Liviu Rebreanu este considerat de către critica literară cel mai mare creator

de viaţă al literaturii române.

Mare parte a operei sale se încadrează curentului literar realism.
Stilul rebrenian se remarcă prin refuzul total al subiectivismului, prin
preferinţa pentru exprimarea exactă, căutând mereu ,cuvântul ce exprimă adevărul.
Maniera obiectivă de exprimare presupune crearea de tipuri umane cu viaţă
sufletească proprie şi independentă de cea a creatorului lor.
Prima variantă a romanului ,,lon" datează din 1913, fiind intitulată ,,Zestrea" şi
rămânând la stadiu de proiect abandonat. Publicarea variantei finale a fost în anul
1920.
Geneza romanului se fundamentează pe o documentare atentă în ceea ce
priveşte problematica ţărănimii atât în literatura română, cât şi în cea universală.
Opera literară „lon" este un roman traditional, care înglobează elemente de
modernitate, obiectiv, realist şi social. Romanul este o specie a genului epic, în
proză, de mare întindere, cu personaje numeroase şi acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri narative şi dezvoltând conflicte puternice.
Tema romanului prezintă problematica ţăranului român reprezentativ pentru
societatea ardelenească de la începutul secolului al XX-lea, dominată de
supremaţia bunurilor materiale.
Creația epică are o compoziţie sferică, bazată pe tehnica literară a
simetriei, incipitul şi finalul constând în descrierea drumului care introduce cititorul
în lumea ficțiunii, respectiv îl proiectează înapoi, în realitatea căreia îi aparţine.
Romanul are două părţi, intitulate sugestiv ,,Glasul pământului" şi „Glasul
iubirii" şi fac referire la cele două tendinţe complementare manifestate de personajul
principal.
Construcţia subiectului are la bază tehnica narativă a planurilor paralele.
Incipitul romanului se axează pe descrierea drumului care face legătura
dintre realitate şi ficțiune.
Finalul romanului prezintă acelaşi drum, dar care iese din universul satului
spre a se pierde în şoseaua principală. Sugestiile cromatice reliefate de incipit şi
final evidenţiază trecerea timpului peste un univers particular.
De altfel, prin utilizarea tehnicii literare a anticipaţiei, acţiunea capătă un
caracter previzibil.
Incipitului îi urmează o pauză descriptivă, prin care cititorul este familiarizat
cu mediul desfăşurării acţiunii.
Prin intermediul tehnicii narative cinematografice, naratorul descrie minuțios
drumul, casele, ca apoi să se concentreze asupra horei.
Radiografierea colectivității rurale concentrate la horă conține observaţii
asupra conflictelor sociale din cadrul ei.
Conflictul principal al romanului se conturează la horă, unde lon, flăcău
harnic si priceput, dar care confundă sărăcia cu lipsa demnităţii şi cu privarea de un
statut social.
Intriga romanului şi totodată începutul conflictului exterior, între lon şi Vasile
Baciu, o constituie confruntarea dintre cei doi de după horă, acesta din urmă
adresându-i tânărului cuvinte jignitoare, precum „sărăntoc" şi "hot".
Ulterior se conturează astfel principalul conflict al romanului, dezvoltat pe
două coordonate: exterioară și interioară.
Prin intermediul inserţiei, naratorul face un scurt istoric al vieții lui lon, deşi are
rezultate bune la şcoală el preferă ,,să fie veşnic înfrățit cu pământul", renunţând să o
mai frecventeze. Astfel, el poate fi încadrat tipologiei arivistului.
 Sub masca ipocriziei, lon o cucereşte pe Ana şi aceasta îl acceptă cu
naivitate; deşi rămâne însărcinată, visul lui lon nu se împlineşte în totalitate pentru că
Baciu este precaut şi nu-i oferă drept zestre decât o parte din pământurile pe care le
deţine.
Nunta celor doi reprezintă momentul în care cele două „glasuri" se întâlnesc
din nou în plan psihologic.
Punctul culminant al romanului este reprezentat de scena sărutării
pământului.
Prin gestul anormal de a săruta pământul, personajul depăşeşte sfera
realismului, încadrându-se unei patologii de factură naturalistă.
Personajul capătă astfel dimensiuni epopeice.
Epuizând energia erotică în împlinirea patimei pentru pământ, lon o tratează pe Ana
ca pe un obiect.
Romanul prezintă tente naturaliste şi din punctul de vedere al prezentării
scenelor de violenţă conjugală sau prin supradimensionarea destinelor fără
posibilitate de salvare.
După moartea soției, lon este preocupat doar de păstrarea averii obţinute cu
greu de la socrul său.
George, orbit de gelozie, îl răpune cu câteva lovituri de sapă, fapt care constituie
deznodământul romanului.
În paralel cu planul destinului zbuciumat al lui lon, naratorul prezintă viaţa
intelectualităţii rurale.
În concluzie, romanul ,,lon" creează un univers dominat de iubire şi patimă,
acesta se constituie ca o frescă socială a începutului de secol.