Sunteți pe pagina 1din 11

POVESTEA PUIULUI CARE NU VOIA S ZBOARE

A colorata de unde zboare terifiat

fost odata ca niciodata un pui de mic fragil de randunica care privea spaima lumea zgomotoasa din jurul cuibului sau. Statea ascuns cuib unde incerca nu faca zgomot iesea aproape niciodata. De altfel, din teama de lumea din jur invatase foarte tarziu aceasta doar insistentele parintilor lui. Pe langa lumea amenintatoare din jurul sau mai era de legendele despre Marea Calatorie.

Acele legende pe care randunele le ciripesc frivol tot timpul puilor lor, despre Calatoria pe care orice randunica o face atunci cand vine vremea, atunci cand vara se sfarseste iarna bate usa. Puiul nostru de randunica traia foarte retras incercand inteleaga ce se intampla jurul sau. plus incerca permanent nu se gandeasca Marea Calatorie, despre care auzise ca trebuie zbori incontinuu zile nopti, care unele randunele epuizate mor zbor iar altele se prabusesc se ineaca mare. Gasise apropierea cuibului parintilor lui o mica scorbura care isi petrecea ascuns cea mai mare parte a timpului incercand isi controleze frica. Vara a trecut repede, ca toate verile iar randunele au inceput se pregateasca de plecare. O spaima cumplita l-a cuprins pe puiul nostru de randunica iar cand a venit momentul plecar singurul lucru pe care l-a putut face, paralizat de frica a fost se ascunda scorbura sa. Parint l-au cautat cat au putut insa stolul statea plece isi dadeau seama ca daca ar pierde plecarea stolului ar risca serios ramana acolo sa moara. Asa ca au plecat tristi, stiind ca si-au pierdut puiul. Randunica noastra cea fricoasa a stat ascunsa pana dupa plecarea stolului iar apoi fara se gandeasca prea mult consecintele deciziei ei (pentru ca da, luase o decizie, probabil prima din viata ei) a inceput se mai bucure de ultimele zile de toamna frumoasa care mai erau. Se mutase definitiv scorbura ei, pe care o impodobise paie, unele dintre ele luate chiar din cuibul care crescuse. din teama a ceea ce banuia ca va urma a inceput adune noul ei cuib bucatele de paine uscata pe care le gasea pe drumul din apropierea scorburii. Iarna a venit brusc, intr-o buna dimineata randunica s-a trezit ca intrarea mica scorbura era blocata de zapada. Banuia ce va urma asa ca isi astepta resemnata sfarsitul. mod curios regreta decizia luata de a face Marea Calatorie. Era mai speriata gandul acestei calator decat gandul unui sfarsit aproape cert. Zilele au trecut iar randunica noastra invatase se bucure de zilele mai putin rele, cele care scorbura era blocata putea zbura putin jurul "casei". plus descoperise o gospodarie departe de copacul care traia unde gasea mai tot timpul bucatele de paine pe care le aducea grijulie scorbura. Iarna parea atat de lunga incat se intreba daca cumva legendele despre primavara erau gresite. Oricum efortul permanent de a gasi de mancare o antrenase, devenise mai puternica, mai robusta iar frica permanenta mai scazuse ea.

Incetul incetul incepuse fie multumita viata ei, asa aspra cum era, frigul, izolarea. Iarna a facut loc primaverii intr-o buna zi a vazut primele pasari care se intorceau cuiburile lor. Atunci i-a venit ideea le faca o surpriza parintilor: s-a apucat repare cuibul care crescuse. Intradevar surpriza a fost coplesitoare. Cand acestia au sosit le venea creada ca puiul lor mic fragil traia se transformase intr-o randunica puternica, vesela sigura pe sine. Au povestit toata vara despre cele intamplate, atat de neobisnuite pentru lumea randunicilor, bucuranduse un de ceilalti. Toamna insa a venit repede din nou iar stolul se pregatea de plecare. De data aceasta atunci cand a simtit ca o cuprinde din nou frica de calatorie randunica din povestea noastra a spus simplu "nu". Nu mai avea nevoie se ascunda paralizata de frica pentru ca acum stia ce isi doreste. zadar au incercat parintii o induplece plece. Principalele lor argumente ca "asa fac toate randunelele", "daca ramai aici vei muri" pur simplu (mai) functionau toti stiau acest lucru. Randunica maturizata mai sigura pe ea ca niciodata le-a spus:

"sunteti parint mei va iubesc continuare insa aceasta este viata pe care doresc o duc. Am imi petrec iarna aici deja stiu ce am de facut. va cer va schimbati voi sa ramaneti mine va cer doar acceptati decizia mea de a-mi petrece iarna asa cum e mai bine pentru mine. Vreau stiti ca fac lucrul asta IMPOTRIVA voastra ci il fac PENTRU mine. abia astept ne reintalnim primavara sa petrecem din nou o vara excelenta impreuna" Iar eu am incalecat pe o sa v-am spus povestea despre randunele asa.

POVESTEA UNEI PRINESE TCUTE

A fost odata ca niciodata o tara indepartata unde regele avea o singura fiica care tinea foarte mult. Pentru ca era singura fiica regele avea ganduri mari printesa care trebuia mosteneasca tronul. Insa intr-o buna zi, fara un motiv stiut printesa s-a imbolnavit de tristete. O tristete atat de profunda incat printesa mai vorbea nimic nimeni, nici macar tatal ei, regele. S-au perindat pe castel feluriti vraci adusi de rege insa zadar, printesa ramanea tacuta trista. Petitor nobili, care pana atunci roiau jurul printesei disparusera ei ca prin farmec. urma urmei, cine si-ar dori de sotie o printesa foarte trista, care vorbeste nimic niciodata nimeni?

In timp ce invatat din regat inca se mai ciorovaiau asupra cauzelor tristetii muteniei printesei regele disperat a dat sfoara tara ca acela care o va face pe iubita lui fiica vorbeasca, indiferent daca este un nobil sau un om de rand va primi o recompensa considerabila. Auzind de aceasta intamplare nemaipomenita un umil taietor de lemne dintr-o padure indepartata a regatului si-a adunat jurul lui cei zece fii le-a spus: "Ce ar fi, dragilor, daca v-ati incerca voi norocul? Sunteti aratosi, sunteti puternici, sunteti amuzanti, cine stie, poate ca printesa va fi sensibila farmecul vreunuia dintre voi ne va scapa astfel pe toti de viata aceasta chinuita pe care o ducem." Cei zece feciori n-au mai stat mult pe ganduri, s-au aranjat fiecare cum au putut iar apoi s-au apucat il tachineze pe cel mai mic dintre ei, cel mai tacut, care statea mai tot timpul ascuns dupa soba, cel mai "invizibil" dintre toti. "Trebuie neaparat vii tu, cine stie, poate tata are dreptate, poate ca printesa va fi sensibila tocmai farmecul tau discret tacut" Si s-au pus toti voiniceste drum, glumind cantand, zicandu-si ca printesa cel putin vor vedea capitala regatului. Au ajuns castel daca reusesc o vada pe

au fost primiti imediat ce au spus motivul pentru care venisera. printesa, dupa cum au socotit ei intre ei ca ar fi mai bine.

Au intrat pe rand

Primul dintre ei, cel mai sfatos, a inceput prin a ridica moralul printesei insa vorbea de unul singur. Al doilea, un cuceritor innascut a continuat prin a-i lauda printesei nesfarsita frumusete insa de unul singur. Al treilea a incercat o inveseleasca povestindu-i cele mai bune glume pe care le stia. el vorbea

Al patrulea, adept al sinceritatii, a intrebat-o deschis despre motivele tristet ei. Al cincilea i-a spus plin de intelepciune ca totul i se trage de "depresie sezoniera", cum ar zice intelept din zilele noastre. schimbarea anotimpurilor. Un fel de lase prostiile sa inceapa sa-si o reteta

Al saselea i-a spus pe un ton politicos dar ferm ca ar fi timpul revina, ca toata lumea doar asta asteapta de ea. Al saptelea, adept convins al efectului placebo a rugat-o pe printesa secreta, stiuta numai de el, dar ceaiul a ramas neatins. Al optulea i-a povestit indelung despre melancolia tinerelor doamne, despre cautarea sensului (care cica i-ar fi ajutat pe altii scape zadar. Al noualea era deja nervos pe esecul celorlalti asa ca s-a suparat pur toti cei care calca pragul, nevorbind ei a plecat el.

bea un ceai special,

special a celor din upper class, bine din temnite grele), insa simplu ca printesa umileste pe

Al zecelea dintre f taietorului de lemne, cel aproape invizibil intrat camera, s-a asezat tacere pe un scaun langa printesa a inceput priveasca pe geam. Timpul a trecut, seara a trecut, fel noaptea. Cei din jur intelegeau nimic nu indrazneau zica nimic, stateau lipiti de usa incercand isi dea seama ce se intampla inauntru. Cand a venit rasaritul printesa s-a ridicat din pat s-a apropiat de fereastra, ca priveasca. Atunci a observat ca este singura s-a uitat intrebator catre strainul care o privea de pe scaun. Acesta i-a raspuns o voce inceata, aproape soptita: "Esti atat de trista, incat mai observi viata din jurul tau" Printesa i-a raspuns simplu "da" Si pentru ca acesta era primul cuvant pe care il rostea printesa dupa multe luni de tacere cei care pandeau usa au dat fuga rege spuna minunea, ca printesa raspunsese ceva unuia dintre straini. Iar regele, fericit a dat ordine nu fie deranjati, ca poata conversa tihna.

POVESTE DESPRE UN ORA TRIST

A fost odata ca niciodata undeva departe un oras foarte trist, neingrijit

murdar.

Nu se stia de cand era asa, cei mai multi localnici nici mai isi aduceau aminte daca fusese vreodata altfel. Puteau doar banuiasca asta dupa cladirile abandonate, aflate paragina ca acolo candva oamen se bucurau de viata. Locuitor orasului cel trist erau nimic. Traversau strazile pustii numai ei stiau cum. fel ca orasul lor: tristi, neingrijiti, murdari fara liniste, treceau printre cladirile aflate paragina se bucure de supravietuiau vindea

Strain veneau niciodata Orasul cel Trist. Aici nimeni nimic, nimeni radea, nimeni se bucura.

cumpara nimic, nimeni

Cu toate ca soarta Orasului Cel Trist parea pecetluita un locuitori inca se resemnasera de tot gandul ca trebuie traiasca asa. incetul incetul au ajuns concluzia ca singura lor speranta este un ajutor din afara, probabil un om de afaceri bogat cu multa experianta cu multe relatii, care le fie primar sa scoata orasul din tristetea lui. Asa ca au pornit cautare de ajutor din afara. Pe unde ajungeau insa oamen radeau usa nas: "Orasul Cel Trist? De ce am veni acolo? Ce aveti voi de oferit?" Cei plecati cautarea unui primar stateau descurajati faceau bilantul calatoriei lungi cautare de ajutor. Un vagabond aflat apropiere le-a spus: "Am auzit fara vreau discutia voastra. Am inteles ca aveti nevoie de un primar care Orasul cel Trist. Cred ca as putea va ajut". le inchideau obositoare administreze

Cu toata supararea lor au izbucnit ras: "Cum ne-ai putea ajuta tu? ai nimic, nici o resursa, mod evident esti un vagabond. Orasul nostru are nevoie de ajutor, de resurse, de influenta, de relatii".

Eu sunt tot ceea ce aveti momentul de fata". "Putem merge oras iar eu il voi gestiona bine. Sunt persoana cea mai potrivita pentru aceasta pentru ca stiu administrez bine resurse putine". Tiner erau deloc convinsi ca fac o alegere buna insa teama de a merge acasa mana goala era mai puternica. cererea vagabondului i-au cumparat haine noi impreuna 2 geamantane mari. L-au aranjat apoi arate cam asa cum credeau ei ca ar trebui arate primarul mult-asteptat de cei de acasa. Apoi au pornit spre casa ingrijorati de viitor. Vagabondul si-a intrat foarte repede rolul de primar de parca fusese sef toata viata. o voce autoritara, obisnuita comande cand a ajuns oras a intrebat unde este apartamentul sau. pentru ca a fost multumit de ceea ce i s-a oferit a spus ca o persoana importanta ca el poate trai oriunde oricum. A dat dispozitie ca cel mai scurt timp se renoveze hotelul orasului, de care oricum era nevoie pentru viitor investitori care vor vizita orasul curand. Oamen s-au pornit totii, au muncit zi noapte intr-o saptamana hotelul paraginit arata ca nou. Epuizati de munca stateau pe jos fata hotelului nevenindu-le creada cat de bine reusisera. timp ce primarul tafnos fara le spuna nici macar multumesc se instalase pe ultimul etaj din hotel dadea ordine stanga in dreapta. Apoi a venit randul primariei, care evident, noul primar putea lucra. Oamen au repetat efortul colectiv renovand toata cladirea cum s-au priceput mai bine. Apoi a venit randul teatrului. Primarul a insistat pentru renovarea teatrului deoarece dupa spusele lui viitor investitori vor trebui distrati timp ce vor veni oras. Locuitor erau epuizati de atata munca non-stop insa nimeni avea curajul se planga. Copi mai talentati din oras au fost selectionati pentru a organiza o fanfara o piesa de teatru. Nimeni era platit dar entuziasmul este molipsitor incepuse cuprinda pe toti. Chiar cei resemnati locuitori incepusera participe cate putin efortul colectiv pentru schimbarea ce urma vina. Oamen isi curatau reparau casele, maturau strazile, plantau pomi aranjau spatiile publice ale orasului. Incetul incetul vestea ca ceva se intampla peste tot zvonul ca vor veni investitori bogati, Orasul cel Trist s-a dus mai multe variante. in orasele invecinate. Circula

Un spuneau ca oras s-a gasit o comoara. Alt ca investitori straini au gasit niste zacaminte pe teritoriul Orasului cel Trist ca vor le exploateze cat mai curand. Un alt zvon se referea continutul celor doua geamantane mari pe care primarul le aduse el. Comerciant din orasele invecinate de teama ca s-ar putea piarda o ocazie unica au inceput isi construiasca magazine Orasul Cel Trist pentru momentul cand vor veni investitor cei misteriosi. Investitiile, timide inceput deveneau din ce ce mai vizibile. Se deschisesera o parte din fabricile vechi ale orasului, abandonate de multa vreme. Orasul se trezea incetul incetul viata in asteptarea schimbarii.

Intr-o noapte insa primarul orasului a disparut. La inceput oamen au fost cuprinsi de teama ca schimbarea va inceta orasul va decadea din nou insa ocupati viata de zi zi, munca, distractiile au uitat repede de ingrijorari. Zvonurile legendele despre disparitia primarului au mai continuat ceva vreme. Un spuneau ca devreme ce si-a respectat contractul a adus investitor promisi a plecat. Alt spuneau ca a adus nici un investitor, ca totul a fost o pacaleala iar geamantanele cele mari contineau nimic. Ce-i drept, o pacaleala functionala care ajutase orasul isi revina. Simpatizanti ai primarului disparut spuneau ca de fapt primarul s-a retras temporar pentru a testa capacitatea orasului de a functiona fara el inainte de a aduce adevarat investitori Schimbarea orasului era insa reala resurselor reale ale orasului. era greu de spus daca meritul apartinea primarului disparut sau se bucurau pur

Cu timpul oamen au incetat se mai preocupe de paternitatea succesului schimbarii simplu de noua viata a orasului lor.

POVESTE UNEI PRINESE CURAJOASE

A fost odata ca niciodata, intr-un regat indepartat o regina cam ingamfata care s-a hotarat sa isi construiasca un castel nou, mare si falnic, spre a spori fala regatului si invidia celorlalti regi si regine

vecini. Ani de zile au muncit sub ochiul critic al reginei armate intregi de muncitori la castelul cel nou, facut cu ziduri groase, cu porti foarte mari, mult mai mari decat era nevoie intr-o tara pasnica si inconjurata doar de regate prietene. Constructia castelului a fost lunga si anevoioasa pentru ca regina era foarte capricioasa, se razgandea repede si adeseori ii punea pe constructori sa strice ceva si sa faca din nou altfel. Atat constructorii cat si supusii incepusera sa fie descurajati de proiectul ce parea ca nu se mai termina niciodata. Iar intr-o zi, poate chiar atunci cand nimeni nu mai credea ca se va mai termina vreodata, castelul cel nou a fost gata. Era intradevar mare si impunator, cam asa cum si-l dorise regina iar oamenii din jur au uitat pe loc supararea si incepusera chiar sa simta un fel de mandrie ca vor locui in preajma unei cladiri care impunea respect. Ca sa celebreze cum se cuvine noul castel regina s-a hotarat sa organize o petrecere uriasa invitand pe toti regii vecini, impreuna cu familiile si cavalerii lor. Bucatarii si servitorii curtii au pregatit zile intregi bucate alese pentru oaspetii de seama veniti pentru inaugarea castelului. Ca semnal de deschidere a petrecerii regina a incredintat administratorului castelului cheia portii ca sa o deschida larg pentru oaspetii cei de vaza. Administratorul a rasucit emotionat de doua ori cheia, a impins usa si...nimic. Doi servitori i-au sarit imediat in ajutor, dar cu tot efortul lor usa masiva a ramas nemiscata. Seful constructorilor, prezent si el la ceremonie s-a ridicat si a impins usa insa degeaba. Doi cavaleri aflati aproape au pus si ei umarul insa usa se incapatana sa ramana inchisa. Regina a simtit cum o cuprinde furia. Toata solemnitatea momentului era pe punctul sa se transforme intr-un dezastru total. Le fel si imaginea ei de regina performanta. Iar oamenii din preajma reginei au inceput sa se teama de urmarile acestei intamplari. Si tocmai atunci cand tensiunea devenise insuportabila a aparut de undeva printesa cea mica de care, de multa vreme, in febra construirii castelului si ceremoniei, regina aproape ca uitase cu totul. Printesa s-a dus cu mult curaj la usa buclucasa, a apasat pe clanta iar usa s-a deschis usor si firesc in uralele multimii. Printesa a intrat apoi pe usa, asa cum i se cuvenea unei printese invingatoare. Regina si multi dintre cei prezenti au inteles in acel moment ca nu iti trebuie prea mult curaj sa construiesti un castel nou atunci cand ai la indemana toate resursele necesare insa iti trebuie mult curaj pentru a face lucrurile altfel decat majoritatea. Chiar daca majoritatea greseste adeseori.

POVESTEA BIEELULUI FRICOS I A CINELUI FIOROS

Intr-o tara indepartata, intr-o localitate indepartata, intr-o familie mai indepartata traia un baietel fricos. fusese dintotdeauna asa insa timpul devenise atat de fricos incat aproape ca mai iesea din casa. Parint sai au observat treptat acest lucru au incercat afle ce se intampla. el. il muste.

Baietelului era frica de alti copii, care uneori se purtau urat

era apoi frica de cain vagabonzi de pe strazi care il latrau uneori pareau incerce mai era frica traverseze o mica padure aflata drumul dintre scoala casa.

Si pentru ca starea baietelului parea tot mai grava mai fara iesire, intr-o buna zi parint ingrijorati au cerut sfatul unui batran intelept care locuia zona lor. Acesta le-a spus parintilor cumpere copilului un caine. Cainele il va apara in acelasi timp va tine de urat asa ca probabil frica va disparea. Inteleptul a adaugat insa ca acel caine trebuie fie nici prea mic caci va fi insuficient pentru a rezolva problema baiatului s-ar putea creeze noi

probleme pentru ca va trebui aiba grija de caine. Dar nu fie nici prea mare prea rau pentru ca atunci va fi excesiv va crea din nou alte probleme. Ar trebui fie doar suficient pentru ceea ce are nevoie. Solutiile probleme trebuie fie nici insuficiente nici excesive . Parint au fost incantati de idee dar au mai luat seama partea a doua a sfatului . Au mers apoi un renumit crescator de caini din regiunea lor l-au rugat le vanda un pui din cel mai bun caine de paza pe care il avea. Crescatorul i-a intrebat pentru ce au nevoie de un caine ci doar i-a prevenit ca puiul de caine pe care il cumpara are ca parinti caini de lupta puternici fiorosi, care lupta pana ultima suflare. Baietelul a fost vrajit de noul lui prieten, un catel mic, tacut simpatic. Au devenit pe loc de nedespartit: dormeau impreuna, mancau impreuna, mergeau joaca impreuna. Baietelul devenise din nou vesel, iesea din casa din nou, mergea joaca ceilalti copii. Insa cainele a crescut repede s-a transformat intr-un dulau fioros care il urma pe baietel peste tot, tacut, ca o umbra. Nu era fel ca ceilalti caini de pe acolo. afara de faptul ca era foarte mare latra niciodata . latra, ameninta, avea o privire inexpresiva, ataca brusc o facea furie determinare, ca ameninte ci ca ucida . Cativa caini vagabonzi din sat care avusesera proasta inspiratie latre baietelul cel fricos isi gasisera un sfarsit rapid brutal colt dulaului. Sfatul batranului intelept s-a dovedit inceput foarte bun. scurt timp toate problemele vechi ale baietelului au disparut . Cain din sat stateau ascunsi atunci cand baietelul trecea insotit de dulaul sau cel fioros, copi rai mai aveau curajul se arate. Cu timpul insa baietelul a inceput fie din nou singur: nici prieten sai mai aveau curajul se aproprie de el de frica dulaului. Iar uneori chiar parint baiatului evitau se mai joace el de frica cainelui pe care ei il cumparasera. Baiatul se izola din nou de data aceasta mult mai grav pentru ca cei din jurul sau il evitau. Parint speriati de ce se intampla s-au dus din nou batranul intelept ceara sfatul. Acesta le-a amintit ca le spusese ca solutia problema lor trebuie fie nici insuficienta , nici excesiva pentru ca aceasta va fi o buna solutie ci va crea noi probleme. Iar noi probleme cer noi solut . Pentru ca baiatul era foarte atasat de caine nici arareori sunt reversibile pur-si-simplu. se punea problema renunte acesta. Problemele

Asa ca au cautat impreuna o solutie noua problema, parintii, copilul nu fie insuficienta , nu fie excesiva ci doar ceea ce aveau nevoie.

inteleptul. O solutie care

Au construit o cusca solida pentru caine care acesta statea incuiat timpul zilei. Astfel viata sociala a familiei a fost restabilita . Apoi au negociat baietelul ca acesta isi plimbe cainele dimineata devreme, cand speria nu deranja pe nimeni . Cainele era astfel prezent continuare viata dar anumite reguli precise .

A fost pretul pe care baiatul a trebuit viata normala .

il accepte pentru a putea pastra cainele

pentru a duce o

Incetul incetul viata baietelului a familiei sale a reintrat fiecare din cei implicati a invatat o lectie importanta.

normal . Iar din toata aceasta poveste

POVESTE DESPRE O FRUMOASA FOC SI PITICUL DIN OGLIND

A fost odata ca niciodata, caci daca ar fi as mai povesti, undeva intr-un oras nici de aici, nici de colea, o fata nici asa, nici pe dincolo. Fata, desi principiu ca toate fetele se distingea printr-o dorinta arzatoare, care mocnea sufletul ei clipa de clipa, zi dupa zi. Dorinta arzatoare a fetei nici asa, nici pe dincolo, era fie frumoasa. Nu, frumoasa! fie superba, fantastica, perfecta! Isi dorea ca atunci cand mergea undeva, oriunde, toata lumea, oricine, se intoarca spre ea sa o admire. ramana uimiti, socati, gura cascata, o invidieze sa o iubeasca. Isi dorea atat de mult acest lucru fata, incat doar acest gand domina viata, nimic altceva neaducandu-i satisfactie sau multumire. Orice altceva fiind insuficient, imperfect, inacceptabil. Astfel, zilele fetei incepeau oglinda se sfarseau oglinda. Dimineata de cum se dadea jos din pat, aprindea becul special amplasat deasupra unei oglinzi uriase se uita sine. Se cerceta amanuntit, se studia cautand semnele perfectiun atat de jinduite. Insa, oglinda fetei avea o particularitate aparte, era o oglinda magica care salasluia un pitic, piticul oglinzii. Piticul se trezea fiecare zi odata fata mergea culcare atunci cand o facea ea. Intrun fel, piticul fata erau parteneri de viata ducandu-si zilele impreuna, conversand ore intregi fata oglinz iluminate. Fata aprinde becul se priveste atent. Piticul isi iteste capul tuguiat al constiintei oglindite o tachineaza: Ce par ai! ambele!, ma pot decide daca s-au jucat pisicile zambeste ironic. somnoros dintr-un colt innegurat

el ori e un cuib de pasari neingrijit! Hm! Poate

Fata isi priveste parul dezgustata il uraste. Are culoarea gresita, textura nepotrivita, lungimea nedorita. Piticul admira suferinta adauga: Eh hai, mai dramatiza! Ce esti asa de plangacioasa! Iti pui un batic ai rezolvat problema! Bine ca te salveaza pilon astia de pod pe care ai drept picioare! Ha! Te-ai prins? Piloni de pod! Asta a fost buna! Picioarele tale sunt fel de gratioase ca niste piloni de pod! Sunt bun!

Fata isi priveste nefericita picioarele. Da, sunt groase, aproape ca are genunchi glezne, iar vederea coapselor uriase da o stare de greata. va fi niciodata superba, nimeni se va uita ea vreodata, niciunde va gasi oaza de siguranta pe care o cauta. Piticul din ce ce mai multumit de sine o priveste cum se chirceste sufletul ei chinuit continua: Iar faci din tantar armasar! Caracteristic tie! Vezi doar probleme loc de solutii! Tot eu te ajut, mereu eu, stiu ce te-ai face fara mine! Te-ar manca de vie cainii, asta s-ar intampla! Fara mine esti nimic! stiu cum de uiti respiri! Hai ca te ajut de data asta, zici tu vreodata ca ma gandesc eu tine mereu. E foarte simplu, iti pui o fusta lunga larga care acoperi tot. Problema rezolvata! vezi fie negre hainele, ca orice altceva arati ca un fruct supradimensionat. Il priveste recunoscatoare suferinda.

Hai, gata, treci munca, e tarziu iar intarz cum faci de obicei. M-as mira nu iti pierzi jobul asta curand ca asa st nimic. sa imi aduci ceva bun, un dulce sau ceva. ai o zi buna ... sau nu! dispare stralucirea confuza a oglinzii. Fata se imbraca asa cum i-a spus piticul, un batic negru acopere parul insipid, o fusta lunga larga camufleze picioarele piloni de pod, o bluza diforma pentru a masca orice forma. pleaca, munca, sufletul gol, speranta dorinta ei franta, och impaienjeniti de tristete neadecvare Si merse fata invizibila munci exista nefiind decat durere fu tot ceea ce isi dorea fie. Privi jind femeile care treceau pe langa ea pe strad.Vazu multe lucruri fata, lucruri pe care ea le avea, pe care le dorea, pe care le invidia. vazu fiinte fata, vazu oameni, vazu decat parti anatomice, decat obiecte demne de a fi posedate, obiecte invidiate ravnite. Pe drumul spre casa, timp ce fata se tara absorbita sine in invidia secreta, din senin, fara niciun semn prevestitor, nori negri acoperira cerul o furtuna naprasnica se porni. Vantul aprig batea atat de tare incat lua baticul de pe cap il purta zare. Fusta lunga se imbiba atat de multa apa, incat o impiedica mearga se vazu nevoita si-o ridice deaspura genunchilor din cauza greutatii. Bluza diforma se lipi indaratnica de corpul ei, dezvaluindu-i toate formele. Fata alerga orbita de ploaia torentiala vru se adaposteasca dreptul unei stresini, insa avu noroc, acolo deja se afla altcineva. Cand dadu se indeparteze, persoana o trase de mana iesind ploaie ceda adapostul sau. Asta nu-i vreme care stea o fata frumoasa foc ca tine!, disparu perdeaua deasa de picaturi. se insela, cedase locul lui nu mi-a cerut nimic ... ba

Fata era inmarmurita confuza. spusese frumoasa foc, auzise clar, nu ceruse nimic schimb. Oare era nebun? arata nebun ...

Cand furtuna se mai linisti porni ingandurata spre casa. Frumoasa foc? Eu? chiar mi-a dat ... Ce ciudat! Ciudat intradevar.

Ajunsa acasa, primul lucru pe care il facu fu aprinda becul de deasupra oglinzii sa se priveasca. Parul lung cadea unduitor pe spate, picioarele desi erau slabe erau picioare normale, de om, erau picioarele ei, iar corpul ei avea o forma frumoasa de amfora.