Lucrări biotehnice

Suplimentar, despre hrana vânatului

Nu există nicio îndoială că fiecare vânător știe despre necesitatea hrănirii animalelor
sălbatice în perioada de toamnă-iarnă. Mai mult ca oricând, animalele au nevoie de hrană
variată și bogată în calorii, care să le ajute să depășească lipsurile în condițiile dure de
iarnă, când ele consumă mai multă energie pentru a o găsi și pentru a-și menține funcțiile
vitale. Temperaturile joase scad din volumul de căldură din organism, care poate fi
completat doar cu o nutriție adecvată.
Așadar, pentru vânători hrănirea animalelor sălbatice în această perioadă este una
dintre prioritățile principale.

Anul 2020 a fost marcat de mai multe fenomene negative, unul dintre care a fost seceta,
ceea ce a dus la o scădere semnificativă a cantității de furaje naturale din fondul de vânătoare. În
aceste condiții extreme a fost necesar să se inițieze hrănirea animalelor sălbatice mult mai
devreme decât de obicei, pentru a reduce pierderile din cauza lipsei de hrană. În practică,
lucrurile s-au desfășurat altfel. Mulți vânători au comis o greșeală regretabilă, așteptând primele
înghețuri sau prima zăpadă, după care au început să depună furajele recoltate. Din păcate, nu au
luat în calcul factorul secetei. Din cauza lipsei de furaje și săruri minerale, multe animale și
păsări au fost forțate să migreze. Acest lucru a dus la aceea că deseori furajele aranjate în unele
locuri au rămas nefolosite, iar în altele s-au dovedit a fi insuficiente. Distribuirea tardivă a
furajelor nu a putut asigura o conservare stabilă a efectivului de animale, reținerea lor în hotarele
stabilite ale habitatului.
Existența instalațiilor biotehnice rămâne o mare problemă. În ciuda faptului că multe dintre
ele sunt construite în locuri greu accesibile, din materiale de înaltă calitate, adesea ele se
demoleză. Uneori, la distrugerea lor participă cetățeni iresponsabili, copii, care nu știu de
menirea acestora, le dărâmă, pentru a se distra. Deseori, vânătorii se confruntă cu vandalismul
ciobanilor, care fură sarea din sărării și hrana destinată animalelor sălbatice, ard sau distrug
instalațiile biotehnice, fapt pentru care nu poartă nicio responsabilitate. În astfel de situații, când
se știe că hrănitorile sau sărăriile au fost deteriorate sau distruse de animalele domestice, este
necesar să contactați oficial primăria și Inspecția pentru Protecția Mediului al raionului cu o
reclamație, deoarece distrugerea și deteriorarea diverselor instalații biotehnice și ale celor legate
de vânătoare se pedepsește prin lege.

La ce trebuie să atragi atenția, când construiești o hrănitoare? Inutil e să spunem că ele

trebuie să fie trainice. De mai multe ori am văzut hrănitori din materiale reziduale care nu rezistă
criticilor, gata să se deterioreze chiar la atingerea de ele a animalelor sălbatice.
Hrănitorile pentru fazani sau potârnichi, de exemplu, sunt aranjate sub formă de colibă și
magazie. Sunt deschise, astfel încât, în cazul unui atac al unui prădător, să nu se transforme în
capcane pentru păsări. Este mai bine să le așezi lângă tufișuri și rape, care pot servi drept refugiu
pentru zburătoare, departe de copaci înalți și stâlpi electrici, de unde prădătorii cu pene le
urmăresc și le atacă. Având în vedere că durata lor de viață poate fi foarte lungă, este
recomandabil să construiești hrănitori din materiale de înaltă calitate (cherestea, colț metalic,
trunchiuri de copaci).
Hrănitorile sunt numerotate și vopsite în culori cât mai aproape de mediu. Vopseaua va
proteja materialele din care este făcută hrănitoarea de deteriorare și uzură. Pentru acoperiș pot fi
utilizate diverse materiale adecvate (stuf, ardezie, scânduri etc.). Stâlpii și acoperișul trebuie să
fie bine întăriți pentru a asigura stabilitatea carcasului, protejând hrănitoarea de ploaie și zăpadă.
Ea trebuie instalată astfel încât să fie aproape de habitatele unor sau altor specii de animale.
Avantajul e mult mai mare, dacă ele formează un fel de linie de alimentare, ca și pentru vânători
să fie mai convenabil pentru a le completa cu hrană. De asemenea, și animalelor le va fi mai ușor
să se deplaseze de-a lungul hrănitorilor, nu vor fi nevoite să părăsească spațiul în care își duc
traiul.

Iată dimensiunile și tipurile de hrănitori pentru unele specii de animale sălbatice:

Tipul Destinație Dimensiuni Materiale

hrănitorii

Hrănitoare Pentru iepuri Formă de piramidă cu baza un pătrat de 0,8 x Scânduri,

piramidală 0,8 m, pe un ax central sau pe 4 picioare, ce crengi, stuf
ridică piramida la 0,4 – 0,5 m de la sol

Acoperiș Pentru fazani, Una sau două părți de acoperiș înclinat, sub un Scânduri, foi de
potârnichi unghi de 30 - 45 de grade, pe 4 pari, de 150 cm ardezie, stuf,
înălțime în față și 15-20 cm în partea înclinată, crengi
lățimea de 100 - 200 cm

Creșe mici Pentru căprior Pe 4 pari a câte 270 cm înălțime, acoperiși din Bârne,
două părți înclinate, sub un unghi de 45 de cherestea,
 grade, cu creșe și albiuțe pentru grăunțe, scândură
instalate la 50-60 cm înălțime de la sol

Separat, am dori să ne oprim asupra cantității și calității furajelor depozitate. După

efectuarea evaluărilor de toamnă, vânătorii pot calcula cu ușurință cantitatea de hrană necesară
pentru depunere în perioada de toamnă-iarnă în terenurile de vânătoare pe care le gestionează. În
considerare se ia perioada de la 1 noiembrie până la 1 aprilie.

Hrănirea căprioarelor. Rata zilnică pentru un animal, în funcție de durata perioadei de

iarnă și de calitate a terenului, este: 1) fân - 0,5-1,0 kg; 2) furaje concentrate - 0,5 kg; 3) snopi
vegetali - 1 buc.
Pe 1000 de hectare de teren se amenajează o hrănitoare și o sărărie sau pentru 10-15
animale. În unele cazuri, căprioarele preferă mâncarea agățată de tufișuri decât din hrănitoare.
Consumul de sare pentru căprioare e 20 kg pe an.
Iepurii iarna se hrănesc cu fân de luncă, frunze de varză, morcovi, snopi de topinambur,
urzică, snopi de ovăz netreierat.
Pe 1000 de hectare de teren sunt amenajate 5 - 8 sărării – câte una la 100-200 de hectare.
Sărăriile trebuie să die deschise pe tot parcursul anului. În locurile în care sunt instalate se așează
furajele din crengi și fânul. Cantitatea recomandată de furaje din crengi este de 8 metri cubi la
1000 de hectare de teren, 1,5 kg de fân sau lucernă și 6 kg de cereale la un iepure.
Fazanii, potârnichile trebuie hrăniți de la începutul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii
martie, în special în timpul ninsorilor abundente și a înghețurilor. Sunt folosite deșeurile
cerealiere -- porumb, grâu, ovăz, dar cel mai bun este porumbul pe știuleți. Pentru a consuma
mâncarea aspră vânatul cu pene are nevoie de pietricele în stomac. Iarna, când pietricelele sunt
dificil de găsit sub zăpadă, acestea trebuie aduse și depozitate. În acest scop sunt construite
prundișării, unde se depune pietriș fin, nisip aspru de râu sau pietricele zdrobite.
La o hrănitoare trebuie să revină 10-15 fazani sau potârnichi, rata zilnică fiind de 50 - 80
de grame de furaj concentrat per pasăre. Desigur, calitatea furajelor trebuie să fie foarte bună.
Animalele sunt foarte selective în ceea ce privește mâncarea ce li se oferă. Fânul mucegăit,
cerealele alterate sau așa-numitele deșeuri de cereale, în care conținutul de cereale este mai mic
de 50%, nu trebuie utilizate pentru hrănire. Fânul ar trebui să fie din diferite plante, care se
recoltează în perioada de înflorire, în iunie-iulie, presărate cu sare. Consumul de sare este de 3-
5% din greutatea fânului.
Adesea, vânătorii depun multă hrană, ceea ce duce la acumularea de animale sălbatice în
anumite zone. Această circumstanță afectează echilibrul populației, degradarea solului și a
vegetației. Existența mai multor animale într-un singur loc atrage prădătorii și câinii vagabonzi,
ulterior -- cu toate consecințele ce rezultă.
Astfel, numai atunci când condițiile respective sunt îndeplinite în totalitate, animalele
sălbatice de interes cinegetic vor putea rezista la factorii naturali și antropici negativi (impactul
uman asupra naturii, secetă, îngheț, strat adânc de zăpadă etc.).
Mihail ȘCERBLIUC,
managerul principal al SVPM