ION

TEMA SI VIZIUNEA

Liviu Rebreanu publica in anul 1920 un roman realist de tip obiectiv cu tematica
rurala,fiind o capodopera a literaturii romane din perioada interbelica dupa cum considera si
Eugen Lovinescu ("cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane");opera
ilustreaza ,realist,universul taranesc,autorul demitizand astfel caracterul idilizat propriu
curentului samanatorist,insistand asupra pulsatiei vietii;tocmai de aceea scriitorul isi alege ca
repere experiente de factura ordinala insa,trecute prin filtrul acestuia,sunt inglobate intr-o
formula estetica,artistica:gestul taranului care a sarutat pamantul,vorbele lui Ion al
Glanetasului si bataia primita de la tatal ei de o fata cu zestre din cauza unui taran sarac.
Opera literara Ion este un roman,prin amploarea actiunii,desfasurata pe mai multe
planuri,cu un conflict complex,personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra
vietii.
Este roman de tip obiectiv intrucat presupune redarea fidela a realitatii prin spectrul
unui narator obiectiv,care se detaseaza de intamplari,astfel naratiunea se realizeaza la
persoana a 3-a,iar acesta nu intervine in actiune,fiindu-i minimalizate prerogativele ,dar este
conservata omniscienta cat si dirijarea destinelor personajelor,acesta din urma ducand la
cizelarea relatiei dintre narator si personaj dar emanand si iluzia unei derulari prestabilite a
vietii.
Viziunea realist-obiectiva se realizeaza prin:tematica sociala,obiectivitatea
perspectivei narative,construirea personajelor in relatie cu mediul in care acestea
traiesc,alegerea unor personaje tipice pentru o categorie sociala,tehnica detaliului
semnficativ,veridicitatea,stilul sobru,impersonal.
Tema abordata de Rebreanu sintetizeaza patima unui taran,Ion,pentru pamant,acest
lucru canalizand actiunea catre numeroase conflicte,zugravind imaginea rurala ardeleneasca
de la inceputul secolului al XX-lea,in centrul careia este proiectat destinul tragic al acestuia
de unde rezida mesajul romanului referitor la problematica pamantului care il influenteaza
in mod vital pe taran.Tema centrala,posesiunea pamantului,este dublata de tema iubirii si de
tema destinului.
Perspectiva narativa este obiectiva,iar naratorul detasat,omniscient si omniprezent
relateaza intamplarile la persoana a 3-a.
Conceptia autorului despre roman,inteles ca un corp geometric perfect,se reflecta
artistic in structura circulara a romanului,unde drumul apartine planului simbolismului si
capata o valoare enuntiativa,mai precis confera o imagine de ansamblu a traseului pe care il
va parcurge in plan concret Ion:"in dreapta cand in stanga"(spatiu limitativ);"trece
raul"(simbol al vietii);"peste podul batran de lemn,acoperit cu sindrila mucegaita"(simbol al
nesigurantei);"coboara din Bucovina"(decadere);"isi face loc printre dealurile
stramtorate"(aflarea in situatie dificila dar cu siguranta reusitei);"pe urma inainteaza
vesel,neted printre fagii tineri ai Padurii Domnesti"(viata,forta) si cismeaua Mortului,unde
picura vesnic apa de izvor racoritoare(ispitirea).In acest fel actiunea este sintetizata la un
plan simbolic iar drumul mai este important la nivel structural intrucat autorul deschide si
inchide opera cu acest drum,aceasta caracteristica fiind esentiala pentru romanul
"rotund":"Satul a ramas inapoi acelasi,parca nimic nu s-ar fi intamplat.Cativa oameni s-au
stins,altii le-au luat locul",Rebreanu surprinzand misterul eternitatii.
Titlul este conferit de numele personajului,exponent pentru taranime prin dragostea
pentru pamant,anticipandu-se destnul tragic,caderea surda,fara ecou a acestuia,iar
simplitatea numelui coincide cu conditia lui Ion in sat,fiind insa contrazisa de personalitatea
puternica,complexa a acestuia,manipuland personajele in scopul obtinerii a cat mai mult
pamant ,acest lucru realizandu-se prin casatorirea cu o fata cu zestre,insa comportamentul
este cel care il dezumanizeaza:o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta,iar apoi vrea
sa se intoarca la Florica,devenita nevasta lui George.
 Titlurile celor doua parti ale romanului evidentiaza simetria compozitiei,au rol de
sintetizare,redan generalitatea,anticipand actiunea care devine in acest mod previzibila
si,totodata, denumesc cele doua patimi ale personajului principal:"Glasul pamantului" si
"Glasul iubirii".Titlurile celor 13 capitole(numar simbolic nefast)sunt semnificative,discursul
narativ avand un "Inceput" si un "Sfarsit".
Caracterul monografic al romanului consta in surprinderea diverselor aspecte ale
lumii rurale:obiceiuri si traditii(nasterea,nunta,moartea,hora,jocul popular,portul),relatii
socio-economice(stratificarea sociala),relatii de familie,institutiile(biserica,scoala),
autoritatile,mai precis planul taranimii are in centru destinul lui Ion,iar planul intelectualitatii
satului,pe cei doi "stalpi"ai comunitatii:invatatorul Herdelea si preotul Belciug,cele doua
planuri narative intalnindu-se inca de la inceputul romanului,in scena horei,numita de N.
Manolescu "o hora a soartei".
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica,in care locuitorii satului Pripas se afla
la hora,la vaduva lui Maxim Oprea(expozitiunea).Descrierea jocului
tradiitional ,somesana,este o pagina etnografica memorabila,prin infatisarea portului
popular, a dansului tinerilor si a cantecului lautarilor.
Asezarea privitorilor relfecta relatiile sociale dat fiind faptul ca separarea celor doua
grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica:fruntasii satului,primarul si taranii
bogati, discuta separat de taranii mijlocasi,asezati pe prispa.Aceasta ierarhizare a satului
traditional se datoreaza lipsei pamantului,echivalenta cu lipsa demnitatii,fapt redat de
atitudinea "sarantocului" Alexandru Glanetasu care "trage cu urechea",vrand sa intre in
vorba cu cei "bogatasi",dar se sfieste sa se amestece printre ei.
Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a
facilita intemeierea noilor familii tocmai de aceea in joc sunt numai flacai si fete.Hotararea
lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc,desi o place pe Florica cea saraca,marcheaza
inceputul conflictului.Venirea lui Vasile Baciu(tatal Anei)de la carciuma la hora si
confruntarea verbala cu Ion,pe care il numeste "hot" si "talhar",pentru ca sarantocul vrea sa-
i ia fata promisa altui taran bogat,George Bulbuc,constituie intriga romanului.Ion se va
razbuna ulterior,lasand-o pe Ana insarcinata inainte de casatorie,pentru a-l determina pe
tatal acesteia sa accepte nunta.
Bataia de la carciuma,in aparenta pentru plata lautarilor,in fapt pentru dreptul de a o
lua de sotie pe Ana,se incheie cu victorai lui Ion asupra lui George.Incidentul provoaca
dorinta de razbunare a lui George,scena fiind construita simetric cu aceea de la sfarsitul
romanului,cand George il ucide pe Ion,lovindu-l cu sapa.
Desfasurarea actiunii prezinta dezumanizarea protagonistului in goana lui dupa
avere.Dorind sa obtina repede mult pamant,Ion o seduce pe Ana si il forteaza pe Vasile Baciu
sa accepte casatoria.La nunta.Ion nu cere acte pentru pamantul ce urmeaza sa-i revina ca
zestre,apoi se simte insekat si incepe s-o bata pe Ana,femeia fiind alungata,pe rand,din casa
sotului si din cea a tatalui.Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani,in care
"biata Ana nu este decat o victima tragica"(G. Calinescu).Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui
Ion regrete sau constiinta vinovatiei,pentru ca in Ana,iar apoi in Petrisor,fiul lor,nu vede
decat garantia proprietatii asupra pamanturilor.Nici moartea copilului nu-l opreste sa o
caute pe Florica,maritata intre timp cu George.Astfel ca deznodamantul este previzibil,iar
George,care-l loveste cu sapa pe Ion,nu este decat un instrument al destinului.George este
arestat,Florica ramane singura,iar averea lui Ion revine bisericii.
In celalalt plan,rivalitatea dintre preot si invatator,pentru autoritate in sat,este
defavorabila celui din urma.El are familie,sotie,un baiat(poetul visator Titu)si doua fete de
maritat,dar fara zestre,Laura si Ghighi.In plus,casa lui este construita pe pamantul bisericii,cu
invoirea preotului.Cum relatiile dintre ei se degradeaza,pornind de la atitudinea lor fata de
faptele lui Ion,invatatorul se simte amenintat cu izgonirea din casa.Marturisirea lui
Ion,potrivit careia invatatorul i-a scris jalba,determina conflictul celui din uram cu autoritatile
austro-ungare si genereaza,problemele sale de constiinta nationala.Accepta inutil
compromisul,votandu-l pe candidatul maghiar la alegeri.
 Sunt doua tipuri de conflicte care survin pe planul mentalitatii lui Ion:conflictul
exterior generat de patima pamantului si conflictul interior cristalizat de sentimentele
personajului,acestea mai sunt cunoscute si sub forma glasului pamantului cat si a glasului
iubirii.Patima pamantului este cea care primeaza la inceput de faza,avandu-si radacinile
infipte inca din copilarie si prezentandu-se,in acest fel,ca un vis,ideal la care aspira Ion al
Glanetasului,iar pentru personaj pamantul este vazut ca o fiinta vie("Iubirea pamantului l-a
stapanit de mic copil[...].De pe atunci i-a fost mai drag ca o mama"),de altfel viciul taranului
exponent este sugerat si in timpul horei("repeta Ion infigand in ochii ei o privire poruncitoare
si lacoma").Glasul iubirii este incarnat de Florica,"cea mai frumoasa femeie din sat",iar Ion va
ajunge sa penduleze intre aceasta si Ana,intre glasul dragostei si glasul pamantului,mai
mult,aceasta contrapunere se va dovedi fatala pentru personajul principal,facandu-l sa
traiasca o drama spirituala.In incercarea lui de a obtine pamant si de a atinge idealul de
iubire,Ion se confrunta,in plan individual-concret cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc,iar in
plan general-simbolic,cu pamantul-stihie,respectiv cu toata comunitatea,ca instanta morala,
aceasta contradictie la nivel imanent va accede,intr-un sfarsit,catre un conflict tragic.
Liviu Rebreanu lasa psihologia personajelor sa pluteasca,devenind in acest fel unul
dintre mesterii analiziei psihologice,printre care se mai innumara si Ioan Slavici care
abordeaza,la fel,complexitatea sufletelor umane.
Ion este personajul principal si eponim,realizat prin tehnica basoreliefului si a
contrapunctului,fiind de asemenea un personaj monumental,complex,cu insusiri
contradictorii:viclenie si naivitate,gingasie si brutalitate,insistenta si cinism.La inceputul
romanului,i se face un portret favorabil,care motiveaza actiunile sale prin nevoia de a-si
depasi conditia,insa in goana sa patimasa dupa avere,el se dezumanizeaza treptat,iar
moartea sa este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului,comunitatea rurala fiind
subsumata unor legi ale satului care,nerespectate,aduc cu ele pedeapsa capitala.
Pretutindeni scriitorul sondeaza viata launtrica a personajelor,remarcandu-se in acest sens
limbajul bogat in termeni abstracti ce cuprind starea de constiinta("Trebuie sa aiba pamant
mult,trebuie!"),gandurile("Las' ca-i buna Anuta"),sentimentele sau starile obsesive ale
acestuia,conferite de dragostea lui Ion pentru pamant,ceea ce il transforma intr-un personaj
intransigent.
Autorul pentru a analiza psihologic surprinde personajul in mediul sau natural
eventual scotand in evidenta paturile sociale:cea bogata(Vasile Baciu)si cea saraca(Ion al
Glanetasului),iar la nivelul aceastei piramide sociale se gaseste relatia antitetica("Vesnic a
pzmuit pe cei bogati"),in acest fel scriitorul atinge si principiul cauza-efect dintre mediu si
personaj,afectand starea interioara a lui Ion,inraindu-l,la care se adauga patima acestuia
pentru pamant.Rebreanu infuzeaza personalitatii lui Ion o alta caracteristica definitorie:daca
la inceput,cand Ion e insultat de Vasile Baciu in fata multimii,taranul exponent se
rusineaza,devine stanjenit("nu vedea,nu auzea,rusinea il tintuise locului"),atunci,odata ce
Ion avanseaza catre detinerea pamantului,el devine din ce in ce mai nepasator,inconstient,
renuntand la opinia sociala,prima influenta fiind folosita pe post de piston.Deci Rebreanu nu
aplica la toate personajele imbogatirea in sine ca un criteriu substantial pentru a trai spre
exemplu statutul financiar este(???) nunta Laurei cu preotul Pintea.
Mai multe tipologii realiste se regasesc in constructia personajului principal:tipul
taranului sarac,tipul arivistului fara scrupule,care foloseste femeia ca mijloc de parvenire,dar
si ambitiosul dezumanizat de lacomie.In centru romanului se afla patima lui Ion ca forma a
instinctului de posesiune.
Rebreanu abordeaza mai multe tipuri de naratiune:cea lineara care consta in
conferirea iluziei realitatii;cea circulara care presupune revenirea la punctul incipient;un alt
tip este marcat de intretaierea planurilor narative,nemaifiind urmarite in paralel intrucat
destinul lui Ion interactioneaza cu viata satului,iar,nu in ultima instanta,autorul foloseste
nararea prin relatare ce plaseaza in prim plan perceptia naratorului fara a intra in opozitie cu
cea a personajului,aceasta transpunere edificand stilul indirect;in acest fel este cristalizata
atat observatia naratorului cat si actiunea exercitata de personaj,fiind doua elemente
inconfundabile("Titu s-a asezat sa lucreze").
 George Călinescu constată autenticitatea limbajului regional iar Tudor Vianu observă
și el la rândul lui, utilizarea registrelor lexicale diverse în limbajul personajelor, în funcție de
condiția lor socială: ”variațiile de vocabular în trecerea de la mediul rural la acela orășenesc
sau acela intelectual”.Diversitatea procedeelor artistice,utilizate nu pentru expresivitate, ci
pentru plasticizarea ideilor. Personificarea, epitetul, comparația și hiperbola se regăsesc într-
o frază oarecare:” Brazda culcată îl privea neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată
cu o mândrie de stăpân. Și atunci se văzu crescând din ce în ce mai mare. Vâjâiturile stranii
păreau niște cântece de închinare ”.