlnesc peste
masă și zâmbesc, ritmul inimii îmi crește imediat. Își poate da seama cât de
nervos mă face?
Își înclină capul pe spate pentru a-și bea berea și ochii lui sexy nu-i părăsesc
pe ai mei. Îmi dau seama că se gândește la timpul petrecut astăzi pe lounge. El
era dur și deasupra mea și eu eram ud și deschis. De atunci nu m-am gândit la
altceva.
Se simțea al naibii de bine.
"Cum a fost la lucru?" întreb în timp ce toată lumea dispare în jurul nostru.
„A fost în regulă”, răspunde el, amuzament traversându-i fața la încercarea
mea de a vorbi puțin cu el.
Îmi sorbesc băutura și el își freacă marginea pantofului de a mea într-o
recunoaștere tăcută. „Cum a fost după-amiaza ta?” el intreaba.
„Am avut alte planuri, dar a ieșit în regulă.” Eu respir.
Zâmbește în timp ce își duce berea la buze. „Asta face doi

dintre noi."
Mesele noastre sosesc și mâncăm într-o liniște relativă. Toți cei

din jurul nostru vorbesc și râd tare, dar el este tăcut și gânditor. Mă
întreb dacă se gândește la problemele lui de la serviciu în această
după-amiază. Arunc o privire spre Stucco, care acum vorbește cu
alți trei bărbați cu aspect slăbit din colț. Pe fața lui apar vânătăi
evidente, iar remarca lui despre creșterea revoltei m-a pus pe
gânduri. Dacă un grup de bărbați înnebunește aici, s-ar putea
prăbuși niște lucruri foarte proaste. Una dintre fete a aprins niște
muzică și luminile discotecă, iar câțiva oameni încep să danseze.
Angela și băieții s-au dus să joace biliard și masa pare să se fi
separat.
"Vrei sa dansezi?" intreb nervos.
„Eu nu dansez.”
"Oh." Mă opresc o clipă. „Cum… adică, ce faci ca să te relaxezi?”
Ochii lui întunecați îi țin pe ai mei și după o clipă ea răspunde.

„Ejaculez.”
Am o imagine a acestei fiare viscerale care ejaculează. La naiba

iad. „Oh”, șoptesc eu în timp ce un răspuns inteligent îmi părăsește creierul.
„Putem face asta dacă vrei?” El ridică o sprânceană sexy.
"Fă ce?" Respir în timp ce ochii îmi coboară pentru a-i urmări
limba care iese și trece peste buza lui mare de jos.
„Uită-te la mine cum ejacul”.
Aerul îmi părăsește plămânii. „Vrei să mă uit?” optesc eu.
„Foarte mult”, respiră el.
"Acum?"
"Chiar acum."
Îmi înghit nodul din gât. Sfinte dracu'.
Înainte să-mi dau seama, sunt târât înapoi în camera lui de mână,
unde deschide ușa. „Dă-ți pantofii jos și întinde-te pe pat”, îi îndrumă
el.
huh? Mă încruntăm, în timp ce el dispare în baie și reapare cu un

prosop mare, alb, pe care îl întinde peste cearșaf.
Nu o să mă atingă?
„Dă-ți lenjeria intimă și întinde-te.”
„Umm.”
El mă întrerupe. "Acum." Se întoarce și aprinde lampa de lângă

pat și stinge lumina principală. Starea de spirit se schimbă instantaneu
în sexuală.
Oh. Îmi alunec chiloții pe picioare și îi dau jos și mă întind pe pat

în rochita mea neagră. Stă la capătul patului și își apucă ceafa tricoului,
trăgându-l încet peste cap, dezvăluind trunchiul său auriu, tatuat.
Ochii mei flămânzi coboară spre abdomenul ondulat și spre V-ul de
mușchi care dispare în blugii lui. Nu are păr pe piept, dar are o dâră
de păr nisipos de la buric până la părul pubian.
Mi se usucă gura.
Isi da jos pantofii si il privesc cum isi aluneca incet blugii pe

picioare. El stă în fața mea în slip negru strâmt. Pot vedea totul prin
slip, deși nu am nevoie. Penisul lui tare stă mult deasupra taliei
pantalonilor.
O Doamne. Încep să simt că excitarea îmi pompează carnea

ca o explozie de smantana rupe barajul.
Cu ochii ațintiți pe ai mei, își apucă penisul și îl pompează cu

putere prin pantaloni scurți.
Am murit și am plecat în Raiul băiatului rău.
"Ce vrei sa vezi?" el intreaba.
„Vreau să văd cum te faci să vii când ești singur”, îi șoptesc.
Fără nicio expresie, își alunecă slipul pe picioare, dezvăluind

penisul său uriaș și dur. Este groasă și lungă și pot vedea fiecare venă
din capul ei îngrădit. Părul lui pubian este scurt și bine întreținut și
trebuie să-mi țin fizic picioarele împreună.
N-am văzut niciodată un bărbat ca asta — am văzut un bărbat acționând așa.
Se întoarce și ia o sticlă de ulei din sertarul de sus și apoi se așează

lângă mine pe pat deasupra prosopului, în semi întuneric.
„Vrei să vezi cum mă fac să vin?”
Ochii îmi coboară spre penisul lui și dau din cap, incapabil să
vorbesc prin excitarea mea.
Simt că trăiesc o experiență în afara corpului. Chestia asta nu mi

se întâmplă. Barbatii ca asta nu mi se intampla.
Visez?
Se întinde pe spate și deschide încet sticla cu ulei și începe să o

toarne peste penis și stomac.
Pieptul mi se strânge și simt că nu pot să respir. Mă aplec pe cot

în timp ce stau întins lângă el, ochii îmi adăpostesc senzația vizuală.
Își desfășoară picioarele și, luându-și penisul ferm în mână, îl
alimentează încet.
Îmi rămâne gura deschisă.

El mângâie din nou și mușchii din stomacul lui se strâng în sus.
„La ce te gândești când faci asta?” optesc eu.
Mâna lui alunecă în sus și în jos în timp ce mă privește. "Păsărică.
Pasarica umeda si umflata.”
Corpul meu tremură la răspunsul lui. La dracu. Dacă asta nu este cel mai bun
porno pe care l-am vazut vreodata...
Mișcările lui devin din ce în ce mai tari, iar patul începe să se legăneze și mă
simt bătând de excitare în timp ce privesc mărgeaua preejaculată de la capătul
capului lui. Sunetul alunecării uleiului din mâna lui umple camera și el se lăsă pe
spate și închide ochii de plăcere, în timp ce mâna îi smucită mai tare. Fiecare
mușchi din trunchiul lui pompează.
Vederea lui acolo este prea mult. Oh Doamne. Pompează mai tare și șoldurile
încep să se ridice pentru a-i întâlni mâna la sunetul plesnirii pielii.
„Trebuie să mă tragi”, respir. „Am nevoie să mă tragi acum.”

H
E zâmbește întunecat și își mușcă buza de jos în timp ce ochii
închide din nou. Patul continuă să se leagăne. "Nu sunt
glumesc, mă răstesc eu.
Se ridică din poziția întinsă și îngenunchează lângă mine.
„Atinge-mă”, șoptește el, cu ochii ațintiți ferm asupra ai mei.

„Atinge-mă cu adevărat de data asta.”
Oh Doamne.
Mă aplec și îl iau în mână. Îl mângâi puternic și șuieră de aprobare.
Neputând să mă abțin, îmi scufund capul și îi ling vârful și gust aroma sărată a
scurgerii lui. Interiorul meu încep să tremure. Are un gust atât de bun. Îl iau
adânc în gură și nu este ușor pentru că este atât de mare.
„Asta e”, șoptește el aprobator în timp ce își pune mâna cu tandrețe pe
ceafa mea. Sug tare și el geamă profund. „Fata bună”, respiră el, făcându-mi
ochii să se închidă de plăcere.
Îl iau din nou și din nou și își pierde controlul, apucându-mă de cap între
mâinile lui, în timp ce chiar începe să mă călărească pe gură. Gâfâie, geme de
plăcere și asta doar mă amplifica și mai mult. De fiecare dată când se trântește
înainte, văd fiecare mușchi al trunchiului său flexându-se în camera

semiluminoasă. Asta e din asta
lume.
„Trebuie să te ating”, șoptește el în timp ce se smulge din gura

mea și mă ridică într-o mișcare rapidă. Mă îndepărtează de el și îmi
desface încet fermoarul rochiei.
„Ai o cravată de păr?” întreabă el în timp ce buzele lui îmi prafesc

ușor ceafa.
Dau din cap în timp ce pielea de găină îmi împrăștie coloana vertebrală. "În
baie."
El dispare și se întoarce cu cravata mea de păr și stă în fața mea în

timp ce îmi trage ușor părul în vârful capului și îl leagă într-un coc
dezordonat. Apoi se apleacă înăuntru și cu o mână pe maxilarul meu
mă sărută lung și încet, limba lui dansând cu a mea de parcă ar cere
aprobare.
„Așa e mai bine, iubito, acum te văd”, șoptește el.
mă încruntă. Din anumite motive, acest lucru pare o nebunie intim.

Nu este, știu că nu este. Nu este genul intim de bărbat. Dar, la naiba,
pur și simplu o face.
„Sărută-mă”, șoptește el.
Ne sărutăm în camera slab luminată în timp ce stăm la capătul

patului. El este complet gol și eu sunt complet îmbrăcată și, să fiu
sincer, dacă m-ar săruta așa, aș avea orgasm și aș fi fericit pentru
totdeauna.
Orice după acest sărut este un bonus.
Timp de zece minute stăm în această poziție de parcă timpul s-ar

fi oprit. Nu este urgent să treci de la asta și parcă se bucură la fel de
mult ca mine.
„Știi cât de frumoasă ești?” șoptește el între săruturi.
Zâmbesc, incapabil să răspund.

„Știi în câte nopți am stat lângă tine

patul ăsta îți imaginezi doar asta?”
Ochii mei se închid și îi strâng umerii musculoși cu atât mai strâns pe

măsură ce sărutul nostru se intensifică.
„Nu ar trebui să fac asta”, șoptește el din nou, de parcă

luptându-se în interior cu decizia.
"Da ar trebui." Eu respir. "Vreau asta. Te vreau așa.”
Ne sărutăm și îmi deschid ochii să văd că ai lui sunt bine închise

în timp ce mă sărută. E chiar aici cu mine.
„Dă-mi rochia jos.”
Ochii i se întunecă când mă îndepărtează de el și îmi alunecă încet

rochia în jos. Se dă înapoi și zâmbește în timp ce mă privește în sus și în
jos.
Zâmbetul lui este contagios. „La ce zâmbești?” Întreb.
"Tu."
"Și cu mine cum rămâne?"
„Nu ai absolut nicio idee cât de frumoasă ești.” Își trece dosul
degetelor în jos peste sânii mei, în timp ce ochii îi urmăresc degetele.
„Parcă ai fi făcut din catalogul meu de lucruri preferate... Doar pentru
mine”, șoptește el mirat.
Zâmbesc și ridic o sprânceană în discuție.
„Îmi place părul închis la culoare. Ai părul închis la culoare.” Îmi

atinge părul în vârful capului meu. „Îmi plac ochii căprui.” Se apleacă și
mă sărută ușor pe pleoape. „Îmi plac sânii naturali, plini, iar aceștia sunt
cei mai buni pe care i-am văzut vreodată.” Se apleacă și sărută fiecare
dintre sânii mei cu evlavie.
Inima mi se umfla.
„Îmi plac curbele.” Își duce mâna până la șoldurile mele. „Șoldurile
astea dau cu piciorul.”
Zâmbesc și îl sărut cu blândețe. Pentru un criminal cu inima rece,

acest om știe exact ce să spună.
Își strecoară mâna între picioarele mele și își freacă vârfurile degetelor
prin carnea mea. „Nu știam cât de mult îmi doresc femeia strânsă.”
Ochii mei îi țin pe ai lui. Femeia lui.
„Până când te-am cunoscut, nici nu știam că îmi plac aceste lucruri.”
"Si acum?" optesc eu.
„Vreau să le inspir. Vreau să mă înec în corpul tău și să uit fiecare

lucru rău care s-a întâmplat vreodată.”
Mi se prinde respirația. „Cum pot să te fac să uiți toate

rău?" șoptesc în timp ce îi iau buzele în ale mele.
„Ai acest dar.” Limbile noastre alunecă una pe cealaltă.
"Un cadou?" Întreb.
„De a mă face să uit unde sunt... Cine sunt.”
Oh, acesta este cel mai perfect lucru pe care mi l-a spus cineva
vreodată. Sărutul nostru devine disperat și îl apuc de ceafă.
„Trebuie să faci dragoste cu mine. Te rog, mă rog.
El zâmbește trist pe buzele mele și mâinile lui cad la mine

in spate. „Veți fi din păcate dezamăgit.”
mă încruntă.
„Nu fac dragoste.”
"De ce nu?"
„Nu știu cum.”

"De ce este asta?"
„Nu am simțit-o niciodată. Habar n-am ce ar trebui să fac

pentru a face pe cineva să se simtă iubit.”
Inima mi se topește, simt o afecțiune răsturnându-mă ca un tren de

marfă și îi cuprind fața în mână. "Pot să-ți spun un secret?" optesc eu.
"Da." Ochii lui se uită drept prin mine, de parcă ar putea să-mi vadă
chiar sufletul.
„Tocmai m-ai făcut să mă simt mai iubită decât orice bărbat

a avut vreodată.”
O încruntare ii trece pe fata de parca nu ar fi inteles.
— Nici eu nu știu dacă am fost vreodată iubit, Mac.
Se aplecă și mă sărută și ne aduce frunțile

împreună parcă s-ar gândi.
„Dar știu că vreau să fiu aici, să fac asta cu tine”, am

respir în timp ce îl sărut încet.
Se întinde pe spate pe pat și mă trage peste el și începem să ne sărutăm.

Nu sărutul dur și agresiv la care mă așteptam. E fraged, moale.
Frumos și diferit de tot ce am simțit înainte.
— Călărește-mă, îmi șoptește el. "Ia-mă."
Oh Doamne. Mă călătoresc peste el și îmi trec corpul înainte și înapoi

peste al lui în timp ce mâinile lui îmi ghidează șoldurile. Ne sărutăm mult
timp, iar eu sunt umflat, ud și gata. Se rostogolește un prezervativ și își
apucă baza și îl ține sus. Trebuie să mă ridic în genunchi pentru a-i permite
intrarea. El se ghidează în mine și mă opresc nemișcat.
Aaa... la naiba, e mare.

Simțindu-mi frica, șoptește el. „Nu-i nimic, iubito, poți să mă iei.”
Dau din cap nervos și mă deplasez dintr-o parte în alta pentru a încerca să mă
slăbesc în timp ce mâinile lui îmi ghidează ușor șoldurile. Ne luptăm câteva clipe în
timp ce el încearcă să mă calmeze.
Este într-adevăr prea mare. — Nu cred că pot suporta, Mac, îi șoptesc disperată
în timp ce căd pe pieptul lui.
„Stace”, îmi șoptește el pe buze.
huh? Mă trag înapoi în timp ce ochii mei îi caută pe ai lui.
„Numele meu este Stace.”
Inima mea se oprește. „Stace?” optesc eu.
El dă din cap și ochii lui îi cercetează pe ai mei.
Zâmbesc încet în timp ce lacrimile îmi umplu ochii. Nu m-a mințit. "Este
Mă bucur să te cunosc, Stace, respir pe buzele lui.
Mă sărută și mă apucă de ceafă, în timp ce excitația noastră atinge un nivel de
febră. Incapabil să se mai stăpânească, mâna lui începe să mă tragă înainte și înapoi
de penisul lui și simt că s-ar putea să mă rupă. Doamne, se simte bine.
„Deschide-ți picioarele.” Mârâie pe jumătate. „Vreau înăuntru, acum.”
Îmi deschid picioarele cât de mult, iar el îmi apucă ambele oase ale șoldului și
mă împinge într-o pompă tare.
„Ahh,” strig în timp ce corpul meu se zbate în față șocată.
„Shh”, mă liniștește el în timp ce mă sărută pe obraz. "E in regula. E in regula."
El rămâne nemișcat să mă lase să mă orientez. Mă ridic încet și el alunecă afară

și apoi alunecă înapoi acasă. Noi facem asta
încet din nou și sunt binecuvântat cu un val de cremă care mă slăbește imediat.
„La naiba, da”, șoptește el când simte.
Mă ridică și mă trage înapoi cu forță. "Fata buna. Te simti atat de

bine."
scânc în timp ce tot corpul meu fredonează din posesia lui.
El accelerează ritmul și într-o clipă suntem greu de reușit.

Picioarele lui sunt desfășurate larg sub mine și sunt călare deasupra
lui. Patul se legănă puternic de perete și falca îi atârnă slăbită în timp
ce mă privește sărind deasupra lui.
„Arăți al naibii de fierbinte călărind penisul meu”, gâlgâie el.
Dacă aș putea să-i răspund, aș face-o, dar sunt preocupat

mă confrunt cu cea mai bună experiență sexuală din viața mea chiar acum.
„O, Doamne,” strig în timp ce capul îmi dau înapoi. „Trebuie să vin
deja.”
"Nu încă." Își ridică mâna și, într-o mișcare rapidă, sunt sub el și
îmi ține unul dintre picioarele în jurul pieptului nostru. Penisul lui
mare lucrează în ritmul pistonului în timp ce îmi trece prin carne.
„La naiba, Rosh”, gâfâie el în timp ce intră în mine. „Nu am făcut

niciodată sex atât de bun.”
„O, Doamne”, gâfâi. „Nici eu”, strig. Acest lucru este absolut
sex prost.
Arsura.
Posesia.
Desfacerea la cusături.
„La naiba,” țipă el în timp ce se trântește înainte cu un fior violent.
„Stace”, strig eu în timp ce un orgasm mă face în bucăți.

El intră și iese încet în timp ce își golește complet corpul în al meu.
Cu inima batându-mi puternic prin piept, mă întorc și el cade

peste mine. Zăcem tăcuți, gâfâind, incapabili să vorbim. Sunt șocată
de ceea ce tocmai sa întâmplat aici, în această cameră.
Tace pentru că... nu știu de ce.
La ce se gândește?
Cu un sărut lung, se rostogolește încet de pe mine și se întinde pe

spate. Ne uităm amândoi la tavan și inima încă îmi bate cu viteză dublă.
După un timp îndelungat de tăcere, sparg gheața. „Eu

credeai că ai spus că nu poți face dragoste?
Ochii lui se îndreaptă spre mine. „Da, ei bine...” Se oprește în timp

ce se gândește la răspunsul său. „M-ai prins într-un moment de
slăbiciune.”
Zâmbesc și el se ridică încet și intră în baie.

Mint o clipă în timp ce ascult cum se deschide dușul. The
frumoasa intimitate pe care am împărtășit-o acum zece minute a dispărut.
„Intri cu mine la duș sau dormi acolo

ulei în seara asta?” el sună.
Mă ridic încet. "Venire." Intru în baie și el pășește într-o parte la

duș și eu intru lângă el. Ia săpunul și începe să mă spele și fără niciun
cuvânt, zâmbește și mă sărută pe buze.
Îi zâmbesc și îmi pun brațele în jurul gâtului lui, recunoscător că,

deși fereastra mică a intimității a dispărut, suntem încă în regulă.
Stace
Stau la masă în timp ce îmi beau cafeaua. Am venit în sala comună

pentru micul dejun să-mi limpezesc capul. Rosh încă dormea când am
plecat.
Mă simt de parcă am fost lovit de un camion.
În măruntaie, în mingi, în cap.
De ce i-am spus numele meu adevărat? De ce am simțit ceva aseară

pe care nu ar trebui să-l am și de ce mă dor să mă întorc și să o fac din
nou pentru că a fost atât de perfect?
Niciodată nu a mai fost așa. Ea este atât de…
Îmi trec mâinile prin păr frustrat. Acest

nu era în plan. Concentrează-te.
Respir lini tit, apoi iau micul dejun i cafeaua lui Rosh din
bucătărie pentru a pleca i continui drumul înapoi spre cameră. Când
întorc colțul înapoi în hol, îl observ pe Stucco mergând înaintea mea.
Ce caută nenorocitul ăla aici jos? Camera lui se află la celălalt capăt al
navei. Mă întind în spate și mă las în spatele colțului ca să pot urmări ce
face el. Când se apropie de ușa mea, mă uit după colțul în spatele căruia
mă ascund. O să intre în camera mea? Azi nu am chef de rahatul asta.
Abia aștept să pun un glonț prin înțepătura asta. La naiba, Rosh e acolo.
Stau nemișcat în timp ce aștept. Ușa cabanei noastre se deschide și
Rosh iese cu unul dintre tricourile mele și o pereche de boxeri. Îmi ține
respirația când îmi simt instinctele protectoare în joc. Dacă o atinge, jur
pe Dumnezeu.
E mort.
Mă uit după colț în timp ce privesc.

Îl vede pe el și ochii ei se îngustează. "Ce faci aici?" ea intreaba.
„Taci, curvă.” El rânjește.
„Du-te în iad”, se răstește el și, în timp ce ea se întoarce pentru a

se întoarce în cameră, el o apucă de braț. Eu fac un pas înainte și apoi
ea îl împinge cu putere și el zboară înapoi.
Astept sa vad ce se intampla. Ea îl urmărește afară în

hol și îl împinge din nou.
huh? Ce naiba face?
Ea îl apucă de gât și îl lovește puternic de perete.
Ce…? Clipesc din ochi să văd dacă îmi imaginez asta. El o apucă de
gât și ea face repede o mișcare exersată și îl întoarce pe spate.
Ea îi lovește capul cu putere de podea în timp ce ea

începe să-l sufoce cu antebrațul peste gât.
El se zbate în timp ce încearcă să se ridice și totuși ea îl prinde greu.
"Ce faci aici?" ea batjocorește.
"Du-te dracu." El mârâie.
„N-ai habar cu cine ai de-a face.”

Ea îl lovește puternic în față.
„Am auzit micul tău plan aseară, nenorocite”, țipă ea în timp ce se

apleacă și îl apucă de păr și îl trântește înapoi pe podea. „Acesta este
primul și singurul tău avertisment. Te apropii de Mac... Te gândești
chiar și la Mac... Îl împinge din nou. — Chiar te uiți în felul lui și te voi
omorî.
„Ești nebun ca el.” El mârâie în timp ce încearcă să se ridice în

picioare pentru a scăpa de atacul ei.
Ea îl lovește cu piciorul și el cade înapoi pe podea.
Am ochii mari. Ce naiba se întâmplă aici?
„Nu am uitat lovitura aia ieftină pe care mi-ai dat-o pe falca

prima noapte am fost aici.”
„O voi face din nou”, replică el.
Ea râde în hohote în timp ce îl îngenunchiază cu putere. "Adu-l."

Ea face o pauză. „Pussy boy nu este atât de dur când este singur.”
Simt că mi se întărește penisul.
Ea îl împinge înainte și el cade înapoi. "Sunt cu ochii pe tine."
Se luptă pe mâini și pe genunchi pentru a scăpa de ea.
„Apropie-te de Mac și promit că te voi omorî.”
El se ridică și aleargă pe hol și urcă scările, iar după ce și-a

trecut degetele prin păr, Rosh se întoarce și se întoarce dezinvolt în
camera noastră, închizând ușa în urma ei.
Stau nemișcat, cu mintea la suprafață.
Cine dracu este ea?
Rosh
Mă îndoi și mă spăl pe picioare. Eu sunt supărat. Când m-am

trezit azi dimineață, Mac nu era aici și știu sigur că a avut o zi liberă.
Unde este minunea aia fără curaj?
A fugit, speriat, totul pentru că am avut un moment aseară? Nici

măcar nu era sex. Rețineți, sexul a fost al naibii de minunat. Era o
fereastră de zece minute înainte.
Privesc în spațiu așa cum îmi amintesc
„Nu am simțit-o niciodată. Nu am idee ce ar trebui să fac pentru a

face pe cineva să se simtă iubit”, a spus el. El nu a fost niciodată iubit
oricine.
De ce?
„Ai acest dar.” Limbile noastre au alunecat una pe cealaltă.
"Un cadou?" Am întrebat.
„De a mă face să uit unde sunt – Cine sunt”
De ce vrea să uite cine este?
Îmi dau ochii peste cap cu dezgust față de mine pentru că mă simt
atașat în această dimineață. A fost doar sex. Sex cu adevărat, foarte
grozav. Nu înseamnă nimic. Trebuie să mă concentrez pe plan și nu pe
monstrul cocoș cu care mă culc.
Ușa băii se deschide și iese la vedere.

„Dimineața”, spune el în timp ce ochii lui coboară pe corpul meu.
„Dimineața”, răspund eu în timp ce continui să mă spăl. "Unde ai

mers?"
„Ți-am luat micul dejun.”
Zambesc. "Mulțumiri."
Se sprijină cu spatele pe dulapul din baie și el
își încrucișează brațele în fața lui de parcă s-ar fi gândit la ceva. Continui
să fac duș și ochii îmi pâlpâie înapoi spre el. Are aerul ăsta despre el.
Este un fund cinic și deștept, totul într-unul singur.
"Este ceva greșit?" Întreb.

O emoție rece cu care nu sunt familiarizat îi trece pe față.
„De ce ar fi ceva în neregulă?” întreabă el sarcastic.
dau din umeri. Doamne, se poartă ciudat. "Să-mi spuneți."
El continuă să mă urmărească și începe atitudinea lui îngâmfată

să mă enerveze. „Intri?” Întreb.
El nu răspunde.
"Uite. Ori intri cu mine, ori poți ieși, nu

Începe-ți prostii jocul minții.”
El stă într-un revolt. „Prostii în jocul minții?” se repezi el.

„Ce dracu ar trebui să însemne asta?”
„Înseamnă că, dacă ai ceva de spus, fie spune-l, fie ieși.”
„Nu sunt aici pentru o conversație.” El rânjește.
„Atunci pentru ce ești aici?”
„Mă uit la fundul pe care sunt pe cale să-l trag.” El mârâie.
O, pielea. „Ei bine, scoate-ți pula și folosește-o.”
Își rupe cămașa peste cap, furios. "Tu ma enervezi."
zambesc. "Idem."
Isi smulge pantalonii si ii arunca in lateral si apoi este pe mine. Înainte

să pot răspunde, mă ridică și mă pune în țeapă pe penisul lui. strig în timp
ce mă prinde de perete și îmi înfășoară picioarele în jurul taliei lui. Ochii lui
întunecați îmi urmăresc buzele și gura lui atârnă slăbită. Oh Doamne. Ochii
mei se închid la sentimentul copleșitor al pretenției lui. Se lovește de mine și
mă ridică înainte și înapoi pe el.
„Ahh, ai grijă”, strig.
El îmi sfâșie carnea și cred că mă simt sfâșiat.

„Mă rănești”, murmur eu, dar el nu este. Nici măcar

închide. Este o durere bună - o durere care provoacă dependență.
„Hai să lămurim un lucru al naibii.” Pompează puternic.

„Nu te porți ca cineva care nu ești.” Mă trântește din nou și sunt amețit
de puterea acestei fiare. Despre ce vorbeste el?
„Nu jucam”, murmur în timp ce el mă lovește din nou puternic și

îl simt până la gât.
„Când nu jucai?” El mârâie, venele din piept și din umeri ii

pompează toate de adrenalină.
„Când ți-am spus că te vreau.”
Mă pompează din nou tare și strigăm amândoi. Este și asta

bun. El a fost făcut să mă umple.
"Tu?" el plânge.
„Doamne, da.”
Se lovește de mine în timp ce amândoi ne ținem strâns unul de celălalt.
„Mai mult decât orice te vreau.”
Îmi ia buzele în ale lui și mă sărută. Incapabil să-l țin, mă înfior

când un orgasm mă sfâșie. Îl declanșează pe a lui și el geme când simt
sămânța lui fierbinte mă arde din interior.
Limbile dansează pentru o perioadă lungă de timp și deodată

fiara este îmblânzită. Atingerea noastră devine blândă, tandră. Îi sărut
obrazul și apoi fața și, copleșită de emoție, încep să-i verse fața în
săruturi de bebeluși. Mă ține strâns în brațe de parcă ar fi procesat
ceva și simt nevoia disperată de a-l proteja.
„De ce ești nebun?” optesc eu.

Își scoate corpul din al meu și picioarele mele cad pe podea. Mă

lasă încet pe gresie.
„Mă înnebunești al naibii”, șoptește el de parcă ar fi fost confuz.
„Stace.” Îl sărut și îmi încolăc brațele în jurul cadrului lui larg

muscular.
"Ce?" îmi răspunde el pe frunte în timp ce mă ține. Am senzația că

nici măcar nu se poate uita la mine.
„Te-am luat pe spate, iubito, poți avea încredere în mine.”

S
Stace
se întinde pe partea ei și îmi zâmbește blând în timp ce ea
îmi ține mâna în a ei. Părul ei lung și întunecat este întins pe perna
mea și are o strălucire de transpirație care îi prafește pielea de la
activitățile noastre carnale cu doar câteva clipe în urmă. Nu m-am tras cu aceeași
femeie de atâtea ori la rând în toată viața mea. Nu mă pot sătura de ea. Ea îmi
sufla mintea și mă enervează serios. Pieptul meu se ridică și coboară în timp ce
încerc să-mi recapăt respirația.
Cățea al naibii de frumoasă și înșelătoare. Am atât de multe întrebări. Cine
este ea? Ce caută ea aici și de ce simte nevoia să mă protejeze? Unde a învățat
să lupte?
Mă gândesc pentru o clipă, în timp ce stăm întinși în liniște, mâna

mână.
Un polițist. Ea este polițist?
La dracu.
Ea încearcă să ajungă la Vikinos.
Am căzut direct în capcana sângeroasă.
idiot al naibii.
Ea trebuie să fie polițist, cine altcineva ar putea fi? Mintea

mea se întoarce la momentul în care am găsit-o când a ieșit pe
ușa din spate. Nu a fost deloc o coincidență că ea a fost martoră
a lovit, dar apoi plângea? De ce plângea? Mă gândesc pentru o
clipă. Avem o aluniță pe navă care le-a anunțat?
La naiba, sunt atât de confuz.
Mă gândesc la asta o clipă. Dacă ea a acționat
vulnerabil știind că o voi proteja?
M-a luat. M-a prins bine. Credeam că untul nu

s-au topit în gura ei.
"Esti bine?" șoptește ea, rupându-mi gândurile.
Fac un zâmbet și o iau în brațe și o sărut

frunte. „Da, iubito. Am multe în minte.”
"Precum ce?"
Furia mea clocotește periculos de aproape de suprafață.

Nu ar vrea să știe? „Lucrări, nu trebuie să vă faceți griji.”
Ea își alunecă piciorul de sus peste al meu și simt că penisul

mi se întărește din nou. Pentru numele naibii, destul cu erecțiile
naibii. Mintea mea continuă să rătăcească. Va trebui să o ucid.
Piciorul ei alunecă lângă al meu și simt că mă întăresc și mai
mult.
Cum? Trebuie să intru în seiful pentru arme. Nu pot să o

ucid cu mâinile mele. Știu deja asta.
Ea se cuibărește ușor în pieptul meu și oftă fericită.

La dracu.
Acest lucru aduce somnul cu inamicul la un nivel cu totul nou.
Ea se aplecă pe cot și îmi zâmbește, apoi se aplecă și îmi sărută ușor

buzele. Mi se închid ochii. Nu pot să le țin deschise când mă sărută.
„Am vrut să vorbesc cu tine despre ceva”, ea

murmură.
„Da?”
„Aseară, când eram la cină, l-am auzit pe Stucco

și fata aia ticăloasă cu părul negru vorbește.”
Ochii mei îi țin pe ai ei și îmi încrucișez brațele în spatele capului.

"Și?"
— A spus că o să te omoare.
„Este un nenorocit și amenință să mă omoare săptămânal.” Îmi trec

degetele prin părul ei lung și întunecat fără să mă gândesc.
Ochii ei mari și frumoși se uită în jos la mine și simt că mi se îngustează
pieptul.
„A spus că trebuie să intre în seiful pentru arme”.
mă încruntă. Probabil că l-a auzit. Cum altfel ar face-o
știi despre seiful pentru arme?
„Și îmi spui asta pentru că...?”
Își încurcă fața de parcă aș fi proastă. „Pentru că nu vreau să ți se

întâmple nimic. Cred că trebuie să porți o armă pentru a te proteja
împotriva acestei revolte pre-planificate.”
zambesc. Este un actor bun și probabil ar trebui să obțină un Oscar.

„Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine. Imi pot purta singur de grija."
Ea se ridică și păturile cad dezvăluindu-i sânii.

Ochii mei coboară instinctiv spre ei și întind mâna și iau una în mână,
așa cum cred.
„Stace”, șoptește ea.
Ochii mei îi întâlnesc pe ai ei. De ce i-am spus numele meu adevărat?

E prima persoană căreia i s-a strecurat vreodată. Idiot.
„Iubito, ascultă-mă.” Întinde mâna și îmi șterge buza de jos cu

degetul mare. „Ești în pericol și nu te pot proteja.”
„Nu am nevoie de protecție.”
"Dar voi. Vă rog să știți asta.”
Ni se închide ochii și vreau să întreb cine este și de ce este aici, dar

nu pot. Știu că nu pot avea încredere în ea. Mi-aș dori să pot pentru că
o femeie nu m-a făcut să mă simt așa
asta... vreodată.
„Trebuie să-ți faci griji pentru propria ta siguranță”, murmur eu ca

avertisment.
„Poți să-mi iei o armă?” întreabă ea nevinovat.
Îmi mușc buza de jos pentru a-mi ascunde zâmbetul. Ea trebuie să fie
glumesc? „Știi cum să tragi?”
Ea ridică din umeri. "Putin."
Îmi trec mâna pe coapsa ei și îmi alunec degetul în sexul ei care

picură. Ea este lavă topită fierbinte. Mai adaug două degete și ea geme
și își desfășoară picioarele pentru mine.
"Unde ai invatat?" Întreb.
Ea închide ochii și își arcuiește spatele în timp ce o pompez cu

mâna. „Tatăl meu mă ducea la poligon.”
O împing puternic cu mâna și ea strigă.
Vreau să strig mincinos.
Vreau s-o omor chiar acum pentru că m-a mințit și m-a

făcut disperat să fiu în ea în timp ce o face.
„Suge-mi penisul”, cer în timp ce o apuc de cap și o

împing în jos. Ea îmi oferă un zâmbet carnal în timp ce ea
dispare pe corp.
Ea geme de plăcere și sunetul eliberează un jet de pre-

ejaculat. Gura îmi atârnă moale de plăcere. Hmm, atât de
bine.
Mă întind pe spate și închid ochii când mă gândesc la o modalitate de

a o ucide pe frumoasa înșelătoare în timp ce ea mă suge.
Cobor în vârful picioarelor scările întunecate în timp ce ochii

mei se uită vinovat în jur. E doar ora 19, iar Stace a mers la
sală pentru o oră, în timp ce eu ar trebui să mă pregătesc de
cină. Nava este liniștită în timp ce toată lumea se pregătește
pentru noaptea lor. Motorul este singurul sunet constant.
Sunt epuizată și am avut cea mai bună zi pe care cred că am
avut-o vreodată în viața mea. Stace a avut o zi liberă și am
petrecut-o toată în pat.
Bărbatul este un zeu autentic al sexului.
Îi face pe ceilalți bărbați cu care am fost să pară
preludiu foarte prost. Nu-mi vine să cred ce am ratat în tot

acest timp. Simțul lui sec al umorului mă face să râd și e
ciudat între noi. Vorbim nesfârșite discuții, niciunul dintre
noi nu pune întrebări despre viața celuilalt.
Nu sunt sigur că vreau să știu cum a fost viața lui și
cum trăiește sau de ce poartă un nume fals, iar eu nu

cred că este interesat de al meu. Deși, nu sunt sigur de asta. El dă

semnale amestecate și eu trec de la a mă simți ca singura femeie din
lume pentru el, înapoi la ceea ce sunt cu adevărat... un coleg de cameră
cu care se dracului să-și petreacă timpul. Nu mă iluzi că este ceva mai
mult decât ceea ce este, dar la naiba, e distractiv. Nu știu nimic mai
mult despre el decât am știut azi dimineață, doar că nu glumea și îi
place foarte mult să ejacule pentru a se relaxa. Oh, și puținul fapt că
probabil mă duc direct în Iad pentru că când m-a sărit în duș azi
dimineață fără niciun avertisment, am uitat amândoi complet de
prezervativ.
Mă asigură că le-a purtat mereu și că eu sunt primul, dar nu le spune

toți băieții asta fetelor proaste care se pierd pe moment? Am făcut
injecția, așa că cel puțin sarcina nu este în minte. Zâmbesc larg. Baby
Stace... nu ar fi asta ceva?
Mai am șaptesprezece zile pe navă. Șaptesprezece zile și sunt pe

drumul meu către libertate. Ajung la capătul scărilor pentru a găsi uși
duble mari, roșii. Dacă trec prin uși, ce se întâmplă dacă cineva este de
cealaltă parte?
La naiba, nu văd unde se deschid. Intrarea în această cameră de
întreținere nu este o opțiune. Mă întreb dacă e echipat tot timpul? Stau
o clipă așa cum cred. Dacă mă prind aici, ce să spun? De ce m-aș uita
aici în jos?
La naiba, mintea mea este goală. Umm... nu am nimic. Timp de

cinci minute, îmi trolez creierul, până când în cele din urmă mă lovește.
Îl caut. Stace. La naiba, mă refer la Mac. Caut Mac. Da, dacă mă întreabă
cineva, pur și simplu caut Mac. Mi-a spus că o să repare ceva și am venit
aici să-l caut. Este simplu și, cel mai important, credibil. Deschid ușa cu
tentativă și mă uit înăuntru
Camera este întunecată și sunetul motoarelor este puternic și zvâcnit.

Este imens, cu mașini peste tot și uși care duc în camere. Bine, ce caut?
Merg de-a lungul coridorului imens în timp ce caut ceea ce am nevoie.
Ajung într-o cameră și deschid ușa și găsesc birouri cu computere pe
fiecare. Am ochii mari. La naiba, astea au internet? Închid ușa, mă așez
și mă uit la
calculatorul în fața mea. Are linii roșii în vârtej pe el.

Ce naiba înseamnă asta? Trec la următorul computer și are un fel de
grafic pe el. Al treilea are altceva cu toate culorile și vârtejele. Hmm,
dacă apăs pe una dintre taste, se va declanșa o alarmă?
Mă gândesc pentru o clipă. Aceasta ar putea fi libertate, dar eu

chiar vrei să stric planurile pe care trebuie să fiu salvat?
Mă salvez, îți amintești?
Hotărăsc să rămân la planul meu inițial și să mă întorc

în zona principală. Văd un semn „Unelte” deasupra unei uși.
Da.
Intru in camera mare si inchid usa in urma mea. Merg de-a lungul
culoarului în timp ce caut ceea ce am nevoie. Scot desenul de sus...
nimic.
Al doilea sertar iese și eu zâmbesc larg.
Bingo.
Ridic șurubelnița lungă și ascuțită, apoi mă uit la celelalte de lângă

ea. Mai iau încă două și le las jos pantalonii mei. Continui să deschid
sertarele până găsesc o lamă lungă. Îl țin sus și zâmbesc.
Aici ești, iubito. Vino la mama.

Stau în biroul meu și parcurg ultimul dintre rapoartele de întreținere. S-

a întunecat și am fost aici toată ziua. La naiba, am multe de făcut
săptămâna asta. Este copleșitor, să fiu sincer. Rotatoarele trebuie
înlocuite, iar rulmenții sunt toți pe cale de ieșire. Am șase elicoptere
care vin și trebuie să trec prin chei și să mă asigur că sunt toate aici. Nu
suport un alt dracu ca ultima ridicare. Păream atât de incompetent.
Mintea mea se gândește la Stucco și la ascunderea pe care i-am dat-o
noaptea trecută. Nu am vrut să mă opresc, iar dacă n-aș fi vrut să-l
arunc în aer, n-aș fi făcut-o. Nu e de mirare că vrea să mă omoare. unu
Totuși, treaba îmi joacă în minte... chestia cu pistolul.

Ea a menționat seiful cu arme, ceea ce ar însemna că chiar l-a auzit
spunând că vrea să intre în el. Poate vorbește serios de data asta. Cine
tie? Un zâmbet larg îmi străbate fața când îmi amintesc că Rosh i-a
dat cu piciorul în fundul înțepului slab pe coridor. Chiar și ea îl poate
învinge. O emoție necunoscută
trece prin mine când mă gândesc la Rosh. Am o viziune cu ea pe mine

râzând în hohote și fără griji... cu noi sărutăm. Am fost dezamăgit de
mulți oameni în viața mea și nu mi-ar fi putut păsa mai puțin.
Acesta este diferit.
Aștept ca ultimul personal de la birou să-și părăsească posturile în

turnul de control, ca să-l pot sun pe Chris, contactul meu pe uscat.
— Vrei să fac altceva înainte să plec? Jack

întreabă.
Zambesc. „Nu, amice, du-te. Mai am încă o oră de muncă să trec

prin aici.”
„Bine, te prind mai târziu.” Își împachetează biroul și îl aștept să

coboare scările. Imi răsfoiesc
jurnal până ajung la numărul de telefon deghizat în cheie de comandă a

produsului și formez numărul.
Inel, inel. Eu astept. Hai, ridică, ridică. Inel, inel.
„Bună”, strigă vocea fericită.
Un zâmbet instant îmi trece pe față. „Mă, Chris.”
„Hei”, strigă el entuziasmat. — Stace, omule. Unde ai fost, frate?”
Râd în hohote. „Mi-e dor de tine, ticălos urât.” Îmi balansez scaunul
dintr-o parte în alta. E bine să-i auzi vocea.
Chris a fost cel mai bun prieten al meu pe parcursul școlii și chiar și acum,
deoarece trăiesc într-un univers ulterior pentru el, el este încă cel mai bun
prieten al meu. Lucrează pentru Guvernul Statelor Unite și
are contacte peste tot. Un diplomat, nu mai puțin.
"Hei. Am vești mari.”
Zambesc. „Da, ce este asta?”
"Mă căsătoresc."
"Ce? În nici un caz?" Râd. „Spune-i Elsei cel mai profund

condoleanțe.”
„Este cea mai norocoasă cățea de pe Pământ care a ajuns să mă

lovească pe viață.” Îi aud fericirea din vocea.
„Felicitări, omule.” Zambesc. Elsa este iubita lui de liceu; a iubit-o pe fata
aceea de când avea doisprezece ani.
„O să fii cel mai bun om al meu?”
Fața mea cade pe măsură ce sunt cuprins de emoție. "Într-adevăr?"
"Într-adevăr."
„Aș fi onorat.” fac o pauză. Nu pot să cred că m-a întrebat.

„Mulțumesc, înseamnă mult.”
Chris știe că am căzut pe partea greșită a pistei și totuși loialitatea

lui nu a slăbit niciodată. El nu pune întrebări și mi-aș da literalmente
viața pentru a-l proteja.
Justin, fratele meu, și el și cu mine eram toți de nedespărțit

desi scoala. Lucrurile la care ne-am pus la cale.
Doamne, am făcut ravagii.
„Nunta este anul viitor, în aprilie. Asigurați-vă că sunteți acasă.”
Zambesc. "Bine."
„Ești încă pe nava aceea?”
„Da.”
"Esti bine?"
„Da, mă descurc bine. Ai văzut-o pe mama?” Întreb.
„Mama a spus că se descurcă bine. Mi-e dor de tine, desigur.”
Vina ma umple. Ar trebui să fiu prin preajmă pentru ea. „Ascultă, omule,
Am nevoie de o favoare."
"Ce?"
„Am întâlnit tipa asta...”
„Nu, nu o pot dracu. Sunt luat, mă întrerupe el.
Râd. „Ea oricum nu te-ar vrea, ticălosule.”
"Oricum." El râde. "Continua."

„Ceva nu se adună. Poți să verifici antecedentele ei pentru mine?” Îi țin
permisul și citesc detaliile.
„Da, fără griji. Care e numele?"
„Roshelle Myers”.
"Cum se scrie?"
„ROSHELLE”, explic eu. „MYERS”
"Data nașterii?"
„14 octombrie 1993”. Ziua ei este peste patru săptămâni. Fac

matematica. Are 24 de ani și 25 de ani.
"Abordare?"
I-am citit adresa.
„Deci ce-i treaba cu tipa asta?” el intreaba.
„M-am întâlnit cu ea acum câteva luni și am vorbit online, dar am senzația
că nu este cine spune că este. Vreau doar să verific totul înainte de a pleca
împreună în vacanță pentru a mă scuti de bătăi de cap mai târziu.”
— Crezi că e căsătorită?
Îmi încurc fața. "Da, poate." Încerc să mă gândesc de ce mai am nevoie.
„Vreau toate detaliile. Job, relații actuale și trecute, convingeri. Abonamente,
chestii de genul.”
"Ma ocup. O voi trece acum, dar durează cam

24 de ore pentru a reveni.”
— Deci, dacă te sun mâine seară, ar trebui să-l iei?
"Da." El face o pauză. „Mă bucur să aud de la tine, omule.”

Zâmbesc trist, mi-aș dori ca lucrurile să revină așa cum erau. " i tu. Ai
grijă de fata aceea frumoasă a ta.”
„Aveți noroc, va fi însărcinată și va fi excitată de data asta anul viitor.”
Râd și îmi frec ochii cu mâna. "Oh Doamne. Nici măcar nu-mi pot
imagina bietul tău copil având de-a face cu tine ca tată. Bietul nenorocit.”
El râde. "Vorbim maine."
"Pa." Închid.
Și tăcerea se lasă din nou în birou. În curând, Roshelle

Myers, voi ști cine ești cu adevărat.
Îmi pun mâinile în spatele capului și inspir adânc în timp ce mă las pe

spate pe scaun.
Vor fi douăzeci și patru de ore lungi.
Rosh.
Merg de-a lungul punții navei între containere în timp ce lumina se

estompează. Amurgul este cel mai liniștit moment al zilei aici, deoarece
toată lumea se întoarce la cabanele lor pentru a se pregăti pentru cină.
Stace încă lucrează și ceva se întâmplă cu el. El este diferit de prima noapte
în care am dormit împreună. Ceva s-a schimbat ieri dimineață când s-a dus
să-mi ia micul dejun.
M-a văzut lovind pe Stucco?
La dracu. De ce am făcut asta? Aproape că mi-am aruncat în aer capacul.
Va trebui să-l scot pe Stucco înainte să o omoare pe Stace

sau planul este pe fereastră.
Nu am nevoie de rahatul asta.
Zâmbesc încet pentru mine însumi când îmi iau o imagine a lui Stace
— Stace frumoasă și sexy. Singurul regret pe care îl am este că nu ne-
am întâlnit în circumstanțe diferite, așa cum a spus el. Dacă nu era un
criminal legat de această navă.
Suntem așa de buni împreună. Am fi putut avea ceva.

La naiba.
În acest moment, totuși, trebuie să mă concentrez pe sarcina mea.

Continui să merg încet prin puntea pustie. Soarele tocmai coboară sub
linia apei și lumina se estompează rapid. Privesc în sus la numerele de
pe partea de sus a containerelor în timp ce mă plimb între ele. Unde
este?
Merg și merg în continuare. Credeam că am văzut-o pe aici zilele

trecute. Mă opresc pe loc și mă uit înapoi de unde am venit și apoi
înainte. Este ca un joc de memorie puzzle.
Totul arată la fel. Am crezut că e aici, lângă acesta roșu și mă întorc în
direcția aceea. Iata.
1140
Ochii mei se uită în jur să văd dacă m-a zărit cineva, dar nu cred că
a făcut-o. Travers repede aleea în umbră și ridic lacătul și îl inspectez.
Este doar o cheie normală.
Dreapta.
Îmi îngust ochii când gândesc. Trebuie să intru în control

centru pentru a găsi acel dulap cu chei. Dar cum voi face asta?
Stace este acolo acum.
Pot să mă prefac că merg să-l vizitez? Da de ce nu?
În cinci minute sunt în partea de jos a scărilor
centru de control și bătând la ușă. Nici un raspuns. eu bat

din nou în timp ce ridic privirea spre ferestrele de deasupra. Hmm, poate a
plecat pentru noapte? Mai astept cateva minute. La naiba, asta a fost ocazia
perfectă de a intra acolo cât timp nu era nimeni altcineva prin preajmă.
bat pentru ultima oară.
"Ce faci?" o voce severă din spatele meu îmi atrage atenția.
Sar speriat și mă întorc să-l văd pe Jack, bărbatul Angelei, stând în

spatele meu.
"Oh, salut." Zambesc. „Am căutat Mac. Știi dacă e aici?”
El deschide ușa cu cheia. "Da, asa cred. Intra."
Grozav. "Bine, mulțumesc." Îl urmăresc pe scări și ajungem la nivelul

superior, într-o sală mare de calculatoare cu mașini, calculatoare și stații de
lucru peste tot. Ochii mei îl găsesc dincolo de cameră în timp ce stă la biroul
lui, iar când se uită la mine simt că mă topesc puțin. A fost o zi lungă fără el.
Încetează.
Purtând o cămașă de lucru cu vizibilitate ridicată și pantaloni cargo

bleumarin, părul blond nisipos îi atârnă peste frunte. Ochii aceia de ciocolată
și falca pătrată mă topesc. Cum ar trebui să blocheze orice femeie de pe
Pământ? Chiar și în haine de lucru și cizme de oțel, arată orgasmic.
Hristos atotputernic. Concentrează-te.
"Buna ziua." Zâmbesc, sperând în secret că se va grăbi să mă ia în brațe.

„Bună”, murmură el înainte de a se întoarce la computer. Inima imi

scade si astept nervos instructiunile lui.
Doamne, asta nu va funcționa deloc.
„Mac, ai văzut acel e-mail?” întreabă Jack. „M-am întors să mă asigur

că ai făcut-o.”
„Care”, răspunde el, distras.
„Vikinos zboară pe 29.”
Ochii lui Mac zboară spre Jack și apoi spre mine... La naiba.
„Rosh, poți să ne acorzi un minut?” el intreaba.
„Hm, sigur. Ai o baie aici sus pe care să o folosesc?”
Se încruntă distras. — Da, pe coridorul din stânga.
"Mulțumiri."
Mă întorc și merg pe coridor. La naiba, am vrut să aud conversația

aceea. Al 29-lea. Câte zile mai sunt? Nici măcar nu știu ce zi dracului este.
Scanez biroul pentru o tastatură sau așa ceva. Nimic. Merg pe coridor și
văd două birouri. Îmi mușc buza și mă întorc spre bărbați. Mă pot auzi
dacă deschid ușa asta?
La dracu.
Deschid încet ușa și e goală, cu excepția dulapurilor pentru personal.

Trec în camera alăturată și deschid ușa. Îmi rămâne gura deschisă.
Bingo.
Tot peretele din spate este o placă cu chei care au

numerele de deasupra lor.
La dracu, rahat, rahat, o să fiu prins. Îl caut repede pe cel pe care îl

vreau.
Unde este? Unde este? Ochii mei se aruncă frenetic și, în cele din
urmă, în colțul din dreapta jos, îl găsesc pe primul și apoi pe celălalt.
1140 și 1289
Iau cheile și mă întorc la ușă și mă uit înapoi.
La naiba.
Este evident că cheia de sus lipsește. Ce fac? Am ochii mari. Știu. Îmi
scot cheia de la cameră și o glisez rapid din breloul ei și o pun pe cârligul
de sub numărul 1140. A doua cheie nu este atât de vizibilă, deoarece
este pe rândul de sus. Apoi glisez cheia containerului pe breloul pentru
chei din camera mea... nimeni nu va ști vreodată.
Ies din camera si apoi intru in baie. Este

pe toaletă cu un zâmbet exagerat pe buze.
James Bond, mănâncă-ți inima.
Stă întins lângă mine în pat în timp ce își citește cartea. Camera este
întunecat, luminat doar de lampa de lângă pat. E ora 22 și e în boxer și

tricou. Sunt duș și miros a săpun, gol, dar el nici măcar nu s-a uitat în
direcția mea.
El este diferit.
Ceva sa schimbat.
Acum două zile nu aș putea să-l resping dacă aș încerca. Acum nimic.
— Codul Divinci trebuie să fie o carte interesantă, hei? Întreb.
„Foarte”, murmură el în timp ce întoarce pagina fără să se uite

sus.
„Nu aș ști.” Mă opresc în timp ce încerc să-l fac să se uite la mine. „Nu
l-am citit niciodată.”
Își rostogolește limba în gură de parcă ar fi gândit, dar nu o face

Răspuns.
Mă întorc pe o parte și îmi pun mâna în spatele capului pentru a mă

sprijini pe ea, în timp ce las păturile să cadă pentru a-mi dezvălui sânii.
Își prinde marginea buzei inferioare în dinți ca și cum

încercând să nu reacționeze, dar tot nu tresări.
Ce faci, idiotule?
„Nu sunt obosit”, anunț.
"Citește o carte." Face semn spre o cutie plină cu cărți sub birou.
Îmi dau ochii peste cap și mă ridic din pat. Sunt goală și mă aplec
intenționat și alunec cutia afară cu spatele spre el. Îl văd în oglinda din baie
în spatele meu
iar ochii lui se ridică să mă privească, deși se preface că nu.
zambesc. Mă așez pe podea și încep să parcurg cărțile.

Am citit titlurile cu voce tare.
„Diavolul în argint de Victor LaValle. Țara octombrie de Ray Bradbury.

Monștri sparți de Lauren Beukes. Ultimele zile de Brian Evenson.”
Îmi încurcă buzele de dezgust. „Acesta este stilul tău de lectură?” mă

încruntă.
El ridică privirea. „Îmi place groaza.”
fac ochii mari. "Plictisitor."
Maxilarul îi ticăie de enervare. "Ce iti place sa citesti?"
Mă aplec intenționat, dezvăluindu-mi fundul gol. „Îmi place râsul.”
„Cifre”, răspunde el în timp ce trece pagina cu furie.
Mi-am pus mâna pe șold. „De ce ar fi această cifră?”
„Pentru că ești un maniac sexual.”
zambesc. „Poți să înregistrezi asta te rog și să le arăți foștilor mei

iubiți.”
"De ce aș face asta?" răspunde el categoric.
„Pentru că toți s-au plâns că urăsc sexul.”
Ochii i se ridică din cartea lui ca și cum ar fi fost brusc interesați. "Ai?"
"Cu ei?" Întreb.
El dă din cap.
„Destul de mult.”
Ochii lui îi țin pe ai mei. „Urăști cu mine?”
„Ești primul bărbat cu care m-am bucurat.”
"De ce este asta?"
"Nu știu." Mă opresc o clipă. „Poate pentru că știu că nu putem ajunge

niciodată la nimic și trebuie să-ți iau rămas bun de la tine în curând.”
Rămânem nemișcați în timp ce ne uităm unul la altul, aerul trosnește

între noi.
„Tu mergi bine pentru cineva care se presupune că urăște sexul”,

murmură el.
„Este ușor odată ce găsești un bărbat care știe ce să facă.” El

ridică o sprânceană. „Știi cum să mă faci să mă dor pentru asta.”
Își reajustează lungimea sub pături. „Doare pentru asta?” el

intreaba.
„Doamne, mă doare pentru asta”, respir.
"Aceasta?"
„Tu, Stace. Te doare.”
Își prinde penisul prin pături și ochii lui bântuiți îi țin pe ai mei.
„De ce te uiți așa la mine?” Întreb.
"Precum ce?"
„De parcă aș fi inamicul.”
"Tu esti?"
mă încruntă. De ce vorbește în ghicitori?
„Presupun că da. Sunt cineva pe care l-ai luat împotriva voinței lor
cine este acum...” scap. Eu însumi nu înțeleg asta.
„Cine este ce?”
„Cine se simte în siguranță doar atunci când este în brațele tale și

știu că nu este corect.” Se încruntă. „On înnebunesc al naibii.” Arunc
cartea înapoi în cutie cu dezgust. „Mi-e rău când mă aud spunând asta
cu voce tare.”
„Te fac rău?” el intreaba.
Zâmbesc trist. "Tu ar trebui."
„Nu asta am întrebat.”

Dau din cap, ochii noștri sunt închiși și, după o clipă, răspund: „Nu”.
"Tu ce crezi?" el intreaba.
„Asta e chestia. Nu pot să mă gândesc când sunt cu tine.”
Se încruntă de parcă ar fi înțeles.
„Când mă atingi, nimic altceva nu contează”, respir.
El tace.
„Mi-a fost dor de tine când erai la serviciu astăzi.”
Își lasă capul în jos. „Nu.”
„Știu că nu ar fi trebuit.” Falsez un zâmbet în timp ce încerc să-mi

justific sentimentele. „Ar trebui să te urăsc.”
— Ar trebui, se răstește el.
Mă apropii și mă așez pe pat lângă el. Ochii lui se întâlnesc

A mea. „Sărută-mă”, respir.
Camera este plină de dorință nestăpânită, atât de groasă încât ai

putea să o tai cu un cuțit.
El își ridică mâna, îmi prinde fața și mă sărută blând.

Ochii mi se închid instinctiv. „Stace”, respir. Simt că sunt pe cale să mă
rup, asta e prea mult. Intimitatea pe care o simt din partea lui este prea
mare. Trebuie să-l urăsc. Cum o să fac asta?
De parcă mi-ar fi simțit frica, el șoptește: „Shh”.
Îmi încurc fața în timp ce ne sărutăm.
„Trebuie să se oprească”, respiră el.
"Știu."
„Ultima dată”, murmură el pe buzele mele.
Il sarut si simt ca ma ridic de pe podea. "Bine."

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta. E doar trecut de amiază și coasta este

senină.
Stace a convocat o întâlnire despre vizita lui Vikinos săptămâna viitoare.

Trebuie să pună totul în formă de navă. Aceasta este probabil singura mea
șansă în care toată lumea este preocupată. Fetele fac plajă pe puntea
superioară, iar tot personalul se află la nivel de întreținere în curs de
operațiuni. Le-am spus tuturor că o să dorm.
Merg de-a lungul rândurilor până ajung la containerul de care am nevoie

și scot cele două chei. Nu stiu care este care. Învârt prima cheie și nu merge.
La dracu.
Iau a doua cheie și o zgâlțâi puțin și se deschide. Zâmbesc în timp ce

ochii mei vinovați se aruncă în jur. Deschid lacătul și scot cheia și apoi o pun
înapoi pe broască și o balansez până pare închisă. Deschid apoi ușa și mă uit
înăuntru. În negru absolut, scot lanterna mică pe care am luat-o de la etajul
de întreținere zilele trecute și mă uit în jur. S-a spus sub podea. Intru și trag
încet ușa astfel încât să pară închisă din exterior.
Îmi pun lanterna în gură și mă aplec și bat pe podea. Da... E sub podea.
Mă plimb prin perimetrul containerului concentrându-mă pe podea. Trebuie
să găsesc un pic pe care să-l pot elimina. Cum fac asta fără să fac zgomot?
La naiba.
Mă gândesc pentru un minut.
În spatele meu sunt niște lăzi de lemn. Poate sub ele voi găsi un loc de
ridicat. Mă deplasez pe unul în lateral, apoi pe
unul sub el, iar apoi cutia de jos este foarte lungă și are o crăpătură în
partea de sus. Da... Am pus lanterna în crăpătură și o trag în sus când
o folosesc ca unealtă. După zece minute de muncă grea, capacul din
lemn se ridică.
Trag înapoi cartonul mărunțit și zâmbesc.
O ladă cu M98B a lui Barret — puști de lunetist.
Dasss.
Slavă Domnului că erau acolo unde trebuia să fie. eu

scotocește prin ladă, dar nu sunt gloanțe.
La dracu.
Trag lada de deasupra ei și tot nimic.
La dracu, la dracu asta.
Desfac top box-ul și, în sfârșit, găsesc o carcasă metalică

care con ine muni ia.
Stau nemișcat o clipă și las euforia să intre. Desfac pușca și încarc

arma. Încarc altul și iau toate gloanțele. Apoi mă ridic și pun lăzile
înapoi acolo unde erau
au fost.
Inima îmi bate tare. Mă îndrept spre partea din față a

container și stau cu spatele la u ă. mă încruntă.
Aud pași.
Îmi țin respirația și închid ochii. La dracu, rahat, rahat.
"Cine merge acolo?" strigă vocea masculină.

10
O
h Doamne.
Închid ochii și apuc arma suficient de tare încât să-mi rup

degetele.
„Sunt eu”, răspunde o voce de bărbat.
„L-ai auzit naibii?” unul mârâie.
"Da, am făcut."
"Cum?" întreabă celălalt bărbat.
mă încruntă. Cine este acesta și despre ce vorbesc? De ce se întâlnesc

lângă acest container? Oh, Doamne, sunt înnebunit. Au intrat aici să ia
armele.
Rămân mort nemișcat în timp ce încerc să-mi stăpânesc inima frenetică.
„Trebuie să arate ca un accident.”
Cine este acolo? Despre cine vorbesc?
"Când?"
"Nu sunt sigur. Săptămâna aceasta. Trebuie să plece înainte să

sosească Vikinos, ca să putem da vina pe el.”
„Fata aia nenorocită pe care se presupune că am luat-o din întâmplare este
un polițist.”
"Ce?" plescă celălalt bărbat.

Am ochii mari. La naiba... de ce ar crede că sunt polițist?
„Da, ea m-a atacat zilele trecute, avertizându-mă să nu mă apropii

de el.”
Oh, la naiba. Ei vorbesc despre Stace.
Îmi țin respirația. Vă rog să nu mă găsiți.
„A adus-o aici ca un mic prieten de gardă de corp. Nu a fost un

accident că a ieșit pe ușa aceea tocmai în acel moment.”
mă încruntă.
„Voi efectua un apel de defecțiune a motorului săptămâna aceasta

cândva în miezul nopții, iar când va ieși noi ne vom ocupa de asta.”
„Trebuie să arate ca un accident.”
„Da, va fi. El va merge la băutură.”
"Bine."
"Stuc?" Vocea lui Stace vine prin radioul pe care îl poartă unul
dintre ei.
„Da?” Stucco răspunde peste sunetul staticului.
„De ce nu ești aici jos, la întâlnire?” se repetă Stace furioasă.
"Vin acum."
„Grăbește-te al naibii.” Mârâie înainte de a închide.
"La dracu. Abia aștept să ucid acest cocoș. Întreabă dracului

pentru aceasta." Stucco mârâie.
— Da, bine, asigură-te că se întâmplă.
„Sunt la asta”, răspunde Stucco. „E mort.”

Inima îmi bate frenetic și știu că am nevoie de această armă acum mai
mult ca niciodată. Îl vor ucide. Știam că nu mi-am imaginat asta.
„Mai bine ne întoarcem.”
„Bine, ne vedem acolo jos.” Vocea bărbatului răspunde. Cine este

celălalt bărbat? Stucco lucrează cu cineva. Ce fac ei și ce intenționează să
dea vina pe Stace?
A tept zece minute în tăcere. Au plecat?
Încep să transpir, e atât de cald aici. Mintea mea se îndreaptă către

refugiații care au fost forțați să călătorească în aceste lucruri de luni de
zile. Nu-mi pot imagina o asemenea groază. Împing încet ușa câțiva
centimetri și mă uit afară. Vântul se ridică, dar coasta pare senină. Ies cu
sageta si las cele doua arme jos si reincui rapid containerul. Mă aplec și iau
armele și mă uit nervos în jur. Vă rog să nu mă lăsați prins. Învelesc armele
într-un prosop pe care l-am adus și mă întorc repede în camera noastră.
Deschid ușa. Nu am reușit să-l încui pentru că nu am blestemata mea de
cheie și asta e riscant în sine. Stucco ăla prost s-ar putea strecura pe aici.
Arunc pistoalele sub pat și apoi pun un alt prosop peste ele. Nu am timp
să le ascund acum. Trebuie să ajung la celălalt container cât sunt toți
ocupați. Mă întreb cât durează această întâlnire?
Pistoalele erau principalul lucru pe care trebuia să-l iau... acum pentru
cireșea de deasupra.
Mă întorc pe punte și mă uit în jur, văzând că este încă pustiu. Scot

cealaltă cheie și merg pe rândul din spate al containerelor. Acesta este mai
ușor de nedetectat, fiind chiar în rândul din spate. Deschid broasca și trec
prin aceeași procedură și trag ușa închisă în spatele meu.
Îmi suflă respirația când îmi aprind lanterna. La naiba, este

Fierbinte. transpir ca un porc.
Bine, ce caut?
Statui.
Scria statuie.
Există cutii în acest container, probabil vreo douăzeci în total.

Deschid cel de sus și constat că cutia a fost împărțită în douăsprezece
pătrate cu carton. În fiecare pătrat se află o statuie mică de pisică de
ceramică, înaltă de aproximativ cincisprezece centimetri.
Trec prin cutie și le scot unul câte unul și le scutur. Nimic. Toate par
goale.
Dacă aș avea de gând să ascund ceva într-o statuie, unde l-aș

pune?
Mă gândesc pentru o clipă. Cutia de jos. Încep repede să mut

cutiile în lateral, una câte una, până ajung la cutia de jos. O desfac și
scot statuile pisicilor una câte una și le scutur.
Nimic.
La dracu.
Deschid următoarea cutie și următoarea cutie. Poate nu e nimic

aici? Mă scărpin pe cap de frustrare în timp ce transpirația curge de
pe frunte.
La naiba, poate am citit greșit poza. Am primit corect containerul?

Deschid o altă cutie și prima statuie pe care o ridic și o scutur zgomot
când ceva lovește marginile interioare.
Îmi fac ochii mari și o scutur din nou.
clinc, clin, clin.

Da, asta este. Le verific rapid pe celelalte din cutie.

Nimic. Acesta trebuie să fie.
Am pus repede cutiile înapoi așa cum erau și mă duc din nou la ușă.
Deschid încet ușa și mă uit afară. Coasta este senină. Îmi înfășor figurina
mică în prosopul și ies și reașez rapid recipientul.
Inima îmi bate atât de repede și nu-mi vine să cred că fac asta.
Cine sunt?
Îl întorc fierbinte în cameră și intru și închid ușa

în spatele meu și mă sprijin de ea u urat în timp ce gâfâi.
Eu miros urât. Sunt ud de transpirație. Îmi iau statuia pisicii și intru

în baie și închid ușa, încuind-o în spatele meu. Deschid dușul și mă uit în
jur. Trebuie să sparg
statuie deschisă. O să o fac mai târziu.
Când?
Când voi avea șansa când știu că Stace este

ocupat?
Doar fă-o acum. Deschid ușa băii și mă uit afară pentru a mă asigura
că nu a venit acasă și o închid din nou, ridic statuia deasupra capului meu
și o arunc pe podea. Sări.
La dracu.
Îl ridic din nou și îl arunc și sare din nou.
La naiba.
Îl ridic din nou și îl arunc cu greu în jos și se izbește de podea.
Mă uit pentru o clipă la ceramica spartă, șocată.
Am ochii mari. La dracu... am avut dreptate.

Diamante.
Diamante care sunt mai mari decât unghia mea mare. Auriu deschis
și roz cețos. Unele sunt de un alb strălucitor. Doamne, acestea trebuie să
merite o bombă.
Cu greu pot să respir.
Intru în dormitor și iau o șosetă din sertarul de lenjerie de corp

Staces, apoi mă întorc în baie și mă încui
usa. Mă așez pe podea și cerne ceramica spartă și iau diamantele,

punându-le pe rând în șosetă.
Patruzeci și două de diamante în total.
ale cui sunt acestea?
Leg cu grijă șoseta la capăt și ridic ceramica spartă și o pun într-o

pungă de plastic. Va trebui să arunc asta peste bord de îndată ce voi avea
ocazia.
Intru la dus si las apa rece sa curga peste mine ca

se afundă.
Sfinte rahat.
Am facut.
Uneori viața mă surprinde, dar nu atât de mult pe cât mă surprind pe

mine însumi.
Cât de proastă poate deveni o fată?
De ce naiba am crezut sincer că există

ceva între acest criminal și mine?
Mănânc ultimii cartofi și legume în timp ce îl privesc cu ea. Suntem la

cină, este ora 20, iar Stace a sosit târziu după
lucrand toata ziua. Aș fi presupus că și-ar fi luat cina și apoi și-ar fi luat un
loc lângă mine, așa cum a făcut de fiecare dată.
Nu cred.
În seara asta și-a luat cina și apoi a mers și s-a așezat lângă Chelsea,
în timp ce eu stau singur. Nici măcar nu m-a recunoscut și m-am săturat
de jocurile lui mintale.
Dă-l dracului.
Acesta este ultimul cui din sicriul lui de geantă.
Cine naiba se crede?
sunt livid. Livid că crede că mă poate trata așa.
Livid că nu l-am văzut venind. Livid că sentimentele mele sunt rănite de

încă un nemernic.
Am terminat cu bărbații.
Angela vine și se așează lângă mine. „Ce se întâmplă cu voi doi?”
dau din umeri. "Nimic."
Ea îl urmărește în timp ce vorbește și râde cu Chelsea și

o altă fată blondă. „Te lupti?” Ea se încruntă.
"Nu din cate stiu eu."
Își încurcă fața. — Ciudat, mormăie ea.
Eu beau ultima băutură. „S-ar putea să mă întorc la

cameră. Nu pot coborî destul de repede de pe nava asta, mormăi eu.
„Da, pun pariu.” Ea oftă.
Stau.
— Ai de gând să-i spui ceva? ea intreaba.
"Nu. De ce sa te deranjezi?"
„Ar trebui să-l întrebi care este problema lui.”
„Nu-mi pasă”, răspund sec. „Se poate dracu cu ea toată noaptea.”
Ochii ei îi țin pe ai mei. „Nu vrei să spui asta.”
Mimez un zâmbet. „Da, de fapt, da.”
Stau în picioare și mă îndrept spre bucătărie, comand un desert și

aștept ca ei să taie cheesecake-ul pentru mine.
Dacă o să fiu deprimat în seara asta, aș putea la fel de bine să o fac cu stil.
Îmi iau cheesecake-ul și, în timp ce plec, el îmi atrage atenția.
„Ma duc”, anunț.
El dă din cap, neafectat. "Te văd." Se întoarce la conversația lui.
Glumește? Care este problema lui? „Pot să-ți vorbesc o clipă, te rog?”
Întreb.
"Ce ziceti?"
Îl privesc cu privirea și el își dă ochii peste cap și stă în picioare cu

refuz. Ies din sala comună și el mă urmărește.
Mă întorc spre el. "Ce faci?" optesc eu.
Se încruntă. "Ce vrei să spui?"
„De ce nu vorbești cu mine?”
„Nu știam că trebuie.”
Îmi încrucișez brațele supărat în fața mea. "Chiar așa?"
El ridică din umeri. „O să stau cu Chelsea în seara asta.” Ochii mei îi

țin pe ai lui. „M-am cam plictisit în aceeași cabină veche.” Se oprește o
clipă. "Dacă mă în elege i?"
Dacă m-ar fi lovit în stomac, ar fi fost mai puțin dureros.

„Conectează-te cu cineva dacă vrei”, răspunde el

nonsalant. „Sunt sigur că altcineva poate face treaba.”
Îmi înghit nodul din gât.
Asta a durut.
Dintre toate lucrurile pe care mi le-a putut spune... faptul că el

crede că sunt o curvă este cel mai rău.
Imi las capul socat. Cum răspunzi la asta? Mă întorc și plec înainte
ca el să vadă lacrimile care curg în spatele ochilor mei.
Am terminat.
Stace.
Stând nemișcat pe loc, o privesc mergând pe jos

hol departe de mine.
Ar trebui să simt altceva decât ceea ce fac. Ar trebui

fii încântat să scapi de cățeaua înțelegătoare, nu cu remu cări.
Ceea ce ar trebui să fac este să mă conectez cu Chelsea pe

adevărat, să nu stau aici să-mi doresc să merg acasă cu Rosh.
Dă-te dracu’ că ești polițist.
Dă-te dracu’ că ești prima tipă în care am săpat pentru totdeauna.
Regretul mi se învârte adânc în stomac că nu sunt un bărbat mai

bun, că ea avea dreptate. Dă-i naiba dracu’ că mi-a arătat mereu și din
nou de ce sunt în afara ei.
Ea a meritat asta, îmi amintesc. A meritat să se simtă trădată de

mine pentru că asta simt de la ea. Actul pe care mi l-a arătat în acele
prime zile este ceea ce a surprins
atentia mea. Avea această vulnerabilitate cu voință puternică și

mi s-a părut al naibii de excitantă.
Ce actriță.
Oricum, acum nu am timp să-mi fac griji pentru ea. Mă îndrept

spre turnul de control să-l sun pe Chris. Sunt nerăbdător să văd cine
este cu adevărat micuța domnișoară Inocentă.
Două ore mai târziu, mă așez la birou și mă uit la ceas. L-am sunat pe Chris la
fiecare jumătate de oră, iar rezultatele încă nu sunt. Respir frustrat. Haide
haide. Îmi bat stiloul cum cred. Dacă este polițist, trebuie să o ucid. Nu am de
ales. Ea a văzut prea multe. Știu
ea nu a avut un radio pe care să-l contacteze, așa că încă nu știu nimic. Dacă
ea pleacă, totuși, o vor face cu siguranță. Îmi frec fruntea de frustrare. Nu
vreau să o ucid. La naiba, ce dracu crede ea că face aici, oricum?
Îmi țin buza de jos între degete în timp ce stau adânc în gânduri, întrebându-
mă dacă lucrează cu cineva. Avem o aluniță pe nava asta care a chemat
autoritățile? Îmi îngustesc ochii când îmi amintesc că a ieșit pe ușa din spate
în acea noapte.
Ea plangea. S-a luptat bine. Ar trebui

am știut atunci că nu era o tipă normală.
Telefonul sună și îl iau primul sunet. "Buna ziua."
„Hei, Stace.” Este Chris.
„Sunt înăuntru?” Întreb.
"Da."
El ezită și eu mă încruntă. "Ce?"

„De cât timp nu ai auzit de această fată?”
Îmi mușc buzele când mă gândesc la răspunsul meu înainte să răspund.

"Un timp."
„Știu de ce”, răspunde el.
"De ce?"
„A fost dată dispărută. Este peste tot la știri.”
Îmi încurc fața. Bineînțeles că avea să afle asta. "Ce s-a întâmplat?"
„Se pare că și-a prins iubitul făcându-se cu cel mai bun prieten într-
un club de noapte.”
Mă încruntă în timp ce ascult.
„A decolat și ei cred că s-a sinucis pe undeva.”
Cel mai bun prieten și iubitul ei. Ce naiba?

De aceea plângea.
„Oricum, ea este asistentă”, continuă el.
mă încruntă din nou. "Asistent medical?"
„Da, UTI.”
— Credeam că e polițist?
„Nu, ți-a spus asta?”
Dau din cap distrasă de cea mai bună prietenă și iubit. „Nu, doar m-
am gândit că...”
„Te-ai gândit ce?”
„M-am luptat cu ea în sală odată și a putut lupta. Am presupus că

era polițist.”
„Nu, nu un polițist. Ea are calitatea de membru la a
sala de kickboxing. Se antrenează regulat.”
„Are familie?” Întreb.
„Asta e lucrul ciudat. Nu există nicio urmă de ea înainte
a optsprezecea aniversare a ei.”
„Vreau să spun că ea nu a existat până când a împlinit optsprezece ani.”
"Nu înțeleg." mă încruntă.
„În majoritatea cazurilor, asta înseamnă că și-a schimbat numele de îndată
ce a fost suficient de mare.”
„De ce ar face asta?”
"Cine tie?"
„Cine a fost ea înainte?” Întreb.
„Pot să aflu, dar aceste informații durează aproximativ o săptămână.

Trebuie să treacă prin înregistrări și alte chestii. Chiar contează oricum?”
Țin telefonul la ureche așa cum cred.
„Vreau să spun că probabil că e moartă”, răspunde el.
Eu dau din cap. Doamne, nimeni nu o caută.

Nu e de mirare că vrea un nou început.
"Cu cine locuiește ea?" Întreb.
„Ea a trăit cu cea mai bună prietenă a ei.”
„Puița care și-a luat iubitul.” mă încruntă.

Asta este de necrezut.
„Aceasta ar fi ea.”
Inima imi scade. „De unde știu ei că a ucis

se?"
„Ei nu. Se pare că prietenul și iubitul plecaseră împreună din oraș

și ea îi urmase și înnebunise chiar înainte de a dispărea. Poliția i-a găsit
mașina în parcarea clubului de noapte când a fost dată dispărută două
zile mai târziu.”
„În afară de apariția la optsprezece ani, mai există

altceva neobișnuit?” Întreb.
"Nu. E asistentă medicală și muncește din greu. Merge la sală.

Se păstrează pentru ea și nu a avut niciodată probleme cu legea. Câțiva
iubiți. Cinci mai exact.”
„Cât timp a stat cu acest ultim tip?” Nu știu de ce vreau să știu asta,
dar știu.
"Câțiva ani."
Regretul mă umple. Probabil că l-a iubit. Îmi imaginez fața ei când

a intrat pe ușa din spate și i-am spus că m-am plictisit și că voi petrece
noaptea cu Chelsea în seara asta. Ce înțepătură slabă. Ea chiar este în
afara liga mea.
„Ascultă, trebuie să merg la o întâlnire. Vă voi suna imediat ce

voi primi informațiile despre nașterea ei.”
„Bine, amice. Mulțumesc. Cam o săptămână, hei?”
„Da, vorbește curând.”
El închide telefonul, iar eu stau o clipă în biroul semi-luminat în

timp ce procesez povestea ei. Eu dau din cap neîncrezător.
Iubitul ei trebuie să fie al naibii de nebun ca să se joace cu ea. înțepătură
proastă. Mă gândesc pentru o clipă. Trebuie să o scot de pe navă
înainte să sosească Vikinos. Nu o vreau aici
după ce rahatul se lasă jos. Mă așez pe spate pe scaun și suflă adânc.
Ce fac?
Îmi mușc unghia mare și mă gândesc o clipă. Am nevoie de o piesă

nouă pentru motor. Deși nu este urgent, aș putea pretinde că este. Îmi
pornesc computerul și scriu un e-mail.
Columbia Docking Security
S-a solicitat permisiunea de port timp de 48 de ore pentru întreținere

urgentă neprogramată a motorului.
Aștept cu nerăbdare răspunsul dvs.
Mac.
Intru în cabină și o găsesc pe Rosh întinsă cu fața la perete, cu spatele

la mine, lampa de birou aprinsă și camera slab luminată.
„Bună”, aștept răspunsul ei, dar nu vine. Ea tace.
Pot spune că e trează. Nesigur ce să spun, fac un duș fără să spun

altceva.
După ce am intrat în boxeri, mă întind lângă ea. Ea se ridică violent

și apucă o pătură și o pernă și se întinde pe podea.
"Esti suparat?" Întreb.
„Întoarce-te la Chelsea, nenorocit.” Ea mârâie.
Zâmbesc în întuneric. Iată ea — micuța înfocată

vrăjitoare care îmi place atât de mult.
„Tu dormi pe pat și eu voi dormi pe podea”, îi răspund.
„La naiba. Nu-mi face nicio favoare.”
Mă întind pe podea de-a lungul fundului patului.

„M-am dat jos din pat, îl ai.” E al naibii de greu pe acest etaj, mă
amestec în jurul valorii de a încerca să mă simt confortabil.
„Aș prefera să mor decât să dorm în patul tău”, se răstește ea.
Râdesc și ea mă lovește puternic cu piciorul.
„Ai.”
Amândoi stăm întinși pe podeaua rece și tare, uitându-ne la tavanul de

deasupra.
— Credeam că ești polițist, mormăi eu în întuneric.
Ea tace.
„Te-am văzut lovindu-l în fundul lui Stucco... pe care apropo l-am

iubit.” Adaug.
Totuși, ea nu spune nimic.
„Am avut o căutare pe tine. Am așteptat rezultatele în seara

asta.”
Ea se ridică într-un revolt. — Nu te-ai gândit să mă întrebi?
„Repet, am crezut că ești polițist. Nu credeam că pot avea

încredere în tine.”
Ea se aruncă înapoi pe podea într-un mod dramatic

Modă. "Nu po i."
"Bun. Nici tu nu poți avea încredere în mine, îi răspund.
"Nu am facut niciodata. Sunt obosit, așa că întoarce-te la

Chelsea. Păcăleala ta este enervantă.” Ea oftă.
Zâmbesc larg în întuneric și tăcerea se lasă peste cap

noi încă o dată.
„Ei cred că te-ai sinucis.”
Ea ezită o clipă. „Știam că o vor face”, ea

șoptește aproape pentru sine.
— Vrei să-l ucid?
Din nou, o pauză lungă.
"Eu voi. O pot doborî și eu, dacă vrei,” adaug

cu un zâmbet.
„Nu mă tenta.” Ea oftă.
„Deci, ești asistentă?” o întreb în timp ce mă uit la ea în

întuneric.
"Da."
„Este o treabă grozavă.” Ridic din umeri pentru mine. „Trebuie să fie o
recompensă pentru salvarea de vieți.”
„Salvez viețile pe care le iau traficanții de droguri ca tine.”

O lovitură rapidă în stomac mă lovește.
„Eu nu fac trafic cu droguri.”
„Tu le expediezi. Același lucru."
Mă gândesc pentru o clipă. „Cine ai fost înainte de a împlini

optsprezece ani?”
„Nu știu despre ce vorbești”, răspunde ea imediat.
„Da, vrei. S-a dat seama că ai o identitate

schimbare la vârsta de optsprezece ani. Ce ascunzi?"
Ea tace.
„Sunt pe cale să te ajut să dispari de pe planetă. eu

merită să cunoască adevărul.”
„Tu meriți Chelsea, asta e tot ce meriți. Întoarce-te

la adevărul ei.”
„Îl vreau pe al tău.”
„Nu îl vreau pe al tău, așa că lasă-mă în pace.”
Timp de zece minute stăm întinși în întunericul pierdut în a noastră
gânduri. Ale mele sunt regretele, ale ei sunt... Nu știu ce.
În cele din urmă, după o lungă tăcere, ea vorbește. "Tatăl meu

a fost rau."
mă încruntă.
„El a fost întotdeauna un mic criminal, dar mama mea a crezut că îl poate
schimba. A rămas însărcinată cu mine din întâmplare…” Vocea ei se stinge de
parcă ar fi departe.
Zac cu rabdare asteptand ca ea sa termine. — Deci s-a căsătorit cu el?

Întreb.
"Da."
mă încruntă. Îmi dau seama că este greu de revăzut pentru ea.
„Când eram mic, el a început să intre în crima organizată, iar mama l-a
amenințat că îl părăsește.” Ea face o pauză. „A bătut-o atât de rău, încât a stat
o săptămână în spital.
Cu cât îmi spune mai multe, cu atât camera devine mai rece.
„Când aveam doi ani, el a fost închis, iar mama a văzut asta ca pe o
modalitate de a scăpa. Am fugit într-un oraș de la țară și ne-am schimbat

numele.”
Tăcerea cade din nou.
„Când aveam cinci ani, ne-a găsit.”

Mă încruntă și ea nu mai vorbește. După o pauză lungă, întreb:
"Ce s-a întâmplat?"
„Mi-a împușcat mama și m-a răpit.”
"Ea a murit?" optesc eu.
Ea scutură din cap. "Nu. Poliția a fost cumva anunțată unde m-a ascuns
și l-au prins. S-a întors la închisoare.”
„Mama ta a fost bine?”
„Ea a supraviețuit, dar nu a fost niciodată bună după aceea. Am trăit la
limita fricii, schimbând orașe și nume la fiecare câțiva ani. Nu am avut
niciodată prieteni de lungă durată și am fost mereu stricăciți. Nici măcar
familia noastră nu știa unde suntem.”
Nu îmi pot imagina să cresc așa. Cu toate defectele mele, copilăria mea
a fost un vis.
„Atunci, cu trei zile înainte de ziua mea de optsprezece ani, ne-a găsit din
nou.”
Mă ridic și mă uit la ea în întuneric. Ochii ei sunt străluciți și vocea e
slabă. Aceasta este o amintire dureroasă pentru ea. Are un aer distras în jurul
ei, de parcă s-ar fi vărsat multe lacrimi.
„M-a legat așa că a trebuit să mă uit.” Ea face o pauză și știu că e chiar
acolo, ca și cum s-ar întâmpla din nou.

„I-a tăiat gâtul și a lăsat-o să sângereze.”
La dracu.
„Am văzut cum viața se scurgea din ea.”
De data asta, eu sunt cel care nu am cuvinte.
„Era atât de frumoasă”, șoptește ea. „Una persoană
în care am putut avea întotdeauna încredere.”

Nu stiu ce sa spun, asa ca tac, si dupa

cam zece minute răspund: „Ce ți-a făcut?”
„Nimic, doar m-a luat să mă întorc la ea pentru că l-am părăsit.

Am fost dus la un hotel de doi dintre oamenii lui.”
mă încruntă. „Are bărbați?”
„Acum o face. La început a fost doar el, dar acum are ajutor.
M-au dus la un hotel și urma să mă ia în câteva zile, dar, din
fericire pentru mine, cineva a fost ucis în camera de alături, așa
că a venit poliția și a făcut percheziții aleatorii în toate camerele.
M-au găsit și m-au băgat în programul de protecție a martorilor”.
Mă încruntă în timp ce mă uit la ea. Doamne, nu asta am fost

a teptând. — Și ai devenit Roshelle Myers?
"Da."
— Ai fost mereu singur?
„Da”, răspunde ea, monotonă. „Obișnuiam să am acest mic

scenariu perfect în cap. Obișnuia să mă facă să trec prin zilele
grele.”
"Precum ce?"
Ea zambeste. „Am ieșit la cina cu mama și tatăl meu la un

restaurant scump, tatăl meu era un medic bine respectat. A iubit-
o pe mama mea și am locuit într-o casă elegantă. Nu aveam nicio
grijă și viața era perfectă.”
Zâmbesc în timp ce îmi imaginez scenariul pe care ea îl pune.
„Acest tip minunat venea la noi la cină și îl întreba pe tata

dacă poate dansa cu mine, iar tatăl meu spunea nu pentru că era
prea protector.”
Inima mea se scufundă.
Zâmbetul ei trist se estompează. „M-a iubit prea mult ca să mă lase
dansează cu cineva.”
„Așa ai vrea să fie?”
„A fost doar o fantezie stupidă. Linia mea de salvare.” Ea oftă
„De aceea știi să lupți, să te protejezi în caz că vine?”
"Da." Ea își șterge ochii furioasă. „O să-l omor într-o zi.

Trebuie să."
"Da. Da, mormăi eu în întuneric. „Răzbunarea este un

motivator puternic”, șoptesc eu.
„Va suferi.”
— Mă voi asigura de asta, respir.

11
Rosh.
strâng strâns invitația la petrecere în mână. Mi-a luat opt ani să

eu primesc o invitație la o petrecere – prima mea. Sunt atât de încântat
și fug până acasă cu prietenii mei să-i spun mamei. Vin după colțul
străzii și îmi cade fața când o văd pe mama târând o valiză mare pe treptele
din față.
Oh nu, nu din nou.
„Mama?” întreb eu în timp ce mă îndrept spre ea.
Ea preface un zâmbet curajos. „Trebuie să plecăm, scumpo.”
Eu dau din cap. „Dar...” nu vreau să plec. În sfârșit am prieteni. Am o

petrecere. Arunc o privire către cei trei prieteni ai mei care locuiesc pe
strada mea. Nu au idee despre ce vorbește ea. Mi-aș fi dorit să nu fi făcut.
„Spune la revedere de la prietenii tăi, iubito.” Ea le face semne în timp

ce mă apucă de mână și îmi dă părul înapoi de pe față.
Lacrimile îmi umplu ochii. „Am o petrecere sâmbătă. Ellen m-a invitat
la petrecerea ei. Putem rămâne până sâmbătă?” optesc eu.
Fața mamei cade și ochii ei pâlpâie spre prietenii mei ca

toti asteapta. „Data viitoare”, murmură ea.
Nu va mai fi data viitoare.
„Spune la revedere, Rosh”, mă îndeamnă ea în timp ce îmi strânge mâna în a ei.
„Uite, vei avea nevoie de acestea.” Îmi dă un plic mare, galben. „Înăuntru ai noul tău
pașaport și trei facturi de utilități pe numele tău, astfel încât să poți deschide un cont
bancar.”
"Mulțumiri." Mă uit în jos la plicul din mână, biletul meu către libertate și îl
strâng strâns. Barca acostează în Columbia în timp ce vorbim, iar Stace — mă refer la
Mac — mă lasă să cobor de pe navă. Planurile s-au schimbat și acum nu mă duc în
Puerto Rico, aparent, dar asta mi se potrivește bine. Mă îndepărtează mai repede de
el... el și Chelsea. Sunt supărat pe mine că vorbele lui aseară despre plictisit în cabina
noastră m-au tăiat ca un cuțit și vreau doar să scap de el dracu’ cât mai curând posibil.
Nu este bun pentru sănătatea mea, dar, din nou, nu sunt sigur că Columbia este
o opțiune mult mai sigură. Voi fi, totuși, bucuros să scap de prostiile astea din febra
cabinei.
„Va trebui să solicitați singur pentru un permis de conducere și este posibil să
trebuiască să treceți din nou prin programul de învățare, nu putem trece de acesta.”
Dau din cap. "Bine."
„Probabil că cel mai bine este să deschideți câteva conturi bancare imediat ce
ajungeți pe continent, deoarece utilitățile sunt încă la zi.”
"Da bine." Ochii mei îi țin pe ai lui. "Mulțumesc."
O încruntare îi încrucișează sprâncenele în timp ce se uită în jos la mine.

„Vreau să spun sincer asta. Nu trebuia să mă salvezi, totuși ai

făcut-o.” Zâmbesc blând.
Își bagă ambele mâini în buzunare în timp ce se uită la mine de

parcă s-ar fi speriat să mă atingă. Are un motiv bun.
Mă simt instabil după ce a plecat aseară la Chelsea. Dacă mă atinge,
coboară.
„Pot să am un sărut de rămas bun?” întreabă el cu speranță.
Electricitatea scapă între noi.
"Nu." L-am întrerupt înainte să aibă timp să riposteze. De ce aș

vrea să-l sărut? Deci un alt nenorocit de nenorocit mă poate duce la
anulat? Nu, mulțumesc. Singur și în siguranță este o opțiune mult mai
bună.
Se încruntă la întrebare.
„Nu vreau să te sărut. Am terminat cu noi. A fost distractiv

cât a durat, să lăsăm așa?”
Clătină din cap frustrat de parcă știa că mint printre dinți.
Claxonul de pe barcă sună tare.
Privesc spre ușa cabinei noastre și îmi încurcă fața în timp ce simt
adrenalina curgând prin fluxul meu de sânge. "Asta este?"
El dă din cap.
„Cum voi coborî de pe navă. O să mă cerceteze sau altceva?”
El dă din cap. „Nu, vor crede că ești una dintre fetele care
călătoresc cu noi. Venim aici regulat. Ei ne cunosc.”
Dau din cap cum cred.

„Așadar, le vei arăta pașaportul.”
"Oh. Care este numele meu?" Deschid rapid plicul și apoi pașaportul.
Fața mea coboară de groază. Fața mea îngrozitoare și oribilă se uită înapoi
la mine și arăt ca ceva din cel mai căutat din America. „C-N-ai fi putut să
alegi o fotografie mai proastă?” bâlbesc. „Oh, asta e jalnic.” Mă uit la
numele Rebecca Williams.
Mi-a dat numele de familie, deși nu știe că știu ce este.
„Rebecca?” Întreb.
Ridică din umeri de parcă ar fi stânjenit. „Nu îmi pot imagina cu

adevărat cu un nume care să nu înceapă cu R.”
„De unde a venit Williams?”
„Doar că îmi place, asta e tot”, răspunde el degajat.
Zâmbesc larg. „Este un nume frumos.” Îmi îngust din nou ochii la
fotografie și tresar. „Doamne, asta e hidos.”
Mi-l ia și îl studiază cu un zâmbet sarcastic
acoperindu-i fata. „Nu-i așa de rău?”
Am ochii mari. „Nu atât de rău? Este al naibii de rău.”
Râde în hohote și este un sunet care îmi pătrunde prin oase. „Arăt
puțin rău, dacă sunt sincer.”
Îmi rămâne gura căscată de șoc că tocmai a spus asta. "Tu

nu sunt gentleman. Ai putea măcar să te prefaci că este o lovitură bună.”
Își lasă mâna în spatele meu. „Nu am spus niciodată că sunt un domn.”
Mă uit în sus la el și este din nou acolo — electricitatea care se zbate

între noi. Amândoi stăm nemișcați așa cum simțim, ochii noștri cercetându-
ne unul pe celălalt.
Doar daca…
Nu, oprește-te!
Mă rup din ghearele lui și el lasă capul în jos.
— Trebuie să merg la baie, murmur eu.
"Bine." El ezită o clipă în timp ce mă privește. „Ne întâlnim pe

punte?”
Dau din cap și intru în baie și aud clicul în timp ce el
frunze. Aștept câteva minute și fug la ascunzătoarea mea și îmi iau

diamantele în șosete. Unde naiba o să pun copiii ăștia? Bulbul din
partea de jos a șosetei este mare, prea mare ca să știi unde, așa cum
plănuisem. Poate ar trebui să las câteva în urmă? Nu!
La naiba, chiar am de gând să strecoare diamante furate în

Columbia?
Inima îmi bate cu ciocanul. Dacă mă prind?
Dacă nu o fac?
Îmi permit să-mi imaginez că scap cu asta. Viața mea va lua o cu

totul altă întorsătură. Voi avea bani, mulți, mulți bani. Fără identitate,
pot călători singur prin lume și pot fi fără durere.
Dezleg șoseta și scot diamantele și le pun pe chiuvetă unul câte

unul. Apoi îmi dau jos sutienul și mă simt în jurul fiecărei cupe. Acest
lucru ar trebui să o facă.
Folosind briciul lui Stace, creez o mică gaură în partea de sus a

fiecărei cupe și glisez diamantele în căptușeala fiecărei cupe de sutien.
Mi-l pun și apoi le împing în jos, astfel încât să se așeze sub cei doi
sâni ai mei. Îmi zâmbesc sânii ca să văd dacă vor ieși și zâmbesc larg.
Ar trebui să fiu un inventator al naibii sau așa ceva.
Îmi iau geanta și arunc o ultimă privire în jurul cabanei care a fost
atât Raiul, cât și Iadul meu în ultimele paisprezece zile. Am început
această călătorie fiind legat de patul lui și am încheiat-o dorindu-mă să
fiu legat de el.
Nici în cele mai nebunești vise ale mele nu puteam inventa rahatul asta.
Nu l-am putut inventa.
Am o viziune a bărbatului frumos deasupra mea, trupul lui în al meu.
Felul în care mă privea, felul în care mă făcea să mă simt.
Cu o ultimă inspirație adâncă și regretabilă, îmi părăsesc închisoarea

și mă îndrept pe punte.
E cald, atât de fierbinte.
De fapt, aș spune că lava topită nu devine atât de fierbinte. Aștept

la coadă în fața biroului vamal de pe partea Columbia a docului pentru a
coborî de pe navă și transpir ca un porc.
Doamne, lasă-mă să plec viu de aici. Dacă găsesc diamantele pe

mine, sunt mort. Probabil că doar împușc oameni pe docuri aici.
Nu se vor pune întrebări și nici măcar el nu mă va proteja, știu asta

cu siguranță.
Număr oamenii din fața noastră. Unu, doi, trei... Zece, sunt zece
care sunt în față și alți opt au trecut deja. Toată lumea este foarte dornici
să ajungă pe uscat, așa se pare.
Mă uit la pământul de ciment de sub noi, împietrit pentru a face contact
vizual cu cineva, în caz că poate spune că mint... sau fur, sau orice naiba ar fi asta.
Există o femeie și doi bărbați care verifică pașapoartele și par să cunoască
pe toată lumea în timp ce stau de vorbă și râd fericiți cu echipajul în timp ce trec
prin ele.
Stace îmi strânge mâna care este strâns în interiorul lui
iar el se apleacă și mă sărută pe obraz. „Vei să te relaxezi?”
Fac un zâmbet și dau din cap.
Își pune brațul în jurul umerilor mei cu dezinvoltură. „Ce vrei să faci azi,
iubito?” întreabă el cu voce tare ca să poată auzi ceilalți.
Forțez un zâmbet fals. "Nu știu. Nu am fost niciodată aici
înainte să fiu atât de entuziasmat. Când trebuie să ne întoarcem pe
navă?" Eu raspund.
„Plecăm din port la 18:00 mâine seară.”
„Deci stăm în Columbia peste noapte?” mă încruntă.
Dă din cap și face cu ochiul, dezlănțuindu-și rânjetul obraznic și băiețel.
huh? Îmi spune asta pentru ca ei să audă sau îmi spune asta pentru că vrea
să știu?
Vreau doar să plec de aici cu diamantele mele. Transpirația curge printre
sânii mei. „Este atât de fierbinte”, șoptesc eu supărată. „Nu mă descurc cu rahatul
asta.”
El ridică din sprâncene sexy. „Pe cine glumiți? Tu

inventat fierbinte.”
Zâmbesc și îmi las capul în jos în timp ce inima îmi bate în piept.
Încetează. Nu mai fi atât de simpatic, idiotule.

În sfârșit, vine rândul nostru, iar Stace ia frâiele și predă ambele

pașapoarte. „Câte nave ai făcut în ultimele zile?” întreabă el ca o distragere a
atenției.
Cei doi bărbați răspund cu ceva. Nu știu ce spun ei pentru că tot ce aud
este inima mea de hoț care încearcă să scape din pieptul meu. Tipul se uită
la cele două pașapoarte ale noastre și zâmbește și ni le dă înapoi înainte de
a ne flutura prin turnichet.
Oh, Doamne.
am terminat.
Îmi mușc buza de jos pentru a nu izbucni într-un zâmbet larg.
Stace mă conduce într-un taxi care așteaptă și apoi surprinzător

se urcă în spatele meu. huh?
Șoferul se întoarce. "Unde sa?"
„Bogota”, răspunde Stace. „Hotel Bog.”
Am ochii mari. „Hotel Bog?” Întreb. "Glumesti?"
Zâmbește cu o clătinare din cap. "E dragut. Ave i încredere în mine."
Dau din cap și mă gândesc un minut. „Te lăsăm mai întâi undeva?”
"Nu, desigur că nu." El arătă subtil către șofer cu al lui

bărbie.
Îmi ridic privirea către șofer în timp ce ochii lui se îndreaptă spre noi în
oglinda retrovizoare.
La dracu. Mă întorc și mă uit supărată pe fereastră. Nici măcar nu poți

avea încredere într-un nenorocit de taximetrist. Călătoria este lungă, peste o
oră, dar nu mă deranjează. Stau pe fereastră ca un câine,
zdrobind peisajul. Locul este plin de culoare și viu... atât de diferit de

oriunde am fost vreodată.
Cu fiecare milă mai departe de nava pe care o ajungem, simt mai

multă revenirea mea pozitivă.
Eu fac asta.
Chiar fac asta. Am un pașaport fals, mijloacele de a avea o mulțime

de bani și posibilitatea de a merge oriunde vreau în lume fără grevă.
Nu m-am simțit niciodată atât de liber și îmi este greu să-mi șterg
rânjetul stupid de pe față. Ca și cum mi-ar fi citit gândurile, Stace mă
privește și ea zâmbind.
Poate simți cât de fericit sunt?
În cele din urmă, după ceea ce pare a fi pentru totdeauna,

ajungem și taxiul se oprește. Privesc din mașină în timp ce curajul
meu se risipește instantaneu. Stace sare și îl plătește pe șofer, dar eu
rămân așezat acolo unde sunt, încercând să-mi calmez nervii. Arată în
regulă, deloc ceea ce mi-am imaginat. Mă uit în jur, spre stradă.
Este aglomerat și îngust, cu copaci căptușind pe trotuar. Portarii arată
toți respectabili și asta pare destul de chic. Am crezut că voi fi aruncat
într-un ghetou undeva.
Ușa mașinii mele se deschide brusc. Mă surprinde și sar.

Stace se încruntă la mine în mașină. „Ieși, ieși.”
Dau din cap puțin prea repede.
"Esti bine?" el intreaba.
Mimez un zâmbet. „Desigur, de ce n-aș fi?” sar afară

al mașinii.
Sunt bine când trebuie să mă prefac că sunt curajoasă. am fost

făcând-o toată viața. A mă comporta curajos este locul meu sigur.
Când mă comport curajos. Mă simt curajos.
Intrăm în hol și Stace se apropie de birou.

„Avem o rezervare pe numele lui Williams”, îi spune el recepționistei
blonde sexy.
Ochii recepționerei coboară pe brațele lui și apoi pe corpul lui

musculos. Ochii ei zăbovesc puțin prea mult asupra lui după placul
meu și mă uit la ea. Încă sunt aici, știi? Cat de nepoliticos? Adică, da,
sigur că e tare, dar este și iubitul meu.
Ochii tăiați, curvă.
"Da domnule." Ea zâmbește sexy în timp ce ochii ei îi țin pe ai lui. El

zâmbește în urmă știind exact la ce se gândește.
Bună durere. Dacă așa funcționează lucrurile în Columbia, s-ar putea să

fiu nevoit să fac o cățea.
Ochii îmi pâlpâie între ei doi de enervare.

Au uitat că sunt aici?
„Când ai terminat să-l uit pe soțul meu, aș dori

să merg în camera noastră, te rog, mă răstesc, incapabil să mă abțin.
— Desigur, doamnă Williams, mormăie ea agitată și

își retrage atenția asupra computerului și tastează cu furie.
Uf, de ce am spus asta? Simt că mi se încălzesc subrațele de jenă.

Mă uit la Stace și el îmi zâmbește ca o pisică Cheshire.
„Nu,” îmi gura cu o privire murdară. Îmi îndepărtez ochii, supărat

că tocmai i-am arătat senzația mea de gelozie.
Lasă-mă aici și pleacă. Chiar am nevoie să pleci.
Ea pune cele două cartonașe de plastic într-un plic și i-l predă.

„Rezervarea este pentru paisprezece nopți și am
sunteți în suita de lux, așa cum ați cerut la ultimul etaj.”
„Mulțumesc”, răspunde el în timp ce ia cărțile de la ea.
Huh, paisprezece nopți? Mă încruntă în timp ce îl urmăresc în lift și ușa

se închide în urma noastră.
— Mi-ai rezervat pentru paisprezece nopți? Întreb.
„Da”, răspunde el în timp ce privește cadranul de deasupra ușii urcând

etajele.
"De ce?"
„Deci ai undeva în siguranță până te rezolvi. Acest lucru poate fi o

surpriză pentru tine, dar nu sunt tocmai încântat să te las aici singur.”
"Oh." Zâmbesc recunoscător. "Mulțumesc."
Rămânem tăcuți în timp ce ușile se deschid și îl urmăresc pe coridor

până în cameră. O deschide și eu stau pe loc. Wow. Este strălucitor... ca,
super strălucitor.
Un pat king-size frumos, tapițat cu crem, cu o tablă împânzită și un

lounge imens din piele caramel. Perdele transparente aliniază un perete din
spate care este luminat de lumină naturală. În spatele patului este un perete
de sticlă de culoarea cafelei și mă uit în jur pentru a vedea o cadă de sine
stătătoare uriașă și o baie din marmură.
Râd în hohote.
Zâmbește un zâmbet mândru de el însuși. "Este in regula?"
"Bine?" Dacă l-aș putea îmbrățișa, aș face-o. „Este cea mai frumoasă cameră pe
care am văzut-o vreodată.”
Se apropie de fereastră și trage înapoi perdeaua transparentă pentru a

se uita în jos la drum, parcă s-ar gândi. „Te voi duce la cumpărături și apoi
mă voi întoarce direct la navă”, răspunde el în timp ce își ține ochii ferm pe
strada de dedesubt.
Buna dispoziție îmi scade instantaneu. "Oh, bine." Da, are

dreptate, trebuie să plece. Bineînțeles că face. „De ce trebuie să
mergem la cumpărături?”
"Haine. Nu ai nimic.”
dau din umeri. „Ah, e în regulă. Nu sunt cu adevărat o persoană cu lucruri.”
Se întoarce și mă privește surprins. „Nu-ți plac lucrurile?”
Eu dau din cap.
„Tuturor femeilor le plac lucrurile.”
„Nu sunt toate femei. M-am descurcat fără lucruri aproape toată
viața și știu sigur că lucrurile nu mă fac fericit.”
Ochii lui îi țin pe ai mei mult timp înainte să răspundă în sfârșit.

„Îți oferim ceea ce ai nevoie.”
„Nu am bani.”
„Îți vom deschide un cont bancar cât suntem aici.” Bătrânește în

geantă și scoate o grămadă de bani și mi-i dă. „Iată cinci mii de depus.”
Mă încruntă în timp ce mă uit în jos la pachetul gros de bani din

mâna mea. „Îmi dai bani?”
"Bineinteles ca sunt. Cum vei trăi dacă nu ai bani?”
Mă uit în jos la banii din mână, copleșită de bunătatea lui.
„Te voi plăti înapoi”, bâlbesc eu.
„Nu este necesar. Câștig foarte mult.”

Regretul mi se învârte în stomac. I-am furat diamantele și iată că el

este drăguț și îmi dă banii câștigați cu greu.
Ei bine, nu din punct de vedere tehnic diamantele lui, dar același lucru
presupun. El este șeful navei și ei sunt sub supravegherea lui. Dacă are
probleme din cauza mea?
Dacă îl ucid?
Oh, nu, mintea mea începe să treacă. Dacă îl ucid?

Dacă l-ar tortura până la moarte și ar crede că era implicat în asta cu
mine? Nu, nu ar face-o. El ar da vina pe Stucco, asta as face eu. Cineva
fura deja din navă. Cheia a dispărut amintiți-vă.
La dracu.
Ar trebui să mă mărturisesc?
Nu. Nu fi prost.
Aerul din cameră se schimbă și mă simt în panică și rău.
Mă uit la spatele lui lat în timp ce se uită în jos la stradă
pierdut în propria lui lume. La ce se gândește?
E pe mine?
Nu vreau să mă ducă la cumpărături acum. Vreau să mă îndepărtez

cât mai mult de el. Ma simt vinovat. Știu că se simte oarecum vinovat că i-
a lăsat să mă ia, să arunce cu bani în mine și tot. Dacă știe că l-am luat și
întinde o capcană să vadă dacă voi trece cu adevărat până la capăt?
Oh, urăsc asta. Nu sunt făcut să fiu un nenorocit de criminal.
Gândurile îmi sunt rupte de vocea lui profundă și răgușită. „Vino

pe atunci.” Se îndreaptă spre u ă i mă dă afară.
Câteva clipe mai târziu, ne plimbăm prin zona recepției și el îmi ridică
mâna și o ia în a lui. Inima îmi bate.
Nu am fost intim de când mi-a spus că s-a plictisit în
cabină și mergea la Chelsea și nu a încercat deloc să mă atingă. Nu că mi-aș

fi dorit. Probabil că are noroc că nu a făcut-o, să fiu sincer, pentru că poate i-
am tăiat mâna.
O parte din mine – partea nesigură – se întreabă dacă m-a oprit când a
auzit de familia mea nenorocită, că am fost ruptă și că mi-am ascuns toată
viața. Din carnea și sângele meu ucidând mama copilului său în fața acelui
copil. Știu că nu ar trebui să mă simt jenat și nu sunt vina mea, dar simt că,
în ochii celorlalți, mă păcătește.
Îmi ia strălucirea și îmi pătește inocența.
Adică, cum mi-ar fi prezentat viitorul meu iubit

părin ilor sau prietenilor lui?
Nu putea. Nu le-a putut spune niciodată cu adevărat povestea mea

pentru că nu va fi niciodată acceptată. Nimeni nu și-ar dori ca fiul lor să se
căsătorească cu cineva ca mine cu bagajul emoțional pe care îl am. Nu pot
decât să aduc pericol în viața lor și durere. Mă pricep să aduc asta și de
aceea mama ne-a ținut la distanță de oamenii normali.
Copiii mei nu vor avea niciodată libertate atâta timp cât voi trăi în
Statele Unite cu tatăl meu în viață. Mă va găsi mereu.
Cu ultimul gând puternic în mintea mea îl înțeleg.

Trebuie să fac asta.
Merit un nou început în care nimeni nu-mi datorează nimic.
Îl privesc drept în ochi. "Să mergem la cumpărături."
Sunt bani de droguri și am dreptul la ei la fel de mult ca oricare dintre

nenorociții ăia.
Mergem mână în mână pe stradă și am un zâmbet imens pe față. Am

deschis un cont bancar, ceea ce a fost surprinzător de ușor. Stace a
înnebunit și suntem încărcați cu sacoșe de cumpărături. Mi-a cumpărat
cămăși de noapte și înotători, machiaj și perii de păr, lenjerie intimă,
rochii, o pălărie și trei perechi de pantofi. Am încercat să plătesc cu banii
pe care mi-a dat, dar nu a vrut. Amuzant este că lucrurile pe care le-a ales
pentru mine nu sunt deloc în stilul meu, dar pentru că i-au plăcut la mine,
mi le-am dorit. De parcă cumva părerea lui ar fi singura care contează.
Sunt o persoană nouă acum. Pot fi oricine vreau să fiu.
Se oprește în fața unui butic de designer. „Hai să intrăm aici.”
Mă uit la mobilierul scump. „Pare prea scump. Nu am nevoie de haine

elegante.”
„Dacă ai o întâlnire? Veți avea nevoie de ceva frumos

purta."
Îi zâmbesc mirată. „O întâlnire cu cine?”
El ridică din umeri și îmi zâmbește sexy. „Unii norocoși

Bastard."
Inima mi se umfla. Îl urmăresc în magazin și începem să ne uităm

printre rochiile suspendate.
„De cât timp ai fost la o întâlnire?” Întreb în timp ce el răsfoiește încet

rochiile de pe suport.
Își mijește ochii când gândește. "Nu știu. O perioadă lungă de timp.
Aș fi fost încă în Marinei. Poate cinci sau șase ani.”
Îmi rămâne gura deschisă. — Ai fost marin?
Se uită în jos la mine și zâmbește sexy. "Da. Eram un marin.”

Îmi pun mâinile pe șolduri și mă uit mirat la el.
"Ce?" El zâmbește.
„Așa e așa...” Eu clătin din cap în timp ce încerc să-mi articulez

cuvinte. „Foarte de fierbinte.”
Fața lui cade. „Și a fi un criminal pe un transport maritim

recipientul nu este fierbinte pentru tine?”
"Bine." Oh, naiba, a ieșit greșit. „Am vrut doar să spun…”
El mă întrerupe. „Știu ce ai vrut să spui.” El pastreaza

privind prin rochii.
Se mută la celălalt suport de-a lungul ferestrei și se concentrează

asupra sarcinii sale. Eu, totuși, am un milion de întrebări și îl urmăresc ca
persoana enervantă care sunt.
„Ce ai făcut în Marinei?”
„Eram inginer nautic și pilot de elicopter.”
Am o viziune cu el în uniforma lui gri care zboară cu un elicopter și un

fior de emoție îmi străbate fluxul sanguin deviant. Ar fi fost un pilot de
elicopter fierbinte.
— Un pilot, răsuflesc.
„De elicoptere.” Se încruntă.
„Elicoptere, avioane, același lucru.”
"Nu, nu chiar. Avioane diferite.” El zâmbește la mine

și îi transmit un zâmbet larg înapoi.
El continuă să răsfoiască prin rafturi, distras de sarcina pe care o avea

la îndemână, în timp ce scoate o rochie neagră. "Imi place aceasta."
Îl iau de la el fără măcar să mă uit la el. Sunt prea ocupat cu fantezia

mea Top Gun .
— Cât timp ai fost în Marinei? Întreb.
"Șase ani."
Îmi mușc buza de jos când cred. Îmi dă încă două rochii.
"De ce ai plecat?"
„Mi-a fost dor de casă.”
mă încruntă. — Dar oricum nu ești acasă acum.
El își ridică sprâncenele spre mine și cele zece mii de întrebări ale
mele.
La naiba, aceasta este cea mai interesantă poveste pe care am

auzit-o și tocmai când e pe cale să plece, îmi povestește despre ea.
Vreau să aud totul.
„Știu ei asta pe barcă?”
„Navă”, corectează el.
„Ah, da, navă.” Îmi dau ochii peste cap.
"Nu. De ce le-aș spune ceva personal despre mine?

Nu sunt prietenii mei.”
Zâmbesc în timp ce mă străbate un sentiment cald și neclar. "Sunt

prietenul tău?"
Zâmbește și își pune brațul în jurul umărului meu. „Aș vrea să cred
că da.” Mă trage spre el și îmi sărută blând tâmpla. Ce gest dulce. Se
întoarce instantaneu să se uite la rochiile lui și eu stau și îl privesc cu
mintea înnebunind.
Nu vreau să plece.
Vreau să rămână cu mine și să-mi fie prieten. Prietenul meu

minunat, frumos, nenorocit.
El este prima persoană căreia i-am putut spune despre trecutul meu
și acum îmi spune mie al lui.
Cumpărăm două dintre rochii și o pereche de tocuri înainte de a ne

întoarce la hotel. Tăcerea a căzut între noi ca și noi
merg mână în mână și mi-aș dori să mă pot comporta fericit și vesel, dar
adevărul este că nu vreau să-mi iau rămas bun de la el.
Asta este. Nu-l voi mai vedea niciodată. Ajungem în cameră și deschid
ușa. Intrăm și aruncăm toți sacii pe jos. Nu sunt sigur ce să spun, așa că
încep cu chestiile neplăcute. "Doriți o ceașcă de ceai?"
Zâmbește, cunoscându-mi tactica. „Nu, trebuie să plec.”
Dau din cap. Știam că avea de gând să spună asta.
Se apropie de birou și ia pixul și hârtia și mâzgăleește un număr și

mi-l întinde. „Acesta este numărul de telefon al mamei mele. Dacă trebuie
să mă contactați.” El ezită. „Sună-o. Mă verific cu ea la fiecare câteva
săptămâni.”
Dau din cap și iau hârtia de la el și o îndoiesc în jumătate.
Mă urmărește cu atenție. „O să fii bine?”
Dau din cap în timp ce ochii îmi rămân fixați ferm pe podea. Nu mă
pricep la rămas-bun. Mi-am luat rămas bun de la toți cei cărora le-am
ținut la o etapă sau alta.
Își pune degetele sub bărbia mea, îmi ridică ochii să îi întâlnească pe
ai lui și ne uităm unul la altul pentru o clipă. Parcă simte la fel... dar apoi
nu spune nimic.
„Ar trebui să pleci”, șoptesc eu.
El dă din cap.
"Multumesc pentru tot." Zambesc. Simt lacrimile curgând și am

nevoie doar să plece înainte să le vadă. eu sunt
brusc speriat să încep o nouă viață pe cont propriu.
Încetează.
Mă strânge într-o îmbrățișare strânsă și îi simt brațele mari și calde în
jurul meu pentru ultima oară. Ne lipim unul de celălalt pentru o perioadă
lungă de timp, iar fără un alt cuvânt el se întoarce și iese pe ușă.
Face un clic ușor când se închide în spatele lui.
Trag o răsuflare puternică, în timp ce lacrimile îmi ies încet în ochi. Mă
îndrept spre fereastră ca să-l pot vedea plecând pentru ultima dată. Mă uit în
jos la strada de jos la toți oamenii care trec veseli cu viața lor.
Simt un sentiment de închidere... de cine am fost înainte.
Simt un început al cine vreau să fiu și zâmbesc.
Fără remu cări, fără regrete, doar un sentiment de recuno tin ă pe care l-am întâlnit
el chiar și pentru puțin timp.
Mi-a dat libertate.
Îl văd ieșind pe ușile din față. Îmi pun mâinile pe sticlă și mă aplec în
fereastră să-l privesc. Se îndreaptă spre
rangul cabinei și vorbește cu șoferul, apoi urcă pe bancheta din spate. În
mișcare lentă, cabina se retrage și pleacă.
Mi-a dat libertatea.
Trei ore și un plâns bun mai târziu, stau întins într-o stare semiconștientă în
baia adâncă și fierbinte.
E bine să plângi uneori, spunea mama. Epurează răul pentru a face loc
binelui. Cred că plângeam mai degrabă pentru pierderea vieții mele decât
pentru pierderea lui Stace.

Deși și asta pare destul de nasol. Acum se va întoarce pe

barca lui. Ship, mă corectez cu un zâmbet. Diamantele mele sunt
toate împachetate în siguranță și am o întâlnire mâine cu un
maestru bijutier pentru a vinde unul dintre ele. Trebuie să le
vând unul câte unul pentru a nu ridica suspiciuni.
Mi-am făcut și o programare pentru a obține o cutie de valori.
Nu pot păstra diamantele rămase aici. Trebuie să le am undeva
în siguranță.
Zâmbesc în starea mea încălzită, relaxată. Totul se va

planifica și cum ar trebui să fie... în sfârșit.
Odată ce am vândut toate diamantele și banii într-un

cont offshore, plec în Europa să încep noua mea viață.
Departe, departe de tatăl meu, unde nu mă va mai găsi

niciodată.
Ies din baie și îmi pun halatul și îmi înfășoară capul cu un

prosop. Iau meniul room service și parcurg. Mă uit afară când
soarele începe să apune. Chiar ar trebui să ies în seara asta să
sărbătoresc noua mea viață, dar sincer nu pot fi deranjat. Voi
rămâne înăuntru și apoi mâine fac efortul să-mi petrec ziua
vizitând obiectivele turistice.
Bat, bat, bat.
La naiba, cine e?
Pulsul meu crește și mă strec și mă uit prin vizor.
Este Stace. Ce?
Deschid ușa în grabă.
"Buna ziua." Zâmbește nervos.
Mă încruntă la comportamentul lui.

„Sper că nu te superi că te întreb.” Pare atât de nervos încât îmi

aduce un zâmbet larg pe buze. „Te-am văzut jos luând cina cu părinții
tăi.”
Inima îmi cade liber din piept.
Si-a amintit.
„Am vorbit cu tatăl tău.”
Zambesc.
"Doctorul."
Mi-am pus mâna peste gura șocată. Și-a amintit totul.
„A fost nevoie de multă convingere, dar a spus că poți continua

întâlniți-vă cu mine în seara asta.”
Mă uit la el prin ochi încețoșați.
Înghite în sec.
"Care e numele tău?" optesc eu.
„Stace.” El zâmbește blând. "Care e numele tău?" el intreaba.
„Roshina.”
O încruntare ii trece pe fata la numele meu adevarat.
— Ce faci, Stace? Întreb.
„Sunt marin.”
Un zâmbet larg îmi străbate chipul.
"Ce faci?" el intreaba.
„Sunt asistentă de terapie intensivă.”
Își întinde mâna și ne strângem mâna ca electricitate

mă zguduie de la atingerea lui.
— Pot să te iau la șapte? întreabă el cu speranță.

Dau din cap în timp ce ochii mei îi țin pe ai lui. Habar nu are cât e
înseamnă pentru mine că și-a amintit ce i-am spus.
„Te joci împreună cu linia mea de salvare?” optesc eu.
Ochii lui îi țin pe ai mei. „Poate că este și colada mea de salvare.”

12
se uită la el în timp ce o grămadă de emoții se învârte în jur

eu eu ca o tornadă.
„A-l întreba pe tatăl meu dacă mă poți lua la o întâlnire este mâna ta
de salvare?” optesc eu.
„Să te iau la o întâlnire normală”, răspunde el în timp ce ochii lui îi

caută pe ai mei. Este cu adevărat nervos. Poate crede că o să spun nu.
„Șapte sună minunat.”
El zambeste. „Eu stau jos la nivelul următor.”
Zambesc. Și-a rezervat chiar și o cameră.
Stă stânjenit în fața mea. „Voi...” Se oprește de parcă nu ar ști ce să

spună în continuare. — Atunci ne vedem la șapte?
Dau din cap prin zâmbetul meu. Se întoarce și merge pe hol și îl

privesc. Ușile liftului se deschid și el dispare, părând foarte mulțumit de el
însuși.
La dracu!
Sar în sus și în jos pe loc. M-a întrebat la o întâlnire, m-a întrebat la o

întâlnire. Fug în camera mea și dau cu pumni în aer. Doamne, cu ce o să
mă îmbrac?
Trebuie să arăt bine.

Irezistibil de bun.
Deschid dulapul și găsesc cele două rochii de întâlnire pe care le-am
cumpărat astăzi. La naiba... nici măcar nu le-am dat atenție când le-am
cumpărat, eram prea distrasă de fanteziile mele Top Gun . Îl scot pe cel care
era preferatul lui – un număr fluid, fără spate, roz ca gheața. Are curele șir și
un decolteu care se înfundă jos în spate. Nu pot purta sutien cu el.
Dacă aș fi știut că voi avea de fapt această întâlnire, aș fi acordat mai multă
atenție alegerilor lui și poate aș fi ales ceva mai bun. Îl pun și mă privesc în
oglindă. Mă întorc să-mi verific spatele. Fluturii îmi flutură în stomac și zâmbesc
larg. Iau telefonul și sun la recepție.
„Bună, recepție”, răspund ei.
"Da buna ziua." Zambesc. „Este doamna Williams din 1204.”
„Bună, cu ce te putem ajuta?”
„Magazinul tău general este încă deschis?” Întreb.
"Da doamna."
„Aș putea aduce un aparat de ras și un uscător de păr în camera mea, te
rog?”
"Desigur."
Îmi arunc privirea spre degetele de la picioare. „Oh, și... și niște lac de
unghii”, bâlbesc eu. Nu cred că mi-am vopsit unghiile de atunci
balul de absolvire.
— Desigur, doamnă Williams. Ce culoare?"
dau din umeri. „Un roz natural sau o culoare nu prea strălucitoare dacă o
ai. Doar ceva frumos și feminin.”

„Bine, putem face asta.”
Zâmbesc larg. „Pot să am și un sandviș prăjit?” Deja mor de foame și nu

vreau să arăt ca un porc la întâlnirea mea. Bănuiesc cu meniul. „Hm.” Scanez
alegeri. „Un sandviș de club, dacă e în regulă?”
"Da, nicio problema. Asta va dura aproximativ zece minute.”
"Mulțumesc." Închid și cu un învârtire de fericire mă las pe pat.
Stau în oglindă și mă uit la reflexia mea. Avea dreptate, această rochie

drăguță roz este uimitoare, deși ceva pe care nu l-aș fi ales niciodată pentru
mine. Este feminin și totuși sexy. Am stilettos nud, cu bretele pe ei și sunt
proxenetizată până la nouă. Părul meu lung și închis la culoare este
îndreptat și am machiaj pentru ochi fumurii cu buze roz lucioase. Degetele
și unghiile de la picioare sunt îngrijite și vopsite.
Arăt bine, știu că arăt bine... dar atunci s-ar putea

fie pentru că am arătat ca un rahat total în ultimele două săptămâni. OMS
putea spune?
Singurul lucru care lipsește este parfumul, dar Stace mi-a ales
deodorantul, așa că cred că va trebui să facă asta. Îmi adulmec subrațele și
ridic din umeri. Miroase bine, presupun. Părea că îi place.
Mă uit la reflexia mea.
Asta este. Spre deosebire de orice întâlnire la care am fost vreodată, nu

există idei preconcepute. Știu sigur că nu-l voi mai vedea niciodată după
seara asta. Fluturi se ridică în stomacul meu.
Poate de aceea se simte atât de important.
Asta este tot ce avem.

Această noapte este tot ce vom avea vreodată. Vreau să-i fac bine.
Închid ochii când realitatea se instalează.
Îmi doresc cu disperare ca amintirea mea despre el să fie fericită și bună,
pentru că asta simt că ar fi putut fi dacă nu ar fi avut...
M-am tăiat. Termină, idiotule.
El este un criminal și ai o noapte. Nu te mai gândi,
nu mai simți naibii și uită-te la asta pentru ceea ce este cu adevărat.
Gândurile mele sunt întrerupte de bătaia lui în u ă. Îmi pun mâna pe burtă
pentru a-mi calma nervii și a arunca o ultimă privire în oglindă.
Du-te timp.
Deschid ușa și el stă acolo, cu 1,8 metri, într-un costum bleumarin și pantofi
rochie. Buclele lui nisipoase sunt coafate, iar el este ras curat. Sprâncenele mele
se ridică de la sine în timp ce inhalez parfumul lui ceresc.
Purta un costum. Doamne, purta un costum.
Probabil că a ieșit și l-a cumpărat după ce ne-am organizat întâlnirea.
Noaptea este deja perfectă.
"Buna ziua." El zâmbește.
Zâmbesc larg. "Buna ziua." Electricitatea scapă între noi.
Ochii lui coboară pe corpul meu. „Arăți frumos”, șoptește el.
Biata mea inimă nu va putea suporta mare lucru din asta și
incapabil să vorbesc, zâmbesc prost. Mă face amețit.
"Ești gata de plecare?" el intreaba.

Zâmbesc și îmi iau geanta și el mă conduce pe coridor.
Restaurantul este întunecat și plin de capriciu, cu mese la lumina lumânărilor.
Suntem așezați în zona în aer liber din curtea care se află între două clădiri înalte.
Luminile cu zâne atârnă în diagonală deasupra noastră de la o clădire la alta,
creând un baldachin romantic. Plantele mari în ghivece înconjoară granița. Ne-am
ținut de mână în timp ce am mers până aici, adânciți în discuții despre
împrejurimile noastre. Se pare că Stace este un călător Google și ar putea să-mi
spună totul despre peisaj și clădiri pe lângă ele. Muzica salsa este difuzată în tot
spațiul, iar mulțimea sunt cu sfârșitul de douăzeci și peste. Peste tot răsună
discuții zgomotoase și relaxate.
"Mulțumesc." Îi zâmbesc chelnerului în timp ce îmi umple paharul cu
șampanie. Apoi îl umple pe cel al lui Stace.
Îmi ridic paharul. "Un toast."
Își aduce paharul ca să-l întâlnească pe al meu.
„La noi începuturi.”
El zambeste. „La noi începuturi”, repetă el
Amândoi luăm o înghițitură.
„Deci ce părere ai despre Bogota?” el intreaba.
"Este superb." Nu-mi pot ascunde surpriza. „Nu sunt sigur la ce mă așteptam,
dar nu a fost asta.”
„M-am gândit că asta ar fi mai bine pentru tine decât în Columbia însăși. Mi
s-a părut mai sigur și mai ușor să vă orientați.”
Zâmbesc încet în timp ce mi-l imaginez căutând pe Google locuri unde să mă
lase. „Siguranța mea nu este preocuparea ta, dar îți mulțumesc.” imi sorbesc
Șampanie. „Este atât de bine.” Îmi țin paharul spre el.
„Hmm, da, este”, răspunde el în timp ce privește lichidul care clocotește
din paharul său.
— Deci mi-ai cumpărat un costum? zambesc.
Zâmbește cu timiditate. "Am facut."
Ochii noștri sunt ațintiți unul pe celălalt. „Arata foarte bine”, șoptesc
eu.
„A trebuit să încerc să potrivesc frumoasa mea întâlnire. am avut un

avantaj. Știam deja ce poartă ea.”
Întâlnirea lui frumoasă.
Vai.
„Ei bine, nu ai avut o întâlnire de șase ani.” Zâmbesc obraznic.
El râde. — Ai prins asta, nu?
Zambesc. „Da, am prins asta.” iau o înghițitură. „De ce nu ai luat o

femeie la o întâlnire timp de șase ani?”
Ridică din umeri și își rearanjează șervețelul în poală. "Eu nu

stiu. Lucrurile nu au decurs așa cum am planificat, presupun.”
„Care erau planurile?”
Își linge șampania de pe buza de jos și simt că mi se încleștează

interiorul. „Eu doar...” El ezită când crede. „Întotdeauna mi-am imaginat
că voi întâlni persoana potrivită și că totul se va îndrepta.”
"Persoana potrivita?" Întreb.
El dă din cap.
„Spuneți cuvântul persoană de parcă nu v-ar deranja dacă ar fi

bărbat sau femeie?”
„Te-ar deranja dacă nu ar conta pentru mine?” răspunde el.
dau din umeri. "Nu chiar."
Zâmbește sexy în timp ce ochii îi coboară pe buzele mele. „Îmi

plac femeile, dacă asta ar fi întrebarea ascunsă. Dar știi deja asta.”
„Și nu ai cunoscut-o? Persoana ta.”
Ochii lui îi țin pe ai mei și ridică din umeri. „Am avut o prietenă
serioasă la facultate și apoi, când am intrat în marina, a devenit prea
greu să fiu credincios. Eram tânăr, prost și plin de venit pe diferite
continente ale lumii, departe de ea. Escalele au devenit...” Se oprește
în timp ce se gândește la cuvinte.
"Complicat."
— I-ai frânt inima?
El dă din cap o dată și pot vedea remu cările în ochii lui.
„Nu ai mai fost într-o relație de atunci?”
"Nu."
Chelnerul se apropie cu un platou uriaș de intrare la grătar

fructe de mare și Stace rearanjează rapid masa, astfel încât să se potrivească.
"Oh wow." Zambesc.
"Mulțumesc." El dă din cap în timp ce chelnerul pleacă.
"Si tu? Ai avut cinci iubiți?” el intreaba.
Imi ramane gura deschisa si ii plesc mana pe masa.

"Ce? De unde stii ca?" Iau lingura uriașă și încep să-mi împart creveții.
„Oh, asta arată atât de bine.”
El râde. „Da, mâncarea navei lasă mult de dorit și ți-am spus că te-
am verificat.”
— Dick Tracey, acum? Zâmbesc în timp ce îi dau platoul.

Fața lui devine gravă. — Ai de gând să-ți contactezi iubitul?
Îmi încurc fața. "In niciun caz. E un prost.”
„L-ai iubit?”
Îmi las capul în jos și el îmi ridică mâna peste masă. Ridic trist din
umeri. „Credeam că am făcut-o.”
„Doar m-am gândit?” el repeta.
„A fost primul meu iubit serios.”
"Ceilalti?"
„Nu erau nimic cu adevărat. Doar chestii de copii.”
El așteaptă răspunsul meu.
„Ne-am distrat, dar nu a fost până când m-am întâlnit…” Mă opresc.

La dracu. Îmi încarc gura plină de mâncare să mă închid.
„Până când ai întâlnit pe cine?”
Scutur din cap și îmi beau șampanie și apoi umplu

paharul meu. Doamne, încetează să mai vorbești, fălci cu gura mare.
„Până când ai întâlnit pe cine?” Ochii lui îmi spun că el deja

știe ce aveam de gând să spun.
mă încruntă. Cum pun asta? „Să spunem că m-ai învățat că într-o relație
există mai mult decât cineva care te face să te simți în siguranță.”
Se încruntă când își ia prima gură de fructe de mare. "Este
asta a facut? Te-a făcut să te simți în siguranță.”
Dau din cap.
— De asta ai nevoie de la un bărbat?
Eu dau din cap. „Nu…” Vocea mea se stinge.

„Ce te-am învățat?”
Râd. "De ce esti asa serios? Putem schimba subiectul, te rog?”
El clătină din cap, îmi ridică mâna și o îmbracă

fata lui. "Spune-mi. Vă rog."
Mi se face pielea de găină văzându-mi mâna cu chipul lui frumos.

„M-ai învățat cum e să nu pot…” Mă încruntă în timp ce îmi înghit nodul din
gât.
„La ce?” Îmi rostogolește mâna și îmi sărută interiorul încheieturii, limba
lui mângâindu-mi ușor pielea.
Dacă aș fi o pisică, aș toarce. „Pentru a sfida orice logică. Să-ți dorești

pe cineva atât de rău încât să nu-ți pasă de consecințe,” șoptesc.
Ochii ni se blochează și privirea pe care mi-o dă simte că m-ar putea

lăsa însărcinată. Nici măcar nu glumesc. Vino aici, călărește-mă și călărește-
mi nenorocitul de penis sunt cuvintele sale precise.
Ei bine, asta îmi spune oricum.
De parcă mi-ar fi citit gândurile, își rotește buzele pentru a-și ascunde zâmbetul. „Eu
cred că știu cum se simte asta, mormăie el pe sub răsuflare.
Îmi scurg paharul dintr-o înghițitură. Nu mai bea, prostule.
"Cum ai făcut…?" ezit. „Cum ai trecut de la marina la a lucra pe nava

respectivă?” Întreb.
El suflă adânc de parcă știa că această întrebare va veni. „Mi-am luat o

diferență de doi ani de la Marina și căutam să-mi iau o muncă ocazională.”
mă încruntă. „Așadar, te-ai gândit că o dracu’, mă duc și

lucrează pe o navă de droguri.”
Se uită la mine nespus.

Îmi mușc buza de jos pentru a opri șampania să-mi înghită gura în sus.
Chiar trebuie să nu mai vorbiți acum, prostule.
„Mi s-a oferit o slujbă pentru a conduce un om de afaceri japonez pe

nava lui și pe elicopterul său privat. Salariile erau bune și casual. Exact genul
de lucru pe care îl căutam. Nu voiam să fiu blocat într-o poziție pentru că în
cele din urmă mă întorceam la Marina și puteam locui în orașul meu natal în
timp ce o făceam.”
Îmi sorbesc șampania în timp ce ascult. „Unde este casa pentru tine?”
Întreb.
"New York."
Zambesc. New York... cine știa? Îmi clin paharul cu al lui pentru a
sărbători noile mele informații găsite.
Zâmbește și sorbi din băutură.
"Ce atunci?"
El ridică din umeri. „Am făcut asta timp de aproximativ douăsprezece luni și a fost
treaba perfecta. Am lucrat trei zile pe săptămână fără bătăi de cap.”
Mă încruntă, simțind că povestea asta nu se adună.
„L-am cunoscut pe tipul pentru care lucram și părea în regulă. Oricum,

intr-o zi asteptam la heliport sa ajunga cu limuzina lui si am fost abordat de
un alt barbat. Pilotul său privat se îmbolnăvise de curând și avea nevoie de
cineva în care să aibă încredere care să-l ducă urgent pe nava lui.”
Mă așez pe spate pe scaun, deranjat.
„Mi-a oferit cincizeci de mii de dolari.”
mă încruntă. „F-pentru o călătorie?” bâlbesc.
El dă din cap.
„Deci ai făcut-o.”
El dă din cap. „Primeam trei mii de călătorie de la celălalt tip.”
Inima mea se scufundă.
El clătină din cap dezgustat în sine. „Știam că el să-mi ofere acei bani
pe care trebuia să fie în niște chestii destul de grele.” El face o pauză.
„Dar ai făcut-o oricum.”
El dă din cap. „Făceam economii pentru o casă și asta ar fi

depozit final de care aveam nevoie.”
Zâmbesc surprinsă. „Tu deții o casă?”
"Da."
"Unde?"
„Manhattan”.
Ciocnesc din nou paharele împreună pentru sărbătoare. "Bine

Terminat." zambesc. "Ce minunat. Du-te tu.”
Zâmbește mândru.
„Oricum”, spun eu în timp ce continui să mănânc.
"Oricum." El face o pauză. „În drum spre navă, am început să vorbim

și m-a întrebat ce am făcut și i-am spus că sunt inginer maritim. Părea un
tip ok.”
Stau nemișcat, nesigur dacă vreau să aud restul. Parcă sunt eu
auzind povestea vieții sale dezvăluindu-se.
„L-am dus pe nava lui a doua zi și am stat două ore în elicopter, în

timp ce el a făcut orice a făcut și apoi am zburat.
el acasă. Mi-a plătit cincizeci de mii de numerar.”
mă încruntă.
El dă din cap. „Am plecat de acasă pentru un total de șase ore și

am câștigat cincizeci de mii de dolari.”
„Doamne”, șoptesc eu.
„Oricum, am făcut treaba și asta a fost tot. Fără obligații, fără

întrebări și m-am întors la lucru cu celălalt tip și mi-am cumpărat
casa.”
Zambesc. „Ce realizare.”
Zâmbește trist în pahar și știu că mai urmează povestea.
„Trei luni mai târziu, m-a sunat din nou.”
O minge de plumb începe să sară în stomacul meu.
„Trăiam în casa mea, dar era de rahat și avea nevoie de renovare

și mă zgâriam după bani.”
— Deci ai făcut altă treabă? Întreb.
El dă din cap. „A început cu unul și apoi o săptămână mai târziu altul
si altul. Nu s-a discutat niciodată cât timp voi lucra pentru el. Mi-a dat
doar banii și nu am pus întrebări.”
Îl privesc în timp ce sorbi din băutură.
— Știai că e rău, nu-i așa?
El ridică din umeri. „Știam că trebuie să fie implicat în ceva serios

la rahat de banii pe care i-a aruncat și de paznicii pe care îi avea.”
Mi-e rău.
„De obicei, mă așezam în elicopter și îl așteptam, dar într-o zi,

când eram pe navă, niște rahat s-au prăbușit și unul din echipaj a fost
ucis. Garda lui care a zburat în elicopter cu noi l-a împușcat pe tipul
ăsta, chiar în fața noastră.”
Mă încruntă, acesta este tipul despre care îmi vorbea Angela.
Își freacă fruntea când își amintește. "Nu știu
ce să fac." El ezită. „I-am dus acolo cu bună știință.

A trebuit să-i duc înapoi pe continent și apoi mi-am dat seama că sunt
pe statul lui de plată. Conturile mele bancare au arătat injecții uriașe
de numerar timp de peste opt luni. Dacă ei au căzut, și eu.
Practic, dacă nu le duceam acasă și nu-mi închideam gura, eram fie la
închisoare, fie un mort care mergea.”
„Deci, de fapt, erai deja unul dintre ei.”
Își lasă capul în jos de rușine.
Îi prind mâna peste masă. „De ce nu pleci?

Fă un nou început.” Zambesc. „Ai putea să o faci. Știu că ai putea.”
El preface un zâmbet. „Nu pleci pur și simplu.”
mă încruntă.
„Singura cale de ieșire este moartea. Am văzut om după om ucis.”
Sângele îmi este rece. "Ce vrei să spui?"
„Te plătesc atât de mult încât te obișnuiești cu un anumit stil de

viață și poți avea vacanțe și timp liber oricând vrei.” Sorbi din băutură.
„Este o treabă perfectă pe hârtie.”
„Dar nu poți pleca?” murmur eu.
El dă din cap. „Te găsesc mereu.”
Mi-am pus capul în mâini pe masă. „Doamne, Stace,

la dracu. Ce mizerie."
El zambeste. "Eu nu sunt înger. Am primit ceea ce am meritat.

Știam că nu sunt bune și totuși am fost sedus de fructul interzis.”
Telefonul lui dansează peste masă. Se încruntă și îl întoarce, cuvântul

mamă luminând ecranul. Îl întoarce înapoi și îl ignoră.
"Raspunde." Îl împing spre el.
"E in regula. O voi suna înapoi mâine.”
„Insist, răspunde acum.” Iau telefonul și i-l dau.
El raspunde. "Buna mama." Fața lui se sparge într-un zâmbet uluitor.

Simt că flutură puțin și fața mea o oglindește pe a lui.
"Esti bine?" întreabă, vocea lui este blândă și grijulie.
„Sunt atât de bucuroasă să vă aud vocea”, răspunde ea. O aud prin

difuzorul de peste masă.
— Și eu, mamă. El zambeste.
"Unde ești?"
„Sunt în Bogota. Columbia.”
„O, Doamne, Stace, ești în siguranță? Ești cu prietenii tăi de pe navă?”
Zâmbește larg și ochii îi pâlpâie spre mine. "De fapt,

Mamă, am o întâlnire.”
"O intalnire?" țipă ea și el ține telefonul de lângă al lui

ureche.
Chicotesc în paharul meu de șampanie.
"Cine este ea?" Ea râde entuziasmată.
„Doar această tipă foarte grozavă pe care am întâlnit-o.”
Îmi țin paharul spre el într-un simbol de urale, el îl apucă pe al lui

paharul și îl clintește cu al meu în timp ce îmi aruncă cu ochiul sexy.
„Cum e ea, Stace?”
Ochii lui îi țin pe ai mei. "Cea mai frumoasa femeie din lume."
Stomacul meu face o capotă și încerc să-mi șterg rânjetul prost de

pe față.
„Oh, lasă-mă să vorbesc cu ea”, o roagă mama lui.
El râde în hohote și știu că este pentru că bem această șampanie

ca apa. „Nici un caz, o vei speria.”
El râde.
„Oh, Stace.”
Îmi întind mâna pentru telefon și el scutură din cap.

„Nu”, rostește el.
Deschid și închid mâna pentru telefon.
Râde și clătină din nou din cap.
Mă ridic și merg pe partea lui a mesei și smulg
telefonul de la el.
"Buna ziua." Zâmbesc nervos când mă întorc pe scaun.
"Salut dragă. Ai plecat cu Stace al meu? Vocea ei este

cald și iubitor. Oh, sună atât de frumos.
"Da." Zambesc. „Sunt o fată norocoasă.”
De data aceasta, el este cel care zâmbește prost.
„Este bine? Îmi fac atât de mult griji pentru el.”
Îmi fac un zâmbet în timp ce inima îmi cade. Are motive întemeiate
îngrijorare. S-a băgat în rahat până la ochi.
„Este minunat.” Zambesc. El îmi ridică mâna și

sărută din spate.
Doamne, el este atât de...

— Te rog, ai grijă de el, dragă.
Stace își dă ochii peste cap și își întinde mâna spre telefon.
Zâmbesc la jena lui. "Eu voi."
"Promite-mi."
Râd în timp ce el încearcă să-i smulgă telefonul înapoi.
„Promit că voi avea grijă de el.” Râd. „El smulge

telefonul înapoi de la mine. Imi pare bine sa te cunosc." Râd.
"La revedere draga. Sper să vii să mă cunoști personal într-o zi.”
Îmi ia telefonul înapoi și termină conversația, dar mintea mea este încă
pe o întâlnire cu ea în persoană într-o zi de despărțire. Ce n-aș da ca să o
cunosc personal într-o zi.
Realitatea — cățea — se întoarce cu o bufnitură. Opreste-te, este

doar o noapte. Închide telefonul și eu fac un zâmbet.
El clătină din cap de parcă ar fi stânjenit. „Îmi pare rău, mama mea
este...” El ezită.
"Minunat?" Zambesc.
Își dă ochii peste cap. „Ea este mereu îngrijorată de la Justin.”

El se întrerupe când îi cade fața.
„De când Justin ce?
"Decedat."
„Cine este Justin?”
"Fratele meu."
"El a murit?"
Dă solemn din cap în timp ce își ia băutura. „Acum șase luni.”

Îi prind mâna peste masă. „Oh, Stace, îmi pare atât de rău.
Ce s-a întâmplat?"
„Era cu un an mai mare decât mine.” Zâmbește trist când își amintește.
"Un polițist."
Mă încruntă în timp ce ascult. „El a fost întotdeauna copilul bun, și-a

făcut treburile mai întâi, a avut grijă de mine și de mama.” Sorbi din băutură
în timp ce gândește, tristețea căzând peste el. „Tatăl meu a murit într-un
accident de mașină când aveam șase și șapte ani, așa că Justin și-a luat rolul
bărbatului casei.”
„A avut o familie?” Întreb.
Zâmbește și fața i se luminează. „Da, Cindy soția lui și Sebastian fiul său.”
Stau nemișcat în timp ce îl privesc cum se chinuie prin această conversație.
Puteți învăța atât de multe despre o persoană prin felul în care se întristează.
O piesă a puzzle-ului se fixează la loc. Familia din fotografie era fratele lui și
familia lui.
„Am fost întotdeauna cei mai buni prieteni.”
Zâmbesc și pot spune afecțiunea pe care a avut-o pentru iubita lui
frate.
„Omule, am avut probleme când eram copii. Ne-am plimbat pe bicicletele
noastre căutând răutăți.” El zâmbește trist. „Eu am fost singurul care a găsit-
o și totuși el a fost luat.”
mă încruntă. — Spui asta de parcă te simți vinovat că el a murit și tu nu
ai murit?
El dă din cap. "Fac."
Stăm o clipă în tăcere. "Cum a murit?"
„A fost prins într-un caz la serviciu și nu i-a dat drumul.”

mă încruntă.
"I-am spus." El dă din cap. „I-am spus timp și timp
din nou să-i dea drumul, dar nu a vrut.”
Ochii i se înnebunesc când își amintește de moartea fratelui său.

„S-a gândit că îi poate doborî și s-a dus singur la un depozit în miezul nopții
pentru a vorbi cu un informator.”
Stau nemișcat când îmi imaginez scenariul, singur la răceală

depozit în miezul nopții. Ce înspăimântător.
„A fost o capcană. L-au legat și l-au torturat.

L-a electrocutat până la moarte.”
Mâinile îmi zboară peste gura șocată.
Ochii lui sunt reci, îndepărtați și se uită în spațiu. Știu

își imaginează fratele iubit murind singur și îndurerat.
„Stace”, șoptesc eu. "Îmi pare foarte rău."
— Cu toții avem bagajele noastre, Rosh. Oftă trist în timp ce îmi ridică
mâna și își reface fața cu ea. Nu știu dacă mâna mea pe fața lui este o
mângâiere pentru el, dar cu siguranță este o mângâiere pentru mine. Îmi
șterg degetul mare înainte și înapoi peste buza lui de jos. Ochii noștri se țin
unul de celălalt și mă simt atât de prostește aproape de acest bărbat, e o
nebunie.
Clătină din cap de parcă ar încerca să îndepărteze gândurile întunecate

din mintea lui și ridică din nou paharul. „Încă un toast.”
Zâmbesc larg și îmi ridic paharul ca să-l întâlnesc.
„La noi începuturi.” Ochelarii noștri clincănesc și el face ochii mari. „Și
întâlniri nedeprimante.”
Râd în hohote și îi repet cuvintele. „La noi începuturi

și întâlniri nedeprimante.”
Stace
Suntem așezați la un bar într-un cocktail lounge. E târziu, pe la

2 dimineața. Am băut prea mult, dar nu vreau să merg acasă. Pentru
că atunci trebuie să o las să plece și știind că nici măcar nu pot face
ceea ce vreau când ajungem acasă nu face decât să adauge tortură.
Linia ei de salvare a fost un vis la o întâlnire respectabilă și la naiba,
o să i-o dau dacă este ultimul lucru pe care îl fac.
Pot să o sărut de noapte bună.
O singura data.
Doar o data.
Am vorbit și am râs cu ușurință și eu sunt

surprins de cât de multe avem în comun.
S-ar putea să fie cea mai tare tipă pe care am întâlnit-o vreodată.
Se aude un cântec și îmi întind mâna pentru ea.

"Ti-ar placea sa dansezi?"
Ea zâmbește sexy. — Ai spus că nu dansezi?
„Nu dansez pe navele cu droguri.”
„Doar la întâlniri?” șoptește ea surprinsă.
îi fac cu ochiul. „Numai la date speciale.”
Ne îndreptăm spre ringul de dans și cântecul

schimbări la o melodie ciudată pe care nu am mai auzit-o până acum.
Redă cântecul acela
Cel care mă face să merg toată noaptea
Cel care mă face să mă gândesc la tine

Asta e tot ce trebuie să faci.
Ne legănăm pe muzică și ea îmi zâmbește. „Uită-te la tine, dansând ca la

întâlnire.”
Scutur din cap cu un rânjet și o învârt departe de mine violent și ea

râde în hohote.
„Nu mai vorbi, îmi distragi mișcările”, îi răspund în timp ce o răsucesc

din nou.
Ne apropiem din nou și ea se uită cu dragoste la mine.
„Ce este cântecul asta ciudat, hippie?” Întreb.
„Nu știu, dar este noul meu favorit.” Ea zâmbește inocent.
Mă uit la ea și trec atât de multe emoții

eu, dar cel copleșitor este regretul.
Regret pentru ce i-am făcut.
Regret pentru cum ne-am cunoscut.
Regret că acest sentiment pe care mi-l dă nu poate dura la nesfârșit.
Ea începe să-mi cânte și știu că este cântarea cu șampanie, dar poate

fi cel mai perfect lucru pe care l-am auzit vreodată.
Doar daca.
Termina. Trebuie să scap din această dispoziție neplăcută. Acest

nu sunt eu. Ăsta nu sunt eu. Eu nu fac sappy.
O răsucesc din nou violent și ea râde în hohote.
Îmi voi aminti asta, dansând pe acest cântec hippie cu

această fată frumoasă, râsul ei răsunând tare în jurul meu.
Felul în care se uită la mine, felul în care se simte în mine

arme.
Cu o ultimă învârtire, cântecul se termină și ringul de dans se

golește. Ea merge la DJ.
„Scuză-mă, cum se numește cântecul, te rog?”

Ea intreaba.
„Reda acel cântec cu trenul”, răspunde DJ-ul.
„Mulțumesc”, răspunde ea. „Poți să-mi pui asta în telefon ca să nu

uit?” mă întreabă ea.
Zâmbesc în timp ce scriu numele în notele mele. „Îți place cântecul

acela?” Întreb.
"Preferatul meu." Ea zambeste.
Intrăm în foaierul hotelului și în lift.
Doar du-o până la u ă i sărută-i de noapte bună.
Asta e.
Nimic altceva.
Doar un sărut. Un sarut.
Ea a visat la o întâlnire perfectă pentru toată viața ei și la naiba, o

să i-o ofer dacă este ultimul lucru pe care îl fac... și ar putea fi ultimul
lucru pe care îl fac. Aș putea muri mâine pentru că deja mă dor mingile
din cauza a ceea ce știu că le lipsesc.
Ne ținem de mână și mă uit la podea, concentrată asupra

sarcina la indemana.
Un sarut. Doar un sărut.

Pot sa fac asta. Bineînțeles că pot face asta.
„Oh, uite, există o piscină”, șoptește ea emoționată. „Putem merge să-l
vedem?”
"Ah." ezit. Oh, nu e o idee bună. Mai mult timp singur. „Sigur”, îmi
răspunde gura înainte de a-mi consulta creierul sau pula... centrul de control
al acestui corp masculin.
Ea apasă butonul înainte de a aștepta răspunsul meu și în curând ușile
liftului se deschid. Zona piscinei este pe acoperiș, iar luminile din clădirile din
jur strălucesc în depărtare. Zona este întunecată cu reflectoare în apă.
„Oh, nu-i așa că e perfect”, strigă ea. Ea stă în picioare și eu zâmbesc la

beația ei
Zambesc. "Este."
Ea își înfășoară brațele în jurul gâtului meu. „Hai să dansăm din nou.”
Îmi înconjoară brațele în jurul ei și o țin aproape. „Nu avem muzică”,
șoptesc eu.
Ea se uită la mine și începe să cânte cuvintele melodiei pe care am dansat.
„ Cântă melodia aceea, cea care mă face să merg prea mult.”
Începem să ne legănăm și eu râd pentru că ea nu știe cuvintele și vocea
e atât de dezorientată.
„Cel care mă face să mă gândesc la tine.”
Îmi înghit nodul din gât. Aceasta este prea mult.
„Asta tot ce trebuie să faci.”
Ea chicotește în tăcere. „Știi că toate întâlnirile vor fi jalnice după aceasta”,
murmură ea în ochi
cauta pe al meu.
„Ar fi bine să fie”, șoptesc eu.
„Aceasta este partea în care mă săruți.”

13
uita-te la ea și dacă n-aș ști mai bine aș face-o
eu jur că am din nou 13 ani și acesta este primul meu sărut. „Vrei să te
sărut?” Întreb.
Ea zâmbește cu dragoste și dă din cap.
Mă aplec și iau încet buzele ei în ale mele. Ochii ei se închid și buzele

sunt moi și deschise, așa cum îmi imaginez că e sub rochie.
Termina!
Penisul îmi bate în semn de apreciere la ultimul gând, dar limba mea
este cea care mă readuce la realitate. Ne sărutăm iar și iar și, cu ochii închiși,
nu am idee cum să mă controlez.
Termina.
Nu!
Brațele mele o zdrobesc și o aduc la mine, iar ea se topește în brațele

mele, mâinile ei mergând la ceafă, în timp ce geme încet.
Nu gemi sau totul s-a terminat.
Limba ei dansează ușor cu a mea și mă apropii

si mai aproape.
Cât poate lua un bărbat?

„O, Doamne”, murmură ea pe buzele mele.
La dracu '!
Sărutul se adâncește și de data aceasta, neputând să mă abțin, o

prind în spate și îi strâng corpul de al meu, ca să simtă cât de greu sunt
pentru ea. Ea trebuie să știe.
— Stace, scâncește ea. "Te simti atat de bine." Buzele ei coboară pe

gâtul meu și închid ochii, în timp ce genunchii aproape că îmi se îndoaie
de sub mine.
La naiba, simt că excitarea începe să-mi pompeze puternic prin sânge.
Oprește-te, oprește-te. Stace, oprește-te!
Ea ridică privirea la mine cu acei ochi perfecti inocenți și zâmbește

blând. „Mulțumesc”, șoptește ea.
Îi dau ușor părul înapoi de pe frunte în timp ce mă uit

jos la ea. "Pentru ce?" Întreb.
„Pentru că mi-ai arătat cum a fost.”
Ochii mei îi țin pe ai ei.
„Acum știu cum se simte.”
Inima mea scade, iar buzele ei se conectează cu ale mele pentru

ultima oară, limba ei îmi mărește buzele și apoi se scufundă mai adânc.
Are dreptate, noaptea asta e perfectă. Acest sărut este mai bine decât perfect.
trebuie sa ii dau...
mă opresc.
Linia ei de salvare... Trebuie să fiu bărbat și să-i ofer fantezia pe care

o merită. Nu este vorba despre fantezia mea și nu am dreptul să o vreau
la fel de mult.
Mă dau înapoi de ea în grabă, în timp ce amândoi gâfâim, încercând

sa ne tragem respiratia.
Fața ei cade. "Ce s-a întâmplat?"
Pieptul meu se ridică și coboară în timp ce încerc să-mi controlez

bătăile neregulate ale inimii și scutur din cap.
— Ar trebui să te conduc înapoi în camera ta, Rosh, gâfâi.
"De ce?" Ochii i se întunecă și se apropie și îmi dezbrăcă ușor cămașa

de pe pantaloni. Respirația îmi strânge.
"Pentru că." Îmi înclin capul pe spate și mă uit la cer pentru îndrumare
divină. Nu mă pot gândi când îmi trage așa de cămașa.
Ea își trece mâna peste pieptul meu.
„Pentru că aceasta este o întâlnire frumoasă. O întâlnire bine comportată.” eu
murmur, distras.
Ea îmi desface nasturele de sus de pe cămașă. "Chiar așa?" îmi respiră

în ureche atât de aproape încât îi pot simți respirația fierbinte cum îmi
prafește pielea. Pielea de găină se împrăștie.
Dau din cap, incapabil să-mi fac gura să spună cuvintele.
— Asta pentru că sunt o fată drăguță? opte te ea.
dau din nou din cap.
„Și tu ești un tip drăguț?”
dau din umeri. „Aceasta este iluzia pe care încercăm să o realizăm

Aici."
Ea râde în hohote iar eu mă încruntă.
„Sincer crezi că suntem drăguți? Cred că dimpotrivă.”

Ea face o pauză și eu mă încruntă. Despre ce vorbeste? „Vedeți, cred că
suntem puțin diferiți, tu și cu mine.” A ei
ochii sexy îi țin pe ai mei și știu că sunt aproape de punctul meu de rupere.
"Cum așa?"
„Amândoi credem că vrem bine.”
O privesc cu ochi flămânzi.
„Dar realitatea este că amândoi tânjim rău”, șoptește ea.
Stau nemișcat și o încruntătură îmi traversează fruntea.
„Cred că, unul în celălalt, vedem un pic de rău”, șoptește ea sexy.

„Acea mică nenorocire pe care o dorim amândoi.”
zambesc.
„Și la nebunia din tine îmi tânjesc.” Își apucă tivul rochiei și o trage
peste cap pentru a-și dezvălui sânii goi și un snur alb din dantelă.
Corpul ei perfect, tonifiat, este plinuț pentru cules, așa că sunt aproape
aproape că poate gusta.
Joc încheiat.
„La naiba, da”, șoptesc eu când încep să-mi deschei nasturii

căma ă.
Își alunecă chiloții pe picioare și iese din ei seducător.
„Merg la o baie. Bine purtati, baieti plictisitori

nu au voie in piscina.”
Zâmbesc în timp ce îmi rup cămașa peste umeri și o arunc pe pământ.

Sar pe un picior în timp ce îmi scot un pantof, apoi pe celălalt, dându-mi
pantalonii jos.
Ea vrea un băiat rău? O să-l ia naibii.

Ea râde și se scufundă în piscină, iar eu mă scufund după ea. O lipesc

agresiv de perete și o sărut violent.
Picioarele ei se înfășoară în jurul taliei mele. Mâinile mele sunt pe

spatele ei și o frec în sus și în jos peste penisul meu tare.
Doamne, e al naibii de fierbinte și strânsă.
Căldura pe care o omite mă arde de viu.
„Dă-mi-o”, roagă ea. „Dă-mi nebunia de care am nevoie.”
Mi-am pus mâinile peste spatele umerilor ei pentru a avea efect de

pârghie și am condus acasă cu o singură pompă tare. Capul îi cade pe
spate și strigă atât de plăcere, cât și de durere.
— Ahh, scâncește ea.
Îi iau o mână de păr și îi trag capul înapoi, astfel încât ochii ei să-i
întâlnească pe ai mei. Cu o mână pe umărul ei, trântind-o pe penisul meu
și o mână din părul ei în cealaltă, îmi ies din creier.
Atat de bun.
Atât de bine.
Îi prind picioarele și le aduc peste umeri și

ține-o într-o strânsoare ca de viciu.
Rupând-o în sus și în jos în timp ce geme de plăcere, eu

Privește-i ochii închiși în timp ce se confruntă cu plăcerea.
Acesta este momentul în care este cel mai bun, când este neajutorat.
Deținut.
Deținut de mine.
Când o strâng și pot să o trag cât de tare vreau.

Și la naiba... vreau tare.
Cu spatele lipit de peretele piscinei cu gresie și cele două picioare peste

umerii mei, am controlul complet și conduc greu acasă cu pasul pistonului.
Îi simt interiorul tremurând și știu că e aproape. Merg mai tare, mai

adânc, iar ea își dă capul pe spate și țipă cu voce tare când vine în grabă,
ceea ce mă declanșează, plânsul meu potrivindu-i cu al ei.
O ridic în continuare ca să mă golesc complet. Eu nu

vreau să se termine. Vreau mai mult.
Mult mai mult.
Sărutul nostru violent devine blând și iubitor și ea îmi cuprinde fața în

cele două mâini. Obrajii ni se sprijină unul pe altul și ea zâmbește blând pe
fața mea.
Gâfâim amândoi în timp ce încercăm să ne tragem respirația și ea

chicotește în umărul meu și face semn spre perete.
mă încruntă. "Ce faci?"
Ea râde în hohote. „Fă mâna către cameră.”
„Huh?” Mă încrunți și mă întorc să văd o cameră de securitate atașată

de perete. „Oh, Dumnezeule,” bâlbesc eu. Arăt spre ea cu un braț exagerat.
„A fost tot ce făcea ea. Încercam să fiu bun,” îi spun camerei.
"Nu a fost." Ea râde în timp ce mă stropește și îmi rămâne gura deschisă.

„M-a făcut să o fac”, strigă ea cu voce tare. „Totul a fost el.”
„Asta este, o vei primi.” Plec după ea prin piscină, în auzul râsului ei. O
apuc și o scufund cu putere, iar ea râde în hohote în timp ce se sufocă.
A fost o noapte bună.
De fapt, cel mai bun.
Rosh
Îmi frec fruntea înainte și înapoi peste suprafața tare, dar moale,
perna din pieptul cald al lui Stace. Brațele lui sunt înfășurate în jurul
meu, iar buzele lui se sprijină la tâmpla mea, pieptul lui ridicându-se și
coborând în timp ce doarme adânc.
Acesta este Raiul.
Trec cu ochii încă închiși. Corpul meu doare. Mai dureros decât
dureros. De fapt, aș merge până acolo încât să spun că este dureros.
Mă doare capul din cauza șampaniei, picioarele mă dor de la pantofii
ăia proști, înalți, și apoi fetița mea se despart... ei bine, sunt mărunțiți
până la uitare.
Zambesc. Doamne, ce noapte. Stace și cu mine eram ca niște

animale unul cu celălalt și, știind că nu avem viitor, a adăugat
combustibil la flăcările scăpate de sub control.
Nu ne-am săturat unul de celălalt. Am trecut de la dracu violent

împotriva peretelui, apoi la a face dragoste în pat, înapoi la a dracu sub
duș și apoi la a face dragoste blândă și tandre din nou și din nou până
când, epuizați, am adormit unul în brațele celuilalt când soarele venea.
sus.
încă nu m-am săturat. As putea sa ma satur vreodata de asta

om? Mă îndoiesc, sincer să fiu.
Asa se simte.
Trebuie să merg la baie, dar știu că odată ce ies din pat, știu că
asta va fi.
Timpul nostru se va termina.

Groaza îmi umple fiecare celulă.
Foșnește și îl simt zâmbind deasupra mea înaintea lui
mă sărută tandru pe frunte. „Dimineața, iubito”, șoptește el somnoros.
Zâmbesc blând. "Diminea ă." Îi sărut pieptul.
Se mișcă și geme. „Sunt nenorocit.” Vocea lui este zgârietoare din cauza
cantităților noastre copioase de alcool aseară.
„Hm, cred că eu sunt cel care sunt dracu”, mormăi sec.
Îl simt zâmbind larg în timp ce mă sărută din nou pe cap.
Stăm nemișcați o clipă în timp ce realitatea începe să se cufunde, știind că
trebuie să se ridice și să plece.
Amândoi știm că o face, dar asta nu ne ușurează.
Buzele lui coboară la gâtul meu și mă sărută în timp ce mâna lui își găsește
locul preferat între picioarele mele. „Am nevoie de tine pentru ultima dată,
Rosh,” șoptește el în timp ce își trec muștatile maxilarului înainte și înapoi ușor
pe pielea mea.
Dau din cap, incapabil să vorbesc pentru că are nodul din gât
a blocat orice simț. „Știu”, este tot ce pot aduna în cele din urmă.
Își alunecă degetul și șuieră de aprobare. „Oh, iubito, te simți prea bine.
Cum o să trăiesc fără asta?” opte te el.
Închid ochii ca să-l blochez. Nu vreau ca ultima lui amintire despre mine să
plângă ca un copil.
„Deschide pentru mine.”
Îmi las picioarele înapoi pe saltea și el se ridică deasupra mea, pe cot.
Degetele lui pompează încet înăuntrul meu și ies din corpul meu în timp ce mă
privește cu atenție.
„Ești atât de…” Vocea i se stinge.

Ne sărutăm și nu seamănă cu sărutările de aseară. Este un sărut

de rămas bun și îmi rupe inima.
Se ridică deasupra mea și își alunecă încet lungimea înainte și

înapoi între buzele mele. „O să-ți aduci aminte de mine?” întreabă el
în șoaptă.
Prin ochii sticloși, dau din cap.
Groaza ii trece pe fata cand imi vede emotiile clocotind. „Iubito,

nu,” șoptește el.
Îl apuc de spate și îl trag în jos, astfel încât să mă pătrundă tare,

iar amândoi gâfâim.
E atât de mare, atât de dur și atât de perfect. El rămâne nemișcat

să mă lase să mă obișnuiesc cu mărimea lui.
Dacă ar putea rămâne nemișcat să mă lase să mă obișnuiesc cu dragostea lui.
Și, după sunetul inimii mele care se rupe în tăcere, facem dragoste
duioasă și frumoasă.
Sunt ruinat.
Al naibii de distrus.
Și totul este vina lui Stace.
Sunt în baie prefăcându-mă că merg la toaletă și el este

împachetat, gata de plecare. Am nevoie doar de un minut ca să mă
strâng.
Am luat micul dejun și am mai râs, deși

a fost încordat pentru că amândoi știm ce urmează.
Mai rău este că știu că și el simte asta. Nu îmi imaginez.
Este aici și este palpabil. Se simte real.

Dar nu sunt tipul nevoiaș pe care l-a lăsat în Bogota.

Mă voi lua la revedere dacă este ultimul lucru pe care îl fac. Mă uit la reflexia
mea în oglindă.
„Poți face asta”, îmi șoptesc.
Închid ochii și inspir adânc. Zece minute. Doar fii

puternic timp de zece minute.
Îmi suflă respirația și mă întorc în cameră. Costumul lui
este în geanta lui pe pat.
"Totul gata?" Zambesc.
El dă din cap și îmi oferă un zâmbet deformat. „Nu știu dacă eu

vreau să stai aici singur. Nu poți să te întorci în SUA?”
Eu dau din cap. „Nu, mi-am ales calea.”
Ochii lui îi țin pe ai mei. „Și e singur?” el intreaba.
dau din cap o data. „Foarte singur.”
Ca și cum s-ar simți abătut de răspunsul meu, își ridică costumul și îl

pune peste umăr și ne îndreptăm spre ușă înainte să continue să iasă pe
hol.
Ne sărutăm ușor și ambele fețe ni se încurcă de durere.
Se trage înapoi și ochii lui caută pe ai mei. „Dacă ești persoana mea?”
opte te el.
Ochii îmi lacrimează pentru că știu sigur că el este al meu.

„Nu sunt”, șoptesc eu.
Ne uităm unul la altul în timp ce emoții amestecate se învârte în jurul nostru.
„Sunt o fată pe care ai răpit-o.” ezit. „Sunt o fată care merită mai mult
de la persoana ei.”
El lasă capul în jos de rușine și mă umple regretul că am spus

asta... dar trebuia spus.
Este ceea ce este.
El zâmbește trist. "La revedere."
"La revedere." Zâmbesc printre lacrimi.
Pleacă în tăcere.
Ca pe pilot automat, mă apropii de fereastră și îmi pun mâinile pe sticlă
și aștept să apară pe stradă de mai jos.
Apare din clădire și lacrimile îmi curg pe față
când se urcă într-un taxi și, fără ezitare, părăsește viața mea.
Asta a durut.
Ce zi nebună. Ce zi nebună, nebună.
În această dimineață, după ce a plecat, am dus cel mai mic dintre
diamantele galbene la trei bijutieri diferiți și am plătit pentru bonurile de
evaluare. M-a costat cinci sute de dolari, dar evaluările au ajuns la peste un
milion, așa că a meritat. Apoi a trebuit să iau un taxi la o oră distanță ca să
văd un tip. Nu știu cine a fost, dar se pare că este singura persoană care se
ocupă de astfel de lucruri. Acesta este codul pentru că este un criminal shonky.
După ce am făcut schimb cu el timp de peste o oră, am convenit asupra
unui preț cash de două sute cincizeci de mii de dolari. Am fost înșelat, dar am
nevoie de niște bani pentru a mă duce până găsesc un cumpărător adevărat.
Totuși, îmi dă speranță pentru ceea ce urmează. Celelalte diamante sunt
aproape de două ori mai mari decât cele alea. Deci sfertul meu de milion este
acum în contul meu bancar, iar celelalte diamante sunt în cutia de valori.
Nu este o zi rea de muncă pentru o fată drăguță ca mine.

Mintea mea se duce la Stace. Frumos Stace. El va fi pe nava lui

până acum și am o viziune despre el în uniforma lui de lucru care mă
face să zâmbesc.
Sunt într-un taxi în drum spre hotel. Am obosit de activitățile mele

carnale de toată noaptea, dar să știi că nu voi putea dormi când mă
voi întoarce acolo.
Diamantele îmi cântăresc foarte mult conștiința.

Dacă el primește vina?
Nu va, nu-ți face griji, îmi tot spun.
Trec peste noapte înainte să cobor din barcă. A fost totul atât de
neclar. Am crezut că a plecat la Chelsea și m-am luptat cu el.
Apoi m-a pus să verifice și i-am spus despre trecutul meu. Nici măcar
nu știam că voi coborî de pe barcă decât cu o oră înainte să o fac, iar
apoi a fost în cameră toată dimineața.
Un gând răutăcios îmi vine.
Nu am ascuns armele pe care le-am ascuns sub pat.
Ar fi trebuit să-i arunc peste bord. Enervat, arunc o privire pe

geamul mașinii.
Oh, Doamne.
Vor ști că am fost în transport

containere. Vor ști că am diamantele.
Idiotule naibii!
Închid ochii când sângele începe să-mi pompeze puternic prin

fluxul sanguin.
La dracu '!
Pentru restul călătoriei cu taxiul, mi se face rău. Bolnav de îngrijorare din
cauza ignoranței mele stupide.

Stace îl va da vina pe Stucco, știu că o va face. Sper să-l omoare când se

luptă.
Stai un minut...
Se ivește groaza.
Nu i-am spus lui Stace că Stucco plănuiește să-l omoare. Am uitat totul
să aud acea conversație în afara containerului. Lucrurile au fost atât de
agitate și apoi lupta și apoi...
Mâinile îmi trec la păr în panică. Urmau să sune pentru un apel de

întreținere în miezul nopții.
Am o viziune a lui Stace mergând singură pe navă în toiul nopții.
Și nenorociții ăia...
Oh, Doamne. Mi-am pus capul în mâini.
Ce fac?
Nimic. Ai scăpat cu asta. Nu face nimic prostesc.
Sunt bani de droguri, ia naibii de ei.
Mi-e rău. Îl vor ucide.
Îl vor ucide și îl vor arunca peste bord și apoi

da vina pe el pentru diamante.
El va primi vina pentru ceva ce nu a făcut niciodată
Îmi împing degetele în ochi când gândesc.
Nu, nu nu, asta nu se poate întâmpla. Nu te mai gândi la asta.

Urcă-te în avion și mergi în Europa acum. Diamantele sunt acolo douăzeci
și patru de luni, dacă vreau. Timp de o jumătate de oră, stau în spatele
cabinei cu mintea în plină putere până în cele din urmă
șoferul se întoarce spre mine peste scaun, rupându-mi gândurile. — Suntem

aici, domnișoară.
Arunc o privire spre hotel și după un moment iau cea mai stupidă
decizie pe care știu că am luat-o vreodată.
„Poți să aștepți aici un minut, te rog, în timp ce fug și îmi iau lucrurile?
Am nevoie de o altă plimbare.”
— Unde vrei să mergi, domnișoară?
Mă uit la ceasul de pe tabloul lui de bord. Nici nu știu dacă am timp să o

fac, dar la naiba trebuie să încerc sau nu mă voi ierta niciodată.
„Docul de expediere.”
Mă întind pe pat în tăcere. Este ora 20.00 și Stace nu s-a întors de la munca
de zi cu zi. Am făcut nava și am urcat, neobservată.
Navigam de doua ore si am stat in cabina asteptand sa vina acasa.
O parte din mine știe că nu am vrut ca el să știe că sunt

îmbarcă până a fost prea târziu pentru că mi-e teamă că nu o va face
vrei sa ma aici.
O parte din mine știe că voi muri puțin dacă el nu o face.
Oricum, nu sunt aici pentru el. Sunt aici ca umanitar, îmi amintesc. S-ar
putea să fiu încurcat, dar nu-mi pot trăi viața cu uciderea lui pe conștiință.
Ce fel de ființă umană aș fi dacă l-aș lăsa să moară cu bună știință? Oricum,
nu ar trebui să fie mare lucru că sunt aici. Mai sunt doar două săptămâni
până ajungem în Puerto Rico și apoi voi avea timp să arunc armele și să-l
avertizez pe Stace despre atacul planificat.
A fost o decizie inteligentă să revin. Îmi acopăr urmele, atâta tot.
Mă plimb. Este ora 22 și Stace nu s-a întors în cameră.
Dacă nici măcar nu s-ar fi urcat pe barcă... navă sau orice naiba ar
fi.
Dacă s-a întors după mine și m-aș pune aici?
Mâinile îmi trec prin păr în panică.
Doamne, ce dracu am făcut?
Timp de peste o oră mă plimb înainte și înapoi cu inima bătându-

mi puternic.
El nu este pe navă.
Știu că nu e pe navă. Cu siguranță s-ar fi întors să se schimbe la

cină.
Încep să mă simt rău de decizia mea. Nimeni nu știe că sunt aici

și nu m-a putut găsi în Bogota, chiar dacă ar fi încercat. Dacă știu că
sunt aici singur, va fi măcel deschis. Dar atunci... poate nu acum că
mă cunosc. Știu că Angela și băieții ei m-ar proteja.
Calmează-te, calmează-te. Intru in baie si ma uit la fata care se

uita inapoi la mine. „Ce naiba ai făcut?” îmi întreb reflecția.
„Nu știu”, răspund.
„Idiotule”, spun eu.
Mai important, ce am de gând să fac acum?
Cheia sună în u ă i îmi pun mâinile peste inimă u urată.

El este aici. Slavă Domnului, e aici.
Aud cheile puse pe sertare și intru în cameră, cu spatele la

mine.
"Buna ziua."
Se întoarce și îi coboară fața. „Rosh?”
Zâmbesc cu speranță. „Se pare că mi-a fost dor de viața nautică.”
Fața lui cade. „Ce naiba cauți aici?” El mârâie.
"Ce?" șoptesc eu, șocată de veninul lui.
„Nu poți fi aici! Am acostat barca ca să te pun în siguranță și te-

ai întors? E furios, furios, de fapt.
„Și mi-ai fost dor de tine”, șoptesc eu prin durere.
El dă din cap. „Această navă este pe cale să devină un coșmar

și nu te pot proteja. Te-am scos din barcă din acest motiv.” El
mârâie.
„Am venit să te protejez”, îi șoptesc.
"Ce?" țipă el. „Nu am nevoie de protecție.”
„D-da, ai”, bâlbesc eu, încercând să-l calmez. — Am uitat să-ți

spun că l-am auzit pe Stucco plănuind cu altcineva să te ucidă.
"Ce?" Fața lui se încurcă de parcă nu ar crede povestea mea.
„A fost noaptea în care te-ai dus la Chelsea și am fost atât de

supărat.”
„Nu m-am dus la nenorocitul de Chelsea”, se repetă el. „Nu mai merge mai departe
despre Chelsea. Mă enervezi cu asta.”

„Vor apela la un apel de întreținere în miezul nopții și vă vor

împinge peste bord.”
Se încruntă.
„Și mi-am amintit că nu ți-am spus și eram speriat.” Îi ridic mâna

și o țin în a mea. „Trebuia să te avertizez și să mă întorc pe navă a fost
singura mea alegere.
Nu aveam numărul tău la care să sun,” șoptesc.
„Nu am nevoie de protecția ta. Mă descurc singur.” Oftă și văd o

licărire de iertare.
"Stiu ca poti." Fac o pauză și încerc să îndulcesc afacerea. „Eu

am vrut o scuză să te văd.” Ochii mei îi caută pe ai lui.
Se uită la mine în timp ce ultimele cuvinte pe care le-am spus se rotesc în ale lui
creier.
— Ai vrut o scuză să mă vezi? Își mijește ochii.

„Credeam că sunt doar tipul care te-a răpit?”
Zâmbesc încet în timp ce îi cuprind ușor fața în mână. "Poate nu.

Poate ești mai mult.”
Se apropie și știu că pot fi iertat. "Cum

mult mai mult?" îmi șoptește el pe buzele mele.
Îi zâmbesc. „Nu mai pune întrebări stupide și mulțumește

pe mine."
Mă apucă brusc de spate și mă sărută, iar eu râd în buzele lui.
„Nu mai faceți prostii.” El mârâie.
„Nu pot, vine de la sine”, răspund.
Mă aruncă în pat și eu tresar râzând.
„Deci, ești aici la alegere acum?” întreabă el întunecat în timp ce

își desface încet cureaua de la pantaloni.
Dorința îmi curge prin sânge și dau din cap. "Aha."
„Aici pentru mine.” Se oprește și își ridică sprânceana. „La alegere?”
„Da”, respir în timp ce îi privesc pantalonii alunecând încet pe

picioarele lui.
„Așadar, pot face legal tot ce vreau să-ți fac acum.”

El toarcă sexy.
Fiori îmi curg pe șira spinării. — Da, șoptesc eu în așteptare. "Ce

vrei?"
Ochii lui întunecați îi țin pe ai mei. „La naiba de tot.”
Paginatorul ne trezește din somn. Mă uit la ceas să văd că e 4

dimineața. Stace se întoarce și se uită la ceas. Știu că se gândește la
același lucru ca mine.
Se ridică și citește mesajul pe paginator.
Mă ridic. "Ce spune?"
Nu răspunde și se duce la baie, aprinzând lumina. "Ce spune?"

Sun după el.
„Este o problemă în camera mașinilor”, răspunde el sec.
Oh, nu, sar din pat. "E o capcana. Asta este. Îți spun, este o
capcană. Despre asta... despre asta i-am auzit vorbind,” bâlbesc.
„Ar putea fi și o problemă în camera mașinilor”, răspunde el.
„Nu pleca. Nu poți merge.”
Își închide fermoarul la pantaloni și își trage cămașa pe umeri.

„Ma pot descurca singur.”
„Vin cu tine”, mă răstesc în timp ce încerc să găsesc niște haine.
„Nu vii cu mine. Ceea ce ai de gând să faci?"
Mi-am pus mâinile pe șoldurile goale într-un scandal. „Pot lupta,

știi.”
Zâmbește și mă sărută repede pe buze. „Pot lupta mai bine. Du-

te la culcare. Voi fi acasă în curând.” Și cu asta el
iese din camera.
Oh nu. O, nu, nu, nu. Iau niște haine din sertar și le trag, apoi
mă dau jos pe podea și îmi scot pușca și atașez amortizorul.
Dau clic în sus pentru a pregăti muniția.
L-am avertizat pe nenorocitul ăla să nu se încurce cu el.
Deschid ușa cabinei și mă uit pe holul întunecat.
Joc început.
14
Urc pe hol în întuneric până ajung la scară, apoi mă uit înapoi

eu de unde am venit, u urată că încă nu e nimeni în jur. Arunc o
privire spre scara care urcă și, deși mi se pare opțiunea mai
sigură, știu că acea parte a navei este inamicul în acest moment. Dacă
treci peste bord, ești toast. Gândul la nivelul rece și greu de întreținere
mă sperie, dar mă îndrept oricum în jos cu arma strânsă strâns în
mână. Cobor în vârful picioarelor scările care sunt luminate doar de
semnul de ieșire. Sunetul motorului este puternic și dezastruos. Inima
îmi bate atât de repede și nu am idee cu ce mă voi confrunta când voi
ajunge la fund. La naiba, de ce l-am lăsat să se întoarcă aici pe nava
asta iadului?
Ajung pe treapta de jos și mă uit încet după colț pentru a vedea

că nu e nimeni în jur. Motorul este zgomotos și zbârnâie. Cu pistolul
în mână, merg mai departe în
cameră.
Dacă e deja mort?
Nu, apelul a fost cu doar câteva clipe în urmă.
Aud pe cineva coborând scările de unde tocmai eu

am venit de la și mă afund într-un hol întunecat.
La dracu. Cine este?

Stau lipit de perete în timp ce ascult, apoi îl văd pe Stucco trecând.

La naiba, chiar este adevărat.
Asta este.
Inima începe să-mi bată cu ciocanul și îl văd că bagă ceva în

buzunarul din spate.
A fost un cuțit? mă încruntă. Nu era suficient de mare pentru a fi un

pistol. Mă uit prin colțul întunecat și el strigă: „Mac, ești aici?”
Ascult și știu că Stace este aici jos, făcând exact același lucru ca
mine. Aplatizată de un perete undeva ascultând nenorocitul. Mă întreb
cât de repede îi bate inima?
"Mac!" Sună din nou.
"Care este problema?" Stace răspunde în cele din urmă în timp ce el

apare în colțul din spate.
„Garnitura din rotator a dispărut.”
Ochii cunoscători ai lui Stace îi țin pe ai lui.
Tensiunea dintre ele este mare.
„Nu, nu sunt. E o minciună flagrantă, răspunde Stace calm.
"Dar…"
„Nu există dar. Pur și simplu le-am verificat.” El

batjocuri.
Stucco îl privește în jos.
„O păsărică mi-a spus că intenționezi să mă dai de cap?”

Stace zâmbește sarcastic. "Mult noroc. Aștept băiete drăguț.”
„La naiba,” șuieră Stucco.

„M-am săturat de prostiile tale. Ai ceva de spus sau de făcut.” Îl împinge

pe Stucco în piept ca o îndrăzneală tăcută. "Fa-o acum."
Oh, la naiba.
Stucco aleargă spre el și Stace îl lovește puternic în față, dar Stucco se

întoarce și îi conectează o lovitură la falcă, iar Stace se clătina înapoi.
Oh nu. Ce fac? iau pistolul. Ce naiba sa fac?
Stace aleargă spre el și îl abordează la podea și apoi el
este pe el și se luptă o vreme rostogolindu-se. Se rostogolesc din nou și din

nou, iar Stace preia mâna și îl zdrobește puternic în față în mod repetat.
Mă întorc la ascunzătoarea mea după colț. Sfinte naibii.
"Ce faci?" Mac țipă în față. Îi spun Mac pentru că acesta este el în acest
moment. Nu există un
urmă de frumoasa mea Stace aici.
Își lovește capul de beton. „Ce naiba vrei?” țipă din nou.
Stucco se zbate și încearcă să-l lovească, dar nu are nicio șansă

împotriva puterii lui Mac.
De parcă și-ar fi pierdut controlul, îl trântește continuu până la Stucco

este afară rece.
Rămân ascuns, deranjat de ceea ce tocmai am fost martor și totuși

bolnav de mândră.
El a avut dreptate. Nu avea deloc nevoie de mine.
Mă uit cum Stace îl răstoarnă și îi verifică buzunarul și scoate o seringă

plină cu ceva. Îl prive te
suspect.
Aud pe cineva coborând treptele. Oh nu. mă aplatesc

de perete în întuneric.
"Ce se întâmplă?" Aud o voce masculină întrebând. Mă uit după

colț să văd unul dintre colegii lui Stace din turnul de control.
„Nenorocitul ăsta tocmai m-a sărit și am găsit asta pe el.”

Stace ridică seringa și tipul i-o ia
Oh, nu, nu ai încredere în el. Nu ai încredere în el. Nu-i da seringa.
„A naibii de idiot.” Oftă. „Îl vom pune în închisoare

și ai de-a face cu el mâine”, răspunde el sec.
Îl iau pe fiecare câte un braț și îl ridică, jumătate îl transportă și

jumătate îl târăsc pe scări, fără îndoială, până la încuiarea turnului de
control.
Mă sprijin pe spate de perete și respir adânc. Acea

era închis.
O oră mai târziu stau întins în camera întunecată și mă întreb cine sunt
ma culc cu.
Era rece și calculat în seara asta.
Fără remu cări, fără empatie.
Fara frica.
I-a zdrobit capul lui Stucco pe podea până când a ajuns
inconștient, știu cum a început povestea lui Stace, dar cum se termină?
Mama mi-a spus că tatăl meu a început cu crime mărunte și uite

în ce monstru s-a transformat. Așa a simțit ea pentru el când s-au
cunoscut pentru prima dată? Știa ea că îi place ceva rău, dar oricum
nu-i păsa? A fost orbită de procentul care era bun și a crezut că el
va lăsa viața în urmă? Dar atunci, ce trebuia să facă Stace? A fost un
atac sau să fiu atacat și chiar și eu eram pregătit să-l împușc pe
Stucco.
Poate sunt eu.
Poate că eu sunt cel care este nenorocit.
nici nu mai stiu.
Gândurile mele sunt întrerupte de întoarcerea lui în cabină.

Intră în baie și intră în duș, fără să spună nimic. El crede sincer că
dorm?
Zece minute mai târziu se bagă în pat lângă mine.
"Ce s-a întâmplat?" Întreb.
„Nimic”, răspunde el încet.
Mă încruntă în întuneric.
„Stucco a fost acolo?”
"Nu."
De ce minte?
Rămânem tăcuți în timp ce mintea mea începe să se învârtească.
"Esti bine?" Întreb.
Se rostogolește și mă ia în brațe. „Eu sunt acum că eu
sunt langa tine.” Mă sărută ușor pe umăr.
O minciună și un adevăr în aceeași propoziție. Plăcerea și durerea

mea.
„Amintiți-vă de acea perioadă în Mexic când controlul la frontieră avea
a fi mituit?” spune un bărbat și toată masa râd în hohote.
Suntem la cină și bărbații schimbă cu toții poveștile lui Vikinos. El

sosește mâine și nava a fost în plină pregătire. Se pare că aceasta este prima
dată când se află pe navă în peste opt luni și zboară în ziua respectivă pentru
a verifica operațiunile. Din câte îmi dau seama, Stace este singura care îl
cunoaște personal. Ceilalți bărbați pur și simplu nu știu cât de personal.
Eu însumi am întrebări.
Când a spus că a continuat să lucreze pentru el, a fost ca unul
dintre asasinii lui sau doar m-am uitat la prea multe filme?
Felul în care m-a mințit în legătură cu lupta cu Stucco noaptea trecută a

sădit doar sămânța îndoielii în mintea mea. Îmi spunea adevărul despre
trecutul său sau ceea ce și-ar dori să fie adevărul? A fost într-adevăr orbit
inocent în această viață sau este un criminal de-a lungul vieții, așa cum am
crezut mai întâi?
Nu știu ce se întâmplă cu el săptămâna aceasta, dar devine din ce în ce

mai agitat la sosirea iminentă a lui Vikinos.
Trebuie să fi spus de o mie de ori că nu am voie
afară din cabină în timp ce Vikinos este pe navă. Chiar m-a așezat în după-
amiaza asta și mi-a spus că, dacă părăsește nava brusc, trebuie să stau cu
Angela și cu băieții până ajungem la andocare și mă vor ține în siguranță.
Se gândește că va pleca cu Vikinos?
Sunt confuz, dar nu mă deranjez să pun întrebări pentru că vor fi

întâmpinați cu minciuni. A fost doar o minciună albă, eu
îmi tot spun și probabil că încerca să mă împiedice să-mi fac griji pentru el.
Dar o minciună albă este o minciună neagră pentru mine. Toate dor la fel.
Sunt adus înapoi la momentul cu conversația care se desfășoară în jurul

meu.
„Oh, și urăște polițiștii”, intervine un tip.
„Da”, spune altcineva. — Îți amintești acel depozit pe care îl avea?
„Frăjitorul de porci, ei îl numesc”, spune altul.
Toți bărbații izbucnesc în râs și Stace lasă capul în jos

și își strânge maxilarul de furie.
Mă încruntă în timp ce îl privesc. El este vizibil zdruncinat de această

conversație.
De ce?
„De ce o numesc Friteuza porcului?” Întreb. Vreau să știu de ce îl

afectează atât de mult.
„Leagă polițiști și îi torturează până la moarte. Îi electrocutează pe

nenorociți. Gătește nenorocita de porc.”
Bărbații au izbucnit în râs și Stace își bea berea

și se uită la podea cu o privire criminală pe față.
Podeaua se leagănă sub mine în timp ce unesc toate piesele puzzle-ului.
Oh, Doamne.
fratele lui Stace. Vikinos l-a ucis pe fratele lui Stace.
El este aici pentru răzbunare.
Ochii mei îi cercetează pe ai lui, iar el știe că eu știu. Își întoarce privirea
furios.
Stau. "Sunt obosit. Am de gând să merg. Ne mai vedem." eu

aruncă o privire către Stace. "Vii?"
Dă din cap și mă urmărește fără un cuvânt. Mergem spre
cameră în tăcere și deschide ușa. Intrăm și el închide încet ușa în urma

noastră.
„Ești aici pentru răzbunare?”
El dă din cap o dată.
— O să încerci să-l omori? șoptesc supărată.
"Da."
Eu dau din cap. „Stace, nu. El te va ucide. Are gardieni.”
"Nu-mi pasă."
"Ce?" țip eu. „Ce vrei să spui că nu-ți pasă?”
„Nu-mi pasă dacă mor. De aceea te-am scos de pe navă. Nu vreau ca tu

aici să vezi asta.”
Fața mea cade. „Stace, nu.”
Stă solemn, parcă resemnat cu soarta lui. „Am așteptat șase luni pe
nava asta ca să am șansa și o profit. Nu pot să-l aduc pe continent, dar aici...”
i se stinge vocea.
Eu dau din cap nervos. "Hai doar sa mergem. Putem începe de undeva
nou.” Îi prind cele două brațe în timp ce încerc să-i spun sens. „Putem fugi
și...” Fac un zâmbet și fac o pauză în timp ce încerc să îndulcesc înțelegerea.
„Și mama ta poate veni cu noi.”
„Nu”, spune el categoric. „A murit din cauza mea, fratele meu a murit
în timp ce încerca să mă scoată de pe această navă. S-a gândit prostesc că l-
ar putea doborî. Dar știu singurul mod în care poate fi
doborât este de moartea lui. Mi-am luat decizia. O să plătească. Ochi

pentru ochi."
Ochii mi se lacrimează. "Și cu mine cum rămâne?" optesc eu.
Ochii lui îi țin pe ai mei și își ridică mâna și îmi prinde ușor fața. „Sunt
recunoscător că mi-am cunoscut persoana înainte de a muri”, șoptește el.
Lacrimile îmi sparg barajul și se rostogolesc pe față. „Stace,

Nu." Eu dau din cap. „Te rog, pentru mine... nu face asta.”
Mă cuprinde într-o îmbrățișare.
„Nu mă face să te pierd și pe mine”, suspin pe umărul lui.
Mă ține în brațe pentru o perioadă lungă de timp și, în cele din urmă,
îmi răspunde: „Iubito, nu sunt al tău. El mă deține. Nu am nimic de pierdut.”
Stau singur în lumina zorilor la biroul din cabină. Stace a început să lucreze
la ora 5 dimineața, în pregătirea pentru sosirea lui Vikinos la ora 10.
Caut sufletul, mă rog mamei mele să-l salveze. Mi-a interzis să

părăsesc cabana astăzi și mi-a adus deja înapoi suficientă mâncare pentru
o săptămână.
De parcă aș putea mânca orice. Mi-e rău.
Nu-mi pot imagina cum a fost pentru el, să trăiască pe această barcă
știind că proprietarul ei și-a ucis fratele când încerca să-l salveze.
Vina pe care trebuie sa o simta.

El ia cuțitul și îi tăie gâtul, iar ea scoate un vaiet dezordonat.
Am ochii mari de groază. „Nu”, strig eu. „Oprește-te, oprește-te. Dă-i

drumul!" țip în timp ce lacrimile îmi curg pe față. Îmi lovesc frenetic capul
dintr-o parte în alta în timp ce încerc să mă eliberez de frânghiile care mă
leagă de scaun. Scaunul se leagănă în timp ce încerc cu disperare să evadez.
„Tu, animal. Dă-i drumul!" țip eu. Eu dau din cap mai tare. „Nu, nu, nu,
nu, mamă. Mamă, uită-te la mine. Uită-te la mine,"
Plâng. „Mamă, stai. Doar stai.”
Privirea ei devine liberă și îmi încurc fața de durere.

Camera începe să se învârtească în timp ce ochii mei coboară spre marea
de sânge ei care curge pe corpul ei și pe podea.
„Mamă. Mamă!” Plâng. „Las-o dracului să plece!” țip eu. "Omoara-mă.

Omoară-mă, plâng eu. „Nu, nu poți face asta! Te rog, nu face asta”, suspin.
„Asta se întâmplă când mă ne supuneți, Roshina mea.”

Vocea lui profundă mârâie.
Ea se cutremură când încearcă să spună ceva.
„Te iubesc, mamă”, strig.
O urmă de zâmbet îi traversează chipul și apoi capul îi coboară

pe măsură ce ultimul din viața ei se scurge.
Mă întorc către Diavol. Tatăl meu. "Vă urăsc. Te urăsc al naibii. O să te

omor!" țip în timp ce fac balistic și încerc să mă eliberez de scaun.
Mâna lui tare mă lovește peste față.

Îmi lins buza de jos de parcă aș mai putea gusta sângele din loviturile lui.
Ochii mi se umplu de lacrimi la amintirea îngrozitoare, iar șase ani mai
târziu, încă mai simt că viața mamei mele frumoase se scurge din corpul ei.
Știu ce simte Stace. Mai bine decât oricine, înțeleg.
Mă uit la perete ore întregi până când în cele din urmă știu ce am
Trebuie să facem.
Trebuie să fac asta pentru el astăzi.
Trebuie să-l ucid pe Vikinos.
Soarele dansează pe apă, iar reflexia de pe balustrada metalică este
dezamăgitoare. Mă ridic de perete în capătul îndepărtat al aleei.
Femeile sunt ascunse, bărbații sunt toți la posturile lor, iar Stace și alți doi
bărbați sunt pe punte, trecând în elicopter.
Îl aud plutind deasupra navei și închid ochii în timp ce mă pregătesc pentru
ceea ce sunt pe cale să fac.
Tot iadul este pe cale să se dezlănțuie.
Închid încet ochii, iar când îi redeschid, am ajuns
uciderea mamei mele.
Ucide sau a fi ucis.
Elicopterul intră încet și, de îndată ce trec pe unde mă pot vedea, merg înainte și
îmi sprijin pușca pe

balustradă pentru a privi prin ocularul de sticlă.
Îmi rearanjez degetul pe trăgaci și aștept. Am trecut peste fiecare

scenariu posibil din capul meu de un milion de ori și cred sincer că acesta
este singurul mod în care am șansa de a-i surprinde pe neștii. Dacă aștept,
risc ca Stace să încerce să-l scoată mai întâi și apoi poate fi prea târziu.
Doar așa pot garanta siguranța lui Stace.
Zece ani de antrenament într-un poligon și totul se reduce la asta.
Dacă ratez, sunt mort.
Dacă lovesc, sunt și mort.
Dar Stace va fi în viață și va ști că îl iubesc.
Mi se înnebunesc ochii și scutur din cap pentru a îndepărta ceața.
Concentrează-te.
Mă uit prin lentilă și număr trei bărbați în

tocator. Pilotul, un paznic și apoi el.
Țintesc și urmăresc cum pilotul trece prin tehnica de oprire.
„Ieși doar din elicopter”, șoptesc eu.
Îmi strâng strânsoarea trăgaciului în timp ce inima îmi bate ciocanul

greu în pieptul meu.
„Omoară sau fii ucis”, respir.
Stace se apropie de elicopter și apoi deschide ușa și

Îmi îngustesc ochii în timp ce mă oțelesc.
Sfinte... la naiba.
Paznicul iese și îi strânge mâna lui Stace, iar eu îl urmăresc capul cu

pistolul. Mă întorc la elicopter și urmăresc următorul cap. Purtând un
costum întunecat, clar scump, iese încet și îi strânge mâna lui Stace.
imi mijesc ochii. „Doar puțin la stânga”, șoptesc eu în timp ce mâna îmi
tremură nervoasă. Se mișcă puțin. "Asta e." El se mișcă la stânga și eu
țintesc și apăs pe trăgaci. Mi-e dor și se instalează confuzia. Toți bărbații
încep să fugă.
La dracu.
Țintesc din nou și cu bătăile inimii pompând cu furie, apăs pe trăgaci,

iar de data aceasta, bărbatul în costum cade pe punte.
Îl țintesc pe gardian și îl împușc în coapsă. De asemenea, se mototolește

la grămadă.
Am facut.
Cu adrenalină puternică, cobor scările metalice.
Alarmele încep să sune și știu că toată lumea se uită. Cu pistolul în

mâini, alerg pe punte spre ei.
Stace ridică privirea spre mine îngrozită.
„Rosh!” țipă el. "Nu!"
Pilotul apucă o armă, iar eu îmi ridic pușca și îl împușc în picior.
„Urcă-te în elicopter!” țip eu.
"Ce?" strigă Stace.
„Intra în elicopterul dracului!” țip peste sirene.
„Ce naiba faci?” strigă el.

„Salvându-ți viața.” Arăt spre elicopter cu pistolul meu.

"Intră."
Mă uit în jos și mă încruntă. Ce naiba? dau peste bărbat
în costum, ca să-i pot vedea fața și mă dau înapoi când groaza răsare.
Oh, Doamne!
Oh, Dumnezeule meu!
Cu o panică reînnoită, îndrept pistolul spre Stace. „Nu face

Te omor și pe tine, nenorocite. Intră!"
"Nu!" El țipă. „Ce naiba faci?”
Sirenele țipă peste noi și știu că am făcut-o

minute înainte ca backupul să fie aici.
Trag în pământ la doar câțiva centimetri de picioarele lui Stace. „Jur

pe Dumnezeu, intră naiba”.
El dă din cap și se urcă în elicopter, iar eu mă urc după el.
„Luați-ne sus.”
Se încruntă. "Ce?" țipă el.
„Du-te naibii. Suntem la aproximativ un minut de a fi

ucis."
Se scarpină în cap în panică și pornește elicopterul, iar eu

trântesc ușa în urma mea. Decolăm tremurând exact când doi
membri ai echipajului apar pe punte cu pistoale.
Ne ridicăm din ce în ce mai sus și mai sus și aud gloanțe trecând

pe lângă noi.
El decolează și zburăm în aer limpede și îmi pun capul în mâini

și îmi încurcă fața în panică.
„Ce naiba faci?” țipă peste motor.
Gâfâi. „Îți salvez viața, idiotule”. îmi alerg cu mâinile

prin părul meu. „Apropo, ești binevenit.”
El clătină din cap și își trage mâna pe față.
„Nu a fost Vikinos pe care l-ai ucis”, țipă el.
"Știu!" strig înapoi frustrată. Doamne, cum am putut să fiu atât de

prost?
Se încruntă în timp ce ochii lui se îndreaptă spre mine. "De unde

stii ca? Cine e ti tu?"
Îl privesc drept în ochi.
„Numele meu este Roshina Vikinos. Sunt fiica lui.”

15
Stace
M
Ochii se măresc înainte de a pâlpâi spre ea, apoi
înapoi la cer, apoi înapoi la ea și apoi înapoi la cer, iar
și iar.
„Tu cu cine dracu?” țip peste motor.
„M-ai auzit”, strigă ea.
Eu dau din cap neîncrezător. „A lui... a lui... a lui

fiica?” bâlbesc. „Ești fiica lui Vikinos?”
Ea dă din cap.
„Nu cred”, strig în timp ce zburăm tot mai sus.
„T-crezi că pot?” se bâlbâie ea.
Realizarea se instalează și îmi pun capul în mâini.

Tocatorul se scufundă puțin.
„Stace?” strigă ea.
Apuc maneta de comandă și ridic elicopterul înapoi.
Ochii mei se îndreaptă spre ea furios. „Așa că ne-ai pus la cale.

Toată chestia asta a fost pregătită pentru a ajunge la el.”
"Ce?" strigă ea. „M-ai luat, idiotule! Cum ar putea

Am setat asta?”
— Chiar te aștepți să cred că aceasta este o coincidență. Eu

dau din cap. „Nu sunt atât de prost.” eu
insinuare.
„Se pare că ești”, răspunde ea.
Mă uit la ea, apoi ne întoarcem amândoi să ne uităm la cerul

din fața noastră. Motorul este zgomotos și îneacă toate celelalte
zgomote.
Ea se întoarce și se uită peste umăr la
navă dispărând în depărtare. Ar suna pentru rezervă chiar acum.
„Ce te-ar avea să împuști trei oameni în față

a tuturor?” fumez.
Ea ridică din umeri. „Am crezut că este el. Am crezut că o să-l

dobor înainte de a avea timp să meargă prost. Nu îi dau șansa să
te omoare.”
— Nu a fost el, mă răstesc eu.
"Știu!" strigă ea frustrată. „A fost unchiul meu.”
Fața mea cade îngrozită când ochii mei trec din nou spre ea.
— L-ai împușcat pe fratele lui?
— De parcă l-a torturat pe al tău. Nu te mai comporta al naibii de

nevinovat. A fost ucide sau fi ucis și tipul pe care l-am împușcat este
la fel de rău ca tatăl meu. nu am remu cări. Nici unul!"
Buna observatie.
Tac și mă întorc să mă uit peste umăr unde

noi venim.
Sunetul palelor elicopterului sună puternic prin cabină.

— Ai spus că o să-l omori. Ai spus că ai crezut că vei muri. Nu

puteam lăsa să se întâmple asta!” strigă ea peste motor.
„Măcar ai fi fost în siguranță!” latru furios.
„Pe cine glumiți? Nu voi fi niciodată în siguranță atâta timp cât el

este în viață.”
Îmi trec mâna prin păr cu frustrare, când creierul începe să se

dezlănțuie.
„Ce acum?” ea intreaba.
nu raspund. Îmi țin doar ochii pe cer.
— Ce vom face, Stace? strigă ea în panică.
„Taci naiba și lasă-mă să mă gândesc!” țip eu înapoi.
Mă uit la marea de sub noi în timp ce zburăm mult sus.

Un cadru atât de frumos și liniștit și totuși suntem în mijlocul unui
coșmar. Mă întorc și mă uit din nou peste umăr, pe jumătate așteptându-
mă să ne urmărească un elicopter. Știu că nu au resurse, dar pregătirea
mea militară mă lasă în așteptare de fiecare dată.
„De ce nu a fost el? De ce nu era în elicopterul blestemat? Ea își

trece mâinile prin păr frustrată.
Ochii mei furios se îndreaptă spre ea. „Ceva pe care ai fi putut să

verifici înainte să ridici iadul.”
Ea se uită la mine. „Ești un nenorocit. Știi că? Lasă-mă. M-au văzut

îndreptând pistolul spre tine. Mergeți înapoi și cereți iertare.” Ea scutură
din cap. "Dă vina pe mine." Ea pare să ia o decizie
înainte să mă lase să vorbesc. „Trebuie să scapi de mine, oricum. Ești

mai în pericol cu mine în jur.”
Eu dau din cap cu furie. Al naibii de credibil.
„Vreau să spun,” țipă ea, cu ochii trecând continuu între cerul din
fața noastră și înapoi la mine.
Fața mea rămâne solemnă și lipsită de emoții.
„I-am făcut o promisiune mamei tale”, se răstește ea.
Ochii imi cad in drumul ei si imi incurc fata. "Ce?"
„I-am spus mamei tale că voi avea grijă de tine.”
— Asta a fost doar o figură de stil, răsturn eu. „Ea nu a vrut ca tu să

ai grijă de mine.”
"Da ea a făcut. Știu că a făcut-o.” Ea se oprește pentru o clipă. „Ce

aveai de gând să faci? Care a fost planul tău genial, nu?” strigă ea peste
sunetul puternic al lamelor de deasupra noastră.
Eu dau din cap. „Când l-am luat singur, aveam de gând să-i rup
gâtul sau să-l sufoc sau ceva mai puțin dramatic decât strategia ta cu
Arma Letală . A avut încredere în mine și aș fi putut să-l ucid când l-am
luat singur, dar ai scăpat toate șansele ca asta să se întâmple, nu-i așa?
Îmi bat cu furie partea laterală a capului. "Atât de prost."
Ea își dă ochii peste cap. „Oh, da, asta sună foarte sigur.
De parcă gărzile lui ar fi lăsat să se întâmple asta. Ai fi deja mort dacă
ar fi conform planului tău.”
„Cel puțin aș fi vizat persoana potrivită.” eu

insinuare.
Ea preface un zâmbet sarcastic.
Stăm în tăcere douăzeci de minute și eu continuu

aruncă o privire spre ocean în spatele nostru.
Nimeni nu ne urmărește, dar știu că este un fals sentiment de

siguranță. Se pregătește furtuna.
"Ce vom face?" Ea oftă.
Ridic din umeri și mai zburăm pentru o vreme în timp ce-mi

trimit creierul pentru un plan logic. Dacă ne dobor pe apă, avem
mai multe șanse să nu fim găsiți, dar atunci trebuie să-l fac pe Rosh
să se usuce în siguranță, ceea ce ar fi riscant. Dacă zbor direct pe
continent vom continua pe radarul navei. Știu că ei încă ne pot
vedea acum și știu exact unde suntem. Trebuie să zbor în sus pe
coastă cel puțin câteva sute de kilometri și apoi să merg spre
interior. Nu există altă alegere. Mă uit peste umăr și în cele din urmă
ajung la o decizie. Am lovit sistemul de navigație prin satelit și aștept
coordonatele mele. Ei vin în sus și fac o întoarcere la dreapta.
„Vom ateriza și vom ascunde elicopterul. Pe navă este un alt

elicopter mic, dar nu este un alt pilot la bord și l-ai scos pe celălalt.
Avem aproximativ o oră, cred, înainte ca cineva să poată urca în aer
să ne caute.”
Ea mă urmărește cu atenție.
„Probabil că există un dispozitiv de urmărire pe acesta.”
Ochii i se fac mari de groază și începe să privească frenetic în

jur.
„Nu o vei găsi, dar ei vor ști unde aterizam.”
„Deci aterizăm și fugim?” ea intreaba.
Dau din cap în timp ce rămân adânc în gânduri.
„Unde aterizam?”
Acționez niște comutatoare și pun căștile în timp ce virăm și mai

mult spre dreapta. „Columbia.”
O oră mai târziu.
„Pregătiți-vă”, o avertizez în timp ce se ține de

curelele centurii ei de siguranță.
Ea închide ochii.
„Ușor... ușor”, atrag elicopterul.
Ea apucă centura cu o forță albă a degetelor. Zburăm deasupra

pământului de ceva vreme, în timp ce căutam un loc sigur pentru a
ateriza.
Acesta arată un loc la fel de bun ca oricare altul. E pustiu, nimeni

pe kilometri, cu un padoc relativ plat.
— Uau, fată, murmur eu către elicopter.
Elicopterul plutește deasupra solului și o așez ușor jos. Rosh își

lasă capul în mâini ușurată. „Mulțumesc lui Dumnezeu”, șoptește ea.
„Cum naiba faci asta pentru o slujbă când e înfricoșător ca naiba?”
Mă întind și îi desfac centura de siguranță înainte să o iau pe a mea
oprit.
Așteptăm să se oprească lamele. Deschid ușa și apoi cobor să o

ajut.
„Stai puțin, lasă-mă să-mi iau rucsacul.” Se aplecă și își ia rucsacul

și pistolul.
— Ai adus un rucsac? mă încruntă.
"Da." Ea scutură din cap. „Crezi că sunt prost?” Ea sare pe pământ.

„Fără comentarii”, mormăi sec în timp ce plec.
Se grăbește să țină pasul cu mine. „Am ai tăi doi

pașapoartele și ale mele și portofelele noastre și telefonul tău.”
Îmi îngust ochii la ea. De unde știe ea că am două

pasapoarte? Mă întorc și încep să fug. — Ține pasul, răsturn eu.
„Sunt”, mușcă ea înapoi.
E o cățea mică, o să-i dau asta. Mă întorc și iau rucsacul de la ea și

mi-l pun pe spate.
„Ce este aici?” întreb în timp ce scot iarba lungă din mine
cale.
„Tocmai ce ți-am spus”, sună ea. „Oh, și te-am cumpărat

un pulover”, adaugă ea din spatele meu.
Mă opresc și mă întorc spre ea. „Mi-ai adus un

pulover?" mă încruntă.
Ea dă repede din cap.
zambesc.
Ea zâmbește în urmă. „Acum pare ridicol,

să mă gândesc la asta.”
Am izbucnit în hohote de râs – râsete profunde. Acest

dracului de femeie va fi moartea mea.
„Nu te gândești de două ori să-l împuști pe unchiul tău, care credeai
că este tatăl tău, dar îți amintești să-mi împachetezi un pulover.”
„S-ar putea răci”, strigă ea stânjenită.
„Asta mă va face”. Cu o clătinare din cap, mă întorc și încep să merg

la putere. Terenul este prea accidentat pentru a alerga. Vom ajunge să
ne rupăm un picior. Mergem repede pe marginea
o pădure sub baldachinul copacilor pentru protecție de cerul de

deasupra.
Am mers peste o oră și este cald.
„Put,” strigă ea din spatele meu. „Am nevoie de deodorant.” Ea

lovește insectele în timp ce merge. — Presupun că nu ai nimic în
buzunare?
La naiba. Continui să merg și o ignor. Nimic nou. Am ignorat-o

tot drumul.
Sunt atât de enervat. Toate planurile mele au fost distruse în trei

minute de nebunie.
— Crezi că e mult mai departe? ea intreaba.
nu raspund.
Continuăm să mergem încă o jumătate de oră. "Tu esti

vei continua să mă ignori?”
— Da, răsturn eu.
"De ce?"
Mă întorc și ridic o sprânceană și mă uit la ea pentru o clipă

înainte de a mă întoarce la drumeția mea de putere. Trebuie să
glumească?
Încă o oră ne plimbăm.
„Cât de mult mai departe, orașul părea mai aproape de asta.

Mergem chiar pe drumul cel bun?” ea suna.
„Nu mai vorbea și mergi mai repede”, strig eu.
Ajungem în sfârșit la o fermă și mă cobor jos pentru a face o

evaluare a riscului zonei. O casă mare de piatră și trei mașini stau
degeaba. Mă întreb dacă e cineva acasă. Mă ghemuiesc în spatele
clădirii în timp ce mă uit în jur și
apoi, fără ezitare, Rosh merge direct până la mașina parcată

pe drum și intră.
Mă uit nervos în jur. La dracu. Ce face ea acum? eu

mă uit la ea și scutur din cap cu furie.
Tipa asta are o dorință de moarte... și eu s-ar putea să fiu

cea care o ucide.
Ea scoate capacul de pe partea din față a mașinii și firele calde

aceasta. Începe din prima trecere.
„Intră”, rostește ea.
Mă uit în jur. Acesta este pur și simplu grozav. Când găsesc

elicopterul, vor bate la ușă cele mai apropiate case.
Tocmai le-a spus efectiv unde suntem. Cu o ultimă privire în
jur, fug la mașină și intru și ea pleacă în viteză exact așa cum
un bărbat și o femeie ies în fugă din casă.
Nu-mi mai pot controla furia. „Ce naiba

Faci?" țip eu.
"Chiar acum?" Ea se uită la mine. „Fur o mașină.”
„Discuți ceva înainte de a o face sau ești doar în asta?” strig

eu.
Ochii lui fulgeră spre mine și ea se încruntă. "Ce vrea sa

insemne asta?" Mașina virează la colț cu viteză și aproape
pierde controlul. Mașina se oprește în timp ce ea o îndreaptă
înapoi.
„Oprește dracu’ de mașină!” strig eu. „Poți chiar să conduci?”
„Da, pot conduce.”
"Ieși! Eu conduc. Oprește acum blestemata de mașină.”
Ochii ei trec între mine și drum.

„De unde știi cum să conectezi o mașină?” strig eu.
„Odată am avut un iubit care nu avea cheile mașinii lui, așa că l-am
conectat pentru ao folosi.” Ea ridică din umeri. „Nu am știut niciodată că va
fi util.”
Ea se oprește și eu alerg în jurul șoferului în timp ce ea sare peste

scaune. Decolesc repede.
Stăm în tăcere în timp ce mă concentrez. Drumurile sunt pline
cu pământ și teren accidentat, deluros cu multe colțuri.
Părul ei zboară din aer, explodând prin ferestrele deschise. „Nu-mi ține
o prelegere despre discuții cu tine. Amândoi știm că nu discutați nimic cu
mine! De fapt, minți direct.”
Mă uit la ea. Nu cred că am fost vreodată atât de enervat pe o femeie în

viața mea. Este absolut enervantă. „Când am mințit?” strig eu. "Când?"
„Stucco a fost acolo în camera de întreținere?” Ea
rânjește sarcastic. „Nu, stucco nu era acolo, nu sa întâmplat nimic”, mă imită

ea cu o voce falsă și profundă.
imi mijesc ochii.
„Am fost acolo, idiotule. Te-am văzut luptându-te cu el.”
"Ce făceai acolo?" strig eu.
„Aștept să te susțin cu arma mea.” Ea o scutură

cap supărat. „De parcă te-aș fi susținut astăzi.”
„A face ceva fără un plan nu mă sprijină.

Mă dă naibii, Roshelle!” strig eu.
„Este Roshina”, se repetă ea.
Nu pot să cred. Nu pot să cred.

Continuăm să conducem o vreme și până la urmă ajungem la un

semn.
Columbia - 60 km
In cele din urma
„Ne vom întoarce în Columbia, vom arunca mașina și vom lua un

taxi până la Bogota. Mai ai rezervarea pentru încă zece zile la hotel.
Putem sta jos acolo până când lucrurile se sting. Fă-ți un plan”, sugerez.
Fața ei se înmoaie și ea zâmbește primul ei zâmbet din
zi. Trebuie să mă opresc să întind mâna și să o apuc de mână. „Bine”,

murmură ea în timp ce ochii ei speriați îi țin pe ai mei.
Există ceva uluitor de frumos în curajul ei – curajul ei incredibil de

stupid de kamikaze. Ea mă cheamă la un nivel pe care nu îl înțeleg și,
deși sunt mai departe de furioasă pe ea, dorința mea de a o proteja și
de a o îngriji este la cote maxime.
Era pregătită să moară pentru mine astăzi... pentru cauza ei.
Este suficient de curajoasă pentru a fi periculoasă și totuși suficient de
vulnerabilă pentru a muri.
Cel mai rău coșmar al meu.
Este ultimul gând pe care nu îl suport și știu că eu

trebuie să o scoți în siguranță din țară ca o prioritate.
Vikinos nu o primește. Nu pune un deget pe ea. Prejudiciul pe

care i l-a făcut deja este incomensurabil. Dacă sunt sincer cu mine,
știu de ce trage prima și pune întrebări mai târziu. A fost împinsă de
punctul de întoarcere și nu-i mai pasă ce se întâmplă cu ea. Nevoia de
răzbunare a mistuit-o
la fel de mult cât m-a consumat. Care sunt șansele ca amândoi să avem
aceeași țintă? Doi oameni care se întâlnesc la întâmplare și au o legătură,
ambii fiind sete de sângele aceluiași bărbat.
Nu sunt sigur ce să fac cu toate astea. Este o informatie
suprasarcina. Trebuie să înțeleg faptul că ea este fiica lui. Gândul că o va

ucide mă sperie mai mult decât orice altceva.
Acest lucru nu este bun.
O complicație de care nu am nevoie.
După cum era planificat, aruncăm mașina pe o stradă pustie și luăm

un taxi spre Bogota. Două ore foarte tăcute mai târziu ajungem la hotel.
Rosh
Trecem prin recepția hotelului și las capul în jos. Am vrut să mă întorc

aici cu Stace într-o zi, dar nu în aceste circumstanțe. De parcă ar putea citi
mintea mea fragilă, mă apucă de mână lini titor. Intrăm în lift și el mă
cuprinde în brațe și mă trage spre el. Îmi pun capul pe pieptul lui și închid
ochii.
Sunt acasă.
Nu-mi pasă ce am făcut azi, el este aici cu mine. El este

în via ă. Restul este doar semantică.
Ne urcăm în cameră și mergem moale. Fără un cuvânt, intră în baie și

deschide dușul, iar eu mă îndrept spre fereastră și trag draperiile
transparente și mă uit în jos.

Am o senzație grea care atârnă peste mine, ca și cum aș duce

greutatea lumii pe umeri. Dincolo de epuizare, simt că aș putea dormi
o săptămână.
Trăim din timp împrumutat.
Vine în spatele meu și își înfășoară brațele în jurul meu. "Esti bine?"
el intreaba. Este prima dată când mă atinge deloc de azi dimineață. Nu
mi-am dat seama cât de mult înseamnă atingerea lui pentru mine.
„Nu știu”, murmur în timp ce mă uit la oraș. — În cine m-am

transformat, Stace? optesc eu.
Îmi sărută o parte a feței în timp ce ochii lui se unesc cu ai mei

pentru a privi mult mai jos, iar după un moment îmi răspunde: „Cineva
la care țin”.
Mă întorc către el și nodul din gât devine foarte mare.

Ochii mi se umplu de lacrimi la căldura atingerii lui și la moliciunea
cuvintelor lui. „Nu am vrut să împușc în persoana greșită astăzi”,
șoptesc în timp ce ochii mei îi caută iertare.
Mă sărută blând. "Stiu iubito."
Eu dau din cap când lacrimile sparg barajul. „Nu pot să te las să
mori din mâinile lui.” Eu dau din cap nervos. — Nici eu nu te pot pierde
pe tine.
„Shh”, șoptește el în timp ce-mi împinge părul înapoi

față. „Hai să intrăm la duș.”
Mă conduce la baie și ne dezbracă încet pe amândoi înainte de a

ajunge sub apa rece. Mă ține în brațe cu capul pe pieptul lui, în timp ce
lacrimile îmi curg pe față.
El stie.
El știe că acesta este începutul sfârșitului.

Mă trezesc în camera semiluminoasă, știind că e seara devreme. După dușul

nostru de o oră de astăzi, ne-am întins și trebuie să fi adormit. Adrenalina
m-a lovit ca un camion. Stace stă întins pe o parte cu fața mea, cu mâna pe
șoldul meu gol.
"Hei." Zâmbesc cu timiditate. De ce mă privește mereu când dorm?
Se aplecă înainte și îmi sărută ușor buzele. "Hei." Mă sărută din nou. „Ai
fost zăpăcit.”
Zâmbesc încet și îmi duc mâna la fața lui. "Ai dormit?"
El dă din cap. "Nu."
Îl urmăresc, știind că are ceva în minte.

"Ce este?" Întreb.
Își mijește ochii de parcă ar încerca să pună cuvintele cap la cap în

minte și după o clipă răspunde. „Trebuie să mă întorc.”
mă încruntă. "Ce?"
„Nu voi avea niciodată șansa să-l ucid dacă nu mă întorc acum.”
Frica mă umple instantaneu și mă ridic violent. „Nu vom avea niciodată

șansa să fim fericiți dacă o faci.”
"Asculta. Calma. Stai aici."
Eu dau din cap. "Nu."
„Tu stai aici unde e în siguranță, iar eu mă întorc și mă prefac că m-ai

răpit. Nu are de ce să se îndoiască de mine. Încă o pot face. Stiu ca pot."
„Nu o să-l cumpere. Te-ai culcat cu el

fiica înstrăinată. Vei fi ucis imediat.”
"Poate nu."
Stau într-un revolt. „Te auzi pe tine? Poate nu te va ucide? De ce ai

profita de această șansă?” eu
strigăt.
— Pentru că trebuie să-l omor pentru fratele meu. Pentru mama

ta.” El clătină din cap în timp ce încearcă să-l articuleze
cuvântare. „Ca să pot trăi al naibii cu mine.”
Ochii îmi lacrimă în timp ce empatia mă umple. „Stace, nu.” Mă

îndrept spre el și îl sărut ușor, iar el își șerpui mâinile în jurul corpului
meu gol. „Rămâi aici și luptă pentru noi. Am nevoie să lupți pentru
noi, îi șoptesc pe buzele lui.
Mâna lui merge la ceafă și mă sărută profund. Este unul dintre

acele sărutări de rămas bun pe care am ajuns să le urăsc atât de mult.
„Trebuie să fac asta”, murmură el în gură.
"De ce?" țip în timp ce mă smulg din brațele lui cu reînnoire

vigoare. — Deci poți avea ultimul cuvânt?
„Nu îmi petrec viața ascunzându-mă de el.”
„Atunci ne luptăm”, strig eu. „Într-o zi va veni după mine și când

va veni vom fi pregătiți. Nu intra în bârlogul dragonului în căutarea
morții. Nu e nevoie, Stace. Am făcut asta doar azi dimineață ca să te
scap de el. Ești un pericol pentru tine însuți.”
El dă din cap. „Stai aici ca să știu că ești în siguranță.”
"Nu."
Se uită la mine. "Da."
„Merg în Europa și voi uita totul despre tatăl meu.” Ezit și scutur din cap
în timp ce ochii îmi lacrimă. „Încep din nou și voi uita să te cunosc vreodată.”
Ochii lui îi țin pe ai mei.
„Vreau ca un bărbat să se îndrăgostească de mine, unul care vrea să fie
într-o familie fericită și nu este aplecat să se răzbune pentru rele pe care nu le
poate schimba.”
„Trebuie să fac asta.”
„Nu poți să-l aduci pe Justin înapoi, Stace!” strig printre lacrimi.
Ochii lui își pierd concentrarea și cad pe podea.
„Nu poți să-l aduci înapoi și nu ar vrea să faci asta. Ar vrea să mergi mai
departe, îmi șoptesc prin nodul din gât. "Incepe din nou."
El rămâne tăcut în timp ce îmi procesează cuvintele și în cele din urmă,
după o pauză lungă, răspunde: „Nu pot”.
Mă întorc cu spatele la el și îmi încrucișez brațele.
Își pune pantofii. "Stai aici."
Nu-i răspund.
Câteva clipe mai târziu, aud ușa închizându-se un clic și mă întorc.
El a plecat.
E 2 dimineața și sunt amorțit.
Stace a plecat. E deja mort. Sunt îndurerat acum.
Stau întins sprijinit în patul meu cu Scotch-ul și Cola în onoarea lui și mă
uit la televizor prost.

Am fost atât de bine împreună.
Sunt furios pe el, furios pentru că mă ia, furios

cu seducția lui, furios că m-am lăsat să mă îndrăgostesc.
Totul.
Trebuia să se întoarcă.
Ce rahat de rahat. Dacă ar fi avut grijă de mine, nu ar fi plecat.
Ar fi rămas și ar fi luptat pentru că lupta va fi

vino la mine. Întotdeauna o face.
Mă întind pe spate și mă uit la tavan în timp ce sunetul regretului tăcut

atârnă în jurul meu.
Se zguduie, se zguduie.
Ce-i asta? Mă uit la ușă și văd mânerul mișcându-se.
Cineva încearcă să intre.
Mă ridic și mă îndrept spre u ă și mă uit la mâner
zgâl âi din nou în întuneric.
Cineva încearcă să intre.

16
dați-vă înapoi, întrebându-mă ce ar trebui să fac. Ce am de gând

eu să fac?
La dracu. Mă duc la fugă, ridic pistolul și mă amestec în
spatele ușii. Lacătul face clic de parcă ar fi fost folosită o cheie, iar apoi
apare o cifră. Mă încrunt în timp ce încerc să mă concentrez.
Cunosc acea silueta.
„Stace?”
"Hei." Oftă.
„Ce naiba faci? M-ai speriat pe jumătate de moarte, șoptesc eu

furioasă.
Se întoarce spre mine în camera semiluminoasă, îmi ia pistolul

mâinile și o pune pe birou.
Îl privesc pentru o clipă în timp ce se uită la mine, în ciuda

întunericului.
„Nu știu cum să o fac”, murmură el.
"Fă ce?"
El ezită. „Depărtează-te de tine.”
Zâmbesc blând. „Sper să nu înveți niciodată”, șoptesc eu.
Apoi este pe mine, buzele lui mari peste ale mele, mâinile lui
rătăcind în sus și în jos corpul meu gol.
" i-a fost dor de mine?" opte te el.
"Nu." Zâmbesc pe buzele lui. „Ți-am decapitat păpușa voodoo.”
„Fun deștept”, respiră el pe buzele mele cu un zâmbet. Mă ridică și mă

aruncă în pat. Trec în timp ce un fior de emoție mă străbate. E în acea
dispoziție – starea de spirit nebună, de-a naibii de toată noaptea în care
intră.
"Unde ai fost?" Întreb.
Își rupe cămașa peste umeri. „În bar încercând să mă fac să plec.”
Zâmbesc și îmi mușc buza de jos în timp ce îi privesc pantalonii

alunecând pe picioarele lui. Este semi-dur și ochii mei zăbovesc pe vintre.
Oh, el este atât de...
Se plimbă pe marginea patului în timp ce mă privește
de sus. — Picioarele deschise, pocnește el.
Mă întind pe spate și îmi desfac picioarele, iar el zâmbește întunecat

în timp ce ochii lui zăbovesc asupra sexului meu.
„Iată-o”, șoptește el mirat. Mă întinde larg cu degetele ca să poată

vedea totul, iar eu închid ochii. Oricât de des se uită la mine așa, mi se pare
întotdeauna prea intim, prea aproape pentru ceea ce ar trebui să fim.
Se îndoaie și îmi linge carnea și văd că penisul lui se întărește

instantaneu. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei în timp ce îmi mușcă clitorisul,
forțându-mă să sar aproape de pe pat.
Doamne, se pricepe la asta.
„Ai un gust al naibii de bun”, șoptește el înainte ca buzele să coboare

să mă sugă. Ochii lui se închid de plăcere și genunchii mei încep să se ridice
singuri de pe pat. Oh Doamne. Corpul meu
începe să tremure și îmi apucă coapsele cu ambele mâini, împingându-

le înapoi spre saltea.
"Deschis." El mârâie. "Vreau totul. Dă-mi-l."
Mă mușcă din nou și îmi arcuiește spatele de pe pat. Începe să mă

mănânce cu adevărat – mustăți, plăcere și durere – și tot ce pot face este
să mă țin de ceafă și să plâng. Își ia degetele și alunecă trei inch. Tremur.
„Ai, liniștește-te”, șoptesc eu.
„Nu”, răspunde el în timp ce începe să mi-o dea din greu.
Degetele lui pompează înăuntru și afară și patul începe să lovească

peretele cu forță.
Sfinte... la naiba. Interiorul meu încep să se lichefieze.
Mă privește în timp ce îmi sărută ușor interiorul coapsei, dar

degetele lui continuă să-mi smulgă agresiv sexul. Sunetul corpului meu
umed cântă tare prin aer.
Înăuntru, afară, rotund și rotund, și îmi ies din cap de plăcere.
Mă linge din nou și încep să tremur când scoate toate degetele

imediat.
"Rostogoli. Te vreau în genunchi”, ordonă el.
mă încruntă. „Huh?” Pentru ce?
Mă amestec și el îmi trage genunchii mai departe.
„Aplecă-te pe coate.”
Mă las în coate și el îmi sărută fiecare din obrajii în fund

tandru, în timp ce mâna lui se îndreaptă cu blândețe în sus și îmi cuprinde sânii.
„Atât de frumos”, șoptește el, aproape pentru sine. El

își trece încet mustățile înainte și înapoi peste spatele meu.
Mi se închid ochii.
Doamne, nu aș lăsa pe nimeni să facă așa ceva

eu inainte. În ce m-a transformat?
Un maniac nebun al sexului, asta este.
Îmi smulge ușor obrajii și apoi simt că limba lui fierbinte îmi arde spatele.
Oh…
Închid ochii strâns în timp ce gura îmi rămâne deschisă. Acesta nu este
stilul meu, dar sfântul iad dacă nu este cel mai tare lucru pe care l-am
experimentat vreodată.
Timp de cincisprezece minute, limba lui stăpânește pe mine, mă convinge
și mă tentează să fac lucruri la care nici măcar nu m-am gândit până acum.
Mă simt ridicându-mă spre fața lui pentru o conexiune mai profundă.
cu greu pot respira; Sunt atât de excitat.
Se trage înapoi și îl simt că îmi unge spatele cu salivă. Inspir pentru a
încerca să mă calmez.
La dracu. Oh, Doamne. Oh, Doamne. Se întâmplă asta?
El dispare pentru o secundă și aud lacrima grăitoare a unui pachet de
prezervative care se deschide. Se aranjează la deschiderea mea.
„Nu ai de gând să ceri permisiunea?” intreb eu glumand, dar pe jumatate

serios.
El înfige încet două degete în sexul meu. „Acum îmi aparții. Nu trebuie
să întreb înainte să iau ce este al meu.” El
împinge înainte și mă împinge cu putere în saltea.
„Ahh.” La naiba, asta doare. Sfinte... dracu... ahhh!
"Relaxa." El mârâie. Degetele lui încep să-mi pompeze încet sexul și gura
mea se deschide cu o excitare profundă. Oh Doamne,

aceasta este o senzație nouă. Nu am mai făcut asta până acum.
Gâfâi să încerc să mă ocup de afirmația lui.
„Lasă-mă să te trag așa cum vreau eu să te trag.”
El alunecă încet și se întoarce acasă într-o adâncime

pompa.
Gemem amândoi.
O Doamne. Acesta este Bad Boy Heaven în toată gloria sa.
Alunecă înăuntru și afară, iar și iar.
După câteva minute incomode, corpul meu se slăbește în sfârșit și

senzația se transformă în plăcere. De parcă simțind exact momentul în care
încep să mă bucur de el, mă pocnește în spate.
„Asta e, iubito, călărește-mă acasă.”
Îmi ridică șoldurile și începe să ia ceea ce vrea, pompează profund și

tare cu degetele la tempo potrivit în mine.
sex.
Nu am simțit niciodată ceva atât de obraznic, atât de interzis și atât de

bine în toată viața mea.
Îmi prinde clitorisul între degete și aproape trec prin acoperiș.
„Oh, da”, toarnă el într-un mârâit gutural profund. „Așa te simți

al naibii de bine. Acest fund. Acest nenorocit de fund frumos.”
Corpurile noastre se plesnesc și eu sunt aproape... Doamne. Acest

orgasmul va fi atât de puternic, încât o să doară.
Mă plesnește din nou tare în spate și este inteligența palmei și

adâncimea penisului care mă trimite în spirală peste margine. Cad înainte
în timp ce corpul meu convulsează și țip cu fața în jos în perna mea.
El accelerează ritmul și mă pompează puternic și repede, iar picioarele

îmi devin jeleu.
Nu pot... Nu mai suport.
Tare și adânc. Gre și adânc... atât de greu și adânc.
Îmi apucă oasele șoldului și trântește brutal pentru a rămâne îngropat

adânc înăuntru. Îi simt smucitura adâncă a penisului. „Oh... Rosh”, strigă
el.
El alunecă încet înăuntru și apoi înapoi, iar eu rămân nemișcat cu fața

îngropată adânc în pernă.
Sfinte naibii. Ce a fost asta?
În cele din urmă mă trage înapoi și mă pune în poală și

mă sărută peste umăr. Sărutul lui este tandru și grijuliu.
Cad înapoi pe pieptul lui cu capul pe umărul lui în timp ce mă uit în

sus la tavan, gâfâind, fără suflare și complet copleșită. Inima îmi bate atât
de repede. El este încă adânc în mine și buzele lui se închină la fiecare
centimetru al feței mele.
Cuvintele lui îmi revin despre mine că sunt a lui.
„Când am devenit al tău?” șoptesc în întuneric.
Mă sărută blând peste umărul meu, buzele lui susținându-le tandru

pe ale mele. Acesta este cel mai intim sex pe care l-am avut vreodată. Mă
simt atât de... prețuit.
Perfectiunea sexuala.
Alunecă afară și mă întinde pe spate, îi smulge prezervativul și se

târăște din nou peste mine. Picioarele mele se înfășoară în jurul taliei lui și
brațele mele în jurul umerilor lui largi. Părul îi cade dezordonat peste
frunte în timp ce se uită în jos la mine. „Când te-ai întors după mine pe
navă”, murmură el.
Zâmbesc și el mă sărută blând.

„Când ai devenit al meu?” îi șoptesc.
Mă sărută din nou, limba lui mișcându-se încet împotriva mea.

Sentimentul din spatele ei aproape mă duce la lacrimi. „Când nu te-am
putut părăsi în seara asta.”
Ochii ni se închide și, neputând să mă abțin, rostesc cuvintele pe

care știu că nu ar trebui.
„Știi că sunt îndrăgostit de tine, nu?” optesc eu.
Zâmbește sexy. „Am sperat că ești.” Buzele lui le iau pe ale mele în
timp ce își alunecă corpul moale înapoi în sexul meu.
Zâmbesc pe buzele lui. Acest tip va fi moartea lui

pe mine.
„Picioare sus, iubito.” El mârâie. „Trebuie să-mi trag fata.”
„Nu tocmai ai făcut asta?” Gâfâi.
„Doar mă încălzesc.”
Există trei reguli cardinale pe care orice femeie care se respectă ar

trebui să le respecte dacă are de gând să dobândească vreo mână în
relația ei - și de mână,
Adică de sus.
Regula numărul unu: să nu-l lași niciodată să te bată în fund fără să

te întrebe.
Regula numărul doi: nu spune niciodată cuvintele Te iubesc mai

întâi când ești încă beat la un orgasm ridicat.
Regula numărul trei: să nu stai niciodată pe marginea căzii și să-l

privești la duș cu ochi de dragoste în formă de inimă.
Este pur și simplu jenant pentru că, chiar acum, în acest moment,
sunt cel mai mare fan One Direction din lume și Harry
dracului de Styles e sub dușul meu.
Știe și el. Ochii îi pâlpâie din când în când pentru a se întâlni

al meu în timp ce își freacă săpunul pe tot corpul musculos.
„Intră cu mine.” El zâmbește.
„Nu, sunt fericit să urmăresc emisiunea.” Zambesc.
Corpul său imens și bronzat umple dușul, iar părul său pubian
întunecat și tuns este punctul focal al capodoperei. El este îngrijit peste tot
și totul este unde ar trebui să fie.
Mușchi, pula, păr, tatuaj... acele gropițe obraznice, dar drăguțe.
Sunt total înnebunit.
Stace Williams este o piesă de artă. Este valoros și adorat de orice

femeie care este suficient de norocoasă să experimenteze vreodată
plăcerea pe care le oferă.
Mă simt recunoscător că am avut ocazia să-l cunosc, să-l ating, să-l fi

pus să mă atingă și mă întreb dacă nu am fi fost închiși într-o cameră
împreună dacă am fi avut vreodată legătura noastră. S-ar fi uitat măcar în

direcția mea? Mă întreb ce fel de femei urmărește în mod normal în lumea
reală.
Aducându-mă înapoi în prezent, încearcă să îndulcească afacerea

făcându-și câteva mișcări lungi cu mâna lui săpunoasă.
Mintea mea se întoarce la prima noapte în care am făcut sex și la
spectacolul de masturbare pe care mi l-a oferit. Nu am mai văzut așa ceva
până acum. Este o amintire de top din toate timpurile din bancă. Unul pe
care îl voi revedea din nou și din nou.
„Trebuie să plecăm de aici”, răspunde el cu dezinvoltură în timp ce își

săpună pieptul.
„Hmm.” Sunt preocupat în timp ce ochii mei urmăresc mâna lui.

„Nu putem merge în niciun aeroport pentru că ei ne vor căuta

acolo. Suntem în siguranță în Bogota deocamdată, dar nu putem sta
aici mult timp.” Se gândește o clipă în timp ce se spală. „Problema este
că nu am bani în conturile mele bancare pe nume real, dar dacă îmi
accesez conturile Mac, ei vor ști unde ne aflăm.”
Dau din cap. „Hmm.”
"Unde vrei sa mergi?" el intreaba.
dau din umeri. "Oriunde." Ochii îmi coboară spre mușchiul mare
între picioarele lui. Doamne, e spânzurat, chiar și când este moale.
„Vei să te concentrezi?” Îmi întrerupe gândurile.
„Oh, nu?” Ochii mei vinovați trec înapoi la fața lui. „Mă concentrez.”
Ochii i se întunecă. „Da, știu la ce te-ai concentrat.”
Zâmbesc pentru că nu se poate nega. Cum ar trebui să merg ca

de obicei când am un zeu de bună credință sub duș?
Sunt uluit de priceperea lui sexuală pentru că, ei bine………..e al

naibii de ridicol.
„Vom merge mai departe astăzi”, continuă el.
„Da, probabil că ai dreptate. Trebuie să trec pe aici și să iau ceva

mai întâi.”
"De unde?"
„O cutie de valori.”
Se încruntă. „Ce ai într-o cutie de depozit?”
„Umm…” ezit. Aceasta va merge oricare din două

moduri. O să-și piardă rahatul... Sau... nu știu.
Cred că o va pierde.
Stau și mă plimb pentru o clipă. „Ei bine, știi când eram pe barcă?”
„Navă”, corectează el.
Îmi dau ochii peste cap. „Da, orice.”
fac din nou o pauză.
"Da?" se repezi el.
„Nu știam că de fapt o să te placă.”
Se uită la mine neclintit și încetează să se mai spele.
Mimez un zâmbet. "Vezi."
„Te culcai cu mine”, răspunde el categoric.
„Da, dar m-ai răpit și aveam să vin

aici singur, îți amintești?”
Fața lui lipsită de emoții nu îmi spune nimic. — Pe care... l-aș fi urât,
apropo. bâlbesc. „Venind aici singur, e mult mai bine cu tine.”
Își dă ochii peste cap la acoperirea mea proastă. "Continua."
„Am spart într-un container și am furat diamantele”, am grăbit

afară în grabă.
O încruntătură îi trece pe față.
Îmi încurc fața în timp ce aștept erupția.
Se uită la mine în gol în timp ce procesează ceea ce tocmai am spus și

apoi aproape că i se deschide gura.
Oh, la naiba, aici vine. Fug în cameră de la

baie și mă urmărește, ud și nud.
„Tu... ai furat nenorocitele de diamante?” se bâlbâie el.

dau repede din cap. „Udai covorul, știi”, murmur în timp ce arăt
spre podea ca o distragere a atenției.
Își pune mâinile pe șoldurile goale. „Îmi spui că ai furat diamante

în valoare de milioane de dolari și ai coborât de pe navă cu fața
dreaptă, iar acum sunt într-o cutie de valori.” El arată spre podea.
"Aici? În Bogota?”
„Uh-huh”, șoptesc eu.
O urmă de zâmbet îi traversează chipul și clătină din cap.
„Tocmai când cred că nu poți să mă șochezi mai mult decât ai făcut

deja.”
Un zâmbet mi-a străbătut fața, asemănându-se cu al lui.
„Atunci du-te și devii mai sexy și și mai șocant pentru mine.” Se

repezi spre mine și eu strig în râs. Mă aruncă peste umăr și mă
plesnește puternic în spate.
„Dă-mă jos”, strig eu. "Pune-ma jos."
El transformă dușul în frig înghețat și eu dau cu piciorul să încerc și

fugi.
„Tu...” Mă alunecă pe corpul său gros. „Ai fost o fată foarte rea și
trebuie să fii pedepsită.”
Apa îngheață și râd în hohote când el mă prinde

de perete cu trupul.
„Cine o să mă pedepsească?” Respir în timp ce îi zâmbesc.
"Eu sunt."
„Pot să iau slănină și ouă, te rog?” o intreb pe chelnerita.
„Voi primi aceleași mulțumiri”, adaugă Stace.

„Oh, și două cafele, te rog.” Zambesc.
"Asta-i tot?" întreabă ea în timp ce mâzgălește pe blocnotes.
"Da mulțumesc."
Stăm într-o cafenea luând micul dejun. A trebuit să ies singură în

această dimineață și să-i cumpăr lui Stace haine noi. Îmbrăcămintea lui de
lucru cu vizibilitate ridicată era ca un far și nu ar fi ceva pe care cineva l-ar
purta dacă ar fi încercat să se îmbine. Ne-am luat amândoi câteva ținute și
articole de toaletă. Am luat și o perucă pentru mine și o pereche de ochelari
de soare pentru amândoi.
Port o rochiță roz cu bretele spaghetti care atârnă chiar deasupra

genunchilor mei, în timp ce peruca blondă stă sub umerii mei. Am o șapcă
roz pe mine. Arăt ca o Spice Girl, să fiu sinceră. Stace este mai greu de
deghizat. Cum ascunzi un uriaș făcut din mușchi pur și dur? Tatuajele lui
sunt ușor de distins, așa că îl pun purtând o cămașă albă, din bumbac, cu
mâneci lungi și o șapcă pentru a-și acoperi părul.
Îmi ia ochelarii de soare de la masă și îi pune pe ei

apoi se uită în jur. „Acestea sunt mai bune decât ale mele”, mormăie el.
Mă încruntă, îi iau ochelarii și îi pun. "De ce?

Ce e în neregulă cu astea?” Oh, totul pare puțin albastru. Mă uit în jur la
împrejurimile noastre. Ale mele sunt mai bune decât ale lui, are dreptate.
„Mie îmi plac mai mult astea”, îmi spune el.
Îmi întind mâna spre el. „Nu, le vei întinde.”
Se uită peste ochelari la mine. „Singurul lucru pe care îl voi întinde sunt
orificiile tale.”
Zâmbesc și mă uit la el în timp ce creierul meu se aprinde. Are idee cât

de fierbinte este cu această insinuare sexuală pe care tocmai o face?
se aruncă în conversația noastră? Întinzându-mi orificiile.

Cum se gândește el măcar la rahatul ăsta? Dar el este pe
ceva... Am fost întins până la mâner, și apoi ceva. Mă întorc să văd chelnerița
stând lângă masa noastră cu cafele. Ea nu știe unde să caute și este evident
că a auzit ce tocmai a spus el.
Râd și ochii îmi pâlpâie spre Stace, care și-a lăsat capul stânjenit.
„Îmi pare rău, vă rog să-mi scuzați prietenul. E un idiot.” Mimez un

zâmbet.
Ochii ei se fac mari și, cu mâinile tremurătoare, pune cafeaua pe masă,

apoi se grăbește spre bucătărie, fără îndoială pentru a le spune prietenilor
ei de la serviciu despre vorbitorul fierbinte și murdar de la masa nouă.
"Sunt un idiot?" întreabă el cu o sprânceană arcuită.
"În cazul în care se potrivește de pantofi." Întorc pagina ziarului în fața

mea, stânjenit că mă face să leșin ca un adolescent la căldură și că el știe al
naibii de bine.
„Oh, se potrivește”, răspunde el întunecat.
Îmi ridic ochii să-i întâlnesc.
„Pantoful se potrivește perfect.” Face o pauză pentru efect. "Ca o

mănușă." Face ochii mari.
zambesc. „Pervertit”, spun eu în timp ce mă întorc la hârtie

și ia cafeaua mea.
„Așa cum îți place.”
Zâmbesc în timp ce ochii mei se ridică să-i întâlnească pe ai lui. El are ceva
Acolo. Îmi place... Foarte mult.

„Am nevoie de un computer”, îmi spune el, schimbând subiectul. „Eu

trebuie să facem niște cercetări.”
„Poate ar trebui să cumpărăm unul?”
El dă din cap. „Da, bună gândire. Aceasta poate fi următoarea noastră
oprire și apoi închiriem o mașină și mergem la caseta de depozit.”
Îmi țin cafeaua în sus și el o clincă pe a lui cu a mea.
„Facem o echipă bună, tu și cu mine.” Zambesc.
El zâmbește în ceașca lui de cafea în timp ce ochii îi coboară pe buzele mele,
și simt interiorul meu strâns. „În mai multe moduri.”
Două ore mai târziu și suntem la compania de închiriere de mașini. Stace

stă pe un rând de scaune în spatele biroului în timp ce conectează Wi-Fi
la noul nostru laptop. Stau lângă el în timp ce aștept să fiu chemat la
birou. Mâna lui stângă alergă în sus și în jos pe piciorul meu în timp ce
stă adânc în concentrare în timp ce pornește internetul nostru. Mâna lui
alunecă pe piciorul meu, apoi înapoi în jos, înapoi în sus și sub rochia
mea și înapoi în jos din nou. Am brațele încrucișate în timp ce stau și îmi
aștept rândul.
„Ce fel de mașină ar trebui să-mi iau?” Întreb.
„Ceva nevăzut.”
„Unde îl lăsăm?”
"Nu știu încă. Poate Chile.”
Mă uit nervos în jur. „Când vei ști?”
„Când voi face acest nenorocit de internet să funcționeze și voi afla

unde trebuie să mergem să vindem... Face ochii mari.
„Oh, corect”, șoptesc eu. Desigur.

Mâna lui alunecă din nou pe piciorul meu în timp ce îl privesc peste
umărul lui și mă uit în sus și văd o femeie de vârstă mijlocie așezată în
rândul de scaune privindu-ne. La ce se uită ea?
Mâna lui alunecă din nou pe piciorul meu și îmi las capul să-mi ascund
zâmbetul.
Oh, aia.
Uită-te la mine. M-am obișnuit atât de mult cu mâinile lui pe mine tot
timpul încât nici nu observ că o mai face. Cum trebuie să arătăm? Eu într-o
rochie scurtă, curvă, cu o perucă blondă, iar el fiind sinele lui comestibil,
trecându-și mâinile în sus și în jos pe piciorul meu în public în timp ce se
concentrează.
„Rebecca Williams”, strigă fata de la birou. Merg pe jos

spre locul unde stă ea.
„Da, aș dori să închiriez o mașină, vă rog.” Alunec peste pașaportul meu.
"Permis de conducere."
Trec licența internațională a lui Stace peste tejghea și
ochii ei se ridică pentru a-l găsi în cameră. Se întoarce la computerul ei și

tastează pentru o clipă. „Ce fel de mașină ți-ar plăcea?”
„Hm.” Mă uit la Stace. „Am nevoie de ceva cu geamuri foarte, foarte

întunecate, fumurii.” Mă opresc o clipă. „Ca ferestrele negre. Ah și aer
condiționat.”
Ea ridică sprânceana. „Ne furișăm în jur?”
Îmi fac ochii mari și mă uit înapoi la Stace. La naiba, ce pot să spun?
„Da, pentru soțul meu... cu iubitul meu.” Îmi înclin bărbia spre Stace și ochii
ei se ridică din nou spre el. El stă cu picioarele desfăcute și cu mușchii la
vedere, simbolul unei alfa.
Ea zâmbește și face ochii mari. „Băiete, nu te învinovățesc”, șoptește

ea.
Zambesc. „Știu”, îi șoptesc înapoi.
Ea tastează în computerul ei. „Distrează-te cât poți, zic.”
"Eu sunt." zambesc. Dacă ar ști ea cât de mult.
Ea își citește ecranul computerului. „Bine, deci avem un UV, un

sedan...”
„Hmm.” Mă opresc o clipă. "Altceva?"
Ea mai apasă câțiva butoane și își ridică sprâncenele. "Noi

au un Ferrari negru .”
zambesc. „Un Ferrari?”
Ea ridică privirea spre mine și ridică din sprâncene. "Daca esti

coborând, probabil că ar trebui să o faci cu stil, nu?
Îmi mușc buza de jos pentru a-mi ascunde zâmbetul stupid și ea îmi
zâmbește înapoi. Ne gândim exact la același lucru. „Exact”, șoptesc eu în
timp ce mă uit înapoi la Stace. „Cât costă pentru două săptămâni?”
Ea face ochii mari și tastează în computer și

asteapta raspunsul. „Douăzeci de mii de dolari.”
Mă gândesc pentru o clipă. Dacă cobor, ar trebui să o fac

stil. E o nebunie, dar la naiba, la fel și viața mea.
"O să-l iau."
Cincisprezece minute mai târziu, Stace stă în parcare și așteaptă să-l iau
în timp ce lucrează la computerul nostru, iar eu sunt în spate și primesc
instrucțiuni de la cei de la întreținere.
pentru Ferrari-ul nostru. Sunt ca un copil mic de Crăciun și inima îmi

bate repede. După multe instrucțiuni, primesc în sfârșit cheile. Mă urc
în vehiculul coborât și conduc în față spre
vezi-o pe Stace stând pe un scaun în aer liber. Trag încet și întorc

motorul. Când ridică privirea, ochii i se fac mari.
Cobor geamul. „Mergi pe drumul meu?” Zâmbesc cu o clipă

exagerată cu ochiul.
Se ridică și își pune mâinile pe șolduri și clătină din cap.
Râd pentru că știam că asta va fi reacția lui.
Se plimbă pe partea șoferului și se apleacă.
„Aceasta este mașina discretă pe care ai închiriat-o?”
Replacez motorul. "Da."
„Ești al naibii de nebun. Știi asta, nu?”
Replacez motorul. "Da."
Zâmbește în timp ce se uită peste mașină.
„Dacă coborâm, coborâm cu stil.” Zâmbesc obraznic.
Se aplecă spre fereastră. „Trebuie să te pedepsesc în fiecare oră?”
"Da." Sun claxonul ca să-l enervez mai mult. El încet

ocolește mașina și deschide portiera șoferului.
„Conduc”, se repetă el în timp ce își desface blugii. „În timp ce

cobori cu stil.”
17
„ aș dori să accesez cutia mea de valori, vă rog?” Îi spun

recepționerului nervos prin ecranul de securitate de sticlă.
Am nervii mari și intru în panică că va suna poliția sau așa ceva. Nu

pare real că am scăpat cu asta până acum.
Ochii ei strălucitori se îndreaptă spre Stace, iar ea îl privește

suspicios.
El ridică o sprânceană într-o îndrăzneală tăcută și eu mă ridic

subtil pe piciorul lui. Care este problema dintre cei doi? Ea pare să-l
urască și se pare că el o urăște mai mult din privirile pe care le schimbă.
„Identificare, te rog”, cere ea categoric.
Îmi trec permisul peste tejghea împreună cu cele două carduri

bancare. Le studiază o clipă. „Trebuie să le fotocopiaz și cel de aici este
stricat. Mă voi întoarce într-un
minut. Trebuie doar să merg în celălalt birou.”
"Da, desigur." Zâmbesc recunoscător.
Ea dispare din vedere.
„Care este problema ei?” șoptește Stace.
„Tu ești problema ei. De ce te uiți la ea?”
— Pentru că e o cățea dracului.

Îmi dau ochii peste cap. „Vrei să taci”, șoptesc eu.
Ea reapare și sună un clopoțel. Un bărbat iese și face semn către

prag. Îl urmăm pe un coridor lung până ajungem la capăt, unde se
deschide spre o cameră pătrată mare, unde pereții sunt acoperiți cu
dulapuri. „Stânga jos înăuntru
colțul”, murmură el în timp ce ne arată în direcția corectă.
"Mulțumesc." Zambesc. „Nu mi-aș fi amintit niciodată unde a fost

asta.”
Dă din cap și dispare de unde a venit. Zâmbesc larg și îmi iau

cheia pentru a deschide încet cutia de valori.
Stace stă în spatele meu și își pune mâna pe șoldurile mele în

timp ce mă privește peste umărul meu. „Ai grijă la camere”, îmi
șoptește el la ureche.
„Știu”, îi șoptesc înapoi. Deschid ușa și văd șoseta

învelindu-ne comoara.
Mă dau înapoi pentru a o lăsa pe Stace să se uite înăuntru. — Ciorapul

meu? El ridică din sprâncene în discuție. „Un ciorap este ceea ce ai ales să
le pui?
— E tot ce am avut eu, răsturn eu încet. „Cereșetorii nu pot alege.”

Mă întind și încerc să dezleg șoseta cât este încă în dulap. Nu vreau ca
camerele să vadă ce facem.
E întuneric și brațele mele sunt închise.
"Câți?" optesc eu.
Se gândește un minut. „Cele cinci mai mici. Cât timp a făcut

spui că putem păstra asta aici?”
"Doi ani."
— Crezi că cinci? el intreaba.

Mă gândesc pentru un minut. "Da, poate. Nu vreau să le iau pe toate

deodată în caz că vom fi prinși.”
„La naiba, nu spune asta.”
Mă străduiesc să dezleg șoseta în întunericul dulapului.
"Ce faci?" opte te el.
„Încerc să dezlege nenorocitul de chestia”.
El dă din cap. "Lasa-ma la naiba sa o fac." El preia.

„Nu pot să cred că m-ai mințit și mi-ai luat astea”, șoptește el în timp ce se
concentrează pe provocarea de dezlegare a șosetelor.
Îmi încurc fața. „O, pentru că nu m-ai mințit niciodată... domnule

Mac.” rânjesc sarcastic.
Își dă ochii peste cap. „Dacă eu sunt domnul Mac, atunci tu ești doamna.
Mac. De fapt,” șoptește el. „Ești tatăl Mac al tuturor Mac-urilor.”
zambesc. M-a luat acolo. Le-am spus unor porci în viața mea.
În cele din urmă, desface șoseta și se lăutărește înainte de a le scoate

din șosetă și le așează în fundul dulapului.
„La naiba,” șoptește el uimit.
Zâmbesc mândră. „Am făcut bine?” Știu că am făcut-o, dar vreau doar
să-l aud spunând cu voce tare.
Mă sărută repede pe buze. „Te-ai descurcat grozav, iubito.”
El arata spre cele cinci cele mai mici si eu dau din cap in timp ce le
ridica. Mi-am pus poșeta în dulap și el le încarcă în compartimentul de
schimb.
Zâmbesc larg și mâna lui cade pe șoldul meu înainte să mă sărute din
nou, buzele lui zăbovind peste ale mele. "Noi ar trebui să
sărbătorește în seara asta.”
"Ce vre i să face i?" Zambesc.
El ridică din umeri. „Găsiți un bar unde cântă cântecul hippie pe care
îl iubiți atât de mult.”
Îi zâmbesc prostesc în timp ce speranța îmi înflorește în piept.

O altă întâlnire. Este prima dată când îmi amintesc că am fost cu adevărat
fericit. El știe povestea mea, povestea mea nenorocită, și totuși mă place
oricum. Nimeni nu a știut vreodată adevărul meu despre viața mea de
fugă și despre rușinea pe care o simt pentru că am un tată atât de rău și
nenorocit. Stace și cu mine râdem, ne distrăm și nu am mai avut niciodată
acest sentiment de apartenență. Părea să se întâmple tuturor din jurul
meu, dar mereu am crezut că nu îmi este la îndemână. Vreau să vorbesc
cu el, vreau să-l tachinez și Doamne, vreau să-l trag de prost.
Dar mai ales, vreau doar să-l spun al meu.
Încărcă diamantele înapoi în șosetă, îl reașează și apoi încuie dulapul.
Ne sărutăm din nou ușor și ne întoarcem la recepție mână în mână. Fac o

pauză și ochii mei trec spre recepționerul irascibil. "O secundă." Il trag la
birou. „Scuză-mă”, strig.
Ea ridică privirea de parcă o enervez. Puiul asta e atât de leneș.

Fă-ți treaba, prostule.
„Da”, răspunde ea categoric.
„Aș dori să-l adaug pe soțul meu la cutia de valori, vă rog.” Ochii îmi
pâlpâie între Stace și ea.
Stace se încruntă și clătină subtil din cap.
„Vrei să aibă acces deplin sau doar să fie un dublu semnatar?”
„Acces complet, vă rog”, afirm.

Ea ridică din sprâncene parcă surprinsă și apoi se ridică.
„Va trebui să semnați niște documente de eliberare care acordă permisiunea.
Mă duc să-i iau.” Ea face semn către celălalt birou și se oprește pentru o clipă.
„În mod normal, avem o altă fată, dar ea nu mai are serviciu astăzi. Oh, și voi
avea nevoie din nou de licența și identitatea dvs., vă rog.”
"Bine." Dau din cap în timp ce îmi scot geanta.
„Nu am nevoie de acces”, șoptește Stace în timp ce mă ia de mână.
„Da, da.” Mă opresc în timp ce încerc să mă gândesc la ce este corect
cuvântare. „Amândoi știm că zilele mele sunt numărate.”
Fața lui cade. "Ei nu sunt. Nu spune asta.”
Îmi ridic mâna și îi iau fața. „El mă va lua. Într-o zi mă va lua. Îmi cunosc
deja soarta. Deci, în acest caz, vreau să ai diamantele.”
„Nu voi lăsa să se întâmple asta.”
Zâmbesc în timp ce un sentiment de groază îmi umple adâncul stomacului.
Am încercat din răsputeri să nu las săptămâna trecută să mă îngrijoreze, dar
sentimentul de groază anticipată care mă așteaptă este copleșitor. „Voi fi
pregătit pentru el când va veni.” fac o pauză. „O să dau cea mai bună șansă.”
dau din umeri. "Nu stii niciodata. S-au întâmplat lucruri mai ciudate, nu?”
Stace mă urmărește în timp ce o încruntare îi trece pe față. „De cât timp
trăiești așa?”
"Precum ce?"
"In frica?"
Îmi înghit nodul din gât în timp ce mă gândesc la întrebarea lui. „Bănuiesc
că asta e treaba, nu îmi mai este frică.
Nava m-a schimbat. M-ai schimbat." Ezit în timp ce încerc să-mi articulez
gândurile. „Vreau doar să-mi trăiesc viața ca fiecare

ziua este ultima mea pentru că ar putea fi.” Ridic din umeri și sunt brusc
cuprins de emoție, lacrimile îmi curg în ochi. „Nu vreau să mai fiu
speriat.”
Ochii lui Stace îi țin pe ai mei și se apleacă să-mi sărute ușor buzele.
— Te-am luat pe spate, iubito.
Îmi trec degetele prin miriștea lui și îi zâmbesc

buze calde. „Știu că faci și de aceea mă simt curajoasă.”
— Ahem, îl întrerupe femeia.
Ne întoarcem amândoi vinovați către ea și ea dă cu hârtiile peste

tejghea. "Înregistrează aici." Ea arată spre o linie. "Si aici." Ea arată spre
pagina următoare. „Vreau să vă completați detaliile de e-mail și va trebui
să goliți dulapul pe 15 iunie 2019 până la ora 14.”
Zâmbesc și urmăresc cum Stace își semnează documentele și i le

dă înapoi. — Vă dau amândurora o copie. Ea se ridică și iese din cameră
pentru a fotocopia documentele, iar ochii lui Stace îi găsesc pe ai mei.
„Îți amintești de acea dată în cazul în care te întorci singur”, îi

șoptesc.
Mă sărută. „Nu se întâmplă. Nimeni de pe Pământ nu m-ar putea

smulge de tine.”
Râd în timp ce mă învârt. Stace mă învârte în timp ce dansăm

singuri în camera noastră de hotel. Este ora 20.00 și bem cocktailuri de
la ora 14.00. După ce am făcut cercetări pentru cea mai mare parte a
zilei de astăzi, am aflat că omul cu care trebuie să vorbim despre
vânzarea diamantelor noastre deține un bar la două suburbii distanță.
Nu le cumpără, dar cunoaște oameni care cunosc oameni. Barul lui, The
Snake Pit, nu este deschis în seara asta, dar el va fi acolo mâine seară,
așa că ne-am întârziat trecerea la planuri timp de două zile până
ajungem să-l vedem. Mă bucur să fiu sincer. Mă simt în siguranță aici
mica noastră bulă. Am decis că după ce vindem
diamante, ne îndreptăm spre Chile și luăm un avion privat din America de

Sud.
Mă scufundă și mă ține jos. „Ce zici de această mișcare?”
„O să mă arunci.” strig în timp ce râd.
„Acesta este planul.” Mă scufundă mai departe. Ne întoarcem din ce

în ce mai departe în timp ce el râde în felul lui obraznic de băiat, și
deodată se împiedică și plecăm să zburăm pe podea.
Aterizăm cu o bufnitură și izbucnim în râs. Oh, asta e atât de distractiv.

Sunt întins pe spate și el plutește deasupra mea ținându-mi mâinile
deasupra capului meu. Fața lui devine serioasă când se uită în jos la mine.
„Nu mi-ai spus că mă iubești astăzi”, spune el încet.
zambesc. Ce? „Nu știam că trebuie.”
"Tu faci."
Ridic sprâncenele. — Cel puțin am spus-o o dată.
Mă sărută jucăuș. „Nu este în vocabularul meu.”
Am gura căscată și râd în hohote. „Ești complet rahat la asta.”
"Nu sunt." Îmi strică gâtul cu gura și eu strig în râs.
"Încetează." Râd în timp ce mă străduiesc să scap de el.
„Spune”, cere el.
"Nu." Râd în timp ce încerc să-l îndepărtez de mine.
"Spune-o."
„Ia-mă să dansez”. Râd în timp ce mă mușcă tare de gât.
„Te duc în pat.” El mârâie în pielea mea.

„Mă iei de la sine înțeles.” țip în timp ce încerc să-l scap de pe mine.
Gura lui rămâne deschisă și se trage înapoi să se uite la mine

față. „Asta crezi?”
„Ei bine, se pare că petrec mult timp sub tine.” zambesc.
Mă prinde cu putere de spate și mă trage sub el. „Nu te aud

plângându-te și, pentru evidență, sunt adesea sub tine.”
"Nu mă plâng. Spun că vreau să dansez mai departe

o întâlnire cu bărbatul meu.”
Mă urmărește o clipă și în cele din urmă se ridică să mă tragă de

mână. "Hai sa mergem, atunci. Vezi dacă putem auzi din nou cântecul
acela hippie.” Suntem pregătiți de două ore, dar continuăm să fim
urmăriți unul de celălalt.
Mă uit în jos la el și rujul meu roz aprins este peste tot pe cămașă de
la dansul nostru beat. „Trebuie să-ți schimbi cămașa.”
Se uită în jos la sine. "Da bine." Își descheie cămașa și o scoate.

Pieptul lui lat, sărutat de soare și abdomenul cizelat îmi atrag atenția și
trebuie să mă opresc imediat să mă uit la el. Este, fără îndoială, cel mai
perfect om pe care l-am văzut vreodată. Neputând rezista, mă aplec și îl
sărut pe coaste chiar sub pieptul lui. Mâna lui cade instantaneu în ceafă
și aș putea să continui să cobor pe corpul lui. Oprește-te, concentrează-te.
Masa de seara. E al naibii de sărutat.
El zâmbește. — Îl vrei din nou, nimfo? Mâna lui mă ține jos și râd în
timp ce încerc să scap de ghearele lui. Stau în picioare și privirea îmi
coboară la urmele de ruj pe care le-am lăsat pe corpul lui.
„Marc doar ceea ce este al meu.” zambesc.
Se uită în oglindă la sine și apoi își ridică brațele și se întoarce să se uite

la urmele pe care le-am lăsat pe buze.
Zâmbește sexy și îmi face cu ochiul.
"Ce?" zambesc.
"Sa mergem. Mi-a venit o idee.”
„Ești complet nebun”, îi șoptesc.
"Nebun dupa tine." El zâmbește.
Ochii mei se ridică spre artistul tatuator în timp ce ține acul în mâna
înmănușată. „Deci vrei doar ca buzele să fie tatuate exact așa cum sunt?”
Stace stă întins pe pat cu brațul deasupra capului. "Da."
Se gândește o clipă. „Și aceeași culoare ca rujul.”

Se oprește o secundă. „De fapt, poți să scrii cuvintele doamna Mac dedesubt?”
Îmi rămâne gura deschisă. „Nu ai vrea.”
Zâmbește larg. "Doar privește-mă." Mă apucă de cap și îmi dă fața în

jos pentru a-l întâlni pe a lui. — Și eu vreau să fiu marcat ca al tău, murmură
el pe buzele mele. Ochii ni se blochează și ceva se schimbă. Habar nu am ce
este, dar se simte bine.
Cad înapoi pe scaun, jumătate șocată, jumătate bucuroasă. Îmi petrec

următoarea oră uitându-mă pe Stace cum îmi ia buzele și cuvintele Mrs.
Mac a scris permanent pe partea lui.
Joc încheiat.
Viața mea este completă.
Stace.
Mă trezesc când mă lovește un val de greață. „La naiba”, șoptesc

eu cu ochii încă închiși. Mi-e rău.
Ce noapte?
Închid ochii și zâmbesc în sinea mea. Acum asta era o întâlnire.

Rosh și cu mine am râs, am dansat și am băut cocktail-uri ore întregi
până am venit acasă și am făcut sex uluitor.
Ea ma prins.
Ea mă prinde de mingi.
Nu am întâlnit niciodată pe cineva ca ea și nu m-am simțit niciodată

așa. E curajoasă și frumoasă, amuzantă și sexy la naiba. Mă întorc pe o
parte să mă înfrunt cu ea și mâna îmi urcă ușor peste corpul ei gol.
Mintea mea merge la ziua de ieri când mi-a spus că trăiește fiecare zi
ca ultima. A rezonat cu mine, de parcă știam cumva și timpul nostru
este limitat. Nu suport gândul că Vikinos ajunge la ea.
Copilăria i-a fost furată pentru că și-a petrecut toată viața pe fugă.
Gândul că el mă ucide și o face să privească drept pedeapsă mă
întoarce pe dos.
Pentru că așa va merge.
Ne vor prinde pe amândoi și mă vor tortura până la moarte în fața

ei, așa cum a făcut-o cu mama ei. Am o viziune a fratelui meu
electrocutat până la moarte și sângele meu se răcește. Nu vreau ca ea
să treacă prin asta din nou... și știu că nu mai pot trece prin asta din
nou.
Sincer să fiu, nu cred că ar ucide-o, dar o va face

fă-o să sufere ca pedeapsă pentru că nu-l iubește.
Ea a suferit destul.
Poate o vrea moartă? Nu pot începe să-mi imaginez

cum funcționează mintea lui.
Am nevoie de un plan. Mai întâi trebuie să-l omor, dar cum? Aveam
planul meu și era pe navă până când ea l-a stricat complet. Atunci a avut
încredere în mine, dar nu am cum să ajung la el
acum.
Ea deschide încet ochii și îmi zâmbește timid. Mă aplec și o sărut ușor.

„Bună dimineața, doamna mea.
Mac."
Ea zâmbește larg și se încruntă adormită ca și cum

amintindu- i ceva. „Ți-ai făcut un tatuaj aseară?
"Am facut."
Își încurcă fața cu ochii încă închiși. "Oh

Dumnezeu. Ești nebun.”
"Eu sunt." Mă aplec și îi iau buzele în ale mele. "Noi deja

stabilit asta.”
Ea îmi zâmbește somnoroasă și îmi simt inima

tumbă. Până și zâmbetul ei mă afectează.
"Spune-mi ceva." Fac o pauză, nu sunt sigur dacă acum este momentul
potrivit să aduc asta în discuție. „Dacă ai îndrăzni să visezi la un viitor, care
ar fi acesta?”
Ea se încruntă. — E un pic profund pentru ora asta a dimineții, nu-i așa?
"Mă întrebam doar." Mă aplec și îi sărut buzele.

"Amuză-mă."
Se rostogolește pe spate și se gândește o clipă și eu
imi pun mana deschisa pe burta ei in timp ce astept raspunsul ei. „Presupun
că mi-aș dori doar toate lucrurile normale pe care le dorește orice fată.”
"Precum ce?"
Ea ridică din umeri. „Un soț care m-a iubit, gard alb la țară, doi
copii.” Ea zâmbește cu tristețe. "Un caine." Vocea ei se stinge.
„Întotdeauna mi-am dorit un câine.”
o privesc. „Nu ai avut niciodată un câine?”
Ea clătină încet din cap, de parcă i-ar fi rușine. "Nu."
Tristețea mă umple. Un lucru simplu ca să aibă un câine este visul

ei. Am stat în tăcere pentru o clipă și mă uit în sus la tavan și îi trag
trupul peste al meu. o sărut pe frunte.
— Sună frumos, murmur eu. „Unde ar fi această casă cu gard alb?”
„Nu știu, undeva cu acri verzi,”

murmură ea, parcă departe.
Îmi arunc ochii spre ea. „Am putea să o construim pe mama mea
o casă pe pământul nostru?” zambesc.
Ea se retrage pentru a se uita la fața mea și zâmbește larg.

„Depinde.”
"Pe ce?"
„Dacă îi plac câinii.”
Râd în hohote și ea se apleacă deasupra cotului

pe mine. „Nu mai visa, Stace. Acel viitor nu este realitatea noastră.”
Fața mea cade. Este adevărat că nu este. „Este un vis frumos,

totuși, nu?” intreb eu cu tristete.
Ea mă sărută pe piept. „Hai să încercăm să trecem

azi, iubito. Visele aduc doar dureri de inimă.”
Rosh
Este ora 22 și Stace este la duș. Am avut o zi minunată unul în brațele

celuilalt și ne-am petrecut cea mai mare parte în piscina de pe acoperiș. A
ieșit în această dimineață și ne-a cumpărat amândoi câteva ținute noi și
telefoane cu date preplătite și credit. Nu am putut merge. Mă simțeam prea
rău de la activitățile de aseară. În seara asta vom încerca să-l găsim pe tipul
ăsta care se pare că știe unde vindeți lucrurile, pe cel care deține Snake Pit.
Sună destul de dus dacă mă întrebi, dar Stace mă asigură că va fi în regulă.
Mi-a cerut să stau aici și să-l aștept, dar nu-l las să plece singur. Aș înnebuni
așteptând aici fără să știu dacă este în siguranță.
Sunt fericit – Doamne, sunt atât de fericit – și sunt împietrit că bula mea
va izbucni. Sunt în peruca mea și rochia mea roz.
Zâmbesc în timp ce mă întorc și mă uit la spatele în această rochie. Lui

Stace nu-i place în mod deosebit când am peruca și rochia asta. El crede că
arăt ca o prostituată și sunt destul de sigur că este destul de familiar cu
aspectul ăsta. Mintea mi se îndreaptă spre Chelsea și pielea îmi înțepătură
de gelozie. Îmi iau telefonul și parcurg internetul în timp ce un zâmbet îmi
trece pe față. Pot verifica e-mailurile acum. Cine știa că ceva atât de banal
poate fi atât de interesant? Mă conectez la contul meu de e-mail și îmi
sorbesc vinul în timp ce se încarcă.
„Iubito, poți să-mi iei briciul din sertar, te rog?”

Stace sună din baie.
Mă uit în jur. „Ce sertar?” Eu chem.
„Lucrurile pe care le-am cumpărat astăzi sunt în sertarul de sus al biroului.

E un brici acolo.”
„Bine”, sun eu. Iau briciul și îl iau în el. Sunt răsplătit cu un sărut umed
de la zeul meu duș. Mă întorc la locul meu pe pat în timp ce aștept e-mailurile
și, în sfârșit, primesc
ping pe care l-au încărcat. Titlul primului îmi aduce o încruntătură pe față.
Soluții de depozitare în centrul orașului
Subiect – Activitate
Mă încrunți și dau clic pe e-mail.
Cutia de securitate a fost accesată astăzi la 12.32.
Mă așez pe scaunul meu. Ce? Verific data. Nu, asta e data de azi. E-mailul
trebuie să fi fost trimis ieri după ce am fost acolo? Derulez în jos mesajele cu un
fluturat în piept. Nu o face... nu, nu o face.
Un al doilea e-mail.
Subiect – Activitate
Cutia de securitate a fost accesată astăzi la ora 11.10.
Aerul îmi părăsește plămânii. Acesta este un e-mail diferit de cel care a sosit
în această după-amiază. Stace a mers la cutia de valori astăzi fără mine. Mă ridic și
merg la fereastră și mă uit la strada de dedesubt, în timp ce bătăile inimii îmi bate
în urechi.
Într-adevăr?
Glumești al naibii de mine?
Ochii mi se închid când sentimentul prea familiar de trădare mă străbate.
A luat diamantele și, ca un prost, l-am condus la ele.
Lacrimile îmi umplu ochii. Am crezut că sentimentele lui sunt reale.
Oh Doamne.
Sunt doar o fată proastă orbită de dragoste.
Am avut încredere în el.

Stace
Mă bărbieresc, mă fac duș, mă înfășoară într-un prosop și mă îndrept

dormitor.
„Rosh?” Strig în timp ce mă uit în jur.
Hmm, ea nu este aici. Trebuie să fi coborât la restaurant să-și ia ceva

de mâncare. Ciudat, am crezut că primim ceva la ieșire.
Îmi iau timpul și mă îmbrac, apoi mă întind pe spate pe pat în timp

ce aștept să se întoarcă. Mă uit la ceas știind că trebuie să pornim curând.
Mintea îmi trece peste conversația pe care o voi avea în seara asta la The
Snake Pit. Trebuie să întreb unde să vând ceva fără să le spun ce am de
vândut. Este o linie fină. Am să vă întreb de unde să vând bijuterii. Cred
că aceasta pare a fi cea mai sigură opțiune. Timp de o jumătate de oră
aștept. Unde naiba este ea? Am crezut că vrea să vină? Aș fi putut să plec
și să mă întorc până acum. Îmi scot telefonul și îi dau un mesaj.
Cât vei fi? Trebuie să plecăm?
Aștept un răspuns, dar nu vine. Trimit din nou mesaj.
eu cobor. Vom mânca acolo jos?
Îmi privesc telefonul în timp ce aștept un răspuns. De dragul dracului.

Îmi iau portofelul și cheile și mă îndrept spre lift.
Telefonul meu emite un bip când ușa se deschide și intru.
Voi sorta diamantele. Nu-ți face griji.
Mă încruntă și înapoi un mesaj.
Despre ce vorbesti? Ești la restaurant

cina noastră?
Astept un raspuns. Nu vine. Ușile liftului se deschid și intru în foaier și

mă uit în jur în căutarea ei. Ce se întâmplă? Au prins-o? incep sa intru in
panica. Formez numărul ei și sună, fără răspuns. Intru în restaurant și mă
uit nervos în jur, dar nici ea nu este aici.
La dracu.
Fug pe jumătate la recepție. „Scuză-mă, ai văzut unde s-a dus soția

mea?” Întreb.
Fata se încruntă. „Carlos”, îl strigă ea pe portar, iar el vine de la u ă.
„Ați văzut unde s-a dus soția domnului Williams?”
Se încruntă în timp ce se gândește o clipă. — Da, a prins un taxi.
„A fost singură?” Mă încruntă în timp ce un milion de gânduri îmi trec

prin minte.
— Da, așa cred, domnule.
„Știi unde s-a dus?”
„I-a cerut șoferului să o ducă la The Snake Pit”,
răspunde portarul.
Fața mea scade. "Esti sigur?" mă încruntă.
El dă din cap. "Da." El ezită o clipă. "Am crezut

a fost ciudat.”
Ce face ea acum? De ce înnebunește și îmi strică planurile de fiecare

dată? Mă grăbesc să ies din față și să sar pe bancheta din spate a cabinei.
"Unde sa?" întreabă șoferul.

„Groapa șerpilor”. Mă uit pe fereastră în timp ce taxiul mă conduce
noaptea. Nu pot să o cred. Nu pot să o cred. Eu dau din cap supărat. De
fiecare dată când îi vine o idee de creier de mazăre în cap, fuge pe o tangentă
și distruge totul. Mintea mea se îndreaptă spre Vikinos și cu împușcăturile ei
al naibii de stupide care aproape ne-au ucis – tot ne-ar putea ucide, dacă
suntem sinceri. Am rezolvat totul. Aveam de gând să-l otrăvesc în liniște și
nimeni nu m-ar fi putut învinovăți vreodată.
Dar nu.
Nici măcar nu a împușcat pe tipul potrivit.
Mă enervează doar când mă gândesc la asta. Ce naiba.
Și acum, tocmai când suntem pe cale să întâlnim cu adevărat pe cineva
care ar putea face o diferență uriașă în prețul pe care îl primim, ea merge și
face asta.
O va dracu și pe asta. Îl văd deja venind.
Ea crede că este atât de gangster și se poate descurca singură, dar când

vine vorba de asta, habar nu are la ce se joacă.
Ar putea fi până la o oră în fața mea. Ca un prost eu

a așteptat să se întoarcă în cameră.
Sunt atât de supărată încât, când o văd, ar fi bine să fugă. În sfârșit, taxiul
oprește în față și eu cobor încet și mă uit în jur. Clubul se află într-o zonă de
mahalale și pare degradat. Balancerii de pe ușă sunt la fel de mizerabili ca
naiba.
Trag o respirație liniștitoare și intru prin ușile duble din lemn întunecat
din foaierul slab luminat. Clubul este mare și are mese circulare împrăștiate
peste tot. The

muzica este tare și sună ca în stilul Cumbia. Locul este plin pe jumătate. Pot
vedea printr-o arcada care duce într-o altă cameră și sunt mese de biliard cu
lumini suspendate joase atârnând deasupra lor. Ochii mei scanează camera
după ea.
Unde este ea?
Unde dracu este ea?
Tot peretele din spate este un bar, iar chelnerițele sunt
îmbrăcat sumar. O brunetă atrăgătoare îmi atrage imediat atenția și zâmbește
sexy în direcția mea. Pe vremuri, ea ar fi fost chiar pe aleea mea, dar asta a
fost înainte să-l cunosc pe Rosh și pe cele zece personalități ale ei. Îmi plac
aproximativ patru dintre personalitățile ei. Sunt îndrăgostit de vreo trei dintre
ei, iar pe ceilalți trei îi urăsc cu pasiune.
Ea îmi bagă capul.
Respir adânc și lini tit în timp ce continui să caut.
Un nor gros de fum atârnă jos în aer. Fiecare persoană din acest club fumează
un fel de trabuc. Ochii mei cutreieră de la masă la masă, apoi o văd. Stând la
masa din spate cu trei bărbați. Mi se aprinde furia. O să-l ia naibii. Mă
năpustesc direct spre locul în care stă ea cu trei bărbați de vârstă mijlocie,
supraponderali, și stau la capătul mesei. Ea ridică privirea la mine de sub
peruca ei blondă hidoasă. "Ce faci aici?" întreabă ea categoric.
Mă uit la ea. „Ar trebui să te întreb același lucru.”
Ea sorbi din băutură sarcastic și e tot ce pot să nu o smulg de păr de pe
masă.
Ea ridică din sprâncene. "Intalneste-mi prietenii." Ea face semn către cei
trei bărbați cu care stă. „Aceștia sunt Carlos, Santiago și Mateo.” Ei falsesc
zâmbete și se ridică să-mi strângă mâna.

"Acesta este prietenul meu." Ea se oprește și își mijește ochii

momentan în timp ce gândește. „Iuda.” O urmă de zâmbet îi traversează
chipul, mândru de sarcasmul ei.
Mă uit la ea și încep să simt furia curgându-mi fluxul sanguin.

"Oameni de aceeași categorie." Ne uităm cu privirea unul la altul și nu
am idee de ce este atât de supărată pe mine, dar la dracu, e pe cale să
știe cât de supărat sunt pe ea.
„Nu vrei să ni te alături?” întreabă unul dintre ei.
„Mă duc mai întâi la bar”. Mă întorc și mă îndrept spre bar și direct
către bruneta fierbinte.
"Ce va fi?" întreabă ea sexy.
Mă uit la ea. Da, e fierbinte. De fapt, fumat. Pun pariu că este

necomplicată și normală.
Spre deosebire de altcineva pe care îl cunosc.
Mă uit înapoi la masă și ochii lui Rosh sunt asupra mea ca un șoim.
La dracu-o, poate transpira un pic. iau loc la bar.
Chelnerița își sprijină coatele pe bar și se apleacă
jos să vorbească cu mine. "Care e numele tău? Nu te-am mai văzut aici?”
Accentul ei este fierbinte ca naiba.
Mă uit la ea și fără să mă gândesc să mint. „Andre.”
Ea zâmbește sexy. „Sunt Camilla.”
Zâmbesc și dau din cap. „Cum faci Camilla?”
Ea zâmbește larg și ridică cârpa și începe să curețe barul. Sânii ei

sunt aproape să atârnă de topul ei suplu și îi privesc cum se ridică în
timp ce își mișcă brațul. „Ce vrei, băiete mare?” ea intreaba.
Ochii mei îi țin pe ai ei și știu ce vreau să spun – ce mi-ar spune

bătrânul eu – și apoi îmi amintesc de femeia înfuriată care stă la masă
cu alți trei bărbați. Ochii îmi pâlpâie spre Rosh și, de parcă ar putea să-
mi citească gândurile, își îngustează ochii și îmi aruncă cea mai murdară
privire pe care o poate aduna.
Mă întorc la brunetă cu un stimulent reînnoit. „Eu
Voi avea două Tequila, te rog.”
"Sigur." Ea îmi toarnă băuturile și eu le jos direct

sus.
Ochii ei coboară pe buzele mele în timp ce le lins, și la naiba că e

atât de tentant să curețe Rosh-ul de pe paleta mea cu această bucată
fierbinte de fund. Îmi suflă respirația și ochii îmi pâlpâie din nou spre
ea. Ea râde cu bărbații acum și simt părul de pe gâtul meu înțepăt de
gelozie.
"De unde ești?" întreabă chelnerița, întrerupându-mi gândurile.
„Peste tot”, răspund, apoi mă gândesc o clipă. Poate că va ști ceva.

„Spune-mi, dacă aș avea niște bijuterii de vândut, unde le-aș vinde?”
„Ce fel de bijuterii?” ea intreaba.
„Am o moștenire de vândut. Aur, diamante, câteva rubine și safire.”
Ochii ei dansează de încântare. „O moștenire?”
Dau din cap și știu că ea știe că nu există
mo tenire.
„Cei mai mulți oameni vând lucruri lui Big Al.”
„Big Al?” Întreb. "Unde este el?"

„Teusaquillo”.
Dau din cap, știind că nu e departe de aici. "Ai un

număr pentru el?”
Ea zâmbește în timp ce ochii ei îi țin pe ai mei. „Nu-l vrei pe al meu

număr?"
îmi lins buzele; ar fi atât de ușor... încetează. "Nu chiar,"
Eu raspund. „Sunt aici la serviciu.”
Ea ridică din sprâncene dezamăgită.
„Pot avea numărul?” Întreb.
„Sigur”, răspunde ea, abătută. Camilla dispare în bucătărie și ochii mei
trec spre Rosh.
Ce?
Ea stă pe una dintre poale bărbaților, râzând în hohote. Încep să văd

roșu.
Roșu incontrolabil.
Camilla se întoarce și îmi dă o felicitare:
BIG AL
0436990135
Falsez un zâmbet și iau cardul de la ea. "Mulțumiri." eu
bag-o în buzunar. Mă uit înapoi și văd pe Rosh și tipul are acum brațele în
jurul ei. „Mă întorc”, răspund eu și înainte să mă pot abține, mă îndrept spre
masă.
„Ia-ți mâinile de pe ea.”
"Hei." Bărbații râd cu toții. — Calmează-te, frate.
Mă întind și o prind de braț și o trag peste masă, trimițând una dintre
băuturi să zboare. "Obține

afară, mă răstesc eu.
„Eu stau aici”, răspunde ea.
„La naiba ești.” O împing în spate spre u ă i ea se împiedică

înainte.
„Nu mă atinge”, strigă ea.
„Te voi atinge când vreau.” O împing din nou și ea se târșește

înainte.
Am izbucnit prin ușile din față și am ieșit pe

stradă și se poticnește puțin pe drum.
„Care este problema ta?” strig eu.
"Tu!" Ea țipă. „Tu ești problema mea dracului!”

Își încrucișează brațele în fața ei. „Știu că ai diamantele, idiotule. Poți
să nu mai minți.”
18
Rosh.
M
inima bate puternic în timp ce stăm pe trotuar. „Eu... nu pot
să cred că am avut încredere în tine.” bâlbesc printre lacrimi.
Fața lui se încurcă. "Despre ce naiba vorbiți?"
„Nu-mi insulta inteligența!” țip când pierd micul

cantitatea de control pe care o aveam.
„Nu te măgulește pentru că nu ai niciunul.”
Trebuie să glumească. Cine naiba crede necul ăsta

el este? „Asta e, am terminat.” Mă întorc și mă năpustesc pe drum.
„Despre ce te înfurii?” strigă el în timp ce urmează.
"Pleacă de aici." Mă opresc și mă uit în sus pentru o clipă în timp ce

cerul se deschide și picături uriașe de ploaie încep să cadă sporadic. O,
grozav, acum o să verse. Păstrează puterea pe drum.
Ploaia vine puternică și puternică și începem să alergăm să ne

adăpostim. Traversez drumul ca să stau sub o copertă de la o brutărie, iar
el mă urmărește și stă lângă mine.
Stăm în tăcere în timp ce o privim pe Mama Natură provocând-o

ravagii.
— Pentru ce naiba ești supărat, Rosh? el in sfarsit

întreabă.
Ochii mi se umplu din nou de lacrimi și le cad rușinos să mă uit la

cimentul din fața mea. „Știu că ai fost azi la cutia de valori.”
El tace și aerul atârnă dens între noi.
„Le-ai luat pe toate?” întreb peste sunetul ploii abundente.
După o lungă tăcere, el răspunde. "Nu."
Privesc în sus pe stradă cu vederea încețoșată. Asta este. Acest

chiar este pentru noi. Le-a luat. Știam că a făcut-o.
„Nu ți-am furat.”
Ochii mei îi întâlnesc pe ai lui. "Da ai făcut."
„Am nevoie să ai încredere în mine.”
Silueta lui este neclară. „Nu pot”, șoptesc eu. „Încrederea se câștigă.”
„Nu l-am câștigat?”
„Nu”, răspund eu categoric. Îmi ridic brațul și strid un taxi care trece și
acesta se oprește încet. Mă aplec spre fereastră.
„Bogota, te rog?” Întreb.
„Sigur, intră.”
Eu urc și el împinge după mine. Mă plimb pe scaun ca să-i permit să

intre în cameră. Îmi înconjoară brațele în mod protector și mă uit pe
fereastră. Vreau doar să scap de el. Nu pot suporta asta. Nu mai suport
naibii de înșelăciune. Tăcerea lui este înăbușitoare.
„Vei să le vinzi? Asta e? Ai primit contactul de care aveai nevoie?” Mă uit

la el. „Poate că ai de gând să-ți instalezi soția și copiii acasă.”
El stă cu mâinile legate în poală și dă din cap disprețuitor cu ochii

peste cap. „Am o soție și copii acum?”
dau din umeri. „De ce aș crede tot ce mi-ai spus până acum?”
Se uită la mine.
„Minți-mă o dată, minți-mă tot timpul, tot la fel. Nu voi crede

niciodată nimic din ceea ce iese din gura ta mincinoasă acum.”
Nu ripostează și călătoria cu mașina se face în tăcere.

O parte din mine vrea să nege, să lupte pentru noi, să-mi spună că nu
este adevărat, să-mi ceară iertare, dar apoi... am nevoie de adevăr.
Adevărul dureros.
Cel puțin am aceia puțini bani în cont. Încep să trec peste opțiunile
mele de a pleca de aici. Cabina se oprește încet înainte ca el să plătească
șoferul și noi coborâm.
Se uită la mine, încă furios, și parcă ar aștepta

eu sa spun ceva.
„Vino și ia-ți lucrurile și ieși afară.” eu rânjesc.
"Deci asta este?" el intreaba.
Simt lacrimile în spatele ochilor și dau din cap. „Asta e”, șoptesc
eu, abia reușind să scot cuvintele.
Clătină din cap și, cu o furie reînnoită, își deschide portofelul și îl

răsfoiește frenetic. Scoate o carte de vizită și mi-o aruncă. Mă lovește
în față și cade la
podea.
„Când îl ridici, aruncă-l în toaletă.” El mârâie.

„Am terminat să-mi trăiesc ziua ca și cum ar fi ultima.”
El pleacă în furtună. Mă ridic și îl văd dispărând în întuneric pe strada

aglomerată. Respir adânc și trist și îmi cad ochii pe cardul de pe ciment și
mă aplec și îl culeg
sus.
Bijutieri din centrul orașului
Specialist inele de logodnă
Ce? mă încruntă. „Ce legătură are asta cu…?”
Imi inchid ochii. Oh Doamne. A luat un diamant.
Doar unul.
„Stace”, strig eu în timp ce ridic privirea. Plec în direcția în care a intrat.

Privesc frenetic în jur prin strada aglomerată. Nu pot să-l văd.
„Stace”, strig printre oameni. „Stace!”
Ce am facut? Fug până la capătul străzii în timp ce eu
caută frenetic după el. Mă uit înapoi la locul de unde am venit. Nu pot să
cred că doar...
Cu bătăile inimii ciocănind repede, fața mi se înșurubează în lacrimi.

Oh, nu, ce am făcut?
„Stace”, strig eu. Îmi scot telefonul și îl sun, dar sună, așa că îi scriu.
Vorbește-mi.
Ce se întâmplă?
Îl sun din nou și nu răspund, la naiba. De ce strica lucrurile mereu? Îmi

arunc picioarele în sus și în jos în timp ce plâng. Trimit din nou mesaj.
Stace, îmi pare rău.
Nu știu cum să am încredere în oameni.

Te rog vorbește cu mine.
Nici un raspuns.
Timp de o oră merg pe străzi în lacrimi în timp ce îl caut, știind că nu
am pe nimeni pe care să-l învinuiesc decât pe mine.
Încerc să-l sun din nou și de data aceasta telefonul lui este oprit.
Chiar am făcut-o de data asta. L-am alungat pe primul tip care

chiar merita păstrat.
Stau pe un loc pe strada aglomerată timp de o jumătate de oră,

încercând să-mi dau seama ce să fac. În cele din urmă, cu inima grea, mă
întorc în camera noastră. Sper doar că atunci când se va liniști va veni acasă,
deși senzația de scufundare din stomacul meu îmi spune că a plecat definitiv.
Uneori, când închid ochii, văd expresia bântuită de pe chipul mamei

mele în timp ce ea curgea sânge.
Uneori, când este cu adevărat nemișcat, o aud plângând.
Simt că în seara asta plânge în Rai pentru mizeria mea

am făcut din viața mea.
Mizeria este o subestimare. Acesta este un dezastru total.
Am un sentiment greu, trist pe umeri. Este vinovăția și regretul, toate

reunite într-una singură.
Revin pe ultima lună din viața mea. Amintirea fostului meu iubit și a
celui mai bun prieten sărutându-se în clubul de noapte îmi face ochii să
lacrimeze în timp ce fierul de trădare mă împinge încă o dată. Crima la care
am fost martoră și cum m-au luat în consecință.
Stace... Zâmbesc când mă gândesc la frumoasa mea Stace. M-a protejat de
echipajul său când eram cel mai vulnerabil.
Apoi coșmarul când am crezut prostesc că pot scoate
Vikini. Totul părea atât de clar la acea vreme, de parcă nimic nu putea merge
prost, dar a fost.
Am împușcat omul greșit. Am crezut că mă pot răzbuna

Moartea mamei, dar... nu știu cum...
Îmi încurc fața în timp ce durerea devine prea reală pentru a putea face
față.
Încerc din răsputeri să fiu curajoasă, dar pur și simplu se pare că nu

reușesc niciodată. Îmi strâng strâns cartonașul alb în mână în timp ce mă
așez pe podea lângă fereastră în întuneric, sperând cu disperare că
dragostea mea se întoarce la mine. Am citit cardul pentru a miliona oară.
Bijutieri din centrul orașului
Specialist inele de logodnă
Zâmbesc când am o viziune a lui în genunchi îndoit, cerând în căsătorie.

Ce basm ar fi. Cât de mult mi-aș fi dorit să se fi împlinit acel vis.
Nu era realitatea noastră și am știut asta tot timpul.
Poate că nu merit fericirea.
Oamenii cu familii ca a mea nu au un final fericit.
Mă uit la orașul de dedesubt. Unde ești acum, Stace?
Mă uit cum se forfoează pe strada de dedesubt. Acest loc nu pare să

doarmă niciodată. E după 1 dimineața.
Unde este el?
Mă încruntă în timp ce ochii mei se fixează asupra a doi bărbați de pe

stradă. Ei nu se comportă ca toți ceilalți. Ei continuă să se oprească, uitându-
se la oamenii din jurul lor. Stau mai aproape de fereastră și într-adevăr
concentrat
Este asta…?
stau pe spate. Încetează, acum îți imaginezi lucruri. Ochii mei rămân
lipiți de cei doi bărbați și, pe măsură ce trec sub lumina străzii, cel mai rău
coșmar al meu devine realitatea mea.
Sunt Stucco și unul dintre bărbații de pe navă.
Mă năpustesc înapoi de la fereastră când inima începe să-mi bată cu

ciocanul. Ne-au găsit. Oh, Doamne.
Mă întorc și stau în spatele perdelei și mă uit la ei.

Ei par să se uite în jur și să vorbească și apoi să arate și să discute ceva.
Evident, ei nu știu la ce hotel ne cazăm și, cu încetinitorul, îi privesc întorcând
colțul și mergând spre oraș... unde este Stace.
Oh nu.
Alerg la telefonul meu și îi formez frenetic numărul.
Ridica. Ridica. Vă rugăm să ridicați.
Nici un raspuns.
La dracu.
Arunc telefonul pe pat cu frustrare și sare

pe podea.
Ce fac? Încep să merg înainte și înapoi. E doar o chestiune de timp până

ne găsesc. Stace va sta undeva într-un bar și îl vor găsi. Va fi nepregătit și nu
va avea apărare.
La dracu. De ce nu l-am întrebat dacă a luat diamantele?

„De ce trebuie să fiu așa de idiot?” strig tare.
Timp de douăzeci de minute merg în pas în timp ce încerc să-mi dau seama ce să fac.
Trebuie să-l găsesc. Nu am de ales decât să-l găsesc. fug la
garderoba și mi-am pus peruca, o rochie și niște ochelari falși. Îmi iau
telefonul, pașapoartele și găsesc arma și
pune totul în geanta mea. Ies din camera noastră și intru în lift. Apăs butonul
cu inima bătând puternic în piept. Îmi parcurg telefonul pentru a încerca să
găsesc un satelit de hartă. Habar n-am unde merg. Mă uit prin aplicații și
găsesc una.
Gaseste-mi telefonul.
huh? Ce este asta? Stace trebuie să fi pus-o pe telefonul meu, dacă nu a

venit cu el. Dau clic și pare a fi un fel de dispozitiv de urmărire. Stai, mă
întreb dacă l-a pus și pe telefon? Introduc rapid numărul lui Stace și mă uit
la ecran. Jos și iată, ca prin magie, un mic punct roșu luminează ecranul.
Da!
Nu e departe, la doar patru străzi de aici. Ușile de

liftul se deschide și ies cu un optimism reînnoit.
Știu unde este.
Strada este aglomerată și plină de viață și îmi ies, știind că punctul roșu este
pe undeva, trebuie doar să-l găsesc. Cred că e doar aici, în dreapta. Îmi țin
capul în jos și merg cât de repede pot, conștient că în orice moment pot fi
reperat.
Punctul roșu pare să fie sub mine și mă încruntă în timp ce eu
faceți un cerc complet pe loc.
Unde naiba este? Intru în barul din mâna stângă

marginea străzii și caută fără succes. Mă uit la
telefon și se încruntă spune că este literalmente deasupra mea. Mă uit în

jur, iar lângă perete găsesc o scară și merg cu tentativă. Zâmbesc larg când
ajung în vârf.
Un bar. Trec și prima persoană pe care o văd este Stace, care stă
singur pe o bancă din spate, cu o bere ca însoțitor.
Mă apropii de masă. — Te superi dacă mă alătur ție? Întreb.
Ochii lui se ridică să-i întâlnească pe ai mei și ridică din umeri fără să
răspundă.
Mă alunec lângă el. „Ne-au găsit”.
Se încruntă în timp ce ochii îi pâlpâie spre mine. "De unde ti i?"
„I-am văzut pe Stucco și pe unul dintre ceilalți pe strada de sub noi
hotel ne caută.”
Expiră adânc și sorbi din bere.
Aștept să spună ceva, dar nu spune.
„Cred că ar trebui să mergem”, șoptesc.
„Nu plec nicăieri cu tine”, răspunde el categoric.
Inima imi scade. „Stace”, șoptesc eu când îmi pun mâna pe coapsa lui.
Îl scoate. "Nu mă atinge. Sunt al naibii de furios

cu tine, nu pot vedea clar.”
"Știu. Sunt supărat pe mine însumi.”
Stăm tăcuți o vreme și el mai comandă o băutură.
„Chiar ar trebui să plecăm”, șoptesc eu. „Nu avem timp să stăm în

baruri.”
El dă din cap. „În acest moment am probleme mai mari decât

al naibii de Stucco.” El mârâie.
Un zâmbet imi trece pe față. "Pe mine?"
„Da, tu”, se răstește el.

— Ar fi trebuit să te întreb dacă le-ai luat.
"Tu trebuie sa ai."
„Eu doar...” mă opresc în timp ce încerc să-mi articulez gândurile. „Nu mă
pricep prea bine să am încredere în oameni.”
„Ai spus că mă iubești.”
— Da, șoptesc.
— Asta nu e dragoste, Rosh. El face o pauză. — Oricum, nu genul pe

care îl dau.
— Încă nu am dragostea ta, Stace, amândoi știm asta.
Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei. „Ar fi mult mai ușor să mergi pe jos
departe de tine dacă nu ai făcut-o.”
El se duce.
Ochii mi se lacrimează. „Te rog să nu pleci de lângă mine.” Nodul din

gât îmi devine foarte mare și îmi este greu să vorbesc.
„Sunt mult mai bine când sunt cu tine. Pot să încerc mai mult.”
„Nu am nevoie de asta”, șoptește el.
Stau cu resemnare, înțelegând exact de unde vine, iar după o lungă

pauză de tăcere vorbesc în liniște.
„Când plecăm de aici, poți să pleci.” Lacrimile îmi izbucnesc din ochi și le
șterg cu rușine. „Ți-e mai bine fără mine.”
El continuă să bea berea, lipsit de emoție.
„Dar în acest moment trebuie să plecăm”, șoptesc eu. „Stace, ne vor

găsi. Suntem în pericol. Mă poți părăsi mai târziu.”
Își dă jos restul berii.
„Am pașapoartele și pistolul în geantă”, șoptesc.

„Dă-mi pistolul”.
i-l dau sub masă.
„Tu mergi în fața mea. Suntem mai vizibili dacă suntem
împreună." Se gândește o clipă și îmi dă arma înapoi.

„Păstrează-l.”
mă încruntă.
„Ma descurc singur fără armă”, explică el.
Dau din cap și o pun înapoi în geantă.
„Amintiți-vă că suntem pe uscat acum. Dacă împuști pe cineva, mergi

la închisoare.” Face ochii mari. „Așa că nu împușca pe nimeni.”
— Bine, murmur eu, distrasă în timp ce stau în picioare. — Deci înapoi

direct la hotel? Întreb.
„Da, și apoi vom merge.”
Dau din cap. "Vă rugăm să fiți atent." Mă uit în ochii lui și eu doar
trebuie s-o spun. „Te iubesc”, îi șoptesc în timp ce îl apuc de mână.
Îmi strânge mâna în a lui în timp ce ochii lui îi cercetează pe ai mei. „Atunci
începe să te comporți ca asta.”
Zâmbesc încet și, în acea fracțiune de secundă, știu că va fi bine între

noi. Ușurarea amestecată cu adrenalină începe să-mi circule prin sânge.
Trebuie să plecăm de aici.
La naiba drama asta. De ce nu putem fi pur și simplu în bula noastră
amoroasă undeva pe o insulă izolată de lux? Stau în picioare și îmi ies în
stradă. Îmi las capul în jos și, fără să ridic privirea, merg repede. Continui
fara ezitare pana ajung la hotel unde ma intorc si astept la umbra copacilor
de langa
u a de la intrare. Timp de cincisprezece minute, aștept.

Unde este el? Mă uit la ora de pe telefonul meu. El are

a trecut mult prea mult timp. Ceva este greșit.
La dracu.
Ce fac? Astept aici? Mi-a dat arma pentru protecție, dar cine îl
protejează? Îmi strec mâna în geantă pentru a verifica dacă este încă
acolo și simt metalul rece și dur.
suflă un aer recunoscător. Îmi mușc unghia mare în timp ce mă uit în
întuneric.
Trebuie să fie după 2 dimineața.
Unde ești? Haide haide.
El nu vine. Mă îndrept spre marginea trotuarului și mă uit în jos în

direcția din care am venit. Nu văd nimic ciudat care se întâmplă.
La naiba. Trebuie să mă întorc să văd unde este. Mă uit înapoi la

fereastra camerei noastre de hotel. A intrat pe altă u ă i nu l-am
văzut?
Nu există altă ușă, prostule.
La dracu.
Mă întorc pe deal, spre oraș, având grijă să mă păstrez în umbrele

întunecate și sunt sigur că nu este în siguranță.
Uită de Stucco. Cine mai știe cine mai e aici? Devin super sensibil la
toate sunetele din jurul meu. Aud o cutie lovind peste pământ în
depărtare și mă întorc brusc. Pașii mei sunt amplificați de ploaia de mai
devreme în timp ce încerc să ascult sunete necunoscute. Aud o femeie
țipând în
distanță și mă opresc nemișcat în timp ce mă lupt cu frica din gât. Mă

întorc și mă uit înapoi la hotel, apoi înapoi în direcția în care merg. Îmi
strec mâna în geantă și apuc pistolul. Inima mea încearcă să scape din
pieptul meu.
Dacă împuști pe cineva, mergi la închisoare. Cuvintele lui Stace de

mai devreme îmi răsună în minte. Nu vreau să trec prin toate rahaturile
astea pentru a ajunge într-o închisoare colombiană pe viață.
Nu împușca pe nimeni. Doar nu împușca pe nimeni, îmi amintesc.
Unde naiba ești? Ajung la rândul de magazine și încep să mă uit

frenetic în jur. Strada este încă atât de aglomerată.
De ce sunt atât de mulți oameni naibii în jur? De fapt, asta e un lucru bun.
Nu-mi pot imagina cât de înfricoșător ar fi dacă orașul ar fi pustiu. O
mașină de poliție trece încet pe lângă ei și îmi vine să sar în fața lor și să
le cer ajutorul, dar știu că nu ne pot ajuta. Nimeni de pe Pământ nu ne
poate ajuta. Trec pe lângă o alee între două restaurante și mă uit în
umbră. Mă încruntă și mă opresc pe loc.
Trei bărbați sunt la celălalt capăt în întuneric, iar unul dintre ei este
Stace.
La dracu.
Mă strec imediat lângă perete în umbra de lângă deschidere și ascult.

Îmi încordez urechile cât pot de tare, dar nu aud ce spun. Trebuie să mă
apropii... dar dacă el iese din asta și apoi sunt aici și stric totul? Dar dacă
îl ucid?
Asta e. Mă apropii. Mă îndrept încet în vârful picioarelor spre ei

în întuneric, până când în sfârșit pot auzi ce spun ei.
„Îți dau o ultimă șansă. Unde dracu este ea?”

Stucco mârâie.
Oh Doamne.
„Ți-am spus, nu știu. Ea m-a luat ostatic

coborî de pe navă. N-am mai văzut-o de când am aterizat.”
"Rahat. Asta este o minciună totală.”
„Du-te dracului în iad. Nu știu unde este.”
„Ia-l”, îi spune Stucco celuilalt bărbat.
Celălalt bărbat o apucă pe Stace și izbucnește o încăierare.
„Ia-ți mâinile de pe mine”, se răstește Stace.
Se aruncă un pumn și îmi încurc fața în timp ce scot încet pistolul.
„Vikinos te-au vrut în viață, dar nu-mi pasă de asta. Mai bine ești
mort.” Stucco mârâie.
„La naiba,” țipă Stace în timp ce conectează o lovitură puternică de

maxilarul lui Stucco. Se clătinește înapoi și apoi își recapătă calmul și
aleargă la Stace și ei cad la pământ.
Prind pistolul cu forța degetelor albe.
Celălalt bărbat începe să-l lovească pe Stace la pământ în timp ce se

luptă cu Stucco, iar eu fac un pas înainte. Nu împușca pe nimeni. Mă
întorc în umbră.
Stace sare în sus și face un fel de lovitură rotundă și se conectează

cu maxilarul bărbatului și el cade instantaneu la pământ, afară, rece.
Buna asta.
Apoi se întoarce pe Stucco și devine balistic. Sunetul hiturilor este

atât de brutal, încât trebuie să închid ochii. Stace îl pune la pământ și îl
lovește, iar Stucco scoate o armă.
Oh nu. Eu fac un pas înainte și îndrept pistolul spre ei doi.

„Nu te mișca”, strig eu.
Stucco ridică privirea și distragerea momentană îi permite lui Stace

pauza crucială de care are nevoie. Îl lovește puternic și repede
de patru ori la rând și se lovește cu capul de beton.
Stucco cade înapoi amețit și incoerent. El nu se mișcă
din nou. Mă apropii de Stace, care îi curge sânge din sprâncene.
"Esti bine?" optesc eu.
Se uită în jos pe alee și dă din cap în timp ce își șterge sângele de pe

buză. Telefonul lui Stucco sună și ne uităm unul la altul.
Gâfâind, Stace se apleacă și o scoate din buzunarul Stuccos, îi răspunde, dar
nu spune nimic.
Vocea de la celălalt capăt este tare și clară. "Unde sunt
tu, acum venim prin oraș.”
Stace apasă butonul de final și se uită la mine. "Alerga."

19
„
W pălărie?" optesc eu.
"Alerga." Mârâie în timp ce mă apucă de mână. Ne întoarcem

și alergăm cât de repede putem până la capătul aleii și apoi ne oprim în
umbră în timp ce privim după colț și pe stradă.
Un taxi coboară încet pe drum. „Voi încerca să-l iau.” Mă uit la Stace și
la sângele care curge pe față. „Curăță-te sau nu te va lăsa să intri.”
„Da, bine”, murmură el în timp ce își scoate tricoul și începe să-și

ștergă sângele de pe față. Fug pe drum și ridic mâinile în fața cabinei.
„Oprește-te, te rog, oprește-te”, spun eu cu disperare.
Șoferul încetinește și eu deschid ușa din spate și sar înăuntru, îi fac

semn lui Stace un semn de venit aici și el fuge din umbră și sare în spatele
cabinei.
Taximetristul se încruntă și se întoarce să ne privească suspicios. "Este

totul in regula?" el intreaba.
„Da, bătaie la bar”, răspunde rapid Stace. „Poți să ne duci la hotelul

Marriot, te rog?”
Dă din cap cinic și se întoarce și iese în trafic.
mă încruntă. „The Marriot?” eu gura.

Stace clătină subtil din cap și îmi apucă mâna în a lui, căldura
acesteia mă calmează instantaneu. Apoi se întinde și își pune capul în
poala mea și știu că e astfel încât nimeni să nu poată vedea că este în
taxi. „Vino aici și îmbrățișează-mă”, spune el cu voce tare.
Și el mă vrea să nu văd. Mă întind pe spatele lui și rămânem tăcuți

pentru tot restul călătoriei până când se oprește. Îl plătește pe șofer
și noi coborâm din taxi.
Mă prinde de mână și traversăm drumul în direcția opusă și de-a
lungul străzilor din spate până când trece un alt taxi și îl dăm jos.
„Acum ne putem întoarce la hotel”, spune el încet când se oprește.
„Ne urcăm pe bancheta din spate.”
„The Bog Hotel, te rog.”
„Da”, răspunde șoferul, neinteresat.
Conducem puțin și Stace îmi întrerupe gândurile.
„Poți să ne dai drumul pe strada laterală?”
— Pe strada asta de aici? Șoferul face gesturi.
„Da, te rog”, răspunde Stace. Cabina încetinește și ieșim din nou.
"Ce facem?" optesc eu.
„Vom intra prin parcare. Nu vreau

oricine mă vede așa.”
Mă întorc să mă uit la el și are dreptate, fața lui este o mizerie.

„La naiba, ești bine?” mă încruntă.
„Da, nenorocitul ăla care a pus cizma nu a ajutat.”
Îmi trec mâinile prin păr când îmi crește teama.

„O, Doamne, Stace. Ce vom face?"
„Hai să ajungem în siguranță în cameră.”

„Dacă știu că stăm aici?” șoptesc în timp ce noi

coborâți rampa până la parcarea subterană.
Stace își introduce cheia în scaner și ușile de securitate se ridică încet.
„Atunci suntem dracuți.”
Dau din cap când nervii încep să-mi bată cu adevărat. Mergem prin
parcarea întunecată în timp ce amândoi ne scanăm împrejurimile. Acesta
ar putea fi locul prefect pentru a ne ucide.
„Asta nu se simte în siguranță”, șoptesc eu.
"Nu este."
Îmi încurc fața. „Nu poți să minți și să te prefaci că suntem în

siguranță?”
El clătină din cap și continuă să meargă. "Nu." Intrăm în lift și apăsăm

butonul pentru etaj. „Dă-mi pistolul”.
"De ce?" Bâjbesc prin geantă. „Ce crezi că se va întâmpla?” Am ochii

mari. „Crezi că vor fi aici sus?”
O, Doamne, rahatul continuă să devină din ce în ce mai rău.
Ridică din umeri în timp ce deschide pistolul pentru a verifica muniția,

apoi se întoarce spre mine. Ochii lui îmi scanează fața și zâmbește.
"Ce?" Întreb.
Mă apucă de păr și îl îndreaptă. „Ai părul pe

strâmb."
Iau instantaneu peruca și o îndrept. "Asta este

cel mai puțin din nenorocitele mele probleme, șoptesc eu.
Liftul se oprește și Stace își bagă pistolul în spatele blugilor și ieșim

încet în hol. Privind în ambele părți pe coridorul lung și înfricoșător, mergem
în liniște spre camera noastră și, când ajungem la ușa noastră, Stace își duce
degetul la buză pentru a ordona tăcerea mea. Apoi arată spre cealaltă parte
a holului. „Așteaptă acolo”, rostește el.
Doamne, el crede că sunt în cameră. Îmi iau locul lângă peretele din
partea opusă, iar el trage cardul și deschide ușa. Se uită înăuntru în timp ce
îmi țin respirația. Camera este întunecată și tăcută.
Sunt acolo?
Așteaptă o clipă și apoi dispare în întuneric.
„Te rog nu fi acolo, te rog nu fi acolo”, șoptesc iar și iar. Aprinde lumina
și apoi verifică camera și se întoarce la ușă. „Coasta este senină.”
Respir adânc și intru în cameră înainte ca el să închidă ușa în urma mea.

Stăm pe loc o clipă
privindu-ne unul pe altul în timp ce procesăm ceea ce tocmai s-a întâmplat.
„Va trebui să stăm aici peste noapte.” Oftă.

„Încearcă să dormi puțin.”
„Suntem în siguranță?”
El ridică din umeri. „Mai în siguranță decât suntem noi acolo.”
În acest moment mă uit bine la fața lui și cred că tipul acela și-a bătut
pomeții înăuntru. O jumătate din față este umflată. „Stace.” Mă încrunt în
timp ce-mi duc mâna la fața lui.
„Pometul tău este rupt.”
"Este bine." El tresări când îl ating.

„Avem nevoie de gheață”, murmur eu. mă gândesc pentru o clipă și

apoi ridicați telefonul și apelați recepția.
„Bună, room service”, răspunde operatorul plictisit.
Prefac o voce calmă. „Pot să aduc, te rog, o sticlă de șampanie și o

găleată de gheață în camera noastră, te rog?” Mă uit la ceas. Este ora 2
dimineata. Doamne, ce trebuie să creadă?
"Da, desigur."
"Mulțumesc."
Îl duc pe Stace în baie și îl așez pe o parte
baie și tresări. O tăietură adâncă este deasupra ochiului drept și încă curge
sânge, dar mă îngrijorează pometul stâng. Ud o cârpă și încep să-l curăț și
el stă și mă privește.
"Esti bine?" întreb în timp ce îi șterg fruntea și îi împing părul pe spate

pentru a-l privi. „Ești foarte tăcut. Chiar ești rănit?”
Dă din cap și își rostogolește buzele de parcă ar fi vrut să spună ceva,

dar îl reține.
"Ce?" Întreb. "Ce este?"
El ridică din umeri. „Ma întreb de ce ești atât de îngrijorat de puțin

sânge când ești singurul...” Se oprește la mijlocul propoziției.
„Singurul care ce?”
"Nimic." Ia pânza de la mine și se ridică și

iese înapoi în cameră.
Îl urmăresc. "Spune-o. Doar spune-o.” Îmi țin brațele deschise. „Vreau

să-mi spui ce ai de gând să spui.”
Se întoarce furios. „Ești singura persoană care m-a rănit astăzi.”
Inima îmi sare o bătaie.
El dă din cap. „Și mă enervează al naibii că tu

au capacitatea de a face asta.”
nu stiu ce sa spun.
„Stace”, șoptesc eu încet. „Îmi pare rău că nu te-am întrebat dacă

le-ai luat, dar ce trebuia să mă gândesc?”
„Că aș fura de la tine”, latră el furios. „De ce îmi spui că mă iubești

când, evident, gândești atât de puțin la caracterul meu?”
„Te iubesc”, murmur eu.
„Ei bine, știi ce nu iubesc?” rânjește el furios.
Inima imi scade. "Pe mine?" optesc eu.
„A fi făcut să te simți ca o bucată de rahat.”
„Nu am spus asta niciodată”, răspund.
"Da ai făcut."
"Când?"
„Când mă pui în aceeași categorie cu fostul tău

iubiții și tatăl tău.”
Ochii mi se lacrimează, pentru că e chiar la țintă. Exact asta am

făcut azi. „Îmi pare rău”, șoptesc.
O bătaie bate în u ă. „Serviciul în cameră”, sună chelnerul. Mă uit

prin vizor și îl văd stând cu șampania și gheața noastră. Stace se
întoarce în baie frustrată că am fost întrerupți, eu suflă adânc
oftă în timp ce deschid ușa. „Mulțumesc”, murmur eu în timp ce iau

tava de la el și încui cele două blocaje când pleacă.
Îmi înfășor un pumn de gheață în tricou și mă întorc în baie, unde

îl găsesc pe Stace acum la duș, cu spatele la mine, în timp ce își săpună
corpul. Îmi dau jos hainele și intru în duș și îl țin din spate. Îmi
înconjoară corpul mare cu brațele și îl strâng strâns. Îmi apăs fața pe
spatele lui și apa care curge pe canalul de scurgere este o nuanță de
roz, nuanțată de sânge. Stăm tăcuți mult timp, amândoi pierduți în
propriile noastre gânduri.
— Nu sunt o persoană ușor cu care să fii, Stace, murmur eu.
El tace.
Mi se formează un nod mare în gât. „Înțeleg dacă nu vrei să lupți

pentru noi. Sunt bunuri deteriorate. Nu puteam fi cu mine.”
Se întoarce spre mine. „Nu spune asta”, șoptește el.
"E adevarat." Ridic trist din umeri. „Am mai multe bagaje decât un
747.”
Îmi împinge părul înapoi de pe frunte și apoi, cu degetul sub bărbia

mea, îmi ridică fața pentru a-l întâlni pe a lui. „Sunteți bunurile mele
deteriorate.”
Ochii îmi lacrimă la cuvintele pe care aveam atât de disperat să le

aud și el mă sărută încet. „M-am îndrăgostit de tine, Rosh”, îmi șoptește
el pe buzele mele.
"Tu ai?" șoptesc în speranță.
Mă sărută din nou. „Este chiar enervant.”
zambesc. "Enervant?"
„Ei bine, acum fața mea este o mizerie și ar trebui să-mi fac un plan de evadare,
dar singurul lucru care îmi este în minte este să fiu în interiorul fetei mele.” Mă apucă
de spate și mă trage peste corpul lui dur.
Zâmbesc, îmi înconjoară gâtul lui cu brațele și îl sărut.
Oh, îl iubesc pe acest om. Ma cunoaste. Știe cât de nenorocit sunt și este dispus
să încerce. Sărutul nostru se adâncește și el chiar începe să mă macine de gresie.
„Îmi pare rău pentru ziua de azi. Am fost atât de rănită, încât nu puteam să văd drept.”
murmur eu.
Mă ridică și îmi înfășoară picioarele în jurul taliei lui și ține
eu lângă gresie. Îi simt vârful la deschiderea mea.
„Nu am de gând să-ți fac rău.” El mârâie.
El îmi coboară trupul cu putere pe al lui și eu gemu în timp ce mă străduiesc să-
i accept dimensiunea.
Rămânem tăcuți, cu ochii ațintiți unul pe celălalt, iar el mă ridică încet și apoi
mă aduce înapoi în jos cu putere, astfel încât să lovească capătul meu. „Ai încredere
în mine și lasă-mă să te iubesc. Lasă-mă să te protejez”, șoptește el.
Dau din cap, incapabil să vorbesc în timp ce trupul lui îl stăpânește pe deplin pe
al meu.
„Pentru că te iubesc al naibii și am nevoie de tine să supraviețuiești asta.”
Sărutul nostru devine frenetic și nu văd direct. Își ridică brațele spre plăcile de
deasupra capului meu și chiar începe să se lovească de mine. Arsura este atât de
intensă, încât pot simți fiecare venă a tijei sale groase. Fiecare ondulație a mușchilor
lui adânc în mine mă face să poftesc mai mult. Nu mă pot sătura. Nu mă voi sătura
niciodată de felul în care mă face să mă simt, de felul în care mă atinge. El se oprește

brusc și îmi cupă fața cu mâna lui. Apa curge pe fețele noastre și simt că nu
pot să respir. Ochii noștri sunt ațintiți unul pe celălalt și, cu felul în care mă
privește, simte că orice este posibil. Mâna lui pe fața mea este blândă, ochii
lui sunt plini de dragoste și totuși sexul meu palpită de bătaia pe care o ia.
Aceasta este dragostea... stilul Stace.
„Deci, știi planul?” Mă întreabă Stace pentru a zecea oară în timp ce stă
la capătul patului privindu-mă.
„Da”, răspund eu în timp ce îmi bag pantofii în geanta de noapte.
„Spune-mi ce este.”
"Deja ti-am spus."
"Mai spune-mi odata."
Îmi dau ochii peste cap de frustrare. „Intru în bancă, ne retrag toți banii
și apoi intru în taxiul care așteaptă.”
El dă din cap. "Atunci ce?"
„Atunci prind taxiul aici și trec prin recepție ca momeală și intru în lift,
dar în loc să vin în cameră, mă duc direct la subsol și mă urc în mașină cu
tine și plecăm.”
„Dar te urmăresc la bancă în caz că se întâmplă ceva.”
„Nu se va întâmpla nimic. Ne-au căutat toată noaptea. Ei nu vor fi sus

în zorii care urmăresc malurile.”
„Ar putea fi.”

„Vrei să spui, te rog, că paharul este pe jumătate plin pentru o dată

de a fi atât de al naibii de negativ?”
„Sunt realist, nu negativ.”
Îmi dau ochii peste cap în timp ce continui să împachetez. „Orice,”

mormăi pe sub răsuflare. Sincer, nu are rost să te cert cu el când e așa.
Am decis că, dacă vrem să dispărem cu adevărat, trebuie să zburăm la
Vegas, unde Stace are un alt contact fals pentru pașaport. Din păcate,
avem nevoie de bani pentru a face acest lucru, iar dacă nu retragem
toți banii acum, vor putea găsi cu ușurință unde mergem. Tipul care mi-
a făcut ultimul pașaport, evident, ne-a supărat. Nu întâmplător ne-au
găsit. Ei au urmărit utilizarea cardului meu bancar potrivindu-l cu
numele meu fals.
„Ești sigur că ei nu știu cine ești cu adevărat?” Întreb.
"Pozitiv. Am o casă și totul aranjat în identitatea lui Mac. Ei cred că

sunt eu și casa mea și nu au idee cine sunt cu adevărat.”
dau din umeri. "Daca spui tu."
"Ce vrea sa insemne asta?"
„Înseamnă că tatăl meu este un bărbat inteligent. Un om rău,

inteligent și dacă miroase a șobolan, va afla identitatea ta reală la fel
de ușor ca o plăcintă.”
„Nu va face.”
Îmi închid fermoarul geanta și Stace sună la recepție. „Bună ziua,

poți, te rog, să înregistrezi factura și să-mi spui suma, te rog?”
Așteaptă o clipă. "Da, desigur." Așteaptă din nou și apoi mâzgălește o
sumă pe blocnotesul de lângă telefon. "Mulțumesc. Soția mea va coborî
în curând să plătească factura. Verificăm în această dimineață.” El
ascultă
recep ioner. „Da, am avut un sejur foarte plăcut.” El zambeste. "Ne vom
intoarce."
Îl privesc și mă simt leșin. Soția mea. Cât mi-aș dori să fie adevărat.
Închide și se așează pe pat. Mă așez în poala lui și îl sărut ușor. „Cum se
simte fața?” Întreb.
"Strâmt." Își înșurubează fața și îi ating ușor sprânceana. Este o nuanță

închisă de violet și fața lui este încă umflată, apărând vânătăile aspre. Văd
un semn distinct de pantofi pe obrazul lui.
„Spune-mi ceva”, spun.
Mă sărută, distras de faptul că sunt în poala lui.
„Crezi că inelul meu ar fi gata să fie ridicat astăzi?” intreb sper.
— Nu, nu pentru încă patru zile.
Inima imi scade. — Crezi că putem...?
— Nu, Rosh. El mă întrerupe. „Abia așteptăm. Nu avem timp.”
Fața mea cade. "Oh." Oft trist.
„Îți voi mai aduce unul.”
"Când?"
El zâmbește. "Cand pot."
„Când crezi că va fi?”
"Nu știu."
Hmm, nu-mi place deloc răspunsul. Rămân tăcut, nemișcat

sperând să-mi iau drumul.
Mă ridică din poală. „Ești gata să faci asta?”
Dau din cap. „La fel de gata pe cât voi fi vreodată.”

Îmi ia peruca și mi-o pune pe cap. Apoi îmi dă ochelarii falși și îi

pun pe ei. „Urăsc peruca asta dracului”, mormăie el în sinea lui în timp
ce o ajustează pe capul meu.
„Credeam că blondele false sunt genul tău.” Zâmbesc dulce când

îi amintesc de Chelsea.
„Nu cei cu păr de cal”, răspunde el, distras

își pieptănează degetele prin el.
„Deși capetele de ca sunt în regulă?” tachinez.
O urmă de zâmbet îi traversează chipul. „Trebuie să fii pedepsit

astăzi?”
Zâmbesc larg. "Probabil."
Cabina se oprește. „Deci vei aștepta aici?” il intreb pe sofer.
"Da."
Arăt spre drumul de sub noi pentru a mă asigura că mă înțelege

prin bariera lingvistică.
"Așteptați aici?" întreb din nou.
El dă din cap un semn exagerat. "Da."
"Chiar aici?"
Își dă ochii peste cap frustrat. „Da, domnișoară, aștept aici.”
Dau repede din cap, stânjenită de forța mea. „Bine, o voi face
să fie doar cinci minute.”
"Da."
Mă uit la stânga și apoi la dreapta. Coasta pare limpede. Ferrari

-ul negru este parcat pe stradă de cealaltă parte a drumului și știu că
dragostea mea veghează asupra mea. Cumva, eu
simți-te și mai aproape de el astăzi. Parcă lupta noastră uriașă de aseară

doar ne-a apropiat unul de altul. suflă un aer lini tit. Să facem rahatul asta
și să terminăm cu asta. Cobor încet din taxi și intru în bancă. Îmi scot
legitimația și o alunec peste ghișeu și casierul băncii
zâmbește călduros. „Bună”, salută ea în timp ce îmi scrie informațiile în

computer.
„Aș dori să fac o retragere, vă rog?” Întreb.
"Sigur. Cat de mult ti-ai dori?"
Îmi rostogolesc buzele. — Două sute douăzeci și șapte de mii, te rog?
Ea se încruntă. "Bani lichizi?"
Dau din cap.
„Umm.” Ea se scarpină pe frunte. „Ne-ați sunat înainte și ne-ați spus că

veți retrage această sumă de bani astăzi?”
Începe să se instaleze panica. Nu am timp pentru asta. „Nu, nu ar trebui
să o fac. Sunt banii mei. Mi-aș dori acum, te rog,”

cer nervos. La naiba, de ce nu m-am gândit la asta?
Ea se încruntă. „Va trebui să-mi văd managerul.”
Dau din cap când inima începe să-mi bată tare. Mă întorc și mă uit afară
fereastra când ea dispare.
La dracu.
Mă uit nervos în sus și în jos pe stradă. Nu văd pe nimeni suspect. Ea

reapare. „Va dura aproximativ cincisprezece minute. Vă rugăm să luați loc
într-unul dintre birouri.” Ea zambeste
și face gesturi către un birou din stânga.
La dracu.
Fac un zâmbet și intru în birou. Cel putin eu am iesit
vedere aici. Îmi scot telefonul și îi scriu lui Stace.
Va dura aproximativ cincisprezece minute.
Un text revine.
Ce naiba?
Nu avem timp pentru asta.
Îmi dau ochii peste cap și îmi dau mesaj înapoi.
Simțiți-vă liber să vii să jefuiești banca.
Pentru că asta va fi mult mai rapid.
Mă întorc și mă uit la panoul de sticlă din ușă să văd dacă văd pe cineva
pândind în jur. Mă întreb unde este Stucco în această dimineață. Nervii mei
cresc la un alt nivel.
Un text revine.
Nu mă tenta!
Stau și îmi sar piciorul în sus și în jos cu nerăbdare. Haide haide.

Telefonul meu emite un mesaj.
Avem companie.
Am ochii mari.
OMS?
Un text revine.
Ei merg pe stradă, doi bărbați. Pe unul dintre ei îl recunosc din echipa lui
Vikinos. Stai unde ești.
Mi-am pus capul în mâini., Ooh nu. Acesta este un dezastru. eu

da mesaj inapoi.
Dacă taxiul pleacă?
Un text revine.
Atunci suntem înșurubați.
Spune-le să se grăbească naibii!!!
Mă uit în jurul ușii ca un șoarece și îi zâmbesc dulce la casierul băncii.
„Scuzați-mă, am un avion de luat și mă grăbesc foarte mult. Cât va mai dura?”
„Desigur, scuzele mele. Un alt casier îl verifică acum. Ești atât de norocos
că tocmai am primit o livrare de numerar în această dimineață, altfel nu am fi
avut această sumă aici pentru retragere.”
La naiba, ar fi fost un dezastru. "Bine." Fac un semn înapoi către birou.
„Voi aștepta aici.”
Ea preface un zâmbet.
Mă așez din nou și îi scriu lui Stace.
Unde sunt ei acum?
Îmi privesc telefonul în timp ce aștept să răspundă. Aștept și aștept.
Ce face? De ce nu răspunde dacă stă într-o mașină? Mintea mea merge la
noaptea trecută și cum i-au rupt pomeții. Nenorociți lași. Cine lovește un om
cu piciorul în față cu toată forța când se luptă cu un alt bărbat și are mâinile
pline? Trimit din nou mesaj.
Ce se întâmplă?
Raspunde-mi!
Fara raspuns. Doamne, asta e al naibii de stresant. Încep să transspir. Mi-
am pus fața în mâini. Dacă îl au?
Geamurile sunt atât de negre încât nu poți vedea în interiorul mașinii... dacă
nu știu ce mașină am închiriat. Este o posibilitate, o posibilitate puternică. La
dracu.
Casierul de bancă intră în birou cu o cutie mare și începe să

descarce banii pe masă, iar asistenta ei o urmează cu o mașină de
numărat bancnote. Încep să numere banii în fața mea. Stau nemișcat
și mă prefac că mă uit, dar mintea mea este departe de bani.
Unde este el?
De ce nu răspunde? Îi formez numărul și sună a

de câteva ori.
„Bună”, răspunde el, iar inima mi se răstoarnă.
Mimez un zâmbet. „De ce nu răspunzi la telefon, scumpo?” Mă

comport frumos în fața casierului băncii când tot ce vreau să fac este
să țip la el că mă îngrijorează rău.
„Îmi pare rău, am primit un apel.”
„Ha, ce timp să primiți un apel.” Mă prefac că râd.
„A fost mama mea.” hPosti el. „Devenise îngrijorată și m-am gândit

că s-ar putea să nu mai pot vorbi cu ea pentru o vreme.”
Inima imi scade. „Oh, idee corectă.” Stau și plec

de la masă. „Ce facem?” vorbesc in cod.
„Totul bine, taxiul este încă acolo. Ieșiți și mergeți drept

în ea. Continuați cu planul.”
"Bine?" intreb sper.
„Încă e ok, ne vedem curând.”
"Pa,." îmi șoptesc deși spaima.
Stau încă cinci minute în timp ce ei numără ultimii bani și îl încarc

în geanta mea mică de noapte. "Mulțumesc." Zâmbesc în timp ce îmi
pun geanta peste umăr.
Împing ușile din sticlă dublă și las capul în jos și merg direct la
cabină. „Bună ziua, mulțumesc pentru așteptare.
Întoarceți-vă la hotel, vă rog.”
„Ți-a luat mult timp. Aproape că plec.”
„Știu, îmi pare atât de rău. Îți voi plăti în plus.” Mă uit pe geamul
din spate și pe stradă în fața mea, nu văd pe nimeni suspect. Taxiul
iese în trafic în timp ce telefonul meu emite un alt mesaj.
Te-au văzut. Ține-ți capul în jos și ține-te de plan.
Îmi las capul în jos când frica începe să-mi facă greață.
Sfinte dracu'.
Văd Ferrari -ul care iese în trafic și se întoarce spre hotel. Cabina
se oprește la hotel și, cu mâinile tremurătoare, plătesc șoferul și ies.
Merg direct la lift și apăs pe butonul așa cum am planificat.
Liftul nu vine. De ce durează atât de mult?
Grăbește-te, te rog grăbește-te. Mă uit la numerele de deasupra

ușilor și merg atât de încet. Apăs din nou butoanele și arunc o privire
afară și văd o mașină care iese pe stradă și doi bărbați ies. Ah, apăs
butonul de sus de pe lift și fug în scările de incendiu. Cobor doi pași o
dată, aproape frenetic. Punga cu bani este grea și se leagănă și mă
lovește în timp ce fug. Am izbucnit prin ușa de jos și văd Ferrari -ul
negru stând lângă lift, de unde se așteaptă să vin. Alerg prin mașinile
parcate și deschid ușa și mă scufund pe scaun.
"Merge,." strig eu.
Stace tura motorul și zburăm prin parcare.

„Hai, mai repede.” strig eu. „Trebuie să plecăm de aici

acum.”
20
W
Zburați prin parcarea subterană și sus spre rampa de
ieșire. Stace introduce biletul de parcare în mașină și
role
ușa se strecoară încet.
„Coboară”, spune el în timp ce ochii lui se îndreaptă spre mine.
Dau din cap nervos și mă aplec peste genunchi în timp ce el

conduce mașina încet. „La urma urmei, această mașină a fost probabil
o idee bună.” Iese din alee și iese pe stradă, în timp ce îl privesc din
poziția mea mototolită. „Nu se așteaptă să avem bani. Nu vor căuta
genul ăsta de mașină”, răspunde el în timp ce conduce pe stradă.
„Poți să vezi pe cineva?” optesc eu.
Ochii îi pâlpâie spre oglinda retrovizoare. "Nu." El

pauze. „Ei sunt încă în interiorul hotelului.”
— Crezi că știu că avem diamantele? Întreb.
„Mă îndoiesc”, răspunde el în timp ce se întinde și îmi trage

peruca din cap și o aruncă pe podea. „Nava este încă pe mare. Nimeni
nici măcar nu ar ști că au plecat încă.”
Conducem încă o vreme în tăcere, iar ochii lui clipesc continuu

spre oglinzi pentru a verifica dacă ne urmărește cineva.
„Vezi ceva?” întreb din nou.
"Nu, este in regula." Se întinde și mă freacă pe spate, iar eu suflă

și scutur din cap.
„Nu credeam că banca o să-mi dea banii”, bâlbesc eu.
"Ce s-a întâmplat?" el intreaba.
„Doar că au durat atât de mult și am fost speriat. Am crezut că au

sunat pe cineva pentru a-i anunța că sunt acolo.”
„Dar ai înțeles?”
„Da, este în geantă.”
Zâmbește sexy. "Fata buna."
„Stace.” Ochii mei îi caută pe ai lui din cocoșul meu

pozi ie. "Ce facem? Ce vom face?"
El suflă adânc și se oprește ca și cum ar fi gândit. „În acest stadiu,

încercarea de a nu fi găsit este principala prioritate. Nu suntem în
siguranță până când nu avem pașapoarte noi și putem merge între
țări fără a fi detectați.”
„Putem merge în Suedia? Nu ne vor găsi în Suedia.” Întotdeauna

am avut în cap că voi fi în siguranță în Suedia. Nu știu de ce, dar doar
știu.
Zâmbește trist când îmi ia mâna în a lui. "Vom merge

undeva. O să fie bine, Rosh. Te-am prins."
Dau din cap și îi aduc mâna la fața mea și îi sărut spatele.

„Mulțumesc”, șoptesc eu.
"Pentru ce?"
„Pentru că m-ai ajutat.”

Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei și pentru o fracțiune de secundă

masca îi alunecă și văd frică. Fața îmi cade și parcă știind ce tocmai a
dezvăluit, le ridică și se concentrează înapoi pe șosea și spre oglinzile
retrovizoare.
El crede că ne vor lua.
Conducem cincisprezece minute din oraș în tăcere până când în

sfârșit vorbește. „Puteți să vă ridicați acum. Nimeni nu ne urmărește.”
Îmi desfac corpul din poziția lui cocoșată.
Mă uit pe fereastră în timp ce mintea mea se îndreaptă către

mama și groaza prin care a trecut. Nu suport gândul că el are aceeași
soartă. Nu voi permite.
„Stace?” Ezit în timp ce încerc să-mi înțeleg corect formularea. "Dacă ei

ajunge din urmă cu noi…”
"Da."
„Vreau să fugi. Nu încerca să mă salvezi pentru că vei muri. Uite

ce ți-au făcut noaptea trecută? Trebuie să știu că nu vei încerca să fii
Căpitanul America.”
Ochii lui rămân ațintiți pe drum. „Nu voi lăsa să ți se întâmple

nimic, Rosh”, murmură el.
"Da, dar…"
"Încetează!" strigă el, întrerupându-mă. „Sunt aici până la capăt.

Scoate-ți rahatul din cap chiar acum. Nu plec."
„Nu vreau să te rănească nimic.”
Ochii lui se îndreaptă spre mine cu furie. „Este puțin prea târziu pentru asta.
Crezi că nu m-ar răni dacă te-ar lua? Te salvez pentru mine la fel de
bine ca tine!”
Mi se formează un nod în gât. Vreau doar să se termine cu asta.

Nu știu cât mai pot lua din această alergare. Toată viața mea de adult am
fost pe fugă. Acum mi-e frică și sunt al naibii de epuizată. nu stiu ce sa spun.
Nu am cuvinte.
Fără cuvinte care să anuleze ultima săptămână. L-am avut, scăpasem cu un
pașaport fals și apoi m-am dus și l-am stricat când m-am dus la afurisita aia
de împușcături. Dar atunci, probabil, Stace ar fi murit acum dacă nu aș fi
făcut-o.
Am făcut ceea ce trebuie. Mi-aș dori doar să ucid omul potrivit.
Respir adânc în timp ce ochii mei rătăcesc pe fereastră. Dacă aș fi ucis

omul potrivit, necazurile noastre s-ar fi terminat.
Simt atingerea moale a mâinii lui trăgând părul înapoi

fata mea. „Suntem aici, iubito.”
Mă străduiesc să deschid ochii și să mă reajustez în

scaun auto incomode. „Mașina asta e o rahat.” mă încruntă.
Zâmbește sexy. „Este destul de bine să conduci.” El reacționează

motorul în timp ce îmi aruncă cu ochiul sexy pentru a-mi arăta cât de mult
îi place.
"Cât este ceasul?" căsc.
„În jurul orei 20”.
„Ne oprim aici pentru noapte?” Întreb.
„Da, vom găsi unde să stăm.”
Zâmbesc și mă aplec și îi sărut o parte a feței. "Mulțumiri
pentru că m-ai lăsat să dorm, îi șoptesc în fața puternică.
Se întoarce și mă sărută ușor pe buze. "Am un

motiv ascuns.
Am nevoie să stai treaz în seara asta.”
"De ce este asta?" Întreb.

„Pentru că trebuie să mă relaxez.”
"Și?"
„Și am nevoie să-mi sugi pula.” Îmi sărută vârful degetelor. "Printre alte
lucruri."
zambesc. „Eu sunt relaxantul tău, ticălosul tău toată noaptea?”
Ochii lui întunecați îi țin pe ai mei și dă din cap.
— Asta ar putea fi aranjat, presupun. ezit. "Ce este în

pentru mine?”
Mă apucă de mână și o plasează peste picioarele lui și simt oțelul dur de
sub ea. Simt că interiorul meu încep să bată. E excitat ca naiba. La naiba, îl
iubesc pe acest om.
„La ce te-ai gândit în timp ce dormeam?” zambesc.
"Tu." Ochii lui trec spre mine. „Tu pe mine. Eu pe tine.”
Zâmbesc larg. El știe exact de ce am nevoie atunci când am nevoie

aceasta.
Intrăm într-un hotel cu aspect elegant și bagajele leșină la mașină.

Zâmbesc în timp ce privesc reacția lor. E atât de
tare distractiv avand bani. Clorierul deschide ușa mașinii și Stace iese afară.
„Ai camere pentru seara asta?” el intreaba.
"Da domnule."
Se aplecă înapoi în mașină. „Acest lucru va fi. Ieși afară.”
Dau din cap în timp ce el deschide portbagajul, ne ia bagajele și mă urc
afară. „Ai bani în portofel?” Întreb.
"Da asa cred." Își deschide repede portofelul și verifică.
"Toate bune."
Îi predă cheile clopotului, iar ochii tânărului se fac mari de entuziasm.

Nu în fiecare zi parci un Ferrari.
„Fii atent cu asta”, îi spune Stace.
— Da, desigur, domnule.
Mergem prin hol și până la recepție, unde cele trei fete din spate iau o
dublă ieșire la frumoasa mea însoțitoare. Purtând blugi negri strâmți și un
tricou alb care îmbrățișează fiecare mușchi, arată foarte bine, chiar dacă are
fața lovită. „Aș dori o cameră în seara asta, te rog”, le spune el.
Frumoasa brunetă zâmbește nervoasă și începe să tasteze.

— Da, desigur, domnule. Ochii ei zăbovesc pe chipul lui.
„Este un boxer.” intrerup. „Fața lui este învinețită din cauza luptei.”
"Oh." Ochii ei clipesc spre mine și pare stânjenită că a uitat că sunt aici.
Cățea proastă. Ce e cu puii de recepție curvă?
"Ce fel de cameră doriți?" ea intreaba. „Avem o suită executive, o

cameră cu terasă, o suită principală sau un penthouse.”
„Penthouse-ul, te rog”, răspunde el fără să se gândească. Se uită la

mine și eu zâmbesc. Ce viață uimitoare ar fi asta?
Fiind căsătorit cu el, bogat nebun fără grijă. Am putea călători prin lume. Nu
există nimic pe care să nu putem face. Pentru o clipă, mă las să-mi imaginez
cum ar fi și zâmbesc prostesc.
Este nevoie de aproximativ cincisprezece minute pentru a face check-in și a merge până la
găsiți camera 2102.

Glisează cheia în cititor și ușile duble se deschid. Suntem loviti in

fata cu un lux exuberant. Există un lounge mare, cu un mini pian cu
coadă și trei saloane de lux din piele. O altă sufragerie se ramifică la
dreapta, are două scaune mari, cu spătar și pouf. Peretele din spate al
camerei de zi este căptușit cu biblioteci care sunt pline cu cărți
frumoase. Dormitorul este în stânga și un pat king-size uriaș se află în
centru. Tot peretele din spate al
Dormitorul este din sticlă care are vedere la orașul superb, unde
luminile sclipesc dedesubt. O baie din marmură și un dressing se
îndreaptă spre stânga. „Uau,” murmur eu în timp ce intru încet. „Acesta
este...” Vocea mea se stinge. Nici măcar nu am cuvinte pentru asta.
Stace mă ia în brațe. „Numai ce este mai bun pentru soția mea.”

Mă sărută, buzele lui sunt puternice și moi, iar în seara asta pot simți
dorința din ele în timp ce zăbovesc peste ale mele. Se uită la mine și
îmi împinge părul înapoi de pe față. "Esti bine?" întreabă încet în timp
ce ochii lui îi cercetează pe ai mei.
Dau din cap cu un zâmbet fals și mă scot din brațele lui. Nu întreba
Eu asta pentru că, sincer, nu știu. „Da”, mint eu.
„Nu ai mâncat prea mult azi.”
Trag aer în piept în timp ce îmi arunc geanta pe pat pentru a

scoate niște haine proaspete. „Nu chiar atât de foame”, murmur eu.
„Hai să ieșim la cină.”
Mă încruntă în timp ce mă uit la el „Este în siguranță?”
El ridică din umeri. "Cui îi pasă?" Îmi prinde ambele mâini în ale lui.
„Trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima, îți amintești?”
Chiar aveam nevoie să aud asta. „Întotdeauna știi exact ce să spui.”

Ochii lui îi țin pe ai mei în timp ce îmi pune o bucată de păr în spatele
urechii. "Te iubesc."
Îmi scade stomacul, realizând că este prima dată când spune asta
deschis și sincer, fără să se gândească. "Tu faci?"
Mă ia în brațe și mă sărută pe frunte. "De ce face

suni surprins?”
„Nu sunt…” fac o pauză. „Eu doar...” Mă opresc.
„Tu doar ce?” Se încruntă.
Mă uit la un tablou de pe peretele de peste umărul lui, ca să nu trebuie

să-l privesc în ochi. M-am gândit la asta toată ziua. El este mai în siguranță
fără mine. „Doar că nu știu dacă sunt bun pentru tine. Poate ar trebui să
ne despărțim.”
"Uită-te la mine."
Mă tot privesc la tablou în timp ce încerc din răsputeri să nu arăt nicio

emoție.
„Uită-te dracului la mine.”
Îmi trag ochii spre ai lui.
„Vreau să trăiesc momentul. Chiar acum."
„Inelul de logodnă era...?” Vocea mea se stinge pentru că

Nu sunt sigur dacă vreau să aflu răspunsul.
El mă întrerupe. „Am primit un inel de logodnă pentru că eu

am vrut să trăiesc momentul.”
„Dar mi l-ai fi cumpărat dacă eram sub

circumstanțe normale?” Întreb.
„Dacă am simțit acest lucru pentru tine în circumstanțe normale, da.”
„Stace”, șoptesc eu.

„Dacă mi-aș plănui viața perfectă în seara asta, ai fi în ea. Știu că asta
pare rapid, dar suntem împreună și singuri în fiecare zi de o lună. Simt
că te cunosc de veci. Niciodată nu...” Vocea lui se stinge.
Zâmbesc încet, așa mă simt. „Este real acest lucru între noi?” Scutur
din cap și mă dau înapoi de la el. „Cum ne putem îndrăgosti în aceste
circumstanțe?”
"Nu știu."
„Deci ai probleme să crezi și asta?” Întreb.
El dă din cap subtil. "Eu sunt."
Ochii mei îi caută pe ai lui. „Nu știu cum să mă las

crede."
Văd momentul în care un gând îi trece prin minte. "Tu esti

te îndoiești de sentimentele tale? Despre asta este vorba?”
Mă uit la el în timp ce o grămadă de emoții îmi trec prin creier. Ar

trebui să termin asta. Ar trebui să-l fac să mă părăsească, ca să știu că
este în siguranță.
„Nu”, răspund eu pe pilot automat.
„Nu, nu crezi asta sau nu te îndoiești de tine

sentimente?” Se dă înapoi de la mine pentru a se îndepărta.
„Stace...” Ezit în timp ce încerc să-mi adun cuvintele. „Te iubesc, mă

faci să mă simt ca niciodată înainte, dar îmi fac griji.” Îi ating sprânceana
și tresare. „Uite ce ți-au făcut ca să încerci să ajungi la mine.”
"Sunt bine."
"De data asta. Ești bine, de data asta.”
Își înfășoară brațul în jurul meu și mă ține strâns. "Sunt bine

atâta timp cât sunt cu tine.” Mă sărută blând pe frunte.
Simt că gheața începe să se topească din jurul inimii mele.
„Știi ce vreau să fac?” El îmi zâmbește în frunte.
"Ce?"
„Vreau să-mi iau prietena la o întâlnire.”
"Iubita?" Zambesc.
El dă din cap în timp ce face ochii mari. „Sună ciudat, nu-i așa?”
dau din umeri. „M-aș putea obișnui, presupun.”
El își pune degetul sub bărbia mea, aducându-mi fața în întâmpinarea

lui. „Încetează-te pe gânduri. Să trecem de fiecare zi și să ne luăm noile
pașapoarte, apoi să dispărem și să începem din nou.”
Mă sărută încet, apoi din nou mai tare. Buzele lui se despart și își
alunecă limba încet în gura mea. Mâna lui îmi prinde spatele capului în
timp ce mă ține așa cum vrea el.
„Pune-ți rochia de întâlnire și supără-mă așa cum ai făcut-o la prima
noastră întâlnire.”
Zambesc. „Ți-am făcut mintea?”
„Ca o bombă atomică. Am înnebunit înapoi pe navă știind că nu te voi

mai vedea. A fost prima dată…” Se oprește.
„Prima dată ce?” Întreb.
„A fost prima dată când am știut că suntem mai mulți”, îmi șoptește
el pe buzele mele.
Zâmbesc în timp ce buzele lui le iau pe ale mele. „Atunci am știut înaintea ta”,
șoptesc eu.
"Știu." Mă sărută din nou. „Sunt lent la aceste lucruri.”

Sărutul nostru devine mai profund și încep să simt căldura între picioarele
mele.
„Când ai știut ?”
„Când ți-ai amintit de colada mea de salvare. De fapt, a fost mai

devreme.” eu ma corectez. „Când m-am rănit te-ai culcat cu Chelsea.”
„Nu m-am culcat cu Chelsea. Nu m-am atins de altă femeie de

când te-am cunoscut.”
Ochii mei îi caută pe ai lui.
„Poate că am știut în noaptea în care te-am întâlnit”, șoptește el.

„Cred că eram meniți să ne întâlnim.”
Zambesc. „Dacă e în regulă cu tine, voi rămâne cu prima întâlnire

la care l-ai întrebat pe tatăl meu dacă ai putea să mă duci la o întâlnire
ca povestea întâlnirii noastre.”
Mă apucă de spate și mă trage peste penisul lui tare.

„O să omiteți fragmentul de răpire când le spunem copiilor?” Buzele
lui coboară la gâtul meu și mă ciugulește cu dinții.
Râd în hohote. „Vrei copii?”
„Da, vreau naibii de copii.” Mă ridică și mă aruncă în pat și eu sări

râzând. Se târăște peste mine și se sprijină pe cot în timp ce se uită în
jos la mine. Cădem serioși
brusc.
„Ce fel de tată vei fi?” Întreb.
„Aceia care își protejează mama.” Se apleacă și mă sărută cu

tandrețe în timp ce mâna lui alunecă pe piciorul meu, sub rochie, și
găsește acel loc între picioarele mele. Se rotește în cerc și apoi alunecă
sub chiloții mei și își strecoară cele două degete arătător în mine
sex.
„Oh, Doamne”, șoptesc eu când picioarele mi se despart fără permisiune.

Degetele lui pompează încet înăuntru și afară, iar eu mă strâng pentru a da

el un gust din ceea ce urmează.
Inspiră brusc. „Pot să te fac fericit”, șoptește el
în timp ce ochii lui îi țin pe ai mei.
El accelerează ritmul și sunetul excitării mele atârnă în aer. „Pot să-ți fac
copiii fericiți.” Îmi ridică piciorul de sus peste corpul lui pentru a mă răspândi
mai mult.
Ochii mi se lacrimează. Nu am auzit nimic atât de frumos în viața mea.
Asta e tot ce vreau. Tot ce îmi voi dori vreodată. „Promite-mi că noi
pot face ca asta să funcționeze, Stace, șoptesc în timp ce îmi pun mâna pe
antebrațul lui și o simt că se îndoaie în timp ce mă pompează cu ea. Mă întinde
în timp ce mai adaugă un deget și gemem amândoi de plăcere.
„Nu îmi pasă de bani. Vreau doar să fiu cu tine. Vreau doar un viitor cu
tine.” Își accelerează ritmul și mâna lui devine aproape violentă când patul
începe să lovească peretele.
"O ai." Ne sărutăm din nou și cred că este cel mai simțit sărut cu care mi l-
a dăruit vreodată. „Nu m-am simțit niciodată atât de aproape de nimeni”,
murmură el.
„Sunt atât de îndrăgostit de tine”, șoptesc eu în timp ce corpul îmi tremură
pe marginea orgasmului.
Dintr-o dată, disperat, se ridică și își rupe cămașa peste umeri și își alunecă
blugii pe picioare. Sunt binecuvântat cu vederea penisului său mare atârnând
greu între picioarele lui.
Preejaculatul picură din cap și pot vedea venele care curg pe lungimea sa
groasă. Îl pompează de trei ori pentru a-și oferi un fel de eliberare. Îmi ridic
mâna și îmi trec degetele peste buzele mele care sunt marcate pe partea lui.
Încă sunt uluit că a făcut asta.

Ochii săi frumoși, căprui, îi țin pe ai mei în timp ce se târăște peste corpul
meu și îmi înghiontește deschiderea cu penisul. Mă face să aștept în timp ce o
alunecă înainte și înapoi prin sexul meu umed. Zâmbim amândoi de plăcere și
știu că îi ia toată rezistența să nu alunece direct înăuntru.
Se lasă pe spate în genunchi și îmi desfășoară picioarele. Ochii lui coboară
peste sexul meu și apoi se ridică înapoi la ochii mei așa cum gândește el.
"Ce?" Zâmbesc blând.
Se întinde peste mine și mă sărută ușor. "Căsătorește-te cu mine."
Ochii ni se blochează în timp ce el alunecă încet înăuntru. Corpul meu se

luptă să-și ia dimensiunea și el se deplasează dintr-o parte în alta pentru a se slăbi
eu sus. „O… Doamne”, șoptesc eu.
„Nu te va ajuta să iei acest cocoș, iubito.” El
geme prin plăcerea lui.
Râd de buzele lui în timp ce mă trântește și îmi sfâșie carnea. Se trage și
alunecă înapoi în mine, forțându-mă să strig. Mă pompează din nou și îmi trage
vântul din plămâni. Oh, omul meu are chef să tragă tare. Îmi apucă picioarele și
le ține deasupra umerilor lui, apoi, cu brațele îndreptate, își pune mâinile
deasupra umerilor mei pentru a-și da putere.
În. Afară. Slam, și al naibii de bine. Ochii lui îi țin pe ai mei și e aproape prea
mult. Această intensitate este aproape prea mare pentru a face față.
Patul se lovește puternic de perete, deoarece chiar mă lasă să-l am.
"Te simti atat de bine. Dă-mi naiba. Dă-mi dracu’ tare.” El mârâie ca
transpirația îi strălucește pielea.

Mă strâng cât pot de tare, cu ochii închiși, iar el geme adânc.
Se aplecă să mă sărute și suntem ca niște animale cu
reciproc. Ambele iau de la celălalt ceea ce propriul nostru organism are

nevoie. Îl strâng strâns de mine și, cu toată sinceritatea, lumea s-ar putea
sfârși chiar acum și nu mi-ar păsa.
„Vino”, cere el în timp ce pompează.
„Mai mult”, strig. „Vreau să te draci mai mult.”
El accelerează ritmul și eu țip când sunt lovit ca un camion cu un

orgasm, dar înainte să am timp să reacționez, el se retrage și îmi aruncă
sperma în stomac. Capul lui se înclină spre tavan și gura îi atârnă slăbită în
timp ce își golește corpul pe al meu.
Ne luptăm amândoi după aer, apoi el se așează în genunchi între

picioarele mele deschise și își alunecă cele trei degete înapoi în sexul meu.
Mă mângâie încet în timp ce cealaltă mână își freacă materialul seminal
peste stomacul și sânii mei. Mă simt atât de intim să-i ai degetele înapoi în
mine atât de repede și sperma lui pe toată pielea mea.
Ochii lui îi țin pe ai mei și știu că o să-l iau din nou.
O să-l iau din nou. O să-l iau pentru totdeauna.
„Sărută-mă”, șoptesc eu.
„Căsătorește-te cu mine”, răspunde el în timp ce degetele îi alunecă înăuntru și afară.
"De ce?" optesc eu.
„Pentru că am nevoie de asta în fiecare zi. Pentru că ești singura

persoană cu care vreau să fac asta.” Se încruntă de parcă s-ar fi gândit la
altceva. „Mă faci să vreau să fiu mai bun și am nevoie de tine.”
El își ridică degetele și le suge și simt că excitarea mea începe să

pompeze puternic. Sunt umflat și ud, și la naiba, îl vreau din nou.
"Raspunde-mi." Mârâie în timp ce se târăște peste mine.
„Da”, șoptesc eu în timp ce îmi încurcăm brațele în jurul spatelui său lat.
"Da, mă voi căsători cu tine."
Mă sărută tandru și cu zâmbetul lui pe buzele mele, sunt pierdut.
Stace
Aud dușul pornind și apoi aștept ca Rosh să intre sub apă. Îmi
răsfoiesc geanta după bucata de hârtie mototolită. După ce în sfârșit l-
am localizat, formez numărul pe care l-am mâzgălit.
Inel, inel.
„Bună”, răspunde Chris.
„Hei, eu sunt.”
"Bună. Mă gândeam. Pentru ce ai nevoie de asta?”
"Poveste lunga." suspin.
„Am timp.”
"Eu nu. Ai primit sau nu?”
„Stace, în ce naiba te-ai băgat?” Oftă.
suflă adânc. „Am nevoie doar de cineva de încredere

cine poate duce treaba la bun sfârșit.”
„Acest tip este FBI.”

„Îi este dor?”
"Nu. El este doar unul dintre cei patru care lucrează la

latură."
Mă gândesc pentru o clipă. „Cât de demn de încredere este el?”
„Lucrează pentru unchiul Sam. El este cel mai bun dintre cei mai buni.”
„Deci, cum fac asta?” Întreb.
„Sună la acest număr și l-au introdus în sistem

anonim și apoi toți au licitat pentru job.”
"Bine." Îmi rotesc buzele în timp ce mă îndrept spre fereastră și

trag perdeaua înapoi pentru a privi în întuneric. Mintea mea se bate,
dar m-am gândit la asta toată ziua. Știu că este singura cale.
„Ai de gând să o faci?” el intreaba.
"Nu am de ales."
"Esti sigur?"
"Pozitiv."
„Îți poți petrece viața în închisoare.”
"Va merita."
„Bine, omule, este înmormântarea ta. Suna-ma cand poti."
"Mulțumesc. La revedere."
Închid și formez numărul în timp ce inima îmi bate ciocanul

pieptul meu.
„Bună”, răspunde vocea masculină.
„Aș dori să postez un loc de muncă, vă rog.”
"Da. Cât plătești?”

Mă opresc în timp ce încerc să-mi stăpânesc nervii. „Treizeci de milioane

de dolari.”
Tăcerea cade peste linie. "Cine e?" el întreabă în cele din urmă,
știind că e cineva mare.
„Vreau doi luneti ti i vor primi cincisprezece milioane

fiecare, la douăzeci și patru de ore după moartea sa confirmată.”
"Cine e?" întreabă el din nou.
„Mario Vikinos”.
21
R
oshelle stă cu mâinile legate sub bărbie.
Ochii ei mari și căprui mă privesc de-a lungul mesei cu

dragoste și simt că mi se îngustează pieptul. Este, fără
îndoială, cea mai frumoasă femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Cu
fiecare zi cad tot mai adânc sub vraja ei.
Zâmbesc în sinea mea, întrebându-mă cum naiba am fost atât de

norocos să-i trec în cale.
"Ce?" Ea zambeste.
Eu dau din cap. "Nimic."
„De ce te uiți așa la mine?”
"Precum ce?"
Ea ridică din umeri în timp ce își ia vinul și îl sorbi în timp ce ea

se gândește la un răspuns potrivit.
„De parcă aș vrea să te mănânc?” intreb eu cu o spranceana ridicata.
Un zâmbet larg străbate chipul ei. Ea își dă jos pantoful și își ridică
piciorul astfel încât să se așeze pe picioarele mele. Mă întind și îmi pun
tandru mâna peste el.
"Tu?" Ea își mișcă degetele de la picioare și eu îi strâng piciorul în

mână.
„Este un dat. Tu ești dieta mea de bază în aceste zile.”

Ea chicotește în paharul ei de vin. Îmi iau berea și o sorbesc. Suntem in
restaurantul hotelului si este cam ora 22.00.
„Acesta este un hotel frumos, nu-i așa?” ea intreaba.
— Da, murmur eu în timp ce mă uit în jur la împrejurimile noastre.
„Stace.”
Ochii mei trec înapoi la ea.
"Să o facem. Să scăpăm cu asta.” Ea face ochii mari cu speranta. „Am
putea fi atât de fericiți împreună dacă putem scăpa din această mizerie.”
Zâmbesc și îi ridic mâna peste masă. „Acesta este planul.” Deschid gura
să-i spun că am comandat lovirea, dar o închid repede. Nu vreau să-i dau
speranțe false când nu sunt sigur dacă se va întâmpla. Nu are nevoie de un
fals sentiment de securitate. Știu că nu îi va păsa de banii pe care i-am oferit
dacă el este mort, dar vom trece peste acel pod când ajungem la el... și sper
din tot sufletul să o facem.
„Mă gândeam că poate ar trebui să încercăm să luăm un zbor
la Vegas de aici mâine”, adaug eu.
Se încruntă în paharul ei de vin. „Credeam că ai spus că mergem în Chile
să zburăm?”
Dau din cap în timp ce sorbesc berea. „Este departe de aici și asta
înseamnă mult mai mult timp pe drum și în aer liber.”
Ea își mușcă unghia degetului în timp ce gândește. „Crezi că este
mai periculos să stai aici?”
Dau din cap.
„Putem închiria un avion de aici?” ea intreaba.

„Am făcut niște cercetări în seara asta în timp ce erai la duș și cred că va
fi mai ușor să fii luat dacă facem asta.”
Ea se încruntă. — Deci crezi că pur și simplu prindem un zbor comercial?
"Așa cred."
„Dar nu vor putea ei să ne găsească?”
dau din umeri. „Vom cumpăra biletele de la aeroport în ultimul moment

cu numerar. Site-ul internațional pentru pașapoarte este mult mai greu de
piratat și ne poate acorda ceva timp. Presupun că, până în acest moment, ne-
au urmărit cardul de credit.”
„Dar dacă ne urmăresc și ne așteaptă la

alt sfârșit?"
Ochii mei îi țin pe ai ei. „Este o posibilitate.”
Ea își freacă fruntea cu ambele mâini când crede.
„Stace, nu-mi place asta.”
Îi prind mâna peste masă. — Știu, iubito, dar le va fi mai greu să te ia de

la un aeroport internațional decât de pe un drum de țară pustiu din America
de Sud.
Ochii ei se ridică să-i întâlnească pe ai mei.
„Simt că trebuie să te aduc înapoi pe pământ american.”
"De ce?" opte te ea.
„Doar vreau. Nu avem contacte aici și poliția nu știe circumstanțele tale.

La naiba, poliția este probabil pe statul lui de plată. Nu cunosc dinamica
acestei țări și mă face al naibii de nervos.”
Ea închide ochii în timp ce se luptă cu conceptul.
„Ați ajuns de unde vin?” Întreb.
"Presupun." Oftă în timp ce privește în depărtare.
"Hei." îi strâng mâna. "Uită-te la mine." Își târăște ochii să-i întâlnească pe
ai mei. "O sa fie bine. Vom primi pașapoartele și vom dispărea.”
"Promisiune?"
Îmi ridic paharul și îl clin cu al ei. „Despre viața mea.”
Sunetul respirației lui Rosh este reconfortant. Ea doarme adânc pe pieptul
meu și strânsă în siguranță sub brațul meu. În fiecare noapte, în jurul acestei
ore, se strecoară gândurile întunecate.
Încep să-mi fac griji, imediat după ce ea a adormit înaintea mea. Îmi frec
obrazul înainte și înapoi peste vârful capului ei când cred. Se cuibărește mai
aproape și îmi sărută pieptul în somn.
Nu am mai avut asta până acum. Nu m-am simțit niciodată atât de
mulțumit, atât de conectat cu o singură persoană. Mintea mea se întoarce la
Mandy, iubita mea din copilărie, și un sentiment puternic de regret se umple

pe mine.
Nu m-am lăsat să mă gândesc prea mult la ea de-a lungul anilor. Bănuiesc
că întotdeauna am fost prea dezamăgit de mine ca să-mi las mintea să meargă
acolo. Am iubit-o. O iubeam atât de mult și totuși, în călătoriile departe, mă
culcam cu o altă femeie în diferite porturi din lume.
De ce?
Mă gândesc înapoi și îmi amintesc cât de excitat am fost
timpul și cât de mare aveam nevoie de atingerea unei femei când eram
plecată... orice femeie. De ce nu m-am despărțit de ea? Mă gândesc o clipă la
asta. A fost pentru că

când m-am dus acasă, era singura femeie pe care mi-o doream în patul meu.
Ea era singura cu care voiam să vorbesc. A continuat așa o vreme. Aș pleca
șase săptămâni și aș fi fost acasă șase săptămâni. Până la urmă, vinovăția pe
care am simțit-o când m-am uitat în ochii ei a fost cea care m-a anulat. Mă
întreb dacă în sfârșit nu m-aș fi mărturisit, ne-am fi căsătorit? Aș fi trecut peste
etapa tânără și stupidă sau a lipsit ceva în relația noastră care m-a făcut să o
fac?
Ea ar fi făcut orice pentru mine, iar eu pentru ea.
Cu excepția evidentului: loialitate.
Nu puteam face asta.
Ea a mers mai departe repede și s-a întâlnit într-un an, s-a întâlnit cu un
tip drăguț și stabil. S-a căsătorit cu el și acum au doi copii mici.
Nu cred că mi-am revenit vreodată.
Nu m-am lăsat niciodată aproape de nimeni de atunci. Niciodată nu vreau
să provoc pe cineva care să rănească din nou. Mintea mea merge la momentul
în care i-am spus că m-am culcat cu altcineva și la expresia bântuită de pe

chipul ei. La început nu m-a crezut, apoi i s-a frânt inima în timp ce plângea pe
pat, în timp ce eu stăteam neputincios la picioarele ei.
Nu o voi uita niciodată atâta timp cât voi trăi.
Îmi vine încă un nod în gât, șapte ani mai târziu. Alături de moartea
fratelui meu, este cea mai dureroasă amintire pe care o am și am cauzat-o
pentru amândoi. Îi sărut ușor fruntea lui Rosh în timp ce ea își aruncă piciorul
de sus peste al meu. Și acum am această femeie. Sunt îndrăgostit de ea și

totuși ne-am cunoscut doar pentru că am răpit-o.
În ce fel de om m-am transformat?
Fratele meu i-ar fi atât de rușine.

Stau întins timp de o jumătate de oră în întuneric uitându-mă

la tavan în timp ce revin peste și peste toate greșelile pe care le-
am făcut. Buzele mele se sprijină pe fruntea ei. Din anumite
motive, trebuie să o ating fizic sau nu mă pot relaxa. De ce mă
simt atât de diferit față de Rosh? De ce este această iubire
incomparabilă cu tot ce am simțit înainte? Mă simt ca un școlar
scăpat de sub control, care ar muri pe sabie pentru prima sa dragoste consumatoare.
Gândul de a fi cu altcineva mă transformă

stomac.
E puternică, nebună, imprevizibilă și totuși vulnerabilă ca

un copil. Simt că, cu ea, trebuie să fiu adultul în relație. Nevoia
de a o proteja este aproape primordială și nu am mai
experimentat așa ceva până acum.
Din punct de vedere sexual, ea mă supără. Din punct de
vedere mental, ea mă provoacă în mod constant și totuși știu
că m-ar lăsa într-o clipă dacă ar crede că este bine.
Puterea ei mă sperie al naibii, parțial pentru că știu că nu

o pot controla. Prima femeie pe care nu o pot controla
și a învățat cum să se detașeze dacă are nevoie.
Dacă se îndepărtează de mine pentru a-mi salva viața?
Sau mai rau.
Dacă ea moare?
Nu puteam suporta. Nu suport gândul de a trăi fără ea.
O strâng atât de tare în brațele mele și știu că va fi o altă

noapte lungă, singur în întuneric.
Sunt sigur că, dacă nimeni nu acceptă slujba de a-l ucide pe Vikinos, va fi
unul dintre ultimele noastre împreună.
Se apropie.
Suntem fără timp.

Rosh
Stace stă la celălalt capăt al rândului de scaune vizavi de mine.

Ochii mei îi întâlnesc pe ai lui și el îi smulge. Port blugi cu un hanorac mare
negru și o perucă roșie pe care îmi este acoperită pe spate cu o șapcă de
baseball care îmi protejează fața - o altă deghizare. Suntem la aeroport și,
fidel formei lui Stace, este foarte atent și nici măcar nu ne lasă să ne uităm
unul la altul.
E nervos. A trebuit să lăsăm armele. Este pentru prima dată de când s-a
întâmplat totul că suntem complet neprotejați, dar nu avem de ales dacă
vrem să ne îmbarcăm într-un avion. E la telefon și știu că caută să vadă
dacă mai sunt zboruri disponibile cu următorul avion spre Las Vegas.
Avionul începe să se îmbarce într-o oră. Avem doar o jumătate de oră să

mergem, dacă vrem să reușim. Ce mai asteapta?
Îi scriu un mesaj.
Trebuie să iei biletele sau vor închide zborul.
O citește și apoi își trece mâna prin păr frustrat și trimite mesaje
înapoi.
Încă cinci minute
Pentru numele lui Dumnezeu. Trimit mesaj înapoi.
Nu mai amâna și fă-o!
Ochii îi pâlpâie în sus și ridică o sprânceană sarcastică. Zâmbesc și îmi

las capul în jos. Nu-i place să-i spun ce să facă, dar asta e păcat. Trebuie să
ne ducă pe acest zbor. Așteaptă câteva minute și apoi se ridică și se duce
la tejghea cu
cele două pașapoarte ale noastre. Mă duc și stau în spatele lui în coadă de
parcă nu-l cunosc.
— Două bilete la Vegas, te rog. Se amestecă în geantă și ne scoate cele
două legitimații. „Luați loc separat, vă rog.”
Stewardesa se încruntă în timp ce scrie în computer. Acesta ar putea fi
un dezastru. Dacă nu putem urca în avion, atunci i-am alertat degeaba unde
ne aflăm.
Îmi țin respirația în timp ce așteptăm răspunsul ei.
„Următorul zbor se îmbarcă în patruzeci de minute, dar ați pierdut
bagajele.”
„Avem doar marfă”.
Ea aruncă o privire către cele două genți mici pe care le avem la noi. "Oh,
bine. Pot să te pun pe asta atunci, dacă vrei.”
"Da, te rog."
Ușurat, arunc o privire în jur spre împrejurimile noastre. Viața pe fugă nu
este atât de distractivă pe cât ți-ai imagina. Mă simt cincizeci.
Ia biletul și îl lasă pe al meu pe ghișeu pentru a-l strânge, apoi merge să
intre pe uși și eu merg spre ghișeu ca momeală. "Scuzați-mă?" o intreb pe
stewardesa in timp ce imi alunec biletul de pe ghiseu. — Te superi să întreb
de unde ai ceasul acela? Întreb.
„Oh, e frumos, nu?” Ea zambeste.
Arunc o privire spre Stace în timp ce el dispare în verificarea devreme
în lounge.
„Harrods în Londra”, răspunde ea.
„Genial, mulțumesc”, strig în timp ce decol după dragostea mea. A fost
atât de nepoliticos, dar nu vreau să știu de unde a luat-o

ceas nasol. Trec prin porțile de înregistrare și îmi țin respirația în timp ce
trec prin scanere. Cele cinci diamante ale noastre sunt împrăștiate în fundul
genții mele cu o mână de mărgele, ca și cum ar fi bijuterii vechi și planul
este, dacă voi fi luat, să spun că sunt într-un colier de bijuterii pe care l-am
cumpărat. Îmi fac semn cu mâna și văd o urmă de zâmbet traversând fața
lui Stace în timp ce așteaptă încet ca ei să-și verifice geanta în fața mea.
Fericit de rezultat, el se întoarce și intră, iar eu îl urmăresc și mă așez la două
locuri mai jos de el. scot
telefonul meu și-i trimite un mesaj.
Putem sta împreună acum?
El trimite mesaje înapoi.
Știi că nu putem.
Respir frustrat și el se uită la mine
înainte de a trimite mesaje din nou.
Poți să stai pe mine când ajungem acasă.
Mă încruntă în timp ce îi citesc textul și îi răspund.
Unde este acasă?
Un text revine.
Oriunde ai fi, este casa mea.
Zâmbesc și, dintr-un motiv stupid, lacrimez. Eu raspund.
Te iubesc
Îl privesc zâmbind în timp ce o citește și îmi trimite mesaje.
Te iubesc mai mult.
Îmi bag telefonul în rucsac și îmi strâng mâinile în poală și îmi zâmbesc
în sinea mea. Nu de mult acum. Suntem aproape acolo.
„Echipaj de cabină, pregătiți-vă pentru aterizare”, răsună

vocea căpitanului prin cabină. Zborul a fost lung și fără
evenimente. Aștept cu nerăbdare să o iau pe Stace singură. Mi
se pare ridicol că mi-ar putea fi dor de el după ce nu am putut
să stau cu el în zbor. Mă întorc în scaunul meu să mă uit înapoi la el.
El stă la patru rânduri în spatele meu cu trei tipi. Se pare că se
înțeleg celebru și i-am auzit sporadic râzând în timp ce vorbeau.
Mai bine decât blestemata mea călătorie. Stau lângă o bătrână
care a băut cinci băuturi tari și apoi s-a culcat și a sforăit tot
drumul. Mă enervează că depind atât de mult de el. De o lună,
tocmai am fost el și eu. Nu am avut pe nimeni cu noi, nicio rețea
de familie. Cred că de aceea se simte atât de intens. Viața
noastră împreună nu este realitate... deși este pentru mine,
întotdeauna am fost cam singur.
Sper doar că, atunci când vom ieși din mizeria asta, ne vom
descurca, nu văd cum nu va fi. Suntem nebuni unul după
celălalt. Aștept să se aprindă luminile și îmi iau imediat telefonul
din modul avion. Trimit text.
Zbor placut?
Un text revine.
Da, tu?
Zambesc.
Plictisitor.
Avionul călătorește încet pe pistă până la destinația noastră

și odată cu el nervii încep să se ridice, ar putea fi aici, așteptându-
ne în aeroport. Vine un text.
Stii planul?
Trimit mesaj înapoi.
Da.
Te iubesc
Un text sună imediat.
Spune-mi planul.
La naiba.
Planul este că te voi omorî dacă nu încetezi să mă faci să repet

planurile
Se aude un ping în timp ce femeia de lângă mine se zbate pe

deasupra capului.
Nu mă face să vin acolo sus.
Spune-mi care este planul naibii!
suflă respirația și scutur din cap. Acest om este

enervant, nu sunt un copil si sunt si eu al naibii de nervos.
Ies și intru direct în toaleta doamnelor și aștept aprobarea ta
— Vrei să-ți iau geanta? mă întreabă doamna.
„Nu, am înțeles, mulțumesc.” De ce toată lumea mă tratează ca pe un

copil al naibii?
Fata buna
Așteaptă instrucțiunile mele.
Avionul se oprește lent și mă amestec prin linie pentru a ieși din

avion. Destul de amuzant, mersul pe coridorul improvizat până la
aeroport este cea mai lungă plimbare pe care cred că am făcut-o
vreodată. Mintea mea se năpustește. Dacă ei așteaptă acolo? Dacă mă
împușc la vedere în fața tuturor? Nu, asta nu se va întâmpla. Dacă
poliția este aici și o arestează pe Stace? Știe cineva că suntem aici? Aș
putea să-mi fac griji degeaba. Încerc să mă calmez știind că acest lucru
nu mă ajută să mă comport casual. Nu fi prost, ei nu vor
împușcă-ne, desigur că nu vor. Stace a spus că sunt în siguranță în

aeroport. La naiba, poate ar trebui să locuiesc aici pentru totdeauna?
Stomacul îmi frământă, sunt înfometat și obosit și nu am nevoie de
rahatul asta. Trebuie doar să trecem prin vamă acum și să sperăm că
totul va fi bine. Stace are banii prinși în jurul corpului și dacă se
întâmplă să fie percheziționat, suntem complet înșurubați. A fost
singura modalitate de a-l introduce în țară și, văzând că port milioane
de dolari în diamante furate în geantă, a fost, din păcate, lăsat la
latitudinea lui. Slavă Domnului, câinii adulmecători nu ridică numerar.
Ochii ni se întâlnesc în timp ce așteptăm la coadă pentru a trece prin
vamă și el își îndepărtează privirea. E nervos.
Sunt nervos.
El este în coadă în fața mea și eu stau și îmi răsfoiesc telefonul de

parcă nu mi-ar păsa în lume. Oh, cât aș vrea să fie adevărat.
Stace își ștampila pașaportul și apoi trece prin scanerul. Îmi bag
mâinile în buzunare pentru a ascunde cât de mult tremură.
Vă rog să-i faceți semn. Te rog, te rog, te rog.
Paznicul îl cheamă într-o parte și inima mea începe

ciocan.
La dracu.
Stace stă cu brațele ridicate în timp ce aceștia trec scanerul în sus

și în jos pe corp, apoi se întoarce și ei coboară pe spatele lui. Trebuie
să fie atât de nervos pentru că sunt aproape de-aici. O fetiță din rândul
nostru în fața noastră vărsă dintr-o dată proiectile și izbucnește haosul.
Paznicul se uită peste și cu ochii peste cap, îi face semn lui Stace prin
porti. Următorul bărbat este introdus repede, în timp ce personalul se luptă să
ia un mop și o găleată, apoi este rândul meu.
Femeia mă conduce și trec prin scaner neobservat. Într-un moment
trecător, ridic privirea și îl văd pe Stace ridicându-și geanta. Ochii lui îi întâlnesc
pe ai mei înainte să-și îndepărteze privirea.
Bine, trebuie să ajung repede la baie.
Mă duc la baie când o văd pe Stace căzând pe un scaun din spatele zonei
de lounge. El va sta și va verifica dacă nimeni nu este aici să ne găsească și, din
acea poziție, va putea vedea totul în jurul nostru odată ce mulțimea se va
stinge. Intru în cabina de baie și las capacul, aproape căzând pe ea cu ușurare.
Transspir abundent. Acest lucru nu este bun pentru inima mea. Ii trimit un
mesaj.
Esti bine?
Un răspuns revine.
Da, iubito, tu?
Îmi suflă aer în obraji în timp ce scriu.
Poți să vezi pe cineva?
El raspunde.
Coasta pare limpede. Așteptați zece minute și apoi
ieși direct și urcă într-un taxi până la Venetian.
Voi fi chiar în spatele tău într-un alt taxi.
Zâmbesc pentru că poate putem scăpa neobservați. Trimit text

înapoi.
Dacă se întâmplă ceva…
Nu veni după mine
Îmi scot peria de păr și piepten din nou această perucă stupidă și care mă
mâncărime în timp ce inima îmi bate puternic în piept. Doamne, urăsc rahatul ăsta.
El raspunde.
Ne vedem la hotelul din foaier. Putem face o baie fierbinte și putem

comanda room service în seara asta.
Zâmbesc larg. El știe întotdeauna exact ce să spună. Eu raspund.
Aduceți-l.
xoxoxo
„Este doar aici sus.” Stace zâmbește mândru.
După o noapte de somn bun în frumosul hotel venețian din Vegas,

suntem în drum spre tipul cu pașapoarte într-o mașină pe care am închiriat-
o. Lucrurile par să meargă pe plan și noaptea trecută a fost fără evenimente.
Ne-am cazat într-o cameră și am făcut o baie mare și adâncă împreună și am
primit acea cină frumoasă cu room service pe care mi-a promis-o. Pentru o
scurtă perioadă, am fost în Rai. Să sperăm că mâine la ora asta vom pleca
de aici. Nu știu dacă Stace a dormit toată noaptea. Se părea că de fiecare
dată când mă trezeam, și asta era mult, el era treaz, privind în tavan adânc
în gânduri.
Intrăm într-o parcare tipografie. "Ce faci?" Întreb.
"Asta este."
mă încruntă. „Acesta este o tipografie.”
„Oh, pentru că a fi un dealer de pașapoarte false este o afacere atât de

reputată.”
„R-corect”, bâlbesc eu. — Presupun că da.
Îl urmăresc prin ușile din față și pe recepționer

zâmbete. „Sunt aici să-l văd pe Vernon”, anunță Stace.
„Este în biroul din spate.”

Stace dă din cap și mă apucă de mână în timp ce trecem printr-un hol

murdar până ajungem la o ușă închisă.
„Acesta este nesemnificativ”, șoptesc eu.
„Crezi,” șoptește el înapoi în timp ce bate de trei ori.
„Intră”, strigă vocea.
Stace deschide ușa și suntem întâmpinați de vederea unui bărbat uriaș,

supraponderal, așezat în spatele unui birou mare și negru. Părul lui este
lung și într-o coadă de cal și are o atmosferă greșită de motociclist.
Se așează pe spate și clătină din cap în timp ce zâmbește mulțumit.

„Păi, bine, bine... dacă nu este mortul care merge? Mă întrebam când vei
apărea.”
Stace se uită la el. „Am nevoie de două pașapoarte.”
— Nicio șansă în Iad, omule.
Stace se uită la el.
„Vikinos însuși a venit să mă viziteze și a spus dacă te-am făcut

și ea...” Ochii lui se îndreaptă spre mine. — Un pașaport, și eu sunt mort.
„Nimeni nu va ști.” Stace mârâie.
„Trebuie să fiu în viață pentru copiii mei”, răspunde el. „Moartea nu este
pe lista mea de lucruri de făcut săptămâna aceasta.”
„Când a fost aici?”
"Cu cateva zile in urma. Are o mulțime de bărbați cu el.”
Stace se uită la el în timp ce își procesează cuvintele.
Ochii îmi pâlpâie nervoși între cei doi bărbați. Te rog lasa
lucrul acesta.
Stace se aplecă peste el pe birou. „Poate că nu m-ai înțeles.”

Ochii lui Vernon se îngustă.
„Am spus... vreau două pașapoarte, iar tu pleci

să le fac pentru mine. Acum!" Stace rânjește.
"Raspunsul este nu." Ochii lui îi țin pe Stace pentru o perioadă lungă
de timp și, în cele din urmă, falsifică un zâmbet. „Evaluez că mai ai
aproximativ șase ore de trăit.”
Stace se scufundă peste birou și îl apucă pe Vernon de gât. „Fă-ți

naibii de pașapoarte sau te omor eu.”
Am ochii mari de groază. Doamne, își pierde rahatul.
Vernon se sufocă și tușește. "Lasa-ma sa plec. Lasă-mă să plec”, strigă

el.
Stace îl ține, cu o mână în jurul gâtului și îl strânge.

„Vreau nenorocitele de pașapoarte.”
"Nu pot." Tușește.
Stace își dă capul în jos de birou. „Nu mă obliga

te ucid al naibii.” El mârâie.
Mâinile îmi zboară la cap în panică. Acest lucru scapă de sub control.
22
„ aici... mai este cineva, se bâlbâie el prin T

frică.
"Unde?" Stace răspunde.
„El se numește Wesley Snipes.”
Îmi dau ochii peste cap. „Acum am auzit totul”, mormăi eu pe sub
răsuflarea mea.
Stace lovește din nou capul în masă. "Unde?"
— Îl vei găsi în sala de jocuri de la cazinou. Nu poți să-l lipsești. Are

părul roșu aprins și se îmbracă ca Usher.”
„Crezi că asta e o glumă?” ma repez. „Nu-mi risc viața mergând în

sala de rulote din cazinou și căutându-l pe Wesley Snipes îmbrăcat în
Usher. Hai să mergem, ordon nervos în timp ce o privesc pe Stace ținând-
o pe tipul ăsta într-o strânsoare de moarte. O să-l omoare dacă nu-l scot
de aici. „Stace! Hai să mergem”, îndemn din nou. Avem destule prostii cu
care să ne descurcăm, fără ca el să mă atace.
„Cât timp durează?” se repezi Stace.
"Aceeași zi."
Stace se gândește o clipă în timp ce îl ține în strânsoarea lui.
„Dacă aș putea să te ajut, știi că aș face”, adaugă Vernon.

„M-ai băgat deja în rahat doar pentru că sunt aici. Sunt
ar trebui să-l sune în momentul în care ajungi.”
„Dă-ne douăzeci și patru de ore înainte de tine.” Stace mârâie.

„Sau mă voi întoarce să te termin.”
Vernon dă din cap o dată.
Ne întoarcem și Stace mă apucă de mână. Mergem cât putem de

repede pe coridor, prin birou și ieșim în lumina soarelui din parcare.
Ne uităm amândoi nervoși în jur în timp ce Stace descuie mașina și ne
scufundăm. El pornește mașina cu un
urlă și aruncă telefonul în mine. „Google magazine de arme.”
Cu inima batându-mi, am repede Google Gun magazine din Vegas.

Astept sa se incarce pagina. „Există una numită A muniție”, bâlbesc eu.
"Unde este? Hărți de lovituri”, mă îndrumă el.
Am lovit hărți și aștept ca punctul roșu să se încarce. „Este doar

aici”, strig eu entuziasmată. Mă întorc și mă uit în spatele nostru.
Suntem urmăriți? „Al doilea pe stânga, după această stradă.”
Stace se îndreaptă spre magazin și cu câteva viraje și

cu scop reînnoit, parchează mașina în stradă.
"Stai aici."
Mă uit nervos în jur. Strada pare industrială și pustie. Nu pot vedea

un suflet. „Nu stau aici pe cont propriu. Sunt o rață așezată.”
Mă urmărește o clipă și apoi ochii îi pâlpâie în jur. „Bine, haide, să

mergem.”
Ieșim din mașină și intrăm lejer în magazin și ne ridicăm direct la

tejghea.
„Aș vrea să mă uit la pistoalele tale de mână, te rog”, întreabă el

omul din spatele tejghelei.
El dă din cap fără emoție și scoate o armă din dulapul de sticlă și i-o dă
lui Stace. O trage înapoi și o inspectează, apoi mi-o dă. Mă uit la el și îl întorc.
Dau din cap. "Se simte bine."
„Vom lua doi cu muniție.”
Tipul dă din cap și încă, în timp ce nu arată nicio emoție, își recuperează
două arme în cutie. „Va costa 389,00 USD, mulțumesc.”
Stace îi dă banii și, înainte să-mi dau seama, suntem pe drum
calea noastră.
Drumul înapoi la venețian se face în liniște deplină. Suntem amândoi

pierduți în propriile noastre gânduri, în propria noastră teamă de ceea ce va
urma. Țin pistolul încărcat în mână în poală în cazul în care se întâmplă ceva
inimaginabil. Amuzant cum inimaginabilul s-a transformat în cel mai probabil.
În cele din urmă vor veni după noi și, fără pașaport, habar n-am cum
vom scăpa de asta.
"Ce vom face?" intreb pana la urma.
Stace continuă să conducă și nu răspunde.
"M-ai auzit?" Repet.
„Da, te-am auzit.” Se gândește o clipă. „Nu putem merge nicăieri

nedetectați fără pașapoarte. Trebuie să ne putem deplasa între țări sau nu
putem vinde diamantele.”
„Nu-mi pasă de bani.” mă încruntă.
„Știu, nici eu, dar va face mult mai ușor să dispară pentru totdeauna.”
Mă întorc și mă uit pe parbriz. "Noi
nici nu ar trebui să mă gândesc la asta, Stace. Mi se umplu ochii

cu lacrimi. „Suntem oameni buni. De ce a trebuit să ne confruntăm cu așa

ceva în viața noastră?”
Mă apucă de mână și o duce la buze. „Shh, este

bine. O să fie în regulă.”
„H-cum?” bâlbesc. „Cum va fi bine?” Lacrimile îmi curg acum pe față. —

L-ai auzit pe Vernon. El amenință viețile oamenilor dacă ne ajută. Cum naiba
o să plecăm de aici? Nu putem prinde avioane. Avem milioane de dolari în
diamante într-o altă țară la care nu putem ajunge.” Dau din cap neîncrezător
la situația în care ne aflăm. „Vom rămâne fără bani mai devreme sau mai
târziu. Ce atunci?"
Întreb. „Ce naiba o să facem?” Plâng.
Se gândește o clipă cu mâna mea încă în a lui. „Avem două opțiuni.”
Îl privesc în timp ce conduce. "Care sunt?" Întreb.
„Rămânem și încercăm să facem ca pașapoartele să dispară pentru totdeauna.” A lui
ochii se îndreaptă spre mine. „Sau alergăm.”
Mă uit pe geamul din față a mașinii în timp ce picăturile de ploaie încep să cadă.
„Dacă alergăm.” Mă opresc la cât de final se simte asta. „Vom alerga mereu.”
„Da”, răspunde el sincer. „De aceea rămânem și rezolvăm asta odată

pentru totdeauna. Nu ne petrec viața în fugă.
La naiba cu asta.”
Nervii îmi flutură în stomac de cât de supărat este.

Ce va face dacă următorul tip nu ne va da pașapoarte?
Conducem zece minute în tăcere.
Ochii lui se uită între mine și drum. "A pregati

tu. Acest lucru ar putea deveni urât.”
Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei și știu că încearcă să-mi ofere o

opțiune de a alerga.
„Stace, vreau o viață cu tine. O viață normală, fără să te ascunzi și

să alergi și să nu poți avea un loc de muncă sau să ai copii de frică.”
Ochii lui mă privesc în timp ce îmi procesează cuvintele.
„Găsim nenorocitul de Wesley Snipes și luăm naibii de pașapoarte

și luăm mama ta și plecăm naibii din America.”
Dă din cap în timp ce apucă volanul, cu ochii ațintiți pe drum. „Am

făcut ceva.”
Despre ce vorbește acum? "Precum ce?" mă încruntă.
„Nu știu dacă se va întâmpla și nu ți-am spus pentru că nu am vrut

să-ți fac speranțe.”
"Dar?" ma repez.
„Am comandat un hit pe Vikinos.”
Îmi rămâne gura deschisă și îmi încurcă fața. "Cum?"
„Prietenul meu lucrează pentru guvernul Statelor Unite. Am oferit

treizeci de milioane, cincisprezece milioane fiecare la doi luneti ti,
dacă ar putea să-l omoare.
Îl privesc cu fața plină de groază. Ce?
„Ei primesc cel puțin jumătate din banii de diamant dacă îl ucid”,
adaugă el.
Îmi înghit nodul din gât. „Nu-mi pasă de bani”, șoptesc eu.
„Știu că nu, și de aceea am făcut-o.”

Îmi pun capul în mâini când ploaia începe să cadă cu adevărat. „Crezi că
vor reuși?” intreb sper.
„Nimeni nu acceptase slujba ultima dată când am verificat.”
„La naiba”, șoptesc eu.
El ridică din umeri. „Până când cineva o acceptă, poate fi prea târziu.”
Închid ochii și moartea mamei îmi trece în minte. „Stace, promite-mi,
dacă ne ajung din urmă, că nu vei încerca să fii erou. Am nevoie să fugi și să
nu te uiți înapoi. Pe mine mă vor.”
„Și tu ești o parte din mine. Tu ești partea fără de care nu pot trăi.”
Lacrimile îmi umplu ochii și îmi sărută din nou mâna. „Ne vom întoarce la
hotel și în seara asta ne ducem la sala de rulouri și luăm acele pașapoarte.”
Dau din cap în timp ce ploaia coboară în jurul nostru, aducând cu ea un

sentiment de moarte.
Sfârșitul se apropie și știu că în curând, fie voi ucide
tatăl meu... sau voi fi ucis.
Oricare este un coșmar.
Doamne ajuta-ma.
Stace își ridică bărbia triumfător în timp ce călătorim cu liftul până la
camera de rulouri înalte din cazinou. Suntem amândoi îmbrăcați până la nouă
și am sânii afară pentru a îndulci afacerea. Prostula perucă blondă a revenit.
Aș putea la fel de bine să arăt rolul, presupun. Acesta este singurul loc în care
se potrivește împrejurimilor.
"Arăta i frumos." Stace zâmbește în timp ce se aplecă și
mă sărută blând pe buze.
Îi zâmbesc prostesc când îmi vine în minte o idee. — Dacă primim

pașapoarte în seara asta. îl sărut din nou. „Putem să ne căsătorim în
seara asta cu Elvis în capelă?” Îmi fac ochii mari de entuziasm.
Se încruntă la mine și își înfășoară brațele în jurul meu

talie. — Vrei să te căsătorești cu mine într-o capelă Elvis din Vegas?
dau din umeri. "Bine." Râd, sună ridicol când o spune cu voce tare.
„Da, cam”. îl sărut din nou. „Nu am făcut nimic tradițional până acum.
Pare păcat să încep acum?”
Mâinile lui se lasă în spatele meu și mă strânge puternic.

"Nu."
mă încruntă. "Nu?"
"Nu. Nu mă voi căsători într-o capelă slăbită din Las Vegas, cu Elvis.
Umerii mi se prăbușesc de dezamăgire.
„Ne vom căsători într-o nuntă tradițională. Undeva, asta e...” Se

oprește în timp ce se gândește la formularea potrivită.
"Grozav. Urăsc nenorocitul de Vegas și meriți mai mult decât o nuntă cu
pușcă.”
Zâmbesc blând.
Mă sărută și în timp ce căldura de la buzele lui pătrunde

prin corpul meu, mă simt plutind deasupra podelei.
Merit mai mult. Are dreptate, eu am. Eu însumi uit asta

uneori. Sunt atât de îndrăgostit de acest bărbat.
Îmi place felul în care mă face să mă simt și sunt total dependentă

de zgomotul pe care îl primesc de la atingerea lui. Relația noastră este
neconvențională, dar cumva acesta este cel mai normal pe care l-am
simțit vreodată în viața mea. Este ciudat cum a ieșit, dar de când îmi
amintesc, tot ce mi-am dorit a fost o viață normală, fericită cu sufletul
meu pereche și se dovedește că aveam nevoie doar de neconvențional
și să fiu răpită pentru a-l găsi. Cine știa că este atât de simplu?
Ușile liftului se deschid și suntem întâmpinați de o pază

păzește în timp ce ne pășește în cale, blocându-ne efectiv drumul.
„Pariuri de minim zece mii de dolari pe acest etaj”, anunță el rece.
"Da, desigur." Stace zâmbește lejer de parcă ar fi bani de prânz.

La naiba, zece mii de dolari. Asta e exuberant. Mai bine înțeleg asta
sau am putea scădea cincizeci de mii în cinci minute. Voi juca în seara
asta în timp ce Stace încearcă să-l găsească pe Wesley Snipes. Încă nu-
mi vine să cred că tipul ăsta se numește așa. E cam ridicol, dacă mă
întrebi pe mine.
Mă uit în jur la oamenii plin de farmec îngropați adânc în propria

lor lume, cu greu ridicând privirea de pe mese. Acesta este hard-core.
N-am mai văzut așa ceva, de la hainele lor, la pantofii lor, la tinerele
femei superbe cu bătrâni și bătrâni. Toată lumea miroase a bani și
securiștii lipesc peretele. Ospătarii se plimbă cu tăvi cu mâncare și
băuturi. Totul pare să fie pe casa de sus. Aceasta este ca o altă lume.
Stace zâmbește și mă ia de mână și ne plimbăm lejer și ne uităm

la toate mesele. Există Poker, Ruletă, diverși dealeri de cărți la mese
jucând o gamă largă de jocuri. Aerul este plin de fum și, în mod clar,
regulile universale privind sănătatea și securitatea în muncă nu se
aplică la nivel ridicat
role. Saloane mari stăteau în perechi aliniază perimetrul, iar tot

peretele din spate este un rezervor uriaș de pești, complet cu rechini
uriași și pești tropicali. Este ca un film cu James Bond. Zâmbesc în
sinea mea. Wow, nu e ceva? Oamenii pun chipsuri peste tot ca
bomboane - chipsuri care costă cel puțin zece mii de dolari fiecare.
Camera are o senzație îndreptățită. Toți cei de aici cred clar că sunt
cineva.
Poate sunt?
Stace se apropie de casieria „Aș dori cincizeci

jetoane în valoare de mii de dolari, vă rog.”
Ea zâmbește și alunecă cinci jetoane peste masă.
Mă uit la cele cinci jetoane mici de pe masă. Asta e? La dracu, asta

este. Cincizeci de mii de dolari în cinci jetoane.
Trebuie să mă glumiți? Stace zâmbește și își ia cele cinci jetoane și mi
le dă. „Unde vrei să te joci, dragă?” el intreaba.
Mă uit la el în gol. Nici măcar nu am fost la cazinou

înainte, de ce naiba are încredere în mine să fac jocurile de noroc?
„Umm.” Mă uit în jur la toate mesele în timp ce încerc să găsesc

ceva ce am văzut cel puțin înainte. La naiba, cum să mă comport de
parcă ar fi normal pentru noi? Cărți cu bărbați cu aspect importanți
care joacă, cum arată, un fel de haliță mare, iar oamenii aruncă zaruri
și văd pe ce aterizează. În colțul îndepărtat este o masă de ruletă. Ah,
știu jocul ăsta. L-am văzut în filme.
"Ruletă?" Zâmbesc dulce.
Mă ia de mână și mă conduce la masa de ruletă.

O femeie brunetă frumoasă, mai în vârstă, se joacă și este însoțită de
un bărbat cu aspect mult mai tânăr și frumos. El stă pe scaun lângă
ea și are mâna pe piciorul ei.
Amândoi sunt îmbrăcați până la nouă și ea râde în hohote, cu masa

care o încurajează.
Mami de zahăr.
Stăm o clipă și privim. „Treizeci și doi”, afirmă ea și își bate din

palme emoționată în timp ce se învârte.
Mingea se învârte, iar eu îmi țin respirația în timp ce așteptăm să
aterizeze. Mingea sare de câteva ori și apoi
în cele din urmă aterizează pe numărul unsprezece. Toți la masă râd și

suspină, iar ea pocnește din degete dezamăgită. "Din nou." Ea îi
zâmbește dealerului.
Ochii îmi cad la grămada de jetoane de pariuri din fața ei și număr.

Douăzeci. Sfinte rahat. Ea pariază cu două sute de mii de dolari.
Ce este în neregulă cu acești oameni?
Sunt adus înapoi în prezent când Stace îmi strânge mâna și îmi las
capul în jos și zâmbesc timid. Mă întreb ce expresia mea facială tocmai
a dezvăluit tuturor celor din jurul nostru.
Aceasta este atât de departe de viața pe care am avut-o, în unele zile
nu îmi puteam permite nici măcar credit pe telefon și trebuia să aștept
până la ziua de plată pentru a-l încărca. Ea merge din nou și Stace pune
două jetoane pe masă printre celelalte. Oh, naiba, acum trebuie să o
fac. Stace își înfășoară brațul în jurul meu și zâmbește în timp ce îmi
sărută tâmpla din spate. Știe al naibii de bine că sunt dezgustat de
această risipă de bani.
Stace arată spre colț cu bărbia și se preface că mă sărută urechea.
„Iată-l”, șoptește el.
Arunc o privire spre saloanele din colț și văd un bărbat care stă cu
o femeie. Încerc să-mi ascund zâmbetul, dar eu
nu pot. El este exact așa cum mi-am imaginat. Păr roșu și geek, dar îmbrăcat în
haine rap cool care nu i se potrivesc deloc.
„Înapoi într-o secundă”, îmi șoptește Stace la ureche cu un sărut pe obraz.
Dau din cap, distras de mama de zahăr și de cercetașul ei, care tocmai s-a
sărut uriaș cu limba în fața tuturor când a câștigat.
Doamne, unii oameni sunt asemenea ponei de spectacol.
O văd pe Stace apropiindu-se de bărbat dincolo de club. Își strânge mâna
și încep să vorbească. Concentrarea mea revine la masă și mă uit cum mama de
zahăr pierde cincizeci de mii. Un alt bărbat pare să facă curățenie, totuși.
Un chelner se apropie și ea zâmbește în timp ce ia șampanie din tavă. "Am
iesit." Ea zâmbește în caramelul ei

accent.
Dealerul îmi dă din cap.
Huh, eu? Oh la naiba. "Bine." Zâmbesc în timp ce mă prefac că știu ce dracu’
fac. Umm. Mă uit nervos în jur la numere. Ce număr dracu ar trebui să aleg?
„Umm.”
Masa așteaptă cu toții răspunsul meu. Oh, la naiba.
„Zece, te rog”, anunț.
Inima începe să-mi bată repede și mă uit cum se învârte roata
și în jur până când, incredibil, aterizează pe zece.
"Ai castigat." Dealerul zâmbește.
Într-adevăr?
Sar în sus și în jos de entuziasm și bat din palme ca
un copil. "Din nou." Râd. Mi-am pus cip pe numărul opt.

Dealerii trebuie să facă o schimbare de tură și, în timp ce

așteptăm, Stace vine și își înfășoară brațul în jurul meu în timp ce
mă așez pe scaun. „Sper că ai scris jurămintele?” șoptește el în mine
ureche.
Ochii îmi pâlpâie spre el peste umărul meu.
Zâmbește sexy. — Să găsim capela aceea, doamnă Mac. Nu cred

că vreau să aștept o altă zi.”
Ochii mei îi cercetează pe ai lui și el rânjește și ridică din umeri.
„Nu va strica să faci două nunți, presupun.”
"Oh, Doamne." Ochii mei nelini ti i trec înapoi la dealer în

timp ce un zâmbet stupid îmi acoperă fa a. Grăbește-te femeie!
Este serios? Ea învârte roata, dar mintea mea este departe de a fi
proastă Ruleta. Se învârte pentru totdeauna în timp ce așteptăm și
apoi sare pe douăzeci.
"Imi pare rau." Dealerul zâmbește. "Din nou?" întreabă ea la

masă.
„Nu, mulțumesc”, răspund. Nu-mi pasă mai puțin de prostia asta

joc.
Mă căsătoresc. Astă seară!
Stace mă ia de mână și ieșim direct din camera cu rolele înalte

fără să ne uităm înapoi. "Ce s-a întâmplat?" optesc eu.
„Trebuie să fim la el la birou dimineața la prima oră. El

le pot face până la ora 14.00. Era de fapt un tip decent.”
Am ochii mari când intrăm în lift. „O, Doamne, e fantastic,”

șoptesc emoționat.
Mă sărută și buzele lui plutesc peste ale mele. "De data asta
mâine seară, vom pleca de aici.
Zâmbesc pe buzele lui, știind că lucrurile se vor rezolva.
„Ești sigur că vrei să te căsătorești acum?” îl întreb în timp ce el își

înfășoară brațele mari în jurul meu.
„Uh-huh.” El zâmbește în timp ce mâna mea se înfășoară în jurul lui

umerii.
„De ce în seara asta?” Întreb. "Ce este diferit?"
„Pentru că cine știe ce ne rezervă ziua de mâine”, șoptește el.

„Trăiește clipa, îți amintești? Uneori uit.”
Îmi zâmbește și, în acest moment, știu că își dorește asta la fel de mult
ca mine. „Trebuie să ne întoarcem și să ne luăm pașapoartele din cameră.

Avem nevoie de trei piese de identificare.”
"Bine." Liftul intră la etajul principal și mergem prin zonă și apoi luăm
un alt lift până în camera noastră. Stace mă ține prins de perete cu pelvisul
și brațele mele deasupra capului meu.
"Încetează." eu chicotesc. „Nu vreau să ai o nădejde

pe fotografiile de la nunta mea.”
"De ce nu? Este o promisiune a ceea ce urmează.” El zâmbește.
Mergem pe coridor și vedem o agitație mai sus, în hol, cu câțiva bărbați

care intră și ies dintr-o cameră. Fața lui Stace scade.
"Ce?" mă încruntă.
„Aceasta este camera noastră.”
„Huh?”
Îmi ridic privirea și văd ușa deschisă și unul dintre ai lui Stace
pantofi care țin ușa deschisă.
„Cine este în camera noastră?” optesc eu.

Un bărbat apare într-un costum închis distras în timp ce

vorbește cu un alt bărbat și se opresc în prag pentru o clipă
pentru a discuta ceva. Se pare că vorbesc cu altcineva din cameră.
Doamne, ne-au găsit.
Stace ne întoarce și începem să mergem în viteză pe coridor

în direcția opusă.
"Hei, tu!" sună un bărbat. "Opreste-te acolo!"

23
„ nu fugi, continuă să mergi,” răspunde Stace calm. „Doar ține-l

pe D să meargă.”
Inima îmi bate în piept în timp ce mergem repede pe coridor.
„Nu te uita înapoi.” El mârâie.
Din fericire, coridorul face un colț și pentru o clipă suntem protejați.

Nu sunt sigur dacă vin după noi, dar la naiba, facem o treabă al naibii
de bună, ne purtăm de parcă nu ne-ar păsa în lume. Începem să
alergăm.
Trecem pe lângă un cărucior de curățenie parcat pe hol. Servitoarea

este în camera alăturată, cu ușa deschisă și un șnur cu o cheie de card
atârnă de partea de sus a tăvii ei pentru ceai și cafea. Stace o ridică cu
nerăbdare și continuăm puțin pe coridor și el trage cheia și ușa se
descuie. Intrăm înăuntru și el închide ușa în liniște. Se uită imediat prin
vizorul de securitate.
„La naiba, a fost aproape?” opte te el.
Stau o clipă nemișcat, șocată. „Stace. Ei... sunt în camera noastră și

au lucrurile noastre,” bâlbesc eu. Îmi pun mâinile peste cap în timp ce
încerc să înțeleg situația.
El continuă să se uite prin gaură. „Cu siguranță sunt ei”, șoptește

el și se întoarce din gaură să mă lase
vedea. Stau în vârful picioarelor și mă uit prin mica gaură de sticlă și îi

văd pe cei trei bărbați mergând pe hol căutând
ne.
„Este unul dintre bărbații din Bogota care se afla în afara

bancă, șoptește Stace.
„La naiba.” Mă uit prin cameră și, din fericire, nu pare să stea pe
nimeni aici. Camera miroase a lichid de curățare și, evident, tocmai a fost
răsturnată de femei de serviciu.
"Ce vom face?" optesc eu. „Toți banii noștri, hainele noastre.” Am
ochii mari. „Pașapoartele noastre sunt în camera aceea.”
„Unde sunt diamantele?” el intreaba.
„Am deșurubat corpurile de iluminat din cameră și le-am ascuns

acolo. Nimeni nu ar trebui să le găsească.”
„Primim pașapoarte noi mâine și mai aveți patru jetoane, nu?”
"Da." Mă grăbesc prin geantă și le iau pe cele patru

chips-uri și ține-le lângă el.
Încep să merg în pas în timp ce Stace continuă să privească prin

vizor. Inima îmi bate cu ciocanul. „Și dacă cineva intră în cameră?”
„Atunci suntem dracuți”, se răstește el.
„La dracu’. Îmi las capul în mâini.
„Cum ne-au găsit?”
„Vernon.”
Eu dau din cap. „La naiba cu Vernon.” Continui să merg cu degetele

pe tâmple. „Urăsc al naibii de tipul ăsta. eu
știam că îl urăsc pe tipul acela.”
Pentru următoarea oră, Stace urmărește prin vizor cum bărbații merg
în sus și în jos pe coridor căutându-ne.
Sunt aproape într-o poziție fetală pe pat.
„Nu pleacă, de fapt, sosesc tot mai mulți.

Toți așteaptă în și în jurul camerei să ne întoarcem.”
Un puternic sentiment de groază mă așteaptă. Ca și șoarecii,

suntem prinși. „Stace, ce vom face?” șoptesc cu disperare.
Ochii lui îi țin pe ai mei pentru o clipă și știu că se simte la fel de

disperat ca mine. „Porniți televizorul și încercați să vă odihniți puțin în
timp ce mă gândesc la ceva.” Se apropie și îmi dă părul înapoi de pe
față. — Încearcă doar să te odihnești, iubito. Îmi sărută blând buzele.
"O sa fie bine. Încercați să nu vă faceți griji.”
Cu o expirație adâncă, mă duc la minibar și scot o cutie de Cola și

un baton de ciocolată. Trebuie să încerc să-mi umplu stomacul.
Mi-e rău că mi-e atât de foame. Aceasta ar trebui să fie noaptea nunții
mele, dar nu... ticălosul meu de tată a trebuit să strice și asta. Mă
întind pe spate pe pat și încerc să mă calmez în timp ce răsfoiesc
canalele. Deodată, o față pe care o cunosc prea bine iese pe ecran cu
titlul.
Știri de ultimă oră:
Îmi rămâne gura deschisă. Oh, Doamne. „Stace”, șoptesc eu cu

ochii mari, necredincioși. — S-ar putea să vrei să vii să vezi asta, dragă.
Se întoarce de la pas și intră în dormitor, fața lui cade în timp ce

înalț televizorul.
Știri de ultimă oră în răpirea lui Roshelle Myers

caz.
Suspectul cheie Joel McIntyre a fost văzut în

imaginile de securitate de pe aeroportul din Las Vegas,
marți seară, unde a aterizat într-un avion din Columbia.
Călătorea cu o pasageră despre care se crede că este
Roshelle Myers. Este posibil ca ea să fi fost sub influența
drogurilor și există preocupări grave pentru siguranța
ei.
Joel, care este sub pseudonimul Mac, a răpit-o pe

Roshelle sub pistolul în miezul nopții în urmă cu 31 de
zile, dintr-o parcare de la un club de noapte. Căutarea
la sol a corpului ei a fost amplă.
Se crede că se află pe fâșia din Las Vegas și poliția

pieptănează zona. Dacă este văzut, nu vă apropiați de
suspect. Este înarmat și extrem de periculos. Vă rugăm
să sunați imediat la 911 pentru asistență de poliție
dacă sunteți văzut.
Newsflash-ul se termină, dar amândoi încă ne uităm la ecran,

uluiți de ceea ce tocmai am văzut. Gura îmi rămâne deschisă
și ochii îmi pâlpâie spre el. Fața lui este solemnă, fără expresie.
Eu dau din cap. „Stace”, șoptesc eu. „De unde au știut

despre răpire?” Eu dau din cap. „M-au căutat în tot acest timp?”
Trece furtunos pe lângă mine în baie și închide ușa în urma

lui și îmi pun capul în mâini.
Acesta este un coșmar care continuă să dea coșmaruri.

E ora 3 dimineața, iar eu și Stace ne-am întins pe pat. Amândoi putem

simți că sfârșitul este aproape. Coridorul din afara camerei este
bâzâit de oamenii lui Vikinos, nu există nicio orificiu de aer condiționat

suficient de mare pentru ca noi să ieșim. Nu există ieșire din acest Iad.
Oamenii păzesc ușile liftului, probabil la fiecare nivel, în timp ce
așteaptă să ajungem înapoi în cameră. Dacă ieșim, nu avem bani și
nici măcar nu ne putem încasa jetoanele pentru că probabil că poliția
pieptănează podeaua cazinoului.
Ar fi urmărit până acum filmările CCTV. Ei știu că avem jetoane care
trebuie încasate.
Stace își ridică mâna, îmi prinde fața și mă sărută cu tandrețe. Mi

se umplu ochii de lacrimi. „Îmi pare rău”, șoptesc. „Îmi pare rău că ai
fost prins în asta.”
Mă ține aproape de pieptul lui. „Eram deja în ea. Sunt eu

cui îi pare rău. Nu ar fi trebuit să te aduc înapoi aici.”
— O noapte de nuntă, hei? Zâmbesc trist.
Fața lui cade și știu la ce se gândește. Eu dau din cap. „Nu te gândi
la asta.”
„Shh.” Încearcă să mă calmeze.
„Ne vom căsători”, îi șoptesc. „Promite-mi că ne vom căsători.”
„Rosh.” Face o pauză și emoția din ochii lui îmi rupe

inima.
„Nu”, șoptesc eu.
— Trebuie să te predau poliției, iubito.
Lacrimile sparg barajul și îmi curg pe față spre pernă. "Nu."

„Veți fi în siguranță cu ei.”
„Și vei fi mort. Dacă intri la închisoare, vei fi ucis imediat. Amândoi
știm câți bărbați sunt pe statul lui de plată.”
„Nu te pot proteja”, șoptește el.
„Și cine te va proteja?” Plâng. „Nu te voi lăsa aici acolo unde te vor
ucide.”
„Dar vei fi în siguranță. Asta e tot ce-mi pasă.”
Mi-am băgat capul în pieptul lui în timp ce nodul îmi blochează gâtul.
— Există o altă cale, Stace. Trebuie doar să ne gândim la asta. Nu mai
gândi așa.” Îl sărut ușor printre lacrimi și mă strânge strâns.
„Rosh.” Mă scutură treaz. Mijesc ochii în timp ce încerc să mă

concentrez și mă uit la ceas. Este ora 5 dimineata. „Coasta este senină.
Mă duc să văd ce se întâmplă.”
Mă ridic. "Nu. Ce?" Încerc să-mi fac creierul să se trezească.
„Mă voi întoarce în curând.”
mă încruntă. "Unde te duci?"
„Vreau doar să merg să văd unde sunt ieșirile scărilor de incendiu,

ca să putem ieși de aici. Mă voi întoarce, dar trebuie să stai aici.”
îl apuc de braț. "Nu." Eu dau din cap frenetic. "Nu sunt

să rămân aici fără tine.”
Îmi prinde fața cu cele două mâini. "Ascultă la mine. Lasă-mă să mă

duc să văd dacă găsesc o ieșire. Suntem mai mult o țintă împreună.” Mă
sărută în timp ce îmi ține fața în cele două mâini.
"Te iubesc."
Îl privesc cu ochii plini de lacrimi. — Și eu te iubesc, șoptesc.
„Dacă nu mă întorc, stai în cameră și sună la poliție.”
Îmi încurcă fața în lacrimi. — Nu, Stace, nu pleca. Încerc să-l apuc de
braț pentru a-l face să stea unde este în siguranță, dar cu o ultimă privire
lungă dispare din ochii mei. Aud zăvorul de pe ușă declanșând încet.
El a plecat.
Stace
Mă uit pe hol spre camera noastră originală.

Tăcere. Bărbații sunt încă acolo jos. M-am dus și am verificat cum Rosh
dormea. Bărbații care așteaptă sunt la lifturi și în partea de jos a ieșirii
scărilor de incendiu. Doar o ușă se deschide la ieșirea unei uși de incendiu.
La parter, și ei știu că... toată lumea știe asta. Nu mă iluzi că parterul nu se
va târî. Nu există nicio ieșire de aici nedetectată.
După ce m-am gândit la asta toată noaptea, știu mai mult ca niciodată
Trebuie să-i asigur siguranța.
Asta e tot ce-mi pasă acum.
Din păcate, există o singură modalitate de a face asta. Mă târâșesc pe

hol până ajung la scările de incendiu și știu că, dacă intru, probabil că nu-mi
voi mai vedea niciodată Rosh. O vor pune din nou în protecția martorilor și,
dacă voi reuși să ies din mizeria asta cu oamenii lui Vikinos, voi fi un bărbat
căutat de poliție. Nu o voi putea găsi.
Pieptul meu se strânge la gândul că nu o țin niciodată

brațele mele, de a nu o mai atinge niciodată. Oamenii lui mă vor aștepta la

capătul scărilor.
Dar ea va fi în siguranță.
Deschid încet ușa și intru și o închid în urma mea. Face un clic cu un clic
rece sfâșietor.
Îmi iau telefonul din buzunar și formează 911.
„Poliție, pompieri sau ambulanță”, răspunde recepționera.
"Politie."
„Te fac să treci.”
„Bună, poliție”, polițistul de la celălalt capăt

răspunsuri.
Mă încrunți și îmi ciupesc puntea nasului. Ne căsătorim în seara asta.

Emoția mă învinge și îmi strânge gâtul. Respir adânc și forțesc cuvintele din
gură pe pilotul automat. „Acesta este Joel McIntyre. Am răpit-o pe Roshelle
Myers din parcarea Carpenter sub amenințarea armei și am ținut-o captivă
timp de treizeci și unu de zile. Ea se află în camera 3590 a Venetianului din
Las Vegas.
„Ești înarmat?” întreabă polițistul.
„Nu, nu mai sunt cu ea.”
„Este în viață?”
"De abia. Are nevoie de îngrijiri medicale. Ar trebui să te grăbești.”

Închid și mă așez tremurând pe treptele de sub mine, în timp ce sunt cuprins
de emoție.
Mulțumesc, dragă.
A fost cea mai bună lună din viața mea.

Roshelle
Stau întins în întunericul tăcut și mă uit la tavan. Mintea îmi ticăie

și am o senzație de rău în intestine. Stace a plecat să caute o ieșire, dar
altceva mă deranjează.
Mama lui.
Ea nu a sunat și totuși fața lui a fost tencuită peste tot pe fiecare

post de știri.
De ce nu a sunat?
Nu te mai gândi la ce e mai rău, mă pedepsesc. Închid ochii în

timp ce încerc să blochez viziunea propriei mele iubite mame pe
moarte.
Oprește-te, nu te mai gândi la asta.
Mă dau jos din pat, îmi fac o ceașcă de ceai și mă îndrept spre
fereastră să privesc prin crăpătura perdelei. Soarele răsare. O nouă zi.
O nouă oportunitate.
Cum a ajuns viața mea la asta?
Ce am făcut în ultima mea viață care a fost atât de rău încât să fie
a justificat acest tip de tortură?
Stace. frumoasa mea Stace. Fața mea se încurcă de durere când

mă îndrept spre u ă și mă uit prin vizor. Îl au acum?
Te rog nu. Te rog, Doamne, protejează-l. Te rog, te rog, te rog.
Încep să merg înainte și înapoi în întunericul care se stinge.
De ce nu a sunat?
Timp de zece minute, merg în pas, atât de plin de frică pentru dragostea mea încât
Cu greu pot sta în picioare.

Schilodit la gândul ce ar putea face dacă îl prinde.
Pe mine mă vor.
Stace, unde ești?
Încep să trec peste vremurile când mama lui Stace a sunat.

Îl sună la fiecare câteva zile. Dacă ar fi fost la televiziunea națională ca
bărbat căutat, ea l-ar suna. Știu că ar face-o.
Dar apoi... Mă încruntă. Nici nu mai știu ce se întâmplă. Îmi

imaginez asta? Poate că pare pur și simplu amplificat pentru că sunt
aici în mijlocul ei, și dacă ea nu a văzut nenorocitele de știri?
Îmi iau telefonul și mă derulez la contacte. Am doua.

Stace și mama lui. Mijesc ochii în timp ce mă uit la telefon și dau clic
pe numărul ei, sună.
Inel, inel.
Inel, inel.
Se ridică și eu tac.
Nimeni nu răspunde, dar știu că cineva e acolo ascultând.
La dracu.
Mă încruntă în timp ce ascult.
De ce nu salută?
Închid ochii când gândesc. Dacă aceasta este o capcană?
Dacă vor să-mi urmărească telefonul? Ce dracu am făcut?
Închid instantaneu. Mă ridic și îmi arunc mâinile în aer în panică.

Doamne, Dumnezeule. Am cincisprezece
minute înainte ca ei să poată urmări unde sunt. Ce urmeaza sa fac?
Telefonul meu emite un mesaj pe măsuța laterală, iar pielea de găină mi
se împrăștie pe tot corpul. O privesc pentru câteva clipe în liniștea întunecată,
cu o mână pe gură. Încet, îl ridic și văd că un videoclip a fost trimis ca text. Îl
deschid și sângele se scurge de pe față.
O femeie de vârstă mijlocie este legată de un scaun într-un loc întunecat
fabrică. Ea este neagră și albastră.
mama lui Stace.
O Doamne. Lacrimile îmi umplu ochii. Ei o au. O vor ucide.
Sunt zguduit din nou la viață la sunetul vocii puternice a tatălui meu prin
videoclip.
„Roshina. Preda-te sau ea va avea aceeași soartă ca mama ta. Ai zece
minute la dispoziție.”
Ecranul devine negru.
Inima începe să-mi bată puternic la pierderea puterii.
Deja vu.
Cum face el asta? Cum mă manipulează și cum dobândește controlul
asupra fiecărei circumstanțe? Gust din lacrimile fierbinți și sărate în timp ce
îmi curg pe față. Aceasta nu este o amenințare inactivă. Știu că o va ucide
fără să stai pe gânduri. Intru în baie și mă uit la reflecția mea în oglindă, unde
un copil speriat se uită înapoi la mine - același copil speriat care a pierdut
mama ei la mâinile lui rele. Nu pot. Nu voi lăsa să se întâmple asta.
Stace și-a pierdut deja tatăl și fratele. Nu pot să-l las să o piardă și pe ea.
Toată familia lui va dispărea, la fel ca a mea.

Singurătatea... Oh, nici nu mă pot gândi la asta. Mă doare pe mine

inimă să-mi amintesc de mama și felul în care a murit.
Pentru o clipă, mă așez pe marginea căzii, știind că cumva, tot timpul

am știut că va veni. Încep să mă pregătesc mental pentru ceea ce urmează.
Toate acele zile la poligon, toate acele cursuri de kickboxing de dimineață,
consilierea săptămânală pentru durere și managementul furiei. Îmi aprinde
un foc în stomac.
L-am avut.
Îi vine... și o voi da.
Cât de dracu îndrăznește să încerce să-mi strice viața, încă o dată? Furia
începe să-mi pompeze prin sânge. Mă duc la baie, mă îndrept și, fără să mă
gândesc, ies pe ușă și intru pe coridor. Mă întorc și cobor la vechiul nostru
cameră în care pot auzi numeroasele voci bărbătești pe cealaltă

latură.
Bat, bat, bat.
Un bărbat înalt în costum răspunde și o urmă de zâmbet acoperă
fa a lui, de parcă m-ar fi a teptat.
Mă uit la el, ura pentru tatăl meu atât de groasă în sânge, încât îmi
înfundă arterele. „Numele meu este Roshina Vikinos.”
Bărbații se uită cu toții unul la altul.
„Du-mă la tatăl meu.”
Stau în mașină cu un bărbat de fiecare parte și alți doi
in fata. Nu sunt legat sau legat. El știe că mă are, nu am de ales decât să fiu
aici și nu am de ales decât să ucid sau să fiu
ucis. Nu o voi lăsa să moară din mâinile lui ca pe frumoasa mea

mama a făcut-o și sunt sigur că nu l-am lăsat pe Stace să vină să

încerce să o scoată din asta.
Ar fi mort la vedere.
Am mai multe șanse decât el.
Conducem peste o oră. Este dimineața devreme și văd cum

oamenii din mașini din jurul nostru se îndreaptă spre ziua lor la
serviciu ca și cum totul ar fi normal. Este pentru ei. Mă întreb cum se
simte normalul? Întreaga mea lume se prăbușește din nou. E ca și
cum aș vedea cum se joacă într-un film... toate cele mai mari temeri
ale mele aduse la viață.
Armaghedon.
Cu cât ne îndepărtăm de iubirea mea, cu atât mai mult simt

mintea mea părăsește corpul.
Nu m-am simțit niciodată atât de nebun.
Cel puțin oamenii lui sunt cu mine și Stace este liber să încerce și
evadare.
Fugi, iubito.
Imi inchid ochii. Chiar dacă i-am îndepărtat de Stace, știu că poliția
îl va urmări. Nu are bani. Ce are de gând să facă?
Unde va dormi diseară?
"Trebuie sa merg la baie."
„Nu”, se răstește șoferul.
„Unde dracu mă voi duce?”
„Suntem aproape acolo.” El mârâie.
„O să mă piș în mașina ta, idiotule.”
„Fă-o și vezi ce se întâmplă cu tine.”

Bărbatul de lângă mine zâmbește și îi dau un cot puternic în

stomac. Se dublează și omul de cealaltă parte a mea
izbucnește în râs.
— Taci din gură sau următorul tău, mă răstesc eu.
Toți sunt atât de fericiți cu ei înșiși. Au venit cu marfa. Ma

dezgusta. Creșterea lor de salariu pentru că m-au adus va fi
substanțială.
Nenoroci ilor.
Furia mea clocotește sub suprafață și îmi strâng pumnii în fața

mea. Dacă am de gând să cobor, o să cobor luptând. El habar nu
are de ce sunt capabil și, sincer, nici eu.
Eu sunt fiica lui.
Intrăm într-o zonă industrială cu fabrici uriașe pe o mulțime

de terenuri mari și studiez cu atenție împrejurimile, încă sperând
că voi putea să ies din această mizerie. Mama lui Stace este o cu
totul altă problemă. Trebuie să-i fac să-i dea drumul mai întâi și
apoi pot lupta. Dacă ea este acolo cu mine, nu am nicio șansă să
scap. Cum fugi și te ascunzi cu o doamnă în vârstă care este rănită?
Sper că e bine.
Mașina se transformă într-o alee lungă și ne deplasăm în afara

drumului principal și traversăm teren deschis, printr-un drum de
pământ și vânt, timp de câțiva kilometri. Cum naiba o să ies de aici?
Nu există unde să mă ascund, acri din câte văd eu. Simt cum îmi
crește teama. Ne oprim lent în fața unui depozit uriaș și vechi și
suntem întâmpinați de trei bărbați care țin cu arme semi-automate,
păzesc ușa și așteaptă în față sosirea noastră.
Simt că adrenalina începe să curgă prin mine și închid ochii de

groază.
Bărbații coboară din mașină, dar eu stau pe scaun. Nu vreau

a ieși.
"Ieși." Bărbatul pe care l-am dat în cot mârâie.
„Du-te dracului în iad.”
Se întinde mâna în mașină și mă apucă de păr și îl lovesc puternic

în față, dar strânsoarea lui este prea puternică. După câteva momente
de luptă, ceilalți bărbați mă ajută să mă țină și el mă trage afară.
Durerea din cap mă năpădește și, în timp ce stau în picioare, el mă
lovește în față și mă clătinesc înapoi.
„Nu mă mai lovi naibii.” El mârâie.
Îl privesc drept în ochi și prefac un zâmbet. „Ești jalnic de rahat. El

te va ucide în continuare, ești doar un număr.”
Mă împinge în spate spre u ă i mă împiedic. Chiar mi-aș dori

să am ceva mai potrivit.
Sunt într-o rochie neagră, slăbită, strâmtă, iar sânii îmi stau pe
jumătate. Doi dintre bărbați mă apucă de brațe și mă târăște prin ușă
și dintr-o dată frica ia stăpânire și mă lupt să mă eliberez.
„Dă-mi drumul”, strig eu.
Îmi slăbesc brațul și dau un pumn în față pe unul dintre bărbați și

începem să ne luptăm violent. Celălalt bărbat mă lovește din nou, iar
eu mă întorc și îl lovesc cât pot de tare în vintre. Se dublează și cade
la pământ. Ceilalți doi bărbați mă apucă și, oricât încerc eu, nu pot să
mă desprind. Mă împing mai departe în cameră și atunci o văd.
O Doamne.
Legata de un scaun, cu mâinile la spate, cu ochii atât de umflați de la

bătaie, încât sunt închiși, arată aproape de moarte.
„Ce i-ați făcut animalele?” țip eu.
fug la ea. „Annette. Annette ești bine?” Plâng.
Capul ei este aplecat și este semi-conștientă. Ea ridică
capul ei ușor. — Stace, scâncește ea.
Mă aplec și o sărut pe față ca să nu mă audă. „Stace este în siguranță”,

șoptesc eu. „Sunt aici acum, o să te ajut.” Mi-am pus mâna tandru pe capul
ei. „Sunt aici să te ajut.”
Mă întorc parcă stăpânit de diavol. "Dă-i drumul!" țip eu.
Bărbații fără curaj stau cu toții nemișcați în timp ce mă privesc.
„Dezlegați-o acum!” țip eu. „Pe mine mă vrea. Spune-i

Sunt aici."
Bărbații continuă să stea pe loc.
"Spune-i!" țip eu.
Tatăl meu iese din umbră și inima îmi scade în timp ce aerul îmi
părăsește plămânii.
Fetița din mine este îngrozită.
Ochii lui îi țin pe ai mei și se îndreaptă spre mine, purtând un costum

scump și închis, el este simbolul răului. „Bună, Roshina”, răspunde el
categoric, vocea lui este calmă și strânsă.
Nu răspund când lacrimile înspăimântătoare îmi umplu ochii. Nu este

aer aici. Simt că nu pot să respir.
"Vă urăsc. Vă urăsc."
Zâmbește în timp ce mă privește și după o pauză lungă îmi răspunde:

„Ești la fel de fermecător ca întotdeauna”.
Mă uit la el printre ochii plini de lacrimi. Cum as putea

poate fi jumătate din acest om?
"Unde este el?" întreabă el calm.
Sângele îmi este rece. — E mort, murmur eu.
El zambeste. — Nu, dar va fi foarte curând.
Cuvintele lui mă bat. "Ce vrei?" optesc eu.
„Ceva doar tu îmi poți oferi.”
Mă uit la el.
Își pune mâinile la spate și își leagă mâinile

împreună și începe să pășească. „Sunt pe moarte, Roshina.”
mă încruntă.
„Am cancer la creier.”
Mă dau înapoi și omul lui mă apucă de braț și îl smulg din strânsoarea

lui. „Nu mă atinge naibii.” mârâi.
"Bun. Mă bucur că mori. Va fi o binecuvântare pentru lume, mă

răstesc în timp ce îmi ridic bărbia sfidător.
Își întoarce capul pe spate și râde în hohote. „Îmi place purtarea ta.”
Mă uit la el. „Deja mori.”
„Este ceva ce vreau de la tine înainte de a face eu, iar apoi poți muri
chiar lângă mine.”
Ochii mei îi țin pe ai lui.
„Te vei căsători cu omul pe care l-am ales pentru a-mi prelua imperiul.”
Frica îmi pompează corpul și încep să-mi aud

bătăile inimii în urechile mele. — Nu, nu o voi face, răsturn eu.
Zâmbește întunecat. "Da. Da, tu vei."
Eu dau din cap. „Ești al naibii de nebun. De ce ai vrea să

mă căsătoresc cu substudiul tău? Ce ai putea câștiga dintr-
un astfel de aranjament?”
„Un moștenitor de linie de sânge. Îl vreau pe fiul tău.”

24
zâmbește de șoc, cred. Ăsta este cel mai nebunesc, nenorocit lucru
eu pe care l-am auzit vreodată.
O încruntare ii traverseaza fata si vad o urma de a
slăbiciune. „Crezi că asta e amuzant?”
Râd cu un râs adânc în burtă. „Prostia ta îmi insultă inteligența.”
Mă urmărește cu atenție și își ridică bărbia sfidător.
— Nu te-ai gândit să verifici cu mine despre acel aranjament?

Zambesc.
Se uită la mine. — Nu trebuie să verific nimic. Vei face ce spun eu și ai

adus asta asupra ta când mi-ai ucis fratele.”
„Nu voi face nimic de genul naibii!” strig eu. "Cine

la naiba crezi că ești?”
Își mijește ochii.
„Acum dezleagă-o și dă-i drumul, sau te voi omorî”.
Un zâmbet larg îi străbate chipul și își ridică sprâncenele.

"Tu?" El zâmbește, ochii îi pâlpâie în jurul lui gopher și arată. „Este
amuzantă.” El râde și maimuțele lui încep să râdă și ele.
„Este o amenințare Roshina?”

Eu fac un pas înainte și îi scuipă în față. „Asta este o promisiune.”
Mă plesnește puternic peste față și eu zâmbesc întunecat. „Cum te

simți când carnea și sângele tău te urăsc cu tot ce are ea?”
Fața lui scade în timp ce își șterge saliva de pe obraz cu

antebra ul lui. Acest act dezgustător s-a simțit mai bine decât ar trebui.
„Mama te-a părăsit.” Mă aplec în față și îmi ridic sprânceana în timp ce

șoptesc. „Vrei să știi de ce?”
Ochii lui pâlpâie la bărbații din jurul nostru și știu că am lovit

un nerv.
"Dă-i drumul." Îi fac semn mamei lui Stace.
Ochii lui fulgeră spre ea legată de scaun.
„Las-o să plece și putem merge la tine acasă să discutăm despre acest

nepot.”
"Nu sunt prost.
Zambesc. "Nici eu."
„Unde este Mac?” El mârâie.
"Dă-i drumul. Pe mine mă vrei. Ma ai."
Îmi ridic mâinile. „O lași să plece sau poți să mă împuști în timp ce mă

lupt.”
Se uită la mine.
„Nu pot să procreez când sunt mort.” Fac o pauză și zâmbesc dulce.
„Pot, tati?”
Ochii i se îngustează de furie și știu că sarcasmul meu ajunge la el. L-

am prins. Are nevoie de mine în viață.
Mă apropii de mama lui Stace și încep să-i dezleg mâinile

de la spatele ei.
„Oprește-te chiar acolo”, strigă el.
"Nu." Eu continui.
„Acesta este ultimul tău avertisment.”
„Și te avertizez. Vrei să mă opresc și să faci una dintre maimuțele

tale să mă omoare.
Mă lupt cu nodurile și în cele din urmă o eliberez

înainte să o ajut să se ridice.
Acoperișul crăpă și mă uit în întunericul de deasupra capului, la

grinzile mari de lemn. Ochii bărbaților se ridică spre tavan și doi se
plimbă în jur în timp ce își țin armele în aer.
Cineva este pe acoperiș.
Stace?
Îmi forțesc ochii în jos. Distrage-i atenția.
Doi dintre gardieni fac un pas înainte și o apucă de brațe.
Mă întorc să mă uit la el. „Ce va fi?” eu rânjesc.
„Eu sau eu?”
Se uită la mine.
„Las-o să plece, eu fac ce vrei”, răspund.
El ezită și își ridică bărbia în gând.
„Planul tău a funcționat, m-ai adus aici. Acum nu mai e nevoie de

ea. Dacă o păstrezi sau o răni, voi lupta până la moartea mea.” dau din
umeri. „Sunt fericit să mor astăzi și atunci de unde îți vei lua
moștenitorul?”
„Nu, dragă”, șoptește ea. O iau de mână și o strâng.
O conduc spre u ă, iar gardienii fac un pas înainte, iar el ridică

mâna într-un semnal de oprire. — Poți să te descurci de data asta,
Roshina, spune el calm. „Ca o dovadă a binelui meu
credin ă." Bărbații se opresc la locul în care se află și o duc la uș�

Limbă

Play Along TL Swan

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Play Along TL Swan

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Machine Translated by Google

Machine Translated by Google

Tee scrie cu normă întreagă din casa ei de pe plajă din Australia.

Marx Girl (2017)

Dr. Stanton (2017)

mai bună armată de pe planetă.

Prietenilor mei frumoși care mă susțin zi de zi: mulțumesc

Frumoasa mea mamă, ești atât de iubită.

Pentru prietena mea superbă și talentată și editor Victoria, mă faci mult

Cititorilor mei, vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat. Ești și cel mai

Pentru fiecare blogger care susține comunitatea de cărți indie, fără

Pentru Linda, mă ajuți să ajung la cea mai bună versiune a mea și

mine. Va iubesc pe toti.

Și pentru centrele mele frumoase,

Tu... tu ești motivul pentru care scriu povești de dragoste.

Și celor trei îngeri mici ai mei.

într-o lume plină de înșelăciune și minciuni, în cine ai încredere?

Aerul se evaporă din plămânii mei. Nu pot să respir.

Disperarea îmi curge prin sânge, dar dintr-un motiv autodistructiv

În timp ce stau acolo și mă uit la iubitul meu de doi ani sărutându-se

Firele de păr de pe ceafă îmi stau în atenție. Simt că trăiesc o

Acest lucru nu se poate întâmpla.

Prima mea bănuială a fost acum două săptămâni. Melissa, colega

De ce nu era fericit că se întâlnește? Deveniseră prieteni și iadul,

Nu, nu putea fi.

Deci, m-am gândit să testez teoria. În săptămâna următoare, am

Evident, le stricasem planurile de a face sex și asta e

Au făcut sex în patul ei sau al meu?

Cât de des și-a satisfăcut colegul meu de cameră iubitul meu?

Neputând să mă abțin, am pus o aplicație pentru dispozitiv de

Chiar și un cocoș, se părea.

Vineri, ea a anunțat că va pleca în weekend, iar Todd a anunțat că

Știam că se întâlnesc și probabil că vor fi într-o cameră de hotel

Mi-am luat timpul. Am așteptat.

El poate merge. Un leopard nu-și schimbă niciodată punctele răutăcioase...

dar de ce naiba a trebuit să o ia de la mine?

Îi privesc printre lacrimi nevărsate în timp ce inima mea încearcă să-

Mai mult decât am fost... decât sunt.

O privesc strângându-se de el în timp ce el o privește seducător în

Ei nu sunt doar dracului.

Au sentimente unul pentru celălalt.

Prin vedere încețoșată, încerc să mă fac să privesc în altă parte.

Ce am făcut ca să merit această trădare?

O sărută din nou și ei cad înapoi de un perete în care o țintuiește și apoi

Lacrimile au izbucnit barajul și încep să merg spre ei ca

adrenalina se lovește în crescendo. Trebuie să-i opresc, să opresc totul.

Dar apoi fac o pauză la jumătatea pasului.

Nu face asta. Nu te coborî. Du-te acasă și mută-te

Sunt mai bun decât asta.

Stau o clipă și mă uit la modelul pătrat de pe covorul de sub picioarele

Îi place să o facă și din spate?

Ultimul gând prinde ceva adânc în interior. Nu-mi amintesc să fi

Mâinile Melissei zboară la gură. "Oh, Doamne!" ea

„Târfă!” țip, incapabil să mă controlez. Iau o băutură de la un

„Roshelle”, strigă Todd în timp ce mă apucă de braț pentru a

„Nu mă voi liniști al naibii.” Îmi împing în timp ce lacrimile cad.

"Nu mă atinge!" strig în timp ce îmi îndepărtez mâna

Mă întorc către Melissa. „Ia-ți lucrurile și ieși din casa mea.” eu

Trebuie să scap de această durere.

Văd un semn de ieșire și merg direct spre el fără să mă uit înapoi.