Monolog Roxie

Tradatorule! Gura sparta! Ai promis ca ma aperi. Esti un sot necredincios! E adevarat eu l-am impuscat.
Dar a fost in legitima aparare. Voia sa ma jefuiasca. Ce? Avea copii? Ticalosul! Ticalosul! Da, eu l-am
omorat si l-as omori iar!

Intotdeauna am visat sa fiu un star, am visat ca numele meu sa fie in toate ziarele. Inainte sa il cunosc pe
Amos, ieseam cu un contrabandist instarit si urat. Ma scotea in oras si se dadea mare cu mine. Uratilor
asa le place. Odata un ziar a scris „Mafiotul Al Capelli, vazut la Chez Vito cu o dansatoare draguta.” Eu
eram. L-am decupat si l-am pastrat. Stii, toata viata am vrut sa am propriul meu spectacol. Dar nu, nu,
nu, nu. Mereu ziceau „nu”. Mereu ma refuzau. O lume intreaga plina de „nu’.

Apoi a aparut Amos. Amos cel cuminte si dulce...care nu spune niciodata „nu”. E prima oara cand fac
asta. Dar e o seara deosebita si voi sunteti un public minunat. Si simt ca pot sa vorbesc cu voi, intelegeti?
Asa ca uitati ce ati citit in ziare si ce ati auzit la radio, fiindca, fiindca...ei bine fiindca o sa va spun eu
adevarul. Nu ca ar conta adevarul. Dar o sa vi-l spun oricum. La capitolul pat...Amos era..zero...cand
facea dragoste cu mine, parca repara un carburator sau ceva. „Te iubesc draga, te iubesc.” In fine, am
inceput sa calc stramb. Apoi am inceput sa imi fac de cap, adica tot aia, dar fara iesit la cina.

Apoi l-am intalnit pe Fred Casely, care a zis ca ma poate lansa in vodevil. Nu prea a iesit cum am vrut eu.
Cred ca nici pentru Fred nu a iesit grozav. Am renuntat la ideea cu vodevilul, pentru ca te gandesti, dupa
atatia ani...ca sansele ti-au scapat printre degete... Dar nu e,nu dar nu e, nu nu nu... Si acum? Daca
Flynn asta ma scapa cu atata reclama, am o lume intreaga plina de „da”.